Contabilitatea Decontarilor cu Partenerii Comerciali

LUCRARE DE LICENȚĂ

CONTABILIATEA DECONTĂRILOR CU PARTENERII COMERCIALI

CUPRINS

1. Introducere

2. Considerații generale privind contabilitatea furnizorilor și a clienților

2.1. Noțiuni introductive cu privire la relațiile furnizorilor și clienților

2.2. Considerații generale privind datoriile și creanțele

2.3. Structura generală și evaluarea creanțelor și datoriilor

2.4. Evaluarea creanțelor și datoriilor comerciale

2.5. Documente justificative utilizate pentru evidențierea relațiilor cu furnizorii și clienții

2.6. Reduceri de preț existente în cadrul relațiilor comerciale

3. Contabilitatea decontării cu furnizorii

3.1. Contabilitatea datoriilor din cumpărări de bunuri și servicii pe credit comercial de la furnizorii interni

3.2. Contabilitatea datoriilor din cumpărări de bunuri și servicii pe credit comercial de la furnizorii externi

3.3. Contabilitatea datoriilor neexigibile din cumpărări pe credit

3.4. Contabilitatea avansurilor acordate de clienți furnizorilor

3.5. Contabilitatea datoriilor și creanțelor prin credit cambial (efecte de comerț)

3.5.1. Contabilitatea datoriilor din cumpărări pe credit cambial (efecte de comerț)

3.5.2. Contabilitatea creanțelor din vânzări de bunuri, prestări de servicii și executări de lucrări, pe credit cambial (efecte de comerț)

4. Contabilitatea decontărilor cu clienții……

4.1. Contabilitatea creanțelor din vânzări de bunuri, prestări de servicii și executări de lucrări pe credit comercial

4.2. Contabilitatea creanțelor neexigibile

4.3. Contabilitatea creanțelor din vânzări de bunuri, prestări de servicii și execuții de lucrări neîncasate la termen

4.4. Contabilitatea avansurilor primite și a ambalajelor restituibile facturate de furnizori (clienți-creditori)

4.5. Contabilitatea ajustarilor pentru deprecierea creanțelor – clienți

5. Studiu de caz în cadrul societății S.C. Confecții Reșița S.A

5.1. Prezentarea societății S.C. Confecții Reșița S.A

5.2. Structura organizatorică

5.3. Relațiile de mediu

5.4. Aspecte privind potențialul uman

5.5. Funcțiunile compartimentului contabilitate

5.6. Decontările cu furnizorii la S.C. Confecții Resița S.A.

5.7. Efectele comerciale la S.C. Confecții Resița S.A.

5.8. Decontările cu clienții la S.C. Confecții Resița S.A.

6. Concluzii

7. Listă bibliografică

CONTABILITATEA DECONTĂRILOR CU PARTENERII COMERCIALI

Rezumat: În această lucrare am încercat să aplic principiile contabilității și să fac înregistrările contabile aferente fiecărei operațiuni, exact la fel cum se fac ele în contabilitate. Am încercat de asemenea să arăt că în România se folosește sistemul dualist, adică se ține și contabilitate financiară și contabilitate de gestiune. În toate rapoartele date către autorități vor fi predate datele existente în contablitatea financiară, deoarece aceasta este cea mai importantă, cea de gestiune fiind folosită doar de entitate.

Rezultatele obținute constau în: înregistrarea decontărilor cu furnizorii, cu clienții și efectele comerciale obținute în cadrul entității economice SC. Confecții Reșița S.A.

Cuvinte cheie: clienți, furnizori, creanțe, datorii, efecte comerciale

Cod/uri JEL: M410, M400.

Introducere

Entitățile economice, cu ajutorul datelor contabile, analizează gradul de rentabilitate economică și financiară, riscul afacerilor cu partenerii săi, cu clienți sau furnizori, riscul pieței valutare în relațiile cu parteneri din străinătate.

O parte componentă importantă a contabilității o reprezintă „Contabilitatea decontărilor cu partenerii comerciali” care asigură evidența creanțelor și datoriilor entității economice în relațiile acesteia cu clienții și furnizorii.

Prezenta lucrare, completează partea aspectelor strict teoretice cu modele de operațiuni contabile pe exemplul societății comerciale SC. Confecții Reșița S.A..

Structura lucrării este bine definitivată, compusă din introducere, două capitole urmate de concluzii și recomandări.

Capitolul întâi al lucrării intitulat “Considerații generale privind contabilitatea furnizorilor și a clienților” este structurat în șase subcapitole care explică aspectele teoretice referitoare la creanțele și datoriile comerciale și evidența decontărilor cu furnizorii și clienții în cadrul entității economice. Sunt evidențiate și principalele documente justificative utilizate în relația furnizor-client, reducerile de preț practicate. Tot în acest capitol voi arăta care sunt documentele pe baza cărora se pot face decontări în contabilitate și procedura de lucru utilizată de majoritatea entităților comerciale din România.

Capitolul al doilea al lucrării de față intitulat “Contabilitatea decontării cu furnizorii” este structurat pe cinci subcapitole care ne prezintă contabilitatea datoriilor din cumpărări de bunuri și servicii pe credit comercial la furnizorii externi și interni, a datoriilor neexigibile din cumpărări pe credit, a avansurilor acordate de clienți furnizorilor și datoriile și creanțele din creditul cambial.

Capitolul al treilea intitulat “Contabilitatea decontărilor cu clienții” este structurat în cinci subcapitole și prezintă contabilitatea creanțele, creanțelor neexigibile și cele neîncasate la termen din vânzări de bunuri, prestări de servicii și executare de lucrări pe credit comercial. Sunt prezentate avansurile primite și a ambalajele restituibile facturate de furnizor, precum și ajustarea pentru deprecierea creanțelor.

Capitolul al patrulea intitulat „Studiu de caz în cadrul societății S.C. Confecții Reșița S.A.” este format din opt subcapitole. Acest capitol se dechide printr o scurtă prezentare a entității economice, principiile, politicile, metodele contabile și aplicații practice cu privire la decontarea cu clienții, furnirorii și efectele comerciale rezultate. În această parte vor exista date generale despre entitate și obiectul ei de activitate, organizarea contabilității și forma de înregistrare contabilă utilizată și care sunt documentele folosite pentru decontările cu clienții și furnizorii unei entități economice.

Tot aici voi face și o exemplificare la nivel de operațiuni contabile pentru aceeași entitate. În final voi încerca să trag anumite concluzii din această lucrare și să văd care ar putea fi perspectivele acestei societăți din punctul de vedere analizat.

Am fost tentată de ideea de a prezenta contabilitatea decontărilor cu furnizorii și clienții, în special datorită influenței trecute, prezente și viitoare a standardelor internaționale de contabilitate (IAS/ IFRS), care sunt aplicate și în noastră prin intermediul reglementărilor Uniunii Europene (în special Directivele a IV-a și a VII-a, actualizate).

Am efectuat un stagiu de practică la o societate asemănătoare și am fost mereu curioasă să văd cum s-au făcut decontările între clienți și modul în care sunt plătiți furnizorii.

Dintotdeauna contabilitatea și-a atras calitatea de matrice sau punct de referință pentru tot ceea ce este cercetare de detaliu și implicit practica în domeniu. O preocupare principală a fost utilizarea și valorificarea unei bibliografii actuale, de cel mai înalt nivel, opera unor specialiști recunoscuți în România și pe plan internațional.

Considerații generale privind contabilitatea furnizorilor și a clienților

Contabilitatea este un mijloc social ce are drept finalizare reprezentarea unei realități care este entitatea economică sau orice altă organizație. Un domeniu în care contabilitatea, prin funcțiile ei de reflectare, calcul, analiză și control poate și trebuie să ducă la optimizarea deciziilor economice, la întărirea disciplinei și simțului de responsabilitate. În gestionarea resurselor îl constituie contabilitatea și gestiunea datoriilor și creanțelor comerciale.

Operațiunile economice generate de decontările comerciale furnizori- clienți sunt înregistrate în contabilitate pe baza datelor din documentele primare, justificative în care au fost consemnate cu ocazia desfășurării lor. Pentru ca o firmă să facă față plăților imediate în numerar către furnizori, aceasta trebuie să își încaseze drepturile de creanță de la clienți, realizând atfel un cash- flow favorabil (Matiș, 2010, p. 70).

În contabilitatea financiară relațiile cu partenerii sunt evidențiate prin folosirea unei clase de "conturi de terți".

,,Contabilitatea țertilor asigură evidența datoriilor creanțelor unității în relațiile acesteia cu furnizorii, clienții, personalul, asigurările sociale, bugetul starului, entitătițile din cadrul grupului, asociații/acționarii, debitorii și creditorii diverși" (M. Ristea, 2003, p.274). Evidențierea creanțelor și a datoriilor se face la valoarea lor nominala (valoarea efectiva din momentul apariției lor). Creanțele și datoriile in devize se înregistreaza in contabilitate atat în lei la cursul zilei, căt și în devize.

Potrivit art. 15 din Legea contabilității nr. 82/1991 republicată, modificată și completată prin Ordonanța Guvernului nr. 61 /2001, contabilitatea furnizorilor și clienților, a celorlalte datorii și creanțe se ține pe categorii, precum și pe fiecare persoană juridică in parte. Astfel în contabilitatea analitică funizorii și clienții se grupeaza în interni si externi, iar în cadrul acestora pe termene de plata, respectiv de incasare.

Daca operațiunea are loc înainte ca documentul justificativ să fi sosit, sau înainte ca acesta sa se fi întocmit atunci înregistrarea se va face într-un cont de așteptare pana la apariția documentului, cand va avea loc transferul în conturile de creanța sau de datorie.

Pe parcursul realizării obiectivelor se urmărește permanent respectarea principiului necompensării. Așa cum nu este admisă compensarea posturilor de cheltuieli cu cele de venituri, nu este admisă nici compensarea între creanțe și datorii ele apar distinct în conturile entității economice, în acest fel se respectă cerința de imagine fidelă a entității economice.

Datoriile reprezintă resurse externe de finanțare puse la dispoziția entități economicelor fie de o instituție de credit (datorii financiare), fie de un furnizor (datorii comerciale), fie de alti terți (datorii fiscale, sociale, salariale,etc).

O datorie este o obligație actuală a entității economice care provine din evenimentele trecute și
care trebuie să antreneze, cu ocazia plății (decontarii sale) o ieșire de resurse (active) generatoare
de avantaje economice.

Noțiuni introductive cu privire la relațiile furnizorilor și clienților

În scopul realizării obiectului lor de activitate, între agenții economici se stabilesc diverse relații economice din care se nasc drepturi (creanțe) și obligații (datorii), relații care se întrepătrund într-un circuit în care fiecare agent economic se află în dublă ipostază, atât de vânzător, cât și de cumpărător. Astfel, se creează o serie de raporturi juridice în care fiecare parte este titular de drepturi sau este ținut la îndeplinirea obligațiilor corelative. Stingerea acestor creanțe sau datorii se face, de regulă, prin intermediul mijloacelor bănești și anume prin operațiuni bănești de decontare cu numerar și fără numerar sau prin operațiuni de decontare prin efecte comerciale.

În același timp, entitățile economice intră în permanență în relații cu salariații lor, iar societățile de tip comercial întrețin și evidențiază totodată și relații cu asociații sau acționarii lor.

Conform Dictionarului de Marketing furnizorul reprezintă partenerul din cadrul pieței, care asigură entității economice resursele (materii prime, materiale, energia, diferite componente, echipamente tehnice, informatii, banii si forța de munca), necesare desfasurarii activitații, în baza unor relații de vânzare-cumpărare.

Figura 1.Relația furnizor client

Cunoașterea posibilităților de ofertă ale acestor agenți de mediu prezintă o deosebită importanță pentru activitatea entității economice. Despre furnizori, entitatea economică are nevoie de o serie de informații de genul: dimensiunile și calitatea ofertei, prețurile practicate, politicile comerciale utilizate, localizarele apar distinct în conturile entității economice, în acest fel se respectă cerința de imagine fidelă a entității economice.

Datoriile reprezintă resurse externe de finanțare puse la dispoziția entități economicelor fie de o instituție de credit (datorii financiare), fie de un furnizor (datorii comerciale), fie de alti terți (datorii fiscale, sociale, salariale,etc).

O datorie este o obligație actuală a entității economice care provine din evenimentele trecute și
care trebuie să antreneze, cu ocazia plății (decontarii sale) o ieșire de resurse (active) generatoare
de avantaje economice.

Noțiuni introductive cu privire la relațiile furnizorilor și clienților

În scopul realizării obiectului lor de activitate, între agenții economici se stabilesc diverse relații economice din care se nasc drepturi (creanțe) și obligații (datorii), relații care se întrepătrund într-un circuit în care fiecare agent economic se află în dublă ipostază, atât de vânzător, cât și de cumpărător. Astfel, se creează o serie de raporturi juridice în care fiecare parte este titular de drepturi sau este ținut la îndeplinirea obligațiilor corelative. Stingerea acestor creanțe sau datorii se face, de regulă, prin intermediul mijloacelor bănești și anume prin operațiuni bănești de decontare cu numerar și fără numerar sau prin operațiuni de decontare prin efecte comerciale.

În același timp, entitățile economice intră în permanență în relații cu salariații lor, iar societățile de tip comercial întrețin și evidențiază totodată și relații cu asociații sau acționarii lor.

Conform Dictionarului de Marketing furnizorul reprezintă partenerul din cadrul pieței, care asigură entității economice resursele (materii prime, materiale, energia, diferite componente, echipamente tehnice, informatii, banii si forța de munca), necesare desfasurarii activitații, în baza unor relații de vânzare-cumpărare.

Figura 1.Relația furnizor client

Cunoașterea posibilităților de ofertă ale acestor agenți de mediu prezintă o deosebită importanță pentru activitatea entității economice. Despre furnizori, entitatea economică are nevoie de o serie de informații de genul: dimensiunile și calitatea ofertei, prețurile practicate, politicile comerciale utilizate, localizarea geografică, etc. În același timp, asigurarea unor relații de piață normale impune și cunoașterea unor aspecte referitoare la climatul intern al firmei furnizoare, precum și a altor elemente care ar putea reprezenta la un momnt dat factori perturbători.

“Clienții reprezintă creanțele față de terți determinate de vânzarea pe credit a bunurilor materiale, lucrărilor și serviciilor care fac obiectul activității entității economice.

Pentru a-și atinge obiectul de activitate și a-și realiza programele stabilite agentul economic trebuie să dispună de o clientelă care să cumpere produsele și serviciile oferite de către acesta..

Clientul este o componentă a micromediului entității economice cu o importanță vitală pentru orice producător. Clienții alcătuiesc cercul firmelor, instituțiilor și persoanelor individuale cărora le sunt adresate bunurile (serviciile) entității economice, ocupând un loc central în tematica studiilor de marketing, în scopul cunoașterii nevoilor, a cererii, a comportamentelor de cumpărare și de consum al acestora. “ (Florescu C., P., Pop, N. AL, 2003, p 136).

Într-o definiție larg acceptată, calitatea unui produs sau serviciu reprezintă ansamblul caracteristicilor (fizice, dimensionale, senzoriale, de funcționare, de performanță, consum, securitate în exploatare, protecție a mediului etc.) care îi conferă aptitudinea de a satisface nevoi exprimate sau implicit.( M. Bârsan, Contabilitate și control de gestiune, suport de curs, 2008).

Din această definiție rezultă că:

– finalitatea calității este satisfacerea clienților;

– privită ca ansamblu de caracteristici calitatea are un caracter obiectiv, cu condiția ca aceste caracteristici să fie măsurabile sau să poată fi comparate cu un model.

Astfel firma își propune:

să vină cu o ofertă cât mai completă de servicii și echipamente, pentru ca un client să găsească într-un singur loc tot ce este necesar pentru aplicația sa, fără a fi nevoit să apeleze la o mulțime de furnizori pentru achiziționarea serviciilor, materialelor și aparatelor necesare;

să poată asigura termene de livrare cât mai scurte pentru comenzile primite, în primul rând printr-un management eficient al lucrărilor de instalații- montaj și asigurarea livrărilor din stoc pentru o gamă cât mai largă de produse;

să poarte un dialog continuu cu clienții pentru cunoașterea problemelor acestora, pentru a le putea răspunde competent, de la proiectare până la asistență tehnică și service;

să identifice segmentele de piață neacoperite de alte oferte existente, dar a căror acoperire ar aduce un serviciu în plus clienților.

Întreprinderea reprezintă unitatea organizatorică ce reunește resurse materiale, financiare și umane în scopul obținerii unui profit. Ea trebuie înțeleasă ca un ansamblu de elemente aflate în interacțiune permanentă. Într-o astfel de abordare întreprinderea apare ca o componentă a mediului social-economic. (C. V. Hapenciuc, 2007, p.5)

La toate acestea se mai adaugă și relațiile financiare cu organismele de asigurări și protecție socială, cu societățile de asigurări, cu bugetul administrației centrale sau locale, precum și relații specifice de decontare în cadrul grupului (în cazul societăților de tip holding).

Toate aceste relații stabilite între agenți economici, pe de-o parte și terți, pe de altă parte, iau naștere și se sting într-o înlănțuire fără sfârșit, fiecare în parte având scadențe ferme de decontare.

Având în vedere faptul că, pentru desfășurarea activității, unității economice îi sunt necesare o serie de bunuri precum: materii prime, materiale consumabile, mărfuri, ambalaje, etc., aceasta stabilește diverse relații cu alți agenți economici, în vederea achiziționării acestor bunuri. Unitățile economice care pun la dispoziția beneficiarului aceste bunuri poartă denumirea de furnizori.

Totodată, pentru a-și putea atinge scopul, adică obținerea de profit, este necesar ca și unitatea economică respectivă, la rândul ei, să pună la dispoziția altor agenți economici, în vederea vânzării, producția obținută, respectiv lucrări și servicii. Persoanele fizice și juridice care, prin comandă fermă acceptată de către producător, sau pe baza unui contract încheiat cu acesta, consimte să achiziționeze aceste bunuri, poartă denumirea de clienți.

Nu trebuie neglijat însă faptul că, pentru a putea achiziționa bunuri de la furnizori, în vederea prelucrării acestora, ori pentru realizarea de lucrări sau servicii, unitatea economică are nevoie de capital. Acest capital este realizat prin subscrierile efectuate de către asociați ori acționari, după caz.

Pentru o mai bună înțelegere a relațiilor economice cu furnizorii, clienții și asociații sau acționarii și pentru a le reflecta corect în contabilitate se impune clasificarea și definirea lor.

Astfel, din punct de vedere al naturii lor juridice, aceste relații pot fi:

generatoare de obligații (datorii);

generatoare de drepturi (creanțe).

De cele mai multe ori aceste drepturi și obligații sunt reciproce (corelative), spre exemplu:

în relațiile comerciale cu furnizorii, unitatea patrimonială are obligația plății contravalorii bunurilor, lucrărilor sau serviciilor primite, dar pe lângă dreptul de a intra în posesia acestora, în condițiile stipulate de părți, are și drepturi asupra acestuia pentru avansul acordat;

în relațiile cu clienții, unitatea patrimonială are dreptul de a încasa contravaloarea livrărilor sau prestațiilor făcute, dar, pe lângă obligația de a face, mai are și obligația decontării avansului primit de la clienți, dacă este cazul;

în relațiile cu asociații, unitatea patrimonială are, pe de-o parte dreptul de a încasa de la asociați subscrierile făcute de aceștia la capital, iar, pe de altă parte, pe lângă obligația de a le acorda dividendele cuvenite acestora, sau dobânzi pentru disponibilitățile lăsate temporar de către aceștia la dispoziția unității, mai are și obligația de a le restitui activul social rămas la desființarea societății, ori a capitalului, în caz de retragere, etc.

De asemenea, având în vedere planul general de conturi, relațiile cu furnizorii, clienții și asociații sau acționarii se pot clasifica pe categorii de titulari, astfel:

furnizori și conturi asimilate;

clienți și conturi asimilate;

grup și asociați.

În lumina celor menționate mai sus, putem defini relațiile cu furnizorii, clienții și asociații sau acționarii ca fiind acele raporturi juridice care se stabilesc între agentul economic, pe de-o parte, și furnizor, client, asociat sau acționar, după caz, pe de altă parte, raporturi juridice care, având ca izvor statutul societății, ori pe baza consimțământului materializat sub forma unui contract între părți, dau naștere la drepturi și obligații corelative, în beneficiul, respectiv sarcina părților.

Considerații generale privind datoriile și creanțele

Entitățile economice își desfășoară activitatea în contextul unui sistem foarte complex de relații de decontări cu furnizorii, cu clienții, cu angajații, cu organismele de asigurare și protecție socială, cu bugetul statului și alte organisme publice, cu grupul de asociați și cu subunitățile, precum și cu alte persoane fizice sau juridice, care în contabilitate poartă denumirea de terți.

“Aceste relații comerciale curente se concretizează, în contabilitate, în două categorii patrimoniale distincte, și anume:

Apariția și stingerea drepturilor de creanță – componente ale activelor patrimoniale;

Apariția și stingerea angajamentelor de plată, respectiv ale obligațiilor sau a datoriilor- componente ale pasivelor patrimoniale.” ( Pop, 2002, p. 589- 595).

În vederea realizării obiectului de activitate, întreprinderea intră în relații cu mediul economico-social. Astfel, pentru a-și asigura existentul de bunuri economice de natura activelor imobilizate, activelor circulante sau altor bunuri necesare desfășurării propriei activități, aceasta intră în relații de colaborare cu terțe persoane fizice sau juridice. În procesul de aprovizionare, întreprinderea cumpără bunuri economice de diverse forme de la alte persoane juridice și fizice, bunuri pentru care își creează datorii; de asemenea vinde produsul activității sale în cadrul procesului de desfacere, proces în urma căruia rezultă creanțele.

Contabilitatea decontărilor cu terțe persoane (contabilitatea terților) permite evidențierea creanțelor și datoriilor unei entități economice, ca urmare a tranzacțiilor economice desfășurate de către aceasta.

Creanțele sunt considerate a fi valori sau bunuri economine, avansate unei terțe persoane fizice sau juridice, pentru care urmează să se primească o valoare sau o contraprestație .

Creanțele pe termen scurt sunt considerate a fi active ale entității economice care au rezultat în urma tranzacțiilor cu persoane juridice sau fizice, relații în urma cărora entitatea economic a prestat un serviciu, a livrat un bun sau a executat o lucrare și pentru care trebuie să primească un echivalent valoric într-o perioadă de timp de până la un an.

“Toate persoanele fizice sau juridice care au beneficiat de valoarea economica avansată și care urmează să efectueze o prestație, să achite numerar sau echivalent de numerar sunt delimitate generic prin noțiunea de debitori. Deci, debitorul reprezintă persoana care a primit o valoare și urmează să dea un echivalent valoric sau o contraprestație.”( Pop, 2002, p. 589- 595).

Titularul unei creanțe este denumit în mod generic creditor.

Datoriile pe termen scurt sunt considerate a fi fonduri provenind de la terțe persoane fizice sau juridice, pe care întreprinderea trebuie să le ramburseze la un anumit termen, sau să efectueze o contraprestație.

In relatiile cu terții, datoriile reprezintă obligații pe termen scurt (temporare) ale entității economice ce derivă din:

– relații comerciale cu furnizorii săi;

– operațiuni financiare cu bugerul starului, organismele de asigurare și protecție socială, etc;

– alte operațiuni cu creditori diverși.

“ Persoanele fizice sau juridice față de care întreprindera are obligații de plată poartă denumirea de creditori. Persoanele fizice și juridice față de care societatea are datorii sunt delimitate generic prin noțiunea de creditori. Definit prin această prismă, creditorul reprezintă persoana care în cadrul unui raport patrimonial a avansat o valoare economică și urmează să primească un echivalent valoric sau o contraprestație.” (M. Ristea, 2005, p. 190)

Aceste creanțe și datorii se pot clasifica în funcție de următoarele criterii:

După perioada de timp la care se referă, creanțele și datoriile se împart în:

creanțe și datorii pe termen scurt, cu perioadă de decontare mai mică de un an;

creanțe și datorii pe termen mijlociu (mediu), cu perioadă de decontare între 1 – 5 ani;

creanțe și datorii pe termen lung, cu perioadă de decontare mai mare de 5 ani.

În funcție de moneda în care se formează, datoriile și creanțele se pot clasifica în:

creanțe și datorii în lei;

creanțe și datorii în devize.

Din punctul de vedere al raporturilor avute cu societățile, creanțele și datoriile se clasifică în:

creanțe și datorii față de unitățile din cadrul grupului;

creanțe și datorii față de unitățile din afara grupului.

De asemenea, în documentele de sinteză creanțele și datoriile sunt grupate astfel:

creanțe: – din active imobilizate;

– din active circulante;

– cheltuieli înregistrate în avans.

datorii: – financiare și asimilate;

– alte datorii;

– venituri înregistrate în avans.

Datoriile sunt considerate a fi resursele străine unității atrase de către agentul economic pe o perioadă mai mare sau mai mică de timp, adică obligațiile pe termen scurt (temporare), ale unității, ce rezultă din: relațiile comerciale cu furnizorii săi; operațiunile financiare cu bugetului statului, organismele de asigurare și protecție socială, etc.; alte operațiuni cu creditori diverși.

În această categorie se includ:

datorii din activitatea de exploatare;

datorii diverse;

venituri înregistrate în avans.

a). Datoriile din activitatea de exploatare sunt considerate a fi obligațiile pe termen scurt ale unităților față de terți născute din derularea fazelor circuitului de exploatare, reprezentând pasivele care au în contrapartidă, în general, cheltuieli de exploatare. Se clasifică în:

datorii față de furnizori, reflectate în contabilitate la contul 401 “Furnizori”;

datorii atașate furnizorilor, reflectate în contabilitate prin conturile 403 “Efecte de plată” și 408 “Furnizori, facturi nesosite”;

datorii față de personal, reflectate în contabilitate prin conturile 421 “Personal – remunerații datorate” și 423 “Personal – ajutoare materiale datorate”;

datorii sociale, reflectate în contabilitate prin conturile 431 “Asigurări sociale” și 437 “Ajutor de șomaj”;

datorii fiscale, reflectate în contabilitate prin conturile 4423 “TVA de plată”, 4427 “TVA colectată”, 4428 “TVA neexigibilă” (soldul creditor) și 444 “Impozit pe salarii”;

datorii față de clienți, reflectate în contabilitate prin contul 419 “Clienți – creditori”.

b). În cadrul datoriilor diverse se includ:

datorii generate de relațiile cu furnizorii de imobilizări, reflectate în contabilitate prin conturile 404 “Furnizori de imobilizări” și 405 “Efecte de plată pentru imobilizări”;

datorii legate de beneficiul realizat, reflectate în contabilitate prin conturile 441 “Impozitul pe profit”, 424 “Participarea personalului la profit” și 457 “Dividende de plată”;

datorii față de unitățile din cadrul grupului și față de asociați, reflectate prin conturile 451 “Decontări în cadrul grupului” (soldul creditor), 455 “Asociați – conturi curente” și 456 “Decontări cu asociații privind capitalul”(soldul creditor);

alte datorii, reflectate în contabilitate prin conturile 426 “Drepturi de personal neridicate”, 427 “Rețineri din remunerații datorate terților” și 462 “Creditori diverși”.

c). Veniturile înregistrate în avans sunt datoriile obținute sau contabilizate mai înainte ca prestațiile sau livrările să le fi justificat. Aceste venituri sunt reflectate în contabilitate prin contul 472 “Venituri înregistrate în avans”.

Creanțele sunt considerate a fi valorile economice avansate temporar de către titularul de patrimoniu altor persoane fizice sau juridice și pentru care urmează să se primească un echivalent valoric. Cu alte cuvinte este vorba despre drepturile pe termen scurt (temporare) ale unității, născute din relațiile comerciale cu clienții și din operațiuni cu diverși debitori (parteneri ocazionali). Ele sunt determinate de vânzările de bunuri, de prestări de servicii și de executarea de lucrări către terți.

Această categorie cuprinde:

creanțe din activitatea de exploatare;

creanțe diverse;

cheltuieli înregistrate în avans.

a). Creanțele din activitatea de exploatare pot fi definite ca fiind acele drepturi pe termen scurt ale unităților patrimoniale ce se nasc față de terți ca urmare a desfășurării ciclului de exploatare și care au în contrapartidă, în general, venituri din exploatare. Ele se pot clasifica în:

creanțe față de clienți, reflectate în contabilitate prin contul 411 “Clienți”;

creanțe atașate clienților, reflectate în contabilitate prin conturile 413 “Efecte de primit”, 416 “Clienți incerți”, 418 “Clienți–facturi de întocmit”;

creanțe față de personal, reflectate în contabilitate prin contul 425 “Avansuri acordate personalului”;

creanțe față de bugetul statului, reflectate prin conturile 445 “Subvenții”, 4424 “TVA de recuperat”, 4426 “TVA deductibilă”, 4428 “TVA neexigibilă” (soldul debitor);

creanțe față de furnizori, reflectate prin contul 409 “Furnizori debitori”.

b). În cadrul creanțelor diverse se includ:

creanțe față de unitățile din cadrul grupului și față de asociați, reflectate prin conturile 451 “Decontări în cadrul grupului” (soldul debitor), 456 “Decontări cu asociații privind capitalul” (soldul debitor);

alte creanțe, reflectate prin conturile 461 “Debitori diverși”, 473 “Decontări din operațiuni în curs de clarificare”.

c). Cheltuielile înregistrate în avans sunt reprezentate de cheltuielile anticipate și de cheltuielile constatate în avans. Ele trebuie excluse din cheltuielile curente ale exercițiului și încorporate apoi în cheltuielile exercițiului la care se referă. Reflectarea în contabilitate a acestor cheltuieli se face cu ajutorul contului de regularizare 471 “Cheltuieli înregistrate în avans”.

Structura generală și evaluarea creanțelor și datoriilor

Creanțele și datoriile față de terțe persoane constituie două categorii importante de elemente patrimoniale, de activ și respectiv de pasiv, având o structură eterogenă și implicații semnificative în ceea ce privește situația financiară a oricărui agent economic.

Ele sunt generate de faptul că unitățile patrimoniale, indiferent de domeniile de activitate din care fac parte, își desfășoară activitatea în contextul unui sistem complex de relații de decontare stabilite cu terții, persoane fizice și juridice. Volumul și diversitatea acestor relații sunt influențate în mare măsură de natura și complexitatea activităților desfășurate, care impun existența unor colaborări permanente cu numeroși furnizori și beneficiari sau alte unități patrimoniale, unități bancare, cu bugetul statului și cel privind asigurările și protecția socială, cu acționarii, asociații și angajații, cu unitățile din cadrul grupului, debitorii, creditorii, ș.a.

În ceea ce privește problemele referitoare la datoriile și creanțele față de terțe persoane, cu decontare pe termen scurt (sub un an), se rezolvă cu ajutorul conturilor existente în clasa a 4-a din cadrul Planului de conturi general, denumită “Conturi de terți”. Această clasă de conturi este delimitată în mai multe grupe de conturi, care permit formarea unei imagini de ansamblu asupra structurii datoriilor și creanțelor, după cum urmează: 40 “Furnizori și conturi asimilate”, 41 “Clienți și conturi asimilate”, 42 “Personal și conturi asimilate”, 43 “Asigurări sociale, protecția socială și conturi asimilate”, 44 “Bugetul statului, fonduri speciale și conturi asimilate”, 45 “Grup și asociați”, 46 “Debitori și creditori diverși”, 47 “Conturi de regularizare și asimilate”, 48 “Decontări în cadrul unității”, 49 “ajustari pentru deprecierea creanțelor”.

În cadrul fiecărei grupe se găsesc două sau mai multe conturi sintetice de gradul I, care detaliază structura categoriilor de creanțe și datorii pe care le oglindesc.

În legătură cu evaluarea creanțelor și datoriilor se prezintă elementele caracteristice mai importante.

Creanțele și datoriile se evaluează și se înregistrează în contabilitate la valoarea lor nominală.

Operațiile comerciale cu decontare în devize, precum și cele de încasări și plăți în devize se evaluează la cursul de schimb în vigoare la data când se efectuează, al zilei operațiunii.

Diferențele de curs valutar stabilite între data înregistrării creanțelor și datoriilor în devize sau cu ocazia înregistrării lor în situațiile financiare anterioare și data încasării sau plății lor, după caz, influențează veniturile sau cheltuielile financiare, după cum sunt favorabile și respectiv nefavorabile, deci sunt recunoscute în perioada în care apar. O diferență de curs valutar apare în situația în care se produce o modificare a cursului de schimb între data efectuării tranzacției în valută și data sumei astfel stabilite.

În cazul tranzacțiilor ce se decontează într-un exercițiu financiar ulterior se are în vedere ca fiecare din exercițiile financiare respective să fie afectat cu diferența de curs ce apare în cadrul său, determinată la 31 decembrie.

Evaluarea creanțelor și datoriilor comerciale

Continuitatea activității entității economice poate fi asigurată numai în situația realizării echilibrului financiar dintre venituri și cheltuieli, dintre încasări și plăți. Pentru a se putea realiza acest echilibru este necesară, printre altele, cunoașterea în orice moment a nivelului creanțelor și datoriilor agentului economic.

Pentru evaluarea creanțelor și datoriilor comerciale se folosesc trei metode sau reguli, în funcție de factorul timp la care se referă, metode care se completează una pe cealaltă și anume:

evaluarea curentă;

evaluarea de inventar;

evaluarea bilanțieră.

“Ansamblul interacțiunilor între debitori și creditori dau nastere la o serie de datorii și creanțe curente, pe care literatura de specialitate le grupează astfel :

Datorii și creanțe comerciale față de furnizori și clienți;

Datorii și creanțe față de salariați;

Datorii și creanțe față de bugetul asigurărilor sociale;

Datorii și creanțe față de bugetul statului;

Datorii și creanțe față de asociați;

Datorii și creanțe față de diverși creditori, respectiv debitori.” ( Pântea și Bodea, 2003, p. 170).

Evaluarea curentă se realizează prin aplicarea principiului nominalismului, după care creanțele sunt înscrise în contabilitate la valoarea lor nominală de rambursare (costul istoric), iar datoria la intrarea în patrimoniu la valoarea ei nominală de rambursare. Eventualele diferențe care apar în momentul încasării creanțelor, respectiv plății datoriilor, vor fi evidențiate în contabilitate în conturile de cheltuieli pentru diferențele nefavorabile, respectiv în conturile de venituri pentru diferențele favorabile.

Evaluarea de inventar presupune evaluarea creanțelor și datoriilor la valoarea care se stabilește după valoarea de utilitate, în funcție de loc și prețurile actualizate. Valoarea de inventar a creanțelor ține seama de posibilitățile concrete de încasare și pot exista clienți în litigiu, debitori incerți, a căror posibilități de încasare sunt incerte.

Prin compararea valorii de inventar cu cea contabilă, putem întâlni trei situații:

egalitate;

valoarea de inventar depășește valoarea contabilă, situație în care, potrivit principiului prudenței, deși putem încasa mai mult, această diferență nu o vom înregistra;

valoarea de inventar est sub valoarea contabilă, caz în care suntem nevoiți să creăm o ajustare pentru depreciere.

Evaluarea bilanțieră se realizează cu respectarea principiului fidelității. Creanțele sunt înregistrate în contabilitate la valoarea lor nominală și, din prudență, se constituie ajustare pentru depreciere, atunci când apare o pierdere probabilă. În cazul în care s-a constituit ajustarea din valoarea curentă se deduce ajustarea.

În ceea ce privește valoarea bilanțieră a datoriilor, sunt necesare următoarele mențiuni:

– creșterea de valoare a unui element de pasiv extern, considerată ireversibilă, este un complement de datorie care se contabilizează ca atare în contrapartidă cu o cheltuială de repartizat asupra mai multor exerciții, iar atunci când creșterea nu este definitivă, ea se înregistrează sub forma unei ajustari;

– diminuarea valorii unui element de pasiv extern, devenită ireversibilă, este o reducere a datoriei contabilizată ca atare, contrapartida fiind un venit al exercițiului sau a unui venit constatat în avans, iar atunci când diminuarea nu este definitivă, ea nu afectează evaluarea respectivului element, care este menținut în contabilitate la valoarea sa inițială.

În cazul creanțelor și datoriilor exprimate în valută, evaluarea de bilanț se face la cursul valutar existent, eventualele diferențe de curs valutar înregistrându-se folosind conturile de diferențe de conversie de activ și de pasiv. Aceste diferențe se vor relua la începutul exercițiului următor.

„Pentru deprecierea creanțelor din conturile de clienți, decontări în cadrul grupului și debitori, cu ocazia inventarierii la sfârșitul exercițiului financiar, se reflectă ajustări pentru depreciere. Utilizarea ajustărilor pentru depreciere este o consecință a aplicării principiului prudenței care presupune ca valoarea fiecărui element de activ sau de pasiv sa fie determinată avându-se în vedere, pe de o parte, obligațiile previzibile și pierderile potențiale care au luat naștere în cursul exercițiului încheiat sau pe parcusul unui exercițiu anterior, iar pe de altă parte, deprecierile elementelor de activ și de pasiv. În domeniul creanțelor și ele pot fi supuse deprecierilor de valoare care pot fi reversibile sau ireversibile.” ( Ristea, 2004, p. 65).

“Deprecierile ireversibile, concretizate în pierderile din creanțe, sunt generate în principal de falimentul sau dispariția clienților sau debitorilor. Creanțele incerte sunt scoase din evidență, iar entitatea economică le suportă prin trecerea lor pe cheltuieli.” (Chițu, 2005, p. 173).

„În situațiile financiare întocmite de întrepindere sunt utilizate baze de evaluare diverse și combianții ale acestora: cotul istoric, costul curent, valoarea realizabilă (dedecontare), valoarea actualizată”.(M. Ristea, 2005, p. 191). Dintre principiile contabile care influențează metodologia evaluării pot fi enumerate următoarele principii:

principiul obligativității stabilirii obiectului evaluării și caracteristicile acestuia;

principiul evaluării elementelor mijloacelor economice la valoarea lor reală;

principiul evaluării elementelor patrimoniale în funcție de scopul urmărit;

principiul costului istoic;

principiul prudenței;

principiul permanenței metodelor.

Principiul obligativității stabilirii obiectului evaluării și caracteristicile acestuia pune în evidență faptul că evaluarea capătă conținut numai după ce are un obiect stabilit, obiect care trebuie să fie delimitat în timp și spațiu, iar evaluarea se face diferențiat în funcție de caracteristicile obiectului care se evaluează.

„Prin aplicarea principiul evaluării elementelor mijloacelor economice la valoarea lor reală, se poate asigura evidența în toate stadiile inițiale, intermediare și finale ale circuitului economic a diferitelor aspecte privind menținerea, transmiterea și crearea valorilor.” (M. Tulvinschi, 2004, p. 30).

Principiul evaluării elementelor patrimoniale în funcție de scopul urmărit impune ca evaluarea curentă să se facă la valoarea de intrare a crențelor și datoriilor în patrimoniu, iar evaluarea periodică să se facă la valoarea actualizată.

Potrivit costului istoric, creanțele curente sunt înregistrate la suma în numerar sau echivalent de numerar care se așteaptă să fie încasată în momentul vânzării bunurilor, executării lucrărilor sau prestării serviciilor, sau la valoare justă a sumei încasate în momentul vânzării bunurilor, executării lucrărilor sau prestării serviciilor, iar datoriile curente sunt înregistrate la valoarea echivalentelor obținute în schimbul obligației sau la valoarea ce se așteaptă sa fie plătită în numerar pentru a stinge datoriile, în cursul normal al afacerilor.

Costul curent are în vedere înregistrarea creanțelor curente la suma în numerar sau echivalent de numerar care ar trebui să fie încasată dacă vânzarea bunurilor, executarea lucrărilor sau prestarea serviciilor s-ar efectua în prezent și înregistrarea datoriilor curente la suma în numerar sau echivalent de numerar necesară pentru a stinge aceeași obligația care ar lua naștere în prezent.

„Recunoașterea elementelor în situațiile financiare se realizează prin referință la două criterii ce trebuie îndeplinite în mod cumulativ:

probabilitatea realizării unui beneficiu economic în viitor (pentru active) respectiv a unei ieșiri de resurse purtătoare de beneficii economice (pentru datorii);

evaluarea să se poată realiza în mod credibil.”( M. Ristea, 2005, p. 190).

Altfel spus, creanțele vor fi recunoscute în bilanț în momentul în care este probabilă relizarea unui beneficiu economic viitor de către entitatea economică și creanțele au o valoare ce se poate detremina în mod credibil, iar datoriile curente sunt recunoscute în bilanț atunci când este probabil că va rezulta o ieșire de resurse, purtătoare de beneficii economice, din lichidarea unei obligații prezente și când valoarea la care se va realiza această lichidare poate fi determinată în mod credibil.

Documente justificative utilizate pentru evidențierea relațiilor cu furnizorii și clienții

Documente primare utilizate la creanțe

Creanțele entității economice față de clienți sunt consemnate în acte cu caracter juridic, în special contractele economice, care conțin clauze ce trebuie respectate atât de furnizor cât și de client, cum sunt cele referitoare la: cantitatea și calitatea bunurilor, prețurile sau tarifele practicate, termenele de încasare- plată și altele.

„Întemeierea înregistrărilor în contabilitate pe baza unor acte scrise întocmite la locul și în momentul în care se produc operațiile contabilizate fac din ele documente justificative ale acestor reflectări. În acest sens documentul justificativ poate fi definit ca actul scris întocmit pentru consemnarea la origine a operațiunilor contabilizabile servind ca dovadă a înfăptuirii acestora”. (E. Hlaciuc, 2000, p. 33).

Sistemul de documente utilizat în relațiile de decontare cu clienții cuprinde documente privind apariția crențelor, respectiv nașterea acestora din operațiuni de vânzări de bunuri, executări de lucrări și prestări de servicii.ââ

Documentele specifice care constituie suportul de consemnare și înregistrare în contabilitatea firmei a creanțelor sunt prezentate în tabelul 1:

Tabelul 1. Documente ce reflectă creanțele

Sursa: Adaptat după I.P.Pântea,Gh. Bodea,Contabilitate financiară armonizată cu directivele europene,Ed. Intelcredo, Deva 2005, p.214

Ordinul de plată reprezintă modalitatea cea mai simplă de realizare a unei plăți și reprezintă o dispoziție necondiționată dată de emitentul acesteia unei bănci receptoare de a plăti unui beneficiar o anumită sumă de bani, la o anumită dată .

Chitanța servește ca document justificativ pentru depunerea unei sume în numerar la casieria unității.

Pentru evidențierea relațiilor agentului economic cu furnizorii, clienții se utilizează o serie de documente justificative care probează calitatea de creditor, respectiv debitor, a agentului economic, documente ce diferă, după caz, în funcție de anumite criterii și anume:

categoria în care se încadrează terțul;

natura juridică a relației cu terțul;

modalitatea de realizare a relației respective.

Documentele justificative sau de execuție cuprind date cu privire la executarea operațiilor economice. Ele servesc ca bază pentru înregistrarea operațiilor respective în conturi (factura, chitanța, bonul de consum, nota de recepție și constatare de diferențe, etc.).

Operațiile economice corespunzătoare operațiunilor cu terții se oglindesc în contabilitate pe bază de documente justificative în care sunt înscrise, dintre care amintim cele utilizate în mod curent în activitatea practică:

a) În cazul relațiilor cu furnizorii:

pentru datoriile născute din operațiuni de aprovizionare cu bunuri, lucrări și servicii se utilizează factura și nota intrare recepție;

pentru stingerea datoriei față de furnizor se folosesc fila C.E.C, ordinul de plată și chitanța, în cazul în care stingerea operează prin plată, precum și prin cambie, bilet la ordin, etc., dacă stingerea datoriei se realizează prin efecte comerciale;

pentru avansurile acordate furnizorilor ce constituie creanțe față de aceștia se utilizează fila cec și ordinul de plată.

b) În cazul relațiilor cu clienții:

pentru creanțele născute din operațiuni de vânzări de bunuri și realizări de lucrări și prestări de servicii se utilizează factura;

pentru stingerea creanței prin încasare se utilizează fila cec, ordinul de plată și chitanța;

pentru stingerea creanței față de clienți prin efecte comerciale se folosește cambia, biletul la ordin, etc;

pentru avansurile primite de la clienți, ce constituie datorii față de aceștia, se utilizează fila cec și ordinul de plată.

Documente primare utilizate în cazul datoriilor

În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, republicată, orice operațiune economico-financiară se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.

Din punct de vedere contabil, efectuarea operațiunii economico-financiare este probată de orice document în care se consemnează aceasta.â

Sistemul de documente cuprinde toate documentele primare întocmite la locul și în momentul producerii operațiilor economice și constituie dovada producerii operațiilor respective.

Existența unei mari varietăți de relații economice din care iau naștere datoriile generează o diversitate de documente primare care le consemnează.

În tabelul 2. sunt evidențiate cele mai frecvente datorii comerciale, precum și documentele în care acestea se reflectă:

Tabelul 2. Documente ce reflectă datoriile comerciale

Sursa: Adaptat după I.P.Pântea,Gh. Bodea,Contabilitate financiară armonizată cu directivele europene,Ed. Intelcredo,Deva, 2005, p.214

„Factura fiscală servește ca: :

document pe baza căruia se întocmeste instrumentul de decontare a produselor și mărfurilor livrate, a lucrărilor executate sau a servicilor prestate

document de însoțire a mărfii pe timpul transportului

document justifcativ de înregistrare în contabilitatea cumpărătorului.” (C. Anghel, 2006, p 67)

Factura fiscală este un formular tipizat și cu regim special în format personalizat pentru fiecare societate în parte în blocuri de 150 de file (50 de seturi cu câte 3 exemplare).

În culori diferite, fiecare descrie în termeni generali tranzacțiile de vânzare – cumpărare efectuate între doi agenți economici unul denumit furnizor, pentru care operațiunea reprezintă o vânzare, iar celălalt client pentru care aceeași operațiune reprezintă o cumpărare.

Se întocmește de către furnizor, normal sau cu ajutorul tehnicii de calcul în trei exemplare, pe baza dispoziției de livrare, a avizului de însotire, CMR (Scrisoare de trăsură)- specific firmelor de transport. Cuprinde informații privind:

denumire furnizorului, sediul, forma juridică, nr.de înmatriculare în Registrul Comertului, cod. Fiscal, contul și banca acestuia;

seria și nr. de factură, data;

denumirea produselor sau a serviciilor, U.M., cantitatea, prețul unitar (fără TVA), valoarea, valoare TVA., totalul facturii exclusiv TVA, totalul TVA și totalul de plată; documentelor tipizate care atestă executarea lucrărilor sau prestarea de servicii, document pe baza căruia se întocmesc instrumentele de decontare a serviciilor prestate; document de însoțire pe timpul transportului; documemt de încărcare în gestiunea patrimoniului;

document justificativ de înregistrare în contabilitatea furnizorilor și cumpărătorilor.

Factura proformă conține obligatoriu următoarele informații: data facturii; numele cumpărătorului și al vânzătorului; calitatea și descrierea mărfii; costurile mărfurilor, costurile de ambalare și transport, taxe postale, prime de asigurare; condiții de vânzare și plată. Aceasta este trimisă de exportator și este certificată de o persoană cu funcție executivă în cadrul firmei. Poate fi solicitată înainte de expedierea mărfurilor pentru: obținerea de licențe pentru import; deschiderea unui acreditiv; regim de consignație" după caz. În alte situații decât cele prevăzute mai sus se face mențiunea cauzei pentru care s-a întocmit avizul de însoțire al mărfii.

Circulara furnizor:

la compartimentul desfacere, pentru înregistrarea cantităților livrate în evidențele acestora și pentru întocmirea acestora și pentru întocmirea facturii (exemeplarul 2 si 3); La cumpărător:

la magazie pentru încărcarea în gestiune a produselor, mărfurilor sau altor valori materiale primite, după efectuarea recepției ce către comisia de recepție și după consemnarea rezultatelor (exemplarul 1);

la compartimentul aprovizionare, pentru înregistrarea cantităților aprovizionate în evidența acestuia;

la compartimentul financiar-contabil, pentru înregistrarea în contabilitatea sintetică și analitică, atasat la factura; Se arhivează la furnizor: la compartimentul desfacere (exemplarul 2);

la compartimentul financiar-contabil, atașat la exemplarul 3 al facturii;

Dispoziția de livrare este un document pentru eliberarea din magazie, a materialelor, marfurilor, produselor; document justificativ de descărcare a gestiunii magaziei predătoare; document de bază la întocmirea avizului sau a facturii. Se întocmește în 2 exemplare de către compartimentul desfacere.

Circulă: – un exemplar la magazie pentru evidența magaziei și exemplarul 2 la compartimentul desfacere pentru înregistrarea cantităților livrate și întocmirea avizului sau facturii.â

Nota recepție și constatare de diferențe servește ca:

document pentru recepția valorilor materiale, utilajelor și instalațiilor pentru investiții care necesită montaj, precum și a materialelor refolosibile din dezmembrare, rezultate la receptie;

document justificativ pentru încărcarea în gestiune; act de proba în litigii cu furnizori, pentru diferențele constatate la contabilitate;

se întocmește în trei exemplare, pe măsura recepției valorilor materiale, de către gestionarul de magazie (depozit), în cazul utilajelor și instalațiilor pentru investiții care necesită montaj, aprovizionate, nota de recepție se întocmesște de către comisia de recepție întocmită în acest scop în trei exemplare.

Nota de recepție circulă:

la magazia (depozitul) unde se efectuează recepția materialelor aprovizionate, semnându-se de predare de către furnizor. La recepție participă o comisie formată din gestionar, reprezentantul compartimentului aprovizionare, care semnează toate exemplarele documentului;

la comisia de receptie a utilajelor și instalațiilor pentru investiții care necesită montaj, aprovizionate, formată din reprezentanții atelierului mecanic, inginerul șef (un exemplar);

la contabilitate pentru înregistrarea în contabilitatea sintetică și analitică.

Nota de recepție se arhivează:

la biroul contabilitate exemplarul 1;

la magazia unde s-a efectuat recepția și se depozitează materialele exemplarul 2;

la biroul mecanic pentru utilaje ce necesita montaj exemplarul 3.

Jurnal pentru vânzări servește ca:

registru jurnal auxiliar pentru înregistrarea vânzărilor de valori materiale sau a prestărilor de servicii;

document de stabilire lunară a taxei pe valoarea adaugată colectată;

document de control a operatiunilor înregistrate în contabilitate;

Se întocmește într-un singur exemplar, în care se înregistrează zilnic elementele determinării corecte a T.V.A. colectată.

Se completează pe baza documentelor tipizate (facturi sau documente înlocuitoare) privind vânzările de valori materiale și a prestărilor de servicii;

Jurnalul pentru cumpărări servește ca:

registru jurnal pentru înregistrarea cumpărărilor de valori materiale sau a prestărilor de servicii;

document de stabilire lunară a taxei pe valoarea adăugată deductibilă;

document de control a operatiunilor inregistrate in contabilitate;

baza de date o reprezintă documentele tipizate privind cumpărările de valori materiale sau a prestări de servicii;

Se întocmește într-un singur exemplar, în care se înregistrează zilnic elementele determinării corecte a T.V.A. deductibilă.

Protocol de compensare

Obiectul compensării îl constituie stingerea datoriilor, cu creanțele reflectate în contabilitatea ersoanelor juridice pe baza ordinelor de compensare.

Compensarea se face fără numerar și constă în stingerea obligațiilor de plată reciproce între două sau mai multe persoane juridice, până la nivelul cel mai mic al datoriilor și creanțelor reciproce, prin ordine de compensare.

Agenții economici care intră în compensare unul se numește inițiator, iar celălalt destinatar. Inițiatorul este agentul care solicită stingerea obligațiilor reciproce prin intermediul unui act de compensare. Destinatarul este agentul economic care acceptă compensarea unei creanțe prin datoria sa către initiator. Atât inițiatorul cât și destinatarul completează câte un ordin de compensare cu facturile și sumele care le achita. Exemplarul 1 (originalul) de la ordinul de compensare rămâne la inițiator iar exemplarul al doilea (copia) o ia destinatarul. Data stingerii datoriilor și a creanțelor este data semnării ordinului de compensare.

Ordinul de compensare, document justificativ de înregistrare în contabilitate și serveste la:

evidențierea circuitului de compensare între una sau mai multe unități economice participante la compensare;

stabilirea sumelor supuse compensării între părți;

contabilitatea compensarilor între unitățile participante la circuitul de compensare .

Se întocmește într-un numar de exemplare egal cu numărul participantilor la circuitul de compensare.

Operațiunea de încasare / plată fără numerar constă în lichidarea drepturilor/ obligațiilor bănești prin utilizarea unor instrumente și mijloace de plată, fără mișcarea efectivă a sumelor bănești.

Întocmirea documentelor justificative are loc, de regulă la locul unde se produce operațiunea economică și financiară. După întocmire, documentele justificative se supun verificării și prelucrării, care consta în:

verificarea formei prin care se urmărește dacă s-au completat toate datele obligatorii din formular, dacă ele corespund cu cele din anexe, dacă există semnăturile necesare și dacă sunt întocmite în numărul de exemplare prevăzut;

verificarea aritmetica se urmărește dacă calculele aritmetice sunt bine făcute;

verificarea de fond ce presupune urmărirea legalității, necesității, realității, oportunități și economicității operațiilor economice și financiare pentru care s-au întocmit.

După întocmirea, verificarea și înregistrarea lor, documentele justificative sunt supuse operației de clasare. Clasarea documentelor are ca scop să asigure identificarea cu ușurința a acestora atunci când sunt căutate pentru furnizarea informațiilor necesare organelor de evidență, conducere și control. Ea trebuie să fie simplă, elastică și adaptabilă specificului unității.

Documentele justificative ca și cele de alta natură trebuie păstrate în condiții care să asigure integritatea lor pentru o anumită perioada de timp. Păstrarea documentelor se face prin arhivarea lor, care poate fi de două feluri:

arhivarea curenta a fiecarui sector sau serviciu care permite consultarea documentelor în cursul anului de gestiune;

arhivarea generală, organizată la nivel de unitate, unde se predau documentele la expirarea anului de gestiune.

Documentele justificative care au stat la baza înregistrărilor în contabilitate, ca și registrele de contabilitate se păstrează în arhiva generală a agenților economici timp de 10 ani, cu începere de la data închiderii exercițiului în cursul căruia au fost întocmite.

Reduceri de preț existente în cadrul relațiilor comerciale

Pentru organizarea contabilității relațiilor agentului economic cu furnizorii și clienții în general, cu ceilalți terți, trebuie să se țină seama de o serie de factori, în funcție de care se va putea stabili fluxul informațional (documentele și circulația lor), precum și conturile în care se vor reflecta operațiunile respective. Dintre acești factori menționăm:

natura relațiilor de decontare;

formele de decontare;

instrumentele de decontare;

sistemul de creditare;

regimul reducerilor și momentul acordării lor.

În ceea ce privește regimul reducerilor, acestea sunt specifice îndeosebi relațiilor dintre furnizori și clienții lor. Adeseori, în practică, întâlnim situații în care furnizorul acordă clientului o serie de reduceri la valoarea rezultată din aplicarea prețului sau tarifului negociat. Însă aceste reduceri afectează atât vânzările, cât și cumpărările, în funcție de poziția pe care agentul economic o are de o parte sau de cealaltă parte a “tejghelei comerciale”. Trebuie reținut că mărimea propriu-zisă a datoriilor față de furnizori pentru cumpărările și plățile efectuate nu coincide în toate cazurile cu prețul sau tariful negociat și aceasta datorită tocmai respectivelor reduceri de preț pe care le acordă.

După caracterul lor, reducerile acordate se pot clasifica în:

reduceri de natură comercială, care au o influență directă asupra valorii nete a unei facturi, unde se încadrează: rabaturile, remizele și risturnurile;

reduceri de natură financiară, care poartă denumirea de scont.

diminuează (corectează) cifra de afaceri ce se stabilește în contul de profit și pierderi, componentă a situației financiare anuale.

A). Reduceri cu caracter comercial

În eventualitatea în care furnizorul acordă reduceri comerciale, valoarea de înregistrare a obligației este la nivelul netului comercial, plus cota de T.V.A. aferentă. Altfel spus, valoarea de înscriere a datoriei intrate în patrimoniu este valoarea ei nominală de rambursare.

Deductibilitatea cheltuielilor pe care le generează aceste reduceri de preț este admisă cu respectarea unor condiții, dintre care se amintesc: să nu constituie remunerarea unui serviciu, să fie reflectate în facturi sau în alte documente legale, să constituie obiectul unei hotărâri a adunării generale a acționarilor sau asociaților, după caz, ș.a.

Totodată, se reține că reducerile de preț de natură comercială acordate ulterior facturării și oglindite în contul 667 “Cheltuieli privind sconturile acordate” diminuează (corectează) cifra de afaceri ce se stabilește în contul de profit și pierderi, componentă a situației financiare anuale.

În categoria reducerilor cu caracter comercial se includ următoarele reduceri:

a). Rabaturile (bonificațiile), care reprezintă reduceri excepționale practicate asupra prețului de vânzare convenit în prealabil, atunci când se constată defecte evidente de calitate sau abateri de la standarde la bunurile ce fac obiectul tranzacțiilor respective, așa cum este cazul țesăturilor, în cazul existenței unor imperfecțiuni sau defecte de calitate inerente, însă nesemnificative.

b). Remizele, ce reprezintă reduceri practicate în mod obișnuit asupra prețului curent de vânzare, luându-se în considerare volumul vânzărilor – cunoscută ca remiză de cantitate (spre exemplu: peste 100 000 bucăți se acordă reducere 10 % reducere oricărui cumpărător) sau calitatea clientului – denumită și remiză pentru revânzare (se ține cont de poziția preferențială a unui cumpărător în cadrul clientelei entității economice). Aceste remize se calculează prin aplicarea unei cote procentuale asupra prețului curent de vânzare.

c). Risturnurile sunt reduceri de preț calculate asupra ansamblului de operații efectuate cu unul și același terț, în timpul unei perioade determinate (de ex.: semestru, an, etc.).

În ceea ce privește reducerile cu caracter comercial trebuie distins însă dacă acestea au fost acordate în momentul facturării, sau ulterior, după ce a avut loc livrarea mărfurilor și expedierea facturii. Distincția dintre aceste două momente prezintă relevanță contabilă în ceea ce privește faptul dacă trebuie sau nu înregistrate.

Astfel, în primul caz, când reducerile comerciale sunt acordate în momentul facturării, nu mai este necesară înregistrarea lor în contabilitate, ci se va înregistra (la creanțe din vânzări, respectiv datorii din cumpărări) doar valoarea netă comercială rezultată ca urmare a aplicării acestor reduceri.

Dimpotrivă, în cazul în care reducerile se acordă ulterior, după ce a avut loc livrarea mărfurilor și expedierea facturii (frecvent pentru rabaturi și întotdeauna pentru risturnuri), aceste reduceri trebuie contabilizate, deoarece modifică nivelul facturii inițiale. Ele sunt înscrise, în acest caz, în facturi de reducere sau în note de credit.

B). Reduceri cu caracter financiar

Reducerile cu acest caracter se prezintă sub forma sconturilor de decontare și constă în reducerile acordate clienților care își achită cumpărăturile înaintea termenului normal de exigibilitate. Scontul de decontare se calculează prin aplicarea unei cote procentuale asupra valorii facturii la prețul curent sau asupra valorii nete comerciale în cazul în care s-au acordat și reduceri cu caracter comercial.

În cazul reducerilor financiare nu prezintă importanță faptul dacă ele apar în factura inițială sau fac obiectul unei facturi ulterioare de reducere, sconturile de decontare înregistrându-se în contabilitate astfel:

sub formă de cheltuială financiară (în contabilitatea furnizorului) și

sub formă de venituri financiare (în contabilitatea clientului).

Justificarea este următoarea :

furnizorul care a acordat această reducere înregistrează o cheltuială, dar își încasează creanța față de clienți cu una sau mai multe luni mai devreme. Scontul de decontare acordat de furnizor reprezintă, deci, costul financiar al procurării acestor fonduri mai devreme;

clientul care beneficiază de această reducere, pentru că plătește înainte ca angajamentul său financiar să fi devenit scadent, înregistrează un venit. Scontul de decontare este pentru client randamentul financiar al plasării fondurilor sale.

În ceea ce privește metodologia de calcul, menționăm faptul că reducerile se determină “în cascadă”.

Contabilitatea decontării cu furnizorii

Având în vedere faptul că, pentru desfășurarea activității, unității economice îi sunt necesare o serie de bunuri precum: materii prime, materiale consumabile, mărfuri, ambalaje, etc., aceasta stabilește diverse relații cu alți agenți economici, în vederea achiziționării acestor bunuri. Unitățile economice care pun la dispoziția beneficiarului aceste bunuri poartă denumirea de furnizori.

Noțiunea generică de furnizori exprimă în contabilitate datoria unei entități economice care s-a aprovizionat cu bunuri și servicii, iar plata lor urmând să se facă ulterior (credit comercial).

Operațiile de decontare ce se creează față de furnizori provin, în principal, din aprovizionări (cumpărări) cu imobilizări, cu active circulante, materiale (materii prime, materiale consumabile, mărfuri, ambalaje, obiecte de inventar, animale și păsări ș.a.), din lucrări executate și servicii prestate, precum și din alte operații efectuate, de regulă, în baza unor contracte sau convenții civile încheiate cu diverse persoane fizice sau juridice.

În această ultimă categorie de activități amintite se includ, printre altele, prestațiile pentru care se primesc indemnizații de către membrii consiliilor de administrație, cenzorii, membrii adunării generale a acționarilor ș.a., precum și lucrările specifice experților contabili și contabililor autorizați și alte lucrări sau activități ce se execut de persoane asimilate cu cele încadrate pe bază de convenție civilă de prestări servicii.

În categoria operațiilor privind decontările cu furnizorii sunt incluse, de asemenea, atât avansurile care se acordă acestor unități, cât și efectele de comerț utilizate pentru stingerea parțială sau totală a datoriilor create față de unitățile în cauză.

Contabilitatea decontărilor cu furnizorii se realizează cu ajutorul conturilor sintetice de gradul I, care constituie grupa 40 “Furnizori și conturi asimilate” din Planul de conturi general și anume: 401 “Furnizori”, 403 “Efecte de plătit”, 404 “Furnizori de imobilizări”, 405 “Efecte de plătit pentru imobilizări”, 408 “Furnizori-facturi nesosite”, 409 “Furnizori-debitori”. Toate sunt conturi de pasiv (cu excepția contului 409 “Furnizori-debitori” care este cont de activ), se creditează cu datoriile față de furnizori și se debitează cu plățile efectuate către furnizori. Soldul creditor reprezintă sumele datorate furnizorilor. În cazul contului 409 “Furnizori-debitori”, acesta se debitează cu aconturile achitate furnizorilor în contul unor livrări de bunuri, prestări de servicii, executări de lucrări și se creditează cu aconturile regularizate cu furnizorii la primirea bunurilor, lucrărilor sau serviciilor pentru care acestea au fost acordate. Cu alte cuvinte, contul 409 “Furnizori-debitori”, așa cum semnifică și cifra 9 a simbolului său, are conținut economic de creanțe și funcție contabilă de activ, deci inverse comparativ cu celelalte conturi din aceeași grupă, conturi care sunt de datorii și implicit de pasiv.

„Conturile de obligații față de furnizori au anumite trăsături comune, așa cum sunt prezentate în continuare:

au funcție contabilă de pasiv;

reflectă în credit costul de achiziție sau prețul prestabilit aferent cumpărărilor efectuate (cu titlu oneros) sau valoarea acceptată a cambiilor sau biletelor la ordin subscrise, după caz;

oglindesc în debit plățile directe efectuate către furnizori sau pe cele indirecte realizate la scadență pe bază de efecte comerciale;

sunt conturi de bilanț și pot prezenta solduri creditoare, care se referă la datoriile nedecontate sau la valoarea efectelor de plătit;

suma soldurilor finale creditoare existente la sfârșitul anului se înscrie în pasivul bilanțului în grupa de datorii (D);

evidența analitică se organizează pe categorii de obligații, precum și pe fiecare persoană fizică sau juridică. Totodată, furnizorii se grupează în furnizori interni și externi, iar în cadrul fiecăreia din aceste categorii pe termene de plată și anume: termen lung (peste cinci ani), mediu (de la unu la cinci ani) și scurt (sub un an). În plus, se delimitează datoriile izvorâte din tranzacții cu clauze de rezervare de proprietate și cele privind unitățile furnizoare la care și clienții dețin titluri de participare.”(Doina,

Conținutul și funcția contabilă a acestor conturi este influențată și de metoda inventarului permanent sau intermitent, folosită pentru evidența mișcării stocurilor. Astfel, în cazul folosirii metodei inventarului permanent conturile de furnizori vor avea în corespondență pe creditul lor debitarea conturilor stocuri 301 “Materii prime”, 302 “Materiale consumabile”, 303 “Materiale de natura obiectelor de inventar” etc., iar în cazul folosirii metodei inventarului intermitent, care poate fi aplicată la unitățile mici și mijlocii, aceste conturi vor avea în corespondență debitarea conturilor 601 “Cheltuieli cu materiile prime”, 602 “Cheltuieli cu materialele consumabile”, 603 “Cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar” etc. cu valoarea facturată a acestor bunuri.

Contabilitatea datoriilor din cumpărări de bunuri și servicii pe credit comercial de la furnizorii interni

Datoriile față de furnizori constă în datorii din exploatare ce apar ca urmare a derulării operațiilor de aprovizionare a unităților patrimoniale cu cele necesare, în vederea desfășurării în bune condițiuni a activităților lor. Obligațiile unităților patrimoniale față de furnizorii lor se ridică la nivelul valorii bunurilor, lucrărilor și serviciilor primite, inclusiv cota de T.V.A. aferentă (la operațiunile supuse impozitării).

În primul rând, trebuie menționat faptul că în contabilitate se înregistrează doar datoriile certe față de furnizori. Datoria devine certă în momentul transferului de proprietate pentru bunuri, respectiv în momentul realizării lor pentru lucrări și servicii.

Documentul de bază utilizat pentru consemnarea transferului de proprietate sau a realizării lucrărilor sau serviciilor este factura.

Datoriile în devize, în contabilitate, se înregistrează în lei, la cursul de schimb în vigoare la data efectuării tranzacției. Eventualele diferențe de curs valutar, intervenite între data înregistrării datoriei și cea a plății se înregistrează ca și cheltuieli sau venituri financiare, după cum diferențele de curs valutar sunt nefavorabile sau favorabile, după caz.

Stingerea obligațiilor față de furnizori se realizează prin achitarea contravalorii datoriilor cu numerar, prin operațiuni de decontare fără numerar sau prin efecte comerciale.

Pentru reflectarea datoriilor față de furnizori, în contabilitate se utilizează conturile :

– 401 “Furnizori”;

– 404 “Furnizori de imobilizări”.

Contul 401 “Furnizori”

„Cu ajutorul acestui cont se ține evidența datoriilor și a decontărilor în relațiile cu furnizorii, alți decât entitățile afiliate și entitățile legate prin interese de participare, pentru aprovizionările de bunuri, lucrările executate sau serviciile prestate.” (C.Murică, 2008, p. 140).

Reflectă datoria agentului economic ca urmare a primirii de: materii prime și materiale, obiecte de inventar, animale și păsări, mărfuri sau ca urmare a lucrărilor și serviciilor executate pentru activitatea de exploatare de diferiți terți. Acest cont ține evidența decontărilor atât cu furnizorii interni cât și cu cei externi.

Contul 401, cont de pasiv se creditează cu:

valoarea materiilor prime, materialelor consumabile, obiectelor de inventar, a animalelor, a baracamentelor, a mărfurilor și a ambalajelor intrate în patrimoniu la preț de achiziție, prin debitul conturilor care arată natura bunului primit: 301 “Materii prime”; 302 “materiale consumabile”; 303 “Materiale de natura obiectelor de inventar”; 361 “Animale și păsări”; 371 “Mărfuri”; 381 “Ambalaje”; precum și cu diferențele de preț aferente acestor bunuri, dacă evidența acestora se ține la prețuri prestabilite, prin debitul conturilor: 308 “Diferențe de preț la materii prime și materiale”; 368”Diferențe de preț la animale și păsări”; 378”Diferențe de preț la mărfuri”; 388 “Diferențe de preț la ambalaje”;

valoarea materialelor nestocate primite, incluse direct pe cheltuieli, precum și consumul de energie și apă, prin debitul conturilor: 604 “Cheltuieli privind materialele nestocate”; 605 “Cheltuieli privind energia și apa”;

valoarea lucrărilor executate sau a serviciilor prestate de terți (inclusiv de colaboratori), prin debitul conturilor: 611 “Cheltuieli cu întreținerea și reparațiile”; 612 “Cheltuielile cu redevențele, locațiile de gestiune și chiriile”; 613 “Cheltuieli cu primele de asigurare”; 614 “Cheltuielile cu studiile și cercetările”; 621 “Cheltuieli cu colaboratorii”; 622 “Cheltuieli privind comisioanele și onorariile”; 623 “Cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate”; 624 “Cheltuieli cu transportul de bunuri și de personal”; 625 “Cheltuieli cu deplasări, detașări și transferări”; 626 “Cheltuieli poștale și taxe de telecomunicații”; 628 “Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți”;

valoarea facturilor primite ulterior, bunurile fiind sosite anterior, fără factură, prin debitul contului 408 “Furnizori-facturi nesosite”;

T.V.A. înscris în factură de furnizori, prin debitul conturilor 4426 “T.V.A. deductibilă” sau 4428 “T.V.A. neexigibilă”, dacă furnizorii se vor plăti în rate;

valoarea timbrelor fiscale și poștale, biletelor de tratament și călătorie și a altor valori achiziționate, prin debitul contului 532 “Alte valori”;

valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire, facturate la furnizori, prin debitul contului 409 “Furnizori-debitori”.

Contul se debitează cu:

plățile efectuate către furnizori, prin creditul conturilor care arată modalitatea de plată: 162 “credite bancare pe termen lung”; 512 “conturi curente la bănci”; 531 “Casa”; 541 “Acreditive”; 542 “Avansuri de trezorerie”;

valoarea efectelor comerciale acceptate în contul datoriei față de furnizori și care urmează a se achita la scadență, prin creditul contului 403 “Efecte de plătit”;

diferențele de curs favorabil de curs valutar constatate cu ocazia lichidării datoriilor față de furnizori, exprimate în devize, prin creditul contului 765 “Venituri din diferențe de curs valutar”;

valoarea avansurilor virate anterior furnizorilor, cu ocazia regularizării plăților cu aceștia, prin creditul contului 409 “Furnizori-debitori”;

cu sumele nete achitate colaboratorilor prin creditul conturilor 512 “Conturi curente la bănci” și 531 “Casa”, precum și cu impozitul reținut acestora, prin creditul contului 444 “Impozitul pe venituri de natura salariilor”;

cu valoarea sconturilor obținute de la furnizori, prin creditul contului 767 “Venituri din sconturi obținute”;

valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire, predate furnizorului, prin creditul contului 409 “Furnizori-debitori”.

Soldul creditor al contului reprezintă datoriile unităților patrimoniale față de furnizori, rămase neachitate.

Activitățile ce se realizează pe bază de contracte de prestări servicii, inclusiv financiar-contabile, se reflectă în contabilitate utilizându-se contul 401, analitic "Colaboratori", care se creditează pentru toate veniturile impozabile prin corespondență cu debitul contului 621”Cheltuieli cu colaboratorii”.

Contul analizat se debitează, într-o primă etapă, prin creditul conturilor 444 “Impozitul pe venituri de natura salariilor” pentru impozitul aferent veniturilor cuvenite și 4314 "Contribuția angajaților pentru asigurările sociale de sănătate". În etapa următoare se debitează prin creditul contului 5311 "Casa în lei" sau 5121 "Conturi la bănci în lei", după caz, cu veniturile nete ce se plătesc celor în cauză.

Soldul contului analitic prezentat este creditor și reprezintă veniturile nete nedecontate colaboratorilor.

Contabilitatea datoriilor din cumpărări de bunuri și servicii pe credit comercial de la furnizorii externi

În principiu, contabilitatea datoriilor din cumpărări de bunuri și servicii pe credit comercial de la furnizorii externi respectă aceleași reguli ca și în cazul furnizorilor interni, cu mențiunea că în operațiunile contabile cu furnizorii externi apar unele înregistrări specifice, cum ar fi:

bunurile și serviciile cumpărate sunt exprimate în devize;

în contabilitate, evaluarea și înregistrarea bunurilor și serviciilor trebuie să se facă în moneda națională (în lei) și de aceea apare necesitatea transformării valutei în lei, la cursul valutar al leului de la data primirii bunurilor;

în contabilitate se fac înregistrări specifice pentru reflectarea diferențelor de curs valutar.

Datoriile din cumpărări de imobilizări pe credit comercial se reflectă în contabilitate cu ajutorul contului 404 “Furnizori de imobilizări”, cont sintetic de gradul I.

Contul 404 “Furnizori de imobilizări” este un cont distinct și se utilizează pentru reflectarea relațiilor cu furnizorii de imobilizări corporale sau necorporale. Acest cont funcționează similar cu contul 401.

Este un cont de pasiv.

Se creditează cu :

valoarea imobilizărilor facturate de furnizori, prin debitul conturilor ce arată natura imobilizărilor: 201 “Cheltuieli de constituire”; 205 “Concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale și alte drepturi și valori similare”; 207 “Fond comercial”; 208 “Alte imobilizări necorporale”; 211 “Terenuri și amenajări de terenuri”; 212 “Construcții”;

valoarea lucrărilor și serviciilor prestate de furnizori pentru realizarea imobilizărilor sus-amintite;

T.V.A. înscrisă în factură prin debitul conturilor: 4426 “T.V.A. deductibilă” sau 4428 “T.V.A. neexigibilă”, dacă se vor plăti furnizorii de imobilizări în rate.

Se debitează cu:

sumele achitate furnizorilor de imobilizări, prin creditul conturilor, care arată modalitatea de plată: 162 “Credite bancare pe termen lung”; 512 “Conturi curente la bănci”; 531 “Casa”; 541 “Acreditive”; 542 “Avansuri de trezorerie”;

valoarea efectelor comerciale acceptate în contul datoriei față de furnizorii de imobilizări și care urmează a se achita la scadență, prin creditul contului 405 “Efecte de plătit pentru imobilizări”;

diferențele favorabile de curs valutar constatate cu ocazia lichidării datoriilor în devize față de furnizorii de imobilizări, prin creditul contului 765 “Venituri din diferențe de curs valutar”;

valoarea sconturilor obținute de la furnizorii de imobilizări, prin creditul contului 767 “Venituri din sconturi obținute”.

Soldul creditor al contului reflectă datoriile neachitate ale unității patrimoniale față de furnizorii de imobilizări.

Contabilitatea datoriilor neexigibile din cumpărări pe credit

Decontările cu furnizorii pentru bunuri și servicii sosite fără factură sau pentru acele servicii sau lucrări care se facturează la o anumită dată convenită de părți, cum ar fi consumul de energie electrică, termică, apă, gaze etc., bunurile sau serviciile respective se înregistrează în contabilitate pe baza datelor din contracte, avize de expediție etc., ca o datorie neexigibilă.

Reflectarea în contabilitate a datoriilor neexigibile din cumpărări pe credit se realizează cu ajutorul contului 408 “Furnizori-facturi nesosite”, cont sintetic de gradul I, care se caracterizează prin următoarele:

Contul 408 “Furnizori-facturi nesosite” datorită decalajului care există uneori între livrările făcute de furnizori și facturare, apare ca necesară regularizarea datoriilor și înregistrarea intrării în patrimoniu a bunurilor. Astfel, bunurile recepționate de la furnizori și pentru care nu a sosit încă factura, se evidențiază în corespondență cu contul 408 ”Furnizori-facturi nesosite”, reflectându-se astfel datoria reală față de terți.

Contul 408 “Furnizori-facturi nesosite” este un cont de pasiv, care ține evidența bunurilor sosite fără factură, inclusiv T.V.A. aferentă și a căror valoare este suficient de bine cunoscută. Contul 408 “Furnizori-facturi nesosite” se poate dezvolta în conturi analitice, pe furnizori, pe bunuri sau servicii cumpărate.

Acest cont ține și evidența lucrărilor terminate și a serviciilor prestate de furnizori și nefacturate încă.

Se creditează:

valoarea bunurilor constatate ca fiind sosite fără factură, prin debitul conturilor: 301 ”Materii prime”; 302 ”Materii consumabile”; 303 “Materiale de natura obiectelor de inventar”; 361 “animale și păsări”; 371 “Mărfuri”; 381 “Ambalaje”;

valoarea lucrărilor terminate și a serviciilor pentru care nu s-a primit încă factura de la furnizori, prin debitul conturilor: 604 “Cheltuieli privind materialele nestocate”; 605 “Cheltuieli privind energia și apa “; 611 “Cheltuieli cu întreținerea și reparațiile”; 612 “Cheltuieli cu redevențele, locațiile de gestiune și chiriile”; 613 “Cheltuieli cu primele de asigurare”; 614 “Cheltuieli cu studiile și cercetările”; 621 “Cheltuieli cu colaboratorii”; 622 “Cheltuieli privind comisioanele și onorariile”; 623 “Cheltuieli de protocol, reclamă și publicitate”; 624 “Cheltuieli cu transportul de bunuri și personal”; 626 “Cheltuieli poștale și taxe de telecomunicații”; 628 “Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți”;

T.V.A. aferentă bunurilor, lucrărilor și serviciilor intrate fără factură, prin debitul contului 4428 “T.V.A. neexigibil”;

Se debitează: – atunci când sosește factura de la furnizor, prin creditul contului 401” Furnizori”.

Soldul creditor reflectă valoarea estimată a facturilor nesosite încă.

Contabilitatea avansurilor acordate de clienți furnizorilor

În vederea asigurării continuității proceselor de producție, comercializare etc., respectiv, pentru siguranța aprovizionării cu anumite bunuri de care au nevoie, clienții (firmele beneficiare) pot acorda furnizorilor anumite avansuri bănești, urmând a se regla cu aceștia la livrarea bunurilor, prestarea serviciilor sau lucrărilor.

În asemenea situații se constituie practic o creanță față de furnizor, acesta devenind debitor.

Aceeași situație se întâmplă și în cazul ambalajelor care circulă pe principiul restituirii (sticle, borcane, navete, saci, butoaie etc.), ambalajele primite pe bază de factură (o dată cu mărfurile pe care le protejează), înregistrându-se ca o creanță pe care firma client o poate recupera prin restituirea ambalajelor.

Reflectarea în contabilitate a creanțelor din avansurile acordate furnizorilor se realizează cu ajutorul contului 409 “Furnizori-debitori”, cont sintetic de gradul I.

În practica comercială a cumpărărilor pe credit comercial prezintă importanță analiza raportului dintre rata dobânzii și scontul de decontare ( în cazul taxei de scont), care se determină în baza următoarei relații de calcul:

Rd = Rs * 12

L

În care :

Rd – rata dobânzii;

Rs – rata scontului;

12 – reprezintă numărul de luni ale anului;

L – numărul de luni la care s-a făcut decontarea în avans.

Nu trebuie confundate sconturile financiare acordate de furnizori clienților, pentru plata în avans a bunurilor livrate, cu taxele de scont sau sconturile pe care le practivă băncile comerciale (de scont), care primesc și plătesc înainte de termenul scadent efectele comerciale prezentate de beneficiarii lor, pentru care se percepe taxa de scont.

Rezultă:

Sp = Vn – Ts

În care:

Sp – suma primită de un deținător de efect comercial care l-a prezentat la o bancă de scont înainte de termenul de scadență;

Vn – valoarea nominală a titlului (efectului de comerț);

Ts – taxa de scont (venitul băncii).

Contul 409 “Furnizori-debitori”

Sunt situații când cumpărătorul acordă furnizorului un avans înainte ca acesta să livreze bunurile respective sau să execute lucrarea ori să presteze servicii.

În acest sens, trebuie menționat și contul 409 “Furnizori-debitori”, care, spre deosebire de celelalte conturi din grupa din care face parte ( grupa 40 “Furnizori și conturi asimilate”), care reflectă datorii ale unității, dimpotrivă, acesta evidențiază creanțele entității economice față de terți pentru avansurile sau aconturile acordate.

Avansurile reprezintă sumele achitate cu anticipație furnizorilor de către unitățile patrimoniale, înaintea începerii execuției unei comenzi, deci pentru bunuri, lucrări sau servicii ce urmează a se primi ulterior.

Aconturile reprezintă sumele achitate cu anticipație furnizorilor de către unitățile patrimoniale ca urmare a executării parțiale de către furnizor a comenzilor, deci pentru lucrări sau serie de livrări deja începute.

Contul 409 ”Furnizori – debitori “ se desfășoară în următoarele conturi sintetice de gradul II:

4091 “Furnizori – debitori pentru cumpărări de bunuri de natura stocurilor”;

4092 “ Furnizori – debitori pentru prestări de servicii și executări de lucrări”.

Contul 409 “Furnizori-debitori” este un cont de activ.

Se debitează cu:

valoarea avansurilor sau aconturilor furnizorilor, prin creditul conturilor care arată modalitatea de plată: 512 “Conturi curente la bănci” și 531 “Casa”;

valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire, facturare la furnizori prin creditul contului 401 “Furnizori”.

Se creditează cu:

valoarea avansurilor sau aconturilor regularizate cu furnizorii, la primirea bunurilor, lucrărilor sau serviciilor pentru care au fost acordate, prin debitul contului 401 “Furnizori”;

valoarea sumelor restituite de furnizori din avansuri sau aconturi, ca urmare a regularizării făcute cu aceștia, prin debitul conturilor 512 “Conturi curente la bănci” și 531 “Casa”;

valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire înapoiate furnizorilor, prin debitul contului 401 “Furnizori”, precum și cu degradările suferite de acestea prin contul 608 “Cheltuieli privind ambalajele”;

valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire, nerestituite furnizorilor, reținute în stoc, prin debitul contului 381 “Ambalaje”.

Soldul debitor al contului reflectă creanțele unității față de furnizori, constând în avansuri și

aconturi acordate acestora și nedecontate încă.

Contabilitatea datoriilor și creanțelor prin credit cambial (efecte de comerț)

Contabilitatea datoriilor din cumpărări pe credit cambial (efecte de comerț)

De regulă, vânzările pe credit presupun un decalaj în timp, între momentul facturării (livrării) bunurilor și data efectuării plății, iar pentru a elimina dificultățile de trezorerie care pot lua naștere la nivelul agenților economici, în țările cu economie de piață se utilizează pe scară largă efectele comerciale.

Efectele comerciale sunt titluri de valori negociabile pe termen scurt sau imediat care atestă creanțe sau obligații în relațiile cu clienții sau furnizorii. Astfel de efecte comerciale sunt: biletul la ordin, cambia, trata.

În gestiunea unităților patrimoniale, efectele comerciale intervin:

fie în relațiile cu furnizorii, pentru stingerea obligațiilor față de aceștia generată de bunurile sau prestațiile primite, prin emiterea sau acceptarea în calitate de tras a unor efecte comerciale;

fie în relațiile cu clienții, la livrările de mărfuri, produse, prestații și alte servicii unde în schimbul drepturilor de creanță se pot primi în calitate de beneficiar diferite efecte comerciale. Acestea sunt păstrate în portofoliul de valori până la scadență sunt depuse spre încasare sau pot fi utilizate și înaintea termenului scadent pentru efectuarea unor plăți ori pentru obținerea de lichidități prin scontarea lor.

Pe traseul parcurs de efectele comerciale în gestiunea unităților patrimoniale se delimitează două segmente funcționale:

segmentul descris de funcția de credit comercial al efectelor comerciale pe intervalul de la primirea (acceptarea) lor până la decontare;

segmentul descris de funcția de instrument de trezorerie, pe intervalul de la depunerea spre încasare sau spre scontare până la încasare; de folosire ca mijloc de plată sau de compensare.

Dat fiind cele două funcții ale efectelor comerciale, funcția de credit comercial, în relațiile cu terții și funcția de trezorerie, respectiv potențialul efectelor comerciale din portofoliul de valori de a se converti în mijloace de trezorerie (în lichiditate), pentru contabilitatea efectelor comerciale sunt create conturi atât în clasa conturilor de terți, cât și în clasa conturilor de trezorerie.

Contul 403 ”Efecte de plătit”

În contabilitate, efectele comerciale se înregistrează și prin intermediul contului 403 “Efecte de plătit”, prin care se ține evidența obligațiilor de plată stabilite pe baza acestor efecte către furnizori și terți, fiind un cont de pasiv.

Efectele comerciale scontate neajunse la scadență se înregistrează într-un cont în afara bilanțului și se menționează în anexa la bilanț;

Efectele de comerț trebuie să îndeplinească condițiile de formă și de fond, prevăzute de reglementările în vigoare, fără de care validitatea lor poate fi anulată sau contestată

Se creditează cu:

valoarea cambiilor sau a biletelor la ordin subscrise acceptate de furnizori, prin debitul contului 401 “Furnizori”;

diferențele nefavorabile de curs valutar, la lichidarea efectelor de plată în devize, prin debitul contului 665 “Cheltuieli din diferențe de curs valutar”.

Se debitează cu:

plățile efectuate la scadență pe baza efectelor comerciale, prin creditul contului 512 “Disponibil în bancă”;

reluarea diferențelor de curs valutar înregistrate la încheierea exercițiului, aferente datoriilor către furnizori, ce se decontează pe bază de efecte comerciale, diferențele favorabile de curs valutar constatate la lichidarea efectelor de plată în devize, prin creditul contului 765 “Venituri din diferențe de curs valutar”.

Una dintre principalele categorii de creanțe evidențiate, urmărite, controlate și analizate de către contabilitate o constituie aceea a efectelor comerciale de primit.

Efectele comerciale de primit presupun, de regulă, existența unor raporturi juridice anterioare între părți, rezultate din livrări de mărfuri, prestări de servicii, etc. și reprezintă drepturile de creanță stabilite pe bază de cambii, bilete la ordin, trate, waranturi, cecuri și alte efecte comerciale primite de la clienți în contul creanțelor. Ele sunt de fapt forme de credit comercial acordat de unitățile patrimoniale terților și, în același timp, instrumente de plată.

Unitatea patrimonială care vinde produse către un client, dacă dorește să aibă o certitudine mai mare în ceea ce privește încasarea echivalentului valoric, solicită clientului său să semneze un efect de comerț (cambie).

Cambia este denumirea generică dată titlurilor de comerț, deci titlurilor negociabile care fac dovada existenței unei creanțe și constă în titlul de credit în temeiul căruia o persoană (emitentul) se obligă să plătească necondiționat sau dispune să plătească necondiționat de către o altă persoană, la data și locul indicat, o sumă de bani, aceluia pe care cambia îl desemnează.

Cambia îmbracă două variante și anume:

trata;

biletul la ordine.

A). Trata este o cambie prin care o persoană fizică sau juridică, în calitate de creditor (trăgător), dispune unui debitor al său (tras) să plătească o sumă de bani unei alte persoane (în calitate de beneficiar), la data și la locul stabilit. Apar deci trei părți: trăgătorul, trasul și beneficiarul, în relația:

Creditorul dispune Debitorului să plătească o sumă de bani Beneficiarului

(trăgătorul) (trasul)

Trăgătorul, după obținerea acceptului din partea trasului, remite trata către beneficiar. Beneficiarul are posibilitatea:

să păstreze efectul comercial până la scadență, când îl prezintă trasului pentru încasare;

să transfere altei persoane dreptul de creanță asupra trasului, transfer care se realizează prin andosare sau gir, adică prin înscrierea pe spatele tratei a mențiunii “plătiți lui…” sau “plătiți la ordinul lui…”, după care urmează semnătura andosantului (cel care cedează dreptul de creanță);

să sconteze imediat (să vândă) trata la o bancă. În acest caz banca reține scontul (echivalentul dobânzii care se cuvine băncii pentru achitarea anticipată a tratei) și comisionul necesar pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de operațiile de scont.

Cambia îndeplinește următoarele funcții:

funcția de instrument de încasare, la inițiativa creditorului (trăgătorului);

funcția de instrument de credit, care se manifestă în situația în care beneficiarul sau posesorul cambiei scontează efectul comercial.

Scontarea este operațiunea prin care beneficiarul transmite o cambie sau un bilet la ordin către o societate comercială, în vederea încasării contravalorii ei, înainte de scadență.

Scontul este de două feluri:

scont comercial;

scont rațional.

Scontul comercial reprezintă scontul calculat asupra valorii nominale a efectului de comerț (cambia, biletul la ordin), adică a valorii înscrise pe titlu și se determină în baza următoarei relații de calcul:

Sc = Vn * d * T

100 * 360

în care:

Sc – scontul comercial;

Vn – valoarea nominală a titlului (efectului de comerț);

T – timpul, respectiv durata în zile până la scadență;

360 – reprezintă numărul de zile ale anului comercial.

Scontul rațional reprezintă scontul calculat asupra valorii actuale (reale) a efectului de comerț.

funcția de instrument de plată – atunci când posesorul cambiei prezintă cambia, ca mijloc de decontare, unui creditor al său.

B). Biletul la ordin este tot un titlu de credit eliberat de către debitor creditorului prin care se constată angajamentul emitentului (semnatarului) față de beneficiar. În concret, prin biletul la ordin, debitorul (trasul) se obligă să plătească necondiționat creditorului (trăgătorului), într-un anumit loc și la o anumită dată, o sumă de bani. În acest caz apar doar două părți: debitorul (trasul) și creditorul (trăgătorul), în relația:

Debitorul (trasul) se obligă Creditorului (trăgătorului)

să plătească necondiționat

Biletul la ordin, la rândul lui, poate să fie și el păstrat până la scadență, poate fi transferat altei persoane ca drept de creanță sau poate fi scontat imediat la o bancă. În acest caz banca devine proprietara efectului și va încasa la scadență creanța de la emitent (client).

Biletul la ordin poate fi de două feluri:

biletul la ordin comercial – care se referă la un act de comerț, la o operațiune comercială, cum ar fi de exemplu livrarea unor mărfuri la export, cu plata la un anumit termen determinat;

biletul la ordin financiar – prin care banca mobilizează creditul pe care îl acordă clientului său.

Un alt efect comercial de primit îl constituie cecul. Acesta (asemănător cu forma de cec din carnete cu limită de sumă folosite pentru plăți între agenții economici) este un înscris solemn prin care o persoană numită trăgător (plătitor) în baza unui depozit de bani constituit în prealabil la bancă, devenită tras, dă ordin să plătească la o anumită dată sau la prezentare o sumă determinată unei terțe persoane, în calitate de beneficiar. În acest caz intervin tot trei părți, ca și în cazul tratei. Așadar: trăgătorul este persoana care dispune plata, trasul este acela care efectuează plata, iar beneficiarul este persoana în favoarea căreia se face plata, după relația:

Trăgătorul completează Trasul efectuează Beneficiarului

cecul (banca remite cecul) plata (cel care încasează banii)

Ca și în cazul celorlalte două instrumente de plată (bilet la ordin și trată), cecul cuprinde următoarele elemente:

denumirea de cec, înscrisă în textul titlului;

ordinul necondiționat de a plăti o sumă determinată, inclusă în textul tipărit al formularului de cec;

numele aceluia care trebuie să plătească (trasul) prin denumirea băncii pe fiecare cec;

indicarea locului unde se efectuează plata – locul desemnat alături de numele trasului;

indicarea datei și locului unde a fost emis cecul;

semnătura aceluia care emite cecul, trăgătorul fiind acela care garantează plata.

Warantul este recipisa primită de posesorul unei mărfi depusă într-un depozit, prin care garantează efectuarea unei plăți. În cazul în care nu va efectua plata, acesta nu va putea ridica marfa. Recipisa warant se mai numește și recipisă de antrepozitare și este un titlu reprezentativ asupra mărfurilor depuse în antrepozite (magazii, docuri, silozuri) caracterizat prin aceea că emitentul își garantează obligațiile financiare asumate pentru mărfurile respective.

Până la scadența efectelor comerciale, pot interveni însă operațiuni de andosare și avalizare, legate de circulația lor.

Andosarea (girarea) reprezintă scrierea pe reversul titlului de valoare (documentului) a obligației de plată a noului debitor față de creditor, adică girarea noului debitor către un nou creditor.

Avalizarea reprezintă garanția înscrisă pe cambie sau în afara acesteia de către o persoană fizică sau juridică care se angajează să achite contravaloarea tranzacției în cazul în care nici unul dintre ceilalți debitori nu o face. Cu alte cuvinte, persoana care a avalizat cambia garantează (girează) până la scadență.

Avalizarea se poate face o singură dată, pe când andosarea de câte ori este posibil.

Pentru tras (sau subscriitor) datoria înregistrată în conturile “Furnizori”, “Efecte de plată” nu poate fi modificată prin andosări și nici o înregistrare nu se face înaintea decontării la scadență sau anulării efectelor. Trăgătorul, beneficiarul inițial contabilizează andosarea.

Decontarea efectelor comerciale se poate face prin încasarea contravalorii lor de către beneficiar direct de la client sau prin intermediul unei bănci, în care caz se suportă o taxă de scont (comision) pentru serviciile bancare. În acest caz bancherul cumpără efectele remitentului și plătește acestuia imediat suma cuvenită la valoarea scontată, reținând scontul, după relația:

Valoarea scontată (sau netă) = Valoarea nominală – Agio , în care:

Agio = Scont + Comisionul variabil admisibil scontului

În cadrul decontării efectelor comerciale poate interveni și situația în care clientul plătește datoria înainte de scadență, iar furnizorul îi acordă un comision (o reducere) pentru încasarea mai devreme a creanței.

Contul 405 “Efecte de plătit pentru imobilizări”

Acest cont are o funcție asemănătoare cu acea a contului 403 “Efecte de plătit”, dar pentru relațiile cu furnizorii de imobilizări.

Este un cont de pasiv.

Se creditează cu:

valoarea acceptată a efectelor comerciale de plătit pentru imobilizări prin debitul contului 404 “Furnizori de imobilizări”;

diferențele nefavorabile de curs valutar la sfârșitul exercițiului din evaluarea soldului în valută, prin debitul contului 665 “Cheltuieli din diferențe de curs valutar”.

Se debitează cu:

plățile efectuate către furnizorii de imobilizări pe bază de efecte comerciale, la scadența acestora, prin creditul contului 512 “Conturi curente la bănci”;

diferențele favorabile de curs valutar constatate la decontare sau evaluare la sfârșitul exercițiului, prin creditul contului 765 “Venituri din diferențe de curs valutar”.

Soldul contului este creditor și reprezintă valoarea efectelor de plătit pentru imobilizările achiziționate.

Contabilitatea creanțelor din vânzări de bunuri, prestări de servicii și executări de lucrări, pe credit cambial (efecte de comerț)

Operațiunile privind vânzările-cumpărările de bunuri, executările de lucrări și prestațiile de servicii, pe baza înțelegerii dintre furnizori și clienți se pot realiza pe credit cambial, respectiv încasarea contravalorii bunurilor livrate, serviciilor prestate și lucrărilor efectuate să aibă loc la o dată ulterioară, pentru care furnizorul acceptă bilete la ordin (efecte comerciale) emise de clienți.

Efectele comerciale scontate, neajunse la scadență, se înregistrează într-un cont în afara bilanțului și se menționează în anexa la bilanț.

Reamintim totodată, că efectele de comerț trebuie să îndeplinească condițiile de formă și de fond prevăzute de reglementările în vigoare, fără de care validitatea lor poate fi anulată sau contestată.

Reflectarea în contabilitate a creanțelor din vânzări, prestări de servicii și execuții de lucrări pe credit cambial se realizează cu ajutorul contului 413 “Efecte de primit cont sintetic de gradul I:

Contul 413 “Efecte de primit de la clienți”

Acest cont are ca obiect evidența drepturilor de creanță stabilite pe baza efectelor comerciale (cambii, bilete la ordin, cecuri) acceptate în calitate de beneficiar

în contul drepturilor rezultate din relațiile cu clienții.

Este un cont de activ.

Se debitează cu:

valoarea efectelor comerciale acceptate ca beneficiar și preluate în portofoliul de valori în contul drepturilor de creanță față de terți pentru bunurile livrate sau prestațiile executate în corespondență cu creditul contului 411 “Clienți” pentru contravaloarea facturii;

dobânda aferentă perioadei de creditare, prin creditul contului 766 “Venituri din dobânzi”;

diferențele favorabile de curs valutar constatate la lichidarea efectelor de primit, prin creditul contului 765 “Venituri din diferențe de curs valutar”.

Se creditează cu:

valoarea efectelor comerciale depuse cu borderou la bancă spre încasare la scadență, prin debitul contului 5113 “Efecte de încasat”;

efectele comerciale depuse la bancă spre scontare, prin debitul contului 5114 “Efecte remise spre scontare”;

diferențele nefavorabile de curs valutar la lichidarea efectelor în devize, prin debitul contului 665 “Cheltuieli din diferențe de curs valutar”.

Soldul debitor reprezintă contravaloarea efectelor comerciale deținute în portofoliul de valori, neajunse la scadență și neîncasate.

Efectele comerciale acceptate în calitate de beneficiar al acestora și depuse în portofoliul de valori organizat la serviciul financiar al entității economice sunt evidențiate și ordonate în cadrul contului 413 “Efecte de primit de la clienți” pe termene scadente și titulari plătitori (tras)

Contabilitatea decontărilor cu clienții

În contabilitate, prin clienți se înțeleg acele creanțe ale unei entități economice față de alte unități economice cărora aceasta le-a vândut bunuri, le-a executat lucrări sau le-a prestat servicii pe credit comercial și pentru care a emis factură.

Vânzarea se face pe credit comercial atunci când încasarea contravalorii bunurilor livrate sau a serviciilor prestate se face ulterior întocmirii facturii.

Sunt însă situații când clienții devin insolvabili (incerți) sau litigioși.

Clienții incerți sunt acei clienți care nu au plătit sumele datorate la termenul convenit astfel că apare lipsa de încredere în solvabilitatea acestora (capacitate de plată a clienților).

Clienții litigioși sunt acei clienți împotriva cărora s-a deschis o acțiune juridică în vederea încasării creanței.

Creanțele reprezintă valorile economice avansate temporar de către titularul de patrimoniu altor persoane fizice sau juridice și pentru care urmează să se primească un echivalent valoric. Cu alte cuvinte este vorba despre drepturile pe termen scurt (temporare) ale unității, născute din relațiile comerciale cu clienții și din operațiuni cu diverși debitori (parteneri ocazionali). Ele sunt determinate de vânzările de bunuri, de prestări de servicii și de executarea de lucrări către terți.

Această categorie cuprinde:

creanțe din activitatea de exploatare;

creanțe diverse;

cheltuieli înregistrate în avans.

Evidența sumelor datorate de clienții interni și externi pentru livrări de produse, semifabricate, materiale, mărfuri, etc., lucrări executate sau prestări de servicii, sumele plătite de aceștia ca acont sau decontate și cele rămase de plată, se ține cu ajutorul conturilor din grupa 41 “Clienți și conturi asimilate”.

Toate sunt conturi de activ (cu excepția contului 419 “Clienți-creditori” care este cont de pasiv) se debitează cu sumele datorate de clienți și se creditează cu sumele încasate sau valorile primite de la clienți. În cazul contului 419 “Clienți-creditori”, acesta se creditează cu sumele încasate la clienți reprezentând avansuri sau aconturi și se debitează cu sumele decontate.

Contabilitatea creanțelor din vânzări de bunuri, prestări de servicii și executări de lucrări pe credit comercial

În vederea desfășurării activității economice între unitățile patrimoniale se realizează schimburi de valori care dau naștere la creanțe și datorii.

În general, prin creanță se înțelege “dreptul creditorului de a primi la un anumit termen o sumă de bani sau alte bunuri economice” ori “valori de la debitori” – “Dicționar complet al economiei de piață”, colectiv autori, Societatea Informația București, 1994.

Creanțele sunt considerate a fi valorile economice constatate temporar de titularul de patrimoniu față de alte persoane fizice și juridice de la care urmează să se primească un echivalent valoric.

Cea mai mare parte a creanțelor agenților economici sunt legate direct de exploatare, adică de acel domeniu care face obiectul principal al funcționării lor. Creanțele față de clienți rezultă ca urmare a vânzării producției, respectiv realizării lucrărilor sau serviciilor și au în contrapartidă venituri din exploatare.

Creanțele entității economice față de clienții săi își au izvorul în schimbul de consimțământ concretizat într-o comandă fermă din partea clientului și acceptată de producător sau având ca bază contracte încheiate.

Creanțele devin certe, sigure, în momentul transferului de proprietate pentru vânzări și în momentul realizării lor pentru lucrări și servicii. Transferul de proprietate se produce, deci, în momentul livrărilor, respectiv al realizării lucrărilor sau prestațiilor de servicii, moment care, în practică corespunde cu facturarea.

Pe baza facturii, creanțele se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare în patrimoniu care corespunde cu valoarea lor nominală, adică cu totalul de plată (valoarea în preț sau tarif negociat plus T.V.A. când cota de T.V.A. se aplică operațiunilor supuse impozitării). În cazul că se acordă reduceri comerciale, valoarea nominală este dată de netul comercial, la care se adaugă T.V.A. În situația că se acordă clienților și reduceri financiare, valoarea nominală este dată de netul comercial, la care se adaugă T.V.A. În situația că se acordă clienților și reduceri financiare, valoarea nominală a creanței este dată tot de netul comercial, scontul acordat înregistrându-se separat ca și o cheltuială financiară. Scontul va reduce valoarea creanței inițiale printr-o înregistrare ulterioară. Cel mai adesea sconturile de decontare se acordă a posterior, printr-o factură de reducere.

Creanțele în devize se înregistrează în contabilitate în lei, la cursul de schimb în vigoare la data efectuării operațiunilor.

Diferențele de curs valutar, între data înregistrării creanțelor în devize și data încasării lor, se înregistrează ca și venituri sau cheltuieli financiare, după cum diferențele sunt favorabile sau nefavorabile.

În ceea ce privește valoarea de bilanț, creanțele vor figura la valoarea lor în contabilitate, adică la valoarea lor nominală, însă, aplicând principiul prudenței, se va constitui o ajustare pentru deprecierea creanțelor-clienți (cont 491) în situația în care se prevede o pierdere posibilă.

Stingerea creanțelor față de clienți se face prin încasarea contravalorii acestora pe baza decontărilor cu numerar, fără numerar sau prin efecte comerciale.

Stingerea creanțelor mai poate avea loc uneori prin prescripție sau ca urmare a trecerii lor la clienți incerți sau litigioși.

Contabilitatea operațiilor cu clienții se ține în principal cu ajutorul conturilor din grupa 41 “Clienți și conturi asimilate”:

contul 411 “Clienți” care se desfășoară în următoarele conturi sintetice de gradul II:

– 4111 “Clienți”;

– 4118 “Clienți incerți sau în litigiu”;

contul 413 “Efecte de primit de la clienți”;

contul 418 “Clienți-facturi de întocmit”;

Fiecare din aceste conturi asigură delimitarea unei anumite categorii de creanțe, după cum urmează:

creanțe obișnuite provenite din vânzări de bunuri, lucrări sau servicii pe credit comercial (4111);

creanțe din vânzări de bunuri, lucrări sau servicii pe credit cambial (413);

creanțe comerciale neîncasate la termen și considerate incerte ca urmare a lipsei de încredere, precum și în litigiu atunci când s-a intentat acțiune juridică în scopul încasării lor (4118);

creanțe din vânzări pe credit comercial care nu sunt exigibile întrucât n-au fost întocmite facturile fiscale.

În cadrul grupei de conturi analizate este încadrat totodată contul 419 “Clienți-creditori”, destinat oglindirii datoriilor față de beneficiarii care au acordat avansuri pentru livrarea de bunuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii.

Conturile de creanțe amintite anterior au unele trăsături comune, dintre care se prezintă cele mai semnificative:

sunt conturi de active circulante în decontare, cu funcția contabilă de activ;

oglindesc în debit prețul de facturare, inclusiv T.V.A. aferentă, pentru vânzări de bunuri, livrări sau servicii;

sunt conturi de bilanț, iar soldurile debitoare pe care le pot avea se referă la creanțele neîncasate;

suma soldurilor finale debitoare existente la sfârșitul exercițiului, diminuată cu ajustarile aferente creanțelor în cauză, se înscrie în activul bilanțului, în grupa de active circulante (B), subgrupa “Creanțe”;

evidența analitică se organizează pe categorii de creanțe, precum și pe fiecare persoană fizică sau juridică. Totodată, clienții se grupează în clienți interni și externi, iar în cadrul fiecăreia din aceste categorii se face delimitarea pe termene de încasare. De asemenea, se delimitează creanțele izvorâte din tranzacții cu clauze de rezervă de proprietate și cele privind unitățile beneficiare la care furnizorii dețin titluri de participare.

Conturile privind operațiile de decontare cu clienții, pe lângă trăsăturile comune pe care le au, prezintă și unele aspecte specifice, care se pot reliefa prin intermediul analizei metodologiei de utilizare a lor, așa cum se prezintă în continuare.

Contul 4111 “Clienți”

Contul 4111 „Clienți” ține evidența decontărilor cu clienți interni și externi pentru produsele, semifabricatele , materialele, mărfurile etc, vândute, lucrări executate și servicii prestate pe bază de facturi. După conținutul economic este un cont de creanțe comerciale, iar după funcția contabilă este un cont de activ. Se debitează cu valoarea la preț de vânzare a bunurilor livrate și serviciilor prestate, precum și taxa pe valoare adăugată aferentă. Se creditează cu sumele încasate de la clienți. Soldul contului este debitor, și reprezintă creanțele de încasat de la clienți (Matiș, 2007, p. 68).

Contul care ține evidența decontărilor cu clienții interni sau externi pentru produse, semifabricate, materiale, mărfuri etc. vândute, lucrări executate și servicii prestate pe bază de facturi, este contul 4111 “Clienți”.

Este un cont de active circulante în decontare, iar după funcția contabilă este un cont de activ.

Se debitează cu:

prețul de vânzare al mărfurilor, produselor, semifabricatelor, etc. livrate, lucrărilor executate și serviciilor prestate, la care se adaugă T.V.A. colectată aferentă, prin creditul conturilor: 701 “Venituri din vânzarea produselor finite”; 702 “Venituri din vânzarea semifabricatelor”; 703 “Venituri din vânzarea produselor reziduale”; 704 “Venituri din lucrări executate și servicii prestate”; 705 “Venituri din studii și cercetări”; 707 “Venituri din vânzarea mărfurilor”; 708 “Venituri din activități diverse”; 4427 “T.V.A. colectată” sau 4428 “T.V.A. neexigibilă” pentru livrări cu plata în rate;

valoarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate anterior și care abia acum se facturează, prin creditul contului 418 “Clienți-facturi de întocmit”;

contravaloarea creanțelor reactivate, prin creditul contului 754 “Venituri din creanțe reactivate și debitori diverși”;

valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire facturate clienților, prin creditul contului 419 “Clienți-creditori”.

Se creditează cu:

sumele încasate de la clienți în conturile de disponibilități bancare sau în numerar, prin creditul conturilor: 512 “Conturi curente la bănci” sau 531 “Casa”;

contravaloarea efectelor comerciale acceptate și preluate în contul livrărilor sau prestațiilor făcute, prin debitul contului 413 “Efecte de primit de la clienți”;

sumele datorate de clienții rău platnici, dubioși sau cu care unitatea se află în litigiu, prin debitul contului 4118 “Clienți incerți sau în litigiu”;

contravaloarea bunurilor livrate, a lucrărilor executate și a serviciilor prestate, decontate pe seama avansurilor primite de la clienți, prin debitul contului 419 “Clienți-creditori”;

valoarea sconturilor acordate clienților, prin debitul conturilor 667 “Cheltuieli privind sconturile acordate”.

Soldul debitor al contului reprezintă sumele datorate de clienți, deci creanțele față de aceștia neîncasate încă.

Contabilitatea creanțelor neexigibile

Pentru o serie de livrări de bunuri, prestări de servicii sau execuții de lucrări, cum ar fi serviciile telefonice, livrările de energie, apă sau execuții de lucrări cu termen lung de furnizare, data livrării este anterioară întocmirii facturii și în această situație creanțele sunt neexigibile la data livrării, ele urmând a deveni exigibile la data întocmirii și transmiterii facturii la client.

Reflectarea în contabilitate a creanțelor neexigibile se realizează cu ajutorul contului 418 “Clienți-facturi de întocmit”, cont sintetic de gradul I.

Contul 418 “Clienți-facturi de întocmit” se poate dezvolta în conturi analitice, pe clienți, bunuri livrate, servicii prestate sau lucrări executate.

Contul 418 “Clienți-facturi de întocmit”

Livrarea este însoțită de factură în mod obișnuit, însă nu întotdeauna se întâmplă așa. De aceea, trebuie făcute eventualele regularizări care să țină cont de decalajele existente între livrări și facturări. Livrările efectuate sau lucrările executate și serviciile prestate, inclusiv T.V.A. aferentă, pentru care nu s-au întocmit facturi, dar a căror valoare este bine determinată, reprezintă venituri ale perioadei în care s-au efectuat aceste livrări și trebuie înregistrate la creanțe într-un cont distinct, contul 418 “Clienți-facturi de întocmit”.

Este un cont de activ.

Se debitează cu contravaloarea bunurilor livrate, a lucrărilor executate sau a serviciilor prestate către clienți, aferente exercițiului în curs pentru care nu s-au întocmit facturi, inclusiv T.V.A. aferentă, prin creditul conturilor: 701 “Venituri din vânzarea produselor finite”; 702 “Venituri din vânzarea semifabricatelor”; 703 “Venituri din vânzarea produselor reziduale”; 704 “Venituri din lucrări executate și servicii prestate”; 705 “Venituri din studii și cercetări”; 706 “Venituri din redevențe, locații de gestiune și chirii”; 707 “Venituri din vânzarea mărfurilor”; 708 “Venituri din activități diverse” ; 4428 “T.V.A. neexigibilă”.

Se creditează :

în momentul facturării bunurilor livrate anterior sau a lucrărilor executate și serviciilor prestate anterior, prin debitul contului 4111 “Clienți”;

cu diferențele nefavorabile de curs valutar constatate cu ocazia facturării, prin debitul contului 665 “Cheltuieli din diferențele de curs valutar”.

Soldul debitor al contului reprezintă valoarea bunurilor livrate, a serviciilor prestate sau a lucrărilor executate pentru care nu s-au întocmit încă facturi.

Contabilitatea creanțelor din vânzări de bunuri, prestări de servicii și execuții de lucrări neîncasate la termen

Când se constată la sfârșitul exercițiului că anumite creanțe față de anumiți clienți devin incerte sau dubioase, adică încasarea lor în parte sau în totalitate este îndoielnică, ținând cont de situația financiară nesatisfăcătoare a debitorului, acestea se vor transfera din contul 4111 “Clienți” în contul 4118 “Clienți incerți sau în litigiu”. Creanța se va transfera cu nivelul ei total, deci inclusiv cu cota de T.V.A.

Contul 4118 “Clienți incerți sau în litigiu”

Este un cont de activ, care ține evidența clienților incerți, rău platnici, dubioși sau cu care unitatea se află în litigiu.

Se debitează cu contravaloarea creanțelor față de clienții care se dovedesc răi-platnici, dubioși, incerți sau cu care unitatea este în litigiu, preluate în acest cont, prin creditul contului 4111 “Clienți”.

În debitul contului analizat se oglindesc, de asemenea, diferențele favorabile de curs valutar determinate la sfârșitul exercițiului, pentru creanțe devenite incerte, prin creditul contului 765 "Venituri din diferențe de curs valutar".

Se creditează cu:

sumele recuperate, încasate în conturile de disponibilități sau în numerar de la clienții incerți sau în litigiu, prin debitul conturilor: 5121 “Conturi la bănci în lei”; 5124 “Conturi la bănci în valută”; 531 “Casa”;

creanțele ce se constată a fi definitiv nerecuperabile, scoase din activ, prin debitul conturilor 654 “Pierderi din creanțe și debitori diverși” și 4427 “T.V.A. colectată”;

diferențele de curs valutar nefavorabile rezultate ca urmare a încasării unor creanțe în devize, ce figurau ca incerte sau litigioase, prin debitul contului 665 “Cheltuieli din diferențe de curs valutar”.

Soldul debitor reprezintă sumele datorate de clienții dubioși, incerți sau cu care unitatea patrimonială se află în litigiu.

De asemenea, clienții sunt litigioși în situația când pentru recuperarea creanțelor s-a apelat la organele de justiție.

Conform H.G. nr. 335/1995, concomitent cu constatarea stării de incertitudine privind încasarea creanțelor se procedează la constituirea de ajustari pentru deprecierea creanțelor.

Contabilitatea avansurilor primite și a ambalajelor restituibile facturate de furnizori (clienți-creditori)

Grupa de conturi 41 “Clienți” și conturi asimilate cuprinde pe lângă conturile de creanțe menționate anterior (411, 413, 416, 418) și un cont de datorii față de clienți, contul 419 “Clienți-creditori”, care în principiu reflectă două categorii importante de operații economice, respectiv:

avansurile bănești primite de furnizori de la clienți, în vederea unor livrări de bunuri, prestări de servicii și execuții de lucrări viitoare;

ambalajele restituibile facturate de furnizori o dată cu bunurile livrate, care îmbracă forma ambalajelor consignate.

În ambele situații, pe măsura livrărilor efectuate către clienți sau a restituirii ambalajelor se procedează la regularizarea avansurilor primite, respectiv micșorarea creanțelor cu valoarea ambalajelor restituite.

Contul 419 “Clienți – creditori”

Acest cont redă sumele primite sub formă de avansuri sau aconturi, deci datorii ale unității.

Este un cont de pasiv.

Contul 419 “Clienți-creditori” exprimă obligațiile unităților patrimoniale față de clienții lor pentru avansurile sau aconturile încasate de la aceștia. Acestea se vor lichida apoi prin decontarea lor, pe seama facturării livrărilor sau prestațiilor ulterioare, urmând a se încasa doar diferența între nivelul total al facturii și avansul sau acontul deja primit.

Se creditează cu:

sumele încasate de la clienți, sub formă de avansuri sau de aconturi pentru livrări, executări sau prestări viitoare, prin debitul conturilor care arată modalitatea de încasare: 512 “Conturi curente la bănci” și 531 “Casa”;

valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire facturate clienților prin debitul contului 4111 “Clienți”.

Se debitează cu:

valoarea avansurilor sau aconturilor primite, decontate clienților pe seama livrărilor de bunuri, a prestărilor de servicii sau executărilor de lucrări, facturate acestora, prin creditul contului 4111 “Clienți”;

diferențele favorabile de curs valutar constatate cu ocazia decontării avansurilor în devize, prin creditul contului 765 “Venituri din diferențe de curs valutar”;

valoarea ambalajelor care circulă în sistem de restituire, nerestituite de clienți, prin creditul contului 708 “Venituri din activități diverse”.

Soldul creditor al contului reprezintă datoriile unității față de clienți pentru avansurile sau aconturile primite și nedecontate încă.

Contabilitatea ajustarilor pentru deprecierea creanțelor – clienți

În vederea organizării contabilității creanțelor provenite din vânzări pe credit, de bunuri, lucrări sau servicii și în speță a celor neîncasate în termen sau a căror recuperare a devenit incertă ori clienții în cauză au declarat falimentul, se utilizează în plus contul 491 “Ajustari pentru deprecierea creanțelor-clienți”.

Contul 491 “Ajustari pentru deprecierea creanțelor-clienți”

Este un cont de pasiv.

Se creditează cu :

ajustarile constituite pentru creanțe neîncasate, clienți dubioși, rău platnici sau aflați în litigiu, inclusiv cei care au declarat falimentul, prin debitul contului 6814 “Cheltuieli de exploatare privind ajustarile pentru deprecierea activelor circulante”. În ceea ce privește ajustarile pentru clienții care au declarat falimentul se reține că sunt deductibile fiscal.

Se debitează cu:

ajustarile diminuate sau anulate, prin trecerea acestora la venituri prin creditul contului 7814 “Venituri din ajustari pentru deprecierea activelor circulante”.

Soldul creditor al contului prezentat mai sus reprezintă ajustarile existente pentru deprecierea creanțelor din conturile de clienți.

Studiu de caz în cadrul societății S.C. Confecții Reșița S.A

Prezentarea societății S.C. Confecții Reșița S.A

Elemente de identificare a societății comerciale

Denumirea: SC. CONFECȚII REȘITA S.A.

Sediul social: Bulevardul Republicii 100, Reșița, județul Caraș Severin

Telefon/fax: 0736069577

Nr. înregistrare ORC: J11/535/1991 

Cod fiscal: 1056581

Forma juridică: – persoană juridică română;

– societate comerciala pe acțiuni;

– capital integral privat;

Durata de funcționare: nelimitată.

Modul de constituire a societății

SC. Confecții Reșița SA. a luat ființă prin preluarea integrală a patrimoniului întreprinderii de confecții Reșița, având formă juridică de societate pe acțiuni cu personalitate juridică, fiind înregistrată la Registrul Comerțului sub numărul J11/535/1991.

Patrimoniul societății

SC. Confecții Reșita S.A dispune de terenuri, clădiri și alte mijloace fixe care facilitează asigurarea surselor de utilități necesare procesului de producție.

La data constituirii societății comerciale activele totalizau o valoare de 2.650 lei, pasivul 1.650 lei, iar patrimonial net 1.000 lei. Actualmente valoarea activelor totalizează 2.609.434 lei, pasive 530.653 lei, iar patrimonial net 2.078.781 lei, rata de înnoire a mijloacelor fixe crescând substanțial în fiecare an.

Capitalul social

Capitalul social al societății în prezent este de 600.600 lei integral privat, la un număr de 2400 acțiuni.

Domeniul de activitate

Grupa principală de activitate este fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, iar în ceea ce privește obiectul principal de activitate acesta este cel de fabricare a altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria de corp), cod CAEN 1413.

SC. Confecții Reșița S.A. are înscris în statut următorul obiect de activitate:

producerea de articole de îmbrăcăminte în sistem lohn precum și din materiale achiziționate de societate sau terți, de pe piața internă sau din import;

activități de import și export de produse textile, accesorii, materiale auxiliare, materiale de tehno – prezentare, ambalaje și alte materiale necesare producției de îmbrăcăminte, precum și import / export de confecții textile și alte articole de îmbrăcăminte;

comercializarea în sistem en-gros și en-detail a mărfurilor provenite din producția proprie cât și a mărfurilor achiziționate de la terți, de pe piața internă sau externă prin magazine proprii sau ale terților;

activități de import / export și comercializare de mașini și utilaje, servicii de asistență tehnică și service necesare producției proprii și pentru terți;

activități tehnice și de creație în domeniul textil și de îmbrăcăminte;

transporturi și expediții interne și internaționale de mărfuri cu mijloace de transport ale societății, inclusiv pentru terți;

invenții noi pentru dezvoltarea capacităților de producție în domeniul textil și în alte sectoare și domenii de activitate;

desfășurarea de activități și comisioane în vamă;

prestarea de servicii în domeniul asistenței tehnice și reparații de utilaje din industria de confecții.

Activitatea de bază a societății o constituie proiectarea, producerea și comercializarea de confecții, promovarea și punerea în aplicare a inițiativelor de interes în domeniul fabricației de confecții din țesături, prestarea de servicii privind întreținerea și repararea utilajelor.

Cu o vechime de peste 50 de ani, unitatea a progresat de la profilul de îmbrăcăminte de lucru, salopete, echipament sport la confecții moderne pentru export în sistem lohn, îmbrăcăminte pentru schi, scurte, hanorace, îmbrăcăminte pentru femei, bărbați și copii.

Scurt istoric

Bazele actualei societăți comerciale au fost puse în martie 1980, când a luat ființă prin decret al Consiliului de Stat sub numele de “Întreprinderea de Confecții – Reșița”.

A doua etapă investițională mai importantă s-a consumat în anul 1988 și a constat în dublarea capacității de producție prin prelungirea corpului de fabricație existent.

Întreprinderea a funcționat până în anul 1990 ca unitate independentă cu personalitate juridică și gestiune economică proprie, aparținând de Centrala Industriei de Confecții București.

Prin Hotărârea Guvernului României nr. 1272/1990, în termenii Legii 15/1990 privind reorganizarea întreprinderilor de stat în societăți comerciale, se hotărăște înființarea societății comerciale Confecția S.A..

În baza cererii de înmatriculare S.C. Confecții Reșița S.A. a fost înmatriculată la Camera de Comerț și Industrie a României – Oficiul Registrul Comerțului sub nr. J36/275/1991.

S.C. Confecții Reșița S.A. s-a privatizat în data de 20.06.1995 prin încheierea contractului cu Fondul Proprietății de Stat (contractul nr. 300/20.06.1995).

Structura organizatorică

S.C. Confecția Reșița S.A. are o structură organizatorică de tip piramidal, care îmbină structurile de tip ierarhic cu structurile funcționale. Structura organizatorică este desfășurată pe patru nivele ierarhice, din care unul corespunde conducerii colective.

Nivelul strategic este format de Adunarea Generală a Acționarilor, care numește administratorul. Administratorul este asistat în activitatea sa de consilieri juridici.

Nivelul tactic este format din membrii echipei de conducere – inginerul șef, directorul de producție, directorul comercial, contabilul șef. Tot în subordinea administratorului se află departamentul management – resurse umane – administrativ și departamentul de calitate.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, fiind o societate comercială pe acțiuni, SC. Confecții Reșița S.A. este administrată de către un Consiliu de Administrație.

Organizarea și funcționarea societății se face conform Regulamentului de Organizare și Funcționare Internă al societății.

Principalele compartimente funcționale la nivelul societății sunt următoarele:

compartimentul de producție;

compartimentul comercial – marketing;

compartimentul proiectare – dezvoltare;

compartimentul economic;

compartimentul de resurse umane;

compartimentul de control și calitate.

Aceste compartimente sunt conduse de către directori, iar în cadrul acestora sunt organizate servicii și birouri cu funcțiuni specifice.

Activitățile desfășurate în cadrul compartimentelor funcționale sunt prezentate în cadrul Regulamentului de Organizare și Funcționare al societății.

Relațiile de mediu

Principalii clienți

Societatea comercială Confecții Reșița S.A. activează în domeniul confecțiilor textile, domeniu caracterizat în principal de faptul că trebuie să realizeze produse în concordanță cu cerințele modei, pe sezoane precum și cu cerințele internaționale de calitate. Segmentul de piață pe care activează societatea este constituit în principal din grupa de produse “cămăși bărbați” domeniu în care societatea a reușit să-și formeze un anumit prestigiu, datorită unei experiențe bogate în domeniu.

Societatea își desfășoară activitatea în sistem lohn, iar 98 % din producția sa este livrată la export.

Principalii clienți externi

SC. Confecții Reșița S.A. are în prezent ca principali parteneri de afaceri firmele:

Tabelul 3. Furnizori externi

Ca urmare a unor diferențe apărute în colaborare cu firma SCHUTZ Germania, s-a renunțat la o parte din comenzile acestei firme în favoarea firmei BANNER Anglia, diferența de capacitate fiind acoperită de comenzile firmelor tradiționale: GOLDRESS, BILD și CANDA.

Principalii clienți interni

Producția pentru piață internă reprezintă 1,85 % din cifra de afaceri, societatea având în anul 2000 o producție fizică destinată vânzării pe piața internă de doar 44890 buc.

Jumătate din această producție (28645 buc.) a avut ca destinație firmele STEILLMANN București iar pentru TORIMAR București restul producției (16245buc.).

Principalii furnizori

SC. Confecții Reșița S.A. desfășoară o activitate de producție în sistem lohn. În acest caz firmei i se plătește de către client doar manopera, clientul asigurându-și singur materia primă și materialele auxiliare necesare.

Materia primă principală este țesătura. Aceasta poate fi achiziționată atât de la furnizori interni cât și din import.

Principalii furnizori:

externi pentru producția la export sunt: Germania, Italia și Turcia, ponderea producției cu această țesătură din producția totală este de 97%.

interni pentru producția la export sunt: S.C. Dacia S.A. București, S.C. Uzitex S.A., S.C. Iași Tex S.A., S.C. Modcom S.A., S.C. Modcotton Aurora S.A. București, iar ponderea în producția totală a acestei țesături este de 2,8%.

interni pentru producția internă sunt aceeași ca și în cazul precedent, iar ponderea este de doar 2,8%.

Contractele de colaborare încheiate de societate și clienți prevăd anumite condiții, iar în funcție de aceste condiții societatea trimite cererile de materiale către furnizorii de materii prime, ținând cont în același timp și de ofertele primite din partea acestora.

Materialele auxiliare sunt și ele asigurate de clienți, însă în unele cazuri ele sunt achiziționate de la diferiți furnizori interni și externi.

Principalele materiale auxiliare folosite și furnizorii acestora sunt:

inserția, iar principalii furnizori sunt: Germania, Italia și Turcia pentru inserția din import, iar de la intern S.C. Nova Tex Pitești;

nasturi: S.C. Mun Plast S.A. București;

ață: S.C. Odorheiu-Secuiesc S.A.;

bolduri: S.C. Flarn S.A. Sibiu;

ștraifuri, fluturași, balene, gulerași PVC: furnizorii sunt diferitele asociații cooperatiste;

pungi pentru ambalaj: S.C. Plastex S.A. Tulcea;

ace de cusut: firma Needless;

3% din materialele auxiliare pentru ambalat: cartoane, ștraifuri din carton, suporturi pliere sunt achiziționate de la furnizori interni: S.C. Carton S.A. București.

Alimentarea cu energie electrică și combustibil termic a instalațiilor și utilajelor din secțiile de producție, se realizează de centrala proprie a societății, a cărei funcționare este supravegheată de o echipă de electricieni și mecanici.

Consumul de energie electrică și combustibil este contorizat atât la nivelul societății cât și pe secții de producție, iar aceste cheltuieli indirecte sunt incluse în costul de producție.

Mijloacele de transport folosite pentru aprovizionarea și expedierea produselor finite, sunt alimentate cu benzină ș motorină, de la stațiile PECO.

Relațiile cu clienții și furnizorii

Structura clienților în prezent este după cum urmează:

Persoane fizice: 28%

Persoane juridice: 72%

Furnizorii societății sunt de fapt furnizorii de utilități și cei de materii prime, mijloace tehnologice, suport informatic necesare realizărilor producției.

Concluzia este că societatea beneficiază de un punct forte când vine vorba de relațiile cu furnizorii.

Concurența societății

Referitor la concurența de pe piața există la ora actuală peste 500 de firme pe acest segment. Fiecare încearcă să-și mărească portofoliul de clienți prin îmbunătățirea calității serviciilor.

Promovarea produselor și serviciilor

Societatea încearcă mereu să-și îmbunătățească produsele furnizate prin diverse strategii de marketing menite să întărească și fortifice poziția ei pe piața, astfel ca în permanență este prezentă la târguri și expoziții cu specific, desfășoară activități promoționale prin alocarea unor sume importante cheltuielilor de publicitate.

O confirmare a eficienței acestor strategii o reprezintă fidelitatea clienților și poate mărirea numărului de clienți datorită exprimării mulțumirii clienților celor existenți. Societatea nu se confruntă cu riscul pierderii clienților datorită faptului ca și-a dovedit în permanența calitatea produselor și astfel a reușit în timp să-și fidelizeze clienții și să-i motiveze, în sensul încurajării promovării serviciilor de care au beneficiat și celorlalți parteneri de afaceri, care consideră ei ca ar fi interesați de astfel de servicii.

Furnizorii de produse și servicii necesare desfășurării activității la rândul lor au dovedit înțelegere și s-au convins de seriozitatea firmei. În viitor nu s-ar pune problema pierderii furnizorilor sau reorientării către alții.

Promovarea serviciilor reprezintă un aspect ce va fi considerat în permanență atât în prezent cât și în viitor o condiție esențială și primordială în dezvoltarea afacerii. SC Confecții Reșița S.A a avut grijă tot timpul să fie prezentă la orice târg, prezentare de firmă, sau expoziție menită să-i întărească poziția pe piața și să-i mărească portofoliul cu clienți serioși și reprezentativi cu un potențial financiar ridicat.

Pe lângă astfel de participări, societatea mai acționează și pe cont propriu prin materiale publicitate de genul fluturașilor publicitari, anunțuri radio, material promoționale oferite clienților fideli și potențialilor clienți.

Bineînțeles ca orice domeniu competitiv implică și o concurență pe măsura astfel ca numărul firmelor existente ar putea fi un motiv de îngrijorare pentru cei care sunt în faza de lansare. Profesionalismul și experiența personalului reprezintă un atu în fata acestui factor de risc și constituie o premisă pentru depășirea unor eventuale probleme de această natură

Aspecte privind potențialul uman

Potențialul uman al SC Confecții Reșița S.A este dat de numărul, structura, comportamentul și calificarea salariaților:

managementul cuprinde personalul din conducerea operativă (director general și director adjunct) și pe cel de la conducerea compartimentelor funcționale și secțiilor de producție;

personalul din administrație și pază – consilieri, secretari, dactilografe, telefon,

personalul din compartimentele funcționale – contabilitate, financiar, comercial, investiții, cercetare-proiectare etc.;

personalul din secțiile de producție – ingineri, economiști, tehnicieni, maiștri, muncitori.

Personalul este calificat și instruit periodic în legătură cu utilizarea echipamentelor și cu normele de protecție a muncii.

Evoluția personalului este prezentată în tabelele de mai jos. Personalul este calificat și instruit periodic în legătură cu utilizarea echipamentelor și cu normele de protecție a muncii.

Evoluția personalului este prezentată în tabelele de mai jos:

Tabel 4. Structura personalului pe categorii de calificări

Din datele prezentate constatăm un trend crescător al numărului de salariați de la 325 în anul 2009, la un număr de 359 salariați în anul 2012 la data evaluării. De asemenea constatăm că în toți cei patru ani ponderea cea mai mare în totalul numărul de salariați o constituie personalul direct productiv.

Figura 2. Evoluția numărului de salariați

Structura pe categorii de vârstă:

Tabel 5. Structura personalului pe categorii de vârstă

Pentru anul 2010 ponderea personalului cu vârsta mai mică de treizeci de ani este de 22,71%, iar ponderea angajaților cu vârste cuprinse între treizeci și patruzeci de ani este de 46,15%. Ponderea salariaților cu vârste cuprinse între patruzeci și cincizeci de ani este de 20%, iar cea a personalului ce depășește vârsta de cincizeci de ani este de 12,30%.

Pentru anul 2011 ponderea personalului cu vârsta mai mică de treizeci de ani este de 22,73%, iar ponderea angajaților cu vârste cuprinse între treizeci și patruzeci de ani este de 44,57%. Ponderea salariaților cu vârste cuprinse între patruzeci și cincizeci de ani este de 19,61%, iar cea a personalului ce depășește vârsta de cincizeci de ani este de 13,05%.

Pentru anul 2012 ponderea personalului cu vârsta mai mică de treizeci de ani este de 22,72%, iar ponderea angajaților cu vârste cuprinse între treizeci și patruzeci de ani este de 42,82%. Ponderea salariaților cu vârste cuprinse între patruzeci și cincizeci de ani este de 20,06%, iar cea a personalului ce depășește vârsta de cincizeci de ani este de 15,60%.

Pentru anul 2013 ponderea personalului cu vârsta mai mică de treizeci de ani este de 21,72%, iar ponderea angajaților cu vârste cuprinse între treizeci și patruzeci de ani este de 42,61%. Ponderea salariaților cu vârste cuprinse între patruzeci și cincizeci de ani este de 20%, iar cea a personalului ce depășește vârsta de cincizeci de ani este de 15,59%.

Putem spune că în structura personalului din punctul de vedere al vârstei ponderea cea mai mare o ocupa salariații cu vârste între treizeci și patruzeci de ani.

Faptul că cea mai mare parte a personalului este concentrată sub patruzeci de ani îi conferă societății comerciale avantajul de a avea salariați tineri și dinamici, cu mare putere de muncă, care sa fie la curent cu cele mai noi teorii din domeniul în care activează pe de o parte, si salariați cu mai multă experiență și pregătire profesională pe de alta parte.

Totuși se observă la nivelul anului 2011, comparativ cu anii anteriori, o creștere ridicată a personalului angajaților societății comerciale. Aceasta creștere constituie un avantaj, deoarece conduce la creșterea productivității muncii.

Structura personalului pe sexe:

Tabel 6. Structura personalului pe sexe

Putem spune că structura pe sexe este adaptată la cerințele activității desfășurate de către societatea comercială.

Structura personalului pe studii:

Tabel 7. Structura personalului pe categorii de studii

Se observă o scădere a numărului de angajați ca urmare a concedierilor, pensionarilor și restructurărilor pentru creșterea eficienței muncii.

Nivelul de calificare a personalului corespunde cerințelor activității societății comerciale.

Tabelul 8.Productivitatea muncii

SC. Confecții Reșița S.A prezintă o situație favorabilă în ceea ce privește productivitatea muncii, deoarece deși cifra de afaceri și numărul de personal scade, totuși productivitatea muncii are un trend crescător. În cazul profitabilității muncii societatea înregistrează o situație nefavorabilă în anul al doilea de analiză datorită pierderii înregistrate. Aceasta situație se ameliorează la nivelul anului al treilea.

Societatea activează pe piața din Regiunea de Vest și zonele învecinate acesteia.

În timp societatea a reușit să-și consolideze poziția pe piața datorită calității produselor oferite.

Cifra de afaceri

La societatea analizată observăm o diminuare considerabilă a cifrei de afaceri pe fondul reducerii veniturilor provenite din vânzarea produselor care dețin ponderea majoritară în cifra de afaceri fiind vorba de o firmă cu obiect de activitate producția.

Deși veniturile din vânzarea mărfurilor au crescut, cifra de afaceri a scăzut fapt datorat scăderii într-un ritm foarte alert a veniturilor din valorificarea produselor comparativ cu creșterea veniturilor din vânzarea mărfurilor aceasta și datorită faptului că societatea vinde produse finite și nu mărfuri.

Figura 3. Evoluția cifrei de afaceri

Producția exercițiului

Nivelul absolut al indicatorului include tot ceea ce s-a produs în perioada supusă diagnosticului indiferent dacă producția este vânduta, stocată sau destinată consumului intern.

Producția imobilizată reprezintă costul lucrărilor efectuate de o firma pentru uz propriu, cu referire exclusivă la activele imobilizate. Se mai numește producție efectuată în scopuri proprii sau producție capitalizată.

Elementele din care este format acest indicator sunt eterogene, adică, producția vândută este exprimată în prețuri de vânzare, iar producția stocată și producția imobilizată sunt exprimate în costuri de producție. În cazul în care ponderile acestor elemente variază mult de la un exercițiu la altul sau de la o întreprindere la alta, valorile indicatorului nu mai sunt comparabile.

Ca și cifra de afaceri si acest indicator înregistrează o scădere semnificativă la nivelul anului 2011 datorat în principal acelorași cauze și anume reducerea veniturilor din produsele obținute. Se constată existența în anul 4 supus diagnosticului o producție stocată relativ mare comparativ cu anii precedenți.

Figura 4. Evoluția producției exercițiului

Valoarea adăugată

În cazul societății analizate în cadrul acestei lucrări valoarea adăugată în prețuri comparabile scade în anul al doilea după care are un trend crescător. Deși la nivelul anului 2011 consumurile de la terți scad considerabil totuși valoarea adăugată scade și ea, acest fapt datorându-se scăderii într-o proporție mult mai mare a marjei comerciale.

Figura 5.Evoluția valorii adăugate

Rezultatul din exploatare

Observăm că rezultatul exploatării este profit în al doilea si ultimul an , iar in primul si penultimul an societatea înregistrează o pierdere generata imposibilitatea valorificării producției la cotele stabilite. In anul 2012 situația se redresează societatea reușind să obțină profit din activitatea de exploatare. Această situație indică o eficientizare a activității economice pentru care firma a fost creată.

Figura 6. Evoluția rezultatului exploatării

Funcțiunile compartimentului contabilitate

Exercițiul economic financiar începe de la data de 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie a fiecărui an. Primul exercițiu începe de la data constituirii societății.

Societatea ține evidența contabilă în lei și în valută și întocmește anual bilanțul și contul de profit și pierderi, având în vedere “Normele metodologice” elaborate de Ministerul Finanțelor.

Profitul societății se stabilește pe baza bilanțului aprobat de Adunarea Generală a Acționarilor. Profitul impozabil se stabilește ca diferență între suma totală a veniturilor încasate și suma cheltuielilor efectuate pentru realizarea acestor venituri.

Pentru determinarea acestui profit se va deduce din profitul anual fondul de rezerve care este de cel mult 5 % din totalul profitului prevăzut în bilanțul anual (constituirea lui efectuându-se până se va stinge minimum a cincea parte din capitalul social), precum și alte cote prevăzute în reglementările în vigoare.

Din profitul prevăzut în bilanț se scade impozitul legal rezultând profitul cuvenit acționarilor, care se repartizează între aceștia proporțional cu aportul la capitalul social, precum și pentru alte nevoi ale societății.

Plata profitului cuvenit acționarilor se face de societate în condițiile legii și în cel mult două luni de la aprobarea bilanțului de către Adunarea Generală a Acționarilor.

În cazul înregistrării de pierderi, părțile se obligă să analizeze cauzele și să ia măsuri de recuperare a acestora, iar suportarea pierderilor de către acționari se va face proporțional cu aportul la capital și în limitele capitalului subscris.

În lumina prevederilor de mai sus, prevăzute de altfel, în Statutul societății și pentru realizarea acestora, un rol deosebit de important îi revine compartimentului contabilitate, cu respectarea legislației în materie, care funcționează, bineînțeles, în strânsă legătură cu celelalte compartimente ale societății.

Astfel, potrivit art. 2 din Legea contabilității nr. 82/1991, contabilitatea, realizată prin compartimentul cu același nume, ca instrument principal de cunoaștere, gestiune si control al patrimoniului și al rezultatelor obținute, trebuie sa asigure :

înregistrarea cronologică si sistematică, prelucrarea, publicarea si păstrarea informațiilor cu privire la situația patrimonială și rezultatele obținute atât pentru necesitățile proprii ale persoanelor prevăzute la art. 1, cât și în relațiile acestora cu asociații sau acționarii, clienții, furnizorii, băncile, organele fiscale și alte persoane juridice si fizice ;

controlul operațiunilor patrimoniale efectuate și al procedeelor de prelucrare utilizate, precum și exactitatea datelor contabile furnizate ;

furnizarea informațiilor necesare stabilirii patrimoniului național, execuției bugetului public național, precum și întocmirii balanțelor financiare și a bilanțului pe ansamblul economiei naționale.

Înregistrările în contabilitate se fac cronologic, potrivit planurilor de conturi și normelor emise de Ministerul Economiei și Finanțelor. Orice operațiune patrimonială se consemnează în momentul efectuării ei într-un înscris care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, ori înregistrat in contabilitate, după caz.

Potrivit art. 8 din legea sus-amintită, prin compartimentul contabilitate se efectuează inventarierea generală a patrimoniului, după cum urmează: la începutul activității ; cel puțin o dată pe an pe parcursul funcționării sale ; în cazul fuzionării sau încetării activității, precum și în alte situații prevăzute de lege, excepțiile de la regula inventarierii obligatorii anuale fiind aprobate de Ministerul Economiei și Finanțelor. Documentul oficial de gestiune îl constituie bilanțul contabil, care trebuie sa dea o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor obținute.

Obiectul contabilității patrimoniului îl constituie reflectarea in expresie bănească a bunurilor mobile și imobile inclusiv solul, bogățiile naturale, zăcămintele și alte bunuri cu potențial economic, disponibilitățile bănești, titlurile de valoare, drepturile și obligațiile societăților comerciale, precum și mișcările și modificările intervenite în urma operațiunilor patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile și rezultatele obținute de acestea.

Contabilitatea financiară are ca obiect circuitul patrimonial al societății, luat în totalitate. Scopul său este acela de a determina periodic, de regulă la închiderea exercițiului financiar: sistemul patrimonial, sistemul financiar, rezultatul global al exercițiului, având la bază gruparea veniturilor și cheltuielilor în funcție de natura lor. Astfel, se asigură și gestionarea informațiilor necesare completării bilanțului contabil, a contului de profit și pierderi, a anexelor la bilanț, a tabloului de finanțare sau a tabloului de trezorerie.

În cazul S.C. Confecții Reșița S.A. se aplică varianta de bază a sistemului contabil utilizând conturi sintetice de gradul 1 și 2 simbolizate cu trei sau patru cifre, se folosește metoda inventarului permanent pentru evidența stocurilor, întocmește bilanțul contabil în sistem de bază, forma de înregistrare folosită fiind cea pe jurnale.

În ceea ce privește legătura dintre compartimentul contabilitate și celelalte compartimente ale societății aceasta este evidentă.

Decontările cu furnizorii la S.C. Confecții Resița S.A.

1. În data de 01.02.2014 se primește factura de la furnizor și se recepționează materii prime a căror valoare la preț de livrare este de 5.200 lei, T.V.A aferent 1248 lei. Unitatea ține evidența materiilor prime la preț standard (prestabilit), revenind o valoare pentru cantitățile recepționate de 5.000 lei.

% = 401 “Furnizori” 6.448

5.000 301 “Materii prime”

200 308 “Diferențe de preț la materii prime

și materiale”

1248 4426 “T.V.A. deductibilă”

___________________________________________________________________________

2. În data de 07.02.2014 se acordă avans, unui furnizor, de 300 lei, în vederea livrării de mărfuri pentru care s-a depus comandă.

300 4091 ”Furnizori –debitori pentru = 5121”Conturi la bănci în lei” 300

cumpărări de bunuri de natura stocurilor”

___________________________________________________________________________

3. În data de 10.02.2014 pe baza facturii se recepționează mărfurile primite de la furnizor a căror valoare la preț de livrare este de 1.000 lei, T.V.A. 24%. După recepție unitatea achită diferența dintre valoarea facturii și avansul acordat.

Recepționarea mărfurilor:

___________________________________________________________________________

% = 401 “Furnizori” 1.240

1.000 371 “Mărfuri”

240 4426 “T.V.A deductibilă”

___________________________________________________________________________

Achitarea și regularizarea obligațiilor către furnizorul de mărfuri, conform extrasului de cont și a situației avansului acordat.

___________________________________________________________________________

1.240 401 ”Furnizori” = %

4091 ”Furnizori –debitori pentru 300

cumpărări de bunuri

de natura stocurilor”

5121 ”Conturi la bănci în lei” 940

4. În data de 12.02.2014 se primește factura pentru consumul de energie electrică în valoare de 1.600 lei și T.V.A. 24 %.

% = 401 ”Furnizori” 1.984

1.600 605 “Cheltuieli privind

energia și apa”

384 4426 “T.V.A deductibilă”

___________________________________________________________________________

5. În data de 14.02.2014 se primește factura cu transportul efectuat de terți 500 lei și T.V.A 24 %.

% = 401 ”Furnizori” 620

500 624 “Cheltuieli cu transportul

de bunuri și personal “

120 4426 “T.V.A deductibilă”

___________________________________________________________________________

6. În data de 15.02.2014 se recepționează un utilaj pe baza facturii în valoare de 5.000 lei, T.V.A. 24 %.

% = 404 ”Furnizori de imobilizări” 6.200

5.000 2131 ”Echipamente tehnologice”

1.200 4426 “T.V.A deductibilă”

___________________________________________________________________________

7. În data de 06.02.2014 în vederea achiziționării unui utilaj cu montaj se acordă furnizorului avans în sumă de 800 lei.

800 4092 “ Furnizori – debitori pentru = 5121 ”Conturi la bănci în lei” 800

prestări de servicii și

executări de lucrări”

8.În data de 15.02.2014 se achită furnizorului cu facturi privind achiziționarea utilajului și se decontează avansul acordat.

% = 5121 ”Conturi la bănci în lei” 6.200

5.400 404 ”Furnizori de imobilizări”

800 4092 “ Furnizori – debitori pentru

prestări de servicii și

executări de lucrări

___________________________________________________________________________

9. . În data de 18.02.2014 se primesc mărfuri fără factură, valoarea lor conform avizului de însoțire fiind 2.300 lei și T.V.A. 24 %. Factura nu se primește până la finele lunii, iar în luna următoare când se primește valoarea mărfurilor este de 2.500 lei.

% = 408 “Furnizori – facturi nesosite” 2.852

2.300 371 “Mărfuri”

552 4428 ”T.V.A. neexigibilă”

552 4426 “T.V.A deductibilă” = 4428 ”T.V.A. neexigibilă” 552

% = 401 ”Furnizori” 3.100

200 371 “Mărfuri”

2.852 408 “Furnizori – facturi nesosite”

48 4426 “T.V.A deductibilă”

10. În data de 19.02.2014 se înregistrează factura unui furnizor care a executat o lucrare de reparație la o clădire a societății în valoare de 1.800 lei sumă care include și o T.V.A. de 24 % aplicată la manopera facturată. Plata furnizorului de mai sus se achită în numerar.

înregistrarea facturii

% = 401 ”Furnizori” 2.232

1.800 611 ”Cheltuieli cu întreținerea

și reparațiile”

432 4426 “T.V.A deductibilă”

– plata în numerar

2.232 401 ”Furnizori” = 5311 “Casa în lei” 2.232

Efectele comerciale la S.C. Confecții Resița S.A.

1. În data de 05.02.2014 S.C Confectii Resita S.A. vinde lui S.C. AMR S.A produse finite în valoare de 6.000 lei. Ea primește de la client un bilet la ordin pentru întreaga sumă. La termenul stabilit în biletul la ordin ea înaintează băncii spre încasare efectul și apoi îl încasează banca reținând un comision de 300 lei și o T.V.A la acesta de 24 %.

– vânzarea produselor finite

6.000 4111 “Clienți” = 701 “Venituri din vânzarea 6.000

produselor finite”

primire efectului

6.000 413 “Efecte de primit de la clienți” = 4111 “Clienți” 6.000

– depunerea efectului la bancă

6.000 5113 ”Efecte de încasat” = 413 “Efecte de primit de la clienți” 6.000

încasarea efectului, reținerea comisionului

% = 5113 ”Efecte de încasat” 6.000

5.700 5121 “Conturi la bănci în lei”

300 627 “Cheltuieli cu serviciile

bancare și asimilate”

2. În data de 02.02.2014, S.C. Confectii Resita S.A. cumpără de la S.C. UTT S.R.L. mărfuri în valoare de 3.000 lei. Totodată ea vinde mărfuri către S.C. LENJERII S.R.L. în valoare de 3.000 lei. Prin urmare decontarea se va face între cele două unități printr-un bilet la ordin emis din ordinul lui S.C. UTT S.R.L. către S.C. LENJERII S.R.L., aceasta din urmă având de plătit suma de 3.000 lei lui S.C. UTT SRL.

ÎNREGISTRAREA ÎN CONTABILITATEA S.C. Confectii Resita S.A.

cumpărarea de mărfuri de la S.C. ”UTT” S.R.L.

3.000 371 “Mărfuri” = 401 ”Furnizori” 3.000

vânzarea către S.C. “LENJERII” S.R.L.

3.000 4111 “Clienți” = 707 “Venituri din vânzarea mărfurilor” 3.000

decontarea prin efect

3.000 401 ”Furnizori” = 4111 “Clienți” 3.000

ÎNREGISTRAREA ÎN CONTABILITATEA S.C. “UTT ”S.R.L.

vânzare către S.C. Confectii Resita S.A.

3.000 4111 “Clienți” = 707 “Venituri din vânzarea mărfurilor” 3.000

acceptarea efectului de la S.C LENJERII S.R.L.

3.000 413 “ Efecte de primit de la clienți” = 4111 “Clienți” 3.000

cumpărarea mărfurilor de la S.C. Confecții Resița S.A.

3.000 371 “Mărfuri” = 401 ”Furnizori” 3.000

emiterea efectului de plată

3.000 401 ”Furnizori” = 403 “Efecte de plătit” 3.000

3. S.C. Confecții Resița S.A. vinde mărfuri în valoare de 5.000 lui S.C. Nortext S.R.L. pentru care acceptă de la aceasta un bilet la ordin de egală valoare. Înaintea termenului de decontare stabilit efectul este scontat la bancă, banca reținându-și un agio de 100 lei.

vânzare către S.C. Nortext S.R.L.

5.000 4111 “Clienți” = 707 “Venituri din vânzarea mărfurilor” 5.000

acceptarea efetului de la S.C Nortext S.R.L.

5.000 413 “ Efecte de primit de la clienți” = 4111 “Clienți” 5.000

depunerea efectului la bancă

5.000 5114 ”Efecte remise = 413 “Efecte de primit de la clienți” 5.000

spre scontare”

încasarea efectului și reținerea comisionului

% = 5113 ”Efecte de încasat” 5.000

100 667 “Cheltuieli privind

sconturile acordate”

4.900 5121 “Conturi la bănci

în lei”

Decontările cu clienții la S.C. Confecții Resița S.A.

a) Vânzarea pe credit comercial a produselor (bunurilor), facturarea lucrărilor executate și a serviciilor prestate

Vânzarea se face la preț de vânzare la care se aplică T.V.A, care se înregistrează în creditul contului 4427 “T.V.A. colectată”

Articolul tip este:

411 “Clienți” = %

grupa 70

4427 “T.V.A. colectată

Se vând produse finite a căror valoare la preț de facturare este de 3.600 lei, T.V.A facturată 24 %.

4.464 411 “Clienți” = %

701 “Venituri din vânzarea 3.600

produselor finite”

4427 “T.V.A. colectată 864

Se vând semifabricate terților pe bază de factură în valoare de 2.000 lei, T.V.A. facturată la aceasta 24 %.

2.480 411 “Clienți” = %

702 “Venituri din vânzarea 2.000

semifabricatelor”

4427 “T.V.A. colectată” 480

Se execută un transport pentru un terț căruia i se facturează serviciul la suma de 236 lei, suma care include și o T.V.A de 24 %.

310 411 “Clienți” = %

704 “Venituri din lucrări executate 250

și servicii prestate”

4427 “T.V.A. colectată” 60

Se execută o lucrare de reparații la o clădire a unui terț pentru care se facturează acestuia o manoperă de 1.800 lei și o T.V.A. de 24 %.

2.232 411 “Clienți” = %

704 “Venituri din lucrări 1.800

executate și

servicii prestate”

4427 “T.V.A. colectată” 432

b) Vânzarea de produse, mărfuri, lucrări și servicii pentru care nu s-a întocmit factura în momentul vânzării

Se vând mărfuri unui client pentru care nu se întocmește încă factura, valoarea mărfurilor vândute conform avizului de expediere fiind de 2.700 lei la care se aplică și o T.V.A de 24 %.

___________________________________________________________________________

3.348 418 ” Clienți – facturi de întocmit” = %

707 “Venituri din 2.700

vânzarea mărfurilor”

4427 “ T.V.A. colectată” 648

___________________________________________________________________________

2. După o perioadă se întocmește factura pentru vânzarea de mai sus.

___________________________________________________________________________

3.348 411 “Clienți” = 418 ” Clienți – facturi de întocmit” 3.348

___________________________________________________________________________

3. Se încasează prin bancă de clientul de mai sus întreaga creanță.

___________________________________________________________________________

3.348 5121 “conturi la bănci în lei” = 411 “Clienți” 3.348

___________________________________________________________________________

4. Se vând produse unui client fără a se întocmi factura, valoarea produselor vândute la preț de vânzare conform avizului de expediere fiind de 3.500 lei, la care se aplică și o T.V.A de 24 %.

___________________________________________________________________________

4.340 418 ” Clienți – facturi de întocmit” = %

701 “Venituri din 3.500

vânzarea produselor

finite”

4427 “ T.V.A. colectată” 840

___________________________________________________________________________

5. Înainte de a se întocmi factura pentru vânzarea de mai sus clientul nu plătește prin bancă întreaga sumă.

___________________________________________________________________________

4.340 5121 ”Conturi la bănci în lei” = 418 ” Clienți – facturi 4.340

de întocmit”

c). Decontarea cu clientul care a acordat avansuri furnizorului

1. S.C. “Confectii Resita”” S.A. încasează de la un client al său un avans în sumă de 2.000 lei, prin bancă. Ulterior ea facturează acestui client produse finite a căror valoare la preț de vânzare este de 4.800 lei și un T.V.A la aceasta de 24 %. Se încasează prin bancă de la client suma rămasă neîncasată.

___________________________________________________________________________

încasarea avansului

2.000 5121 “Conturi la bănci în lei” = 419 “Clienți –creditori” 2.000

facturarea produselor

5.952 411 ” Clienți” = %

701 “Venituri din vânzarea 4.800

produselor finite”

4427 “T.V.A. colectată” 1152

decontarea finală cu clientul

% = 411 ” Clienți” 5.952

3.472 5121 “Conturi la bănci în lei”

2.000 419 “Clienți –creditori”

___________________________________________________________________________

înregistrarea clienților incerți sau în litigiu

S.C. “Confectii Resita”” S.A. vinde lui S.C. “Constructim” S.A. mărfuri a căror valoare totală inclusiv T.V.A. aferentă lor este de 5.900 lei. S.C. “Constructim” S.A. nu plătește la termenul convenit și ca atare S.C. “ Confectii” S.A. o transformă într-un client incert. După o scurtă perioadă S.C. “Constructim” S.A plătește lui S.C. “ Confectii Resita”” S.A. întreaga sumă datorată.

facturarea mărfurilor

5.900 4111“Clienți” = %

707 “Venituri din vânzarea 3.712

mărfurilor”

4427 “T.V.A. colectată” 1.416

apariția clienților incerți

5.900 4118 ”Clienți incerți = 4111 “Clienți” 5.900

sau în litigiu”

decontarea cu clientul incert

5.900 5121 “Conturi la bănci în lei” = 4118 ”Clienți incerți 5.900

sau în litigiu”

S.C. “ Confectii Resita”” S.A. vinde lui S.C. “UTT” S.A. produse finite a căror valoare la preț de facturare este de 4.000 lei, T.V.A. facturată la aceasta fiind de 24 %. După expirarea termenului convenit pentru încasare, neîncasându-se de la acesta suma datorată, clientul se transformă într-un client incert. Întrucât după o perioadă considerabilă S.C. “UTT” S.A. nu este solvabil se procedează la scăderea lui din evidență. După o altă perioadă de timp clientul se redresează financiar și el se reactivează. Ulterior reactivării se încasează de la client, prin bancă, întreaga creanță.

vânzarea către client

4.960 4111“Clienți” = %

701 “Venituri din vânzarea 4.000

produselor finite”

4427 “T.V.A. colectată” 960

devenirea clientului incert

4.960 4118 ”Clienți incerți = 4111 “Clienți” 4.960

sau în litigiu”

scăderea din evidență a clientului incert

4.960 654 ”Pierderi din creanțe = 4111 “Clienți” 4.960

și debitori diverși”

reactivarea clientului

4.960 4111”Clienți” = 754 “Venituri din creanțe reactivate 4.960

și debitori diverși”

încasarea creanței

4.960 5121 “Conturi la bănci în lei” = 4111 ”Clienți “ 4.960

Concluzii

Ca finalitate firească a activităților și actelor ce privesc relațiile entității economice cu furnizorii, precum și a necesității încheierii unei evidențe contabile stricte cu privire la actele unei asemenea entități economice, în scopul “diagnosticării” exacte și concrete a bunului mers al acestuia și al realizării unei probe judiciare fașă de terțe persoane, contabilitatea furnizorilor se înscrie în rândul actelor necesare și utile, strict reglementată de către legiuitor, în vederea realizării obiectivelor economice și anume rapiditatea, punctualitatea, creditul reciproc și securitatea actelor comerciale desfășurate de către întreprinzători în cadrul relațiilor economice dintre aceștia.

Relațiile față de furnizori, respectiv față de clienți se prezintă sub forma debitelor, respectiv creditelor pe care întreprinderea ca debitor ori creditor, în virtutea obligațiilor contractuale asumate față de aceștia trebuie și este necesar să le achite ori să le primească în tocmai și la timp, ca o urmare firească a aprovizionării cu diferite materii prime și materiale necesare activității de producție și nu numai.

Remarcăm că, în practică, sistemul achitării debitelor față de furnizor este “tributar” unor deficiențe intervenite ca urmare a acțiunii unor diferiți factori care duc la binele cunoscutele blocaje financiare, foarte multe entități economice acumulând datorii uriașe față de furnizori. Una din cauzele care determină aceste nereguli constă în acțiunea de încălcare a principiului creditului reciproc consacrat în cadrul relațiilor comerciale fie ca urmare a neachitării produselor livrate de către furnizori, fie ca o consecință a nelivrării de către furnizori a produselor comandate, cu toate că acestea au fost plătite în avans.

O soluție posibilă în remedierea acestei probleme nefastă pentru economia națională, privită în ansamblul ei, o găsim în utilizarea exclusivă a sistemului bancar ca modalitate unică de efectuare a acestor plăți, agentul bancar fiind acela care va transfera din contul debitorului în contul creditorului banii necesari achitării debitelor, rolul beneficiarului diminuându-se la acela de confirmare a primirii de către acesta a produselor livrate spre beneficiar, banca devenind astfel un așa-zis “arbitru” în cadrul relațiilor dinte beneficiari și furnizori. Considerăm că o astfel de soluție s-ar impune “de lege ferenda” să fie luată în considerare de către legiuitor într-o reglementare viitoare.

Într-o altă ordine de idei, în vederea realizării bunului-mers al relațiilor comerciale dintre furnizori și beneficiari și în scopul obținerii unor beneficii, respectiv reduceri de la plata produselor livrate, recomandăm utilizarea și contractarea de obligații comerciale cu furnizori constanți, aceasta ducând și la realizarea unei încrederi evidente între părți, respectiv realizarea creditului reciproc și a securității relațiilor comerciale.

Concluzionând, putem afirma că relațiile societății comerciale cu furnizorii, ca de altfel și cu clienții, ca și contabilizarea acestor relații prezintă un interes economic general, buna – desfășurare a acestora constituind o premisă majoră pentru desfășurarea în bune condiții a procesului de producție aducător de profit, a relațiilor dintre comercianți și nu în ultimul rând a economiei naționale, ducând, în acest fel, la creșterea nivelului de trai al fiecărui cetățean.

Listă bibliografică

Legea contabilitatii nr.82/1991,REPUBLICATA CU MODIFICARILE SI COMPLETARILE ULTERIOARE

OMFP.1752/2005 pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu Directivele Europene

Ordinul nr. 2374/decembrie 2007 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene (MO 25 bis/14.01.2008)

Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare

Legea 571 /2003 privind codul Fiscal

Normele privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și de pasiv, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1753/2004

Dorel Mateș, Dumitru Matiș, Dumitru Cotleț, Contabilitatea financiara a entităților economice, Editura Mirton 2006

Călin O.,Ristea M. Bazele contabilității, Editura Națională 2000

Ristea M. (coordonator) Contabilitatea financiară a entității economice, Editura Universitară 2004

Pereș I., Mateș D., Pereș C., Bazele contabilității, Editura Mirton 2005

Chirică L. – Curs complet de contabilitate și fiscalitate – vol. IV, Editura

Economică, București, 2001;

Cotleț D. – Bilanț contabil – Editura Mirton, Timișoara, 1998;

Epuran M., Cotleț D., Ineovan F., Pereș I. – Contabilitatea financiară – vol. II, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura de Vest, Timișoara, 1998;

Matiș D. și colaboratorii – Bazele contabilității agenților economici din România – Editura Intelcredo, Deva, 1995;

Morșan I. – Contabilitatea generală a economiei de piață – vol. I – II, Editura Cont Consulting S.R.L., Suceava, 1997;

Nicoară I. – Noul sistem contabil al societăților comerciale – Editura CCIT, Timișoara,1999;

Popescu Gh., Popescu V. – Contabilitatea simplificată, armonizată cu directivele europene și fiscalitatea societăților comerciale – Ediția a II-a, Editura Gestiunea, București, 2003;

Staicu C., Mihai M., Rogoveanu I., Drăgan C. – Contabilitatea financiară armonizată cu directivele europene – Editura Universitaria, Craiova, 2003;

Reviste de specialitate 2002-2006: Adevarul Economic; Finante, Credit, Contabilitate; Economistul; Tribuna Economica; Contabilitatea, Expertiza si Auditul Afacerilor

Florescu, C., M5Icomete, P., Pop, , Dictionar de Marketing, Editura Economica, 2003

M. Ristea, Contabilitate financiară a entități economicelor, Ed. Universitară, Buc., 2003

M. Ristea, Contabilitate financiară, Ed. Universitară, Buc., 2005, p. 190

Ristea M., Dumitru C. G., Libertate și conformitate în standardele și reglementările contabile, Editura CECCAR, București, 2012;

M. Tulvinschi, Gestiunea, contabilitatea și controlul stocurilor, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2004, p. 30

E. Hlaciuc, Bazele contabilității , Editura Universității Suceava, 2000,p. 33

I.P.Pântea,Gh. Bodea,Contabilitate financiară armonizată cu directivele europene,Ed. Intelcredo, Deva 2005, p.214

*** http://www.contacont.ro/articol/7832/ordin-de-plata.html

C. Anghel, Formulare și registre contabile. Ghid practic, Ed. EduSoft, Buc, 2006

C.Murică(coord),Noile reglementări contabile conforme cu Directivele Europene,Ed.Best Publishing,2008

C. V. Hapenciuc, Economia entității economice, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2007

M. Bârsan, Contabilitate și control de gestiune, suport de curs, 2008)

Listă bibliografică

Legea contabilitatii nr.82/1991,REPUBLICATA CU MODIFICARILE SI COMPLETARILE ULTERIOARE

OMFP.1752/2005 pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu Directivele Europene

Ordinul nr. 2374/decembrie 2007 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene (MO 25 bis/14.01.2008)

Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare

Legea 571 /2003 privind codul Fiscal

Normele privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și de pasiv, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1753/2004

Dorel Mateș, Dumitru Matiș, Dumitru Cotleț, Contabilitatea financiara a entităților economice, Editura Mirton 2006

Călin O.,Ristea M. Bazele contabilității, Editura Națională 2000

Ristea M. (coordonator) Contabilitatea financiară a entității economice, Editura Universitară 2004

Pereș I., Mateș D., Pereș C., Bazele contabilității, Editura Mirton 2005

Chirică L. – Curs complet de contabilitate și fiscalitate – vol. IV, Editura

Economică, București, 2001;

Cotleț D. – Bilanț contabil – Editura Mirton, Timișoara, 1998;

Epuran M., Cotleț D., Ineovan F., Pereș I. – Contabilitatea financiară – vol. II, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura de Vest, Timișoara, 1998;

Matiș D. și colaboratorii – Bazele contabilității agenților economici din România – Editura Intelcredo, Deva, 1995;

Morșan I. – Contabilitatea generală a economiei de piață – vol. I – II, Editura Cont Consulting S.R.L., Suceava, 1997;

Nicoară I. – Noul sistem contabil al societăților comerciale – Editura CCIT, Timișoara,1999;

Popescu Gh., Popescu V. – Contabilitatea simplificată, armonizată cu directivele europene și fiscalitatea societăților comerciale – Ediția a II-a, Editura Gestiunea, București, 2003;

Staicu C., Mihai M., Rogoveanu I., Drăgan C. – Contabilitatea financiară armonizată cu directivele europene – Editura Universitaria, Craiova, 2003;

Reviste de specialitate 2002-2006: Adevarul Economic; Finante, Credit, Contabilitate; Economistul; Tribuna Economica; Contabilitatea, Expertiza si Auditul Afacerilor

Florescu, C., M5Icomete, P., Pop, , Dictionar de Marketing, Editura Economica, 2003

M. Ristea, Contabilitate financiară a entități economicelor, Ed. Universitară, Buc., 2003

M. Ristea, Contabilitate financiară, Ed. Universitară, Buc., 2005, p. 190

Ristea M., Dumitru C. G., Libertate și conformitate în standardele și reglementările contabile, Editura CECCAR, București, 2012;

M. Tulvinschi, Gestiunea, contabilitatea și controlul stocurilor, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2004, p. 30

E. Hlaciuc, Bazele contabilității , Editura Universității Suceava, 2000,p. 33

I.P.Pântea,Gh. Bodea,Contabilitate financiară armonizată cu directivele europene,Ed. Intelcredo, Deva 2005, p.214

*** http://www.contacont.ro/articol/7832/ordin-de-plata.html

C. Anghel, Formulare și registre contabile. Ghid practic, Ed. EduSoft, Buc, 2006

C.Murică(coord),Noile reglementări contabile conforme cu Directivele Europene,Ed.Best Publishing,2008

C. V. Hapenciuc, Economia entității economice, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2007

M. Bârsan, Contabilitate și control de gestiune, suport de curs, 2008)