Cresterea Si Dezvoltarea Economica a Chinei

Cuprins

Introducere

1. Istoria Chinei din punct de vedere economic

1.1 Istoria dezvoltării economice a Chinei – considerații generale

1.2 Planurile cincinale

1.3 Perioada reformelor și a deschiderii spre economia de piață

2. Economia Chinei

2.1 Structura economiei Chinei

2.2 Mărimea economiei Chinei

2.3 Influența geografiei Chinei asupra economiei

2.4 Populația Chinei și forța de muncă

2.5 Influența educației asupra economiei Chinei

3. Creșterea și dezvoltarea economică a Chinei

4. Ascensiunea și decăderea Chinei

5. Miracolul cresterii economiei Chinei: Trecut, Prezent si Viitor

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Acum cateva decenii, majoritatea considerau China avand o economie cu slabe sanse de dezvoltare. In 2008 China era gazda Jocurilor Olimpice, semnaland emergenta spre o putere economica majora. Acest fenomen atrage atentia marilor intreprinzatori ai lumii. O caracteristica a dezvoltarii Chinei o reprezinta investitiile straine directe ( ISD ). Cu peste 1 trilion de dolari in rezerve straine si o cu o economie ascendenta China sa isi trimita marile companii peste hotare pentru a achizitiona noi tehnologii, brand-uri, resurse, si acces mai bun la pietele internationale.

China este una dintre cele mai captivante țări din lume din toate punctele de vedere: suprafața imensă, populația impresionant de numeroasă, resursele de care dispune, succesul economic, progresul economic, modul de guvernare. Dar mie dintre toate acestea mi-a atras atenția cel mai mult spectaculosul său progres economic. Cum de a ajuns China să se dezvolte economic atât de mult în aceste vremuri când criza economică afectează destul de serios majoritatea țărilor? Cum reușește? Ce are în plus față de restul din moment ce ea poate? Aceste întrebări m-au determinat să studiez evoluția dezvoltării economice a Chinei, iar studiul meu se reflectă în prezenta lucrare care este structurată în 4 capitole.

Primul capitol cuprinde istoria Chinei din punct de vedere economic, etapele pe care le-a parcurs de-a lungul timpului, de la instituirea Republicii Populare Chineze până în prezent.

Al doilea capitol cuprinde cauzele creșterii economice a Chinei, evoluția creșterii economice a Chinei, condițiile dezvoltării Chinei și perspectivele dezvoltării sale pe viitor.

Al treilea capitol cuprinde economia Chinei, structura și mărimea economiei Chinei, influența geografiei, populației, educației asupra economiei Chinei.

Al patrulea capitol este o analiză asupra ascensiunii Chinei și a unei posibilei decăderi.

Capitolul 1. Istoria Chinei din punct de vedere economic

1.1 Istoria dezvoltării economice a Chinei – considerații generale

În 1 octombrie 1949 a fost instituită Republica Populară Chineză. La început obiectivul guvernului Republicii Populare Chineze a fost să refacă economia distrusă în urma celui de-al II-lea Război Mondial și a războiului civil din anii 1946-1949. Atunci au început schimbările socialiste: reforma agrară a început să fie promovată, au fost făcute cele dintâi cooperative agricole, pământul urma să fie redat celor 300 milioane de țărani săraci. S-au stabilit planuri cincinale de creștere a economiei Chinei. Din 1949 și până la finalul lui 1978, Republica Populară Chineză a avut un mod sovietic de economie programată concentrată. Reușita economică era calculată prin nivelul de atingere sau supra-atingere a țelurilor de producție. Drept urmare, calitatea și inovația au trecut pe planul doi. Guvernul atribuia locurile de muncă, decidea salariile și prețurile, verifica cheltuielile individuale ale populației, chiar și rația alimentară și alte nevoi cotidiane. Transporturile și aria comunală au fost trecute în proprietatea statului. În preajma anului 1957, sectorul socialist ajunsese dominant în economia țării. Economia Chinei în anii ‘50 avea un caracter mixt: proprietatea de stat predominantă exista împreună cu proprietatea particulară.

1.2 Planurile cincinale

Primul plan cincinal, pus în practică între anii 1953- scos în evidență modificările care urmau să fie în toate sectoarele economiei chineze, în mod special a pus accentul pe detenta industriei grele. Guvernul a înființat sute de societăți mari industriale și în preajma anului 1958 China avea deja o bază industrială puternică. În sectorul agricol, guvernarea chineză a înaintat politica de socializare excesivă. S-au format așa zisele „comune mari”, gospodării mari generale, în care erau etatizate nu doar pământul și uneltele de lucru, ci și puțina avuție a oamenilor, animalele, etc. Aproximativ 800 milioane de locuitori de la sat au fost ordonați în 52 000 de comune. Fiecare comună era împărțită în 16 brigăzi de producție, iar fiecare brigadă era împărțită în 7 echipe de producție, fiecare alcătuită din 100-250 oameni. Astfel nu se puteau face încercări științifice în agricultură, nu se putea folosi irigația și drenajul cu un nivel ridicat de productivitate. Capacitatea producției agricole s-a majorat în primul cincinal, dar mai puțin decât industria.

La început, făptuitorii celui de-al doilea plan cincinal se sprijineau pe modelul celui anterior. Dar, la începutul anului 1958, planul a fost verificat la cererea conducătorului chinez Mao Zedong. Acesta dorea să înainteze o politică de constrângere a „construirii socialismului” în China. Mao a scos în evidență faptul că agricultura chineză nu prospera cu aceeași rapiditate ca industria. Planul verificat trebuia să fie realizat cu susținerea unei politici economice și sociale care să garanteze creșterea producției agricole totodată cu păstrarea unei majorări industriale ridicate. Guvernarea maoistă vroia să treacă peste regresiunea economică, să modifice China, printr-un „salt”, în țară industrializată. Așadar, politica lui Mao a ajuns știută sub numele de „Marele salt”. Despre această politică, Mao spunea că este „suficientă voința politică pentru a transforma economia Chinei”.

Atunci, China se transforma într-o țară tot mai izolaționist în politica sa externă și unul din țelurile Marelui salt a fost de a garanta autarhia, suveranitatea economică totală a țării. Era necesară o creștere economică rapidă. Ca principiu de creștere, a folosit capacitatea producției. Așadar, a fost emisă obligația de a face mai mult metal decât statele industrializate ale lumii. Au fost făcute mii de furnale metalurgice, chiar și în sate. Milioane de muncitori și țărani au fost forțați să părăsească uzinele și terenurile pentru a munci la furnalele rudimentare. Drept urmare, în decursul a câțiva ani întreaga producție de oțel a Chinei a întrecut volumul produs în Marea Britanie, acest fapt a fost posibil cu prețul unei instabilități dense al desprinderii forței de muncă și a volumului imens de resurse risipite, a avut loc chiar și o defrișare masivă a pădurilor pentru a avea combustibilului de care era nevoie. Metalul rezultat era de slabă calitate și putea fi folosit în puține domenii.

Și progresele în agricultură erau aveau de suferit din cauza multor lipsuri. Chiar dacă în 1958 a fost o recoltă bogată de cereale, cea mai mare parte a ei a fost considerată deșeuri din cauza condițiilor improprii de transportare și depozitare. Un alt rău era făcut ecologiei prin aratul adânc și semănarea grâului chiar și în condiții improprii pentru cultivarea acestuia. Irigarea făcută prost, defrișarea pădurilor, distrugerea fânețelor, lacurilor a dus la inundații catastrofale în 1959 și 1960. Politica nesocotită a Marelui salt, plus dezastrele naturale, au dus la 3 ani de foamete în care au murit peste 20 milioane de oameni.

După foamete și eșecurile economice ale Marelui salt, China a lansat un timp de a se adapta economic la noua situație. Spre 1965, producția în mai multe domenii a ajuns la gradul sfârșitului anilor ´50. Cincinalul al 3-lea a început în 1966, iar cincinalul al 4-lea a început în 1971. Revoluția culturală (1966-1976), inițiată de Mao Zedong, a afectat negativ producția agricolă și cea industrială. Cu această revoluție Mao dorea „re-educarea” societății chineze, dar la final a fost motivul haosului social și putea să ducă la căderea economiei chineze.

Când au intrat în cel de-al cincilea cincinal, în 1976, conducătorii chinezi au hotărât să grăbească progresul pe toate fronturile economice pentru a redobândi pagubele suportate în ultimii 10 ani. Schimbările cele mai mari au avut loc în economie în 1978 după ce Partidul Comunist Chinez, condus de Deng Xiaoping, a adoptat scopurile naționale de modernizare a agriculturii, industriei, apărării, științei și tehnologiei. Următoarele cincinale au urmărit atingerea acestor scopuri.

1.3 Perioada reformelor și a deschiderii spre economia de piață

În 1976, după ce Mao a murit și Revoluția Culturală s-a terminat, Deng Xiaoping a preluat conducerea Chinei. Deng Xiaoping a avut noțiunea unui program amplu al societății chineze, program care ave ca țel constituirea unei economii combinate, folosirea pârghiilor de piață, atragerea capitalului străin.

Având în vedere că liberalizarea economică a început în 1978, China a avut una dintre cele mai accelerate creșteri economice, la nivel mondial, bizuindu-se în mare parte pe investiții și export.

În 1979, în satele sărace, au început primele reforme care aveau ca scop atingerea noilor țeluri naționale. În aceste zone gospodăriile individuale cu răspundere personală au luat locul gospodăriilor comunale. Conform acestui program, gospodăria individuală lucra terenuri împărțite care erau în stăpânirea colectivului economic. Gospodăriile aveau posibilitatea de a produce pe piețele agricole la orice preț acceptat de cumpărători. O anume cantitate de produse agricole era vândută colectivului la un preț stabilit anterior. Structura contractului și a răspunderii a avut reușită pentru că oferea fermierilor un impuls de a scădea costurile de producție și a mări productivitatea.

Având în vedere că terenurile arabile sunt foarte puține comparativ cu numărul foarte mare al populației, planificarea rațională a folosirii terenurilor avea importanță primară. Guvernarea chineză a putut să reorganizeze sectorul agricol în acord cu mediul local, fapt care a determinat rezultate pozitive.

În 1980, China a dat startul creării zonelor economice speciale menite atragerii investițiilor străine. Cele dintâi zone economice speciale (ZES) se aflau la Shenzhen, Zhuhai, Shandou și Xiamen, toate în sud-estul Chinei.

În 1984 guvernul chinez a mutat accentul reformelor promovate către orașe. Managerii firmelor de stat au fost îndreptățiți cu drepturi mai mari de a lua hotărâri, sistemul anterior de strângere a tuturor câștigurilor a fost schimbat cu sistemul de strângere a impozitelor pe profit și așa firmele aveau voie să facă investiții conform deciziei proprii. Mai mult, în timp ce se stăruia asupra proprietății de stat asupra firmelor ca formă dominantă, guvernul sprijinea și alte forme ale proprietății. Proprietatea privată putea exista împreună cu proprietatea de stat și cu proprietatea colectivă, iar multe firme de stat puteau fi arendate, supuse procesului de fuziune, vândute. Din dorința modernizării industriei, China a depus eforturi însemnate și în acest scop a trimis în alte țări mulți savanți, gestionari ai firmelor și tehnicieni pentru dobândire de experiență în domeniul tehnologiei și a gestiunii. În același timp au fost importate tehnologii străine, de multe ori chiar fabrici întregi.

De când au început reformele accentul nu a mai fost pus pe dezvoltarea ramurilor industriei grele. Ramurile industriei ușoare, care pot restitui investițiile într-un timp scurt, au câștigat întâietate la împărțirea fondurilor și acest lucru a ușurat expansiunea lor rapidă. Fondurile erau orientate și către industria construcțiilor cu intenția ameliorării condițiilor de trai în orașe și creării de locuri de muncă atât pentru șomerii din orașe, cât și pentru cei din sate. Tot atunci, China și-a deschis piața în fața altor țări. Pentru a spori iență în domeniul tehnologiei și a gestiunii. În același timp au fost importate tehnologii străine, de multe ori chiar fabrici întregi.

De când au început reformele accentul nu a mai fost pus pe dezvoltarea ramurilor industriei grele. Ramurile industriei ușoare, care pot restitui investițiile într-un timp scurt, au câștigat întâietate la împărțirea fondurilor și acest lucru a ușurat expansiunea lor rapidă. Fondurile erau orientate și către industria construcțiilor cu intenția ameliorării condițiilor de trai în orașe și creării de locuri de muncă atât pentru șomerii din orașe, cât și pentru cei din sate. Tot atunci, China și-a deschis piața în fața altor țări. Pentru a spori ritmurile modernizării, statul sprijinea investițiile străine și importul tehnologiilor avansate.

Spre finalul anilor 1990 pe lângă acestea s-au alăturat altele noi, chiar și cea de-a cincia zonă – insula Hainan. Cele mai multe zone economice speciale sunt în centrele urbane, în mod deosebit în orașele de litoral, în orașele din avalul râului Yangtze, în capitalele provinciilor, în orașele de graniță ale Chinei.

În 1992 conducerea chineză a stabilit ca țel constituirea economiei socialiste de piață, adică un model al economiei de piață conduse de Partidul Comunist Chinez. În vederea introducerii noii ordini și a altor reforme economice, conducerea chineză și-a modificat funcția în cadrul economiei. În sistemul economiei programate, statul determina gradul producției și al prețurilor. În economia de piață, cererea pentru bunuri și servicii este principalul factor care stabilește producția și prețurile. Noua atribuție a conducerii Chinei include constituirea unui mediu economic consecvent și concurențial prin mediul legilor și a hotărârilor concordante.

Ca și consecință a schimbărilor făcute, producția globală a Chinei a crescut cu 12,8 % în 1992, cu 13 % în 1993, cu 11 % în 1994-1995.

Producția industrială a Chinei a indicat în anii 1980 o creștere medie anuală de 11,1 %, iar în perioada 1990-1996 de 17,3 %, cea mai rapidă creștere din lume.

În China se fabrică dintre cele mai variate mărfuri, cum ar fi: avioane, nave maritime, autovehicule, sateliți cosmici, echipament industrial modern. În 2001 China a produs 1,32 mld tone de cărbune, cea mai mare cantitate produsă printre țările lumii. Începutul reformelor a dus la creșterea semnificativă a cererii pentru servicii.

Conform informațiilor oferite de FMI, PIB-ului Chinei a crescut anual în medie cu 10,5 %, în perioada 2001 – 2010. În perioada 2007 – 2011, rata de creștere economică a fost egală cu cea a statelor care compun Grupul celor 7 (Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, Statele Unite). În 2011, conform datelor oferite de Citigroup privind Indicele Generator de Creștere Globală, China avea o rată foarte mare de creștere în grup. Randamentul crescut, costurile reduse ale forței de muncă și infrastructura destul de bună, au contribuit astfel încât China a ajuns un lider mondial în producția industrială. În 2010 China a ajuns cea mai mare consumatoare de energie din lume. China se bizuiește pe cărbune pentru procurarea a mai mult de 70% din necesitățile ei de energie și a întrecut SUA, ca cel mai mare importator de petrol din lume, în septembrie 2013. Totuși, creșterea economică a Chinei și industrializarea au dăunat mediului înconjurător, iar la începutul lui 2010, creșterea economică a început să se domolească, din cauza problemelor domestice a investițiilor fundamentate pe credite, diminuarea cererii internaționale de exporturi chineze și greutățile economice mondiale.

În domeniul on-line, industria comerțului electronic din China s-a dezvoltat mai încet decât în UE și SUA, cu un timp notabil de dezvoltare, apărut în 2009. Potrivit Conform Credit Suisse totalul tranzacțiilor online în China s-a mărit de la o valoare lipsită de importanță în 2008 la circa 4000 de miliarde RMB (660 miliarde de dolari) în 2012. „Alipay” are cea mai mare cotă de piață în China, cu 300 de milioane de utilizatori și în februarie 2014 avea aproape jumătate din piața chineză de plăți on-line, în timp ce „TenPay” avea o cotă de aproximativ 20%, iar „China UnionPay” avea o cotă un pic mai mare de 10%.

Posibilitatea economică a Chinei din prezent este al treia în lume după cea a SUA și Japoniei. Produsul intern brut al Chinei indică, începând cu anii 1980, o permanentă creștere de peste 10 % anual. Conform mărimii produsului intern brut, China s-a ridicat în 2006 pe locul 6 în lume, ajungând la reușitele țărilor din Grupul celor 7 (Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, Statele Unite).

În prezent, China este primul producător din lume de cereale (grâu, orez), bumbac, tutun, rapiță, ceai. Aceste recolte sunt obținute pe o suprafață de 96 mln ha, ceea ce reprezintă doar 10 % din teritoriul țării. În plus, în China sunt 41 % din efectivele mondiale de porcine, mari efective de ovine (locul 3 pe glob), cabaline (locul 1), etc.

Exportul chinez crește fulgerător: cu aproximativ 25-30 % anual.

Capitolul 2. Economia Chinei

2.1 Structura economiei Chinei

Structura economică reflectă legăturile dintre componentele de producție între domeniile economice și legăturile interdependente și de influență dintre ele. Structura economică conține mai ales legăturile dintre agricultură, industrie și sectorul serviciilor.

În 1949, după ce China a fost decretată Republică Populară, structura economică din China a trect prin 3 faze de evoluție.

Prima fază a fost până la finalul anilor 70 din secolul trecut, când China s-a lepădat repede de efectele economiei semicoloniale și și-a făurit în mare o temelie pentru industrializare.

A doua fază a avut loc din 1979 până la începutul anilor 90 din secolul trecut, când, mulțumită aplicării unei politici de reformă și deschidere, structura economică a înregistrat creșteri, China pătrunzând într-o fază a industrializării.

A treia fază, de la începutul anilor 90, când conducerea chineză a propus să înființeze sistemul economiei socialiste de piață. În această fază care va ține până în anul 2020, în același timp cu concretizarea industrializării, China va înfăptui în mare informatizarea.

China este statul cu cea mai impresionantă creștere din ultimii ani, țara comunistă ajungând în 2010 a doua putere economică din lume din punctul de vedere al valorii Produsului Intern Brut. Produsul Intern Brut al Chinei este în continuă ascensiune de 34 de ani.

Daca ne uităm la o perioadă mai mare de timp putem vedea că economia Chinei este în continuă ascensiune din 1977, după ce în 1976 a înregistrat o decădere de 1,6% (graficul 2.1).

Graficul 2.1 Rata anuală de creștere a PIB (sursa www.businessday.ro – accesat la 02.03.2014)

În ultimele 4 decenii, ascensiunea a avut un ritm mediu anual de 9,1%.

Economia Chinei a crescut astfel: în 1970 $91 miliarde (locul 8 la nivel mondial), în 1980 $306 miliarde (locul 8 la nivel mondial), în 1990 $404 miliarde (locul 11 la nivel mondial), în 2000 $1,2 mii miliarde (locul 6 la nivel mondial) și în 2010 $5,7 mii miliarde (locul 2 la nivel mondial).

În 2010 PIB per capita în China a avut o valoare de aproximativ $4.250, mai puțin ca România – $7.500. În 1970 în China valoarea era de $114 si de aproximativ $600 în România.

În ultimele 4 decenii, PIB-ul per capita al Chinei a crescut de 37 de ori și de 12,5 ori în România și se estimează că în următorul deceniu putem fi întrecuți. Relevant este faptul că în 1988 Romania a ajuns la cel mai mare nivel de dezvoltare pe vremea comunistilor, diferența dintre noi și China era mai mare decât în 1970.

În 2009, suma investițiilor străine nete a fost de aproximativ $91,8 miliarde, un pic mai puțin ca în 2007 și 2008, dar relevată dacă facem o comparație și vedem că în alte state emergente investițiile s-au diminuat mult mai mult de când a început criza.

Pe graficul de mai jos se poate vedea că începând din 1993 investițiile au început într-adevăr să crească, doar în perioada 2007 – 2009 China a atras 300 miliarde de dolari.

Graficul 2.2 Investiții străine în China, miliarde $ (sursa www.businessday.ro – accesat la 02.03.2014)

China are cele mai mari rezerve valutare din lume – 2,85 mii de miliarde de dolari, echivalentul a 50% din PIB. În 2000, nivelul rezervelor era de $172 miliarde, iar în 2005 de 831 miliarde.

Graficul 2.3 Evoluția rezervelor valutare (sursa www.businessday.ro – accesat la 02.03.2014)

În fiecare an, China consemnează un surplus comercial de circa $200 miliarde, iar mărimea investițiilor străine și fluxurile de capital au determinat un grad enorm al rezervelor, acestea mărindu-se cu $450 miliarde numai în ultimul an.

Comparativ, Japonia ocupă locul 2 din punctul de vedere al rezervelor valutar cu $1,1 mii miliarde, echivalentul a 22% din PIB. România are $48 miliarde, echivalentul a 30% din PIB.

În 2013 datoria externă a Chinei era de $546,5 miliarde, circa $200 miliarde mai mult decât în 2008.

Cu toate că în următorii ani, ritmul de creștere este posibil să scadă în timp ce economia o să fie mai matură, iar salariile vor fi mai mari, este o chestiune de timp până când China o să întreacă SUA, ajungând în acest fel cea mai mare putere economică la nivel mondial.

Dar din punct de vedere al standardului de viață, chinezii trebuie să mai aștepte câteva decenii până să se poată compara cu state ca SUA, Germania sau Japonia, asta doar dacă ritmul lor de creștere se păstrează peste medie.

În 2014, premierul Li Keqiang a spus că este necear să fie optimizate atât structura economiei chineze, cât și cea a exporturilor. El a menționat că promovarea produselor chinezești și apărarea intereselor legitime ale investitorilor chinezi care se află peste hotare este atribuția premierului chinez. Li Keqiang a zis că la adunarea liderilor statelor din Europa Centrală și de Est, el a promovat acestora echipamentele chinezești pentru calea ferată de mare viteză și electricitatea nucleară, care au calitate bună, consumă mai puțin timp și au costuri mai reduse.

Premierul a spus de asemenea că nu poate China să fie tot timpul cea care vinde îmbrăcăminte și jucării, deși și acestea sunt trebuincioase. Este necesar ca echipamentele chinezești să fie încercate pe piața mondială pentru a avea o calitate mai bună, ceea ce este atât în avantajul Chinei, cât și importatorilor, cu atât mai mlt cu cât tot mai multe piese și tehnologii ale echipamentelor chinezești sunt cumpărate în întreaga lume. China și multe alte țări și regiuni, de exemplu Uniunea Europeană, vor avea mult de câștigat din colaborarea în acest domeniu.

2.2 Mărimea economiei Chinei

Potrivit Busness Insider în 2013 China era a doua economie, după Statele Unite în topul statelor foarte dezvoltate.

Deutsche Bank a prezentat un raport conform căruia China este prima putere din lume în 12 domenii ale economiei globale.

Studiul de piață efectuat de Deutsche Bank House arată 12 indicatori economici globali, unde China a ajuns deja pe locul 1 în lume. Acești indicatori sunt:

1. Consumul de minereu de fier – 57%

2. Consumul de cupru – 46%

3. Contribuția Chinei la creșterea PIB-ului mondial – 38%

4. Rezerve valutare (dolari) – 30%

5. Consumul de soia – 29%

6. Bunuri de lux – 27%

7. Vânzări de autovehicule – 24%

8. Investiții în mijloace fixe – 23%

9. Emisii de CO2 – 21%

10. Populația – 19%

11. Utilizatori de telefonie mobile – 17%

12. Exporturi – 11%

2.3 Influența geografiei asupra economiei Chinei

China este situată în regiunea Asia de Est și Sud Est. Este o țară de dimensiuni continentale, suprafața sa de 9.596.960 km² fiind egală cu cea a Europei. Este a treia țară din lume ca întindere, este un subcontinent al marelui continent asiatic.

Teritoriul Chinei este compartimentat pe axa vest-est, începând cu zona montană, de podiș și de dealuri și terminând cu largi câmpii aluvionare către Oceanul Pacific.

În afara imensului său teritoriu continental, cu un litoral de 18.000 km, China posedă sub jurisdicția sa peste 7.000 de insule (80.000 km părați) ale căror coaste totalizează 14.000 km. Apele teritoriale ale Chinei se cifrează astfel la 380.000 km pătrați.

China a reușit să încheie tratate privind granițele sale cu aproape toți vecinii, mai puțin cu India cu care are în dispută un teritoriu de 92.000 km pătrați, cu Vietmanul și Filipinele cu care are în dispută frontiera maritimă și o parte din insulele Nansha, precum și cu Japonia cu care are în dispută insula Diaoyu.

Asemenea dimensiuni solicită eforturi deosebite din partea chinezilor pentru crearea unei infrastructuri adecvate care să conexeze regiunile și localitățile Chinei, să permită accesul facil al oamenilor în toate zonele locuite. Totodată, varietatea reliefului și a zonelor climatice implică aspecte de adaptare din partea oamenilor, dar și eforturi adecvate pentru rezolvarea problemelor existenței cotidiene.

Climatul Chinei este extrem de variat, acoperind de la aspectul temperat, în nord, până la cel subtropical în sud, toate varietățile de climă specifice acestor limite.

Cele mai importante și cele mai bogate regiuni din China se află pe coasta de est: Delta Râului Pearl, aproape de Hong Kong, Delta Râului Yangtze, care înconjoară orașul Shanghai și regiunea Golfului Bohai, în apropiere de Beijing.

Grație suprafeței extinse, China beneficiază de cantități enorme de resurse naturale. În subsolul Chinei se găsesc toate mineralele și minereurile cunoscute în lume. China are depozite din fiecare din cele 150 de minerale descoperite până în prezent în lumea naturală. Peste 20 dintre ele sunt considerate a fi cele mai importante din lume. Pe primul loc în lume în ceea ce privește numărul depozitelor de minerale, sunt: tungsten, antimoniu, titaniu, vanadium, zinc, magnezită, pirită, argilă rară, fluorită, barită, piatră de calcar și grafit; pe locurile doi și trei se situează șase elemente: alamă, mercur, asbest, talc, cărbune și molibden; pe locul patru sunt cinci elemente: nichel, fier, mangan și familia platinei. Totodată, China este pe locul trei în lume în ceea ce privește depozitele de 45 de minerale importante.

Deși regiunile muntoase și semiaride ocupă o bună parte din suprafața Chinei, totuși pământul arabil se cifrează la 94,97 milioane de hectare, terenul împădurit la 128,63 milioane de hectare, spațiile de pășunat la 400 milioane de hectare. Aceste cifre plasează China pe locuri fruntașe în lume.

Pe lângă acestea, grație întinselor lanțuri muntoase, potențialul hidrografic al Chinei este cel mai mare din lume, iar rezerva de energie hidroelectrică (680 milioane kW) ocupă primul loc în lume.

2.4 Forța de muncă în China

La finalul lui 2012, China număra 1,35404 miliarde de persoane, din care 693,95 milioane de bărbați și 669,09 milioane de femei. Densitatea populației era de 138 locuitori/kmp. În 2012 au fost 16,35 milioane de nașteri, procentul nașterii fiind 1,21 % și 9,66 milioane de decese, procentul deceselor fiind 0,715 %. Procentul creșterii naturale a populației a fost de 0,495 %. Din totalul populației Chinei 711,82 milioane de oameni locuiesc în orașe și 642,22 milioane în sate.

Locuitorii Chinei sunt grupați în circa 150 de grupuri etnice din care 56 sunt recunoscute oficial de către statul chinez.

Atuurile Chinei în circumstanțele creșterii salariilor, care îi determină pe unii investitori să-și mute fabricile, sunt calificarea forței de muncă, dimensiunea țării, infrastructura, lanțurile de aprovizionare și dezvoltarea pieței de consum.

Mulți dintre cei care conduc fabrici în China au muncit în producție toată viața lor. În sudul Chinei sunt foarte multe persoane calificate și cu o experiență de 20-30 de ani în industrie. Puține zone din lume pot concura cu un asemenea nivel de experiență în orice domeniu al industriei prelucrătoare.

Și suprafața Chinei este un atu. În unele fabrici din China muncitorii sunt remunerați ca și cei din Europa de Est, din state membre ale Uniunii Europene, cum ar fi România sau Bulgaria, dar acestea nu au destui muncitori ca să poată deschide fabrici cu sute, mii sau zeci de mii de muncitori, așa cum sunt în sudul Chinei.

Infrastructura – porturile, căile ferate și aeroporturile – din China, îndeosebi în sud, este foarte bună.

China pune la dispoziția investitorilor lanțuri de aprovizionare foarte bine dezvoltate, puse la punct în 20-30 de ani de producție industrială.

Un alt argument pentru păstrarea capacităților de producție în China este creșterea consumului. Sudul Chinei s-a bizuit pe porturi pentru a furniza bunuri întreagii lumi. Oficialitățile fac acum un sistem de cale ferată pentru a facilita transportul spre zone din centrul și nordul țării, iar așa fabricile chineze o să fie mai aproape de consumatori.

Premierul Li Keqiang consideră politica copilului unic (care există din 1971) un obicei învechit și este cât pe ce să renunțe la ea, deși poate că această măsură este adoptată prea târziu pentru a evita o criză a îmbătrânirii populației, într-un moment când forța de muncă este într-un declin pronunțat.

Politica copilului unic a fost formată tot timpul dintr-o amestecătură de măsuri. Minoritățile etnice nu sunt obligate să o respecte, fermierii pot face un al doilea copil, în cazul în care primul fată, iar cei din clasa de mijloc din orașe pot achita de obicei o amendă.

Comitetul Permanent al Congresului Național al Poporului (NPC) din China a admis în decembrie 2013 un act oficial prin care debilitează strictețile controversatei politici a copilului unic.

Până acum, o excepție de la politica unicului copil era pusă în practică în cazul cuplurilor care erau din familii cu un singur copil. Conform noilor dispoziții cuplurile ar putea face doi copii, dacă unul dintre părinți a fost fiu / fiică unic(ă).

Dacă hotărârea va fi adoptată, aproape 20 de milioane de cupluri vor întruni condițiile pentru a face al doilea copil. Se prevede o creștere însemnată a ratei natalității în numai trei ani de la intrarea în vigoare. Cel mai repede, hotărârea ar putea fi pusă în practică din luna martie 2014, dar până când intră în vigoare, în luna februarie 2014 proiectul va fi supus, potrivit procedurilor legislative, unei alte reviziuri.

Contestata politică a copilului unic este în vigoare din 1971. Conform aprecierilor conducerii Chinei această politică a dus la aproximativ 400 de milioane de avorturi. Din cauza acestei politici China ajunge tot mai fragilă în fața pericolelor procesului de îmbătrânire a populației și în același timp se întâlnește cu o diminuare notabilă a ratei natalității și a populației apte de muncă.

Cu toate că transformarea vine în scopul avertizării primejdiilor care este posibil să apară din cauza îmbătrânirii populației din China, destinderea politicii copilului unic nu reprezintă finalul planificării familiale. punctează Chi Wanchun, membru al Comitetului Permanent NPC. pericolele la care este expusă țara pe fondul creșterii necontrolate a populației. China încă are o populație foarte mare, iar majoritatea problemelor de ordin social și economic au strânsă legătură cu acest fapt, așadar China nu își poate asuma riscul scăparea de sub control a creșterii populației.

Odată cu noile decizii referitoare la politica copilului unic, Comitetul Permanent al NPC a acceptat și desființarea taberelor de reeducare prin muncă, practică știută sub numele de „laojiao" și aplicată în China din 1957. În mod arbitrar, în aceste tabere au fost asupriți disidenții conducerii chineze.

În 2013 erau cinci muncitori la fiecare pensionar, iar acest raport se va diminua la doi muncitori la un pensionar până în 2035. În 2012, în China, erau 937 milioane de locuitori cu vârste cuprinse între 15 și 59 de ani, apți de muncă, cu 3,45 milioane mai puțin decât în 2011, un coeficient de 69,2% din totalul populației țării, cu 0,6 procente mai puțin decât la finalul lui 2011. Problemele referitoare la forța de muncă și îmbătrânirea populației Chinei au determinat iar interesul publicului.

Este pentru prima oară, după mult timp, când forța de muncă se reduce în China. Este necesar ca acest fapt să fie analizat îndeaproape deoarece specialiștii apreciază că forța de muncă va nota o scădere invariabilă un timp destul de îndelungat, cel puțin până în 2030.

Xiang Songzuo, economistul șef al Băncii Agriculturii din China crede că acest fapt arată depășirea perioadei în care costurile legate de forța de muncă sunt mici, în China. Efectele principale ale acestei situații asupra economiei chineze rezidă în trei aspecte.

Primul ar fi faptul că nu se mai poate continua tiparul exportului Chinei care are drept trăsătură costurile reduse de fabricație. Se poate vedea că în ultimii ani, ramurile industriale cu costuri mici ale forței de muncă și care necesită mulți muncitori s-au relocat în străinătate. Din cauza măririi costurilor pentru forța de muncă, forța competitivității a ramurilor axate pe export se diminuează. Diminuarea forței de muncă este asociată cu mutarea acesteia din sate spre orașe și spre ramurile industriale. Ca efect, prețurile produselor agricole, mult timp, vor avea o dispoziție invariabilă de creștere. Un alt aspect sunt cheltuielile pentru asigurările sociale, îndeosebi subvențiile financiare care o să fie o greutate tot mai mare cu cât numărul vârstnicilor crește. Așadar aceste aspecte înseamnă o mare provocare a guvernului central și a autorităților regionale. 

Xiang Songzuo spunea în 2013 că viziunile sunt neliniștitoare cu toate că rata îmbătrânirii populației în China, în 2013, era mai mică de 15%. Spre deosebire de alte țări dezvoltate cum ar fi SUA și Japonia, China are politici ale asigurărilor sociale nu atât de modernizate și o posibilitate de înnoire tehnologică nu atât de dezvoltată. Xiang Songzuo crede că pentru a trece cu bine peste această situație statul chinez poate lua măsuri în următoarele sensuri: este necesară o potrivire a organizării sectoarelor economice, pentru mărirea concurențialității întreprinderilor prin retehnologizare; trebuie potrivită politica planificării familiale; China ar trebui să ia în calcul o schimbare potrivită a vârstei pentru pensionare pentru că speranța de viață a oamenilor este în creștere.

Ma Jiantang, directorul Oficiului Național de Statistică din China spune că numărul total al forței de muncă este tot foarte ridicat în China, forța de muncă reprezentând în continuare cel mai mare atu de resurse al statului. China poate întrebuința în continuare atuul acestei forțe de muncă în concretizarea creșterii economice.

Fondul Monetar International (FMI) a spus, în 2013, că populația capabilă de muncă din China o să intre în scurt timp în "declin abrupt". Fondul Monetar International (FMI) a pus că o să fie un deficit de circa 140 milioane de muncitori până în primii ani după 2030, cu consecințe semnificative pentru China.

2.6 Influența educației asupra economiei Chinei

Afirmarea pe verticală a Chinei mai are o componentă formidabilă: formarea rapidă a unei elite intelectuale prodigioase și odată cu aceasta dezvoltarea științei și tehnologiei, promovarea culturii și spiritualității chineze.

În timpul dinastiei Xia (1523-1027 î.Hr.) educația era rezervată numai elitelor. Apoi, în timpul Dinastiei Han, s-a stabilit o formă de sistem de educație publică conform căreia nu doar elitele aveau acces la studiul în școli, ci și oamenii de rând. În timpul dinastiei Han, s-a pus bazele primului examen civil. Sistemul din timpul dinastiei Han s-a păstrat și în perioada dinastiei Qing. Dinastia Qing a adus de-a lungul vremii influențe vestice pentru sistemul educațional chinez. După înfrângerea din Războiul Opiumului în fața Marii Britanii, intelectualii și oficialii conducerii au sugerat o reorganizare importantă în sistemul educațional, incluzând materii noi ca limbile străine, știință și tehnologie.

În 1911, dinastia Qing a fost înlăturată de o revoluție și s-a pus bazele unei forme de guvernământ republicană. Conducere de atunci a renunțat la metoda tradițională educațională, au fost introduse modele noi aduse din Europa, America și Japonia.

În jurul anului 1946, China avea numai 1.300 de grădinițe, 289.000 școli primare și 4.266 școli secundare.

În urma Revoluției Culturale (1966-1976), sistemul educațional a fost îndreptat către modernizarea economică.

În 1985, guvernul a renunțat la răspunderea educației de bază administrațiilor locale prin Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez, care a emis Decizia asupra Reformei Structurii Educaționale. Aceasta decizie cuprindea obligativitatea celor 9 clase și stabilirea Comisiei Educaționale de Stat. Noua reformă însemna și o investiție mai mare în educație; drept urmare, în 1984 investiția era de 10,4% din bugetul de stat, iar în 1986 investiția a crescut la 16,8% din bugetul de stat. Cu toate că statul investea destul de mult în educație, din cauza modificărilor din cadrul partidelor politica referitoare la educație se tot modifica; era o bătălie permanentă între imperative ideologice și pragmatism.

Marele Salt Înainte (1958-1960) și Mișcarea Educațională Socialistă (1962-1965) au căutat să elimine elitismul academic și să reducă din diferența socială între muncitori și țărani, populația din sate și populația din orașe, totodată să elimine pornirea intelectualilor de a se distanța de munca manuală. Guvernarea Partidului Comunist Chinez după Mao Zedong a centrat educația pe ideologia că aceasta înseamnă temelia pentru Cele 4 Modernizări. Prin anii 1980, educația în știință și tehnologie a ajuns o întâietate pentru politica educațională. Cu toate că educația de profil uman era considerată importantă, înclinațiile tehnice și vocaționale erau văzute ca fiind cele mai bune pentru scopurile economice ale statului.

Până în 1999, școala primară a ajuns un lucru obișnuit în 90% din zonele populate din China și cele 9 clase obligatorii au acoperit circa 85% din populație. Deși admninistrațiile locale încercau să investească destul de mult în educarea populației, erau câteva diferențe între zone. Acest lucru a determinat plata unor taxe școlare pentru a putea studia mai departe. Ca urmare a obstinației populației de a urma o școală, analfabetismul a scăzut din rândul populației tinere și de vârstă medie, de la 80% la 5%. Drept urmare sistemul a scos circa 60 milioane de calificați și circa 400 milioane de muncitori cu liceul profesional.

Până la finalul anilor 1990, 98,9% din populație era urma școala primară și 94% liceul. La mijlocul anilor 1990, China nu avea programe de Master cunoscute, dar până în 2004 s-au format 47.000 de programe de Master. În urma acestui „bum” educațional, universitățile din China au început să se facă remarcate îndeosebi calificările în domeniul IT sau limbi străine.

Educația preșcolară este o parte extrem de importantă în China. În orașe educația preșcolară este compusă în mare parte din grădinițe pentru copii de 1-3 ani, care pot fi cu program întreg, cu program redus, cu internat sau cu orar. În sate, educația preșcolară este compusă în mare parte din creșe și grădinițe sezoniere. În regiunile cu populație îmbătrânită, cu minorități, în zonele îndepărtate și sărace, suplimentar, pe lângă învățământul preșcolar normal mai este și educația neconvențională sub diferite forme, ca de exemplu centre de activități pentru copii, grupuri de joc, centre mobile de ajutor și servicii mobile numite și caravane.

Datorită politicii educaționale și cu sprijinul colectivului, autorităților și cetățenilor, educația preșcolară a înregistrat o creștere semnificativă, astfel încât în 2010, erau circa 138.209 de grădinițe. Activitățile educaționale care au loc în grădinițe reprezintă un proces metodic care îmbină predatul cu îngrijirea copiilor și are ca obiectiv dezvoltarea unor abilități.

În China, învățământul primar și secundar se întinde pe parcursul a 12 ani și este clasificat în 3 etape: primar, secundar junior și secundar senior. Prima etapă, educația primară se întinde pe parcursul a 5 sau 6 ani, educația secundară junior se întinde pe parcursul a 3-4 ani, iar cea secundară senior se întinde pe parcursul a 2-3 ani. Durata perioadei de studiu este determinată de numărul de elevi înscriși și de rezultatele lor. Introducerea celor 9 clase obligatorii, a început cu promulgarea legii Educației Obligatorii a Republicii Populare Chineze, în 1986. Această lege a fost o reușită, acest fapt putând fi dovedit cu ajutorul statisticilor din 2010, din care reiese un procent de 99% de copii înscriși la școala primară și un procent de peste 99% a celor care și-au continuat studiile. Guvernul acorda o mare importanță egalizării educației obligatorii în sate, în zonele sărace sau cu minorități.

Anul școlar al școlii primare și secundare este structurat în 2 semestre. Programa școlii secundare senior este, în prezent, compusă din: subiecte de curs și activități. Subiectele studiate la școala secundară senior sunt divizate în cursuri obligatorii și cursuri opționale.

În 1999, Ministerul Educației a început să fundamenteze o nouă programă pentru educația de bază. Conform acestei programe copii de 6 ani trebuie înscriși la o școală primară, dar dacă există unele impedimente atunci se poate înscrie la 7 ani. Unde educația secundară junior a fost generalizată, absolvenții de școală primară ar trebui să se înscrie la cele mai apropiate școli secundare junior, fără a fi nevoiți să dea examen de admitere. În cazul în care acei absolvenți de școală secundară junior își doresc să-și continue studiile la școala secundară senior, atunci aceștia sunt nevoiți să dea un examen de admitere.

În decursul celor 9 clase obligatorii elevii dau examene la finalul fiecărui semestru.

În școlile primare matematica și chineza sunt considerate materii de bază și se dă examen de absolvire din ele, celelalte materii sunt considerate doar cunoștințe de bază. În școlile secundare, se dă examen în funcție de țelul subiectelor general predate și care au fost date de stat, iar rezultatele studenților la alte materii sunt doar verificate. Educația după cursurile de la școală, are un rol semnificativ în dezvoltarea elevilor. După ce ies de la școală, elevii participă la activități culturale, științifice și recreaționale organizate de palatele copiilor, cluburi de copii, centre pentru tineri ș. a.

Spre finalul lui 2010, în China erau 2.305 de Instituții de Învățământ Superior, din care 1090 erau universități, 322 colegii independente și 1215 instituții non-universități de învățământ superior.

De când s-a mai slăbit rigurozitatea în ceea ce privește examenul de admitere la învățământul superior, absolvenții au început să plece în vest ca să își continue studiile, dar totodată și străinii sunt mai atrași de universitățile chineze. S-au legat relații strânse între China și țările din America și Oceania. De când au fost introduse în China noile reforme în sistemul educațional chinez, relațiile de colaborare și de schimb de experiență educațional s-au dezvoltat. Sute de mii de tineri chinezi care studiază în America de Nord și Europa se numără printre studenții sârguincioși.

Cultivarea respectului pentru dascăli, inclusiv ridicarea nivelului salarizării acestora la cote înalte și impunerea aprecierii pentru cei cu știință de carte au readus în societatea chineză cultul tradițional pentru cărturar și odată cu aceasta motivația intelectualilor de a fi utili societății.

Știința și tehnologia au cunoscut în ultimul deceniu progrese remarcabile ca urmare a alocațiilor primite din bugetul de stat și generalizării infrastructurii contemporane proprii cercetărilor de vârf. Preocuparea guvernanților vizează acum stimularea creativității autohtone a savanților și tehnicienilor, reducerea treptată a dependenței de specialiști de peste hotare și sporirea considerabilă, în zeci de procente, a aportului tehnologiei la formarea produsului intern brut.

Capitolul 3 Creșterea și dezvoltarea economică a Chinei

Începutul procesului de reforma economica si de deschidere puternica a economiei chineze spre exterior s-a produs în anul 1978, la doi ani dupa încetarea Revolutiei culturale care adusese economia chineza la marginea prapastiei. La cel de al XI-lea Congres National al Partidului Comunist Chinez s-a hotarât schimbarea profunda de orientare a efortului national de pe fagasul politic al luptei de clasa spre cel al dezvoltarii economice, realizata prin “reforma profunda si deschidere”.

   Din acel moment, economia chineza a cunoscut o dezvoltare neîntrerupta si în ritmuri înalte, mult superioare celor înregistrate de alte tari recunoscute pentru ritmul alert al cresterii lor economice. Potrivit datelor statistice, rata medie de crestere anuala a Produsului Intern Brut, în intervalul 1978-2001, a fost de 9,8%, cu doua vârfuri înregistrate în anii 1984 si 1992, când ratele de crestere au fost de circa 15%, respectiv 14%. În perioada 1980 (când au început sa apara primele roade ale masurilor initiate în 1978) – 2000, PIB a crescut de 3,7 ori, cu o medie anuala de crestere de 10,1%; în acelasi interval, PIB din industrie a crescut de 5,2 ori, cu o rata anuala de crestere de 12,1%, cel din agricultura de 1,3 ori, cu o rata anuala de 5,5%, iar cel din servicii de 4,5 ori, cu o rata anuala de 11,3%. Aceste rezultate mai mult decât încurajatoare au demonstrat justetea noilor orientari economice si au confirmat teza potrivit careia în sistemul economiei planificate numai guvernul central era entuziast, pe când în sistemul economiei de piata atât guvernul central, cât si guvernele locale, departamentele, întreprinderile si indivizii sunt entuziasti.[7]

   Cresterea semnificativa a performantelor economice s-a reflectat suficient de rapid în îmbunatatirea nivelului de trai al populatiei. S-a rezolvat, în masura apreciabila, problema asigurarii hranei si a articolelor de îmbracaminte pentru cea mai mare parte a populatiei. Nivelul mediu national al consumului pe locuitor rezident a crescut de la RMB 184 yuani[8] în 1978 la RMB 2675 yuani în 2000, adica de circa 13,7 ori. În acelasi interval, economiile populatiei urbane si rurale rezidente au sporit de 182 de ori, de la RMB 21,06 miliarde yuani la RMB 3852,08  miliarde yuani, iar economiile pe locuitor au crescut de la RMB 21,9 yuani la RMB 3163,8 yuani, adica de 144 ori.

          Agricultura, care a constituit sectorul în care a început reforma economica în 1978, a înregistrat cresteri apreciabile ale performantelor: productia agricola bruta a crescut de la 304,77 milioane de tone în 1978 la 494,17 milioane tone în 1997, adica de 1,62 ori; venitul net pe locuitor al rezidentilor rurali a crescut, în acelasi interval, de la RMB 133,57 yuani la RMB 2090,13   yuani, respectiv de 15,5 ori. Productiile totale de cereale si de bumbac au ajuns la 40,7 milioane tone, respectiv 60,7 milioane tone, China devenind primul producator mondial de bumbac. În ciuda acestor progrese evidente, numeroase deficiente ample ramân sa fie rezolvate în continuare: faramitarea terenurilor agricole a împiedicat mecanizarea intensa a lucrarilor agricole si valorificarea avantajelor acesteia, ceea ce a determinat guvernul central sa adopte masuri de stimulare a crearii de “mari ferme gospodaresti”, inclusiv prin concesionari de terenuri pentru a se putea efectua operatii de mecanizare, fertilizare etc. pe scara mare; sprijinul insuficient al inovarii agricole a dus la reducerea ratei de crestere a valorii adaugate în agricultura, ceea ce a facut necesare masuri de încurajare a cercetarii si dezvoltarii în domeniul agricol si de impulsionare a transferului rezultatelor cercetarii în activitatea practica etc.

   Industria avea înainte de începerea procesului de reforma o structura profund dezechilibrata, în cadrul careia industria grea, inclusiv cea chimica, aveau ponderi mult prea ridicate fata de o configuratie normala a industriei prelucratoare, în timp ce sectoarele industriei usoare, legate nemijlocit de standardul de viata a populatiei, erau mult mai putin dezvoltate. Structura dezechilibrata a industriei, asociata cu productia industriala si cu cea agricola relativ scazute, au facut ca economia chineza sa fie pâna în 1978 una de penurie, incapabila sa satisfaca cerintele unei populatii uriase. Ca urmare a ajustarilor structurale determinate procesul de reforma, structura productiei industriale s-a îmbunatatit semnificativ, iar industria si-a marit considerabil capacitatea de a satisface cerintele interne în crestere si diversificare continua si de a realiza surplusuri pentru export. Sectorul tertiar al economiei, care înaintea demararii reformei reprezenta numai 23,7% din PIB, si-a accelerat puternic cresterea dupa anul 1978, ajungând, în 2001, sa reprezinte 32,1% (sectorul primar – 18,7%; sectorul secundar – 49,2%), mult înca sub nivelul ce caracterizeaza structura economiei tarilor dezvoltate. Progresul este însa evident, economia chineza avansând rapid pe calea ajustarilor structurale în economie si în cadrul fiecaruia dintre cele trei sectoare care sa duca la o configuratie specifica economiilor moderne.

   Modificarile profunde produse în economia chineza de reforma acesteia pot fi, de asemenea, elocvent ilustrate de cresterile spectaculoase ale productivitatii muncii dupa anul 1978, precum si de contributiile substantial îmbunatatite la cresterea productiei agregate ale intrarilor de capital, de forta de munca si de productivitate. Cifrele demonstreaza ca de la o contributie negativa a productivitatii la cresterea productiei totale agregate, înregistrata în perioada 1953-1977, ceea ce reflecta eficienta scazuta a cresterii economice în aceasta perioada, dupa începerea reformei contributia a devenit pozitiva, sporind la peste 36%, în detri mentul celei a factorilor capital si forta de munca; în perioada 1978-1995,

 (ajustarile structurale, controlul echilibrului macroeconomic etc.).

Ajustarile structurale realizate în cadrul procesului de reforma s-au desfasurat în cadrul a patru etape ce pot fi identificate în orientarile majore ale politicii industriale, în sens larg, a statului.

                Prima etapa, 1978-1982, s-a caracterizat prin schimbarea de fond a orientarii majore a dezvoltarii economice de la industria grea spre sectoarele industriei usoare si agricultura, astfel încât sa se asigure îmbunatatirea rapida a ofertei de bunuri de consum. Schimbarea centrului de greutate al efortului de dezvoltare s-a realizat prin:

·  directionarea adecvata a investitiilor;

·  cresterea apreciabila a productiei întreprinderilor orasenesti si comunale[9]

·  introducerea sistemului de responsabilitati gospodaresti, care a determinat cresterea rapida a productiei agricole prin realizarea echilibrului firesc între remunerarea gospodariilor si productia realizata de acestea .

   A doua etapa, 1983-1988, a cuprins o a doua schimbare de orientare a politicii industriale, de asta data spre dezvoltarea industriei extractive, a sectorului energetic si a infrastructurilor. Schimbarea a fost necesara întrucât efortul investitional consacrat industriei usoare în primul stadiu crescuse peste limitele normale si începuse sa provoace noi dezechilibre în economie. Deoarece dezvoltarea sectoarelor de baza ale economiei – cele producatoare de materii prime, cel energetic, agricultura, transporturile –, reclama fonduri uriase de investitii pe care guvernele locale nu erau interesate sa le dreneze din zonele industriei usoare si ale industriilor prelucratoare, guvernul central, care controla preturile, a trebuit sa aplice ferm o politica de dezvoltare a acestor sectoare. Sarcina guvernului central era îngreunata de faptul ca descentralizarea responsabilitatilor în materie de fiscalitate, care s-a produs la începutul procesului de reforma, a determinat, totodata, slabirea capacitatii investitionale a bugetului central. Neputându-se, din aceasta cauza, interveni eficace pentru reorientarea efortului investitional în directiile aratate, politica industriala urmata în acest al doilea stadiu a fost considerata un insucces, întrucât penuria de produse si de servicii de baza a creat un puseu inflationist în anul 1988, care a facut necesara adoptarea unor noi orientari.

          A treia etapa, 1989-1993, a debutat cu stabilirea de catre guvernul central a unei politici industriale unitare, coerente, oficiale, al carei obiectiv central era “reducerea si controlul productiei de bunuri de folosinta îndelungata cu oferta în exces, îmbunatatirea si cresterea productiei bunurilor cu oferta deficitara, îndeosebi concentrarea asupra productiei de alimente, bumbac, carbune, energie electrica, textile si alte produse ale industriei usoare cu cerere ridicata dar cu oferta redusa, precum si asupra transporturilor, precumpanitor a celor feroviare”. Transpunerea în fapt a noilor orientari ale politicii industriale a condus la echilibrarea treptata a cererii cu oferta pentru produsele si serviciile respective, precum si la producerea unor modificari structurale pe masura în configuratia sectoarelor economiei si în cea a industriei.

          A patra etapa a început în anul 1993, când accentul s-a schimbat de pe dimensiunea extensiva a cresterii economice pe cea intensiva a unei dezvoltari economice echilibrate, de factura moderna, axata pe realizarea eficientei superioare în alocarea si utilizarea resurselor, care sa asigure cresterea semnificativa a competitivitatii produselor si serviciilor, penetrarea puternica cu acestea pe pietele internationale. Pentru atingerea acestor obiective, Consiliul de Stat a adoptat, în anul 1993, “Schita de politica industriala nationala pentru anii 1990”, actionând ferm în continuare pentru dezvoltarea intensiva a agriculturii, industriilor de baza si industriilor “pilon”. Un an mai târziu, s-a adoptat de catre Consiliul de Stat prima strategie sectoriala pentru industria de automobile, ceea ce a marcat debutul unei perioade de stabilire a strategiilor pentru fiecare dintre sectoarele industriale cheie.

          Începând din anul 1995, accentul în cadrul politicii industriale de ansamblu si în strategiile sectoriale s-a pus pe masurile destinate sa asigure dezvoltarea economica intensiva, cu eficienta superioara, bazata, precumpanitor, pe generarea si asimilarea rapida a progresului tehnologic. În scopul îmbunatatirii mecanismelor de elaborare a politicii industriale si a strategiilor sectoriale, precum si al corelarii mai strânse a acestora cu politica nationala în domeniul stiintei si tehnologiei, Consiliul de Stat a creat, în anul 1988, Biroul de Politica Industriala al Comitetului pentru Economie si Comert, însarcinat cu formularea si corelarea corespunzatoare a politicilor mentionate. Cele patru etape mentionate în evolutia politicii industriale, marcate de schimbari de orientari si de reconsiderari ale unor masuri pe care practica le-a dovedit neadecvate, s-au desfasurat pe fondul principalelor trei stadii ale reformei economice, în care s-au produs ample schimbari institutionale, ale formelor si mecanismelor de desfasurare a activitatii economice.

1.3. STADIILE REFORMEI – schimbari îndraznete de orientare

     Efortul la scara nationala de identificare a celor mai bune si eficiente cai de dezvoltare a economiei chineze, dupa dezastrul provocat de Revolutia culturala, a permis conturarea treptata a coordonatelor pe care trebuie sa se înscrie procesul de reforma, precum si a orientarilor majore ale masurilor destinate sa transpuna în fapt coordonatele respective. Viziunea strategica cu privire la coordonatele esentiale ale dezvoltarii si la orientarile de politica economica s-a perfectionat treptat, a cunoscut schimbari de fond, a determinat, în functie de judiciozitatea ei, accelerari sau încetiniri ale ritmului reformei. Dupa peste doua decenii de reforma, viziunea lui Deng Xiaoping, artizanul recunoscut al reformei profunde a Chinei, s-a dovedit corecta, drumul urmat potrivit acestei viziuni asigurând economiei chineze un ritm rapid de dezvoltare, printre cele mai înalte din lume, premise solide pentru modernizare si crestere a competitivitatii. Doua trasaturi majore pot fi desprinse din analiza modului în care s-a înfaptuit pâna în prezent reforma economiei chineze. Prima este cea a realizarii unei reforme graduale, în care, potrivit cuvintelor lui Deng Xiaoping[10], “se tatoneaza pietrele pentru a trece râul”. Abordarea graduala a reformei a fost indicata întrucât – la aceasta idee subscriind numerosi specialisti – China se gaseste si va ramâne înca multa vreme în stadiul socialist primar, având o economie de piata specifica caracterizata printr-un nivel redus al productivitatii, mult inferior celui înregistrat de economia de piata consolidata din tarile dezvoltate; standardul redus de viata al populatiei, care îi diminueaza mult capacitatea de a face fata duritatilor reformei, precum si ritmul lent al schimbarii mentalitatilor fac deci imperios necesara efectuarea reformei “pas cu pas”, într-un ritm mai lent dar cu o avansare sigura si neîntrerupta. A doua trasatura este aceea ca orice schimbare majora produsa de reforma este mai întâi temeinic experimentata în unitati pilot (întreprinderi, forme institutionale noi etc.), dupa care, pe baza învatamintelor trase din încercarile soldate cu succes, schimbarea respectiva se difuzeaza cu sanse sporite de reusita în întreaga economie.

Primul stadiu, 1978-1984: Realizarea unei economii precumpanitor planificate însotite de o economie de piata

Reforma a început la nivelul microeconomic si, mai ales, la cel al gospodariilor din domeniul rural, prin înlaturarea “comunelor poporului” si introducerea unui sistem de contractare a responsabilitatii gospodariilor, care lucrau pamântul aflat în proprietate publica, de a furniza statului o anumita cantitate de produse agricole pe baza de remunerare echitabila, proportionala cu cantitatea oferita; sistemul, simplu si logic, constituia însa o ruptura neta cu vechiul sistem egalitarist si nestimulativ specific economiei planificate. Potrivit acestui sistem, surplusul de productie fata de cantitatea contractata cu statul putea fi vândut pe piata libera. Rezultatele aplicarii sistemului au fost spectaculoase si rapide, productia agricola crescând semnificativ, iar standardul de viata al unei bune parti a populatiei rurale îmbunatatindu-se vizibil.

În paralel cu masurile luate în ceea ce priveste economia rurala, guvernul central a initiat reformarea managementului întreprinderilor prin reducerea controlului de stat al activitatii acestora, cresterea puterii lor decizionale în gestionarea propriilor afaceri, introducerea în întreprinderile de stat a sistemului de retineri pentru nevoile proprii din profit proportionale cu marimea acestuia, introducerea de stimulente pentru obtinerea de performante economico-financiare superioare. Cu sprijinul guvernului central, au început sa se dezvolte întreprinderi aflate în proprietate colectiva sau individuala, întreprinderi orasenesti si comunale, acestea din urma extinzându-se rapid si cunoscând un succes deosebit. Preturile majoritatii marfurilor, cu exceptia celor esentiale (cereale, bumbac, carbune) au început sa fie liberalizate treptat, fluctuatiile lor fiind de acum încolo determinate exclusiv de echilibrul cererii si ofertei de pe piata. Au fost create în regiunile Guangdong si Fujian primele patru zone economice speciale (ZEE) – Shenzen, Zhuhai, Shantou, Xiamen, considerate drept arii pilot pentru experimentarea mecanismelor economiei de piata si adevarate ferestre deschise catre comertul international si economia mondiala.

În general, în acest prim stadiu al reformei schimbarile produse au fost limitate ca extindere si profunzime, nereusindu-se rezolvarea contradictiilor fundamentale ale economiei chineze dar producându-se brese apreciabile în mecanismele de functionare ale economiei planificate. “Economie precumpanitor planificata” semnifica faptul ca mecanismele planificarii centralizate se mentineau în partea principala a economiei nationale, cea care determina esentialmente ritmul si directiile de dezvoltare ale acesteia; economia de piata, care avea rol complementar, era acceptata în partea mai putin importanta a activitatii economice.

     Al doilea stadiu, 1984-1992: Realizarea economiei de marfuri planificate socialiste

          În cursul acestui stadiu, concentrarea actiunilor de reforma s-a deplasat de pe sectorul rural spre cel urban. A Treia Sesiune Plenara a celui de al 12-lea Comitet Central al Partidului Comunist Chinez, desfasurata în octombrie 1984, a adoptat Decizia asupra Restructurarii Economice, adoptata la cel de al 13-lea Congres National al Partidului Comunist Chinez, care a statuat ideea esentiala potrivit careia economia planificata socialista reprezinta un sistem consensual între plan si piata, controlul dezvoltarii economice facându-se prin instrumentele adecvate ale ajustarilor planului si pietei. Complementul necesar si cu profitabilitate superioara al economiei socialiste îl reprezinta, de acum încolo, întreprinderile aflate în proprietate nepublica, precum si noile întreprinderi create cu participarea capitalului strain. În noul sistem în care “economia integreaza planul si piata” – în sensul ca economia socialista este una de marfuri planificata pe baza proprietatii publice, dar care nu este exclusiv planificata ca în trecut si nici una de piata complet reglementata de mecanismele pietei –, “Statul controleaza piata, iar piata ghideaza întreprinderile”. [11]

Principalele directii de actiune în cadrul acestui stadiu au fost reforma sistemului de preturi si reforma întreprinderii. În domeniul preturilor mijloacelor de productie s-a aplicat “sistemul cu doua cai”, potrivit caruia pentru o buna parte a acestor mijloace, evident cea mai consistenta si cu mijloacele cele mai importante, preturile se stabilesc planificat, pentru restul preturile fluctuând liber în functie de jocul cererii si al ofertei de pe piata.

          Cel de al doilea pilon al reformei înfaptuite în acest stadiu, reforma întreprinderii, a constat în cresterea puterii decizionale a managementului în domeniile productiei, aprovizionarii, vânzarilor, gestiunii financiare si a personalului. S-a introdus, pe baza colaborarii strânse între guvernul central si guvernele locale, un nou sistem de contractare care garanta Statului posibilitatea de a colecta profiturile, întreprinderile începând sa plateasca taxe Statului în loc de a-i ceda profitul.

          A continuat deschiderea economiei chineze spre exterior, în acest scop principalele masuri fiind:

Ø      desemnarea în mai 1984 a 14 orase deschise de pe coasta de est, printre care Shanghai, Tianjin, Guangzhou si Dalian, care sa permita accesul investitorilor straini în zonele respective pentru initierea de afaceri;

Ø      crearea în 1984 a zonelor de dezvoltare economica si tehnologica în 11 orase, printre care Dalian, Tianjin si Guangzhou;

Ø      crearea în 1985 a zonelor economice deschise în zona costala a deltelor Fluviului Yangtze si Fluviului Perlei;

Ø      înfiintarea în perioada mai 1988 – martie 1991 a 27 noi zone de dezvoltare de înalta tehnologie în Beijing si Shanghai;

Ø      construirea si înfiintarea în iunie 1990 a Noii Arii Pudong, în Shanghai, cea mai cunoscuta si competitiva zona economica speciala.

           Cel de al doilea stadiu a reprezentat un progres pe calea reformei mult mai consistent decât cel înregistrat în stadiul precedent, principala coordonata a efortului fiind aceea de a crea si consolida o bresa larga în constrângerile specifice vechilor concepte traditionale si antire-formiste. Initierea unui nou suflu în activitatea economica prin dinamizarea întreprinderilor de stat pe baza contractarii responsabilitatilor acestora, adoptarea sistemului cu doua cai în stabilirea preturilor si deschiderea puternica a economiei chineze spre exterior au constituit directiile majore de actiune care au dat continut celui de al doilea stadiu al reformei economice. Trebuie mentionata, totodata, initierea masurilor de reformare a politicilor macroeconomice, a sistemului de taxare si a institutiilor financiare, menite sa sustina eforturile de dezvoltare accelerata a activitatii economice, de modernizare si eficientizare a acesteia.

   Al treilea stadiu, dupa 1992: Edificarea economiei socialiste de piata

          La cel de al 14-lea Congres National al Partidului Comunist Chinez, desfasurat în octombrie 1992, Deng Xiaoping a afirmat ca principalul obiectiv în cadrul reformei economice chineze este crearea si consolidarea economiei socialiste de piata. Dupa 14 ani de experimentari, conducerea Chinei a confirmat hotarârea de a continua si consolida reforma economica prin mentinerea pozitiei dominante a proprietatii publice în activitatea economica, paralel cu dezvoltarea altor forme de proprietate; unitatile economice din cele doua forme juridice vor colabora strâns si vor contribui cu mijloace specifice la cresterea competitivitatii activitatii economice si la deschiderea în continuare a acesteia spre economia mondiala.

          În februarie 1993, doua modificari de o importanta deosebita în Constitutia Republicii au fost propuse celui de al VII-lea Congres National al Poporului, si anume, schimbarea sintagmei “economie planificata pe baza proprietatii publice” în “economie socialista de piata”, ceea ce a asigurat fundamentul juridic pentru înfaptuirea în continuare a reformei orientate spre piata, precum si a sintagmei “întreprinderi conduse de stat” în “întreprinderi în proprietatea statului”, ceea ce semnifica faptul ca întreprinderile aflate în proprietate publica pot fi conduse si în alte forme decât întreprinderile conduse nemijlocit de catre stat. În decembrie 1993, guvernul chinez a stabilit cadrul de baza al crearii si consolidarii economiei socialiste de piata, care are drept coordonate: − crearea unui sistem modern de întreprinderi caracterizat prin “forma de proprietate clar stabilita, puterea decizionala si responsabilitatile precis definite, separarea întreprinderii de administratie, management stiintific”;

v     stimularea si dezvoltarea sistemului de piata ca mijloc principal de alocare a resurselor, construirea unei piete unificate si deschise bazata pe concurenta;

v     perfectionarea sistemului de control macroeconomic si îmbunatatirea functiilor   guvernamentale.

               În ceea ce priveste prima coordonata, Legea Corporatiei a fost promulgata în 1993, reglementând formele si mijloacele prin care caracteristicile mentionate sunt transpuse în practica organizarii si functionarii întreprinderilor. În scopul conturarii sistemului de organizare si functionare a întreprinderilor, 100 de mari întreprinderi de stat au fost desemnate drept unitati-pilot pentru experimentarea masurilor preconizate si eventuala reconsiderare a acestora în functie de rezultatele experimentului; ulterior, experimentul s-a extins la alte 2000 de întreprinderi. În acelasi scop al îmbunatatirii modului de functionare a întreprinderilor de stat, 18 orase-pilot au fost desemnate în anul 1994 pentru “optimizarea structurii capitalurilor întreprinderilor”, ce avea ca obiectiv reducerea datoriilor întreprinderilor de stat si capitalizarea acestora pentru a face fata cu succes presiunilor concurentiale; si acest experiment s-a extins ulterior la 111 orase-pilot. În anul 1995 au fost initiate experimente privind falimentarea sau fuziunea întreprinderilor ale caror datorii depaseau activele lor, supravietuirea fiindu-le pâna atunci asigurata cu subventii substantiale de la bugetul de stat.

               În domeniile vizate de cea de a doua si a treia coordonata, este de mentionat, printre principalele masuri initiate, reformarea sistemului financiar prin adoptarea în anii 1994 si 1995 a Legii Bancii Populare a Chinei, Legea Bancilor Comerciale, Legea Documentelor Bancare etc., care înscriu functionarea sistemului pe coordonatele specifice unei economii moderne si separa activitatea de stabilire a politicilor financiare de cea a finantelor comerciale. În acest ultim sens, au fost create trei banci responsabile cu definirea politicilor financiare în domeniile lor specializate – Banca de Export – Import a Chinei, Banca Chineza de Dezvoltare si Banca Chineza de Dezvoltare Agricola –, precum si alte banci cu vocatie comerciala, dintre care unele au rezultat din transformarea unor foste banci de stat (Banca Industriala si Comerciala a Chinei, Banca Agricola a Chinei, Banca Chineza de Constructii). În domeniul monetar, în scopul asigurarii definirii si urmarii unei politici coerente a fost creat, de catre Consiliul de Stat, Comitetul de Politica Monetara.

               În domeniul fiscal, taxele destinate bugetului de stat au fost separate de cele destinate bugetelor gestionate de guvernele locale; totodata, au fost experimentate sisteme de transfer al platilor.

               În domeniul schimburilor economice externe, Legea Comertului Exterior a fost adoptata în 1994, ceea a determinat o adevarata explozie a numarului întreprinderilor înfiintate cu capital strain – peste 200.000 în 1996, precum si a capitalului strain cumulat din economia chineza, care a atins 283,4 miliarde USD în perioada 1979-1996. Aceasta a contribuit, alaturi de alti factori, la cresterea rezervelor valutare ale Chinei la 120 miliarde USD în anul 1996, plasând-o, din acest punct de vedere, pe locul al doilea în lume.[12]

               Trecerea sintetica în revista a principalelor orientari si masuri specifice celor trei stadii în desfasurarea reformei economice demonstreaza ca eforturile de identificare, fundamentare, reconsiderare si adoptare finala a celor mai potrivite cai de urmat pentru modernizarea economiei chineze si cresterea competitivitatii acesteia s-au înscris pe câteva coordonate esentiale, pastrate consecvent si armonizate treptat tot mai strâns:

               a) asigurarea dezvoltarii macroeconomice echilibrate prin strategii si politici adecvate;

               b) deschiderea puternica a economiei chineze spre economia mondiala pe calea intensificarii comertului exterior si a atragerii puternice a capitalului strain, îndeosebi sub forma investitiilor straine directe;

               c) reforma întreprinderilor, în scopul de a le transforma în entitati economice relativ independente, responsabile pentru propriile profituri si pierderi, capabile sa se restructureze si sa se dezvolte prin eforturi proprii;

               d) aplicarea politicilor de dezvoltare regionala destinate sa reduca disparitatile de nivel de dezvoltare dintre regiuni si sa întareasca potentialul economic al acestora.

                        1.4. STRATEGIE SI POLITICI MACROECONOMICE

   Economia chineza a cunoscut, dupa initierea procesului de reforma un ritm mediu de crestere ridicat (9,8%); la înregistrarea acestui ritm mediu au contribuit însa perioade de crestere accelerata si perioade de reducere semnificativa a ritmului anual de crestere, sintetizate în cele patru cicluri de crestere tip “stop and go”. Alternanta acestor perioade a generat însa dificultati de “supraîncalzire” a economiei si de crestere a inflatiei, masurile de combatere a acestora provocând, catre sfârsitul deceniului 9, ample dezbateri si confruntari de idei între specialisti, o parte a acestora argumentând necesitatea încetinirii ritmului de crestere economica.

                           Deng Xiaoping a aratat însa, în anul 1992, ca pentru o tara cu o economie subdezvoltata ca cea a Chinei nu este indicata adoptarea unor ritmuri mai reduse de crestere, ci dimpotriva, trebuie iden-tificate si valorificate adecvat toate caile si oportunitatile de realizare a unei dezvoltari în ritmuri cât mai înalte, singura posibilitate de depasire a conditiei de economie înapoiata, cu eficienta si com-petitivitate reduse. Urmarirea realizarii unei dezvoltari economice în ritmuri înalte a devenit astfel o constanta a strategiei de dezvoltare a tarii, accentul punându-se însa progresiv pe dimensiunea sa intensiva. În acest sens, în anul 1995, Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez a avansat strategia de “promovare a tarii prin stiinta si educatie” si a reiterat cerinta esentiala a accentuarii dimensiunii intensive a dezvoltarii economice. Dezvoltarea economica accelerata a permis rezolvarea în mare masura a unor probleme dificile cu care tara se confruntase înainte de 1978 (penurie alimentara, de materii prime, subutilizarea capacitatilor etc.), dar a facut, în acelasi timp, sa apara probleme noi, una dintre cele mai preocupante fiind aceea a extinderii peste masura a diapazonului veniturilor, a distribuirii incorecte a acestora. Fata de vechi ul sistem egalitarist de distributie a veniturilor, care nu oferea stimulente pentru îmbunatatirea muncii si cresterea productivitatii, reforma a debutat, în 1978, printre altele, si cu ideea, revolutionara la vremea respectiva, ca oamenii pot sa câstige mult de pe urma muncii intense si corecte. Aceasta a dus însa la aparitia si adâncirea disparitatii veniturilor, care s-a manifestat, îndeosebi, pe doua planuri: între veniturile medii ale populatiei urbane si cele ale populatiei rurale, care se aflau în anul 1995 într-un raport de 2,5/1; între veniturile celor doua paturi ale populatiei: cea mai bogata si cea mai saraca. Potrivit unor cercetari ale specialistilor chinezi, coeficientul Gini al distributiei veniturilor a crescut pentru populatia rurala de la 0,21 în 1978 la 0,34 în 1995, iar pentru populatia urbana de la 0,16 la 0,28 în acelasi interval. Perceptia generala, la nivelul populatiei largi, este ca majoritatea persoanelor care au acumulat averi apreciabile le-au obtinut fie prin afaceri ilegale, fie beneficiind de anumite privilegii. Asa cum s-a aratat, problema este preocupanta pentru guvernul chinez, care sa straduieste sa identifice cai pentru oprirea adâncirii clivajului social si asigurarea conditiilor necesare dezvoltarii economice durabile a tarii.

               În ceea ce priveste reforma sistemului fiscal, directia principala a înfaptuirii acesteia în anii 1980 a constat în descentralizarea puternica a competentelor decizionale si de gestiune a fondurilor, în sensul transferarii unei bune parti a acestora de la autoritatea financiara a guvernului central catre guvernele locale. Importanta acestora din urma a crescut semnificativ în dezvoltarea economiei locale ca urmare a ramânerii la dispozitia lor a unei cote crescânde a fondurilor; catre sfârsitul deceniului al noulea, veniturile aflate în administrarea guvernelor locale reprezentau circa jumatate din veniturile totale fiscale. Drept urmare, fluxurile financiare catre guvernul central s-au redus simtitor, ceea ce a determinat cresterea deficitului bugetar si a împiedicat angajarea la nivel national a unor lucrari de amploare, îndeosebi în domeniul infrastructurii. De asemenea, capacitatea guvernului central de a orienta corespunzator dezvoltarea economica de ansamblu si de a controla functionarea economiei nationale s-a redus pe masura.

               Replica prin politica fiscala la aceasta tendinta negativa a fost reforma profunda a sistemului de taxare prin introducerea în anul 1994 a unui “sistem de împartire a taxelor” potrivit caruia responsabilitatile erau mai bine delimitate între guvernul central si guvernele locale, iar transferul platilor si restituirea platilor tarifare si altor taxe pentru bunurile importate si reexportate au fost reglementate pe baze noi. Noul sistem a contribuit substantial la revigorarea fortei financiare a guvernului central, ale carui venituri fiscale au crescut de la RMB 95,75 miliarde yuani în 1993 la RMB 421,65 miliarde yuani în 2001 de asemenea, ponderea partii guvernului central în veniturile totale fiscale a crescut în acelasi interval de timp de la 22,0% la 48,8%.

            Reforma sistemului de taxe realizata în anul 1994 s-a înscris într-o suita de cicluri de încordare si de relaxare a politicii fiscale dupa anul 1978. Astfel, controlul“supraîncalzirii” economiei si a cresterii alarmante a inflatiei s-a realizat prin înasprirea politicii fiscale, în scopul controlului investitiilor si a reducerii consumului, în perioada 1980-1981, anii 1985 si 1987, perioadele 1989-1991 si 1995-1997. Pe ansamblu însa, cu toate aceste perioade de încordare, politica fiscala a guvernului chinez s-a dovedit mai curând a fi una destinsa, fapt ilustrat de mai multe aspecte semnificative: ponderea veniturilor fiscale ale guvernului din taxe, impozite si alte surse în venitul national a scazut constant, iar rata de crestere a acestor venituri fiscale a fost mai redusa decât cea de crestere a venitului national, în unii ani fiind chiar negativa; deficitul fiscal a fost per manent si ridicat, atât în anii de crestere economica accelerata cât si în cei în care politica fiscala a fost înasprita; efortul investitional s-a intensificat rapid, rata medie anuala de crestere a investitiilor fiind una ridicata, de 23%; veniturile individuale au crescut, de asemenea, în masura apreciabila, rata medie anuala de crestere a salariilor fiind de 16% în perioada 1978-2001[13].

               Reforma sistemului financiar a demarat pornindu-se de la situatia de “depresiune financiara” existenta înainte de 1978, caracterizata prin existenta Bancii Poporului a Chinei care juca concomitent rolul de banca centrala si de banca comerciala, lipsa unei piete financiare puternice si dinamice, locul restrâns al finantarii directe. S-a statuat rolul exclusiv al Bancii Poporului a Chinei de banca centrala si s-a largit semnificativ piata financiara prin înfiintarea de banci specializate mentionate si anterior – Banca Chinei, Banca Agricola a Chinei, Banca Industriala si Comerciala a Chinei, Banca Poporului de Constructie, precum si prin înfiintarea de numeroase institutii financiare nebancare – companii de asigurari, companii financiare, corporatii de investitii, corporatii de titluri de valoare etc. În 1985 au fost stabilite numeroase piete interbancare, în anul urmator Banca Poporului a Chinei a început sa efectueze operatii de rediscount pentru banci specializate si s-a creat o piata de recreditare interbancara la scara nationala.

               În anul 1994 s-au mai înfiintat trei banci specializate cu rol major în dezvoltarea economica a tarii: Banca de Stat de Dezvoltare (al carei domeniu de creditare îl constituie marile proiecte de infrastructura), Banca de Export si Import a Chinei si Banca de Dezvoltare a Agriculturii, care si-au stabilit politici proprii de acordare a creditelor în domeniile corespunzatoare, preluând aceasta res-ponsabilitate de la cele patru banci de stat care au fost reorganizate în banci comerciale. În anul 1995 a fost adoptata o lege privind Banca Poporului a Chinei, careia i s-a întarit rolul de banca centrala cu responsabilitati de stabilizare a cursului monedei nationale si de supraveghere a institutiilor financiare. Începând din anul 1997, în zonele economice speciale Shanghai si Shenzen a fost acordat unor numeroase banci straine dreptul de a efectua afaceri limitate cu moneda nationala.

               În anul 1984 s-a înfiintat prima companie pe actiuni, în 1990 si 1991 s-au înfiintat bursele din Shanghai si Shenzhen, iar la sfârsitul anului 2001existau peste 800 de companii cotate la bursa, valoarea totala de piata a actiunilor tranzactionate ridicându-se la peste RMB 2000 miliarde yuani.

               Politica dobânzilor, instrument important în asigurarea stabilitatii macroeconomice, a prezentat, în general pe parcursul procesului de reforma, caracteristicile contradictorii ale mentinerii unui nivel relativ scazut al ratelor dobânzii: pe de o parte, a redus valentele benefice ale aplicarii unei politici monetare adecvate si, pe de alta parte, a dus la folosirea în masura insuficienta a acestui instrument pentru stimularea activitatii economice. Dupa ce, începând din anul 1980, Banca Poporului a Chinei a majorat în repetate rânduri nivelul dobânzilor, în 1996 guvernul central a reglementat acest nivel, care nu se stabileste de catre banca centrala prin operatiuni de piata deschisa si nici de catre bancile comerciale pe baza cererii si ofertei; bancile comerciale au posibilitatea sa-si fluctueze propriile dobânzi în cadrul unei zone de abateri de la nivelul dobânzii stabilite oficial. Este de mentionat faptul ca nivelul reglementat al dobânzilor s-a situat, în general, sub cel al pietei potentiale, având chiar, în perioada 1994-1995, valori negative. În anul 1996 s-a deschis însa piata interbancara, s-a liberalizat complet nivelul dobânzilor la creditele pe termen scurt si s-au initiat emisiunile de obligatiuni nationale licitate pe piata, toate acestea corectând disfunctionalitatile mentionate si îmbunatatind simtitor conditiile de functionare a pietelor financiare. Pe planul politicii monetare, refacerea capitalului bancilor comerciale la nivelul reglementat s-a favorizat prin emisiuni lansate de guvernul central de obligatiuni nationale speciale, actiune la care s-a adaugat reducerea în cinci etape, în perioada 1996-1998, a nivelului dobânzilor (de la 9,18%, pentru depozitele anuale, în mai 1996 la 4,77% în iunie 1998); în mod corespunzator, si nivelul rezervelor bancare si cel al ratei de scont au fost reduse. Reformele profunde ale sistemelor fiscal, financiar si monetar, realizate pe baza învatamintelor rezultate din evolutiile anterioare ale acestor sisteme, au permis folosirea mai eficace a instrumentelor fiscale si monetare în cadrul strategiei de dezvoltare macroeconomica. Reformele au fost înfaptuite progresiv, pe masura cresterii capacitatii guvernului central de a stabili politici specializate coerente si de a mânui adecvat o gama din ce în ce mai larga de instrumente în conducerea economiei nationale.

b) Deschiderea pietelor

Un alt factor indispensabil pentru cresterea economiei Chinei este o constanta deschidere a pietelor din zona tehnologiei si dezvoltarii, zona regiunilor interioare, zona regiunilor riverane si in final in toata China.

In 2001 intrarea Chinei in Organizatia Mondiala a Comertului, poate fi vazut ca un punct de referinta: deschiderea pietelor Chinei fiind din ce in ce mai raspandita.

înzestrată cu o multitudine de resurse, de la terenul agricol până la resursele minerale. Datorită acestei bogății, țara a exportat diferite tipuri de bunuri spre diferite părți ale lumii. În cazul în care cunoașteți câte ceva din economia Chinei, vă puteți da seama că o parte importantă din venituri este pusă pe seama exporturilor, făcând din această țară una din cele mai bogate exportatoare ale lumii.

Fiind al doilea stat ca economie, după Statele Unite ale Americii (SUA), a putut să prospere în toate domeniile de activitate. Studiile făcute asupra economiei Chinei au demonstrat că țara a înregistrat măriri constante a volumului exporturilor, ceea ce a a dus la dezvoltarea ei economică. China exportă spre diferite colțuri ale lumii, dintre care merită amintite SUA, Hong Kong, Japonia, Germania, Coreea de Sud, Olanda, Marea Britanie și Rusia. Începând de la componente de computere, până la diferite bunuri casnice și de la jucării și articole sportive, până la componente video, China exportă o gamă largă de produse.

Când vine vorba despre contribuția la dezvoltarea economică a lumii, China este una din țările cele mai importante. Începând de la produse agricole și până la produsele industriale, concentrarea companiilor producătoare în marile orașe ale Chinei a oferit constant un surplus al dezvoltării din afacerile de export. Exportul de mașini, spre exemplu, a crescut simțitor în utlima perioadă. Companiile care exportă mașini chinezești câștigă venituri însemnate, în special odată cu liberalizarea economică. Lista vehiculelor conține autobuze și camioane. Când se vorbește despre exportul de automobile, unele dintr companii sunt responsabile pentru cea mai mare parte a vehiculelor exportate, unele dintre ele către națiuni în dezvoltare precum Rusia, Iran și Kazakhstan. Pe lângă aceasta, mai sunt și țările europene care contează pe exportul de automobile din China, care este o bună competitoare față de alte țări care exportă automobile.

Este cunoscut faptul că exportul de automobile din China a atins pragul de două miliarde de dolari. În termeni de dezvoltare a afacerilor de dezvoltare a exportului de mașini, China excelează în livrarea de automobile spre piețe țintă din toată lumea și asta la un preț convenabil. Datorită cererii ridicate pentru vehicule cu motorizare mică în restul lumii,se simte importanța producătorilor de mașini din China. Cererea pentru mașini chinezești s-a răspândit în lume, din moment ce clienții așteaptă cea mai bună calitate la un preț convenabil. Ținând ritmul cu alte produse la export, China s-a străduit să exceleze în ceea ce privește exportul de automobile.

Nu există nicio îndoială asupra faptului că cea mai mare parte a mașinilor exportate din China se datorează unor companii populare precum Jinhua Shiwei Vehicle Co., Ltd, Wuxi Yuejin Vehicle Trade Co., Ltd, etc. În ultimul timp, companiile producătoare de mașini din china sunt recunoscute drept sursă a unor mașini inovative, care au o cerere ridicată la nivel mondial, ducând la o creștere constantă a veniturilor în ultimii cinci ani.

Când vine vorba despre produsele manufacturate pe care le exportă China, este de notat că acest stat a devenit un nume mondial în ceea ce privește exportul de produse manufacturate. Guvernul Chinei s-a concentrat totodată pe comerțul extern pentru creșterea economică și este evidență contribuția sectorului de exporturi. Țara este bogată atât în produse agricole cât și minerale, fapt ce duce la dezvoltarea unei game variate de companii. Produse ca sticla pentru oglindă, chiuvete de bucătărie, spițe de biciclete, electrocasnicele sunt pe lista de export a produselor manufacturate din China. Nu este totodată străin faptul că resursele minerale ale RPC sunt poate printre cele mai numeroase din lume.

China este cunoscută la nivel global ca unul dintre cei mai mari producători de bunuri industriale și produse minerale, printre care îmbrăcăminte de bumbac, tungsten și antimoniu. Datorită acestui fapt, exportul manufacturier chinez a progresat considerabil. Pe lângă produsele tipice, mai există o serie de produse unice, precum diferite ornamente, decorațiuni pentru casă, produse meșteșugărești și ceasuri făcute din bronz ( Orient Bronze este un manufacturier cunoscut pentru gama sa largă de produse ).

Odată cu dezvoltarea trendului de export manufacturier în China, numeroase companii se dezvoltă și atrag cumpărători străini. Cu un proces de export devenit mai liber, China profită de avantajele situației economice și pune accentul pe afacerile de export. China prezintă o varietate mare în ceea ce privește producția de bunuri de calitate și reușește să distribuie o gamă largă de bunuri.

În prezent, China este unul din centrele majore a comerțului internațional din partea de est a mapamondului. Datorită politicii comerciale, China are relații comerciale bune cu câteva state dezvoltate din lume. Importurile și exporturile în valoare de câteva miliarde de dolari se desfășoară zilnic în principalele centre de afaceri din China. Câteva produse sunt exportate din China în mare parte în diferite colțuri ale lumii, în special spre Statele Unite și alte țări europene. Oricum, cererea de produse de export tradiționale din China este ridicată pretutindeni în lume.

Vorbind despre exporturile tradiționale ale Chinei, trebuie menționat faptul că Republica Populară Chineză (RPC) este bogată în diferite tipuri de produse agricole și aparate electrocasnice. A existat dintotdeauna o cerere constantă pentru produsele electronice din China, precum camere video, televizoare, ceasuri, telefoane mobile și diferite alte componente electronice mici. Comercianții din alte state cumpără aceste componente la un preț mic din China și obțin profituri uriașe din vânzarea lor către conaționalii lor. Dar, pe lângă electrocasnice, alte tipuri de produse din China sunt imprtante de alte țări din lume.

Textilele reprezintă unul din cele mai importante sectoare de export ale Chinei. Cererea pentru produsele de mătase din Sichuan este uriașă pe piața mondială și cei ce exportă aceste produse câștigă în timpul anului produse uriașe. Exporturile tradiționale chineze includ și diferite tipuri de ceai. Există câteva state care importă ceai chinezesc de diferite tipuri în cantități uriașe, datorită raportului calitate preț.

De secole, vinurile și băuturile spirtoase chinezești au fost exportate în cantități uriașe spre diferite părți ale lumii, iar acum există o cerere crescătoare pentru acestea, întrucât ele s-au dovedit a fi bunuri complementare ale bucătăriei tradiționale chinezești. Numele a câtorva dintre cele mai populare vinuri chinezești care pot fi găsite în lume sunt Tribute Liquor, Maotai, Dong Liquor, Fenjiu Liquor, Gujing Wuliangye, Jiannanchun, Yanghe Daqu, Shuanggou Daqu si Luzhou Laojiao.

Piesele de artă antice chinezești sunt și ele parte importantă din exporturile Chinei. Accesoriile lucrate manual și artefactele chinezești sunt foarte cunoscute în lume ca accesorii pentru decorațiunile interioare și s-a observat o cerere constantă a elementelor de Feng Shui la nivel mondial. Plantele medicale chinezești și cadourile sunt de asemenea exportate în alte părți ale lumii în cantități consistente.

Economia Chinei este bazată în principal pe produsele agricole, dar separat de aceasta, tara este gazda câtorva domenii industriale de diferite mărimi care au contribuit și ele serios la economia statului. Datorită politicii externe prietenoase, China a dezvoltat relații comerciale puternice cu multe țări din Asia și din alte părți ale lumii. Produse în valoare de milioane de dolari sunt trimise către toate statele federale ale Statelor Unite, cea mai dezvoltată țară din lume, prima țară ca volum de importuri de produse chinezești. Datorită raportului calitate-preț, a existat mereu o cerere constantă a produselor chinezești pe tot cuprinsul SUA. De fapt, rata exporturilor Chinei către SUA este una din cele mai mari din lume

Vorbind despre exporturile Chinei către America, trebuie menționat despre produsele care sunt cerute cu precădere și care sunt exportate în cantități industriale. Ca și alte țări din lume, electrocasnicele și electronicele produse în China sunt foarte populare în Statele Unite. Există o infinitate de comercianți și companii în America, ce cumpără aceste produse din China în mod regulat. Echipamente audio-vizuale (camere digitale, camere video, sisteme muzical, CD/DVD playere, monitoare, LCD-uri, televizoare, laptopuri și alte produse electronice care sunt produse în China sunt vândute în cantități considerabile în întreaga lume și companiile obțin profituri mari prin faptul că cumpără aceste produse la un preț convenabil.

Pe lângă electronice, China exportă către Statele Unite și textile. Industria textilă este una din industriile principale ale Chinei și există o cerere uriașă pentru textilele chinezești, în special mătase, care este importată de către SUA. China mai exportă și diferite tipuri de ceaiuri precum ceai verde, negru, aromat, și ceai Olong

În ultima vreme, artefactele chinezești au devenit foarte populare în State. Decorarea caselor cu artefacte din China, și în special cu elemente Feng Shui a devenit un trend în America, iar cererea pentru aceste produse crește constant. Vinurile tradiționale chinezești și spirtoasele sunt de asemenea pe listă, datorită restaurantelor cu specific chinezesc. În plus, plantele medicinale și cadourile sunt exportate către Statele Unite ale Americii.

China are relații foarte dezvoltate cu aproape toate țările din Asia datorită politicii comerțului exterior. Cifra exporturilor și importurilor regulate este ridicată în raport cu toate țările asiatice. Există o cerere uriașă pentru produsele chinezești și acestea sunt importate în cantități importante. Cu îmbunătățirile aduse condițiilor economice ale altor țări de pe continent, cererea de produse manufacturate în China crește semnificativ. De fapt, rata exporturilor Chinei către Asia este una dintre cele mai ridicate după Statele Unite și se așteaptă să crească în perioada ce urmează. În ceea ce privește exporturile Chinei către Asia, trebuie precizat că a existat o cerere uriașă dintotdeauna pentru produsele tradiționale chinezești pe piața țărilor asiatice. Dar înainte trebuie preciza despre trendul ascendent de utilizare a produselor electronice și electrocasnice chinezești în Asia. În ultimele decade, rata exportului de electronice și electrocasnice din China spre țările asiatice a crescut semnificativ

Produsele electronice chinezești sunt acum disponibile la scară mare în țări ca India, Pakistan, Sri Lanka, Singapore, Thailanda, întrucât prețul de producție este scăzut și populația le achiziționează la un preț relativ scăzut. Ca și în cazul exportului către Statele Unite, printre cele mai exportate produse chinezești în Asia se numără mătasea chinezească, tipurile diferite de ceai, plantele medicale, lucru care este constant nu numai în Asia, ci și în restul lumii.

Guvernul Chinei este foarte strict în ceea ce privește reglementările asupra importului și exportului țării, întrucât acestea au un impact uriaș asupra economiei locale. Înaintea expedierii bunurilor la export către alte țări sunt urmați câțiva pași care au fost stabiliți de către guvernul chinez. În conformitate cu legislația, înaintea exportului de bunuri, contractantul trebuie să prezinte detalii despre bunurile pe care le exportă. Informații în ceea ce privește tipul de produse, cantitatea, greutatea exactă, calitatea și destinația trebuie să se afle printre detalii. Apoi, bunurile sunt inspectate de către autoritatea în cauză și se verifică dacă detaliile oferite sunt adevărate sau nu. După terminarea inspecției, autoritatea dă acordul pentru transport. În cazul produselor ce prezintă risc, mai întâi producătorul trebuie să trimită produse pentru a fi inspectate de autoritatea în cauză. Este de luat în considerare că există legi stricte care pedepsesc comerțul cu bunuri contrafăcute sau care nu întrunesc standardele impuse de autoritățile Chinei.

Creșterea rapidă a exporturilor chinezești din ultimii ani a dus la dus la eșecul guvernului în ceea ce privește veniturile din aceste tipuri de activități, iar acest lucru a afectat funcționarea normală a companiilor de export din China. Odată cu creșterea exporturilor, povara financiară a Guvernului chinez a crescut și acest lucru a dus la falimentarea câtorva companii mici din China, lucru care a dus și la scăderea competitivității Chinei pe piețele mondiale și la descurajarea planurilor de investiții viitoare.

Politica de export a fost implementată pe fundalul reformelor economice, iar taxa rabatului a fost scăzută după ce reformele au fost aplicate în economia Chinei, concomitent cu promovarea exporturilor. Se așteaptă ca taxele să fie micșorate cu aproximativ 2% în sectoare ce metalurgie, textile și oțelărie. De fapt, creșterea în volum a exporturilor chineze a contribuit considerabil la dezvoltarea economică a Chinei. Pilonii investiționali și comerțul extern au stat la baza afirmării Chinei ca una din cele mai proeminente surse de export de pe piețele internaționale.

Afacerile de export din China

După cum se cunoaște, exporturile sunt una din cele mai profitabile surse de venit din lume. În fiecare an, aproape toate economiile dezvoltate din lume câștigă venituri mari din afacerile cu bunuri pentru export. Globalizarea a permis tuturor statelor, chiar și a celor în curs de dezvoltare sau subdezvoltate să caute puncte de export pentru producția de bunuri în care sunt specializate, astfel încât să câștige venituri care să le permită o dezvoltare economică ascendentă.

Spre exemplu, China este una din cele mai mari țări exportatoare, cu un număr mare de produse care sunt pregătite pentru export din acest centru de putere asiatic. În aria de produse care sunt exportate din acest colț al lumii, electronicele și echipamentele de comunicație cu cipuri și semiconductori merită a fi precizate mai mereu. Deși liderul incontestabil al telefoniei mobile este compania Nokia, China trebuie menționată ca primând aprecieri în acest domeniu. Pe lângă dispozitivele de comunicare, gadgeturile electronice care sunt produse în această țară au câștigat încrederea unui număr mare de clienți din toată lumea.

Un număr considerabil de electronice chinezești este disponibil la nivel global, lucru care indică intensitatea exportului de bunuri de profil din China. În această perioadă a globalizării, piețele s-au deschis mai mult ca oricând și China este unu din cei mai importanți pilon, intenționând să devină lider în ceea ce privește exporturile în lume. Multe state europene și rezidenții lor depind de bunurile care sunt produse în estul Asiei. Unul din motivele care stau la baza acestui fenomen se explică prin faptul că această țară a atins un nivel financiar la care își permite să plătească toate testele făcute și chiar efectele negative ale unui export inadecvat.

Relațiile cu străinătatea ale Chinei

China se numără printre țările de top din lume care excelează în importul și exporturi de bunuri și se pare că și-a perfecționat arta menținerii relațiilor bune cu alte țări. Din moment ce fiecare țară tinde să-și mențină relațiile economice și diplomatice cu celelalte state, China a reușit la rândul ei să dezvolte, și, mai important, să le consolideze. Relațiile Chinei cu străinătatea au o istorie veche, fiind una din cele mai vechi națiuni care a reușit să-și creeze relații cu străinătatea. Acest stat est asiatic și-a creat relații cu alte țări încă din timpul dinastiei Qing și a Războaielor Opiului din timpul ultimelor două sau trei secole. Nu există niciun motiv de îndoială că menținerea relațiilor cu străinătatea este esențială pentru dezvoltarea economică a țării.

China are reputația unei economii dezvoltate, lucru care înseamnă că a reușit da mențină relații bune cu alte națiuni. Este un fapt dovedit că Republica Populară Chineză reprezintă un factor de dependență pentru statele dezvoltate și cele în curs de dezvoltare.

Datorită faptului că statul chinez produce unele bunuri de importanță ridicată în cantități industriale, trebuie să mențină relații comerciale armonioase cu alte națiuni. Țelul politicii externe pe care China îl urmărește este să creeze o națiune unită, independentă și puternică, fără a se alia unor uniuni cu caracter armat care să aibă ca efect alterarea relațiilor cu străinătatea.

În general China urmărește menținerea unui mediu de afaceri prielnic și evită pe cât posibil conflictele armate. Prin dezvoltarea unor relații avantajoase la nivel internațional, China urmărește menținerea și de ce nu, dezvoltarea unor noi piețe de desfacere la nivel global. Rolul important pe care îl joacă China în comerțul internațional, evidențiat de faptul că se anunță a fi următoarea superputere a lumii, este datorat faptului că beneficiază de resurse naturale uriașe pe care, cu timpul a ajuns să le utilizeze foarte bine, astfel încât să producă bunuri de export în cantități industriale, la un raport calitate-preț acceptabil, pe care le vinde în toate colțurile lumii.

Structura exporturilor Chinei

World Development Indicators, April 2013, World Bank.

   ISD-urile au continuat sa penetreze China in mod perseverent in primul semestru al anului 2005, in acest ritm fiind foarte probabil sa se inregistreze recordurile anului trecut. Investitiile contractate in prima parte a anului au depasit 35 miliarde $, mai mult cu aproximativ 4.5% fata de anul trecut.  ISD-urile utilizate efectiv au totalizat suma de 13.4 miliarde $ , depasind cu aproximativ 9.15% sumele de anul trecut. Numarul de noi contractari a scazut putin  la 9,305 sau aproximativ 9.15% mai putin decat anul trecut, indicand o posibila crestere a marimii proiectelor(vezi tabelul nr. 2.1).[20]

            ISD-urile au inregistrat cifre record in 2004, toatalizand peste 153 md$ in contracte noi, mai mult cu 1/3 fata de anul precedent. Investitiile utilizate efectiv , au depasit deasemenea cifre record de aproximativ 61 md$, in crestere cu 13.3% fata de 2003.

            In timp ce guvernul Chinei , inca incurajeaza ISD-urile , fluxul de capital starin si competitia a determinat o serie de intrebari referitoare la beneficiile efective ale acestor investitii masive.

Cu toate acestea ISD-urile vor continua in ritm accelerat  in 2007, nu numai in societatile de productie manufacturiera cat si in echipamente electronice, tehnologie, divertisment, comertul cu amanuntul si sectoarele de servicii financiare.

           In ciuda eforturilor guvernamentale de a incetini economia, fluxul de ISD in China continua sa creasca in 2006. Totusi Statele Unite si-au recapatat primul loc, ca detinatoare majoritare de ISD, cu 121 mld$ ISD, utilizate.

            Ca si in anii precedenti si, in 2006 investitorii asiatici au fost cei care au condus valul de ISD in China. Hong Kong, a detinut majoritatea, urmat de Insulele Virgine( britanice), Koreea de Sud si Japonia. SUA s-a clasat pe locul al 5-lea ca investitor in China, cu aprox 4 mld$ (vezi tabelul nr 2.2). 

In 2006 ISD-urile au inaintat catre N si in interiorul insulei mai mult decat catre centrele obisnuite de investitii ( Peral, Raul Yangziti-Beijing ). In timp ce ISD in Guangdong au scazut cu 10% de la an la an, in primele luni ale lui 2006, fluxurile investitionle catre Yunnan si Shaanxi au explodat cu 578%, respective 203%. Provinciile chinezesti de N-E sunt deasemenea mari colectoare de ISD, cu o rata a cresterii de 78% si 40% in ceea ce priveste investitiile efectuate deja. In 2006 Shanghai a colectat mai mult de 10% din totalul ISD( aprox.7 mld$ ).

            De la finele anului 2005, guvernul Chinei a incercat sa controleze sectoarele economice care tind sa se dezvolte prea mult si mult prea rapid, in speta otelul, cimentul, alumuniul si sectorul imobiliar. Desi ISD-urile in aceste sectoare au scazut relativ, impactul total al ISD in China pe 2006 a fost semnificativ.

            Conform cifrelor Ministerului Comertului, numarul ISD_urilor aprobate in industria otelului au scazut cu 53% iar cele contractate cu 9%. Scaderea investitiilor in industria cimentului a fost chiar mai abrupta: cele efectiv contractate au scazut cu 67%, respective 74% si nici o ISD nu a mai fost aprobata in China pe 2006 in industria aluminiului.

            In ciuda scaderii totalului ISD in acest sector, intreprinderile locale au fost mai afectate decat investitorii straini, datorita concentrarii guvernului aupra reducerii numarului de proiecte nepotrivite din punct de vedere al consumului energetic. Mai mult decat atat, guvernul actioneaza drastic si asupra imprumuturilor bancare acordate proiectelor cu durata de viata scurta cat si operatorilor de constructii in sectorul imobiliar( restrictionand practic dezvoltarea intreprinderilor locale) .

            China a stabilit cateva reglementari menite sa favorizeze fuziunile si achizitiile . In loc sa formeze noi societati mixte sau entitati cu capital integral strain, investitorii straini isi pot castiga acum, mai rapid pozitia pe piata prin achizitionarea de firme locale  ( pentru prima jumatate a anului 2006 -23 md$= 65% din totalul anului precedent, din care 7,3 mld $pentru achizitionarea de companii chinezesti=137% din totalul anului trecut).

            Activitatea de fuziuni si achizitii va fi in crestere in urmatoarele 12-18 luni datorita multinationalelor care incearca sa se extinda in China, in special in industria alimentara, alcool, sectorul financiar si cel electronic [21] Insa si investitiile Chinei in strainatate , au crescut in 2004 ( achizitionarea pachetului majoritar IBM Corp. de catre Levano Group, cu 1,75 md$).

            Avand in vedere deschiderea Chinei catre sectorul financiar ca membra a OMC, bancile straine si institutiile financiare au depus eforturi sustinute pentru a obtine cat mai multe actiuni pe piata locala. In prima jumatate a anului 2006, jucatorii straini importanti gen HSBC Holdings si-au consolidat pozitia prin achizitii importante de actiuni la bancile locale.

              Investitorii straini au stabilit peste 700 de centre de cercetare-dezvoltare in China pana la mijlocul lui 2006, insumand un total investitional de 4mld$ in iunie 2006. Decizia Intel Corp de anul trecut de a construi un centru in valoare de 39 milioane $ in Shanghai ( zona libera) este reprezentativa pentru schimburile intre companiile straine de inalta tehnologie. In sept 2006, Lucent Tehnologies a anuntat ca va investi inca 70 milioane$ in centrul de cercetare-dezvoltare Mobility Research din Nanjing Jiangsu.

            In cursul lui 2006 si 2007 , dubiile in legatura cu beneficiile ISD in China s-au intarit odata cu parerile economistilor asupra rezervelor excedentare de valuta si cu presiunile din partea companiilor chinezesti care cer crearea unui sistem unic de taxare.

           Desi dezbaterile vor continua si in 2007 este putin probabil ca guvernul sa actioneze efectiv in directia limitarii ISD in cursul lui 2007.

            Dupa ce au fost mult lasate in urma de catre alte zone ale Chinei, provinciile din partea de N-E- Heilongjiang, Jilin si Liaoning care nu de mult reprezentau cartierul general de industrie grea, au beneficiat de de o crestere a ISD, datoarte politicii guvernamentale favorabile, ce va continua mai mult ca sigur si pe parcursul anului 2007. parte din aceste ISD se datoreaza programului “ Revitalizarea Nord-Estului”, demarat de guvern in toamna anului 200.

            Programul ofera un sistem de taxe preferential printre alte beneficii, investorilor in N-E. (investitorii sunt atrasi si de infrastructura imbunatatita strategic in vederea livrarilor prompte).

            In 2006 statisticile au demonstrat vaditul interes al investitorilor vis-a-vis de aceasta zona.

            In iunie 2006 companiile Anheuser-Busch au cumparat grupul Harbin Brewery Ltd., in schimbul sumei de 717 milioane$. Tot in industria alcoolului usor, Kirin Brewery Ltd ( Japonia) a achizitionat 25% din Dailan Daxue Brewery din Liaoning contra 36 mil $ in noiembrie anul trecut. Deasemenea din 7 dec 2004 FAW Volkswagen a introdus o noua linie de productie in Changhun, Jilin. Noua linie presupune un total de 1.03 md$, fiind cel mai mare proiect investitional de peste ocean, creand 8500 noi locuri de munca in regiune pana la momentul functionarii depline a fabricilor.

            Sectoarele care au fost modificate sau care contin elemente de incurajare a investitiilor:

Productia de hartie

Manufacturarea fibrelor chimice

Productia si manufactura de substante chimice

Manufactura vehiculelor si echipamentelor de transport

Echipamente electronice si de comunicatii

                         Interesante sunt insa, relaxarile restrictiilor investitionale in zone pana nu de mult foarte controlate, programe radio-televiziune si difuzarea acestora, cat si productia de film. Acestea au fost initial interzise pentru ca acum sa fie doar restrictionate desi partea chineza trebuie inca sa retina mare parte din drepturile de difuzare. Price Waterhouse Coopers sustine ca industria audio vizualului in China se va dezvolta cu aproximativ 25% anual, atingand 86 md $ pana in 2008,sectoarele de filme si televiziune sunt considerate ca fiind in special mai profitabile, estimarile sumelor revenite din publicitate atingand aproximativ 514 mil $ in 2005, in crestere pana la 693 mil $ in 2008. Jucatorii importanti precum Walt Disney si Viacom International au inceput deja exploatarea posibilitatilor de infiintare de societati mixte in televiziune. Acest sector va fi atent monitorizat in 2007 de catre guvern si foarte restrictionat.

            Protejarea drepturilor de autor reprezinta inca o majora preocupare a companiilor investitoare ce oprereaza in China. Piratarea bunurilor de consum si a bunurilor industriale este larg raspandita iar exporturile de produse contrafacute sunt in crestere. Guvernul Chinei a inregistrat o serie de progrese in protejarea drepturilor de autor dar nu suficiente pentru inlaturarea frustrarilor legate de acest subiect. Linii directoare asupra modalitatilor de pedepsire a contravenientilor in acest sector au fost trasate dar nu definitivate. Asadar problema drepturilor de autor ramane o provocare considerabila in viitorul apropiat.

            La finele anului 2006, al treilea de apartenenta la OMC, China a deschis o gama larga de sectoare catre niveluri mai inalte din punct de vedere investitional, conform intelegerilor tratatului de aderare. Provocarile celui de-al 4 lea an pe care China trebuie sa le introduca vor afecta in primul rand sectorul publicitar si cel financiar, excluzand deschiderea notabila fata de intreprinderile cu capital strain majoritar intr-un numar semnificativ de sectoare. Obligatiile bine specificate includ:

·  Publicitate- acceptarea comercializarii de catre firme straine integrala a pachetelor  publicitare catre canalele de televiziune actuale incepand din 11 decembrie 2005.

·  Serviciile bancare straine- vor trebui sa poata furniza RMB inca in 4 alte orase pana la 11 decembrie 2005: Ningbo,Zheijiang; Shanton, Guangdog, Shenyang, Liaoning si Xi’an Shanvi.

·  Companiile straine de asigurari nu vor mai fi obligate sa plateasca corporatiei chineze de reasigurare o parte din profiturile provenite din asigurarile imobiliare, accidente personale si asigurari de sanatate. In mod aditional nivelul minim obtinut de o firma de brokeraj licentiata va scadea la 200 mil $ de la 500 mil $ la momentul aderarii Chinei.

Probleme nerezolvate

Ø      Drepturile de comercializare si distributie – implementarea drepturilor mentionate pentru firmele straine a intarziat, acestea trebuind sa apara pana la mijlocul lui 2006 insa lasandu-se asteptate in continuare de catre companiile care stau pe tusa in asteptarea avantajelor acestor noi legi. Reglementarile presupun o reducere a protectionismului local si a ineficientei corelate cu prezenta societatilor straine in domeniu. Au fost emise alte cateva planuri privind sectoarele de logistica si retail. Acestea ar presupune imbunatatirea productiei si o logistica adecvata obtinerii produselor de o mai buna calitate , deschiderea unui numar mai mare de magazine in China de vest si centrala, cresterea  eficientei in agricultura  si marirea numarului de magazine atat in mediul urban cat si in cel rural.

Ø      Sectorul de vanzare en-gross si en-detail- investitiile in lanturi ce functionau deja in China au explodat odata cu liberalizarea pietei in 2004 [22].

Ø      Legea vanzarii directe-  istoria vanzarii directe in China este destul de controversata mai ales dupa ce in 1998 aceasta a interzis comercializarile directe intr-un efort sporit de a stopa intinderea schemelor piramidale frauduloase. Rezultatul a obligat companiile de vanzare directa in China sa-si dezvolte rapid linii de magazine sau relatii cu acestea. Multe dintre companiile straine au trebuit sa-si revizuiasca politicile de investitii datorita acestui fapt. Noile reglementari vor fi considerate “interventii chirurgicale majore” in ceea ce priveste companiile infiintate dupa 1998, mai putin pentru cele mai vechi in domeniu( Amway, Avon, Herbalife, Mary Kay). Fundamentarea masurilor definitive sunt astepate anul acesta.

      Investitiile in China vor continua sa creasca pe masura ce aceasta va ridica din ce in ce mai multe bariere pentru a-si indeplini obligatiile fata de OMC. Sectoare precum, productia de inalta tehnologie, farmaceutica, chimica vor beneficia cu siguranta de foarte multa incredere din partea investitorilor. Deasemenea centrele de cercetare-dezvoltare ale Chinei s-au dovedit a se numara printre cele mai bune inregistrand costuri dintre cele mai mici, asadar investitiile vor creste si aici. Bunurile de consum si distractia se vor numara printre punctele investitionale menite sa creasca nivelul veniturilor. 

Capitolul 4. Ascensiunea și decăderea Chinei

Abordarea doctrinară a fenomenului chinez este neștiințifică și păgubitoare, după cum neștiințifică și păgubitoare este și abordarea acestuia de pe pozițiile europo-centrismului. Numai cu luciditate și fără vreo prejudecată ne putem da seama de realitățile de astăzi din lume și putem percepe și înțelege, în contextul dat, ce reprezintă realmente lumea chineză.

Cu o economie aproape obraznică, dacă este s-o compari cu debilitatea din prezent a Occidentului, China se apucă (sau reapucă) să facă istorie. În prezent, China are în urmă 33 de ani de evoluție fără întrerupere, cu un PIB al cărui ritm mediu de creștere în ultimii 20 de ani a fost de aproape 10% pe an și cu un șomaj mai mult în scădere. Nu în zadar a ajuns China în 2010 să fie a doua economie a planetei, cu posibilitatea de a întrece în 2018 și SUA. Mai mult, din atelierul omenirii, cum era considerată până de curând, China dă impresia că a ajuns și bancherul omenirii. China are cele mai mari rezerve valutare din lume (aproximativ 3200 de miliarde de dolari) și este tratată cu deosebită atenție să se angajeze în refacerea finanțelor internaționale, chiar și ale Uniunii Europene. Referitor la emiterea ofertei publice de acțiuni a Băncii Agricole a Chiei din august 2010, aceasta a reprezentat cel mai mare eveniment bursier de acest gen din istorie. Chiar și în privința existenței unei clase de mijloc, China este situată foarte bine: ea este în prezent primul cumpărător din lume de automobile, telefoane inteligente sau chiar piane.

Chiar dacă în privința datele economice nu sunt neclarități, tâlcul istorico-politic al acestei dezvoltări spectaculoase pare mai dificil de înțeles. Referitor la China din prezent sunt răspândite în general două teorii care se bat cap în cap.

Așa că, pentru unii, mai ales pentru cei de dreapta, China a fost și este încă o adevărată concretizare a conceptelor comuniste. Astfel încât existența unui capitalism chinezesc – despre care se spune tot mai des în ultimii ani, pentru a i se conferi exploziva evoluție a Chinei – nu este luată în calcul sau chiar este absolut negată pentru că, ni se zice, capitalismul nu poate da randament într-adevăr într-o țară comunistă. Așadar, se crede faptul că este falsificat capitalismul chinezesc și că nu este defel adevărat. Oare China nu este un stat care nu este democratic? Și statul nu intervine adesea în economie? Și nu se poziționează China în afara prezentului sistem economic mondial de fiecare dată când își dă silința să se furișeze printre normele de liberă concurență ale Organizației Mondiale a Comerțului sau să compromită autoritatea occidentală asupra lumii? Așadar de ce alte probe mai convingătoare mai avem nevoie ca să înțelegem că este vorba despre un regim comunist? De aici s-a ajuns la concluzia că decăderea Chinei este aproape, deoarece doar veritabilul capitalism ar fi pe semne ferit pe lumea asta de falimentul generalizat.

Pe de altă parte, pentru alții, cei de stânga, același stat arată fix invers, și anume ca un stat care nu are nimic comunist în elpentru că proprietatea privată înflorește aici nestânjenită, profitul fiind singurul principiu al activității economice, iar disproporțiile sociale cresc mereu, strigătoare la cer. Mai mult, referitor la întreaga integrare mondială a Chinei aproape că nu mai merită vorbit, altfel nu ar merge toate capitalurile într-acolo, scăzând ponderea industriei în Occident. Nu lupta cu Occidentul, ci copierea lui pare să predomine în China. Asta atât tehnologic cât și ideologic, având în vedere că fiica viitorului secretar general al Partidului Comunist Chinez a mers la studii în Statele Unite, iar unele comunicate ale responsabililor economici chinezi – majoritatea instruiți tot în America – par să se apropie mai mult de liberalism decât de socialism. Dovadă că, în pofida lustruirii populare, societatea chineză ar fi ajunge încet-încet capitalistă, iar în comunism nu mai cred nici măcar conducătorii ei.

Așadar acestea sunt zvonurile care circulă în jurul fenomenului chinezesc. Totuși care este adevărul? De unde vine o asemenea neînțelegere, chiar contradicție, între variatele opinii? În concluzie, până la urmă ce este adevărat și ce este neadevărat în China, capitalismul sau comunismul? Ori poate că exact dihotomia aceasta nu este nimerită acum? Cu atât mai mult cu cât ideea existenței unui capitalism chinezesc, adevărată de altfel, implică adesea și o frântură istorică între China reformistă din prezent și cea maoistă din trecut.

Desigur, concluziile referitoare la China sunt adesea fragmentere ori aproape adevărate deoarece principiile după care o judecăm nu sunt cele mai bune.

Așa de exemplu, se discută despre lipsa de libertate politică din China și, mai ales, despre drepturile omului, a căror încălcare este folosită ca și considerent pentru factura comunistă a țării. Însă asta ca și cum lumea nu ar fi înțesată de regimuri autoritare pe care în mod sigur nimeni nu le va considera ca fiind comuniste, cum este de exemplu Arabia Saudită. Mai mult, ca și cum capitalismul ar fi prin natura lui un proces democratic, și nu ar fi și un capitalism autoritar.

Ori, tot așa, observatorii Chinei vor să priceapă ce se întâmplă acolo observând progresul regimului proprietății, de stat sau particulare. Principiu, în mod sigur interesant, care zice multe, dacă nu ne vom limita însă, cum se întâmplă adesea, să facem din simpla prezență ori absență a țării în economie singurul semn care să diferențieze comunismul de capitalism. Ca și cum nu ar fi țări amesecate în activitățile economice, dar necomuniste. Ori, contrar, ca și cum admiterea proprietății private și a societății particulare ar fi fost dintotdeauna nepotrivită cu politicile partidului comunist.

În final, cea mai mare eroare de înțelegere a noii Chine vine din asemănarea cu întâmplările din ultimii ani în fostul spațiu sovietic, adică acolo unde, în urma unor revoluții sau reforme politice, regimurile socialismului adevărat au căzut la finalul anilor ’80, succedate de numeroase modificări radicale. De unde, așadar, tentația căutării unui progres și frânturi similare, chiar dacă mai potolite, și în China, care să contrazică o perioadă mai mult socialistă ca alta mai mult capitalistă. Iar dovezile nu lipsesc, evident, cu atât mai mult cu cât chiar și Constituția chineză a făcut loc la începutul anilor ’90 unor expresii cum ar fi ”economia socialistă de piață”. Așa cum sunt și regimuri comuniste înghețate unde opoziția cu cele întâmplate în China iese în evidență.

Reformele chinezești, începute la doi ani după moartea lui Mao în 1978 și iuțite în anii ’80 au avut loc, internațional vorbind, în plină perioadă comunistă, fapt care le face, astfel, mai dificil de comparat cu trecerea de la socialismul real la capitalismul liberal.

Deng Xiaoping, cel care a început aceste reforme, a trăit în aceași perioadă cu Mao și nu a fost doar rival cu acesta, participant la Marșul cel Lung și la bătălia contra naționaliștilor lui Chiang Kai Shek, Deng a fost legat de toate atacurile și planurile mai importante ale Partidului Comunist Chinez. Nici măcar pragmatismul lui economic, care l-a făcut celebru, nu înlocuiește o neașteptată și tardivă dezvăluire de bătrânețe. Din contră, la începutul anilor ’60, ca persoana căreia i s-a încredințat Partidul, el mai dusese, împreună cu președintele de atunci al Republicii Populare, Liu Shaoqi, aceeași politică. De aceea, ar trebui să observăm în reformele sale ulterioare mai mult o atestare decât o contestare a vechilor lui idei comuniste.

Capitolul 5. Miracolul cresterii economiei Chinei: Trecut, Prezent si Viitor

In ultimii 35 de ani, China a reusit o performanta extraordinara datorita orientarii si deschiderii pietei. In 2012 China a devenit a doua economie mondiala dupa PIB, dupa Statele Unite ale Americii. Produsul intern brut per capita a atins 6075 dolari in 2013, de la 205 dolari in 1980. In ceea ce priveste deschiderea pietelor, China fiind cel mai mare exportator si al doilea importator, China a acumulat 3,3 trilioane de dolari in rezerve straine. Intre timp China a ramas cel mai mare recipient de Investii directe straine. China fiind cel mai important " jucator " al economiei mondiale si cu o influenta mai mare decat Statele Unite ale Americii. Toate acestea amintite mai sus pot fi rezumate foarte simplu: Miracolul Chinez.

World Development Indicators, April 2013, World Bank.

In ultimele 3 decenii, cresterea economiei Chinei poate fi vazuta ca si cea mai impresionanta, complexa si durabila. Totusi, trebuie spus ca aceasta crestere a avut costurile sale. Este necesar sa examinam caracteristicile cresterii Chinei pe baza experientelor din ultimii 30 de anii, si sa promovam transformarea de crestere spre o piata bine sustinuta si echilibrata.

5.1 Principalii factori determinanti in cresterea economiei Chinei

a) Reformele economice

  La al 14-lea Congres National al Partidulul Comunist Chinez din octombrie 1992, target-ul reformelor economice era de a pune bazele unui sistem economic socialist.

Reforme fiscale. – introducerea federalism-ului fiscal

Reforme in sectorul financiar – inainte de anul 1978, singura banca din China, People’s Bank of China a jucat doua roluri, banca centrala si banca de afaceri.

Din 1978 incoace, dupa trei valuri ale reformei, People’s Bank of China s-a transformat intr-o autoritate monetara ale carei datorii erau de a pune si efectua politicile monetare. Intre timp, pietele financiare sau dezvoltat cu emergenta de capital.

3. Din 1980, investitiile private au fost permise, succesiv in piata bunurilor de consum,

piata bunurilor de capital si din 1994 in sectorul financiar.

4. Reformele ratei de schimb. In 1994, China a inceput sa adopte un sistem al ratelor de schimb dupa unirea a patru rate: finaciare, regulare, piata neagra, comert.

Datorita reformelor amintite, economiea Chinei s-a schimbat in favoarea marketizarii.

Data source: National Economic Research Institute, China’s Marketization Index

Database.

b) Deschiderea pietelor

Un alt factor indispensabil pentru cresterea economiei Chinei este o constanta deschidere a pietelor din zona tehnologiei si dezvoltarii, zona regiunilor interioare, zona regiunilor riverane si in final in toata China.

In 2001 intrarea Chinei in Organizatia Mondiala a Comertului, poate fi vazut ca un punct de referinta: deschiderea pietelor Chinei fiind din ce in ce mai raspandita.

Structura exporturilor Chinei

World Development Indicators, April 2013, World Bank.

Din 1992 incoace, Investitiile straine directe ale Chinei au crescut semnificativ . In 1991, China a atras doar $4.37 billioane de Investitii straine directe, insemnand 1,15 % din PIB. In anul urmator cei doi indicatori au crescut la $11.16, respectiv 2,64 %. In 1993, au urcat si mai mult $27.52, respectiv 6,25 %, ajutand China sa devina cel mai mare recipient al Investitiilor straine directe intre tarile in curs de dezvoltare. In 2003, China a intrecut Statele Unite ale Americii si a devenit cel mai mare reicpient de ISD din lume.

World Development Indicators, April 2013, World Bank.

c) Imbunatirea continua a structurilor economice.

Din 1987, principali factori ai dezvoltarii Chinei sunt industrializarea si urbanizarea.

Intre 1960-1969, in medie valoarea adaugata industriala a fost de 35,2 % din Pib-ul Chinei. Totusi procentul a crescut la 44,5% in anii 70' si de atunci a ramas stabila. Intre timp, sectorul de servicii a crescut constant in defavoarea sectorului agricol. Pentru o tara in dezvoltare, o industrie mai mare tinde sa absoarba investitii si suportul pentru urbanizare, lucru care poate fi vazut ca un avantaj. Ca si comparatie, o alta tara mare in curs de dezvoltare, India a experimentat o mai putina schimbare structurala, caracterizata prin un sector industrial relativ mic, si un mai mare sector al serviciilor si al agriculturii.

World Development Indicators, April 2013, World Bank

Intre 1960 si 1978 procentul populatiei urbane a crescut usor de la 16,2 % la 18,6 %. Totusi, in anul 2000 aproape s-a dublat si a crescut la 35,9 %. In 2011 a atins 50,5 %, depasind pentru prima oara populatia rurala. Cu toate acestea, nivelul de urbanizare din China ramane mic.

World Development Indicators, April 2013, World Bank.

5.2 Viitorul cresterii economice ale Chinei

In ceea ce priveste cresterea Chinei, putem urmarii patru perspective, unele amintite si mai sus.

Reformele: Nu e nici un dubiu ca reformele orientate spre piata constituie cel mai crucial factor de crestere economica a Chinei in viitor. Cheia poate fi relatia dintre guvern si piete.

Deschiderea pieteleor: In privinta Parteneriatului Trans-Pacific, si al discutiilor comerciale Japonia-Europa, se formeaza noi reguli ale pietelor globale. Reguli care vor sa stabileasca noi bariere in comertul international. Sub aceste presiuni China trebuie sa reziste presiunilor externe, promovand reforma de marketizare, reforma care sustine cresterea pe termen lung.

Industrializare si globalizare: Datorita dezvoltarii din ultimele 3 decenii, China si-a pus bazele industrializarii, factor care este foarte important pentru economie dar a accelerat procesul de urbanizare. Priviind spre viitor, industrializarea Chinei v-a urma o noua cale, bazandu-se pe industria verde, tehnica informatiei, inteligenta si servici.

Intre timp urbanizarea Chinei se v-a concentra pe coordonarea dezvoltarii urbano-rurale, modernizarea agriculturii si egalizarea serviciilor publice.

Economii si investitii: In viitor cel mai probabil, economiile si investitiile vor ramane mari in comparatie cu alte tari. China ar trebuii sa faca un efort mai mare in eficientizarea investitiilor. Acest lucru fiind foarte important, dat fiind faptul ca populatia Chinei tinde spre o populatie cu caracteristici de imbatranire. In acelasi timp China trebuie sa mareasca consumul bunurilor casnice.

United Nations Population Database

Dupa ce am asistat la o crestere spectaculoasa in ultimele trei decenii ale economiei Chinei, tendinta de crestere incepe sa incetineasca din 2012 incoace. Conform modelului macroeconomic al Academiei de Stiinta Sociala Chineza ( CASS ), rata potentialului de crestere, este de 7,8 – 8,7% intre 2011-2015, 5,7% – 6,6% intre 2016-2020 si 5,4% – 6,3% intre 2021-2030.

Scenariu de analiza: Cresterea viitoare a economiei Chinei

*CASS Macroeconomic Research Program

Se poate observa ca, desi acestui scenariu de incetinire, China va ramane lider indiscutabil al cresterii economice in lume. Pentru a atingerea acestui scop, trebuie promovate reformele, in special cele ale relatiei dintre guvern si piete. Deasemenea, reformele orientate spre piata si cele guvernamentale sunt importante.

5. Factori care ar putea incetini procesul de dezvoltare

Exista teorii precum ca incetinirea procesului de dezvoltare este inevitabila datorita unor factori externi si interni: necesarul de resurse energetice, respectiv diferentele socio-economice din mediul rural la mediul urban.

Recentele politici interne și externe ale guvernului de la Beijing, sunt grăitoare pentru încercarea vizibilă de minimizare a vulnerabilităților (interne) și contracare a potențialelor amenințări (externe).

În plan intern, noile reglementări adoptate în 2005-2006 sunt indubitabil mai liberale față de minoritățile religioase. Diferentele socio-economice din mediul rural la mediul urban socio-economică costituie o problema pentru chinezi. Din populatia totala de 1,3 miliarde de locuitori, in prezent doua treimi din populatia tarii (800 de milioane) traiesc in spatiul rural, iar aproximativ 90 de milioane de persoane, din care 76 milioane din spatiul rural, traiesc din mai putin de un dolar pe zi (pragul de saracie definit pe plan international), conform cifrelor furnizate de China.

Insă pe de o parte că numărul acestora a scăzut continuu pe parcursul ultimilor 5 ani, iar pe de altă parte că guvernul a oferit stimulente variate țăranilor pentru a părăsi sectorul rural. Guvernul de la Beijing spera sa mute 400 de milioane in orase in viitorii 25 de ani. Un asemenea exod va necesita constructia de infrastructuri gigantice: locuinte, scoli, sosele care vor consuma resurse enorme la nivel mondial.

Reformele, chiar dacă mai lente, date fiind mărimile absolute în care se judecă situația, sunt vizibile, în special cele destinate reducerii disparităților dintre mediul rural (segmentul populațional cel mai defavorizat) și cel urban.

Desi în ultimii 7 ani, circa 25 de milioane de angajați și-au pierdut locul de muncă urmare restructurării/închiderii unor întreprinderi de stat ineficiente, sistemul de securitate sociala a generat circa 12 milioane de locuri de munca anual care acopera treptat cele 20-30 de milioane locuri de munca necesare.

În registrul factorilor externi care susțin o prognoză negativă, cel mai vehiculat este cel al dependenței energetice a Chinei, al cărei necesar energetic se presupune că va frâna sever dezvoltarea actualei economii „supraîncălzite”.

Ilustrată la nivel macro de o valoare a PIB care aprope că s-a dublat în intervalul 2000-2005, dezvoltarea economică fulminantă prin ritm și anvergură a Chinei reclamă un uriaș consum de materii prime.

La momentul actual, China desi este cel mai mare producator de otel (mai mult decit SUA si Japonia luate impreuna), ea a trebuit sa importe 40 de milioane de tone pentru a-si satisface necesarul intern, ocupand astfel primul loc în lume la consumul de oțel (25% din producția mondială, comparativ cu 12% în cazul SUA) și de cupru și se plasează în topul consumatorilor de aluminiu, zinc, platină, etc.

Judecând și după timpul scurt, consumul de petrol este cel care a înregistrat probabil cea mai spectaculoasă evoluție în contextul în care, deși a început să importe petrol abia în 1993, China reprezintă la ora actuală al doilea importator din lume (mai exact 32% din necesarul său) și acoperă 30% din rata marginală a consumului mondial de petrol. Numai în 2005, China a consumat 318 milioane tone de petrol. În context, diverse estimări prospective apreciază că în 2010 China va importa 3 milioane de barili pe zi (reprezentând 40% din necesarul său de petrol), iar în 2030 circa 10 milioane.

Referitor la dependența energetică, strategic din punct de vedere economic și intercondiționat militar, Beijingul urmărește minimizarea vulnerabilității strategice generate de: pe de o parte dependența Chinei de petrolul din zona-cheie a Golfului Persic (cu prezența militară americană) și pe de altă parte transportul maritim al acestuia spre piața internă, acestea în contextul în care arcul Golful Persic – Marea Arabiei – Oceanul Indian este controlat autoritar de trupele navale, terestre și aeriene americane.

Strategii chinezi și-au asumat ca obiectiv general crearea unor asigurări că Statele Unite nu vor fi în poziția de a întrerupe fluxul de aprovizionare energetică a Chinei, mijloacele identificate fiind planificate diacronic.

Astfel, pentru că decalajul militar față de SUA este insurmontabil pe termen mediu, primul mijloc al securizării aprovizionării energetice pare să conste în

crearea unei rețele largi și profunde de relații bilaterale “sigure” cu statele Orientului Mijlociu în cadrul a ceea ce literatura de specialitate a numit deja plastic “diplomația petrolului”. Pe termen mediu, un alt mijloc constă în asistarea statelor “prietene” (și implicit ostile SUA) în dezvoltarea propriilor apabilități militare.

Și tot pe termen mediu, China urmărește constituirea unor depozite strategice de rezerve de petrol, pentru orice eventuale „crize” neașteptate în care aprovizionarea sa externă ar fi întreruptă. S-au construit depozite de 32,7 milioane de barili în provincia Jenhai din estul Chinei, alte capacități similare de stocare fiind construite în provinciile Liaoning și Shandong. Într-o primă fază, rezervele strategice ar trebui să acopere necesarul pentru cel puțin 30 de zile, urmând ca în următorii 10 ani, capacitatea de autoaprovizionare să crească la 6 luni.

În sfârșit, mijlocul identificat pe termen lung este, firesc, dezvoltarea propriilor capabilități militare până la punctul în care China să practice o disuasiune eficace și poate chiar să-și asume o confruntare militară directă cu SUA. Aceleiași strategii i se subsumează și construirea de către chinezi de facilități militare proprii de-a lungul rutei menționate – în Pakistan (la Gwadar, în sud, nu departe de strâmtoarea-cheie Hormuz), în Myanmar (aproape de strâmtoarea Malacca) și Cambogia (la Kompong- Sihanoukville).

China ar putea deveni cea mai puternica economie din lume in urmatorii 25 de ani, devansand SUA. Previziunea ii apartine lui Stanley Fisher, guvernatorul bancii centrale a Israelului, care a ocupat anterior pozitia de prim-director general adjunct al Fondului Monetar International (FMI). Dezvoltarea Chinei este un fenomen firesc generat de trasaturile acestui popor cu o istorie multimilenara.

Dupa ce autoritatile de la Beijing vor lua masurile necesare pentru aprecierea monedei nationale, yuanul si daca economia chineza va creste in continuare, in termeni reali, intr-un ritm cu 7% mai rapid decat economia Statelor Unite, in conditiile mentinerii unui curs de schimb constant al valutelor, cum s-a intamplat in ultimii 20 de ani, Produsul Intern Brut (PIB) al statului asiatic va depasi intr-adevar indicatorul dezvoltarii economice a Statelor Unite in aproximativ un sfert de secol.

Concluzii

China a implementat capitalismul de stat cu trăsături chinezești. China s-a alăturat unui sistem economic standard în care sectorul public a rămas dominant, iar alte sectoare ale economiei au progresat pe lângă acesta, pentru că sectorul public este nimerit gradului de dezvoltare al țării și este util scopurilor chinezilor.

Conducerea Chinei a introdus reforma în întreprinderile de stat, a depus eforturi să soluționeze problemele financiare pe care le întâmpinau întreprinderile mici și mijlocii și a sprijinit și îndrumat investițiile private în sectoarele care nu sunt interzise prin lege. Rând pe rând, China a adoptat diverse reforme, care au determinat rezultate pozitive. Economia de piață este aproape matură în China, unde relațiile dintre întreprinderile de stat și companiile private ajung să fie mai concordante, iar bunăstarea oamenilor va continua să crească.

China nu susține interesele oligopoliste ale societăților private și tratează la fel companiile străine și cele naționale. Tot mai multe societăți vor să înființeze sedii regionale și centre de cercetare și dezvoltare în China pentru că guvernul chinez și-a luat angajamentul să creeze o piață deschisă, transparentă și corectă și să asigure protecția drepturilor de proprietate intelectuală. Deschiderea tot mai mare a pieței din China a ajuns să fie factorul decisiv al investițiilor făcute de societăți multinaționale în China.

Referitor la comerțul internațional și cooperarea, China nu are în vedere, în mod voit, un surplus de comerț și a făcut eforturi mari pentru a crește importurile, care, din păcate, au întâmpinat dificultăți din cauza controalelor de export impuse de anumite țări.

În vreme ce unii încearcă să pună piedici dezvoltării Chinei și refuză să admită că este un motor al dezvoltării economice a lumii pentru că participă cu peste 20% la creșterea economică anuală a lumii de mult timp.

Rezultatele economice vrednice de luat în seamă ale Chinei din ultimii 20 de ani au fost pe bună dreptate considerate miracole economice. Sursele acestui miracol sunt și ele știute. Creșterea veniturilor în sate odată cu adoptarea sistemului de responsabilitate gospodărească și bonusul datorat tranziției demografice au dus la o creștere semnificativă a ratelor de economisire, în vreme ce crearea zonelor economice speciale pe coasta de sud a participat la creșterea industrială prin dezvoltarea întreprinderilor private. Această creștere centrată pe forța de muncă a permis transferul unei semnificante părți a forței de muncă ieftine atât din sectorul rural cât și din sectorul în declin al întreprinderilor de stat. Acest lucru a dat voie Chinei să păstreze viu sectorul întreprinderilor de stat în vreme ce sectorul privat a ajuns mai puternic.

Ideea de bază este că economia Chinei nu a fost niciodată un miracol. A fost un proces îndelungat, posibil datorită populației extrem de numeroase.

China este și vrea să rămână o țară unică și unitară, puternică și stabilă, însă nu ca un imperiu al centrului lumii, ci ca o arhitectură originală și durabilă, generatoare și consumatoare de stabilitate. Chiar dacă chinezii cred că se află în centrul lumii filizofia lor de viață și de acțiune nu este una cuceritoare, ci una care generează și radiază. Pe chinezi nu îi interesează cucerirea lumii, ci doar unitatea și stabilitatea teritoriului lor și buna vecinătate.

Bibliografie

Barry Naughton, Dali L. Yang (eds.), Holding China Together: Diversity and National Integration in the Post-Deng Era (New York: Cambridge University Press, 2004)

Chenggang Xu, "The Fundamental Institutions of China's Reforms and Development," Journal of Economic Literature 2011, 49:4, 1076-1151

Eric Maskin, Yingyi Qian, Chenggang Xu, "Incentives, Information, and Organizational Form." Review of Economic Studies, April 2000, 67(2), p. 359-78

Flora Montcorbier, Chine, les habits neufs du capitaisme mondial, « Éléments », nr. 140, sept. 2011, p. 34

"Entrepreneurship in China: Let a million flowers bloom," The Economist, March 10, 2011

Qiao Liu și Alan Siu, "Institutions, Financial Development, and Corporate Investment: Evidence from an Implied Return on Capital in China," Hong Kong Institute of Economics and Business Strategy, December, 2006

Patrick Chonanec, "China State Enterprises Advance, Private Sector Retreats" Forbes.com,  August 31, 2010

Michael Wines, "China Fortifies State Businesses to Fuel Growth," New York Times, August 29, 2010

"When Fund Raising is a Crime," Economist, April 16, 2011, 69

Bob Davis, "Blueprint of China Reforms: Leaves Role of Party Vague," Wall Street Journal, February 28, 2012

"Entrepreneurship in China: Let a million flowers bloom," The Economist, March 10, 2011

Unesco Institute for Statistics/OECD/World Education Indicators Programme, Financing education – Investments and returns. Analysis of the world education indicators, 2002, p. 102

Revista Geopolitica, Provocarea Dragonilor – Miracolul chinez, Anul V, nr. 21, Editura Top Form

Internet:

http://www.curierulnational.ro/Economie%20mondiala/2014-04-07/China+anunta+noi+initiative+de+crestere+economica accesat la data de 15.12.2013

http://www.ziare.com/economie/stiri-economice/china-prima-putere-mondiala-in-12-domenii-ale-economiei-globale-1248466 accesat la data de 17.12.2013

http://semneletimpului.ro/international/asia/china/china-a-aprobat-modificarea-politicii-copilului-unic.html accesat la data de 09.01.2014

http://www.business24.ro/international/china/china-se-pregateste-sa-renunte-la-politica-copilului-unic-din-cauza-imbatranirii-populatiei-1533744 accesat la data de 10.01.2014

http://www.curierulnational.ro/Actualitate/2013-01-19/+Populația+Chinei+a+urcat+la+1,354+miliarde accesat la data de 24.01.2014

www.businessday.ro – accesat la 02.03.2014

http://www.economist.com/blogs/dailychart/2010/12/save_date accesat la data de 02.03.2014

www.comite-valmy.org/spip.php?article768 accesat la data de 17.03.2014

http://data.worldbank.org/country accesat la data de 18.03.2014

www.chinability.com/GDP.htm accesat la data de 18.03.2014

http://blog.mondediplo.net/2011-12-14-Le-printemps-arabe-vu-par-Pekin accesat la data de 18.03.2014

www.prcgov.org/index.php accesat la data de 21.03.2014

www.lefigaro.fr/conjoncture/2010/11/25/04016-20101125ARTFIG00715-chine-chongqing-nouvelle-capitale-du-grand-ouest.php accesat la data de 25.03.2014

www.slate.com/articles/business/project_syndicate/2011/04/beijings_empty_bullet_trains.html accesat la data de 27.03.2014

www.ledevoir.com/economie/actualites-economiques/318900/chine-la-main-d-oeuvre-migrante-se-rarefie accesat la data de 27.03.2014

Bibliografie

Barry Naughton, Dali L. Yang (eds.), Holding China Together: Diversity and National Integration in the Post-Deng Era (New York: Cambridge University Press, 2004)

Chenggang Xu, "The Fundamental Institutions of China's Reforms and Development," Journal of Economic Literature 2011, 49:4, 1076-1151

Eric Maskin, Yingyi Qian, Chenggang Xu, "Incentives, Information, and Organizational Form." Review of Economic Studies, April 2000, 67(2), p. 359-78

Flora Montcorbier, Chine, les habits neufs du capitaisme mondial, « Éléments », nr. 140, sept. 2011, p. 34

"Entrepreneurship in China: Let a million flowers bloom," The Economist, March 10, 2011

Qiao Liu și Alan Siu, "Institutions, Financial Development, and Corporate Investment: Evidence from an Implied Return on Capital in China," Hong Kong Institute of Economics and Business Strategy, December, 2006

Patrick Chonanec, "China State Enterprises Advance, Private Sector Retreats" Forbes.com,  August 31, 2010

Michael Wines, "China Fortifies State Businesses to Fuel Growth," New York Times, August 29, 2010

"When Fund Raising is a Crime," Economist, April 16, 2011, 69

Bob Davis, "Blueprint of China Reforms: Leaves Role of Party Vague," Wall Street Journal, February 28, 2012

"Entrepreneurship in China: Let a million flowers bloom," The Economist, March 10, 2011

Unesco Institute for Statistics/OECD/World Education Indicators Programme, Financing education – Investments and returns. Analysis of the world education indicators, 2002, p. 102

Revista Geopolitica, Provocarea Dragonilor – Miracolul chinez, Anul V, nr. 21, Editura Top Form

Internet:

http://www.curierulnational.ro/Economie%20mondiala/2014-04-07/China+anunta+noi+initiative+de+crestere+economica accesat la data de 15.12.2013

http://www.ziare.com/economie/stiri-economice/china-prima-putere-mondiala-in-12-domenii-ale-economiei-globale-1248466 accesat la data de 17.12.2013

http://semneletimpului.ro/international/asia/china/china-a-aprobat-modificarea-politicii-copilului-unic.html accesat la data de 09.01.2014

http://www.business24.ro/international/china/china-se-pregateste-sa-renunte-la-politica-copilului-unic-din-cauza-imbatranirii-populatiei-1533744 accesat la data de 10.01.2014

http://www.curierulnational.ro/Actualitate/2013-01-19/+Populația+Chinei+a+urcat+la+1,354+miliarde accesat la data de 24.01.2014

www.businessday.ro – accesat la 02.03.2014

http://www.economist.com/blogs/dailychart/2010/12/save_date accesat la data de 02.03.2014

www.comite-valmy.org/spip.php?article768 accesat la data de 17.03.2014

http://data.worldbank.org/country accesat la data de 18.03.2014

www.chinability.com/GDP.htm accesat la data de 18.03.2014

http://blog.mondediplo.net/2011-12-14-Le-printemps-arabe-vu-par-Pekin accesat la data de 18.03.2014

www.prcgov.org/index.php accesat la data de 21.03.2014

www.lefigaro.fr/conjoncture/2010/11/25/04016-20101125ARTFIG00715-chine-chongqing-nouvelle-capitale-du-grand-ouest.php accesat la data de 25.03.2014

www.slate.com/articles/business/project_syndicate/2011/04/beijings_empty_bullet_trains.html accesat la data de 27.03.2014

www.ledevoir.com/economie/actualites-economiques/318900/chine-la-main-d-oeuvre-migrante-se-rarefie accesat la data de 27.03.2014