Criza In Asigurari de Viata
CRIZA ÎN ASIGURĂRI DE VIAȚĂ
Cuprins
Introducere
CAPITOLUL I Noțiuni generale privind concurența și asigurările
1.1.Aspecte generale referitoare la asigurări și concurență
1.2.Conceptul de concurență,trăsături și funcții
1.3.Asigurările:concept,trăsături și funcții
CAPITOLUL II. PIAȚA IN ASIGURĂRILE DE VIAȚĂ
2.1. Istoricul asigurărilor de viață
2.2.Criza în asigurări de viață
2.3 Evoluția asigurărilor de viață
CAPITOLUL III. ANALIZA CONCURENȚEI ÎN SECTORUL ASIGURĂRILOR DE VIAȚĂ
3.1 Elemente introductive
3.2 Evoluția recentă a sectorului asigurărilor de viață din România
3.3Asigurările de viață din România din perspectivă concurențială
3.4 Comparații cu alte state europene
Concluzii
Bibliografie
Introducere
"New York-ul nu este opera oamenilor, ci a asigurătorilor. Fără asigurări n-ar exista zgârie-nori, deoarece nici un muncitor n-ar accepta să lucreze la o asemenea înălțime, riscând să facă un plonjon mortal și să-și lase familia în mizerie; fără asigurări nici un capitalist nu ar investi milioane pentru a construi astfel de clădiri, pe care un singur muc de țigară le-ar putea transforma în scrum; fără asigurări nimeni nu ar circula cu automobilul pe străzi. Chiar cu un Ford, un bun șofer este conștient de faptul că în fiecare clipă riscă să dea peste un pieton.
HENRY FORD
Asigurările au origini vechi în istorie, însă forma de asigurare cea mai apropiată de cea actuală o are ca inițiator pe împăratul roman Claudius. Acesta, dorind să încurajeze importul de grâu, a declarat că toate pagubele pe care le înregistrau importatorii de grâu, vor fi suportate de către el. Egiptenii sunt cei care au creat un fond comun de asigurare (de protecție), din care se acopereau pierderile suferite de meșteșugarii care cotizau la formarea fondului. Atât grija față de viitor, teama combinată cu precauție și înțelepciunea cu siguranța unui lucru împlinit, cât și ideea de a suporta în comun pagubele produse a determinat apariția asigurărilor. La finalul anilor 1680, Edward Lloyd a deschis o cafenea care nu peste mult timp a devenit cel mai popular local printre proprietarii de nave, neguțători și căpitanii de nave, și, automat, o importanță sursă de informații în domeniu. Acesta era locul principal de întâlnire dintre părțile care doreau să-și asigure navele și cele care erau dispuse să subscrie riscurile aferente. Asigurarea, așa cum este percepută în zilele noastre are ca izvor de apariție marele incediu din Londra din anul 1666, când au fost distruse 13.200 de case. În urma acestui dezastru, Nicholas Barbon a deschis primul birou pentru asigurarea clădirilor. În anul 1680, englezul a înființat prima companie de asigurări de incendii din Anglia, denumită “The Fire Office”. În Statele Unite, prima companie de asigurări a demarat activitatea tot prin încheierea asigurărilor pentru incendii, cu sediul in Charles Town (orașul Charleston de astăzi, Carolina de Sud), în anul 1732. Benjamin Franklin a contribuit la popularizarea și standardizarea practicilor de asigurare, în special pentru asigurările împotriva incendiilor. În anul 1752, a fondat Philadelphia Contributionship for the Insurance of Houses from Loss by Fire, prima companie care colecta contribuții în vederea prevenirii incendiilor.
CAPITOLUL I Noțiuni generale privind concurența și asigurările
1.1.Aspecte generale referitoare la asigurări și concurență
Pe plan mondial, situția economică se îmbunătățește de la o perioada la alta, pe măsură ce efectele crizei economice și financiare se diminuează. Evaluând situația actuală instituțiile financiare internaționale preconizează o consolidare a creșterii economice și a comerțului într-un ritmul moderat, dar constant. În general , agenții economici au libertatea de acțiune intrucât acțiunile lor urmăresc realizarea propriilor interese.Astfel piețele pleacă de la premisa ca ele crează rezultate economice foarte bune atunci când există și functionează normal . Piața reprezintă un ansamblu coerent , un sistem sau o rețea de relații de vânzare-cumpărare între diferiți agenți economici care sunt, pe de o parte, uniți prin legături de interdependență și pe de altă parte, se află în raporturi de opoziție, fiecare urmărindu-și propriul interes. Piața conturează existența unor confruntări între purtătorii cererii și ofertei prin intermediul cărora se determină prețul bunurilor în economie, ce fac obiectul schimbului. Pentru a contribui la dezvoltarea economiei este important ca țara noastră sa se axeze pe crearea piețelor concurențiale și funcționarea acestora in condiții normale .Este bine cunoscut rolul fundamental jucat de concurența și piața pentru garantarea bunăstarii consumatorilor, în realizarea unei repartiții optime a resurselor și în oferirea unor motivații puternice privind creșterea eficienței și a nivelului tehnic și calitativ al producției. Prin intermediul asigurărilor o societate comercială specializată(asigurător) își asumă obligația de a prelua asupra sa, în schimbul primelor încasate de la persoanele fizice și juridice(în calitate de asigurați), efectele negative ale producerii unui anumit eveniment sau complex de evenimente, asigurarea apare ca un mijloc prin intermediul căruia persoanele asigurate se pot pune la adăpost de pericolele care îi amenință. Operațiile de asigurare se realizează într-un cadru denumit piața asigurărilor. Piața asigurărilor este caracterizată îndeosebi prin dimensiunea acesteia. Factorul determinant pentru dimensiunea pieței de asigurare este cererea, alcatuită atât din factori obiectivi (puterea economică și capacitatea financiară de a achiziționa asigurări), cât și de factori subiectivi (cultura organizațională, înțelegerea utilității și necesității practicării asigurării). Dimensiunea pieței de asigurare poate fi redată de mai mulți indicatori, precum : numărul de contracte incheiate in perioada de referință, numărul contractelor active în această perioadă, cuantumul primelor subscrise și încasate, valoarea totală a angajamentelor asumate de asiguratori la un moment dat.
Sectorul asigurărilor are o importanță semnificativă în funcționarea in parametri normali ai unei economii de piață, luând in considerație rolul pe care acesta îl are în transferul sau scăderea riscurilor aferente activităților comerciale.Și in afara faptului ca sectorul asigurărilor contribuie la diminuarea capitalurilor aferente activităților comerciale mulțumită constituirii unui climat economic predictibil, încurajează atât investițiile cât și consumul, și mai important reprezintă și o componentă importantă a sistemului de asigurări sociale. Mai mult decât atât, acest sector, are importanță economică directă, influențând cu un procent semnificativ la formarea PIB, iar în cazul existenței unor disfuncționalități, ar putea afecta grav funcționarea corectă a economiei în ansamblul său.
1.2.Conceptul de concurență,trăsături și funcții
Într-o economie de piața funcțională, firmele concurează între ele pentru a-și extinde plaja de clienți. Concurența ca și concept semnifică un stimulent pentru companii, încurajându-le să acționeze la o capacitate maximă pentru a produce bunuri și furniza servicii de cea mai înalta calitate și la cel mai mic preț. Concurența stimulează spiritul antreprenorial și intrările de noi firme pe piață, recompensând companiile eficiente și sancționându-le pe cele ineficiente. În condiții ideale de piață companiile reacționează rapid și flexibil față de companiile noi la modificările ce apar în structura cererii. Intrarea unor noi competitori pe piața determină adaptări în strategia firmelor ce sunt deja pe piață. Abilitatea companiilor existente de a-i ajusta poziția față de noii intrați în piața și viteza cu care se realizează aceste modificări strategice sunt indicatori ai eficienței competitivității unei firme. Așadar,concurența reprezintă un factor principal al competitivității. Prin natura sa intrisecă, concurența sau competiția este de o capacitate extraordinară, de fapt cea mai importantă componenta de pe piață a progresului economic și tehnic. Aptitudinea sa de a genera dezvoltarea, observată cu mult timp in urmă, s-a extins în timp devenind de necontestat și dovedindu-se sensibil superioară, prin rezultatele obținute.Concurența reprezintă un comportament specific subiecților economici care au ca scop obținerea unor recompense economice superioare. Astfel, între agenții economici producători (vânzători), are loc o confruntare pentru a atrage cumpărătorii de partea lor, a spori volumul afacerilor și al profiturilor. Totodată, concurența se suprapune unui sistem de relații între agenții pieței în care fiecare are libertatea să producă, să vândă și să cumpere ceea ce îi convine, la prețul și în condițiile pe care le consideră cele mai favorabile pentru realizarea interesului său.Aceste relații au la bază, pe de o parte, caracterul limitat al resurselor și folosirea lor alternativă ceea ce reduce, în cele din urmă realizarea intereselor sau maximizarea satisfacției proprii unităților economice în raport cu problema accesului la resurse, cât și caracterul interactiv al deciziilor pe care le iau participanții la aceeași piață în mod autonom, independent, dar care depind concomitent și de cele pe care le iau ceilalți.
În general, concurența poate fi definită ca „o luptă în urma căreia cel mai bine pregătit supraviețuiește.” Confruntați cu o concurența acerbă și urmărind obținerea unui profit cât mai mare, jucătorii deja existenți în piață sunt uneori tentați să distorsioneze concurența pentru a-și întări și, ulterior, abuza de puterea lor de piață. În aceste condiții este necesar intervenția autorităților pentru a asigura dezvoltarea unui mediu concurențial sănătos. Luând în considerare rolul pozitiv, stimulativ, pe care îl are concurența în activitatea economică, dreptul trebuie să instituie cadrul juridic necesar pentru manifestarea acesteia. În acest sens, însăși Constituția României prevede că statul trebuie să asigure «libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție» (art. 134).
Teoreticienii contemporani sunt mai pesimiști, restrângând substanțial rolul și eficiența atribuite concurenței de concepțiile, astăzi cu mult depășite , ale clasicilor economiei politice (de exemplu opinia lui Adam Smith care relevă rolul de „mână invizibilă”,aferent concurenței,realizând independent de orice intervenție statală, adaptarea cererii și a ofertei, sub impulsul exclusiv al interesului individual, disciplinând prin ea însăși întreaga activitate economică). Se admite în prezent că, în esență, concurența definește pe de o parte un anumit tip de comportament al agenților economici, iar pe de altă parte, un mod specific de organizarea a activității de piață. Comportamentul agenților economici are, în condițiile concurenței , caracter prin definiție individualist, fiecare dintre aceștia urmărind interesul propriu. Obiectivul rivalității îl constituie profitul maxim, realizat prin captarea și menținerea tuturor clienților. Concurența conturează o luptă dură, fără menajamente, în care primează interesele economice, ale fiecărui participant la piață. Nivelul de concurență manifestat pe o anumită piață depinde de mai mulți factori, printre care se numără structura pieței, caracteristicile produsului (omogen, diferențiabil etc.), sau anumite caracteristici ale cererii de produs (elasticitatea în raport cu prețul, ciclicitate sezonieră etc.). Teoria economică arată că pe o piață se manifestă concurență perfectă atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
există un număr foarte mare (infinit) de producători și respectiv de consumatori;
costurile de tranzacționare sunt zero;
nu există bariere la intrarea și ieșirea de pe piață;
prețul de vânzare egalează costul marginal de producție. Acestă condiție implică un profit egal cu zero,
adică nici o întreprindere nu realizează profit pozitiv într-o piață cu concurență perfectă;
nici o întreprindere din piața cu concurență perfectă nu poate să influențeze unilateral prețul din piață, adică puterea de piață a producătorilor este zero;
În mod evident, conceptul de piață cu concurență perfectă este pur teoretic, o astfel de piață neexistând în realitate. Pentru a putea defini o piață pe care se manifestă în mod satisfăcător concurența, vom utiliza un set de indicatori cuantificabili care se referă la fiecare dintre caracteristicile menționate mai sus. De asemenea, este necesară definirea unor limite inferioare acceptabile pentru ca piața sau sectorul corespunzător să fie catalogat ca fiind concurențial. La nivelul autorității de concurență investigațiile cu privire la situația concurenței necesită definirea unității func-ționale de bază, respectiv piața relevantă. Piața relevantă este instrumentul principal prin care se delimitează cadrul în interiorul căruia se manifestă sau este afectată concurența între întreprinderi. Așa cum rezultă din cadrul legislativ național și comunitar, piața relevantă se definește în raport cu două dimensiuni: piața relevantă a produsului și piața relevantă din punct de vedere geografic. Deoarece evaluarea stării concurenței în sectoarele economice presupune o abordare de tip top-down, este rezonabil ca să se discute de indicatori ai stării concurenței pe piața relevantă a produsului. Din acest punct de vedere, conceptul de piață relevantă utilizat în acest material este apropiat de termenul de piață comercială sau piață de desfacere. Este important de subliniat că indicatorii definiți pentru analiza stării concurenței într-un sector economic pot fi utilizați și în cadrul riguros al pieței relevante, definită în contextul unei investigații de concurență cu un obiect bine determinat.
În același timp, un sector economic include una sau mai multe întreprinderi producătoare, una sau mai multe întreprinderi intermediare (în aval), unul sau mai multe produse principale, respectiv una sau mai multe piețe relevante De asemenea, literatura de specialitate evidențiază că prin concurență se înțelege lupta pentru dobândirea și menținerea clientelei precum și rivalitatea dintre agenții economici în căutarea și păstrarea clientelei. În scopul de a evidenția intensitatea adversității, s-a scris despre concurență că este o luptă acerbă între agenții economici care exercită aceeași activitate sau o activitate similară, pentru dobândirea, menținerea și extinderea clientelei, aceștia încercând să acopere cu bunuri/servicii o parte cât mai mare a pieței și prin aceasta, să marginalizeze alte firme sau chiar să le scoată de pe piață. Printr-o altă definiție, cea acordată de OCDE, concurența exprimă situația de pe o piață, în care firme sau vânzători se luptă în mod independent pentru a câștiga clientela cumpărătorilor, în scopul de a atinge un obiectiv economic, de exemplu: profituri, vânzări și/sau împărțirea pieței. În acest context, concurența este adesea echivalentă cu rivalitatea. Această rivalitate poate să se refere la prețuri, calitate, servicii sau combinații ale acestora sau altor factori pe care clienții îi prețuiesc.
Cumulând aspectele punctate, putem preciza următoarele trăsături ce caracterizează concurența:
conturează o stare comportamentală, o conduită având natura unei confruntări, a unei competiții între diferiții agenți economici;
se angajează, în principiu între agenții economici care oferă pe aceeași piață produse sau servicii în domenii deschise concurenței, fiecare participant la comerț având posibilitatea să hotărască momentul și măsura implicării sale, mijloacele și metodele pe care le va utiliza;
își are temeiul în cele două principii fundamentale ale economiei de piață: libertatea comercială și libertatea concurenței;
presupune, atât dreptul fiecărui comerciant de a adopta o conduită competitivă, cât și obligația acestuia de a manifesta o astfel de conduită și de a suporta concurența celorlalți; dreptul la conduită competitivă fiind un drept subiectiv, susceptibil de exercitare abuzivă, exercitare care este însă reprimată de lege în măsura în care determină restrângerea, împiedicarea sau denaturarea liberei concurențe;
este o confruntare între tendințe adverse, care converg spre același scop;
este o stare continuă, întreținută de actele individuale ale participanților la activitatea comercială și variabilă, situatiile conjuncturale ale pieței determinând amplificarea sau moderarea manifestărilor concurențiale ale agenților economici;
este un regulator al cereii și ofertei, competiția determinând atât specializarea întreprinderilor în vederea satisfacerii pieței, cât și ajustarea ofertei în raport cu valoarea cererii; constituie factor determinant în stabilirea prețurilor și tarifelor, prin ea limitându-se impunerea de prețuri de monopol și implicit, obținerea de profituri de monopol;
este un mecanism de repartizare a profitului între agenții economici implicați în producția și distribuția mărfurilor. Concurența, definind o confruntare între agenții economici pentru câștigarea și conservarea clientelei, în scopul rentabilizării propriei activități, îndeplinește funcțiile schițate prin intermediul figurii 1.1
Figura 1.1 Funcțiile concurenței
1.3.Asigurările:concept,trăsături și funcții
Un aspect esențial în viața și evoluția omului, încă din cele mai vechi timpuri l-a constituit grija față de viitor, teama combinată cu precauție și înțelepciunea cu siguranța unui lucru împlinit. Asigurarea exprimă în principal o protecție financiară pentru pierderile suferite de oameni sau companii datorate unor diverse riscuri.
În organizarea și apărarea vieții lor, în procesul producerii bunurilor materiale, precum și în desfășurarea altor activități, oamenii s-au aflat și se află încă într-o luptă continuă cu unele forțe ale naturii care pot împiedica desfășurarea normală a procesului de producție, dezvoltarea continuă a forțelor de produție și progresul societății.
Crearea bunurilor materiale necesare oamenilor presupune raporturi permanente de intercondiționare între om și natură. Diferite fenomene imprevizibile și distructive ale naturii au avut și mai exercită încă influențe dăunătoare asupra valorilor materiale create prin munca omului, asupra vieții acestuia, aducând prejudicii societății. Declanșarea unor fenomene ale naturii stânjenește, provoacă mari daune și perturbări, tulburând desfășurarea normală a procesului producției sociale, punând de multe ori în pericol capacitatea de muncă și chiar viața oamenilor.
În viața oamenilor survin și evenimente dorite cum sunt: căsătoria, nașterea unui copil, precum și evenimente independente de voința oamenilor, posibile, întâmplătoare, ca de exemplu: atingerea unei anumite limite de vârstă, bolile, accidentele, invaliditatea precum și decesul. Chiar și anumiți factori economico – sociali pot provoca fenomene cu efecte negative asupra desfășurării normale a activității economice și sociale. În aceasta categorie se află crizele economice, inflația, șomajul, conjunctura economică nefavorabilă etc.
Deoarece deocamdată, împotriva acestor calamități ale naturii și factori precizați, știința nu a gasit mijloacele tehnice de luptă, omului i-a rămas doar calea solidarizării pentru suportarea în comun a efectelor calamităților naturii și accidentelor, și anume calea asigurării.
În România, formele incipiente de asigurări au apărut pentru prima dată în secolul XV, când se practicau asigurări de deces și pentru incendii. Din sumele constituite din cotizațiile membrilor se acopereau cheltuielile de înmormântare sau se acordau despagubiri în caz de incendiu. Aceste tipuri de asociații și-au continuat existența multe secole, dovedindu-se avantajoase (datorită cheltuielilor de funcționare scăzute și formalitătii de înscriere simple).
În 1844, la Brașov a apărut prima organizație de asigurări specializată, constituindu-se pe lângă asociațiile meseriașilor și purta denumirea de Institutul General de Pensii. Acesta era organizat pe baze mutuale, membrii săi având dubla calitate: asigurat și asigurător. Pe baza cotizațiilor (a primelor de asigurare) depuse de-a lungul anilor, membrii IGP beneficiau de pensii după încetarea activității. IGP a funcționat până în 1921, când a falimentat.
De la jumătatea secolului XIX și până la Primul Război Mondial, și-au făcut apariția și alte societăți de asigurări: Transilvania, Sun, Adriatica etc.
Asigurarea este conceptul de unire a unei comunități de risc prin care membrii comunității consimt să contribuie financiar la formarea unui fond de asigurare și mai apoi la suportarea în comun a pagubelor produse membrilor acestei comunități. Asigurarea exprimă în principal o protecție financiară pentru pierderile suferite de oameni sau companii, pierderi datorate unor diverse riscuri.
Asigurarea înseamnă garantare, punere în siguranță, încredințare, promisiune fermă, măsură de prevedere luată de cei interesați pentru conservarea contravalorii bunurilor pe care le posedă, pentru ocrotirea persoanelor fizice în cazul diminuării sau piederii capacității de munca, datorită unor boli, accidente sau atingerii unei anumite limite de vârstă, precum și pentru apărarea unor drepturi supuse, eventual pierderii.
Definiția din dicționar a asigurării conturează faptul că asigurarea reprezintă un mijloc de asistență cu caracter social sau comercial ce prevede compensarea financiară pentru efectele negative ale unor evenimente, plățile fiind făcute din contribuțiile tuturor membrilor participanți la schema respectivă.
Trăsăturile caracteristice ale asigurărilor se desprind din definirea conceptului și presupun:
acoperirea unor riscuri prin crearea unei comunități de risc și suportarea pagubelor după criteriul mutualității;
evenimentul trebuie să fie întâmplator și realizarea lui să nu depindă de voința asiguratului, fie din cauză ca acest lucru este imposibil, fie că interesul asiguratului sau legea îl impiedică să îl provoace;
evenimentul să fie evaluabil, să se bazeze pe calcule statistico – matematice, atât în privința fecvenței lui, cât și a proporțiilor valorice ale fiecărui caz în parte;
persoanele fizice sau juridice să fie egal amenințate, adică necesitatea de desdăunare a grupului de persoane respectiv, trebuie să fie pricinuită de același fel de eveniment cauzator de pagube.
Oamenii au organizat această formă de protecție sub forma unor societăți de asigurări care să funcționeze în baza unei legislații, a unor norme, principii economice și de protejare a persoanelor ce consimt să participe la aceste fonduri financiare.
Conceptul de asigurare poate fi abordat sub trei aspecte:
Sub aspect juridic: Pentru a fi operantă, asigurarea trebuie să capete o forma juridică, iar acest fapt rezultă dintr-un contract ca lege a părților și din legea propriu-zisă, emisă de puterea legislativă;
Sub aspect economic: Asigurarea implică constituirea în condiții specifice a fondului de asigurare, evidențiindu-se următoarele aspecte:
fondul de asigurare se constituie sub formă bănească;
fondul de asigurare se constituie descentralizat la nivelul fiecărei societăți de asigurare pe baza primelor de asigurare încasate; acestea implică relații economice între parți: prin fluxurile bănești pe care le presupune încasarea primelor de asigurare și apoi prin plata despăgubirilor aferente.
Sub aspect financiar: Asigurarea este intermediar financiar între persoanele fizice asigurate care plătesc eșaonat prime de asigurare și persoanele fizice/juridice care au nevoie de resurse financiare suplimentare.
Ceea ce este esențial este faptul că, asigurarae are un caracter de compensare financiară, menirea ei fiind garantarea unei protecții împotriva unor evenimente neprevăzute (asigurarea de bunuri) sau a unor evenimente sigure, dar incerte ca dată de producere (asigurările de viață).
Funcțiile economice ale asigurării diferă la nivel microeconomic – în cadrul societăților de asigurări – sau la nivel macroeconomic, ca industrie a asigurărilor. Acestea îndeplinesc urmăroarele funcții:
Funcția de compensare a pagubelor pricinuite de calamități ale naturii și de accidente și plata sumelor asigurate. Această funcție este cea mai importantă și constă în plata despăgubirilor, onorarea obligațiilor în cazul asigurărilor de răspundere civilă și plata sumelor asigurate pentru asigurările de persoane. Asigurările au îndeplinit această funcție încă de la început pe plan național și internațional, contribuind la refacerea bunurilor distruse.
Funcția de prevenire a riscurilor și daunelor. Masurile complexe de prevenire sunt prezente în orice societate de asigurări pentru prevenirea, limitarea și combaterea riscurilor. Interesul este să reducă pagubele pe cât posibil.
Funcția de repartiție. Are loc în procesul de repartiție a PIB, când se constituie, se repartizează și se utilizează fondul de asigurare.
Funcția de control. Aceasta este realizată de către organele de specialitate ale societaților de asigurări pentru a identifica cauzele care au produs dauna, precum și constituirea și repartizarea fondului de asigurare. Prin exercitarea acestei funcții se urmărește depistarea cauzelor care produc pagube în economie, încasarea corectă a primelor de asigurare, acordarea despăgubirilor la timp, stingerea obligațiilor față de asigurați și luarea de măsuri pentru combaterea, prevenirea și limitarea daunelor.
Între aceste funcții există o influență, o interdependență permanentă.
CAPITOLUL II. PIAȚA ÎN ASIGURĂRILE DE VIAȚĂ
2.1. Istoricul asigurărilor de viață
Cel mai vechi document scris despre asigurări, cunoscut până acum, își are originea acum aproximativ 6500 de ani. Meșteșugarii tăietori de piatră din Egiptul de Jos au constituit un fond de întrajutorare, format anticipat, prin contribuția tuturor, pentru acoperirea pagubelor provocate de diverse nenorociri ce loveau pe membrii colectivității.
Cea dintâi asigurare obligatorie cunoscută a fost instituită de Solon, înțeleptul legislator atenian (640-558 î.e.n.), care a obligat societățile politice și meșteșugărești să constituie un fond comun, alimentat prin cotizații lunare, care să repare prejudiciile apărute în interiorul grupului. În Evul mediu, în țări precum Germania, Anglia, Irlanda, Danemarca s-au organizat CHILDE care funcționează pe principiul întrajutorării și acordau despăgubiri în caz de pagube și pierderi. O formă deosebită de asigurare a constituit-o sistemul de acordare a rentelor viagere, denumite tontine, apărute în Franța, în secolul al XVII-lea și răspândite apoi în Olanda, Anglia și Germania. Fiind legat de asigurările de viață, în acest sistem, participanții la împrumut primeau în locul dobânzilor rente viagere. Practica asigurărilor de viață își demonstrează începuturile prin înființarea, la 26 iulie 1706, a Societății amicale pentru asigurări veșnice (Amiable Society for a Perpetual Assurance). Asigurarea de răspundere civilă a fost instituită și practicată pentru prima dată în Franța, vizând acoperirea daunelor cauzate de proprietarii de cai și trăsuri. Apoi s-a extins și la răspunderea proprietarilor de fabrici pentru daune cauzate angajaților ori unor terțe persoane. La începutul secolului trecut existau în lume 30 de întreprinderi de asigurări, respectiv: 14 în Marea Britanie, 5 în SUA, 3 în Germania, 3 în Danemarca, 2 în Franța și câte una în Olanda, Elveția și Austro-Ungaria. În jurul anului 1850, numărul lor s-a ridicat la 306, cu sediul în 14 țări; în anul 1900 erau 1272 în 26 de țări, iar în anul 1910 erau 2540 în 29 de țări. În anul 1969 activau 9700 de instituții și întreprinderi de asigurări în 71 de țări, din care 2676 aveau ca obiect asigurările de viață, 6036 realizau asigurări de bunuri, iar 962 de societăți practicau tot felul de asigurări. Primele organizații, care au avut și caracter de mutualitate și întrajutorare, au fost breslele din Transilvania, înființate în secolul al XIV-lea. Tot în Transilvania va apărea, în anul 1844, prima organizație de asigurare propriu-zisă întemeiată de către Asociația Meseriașilor din Brașov, sub denumirea de Institutul General de Pensii din Brașov, având caracter specific de asigurări de viață. Se apreciază că în Transilvania condițiile istorice au permis ca influența unor mari societăți de asigurare ale timpului (Assicurazioni Generali și Riunioni Adriatica di Sicurenza), a căror rază de activitate s-a extins și în această parte a țării noastre, populația Transilvaniei să cunoască mai înainte, decât populația din alte regiuni ale țării, instituția asigurărilor. La începutul anilor 1900, s-au înființat și alte societăți de asigurări cum sunt: AGRICOLA, STEAUA ROMÂNĂ, VULTURUL, ASIGURAREA ROMANEASCĂ. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ s-a constituit în anul 1923 și a avut o ascensiune deosebită prin introducerea asigurărilor populare de viață fără examinare medicală.
2.2.Criza în asigurări de viață
Primele șase luni din 2014 nu au fost deloc bune pentru companiile de asigurare din România, care au înregistrat scăderi pe toată linia. Fără asigurările obligatorii, căderea ar fi fost mult mai mare. O scădere de 10% pentru asigurările de viață în condițiile în care singurele clase care au raportat rate de creștere importante au fost cele obligatorii; deprecieri atât pentru indicatorul de densitate a asigurărilor, cât și pentru gradul de penetrare al pieței în PIB; o pierdere agregată majorată la 54 milioane lei; două societăți în procedură de redresare financiară; o rată a daunei pe RCA de 99% și o rată combinată pe aceeași clasă de 131%. Acestea sunt doar câteva dintre punctele importante din analiza la șase luni publicată de ASF. Segmentul de asigurări de viață a totalizat circa 779 milioane lei la finalul lunii iunie 2014, cu aproximativ 10% mai puțin decât în primul semestru al anului anterior. Deprecierea vine în contextul în care, în perioada 2010-2013, piața se reașezase în jurul valorilor de 830-866 milioane lei, după reacția la criza financiară din S1/2009. Astfel, reorganizarea/restrângerea activității mai multor societăți de profil, alături de menținerea condițiilor de creditare la un nivel ridicat, dar și reticența populației față de astfel de produse au condus la cea mai scăzută valoare a pieței de asigurări de viață din ultimii șase ani. Pe clase de asigurare, asigurările de tip unit-linked au scăzut cu 24,4% totalizând 222,5 milioane lei, în vreme ce polițele tradiționale s-au
cifrat la 511,2 milioane lei (-4,5%). La „capitolul daune“, companiile de asigurări de viață au plătit în primul semestru al anului 2014 – indemnizații brute, maturități și răscumpărări în sumă de 368,1 milioane lei, în scădere cu 3,23% față de perioada similară a anului 2013. ALLIANZ-ȚIRIAC Asigurări (atât la nivelul întregii piețe, cât și în cazul asigurărilor generale) și ING Asigurări de Viață (pentru segmentul life) au fost, după criteriul volumului de prime brute subscrise, cei mai mari asigurători din România. Pentru ALLIANZ-ȚIRIAC, valoarea subscrierilor a totalizat 494,1 milioane lei (din care 441,7 milioane lei asigurări generale), cu 6% mai mult decât în S1/2013. Segmentul de asigurări generale a generat un profit operațional de 17,4 milioane lei, în timp ce activitățile de asigurări de viață au contribuit cu 3,3 milioane lei la generarea profitului operațional total. Totodată, rata de solvabilitate se situa, la jumătatea anului curent, la 400% pentru activitățile de asigurări generale și la 378% pentru activitățile de asigurări de viață, după cum anunța compania într-un comunicat de presă. Pentru ING Asigurări de Viață, profitul brut a crescut de 2,6 ori în primele șase luni din 2014 și se ridică la 14,89 milioane lei, comparativ cu 5,63 milioane lei în aceeași perioadă a anului precedent, au anunțat oficialii companiei. Pe segmentul de asigurări de viață, volumul primelor brute subscrise de ING a crescut cu circa 8%, ajungând la 296 milioane lei. Piața de brokeraj în asigurări a totalizat, la finalul lunii iunie a.c., 2,2 miliarde lei, în creștere cu 10,7% față de iunie 2013. Astfel, dinamica pozitivă raportată de brokeri coroborată cu deprecierea industriei de asigurări per ansamblu au creat premisele majorării cu peste 8,7% a gradului de prime brute subscrise intermediate în totalul pieței până la 55,23%. În ceea ce privește structura portofoliului de prime intermediate, acesta a fost format din asigurări RCA (49%), CASCO (26%), incendiu și calamități naturale (9,3%), respectiv asigurări de viață – 2,5%. În primele șase luni ale acestui an, 37 de societăți de asigurare desfășurau activități în domeniu (20 de societăți practicau doar asigurări generale, 9 doar asigurări de viață, iar 8 au practicat activități pe ambele categorii de asigurări). De asemenea, un număr de 594 brokeri de asigurare și/sau reasigurare dețineau autorizație de funcționare emisă de CSA/ASF. În primele șase luni ale acestui an, 37 de societăți de asigurare desfășurau activități în domeniu (20 de societăți practicau doar asigurări generale, 9 doar asigurări de viață, iar 8 au practicat activități pe ambele categorii de asigurări). De asemenea, un număr de 594 brokeri de asigurare și/sau reasigurare dețineau autorizație de funcționare emisă de CSA/ASF.
2.3 Evoluția asigurărilor de viață
Începând cu desființarea Administrației Asigurărilor de Stat – la 31 decembrie 1990 – și o dată cu promulgarea Legii nr.47/1990 privind constituirea, organizarea și funcționarea societăților din domeniul asigurărilor, au fost create premisele demonopolizării și încetării controlului bugetar al statului asupra fondurilor de asigurare. Portofoliul de asigurări și patrimoniul ADAS-ului au fost preluate de primele trei societăți de asigurare pe acțiuni nou constituite, cu capital integral de stat: Asigurarea Românească S.A.(ASIROM), Astra S.A., Carom S.A., care au început să funcționeze în această formă de la 1 ianuarie 1991. Piața româneasca a asigurărilor și reasigurărilor a cunoscut o evoluție interesantă urmând evoluțiile contradictorii pe care le-a suportat și economia în ansamblul ei. Comparând nivelul de dezvoltare și importanța asigurărilor în economia românească cu alte țări europene, putem vedea că nici din acest punct de vedere nu se constată îmbunătățiri, dimpotrivă: în timp ce în acestea continuă evoluția, în România predomină stagnarea. Piața românească a asigurărilor de viață este o piață competitivă, deși nu se află în faza de maturitate din acest punct de vedere. România reprezintă un caz aparte, deoarece nu este o țară cu tradiție în domeniul asigurărilor așa cum sunt ele concepute și practicate în țările dezvoltate. Pentru o înțelegere corectă a pieței trebuie să analizăm cele două componente : oferta și cererea. Oferta este lansată de asigurători organizați în societăți comerciale cu personalitate juridică și cu capacitate financiară, criterii ce sunt reglementate de legislația în vigoare. Asigurătorul care exercită o activitate de asigurare de viață este obligat: să țină conturi distincte pentru asigurările de viață, să înregistreze toate veniturile și cheltuielile aferente asigurărilor de viață în conturi separate, care să constituie și să țină unui fond de asigurare distinct, denumit fondul asigurărilor de viață, să asigure conducerea contabilității fondului asigurărilor de viață, pentru identificarea operativă a activelor și a obligațiilor aferente acestuia. Cererea potențială este mare datorită numărului mare de proprietăți existente, a populației numeroase, precum și dacă avem în vedere nevoile reale de asigurare la nivelul economiei și al populației. Cererea efectivă este redusă din cauza lipsei de bani și de cunoaștere a tuturor avantajelor oferite de asigurări. Cererea este dispersată și nu are un caracter uniform sub aspectul categoriilor de asigurări solicitate, sub aspectul distribuției geografice, al nivelului de dezvoltare a regiunii sau a zonei respective și al nivelului veniturilor. În cadrul asigurărilor de viață, volumul primelor brute încasate la nivelul anului 2004 a fost de aproximativ 4.171,19 miliarde lei, în timp ce volumul primelor brute subscrise a fost de 4.749,55 miliarde lei, această sumă reprezentând 25,05% din totalul primelor brute subscrise de întreaga piață a asigurărilor. De asemenea, o mențiune interesantă se referă la faptul că aproximativ 98% din volumul total de prime brute încasate pentru asigurările de viață a fost realizat de companiile de asigurări cu capital străin. Din Buletin informativ – ING Nederlanden, 2004 rezultă că situația ponderii pe piață a primelor 10 companii de asigurări de viață se prezintă astfel: ING Nederlanden- 44,93%, Asirom-16,35%, AIG Life-7,865%, Omniasig Life-7,69%, Asiban-5,43%, Interamerican- 3,25%, Aviva-3,19%, Allianz-Țiriac-2,47, Unita-1,73%, Lukoil Asito-1,61%. Liderul de piață, ING Nederlanden, a înregistrat un ritm de creștere economică mai lent decât media pieței asigurărilor. Cu toate acestea compania continuă să se detașeze cu mai mult de 25% de următoarea clasată, ocupând poziția de lider în domeniul asigurărilor de viață. Piața românească a asigurărilor a înregistrat o evoluție spectaculoasă în ultimii ani, o creștere net superioară ritmului de creștere economică. Această tendință va continua și în anii viitori, ca urmare a maturizării pieței și creșterii nevoii de protecție, economosire și creării unui fond de pensii. Estimările specialiștilor din piață, firme de consultanță și de audit, certifică valoarea totală a pieței asigurărilor în anul 2004 în jurul a 700 de milioane de euro. Majorări semnificative au fost semnalate și în segmentul asigurărilor de viață, unde creșterile înregistrate la nivelul anului 2004 comparativ cu cele din anul 2003 a depășit în unele cazuri cu mult 100%, asigurătorii de viață așteptând pentru anul în curs o anumită mișcare a pieței pe segmentul polițelor private de sănătate și al pensiilor private. ING Asigurări de Viață a subscris pe primul trimestru al anului trecut prime brute în valoare de 25 milioane de euro (929,3 miliarde de lei), în creștere cu 38% față de aceeași perioadă a exercițiului financiar precedent. În lei, majorarea a fost de 27%. La prime brute încasate, asigurătorul a raportat o creștere de peste 46%, pånă la 25,6 milioane de euro ( 952,4 miliarde de lei). Compania revine astfel la un ritm de creștere mai înalt al subscrierilor, după o stagnare în ultimii doi ani. ING a avut prime brute subscrise în 2004 în valoare de 75,7 milioane de euro – cu 4,5% peste nivelul subscrierilor din 2003. Față de 2002, în 2003 compania înregistrase o scădere de aproape 8% în euro a primelor brute subscrise. În funcție de veniturile aduse în primul trimestru al acestui an, tipurile de polițe cu cea mai bună performanță în această perioadă au fost pentru ING asigurările de viață legate de programe de investiții (produsele unit-linked- compania a fost prima societate de asigurări care a introdus această categorie de polițe, în 1998), asigurările pentru studiile copiilor, programele de pensii, asigurările mixte de viață și asigurările de viață suplimentare. Asigurările suplimentare se pot atașa contractelor de asigurare de bază care au prevăzută o plata eșalonată a primelor de asigurare. Compania a plătit, de la începutul anului 2006 până la sfârșitul lunii martie, daune în valoare de 628.150 euro pentru asigurări de viață, sănătate, accidente și invaliditate. Societatea Nederlanden Asigurări de Viață face parte din Grupul ING. Produsele cu care ING Nederlanden a pătruns pe piața românească de asigurări de viață se împart în două mari categorii: produse tradiționale și produse de tip Unit Linked Produsele tradiționale reprezintă adevărații piloni ai sistemului de asigurări de viață și ele se împart în: – produse de tip capitalizare: Regal, Phoenix, Academica, Debut – produse de risc: Prudent, Maraton Regal (asigurarea mixtă de viață) reprezintă produsul clasic de asigurare care acoperă atât riscul de deces, cât să riscul de supraviețuire al asiguratului, permițând plata sumei asigurate printrun singur contract. Astfel, în cazul decesului persoanei asigurate, beneficiarul asigurării intră în posesia sumei asigurate, iar în caz de supraviețuire, contractantul asigurării încasează personal suma asigurată prevăzută în contractul de asigurare. Phoenix (asigurarea mixtă redusă) oferă posibilitatea de a economisi bani pentru anii mai puțini productivi ai vieții, garantând primirea sumei asigurate la încheierea perioadei contractate. Mai mult, în situația unui eveniment nefericit, persoana desemnată de contractant va primi suma plătită de-a lungul timpului, deci contravaloarea primelor deja achitate. Acest tip de asigurare permite asiguratului să încaseze suma asigurată la expirarea termenului de asigurare, dacă este în viață. În situația survenirii decesului asiguratului în perioada de valabilitate a contractului, beneficiarului i se va rambursa suma primelor deja plătite, aferente doar asigurării de bază, inclusiv valoarea primelor scutite. Academica (asigurarea de tip rentă pentru studii) asigură acumularea unor fonduri bănești necesare continuării studiilor copiilor. Primele vor fi plătite pe perioada determinată de plată a acestora, după care debutează automat vărsământul rentelor. Plata acestor rente, respectiv suma asigurată, se va face timp de 4, respectiv 5 ani, în funcție de opțiunea persoanei asigurate. Debut (asigurarea de tip dotă) este un produs ce oferă posibilitatea acumulării unui beneficiu de maturitate menit să asigure constituirea unui fond de zestre în cazul căsătoriei beneficiarului. În cazul acestui produs persoana asigurată trebuie să coincidă cu contractantul asigurării. Dacă persoana asigurată decedează pe parcursul duratei de plată a primelor, se va proceda la exonerarea primelor viitoare. Prudent (asigurarea de viață pe termen limită) oferă garanția că beneficiarul poliței, desemnat de persoana asigurată, va primi suma asigurată. Asigurarea de viață pe termen limitat nu este o asigurare de capitalizare (de economisire), ci una de protecție împotriva unui risc determinat. Maraton (asigurarea de viață pe termen nelimitat) oferă protecție împotriva riscului de deces, la orice dată ar surveni acesta, până la vârsta de 95 de ani, cu condiția ca asiguratul să fi achitat primele aferente până la data pensionării sau până la vârsta de 95 de ani. Dacă asiguratul va supraviețui vârstei de 95 de ani, asigurarea de viață pe termen nelimitat se va transforma într-o asigurare mixtă. Aceste asigurări tradiționale au dominat multă vreme piața, însă , în prezent ele exisă alături de produsele de asigurare de viață noi, orientate spre investiții (produse de tip Unit Linked) – acestea având caracteristici speciale: creșterea sau scăderea sumei asigurate, creșteri sau scăderi are primei eșalonate, redirecționarea primelor, transferul unităților, efectuarea de retrageri parțiale. Asigurările de viață Unit Linked reprezintă un concept nou, introdus în premieră pe piața românească de ING Nederlanden. Produsele Unit Linked reprezintă, deopotrivă, o asigurare de viață și un produs de investiții, în cadrul unui contract unic. Unit Linked este un produs nou al industriei asigurărilor pe plan mondial, lansat în a doua jumătate a secolului trecut, beneficiind de un real succes atât în Statele Unite, cât și în Europa. Specificitatea lui constă în faptul că beneficiile obținute din investiții sunt stabilite în relație cu anumite plasamente investiționale asociate acestor produse sub forma unor fonduri interne. Deosebirea fundamentală între un produs Unit Linked și produsele tradiționale constă în faptul că riscul investiției este suportat de către contractantul asigurării. Produsul Unit Linked a apărut ca răspuns firesc la dorința de investire a clienților, alături de nevoia de protecție. Acest produs are în structura sa o componentă de protecție și o componentă investițională. Componenta de protecție este reprezentată de o asigurare de viață pe termen nelimitat, pentru care plata primelor eșalonate se face până la împlinirea vârstei de pensionare. Pe perioada protecției suma asigurată aleasă de client este garantată de asigurător. În caz de deces, oricând pe durata contractului, beneficiarul desemnat va încasa maximul dintre valoarea sumei asigurate corespunzătoare asigurării de viață și valoarea contului sau la momentul respectiv. Nivelul sumei asigurate este stabilit de către client între o limită minimă și una maximă, în funcție de vârsta sa și de prima plătită. Contul contractantului reprezintă echivalentul valoric al uniturilor deținute în fondurile financiare ale asigurătorului. Componenta investițională constă în cumpărarea de unitați de cont (unituri) în fondurile financiare special constituite. Ele sunt fonduri interne, închise, reprezentând un portofoliu de diverse tipuri de active financiare administrate de asigurător exclusiv în scopul asigurării. Contractantul asigurării va avea acces la aceste fonduri doar prin intermediul asigurărilor unit linked, iar prima de asigurare plătită va fi destinată achiziționării de unituri în fondurile financiare. Asigurările Unit Linked în Lei și USD permit accesul la cele mai performante plasamente financiare din România și de pe piețele internaționale. Investițiile Unit Linked în lei se realizează prin două programe: – Programul 1 (Bonuri de Tezaur). Acest program de investiții ING Nederlanden Unit Linked are în componență titluri de valoare cu venit fix (titluri de stat în lei emise de Ministerul Finanțelor Publice prin Banca Națională), depozita bancare în lei pe termen scurt și disponibilități în conturi curente. Obiectivul urmărit în administrarea programului este maximizarea valorii acestuia și obținerea unor creșteri de capital prin asigurarea unui randament crescut al investițiilor. – Programul 2 (Mixt). Programul de investiții mixt are în componență acțiuni tranzacționate la Bursa de Valori București, titluri de stat în lei emise de Ministerul Finanțelor Publice prin Banca Națională, depozite bancare în lei pe termen scurt și disponibilități în conturi curente. De aceea, primele eșalonate plătite vor fi investite doar în Programe de investiții cu un grad de risc scăzut. Excepție fac primele suplimentare pe care clientul le adaugă fondului de pensie, în cazul cărora se poate opta și pentru plasamente cu un grad de risc mai ridicat. O dată ce s-a ales modul de alocare a primelor plătite, este important să se urmărească permanent performanțele portofoliului de investiții, în vederea intervenirii prin redirecționări de prime sau transferuri de unituri ori de câte ori este necesar. Necesitatea cumpărării unei asigurări de viață reiese din nevoia de protecție a oamenilor. Pe lângă toate bunurile deținute, viață și sănătatea unui individ, integritatea lui fizică, capacitatea de muncă sunt bunurile cele mai de preț și pot fi afectate de diferite evenimente nesigure viitoare, ducând la imposibilitatea desfășurării unei activități și deci a obținerii unui venit. Necesitatea încheierii unei asigurări de viață provine dintr-o nevoie absolută a fiecăruia, de a oferi protecția financiară a familiei, a dependenților sau a celor apropiați în cazul decesului, în paralel cu alte avantaje pe care asigurătorii le pot oferi: economisire, pensie, investiții. Încheierea unei asigurări care să acopere riscul de deces este o problemă la care ar trebui sa se gândească orice persoană, pentru a nu crea un dezechilibru în situația financiară a urmașilor dependenți. Populația “vârstei a treia”, în continuă creștere numerică, este o categorie socială vulnerabilă, cu probleme specifice față de celelalte segmente sociale. Asigurarea necesităților populației vârstnice pentru un trai decent, trebuie să acopere o gamă largă de preocupări, nu numai în plan economic, dar și social și psihosocial. De aceea, acest proces de îmbătrânire va duce la un moment dat la imposibilitatea statului de a întreține partea inactivă a populației și astfel devine un lucru esențial încheierea unei asigurări de viață care să ofere atât protecția financiară a urmașilor în caz de deces, cât și asigurarea unui trai liniștit la vârsta pensionării.
CAPITOLUL III. ANALIZA CONCURENȚEI IN SECTORUL ASIGURĂRILOR DE VIAȚĂ
3.1 Elemente introductive
Conform normelor în vigoare, categoria generică a asigurărilor de viață cuprinde șase clase distincte de asigurări:
A.I – Asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare, prevăzute în Anexa 1 din Legea nr. 32/2000 la lit. A a), b) și c), cu excepția celor prevăzute la pct. II și III ;
A.II – Asigurări de căsătorie, asigurări de naștere;
A.III – Asigurări de viață și anuități care sunt legate de fonduri de investiții, prevăzute în Anexa 1 din Legea nr. 32/2000 la lit. A a) și b);
A.IV – Asigurări permanente de sănătate, prevăzute în Anexa 1 din Legea 32/2000 la
lit. A d);
B.1 – Asigurări de accidente (inclusiv accidentele de muncă și bolile profesionale);
B.2 – Asigurări de sănătate.
Analiza Consiliului Concurenței privind sectorul asigurărilor de viață din România se concentrează asupra perioadei ianuarie 2011 – iunie 2014. Cele 21 de societăți de asigurări de viață active pe piață în această perioadă sunt: S.C. Aegon Asigurări de Viață S.A. (AEGON), S.C. Alico Asigurări România S.A. (ALICO), S.C. Allianz-Țiriac Asigurări S.A. (ALLIANZ-ȚIRIAC), S.C. Asigurare-Reasigurare Ardaf S.A. (ARDAF), S.C. Asigurarea Românească – Asirom VIG Vienna Insurance Group S.A. (ASIROM), S.C. Asigurare-Reasigurare Astra S.A. (ASTRA), S.C. Axa Life Insurance S.A. (AXA), S.C. BCR Asigurări de Viață Vienna Insurance Group S.A. (BCR), S.C. BRD Asigurări de Viață S.A. (BRD), S.C. Cardif Asigurări S.A. (CARDIF), S.C. Ergo Asigurări de Viață S.A. (ERGO), S.C. Eureko Asigurări S.A. (EUREKO), S.C. Eurolife ERB Asigurări de Viață S.A. (EUROLIFE ERB), S.C. Garanta Asigurări S.A. (GARANTA), S.C. Generali România Asigurare Reasigurare S.A. (GENERALI), S.C. Grawe România Asigurare S.A. (GRAWE), S.C. Groupama Asigurări S.A. (GROUPAMA), S.C. ING Asigurări de Viață S.A. (ING), S.C. Metropolitan Life Asigurări S.A. (METROPOLITAN), S.C. Signal Iduna Asigurări de Viață S.A. (SIGNAL IDUNA) și S.C. Uniqa Asigurări de Viață S.A. (UNIQA). Câteva alte societăți de asigurări de viață, ce-au activat în perioada 2009-2011 și la care ne vom referi doar succint în cadrul acestui capitol, sunt: S.C. Asiban S.A (ASIBAN), S.C. ATE Insurance România S.A. (ATE), S.C. BT Asigurări Transilvania S.A. (BT), S.C. Delta Asigurări S.A. (DELTA), S.C. KD Life Asigurări S.A. (KD LIFE), S.C. Omniasig Asigurări de Viață S.A. (OMNIASIG) și S.C. Onix Asigurări S.A. (ONIX). Tabelul 3.1 prezintă clasele de asigurări de viață din care fac parte produsele oferite de fiecare din cele 17 societăți de asigurare active la mijlocul anului 2014 și aflate sub monitorizarea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Tabelul arată că toate societățile de asigurare ofereau produse din clasa A.I și aproape toate din clasa A.III, în timp ce oferta de asigurări din clasele A.II și A.IV venea doar din partea a două companii. Asigurările de accidente (clasa B.1) erau prezente în portofoliul a șapte societăți, asigurările din clasa B.2 (de sănătate, dar nepermanente) erau oferite de nouă companii, în timp ce asigurările din clasele A.II și A.IV pot fi neglijate (nu doar că aceste asigurări erau oferite de câteva societăți în iunie 2014, dar și primele subscrise pentru aceste asigurări sunt infime la nivelul pieței). Este interesant de observat faptul că în iunie 2014 niciun asigurator nu oferea toate cele șase clase de asigurări de viață. Prin urmare, tabelul 3.1 poate fi privit ca un prim argument în favoarea analizei separate a asigurărilor de viață clasice (A.I și A.III) față de celelalte clase de asigurări de viață, în special B.1 și B.2. Un alt argument, poate chiar mai relevant, este dat de însăși caracteristicile acestor tipuri de asigurări. Mai precis, asigurările de viață din clasele A.I și A.III răspund anumitor nevoi, de protecție financiară pe termen lung, aceste asigurări putând constitui și un instrument de economisire, în timp ce asigurările din clasele B.1 și B.2 răspund unor nevoi complet diferite (protecție împotriva accidentelor și asigurări de sănătate, dar nu permanente). Drept consecință, chiar dacă societățile care oferă asigurări din clasele A.I și A.III ar putea decide să ofere și asigurări din clasele B.1 și B.2 (cel mai probabil, există substituibilitate la nivelul ofertei), consumatorii de asigurări de viață propriu-zise nu le văd a fi interschimbabile cu asigurările din clasele B.1 și B.2, riscurile asigurate, dar și nivelurile primelor fiind complet diferite. Substituibilitatea la nivelul cererii, din punctul de vedere al consumatorilor, este esențială în procesul de definire a piețelor din perspectivă concurențială și constituie un argument suplimentar în favoarea analizei separate a asigurărilor de viață propriu-zise.
Sursa:www.consiliulconcurentei.ro
3.2 Evoluția recentă a sectorului asigurărilor de viață din România
Figura 3.1 prezintă evoluția trimestrială a sectorului asigurărilor de viață din România prin prisma primelor brute subscrise, nete de anulări (PBS), atât pentru toate cele șase clase incluse, potrivit normelor, în categoria asigurărilor de viață, cât și separat pentru cele două clase de asigurări de viață propriu-zise (asigurările de viață clasice sau tradiționale și asigurările de viață legate de fonduri de investiții, deci cu componentă investițională).
Fig 3.1 Evoluția trimestrială a PBS pentru toate cele 6 clase de asigurări de viață și, separat,pentru clasele A.I și A.III
Sursa:www.consiliulconcurentei.ro
După cum se poate observa, după creșterea din 2012, anul 2013 reprezintă o întoarcere la nivelul lui 2011 (chiar o scădere sub acest nivel în cazul celor două clase principale de asigurări de viață), în timp ce la jumătatea anului 2014 se înregistrează cele mai reduse valori la șase luni din perioada analizată. Prin urmare, perspectivele pentru anul 2014 nu sunt deloc încurajatoare în acest moment. Graficul anterior arată și faptul că nucleul sectorului asigurărilor de viață din România este reprezentat de asigurările din clasele A.I și A.III, aceste două clase de asigurări constituind vasta majoritate a primelor subscrise. Mai precis, graficul de mai sus indică faptul că, în orice trimestru din perioada ianuarie 2011 – iunie 2014, PBS pentru asigurările de viață propriuzise (din clasele A.I și A.III) au reprezentat cel puțin 87% din totalul primelor brute subscrise pentru toate cele șase clase de asigurări de viață. Figura 3.2 prezintă evoluția trimestrială a numărului de contracte în vigoare (NCV) pentru toate societățile active pe piața asigurărilor de viață în perioada ianuarie 2011 – iunie 2014, ilustrând separat situația pentru toate cele șase clase de asigurări de viață și pentru asigurările de viață propriu-zise (clasele A.I și A.III). Cu toate că numărul total de contracte s-a aflat pe un trend crescător până la finele lui 2013, este evident faptul că această creștere nu s-a datorat asigurărilor de viață propriu-zise. În fapt, creșterea a fost cauzată în special de polițele încheiate pentru clasele B.1 și B.2 de asigurări și este oarecum artificială, fiind în mare măsură rezultatul deciziilor comerciale ale unui singur asigurator. În ceea ce privește asigurările de viață din clasele A.I și A.III, graficul de mai jos arată o reducere graduală a numărului de contracte în perioada 2011-2012, tendință urmată de o relativă stabilizare în anul 2013 și prima jumătate a anului 2014.
Fig 3.2 Evoluția trimestrială a NCV pentru toate cele șase clase de asigurări de viață și pentru clasele A.I și A.III în perioada ianuarie 2011-iunie 2014
Sursa:www.consiliulconcurentei.ro
Datele arată că în anul 2013 asigurările de viață din România au reprezentat aproximativ 20% din mărimea întregului sector, tendința ultimilor ani fiind de reducere graduală a importanței acestei componente. Figura 3.3 indică gradul de penetrare a asigurărilor de viață din România, exprimat ca pondere în PBS pentru asigurările din clasele A.I și A.III în produsul intern brut al țării (PIB). Graficul arată că acest indicator variază destul de mult în perioada 2011-2013, între 0,25% și 0,39%. Dat fiind începutul mai timid al anului 2014, cu cele mai reduse valori la trei și șase luni, așteptările noastre privind gradul de penetrare în PIB a asigurărilor de viață propriu-zise sunt de reducere a indicatorului la nivelul anului 2014 (probabil spre 0,25%).
Fig 3.3 Evoluția trimestrială a PBS pentru clasele de asigurări de viață propriu-zise și raportarea acestora la PIB-ul României in perioada ianuarie 2011-iunie 2014
Sursa:www.consiliulconcurentei.ro
Trebuie subliniat faptul că graficul de mai sus ilustrează situația nominală a PBS, primele fiind exprimate în prețuri curente, în timp ce situația în termeni reali, ajustată cu inflația, va fi prezentată ulterior. Chiar dacă nu este cea mai elocventă cu putință, cel puțin din prisma comparațiilor în timp, exprimarea PBS în termeni nominali facilitează raportarea la PIB. Un alt indicator util, ce surprinde densitatea asigurărilor de viață dintr-o anumită țară, este cel calculat prin raportarea PBS pentru astfel de asigurări la populația țării, indicatorulcuantificând deci prima medie anuală din asigurări de viață pe locuitor. Figura 4.4 prezintă ratele relevante pentru ultimii patru ani. La fel ca mai sus, menționăm faptul că PBS sunt exprimate în prețuri curente, ceea ce înseamnă că analiza se realizează în termeni nominali. Apoi, deoarece datele privind anul 2014 sunt parțiale (privesc doar primele șase luni), graficul de mai jos prezintă o valoare estimată pentru acest an. Pentru a facilita compararea cu situația altor state europene ce va fi realizată în secțiunea următoare, acest indicator este exprimat în euro/locuitor.
Fig 3.4 Evoluția anuală a densității asigurărilor de viață din România , exprimată ca PBS/populație (in euro pe locuitor) , în perioada 2011-2014
Sursa:www.consiliulconcurentei.ro
Graficul de mai sus arată o tendință constantă de scădere a primei medii pe persoană pentru asigurările de viață din România, în special pentru clasele A.I și A.III de asigurări, lucru deloc încurajator pentru viitorul apropiat al sectorului asigurărilor de viață. Figura 3.5 prezintă evoluția în termeni reali a PBS (în prețuri constante la nivelul lunii ianuarie 2011) pentru asigurările de viață propriu-zise, deci cu referire strictă la clasele de asigurări A.I și A.III. După cum se poate observa, pe parcursul perioadei analizate au loc doar scăderi ale primelor subscrise pentru clasele A.I și A.III de asigurări: -0,6% în 2012 față de 2011, -12,9% în 2013 față de 2012, respectiv -12,5% în prima jumătate a anului 2014 față de perioada similară a anului 2013. Prin urmare, imaginea pe care Figura 5 o proiectează asupra evoluției din ultimii ani a asigurărilor de viață clasice și a celor legate de fonduri de investiții este una de continuă contracție a sectorului. Această contracție pare să se fi accentuat în 2013, iar valorile înregistrate pentru prima jumătate a anului 2014 par să indice o reducere suplimentară a mărimii sectorului asigurărilor de viață din România. Figura ce urmează prezintă evoluția trimestrială a numărului de societăți de asigurări de viață active pe piața românească și aflate sub supravegherea ASF în perioada 2009-2014, dar și unele detalii cu privire la această evoluție. Graficul arată scăderea constantă a numărului de asiguratori de viață din ultimii ani. Astfel, după ce la începutul anului 2009 activau pe piață 24 de asiguratori de viață, în prezent funcționează doar 16 societăți (18 dacă avem în vedere și sucursalele locale ale societăților de asigurare înregistrate în alte state europene).
Figura 3.5 Evoluția PBS în prețuri curente și prețuri constante, pentru clasele A.I și A.III de asigurări de viață, și comparații cu perioada similară a anului anterior,în perioada ianuarie 2011-iunie 2014
Sursa:www.consiliulconcurentei.ro
Așteptările pentru viitorul apropiat sunt de ieșire de pe piață a încă unui asigurator, intenția AXA în acest sens fiind exprimată în mod public de companie. Concluzionând, chiar dacă numărul actorilor de pe piață nu este unul foarte redus, evoluția recentă este întrucâtva îngrijorătoare, ceea ce înseamnă că autoritatea de concurență va trebui să monitorizeze în continuare cu atenție acest sector economic.
3.3.Asigurările de viață din România din perspectivă concurențială
Privire asupra asigurărilor de viață prin prisma teoriei microeconomice
Pentru motivele expuse deja, studiul autorității de concurență se concentrează asupra celor două clase de asigurări de viață propriu-zise: clasa A.I (asigurări de viață clasice sau tradiționale) și clasa A.III (asigurări de viață legate de fonduri de investiții). În cele ce urmează, ne vom referi la piața asigurărilor de viață din România, reprezentată de cele două
clase de asigurări de viață propriu-zise, fără ca aceasta să însemne însă că a fost definită o piață relevantă a asigurărilor de viață, așa cum este acest concept utilizat în investigațiile autorității de concurență. Trăsăturile pieței asigurărilor de viață vor fi privite prin prisma caracteristicilor a două structuri descriptive de piață, respectiv concurența monopolistică și oligopolul.Piața cu structură de concurență monopolistică se aseamănă cu piața cu concurență perfectă în ceea ce privește numărul mare de firme active și ușurința intrării pe piață (lipsabarierelor la intrare). Spre deosebire de piața competitivă însă, produsele oferite de diverșii vânzători au caracteristici diferite (sunt diferențiate). Eterogeneitatea produsului conferă fiecărui vânzător o oarecare putere de piață, ceea ce înseamnă că aceste firme nu mai sunt acceptante ale prețului, ca pe piața cu concurență perfectă, ci sunt decidenți ai prețului. Piața cu structură de oligopol este un alt tip de piață situat între structurile extreme reprezentate de piața cu concurență perfectă și monopol. Spre deosebire de piața cu concurență monopolistică, ce presupune existența unui număr ridicat de vânzători, piața cu structură de oligopol implică un număr redus de vânzători, protejați de intrarea pe piață a altor concurenți. O presupunere derivată în mod uzual este aceea că cel puțin câțiva dintre participanții pe piață dețin o cotă semnificativă a acesteia. Apoi, în timp ce pe piața cu concurență monopolistică se oferă spre vânzare produse diferențiate, se presupune că firmele active pe piața cu structură de oligopol oferă spre vânzare produse omogene. Barierele la intrarea pe piață Obstacolele pe care firmele trebuie să le depășească pentru a intra pe piață reprezintă un element esențial al analizei, barierele fiind unul din factorii diferențiatori ai celor două modele descriptive ale piețelor cu concurență imperfectă. Din punctul meu de vedere, în cazul asigurărilor de viață din România, barierele la intrarea pe piață sunt de mai multe tipuri. În primul rând, este vorba de barierele de reglementare și capital impuse de ASF, acest gen de bariere fiind absolut justificate, datorită caracterului sensibil al contractelor care se încheie pe piața asigurărilor de viață. Pe scurt, barierele de reglementare țin de modalitatea de organizare a societății, inclusiv denumirea sa, de anumite avize pe care aceasta trebuie să le obțină și de anumite taxe pe care aceasta le suportă, dar și de condiții impuse fondatorilor sau acționarilor semnificativi ai societății. În plus, ASF impune o valoare minimă a capitalului social vărsat de societățile de asigurări de viață, valoare ce trebuie să depășească nivelul fondului de siguranță sau suma de 12 milioane de lei, după caz. Pe lângă valoarea minimă a capitalului social vărsat, considerăm că barierele de ordin financiar țin și de necesitatea investirii de către societate a unor resurse importante în acțiuni de marketing și comunicare, dar și pentru dezvoltarea unei forțe de vân zare specializate. De altfel, un alt tip de bariere la intrarea pe piața asigurărilor de viață sunt cele mai puțin tangibile, legate de reputația asiguratorilor și de accesul la canale de distribuție. Deoarece asigurările de viață implică contracte pe termen lung și care ating subiecte sensibile, pur personale (deces, supraviețuire, economisire, pensie), reputația este esențială în acest domeniu, fapt pentru care, din punctul nostru de vedere, percepția consumatorilor privind reputația asiguratorilor de viață constituie o barieră la intrarea pe această piață. În ceea ce privește accesul la canale de distribuție, avem în vedere câteva lucruri invocate de asiguratori în discuțiile preliminare ce au stat la baza acestui studiu. Astfel, unii participanți pe piață au invocat dificultatea pregătirii și retenției unei forțe de vânzare competente, domeniul asigurărilor de viață necesitând o instruire aparte a agenților de vânzare. În plus, unii asiguratori, în special dintre cei care nu fac parte din grupuri financiare ce includ și bănci comerciale, au evocat dificultatea accesării canalului agenților de asigurare subordonați (operatori bancassurance). Pentru a evalua dificultatea intrării pe o piață se pot analiza reglementările în vigoare, dar acest gen de analiză va omite, cel mai probabil, celelalte tipuri de bariere la intrare enunțate mai sus. De aceea, considerăm că imaginea completă a barierelor la intrarea pe piață se formează atât din opiniile participanților pe piață, cât și din cele ale fir melor care au evaluat oportunitatea intrării, dar au decis să rămână în afara pieței datorită barierelor existente. Din păcate, în cazul acestui sector nu dispunem de informații privind asiguratorii care ar fi dorit să intre pe piața românească în ultimii ani, dar au considerat barierele drept insurmontabile, fapt pentru care am recurs doar la opiniile asiguratorilor activi pe piață și la cele exprimate de reglementatorul sectorului. O solicitare de informații a Consiliului Concurenței adresată la finele anului 2013 către ASF și societățile active pe piața asigurărilor de viață din România a conținut câteva întrebări ce privesc exact dificultatea intrării pe această piață, barierele considerate fiind de patru feluri: bariere de reglementare, bariere financiare, bariere generate de reputație și bariere legate de accesul la canale de distribuție. Răspunsurile primite arată că participanții pe piața asigurărilor de viață din România, în ansamblul lor, consideră aceste bariere a nu fi foarte restrictive. Cu toate acestea, respondenții au indicat o ușoară tendință de îngreunare a condițiilor de acces pe piața asigurărilor de viață pe parcursul anilor 2010-2013. Problema de selecție a respondenților enunțată anterior (faptul că nu observăm asiguratorii care au decis să nu intre pe piață) face ca răspunsurile primite de autoritatea de concurență de la participanții pe piață să fie probabil deplasate în sensul atenuării barierelor la intrarea pe piața asigurărilor de viață. Altfel spus, companiile care au avut eventual în vedere intrarea pe piața asigurărilor de viață din România, dar au renunțat tocmai datorită restricțiilor întâlnite, ar fi cu siguranță mai vehemente decât cele care activează pe această piață. În plus, Figura 4.6 a arătat că ultimele trei intrări pe piața asigurărilor de viață din România au avut loc relativ demult, în trimestrul II 2012 (prin ALICO, companie preluată între timp de METROPOLITAN) și trimestrul II 2010 (prin ERGO și UNIQA), în perioada 2009 -2014 având loc mai degrabă ieșiri de pe această piață. Tendința recentă de relativă înăsprire a condițiilor de acces pe piața asigurărilor de viață este în măsură a genera îngrijorări Consiliului Concurenței. Dată fiind importanța deosebită din punct de vedere concurențial a barierelor la intrarea pe piață, autoritatea de concurență va trebui să monitorizeze în continuare cu maximă atenție acest sector economic. Numărul de firme active pe piață Figura 4.6 indică tendința de relativă concentrare a pieței asigurărilor de viață din România, tendință manifestată cu precădere pe parcursul ultimilor ani. Din punctul nostru de vedere, reducerea graduală a numărului de concurenți pe piața asigurărilor de viață validează discuția anterioară privind barierele la intrare. În plus, chiar dacă numărul curent de asiguratori activi pe piață nu este foarte redus, am arătat că acesta este totuși relativ mic față de țările din zonă: comparația relevantă ține cont și de mărimea populației – în acest sens, vezi Figura 4.10 și comentariile aferente. Îngrijorările autorității de concurență privind sectorului asigurărilor de viață din România sunt alimentate de ieșirea anunțată a încă unui asigurator (AXA), dar și de perspectivele sectorului pe termen mediu și lung. Omogenitatea produsului Gradul de omogenitate a produsului, în acest caz a asigurărilor de viață oferite de diversele companii, reprezintă un alt element important de diferențiere între modelul pieței de oligopol și cel al concurenței monopolistice. Analiza în această direcție este însă limitată aici, opiniile exprimate nefiind confirmate de un studiu la nivelul consumatorilor. Din punctul nostru de vedere, există o diferențiere semnificativă între contractele de asigurări de viață oferite de diverșii participanți pe piață, atât prin prisma riscurilor de bază
acoperite, cât și a riscurilor suplimentare ce pot fi suportate în cadrul aceleiași asigurări. Nu în ultimul rând, opțiunile ce pot fi anexate contractelor de asigurări de viață constituie încă un element diferențiator al produselor de asigurare.Această diferențiere prin atribute a asigurărilor de viață, numită uneori și diferențiere orizontală, poate fi susținută și de o diferențiere calitativă a produselor de asigurare (diferențiere verticală). Un exemplu în acest sens l-ar putea constitui greutățile și piedicile pe care se așteaptă să le aibă din partea societății de asigurări de viață un client la apariția evenimentului asigurat. De altfel, unii participanți pe piața asigurărilor de viață par a investi masiv exact în comunicarea ideii de stabilitate și certitudine a despăgubirii. Concluzionând asupra celor trei aspecte de mai sus, apreciem că piața asigurărilor de viață din România împrumută atât din caracteristicile pieței cu structură de oligopol (bariere la intrare și număr relativ redus de concuren ți), cât și din cele ale pieței cu concurență monopolistică (probabilă diferențiere a produselor). Îngrijorările Consiliului Concurenței cu privire la această piață sunt rezultatul tendinței de concentrare observate în ultimii ani, tendință ce pare a fi suplinită de o aparentă înăsprire a barierelor la intrarea pe piață. Prin urmare, una din temerile autorității de concurență se referă la relativa apropiere a pieței asigurărilor de viață de modelul oligopolului, cu toate riscurile pe care această apropiere le comportă pentru consumatori. Monitorizarea atentă și continuă a sectorului asigurărilor de viață va arăta dacă temerile din acest moment sunt justificate sau nu. De exemplu, accentuarea barierelor la intrarea pe piață, ieșirea altor asiguratori sau apariția unei tendințe de standardizare a contractelor de asigurări de viață ar spori îngrijorările concurențiale, în timp ce coborârea barierelor la intrare și, mai ales, intrarea efectivă pe piață a altor asiguratori vor atenua temerile curente.
3.4 Comparații cu alte state europene
Nivelul redus de dezvoltare a sectorului asigurărilor de viață din România, situație ce pare conștientizată pe deplin la nivelul pieței, devine evident atunci când sunt realizate comparații cu alte state europene. Analiza comparativă ce urmează se bazează pe informațiile privind situația asigurărilor din Europa, colectate de Insurance Europe.
Fig 3.7 Evoluția numărului de societăți active pe piața asigurărilor de viață din România și aflate sub supravegherea ASF în perioada 2009-2014
Sursa:www.consiliulconcurentei.ro
Diferențele dintre valorile prezentate pentru România în graficele ce urmează și cele calculate pe baza datelor ASF nu sunt considerate a fi semnificative ca ordin de mărime, aceste diferențe, ce țin probabil de considerente de ordin metodologic, nefiind în măsură a afecta imaginea de ansamblu.Figura 4.7 prezintă ponderea asigurărilor de viață în totalul sectorului de asigurări din 31 de țări europene. Graficul arată că nivelul PBS pentru asigurările de viață, raportat la totalul PBS în domeniul asigurărilor, este foarte redus în România față de media europeană (20,2% în țara noastră în anul 2012, față de aproape 58% pentru cele 31 de țări incluse în analiză).
Fig 3.8 Ponderea asigurărilor de viață în totalul sectorului asigurărilor în 31 de țări europene în 2012
Sursa:www.consiliulconcurentei.ro
În continuare, Figura 3.9 include o comparație din punct de vedere a ponderii PBS în PIB pentru asigurările de viață, arătând că diferența dintre gradul de penetrare a acestor asigurări în România și țările din Europa de Vest este covârșitoare. Această diferență vine probabil din tradiția țărilor dezvoltate în ceea ce privește actul de asigurare în general și a celui de asigurare de viață în particular, de nivelul de cunoaștere și acceptare a populației privind produsele de asigurare de viață, de nivelul de trai din zona occidentală și nordică a Europei etc. Dar chiar dacă decalajul față de situația din Europa occidentală ar putea fi considerat firescdin motive ce țin mai degrabă de rațiuni istorice, nu același lucru se poate spune despre diferențele existente între cazul României și cel al altor țări din regiune: în Polonia, primele aferente asigurărilor de viață reprezintă 2,3% din PIB, în Republica Cehă 1,8%, în Slovacia 1,6%, în timp ce în Ungaria gradul de penetrare este de 1,4%. În plus, datele istorice arată că decalajul dintre România și restul Europei în ceea ce privește gradul de penetrare a asigurărilor de viață este unul de durată, situația din 2012 nefiind nicicum o excepție.
Fig 3.9 Gradul de penetrare a asigurărilor de viață(ponderea în PIB a primelor subscrise) în anul 2012
Sursa:www.consiliulconcurentei.ro
Comparația cu situația altor state europene este relevantă și în ceea ce privește densitatea asigurărilor de viață, exprimată ca primă medie anuală pentru astfel de asigurări, pe persoană. Informațiile culese de Insurance Europe sunt prezentate în Figura 4.9 și arată că în anul 2012 România se află tot la coada clasamentului țărilor europene cuprinse în analiză. Potrivit acestei surse, prima medie anuală de aproximativ 16 euro/persoană este cea mai redusă din cele 31 de țări incluse în studiu. Potrivit graficului de mai jos, cu excepția Bulgariei, diferențele în ceea ce privește prima medie pe persoană sunt semnificative față de țările din regiune, țări considerate a avea un nivel de dezvoltare economică relativ apropiat de cel al României. De exemplu, prima medie anuală pentru asigurările de viață se ridica în anul 2012 la 139 euro/persoană în Ungaria, 206 euro/persoană în Slovacia, 225 euro/persoană în Polonia și 272 euro/persoană în Republica Cehă.
Fig 3.10 Valoarea medie, în euro pe persoană, a primei asociate asigurărilor de viață în 31 de țări europene în 2012
Sursa:www.consiliulconcurentei.ro
Figura 3.11 prezintă numărul societăților de asigurări de viață din 25 de țări în anul 2011. Pentru a oferi o perspectivă suplimentară asupra densității asiguratorilor de viață, graficul indică și numărul mediu de societăți la un milion de locuitori în fiecare stat.
Sursa:www.consiliulconcurentei.ro
Privit în context internațional și prin raportare la mărimea populației, numărul asiguratorilor de viață din România era relativ redus în 2011: aproximativ un asigurator de viață la un milion de români, depășind doar situația Turciei (0,3 asiguratori de viață la un milion de locuitori) și a Poloniei (aproximativ 0,7 asiguratori de viață la un milion de polonezi). Comparațiile cu alte țări din regiune sunt elocvente: în 2011, în Republica Cehă și în Grecia activau câte 22 de asiguratori de viață, dar la populații semnificativ mai reduse decât a României, de 10,5, respectiv 11,3 milioane de locuitori. Slovacia avea 21 de asiguratori de viață, la fel ca România, dar la o populație de 5,4 milioane de locuitori. În fine, în Ung aria activau 18 asiguratori de viață, la o populație de aproximativ 10 milioane de locuitori, în timp ce în Bulgaria
erau prezente 16 societăți, la o populație de 7,3 milioane de locuitori.
Solvabilitate
În ceea ce privește solvabilitatea societăților de asigurări de viață, suntem interesați în special de relația dintre marja de solvabilitate disponibilă totală și marja de solvabilitate minimă, respectiv fondul de siguranță, atunci când acesta este mai relevant pentru comparații (detalii mai jos). Acești trei indicatori sunt calculați pe baza normelor emise de ASF și sunt raportați semestrial de către societățile de asigurare. Potrivit acestor norme, asiguratorii autorizați să practice asigurări de viață au obligația să dețină permanent o marjă de solvabilitate disponibilă totală cel puțin egală cu o marjă de solvabilitate minimă, determinată individual pentru societățile de asigurare. În plus, pentru fiecare asigurator în parte, fondul de siguranță este determinat ca valoare maximă între o treime din marja de solvabilitate minimă prezentată anterior și echivalentul în lei a 3,2 milioane de euro (această valoare minimă a fondului de siguranță fiind revizuită anual de către ASF). Prin urmare, pentru societățile pentru care marja de solvabilitate minimă are o valoare redusă (de exemplu, pentru că activitatea companiei pe această piață este limitată), fondul de siguranță impus unitar fiecărui asigurator de către autoritatea de supraveghere devine indicatorul relevant pentru a fi comparat cu marja de solvabilitate disponibilă totală.Figura 4.11 prezintă evoluția din ultimii ani a marjei de solvabilitate disponibile totale (notată X), a marjei de solvabilitate minime (notată Y) și a fondului de siguranță (notat FS), toate agregate la nivelul societăților de asigurare active pe piață și sub monitorizarea ASF. În plus, graficul indică raportul dintre marja de solvabilitate disponibilă totală și marja de solvabilitate minimă (notat X/Y și numit grad de solvabilitate), dar și raportul dintre marja de solvabilitate disponibilă totală și fondul de siguranță (notat X/FS).
Fig 3.12 Evoluția semestrială a marjei de solvabilitate disponibile totale, a marjei de solvabilitate minime și a fondului de siguranță pe piața asigurărilor de viață din România în perioada 2011-2014
După cum se poate observa, la nivel agregat, marja de solvabilitate disponibilă totală este mai mult decât acoperitoare în ceea ce privește activitatea de asigurări de viață, depășind de câteva ori nivelul marjei de solvabilitate minime și a fondului de siguranță, ceea ce indică soliditatea segmentului asigurărilor de viață din România. Cu toate acestea, trebuie subliniat faptul că valorile prezentate în Figura 11 sunt valori agregate la nivelul pieței, valorile individuale ale diverselor companii prezentând o variabilitate foarte ridicată. Întrucât coeficientul de variație pentru variabilele X/Y și X/FS ia valori peste 70% în fiecare semestru din perioada analizată, valorile medii ale indicatorilor X/Y și X/FS trebuie analizate cu precauție și considerate ca fiind doar orientative. Ceea ce se desprinde drept esențial este faptul că marja de solvabilitate disponibilă totală depășește valoarea minimă, dar și valoarea fondului de siguranță, pentru fiecare companie activă pe piață și în fiecare semestru din perioada analizată, ceea ce înseamnă că ASF nu a trebuit să intervină explicit pentru corectarea unor aspecte de solvabilitate în perioada 2011-2014.
Lichiditate
Companiile active pe piața asigurărilor de viață din România au obligativitatea transmiterii lunare către reglementator a unor situații detaliate privind activele lichide și oblig ațiile pe termen scurt, ASF urmărind ca activele lichide ale companiilor de asigurare să depășească obligațiile la care acestea ar putea fi supuse în viitorul imediat. Figura 4.12 de mai jos prezintă situația trimestrială a celor doi indicatori, respectiv activele lichide (notate A) și obligațiile pe termen scurt (notate O), situația fiind agregată la nivelul pieței. După cum se poate lesne observa, totalul activelor lichide depășește în mod confortabil nivelul obligațiilor pe termen scurt, coeficientul de lichiditate la nivelul pieței, calculat ca raport A/O, oscilând în perioada analizată între 4,4 și 5,1. Cu toate acestea, trebuie subliniat faptul că, la fel ca în cazul solvabilității societăților de asigurare, și aici avem de-a face cu un indicator agregat, calculat la nivelul întregului sector,și care trebuie interpretat cu precauția necesară. Aceasta deoarece există diferențe majore în ceea ce privește mărimea coeficientului de lichiditate, atât între diversele societăți de asigurare, cât și în timp, pentru același asigurator de viață: valoarea minimă a CV calculat pentru fiecare serie de valori trimestriale este 50%, ceea ce arată că seriile de date nu sunt tocmai omogene, afectând reprezentativitatea valorilor medii calculate.
Fig 3.13 Evoluția trimestrială a activelor lichide și a obligațiilor pe termen scurt în perioada ianuarie 2011-iunie 2014
Sursa:www.consiliulconcurentei.ro
Profitabilitate
Figura 3.14 prezintă evoluția semestrială a rezultatului net înregistrat la nivelul sectorului asigurărilor de viață în perioada 2011-2014. În această secțiune, piața este privită prin prisma activității a 17 societăți, informațiile privind profitabilitatea nefiind disponibile pentru EUREKO. Sunt ilustrate cele două componente de bază ale rezultatului agregat la nivelul pieței, respectiv profitul net realizat cea mai mare parte a asiguratorilor de viață și pierderea netă suferită de câțiva dintre participanții pe piață în această perioadă. Pentru o mai bună înțelegere a felului în care sunt distribuite rezultatele înregistrate de asiguratorii de viață, Figura 3.14 indică și numărul societăților care au înregistrat profit, respectiv pierdere, în fiecare semestru din perioada analizată (cifrele din chenare). De exemplu, în semestrul I 2014, activitatea de asigurări de viață a generat un profit agregat, la nivelul sectorului, de aproximativ 58 de milioane de lei. Din cei 16 asiguratori activi pe această piață după ieșirea ALICO, 10 societăți au cumulat un profit total de aproximativ 87 de milioane de lei, în timp ce 6 societăți de asigurare au înregistrat o pierdere cumulată de aproximativ 29 de milioane de lei. Datele primite de autoritatea de concurență arată că un grup distinct de societăți au înregistrat în mod constant pierderi din activitatea de asigurări de viață. Probabil ca urmare a rezultatelor slabe înregistrate pe un segment de piață de altfel relativ profitabil, cel puțin prin comparație cu celelalte din zona asigurărilor, unii jucători au decis ieșirea de pe piața românească a asigurărilor de viață. Faptul unele societăți de asigurări de viață par a înregistra în continuare rezultate negative din această activitate crește riscul ca și alți asiguratori să decidă să iasă de pe piața asigurărilor de viață din România, cu implicații directe asupra gradului de concentrare a acestui sector economic.
Fig. 3.14 Evoluția semestrială a rezultatului net în sectorul asigurărilor de viață din România în perioada 2011-2014, cu indicarea separată a profitului/pierderii și a numărului de asigurători aferenți
Sursa:www.consiliulconcurentei.ro
Concluzii
În ceea ce privește asigurările de viață din România se evidențiază în mod clar declinul recent al acestui sector economic, scăderea fiind evidentă atunci când valoarea primelor subscrise pentru aceste asigurări este exprimată în termeni reali (ajustată cu inflația). Nivelul redus de dezvoltare a sectorului asigurărilor de viață din România apare și mai pregnant atunci când sunt efectuate comparații internaționale, din acest punct de vedere România situându-se în urma țărilor din regiune. De asemenea se remarcă tendința recentă de concentrare a pieței asigurărilor de viață, concetrarea fiind dublată de o aparentă înăsprire a condițiilor de acces pe piață. Drept consecință, îngrijorările Consiliului Concurenței sunt legate de o relativă deplasare a sectorului asigurărilor de viață din România către modelul pieței cu structură de oligopol, cu toate riscurile concurențiale pe care această apropiere le presupune. Dat fiind că tendința de concentrare a pieței are loc pe fondul creșterii puterii de piață a unui anumit asigurator, autoritatea de concurență va trebui să monitorizeze cu atenție acest sector economic. Lucrarea de față prezintă doar o parte din aspectele evidențiate în cadrul studiului autorității de concurență privind sectorul asigurărilor de viață din România. Din punctul meu de vedere, un mare rol cu privire la declinul acestui sector sau în cel mai bun caz stagnare,îl are și educația financiară pe care o avem noi ca și populație.De cele mai multe ori noi achiziționăm instrumente financiare doar în momentul în care suntem condiționați indiferent de categoria acestuia.În momentul în care vom conștientiza importanța acestui sector financiar cu siguranță vor avea loc creșteri semnificative
Bibliografie
1.http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/raport-de-concurenta-piata-asigurarilor-de-viata-e-slab-dezvoltata-concurentul-dominant-isi-creste-cota-de-piata-13654274
2.http://www.mediafax.ro/economic/consiliul-concurentei-asigurarile-de-viata-in-romania-o-piata-slab-dezvoltata-cu-venituri-si-pondere-in-pib-in-declin-13654549
3.http://www.referatele.com/economie/PIATA-ASIGURARILOR427.php
4.http://www.wall-street.ro/articol/Finante-Banci/176032/carentele-de-pe-piata-asigurarilor-de-viata-venituri-si-pondere-in-pib-in-declin.html
5.http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id8081/consiliul_concurentei_raport.pdf -6.http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id9929/evolutia_concurentei_in_sectoare_cheie_2014.pdf -2014
7.http://m.bursa.ro/s=banci_asigurari&articol=254961.html
8.http://www.bursa.ro/?s=banci_asigurari&articol=261782
9.http://www.bursa.ro/?s=banci_asigurari&articol=263931
10.http://www.bursa.ro/?s=banci_asigurari&articol=264890
11.http://www.oeconomica.uab.ro/upload/lucrari/820063/16.pdf
12.http://www.asigurari.ro/noutati-si-opinii/articole/mutatii-pe-piata-asigurarilor-din-uniunea-europeana-in-contextul-crizei-financiare/
13.https://www.academia.edu/7388633/Piata_Asigurarilor_in_Romania_dupa_2000
14.http://www.economistul.ro/radiografia-mediului-concurential-pledoarie-pentru-competitie-loiala-si-performanta-a7853/
15.http://steconomiceuoradea.ro/anale/volume/2006/lurari-in-plen/4.pdf
16https://www.academia.edu/7388633/Piata_Asigurarilor_in_Romania_dupa_2000
17http://www.wall-street.ro/articol/Finante-Banci/179649/consiliul-concurentei-sta-cu-ochii-pe-piata-de-asigurari-de-viata.html
18http://academica.udcantemir.ro/wp-content/uploads/article/studia/s1/S1A5.pdf
19http://www.slideshare.net/roxifoxi1/asigurarea-de-viata-si-pensia-privata-o-alternativa-pentru-protectia-sociala-de-stat
20.http://www.1asig.ro/Piata-Asigurarilor-2.htm
21http://www.romanialibera.ro/economie/finante-banci/asigurarile-dau-din-criza-in-criza-355115
22.http://www.1asig.ro/Care-sunt-cei-mai-mari-asiguratori-de-viata-in-2014-Vezi-topul-companiilor-la-finalul-lunii-martie-articol-2,3,100-49263.htm
23.http://asigurariledeviata.ro/1asig_46635_INSURANCE-Profile-Afla-TOP-10-asigurari-de-viata-si-asigurari-ge.html
24.http://www.1asig.ro/Marius-POPESCU-UNSAR-Piata-asigurarilor-de-viata-ar-putea-creste-cu-circa-5-in-2015-articol-3,100-50942.htm
25.http://www.1asig.ro/Analiza-a-Consiliului-Concurentei-Asigurarile-de-viata-sunt-in-declin-articol-2,3,100-50386.htm
26.http://www.consultantasigurari.ro/carteaasigurarilor/istoric.html
27.http://www.oeconomica.uab.ro/upload/lucrari/820062/44.pdf
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Criza In Asigurari de Viata (ID: 138734)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.