Contabilitatea Obligatiilor Fiscale

CUPRINS

INTRODUCERE

CAP. I. SISTEMUL ȘI APARATUL FISCAL ÎN ROMÂNIA

1.1. Conținutul și structura sistemului fisca

1.1.1. Impozitele și taxele

1.1.2. Elemente impozitului

1.1.3. Principiile sistemului fiscal în România

1.1.4. Clasificarea impozitelor și taxelor

1.2. Aparatul fiscal și principalele atribuții ale aparatului fiscal

1.3. Declararea și controlul plății obligațiilor fiscale

1.3.1. Declarații privind obligațiile fiscale ale agenților economici

1.3.2. Stabilirea impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate bugetului general

consolidate

CAP. II. IMPOZITAREA REZULTATULUI EXERCIȚIULUI

2.1. Contabilitatea și fiscalitatea impozitului pe profit

2.2. Determinarea impozitului pe profit

2.3. Termene de plată și obligații la contribuabili

CAP. III. CONTABILITATEA ȘI FISCALITATEA TAXEI PE VALOAREA

ADAUGATĂ

3.1. Definire, sfera de aplicare, caracteristici

3.2. Faptul generator și exigibilitatea TVA

3.3. Baza de impozitare, cotele de impunere și calculul TVA

3.4. Regimul deducerilor și obligațiilor de plată

3.5. Regularizarea și rambursarea TVA

CAP. IV. OBLIGAȚIILE FISCALE AFERENTE VENITURILOR PERSOANELOR

FIZICE ȘI JURIDICE ȘI CONTABILIZAREA ACESTORA

4.1. Reguli comune pentru categoria de venituri supuse impozitării

4.1.1. Venitul net și venitul brut

4.1.2. Deducerile personale

4.1.3. Sfera de cuprindere a impozitului pe venit

4.1.4. Venituri care se supun impozitării

4.1.5. Venituri neimpozabile

4.l.6. Perioada de impozitare și cotele de impunere

4.2. Veniturile din salarii și impozitul pe salarii

4.2.1. Veniturile din salarii

4.2.2. Impozitul pe salarii

4.3. Dividendele și impozitul pe dividend

4.3.1. Considerații privind dividendele

4.3.2. Impozitul pe dividende

CAP. V. SFERA DE CUPRINDERE A OBLIGAȚIILOR FISCALE PRIVIND

ACCIZELE ȘI CONTABILIZAREA ACESTORA

5.1. Dispoziții generale despre obligațiile fiscale privind accizele

5.2. Obligațiile plătitorilor de accize și modul de calcul și contabilizare al acestora

CAP. VI. CONTABILITATEA ȘI FISCALITATEA IMPOZITELOR ȘI TAXELOR

LOCALE

6.1. Impozitul și taxa pe teren

6.2. Impozitul pe clădiri

6.3. Impozitul pe mijloacele de transport

6.4. Taxe pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor

6.5. Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate

6.6. Impozitul pe spectacole

6.7. Taxa hotelieră

6.8. Alte taxe locale8

CAP. VII. CONTABILITATEA OBLIGAȚIILOR FISCALE AL SC.CLAU CONST

S.R.L.

7.1. Prezentarea generală al societății

7.1.1. Aspecte constitutive

7.1.2. Obiectul de activitate și structura societății

7.1.3. Managementul firmei

7.1.4. Compartimentul financiar – contabil atribuții, modul organizării

contabilității

7.2. Obligațiile fiscale la SC. CLAU CONST SRL

7.2.1. Calculul și contabilitatea impozitului pe profit

7.2.2. Determinarea și contabilizarea taxei pe valoarea adaugată

7.2.3. Determinarea și contabilizarea impozitului pe salarii și pe veniturile

asociaților

7.2.4. Înregistrarea în contabilitate a impozitelor și taxelor locale

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

În actualul context economic intern și internațional, și mai nou marcat de profunda criză la nivelul economiei mondiale, România a trebuit să-și adapteze structurile economico-sociale, financiare și fiscale în concordanță cu mecanismele și legile de funcționare ale economiei de piață.

Gestionarea patrimoniului fiecărei întreprinderi a devenit o problemă deosebit de complexă care a necesitat armonizarea legislației financiar-contabile și fiscale românești cu cea existentă pe plan internațional, proces aflat într-o continua dezvoltare și adaptare.

Într-o economie de piață, impozitele și taxele, subvențiile și alocațiile bugetare de fonduri, imprumuturile de stat și cheltuielile guvernamentale constituie componente tot mai importante ale vieții economice și sociale. Prin intermediul se acumulează și repartizează resursele financiare la dispoziția statului. În același timp, ele pot fi utilizate ca instrumente de gestiune macroeconomică și de asigurare a echilibrului general economic și financiar. Odată cu dezvoltarea proprietății private, în România, s-a conturat ideea că piața, prin foțele sale, poate fi un ghid mai bun a unei politici de impozite eficiente decât intervenția guvernamentala. În echivalență cu această idee au fost luate o serie de măsuri pentru a genera deplasarea dinspre intervenționism prin impozite, către neutralitatea impozitelor, care permite reducarea distorsiunilor generate de impozite.

Orice unitate patrimonială este un sistem deschis care interacționează în permanență cu mediul extern. Unele componente ale mediului extern au efecte directe asupra activității unității, iar altele acționează indirect în intermediul celorlalte componente. Elementele cu acțune directă și care formază mediul unității sunt,furnizorii,clienții concurența. Elemetele cu acțiune indirectă formează mediul general al unității patrimoniale în cadrul căruia pe lângă componentele socială, financiară, politică etc. latura fiscală își lasă o amprentă marcantă asupra înterprinderii și nu poate să nu facă obiectul unei atenții deosebite. Date fiind premisele de mai sus, lucrarea își propune ca principal scop să identifice și să problematizeze raporturile dintre contabilitatea și fiscalitatea înterprinderii. Contabilitatea reprezintă o sursă privilegiată de informații pentru organele fiscale, majoritatea obligațiilor fiscale fiind stabilite pe baza datelor din contabilitate.

Paralela dintre contabilitate și fiscalitate se justifică și de strânsa apropiere dintre acestea, care face ca uneori una dintre ele, cel mai adesea contabilitatea, să fie obligată la derogări de la reguli proprii astfel încât obiectivele celeilalte să fie satisfăcute cu prioritate. În același timp, în întreprindere, contabilul este adeseori perceput ca persoana în măsură să se ocupe de îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Unul dintre principalele obiective ale lucrării este punerea în evidență atât a elementelor comune cat și a divergențelor existente între contabilitate și fiscalitate. Pentru ca optimizarea fiscală nu se poate face decît în urma unei cunoașteri a normelor fiscale, un alt obiectiv al lucrării se referã la prezentarea diferitelor impozite și taxe pe baza principalelor prevederi legale în domeniu. De asemenea lucrarea își propune ca obiectiv și prezentarea tratamentelor contabile corespunzătoare impozitelor și taxelor.

CAP.I. SISTEMUL ȘI APARATUL FISCAL ÎN ROMÂNIA

1.1. Conținutul și structura sistemului fiscal

Totalitatea impozitelor și taxelor provenite de la persoanele fizice și juridice și a altor venituri formează sistemul fiscal.

Sistemul fiscal are la bază un ansamblu de concepte, principii, metode, procese cu privire la o mulțime de elemente între care se manifesta relații care apar ca urmare a proiectării, legiferării, așezării și perceperii impozitelor și taxelor și care sunt gestionate conform legislației fiscale, în scopul realizării obiectivelor sistemului.

1.1.1.Impozitele și taxele

Cea mai mare parte a resurselor publice sunt prelevări obligatorii și de aceea se impune definirea impozitului și precizarea conținutului său, atât din punct de vedere juridic și economic, cât și tehnic.

Definiția clasică a impozitului spune ca acesta reprezintă o forma de prelevare a unei părți din venitul sau averea persoanei fizice sau juridice la dispoziția statului, în vederea acoperirii cheltuielilor sale. Această prelevare se face în mod obligatoriu cu titlu nerambursabil și fără contraprestație din partea statului.

Rolul impozitelor se manifestă pe plan financiar, economic și social dar în mod diferit de la o etapă la alta a dezvoltării economiei. Pe plan economic rolul impozitelor se concretizează în încercările statului de a folosi impozitele ca un mijloc de intervenție în activitatea economică. Impozitele pot fi folosite pentru a încuraja (sub forma exonerării), sau descuraja, (pe cale asuprataxării) o anumita activitate economică. Pe plan social, rolul impozitelor se concretizeaza în faptul că, prin intermediul lor, statul procedează la redistribuirea unei părți importante din produsul intern brut între clase și pături sociale, între persoanele fizice și cele juridice.

În legătura cu impozitul sunt de remarcat următoarele lucruri:

a) impozitul nu este un scop în sine ci urmărește asigurarea satisfacerii sarcinii publice, adică participarea tuturor cetățeniior la cheltuielile publice;

b) prin impozite se realizează și o redistribuire a veniturilor cetățenilor între diferitele pături ale populatiei;

c) scopul initial al impozitului îl reprezintă procurarea de resurse pentru autoritatea publică, dar de regulă, lui i se asociază și unul aflat dincolo de sfera financiară, anume faptul că este folosit de stat pentru a-și asigura intervenția în viața social economică;

d) ca regulă generală, impozitul este o contribuție obligatorie, necondiționată — adică, contribuabilul nu poate pretinde prestarea unui serviciu de către autoritatea publică;

e) impozitul nu are o destinație specială.

Asociat impozitelor există și categoria de taxe. Și taxele sunt instituite prin lege și au un caracter obligatoriu, dar au obiective precizate colectându-se în anumite scopuri precise.

Taxele, ca formă a impozitelor indirecte reprezintă plățile pe care le fac diferite persoane fizice și juridice pentru serviciile efectuate în favoarea lor de anumite instituții publice. Ele întrunesc majoritatea trăsăturilor specifice impozitelor și anume: caracter obligatoriu, titlu nerambursabil,urmărirea în caz de neplata.

Dacă impozitele nu presupun o contraprestație din partea statului, în schimb taxele dau dreptul plătitorului să beneficieze de un anumit serviciu. Pe de altă parte taxele conțin și elemente de impozit, deoarece nivelul acestora este superior contravalorii serviciilor prestate de institutiile respective.

Prin fiscalitate se înțelege preluarea obligatorie pentru bugetul statului a unei părți din veniturile cetățenilor. În ultimii 50 de ani a intervenit noțiunea de parafiscalitate care se referă la realizarea altor venituri ale statului decât impozitele și taxele obișnuite. Este vorba aici de taxele administrative și care sunt percepute de autoritatea publică pentru un presupus serviciu. Aceste taxe se percep în folosul unui anumit serviciu al statului și tendința este de a stabili mărimea acestor taxe mult mai mare decât costul contraprestației.

Impozitul poate reprezenta o pârghie financiară deosebit de importantă prin interrnediul căreia statul poate interveni în economie. De altfel, reprezintă cea mai eficienta cale prin care statul poate încuraja anumite tipuri de activități sau de a determina restrângerea altora, prezentăm mai jos, succint, câteva din modalitățile tehnice de transformare a impozitului într-un instrument al politicii economice și sociale:

– adaptarea bazei de așezare (de calcul) a impozitelor;

– instituirea de monopoluri;

– instituirea unui sistem de scutiri și înlesniri;

– supradimensionarea impozitelor;

– sisteme de restituire fiscală.

1.1.2. Elementele impozitului

Atunci când se instituie un nou impozit trebuie să se precizeze o serie de elemente din care să rezulte în sarcina cui cade impozitul respectiv, cuantumul acestuia, modul de așezare și percepere, căile de umărire în caz de neplată, sancțiunile pentru încălcarea prevederilor legale. Precizarea expresă a acestor elemtelor se concretizează în încercările statului de a folosi impozitele ca un mijloc de intervenție în activitatea economică. Impozitele pot fi folosite pentru a încuraja (sub forma exonerării), sau descuraja, (pe cale asuprataxării) o anumita activitate economică. Pe plan social, rolul impozitelor se concretizeaza în faptul că, prin intermediul lor, statul procedează la redistribuirea unei părți importante din produsul intern brut între clase și pături sociale, între persoanele fizice și cele juridice.

În legătura cu impozitul sunt de remarcat următoarele lucruri:

a) impozitul nu este un scop în sine ci urmărește asigurarea satisfacerii sarcinii publice, adică participarea tuturor cetățeniior la cheltuielile publice;

b) prin impozite se realizează și o redistribuire a veniturilor cetățenilor între diferitele pături ale populatiei;

c) scopul initial al impozitului îl reprezintă procurarea de resurse pentru autoritatea publică, dar de regulă, lui i se asociază și unul aflat dincolo de sfera financiară, anume faptul că este folosit de stat pentru a-și asigura intervenția în viața social economică;

d) ca regulă generală, impozitul este o contribuție obligatorie, necondiționată — adică, contribuabilul nu poate pretinde prestarea unui serviciu de către autoritatea publică;

e) impozitul nu are o destinație specială.

Asociat impozitelor există și categoria de taxe. Și taxele sunt instituite prin lege și au un caracter obligatoriu, dar au obiective precizate colectându-se în anumite scopuri precise.

Taxele, ca formă a impozitelor indirecte reprezintă plățile pe care le fac diferite persoane fizice și juridice pentru serviciile efectuate în favoarea lor de anumite instituții publice. Ele întrunesc majoritatea trăsăturilor specifice impozitelor și anume: caracter obligatoriu, titlu nerambursabil,urmărirea în caz de neplata.

Dacă impozitele nu presupun o contraprestație din partea statului, în schimb taxele dau dreptul plătitorului să beneficieze de un anumit serviciu. Pe de altă parte taxele conțin și elemente de impozit, deoarece nivelul acestora este superior contravalorii serviciilor prestate de institutiile respective.

Prin fiscalitate se înțelege preluarea obligatorie pentru bugetul statului a unei părți din veniturile cetățenilor. În ultimii 50 de ani a intervenit noțiunea de parafiscalitate care se referă la realizarea altor venituri ale statului decât impozitele și taxele obișnuite. Este vorba aici de taxele administrative și care sunt percepute de autoritatea publică pentru un presupus serviciu. Aceste taxe se percep în folosul unui anumit serviciu al statului și tendința este de a stabili mărimea acestor taxe mult mai mare decât costul contraprestației.

Impozitul poate reprezenta o pârghie financiară deosebit de importantă prin interrnediul căreia statul poate interveni în economie. De altfel, reprezintă cea mai eficienta cale prin care statul poate încuraja anumite tipuri de activități sau de a determina restrângerea altora, prezentăm mai jos, succint, câteva din modalitățile tehnice de transformare a impozitului într-un instrument al politicii economice și sociale:

– adaptarea bazei de așezare (de calcul) a impozitelor;

– instituirea de monopoluri;

– instituirea unui sistem de scutiri și înlesniri;

– supradimensionarea impozitelor;

– sisteme de restituire fiscală.

1.1.2. Elementele impozitului

Atunci când se instituie un nou impozit trebuie să se precizeze o serie de elemente din care să rezulte în sarcina cui cade impozitul respectiv, cuantumul acestuia, modul de așezare și percepere, căile de umărire în caz de neplată, sancțiunile pentru încălcarea prevederilor legale. Precizarea expresă a acestor elemente este necesara atât pentru contribuabil, pentru a ști cât are de plată și când trebuie să plăteasca, cât și pentru organele fiscale, care trebuie să stabilească. să perceapă și să urmărească încasarea impozitelor.

Elementele impozitelor sunt:

a) subiectul impozitului (contribuabilul) este persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata impozitului. Trebuie să facem distincție între subiectul impozitului suportatorul acestuia, deoarece nu întotdeauna subiectul impozitului îl suportă. Astfel, subiectul impozitului în cazul taxei pe valoarea adaugată este agentul economic, în timp ce persoana care îl suportă este ultimul cumpărător (cumpărătorul final).

b) suportatorul impozitului este persoana fizică care suportă impozitul. Astfel, cum am prezentat anterior taxa pe valoarea adaugată este suportată de consumatorul final, chiar dacă aceasta este calculată și virată la bugetul statului de către agenții conomieci.

c) obiectul impozabil este materia supusă impozitării. În funcție de impozit putem avea ca obiect:

– venitul sau profitul: impozitul pe veniturile realizate de persoanele fizice. impozitul pe profit, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, etc;

– averea (activul): impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, impozitul pe donații,etc;

– producerea de bunuri, prestarea de servicii, efectuarea de lucrări, importul:

taxa pe valoarea adaugatä, accizele, taxele vamale, etc;

d) cota sau impozitul unitar reprezintă impozitul aferent unei unități de impunere. Poate îmbrăca următoarele forme: cote procentuale unice (impozitul pe profit), cote procentuale progresive pe tranșe sau simple, suma pe unitate de măsura a cantității sau forma mixtă;

e) asieta (modul de așezare a impozitului) reprezintă totalitatea măsurilor care se iau în vederea identificării obiectului impozabil, stabilirea mărimii materiei impozabile și determinarea impozitului de plată;

f) termenul de plată (scadența) reprezintă data până la care impozitul trebuie achitat statului, nerespectarea acestuia atrăgând unele plăți suplimentare de impozit.

1.1.3. Principiile sistemului fiscal în România

Sistemul fiscal este guvernat de un ansamblu de principii:

a) neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori și capitaluri, cu forma de proprietate, asigurând condiții egale investitorilor, capitalului român și străin, astfel se urmărește ca prin măsurile prevăzute de legislație să se asigure același regim fiscal pentru contribuabilii aflați în situații simulare.

b) certitudine a impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar temenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată umări și înțelege sarcina fiscală ce le revine, precum și să poată determina influiența deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale. Respectarea acestui principiu duce la o mai mica posibilitate de evaziune fiscală la adăpostul legii, ca urmare a faptului că prevederile legii nu pot fi interpretate în favoarea statului sau a contribuabililor în funcție de situația creată.

c) echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferită a veniturilor, în funcție de mărimea acestora, echitatea în impozitare nu trebuie însă urmarită doar ca impact al unui impozit asupra veniturilor.Astfel în cazul persoanelor fizice, un impact în impozitare îl au și contribuțiile la asigurările sociale sau impozitele indirecte, astfel trebuie asigurat un minim neimpozabil pentru acoperirea nevoilor de trai personale.

d) eficiența impunerii prin asigurarea stabilității pe termen lung a prevederilor codului fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice și juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de către acestea a unor decizii investiționale majore.Un element extrem de important este faptul că în Codul fiscal se prevede că orice modificare sau completare a reglementărilor fiscale existente la un moment dat intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptata prin lege. Astfel contribuabilul poate adopta decizii cunoscând prevederile fiscale existente pe întreaga perioadă a anului fiscal. Prin această prevedere se elimină acuzele aduse legislației fiscale, cum că este instabilă, deoarece de-a lungul timpului au existat situații în care anumite prevederi au fost valabile doar pentru perioade scurte de timp sau au fost modificate într-un ritm rapid, cu efecte negative asupra mediului de afaceri (aplicare măsuri de simplificare privind TVA – pentru construcții doar în anul 2007).

1.1.4. Clasificarea impozitelor și taxelor

Impozitele instituite în majoritatea statelor lumii sunt caracterizate prin eterogenitatea lor determinată de deosebirile care privesc atât trăsăturile de formă cât și de conținut.

Pentru clasificarea impozitelor se folosesc mai multe criterii deoarece unul și același impozit poate avea diferite implicații în viața social-economică, în funcție de poziția de pe care a fost apreciat. Asemenea criterii de clasificare sunt:

A) În funcție de impactul asupra suportatorului impozitele se împart în impozite directe și impozite indirecte. Aceasta este cea mai importantă grupare a impozitelor, atât din punct de vedere teoretic, cât și din punct de vedere practic.

Impozitele directe, se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice și/sau juridice, în funcție de veniturile și/sau averea acestora și pe baza cotelor de impozit prevăzute de lege. Ele se încasează direct de la contribuabili la anurnite termene dinainte stabilite. Caracteristic acestor impozite este faptul că în intenția legiuitorului subietul și suportatorul impozitului sunt una și aceeași persoană, cu toate că uneori acestea nu coincid. În funcție de criteriile care stau la baza așezării lor, impozitele directe se pot grupa în impozite reale și impozite personale.

Impozitele reale se caracterizează prin aceea că se stabilesc în legătură cu anumite obiecte materiale (de exemplu pământul, clădirile, fabricile, magazinele etc.) făcându-se abstracție de situația personală a subiectului impozabil. Ele mai sunt numite și impozite obiective sau pe produs, deoarece se așează asupra produsului sau venitului brut impozabil, fără a se ține cont de situația subiectului impozabil . Cele mai reprezentative impozite reale sunt:

– impozitul financiar

– impozitul pe clădiri, teren, mijloace de transport

– impozitul pe activități industriale, comerciale și profesii libere

– impozitul pe capitalul imobiliar

Impozitele personale țin cont, în primul rând de situația personală a subiectului impozabil, motiv pentru care se mai numesc și impozite subiective. Acestea se impart în:

– impozite pe venit – impozit pe veniturile persoanelor fizice

– impozit pe veniturile persoanelor juridice

– impozite pe avere – impozitul pe averea propriu zisä

– impozit pe circulația averii

– impozit pe sporul de avere

Impozitele indirecte nu se stabilesc direct și normativ asupra subiectului impozabil, ci se așează asupra vânzării bunurilor (de consum, de lux, etc) și serviciilor ( de transport, hoteliere, spectacole). Dacă impozitele directe vizează venitul și/sau averea, impozitele indirecte vizează cheltuirea acestora. La impozitele indirecte, chiar prin lege se atribuie calitatea de subiect (plătitor) al impozitului unei alte persoane fizice sau juridice decât suportatorul acestuia, ceea ce încalcă principiul echității. După formele de manifestare impozitele indirecte pot fi grupate astfel:

– taxe de consumație sau accize

– monopoluri fiscale

– taxe vamale

– taxe de înregistrare și de timbru.

B) După obiectul impozabil deosebim impozite pe venit, impozite pe avere impozite pe cheltuieli (pe consum).

C) După scopul introducerii impozitului găsim:

– impozite cu caracter fiscal – adică urmăresc să producă venituri pentru buget și se vizează randamentul lor;

– impozite cu carater de ordine – adică cu scopul de a asigura ordine într-un anumit sector ( spre exemplu: taxa de divorț).

D) După frecvența perceperii regăsim: impozite permanente (marea majoritate); impozite incideniale (spre exemplu:asupra îmbogățirilor de război)

E) In funcție de locul în care impozitul se face venit deosebim:

– impozite federale

– impozite ale statelor

– impozite ale colectivităților locale

1.2. Aparatul fiscal și principalele atribuții ale aparatului fiscal

Aparatul este un ansamblu de instituții și organisme care asigură partea legislativă a fiscalității și totodată execuția ei. Structura aparatului fiscal derivă din structura sistemului financiar, întrucât atribuțiile și activitatea concretă a acestuia vizează transpunerea în practică a principiilor și formelor finanțelor în scopul atribuțiilor ce le revin acestora in viata economico-sociala.

Legislația fiscală este inițiată de Ministerul de Finanțe și Guvern. Ea este supusă aprobării Parlamentului care este organul suprem al puterii de stat, având menirea de a examina și edita legi; iar după adoptarea și promulgarea acesteia de către Președintele tarii, Guvernul se îngrijește de executarea ei, făcând analize periodice asupra modului executiei și adoptând măsurile de corecție ce se impun astfel încât autorizația parlarnentară să fie dusă la indeplinire. Aceste măsuri iau forma hotărârilor guvernarnentale, care se publică în Monitorul Oficial, după care o parte din Ministerul Finantelor, Administrațiile Financiare municipale și județene, Garda Financiară, Directia Generala a Vămilor asigură execuția, realizarea veniturilor la Bugetul de stat, respectiv a încasării impozitelor și taxelor de la agenții economici și persoanele fizice.

Alte instituții publice care fac parte din acest aparat fiscal sunt:

– instantele de judecata

– tribunalele

– judecãtorii

– notariate de stat

– primării

– organele poliției și altele

1.3. Legislația fiscală — Codul fiscal

Apariția Legii 571/2003 privind Codul Fiscal a adus importante modificări ale legislației aplicabile în domeniul impozitelor și taxelor locale.

Codul Fiscal stabilește cadrul legal pentru impozitele și taxele prevâzute care constituie venituri la bugetul de stat și bugetele locale, precizează contribuabilii care trebuie sä plătească aceste impozite și taxe, precum și modul de plată și de calcul al acestora. Codul Fiscal cuprinde procedura de modificare a acestor impozite și taxe. De asemenea, autorizează Ministerul Finarițelor Publice să elaboreze norme metodologice, instrucțiuni și ordine în aplicarea prezentului cod și a convențiilor de evitare a dublei impuneri.

Cadrul legal de administrare a impozitelor și taxelor reglementate de Codul Fiscal este stabilit prin legislația privind procedurile fiscale.

În materie fiscală, dispozitiile Codului Fiscal prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispozitiile Codului Fiscal. Dacă orice prevedere a Codului Fiscal contravine unei prevederi a unui tratat la care România este parte, se aplică prevederea acelui tratat.

Orice măsură de naturã fiscală care constituie ajutor de stat se acordă potrivit dispozitiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări și completări prin Lege nr.343/2009 și a directicvelor.

Ministerul Finanțelor Publice are atribuția elaborării normelor necesare pentru aplicarea unitară a Codului fiscal, prin aceaste se înțelege norme metodologice, instrucțiuni și ordine. Normele metodologice sunt aprobate de Guvern, prin hotărâre, și sunt publicate în Monitorul Oficial al României, Partre I. Ordinele și instrucțiunile se emit de Ministerul Finantelor Publice și se publică în Monitorul Oficial al României, partea I.

Ministerul finantelor publice înființează o comisie fiscală centrală, care are responsabilități de elaborare a deciziilor cu privire la aplicarea unitară a Codului Fiscal. Regulamentul de organizare și funcționare a Comisie fiscale centrale se aprobă prin ordin al Ministrului Finanțelor Publice.

Comisia fiscală centrală este coordonată de secretarul de stat din Ministerul Finantelor Publice care răspunde de politicile și legislația fiscală.

Deciziile Comisiei fiscale centrale se aprobă prin ordin al Ministrului Finanțelor Publice.

Principalele impozite și taxe reglementate prin Codul Fiscal sunt următoarele:

a) impozitul pe profit

b) impozitul pe venit

c) impozitul pe veniturile microîntreprinderilor

d) impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți

e) taxa pe valoarea adaugata

f) accizele și alte taxe speciale

g) impozitele și taxele locale.

1.4. Declararea și controlul plății obligațiilor fiscale

1.4.1. Declarații privind obligațiile fiscale ale agenților economici

Contribuabilii mari și contribuabilii mijlocii, definiți conform Ordinului 2520/2010, precum și sediile secundare ale acestora au obligația depunerii următoarelor declarații fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanță, prin intermediul Sistemului Electronic Național:

Declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul de stat,cod 14.13.01.99/bs; (declaratia 100)

Termenul de depunere a declarației 100 “Declaratia privind obligațiile de plată la bugetul de stat” este:

– până la data de 25, inclusiv, a lunii următoare perioadei de raportare

– la alte termene astfel;

– trimestrial, pentru obligațiile de plată reprezentând:

Plăti anticipate, în contul impozitului pe profit anual, datorate de societăti comerciale bancare, persoane juridice române și sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine

Impozit pe profit, datotat de persoane juridice române

Impozit pe profit din asociere, datorat de persoane fizice

Impozit pe profit datotat de persoane juridice străine, impozit pe profit datorat de persoane juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România, impozit pe profit din asociere fără personalitate juridică, impozit pe profit datorat de persoane juridice străine care vând/cesionează proprietăți imobiliare situate în România sau titluri de participare deținute la o persoana juridică română

Impozit pe veniturile microîntreprinderilor

Impozit pe veniturile microîntreptinderilor din asociere, datotrat de persoane fizice:

Impozit reținut la sursă, datorate de contribuabilii persoane juridice plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, asocierile fără personalitate juridică constituite între persoane fizice, precum și de către persoanele fizice care desfășoară activități independente.

Redevențe miniere și petrolier

Facilități fiscale prevăzute în codul fiscal

Declarația unica 112 – valabil începând cu ianuarie 2011

Declarația privind obligațiile de plată la bugetele asigurărilor sociale și fondurilor speciale și impozit pe venit, se completează și se depune de către plătitorii de cotribuții cărora le revin, potrivit legislației în vigoare, contribuabilii care au calitatea de angajatori sau asimilați, formular ce v-a fi transmis online. Procedura declarației unice a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2011 prin Ordonața de urgență a Guvernului nr. 117/2010 , pentru modificarea și complectarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar – fiscale și prin Hotărârea Guvernului nr.1397/2011,privind conținutul , modalitate de depunere și gestionare a Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate , publicată în M.O. nr. 897 din 31 decembrie 2010 . Termenele de depunere a declarației:

– lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei la care se refera,

pentru obligațiile de plată reprezentând:

Contribuții sociale datorate de angajator

Contribuții sociale retinute de la asigurați

Contribuția angajatorilor la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale

Contribuția pentru finanțarea unor cheltuieli de sănatate

Indemnizații pentru accidente de muncă si boli profesionale

Sumă scutită de contribuția la șomaj a angajatorului potrivit prevederilor în vigoare

Subvenții / scutiri / reduceri

Impozitul pe venitul din salarii defalcat pe sediu principal și sediile secundare

Contract /contrcte de muncă sau / și șomaj ethnic beneficiar de scutire

Scutiri de plată

Indemnizații la asigurări sociale și prestații conform legii nr.346/2002

Concediile medicale

Prin aplicarea noii proceduri s-a renunțat complet la formularul 102 Declarația privind obligațiile de plată la bugetele asigurărilor sociale și fondurilor speciale, și la evidența nominală a asiguraților ce trebuiau depuse la fiecare din cele trei instituții care gestionează sistemul de asigurare socială, respective Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă , Casa Națională de Asigurări de Sănătate , Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale. Tot odată , formularul 100 Declarația privind obligațiile de plată la bugetul de stat, nu va mai fi depus pentru impozitul pe veniturile din salarii, această informație făcând parte din formularul D112.

Declarația 112 se depune online, prin mijloace electronice de transmitere la distanță, pe portalul e-guvernare.ro sau pe support CD însoțit numai de Anexa 1 în format hârtie, semnată și stampilată, conform legii, în 2 exemplare.

Începând cu data de 1 iulie 2011, declarația se depune numai prin mijloace electronice de transmitere la distanță , pe portalul e-guvernare .ro.

În vederea transmiterii declarației prin mijloace electronice este necesară obținerea unui certificate digital calificat de la unul dintre furnizorii acreditați de ANAF, conform intrucțiunilor publicate în acest sens pe portalul ANAF/Declarații electronice/Informații depunere declarații.

Rectificarea Declaratiei 112

Declarația 112 se corectează din propria inițiativă prin depunerea unei declarații rectificative, care se întocmește pe același model de formular D112 ca și declarația care se corectează, complectându-se integral , înscriindu-se toate datele și informațiile prevăzute de formular, inclusive cele care nu diferă față de declarația inițială.

Declarația rectificativă întocmită conform acestei proceduri de depunere numai pentru rectificările care vizează perioade de raportare ulterioare datei de 1 ianuarie 2011.

Declarația Privind accizele, cod 14.13.01.03/a; (formular 103)

Se depune de către plătitorii de accize, cărora le revin, potrivit titlului VII din Codul Fiscal, obligațiile de plată la bugetul de stat cuprinse în Nomenclatorul prevăzut în anexa nr. 17 la ordinul menționat. Operatorii economici importatori de produse accizabile nu vor cuprinde în declarație accizile aferente produselor provenite din import, care se declară în declarația vamală.

Decont de taxă pe valoarea adăugată, cod 14.13.01.02; (formular 300)

Se depune online, la următoarele termene:

– lunar, până la date de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru cere se depune decontul, de persoanele impozabile pentru care perioada fiscală este luna calendaristică, potrivit prevedenlor art. 156. 1 din Codul Fiscal

-trimestrial, până la date de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor celui pentru care se depune decontul, de persoanele impozabile pentru care perioada fiscală este trimestrul calendaristic, potrivit prevederilor art. 156. 1 .din Codul Fiscal

– semestrial, până la date de 25 inclusiv a lunii din semestrul următor celui pentru care se depune decontul, de persoanele impozabile pentru care organul fiscal competent a aprobat ca perioadă fiscală semestrul calendaristic, potrivit prevederilor art. 156. 1 .alin.(7) din Codul Fiscal și ale pct.80 alin. (2) din normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului VI din Codul Fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare.

– anual, Până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor celui pentru care se depune decontul, de persoanele impozabile pentru care organul fiscal competent a aprobat ca perioadă fiscal anul calendaristic, potrivit prevederilor art. 156. 1 aln.(7) din Codul Fiscal și ale pct.80 alin.(2) din Normele metodologice

Declarațiile privind impozitul pe profit, cod 14.13.01.04; (formular 101)

Se completează anual de către plătitorii de impozit pe profit, după definitivarea impozitului pe profit.

Începând cu anul fiscal 2012 termenul de depunere al declarației anuale de impozit pe profit Declarația 101 este 25 martie inclusiv.

Contribuabilii care definitivează până la data de 25 februarie închiderea exercițiului financiar anterior, oragnizațiile nonprofit, precum și contribuabilii care obțin venituri majoritare din cultura cerealelor și plantelor tehnice, pomicultură și viticultură au obligația să complteze și să depună declarația privind impozitul pe profit până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul.

Contribuabilii care au definitivat închiderea exercitiului financiar anterior până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor celui de raportare depun declarația anuală de impozit pe profit fără a depune formularul 100 pentru trimestrul IV al anului de raportare.

Contribuabilii care încetează să existe în cursul anului fiscal au obligația să completeze și să depună declarația privind impozitul pe profit până la data depunerii situațiilor fianciare la registrul comerțului.

În cazul în care plătitorul corectează declarația depusă inițial declarația rectificativă se întocmește pe același model de formular, înscriind “X” în spațiul special prevăzut în acest scop.

Excepții – Următorii contribuabili au obligația de a declara și plăti impozitul pe profit , astfel:

organizațiile nonprofit au obligația de a declara și plăti impozitul pe profit, anual, până la

data de 25 februarie inclusive a anului următor celui pentru care se calcuează impozitul, respective 25.02.2012 – conform Cod Fiscal art.34 alin. (5) lit a).

– contribuabilii care obțin venituri majoritare din cultura cerealelor și a plantelor tehnice, pomicultură și viticultură au obligația de a declara și plăti impozitul pe profit anual, până la data 25 februarie inclusive a anului următor celui pentru care se calculează impozitul, respectiv 25.02.2012 – conform Cod Fiscal art. 34 alin. (5) lit b).

– persoanele juridice care, în cursul anului fiscal, se dizolvă cu lichidare, potrivit legii, au obligația să depună declarația anuală de impozit pe profit și să plătească impozitul până la data depunerii situațiilor financiare la organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală – conform Cod Fiscal art. 34 alin. (14).

– persoanele juridice care, în cursul anului fiscal, se dizolvă fără lichidare au obligația să depună declarația anuală de impozit pe profit și să plătească impozitul până la închiderea perioadei impozabile – conform Cod Fiscal art. 34 alin. (15).

Decont privind accizele, cod 14.13.01.03; (formularul 120)

Se completează și se depune anual de către plătitorii de accize, până la termenul prevăzut pentru depunerea situațiilor financiare pentru anul expirat,în decont se vor înscrie sumele cumulate pentru anul de raportare. Decontul privind accizele se depune, prin una din metodele de depunere a declarațiilor fiscale prevăzute de lege, la unitatea fiscală în a cărei raza teritorială plătitorul își are domiciliul fiscal sau acesta este luat în evidența fiscală,după caz, în decont se vor înscrie sumele cumulate pentru anul de raportare.

În cazul în care plătitorul corectează decontul depus inițial, decontul rectificativ se întocmește pe același model de formular, înscriind “X” în spațiul special prevăzut în acest scop.

Decont privind impozitul la țițeiul din producția internă, cod 14.13.01.05;

(formular 130)

Se completează și se depune anual, de către plătitorii de impozit la țițeiul din producția internă, până la data de 30 aprilie a anului următor celui de raportare.

Decontul privind impozitul la țițeiul din producția internă se depune, prin una din metodele de depunere a declarațiilor fiscale prevăzute de lege, la unitatea fiscală în a cărei rază teritorială plătitorul își are domiciliul fiscal sau acesta este situat în evidența fiscală, după caz. În decont se vor înscrie sumele cumulate pentru anul de raportare.

Impozitul la țițeiul din producția internă se datorează pentru cantitățile livrate. În cazul în care plătitorul corectează decontul depus inițial, decontul rectificativ se întocmește pe același model de formular, înscriind “X” în spațiul special prevăzut în acest scop.

Declarație rectificativă, cod 14.13.01.00/r; (formular 710)

Declarația rectificativă se utilizează pentru corectarea impozitelor/taxelor declarate la bugetul de stat, stabilite de către plătitori prin autoimpunere sau cu regim de reținere la sursă, precum și a contribuțiilor sociale datorate de angajatori și reținute de către aceștia de la asigurați.

Sumele înscrise în declarație nu cuprind diferențele de impozite, taxe și contribuții sociale stabilite prin actele de control.

În cazul în care se corectează mai multe obligații bugetare care se refera la aceeași perioadă de raportare, pentru fiecare obligație se completează în același formular câte un tabel generat cu ajutorul programului de asistență. Pentru obligații bugetare care privesc perioade diferite de raportare se va completa câte un formular pentru obligațiile bugetare aferente fiecărei perioade de raportare.

Declarație rectificativă se depune în format electronic, la unitatea fiscală în a cărei rază teritorială plătitorul de impozite, taxe sau contribuții își are domiciliul fiscal. Persoanele juridice care au subunități înregistrate ca plătitori de impozite și taxe depun daclarația rectificativă pentru impozitul pe veniturile din salarii și asimulate salariilor, corespunzator activității subunităților, la organul fiscal teritorial la care acestea sunt înregistrate ca plătitori de impozite și taxe.

Sunt exceptați de la aceste prevederi, următorii plătitori de impozite, taxe și contribuții:

– contribuabilii mari — pentru declarațiile fiscale care se depun prin intermediul Sistemului Electronic Național, conform legii.;

– contribuabilii care depun declarațiile fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanță, pe site-ul Ministerului Economiei și Finanțelor, portalul Agenției Naționale de Administrație fiscală.

Declarația informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național (formularul 394) potrivit Ordinului ANAF nr. 3596/2011, se depune online și în format electronic, sub forma unui fișier PDF.

Conform Ordinului președintei ANAF nr.702/2007 declarația 394 se depune semestrial până în data de 25 inclusiv a lunii următoare încheierii semestrului de raportare.

În vederea îndeplinirii obligațiilor contribuabilii sunt obligați să depună online formularul 394 “Declarație informativă privind livrările/prestațile și achizițiile efectuate pe teritonul național “.

În declarația 394 este obligatoriu să fie declarate următoarele:

Toate operațiunile impozabile având cote de 9% sau 24% care au fost realizate pe teritoriul României cu alte persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA de pe teritoriul țării pentru care au fost emise facturi, inclusiv facturile de avans.

Toate operațiunile având TVA nedeductibil desfușurate pe teritoriul României.

Toate operațiunile înscrise în facturile care au fost emise în vederea vânzărilor cu amănuntul.

Declaratia 394 nu va cuprinde însă următoarele operațiuni:

Operațiunile de livrare respectiv de achiziție pentru care a fost emis doar bonul fiscal (nu și factura)

Operațiunile având ca și subiect persoane neînregistrate în scopuri de TVA în România

Toate operațiunle înscrise în facturile emise prin autofacturare desfășurate pe teritoriul României

Toate operațiunile pentru care se aplică taxarea inversă desfășurate pe teritoriul României

Declarația 394 trebuie completată cumulat pe coduri de înregstrare în scopuri de TVA ale clienților, respectiv furnizorilor.

Declarația recapitulativă 390 se depune lunar, în condițiile prevăzute de OPANAF 3162/2011, de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care au efectuat livrări și/sau achiziții intracomunitare de bunuri, precum și livrări/achiziții de bunuri în cadrul unei operațiuni triunghiulare, așa cum sunt definite în titlul VI din Codul Fiscal.

Declarația recapitulativă se depune în format electronic astfel:

– la registratura organului fiscal competent

– la poștă, prin scrisoare recomandată

-prin completare pe pagina de web a Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Formularele depuse în format hârtie, trebuie semnate și ștampilate conform legii și se editează în două exemplare:

– un exemplar se depune la organul fiscal competent

– un exemplar se păstrează de către plătitor

Formatul hârtie se obține prin utilizarea programului de asistență (DECLMF), elaborat de Agenția Națională de Administrare Fiscală. Programul de asistență este pus la dispoziția contribuabililor gratuit de unitățile fiscale sau poate descărcat de pe site-ul Ministerul Economiei și Finanțelor, portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

În declarațiile fiscale contribuabilul trebuie să calculeze cuantumul obligației fiscale, are obligația de a completa declarațiile fiscale cu informațiile prevăzute de formular, corect, complet și cu bună credință, corespunzător situației sale fiscale.

Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA vor depune declarația recapitulativă

în care ia naștere exigibilitatea taxei pentru livrările/achizițiile intracomunitare, precum și pentru livrările și achizițiile în cadrul unei operațiuni triunghiulare efectuate.

Direcția generală de proceduri pentru administrarea veniturilor și Direcția generală de tehnologia informației, Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a Municipiului București, precum și, după caz, direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor și al Agenției Naționale de Administrare Fiscală vor duce la îndeplinire aceste prevederi.

Declarațiile fiscale se depun de către toate persoanele juridice potrivit Codului Fiscal la termenele stabilite de acesta, plătitorul având obligația de a calcula, reține și vărsa impozitele și taxele.

Obligația de depunere a declarațiilor fiscale se menține și în cazurile în care:

– a fost efectuată plata obligației fiscale

– obligația fiscală respectivă este scutită de plată, conform reglementărilor legale

– organul fiscal a stabilit din oficiu baza de impunere și obligația fiscală.

Data depunerii declarațiilor fiscale este data înregistrării acestora la organul fiscal. Nerespectarea declarațiilor fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale prin estimarea bazei de impunere, aceasta nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înștiințarea contribuabilului privind depășirea termenului de depunere a declarațiilor fiscale.

Declarațiile fiscale se semnează de către contribuabil sau împuternicit și trebuie însoțită de documentația cerută de prevederile legale.

Declarațiile fiscale pot fi corectate de către contribuabil, din proprie initiativă, ori de câte ori se constată erori în declarațiile initiale prin depunerea unor declarații rectificative la organul fiscal.

1.4.2. Stabilirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidate

Impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel:

a) prin declarațiile fiscală

b) prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.

Dispozițiile sunt aplicabile și în cazurile în care impozitele, taxele,contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat sunt scutite la plată conform reglementărilor legale, precum și în cazul unei rambursări de taxa pe valoarea adăugată.

Începând cu data de 1 iulie 2005, impozitele,taxele,contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc în monedă nouă, la nivel de leu. Fără subdiviziunile leului, prin reducere când fracțiunile în bani sunt mai mici de 50 de bani, și prin majorare când fracțiunile în bani sunt de 50 de bani sau mai mari. Acestă regulă se aplica și impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat, stabilite și neachitate până la 30 iunie 2005. Impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolida, în monedă nouă, cu valori mai mici de 1 leu se întregesc la 1 leu.

Plățile către organele fiscale se efectuează prin intermediul băncilor, trezoreriilor și al altor instituții autorizate să deruleze operațiuni de plată.

În cazul stingerii prin plată a obligațiilor fiscale, momentul plății este:

a) în cazul plăților în numerar, data înscrisă în documentul de plată eliberat de organele sau persoanele abilitate de organul fiscal;

b) în cazul plăților efectuate prin mandat poștal, data poștei înscrisă pe mandatul poștal;

c) în cazul plătilor efectuate prin decontare bancară, data la care băncile debitează contul plătitorului pe baza instrumetelor de decontare specifice, astfel cum această informație este transmisa prin mesajul electronic de plată de către instituția bancară inițiatoare, potrivit reglementărilor specifice în vigoare, cu excepția situației prevăzute la art. 117, dată putând fi doveditâ prin extrasul de cont al contribuabilului;

d) pentru obligațiile fiscale care se sting prin anulare de timbre fiscale mobile, data înregistrării la organul competent a documentului sau a actului pentru care s-au depus și anulat timbrele datorate potrivit legii.

Ordinea stingerii datoriilor

Guvernul a modificat Codul de procedură fiscală la începutul lunii septembrie, prin OG 29/2011, publicat in Monitorul Oficial nr. 626, în care clarifică ordinea de stingere a datoriilor și stabilește, in mod concret cum trebuie să stingă debitele, astfel incat sa nu mai existe probleme de interpretare în practică.Noile prevederi ale art. 115 vor aduce puțină ordine și în fișa pe platitor și in bugetele societaților comerciale. Se vor stinge întâi toate debitele în ordinea vechimii și apoi accesoriile, în acest mod eliminandu-se posibilitatea rostogolirii datoriilor.

Dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuții și alte sume reprezentând creanțe fiscale, iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se stinge creanța fiscală stabilită de contnibuabil conform numărului de evidență a plății înscris pe ordinul de plată pentru Trezoreria Statului.

Pentru creanțele bugetelor locale, din categoria obligațiilor fiscale, se sting cu prioritate obligațiile stabilite ca urmare a inspecției fiscale.

Creditorul fiscal care administrează creanțele fiscale va înștiința debitorul despre măsura luată, în termen de 10 zile de la date efectuării stingerii.

Compensarea

Prin compensare se sting creanțele administrate de Ministerul Finanțelor Publice cu creanțele debitorului reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, până la concurența celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel.

Creanțele fiscale administrate de unitățiie administrativ teritoriale se sting prin compensarea cu creanțele debitorului reprezentând sume de restituit de la bugetele locale, până la concurența cele mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel.

Compensarea se face de organul fiscal competent la cererea debitorului sau înainte de restituirea sau rambursarea sumelor cuvenite acestuia, dacă legea nu prevede altfel.

Organul fiscal poate efectua compensare din oficiu ori de câte ori constată existența unor creanțe reciproce, cu excepția sumelor negative din decontunile de taxă pe valoarea adăugată fără opțiune de rambursare.

Compensarea creanțelor debitorului se va efectua cu obligații datorate aceluiași buget, urmând ca din diferența rămasă să fie compensate obligațiile datorate altor bugete, în următoarea ordine:

a) bugetul de stat

b) fondul de risc pentru garanții de stat, pentru împrumuturi externe

c) bugetul asigurărilor sociale de stat

d) bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate

e) bugetul asigurărilor pentru șomaj

Dispozițiile nu se aplică în cazul creanțelor bugetelor locale.

Organul competent va înștiința în scris debitorul despre măsura compensări luate,în termen de 7 zile de la data efectuării operațiunii.

Restituiri de sume

Se restituie, la cerere ,debitorului următoarele sume:

a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță

b) cele plătite în plus față de obligația fiscală

c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul

d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale

e) cele de rambursat de la bugetul de stat

f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii

g) cele rămase după efectuarea distribuirii

h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.

Prin excepție, sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regulanizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 zile de la data comunicării deciziei de impunere.

Diferențele de impozit pe venit de restituit mai mici de 5 lei (RON) se vor putea restitui în numerar numai la solicitarea contribuabilului.

În cazul restituirii sumelor în valuta confiscate, aceasta se realizează conform legii, în lei la cursul de referință al pieței valutare pentru euro, comunicat de către Banca Națională a României, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care se dispune restituirea.

Dacă debitorul înregistrează obligații fiscale restante, sumele prevăzute se vor restitui numai după efectuarea compensării.

În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mică decât obligațiile fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensanea până la concunența sumei de rambursat sau de restituit.

În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligații fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea până la concurența obligațiilor fiscale restante, diferența rezultată restituindu-se debitorului.

Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv,modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute, se aprobă prin ordin al Ministrului Finațelor Publice.

Decizia de impunere

Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent. Organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta modifică baza de impunere.

Pentru creanțele administrate de Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin ordin al Ministrului Finanțelor Publice se pot stabili și alte competențe pentru emiterea deciziilor de impunere ca urmare a inspecției fiscale.

Decizia de impunere se emite, dacă este necesar, și în cazul în care nu s-a emis decizie referitoare la baza de impunere.

Declarația fiscală întocmită prin calculul cuantumlui obligației este asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare, și produce efecte juridice ale înștiințării de plată de la data depunerii acesteia, iar neplata la termen a obligațiilor fiscale declarate atrage după sine calcularea de accesorii (penalități și majorări de întârziere).

În situația în care legea nu prevede obligația de calculare a impozitului, declarația fiscală este asimilată unei decizii referitoare la baza de impunere.

Decizia de impunere și decizia referitoare la obligațiile de plată accesori constituie și înștiințări de plată, de la data comunicării acestora.

Forma și conținutul deciziei de impunere

Decizia de impunere trebuie să cuprindă, pe lângă elementele actului administrativ fiscal, și categoria de impozit taxă, contribuție sau altă sumă datorată bugetului general consolidat, bază de impunere, precum și cuantumul acestora, pentru fiecare perioadă impozabilă.

Acte administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere

Sunt asimulate deciziilor de impunere și următoarele acte administrative fiscale:

a) deciziile privind rambursări de taxă pe valoarea adaugată și deciziile privind restituiri de impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat;

b) deciziile referitoare la bazele de impunere;

c) deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii;

d) procesele-verbale în care se înscriu după caz dobânzi, penalități de întârziere sau alte sume cât și suma cheltuielilor cu executarea silită.

Deciziile referitoare la bazele de impunere

Bazele de impunere se stabilesc separat, prin decizie referitoare la bazele de impunere, în următoarele situații:

a) când venitul impozabil este realizat de mai multe persoane. Decizia va cuprinde și repartizarea venitului impozabil pe fiecare persoană care a participat la realizarea venitului;

b) când sursa venitului impozabil se află pe raza altui organ fiscal decât cel competent teritorial. În acest caz competența de a stabili baza de impunene o deține organul fiscal pe raza căruia se află sursa venitului.

Dacă venitul impozabil este realizat de mai multe persoane, atunci acestea pot să-și numească un imputernicit comun în relația cu organul fiscal.

Decizia de impunene sub rezerva verificării ulterioare poate fi desființată sau modificată, din inițiativa organului fiscal sau la solicitarea contribuabilului, pe baza constatărilor organului fiscal competent.

Rezerva verificării ulterioare se anulează numai la împlinirea termenului de prescripție sau ca urmare a inspecției fiscale efectuate în cadrul termenului de prescripție.

Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel.

Termenul de prescripție a dreptului începe să curgă de la data de 1 ianuanie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art.23 din Codul de Procedură Fiscală, dacă legea nu dispune altfel.

Dreptul de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Acesta curge de la data săvârșirii faptei ce constituie infracțiunea sancțională, ca atare printr-o hotărâre judecătorescă definitivă.

Termenele prevăzute se întrerup și se suspendă în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea și suspendarea termenului de prescripție a dreptului la acțiune potrivit dreptului comun.

Termenul de prescripție a dreptului de stabilire a obligației fiscale se suspendă pe perioada cuprinsă între momentul începerii inspecției fiscale și momentul emiterii deciziei de impunere ca urmare a efectuării inspecției fiscale.

Dacă organul fiscal constată implinirea dreptului de prescripție a dreptului de stabilire a obligației fiscale, va proceda la încetare procedurii de emitere a titlului de creanță fiscal

CAP. II. IMPOZITAREA REZULTATULUI EXERCIȚIULUI

2.1. Contabilitatea și fiscalitatea impozitului pe profit

Profitul și beneficiul reprezintă expresia naționalității activității economice. relevând câștigul, avantajul realizat sub forma bănească dintr-o acțiune, operație sau exercitarea unei activități. Acesta sintetizează rezultatele activității unui agent economic constituind motivația obiectivă a întreprinzătorilor și proprietarilor de capital. Profitul stimulea inițiativă, acceptarea riscului și incita la realizarea eforturilor de sponire a raționalității sau eficienței cultivând spiritul economic.

Obținerea profitului este condiția continuării și dezvoltării activității. Profitul se obține atunci când veniturile realizate din orice sursă sunt superioare cheltuielilor pentru realizarea acestora, denumit profit brut.

Agenții economici care obțin din activitatea desfășurată profit, datonează bugetului de stat impozit calculat prin aplicarea unei cote procentuale ( 16 %) asupra profitului impozabil.

Impozitul pe profit = C.imp (16 %) x P.Imp.

Profitul impozabil se determinã scăzând din profitul brut (venituri totale cheltuieli aferente veniturilor) dintr-un an fiscal veniturile neimpozabile și adăugăm cheltuieli nedeductibile.

P.imp =P.brut -V.neimp+Ch.neded.

Dacă din profitul brut se scade impozitul pe profit se obține profitul net.

P.net = P.brut- Impozit pe profit.

Sunt considerate venituri neimpozabile:

– dividendele primite de către o persoană juridică romană de la o altă pensoană juridică română

– diferențele favorabile de valoare ale titlurilor de participare înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, a beneficiilor sau a primelor de emisiune la persoanele juridice la care se dețin titluri de participare.

– veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile, veniturile din restituirea ori anularea unor dobânzi și/sau penalități de întârziere pentru care nu s-a acordat deducere, precum și veniturile reprezentând anularea rezervei înregistrate ca urmare a participării în natură la capitalul altor persoane juridice;

– altă venituri neimpozabile prevăzute expres în acte normative

– în perioada 1 ianuarie 2009-31 decembrie 2009 inclusiv, veniturile din tranzacționarea titlurilor de participare pe piața autorizată și supravegheată de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. În aceeași perioadă, cheltuielile reprezentând valoarea de înregistrare a acestor titluri de participare, precum și cheltuielile înregistrate cu ocazia desfășurării operațiunilor de tranzacționare reprezintă cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil.

– veniturile din impozitul pe profit amânat determinat și înregistrat de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară

– veniturile reprezentând modificarea valorii juste a investițiilor imobiliare, ca urmare a evaluării ulterioare utilizând modelul bazat pe valoarea justă de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară. Aceste sume sunt impozabile concomitent cu deducerea amortizării fiscale, respectiv la momentul scăderii din gestiune a acestor investiții imobiliare, după caz.

Pierderea anuală stabilită prin declarația de impozit pe profit se recuperează din profiturile impozabile obținute în următorii 7 ani consecutivi . Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora. Nu se recuperează pierderea fiscală înregistrată de persoane juridice ce își încetează existența în cazul în care are loc: divizarea, dizolvarea, lichidarea sau fuziunea.

În cazul persoanelor juridice străine la recuperarea pierderii anuale se iau în considerare numai activitățile economice, cotele de participare, profiturile și pierderile atribuite sediului permanent din România.

Plătitori de impozit pe profit care pe o perioadã de 3 ani consecutiv au realizat pierderi intră automat în obiectivul de control al organului fiscal pentru constatarea cauzelor care au condus la înregistrarea acestora.

2.2. Determinarea impozitului pe profit

Impozitul pe profit este un impozit direct ce se calculează prin aplicarea unei cote de 16% asupra profitului impozabil.

Reglementările legale privind impozitul sunt cuprinse de Codul Fiscal și Normele metodologice de aplicarea a Codului Fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, precum și de mai multe acte normative.

Ordinul ministrului finanțelor publice nr.35/2005, cu modificările și completările ulterioare, pentru aprobarea modelului și conținutul formatului 101 “Declarație privind impozitul ța țițeiul și gazele natunale din producția internă”

Ordinul ministrului finanțelor publice nr.281/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru aprobarea modelului și conținutul fomatului 100 “Declarație privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat”

HG. nr. 831/2004 pentru aprobarea normelor privind limitele de perisabilitate la mărfuri în procesul de comercializare

Pentru determinarea impozitului pe profit este necesară determinarea profitului impozabil.

Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuieli nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor de aplicare.

Profitul impozabil (Pf.iz.) = venituri totale (Vt- cheltuieli totale (Ct.)- veniturile neimpozabile (V.inz.)+ cheltuieli nedeductibile (C.ned)

(Pf.iz) = (Vt) – (Ct) – (V.inz) + (C.ned)

Veniturile și cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea profitului impozabil sunt cele înregistrate în contabilitate potrivit reglementărilor contabile date în baza Legii contabilității nr.82/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor, din care se scad venitunile neimpozabile și se adaugă cheltuielile nedeductibile conform prevederilor din Codul fiscal.

Atât în teorie cât și în practică se fac frecvent concluzii între “profitul contabilizat” (Pt.ctb.br), “profitul impozabil” (Pf.iz.) și “profitul contabil net” (PF.ctb.net). Pentru profitul impozabil (Pf.iz.) se mai folosește și temenul de “profit fiscal” (Pf.fs.).

Profitul impozabil este un profit care se calculează numai din considerente de ordin fiscal (al impozitării), numai pentru a se stabili o mărime “curată” “impozabilă”și din care să se calculeze impozitul, fapt pentru care se mai numește și “profit fiscal”.

Prin evitarea unor confuzii între “profitul impozabil” (Pf.iz.), “profitul contabil brut”(Pf.ctb.br.) și/sau “profitul contabil net” (Pf.ctb.net), în cuprinsul acestei lucrări se vor folosi și noțiunea de “profitul fiscal” (Pf.fs.) pentru o mai bună exprimare a profitului supus efectiv impozitării.

Profitul impozabil, numit și profit fiscal, este profitul din care se calculează impozitul (pe profit) prin aplicarea cotei procentuale prevăzute de lege. În legătură cu “profitul impozabil” numit și “profit fiscal” sunt de reținut următoarele aspecte:

Nu există contul de “profit impozabil”, fapt pentru care profitul impozabil nu se înregistrează într-un cont; trebuie avut în vedere că nici prin standardele intenaționale de contabilitate nu se prevede înregistrarea profitului impozabil într-un cont

Nu apare înscris (înregistrat) nici în balanța de verificare și nici în bilanțul contabil

Se calculează pe baza “registrului de evidență fiscală”.

Cheltuielile aferente determinării profitului impozabil pot fi încadrate în trei categorii:

– cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri

– cheltuieli cu deductibilitate limitată

– cheltuieli nedeductibile

Cheltuili deductibile

Ca regulă pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare. Cheltuieli realizate în scopul realizării de venituri impozabile sunt cheltuielile înregistrate cu realizarea și comercializarea bunurilor, prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor.

Cheltuielile cu producerea bunurilor cuprind cheltuielile cu materiile prime, materiale,consumabile, energia electrică, apa și alte utilități, salarii, costuri de închiriere, amortizare imobilizări, livrarea, ambalarea, transportul, asigurarea bunurilor. Intră în această categorie atât cheltuielile directe aferente procesului de producție, determinate conform procesului de producție și devizelor de cheltuieli, cât și cheltuielile indirecte repartizate în mod rațional asupra producției.

De asemenea, în categoria cheltuielilor deductibile se cuprind salariile personalului administrativ, cheltuielile generale de regie necesare pentru a asigura funcționarea întreprinderii.

În categoria cheltuielilor deductibile se cuprind și următoarele cheltuieli:

Cheltuieli generate de taxa pe valoarea adăugată ca urmane a aplicării pro-ratei

Cheltuieli reprezentând valoarea creanțelor comerciale înstrăinate potrivit legii

Cheltuielile cu achiziționarea ambalajelor, pe durata de viață stabilită de către contribuabil (sticle returnabile, sticle pet, cutii,etc)

Cheltuieli efectuate, potrivit legii, pentru protecția muncii și cheltuieli

efectuate pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale.

Cheltuielile aferente realizări măsurilor de protecție a muncii vor fi suportate de la capitolul “Alte cheltuieli de exploatare” ale persoanelor juridice și persoanelor fizice, precum și din sumele prevăzute cu această destinație în bugetele instituțiilor publice sau, după caz, din fondurile de investiții.

Pentru prestarea muncii, personalul trebuie să fie dotat cu echipamente tehnice cum sunt: utilajele, instalațiile, aparatura, dispozitivele, uneltele și alte mijloace asemănătoare necesare în procesul muncii. În sensul legii, echipamentul individual de protecție reprezintă mijloacele cu care este dotat fiecare participant în procesul de muncă pentru a fi protejat împotriva factorilor de risc (de exemplu: căști, manuși, ochelari de protecție, echipament specific instalațiilor la înăltime, bocanci, șalopete, corzi, etc. în funcție de specificul activutății). Echipamentul individual de protecție se acordă, obligatoriu și gratuit, salariaților precum și altor categorii de persoane care desfășoară activități la persoanele juridice și fizice, potrivit criteriilor stabilite în Normativul — cadru de acordare și utilizare a echipamentului individual de protecție, elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

În cazul degradări echipamentului individual de protecție, respectiv al pierderii calităților de protecție se acordă obligatoriu un nou echipament. Echipamentul se predă pe bază de proces-verbal de custodie fiecărui salariat în parte. Cheltuieli ocazionate cu achiziția și înlocuirea periodică a echipamentelor reprezintă cheltuieli deductibile fiscal.

Alimentația de protecție se acordă, obligatoriu și gratuit, de către persoanele juridice și fizice, persoanelor care lucrează în locuri de muncă cu condiții grele și vătămatoare, pe baza normelor elaborate de Ministerul Sănătății și Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Materialele igienico-sanitare se acorda, obligatoriu și gratuit, de către persoanele juridice și fizice persoanelor care își desfășoară activitatea în locuri de muncă al căror specific impune o igienă personală deosebită (de exemplu: domeniul alimentar, sanitar etc). Categoriile de materiale igienico-sanitare, precum și locurile de muncă ce impun acordarea acestora se stabilesc pe baza normelor elaborate de Ministerul Sănătății.

Cheltuieli reprezentând contribuțiile pentru asigurarea de accidente de muncă și boli profesionale, potrivit legii, și cheltuieli cu primele de asigurare pentru asigurarea de riscuri profesionale;

Cheltuieli de reclamă și publicitate efectuate în scopul popularizării firmei, produselor sau serviciilor, în baza unui contract scris, precum și costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare.

Cheltuieli de transport și cazare în țară și în străinătate efectuate pentru salariați și administratori,precum și pentru alte personae fizice assimilate acestora,stabilite prin norme;

Taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile obligatorii, reglementate de actele normative în vigoare, precum și contribuțiile pentru fondul destinat negocieri contractului colectiv de muncă;

Cheltuielile pentru formarea și perfecționarea profesională a personalului angjat. În această categorie intră taxele de școlarizare, pregătire și perfecționare efectuate cu personalul angajat.

Cheltuielile pentru marketing, studiul pieței, promovarea pe piețele existente sau noi, participarea la târguri și expoziții, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii. Profitul în exercițiul curent reprezintă rezultatul contabil cumulat al lunii, respectiv trimestrului, după caz, urmând a se efectua regularizări periodice.

Cheltuieli de cercetare, precum și cheltuielile de dezvoltare care nu indeplinesc condițiile de a fi recunoscute ca imobilizări necorporale din punct de vedere contabil.

Cheltuieli pentru perfecționarea managementului, a sistemelor informatice, introducerea, întreținerea și perfecționarea sistemelor de management al calității, obținerea atestării conform cu standardele de calitate.

Cheltuielile pentru protejarea mediului și conservarea resurselor. Aceste cheltuieli efectuate nu generează venituri, dar sunt necesare pentru îndeplininea cerințelor privind protecția mediului și asigurarea continuității activității societății (ex. filtre, coșuri, lucrări de de poluare).

Taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile datorate către camerele de comerț și industrie, organizațiile sindicale și organizațiile patronale.

Pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor neîncasate, dacă îndeplinesc următoarele condiții:

– procedura de faliment a debitorilor a fost închisă pe baza hotărâri judecătorești;

– debitorul a decedat și creanța nu poate fi recuperată de la moștenitori:

– debitorul este dizolvat, în cazul societății cu răspundere limitată cu asociat unic, sau lichidat, fără succesor

– debitorul înregistrează dificultăți financiare majore care îi afectează întreg patrimoniul.

Următoarele cheltuieli au deductibilitate limitată:

Cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicată asupra diferenței rezultate dintre totalul veniturilor impozabile și totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile, altele decât cheltuielile de protocol și cheltuielile cu impozitul pe profit;

Suma cheltuielilor cu indemnizația de deplasare acordată salariaților pentru deplasări în România și străinătate, în limita a de 2,5 ori la nivelul legal stabilit pentru instituțiile publice;

Cheltuielile sociale, în limita unei cote de până la 2%, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, cu modificările ulterioare. Intră sub incidența acestei limite cu prioritate ajutoarele pentru naștere, ajutoarele pentru înmormântare, ajutoarele pentru boli grave sau incurabile și protezele, precum și cheltuielile pentru funcționarea corespunzătoare a unor activități sau unități aflate în administrarea contribuabililor: grădinițe, creșe, servicii de sănătate acordate în cazul bolilor profesionale și ale accidentelor de muncă până la internarea într-o unitate sanitară, muzee, biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamiliști, precum și pentru școlile pe care le au sub patronaj. În cadrul acestei limite pot fi deduse și cheltuielile reprezentând: cadouri în bani sau natură oferite copiilor minori ai salariaților, cadouri în bani sau în natură acordate salariatelor, costul prestațiilor pentru tratament și odihnă, inclusiv transportul, pentru salariații proprii și pentru membrii de familie ai acestora, ajutoare pentru salariați care au suferit pierderi în gospodărie și contribuția la fondurile de intervenție ale asociației profesionale a minerilor, ajutorarea copiilor din școli și centre de plasament;

– Perisabilitățile, în limitele stabilite de organele de specialitate ale administrației centrale, împreună cu instituțiile de specialitate, cu avizul Ministerului Finantelor Publice;

– Cheltuieli reprezentănd tichetele de masă acordate de angajatori, potrivit legii;

– Cheituieli cu provizioane și rezerve, în limita prevăzută la art.22;

– Cheltuieli cu dobânda și diferențele de curs valutar, în limita prevăzută la art.23;

– Cheltuieli cu amortizarea, în limita prevăzută la art.24;

-Cheltuieli efectuate în numele unui angajat, la schemele facultative de pensii ocupaționale, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 400 de Euro într-un an fiscal, pentru fiecare participant;

-Cheltuieli cu primele de asigurare private de sănătate, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 250 de euro într-un an fiscal, pentru fiecare participant;

– Cheltuielile pentru funcționarea, întreținerea și repararea locuințelor de serviciu situate în localitatea unde se află sediul social sau unde societatea are sedii secundane, deductibile în limita corespunzătoare suprafețelor construite prevăzute de legea locuinței nr. 114/1996, republicată,cu modificările și complementările ulterioare, care se majorează din punct de vedere fiscal cu 10%.

Diferența nedeductibilă trebuie recuperată de la beneficiari, respectiv chiriași/locatari:

– Cheltuieli de funcționare, întreținere și reparații aferente unui sediu aflat în locuința proprietate personală a unei persoane fizice, folosită și în scop personal, deductibile în limita corespunzătoare suprafețelor puse la dispoziția societății în baza contractelor încheiate între părți, în acest scop;

– Cheltuieli de funcționare, întreținere și reparații aferente autoturismelor folosite de angajații cu funcții de conducere și de administrare ai persoanei juridice, deductibile limitat la cel mult un singur autotunism aferent fiecărei persoane fizice cu astfel de atribuții. Pentru a fi deductibil fiscal, cheltuielile cu parcul de autotunisme trebuie justificate cu documentele legale.

Cheltuieli nedeductibile

Cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele reprezentând diferențele din anii precedenți sau din anul cunent, precum și impozitele pe profit sau pe venit plătite în străinătate. Sunt nedeductibile și cheltuielile cu impozitele nereținute la sursă în numele persoanelor fizice și juridice nerezidente, pentru veniturile realizabile din România;

Dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările și penalitățile de întârziere datorate către autoritățile române, potrivit prevederilor legale. Amenzile, dobânzile, penalitățile sau majorările datorate către autorități străine ori în cadrul contractelor economice încheiate cu persoane nerezidente și/sau autorități străine sunt cheltuieli nedeductibile, cu excepția majorărilor al căror regim este reglementat prin convențiile de evitare a dublei impuneri;

Cheltuielile privind bununile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă la gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care au fost încheiate contracte de asigurare, precum și taxa pe valoarea adaugată aferentă;

Cheltuieli cu taxa pe valoarea adaugată bunurilor acordate salariaților sub forma unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost impozitată prin reținere la sursă;

Cheltuielile făcute în favoarea acționarilor sau asociaților, altele decât cele generate de plăți pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului, la prețul de piață pentru aceste bunuri sau servicii;

Cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, portivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor;

Cheltuielile înregistrate de societățile agricole, constituite în baza legii, prin dreptul de folosință al terenului agricol adus de membnii asociați, peste cota de distribuție din producția realizată din folosința acestuia, prevăzută în contractul de societate sau asociere;

Cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile, cu excepția veniturilor din anularea cheltuielilor pentru care s-a acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, precum și veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile;

Cheltuielile cu contribuțiile plătite peste limitele stabilite sau care nu sunt reglementate prin acte normative;

Cheltuielile cu primele de asigurare plătite de angajator, în numele angajatului, care nu sunt incluse în veniturile salariale ale angajatului,conform titlului III;

Alte cheltuieli salariale și/sau asimilate acestora, care nu sunt impozitate la angajat;

Cheltuieli cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul desfășurării activității proprii și pentru care nu sunt încheiate contracte;

Cheltuieli cu primele de asigurare care nu privesc activele contribuabilului, precum și cele care nu sunt aferente obiectului de activitate, cu excepția celor care privesc bununile reprezentând garanție bancară pentru creditele utilizate în desfășurarea activității pentru care este autorizat contribuabilul sau utilizate în cadrul unor contracte de închiriere sau de leasing, potrivit clauzelor contractuale;

Pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor incerte sau litigiu, neincasate, pentru partea neacoperită de provizion, precum și pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor neîncasate, în următoarele cazuri:

– procedura de faliment a debitorilor a fost închisă pe baza hotărâri judecătorești;

– debitorul a decedat și creanța nu poate fi recuperată de la moștenitori:

– debitorul este dizolvat, în cazul societății cu răspundere limitată cu asociat unic, sau lichidat, fără succesor;

– debitorul înregistrează dificultăți financiare majore care îi afectează întreg patrimoniul.

În această situație, contribuabilii care scot din evidența clienții neîncasați sunt obligați să comunice în scris acestora scoaterea din evidență a creanțelor respective, în vederea recalculării profitului impozabil la persoana debitoare, după caz.

Cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat efectuate potrivit legii.

Contribuabilii care efectuează sponsonizări și/sau acte de mecenat, potrivit legii privind sponsonizarea și alte legii bibliotecilor, scad din impozitul pe profit datorat sumelor aferente, dacã sunt indeplinite cumulativ umătoarele condiții : sunt în limita a 3 la mie din cifra de afaceri; nu depășesc mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat.

În limitele respective se încadreazã și cheltuielile de sponsonizare a bibliotecilor de drept public, în scopul construcției de localuri, a dotarilor. achizițiilor de tehnologie a informației și documente specifice, finanțării programelor de formare continua a bibliotecarilor, schimburilor de specialiști, a burselor de specializare, a participării la congrese internaționale.

Cheltuielile înregistrate în evidența contabilă, care au la bază un document emis de un contribuabil inactiv al cărui certificat de înregistrare fiscala a fost suspendat în baza ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Cheltuielile cu taxele și cotizațiile către organizațiile neguvernamentale sau asociațiile profesionale, altele decât taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile obligatorii, reglementate de actele normative în vigoare, precum și contribuțiile pentru fondul destinat negocierii contractului colectiv de muncă și taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile datorate către camerele de comerț și industrie, organizațiile sindicale și organizațiile patronale.

2.3 Termene de plată și obligații la contribuabili

În conformitate cu Legea 571/2003, colaborată cu HG 44/2004 Codul Fiscal cu normele metodologice de aplicare, modificată cu OUG nr.15/2012 sunt obligați la plata impozitului pe profit umătorii contribuabili:

– persoane juridice române pentru profitul impozabil obținut din orice sursă atât din România cât și din străinătate;

– persoanele juridice străine care desfășoară activități printr-un sediu permanent în România pentru profitul aferent acelui sediu permanent;

– persoanele juridice străine și persoanele fizice nerezidente care desfășoară activitate în România într-o asociere cu sau fără personalitate juridică; (în vigoare de la 1 ian. 2012)

– persoanele juridice române și persoanele fizice rezidente, pentru venitunile realizate atât în România, cât și în străinătate din asocieri care nu dau naștere unei persoane juridice, caz în care impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reține, și se varsã de către persoana juridică română;

– pensoanele juridice străine care realizează venituri astfel:

obținute din sau în legatura cu proprietăți imobiliare situate în România;

venituni obținute ca urmare a exploatării resurselor naturale localizate în România, inclusiv câștigul obținut în vânzarea unui drept aferent unor asemenea resurse;

venituri obținute din înstrăinarea unui drept de proprietate deținut la o persoană juridică română;

orice alt venit realizat pe teritoriul României dacă este plătit de un rezident român sau prin intermediul unui sediu permanent în România.

Sunt exceptate de la plata impozitului pe profit:

– trezoreria statului;

– instituțiile publice pentru fondurile publice, inclusive pentru veniturile proprii și disponibilitățile realizate și utilizate conform legii

– fundațiile române constituite ca urmane a unor legate (dispoziție testamentară);

– culte religioase, pentru veniturile obținute din valorificarea obiectelor și produselor necesare activității de cult;

– instituțiile de învățământ particular acreditate, precum și cele autorizate pentru veniturile utilizate potrivit legii;

-asociațiile de proprietari constituite ca persoane juridice și asociațiile de locatari recunoscute ca asociații de proprietari, pentru venitunile obținute din activități economice care sunt sau vor fi utilizate pentru îmbunătățirea utilităților și a eficienței clădirii, pentru întreținerea și repararea proprietăților commune;

– fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, constituit potrivit legii;

– fondul de compensare a investitorilor, înființat potrivit legii;

– Banca Națională a României;

– fondul de garantare a pensiilor private, înființat potrivit legii.

Organizațiile nonprofit, organizațiile sindicale și organizațiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit pentru următoarele tipuri de venituri:

– cotizațiile și taxele de înscriere ale membrilor;

– taxele de înregistrare, stabilite potrivit legislației în vigoare;

– contribuțiile bănești sau în natură ale membrilor și simpatizanților

– donațiile și sumele sau bunurile prin sponsorizare;

– dobânzile și dividendele obținute din plasarea disponibilităților rezultate din venituri scutite;

– veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole;

– veniturile obținute din vize, taxe și penalități sportive sau din participarea la competiții și demonstrații sportive;

– resursele obținute din fonduri publice sau din finanțări nerambursabile;

– veniturile realizate din acțiuni ocazionale precum: evenimente de strângere de fonduri cu taxă de participare, serbări, tombole, conferințe, utilizate în scop social sau profesional, potrivit statutului acestora;

– veniturile excepționale rezultate din cedarea activelor corporale aflate în proprietatea organizațiilor nonprofit, altele decât cele care sunt sau au fost folosite într-o activitate economică;

– veniturile obținute din reclamă și publicitate, realizate de organizațiile nonprofit de utilitate publică, potrivit legilor de organizare și funcționare, din domeniul culturii, cercetării științifice, învățământului, sportului, sănătății, precum și de camerele de comerț și industrie, organizațiile sindicale și organizațiile patronale;

– sumele primite ca urmare a nerespectării condițiilor cu care s-a făcut donația/sponsorizarea, potrivit legii, sub rezerva ca sumele respective să fie utilizate de către organizațiile nonprofit, în anul curent sau în anii următori, pentru realizarea scopului și obiectivelor acestora, potrivit actului constitutiv sau statutului;

– veniturile realizate din despăgubiri de la societățile de asigurare pentru pagubele produse la activele corporale proprii, altele decât cele care sunt utilizate în activitatea economică;

– sumele primite din impozitul pe venit datorat de persoanele fizice, potrivit prevederilor titlului III.

Organizațiile nonprofit, organizațiile sindicale și organizațiile patronale sunt scutite de la plata impozitului pe profit și pentru veniturile din activități economice realizate până la nivelul echivalentului în lei a 15.000 euro, într-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale scutite de la plata impozitului pe profit.

Conform reglementărilor actuale plata impozitului pe profit se efectuează trimestrial în lei, până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor, celui pentru care se calculează impozit.

Contribuabilii au obligația să depună o declarație anuală de impozit pe profit până la data de 25 martie inclusiv a anului următor.

Opțiunea pentru sistemul anual de declarare și plată a impozitului pe profit se efectuează la începutul anului fiscal.

Opțiunea efectuată este obligatorie pentru cel puțin 2 ani fiscali consecutivi. Ieșirea din sistemul anual de declarare și plată a impozitului se efectuează la începutul anului fiscal. Contribuabilii comunică organelor fiscale teritoriale modificarea sistemului anual/trimestrial de declarare și plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului fiscal respectiv.

Contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară pentru determinarea profitului impozabil vor avea în vedere și următoarele reguli:

a) pentru sumele înregistrate în rezultatul reportat din provizioane specifice, ca urmare a implementării reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară ca bază a contabilității, se aplică următorul tratament fiscal:

sumele înregistrate în soldul creditor al contului «Rezultatul reportat din provizioane

specifice», reprezentând diferențele dintre valoarea provizioanelor specifice determinate la data de 31 decembrie 2011 potrivit Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 3/2009 privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și constituirea, regularizarea și utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit, cu modificările și completările ulterioare, și ajustările pentru depreciere, evidențiate la data de 1 ianuarie 2012 potrivit Standardelor internaționale de raportare financiară, aferente elementelor pentru care au fost constituite respectivele provizioane specifice, sunt tratate ca rezerve, acestea urmând să fie impozitate.

sumele înregistrate în soldul debitor al contului «Rezultatul reportat din provizioane

specifice», reprezentând diferențele dintre valoarea provizioanelor specifice determinate la data de 31 decembrie 2011 potrivit Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 3/2009, cu modificările și completările ulterioare, și ajustările pentru depreciere, evidențiate la data de 1 ianuarie 2012 potrivit Standardelor internaționale de raportare financiară, aferente elementelor pentru care au fost constituite respectivele provizioane specifice, reprezintă elemente similare cheltuielilor, în mod eșalonat, în tranșe egale, pe o perioadă de 3 ani;

b) pentru sumele înregistrate în rezultatul reportat provenit din actualizarea cu rata inflației, ca urmare a implementării reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară ca bază a contabilității, se aplică următorul tratament fiscal:

sumele nete înregistrate în creditul contului rezultatul reportat din actualizarea cu rata

inflației a mijloacelor fixe amortizabile și a terenurilor sunt tratate ca rezerve, cu condiția evidențierii într-un analitic distinct a acestor sume, acestea urmând să fie impozitate;

sumele înregistrate în creditul contului rezultatul reportat din actualizarea cu rata

inflației a activelor, cu excepția actualizării cu rata inflației a mijloacelor fixe amortizabile și a terenurilor, nu reprezintă elemente similare veniturilor;

sumele înregistrate în debitul contului rezultatul reportat din actualizarea cu rata

inflației a pasivelor, cu excepția actualizării cu rata inflației a amortizării mijloacelor fixe, nu reprezintă elemente similare cheltuielilor;

c) pentru sumele înregistrate în rezultatul reportat provenit din alte ajustări, ca urmare a implementării reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară ca bază a contabilității, cu excepția sumelor care provin din provizioane specifice și a sumelor care provin din actualizarea cu rata inflației, se aplică următorul tratament fiscal:

sumele care provin din anularea unor cheltuieli pentru care s-a acordat deducere

reprezintă elemente similare veniturilor;

sumele care reprezintă elemente de natura veniturilor înregistrate suplimentar,

potrivit reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, reprezintă elemente similare veniturilor;

sumele care reprezintă elemente de natura cheltuielilor înregistrate suplimentar,

potrivit reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, sunt considerate elemente similare cheltuielilor;

sumele care provin din anularea unor cheltuieli pentru care nu s-a acordat deducere

nu reprezintă elemente similare veniturilor;

sumele care provin din anularea unor venituri care au reprezentat venituri neimpozabile

nu reprezintă elemente similare cheltuielilor;

d) în cazul în care în rezultatul reportat provenit din alte ajustări, ca urmare a implementării reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară ca bază a contabilității, se înregistrează sume care provin din retratarea unor provizioane, altele decât cele prevăzute la lit. a), sumele care provin din anularea provizioanelor care au reprezentat cheltuieli nedeductibile nu reprezintă elemente similare veniturilor, iar sumele rezultate din introducerea provizioanelor conform reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară nu reprezintă elemente similare cheltuielilor.

Începând cu data de 1 ianuarie 2013, contribuabilii, pot opta pentru declararea și plata impozitului pe profit anual, cu plăți anticipate, efectuate trimestrial. Termenul până la care se efectuează plata impozitului anual este termenul de depunere a declarației privind impozitul pe profit (25 martie inclusiv a anului următor)

Constatarea, controlul, umărirea, încasarea și executarea silită a impozitului pe profit, precum și a penalităților sau majorărilor de întârziere se efectuează de organele fiscale ale Ministerului Finanțelor Publice.

Reflectarea în contabilitate a impozitului pe profit se realizează cu ajutorul contului 4411 ,,Impozit pe profit”

înregistrarea impozitului pe profit datorat (16% x Profitul impozabil):

691 ,,Cheltuieli cu = 441 ,,Impozitul pe profit”

Impozitul pe profit”

– virarea (plata) impozitului:

441 ,,Impozitul pe profit” = 5121 ,,Conturi la bănci în lei”

– închiderea conturilor de cheltuieli cu impozitul:

121 ,,Profit și pierdere” = 691 ,, Cheltuieli cu

impozitul pe profit”

CAP III. CONTABILITATEA ȘI FISCALITATEA

TAXEI PE VALOAREA ADĂUGATĂ

3.1. Definire, sfera de aplicare, caracteristici

Taxa pe valoarea adăugată (TVA) este principalul impozit indirect din punct de vedere al volumului încasărilor la bugetul statului, precum și din punctul de vedere al sferei de aplicare.

Mecanismul TVA presupune că fiecare agent economic care intervine în procesul de producție și comercializare a unui produs să adauge taxa la valoarea creată, taxă ce este inclusă în prețul de vânzare al bununilor și trebuie virată ulterior la stat. Taxa este astfel colectată de către agenții economici de la consumatori finali, care sunt suportatorii efectivi ai acesteia.

Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, aplicarea taxei pe valoare adăugată se face conform Directivei 112/2006, care a fost preluată în legislația din România.

Se cuprind în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată operațiunile care îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții:

– să constituie o livrare de bunuri, o prestare de servicii efectuată cu plata sau o operațiune asimilată acestora;

– să fie efectuate de persoane impozabile;

– să rezulte din activitățile economice ale agenților economici

Se cuprinde în sfera taxei pe valoarea adăugată și importurile.

Prin operațiunile cu plată se înțelege obligativitatea existenței unei legături directe între operațiunea efetuată și contrapartida obținută.

Persoana impozabilă este orice persoană, indiferent de statutul său juridic care efectuează de o manieră independentă activități economice ce intră în sfera: producătorilor, comercianților, prestatorilor de servicii inclusiv activitățile extractive, agricole, ale profesiunilor libere sau asimilate, precum și exploatarea activelor corporale și necorporale în scopul obținerii de venituri.

Instituțiile publice nu sunt considerate persoane impozabile.

Instituțiile publice sunt considerate persoane impozabile pentru activități cum sunt: telecomunicațiile; furnizare de energie electrică, termică, gaze, apă, agent frigorific; transport de bunuri și persoane; depozitare de bunuri; închirieri; concesiuni; livrări de bunuri noi produse pentru vânzare; servicii și activități prestate în porturi, aeroporturi, târguri, expoziții, activitatea magazinelor pentru personal; activitățile agențiilor de călătorie.

Prin livrare de bunuri se înțelege transferul dreptului de proprietate asupra bununilor deținute de proprietar către beneficiar, direct sau prin personal care acționează în numele acestora, iar prin prestări de servicii orice activitate care nu constituie livrare de bunuri cum sunt: orice muncă fizică și intelectuală, lucrări de construcții montaj, servicii poștă, telecomunicatii, inchirieri, concesionări, intermedieri, servicii de publicitate, mandatare, operațiuni de leasing și alte similare.

Prin import de bunuri se înțelege introducerea în țară de bunuri provenind din străinatate de către orice persoană indiferent de statutul său juridic, direct sau prin intermediari, plasate în regim vamal de import sau regimuri vamale suspendate.

Se considera achiziție intracomunitară de bunuri, obținerea dreptului de a dispune, ca și un proprietar, de bunuri mobile corporale expediate sau transportate la destinația indicată de cumpărător, de către furnizor, de către cumpărător sau de către altă persoană, în contul furnizorului sau al cumpărătorului, către un stat membru, altul decât cel de plecare a transportului sau de expediere a bunurilor.

Operațiunile impozabile cuprinse în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se clasifică din punct de vedere al regimului de impozitare astfel:

– operațiuni taxabile la care se aplică cota standard;

– operațiuni scutite de taxa cu drept de deducere (exemplu: exportul de bunuri, transportul și prestările de servicii legate direct de exportul bunurilor precum și bunurile comercializate prin magazinele duty-free);

– operațiuni scutite de taxă fără drept de deducere (exemplu: spitalizarea, ingrijirile medicale, etc);

– operațiuni de import scutite de TVA (exemplu: bununile introduse în țară de călători sau alte persoane fizice cu domiciliul în țară ori în străinătate în condițiile și în limitele stabilite prin HG potrivit regimului vamal aplicabil persoanelor fizice);

– achiziții intracomunitare.

Locul operațiunilor impozabile se consideră în România atunci când locul livrării este:

– locul de unde a pornit expediția bununilor sau transportul către beneficiar.

indiferent dacă bunurile sunt expediate sau transportate de furnizori, de beneficiar sau de terți;

– locul unde se găsesc bunurile în momentul când are loc livrarea, în cazul în care bunurile nu sunt expediate sau transportate;

– locul prestărilor de servicii se consideră a fi în România când prestatorul își are stabilit în România sediul activității economice sau un sediu la care sunt prestate serviciile, ori în lipsa unui astfel de sediu domiciliu sau reședința obișnuită;

– locul achiziției intracomunitare de bunuri se consideră a fi locul unde se găsesc bunurile în momentul în care se încheie expedierea sau transportul bununilor.

Conform legislației în vigoare persoanele obligate la plata taxei pe valoarea adăugată sunt:

– persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de TVA, pentru operațiunile taxabile;

– titularii operațiunilor de import de bunuri efectuate direct prin comisionar sau terțe persoane juridice care acționează în numele și din ordinul titularului operațiunii de import, indiferent dacă sunt sau nu înregistrați ca plătitori de TVA la organele fiscale cu excepția importurilor scutite:

– persoanele fizice, pentru bunurile introduse în țară potrivit regulamentului vamal, aplicabil acestora;

– persoanele juridice sau fizice cu sediul ori cu domiciliul stabil în România, beneficiarii prestărilor de servicii, efectuate de prestatorii cu sediul sau domiciliul în străinătate cu excepția celor scutite de TVA, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate ca plătitor de TVA la organele fiscale.

În situația în care persoana care realizează operațiuni taxabile nu are sediul sau domiciliul stabil în România, acesta este obligat să desemneze un reprezentant fiscal, domiciliat în România, care să angajeze și să îndeplinească obligațiile ce îi revin privind taxa pe valoarea adăugată.

3.2 Faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată

Faptul generator al taxei pe valoarea adăugată ia naștere:

în momentul efectuării livrării de bunuri și/sau în momentul prestărilor de servicii, cu excepțiile prevăzute de lege;

data înregistrării declarației vamale în cazul bununilor plasate în regim de import;

data primirii facturii externe pentru serviciile contractate de persoane impozabile din România cu prestatori cu sediul sau domiciliul în străinatate, pentru care locul prestării se consideră a fi România;

data plății prestatorului extern în cazul plăților efectuate fără factură pentru serviciile contractate de persoane impozabile din România cu prestatori cu sediul sau domiciliul în străinătate, pentru care locul prestării se consideră a fi în România;

data la care bununile aflate într-un regim vamal suspensiv sunt plasate în regim de import;

data vânzării bunurilor către beneficiari în cazul operațiunilor efectuate prin intermediul sau prin consignație;

data emiterii documentelor în care se consemnează preluarea de către persoane impozabile a unor bunuri (servicii) achiziționate sau fabricate de către acestea pentru a fi utilizate în scopul care nu au legătură cu activitatea economică desfășurată de acestea sau pentru a fi puse la dispoziția altor persoane fizice sau juridice în mod gratuit;

data colectării monedelor de mașină pentru mărfurile vândute prin mașini automate;

termenele de plată a ratelor prevăzute în contractele pentru operațiuni de leasing.

Exigibilitatea taxei reprezintă data la care autoritatea fiscală devine îndreptățită, în baza legii, să solicite plata de către persoanele obligate la plata taxei, chiar dacă plata acestei taxe poate fi amânată. Exigibilitatea ia naștere concomitent cu factorul generator, cu excepțiile prevăzute de lege. Pentru bununile livrate cu plată în rate exigibilitatea intervine la data prevăzută pentru plata ratelor.

Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată este anticipat faptului generator atunci când:

– factura fiscală este emisă înaintea efectuării livrării bunurilor sau prestării serviciilor;

– contravaloarea bunurilor sau a serviciilor se încasează înaintea livrări bunurilor sau prestării serviciilor;

– se încasează avansuri cu excepția:

piata importurilor și datoriei vamale

realizează producției destinate exportului;

efectuarea de plăți în contul clientului;

livrări de bunuri și prestări de servicii scutite de TVA.

– pentru livrări de bununi și/sau prestări de servicii care se efectuează continuu (energie electrică, gaze etc) exigibilitatea TVA intervine la data stabilirii debitului beneficiarului pe bază de factură fiscală sau alt document legal;

– pentru lucrările imobiliare exigibilitatea TVA intervine la data încasării avansurilor pe bază de situații de lucrări, dar antreprenorii pot să opteze pentru plata TVA la data livrării în condițiile legii.

Exigibilitatea TVA aferentă sumelor constituite drept garanție pentru acoperirea eventualelor reclamații privind calitatea lucrărilor de construcții montaj ia naștere la data încheierii procesului verbal de recepție definitivă sau după caz la data încasării sumelor dacă încasarea este anterioară acestuia.

3.3. Baza de impozitare, cotele de impunere și calculul taxei pe valoarea adăugată

Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită prin:

contrapartida obținută sau care urmează a fi obținută de furnizori ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terț, inclusiv subvențiile legate de prețul acestor operațiuni exclusiv taxa pe valoarea adăugată;

prețurile de achiziție sau în lipsa acestora, prețuri de cost, deteminate la momentul livrării/prestării.

Se cuprind în baza de impozitare:

– impozitele, taxele dacă prin lege nu se prevede astfel, exclusiv TVA;

-cheltuieli accesorii cum ar fi: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport și asigurare, decontate cumpărătorului sau clientului.

Nu se cuprind în baza de impozitare:

– rabaturile, remizele, sconturile și alte reduceri de preț acordate de furnizori direct clienților în vederea stimulării vânzărilor, în condițiile prevăzute în contractele încheiate;

– penalizările, precum și sumele reprezentând daune — interese stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, solicitare pentru îndeplinirea totală sau parțială a obligațiilor contractuale;

– dobânzile percepute pentru: plăți cu întârziere, vânzări cu plata în rate, operațiuni în leasing;

– sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului și care se decontează acestuia;

– ambalajele care circulă între furnizorii de marfă și clienți, prin schimb, fără facturare.

Baza de impozitare se reduce corespunzător:

– în cazul refuzurilor totale sau parțiale cantitatea, prețurile sau alte elemente cuprinse în facturi ori în alte documente legale aprobate, precum și în cazul retururilor de până la 15% din presa scrisă;

– în situația în care reducerile de preț sunt acordate conform contractelor încheiate după livrarea sau prestarea serviciilor;

– în cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat marfa, pentru ambalajele care circulă prin facturare.

Pentru bunurile importate pe bază de impozitare este constituită din valoare de vamă, deteminată potrivit legii, la care se adaugă taxele vamale, comisionul vamal, accizele și alte taxe datorate potrivit legii.

Sunt cuprinse în baza de impozitare cheltuieli accesorii cum ar fi: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport și asigurare care intervin după intrarea bunului în țară până la primul loc de destinație a bunurilor.

Primul loc de destinație se înțelege locul care figurează pe documentul de transport care însoțește bununile la intrarea în țară.

În România cota standard a taxei pe valoare adăugată este de 24% și se aplică operațiunilor impozabile, cu excepția celor scutite de taxa pe valoarea adăugată.

Cota taxei de valoarea adăugată este cea în vigoare la data la care ia naștere faptul generator al taxei pe valoarea adăugată.

Taxa pe valoarea adăugată se calculează prin aplicarea cotei standard asupra bazei de impozitare.

Plafonul valoric de impozitare este de 35 .000 euro al cărui echivalent în lei se stabilește la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României.

3.4 Regimul deducerilor și obligațiilor de plată

Dreptul de deducere ia naștere în momentul în care taxa pe valoarea adăugată deductibilă devine exigibilă , aceasta regăsindu-se în Codul Fiscal ,actualizat în 2010 la Titlul VI Capitolul X –Regimul Deducerilor.

Pentru operațiunile prevăzute mai jos dreptul de deducere ia naștere:

la data plății efective sau, după caz, la data compensării cu taxa pe valoarea adăugată de rambursat din decontul lunii precedente, pentru bunurile din import care beneficiază de suspendarea plății taxei pe valoarea adăugată în vamă:

la data plății efective sau, după caz, la data compensării cu taxa pe valoarea adăugată de rambursat din decontul lunii precedente pentru prestările de servicii;

la data plății efective la bugetul de stat.

Au dreptul la deducerea taxei pe valoarea adăugată numai persoanelor impozabile înregistrate la organele fiscale teritoriale ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată.

Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată au dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente bunurilor și serviciilor destinate realizării de:

operațiuni taxabile;

livrări de bunuri și/sau prestări de servicii de taxă pe valoarea adăugată:

acțiuni de sponsorizare, publicitate, protocol, precum și pentru alte acțiuni prevăzute în legi, cu respectarea limitelor și destinațiilor prevăzute în acestea;

operațiuni rezultând din activități economice efectuate în străinatate, care ar da drept de deducere dacă aceste operațiuni ar fi realizate în interiorul țării.

Taxa pe valoarea adăugată pe care persoana impozabilă are dreptul să o deducă este:

taxa pe valoarea adăugată datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să fie livrate și prin prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să fie prestate de către o altă persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxa pe valoare adăugată;

taxa pe valoarea adăugată achitată, pentru bununile importate:

taxa pe valoarea adăugată achitată sau compensată cu taxa de rambursat din decontul lunii precedente, pentru bunurile din import care beneficiază de suspendarea plății taxei în vamă;

taxa pe valoarea adăugată achitată de beneficiar în numele furnizonului.

Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată orice persoană impozabilă trebuie să justifice suma taxei cu următoarele documente:

facturi fiscale sau alte documente legal aprobate, emise pe numele său, sau de către persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoare adăugată;

declarația vamală de import sau actul constatator al organelor vamale:

declarația vamală emisă pe numele sau și documentul care confirmă achitarea taxei pe valoarea adăugată sau, în cazul compensării, decontul de taxă pe valoarea adăugată aferentă lunii precedente, din care rezultă taxa de rambursat și nota contabilă prin care s-a efectuat compensarea;

documentul care confirmă achitarea taxei pe valoarea adăugată sau, în cazul compensării, decontul de taxă pe valoarea adăugată aferent lunii precedente, din care rezultă taxa de rambursat și nota contabilă prin care s-a efectuat compensarea;

facturi fiscale sau alte documente legal aprobate, emise pe numele său, de către persoane impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată și documentul care confirmă achitarea taxei pe valoarea adăugată.

Nu poate fi dedusă taxa pe valoarea adăugată aferentă intrărilor referitoare la:

openațiuni care nu au legătură cu activitatea economică a persoanelor impozabile;

bunuri/servicii achiziționate de furnizori/prestatori în contul clienților și care apoi se decontează acestora;

servicii de transport, hoteliere, alimentație publică și altele de aceeași natură, prestate pentru persoanele impozabile care desfășoară activitatea de intermediere în turism;

băutuni alcoolice și produse din tutun destinate acțiunilor de protocol:

bunurile lipsă sau deprecierile calitativ în timpul transportului, neimputabile, pe baza documentelor întocmite pentru predarea-primirea bunurilor de la transportator și pentru înregistrarea lor în gestiunea persoanei impozabile.

Dreptul de deducere se exercită lunar prin scăderea taxei deductibile din suma reprezentând taxa pe valoarea adăugată facturată pentru bunuri livrate și/sau servicii prestate, denumită taxa colectată.

Exercitarea dreptului de deducere nu se face pentru fiecare operațiune, ci pentru ansamblul operațiunilor realizate în cursul unei luni.

Taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat se stabilește lunar, trimestrial, semestrial sau anual pe bază de decontări ale plătitorilor de taxa pe valoarea adăugată, ca diferența între taxa colectată și taxa dedusă potrivit legii. În situația în care taxa dedusă potrivit legii este mai mare decât taxa colectată, rezultă taxă de rambursat, iar în situația în care taxa colectată este mai mare decât taxa dedusă potrivit legii, rezultă taxă de plată la bugetul de stat.

Sunt obligați să-și determine TVA-ul datorat lunar plătitorii care în anul precedent sau realizat o cifră de afaceri egală sau superioară valorii de 100.000 euro/an.

Plătitorii care în anul anterior au realizat o cifră de afaceri inferioară sumei de 100.000 de euro/an vor determina TVA-ul datorat trimestrial.

Posibilitatea de declarare semestrială sau anulă apare numai la cererea expresă a contribuabilului. Astfel contribuabilul poate solicita (până la 25 februarie a anului pentru care se face solicitarea) să aplice:

perioada fiscală semestrială, calculând și determinând TVA semestrial, dacă societatea a avut activitate în anul anterior în maxim 3 luni dintr-un semestru;

perioada fiscală anuală, calculând și determinând TVA semestrial, dacă societatea a avut activitate în anul anterior în maxim 6 luni dintr-un an.

Rambunsarea diferenței de taxă, rămasă după compensarea realizată și după scăderea taxei corespunzătoare sumelor neachitate din facturile furnizorilor /prestatorilor se efectuează de organele fiscale teritoriale, în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de rambursare, pe baza documentației stabilite prin ordin al Ministrului Finanțelor Publice și a verificărilor efectuate de organe de control fiscal.

Prin derogare organele fiscale teritoriale vor efectua, la solicitarea persoanelor impozabile care se încadrează în condiții stabilite prin norme de aplicare, rambursări de taxa pe valoare adăugată, în termen de 15 zile de la data depuneri cererii de rambursare, cu verificarea ulterioară a documentației, respectiv semestrial.

Rambursarea taxei pe valoarea adăugată poate fi solicitată lunar sau trimestrial.

Persoanele impozabile care realizează operațiuni taxabile și/sau operațiuni scutite cu drept de deducere au următoarele obligații:

a) Cu privire la înregistrarea la organele fiscale:

– la începerea activității, precum și în cazurile și în condițiile stabilite prin lege, persoanele impozabile sunt obligate să se înregistreze ca plătitori de taxa pe valoare adăugată, urmând procedurile privind înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite și taxe;

– să solicite organului fiscal scoaterea din evidență ca plătitori de taxă pe valoare adăugată, în caz de încetare a activității, în termen de 15 zile de la data actului legal în care se consemnează situația respectivă.

b) Cu privire la întocminea documentelor:

– să consemneze livrările de bunuri și/sau prestările de servicii în facturi fiscale sau în alte documente legal aprobate și să completeze în mod obligatoriu următoarele date: denuminea, adresa și codul fiscal ale furnizorului/prestatorului și/sau după caz ale beneficiarului, data emiterii, denuminea bunurilor livrate și/ sau a serviciilor prestate, cantitățile, după caz, prețul unitar, valoarea bunurilor/serviciilor fără taxa pe valoarea adaugată, suma taxei pe valoarea adăugată.

– persoanele impozabile plătitoare de taxa pe valoarea adăugată sunt obligate să solicite de la furnizori/prestatori facturi fiscale ori documente legal aprobate și să verifice întocmirea corectă a acestora, iar pentru operațiunile cu o valoare a taxei pe valoarea adăugată mai mare de 5.000 lei sunt obligate să solicite și copia după documentul legal care atestă calitatea de plătitori de taxa pe valoarea adăugată a furnizorului/prestatorului.

Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată nu au obligația să emită facturi fiscale în cazul următoarelor operațiuni:

– transport de taximetrie, precum și transport de persoane pe baza de călătorie și abonamente;

– vânzări de bunuri și/sau servicii consemnate în documente specifice aprobate prin acte normative în vigoare;

– vânzări de bunuri și/sau servicii pentru populație pe baza de documente fără nominalizări privind cumpărătorul. La cererea cumpărătorilor, furnizori /prestatorii pot să emită facturi fiscale pe care vor înscrie: suma încasată, numărul și data documentului prin care s-a efectuat plata de către beneficiari:

– importatorii sunt obligați să întocmească declarația vamala de import, direct sau prin reprezentanți autorizați, să determine baza de impozitare pentru bunurile importate și să calculeze taxa pe valoarea adăugată bugetului de stat.

c) Cu privire la evidența operațiunilor:

– să țină evidența contabilă potrivit legii, astfel încât să poată determina baza de impozitare și taxa pe valoarea adăugată colectată pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii efectuate, precum și cea deductibilă aferentă intrărilor:

– să asigure condițiile necesare pentru emiterea documentelor, prelucrarea informațiilor și conducerea evidențelor prevăzute de reglementările în domeniul taxei pe valoarea adăugată;

– să întocnească și să depună lunar la organul fiscal, până la data de 25 a lunii următoare inclusiv, decontul privind taxă pe valoarea adaugată, potrivit modelului stabilit de Ministerul Finanțelor Publice;

– să furnizeze organelor fiscale toate justificările necesare în vederea stabilirii operațiunilor realizate atât la sediul principal, cât și la subunități:

– să contabilizeze distinct veniturile și cheltuielile rezultate din operațiunile asocierilor în participațiune.

d) Cu privire la plata taxei pe valoarea adăugată:

– să achite taxa pe valoarea adăugată datorată, potrivit decontului întocmit lunar sau trimestrial, până la 25 inclusiv a lunii următoare perioadei de raportare:

– să achite taxa pe valoarea adăugată, aferentă bunurilor plasate în regim de import, la organul vamal, cu exceptia operațiunilor de import scutite de taxa pe valoarea adăugată;

– să achite taxa pe valoarea adăugată, aferentă operațiunilor de leasing. corespunzător sumelor și termenelor de plată prevăzute în contractele încheiate cu locatori/finanțatori în străinătate;

– să achite taxa pe valoarea adăugată aferentă serviciilor contractate de prestatori cu sediul sau cu domiciliul în străinatate, pentru care locul prestării se consideră a fi în România, exclusiv operațiunile de leasing contractate cu locatori /finanțatori în străinătate, în termen de 7 zile de la data primirii facturii externe:

– să achite, în termen de 7 zile de la data primirii facturii externe, taxa pe valoarea adăugată aferentă serviciilor contractate de prestatorii cu sediul sau cu domiciliul în străinatate, pentru care locul prestări se consideră a fi în România, în situația în care prestatorul de servicii nu și-a desenmat un reprezentant fiscal în România. Taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor operațiuni se achită și de persoanele indiferent de statutul juridic, care nu sunt înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată;

– să achite taxa datorată bugetului de stat, anterior datei depunerii cereri la organul fiscal pentru scoaterea din evidență ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată, în caz de încetare a activității.

TVA aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate în cursul unei luni calendaristice trebuie înscrisă în jurnalele pentru cumpărări și preluată în decontul aferent lunii respective, în același mod procedând și pentru TVA aferentă vânzărilor de bunuri și servicii din cursul unei luni calendanistice, respectiv înscrierea în jurnalul pentru vânzări și preluarea în decontul de TVA.

Dreptul de deducere a TVA aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate de către o persoană impozabilă atât pentru efectuarea de operațiuni care dau drept de deducere, cât și pentru operațiuni care nu dau drept de deducere, se determină în raport cu gradul de utilizare a bunurilor și serviciilor cumpărate la realizarea operațiunilor ce dau drept de deducere.

Agenții economici care efectuează ambele tipuri de operațiuni sunt obligate să țină evidența separată a gestiunilor de bunuri conform cu destinația acestora și să întocmească trei jurnale de cumpărări în baza cărora să determine nivelul TVA care poate fi dedus:

jurnalul de cumpărări pentru achiziții de bunuri și servicii ce vor fi utilizate pentru efectuarea de operațiuni cu drept de deducere (TVA aferentă acestor operațiuni se deduce integral);

jurnalul de cumpărări pentru achiziția de bunuri și servicii ce vor fi utilizate pentru efectuarea de operațiuni care nu dau drept de deducere (TVA aferentă acestor operațiuni nu se deduce);

jurnalul de cumpărări pentru achiziții de bunuri și servicii ce vor fi utilizate pentru efectuarea de operațiuni care dau drept de deducere cât și celor care nu dau drept de deducere (TVA aferentă acestor openațiuni se deduce pe bază de prorată).

Prorata de deducere a TVA se determină anual, ca regula genenală, dar la cererea justificată a agenților economici adresată organelor fiscale se poate determina lunar, cu condiția ca una sau alta din metodele amintite să fie utilizată în cursul unui an calendaristic.

Ca mod de calcul, prorata TVA se determină ca raport între veniturile care dau drept de deducere (la numărător) și veniturile de la numărător la care se adaugă veniturile ce nu dau drept de deducere (la numitor), exprimat în procente. Nu se includ veniturile financiare. Procentul obținut din acest calcul se înmulțește cu totalul TVA deductibilă din cursul lunii rezultând TVA deductibilă (de dedus) care se va deduce corespunzător din TVA colectată. Diferența reprezinta TVA nedeductibilă care se va imputa asupra cheltuielilor de exploatare.

În cursul anului, pentru lunile ianuarie- noiembrie, TVA de dedus se determinâ pe baza proratei din anul precedent. La sfârșitul anului, se determină prorata definitivă pe baza realizărilor efective din cursul anului. Diferența rezultată pe baza proratei definitive și suma dedusă efectiv pe baza proratei provizorii se regularizează la sfârșitul anului, fiind în decontul de TVA în luna decembrie, pentru achizițiile destinate atât realizării de operațiuni care au drept de deducere, cât și celor care nu au drept de deducere, se utilizează prorata TVA definitivă.

3.5 Regularizarea și ramburasarea taxei pe valoarea adăugată

Regularizarea TVA

Regularizarea TVA apare în situația în care taxa pe valoare adăugată aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate de o persoană impozabilă, care este dedusă într-o perioadă fiscală este mai mare decât taxa pe valoarea adăugată colectat aferentă operațiunilor taxabile, rezultă un excedent în perioada de raportare, denumit sumă negativă a taxei pe valoarea adăugată.

În situația în care taxa pe valoarea adăugată aferentă operațiunilor taxabile, exigibilă într-o perioadă fiscală (taxă colectată), este mai mare decât taxa pe valoarea adăugată bunurilor și serviciilor achiziționate, dedusă în acea perioadă fiscală, rezultă o diferență denumită taxa pe valoarea adăugată de plată pentru perioada fiscală de raportare.

După determinarea taxei de plată sau a sumei negative a taxei pe valoarea adăugată, pentru operațiunile din perioada fiscală de raportare, persoanele impozabile trebuie să efectueze regularizări prin decontul de taxă pe valoarea adăugată, astfel:

a) Determinarea sumei cumulate a taxei pe valoare adăugată

În cazul în care în perioada curentă fiscală de raportare există suma negativă privind TVA, iar decontul perioadei precedente reflectă un sold reprezentănd suma negativă a TVA reportată (dacă nu s-a solicitat rambursarea), atunci se determină suma negativă a TVA cumulată:

Suma negativă privind TVA în perioada fiscală curentă + Sold reportat reprezentând suma negativă a TVA din perioadele precedente (stabilit prin decontul perioadei fiscale anterioare) = Suma negativă a TVA cumulată (ce se va reflecta în decontul perioadei fiscale curente)

b)Determinarea taxei pe valoarea adăugată de plată cumulată

În cazul în care în perioada fiscală de raportare există taxa pe valoarea adăugată de plată, iar decontul de TVA al perioadei fiscale anterioare reiese un sold neachitat privind TVA (suma neachitată la bugetul de stat până la data depuneri decontului curent), se determină taxa pe valoarea adăugată de plată cumulată:

TVA de plata în perioada fiscală curentă + Sume neachitate până la data depunerii decontului aferent perioadei curente, din soldul TVA de plată al perioadei fiscale anterioare = TVA de plată cumulată (ce se va reflecta în decontul perioadei fiscale curente).

Persoanele impozabile au obligația de a determina diferența dintre suma negativă a TVA cumulată și TVA de plată cumulată prin decontul de taxa pe valoarea adăugată, realizându-se astfel regularizarea de taxă.

Dacă taxa pe valoarea adăugată de plată cumulată este mai mare decât suma negativă a taxei pe valoarea adăugată cumulată, rezultă un sold de taxă pe valoarea adăugată de plată în perioada fiscală de raportare.

Dacă suma negativă a taxei pe valoarea adăugată cumulată este mai mare decât taxa pe valoarea adăugată de plată cumulată, rezultă un sold al sumei negative a taxei pe valoarea adăugată, în perioada fiscala de raportare.

c)Corectarea taxei pe valoarea adăugată

Sumele rezultate din corectarea taxei pe valoarea adăugată, facturate în mod eronat de plătitor, precum și cele rezultate din corectarea erorilor de înregistrare în evidența, reprezentând taxa pe valoarea adăugată, se înregistrează la rândurile de regularizări din decontul lunii în care au fost operate corecțiile. În acest caz nu se depune cererea de corectare a decontului.

Rambursarea TVA

Potrivit Codului fiscal, persoanele impozabile înregistrate ca plătitor de taxa pe valoare adăugată pot solicita rambursarea soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată din perioada fiscală de raportare, prin bifarea casetei corespunzătoare din decontul de taxă pe valoarea adăugată din perioada fiscală de raportare, decontul perioadei fiscale următoare.

Dacă o persoană impozabilă solicită rambursarea soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată, acestea nu se raportează în perioada fiscală următoare.

În situația în care persoana impozabilă renunță la cererea de rambunsare, poate să preia suma respectivă în decontul de taxa pe valoarea adăugată ca sumă reportată din perioada fiscală precedentă pentru care nu s-a depus cerere de rambunsare. Renunțarea la cererea de rambursare trebuie să fie comunicată în scris organului fiscal teritorial pentru a fi operată în fișa de plătitor.

Nu poate fi solicitată rambursarea soldului sumei negative a taxei pe valoarea adăugată din perioada fiscală de raportare, mai mic de 5000 lei inclusiv, aceasta fiind raportată obligatoriu în decontul perioadei fiscale următoare.

Sumele solicitate la rambursare se înregistrează la sfârșitul perioadei fiscale într-un analitic separat la contului 4424. Sumele înregistrate în acest analitic nu pot fi luate în considerare pentru regularizările de taxă prevăzute de Codul fiscal, cu excepția cazurilor când s-a renunțat la cererea de rambursare.

Soluționarea deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiunile de rambursare

Deconturile cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare, care reprezintă și cerere de rambursare, se soluționează potrivit metodologiei de soluționare a acestor deconturi, aprobate prin ordin al Ministrului Finanțelor Publice.

În concluzie, există următoarele tipuri de deconturi privind TVA:

a) deconturi cu sume pozitive (cu TVA de plată);

b) deconturi cu sume negative (cu TVA de rambursat):

deconturi cu sume negative cu opțiune de rambursare;

deconturi cu sume negative fără opțiune de rambursare (sume ce se reportează în decontul perioadei următoare).

Solicitările de rambursare se soluționează în termen de 45 de zile de la data depunerii decontului de TVA cu sume negative cu opțiune de rambursare.

Noua declarație privind decontul de taxa pe valoarea adăugată se utilizează începând cu declararea obligațiilor fiscale aferente lunii ianuarie 2012 conform O.M.F.P. nr. 3665/22.12.2011, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 1/03.01.2012 .

Rambursările de TVA se pot efectua fără control documentelor sau control tematic de TVA, cu control fiscal anticipat sau cu control fiscal.

Reflectarea în contabilitate a taxei pe valoarea adăugată presupune în esență înregistrarea în cursul lunii a taxei pe valoarea adăugată deductibilă, colectată și neexigibilă evidențiate în documente justificative primare (ex. Factura) și documente justificative centralizatoare (jurnal de cumpărări și jurnal de vânzări), urmând ca la sfârșitul lunii să se realizeze operațiunea de regularizare a taxei pe valoarea adăugată prin compararea taxei pe valoarea adăugată colectată cu cea deductibilă. Atunci când taxa pe valoarea adăugată colectată este mai mare decât cea deductibilă rezultă TVA de plată iar în situația inversă TVA de recuperat.

Regularizarea taxei pe valoarea adăugată la sfârșitul lunii sau trimestrului înseamnă închiderea conturilor 4426 ,,TVA deductibilă” și 4427 ,,TVA colectată”, acestea reprezentând sold în balanța de verificare. Pot prezenta sold în balanța de verificare conturile 4423 ,,TVA de plată”, 4424 ,,TVA de recuperat” și 4428 ,,TVA neexigibilă”.

CAP. IV. OBLIGAȚIILE FISCALE AFERENTE

VENITURILOR PERSOANELOR FIZICE ȘI JURIDICE ȘI

CONTABILIZAREA ACESTORA

4.1 Reguli comune pentru categoria de venituri supuse impozitării

4.1.1 Venitul net și venitul brut

Venitul brut (VB) reprezintă sumele încasate și echivalentul în lei al veniturilor în natună.

Venitul net (VN) reprezintă diferența dintre venitul brut și cheltuielile aferente deductibile cu respectarea unor reguli prevăzute de lege. Aceste reguli pentru cheltuielile deductibile sunt:

a) activitățile desfășurate cu scopul realizării acestuia, justificate prin documente;

b) sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru uzul personal sau al familiei sale nu sunt cheltuieli aferente venitului;

c) cheltuielile recunoscute ca deductibile sunt cele aferente venitului. În limitele prevăzute de legislația în vigoare, după caz. Cheltuielile de reclamă și publicitate sunt deductibile în condițiile și în limitele stabilite de legislația în vigoare pentru persoanele juridice. Cheltuielile privind amortizarea sunt deductibile în condițiile în care calculul se efectuează conform legislației în materie;

d) cheltuielile corespunzătoare veniturilor ale căror surse se află pe teritoriul României sau în străinătate, care sunt neimpozabile sau sunt scutite de impozit pe venit, nu sunt cheltuieli deductibile;

e) impozitul pe venit datorat, cât și impozitul pe venitul realizat în străinătate nu sunt cheltuieli deductibile;

f) cheltuielile cu bunurile din patrimoniul afacerii, utilizate și în scop personal, precum și cu bunurile din patrimoniul personal al contribuabilului sau asociaților, utilizate pentru afacere, sunt deductibile în limitele stabilite prin hotănâre a Guvernului.

Venitul net obținut din bunuri și drepturi de orice fel, deținute în comun, este considerat ca fiind obținut de proprietari, uzufructari sau deținători legali, înscriși într-un document oficial și se distribuie proporțional cu cotele părți pe care aceștia le dețin în proprietate sau în mod egal, în situația în care acestea nu se cunosc.

4.1.2 Deducerile personale

Deducerile personale reprezintă suma neimpozabilă, formată din deducerea personală de bază și deducerile suplimentare, acordată contribuabilului în funcție de situația proprie sau a persoanelor aflate în întreținere.

Persoanele fizice române cu domiciliul în România, pentru veniturile obținute atât din România, cât și din străinătate, au dreptul la scăderea din venitul anual global a unor sume sub formă de deducere personală de bază și deduceri personale suplimentare, acordate pentru fiecare luna a perioadei impozabile.

Deducerile personale nu se acordă personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, potrivit legii.

Plătitorii de impozit pe venit sunt diferențiați, după calitatea pe care o au față de venit astfel:

-plătitori de venituri care se impozitează prin reținere la sursă;

– realizatori de venituri care se globalizează.

Plătitorii de venit cu regim de reținere la sursă a impozitelor sunt obligați să depună o declarație privind calcularea și reținerea impozitelor, la organul fiscal competent, la termenul stabilit de Ministerul Finanțelor Publice. Răspunderea pentru corectitudinea calculelor, pentru reținerea și virarea impozitelor la buget, precum și pentru îndeplinirea sarcinilor ce rezultă din actele normative în vigoare, le revine tot plătitorilor de venit cu regim de reținere la sursă ca o obligație fată de organele fiscale.

Plătitorii de venit cu regim de reținere la sursă sunt obligați să comunice organului fiscal competent informații referitoare la calculul reținut pentru fiecare beneficiar de venit, conform formularului stabilit de Ministerul Finanțelor Publice în acest sens. Comunicarea se face până la data de 30 iunie a anului curent pentru anul expirat. Pentru veniturile din salarii, informațiile necesare sunt cuprinse în fișa fiscală pentru care termenul de depunere este ultima zi a lunii februarie a anului curent pentru anul fiscal expirat.

4.1.3 Sfera de cuprindere a impozitului pe venit

Sfera de cuprindere este diferită în funcție de categoriile de contribuabili, astfel:

a) în situația persoanelor fizice rezidente române, cu domiciliul în România, impozitul se aplică veniturilor din orice sursă atât din România, cât și din străinătate;

b) în situația persoanelor fizice nerezidente care desfășoară o activitate independentă, prin intermediul unui sediu permanent în România, impozitul se aplică venitului net atribuibil sediului permanent. Venitul dintr-o activitate independentă ce este atribuibil unui sediu permanent se determină în următoarele condiții:

– în veniturile impozabile se includ numai veniturile ce sunt atribuibile sediului permanent;

– în cheltuielile deductibile se includ numai cheltuielile aferente realizări acestor venituri.

c) în cazul persoanelor fizice nerezidente care desfășoară o activitate dependentă în România, impozitul se aplică asupra venitului salarial net din această activitate dependență;

d) în cazul persoanelor fizice nerezidente care obțin alte venituri decât cele precizate la punctele a) și b) respectiv contribuabilii de la punctul c), impozitul se determină pe fiecare sursă, potrivit regulilor specifice fiecărei categorii de venit, impozitul fiind final.

4.1.4 Venituri care se supun impozitării

În categoria veniturilor care se supun impozitării se includ atât veniturile în bani, cât și echivalentul în lei al veniturilor în natură obținute de pensoanele fizice, precum și orice avantaje în bani și/sau în natura primite de o persoana fizică. cu titlu gratuit sau cu plată parțială, precum și folosirea în scop personal a bunurilor și drepturilor aferente desfășurării activității.

Veniturile în natura reprezintă contravaloarea prestației, plata muncii efectuate (muncile agricole plătite în produse, plățile salariilor în produsele fabricate de societatea respectivă).

Avantajele în bani și în natură reprezintă orice fel de foloase primite de contribuabil, ca urmane a unei relații contractuale între părți sau de la terți și care nu reprezintă contravaloarea muncii prestate. Avantajele în bani și echivalentul în lei a avantajelor în natura sunt impozabile numai dacă au fost considerate cheltuieli deductibile aferente activității desfășurate de persoana sau entitatea care le-a acordat.

Categoriile de venituri care se supun impozitului pe venit sunt:

a) veniturile din activități independente;

b) veniturile din salarii;

c) veniturile din cedarea folosinței bunurilor;

d) veniturile din dobânzi și dividende;

e) venitunile din pensii pentru suma ce depășește un anumit cuantum pe luna (precizat prin ordin al Ministrului Finanțelor Publice):

f) veniturile din activități agricole, definite conform legii;

g) veniturile din premii și din jocuri de noroc;

h) alte venituri.

În funcție de metoda de impozitare veniturile impozabile se pot clasifică astfel:

1) Venituri la care impozitarea se face prin globalizare:

venituri din salarii și asimilate salarilor;

venituri din activități independente:

venituri din cedarea folosinței bunurilor.

2) Venituri care nu se globalizează, impozitarea făcându-se la sursă:

venituri din dividende;

venituri din dobânzi;

venituri din jocuri de noroc;

venituri din tranzacții imobiliare;

venituri din pensii;

valoarea tichetelor de masa,tichetelor de creșă, tichetelor cadou,tichetelor de vacanță

alte venituri.

4.1.5 Venituri neimpozabile

În înțelesul impozitului pe venit, veniturile care nu se supun impozitării din anumite considerente de ordin social, economic, politic sunt considerate venituri neimpozabile:

a) ajutoarele, indemnizațiile și alte forme de sprijin cu destinație specială, acordate din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat, din bugetele fondurilor speciale, bugetele locale și din alte fonduri publice, inclusiv indemnizația de matenitate și pentru creșterea copilului, precum și cele de aceeași natura primite de la alte persoane, cu excepția indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă deoarece acestea sunt asimilate veniturilor de natură socială (și deci se supun impozitări).

b) sumele încasate din asigurări de orice fel reprezentând despăgubiri, sume asigurate, precum și orice alte drepturi, cu excepția câștigurilor primite de la societățile de asigurări ca urmare a contractului de asigurare încheiat între părți, cu ocazia tragerilor de amortizare. Nu sunt venituri impozabile despăguririle în bani sau în natura primite de către o persoana fizică, ca urmane a unui prejudiciu material suferit de această, inclusiv despăgubirile reprezentând daunele morale:

c) sumele primite drept despăgubiri pentru pagube suportate ca urmare a calamităților naturale, precum și pentru cazurile de invaliditate sau deces, conform legii;

d) pensiile pentru invalizii de război, orfanii, văduvele/văduvii de război, sumele fixe pentru îngrijirea pensionarilor care au fost încadrați în gradul I de invaliditate, precum și pensiile, altele decât pensiile plătite din fonduri constituite prin contribuții obligatorii la un sistem de asigurări sociale, inclusiv cele din scheme facultative de pensii ocupaționale și cele finanțate de la bugetul de stat:

e) sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizare sau mecenat:

f) veniturile primite ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile și mobile corporale din patrimoniul personal, altele decât câștigurile din transferul titlurilor de valoare;

g) drepturile în bani și în natură primite de militarii în termen, militarii cu termen redus, studenții și devii unităților de învățământ din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranța națională și civile, precum și cele ale gradaților și soldaților concentrați sau mobilizați;

h) bursele primite de persoanele care urmează orice forma de școlarizare sau perfecționare în cadru instituționalizat;

i) sumele sau bunurile primite cu titlu de moștenire și donație;

j) veniturile din agricultură și silvicultură, cu excepția cultivării și \valorificarea florilor, legumelor și zarzavaturilor, în sere și solarii, precum și a arbuștilor, plantelor decorative și ciupercilor, din exploatarea pepinierelor viticole și pomicole și alte asemenea;

k) veniturile primite de membrii misiunilor diplomatice și ai posturilor consulare pentru activitățile desfășurate în România în calitatea lor oficială, în condiții de reciprocitate, în virtutea regulilor generate ale dreptului internațional sau a prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte:

l) veniturile nete în valută primite de membrii misiunilor diplomatice internaționale din activitățile desfășurate în România în calitatea lor oficială, cu condiția ca poziția acestora, de oficial, să fie confirmată de Ministerul Afacerii Externe;

m) veniturile primite de oficialii organismelor și organizațiilor internaționale din activitățile desfășurate în România în calitatea lor oficială, cu condiția ca poziția acestora, de oficial, să fie confirmată de Ministerul Afacerilor Externe:

n) veniturile primite de cetățeni străini pentru activitatea de consultanță desfășurată în România, în conformitate cu acordurile de finanțare nerambunsabilă încheiate de România cu alte state, cu organisme internaționale și organizații neguvernamentale;

o) veniturile primite de cetățeni străini pentru activități desfășurate în România, în calitate de corespondenți de presă, cu condiția reciprocității acordate cetățenilor români pentru venituri din astfel de activități, și cu condiția ca poziția acestor persoane să fie confirmată de Ministerul Afacerilor Externe;

p) sumele reprezentând diferența de dobândă subvenționată pentru creditele primite în conformitate cu legislația în vigoare;

r) subvențiile primite pentru achiziționarea de bunuri, dacă subvențiile sunt acordate în conformitate cu legislația în vigoare:

s) venituri reprezentând avantaje în bani și/sau în natură primite de persoanele cu handicap, veterani de război, invalizii și văduvele de război, accidentații de război în afara serviciului ordonat, persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 mantie 1945, cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, urmașii eroilor-martiri, răniților, luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, precum și persoanele persecutate din motive etnice de regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945;

t) premiile obținute de Sportivii medaliați la campionatele mondiale, europene și la jocurile olimpice.

Nu sunt venituri impozabile premiile, primele și indemnizațiile sportive acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor și altor specialiști, prevăzuți în legislația în materie, în vederea realizării obiectivelor de înaltă performanță clasarea pe podiumul de premiere la campionatele europene, campionatele mondiale și jocurile olimpice, calificarea și participarea la turneele finale ale campionatelor mondiale și europene, prima grupă valorică, precum și la jocurile olimpice, în cazul jocurilor sportive.

Nu sunt venituri impozabile primele și indemnizațiile sportive acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor și altor specialiști, prevăzuți de legislația în materie, în vederea pregătirii și participării la competițiile internaționale oficiale ale loturilor reprezentative ale României;

u) premiile și alte drepturi sub forma de cazare, masă, transport și alte asemenea, obținute de elevi și studenți în cadrul competițiilor interne și internaționale, inclusiv elevi și studenți nerezidenți în cadrul competițiilor desfășurate în România;

v) prima de stat acordată în conformitate cu prevederile Legii nr. 542/2002 privind economisirea și creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ.

w) alte venituri care nu sunt impozabile, așa cum sunt precizate la fiecare categorie de venit.

4.1.6 Perioada de impozitare și cotele de impunere

Perioada impozabilă este anul fiscal care corespunde anului calendaristic. Excepția se întâlnește atunci când intervine decesul contribuabitului în cursul anului, perioada impozabilă devenind inferioară anului calendaristic.

Venitut impozabil realizat pe o fracțiune de an se consideră venit anual impozabil din care se vor scădea pierderile fiscale reportate și deducerile personale.

Începând cu 1 ianuarie 2005 până în prezent, cota de impunere pentru determinanea impozitului pe veniturile din salarii, activități independente, cedarea folosinței bununilor, pensii, activități agricole, premii și alte surse este de 16% aplicată asupra venitului impozabil corespunzător fiecărei surse din categoria respectivă, făcând excepție de la această impunere categoriile de venituri din investiții și din jocuri de noroc.

4.2 Veniturile din salarii și impozitul pe salarii

4.2.1 Veniturile din salarii

“Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și natură obținute de o pensoană fizică ce desfășoară activități pe baza unui contract individual de munca indiferent de forma sub care acestea se obțin sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de munca.”

Se cuprind în veniturile salariale:

a) salariile de bază (încadrate) – care se stabilesc prin negocieri colective sau individuale între patronat și salariați sau reprezentanți ai acestora:

– salariul de baza se acordă în raport cu timpul lucrat și poate fi egal sau mai mic în raport cu salariul de încadrare.

– sunt incluse în veniturile din salarii sau considerate asimilate salariilor și valoarea nominală a tichetelor de masă, tichetelor de creșă, tichetelor de vacanță, acordarea potrivit legii și plățile compensatorii calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor collective.

Valoarea tichetelor de masă, tichetelor de creșă, tichetelor cadou, tichetelor de vacanță, acordate potrivit legii, luată în calcul la determinarea impozitului pe veniturile din salarii, este valoarea nominală. Veniturile respective se impozitează ca venituri din salarii în luna în care acestea sunt primite potrivit Hotărârea Guvernului nr.79/2010 .

Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plata pentru anul 2012 este 700 lei.

Hotărârea nr.1225/2011 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial nr. 922 din 27 decembrie 2011 stabilește începand cu data de 1 ianuarie 2012 salariul de baza minim brut pe țară ganatat în plată la 700 lei pentru un program întreg de lucru de 169,333 ore in medie pe luna în anul la 2012, reprezentând 4,13 lei/ora. Salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de 2.022 lei pe anul 2011 potrivit Hotărârea nr 1193/2010.

b) sporurile se acordă pentru:

– vechime în muncă: 5% pentru 3 ani vechime, 25% peste 20 de ani vechime:

– condiții deosebite de muncă: grele, periculoase, în procent de 10% din salariul de bază;

– condiții nocive de muncă: poate prezenta minimum 10% din salariul minim negociat la nivel de unitate;

– muncă suplimentară în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 30 de zile de la efectuarea acesteia;

– muncă prestată în zilele libere și în zilele de sărbători legale sub forma unui spor la salariul de bază care nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru;

– lucrul în timpul nopții: este stabilit în cuantum de minimum 15% din salariul de bază pentru fiecare oră de noapte. Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național stabilește un nivel mai ridicat de 25% din salariul de bază.

c) adaosurile la salariul de baza sunt:

– adaosul de acord;

– premiile acordate din fondul de premiere calculate în procent de minim 1.5% din fondul de salarii realizat lunar și cumutat;

– alte adaosuri, convenite la nivelul unităților și instituțiilor.

d) necompensele; stimulentele și premiile de orice fel: reprezintă suma rezultată din aplicarea unor procente la salariul de bază, ca urmare a creșterii inflației (prețurilor);

e) indemnizația pentru concediile de odihnă – reprezintă media zilnică a drepturilor salariale din ultimele trei luni anterioare celei în care s-a efectuat concediul, multiplicat cu numărul de zile de concediu și plătită de angajator cel mult cinci zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu. Indemnizația nu poate fi mai mică decât salariul de baza, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă. Concediul de odihnă se solicită de către angajat cu cel puțin 60 de zile anterioare efectuării acestuia, iar efectuarea lui se realizează în urma unei programări colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului sau conducerii entității.

Durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare și se acordă proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic, iar plata lui este garantată tuturor salariaților. Salariații care lucrează în condiții grele, periculoase sau vătămătoare, nevăzătorii, alte persoane cu handicap și tinerii în vârstă până la 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puțin trei zile lucrătoare. Concediul de odihnă trebuie efectuat de către fiecare salariat să efectueze cel puțin 10 zile lucrătoare consecutive neîntrerupt. Efectuarea concediului de odihnă în anul următor este permisă numai în cazurile expres prevăzute de lege sau în cazurile prevăzute în contractul colectiv de munca.

Potrivit Codului Muncii art. 139- 148, cu modificările și completările ulterioare, drepturile salariale luate în calcul includ salariul de baza la care se adaugă indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent prevăzute prin contractul individual de muncă.

În cazul unor evenimente familiale deosebite, salariații au dreptul la zile libere plătite, conform prevederilor din contractul colectiv/individual de muncă, care se includ în durata concediului de odihnă. Evenimente deosebite de familie pentru care se acordă concediu plătit, conform contractului colectiv de muncă la nivel național, sunt:

casatoria salariatului — 5 zile;

casatoria unui copil — 2 zile;

nașterea unui copil — 5 zile plus 10 zile dacă a urmat un curs de puericultură:

decesul soțului, copilului, părinților, socrilor — 3 zile;

decesul bunicilor, fraților, surorilor — 1 zi:

donatori de sânge — conform legii;

la schimbarea locului de muncă în cadrul aceleași entități, cu mutarea

domiciliului în altă localitate — 5 zile.

f) indemnizațiile aferente concediilor pentru formarea profesională, se acordă la cererea angajatului cu cel putin o lună înainte de efectuarea acesteia, iar durata aferentă acestora nu poate fi dedusă din durata concediului de odihnă anuală, ci dimpotrivă este asimilată unei perioade de munca efective. Concediile pentru formare profesională se pot acorda cu plată sau fără plată. Cele fără plată se acordă la inițiativa angajatului. În cazul salariaților care nu au beneficiat de astfel de concedii pe cheltuiala entității au dreptul la acesta, pe o durată de până la 10 zile lucrătoare sau 80 de ore. Indemnizația de concediu se stabilește identic cu cea cuvenită pentru concediul de odihnă.

g) Indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă plătite (condiționate de piața contribuției de 0,85% pentru concedii și indemnizații într-un stagiu minim de cotizare de o lună realizată în ultimele 12 luni anterioare celei pentru care se acordă concediul medical) sau din fondul de salarii brut realizat conform timpului efectiv lucrat.

Pe durata întreruperii temporare a activității angajatorului, salariații beneficiază de o indemnizație plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de baza corespunzător locului de muncă ocupat. Pe durata întreruperii temporare, salariații se vor afla la dispoziția angajatorului, acesta având oricând posibilitatea să reînceapă activitatea.

participarea salariaților la profit;

Alte drepturi de personal neincluse în categoria celor salariale și care nu sunt impozabile:

– tichete de creșă acordate conform legii (L.343/2006);

– ajutoare sociale: ajutoarele de înmormântare, naștere, boli grave și incurabile, pentru pierderi de produse în gospodăriile proprii ca urmare a unor calamități naturale astfel cum este prevăzut în contractul de muncă;

– cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minori ai angajaților, cu ocazia Paștelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului și a altor sărbători similare precum și cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 Martie, până la 150 lei inclusive.

– contravaloarea folosinței locuinței de serviciu sau a locuinței din incinta unității;

– cazarea și contravaloarea chiriei pentru locuințele puse la dispoziția oficialităților publice a angajaților consulari și diplomatici care lucrează în afara țării, în conformitate cu legisția în vigoare;

– contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului de protecție, a medicamentelor și a materialelor igienico-sanitare etc.

– contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru transportul între localitatea de domiciliu a angajatului și localitatea unde se afla locul de muncă al acestuia, la nivelul unui abonament lunar;

– sumele primite de angajați pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare, a indemnizației primite pe perioada delegării și detașării în altă localitate, în țară și în străinătate, în interesul serviciului (excepție sumele acordate de persoanele juridice fără scop patrimonial și de alte entități neplătitoare de impozit pe profit peste limita de 2,5 ori indemnizația acordată salariaților din instituțiile publice);

– sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfășurate ca urmare a concedierilor colective;

– sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza soldelor lunare nete, acordate personalului militar trecut în rezervă sau al cărui contract încetează ca urmare a nevoilor de reducere și de restructurare:

– veniturile din salariile, ca urmare a activității de creare de programe pentru calculator;

– veniturile din salariile realizate de către persoanele fizice cu handicap grav și accentuat, la funcția de bază;

– costul abonamentelor telefonice și al convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, efectuate în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu.

Avantajele în bani sau în natură sunt considerate a fi orice foloase primite de contribuabil ca urmare a unei relații contractuale. Acestea sunt impozabile numai dacă au fost considerate cheltuieli deductibile de persoana sau entitatea care le-a acordat.

Pot fi considerate avantaje în bani și natură:

– diferența pozitivă dintre dobânda practicată pe piața de credit și dobânda preferențială la creditul acordat contribuabilului:

– folosirea unei locuințe în scop personal;

– acordarea de produse alimentare, lemne de foc, enengie electrică, termică etc;

– folosirea vehiculelor de orice tip din patrimoniul afacerii în scop personal:

– cadouri primite cu diferite ocazii etc.

Înregistrarea în contabilitate a veniturilor din salarii presupune în fapt evidențierea salariilor brute datorate de entitatea personalului.

Pentru personalul încadrat prin contract individual de muncă (cu carte de muncă la întreprindere) înregistrarea se face astfel:

641,,Cheltuieli cu salariile personalului” = 421 ,,Personal — salarii datorate”

Veniturile de natura salariilor obținute de personal reprezintă pentru întreprindere cheltuieli de exploatare deductibile, care influențează rezultatul de exploatare și în final profitabilitatea.

Cu cât cheltuielile cu salariile sunt mai mari în condițiile menținerii la același nivel a veniturilor din celelalte activități cu atât profitul întreprinderii va fi mai mic.

Considerăm că între veniturile salariale și productivitatea muncii la nivelul entității trebuie să existe un raport direct proporțional.

Creșterea productivității muncii este calea prin care se asigură creșterea veniturilor salariale fără a fi afectată profitabilitatea entității.

4.2.2 Impozitul pe salarii

Impozitul pe salarii reprezintă un impozit direct datorat de persoanele fizice care realizează venituri de natura salarială, reținut de entități prin stopaj la sursă, care contribuie la formarea veniturilor bugetului de stat.

Calculul impozitului de salarii presupune parcurgerea următorilor pași:

a) Determinarea venitului brut din salarii (Vb), prin însumarea tuturor veniturilor realizate de contribuabil (salariat) pe fiecare loc de realizare (unitate):Vb5=∑ Vr

b) Calculul venitului net din salarii (Vns), prin deducerea din venitul brut a următoarelor elemente:

– contribuția salariaților la asigurările sociale (CAS) 10,5%:

– contribuția salariaților la asigurările sociale de sănătate (CASS) 5.5°/o

– contribuția salariaților pentru protecția socială a șomerilor (CPSS) 0,5% din salariul de bazä.

c) Deducerile personale reprezintă o sumă neimpozabilă acordată contribuabilului cuprinzând deducerea personală de bază și deducerile suplimentare.

Deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până la 1000 lei inclusiv astfel:

Pentru contribuabilii care realizează venituri brute lunare (salarii) cuprinse între 1001 lei inclusiv și 3000 lei, deducerile personale sunt degresive față de cele de mai sus și se stabilesc prin O.M.F.

Pentru salariații cu venit brut de natura salarială mai mare de 3000 lei nu se acordă deducere personală.

Potrivit cadrului legislativ din țara noastră, deducerea personală determinată conform alineatului de mai sus nu se acordă personalului trimis în misiune permanentă în străinătate.

Nu sunt considerate persoane aflate în întreținere: C . F. art. 56,alin .( 7)

a) persoanele fizice care dețin terenuri agricole și silvice în suprafață de peste 10.000m2 în zonele colinare și de șes și de peste 20.000m2 zonele montane:

b)persoanele fizice care obțin venituri din cultivarea și valorificarea florilor, legumelor în sere, solarii special destinate acestor scopuri: din cultivarea și valorificarea arbuștilor, ciupencilor și pepinierelor viticole și pomicole.

Determinarea impozitului pe salarii se determină la locul unde se află funcția de bază prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinată ca diferență între venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contribuțiilor și cotelor aferente unei luni și următoarele:

– deducerea personală acordată pentru luna respectivă:

– cotizația sindicală plătită în luna respectivă;

– contribuția la fondurile de pensii facultative, astfel încât la nivelul anului să nu depășească echivalentul în lei a 250 euro.

Pentru veniturile obținute în afara funcției de bază, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinată ca diferența între venitul brut și contribuțiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora ( 10,5%, 5,5%).

Angajatorii au obligația de a calcula, de a reține și de a vira impozitul pe salarii prin reținere la sursa lunar până la data de 25 inclusiv a lunii următoare.

Prin derogare de la dispozițiile legale în vigoare privind termenele de plată, impozitul pe salarii se achită astfel:

– trimestrial până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului de către contribuabilii persoane juridice plătitoare de impozit pe venit microîntreprinderi, asocieri fără persoană juridică constituie între persoane fizice, persoane fizice care desfășoară activități independente:

– semestrial până la data de 25 inclusiv a lunii următoare semestrului de către asociații, fundații sau alte entități fără scop patrimonial, cu excepția instituțiilor publice.

Plata impozitului pe salarii se efectuează odata cu depunerea a formularului 100 ,,Declaratie privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat”.

Plătitoirul este obligat să determine valoarea totală a impozitului anual pe venituri din salarii pentru fiecare contribuabil, cuprins în fișele fiscale.

Contribuabilii pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând 2% din valoarea totală a impozitului anual stabilit pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii, instituții de cultură, precum și pentru acordarea de burse private potrivit reglementărilor în vigoare.

Organul fiscal are obligația calculării, reținerii și virării acestei sume.

Deducerea personală de bază reprezintă o sumă fixă ce se deduce din venitul net pentru a afla venitul de bază de calcul (venitul impozabil).

Determinarea venitului de bază de calcul se face diferit astfel:

– pentru unitatea la care salariatul are funcția de bază, prin scăderea din venitul net a deducerilor personale de bază și a deducerilor personale suplimentare:

– pentru veniturile obținute în celelalte cazuri, prin scăderea din venitul net a contribuției salariatului la asigurările sociale de sănătate (CASS)

c) Determinarea impozitulul pe salarii, se face prin aplicarea cotei unice de 16% lunar asupra venitului net impozabil. Dacă din venitul net se scade impozitul și se adaugă deducerile personale și suplimentare și se scade avansul și alte rețineri se obține totalul de plată.

În cazul diferențelor de salarii care privesc perioade anterioare lunilor în care se plătesc, în cadrul anului fiscal acordate în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive, acestea se defalcă în vederea impunerii, pe lunile la care se referă.

În cazul diferențelor de salarii care privesc anii anteriori celui în care se plătește, acordate în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitive, recalcularea impozitului se efectuează de plătitorul de venit sau de organul fiscal competent pe baza documentației transmise de plătitorul de venit.

Angajatorii au obligația de a calcula și a reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, la data efectuării plății acestor venituri precum și de a-l vira la bugetul de stat la termenul stabilit pentru plata salariilor dar nu mai târziu de data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se cuvin aceste drepturi.

Calculul impozitului pe veniturile din salarii se face pe baza informațiilor cuprinse în fișele fiscale: FF1 și FF2.

Fiecare dintre aceste fișe se întocmesc în trei exemplare de către angajatori: primul exemplar rămâne la angajator, al doilea merge la unitatea fiscală și al treilea la angajat. Depunerea fișelor fiscale la organul fiscal se realizează până la ultima zi a lunii februarie a anului curent pentru anul fiscal expirat. Modelul și conținutul formularului se aprobă prin ordin MEF.

Contribuabilii pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând 2% din valoarea totală a impozitului anual stabilit pentru susținerea entităților nonprofit cane se înființează și funcționează în condițiile legii, unitățile de cult, precum și pentru acordarea de burse private potrivit reglementărilor în vigoare. Organul fiscal are obligația calculării, reținerii și virării acestei sume.

Angajații permanenți care au realizat și alte venituri de natura celor care se globalizează, altele decât cele de la funcția de bază sunt obligați să înștiințeze în scris angajatorul în perioada 1-15 ianuarie a anului urmator celui pentru care se face regularizarea.

Impozitul de restituit sau de plată, rezultat în urma recalcuării anuale se va regulariza cu angajatul și va fi consemnat în fișa fiscală până la data de 28 februarie a anului următor celui de realizare a venitului.

De asemenea, contribuabilul poate deduce din veniturile impozabile din salarii, obținute la funcția de bază, cheltuielile efectuate pentru economisire în sistem colectiv pentru domeniul locativ, potrivit prevederilor OUG nr.99/2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.227/2007, în limita unei sume maxime egale cu 300 lei/an. Obligația acordării acestei deduceri revine organului fiscal competent și procedura de aplicare se stabilește prin ordin al ministrului economiei și finanțelor.

Totodată, orice contribuabil care își desfășoară activitatea în România și care obține venituri sub formă de salarii din străinatate precum și persoanele fizice române care obțin venituri din salarii, ca urmare a activităților desfășurate de misiuni diplomatice și posturile consulare acreditate până la data de 25 a lunii unrmătoare celei pentru care s-a realizat venitul direct sau print-un reprezentant fiscal, conform cadrului legislativ în vigoare, cu condiția de a oferi informațiile organului fiscal competent, data începerii activității de către contribuabil și respectiv a incheierii acesteia în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului.

Neplata impozitului atrage după sine majorări de intârziere de 0.1% conform Codului de procedură fiscală.

Înregistrare în contabilitate a impozitului pe salarii presupure următoarele înregistrări:

înregistrarea impozitului pentru persoanele angajate cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată:

421 ,,Personal-salarii datorate” = 444 ,,Impozitul pe salarii”

b) virarea impozitului de către angajator la bugetul general consolidat:

444 ,,Impozitul pe salarii” = %

5121 ,,Conturi la bănci în lei”

5311 ,,Casa în lei”

Angajatorilor le revin următoarele obligații cu privire la impozitul pe salarii:

— completarea fișelor fiscale și predarea lor în termen angajaților și organului fiscal;

— calcularea, reținerea și vărsarea la bugetul general consolidat a impozitului datorat;

— determinarea venitului anual impozabil din salarii, calcularea impozitului aferent și efectuarea regularizărilor;

— depunerea declarațiilor privind calcularea și reținerea impozitului pe veniturile din salarii.

4.3 Dividendele și impozitul pe dividende

4.3.1 Considerații privind dividendele

Prin dividente se înțelege distribuirea în bani sau în natură, în favoarea asociaților sau acționarilor, din profitul stabilit pe baza bilanțului contabil anual, și a contului de profit și pierdere, proporțional cu cota de participare la capitalul social precum și sumele primite ca urmare a deținerii de titluri de participare la fondurile închise de investiții.

Nivelul dividendelor este stabilit de Adunarea Generala a Acționarilor, care aprobă bilanțul contabil, contul de profit și pierdere și constata existența sumelor ce urmează a fi distribuite. Profitul net realizat de societate se împarte astfel: o parte se repartizează acționarilor sub forma de dividende, iar altă parte este prelevată la dispoziția societății pentru constituirea anumitor fonduri.Pentru societățile cu capital integral privat, legea nu prevede nici un fel de restricții cu privirea la modul de repartizare a profitului contabil net, ca urmare, acesta poate fi distribuit în totalitate pentru dividende. Condiția esențială pentru a se putea împărți dividendele este existența profitului, stabilită la sfânșitul exercițiului financiar, prin întocmirea situației financiare anuale.

Fixarea dividendelor este de competența adunării generale, singura care poate stabili modul în care profitul obținut urmează a fi repartizat: tot adunarea generală hotărăște și cazul în care exista beneficii dacă acestea urmează a fi repartizate în totalitate acționarilor sub forma de dividende sau numai o parte, diferența fiind reinvestită, precum și modalitatea de plată a dividendelor.

Condițiile de stabilire a dividendelor. Beneficiile ce urmează a fi repartizate sub forma de dividende trebuie să fie reale și utile, astfel că nu se vor putea distribui dividende decât din profituri determinate potrivit legii, adică:

– să existe profit net, adică veniturile totale să fie mai mari decât cheltuielile totale

– când se constată o pierdere a activului net, capitalul social trebuie reîntregit sau redus înainte de a se putea face vreo repartizare sau distribuire de profit

– să fie constituite rezervele legale, astfel ca din profitul societații se va prelua în fiecare an cel puțin 5% pentru formarea fondului de rezerva, până când acesta va atinge minimum a cincia parte din capitalul social, iar dacă după constituire fondul de rezervă se micșorează acesta va fi completat; de asemenea trebuie constituite rezervele statutare în măsura în care sunt prevăzute în actul constitutiv

– în cazul societăților pe acțiuni constituite prin subscripție publică să se fi prelevat cota din profitul net ce revine fondatorilor, această cotă nu poate depași 6% din profitul net și nu poate fi acordată pe o perioadă mai mare de 5 ani de la constituirea societății.

Cuantum, – dividendele se distribuie asociaților proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Nu este suficient ca adunarea generală să stabilească generic că există beneficii, fiind necesar a se hotărâ ce sumă urmează a se distribui sub forma de dividende, precum și cuantumul acestora pentru fiecare acțiune. Adunarea generală nu poate stabili un nivel fix al dividendelor, întrucât acestea se stabilesc anual în funcție de profitul realizat și numai adunarea generală pun raportare la situația financiară respectivă, în funcție de reinvestirea sau nu a profitului, constituirea de rezerve etc, stabilește cuantumul dividendelor.

4.3.2 Impozitul pe dividende

La plata impozitului pe dividende sunt obligați contribuabilii, persoane juridice. Prin legislația actuală se prevede ca o persoană juridică română care plătește dividende către o persoană juridică română are obligația să rețină și să verse impozitul pe dividende reținut către bugetul de stat.

Impozitul pe dividende se stabilește prin aplicarea unei cote de impozit asupra dividentului brut plătit către o persoană juridică română.

Subiectul impunerii în cazul impozitului pe dividende este beneficiarul dividendelor, dar plătitorul nu este subiectul impunerii, ci o alta persoană. Astfel, dividendele fiind supuse impozitării prin procedeul stopajului la sursă, obligația calculării, reținerii și vărsării impozitului pe dividende revine societății comerciale distribuitoare a dividendelor.

Impozitul care trebuie reținut se plătește la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se plătește dividendul. În cazul în care dividendele distribuite nu au fost plătite până la sfârșitul anului în care s-au aprobat situațiile financiare anuale, impozitul pe dividende se plătește până la data de 31 decembrie a anului respectiv. Acesta nu se aplică în cazul dividendelor plătite de o persoană juridică română unei alte persoane juridice române dacă beneficiarul dividendelor deține minimum 25% din titlurile de participare ale acestuia la data plății dividendelor, pe o perioadă de 2 ani împliniți până la data plății acestora.

În cazul persoanelor fizice, dividendele intră sub incidența impozitului pe venitul realizat de persoana fizică, impozitul reținut fiind impozit final. Începând cu 1 ianuanie 2006, cota de impunere este de 16%.

Contabilizarea dividendelor și a impozitului pe dividende

– repartizarea rezultatului reportat la dividende:

117 ,,Rezultat reportat” = 457 ,,Dividende de plată”

– reținerea din dividendele brute a impozitului pe dividende

457 ,,Dividende de plată = 446 ,,Alte impozite, taxe

și vărsăminte asimilate” și vărsăminte asimilate”

– virarea cu ordin de plată a impozitului pe dividende

446 ,,Alte impozite, taxe 5121 ,,Conturi la bănci în lei”

și vărsăminte asimilate”

CAP. V. SFERA DE CUPRINDERE A OBLIGAȚIILOR FISCALE PRIVIND ACCIZELE ȘI CONTABILIZAREA ACESTORA

5.1 Dispoziții generale despre obligațiile fiscale privind accizele

Ca și TVA-ul, accizele reprezintă o formă de impozitare a consumului fiind incluse în categoria impozitelor indirecte. Ele prezintă însă unele caracteristici care le diferențiază de taxa pe valoarea adăugată:

a) sunt impozite analitice care vizitează în principal două categorii de mărfuri:

– unele constituie articole de lux;

-altele sunt produse care se consumă în cantități mari și nu pot fi înlocuite de cumpărători cu altele, ceea ce asigură productivitatea impozitului:

b) obiectivele urmărite — sunt de natură:

– financiară (procurarea de resurse bugetare)

– socială (inhibarea consumului unor produse dăunătoare sănătății)

– economică (protecția producției indigene impotriva concunenței produselor din import)

– ecologică (protecția faunei, limitarea poluării mediului) sau de altă natură:

c) spre deosebire de TVA, accizele se datorează de către producători, importatori, achizitori într-o singură fază a circuitului economic, cotele de impunere (în sume fixe sau în procente) fiind unice atât pentru produsele realizate în țară cât și pentru cele din import;

d) preced TVA, fiind deci incluse în baza de calcul a TVA, ceea ce conduce la

dubla impunere economică a produselor în cauza.

În practica fiscală din țara noastră accizele au fost introduse în anul 1991 prinHG 770/1991.

Codul fiscal separă produsele accizabile în 2 categorii:

produse supuse accizelor armonizate:

alte produse accizabile.

Codul fiscal introduce pentru prima dată denumirea de ,,antrepozit fiscal”. Astfel, producerea, depozitarea și transformarea produselor accizabile va fi posibila numai în cadrul acestora.

5.2 Obligațiile plătitorilor de accize și modul de calcul și contabilizare al acestora

Accizele reprezintă taxe speciale de consumație care se datorează bugetului de stat pentru produse din import și din țara cum sunt:

produse din tutun;

alcool brut, alcool rafinat, băuturi alcoolice și orice alte produse destinate industriei alimentare sau consumului care conțin alcool etilic alimentar:

produse petroliere;

cafea verde, cafea prăjită, cafea solubilă, confecții din blănuri naturale, bijuterii din aur și platină, parfumuri, autoturisme, aparate video etc.

Accizele se datorează la:

– data livrării, pentru produsele din producție internă;

– data înregistrării declarației vamale pentru importuri:

– data cumpărării pentru agenți economici importator:

– data vânzării bunurilor pentru bunurile provenite de la persoane fizice neînregistrate ca agenție economici.

Plata accizelor se face în lei. Valoarea în lei a accizelor datorate bugetului de stat stabilite în echivalent euro pe unitate de măsură se determină prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro la cursul de schimb valutar comunicat de BNR pentru ultima zi a fiecărei luni.

Acest curs se utilizează pentru calculul accizelor și a altor impozite indirecte pe toată durata lunii imediat următoare. Răspunderea pentru calcularea și vărsarea la bugetul de stat a accizelor, a impozitului la țițeiul și gazele naturale din producție internă revine plătitorilor.

Aceștia sunt obligați să se înregistreze ca plătitori de astfel de impozite la organele fiscale teritoriale. Plătitorii de accize au obligația să depună la organul fiscal teritorial decontul privind accizele, conform dispozițiilor legale privind declararea obligațiilor de plată la bugetul de stat. Piața accizelor și a impozitului la țițeiul și la gazele naturale din producție internă se efectuează lunar până la data de 25 a lunii următoare prin virament bancar sau numerar în contul bugetului de stat.

Accizele sunt obligații fiscale ale întreprinderii care rezultă din activitățile desfășurate și reprezintă taxe speciale de consumație care se datorează bugetului de stat pentru anumite produse provenite din producția internă sau din import (bere, vinuri, băuturi fermentate, alcool etilic, produse din tutun, uleuri minerale precum și alte produse accizabile conform normelor legale, cum ar fi: cafea, autoturisme, bijuterii, parfumuri etc.)

Modul de calcul al accizei se diferențiază în funcție de felul produselor ce constituie obiectul impunerii conform legii, de exemplu:

pentru tigarete:

acciza = acciza specifică + acciza ad valorem [nr. pachete tigarete x nr.țigarete/pachet x accize (euro/l 000 țigarete) x cursul valutar] + (nr. pachete țigarete x prețul maxim de vânzare cu amânuntul declarat pe pachet x cota de acciză exprimată procentual);

pentru uleiuni minerale (produse petroliere):

acciza = baza de impozitare (tone produs finit) x acciza specifică (în euro/tonă) x curs valutar

pentru confecții din blănuri naturale, bijuterii din aur, autoturisme și autoturisme de teren, aparate video, parfumuri etc (exclusiv cafea):

acciza = baza de impozitare (în lei) x cota procentuală

pentru cafea

acciza = baza de impozitare (în lei) x acciza specifică (în euro/kg sau tonă).

Conversia în lei a accizelor stabilite în euro pe unitatea de măsură se determină prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro la cursul de schimb valutar comunicat de BNR pentru ultima zi a lunii ce precede începutul trimestrului calendaristic. Acest curs se utilizează pe toată durata trimestrului următor.

Baza de impozitare este diferită în funcție de felul operațiunilor (pentru produsele din producția internă: prețul de livrare mai puțin accizele, pentru produsele din import: valoarea în vamă la care se adaugă taxele vamale și alte taxe speciale, după caz).

Momentul datorării accizelor este cel de la data efectuării livrării, data înregistrării declarației vamale de import, data achiziționării marcajelor pentru produsele ce intră sub incidența sistemului de marcare și care urmează a fi importate (exemplu: tutun, băuturi alcoolice), la data acordării produselor ca dividende sau ca plată în natură, sau la data la care sunt consumate pentru reclamă și publicitate.

Contabilitatea operațiunilor privind accizele presupun următoarele înregistrări:

– înregistrarea accizelor pentru produsele din producția internă vândute:

635 ,, Cheltuieli cu alte impozite, = 446 ,, Alte impozite. taxe și

taxe și vărsăminte asimilate “ vărsăminte asimilate

Analitic

– înregistrarea accizelor aferente mărfurilor importate:

371 ,, Mărfuri “ = 446 ,, Alte impozite, taxe și

vărsăminte asimilate

– achitarea accizelor:

446 ,, Alte impozite, taxe și = %

vărsăminte asimilate “ 5121 ,,Conturi în lei”

542 ,,Avansuri de trezorerie”

5311 ,,Casa în lei”

CAP VI. CONTABILITATEA ȘI FISCALITATEA IMPOZITELOR ȘI

TAXELOR LOCALE

Finanțele publice reprezintă ansamblul mijloacelor bănești prelevate la dispoziția statului și colectivităților locale pentru acoperirea cheltuielilor publice.

Impozitele și taxele locale constituie venituri ale bugetelor locale ale unităților administrativ teritoriale și se datorează de persoanele juridice și fizice denumite contribuabili. Aceste impozite sunt folosite pentru finanțarea cheltuielilor publice prevăzute în bugetele locale.

Sunt asimilate persoanelor fizice contribuabilii care desfășoară activități economice pe baza liberei inițiative ori exercită în mod individual sau prin asociere orice profesie liberă.

Prin persoane juridice se înțeleg acele entități reprezentate de persoane fizice înregistrate legal ce au un patrimoniu distinct în scopul desfășurării de activități precum:

• comercianții și filialele acestora inclusiv unitățile economice ale persoanelor juridice de drept public și cele ale organizațiilor politice, sindicale, patronale și cooperatiste, instituțiilor publice, asociațiilor și fundațiilor;

• cultele religioase și unitățile locale ale acestora cu personalitate juridică:

• sucursalele și reprezentantele autorizate să funcționeze pe teritoriul României aparținând persoanelor fizice sau juridice străine și altele asemenea.

Sunt exceptate de la plata impozitelor locale: instituțiile și unitățile care funcționează în subordinea sau coordonarea Ministerului Educației și Cercetării.

Alături de aceste impozite și taxe locale, se constituie veniturile pentru bugetele locale și:

amenzile și penalitățile aferente impozitelor și taxele locale:

majorările pentru plata cu întârziere a impozitelor și taxele locale:

taxele judiciare de timbru privind activitatea notarială;

taxele extrajudiciare de timbru;

50% din impozitul pe venitul din transferul proprietăților imobiliare din

patrimoniul personal.

6.1. Impozitul și taxa pe teren

Contribuabilii care dețin în proprietate terenuri situate în municipii, orașe și comune, în intravilanul sau în extravilanul localităților datorează impozit pe teren.

Impozitul pe teren se stabilește anual, în sumă fixă pe metru pătrat de teren, în mod diferențiat, în intravilanul localităților, pe ranguri de localități și tone, iar în extravilanul localităților, pe ranguri de localități și categorii de folosință a terenurilor.

Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale,concesionate,închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatorilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz. în condiții similare administrative- teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în impozitului pe teren.

La baza determinării impozitului pe teren situat în intravilan sau următoarele elemente:

– suprafața terenului;

— suprafața la sol a clădirilor, în cazul terenurilor cu destinație de teren cu construcții;

— rangul localității în care este amplasat terenul;

– zona și/sau categoria de folosință a terenului;

— majorarea de impozit stabilită de consiliile locale.

Impozitul pe teren este un impozit care se determină anual, formula de calcul pentru terenurile situate în intravilan, este:

Impozit pe teren = suprafața impozabilă x impozitul unitar (eventual se aplică un coeficient de corecție)

Încadrarea terenurilor pe zone și pe categorii de folosință, în intravilan și extravilan, se face de către consiliile locale, în funcție de poziția terenurilor fața de centrul localității, de rețelele edilitare, precum și de alte elemente specifice fiecărei unități administrativ-teritoriale, conform documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism, registrelor agricole, evidențele specifice cadastrului imobiliar – edilitar sau altor evidențe agricole ori cadastrale.

Pentru terenurile dobândite în cursul anului, indiferent sub ce formă, impozitul pe teren se datorează de la data de întâi a lunii următoare celei în care acestea au fost dobândite, proporțional cu perioada rămasă până la sfârșitul anului fiscal.

Terenurile pentru care nu se datorează impozitul pe teren sunt:

– terenul aferent unei clădiri, pentru suprafata de teren care este acoperită de o clădire;

– teren al unei unitati sanitare de interes national care nu a trecut in patrimoniul autorităților locale;

– . terenurile cu construcții, pentru suprafața construita a acestora:

-terenurile aparținând cultelor religioase recunoscute de lege și unităților locale ale acestora cu personalitate juridică;

– . terenurile cimitirelor;

-. terenurile instituțiilor de învățământ preuniversitar și universitar autorizate provizoriu sau acreditate;

– terenurile aflate în proprietatea, administrarea sau folosința instituțiilor publice stabilite potrivit Legii nr. 72/ 1996 privind funcțiile publice, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 189/ 1998 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare:

– terenurile aflate în situațiile prevăzute la art. 85 din Legea fondului funciar nr.81/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

– terenurile aferente clădirilor instituțiilor publice, precum și clădirilor care fac parte din domeniul public al unităților administrativ — teritoriale, cu excepția celor folosite pentru activități economice;

– terenurile unităților sanitare de interes național care nu au trecut în patrimoniul autorităților locale;

– terenunile degradate sau poluate, incluse în perimetrul de ameliorare, pentru perioada cât durează ameliorarea acestuia:

– terenurile parcurilor industriale, știintifice și tehnologice potrivit legii:

– tenenurile ocupate de autostrăzi, drumuri europene. drumuri naționale, drumuri principale administrate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – SA, zonele de siguranța a acestora, precum terenurile din jurul pistelor reprezentând zone de siguranță:

– terenurile trecute în proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale în lipsa de moștenitori legali sau testamentari:

– terenurile aferente clădirilor imobilelor de la scutirea de impozit pe clădiri.

Nu se datorează taxa pe teren pentru:

– terenurile aflate în administrarea sau în folosința instituțiilor publice stabilite potrivit Legii nr. 72/1996, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 189/1998, cu modificările și completările ulterioare;

– terenurile care prin natura lor și nu prin destinația dată sunt improprii pentru agricultură sau silvicultură, inclusiv cele ocupate de iazuri, bălți sau de lacuri de acumulare, cele folosite pentru activitățile de apărare împotriva inundațiilor, gospodărirea apelor, hidrometeorologie, cele care contribuie la exploatarea surselor de apă, cele folosite ca zone de protecție definite de Legea apelor nr. 107/l996 precum și terenurile utilizate pentru exploatările din subsol, în măsura în care nu afectează folosirea suprafeței solului. Încadrarea terenurilor în aceste categorii se face de către consiliile locale, prin hotărâre;

– terenurile aflate în situațiile prevăzute la art.85 din Legea nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

– terenurile aferente clădirilor aflate în domeniul public al statului și în administrarea Regiei Autonome ,,Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, precum și cele din domeniul privat al statului și administrare de regie.

În cazul contribuabililor persoane juridice, pentru terenul amplasat în intravilan, înregistrat la altă categorie decât de terenuri cu construcții, impozitul pe teren se calculează conform prevederilor legale numai dacă au în statut, ca obiect de activitate, agnicultura și au înregistrate în evidența contabilă venituri și cheltuieli de această natură. În caz contrar, impozitul pe terenul situat în intravilan, chiar dacă este prevăzut la altă destinație decât de teren pentru construcții, se calculează considerând că suprafața de teren este considerată teren pentru construcții.

În cazul terenurilor a căror încadrare (în funcție de poziție sau categorie de folosință) se modifică în cursul anului fiscal, impozitul pe terenuri se determină conform primei încadrări pentru numărul de luni în care a fost încadrat în aceasta categorie (se ia în calcul și luna în care are loc modificarea încadrării ) și conform celei de-a doua încadrări, începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost schimbată încadrarea.

În situația în care în cursul anului se modifică rangul localității, impozitul pe teren se modifică corespunzător noii încadrări a localității, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a intervenit această modificare.

Orice persoană care dobândește teren, are obligația de a depune o declarație privind achiziția terenului la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile inclusiv, care urmează după data achiziției.

Impozitul se determină anual și se plătește semestrial în tranșe egale, cu următoarele scadențe:

– 31 martie, inclusiv, acordându-se o bonificație de până la 10% stabilită de consiliul local pentru piața anticipată a impozitului:

– 30 septembrie, inclusiv.

6.2. Impozitul pe clădiri

Impozitul pe clădiri este anual și se datorează de către contribuabili (pensoane fizice și juridice) pentru clădirile aflate în proprietatea lor, indiferent de locul unde sunt situate și de destinația acestora.

Prin clădire se înțelege orice construcție situată deasupra solului și/sau sub nivelui acestuia, indiferent de denumirea ori de folosința sa, și care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, de animale, de obiecte, de produse, de materiale, de instalatii și de altele asemenea.

Dacă o clădire aparține mai multor proprietari, impozitul aferent clădirii este datorat de către acești contribuabili proporțional cu suprafața deținută dacă sunt stabilite părți individuale, împărțind astfel, impozitul total la numărul de contribuabili dacă nu sunt stabilite părțile individuale. Dacă o persoană are în administrare sau în folosință o clădire pentru care datorează chirie, impozitul este suportat de către proprietar.

La determinarea impozitului pe clădiri se iau în calcul următoarele elemente:

Impozitul pe clădiri, în cazul persoanelor fizice, se calculează prin aplicarea cotei de 0, 1 % pentru clădirile situate atât în mediul rural, cât și în mediul urban asupra valorii impozabile a clădirii, determinată potrivit criteriilor și normelor de evaluare.

Impozitul pe clădiri = valoarea impozabilă a clădirii x cota de impozit

Valoarea impozabilă a clădirii se determină în funcție de suprafața construită desfășurată și valoarea impozabilă pe metru pătrat.

Suprafața construită desfășurată se determină prin însumarea suprafețelor secțiunilor tuturor nivelurilor inclusiv a balcoanelor, a logiilor sau a celor situate la subsol. În calcul nu se cuprind suprafețele podurilor, cu excepția mansardelor, precum și cele ale treptelor și teraselor neacoperite. Suprafața construită desfășurată a clădirii este justificată prin actul de proprietate, planul cadastral sau, în lipsa acestora, prin schițe sau alte documente asemănătoare.

Conform normelor de aplicare a Codului Fiscal, s-au stabilit pentru aplicarea valorilor aferente clădirilor care sunt dotate cumulativ cu instalații de apă, de canalizare, electrice, și de încălzire, următoarele:

– clădirea se consideră dotată cu instalație de apă dacă alimentarea cu apă se face prin conducte, dintr-un sistem de aducțiune din rețele publice sau direct dintr-o sursă naturală — puț, fântână, izvor – în sistem propriu:

b) clădirea se consideră că are instalație de canalizare dacă este dotată cu conducte prin care apele menajere sunt evacuate în rețeaua publică:

c) clădirea se consideră că are instalație electrică dacă este dotată cu cablaje interioare racondate la rețeaua publică sau la o sursă de energie electrică – grup electrogen, microcentrală, instalații eoliene sau microhidrocentrală:

d) clădirea se consideră că are instalație de încălzire dacă aceasta se face prin intermediul agentului termic — abur sau apă caldă de la centrale electrice, centrale termice de cartier, termoficare locală sau centrale termice proprii — și îl transmit în sistemul de distribuție în interiorul clădirii, constituit din conducte, radiatoare, calorifere, indiferent de combustibilul folosit, gaze, combustibil lichid, combustibil solid,precum și din sobe încălzite cu gaze/convectoare.

În cazul contribuabililor care dețin mai multe clădiri cu destinația de locuință, altele decât cele închiriate, impozitul pe clădiri se majorează după cum urmează:

a) cu 65% pentru prima clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu;

b) cu 150% pentru cea de a doua clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu:

c) cu 300% pentru cea de a treia clădire, în afara celei de la adresa de domiciliu:

Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru clădirea unei persoane fizice dacă:

– clădirile proprietate a statului, a unitaților administrativ-teritoriale sau a oricăror instituții publice, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activitați economice, altele decât cele desfăsurate în relație cu persoane juridice de drept public

– clădirile care, potrivit legii, sunt clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee ori case memoriale, indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de administrare, cu excepția încaperilor care sunt folosite pentru activitati economice;

– clădirile care sunt afectate centralelor hidroelectrice, termoelectrice si nuclearo-electrice, stațiilor și posturilor de transformare, precum și stațiilor de conexiuni;

– clădirile care constituie patrimoniul Academiei Române, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activitați economice;

-clădirea este o locuință nouă realizată în condițiile Legii locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

-clădirea este realizată pe bază de credite, în conformitate cu OG nr.19/1994 privind stimularea investițiilor pentru realizarea unor lucrări publice și construcții de locuințe aprobată și modificată prin Legea nr.82/1995, cu modificările și completările ulterioare.

Consiliile locale au libertatea acordării unor facilități în cazul impozitului pe clădiri în funcție de anumite considerente de protecție socială sau în funcție de alte considerente. Procedurile de acordare a facilităților fiscale sunt stabilite de consiliile locale.

Pentru locuința de domiciliu, consiliile locale pot adopta în timpul anului hotărâri privind reducerea sau scutirea de impozit pe clădiri, stabilite în sarcina persoanelor fizice.

Consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe clădiri sau o reducere a acestuia pentru persoanele ale căror venituri lunare sunt mai mici decât salariul minim pe economie ori constau în exclusivitate din ajutorul de șomaj și/sau pensie de asistență socială. Scutire sau reducere de impozit pe clădiri se poate acorda și în cazul calamităților.

Impozitul pe clădiri în cazul persoanelor juridice se calculează prin aplicarea cotei stabilite de consiliile locale, care poate fi cuprinsă între 0,25% și 1,5% asupra valorii de inventar a clădirii, înregistrată în contabilitatea acestora, conform prevederilor legale în vigoare.

Impozitul pe clădiri = cota de impozitare x valoarea de inventar înregistrată în contabilitate

Dacă persoanele juridice nu au efectuat nici o reevaluare a clădirilor în ultiniii trei ani anteriori anului fiscal în care se calculează impozitul, dacă nu sunt amortizate integral, cota impozitului pe clădiri este între 5% și 10%, aplicată la valoarea de inventar a clădirii, până la data primei reevaluări, înregistrata în contabilitatea acestora.

În cazul unei clădiri a cărei valoare a fost recuperată integral pe calea amortizării, valoarea impozabilă se reduce cu 15%.

Pentru clădirile ce fac obiectul contractelor de leasing financiar se aplică următoarele reguli: – impozitul pe clădiri se datorează de locator:

– valoarea care se ia în considerare la calculul impozitului pe clădiri este valoarea de contract a cădirii, înregistrată în contabilitatea locatorului sau a locatarului;

– în cazul în care contractul de leasing încetează altfel decât prin ajungerea la scadență, impozitul pe clădiri este datorat de locator.

La determinarea impozitului pe clădiri, în cazul contribuabililor persoane juridice se au în vedere atât clădirile aflate în funcțiune, cât și cele în rezervă sau în conservare.

Clădirile dobândite în cursul anului, indiferent sub ce formă, se impun cu începerea de la data de întâi a lunii următoare celei în care au fost dobândite. Impozitul se calculează proporțional cu perioada rămasă până la sfârșitul anului. Scăderea de la impunere, în cursul anului, pentru situațiile de dezafectare, demolare, dezmembrare sau distrugere a clădirilor, precum și de transfer se face cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a produs una din aceste situatii. Scăderea se acordă proporțional cu partea de clădire supusă unei astfel de situații, precum și de perioada rămasă până la sfârșitul anului fiscal.

Consiliile locale pot acorda scutiri de la plata impozitului pe clădiri datorat de către pensoanele juridice care efectuează investiții de peste 500.000 euro pe o perioadă de până la 5 ani inclusiv. Scutirea se acordă de la data de întâi a lunii următoare finalizării clădirii.

Impozitul anual determinat pe baza declarațiilor de impunere depuse la organul fiscal în termen de 30 de zile de la data la care au loc modificări ale clădirilor care duc la modificarea bazei de impozitare și se plătește semestrial în doua tranșe egale, cu următoarele scadențe:

-31 martie inclusiv acordându-se bonificație pentru plata cu anticipație a impozitului;

– 30 septembrie, inclusiv.

Beneficiază de scutire de impozit pe clădire:

– veteranii de război;

– persoanele fizice prevăzute la art.1 al Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi personale persecutate din motive politice de dictatură instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și cele deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare precum și în alte legi

– văduvele de război și văduvele veteranilor de război care nu s-au recăsătorit:

– persoanele cu handicap grav sau accentuat și persoanele invalide de gradul I:

– persoanele prevăzute la art.3, alin.( 1 ) din Legea recunoștinței față de eroii martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989 (legea nr.341/2004).

Scutirea sau reducerea se acordă proporțional cu perioada rămasă până la sfârșitul anului și operează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care persoanele în cauză atestă situațiile pentru care se acordă scutire.

6.3. Impozitul pe mijloacele de transport

Impozitul asupra mijloacelor de transport se datorează începând cu data de întâi a lunii care au fost dobândite, iar în cazul înstrăinării sau radierii în timpul anului din evidențele autorităților la care sunt inmatriculate, taxa se dă la scăderea începând cu data de întâi a lunii în care a apărut una dintre aceste situații. Pentru mijloacele de transport ce fac obiectul contractelor de leasing financiar, taxa se datorează de câtre proprietar.

Impozitul asupra mijloacelor de transport se determină de către compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale în a căror rază teritorială contribuabilii își au domiciliul, sediul sau punctele de lucru după caz, pe baza declarației de impunere depuse.

Impozitul asupra mijloacelor de transport se plătește semestrial, în două rate egale, astfel: până la 31 martie, inclusiv. și până la 30 septembrie, inclusiv.Contribuabilii care dețin mijloace de transport cu tracțiune mecanică și înregistrate în România datorează un impozit anual stabilit în funcție de capacitatea cilindrică a acestora, pentru fiecare 200 cmc au fracțiune din aceștia cu suma din tabelul următor:

Sunt scutite de taxă:

– autoturismele, motocicletele cu ataș și motociclurile care aparțin persoanelor cu handicap locomotor și care sunt adaptate handicapului acestora:

– navele fluviale de pasageri , bărcile și luntrile folosite pentru transpotul persoanlor fizice cu domiciliul în Delta Dunăriii, Insula Mare a Brăilei și Insula Balta Ialomiței

– mijloacele de transport ale instituțiilor publice:

– mijloacele de transport ale persoanelor juridice care sunt utilizate pentru servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei localități, dacă tariful de transport este stabilit în condiții de transport public;

– vehiculele instorice definite conform prevederilor legale în vigoare.

În cazul autovehiculelor de transport marfă cu masa totala autorizată de peste 12 tone, impozitul pe mijloacele de transport se determină în funcție de numărul axelor, masa totala maximă autorizată și tipul sistemului de suspensie, iar pentru remorci, semiremorci sau rulote în funcție de masa totală maximă autorizată.

Impozitul pe mijloacele de transport nu se aplică:

– oricărei instituții sau unități care funcționează sub coordonarea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, cu excepția incintelor folosite pentru activități economice;

– fundațiilor testamentare constituite conform legii, cu scopul de a întreține, dezvolta și ajuta instituții de cultură națională, precum și de a susține acțiuni cu caracter umanitar, social și cultural;

– organizațiilor umanitare care au ca unică activitate întreținerea și funcționarea căminelor de batrâni și a caselor pentru ocrotirea copiilor orfani și a copiilor străzii.

În cazul unui mijloc de transport deținut de un nerezident, impozitul asupra mijlocului de transport se plătește integral în momentul înregistrării mijlocului de transport la compartimentul de specialitate al autorității de administrație publică locală. În situația în care înmatricularea privește o perioadă care depășește data de 31 decembrie a anului fiscal în care s-a solicitat înmatricularea, detinătorii au obligația să achite integral impozitul asupra mijloacelor de transport până la data de 31 ianuanie a fiecărui an, astfel:

– în cazul în care înmatricularea privește un an fiscal, impozitul anual:

– în cazul în care înmatricularea privește o perioadă care se sfârșește înainte de data de 1 decembrie a aceluiași an, impozitul aferent perioadei cuprinse între data de 1 ianuarie și data de întâi a lunii următoare celei în care expiră înmatricularea.

Beneficiază de scutire de impozitul pe mijloacele de transport:

– veteranii de război;

– persoanele fizice prevăzute la art. 1 din Decretul lege nr. 118/1990 privind acondarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituie în prizonieri, cu modificările și completările ulterioare, persoanele prevăzute la art.3, alin (1), lit.b și art.4 alin ( I ) din legea recunoștinței față de eroii martini și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției române din decembrie 1989 (Legea nr.341/2004).

6.4. Taxe pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor

Pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor contribuabilii datorează taxe diferențiate. Taxa pentru eliberarea autorizației de construire se calculează pe baza valorii de proiect declarate de solicitant în cererea pentru eliberarea autorizației de construire, în conformitate cu proiectul prezentat. La terminarea lucrărilor beneficiarii autorizației de construire în termen de 15 zile de la data expirării termenului de executare stabilit sunt obligați să declare structurilor specializate în domeniul amenajării teritoriului și al urbanismului ale autorităților administrație publice locale valoarea reală a lucrărilor, în vederea regularizării taxei pentru autorizația de construire.

Recalcularea și aducerea la cunoștința contribuabilului trebuie realizată în termen de 15 zile de la depunerea declarației, iar contribuabilul trebuie să plătească diferența de plată sau să primească diferența de taxă achitată în plus în termen de 15 zile de la înștiințare. Valoarea reala a lucrărilor de construcții nu poate fi mai mică decât valoarea impozabilă a clădirii stabilită conform procedurii de stabilire a impozitului pe clădiri, în cazul eliberării unei autorizații de construire pentru o persoană fizică.

În domeniul construcțiilor, aceste taxe se datorează pentru:

– eliberarea certificatului de urbanism: taxa este stabilită în lei în funcție de suprafața solicitată, iar în mediul rural taxa este de 50% din cea stabilită pentru mediul urban;

– elibenanea autorizației de construire: taxa este de 0,5% din valoarea autorizată a lucnărilor pentru clădirile cu destinație de locuință și anexe la locuință:

– eliberarea autorizației de foraje și excavări, necesare studiilor geotehnice, ridicărilor topografice, exploatărilor de carieră, balastierelor, sondelor de gaze și petrol, precum și altor exploatări: taxa datorată este stabilită în lei/mp:

– eliberarea autorizației pentru lucrările organizate de șantier, necesare execuției lucrărilor de bază, dacă nu au fost autorizate o dată cu acestea: taxa este de 3% din valoarea autorizată a construcțiilor;

– eliberarea autorizației de construire pentru organizarea de tabere de corturi, căsute sau rulote, campinguri: taxa datorată este de 2% din valoarea autorizată a construcțiilor;

– eliberarea autorizației de construire pentru chioșcuri, tonete, cabine, spații de expunere, situate pe căile și în spațiile publice, precum și pentru amplasarea corpurilor și a panourilor de afișaj, a filmelor și reclamelor: taxa datorată este stabilită în lei/mp;

– eliberarea autorizației de construire pentru orice alta construcție decât cele prevăzute anterior: taxa este de 0, 1% din valoarea autorizată a lucrărilor:

– eliberarea autorizației de desființare, parțială sau totală, a construcțiilor și a amenajărilor: taxa datorată este de 0, 1 % din valoarea impozabilă a acestora. În cazul desființării parțiale, cuantumul taxei se calculează proporțional cu suprafața construită a clădirii supuse demolării;

– prelungirea certificatului de urbanism, precum și a autorizațiilor de construire.

6.5. Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate

“Contribuabilii care beneficiază sub diverse forme de serviciul de reclamă și publicitate sunt obligați să încheie contracte în acest sens și datorează bugetelor locale pe raza cărora se efectuează publicitatea o taxa de reclamă și publicitate care poate fi cuprinsă între 1% și 3% din valoarea contractului, exclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă.”

Taxa datorată se plătește lunar de către cel care efectuează reclama și publicitatea la bugetul local al unitații administrativ-teritoriale în a cărei rază se realizează serviciul, până la data de 10 a lunii următoare, pe toată perioada desfășurării contractului, începând cu luna în care taxa a devenit exigibilă.

Taxa devine exigibilă la data intrării în vigoare a contractului de prestare a serviciului de reclamă și publicitate. Pentru folosirea mijloacelor de publicitate prin afișaj, panouri sau alte asemenea mijloace publicitare beneficiarii datorează o taxă care poate fi de până la 50 lei inclusiv.

Taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate se plătește anticiapat de către beneficiarul publicității, proporțional cu numărul de luni de utilizare, la bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a carei rază este expus afișul publicitar. În situațiile în care mijloacele de reclamă și publicitate au o durată mai mare de un an, taxa se plătește până la data de 31 ianuarie a fiecărui an.

Pentru firmele instalate la locul exercitării activității taxa anuală se stabilește în funcție de dimensiune.

Contribuabilii care datorează taxa au obligația să o achite trimestrial la bugetul local al unități administrativ-teritoriale în a cărei rază teritorială își desfășoară activitatea, în două rate egale, astfel: până la 31 martie și 30 septembrie.

Instituțiile publice nu datorează taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate.

Cota procentuală și cuantumul taxei prevăzut în suma fixă se stabilește de către consiliile locale în a căror rază teritorială se realizează publicitatea, în limitele prevăzute mai sus.

6.6. Impozitul pe spectacole

Contribuabilii care organizează manifestări artistice, competiții sportive , activități artistice și distractive de videotecă și discotecă, denumite în continuare spectacole, datorează impozit pe spectacole, calculat în cote procentuale asupra încasărilor din vânzarea biletelor de intrare și a abonamentelor sau în sumă fixă pe metru pătrat, în funcție de suprafața incintei unde se desfășoara spectacolul, mai puțin valoarea timbrelor instituite, potrivit legii.

Instituțiile publice nu datorează impozitul pe spectacole.

Pentru manifestările artistice și competițiile sportive impozitul pe spectacole se stabilește asupra încasărilor din vânzarea abonamentelor și a biletelor de intrare, prin aplicarea următoarelor cote:

– 2% pentru manifestările artistice de teatru, de operă, de operetă, de filarmonică, cinematografie, muzicale, de circ, precum și pentru competițiile sportive interne și internaționale;

– 5% pentru manifestările artistice de genul; festivaluri, concursuri, cenacluri, serate, recitaluri sau alte asemenea manifestări artistice ori distractive care nu au caracter ocazional.

Pentru activitățile artistice și distractive de videotecă și discotecă impozitul pe spectacole se stabilește în funcție de suprafața incintei în care se desfășoară spectacolul, pe zi de funcționare. Cuantumul impozitului stabilește de câtre consilile locale în a căror rază administrativ-teritorială se realizează activitățile artistice și distractive.

mp2 x sumă x coefficient de corecție în funcție de rangul localității

6.7. Taxa hotelieră

Pentru șederea în municipii, orașe sau comune consiliile locale pot hotărî instituirea taxei hoteliere datorate de persoanele fizice în vârstă de peste 18 ani.

Taxa se determină pe baza cotei stabilite de consiliile locale de 10% aplicată la tarifele de cazare practicate de unitățile hoteliere.

Taxa hotelieră se încasează de către persoanele juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea, o data cu luarea în evidență a persoanelor cazate și se varsă la bugetul local în primele 10 zile ale fiecarei luni pentru luna precedentă.

6.8. Alte taxe locale

În experiența atribuțiilor ce le revin în administrarea domeniului public și privat al unităților administrativ-teritoriale, consiliile locale sau județene, după caz, pot institui taxe zilnice pentru utilizarea temporară a locurilor publice și pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice, de arhitectură și arheologie.

Consiliile locale, pot institui taxe zilnice pentru detinerea în proprietate sau în folosință, după caz, de utilaje destinate să funcționeze în scopul obținerii de venit. Categoriile de utilaje se stabilesc de către consiliile locale.

Sumele provenite din alte taxe locale constituie venituri proprii ale bugetelor locale și se plătesc anticipat.

Inregistrarea în contabilitate a impozitelor și taxelor locale presupune

– constituirea obligației de plată:

635 “Cheltuieli cu alte impozite, = 446 ,,Alte impozite, taxe și

taxe și vărsăminte asimilate” vărsăminte asimilate”

– achitarea impozitului sau a taxei:

446 ,, Alte impozite, taxe și = %

vărsăiminte assimilate” 5121 ,,Conturi în lei”

542 ,,Avansuri de trezorerie”

5311 ,,Casa în lei

CAP VII. CONTABILITATEA OBLIGAȚIILOR FISCALE AL

SC. CLAU CONST SRL.

7.1. Prezentarea generală al societății

7.1.1. Aspecte constitutive

SC. CLAU CONST SRL. a fost înființată în iulie 2000 ca o societate cu răspundere limitată, fiind persoană juridică romană, cu capital integral privat. Societatea își desfășoară activitatea potrivit legislației din România, cu privire la acest tip de societate, confomându-se prevederilor actului constitutive și a Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată. Înmatricularea firmei la ORC Bihor s-a făcut în 08.07.2000 cu numărul J05/1625/2000 și are CUI 24085750

În conformitate cu statutul societății principalul obiect de activitate al societății este “Construcții de clădiri lucrări de geniu”.

Capitalul social subscris și vărsat al societății la data de 31 decembrie 2011 este de 6.000 lei, divizat în 600 acțiuni cu o valoare norninală de 10 lei.

De la data înființării și până în prezent societatea este plătitoare de TVA. Până în anul 2010 inclusiv, societatea a fost plătitoare de impozit pe venitul microintreprinderilor, iar din anul 2011 a trecut la calcularea, declararea și plata impozitului pe profit.

Societatea este administrată și reprezentată de domnul Maior Claudiu un asociat care are drepturi depline în relațiile cu terții, în gestionarea unității și în angajarea și salarizarea personalului necesară în desfășurarea activității în condiții normale.

7.1.2.Obiectul de activitate și structura societății

Obiectul de activitate

SC. CLAU CONST SRL. este o companie dinamică, axată pe construcții de clădiri și lucrări de geniu, structuri de rezistență din beton armat pentru clădiri de locuit și birouri, finisaje interioare și exterioare, instalații sanitare, termice, electrice, amenajări interioare-compartimentări, placaje gips carton, tavane suspendate, placaje cu gresie și faianță, montat scări și pardoseli din granit și marmură, zugraveli și vopsitorii.

Fondatorul, urmărind evoluția ascendentă a pieței imobiliare, a apreciat că în Marghita și în zonele apropiate, în viitorii ani, domeniul construcțiilor va înregistra o creștere, în ceea ce privește alocarea de resurse financiare. Atât construcțiile noi cât și cele existente, vor solocita lucrări de volume și complexităti variate, de la reparații simple până la construcții la cheie.

Compania se angajează într-un proces de dezvoltare dinamică, focalizat pe construirea unui sistem care să producă, pe termen lung, soluții prompte, adaptate nevoilor clienților.

Specificul companiei constă în capacitatea de a înțelege prin relația cu clientul nu un contract rigid finalizat printr-un act de vânzare-cumpărare a unui pachet de servicii, ci o permanentă interfațare constructivă, care transformă partenerii în prieteni și colegii de drum pe o perioadă îndelungată.

Serviciile oferite de SC. CLAU CONST SRL. sunt diversificate și oferă o gamă largă de produse:

design interior

exterior-gradină

instalații-sanitare canalizare și apă

instalații electrice

instalații termice

instalații telefonie

instalații de aer condiționat

instalații speciale pentru piscine, fântâni arteziene

avize și autorizații

construcția

planșeele din beton armat sau lemn

amenajări interioare-Finisaje-interioare

restaurări și consolidări clădiri de patrimoniu arhitectură

Cei 12 ani de experiență în domeniu, în care au fost construiți mai bine de 6.000 mp hale industriale, fabrica de came, numeroase case familiale și vile, spații pentru instituții bancare, au fost amenajate zeci de spații comerciale pentru mari brand-uri, marchează perioada care a trecut de la înființarea firmei.

Dinamica activității se datorează atât echipei manageriale care a coptat specialiști tineri, cat și echipelor de constructori șantieriști cu înaltă calificare capabili să facă față provocărilor ridicate de noile tehnologii și materiale, personal în număr de 50 de persoane la ora actuală.

Structura societății

Având în vedere volumul, complexitatea, importanța și specificul activității structura organizatorică a acesteia cuprinde: structura de producție și concepție pe de o parte și structura funcțională pe de alta.

La rândul său structura de producție și concepție cuprinde: un șantier în cadrul căruia se realizează obiectul principal de activitate;

Structura funcțională cuprinde:

Serviciul tehnic producție;

Biroul ofertare prețuri contractare;

Biroul aprovizionare desfacere;

Biroul mecanizare transport;

Biroul financiar, contabilitate, resurse umane.

Structura organizatorică descrisă mai sus îndeplinește următoarele funcții:

– Funcția de producție;

– Funcția comercială;

– Funcția financiar-contabilă, de personal.

Funcția de producție este reprezentată de ansamblul activităților de bază, auxiliare și de servire prin care se realizează obiectivele în domeniul construcțiilor și prestării serviciilor în cadrul firmei. Principalele activități în cadrul acestei funcții sunt: spațiile comerciale, casele familiale, clădirile industriale, producția industrială, control tehnic de calitate.

Funcția comercială cuprinde activitatea de realizare a obiectivelor ce se referă la procurarea mijloacelor necesare desfășurări activități, cuprinde activități ca:

aprovizionare și marketing.

Funcția financiar – contabilă de personal este reprezentată de activitatea și folosirea mijloacelor financiare necesare societății, precum înregistrarea în evidență în expresie valorică a fenomenelor economice din cadrul societății, precum și planificarea, recrutarea, formarea, perfecționarea, salarizarea și protecția personalului.

Conducerea executivă a firmei are un rol deosebit de important în coordonarea funcțiilor, deoarece deficiențele care s-ar putea ivi la un moment dat în manifestarea oricărei funcții sau în corelarea acestora ar influiența în mod negativ rezultatele economico-financiare.

Structura organizatorică a SC. CLAU CONST SRL. este de tipul ierarhic funcțional, caracterizată prin existența componentelor operaționale și funcționale.

Documentele de formalizare a structurii organizatorice a SC. CLAU CONST SRL. sunt următoarele: regulementul intern de organizare și funcționare, fișa postului, organigrama.

a) Regulamentul de organizare și funcționare cuprinde cinci părți și anume:

– prima parte, denumită organizarea firmei, cuprinde dispoziții generale, acte normative, obiectul de activitate, tipul societății, statututul juridic și prezentarea structurii organizatorice;

– partea a doua se referă la atribuțiile firmei;

– în partea a treia se fac precizări cu privire la conducerea firmei. Se precizează care sunt atribuțiile conducerii executive cu detalierea responsabilităților, abilităților pentru funcțiile de director general și directori pe funcțiuni (tehnic, producție, economic);

– partea a patra cuprinde atribuțiile și diagrama de relații pentru fiecare compartiment operațional și funcțional;

– partea a cincea cuprinde dispoziții generale.

b) Fișa postului este un document operațional important ce reprezintă în detaliu elementele necesare unui salariat pentru ca acesta să-și poată exercita în condiții normale activitatea. Ea cuprinde:

-denumirea și obiectivele postului, compartimentul din care face parte. componentele și responsabilitățile și cerințele referitoare la studii, vechime și aptitudini.

c) Organigrama pentru SC. CLAU CONST SRL. este un instrument important în analiza managementul firmei.

Din punct de vedere a modului de ordonare a compartimentelor și a relațiilor dintre ele organigrama este de tip piramidal.

7.1.3.Managementul firmei

Asociatul firmei, este responsabil cu luarea tuturor măsurilor aferente conducerii societății, în limitele obiectului de activitate și cu respectarea competentelor exclusiv rezervate de actul constitutiv astfel:

– contactarea furnizorilor în scopul aprovizionării cu materiile prime și materialele necesare desfășurării activității;

– căutarea unor noi clienți în vederea asigurării continuității obiectului de activitate, precum și asigurarea numărului de oameni necesar;

– verificarea calității lucrărilor executate;

– preocuparea pentru respectarea termenelor de execuție;

– angajarea personalului societății pe bază de contract de muncă individual, cu respectarea legislației în vigoare;

– semnarea documentelor pentru operațiuni bancare.

7.1.4.Compartimentul financiar – contabil atribuții, modul organizării

contabilității

În conformitate cu art.2 alin 1 din ordinul 1752/2005 privind reglementările contabile confome cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene, contabilitatea unităților patrimoniale se organizează, de regulă, în compartimente distincte, conduse de către directorul financiar-contabil, contabilul șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție.

Forma de înregistrare contabilă poate fi definită ca ansamblul mijloacelor de lucru existente și modalitățile de utilizare a acestora folosite în contabilitatea curentă a agenților economici.

Ea asigură înregistrarea justificativă în ordine cronologică și sistematică a tuturor operațiilor economice ale unității. O forma de înregistrare contabilă presupune îmbinarea următoarelor elemente:

– formularistica de lucru utilizată;

– modul de completare a formularistici de lucru;

– tehnica de calcul utilizatã.

SC. CLAU CONST SRL. utilizează forma de înregistrare contabilã “maestru șah”. Ea este apreciată ca fiind o formă de înregistrare simplă, ușor accesibilă lucrătorilor contabili. Are o productivitate a muncii redusă deoarece se bazează pe înregistrarea bilaterală în conturi a operațiilor economice atât în debitul căt și în creditul conturilor, fiecare avănd și conturi corespondente.

Formularistica de lucru utilizată se compune din: note de contabilitate, jurnal de înregistrare, registru jurnal, fișe sintetice șah, fișe de cont analitice, balanța de verificare, bilanțul contabil, registrul inventar.

La SC. CLAU CONST SRL. compartimentul financiar – contabil este condus de către directorul economic având în subordine un contabil. Contabilitatea financiară este organizată și condusă conform prevederilor legale și are ca obiectiv furnizarea informațiilor necesare atât pentru necesitițile proprii, cât și în relațiile societății cu acționarii, clienții, furnizorii, bănciile, organele fiscale și alte persoane juridice și fizice.

Menționăm că serviciul de resurse umane nu există separat în cadrul firmei. Gestionarea resurselor umane, redactarea contractelor de munca, redactarea deciziilor conducerii și a actelor adiționale modificatoare a contractelor de muncă, întocmirea statelor de plată, eliberarea de adeverințe necesare angajaților, depunerea tuturor documentelor prevăzute de lege intră în atribuțiile departamentului financiar-contabil.

Contabilitatea de gestiune este organizată în funcție de specificul activității (construcții) și de necesitățile proprii, având ca obiective: calcularea costurilor pe devize de lucrări, șantiere (centre de profit), stabilirea rezultatelor și a rentabilității lucrărilor de construcții și a produselor industriale specifice, întocmirea bugetului de venituri și cheituieli pe șantiere, urmărirea și controlul executării acestora în scopul cunoașterii rezultatelor și furnizării datelor necesare fundamentării deciziilor privind gestiunea societății.

Pentru înregistrarea operațiilor patrimoniale în contabilitatea financiară, SC.CLAU CONST SRL., folosește sistemul de prelucrare automată a datelor prin utilizarea unui program informatic, care asigură respectarea normelor contabile, stocarea, păstrarea sub forma suporților tehnici și controlul datelor înregistrate.

7.2. Obligațiile fiscale la SC. CLAU CONST SRL

7.2.1 Calculul și contabilitatea impozitului pe profit

Rezultatul fiscal este baza impozitării, iar fiscalitatea caută, prin fixarea unor reguli stricte, să contrabalanseze tendința contribuabililor de a minimiza impozitul datorat. O dovadă a faptului că, într-o anumita măsură fiscalitatea respectă regula contabilă este dată de tratamentul cheltuielilor ale căror efecte se vor obține într-un exercițiu ulterior. În acest sens, potrivit normei fiscale, cheltuielile efectuate în cursul exercițiului financiar, dar care se referă la exerciții financiare viitoare. Se înregistrează în cheltuielile curente ale perioadei viitoare. Astfel fiscalitatea întărește regula contabilă a înregistrării cheltuielilor și veniturilor în avans pe baza principiului independenței exercițiului.

Înregistrarea în contabilitate a impozitului pe profit se face trimestrial. Impozitul se calculează mai întâi pe baza datelor cumulate de la începutul anului până la sfânșitul ultimei luni a trimestrului pentnu care se face calculul, impozitul de inregistrat în perioada de referință este egal cu diferența dintre impozitul cumulat până la sfârșitul acestei perioade și impozitul cumulat calculat până la sfârșitul trimestrului anterior.

Agenții economici care obțin din activitatea desfășurată profit, datorează bugetului de stat impozit calculat prin aplicarea unei cote procentuale ( 16 %) asupra profitului impozabil.

Impozitul pe profit = Cota impozitului ( 16%) x Profit impozabil

Profitul impozabil se calculează adunând la profitul contabil cheltuielile nedeductibile și scăzând veniturile neimpozabile. Din mărimea obținută se scade dacă este cazul, pierderea fiscală rămasă de necuperat din anii precedenți.

Legea impune întocminea unui registru de evidența fiscală necesar pentru urmărirea ajustărilor efectuate în vederea determinării rezultatului fiscal.

Baza legală pentru determinarea impozitului pe profit o constituie Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Impozitul pe profit determinat potrivit acestor reglementări constituie impozit curent, conform IAS 12 ,,Impozitul pe profit”.

Cheltuiala cu impozitul pe profit (Venitul din impozitul pe profit) reprezintă valoarea globală inclusă în determinarea profitului net sau a pierderii nete pe perioada exercițiului.

– se preiau soldurile creditoare ale conturilor de venituri astfel:

lei

% = 121 ,,Profit și pierdere” 4 479 906

704 “Venituri din prestări servicii” 4 465 802

766 ,,Venituri din dobânzi” 1 798

767 ,,Venituni din sconturi primite” 12 306

– se preiau soldurile debitoare ale conturilor de cheltuieli astfel:

121 Profit și pierdere = % 4 121 906

602”Cheituieli cu materii auxiliare” 1 888 740

604,,Cheltuieli cu materii nestocate” 36 446

605”Cheltuieli cu energia” 3094

611”Cheltuieli întreținerea și reparațiile” 38 174

613”Cheltuieli cu asigurările” 29 464

624”Cheltuieli cu transportul” 51 900

625”Cheltuieli cu deplasări” 451 668

626”Cheltuieli poștale și taxe telecomunicații” 22 442

627”Cheltuieli cu serviciile bancare” 14 548

628”Alte cheltuieli cu serviciile la terții” 663 374

635”Cheltuieli cu alte impozite și taxe 11 480

641”Cheltuieli cu salarii” 669 114

645”Chelt.cu asigurările și protecția socială” 186 142

658,,Chelt. cu despăgubirile donații și activele cedate” 34 978

665”Cheltuieli cu diferențele de curs” 456

6811 “Cheltuieli cu amortizarea” 19 886

Cheltuieli nedeductibile:

– amenzi 18 622

alte cheltuieli nedeductibili 1 538

-donații și mecenat 16 354

Total cheltuieli nedeductibile 36 514

Deduceri fiscale — nu sunt

Total profit impozabil este (358 000+36 514)x 16% = 63 122 lei

Cheltuieli deductibile limitat:

Donați și mecenat se ia în considerare minimul dintre:

Cifra de Afaceri x 3/1000 =4 465 802 x 3/1000=13 398 lei

20% din impozitul datorat = 63 122 x 20% = 12 624 lei

cheltuieli cu donațiile și mecenatul = 16 354 lei

Suma de 12 624 lei va fi scăzută din impozitul datorat de societate, rezultând impozit pe profit de plată în sumă de 50 498 lei.

Din punct de vedere al contabilizării, pentru impozitul pe profit curent realizat în anul 2011 se efectuează înregistrarea:

691 ,, Cheltuieli cu impozitul pe profit” = 441 ,,Impozit pe profit” 50 498

Declararea impozitului pe profit se face cu ajutorul a doua formulare distincte și anume:

Declarația privind obligația de plată la bugetul de stat în care se completează trimestrial și pozițiile referitoare la impozitul pe profit:

Declarația privind impozitul care se complectează la sfârșitul anului, după definitivarea impozitului pe profitul anual, pe baza datelor din bilanțul contabil. În această declarație se prezintă detaliat veniturile, cheltuielile, sumele nedeductibile. deducerile fiscale și celelalte elemente care stau la baza stabilirii rezultatului fiscal și a impozitului pe profit.

Virarea impozitului se realizează la data de 25.04.2012 și necesită următoarea înregistrare în contabilitate:

441 Impozit pe profit = 5121 .,Conturi la banci in lei” 50 498

Se închide contul de cheltuieli cu impozitul pe profit:

121 Profit și pierdere = 691,,Cheltuieli cu impozitul “ 50 498

pe profit”

7.2.2 Determinarea și contabilizarea taxei pe valoarea adăugată

În România cota standard a TVA-ului este de 24% și se aplică operațiunilor impozabile, cu excepția celor scutite de TVA.

Cota de TVA aplicabilă este cea în vigoare la data la care ia naștere faptul generator al TVA-ului. Pentru cazurile în care exigibilitatea TVA-ului nu coincide cu faptul generator, se aplică cotele în vigoare la data la care taxa devine exigibilă.

Evidența contabilă trebuie ținută potrivit legii, astfel încât să permită determinarea bazei de impozitare, a taxei colectate și a taxei deductibile.

Reflectarea în contabilitate a taxei pe valoare adăugată la SC.CLAU CONST SRL. presupune în esență înregistrarea în cursul anului a taxei pe valoarea adăugată deductibilă și colectată evidențiată în documentele justificative primare (facturi) și documente justificative centralizatoare (jurnal de vânzări și jurnal de cumpărări), urmând ca la sfârșitul lunii să se realizeze openațiunea de regularizare prin compararea taxei pe valoarea adăugată colectată cu cea deductibilă. Atunci când TVA colectată este mai mare decât cea deductibila rezultă TVA de plată, iar situația inversă TVA de recuperat.

Regularizarea taxei pe valoarea adăugată la sfârșitul lunii sau trimestrului înseamnă închiderea conturilor 4426 ,,TVA deductibilă” și 4427 ,,TVA colectată”, aceasta neprezentând sold în balanța de verificare. Pot prezenta sold în balanța de verificare conturile 4423 ,,TVA de plată”, 4424 ,.TVA de recuperat’

La SC CLAU CONST SRL în jurnalul de vânzări și jurnalul de cumpărări aferent lunii decembrie 2011 se regăsesc următoarele sume:

TVA colectată 166 676 lei

TVA deductibilă 40 132 lei

În luna anterioară contul 4424 TVA de recuperat prezintă un sold de 161 028 lei pentru care nu s-a solicitat rambursarea.

Regularizarea taxei pe valoarea adăugată la sfârșitul lunii:

TVA colectată > TVA deductibilă

4427 ,,TVA colectată” = % 166 676

4426 ,,TVA deductibilă” 40 132

4423 ,,TVA de plată” 126 544

regularizarea TVA de plată cu TVA de recuperat din luna anterioară

4423 ,,TVA de plată” = 4424 ,,TVA de recuperat” 126 544

Societatea are de recuperat la data de 31. 12 .2011 suma de 34 484 lei.

Plătitorii de TVA au obligația să întocmească și să depună lunar la organul fiscal, până la data de 25 a lunii următoare inclusiv, decontul privind taxa pe valoarea adăugată, potrivit modelului stabilit de Ministerul Finanțelor Publice.

În ceea ce privește plata taxei pe valoare adăugată aceasta se achită potrivit decontului întocmit lunar, până la data de 25 a lunii următoare.

7.2.3 Determinarea și contabilizarea impozitului pe salarii și pe veniturile asociațiilor

Determinarea și contabilizarea impozitului pe salarii

Impozitul pe veniturile din salarii se calculează prin aplicarea unei cote unice asupra venitului impozabil.

Calcularea venitului impozabil la SC CLAU CONST SRL, în luna decembrie 2011 se face prin deducerea din venitul brut în suma de 53 334 lei a următoarelor elemente:

contribuția salariaților la asigurările sociale 5 120 lei

contribuția salariaților la fondul de șomaj 266 lei

contribuția salariaților la fondul de sănătate 2 978 lei

deducerile personale 16 740 lei

Venitul net impozabil este de 28 230 lei asupra căruia se aplică cota unică de 16%,rezultând un impozit pe salarii în sumă de 4 516 lei.

Înregistrarea în contabilitate la SC CLAU CONST SRL a impozitului pe salarii presupune următoarele înregistrări:

– înregistrarea impozitului pentru persoanele angajate cu contract individual de muncă pe durata nedeterminată:

421 ,, Personal — salarii datorate” = 444 ,,Impozit pe salarii” 4 516

– virarea impozitului de către angajatori la bugetul de stat consolidat până la data de 25.01.2012:

444 ,,Impozit pe salarii” = 5121 ,,Conturi la bănci în lei” 4 516

Determinarea și contabilizarea impozitului pe dividende

Impozitul veniturilor sub formă de dividende se realizează în mometul plății dividendelor către contribuabil, cota de impunere fiind de 16%. Obligația calculării și reținerea impozitului revine penrsoanei juridice o dată cu plata dividendelor către asociați sau acționari.

La SC. CLAU CONST SRL. în cursul anului 2011 asociații au hotărât repartizarea la dividende a sumei de 60 000 lei din profitul reportat din anii precedenți.

a) repartizarea rezultatului reportat la dividende:

117 ,,Rezultatul reportat” = 457 .,Dividende de plată 60 000

b) reținerea din dividendele brute a impozitului pe dividende

60 000 x 16%= 9 600 lei

457 ,,Dividende de plată = 446 ,,Alte impozite taxe’ 9 600

și vărsăminte asimilate”

c) virarea cu ordin de plată a impozitului pe dividende în suma de 4.800 lei

446 ,,Alte impozite, taxe = 5121 ,,Conturi la bănci în lei” 9 600

și vărsăminte asimilate”

7.2.4 Înregistrare în contabilitate a impozitelor și taxelor locale

În anul 2011 la SC.CLAU CONST SRL taxa aferentă mijloacelor de transport deținute de societate au fost în sumă de 1 880 lei.

constituirea obligației de plată:

635,,Cheltuieli cu alte impozite, = 446 ,,Alte impozite, taxe și 1 880

taxe și vărsăminte asimilate vărsăminte asimilate

b) achitarea taxei:

446 ,,Alte impozite, taxe și = 5121 ,,Conturi la bănci în lei” 1 880

vănsăminte asimilate”

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Propunându-se în această lucrare să prezentăm legătura dintre fiscalitatea și contabilizarea obligațiilor fiscale asupra câtorva detalii semnificative în acest sens.

Obligațiile fiscale au un rol important în sprijinirea statului, manifestându-se în plan financiar, ele constituind mijlocul principal de procurare a resunselor financiare publice necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice.

Lucrarea a avut ca object de studiu prezentarea impozitelor și taxelor ale agentului economic. Acesta are obligația stabilită prin lege să le plătească statului, asigurărilor sociale și protecției sociale etc. Impozitele și taxele au carcater juridic, ele dând naștere la relații juridice între o anumită persoană juridică și stat.

Fundamentarea impozitelor și taxelor percepute de stat se realizează printr-un mecanism bazat pe tehnici, metode și instrumente specifice desfășurării activității de urmarire și control. Legislația fiscală din România a trebuit armonizată la cea europeană și a necesitat parcurgerea unui proces amplu prin modificări legislative pentru a aduce prevederile fiscale la o formă cât mai aproapiată de legislația Uniunii Europene.

Astfel a urmat o perioadă tumultuoasă din punct de vedere fiscal în care au fost luate măsuri în vederea eliminării unor scutiri în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată în cazul prestării serviciilor, a fost reintrodusă cota redusă de TVA, a fost eliminată cota zero, operațiunile supuse cotei zero fiind scutite cu drept de deducere. În domeniul accizelor s-a ridicat nivelul accizei armonizate. În ceea ce privește impozitul pe profit s-au eliminat cota redusă în cazul venitunilor din export, s-au impus reguli în modul de deducere a cheltuielilor cu dobânzile, s-au stabilit cheltuielile deductibile și nedeductibile. În domeninl impozitării veniturilor s-a realizat impozitarea cumulată a veniturilor și instruirea globalizării acestora, s-a lărgit sfera de aplicare a impozitului prin impunerea unor noi categorii de venituri.

Toate aceste reglementări, alături de multe altele ar avut un impact major asupra activității economico-financiare ale întreprinzătorilor. De cele mai multe ori multitudinea de modificări aduse legislaței fiscale și introducerea de noi impozite și taxe a deranjat mediul de afaceri, fiscalitatea fiind interpretată de către contribuabil ca o agresiune, devenind un factor de încondare în raporturile dintre stat și agenții economici. Această înterpretare a fiscalității ca pe un obstacol în calea supraviețuirii sau dezvoltării mediului economic este extrem de dăunătoare și arată cât de departe suntem de o economie deschisă de piața, fiscalitatea excesivă fiind principala cauză a proliferării economiei subterane.

Indiferent cât de reticenți ar fi agenții economici la ideea de fiscalitate și implicit la ideea de impozit, existența de durată și în condiții de legalitate a unei firme pe piață obligă la cunoașterea și respectarea legislației fiscale a tării pe teritoriul căreia își desfășoară activitatea.

Autogestiunea economico-financiară a unităților impune delimitarea precisă a obligațiilor agenților economici față de bugetul statului, de cele privind constituirea și utilizarea fondurilor proprii prevãzute de lege. O parte din beneficii rãmân la dispoziția agentului economic pentru a se alimenta fondurile proprii necesare dezvoltării și cointeresãrii materiale a oamenilor muncii, ceea ce constituie un stimulent puternic pentru creșterea beneficiilor, respectiv a fondurilor destinate dezvoltării accelerate a economiei și ridicării continue a nivelului de trai a celor ce muncesc.

În ultimii ani, așa cum subliniază și evoluția cifrei de afaceri, SC.CLAU CONST SRL a cunoscut un progres accentuat până în anul 2011, când cifra de afaceri a avut an ușor declin în contextul actual al declanșării crizei la nivel mondial: a eliminării taxării inverse, prevedere a măsurilor de simplificare cu privire la taxa pe valoarea adăugată pentru construcții care a avut numai caracter temporar fiind valabilă pe parcursul anului 2007; a ratei ridicate a presiunii fiscale, în anul 2011 ponderea impozitelor, taxelor și contribuțiilor în profitul brut fiind de 95%.

Cu toate acestea societatea nu are datorii restante față de bugetul statului, achitându-și cu conștiinciozitate impozitele, taxele și contribuțiile datorate, la termenele stabilite de lege, declarând corect și în termen prelevările fiscale aferente desfășurării activității, nedatorând penalități de întânziere care să fi afectat negativ rezultatele financiare.

Compania a rezistat pe piață în ciuda concurenței, a fiscalității excesive consolidându-și poziția pe piața construcțiilor datorită unui cumul de factori: strategii și proiecte tehnice complexe și pertinențe: training profesionist și continuu al personalului angajat în activități tehnice: implementarea eficientă a ,,managmentului calității totale”.

Pentru punerea în evidență a unor aspecte referitoare la incidența fiscalității în activitatea financiară a firmei lucrarea de față prezintă modalitățile prin care prevederile fiscale valabile la un moment dat în economie pot influența pozitiv sau negativ performanțele economico-financiare ale unei firme, fiscalitatea fiind nu numai un mijloc de colectare a impozitelor de către stat, ci și un mijloc prin care se intervine în viața economică a societății și implicit a firmelor.

În capitolul întâi sunt abordate aspecte teoretice privind necesitatea impozitelor și taxelor, rolul, funcțiile, trăsărturile și elementele impozitelor și se analizează obligațiile fiscale ale agentului economic cu trăsăturile și formele lor, se prezintă principalele obligații fiscale din sistemul fiscal românesc, precum și necesitatea și obligativitatea reflectării în contabilitate a operațiilor economice a prelevării lor obligatorii și controlul îndeplinirii acestei obligativități, se evidențiază incidența impozitelor și taxelor asupra activității economice a întreprinderii. Prin procedura depunerii declarației unice care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2011, se prevede și simplificarea modalităților de depunere a declarațiilor.

În capitolul al doilea referitor la impozitul pe profit sunt prezentate modalitățile prin care profitul agenților economici este impozitat, urmărind plătitorii, facilitățile fiscale, modul de calcul și modul de plată al impozitului pe profit,accentuându-se faptul că profitul sintetizează rezultatele activității economice ale agentului economic, constituind motivația obiectivă a întreprinderilor și proprietarilor de capital stimulează inițiativa și incită la realizarea eforturilor de sporire a eficienței activității desfășurate, profitul fiind condiția continuității și dezvoltării acesteia.

Capitolul al treilea prezintă structura pe mai multe subcapitole conceptul teoretic al taxei pe valoarea adăugată, cadrul legislative, sfera de aplicare precum și detalii privind persoanele impozabile, operațiunile impozabile, baza de impozitare, cota de impozitare etc. Este de reținut faptul că implicațiile taxei pe valoarea adăugată la nivelul micro și macroeconomic ocupă un loc important în desfășurarea analizei privind modul în care acest impozit indirect este perceput în cele din urmă de consumatorul final.

În capitolul al patrulea sunt prezentate obligațiile fiscale aferente veniturilor angajaților și asociațiilor, precum și contabilizarea acestora, insistându-și asupra faptului că, cu cât cheltuielile cu salariile sunt mai mari în condițiile menținerii la același nivel a veniturilor din celelalte activități cu atât profitul întreprinderii va fi mai mic. Considerăm că între veniturile salariale și productivitatea muncii la nivelul entității trebuie să existe un raport direct proporțional, creșterea productivității muncii este calea prin care se asigură creșterea veniturilor salariale fără a fi afectată profitabilitatea entității și implicit creșterea materiei impozabile.

Capitolul cinci definește cadrul legislativ al introducerii accizelor armonizate în România, ca principală taxă de consumație pentru categorii favorizate ale populației. Se remarcă faptul că deși ponderea persoanelor cu venituri reduse în totalul populației este redusă, sfera de aplicare a accizelor armonizate este destul de largă. Și aici plătitorii efectivi ai acestui impozit sunt tot consumatori finali care trebuie să-l suporte.

Capitolul șase- Contabilitatea și fiscalitatea impozitelor și taxelor locale prin subcapitolele sale, scoate în evidență faptul că Finanțele publice reprezintă ansamblul mijloacelor bănești prelevate la dispoziția statului și colectivităților locale pentru acoperirea cheltuielilor publice. Impozitele și taxele locale constituie venituri ale bugetelor locale ale unităților administrativ teritoriale fiind folosite pentru finanțarea cheltuielilor publice prevăzute în bugetele locale punând și ele la rândul lor presiune fiscală asupra contribuabilului prin aplicarea și plata lor.

Capitolul șapte prezintă societatea SC. CLAU CONST SRL, aspecte constitutive, obiectul de activitate, structura, managementul firmei, organizarea contabilității, precum și determinarea și contabilizarea obligațiilor fiscale al societății.

În concluzie, putem spune că am pancurs etapele care evidențiază un aspect economico-financiar foarte important în activitatea agenților economici impactul fiscalității asupra activității agenților economici, a rezultatelor acestora a fluxului de trezorerie etc.

Concluzionând, putem afirma că în România, fiscalitatea a fost interpretată de contribuabili drept un factor de încordare în raporturile economice. Întâi de toate, statul nu a transformat o bună parte din impozite în servicii publice, ci a dezvoltat o birocrație care a ajuns să o depășească pe cea din perioada comunistă. Administrația publică nu este prin ea însăși un serviciu public. Ea este furnizoare de servicii numai în măsura în care se dovedește eficientă. Această eficientă a administrației conține și elemente cuantificabile, dar și o seamă de elemente necuantificabile, non-tangibile. De pildă, credibilitatea instituțiilor statului, gradul de încredere pe care îl au cetățenii în acestea sunt bunuri care înlesnesc funcționarea societății. Administrația publică este, în prezent, într-o anumită măsură o instituție ,,în sine,, folosită pentru a asigura funcționarilor publici diverse forme de rentă, și mai puțin o instituție furnizoare de servicii publice. Din raport partenerial, impozitul se transformă într-un fel de tribut pe care societatea îl plătește câtre metropolă. Dacă socotim-lucru, de altfel imposibil de realizat-toate rentele pe care contribuabilii le plătesc, sub diverse forme de mituire, funcționarilor publici, adăugând, așadar, aceasta fiscalitate suigeneris, vom vedea că rata fiscaliății este de fapt mult mai mare.

Pentru a fi o relație partenerială, selectivă și stimulatorie, fiscalitatea trebuie să genereze obligații și drepturi de ambele părți. Statul cel mai adesea nu și le respectă pe ale sale. De la nereturnarea taxei pe valoarea adăugată, cuvenită prin lege și plata la timp a sumelor pentru medicamentele compensate, și până la onorarea cu întârziere a obligațiilor contractuale prin bugetul de stat sau prin companiile care îi aparțin, statul este cel mai rău platnic al economiei românești. În loc să fie un garant al bunei funcționări a piețelor, statul devine cel mai mare infractor al mediului economic.

În aceste condiții, fiscalitatea este privită nu ca o formă de integrare a contribuabilului într-un mecanism contractual deschis, ci ca o formă de agresare și de izolare a acestuia. Forțat de proliferarea administrației publice și de propria neîndemânare în gestionarea banilor publici, guvenul are tendința creșterii impozitelor sau a introducerii unor impozite noi. Potrivit unor, evaluări efectuate de asociațiile patronale, în România se plătesc peste 200 de impozite către administrația centrală și locală, ceea ce face ca economia românească să înregistreze tristul record european al celui mai mare număr de impozite. Cotele de impozitare, mai ales în ce privește impozitarea forței de muncă, sunt aplicate uneori niveluri mult mai reduse în comparație cu alte tări, ceea ce sporește dificultățile contribuabilul. Aceasta face ca un număr important de firme să fie împinse în afara pieței. Statul abate comportamentul acestora către o tendință periculoasă. Comportamentul național, optimal, nu le îndeamnă să-și achite obligațiile fiscale, ci condiția supraviețuirii lor stă tocmai în neonorarea obligațiilor de plata la buget. Aceasta atitudine merge până într-acolo încât adesea firmele ajung să obțină profituri nu din îmbunătățirea producției prin investiții suplimentare, ci prin neplata unor obligații cum ar fi taxa pe valoarea adăugată sau impozitul pe profit. Această interpretare a fiscalității, ca pe un obstacol în calea supraviețuirii sau dezvoltării mediului economic este extrem de dăunătoare și arată cât de departe suntem de o economie deschisă, de piață.

Evaluările arată că fiscalitatea este principala cauza a proliferării economiei subterane.

Un nivel prea ridicat al impozitelor aduce neajunsuri, slăbește inițiativa și multiplică fenomenele de evaziune și frauda fiscală, generează inflația. De aceea, se consideră un nivel rațional al impozitelor dincolo de care s-au înregistra descreșteri în randamentul acestora pentru că încercând să extragă prea mulți bani de la contribuabili prin avalanșa greoaie a treptelor de impozitare, ministerul de finanțe îi stimulează să găsească alte căi pentru a-și masca veniturile. Ori, exact cei înstăriți și cu venituri mari au mijloacele și expertiza pentru a o face (prin firme, investiții, asigurări), iar statul aleargă zadarnic după ei, pentru că vor fi totdeauna cu un pas mai inventive; acest fapt arată că, cu cât un sistem de impozitare este mai complicat și progresiv, cu atât el va apăsa mai tare, paradoxal, pe cei cu venituri mici. Cu cât el include mai multe excepții, deduceri, regimuri speciale etc. cu atât el poate fi exploatat mai ușor de cei înstăriți, care au avantajul resurselor materiale, de cunoaștere și o puternică motivație pentru a o face. O impozitare mai simplă, ușoară și neutră ar duce la o sporire a încasărilor la bugetul de stat.

Ca urmane, tinând cont de toate acestea propunem:

diminuarea sarcinii fiscale, ca mărime absolută și ca pondere în cifra de afaceri;

amânarea în timp a sarcini fiscale:

folosirea variabilei fiscale în scopul regularizării în timă a nivelului profitului înregistrat de întreprindere;

asigurarea îndeplinirii obligațiilor fiscale ale întreprinderii cu un cost cât mai redus și cu minimizarea riscului fiscal.

întroducerea impozitului pe cifra de afaceri, în funcție de specificul activității.

Pentru realizarea fiecăruia din aceste obiective, trebuie să se adopte politici fiscale corespunzătoare.

Diminuarea sarcinii fiscale presupune de regulă diminuarea profitului impozabil, deoarece posibilitățile de influențare a altor componente ale sarcinii fiscale sunt destul de limitate, acest obiectiv se poate realiza prin utilizarea unor metode de evaluare, prin localizarea optimă a profitului sau prin operațiuni de restructurare care să implice mai multe întreprinderi.

Amânarea în timp a sarcinii fiscale este obiectivul care oferă cele mai multe posibilități de realizare. În condiții de inflație, importanța acesteia crește prin influența favorabilă pe care o are asupra situației de trezorerie.

Nu întotdeauna interesul întreprinderii este satisfăcut prin diminuarea sau amânarea în timp a sarcinii fiscale. Apar situații în care este preferabil să se declare, în conturile anuale, profituri mai mari decât cele efectiv realizate în exercițiul de referință, fie pentru a asigura un nivel relativ constant al acestor profituri de la un an la altul, fie pentru a le transfera în teritorii fiscale mai generoase, fie din considerente de natură financiară, comencială, de imagine, în toate aceste situați se pot folosi cu succes și instrumentele fiscale. Uneori chiar, unele componente ale strategiei întreprinderii nu au sens decât în contextul avantajului fiscal pe care îl oferă (leasing-ul fiscal, constituirea de filiale în paradisuri fiscale).

Putem aprecia că realizarea efectivă a obiectivelor gestiunii fiscale are loc prin politica fiscală a întreprinderii, ca manieră concretă de utilizare a instrumentelor și tehnicilor specifice. Astfel, politicile fiscale pentru care optează întreprinderea în scopul diminuării sarcinii fiscale.

În cadrul SC.CLAU CONST SRL, pornind de la prevederile legale, se impun realizarea unor măsuri pentru a se ajunge la o diminuare a masei impozabile și implicit a prelevărilor aferente acesteia, astfel:

Pentru remunerarea activității prestate de angajați societatea efectuează

cheltuieli de personal formate din cheltuielile cu salariile personalului, contribuții la asigurările sociale de stat, cheltuieli de delegare, detașare. Pentru obținerea unui profit cât mai ridicat este necesar să se realizeze diminuarea acestor cheltuieli. Pentru aceasta propunem acordarea unei părți din salariu sub formă de bonuri de masa sau angajarea unor salariați sub formă de microîntreprinderi. Prin acordarea bonurilor de masă, pe lângă faptul că angajatorul realizează o rrducere a cheltuielilor, crește și salariul net al angajatorului, bonurile de masa fiind impozitate numai la angajat. Apelarea la microîntreprinderi pentru plata ,,serviciilor” salariaților este o metodă care duce la diminuarea cheltuielilor prin diminuarea de fapt a obligațiilor fiscale datorate de stat.

Un alt mijloc care poate fi folosit pentru luarea deciziilor celor mai bune este

modalitatea de determinare a cheltuielilor deductibile și lăsarea unor posibilități privind stabilirea acestora. Astfel decizia de evaluare, investiții și cea de finanțare iau în considerare caracterul deductibil a o serie de cheltuieli, cu precădere cheltuielile cu dobânzile, respectiv cheltuielile cu amortizarea imobilizărilor. Cheltuiala cu amortizarea generează o economie fiscală prin impozitare și de asemenea acționează asupra capacității de autofinanțare a firmei, acțiune ce poate genera în viitor rezultate economice și financiare superioare. De asemenea o autofinanțare ridicată poate duce la renunțarea apelării la împrumuturi (deoarece firma plătește mai putin impozit prin economia fiscală realizată) cu efect direct asupra gradului de îndatorare și a cheltuielilor cu dobânzile, efect care poate avea ca rezultat o diminuare a impozitelor și costului capitalului împrumutat. Acest obiectiv poate fi atins prin reevaluarea elementelor de activ ale societatii.

Concluzionând putem afirma că reglementările fiscale trebuie analizate cu atenție nu numai din punct de vedere strict contabil, dar și din prisma implicațiilor pe care acestea le exercită asupra indicatorilor financiari fundamentali care caracterizează firma precum și a luării deciziilor de ansamblu. În acest fel, managerul va fi capabil să identifice cele mai eficiente căi de creștere a valorii firmei pe care o conduce, prin identificarea unui optim din punct de vedere fiscal.

BIBLIOGRAFIE:

1. Bodea G.,Pântea I.P. – Contabilitatea financiară 2011, Editura Intelcredo,2010

2. Brăgaru M. – Impozite, taxe și contribuții, Editura CH.Beck, 2011

3. Coman F. – Contabilitate financiară și fiscalitate, Editura Economica, 2009

4. Herbei M., Dumiter F. – Gestiunea Financiară Editura Univer. De Vest Timișoara,2008

5. Mandoiu N. – Reglementări contabile 2011,Editura Confisc,2011

6. I. Văcărel și colectiv — Finanțe Publice, Editura Didactică 5i Pedagogică, 2007

7. A. Vlaicu – Tratat de finanțe generale, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2007

8. Lazăr Lucreția – Contabilitatea financiară — note de curs

9. Lazăr Lucreția – Contabilitatea și fiscalitatea întreprinderii – note de curs

10.***OMFP 3.055/2009 pentru aplicarea reglementarilor contabile conform cu Directivele Europene, cu modificările 5i completările ulterioare

11.***Ordinul nr. 2869/2010 pentru modificarea si completarea unor reglementari contabile,modificată conform OUG nr.37/2011, actualizat 2012

12.***Ordinul nr.2870/23.12.2010 publicat în MO nr.889 din 30.12.2010 partea I

13.***Ordinul ANAF nr.183/2011 a fost publicată în MO,partea I nr.91 din 4 februarie

14.***Ordinul nr.2520/2010, privind depunerea declarațiilor fiscale prin mijloace electrice de transmitere la distanță, publicat în MO Partea I nr 670 din 1 octombrie 2010

15.***Ordinul ANAF nr.3596/2011, publicat în MO nr.927 din 28 decembrie 2011

16.***HG. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal

17.***HG. nr. 1225/2011 pentru stabilirea salariului, publicat în MO nr 922 din 2011

18.***OUG nr.58/03.08.2010 privind regulamentul unor măsuri financiar fiscale MO 542/03.08.2010

19.***OUG nr. 15/2012 privind stabilirea unor masuri financiare, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 306, din 8 mai 2012.

20. www.financiarul.ro

21. www. contabilul.ro

22. www.mfinanțe.ro