Contul de Profit Si Pierdere Modele Analiza Financiara Si Interpretare

Cuprins

Introducere……………………………………………………………………………………………………….3

CAPITOLUL I

?

ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE. DEFINIȚIE. ISTORIC. MODELE……………………………………………………………………….5

1. Contul de profit si pierdere. Noțiuni generale. Structură………………………………………….5

2. Repere istorice privind contul de profit și pierdere…………………………………………………5

2.1. Modelul de cont de profit și pierdere conform Directivei a IV –a………………………….5
2.2. Modelul de cont de profit și pierdere conform IAS 1……………………………………………7
2.3. Modelul de cont de profit și pierdere în prima etapă de reformă a sistemului contabil românesc (1991 – 1999) ……………………………………………………………………………………….11
2.4. Modelul de cont de profit și pierdere în a doua etapă de reformă a sistemului românesc(2000 – prezent) …………………………………………………………………………………….13 3. Dimensiuni ale analizei performanței financiare ale întreprinderii………………………….17

3.1. Dificultați în analiza performanței financiare ale întreprinderii………………………….17

3.2. Analiza soldurilor intermediare de gestiune……………………………………………………..19
3.3. Analiza capacitații de autofinanțare……………………………………………………………….26

3.4. Analiza pe baza ratelor de rentabilitate…………………………………………………………..30

3.5. Limitele analizei contului de profit și pierdere………………………………………………….33

3.6 Opinia autorului privind limitele și valențele informației financiare degajate de contul de profit și pierdere…………………………………………………………………………………….34

b#%l!^+a?

CAPITOLUL II

STUDIU DE CAZ AUDITAREA SITUAȚIILOR FINANCIARE PE EXEMPLUL S.C ”WIENERBERGER” S.A. SIBIU…………………………………………………………………36

Concluzii……………………………………………………………………………………………………………54

Bibliografie………………………………………………………………………………………………………..55

b#%l!^+a?

Introducereb#%l!^+a?

Motivarea alegerii temei. În condițiile în care obiectivul situațiilor financiare este de a oferi informații despre poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie ale unei unități patrimoniale, utile pentru o gamă largă de utilizatori în luarea deciziilor economice, o atenție specială trebuie acordată contului de profit și pierdere, acesta fiind principalul instrument prin intermediul căruia se reflectă performanțele financiare, deoarece pe de o parte furnizează informațiile necesare pentru evaluarea acestora, iar pe de altă parte pe cele indispensabile pentru determinarea riscului fluxurilor de numerar.

Chiar dacă fiecare componentă a situațiilor financiare oferă informații diferite, ele trebuie corelate pentru că reflectă diferite aspecte ale acelorași tranzacții sau evenimente, iar în prezenta lucrare vom aborda aspecte generale privind contul de profit și pierdere din perspectiva modelelor de cont de profit și pierdere.

În acest sens, după abordarea teoretică succintă a contului de profit și pierdere, vom preciza avantajele modelelor de cont de profit și pierdere prezentate în partea teoretică fără a omite însă limitele acestora.

Astfel, vom reda structura contului de rezultate pe modelele prezentate teoretic.

Modelul de cont de profit și pierdere conform Direcției a IV-a vs contul de profit și pierdere conform IASB

Conturi de profit și pierdereromânești vs conturi de profit și pierdere europene

Scopul realizării acestei lucrări de licență este studierea modelelor de cont de profit și pierdere utilizate la nivel național. În ultima parte a lucrării sunt prezentate în mod practic aceste modele de cont de profit și pierdere.

b#%l!^+a?

CAPITOLUL I b#%l!^+a?

ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND CONTUL DE PROFIT ȘI b#%l!^+a?PIERDERE. DEFINIȚIE. ISTORIC. MODELE

1. Contul de profit si pierdere. Noțiuni generale. Structură

Întocmirea contului de profit și pierdere, ca și a bilanțului contabil, constituie, de regulă, o obligație legală pentru societățile comerciale sau grupurile de societăți.

Fiecare țară dispune de o anumită experiență de normalizare contabilă, dar și de particularitățile economice, juridice și fiscale, elemente ce influențează prezentarea contului de profit și pierdere de la o țară la alta.

Trebuie specificat faptul că analiza diferențelor dintre sistemele contabile trebuie raportată și la diferențele care există la nivelul referențialelor culturale.

Chiar dacă legătura între cultură și contabilitate este evidentă și cultura apare ca factor ce influențează contabilitatea, ea nu are puterea de a-i determina caracteristicile.

Cultura contabilă apare ca un factor de limitare a raționalității contabile în cadrul organizațiilor.

În acest capitol mă voi ocupa de prezentarea modelelor de cont de profit și pierdere. Astfel, vom prezenta conținutul și structura acestei situații financiare în viziunea Directivei a IV-a, în viziunea IASB (International Accounting Standards Comitee), în sistemul contabil din România.

Am considerat acest sistem contabil reprezentativ în cadrul studiului meu deoarece : referențialul contabil și situațiile financiare prezentate de IASB au apărut în condițiile normalizării și armonizării contabile internaționale ,urmând ca în viitor IASB să devină un organism abilitat să elaboreze sistemul contabil internațional , apoi referențialul american reprezintă o putere mondială care a impus reguli pe plan mondial, nu numai în domeniul contabil.Totodată situațiile financiare și reglementările contabile franceze au reprezentat un model economic, politic și juridic de-a lungul timpului, pentru mai multe sisteme contabile europene, inclusive pentru cel din România.

În România , putem spune că reforme contabilă , care se află în plină desfașurare, își are “rădăcinile” în sistemul contabil francez, sistem care va face obiect de studiu al acestui capitol în ceea ce privește contul de profit și pierdere.

2. Repere istorice privind contul de profit și pierdere

2.1. Modelul de cont de profit și pierdere conform Directivei a IV –a

În ceea ce privește contul de profit și pierdere , Directiva a IV-a europeană prevede patru scheme obligatorii pentru prezentarea acestei situații financiare, care sunt prezentate în articolele 23, 24, 25 și 26 din cadrul secțiunii a 5-a Directivei. b#%l!^+a?

Având în vedere faptul că sunt prevăzute mai multe scheme de cont de profit și pierdere și ținând cont de diferențele de cultură și tradiție contabilă din țarile membre, se manifestă posibilitatea de opțiune între cele patru scheme, conferind în acest mod libertate companiilor b#%l!^+a?în alegerea modelului de cont de rezultate preferat.

Ca o derogare de la această precizare, statele membre pot, oricând , să pretindă societăților sau grupurilor de societăți să prezinte performanță prin utilizarea uneia din cele patru scheme prevăzute.

Pentru asigurarea comparabilității informației contabile, Directiva a IV-a prevede că fiecare post din contul de rezultate să prezinte valori pentru exercițiul curent, cât și pentru exercițiul precedent. Acest cont anual poate fi prezentat sub formă de lista (schemele articolelor 23 și 25) și sub formă tabelară sau cont (schemele articolelor 24 și 26).

Forma de listă sau schemă verticală descrie formarea rezultatului , pe când forma de tablou bilateral sau forma de cont , prezintă în partea stângă cheltuielile și pierderile, iar în partea dreaptă veniturile și profiturile. De menționat este că, pe plan mondial, cea mai utilizata formă a contului de profit și pierdere este sub formă de listă.

Referitor la contul de profit și pierdere, apare o mare controversă referitoare la structurarea cheltuielilor care se poate face fie după natură, fie după funcții. Deci, pe de altă parte, ținând cont de conținutul informațional , contul de profit și pierdere poate să analizeze cheltuielile fie după originea sau natural lor (schemele articolelor 23 și 24), fie după destinația sau funcțiile lor (schemele articolelor 25 și 26 ).

În cadrul Directivei a IV-a, diferenta majora între modelul de cont de rezultate cu cheltuielile după natura economica și modelul cu cheltuielile după destinatia lor, constă în prezentarea diferită a cheltuielilor de exploatare, deoarece celelalte categorii de cheltuieli și venituri sunt prezentate la fel

Fiecare mod de prezentare a contului de profit și pierdere prezintă avantaje și dezavantaje.

Unii autori susțin că prezentarea contului de profit și pierdere după natura economica a cheltuielilor și veniturilor este cea care corespunde unui criteriu obiectiv, în opozitie cu b#%l!^+a?delimitarea cheltuielilor pe functii ale întreprinderii, considerată ca fiind o prezentare subiectivă.

Acest subiectivism este explicat prin modul de delimitare a funcțiunilor întreprinderii (producție, vânzare, administrație, cercetare-dezvoltare, financiară,etc.), dat fiind faptul că întreprinderea este supusă unor schimbări permanente, atât datorită mediului intern, cât și celui extern.

Directiva a IV-a cere ca, în cazul în care prezentarea contului de profit și pierdere se face după criteriul destinației cheltulielilor, în anexă să fie furnizate informații privin unele cheltuieli după natura lor. Din prezentarea primului format și celui de-al doilea, se evidențiaza orientarea lor spre calculul “indicatorului pivot”, producția exercițiului ;deși nu apare evidențiat printre celelalte elemente de cheltuieli și venituri, acest indicator poate fi evaluat ușor, pe baza informațiilor oferite de primele trei rubrici.Al trei-lea și al patru-lea format sunt orientate spre calculul “rezultatului brut”, cu diferența ca al trei-lea format îl prezintă distinct, pe când al patru-lea creează numai condițiile pentru calculul lui.

Formatul orizontal al contului de profit și pierdere , adică al doi-lea și al patru-lea, prezintă rezultatele fie în coloana de “cheltuieli”, în caz de profit, fie în coloana de “venituri” , în caz de pierdere.

Ca particularitați,formatele de cont de profit și pierdere, prevăzute de Directiva aIV-a b#%l!^+a?relevă distinct impozitul asupra rezultatului excepțional, fată de impozitul asupra rezultatului care provine din activități ordinare.

Ca niveluri de rezultat se observă faptul ca primul format prezintă trei niveluri de rezultat: la poziți 15, rezultatul care provine din activități ordinare, după impozitare, apoi la poziția 18, rezultatul excepțional, iar la ultima poziție , rezultatul exercițiului.Spre deosebire de primul format, al doi-lea și al patru-lea format de cont de profit și pierdere nu prezintă separate rezultatul excepțional, dar pe baza informațiilor prezentate , acesta poate fi calculat cu ușurință.

Privitor la posturile prezentate, trebuie specificat că în comparație cu modelul de cont de profit și pierdere din OMFP 94/2001 , mărimea netă a cifrei de afaceri este cvasi echivalentă cu postul “Cifra de afaceri netă”, cu excepția veniturilor din producția de imobilizări și variația stocurilor, posture prezentate separate, conform legislației din România. b#%l!^+a?

De asemenea , posturile “Corectările de valoare” trebuie interpretate ca “amortizări” și “provizioane pentru depreciere”. Se observă că aceste rubrici apar în mod distinct în cadrul formatelor 1 și 2, în care cheltuielile sunt structurate după natură, pe când, în formatele 3 și 4, unde cheltuielile sunt structurate după destinație, corectările sunt incluse în valoare rubricilor care reprezintă costurile funcțiilor de producție, distribuție și administrație.

Formatele de cont de profit și pierdere, prevăzute de dispozitivul de reglementare al Comunitații Economice Europene (CEE) au constituit o principală sursă de inspirație pentru diferitele sisteme contabile.

Astfel, primul format a inspirat normalizatorii români, pe când al doi-lea format a fost preferat de practica contabilă franceză, deși este recomandat și formatul listă. Formatul al treilea a constituit sursă de inspirație pentru normalizatorii anglo-saxoni.

2.2. Modelul de cont de profit și pierdere conform IAS 1

În timp s-a observat în lumea contabilitații o încercare de mondializare a regulilor și principiilor contabile din partea anglo-saxonilor.

În mod neoficial, se consideră că Institutul de Normalizare Internațională, IASB, a fost creat pentru a contabalansa Comunitatea Economică Europeană în proiectele sale de armonizare a contabilitații, pentru ca aceste norme contabile supranaționale să nu furnizeze un model de referință pentru activitățile internaționale.

Armonizarea contabilă internațională este considerată o necesitate , cara a emanat, în primul rând, din cerințele utilizatorilor de situații financiare.

Organismul internțional de normalizare contabilă (IASB – International Accounting Standards Comitee) consideră contul de rezultate ca o componentă a ansamblului de situații financiare, destinate informarii financiare.

Situațiile financiare care trebuie prezentate de societăți sunt, conform IAS 1 : bilanțul, contul de profit și pierdere , tabloul fluxurilor de trezorerie, tabloul de variație a capitatlurilor proprii și anexele.

Standardul internațional de contabilitate IAS 1 prescrie „baza de prezentare a situațiilor financiare generale, pentru a asigura comparabilitatea, atat cu situațiile financiare ale b#%l!^+a?întreprinderii pentru perioadele precedente, cât și cu situațiile financiare ale celorlalte întreprinderi”. O primă cerință de conformitate cu cu norma IAS 1 este contabilitatea de angajamente.

O întreprindere trebuie să recunoasca tranzacțiile și evenimentele atunci când apar ( și nu pe b#%l!^+a?masură ce numerarul sau echivalentele de numerar sunt încasate sau plătite) și să le înregistreze în perioada contabilă la care se referă. Cheltuielile sunt recunoscute în contul de profit și pierdere pe baza unei legături directe între costurile suportate și obținerea unor elemente specifice de venit.

Conform normelor contabile internaționale, rezultatul net al exercițiului , cuprinde doua categorii de elemente :

rezultatul activitații ordinare;

rezultatul activitații extraordinare;

Aceste două categorii de rezultat trebuie să fie prezentate separat în contul de

rezultate. Distincția între un element ordinar și unul extraordinar se face , în mod deosebit, după natura evenimentului sau operației.

Activitatea ordinară a unei întreprinderi cuprinde toate operațiile efectuate conform obiectului ei de activitate, fie cu titlu principal, fie cu titlu secundar (auxiliar).Numai atunci când anumite venituri sau cheltuieli prezintă o importanță, o natură sau incidență și au un impact deosebit asupra performanței întreprinderii , în cursul exercițiului , este necesară specificarea acestor elemente – natura și suma – în contul de profit și pierdere.

Circumstanțele care pot genera astefel de elemente și care trebuie menționate separat în contul de rezultate sunt:

deprecierele de stocuri sau imobilizări corporale;

restructurarea activităților unei întreprinderi;

cesiunea de imobilizări corporale și participații;

lichidare de litigii;

virarea de provizioane la venituri;

Toate aceste elemente fac parte din rezultatul activității ordinare, dar trebuie menționate separat în contul de profit și pierdere.

Elementele extraordinare sunt acele venituri și cheltuieli generate de evenimente sau operații care nu se produc în mod frecvent, deci sunt rare și scapă de sub controlul întreprinderii (de exemplu, catastrofe naturale, exproprieri, etc.).

Pentru constatarea unui eveniment extraordinar, natura evenimentului este prioritară frecvenței sale. (De exemplu în cazul unei societați de asigurări, elementele de genul catastrofelor b#%l!^+a?naturale nu sunt considerate elemente extraordinare).

Elementele extraordinare apar ca un element distinct al rezultatului net al exercițiului, iar natura și suma fiecărui element trebuie să fie menționate seprat în contul de rezultate. Astfel , fie se va prezenta fiecare element extraordinar, fie se va menționa suma totală a evenimentelor extraordinare, cu furnizarea de amănunte în anexă.

Conform IAS 1, nu este impus un anumit model al contului de profit și pierdere , dar se menționează care sunt elementele minime ce trebuie să fie prezentate :

veniturile din activitățile curente;

rezultatele activității de exploatare; b#%l!^+a?

costurile de finanțare (dobânzile plătite);

partea din profit și pierdere aferentă întreprinderilor asociate și asocierilor în participație;

cheltuieli cu impozite și taxe;

profitul sau pierderea din activități curente;

elemete extraordinare;

interesul minoritar;

profitul net sau pierderea netă a perioadei.

Alte tipuri de informații pot fi prezentate în contul de profit și pierdere atunci când un standard internațional o cere sau atunci când o astfel de prezentare este necesară pentru prezentarea fidelă a rezultatelor financiare ale întreprinderii.

Astfel, pot fi adăugate posturi complementare, rubrici de regupari și totalui, iar ordinea elementelor poate fi schimbată.

Efectele diferitelor activități, tranzacții și evenimente ale unei întreprinderi diferă ca stabilitate, risc și previzibilitate, iar prezentarea elementelor de performanță ajută la înțelegerea performanțelor realizate și la evaluarea rezultatelor viitoare. Factorii ce trebuie avuți ăn vedere cuprind pragul de semnificație, precum și natura și funcțiile diferitelor componente de venituri și cheltuieli.

Cheltuielile unei întreprinderi pot fi clasificate după natura cheltuielilor sau destinația lor.Întreprinderea trebuie să reprezinte fie în contul de venit și pierdere fie în notele explicative la contul de venit și pierdere o analiza a cheltuielilor utilizând o clasificare bazată fie pe natura cheltuielilor, fie pe destinația lor în cadrul întreprinderii. b#%l!^+a?

Norma internațională IAS1 recomandă sau mai bine zis este de preferat să se prezinte, în contul de profit și pierdere, clasificarea pe funcții a cheltuielilor.

Elementele de cheltuieli pot fi subclasificate pentru a eviodenția sfera componentelor rezultatelor financiare care pot fi diferite în ceea ce privește stabilitatea, potențialul de câștig și pierdere și previzibilitatea.

Prima metodă de analiză – clasificarea după natura cheltuielilor se referă la prezentarea cheltuielilor după natura lor : de exemplu, amortizarea, achiziția de materii prime, cheltuieli cu transportul, salariile și cheltuielile nu sunt realocate pe diferite funcții în cadrul întreprinderii.

Analiza cheltuielilor după natura lor este mai simplă dacât cea după funcții , deoarece nu necesită o împărțire a cheltuielilor după natura diferitelor funcții ale întreprinderii și astfel aceasta metodă este mai simplă de aplicat în întreprinderile mai mici.

Un exemplu de clasificare utilizând metoda naturii cheltuielilor este următorul:

Tabel nr. 2 – Clasificare utilizând metoda naturii cheltuielilor

În acest model de analiză , un loc important îl are variația stocurilor pe produse finite care reprezintă o corecție a cheltuielilor de producție pentru a reflecta faptul că producția a mărit stocurile sau vânzarile suplimentare au redus nivelul stocurilor.

În unele țări (precum România, Franța) acest post este prezentat imediat după cifra de afaceri. Norma IAS 1 prevede că o astfel de prezentare nu trebuie să sugereze că astfel de valori reprezintă venituri.

Cea de-a doua metodă de analiză este metoda clasificării după destinația cheltuielilor, care mai este numită și metoda “costului vânzarilor” și clasifică cheltulielile după funcția lor ca parte a costului vânzărilor, distribuției sau activităților administrative. Această prezentare are rolul de a oferi informații mai relevante pentru utilizatori decât clasificarea cheltuielilor după natură. Alocarea costurilor pe destinații poate fi arbitrară și implică în mod considerabil utilizarea b#%l!^+a?raționamentului professional.

Un exemplu de clasificare utilizând metoda clasificării cheltuielilor după destinația lor este următorul:

Tabel nr. 2 – Clasificare utilizând metoda clasificării cheltuielilor după destinația lor

Întreprinderile care clasifică cheltuielile după funcție trebuie să prezinte informații suplimentare despre natura cheltuielilor inclusive cheltuieli cu amortizarea și personalul .

Indiferent de prezentarea aleasă întreprinderile trebuie să prezinte posturile care urmeaza benificiului din exploatare.

Aceste posture sunt: venituri din participații, cheltuieli financiare, elemente excepționale, impozitul asupra beneficiilor, beneficial net ce provine din activitățile oridnare, elementele extraordinare și beneficial net al exercițiului.

Alegerea uneia dintre cele două metode de analiză depinde de factorii aferenți sectorului b#%l!^+a?economic respectiv, cât și de natura organizației. Fiecare metodă de prezentare are avantajele ei în funcție de activitatea întreprinderii . b#%l!^+a?

Spre deosebire de OMFP 94 / 2001 , IAS 1 lasă la oțiunea întreprinderii alegerea unei variante care oferă o prezentare cât mai fidelă a elementelor de performanță.

Totuși informațiile asupra cheltuielilorsunt utile pentru estimarea viitoarelor fluxuri de numerar și , de aceea este nevoie să fie prezentată suplimentar atunci când se utilizeaza metoda evaluării vânzarilor.

O întreprindere trebuie să reprezinte, fie în contul de profit și pierdere, fie în note, valorile dividentelor pe acțiune, declarate sau propuse pentru perioada la care se referă situațiile financiare.

2.3. Modelul de cont de profit și pierdere în prima etapă de reformă a sistemului contabil românesc (1991 – 1999)

Anul 1994 reprezintă momentul introducerii modelului de cont de profit și pierdere în format listă, care reprezintă veniturile și cheltuielile după natural or economică. Formatul de cont de profit și pierdere este inspirit din schema prezentată în art. 23 al Directivei a IV- a, dar spre deosebire de aceasta impozitul pe profit nu este delimitat pe cele doua categorii de rezultat (ordinar și excepțional), ci este evidențiat la nivel global.

De asemenea, “ variația stocurilor” apare ca u post distinct în cadrul veniturilor de exploatare. Aceste diferențe se datoareaza faptului că în această etapă a refomei contul de profit și pierdere francez a reprezentat un referențial.

Prezentarea informațiilor în contul de profit și pierdere pleacă de la natura operațiilor b#%l!^+a?economico-financiare desfașurate într-o întreprindere pe parcursul unui exercițiu financiar. Operațiile care sunt desfașurate în cadrul unei întreprinderi, sunt eterogene prin conținut și sunt reprezentate de următoarele categorii :

operații comerciale;

operații juridice;

financiare;

operații econimice;

operații (fenomene) cauzate de natură.

Datorită acestei diversități, aceste operații economico-financiare au fost grupate în activități și s-a făcut o anumită clasificare a acestor operații în funcție de indentificarea lor cu obiectul de activitate.

Astfel, toate operațiunile legate de activitatea principală sau de exploatare a unei întreprinderi sunt considerate operațiuni curente, operațiuni care genereaza rezultatul curent. Trebuie facută precizarea că activitatea curentă și activitatea de exploatare nu reprezintă același lucru, această confuzie fiind des întâlnită.Activitatea curentă include și alte operațiuni b#%l!^+a?accesorii, care au un caracter de permananță.

Distinția între operațiunile curente și operațiunile excepționale se realizeaza prin noțiunea de repetivitate. Deci, operațiunile care au caracter permanent, repetitiv, sunt operațiuni curente, iar cele care sunt accidentale și nuse repetă sunt operațiuni excepționale. Criteriul repetitivității este unul esențial și necesar, dar nu suficient.

Ca un exemplu, cheltuielile excepționale cu provizioanele pentru deprecieri sunt excepționale deoarece corespund unei deprecieri cu un atare caracter, deci alta decât o depreciere normală. Un statut aparte la operațiunile financiare care sunt atât obișnuite, cât și cu caracter excepțional. Operațiunile excepționale care au caracter financiar sunt considerate financiare, deoarece caracterul financiar primează asupra caracterului exceptional.activitatea curentă a întreprinderii este consituită din operatiunile de exploatare și cele financiare.

Din prezentarea anterioară am observat că s-au delimitat 3 tipuri de acivități:

activitatea de exploatare;

activitatea financiară;

activitatea exceptională.

Acestor 3 tipuri de activități le corespund 3 niveluri de rezultat: rezultatul din exploatare, rezultatul financiar și rezultatul exceptional, așa cum rezultă din următoarea schemă simplificată a contului de profit și pierdere, în format listă:

În cadrul acestui model al contului de profit și pierdere se observă foarte bine delimitarea rezultatului curent de cel excepțional, mai ales ca acesta din urmă este caracterizat de o variație semnificativă de la un an la altul.

Această delimitare este esentială deoarece rezultatul curent este un indicator important în aprecierea performanțelor activitaților oricărei întreprinderi.

De asemenea, se constată orientarea acestui model spre calculul soldurilor intermediare de gestiune, fiind asemănător formatului 1 propus de Directiva a IV-a.

Ca particularițăti ale acestui model remarcăm că impozitul pe profit se calculează la b#%l!^+a?nivel global, pentru intreaga activitate a întreprinderii, și nu pentru fiecare activitate, cum am văzut că se procedează conform prevederilor din Directiva a IV-a.

Luând fiecare element în parte al contului de profit și pierdere, observăm că:

Veniturile din exploatare include veniturile din vănzari de mărfuri, venituri din produția vândută, veniturile din producția imobilizată și stocată, și totusi, venituri din subvenții de exploatare, venituri din provizioane privind exploatarea și alte venituri din exploatare;

Cheltuielile de exploatare includ cheltuieli privind mărfurile, cheltuieli cu materii prime, materiale consumabile, cheltuieli cu servicii executate de terți, cheltuieli cu salarii, cheltuieli cu impozite și taxe, cheltuieli cu amortizările și provizioanele și alte cheltuieli;

Veniturile fianciare cuprind acele venituri din participate, venituri din titlurile de plasament, b#%l!^+a?venituri din diferente de curs valutar , venituri din dobânzi, etc.;

Cheltuielile fmanciare se referă la acele pierderi din creanțe legate de participații, cheltuieli privind titlurile de plasament cedate, cheltuieli din diferente de curs valutar, cheltuieli cu dobânzi și alte cheltuieli fmanciare ;

Veniturile și cheltuielile excepționale cuprind acele venituri și cheltuieli provenind din operații de gestiune , operații de capital și amortizări și provizioane.

În noul format de cont de profit și pierdere propus de OMFP 94/2001, o parte din aceste venituri și cheltuieli excepționale au fost transferate la cele de exploatare, iar cele care au rămas și îndeplinesc anumite condiții fac parte din activitatea extraordinară.

În România, contul de profit și pierdere este o componentă de bază a documentelor contabile de sinteză și se întocmește obligatoriu de către toate unitățile patrimoniale, indiferent de forma de proprietate. Informațiile furnizate de contul de rezultate sunt referitoare atât la exercițiul încheiat, cat și la cel precedent.

2.4. Modelul de cont de profit și pierdere în a doua etapă de reformă a sistemului românesc(2000 – prezent)

Se consideră că a doua etapă a reformei contabile în România a început în anul 2000 și se va încheia în 2006. O schimbare importantă în domeniul contabil a fost adusă de aprobarea Ordinului Ministerului de Finanțe Publice 94 din 2001.

Noile reglementări aduse de OMF 94/2001 prevăd tot un model al contului de profit și pierdere structurat după natura economică a veniturilor și cheltuielilor, model de inspirație britanică, care încearcă o armonizare cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene și cu Standardele Internationale de Contabilitate. Reglementările din OMF 94/2001 prevăd ca contul de profit și b#%l!^+a?pierdere să prezinte cel puțin, elementele enumerate în formatul de mai jos :

Cifra de afaceri netă

Variația stocurilor de produse finite, produse reziduale, semifabricate și producție în curs de execuție

Producția imobilizată

Alte venituri din exploatare b#%l!^+a?

a) Cheltuieli cu materiile prime și materialele consumabile

b) Alte cheltuieli din afară

6. Cheltuieli cu personalul

a) Salarii

b) Cheltuieli cu asigurările și protecția socială, cu menționarea distinctă a celor referitoare la pensii

a) Ajustarea valorii imobilizărilor corporale și necorporale

b) Ajustarea valorii activelor circulante

Alte cheltuieli de exploatare

a) Profitul sau pierderea din exploatare

9. Venituri din interese de participare

Venituri din alte investițiii financiare și creante ce fac parte din activele imobilizate, cu menționarea separata a celor generate de societățile din cadrul grupului

Venituri din dobânzi și alte venituri similare, cu menționarea separata a celor generate de societățile din cadrul grupului

Ajustarea valorii imobilizarilor financiare și a investițiilor financiare deținute ca active circulante

Cheltuieli cu dobânzile și alte cheltuieli similare, cu menționarea separata a celor care privesc societățile din cadrul grupului

Profitul sau pierderea din activitatea curentă

Venituri extraordinare

Cheltuieli extraordinare

17.Profitul sau pierderea din activitatea extraordinară

Impozitul pe profit

Alte impozite ce nu apar în elementele de mai sus 20.Rezultatul exercițiului financiar

21. Rezultatul pe actiune :

de bază

diluat.

OMFP 94/2001 lasă posibilitatea alegerii unei detalieri a fiecărui element obligatoriu prezentat în contul de profit și pierdere, ceea ce înseamnă că bilanțul și contul de profit și pierdere pot fi dezvoltate cu orice element de activ sau pasiv, venit sau cheltuială care nu este prevăzut în b#%l!^+a?formatul propus, cu mențiunea că trebuie respectată ordinea elementelor cerate de format.

Structura situațiilor financiare și, implicit a contului de profit și pierdere, nu poate fi modificată de la un exercițiu financiar la altul. Dar, se acceptă în situații excepționale derogări de la această regulă, derogare care trebuie să fie prezentată în notele explicative, împreună cu argumentele determinante.

Pentru fiecare element prezentat în contul de profit și pierdere al unei întreprinderi, valoarea corespunzatoare pentru exercițiul financiar precedent trebuie prezentată într-o coloană separata.

Dezavantajul normelor contabile românești, care deși corespund armonizării cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene, în ceea ce privește contul de profit și pierdere este b#%l!^+a?faptul că nu lasă posibilitatea de a se adopta mai multe modele de prezentare a contului de profit și pierdere. Contul de profit și pierdere adoptat de OMF 94/2001 are ca logică clasificarea cheltuielilor și veniturilor după natură, model care răspunde în primul rând nevoilor informaționale ale statului. Observăm iarăși "amprenta" statului care dorește informații ce suportă calculul unor indicatori la nivel macroeconomic.

De asemenea, această influență este una de tip francez, deoarece după cum am văzut, standardele internaționale recomandă formatul cu clasificarea cheltuielilor după funcțiile lor.

De varianta alegerii ar putea să beneficieze măcar întreprinderile mari deschise piețelor financiare, în special cele cotate la bursă, unui model de cont de profit și pierdere cu o clasificare după destinație (sau cu prezentarea pe funcțiuni sau pe activități ale cheltuielilor și veniturilor), întreprindere care are ca principali utilizatori ai informațiilor contabile pe investitori.

De aici tragem concluzia diferenței între cele două modele ale contului de profit și pierdere : modelul după natură are o orientare predominant fiscală, pe când modelul după funcțiuni are o orientare predominant investițională.

O clasificare a cheltuielilor după natură se întâlnește în acele țări care, încă, promovează o concepție juridică a contabilității, precum Franța, Germania, Spania și țara noastră, iar o clasificare pe funcțiuni se întâlnește în țările anglo-saxone.

Se poate afirma deci, că marile întreprinderi ar opta, dacă ar avea posibilitatea pentru o prezentare a contului de profit și pierdere cu clasificarea după funcțiuni, prezentare apreciată de investitori și manageri. Totuși, structurarea cheltuielilor după funcție este prezentată într-o notă b#%l!^+a?explicativă a situațiilor financiare. Modificările pe care le aduce noul model de cont de profit și pierdere le vom prezenta în continuare.

Noua schema a contului de profit și pierdere extinde continuțul indicatorului "cifra de afaceri netă", care cuprinde "sumele provenind din vânzarea de bunuri și servicii" ce intră în categoria activităților curente ale întreprinderii, după scăderea reducerilor comerciale, a TVA și a altor impozite și taxe aferente.

O altă noutate ar fi includerea în cifra de afaceri netă a veniturilor din subvențiile de exploatare aferente cifrei de afaceri nete. Subvențile de exploatare sunt venituri și nu trebuie să fie confundate cu subvențiile pentru investiții, care apar în pasivul bilanțului.

Motivul pentru care anumite venituri din subvenții de exploatare se scad din cheltuielile cărora le sunt destinate este acela de a pune în evidență, în contul de profit și pierdere, efortul depus de întreprindere pentru realizarea activității de exploatare.

Contul 741 – Venituri din subvenții de exploatare este mai detaliat, pe 8 analitice, detaliere realizată în funcție de destinația acestora: pentru vânzări, pentru materii prime și materiale consumabile.

O altă modificare bine venită este intitularea contului 711 drept "Variația stocurilor", deoarece ele reflectă doar venitul ce corespunde variației stocurilor. Acest post nu este, de fapt un venit, ci mai degrabă o ajustare a cheltuielilor de producție care reflectă faptul că, ori producția a condus la creșterea nivelului stocului, ori vânzările mai mari decât producția au redus nivelul stocurilor.

Conform noilor reglementări, rubrica "Alte cheltuieli de exploatare" include cheltuieli privind prestațiile executate de terți, precum și cheltuielile cu alte impozite, taxe și vărsăminte b#%l!^+a?asimilate și unele cheltuieli din fostele cheltuieli excepționale.

Deoarece postul "Alte cheltuieli excepționale" nu trebuie detaliat, trebuie să observăm faptul că, în acest caz, nu mai pot fi calculate soldurile intermediare de gestiune. „Cheltuielile privind prestațiile externe" are o pondere semnificativă în cadrul anumitor întreprinderi, de aceea ar fi b#%l!^+a?necesară o detaliere a acestei rubrici.

În noua reglementare se observă apariția în cadrul posturilor de cheltuieli a unor rubrici de ajustări cu privire la imobilizările corporate și necorporale, la activele circulante, precum și ajustări privind provizioanele pentru riscuri și cheltuieli, ajustări care reprezintă vechile amortizări și provizioane.

Prezența cheltuielilor privind prestațiile externe în cadrul postului „Alte cheltuieli de exploatare" poate duce la o interpretare eronată asupra naturii și gradului de semnificație al acestora.

IAS 1 recomandă regruparea în postul intitulat „Alte cheltuieli" doar a acelor cheltuieli care au o mărime nesemnificativă și care să aibă aceeași natură sau să îndeplinescă aceeași funcție.

Noul format propus de OMFP 94/2001 prezintă un cont de profit și pierdere care are clasificarea cheltuielilor și veniturilor în curente (ordinare) și extraordinare. Un element ordinar se diferențiază de un element extraordinar, conform normei IAS 8 prin natura evenimentului, operației, tranzacției și nu prin frecvența să, așa cum eram obișnuiți să credem.

Activitățile obișnuite sunt oricare dintre activitățile desfășurate de întreprindere ca parte a obiectului ei de activitate și activitățile adiționale în care se implică întreprinderea pentru continuarea activităților de bază.

Elementele extraordinare reprezintă veniturile și cheltuielile care sunt generate de evenimente, tranzacții sau operatii care sunt diferite de activitățile ordinare, obișnuite ale întreprinderii și pentru care nu se așteaptă repetabilitate.

Deci, elementele extraordinare nu au un caracter frecvent sau regulat și sunt de natură neobișnuită. Elementele care au fost considerate excepționale sunt trecute acum în categoria "alte cheltuieli de exploatare", cum ar fi despăgubirile, amenzile și donațiile acordate, cheltuielile privind activele cedate, etc.

În mod similar și veniturile care au fost excepționale au trecut o parte la "Alte venituri de exploatare", iar cele care au un caracter neregulat apar la rubrica "Venituri extraordinare".

Este obligatoriu să se facă distincția clară între "exceptional" și "extraordinar", deci delimitarea cheltuielilor și veniturilor în curent/excepțional, respectiv ordinar/extraordinar nu sunt echivalente și s-ar putea produce o confuzie în ceea ce privește semnificația noțiunilor prezentate anterior.

Această grupare a cheltuielilor și veniturilor în ordinar/extraordinar a fost preluată de la țările anglo-saxone.

Această diferență se bazează pe natura lor și nu frecvența unei operații sau eveniment.

Activitățile ordinare sunt activitățile normale, de bază ale întreprinderii, pe când elementele extraordinare sunt acele activități din afara activităților principale ale întreprinderii și scapă de sub controlul întreprinderii.

O altă problemă este prezentarea rezultatului pe acțiune, care este un indicator foarte util în prezentarea performanțelor unei întreprinderi.

După cum am văzut în formatul propus de OMFP 94/2001, întreprinderile trebuie să b#%l!^+a?prezinte rezultatul pe acțiune în cele două forme ale sale : rezultatul de bază și rezulttul diluat.

3. Dimensiuni ale analizei performanței financiare ale întrepinderii

3.1 Dificultăți în analiza performanței financiare ale întreprinderii

În ceea ce privește analiza performanțelor financiare ale întreprinderii, literatura de specialitate prezintă mai multe tipuri de dificultăți. Astfel, în prezentarea performanței financiare, apar dificultăți generate de diferențele în interpretarea performanței, de modalitățile de prezentare ale situațiilor financiare și de politicile contabile pe care le folosește întreprinderea.

O primă sursă de dificultăți este reprezentată de diferențele în interpretarea performanței. Dacă performanța în abordarea financiară este centrată pe contul de profit și pierdere, ca sinteză a contabilității de flux, într-o abordare bilanțieră și patrimonială, ea exprimă creșterea patrimoniului deținut de întreprindere. b#%l!^+a?

Dificultatea determinării rezultatului exercițiului, din punct de vedere financiar, pornește de la controversele privind definirea și recunoașterea veniturilor și cheltuielilor aferente unui exercițiu. Despre aceste aspecte am vorbit pe larg în cadrul capitolului 1, prin prezentarea celor două tipuri de contabilități: contabilitatea de angajamente și contabilitatea de casă.

Determinarea rezultatului exercițiului prin prisma abordării bilanțiere este criticabilă în perioada de creștere a prețurilor (mai exact, în cazul economiilor inflaționiste) deoarece ajustările care se aduc elementelor ca urmare a variațiilor de prețuri, se pot realiza prin metode diferite, ceea ce ar putea duce la furnizarea unor imagini diferite privind performanța întreprinderii.

După cum am mai specificat, nu trebuie să limităm performanța unei întreprinderi la mărimea rezultatului exercițiului, deci performanța nu trebuie căutată în mod exclusiv în cadrul contului de profit și pierdere. De regulă, un indicator relevant privind performanța trebuie să ofere posibilitatea comparării între efectul obținerii cu efortul depus pentru obținerea lui.

O analiză a rentabilității presupune compararea unui element de flux (spre exemplu, profitul net) cu un element de stoc (activ bilanțier sau capitaluri proprii). Regăsim această abordare în sistemul ratelor de analiză financiară, pe care o voi prezenta pe larg în următorul subcapitol. În plus, elementul de performanță nu poate fi întotdeauna măsurat fără a tine cont de anumite elemente calitative.

O a doua sursă de dificultăți este legată de finalitatea contului de profit și pierdere în ceea ce privește răspunderea la nevoile de analiză și de interpretare a performanței financiare a întreprinderii. Informațiile contabile furnizate de contul de profit și pierdere sunt îndreptate fie către o analiză a performanței ca efect al realizării politicilor financiare și economice ale întreprinderii, fie către o analiză a eficienței realizării funcțiilor acesteia. b#%l!^+a?

În analiza performanței financiare pot fi identificați doi factori de eterogenitate:

clasificarea ordinar-excepțională versus clasificarea ordinar-extraordinară ;

cheltuieli structurate după natură versus cheltuieli după funcție .

Primul factor reprezintă de fapt, o comparație între legea contabilității 82/1991 republicată și OMFP 94/2001 . Activitatea ordinară are un caracter obișnuit și repetitiv și contribuie în cea mai mare măsură la obținerea rezultatului. Ea include activitațile de exploatare specifice fiecărei întreprinderi, cum ar fi cele ocazionate de aprovizionare, producție, vânzare, executări de servicii. Primirea și acordarea de împrumuturi și operațiunile cu titlurile de valoare se înscriu la activitatea b#%l!^+a?financiară. O activitate este apreciată ca fiind excepțională în primul rând în funcție de frecvență, și apoi în funcție de natura sa. Ea poate avea sau nu efecte anormale asupra performanței întreprinderii. Conform OMFP 94/2001, majoritatea elementelor excepționale au un caracter ordinar, fiind incluse la categoria de alte venituri din exploatare, respectiv alte cheltuieli de exploatare. O activitate extraordinară este anormală, atât prin natura, cât și prin efectele (naționalizare, exproprieri, catastrofe naturale) pe care le are asupra activității întreprinderii.

Spre deosebire de elementul excepțional, în aprecierea caracterului unui element extraordinar, primează natura și nu frecvența sa, adică de câte ori se repetă pe parcursul unui exercițiu financiar. O activitate extraordinară se caracterizează prin faptul că scapă de sub controlul întreprinderii. În cadrul posturilor de elemente extraordinare vom regăsi acele elemente excepționale care nu au fost trecute la categoria de alte elemente de exploatare.

Cel de-al doilea factor reprezintă o comparație între modelul de cont de profit și pierdere din sistemul de contabilitate de tip continental și modelul propus de sistemul anglo-saxon. Modelul de cont de profit și pierdere cu structurarea cheltuielilor după natură este destinat satisfacerii nevoilor informaționale ale puterii publice, pe când cel cu clasificarea cheltuielilor după funcție răspunde mai bine nevoilor informaționale ale managerilor, oferind în mod direct datele necesare gestiunii firmei, pe baza cărora se iau deciziile economice.

De modelul de cont de profit și pierdere cu clasificarea cheltuielilor după natură este interesată și administrația financiară, care dorește informații privitoare la prelucrările de natură b#%l!^+a?fiscală aplicate asupra rezultatului contabil, pe baza cărora se obține rezultatul fiscal. Acest model facilitează controlul mărimii obiectivității și exhaustivității cheltuielilor și veniturilor angajate în cursul unui exercițiu financiar.

Un asemenea model face posibil calculul unor indicatori prin care se apreciază efectele pe care politicile comerciale, economice, de investiții, de finanțare și fiscale le au asupra performanțelor întreprinderii.

În timp ce prin utilizarea unui cont de profit și pierdere cu clasificarea cheltuielilor după funcție, costurile de producție pot fi calculate cu ușurință, aprecierea nivelului și structurii costului de producție, în conditiile în care cheltuielile sunt structurate după natura lor, este aproape imposibilă. Acest lucru se datorează faptului că metodele de calculare a costurilor sunt fundamentate fie pe clasificarea cheltuielilor după destinație, fie pe evoluția lor în raport cu volumul producției (cheltuieli fixe sau variabile). Conform unor autori, se consideră că delimitarea cheltuielilor de exploatare pe funcțiile întreprinderii, poate determina o imagine subiectivă a performanței financiare în cadrul contului de profit și pierdere. Aceasta se datorează schimbărilor permanente din mediul intern și extern, la care este supusă b#%l!^+a?întreprinderea, din punct de vedere structural și organizațional.

De asemenea, intercondiționarea care există între funcțiile întreprinderii poate face dificilă alocarea cheltuielilor de exploatare, iar consecință poate fi dezinformarea utilizatorilor de informație contabilă. În cazul întocmirii unui cont de profit și pierdere cu clasificarea cheltuielilor după destinație, se solicită ca în notele explicative să fie incluse informații privitoare la natura cheltuielilor (de exemplu cheltuieli cu salarii, cheltuielile privind prestațiile externe, ș.a.).

În timp ce practica prezentării contului de profit și pierdere cu clasificarea cheltuielilor după natură este întâlnită în sistemul de contabilitate dualist (caracterizat prin deconectarea în diverse grade a contabilității financiare de contabilitatea de gestiune), contul de profit și pierdere cu clasificarea cheltuielilor după destinație este întâlnit în sistemul de contabilitate monist, în care contabilitatea financiară este conectată la contabilitatea de gestiune.

O a treia sursă de dificultăți este reprezentată de flexibilitatea sau rigiditatea posturilor din contul de profit și pierdere. Ne referim aici la modalitățile diferite de prezentare a contului de profit și pierdere în cele două sisteme contabile : anglo-saxon și continental.

Fiind o situație financiară destinată cu predilecție utilizatorilor externi și mai puțin pentru gestiunea internă, contul de profit și pierdere presupune o prezentare mai condensată în sistemele b#%l!^+a?contabile anglo-saxone decât în cele ale Europei Continentale. Astfel, în țările anglo-saxone se solicită prezentarea cu titlu obligatoriu a unui număr minimal de posturi, lăsând întreprinderilor posibilitatea detalierii și completării lor, prin aplicarea principiului pragului de semnificație. În cadrul celuilalt sistem de contabilitate, posturile contului de profit și pierdere sunt predefinite.

În ceea ce privește politicile contabile pe care le utilizează întreprinderea, apar dificultăți în prezentarea performanței. Ne referim la faptul că prin utilizarea unor politici diferite, se obțin și imagini diferite ale performanței.

3.2. Analiza soldurilor intermediare de gestiune

Conceptul de performantă financiară a fost prezentat pe larg în cadrul primului capitol al acestei lucrări. El poate fi definit și cuantificat pe baza unui set de indicatori sau pe baza unor criterii de natura calitativă, cum ar fi profit, rate de rentabilitate și altii.

Din multitudinea acestor indicatori voi prezenta : analiza soldurile intermediare de gestiune, capacitatea de autofinantare și ratele de rentabilitate.

Analiza performanțelor intreprinderii are o mare importanța așa cum rezulta și din precizarile Standardelor Internationale de Contabilitate (IAS 1), care incurajează prezentarea, pe langă situațiile financiare, a analizei financiare care să descrie și să explice performanțe, principalii factori și influentele care determină performantă.

Analiza performanțelor intreprinderii permite, pe baza contului de profit și pierdere, elaborarea aprecierilor asupra formarii și masurării rezultatelor activitătii intreprinderii, dar și studierea structurii rezultatului.

După cum am văzut în capitolul anterior, modelul de cont de profit și pierdere propus de b#%l!^+a?OMFP 94/2001, care este folosit în prezent de intreprinderile românesti, prezintă o clasificare b#%l!^+a?a cheltuielilor după natura lor. Acest tip de model permite calculul cu usurința a soldurilor intermediare de gestiune.

Contul de profit și pierdere explică modalitatea de determinare a rezultatului prin intermediul a trei rezultate intermediare: rezultatul de exploatare, rezultatul fmanciar și rezultatul extraordinar. Avantajul calcularii rezultatului exercitiului pe baza celor trei rezultate intermediare, rezida în posibilitatea analizarii succesive a impactului lor asupra rezultatului final al intreprinderii.

În acest subcapitol, ne propunem să prezentam aceste solduri intermediare de gestiune, b#%l!^+a?denumite și marje de acumulare în cadrul unui tablou, calculate pe baza contului de profit și pierdere .

În urma calcului acestor indicatori, ii vom prezenta pe fiecare în parte cu analiza situatiei în care se află:

SOLDURILOR INTERMEDIARE DE GESTIUNE și ANALIZA DINAMICII LOR

Primul sold intermediar de gestiune care este reflectat în cadrul tabloului este marja comercială.

Marja comercială se calculează ca diferență între veniturile din vânzarea de mărfuri și costul de achiziție al mărfurilor vândute. Acest indicator prezintă interes mai mult pentru întreprinderile care exercită acte de comerț. Pentru aceste întreprinderi, marja comercială reprezintă o măsură a fluxului global al activității de comerț cu mărfuri, și nu un indicator de rezultat real. In urma b#%l!^+a?analizei soldurilor intermediare de gestiune, se constată majorarea marjei comerciale cu 770.427 mii lei, adică cu aproximativ 27%. Majorarea marjei comerciale s-a datorat creșterii sumei provenind din vânzările de mărfuri față de anul 2013 cu 3.160.418 mii lei.

Marja comercială reflectă un flux global al activității comerciale pozitiv și contribuie în mod favorabil la formarea rezultatului net al întreprinderii analizate. în anul 2014, activitatea de comercializare a mărfurilor capată o importanță mai mare în cadrul activității întreprinderii, aceasta fund principala cauză a majorării marjei comerciale, prin prisma creșterii veniturilor din vânzarea mărfurilor, ceea ce relevă o creștere a interesului cumpăaratorilor față de mărfurile comercializate de către întreprindere și din această cauză au crescut și stocurile de mărfuri. Aceasta se poate datora schimbării calității mărfurilor sau a furnizorului de mărfuri. Deși activitatea de comercializare capată o importanță mai mare în anul 2014, întreprinderea se bazează în continuare, în principal pe producție deoarece, după cum vedem în tablou, producția vândută prezintă o creștere semnificativă și are o pondere semnificativă în cadrul producției vândute.

Producția exercitiului este un alt indicator care, însumând producția vândută, variația producției stocate și producția imobilizată, are rolul de a dimensiona întreaga activitate a întreprinderii

Trebuie remarcat faptul că acest indicator nu are un caracter omogen, deoarece include produsele finite, înregistrate la preț de vânzare (producția vândută) și produsele finite, înregistrate la cost de producție, cum ar fi producția stocată. în cazul analizat, producția exercitiului a înregistrat o evoluție ascendentă, majorându-se cu 32.61%, adică în mod absolut cu 193,372,087 mii lei. Creșterea producției exercitiului se poate datora utilizării integrale a capacității de producție disponibile a întreprinderii, a procurării cu ușurință a factorilor de producție necesari desfâșurării activității de exploatare, a adaptării ofertei sale la cerințele b#%l!^+a?pieței pe care-și desfășoară activitatea.

Aprecieri suplimentare privind cauzele modificării producției exercitiului se pot face pe baza următorului raport:

Rezultatele din tabelul de mai sus evidențiază faptul că, în exercitiul 2014, ponderea producției vândute în producția exercitiului nu s-a modificat semnificativ (96.2% fata de 97.1%). Concomitent, se observă o creștere importantă a ponderii producției stocate în producția exercitiului ( de la 0.73% la 3.34%) și o scădere semnificativă a ponderii producției imobilizate în producția exercitiului ( de la 2.17% la 0.46%). Menținerea ponderii producției vândute în producția exercitiului și creșterea ponderii producției stocate în producția exercitiului ne face să presupunem că ar exista o dificultate a întreprinderii în valorificarea producției.

Valoarea adăugată exprimă creșterea sau plusul de bogăție creată de întreprindere prin activitatea tehnico-productivă, ca urmare a utilizării propriilor factori de producție care reprezintă potențialul productiv al întreprinderii. Valoarea adăugată nu ia în calcul valoarea bunurilor și serviciilor procurate de la terți (consumuri intermediare) și consumate în procesul de producție. De asemenea, valoarea adăugată reprezintă sursa acumulărilor monetare care servesc la remunerarea participanților direcți sau indirecți la activitatea economică a întreprinderii. Acești participanți direcți sau indirecți sunt:

personalul, remunerat prin salarii, indemnizații și alte ajutoare sociale ;

statul, remunerat prin impozite și taxe ;

creditorii, remunerați prin dobânzi și comisioane ;

acționarii, remunerați prin dividende ;

întreprinderea, remunerată prin capacitatea de autofinanțare.

Valoarea adăugată poate fi determinată prin metoda sintetică (cea utilizată și de noi) sau prin metoda de repartiție (aditivă). De asemenea, valoarea adăugată poate fi de două tipuri : valoare adăugată produsă și valoare adăugată realizată. Valoarea adăugată produsă se determină ca diferență între producția exercițiului și consumurile intermediare și se calculează de întreprinderile care desfășoară numai activitate de producție. La valoarea adăugată produsă se însumează marja comercială și rezultă valoarea adăugată realizată. Acest indicator este folosit de întreprinderile care desfășoară atât activitate de producție, cat și activitate de comerț cu mărfuri. Creșterea valorii adăugate se datorează creșterii cu 32.61% a producției exercițiului, datorată probabil cererii existente pentru produsele firmei, determinată prin studii b#%l!^+a?de piață. b#%l!^+a?

Consumurile intermediare sau consumurile provenind de la terți se determină prin însumarea cheltuielilor materiale totale și a cheltuielilor cu serviciile achiziționate de întreprindere, utilizate integral în componența bunurilor și serviciilor produse și livrate de întreprindere. Pe parcursul perioadei analizate, valoarea adăugată a crescut cu 32,49% față de anul 2013, creștere în sumă absolută de 81.613.452 mii lei. Această creștere se datorează unei creșteri mai mari, în sumă absolută, a producției exercițiului și marjei comerciale față de consumurile de la terți.

Excedentul brut de exploatare sau, uneori, deficitul brut de exploatare caracterizează măsura în care întreprinderea poate să-și mențină sau să-și dezvolte potențialul productiv, să remunereze capitalurile proprii, să remunereze capitalurile avansate (proprii sau împrumutate) și să facă față obligațiilor fiscale. Acest indicator reflectă performanțele tehnice, dar și comerciale ale întreprinderii, performanțe care derivă din ciclul de exploatare. Acest indicator este utilizat în realizarea comparațiilor între întreprinderi, care vizează caracterizarea eficienței tehnice și comerciale. Excedentul brut de exploatare este un sold calculat independent de politica financiară a întreprinderii (nu ține seama de cheltuielile și veniturile financiare), de politica sa fiscală (nu ia în calcul impozitul pe profit), de elementele extraordinare și de politica de amortizare a întreprinderii. Excedentul brut de exploatare este înțeles ca reprezentând capacitatea potențială de autofinanțare degajată din activitatea de exploatare.

Excedentul brut de exploatare este considerat drept un indicator care face trecerea de la analiza rezultatelor contabile la analiza fluxurilor financiare datorită faptului că indicatorul se poate calcula prin compararea veniturilor de exploatare, susceptibile să genereze încasări, cu cheltuielile de exploatare, susceptibile să antreneze plăți.

Pentru întreprinderea analizată, excedentul brut de exploatare înregistrează o creștere semnifîcativă în cadrul soldurilor intermediate de gestiune, în sumă absolută de 79.047.814 mii lei și procentual 60.35%. Analizând structura lui EBE, se observă că valoarea adăugată reprezintă una din cauzele evoluției sale ascendente, care s-a majorat în exercițiul 2014 fata de anul 2013, cu 32, 5% .

În cazul excedentului brut de exploatare, majorarea semnificativă derivă în principal din creșterea accentuată a valorii adăugate în anul 2014, dar și a unei creșteri limitate a impozitelor și taxelor și a cheltuielilor de personal, datorate probabil condițiilor economiei naționale, ceea ce relevă o buna negociere cu salariații și totodată o remunerare conform cu productivitatea muncii și o satisfacere materială a personalului.. Prin majorarea excedentului brut de exploatare, întreprinderea dovedește faptul că poate să-și mențină potențialul productiv, are capacitatea să b#%l!^+a?remunereze capitalurile avansate și să onoreze la timp obligațiile fîscale, deoarece surplusul monetar potential derivat de activitatea de exploatare a întreprinderii este în creștere. Evoluția favorabilă a acestui indicator se propagă și asupra rezultatului de exploatare determinând creșterea acestuia sub forma profitului, chiar dacă în cursul exercițiului financiar 2014, cheltuielile cu amortizarea se majorează cu 29% și, implicit, asupra rezultatului net al exercițiului.

Rezultatul de exploatare este, ca și excedentul brut de exploatare, util în analiza comparată de gestiune. El caracterizează într-o manieră mai completă eficacitatea tehnică și comercială a întreprinderii și exprimă rentabilitatea activității de exploatare, după deducerea tuturor cheltuielilor plătite și a cheltuielilor calculate. În cazul nostru, rezultatul exploatarii b#%l!^+a?înregistrează de asemenea o creștere în cadrul SIG de 69,49%, respectiv cu 66.427.969 mii lei, exercitând o influență favorabilă asupra rezultatului net care înregistrează o creștere procentuală de 74.06% .

Rezultatul financiar este negativ în întreprinderile care sunt îndatorate și au plasamente financiare relativ puține. Acest indicator poate fi analizat separat, ca expresie a gestiunii financiare a întreprinderii. Astfel, el are rolul de a evidenția atât calitatea gestiunii financiare a întreprinderii, cat și efectele imputabile activității de exploatare, strategiei de dezvoltare sau altor evenimente întâmplătoare. în urma analizei cazului considerat, rezultatul financiar în anul 2014 a crescut față de anul 2013 cu 7.643.453 mii lei, deși rămâne un rezultat negativ. Acest rezultat exercită o influență nefavorabilă asupra rezultatului net al exercițiului.

Dacă rezultatului financiar i se adaugă rezultatul de exploatare, se obține rezultatul curent. Acest indicator permite analiza performanțelor activității întreprinderii, ținând seama de structura sa financiară și de nevoile financiare, excluzând elementele extraordinare și incidența fiscală a impozitului pe profit.

Rezultatul extraordinar derivă din operațiile cu caracter extraordinar, adică cele care sunt neobișnuite și au caracter nerepetitiv. Se observă din datele din tabloul SIG că rezultatul extraordinar a înregistrat valoarea 0 în anul 2014, iar în anul 2013, a avut o valoare negativă, influențând nefavorabil rezultatul net al exercițiuiui.

Corectarea rezultatului curent cu rezultatul extraordinar duce la obținerea rezultatului exercițiuiui înainte de impozitare. Acesta din urmă, la rândul său, după corectarea cu impozitul pe profit, reflectă rezultatul net al exercițiuiui, care poate fi profit net sau pierdere și care b#%l!^+a?reprezintă rezultatul definitiv obținut de întreprindere.

Rezultatul net al exercițiului are, conform unor autori, o dublă semnificație. Pe de o parte, el apare ca o confirmare globală a eficienței activității, respectiv ca un indicator care reflectă eficacitatea de care întreprinderea a dat dovadă în activitatea productivă, financiară, comercială, ținând seama de efectele evenimentelor cu caracter neobișnuit. Pe de altă parte, rezultatul exercițiuiui măsoară fluxul resurselor adiționale create de întreprindere sau a resurselor consumate de către aceasta în cursul exercițiuiui (pierderea).

Când rezultatul exercițiuiui îmbracă forma profitului, el semnalează o amplificare a acumulării, adică trebuie înțeleasă ca o posibilitate de reconstituire a capitalurilor angajate. Când rezultatul exercițiuiui exprimă o pierdere, aceasta indică faptul că resursele angajate nu pot fi decât partial reconstitute, evidențiind o diminuare a posibilității de a reproduce capitalul avansat în cursul exercițiuiui.

Rezultatul net al întreprinderii luate în studiu a avut o evoluție favorabilă în perioada analizată, realizând o creștere în valoare de 49.692.677 mii lei, aproximativ cu 74.06%. Formarea rezultatului net s-a realizat, în principal, pe seama activității de exploatare (producție și comercializare) și mai puțin pe seama activităților colaterale (financiare și excepționale).

Analiza rezultatului net al întreprinderii se bazează în mod traditional pe indicatori contabili. Gama acestor indicatori este lărgită prin utilizarea în analiză a unor indicatori care derivă din fluxurile financiare pozitive și negative, care caracterizează activitatea întreprinderii.

În categoria acestor indicatori se înscrie, pe lângă excedentul brut de exploatare, și capacitatea de autofinanțare, indicatori care pot să facă trecerea de la aspectele de ordin contabil la cele de natură financiară. Analiza sodurilor intermediare de gestiune se poate realiza și prin dinamica ratelor, calculate pe baza indicatorilor din tabloul SIG și a datelor din contul de profit și pierdere. b#%l!^+a?

O primă rată care poate fi calculată este rata marjei comerciale. Aceasta rată are rolul de a pune în evidență strategia comercială a întreprinderii.

Formula pentru această rată este următoarea :

Rmc = Marja comercială / Cifra de afaceri *100

Astfel, în anul 2013, Rmc = (1.056.240) / 583.653.421 *100 = -0.1810, iar în anul 2014 are valoarea de -0.0372 . Se constată o scădere a acestei rate de peste 50%, însoțită de o creștere a vânzărilor de 39.9%. Această evoluție evidențiază faptul că întreprinderea încearcă să-și mărească marjele, adoptând o politică cat mai avantajoasă.

O altă rată este rata valorii adăugate, care se calculează ca raport între valoarea adăugată și producția exercițiului, conform relației de mai jos

Valoarea relativ ridicată a acestei rate, cunoscută și sub denumirea de rată de integrare pe verticală pentru industrie, sugerează o poziție relativ favorabilă a întreprinderii în cadrul economiei naționale, în raport cu celelalte firme din sector. întreprinderea prezintă capacitatea de a-și finanța singură un număr cat mai mare de faze a ciclului de fabricație și are nevoie de puțini intermediari pentru realizarea produsului finit.

Rata contribuției factorului uman se calculează pentru a releva ponderea cheltuielilor de personal în valoarea adăugată. Astfel, ea va fi egală cu raportul între cheltuielile de personal și valoarea adăugată.

Rsal2013 = 115.616.543 / 251.168.489 * 100 =46.0315

Rsal2014 = 118.088.357 / 332.781.941 * 100 =35.4852

Deși factorul de remunerare a personalului nu prezintă o evoluție deosebită, rata contribuției factorului uman înregistrează o scădere. Aceasta se datorează creșterii semnificative a valorii adăugate.

Deoarece valoarea adăugată permite remunerarea personalului, pentru asigurarea unei bune cointeresări a personalului, pe viitor se recomandă o creștere mai accentuată a salariilor, care ar putea avea drept efect o majorare a productivității muncii.

Rata remunerației întreprinzătorului, după cum arată și denumirea, reflectă partea din valoarea adăugată care se cuvine acționarilor/asociaților sub forma de dividende. Se calculează ca raport între profit net, amortizări și provizioane și valoarea adăugată, cum apare în formula de mai jos :

Rrem = (Pr.net + Am + Proviz) / Valoare adăugată *100

În exercițiile prezentate, această rată are următoarele valori Rrem2013=104.709.174/251.168.489*100=41.6888 Rrgm2014= 165.332.764/ 332.781.941 *100 = 49.6820

Din analiza dinamicii acestei rate, se constată o ușoară creștere în exercițiul 2014, față de 2013. Această majorare relevă că întreprinzătorii primesc dividende, ca remunerare, în ambele exerciții financiare, dar ținându-se cont și de disponibilitățile bănești existente. b#%l!^+a?

Rata EBE măsoară nivelul rezultatului brut de exploatare, independent de politica financiară, de investiții, de incidența fiscalității și de elementele extraordinare. Ea se calculează pe baza următoarei formule

REBE = EBE / Prod exercițiului *100

În exercițiul 2013, ea prezintă valoarea de 22.0911, iar în 2014 are valoarea de 26.7119. Se observă o majorare a ratei cu aproximativ 21%, majorare care se datorează creșterii superioare a excedentului brut de exploatare (65.30%) față de creșterea producției exercițiului (32.61%).

Valoarea ridicată a ratei EBE poate să reflecte posibilitatea financiară de reînnoire a echipamentelor.

O altă rată care prezintă importanță pentru analiza economico-financiară a unei întreprinderi este rata rezultatului exploatării. Este o rată de structură care reflectă ponderea deținută de rezultatul de exploatare în veniturile de exploatare. Calculată ca raport între rezultatul de exploatare și veniturile din exploatare, această rată prezintă următoarele valori:

Rre2013= 95.579.951 / 603,623,719*100 = 15.8344

Rre2014= 162,007,920 / 801,161,248*100 = 20.2216

Se observă o creștere a acestei rate care se datorează creșterii superioare a rezultatului de exploatare față de majorarea veniturilor din exploatare.

În urma prezentării analizei performanțelor economico-financiare pe baza soldurilor intermediare de gestiune, putem să tragem următoarele concluzii:

Indicatorii de performanță financiară care fac obiectul analizei sunt selectați în strânsă corelație cu obiectivele vizate de fiecare întreprindere și în funcție de optica în care se face analiza financiar-contabilă;

Soldurile intermediare de gestiune au rolul de a oferi utilizatorilor de informații contabile, detalii asupra provenienței rezultatului exercițiului și asupra cauzelor care au generat rezultatul respectiv.

3.3 Analiza capacității de autofinanțare

Capacitatea de autofinanțare reflectă potențialul financiar degajat de activitatea rentabilă a întreprinderii, la sfârșitul exercițiului financiar, destinat să remunereze capitalurile proprii (prin dividendele datorate) și să finanțeze investițiile de expansiune și de menținere sau reînnoire (prin amortizări ca veritabilă rezervă care permite reînnoirea imobilizărilor) din exercițiile viitoare. Acest indicator se corelează cu eel de rentabilitate, deoarece el reprezintă consecința unei activități rentabile, iar prin politica de investiții, capacitatea de autofinanțare condiționează într-o mare măsură viitoarea rentabilitate a întreprinderii.

Capacitatea de autofinanțare se determină pornind de la veniturile și cheltuielile gestiunii curente susceptibile de a se transforma imediat sau la termen în fluxuri de trezorerie, b#%l!^+a?incluzându-se în cadrul acestora și fluxul generat de plata impozitului pe profit. Apare astfel ca un indicator care face trecerea de la analiza rezultatelor la analiza fluxurilor financiare.

Deosebirea dintre excedentul brut de exploatare și capacitatea de autofinanțare constă în faptul că excedentul brut de exploatare reflectă surplusul monetar potential rezultat numai din activitatea de exploatare, iar capacitatea de autofinanțare evidențiază surplusul monetar potential creat, în mod progresiv, de activitatea globală a întreprinderii (inclusiv din operațiunile cu caracter financiar și extraordinar), pe întreaga perioadă a exercițiului. Astfel, excedentul brut al exploatării reprezintă un cash-flow potential brut de exploatare, iar capacitatea de autofinanțare este echivalentă unui cash-flow potential net global.

Capacitatea de autofinanțare prezintă inconvenientul de a fi mai sensibilă decât excedentul brut de exploatare, dar în compensare, ea prezintă avantajul de a cuprinde în calcul toate elementele care generează cash-flow-ul întreprinderii. Prin limitele și avantajele pe care le prezintă, excedentul brut de exploatare și capacitatea de autofinanțare devin complementare și nu exclusive.

Capacitatea de autofinanțare este destinată finanțării întreprinderii, după prelevarea dividendelor și exprimă suma maxima pe care autofinanțarea ar putea-o atinge, în absența distribuirii dividendelor. între politica de autofinanțare și politica de repartizare a profitului există o corelație directă. Acordarea de dividende mari actionarilor are drept efect pozitiv păstrarea încrederii acestora față de întreprindere, dar micșorează posibilitățile de autofinanțare.

Prin compararea capacității de autofmanțare cu valoarea investițiilor efectuate de întreprindere, în cursul unei perioade determinate, se poate evalua aptitudinea întreprinderii de a asigura finanțarea autonomă a investițiilor. Analiza capacității de autofinanțare în raport cu datoriile financiare ale întreprinderii, permite aprecierea capacității virtuale a întreprinderii de a rambursa creditele.

Capacitatea de autofinanțare poate fi determinată prin două metode : metoda deductivă și metoda adițională (aditivă). Indiferent de procedeul prin care se determină, capacitatea de autofinanțare evidențiază surplusul monetar care ar putea rezulta din activitatea globală (de exploatare, financiară și extraordinară) a întreprinderii. Capacitatea de autofinanțare reflectă potențialul financiar de creștere economică a întreprinderii, respectiv resursa financiară generată de activitatea întreprinderii, după deducerea tuturor cheltuielilor plătibile la o anumită scadență.

Prin metoda deductivă, capacitatea de autofinanțare este calculată ca diferență între veniturile încasabile (corespunzătoare unor încasări efective sau viitoare) și cheltuieli plătibile (corespunzătoare unor plăți efective sau viitoare). Punctul de pornire este reprezentat de excedentul brut de exploatare la care se adaugă toate veniturile susceptibile de a fi încasate și se scad toate cheltuielile susceptibile de a fi plătite.

Metoda adițională sau aditivă pune în evidență elementele contabile, negeneratoare de de fluxuri monetare, antrenate de calculul capacității de autofinanțare. în procedeul adițional se pornește de la rezultatul net al exercițiului, la care se adaugă cheltuielile calculate (amortizări și provizioane) neplătibile la o anumită scadență și se scad veniturile calculate (reluări de provizioane).

Cum capacitatea de autofinanțare nu ține cont decât de operațiile de gestiune curentă, operațiile de capital vor fi excluse din calculul capacității de autofinanțare.

În decursul celor două exerciții financiare, capacitatea de autofinanțare înregistrează valori pozitive, ceea ce înseamnă că, în întreprindere, există lichidități potențiale generate de întreaga activitate, care rămân la dispoziția firrnei și care pot fi folosite pentru autofinanțare. Capacitatea de autofinanțare are o tendință de creștere, ceea ce presupune existența unei situații favorabile pentru întreprindere, deoarece societatea dispune în continuare de surse proprii alocate fmanțării. Putem afirma că existența capacității de autofinanțare este condiționată de existența rezultatului net favorabil. în exercițiul financiar 2014, capacitatea de autofinanțare s-a majorat cu 71%, în raport cu anul 2013, ca urmare a creșterii semnificative a unora din elementele sale structurale ( excedentul brut de exploatare, alte venituri din exploatare,etc).

Prin prezentarea acestei situații favorabile referitoare la capacitatea de autofinanțare, întreprinderea nu mai este nevoită să apeleze la resurse externe de finanțare.

Capacitatea de autofinanțare, după distribuirea dividendelor si repartizarea părții din profitul net pentru participarea salariaților la profit, reprezintă autofinanțarea globală. Aceasta pune în evidență aptitudinea reală a întreprinderii de a se autofinanța.

Autofinanțarea reflectă bogațiă reținută de întreprindere însăși și constituie o resursă internă destinată acoperirii nevoilor de finanțare ale exercițiului viitor. Autofinanțarea este determinată de creșterea resurselor obținute din propria activitate și care vor rămâne în mod b#%l!^+a?permanent la dispoziția întreprinderii pentru finanțarea activității viitoare.

Se poate concluziona că, în calitatea sa de indicator de performanță și de resursă inserată în tabloul fluxurilor financiare, având rolul de a face legătura între analiza rezultatelor și analiza fluxurilor financiare, capacitatea de autofinanțare este considerată noțiunea cheie pentru aprecierea rentabilității și pentru analiza dinamică a echilibrului financiar.

În ceea ce privește echilibrul financiar, analiza lui poate fi eel mai bine reflectată prin realizarea următorului tabel:

Analiza veniturilor și cheltuielilor pentru cele două perioade indică o buna funcționalitate deoarece indicele veniturilor totale este mai mare decât eel al cheltuielilor totale ( 1.35 > 1.27). În continuare, voi realiza o analiză amănunțită a categoriilor de venituri și cheltuieli.

În cazul veniturilor și cheltuielilor de exploatare, situația întreprinderii la nivelul activității principale este una normală și eficientă, respectându-se corelația de echilibru, adică indicele veniturilor de exploatare este superior indicelui cheltuielilor de exploatare.

Analiza continuă cu verifîcarea corelației de echilibru dintre veniturile și cheltuielile financiare care se respectă în cazul de față, deși, în valori absolute, se obțin pierderi financiare în ambele exerciții financiare.

în ceea ce privește corelația dintre veniturile și cheltuielile extraordinare, se remarcă că s-au înregistrat cheltuieli extraordinare doar în anul 2013, dar acestea au avut o valoare nesemnificativă.

Această situație echilibrată și desfășurarea activității de exploatare în condiții de eficiență se datorează faptului că au fost achiziționate materii prime și materiale de buna calitate și la un preț convenabil. De asemenea a existat o corelatie între productivitatea muncii și stabilirea salariilor, prin remunerarea salariaților în condiții de eficiență.

Având în vedere faptul că cea mai mare parte a veniturilor din exploatare sunt formate din cifra de afaceri, se poate aprecia că produsele firmei sunt comercializate cu succes pe piață, datorită calității lor și prețului acceptabil.

Pentru a continua cu analiza contului de profit și pierdere, ne oprim asupra realizării unui studiu privind structura diferitelor categorii de venituri și cheltuieli în totalul lor. Indicatorii utilizati sunt ponderile sau așa-numitele rate de structura.

Pentru cheltuieli, am realizat următorul tabel, care prezintă ponderile cheltuielilor de exploatare, financiare și extraordinare în totalul cheltuielilor, pentru cele două perioade analizate.

Se constată că cea mai pondere este deținută de cheltuielile de exploatare, care depășesc 95%, în cei doi ani. în exercițiul financiar 2014, are loc o ușoară diminuare a ponderii acestor cheltuieli în totalul lor.

Referitor la cheltuielile financiare, putem afirma ca acestea nu dețin o pondere mare în cadrul totalului cheltuielilor, ceea ce semnifică faptul ca întreprinderea desfășoară o activitate care nu presupune apelarea la surse externe de finanțare prea mari, cum ar fi creditele bancare, care sunt generatoare de dobânzi. În ceea ce privește structura veniturilor, se remarcă că există doar venituri de exploatare și venituri financiare. Veniturile extraordinare nu apar pe parcursul celor două exerciții financiare analizate. Ponderea celor două categorii de venituri este prezentată cu ajutorul umătorului tabel:

Se remarcă că veniturile de exploatare dețin, de asemenea, principala pondere, care depășeste 95%. Ponderea acestor venituri se diminuează în anul 2014 cu aproximativ 2 procente, reducându-se de la 99,54%, în exercițiul financiar 2013, până la 97,52% în anul 2013.

Veniturile financiare dețin o pondere redusă în ambele perioade studiate. Structura lor este destul de asemănătoare, cu mentiunea că în anul 2014, se majorează această pondere cu câteva procente.

3.4 Analiza pe baza ratelor de rentabilitate

Ratele de rentabilitate sunt indicatori utilizați pentru evidențierea caracteristicilor economice și financiare ale întreprinderilor, permițând în acest fel compararea performanțelor industriale și comerciale ale acestora. în general, ratele de rentabilitate se determină ca raport între efectele economice și financiare obținute (diferite marje de acumulare) și eforturile depuse pentru obținerea lor (activ total, capital investit, capital economic). Ratele de rentabilitate măsoară rezultatele obținute în raport cu activitatea întreprinderii (rentabilitatea comercială) și a mijloacelor economice (rentabilitatea economică) sau financiare (rentabilitatea financiară).

1) Rata rentabilității veniturilor

Rata rentabilității veniturilor caracterizează eficiența întregii activități a firmei în cursul exercițiului fînanciar. Ea se calculează ca raport între rezultatul brut al exercițiului b#%l!^+a?și veniturile totale. Tabelul de mai jos este realizat în vederea prezentării evoluției ratei de rentabilitate a veniturilor pentru cele două perioade studiate.

Se constată că rata rentabilității veniturilor crește cu 42,8 procente în anul 2014 față de 2013, creștere bazată în primul rând pe faptul că rezultatul exercițiului în anul 2014 s-a majorat substantial, mai exact aproape dublându-se, ceea ce reflectă o situație buna a întreprinderii, și că ar trebui continuat în acest sens. Cum rezultatul exercițiului se determină ca fund diferența între veniturile totale și cheltuielile totale, putem menționa că modificarea prețurilor și costurilor au avut influență puternică asupra evoluției ratei rentabilității veniturilor.

Rata rentabilității economice

Rata rentabilității economice are o accepțiune mai largă vizând, în esență, eficiența capitalului economic alocat activității productive a întreprinderii.

Rezultatul_economic

Rata rentabilității economice =

Activ_total

Rezultatul economic, excluzând elementele financiare și extraordinare, favorizează comparațiile întreprinderilor aparținând aceluiași sector de activitate.

In exprimarea rentabilității economice, la numărătorul fracției se poate utiliza fie rezultatul exploatării, fie excedentul brut de exploatare, iar la numitor activul total sau o parte a acestuia. Activul total, sau capitalul angajat, cuprinde capitalul economic, imobilizările în afara exploatării și financiare, nevoia de fond de rulment în afara exploatării și disponibilităților bănești, în timp ce capitalul investit, parte a activului economic, cuprinde doar capitalul economic și imobilizările în afara exploatării.

Capitalul economic, alocat exploatării, nu tine cont decât de imobilizările utilizate de întreprindere pentru activitatea sa de exploatare și de creșterea nevoii de fond de rulment pentru exploatare.

Rata rentabilității economice exprimă, în fapt, o anumită combinație între cei doi factori de influență: unul cantitativ exprimând marja brută de acumulare realizată asupra vânzărilor și deci politica de prețuri practicată și altul calitativ exprimând gradul de intensitate a utilizării capitalului economic, deci viteza de rotație prin cifra de afaceri.

3) Rata rentabilitatii comerciale

Rata de rentabilitate comercială (sau a CA) are rolul de a aprecia randamentul diferitelor stadii ale activității întreprinderii la formarea rezultatului, fiind determinate ca raport între rezultat și cifra de afaceri. Această rată pune în evidență strategia comercială b#%l!^+a?a întreprinderii analizate, exprimând eficiența politicii comerciale a firmei și chiar a celei de preț. Astfel, o marjă comercială redusă implică cheltuieli generale riguroase și deci recurgerea la forme de distribuire a mărfurilor care permit reducerea costurilor privind personalul și economii asupra cheltuielilor de transport, stocaj. Din contra, o marjă comercială ridicată reclamă cheltuieli generale sporite și, deci, servicii mai bune către clienți.

De asemenea, rata rentabilitatii comerciale, apreciază influența constrângerilor pieței și a politicilor de vânzare. Astfel, o creștere a ratei însoțită de o diminuare a vânzărilor semnifică faptul că întreprinderea încearcă să-și mențină marjele promovând o politică de prețuri înalte. în fine, cazul în care creșterea ratei marjei comerciale este însoțită de o creștere a cifrei de afaceri releva o situație favorabilă pentru întreprindere, respectiv punerea în vânzare de produse cu performanțe superioare sau ocuparea pe piață a unei poziții concurențiale „forte".

După cum se observă și din tabelul de mai sus, în cazul analizat, rata rentabilitatii comerciale înregistrează în anul 2007 o majorare de aproximativ 29,7%, ceea ce înseamnă o situație favorabilă pentru întreprindere.

4) Ratele de rentabilitate financiară

Rata rentabilitatii financiare are rolul de a măsura capacitatea întreprinderii de a degaja profit net prin capitalurile proprii angajate în activitatea sa, reflectând astfel scopul final al acționarilor.

Rentabilitatea financiară are rolul de a remunera acționarii fie prin acordare de dividende, fie sub forma afectării sau majorării rezervelor care reprezintă, în fapt, o creștere a averii proprietarilor, prin încorporarea în capital realizându-se astfel o creștere a valorii intrinsece a acțiunii.

Rentabilitatea financiară poate fi de mai multe tipuri, dacă tinem cont de anumite schimbari ale factorilor de influentă.

4.1) Rentabilitatea financiara netă b#%l!^+a?

Rezultatul_net_al_exercitiului

Rentabilitatea financiară netă =

Capitaluri_proprii – Profit_nerepartizat

4.2) Rentabilitatea financiara inainte de impozitare

Rezultatul_net_inainte_de_impozit

Rentabilitatea financiara inainte de impozit=

Capitaluri_proprii- Profit_nerepartizat

4.3) Randamentul capitalurilorproprii

Dividende

Randamentul capitalurilor proprii =

Capitaluri_proprii – Profit_nerepartizat

4.4) Profit pe actiune

Profitul_net_al_exercitiului

Profit pe actiune =

Numarul_de_actiuni_emise

3.5. Limitele analizei contului de profit și pierdere

În urma prezentării acestor indicatori și a interpretărilor aferente, se pretează o prezentare a dificultăților și a limitelor analizei acestei situații financiare.

Soldurile intermediare de gestiune sunt indicatori care pot fi calculați numai pe baza datelor dintr-un cont de profit și de pierdere care prezintă o clasificare a cheltuielilor după natură, ceea ce este un incovenient. De asemenea, acești indicatori sunt fiecare afectați de anumiți factori fiscali care denaturează puțin dimensiunea lor.

În ceea ce privește capacitatea de autofinanțare, ca indicator de apreciere a rentabilității, validitatea acestui indicator este discutabilă din mai multe considerente.În primul rând, capacitatea de autofinanțare este afectată de implicațiile fiscale ale politicilor de amortizare și de constituire a provizioanelor, ceea ce pune sub semnul întrebării dimensiunea acestui indicator.

Astfel, cheltuielile cu amortizarea micșorează baza de impozitare și crează b#%l!^+a?posibilitatea sporirii capacității de autofinanțare și, prin urmare, aplicarea diverselor metode de amortizare permite constituirea anuală a unui fond de amortizare diferit, care-și pune amprenta asupra fluxurilor reprezentând fiscalitatea aferentă profitului și, implicit asupra mărimii capcității de autofinanțare.În al doilea rând, acest indicator nu este integral disponibil pentru finanțarea întreprinderii, ci, așa cum arătam anterior, o parte din profit este distribuită acționarilor întreprinderii.

Privitor la satisfacerea nevoilor informaționale ale utilizatorilor în evaluarea profitabilității, contul de profit și pierdere are anumite limite. Astfel, unele cifre, chiar dacă se referă la trecut, au doar o valoare estimativă. Este cazul amortizărilor, provizioanelor și evaluării stocurilor. De asemenea, profitul în valoare absolută poate conduce utilizatorii la aprecieri înșelătoare. De exemplu, o creștere a profitului nu înseamnă, în mod automat, o schimbare favorabilă, ci trebuie văzut cui i se datorează această creștere.

Un aspect în care atât bilanțul contabil, cat și contul de profit și pierdere sunt limitate în raport cu furnizarea de informații utile, este cel al solvabilității și riscului financiar al societății. În general, pentru o societate, intrările de lichidități provin din vânzarea stocurilor și din împrumuturi, iar utilizările acestora vizează plata datoriilor față de salariați, furnizori, etc.. Contul de profit și pierdere nu furnizează un răspuns în acest sens, ci doar arată abilitatea întreprinderii de a genera lichidități pe termen lung, dar nu spun nimic despre data la care acestea au fost sau vor fi încasate/plătite. Singurul care oferă unele răspunsuri la problema solvabilității și lihidității este tabloul de trezorerie.

Contul de profit și pierdere prezintă limita de a furniza informații insuficiente, dar se poate afirma că, împreună cu celelalte situații financiare, se ajunge la o prezentare complete a tuturor informațiilor de care au nevoie utilizatorii.

Cu toate aceste limite, contul de profit și pierdere furnizează informații foarte utile.

3.6 Opinia autorului privind limitele și valențele informației financiare degajate de contul de profit și pierdere

Bogatul fond informațional al situațiilor financiare le fac recunoscute, atât pe plan național cât și mondial , ca fiind instrumentele de bază ale managementului la toate nivelele organizatorice. Referindu-se la importanța acestora P.A.Samuelson, laureat al premiului Nobel în economie precizează”este absolut indispensabil omului modern de a se iniția cât de

puțin în elementele contabilității .

Toți cei care lucrează în economie trebuie să fie în măsură să înțeleagă cele două relevee esențiale, să știe bilanțul și contul profit și pierdere”.

Contul de profit și pierdere face parte din situațiile financiare de închidere a exercițiului financiar, este un document contabil de sinteză,ce prezintă rezultatul activității întreprinderii și astfel măsoară performanțele firmei în cursul unei perioade de gestiune.

În calitate de componentă a situațiilor financiare contul de profit și pierdere prezintă un îndoit interes deoarece:

– permite determinarea rezultatului global dar și formarea unei aprecieri de ansamblu asupra performanțelor financiare ale perioadei de gestiune; b#%l!^+a?

– oferă posibilitatea unei recapitulări în întregime a elementelor de venituri și cheltuieli ce au contribuit la obținerea rezultatului dar și la identificarea factorilor(favorabili sau nefavorabili) care l-au influențat.

Veniturile constituie creșteri ale profitului înregistrate pe parcursul perioadei de gestiune sub forma de intrări sau creșteri ale activelor ori descreșteri ale datoriilor, care se concretizează în creșteri ale capitalului propriu, altele cele rezultate din contribuțiile acționarilor,iar cheltuielile constituie diminuări ale profitului înregistrat pe parcursul aceleiași perioadei sub forma de ieșiri sau scăderi ale valorii activelor ori creșteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din distribuirea acestuia către acționari. Mai mult, veniturile sunt recunoscute în contul de profit și pierdere numai atunci când a avut loc o creștere a profitului viitor aferentă creșterii unui activ sau diminuării unei datorii, modificare ce poate fi evaluată în mod credibil, iar cheltuielile sunt recunoscute în atunci când a avut loc o reducere a profitului viitor aferent diminuării unui

activ sau creșterii unei datorii, modificare ce poate fi evaluată în mod credibil.

Totodată, valoarea veniturilor din exploatare poate fi rectificată și prin eventualele ajustări ale valorii imobilizărilor corporale și necorporale cât și a valorii activelor circulante.

CAPITOLUL II

STUDIU DE CAZ AUDITAREA SITUAȚIILOR FINANCIARE PE EXEMPLUL S.C ”WIENERBERGER” S.A. SIBIU

1. Denumirea firmei: S.C. ”WIENERBERGER” S.A. SIBIU;

2. Numărul și data înregistrării la Registrul Comerțului: J-32/317-199;

3. Cod fiscal/Cod unic de înregistrare: R2462383; b#%l!^+a?

4. Forma juridică de constituire: Societate pe acțiuni. HG 139/25.02.1991;

5. Sediul social/Birouri: 550064 Sibiu, Str. Bihorului, Nr.6, Bl.8, Ap.5;

6. Punct de lucru/Secția de producție: 555600 Ocna Sibiului,Str.Fabricii, Nr.4, Județul Sibiu;

7. Tipul activității principale actuale și codul CAEN:

2861- Fabricarea produselor de tăiat și de uz casnic;

8. Tipul activității noi:

0201- Silvicultură și exploatare forestieră;

2010- Tăierea și rindeluirea lemnului, impregnarea lemnului;

2030- Fabricarea de elemente de dulgherie și tâmplărie pentru construcții;

2040- Fabricarea ambalajelor din lemn;

2051- Fabricarea altor produse din lemn;

2020- Fabricarea de produse stratificate din lemn;

3611- Producția de scaune;

3612- Producția mobilierului pentru birou și magazine;

3613- Producția mobilierului pentru bucătării;

3650- Fabricarea jocurilor si jucăriilor;

5113- Intermedieri în comerț cu material lemnos și de construcții.

9. Natura capitalului (stat, patricular, străin, mixt): Particular;

10. Capitalul social: 4.321.975 lei;

11. Asociați, acționari principali:

Tabelul 3.1 Asociații/Acționarii principali

12. Date financiare ( se vor anexa bilanțurile contabile și conturile de profit sau pierdere pe ultimii trei ani încheiați, avizate de organul fiscal teritorial).

13. Conducerea: Director General-Executiv: Barb Carmen Sorina

Director adjunct: Roșca Liviu Ion

Contabil șef: Pleșca Minerva

14. Numărul și structura personalului:

Tabelul 3.2 Numărul și structura personalului

Scurt istoric S.C ”WIENERBERGER” S.A

În anul 1923, este înregistrată la Tribunalul Sibiu sub numărul 499 din 5 septembrie 1923, Prima Fabrică Română de Cuțite și Oțelării, o firmă româno-austriacă, pe acțiuni, cu un capital integral de 12 milioane lei (1923).

Profilul de fabricație al societății, conform statutului, era de fabricarea de cuțite, tacâmuri și articole din oțel. Sediul societății era în orașul Sibiu, în Piața Unirii, nr.17, fabrica având adresa în Ocna Sibiului. La data înființării, fabrica avea 56 de muncitori, 1 inginer de producție și un contabil.

Trebuie menționat că această societate făcea parte din societatea anonimă Redtenbacher din Austria, fondată în 1851, care avea fabrici în mai multe țări europene, precum Ungaria, Iugoslavia, Italia, Spania, etc., și care era furnizorul mai multor case Regale. Datorită experienței de peste 300 de ani a firmei mamă, în scurt timp după înființare, fabrica din Ocna Sibiului a reușit să crească producția de tacâmuri și cuțite. Astfel, în anul 1933 se producea lunar 150.000 bucăți tacâmuri cositorite, 1.200 bucăți tacâmuri inoxidabile și peste 5.000 bucăți cuțite diferite și satâre, la cele mai ridicate exigențe de calitate și execuție.

În anul 1939, societatea mamă număra deja peste 220 de angajați cu o cifră de b#%l!^+a?afaceri ce depășea 42.210 lei/an, urmând ca în 1940 cifra de afaceri să depășească 110.000 lei iar numărul de angajați să scadă la 201 de salariați din care 178 de muncitori.

În septembrie 1944, ca urmare a armistițiului dintre România și URSS, fabrica este preluată de către Casa de Administrare și Supraveghere a Bunurilor Inamice (C.A.S.B.I.), întreg patrimoniu fiind administrat apoi de Administrația Bunurilor Sovietice din Republica Populară Română.

În anii 1955-1956, se extind sortimentele, realizându-se din nou tacâmuri din alpaca, producție care nu se mai realiza încă din 1939. Prima livrare la export a fabricii, după cel de-al doilea război mondial, a fost în anul 1960, în R.A. Egipt și a constat în tacâmuri inoxidabile. În anul 1962 se trece la sistematizarea și reparația capitală a întreprinderii, acum executându-se și centrala termică și instalațiile de termoficare.

În anii 1969-1970, unitatea realizează prima etapă de dezvoltare din fonduri centralizate și investiții în valoare de 35 milioane lei, determinând o creștere a valorii producției exportate la 12-15% din cifra de afaceri, exportându-se în special sortimentul de cuțite diferite în țări ca: Germania, Maroc, Tunisia, Libia, Iordania, Vietnam, etc.

La început, volumul mare din prelucrări a fost ocupat de deformările plastice la cald și de șlefuire datorită faptului că majoritatea produselor erau forjate și necesitau un volum mare de muncă, mai ales la finisare. În deceniul al 7-lea a început să se utilizeze oțelul inoxidabil mai întâi la confecționarea tacâmurilor și apoi a cuțitelor, dar ponderea cea mai mare din volumul producției fabricate o dețineau tacâmurile cositorite, producția anuală fiind de peste 30 de milioane de bucăți. Conducerea fabricii se mândrea cu faptul că anual aici se producea pentru fiecare locuitor al României, un tacâm și jumătate.

În deceniul al 8-lea s-a renunțat la producerea de tacâmuri cositorite, din cauza costului ridicat al materialelor utilizate, trecându-se la producerea de tacâmuri cromate și de tacâmuri din aluminiu. Aceste produse erau destinate anumitor categorii de utilizatori, ca de exemplu: cantine, localuri de alimentație publică, populația din Muntenia, Oltenia și Moldova care le utilizau la anumite obiceiuri religioase, etc. Tot în această perioadă se construiesc noi clădiri și se achiziționează utilaje de mare productivitate ceea ce determină o creștere a volumului producției și o restructurare tehnologică a întreprinderii, astfel că schimbările majore care au avut loc în deceniul al 8-lea au marcat întreaga activitate a întreprinderii până în zilele noastre.

După decembrie 1989, istoria întreprinderii este marcată de convulsiile sociale care apar în mod inevitabil în perioada de tranziție la economia de piață. Această perioadă este caracterizată de: conflicte colective de muncă, reducerea volumului de producție ca urmare a scăderii vânzărilor, reduceri periodice de personal, volum mic de investiții datorat lipsei de resurse financiare, lipsa de omogenitate a echipei de conducere, lipsa unei strategii coerente bazate pe legile economiei de piață, etc.

Începând cu anul 1995 încep să apară primele semne ale unei practici manageriale adevărate, acordându-se mai multă atenție pieții și investițiilor în producție. Se efectuează studii pe diverse probleme și se caută surse de finanțare pentru punerea în practică a unui proiect de restructurare tehnologică.

În perioada 1995-1997 s-a modernizat tehnologia de polizare a tacâmurilor și cuțitelor asamblate, prin achiziționarea unor utilaje de vibronetezire din Italia.Investiția a fost efectuată cu sprijinul unui credit rambursabil din creșterea dividendelor cuvenite Fondului Proprietății de Stat (aproximativ 300 milioane lei). Această investiție a condus la îmbunătățirea calității produselor, la reducerea costurilor de fabricație, dar și la o reducere masivă de personal. b#%l!^+a?

La sfârșitul anului 2001 și începutul anului 2002, firma a mai adăugat la zestrea companiei și un atelier de lemn. Construit pe baza fostului compartiment de confecționat mânere pentru cuțitele de bucătărie, atelierul a fost dotat cu utilaje noi cum sunt circulare de formatizat, mașini de șlefuit cu bandă, mașini de frezat, strung de lemn precum și sisteme de exhaustare.

La sfârșitul anului 2002, atelierul Lemn a mai adăugat o hală complet renovată, în care există un circular de tivit și o mașină de tăiat multilamă, recondiționate prin forțe proprii, precum și o mașină de prelucrat pe patru fețe și două prese pentru confecționat panouri, achiziționate de la terți, la care se adaugă și o instalație de exhaustare de mare capacitate executată în regie proprie.

În anul 2004, firma a extins activitatea de prelucrare a lemnului prin achiziția de lemn rotund și obținerea din acesta a cherestelei necesare produselor din lemn pentru bucătărie. Astfel, au fost achiziționate un circular panglică orizontală, un uscător performant în vid, precum și circulare de tivit și de retezat.

Prin eforturi proprii, a fost amenajat spațiul aferent acestor utilaje, prin dezafectarea unei hale existente, repararea acoperișului, pereților, ferestrelor și căilor de transport și depozitare.

În prezent, firma distribuie o gamă largă de articole din inox și lemn pentru menaj, dorind în viitor, extinderea capacităților de producție și depozitare a lemnului, datorită creșterii importante a cererii pe piață atât a produselor proprii cât și celor destinate construcțiilor.

Principalele produse realizate și piețele de desfacere

În prezent, ”WIENERBERGER” produce:

tacâmuri inoxidabile: linguri, furculițe, lingurițe, cuțite pentru meniu și desert, polonice pentru supă și desert, furculițe prăjitură, palete tort, lingurițe pentru iaurt, înghețată, limonadă, etc.;

cuțite inox pentru: zarzavat, bucătărie, pâine, carne, măcelari, cu mâner din plastic și lemn;

pungi alimentare din HDPE de 1 și 2 kg.;

saci menajeri din HDPE de 20, 35 și 60l.;

produse din lemn pentru bucătărie;

Produsele din lemn pentru bucătărie cuprinde modelele descrise în tabelul următor.

Tabelul nr.3.3 Produse din lemn pentru bucătărie

Aceste produse sunt conforme din punct de vedere al materialului, calității și dimensiunilor standardului intern STI 1/2004.

De asemenea, firma comercializează și cherestea de molid, fag sau stejar, precum și bușteni de fag și bușteni fasonați de molid.

În ceea ce privește piața de desfacere a produselor ”WIENERBERGER”, aceasta o constituie întreaga țară. În prezent, este imposibil ca în România să existe o gopodărie care să nu aibă cel puțin un produs ”WIENERBERGER”. Acest lucru se datorează în mare parte tradiției firmei (89 de ani), cât și cotei de piață pe care firma o deține (aproximativ 60%). Produsele ”WIENERBERGER” sunt foarte cunoscute și apreciate datorită calității lor și se adresează atât pieței de consum, cât și celei industriale.

Astfel:

1. pentru piața industrială produce:

cuțite diferite pentru carmengerii, fabricile producătoare de porțelan, covoare;

tacâmuri pentru fast-food-uri, cantine, restaurante;

saci menajeri și pungi alimentare pentru hoteluri și restaurante.

2. pentru piața de consum:

tacâmuri ce se pretează spălării manuale sau în mașina de spălat, într-un sortiment complet;

cuțite diferite cu mâner din plastic și lemn;

pungi alimentare și saci menajeri.

Pentru segmente diferite de piață, ”WIENERBERGER” a dezvoltat produse speciale, segmentarea fiind făcută în funcție de veniturile consumatorilor. b#%l!^+a?

Astfel:

pentru clienții cu venituri mici și pentru firmele la care rata de înlocuire a tacâmurilor este mare (cantine, fast-food-uri, etc.), ”WIENERBERGER” produce două modele de tacâmuri ieftine: model 113 și 91;

pentru piața medie, ”WIENERBERGER” a dezvoltat produse din tablă 18/0, cu finisare a muchiilor bună, luciu mediu, produse din lemn pentru bucătărie din fag, carpen sau molid;

pentru piața consumatorilor cu venituri mari sau a firmelor sofisticate, ”WIENERBERGER” realizează tacâmuri cu designuri speciale, din tablă 18/10 și luciu oglindă.

Aceste piețe sunt accesate prin clienții existenți, canalele de distribuție fiind:

directe: în cazul clienților industriali, care cumpără direct de la firmă;

producător- detailist- consumator: în cazul rețelelor, magazinelor;

producător- engrosist- detailist- consumator: în cazul micilor comercianți.

În ultimii ani s-a remarcat o reorientare a consumatorilor individuali din

direcția magazinelor mici spre supermarketuri, unde pot achiziționa o varietate mare de produse cu un efort mic. Din acest motiv, firma a depus eforturi mari pentru a semna contracte cu marile rețele deja aflate în țară și pentru a contacta imediat rețelele care își anunță intrarea pe piața românească.

Totodată, se remarcă o tendință de orientare spre designuri mai simple și spre produse care se pot spăla în mașinile de spălat vase. Pentru a întâmpina aceste tendințe, firma a dezvoltat produse cu designuri simple și a crescut ponderea producției de tacâmuri din tablă 18/10.

În privința celorlalte produse de bucătărie, se observă o orientare tot mai vizibilă spre utilizarea materialelor naturale. Din acest motiv, lemnul natural este tot mai utilizat în producerea suporților pentru prosoape, a lingurilor, cuierelor. Ținând cont de această tendință, firma a decis extinderea gamei de produse din lemn iar experiența ultimilor ani a demonstrat că aceste produse au un real succes, toate rețelele de magazine dorind aceste produse.

Principalii furnizori de materii prime (pe tipuri de materii prime cu specificarea ponderii în totalul cheltuielilor cu materialul aprovizionat)

Tabelul 3.4 Principalii furnizori de materii prime

Principalii clienți actuali interni și/sau externi,pe grupe de produse/servicii

Tabelul 3.5 Principalii clienți

În ceea ce privește produsele din lemn pentru bucătărie, acestea se adresează în general persoanelor fizice din țară și din străinătate. În țară ponderea cea mai mare din vânzări o ocupă rețelele: Metro, Penny XXL, Carfour, Kaufland, Cora și Interex. Clienții acestora sunt în general persoane cu venituri medii și mari pentru Metro, Carfour, Interex, Kaufland și cu venituri scăzute în cazul Penny XXL, Mini Max, iar pentru aceste doua tipuri de clienți, firma a dezvoltat produse specifice.

Pentru cheresteaua de molid, fag sau stejar există în prezent o cerere foarte mare în țări, precum Turcia, China, Țările Arabe, Japonia, etc. Această cherestea este folosită de către fabricile de mobilă din țările respective sau în construcții.

În cazul buștenilor de molid, cel mai mare achizitor de buștean fasonat de molid este firma Holz Industrie din Sebeș Alba, care exploatează din buștean parchete, însă nu reușește să ajungă la cantitatea necesară, așa încât achiziționează buștean de la numeroase firme din țară.

Deșeul lemnos , la rândul lui, este achiziționat de către:

Direcția Silvică de la care se cumpără lemnul pe picior în vederea comercializării lui către populație sau firme;

populație, pentru încălzit locuințe în zonele în care nu există gaz metan;

firme producătoare de PAL melaminat și PDF. În acest caz, cel mai mare producător de PAL este Frati Sebeș (actual Kronospan), care are organizat un sofisticat sistem de achiziții, întins în întreaga țară, punând de asemenea la dispoziția firmelor ce produc deșeu lemnos containere speciale.

Principalii concurenți actuali, pe grupe de produse

a. pentru tacâmuri:

S.C. INOX S.A., București, producător de tacâmuri;

S.C. INOX RIV S.A., importator din Italia;

diverse firme care importă din China.

b. pentru cuțite de bucătărie:

firme importatoare din China, etc.

c. pentru produsele din lemn pentru bucătărie:

NIRAJ ACE Brad Covasna, care produce cantități foarte mici de cutii de pâine, doguri și linguri din lemn. Firma lucrează numai pentru export și vinde în țară numai produsele declasate;

NORIS Oradea, produce numai linguri din lemn exclusiv pentru clienți din Germania. Produsele declasate și de calitatea a doua sunt vândute în țară sau în Ungaria;

PERIND Oradea, produce doguri din lemn de dimensiuni mici, cozi de mătură, cutii de pâine, gărdulețe din lemn, mese de gradină;

În rest sunt producători individuali, în special din zona Covasna, care dețin în b#%l!^+a?atelierele de acasă câte un utilaj. Nu dețin personal angajat și de cele mai multe ori lucrează cu materii prime, după modele și pentru Niraj Ace Brad.

d. pentru buștean fasonat de molid:

în județul Sibiu sunt multe firme care au ca obiect de activitate exploatarea forestieră. Acestea sunt în general mici și nu au putere financiară mare, lucru care îi împiedică să participe la licitațiile mari de parchete. Firme concurente sunt: TEIUL, ODRA, etc.

e. pentru buștean de fag: cel mai mare concurent în Sibiu este IPL Tălmaciu.

f. pentru cherestea:

în România există multe firme care produc cherestea de diverse esențe.

competitori sunt: ODRA, NIRAJ ACE Brad, TEIUL, etc.

Analiza SWOT

Tabelul nr.3.6 Analiza SWOT

Analiza principalilor indicatori economico-financiari conform directivei a IV-a
BILANȚ PRESCURTAT

Tabelul nr. 3.7

Fondul de rulment al întreprinderii

Fondul de rulment financiar

FRF = (Active circulante + Cheltuieli în avans) –

(Datorii pe termen scurt + Venituri în avans)

1. La începutul anului: b#%l!^+a? b#%l!^+a?

FRF= ( 2.030.692+246.392) – ( 2.442.083+465.451) = – 630.450 lei;

2. La sfârșitul anului:

FRF=(3.424.460+248.954)–(3.789.417+446.654)= – 562.657 lei;

Fond de rulment propriu

FRP = Capitaluri proprii – Active imobilizate nete

1. La începutul anului:

FRP = 1.011.102 – 1.788.736 = – 777.634 lei

2. La sfârșitul anului:

FRP = 1.083.571 – 1.718.352 = – 634.781 lei;

Fond de rulment împrumutat

FRI = FRF – FRP

1. La începutul anului:

FRP = (- 630.450 ) – (- 777.634) = 147.184 lei;

2. La sfârșitul anului:

FRP = (- 562.657 ) – (-634.781 ) =72.124 lei;

Fond de rulment financiar

FRF = (Total active – Datorii curente) – Active imobilizate = F – A

1. La începutul anului:

FRF = 1.623.737 – 1.788.736 = – 164.999 lei

2. La sfârșitul anului:

FRF = 1.602.349 – 1.718.352 = – 116.003 lei

Tabelul nr. 3.8

Analiza datelor din tabelul nr. 3.8 conduce la următoarele concluzii:

Fondul de rulment negativ, dar în crestere reflectă o evoluție nesigură a marjei de securitate a întreprinderii.

Cresterea fondului de rulment este consecința unor decalaje între ritmurile de creștere a elementelor luate în calculul fondului de rulment financiar și atestă existența unui echilibru financiar precar pe termen lung și pe termen scurt.

Având în vedere că pentru aprecierea nivelului fondului de rulment teoria economică recomandă analiza în corelație cu specificul sectorului de activitate și că pentru întreprinderile industriale fără probleme specifice legate de stocuri, cum este cazul întreprinderii analizate, care se încadrează în termene de producție normale, se apreciază că fondul de rulment normal reprezintă 10% din cifra de afaceri sau 20% din activul circulant.

Se constată existența unui fond de rulment propriu negativ dar în crestere, și respectiv, un fond de rulment străin în scădere însă pozitiv, aspect care exprimă faptul că echilibrul financiar este asigurat în foarte mică măsură din capitaluri proprii, reflectând totodată b#%l!^+a?un grad de autonomie financiară foarte scăzut.

Necesarul de fond de rulment al întreprinderii ( NFR)

NFR = (Active circulante + Cheltuieli în avans – Casa și conturi la bănci) –

(Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de timp de 1 an + Credite bancare + Venituri în avans)

1. La începutul anului:

NFR = (2.030.692 + 246.392 – 236.086) – (2.442.083 + 0 + 465.451)

= – 866.536 lei;

2. La sfârșitul anului:

NFR = (3.424.460+248.954– 2.080.906) – (3.789.417 + 0 + 446.654)

= – 2.643.563 lei; b#%l!^+a?

Tabelul 3.9

Concluzia care se desprinde din tabelul nr. 3.9 este următoarea:

Necesarul de fond de rulment negativ și în scădere se datorează creșterii mai rapide a datoriilor și cheltuielilor în avans față de activele circulante și disponibilităților bănești.

Auditul conturilor de creanțe

În procesul activității economico-financiară a oricărei întreprinderi apare necesitatea efectuării decontărilor cu cumpărătorii, furnizorii, bugetul, personalul, etc. Deoarece momentul achitării datoriilor nu coincide, de obicei, cu momentul apariției acestora (la livrarea și procurarea mărfurilor, prestarea serviciilor, beneficierea de servicii etc.), întreprinderea b#%l!^+a?generează creanțe comerciale.

Deci, creanțele comerciale reprezintă acea parte a creanțelor care apare în cazul cînd momentul transmiterii către cumpărător a drepturilor de proprietate asupra mărfurilor, produselor și altor active livrate, precum și cel al prestării de servicii nu coincide cu momentul achitării acestora.

Livrarea produselor, prestarea serviciilor și executarea lucrărilor, în urma cărora apar creanțele comerciale, se efectuează în baza următoarelor documente:

Factură fiscală;

Act de îndeplinire a lucrărilor;

Procesul-verbal de recepție a lucrărilor executate;

Factură de expediție;

Dispoziție de încasare;

Pentru generalizarea informației privind existența, formarea și achitarea creanțelor comerciale pot fi utilizate următoarele conturi sintetice din grupa 22 “Creanțe pe termen scurt”:

221 „Creanțe pe termen scurt aferent facturilor comerciale”;

222 „Corecții la creanțe dubioase”;

223 „Creanțe pe termen scurt ale părților legale”;

224 „Avansuri pe termen scurt acordate”.

Contul 221 „Creanțe pe termen scurt aferent facturilor comerciale” este un cont de activ.

În debitul contului se reflectă formarea creanțelor pe termen scurt aferente facturilor comerciale, iar în credit se reflectă achitarea lor. Soldul acestui cont este debitor și reprezintă suma creanțelor pe termen scurt la finele perioadei de gestiune.

La contul 221 „Creanțe pe termen scurt aferent facturilor comerciale” pot fi deschise b#%l!^+a?următoarele subconturi :

2211 „Facturi de primit din țară”

2212 „Facturi de primit din străinătate”

2213 „Cambii primite”

Evidența analitică a creanțelor pe termen scurt aferente facturilor comerciale se ține pe b#%l!^+a?fiecare debitor, pe termen de formare și de achitare.

Creanțele comerciale se reflectă în contabilitate ținînd cont de formele de achitare posibile:

Contra mijloacelor bănești;

Pe seama avnsurilor primite.

Prin schimb de active;

Prin cambiile emise de cumpărător;

La S.C. ”WIENERBERGER” S.A. SIBIU creanțele comerciale se achită numai pe seama avansurilor primite și contra mijloacelor bănești.

Achitarea creanțelor contra mijloacelor bănești. La achitarea creanțelor comerciale contra mijloacelor bănești la S.C. ”WIENERBERGER” S.A. SIBIU pentru luna decembrie 2014 s-au obținut următoarele sume și s-au întocmit următoarele formule contabile:

1. Se reflectă datoria cumpărătorilor (clienților) pentru mărfurile vîndute, serviciile prestate și lucrările executate la prețuri de livrare în baza documentelor de plată (fără TVA):

Dt 221”Creanțe pe termen scurt aferente facturilor comerciale”- 4 300 631,01 lei

Ct 611”Venituri din vânzări” – 4 300 631,01 lei

2. Se reflectară suma TVA aferentă mărfurilor vîndute, serviciilor prestate și lucrărilor executate:

Dt 221”Creanțe pe termen scurt aferente facturilor comerciale” -860 126,29 lei

Ct 534 “Datorii privind decontările cu bugetul” -860 126,29 lei

3. Se reflectă încasarea mijloacelor bănești în numerar pentru achitarea creanțelor pe termen scurt aferente facturilor comerciale:

Dt 241”Casa” -110 141,65 lei

Ct 221 ”Creanțe pe temren scurt aferente facturilor comerciale” -110 141,65 lei

4. Se reflectă încasarea mijloacelor bănești prin virament pentru achitarea creanțelor pe termen scurt aferente facturilor comerciale:

Dt 242”Conturi curente în valută națională” -4 663 535,47 lei

Ct 221 “Creanțe pe termen scurt aferente facturilor comerciale”-4 663 535,47 lei

Achitarea creanțelor pe seama avansurilor primate. În cazul stingerii creanțelor comerciale pe seama avansurilor primite pentru luna decembrie 2014 la întreprinderea analizată se înregistrează următoarele sume și formule contabile:

1. Se reflectă anularea creanțelor pe seama avansurilor primite:

Dt 523 “Avansuri pe termen scurt primite” -1 289 910,33 lei

Ct 221 “Creanțe pe termen scurt aferente facturilor

comerciale” -1 289 910,33 lei

La S.C. ”WIENERBERGER” S.A. SIBIU pentru luna decembrie al anului 2014 nu s-a înregistrat achitarea creanțelor comerciale pe seama cambiilor emise de cumpărător și prin schimb de active. b#%l!^+a?

Pentru a prezenta modul de reflectare în contabilitate a creanțelor comerciale, ținînd cont de formele de achitare care nu s-au înregistrat la întreprindere, vom utiliza următoarele exemple convenționale:

Achitarea creanțelor comerciale prin cambiile emise de cumpărător:

Cambia reprezintă un angajament înscris de plată a banilor la o dată anumită. Plata constă, de obicei, din nominalul cambiei și dobîndă. Cambiile sunt emise pentru vînzarea rapidă a mărfurilor și serviciilor și pentru remiterea creanțelor comerciale.

Exemplul 1.

În luna decembrie 2014 întreprinderea „Aldine” a livrat marfă întreprinderii „S.C. ”WIENERBERGER” S.A. SIBIU în valoare de 230 000 lei (fără TVA). Suma TVA aferentă livrării constituie 46000 lei [(230 000 * 20% ) :100.] Întreprinderea Aldine acceptă o cambie emisă de cumpărător cu scadență peste 5 luni și o dobîndă anuală de 15%. În acest caz dobânda aferentă cambiei va constitui 14 250 lei:

se calculează valoarea mărfii cu suma TVA: 230 000 + 46 000 = 276 000 lei;

se calculează valoarea dobîndei anuale: 276 000 * 15% = 41 400 lei;

se calculează valoarea dobîndei lunare: 41 400 : 12 = 3 450 lei;

se calculează valoarea dobîndei pentru 5 luni: 3 450 * 5 = 14 250 lei.

În baza datelor obținute se întocmesc următoarele formule contabile:

Se reflectă acceptarea cambiei de către vânzător:

Dt 221 „Creanțe pe termen scurt aferente facturilor comerciale”,

subcontul 2213 ”Cambii primite” -230 000 lei

Ct 611 “Venituri din vînzări” -230 000 lei

Se reflectă valoarea TVA aferent cambiei acceptate:

Dt 221 “Creanțe pe termen scurt aferente facturilor comerciale” -46 000 lei

Ct 534 “Datorii privind decontările cu bugetul” -46 000 lei

3. Se reflectă dobînda calculată aferentă cambiei:

Dt 221 “Creanțe pe termen scurt aferente facturilor comerciale”,

subcontul 2213 ”Cambii primite” -14 250 lei

Ct 515 “Venituri anticipate curente” -14 250 lei b#%l!^+a?

4. Se reflectă dobînda aferentă perioadei de gestiune curentă:

Dt 515 “Venituri anticipate curente” -3 450 lei

Ct 621 “Venituri din activitatea de investiții” -3 450 lei

Achitarea creanțelor prin schimb de active: Pentru a reflecta în contabilitate modul de achitare a creanțelor prin schimb de active vom utiliza exemplu 2.

Exemplul 2.

În luna decembrie 2014 întreprinderea „Aldine” a livrat marfă întreprinderii „WIENERBERGER” în valoare de 200 000 lei (fără TVA). Suma TVA aferentă livrării constituie 40000 lei [(200 000 * 20% ) :100]. Pentru produsele livrate întreprinderea „Aldine” a primit în schimb materiale în valoare de 235 000 lei, inclusiv TVA. Suma TVA aferent materialelor intrate este de 39 167 lei (235 000 : 6.) Diferența de 5 000 lei (240 000 -235 000) întreprinderea „WIENERBERGER” o achită prin mijloace bănești prin virament.

În baza datelor obținute se întocmesc următoarele formule contabile:

1. Se reflectă datoria cumpărătorului pentru mărfurile livrate:

Dt 221 „Creanțe pe termen scurt aferente facturilor comerciale” -200 000 lei

Ct 611 „Venituri din vînzări” -200 000 lei

2. Reflectarea sumei TVA aferent mărfurilor vândute:

Dt 221 „Creanțe pe termen scurt aferente facturilor comerciale” -40 000 lei

Ct 534 „Datorii privind decontările cu bugetul” -40 000 lei

3. Se reflectă valoarea materialelor intrate în schimbul mărfurilor vândute:

Dt 211 “Materiale” -195 833 lei

Ct 521 „Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale” -195 833 lei

4. Se reflectă suma TVA aferent materialelor intrate:

Dt 534 „Datorii privind decontările cu bugetul” -39 167 lei b#%l!^+a?

Ct 521 „Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale” -39 167 lei

5. Se reflectă anularea creanțelor și datoriilor provenite din schimbul de active:

Dt 521 „Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale” -235 000 lei

Ct 221 „Creanțe pe termen scurt aferente facturilor comerciale” -235 000 lei

6. Se reflectă suma creanțelor achiate contra mijloacelor bănești:

Dt 242 „Conturi curente în valută străină” -5 000 lei

Ct 221 „Creanțe pe termen scurt aferente facturilor comerciale” -5 000 lei

De asemenea creanțele pot fi achitate în valută străină, în acest caz pot apărea diferențe de curs valutar. La întreprinderea analizată pentru luna decembrie 2014 nu s-a înregistrat achitarea creanțelor comerciale în valută străină.

Contul de profit și pieredre conform IAS 1

Tabel nr. 3.10 Bilanț contabil

Tabel nr. 3.11 Contul de profit sau pierdere

Modelul de cont de profit și pierdere în prima etapă de reformă a sistemului contabil românesc

Tabel nr. 3.12 Contul de profit sau pierdere 2014

Modelul de cont de profit și pierdere în a doua etapă de reformă a sistemului românesc

Tabel nr. 3.13 Contul de profit sau pierdere 2014

Concluzii

Contul de profit și pierdere face parte din situațiile financiare de sinteză, care măsoară performanțele activității unei firme în cursul unei perioade date și este principalul  document folosit pentru reflectarea performanțelor financiare deoarece furnizează informațiile necesare, pe de-o parte, evaluării performanțelor, iar pe de altă parte, determinării riscului fluxurilor de numerar.

Pe baza informațiilor reflectate de contul de profit și pierdere se realizează o analiză a performanțelor întreprinderii, se calculează o varietate de indicatori,  fie într-un anumit  moment în timp, urmând apoi interpretarea lor prin comparații, fie în timp, dar corelați cu anumite procedee statistice.

Pentru a evalua modificările potențiale ale resurselor economice pe care entitatea le va putea controla în viitor și pentru a formula raționamente despre eficiența cu care entitatea poate utiliza noi resurse, sunt importante informațiile despre variabilitatea performantelor unei entități, în special despre profitabilitatea acesteia.

Putem afirma astfel că opțiunea pentru studiul contului de profit și pierdere este justificată de complexitatea și semnificația acestui subiect în analiza performanței unei entități.

Din aspectele mai sus prezentate se desprinde ideea potrivit căreia în timp ce prezentarea elementelor extraordinare în contul de profit și pierdere din România reprezintă un avantaj pentru efectuarea de previziuni ale profiturilor estimate a fi obținute, nici limitele nu trebuie omise, în sensul că în țara noastră atât entitățile mari cât și cele mici și mijlocii sunt obligate să întocmească un cont de profit și pierdere în format listă, care clasifică cheltuielile după natura lor, dar de altfel, reglementarea națională nu interzice întocmirea și a unui cont de profit și pierdere cu clasificarea cheltuielilor după destinație, motiv pentru care, societățile cotate nu vor evita acest lucru.

Decizia finală a entităților privind alegerea între metoda destinației cheltuielilor și metoda naturii acestora depinde de factori istorici, de cei aferenți sectorului economic, respectiv de natura entității, iar aceasta va trebui să rețină prezentarea cea mai relevantă și cea mai fiabilă, varianta care prezintă cel mai fidel performanța, IFRS chiar încurajând acest aspect.

Bibliografie

1. P. Brezeanu, “Gestiunea financiară a întreprinderii”, Ed. ASE, București, 2001;

2. Bunea Ștefan, “Teza de doctorat”, București;

3. N.Feleagă, ,, Îmblanzirea junglei contabilității-concept și normalizare în contabilitate”, Editura Economică 1996;

4. Feleagă N., "Politici și opțiuni contabile", Editura Economică, 2002;

5. N.Feleagă, „Tratat de contabilitate financiară”, vol. 1, București, Editura Economică;

6. Malciu L., "Contabilitate creativă" , Editura Economică, 1999, București;

7. Mihaela Minu, “Contabilitatea ca instrument de putere”, Editura Economică, 2002;

8. Mihai Ristea, “Contabilitate Financiară”, Editura Universitară, București, 2005;

9. I. Stancu, „Finanțe, teoria piețelor financiare, finațelor întreprinderilor, analiză și gestiune financiară”, Ed. Economică, București, 1996;

10. G. Vintilă, „Gestiunea financiară a întreprinderii”, Ed. Didactică și Pedagogică, București;

11. Ministerul Finanțelor Publice, Ordinul nr. 94/2001 pentru aprobarea reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internationale de Contabilitate – publicat în Monitorul Oficial nr. b#%l!^+a?85/20 februarie 2001, completat prin Ordinul 75/2003 privind completarea OMFP nr. 94/2001 pentru aprobarea reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internationale de Contabilitate – publicat în Monitorul Oficial nr. 395/06.06.2003 și modificat de Ordinul nr. 1827/2003 privind modifwarea și completarea unor reglementări în domeniul contabilității – publicat în Monitorul Oficial nr. 53/22.01.2004.

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

Bibliografie

1. P. Brezeanu, “Gestiunea financiară a întreprinderii”, Ed. ASE, București, 2001;

2. Bunea Ștefan, “Teza de doctorat”, București;

3. N.Feleagă, ,, Îmblanzirea junglei contabilității-concept și normalizare în contabilitate”, Editura Economică 1996;

4. Feleagă N., "Politici și opțiuni contabile", Editura Economică, 2002;

5. N.Feleagă, „Tratat de contabilitate financiară”, vol. 1, București, Editura Economică;

6. Malciu L., "Contabilitate creativă" , Editura Economică, 1999, București;

7. Mihaela Minu, “Contabilitatea ca instrument de putere”, Editura Economică, 2002;

8. Mihai Ristea, “Contabilitate Financiară”, Editura Universitară, București, 2005;

9. I. Stancu, „Finanțe, teoria piețelor financiare, finațelor întreprinderilor, analiză și gestiune financiară”, Ed. Economică, București, 1996;

10. G. Vintilă, „Gestiunea financiară a întreprinderii”, Ed. Didactică și Pedagogică, București;

11. Ministerul Finanțelor Publice, Ordinul nr. 94/2001 pentru aprobarea reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internationale de Contabilitate – publicat în Monitorul Oficial nr. b#%l!^+a?85/20 februarie 2001, completat prin Ordinul 75/2003 privind completarea OMFP nr. 94/2001 pentru aprobarea reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Standardele Internationale de Contabilitate – publicat în Monitorul Oficial nr. 395/06.06.2003 și modificat de Ordinul nr. 1827/2003 privind modifwarea și completarea unor reglementări în domeniul contabilității – publicat în Monitorul Oficial nr. 53/22.01.2004.

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

=== Ϲuрrіnѕ ===

Cuprins

Introducere……………………………………………………………………………………………………….3

CAPITOLUL I

?

ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE. DEFINIȚIE. ISTORIC. MODELE……………………………………………………………………….5

1. Contul de profit si pierdere. Noțiuni generale. Structură………………………………………….5

2. Repere istorice privind contul de profit și pierdere…………………………………………………5

2.1. Modelul de cont de profit și pierdere conform Directivei a IV –a………………………….5
2.2. Modelul de cont de profit și pierdere conform IAS 1……………………………………………7
2.3. Modelul de cont de profit și pierdere în prima etapă de reformă a sistemului contabil românesc (1991 – 1999) ……………………………………………………………………………………….11
2.4. Modelul de cont de profit și pierdere în a doua etapă de reformă a sistemului românesc(2000 – prezent) …………………………………………………………………………………….13 3. Dimensiuni ale analizei performanței financiare ale întreprinderii………………………….17

3.1. Dificultați în analiza performanței financiare ale întreprinderii………………………….17

3.2. Analiza soldurilor intermediare de gestiune……………………………………………………..19
3.3. Analiza capacitații de autofinanțare……………………………………………………………….26

3.4. Analiza pe baza ratelor de rentabilitate…………………………………………………………..30

3.5. Limitele analizei contului de profit și pierdere………………………………………………….33

3.6 Opinia autorului privind limitele și valențele informației financiare degajate de contul de profit și pierdere…………………………………………………………………………………….34

b#%l!^+a?

CAPITOLUL II

STUDIU DE CAZ AUDITAREA SITUAȚIILOR FINANCIARE PE EXEMPLUL S.C ”WIENERBERGER” S.A. SIBIU…………………………………………………………………36

Concluzii……………………………………………………………………………………………………………54

Bibliografie………………………………………………………………………………………………………..55