Contabilitatea Marfurilor cu Amanuntul

Cuprins

Introducere

Motto

„Contabilitatea este judecătorul drept al trecutului,

consilierul prezentului și ghidul indispensabil al viitorului.

J. Fr. Schar

Contabilitatea s-a născut și s-a dezvoltat o dată cu activitatea economică.

Contabilitatea reprezintă intrumentul principal de cunoaștere, control și gestiune a patrimoniului unei întreprinderi și a rezultatelor obținute de către aceasta.

La baza obiectului de studiu a contabilității se află patrimoniul întreprinderii. Acesta este format din totalitatea bunurilor ce aparțin unei persoane fizice sau juridice, obținute în cadrul relațiilor de drepturi si obligații.

Bunurile economice ca drepturi de obligații formează averea, adică valoarea materială a acestora determinată fizic și economic.

Activele cuprind bunurile economice ca avere concretă și drepturile de creanță. Acestea se împart în active circulante și active imobilizate.

Activele circulante cunosc mai multe forme, una dintre aceste forme este valoarea de exploatare.

Valoarea de exploatare este reprezentată de activele circulante cu conținut material, cum sunt mărfurile.

Mărfurile reprezintă o categorie importantă de stocuri care generează un volum mare de operații economico-financiare în circuitul lor de la producător la consumator prin intermediul varietății de agenți economici.

Unitățile comerciale en gros sunt cele care permit circulația mărfurilor, efectuând operații de cumpărare în cantități mari și foarte mari a bunurilor de consum, de la producători și furnizori interni, precum si operații de vânzare către alți agenți economici, de regulă de tip en detail.

Unitățile comerciale de tip en detail efectuează de regulă, operații economico-financiare de cumpărare de la unitățile en gros, dar și de la producători sau furnizori interni și externi dar in cantități relativ mici, precum și operații de vânzare către populație, inclusiv prin unități de alimentație publică.

Vânzarea mărfurilor pe bază de contract cu plata în rate poate fi privită ca și o activitate de comerț cu amănuntul .

Comerțul cu amănuntul este definit ca fiind o formă de circulație a mărfurilor care constă în cumpărarea de bunuri pentru a le revinde consumatorilor.

Caracteristici ale comerțului cu amănuntul:

-vânzarea cumpărarea are loc prin intermediul mijloacelor bănești

-mărfurile se îndreaptă în mare parte spre consumul individual

-mărfurile sunt de regulă vândute în cantități mici de regula unei persoane fizice

-valoarea tranzacției este relativ mică

-prin vânzare mărfurile părăsesc sfera circulatiei și intră în sfera consumului

-cumpărătorul poate face obiecții referitoare la produs.

Capitolul I Delimitări conceptuale

1.1.Stocurile-concept general

Activul reprezintă o resursă controlată de întreprindere, ca rezultat al unor evenimente trecute și de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru întreprindere.

Activele unei întreprinderi se împart în:

active imobilizate

active circulante

active de regularizare și asimilate

Structura activelor circulante:

stocuri

creanțe

investiții pe termen scurt

disponibilitățile bănești

Un activ este recunoscut ca un activ circulant atunci când este achiziționat în scopul comercializării, pentru consum propriu sau când este reprezentat de creanțe aferente ciclului de exploatare.

Stocurile din punct de vedere contabil sunt active:

deținute de întreprindere pe parcursul unei perioade pentru a fi vândute

sub formă de materii prime ,materiale si alte materiale consumabile ce urmează a fi utilizate în procesul de producție sau utilizate pentru prestarea unor servicii de către întreprindere

stocurile sunt active ciruclante în curs de producție în vederea vânzării

1.2. Elementele stocurilor

Activele circulante se află într-o permanentă schimbare din punct de vedere al utilității și formei materiale în cadrul circuitului economic al patrimoniului, astfel se disting trei faze ale ciclului de exploatare în care se pot afla stocurile:

faza de aprovizionare care constă în transformarea activelor sub formă de bani în materii prime și materiale

faza de producție; în cadrul acestei etape materiile prime și materialele se dau în consum urmându-se a se obține produse finite și semifabricate

faza de desfacere: în aceasta etapă stocurile de mărfuri sunt orientate către clienți pentru comercializarea lor, generându-se drepturi față de aceștia

Structura stocurilor:

materii prime

materiale consumabile

materiale de natura obiectelor de inventar

producția în curs de execuție

produse

stocuri aflate la terți

animale

mărfuri

ambalaje

Materiile prime se caracterizează prin faptul că se regasesc în forma inițială sau modificată în structura produselor finite ceea ce însemna că reprezintă substanța principală a produselor finite.

Materialele consumabile ajută la procesul de producție, dar de regulă nu se regăsesc în produsul finit.

Materiale consumabile se împart în:

-materiale auxiliare, au rolul de a asigura desfășurarea activității de producție, adaugându-se materiei prime în vederea transformării acesteia

-combustibilii, aceștia ajută la procesul de fabricație fie prin asigurarea energiei electrice, fie prin transformarea materiilor prime

-piesele de schimb servesc la înlocuirea sau repararea utlijelor și mașinilor necesare procesului de producție

Materiale de natura obiectelor de inventar sunt bunuri economice cu o durată mai mică de un an sau a căror valoare este mai mică decât valoarea prevazută de lege de 2500 lei și sunt reprezentate de către:

echipamentul de protecție;

echipamentul de lucru;

dispozitive electronice etc.

Producția în curs de execuție este reprezentată de lucrările, produsele și serviciile în curs de execuție. Aceasta ocupă o poziție intermediara între materii prime și produsele finite sau semifabricate.

Produsele sunt acele bunuri economice care au parcurs integral sau în mare parte procesul de producție.

Produsele se împart în mai multe categorii:

semifabricate, acestea au parcurs doar o parte din etapele procesului de producție, sunt recepționate ca și semifabricate și pot sa-și continue procesul de producție sau sunt destinate vânzării către terți;

produsele finite, sunt acele produse care au parcurs toate etapele procesului de producție și sunt destinate utilizării proprie sau vânzării către terți;

produsele reziduale: acestea rezultă în urma procesului de producție fiind reprezentate de rebuturi, deșeuri și materiale reutilizabile.

Stocuri aflate la terți: acestea se pot afla în custodie, pentru prelucrare sau în consignație. Se înregistreaza distinct în contabilitate pe stocuri de:

materii și materiale aflate la terți;

produse aflate la terți;

animale aflate la terți;

marfuri aflate la terți;

animale aflate la terți.

Animalele sunt reprezentate de către animalele nou-născute sau cele achizițioante în vederea creșterii, reproducției, producției de lapte, carne etc.

Mărfurile bunurile cumpărate de la terți în vederea revânzării acestora, sau bunurile obținute de întreprindere și trecute mai apoi în magazinele proprii de vânzare cu amănuntul.

Ambalajele sunt destinate produselor în vederea protejării acestora pe parcursul transportului și depozitării. Acestea pot fi obținute din producție proprie sau prin achiziționare și pot fi păstrate în custodie la terți cu obligația restituirii acestora în condițiile prevăzute în contracte.

1.3. Definirea mărfurilor

Într-o întreprindere de comerț cu amănuntul mărfurile reprezintă cea mai importantă categorie de stocuri. Calitatea de marfă a unui bun economic nu este dată de forma sa de existență, ci este dată de capacitatea ei de a ajunge de la producător la consumatorul final.

Marfa prin definiție este reprezentată de orice bun economic capabil să satisfacă o anumită nevoie și care face obiectul schimbului prin vânzare-cumpărare.

Trăsăturile mărfurilor:

rezultat al muncii omenești;

reprezintă orice bun care se vinde sau cumpără;

marfa este destinată schimbului, în vederea satisfacerii nevoilor personale;

schimbul se face prin fapte de comerț.

1.4.Clasificarea mărfurilor

Clasificări ale mărfurilor aplicate în practica economică:

În practica economică mărfurile se clasifică în funcție de anumite criterii cum ar fi: comerciale, merceologice etc.

Pe baza criteriilor comerciale mărfurile se clasifică astfel:

după modul de utilizare:

marfuri alimentare;

marfuri nealimentare;

după durata de folosire

mărfuri de folosință îndelungată:

aparate electrocasnice;

mobilă;

autoturisme etc.

mărfuri consumabile:

chimice;

cosmetice;

alimentare;

după gradul de necesitate:

mărfuri de lux;

mărfuri de primă folosință

după gradul de pregătire pentru vânzare:

mărfuri ambalate;

marfuri preambalate;

mărfuri vrac.

după cerere:

mărfuri curente;

mărfuri periodice;

mărfuri rar solicitate.

după modul de păstrare și modul de transport:

mărfuri perisabile;

mărfuri obișnuite;

mărfuri periculoase.

după profilul industriei:

mărfuri alimentare;

mărfuri electronice;

mărfuri textile.

E. Kuthe consideră că bunurile alimentare în conformitate cu cerințele comerțului trebuiesc clasificate astfel:

alimente dietice;

grăsimi și ouă;

produse de brutărie;

delicatese;

fructe și legume;

produse din carne;

produse din pește;

conserve;

băuturi;

produse dulci;

produse din lapte;

produse congelate;

alte produse.

Capitolul II Aspecte teoretice privind contabilitatea mărfurilor

2.1. Circulația mărfurilor și comerțul cu amănuntul

Comerțul privit ca ramura a economiei în cadrul căreia se desfășoară circulația mărfurilor reprezintă schimbul de produse prin vânzarea-cumpărarea lor.

Din punct de vedere juridic comerțul definește transferul titlurilor de proprietate asupra materialelor sau serviciilor precum și prestațiile de servicii efectuate între diferite stadii ale proceslui de producție, sau direct între producător sau consumator.

În funcție de criteriul geografic comerțul prezintă următoarea structura:

comerț interior

comerț exterior

tranzitul

comerțul cu ridicata

comerțul cu amănuntul

Comerțul interior

Comerțul trebuie privit ca una din cele mai importante activități ale unei economii.

Comerțul interior are în vedere faptul că atât vânzătorii cât și cumpărătorii implicați în realizarea procesului de vânzare-cumpărare se află în interiorul aceleiași țări.

Comerțul exterior

Reflectă o activitate în cadrul căreia vânzătorii și cumpărătorii implicați se află în țări diferite. În primul caz vorbim de exportatori, iar în cel de-al doilea caz este vorba de importatori.

Tranzitul

Este acea situație a procesului economic în care mărfurile doar traversează țara.

Comerțul cu ridicata

Comerțul cu ridicata este reprezentat de către activitățile implicate în vânzarea de bunuri sau servicii pentru cei disponibili pentru a le cumpăra spre a le revinde sau pentru a le refolosi în scopuri comerciale.

Comerțul cu amănuntul-etapa finală a distribuției mărfurilor

Philip Kotler definește comerțul cu amănuntul ca fiind toate activitățile implicate în vanzarea de produse sau servicii către consumatorii finali, pentru a fi folosite în scopuri personale, necomericle.

Potrivit dreptului comercial comerțul cu amănuntul constă în achiziționarea sau cumpărarea de bunuri cu scopul de a le revinde consumatorului final.

Carcteristici ale comerțului cu amănuntul:

mărfurile supuse comercializării sunt destinate majoritar consumului individual;

mărfurile sunt vândute în cantități mici specifice unei persoane sau unei familii;

schimbul se face prin intermediul mijloacelor bănești;

valoarea tranzacției este relativ mică;

odata vândute mărfurile părăsesc sefera circulației și intră în sfera consumului;

cumpărătorul poate face obiecții cu privire la calitatea mărfurilor, aceste obiecții neputând fii prevăzute;

vânzătorul poate fi expus locației de gestiune.

Funcții ale comerțului cu amănunutul:

cumpărarea, pregătirea și stocarea mărfurilor în vederea revânzării;

asigurarea unei arie de desfacere către consumatorii finali;

asigurarea unoi sortiment de consumatori foarte larg și complex.

Clasificarea comerțului cu amănuntul:

în funcție de caracteristicile merceologice ale mărfurilor:

comerț alimentar;

alimetație publică;

comerț nealimentar.

în funcție de tipul rețelei prin intermediul căreia se realizează procesul de vânzare:

comerț stabil realizat prin unități de desfacere bine așezate din punct de vedere al criteriului geografic și al perioadei de funcționare;

comerț mobil reprezintă comerțul fără magazine și se realizează prin intermediul unor puncte de vânzare aflate într-o continuă mișcare.

Procesul de vânzare cu amănuntul

Procesul de vânzare într-o unitate comercială care practică acest tip de comerț este unul complex structurat pe o serie de etape cum ar fi:

vânzătorul abordează cumpărătorul;

identifică nevoile cumpărătorului;

promovează produsul prin prezentarea caracteristicilor, avantajelor și beneficiilor produsului;

soluționează eventualele nelămuriri/obiecții ale cumpărătorului;

încheie vânzarea.

Toate aceste etape sunt sintetizate în formula AIDAS ( model de comunicare).

Conform formulei AIDAS procesul de vânzare cuprinde următoarele faze:

Atenție –această etapă este foarte importantă pentru vânzător având oportunitatea de a face o imagine buna , o impresie bună, pentru a câștiga un contact viu cu potențialul client;

Interes –în cadrul acestei etape vânzătorul urmărește să stârnească interesul vânzătorului adresându-i întrebări pentru a putea identifica nevoile acestuia și pentru a-și putea face o idee de ce are nevoie cumpărătorul;

Dorință –prin prezentarea produsului se urmărește o stimulare a dorințelor cumpărătorului determinându-l pe aceasta să devină mai hotărât în achiziționarea de mărfuri;

Acțiune-finalizarea vânzării: în acest moment vânzătorul va căuta momentul ideal să obțina acțiunea cumpărătorului;

Satisfacție – vânzătorul trebuie să convingă cumpărătorul ca alegerea produsului a fost optimă, că decizia a fost una înțeleaptă și trebuie să mențina o relație cu aceasta în vederea achiziționării de alte mărfuri.

Comerțul desfîșurat prin intermediul unităților clasice( ca parte a comerțului stabil) folosește următoarele forme de vânzare:

vânzarea clasică se referă la vânzarea prin magazine, cea mai veche formă de vânzare în care elementul principal al comerțului este vânzătorul;

vânzarea prin sitemul liber-service-ului, în această formă de vânzare se pune accent pe libertatea clientului de a circula după bunul plac sau după interesul stârnit de mărfurile expuse; din aceasta formă de vânzare lipsește vânzătorul, iar accentul cade pe importanța vânzării produselor printr-o ambalare și prezentare individualizată.

Tipuri de magazine folosite în vânzarea clasică:

magazinul specializat;

magazinul univerasal;

super magazinul;

magazinul general de cartier;

Magazinul specializat-acesta este specializat în profunzime pe o linie îngustă de produse. Înainte de deschiderea acestui tip de magazin este necesară fundametarea și de o analiză de fezabilitate care să ia în calcul posibilii furnizori.

Magazinul universal-este o unitate de desfacere cu amănuntul moderna care se bazeaza pe comercializarea mai multor linii de produse. O variantă eficienta a acestui magazin este magazinul cu prețuri scăzute( magazinul popular) concetrat pe produse și servicii reduse, de uz curent, inclusiv alimentare.

Super magazinul-servește satisfacerea nevoilor pe o gamă largă de produse atât alimentare cât și nealimentare, produsele fiind achiziționate în mod curent.

Magazinul general de cartier( magazinul de proximitate)-este un magazin de dimensiuni mici amplasat într-o zonă favorabilă de locuințe, cu o gamă de produse relativ redusă. Aceste magazine beneficiază de amplasarea lor și urmăresc vânzarea produselor la prețuri ridicate.

Tipuri de magazine folosite în vânzarea prin sistemul liber-service-ului:

supereta;

supermarketul;

hypermarketul;

drugstore;

cargouri;

centru comercial.

Supereta- varianta de autoservire a magazinului de proximitate, unitate comercilă

specializată în vânzarea mărfurilor.

Supermarketul-are o suprafață de 2500-3000 mp ce asigură un sortiment larg mărfuri. Orarul de funcționare este prelungit, sistemul este de autoservire, clienți pot beneficia și de parcare pentru mașini.

Hypermarketul- are aceleași caracteristici ca și supermarketul doar că acesta se întinde pe o suprafață mai mare permițând o gamă mai mare de mărfuri.

Drugstore- acestea tind sa comercializeze toate tipurile de produse: tutun, ziare, îmbrăcăminte, parfumerie, etc.

Cargouri- acestea sunt unitați comerciale de vânzare cu amănuntul situate pe suprafețe mari de teren comercializând în principal o gamă largă de mărfuri nealimentare din categoria produselor de uz curent și folosință îndelungată.

Centrul comercial- acesta reunește mai mulți comercianți independenți ce desfășoară activități de comerț cu amănuntul și care utilizează în mod unitar o infrastructură comună.

2.2. Evaluarea stocurilor de mărfuri

2.3Conturi utilizate în comerțul cu amănuntul

2.4.Metode de evidență analitică a stocurilor

2.5.Principalele operații legate de contabilitatea mărfurilor

Cap III Documentarea operațiilor privind contabilitatea mărfurilor

3.1. Documentarea ca procedeu al metodei contabilității

Documentarea, ca procedeu al metodei contabilității, este o acțiune de culegere și înregistrare în documentele justificative a datelor referitoare la fluxurile inter și intrapatrimoniale dintr-o entitate patrimonială în momentul și la locul efectuării lor.

Importanța documentelor contabile

-documentele contabile reprezintă dovada efectuării operațiilor economico-financiare și le justifică cu acte scrise

-oferă informații utilizatorilor de informații(interni și externi)

-documentele constituie probă în justiție

În activitatea practică unitățile patrimoniale utilizează o serie de informații care constituie în fapt suportul deciziilor organelor competente.

Realitatea economică a unei întreprinderi, în complexitatea ei, este exprimată prin fapte și evenimente de natură economică, socială, juridică, fiscală, etc. Aceste fapte și evenimente ce se desfășoară în cadrul întreprinderii sau în afara ei trebuie observate și formalizate. Această formalizare se realizează cu ajutorul documentelor. Documentele constituie în același timp, baza pentru reflectarea în contabilitate a fenomenelor descrise.

Prin formalizare se urmărește pe de o parte, verificarea modului de prezentare a realității economice a întreprinderii și, pe de altă parte, înregistrarea obiectivă a acestei realități.

Pentru ca o informație să poată fi evidențiată în contabilitate, este obligatoriu ca această informație să fie înscrisă într-un document justificativ și doar după înregistrarea operațiunii cu ajutorul conturilor va produce modificări asupra patrimoniului.

Operațiile economico financiare se înregistrează în documentele justificative în momentul efectuării lor în contabilitate.

Documentele justificative trebuie să aiba în componența lor următoarele elemente principale, care au caracter obligatoriu:

– denumirea documentului;

-numărul și data întocmirii documentului

-denumirea unitații care întocmește documentul și sediul acesteia

-menționarea părților care participă la efectuarea operației economice și financiare

-datele cantitative și valorice a operațiilor economico-financiare

-conținutul operațiilor economico-financiare

-numele, prenumele și semnăturile persoanelor care răspund de realizarea operațiilor economico-financiare patrimoniale, ale persoanelor cu atribuții de control financiar preventiv precum si a persoanelor aflate în drept să aprobe operațiile respective

-alte elemente