Contabilitatea de Gestiune In Cadrul Unei Firme de Constructii

CAP. 1 – ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII DE GESTIUNE ȘI A CALCULAȚIEI COSTURILOR

– Premisele organizării contabilității de gestiune și a calculației costurilor

Organizarea contabilității de gestiune de către fiecare unitate patrimonială în funcție de specificul activității și necesitățile proprii ale acesteia, implică soluționarea prealabilă a următoarelor probleme: adoptarea și adoptarea celei mai potrivite metode de calculație a costurilor la condițiile specifice întreprinderii; – programarea lucrărilor de contabilitate de gestiune în timp; selectarea mijloacelor tehnice necesare pentru executarea lucrărilor; alegerea organismelor însărcinate cu elaborarea celor două categorii ale costului producției: previzională și efectivă.

Opțiunea pentru o anumită metodă de calculație a costurilor se întemeiază pe luarea în considerare a unor factori cum sunt nomenclatura producției executate, tehnologia și organizarea producției, mărimea întreprinderii, obiectivele urmărite de managementul întreprinderii prin contabilitatea de gestiune etc. Implementarea metodei de organizare a contabilității de gestiune pentru care s-a optat presupune: identificarea purtătorilor de costuri și a unităților de calculație, stabilirea locurilor (sectoarelor) de cheltuieli, stabilirea sistemului de documente formulare de evidentă necesare pentru identificarea, colectarea preluarea datelor privind cheltuielile și producția obținută raportarea abaterilor în cadrul controlului bugetar.

1.2 – Factorii care determină organizarea contabilității de gestiune

Contabilitatea de gestiune, fiind o contabilitate analitică a exploatării, este într-o foarte mare măsură influențată de condițiile concrete ale întreprinderilor din diferitele ramuri sau subramuri ale economiei naționale. Profitul întreprinderii, tehnologia și organizarea producției, structura organizatorică și dimensiunea întreprinderii, metodele și tehnicile de management adoptate sunt aspecte cu un pronunțat caracter specific diferitelor întreprinderi și tot atâția factori care condiționează organizarea contabilității de gestiune.

a). Profilarea întreprinderii presupune stabilirea obiectivului principal al acesteia și orientarea activității ei în scopul asigurării resurselor materiale și umane corespunzătoare realizării obiectului său. Profitul întreprinderii, obiectul acesteia, necesită anumite procese tehnologice, diferite, într-o întreprindere industrială, dintr-o ramură sau alta, într-o întreprindere agricolă, într-o întreprindere de construcții, și total diferite, într-o întreprindere de transport, de comerț, de turism etc.

Profilul, obiectul de activitate al întreprinderii își pune amprenta nu doar pe procesele de muncă ce au loc, dar și în ceea ce privește rezultatele în care se concretizează diferitele activități: bunuri materiale, prestații de servicii, distribuirea bunurilor etc. în consecință, sunt total diferite obiectele de calculație sau purtătorii de costuri.

b). Tehnologia producției, ca subansamblu al operațiunilor succesive prin intermediul cărora materiile prime sunt transformate în produse finite sau prin care se execută lucrări sau servicii, constituie un important factor de influentă asupra organizării cheltuielilor de producție și calculației costurilor.

Din punct de vedere al tehnologiei sale, producția întreprinderii industriale poate fi simplă sau complexă. Producția simplă constă în extragerea din natură a unor bunuri materiale (de exemplu produsele de extracție: minereuri, petrol etc.), fie în prelucrarea succesivă a materiei prime, produsul finit obținându-se după parcurgerea ultimei faze de prelucrare (de exemplu: producția de ciment, cărămizi, bere, ulei etc.). Caracteristicile producției simple sunt tipurile de producție de masă și de serie mare, fabricația fiind organizată în flux continuu sau pe loturi mari.

Producția complexă cuprinde, în sfera sa, acele procese de producție în care produsul finit se obține prin asamblarea unor piese sau subansamble fabricate anterior prin procese tehnologice independente, desfășurate în paralel, în loturi (secții sau întreprinderi) diferite. Caracteristicile producției complexe sunt tipurile de producție individuală (pe unicate) și de serie mica sau mijlocie (pe loturi mici și mijlocii). Producția complexă se întâlnește îndeosebi în întreprinderile industriale constructoare de mașini și aparate complexe: mașini-unelte, motoare, autoturisme, tractoare, locomotive, etc.

Sub influenta particularităților tehnologiei producției și ale organizării producției, se stabilesc obiectele de calculație și, în funcție de acestea, metodele de calculație corespunzătoare.

Prin obiect de calculație se înțelege o unitate, lucrare sau lot de producție pentru care se previzionează cheltuieli și în funcție de care se organizează evidenta analitică a cheltuielilor, gruparea și ordonarea informațiilor cu ajutorul conturilor, în vederea determinării mărimii lor efective. Astfel, întreprinderile cu producție simplă, deci cu organizarea fabricației în flux continuu (producția de masă) sau pe serii (loturi) mari de produse, se va utiliza metoda globală sau metoda pe faze. La întreprinderile cu producție complexă, fabricația fiind organizată pe unitate (în cazul producției individuale) sau pe loturi mici și mijlocii (în cazul producției de serie), se va aplica metoda de calculație pe comenzi.

c). Structura organizatorică a activității de producție (exploatare) și administrative a întreprinderi, respectiv gruparea acestor activități pe sectoare, secții, ateliere și alte locuri de cheltuieli influențează organizarea contabilității cheltuielilor, al eșalonării lucrărilor de calculație. Cheltuielile de exploatare vor fi delimitate pe locuri de cheltuieli, adică pe secții – pe bază de auxiliare, pe unități prestatoare de servicii etc., pe sectorul de administrație generală a întreprinderii etc. și în acest fel vor fi evidențiate în conturile sintetice și analitice de gestiune. Așadar, în funcție de acest factor sunt delimitate cele ce, în literatura de specialitate, sunt cunoscute sub denumirea de zone (sectoare) de cheltuieli, respectiv centre de responsabilitate.

d). Metodele și tehnicile de management adoptate într-o întreprindere pot influenta, de asemenea, organizarea contabilității de gestiune, îndeosebi în ceea ce privește opțiunea pentru o metodă de calculație de tip clasic (metoda globală, metoda pe faze sau metoda pe comenzi), care necesită două rânduri de calculație – antecalculația și postcalculația, determinând posterior eventualele abateri de costuri, sau pentru o metodă (de exemplu a costurilor standard) care să asigure accentuarea caracterului previzional și creșterea operativității informațiilor, a controlului costurilor. Tot în acest sens trebuie menționată posibilitatea întreprinderii de a opta între o metodă de calculație de tipul costului total (full costing) sau a uneia de tipul costului parțial (direct costing).

– Principiile de organizare a contabilității de gestiune și a calculației costurilor

Calcularea exactă a costului producției presupune ca, în organizarea contabilității de gestiune și calculației costurilor, să se tină seama de anumite principii și anume:

a). Principiul delimitării în timp a cheltuielilor de producție – forma de manifestare în domeniul costurilor a principiului independentei exercițiului – impune ca fiecare perioadă de gestiune să i se atribuie numai cheltuielile ocazionate de activitatea în perioada pentru care se face calculația costurilor. Ca urmare a aplicării acestui principiu în organizarea contabilității de gestiune și calculației costurilor apar, alături de cheltuielile directe, cheltuieli cuvenite producției din perioada în care se efectuează, deci repartizat pe mai multe exerciții financiare, precum și unele cheltuieli preliminare (de exemplu pentru constituirea provizioanelor).

b). Principiul delimitării cheltuielilor (de exploatare) în spațiu presupune: în primul rând delimitate cheltuielilor de exploatare pe sfere de activitate, respectiv cheltuieli de administrație și cheltuieli de desfacere, folosindu-se pentru evidenta lor, după caz, conturile: 921 "cheltuielile activității de bază" și 923 "cheltuielile indirecte de producție", 922 "cheltuielile activităților auxiliare", 924 "cheltuieli generale de administrație" și 925 "cheltuieli de desfacere"; în al doilea rând, principiul delimitării cheltuielilor în spatii mai presupune localizarea cheltuielilor pe secții de producții, ateliere, linii tehnologice, centre de producție și responsabilitate; acestea atât în antecalculație cât și în postcalculație.

c). Principiul separării cheltuielilor urmărește delimitarea cheltuielilor recuperabile prin costuri de producție (cheltuielile de exploatare) de cheltuielile ocazionate de celelalte activități: activitatea financiară, activitate excepțională. Ultimele categorii de cheltuieli (cu unele excepții, exemplu: dobânzile aferente împrumuturilor la unitățile cu ciclul lung de fabricație) nu se include în costurile producției și nu fac obiectul contabilității de gestiune.

d). Principiul delimitării costului subactivității în concordantă cu care cheltuielile fixe, necesitate de menținerea structurilor tehnico-productive și funcționale ale întreprinderilor corespunzătoare gradului de inactivitate, de nefolosirea capacității de producție, nu trebuie să se includă în costul produselor ci să afecteze direct rezultatul exercițiului.

CAP. 2 – ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII DE GESTIUNE ȘI CALCULAȚIA COSTURILOR LA S.C…………………..S.A

2.1 – Organizarea postcalculației și a sistemului de documente primare

Poscalculațiile sunt lucrãri ce se întocmesc de cãtre compartimentul financiar contabil la S.C…………………..S.A. dupã terminarea procesului de producție. Acestea au drept scop determinarea costului efectiv al producției din fiecare perioadã de gestiune, verificarea sarcinilor bugetare privind costurile diferitelor produse obținute, stabilirea cauzelor care au provocat depășirile costului bugetat în scopul adoptãrii de mãsuri care sã contribuie la eliminarea deficiențelor.

Postcalculațiile au rolul de a stabili modul si mãsura în care s-au îndeplinit previziunile cuprinse în calculatiile pe bugete. Elaborarea antecalculatiilor si postcalculatiilor reprezintã o dublã determinare a indicatorilor a indicatorilor privind costurile de productie, practica impusã de cerintele conducerii moderne a activitãtii întreprinderii. Pentru a putea îndeplini rolul ce li se rezervã poscalculatiilor este necesar ca la baza calculelor sã stea aceleasi metode sau combinatii de metode indiferent de momentul elaborãrii lor si anume: aceeasi nomenclaturã a productiei pentru care se calculeazã costul; aceeasi structurã generalã a întreprinderii; aceleasi grupãri, clasificãri privind cheltuielile de productie si acelasi continut al diferitelor posturi de cheltuieli care determinã structura profitului; aceleasi procedee de calcul si delimitare a cheltuielilor pe purtãtori si locuri de cheltuieli; aplicarea aceluiasi regim pentru cheltuielile de regie si în general calcularea acelorasi indicatori intermediari. Respectând aceste cerinte se asigurã metodei de calculatie folositã întreaga sa valoare informationalã.

În cadrul compartimentului contabilitate al S.C………………S.A. atât antecalculatiile cât si poscalculatiile sunt efectuate lunar, trimestrial și anual pe centre de profit, pe de o parte pentru productia globalã a societãtii, iar pe de altã parte în cadrul în cadrul fiecãrui centru de profit. Lucrãrile de post calcul se efectueazã centralizat, o importantã deosebitã având stabilirea unui sistem de legãturi cu diferite compartimente de productie sau functionale ale întreprinderii în vederea solutionãrii în mod similar a unor probleme între care si întocmirea schemei circulatiei documentelor în care se consemneazã consumul de valori materiale si bãnesti.

Exceptând aspectele particulare ale activitãtii de postcalcul în sfera atributiilor acestora se includ urmãtoarele categorii reprezentative de lucrãri astfel: cheltuielile directe privind productia de bazã se evidentiazã cu ajutorul contului sintetic 921 “ cheltuilelile activitãtii de bazã “ sau 922 “Cheltuielile activitãtii auxiliare” în cazul cheltuielilor aferente activitãtii auxiliare, iar la sfârsitul perioadei de gestiune se înregistreazã si cheltuielile indirecte de productie, adicã cheltuielile comune sectiilor si cheltuielile generale de administratie ale unitãtii prin repartizarea lor în mod rational, pe baza anumitor criterii conventionale. Cheltuielile indirecte de productie pentru fiecare sectie (fazã) în parte care genereazã cheltuieli comune mai multor produse în cadrul contului sintetic 923 “cheltuieli indirecte de productie” cu ajutorul cãreia se realizeazã colectarea cheltuielilor indirecte ale sectiilor precum si repartizarea cheltuielilor respective pe obiecte de calculatie în functie de criteriile stabilite.

Reflectarea cheltuielilor generale de administratie si a cheltuielilor de desfacere în cadrul S.C……………S.A. se face folosind contul 924 “Cheltuieli generale de administratie “ respectiv contul 925 “ Cheltuieli de desfacere”. Reflectarea costului productiei obtinute se face în cadrul conturilor 931 “Costul productiei obtinute”, 902 “Decontãri interne privind productia obtinutã”, 903 “Decontãri interne privind diferentele de pret” si 933 “Costul produtiei în curs de executie”.

Determinarea, de regulã, la sfârsitul lunii a costului efectiv al activitãtii auxiliare si decontarea în functie de aceasta a lucrãrilor executate si serviciilor prestate în cadrul acestor activitãti pentru activitatea de bazã sau pentru alte destinatii;

Repartizarea la sfârsitul lunii a cheltuielilor indirecte de propductie asupra obiectelor de calculatie care au ocazionat cheltuielile respective, precum si a cheltuielilor generale de administratie asupra tuturor obiectelor de calculatie; Stabilirea productiei obtinute în cursul perioadei pentru care se calculeazã costul efectiv si care poate consta în productia finitã si productie în curs de executie; Calculul costului efectiv pe unitate de produs prin repartizarea totalului cheltuielilor reflectate în conturile analitice pe obiecte de calculatie la numãrul de unitãti fizice sau conventionale care exprimã productia obtinutã.

Efectuarea acestor lucrãri impune utilizarea anumitor documente, cum ar fi documentele privind pregãtirea tehnologicã, documente privind lansarea în fabricatie, documente privind urmãrirea fabricatiei s a productiei obtinute, prin intermediul cãrora consumurile de valori materiale si bãnesti se consemneazã si delimiteazã în functie de cerintele organizãrii contabilitãtii de gestiune si calculatiei costului efectiv.

2.2 – Organizarea contabilității de gestiune privind cheltuielile directe de producție

Organizarea contabilității de gestiune privind cheltuielile cu consumurile de materii prime și materiale directe. Desfãsurarea normalã a procesului de productie este conditionatã în primul rând de asigurarea necesarului de materii prime si materiale. Ca urmare operativitatea urmãririi procesului de aprovizionare, controlul sistematic al stocurilor de materiale, determinarea consumurilor efective si abaterilor de la norme, constituie aspecte principale ale functiei contabilitãtii de gestiune în domeniul materiilor prime si materialelor.

Având în vedere ponderea mare a acestor cheltuieli în cadrul S.C. ………S.A. în totalul cheltuielilor de productie, contabilitatea lor devine un instrument eficient în vederea reducerii permanentã a cheltuielilor cu materiile prime si materialele, posibilitate ce apare în toate stadiile existentei în unitate începând cu operatiile de aprovizionare, depozitare, manipulare, si terminând cu folosirea lor în procesului de productie.

În vederea folosirii cât mai rationale si cu maximã eficientã se impune urmãrirea sistematicã si operativã a consumurilor precum si evidenta acestora ce se realizeazã cu ajutorul contului 921 “Cheltuielile activitãtii de bazã”, cont ce se defalcã în analitice pe fiecare fazã de productie, corespunzãtoare ciclului de productie aferent fiecãrui produs în parte. Înregistrarile ce au loc în contabilitatea de gestiune au la bazã colectarea cheltuielilor cu materiile prime si materialelle directe pe faze de fabricatie, de-a lungul întregului ciclu de fabricatie,operatie ce se face prin debitarea conturilor de calculatie analiticele corespunzãtoare fiecãrui cont în parte 921 “ Cheltuielile activitãtii de bazã” si 901 “decontãri interne privind cheltuielile”.

La baza acestor înregistrãri stau documentele primare cum ar fi fisa de consum pentru materiiile prime. Astfel în luna aprilie s-au fãcut urmãtoarele înregistrãri contabile privind consumul de materii prime si materiale directe:

921 “Cheltuielile activitãtii = 901 ”Decontãri interne 2.808.018.000

de bazã” privind cheltuielile”

921/F1 2.370.000.000

921/F2 438.018.000

921/F2/02.980.001 274.366.000

921/F2/02.150.002 77.880.000

921/F2/02.4000.003 85.772.000

Având în vedere caracterul productiei ce se desfãsoarã în cadrul S.C……S.A., rezultã în urma proceselor desfãsurate si materiale care se includ în categoria materialelor recuperabile, materiale care concurã la reducerea costului de productie. Astfel în luna aprilie s-au recuperat materiale care au dus la înregistrarea urmãtoare:

921 “Cheltuielile activitãtii = 901 ”Decontãri interne 78.285.000

de bazã” privind cheltuielile”

921/F1 45.150.000

921/F2 33.135.000

921/F2/02.980.001 24.400.000

921/F2/02.150.002 8.600.000

921/F2/02.4000.003 135.000

Organizarea contabilității de gestiune privind cheltuielile cu salariile, CAS și protecția socială, aferente salariilor directe. Salariile brute, cuvenite muncitorilor pentru munca prestatã în procesul de productie la executarea operatiilor prevãzute în procesul tehnologic, se cuprind în articolul de calculatie “salarii directe” si sunt înregistrate în debitul contului 921 “cheltuielile activitãtii de bazã”.

Cheltuielile privind asigurãrile si protectia socialã, calculate prin aplicarea procentului la totalul salariilor brute aferente personalului direct productiv din sectiile de bazã încadrat cu contract de muncã, fac parte din cheltuielile pe care unitatea economicã le calculeazã si le datoreazã statului sau altor organisme sociale. Aceste cheltuieli fac obiectul înregistrãrii în contul 921 “ Cheltuielile activitãtii de bazã”.

Cheltuielile privind contributia unitãtii la constituirea fondului pentru ajutorul de somaj sunt deasemenea înregistrate în contul 921 “ Cheltuielile activitãtii de bazã”. Asadar pentru munca prestatã de personalul angajat, unitatea economica datoreazã acestora salarii. Ele se negociazã si se prevãd în contractele de muncã încheiate cu salariatii. Cheltuielile cu remuneratiile personalului se înregistreazã lunar în contabilitate având la bazã, ca document principal statele de salarii.

921 “Cheltuielile activitãtii = 901 ”Decontãri interne 1.239.910.000

de bazã” privind cheltuielile”

921/F1 680.000.000

921/F2 559.910.000

921/F2/02.980.001 393.986.000

921/F2/02.150.002 89.013.000

921/F2/02.4000.003 76.911.000

Având în vedere cã orice proces de productie este consumator de energie în cadrul S.C. …………………S.A.consumul de energie se înregistreazã în contabilitate distinct pe fiecare fazã de productie care concurã la realizarea produselor finite, în parte, astfel:

921 “Cheltuielile activitãtii = 901 ”Decontãri interne 797.120.000

de bazã” privind cheltuielile”

921/F1 389.000.000

921/F2 408.120.000

921/F2/02.980.001 287.320.000

921/F2/02.150.002 66.185.000

921/F2/02.4000.003 54.615.000

2.3 – Organizarea contabilității de gestiune privind cheltuielile indirecte de producție

Cheltuielile indirecte de productie sau comune ale sectiilor sunt formate din cheltuielile ocazionate de organizarea conducerea si functionarea procesului de productie al sectiilor. Aceste cheltuieli se constituie în urma unor consumuri care nu pot fi evidentiate în mod distinct pe fiecare fazã în parte.

În cadrul acestora se delimiteazã douã mari categorii de cheltuieli si anume: cheltuieli cu întretinerea si functionarea utilajelor si cheltuieli generale ale sectiilor. în contabilitate, însã, pentru ambele categorii de cheltuieli se foloseste contul 923 “cheltuieli indirecte de productie” cu analitice separate pe fiecare sectie de bazã, iar în cadrul sectiilor, detaliat pe fiecare categorie de cheltuieli.

Cheltuielile cu întretinerea si functionarea utilajelor – se compun din: cheltuieli cu reparatii curente si capitale, amortizarea utilajelor si mijloacelor de transport ale sectiei, energie si alte materiale pentru scopuri tehnologice, întretinerea si repararea sculelor, precum si a altor obiecte de inventar ale sectiei.

Cheltuielile generale ale sectiei – se compun din remuneratiile personalului tehnic – administrativ si de conducere a sectiei, cheltuieli cu reparatiile curente si capitale, amortizarea clãdirilor aferente sectiilor, cheltuieli cu protectia muncii, cheltuieli de birou, contributia la asigurãrile sociale si fondul de somaj al personalului tehnic-administrativ al sectiei.

923 “Cheltuieli indirecte = 901 ”Decontãri interne 1.103.563.000

de productie” privind cheltuielile”

923/F1 360.000.000

923/F2 743.563.000

2.4 – Organizarea contabilității de gestiune privind cheltuielile generale de administrație

Cheltuielile generale de administratie sunt cheltuieli indirecte atât fatã de sectiile de productie, cât si fatã de produsele rezultate în cadrul acestora, ele fiind comune tuturor sectoarelor de activitate din întreprindere (aprovizionare, productie desfacere). Aceste cheltuieli au la bazã activitatea de organizare si conducere a întreprinderiiîn ansamblul ei, activitate ce ocazioneazã o serie de consumuri materiale, de muncã si cheltuieli bãnesti, care în totalitatea lor formeazã cheltuielile generale ale întreprinderii.

Înregistrarea acestor cheltuieli în contabilitatea de gestiune se face cu ajutorul contului 924 “Cheltuieli generale ale unitãtii”. Din aceaste categorii de cheltuieli fac parte:retributia personalului administrativ si de conducere, contributia unitãtii la asigurãrile sociale si fondul de somaj aferent fondului de salarii respectiv, amortizarea mijloacelor fixe de interes general, cheltuieli cu deplasãri în interes de serviciu, cheltuieli debirou, cheltuieli pentru reparatii curente si capitale la mijloacele fixe cu caracter administrativ-gospodãresc, cãrti reviste, abonamente la publicatii.

Cheltuielile generale ale unitãtii se caracterizeazã prin aceea cã, în momentul efectuãrii lor nu pot fi repartizate direct pe un produs sau o sectie de productie, deoarece privesc întreaga activitate a întreprinderii. Locurile de cheltuieli în cazul cheltuielilor generale sunt birourile de conducere si administrative, serviciile functionale, magaziile, depozitele.

Contabilitatea acestor cheltuieli se face pe parcursul întregii luni, iar la finel ei se stabileste suma totalã ce va fi repartizatã în costul productiei dupã criterii conventionale, în cadrul lucrãrilor de calculatie efectuate la sfârsitul lunii.

924 “Cheltuieli generale de = 901 ”Decontãri interne 271.995.000

administratie” privind cheltuielile”

924/F1 116.341.000

924/F2 155.654.000

2.5 – Organizarea contabilității de gestiune și calculația costurilor privind transferul cheltuielilor între fazele de fabricație

Cheltuielile de productie care apar în prima faza de prelucrare a materiei prime în cadrul sectiei laminor sunt transferate pentru a putea fi repartizate pe produs în cadrul celei de-a doua fazã corespunzãtoare sectiei trãgatorie otel moale (T.O.M.). Acest transfer de cheltuieli la cost standard se contabilizeazã astfel:

921/F2/ “Cheltuielile activitãtii = 921/F1/”Cheltuielile 3.860.000.000

de bazã” activitãtii de bazã”

921/F2/02.980.001 3.600.000.000

921/F2/02.150.002 180.000.000

921/F2/02.4000.003 80.000.000

Repartizarea cheltuielilor indirecte de producție. Reprezintã o altã etapã a calculatiei costurilor si constã în repartizarea cheltuielilor indirecte asupra produselor fabricate în cadrul activitãtii de bazã. Astfel, cheltuielile indirecte de productie dupã ce au fost colectate pe fiecare fazã în parte în contul 923 “Cheltuieli indirecte de productie” se adaugã la cheltuielile directe ale fiecãrei faze în contul 921 “Cheltuielile activitãtii de bazã”.

La sfârsitul lunii repartizarea cheltuielilor indirecte de productie asupra fiecãrui produs în parte se face prin postcalculatie. Repartizarea are loc proportional cu anumitã bazã sau criteriu conventional de repartizare, care exprimã cel mai bine legãtura de cauzalitate dintre cheltuielile indirecte si baza de repartizare(salariile directe).

Se procedeazã astfel: se calculeazã un coeficient de repartizare K:

unde:

Ch.ind = totalul cheltuielior indirecte

Ch.sal.dir+CAS = totalul cheltuielior salariale directe si CAS aferente

În final se înmulteste coeficientul calculat cu baza de repartizare a fiecãrui articol de calculatie în parte si se obtine cota de cheltuieli indirecte de repartizat astfel:

CotaCh.ind = Kch.ind  Ch.sal.dir

unde : CotaCh.ind – cota de cheltuieli indirecte de repartizat

Kch.ind – coeficient de repartizare.

Pentru produsul sârmã moale neagrã cota de cheltuieli indirecte este:

CotaCh.ind = 1,3280045 ( 393.986.000 = 523.214.000

Cheltuielile indirecte de productie aferente primei faze de productie se transferã în totalitate, nemaifãcându-se operatia de repartizare,deoarece în urma procesului de productie a rezultat doar un singur semifabricat.

921/F1/ “Cheltuielile activitãtii = 923/F1/ “Cheltuieli indirecte 360.000.000

de bazã” de productie”

Repartizarea pe produse a cheltuielilor indirecte de productie aferente fazei a doua se face în urma calculelor efectuate anterior folosindu-se coeficientul de repartizare astfel:

921/F2/ “Cheltuielile activitãtii = 923/F2/”Cheltuieli 743.563.000

de bazã” indirecte de productie”

921/F2/02.980.001 523.214.000

921/F2/02.150.002 118.210.000

921/F2/02.4000.003 102.139.000

Repartizarea cheltuielilor generale de administrație. Cheltuielile generale de administratie sunt cheltuielile care nu au legãtura directã cu procesul de fabricatie al unui anumit produs. Ele sunt ocazionate de întreaga activitate de organizare, conducere si administrare a întreprinderii în ansamblul ei. Repartizarea cheltuielilor generale de administratie se face pe baza de coeficient de repartizare. Acest coeficient se calculeazã în functie de o anumitã bazã sau criteriu de repartizare, care, în cazul S.C……………S.A. este costul de sectie, la numãrãtor fiind totalul cheltuielilor generale de administratie.

Coeficientul obtinut se înmulteste cu costul de sectie folosit ca bazã de repartizare a fiecãrui produs si rezultã cota de cheltuieli generale care se adaugã la costul de productie efectiv obtinut.

Coeficientul de repartizare se determinã folosind urmãtoarea formulã:

unde: KCh.gen.adm – coeficient de repartizare

Ch.gen.adm = totalul cheltuielior generale de administratie

Ch.sectie = cost sectie

Cota de cheltuieli ce trebuie repartizatã se determinã folosind urmãtoarea formulã:

CotaCh.gen.adm = Kch.gen.adm  Ch.sectie

Pentru produsul sârmã moale neagrã cota de cheltuieli generale de administratie este:

CotaCh.gen.adm = 0,026  5.057.528.000 = 131.496.000 lei

Reflectarea în contabilitate a operatiei de repartizare a cheltuielilor generale de administratie în costul efectiv al productiei fabricate, in cadrul primei faze, se face dupã urmãtoarea formulã contabilã:

921/F1/ “Cheltuielile activitãtii = 924/F1/ “Cheltuieli generale 116.341.000

de bazã” de administratie”

Totodatã se înregistreazã si diferentele de pret aferente produselor fabricate astfel:

903/F1/ “Decontãri interne privind = 921/F1/ “Cheltuielile 10.191.000

diferentele de pret” activitãtii de bazã”

Repartizarea acestor diferente de pret pe cele trei produse din cadrul fazei a doua se face folosind urmãtoarea formulã contabilã:

921/F2/ “Cheltuielile activitãtii = 903/F1/”Decontãri interne 10.191.000

de bazã” privind diferentele de pret”

921/F2/02.980.001 3.042.000

921/F2/02.150.002 5.375.000

921/F2/02.4000.003 1.774.000

Reflectarea în contabilitate a operatiei de repartizare a cheltuielilor generale de administratie în costul efectiv al productiei fabricate, pe cele trei produse analizate în cadrul fazei a doua se face dupã urmãtoarea formulã contabilã:

921/F2/ “Cheltuielile activitãtii = 924/F2/”Cheltuieli 155.654.000

de bazã” generale de administratie”

921/F2/02.980.001 131.496.000

921/F2/02.150.002 13.730.000

921/F2/02.4000.003 10.428.000

Contabilitatea produselor finite obținute din procesul de producție. În cadrul societãtii S.C…………S.A. se considerã produse finite produsele ce au fost realizate în vederea livrãrii, predarea acestora realizându-se pe baza bonurilor de predare. Contabilitatea produselor finite se tine cu ajutorul contului 931 “Costul productiei obtinute”. Pe mãsura obtinerii produselor finite, pe baza centralizatorului de predare a produselor se înregistreazã produsele finite obtinute în cursul lunii la costul standard.

931/F2/ “Costul productiei = 902/F2/ ”Decontãri interne 6.064.525.000

obtinute” privind productia obtinutã”

931/F2/02.980.001 902/F2/02.980.001 5.140.500.000

931/F2/02.150.002 902/F2/02.150.002 522.510.000

931/F2/02.4000.003 902/F2/02.4000.003 401.515.000

Calculul costului efectiv al producției obținute și decontarea acesteia. În cadrul S.C. ……………….S.A., ultima etapã de calculatie a costului efectiv este stabilirea acestuia pe unitatea de produs. Calculul costului efectiv al productiei finite obtinute se efectueazã separat pe cele trei produse obtinute: sârmã moale neagrã, sârmã moale zincatã, cuie.

Pe baza costului efectiv se face decontarea productiei finite obtinute, prin debitarea contului 902 “Decontãri interne privind productia obtinutã” si creditarea conturilor 921 “Cheltuielile activitãtii de bazã”.

902/F2/ “Decontãri interne = 921/F2/ ”Cheltuielile activitãtii 6.142.321.000

privind productia obtinutã” de bazã”

902/F2/02.980.001 921/F2/02.980.001 5.189.024.000

902/F2/02.150.002 921/F2/02.150.002 541.793.000

902/F2/02.4000.003 921/F2/02.4000.003 411.504.000

Înregistrãrile contabile aferente sunt:

903 “Decontãri interne = 902 ”Decontãri interne privind 77.796.000

privind diferentele de pret” productia obtinutã”

903/02.980.001 902/02.980.001 48.524.000

903/02.150.002 902/02.150.002 19.283.000

903/02.4000.003 902/02.4000.003 9.989.000

Decontarea costului efectiv al produselor finite obtinute si repartizarea diferentelor de pret aferente se face prin debitarea contului 901 “Decontãri interne privind cheltuielile” si creditarea conturilor 931 “Costul productiei obtinute” si 903 “Decontãri interne privind productia obtinutã” deschise în analitice pe fiecare produs în parte.

901 “Decontãri interne = 931/ ”Costul productiei 6.142.321.000

privind cheltuielile” obtinute”

931/02.980.001 5.140.500.000

931/02.150.002 522.510.000

931/F2/02.4000.003 401.515.000

901 “Decontãri interne = 903 ”Decontãri interne 77.796.000

privind cheltuielile” privind diferentele de pret”

903/02.980.001 48.524.000

903/02.150.002 19.283.000

903/02.4000.003 9.989.000

CAP. 3 – ANALIZA ÎNDEPLINIRII INDICATORILOR PRIVIND COSTURILE DE PRODUCTIE LA S.C…………….S.A.

3.1 – Analiza situației generale a principalilor indicatori privind costurile de producție

Analiza economico-financiarã are o importantã deosebitã în diagnosticul unei întreprinderi. Evaluarea financiarã a stãrii de fapt a societãtii comerciale trebuie sã preceadã orice investigare a complexului de factori (comerciali, tehnologici, umani, manageriali, juridici) care au condus la starea actualã. Concluziile privind rezultatele financiare si evolutia lor în timp sunt principale semnale ce pot orienta operativ si eficace si interpretãrile ulterioare. Analiza economico-financiarã a societãtii are drept scop evidentierea echilibrului sau dezechilibrului dintre resursele financiare si utilizarea acestora.

Pentru o analizã cât mai completã a S.C. ………..S.A. voi avea în vedere principalele categorii de indicatori, pe baza cãrora se vor trage concluzii referitoare la activitatea socitãtii si se vor avea în vedere cãile de îmbunãtãtire a acesteia în viitor. Voi folosi în acest scop urmãtoarele categorii de indicatori economico-financiari si anume: indicatori de rezultate si indicatori de eficientã.

Indicatori de rezultate. Structura contului de profit si pierdere pe cele trei tipuri de activitãti permite degajarea unor solduri de acumulãri bãnesti potentiale, destinate sã îndeplineascã o anumitã functie de remunerare a factorilor de productie si de finantare a activitãtii viitoare,denumite solduri intermediare de gestiune. Realizarea acestui obiectiv presupune o tratare prealabilã a contului de profit si pierdere pentru a pune în evidentã modul de functionare si rentabilitatea întreprinderii ca marja comercialã, productia exercitiului, valoare adãugatã, excedent brut de exploatare, rezultat al exploatãrii, rezultat curent si rezultat net al exercitiului.

Valorile acestor indicatori de rezultate realizati de S.C. …………S.A sunt prezentate în tabelul urmãtor :

Pentru o cât mai bunã reflectare a acestor indicatori vom folosi si reprezentarea grafica a evolutiei acestora .

Analizând evolutia indicatorilor exprimati în preturi curente la S.C. ……..S.A. putem spune cã acestia au o evolutie normalã crescãtoare. Avem în vedere aici cresterea indicatorilor cifrã de afaceri, productia exercitiului, valoare adãugatã, excedentului brut din exploatare.

O situatie diferitã o înregistrãm în cazul rezultatului net al exercitiului care dupã o evolutie crescãtoare în 2009 fatã de 2008, în anul 2010 acesta inregistreazã o scãdere accentuatã. Acest lucru se pune pe seama faptului cã desi rezultatul din exploatare în 2010 este superior celui din 2009 cu 1,43% în acest an societatea înregistreazã pierderi însemnate în cadrul activitãtii financiare, cu 2,58% mai mari ca în 2009, pierderi rezultate din cheltuieli mai mari cu dobânzile cu 2.27% fatã de 2009 si pierderi din diferente nefavorabile de curs valutar mai mari cu 3,57% mai mari, precum si în cadrul activitãtii exceptionale cu 11,12% mai mari decât în 2009,aceastã situatie se constituindu-se într-o situatie defavorabilã pentru firmã.

În anul 2010 situatia rezultatului net se deterioreazã în acest an înregistrâdu-se o pierdere de 45.388.858.000 lei datoratã în special acelorasi cauze (pierderi înregistrate în cadrul exercitiilor financiar si exceptional, pierderi cu 215.5% respectiv 46% mai mari decât în 2010). Pentru dimensionarea cât mai corectã a activitãtii firmei este recomandat utilizarea unui sistem de indicatori valorici indicatori care cu valoarea lor informationalã poate caracteriza mai bine activitatea firmei.

Analizând perioada 2008-2009 se observã ca ICA<IQf înseamnã ca ponderea imobilizãrilor în stocuri are o tendintã crescãtoare. Cum IQf>IQe aceasta indicã o reducere a stocurilor de productie neterminatã si a consumului intern, dar pânã la limita la care se asigurã o desfãsurare normalã a procesului de productie.

Din faptul cã IVA>IQe se trage concluzia cã s-a redus ponderea cheltuielilor materiale cu implicatii directe asupra costurilor de productie, situatie ce se prezintã favorabil cu conditia ca sã nu se afecteze calitatea produselor.

Având în vedere perioada 2009-2010 se constatã o situatie inversã perioadei 2008-2009 în cazul inegalitãtilor IQf>IQe si IVA>IQe , situatie consideratã ca fiind favorabilã.

În aceastã perioadã o situatie satisfãcãtoare o reprezintã faptul cã ICA>IQf fapt ce înseamnã cã ponderea imobilizãrilor în stocuri are o tendintã de reducere.

În perioada 2010-2011 nu apar modificãri semnificative în comparatie cu perioada anterioarã.O deosebire apare însã în cazul inegalitãtii IVA< Iqe , cea ce înseamnã ca în aceastã perioadã creste ponderea cheltuielilor cu materialele reflectatã si prin cresterea costurilor.

Considerând cã o analizã mai completã si mai relevantã se poate face cu ajutorul indicatorilor exprimati în preturi comparabile s-au folosit în acest scop urmãtorii indici ai preturilor din industria metalurgicã.

Cu ajutorul acestor indici vom putea determina adevãrata valoare a indicatorilor, luând ca bazã de comparatie anul 2008. În urma calculelor efectuate au rezultat urmãtoarele valori ale indicatorilor, valori cuprinse în tabelul de mai jos:

Pentru reflectarea concretã a indicatorilor exprimati în preturi comparabile vom folosi si de reprezentarea graficã a acestora.

Dupã cum se observã cifra de afaceri are o tendintã descrescãtoare în anii 2009 si 2010 scãzând cu 7% în 2009 si cu 16% în 2010. Totusi acestã descrestere se mai diminueazã în 2011 constatându-se o scãdere de numai 13% fatã de 2008, si înregistrând o crestere de 3% fatã de 2010. Aceastã crestere se datoreazã cresterii productivitãtii muncii de la 49.282.000 lei în 2010 la 54.991.000 lei în 2011, deci o crestere de 11,6% în preturi constante, si o crestere a productiei marfã fabricatã cu 0,9%.

Aceastã stare este consideratã a fi favorabilã deoarece întreprinderea si-a mãrit cota de piata pe fondul cresterii concurentei si scãderii cererii de produse, precum si a cresterii nesemnificative a productiei fabricate.

Productia fabricatã înregistrezã aceaiasi tendintã de scãdere, diminuându-se în 2009 cu 6% si în 2010 cu 15% fatã de 2008. În timp ce în 2011 înregistreazã o crestere fatã de anul anterior cu 1%, trendul se mentine descrescãtor,productia fabricata înregistrând o scãdere de 14% fatã de 2008.

O situatie îmbucurãtoare o întâlnim la indicatorul marjã comercialã care desi scade în 2009 cu 19% si în 2010 cu 6%, acesta înregistreazã un trend ascendent ajungând ca în 2011 sã creascã cu 22% fata de 2008. Aceasta demonsteazã cã întreprinderea a reusit sã-si mãreascã preturile de vânzare a productiei pe fondul cresterii cifrei de afaceri si a productiei fabricate,urmare a cresterii mai rapide a ritmului veniturilor fatã de cel al cheltuielilor.

Aceeasi stare de fapt întâlnitã în cazul cifrei de afaceri si productiei fabricate, o regãsim si în cazul productiei exercitului, care dupã ce scade în 2009 cu 6%, si în 2010 cu 14%, aceastã descrestere se mai diminueazã si se ajunge la o scãdere de numai 12% fata de 2008, în acest ultim an (2011) constatându-se o crestere de 2% farã de anul 2010. Cresterea din ultimul an se pune în special pe seama cresterii veniturilor din productia de imobilizãri cu 1692% raportându-ne la 2010.

Valoarea adãugatã are o traiectorie mai deosebitã în comparatie cu ceilalti indicatori analizati pânã acum, deosebitã prin faptul cã mai întâi se întâlneste o crestere de 10% în 1996, dupã care urmeazã o scãdere bruscã cu 27% , având în vedere anul de bazã, dupã care acestã descrestere se mai diminueazã ajungând în anul 2011 sã se înregistreze o scãdere de doar 15% raportându-ne la acelasi an de bazã. Cresterea din 2011, analizatã în comparatie cu 2010 se datoreazã cresterii productiei exercitiului cu 2%, si cresterii valorii adãugate medii la 1 leu productia exercitiului de la 135 lei la 154 lei, deci o crestere de 14%.

Pe aceeasi directie se înscriu însã si indicatorii excedent brut si rezultatul net cu mici diferente însã în ceea ce priveste ultimul an analizat. Astfel excedentul brut din exploatare dupã ce înregistreazã o crestere semnificativã de 26% în primul an (2009),ajunge sã piardã 53% farã de 2009 si 27% fatã de 2008. În 2011 se înregistreazã aceiasi linie descrescãtoare, ajungându-se la 39% scãdere. Având în vedere cã marja comercialã ,productia exercitiului, valoarea adãugatã cresc în 2011, aceastã scãdere în ultimul an de analizã, se datoreazã în primul rând cresterii cheltuielilor cu remuneratiile personalului, cu 33% (preturi curente), raportându-ne la 2010, în situatia în care numãrul mediu la personalului a scãzut 210 salariati.

Rezultatul net creste în 2009 cu 145%,urmând ca în 2010 sã scadã cu 94% fata de 2008. O situatie deosebitã se întâlneste în 2011 an în care apre deosebire de ceilalti ani în care s-a înregistrat profit acum se înregistreazã o pierdere destul de însemnatã în sumã de 9.701.355.000 lei deci o scãdere fatã de 2008 de 681% datoratã pierderilor din cadrul exercitiilor financiar si exceptional care au devansat profitul obtinut în cadrul exercitiului de exploatare. În activitatea curentã se foloseste frecvent termenul de “situatie financiarã”,cu referire la un anumit subiect care realizeazã operatiuni economice.Situatia financiar-patrimonialã reprezintã o anumitã stare a capitalului din punct de vedere al existentei, componentei materiale si a rezultatelor obtinute; reprezintã o premisã si în acelasi timp o consecintã a desfãsurãrii proceselor care formeazã obiectul de activitate al firmei, constituie cadrul financiar al acesteia, respectiv fluxurile de numerar pe care le implicã si le degajã.

Indicatori de eficiență. Exprimarea relativã a nivelului de rentabilitate completeazã diagnosticul prin capacitatea informationalã a indicatorilor respectivi. În elaborarea diagnosticului firmei, ratele de rentabilitate permit efectuarea de comparatii în spatiu, precum si fatã de anumite norme sau standarde elaborate si acceptate de organismele de specialitate.

Având în vedere acestea vom folosi în analiza noastrã principale informatii din Contul de Profit si Pierdere ce vor fi prezentate in tabelul de mai jos:

Rata rentabilitãtii veniturilor caracterizeazã eficienta întregii activiãti a S.C. ………S.A. în cursul exercitiilor. Rentabilitatea veniturilor dupã ce a avut o usoarã crestere în 2009 de 92% urmeazã o curbã descendentã ajungând sã scadã la 0,33% în 2010 (scãdere cu 81% fatã de 2008), respectiv 5,84% în 2011 (scãdere de 437,57% fatã de 2008).

Scãderea acesteia atât pe total cât si pe categorii de venituri constituie un semnal de alarmã în ceea ce priveste activitatea viitoare a întreprinderii. Rata rentabilitãtii economice a activului caracterizeazã eficienta elementelor materiale angajate în activitatea firmei. Aceastã ratã prezintã importantã în gestionarea capitalului în dimensionarea eforturilor pentru obtinerea unui anumit profit în raport de rezultatele concurentei.

Rentabilitatea economicã a activului are aceiasi traiectorie cu rata rentabilitãtii veniturilor crescând în 2009 cu 143%, dupã care scade cu 132% în 2010 si cu 744% în 2011. Aceastã scãdere se datoreazã micsorãrii profitului ajungând ca în 2011 rezultatul exercitiului sã fie pierdere. Totodatã acesta se datoreazã si scãderii numãrului de rotatii ale activului circulant de la 1,73 rotatii în 2008 la 0.78 rotatii în 2010, ca și diminuãrii ratei rentabilitãtii veniturilor cu procentele exprimate mai sus.

Rata rentabilitãtii financiare a capitalului propriu vizeazã eficienta capitalului investit, respectiv utilizat. Ea se mentine pe aceiasi linie constatã si la ceilalti indicatori calculati pânã acum, crescând cu 259% în 2009 urmând apoi o pantã descendentã scãzând cu 98% în 2010 si cu 14669% în 2010. Aceastã evolutie se datoreazã în special scãderii vitezei de rotatie a activelor totale si scãderii rentabilitãtii nete a veniturilor (0,9% -1995 ;2,28% – 1996 ; 0,32 % – 1997 ; -5,84% – 1998).

Rata rentabilitãtii resurselor consumate (rentabilitatea costurilor), caracterizeazã eficienta costurilor prezentând importantã în estimarea si negocierea preturilor de vânzare a produselor fabricate precum si pozitionarea produselor sub aspectul rentabilitãtii fata de media pe întreprindere. Are aceiasi evolutie de crestere în 2009, apoi de scãdere în 2010 si 2011 (crestere cu 26,8%, si scãderi cu 28% respectiv 46%).

Echilibrul economico-financiar al firmei reprezintã un sistem de corelatii prin care se stabilesc anumite proportionalitãti în cadrul si între diferite fluxuri financiare. El constituie o premisã dar si o consecintã a desfãsurãrii normale a activitãtii firmei, în conformitate cu obiectul sãu.

Ca premisã, trebuie avute în vedere corelatiile obiective dintre necesitãtile de resurse materiale si posibilitãtile de finantare. De asemenea, modul în care sunt utilizate si valorificate resursele, depinde de asigurarea ehilibrului economico-financiar sau de reglarea acestora. Având în vedere cele afirmate vom pune în evidentã principalele rate de echilibru ale unitãtii patrimoniale analizate.

Rata autonomiei financiare, rata de finantare a stocurilor, rata de autofinantare a activului au evolutii descrescãtoare care cumulate cu trendul ascendent a ratei datoriilor dezvãluie faptul cã echilibrul economico-financiar al firmei este precar, fapt care atestã cã firma se îndreaptã într-o directie gresitã, si cã aceastã situatie trebuie remediatã cât mai curând posibil.

Folosind principalii indicatori de eficientã vom avea o imagine mai amplã a situatie întreprinderii si a directiei în care aceasta se îndreaptã.

Scãderea cheltuielilor la 1000 lei CA se datoreazã faptului cã structura productiei a fost schimbatã, în sensul cresterii ponderii produselor cu o rentabilitate prevãzutã mai mare, pe de o parte, iar pe de altã parte cresterii pretului de vânzare, dar si a cifrei de afaceri ducând astfel la cresterea veniturilor din exploatare si implicit a profitului.

Cifra de afaceri la 1 leu productie marfã fabricatã sau gradul de valorificare a productiei fabricate a înregistrat o usoarã scãdere în 2009, iar dupã aceastã perioadã urmeazã un trend crescãtor ajungând sã crescã în 2011 cu 1,7% peste valoarea anului 2008.

Productia marfã fabricatã la 1000 lei mijloace fixe productive sau randamentul activelor fixe productive a scãzut în 2009, cu 13,5% fatã de nivelul anului 2008, dupã care creste în 2010 indicând o situatie favorabilã cu 147,5%, crestere urmatã de o scãdere la nivelul anului 2011 de 31,2% fatã de nivelul anului 2010 (ajunge la nivelul de 116,3% comparativ cu anul 2008).

Cheltuiala la 1000 lei mijloace fixe dupã ce scade în 2009 cu 16%, creste în 2010 cu 151% si cu 135,7% în 2011.Se observã cã tendinta este de scãdere.

Productivitatea muncii desi înregistreazã cresteri în preturi curente, în preturi comparabile situatia este inversã. Astfel în 2009 productivitatea scade cu 4,26% de la 54.816.000 lei la 52.478.000 lei iar în 2010 scade cu 10,1% de la 54.815.000 lei la 49.282.000 lei.

O situatie mai bunã este înregistratã în 2011 când productivitatea muncii ajunge, depãsind chiar valoarea din 2008 cu 175.000 lei (de la 54.815.000 lei la 54.991.000 lei), pe fondul reduceriii personalului cu 418 salariati fatã de 2008. Sporirea productivitãtii muncii în 2011 se datoreazã gradului de înzestrare tehnicã, al introducerii progresului tehnic, al îmbunãtãtirii structurii mijloacelor fixe productive prin investitii noi, care presupun si un randament superior, prin reducerea costurilor, în special cu forta de muncã.

Viteza de rotatie a activului circulant, cu exceptia anului 2009 an în care aceasta este de 76 zile, se mentine constantã în jurul valorii de 95 – 96 de zile. Aceasta se datoreazã cresterii în special a cifrei de afaceri într-un ritm superior activelor circulante (19% – CA, 5% – A.C, în 2011 comparativ cu 2010).

3.2 – Analiza costurilor de producție pe articole de calculație

Analizând comparativ anii 2010 si 2011 se constatã cresterea costurilor de productie cu 34,5% în anul 2011. Alãturi de aceastã crestere a totalului costurilor distingem si crestere a productiei marfã cu 15,66%. Aceastã crestere este pusã pe seama cresterii costurilor la toate articolele de calculatie, cresteri ce diferã si ce se situeazã între limitele de 12.,5% (în cazul energiilor si 87% în cazul cheltuielilor de sectie). Pe fondul cresterii costurilor se înregistreazã si diminuarea profitului acesta fiind în 2011 cu 56,3% mai mic decât în 2010. Rata rentabilitãtii este si ea în scãdere cu 17,69%.

Se pare cã managerii societãtii se asteptau la aceastã crestere de cost si diminuare de profit deoarece ei au prognozat în bugetul pe 2011, costuri apropiate de cele realizate în acest an. Se constatã econimisiri în cea la marea majoritate a articolelor de calculatie, ce se situeazã între 0.04% ca în cazul semifabricatelor si 10,2% în cazul energiilor. Totusi se înregistreazã si depãsiri la materiile auxiliare si la cheltuielile indirecte de sectie, depãsiri de 0,5% respectiv 2,4%.

Pe ansamblu se înregistreazã economisiri ale costului complet de 2,6%, pe fondul reducerii productiei marfã cu 2,9%, si al profitului cu 6,0% fatã de cea ce s-a programat. Rentabilitatea scade fatã de cea ce s-a programat cu 0,3%.

3.3 – Analiza costurilor de producție în structura producției marfă

Pe ansamblul societãtii se constatã o crestere a costurilor totale cu 19,53% ceea ce a dus la o diminuare a profitului cu 16,13%, rezultând si o cheltuialã la 1000 productie marfã mai mare cu 29,8 lei de la 891,63 lei la 921,43 lei.

Având în vedere fiecare categorie de produs ce se realizeazã putem afirma cã aceastã crestere se datoreazã cresterilor costului de productie la sârmã laminatã de la 271.018,2 mil lei la 325.550,9 mil lei deci o crestere de 20,12% (54.532,7 mil lei), pe fondul cresterii productiei marfã cu 10,74% si a cresterii cheltuielii la 1000 lei productie marfã cu 8,46% (70,4 lei); cresterii costului de productie la sârma zincatã cu 11,02% (4552,1 mil lei), chiar dacã productia marfã a înregistrat o crestere de 10,24% cheltuiala la 1000 lei productie marfã a crescut si ea cu 0,7%.

Totodatã aceastã crestere se datoreazã si evolutiei ascendente a costurilor de productie si la produsele plase sudate, cuie si electrozi cu 14,35%, 41,7% respectiv 37,47%. Pe fondul acestor cresteri ale costurilor, se înregistreazã cresteri, chiar dacã într-un ritm mai lent la plase si într-un ritm mai alert la cuie si electrozi, si la productia marfã, cresteri de 21%, 32,27% respectiv 38%. Pe fondul acestor evolutii înregistrãm scãderi ale cheltuielii la 1000 lei productie la produsele plase sudate de 5,47% si de 0,38% la electrozi si cresteri ale aceluiasi indicator la produsul cuie cu 7,14%. O situatie diferitã se întâlneste la produsul sârmã trasã unde se înregistreazã scãderi atât ale productiei marfã de 2,21% cât si ale costurilor de productie si cheltuielii la 1000 lei productie marfã, scãderi de 2,66% respectiv 0,45%.

3.4 – Analiza realizării indicatorului costuri totale la 1000 lei producție marfă

Pentru a putea analiza felul în care a decurs evolutia productiei marfã, atât valoric cât si din punct de vedere cantitativ, a costurilor si a indicatorului cheltuieli la 1000 lei productie marfã vom folosi în acest sens datele disponibile centralizate în tabelul urmãtor.

Analizând datele din tabel se poate spune cã la sectia laminor se constatã o crestere a productiei marfã în cantitãti (tone) de 5%, însotitã de o crestere valoricã a productiei marfã de 10,74% si o crestere a costurilor de productie de 20,12%. Toate acestea au dus la o crestere a cheltuielii la 1000 lei productie marfã de 8,46% (70,4 lei).

O evolutie asemãnãtoare se înregistreazã si la sectiile zincare plase, cuie si electrozi. Se observã cresteri ale productiei marfã realizate cu costuri mai mari decât în anul precedent, si implicit cu o cheltuialã la 1000 lei productie marfã mai mare decât în anul precedent la sectia zincare unde se constatã o crestere a productiei în tone de 5% si de 21% valoricã, însotitã de o crestere a costurilor de 11% si a cheltuielii la 1000 lei productie marfã de 0,7% si la sectia cuie unde productia creste în tone cu 15% iar valoric cu 32,2% se Înregistreazã cresteri ale costurilor cu 41,7% si a cheltuielii la 1000 lei productie marfã cu 7,1%.

La sectia plase si electrozi în timp ce costurile cresc cu 14,35%, respectiv 37,5% iar productia marfã creste atât valoric cu 21%, respectiv 38%, cât si cantitativ cu 10%, respectiv 20%, cheltuiala la 1000 lei productie marfã scade cu 5,47% (50,6 lei), respectiv 0,38% (3,3 lei). La sectia trãgãtorie situatia este diferitã deoarece aici se înregistreazã scãderi atât la capitolul costuri cu 2,66% si cheltuielii la 1000 lei productie marfã de 0,46% (4,1 lei) cât si în ceea ce priveste productia marfã, atât valoric de 2,21% cât si cantitativ 7,74%.

3.5 – Analiza factorială a indicatorului costuri totale la 1000 lei producție marfă

Având în vedere normele publicate referitoare la calculul productiei marfã, aceasta se determinã prin folosirea indicatorului productiea vândutã si prin utilizarea soldurilor contului “ 345 – Produse finite”, unite într-o formulã de calcul prezentatã mai jos:

Qf = Qv – Sipf + Sfpf ,

unde:

Qf = Productia marfã

Qv = Productia vândutã

Sipf = Soldul initial al contului “Produse finite”

Sfpf = Soldul final al contului “Produse finite”

Calculul si determinarea productiei marfã pe baza formulei este necer în determinarea indicatorului “cheltuieli la 1000 lei productie marfã” , indicator ce se calculeazã pe baza formulei:

unde:

q = cantitatea vândutã

c = costul produselor

p = pretul mediu de vânzare

Factorii care influenteazã cheltuielile la 1000 lei productie marfã sunt: structura productiei, pretul mediu de vânzare si costul produselor. Evolutia indicatorulului “cheltuieli la 1000 lei productie marfã” în anii 2010 si 2011 este prezentatã în tabelul de mai jos:

mil lei

Din analiza evolutiei indicatorului putem distinge faptul cã acestea au o evolutie crescãtoare, evolutie determinatã de factorii de influentã enumerati mai sus. Se observã, astfel o crestere a valorii “cheltuielilor la 1000 lei productie marfã” de 29,8 lei (921,4 – 891,6), crestere determinatã mai ales de evolutia în sens ascendent a costurilor pe produse, acesta evoluând pânã la valoarea de +101,96 lei. Analizatã din punct de vedere factorial, factorii care influenteazã evolutia cheltuielilor la 1000 lei productie marfãsunt prezentati mai jos în ordinea lor fireascã de analizã, astfel:

Structura productiei vândute, factor care influenteazã cresterea cheltuielilor, în sens invers evolutiei costului pe produs, calculatã dupã relatia:

Având în vedere cresterea “cheltuielilor la 1000 lei productie marfã “, acest fenomen constituindu-se într-un fapt economic negativ, factorul “structura productiei” îsi aduce aportul, chiar dacã aproape nesemnificativ, în sensul diminuãrii evolutiei negative a acestui fenomen. Influenta structurii se traduce prin faptul cã, managerii au actionat în sensul cresterii în totalul productiei, a produselor care se vând mai bine asigurând astfel o cât mai mare cifrã de afaceri. Acesta, se poate spune, este unul din obiectivele urmãrite de orice conducãtor de unitate patrimonialã. Un alt factor de influentã, îl constituie preturile medii de vânzare. Formula de calcul a acestui factor este:

Preturile medii de vânzare:

Dupã cum se observã, cresterea fatã de anul anterior, al preturilor medii de vânzare, pe fondul cresterii costurilor de productie, a condus la o scãdere a nivelului cheltuielilor la 1000 lei productie marfã, ceea ce înseamnã în ultimã instantã cresterea profitului. Cresterea costului pe produs a determinat sporirea “cheltuielilor la 1000 lei productie marfã “, aceasta reprezentând un semnal negativ, dearece aceastã sporire duce în final la diminuarea profitului. Influenta costului pe produse se determinã cu ajutorul relatiei de mai jos:

Costurile pe produse:

Având în vedere evolutia costului pe produse care a crescut într-un ritm mai alert ca cel al preturilor de vânzare, se impune astfel, adoptarea unor decizii referitoare nu numai la politica de preturi, preturi ce trebuie sã aibe o superioarã costurilor de productie, ci si la modificarea structurii productie si diminuãrii în special a costurilor de productie.

3.6 – Analiza cheltuielilor de producție fixe si variabile

Cheltuielile variabile reprezintã acele cheltuieli ce-si modificã volumul o data cu modificarea volumului fizic al productiei. Deoarece aceste cheltuieli sunt legate de operatiile de fabricare a productiei mai poartã denumirea de cheltuieli operationale sau ale activitãtii.

Aici includem urmãtoarele categorii de cheltuieli: cheltuielile cu consumul de materiale si materii prime directe, cheltuielile cu consumul de energie, apã, abur, cheltuielile cu salariile muncitorilor direct productivi, precum si cu protectia socialã aferentã acestor salarii. Întrucât mãrimea si evolutia cheltuielilor variabile de productie depinde de mãrimea si evolutia volumului fizic al productiei care le-a ocazionat, rezultã cã cheltuielile de productie variabile sunt functii ale volumului fizic al productiei.

Cheltuielile fixe sunt cele ale cãror marime rãmâne neschimbatã, indiferent dacã în cazul unei capacitãti de productie datã volumul productiei creste sau scade. Se cuprind în cadrul acestei categorii urmãtoarele cheltuieli ca: amortizarea mijloacelor fixe calculatã dupã sistemul cotelor liniare în timp, inclusiv partea datoratã uzurii morale si automatizãrii; cheltuielile P.T.T.R., cheltuielile cu primele de asigurare, cheltuielile cu taxele de salubrizare.

Aceste cheltuieli sunt ocazionate de simpla existentã a întreprinderii indiferent dacã aceasta produce sau nu, ele fiind invariabile chiar dacã productia este opritã temporar. Dupã cum se observã cheltuielile variabile, legate în mod direct de procesul de productie au o mãrime mai mare decât cheltuielile fixe. În mãrime absolutã cheltuielile variabile cresc cu 23,1%, ponderea acestora crescând atât în totalul cheltuielilor (cu 2,1%) cât si în structura productiei marfã (cu 4,03%). Cheltuielile fixe desi cresc în marime absolutã cu 11,07%, ele au o evolutie descrescãtoare atât ca pondere în structura productie marfã (scad cu 1,05%), cât si ca pondere în structura costurilor totale (scad cu 2,1%).

Cheltuielile cu munca vie desi cresc în mãrime absolutã cu 35.318,7 mil lei si ca pondere în structura productiei marfã cu 0,07% acestea scad ca pondere în totalul cheltuielilor cu 1,2%. Aceastã scãdere poate fi pusã si pe seama scãderii numãrului de salariati în 2011 cu 210 persoane ( de la 2.995 în 2010 la 2.785 în 2011).

Cheltuielile indirecte urmeazã un trend descrescãtor ponderea lor scãzând atât în structura productiei marfã cu 1,06% cât si ca pondere în structura cheltuielilor totale cu 2,3%. Cheltuielile materiale cresc atât în valoare absolutã cu 73.839,6 mil lei (21,9%) cât si în ponderea productiei marfã cu 2,91% si ca pondere în totalul cheltuielilor cu 1,2%. Cât privesc cheltuielile directe acestea înregistreazã cresteri în mãrime absolutã de 85.773,3 mil lei (23,79%), ca pondere în structura productiei (4,04%) si ca pondere în cheltuielile totale de (2,3%). Productia marfã înregistreazã o crestere de 15,66% iar costurile totale cresc cu 19,52%, ponderea acestora în totalul productiei marfã de la 89,16% la 92,14%.

3.7 – Analiza costurilor de producție pe produs

Încadratã în actiunea amplã de sporire continuã a rentabilitãtii, analiza costului pe produs constituie etapa de început care precede punerea în aplicare a mãsurilor tehnico-organizatorice, menite sã conducã la economisirea resurselor consumate. Organizarea si desfãsurarea muncii practice de analizã a costurilor pe produse, este conditionatã de modul de organizare a evidentei cheltuielilor de productie si calcul al pretului de cost, precum si de caracterul productiei si gradul de complexitate al acestuia.

Analiza costului pe produs urmãreste abaterea acestuia fatã de un anumit criteriu (costul planificat, sau din anul precedent), categoriile de cheltuieli (articole de calculatie, elemente primare) pe seama cãrora s-au produs modificãri, precum si factorii care au determinat abaterile respective. O importantã deosebitã o prezintã identificarea rezervelor existente, care pot fi mobilizate în procesul de executie a produsului pentru reducerea continuã a costului si mentinerii sau îmbunãtãtirii calitãtii pordusului, a fiabilitãtii acestuia.

Având în vedere munca care trebuie desfãsuratã în procesul de analizã a costului pe produs, aceasta trebuie sã se facã prin parcurgerea anumitor etape menite sã usureze desfãsurarea si întelegerea procesului de analizã.Aceste etape sunt: identificarea produselor care vor constitui obiectul de analizã. În aceastã lucrare se au în vedere douã produse considerate seminificative, din gama de produse ce se realizeazã la socitatea comercialã analizatã; explicarea modificãrii costului pe fiecare produs prin prisma categoriilor de cheltuieli (articole sau elemente), stabilindu-se contributia absolutã si procentualã a fiecãrei categorii de cheltuieli la modificarea totalã a costului pe produs; analiza fiecãrei categorii de cheltuieli prin prisma factorilor directi si indirecti de influentã.

Având în vedere cele enuntate mai sus, propunem spre analizã produsele: sârmã moale neagrã si cuie. Produs – sârmã moale neagrã.

S.C. …………S.A. Sectia “ T.O.M.” Produs : sârmã moale neagrã

ANALIZA COMPARATIVÃ A REALIZÃRII COSTURILOR aferente lunii aprilie 2011

Analizând costurile care compun costul de productie al produsului sârmã moale neagrã observãm cã acestea au evolutie diferitã, înregistrându-se abateri de la costul prevãzut. În cea ce privesc semifabricatele, cheltuielile înregistreazã depãsiri de 3.042.000 lei, reprezentâd o depãsire de la cea ce s-a programat de 0,08%.

Depãsiri se mai înregistreazã si la materialele auxiliare (9,69%), energii (3,61%), precum si la cheltuielile indirecte de sectie (4,2%), deoarece s-a modificat coeficientul de repartizare pentru aceste cheltuieli din urmã de la 1,268 la 1,328. Totodatã se înregistreazã si economii la materialele recuperabile, reusind sã se recupereze cu 3.900.000 lei mai mult decât s-a prevãzut reprezentâd o crestere de 19,02%, si la salariile directe de 1.781.000 lei reprezentând o scãdere de 0,45%.

Pe fondul acestor abateri de la costul prevãzut, costul de productie s-a modificat si el înregistrând depãsiri de 53.001.000 lei (1,059%).

Pentru a pune în evidentã factorii de influentã ca actioneazã asupra modifcãrii costului total, compunem o altã grupare a cheltuielilor, astfel:

Fãcând o analizã factorialã a costului de productie stabilim exact care au fost factorii care si-au adus contributia la modificarea de 53.001.000 lei survenitã în cadrul perioadei curente fatã de cea precedentã.

Avem astfel :

1.Influenta produsã de modificarea cheltuielilor materiale:

Chm = Chm1 – Chm0 = + 33.401.000 ( + 63,02%)

2.Influenta produsã de modificarea cheltuielilor cu salariile:

Chs = Chs1 – Chs0 = – 1.781.000 ( – 3,36%)

3. Influenta produsã de modificarea cheltuielilor indirecte :

Ch ind = Ch ind1 – Ch ind0 = + 21.381.000 ( + 40,34%)

Modificarea ce s-a produs asupra costului de productie este influentatã de evolutia ascendentã a cheltuielilor materiale si a cheltuielilor indirecte, prin cresterea acestora cu 63,02%, respectiv 40,34%. Totodatã se constatã scãderea cheltuielilor cu salariile (- 3,36%).

Produs – cuie S.C…………S.A. Sectia “ T.O.M.” Produs : cuie

ANALIZA COMPARATIVÃ A REALIZÃRII COSTURILOR aferente lunii aprilie 2011

Analizând fisa costului produsului “cuie” constatãm modificãri,prin depãsirea plafonului de cheltuieli prevãzut la semifabricate (+2,217%), materiale auxiliare (+2,87%), precum si la energii (+5,02%), si cheltuieli indirecte (+4,008%).

Ca si în cazul produsului sârmã moale neagrã se constatã economisiri la cheltuiala cu salariile directe (-0,69%). Pe fondul acestor abateri de la costul prevãzut, costul de productie s-a modificat si el înregistrând depãsiri de 10.182.000 lei (2,6048%).

Analizând factorial costul de productie în perioada curentã, putem detemina care au fost factorii care si-au adus contributia la modificarea acestuia cu 10.182.000 lei, fatã de cea precedentã.

Avem astfel :

1.Influenta produsã de modificarea cheltuielilor materiale:

Chm = Chm1 – Chm0 = + 6.782.000 lei ( + 66,61%)

2.Influenta produsã de modificarea cheltuielilor cu munca vie:

Chs = Chs1 – Chs0 = – 536.000 ( – 5,26%)

3. Influenta produsã de modificarea cheltuielilor indirecte :

Ch ind = Ch ind1 – Ch ind0 = + 3.936.000 ( + 38,65%)

Modificarea ce s-a produs asupra costului de productie, în sensul cresterii acestuia cu 2,6048%, este pusã pe seama de evolutiei ascendente a cheltuielilor materiale si a cheltuielilor indirecte, prin cresterea acestora cu 66,61%, respectiv 38,65%. Totodatã se constatã scãderea cheltuielilor cu salariile (- 5,26%).

CONCLUZII ALE ANALIZEI COSTURILOR SOCIETÃTII ATÂT PE TOTAL SOCIETATE CÂT SI PE PRODUSELE REALIZATE DE ACEASTA

Pe total societate în perioada analizatã se evidentiazã câteva rezultate pozitive în ceea ce priveste analaliza economicã cum ar fi:reducerea cheltuielii la 1000 lei productie marfã la unele din sectii (T.O.M, Plase sudate, Electrozi); cresterea preturilor medii de vânzare; schimbarea într-o mãsurã, este adevãrat micã, a structurii productiei fabricate; reducerea cheltuielilor salariale; reducerea cheltuielilor fixe.

Totodatã se înregistreazã si câteva aspecte negative cum ar fi: cresterea costurilor de productie; cresterea cheltuielii la 1000 lei productie marfã pe total întreprindere; cresterea cheltuielilor indirecte pe produs realizat.

CONCLUZII

În acest sens pentru întelegerea cât mai completã a calculatiei în sistemul de programare si urmãrire a productiei la S.C. ………S.A. se poate proceda la înlocuirea metodei pe faze cu metoda standard cost cu un caracter operativ în ceea ce priveste urmãrirea cheltuielilor.

Metoda costurilor standard sau normate constã în principal în determinarea prealabilã înainte de începerea procesului de productie pe bazã de norme stabilite pe feluri de cheltuieli (norme de consum de materiale, de manoperã, planuri pentru cheltuilile indirecte) pentru produsele de bazã ce urmeazã a fi fabricate. Potrivit acestei metode, costul efectiv se stabileste la sfârsitul perioadei de calculatie prin adãugarea sau scãderea din costul normat al produselor fabricate a abaterilor de la norme rezultate în timpul desfãsurãrii procesului de productie si a modificãrii normelor.

Metoda costurilor standard prezintã o serie de avantaje, precum: dã posibilitatea efectuãrii unui control operativ asupra unui volum mare de cheltuieli, în primul rând, asupra cheltuielilor materiale si cu manopera; asigurã operativitate în cunoasterea modului de desfãsurare a procesului de productie, stabilind eventualele abateri privind cheltuielile de productie, locul si cauzele acestora; stimuleazã sectorul tehnic în urmãrirea respectãrii planului de cheltuieli prin furnizarea datelor privind abaterile fatã de datele de plan a nivelului si cauzelor acestora.

În vederea aplicãrii acestei metode functionarea contului 921” Cheltuielile activitãtii de bazã” va suferi anumite modificãri desi analiticele contului se vor desfãsura tot pe sectii, acest cont debitându-se cu cheltuielile efective ocazionate de desfãsurarea procesului de productie si se va credita cu costul standard aferent productiei finite. Se crediteazã la sfârsitul lunii cu valoarea productiei în curs la cost standard. Tot atunci productia finitã si cea în curs de executie la cost standard se comparã cu cheltuielile efective din debitele conturilor în cauzã, iar diferenta reprezintã abateri de la costul standard care se înregistreazã în contul de abateri ce este deschis în aceasi structurã analiticã ca si contul 921” Cheltuielile activitãtii de bazã”. Acest cont de abateri se debiteazã cu depãsirile si se crediteazã cu economiile, iar la sfârsitul perioadei de gestiune se inchide prin contul de profit si pierdere.

Stabilirea abaterilor din cele trei articole de calculatie specifice metodei standard- cost unic (materiale manoperã) se face dierct pe baza documentelor primare si nu pe cale contabilã, ceea ce creazã premisele informãrii operative a organelor de decizie asupra dereglarilor din productie.

Pentru urmãrirea operativã a acestor abateri este necesarã si perfectionarea sistemului de documente primare prin întocmirea unor situatii de urmãrire operativã a abaterilor, prin elaborarea unor liste pentru standardizarea consumului de materiale, manoperã, cheltuieli de regie.

Aceastã urmãrire operativã a abaterilor va fi usuratã prin elaborarea unor programe informatice de urmãrire a abaterilor, realizându-se astfel prelucrarea automatã a datelor privind abaterile de la costurile standard. În cadrul articolului de calculatie materii prime si materiale este necesar sã se urmãreascã consumul cantitativ si în general toate miscãrile materialelor care concurã la fabricarea produselor. Totodatã, prin compararea datelor din fisa limitã de consum privind materialele eliberate din depozite cu situatia productiei fabricate se urmãreste în mod operativ încadrarea consumurilor efective de materiale în limitele consumurilor normate sesizând la timp abaterile si oferind posibilitatea luãrii celor mai eficiente decizii în acest sens.

Costurile standard sunt costuri de productie stabilite cu anticipatie pe baze stiintifice în conditiile impuse de structura organizatoricã a întreprinderii. Esenta metodei standard-cost constã în elaborarea urmãtoarelor lucrãri: elaborarea calculatiei standard pe produs; calculul, urmãrirea, analiza si raportarea abaterilor costurilor efective de la cele standard; urmãrirea costurilor efective prin contabilitate potrivit conceptului metodei standard cost.

Elaborarea calculatiei standard pe produs depinde direct de stabilirea mãrimilor standard necesare în acest scop. Standardele reprezintã mãrimi fizice sau valorice cu caracter de etalon stabilite stiintific pe baza unor metode moderne de analizã a comportamentelor fenomenelor ce au loc în întreprindere. Pentru stabilirea standardelor se procedeazã la analiza tuturor compartimentelor întreprinderii, sectii, ateliere. Diversitatea standardelor impune o clasificare a lor din câteva puncte de vedere, astfel: în raport de forma de exprimare a mãrimilor pe care le reprezintã standardele pot fi: cantitative (materii si materiale si de timp) si valorice sau financiare, iar în raport cu scopul în care urmeazã a fi folosite standardele sunt: curente si de bazã.

În modernizarea managementului firmei, un rol hotãrâtor îl are utilizarea tehnicii electronice de calcul, element necesar având în vedere facilitãtile informatizãrii si posibilitãtile actuale ale dotãrii cu calculatoare dintre cele mai evoluate.

Cele mai semnificative tendinte ce se manifestã deja în ultimul timp în conceperea si functionarea sistemelor informationale moderne pot fi grupate astfel: adoptarea de cãtre producãtori de tehnicã de calcul automatizatã si concomitent de utilizatorii ei a unor standarde unice pentru a asigura compatibilitatea unor retele de calculatoare terminale si sisteme de programare; apelarea la calculatorul bazei de date care în scopul realizãrii unei mari baze de date combinã programe cu echipamente electronice de calcul; extinderea organizãrii de banci de date care asigurã accesul rapid la informatie si rezolvarea unor probleme deosebit de complexe; amplificarea constantã a organizãrii de bãnci de programe, de regulã pe domenii, ceea ce faciliteazã difuzarea celor mai bune produse informatice la beneficiari în conditiile diminuãrii pe total a costurilor implicate.

În cadrul S.C…………S.A., conducerea, factorii de decizie au în vedere perfectionarea sistemului informatic existent, unitatea fiind dotatã cu microcalculatoare la compartimentele contabilitate, financiar, desfacere, având si un puternic oficiu de calcul în cadrul cãruia se obtin o serie de situatii utile factorilor de decizie, cum ar fi de exemplu: “Situatia facturilor emise”, “Situatia stocurilor” etc.

Obiectivele sistemului informatic trebuie sã asigure utilizarea eficientã si existenta sistemelor electronice de calcul si a retelei de calculatoare prin: cresterea vitezei de circulatie a informatiilor, reducerea ciclului informational si a timpului de rãspuns ca urmare a perfectionãrii sistemului informatic; fundamentarea informationalã operativã, exactã si completã a procesului decizional pe toate nivelele ierarhice; operativitate si precizie în efectuarea controlului financiar intern; simplificarea circuitului documentelor primare din cadrul societãtii evitându-se paralelismul si punctele de aglomerare.

Obiectivele sistemului informatic sunt concretizate în liste (situatiile de iesire definite în proiectarea generalã). Avându-se în vedere faptul cã prin adoptarea unei noi metode de calculatia costuirlor, cum este cea a costurilor standard, listele vor trebui sã reflecte si ele aceste abateri în vederea satisfacerii cerintelor informationale ale conducerii. Aceste restrictii impun un anumit continut economic al situatiilor, inclusiv elementele referitoare la destinatie, utilizare, frecventã si formã concretã în care vor apare.

BIBLIOGRAFIE

Cârstea Gheorghe, Oprea Cãlin – “Calculatia costurilor”, Ed. Didacticã si Pedagogicã, Bucuresti,1980;

Colectiv, – “Economie politicã”, Ed. Economicã, Bucuresti, 1995;

Mãrgulescu D. (coordonator) – “Analizã economico-financiarã a întreprinderii”, Ed. Tribuna Economicã, Bucuresti,1994;

Niculescu Maria – “Diagnostic global strategic”, Ed. Economicã, Bucuresti, 1997;

Oprea Cãlin, Ilie Vãduva, Mihai Ristea, Horia Neamtu – “Bazele contabilitãtii”, Ed. Didacticã si Pedagogicã, Bucuresti,1995;

Oprea Cãlin, Chirata Caraiani – “Contabilitate de Gestiune sI calculatia costurilor – procedee – , Editura Omnia – Uni S.A.S.T. Brasov, 1998;

Ristea Mihai – “Noul sistem contabil din România”, Ed. Cartimex, Bucuresti, 1994;

Ristea Mihai, Lavinia Olimid, Ana Stoian, Ileana Nisculescu, Vasile Rãileanu – “Contabilitatea societãtilor comerciale”, Vol. II, Ed. CECAR, Bucuresti,1996;

Stãnescu C., Isfãnescu A., Bãicusi A., – “Analiza economico-financiarã”, Ed. Economicã, Bucuresti,1996.

Vintilã Georgeta – “Gestiunea financiarã a întreprinderii”, Ed. Didacticã si Pedagogicã, Bucuresti,1997;

Ministerul Finantelor – “Sistemul contabil al agentilor economici”, Ed. Economicã, Bucuresti, 1993;

Ministerul Finantelor – “Revista Finante, Credit si Contabilitate”, colectia 1996-1998;