Control Financiar Vs. Evaziune Fiscala

Control financiar vs. evaziune fiscală

CUPRINS

Argument

Capitolul I. Aspecte de natură conceptuală privind controlul financiar

1.1 Conceptul de control financiar în literatura de specialitate din Romania

1.2 Conceptul de control financiar în literature de specialitate străină

Capitlul II. Aspecte de natură conceptuală privind evaziunea fiscal

2.1 Conceptul de evaziune fiscală

2.2 Forme ale evaziunii fiscale

2.3 Evaziunea fiscală din România

2.4 Modalități de prevenire și combatere a evaziunii fiscale

Capitolul III. Proceduri de control fiscal pentru combaterea evaziunii fiscal

3.1 Proceduri și metode de control fiscal

3.2 Reglementările adoptate în vederea combaterii evaziunii fiscale

Capitolul IV. Constatări ale organului de control fiscal în legătură cu evaziunea fiscal

4.1 Constatări privind fapta de evaziune fiscal

4.2 Cauze ale evaziunii fiscale

Capitolul V. Studiu de caz privind controlul fiscal la SC. CRIDUS CONSTRUCT SRL

Concluzii și propuneri

Bibliografie

Introducere

Motivele care m-au determinat să aleg „Control financiar vs. evaziunea fiscală” ca temă pentru lucrarea de licență au pornit de la dorința de a cunoaște, dezbate problemele unei activități economice, unei țări și nu numai în legatură cu folosirea unei metode eficiente de control și până la prevenirea respectiv combaterea fenomenului de evaziune fiscală.

Lucrarea de licență este structurată în cinci capitole, fiind precedată de mai multe opinii ale conceptului de control financiar și se încheie cu concluzii și propuneri în ce măsură controlul financiar este o pârghie pentru combaterea evaziunii fiscale.

Scopul acestei lucrări este de a prezenta gradul în care control financiar reprezintă un mijloc de prevenire a faptelor ilegale cu scopul de a releva abaterile, cum o evaziunea fiscală este sursă de finanțare pentru organizațiile infracțioanale din România, prezentarea și discutarea normelor legislative în vigoare, necesitatea implicării Guvernului și înțelegerea cât mai corectă a fenomenului evazionist.

Am început prin a studia, enumera, compara conceptul de control financiar atât din literatura de specialitate autohtonă cât și din cea străină. Având în vedere că obiectul controlului financiar constă în examinarea modului în care se realizează sau s-a realizat programul fixat anticipat și a modului în care se respectă principiile stabilite, cu scopul de a releva erorile, abaterile, lipsurile, deficiențele pentru a le remedia și evita în viitor am continuat, în cadrul aceluiași capitol cu reglementările naționale, respectiv cu cele din legislația Acquis-ul comunitar în domeniul controlului financiar pentru a face o paralelă între chestiunile interne și cele internaționale.

În capitolul următor m-am decis asupra prezentării conceptului de evaziune fiscală, alături de formele ei, legală respectiv frauduloasă, prezentarea fenomenului evazionist la nivel național și anumite măsuri, modalități ce trebuie luate pentru a preveni și combate această stare care produce probleme în plan macroeconomic. Desigur că efectele evaziunii fiscale se repercutează direct asupra veniturilor fiscale și cheltuielilor bugetare, asupra concurenței, generează nemulțumire, inechități și tensiuni sociale.

Analiza pe care am avut-o în vedere in cadrul lucrării a fost orientată în mai multe direcții. Următoarele două capitole (III și IV) conțin explicarea procedurilor de control fiscal cu reglementările adoptate pentru combaterea evaziunii fiscale, respectiv descriese și evaluate constatările organelor de control în legătură cu evaziunea fiscală dar și cu cauzele care au dus la săvârșirea de abateri. Voi prezenta câteva constatări din perioada 2014-2015 în care grupări infracționale se ocupau cu evaziune fiscală.

Iar în ceea ce privește analiza studiului de caz am ales să o tratez pe o altă latură și anume cea a controlului fiscal fiind vorba despre inspecția fiscală la SC. CRIDUS CONSTRUCT SRL.

Capitolul I

Aspecte de natură conceptuală privind controlul financiar

Conceptul de control financiar în literatura de specialitate din România

Conducerea oricărei activități are în general în vedere să-și atingă scopurile propuse, pentru aceasta este nevoie ca pe parcursul derulării proceselor acestea să fie verificate, supravegheate și coordonate astfel încât atingerea obiectivelor să fie sigură. Verificarea, supravegherea și coordonarea poartă denumirea de control.

Termenul "control" îl datorăm expresiei "contra rolus" care înseamnă verificarea actului original după duplicatul care se încredințează în acest scop unei alte persoane.

În Dicționarul Explicativ al Limbii Române controlul este definit ca verificare permanentă sau periodică a unei activități, a unei situații etc., pentru a urmări mersul ei și pentru a lua măsuri de îmbunătățire.

În literatura de specialitate se afirmă că procesul de conducere are printre funcțiile sale și pe aceea de control. Există mai multe opinii în legătură cu acest concept de “control financiar” dezvoltat din perspectiva specialiștilor autohtoni și anume:

1). Cunoașterea situației patrimoniului, a capacității acestuia de a genera profit, a solvenței comerciale ori de faliment în care se pot afla agenții economici, la un moment dat, este asigurată cu ajutorul atât contabilității reale, operative și științific organizate cât și al controlului financiar, organizat și exercitat în mod exigent și competent. În acest context controlul este la nivel micro și macro, o funcție eficientă și necesară a conducerii. Controlul este o funcție a conducerii care asigură cunoașterea și perfecționarea modului de gestionare a patrimoniului și de orientarea, organizare și desfășurare a activității de producție și desfacere.

2). Instrument al politicii financiare a statului, controlul financiar reprezintă un mijloc de prevenire a faptelor ilegale, de identificare a deficiențelor și de stabilire a măsurilor necesare pentru restabilirea legalității. Scopul controlului este de a releva abaterile, lipsurile, deficiențele pentru a le remedia și a le evita, pe viitor.

3). La început, prin controlul unei organizații s-a înțeles un „control-sancțiune”, fiind o formă de control care are sarcina de a verifica adecvarea unei norme prestabilite la rezultatul unei acțiuni (H.Fayol, 1918).

Mai târziu, o dată cu extinderea standardizării producției și muncii, controlul a evoluat în sensul unui „control bugetar”, trecând de la rolul de a supraveghea a posteriori producția, la acela de instrument al politicii previzionale a întreprinderii.

Mutațiile din mediul de afaceri contemporan (complexitatea sporită a organizațiilor, apariția de noi forme de concurență, globalizarea și dereglementarea crescândă a piețelor, schimbarea rapidă a tehnologiilor etc.) au dus la redefinirea noțiunii de control al organizației, în sensul că acesta reprezintă o acțiune prin care se urmărește dominarea sau măcar influențarea unui sistem.

4). “În epoca modernă, controlul dobândește o însemnătate deosebită, fiind exercitat în virtutea dreptului inalienabil al societății de a-și apăra interesele sale generale, fundamentale.

Prin intermediul controlului, societatea "își manifestă exigențele ei, omologând numai acele activități și practici economice sau de altă natură care sunt în concordanță cu normele generale de comportament social, cu obiectivele și programele sale prioritare fie numai acele rezultate care îndreptățesc eforturile depuse. Controlul asigură cunoașterea temeinică și detaliată a realităților economico-sociale, dar nu se poate limita la atât. El trebuie să facă judecăți de valoare sau de conformitate, interpretând stările de lucruri sau realitățile constatate printr-o raportare continuă a acestora la obiectivele de atins, normele fixate anticipat sau regulile de desfășurare prestabilite.

În felul acesta, controlul face posibilă determinarea abaterilor înregistrate, stabilind semnificația și implicațiile lor, cauzele care le-au generat și măsurile ce se impun pentru evitarea repetării lor în viitor. Din cele de mai sus desprindem concluzia că activitatea de control presupune cel puțin trei elemente esențiale: cunoaștere, constatare, comparare, respectiv cunoașterea stărilor de lucruri ideale, constatarea realităților practice și compararea (confruntarea) acestora.”

5). “Controlul financiar, ca o componentă a controlului economic, are ca obiectiv cunoașterea de către stat a modului cum sunt administrate mijloacele materiale și financiare de către societățile comerciale publice, modul de realizare și cheltuire a banului public, asigurarea echilibrului financiar, realizarea eficienței economico-financiare, dezvoltarea economiei naționale, înfăptuirea produsului social. (Dan Drosu Șaguna).”

6). În sens restrâns controlul înseamnă o acțiune de supraveghere sau verificare în direcția voită.

7). Din punct de vedere conceptual, controlul financiar reprezintă verificarea modului de îndeplinire a programelor stabilite, a erorilor, abaterilor, lipsurilor, deficiențelor din activitatea economico-financiară.

În condițiile economiei de piață, controlul, ca formă de cunoaștere are în vedere:

Interesele agenților economici bazate pe profit;

Interesele terților agenți economici

Interesele statului.

Prin control, conducerea își asigură informarea dinamică, reală, ceea ce determină concluzii de valoare și decizii de calitate. Realizarea controlului se face prin persoane care trebuie să dispună de anumite calități care-i individualizează față de specialiștii din domeniul respectiv. Unui bun controlor îi sunt necesare și alte însușiri, pe lângă buna pregătire profesională și anume: fler; o fină și pătrunzătoare observație; putere de analiză și sinteză; discernământ; o anumită răutate convergentă scopului controlului fără a afecta personalității celui controlat; oportunitate în luarea deciziilor; deschiderea spre nou.

Controlul se prezintă sub diferite forme, care sunt determinate de domeniul în care se exercită, de sfera de cuprindere a sectorului ce va fi luat în analiză și de obiectivele specifice ale acestuia, cum sunt : controlul economic, controlul financiar, controlul calității produselor, controlul sanitar, controlul juridic și altele, dar toate au un singur scop, acela al determinării stării unor fenomene, procese sau activități la un moment dat, față de un sistem determinat de criterii .

Primele forme ale controlului financiar pe teritoriul țării noastre au apărut odată cu finanțele publice, care la rândul lor au apărut ca urmare a primelor state feudale românești și din necesitatea efectuării unor cheltuieli publice pentru toată comunitatea.

8). “În concepția Partidului Comunist Român, controlul constituie o latură importantă, o activitate atotcuprinzătoare și cu funcții multiple în ansamblul conducerii generale a societății. „Activitatea generală de control în societatea noastră reprezintă o latură importantă a perfecționării continue a conducerii operei de construcție socialistă, o formă de cunoaștere temeinică a problemelor dezvoltării economic-sociale, de perfecționare a activității și, totodată de participare democratic la conducerea statului, a maselor largi populare. Caracterul larg democratic al controlului constituie o trăsătură specific a acestuia în societatea noastră, decurgând din însăși structura politică a societății socialiste multilateral dezvoltate.

Potrivit concepției partidului nostru, controlul trebuie exercitat pretutindeni, în toate sectoarele și domeniile, neputând exista niciun fel de “zone închise” controlului oamenilor muncii. Orice activitate sau persoană este supusă controlului, exercitarea acestuia neputând fi considerată ca o manifestare a neîncrederii în activitatea diferielor sectoare.

Control nu înseamnă numai a inspecta, a inventaria neajunsurile, a întocmi rapoarte și informări, ci, mai presus de acestea, controlul trebuie să contribuie la soluționarea problemelor, la bunul mers al activității economice și sociale. Aceasta presupune prezența controlorului în mod nemijlocit in unitățile economico-sociale, în mijlocul oamenilor muncii.”

Dacă activitatea de control se desfășoară în legătură cu activitatea financiară el, poate fi denumit control financiar. Nu poate fi denumit astfel dacă el se exercită asupra sau în legătură cu alte tipuri de activități cum ar fi: activități tehnice-control ethnic, activități de verificare a calității unor produese-control al calității, etc.

9). Sintetizând, conceptual de control financiar poate fi definit astfel:

-Activitate de verificare, supraveghere, interpretare a valabilității unor operații financiare și documente primare, evidențe tehnico-operative și contabile.

-Analiza permanentă sau periodică a unei activități sau situații financiare pentru a urmări mersul ei și pentru a lua măsuri de îmbunătățire și de eliminare a abaterilor.

-Formă de control a activității economico-sociale din punct de vedere financiar.

-Modalitatea de realizare în practică a funcției de control a finanțelor, având ca sferă de cuprindere relațiile de natură bănească ce apar în procesul mobilizării de venituri și redistribuirii de resurse din sectorul public și privat.

10). Privit la modul general, controlul este acțiunea de stabilire a exactității operațiunilor materiale care se efectuează anticipat executării acestora, concomitent sau la scurt interval de la desfășurarea operațiunilor.

11). Controlul unei organizații este definit ca „un proces care înainte de o acțiune orientează, în cursul desfășurării acțiunii ajustează și, odată acțiunea realizată, evaluează rezultatele sale pentru a trage învățăminte utile”(Boisselier, 1999).

12) Controlul este acțiunea de stabilire a exactității operațiunilor materiale, care se efectuează anticipat executării acestora, concomitent sau la scurt interval de la desfășurarea operațiunilor.

Acesta constă în a verifica dacă totul a fost efectuat în conformitate cu programul fixat, după ordinile date și principiile stabilite. De asemenea, poate fi considerată o acțiune de control, supravegherea sistematică și continuă a unei activități.

13). „Menționăm de asemenea că practica a dovedit că necesitatea controlului prezintă un caracter obiectiv, întrucât nici o activitate nu se poate desfășura cu randament scontat dacă lipsește controlul care contribuie la:

1. Îmbunătățirea disciplinei muncii în toate domeniile de activitate;

2. Instaurarea unui climat de ordine și disciplină în gospodărirea mijloacelor materiale și bănești;

3. Respectarea și aplicarea fermă și intransigentă a legislației țării de către toți membrii societății indiferent de locul pe care îl ocupă;

4. Organizarea și conducerea științifică a întregii activități social economice pe baza coordonatelor stabilite la elaborarea programelor de dezvoltare;

5. Buna desfășurare a procesului de transformare a deciziei în acțiune și a acțiunii în rezultate mai eficiente. ”

14) “În opinia generală a specialiștilor, controlul reprezintă activitatea specific umană de verificare și analiză permanentă, periodică sau inopinată a unor procese, fenomene, operații, informații rezultate dintr-un domeniu sau sector oarecare, în scopul preîntâmpinării și lichidării eventualelor abateri și neajunsuri.

În acest context, controlul face posibilă determinarea abaterilor înregitrate, stabilind semnificația și implicațiile lor, cauzele care le-au generat și măsurile ce impun pentru evitarea repetării lor în viitor.

Controlul financiar acționează in sfera relațiilor financiare, fiscale și de credit, urmărind, în principal, aspecte legate de constituirea și utilizarea fondurilor la toate nivelurile economiei naționale, în condiții de asigurare a unei eficiențe maxime.

Principala caracteristică a controlului, ca de altfel a actului managerial în general, este prevederea, caracterul sau preventiv. În orice strategie managerial trebuie să se prevadă și modalitatea de control a respectării drumului ales, iar în strategia de control trebuie să se prevadă formele, metodele și mijloacele de control prin care se asigură acest deziderat.

Așa cum arată unul dintre specialiștii cei mai autorizați în domeniu, controlul trebuie să se comporte și să aibă caracterul activității unui turn de control în aviație. Care fixează (prin prevedere, organizare, coordonare, comandă și control) coordonatele de zbor, iar dacă avionul le respectă, piloții nici nu simt că în spatele lor se află turnul de control, dacă se abat de la coordinate, intervenția turnului este prompt, fermă și salvatoare.”

In concluzie, controlul financiar reprezintă o formă complexă de control, care constă în acțiunea de verificare, atât din exterior, cât și din interior, a activităților desfășurate de instituțiile publice și alți participanți la viața economico-financiară cu privire la formarea, repartizarea, administrarea și utilizarea resurselor financiare publice și în îndrumarea și corectarea acțiunilor diverselor structuri, în vederea asigurării legalității acestora. Activitatea de control financiar este realizată de organe competente ale statului, cu atribuții conferite de lege în acest sens.

Conceptul de control financiar din perspectiva reglementărilor naționale

Sistemul de control financiar, conform legislației române, este alcătuit din elemente ca:

– controlul financiar public intern;

– controlul extern al Curții de Conturi;

Potrivit Strategiei Dezvoltării Controlului Financiar Public Intern în România, anexa nr.1 „Definiții si concepte”, conceptul de control financiar public intern (CFPI) reprezintă „ansamblul controlului financiar executat, intern, de către o organizație guvernamentală sau de către organizațiile sale delegate, în scopul asigurării că managementul financiar si controlul instituțiilor ce folosesc fonduri publice (inclusiv fonduri externe) sunt în concordanță cu legislația, prevederile bugetar si principiile unui management financiar sănătos”.

Controlul financiar public intern cuprinde:

– auditul intern;

– controlul financiar preventiv;

– controlul financiar public intern asupra fondurilor europene;

– controlul bugetelor locale;

– controlul fiscal.

În mediul controlului financiar din România identificăm două tipuri de audit intern:

– auditul public intern constituit la nivelul entităților publice;

– auditul intern al entităților private.

Auditul public intern este definit, ca fiind o activitate funcțional-independentă si obiectivă, care dă asigurări si consiliere conducerii pentru buna administrare a veniturilor si cheltuielilor publice, perfecționând activitățile entității publice și ajutând entitatea publică să își îndeplinească obiectivele Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern reglementează trei categorii de organisme ce au ca atribuții coordonarea si supravegherea activității de audit public intern:

– Comitetul pentru Audit Public Intern (CAPI);

– Unitatea Centrală pentru Armonizarea Auditului Public Intern (UCAAPI);

– compartimente de audit public intern constituite la nivelul entităților publice.

Potrivit cadrului normativ existent, controlul financiar preventiv reprezintă o activitate independentă, organizată în cadrul entităților publice, constând în verificarea sistematică a proiectelor de operațiuni care presupun decizii financiare si/sau patrimoniale. Control financiar preventiv este activitatea prin care se verificã legalitatea si regularitatea operatiunilor efectuate pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, inainte de aprobarea acestora.

Controlul financiar preventiv se exercită prin viză și prin refuz de viză. Se organizează și se efectuează sub două forme:

– controlul financiar preventiv propriu

– controlul financiar preventiv delegat.

Controlul financiar public intern asupra fondurilor comunitare se realizează prin punerea la nivelul entităților publice care derulează fonduri comunitare (Fondul Național de Preaderare, Oficiul de Plăți si Contractare PHARE, precum si agențiile de management si implementare organizate la nivelul ministerelor si companiilor naționale), a următoarelor forme:

– controlul financiar preventiv propriu, exercitat asupra tuturor proiectelor de operațiuni financiare privind angajamentele si ordonanțările de credite;

– controlul financiar preventiv delegat, exercitat asupra proiectelor de operațiuni financiare privind angajamentele si ordonanțările de plată peste un anumit plafon valoric, stabilite pe baza analizei riscului;

– controlul intern de bază;

– auditul public intern.

Modalitățile de exercitare a controlului financiar public intern asupra bugetelor locale sunt stabilite prin OUG nr. 45/2003 privind finanțele publice locale.

Controlul fiscal se realizează prin intermediul organismelor specializate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice (Agenția Națională de Administrare Fiscală-ANAF). Acesta vizează îndeplinirea obligațiilor financiare față de bugetele publice de către toți agenții economici, sinceritatea declarațiilor contribuabililor și exactitatea și realitatea înregistrărilor financiar-contabile.

Control financiar de gestiune – formă a controlului financiar care se exercită în cadrul operatorilor economici privind gestionarea patrimoniului propriu și a bunurilor din patrimoniul public și privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale aflate în administrare, în concesiune ori închiriere;

Controlul financiar public extern al Curții de Conturi

Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, administrare și întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, fiind autoritatea publică a statului care efectuează auditul extern în sectorul public. Curtea de Conturi funcționează pe lângă Parlamentul României și își desfășoară activitatea în mod independent, în conformitate cu dispozițiile Constituției și a Legii sale de organizare și funcționare nr. 94/1992 cu modificări si completări ulterioare.

Controlul resurselor proprii ale UE

Controlul resurselor proprii ale UE este efectuat prin Autoritatea Națională a Vămilor și Ministerul Finanțelor Publice.

Autoritatea Națională a Vămilor realizează controlul mărfurilor, vehiculelor și persoanelor în punctele vamale la graniță și din teritoriu, în vederea calculării și încasării sumelor datorate cu titlul de drepturi vamale și a altor venituri publice conexe (accize, TVA).

Conceptul de control financiar în literatura de specialitate străină

În continuare am prezentat diverse concepte de control, pe care le întâlnim în literatura de specialitate străină.

Conceptul de control

Înainte de a intra într-o analiză detaliată referitoare la diverse standarde și definiții ar putea fi interesant de prezentat originea istorică a termenului „control”.

Încă din anul 1285 regăsim referințe istorice cu privire la conceptul de control, moment în care regele Eduard al II-lea al Angliei a decis ca funcționarii „care vor fi găsiți cu nereguli în conturi vor fi trimiși la închisoare pe baza mărturiei auditorilor”. O altă mențiune a termenului poate fi întâlnită în anul 1300 când s-a prevăzut că înregistrările contabile ale șambelanilor de la Primăria Londrei trebuie să fie controlate de un comitet format din: „șase oameni de încredere aleși în prezența întregii comunități.

Primele definiții ale controlului, în sensul științific al termenului, sunt formulate de către Henry Fayol în anul 1916: „Controlul consistă în a vedea că totul se desfășoară în concordanță cu planul care a fost adoptat cu ordinele care au fost date și cu principiile stabilite. Obiectivul controlului este de a scoate în evidență greșelile în așa fel încât să poată să fie rectificate și să se prevină reapariția acestora. ”

Mai mult decât atât, Edward Brech, consultant managerial britanic și autor al teoriei managementului, definește controlul ca fiind „compararea performanței curente a organizației cu standardele predeterminate, conținute în planuri, cu scopul de a asigura un progres adecvat și o performanță satisfăcătoare.

„Controlul este punerea în aplicare a unui mod de decizie și utilizarea feedback-ului, astfel încât obiectivele să fie obținute în mod optim. Această definiție a controlului este cuprinzătoare și flexibilă. Ea se referă la implementarea cu succes a unui curs de acțiune predeterminat de un model de decizie, dar este de asemenea în cauză cu feedback-ul care ar putea fie să modifice planurile de viitor având în vedere modelul, fie să modifice eventualul model de decizie sau să schimbe metoda de predicție care oferă date pentru modelul de decizie.”

Conform unui alt teoretician al managementului, Theo Haimann, „controlul este procesul de verificare care constă în stabilirea dacă planurile sunt respecte sau nu, dacă se fac sau nu progrese corespunzătare către obiectivele și scopurile organizaționale, și dacă se acționează în acest sens. Este necesar să se corecteze orice abatere.”

„Controlul se referă la analiza a posteriori a activităților, a modurilor operatorii și a rezultatelor unui organism permițându-i acestuia să se asigure asupra faptului că acestea sunt conforme cu obiectivele stabilite inițial, bugetele planificate, legile și normele aplicabile. Scopul acestor analize este de a scoate la iveală, la intervale regulate de timp, deficiențele de performanță care ar putea necesita măsuri corective.”

Tannenbaum (1964) susține ideea conform căreia „controlul este procesul în care o persoană (sau un grup de persoane) determină ceea ce o persoană sau un grup de persoane vor face.”

Horngren (1972) introduce o nouă idee referitoare la control care „este în esență punerea în aplicare a unei decizii. Procesul decizional constă sau nu într-o fază de planificare, care implică colectarea datelor istorice, și de predicție a viitoarelor costuri și beneficii așteptate, urmată de o fază a controlului care implică punerea în aplicare a rezultatelor și a feedback-ului.”

Din totalitatea definițiilor enumerate anterior putem observa că există o legătură strânsă între planificare și control. Planificarea este procesul prin care se stabilesc obiectivele organizației și metodele necesare atingerii obiectivelor, iar controlul este un proces care măsoară și direcționează performanța actuală spre obiectivele planificate ale organizației.

„Majoritatea autorilor descriu procesul de control ca implicând printre altele și luarea deciziilor, în timp ce procesul decizional este, de asemenea, în mod clar esența procesului de planificare.”

„Controlul dă o formă legală scopurilor contabile la fel ca raporturile financiare care asigură un feedback prin rezultatele comparate cu planurile sau ideile și prin sublinierea diferențelor.”

Sociologul american Arnold Tannenbaum, a rezumat abordarea modernistă a controlului atunci când a afirmat că:

„Organizarea necesită, impune control. O organizare socială este o înlănțuire ordonată de interacțiuni umane individuale. Procesele de control ajută la circumscrierea comportamentelor caracteristice și la menținerea acestora în conformitate cu planul rațional al organizării.

Organizațiile necesită, într-adevăr, o anumită conformitate, ca și o anumită integrare a diverselor sale activități. Este sarcina funcției de control de a le face conforme cu exigențele organizaționale și astfel de a atinge obiectivele finale pe care și le-a stabilit organizația. Coordonarea și ordinea create, plecând de la diferite interese și susceptibile de a difuza comportamente ale membrilor, sunt fără îndoială o funcție de control”.

Conceptul de sistem de control

„Sistemul de control poate fi definit ca o serie de proceduri proiectate și stabilite pentru verificare, înregistrare, reglementare, supraveghere, certificare și (dacă este necesar) restrângere (limitare); accesul la un bun, resursă sau sistem.”

„Variabilele de control dintr-un sistem financiar de control au fost identificate cu variabilele contabile, cum ar fi venitul net. Acest lucru reflectă, probabil, faptele empirice, deoarece în practică majoritatea măsurilor financiare sunt într-adevăr măsuri bazate pe contabilitate.

Cu toate acestea, conceptual, este nevoie de o definire mai largă. Măsurile financiare sunt măsuri exprimate în valută și nu neapărat măsuri bazate pe contabilitate. Valoarea contabilă nu este o măsură a contabilului, dar la nivel conceptual este o variabilă cu un potențial excelent de control. Costurile de oportunitate nu se găsesc într-un sistem de contabilitate, dar servesc drept măsuri de control ideale.

Un sistem de control financiar este o traducere a sistemului de control de reguli, proceduri și planuri în dolar determinând variabilele (împreună, desigur, cu persoanele implicate și cu procesul de creare și menținere a acestuia) . Mai formal, un sistem de control financiar este o cartografiere a sistemului de control în dolar ce determină variabile. ”

Conceptul de control bugetar

Controlul bugetar poate fi definit astfel:

– „un sistem de control al gestiunii în care veniturile și cheltuielile reale sunt comparate cu veniturile și cheltuielile planificate, astfel încât să se poată vedea dacă planurile sunt respectate și dacă aceste planuri trebuie modificate pentru a aduce un profit.”

– „o metodă de control a bugetului unei unități prin compararea evidențelor cu regularitate privind ideea de câți bani se câștigă, se pierd și de câți mai este nevoie, iar apoi efectuarea de modificări la buget dacă este necesar. Este important să se dezvolte tehnici de control bugetar în cadrul companiei pentru a se identifica în mod clar cum se poate face profit.”

– „un sistem de gestionare a unei afaceri prin aplicarea unei valori financiare pentru fiecare activitate prognozată. Performanța reală (actuală) este ulterior comparată cu estimările.”

Conceptul de control financiar

O definiție relevantă a conceptului de control financiar o regăsim în cadrul publicației Chron, controlul financiar se regăsește printre instrumentele pe care un manager le utilizează pentru a satisface anumite aspecte ale rolului său, urmărind progresul și evaluând rezultatele. Controlul financiar reprezintă unul dintre cele mai importante elemente în măsurarea obiectivă a performanțelor organizației, fie ea publică sau privată. Controlul financiar, analizează aceste obiective precum și măsura în care acestea au fost atinse.

Potrivit foștilor membri ai Curții de Conturi a Uniunii Europene, Patrick Everard și Diane Welter, controlul financiar se referă, în general, la aspectele financiare ale controlului de gestiune și ale controlului intern (privind procedurile administrative, gestiunea în general și bugetul). Acest tip de control se poate exersa a priori (anterior înregistrării cheltuielii) sau a posteriori (după înregistrarea cheltuielii).

Controlul și managementul financiar reprezintă un sistem comprehensiv de control intern pus în aplicare sub responsabilitatea utilizatorilor principali ai bugetului, care prin metode de management al riscului, asigură cu rezonabilitate faptul că bugetul precum și celelalte resurse ale entității vor fi utilizate într-o manieră etică, regulată, economică, eficace și eficientă îndreptată spre atingerea obiectivelor. Acest lucru semnifică faptul că resursele financiare ale întreprinderii vor fi folosite în conformitate cu legile și reglementările aplicabile, minimizând riscul apariției pierderilor, abuzurilor și distrugerilor activelelor și resurselor.

În termeni mai simpli, controlul și managementul financiar, pot fi definite ca un sistem care direcționează și controlează efectele financiare ale operațiilor bugetare determinând atingerea obiectivelor stabilite.

Conceptul de control fiscal

Controlul fiscal cuprinde “ansamblul activităților care au ca scop verificarea realității declarațiilor, precum și verificarea corectitudinii și exactității îndeplinirii, conform legii, a obligațiilor fiscale de către contribuabili.”

Controlului fiscal sunt supuse persoanele fizice și juridice, române și străine, asociațiile fără personalitate juridică, cărora, le revin obligații fiscale.

Controlul fiscal este o politică economică în care guvernul evită în mod deliberat cheltuielile deficitare. Pentru a exercita controlul fiscal, un guvern nu cheltuie mai mult decât câștigă în același timp, prin taxe sau prin vânzarea activelor. Scopul este de a evita necesitatea de împrumut și acele plăți ale dobânzilor viitoare.

Adoptarea deliberată a unei politici de control fiscal este efectivă pentru luarea unei poziții într-o dezbatere politică și economică majoră dacă guvernele ar trebui să se împrumute pentru a finanța cheltuielile publice. Este posibil, însă, ca un guvern să cheltuie mai mult decât câștigă, împrumutând bani prin măsuri cum ar fi emiterea de obligațiuni.

Evaluarea unor astfel de politici pot fi dificil din punct de vedere economic. Acest lucru se datorează faptului că unele elemente ale cheltuielilor guvernamentale și veniturile variază în funcție de ciclurile economice, fără o schimbare în politica economică. Principalele exemple sunt impozitele și cheltuielile sociale.

Acest lucru înseamnă că, în timpul unei recesiuni, un guvern care funcționează o politică de control economic pot prezenta în continuare un deficit bugetar. Pentru a permite o comparație echitabilă, unii economiști încearcă să adapteze măsurile de cheltuieli și venituri a ține cont de ciclurile economice.

Reglementări cu privire la controlul financiar

Acquis-ul comunitar în domeniul controlului financiar

Capitolul 28 al acquis-ului comunitar, denumit „control financiar” grupează actele juridice existente la nivelul UE și care vizează controlul financiar. Caracteristica principală este aceea că include puține acte normative cu caracter general și obligatoriu. Majoritatea actelor obligatorii existente reglementează funcționarea organismelor specializate în exercitarea controlului financiar, procedurile de efectuare a controlului financiar, actele juridice în care se consemnează rezultatele acestuia (rapoartele emise de către organismele specializate) și efectele juridice ale acestora.

Forța juridică a rapoartelor de control financiar este redusă, acestea conținând doar recomandări pentru statele membre și/sau instituțiile UE.

Actele normative din cadrul acquis-ului comunitar referitoare la controlul financiar presupun și reglementează următoarele elemente ale sistemului de control financiar:

– formele controlului financiar;

– obiectul controlului financiar (activități și domenii de exercitare);

– modalitățile prin care sunt protejate interesele UE în materie.

Cele mai importante reglementari cu caracter obligatoriu în materie sunt cuprinse în:

• articolele 246-248 ale Tratatului instituind CE (versiunea consolidată, publicată în Jurnalul Oficial nr. C 325, 24 decembrie 2002) – care face referire la necesitatea instituirii unui control asupra conturilor CE și menționează Curtea de Conturi a CE;

• Regulamentul Comisiei (CE, Euratom) nr.1605/2002 din 25 iunie 2002 privind Regulamentul Financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene, completat de Regulamentul Comisiei (CE, Euratom) nr.2342/2002 din 23 decembrie 2002 stabilind reguli detaliate pentru implementarea Regulamentului nr.1605/2002 al Consiliului (CE, Euratom) privind Regulamentul Financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene

• Regulamentul Comisiei (CE, Euratom) nr. 2343/2002 din 23 decembrie 2002 privind cadrul de reglementare financiară pentru organismele la care se referă art. 185 din Regulamentul nr. 1605/2002 al Consiliului (CE, Euratom) privind Regulamentul Financiar Cadru aplicabil bugetului general al Comunităților Europene.

Regulamentul Comisiei (CE, Euratom) nr.1605/2002 din 25 iunie 2002 instituind Regulamentul Financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene, precizează că în privința activităților și programelor desfășurate de instituțiile europene sau cu finanțarea din partea UE, se poate realiza atât o activitate de control intern (ex ante – CFIP și ex post – audit intern), cât și un audit extern ulterior, realizat de o instituție independentă specializată.

Potrivit acquis-ului comunitar, controlul financiar îmbracă următoarele forme:

– controlul financiar intern ce se exercită prin următoarele mijloace:

controlul financiar public intern (CFPI);

auditul intern;

– auditul extern.

Controlul intern reprezintă elementul central al controlului financiar și se compune din controlul financiar exercitat de structurile de control interne din cadrul entităților publice (autorități publice ale administrației centrale și locale), inclusiv sistemele și procedurile de aprobare a priorii (ex ante) și audit intern (a posteriori sau ex post).
Controlul financiar public intern constă în ansamblul activităților de verificare a îndeplinirii condițiilor formale și legale pentru ca fondurile alocate unei instituții publice să poată fi efectiv cheltuite.

Auditul intern constă în efectuarea de verificări și analize ale sistemului propriu de control financiar public intern, în scopul evaluării gradului în care acesta asigură îndeplinirea obiectivelor instituției publice și utilizarea resurselor financiare în mod eficace și eficient pentru a prezenta managementului entității publice rezultatele, constatărilor realizate, eventuale nereguli și a propune măsuri pentru corectarea abaterilor și îmbunătățirea rezultatelor. Regulamentul nr.1605/25.06.2002 al Consiliului UE, cu privire la Regulamentul Financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene reglementează în art.85-87 noțiunea de auditor intern.

Auditul extern pentru instituțiile comunitare (Parlament, Consiliu și Comisie) este realizat de către Curtea de Conturi a Comunităților Europene. Principalul izvor juridic în materia auditului extern îl reprezintă articolele 246-248 ale Tratatului CE și Regulamentul nr. 1605 al Consiliului din 25 iunie 2002 asupra Regulamentului Financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene, cu modificările și completările ulterioare. Art. 246 al Tratatului CE prevede că organismul responsabil cu controlul conturilor este Curtea de Conturi, și art. 247, așa cum a fost modificat prin Tratatul de la Nisa, presupune că în alcătuirea Curții de Conturi intră câte un reprezentant al fiecărui stat membru.

Obiectul controlului financiar așa cum sunt ele prevăzute în cadrul acquis-ului comunitar:

• Resursele proprii ale UE: Instituțiile UE, care realizează colectarea și controlul resurselor proprii ale UE trebuie să asigure o executare corectă a sarcinilor lor, prin controale fiscale periodice și o administrare vamală eficientă.

• Finanțările acordate de UE – Controlul finanțărilor acordate de Uniunea Europeană este reglementat prin același Regulament nr.1605/2002 al Comisiei (CE, Euratom) din 25 iunie 2002 privind Regulamentul Financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene, completat de Regulamentul Comisiei (CE, Euratom) nr.2342/2002 din 23 decembrie 2002. Actul normativ cuprinde în cadrul Titlului VI – „Finanțări”, un capitol referitor la plata și controlul finanțărilor acordate de UE.

• Protejarea intereselor UE – Prevenirea fraudei Articolul 280 al Tratatului instituind CE, cere statelor membre să ia măsuri pentru combaterea fraudei care afectează interesele financiare ale UE, la fel cu cele luate pentru combaterea fraudei care aduce atingere propriilor resurse financiare.

Controlul financiar în cadrul diferitelor state

Sistemele de control financiar public diferă de la o țară la alta ca urmare a faptului că a fost nevoie ca acestea să se încadreze în sistemul general de guvernanță stabilit de fiecare dintre organismele constituționale – guvern, parlament și instituția supremă de control – dar și în aranjamentele privitoare la răspundere care există între aceste organisme.

De asemenea, în urma unei succiente analize, termenul de control intern nu este înțeles în toate țările în același mod. În timp ce în unele țări există instituții specializate de control public intern independente de cele controlate, în alte țări responsabilitatea controlului intern este dată entităților administrative în cauză.

Nevoia de stabilire a controlului intern, de a raporta în privința acestuia și de a aplica o abordare de gestionare a riscurilor poate fi formulată distinct în legi și reglementări sau poate decurge dintr-o bază legală existentă.

În cadrul Statelor Membre ale Uniunii Europene, se regăsesc două modalități principale de a descrie controlul intern. Acesta poate fi descris ca fiind întregul sistem de control al administrației publice și suma tuturor instituțiilor care participă la exercitarea controlului fondurilor publice (intern în acest sens este înțeles ca intern executivului, opus noțiunii de control extern, care se exercită de către instituția supremă de audit și parlament).

Țările care descriu astfel controlul public intern au, însă, și organisme specifice de control cum ar fi în Spania Intervención General de la Administración del Estado (IGAE) sau în Luxemburg Inspection Generale des Finances, care sunt independente de autoritățile și entitățile pe care le controlează sub aspectul managementului economic și financiar.

În cele ce urmeză am prezentat controlul public intern și organismle specifice de control în țări ca Spania și Franța.

Sistemul controlului financiar al Spaniei

Decentralizarea politică și administrativă către autoritățile teritoriale în Spania (comunităile autonome și autoritățile locale) a condus la un proces de transferuri și la o redimensionare a diferitelor niveluri de putere politică și administrativă, lucru care necesită un sistem bine închegat de controale și coordonare și cooperare în rândul tuturor entităților ce fac parte din sectorul public spaniol, înelese în sens larg.

Acest proces de transferuri în zona controalelor a fost însoțit de o înlocuire a unei forme unice de control intern efectuat de IGAE cu un model bazat pe mai multe organisme I sisteme de control ce funcionează independent, dar se află sub autoritatea administraiei din care fac parte. IGAE împarte responsabilitățile pentru controalele activităților economice și financiare cu Oficiile Generale de Control și Audit ale comunităților autonome și cu Oficiile Generale de Control și Audit ale autorităților locale, fiecare dintre acestea acționând în cadrul propriei zone delimitate de competență și arii teritoriale alocate.

Cadrul controalelor în Spania este caracterizat așadar de faptul că în cele trei administraii teritoriale controalele externe și interne sunt efectuate de organisme separate și cu scopul de a se stabili o coordonare între ele și stat, creându-se astfel, ca regulă generală, un cadru bugetar, contabil și de control similar celui al statului. Toate cele de mai sus necesită introducerea unor mecanisme de coordonare în efectuarea activităților de control, care să evite suprapunerile și duplicarea.

În final, ca parte din acest proces de reformare și adaptare a controalelor la noile forme de management public, este important să se atragă atenția asupra cerințelor guvernului, exprimate prin Decretul Regal Nr. 2/2011 din 18 februarie 2011, pentru ca IGAE să ia măsuri suplimentare de consolidare a sistemului financiar. Legea prevede că IGAE trebuie să elaboreze mai întâi un raport obligatoriu privind procedurile prin care sectorul public, trebuie să achiziționeze o participație la capitalul social al instituțiilor de credit, proceduri ce trebuie să respecte regulile Uniunii Europene și regulile privind protecția resurselor publice.

Sistemul de control financiar al Franței

Administrația publică franceză are o tradiție lungă de control a afacerilor publice, bazată în special pe principiile Declarației privind drepturile omului și consacrată în Constituție care este reflectată și în regulile juridice prevăzute, de exemplu în reglementările generale și reglementările specifice privind funcționarii publici (Codul privind contractele de achiziții publice).

Sistemul controlului financiar public al administrației franceze se bazează pe două texte de reglementare principale aflate în prezent în vigoare în domeniu, și anume:

• Decretul nr. 62‐1587 din 29 decembrie 1962 care stabilește regulamentul general privind contabilitatea publică (Décret Nr. 62‐1587 du 29 décembre 1962 portant réglement sur la comptabilité publique).

• Statutul constituțional cu privire la legile bugetare (La loi organique relative aux lois de finances – la LOLF) din 1 august 2001.

Mijloacele de exercitare ale controlului financiar, denumite, de altfel, „bugetare”, trebuie să respecte echilibrul dintre responsabilitatea managerului și controlul acțiunilor acestuia.

Obiectivele sale se concentrează pe identificarea și prevenirea riscurilor bugetare prin asigurarea faptului că statul și reprezentanții săi responsabili pentru cheltuieli își asumă angajamente în limitele și condiiile sustenabile pentru buget, acum și în viitor, în conformitate cu autorizarea parlamentului.

Controlorul:

• asigură implementarea bugetară prin asigurarea unei urmăriri contabile a angajamentelor ministerului și controlul a priori sau a posteriori al principalelor documente și proceduri care conduc la angajamente de cheltuieli;

• informează, în baza unor analize, toate persoanele interesate, și anume pe ministrul responsabil pentru cheltuieli, ministrul pentru buget și parlamentul, cu privire la nivelurile și factorii determinanți ai cheltuielilor și, dacă este necesar, participă la reglementarea acestora;

• servește drept consilier pentru managerul de buget oferind clarificări și orientare în cadrul dialogului privind controlul.

Capitolul II

Aspecte de natură conceptuală privind evaziunea fiscală

2.1 Conceptul de evaziune fiscală

Desfășurarea de activități permanente sau temporare, generatoare de venituri impozabile pot avea loc în baza autorizației emise de organul competent sau a unui temei legal. Persoanele care realizează venituri, posedă bunuri sunt obligate la plata unui impozit și au calitatea de contribuabili.

Ca parte componentă a controlului financiar, controlul fiscal are ca obiectiv declararea, verificarea modului de calculare, evidențiere și plată a obligațiilor fiscale de catre persoanele fizice și juridice catre stat, urmărind combaterea și diminuarea evaziunii fiscale.

Pretutindeni și dintotdeauna evaziunea fiscală a fost condamnată. Cu toate acestea, perspectivele privind acest fenomen nu s-au schimbat de-a lungul timpului. El persistă în toate țările și în toate perioadele, în ciuda tuturor sancțiunilor.

Evaziunea fiscală este una dintre capitolele cele mai studiate de teoreticieni, specialiști și de tehnicieini. Componentă a economiei subterane, este un fenomen economico-social a cărui dimensiune a luat amploare în toate statele lumii. Evaziunea fiscală și-a făcut apariția odată cu statul și legile fiscale. Domeniul său de acțiune este extins, atât la nivelul impozitelor cât și la cel al taxelor. Urmărește de fapt minimizarea impozitării prin utilizarea unor alternative inventive.

În perioada interbelică, noțiunea de evaziune fiscală era inclusă în cea de fraudă. Economiștii contemporani delimitează însă cele două noțiuni, considerând că evaziunea fiscală reprezintă totalitatea manifestărilor având drept scop evitarea plății unor impozite, aceasta având două componente majore: evaziunea fiscală licită și frauda fiscală (evaziune fiscală ilicită). Din punct de vedere economic distincția juridică nu are relevanță atâta timp cât ambele determină scăderea veniturilor bugetare de natură fiscală aflate la dispoziția statului.

Omul a avut și va avea mereu tendința de a pune interesul particular înaintea interesului general. Spiritul de evaziune naște, oricare ar fi cota impozitului pus în sarcină omul consideră impozitul ca un prejudiciu, nu ca o legitimă contribuție la cheltuielile publice. “Acest spirit antifiscal manifestat în special de către diferite categorii de contribuabili de la orașe, își are originea în România, de la primele încercări de adoptare în țara noastră a concepțiilor moderne ale universității și uniformității impunerii.”

Pornind de la diversitatea opiniilor exprimate în literatura de specialitate cu privire la conceptual de evaziune fiscală, am prezentat câteva considerații generale privind fenomenul evaziunii fiscale, după care am încercat să găsesc o definiție cât mai cuprinzătoare a evaziunii fiscale.

Evaziunea fiscală reprezintă, o sustragere de la plata unor obligații legale datorate statului. Așadar, un comportament efectiv sau potențial al subiectului economic de natură să conducă la evitarea plății unor obligații legale datorate statului. Nu orice sustragere de la plata unor obligații legale reprezintă evaziune fiscală ci doar sustragerea de la plata obligațiilor legale datorate statului. Acest lucru este logic, având în vedere faptul că obligațiile fiscale sunt stabilite de către stat, în folosul statului (în folosul comunității sociale). Așadar, sustragerea de la plata unor obligații contractuale sau chiar sustragerea de la plata unor obligații legale datorate sectorului privat nu constituie evaziune fiscală, încadrându-se în alte categorii de înfrângere a legii, respectiv a contractelor.

,,Evaziunea fiscală a fost întodeauna în special activă și ingenioasă pentru motivul că fiscul lovind indivizii în averea lor, îi atinge în cel mai sensibil interes: interesul bănesc.’’

Pe de altă parte evaziunea fiscală constituie ,,totalitatea procedelor licite și ilicite cu ajutorul cărora cei interesați sustrag, total sau în parte averea lor, obligațiunilor stabilite prin legile fiscale’’.

În opinia autorului, Vasile Bîrle ,,În lumea modernă, evaziunea fiscală a devenit un fenomen, iar în mai multe țări un flagel, care macină economia, o roade de la rădacini, o sufocă nedându-i nici o speranță.’’ În dicționarul explicative al limbii române, evaziunea fiscală este definită ca fiind ,,sustragere de la obligațiile fiscale.’’

Nu trebuie uitat însă că o definiție suficient de cuprinzătoare a noțiunii de evaziune fiscală a reușit să o dea Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale,lege care ulterior este abrogată de Legea nr. 241/2005, iar în momentul de față de Legea nr. 50/14.03.2013. Potrivit art. 1 din Legea nr. 87/1994, evaziunea fiscală reprezintă “sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor și a altor sume datorate bugetului asigurărilor sociale de stat și fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice sau juridice române sau străine, denumite în continuare contribuabili”.

2.2 Forme ale evaziunii fiscale

Având în vedere că economia subterană presupune producția de bunuri și servicii atât legale, cât și ilegale, este evident că și evaziunea fiscală va fi asociată cu activități legale sau ilegale, după caz. Evaziunea fiscală imbracă două forme in funcție de modalitățile de realizare:

,,Evaziunea fiscală legală se întemeiază, în principiu, pe interpretarea și exploatarea unor dispoziții lacunare ale legii, în timp ce varianta ilegală a acesteia constă în disimularea, subevaluarea cuantumului materiei impozabile, sau în folosirea altor căi de sustragere de la plata impozitului datorat statulu de către un contribuabil.’’

,,Prin evaziune fiscal legală se înțelege acțiunea contribuabilului de a ocoli legea, recurgând la o combinație neprevăzută de aceasta, și deci tolerată prin scăpare din vedere. Contribuabilul încearcă să se plaseze într-o poziție cât mai favorabilă pentru a beneficia în cât mai mare măsură de avantajele oferite de reglemntăririle fiscale în vigoare.’’

Evaziunea fiscalã legalã se poate întâlni sub forma:

• facilităților fiscale permanente (exonerãri, reduceri, deduceri);

• facilităților fiscale temporare (de exemplu, societãþile comerciale nou create se prevaleazã de acest statut pentru sustragerea de la plata impozitului pe profit.

• în cazul în care statul se confruntã cu un nivel ridicat al datoriei publice sau cu un deficit comercial alarmant, exonereazã de la impozitare veniturile obținute din depozite bancare sau plasamente;

• în cazul în care nu existã reglementãri precise asupra cheltuielilor societãților comerciale, se manifestã tendința de supradimensionare în scopul deducerii lor. Un exemplu în acest sens este reprezentat de cheltuielile cu amortizarea pe care întreprinderea tinde sã le supraevalueze în raport cu gradul de uzurã realã în vederea diminuãrii bazei impozabile.

• impunerea veniturilor realizate de anumite categorii socio-profesionale pe baza unor norme medii de venit încurajeazã contribuabilii care realizeazã venituri superioare mediei sã nu plãteascã impozit pentru diferența respectivã;

• paradisurilor fiscale care sunt create în scopul eludãrii fiscului.

Nicolae Ghinea definește evaziunea fiscală ilegală (fruduloasă) se reflectă în mod negativ nu numai asupra formării veniturilor statului, dar și pe plan social, politic, economic. De asemenea ea este principala sursă de alimentare a unei economii parazitare, paralelă cu economia reală, numită în termeni uzuali ,,economia neagră’’.

În general este greu să se determine toate formele de evaziune fiscală de acest gen, ele fiind practic nelimitate. Astfel:

înregistrările cu scop de a micșora rezultatele;

trecerea de cifre nereale în registrele contabile;

întocmirea de declarații false;

întocmirea de documente de plăți fictive;

alcatuirea de register contabile nereale;

contabilizări de cheltuieli și facturi fictive;

vânzările făcute fără factură, precum și emiterea de facturi fără vânzare efectivă;

falsificarea bilanțului, ca mijloc de fraudare a fiscului;

reducerea cifrei de afaceri;

amortismente nelegale și amortismente la supraevaluări;

Iulian Văcărel consideră că ,,Evaziunea fiscală frauduloasă se întâlnește pe o scară largă și se înfăptuiește cu încălcarea prevederilor legale , bazându-se, deci pe fraudă și pe rea credință. Drept urmare, acest fenomen antisocial trebuie combătut puternic, fiindcă sustrage de la bugetul public un volum important de resurse financiare care ar putea fi care ar putea fi folosit pentru acoperirea unor cheltuieli de ordin social sau economic.’’

Evaziunea fiscalã se face deseori și prin intermediul contrabandei realizate la nivelul taxelor vamale. În mod normal, la vamã se plãtesc și alte impozite cum ar fi TVA-ul, ceea ce conferã gravitate operațiunilor evazioniste. Alt procedeu utilizat în exercitarea evaziunii fiscale este reprezentat de prezentarea unor prețuri sub-evaluate ca bazã pentru elaborarea documentelor necesare în vamã.

Așadar evaziunea fiscală este un fenomen cu care se confruntă marea majoritate a statelor și care afectează finanțele publice prin privarea statului de încasările de venituri fiscale care sunt sustrase prin diferite căi de la impozitare. Ca urmare în condițiile în care țările urmăresc să își majoreze nivelul veniturilor bugetare este legitimă intervenția guvernelor pentru a reduce dimensiunile evazinii fiscale. Dar evaziunea fiscală are cauze diferite a căror studiere contribuie la o mai bună indicare a măsurilor de combatere.

2.3 Evaziunea fiscală din România

Fenomenul evaziunii fiscale este practicat pe scară largă la nivel național.

Evaziunea fiscală este întâlnită atât în economia de „suprafață”, dar mai ales în economia subterană. De altfel, ea “se împarte în identificată, de către organele de control financiar de stat, și neidentificată. Ponderea evaziunii fiscale identificate este mult prea mică față de dimensiunea evaziunii fiscale totale, care include și evaziunea fiscală din economia subterană, adică evaziunea fiscală neidentificată.

Un nivel ridicat al economiei subterane are ca efecte negative descreșterea și micșorarea ratei de creștere a economiei oficiale. În România statisticile sunt îngrijorătoare în cazul acestui fenomen, iar efectele negative al nivelului ridicat al economiei subterane se resimt puternic atât la nivelul PIB-ului, cât și la nivelul încasărilor fiscale.

Conform calculelor Consiliului fiscal pe baza datelor INS, evaziunea fiscală are o dimensiune

foarte ridicată în România, reprezentând 16,2% din PIB în anul 2013. Dacă s-ar colecta impozitele și taxele pe care le are la maxim, ar avea venituri bugetare ca procent din PIB peste media europeană, în condițiile în care nivelul legal al principalelor taxe și impozite în România este mai mare decât media europeană (la nivel european, România are a 3-a cea mai mare cotă standard de TVA și a 7-a cea mai mare povară fiscală pe muncă).

Aproximativ 75% din evaziunea fiscală este generată la TVA, aceasta atingând un maxim de 12,34% din PIB în 2012, urmând ca în 2013 să înregistreze o ușoară scădere până la 12,21% din PIB. De remarcat că în 2010, când a fost crescută cota legală de TVA de la 19% la 24% în a doua jumătate a anului, evaziunea fiscală a crescut de la 8% din PIB în 2009 la 9,6% din PIB în 2010, menținându-se acest trend crescător și în anii următori.

Grafic: Evoluția evaziunii fiscale pe principalele impozite si taxe (% din PIB)

2.4 Modalități de prevenire și combatere a evaziunii fiscale

Ca și fenomen evziunea fiscală poate fi combătută cu ajutorul pârghiilor de natură obiectivă (taxe, impozite, contribuții) precum și cu ajutorul parghiilor de natură administrativă.

O utilizare eficace a pârghiilor de natură obiectivă poate influența în mod pozitiv fenomenul de evaziune fiscală iar o utilizare excesivă a pârghiilor de natură administrativă poate conduce la obținerea unui efect negativ în ceea ce privește combaterea evaziunii fiscale.

Așadar evaziunea fiscală poate fi redusă în prim plan cu ajutorul pârghiilor de natură obiectivă.

Având în vedere că evaziunea fiscală are trei componente și anume sustragerea de plata impozitelor și taxelor către stat, frauda fiscală atunci când banii ajung la bugetul de stat și cineva îi preia direct (în cazul recuperărilor ilegale de TVA), și activitățile ilegale legate de traficul de droguri, armament, prostituție, contrabandă care acumulează sume imense de bani, pentru a acționa împotriva celor trei componente propun luarea în considereare a câtorva măsuri.

Una dintre măsuri consider că ar fi scăderea fiscalității taxelor indirecte la un anumit nivel de echilibru, deoarece evaziunea fiscală fiind reprezentată de fiscalitatea crescută, scăzând acestea se vor mării veniturile la bugetul de stat. De exemplu atunci cand guvernul opteză pentru mărirea fiscalității, evaziunea fiscală va lua amploare , caz ce poate fi explicat cu majorarea TVA-ului de la 19% la 24% fiind cel mai bun semnal datorită faptului că tentația a crescut, câștigul fiind mai mare când se evazionează.

Se mai poate vorbi și despre un cost, în situația în care costurile cu evaziunea fiscală sunt mai mari decât cele referitoare la plata impozitelor și taxelor cum ar fi în cazul scăderii taxei pe valoare adăugată de la 24% la 9%, la produsele de bază,ceea se întamp când tentația va fi mult mai mică și mulți vor prefera să plătească pentru a nu risca.

O altă măsură ar fi creșterea numărului de angajați prin angajarea unor tineri special intstruiți, care să schimbe ceva în sistemul în care trăiesc.

Deasemenea o masură inteligentă ar putea fi modificarea legislației astfel încât evaziunea fiscală să fie la fel de aspru pedepsită ca și o crimă având in vederea gravitate ei. Însă legislația fiind relaxată nu îi pedepsește suficient pe evazioniști și drept urmare aceștea continuă să păcălească statul.

O măsură importantă împotriva evaziunii ficale ar putea fi pedepsirea comercianților care nu dețin case de marcat respectiv nu acordă bonuri fiscale atunci când are loc o achiziție a unui bun.

Încercarea aplicării unei cote progresive asupra veniturilor pentru a înlătura inegalitatea fiscală ar putea fi o măsură potrivită pentru diminuarea fenomenului de evaziune fiscală.

Și nu în cele din urmă construirea unor sisteme de impozitare a veniturilor complexe, fără a lărgi baza de impozitare și fără a pune presiune populției prin creșterea gradului de colectare a impozitelor , în cazul veniturilor destul de mici sa nu se mai impoziteze așa cum se practică în mai multe țări vestice.

În ceea ce privește combaterea fermă a evaziunii fiscale, A.N.A.F. va continuă să acorde prioritate acestor acțiuni:

dezvoltarea analizei de risc generalizată la nivelul întregii activități de administrare fiscală, în baza informațiilor de natură fiscală despre contribuabili;

dezvoltarea aplicațiilor informatice în vederea efectuării de analize ale rezultatelor acțiunilor de inspecție fiscală inițiate ca urmare a analizei de risc, în vederea confirmării criteriilor de risc și a furnizării de informații pentru analize de risc viitoare;

perfecționarea și actualizarea bazelor de date cu cazuri fiscale speciale identificate;

dezvoltarea și implementarea unui program automatizat de analiză a informațiilor primate de la contribuabili pe bază declarativă, pentru a operaționaliza verificarea din birou așa cum este deja susținută în Codul de procedură fiscală. Va fi pusă în aplicare procedura de control documentar.

combaterea fraudei la TVA, în special frauda intracomunitară, prin organizarea de inspecții fiscale parțiale (la operatorii economici plătitori de accize implicați în importuri, achiziții, livrare, producție de produse accizabile, care datorează accize), ca urmare a faptelor sesizate din operațiuni operative și prin gestionarea de profile de risc specifice și efectuarea unui schimb eficient de informații de risc;

dezvoltarea controlului comerțului electronic;

întărirea controlului vamal:

dezvoltarea politicii de securitate IT;

creșterea eficienței acțiunilor echipelor mobile, prin prezența mai activă în teren și prin efectuarea controalelor în trafic;

gestionarea în continuare a activităților specifice pentru implementarea Convenției Schengen;

protejarea teritoriului vamal național și comunitar prin combaterea traficului ilicit de droguri, precursori, produse cu regim special, mărfuri contrafăcute și pirat, bunuri culturale mobile, specii sălbatice de floră și faună, metale și pietre prețioase, aliaje ale acestora, a traficului de mărfuri cu risc pentru sănătatea și siguranța consumatorului precum și prin controlul mișcării de numerar la frontiera comunitară;

creșterea gradului de monitorizare și control al producției, achiziției și importului de produse energetice, alcool și băuturi alcoolice. În acest domeniu ANAF va introduce supravegherea permanentă pe baza analizei de risc;

întărirea controalelor la frontiera externă a UE pentru a combate traficul ilicit de țigarete și alte produse din tutun prelucrat.

De asemenea Ministrul finantelor publice (Ioana-Maria Petrescu), si primul-ministru (Victor Ponta) au propus în dezbatere publică proiectul de masuri pentru combaterea evaziunii fiscale, în cadrul unui eveniment desfășurat la Palatul Victoria.

Cele mai importante aspecte ale proiectului de OUG în consultare publică vizează:

Introducerea caselor de marcat cu jurnal electronic și conectarea cu ANAF

Această măsură are ca obiectiv princial să obțină condiții pentru concurență loială între contribuabili, să îmbunătățească, dezvolte activitatea de control și să ofere pârghiile necesare reducerii evaziunii fiscale în domeniile comerțului cu amănuntul și serviciilor. O măsură de acest gen a fost luată și de majoritatea statelor europene, de Croația, Ungaria, Grecia, Bulgaria, Slovacia.

În baza acestei propuneri, operatorii economici obligați prin lege să folosească aparate de marcat electronice fiscale, pentru emiterea bonurilor fiscale, trebuie să înlocuiască treptat aparatele de marcat vechi cu role jurnal pe suport de hârtie, cu cele noi, cu jurnal electronic și să le conecteze la sistemul de supraveghere și monitorizare, pentru transmiterea datelor către A.N.A.F.

Acestă măsura legislativă urmărește ca într-o perioadă de aproximativ un an și jumătate să alinieze sistemul de aparate de marcat fiscale folosite în România cu cele utilizate de celelalte țări europene, România fiind ultima țară europeană în care se mai folosesc aparate de generație veche, cu role de hârtie.

Pentru a nu crea probleme în activitatea comercianților, proiectul de act normativ prevede perioade tranzitorii pentru punerea în folosință a operatorilor economici cu case de marcat cu jurnal electronic:

180 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ pentru acei operatorii economici care au calitatea de mari contribuabili,

210 zile pentru contribuabilii mijlocii,

390 de zile pentru micii contribuabili.

Cu acest proiect se va crea cadrul legal pentru crearea unui Registru național de evidență a aparatelor de marcat electronice fiscale instalate în județe, precum și a implementării ulterioare a procedurii de supraveghere respectiv monitorizare a funcționării aparatelor de marcat electronice fiscale, ca o măsură de combatere a fenomenului de evaziune fiscală.

Loteria Bonurilor Fiscale

Loteria bonurilor fiscale este o măsură dispusă pentru implicareampopulației în combaterea evaziunii fiscale. O astfel de măsură a fost adoptată în Slovacia, Malta, Portugalia și este în curs de adoptare în Polonia.

În cadrul proiectului, se are în vedere reglementarea desfășurării Loteriei bonurilor fiscale, prin compunerea unui sistem informatic dedicat Loteriei.

Sistemul respectiv va permite persoanelor care posedă bonuri fiscale să introducă un șir de informații obligatorii din bonul fiscal pe care îl posedă, în vederea obținerii dreptului de a participa la o extragere la sorți lunară cu premii în bani.

Vor fi acordate lunar 160 de premii egale, din care 20 pentru fiecare regiune fiscală a ANAF. Valoarea fiecărui premiu va fi de aproximativ 1.200 lei.

Comunicarea de către bănci, a rulajelor și soldurilor conturilor deschise la acestea de către persoanele fizice și juridice în mod automat;

În prezent, Codul de procedură fiscală reglementează (alin.(4) art.54) obligația băncilor de a comunica, la cererea organelor fiscale, rulajele și soldurile conturilor deschise, în cazuri particulare (pentru o anumită persoană).

Obiectivul este de a stabili situația fiscală reală a persoanei în cauză. Solicitarea se face, în cadrul acțiunilor de control fiscal (inspecție fiscală ori verificarea ansamblului situației fiscale personale a persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit).

În cadrul proiectului, se va modifica Codul de procedură fiscală în așa fel încât comunicarea de către bănci a rulajelor și soldurilor conturilor să se desfășoare în mod automat și nu doar la cerere așa cum este reglementat în prezent.

O astfel de modificare analizează posibilitatea reală ca ANAF-ul să-și clădească o bază de date care să fie valorificată atât în scopul identificării evaziunii fiscale (venituri nedeclarate), cât și în scopul eficientizării activității de executare silită (prin poprire).

Capitolul III

Proceduri de control fiscal pentru combaterea evaziunii fiscale

Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a ține evidența bunurilor care reprezintă domeniul public al statului și de combatere a evaziunii fiscale cu ajutorul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

In cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) în data de 26 iunie 2013, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 74/2013, aprobată prin Legea nr. 144/2014 a fost inființată Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF). Obiectivul prioritar al DGAF este combaterea fermă a evaziunii fiscale și a fraudei fiscale și vamale.

În concordanță cu studiile de specialitate privind decalajul fiscal realizate la nivelul ANAF și al altor entități naționale și internaționale de profil, DGAF acordă o importanță deosebită identificării și instrumentării unor fenomene de fraudă fiscală cu implicații negative semnificative asupra bugetului general consolidat al statului.

Activitatea DGAF se concentrează pe acțiuni de investigare a unor lanțuri tranzacționale organizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, urmare cărora sunt cuantificate prejudicii semnificative, urmărindu-se și asigurarea recuperării acestora, identificarea persoanelor implicate și a mijloacelor de probă.

O altă contribuție semnificativă o are și cooperarea interinstituțională permanentă cu organele de urmărire penală. DGAF și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cooperează respectând competențele specifice fiecăreia dintre cele două structuri.

Procedurile de control fiscal sunt prezentate în CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ CU NORMELE METODOLOGICE DE APLICARE fiind compusă din 11 titluri cu capitole subordonate. Având în vedere că în acest capitol se tratează subiectul evaziunii fiscale voi prelua datele referitoare la inspecția fiscal efectuată de inspectorii antifraudă.

Potrivit art. 94 din CPF, Inspecția fiscală are ca obiect verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislației fiscale și contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferențelor obligațiilor de plată și a accesoriilor aferente acestora.

În plus, inspecția fiscală se exercită asupra tuturor persoanelor, indiferent de forma lor de organizare, care au obligații de stabilire, reținere și plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat.

Fiscul selectează contribuabilii pentru inspecția fiscală pe baza unei analize de risc, dupa cum se precizează în Codul de procedura fiscală. Totusi, acest mod de selectie este încă neclar, ne-a declarat Luciana Rainov, Associate la casa de avocatura Biris Goran.

"Analiza de risc identifică riscurile fiscale ale contribuabililor, conducând la eficientizarea activității de control, astfel fiind controlați doar contribuabilii cu risc fiscal ridicat", au definit reprezentanții ANAF-ului.

La realizarea inspectiei fiscale, organul de inspectie fiscala parcurge urmatoarele proceduri:

Sursa: elaborat de autor

3.1 Proceduri și metode de control fiscal

Trebuie știut de către contribuabilii supuși controlului faptul că inspectorii antifraudă au noi obligații față de ei, care au fost introduse recent în Codul de procedură fiscală, prin OUG nr. 8/2014 și care stabilesc modul în care inspectorii desfășoară operațiunile de control.

Inspectorii antifraudă fiscală, care au preluat atribuțiile comisarilor din Garda financiară, efectuează două tipuri de control: curent și tematic, potrivit HG nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea ANAF.

La sfârșitul lunii februarie prin OUG nr. 8/2014, a fost introdusă o secțiune nouă în CPF, privind controlul antifraudă, separat de cea referitoare la inspecția fiscală.

Potrivit codului de procedură fiscală în realizarea atribuțiilor, inspecția fiscală poate aplica următoarele proceduri de control:

a) controlul inopinat, care constă în activitatea de verificare faptică și documentară, în principal, ca urmare a unei sesizări cu privire la existența unor fapte de încălcare a legislației fiscale, fără anunțarea în prealabil a contribuabilului;

b) controlul încrucișat, care constă în verificarea documentelor și operațiunilor impozabile ale contribuabilului, în corelație cu cele deținute de alte persoane; controlul încrucișat poate fi și inopinat.

Sursa: elaborat de autor

La finalizarea controlului inopinat sau încrucișat se încheie proces-verbal.

În realizarea atribuțiilor, inspecția fiscală poate aplica următoarele metode de control:

a) controlul prin sondaj, care constă înmactivitatea de verificare selectivă a documentelor și operațiunilor semnificative, în care sunt reflectate modul de calcul, de evidențiere și de plată a obligațiilor fiscale datorate bugetului general consolidat;

b) controlul electronic, care presupune activitatea de verificare a contabilității și a surselor acesteia, prelucrate în mediu electronic, folosind metode de analiză, evaluare și testare asistate de instrumente informatice specializate.

În plus, în HG nr. 520/2013 se menționează că operațiunile de control curent pot fi făcute în toate spațiile în care se produc, se depozitează sau se comercializează bunuri și servicii ori se desfășoară activități comerciale, pentru prevenirea, descoperirea și combaterea oricăror acte și fapte care sunt interzise de legea romană sau cea comunitară.

De asemenea, potrivit Codului de procedura fiscala, controlul operativ si inopinat se poate efectua si in scopul realizarii de operatiuni de control tematic, care reprezinta activitatea de verificare prin care se urmareste constatarea, analizarea si evaluarea unui risc fiscal specific uneia sau mai multor activitati economice determinate.

Pentru prevenirea actelor și faptelor de evaziune și fraudă fiscală, inspectorii antifraudă exercită controlul operativ și inopinat, referitor la urmatoarele aspecte din OUG nr. 74/2013 în legătură cu unele măsuri pentru imbunătățirea și reorganizarea activității ANAF:

• respectarea actelor normative în scopul prevenirii, descoperirii și combaterii oricăror acte și fapte de evaziune fiscală și fraudă fiscală și vamală;

• respectarea normelor de comerț, urmărind prevenirea, depistarea și înlăturarea evaziunii fiscale și fraudelor fiscale și vamale;

• modul de producere, depozitare, circulație și valorificare a bunurilor, în toate locurile și spațiile în care se desfașoară activitatea operatorilor economici;

• participarea, în colaborare cu organele de specialitate ale altor ministere și instituții specializate, la acțiuni de depistare și combatere a activităților ilicite care generează fenomene de evaziune și fraudă fiscală și vamală.

La începerea inspecției fiscale, inspectorul este obligat să prezinte contribuabilului legitimația de inspecție și ordinul de serviciu semnat de conducătorul organului de control. Începerea inspecției fiscale trebuie consemnată în registrul unic de control.

La finalizarea inspecției fiscale, contribuabilul este obligat să dea o declarație scrisă, pe propria răspundere, din care să reiasă că au fost puse la dispoziție toate documentele și informațiile solicitate pentru inspecția fiscală. Se va menționa dacă au fost restituite toate documentele solicitate și puse la dispoziție de contribuabil.

3.2 Reglementările adoptate în vederea combaterii evaziunii fiscale

După 1990, Legea nr. 87 din 18 octombrie 1994 a fost prima lege pentru combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial nr. 299 din 24 octombrie 1994. Apariția ei a condus la recunoașterea existenței și amplorii fenomenului evazionist. Având o serie de disfuncționalități, în 2005 a fost abrogată prin Legea nr. 241/2005. Una din modificări face referire la înăsprirea pedepselor, în care legea stabilește numai infracțiuni, nu și contravenții. Desigur că există și posibilitatea de a se aplica numai amenda, asta doar dacă prejudiciul cauzat bugetului prin infracțiuni este mai mic de 100.000 de euro.

“Această lege are o dublă destinație, pe de o parte de a conștientiza contribuabilii despre obligația de a contribui prin impozite și taxe la suportarea cheltuielilor publice și de a preveni asupra consecințelor sancționatorii la care se expun în cazul sustragerii frauduloase de la îndeplinirea îndatoririlor fiscale, iar pe de altă parte, de a constitui instrumentul juridic, întemeiul căruia să fie angajată răspunderea penală a celor care, cu rea-credință, încalcăprevederile legii.”

La 19.03.2013 a fost publicată Legea nr. 50/ 14.03.2013 privind modificarea Legii nr. 241/2005 penru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. În cazul acestei legi nu mai există posibilitate de a sancționa prin amendă contribuabilul, fiind vorba doar de pedeapsa cu închisoarea, devenind sancțiunea certă pentru fapte de evaziune fiscală.

Art.3 aduce modificări în ceea ce privește contribuabilul care nu reface, cu intenție sau din culpă, documentele de evidență contabilă distruse în termenul înscris în documentele de control, constituie infracțiune. De asemenea constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 1 an la 6 ani, refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale și bunurile din patrimoniu, pentru a împiedica verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de 15 zile de la somație.

O altă infracțiune, este cea referitoare la împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în anumite locații cu scopul efectuării verificărilor specifice, și care se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 6 ani.

În mod similar, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 6 ani, dacă în cel mult 30 de zile de la scadență, nu are loc a sumelor reținerea și vărsarea, cu intenție de impozite sau contribuții cu reținere la sursă.

La articolul 9, se modificarea va consta dacă s‐a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani și dacă s‐a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege și limita maximă a acesteia se majorează cu 7 ani.

Capitolul IV

Constatări ale organului de control fiscal în legătură cu evaziunea fiscală

4.1 Constatări privind fapta de evaziune fiscală

Rezultatele controalelor antifraudă (suma cumulată a prejudiciilor, amenzilor și confiscărilor) defalcate pe domenii de activitate economică, au urmatoarea pondere:

Sursa: www.antifrauda.ro , raport 1 an de activitate

Se observă domeniile de activitate economică în care au fost stabilite sumele totale mai mari de 100 de milioane euro:

În domeniul produselor accizabile, în care au fost făcute 2.079 de acțiuni de control vizând producerea, depozitarea și comercializarea produselor energetice, cu precădere uleiuri minerale care pot fi utilizate drept carburanți auto, alcool și băuturi alcoolice, tutun și produse din tutun,

fiind stabilite sume totale de 221,3 milioane euro.

În domeniul mărfurilor nealimentare, au fost verificate 8.388 firme specializate în comercializarea de produse de uz casnic, electronice, electrocasnice, medicamente și în comerțul online, fiind stabilite sume totale de 195,3 milioane euro.

În domeniul mărfurilor agroalimentare s-au constat 10.908 acțiuni de control și monitorizare la producători, transportatori și comercianți de cereale și plante tehnice, produse de morărit și panificatie, legume-fructe, producători și comercianți de carne și produse din carne, fiind stabilite sume totale de 125,1 milioane euro.

În domeniul construcțiilor și al comerțului cu materiale de construcții au fost efectuate 1.715 controale și au fost stabilite sume totale de 106,5 milioane euro. În ceea ce privește instrumentarea cazurilor de fraudă fiscală pentru care DGAF a sesizat organele de urmărire penală, se evidențiază ponderea de 91% a prejudiciilor cu valoare mai mare de 1 milion de euro în valoarea totală a prejudiciilorTotodată, 65% din valoarea totală a prejudiciilor stabilite de DGAF reprezintă TVA.

În continuare voi prezenta câteva constatări, fapte ale fenomenului de evaziune fiscală:

Constatări în ceea ce privește TVA și operațiuni intracomunitare

Cele mai mari probleme sunt create de așa-zisele “firme fantoma” prin care cantitățile de marfa comandate ajung cu declaratii în fals la destinație, unde trebuie sa fie recepționate. De cele mai multe ori se merge și pe “întelegerea parților”, iar dacă produsele au scăpat de ochii vameșilor, ai comisarilor Garzii Financiare sau ai altor organe de control, facturile si avizele de insotire a marfii sunt efectiv distruse, iar marfa este vânduta “la negru”. Cele mai multe astfel de firme apar pe comertul de produse intracomunitare, pentru ca in acest caz TVA (taxa pe valoare adaugata) este zero sau nu se plătește.

Constatări în legătură cu declararea de importuri la prețuri subevaluate

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au identificat un lanț de 70 de firme controlate de doi frați de origine turcă, prin intermediul cărora, din 2013 până în prezent, au cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste 31 milioane euro (cca 140 mil lei). Concret, în principal din Turcia și China se importau bunuri (produse textile, mase plastice, detergent, produse chimice, electronice și electrocasnice) și se declarau prețuri mult subevaluate. Ulterior, mărfurile se comercializau fără acte de proveniență în complexuri specializate în comerțul angro, sau, prin firme tip “fantomă”, către distribuitori sau mari retaileri.

În cauză au fost sesizați procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, care, în data de 26.06.2015, au dispus efectuarea de percheziții în complexurile comerciale Dragonul Roșu, China Town, Sam Expo și Smart Expo. La această acțiune participă 120 de inspectori antifraudă împreună cu efective de polițiști și jandarmi.

Demersurile de cooperare interinstituțională între Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și DGAF au fost derulate cu respectarea competențelor materiale specifice fiecăreia dintre cele două structuri, în condițiile stabilite prin documentele de cooperare încheiate în acest sens.

comunicatul de presă al DIICOT

Constatări privind emiterea de bon fiscal

Majoritatea firmelor verificate la nivel național, în perioada 15-23 martie 2015, de către inspectorii antifraudă, respectă prevederile legale privind dotarea și utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, fiind însă constatate și sancționate corespunzător și încălcări ale legislației în vigoare.

Este important de menționat faptul că suspendările de activitate pentru o perioadă cuprinsă între una și trei luni și sigilările punctului de lucru dispuse pentru încălcarea obligațiilor legale de dotare sau utilizare a casei de marcat reprezintă doar 22% din totalul sancțiunilor dispuse.

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală au verificat operatori economici care livrează bunuri sau prestează servicii direct către populație și încasează contravaloarea cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar.

Pentru sancționarea abaterilor constatate inspectorii au dispus 778 amenzi contravenționale totale de 3,8 milioane lei, confiscări în valoare de 550.000 lei și suspendarea activității a 174 puncte de lucru. De asemenea, au fost identificate două societăți comerciale care continuau să livreze bunuri, respectiv să presteze servicii, după ce inspectorii antifraudă au dispus suspendarea activității în punctele de lucru din Mall Vitan (București). Pentru sancționarea acestora, inspectorii DGAF au dispus amenzi de 25.000 lei și confiscarea sumei de 23.760 lei, provenită din vânzările realizate în perioada de suspendare.

Din constatările de mai sus se poate obseva că în comparație cu anii precedenți, controalele care fac obiectul evaziunii fiscale se intensifică. Toate acestea contează extrem de mult deoarece suma reprezentată de prejudicii aduc bani la bugetul de stat.

Potrivit unui comunicat al ANAF, valoarea prejudiciilor este cu 172% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, numărul cazurilor de mare evaziune instrumentate de Inspectia Fiscala si finalizate cu înaintarea sesizarilor penale a crescut cu 37%, de la 865 la 1.187, vizând un număr de 1.177 operatori economici.

De asemenea, dintre cele 1.187 de sesizări penale, 313 vizează operatori economici de tip "fantomă" care au adus prejudicii de aproximativ 1,1 miliarde lei.

4.2 Cauzele evaziunii fiscale

Având în vedere constatările de mai sus putem spune că acestea au luat amploare datorită cauzelor întâlnite la nivel macroeconomic a fenomenului de evaziune fiscală. Voi prezenta unele din ele preluate de la diverși autori atât din literatura de specialiatate autohtonă cât și straină:

– Excesivitatea sarcinilor fiscale, adică o povară fiscală peste măsură, inechitabilă și instabilă;

– Insuficiența educației cetățenești și a educației fiscale a contribuabililor;

– Sistemul legislativ fiscal care pe lângă faptul că este incomplet, prezintă mari lacune, imprecizii și chiar ambiguități;

– Insuficiența metodelor de promovare a respectării legislației fiscale- O mai bună prezentare a efectelor evaziunii fiscale, atât a celor benefice cât și a celor distructive ale acestui fenomen, către contribuabil poate duce la o mai bună înțelegere a raționamentului din spatele impozitului;

– Legislația incompletă sau slab documentată- Legislația din domeniul fiscal care deseori lasă loc de interpretări în defavoarea statului este un factor destul de important pentru apariția fraudei fiscale;

– Lipsa unui control fiscal bine organizat, ce ar include mijloace și metode performante și un personal suficient numeric, bine instruit și corect în acțiuni. Poate fi numit și cauze tehnice;

-Diversitatea categoriilor de contribuabili, (de exemplu, salariații dispun de posibilități reduse de evaziune (eludare a fiscului), în schimb persoanele ce desfășoară activitate de întreprinzător beneficiază de un volum considerabil de posibilități de evaziune fiscală, prin intermediul modului de evidență, a sistemului de deduceri, de facilități, de treceri în cont, de restituiri etc.);

-Munca clandestină se manifestă cel puțin sub două forme: prin activitate pe cont propriu, fără autorizație și așa numita muncă la negru. Practic ambele forme de activități ascunse scapă controlului fiscal. Activitățile respective se manifestă în special în gricultură și comerț.

Metodele de evaziune fiscală se schimbă de la o perioadă la alta cu o rapiditate uimitoare și metodele de control și investigare trebuie să evolueze cu aceeași intensitate.

Practica acțiunilor de control efectuate pentru identificarea evaziunii fiscale pe categorii de contribuabili (persoane fizice și juridice) și pe categorii de venituri (impozit pe profit, taxa pe valoarea adăugată, impozit pe salarii, accize, taxe locale ) confirmă următoarele acțiuni de control, în principal următoarele aspecte fiecărei categorii de obligații fiscale:

deficiențele constate de organelle de control se referă în principal la:

– reducerea bazei de impozitare, prin includerea în costuri a unor cheltuieli justificative

– neînregistrarea în contabilitate a diferențelor stabilite prin actele de control

– neînregistrarea integrală a veniturilor realizate

– neînregistrarea unor cheltuieli supradimensionate sau peste limita permisă de lege (amortizări)

,acțiunile de control evidențiază ca principale fapte care conduc la evaziune fiscală:

– aplicarea eronată a regimului deducerilor

– sustragerea de plata taxei pe valoare adăugată aferentă importului de bunuri

– neînregistrarea taxei pe valoae adăugată aferentă stocurilor de mărfuri existente la data solicitării retragerilor de evidență plătitorilor.

constituie evaziune fiscala faptele privitoare la:

– utilizarea unor cote inferioare celor legale;

– necalcularea accizelor aferente modificarii concentratiei alcoolice;

– neincluderea accizelor în pretul de vânzare a produselor pentru a care se datoreaza accize;

–  neevidentierea în contabilitate a obligatiei de plata a accizelor;

–  sustragerea de la plata accizelor prin schimbarea denumirii alcoolice în facturile de import;

,constituie evaziune fiscala faptele privitoare la:

– necuprinderea în baza de impozitare a tuturor sumelor impozabile;

– utilizarea unor cote inferioare celor legale;

– subevaluarea marfurilor în momentul întocmirii declaratiei de impunere;

– schimbarea destinatiei marfurilor importate;

– efectuarea de importuri temporare false;

e) în ceea ce priveste celelalte impozite si taxe datorate bugetului de stat si bugetelor locale de catre contribuabili,  persoane juridice ,abaterile cele mai frecvente se refera la:

– evidențierea în contabilitate a unor cladiri la valori inferioare celor reale;

– nedepunerea la organele fiscale a declarațiilor aflate în posesie și a terenurilor deținute –  neconstituirea și nevirarea impozitului pe dividende, calcularea eronată a acestuia.

Capitolul V

Studiu de caz privind controlul fiscal la

SC. CRIDUS CONSTRUCT SRL

În acest capitol am ales ca studiu de caz, controlul fiscal efectuat la agentul economic SC. CRIDUS CONSTRUCT SRL. În acest context voi prezenta activitatea de inspecție fiscală, urmată de etapele necesare în realizarea acesteia și nu în cele din urmă raportul de inspecție fiscală.

INSPECTIA FISCALA- OBIECT, SCOP, ASPECTE GENERALE

Pentru a obține cel mai înalt nivel de regularitate și eficacitate și să se concentreze asupra riscurilor fiscale majore, atât cu ocazia selectării dosarelor, alegerii ariei controlului cât și a obiectivelor ce trebuie controlate, controlul fiscal trebuie să se exercite într-un mod corect și imparțial.

Contribuabilii sunt persoanele fizice și juridice, atât române, cât și străine, orice entitate care are calitate de contribuabil, adica de subiect al impunerii reprezintă subiect al controlului fiscal.

Inspecția fiscală are ca obiect verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislației fiscale și contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferențelor obligațiilor de plată și a accesoriilor aferente acestora.

Inspecția fiscală are drept scop exclusiv corectitudinea fiscală, aceea ce înseamnă că stabilirea unei diferențe de impozit nu este neaparat un obiectiv al inspecției fiscale, ci unul din efectele sale și astfel, o contribuție a administrației pentru a asigura principiul impozitarii uniforme – derivat din principiul egalității tuturor cetățenilor în fața legii, acest principiu are rang constituțional.

Formele de inspecție fiscală sunt:

a) inspecția fiscală generală, care reprezintă activitatea de verificare a tuturor obligațiilor fiscale ale unui contribuabil, pentru o perioadă de timp determinată;

b) inspecția fiscală parțială, care reprezintă activitatea de verificare a uneia sau mai multor obligații fiscale, privind o perioadă de timp determinată.

Inspecția fiscală se poate extinde asupra tuturor raporturilor relevante pentru impozitare, dacă acestea prezintă interes pentru aplicarea legii fiscale.

2.       ETAPELE INSPECȚIEI FISCALE

În contextul art. 99 din Codul de procedură fiscală, inspecția fiscală se realizează, nemijlocit și neîngrădit prin Agenția Națională de Administrare Fiscală sau, în funcție de caz, de compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale, conform dispozițiilor prezentului titlu, ori de alte autorități competente, potrivit legii, să gestioneze impozite, taxe, contribuții sau alte sume datorate bugetului general consolidat. Prin dispozițiile care guvernează desfășurarea activității de inspecție fiscală cuprinse în Codul de procedură fiscală se urmăresc etapele inspecției fiscale:

1)      selectarea contribuabililor pentru inspecția fiscală ;

2)      emiterea și comunicarea avizului de inspecție fiscală;

3)      desfășurarea propriu-zisă a inspecției fiscale

4)      pregătirea și emiterea raportului de inspecție fiscală.

Selectarea contribuabililor pentru inspecția fiscală

Are ca obiect stabilirea contribuabililor în efectuarea inspecției fiscale. Inspectia fiscala se desfașoară cu prioritate pentru:

agentii economici care nu depun declarații privind plata obligațiilor la bugetul de stat;

agentii economici la care există indicii privind diminuarea impozitelor și taxelor;

sesizările primite de la anumite persoane care dețin informații despre neregulile existente în activitatea anumitor contribuabili;

agenții economici care raportează în repetate rânduri pierderi la sfârșitul exercițiului financiar;

solicitarea reverificării ca urmare a soluționării contestației

solicitarea unor instituții;

solicitarea contribuabililor.

Emiterea și comunicarea avizului de inspectie fiscala

Potrivit art. 101 din CPF, organul de inspecție fiscală are obligația înștiințării contribuabilului în legatură cu acțiunea de inspecție fiscală care urmează sa se desfășoare, prin transmiterea unui aviz de inspecție fiscală. După primirea avizului de inspecție fiscală, contribuabilul poate solicita, o singură dată, pentru motive justificate, amânarea datei de începere a inspecției fiscale. Amânarea se aprobă sau se respinge de către organul fiscal prin decizie. În cazul în care organul fiscal a admis cererea de amânare a inspecției fiscale, comunică contribuabilului data la care a fost reprogramată inspecția fiscală.

Desfașurarea propriu-zisă a inspecției fiscale

Locul și orarul desfășurarii inspecției fiscale

Conform articolului 103 din Codul de procedură fiscală, inspecția fiscală se desfașoară, de regulă, în spațiile de lucru ale contribuabilului. Contribuabilul trebuie să pună la dispoziție un spațiu adecvat, precum și logistica necesară desfășurării inspecției fiscale.

Dacă nu există un spațiu de lucru adecvat pentru derularea inspecției fiscale, atunci activitatea de inspecție se va putea desfășura la sediul organului fiscal sau în orice alt loc stabilit de comun acord cu contribuabilul. Indiferent de locul unde se desfășoară inspecția fiscală, organul fiscal are dreptul să inspecteze locurile în care se desfășoară activitatea, în prezența unei persoane desmnate de contribuabil sau chiar al lui.

Inspecția fiscală se desfășoară, de regulă, în timpul programului de lucru al contribuabilului. Inspecția fiscală se poate desfășura și în afara programului de lucru al contribuabilului, cu acordul scris al acestuia și cu aprobarea conducătorului organului fiscal.

    Regulile de desfășurare a inspecției fiscale

In contextul articolului 105 al Codului de procedura fiscala sunt enumerate cateva reguli esențiale în derularea procedurii inspecției fiscale.

Inspecția fiscală va avea în vedere examinarea tuturor stărilor de fapt și raporturile juridice care sunt relevante pentru impunere.

Inspecția fiscală va fi efectuată în așa fel încât să afecteze cât mai puțin activitatea curentă a contribuabililor și să utilizeze eficient timpul destinat inspecției fiscale.

Inspecția fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contribuție și alte sume datorate bugetului general consolidat și pentru fiecare perioadă supusă impozitării.

Inspecția fiscală se exercită pe baza principiilor independenței, unicității, autonomiei, ierarhizării, teritorialității și descentralizării.

Activitatea de inspecție fiscală se organizează și se desfășoară în baza unor programe anuale, trimestriale și lunare aprobate în condițiile stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, respectiv prin acte ale autorităților administrației publice locale, după caz.

La începerea inspecției fiscale, inspectorul este obligat să prezinte contribuabilului legitimația de inspecție și ordinul de serviciu semnat de conducătorul organului de control. Începerea inspecției fiscale trebuie consemnată în registrul unic de control.

La finalizarea inspecției fiscale, contribuabilul este obligat să scrie o declarație, pe propria răspundere, din care să rezulte că au fost puse la dispoziție toate documentele și informațiile solicitate pentru inspecția fiscală. În declarație se va menționa și faptul că au fost restituite toate documentele solicitate și puse la dispoziție de contribuabil.

Contribuabilul are obligația să îndeplinească măsurile prevăzute în actul întocmit cu ocazia inspecției fiscale, în termenele și condițiile stabilite de organele de inspecție fiscală.

Pregatirea si emiterea raportului de inspecție fiscală

Potrivit CPF rezultatul inspecției fiscale se consemnează, în scris, într-un raport de inspecție fiscală, în care se prezintă constatările inspecției fiscale din punct de vedere faptic și legal.

Raportul de inspecție fiscală este un act unilateral care va cuprinde în mod obligatoriu urmatoarele elemente:

             I. Date generale de identificare a inspecției fiscale. 

            II. Date despre contribuabil. 

III. Constatări fiscale.  Aici sunt prezentate constatarile echipei de inspecție fiscală sistematizate (grupate) și sintetizate pentru fiecare obligație fiscală. De asemenea pentru fiecare obligație fiscală constatările vor face referiri la urmatoarele aspecte:

            1. Descrierea inspecției fiscale, privind:

                        a. perioada supusă inspectiei fiscale, actele normative care o reglementează;

                        b. procedura de control utilizată;

                        c. prezentarea facilităților fiscale de care beneficiarul a beneficiat;

            2. Obiectivele minime avute în vedere în acest paragraf vor fi:

                        a. verificarea realității declarațiilor fiscale;

                        b. verificarea existenței contractelor și modul în care acestea produc efecte fiscale;

                        c. verificarea înregistrării tuturor veniturilor;

                        d. verificarea înregistrarii cheltuielilor aferente veniturilor;

                        e. verificarea utilizării documentelor.

            3. Baza de impunere

– echipa de inspecție fiscală se poate confrunta cu una din cele două situații:

în urma controlului baza de impunere nu se modifica – într-o asemenea situație, acest aspect va fi explicit menționat pentru fiecare obligație fiscală;

in urma controlului baza de impunere se modifică – în acest caz, în raport se vor face referiri privind:

modul de interpretare a aspectelor fiscale de catre contribuabil;

punctul de vedere al echipei de inspecție fiscală față de cel al contribuabilului;

consecințele fiscale ale abaterilor constatate;

calculul accesoriilor aferente debitelor suplimentare stabilite;

stabilirea responsabiliăților privind determinarea greșită a bazei impozabile și, după caz, propunerea sancționării vinovaților.

            4. Alte constatări. Capitolul va face referiri la constatări relative la:

                        a. organizarea și conducerea contabilității;

                        b. utilizarea și ținerea registrelor contabile.

            5. Discuția finală cu contribuabilul. Este capitolul în care se vor face referiri cu privire la:

            a) numărul și data documentului de inștiințare a contribuabilului privind discuția finala. Prin acest document contribuabilul este informat cu privire la data, ora și locul discuției finale;

         b) punctul de vedere al contribuabilului pentru fiecare debit suplimentar stabilit și/sau accesoriu aferent;

             c) argumentele echipei de inspecție față de cele ale contribuabilului;

          d) faptul ca s-au pus la dispoziție echipei de inspecție toate documentele și informațiile solicitate. Declarația contribuabilului în acest sens va fi anexată la Raportul de inspecție fiscală.

            IV. Sinteza constatarilor inspectiei fiscale

Raportul de inspecție fiscală este întocmit de regulă în trei exemplare și este semnat de către membrii echipei de inspecție fiscală, avizat de șeful de serviciu și aprobat de catre conducatorul activității de inspecție fiscală, la nivelul unității fiscale.

Raportul privind rezultatele inspecției fiscale trebuie redactat astfel încat acesta să poata fi citit independent de alte documente și să nu dea posibilitatea mai multor interpretări, iar constatările ce se inscriu în acest raport trebuie sa fie proprii organelor fiscale, bazate pe date și documente expuse clar și precis, cu privire la modul de stabilire și calculare a obligației fiscale.

Se vor preciza în mod obligatoriu actele normative încălcate (cu trimiteri la articol, alineat); consecințele fiscale ale constatărilor; diferențele de impozite stabilite, precum și majorările și penalitățile de intârziere aferente; contravențiile constatate, cu precizarea prevederilor legale încălcate, a amenzilor aplicate precum și a bazei legale pentru aplicarea acestora.

Pentru fiecare abatere înscrisă se vor nominaliza persoanele care nu au respectat prevederile legale și funcțiile acestora; de asemenea se va urmări eliminarea oricaror elemente și descrieri personale, inutile care încarcă nejustificat conținutul raportului sau procesului verbal.

Valorificarea constatărilor inserate în raportul de inspecție fiscală se va concretiza în emiterea deciziei de impunere, daca baza de impunere se modifică; iar daca baza nu se modifică, acest fapt va fi comunicat în scris contribuabilului.

Decizia de impunere se emite în conformitate cu alin.1, art. 86 din Codul de procedură fiscală, numai în formă scrisă de catre organul fiscal competent teritorial și trebuie să îndeplinească condițiile prevazute la art. 43 din Codul de procedura fiscala, dar în plus pe langă acele elementele, este important sa se menționeze:

categoria de impozit, taxa, contribuție sau altă sumă datorată bugetului general consolidat

baza de impunere, precum și

cuantumul acestora, pentru fiecare perioada impozabilă.

3.RAPORTUL DE INSPECȚIE FISCALĂ

Capitolul I – Date despre inspecția fiscală

a) Subsemnații Morar Adelina Roxana și Cooș Ramona inspectori în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Bihor în baza prevederilor Titlul VII din OG. nr. 92 2003 privind Codul de Procedură fiscală, republicată cu modificările și completările ulterioare, a ordinului de serviciu nr. data 777 07-05-2015 și a legitimației de serviciu 7386 respectiv 7375 am efectuat controlul fiscal la SC. CRIDUS CONSTRUCT SRL.

 b)  Obiectul controlului: verificarea sumei negative a TVA solicitată la rambursare, de 33.542 lei, care este aferentă perioadei fiscale de la 07.10.2013 pana la 15.04.2015, persoana juridică fiind în situația de rambursare a sumei negative de TVA și a bifat caseta corespunzătoare din decontul de TVA înregistrat la organele fiscale teritoriale sub nr. 356128/ 23.06.2015

c)  Număr și data transmitere aviz IF:  93/ 09.04.2015

d) Numarul de înregistrare și data începerii inspecției fiscale înscrisă în Registrul unic de control: 4/ 07.05.2015

e)  Data ultimei verificari, perioada verificata si valorificarea actului de control:

                   13.03.2013            01.01.2013-31.03.2014      

f)  Perioada supusa controlului: 01.10.2013-31.10.2014

g) Perioada în care s-a desfășurat controlul fiscal: 07.04.2015- 15.04.2015

h) Locul de desfășurare: La Sediul Direcției Generale BIHOR MRJ Oradea Str. Dimitrie Cantemir 2B Sediul principal

Capitolul II – Date despre contribualil

1.            Date de identificare contribuabil:

Forma de proprietate : PROPR. PRIVATĂ-CAPITAL PRIVAT AUTOHTON

Forma juridică : societate comercială cu răspundere limitată

Informații referitoare la acționari-asociați : Dl. Faur Alin este asociatul unic al societății având și calitatea de administrator

Conturi bancare:

            -cont: RO 11 BRMA 0999 1144 9340 70XX    banca: BANCA ROMÂNEASCĂ SA

4.         Evoluția cifrei de afaceri:

5.         Verificarea evidenței documentelor cu regim special, privind prezentarea actelor cu care au fost achiziționate documentele cu regim special pe perioada verificarii, cu menționarea celor deja aflate în stoc, a celor efectiv consumate sau anulate, precum și a celor ramase:

Documentele privind regimul special au fost achiziționate cu documente legale astfel:

 Facturi fiscale achiziționate cu FF2356787/14.01.2014, 7 blocuri seria MC

Chitanțe achiziționate cu FF151267/21.01.2014, 4 blocuri seria MC

6.         Persoana răspunzătoare de conducerea contabilității: CHIȘ V CĂTALIN- Dir.economic

7.    Persoana desemnată să reprezinte contribuabilul pe durata controlului fiscal: Mocan Marinela- Dir. Executiv, legitimat cu C.I, seria XH 646368, CNP 2930605056338.

8.         Mențiunea dacă s-a realizat inventarierea patrimoniului conform reglementărilor în vigoare și valorificarea acesteia: SC. CRIDUS CONSTRUCT SRL a efectuat inventarierea patrimoniului conform prevederilor legale.

Capitolul III – Taxa pe valoare adăugată

1.         Denumirea obligației fiscale verificate: Rambursare TVA           

            1.1.      Ultima verificare pe linia T.V.A.: 12.03.2013

            1.2.      Temei legal:

                        – Legea 571/2003 privind T.V.A.;

                        – H.G.nr.44/2004 – norme de aplicare a Legii 571/2003

                        – O.G. 36/2003 – modificarea Legii 345/2002

                        – H.G. 348/2003 – modificarea H.G. 598/2002

     -Legea nr. 571/2003/ privind codul fiscal cu modificarile si completarile ulterioare.

2. Perioada verificată : 07.04.2015- 15.05.2015

3. Constatări privind baza de impunere a obligației fiscale:

            a) Prezentarea constatărilor care modifică baza de impunere ;

            În urma consultării deconturilor de TVA din perioada analizată, și anume 07.04.2015 – 15.05.2015, s-a constatat că s-au înregistrat urmatoarele:

            – Livrări de bunuri și servicii taxabile cu cotă de 24%    = 126.000 lei

            – TVA colectată aferentă serviciilor prestate                   =   30.240 lei

            – Achiziții de bunuri și servicii taxabile cu cota de 24% = 410.980 lei

            – TVA aferent bunurilor și serviciilor achiziționate        =   98.635,2 lei

            Conform decontului TVA din luna septembrie 2014, înregistrat la Administrația Finanțelor Publice a județului Bihor cu nr. 125698/11.05.2015, în ultima perioadă fiscală nu au avut loc prestări de servicii, respectiv vânzări de bunuri drept urmare, nu s-a înregistrat TVA colectată. Astfel decontul de mai sus menționat prezintă informațiile următoare:

            – Achiziții de bunuri și servicii cu cota de 24%   =  36.550 lei

            – TVA aferent bunurilor și serviciilor achiziționate         =    8.772 lei

            – Suma negativă din deconturile precedente pentru         =  39.012 lei

care nu s-a cerut rambursare

            – Suma negativă a TVA (suma ceruta de rambursat)                =   59.623 lei

            În urma verificării înregistrării documentelor, în special a facturilor privind achizițiile de bunuri și servicii prestate aferente perioadei verificate, s-au constatat urmatoarele:

            1) Nu se acceptă pentru ramburs TVA-ul aferent acestor două facturi înregistrate în contabilitate:

            – Factura 3000245 / 06.10.2013, primită de la S.C. Orange Romania S.A, în valoare totală de 520,08 lei, din care: val. fără TVA – 420 lei , TVA – 100,8 lei;

            – Factura 15698 / 02.04.2014, primită de la S.C. Electrica Furnizare S.A, în valoare totală de 310 lei, din care: val. fără TVA – 250; TVA – 60 lei

            TVA înscrisă pe facturile mai sus menționate nu se acceptă la ramburs deoarece nu pot fi prezentate de contribuabil documentele în original, doar copiile xerox ale acestora, neîndeplinind prevederile art.146 alin. 1 din Legea 571/2003 republicată.

            2) Nu se acceptă pentru ramburs TVA-ul aferent facturii înregistrate în contabilitate, unde datele cumpărătorului sunt eronate.

            – Este vorba despre factura 68471 / 11.07.2014, de la SC X-Proiect SRL, în care codul fiscal completat în rubrica datelor cumpărătorului nu este același cu codul fiscal al entității verificate. Val. totală a facturii este de 2.604 lei, din care baza – 2.100 lei, TVA – 504 lei.

            Astfel se încalcă prevederile art.155, alin. 5 din Legea 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.

            3) Nu se acceptă pentru ramburs TVA-ul aferent unei facturi privind achiziția de băuturi alcoolice și produse din tutun destinate acțiunilor de protocol:

            – Factura 13885/ 14.07.2014, în val. totală de 1.488 lei, din care baza – 1200 iar TVA – 288 lei.

            Așadar TVA-ul aferent este nedeductibil din punct de vedere fiscal, conform art.147, alin. 7, lit b  din Legea 571/2003, cu modificările si completările ulterioare.

            4) Nu se acceptă la ramburs TVA-ul aferent a 3 bonuri fiscale de combustibil, întrucât nu se poate demonstra că acest combustibil ar fi fost utilizat în interesul firmei, astfel :

            – Bon fiscal 28 / 24.08.2014 de la OMV Romania, in valoare totala de 272,8 lei, din care TVA 52,8 lei;

            – Bon fiscal 35 / 05.08.2014 de la Lukoil, in valoare totala de 198,4 lei, din care TVA 38,04 lei;

            – Bon fiscal 138 / 29.10.2014 de la Petrom, in valoare totala de 124 lei, din care TVA 24lei.

            Asfel prin deducerea acestui TVA, s-au incălcat prevederile O.U.G. 34/2009 în ceea ce privește modificările Codului Fiscal.

            Total sume neacceptate la rambursare TVA :  813,88 lei

            Val. TVA acceptată pentru rambursare : 46.539 – 814 = 45.725 lei

            b) Pentru încălcarea faptelor constatate temeiul de drept este reprezentat de Legea 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, prin articolele 146, 147, 155.

Diferența de rambursat calculată de inspecța fiscală : 45.725 lei

Amenzi aplicate: nu este cazul

Situația privind calcularea și virarea TVA

Capitolul IV – Alte constatări

1.                  Organizarea și conducerea evidenței contabile

            Normele juridice care reglementează organizarea contabilității agenților economici:

● legea contabilității 82/1991 republicată

● reglementările de aplicare a legii contabilității (ordinul 306)

● ordinul 94/2001

● ordinul 1752/2005

Pe perioada supusă inspecției fiscale societatea a condus contabilitatea proprie adaptată specificului societății, în partidă dublă conform prevederilor Legii nr. 82/1991 Republicată și normelor emise de Ministerul Finanțelor în domeniul contabilității, responsabilitatea organizării conducerii evidenței contabile revenind expertului contabil pe baza unui contract de prestări de servicii.

Înregistrarile în contabilitate sunt făcute cronologic, după data de intrare sau întocmire în unitate și sistemic, în conturi analitice și sintetice conform regulilor stabilite la fiecare formă de înregistrare în contabilitate.

  Val. Datoriilor respectiv creanțelor privind TVA înregistrată în contabilitate pe parcursul perioadei analizate corespund valorilor declarate către finanțele publice prin deconturile de TVA aferente fiecarei luni calendaristice.       

2.      Utilizarea și conducerea registrelor

            Prin Legea contabilitatii nr. 82/1991 republicata societatea conduce registrele de contabilitate obligatorii prevazute: Registrul-jurnal, Registrul-inventar și Cartea mare.

Pentru completarea corectă a decontului TVA, societatea întocmește lunar jurnale de vânzări și jurnale de achiziții, în formatul stabilit prin Ordinul 1372/2008 privind organizarea evidenței în obiectul taxei pe valoarea adăugată.

3.       Cotele de TVA

Cota practicată de entitate este cea standard de 24% pentru toate serviciile prestate în țară (potrivit prevederilor art. 140 alin. 1 din Codul Fiscal).

Capitolul V – Discuția finală cu contribuabilul

Prin adresa înregistrată la CRIDUS CONSTRUCT SRL sub nr. 164/15.06.2015, reprezentatul legal a fost înștiințat despre data, ora, și locul de desfășurare a discuției finale, adresa de raport care face parte integrantă din prezentul raport de inspecție fiscal

Acesta a avut loc în data de 15.06.2015, ora 12,00 la sediul AJFP Bihor. S-au adus la cunoștința reprezentantului, concluziile prezentei inspecții fiscale.

Față de cele prezentate de organle de inspecție fiscală, reprezentantul societății nu a avut obiecțiuni.

Capitolul VI – Sinteza constatărilor finale

     Inspecția fiscală realizată la SC CRIDUS CONSTRUCT SRL în perioada 20.1.2013 – 30.11.2009 având ca scop rambursarea de TVA solicitată de contribuabil, s-au analizat operațiile comerciale în care a fost implicată entitatea în perioada 01.10.2008 – 30.09.2014 constatând urmatoarele:

            – Valoarea TVA solicitată pentru ramburs de catre contribuabil:        =  46.539 lei –

            – Valoarea TVA neacceptata la ramburs:                =       814 lei

            – Valoarea TVA admisa la ramburs:                                   =  45.725 lei

            – Nu s-au aplicat amenzi

Capitolul 3 cu privire la taxa pe valoarea adăugată, este o detaliere a obiectivului exprimat în introducere, și anume verificarea sumei TVA solicitată la rambursare.

La suma stabilită TVA admis la ramburs, fiind diferită de suma solicitată de catre contribuabil, s-a emis Decizia de impunere privind obligațiile fiscale stabilite de inspecția fiscală numarul 2 / 30.11.2014.

       Pentru realitatea, caracterul corect și sinceritatea completă a datelor furnizate organului de control, pe baza carora s-au determinat sumele stabilite, în conformitate cu prevederile art. 104, alin.1 din CPF, persoana verificată își asumă întreaga resposabilitate conform Codului Penal, sub sancțiunile aplicate faptei de fals în acte și declarații.

Concluzii studiu de caz

Inspecția fiscală, integrată în ansamblul controlului financiar contribuie la îndeplinirea funcțiilor acestuia, care la rândul lui efectuat cu obiectivitate și mai ales legalitate duce la punerea unor relații civilizate și corecte pe scena economică.

Inspecția fiscală poate fi privită ca și cel mai concludent instrument de evaluare a corespondenței dintre situația de fapt și cea de drept sau reală, a realizărilor obținute, la obiectivele și scopurile prestabilite.

În acceași măsură inspecția fiscală poate fi privită ca o modalitate de prevenire a fenomenului evazionist și mai ales prin intermediul acestui tip de control, se sondează activitățile desfășurate în structurile economice, relevându-se fraudele, cauzele lor.

Altfel fiind spus acest tip de control fiscal are și o latură componentă ce vizează descoperirea și recuperarea pagubelor și mai ales deține o funcție educativă ce contribuie la combaterea manifestărilor ilegale sau negative prin depistarea și mai apoi sancționarea lor cu severitate.

Concluzii și propuneri

Bibliografie

Ioan Gheorghe Țara, Control financiar și expertiză contabilă, Editura universității din Oradea, 2003

Mircea Boulescu, Marcel Ghiță, Control financiar și expertiză contabilă, Editura Eficient, București 1996;

Ionela Corina Chersan, Radu Florea, “Controlul economic financiar și gestionar”, Editura CECCAR, București, 2011;

Neculai Tabără, Sorin Briciu, “Actualități și perspective în contabilitate și control de gestiune”, Editura Tipo Moldova, Iași, 2012;

P Popeangă – „Organizarea și exercitarea controlului financiar contabil”, Editura Fundația România de Mâine, 2000;

Radu Ciurileanu, “Controlul social în Republica Socialistă România”, Editura Academia republicii Socialiste România, București, 1980;

Constanța Iacob, Ion Ionescu, “Controlul de gestiune la nivelul firmei”, Editura Tribuna Economică, București, 1999;

Conf.univ.dr. Alexandru Marian, Lect.univ.dr. Vuță Mihai, Control Financiar, Universitatea Hyperion din București Facultatea de Științe Economice;

Cornel Nicolae Jucan, Daniela Petrașcu, “Problematica de ansamblu a controlului și auditului intern”, Editura Alma Mater, Sibiu 2011;

Emil Mare, Nicolae Opriceanu, SISTEMUL DE CONTROL FINANCIAR ÎN ROMÂNIA, Studia Universitatis “Vasile Goldis” Arad Seria Stiințe Economice 18/2008 Partea III;

C. Littleton (1966), Accounting evolution to 1900, Russell and Russell; 2nd edition, New York;

Henri Fayol (1949), General and Industrial Management, New York: Pitman Publishing;

Brech, Edward Franz Leopold (1975), The principles and practice of management, Addison-Wesley Longman Ltd.;

Alfred P. Sloan, Working document – For a definition of financial control syste, School of Management;

Patrick Everard și Diane Welter (1989), Glossaire : Sélection des termes et expressions utilisés en matière de contrôle externe des finances publiques, Cour des Comptes des Communautés Européennes, Luxembourg ;

A.S. Tannenbaum (1964), Control in Organizations: Individual Adjustment and organizational Performance in Bonini, Jaedicke and Wagner;

C.T. Horngren (1972), Cost Accounting, A Managerial Emphasis, 3rd Edition, Englewood Cliffs, NJ,Prentice-Hall;

Martin Barnes (1990), Engineering management. Financial control, Coopers & Lybrand Deloitte;

Emil Mare, Opriceanu Nicolae- CONTROLUL FINANCIAR PUBLIC DIN PERSPECTIVA ACQUIS-ULUI COMUNITAR Studia Universitatis “Vasile Goldiș” Arad Seria Științe Economice 18/2008 Partea. II;

PhD. Corina Maria ENE, PhD. Mariana BĂLAN ,PhD. Carmen Marilena UZLĂU, EVAZIUNEA FISCALĂ – ÎNTRE LEGALITATE ȘI ILEGALITATE.MECANISME ALE ECONOMIEI SUBTERANE Universitatea “Athenaeum”, București revista -Internal Auditing & Risk Management Anul VI, Nr.4(24), Decembrie 2011;

Dan Drosu Șaguna, Mihaela Eugenia Tutungiu, Evaziunea fiscală, Editura Oscar Print, București, 1995;

dr. Emil DINGA Prof. univ. dr., director general adjunct al Institutului Bancar Român, cercetător științific gradul I la Centrul de Cercetări Financiare și Monetare – „Victor Slăvescu”, ACADEMIA ROMÂNĂ.-CONSIDERAȚII TEORETICE PRIVIND EVAZIUNEA FISCALĂ VS FRAUDA FISCALĂ;

Nicolae Hoanță, Evaziune ficală, Editura Tribuna Economică, București, 1997;

Bîrle V. , Fraudă Fiscală, Editura Teora 2003;

Sorin CELEA,Revista UFB Finance & Banking International Monetary & Financial System AnI – Nr. 3–4/2011;

Iulian Văcărel, Finanțe Publice Ediția A VI-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007;

Management, Bert Markgraf, Demand Media – Houston Chronicle;

Jackson, B.R. and Milliron, V.C Tax Compliance Research, Journal of Accounting Literature, 1986;

CONSIDERAȚII TEORETICE ASUPRA CONTROLULUI FINANCIAR, Cucoșel Constantin, Universitatea de Nord Baia Mare;

Col.conf.univ.dr.ec Mare Emil, Control financiar și fiscal pag. 3 Sursa: https://www.academia.edu/3636382/Control_financiar_si_fiscal ;

Lect.univ.dr. Vuță Mihai, Control financiar, pag. 6, Sursa: http://www.idhyperion.ro/cursuri/Control%20financiar.pdf ;

Lector univ. dr. Ramona Ciobanu – Drept financiar, pag 58, Sursa:

Ioan Ionașcu, Andrei Tiberiu Filip, Mihai Stere, “Control de gestiune” (ASE), Sursa: http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/, accesat la 18.04.2015;

COMPENDIU AL SISTEMELOR DE CONTROL PUBLIC INTERN ÎN STATELE MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE 2012 Comisia Europeană pag. 302, Sursa: http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/control_prev/programe/Compendium_UE.pdf ;

Nicolae Ghinea-OPINII ȘI PUNCTE DE VEDERE PRIVITOARE LA EVAZIUNEA FISCALĂ ȘI FRAUDA FISCALĂ, pag. 2; Sursa: www.ceeol.com;

Drd.COSTEL CĂȘUNEANU- REFLECȚII ASUPRA NOII LEGI PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA EVAZIUNII FISCALE Sursa: http://fs.legaladviser.ro/35bd80b3951131afbec3879429f20a31.pdf

Olga Reicu, CONCEPTE TEORETICO-APLICATIVE PRIVIND EVAZIUNEA FISCALĂ PE PLAN NAȚIONAL ȘI INTERNAȚIONAL, Sursa: http://tinread.usarb.md:8888/tinread/fulltext/usarb/inter6_vol2.pdf#page=114;

Art. 1 din Legea nr. 64 din 15 aprilie 1999 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal;

Ordonanța Guvernului nr.119/1999 privind controlul intern și controlul preventiv;

Legea nr.87 1994 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale;

OUG 94/2011 privind inspecția economico-financiară;

CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ CU NORMELE METODOLOGICE DE APLICARE;

OUG nr. 74/2013;

HG nr. 520/2013 privind organizarea si functionarea ANAF

Sursa:https://suntladrept.files.wordpress.com/2011/06/curs-9-dr-financiar.pdf;

Dicționarul Business Dictionary: www.businessdictionary.com ;

Sursa: http://dexonline.ro/definitie/evaziune;

Sursa: http://www.publishyourarticles.net;

Dicționarul Longman Business English Dictionary : http://www.ldoceonline.com/ ;

Sursa:Dicționarul Cambridge Business English Dictionary: http://dictionary.cambridge.org ;

Sursa:Dicționarul Reference: http://dictionary.reference.com ;

Sursa Site-ul publicației Chron: http://smallbusiness.chron.com/definitions-financial-control-strategic management-14509.html, Articolul Definitions of Financial Control & Strategic ;

Site-ul Ministerului de Finanțe al Ungariei, http://www.mfin.hr ;

Sursa: http://www.wisegeek.com;

Sursa: http://www.consiliulfiscal.ro/ ;

Site-ul ANAF :https://static.anaf.ro/

Site-ul Ministerului de Finanțe://www.mfinante.ro/

Sursa: http://www.zf.ro;

Sursa: http:www.antifrauda.ro

Sursa:http://www.avocatnet.ro

Sursa:http://www.desteptarea.ro

Sursa:http://www.wall-street.ro