Contributii la Studiul Managementului Productiei de Lapte din Fermele Radomiresti Si Gheorghe Doja

“CONTRIBUȚII LA STUDIUL MANAGEMENTULUI PRODUCȚIEI DE LAPTE DIN FERMA „ „

Partea I – Studiu bibliografic

Capitolul I

IMPORTANȚA ȘI PERSPECTIVELE CREȘTERII VACILOR DE LAPTE

1.1. Importanța economico-socială a creșterii bovinelor

Importanța sectorului zootehnic, atât pe plan mondial cât și național, constituie faptul că aproape toate produsele animale, dar în mod deosebit laptele și produsele din lapte, carnea și produsele din carne precum și ouăle, reprezintă producții de interes național, indispensabile în structura bunurilor agroalimentare necesare consumului populației autohtone ci și realizării schimburilor internaționale de produse (Dinescu, 2002).

În prezent bovinele dețin cca. 65% (UVM) din totalul efectivelor de animale domestice existente pe întregul mapamond și reprezintă principala sursă de carne, asigurând peste 95% din producția de lapte, 33% din producția de carne și aproximativ 90% din producția de piei folosite în industria ușoară, la care se adaugă alte subproduse importante (energie neconvențională, îngrășăminte organice ș.a.).

Deși asigură aproape întreaga cantitate de lapte și peste 1/3 din cantitatea de carne consumată pe glob, peste un miliard din totalul populației pe glob suferă de subnutriție.

Fenomenul este deosebit de grav prin faptul că 20-25% din această populație este reprezentată de copii sub cinci ani (statisticile F.A.O., 1996).

Asigurarea unui minim fiziologic de proteine în alimentația organismului uman, de 0,57 g proteine/kg greutate la persoanele adulte pe zi este o cerință fundamentală a politicii alimentare a fiecărei țări (F.A.O./O.M.S., 1971).

Din aceste cerințe, cel puțin 50% este necesar să fie asigurate din proteinele animale provenite din laptele și carnea de taurine.(V. Ujică, V. Maciuc, 2007)

Proteinele din aceste surse au un grad mare de digestibilitate și randamentul energetic superior celor vegetale (după estimările F.A.O. din 5-6 calorii vegetale se obține o calorie animală).

Taurinele fiind specia care valorifică eficient resursele furajere de pe pajiștile naturale (ce reprezintă 21,1% din suprafața agricolă mondială), pot fi considerate ca importanți factori ai gestionării spațiului rural și contribuie la protecția peisajului natural, ele reprezentând cea mai numeroasă grupă de animale de pe glob (Otiman, 1999).

Prin apartenența taurinelor la animale rumegătoare (ierbivore) și prin toate caracteristicile lor productive, taurinele au un statut aparte, ele ocupând primul loc în cadrul speciilor de animale din țara noastră, iar importanța socio-economică a creșterii și exploatării acestei specii capătă noi valențe în condițiile integrării țării noastre în Uniunea Europeană.

Caracteristicile fiziologice fundamentale ale digestiei la taurine, le permit prin dubla conversiune să transforme furajele de volum ingerate (masă verde, fân, siloz, grosiere, etc.) în produse superioare de origine animală (lapte, carne) neconcurând alimentar omul, porcinele, păsările (Stoica I, 1997).

Din 100 unități nutritive (U.N.) din furaje se obțin prin lapte o cantitate dublă de calorii față de carnea de porc sau ouă.

Avantajul creșterii vacilor pentru lapte constă în faptul că ele valorifică în modul cel mai economic furajele consumate (cu 20% mai eficient pentru a produce lapte, decât pentru producția de carne).

Importanța socio-economică a creșterii taurinelor și în special a vacilor de lapte, justifică și facilitățile acordate (economice, financiare și subvențiile) în țările cu zootehnie avansată, în cadrul politicilor agricole comunitare (de ex. prin P.A.C.), producătorilor de lapte de vacă și carne, dar și procesatorilor acestor produse.

Subvențiile acordate pentru laptele de vacă și carnea de taurine, sprijinirea în domeniul construcțiilor de adăposturi sau pentru procurarea de vaci din rase performere adaptate zonei, au avut ca rezultat în multe țări obținerea unor produse agroalimentare chiar în exces, în special pentru lapte și carne.

La obținerea acestora au contribuit și rațiile furajere cât mai complete din punct de vedere nutrițional, în cantitate suficientă, corespunzătoare normelor igienico-sanitare.

Tehnologiile moderne utilizate în microfermele familiale specializate pentru creșterea și exploatarea vacilor de lapte, au avut ca efect creșterea productivității muncii și intensivizării principalelor lucrări agricole sau verigi tehnologice.

Astfel se explică că, în unele țări cu suprafața agricolă utilă (SAU) mai mică decât a României, se obțin producții medii de lapte duble sau triple față de cele obținute la noi în țară (de ex. 7036 kg în Danemarca față de 3096 kg lapte în țara noastră).

În majoritatea acestor țări se obține o producție medie de 6000-8000 kg lapte pe vacă anual, cu un conținut ridicat de grăsime și proteine.

Prin introducerea progresului genetic și tehnologic în țările U.E., producția medie de lapte a depășit limita maximă a cotei ce i-a fost atribuită fiecărui producător, care este penalizat uneori prin taxe de supraproducție.

În prezent, după o perioadă de intensificare a procesului de concentrare a efectivelor de vaci și producției de lapte, în țările cu zootehnie dezvoltată se practică, cu bune rezultate, sistemul de creștere și exploatare a vacilor pentru lapte prin intermediul microfermelor familiale specializate, ce demonstrează gradul înalt de tehnicitate și eficacitatea sistemului practicat.

Deși a suferit modificări esențiale sub aspectul dimensiunilor suprafeței agricole deținute, cât și ale efectivelor de animale (majoritatea cu 40-50 capete cu tendința de a ajunge la 80-100 capete), acest tip de exploatație zootehnică nu și-a pierdut caracterul strict familial.

Majoritatea lucrărilor din microferma familială de vaci pentru lapte și cele pentru exploatarea terenului din proprietate sunt executate de fermier și membrii familiei sale (90%), iar folosirea forței de muncă salariată numai uneori în sezoanele de vârf.

Eficacitatea acestor microferme familiale, în funcție de dimensiune, este evidențiată prin profitul obținut, gradul de intensivizare și cuantificarea factorului cantitativ și calitativ.

Verigile tehnologice de bază din microfermele familiale (furajarea, adăparea, mulsul, ventilația, evacuarea dejecțiilor, etc.), sunt automatizate și cibernetizate în țările cu zootehnie performantă, creându-se, astfel, condiții optime de creștere și exploatare pentru 100 vaci de către un singur fermier și membrii familiei sale (Otiman I.P., 2006).

Proprietatea privată în domeniul creșterii animalelor a existat încă dinainte de anul 1989 în zona de munte, dar au lipsit condițiile și resursele financiare ca microfermele familiale să se poată dezvolta și moderniza.

Creșterea efectivelor de animale în sectorul gospodăriilor populației necesită, pe lângă construirea unor adăposturi noi sau în cazul celor existente modernizarea și îmbunătățirea condițiilor de confort, a condițiilor igienice și aplicarea unor tehnologii performante de creștere, care să permită obținerea producției în condiții de calitate și eficiență economică.

Majoritatea gospodăriilor individuale dețin 1-2 vaci și numai 0,3% au peste 5 vaci pe gospodărie (V. Ujică, V. Maciuc – 2004, 2007). Asemenea exploatații zootehnice, prin cantitățile de lapte reduse obținute, nu pot să asigure decât consumul familial. Producând cantități mici de lapte destinat vânzării pe piață ori procesării, de cele mai multe ori neconform calitativ, microfermele familiale aflate în această situație nu obțin profit și deci nu sunt viabile economic.

În condițiile redimensionării marilor complexe pentru creșterea și exploatarea vacilor de lapte, precum și la înființarea unor microferme familiale, este necesar de a fi luați în considerație și cuantificați tehnico-economic principalii factori de producție ce influențează profitul obținut.

În al doilea rând, managementul aplicat în cadrul microfermelor familiale are menirea de a învinge rezistența la schimbările ce au loc și în agricultură și de a obișnui producătorul de lapte, dar și procesatorul cu un nou tip de gândire, bazat pe cuceririle științei în acest domeniu.

Îmbinarea creșterii vacilor de lapte cu agroturismul poate genera profit, care contribuie la ridicarea nivelului de trai a populației rurale și posibilitatea reluării ciclului de producție la un nivel superior.

Prin toate acestea microferma familială pentru creșterea vacilor de lapte poate fi considerată, pe drept cuvânt, ca celula de bază a spațiului rural.

1.2. Exploatația agricolă și factorii de producție

Conform studiilor recente ale Institutului de Economie Agrară (Răuță, C., Lazăr, T., Teodorescu D. – Dimensiuni și mărimi economice ale exploatațiilor agricole, A.S.A.S., 1994) arată că în baza Legii Fondului Funciar nr. 18/1991, a Legii privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, precum și a altor acte normative în agricultura țării noastre sunt în prezent, constituite și funcționează următoarele tipuri de exploatații:

Tabelul 1.1.

Tabelul 1.2.

Dimensiunea medie a diferitelor tipuri de exploatații – ha/exploatație

Așadar dimensiunea medie a gospodăriei țărănești este de 2,50 ha teren agricol și aceste gospodării dețin astăzi ponderea principală în agricultura românească, respectiv 44,5% din suprafața agricolă a țării. Trebuie menționat că această suprafață diferă destul de mult de la o zonă la alta și este dispersată în parcele. La asociațiile agricole simple suprafața este de 114 ha, iar societățile agricole dețin 447 ha, în medie, fiind adecvate din punct de vedere al dimeniunii, însă ponderea lor este mică față de suprafața agricolă a țării.

Dimensiunea exploatațiilor agricole este o problemă care a preocupat și preocupă în continuare țările dezvoltate, cerința și tendința a fost de creștere a dimensiunii exploatației agricole. Pentru aceasta redăm în continuare evoluția suprafeței medii pe o perioadă de 40 de ani (1950-1990), în câteva din țările Comunității Economice Europene.

Rezultă că procesul creșterii dimensiunilor explotațiilor agricole este intens și de durată. Am putea trage concluzia în acest sens că, dacă țărilor dezvoltate le-a trebuit 40 de ani pentru a putea ajunge la creșterea dimensiunii exploatației de 10-18 ha la una de 50-100 ha, pentru România acest proces ar ajunge la sute de ani, plecând de la 2,5 ha pe explotație.

Pentru a realiza dimensiuni economice ale explotațiilor agricole considerăm că trebuie urmate căi moderne, care ar conta în principal în asocierea și cooperarea în producția agricolă , sub toate formele posibile, agreate de populația unui stat. În acest scop, considerăm necesar a fi îmbunătățit și extras cadru legislativ adecvat acestor cerințe și mai ales a se acționa prin pârghii și mijloace specifice pentru a stimula și sprijini procesul de creare a exploatațiilor de dimensiuni cât mai eficiente. Pentru proiectarea unor dimensiuni raționale a exploatațiilor din țara noastră este necesar să se pornească de la condițiile concrete zonale și locale din agricultura românească, de la experiența din alte țări și mai ales de la cerințele actuale privind organizarea, managementul, producția, productivitatea și eficiența în agricultură.

Pentru a răspunde acestor cerințe esențiale, dimensiunea exploatațiilor agricole, trebuie să permită aplicarea în producția agricolă a tehnicii și tehnologiei actuale, respectiv a mecanizării, chimizării, îngrijirii etc., cu mijloace de lucru cât mai corespunzătoare tehnic și productiv. Există corelații și raporturi între diferiți factori de producție din agricultură, între care un loc important îl are dimensiunea exploatației care trebuie să creeze cadrul de acțiune normală a tuturor factorilor activității agricole.

Tabelul 1.4.

Limite privind dimensiunea exploatațiilor agricole zootehnice private pe specii de animale și sisteme de creștere (după Ciurea, I., 1991)

Firește, calculele și limitele prezentate au un caracter orientativ de referință, dar considerăm că este necesar a se acționa prin toate mijloacele și metodele adecvate pentru crearea condițiilor cât mai propice în desfășurarea producției agricole la standardele și performanțele tehnice și economice corespunzătoare exigențelor actuale.

1.3. Dinamica efectivelor și producției de lapte la nivel mondial

În decursul timpului taurinele au suferit o serie de transformări, ca urmare a interesului economic al societății umane. În ultimile cinci decenii, obiectivul principal al științei creșterii animalelor a fost reprezentat de ameliorarea genetică a populațiilor de animale, rezultatele fiind spectaculoase. Evoluția sectorului de creștere animalieră a coincis cu dezvoltarea continuă a întregii agriculturi, ca urmare a proceselor de concentrare și intensivizare, a introducerii descoperirilor științifice și modernizarea continuă a tehnologiilor de exploatare, fapt ce a dus la obținerea unor performanțe individuale de peste 30.000 litri lapte pe o lactație și de 8.000-10.000 kg producții medii, pe ferme care folosesc rase specializate.

Datorită puterii mari de adaptare bovinele s-au răspândit pe toată suprafața globului pământesc în cele mai variate condiții de mediu. Areleale geografice în care sunt răspândite bovinele sunt foarte variate, începând de la cele tropicale până la zonele temperate și subpolare, acestea fiind perfect adaptate, motiv care explică varietatea raselor.

Solicitările crescânde pentru produsele alimentare de origine animală au determinat o creștere pe plan mondial în ultimul deceniu, a efectivelor de bovine cu 10,97% și creșteri mai semnificative în Africa 14,61%, în timp ce în Europa efectivele cu scăzut în ultimul deceniu cu peste 10%, scăderi remarcându-se de asemeni în Asia și în America de Nord (în special SUA), observându-se că 27% din totalul bovinelor existente se cresc în țările dezvoltate, iar restul de 73% în țările în curs de dezvoltare.

Tabelul 1.5

Dinamica efectivului mondial de taurine (mii capete) (sursa FAO – 2010)

Situația se prezintă diferit în țările cu cele mai mari efective, după cum se observă în tabelul 1.6. Cele mai semnificative scăderi se înregistrează în China (-23,69%), în Brazilia (-10,28%), Spania (-8,06%), Germania (-4,94%), în timp ce în Israel se constată o creștere de 15,55%, iar în Canada, Mexic, Olanda creșteri de peste 3%.

În țările din Uniunea Europeană, în perioada 2002-2008, efectivele totale a bovinelor pentru lapte s-au redus cu 3,95%, cu scăderi semnificative în majoritatea țărilor (tab.1.7). Statisticile FAO (2010) evidențiază și unele creșteri ale efectivelor de vaci în Grecia (+12,34%), Polonia (+4,03%), Olanda (+0,82%) și România (+0,67%).

Creșterea efectivului de bovine pe glob s-a realizat atât pe seama efectivelor destinate producției de carne și a efectivelor specializate în producția de lapte, cu mențiunea că diferențelor dintre zonele de creștere se mențin și în acest caz, dar în proporții diferite pe continente și țări, așa cum rezultă din datele statistice însrise în tabelele 1.5-1.7.

Evoluția efectivului de bovine specializat în direcția producției de lapte este înfluențată de producția medie de lapte înregistrată pe cap de animal. Se apreciază că există o interrelație între mărimea efectivului și nivelul de producție, astfel se poate explica și tendința de scădere a efectivelor în țările și continentele unde există animale cu potențial productiv foarte ridicat. Se cuvine să apreciem că diminuarea efectivelor în țările UE a fost determinată și de transformările politico-economice din țările foste comuniste din estul Europei, iar odată cu transferul de proprietate de la stat la persoane fizice, așa cum este și cazul fermei Doaga Vrancea, fermele au devenit performante, iar cele care nu au reușit s-au desființat, principiile economice de piață (cererea și oferta) influențând dezvoltarea sau regresul sectoarelor în funcție de performanțe.

Tabelul 1.6

Dinamica efectivelor de bovine din diferite țări (mii capete) (sursa FAO – 2010)

Tabelul 1.7

Evoluția efectivelor de bovine în unele țări din Uuniunea Europeană (mii capete) (sursa FAO – 2010)

În ultimii ani, pe plan mondial se observă o creștere a producției totale de lapte cu 13,92% (tab.1.8), cea mai spectaculoasă fiind în Asia (44,24%) și America de Sud (26,0%), creștere realizată pe seama sporirii efectivelor de vaci cât și pe seama introducerii raselor specializate pentru lapte de tip Friză și a tehnologiilor moderne de exploatare. Față de anul 1980 producția mondială de lapte a crescut cu 18,3%, dar cu o repartiție variabilă pe continente, astfel că în Asia producția a crescut de cca. trei ori (292,7%).

În Europa fluctuațiile producției de lapte se datorează supraproducției, pe fondul ritmului redus de creștere a populației și menținerii relativ constante a cerințelor de consum. De remarcat că, deși posibilitățile de sporire a producției de lapte în țările dezvoltate din UE sunt evident mai mari decât în țările sărace de pe glob acestea nu sunt interesate în producerea unor cantități excedentare de lapte, fiind limitate de introducerea cotei de lapte, dacă nu găsesc piețe sigure și avantajoase de desfacere, chiar dacă în lume se simte lipsa acestui produs. Previziunile specialiștilor în ceea ce privește creșterea producțiilor de lapte pe continent sunt încurajatoare, în sensul unei creșteri constante a producției.

Producțiile mari de lapte se obțin în țările europene și nord americane, iar cele mai mici în țările asiatice și africane, remarcându-se în acest sens țări cu producții medii foarte bune, ca: Israel 10.093 kg/cap, USA 8.226 kg/cap, Canada 7.192 kg/cap, Danemarca 7.687 kg/cap, iar în contrast cu acestea sunt producțiile medii obținute în Bangladesh 206 kg/cap, Brazilia 1.407 kg/cap și în multe țări africane unde se cresc bovine din rase locale slab performante.

Tabelul 1.8

Evoluția producției de lapte pe plan mondial (mii tone) (sursa FAO – 2010)

Dezvoltarea creșterii bovinelor și implicit a producțiilor principale de lapte și carne se poate aprecia și prin indicatori care exprimă efectivul de bovine la 100 ha și la 1000 de locuitori.

Din acest punct de vedere, densitatea sau numărul de bovine existente la 100 ha teren agricol (arabil, pășuni, fânețe) pe lângă exprimarea gradului de intensificare a agriculturii zonale, evidențiază și posibilitatea de sporire a efectivelor.

La nivel mondial se apreciază că densitatea este de 31,53 capete/100 ha teren agricol, față de care se remarcă variații foarte mari de la o densitate medie de 7,54 capete bovine/100 ha teren agricol în Oceania până la 50,6 cap/100 ha în America de Sud sau de 46,35 cap/100 ha în Europa.

Diferențele de valori se mențin și la nivel de țări. Astfel, Australia deține o încărcătură de 5,67 bovine/100 ha agricol, iar țările vest europene și cele cu economie dezvoltată dețin în jur de 100 capete la 100 ha teren agricol. De exemplu, Elveția are o încărcătură de 113,52 cap/100 ha, Germania 76 capete/100 ha, Franța 73,2 cap/100 ha, Japonia 106 cap/100 ha, Israel cu 82,66 cap/100 ha etc.

În prezent și în viitor tendințele mondiale sunt de sporire continuă a producțiilor, urmărindu-se:

creșterea potențialului de producție a materialului biologic prin ameliorare genetică;

adoptarea celor mai eficiente tehnologii de exploatare;

concentrarea, specializarea și eficientizarea producției;

valorificarea producției și eficiența economică a creșterii bovinelor;

apărarea sănătății și creșterea rezistenței organice.

Având în vedere tendințele și pricipiile moderne privind creșterea bovinelor, fiecare țară sau zonă de creștere adoptă programe de ameliorare adecvate care se aplică cu rigurozitate în funcție de condițiile concrete existente și obiectivele urmărite. Preocupările specialiștilor vizează totodată perfecționarea tehnologiilor de întreținere, de nutriție și deservire a animalelor, a bunăstării acestora, cât și a managementului fermelor.

1.4. Dinamica efectivelor și producției de lapte la nivel național

Creșterea vacilor pentru lapte s-a dezvoltat mult în majoritatea țărilor din Europa și de peste Ocean, încât s-a creat o abundență de lapte și produse lactate ducând la un moment chiar la stocuri mari în special de unt și lapte praf. Raportat la un locuitor, în Europa, se produc peste 500 litri fiind țări ca Olanda, Danemarca, Suedia, Finlanda unde se produc între 800 și 1400 litri pe un locuitor.

Pentru țara noastră situația este cu totul alta. La o producție de 200 litri și un consum de 80-90 litri la un locuitor, nu se poate vorbi de o diminuare a efectivelor de vaci, ba din contră, se consideră că sunt necesare în continuare, măsuri energice pentru creșterea numărului de bovine și în special de vaci cât și a nivelului producției de lapte pentru a se ajunge la nivelul din țările europene dezvoltate. Aceasta datorită importanței economice, ecologice și sociale pe care bovinele o au în dezvoltarea unei țări.

Vaca de lapte rămâne în continuare cel mai avantajos producător de alimente de origine animală și, în special, de proteine cu valoare biologică ridicată. Pe drept cuvânt vaca de lapte poate fi recunoscută cea mai importantă creație biologică a omului din zilele noastre. În acest sens se pot aduce câteva argumente care sunt relevante. O vacă de lapte performantă poate produce într-un an până la de zece ori mai multe substanțe organice alimentare decât în propriul corp. La o producție zilnică de 65 litri lapte (sunt vaci care dau și mai mult) în 15 zile vaca secretă prin lapte tot atâta substanță uscată alimentară cât este în propriul său corp. Din acest exemplu rezultă ce efort uriaș depune o vacă cu performanțe înalte pentru elaborarea laptelui, care are la bază hrana consumată zilnic.

Ca producătoare de proteine alimentare vaca nu are rival. La o producție de 30-35 l lapte o vacă produce într-o zi 1 kg proteină cu valoare biologică ridicată sau tot atât cât este în 5 kg de carne macră (mușchi). Dar dacă producții zilnice așa de mari se întâlnesc, frecvent, animale de carne care să depună în carcase 5 kg musculatură (echivalent a 15-20 kg spor zilnic) încă nu sunt de imaginat. Se demonstrează astfel ca dacă se dorește creșterea ponderii proteinei animale în alimentația populației, laptele reprezintă una din soluțiile de bază. Proteinele reprezintă însă numai o parte din substanțele conținute în lapte. Dintre acestea substanțe active conținute în lapte, lactoza și calciul sunt cele mai importante. Combinarea calciului cu lactoza și alte substanțe active din lapte îl fac ușor asimilabil, ceea ce pentru alimentația copiilor, bătrânilor sau unor bolnavi ori covalscenți este esențial.

Laptele este considerat ca indispensabil în alimentația copiilor, gravidelor, a bătrânilor sau a persoanelor bolnave ori în covalescență. După cercetările existente creșterea producției și a consumului de lapte în țările din Europa se corelează strâns cu reducerea mortalității infantile, a alcoolismului la tineret și cu creșterea speranței de viață.

Tabelul 1.9

Dinamica efectivelor de bovine și a producțiilor acestora în România (sursa. INS, 2009)

Vaca de lapte realizează și cel mai ridicat randament de transformare a proteinelor vegetale din furaje (în mare măsură inaccesibilă pentru om), în proteină animală cu valoare biologică mare. În cazul producției de lapte se ajunge la randamentul de 30-35% față de 3-18% în cazul producerii cărnii și 10% cât se calculează în medie randamentul de trecere de la un nivel trofic la altul. Acest fapt explică în mare măsură creșterea abundenței de lapte și produse lactate în unele zone ca și avantajele economice și sociale când proteinele din lapte au pondere crescută în alimentația populației. Oferta de lapte și produse lactate la prețuri accesibile a diminuat cererea de carne prin prin prețuri de producție mai mari care rămâne totuși un produs mai greu accesibil unei părți însemnate din populație.

Potrivit datelor furnizate de Asociația Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL) destinația producției de lapte și evoluția prețului mediu anual de lapte de vacă pe județe în anul 2009, a fost cel prezentat în fig. 1.4.

Fig. 4 Destinația producției de lapte

Remarcăm din aceste date cota mică a laptelui livrat pentru procesare și consumul familial ridicat. În acelaș timp se remarcă prețul mediu de livrare foarte mic în comparație cu cel practicat în majoritatea țărilor europene și ceva mai mare pe piața țărănească.

Aceste date evidențiază cât se poate de bine că, în România, plata laptelui nu este în conformitate cu efortul depus pentru realizarea acestui produs și cu valoarea biologică alimentară pe care o reprezintă ca aliment de bază în hrana omului.

Creșterea bovinelor are o serie de avantaje ecologice de mare importanță mai ales dacă sunt implicate județele în relație cu conceptul dezvoltării durabile. Bovinele pot fi integrate armonios în ecosistemele agricole, alături de plantele de cultură și au contribuții majore la realizarea unui circuit normal al elementelor fertilizante pe traseul sol-plantă-animal-sol în folosul tuturor participanților, cu avantaje economice și biologice importante și cu contribuții la realizarea stabilității și persistenței ecosistemelor. În favoarea bovinelor pledează și faptul că ele pot valorifica eficient suprafețe mari de pășuni și fânețe naturale realizând în același timp și o relație pajiște-ogor în sensul că prin gunoiul de grajd elementele fertilizante din pajiști ajunse în ogor fac posibilă cultivarea rentabilă a acestora. Culturile furajere necesare echilibrării rațiilor în marea lor majoritate sunt și ameliorative a calităților fizice și chimice ale solurilor.

Prin organizarea judicioasă a creșterii bovinelor, în relație cu cultura plantelor, sunt protejate solurile contra eroziunii (fenomen care a devenit alarmant), în mod deosebit cele în pantă care ocupă 50% din suprafața agricolă a țării noastre.

Un alt avantaj al creșterii bovinelor este faptul că dacă pentru alte specii de animale asigurarea proteinei furajere reprezintă un factor limitativ, pentru bovine proteina furajeră se poate asigura mult mai ușor datorită producțiilor mari care se realizează la leguminoase perene și în mod special la lucernă, iar necesarul total de proteine se completează și prin activitatea organismelor simbionte din rumen.

Avantajele arătate care de fapt nu au epuizat ceea ce se poate arăta ca efect benefic în special al creșterii vacilor de lapte, se pot constitui ca argumente pentru a prevedea o perspectivă favorabilă creșterii producției și a efectivelor în viitor.

Trebuie însă să arătăm că din punct de vedere geo-climatic țara noastră nu este situată într-o zonă naturală favorabilă producției de lapte. Aceasta nu înseamnă că nu se pot crește rentabil vaci de lapte; de altfel timpul a demonstrat această posibilitate, însă pentru creșterea lor este nevoie de investiții mai mari și de mai multă tehnicitate, de cunoștințe, contracarând condițiile nefavorabile prin soluții tehnologice adecvate. Mediul natural impune astfel adăpostirea pe timpul iernii și producerea de furaje conservate pentru cel puțin o jumătate din an când animalele sunt obligate să stea în stabulație. Pentru perioada de vară, în unele zone seceta și căldurile excesive crează greutăți în producerea furajelor fiind necsar să fie cultivate anumite plante termofile ș.a.

Pentru anihilarea condițiilor nefavorabile ale mediului trebuie făcute unele investiții care sunt de obicei costisitoare. Amortizarea acestora este posibilă cu atât mai bine cu cât sunt crescute animale cu producții mari, deci animale ameliorate și judicios hrănite și întreținute. Cu toate acestea trebuie să arătăm că sunt zone întinse din țara noastră unde producția de lapte este cea mai potrivită și avantajoasă producție (Suceava, Harghita, Covasna, Mureș). Mare parte din depresiunile intramontane apoi zonele submontane, de deal și podiș și în general terenurile în pantă sunt valorificate eficient prin creșterea bovinelor și în special prin producerea laptelui.

În țările cu zootehnie avansată unde producția de lapte este la parametri tehnici și economici ridicați, pe lângă condițiile de mediu și cerințele sociale și economice, un rol important l-a avut acțiunile umane în această direcție. Dintre acestea, cu rol mai important au fost considerate:

– Interesul și atractivitatea către această producție. În mare parte acest deziderat este realizat și la noi prin faptul că peste 90% din efective sunt în proprietate privată, iar crescătorii care sunt și proprietari, pot dispune liber de producție. Pentru a fi atractivă această îndeletnicire trebuie să fie și rentabilă. Cererea de produse și prețuri acoperitoare eforturilor financiare și materiale se consideră că sunt cele mai bune stimulente pentru mărirea producției. Acest lucru este cu atât mai necesar în cazul creșterii vacilor de lapte unde munca este grea și necesită prezența de dimineață până seara în zilele de lucru și în sărbători. Atractivitatea spre acest sector și spre creșterea animalelor în general, de cele mai multe ori se formează prin educație și puterea exemplului, încă din copilarie, prin obișnuința de mic de a îngriji și crește animalele.

Fig. 1.7 Obișnuința omului cu animalul

– Creșterea nivelului de cunoștințe, respectiv a competiției crescătorului. Animalele, și, în special vacile, cu niveluri productive mari nu pot fi crescute decât de oameni cu cunoștințe temeinice în domeniu. Multe din cunoștințe se dobândesc însă și din activitatea practică, mai ales dacă există interes în acest sens, copiii învățând foarte multe lucruri de la părinți. Faptul că în prezent un mare număr de familii cresc chiar 1-2 vaci are și o parte bună în sensul că în acest fel se face educația unui număr mare de tineri, le crează obișnuința și le stimulează dragostea de animale.

– Finanțarea a reprezentat un alt factor de stimulare a producției. Când fermierii au constatat că eforturile lor au fost răsplătite nu a mai fost nevoie de impulsionări suplimentare. În acest sens la noi subvenționarea crescătorilor considerăm că a avut o influență însemnată și ea trebuia menținută, iar efectele ei observate atent pentru a transforma cu adevărat într-o pârghie importantă de stimulare a producției.

– Organizarea atât la nivel local cât și la nivel general pe țară. În țările din Europa un rol organizatoric important îl au asociațiile crescătorilor, prin care sunt întreprinse o serie de acțiuni ca ameliorarea, reproducția, aprovizionarea și mai ales valorificarea rentabilă a producției și a animalelor de prăsilă. Buna organizare la toate nivelurile a permis ca dimensionarea fermelor (respectiv numărul de animale dintr-o fermă) să sporească continuu, ceea ce a permis o creștere a productivității și scăderea costurilor de producție.

Având în vedere condițiile României, stadiul actual al reformelor structurale în agricultură și estimarea evoluției acestora, se pot contura structuri de organizare a exploatațiilor agricole, în conformitate cu tradiția familială românească și cerințele performanței agricole, care în timp, pe măsura acumulării cantitative și mai cu seamă calitative, vor înregistra mutații structurale profunde, în sensul preponderenței exploatațiilor agricole familiale comerciale și a fermelor comerciale agricole mari, a societăților comerciale de tip holding.

Agricultura țărănească de subzistență, ce reprezintă 50% din totalul suprafețelor agricole angajate în sistem productiv, nu dispune de capital, de dotări și de informații suficiente pentru a obține produse competitive, realizând preponderent produse pentru autoconsum. Strategia de dezvoltare fundamentată de Ministerul Agriculturii pentru perioada 2000-2015 prognozează o variantă a evoluției structurilor și dimensiunilor exploatațiilor agricole, ceea ce oferă unele aprecieri și estimări asupra tipologiei exploatațiilor agricole ce vor funcționa în România.

În legătură cu evoluția fermelor de subzistență, majoritatea covârșitoare a studiilor, analizelor și estimărilor realizate de către instituțiile de specialitate, rămân la concluzia că, și în perioada următoare, gospodăria agricolă individuală rămâne, datorită situației specifice a agriculturii românești, o structură agrară de producție importantă care, pe parcursul evoluției structurilor spre performanță, se va transforma sau integra în exploatații agricole private, familiale, cu caracter comercial, tot mai accentuat, în ferma familială agricolă sau în societăți comerciale agricole pentru arendarea terenului sau societăți agricole pentru producția agricolă.

Toate aceste tipuri de exploatații agricole, prezentând un caracter comercial, vor constitui o perioadă de timp mai îndelungat, baza structurilor agrare de producție în România, urmând ca, pe măsura acumulărilor calitative, să se întreprindă o polarizare a celor două variante arătate anterior, respectiv modelul vest-european, reprezentat de exploatațiile agricole comerciale familiale (ferma agricolă în înțelesul clasic) și societăți agricole comerciale mari de tip holding, de insiprație americană.

În sprijinul celor enunțate anterior stau și orientările actuale ale PAC cu privire la dezvoltarea și rolul socio-economic al spațiului rural, de a considera agricultura nu numai o ramură economică producătoare de bunuri agricole și aducătoare de profit, ci și un mod de viață.

Fermele de tip familial constituie varianta organizatorică de structură spre care vor tinde majoritatea gospodăriilor agricole individuale. Aceste structuri de producție agricolă se vor moderniza, devenind unități agricole care produc în principal pentru comercializare. Fermele comerciale de tip familial vor evalua remarcabil ajungând în 2015 la peste 50 de mii de unități de producție cu suprafața medie de 30 ha, și vor avea o pondere de peste 10% din suprfața arabilă a țării.

La noi de multe ori se consideră că stabilirea unei dimensiuni optime a fermei de bovine ar fi cheia de boltă a rezolvării producției de lapte. Se pare că în această situație se fac și unele confuzii și erori. Dimensiunea fermei nu este un act voluntar și mai ales poate fi impusă din afară. În aceasta este reflectată dezvoltarea economiei și a nivelului de organizare la un moment dat. În toate țările dezvoltate se studiază dimensiunile fermelor, dar în mod constatativ (pentru orientarea unor acțiuni legate în special de dotare și organizarea a serviciilor) nimeni nu s-a orientat să stabilească și mai ales să recomande un număr anume de bovine care să fie crescute într-o fermă. Când exploatația a fost rentabilă și când a existat o ofertă de mașini și utilaje la prețuri accesibile și de servicii diferite (ca să cităm numai câțiva factori importanți) numărul de animale dintr-o fermă o crescut continuu fără să fie nevoie de a fi anterior stabilit, căci relațiile de piață impun acest lucru.

În prezent la noi, după o scădere drastică a efectivelor se observă o redresare în paralel cu o creștere a producției. Pentru acoperirea necesarului de produse și realizarea unui echilibru ecologic, cercetările din țara noastră au arătat că necesită creșterea continuă a efectivelor, dar în mod deosebit a randamentului în producția de lapte. Acest lucru nu se poate realiza decât în timp, cunoscând că ritmul natural de înmulțire al speciei este destul de lent, cu un interval între generații de peste 5 ani și un progres genetic al producției de lapte, în medie de 2%.

În concluzie dată fiind importanță majoră a bovinelor ca producătoare de alimente vitale și influența lor benefică asupra stabilității și dezvoltării agriculturii în general, se impune cu necesitate creșterea continuă a numărului și a producției. Considerând că măsurile de impulsionare care au fost luate până în prezent vor fi susținute și chiar amplificate, există perspectiva ca acest sector important al economiei naționale cu implicații favorabile sociale, economice și ecologice să se dezvolte continuu.

Dacă urmărim situația actuală și viitoare a creșterii bovinelor, evoluția efectivului de bovine trebuie corelată cu dinamica creșterii populației umane pe glob precum și a nivelului prezent și în perspetivă a consumului de produse pe care le pot asigura bovinele. În zilele noastre asistăm la o adevărată explozie demografică, conform datelor statistice mondiale numai în ultimul secol populația globului sporind cu peste 50%, iar în ultimul deceniu cu 13,18%. Privind creșterea demografică este de reținut faptul că în țările în curs de dezvoltare față de cele dezvoltate această creștere este dublă, în general fiind invers proporțională cu nivelul de trai. Ponderea populației ce activează în domeniul agricol este determinată de gradul de dezvoltare socio-economic a fiecărei zone și țări; în țările dezvoltate fiind în medie 44,7% din populația activă, iar în țările dezvoltate sub 10%, ceea ce ilustrează disponibilități total diferite pentru alte activități decât cele legate de producerea hranei.

Prin cele două producții principale – carne și lapte – bovinele contribuie indirect la creșterea nivelului de trai și sănătate a omenirii, aceste produse obținute din creșterea și exploatarea bovinelor fiind indispensabile mai ales pentru copii, bătrâni, bolnavi și pentru cei care lucrează în medii toxice. Statistica mondială atestă că pe măsura creșterii consumului de lapte scade consumul de alcool, iar pe măsura creșterii nivelului de trai al omenirii, scade și consumul unor alimente de origine vegetală în favoarea celor de origine animală.

În România, datorită condițiilor naturale favorabile pentru creșterea animalelor din toate speciile, avem posibilitatea de a asigura din producția internă întreg sortimentul de produse de origine animală, rămânând și un disponibil substanțial pentru export (Dinescu, 2003, Ujică, 2007, Acatincăi, 2010).

Transformările social-economice profunde ce au avut loc în ultimii ani în România, au produs modificări majore în agricultură, care impun reașezarea creșterii animalelor pe alte coordonate. În acest concept, se impune „rezootehnicizarea agriculturii” , în cadrul căreia pe primul plan va fi domeniul de creștere și exploatarea a taurinelor bazate pe existența unui material biologic foarte performant, bine adaptat la condițiile naturale și la tehnologiile moderne introduse în fermele de taurine.

În acest context, alături de creșterea taurinelor și de optimizarea continuă a tehnologiilor de exploatare precum și adaptarea acestora la cerințele zootehniei actuale, un rol deosebit revine activității de ameliorare genetică prin cunoașterea cât mai amănunțită și reală a caracterelor și însușirilor populației de taurine din rasele crescute în țară, pentru a lua decizii corecte și bine fundamentate privind creșterea și exploatarea taurinelor în viitor.

În prezent sunt create premizele pentru practicarea unei zootehnii moderne, performante prin aplicarea unor acțiuni tehnice pentru ameliorarea genetică a taurinelor, cum ar fi extinderea însămânțărilor artificiale cu material seminal congelat, a transferului de embrioni, folosirea spermei sexate, clonarea și alte metode de inginerie genetică, dar și extinderea controlului oficial al producțiilor la un efectiv tot mai mare de taurine, testarea reproducătorilor, inclusiv prin testarea genomică etc.

Ameliorarea genetică a populațiilor de taurine presupune un complex de măsuri tehnice și manageriale, de dirijare și folosire a unor metode și tehnici științifice, cu aplicare practică, în fermele de animale, prin care se urmărește modificarea genotipică a populațiilor, urmărită în succesiunea generațiilor, în scopul și direcția utilă omului, a proprietarului crescător de animale, pentru obținerea de indivizi cu caractere superioare celor ale ascendenților. Valoarea economică a animalelor de fermă este determinată pe de o parte de caracterul bazei ereditare, iar pe de altă parte de condițiile de mediu în care are loc dezvoltarea acesteia.

Organizarea producției zootehnice pe principii moderne, ritmul dezvoltării și industrializării creșterii animalelor, a amplificat decalajul dintre scopul selecției și mijloacele de realizare a acesteia, determinând elaborarea și aplicarea în practică a unor metode și tehnici moderne de investigație a potențialului productiv al animalelor. Rezultatele obținute confirmă superioritatea acestei metode, rasele actuale având aptitudini productive considerabil amplificate în ultimile decenii.

Pentru genetică și practica zootehnică sistemele biochimice prezintă importanță prin variabilitatea moleculară, respectiv prin polimorfismul lor. Modul de ereditate mendelian, autonomia față de condițiile de mediu și marea lor stabilitate genetică a făcut posibilă utilizarea lor în soluționarea unor aspecte practice legate de creșterea, ameliorarea și sănătatea animalelor.

Situația actuală în creșterea și exploatarea bovinelor pe plan mondial vizează în principal creșterea producțiilor, obiectiv care se realizează, pe de o parte prin sporirea numerică a efectivelor, iar pe de altă parte, prin creșterea potențialului individual de producție. În creșterea bovinelor se urmărește atât potențialul productiv al populațiilor în exploatare cât și eficientizarea tehnologiilor de exploatare prin aplicarea principiilor moderne de concentrate, specializate și intensivizare.

PRODUCȚIA DE LAPTE ȘI FACTORII CARE O INFLUENȚEAZĂ

Laptele este un produs al glandelor mamare, de culoare alb-gălbuie, cu un gust dulceag și miros caracteristic. La vacă, ugerul este împărțit în două jumătăți și patru sferturi, terminate cu câte un sfârc sau mamelon. În structura sa intră doua categorii de țesuturi: unul glandular, bogat vascularizat și altul conjunctiv-adipos cu rol de susținere. Țesutul glandular se compune din numeroase alveole (acini) glandulare, care constituie unitățile secretoare de bază (fig. 2.1).

Fig. 2.1 Structura unui lobul glandular (după R. Bronnimann și col.-1992)

Structure of a glandular lobule (according to R. Bronnimann and collab.-1992)

a – lobul glandular; b – alveole; c – structura alveolelor

1 – lobul glandular (80 X); 2 – alveole (diam. aprox. 1/4 – 1/3 mm);

3 – legături interalveolare (1/20 mm); 4 – canalicul glandular;

5 – canal glandular; 6 – capilare sanguine; 7 – celule mioepiteliale;

8 – epiteliu de celule glandulare; 9 – globule de grăsime; 10 – nucleu celular;

11- citoplasma; 12- țesut conjunctiv; 13 – membrană bazală.

Laptele secretat de ele este colectat de o rețea de canalicule și canale galactofore, care confluează într-o cavitate situata la baza sferturilor numită „cisterna laptelui” sau „sinus galactofor”. De aici, laptele ajunge la exterior prin canalul mamelonar, al carui orificiu terminal este închis de către un muschi „sfincter”. Acesta se deschide numai sub acțiunea forțelor exercitate prin supt sau prin muls.

Secreția laptelui începe cu puțin înainte de fătare sau imediat după fătare și este declanșată de acțiunea hormonului „prolactina”, eliberat de lobul anterior al glandei hipofizare. Sinteza laptelui și a componentelor sale are loc la nivelul alveolelor glandulare, care preiau și metabolizează substanțele nutritive digerate și vehiculate de circuitul sangvin. Se apreciază că pentru formarea unui litru de lapte, circulă prin glanda mamară 300-400 litri de sânge. Procesul de sinteză este continuu și are ritm constant, timp de 10-12 ore după muls. Întrucât ocitocina este prezentă în sânge maximum 10 minute, se recomandă ca mulsul să se execute cât mai rapid.

Laptele are densitatea de 1,026-1,034 g/cm3 la temperatura de 20ºC și reacția ușor acidă (pH=6,6-6,8). Fierbe la 100,2ºC și îngheață la –0,55ºC. Din punct de vedere nutritiv, laptele este considerat un aliment complet și complex. El conține peste 100 substanțe indispensabile în hrana omului, din care 20 aminoacizi, 10 acizi grași, 25 vitamine și 45 elemente minerale (Bordeianu, 2003).

Compoziția chimică a laptelui este destul de variabilă, în funcție de mai mulți factori, dar în medie conține : apă 87%, substanță uscată totală 12-14%, grăsime 3,3-6%, proteine 3,2-3,4%, lactoză 4,8% și cenușă 1,0%. Sărurile minerale și alte substanțe, ca – biocatalizatori, diferiți pigmenți etc. completează compoziția și valoarea economică a laptelui.

Valoarea energetică a laptelui este de 680 calorii/kg și echivalează cu energia calorică conținută de: 600 g carne de vacă; 500 g pește; 400 g carne de porc; 7-8 ouă; 2,6 kg varză sau 1,4 kg mere. Datorită însușirilor sale nutritive și dietetice, laptele de vacă se recomandă tuturor categoriilor de oameni, mai ales pentru copii și batrâni, femei gravide și covalescenți. Laptele de vacă se obține în modul cel mai economic dintre toate produsele de origine animală, aceasta datorită faptului că vacile folosesc pentru realizarea producției de lapte cu 25-30% mai bine energia din furaje, decât pentru carne. Capacitatea de consum a hranei pe care o manifestă vacile de lapte, comparativ cu alte specii pentru alte produse animaliere este evidentă în favoarea primelor.

La vaci, producția individuală de lapte este influențată de o serie de factori care, după natura lor, se pot grupa astfel: factori genetici și fiziologici respectiv factori de mediu.

2.1. Factorii genetici și fiziologici care influențează producția de lapte

2.1. Genetic and physiological factors

În această categorie se cuprind factorii legați direct de baza ereditară și fiziologică a taurinelor care influențează potențialul productiv al populațiilor sau indivizilor.

Specia; taurinele au potențialul mediu, între 1500 și 12.500 kg lapte pe lactație, urmate de bubaline cu 800-2500 kg lapte, zebul cu 600-2000 kg lapte, bibovinele și yakul cu 500-900 kg lapte pe lactație (Șonea, 2003).

Tipul fiziologic; în cazul taurinelor, reprezentate de cele trei tipuri fiziologice de bază: respirator – caracteristic taurinelor specializate pentru producția de lapte, digestiv – specific taurinelor de carne și aptitudini reduse pentru producția de lapte și mixt – caracteristic taurinelor cu aptitudini productive combinate, lapte și carne.

Rasa ; în condiții similare de mediu, producția cantitativă și calitativă de lapte diferă de la o rasă la alta, ca urmare a potențialului lor ereditar. Așa de exemplu, se disting rase cu producții: mici – 1000 – 3.000 kg, mijlocii – 3.000-6.500 kg și mari 6.500 -12.500 kg. Sub raport calitativ se cunosc rase cu procent de grăsime: scăzut – 2,8 – 3,5 %, mediu –3,5 – 4,0 %, ridicat 4,0 – 5,0 % și foarte ridicat – 5,0 – 6,5 %. O rasă este valoroasă și indicată pentru o anumită zonă numai în măsura în care, în condițiile concrete de exploatare, răspunde favorabil, realizând producții ridicate (Cziszter, 2003, Răducuță, 2006, Sălăjeanu, 2005, Ujică, 1986).

Individualitatea ; în cadrul fiecărei rase cantitatea și calitatea laptelui variază, în limite largi, de la o vacă la alta, chiar dacă animalele beneficiază de aceleași condiții de hrănire și întreținere. Aceste variații sunt determinate de tipul de metabolism și de temperament, care imprimă un anumit grad de valorificare a furajelor.

La toate rasele se întâlnesc indivizi cu producții foarte mari, cu producții de nivel mediu și cu producții scăzute sub aspect cantitativ; calitatea laptelui produs în cadrul raselor are limite de variabilitate mai strânse (Georgescu, 1988, Stanciu, 1999, Maciuc, 2006).

Vârsta (lactația); în general, producția de lapte la vaci crește progresiv de la lactația I la lactația a V-a, a VI-a, după care scade treptat până la sfârșitul vieții productive. La rasele precoce, nivelul productiv maxim se înregistrează la a II-a, a III-a lactație.

Cea mai mare creștere în volum și modificările de structură cele mai însemnate au loc între lactația I și a II-a. Scăderea producției de lapte în ultima parte a vieții este rezultatul fenomenului de îmbătrânire, datorită căruia se reduce treptat intensitatea funcțiilor vitale, scade capacitatea de consum și de digestie a furajelor și mai ales capacitatea de refacere a sistemului alveolar în perioda repausului mamar (Șonea, Al., 2003).

Conformația corporală ; cercetările au stabilit că între formele corporale și producția de lapte a vacilor există o corelație pozitivă destul de strânsă. Astfel, vacile cu formatul corporal trapezoidal, cu uger mare și globulos, cu sferturi simetrice, bogate în țesut glandular, au o capacitate productivă mai ridicată decât a celor care nu prezintă aceste caracteristici de exterior.

Dezvoltarea corporală ; se corelează intermediar și pozitiv cu producția de lapte, dar numai până la o anumita limită de greutate, care diferă de la o rasă la alta. De exemplu, vacile din rasa Balțată românească cu greutăți de 650-700 kg dau producții sensibil mai mari decât cele cu greutăti de 400 – 500 kg, dar daca greutatea lor corporală crește către 800 kg, se constată aptitudini mult mai pronunțate pentru producția de carne.

Constituția și temperamentul, influențează semnificativ nivelul productiv al vacilor. Astfel, s-a constatat că exemplarele cu constituție fină sau robustă și cu temperament vioi sau vioi spre liniștit înregistrează producții de lapte mai mari în comparație cu cele aparținând altor tipuri de constituție și temperament.

Longevitatea productivă ; sunt rase de taurine care se pot exploata în medie 6 – 7 lactații, exemplu rasa Jersey și rase la care durata medie de exploatare este doar 3 – 4 lactații (rasele de tip Friză). Vacile cu longevitate mare realizează producții mari de lapte pe durata vieții și produc un număr mai mare de viței, ceea ce duce la creșterea eficienței economice (Maciuc V. 2006).

Datorită faptului că taurinele din rasa BNR dețin o pondere importantă în structura efectivelor din estul țării, iar studiile privind longevitatea productivă sunt inexistente, colectivul V. Ujică și colaboratorii a efectuat un studiu în vederea stabilirii longevității productive și biologice în condițiile tehnologice specifice zonei de est a țării și, pe această bază să conducă la optimizarea duratei de exploatare.

Din analiza efectuată asupra populației de taurine BNR din zona de est a țării privind însușirea de longevitate se constată valori medii foarte scăzute, care scoate în evidență o exploatare ineficientă. Animalele sunt scoase prea devreme din efectiv fără a-și exterioriza potențialul genetic productiv în totalitate. Rezultatele obținute demonstrează influența puternică a factorilor tehnologici asupra longevității productive.

Starea de sănătate constituie principala condiție pentru ca organismul să-și poată exterioriza potențialul productiv. Starea de boală afectează toate producțiile, dar mai ales producția de lapte, întrucât reduce consumul de hrană și apă.

2.3. Factorii de mediu, tehnologici și manageriali care influențează producția de lapte

2.3. Environmental, technological and management factors influencing milk yield

Numărul factorilor de mediu care influențează producția individuală la vaci este mare. Ei se referă, îndeosebi, la tehnologia de exploatare și la climatul natural și microclimatul din adăposturi.

Alimentația are un rol hotărâtor asupra producției de lapte, toți ceilalți factori de mediu modificând, de fapt, într-o măsură mai mare sau mai mică, gradul de conversie al hranei în lapte. Aplicarea unei alimentații rationale, ca tip, nivel și mod de hrănire, are întotdeauna un efect pozitiv asupra producției cantitative și calitative de lapte. Dimpotrivă, subalimentația, supraalimentația, hrănirea unilaterală sau dezechilibrată în substanțe nutritive, influențează în sens opus nivelul productiv al vacilor.

Rațiile bogate în concentrate, cele care conțin insuficiente fibroase, fânul tocat mărunt, furajele de volum granulate, nutrețul verde în stadiul tânăr de vegetație cauzează scăderea procentului de grăsime din lapte, întrucât reduce formarea acidului acetic din rumen în favoarea acidului propionic. Pentru a preveni scăderea procentului de grăsime rația trebuie să conțină suficientă celuloză (17-32%) (Drânceanu, 2005).

Rația trebuie să fie suficientă cantitativ și să aibă structură corespunzătoare, respectiv să asigure toate elementele nutritive necesare organismului (energie, proteine, săruri minerale, vitamine), iar furajele administrate să fie de calitate bună (Charles, 2003, Dinescu, 1996, 2002, Drinceanu, 2005, Neamț, 2004).

Adăparea, influențează direct și considerabil producția vacilor deoarece se știe că laptele conține apă în proporție de circa 87%. Cu cât adăparea se face mai des, cu atât sporește producția de lapte. De aceea, tehnologiile actuale impun adăparea la discreție din adăpători automate, cu apă de bună calitate.

Apa trebuie asigurată la discreție (prin adăpare automată) la temperatura de 10-150C, iar calitățile biologice ale apei să fie corespunzătoare. Diminuarea consumului de apă, ca urmare a frecvenței reduse a adăpărilor, a temperaturii prea ridicate sau prea scăzute a apei sau calitatea igienică necorespunzătoare a apei duc la scăderea producției de lapte (Bădulescu, 2004, Dascălu, 1999).

Îngrijirea corporală, influențează favorabil starea de sănătate a vacilor și, implicit, nivelul lor productiv. Experiențele efectuate în condiții de producție au arătat că vacile țesălate zilnic dau, în comparație cu cele nețesălate, o producție de lapte mai mare cu 3-5%.

Mișcarea vacilor, vara la pășune și iarna în padoc sau în jurul fermei, contribuie la intensificarea activitații musculare, a circulației sangvine și a metabolismului în general. Ca urmare, crește pofta de mâncare și ritmul de conversie a furajelor în lapte, ceea ce determină sporirea simțitoare a producției de lapte.

Mulsul vacilor, producția cantitativă și calitativă de lapte este puternic influențată de tehnologia de muls (pregătirea ugerului, executarea mulsului, intervalul dintre mulsori, etc.). Experiențele au demonstrat că spălarea și masarea ugerului, executarea rapidă și energică a mulsului la intervale egale de timp, fără fluctuația îngrijitorilor mulgători, determină la vaci cedarea integrală a laptelui din uger, sporirea producției cu până la 15 % față de cea obținută atunci când nu se respectă întocmai aceste lucrări.

Programul activităților zilnice, executarea lucrărilor zilnice de grajd (curațenia, distribuirea furajelor, mulsul etc.), la orele stabilite, favorizează instalarea reflexelor condiționate și influențează pozitiv producția prin acordarea timpului fiziologic necesar pentru hrănire și odihnă.

Durata lactației influențează direct producția de lapte, în sensul că, cu cât aceasta este mai lungă cu atât cantitatea de lapte obținută va fi mai mare. Dar, lactația nu trebuie să depășească 305 zile, deoarece se diminuează producția vacilor la lactația următoare și se pierde un vițel.

Durata „service-period” are influență asupra producției de lapte pe întreaga perioadă de exploatare. Repausul sexual al vacilor trebuie să fie de 60-80 zile, căci însămânțările timpurii după fătare, ca și cele târzii, conduc la scăderea nivelului productiv la viitoarele lactații.

Durata „calving-interval” influențează atât nivelul, cât și ritmicitatea producției de lapte. Un interval între fătări mai mare de 12 luni antrenează micșorarea pe viață a cantității de lapte.

Vârsta primei fătări poate să influențeze, de asemenea, producția de lapte de-a lungul întregii vieți productive. Astfel, dacă vițelele se introduc la reproducție înainte de a realiza 65-70 % din greutatea vacilor adulte, vor da producții mici de lapte, producții care se mențin și la lactațiile următoare.

Temperatura, zona de confort optim pentru obținerea unor producții maxime de lapte la vaci este de 7-15ºC. Creșterea temperaturii peste 21ºC sau scăderea ei sub 0ºC produc o ușoară diminuarea a producției de lapte. S-a constatat, însă, că influența negativă a temperaturilor ridicate este mult mai mare decât a celor scăzute. Astfel, dacă temperatura mediului ambiant scade până la –50C nu este influențată producția cantitativă de lapte, dar crește consumul specific. Temperaturile ridicate influențează cantitativ și calitativ laptele, respectiv, la peste 200C se reduce procentul de grăsime, de proteină și de lactoză. Temperaturile scăzute au efect contrar (Man, 2004, Roest, 1997).

Umiditatea relativă a aerului trebuie să fie cuprinsă între 65-75 %. Abaterile de la aceste limite, asociate cu temperaturi prea ridicate sau prea scăzute, conduc la instalarea unor afecțiuni respiratorii și cardiovasculare cu urmări negative asupra producției de lapte. Astfel, umiditatea redusă (50-60%) asociată cu temperaturi ridicate, favorizează termoreglarea, pe când umiditatea ridicată (peste 80%) diminuează procesul de termoreglare, indiferent de nivelul temperaturii, având efect negativ asupra producției de lapte (Dascălu, 1999).

Curenții de aer nu trebuie să depășească 0,3 m/s iarna și 1m/s vara, asociați cu o temperatură (7 – 150C) și umiditate relativă optimă (65-75%), influențează favorabil producția de lapte. Când viteza lor este însă prea mare și se asociază și cu temperaturi scăzute și umiditate ridicată, nivelul productiv al vacilor scade simțitor.

Starea vremii, zilele senine, cu soare dar fără arșițe, influențează pozitiv cantitatea de lapte produsă de vaci. În schimb, cele cu averse, furtuni și descărcări electrice au efecte stresante asupra animalelor și, în consecință, producția de lapte scade brusc.

Producția totală de lapte reprezintă cantitatea de lapte produsă la nivelul unei ferme, localități, județ, țară, continent sau pe glob. Volumul producției totale de lapte este influențat de efectivul de vaci, producția individuală de lapte și activitatea de reproducție. De asemenea, producția de lapte marfă reprezintă cantitatea de lapte dintr-o fermă recalculată la 3,5% grăsime și care este disponibilă pentru comercializare. La rândul ei, producția de lapte marfă este influențată de volumul total de lapte fizic, consumul intern de lapte și calitatea laptelui.

2.4. Tehnologiile practicate și managementul factorilor tehnologici

2.4. Practiced technologies and management of technological factors

Tehnologia de exploatare a vacilor de lapte reprezintă optimizarea (armonizarea optimului biologic cu cel economic) a proceselor tehnologice din fermă (producerea și conservarea nutrețurilor, hrănirea, întreținerea, adăpostirea, microclimatul, igiena, îngrijirea corporală, mișcarea și mulsul vacilor) (Georgescu, 2007).

Obiectivele exploatării vacilor sunt următoarele:

exteriorizarea potențialului genetic productiv al animalelor;

maximizarea longevității și a performanțelor productive ale vacilor de lapte, în condiții de eficiență economică;

îmbunătățirea calității laptelui sub raport nutrițional;

minimizarea costului laptelui, a încărcăturii microbiologice, a numărului de celule somatice, a concentrației de inhibitori (Bularda, 2005, Chiran și col., 1998, Ciurea, 1999, Colă, 2002, Coulon, și col. 1989, Georgescu și col., 2007).

Exploatarea se bazează și are contact cu diverse domenii științifice (matematică, agronomie, fiziologie, genetică, ameliorare, alimentație, igienă, construcții, mecanizare, tehnică și tehnologie, economie-management, etologie, ecologie, medicină veterinară etc.) (Georgescu, 2007).

2.4.1. Sisteme de întreținere a vacilor pentru lapte

2.4.1. Management systems in dairy cattle

Întreținerea constituie totalitatea măsurilor privind adăpostirea, mișcarea vacilor de lapte și fluxul tehnologic zilnic din fermă, cu scopul de a asigura reflectarea potențialului productiv și menținerea normală a sănătății animalelor. Alegerea sistemului de întreținere trebuie să se facă cu mult discernământ, întrucât acesta influențează nivelul productiv, longevitatea vacilor, sănătatea, rezistența lor la îmbolnăviri, activitatea de reproducție, productivitatea muncii, costul producției etc (Georgescu, Ujică și col., 1990).

Un adăpost corespunzător trebuie să asigure condiții adecvate de microclimat, să permită efectuarea lucrărilor tehnologice de furajare, mulgere, adăpare, evacuarea dejecțiilor în condiții optime, să confere animalului un grad corespunzător de confort și să corespundă cerințelor sanitar-veterinare, să asigure condiții optime de muncă pentru îngrijitor și să se realizeze cu investiții reduse (Ujică și col., 2007).

În clasificarea sistemelor de întreținere a vacilor pot fi luate în considerare mai multe criterii, de bază fiind însă, sezonul calendaristic și libertatea de mișcare a lor. De aici rezultă următoarea clasificare:

Întreținerea legată a vacilor în adăpost închis – pe un rând

– pe 2 rânduri

– pe 4 rânduri

Întreținerea nelegată sau liberă a vacilor

– Întreținerea nelegată a vacilor în adăposturi semideschise

– Întreținerea nelegată a vacilor în adăposturi închise

Întreținerea legată a vacilor cu așezare pe un singur rând se întâlnește în gospodăriile țărănești unde se cresc efective reduse de 4-10 capete. Amenajarea interioară a adăposturilor ca și construcția acestora, sunt simple, din materiale locale, ceea ce face ca investițiile să fie reduse.

Fig. 2.12 Întreținerea legată a vacilor cu așezare pe un singur rând

Tied housing system for dairy cattle lined up in a single row

Ieslea este amplasată de-a lungul unuia din pereții longitudinali ai adăpostului, standul este lung (2,2 – 2,4 m), la margimea posterioară a standului este situată rigola de colectare a dejecțiilor, urmată de o alee, absolut necesară pentru efectuarea lucrărilor tehnologice, de obicei, manual.

Ca așternut se folosesc paiele iar legarea vacilor se face la stand cu gâtare confecționate din lanț. De menționat, că productivitatea muncii este redusă, iar efortul fizic al crescătorului în procesul tehnologic este ridicat.

Întreținerea legată cu așezarea vacilor pe două rânduri și dispunerea lor crupă la crupă se folosește în exploatații mici de 15-20 capete, însă, capacitatea unui adăpost poate ajunge și la 100 capete. Amenajarea interioară diferă în funcție de modul de amplasare a jgheabului de furajare și a numărului de alei din adăpost.

Fig. 2.13 Întreținerea legată cu așezarea vacilor pe două rânduri

Tied housing system for dairy cattle lined up on two rows

Una din variante presupune amplasarea celor două jgheaburi de furajare de-a lungul pereților longitudinali ai adăpostului. Lungimea standului este de 2,3 – 2,5 m iar lățimea de 1,3 – 1,4 m. vacile sunt legate cu gâtare și au o libertate de mișcare pe o distanță de cca 50 cm, înainte, înapoi sau lateral. Distribuirea furajelor în iesle și evacuarea dejecțiilor se face manual. Adăparea vacilor se realizează mecanic sau la jgheab. De asemenea, mulgerea vacilor poate fi manuală sau cu instalația de muls mecanică la bidon. Ventilația este naturală folosind coșuri de aerisire. Este o variantă tehnologică care se întâlnește din ce în ce mai rar, întrucât necesită un volum mare de muncă manuală, iar productivitatea muncii este redusă.

O altă variantă a întreținerii legate, a vacilor pe două rânduri, cu dispunerea crupă la crupă, constă în amenajarea în adăpost a trei alei, două de furajare și una de serviciu. Aleile de furajare sunt amplasate între pereții longitudinali ai adăpostului și iesle, având lățimea de 1,2 m iar aleea de serviciu este amplasată la mijlocul adăpostului, având lâțimea de 1,5 – 2 m. Standurile sunt lungi sau mijlocii situate între iesle și aleea de serviciu și ca așternut se folosesc paiele. Dejecțiile pot fi evacuate din adăpost manual sau folosind transportorul cu racleți. Adăparea vacilor se realizează la adăpători mecanice. Mulgerea se execută manual sau mecanic cu instalații de muls la bidon.

Această variantă tehnologică, deși îmbunătățită, necesită totuși un volum mare de muncă manuală și ca urmare, productivitatea muncii este redusă, iar spațiul construit pe animal este mare. Prezintă, însă, avantajul supravegherii mai ușoare a ugerului și a aparatului de reproducere.

Întreținerea legată, cu așezare pe două rânduri și dispunerea cap la cap este o variantă răspândită întrucât amenajarea interioară a adăposturilor este făcută pe zone funcționale și se pretează bine în cadrul acestui sistem. Capacitatea unui adăpost este de până la 120 vaci.

Fig. 2.14 Întreținerea legată, cu așezare pe două rânduri și dispunerea cap la cap

Tied housing system for dairy cattle lined up on two rows and disposed head to head

Standul este scurt de 1,6 – 1,8 m ceea ce facilitează defecarea și urinarea în rigolă, iar vacile se mențin mai ușor curate. De asemenea, permite mecanizarea evacuării dejecțiilor și se folosește o cantitate mai mică de așternut. Staționarea prelungită pe stand este însă, obositoare pentru vaci, favorizând totodată afecțiunile aparatului de reproducere și ale membrelor posterioare. Delimitarea individuală a standului se realizează prin separatoare de stand, confecționate din țeavă metalică, având înălțimea de 90-100 cm. Lipsa acestor separatoare crează posibilitatea ca una din vaci să se culce oblic, obligând vaca vecină să stea în poziție ortopedică și astfel pot avea loc călcături pe uger.

Vacile sunt așezate cap la cap, pe două rânduri de standuri, separate de aleea de furajare care comunică la exterior prin intermediul ușilor largi, iar pentru muls, evacuarea dejecțiilor și mișcarea animalelor se folosesc două alei de circulație legate cu exteriorul prin două uși amplasate pe peretele longitudinal. Pentru a permite accesul utilajelor de furajare, aleea centrală are lățimea de 2,5-3 m pe când aleile de serviciu au lățimea de 1,2 m care se poate reduce la 70 cm în situația în care circulația vacilor se realizează și pe grătar.

Ieslea constituie un element de amenajare foarte important pentru alimentația vacilor. Ea poate fi de diferite tipuri, dar peretele dinspre animal trebuie să aibă înălțimea de maximum 25 cm pentru a permite vacilor odihna comodă, cu capul deasupra ieslei. Fundul islei trebuie să fie cu 5-10 cm mai înalt decât standul, pentru a asigura consumul integral al furajelor în poziție comodă. Furajele sunt distribuite mecanizat, cu remorca tehnologică. Adăparea poate fi la adăpători cu clapetă sau cu nivel constant, asigurând o adăpătoare pentru două vaci. În general, mulgerea se execută mecanizat la bidon sau cu instalația de colectare și transport centralizat al laptelui.

Evacuarea dejecțiilor se realizează mecanic, mai rar pneumatic sau hidraulic. Această variantă tehnologică asigură o productivitate a muncii mai mare comparativ cu dispunerea vacilor crupă la crupă, deoarece lucrările sunt mecanizate cu utilaje și instalații fiabile iar necesarul de muncă manuală și efortul fizic al lucrătorilor sunt reduse.

Întreținerea legată a vacilor cu așezare pe patru rânduri este o variantă întâlnită în cazul adăposturilor cu lățimea de 21 m și capacitatea de 204 vaci. Acestea sunt dispuse cap la cap, pe patru rânduri, în lungul adăposturilor. În adăpost sunt două alei de furajare, amplasate între două rânduri de animale, adesea fiind de tip masă, late de 2,5 -3 m, iar administrarea furajelor se face cu remorca tehnologică pentru fiecare linie de 102 vaci. Aleile de serviciu sunt în număr de trei, fiind mai înguste decât cele de furajare (0,7-1,2 m), una amplasată central și două siatuate în lungul pereților longitudinali ai adăpostului. La mijlocul adăpostului există o alee transversală, care comunică, prin intermediul ușilor, cu padocul, servind la scoaterea vacilor în padoc.

Fig. 2.15 Întreținerea legată a vacilor cu așezare pe patru rânduri

Tied housing system for dairy cattle lined up on four rows

Adăparea vacilor se face cu adăpători automate sau cu nivel constant, amplasate deasupra ieslei, câte una pentru două vaci. Mulsul se face la bidon sau cu instalația de colectare și transport centralizat al laptelui. Evacuarea dejecțiilor se face mecanic sau hidraulic. Standul este acoperit cu covor de cauciuc sau material plastic, întrucât folosirea paielor ca așternut ar înfunda canalele de colectare a dejecțiilor. Curățarea standului se realizează cu jet de apă, care antrenează dejecțiile în canalul de colectare și de aici, mai departe, în fosa de colectare, amplasată în afara adăpostului.

Apreciat în ansamblu, sistemul de întreținere a vacilor legate cu așezarea pe patru rânduri, are productivitatea muncii mai mare comparativ cu adăposturile în care vacile sunt așezate pe două rânduri.

Condiții de microclimat, igiena corporală și mișcarea în adăposturile cu întreținerea legată a vacilor. O dată cu intensivizarea creșterii animalelor, condițiile de microclimat joacă un rol important în păstrarea sănătății și sporirea productivității. Temperatura de confort pentru vacile de lapte este de 9-15°C, cu limite între sezoane de 4-21°C, umiditatea relativă a aerului 70-75 %, viteza curenților de aer 0,3 m/s iarna și 1 m/s vara, luminozitatea 60-100 lucși sau 4,5 W/m2, respectiv indicele de iluminare 1/12, concentrația maximă a gazelor nocive 0,3 % bioxid de carbon, 0,003 % amoniac și 0,001 % hidrogen sulfurat (Drăghici, 1991; Roesti, 1997; Man, 1991, 2004).

În adăposturile cu capacitate mai redusă se poate folosi ventilația naturală, la care suprafața gurilor de admisie a aerului trebuie să fie de 1600 cm2/vacă, iar de evacuare 800 cm2/vacă. În adăposturile cu capacitate mare, de peste 100 vaci, ventilația naturală este, în general insuficientă. Se recomandă ventilația mecanică, asigurând 400 mc aer/vacă.

Igiena adăposturilor, se asigură prin lucrări zilnice de evacuare a dejecțiilor, schimbarea așternutului și aerisirea adăpostului, iar periodic adăposturile sunt supuse dezinfecției, dezinsecției și se văruiesc. Dezinsecția se va face ori de câte ori este nevoie întrucât muștele influențează negativ producția de lapte. Pentru combaterea muștilor se pot folosi capcane electrice.

Igiena corporală se referă la ingrijirea pielii și ongloanelor, având efecte favorabile asupra sănătății și producției cantitative, respectiv calitative de lapte. Îngrijirea pielii se realizează prin pansaj și îndepărtarea murdăriei de pe corpul animalelor. Vara când timpul este călduros se recomandă tunderea părului de pe regiunile corporale cu păr abundent și spălarea generală a vacilor. Toate aceste acțiuni intensifică metabolismul, măresc apetitul, îmbunătățesc starea de sănătate și producția vacii.

Îngrijirea ongloanelor este foarte importantă și presupune scurtarea și ajustarea periodică a acestora, la intervale de 3-4 luni. Lipsa de îngrijire, asociată cu un adăpost umed, un așternut murdar, favorizează deviații de aplomb, chișițe slabe, șchiopături etc., ceea ce determină scăderea producției de lapte și chiar reforma vacilor.

Mișcarea și odihna vacilor, sunt absolut necesare. Prin mișcare se urmărește scoaterea zilnică a vacilor în padoc și asigurarea condițiilor ca animalele să se miște în voie. Iarna vacile se scot în padoc de două ori pe zi, dimineața și după amiaza, exceptând zilele cu viscol, ninsori sau geruri puternice. Vara, vacile pot rămâne în padoc pe tot parcursul zilei cu precizarea că, se vor asigura condițiile necesare, de întreținere (umbrare, sursă de apă, posibilități de furajare). Întreținerea vacilor fără mișcare este dăunătoare atât pentru sănătate și reproducție, cât și pentru producție.

Întreținerea nelegată sau liberă a vacilor. Sistemul se bazează pe întreținerea vacilor, nelegate, în adăposturi închise sau semideschise, tot timpul anului, animalele putându-se mișca în voie în adăpost sau chiar în padoc. A fost conceput după anul 1940 și se practică pe scară tot mai largă în țările cu zootehnie avansată.

Fig. 2.16 Întreținerea nelegată a vacilor în adăposturi semideschise

Loose housing system for dairy cattle in half opened sheds

Principalele avantaje ale stabulației libere se referă la posibilitatea aplicării progreselor științifico-tehice actuale și de perspectivă în domeniul mecanizării și automatizării proceselor de producție, ceea ce înseamnă: creșterea productivității muncii de 2-4 ori; reducerea considerabilă a efortului fizic al muncitorilor; vacile beneficiază de mișcare, care mărește rezistența la boli și longevitatea productivă; sporește suprafața utilă a adăpostului și mărește volumul producției pe unitate de suprafață; reduce timpul de exploatare pe animal; reduce cheltuielile de întreținere a vacilor și costul producțiilor cu până la 20 % față de stabulația legată.

Dintre dezavantaje menționăm următoarele: presupune tratamentul de grup al animalelor, datorită căruia, nu toate vacile beneficiază de condiții asemănătoare de odihnă și furajare; crează dificultăți în formarea grupelor tehnologice; frecvența mai mare a accidentelor și avorturilor mecanice și investiții în echipamente tehnologice mai mari. Aceste dezavantaje pot fi mult diminuate dacă se respectă disciplina tehnologică specifică și se asigură condițiile necesare în exploatare.

Întreținerea nelegată a vacilor în adăposturi semideschise. Este o formă primară a stabulației libere, care s-a dezvoltat mult după anul 1940. Se bazează pe întreținerea vacilor în adăposturi semideschise și pe așternut permanent. A fost extinsă în țările cu climat blând, unde variațiile de temperatură între sezoane, nu sunt prea mari. În țara noastră nu a condus la rezultate satisfăcătoare, dar dă rezultate foarte bune în creșterea tineretului femel de reproducție.

Adăpostul are capacitatea de până la 120 vaci și este prevăzut de regulă cu trei pereți, cel din față fiind parțial sau total lipsă, iar pe timp nefavorabil poate fi închis cu baloți de paie sau prelată specială. Latura din față poate fi prevăzută cu o copertină pentru a împiedica pătrunderea ploii sau a zăpezii în adăpost. În general, înălțimea adăpostului este de maximum 3 m la strașină și lățimea de 10-12 m. Nu are amenajări interioare, este de tip hală, asigurând 4-5 m2/vacă. Adăpostul constituie zona de odihnă a vacilor și trebuie orientat în direcția opusă vântului dominant pentru a feri animalele de curenții puternici.

Formarea așternutului permanent are loc toamna și primăvara, când se introduc în adăpost 10-15 kg paie pe animal. La 2-3 zile, se adaugă un nou strat de paie, aproximativ 3 kg pe animal. În acest mod, stratul de așternut se mărește treptat, iar la 6 luni, ajunge la 1 m înălțime. Așternutul permanent este confortabil și cald, evacuarea sa, făcându-se de două ori pe an, obișnuit în lunile aprilie și octombrie.

Padocul este betonat, asigurând 6-8 m2/cap. El este construit în continuarea adăpostului, vacile având acces liber în adăpost și în padoc. Obligatoriu, va fi prevăzut cu iesle pentru administrarea furajelor de volum și adăpători cu nivel constant. Pe timp de iarnă, menținerea temperaturii apei este posibilă când pe fundul jgheabului de adăpare sunt montate plonjoane electrice cu voltaj redus. Padocul se curăță zilnic sau la două zile. Mulgerea se efectuează de două ori pe zi, pe platforme de diferite tipuri, în funcție de mărimea fermei. Concentratele se administrează rațional în sala de muls. Igiena corporală a vacilor se efectuează cu aparatul electric de pansaj, în padocul de așteptare pentru muls.

Această variantă de întreținere a vacilor prezintă unele avantaje și anume: reduce cheltuielile de construcție cu cca 25-30 %, prin desființarea standurilor, respectiv a unui perete al adăpostului și, fortificarea organismului, ca urmare a contactului permanent cu factorii naturali de mediu. Ca dezavantaje, subliniem: consumul mare de nutrețuri pentru întreținerea funcțiilor vitale în timpul iernii; consumul mare de paie pentru așternut; vacile performante nu-și pot exterioriza întregul potențial genetic ca urmare a temperaturii scăzute în timpul iernii și a deranjului reciproc în timpul odihnei.

Întreținerea nelegată a vacilor în adăposturi închise. Spațiul de exploatare a vacilor cuprinde adăpostul, padocul și sala de muls. Adăpostul este de tip hală, cu patru pereți, uși largi, glisante, care comunică cu padocul iar dimensiunile sunt variabile. Modul de amenajare interioară a adăpostului poate să difere, dar se disting trei zone funcționale, și anume: de odihnă, de mișcare și de furajare.

După modul de amenajare a zonei de odihnă au fost identificate două variante de întreținere, cu spațiu comun de odihnă și cu spațiu individual de odihnă, celelalte elemente tehnologice fiind asemănătoare.

Fig. 2.17 Întreținerea liberă a vacilor cu zonă de odihnă comună

Free stabling for dairy cattle with an area of common rest

În prima variantă (fig. 2.17), zona de odihnă este delimitată de zona de mișcare printr-un prag cu înălțimea de 20 cm și se asigură un spațiu de 4-5 m2 pe animal. Ca așternut, se folosește un strat gros de paie, calculându-se cca 3 kg paie pe zi și animal. Așternutul se împrospătează în funcție de necesități (zilnic sau la câteva zile) și se evacuează mecanic, la interval de 30 de zile. Este o variantă mai puțin costisitoare, întrucât dispare grilajul metalic folosit la compartimentarea cușetelor individuale dar, apar frecvent călcături pe ugerul vacilor, iar vacile care ocupă locuri inferioare în ierarhia de grup sunt deranjate în timpul odihnei.

Varianta a doua constă în întreținerea vacilor în adăposturi închise însă cu spații de odihnă individualizate (fig.2.18). Este varianta care se practică pe scară largă în țările cu zootehnie avansată, fiind considerat sistemul cu perspectivele cele mai largi de extindere.

Fig. 2.18 Întreținerea liberă a vacilor cu zonă de odihnă individualizată

Free stabling for dairy cattle with an individualized area of rest

Zona de odihnă este reprezentată de un pat continuu din cărămidă acoperită cu un strat de ciment sau din ciment cu granulit. În scopul asigurării confortului necesar pentru odihnă la vaci și a unei bune igiene, spațiul destinat acestui scop este compartimentat în cușete individuale. Cușetele sunt confecționate din bare metalice cu lungimea de 2,10-2,30 m și lățimea de 1,10-1,15 m. S-a constatat că reducerea lungimii cușetei la 1,70-1,80 m crează disconfort în timpul odihnei vacilor. La partea anterioară a cușetei, se recomandă montarea unei bare metalice, amplasată la înălțimea de 0,8-0,9 m, care obligă animalul, ca în momentul trecerii din decubit în stațiune, să se retragă înapoi și să defece în afara spațiului cușetei.. Ca așternut se pot folosi paie tocate, rumeguș, nisip, covoare de cauciuc. Așternutul din paie se primenește la intervale de câteva zile și se schimbă complet după o perioadă mai îndelungată.

Fig. 2.19 Cușete individuale de odihnă pentru vaci

Individual corrals for cow’s rest

Fig. 2.20. Plug raclor pentru evacuarea dejecțiilor

Scraping plough far waste removal

a) b)

Fig. 2.21 Două sisteme de adăpat pentru vaci

Two watering systems for cattle

2.4.2. Sisteme de hrănire a vacilor

2.4.2. Systems of cow feeding

Hrănirea vacilor de lapte – reprezintă cea mai importantă verigă tehnologică de exploatare (Neaga, 2008).

Prin cerințe alimentare se înțelege cantitatea de energie și nutrienți fixați sau secretați de un animal sănătos, care trăiește în condiții optime de mediu și primește o rație echilibrată din punct de vedere cantitativ și calitativ (Jarrige, 1994, Georgescu, 1998, 2007). Alimentația rațională a vacilor trebuie să asigure prin rații acoperirea integrală a cerințelor nutriționale în energie și substanțe nutritive, în raporturi optime pentru a maximiza producția de lapte, îmbunătăți calitatea laptelui și eficiența economică, în condițiile păstrării stării de întreținere și sănătate normale ale animalelor.

Hrănirea este cea mai importantă acțiune în ce privește exploatarea vacilor de lapte, datorită influenței mari pe care o are asupra calității și cantității de lapte produs. Prin modul de hrănire poate fi influențat substanțial cantitatea și calitatea laptelui obținut, costul de producție și eficiența economică a fermei. Prima grijă a fermierului în exploatarea vacilor de lapte este stabilirea tipului de hrănire, asigurarea furajelor în fermă, alegerea sistemului și tehnologiei de hrănire, care să corespundă cel mai bine condițiilor specifice fiecărei ferme de vaci (Drânceanu, 2005).

Ca urmare, trebuie cunoscut specificul și practica digestiei la rumegătoare și nu în ultimul rând metabolismul substanțelor nutritive din furaje. Specificul hrănirii vacilor de lapte rezultă din intensitatea deosebită a metabolismului și nivelul productiv al fiecărui individ. În acest sens, este suficient să amintim că într-o lactație o vacă elimină peste 500 kg substanță uscată (S.U.) echivalentă cu 4-5 ori cantitatea de substanță uscată din corpul propriu. De exemplu o vacă de 600 kg deține aproximativ 270 kg S.U (45%) și elimină de 4,80 ori (1300 kg S.U) mai multă S.U., iar pe viață productivă de peste 10-30 ori mai mult față de S.U. din corpul propriu (Ujică, 2003, 2005).

Referitor la nivelul productiv cea mai economică transformare a energiei ingerate, în lapte, o realizează vacile cu performanțe ridicate. O vacă cu o producție medie de 3000 kg lapte folosește aproximativ 30% din energia ingerată în timp ce la o vacă recordistă coeficientul de conversie a energiei crește la 40-50%. De aici rezultă necesitatea hrănirii raționale și echilibrate a vacilor întrucât devierile de orice natură (exces sau carență) duc la fluctuații economice nefavorabile, la dezechilibru organic și afectează starea de sănătate a animalelor (Georgescu, 1998, 2007, Maciuc, 2006, Charles, 2003).

Diversitatea mare de nutrețuri administrate trebuie să asigure un apetit ridicat al vacilor, stimuleze sinteza laptelui și să asigure un cost redus în ce privește producerea și procurarea, lor.

2.4.2.1. Surse de nutrețuri folosite în hrănirea taurinelor

2.4.2.1. Fodder sources used in cattle feeding

Nutrețurile de volum sunt acelea care au un volum mare, dar conțin o cantitate mică de substanțe nutritive. În această grupă de nutrețuri intră o diversitate de categorii de furaje, astfel: nutrețuri verzi, nutrețuri fibroase, nutrețuri celulozice sau grosiere, nutrețuri însilozate sub formă de siloz, semisiloz și semifân, nutrețuri rădăcinoase (sfeclă, gulii și morcov furajere), bostănoase (dovleci și pepeni furajeri) și tuberculifere, subproduse suculente obținute din industrializarea unor produse vegetale (borhoturi de bere, tăiței de sfeclă proaspeți și murați).

Nutrețurile verzi sau masa verde reprezintă categoria de nutrețuri care cuprinde plantele erbacee anuale sau perene provenite din pajiști naturale și artificiale, precum și masa verde obținută prin cultivarea plantelor graminee și leguminoase. Acestea au influență pozitivă asupra producției, reproducției și sănătății animalelor. Nutrețurile verzi cele mai des folosite sunt: lucerna, trifoiul, mazărea, borceagul, porumbul și iarba de pe pajiștile naturale.

Fig. 2.22. Trifoi alb (1), Trifoi roșu (2), Lucernă (3), Amestec de leguminoase și graminee (4) folosite ca sursă de furaje pentru vaci

White clover (1), Red clover(2), Lucerne (3), Mixture of leguminous plants and graminaceae (4) used as fodder sorce for cows

Trecerea animalelor la consumarea nutrețurilor verzi se face treptat iar înainte de administrarea nutrețurilor verzi, trebuie să se dea nutrețuri uscate bogate în substanță uscată. De asemenea, plantele trebuie să se afle în perioada optimă de vegetație (Arhire, 2005, Bernard, 2003, Drinceanu, 2005). Într-o exploatare rațională se asigură cel puțin 50 kg nutreț verde pe cap și pe zi (Ujică, 1990).

Nutrețurile fibroase (fânurile) reprezintă un nutreț relativ voluminos, de natură fibroasă, fiind obținut din iarbă sau masă verde prin uscare naturală sau artificială. Fânurile conțin 85-90% SU și 12-30% celuloză brută. Fânurile utilizate cel mai frecvent sunt cele: leguminoase (lucernă, trifoi, sparcetă), graminee, de amestecuri de graminee și leguminoase (borceag), fânuri naturale (de luncă, de deal, munte) și fânul de otavă.

În medie vacile consumă circa 7-8 kg pe zi.

Nutrețurile celulozice (grosiere). Acestea sunt nutrețurile cele mai voluminoase, fiind bogate în celuloză brută (31-39%) și substanță uscată (86-88%), sărace în proteine (2-12 g/kg), săruri minerale (P – 0,6-2,4 g/kg, Ca – 0,2-1,5 g/kg) și lipsite de caroten.

Cele mai frecvent folosite sunt paiele de grâu; cele mai valorificate sub raportul palatabilității și valorii nutritive sunt paiele de ovăz, iar ca sursă de energie – cocenii și ciocălăii de porumb (fig. 2.24) (Halga, 2005, Pop, 2006).

Fig. 2.24. Depozitarea baloților de paie 2.25 Cultură de porumb pentru siloz

Storage of straw bales Silage maize culture

Nutrețurile însilozate sau murate. Însilozarea constituie modul cel mai eficient de conservare a nutrețurilor verzi, constând în fermentarea anaerobă a plantelor aflate în stadiul umed (fig.2.26).

Dintre nutrețurile însilozate, cel mai frecvent folosit și apreciat este porumbul de siloz, mai ales cel recoltat și însilozat în faza de vegetație cu bobul în lapte-ceară și pârgă.

Porumbul însilozat poate fi nutrețul de bază în rație, dar poate genera starea patologică de acidoză, însoțită de diminuarea consumului și producția de lapte, când este administrat incorect (Halga, 2005, Pop, 2006).

Fig. 2.26 Depozitarea silozului

Silage storage

Însilozarea din timp a furajelor verzi, o metodă eficientă în caz de secetă

Însilozarea furajelor este metoda cea mai eficientă de conservare și păstrare a furajelor verzi, deoarece furajul însilozat poate fi consumat în tot timpul anului și poate fi păstrat timp de 2-3 ani. În funcție de conținutul în apă al plantelor, în momentul însilozării, există trei metode de însilozare a furajelor verzi.

Silozul

Silozul propiu-zis este metoda cea mai extinsă de însilozare, și se realizează imediat după recoltarea plantelor când umiditatea acestora este în jur de 70%. În acest caz, tehnologia de lucru este următoarea:

a) cosirea plantelor la epoca optimă de recoltare cu utilaje ce-l mărunțesc la 2-4 cm lungime;

b) transportul la locul de însilozare;

c) tasarea puternică și acoperirea imediată a silozului.

Pentru îmbunătățirea proceselor fermentative ale materialului vegetal însilozat, cât și pentru prevenirea unor tulburări gastro-intestinale ale animalelor, se pot folosi unele adaosuri sau aditivi:

– biopreparate pe bază de bacterii acido-lactice;

– melasă de la fabricile de zahăr (2-4%);

– uruieli din boabe de porumb, orz, ovăz (70-100 kg/t material vegetal).

Fig. 2.27 Siloz de suprafață

Surface silage

Acești aditivi se amestecă în masa silozului după fiecare strat de furaj însilozat.

Însilozarea în vid

Este o variantă modernă, prin acoperirea furajelor verzi în folie din material plastic, cu ajutorul unor utilaje speciale care execută toate operațiile la o singură trecere: tăierea plantelor, formarea și tasarea plantelor în baloți, stropirea cu biopreparate de bacterii și înfolierea.

Fig. 2.28 Metodă modernă de conservare a masei verzi, în folie de material plastic

Modern method for green mass preservation, in plastic foils

Semisilozul și semifânul

Semisilozul se obține prin însilozarea plantelor la umiditatea de 50-60%, iar semifânul se realizează când umiditatea plantelor scade la 40-50%, În acest caz se aplică următoarea metodă de însilozare:

a) cosirea plantelor la momentul optim de recoltare și lăsarea acestora în brazdă pentru ofilire, timp de 1-2 zile, pentru producerea semisilozului și 2-3 zile pentru însilozarea în formă de semifân;

b) după ofilirea plantelor, se efectuează adunatul și transportul materialului vegetal la locul de însilozare;

c) mărunțirea materialului vegetal la dimensiunea de 2-4 cm lungime și așezarea în straturi succesive de 35-40 cm grosime;

d) tasarea puternică a fiecărui strat și acoperirea cu folie din material plastic sau alte materiale (baloți de paie sau strat de paie, tasate).

În comparație cu silozul obișnuit, la semisiloz și semifân, pierderile datorate fermentației sau scurgerilor din masa fermentativă sunt mai scăzute, iar gradul de consumabilitate a furajului este mult mai ridicat.

Furajele însilozate provenite din porumb, sorg, iarbă de Sudan, raigras aristat, leguminoase anuale sau perene, pot fi date în consumul animalelor după 40-50 de zile de la însilozare, iar silozurile grosiere (tulpini, paie) după 70-80 zile. Porumbul a fost luat în considerare, ca plantă furajeră, abia la începutul secolului al XIX, mai întâi în Franța și apoi în restul țărilor europene. În momentul de față, porumbul furajer este considerat planta de nutreț principală, în zonele cu climat continental, cel puțin sub aspect energetic și aceasta din următoarele considerente:

– produce o mare cantitate de masă vegetală, bogată în energie calorică;

– tehnologia de cultură este ușor de realizat, atât în cultura principală cât și în cultura dublă;

– are o consumabilitate ridicată atât sub formă de masă verde sau nutreț însilozat, cât și sub formă de nutreț deshidratat;

– se poate însiloza relativ ușor, datorită prezenței mari a hidraților de carbon;

– perioada de consum sub formă de masă verde poate fi extinsă foarte mult prin folosirea de hibrizi din perioade de vegetație diferite (fig. 2.29)

Fig. 2.29 Hibrizi de porumb folosiți pentru însilozare

Maize hybrids used for ensiling

Se poate observa că alegând hibrizi din grupa FAO diferite în luna august se poate începe recoltarea cu unul dintre cei mai performanți hibrizi în acea perioadă (Peso FAO 360, 73,3 t/ha), urmați de hibrizi din alte grupe de precocitate sau hibrizi specializați pentru masa verde ca Dolar, Geyser (sursa: Revista Ferma)

Nutrețurile rădăcinoase, bostănoase și tuberculifere. Acestea reprezintă o grupă de nutrețuri care, alături de cele însilozate constituie suculente pentru perioada de iarnă.

Dintre nutrețurile rădăcinoase face parte sfecla furajeră, sfecla de zahăr, guliile furajere, morcovul furajer, frunzele și coletele de sfeclă și morcovi furajeri.

Sfecla furajeră este unul din cele mai importante nutrețuri suculente pentru vacile de lapte, folosit în perioada de stabulație (4-6 luni), aceasta fiind suculentă (conține 80-90% apă și numai 0,9% celuloză brută), un gust plăcut (are un conținut ridicat în zahăr solubil 4-5%), ușor digestibilă și dietetică, cu efect lactogen.

Se administrează, în medie, 25-30 kg/vacă/zi, întrucât are efect stimulativ asupra cantității de lapte și reduce cantitatea de concentrate din rație, dar administrarea în cantități mari determină scăderea conținutului în grăsime din lapte, imprimă un gust amărui laptelui și pot induce tulburări metabolice grave – acetonemia, mai ales la vacile performante (Georgescu, 2007).

Nutrețurile bostănoase sunt reprezentate de bostan, dovleac și pepenele furajer, care pot suplimenta rația vacilor de lapte începând din a doua jumătate a verii și până toamna târziu (Cziszter, 2003).

Tuberculiferele. Cartofii se folosesc în hrana vacilor de lapte în zonele producătoare, dar pe perioade limitate de timp și în cantități rezonabile (20-40 kg/vacă/zi) pentru a preveni tulburările metabolice (Stanciu, 1999).

Reziduurile industriale de volum. La vacile de lapte, se folosesc: borhoturile de bere, tăițeii de sfeclă, melasa, în special în fermele situate în apropierea fabricilor de bere, zahăr, amidon, glucoză.

Borhotul de bere se administrează în cantitate de 10-20 kg/vacă/zi, în special pentru echilibrarea proteică și îmbunătățirea calității rației.

Tăițeii de sfeclă se administrează în hrana vacilor de lapte în stare proaspătă în cantitate de 20-30 kg/vacă/zi și se recomandă să se combine cu alte nutrețuri pentru corectarea deficitului de proteine, minerale și vitamine.

Melasa se administrează în cantitate de 1,0-1,5 kg/vacă/zi, fiind indicat a se folosi în amestec cu nutrețuri grosiere (Stanciu, 1999).

Nutrețurile concentrate sunt acelea care au ca și caracteristică de bază volumul mic (umiditate scăzută, SU mare, 87-90%, substanțe nutritive, concentrație energetică ridicată, 0,7-1,3 UN/kg, celuloză brută puțină, sub 1,5%) (Georgescu, 2007).

Vacile de lapte, îndeosebi cele performante, au nevoie de concentrate, având o importanță deosebită. Acestea se adaugă la nutrețurile de volum, care constituie rația de bază, jucând un rol complementar, respectiv suplimentar pentru vacile de lapte. Concentratele în hrana vacilor de lapte permit exprimarea potențialului genetic, sporesc ingestibilitatea rației și a digestibilității reale, îmbunătățesc structura și eficiența rației, potențează rația sub raport energetic, corectează și echilibrează rația în proteine, săruri minerale și vitamine, asigură optimizarea raporturilor nutriționale și are efect remanent când se administrează la începutul lactației.

Amestecurile de concentrate cuprind: tărâțe de grâu sau porumb, șrot de floarea soarelui, uruială de porumb, de orz, de mazăre și alte furaje, în funcție de posibilitățile de aprovizionare a fermei.

Nutrețul combinat rezultă din amestecul mai multor furaje de bază la care se adaugă săruri minerale, vitamine și biostimulatori, etc., iar produsul finit se poate granula sau bricheta în funcție de necesitățile fiziologice și particularitățile digestiei fiecărei categorie de vârstă (Ujică și col., 1990, Stanciu, 1999).

2.4.2.2. Organizarea hrănirii

2.4.2.2. Feeding organization

Organizarea hrănirii vacilor de lapte presupune o serie de măsuri care vizează optimizarea organizării și eficiența hrănirii. Aceasta se face diferențiat sub raportul vârstei, stării fiziologice, stadiului lactației, etc., astfel este necesară gruparea vacilor după următoarele criterii:

vârsta – vaci primipare, secundipare și multipare;

starea fiziologică – vaci în lactație și vaci în repaus mamar;

stadiul lactației – vaci în faza de lactație (primele 3 luni de lactație), lactație-gestație cu durata de 5 luni (lunile 4 și 8 de lactație și 1-5 de gestație) și gestație-lactație (lunile 9 și 10 de lactație, precum și 6-7 de gestație);

nivel de producție – vaci cu până la 20 kg lapte/zi, între 20 și 30 kg lapte/zi și peste 30 kg lapte/zi;

masa corporală – cel puțin 2 grupe (până la 600 kg și peste 600 kg) (Georgescu, 2007, Maciuc, 2006).

Sistemul de hrănire a vacilor

În creșterea și exploatarea vacilor de lapte se cunosc două sisteme de hrănire: sistemul de hrănire diferențiat sezonier și sistemul de hrănire din stoc.

Sistemul de hrănire diferențiat sezonier. Tehnologia de hrănire diferențiată sezonier se bazează pe utilizarea nutrețurilor specifice sezonului, respectiv iarna nutrețuri conservate din stoc, iar vara nutrețurile verzi consumate direct de vaci pe pășune, administrate la iesle sau mixt (pășunat limitat și suplimentar se distribuie masă verde la iesle).

Practicând acest sistem, există avantajul de a distribui rațional furajele pe parcursul anului (în sezonul de pășunat nutrețurile sunt proaspete, mai abundente, echilibrate în nutrienți), existând posibilitatea de completare și compensare a hranei de la un sezon la altul. Are efecte benefice asupra obținerii unei producții de lapte mai mari și asupra funcției de reproducție, a conformației, constituției, stării de sănătate și longevității animalelor (Georgescu, 2007, Maciuc, 2006, Ujică, 2007).

Sistemul de hrănire din stoc. Tehnologia de hrănire din stoc constă în alimentația relativ uniformă a vacilor de lapte pe parcursul anului, cu nutrețuri conservate de volum (fân, semifân, siloz, semisiloz etc.) și concentrate, produse preparate în fermă sau achiziționate.

Avantajul acestui sistem este că alimentația vacilor de lapte nu este dependentă de sezon, permite recoltarea și conservarea nutrețurilor în perioade optime, favorizează o mai bună valorificare a energiei din rație prin limitarea consumului prin autodeplasare și asigura producții relativ uniforme pe parcursul anului.

În gospodăriile țărănești încă se aplică tehnologiile vechi.

Furajarea se face manual, iar în zonele montane se mai practică și furajarea prin accesul liber al taurinelor din diferite categorii de vârstă la fânul distribuit în curte sau direct din căpiță.

În perioada de vară, pe timpul zilei se organizează pășunatul în cirezi pe islazurile comunale, seara vacile fiind retrase în propria gospodărie. Pășunile sunt de slabă calitate, în majoritatea localităților nu se fac lucrări de ameliorare a acestora, iar pe timpul verii, începând cu

iunie-iulie, de cele mai multe ori pășunile nu mai asigură masa verde necesară, fiind folosite doar pentru mișcarea animalelor.

În zona de munte se întâlnesc situații când vacile sunt duse pe pășunile situate la distanțe mari, unde se organizează așa zisele „văcării” cu întreținerea liberă pe pășune până toamna, unde sunt adăposturi improvizate pentru exploatare, cazare pe timp de noapte și în caz de vreme rea (Gemene, 2005, Ujică, 2007).

2.4.3 Sisteme de muls

2.4.3. Milking systems

Mulgerea vacilor are influență asupra cantității de lapte și a calității acestuia. Mulsul trebuie să fie complet, realizat într-un timp cât mai scurt, să se efectueze la ore fixe, la intervale egale de timp și în perfectă liniște. Importanță mare are și pregătirea ugerului pentru muls, îndeosebi efectuarea masajului. Nerespectarea acestor cerințe duce la diminuarea cantității de lapte și a procentului de grăsime din lapte (Dronca, 2005, Pipernea și col., 1977, Sălăjeanu, 2002, 2003).

În practică se folosesc două sisteme de mulgere a vacilor: mulsul manual și mulsul mecanic.

Mulsul manual reprezintă cel mai vechi sistem de mulgere și cunoaște încă o largă răspândire, în special în țările cu zootehnie extensivă și semiintensivă. În țara noastră, acest sistem de muls se practică în cazul fermelor de dimensiuni mici și în gospodăria țărănească individuală.

Mulsul manual se realizează în mai multe etape succesive, astfel:

Pregătirea locului de muls: aerisirea adăpostului, scularea vacilor și curățirea zonei posterioare a standului la toate vacile care vor fi mulse.

Pregătirea mulgătorului și a vaselor de muls: înainte de muls, mulgătorul își spală mâinile, se asigură că vasele folosite la muls, respectiv găleata pentru muls, găleata pentru spălarea ugerului, sunt în perfectă stare de curățenie.

Pregătirea ugerului: ugerul și mameloanele se spală cu apă caldă și apoi se usucă cu ajutorul lavetelor de mică folosință.

Organizarea rațională a mulsului. Frecvența mulsorilor este importantă întrucât influențeaza cantitatea de lapte. S-a constatat că o dată cu acumularea unei cantități mari de lapte în uger, intensitatea sintezei laptelui se reduce, iar când presiunea intramamară atinge 35 mm col. Hg sinteza laptelui încetează. Prin urmare, este necesară vidarea ugerului.

De asemenea, intensitatea secreției laptelui se menține ridicată aproximativ 15 ore de la mulsoarea anterioară, ceea ce înseamnă că ar fi suficiente două mulsori pe zi.

La vacile cu producții foarte mari de lapte se recomandă trecerea la trei mulsori pe zi. Mărirea frecvenței mulsorilor stimulează eliberarea în cantitate mai mare a hormonilor lactogeni și astfel crește capacitatea metabolică a glandei mamare. Cu toate acestea, plusul de producție de 5-15 % nu justifică cheltuielile de producție care pentru 1 hl lapte cresc cu 20-30 %. Din acest motiv, în țările în care forța de muncă este costisitoare, mulsul de două ori în 24 ore este aproape generalizat.

Masajul ugerului, contribuie la declanșarea reflexului de ejecție a laptelui și deci, favorizează evacuarea ușoară și completă a lui.

Durata mulsului influențează direct cantitatea de lapte. La 30-60 secunde de la încheierea masajului este declanșat efectul ocitocinei care durează un timp relativ scurt, aproximativ 10 minute. Așadar, cu cât trece mai mult timp de la declanșarea reflexului de ejecție și până la începerea mulsului, cu atât concentrația ocitocinei va fi mai redusă și se va mulge o cantitate mai mică de lapte.

Mulgerea completă se referă la eliminarea întregii cantități de lapte din uger. În acest scop vor fi remediate defecțiunile instalației de muls, se va practica masajul ugerului sau se vor folosi alte surse de stimulare a ugerului.

Tehnica executării mulsului manual trebuie cunoscută de către toți mulgătorii, chiar dacă în fermă se practică mulgerea mecanică.

Păstrarea liniștei în timpul mulgerii stimulează ejecția laptelui și invers, unii excitanți nedoriți, cum ar fi zgomotele, duc la reținerea unor cantități de lapte în uger.

Respectarea programului de lucru determină la vaci formarea unor reflexe condiționate în lanț care, atunci când sunt încălcate, acționează negativ asupra producției de lapte. Astfel, nerespectarea orelor de muls, de furajare și de odihnă a vacilor pot duce la diminuarea producției de lapte.

Calitatea igienică a laptelui se va asigura prin tehnologia de muls practicată dar și prin spălarea ugerului, mulgerea primelor jeturi de lapte, igiena exemplară a mulgătorului, a echipamentului de muls etc. Într-un uger sănătos laptele conține 200-300 bacterii pe ml. Această cantitate va crește în timpul mulgerii și manipulării laptelui dacă nu vor fi asigurate condițiile elementare de igienă.

Mulgerea propriu-zisă se poate realiza prin trei metode de muls: mulgerea cu mâna plină, mulgerea cu nod și mulgerea cu două degete. Metoda de muls se stabilește în funcție de caracteristicile individuale ale ugerului și mameloanelor.

Un mulgător bun poate mulge peste 0,9 kg lapte/minut (Acatincăi, 2004).

După muls, vasele utilizate la muls se igienizează în mai multe etape: clătire energică cu apă rece, apoi se spală cu apă fierbinte, după care se clătesc din nou cu apă rece. După igienizare, aceste vase se păstrează în încăperi special destinate.

Mulsul mecanic. Acest sistem de muls s-a generalizat în țările în care se practică o zootehnie de tip intensiv. În țara noastră mulsul mecanic se practică în numeroase ferme și are tendințe de generalizare.

Mulsul mecanic asigură o productivitate a muncii de 2,5-5 ori mai mare față de mulsul manual. La mulsul mecanic un mulgător poate mulge 20-50 vaci/oră (în funcție de tipul instalației de muls), în timp ce la mulsul manual productivitatea este de 6-8 vaci/oră/mulgător.

Se reduce considerabil efortul fizic al mulgătorului și incidența bolilor profesionale. Pentru fiecare litru de lapte muls manual, mulgătorul execută cca. 100 de presări succesive ale palmei. De asemenea, se rezolvă parțial asigurarea cu forță de muncă a fermelor de vaci cu lapte.

Laptele muls mecanic are calitățile igienico-sanitare superioare, deoarece laptele nu vine în contact cu mâna mulgătorului și la unele instalații, nici chiar cu aerul din adăpost (Acatincăi, 2004, Boaru, 2003, Colă, 2002, Danin, 2003, Bularda, 2005).

Pentru exploatarea eficientă a instalațiilor de muls vacile trebuie să se preteze la mulsul mecanic, respectiv să aibă ugerul bine dezvoltat, cu sferturi simetrice, mameloane potrivite ca lungime și diametru, de formă ușor conică și cu tonicitate moderată a sfincterului mamelonar.

Ferma trebuie să fie racordată la rețeaua de energie electrică, să dispună de surse pentru aprovizionarea cu apă și să fie dotată cu mașini și utilaje pentru mecanizarea proceselor de producție (furajare, adăpare, evacuare dejecții etc.).

Eficiența adoptării sistemului de mulgere mecanică este condiționată și de calitatea și fiabilitatea instalațiilor de muls, a căror caracteristici funcționale trebuie să corespundă cu particularitățile anatomo-fiziologice ale ugerului, să asigure un muls rapid, uniform, complet și să nu dăuneze sănătății și integrității ugerului.

Vacile primipare se obișnuiesc mai ușor cu mulsul mecanic față de cele multipare, iar trecerea la mulsul mecanic se recomandă a se face la începutul lactației și nu în cursul acesteia.

Mulgerea în adăpost se practică în cazul întreținerii legate a vacilor. Se folosesc trei tipuri de instalații de muls mecanic, și anume: la bidon, cu colectarea și transportul centralizat al laptelui, grupul individual de muls .

La instalația de muls cu colectarea și transportul centralizat al laptelui, laptele este dirijat sub acțiunea vacuumului de la colectorul paharelor de muls prin intermediul furtunului de lapte la conducta de transport al laptelui și apoi în tancul de păstrare a laptelui, tanc amplasat într-un spațiu special destinat.

Fig. 2.30 Sală de muls tip „Tandem”

Milking parlor “Tandem type”

Fig. 2.31 Sală de muls „Brăduleț”

Milking parlor „Brăduleț”

Fig. 2.32 Sală cu instalație de muls în sistem „tandem”

Parlor with milking machine in „tandem” system

Fig. 2.33 Sistemul de muls la bidon

„Can” milking system

Fig. 2.34 Instalație mobilă pentru mulsul „la bidon”

Mobile equipment for „can” milking

Fig. 2.35 Sală de muls „Side by Side”

Milking parlor side by side

Având în vedere că productivitatea muncii este mai mare decât la instalațiile de muls la bidon, dar și că investițiile sunt mai ridicate, instalația de muls cu colectarea și transportul centralizat al laptelui se folosește în fermele cu efectiv mare de vaci.

Pe plan mondial, pentru mulgerea vacilor în săli speciale, se folosesc și alte tipuri de instalații care se bazează pe aceleași principii funcționale (Maciuc, 2006).

Din punct de vedere constructiv însă, s-au făcut numeroase inovații, menite să asigure creșterea productivității muncii și reducerea investițiilor inițiale, să permită supravegherea mai atentă a animalelor pe timpul mulgerii etc.

Mulsul vacilor. În exploatarea tradițională a vacilor de lapte, mulgerea se execută de două ori pe zi (dimineața și seara) și în mod excepțional de trei ori pe zi. Efectul mulgerii de mai multe ori pe zi este cunoscut ca având influență pozitivă asupra sporirii producției de lapte. Problema este dacă sporul de producție obținut prin mulgerea de mai multe ori pe zi acoperă cheltuielile care se fac prin această acțiune tehnică, deci, dacă este sau nu rentabil a se practica mai multe mulsori pe zi.

O analiză a literaturii de specialitate retrospectivă privind studiile referitoare la această problemă arată că în cazul mulgerii vacilor de trei ori pe zi, creșterea producției de lapte a fost în medie de 3,5 kg/zi, cu variații de la 3,1 la 3,9 kg/zi, indiferent de producția zilnică a vacilor mulse de două ori pe zi.

Astfel, se constată că sporul producției de lapte se exprimă mai degrabă în unități fizice (kg), decât în procente din producția medie a fermei, așa cum au fost obișnuiți până acum.

Cu toate că mulgerea de trei ori pe zi implică cheltuieli mai mari față de muncă, furaje și utilități, din ce în ce mai mulți fermieri din estul Europei, din SUA și Canada, analizând situația economică a fermei lor, au trecut la mulgerea de trei ori pe zi a vacilor pentru a spori eficiența și profitul fermei. Întrebarea care se pune este: „Dacă se vor mulge vacile de mai mult de trei ori pe zi, profitul va crește și mai mult?”. Răspunsul este dat de cercetarea științifică în domeniu care a studiat efectele unui număr mai mare de mulsori pe zi, asupra producției și profitabilitatea exploatării vacilor de lapte.

Cercetărorii din Israel au studiat pentru prima oară efectul a șase mulsori pe zi comparativ cu trei mulsori pe zi. Ei au muls un grup de vaci de șase ori/zi în primele 6 săpătmâni de la fătare, după care au trecut la un regim de trei mulsori/zi pentru restul lactației. Vacile din lotul martor au fost mulse de trei ori/zi pe întreaga lactație și au produs 35,3 kg lapte zilnic în primele 6 săptămâni de lactație, iar în următoarele 12 săptămâni de lactație producția medie a vacilor din lotul martor a fost de 37,4 kg/zi.

Vacile mulse de șase ori/zi în primele șase săptămâni a produs în medie 42,6 kg lapte/zi și în mod surprinzător o producție medie de 42,5 kg lapte zilnic și după ce au trecut la regimul de trei mulsori zilnice.

O atenție deosebită trebuie acordată alimentației în această perioadă, deoarece vacile mulse de șase ori/zi au nevoie de o perioadă mai lungă de a reveni la un bilanț energetic pozitiv și să atingă o condiție corporală favorabilă activității de reproducție (nota 2,5 pentru BCS).

Cercetătorii de la Universitatea Ilinois și cei de la Universitatea Maryland, SUA, au efectuat studii asupra efectelor mulgerii de patru și de șase ori pe zi, ajungând la aceleași rezultate referitoare la răspunsul pozitiv.

Un studiu în fermele din statul Maryland a arătat că vacile multipare mulse se șase ori pe zi, timp de 6 săptămâni de lactație, au produs cu 6 kg de lapte mai mult decât vacile mulse de trei ori/zi. Pe întreaga lactație au realizat cu 3 kg lapte mai mult pe zi decât vacile mulse întreaga lactație de 3 ori/zi. Rata de concepție, numărul de celule somatice din lapte și condiția corporală (BCS) nu au fost influențate de frecvența mai mare a mulsului.

Cercetătorii din statul Ilinois au comparat mulgerea de 4 ori pe zi în primele trei săptămâni de lactație cu mulgerea de 2 ori pe zi la vacile de rasă Jersey. Vacile mulse de 4 ori pe zi au produs cu 5 kg lapte mai mult pe zi. Această diferență s-a menținut și în următoarele trei săptămâni de lactație, după ce vacile au fost trecute pe un regim de 2 mulsori pe zi.

Răspunsul productiv permanent obținut după reducerea numărului de mulsori la vacile mules mai frecvent în primele 3-6 săptămâni de lactație a fost explicat de către cercetători prin stimulare prin mulgere, a creșterii concentrației unor hormoni în sânge (prolactină, hormonal de creștere și oxitocina), ceea ce a determinat creșterea numărului de alveole mamare producătoare de lapte din glanda mamară.

Trecerea de la 2-3 mulsori la mai multe mulsori se poate face în anumite condiții.

Cercetările efectuate au demonstrat că pentru a crește frecvența mulsorilor de la 2-3 mulsori la 4-6 mulsuri pe zi, vacile pot fi mulse atât la începutul cât și la sfârșitul perioadelor de muls în fermă. De exemplu dacă într-o fermă vacile sunt mulse la ora 6 dimineața și 1730 după-amiază, atunci primele care se mulg sunt vacile recent fătate, care vor intra din nou la muls imediat după terminarea mulsului celorlalte vaci.

Astfel, vacile aflate în primele 3-6 săptpmâni de lactație vor fi mules de 4 ori pe zi, fără a se mai organiza două perioade distinct de muls special pentru acestea.

Pentru ca practica măririi frecvenței mulsorilor să devină eficientă, ferma trebuie să îndeplinească anumite condiții minime de exploatare, cum ar fi: numărul minim de vaci de lapte din fermă de 50 de capete, sala de muls să nu fie utilizată mai mult de 8-10 ore/zi, posibilitatea organizării unor schimburi de mulgere a vacilor mai lungi, asigurarea unei alimentații echilibrate și disponibilitatea suplimentării rației.

Deoarece răspunsul productiv și veniturile sunt positive în majoritatea fermelor, se recomandă utilizarea practicilor de mulgere de 4 sau de 6 ori/zi în primele 3-6 săptămâni de lactație.

Alte măsuri organizatorice privind trecerea la un număr mai mare de mulsori pe zi, se referă la:

– mulgerea mai frecventă a vacilor trebuie să fie inițiată imediat după fătare, iar intervalele dintre mulsori trebuie să fie egale;

– mulgerea vacilor mai des în primele săptămâni de lactație asigură un spor semnificativ de producție pe întreaga lactație. Durata minimă de stimulare prin mulgere frecventă este de 3 săptămâni.

– prin mărirea frecvenței mulsurilor se poate obține mai mult lapte. Sporul de producție pe zi este fix și nu este proporțional cu nivelul producției de lapte al fermei.

În legătură cu frecvența mulsorilor în fermele de vaci sunt și alte aspecte care privesc forța de muncă și profitul realizat prin laptele obținut ca urmare a unui număr mai mare de mulsori pe zi. Crescătorii și fermierii din țările occidentale se confruntă cu lipsa tot mai accentuată a forței de muncă. Pentru a asigura un timp de odihnă și refacere a mulgătorilor, în unele ferme s-a renunțat la mulsul de seară în ziua de duminică și reluarea activității după programul obișnuit luni dimineață. Fermierii susțin că pierderile de producție nu au avut efecte semnificative asupra veniturilor totale și nici nu s-au înregistrat cazuri de îmbolnăviri ale ugerului. În acest mod lucrătorul poate avea o jumătate de zi liberă (duminica), când se află în sânul familiei și se poate reface fizic.

Dar, factorul în creșterea producției de lapte este modul de furajare și folosirea corectă a furajelor în sporirea producției.

Astfel, cercetătorii, ajutați de către fermieri, au stabilit patru indicatori, cu ajutorul cărora pot să afle dacă furajele introduse în rație sunt folosite de către vacile lor în mod eficient sau defectuos. Aceștia sunt:

1. starea de întreținere sau condiția corporală a vacilor;

2. gradul de umplere a rumenului;

3. consistența fecalelor;

4. structura fecalelor;

Referitor la starea de întreținere este cunoscut că o anumită stare de întreținere a vacilor înainte de fătare influențează fecunditatea acestora, sănătatea lor și realizarea producției de lapte la potențialul lor genetic (Vintilă, 2007). Vacile prea slabe (notate cu note de la 1,0-2,5) sau prea grase (notate cu note de la 4,0 la 5,0) înainte de fătare, vor avea probleme mari după fătare cu fecunditatea și producția de lapte pe care o pot dezvolta în lactația următoare.

Numai vacile care înainte de fătare au o stare de întreținere apreciată cu note de la 3 – 3,5 și 3,7 au funcția de reproducere și cea de sinteză a laptelui situate la un înalt nivel de desfășurare. Prin urmare, stare de întreținere a vacilor devine un "instrument" cu ajutorul căruia se poate "măsura" felul în care un individ utilizează energia din furaje pentru întreținerea funcțiilor vitale, pentru distribuția ei în corp, precum și pentru sinteza laptelui și a cărnii.

Altfel spus, starea de întreținere sau gradul de îngrășare al vacilor devine un instrument de prognoză a performanțelor viitoare ale acestora.

Gradul de umplere a rumenului este un instrument cu ajutorul căruia fermierul își poate da seama foarte rapid despre folosirea cu eficiență a rației de furaje și chiar despre starea de sănătate a animalului.

Consistența și structura fecalelor ne oferă indicații tot atât de rapid despre structura corectă sau incorectă a rației de furaje, despre calitatea furajelor, despre digestibilitatea lor și mai ales despre managementul nutrițional al vacilor.

PREZENTAREA CADRULUI NATURAL ȘI PRODUCERII FURAJELOR

PRESENT OF THE NATURAL AND FODDER PRODUCTION

6.1. Condițiile pedoclimatice – Climatic conditions

Zona Moldovei ocupă un teritoriu cu un relief de o mare varietate, formele de relief apărând ca niște trepte uriașe, formate de dealurile subcarpatice care însoțesc munții ca un brâu exterior. Dealurile subcarpatice închid o serie de depresiuni orientate N-S, cu văi formate lent sau brusc, cu eroziuni de fund.

În concluzie, relieful zonei Moldovei este variat, cu altitudini de la 400-500 m (dealurile joase ale Podișului Moldovenesc) până la 1904 m (vârful Toaca de pe Ceahlău). Dealurile au pante line sau abrupte cu valori medii de 15-29 %, permițând în majoritatea unităților efectuarea mecanizată a lucrărilor agricole.

Relieful județului este format dintr-o zonǎ muntoasǎ puternic cutatǎ, la vest înglobând grupa central esticǎ a Carpaților Orientali, o zona deluroasǎ și depresiunea Tazlǎu-Cașin și, în fine, din lunca Siretului și a podișului Bârladului. Solurile sunt favorabile unor culturi ca: porumb, grâu, ovăz, orz, mazăre , cartofi, sfeclă furajeră, gulii și altor plante valoroase în special lucerna și mai puțin trifoiul.

Tipurile de sol predominante sunt cernoziomuri freatice umede, cernoziomuri salinizate sau lăcoviști salinizate. Aceste soluri au un conținut de humus variat(1,3+7%) solurile cernoziomice, aluviunile și solurile aluvionale sau moderat (2-4 %) soluri brune de pădure fiind favorabile unor culturi ca: porumb, grâu, ovăz, orz, mazăre, cartofi, sfeclă furajeră, gulii și altor plante valoroase în special lucerna și mai puțin trifoiul.

Clima din zona Moldovei se caracterizează prin ierni aspre, cu implicații asupra întreținerii corespunzătoare a animalelor.

Clima județului are un caracter continental și variazǎ în funcție de treptele de relief. În regiunea montanǎ și deluroasǎ este o climǎ puțin mai asprǎ decât cea din lunca Siretului. Temperatura medie anualǎ este cuprinsǎ 19,50C în regiunea de câmpie și 200C în regiunea muntoasă. Amplitudinile anuale ajung la 250C iar extremele absolute sunt de 40,80C, înregistratǎ la Târgu Ocna în 1916 și de -32, 50C, în 1954, la Bacău.

Analizând valorile temperaturii atmosferice pe o perioadă de 10 ani, se constată că valorile anuale oscilează între +8 0C și +10 0 C.

În perioada analizată, grosimea stratului de zăpadă a variat între 5 cm în luna decembrie și 49 cm în luna februarie, înghețurile târzii de primăvară se înregistrează între 11-20 aprilie, iar cele timpurii de toamnă apar la sfârșitul lunii septembrie și începutul lunii octombrie.

Brumele timpurii de toamnă apar în septembrie-octombrie, iar cele târzii de primăvară se înregistrează în lunile martie-aprilie.

Precipitațiile variazǎ între la câmpie și 1100 la munte, iar direcția predominantǎ a vântului este nord și nord-vest, viteza medie lunarǎ fiind din nord-vest de 4,1 m/s.

Cantitățile cele mai mari de precipitații cad în timpul verii, în lunile mai-iulie, cu o medie cuprinsă între 56-100 mm. În ceea ce privește precipitațiile medii anuale, cele mai mici cantități depășesc 450-500 mm, valorile de 500-600 mm, prezentând o frecvență de aproximativ 80%.

Cel mai mare deficit în apă al plantelor se înregistrează în lunile iulie-august, tocmai în perioada când plantele de nutreț au nevoie acută de apă. Aceasta impune unele măsuri agrotehnice speciale, în vederea reținerii în sol a întregii cantități de precipitații.

Datoritǎ factorilor ecologici specifici luncilor, vegetația lor se deosebește foarte mult de aceea a zonelor pe care le strǎbat râurile respective. Plantele cultivate în acest areal sunt: grîu, porumb, rapițǎ, sfecla furajeră si de zahăr, floarea soarelui, orz, secară, ovăz, orz, orzoaică, soia.

Ferma GHEORGHE DOJA, privatizată S.C. EURORIN S.R.L.

Farm Gheorghe Doja, privatized S.C. EURORIN L.L.C.

Ferma Gheorghe Doja, privatizată S.C. EURORIN S.R.L. DOJA, cu sediul în Răcăciuni, înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr. J/04/356/2002, este reprezentată prin domnul Răuță Ioan în calitate de director general și domnul Matrache Nelu în calitate de director economic .

Descriere proprietate imobiliară – Description real estate

Descriere amplasament – Description location

Proprietatea prezentată este situată în intravilanul comunei Răcăciuni, jud. cu acces direct la drumul național E-85.

Fig. 6.4. Ferma Gheorghe Doja – Farm Gheorghe Doja

Proprietatea are teren cu amenajari și construcții, instalații montaj specific aferente. Este împrejmuită cu gard din plasă de sârmă pe cadru și stâlpi de sprijin și prefabricate din beton, iar în interior sunt amenajate platforme betonate, ce oferă condiții optime de desfășurare a activității de creștere a vacilor.

Amplasamentul are acces la următoarele utilități tehnico-edilitare: rețele electrice (Post Trafo propriu), rețele de apă proprii (castel apă, rețele alimentare și distribuție subterane), respectiv rețele de canalizare proprii (fose septice, canale scurgere și colectare ape uzate, bazin colectare dejecții, etc).

Descriere construcții – Construction description

Clădirile și construcțiile special aferente obiectivului analizat “Fermă zootehnică” au aparținut boierului Buzdugan. S-a plecat de la un nucleu mic de aproximativ 20 capete vaci plus tineret.

Fig. 6.5. Tineret – ferma Doja – Youth – farm Doja

Ferma Doja la naționalizare avea 250 ha teren arabil, 16 ha de vie și 2 ha de livadă (nuci, cireși, vișini).

Primele grajduri se fac după 1962 în număr de 8, apoi în 1970 s-a ajuns ca ferma să aibă 16 construcții repartizate pe trei rânduri cu toate anexele necesare.

Ferma deținea în 1989, 15 adăposturi din care: 6 pentru vaci lapte, 6 pentru tineret o maternitate cu 4 compartimente, 2 creșe, o magazie și o moară, 1 filtru sanitar și un cântar cu basculă.

În anul 2000 s-au demolat un număr de 4 grajduri. Sala de muls este cu 24 locuri. În anul 1994 după o asanare a efectivului de 1400 capete din care matca 1200 s-au adus din Olanda un număr de 450 capete juninci gestante în diferite luni de gestație. În perioada călduroasă a anului animalele sunt scoase în padocuri.

Cota de lapte deținută de ferma S.C. EURORIN S.R.L. este de 839.850 kg, cotă de livrări.

Fig. 6.6. Padocuri – ferma Doja – Paddocks – farm Doja

Fig. 6.7. Tanc colectare lapte – Milk collection tanker

ANALIZA TEHNOLOGIILOR DE CREȘTERE ȘI MANAGEMENTULUI DIN UNITĂȚILE LUATE ÎN CERCETARE

ANALYSIS TECHNOLOGY GROWTH AND MANAGEMENT OF UNITS TAKEN IN RESEARCH

Exploatarea raționalǎ a unei ferme de vaci impune realizarea unei structuri optime a cirezii, care sǎ menținǎ efectivul matcǎ la ponderea de 55 % din efectivul total, cu o structurǎ pe stǎri fiziologice de 80-83% vaci în producție și 17-20% vaci înțǎrcate. Managementul reproducției implicǎ respectarea unor verigi tehnologice specifice:

Identificarea și înregistrarea individualǎ a animalelor.

Înregistrarea tuturor evenimentelor privind activitatea de reproducție.

Programarea la însǎmânțare a vacilor și vițelelor.

Depistarea femelelor în cǎlduri și însǎmânțarea la momentul optim cu material seminal de calitate, de cǎtre o persoanǎ competentǎ.

Urmǎrirea întoarcerilor la vacile și vițelele însǎmânțate.

Efectuarea lunarǎ a diagnosticului de gestație la femelele însǎmânțate.

Înregistrarea zilnicǎ a fǎtǎrilor și a ieșirilor din efectiv.

Înregistrarea și individualizarea produșilor obținuți.

Examenul ginecologic lunar al femelelor pentru depistarea cazurilor cu tulburǎri de fertilitate.

7.1. Efectivele de taurine și dinamica lor – Herds of cattle and the dynamics of them

Efectivele de taurine au fost în creștere în cele trei ferme începând din anul 2005 panǎ în prezent. (tab. 7.1)

Tabelul 7.1

Table 7.1

Evoluția efectivelor totale de animale pe parcursul celor trei ani luați în studiu în cele trei ferme este următoarea

Evolution of the total number of animals taken during the three years in study in the three farms is the following

7.2. Structura de rasǎ și de vârstǎ (pe lactații) a populației studiate

The structure of race and by age (the lactates) of the population studied

Ca urmare a activității susținute de însămânțare artificială, a controlului oficial al producțiilor și a selecției populațiilor de taurine de la noi din , structura de rasă a cunoscut o dinamică în concordanță cu obiectivele ameliorării.

♦Rasa Bălțată Germană ( Fleckvieh)

S-a format în sud-vestul Germaniei prin încrucișarea populațiilor locale cu rasa Simmental. În România se găsește la Ferma Șerbești, jud.Bacău. Rasa s-a format în anul 1897, ponderea rasei este de 33% din efectivul total. Are o dezvoltare corporală mare, talia 135 cm, greutatea corporală 650 kg la vaci, conformația corporală corectă și o bună adaptare la condițiile de mediu. Aptitudini de reproducție (VP) – 29 luni, natalitatea 90%, CI-328 zile, fătări gemelare 3%. Această rasă îmbină armonios producția de carne (randament 56-57%-1200 g/zi cu cea de lapte, 6.540 kg cu 4-4,2% grăsime). Se folosește la încrucișări cu rasele de carne (Maciuc Vasile-Managementul creșterii bovinelor)

♦Rasa Holstein Friză

Se crește în fermele luate în studiu din județul Bacău, Radomirești și Gheorghe Doja.

Are la origine vechea rasă Olandeză. Performanțele productive ale rasei Holstein sunt rezultatul orientării selecției timp de peste 70 de ani spre producția de lapte. S.U.A. reprezintă cel mai important pol genetic al acestei rase, cu un efectiv de peste 9,5 milioane capete, iar ca pondere deține 80% din taurinele specializate pentru lapte.

Rasa Holstein se caracterizează prin tip morfologic de lapte, cu dezvoltare hipermetrică, talia la vaci de 138 cm, greutatea corporală 700 kg, la tauri talia de 150 cm, iar greutatea corporală de 1000 kg . Vacile adulte pot atinge greutatea corporală de 900-1000 kg, iar taurii de 1150-1250 kg, respectiv talia de 140-144 cm la vaci și 158-160 cm la tauri. La naștere masculii au greutatea de 44 kg, iar vițelele de 38-40 kg.

Capul este fin, expresiv, gâtul subțire cu salbă slab dezvoltată, trunchiul este în formă de trapez, cu linia superioară dreaptă, crupa lungă și largă, toracele adânc, abdomenul mare aparatul digestiv bine dezvoltat, ugerul voluminos bine prins simetric și glandular, cu mameloane normale și arborizații venoase bine evidențiate. Membrele sunt relativ lungi, uscățive și foarte rezistente. Culoarea robei poate fi bălțată negru cu alb sau alb cu negru, prezentând în general pe cap o brezătură. Constituția acestei rase este fină, caracter docil, temperament vioi, precocitate pronunțată și o bună capacitate de valorificare a hranei.

Producția de lapte este imbatabilă realizând pe set 9700 kg lapte pe lactație cu 3,8-3,9% grăsime și 3,30% proteină, frecvent existând vaci care depășesc 12.500 kg lapte pe lactație. Are aptitudini remarcabile pentru mulsul mecanic cu o viteză de eliberare a laptelui de 2,7 kg/min, iar cea maximă de 3,5 kg/min și indicele mamar de 48%.

Rasa poate realiza producții de peste 34.000 kg lapte pe lactație și 1100 kg grăsime, ceea ce reprezintă o premieră absolută în filiera laptelui. Nu în ultimul rând deține recordul în producția zilnică de 125 kg lapte .

În producția de carne se comportă mai slab decât Friza europeană cu excepția carcaselor care sunt mai mari. La tineretul îngrășat sporul mediu zilnic este de 800-900 g iar randamentul la sacrificare de 53-54%.

Rasa Holstein este considerată rezervorul mondial de gene pentru ameliorarea producției de lapte. Încă din anul 1960 s-a folosit la ameliorarea raselor de tip Friză de Europa și extraeuropene. De asemenea a participat la formarea și ameliorarea raselor prin încrucișări de absorbție și infuzie. Este răspândită pe toate continentele (America, Asia, Africa, Australia și Europa) (V. Maciuc- Managementul creșterii bovinelor).

Astfel structura de rasǎ este:

♦ S.C. AICBAC S.A.

2005 – BǍLȚATA GERMANǍ ( Fleckvieh)

2006 – BǍLȚATA GERMANǍ ( Fleckvieh) ȘI HOLSTEIN FRIZǍ

2007 – BǍLȚATA GERMANǍ ( Fleckvieh) ȘI HOLSTEIN FRIZǍ

♦ S.C ROLEX S.A.

2005 – HOLSTEIN FRIZǍ

2006 – HOLSTEIN FRIZǍ

2007 – HOLSTEIN FRIZǍ

♦ S.C. EURORIN S.A.

2005 – HOLSTEIN FRIZǍ

2006 – HOLSTEIN FRIZǍ

2007 – HOLSTEIN FRIZǍ

7.3. Tehnologia de reproducție și ameliorare

The technology for breeding and improvement

Reproducția în cele trei ferme este asiguratǎ de personal propriu angajat materialul seminal este furnizat de U.A.R.Z. Bacǎu și uneori se cumpǎrǎ și din afara țǎrii. C.O.P. de lapte se efectueazǎ de U.A.R.Z. urmând privatizarea acestei activitǎți și trecerea acestei activitǎți la o Asociație. Prelucrarea datelor de selecție și ameliorare este asiguratǎ de ANARZ București.

7.4. Tehnologia de hrǎnire pe timp de varǎ și iarnǎ

Technology feeding in summer and winter

În ferma Șerbești se folosește sistemul de hrănire din stoc. Acest sistem de hrănire asigura alimentația uniformă pe tot parcursul anului, cu aceleași sortimente de furaje, indiferent de sezonul calendaristic pe bază de furaje conservate. Avantajele acestei tehnologii se rezumă la faptul că asigură, pe tot parcursul anului, o hrănire constantă și se evită stresul de adaptare al animalelor, permite obținerea unor producții de lapte uniforme, recoltarea furajelor se face la momentul optim, vacile se supraveghează mai ușor și suprafața de bază furajeră necesară pe vacă este mai redusă. Dezavantajele constau în investiții mult mai mari pentru mijloacele de recoltare și transportul furajelor, pierderi cantitative și calitative de substanțe nutritive, lipsa de mișcare a animalelor și presupune un efort mai mare pentru întreținerea animalelor și mai ales pentru evacuarea dejecțiilor.

Tehnologia cunoaște două variante de aplicare: polidietă și monodietă. În ferma Șerbești se folosește sistemul monodietă, se administrează un amestec unic de mai multe furaje, sub formă uscată. Furajele care participă la monodietă sunt voluminoase și concentrate. Monodieta deși prezintă și o serie de avantaje – simplifică și ușurează distribuirea furajelor, determină o economie de forță de muncă, contribuie la raționalizarea proceselor de producție însă nu s-a extins prea mult în producție, deoarece se înregistrează dificultăți tehnologice în obținerea unui furaj unic cu însușiri compatibile optimului fiziologic specific digestiei rumegătoarelor.

Hrǎnirea pe toatǎ perioada anului se face cu amestec unic (fân, grosiere, siloz, borhot, concentrate cultivate și proteice, premixuri) administrate cu MAD–5, mașina de administrare a furajului unic și supliment de fân administrat ca atare.

În ferma Radomirești si Gh. Doja hrănirea se face după același sistem de hrănire ca și la ferma Șerbești. Sistemul de hrănire diferențiat sezonier se bazează pe utilizarea furajelor specifice sezonului respectiv, iarna nutrețuri conservate din stoc, iar în timpul sezonului cald, hrănirea cu nutrețuri verzi care sunt consumate foarte bine și în cantități mari sunt echilibrate în substanțe nutritive și valorificate eficient în producția de lapte, respectiv sunt bune stimulatoare pentru secreția laptelui. Dezavantajul principal constă în aceea că, generează fluctuații mari de hrănire, mai ales, atunci când apar dificultăți în asigurarea unor cantități suficiente de nutreț verde, cum ar fi timpul favorabil. Sistemul de hrănire diferențiat sezonier se bazează pe două tehnologii de hrănire a vacilor:

Hrănirea vacilor pe timp de vară se face cu nutreț verde de pe pășunile naturale, cultivate sau furajare mixtă. Hrănirea prin pășunat și folosirea pășunilor naturale reduce necesarul de forță de muncă și de echipament pentru recoltarea, transportul și administrarea nutrețului verde. Are efect favorabil asupra sănătății vacilor, a funcției de reproducere și a longevității, ca urmare a mișcării în aer liber și influenței favorabile a factorilor naturali de mediu.

Hrănirea cu nutreț cultivat administrat la iesle se aplică în zonele și unitățile unde nu există pășuni naturale. Animalele sunt întreținute permanent în adăposturi sau scoase în padocuri, iar nutrețul verde se administrează la iesle. Cantitatea de nutrețuri verzi necesară pentru o vacă este 60-70 kg/zi, iar pe sezon 8-10 tone pe animal. În acest scop se organizează convierul verde folosind plante în funcție de specificul zonei, producția cantitativă care se obține, perioada recoltării și valoarea energetică respectiv cea proteică. Se recomandă, în general, următoarele culturi: lucerna, trifoiul, mazărea, ovăzul, porumbul, sorgul, iarba de Sudan, borceagul de toamnă și de primăvară.

Hrănirea mixtă a vacilor se practică în fermele care dispun de suprafețe reduse de pășune sau de calitate slabă, de pe care nu se poate asigura necesarul de nutreț verde.

Hrănirea vacilor pe timp de iarnă se face cu nutrețuri de volum conservate și cu supliment de concentrate. În general, perioada de iarnă durează de la 10-15 octombrie până la 10-15 aprilie, acoperind cca 180 de zile. Trecerea de la regimul de hrănire cu nutreț verde, la hrănirea cu nutrețuri de volum conservate, trebuie făcută treptat, pe o durată de 1-2 saptămâni. În acest timp se reduc treptat, de la o zi la alta, cantitățile de furaje ce urmează a fi înlocuite și se măresc în aceeși măsură cantitățile din furajele noi ce se introduc în rație. Frecvent se utilizează amestecarea furajelor.

Pe timp de iarnă se recomandă ca 40-50% din valoarea nutritivă a rației să se asigure prin nutrețuri suculente 25- 30% prin fibroase și grosiere, iar concentratele să reprezinte 20-30% din valoarea nutritivă a rației. În zona de deal și premontană, fibroasele au o pondere mai mare, aproximativ 10-12 kg fân pe zi și vacă comparativ cu zona de câmpie, unde fânurile se dau în cantități mai reduse de 5-7 kg pe zi, dar nu mai puțin de 3 kg pe zi și vacă.

Concentratele asigură echilibrul energo-proteic și vitamino-mineral, respectiv sunt introduse în rație la producții de lapte de peste 12 kg pe zi. Dacă nutrețurile de volum au conținut suficient de proteină, amestecul de concentrate va conține 12-14% proteină, iar dacă nutrețul de volum este bogat în energie dar sărac în proteine, amestecul de concentrate va conține până la 16-18% proteină. În amestecul de concentrate se introduce în mod obligatoriu 2-3% amestec mineral complex (V. Maciuc -Managementul creșterii vacilor)

7.5. Tehnologia de muls

Milking technology

Mulsul este o lucrare tehnică de mare complexitate și dificultate prin care se extrage laptele din ugerul vacilor și ocupă aproximativ 50% din timpul zilnic, în fermele de vaci de lapte. În practică se folosesc două sisteme de muls: manual și mecanic.

Mulsul are influență asupra cantității de lapte și a calității acestuia (Acatincăi, 2004, Boaru, 2003, Colă, 2002, Danin, 2003). Mulsul trebuie să fie complet, realizat într-un timp cât mai scurt, să se efectueze la ore fixe, la intervale egale de timp și în perfectă liniște. Importanță are și pregătirea ugerului pentru muls îndeosebi efectuarea masajului. Nerespectarea acestor cerințe duce la diminuarea cantității de lapte și a procentului de grăsime din lapte (Dronca, 2005, Pipernea și col., 1977, Sălăjeanu , 2002, 2003)

În ferma Șerbești mulsul este mecanic în sala de muls tip “Braduleț” cu capacitate de 2×20 locuri .

În ferma Radomirești și Gh. Doja mulsul este mecanic la conductǎ cu determinarea automatǎ a cantitǎții de lapte și procentului de grǎsime și proteinǎ( fig.6.8).

7.6. Tehnologia creșterii tineretului – Breeding technology youth

Tineretul taurin destinat reproducției are o importanță deosebită într-o exploatație zootehnică, deoarece participă la înlocuirea reformelor, mărirea efectivului în fermă obținerea unor animale cu producție ridicată, constituție puternică, rezistente la îmbolnăviri și la factori mai puțin favorabili de mediu.

În creșterea tineretului taurin de reproducție se urmărește exteriorizarea caracterelor morfofiziologice determinate genetic sau transformarea genotipului în fenotip, organismul animal este rezultatul interacțiunii dintre factorii genetici și de mediu. Transformarea genotipului în fenotip la tineretul taurin este un obiectiv fundamental fără a exclude și alte scopuri urmărite:

Sporirea numărului de viței prin folosirea la reproducție a tuturor vacilor și vițelelor apte de reproducție, reducerea procentului de sterilitate, reducerea avorturilor și a mortalității, optimizarea intervalului dintre fătări, asigurarea unei natalități optime.

Optimizarea sporului de creștere în greutate.

Minimizarea consumului și a costului pe kg spor în diferite etape de creștere.

Maximizarea tineretului taurin de reproducție prin creștere productivității muncii și a ratei rentabilității.

Dirijarea procesului de creștere se face prin realizarea unui plan de creștere și hrănire a tineretului.

Tehnologia creșterii tineretului taurin în perioada alăptării

Technology increases steer youth during lactation

În perioada alăptării, de la naștere până la înțărcare se administrează vițeilor lapte sau înlocuitori de lapte. În primele săptămâni de viață vițeii se adaptează la noile condiții de viață. Sensibilitatea la îmbolnăviri și vulnerabilitatea la factorii nefavorabili de mediu, sunt mult mărite, în această perioadă se înregistrează cele mai multe pierderi. Perioada de alăptare se împarte în perioada colostrală și de alăptare propriu-zisă.

Hrănirea vițeilor în perioada colostrală – Feeding calves in colostrum period

Colostrul reprezintă prima hrană a noului născut și se administrează în primele 5-7 zile după fătare. Datorită însușirilor fizico-chimice deosebite pe care le întrunește este considerat ca fiind indispensabil pentru creșterea și dezvoltarea normală a vițelului.

La stabilirea regimului de hrănire, trebuie avut în vedere faptul că după naștere, segmentele pregastrice (glande salivare, dinți, faringe) au o dezvoltare redusă. Se impune administrarea colostrului în prima oră după nașterea vițelului (la 40-60 minute) și nu mai târziu de 1 /1/2 ore, în cantitate de 0,5-0,6 litri.

Hrănirea vițeilor în subperioada de alăptare propriu-zisă

Este perioada caracterizată prin faptul că alimentul principal în hrana vițeilor îl reprezintă laptele și concomitent aceștia sunt obișnuiți cu consumul nutrețurilor de origine vegetală, în vederea înțărcării. Modul de hrănire al vițeilor poate fi grupat în: sisteme clasice sau tradiționale și moderne sau intensive.

A. Hrănirea vițeilor în sistem tradițional

Acest sistem cunoaște o largă răspândire pe glob și în țara noastră, întrucât nu necesită nutrețuri speciale (substituienți de lapte, nutrețuri combinate) hrănirea vițeilor făcându-se cu lapte și nutrețuri vegetale obișnuite, iar înțărcarea se realizează la 4-7 luni. Sistemul se practică în țările a căror zootehnie nu este suficient dezvoltată. Se disting căteva metode de hrănire: cu lapte integral, cu lapte normalizat cu lapte integral și degresat.

B. Hrănirea vițeilor în sistem modern sau intensiv

Acest sistem este răspândit în țările cu zootehnie avansată dar și în țara noastră. Constă în reducerea consumului de lapte integral și administrarea înlocuitorilor de lapte, nutrețuri combinate și fân. Înțărcarea se face în general la 90 zile. Substituientul de lapte trebuie să conțină minimum 20% proteină dacă aceasta provine în totalitate din lapte sau 22-24% proteină dacă se utilizează surse vegetale de proteină. Conținutul mediu de grăsime este de 20% pentru a satisface cerințele de energie ale vițelului. Sursele de glucide sunt lactoza și dextroza, iar pentru prelungirea duratei de păstrare se folosesc substanțe antioxidante. Se adaugă vitamine uneori și antibiotice.

Hrănirea vițeilor de la înțărcare și până la vârsta de 6 luni

Feeding calves from weaning until the age of 6 months

După înțărcare și până la vârsta de 6 luni modul de furajare al vițeilor se modifică fiind pronunțat concentrat, moderat fibros și suculent. În primele 4 luni se administrează nutreț combinat cu 16 % proteină, iar după această vârstă se poate folosi un amestec de concentrate cu 14% proteină. Concentratele vor reprezenta aproximativ 50% din valoarea rației, revenind zilnic între 1,7-2,3 kg pe vițel. Hrănirea se face în funcție de sezon. Vara masa verde, iarna hrana este constituită din fân 1-2 kg/cap, morcovi, sfeclă, semifân 3-8 kg, în funcție de vârstă. Împreună cu furajele însilozate se va administra sare și cretă furajeră. Apa potabilă este la discreție.

Întreținerea vițeilor de la naștere și până la 6 luni

Maintenance calves from birth to 6 months

Întreținerea vițeilor în profilactoriu, în creșă, lîngă mamă, în boxe de fătare din maternitate, în cuști individuale și în adăposturi semideschise.

Întreținerea vițeilor în profilactoriu se face în primele două săptămâni de viață, în boxe individuale sau colective. Profilactoriul face corp comun cu maternitatea cu o capacitate de 7-10% din numărul vacilor gestante. Este compartimentat și în fiecare compartiment se găsesc boxe individuale(fig.7.1).

Fig. 7.1. Profilactoriu pentru viței cu boxe individuale

Individual pens for calves Profilactoriu

Avantajele sunt că limitează posibilitatea difuzării bolilor, evită suptul reciproc se poate face adăparea, îngrijirea și supravegherea individuală.

Dezavantaje: limitează mișcarea și mărește investiția pe un vițel.

Întreținerea în creșă se practică după profilactoriu în general până la 6 luni. Adăpostul este amenajat cu boxe colective, a 6-10 viței, în fermele de tip gospodăresc și 20-25 în cele de tip industrial.

Întreținerea vițeilor în maternitate și creșă constă în aceea că vițeii sunt ținuți cu mama în primele 7-14 zile aplicându-se alăptarea naturală după care trec în creșă, unde sunt alăptați artificial.

Întreținerea vițeilor în cuști individuale se practică de la naștere sau de la vârsta de o săptămână și până la 3 luni (înțărcare). Cușca este construită din cușca propriu-zisă și padoc. Cuștile sunt confecționate din lemn sau poliester armat cu fibră de sticlă.

Întreținerea vițeilor în adăposturi semideschise s-a extins. Adăpostul are 3 pereți, peretele liber comunicând cu padocul. În interior sunt amplasate boxe colective pentru 6-10 viței fiecare. Vițeii pot fi trecuți în acest adăpost după naștere.

Igiena corporală se efectuează zilnic, prin periere. Mișcarea este absolut necesară întrucât contribuie la fortificarea organismului, sinteza vitaminei D, fosforului.

Tehnologia de creștere a tineretului taurin de reproducție după vârsta de 6 luni

Technology to increase breeding steer youth from the age of 6 months

După 6 luni tineretul taurin se separă pe sexe deoarece tehnologia de creștere variază în funcție de sex (fig.7.2).

Fig. 7.2. Tineret taurin BNR – Youth taurine BNR

Tehnologia de creștere a tineretului femel de reproducție

Technology to increase young females breeding

Tineretul femel se grupează pe două categorii de vârstă: 6-12 luni și 12-18 luni, practicându-se hrănirea diferențiată sezonier, respectiv iarna rația constituită din fibroase, suculente, concentrate, iar vara din nutreț verde. Vițelele primesc rații îmbunătățite cu nivel proteic ridicat pentru a stimula apariția căldurilor și regularizarea acestora(fig.7.3)

În timpul verii, hrana de bază o constituie masa verde, completată cu fân și grosiere. Consumul mediu de nutreț este de 15-25 kg la vițelele în vârstă de 6-12 luni și 25-40 la vițele peste 12 luni.

Iarna, fân de foarte bună calitate 3-6 kg nutrețuri suculente 15-20 kg și 1-2 kg concentrate.

Tehnologia de creștere a tăurașilor de reproducție

Steer technology breeding

După vârsta de 6 luni se urmărește obținerea unor animale bine dezvoltate, sănătoase și viguroase, cu schelet puternic, conformație corporală armonioasă, membre solide, aplomburi corecte, aptitudini bune de reproducție, temperament vioi, caracter docil și ușor de exploatat. Alimentația tăurașilor trebuie să fie cu o valoare energetică, proteică, minerală și vitaminică corespunzătoare cerințelor fiziologice (tabelul 7.2).

Tabelul 7.2

Table 7.2

Norme de hrană pentru tăurasi de reproducție (după Gh. Burlacu-2002)

Rules on feed steers breeding (after Burlacu Gh-2002)

Fig. 7.3 Adăpost pentru vițele de reproducție

Shelter for the cattle breeding

Structura rației și nivelul de hrănire se diferențiază pe categorii de vârstă 6-12 luni și peste 12 luni.Între 6-12 luni tăurașii sunt supuși testării după performanțe proprii. Sporul mediu zilnic trebuie să fie de peste 1000 g/zi.

Hrănirea și întreținerea junincilor

Feeding and maintenance heifers

Alimentația junincilor se bazează pe asigurarea necesarului de furaje cantitativ și calitativ pe cunoaștere a cerințelor nutritive specifice și a valorilor nutritive a furajelor. Dacă rația este deficitară cantitativ și calitativ, va influența negativ gestația, iar producția de lapte va fi diminuată. În ultimele două luni de gestație se intensifică furajarea deoarece s-a constatat o corelație pozitivă între sporul realizat în această perioadă și intensitatea secreției hormonului somatotrop. Având un rol important în dezvoltarea canalelor galactofore și a sistemului alveolar al glandei mamare hormonul somatotrop influențează nemijlocit producția viitoare de lapte. Junincile trebuie să realizeze un spor minim de creștere de 450 g/zi și un spor total de 90 kg. Întreținerea se realizează în adăpostul de tineret sau al vacilor înțărcate , în sistem legat sau liber(fig.7.4).

Fig. 7.4 Adăpost pentru animale gestante în ultimile două luni

Animal shelter in the last two months pregnant

În continuare se prezintă indicii producției de lapte pe lactații succesive și pe total populație pentru fermele Radomirești și Doja, cu efective de rasă Bălțată cu negru românească. Valorile medii și variabilitatea indicilor producției de lapte, pe lactații succesive, pe ferme și pe total populație sunt prezentate în tab. 8.5. și fig. 8.8. – 8.9.

Durata lactației totale pe întreaga populație a fost cuprinsă între 437,59 zile (lact.I) și 354,32 zile (lact.VI), depășind cu mult durata optimă a lactației normale (305 zile). Se constată că vacile la prima lactație au avut lactații totale cu mult peste 400 zile, deoarece și instalarea gestației după prima fătare s-a făcut mult prea târziu, după cum se va vedea din analiza service-periodului.

Lactații prelungite, cu mult peste durata optimă, s-au înregistrat la cele două ferme cu material biologic din rasa Bălțată cu negru românească cât și pe întreaga populație (tab. 8.5.-8.7).

Variabilitatea duratei lactației totale la prima lactație a fost deosebit de accentuată cu limite între 179 zile și 1034 zile (fig.8.10). Analiza șirului de variație ne arată că peste jumătate din efectivul analizat (54,66%) au avut durata lactației cuprinsă între 264,5 zile și 435,5 zile. În populație au existat un procent de 3,1% (28 vaci) cu lactații foarte scurte, dar procentul vacilor cu lactații mult prelungite este mult mai mare, chiar peste doi ani de zile. Prezența acestor animale credem că reprezintă unele greșeli tehnologice privind reproducția, probabil aceste vaci au avut avorturi spontane care nu a fost observate, deoarece este anormal ca o vacă să fie mulsă peste 900 zile fără a avea înregistrate evenimente de reproducție (montă, înțărcare, gestație, fătare ori avort etc.).

În tabelele 8.8.-8.9. și fig. 8.11.-8.12. se prezintă evoluția producției de lapte, pe lactații succesive și pe ferme.

Tabelul 8.6.

Table 8.6.

Valorile medii și variabilitatea indicilor producției de lapte, pe lactații succesive, la populația Bălțată cu negru românească, din ferma Doja

continuare tabelul 8.6.

as table 8.6

continuare tabelul 8.6

as table 8.6

Fig. 8.8. Evoluția producției de lapte (kg), pe lactații succesive la populația BNR din ferma Doja