Contabilitatea Veniturilor Si Cheltuielilor Publice

INTRODUCERE

Integrarea economiei naționale la nivel european și internațional presupune pentru sistemul contabil românesc o construcție teoretică și practică armonizată pe baza conceptelor normative ale Directivelor Europene și Standardelor Internaționale de Contabilitate.

Dacă într-o economie centralizată, principalul utilizator al situațiilor financiare ale unei întreprinderi este Guvernul, care folosește informațiile în scopuri fiscale și statistice, în învățământ, grupurile de utilizatori sunt mai largi și includ: conducerea, angajații, autoritățile fiscale și, nu în ultimul rând, publicul alcătuit din părinți și elevi. În acest context, informațiile trebuie să fie inteligibile, relevante, credibile și comparabile, astfel încât cei interesați să poată găsi în acestea toate aspectele importante privind poziția instituției de invățământ.

Din această perspectivă, lucrarea a fost concepută într-un stil bazat pe teorie și practică, menit să scoată în evidență esența problematicii abordate, respectiv, structurile conceptuale, principiile contabile și bugetare, normele și procedurile contabilității bugetare și relațiile dintre acestea pe fluxul: obiectul contabilității – metoda contabilității – tehnica contabilă.

Lucrarea este structurată în trei capitole. In primul capitol se prezintă rolul informației contabile, principiile contabilității publice și execuției bugetare și ordonatorii de credite, responsabili ai gestionării fondurilor publice. Dinamica evoluției instituției de învățământ, structura organizatorică, organigrama și baza materială sunt prezentate în capitolul doi. În ultima parte a lucrării se evidențiază veniturile, finanțările și cheltuielile instituției publice, respectiv, a Colegiului Tehnic „Petru Poni”, Onești, județul Bacău.

Am ales să vorbesc despre acest subiect deoarece contabilitatea bugetară dezvoltă, la manageri, directori, puterea de cunoaștere a situațiilor financiare, având menirea de a furniza, în condiții optime, informațiile necesare luării celor mai juste decizii. Scopul contabilității bugetare este de a face din informațiile și metodele sale un instrument de orientare, un consilier pentru stabilirea condițiilor în care instituția de învățământ își desfășoară activitatea .

CAPITOLUL I.

EFICIENTIZAREA ACTIVITĂȚII INSTITUȚIILOR STATULUI

Dimensiuni conceptuale privind sectorul public

Pornind de la contextul general al globalizării și considerând referențialul Standardelor Internaționale de Contabilitate drept îndrumar pentru tot ceea ce înseamnă profesie contabilă europeană, delimităm sectorul public așa cum o face Federația Internațională a Contabililor (IFAC), prin intermediul Consiliului pentru Standarde Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSASB). Sectorul public cuprinde guverne naționale, regionale, locale, precum și entități guvernamentale asociate de tipul consiliilor, comisiilor, agențiilor și întreprinderilor de interes public și aflate în relație unică sau complementară de finanțare din bani publici.

Literatura de specialitate definește sectorul public pornind de la criteriul naturii deciziilor: colective, politice, private. Această perspectivă conturează sectorul public ca pe o entitate formată din instituții la nivelul cărora se iau decizii colective sau politice, acestea fiind administrațiile publice centrale și locale, cu entitățile publice subordonate lor, sau care realizează obiective și funcțiuni de interes public. Așadar, sectorul public înseamnă statul, care pentru îndeplinirea funcțiilor sale dispune de cadrul legislativ și de bugetul public. Cele două reprezintă instrumente de manifestare a sectorului public în sistemul economiei naționale. Legislația este instrumentul de reglementare a tranzacțiilor, evenimentelor și comportamentelor, iar bugetul este instrumentul de manifestare a capacității statului de a mobiliza resurse și de a efectua cheltuieli în interes public.

Corpul normativ românesc nu are în vedere termenul de sector public ca fiind un concept atotcuprinzător privind entitățile care asigură desfășurarea activității finanțelor publice. Legiuitorul român face referire la instituția publică ca reprezentând denumirea generică pentru entitățile funcționale în domeniul public, pe care le explicitează în conținutul Legii finanțelor publice, ca de altfel în toate reglementările care se referă la sectorul public, inclusiv cele care aparțin sferei contabile.

Legea nr. 500/2002, în vigoare în prezent, a introdus conceptul de buget general consolidat, care reprezintă ansamblul bugetelor componente ale sistemului bugetar, agregate pentru a forma un tot unitar. Agregarea și consolidarea au drept scop eliminarea transferurilor efectuate între bugetele componente în vederea identificării corecte a fluxurilor financiare de formare a veniturilor statului destinate repartizării în funcție de nevoia socială și în concordanță cu politica financiară a anului la care se referă. Așadar, resursele financiare publice sunt gestionate prin intermediul bugetului care, în procesul elaborării și funcționării ulterioare, și-a evidențiat trei principale modalități de abordare. Potrivit acesteia, bugetul este un act în care se înscriu veniturile și cheltuielile probabile ale statului, pe o perioadă determinată de timp, de regulă un an. Conform Legii finanțelor publice, bugetul necesită autorizarea prealabilă a puterii legislative, aceasta implicând elaborarea legii bugetului pentru fiecare an de către Parlament. Având la bază o lege, bugetul are caracter obligatoriu pentru exercițiul bugetar la care se referă. Bugetul este un document oficial în care sunt înscrise nivelurile aprobate ale cheltuielilor, mărimea veniturilor care pot fi mobilizate la dispoziția statului și perioada de timp la care se referă.

Din acest punct de vedere bugetul reflectă relațiile economice, exprimate în bani, care iau naștere în procesul repartiției produsului intern brut pentru îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor statului, în conformitate cu obiectivele politicii economice, sociale sau de altă natură, promovate pentru o anumită perioadă. Concret, aceste relații se manifestă în procesele de mobilizare a resurselor bănești la dispoziția statului și de repartizare a acestora, elementul hotărâtor pentru nivelul indicatorilor înscriși în buget fiind volumul produsului intern brut sau, cu alte cuvinte, nivelul de dezvoltare economică al țării respective.

Bugetul este un plan financiar la nivel macroeconomic care realizează previzionarea:

pe termen scurt, deoarece estimează veniturile și cheltuielile publice pe timp de un an;

pe termen mediu, prin elaborarea bugetelor-program, de regulă în domeniul investițiilor publice.

Rolul bugetului se manifestă mai ales pe plan financiar și economic. Pe plan financiar, bugetul este cel care asigură atragerea și dirijarea resurselor financiare necesare îndeplinirii funcțiilor și sarcinilor statului, iar în domeniul economic rolul său se traduce prin utilizarea pârghiilor economico-financiare ca instrumente de influențare a conjuncturii economice. Pentru îndeplinirea menirii bugetului general consolidat, în procesele de elaborare, de execuție și de control, acesta realizează conexiunea tuturor celor implicați în economia națională: întreprinderi publice, private, instituții din sfera nematerială (învățământ, sănătate, cultură), populație și diverși parteneri externi.

Bugetul este un act previzional obligatoriu care compară veniturile și cheltuielile aferente perioadei la care se referă. El trebuie să reflecte cât mai real resursele care pot fi atrase și destinația acestora, precum și să permită, în procesul execuției bugetare, compararea veniturilor încasate cu cheltuielile efectuate, în contextul analizării veniturilor pe surse de proveniență și a cheltuielilor pe destinații. Pentru îndeplinirea acestor cerințe, la elaborarea și execuția bugetului trebuie respectate principiile bugetare, prezentate explicit în Legea nr. 500/2002, și anume: universalitatea, publicitatea, unitatea, anualitatea, specializarea bugetară și unitatea monetară.

Creditele bugetare (limita maximă și destinația prevăzute în buget pentru o anumită cheltuială), aprobate prin bugetul de stat pot fi utilizate la cererea ordonatorilor principali de credite numai după deschiderea de credite sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise la trezoreria statului sau la unități bancare, dacă în localitatea respectivă trezoreria nu are unitate operativă. Prin compararea încasărilor de venituri realizate până la închiderea exercițiului bugetar cu plățile efectuate până la aceeași dată se stabilește excedentul sau deficitul bugetar

Orice instituție publică funcționează pe baza unui buget propriu în care mijloacele bănești necesare pot proveni din:

bugetul de stat sau din bugetele locale, integral, în funcție de subordonare;

venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat sau bugetele locale, în funcție de subordonare;

venituri proprii integral.

Pe lângă aceste surse de finanțare, instituțiile mai pot primi mijloace materiale și bănești de la persoane juridice și fizice, prin transmitere gratuită. Acestea se gestionează separat și trebuie să respecte destinația stabilită de transmițător (sponsor sau donator), în cazul entităților publice finanțate integral de la buget; fondurile bănești primite cu caracter de donație se varsă direct la bugetul de resort și majorează creditele bugetare ale acestuia. Și în acest caz se menține obligativitatea utilizării potrivit destinației stabilite de donator.

Veniturile proprii ale entităților publice autofinanțate integral sau parțial provin din: chirii, organizarea de manifestări culturale și sportive, concursuri artistice, publicații, prestații editoriale, studii, proiecte, valorificarea produselor proprii, prestări de servicii etc.

Soldurile anuale rezultate din execuția bugetelor instituțiilor integral autofinanțate rămân la dispoziția acestora, urmând a fi folosite, cu aceeași destinație, în anul următor. Bugetele acestor entități se prezintă ca anexă la bugetul centralizat al ordonatorului principal de credite în subordinea căruia ele funcționează.

Informația contabilă și rolul său în conducerea

și controlul activităților economice

Omul poate să-și exercite, în complexa sa activitate, acțiunile numai după o prealabilă cunoaștere a fenomenelor și proceselor ce au loc în natură și societate. Cunoașterea o poate realiza fie nemijlocit atunci când ia contact direct cu obiectul, fie mijlocit, prin intermediul informației.

În zilele noastre informația, sub diferite ipostaze, își face loc în cele mai variate domenii ale teoriei și practicii, tinde să devină un concept fundamental al științei și civilizației contemporane. Ritmul extrem de rapid al descoperirilor și înnoirilor, ca și perimarea fară precedent a cunoștințelor, au adus în prim plan rolul tot mai important al acesteia în procesul de conducere și organizare a activității umane. Informația apare ca rezultat al unui proces complex, prin care anumitor date li se atribuie semnificația stării sau dinamicii unui obiect, fenomen sau eveniment, în cadrul unor proceduri formale de prelucrare. Este elementul care leagă și condiționează diferitele faze ale procesului rațional de coordonare și control, aducând un plus de cunoaștere ce mărește gradul de certitudine al individului în raport cu mediul înconjurător.

Privită într-o accepțiune filosofică, informația reprezintă reflectarea în conștiința noastră a legăturilor cauză-efect din lumea reală înconjurătoare. Definită mai concret, apare ca „știre sau mesaj cu privire la fapte și evenimente de orice fel, care trebuie înțelese, folosite și transmise pentru a facilita realizarea obiectivului cuantificat” .

Literatura de specialitate prezintă numeroase încercări de a defini această noțiune. Apreciem că o definiție general valabilă este practic imposibilă deoarece „informația se deschide în mod nedefinit mai multor discipline”

În acest context, informația va fi tratată și studiată numai în funcție de rolul pe care îl are în conducerea și controlul activităților din unitățile economice. Fiind un "produs" al proceselor informaționale, ea reprezintă elementul de cunoaștere definit prin semnificația, utilitatea și funcțiile sale, în cadrul mecanismului de funcționare al unității economice. Rolul informației constă în formarea unei imagini sintetice, dar integrale, a fenomenului studiat, ajută la luarea deciziei viabile și eficiente de către om în procesul conducerii activităților creatoare. La nivelul conducătorului, se constituie ca un sistem de înștiințări cu menirea de a declanșa reacții care, la rândul lor, determină acțiuni eficiente.

Fig. Nr. 1. Relația între informații și conducere

În opinia unor autori, informația se prezintă, în cadrul procesului informațional sub două forme:

a) a unei înregistrări de fapte independent de natura acestora. Transmiterea la diferite centre pentru a lua hotărâri și angajării de acțiuni, reprezentă suportul comunicațiilor dintre oameni;

b) sub forma unei documentații, adică o reflectare a cunoștințelor umane.

„La nivelul organizațiilor informația este considerată ca un factor al activității ansamblului, permițând eliminarea perturbațiilor ce ar putea provoca deteriorarea iremediabilă a echilibrului general. Cunoașterea abaterilor și a cauzelor acestora sub raportul analizei fenomenelor prin intermediul informației, conferă organului de decizie posibilitatea de a adopta măsuri de reglare în conformitate cu valorile predeterminate, de a stabili o corelație justă între necesități – resurse și obiective”.

Desfășurarea acțiunilor în concordanță cu sarcinile și valorile prestabilite este, în bună măsură condiționate de calitatea informațiilor, de rapiditatea prelucrării și oportunitatea transformării lor în actul de decizie. Cu alte cuvinte este și un factor catalizator al acțiunii.

Dublul rol al informației, în cadrul organizației, de regulator si catalizator al acțiunii, asigură condițiile realizării productivismului rațional.

Figura nr. 2. Interacțiunea între informație și actul conducerii

Managementul modern este dependent de informație, considerată un invariant cu funcții specifice:

informativă – aducătoare de înștiințări;

comandă — producătoare de acțiune;

organizatorică – punere într-o anumită ordine;

recurență – asigurând autoreglarea antihazard, conservarea împotriva influențelor aleatoare care au repercusiuni puternice asupra procesului decizional și operațional.

In ansamblul informațiilor vehiculate pe circuitele informațional-decizionale, se disting cele economice prin faptul că se produc, se manifestă și se utilizează în cadrul activității desfășurate la toate nivelele organizatorice, având un caracter științific, tehnic, comercial, financiar, contabil etc. Cunoașterea prin intermediul lor înseamnă stăpânire și prevedere, constituie temeiul unei intervenții competente și prompte în organizarea și dirijarea activităților, în procesul de administrare a patrimoniului și exercitarea sistematică a controlului executării deciziilor luate.

Informația economică permite, de asemenea, previzionarea fenomenelor, stăpânirea și dirijarea jocului de relații ce se stabilesc în cadrul diferitelor laturi ale activității, descifrarea sensului și tendințelor, ajutând conducerea în conturarea coordonatelor politicii de viitor. Apare astfel ca o noțiune ce evidențiază nu numai elemente în care se reflectă consumul de valori materiale și de energie umană, ci și rezultatele obținute în urma desfășurării proceselor economico-productive. Rezultă că informația economică are un conținut larg, concretizat în masa de date primare și prelucrate referitoare la baza materială, la activitatea și rezultatele obținute într-un ansamblu economico-productiv.

In sfera informării economice, aria informațiilor contabilității este foarte întinsă. Ele apar ca informații specifice, particulare, rezultate din interpretarea și prelucrarea, prin intermediul logicii contabile, a mișcărilor de valori provocate de activitățile creatoare și se prezintă în special sub forma unor date cifrice în expresie valorică. Ele se caracterizează prin aceea că sunt precise, complete și continue, comparate și corelate, analitice și sintetice.

Datorită însușirilor cantitative și calitative, informația contabilă optimizează procesul decizional la nivelul organizațiilor, devine principalul element reglator al sistemului global. Prin natura sa nu reprezintă un scop în sine, ci un instrument util orientării conducerii în munca de elaborare a deciziilor, de dirijare, pe parcurs, a activității și cursului viitor al dezvoltării.

Informațiile contabilității, informații cu semnificații majore ce stau la baza fundamentării deciziilor, provin fie din conturile sintetice și analitice, fie din calculele de sinteză: balanțe de verificare, bilanț, „Contul de execuție bugetară”, calculul costurilor și analize comparative "Obiectivul fundamental al rapoartelor”, este de a comunica dimensiunile economice, de a furniza informații celor care au dreptul să le folosească în legătura cu resursele si performanța entității care face raportarea"'.

Evidențierea mișcărilor de valori în instituțiile publice

Contabilitatea publică este o parte din contabilitatea generală care se ocupă cu evidența operațiunilor din cadrul unui patrimoniu.

În cazul în care operațiunile de contabilitate se referă la mișcările patrimoniale

în cadrul unui patrimoniu public, contabilitatea este publică.

În afară de mișcările privitoare la elementele patrimoniului public, contabilitatea publică cuprinde și operațiuni de control asupra bunurilor și veniturilor publice. Cu alte cuvinte, contabilitatea publică cuprinde, în primul rând, evidența bunurilor și veniturilor de la intrarea lor și până la ieșirea din patrimoniul public, precum și evidența lucrărilor și serviciilor prestate autorităților publice până la terminarea acestora. În al doilea rând, se adaugă contabilității publice, operațiunile de control, care încep anterior contactului acestor elemente cu patrimoniul public și se continuă până ce serviciile s-au terminat sau bunurile în cauză au părăsit patrimoniul public. Deci, operațiunile de contabilitate publică nu redau numai evidența unor acte administrative ale instituțiilor publice, ci și operațiunile de control, inclusiv cele din perioada premergătoare și ulterioară.

Înregistrările în contabilitatea publică au la bază acte care sunt întocmite de către instituțiile publice.

Pentru a defini mai exact cadrul contabilității publice, se impune o prezentare a deosebirilor și a asemănărilor dintre acestea și contabilitatea particulară.

Dacă ne referim la obiectul contabilității, se constată că, în cadrul contabilității publice, operațiunile se referă la fonduri și materiale publice, în timp ce operațiunile care fac obiectul contabilității particulare se referă la mișcările bunurilor din cadrul unui patrimoniu particular.

Din punct de vedere al scopului, operațiunile de contabilitate publică corespund unei nevoi colective, în timp ce operațiunile ce se înregistrează în contabilitatea particulară sunt operațiuni cu caracter personal.

Contabilitatea publică se apropie de contabilitatea societăților comerciale și din punct de vedere al creării de rezerve. Nu este permis în niciun fel de administrația publică să nu se ia măsuri pentru constituirea de rezerve pentru satisfacerea unor nevoi neprevăzute. În ambele cazuri, evidența scriptică a mișcărilor patrimoniale trebuie să furnizeze date pentru orientarea activității viitoare și, în acest scop, operațiunile trebuie să fie clar și sistematic prezentate, în vederea emiterii de judecăți de valoare.

Diversele forme de organizare a contabilității publice ne permit să surprindem relațiile de ordin economic, politic, financiar și istoric.

Putem spune că ea este oglinda vieții unei societăți, reflectând schimbările, precum și modul de administrare a valorilor materiale și spirituale.

Ministerul Finanțelor Publice din România a demarat acțiunea de introducere a unui sistem bazat pe contabilitatea de angajamente pentru instituțiile publice, începând cu anul 2003. Regulile contabile aplicabile acestui sistem au la bază Directivele europene nr. 4 privind conturile anuale și nr. 7 privind conturile consolidate, precum și Sistemul European de Conturi (ESA 2010).

Adoptarea pentru instituțiile publice a contabilității de angajamente, bazate pe un set de politici și principii contabile general acceptate, înseamnă evaluarea legislației în vigoare, specifică domeniului, și gândirea pașilor necesari implementării. Câștigul major este satisfacerea cerințelor contabile și de prezentare a informațiilor la nivelul Uniunii Europene și al Standardelor Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSAS – International Public Sector Accounting Standards).

„Când baza întocmirii situațiilor financiare este contabilitate de angajamente, situațiile financiare vor include situația poziției financiare, situația performanței financiare, situația fluxurilor de trezorerie și situația modificărilor în activele nete/capitalurile proprii”.

Standardele Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public au fost elaborate de către Comitetul pentru Sectorul Public (PSC – Public Sector Committee), organism format în anul 1995, în cadrul Federației Internaționale a Contabililor (1FAC – International Federation of Accountants).

De la elaborarea primelor 12 IPSAS-uri, experiența europeană s-ar putea sintetiza astfel: Franța aplica din anul 1999 contabilitatea de angajamente în domeniul public, dar manifestă dificultăți în aplicarea IPSAS-urilor. Germania a pregătit trecerea la IPSAS și le aplică începând cu 1999. Marea Britanie folosește contabilitatea de angajamente din anul 1995 și aplică, cu caracter experimental, IPSAS-urile.

Lărgind teritoriul aplicării IPSAS-urilor, notăm experiența Australiei, care începând din acest an aplică un mix de IPSAS cu IAS (International Accounting Standards), denumit Australian Accounting Standards. Demersul contabililor de pe cel mai mic continent deschide drumul către standarde contabile integratoare.

În prezent, sunt elaborate de către IPSASB, 21 de standarde, și anume: IPSAS 1 Prezentarea situațiilor financiare; IPSAS 2 Situațiile fluxurilor de trezorerie; IPSAS 3 Surplusul sau deficitul net al perioadei, erori fundamentale și modificări ale politicilor contabile; IPSAS 4 Efectele variației cursurilor de schimb valutar; IPSAS 5 Costurile îndatorării; IPSAS 6 Situații financiare consolidate și contabilitatea entităților controlate; IPSAS 7 Contabilitatea investițiilor in entități asociate; IPSAS 8 Raportarea financiară a intereselor în asocierile în participatie; IPSAS 9 Venituri din tranzacții de schimb; IPSAS 10 Raportarea financiară în economiile hiperinflaționiste; IPSAS 11 Contracte de construcții; IPSAS 12 Stocuri; IPSAS 13 Contracte de leasing; IPSAS 14 Evenimente ulterioare datei de raportare; IPSAS 15 Instrumente financiare: informații de furnizat și prezentare; IPSAS 16 Investiții imobiliare; IPSAS 17 Imobilizări corporale; IPSAS 18 Raportarea pe segmente;IPSAS 19 Provizioane, datorii contingente și active contingente; IPSAS 20 Informații de furnizat privind părțile legate; IPSAS 21 Deprecierea activelor generatoare de alte fluxuri decât cele de trezorerie.

Apelând la o comparație între titlurile date IPSAS-urilor și cele ale IAS-urilor se observă similitudini, ba chiar suprapuneri de denumiri. Este cert că punctul de plecare în elaborarea IPSAS-urilor l-au constituit Standardele Internaționale de Contabilitate, care au suportat adăugiri sau eliminări ale unor concepte improprii sectorului public. Principalele diferențieri între cele două categorii de standarde contabile sunt legate de definiri de termeni, includeri ale unor comentarii adiționale din IAS pentru a lămuri aplicabilitatea standardelor în sectorul public.

Comitetul pentru Sectorul Public, autorul standardelor specifice acestui domeniu, a solicitat fiecărei țări să-și elaboreze propriile standarde, luând în considerare specificul, modul de organizare, baza legală, conjunctura mediului economic intern și internațional.

Principii generale ale organizării contabilității publice

Noțiuni teoretice generale privind evidența bugetară

Potrivit prevederilor Legii Contabilității nr. 82/1991, obligația organizării și conducerii contabilității proprii revine: regiilor autonome, societăților comerciale, societăților agricole, organizațiilor cooperației meșteșugărești, organizațiilor cooperației de consum și de credit, Băncii Naționale a României și a societăților bancare, instituțiilor publice de subordonare centrală sau locală, unităților de asigurări sociale, altele decât cele de stat, asociațiilor, fundațiilor, sindicatelor, unităților de cult și altor organizații obștești, precum și a celorlalte persoane care au dobândit personalitate juridică, potrivit legii.

Ca urmare, evidența bugetară este inclusă în evidența economică. Contabilitatea bugetară trebuie să asigure reflectarea întregului proces al executării bugetului de stat pe feluri de venituri și naturi de cheltuieli pe verigile sistemului bugetar, precum și pe fiecare organ financiar și instituție bugetară în parte.

Totodată, contabilitatea bugetară ca instrument în procesul de executare a bugetului, trebuie să furnizeze datele necesare cunoașterii mijloacelor materiale și bănești aflate în folosința instituțiilor bugetare, permițând, în acest fel, exercitarea controlului asupra utilizării acestora.

Contabilitatea publică se ține la nivelul tuturor componentelor sistemului bugetar. Aceste componente pot fi grupate după mai multe criterii astfel:

1. După obiectul activității:

instituții administrative (ministere, celelalte organisme centrale), instituții locale (prefecturi și primării); specifice acestora sunt cheltuielile administrative (efectuate în scopul desfășurării activității acestora);

instituții de specialitate (cu caracter funcțional: învățământ, medicale, justiție, procuratură); aici apar și cheltuielile de bază, pe lângă cheltuielile administrative.

2. După modul de finanțare:

instituții finanțate integral de la buget;

instituții cu finanțare mixtă (de la buget și din resurse proprii);

instituții care își asigură integral veniturile pentru acoperirea cheltuielilor.

3. Din punct de vedere al subordonării:

instituții de subordonare centrală;

instituții de subordonare locală;

Conducătorii instituțiilor de subordonare centrală (ministere), au calitatea de ordonatori principali de credite. În sarcina acestora se află aprobarea creditelor de finanțare specifice bugetelor proprii și repartizarea fondurilor destinate verigilor inferioare (ordonatorilor secundari sau terțiari de credite). Ordonatorii secundari au dreptul să repartizeze credite de finanțare subordonaților.

Adaptarea la specific a normelor metodologice privind contabilitatea unităților bugetare, îndrumarea aparatului contabil și controlul modului în care se aplică respectarea dispozițiilor legale referitoare la contabilitate se asigură de organele ierarhic superioare (ministerele și instituțiile centrale).

Înregistrările în contabilitate se fac manual sau cu ajutorul mijloacelor informatizate, asigurându-se în permanență posibilitatea exercitării controlului asupra operațiunilor înregistrate. Pentru asigurarea unui cadru al contabilității bugetare, Ministerul Finanțelor prin direcția “Metodologie și îndrumare contabilă“, elaborează planul de conturi (specifice diferitelor segmente ale evidenței bugetare ), documentele de sinteză sau dările de seamă și stabilește termenele de predare a documentelor de sinteză, precum și persoanele responsabile cu verificarea și centralizarea informațiilor cuprinse în aceste documente.

„Înregistrările în contabilitate se fac pe baza documentelor justificative, cronologic, adică prin respectarea succesiunii documentelor, în ordinea datelor calendaristice de întocmire a acestora, și sistematic, în conturile sintetice și analitice”.

Documente justificative utilizate în contabilitatea publică

Orice operațiune economică sau financiară trebuie consemnată în momentul efectuării ei într-un document justificativ, pe baza căruia se fac înregistrările în contabilitate. Documentele justificative se completează, conform indicațiilor de utilizare a lor. Nu sunt admise ștersături, răzături sau alte asemenea procedee. Erorile se corectează prin tăierea cu o linie a textului sau a cifrei greșite, astfel încât textul sau cifra tăiată să poată fi citită, iar deasupra lor se scrie textul sau cifra corectă.

Corectarea se face în toate exemplarele documentului și se confirmă prin semnătura persoanei sau a persoanelor care au întocmit documentul justificativ, menționând și data efectuării corecturii.

Nu sunt admise corecturi în documentele pe baza cărora se primește, se eliberează sau se justifică numerarul, precum și alte documente pentru care indicațiile de completare prevăd asemenea restricții. La corectarea documentelor, în care au fost consemnate operații de predare-primire a unor valori materiale, este necesară confirmarea prin semnătură a predătorului și a primitorului.

Înainte de înregistrarea în contabilitate, documentele se verifică, în mod obligatoriu, cu privire la îndeplinirea condițiilor cerute de normele legale în vigoare. Folosirea imprimatelor tipizate sau a formularelor ale căror modele sunt prevăzute prin instrucțiunile în vigoare este obligatorie.

În mod concret, la nivelul execuției bugetare avem :

documente comune ale agenților economici (facturi, chitanțe, ștate de salarii, bonuri de consum etc. );

documente specifice legate, în principal, de activitatea de creditare (cererea de deschidere a creditelor bugetare, dispoziția de repartizare a creditelor bugetare, fișa pentru operațiuni bugetare etc. ).

Fișa pentru operațiuni bugetare servește ca document pentru evidența analitică astfel:

-la instituțiile publice finanțate de la buget, pentru evidența creditelor bugetare aprobate, a plăților de casă și a cheltuielilor efective;

-la instituțiile publice finanțate din mijloace extrabugetare și fonduri cu destinație specială, pentru evidența prevederilor din bugetul aprobat, a plăților de casă și a cheltuielilor efective.

Se întocmește într-un singur exemplar, pe articole și alineate ale clasificației economice, din cadrul fiecărui subcapitol de cheltuieli prevăzut în bugetul aprobat. Nu circulă, fiind document de înregistrare contabilă. Se arhivează la compartimentul financiar-contabil.

Indiferent de tipul documentului justificativ, acesta parcurge o serie de etape:

1. Elaborarea documentului justificativ;

2. Prelucrarea documentului justificativ;

3. Contarea documentelor justificative;

4. Clasarea documentelor justificative;

5. Arhivarea documentelor justificative.

In etapa deschiderii de finanțare, se folosesc două documente în baza cărora se aprobă și se deschid/repartizează creditele bugetare solicitate conform bugetelor aprobate.

Ordonatorul principal întocmește o Cerere de deschidere a creditelor bugetare în două exemplare. Ambele sunt trimise Ministerului Finanțelor Publice, la Direcția Trezorerie Generală și Contabilitate Publică. Aici cererea este aprobată și, pe baza unuia dintre cele două exemplare, se înregistrează în contabilitatea trezoreriei deschiderea creditelor bugetare. Al doilea exemplar, aprobat, se întoarce la ordonatorul principal, unde se operează în contabilitatea proprie deschiderea finanțării bugetare. Circuitul documentului de solicitare a deschiderii finanțării este prezentat în Anexa nr. 1.

Cererea de deschidere de credite are anexat un set de documente menite să justifice solicitările de credite și să identifice toți beneficiarii creditelor bugetare pentru care ordonatorul principal a cerut finanțarea care i-a și fost aprobată. Setul de documente cuprinde:

– Nota justificativă în care se trece situația creditelor bugetare repartizate, cumulat și pe trimestre, creditele bugetare care urmează a fi deschise și defalcarea pe subdiviziunile clasificației bugetare, în funcție de bugetul aprobat.

– Dispoziții bugetare de repartizare a creditelor deschise, care se întocmesc pe baza cererii de deschidere de credite, în patru exemplare, și se trimit, de asemenea, spre aprobare și ulterior spre înregistrare în evidențele celor implicați, și anume:

un exemplar aprobat se întoarce la ordonatorul principal;

un exemplar aprobat se trimite la trezoreria centrală;

un exemplar aprobat se transmite la trezoreria locală, a județului la care instituția beneficiară a finanțării are conturi deschise;

un exemplar aprobat servește instituției finanțate pentru înregistrarea în contabilitatea proprie a repartizării creditelor.

Schema circuitului Dispoziției bugetare este prezentată în Anexa nr. 2.

Dispoziția bugetară pentru repartizarea de credite bugetare se întocmește, așadar, de către ordonatorul principal de credite pentru fiecare instituție publică aflată în subordine și al cărei conducător are calitatea de ordonator secundar sau terțiar de credite. Ea cuprinde, pe fața documentului tipizat, ordonatorul beneficiar al creditelor bugetare, unitatea trezoreriei care plătește și respectiv cea care încasează în numele beneficiarului, precum și data de la care creditele bugetare vor putea fi utilizate. Pe verso, dispoziția bugetară redă creditele bugetare pe subdiviziunile clasificației bugetare. Macheta documentului se prezintă în Anexa nr. 3 – față, și, respectiv, Anexa nr. 4 – verso.

Creditele bugetare aprobate, deschise/repartizate prin cererea de deschidere de credite însoțită de dispoziția bugetară, sunt urmărite în procesul execuției bugetare pe cele două categorii de angajamente. Fiecare ordonator face propuneri de angajare a cheltuielilor în limita creditelor aprobate. Aceasta se concretizează într-un document care permite stabilirea creditelor bugetare disponibile sau rămase de angajat. Macheta documentului prin care se determină creditele bugetare posibil de angajat se prezintă în Anexa nr. 5.

Angajamentul bugetar, fie el individual sau global, îmbracă, de asemenea, forma unui document precizat în normele metodologice. Întrucât angajamentul se realizează pentru efectuarea unei anumite cheltuieli, este necesară precizarea subdiviziunii din clasificația bugetară în care se încadrează consumul de resurse respectiv. Modelul de angajament se prezintă în Anexa nr. 6.

Confirmarea contraprestației și acordarea vizei „bun de plată" are la bază un alt document specific sectorului public. Este vorba despre Ordonanțarea de plată, în care sunt prezentate informații cu privire la documentele justificative, angajamentul legal în baza căruia s-a efectuat cheltuiala, modalitatea de plată, moneda de tranzacție, iar dacă avem de-a face cu evenimente evaluate în valută, se specifică felul acesteia, suma și cursul de efectuare a tranzacției. Modelul documentului se prezintă în Anexa nr. 7.

Pe linia evidenței analitice, instituțiile publice, indiferent de forma de finanțare, folosesc Fișa pentru operațiuni bugetare, a cărei machetă se prezintă în Anexa nr. 8. La instituțiile finanțate de la buget fișa se folosește pentru evidența creditelor bugetare aprobate, a plăților nete de casă și a cheltuielilor efective, iar la cele finanțate din venituri proprii, pentru evidența prevederilor din bugetul aprobat, a plăților de casă și a cheltuielilor efective făcute pe seama veniturilor proprii.

Pe lângă documentele specifice activității bugetare, instituțiile publice folosesc documentele justificative adecvate fiecărei operațiuni în parte, ca documente primare care probează legalitatea tranzacției. De asemenea, sunt obligatorii registrele contabile, și anume:

– registrul-jurnal, folosit pentru înregistrarea cronologică a operațiunilor patrimoniale;

– registrul-inventar, în care se înregistrează toate elementele patrimoniale de activ și de pasiv, grupate în funcție de natura lor, conform posturilor din bilanț și inventariate potrivit legii;

– registrul Cartea mare, utilizat pentru înregistrarea sistematică și stabilirea elementelor conturilor în vederea înscrierii lor în balanța de verificare.

Înregistrările în contabilitatea unităților bugetare, ca și în cazul agenților economici, urmează principiile unanim acceptate ale înregistrării cronologice și ale înregistrării sistematice în contabilitate .

Înregistrarea cronologică a operațiunilor se realizează cu ajutorul următoarelor formulare cu caracter financiar-contabil:

Documentul cumulativ sau centralizator;

Nota de contabilitate ;

Jurnalul de înregistrare ;

1. Documentele centralizatoare sunt documentele cu ajutorul cărora se realizează centralizarea pe conturi sintetice (debit și credit), a documentelor justificative ce reflectă același gen de operații.

Documentul cumulativ se utilizează numai în cazul în care, în cursul unei zile, sunt de înregistrat mai multe documente justificative care reflectă același gen de operații.

2. Nota de contabilitate

Înregistrarea operațiunilor, în nota de contabilitate, se poate face fie document cu document, în cazul în care, în cursul unei zile sau a unei perioade, nu există mai multe documente care reflectă același gen de operații, fie în baza documentului cumulativ.

Notele contabile sunt numerotate (de la 1 în fiecare an); se elaborează într-un singur exemplar la care sunt anexate documentele ce fac obiectul înregistrării în respectiva notă.

Documentele justificative privind notele de contabilitate întocmite pentru înregistrarea alocațiilor de credite trimestriale aprobate, precum și conturile de execuție ale ordonatorilor de credite, pe baza cărora organele financiare înregistrează plățile efectuate de către aceștia, se îndosariază separat. De asemenea, notele contabile care consemnează operații în afara bilanțului sunt îndosariate separat.

În notele de contabilitate întocmite pentru ștornarea unor operațiuni se menționează numărul și data notei de contabilitate care se ștornează, precum și motivul ștornării.

3. Jurnalul de înregistrare surprinde, în ordine cronologică, totalitatea operațiilor realizate la nivelul exercițiului bugetar. Acesta servește la înregistrarea cronologică a operațiunilor pe baza notelor de contabilitate și la stabilirea rulajului total al operațiunilor .

Notele contabile întocmite pentru conturile în afara bilanțului se înscriu într-o filă separată a jurnalului de înregistrare.

Documente specifice înregistrării sistematice:

Cartea mare care cuprinde totalitatea fișelor de cont în care s-au consemnat operațiile efectuate într-un exercițiu financiar. Funcție de forma de contabilitate, fișele de cont au diferite structuri grafice.

Balanța de verificare se elaborează lunar și ori de câte ori este nevoie, în scopul asigurării controlului operațiilor efectuate, precum și a centralizării informațiilor contabile.

Pentru conturile analitice privind mijloacele fixe, balanțele de verificare se pot întocmi numai la finele anului, iar pentru obiectele de inventar de mică valoare sau scurtă durată, numai trimestrial.

Balanțele de verificare constituie, pe lângă un mijloc de control al înregistrărilor efectuate în conturi, și un mijloc de centralizare a datelor contabilității, în vederea extragerii indicatorilor necesari analizei economico-financiare a instituției respective, precum și la întocmirea dărilor de seamă contabile.

Registrul – inventar este document obligatoriu de înregistrare a rezultatelor inventarierii patrimoniului și servește ca probă în litigii. Acesta se completează pe baza inventarierii faptice a fiecărei poziții cuprinse în toate conturile din bilanț. În cazul în care inventarierea are loc pe parcursul anului, în Registrul – inventar se înregistrează soldurile evidențiate în listele de inventariere actualizate cu valoarea intrărilor și ieșirilor până la data închiderii exercițiului.

În cazul închiderii activității, Registrul – inventar se completează cu valoarea elementelor patrimoniale inventariate faptic la acea dată. Se arhivează la compartimentul financiar – contabil cu toate documentele care au stat la baza întocmirii lui.

Planul de conturi al instituțiilor publice este rezultatul sintezei mecanismului de reprezentare și calcul a situației patrimoniale și a rezultatelor obținute. Planul de conturi asigură evidența existenței mișcării și transformării elementelor patrimoniale pe parcursul derulării execuției bugetare.

Sistemul de conturi general actual, utilizat în instituțiile publice, este introdus în anul 2005, în conformitate cu precizările Ministerului Finanțelor și instrucțiunilor de aplicare a acestuia, aprobate prin Ordinul ministrului Finanțelor nr. 1917 din 2005.

Principiile execuției bugetare

Întrucât contabilitatea bugetară are ca sarcină reflectarea execuției bugetului, considerăm oportună prezentarea principiilor execuției bugetare. Ele sunt descrise în Legea finanțelor publice și pot fi rezumate astfel:

creditele bugetare pentru cheltuielile fiecărui exercițiu se prevăd și se aprobă prin Legea bugetară anuală, care stabilește și structura funcțională și economică a acestora; creditele bugetare aprobate sunt autorizate pe durata exercițiului bugetar;

creditele bugetare pentru cheltuieli de personal nu pot fi majorate sau virate și utilizate la alte articole de cheltuieli;

virările de credite bugetare între celelalte subdiviziuni ale clasificației bugetare sunt de competența fiecărui ordonator principal de credite, pentru bugetul propriu și cel al instituțiilor din subordine, și se pot efectua în limita a 10% din prevederile capitolului bugetar la nivelul ordonatorului principal;

virările de credite bugetare, de la un capitol la altul, precum și între programe, se efectuează doar pe baza justificărilor și trebuie să aibă acordul Ministerului Finanțelor Publice. Acestea se fac în limita a 10% din prevederile capitolului bugetar și respectiv 5% din prevederile programului;

virările de credite se pot face începând cu trimestrul al III-lea al exercițiului bugetar;

nu se pot efectua virări de credite bugetare de la capitolele care au fost majorate din fonduri de rezervă sau intervenție aflate la dispoziția Guvernului;

ordonatorii principali de credite transmit lunar Ministerului Finanțelor Publice situația virărilor de credite bugetare.

Pe parcursul execuției, contabilitatea trebuie să respecte principiile caracteristice ei ținând cont de regulile impuse pentru utilizarea banului public.

Ordonatorii de credite, responsabili ai gestionării fondurilor publice. Particularități privind finanțarea entităților din sectorul public

Ordonatorii de credite sunt conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică. Conform Legii nr. 500/2002, în funcție de rolul pe care îl au pe linia finanțării bugetare, ordonatorii de credite sunt:

– ordonatori principali – în persoanele conducătorilor instituțiilor publice cu personalitate juridică, cărora li se aprobă finanțare pentru instituțiile din subordine și pentru cheltuielile proprii, conform bugetelor aprobate în condițiile legii. Ordonatorii principali repartizează credite bugetare instituțiilor ierarhic inferioare, pot modifica bugetele acestora și aproba efectuarea de cheltuieli, în limita și destinația aprobate prin bugetul propriu. Pentru bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, ordonatorii principali sunt miniștrii și conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale. Pentru bugetele locale, ordonatorii principali sunt președinții consiliilor județene și primarii celorlalte unități administrativ-teritoriale;

– ordonatori secundari – conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică aflate în subordinea ordonatorilor principali. Ei au rolul de a repartiza creditele bugetare aprobate unor instituții din subordine, ai căror conducători au calitatea de ordonatori terțiari, și de a utiliza creditele bugetare deschise pentru cheltuieli proprii;

– ordonatori terțiari – conducătorii de instituții publice cu personalitate juridică care utilizează creditele bugetare primite conform bugetelor proprii.

Conform Legii nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, după reținerea a 10% din valoarea lor, cu scopul asigurării unei execuții bugetare prudențiale. Prevederea legală nu afectează cheltuielile de personal și pe cele care decurg din obligații internaționale. Reținerea de 10% se acordă în semestrul al doilea al exercițiului bugetar, după ce Guvernul a examinat execuția bugetară a primului semestru.

Toți ordonatorii răspund, potrivit Legii finanțelor publice, de:

angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor, în limita creditelor bugetare repartizate și aprobate;

realizarea veniturilor;

angajarea și utilizarea creditelor bugetare pe baza unei bune gestiuni financiare;

integritatea bunurilor încredințate instituției pe care o conduc;

organizarea și ținerea la zi a contabilității și prezentarea în termen a situațiilor financiare asupra patrimoniului aflat în administrare și a execuției bugetare;

organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziții publice și a programului de lucrări de investiții publice; organizarea evidenței programelor, inclusiv a indicatorilor corespunzători;

organizarea și ținerea la zi a evidenței patrimoniului, conform prevederilor legale.

Ordonatorii principali de credite își pot delega calitatea înlocuitorilor de drept, secretarilor generali sau altor persoane împuternicite în acest scop. Delegarea poate fi:

generală, când delegatul are competență deplină;

specială, când delegatul poate îndeplini numai anumite operațiuni.

Din punct de vedere al duratei, delegarea poate fi:

temporară;

pe durată nedeterminată.

Delegarea poate fi oricând revocată, fapt ce se comunică Ministerului Finanțelor Publice și BNR, dacă este cazul, unei instituții care derulează tranzacții printr-o bancă agreată.

Ordonatorii principali și secundari pot refuza aprobarea deschiderii de noi credite bugetare subordonaților lor, atunci când constată încălcări ale disciplinei financiare și bugetare: efectuarea de cheltuieli înaintea alocării sumelor, schimbarea destinației sumelor primite, menținerea evidenței bugetare la zi etc.

Procesul bugetar

Conform Legii finanțelor publice, activitatea bugetară parcurge următoarele etape:

elaborarea proiectului bugetului;

aprobarea;

executarea;

închiderea exercițiului bugetar.

Fiecare dintre aceste etape presupune efectuarea unor operații de natură tehnică, concretizate în acte elaborate de organele de specialitate ale statului.

Prima variantă a proiectului bugetului de stat se elaborează de către Ministerul Finanțelor Publice pe baza propunerilor instituțiilor, a evoluției economice din perioada premergătoare și a tendințelor conjuncturale manifestate pe plan intern și extern. Aceste tendințe se referă la: puterea de cumpărare a monedei naționale, prețuri, salarii, stabilitatea monedei, priorități în acțiunile proprii ale statului etc.

1.6.2. Principiile contabile

Contabilitatea entităților din sectorul public se înscrie în conceptele de bază prezentate explicit de IPSASB (International Public Sector Accounting Standards Board) privind contabilitatea de angajamente (Accruals).

Acestea se îmbină cu principiile explicitate de Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene și cu cele prezentate în Programul de dezvoltare a contabilității în România.

Principiile contabile aplicabile contabilității bugetare sunt următoarele:

presupune ca instituția să își continue, în mod normal, funcționarea într-un viitor previzibil;

implică continuitatea aplicării acelorași reguli și norme privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate și prezentarea elementelor de activ și de pasiv și a rezultatelor, astfel încât comparabilitatea, în timp, a informațiilor contabile, să fie posibilă;

nu admite supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv și a cheltuielilor, ținând cont de deprecierile, riscurile și pierderile posibile, generate de desfășurarea activității exercițiului curent sau anterior. Principiul este aplicabil creanțelor bugetului de stat și creanțelor și datoriilor Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare și celor ale Agenției Naționale pentru Locuințe;

este indispensabil stabilirii valorii totale a unei poziții din bilanț;

în virtutea acestuia valorile elementelor care reprezintă active nu pot fi compensate cu valorile elementelor care reprezintă pasive, respectiv veniturile cu cheltuielile. De la acest principiu fac excepție compensările între active și pasive permise de reglementările legale;

impune ca informațiile prezentate în situațiile financiare să reflecte realitatea economică a evenimentelor și tranzacțiilor, și nu doar forma lor juridică;

prevede ca orice element care are o valoare semnificativă să fie prezentat distinct în situațiile financiare. Elementele cu valori nesemnificative, dar care au naturi și funcții similare, trebuie însumate, nefiind necesară prezentarea lor separată;

permite înregistrarea evenimentelor și tranzacțiilor atunci când au loc, și nu când sumele sunt plătite sau încasate. De asemenea, ele trebuie înregistrate în anul financiar la care se referă. Acest principiu se bazează pe luarea în considerare a tuturor veniturilor și cheltuielilor corespunzătoare exercițiului bugetar pentru care se face raportarea, fără a se ține seama de data încasării sumelor sau efectuării de plăți.

Noile reglementări naționale și internaționale introduc un principiu neenunțat explicit până acum. Conform acestui principiu, se cere, în mod expres, ca orice informație din rapoartele financiare să fie comparabilă cu cele din situațiile precedente, precum și cu cele ale altor entități din sectorul public cu activitate similară.

Aplicarea reglementărilor contabile impune construirea unui set de proceduri pentru toate tranzacțiile derulate, începând cu întocmirea documentelor justificative și încheind cu elaborarea situațiilor financiare trimestriale și anuale. Elaborarea setului de proceduri cade în sarcina managementului organizației, care trebuie să aibă în vedere specificul activității și strategia adoptată. Setul de proceduri pe evenimente ale organizației va respecta, în elaborare și aplicare conceptele și principiile de bază ale contabilității.

Politicile contabile trebuie elaborate astfel încât să asigure, prin situațiile financiare, furnizarea unor informații:

relevante în luarea deciziilor;

credibile prin faptul că:

– oferă o imagine fidelă asupra rezultatelor și poziției financiare a organizației;

– sunt neutre;

– sunt prudente;

– sunt complete sub toate aspectele semnificative.

Politicile contabile pot fi modificate doar dacă legea cere acest lucru sau dacă, prin corecțiile aduse, informațiile oferite capătă un grad ridicat de relevanță și credibilitate. Orice modificare de politică contabilă trebuie specificată și explicitată în notele explicative, deoarece utilizatorii trebuie să raționeze asupra oportunității noii politici, a efectului modificării asupra rezultatelor raportate, și să traseze trendul real al rezultatelor activității organizației.

Există două situații în care nu se poate vorbi de modificări ale politicilor contabile. Acestea sunt:

adoptarea unei politici contabile pentru evenimente sau tranzacții care diferă ca fond de evenimentele sau tranzacțiile produse anterior și pentru care existau proceduri stabilite;

adoptarea unei politici contabile pentru evenimente sau tranzacții care nu au avut loc anterior sau care s-au situat sub pragul de semnificație.

Reprezentarea contabilă a evenimentelor și tranzacțiilor implică evaluarea tuturor elementelor de activ și de pasiv. Această operațiune este specifică fiecărui element în parte și necesită o anumită conduită profesională în funcție de momentul la care se face.

Pentru toate elementele de activ și de pasiv tratamentele contabile se exercită:

la data intrării în organizație;

cu ocazia inventarierii;

la încheierea exercițiului financiar;

la data ieșirii din organizație.

Activitatea domeniului public se desfășoară cu aport substanțial de bani publici, gestionați prin sistemul unitar de bugete, în interesul statului, pentru îndeplinirea sarcinilor și obiectivelor acestuia.

Suma aprobată prin buget, reprezentând limita maximă până la care se pot confirma și efectua plăți pentru destinațiile prevăzute în bugetele anului respectiv, este creditul bugetar.

Sfera de aplicabilitate a acestui concept reunește, așadar, acțiunile de angajare de credite bugetare și de folosire efectivă a acestora. Aceste două activități delimitează etapele finanțării bugetare, care pot fi denumite drept:

deschidere de finanțare;

finanțare propriu-zisă.

Creditele bugetare, aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea, repartizarea și/sau alimentarea conturilor de disponibil deschise la trezorerie sau bănci pe surse de finanțare. Aprobarea deschiderii de credite se face în limita creditelor aprobate pe capitole, subcapitole, titluri și celelalte subdiviziuni ale clasificației bugetare. De asemenea, la aprobare, se au în vedere gradul de folosire a fondurilor puse la dispoziție anterior, precum și gradul de încasare a veniturilor bugetare.

Ordonatorii principali de credite pot dispune, lunar, retragerea creditelor bugetare deschise și neutilizate din conturile proprii, precum și ale instituțiilor subordonate. Retragerile trebuie justificate, avizate de către Ministerul Finanțelor Publice și efectuate anterior datei de 25 a fiecărei luni.

În procesul execuției bugetare, cheltuielile bugetare parcurg cele patru faze:

angajament;

lichidare;

ordonanțare;

plată.

Cum în execuția bugetară funcționează principiul separării atribuțiilor persoanelor care au calitatea de ordonatori de credite de cele ale persoanelor cu calitatea de contabil, precizăm că primele trei faze sunt de competența ordonatorilor de credite, în timp ce plata este asigurată de șeful compartimentului financiar-contabil, în limita fondurilor disponibile.

„Ordonatorii de credite au obligația de a angaja și utiliza creditele bugetare doar în limita prevederilor și potrivit destinațiilor aprobate. Propunerea de angajare face obiectul unui act în care se determină, pe subdiviziunile clasificației bugetare, care este valoarea creditelor bugetare în contul căreia se mai pot angaja cheltuieli”.

Valoarea angajamentelor de plată (legale), nu poate să depășească valoarea angajamentelor bugetare, care pot fi:

angajamente bugetare individuale, care sunt specifice unor tranzacții noi, care urmează să se efectueze și care au la bază un proiect;

angajamente bugetare globale, care se efectuează pentru cheltuieli curente de natură administrativă și care se desfășoară în mod repetat.

Angajamentele bugetare se realizează prin emiterea unui document scris prin care se certifică existența unor credite bugetare disponibile și se pun sub rezervă creditele aferente unei cheltuieli, potrivit destinației prevăzute în buget, reprezentate de orice acte juridice din care rezultă sau ar putea rezulta o obligație pe seama fondurilor publice. Se prezintă, sub formă scrisă, este semnat de ordonatorul de credite și poate lua forma de contract de achiziție publică, comandă, contract de muncă, acte de control, acord de împrumut etc. Creditele bugetare neangajate, precum și creditele bugetare angajate și neutilizate până la sfârșitul exercițiului bugetar, sunt anulate de drept. Orice cheltuială angajată și neplătită până la încheierea exercițiului curent se va plăti în contul bugetului pe anul următor, din credite bugetare aprobate în acest scop.

Lichidarea cheltuielii reprezintă faza în procesul execuției bugetare în care se verifică existența angajamentelor, se determină și se verifică realitatea sumei datorate și se apreciază exigibilitatea angajamentului legal, pe baza documentelor justificative care atestă tranzacția sau evenimentul.

Ordonanțarea este faza execuției bugetare în care se confirmă că livrările de bunuri au fost efectuate sau alte creanțe au fost verificate și că plata poate fi realizată. Ordonanțarea îmbracă forma unui document intern prin care ordonatorul de credite dă dispoziție conducătorului compartimentului financiar-contabil să efectueze plata.

Ordonanțarea de plată cuprinde următoarele informații:

exercițiul bugetar în care se înregistrează plata;

subdiviziunea din clasificația bugetară la care se înregistrează plata;

suma de plată;

datele de identificare ale beneficiarului plății;

natura cheltuielilor; / modalitatea de plată (cash, prin virament cu ordin de plată, cec, efecte comerciale, acreditiv etc).

Plata reprezintă faza finală a execuției bugetare, prin care instituția stinge obligațiile față de terți – creditori. Plata se face de către profesioniști contabili, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate, prin unitățile trezoreriei la care instituțiile au conturi deschise. Plățile, în valută sau alte plăți prevăzute de norme, se fac prin bănci. Dacă instituția nu are compartiment financiar-contabil, plata va fi efectuată de către o persoana pe care ordonatorul de credite o desemnează în acest scop.

Plățile se efectuează doar dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

cheltuielile au parcurs primele trei faze ale execuției;

există credite bugetare deschise/repartizate sau disponibilități în conturi;

subdiviziunea bugetului aprobat de la care se face plata corespunde naturii cheltuielii;

există toate documentele care să justifice plata;

semnăturile de pe documente sunt ale persoanelor abilitate;

beneficiarul sumei este îndreptățit să o primească;

suma datorată este corectă;

documentele de angajare și ordonanțare au vizele de control financiar preventiv;

documentele sunt întocmite conform normelor.

Plata nu poate fi efectuată dacă:

nu există credite bugetare deschise/repartizate sau disponibilități în conturile instituției;

nu există confirmarea serviciului efectuat, iar documentul nu are viza „bun de plată”;

beneficiarul nu este cel față de care instituția are datorii;

nu există viza controlului financiar preventiv pe ordonanțare.

Contabilitatea publică are drept sarcină urmărirea distinctă a celor două etape ale finanțării bugetare, deschiderea de finanțare și finanțarea propriu-zisă. Pentru etapa deschiderii de finanțare, precizăm că ea reprezintă doar un angajament din parte statului, care, la momentul asumării, nu afectează patrimonial instituția publică. Abordarea contabilă se concretizează în utilizarea conturilor în afara bilanțului din Clasa 8. Finanțarea propriu-zisă înseamnă consumarea creditelor bugetare deschise sau repartizate și se concretizează în plăți nete de casă și cheltuieli efective.

Plățile nete de casă reprezintă un concept specific contabilității publice și desemnează fluxurile monetare efectuate pe seama fondurilor publice generate în urma unor evenimente sau tranzacții care au efect asupra elementelor de activ și de pasiv ale instituției. Sunt plăți nete de casă: achitarea furnizorilor, achitarea salariilor cuvenite personalului, plățile efectuate către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale etc., reprezentând contribuții sociale si fiscale.

Cheltuielile efective reprezintă echivalentul bănesc al consumurilor de resurse. Ele reflectă gradul de utilizare a banului public pus la dispoziția instituției prin bugetul general. Conform Standardelor Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public (IPSAS), cheltuielile sunt diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de ieșiri sau scăderi ale valorii activelor sau creșteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din distribuirea către acționari. Precizăm că, prin noțiunea de capital, este desemnat elementul patrimonial care cuprinde rezultatul economic al exercițiului curent, rezultatele exercițiilor precedente și rezervele. Accepțiunea prezentată este proprie Regulamentului Financiar al Consiliului Europei nr. 1.605/2002, act normativ care stabilește principiile și regulile de bază care guvernează întregul sector bugetar și care intră sub incidența Tratatului Uniunii Europene. Sunt recunoscute, în contabilitate, drept cheltuieli efective, consumul de stocuri, consumul de forță de muncă exprimat prin drepturile salariale totale cuvenite personalului angajat, consumurile de bunuri nestocabile etc.

Finanțarea propriu-zisă generează evenimente și tranzacții care afectează patrimoniul instituției, ceea ce implică adoptarea unei politici contabile conduse prin conturi de bilanț.

Finanțarea instituțiilor publice se asigură:

– integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale;

– din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale;

– integral din venituri proprii.

Conform legii, instituțiile, finanțate integral din buget, varsă toate veniturile realizate bugetului care a realizat finanțarea.

Instituțiile publice pot primi de la persoane fizice sau juridice bunuri materiale sau fonduri bănești cu titlu gratuit, sub formă de donații sau sponsorizări.

1.6.3. Principiile bugetare

Principiile bugetare sunt reguli de bază definite prin dreptul bugetar, care au luat naștere în perioada de început a capitalismului. Ele sunt: universalitatea, unitatea, anualitatea, echilibrarea, specializarea, specificitatea cheltuielilor, realitatea, unitatea monetară și publicitatea.

1. Principiul universalității bugetare permite un control democratic asupra bugetului, regrupând două reguli:

regula bugetului brut (regula non – contractării), potrivit căreia, veniturile și cheltuielile se înscriu în buget în sumele lor totale, fără nici o ajustare;

regula de neafectare (regula non – afectării), potrivit căreia, veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare (adică nu se stabilește o legătură particulară între un anumit venit și o anume cheltuială), cu excepția donațiilor și sponsorizărilor, care au stabilite destinații distincte.

2. Principiul unității bugetare

Imaginea globală asupra bugetului pe care o oferă respectarea principiului universalității este întregită, dacă este aplicat și principiul unității bugetare. Acest principiu pretinde ca veniturile și cheltuielile bugetare să se înscrie într-un singur document. Respectarea acestui principiu conduce la elaborarea unui buget clar, pentru a se asigura utilizarea eficientă și monitorizarea fondurilor publice. Un buget unitar permite puterii legislative să emită judecăți de valoare asupra structurii și volumului cheltuielilor propuse de guvern, pe baza cărora se pot lua decizii de amânare sau respingere a anumitor cheltuieli considerate inoportune, oferind cadrul favorabil exercitării unui control mai riguros asupra execuției veniturilor și cheltuielilor publice.

3. Anualitatea bugetului

Principiul anualității bugetului se referă, pe de o parte, la periodicitatea întocmirii și aprobării bugetului (deci la anul bugetar), iar, pe de altă parte, la perioada de timp în care bugetul aprobat trebuie să fie executat (deci, la durata exercițiului bugetar).

Potrivit acestui principiu, guvernul trebuie să întocmească proiectul bugetului de stat pentru o perioadă de un an, iar Parlamentul trebuie să-l analizeze și să-l aprobe anual.

Principiul anualității vizează nu numai anul bugetar, ci și durata exercițiului bugetar. Acesta reprezintă perioada de timp în care trebuie să se încaseze veniturile și să se efectueze cheltuielile înscrise în bugetul aprobat de Parlament.

4. Principiul echilibrului bugetar

Echilibrul bugetar presupune atât întocmirea și aprobarea bugetului echilibrat, cât și încheierea acestuia cu egalitate între venituri și cheltuieli, deci cu sold zero. Este vorba despre acoperirea tuturor cheltuielilor pe seama veniturilor ordinare sau obișnuite ale bugetului. Altfel, apelându-se la venituri extraordinare, orice buget poate fi echilibrat.

5. Principiul specializării bugetare

Specializarea bugetară reprezintă principiul potrivit căruia veniturile bugetare se înscriu și se aprobă de către Parlament pe surse de proveniență, iar cheltuielile bugetare se grupează după natura lor economică și destinația lor.

Aplicarea acestui principiu presupune elaborarea prealabilă și aprobarea de către Ministerul Finanțelor Publice a unei scheme unitare de grupare a veniturilor și cheltuielilor bugetare. Această schemă poartă numele de clasificație bugetară.

6. Principiul (regula) specificității cheltuielilor

Această regulă prevede că fiecare cheltuială bugetară are o destinație precisă și limitată și este determinată de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale. Totodată, în cazul în care nu există o bază legală, nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată. Mai mult, nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită, dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.

7. Principiul unității monetare și principiul publicității

Publicitatea bugetului este principiul potrivit căruia bugetul trebuie să fie adus la cunoștința opiniei publice, astfel încât să fie asigurată transparența cu privire la proveniența și modul de utilizare a banilor publici.

Publicitatea bugetului se realizează prin mass – media atât în faza de proiect, cât și în faza de aprobare, în timpul dezbaterilor parlamentare, și în faza de execuție. Cifrele înscrise în buget sunt date publicității în presa scrisă și audio – vizuală. Legea privind adoptarea bugetului și contul de încheiere a exercițiului bugetar, pentru anul precedent celui în curs sunt publicate în Monitorul Oficial și în culegeri de legi.

8. Principiul realității bugetului pretinde ca veniturile și cheltuielile bugetare să fie stabilite pe baze reale, adică să reflecte, pe de o parte, nevoile reale și indispensabile ce trebuie satisfăcute prin înfăptuirea programului economic și social de guvernare, iar, pe de altă parte, resursele pe care statul le va putea realmente mobiliza pentru susținerea efortului bugetar.

CAPITOLUL II

CADRUL JURIDIC ȘI ORGANIZAȚIONAL

AL COLEGIULUI TEHNIC „PETRU PONI ” ONEȘTI

Scurt istoric. Dinamica evoluției instituției de învățământ

Înfiintarea scolii care stă la baza Colegiului Tehnic, în anul 1956, are loc într-un context favorabil dezvoltării învățământului, generat de nevoile crescânde de fortă de muncă ale industriei chimice care, în deceniul sase, înregistrează ritmuri tot mai înalte de dezvoltare. Dezvoltarea platformei chimice si petrochimice la Borzești, începând din anul 1953, a cerut, cu necesitate, crearea unui centru scolar profesional, care să asigure formarea fortei de muncă, cu prioritate pentru această platformă , dar și pentru alte unități din țară, cu atât mai mult cu cât, prin Decretul 12 din 17 ianuarie 1956, localitatea Onești este declarată oraș.

Dezvoltarea învățământului profesional a fost încredintată ministerelor care coordonau activitatea economică si unităților productive din cadrul acestora, care aveau obligația să asigure baza didactico-materială, specialiștii pentru disciplinele tehnice, condiții pentru desfășurarea practicii și încadrarea absolvenților în producție.

Ca urmare, Ministerul Industriei Petrolului si Chimiei, avea în organigrama sa, o direcție de personal si învățământ si un serviciu de îndrumare si control școli care, practic, conducea si îndruma activitatea din școlile subordonate , asigura coordonarea activității acestora cu cea a unitătilor de productie care dipuneau, la rândul lor, de un serviciu personal-învătământ. Fireste, problemele referitoare la organizarea activității didactice, reglementarea organizării activității școlare, perfecționarea personalului didactic, intrau în competența Ministerului Învătământului si Culturii.

Așa cum precizează raportul explicativ la darea de seamă anuală asupra executării bugetului Școlii Profesionale de Ucenici pe anul 1956, “Scoala profesională de ucenici Tg.Ocna si-a început activitatea la data de 15 septembrie 1956, în baza Ordinului M.I.Ch. 4054/ 1956”. Un an mai târziu, când s-a rezolvat problema unui spațiu adecvat, scoala este mutată la Borzești sub denumirea “ Grupul Scolar Petrol Chimie”.

În ianuarie 1962, este finalizat primul grup de clădiri (actualul Corp B, cantina și primul cămin), iar școala se mută în noul sediu din Onești, oras muncitoresc, aflat în plină dezvoltare. Planul său de școlarizare cuprindea clase de școală profesională, ucenici, școală tehnică de muncitori și școală de maiștri.

Această structură este menținută până în 1966, când Ministerul Învățământului a decis înființarea liceului industrial, pentru început, cu specialitatea electromecanică. În anii care au urmat, în planul de școlarizare, au fost incluse noi specializări, preponderent legate de profilul chimie.

În același an, Guvernul, prin HCM nr. 2565 din 15 XI.1966, trece la organizarea învățămîntului profesional seral, chiar din anul scolar 1966-1967. Deși a functionat în cadrul Grupului Școlar de Chimie, liceul a avut personalitate juridică proprie.

În anul 1970, la propunerea Grupului Industrial de Petrochimie Borzești si cu avizul Ministerului Învățământului, prin Ordinul Nr. 1042, Ministerul Industriei Chimice trece la “…. unificarea conducerilor Liceului industrial de chimie si Școlii profesionale de Chimie …..”, începând cu 15 septembrie 1970.

În perioada 1971-1972, școala poartă denumirea de Centru Școlar Pentru Industria Chimică, pentru ca, în 1975, să se revină la vechea denumire, Grup Școlar de Chimie. În 1981, în temeiul Legii nr. 28 din 1978, prin Ordinul M.I.Ch. nr.1847 privind organizarea unităților școlare, rețeaua si planul de școlarizare al acestora, în anul școlar 1981-1982, Grupului Școlar i se atribuie denumirea Liceul de Chimie Industrială nr. 2 .

Revolutia din decembrie 1989 a deschis drumul unor transformări profunde pentru întreaga societate românească, care n-au ocolit nici Liceul de Chimie Industrială. Pentru școală, acestea au fost de natură formală, dar și de fond, și se reflectă în evoluția denumirii în anii care au urmat. O nouă schimbare a avut loc în anul școlar 1992-1993, când s-a revenit la denumirea Grupul Școlar de Chimie Industrială.

După o dezbatere care a fost inițiată prin 1995, la care au prticipat si elevii, la propunerea domnului director Dănuț Oprea, în sedinta Consiliului profesoral din 25 octombrie 1998, s-a hotărât să se solicite M.E.N., ca să se atribuie școlii numele marelui chimist Petru Poni, atât ca un omagiu adus marelui savant cât și ca un gest de recunoștință față de tradiția și înaintașii școlii. Cererea este aprobată prin O.M. nr. 3647 din 15.04.1999, prin care “…. 2. Grupului Scolar de Chimie Industrială din municipiul Onești, Bdul Republicii nr.60 i se schimbă denumirea în GRUPUL ȘCOLAR “PETRU PONI”

Consolidarea poziției școlii, între institutiile de învătământ din zonă si chiar din tară, a fost consacrată de M.E.N. prin promovarea acesteia în categoria colegiilor.

Prin Ordinul nr. 4565/19.09.2000, < Grupul Școlar „Petru Poni”- Onești, va avea denumirea: Colegiul Tehnic ”Petru Poni”>, devenind astfel prima unitate de învățămînt liceal din municipiul Onești care este onorată cu această titulatură.

Structura organizatorică. Organigrama

Structura organizatorică a unei instituții de învățământ preuniversitar este expresia organizării formale a acesteia care reflectă relațiile organizaționale stabilite pentru îndeplinirea misiunii și obiectivelor instituției .

Proiectarea unei asemenea structuri impune o serie de principii, reguli, norme și documente oficiale care să evidențieze unele elemente fundamentale ale științei managementului, aplicabilitatea în învățământul preuniversitar și integrarea în cadrul legislativ al momentului.

Este bine știut că, în România ultimelor două decenii, o piedică majoră în calea dezvoltării la timp, efectiv și eficient a educației o reprezintă păienjenișul legislativ, procedural și al reglementărilor care este peste măsură de rigid și care impune constrângeri, lăsând prea puțin loc de manevră pentru adoptarea flexibilă a schimbărilor nou introduse.

Mai general, structura organizatorică poate fi definită ca reprezentând ansamblul persoanelor, subdiviziunilor organizatorice și relațiilor dintre acestea, orientate spre realizarea obiectivelor prestabilite ale unei instituții. Structura organizatorică dintr-o instituție de învățământ este influențată de strategia de dezvoltare; specificul și complexitatea procesului de învățământ; mutațiile ce intervin în mediul extern al instituției și dinamica lor. În elaborarea structurii organizatorice a Colegiului Tehnic „Petru Poni”, Onești s-a ținut cont de următoarele principii:

Principiul unicității conducerii, conform căruia un compartiment de muncă sau o persoană trebuie să aibă un singur șef ierarhic;

Principiul economiei de legături, conform căruia se evidențiază numai legăturile ierarhice dintre persoane și respectiv dintre compartimente. Legăturile funcționale ce apar și care țin de domenii specifice ale competențelor profesionale nu sunt evidențiate. Reprezentarea lor se realizează cu ajutorul diagramelor de relații pentru fiecare compartiment sau pentru fiecare funcție de conducere;

Principiul delegării de autoritate ierarhică. Autoritatea presupune dreptul de a decide, de a da ordine și de a controla îndeplinirea ordinelor. În totalitatea sa, autoritatea este deținută de organele de conducere colectivă, respectiv de Consiliul de Administrație și Consiliul Profesoral. Delegarea se impune ca o necesitate deoarece organul de conducere colectivă și directorul nu pot decide totul și nu pot asigura un control total al sarcinilor ce revin fiecărei persoane din instituție.

Delegarea responsabilității nu reduce din autoritate, dar obligă pe cel ce a delegat la abținerea de a lua decizii în respectivul domeniu.

Directorul instituției de învățământ exercită conducerea executivă și este subordonat Inspectoratului Școlar Județean, reprezentat prin inspectorul școlar general.

Directorul unității de învățământ în care funcționează compartiment financiar-contabil prin care se realizează evidența contabilă sintetică și analitică, precum și execuția bugetară, coordonează direct acest compartiment, aceasta fiind situația și în cazul Colegiului Tehnic „Petru Poni”. Personalul compartimentului financiar-contabil este subordonat directorului și își desfășoară activitatea conform atribuțiilor stabilite de acesta prin fișa postului. Directorul este în același timp și președintele Consiliului Profesoral și al Consiliului de Administrație, în fața cărora prezintă rapoarte semestriale și anuale.

Directorul unității de învățământ îndeplinește si următoarele atribuții:

a) numește si controlează personalul care răspunde de sigiliul unității de învățământ și de completarea carnetelor de muncă;

b) răspunde de întocmirea, eliberarea, reconstituirea, anularea, completarea și gestionarea actelor de studii;

c) răspunde de întocmirea, eliberarea, reconstituirea, anularea, completarea, modificarea, rectificarea si gestionarea documentelor de evidența școlară;

d) răspunde de realizarea, utilizarea, păstrarea, completarea și modernizarea bazei materiale si sportive a unității de învățământ, coordonează activitatea de la cantină;

e) se preocupă de atragerea de resurse extrabugetare, cu respectarea prevederilor legale;

f) răspunde de corectitudinea încadrării personalului și de întocmirea, la termen, a statelor lunare de plată a drepturilor salariale;

g) supune, spre aprobare, consiliului reprezentativ al părinților o listă de priorități care vizează conservarea patrimoniului, completarea si modernizarea bazei materiale și sportive, reparații, îmbogățirea fondului de carte al bibliotecii, stimularea elevilor capabili de performanțe școlare, precum si a celor cu situație materială precară, din fondurile gestionate de consiliul reprezentativ al părinților;

h) răspunde de asigurarea manualelor școlare pentru elevii din învățământul obligatoriu, conform prevederilor Legii învățământului 1/2011; asigură personalului didactic condițiile necesare pentru studierea și alegerea manualelor pentru elevi;

i) asigura, prin diriginți, distribuirea carnetelor pentru plata alocației de stat pentru copii si răspunde de stabilirea necesarului de burse școlare și a altor facilități la nivelul unității de învățământ, conform legislației în vigoare;

j) răspunde de respectarea condițiilor si a exigentelor privind normele de igienă școlară, de protecție a muncii, de protecție civila si de paza contra incendiilor, în unitatea de învățământ;

k) aplică sancțiuni pentru abaterile disciplinare săvârșite de personalul unității de învățământ, în limita prevederilor legale în vigoare;

l) aplică sancțiunile prevăzute de regulamentul intern, pentru abaterile disciplinare săvârșite de elevi.

Directorul unității de învățământ, în calitate de ordonator de credite, răspunde de:

a) elaborarea proiectului de buget propriu;

b) urmărirea modului de încasare a veniturilor;

c) necesitatea, oportunitatea și legalitatea angajării și utilizării creditelor bugetare, în limita si cu destinația aprobate prin bugetul propriu;

d) integritatea și buna funcționare a bunurilor aflate în administrare;

e) organizarea si ținerea la zi a contabilității și prezentarea la termen a bilanțurilor contabile și a conturilor de execuție bugetară.

Particularități ale activității financiar-contabile.

Organizare și funcționare

Serviciul financiar – contabil funcționează și asigură îndeplinirea sarcinilor ce revin instituției, referitoare la organizarea activității financiare și conducerea contabilității proprii și coordonează aplicarea reglementărilor legale, în acest sens, la unitățile financiare subordonate.

Serviciul financiar-contabilitate are următoarele atribuții și sarcini specifice:

a) elaborează proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al Direcției generale a finanțelor publice, având în vedere propunerile unităților subordonate, care se înaintează Inspectoratului Școlar și Consiliului Local al Municipiului Onești;

b) face propuneri pentru repartizarea prevederilor din bugetele de venituri și cheltuieli aprobate pe trimestre și unități subordonate, precum și pentru retragerea sau modificarea acestora;

c) întocmește situațiile privind necesarul de credite bugetare lunare, în vederea transmiterii solicitărilor la Inspectoratul Școlar Județean;

d) până la 20 ale lunii, pentru luna următoare, procedează la repartizarea creditelor ordonatorilor terțiari;

e) ține evidența creditelor bugetare repartizate pentru activitatea proprie și a unităților subordonate și operează modificările ce intervin în cursul anului;

f) organizează și răspunde de organizarea și exercitarea controlului financiar preventiv asupra operațiilor și obligațiile patrimoniale de orice fel ale unității;

g) exercită controlul financiar preventiv privind drepturile salariale ale personalului angajat;

h) ține evidența la zi a drepturilor de salarizare și a reținerilor din salarii pentru salariații din aparatul propriu și cel al instituțiilor subordonate;

i) întocmește contracte de garanție materială pentru persoanele cu responsabilități de gestionare și analizează lunar situația acestora, asigurând și evidența analitică.

Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde: finanțarea de bază si finanțarea complementară. Finanțarea de bază asigură desfășurarea, în condiții normale, a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale. Finanțarea de bază se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si din alte venituri ale bugetelor locale. Finanțarea complementară asigură cheltuieli de capital, cheltuieli sociale si alte cheltuieli asociate procesului de învățământ. Finanțarea complementară se asigură din bugetele locale si din alte surse, potrivit legii.

Finanțarea de bază cuprinde următoarele categorii de cheltuieli:

a) cheltuieli de personal;

b) cheltuieli materiale și servicii;

c) cheltuieli cu perfecționarea profesională, cu excepția cheltuielilor care se suportă de la bugetul de stat.

Finanțarea complementară cuprinde următoarele categorii de cheltuieli:

a) consolidări, investiții si reparații capitale;

b) subvenții pentru internatele si cantinele școlare;

c) cheltuieli pentru organizarea evaluărilor, simulărilor si examenelor naționale ale elevilor, cu excepția cheltuielilor care se suportă de la bugetul de stat;

d) cheltuieli cu bursele elevilor;

e) cheltuieli pentru transportul elevilor;

f) cheltuieli pentru naveta cadrele didactice de predare si didactice auxiliare;

g) cheltuieli pentru examinarea medicală obligatorie periodică a salariaților din învățământul preuniversitar de stat, cu excepția celor care, potrivit legii, se efectuează gratuit;

h) cheltuieli pentru concursuri școlare si activități educative, cultural-artistice, sportive, turistice.

Baza de calcul a fondurilor alocate unităților de învățământ prin si din bugetele locale, pentru finanțarea de bază, o constituie costul standard pe elev. Costul standard pe elev se determină, pentru fiecare nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu, în funcție de numărul de posturi/catedre legal constituite, de limba de predare, de alți indicatori specifici activității de învățământ, de calitatea procesului de educație si formare profesională, de managementul instituțional, de specificul instruirii și de mediul urban/rural.

Determinarea costului standard pe elev se face de către Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, pe baza indicatorilor menționați, conform normelor metodologice elaborate de către Ministerul Educației si Cercetării Științifice și aprobate prin hotărâre a Guvernului. Nivelul costului standard pe elev se aprobă de către Ministerul Educației și Cercetării Științifice, cu consultarea partenerilor sociali și a structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale.

Alocarea fondurilor pentru finanțarea de bază a unității de învățământ se face pe baza unei formule de finanțare, care ia în considerare costul standard pe elev, numărul de elevi din unitatea de învățământ, precum si factorii de corecție dependenți de densitatea de elevi în zonă, severitatea dezavantajelor și alți factori. Alocația financiară stabilita ca parte din finanțarea de bază ce revine unui elev se alocă unității de învățământ în care este înscris elevul.

Finanțarea complementară se face de la bugetul local, în raport cu necesitățile unității de învățământ preuniversitar de stat, la propunerea acesteia, și se prevede, cu prioritate, după caz, în bugetul propriu al municipiului. Nivelul acesteia se stabilește pe baza unor programe de finanțare fundamentate de unitățile de învățământ, în funcție de amploarea nevoilor și a posibilităților de finanțare a ordonatorului principal de credite.

Unitățile de învățământ preuniversitar de stat pot obține venituri proprii. Acestea nu diminuează finanțarea de bază și finanțarea complementară. Unitățile de învățământ preuniversitar de stat pot organiza activități finanțate integral din venituri proprii, aprobate prin hotărâre a consiliului de administrație.

Finanțarea de bază și finanțarea complementară a unităților de învățământ se fac pe bază de contract, întocmit conform normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar, încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității in a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ. Contractul se încheie în maximum 30 de zile de la data aprobării bugetului local. Sumele reprezentând finanțarea de bază și finanțarea complementară se înscriu in bugetul de venituri și cheltuieli. Bugetul de venituri și cheltuieli se întocmește anual, de fiecare unitate de învățământ preuniversitar de stat, conform normelor metodologice de finanțare a învățământului preuniversitar, se aprobă si se execută potrivit prevederilor legale în vigoare.

Directorul unității de învățământ preuniversitar de stat este ordonator terțiar de credite.

Excedentele anuale rezultate din execuția bugetului de venituri si cheltuieli ale activităților finanțate integral din venituri proprii se reportează în anul următor și se folosesc cu aceeași destinație sau, cu aprobarea consiliului de administrație, se utilizează pentru finanțarea altor cheltuieli ale unităților de învățământ.

De la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației si Cercetării Științifice, se asigură următoarele cheltuieli aferente unităților de învățământ preuniversitar, inclusiv pentru învățământul special:

a) componenta locală aferentă proiectelor aflate în derulare, cofinanțate de Guvernul României și de organismele financiare internaționale, precum si rambursările de credite externe aferente proiectelor respective;

b) bursele pentru elevii din Republica Moldova, precum și bursele pentru elevii străini si etnicii români din afara granițelor țării;

c) organizarea evaluărilor, simulărilor și examenelor naționale;

d) perfecționarea pregătirii profesionale a cadrelor didactice și didactice auxiliare, precum și organizarea examenelor naționale de ocupare a posturilor didactice;

e) manualele școlare pentru învățământul obligatoriu și pentru elevii cu dificultăți materiale din învățământul liceal și de arte și meserii;

f) finanțarea, pe baza de hotărâri ale Guvernului, a unor programe anuale sau multianuale de investiții, modernizare si dezvoltare a bazei materiale a instituțiilor publice de învățământ preuniversitar de stat, inclusiv consolidări si reabilitări de școli si dotări;

g) finanțarea unor programe naționale de protecție socială, stabilite prin reglementări specifice;

h) finanțarea privind organizarea, pentru elevi, de concursuri pe obiecte de învățământ și pe meserii, tehnico-aplicative, științifice, de creație, concursuri și festivaluri cultural-artistice, campionate si concursuri sportive școlare, cu participare națională și internațională, precum și olimpiade internaționale pe obiecte de învățământ.

Consiliul Județean asigura fonduri pentru organizarea si desfășurarea olimpiadelor si concursurilor școlare ale municipiului. Tot el alocă, prin hotărâri proprii, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora, în vederea finanțării unităților de învățământ preuniversitar de stat.

Cheltuielile aferente facilitaților acordate elevilor privind transportul pe calea ferata se finanțează prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor si Turismului.

Cheltuielile ocazionate de desfășurarea activității Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar se suportă din bugetul Ministerului Educației și Cercetării Științifice și din alte surse, potrivit legii.

Finanțarea învățământului de stat s-a asigurat, până la 01 ianuarie 2007 din fonduri publice, în limita a cel puțin 4% din produsul intern brut, dorindu-se asigurarea unei creșteri permanente a alocațiilor bugetare, în concordanță cu următoarele cerințe:

a) considerarea dezvoltării învățământului ca prioritate națională pentru pregătirea resurselor umane la nivelul standardelor internaționale;

b) profesionalizarea resurselor umane în concordanță cu diversificarea pieței muncii;

În anul 2007, pentru finanțarea învățământului de stat din fonduri publice s-a dorit asigurarea anuală a unei creșteri a alocațiilor bugetare pană la minimum 6% din produsul intern brut.

Sistemul de finanțare a învățământului preuniversitar de stat asigura descentralizarea fondurilor la nivelul unităților de învățământ. Modalitățile concrete de proiectare, repartizare si execuție bugetară a fondurilor destinate învățământului preuniversitar de stat se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului, elaborate de către Ministerul Educației si Cercetării Științifice, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice și cu Ministerul Administrației si Internelor, consolidându-se federațiile sindicale reprezentative din învățământ și structurile asociative ale autorităților administrației publice.

Finanțările de la Bugetul de Stat se fac prin Inspectoratul Școlar Județean și prevăd cheltuieli cu:

a) perfecționarea cadrelor didactice;

b) manuale școlare;

c) transportul elevilor;

d) dotarea școlilor cu material didactic;

e) ajutoare financiare:

„Bani de liceu” conform HG 1488/2004

„EURO 200” conform Legii 269/2004

f) examene naționale (capacitate, bacalaureat, atestate, competențe profesionale).

2.3.1. Organizarea și funcționarea activității financiar-contabile

Ordonatorii principali de credite pot dispune lunar retragerea creditelor bugetare deschise și neutilizate din conturile proprii, precum și ale instituțiilor subordonate. Retragerile trebuie justificate, avizate de către Ministerul Finanțelor Publice și efectuate anterior datei de 25 a fiecărei luni.

În procesul execuției bugetare cheltuielile bugetare parcurg cele patru faze:

angajament;

lichidare;

ordonanțare;

plată.

Cum în execuția bugetară funcționează principiul separării atribuțiilor persoanelor care au calitatea de ordonatori de credite de cele ale persoanelor ce au calitatea de contabil, precizăm că primele trei faze sunt de competența ordonatorilor de credite, în timp ce plata este asigurată de șeful compartimentului financiar-contabil, în limita fondurilor disponibile.

Ordonatorii de credite au obligația de a angaja și utiliza creditele bugetare doar în limita prevederilor și potrivit destinațiilor aprobate. Propunerea de angajare face obiectul unui act în care se determină, pe subdiviziunile clasificației bugetare, care este valoarea creditelor bugetare în contul căreia se mai pot angaja cheltuieli.

Valoarea angajamentelor de plată (legale) nu poate să depășească valoarea angajamentelor bugetare, care pot fi:

angajamente bugetare individuale, care sunt specifice unor tranzacții noi, care urmează să se efectueze și care au la bază un proiect;

angajamente bugetare globale, care se efectuează pentru cheltuieli curente de natură administrativă și care se desfășoară în mod repetat.

Finanțarea propriu-zisă generează evenimente și tranzacții care afectează patrimoniul instituției, ceea ce implică adoptarea unei politici contabile conduse prin conturi de bilanț.

Finanțarea instituțiilor publice se asigură:

– integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale;

– din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale;

– integral din venituri proprii.

Conform legii, instituțiile finanțate integral din buget varsă toate veniturile realizate bugetului care a realizat finanțarea.

Instituțiile publice pot primi de la persoane fizice sau juridice bunuri materiale sau fonduri bănești cu titlu gratuit, sub formă de donații sau sponsorizări.

2.3.2. Atribuțiile personalului compartimentului financiar-contabil în dezvoltarea sistemului informațional al instituției

Persoanele care răspund de organizarea și conducerea contabilității bugetare trebuie să asigure, conform legii:

condițiile necesare întocmirii documentelor justificative privind tranzacțiile și evenimentele economice;

organizarea și conducerea corectă și la zi a contabilității;

organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și de pasiv, inclusiv valorificarea rezultatului acestuia;

respectarea regulilor de întocmire a situațiilor financiare și depunerea lor în termen la organele în drept;

păstrarea documentelor justificative, a registrelor contabile și a situațiilor financiare. Potrivit Legii contabilității documentele justificative și registrele se păstrează în arhivă timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exercițiului bugetar în cursul căruia au fost întocmite; excepție fac doar statele de salarii, care se păstrează timp de 50 de ani. Situațiile financiare se păstrează, de asemenea, timp de 50 de ani;

organizarea contabilității de gestiune în funcție de specificul activității organizației.

Conform Legii contabilității, contabilitatea se ține în limba română și în moneda națională. Pentru tranzacțiile în valută este obligatorie reflectarea contabilă în ambele monede, potrivit reglementărilor expres elaborate. Pentru evenimentele privind primirea și utilizarea contribuției financiare nerambursabile a Comunității Economice Europene se folosesc Leul și Euro. Conversia monedei europene în lei se face la un curs calculat pe baza celui valabil în penultima zi a lunii precedente celei pentru care se stabilește cursul valutar de conversie. Tranzacțiile în valută se înregistrează în contabilitate la cursul BNR comunicat pentru ziua precedentă celei în care are loc încasarea sau plata în valută.

Pentru elementele de activ și de pasiv exprimate în valută, cum ar fi disponibilități, creanțe, datorii, este necesară retratarea contabilă la data întocmirii situațiilor financiare. În acest scop se folosește cursul comunicat de către BNR și valabil pentru ultima zi a perioadei de raportare.

Finalizarea exercițiului bugetar și a trimestrelor se concretizează contabil în situații financiare care prezintă situația patrimoniului aflat în administrarea statului și a unităților administrativ-teritoriale. Componența situațiilor financiare, potrivit Standardelor Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public nr. 1 și 2 și Regulamentului Financiar al Uniunii Europene nr. 1.605/2002, este următoarea:

document contabil de sinteza prin care se prezintă elementele de activ și de pasiv la datele stabilite prin norme (bilanț);

flux de trezorerie care prezintă, pe capitolele și subcapitolele din bugetul aprobat, plățile nete efectuate pe surse de finanțare;

reunește informații referitoare la influențele rezultate din schimbarea politicilor contabile, în urma reevaluării activelor sau din corectarea erorilor contabile reprezentate de:

principii și politici contabile – au în vedere explicitarea principiilor care au stat la baza întocmirii situațiilor financiare și a procedurilor contabile;

note explicative – conțin informații referitoare la metodele de evaluare a activelor, precum și orice alte informații care sunt relevante în aprecierea de către utilizatori a poziției și performanței financiare;

evenimente ulterioare datei bilanțului care au influențe favorabile sau nefavorabile asupra poziției sau performanței și care se petrec între data bilanțului și data la care situațiile financiare sunt aprobate.

Conform normelor în vigoare, instituțiile publice prezintă la unitățile de trezorerie și contabilitate publică bilanțul și contul de execuție bugetară, în vederea obținerii vizei privind exactitatea plăților de casă și a soldurilor conturilor de disponibilități, care trebuie să coincidă cu cele din evidențele unităților de trezorerie. In caz contrar, bilanțurile contabile se vor restitui pentru efectuarea corecțiilor necesare.

Instituțiile publice ai căror conducători au calitatea de ordonatori de credite depun un exemplar al situațiilor financiare la organul ierarhic superior, la termenele stabilite de către acesta. Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, autoritățile publice și unitățile administrativ-teritoriale, ai căror conducători au calitatea de ordonatori principali de credite depun un exemplar al situațiilor financiare trimestriale și anuale la Ministerul Finanțelor Publice, la termenele stabilite de acesta.

Dinamica structurii școlare în perioada 2010-2014

EFECTIVUL DE PROFESORI

EFECTIVUL DE ELEVI PE SPECIALIZĂRI

Baza materială – suportul bunei desfășurări a activității didactice.

Platforma clădirilor din amplasamentul unității noastre de învățământ s-a realizat cu un liceu, cămin, ateliere, cantină și sală de gimnastică.

SITUAȚIA CLĂDIRILOR

Toate clădirile și terenul amplasamentului se găsesc în administrarea directă a COLEGIULUI TEHNIC « PETRU PONI « – ONEȘTI, ca obiective în care se desfășoară activitatea educativă și de învățământ.

Celelalte active fixe corporale cu care este dotată unitatea noastră de învățământ sunt în sumă de 31615,89 lei și cuprind :

construcții speciale =

echipamente tehnologice =

mijloace de transport =
aparate și instalații de lucru,

control și reglare =
mobilier și aparatură

birotică = 28157.15 lei;

Aceste valori materiale sunt atât în administrarea cât și în patrimoniul Colegiului Tehnic « PETRU PONI« – ONEȘTI, înlesnind desfâșurarea eficientă a procesului instructiv – educativ din unitatea noastră.

Valoarea totală a obiectelor de inventar ( mobilier școlar, aparatură birotică, calculatoare și echipament de calcul, aparatură și utilaje de laborator, material didactic, scule și utilaje pentru instruire practică) și a celorlalte valori materiale de natura obiectelor de inventar cu care sunt utilate cabinetele și laboratoarele școlii, este în sumă de 126562.61 lei .

CABINET BIOLOGIE

CABINET GEOGRAFIE

CABINET DE ISTORIE

LABORATOARE CHIMIE

LABORATOR FIZICA

LABORATOR MOTOARE TERMICE SI STUDIUL MATERIALELOR METALICE

CABINET INFORMATICĂ

LABORATOR DE ELECTROTEHNICĂ

CABINET DE REȚEA INFORMATICĂ SI INTERNET

CABINET TEHNICĂ DE CALCUL

BIBLIOTECĂ ȘCOLARĂ

În anul 2006, cu eforturi și din venituri proprii, au fost amenajate, modernizate și dotate cu mobilier necesar (rafturi, mese lectură, fișe cititori, birou bibliotecar), depozitul de carte și sala de lectură. Biblioteca este dispune de un calculator și o imprimantă.

Toate COMPARTIMENTELE SI BIROURILE (Directori, Secretariat, Contabilitate, Cabinet Curriculum, Cabinet Psiholog ) sunt dotate cu echipamente de calcul și aparatură birotică necesare bunei desfășurări a lucrărilor ce susțin activitatea educativă și de învățământ din unitatea noastră. Ele au fost procurate atât din cotributia primită de la Primăria Onești cât și din venituri proprii.

CAPITOLUL III

CONTABILITATEA VENITURILOR ȘI CHELTUIELILOR PUBLICE

3.1. Deschiderea creditelor bugetare

Această operațiune are în vedere evidențierea creditelor bugetare aprobate în baza cererii de deschidere, repartizarea creditelor (la ordonatorii principali și secundari) pe baza dispozițiilor bugetare, precum și operațiuni de suplimentări, anulări, diminuări sau retrageri de credite bugetare.

Înregistrările în contabilitatea Colegiului „Petru Poni” sunt:

Aprobarea cererii de deschidere de credite bugetare:

Recunoașterea creditelor de repartizat și a celor pentru cheltuieli proprii:

Repartizarea creditelor bugetare către ordonatorii terțiari

3.2. Evidențierea în contabilitate a veniturilor și finanțărilor

În contabilitatea instituțiilor publice, veniturile se grupează în: venituri din activități economice, venituri din alte activități operaționale, venituri din producția de active fixe, venituri fiscale, venituri din contribuții de asigurări, venituri nefiscale, venituri financiare, finanțări, subvenții, transferuri, alocații bugetare cu destinație specială, venituri din provizioane, venituri extraordinare.

Conturile de venituri și finanțări au funcție contabilă de capitaluri; se creditează în cursul exercițiului cu veniturile înregistrate la data primirii lor sau la momentul constatării; se debitează, în principiu, la finele lunii sau trimestrului prin contul 121 Rezultatul patrimonial, pe surse de finanțare. La sfârșitul anului, conturile nu prezintă sold.

Contabilitatea analitică a veniturilor se ține pe subdiviziunile clasificației bugetare în vigoare.

Veniturile din activități economice cuprind: veniturile din vânzarea produselor finite, a produselor reziduale, a semifabricatelor, a mărfurilor, a lucrărilor executate și serviciilor prestate, din chirii, studii, cercetări, din alte activități și din variația stocurilor. De asemenea, veniturile instituțiilor finanțate integral de la buget pot proveni din chirii, organizarea de manifestări culturale și sportive, concursuri artistice, publicații, prestații editoriale, studii, proiecte, valorificări de produse din activități proprii și anexe (cantine, ateliere-școală) etc.

În cadrul acestei grupe de conturi, notă discordantă face contul 709 Variația stocurilor. Acesta înregistrează creșterea sau reducerea între valoarea la cost de producție efectiv a stocurilor de produse și a producției în curs de la finele perioadei și valoarea stocurilor inițiale. Contul vizează o corecție a cheltuielilor de producție făcută cu scopul de a reflecta faptul că producția a mărit nivelul stocurilor sau vânzările suplimentare au redus nivelul stocurilor. Este un cont bifuncțional, al cărui sold final creditor reflectă stocajul de producție, soldul final debitor reflectând destocajul.

3.2.1. Bugetul de stat

1. Odată cu ordonanțarea și plata drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2014, pentru inspectiile cadrelor didactice, respectiv în data de 15 februarie 2014 se virează bugetelor în drept contribuțiile angajaților și ale Colegiului Tehnic, precum și impozitul pe salarii.

2. Tot în 15 februarie 2014, se ridică numerar de la Trezoreria Onești, în sumă de 68.000 lei pentru achitarea salariilor nete. Salariul net se stabilește ca diferență între drepturile salariale totale și reținerile din salarii. Din punct de vedere contabil, acesta este reprezentat de soldul creditor al contului 421 – Personal salarii datorate și are valoarea de 67.008 lei.

Din salariile aferente lunii februarie 2014 rămâne neridicat salariul doamnei Toader Teofana, profesor de Limba franceză, care este plecată la o specializare la Paris, Franța, în sumă de 621 RON.

2.1. Ridicarea numerarului din trezorerie și depunerea lui în casieria instituției.

2.2. Se achită salariile nete și se evidențiază salariul neridicat

2.3. După 3 zile, salariul neridicat se depune în cont la trezorerie (se reîntregește finanțarea cu sume datorate, dar neplătite)

3.2.2. Bugetul local

Ca și în cazul finanțării din bugetul de stat, finanțarea din sursele bugetelor locale parcurge tot două etape. Tot ca o similitudine, remarcăm că deschiderea de finanțare afectează, de asemenea, conturi în afara bilanțului, procedura de deschidere a finanțării respectând procedura anterioară.

Deosebirea majoră, cu implicații directe în contabilitatea instituțiilor care au și subordonare locală, ca și în cazul Colegiului Tehnic „Petru Poni” constă în aceea că între ordonatorii de credite de la nivelurile unităților administrativ-teritoriale nu există relații de subordonare identificate la nivel central. Conform legii finanțelor publice locale, instituțiile publice de interes local funcționează cu deplină autonomie. Din acest motiv, ordonatorii finanțați din bugetele locale nu desfășoară lanțul de relații cu ordonatorii de rang superior, ei fiind direct răspunzători de elaborarea bugetului, solicitarea creditelor și execuția bugetelor.

În condițiile autonomiei la nivel local, contabilitatea publică realizează o diferențiere a creditelor bugetare în funcție de perioada de timp pentru care sunt aprobate, respectiv deschise.

La nivelul fiecărui ordonator de „subordonare” locală, se evidențiază creditele aprobate conform bugetului, utilizând-se contul 8060 Credite bugetare aprobate. În acest cont se înregistrează creditele bugetare solicitate și aprobate pentru tot exercițiul bugetar. Contul 8061 Credite deschise de repartizat nu funcționează datorită autonomiei depline la nivel local.

Toți ordonatorii de la nivel local evidențiază credite bugetare pentru nevoi proprii, conform bugetului aprobat. Acest lucru se realizează cu ajutorul contului 8062 Credite deschise pentru cheltuieli proprii. Acest cont funcționează la toți ordonatorii finanțați din bugetele locale și înregistrează creditele deschise pe trimestre cu destinația de cheltuieli proprii.

Ca și în cazul deschiderii de finanțare din sursele bugetului de stat, conturile specifice deschise finanțării pe seama resurselor bugetelor locale prezintă solduri care nu se preiau la începutul exercițiului următor.

În ceea ce privește finanțarea propriu-zisă, remarcăm concordanța politicilor contabile aplicabile. Astfel, regulile și procedurile prezentare la finanțarea din sursele bugetului de stat se reiterează în cazul instituțiilor de interes local. Așadar, conturile utilizate pentru finanțarea propriu-zisă din sursele bugetelor locale sunt următoarele:

7702 Finanțarea de la bugetele locale, utilizat pentru evidențierea plăților nete, după aceleași reguli ca în cazul finanțării din bugetul de stat;

conturile din clasa 6 Cheltuieli, pentru înregistrarea după natură a cheltuielilor efective;

121.01 Rezultatul patrimonial – instituții publice finanțate integral din buget pentru stabilirea rezultatului patrimonial.

3. Colegiul Tehnic „Petru Poni” Onești achiziționează în baza contractului de leasing financiar nr. 17/30.09.2013, încheiat cu S.C. CYBERNET AUTOCENTER S.RL. Bacău, un microbuz în valoare de 45.000 lei, finanțat de la bugetul municipiului Onești.

Data intrării în vigoare a contractului este 01.01.2014, durata contractului fiind de 3 ani, ratele plătibile semestrial sunt de 8.700 lei, rata dobânzii fiind de 24,5% anual, avansul plătit inițial este de 3.600 lei, iar valoarea reziduală de 5.400 lei.

Graficul de eșalonare a plăților se prezintă după cum urmează:

3.1. Evidențierea în contabilitate a achitării avansului .

3.2. Se înregistrează intrarea în gestiune a microbuzului conform contractului încheiat și a facturii proforme 018937

3.3. Se regularizează avansul achitat.

4. Se achită furnizorii de utilități din finanțarea de la bugetul local după cum urmează:

4.1. Se achită factura nr. 1290413 din 31 octombrie 2014, emisă de CET Bacău, filiala Onești

4.2 Se achită factura fiscală nr. 0994564/31.10.2014, apă rece și apă caldă canalizată emisă RAGC Onești. Valoarea totală a facturii 560,99 lei.

4.3. Se achită factura seria BCXKQ nr. 177369 din data de 30.10.2014 cu o valoare totală de 6.954,12 lei emisă de E-ON Moldova, reprezentând energia electrică consumată în luna octombrie 2014.

3.2.3. Venituri proprii

Autofinanțarea poate fi unica formă de susținere financiară a unei instituții după cum se poate constitui și ca formă complementară de finanțare. Oricare ar fi situația de fapt, veniturile proprii se obțin din activitățile specifice instituției în cauză și sunt destinate în totalitate, desfășurării activității sale.

Pe seama veniturilor proprii se constituie un disponibil distinct în care sunt recunoscute încasările și plățile efectuate, având la bază aceleași subdiviziuni ale clasificației bugetare. Contul de disponibil este 560 Disponibil al instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, cont de activ, în debitul căruia se înregistrează încasările din venituri proprii; în credit se înregistrează plățile efectuate pe seama veniturilor proprii. În cazul autofinanțării, contabilitatea publică se apropie de planul contabil specific societăților comerciale.

Colegiul Tehnic „Petru Poni” din Onești își constituie venituri proprii din:

1. Taxe pentru eliberarea actelor de studii

1.a. eliberare diplomă (bacalaureat, atestat profesional, absolvire 10 clase) – 5 lei;

1.b. eliberare foaie matricolă – 3 lei;

1.c. eliberare portofoliu competențe profesionale – 2 lei;

1.d. eliberare adeverință absolvire formă de învățământ (fără examen de finalizare) – 2 lei;

1.e. eliberare adeverință autentificare act studii – 3 lei.

2. Tarife de cazare în camerele de cămin amenajate în acest sens: 1 pat/noapte – 4 lei;

3. Tarife privind închirierea spațiilor de învățământ: o sală de clasă / 2 ore – 60 lei;

4. Alte venituri (taxe de admitere, tipizate etc.)

În anul 2013 au fost realizate venituri în valoare de 117.219 lei.

Veniturile extrabugetare realizate se evidențiază cu ajutorul conturilor din clasa 7 „Conturi de venituri și finanțări”, grupa 70 „Venituri din activități economice”:

704 „Venituri din lucrări executate și servicii prestate”;

706 „Venituri din chirii”;

708 „Venituri din activități diverse”.

Cu ajutorul acestor conturi se ține evidența veniturilor realizate.

Au funcțiune contabilă la pasiv, în creditul conturilor se înregistrează veniturile realizate, iar în debit, la sfârșitul perioadei, veniturile încorporate în contul de rezultat patrimonial.

La sfârșitul perioadei conturile nu prezintă sold.

Contabilitatea analitică se ține pe fiecare sursă de finanțare, pe structura clasificației bugetare.

Evidențierea veniturilor extrabugetare încasate se realizează cu ajutorul conturilor din grup 56 „Disponibil al instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii”:

560 „Disponibil al instituțiilor publice și activităților finanțate integral din venituri proprii”

561 „Disponibil al instituțiilor publice și activităților finanțate integral din venituri proprii și subvenții”

562 „Disponibil al activităților finanțate din venituri proprii”.

Cu ajutorul acestor conturi se ține evidența sumelor încasate din venituri proprii, potrivit reglementărilor legale în vigoare.

Au funcțiune contabilă de activ, în debitul conturilor se înregistrează încasările reprezentând venituri proprii, iar în credit plățile efectuate.

Soldul debitor al conturilor reprezintă disponibilul existent în cont.

Potrivit reglementărilor legale în vigoare, pentru activitățile extrabugetare, soldul de disponibil la finele anului se varsă integral la buget, numai într-o anumită cotă procentuală sau rămâne integral ca sursă de finanțare în anul viitor.

5. Conform centralizatorului nr. 7/30.10.2014, se evidențiază chitanțele eliberate foștilor absolvenți pentru adeverințele primite. Valoarea totală a centralizatorului este 218 lei.

6. Se facturează închirierea spațiilor, în luna noiembrie 2014, societății SC Computer Service SRL cu Ff nr. 041793/31 octombrie 2014. Valoarea totală a serviciilor este de 1.680 lei.

7. Se achită la casierie contravaloare chirii.

8. Se înregistrează venitul realizat din închirierea spațiului S.C. Computer Service SRL.

9. Se înregistrează, la sfârșitul perioadei, închiderea conturilor de venituri prin contul de rezultat patrimonial

3.3. Cheltuielile publice motorul procesului reproducției sociale

Putem defini cheltuielile publice ca fiind „relații economico-sociale în formă bănească, care se manifestă între stat, pe de o parte, și persoane juridice și fizice, pe de altă parte, cu ocazia repartizării și utilizării resurselor financiare ale statului în scopul îndeplinirii funcțiilor acestuia.

Conținutul economic al cheltuielilor publice este în strânsă legătură cu destinația lor. Astfel, unele cheltuieli exprimă un consum definitiv de PIB, în timp ce altele se materializează în bunuri de folosință îndelungată, ceea ce reprezintă o avansare de P.I.B.

Cheltuielile publice pot fi influențate de:

– gradul de dezvoltare al economiei;

– forma de proprietate predominantă în economie;

condițiile politice în care se efectuează.

Cheltuielile publice înglobează următoarele cheltuieli:

cheltuieli publice efectuate de administrația centrală de stat din fonduri bugetare și extrabugetare;

cheltuieli ale colectivităților și organismelor locale;

cheltuieli finanțate din fondurile de asigurări sociale de stat;

-cheltuieli ale organismelor internaționale efectuate din resursele financiare prelevate de la membrii acestora.

3.3.1. Cheltuieli publice pentru învățământ. Investiția în „capital uman"

Cheltuielile făcute de stat pentru învățământ – investițiile în capital uman, cum mai sunt denumite – având un randament pentru colectivitate mai ridicat decât investițiile clasice de capital, ocupă o pondere importantă în bugetele naționale, uneori de peste 20% (cum este cazul Japoniei, Olandei, Belgiei etc), cu toate că finanțarea acestei activități se asigură nu numai pe seama resurselor bugetare, ci și a împrumuturilor contractate pe piață de colectivitățile locale, precum și a resurselor care provin din taxe școlare, donații etc. , venituri obținute prin exploatarea proprietăților aparținând școlilor sau din unele servicii desfășurate de către acestea către terți.

Finanțarea cheltuielilor pentru învățământ se asigură pe seama resurselor bugetare, a împrumuturilor contractate pe piață de la colectivitățile locale, precum și a resurselor provenind din taxe școlare, donații etc.

Cheltuielile publice pentru învățământ se finanțează fie din fondurile bugetului general al statului, fie din cele ale bugetelor unităților administrativ-teritoriale, în funcție de sistemul centralizat sau descentralizat al învățământului și de subordonarea instituțiilor de învățământ. Adesea, din fondurile publice se acoperă – integral sau parțial – cheltuielile curente ale instituțiilor școlare, iar din împrumuturi se finanțează cheltuielile de investiții, achizițiile de terenuri, lucrările de construcții și echipamentele necesare.

Este larg răspândită concepția potrivit căreia cheltuielile de învățământ fac parte din categoria investițiilor în capital uman, Dată fiind contribuția deosebită a învățământului la pregătirea forței de muncă, la calificare și recalificare, la formarea cadrelor cu pregătire medie și superioară, la ridicarea gradului de cultură al cetățenilor, se consideră că investițiile în capital uman, sub forma cheltuielilor de învățământ, au un randament pentru colectivitate mai ridicat decât cheltuielile clasice de capital.

Investiția în capital uman este considerată ca fiind utilizarea unor resurse bănești în vederea obținerii de către individ de cunoștințe, calificare profesională, sănătate bună etc, cu ajutorul cărora să-și poată spori contribuția la producția comunității și, respectiv, câștigul său potențial la angajarea lui pe piața forței de muncă.

În demararea analizei generale a investițiilor în capitalul uman trebuie pornit de la cele două componente ale sale:

capitalul tangibil, dat de totalitatea cheltuielilor pentru prima vârstă a vieții, copilăria, în care individul nu plătește în mod direct, costurile aferente fiind suportate de familie și societate;

capitalul intangibil, care rezultă din însumarea cheltuielilor făcute pentru educație, instruire și asistență socială.

Educația și pregătirea profesională sunt cele mai importante investiții în capitalul uman. Aceste investiții sunt de o factură deosebită față de investițiile în bunuri materiale, ținând cont de caracteristicile specifice muncii, în general, și de cele ale purtătorului capacității de muncă – omul – în special.

Rata de recuperare a capitalului uman este mai mare decât cea a capitalului material, iar gradul de siguranță a recuperării este variabil în cazul capitalului uman. Investițiile în capitalul uman se regăsesc în pregătirea generală și în cea specifică în îmbunătățirea stării fizice și emoționale, a motivației și a disciplinei.

In contrast cu dificultățile constatate în structura productivă a economiei, România a avut totuși șansa existenței unui capital uman, ca singur punct de echilibru și impulsionare a relansării.

Trecerea la economia de piață implică unele mutații esențiale în structura economiei, pe ramuri și sectoare și, în cadrul acestora, pe principalele categorii socio-profesionale, în schimbarea raportului cantitativ dintre mediul urban și cel rural și în creșterea ponderii profesiunilor care necesită cu preponderență eforturi intelectuale. In lipsa resurselor financiare, în acest moment, în România, nu există, la nivel de firmă, un sistem coerent de dezvoltare a resurselor umane; beneficiile care revin ulterior societății din acest gen de investiții ar impune în mod obligatoriu sprijinul statului în schimbarea sistemului de educație și instruire.

Ținând cont de importanța, pe termen mediu și lung, a programului de investiții în resursele umane, se impune, evident, necesitatea adoptării unei strategii unitare naționale, a unui regim de continuitate a aplicării ei, indiferent de culoarea politică a guvernelor ce se succed la conducere, și aceasta deoarece pentru societatea modernă educația este scumpă, însă ignoranța este și mai scumpă.

3.3.2. Criterii de clasificare a cheltuielilor publice

În literatura și practica financiară se folosesc următoarele tipuri de clasificări:

I. Clasificarea administrativă, care are la bază criteriul instituțiilor prin care se efectuează cheltuielile publice: ministere (departamente), unități administrativ-teritoriale ctc.

II. Clasificarea economică folosește două criterii de grupare:

a) conform primului criteriu, cheltuielile se grupează în:

cheltuieli de capital (de investiții), concretizate în achiziționarea de bunuri de folosință îndelungată, destinate atât producției materiale, cât și sferei nemateriale;

cheltuieli curente, care asigură funcționarea și întreținerea instituțiilor publice și care reprezintă un consum definitiv de PIB;

b) conform celui de-al doilea criteriu, cheltuielile sunt grupate în:

– cheltuieli privind serviciile publice sau administrative, care se deosebesc de cele de transfer după cum au sau nu la bază contraprestația în momentul și în mărimea în care se efectuează acestea de către stat;

– cheltuieli de transfer, care pot avea caracter economic (subvenții acordate) sau social (burse, pensii).

III. Clasificarea financiară, în funcție de momentul și de modul în care cheltuielile publice afectează resursele financiare ale statului, le grupează în:

– cheltuieli definitive, care finalizează distribuirea resurselor financiare și care cuprind atât cheltuieli de investiții, cât și cheltuieli de funcționare;

cheltuieli temporare, care nu sunt urmate imediat de schimburi de mărfuri și care sunt denumite și operații de trezorerie, fiind evidențiate în conturi speciale de trezorerie;

cheltuieli virtuale (posibile), pe care statul le angajează în anumite condiții (de exemplu, garanțiile acordate de stat pentru împrumuturi ce pot conduce la cheltuieli publice numai dacă rambursarea lor din resursele special constituite sau de către debitorii girați nu poate fi îndeplinită).

IV. După forma de manifestare, cheltuielile publice pot fi:

cheltuieli fără contraprestație. Acestea au caracter de subvenție sau finanțare definitivă, fără urmărirea unui contraserviciu din partea colectivității consumatoare de resurse publice;

cheltuieli definitive, care nu presupun restituirea sumelor bănești alocate de stat;

cheltuieli provizorii, care sunt urmate de rambursarea sau lichidarea obligației de furnizare de produse sau servicii statului;

cheltuieli publice speciale, care vizează finanțarea unui anumit sector economic sau social;

cheltuieli publice globale, care vizează influențarea, prin mărimea totală a cheltuielilor, a echilibrului general economic.

V. După rolul cheltuielilor publice în procesul reproducției sociale, acestea pot fi:

cheltuieli reale: cheltuieli cu întreținerea aparatului de stat, întreținerea și dotarea armatei etc, care reprezintă un consum definitiv de PIB;

cheltuieli economice, reprezentate de investiții efectuate de stat pentru înființarea unor întreprinderi, construirea de drumuri etc, care au ca efect crearea de venit național, reprezentând o avansare de PIB.

VI. Clasificarea folosită de instituțiile specializate ale ONU:

clasificarea funcțională ONU: servicii publice generale, apărare, educație, sănătate, acțiuni economice, servicii comunale, alte cheltuieli;

clasificarea economică ONU: – cheltuieli care reprezintă un consum definitiv de venit național, dobânzi aferente datoriei publice, subvenții de exploatare și alte transferuri curente, achiziții de terenuri, active și de bunuri corporale, transferuri de capital.

3.3.3. Clasificarea și structura cheltuielilor publice

În literatura de specialitate, cheltuielile publice se grupează după diferite criterii, unele administrative, altele economice. Astfel, este cunoscută o clasificare administrativă a cheltuielilor publice, care are la bază structura organelor și a instituțiilor de stat. Această clasificare a cheltuielilor publice poate să fie:

organică, atunci când grupează cheltuielile după instituțiile la care se referă: ministere și alte organe centrale, unități administrativ-teritoriale, alte instituții publice și după fondurile din care sunt finanțate: bugetul de stat, bugetele anexe sau conturile speciale de trezorerie;

funcțională, atunci când grupează cheltuielile după profilul activității instituțiilor publice: puterea publică și administrația generală, justiție și poliție, relații internaționale, armată, cultură, învățământ, acțiuni sociale, acțiuni economice.

Sunt considerate cheltuieli de funcționare (sau curente) cele necesare bunului mers al activității instituțiilor publice, adică: salariile plătite funcționarilor publici, cheltuielile cu procurarea materialelor și a serviciilor necesare activității curente a instituțiilor respective (iluminat, încălzit, curățenie, reparații, rechizite de birou, poștă, telefon, telegraf etc). Aceste cheltuieli au la bază ideea contraprestației.

În categoria cheltuielilor de transfer sunt incluse sumele acordate din fondurile publice diferitelor persoane fizice sau juridice, cu titlu definitiv și nerambursabil, ca, de exemplu: dobânzile aferente datoriei publice, ajutoarele de șomaj, pensiile acordate veteranilor de război sau altor categorii sociale, subvențiile acordate întreprinderilor etc.

Din categoria cheltuielilor de investiții fac parte cele care se materializează în bunuri publice cu caracter durabil, cum ar fi: construirea de noi întreprinderi, reconstruirea ori utilarea celor existente; lucrările de irigații sau de drenaj; construcțiile de școli, spitale, clădiri administrative, cazărmi, drumuri, străzi; procurarea de nave fluviale, maritime sau aeriene etc.

Pentru înțelegerea rolului cheltuielilor publice în procesul reproducției sociale, a caracterului și conținutului politicii economice promovate de către stat prin intermediul cheltuielilor sale, este necesară cunoașterea structurii acestora după destinația pe care o au.

În general, pentru îndeplinirea funcțiilor sale, statul efectuează următoarele cheltuieli:

cheltuieli publice pentru scopuri sociale;

cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare;

cheltuieli militare;

cheltuieli pentru funcționarea aparatului de stat;

cheltuieli publice cu caracter economic;

alte cheltuieli.

3.3.4. Evidențierea în contabilitate a cheltuielilor instituției publice

Contabilitatea cheltuielilor se ține nu numai pe conturi sintetice, ci și pe conturi analitice, pe structura clasificației bugetare. Astfel, structura contului va fi:

Simbolul contului din Planul de conturi;

Capitolul;

Sursa de finanțare a cheltuielii, respectiv:

bugetul de stat;

bugetele locale;

bugetul asigurărilor sociale de stat;

bugetul asigurărilor pentru șomaj;

bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;

bugetul fondurilor externe nerambursabile;

bugetele instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii;

cheltuieli evidențiate în afara bugetelor locale;

Subcapitolul;

Titlul;

Articolul;

Alineatul;

Subalineatul (paragraful).

La instituțiile publice la care bugetul este aprobat pe programe, contul va include și codul programului.

Cheltuieli curente

TITLUL I Cheltuieli de personal

10.01 Cheltuieli salariale în bani

10.01.01 Salarii de bază

10.01.02 Salarii de merit

10.01.03 Indemnizație de conducere

10.01.04 Spor de vechime

10.01.06 Alte sporuri

10.01.07 Ore suplimentare

10.01.08 Fond de premii

10.01.10 Fond pentru posturi ocupate prin cumul

10.01.11 Fond aferent plații cu ora

10.01.13 Indemnizații de delegare

10.03 Contribuții

10.03.01 Contribuții de asigurări sociale de stat

10.03.02 Contribuții de asigurări de somaj

10.03.03 Contribuții de asigurări sociale de sănătate

10.03.04 Contribuții de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale

10.03.06 Contribuții pentru concedii și indemnizații

TITLUL I Cheltuielile de personal au ponderea cea mai mare în totalul cheltuielilor curente și cuprind toate cheltuielile efectuate cu drepturile salariale ale personalului încadrat în sistemul de învățământ (salarii de bază, salarii de merit, gradații de merit, sporuri, indemnizații, premii, alte drepturi acordate salariaților), precum și contribuțiile la asigurările sociale, la constituirea fondului de șomaj, la asigurările sociale de sănătate.

Fundamentarea cheltuielilor de personal se realizează pe baza statului de funcții întocmit de secretarul șef al școlii.

Necesarul de fonduri pentru cheltuielile de personal este determinat de următoarele elemente :

numarul de elevi pe fiecare formă de invățământ;

numărul de personal didactic și didactic auxiliar determinat de planurile de învățământ;

numărul de ore de predare per elev;

normarea cadrului didactic;

salariul mediu al personalului nedidactic;

număr elevi per cadru didactic (sau post didactic), didactic auxiliar și administrativ;

prevederile legale privind normarea, încadrarea și salarizarea personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic.

Statul de funcții cuprinde numele și prenumele angajatului, studii, funcția, numărul de posturi (norma), din care: baza, cumul sau plata cu ora, gradul didactic (pentru personalul didactic) și gradația (categoria, clasa pentru personalul nedidactic), vechimea în muncă/învățământ, tranșă vechime, coeficient ierarhizare, salariul de încadrare, salariul realizat conform normei, indemnizația de conducere (procent și suma), spor de dirigenție – 10% (suma), spor de încordare neuropsihică (procent și suma), spor de fidelitate – 15% (suma), salariu de merit – 15% (suma), gradația de merit – 20% (suma), salariul de bază (salariul realizat și sporurile), spor de vechime (procent și suma), plata cu ora, ore suplimentare, total brut.

La brutul general obținut se calculează reținerile unității școlare cu privire la contributia la asigurarile sociale, la fondul pentru accidente de muncă si boli profesionale, fondul de sănătate și cel pentru șomaj. În urma cumulării brutului general cu reținerile unității, se obține necesarul lunar al cheltuielilor cu salariile personalului.

Pentru stabilirea salariului de încadrare pentru un cadru didactic trebuie să se țina seama de mai multe elemente cum ar fi:

– norma didactică și funcția ocupată;

gradul didactic;

vechimea în învățământ;

nivelul studiilor cerute pentru ocuparea funcției didactice;

titlul stiințific;

locul și condițiile în care își desfășoara activitatea;

calitatea activității instructiv-educative.

Cunoscand aceste elemente, se poate stabili salariul de încadrare utilizându-se grila stabilită prin lege.

Salariul de baza cuprinde:

Salariul de încadrare se stabilește în mod diferit pentru diferite categorii de personal: didactic, auxiliar și nedidactic. Valoarea coeficientului de multiplicare se stabilește anual, prin hotărâre a Guvernului după aprobarea legii bugetului de stat pentru cheltuielile cu salariile în vederea realizării obiectivelor, programelor și proiectelor stabilite. Această valoare suferă modificări succesive ca urmare a indexărilor salariale acordate personalului din învățământ.

Pentru personalul didactic și auxiliar salariul de încadrare se stabilește pe baza următoarelor elemente:

valoarea coeficientului de multiplicare 1,00;

coeficienții de multiplicare.

Salariul de încadrare al personalului didactic și didactic-auxiliar se determină astfel după următoarea formulă de calcul: Sal încadrare = Val. coef. multiplicare * k , unde K = coeficientul de ierarhizare.

Pentru personalul didactic, norma didactică avută în vedere este de:

18 ore pe săptămână, ca normă generală, pentru profesorii din învățământul preuniversitar;

16 ore pe săptămână pentru personalul didactic de predare și instruire practică, cu o vechime în învățământ de peste 25 ani și cu gradul didactic I;

10 ore pe săptămână pentru directorul adjunct și 6 ore pe săptămână pentru director.

Activitatea de dirigenție, inclusă în planurile de învățământ nu se cuprinde în norma didactică de predare. Orele care depășesc norma didactică sunt plătite cu ora, iar dacă se prestează un număr mai mic de ore, salariul de încadrare real se diminuează corespunzător.

În salariul de bază se mai includ și o serie de sporuri și îndemnizații. Unul dintre aceste sporuri incluse este sporul de suprasolicitare neuropsihică (spor de stres). De acest spor beneficiază personalul didactic și didactic auxiliar și este specific activității de învățământ. El este de 3% pentru fiecare tranșă de vechime în învățământ și se calculează la salariul de bază. Un alt spor inclus in salariul de baza este cel de stabilitate -15% din salariul de încadrare , care se acordă pentru minimum 10 ani lucrați în învățământ.

Indemnizatia de conducere se acorda personalului didactic cu funcții de conducere, îndrumare și control, dar și personalului auxiliar și nedidactic de conducere (secretarul șef și contabilul șef). Indemnizatiile de conducere pentru funcțiile didactice din învățământul gimnazial, profesional, liceal și de maiștri sunt:

Stabilirea diferențiată a îndemnizației de conducere se face în baza unei metodologii aprobate de Ministerul Învățământului. Indemnizațiile de conducere sunt stabilite și pentru posturile de secretar șef și contabil șef. Aceste îndemnizații se stabilesc de către conducerea instituției, anual, în raport cu rezultatele obținute și cu răspunderea aferentă. Indemnizația pentru secretarul șef – 20%, iar pentru contabilul șef – 40%.

Personalul didactic, nedidactic și didactic auxiliar poate beneficia de salariul de merit, conform prevederilor legale. Astfel H.G. nr. 281/1993 prevede că, pentru rezultate deosebite obținute în activitatea desfășurată, personalul poate primi un salariu de merit care face parte din salariu de bază. Se acordă la cel mult 15% din numărul posturilor existente în unitate, din care mai puțin de 2/3 vor fi utilizate pentru funcțiile de execuție, pe fiecare tip de personal în parte. Se acordă pe timp de un an. Pentru personalul nou angajat, salariul de merit se poate acorda după o perioada de cel puțin 6 luni de la angajare. Salariul de merit este un procent de 15%, aplicat la salariul de bază și anume la salariul funcției didactice conform grilei, cumulat când este cazul cu indemnizația de conducere. Salariul de merit se include în salariul de baza și constituie baza de calcul pentru sporuri și alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază.

Criteriile de acordare a salariului de merit sunt:

evaluarea activității psiho-pedagogice și morale din ultimul an școlar încheiat;

calificativul anului școlar precedent „foarte bine”;

rezultatele obținute în urma evaluării la cursurile de perfecționare;

activitatea metodică și științifică deosebită desfășurată în ultimii ani;

activități desfășurate în anul școlar încheiat și în cel curent.

Legea prevede faptul că un cadru didactic nu poate beneficia simultan de gradație de merit și salariu de merit. De acest salariu de merit beneficiază 9 cadre didactice si 2 cadre didactice auxiliare.

De Gradația de merit acordătă prin concurs poate beneficia personalul didactic de predare, didactic auxiliar și cel de conducere din unitățile de învățământ, cu performanțe deosebite în inovarea didactică, în pregătirea elevilor la concursuri școlare, precum și cu o vechime de peste 3 ani în învățământ. Gradația de merit reprezintă 20% din salariul de bază al postului persoanei în cauză și se acordă pentru o perioada efectivă de 4 ani.

Spor de dirigenție. Personalul didactic de predare care îndeplinește funcția de diriginte primeste o indemnizație de 10% din salariul de bază, cu titlul de spor de dirigenție. Aceste îndemnizații se includ în salariul de bază. La Colegiul Tehnic „Petru Poni”, personalul didactic care beneficiază de un astfel de spor este în numar de 40 de profesori.

Sporul de vechime în muncă se acordă tuturor angajaților din învățământ. Pentru personalul didactic și didactic auxiliar se acordă pe tranșe, astfel:

între 3 și 5 ani – 5%;

între 5 și 10 ani – 10%;

între 10 și 15 ani – 15%;

între 15 și 20 ani – 20%;

peste 25 ani – 25%

Trecerea într-o tranșă superioară de vechime în muncă, pentru acordarea sporului de vechime, se face numai în cazul persoanelor care au obtinut calificativul ‘bune’ în ultimii 2 ani. Sporul corespunzator vechimii în munca se platește cu începutul datei de 1 a lunii urmatoare celei în care s-a împlinit vechimea în munca prevazută în tranșa respectivă.

Spor titlu stiințific se acordă personalului didactic cu titlul de doctorand, într-un procent de 15% din salarul de bază. Personalul didactic al unității școlare beneficiază de un spor de practică pedagogică , între 10-25% * Salariul funcției didactice conform grilei.

Spor pentru condiții de muncă. De acest spor beneficiaza personalul administrativ (muncitori, paznici, supraveghetori de noapte), de până la 25% pentru orele de noapte efectuate, procent ce se aplică la salariul de bază. Sporul de noapte se calculează doar pentru orele de noapte efectiv lucrate (în intervalul 22 – 06).

Plăți pentru ore suplimentare. Acest spor se aplică personalului auxiliar, administrativ și nedidactic. Orele prestate, peste durata normată a timpului de lucru de către personalul încadrat în funcții de execuție, se compensează cu timp liber. Dacă această compensare nu se poate efectua, orele suplimentare se vor plăti cu un spor din salariul de bază de 50%, pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru, și cu 100% din salariu pentru următoarele ore. Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată și sporurile prevăzute pot fi plătite numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de conducătorul instituției de învățământ, fără a depăși 120 ore/an sau 360 ore/an, cu aprobarea organului ierarhic superior și a conducătorului instituției. Personalul didactic și didactic auxiliar poate fi plătit și cu ora, în condițiile legii, pentru depășirea normei didactice de predare de 18 ore sau 16 ore pe săptămână, pentru profesori, și 6 ore pe săptămână pentru director. Sumele referitoare la plata cu ora se calculează la salariul de încadrare, la care se adaugă sporul de stabilitate și sporul neuropsihic, proporțional cu numărul de ore plătite cu ora lucrate. În regim de plată cu ora se realizează și remunerarea personalului pentru activitatea depusă în timpul bacalaureatului, a examenului de capacitate și admitere, sume suportate din bugetul de stat.

Unitățile de învățământ pot constitui un fond de premii lunar, prin aplicarea unei cote de 2% asupra fondului de salariu prevazut în bugetul de venituri și cheltuieli al acestora. Din acest fond, Consiliul de Administrație poate acorda premii, în cursul anului, salariaților cu rezultate deosebite. Sumele neutilizate din acest fond pot fi utilizate în luna urmatoare, în cadrul aceluiași an bugetar.

Fonduri pentru posturi ocupate prin cumul. Cumul de funcții poate fi efectuat de către angajați ai unității școlare sau de către persoane din afara unității școlare, care au mai mult de jumătate de normă în mai multe unități sau cumulează jumătate de normă dintr-o unitate cu pensia.

Tot la cheltuielile legate de salarizarea personalului unității de învățământ, se includ și contribuțiile pentru asigurările sociale de stat ale unității. Cheltuielile cu contribuțiile se determină în funcție de fondul brut de salarii și de cota de contribuție la asigurările sociale de stat.

În fondul brut de salarii al unității se cuprind toate sumele acordate salariaților cu titlu de:

salarii de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal și suplimentar;

sporurile, îndemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salarul de bază;

sumele plătite pentru timpul nelucrat (concedii de odihnă, sărbători);

sumele acordate cu ocazia ieșirii la pensie;

premiile anuale și cele din cursul anului;

Cota de contribuție la asigurările sociale de stat a unității este de 20,8%, fiind vorba de condiții normale de muncă, iar cea a salariatilor este de 10,5%.

Formula de determinare a contribuției unității la asigurările sociale de stat este următoarea:

C.A.S = Fond brut salarii X 20,8%

Contribuția unității la constituirea fondului de șomaj se determină în funcție de fondul brut de salarii al unității și de cote de contribuție la fondul de șomaj al unității , în valoare de 0,5%, fiind egală cu cea platită de salariat.

Formula de determinare a contribuției unității la fondul de șomaj este următoarea:

C.F.S = Fbs X 0,5%, unde:

C.F.S – contribuția la fondul de șomaj a unității;

Fbs – fondul de salarii brut al unității.

Contribuția unității la constituirea fondului de asigurări sociale de sănătate se determină în funcție de următoarele elemente:

fondul brut de salarii al unității;

cota de contribuție la asigurările sociale de sănătate a unității, care este de 5,2%, cota fiind mai mare în cazul salariatilor: 5,5%.

Formula de determinare a contribuției unității la asigurările sociale de sănătate este următoarea: C.A.S.S = Fbs X 5,2%

Impozitul datorat de salariați este de 16% din salariul brut.

Dupa enumerarea și explicarea cheltuielilor privitoare la salarizarea personalului, voi exemplifica un model de calcul al salariului unui profesor angajat la aceasta unitate de învățământ.

Model de calcul al salariilor

Profesor gr.I Ionescu Viorica , cu vechime în muncă între 30 – 35 de ani.

Salariul de încadrare, conform grilei, este de 1986 lei.

Salariul de merit reprezintă 15% din salariul de încadrare : SM = 1986*15% = 298 lei.

Nu primește gradație de merit.

Nu primeste indemnizație de conducere.

Sporul de diriginție este de 10%*(1986+298) = 228 lei.

Salariul de bază = 1986+298+228

= 2512 lei.

Sporul de vechime = 25%*2512

= 628 lei.

Salariul brut = 1986+298+228+628 = 3140 lei

CAS = 10,5%

Somaj= 0,5% se opresc din salariu brut

Sănătate = 5,5%

3140*10,5%= 330

3140*0,5%= 16 = 519 lei

3140*5,5%=173

Venit salar net = 3140-519=2621 lei ( venitul impozabil).

Impozitul pe salar = 16%*2621 = 419 lei

Total plata salar = 2621-419=2202 lei ( venitul disponibil).

TITLUL II Cheltuieli materiale și de servicii

20.01 Bunuri și servicii

20.01.01 Furnituri de birou

20.01.02 Materiale pentru curățenie

20.01.03 Încalzit, iluminat și forța motrică

20.01.04 Apă , canal și salubritate

20.01.05 Carburanți și lubrifianți

20.01.08 Poștă , telecomunicații, radio, internet

20.01.09 Materiale cu caracter funcțional

20.01.30 Alte bunuri pentru întreținere

20.05.01 Alte obiecte de inventar

20.02 Reparații curente

20.03 Hrană

20.03.01 Hrană pentru oameni

20.04 Medicamente și materiale sanitare

20.05 Bunuri de natura obiectelor de inventar

20.06 Deplasări, detașări, transferuri

20.11 Carți, publicații și materiale documentare

TITLUL II Cheltuieli materiale și servicii este cea de-a doua parte a cheltuielilor curente și se fundamentează pe baza calculelor proprii și a actelor normative specifice domeniului de activitate. Fiecare unitate de învățământ preuniversitar de stat calculează și propune necesarul de fonduri, pornind de la caracteristicile specifice ale bazei materiale, tinând seama de cuantumul acestora din anul precedent, precum și de numărul de elevi scolarizați, respectiv gradul de ocupare a spațiului de învățământ, consumurile specifice de energie și apă, etc ( consumul efectiv de materiale și servicii). Fundamentarea cheltuielilor la Colegiul Tehnic ”Petru Poni ” se face în cadrul titlului II , denumit „Cheltuieli materiale și servicii”.

Pentru cheltuielile cu furniturile de birou ( rechizite de birou – creioane , hartie, dosare, plicuri, hartie si cerneală pentru xerox- și imprimate tipizate), necesare pentru buna funcționare a serviciilor de contabilitate și secretariat, baza de calcul o constituie execuția anului precedent.

Materialele pentru curațenie sunt necesare pentru întreținerea igienei în sălile de clasă , a laboratoarelor, a cantinei, căminului, spalatoriei și atelierelor.

Formula de calcul pentru acest tip de materiale este: cantitatea din fiecare material necesar * preț pe unitate. Indicatorii de fundamentare a cheltuielilor cu materialele sunt :

Suprafața scolii ;

Numarul de săli de clasă ;

Materiale de curațenie necesare (săpun, detergent, etc);

Cantitatea necesară din fiecare material de curătenie (kg, l, buc.);

Prețul fiecarui tip de material de curățenie necesar.

În această categorie de cheltuieli, se includ cheltuielile pentru materiale comune de curățenie specifice întreținerii ușilor, ferestrelor, mobilierului, grupurilor sanitare, pardoselii, materiale pentru dezinsecție, deratizare, folosite de unitate pentru menținerea curățeniei, materiale igienico – sanitare pentru personal. Pe perioada vacanțelor, când la nivelul școlii au loc activități de curățenie generală, necesarul de materiale este mai mare, aspect ce trebuie avut în vedere în momentul fundamentării.

Fundamentarea se face în funcție de execuția anului precedent, ținându-se cont de nivelul indicatorilor înmulțit cu tarifele în vigoare, corectate cu rata inflației.

Încalzitul și iluminatul sunt necesare utilajelor din ateliere, căminului, spălatoriei, pentru funcționarea mașinilor de spalat și uscat, la cantină, etc. Acest indicator reprezintă cheltuiala facută de unitate pentru asigurarea încălzirii și se calculează în funcție de modalitatea de încălzire. Colegiul are centrală proprie care funcționează pe bază de gaz metan. Cheltuielile pentru încălzire se fundamentează ținandu-se seama de contractele cu furnizorii și execuția bugetară a anului precedent. Formula de fundamentare: Cheltuieli pentru încalzit = Nr.mc.gaz*Tarif/mc.

Indicatorii utilizați în fundamentarea cheltuielilor pentru iluminat sunt:

iluminatul din salile de clasă;

iluminatul pe culoare, grupuri sanitare;

consumuri specifice din laboratoare;

iluminat și consum energetic în spațiile administrative.

În ceea ce privește cheltuielile privind costul curentului electric pentru iluminat se iau în calcul urmatorii indicatori:

numarul corpurilor de iluminat și aparatura de specialitate;

numarul orelor de iluminat și de funcționare a aparaturii;

consumul de energie electrică pe corp de iluminat și aparatură pe lună;

tariful pentru 1 KW/lună.

Astfel, formula de calcul utilizată în fundamentarea cheltuielilor privind costul curentului electric este urmatoarea: Cheltuieli pentru iluminat = Nr. ore de iluminat și funcționare aparatură/lună * Nr. corpuri de iluminat * Kw/ora/corp * Tarif/Kw* Nr. luni.

Apa, canal și salubritate. Aceasta cheltuială cuprinde contravaloarea consumului de apă și a taxelor pentru canal și salubritate. Pentru fundamentarea acestor cheltuieli se iau în calcul următorii indicatori :

consum de apă potabilă (mc/an);

consum apă caldă (mc/an);

gunoi (mc/an);

tariful pentru un mc apă rece și un mc apă caldă ;

tariful anual pentru servicii de salubritate și canalizare.

Formula de fundamentare: Cheltuieli cu apă, canal, salubritate = Consum apă potabilă/an*Tarif/mc + Tarif canalizare/an+Tarif servicii salubritate/an.

Carburanți și lubrefianți. Cheltuielile sunt necesare pentru alimentarea autovehiculului din unitate, necesar pentru diverse transporturi în folosul colegiului, pentru aprovizionarea cantinei acestuia.

Formula de calcul : Carburanti și lubrifianți = nr. litri * preț litru.

Piese de schimb. Cheltuiala este necesară în vederea înlocuirii sau cumpărării unor piese de schimb pentru autovehiculul existent.

Formula de calcul: Piese de schimb = nr. piese necesare * preț unitar.

Poșta, telecomunicații, radio, internet. Conform legii învățământului liceal este necesar, ca parinți elevilor să fie anunțați cu privire la activitatea de învățământ de care acesția au parte. Telefonul este folosit de către liceu pentru procurări de materiale în vederea emiterii de facturi proforme, la dispoziția comisiei de bacalaureat, de titularizare. Liceul este conectat la internet pentru a putea primi toate informațiile la timp asupra metodologiei financiare și de învățământ.

În această categorie de cheltuieli se includ: plata serviciilor de poștă, abonamentelor de telefon, radio, internet.

În fundamentarea acestor cheltuieli, se folosesc următorii indicatori:

cheltuielile medii cu convorbirile telefonice pentru anul trecut;

numărul de posturi telefonice;

tariful pentru abonamentul serviciilor telefonice;

numărul de aparate radio;

tariful pentru abonamentul radio;

cheltuielile pentru corespondența poștală internă și externă.

Formula de determinare este: Poștă, telefon, radio = Abonament * Nr. luni * Nr. impulsuri *Tarif.

Materiale cu caracter funcțional. Unitatea de învățământ are cheltuieli cu privire la materialele de acest gen , cum ar fi: cuie, broaste, uși, yale, robineți, tevi PVC, materiale electrice pentru internat, cantină, școală.

Reparații curente. Se execută periodic sau după necesitate. Constau în înlocuiri parțiale de elemente uzate, refaceri lucrări. Se ia în considerare costul materialelor procurate pentru lucrări de întreținere și reparații curente executate în regie proprie la clădiri, instalații, utilaje, mobilier, precum și costul lucrărilor de reparații executate de terți la clădiri, instalații, utilaje, mobilier, inclusiv costul devizelor

Medicamente și materiale sanitare. Coform normelor Direcției sanitare, fiecare corp de clădire, fiecare atelier sau laborator , trebuie să fie prevazut cu dulăpior cu medicamente.

Deplasări, detașări, transferări. Aceste cheltuieli se datorează deplasării personalului unității școlare în alte localități, în vederea îndeplinirii unor sarcini de serviciu (participarea la conferințe, simpozioane, ore deschise, schimburi de experiență, planuri de investiții etc.). În aceste condiții, se acoperă cheltuielile reprezentând:

– diurna, în condițiile legale stabilite;

– decontarea transportului între localități;

– decontarea cazării;

– decontarea altor cheltuieli efectuate pentru îndeplinirea misiunii de serviciu.

În fundamentarea acestor cheltuieli se pleacă de la nivelul acestora din anul de bază, ținându-se cont de evenimente anticipate a avea loc în anul de plan, de indicele de inflație, de perspectivele unor majorări de prețuri și de tarife (scumpirea combustibililor, majorări de taxe, creșterea tarifelor la transporturile de călători).

Dotările cu obiecte de inventar și cu echipament se stabilesc, în funcție de starea de existență a acestora și de necesitățile urgente de completare a dotării necesare desfășurării activității în condiții normale. Fundamentarea se face ținând cont de necesarul de obiecte de inventar și echipament, de cantitatea și de prețul unitar al acestora din anul de plan.

Cărți și publicații. În acest articol se încadrează plățile și cheltuielile făcute în scopul procurării de ziare, reviste și publicații, abonamentelor la Monitorul Oficial, colecțiile de acte normative utilizate în activitatea instituției, costul dischetelor, casetelor, filmelor, imprimate definitiv și arhivate la bibliotecă. Indicatorii folosiți pentru fundamentarea cheltuielilor cu cărți și publicații sunt cantitatea acestora și prețul estimativ, ținând cont de ofertele furnizorilor.

Formula de calcul : Cheltuieli cu carți și publicații = Cantitatea necesară de cărți și publicații/an * Preț estimativ.

TITLUL VI Transferuri

59.01 Burse

TITLUL VI Transferuri. Cheltuielilor cu bursele elevilor se calculează în funcție de numarul de elevi care au media corespunzatoare, și în funcție de fondul alocat de bugetul de stat pentru astfel de cheltuieli. Cuantumul minim al unei burse pe elev este cel stabilit prin hotărâre a Guvernului și se asigură din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, prin legea anuala a bugetului de stat. Se acordă burse de merit, de ajutor social, pentru elevii orfani de ambii părinți. Bursa de merit se acordă liceenilor care vor avea cel puțin media generală 9 și media 10 la purtare ( semestrială).

Bursele de ajutor social se acordă, la începutul anului școlar, și pot fi revizuite semestrial, în funcție de modificările intervenite, privind veniturile medii lunare ale familiei precum și a situației de învățământ a elevilor respectivi. Bursa nu se mai acordă la 10 absențe nemotivate și o corigență.

Fondurile pentru burse se bazează pe următorii indicatori:

număr bursieri;

cuantumul lunar al burselor;

numarul lunilor din an când aceștia beneficiază de burse.

Cuantumul burselor de merit, de performanță, al burselor de studii și de ajutor social se stabilește de către Consiliul de Administratie al ISJ Bacău

Cheltuieli de capital

TITLUL X ACTIVE NEFINANCIARE

71.01 Active fixe

71.01.01 Construcții

Cheltuielile de capital , a doua categorie inclusă în buget, se referă la necesarul de fonduri pentru investiții în continuare, investiții noi, consolidări, dotări cu mijloace fixe, și sunt determinate de vechimea și starea fizică a spațiilor de învățământ, de evoluția demografică a localității respective și de programele de dezvoltare instituțională și modernizare a unităților de învățământ.

Propunerile de noi investiții se fac de către unitățile de învățământ, prin consultarea conducerilor unităților administrativ-teritoriale, inspectoratului școlar și consiliului județean, sub forma unor note de fundamentare. Ele vor trebui incluse în proiectele de bugete de venituri și cheltuieli ale instituțiilor de învățământ, în vederea achiziționării de mijloace fixe, realizarea de construcții, efectuarea unor lucrări de modernizare a unor construcții, efectuarea unor lucrări de consolidare.

10. Colegiul Tehnic „Petru Poni”, Onești achiziționează în 20.10.2014, cu factura fiscală 142935, emisă de S.C. SURIA S.A. BUCUREȘTI, un strung pentru laboratorul școală în următoarele condiții:- preț de achiziție: 10.000 lei; – cheltuieli de transport înscrise în factură: 100 lei; – discount: 5%, TVA. Punerea în funcțiune a strungului necesită cheltuieli de montaj efectuate de către o firmă specializată (S.C. SANYO SRL), în valoare de 500 lei, TVA . De asemenea, se are în vedere demontarea strungului după 10 ani, la expirarea duratei normale de viață, fapt ce va determina cheltuieli de demontare aproximate la 300 lei, exclusiv TVA.

În această situație și ținând cont de faptul că instituțiile bugetare nu contabilizează TVA, aceasta fiind un element de cost, costul de achiziție al strungului va include:

10.1. Se înregistrează factura de achiziție

10.2. Se înregistrează factura de montaj

10.3. Se înregistrează costurile estimate cu demontarea

10.4. Se pune în funcțiune strungul, încheindu-se procesul verbal de recepție nr. 2/30.10.2014, cu o valoare totală a mijlocului fix de 12.370 lei.

10.5. Costurile estimate cu dezafectarea vor alimenta cheltuielile perioadei pe măsura amortizării strungului. Durata de viață utilă fiind de 10 ani, amortizarea anuală va fi de 1.237 lei (12.370/10 ani).

10.6. La scoaterea din funcțiune a strungului presupunem că se vor efectua cheltuieli cu dezafectarea în valoare de 400 lei.

10.7. Provizionul constituit la achiziție, rămas fără obiect (după 10 ani) se anulează.

11. Începând cu luna ianuarie 2014 se va înregistra în contabilitate amortizarea sălii de sport recepționată în 18 decembrie 2013, în valoare lunară de 1.472,22 lei (530.000 lei/360 luni).

12. Colegiul Tehnic „Petru Poni” Onești efectuează cheltuieli privind dotarea microbuzului de transportat elevi din dotare cu instalație de aer condiționat și înlocuirea sistemului de frânare.

S.C. CYBERNET AUTOCENTER SRL BACĂU, care a efectuat operațiunile, emite factura nr. 0214935/27.10.2013, în valoare de 45.423 lei, din care:

12.1. Instalația de aer condiționat, mărind confortul microbuzului, cheltuiala efectuată se recunoaște drept o modernizare și se contabilizează astfel:

12.2. Înlocuirea sistemului de frânare determină aducerea activului respectiv în stare normală de funcționare, drept pentru care cheltuiala este recunoscută ca fiind a perioadei.

13. Se înregistrează distribuirea halatelor achiziționate cu factura 04392716/20.10.2014 și se evidențiază 40% din valoare ca fiind suportată de salariați.

și concomitent

14. La întocmirea statului de plată pe luna octombrie se reține contravaloarea halatelor

15. Se scot din folosință halatele

16. În baza finanțării de 343.200 lei din sursele bugetului de stat, Colegiul Tehnic „Petru Poni”, în calitate de ordonator secundar, efectuează următoarele operațiuni economico-financiare:

16.1. În data de 31 octombrie 2014, înregistrează drepturile salariale totale în sumă de 91.520 lei

16.2. Pe baza statului de salarii se înregistrează reținerile din salarii, reprezentând contribuțiile angajaților la fondul asigurărilor sociale, ale fondului de șomaj, de sănătate și impozitul pe venitul din salarii și din alte drepturi.

16.3. La 31 octombrie 2014, se înregistrează contribuțiile Colegiul Tehnic „Petru Poni”, privind asigurările sociale, asigurările sociale de sănătate și asigurările de șomaj, respectiv:

17. În baza contractului nr. 16/08 ianuarie 2014, încheiat cu S.C. DIVERTA S.R.L., cu factura fiscală nr. 10093/03 octombrie 2014, se achiziționează furnituri de birou în valoare de 3.432 lei.

18. La sfârșitul lunii octombrie 2014, în baza bonului de consum nr. 15/15 octombrie 2014, se trec pe consum furnituri de birou, în valoare de 3.025 lei.

19. La sfârșitul perioadei conturile de finanțări de la bugetul statului și bugetul local se închid, în vederea stabilirii rezultatului patrimonial.

32. Se închid conturile de cheltuieli efectuate din finanțări.

3.4. Politici contabile ale finanțării din sursele publice

cuprinse în bugetul de stat

Instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate din sursele bugetului de stat sunt instituții de subordonare centrală și au relații de subordonare între ele. Aceste relații se regăsesc în contabilitate, mai ales în etapa deschiderii de finanțare, în care au loc repartizări de credite bugetare conform rolului ordonatorilor de credite delimitat în Legea finanțelor publice.

Pentru deschiderea de finanțare bugetară se folosesc conturile în afara bilanțului din grupa 80. Sunt conturi care funcționează în partidă simplă și care evidențiază, pe ordonatori și tipuri de credite bugetare, finanțarea deschisă pe seama surselor bugetului de stat, potrivit cererii de deschidere, respectiv dispozițiilor bugetare.

La ordonatorii principali de credite, corespunzător rolului lor în activitatea bugetară, funcționează conturile:

8060 Credite bugetare aprobate;

8061 Credite deschise de repartizat;

8062 Credite deschise pentru cheltuieli proprii;

La ordonatorii secundari de credite funcționează conturile 8061 și 8062, iar la cei terțiari, care au doar rolul de a utiliza finanțarea repartizată, este funcțional doar contul 8062.

Contul 8060 Credite bugetare aprobate reflectă valoarea creditelor aprobate și înregistrează, la începutul perioadei, creditele bugetare alocate conform bugetului, iar pe parcursul perioadei, eventualele suplimentări ale creditelor aprobate inițial. În creditul contului 8060 se înregistrează diminuări sau anulări de credite efectuate pe parcursul perioadei, iar soldul reprezintă valoarea creditelor aprobate până la sfârșitul perioadei.

Contul 8061 Credite deschise de repartizat funcționează la ordonatorii principali și secundari care au dreptul de a repartiza credite bugetare. În debitul contului se înregistrează:

– la ordonatorul principal, creditele deschise spre a fi repartizate ordonatorilor din subordine și creditele retrase de la aceștia pe parcursul exercițiului bugetar;

– la ordonatorii secundari, creditele primite de la ordonatorii principali spre a fi repartizate ordonatorilor terțiari din subordine.

In creditul contului 8061 se înregistrează:

– la ordonatorii principali, creditele bugetare repartizate ordonatorilor din subordine și, respectiv, creditele bugetare de repartizat neutilizate și returnate bugetului statului;

-la ordonatorii de credite secundari, creditele repartizate ordonatorilor terțiari de credite și, respectiv, creditele de repartizat retrase de către ordonatorul principal, în condițiile legii.

Soldul contului este debitor și reflectă valoarea creditelor bugetare de repartizat și nerepartizate.

Contul 8062 Credite deschise pentru cheltuieli proprii funcționează la toți ordonatorii de credite, în vederea recunoașterii creditelor bugetare alocate pentru efectuarea cheltuielilor proprii fiecărei instituții. Contul se debitează cu creditele bugetare alocate pentru nevoi proprii și se creditează cu cele retrase de ordonatorii superiori, în caz de neutilizare, diminuare sau anulare.

Soldul contului este debitor și reprezintă valoarea creditelor bugetare pentru cheltuieli proprii de care beneficiază instituția într-o anumită perioadă.

Soldurile conturilor prezentate nu fac obiectul preluării în perioada următoare deoarece ele reflectă situația creditelor bugetare pentru anul curent. Conform legii, reportări de credite se fac doar în anumite condiții și doar pentru anumite categorii de tranzacții și finanțări.

Pentru reflectarea finanțării propriu-zise, contabilitatea publică evidențiază distinct cele două modalități concrete de utilizare a banului public, plățile nete de casă și cheltuielile efective. Cum această etapă a finanțării bugetare antrenează modificări ale averii entității publice, conturile utilizate sunt cele de bilanț, și anume:

– 7701 Finanțarea de la bugetul de stat pentru recunoașterea plăților nete efectuate din sursele bugetului de stat;

– conturile din Clasa 6 Cheltuieli pentru înregistrarea cheltuielilor efectuate pe seama surselor bugetului statului;

– 121.01 Rezultatul patrimonial – instituții publice finanțate integral din buget pentru determinarea excedentului sau deficitului înregistrat în execuția bugetului instituțiilor finanțate integral din buget.

Contul 7701 Finanțarea de la bugetul de stat este folosit de către toți ordonatorii de subordonare centrală pentru a ține evidența plăților nete de casă efectuate din creditele bugetare deschise sau repartizate pentru realizarea sarcinilor prevăzute în buget. Funcția contabilă este cea a conturilor de capitaluri. Datorită specificului funcționării entităților publice acest cont are o funcție adaptată, în sensul că plățile efectuate din finanțarea deschisă recunoscută în conturi speciale diminuează sursele disponibile. Pe de altă parte, fiind un cont care ține evidența plăților efectuate pe seama creditelor bugetare deschise, se creditează cu sporirea surselor utilizate (plăți), și se debitează cu reîntregirea finanțării. Așadar, în creditul contului se înregistrează, în cursul exercițiului bugetar, plățile efectuate din aceste surse ale bugetului, și se debitează cu sumele recuperate din finanțarea anului curent, reconstituiri de plăți eronat efectuate, sume din imputații etc. La sfârșitul exercițiului, contul se debitează, pentru închidere, cu totalitatea plăților nete efectuate. Operațiunea are loc prin creditul contului 121.01 Rezultatul patrimonial – instituții publice finanțate integral din buget. Soldul creditor, înaintea operațiunii de închidere, reprezintă totalul plăților efectuate în cursul anului din sursele bugetului de stat.

Contabilitatea cheltuielilor efective finanțate din bugetul de stat se realizează cu ajutorul conturilor Clasei 6, cu precădere al celor din grupele 60 Cheltuieli pivind stocurile, 61 Cheltuieli cu lucrările și serviciile executate de terți, 62 Cheltuieli cu alte servicii executate de terți, 63 Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate, 64 Cheltuieli cu personalul, 65 Alte cheltuieli operaționale și 66 Cheltuieli financiare. Toate acestea sunt conturi cu funcție contabilă de capitaluri, deoarece cheltuielile, ca elemente deductive din venituri, diminuează capitalul prin componenta de rezultat patrimonial. Se debitează cu totalitatea cheltuielilor efectuate evidențiate după natură în conturile grupelor prezentate mai sus și se creditează la sfârșitul perioadei, pentru închidere, prin debitul contului 121.01 Rezultatul patrimonial – instituții publice finanțate integral din buget

La sfârșitul perioadei, se stabilește rezultatul patrimonial prin compararea cheltuielilor cu plățile nete de casă. Contabil, acest lucru este posibil cu ocazia închiderii conturilor de cheltuieli și respectiv de surse (venituri și finanțări), prin contul 121.01. Rezultatul patrimonial – instituții publice finanțate integral din buget Acest rezultat include drepturi constatate și obligații neachitate în cursul exercițiului bugetar și poate fi excedent sau deficit patrimonial. Excedentul patrimonial apare atunci când plățile nete sunt mai mari decât cheltuielile efective, caz în care banul public este imobilizat în bunuri achiziționate și neutilizate. Deficitul patrimonial apare în situația inversă, când plățile nete sunt mai mici decât cheltuielile efective, ceea ce înseamnă că s-au consumat resurse existente din exercițiile trecute ori s-au creat obligații care nu au fost onorate.

Contul 121.01 Rezultatul patrimonial – instituții publice finanțate integral din buget este bifuncțional. Înregistrează, în debit, cheltuielile efective angajate de instituție după natura sau destinația lor, iar, în credit, veniturile constatate, după natura și sursa lor (aici, bugetul de stat).

Soldul debitor reprezintă deficit patrimonial, iar soldul creditor este excedent patrimonial.

Recapitulând, principalele operațiuni legate de finanțarea instituțiilor publice au în vedere trei mari categorii de evenimente, și anume:

– deschiderea creditelor bugetare;

– finanțarea propriu-zisă;

– închiderea conturilor și stabilirea rezultatului patrimonial

3.5. Componența situațiilor financiare

Situațiile financiare trimestriale și anuale cuprind:

bilanțul;

contul de rezultat patrimonial;

situația fluxurilor de trezorerie;

situația modificărilor în structura activelor/ capitalurilor;

anexe la situațiile financiare, care includ: politici contabile și note explicative,

contul de execuție bugetară.

Întocmirea situațiilor financiare anuale trebuie să fie precedate, obligatoriu, de inventarierea generală a elementelor de activ și pasiv și a celorlalte bunuri aflate în gestiune și administrație, potrivit normelor emise în acest scop de Ministerul Finanțelor Publice.

3.5.1. Bilanțul

Este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ, datorii și capital propriu al instituției publice la sfârșitul perioadei de raportare, precum și în alte situații prevăzute de lege.

Pentru fiecare element de bilanț trebuie prezentată valoarea aferentă elementului respectiv pentru exercițiul financiar precedent. Dacă valorile prezentate anterior nu sunt comparabile, absența comparabilității trebuie prezentată în notele explicative.

Un element de bilanț pentru care nu există valoare, nu trebuie prezentat, cu excepția cazului în care există un element corespondent pentru exercițiul financiar precedent.

În bilnț, elementele de natura activelor sunt prezentate în funcție de gradul crescător al
lichidității, iar elementele de natura datoriilor sunt prezentate în funcție de gradul crescător al
exigibilității.

Un activ reprezintă o resursă controlată de către instituția publică ca rezultat a unor evenimente trecute, de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru instituție și al cărui cost poate fi evaluat în mod credibil.

O datorie reprezintă o obligație actuală a instituției publice ce decurge din evenimentele trecute și prin decontarea căreia se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse care încorporează beneficii economice.

Activele și datoriile curente se prezintă în bilanț distinct de activele și datoriile necurente.

Capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al statului sau unităților administrativ-teritoriale, în calitate de proprietar al activelor unei instituții publice după deducerea tuturor datoriilor. Capitalurile proprii se mai numesc și active nete sau patrimoniu net și se determină ca diferență între active și datorii.

În funcție de necesitățile de informare, Ministerul Finanțelor Publice poate solicita prezentarea în bilanț și a altor informații suplimentare.

Bilanțul contabil se întocmește pe baza unei ultime balanțe de verificare, a conturilor sintetice întocmite la finele fiecărui trimestru sau anual, pusă de acord cu soldurile conturilor analitice, după înregistrarea cronologică și sistematică a operațiunilor consemnate în documente justificative, aprobate de conducătorul instituției și vizate în prealabil de persoanele care, potrivit legii, exercită controlul financiar-propriu.

3.5.2. Situația fluxurilor de trezorerie

Situația fluxurilor de trezorerie prezintă existența și mișcările de numerar divizate în :

Fluxuri de trezorerie din activitatea operațională, care prezintă mișcările de numerar rezultate din activitatea curentă: încasări și plăți;

Fluxuri de trezorerie din activitatea de investiții, care reprezintă mișcările de numerar rezultate din achizițiile ori vânzările de active fixe: încasări și plăți;

Fluxuri de trezorerie din activitatea de finanțare, care prezintă mișcările de numerar rezultate din împrumuturi primite și rambursate, ori alte surse financiare: încasări și plăți.

Formularul se completează de către fiecare instituție, cu informațiile privind încasări și plăți efectuate, preluate din rulajele fiecărui cont de la trezorerie sau bănci.

3.5.3. Situația modificărilor în structura activelor/capitalurilor

Situația modificărilor în structura activelor capitalurilor trebuie să ofere informații referitoare la structura capitalurilor proprii, influențele rezultate din schimbarea politicilor contabile, inflențele rezultate în urma reevaluării activelor, calculului și înregistrării amortizării sau din corectarea erorilor contabile.

Situația prezintă, în detaliu, creșterile și diminuările din timpul anului al fiecărui element al conturilor de capital.

3.5.4. Anexe la situațiile financiare

Anexele sunt parte integrantă a situațiilor financiare. Ele conțin: politici contabile și note explicative.

Notele explicative furnizează informații suplimentare care nu sunt încorporate în situațiile financiare.

3.5.5. Note explicative

Notele explicative la situațiile financiare conțin informații referitoare la metodele de evaluare a activelor, precum și orice informații suplimentare care sunt relevante pentru necesitățile utilizatorilor în ceea ce privește poziția financiară /rezultatele obținute.

Notele explicative se prezintă sistematic. Pentru fiecare element semnificativ din bilanț trebuie să existe informații în notele explicative.

3.5.6. Contul de execuție bugetară

Contul de execuție bugetară se întocmește pe baza datelor preluate din rulajele debitoare și creditoare ale conturilor de disponibil care trebuie să corespundă cu cele din conturile deschise în trezorerie sau la bănci, după caz.

CONCLUZII

Cultura este sistemul de idei vii pe care le posedă fiecare epocă, iar școala trebuie să realizeze o sinergie în exercitarea funcțiilor sale fundamentale de transmiterea culturii, prin asigurarea fundamentului cunoștințelor generale și pregătirea pentru formarea profesioniștilor și a viitorilor oameni de știință.

Funcția de învățare nu trebuie privită restrictiv la transferul de cunoștințe. Ea include deopotrivă componenta de formare, de modelare a personalității fiecărui elev. Pentru realizarea ei, în condiții de eficiență, școlile, în general, trebuie să dispună de profesori dedicați meseriei lor, de oameni de știință cu mult talent pedagogic. La acestea se impune a se adăuga dotările tehnologice ale instituției privind rețeaua de computere racordate la Internet și nu numai. Școala, fiind o instituție specializată în transmiterea de cunoștințe și de modelare a tinerei generații, poate contribui, într-o măsură mult mai mare decât alte instituții, la progresul social.

După anul 1990, reforma învățământului a fost una dintre prioritățile declarate ale societății românești. Învățământul a fost unul dintre domeniile în cadrul căruia s-au întreprins un număr mare de schimbări de natură legislativă, instituțională și de conținut.

Dezvoltarea învățământului a cunoscut numeroase și profunde transformări dominate de ideea înnoirii.

În prim-plan s-au impus două întrebări fundamentale: „Ce se învață?” și „Cum se învață?” Un lucru deloc întâmplător, pentru că ceea ce învață elevii și modul în care ei învață constituie însuși inima învățământului. Este foarte important ca atenția să fie focalizată pe aceste componente, una de esență, alta de formă, ambele decisive însă în construcția cunoștințelor decisive.

Dacă programa/curriculum arată, cu precădere, ce tipuri de cunoștințe merită să fie asimilate cu prioritate de-a lungul anilor de școală, metodologia didactică indică modul cum își construiesc elevii respectivele cunoștințe, modalitățile concrete de care ei se folosesc în acest scop. Aceste aspecte sunt tot mai importante în prezent, când elevii trebuie să învețe a învăța, într-un mod nou, și când, în mod corespunzător, cei de la catedră trebuie să învețe a preda într-un mod nou.

În aceste condiții, se impune însușirea unor noi modalități de lucru care să contribuie substanțial la sporirea calității eforturilor de predare și a celor de învățare.

Obiectivele majore ale învățământului, la instituția studiată, respectă obiectivele la nivel național, și anume acelea de a adopta metodele care favorizează întâlnirea elevului cu materia de studiat, apropierea lui de cunoștințele de asimilat, care să stimuleze activismul și constructivismului intelectual.

La Colegiul Tehnic „Petru Poni”, Onești, activitatea instructiv – educativă se traduce într-un fapt de modelare fină și necontenită, de transformare cumulativă a diferitelor laturi ale personalității celui care învață. Acesta este un climat propice unei adevărate umanizări, adică a cultivării în copilul care tinde să devină om, a ceea ce este omenesc, specific speciei umane, ajutându-l să reproducă în mintea și aptitudinile sale individuale, o parte din cunoștințele și inteligența, din imaginația și inventivitatea, din sensibilitatea și atitudinile înmagazinate de genul uman în valorile culturii, ce servesc drept suport activității de educație, cu tendința de a se transforma în autoeducație.

Cum procesul de învățământ este orientat, cu prioritate, spre obiective de cunoaștere și de acțiune, sarcina educatorilor și totodată strategia acestora vizează contribuția permanentă la influențarea capacității de a acționa, în sensul însușirii unor deprinderi de acțiune, care să plaseze elevul într-o situație de învățare, mai mult sau mai puțin dirijată.

Educatorii, prin metodele folosite, influențează formarea unor atitudini, trezesc anumite trăiri emoționale, cultivă anumite sentimente și interese, dezvoltând anumite convingeri etc.

Spre deosebire de didactica tradițională, care obișnuia să definească obiectivele prin verbe „a ști”, „a cunoaște”, „a înțelege”, „a sesiza”, „a aprecia”, „a crede” etc, ceea ce reprezintă enunțuri generale, vagi și susceptibile de interpretări subiective, desemnând operațiuni greu de măsurat, în prezent, se conturează tot mai mult operaționalizarea obiectivelor, determinarea lor, în modul cel mai explicit posibil, cu multă claritate și precizie. Se impune o descriere a obiectivelor în termenii unor acțiuni vizibile și măsurabile.