Contabilitatea Creativa Si Marile Scandaluri Economice

Contabilitatea creativă și marile scandaluri economice

Cuprins

Introducere

I. Stadiul cunoașterii în domeniu

1.1 Concepte generale privind contabilitatea creativă

1.1.1 Controverse privind definirea contabilității creativă

1.1.2 Motivele utilizării contabilității creativă

1.2 Tehnici de contabilitate creativă

1.2.1 Tehnici de contabilitate creativă privind pozitia financiară a întreprinderii

1.2.1.1 Cosmetizarea poziției fianciare a întreprinderii prin prezentarea eronata a activelor si datoriilor

1.2.1.1.1 Supraevaluarea activelor

1.2.1.1.2 Subevaluarea datoriilor

1.2.1.2 Alte metode folosite pentru cosmetizarea poziției fianciare a întreprinderii

1.2.2 Tehnici de contabilitate creativă privind performanța întreprinderii

1.2.2.1 Modalități de modelare a rezultatului prin politicile contabile ale întreprinderii

1.2.2.1.1 Practici ale contabilității creative privind amortizările

1.2.2.1.2 Practici ale contabilități creative privind provizioanele

1.2.2.1.3 Practici ale contabilități creative privind stocurile

1.2.2.2.Modalități de modelare a rezultatului prin deciziile de gestiune adoptate de întreprinderii

1.3 Granița dintre contabilitate creativă și fraudă

II Studiu de caz: Contabilitatea creativă și marile scandaluri economice

Introducere

Globalizarea afacerilor dă naștere permanent unei provocări din partea contabililor, puși în fața unor noi forme de manifestare a identității firmelor aflate în permanentă competiție, unde nevoia de informație este mult diversificată și rapidă, devenind uneori și un instrument de marketing și publicitate. În acest context, contabilul trebuie sã găsească soluții rapide de adaptare la noile cerințe informaționale, uneori fără a mai aștepta normalizarea, impunându-se astfel nevoia de creativitate în a găsi soluții și tratamente care să favorizeze imaginea companiilor și obținerea unui avantaj, fară a intra în conflict cu legea.

Această lucrarea reprezintă o cercetare care iși propune ca pe parcursul ei să dezvolte conceptul de contabilitate creativă și să dezbată principalele direcții în care se dezvoltă aceasta.

Prima parte a lucrării prezinta stadiul cunoasterii în domeniu, respectiv partea teoretica care stă la baza temei mele. În această parte mi-am propus să identific și să analizez principalele tehnici de contabilitate creativă și modul în care ele influențează informațiile prezentate în situațiile financiare anuale, afectându-le calitatea și credibilitatea.

A doua parte a lucrării evidențieză legatura dintre contabilitatea creativă și marile scandaluri economice. După anul 2000, moment în care au început să izbucnească marile scandaluri financiare a crescut interesului cercetătorilor pentru acest subiect legat de contabilitatea creativă. În cadrul acestui capitol am analizat în principal, scandalurile financiare din Statele Unite ale Americii , modul în care acestea au schimbat percepția și au diminuat încrederea popuației în profesionalismul experților contabili și a auditorilor, dar și metodele de combatere a practicilor de contabilitate creativă dacă acestea sunt utilizate.

În ceea ce privește metodologia și perspectiva de cercetare am folosit cercetarea calitativă analizând principalele contribuții ale diverșilor autori (străini și români) la cunoașterea științifică în domeniu, respectând coordonatele pe baza cărora este abordată contabilitatea creativă. La nivelul cercetării teoretice, am folosit o abordare de tip descriptiv.

Cercetarea a presupus apelarea la un ansamblu de surse informaționale respectiv articole științifice publicate în diferite jurnale, cărți de specialitate relevante în domeniul de referință, legislație, analize și studii, documente oficiale și comunicate de presă ale diferitelor organisme profesionale contabile și fiscale, documente contabile și fiscale și diverse baze de date ale entităților din studiile de caz.

I. Stadiul cunoașterii în domeniu

1.1 Controverse privind definirea contabilității creative

1.1.1 Controverse privind definirea contabilității creativă

Majoritatea oamenilor văd activitatea financiar-contabilă ca fiind una rigidă si care nu lasa posibilitatea utilizării imaginației. Acestă idee a fost însă combătută printr-o multitudine de cazuri în care s-a constatat că imaginația în activitatea financiar-contabilã, atunci când distorsiunea realității devine o necesitate primordială poate avea un rol foarte important . Asfel a apărut conceptul de contabitate creativă utilizat, de regulă, pentru a descrie procesul prin care profesioniștii contabili își folosesc cunoștințele în scopul manipulării cifrelor incluse în conturile anuale .

Termenul de contabilitate creativă a aparut in anii ‘80 in Marea Britanie și desemna tehnicile de maximizare a beneficiilor obținute de întrepirinderi , rezultate nu dintr-o mai bună gestiune a resurselor , ci din artificii contabile în scopul atingerii de noi investitori.

Acest concept a fost abordat în continuare în literatura de specialitate iar majoritatea lucrărilor au prezentat activitatea financiar-contabilă creativă cel mai adesea prin latura sa negativă..

Pe plan internațional s-au realizat foarte multe lucrări ce prezintă impasul în care se găsește informația financiar-contabilă datorată folosirii tehnicilor de contabilitate creativă. În majoritatea cazurilor literatura de specialitate aduce în prim-plan o viziune generală a contabilitatății creative insistând asupra metodele contabile care duc la o creștere fictivă a profitului sau din contră la prezentarea unor rezultate mai modeste și mai puțin asupra tehnicilor de înlăturare a acestui fenomen de manipulare a cifrelor

Reyter B. și Gelard G.(1992) plasează contabilitatea creativă în zona imaginației ingineriei financiare moderne, imaginație care generează fără încetare noi produse și montaje, având drept obiectiv, principal sau nu, ocolirea regulilor contabile.

Trotman M. (1993) definește contabilitatea creativă ca fiind o tehnicã de comunicare ce vizează ameliorarea informațiilor furnizate investitorilor. Pe aceași linie Colasse B.(1996) este de parere că expresia contabilitate creativă desemnează practicile de informare contabilă , adesea la limita legalității, practicate de anumite întreprinderi care, profitând de limitele normalizării, caută să își înfrumusețeze imaginea situației financiare și a performanțelor economice și financiare. Odata cu acestă definiție data de Colasse B. in 1996 este introdusă ideea trecerii spre ilegalitate a practicilor creative.

Cea mai complexă definiție a contabilitãții creative îi aparține lui Naser K.(1993), în opinia căruia contabilitatea creativã este: 1) procesul prin care, dată fiind existența unor breșe în reguli, se manipulează cifrele contabile și, profitând de flexibilitate, se aleg acele practici de măsurare și divulgare ce permit transformarea documentelor de sinteză din ceea ce ele ar trebui să fie în ceea ce managerii doresc; 2) procesul prin care tranzacțiile sunt structurate de asemenea manieră încât să permită producerea rezultatului contabil dorit.

Spre deosebire de părerile anterioare pentru Rybaud-Turillo B.și Teller R. (1997) apariția contabilității creative pare să rezulte dintr-o evoluție a științelor de gestiune , deoarece în accepția acestor autori contabilitatea creativă este un instrument de ameliorare a situațiilor financiare fiind o consecință a ingineriilor financiare și fiscale și reprezintă cu siguranță o evoluție logică și firească în practica profesioniștilor contabili

O alta opinie interesantă este și cea a lui Stolowy H.(2009) care definește contabilitatea creativă plecând de la două aspecte: obiectivele urmărite și procedeele utilizate pentru manipularea informațiilor. Obiectivul contabilității creative are în vedere modificarea conturilor, de regulã în sensul ameliorării lor, dar uneori și în scopul „deteriorării”, mai ales atunci când se dorește minimizarea rezultatului pentru reducerea impozitului sau a sumei aferente participării salariaților la profit. De asemenea, autorul menționat consideră că utilizarea tehnicilor de contabilitate creativă se poate realiza și fără un obiectiv precis, de exemplu atunci când regulile contabile nu prevăd soluții pentru diferite situații apărute în practică.

Într-o viziune mai plastică, alți autori vorbesc despre “conturi împodobite” Audas J.(1993) , “conturi macheate cu rimel de amortizări și un fard de provizioane” Agede P. (1994) , “conturi înfrumusețate” Loubiere P. (1992)

Deși există neînțelegeri în ceea ce privește definirea contabilității creative majoritatea cercetătorilor acceptă totuși că, în esență, contabilitatea creativă se distinge prin două aspecte:

presupune utilizarea imaginației profesioniștilor contabili pentru a traduce acele inovații juridice, economice și financiare pentru care nu există, în momentul apariției lor, soluții contabile normalizate;

aplicarea tehnicilor specifice contabilității creative sunt inițiate în funcție de incidența lor asupra poziției financiare și performanțelor economice și financiare ale entităților.

Contabilitatea creativă a cunoscut o dezvoltare geografică ca și complexitate a practicilor sale dar și ca denumire. Termenul preferat în Statele Unite ale Americii este „câștiguri manageriale” (earnings management) în timp ce în Europa este folosită sintagma „contabilitate creativă” (creative accounting). Conceptul de contabilitate creativă (eng. creative accounting) are mai multe termene echivalente în funcție de țara în care acestea sunt folosite, așa cum se observă în tabelul de mai jos:

Fig1. Echivalente internaționale ale sintagmei de contabilitate creativă.

1.1.2 Motivele utilizării contabilității creativă

Contabilitatea are ca finalitate prezentarea documentelor de sinteză care permit aprecierea poziției financiare și profitabilitatea unei entități. Deseori entitățile fiind conștiiente că informatiile oferite de aceste documente reprezintă singura sursă de informare cu privire la situația fianciară a unei entități, vor încerca să dea situației lor existente o imagine mai aproape de nevoile lor decât de realitate. Acestea se folosesc în acest scop de lacunele și gradele de libertate pe care le lasă reglementările contabile.

În cadrul activității econimice,manipularea contabiliă are loc din dorința managerilor, chiar dacă sunt influențați și de investitorii, analiștii sau auditorii. Manipularea datelor contabile este o activitate rezervată managerilor.

Amat O., Blake J. și Dowds J. (1999) considera că discuțiile despre contabilitatea creativă s-au concentrat în principal pe impactul asupra deciziilor investitorilor în companiile cotate pe piețele bursiere.

Autorii enumeră o serie de motive pentru care managerii recurg la contabilitatea creativă:

Netezirea rezultatelor. Companiile preferă să raporteze mai degrabă o tendință de creștere constantă a profitului decât să arate profituri volatile cu o serie de creșteri sau descreșteri dramatice. Acestă imagine se poate obține prin constituirea de provizioane și ajustări nejustificat de mari în anii buni asfel încât aceste provizioane și ajustări să poată fi reduse pentru a îmbunătății profiturile în anii slabi.

Susținătorii acestei abordări consideră că aceasta este o măsură împotriva "viziunii pe termen scurt", aceea de a judeca o investiție pe baza randamentelor obținute în anii imediat următorii. Se evită, de asemenea, limitarea asteptăriilor atât de mari create în anii buni , rezultate pe care societatea nu le va mai putea repeta în anii slabi. Însă există și argumente împotriva acestei tehnici:

în cazul în care condițiile de tranzacționare ale unei afaceri sunt de fapt volatile, atunci

investitorii au dreptul să știe acest lucru;

netezirea rezultatului poate ascunde schimbări pe termen lung în tendința rezultatului;

O altă tendință care aparea deseori se numește contabilitatea big bath ( marea baie), prin care o companie care are o pierdere mare caută să-și maximizeze pierderea raportată în acel an, asfel încat în anii următori să pară mai bună.

O altă variantă de netezire este manipularea rezultatelor pentru a se încadra în previziuni. Fox J. (1997) arată cum la Microsoft, politicile contabile erau stabilite respectând reglementările contabile, dar asfel încât rezultatele raportate să fie conectate la cele previzionate. Când Microsoft vinde software o mare parte a profitului este amânată pentru anii viitori pentru acoperirea costurilor cu modificările potențiale și cu asistența ulterioară acordate clienților. Această politică contabilă face anticiparea veniturilor viitoare mult mai facilă.

Directorii companiilor pot folosi o modificare de politică contabilă care are ca rezultat majorarea rezultatului pentru a distrage atenția de la o stire nedorită referitoare la companie. Collingwood H. (1991) evidenția cum o modificare a metodei contabile a majorat profitul trimestrial al K-Mart cu aproximativ 160 milioane dolari tocmai pentru a distrage atenție de la știrea în care compania a cazut de pe pozitia de cel mai mare retailer din SUA, pe locul doi.

Contabilitatea creativă poate menține sau crește prețul acțiunilor atât prin reducerea nivelului aparent al datoriilor, cât și prin creșterea unei aparențe privind trendul crescător al profitului. Aceste situații ajută compania să atragă capital prin emisiiunea de noi acțiuni , să ofere acțiunile proprii în ofertele de preluare și să reziste preluarii de alte companii.

Managerii pot utiliza contabilitatea creativă pentru a întârzia eliberarea informațiilor către piață, având asfel oprtunitatea de a beneficia de cunoașterea internă.

Un alt motiv pentru utilizarea contabilității creative este fiscalitatea având în vedere că profitul impozabil este determinat plecând de la profitul contabil .

Desigur mai există și alți factori care pot determina nevoia folosirii practicilor de contabilitate creativă , cum ar fi : intensificarea tot mai puternică a mediului concurențial, nevoia de a respecta anumiți indicatori ,nevoia de finanțare , modul în care sunt stabilite primele managerilor.

Trebuie însă menționat faptul că în cadrul unei piețe eficiente, analiștii nu se vor lăsa pacăliți de cosmetizarea conturilor.

1.2. Tehnici de contabilitate creativă

1.2.1 Tehnici de contabilitate creativă privind pozitia financiară a întreprinderii

Bilanțul sau Situația poziției financiară a întreprinderii într-o viziune internațională, este documentul de sinteză care redă starea și evoluția situației financiare. El permite formularea de judecăți de valoare privind randamentul și riscul aferente unei întreprinderi, precum și evaluarea mișcărilor viitoare de trezorerie. Cerința întocmirii bilanțului este arătată de matematicianul Luca Paciolo, odată cu cristalizarea ca sistem a contabilității, bazată pe înregistrarea în partidă dublă. Caracterul documentar și informativ economic al bilanțului a fost relevat de Jaques Savary în 1673 “ca un instrument de control al înregistrărilor contabile și de cunoaștere a situației economico-financiare a întreprinderii “.

Demetrescu, C.G. în lucrările sale, reproduce peste 20 de definiții date de diferiți autori bilanțului. Acesta este de părere că numeroasele definiții date bilanțului se explică prin faptul că fiecare autor poate privi bilanțul dintr-o altă perspectivă: juridică, contabilă, financiară iar dintre aceștia unii îl privesc ca formă ( și anume situație, cont, tablou), iar alții îl interpretează ca funcție și ca scop.

Precizându-și propriul punct de vedere, Demetrescu, C.G., argumentează că “Bilanțul este o situație întocmită sub formă contabilă, după un anumit plan, cuprinzând activul și pasivul unei întreprinderi , precum și rezultatele obținute până la o anumită dată”

Iacobescu, S. și Sorescu, Al.,(1923) ocupându-se de acestă problemă reproduc peste 35 de definiții date bilanțului și examinând aceste definiții constată că bilanțul este privit diferit din perspectivă contabilă față de cea juridică. Ei consideră că este necesar să definească bilanțul în două versiuni, una generală și alta contabilă. În definiția generală ei precizează că “ bilanțul este o situație patrimonială definitivă, care prezintă în forma contabilă activul și pasivul patrimoniului unei personae, împreună cu rezultatele care au modificat forma inițială a patrimoniului, iar în definiția contabilă se arată că bilanțul este contul patriminiului persoanei, alcătuit din activ și pasiv rezultat de soldurile situației finale a tuturor conturilor”

O definiție mai complexă care datează din 1980 este cea dată de Rusu, D.,autorul teoriei realității bilanțului. Acesta privește bilanțul ca “ un calcul de sinteză care indică starea de fapt a activității întreprinderii și care permite sesizarea dintr-o singură privire a situației economico-juridice și financiare a întreprinderii , arătând amănunțit caracterul mijloacelor ei de acțiune , resursele proprii și străine inclusiv rezultatul final“

Pentru Colasse, B., (1995) bilanțul reprezintă “o schematizare conceptuală sau, mai bine spus, un model care prezintă schema situației întreprinderii la un moment dat.. “. În opinia acestuia , “bilanțul nu redă imaginea întreprinderii așa cum o oglindă reflectă imaginea noastră, ci creează o imagine a acesteia“

În ciuda faptului că definițiile folosite de autori diferă , esența lor este aceiași și anume, aceea că bilanțul “descrie separat , la închiderea exercițiului , elemente active și elemente pasive ale întreprinderii și face să apară, de manieră distinctă , capitalurile proprii“

În concluzie, bilanțul contabil este cel mai important document de sinteză care oferă o imagine corespunzătoare și reală asupra situației economice și financiare a fiecărei entități. Informațiile oferite de bilanț sunt deosebit de importante atât pentru entitatea însăși, cât și pentru clienții, furnizorii, creditori financiari, investitorii, salariații săi, administratorii de stat și firmele concurente.

Având în vedere importanța bilanțului contabil, manipularea acestui document de sinteză prezintă foarte mare interes. Din acest punct de vedere intreprinderile vor încerca să dea o imagine favorabilă nivelului capitalurilor proprii, gradului de îndatorare , fondului de rulment, nevoii de fond de rulment și trezoreriei.

1.2.1.1 Cosmetizarea poziției fianciare a întreprinderii prin prezentarea eronata a activelor si datoriilor

Evaluarea activelor și a datoriilor prezentate în bilanț poate constitui o împrejurare convenabilă pentru aplicarea tehnicilor de contabilitate creativă. În cele mai multe cazuri activele sunt supraevaluate și sau datoriile sunt subevaluate într-un efort de a comunica o performanta financiară mare a entității și o poziție financiară puternică. Există o excepție, însă, atunci când, ca parte a unui efort de a gestiona câștigurile, balanța este raportată în mod conservator intr-un efort de a stoca venituri pentru anii urmatori

1.2.1.1.1 Supraevaluarea activelor

Supraevaluarea activelor are ca scop ameliorarea poziției financiare a întreprinderilor, cu atat mai mult cu cât analiștii financiari acordă foarte mare atenție ratelor de lichiditate. Din acest punct de vedere, cel mai mare risc de supraevaluare îl prezintă stocurile și creantele. Pentru supraevaluarea stocurilor companiile pot recurge la diferite proceduri, cum ar fi: falsificarea rezultatelor inventarierilor , raportarea activelor care în realitate nu există, raportarea stocurilor cu defecte ca fiind stocuri calitative, amânarea eliminării din bilanț a bunurilor depreciate, uzate moral sau devenite nevandabile. În ceea ce privește supraevaluarea creanțelor, întreprinderile preferă să înregistreze ajustările pentru deprecierea creanțelor la o valoare mai mică decât ar trebui sau nu le mai înregistrează deloc.

Stocurile

Stocurile reprezintă ansamblul bunurilor și serviciilor din cadrul întreprinderii deținute fie pentru a fi vândute în aceeași stare sau după prelucrarea lor în procesul de producție, fie pentru a fi consumate la prima lor utilizare.

Prin supraevaluarea stocurilor are loc supraevaluarea activului și implicit creșterea lichidității aparentă a întreprinderii. Pentru a recurge la supraevaluarea stocurilor întreprinderile au la dispoziție foarte multe procedee.

Cea mai simplă abordare este cea de a supraevalua cantitatea fizică de stocuri. Acest procedeu implică falsificarea inventarului, dar în ciuda ilegalității este adesea folosit. Spre exemplu compania Centennial Technologies specializată în industria constructoare de masini a etichetat în mod intenționat, necorespunzător stocurile, acestea fiind numarate greșit de contoare. Alte doua companii americane Perry Drug Store Inc și Fabri-Centers of America Inc. au apelat la acestă tehnică. La inventariere au determinat strict stocul existent, însă acesta era cu mult mai mic decât cel care ar fi trebuit să fie determinat cu ocazia inventarierii (cu aproximativ 20 de milioane de dolari în cazul companiei Perry Drug Store Inc)

O altă abordare este accea de a crește pur și simplu valoarea de inventar, fără a schimba numărul fizic de produse. Acestă tehnică a fost aplicată și în cazul companiei Miniscribe Corp, un producator de componente de calculator, care a raportat o serie de produse finite cu defecte majore ca fiind corespunzătoare. În realitate, valoarea lor era foare mică sau aproape nulă. O abordare similară a fost folosită la Craig Consumer Electronics Inc. Linia de credit a companiei a fost asigurat de stocuri. Împrumuturile au fost permise în baza produselor noi și, în mai mică măsură în baza celor recondiționate. Într-un efort de a stimula nivelurile stocurilor, managerii au transferat bunuri defecte în categoriile noi și recondiționate. Această tactică, cel puțin temporar, a permis companiei să depășească limita de credit cu o valoare semnificativă

O companie nu trebuie să schimbe numărul fizic de stocuri pentru a stimula valoarea raportată a acestora. O evaluare a stocurilor la sume superioare și o reducere a costurilor bunurilor vândute are același efect. Impactul,ca un drog cu acțiune rapidă, este imediat. Prin valoarea crescută a stocurilor, se măresc activele curente și implicit lichiditatea aparentă al companiei. Iar prin reducerea costurilor bunurilor vândute, marja brută a companiei, împreună cu rezultatul net sunt, de asemene mărite, adăugându-se la capitalurile proprii.

O altă metodă de supraevaluare a stocurilor este aceea de a amâna eliminarea din situațiile financiare a bunurilor depreciate , uzate moral sau devenite nevandabile

Creanțele

Creanțele au un rol cheie în contabilitatea creativă, pentru că în multe cazuri companiile înregistrează venituri premature sau fictive pe seama creanțelor. O recunoaștere necorespunzătoare a veniturilor duce la o acumulare nerecuperabilă în conturile de creanțe. Ca urmare, durata de încasare a creanțelor este mai mare decât ar fi în mod normal. Însă, chiar și atunci când veniturile sunt recunoscute în mod corespunzător, câștigurile pot fi amplificat, cel puțin temporar, prin evaluarea necorespunzătoare a creanțelor.

Creanțele sunt raportate la valoarea realizabilă netă, valoarea netă așteptată să fie primită la încasarea acestora. Ca urmare, sumele care se estimează că nu pot fi încasate se înregistrează ca și cheltuieli pentru ajustarea creanțelor incerte și se scad din valoarea totală a creanțelor, asfel rezultând valoarea realizabilă netă.

Când faptele arată că unele creanțe sunt nerecuperabile, ajustarea pentru depreciarea creanțelor incerte nu iși mai are rostul și trebuie înregistrată o pierdere din creanțe.

O companie care vrea să iși marească temporar câștigurile va face acest lucru prin minimizarea cheltuielile înregistrate sub formă de ajustări pentru creanțe incerte. Asfel se diminuează ajustarea pentru depreciarea creanțelor și se majorează valoarea realizabilă netă a creanțelor. În cele mai multe cazuri asfel de procedee sunt scoase la iveală numai peste câțiva ani, când se dovedește că valoarea ajustărilor pentru deprecierea creanțelor nu a fost adecvată, moment în care se va înregistra o ajustare suplimentară. Așa s-a întamplat și cazul societății Advocat Inc. care a prezentat în situațiile financiare anuale în 1999 ajustări pentru deprecierea creanțelor în valoare de 7,0 milioane de dolari , comparativ cu 2,4 milioane de dolari în 1998.

Utilizatorii situațiilor financiare ar trebui să acorde o atenție deosebită creanțelor unei companii în raport cu veniturile acestora. În consecință trebuie urmărită evoluția lor în timp. Un exemplu în acest sens este cel al Planetcad Inc., o firmă de software care a făcut această dezvăluire despre problema creanțelor în raportul său anual din 1999:

Fig. 2 Venituri și creanțe: Planetcad, Inc. anii care se încheie la 31 decembrie 1996-1999 (mii de dolari, cu excepția procentelor și Duratei medie estimată de recuperare a creanțelor)

*Durata medie estimată de recuperare a creanțelor se calculează prin impartierea valorii creațelor nete la venitul zilnic; venitul zilnic se calculează prin impărțirea valorii venitului la 365 zile

După cum se observă în Fig. 1 creanțele au crescut mult mai repede față de venituri în fiecare din anii 1997, 1998, 1999. Ca urmare durata medie estimată de recuperare a creanțelor a continuat să crească. Până în 1999 acest indicator a ajuns la 101,8 zile. Față de 1996 durata medie estimată de recuperare a creanțelor aproape s-a dublat. Privind datele din tabel se poate observa dovezi ale problemelor de colectare a creanțelor care au fost disponibile cu mult înainte de eveniment real în 1999.

1.2.1.1.2 Subevaluarea datoriilor

O datorie reprezintă o obligație actuală a unei entități ce decurge din evenimente trecute  și prin decontarea căreia se așteaptă să  rezulte o ieșire de resurse care încorporează  beneficii economice. O datorie este recunoscută  în contabilitate  și prezentată  în bilanț  atunci când este probabil că o ieșire de resurse încorporând beneficii economice va rezulta din decontarea unei obligații prezente și când valoarea la care se va realiza această decontare poate fi evaluată în mod credibil

Cu alte cuvinte când sunt evaluate în mod corespunzător datoriile sunt înregistrare la valoarea de decontare. O datorie subevaluată este atunci când este raportată la o valoare mai mică decât valoarea prezentă a obligației. În acest caz o pierdere sau o cheltuială va apărea atunci când datoriile vor fi decontate sau ajustate la valoarea prezentă. În cosecință rezultatele sunt mai optimiste dacă nu se acordă atenție daroriilor subevaluate.

Deoarece efectul lor asupra rezultatului este mai direct, companiile sunt tentate să apeleze la subevaluarea datoriilor pentru a afișa o poziție financiară mai promitătoarea.

Un exemplu în acest sens este Centuri Inc. Cazul Centuri Inc implica măsuri active pentru a denatura rezultatele într-un efort de a induce în eroare investitorii. Ca o modalitate de a stimula rezultatele, Centuri Inc nu a înregistrat datoriile față de salariați privind concediile neefectuate, datorii privind impozitele pe salarii, impozitele pe clădiri. Ca urmare, datoriile acumulate au fost subevaluate cu 912.679 dolari.

Adesea companiile își subevaluază datoriile potențiale, respectiv provizioanele. Provizioanele sunt destinate să acopere datoriile a căror natură este clar definită și care la data bilanțului este probabil să existe sau este cert că vor exista, dar care sunt incerte în ceea ce privește valoarea sau data la care vor apărea. Un provizion va fi recunoscut numai în momentul în care o entitate are o obligație curentă generată de un eveniment anterior, este probabil ca o ieșire de resurse să fie necesară pentru a onora obligația respectivă și poate fi realizată o estimare credibilă a valorii obligației. Valoarea recunoscută ca provizion trebuie să constituie cea mai bună estimare la data bilanțului a costurilor necesare stingerii obligației curente.

Practica a dovedit că situațiile în care provizioanele au fost omise sau au fost subevaluate au fost foarte des întalnite. Spre exemplu , în anul 1998 compania General Electric Co. si-a subestimat eventualele obligații privind garanțiile pentru care o serie de turbine de gaz vândute, care urmau a fi folosite în centralele electrice. Din cauza unor probleme de proiectare, turbinele au cedat, ceea ce a codus la costuri foarte mari pentru repararea sau înlocuirea lor, respectiv cheltuielile angajate au depășit cu 100 de milioane de dolari valoarea provizioanelor constituite.

Un mijloc util pentru a detecta asfel de situații este acela de a compara variația provizioanelor cu variația veniturilor din vânzări. Dacă ritmul de creștere al veniturilor este mult mai mare decât al provizioanelor, atunci există posibilitatea ca provizioanele să fie subevaluate.

Totuși când se raportează avoluția provizioanelor la evoluția veniturilor din vânzări, trebuie să se țină cont și de faptul că pot interveni și alți factori, cum ar fi eficiența și experiența câștigate în timp.

1.2.1.2 Alte metode folosite pentru cosmetizarea poziției fianciare a întreprinderii

Diminuarea gradului de îndatorare prin operațiile lease-back

Operația de lease-back constă în vânzarea unui activ și preluarea imediată a acetuia în locație. Este evident că prin această operație, situația reală a întreprinderii nu se modifică, ea utilizând în continuare activul . Operația de lease-back permite însă ca în primul an în contul de profit și pierdere să se prezinte un rezultat mai mare, datorat vânzării, dar care va fi neutralizat de chiriile viitoare. Dar operațiile de lease-back pot manipula și poziția fiananciară a entității, prin încadrarea contractului de închiriere în categoria leasingului operational, se evită constatarea unei datorii și deci se evită majorarea gradului de îndatorare.

Reevaluarea activelor imobilizate

Tehnicile de contabilitate creativă referitoare la reevaluarea activelor imobilizate sunt folosite de regulă de societățile care se află în dificultate cu scopul de a-și majora capitalurile proprii și, astfel de a-și spori artificial capacitatea de îndatorare. În România reevaluarea clădirilor este efectuată și din cauze fiscale, adică dacă o clădire nu este reevaluată după o perioadă de cel mult 3 ani, atunci impozitul pe clădiri crește de la o cotă cuprinsă între 0,25% și 1,50% din valoarea de inventar a clădirii la o cotă cuprinsă între 10% și 40% din valoarea de inventar. Reevaluarea contabilă a clădirilor poate fi efectuată fie de evaluatori autorizați membri ANEVAR (Asociația Națională a Evaluatorilor din România) sau de experți contabili membri CECCAR (Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România), în anumite condiții. Alegerea evaluatorului și a momentului evaluării intră în sfera creativității contabile, privită în sens larg.

Conform OMFP 1802/2014 elementele prezentate în situațiile fiananciare anuale se evaluază, de regula pe baza principiului costului de achiziție sau al costului de producție. Prin derogare de la evaluarea pe baza acestui principiu, societățile pot proceda la reevaluarea imobilizărilor corporale existente la sfârșitul exercițiului financiar, astfel încât acestea să fie prezentate în contabilitate la valoarea justă cu reflectarea rezultatelor acestei reevaluări în situațiile financiare întocmite pentru acel exercițiu.

În cazul în care, ulterior recunoașterii inițiale ca activ, valoarea unui activ imobilizat este determinată  pe baza reevaluării activului respectiv, valoarea rezultată  din reevaluare va fi atribuită  activului, în locul costului de achiziție sau costului de producție sau al oricărei altei valori atribuite înainte acelui activ. În astfel de cazuri, regulile privind amortizarea se vor aplica activului având în vedere valoarea acestuia, determinată în urma reevaluării.

La reevaluarea unei imobilizări corporale, amortizarea cumulată  la data reevaluării este tratată în unul din următoarele moduri:     

recalculată proporțional cu schimbarea valorii contabile brute a activului, astfel încât valoarea contabilă a activului, după reevaluare, să fie egală cu valoarea sa reevaluată. Această metodă este folosită, deseori, în cazul în care activul este reevaluat prin aplicarea unui indice; sau  

eliminată  din valoarea contabilă  brută  a activului  și valoarea netă, determinată  în urma corectării cu ajustările de valoare, este recalculată la valoarea reevaluată a activului. Această metodă este folosită, deseori, pentru clădirile care sunt reevaluate la valoarea lor de piață.

În cazul efectuării reevaluării imobilizărilor corporale, acest lucru trebuie prezentat în notele explicative, împreună  cu elementele supuse reevaluării, metoda prin care s‐au calculat valorile prezentate, precum și elementul afectat din contul de profit și pierdere. Dacă se efectuează reevaluarea imobilizărilor corporale, diferența dintre valoarea rezultată în urma evaluării pe baza costului de achiziție sau a costului de producție și valoarea rezultată în urma reevaluării trebuie prezentată  în bilanț  la rezerva din reevaluare, ca un subelement distinct în "Capital și rezerve" (contul 105 "Rezerve din reevaluare"). Acest surplus din reevaluare inclus în rezerva din reevaluare este capitalizat prin transferul direct în rezultatul reportat (contul 1175 "Rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare"), atunci când acest surplus reprezintă un câștig realizat.

Câștigul se consideră realizat la scoaterea din evidență a activului pentru care s‐a constituit rezerva din reevaluare. Cu toate acestea, o parte din câștig poate fi realizat pe măsură  ce activul este folosit de entitate. În acest caz, valoarea rezervei transferate este diferența dintre amortizarea calculată pe baza valorii contabile reevaluate și valoarea amortizării calculate pe baza costului inițial al activului

Dacă  rezultatul reevaluării este o creștere față  de valoarea contabilă  netă, atunci aceasta se tratează astfel:

ca o creștere a rezervei din reevaluare prezentată  în cadrul elementului "Capital  și rezerve", dacă nu a existat o descreștere anterioară recunoscută ca o cheltuială aferentă acelui activ;

 ca un venit care să compenseze cheltuiala cu descreșterea recunoscută anterior la acel activ.

Dacă rezultatul reevaluării este o descreștere a valorii contabile nete, aceasta se tratează ca o cheltuială  cu întreaga valoare a deprecierii, atunci când în rezerva din reevaluare nu este înregistrată  o sumă referitoare la acel activ (surplus din reevaluare) sau ca o scădere a rezervei din reevaluare prezentată  în cadrul elementului "Capital și rezerve", cu minimul dintre valoarea acelei rezerve și valoarea descreșterii, iar eventuala diferență rămasă neacoperită se înregistrează ca o cheltuială.

Așa cum se poate observa din ce am prezentat mai sus, reglementările cu privire la reevaluare sunt complexe si stricte, dar cu toate acestea, uneori, reevaluarea este folosită de entități cu scopul de a a afișa o poziție financiară mai bună a entității prin cosmetizarea elementele prezentate în bilanț.

Pentru a observa mai bine care sunt efectele reevaluarii imobilizărilor asupra capitalurilor proprii, voi considera următorul exemplu:

Fig. 3 Situatia financiara la finalul anului N -lei-

Utilajele au fost achizitionate la 31.12.N-3 la o valoare de 200.000 de lei și se amortizează pe o perioadă de 5 ani. Presupunem că la finalul exercițiului finaciar N se decide reevaluarea acestora , valoarea justă stabilită fiind de 100.000 de lei

Voi reflecta tratamentul contabil conform metodei actualizării valorii nete. Pe baza rezultatelor obținute se va observa cum se modifică situația financiară a întreprinderii datorită faptului că imobilizările corporale s-au reevaluat.

Conform metodei actualizării valorii nete se ține cont de următoarele elemente:

Diferența pozitivă din reevaluare se va înregistra la rezerve din reevaluare, deoarece anterior nu s-a înregistrat niciun minus de valoare, ceea ce determină o creștere a capitalurilor proprii cu 20.000 de lei.

Conform metodei actualizării valorii brute se ține cont de următoarele elemente:

Diferența din reevaluare aferentă amortizării v-a diminua valoarea rezervelor sin reevaluare aferente valorii brute. Asfel rezervele din reevaluare cresc cu 20.000 de lei la fel ca în cazul metodei actualizării valorii nete.

La finalul anului N+1 și al celorlalte exerciții financiare pe parcursul cărora se utilizează imobilizarea, la fel ca la vânzarea sa) societatea v-a trebui să transfere la rezultatul raportat surplusul din reevaluare înregistrat. Suma transferată este diferența dintre amortizarea calculată pe baza valorii contabile reevaluate și valoarea amortizării calculate pe baza costului inițial al utilajului.

Prin trasferul sumei de 10.000 de lei , se v-a diminua rezerva din reevaluare și va crește rezultatul raportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare. Acest transfer nu v-a avea niciun impact asupra valorii capitalurilor proprii.

Bilațul ca urmare a reevaluării utilajelor v-a arăta la finalul anului N asfel:

Fig. 4 Situatia financiara la finalul anului N ( reevaluarea utilajului) -lei-

Se poate observa că societatea si-a cosmetizat poziția financiară. Inițial valoarea capitalurilor proprii a fost de -18.000 de lei , iar după evaluare aceste au o valoare pozitivă de 2.000 de lei. acestă diferență își are originea în constituirea rezervelor din reevaluare în valoare de 20.000 lei.

În practică societățile recurg uneori la asfel de procedee pentru a afișa o pozitie financiară mai atrăgătoare pentru potențialii investitori, chiar dacă reevaluările nu sunt justificate din punct de vedere economic.

1.2.2 Tehnici de contabilitate creativă privind performanța întreprinderii

Contul de profit și pierdere este o componentă a situațiilor financiare ce măsoară succesul sau performanța activității unei întreprinderi, pe parcursul unei perioade date, având scopul de a a furniza investitorilor și creditorilor informații necesare previziunii valorilor, calendarului și capacității întreprinderii de a genera fluxuri de trezorerie. În acest fel creditorii pot să determine măsura în care întrepirinderea va fi capabilă să iși raburseze datoriile iar investitorii pot să evalueze cu o mai mare exactitate valoarea economică a întreprinderii.

Cu alte cuvinte existența pe termen lung a unei întreprinderi depinde de capacitatea acesteia de a genera profit satisfăcător. Investitorii devin și rămân acționari într-o întreprindere dacă estimează că dividendele și alte venituri de capital de care vor beneficia, vor fi mai mari decât veniturile din alte plasamente cu un nivel de risc similar. În acest context , profitul ca indicator absolut al rentabilității, constituie atât premisa, cât și consecința unei afaceri. Tocmai de accea, evaluarea calității profitului obținut trebuie să constitue o preocupare permanentă atât pentru managementul companiei cât și pentru analistul care o efectuează.

Practicile de contabilitate creativă care influențează contul de profit și pierdere, respectiv rezultatul contabil, vizează modificarea acestuia atât în sensul creșterii cât și al descreșterii sau în sensul menținerii lui în anumite limite. Răileanu, V. face referire la managementul rezultatelor, prezentat ca o manipulare a rezultatelor contabile în scopul creării unei impresii modificate a perfomaței întreprinderii.

Cu toate că utilizarea expresiei managementul rezultatelor este relativ frecventă și în ciuda faptului că autoritățile de reglementare și presa financiară au atras tot mai mult atenția asupra importanței subiectului, se poate afirma, pe baza unei analize minuțioase a literaturii de specialitate atât naționale cât și străine, că eforturile pentru definirea acestei sintagme au fost minime.

Cele mai semnificative definiții au fost elaborate de autori americani și au ca esență comună modificarea rezultatelor:

Asfel Mulford,C. și Comiskey, E. (1996) susțin că managementul rezultatelor reprezintă manipularea rezultatelor contabile, în scopul creării unei impresii modificate a performanțelor întreprinderii.

Alte definiții limitează conceptul strict la alegerea celor mai avantajoase politici contabile, de exemplu Scott, W.(1997) afirmă că managementul rezultatelor rezultă din faptul că managerii pot alege politicile contabile dintr-un set (ex GAAP) și că este firesc să ne așteptăm că ei vor alege politicile, astfel încât să maximizeze propria utilitate sau valoarea de piață a firmei.

Cu o altă perspectivă Securities and Exchange Commission(1999), numește managementul rezultatelor ca fiind abuziv: Pe parcursul anului 1999 ne-am concentrat asupra problemelor de raportare financiară care pot fi atribuite management abuziv al rezultatelor companiilor publice. Management abuziv al rezultatelor implică utilizarea de diferite forme de trucuri pentru a denatura performanța financiară adevărată a societății în scopul de a obține un rezultat dorit.

În realitate însă managementul rezultatelor are un spectru mult mai larg decât selectarea politicilor contabile și este folosit de companii atunci când există premise și stimulente suficient de mari încât să merite riscul.

Conform Mulford C. și Comiskez E.,(2002) există o listă de condiții și stimulente care determină firmele să își cosmetizeze rezultatele:

Fig. 5 Managementul rezultatelor. Condiții și stimulente

În timp ce practicienii și oranismele de reglementare afirmă cu vehemență că managementul rezultatelor este prblematic, chiar dăunător în majoritatea cazurilor , cercetarea academică totuși nu a demostrat că este nociv. După cum a fost prezentat, la prima vedere pare dăunător, dar acesta poate fi chiar folositor în anumite situații. de exemplu un bun management al rezultatelor reușește să ajute întreprinderile să atingă sau să depășească previziunile analiștilor. Managementul rezultatelor întreprins pentru aceste scopuri rezultă din înfăptuirea unor acțiuni reale, cum ar fi accelerarea livrărilor. Se poate apela și la flexibilitatea permisă de reglementările contabile dar numai în limitele permise de standardele internaționale pentru ca aceste acțiuni întreprinse în folosul acționarilor să nu se manifeste în defavoarea altor persoane.

1.2.2.1 Modalități de modelare a rezultatului prin politicile contabile ale întreprinderii

Politicile contabile sunt definite în dicționarul de contabilitate al Editurii Universității din Oxford ca fiind bazele contabile specifice și utilizate în permanență de către o organizație în întocmirea situațiilor financiare . Aceste baze sunt considerate și determinate de organizație ca fiind cele mai adecvate pentru prezentarea cu fidelitate a rezultatelor și operațiunilor sale financiare. Politicile sunt focalizate pe subiecte specifice precum regimurile de pensii, fondul comergial, costuri de cercetare și dezvoltare, operațiile exprimate în monedă străină, etc.

Politicile contabile permit anumite grade de libertate, în scopul alegerii variantelor care conduc la prezentarea unor informații cât mai pertinente si mai adaptate la context. Uneori aceste grade de libertate sunt folosite de entități în scopul denaturării informațiilor cuprinse în situațiile financiare, în funcție de interese. din acest punct de vedere, diversitatea politicilor contabile și libertatea pentru raționamentul profesional pot conduce tocmai la apariția fenomenului de contabilitate creativă. Asfel se poate opta pentru acele metode contabile care conduc la creșterea sau la micșorarea beneficiilor impozabile, la netezira rezultatelor pentru a diminua riscul perceput de mediul financiar în funcție de interesele de moment și nu la cele care conduc la o reprezentare cât mai fidelă a realității.

Există trei mari categorii de politici și opțiuni contanbile care pot avea o influență notabilă asupra rezultatului prezentat în contul de profit și pierdere:

Practici privind amortizarea

Practici privind provizioanele

Practici privind evaluarea stocurilor

1.2.2.1.1 Practici ale contabilității creative privind amortizările

Amortizarea imobilizărilor corporale și necorporale a unei întreprinderi are drept scop recuperarea valorii de intrare a acestora. Pentru ca amortizarea să fie rescunoscută în aceeași proporție din punct de vedere fiscal, imobilizarea pentru care se calculează terbuie să producă beneficii economice viitoare pentru entitate prin utilizarea sa. În caz contrar, valoarea amortizării calculate reprezintă pentru entitate o cheltuială nedeductibilă fiscal care trebuie reintergrată în rezultatul impozabil, având drept consecință datorarea unui impozit mai mare.

În România întreprinderile pot opta pentru una din cele trei metode de amortizare : metoda lineară, metoda degresivă sau metoda accelerată.

Duratele de amortizare utilizate de entități pentru scopuri fiscale sunt stabilite prin Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe. Întreprinderile pot opta și pentru alte durate diferite de duratele de amortizare utilizate pentru scopuri fiscale, dar în acest caz iși asumă costurile fiscale aferente cheltuielilor nedeductibile cu amortizarea. În alte tări există o flexibilitate mai mare din acest punct de vedere, durata de amortizare stabilită de conducerea entității în funcție de condițiile concrete din cadrul acesteia fiind recunoscută și fiscal.

Dacă ne referim la contabilitate creativă manifestată prin politicile de amortizare, acesta pote afecta evoluția rezultatului prin intermediul a trei variabile: valoarea de amortizat, durata de amortizare și metoda de amortizare.

Influența valorii de amortizat

În unele țări, valoarea de amortizat este diferența dintre valoarea de intrare (costul istoric) și valoarea reziduală estimată la sfârșitul perioadei de utilizare. Aici apare un moment de manifestare a creativității contabile care este legat de estimarea valorii reziduale și apoi, la sfârșitul anilor următori, de revizuirea acestei estimări. În România, conform reglementărilor contabile existente, valoarea reziduală este nulă, deci nu se ia în calculul valorii de amortizat.

Influența duratei de amortizare

Durata amortizării unei imobilizări corporale sau necorporale corespunde perioadei de utilizare în cadrul entității. Această durată exprimată în ani se stabilește în funție de condițiile concrete în care își desfășoară activilatea fiecare întreprindere și de regimul de lucru, pe categorii de bunuri. Așadar durata de amortizare este o estimare contabilă aflată la dispoziția conducerii entităților economice, care lasă astfel loc de subiectivism și, deci de creativitate contabilă.În România amortizarea calculată în funcție de Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe se numește amortizare fiscală. De regulă, pentru ca amortizarea contabilă să fie egală cu cea fiscală, în practică entitățile economice stabilesc duratele de utilizare economică în cadrul intervalului în care este cuprinsă durata normală de funcționare.

Pentru a aprecia influența duratelor de amortizare asupra rezultatului contabil voi considera următorul exemplu:

Întreprinderile A și B acționează în același domeniu de activitate.Ambele societăți dispun de de câte un utilaj achiziționat la prețul de 6.600 lei, utilizat în condiții identice. Singura deosebire este aceea că societatea A a stabilit o durată de utilizare economică de 2 ani, iar socieatea B o durată de utilizare economică de 3 ani. Metoda de amortizare este cea liniară la ambele societăți. Se face abstracție de durata normală de funcționare, deci de implicațiile fiscale. Rezultatul curent (identic cu cu rezultatul net și cel de exploatare, în acest exmplu) va evolua asfel:

Fig. 6 Evidențiere rezultat curent. influența duratei de amortizare -lei-

-lei-

Întreprinderile A și B au performanțe identice deoarece dispun de aceleași capitaluri și le utilizează în același condiții. Cu toate acestea, entitatea A își ameliorează rezultatul, dând impresia unei entități mai performante. În schimb, în cazul întreprinderii B, cheltuielile anuale cu amortizarea sunt mai mici, ceea ce permite afisarea unor rezultate mai generoase în primii doi ani fața de întreprinderea A.

Pentru a evita această capcană, utilizatorii externi interesați în compararea celor două societăți trebuie să se asigure că duratele de amortizare sunt comparabile sau, mai simplu, să calculeze excedentul brut de exploatare, un indicator care nu ține cont de politica de amortizări și provizioane aflată la dispoziția conducerii. Excedentul brut de exploatare este apreciat ca indicatorul cel mai pur al performanței economice.

Influența metodei de amortizare

Conform OMFP 1802/2014 entitățile amortizează imobilizările corporale utilizând una dintre următoarele metode de amortizare:  metoda lineară, metoda degresivă sau metoda accelerată.

Amortizarea liniară se realizează prin includerea uniformă în cheltuielile de exploatare a unor sume fixe, stabilite proporțional cu numărul de ani ai duratei de utilizare economică a acestora.

Amortizarea degresivă constă în multiplicarea cotelor de amortizare liniară cu unul din următorii coeficienți:

a) 1,5 dara durata normala de utilizare a mijlocului fix este intre 2 si 5 ani;

b) 2,0 daca durata normala de utilizare a mijlocului fix este intre 5 si 10 ani;

c) 2,5 daca durata normala de utilizare a mijlocului fix este mai mare de 10 ani.

Amortizarea accelerată constă în includerea, în primul an de funcționare, în cheltuielile de exploatare a unei amortizări de până la 50% din valoarea de intrare a imobilizării. Amortizările anuale pentru exercițiile financiare următoare sunt calculate la valoarea rămasă de amortizat, după regimul liniar, prin raportare la numărul de ani de utilizare rămași. Deoarece amortizarea calculată trebuie să fie corelată  cu modul de utilizare a activului și, întrucât în cazuri rare o imobilizare corporală se consumă în primul an în procent de până  la 50%, rezultă că metoda de amortizare accelerată  este mai puțin utilizată  în scopuri contabile.

Entitățile au posibilitatea de a opta pentru una dintre cele trei metode de amortizare . Ele pot alege metoda care le este cea mai potrivită, ținând cont de specificul activității. Dacă recurg la contabilitatea creativă, vor opta pentru acea metodă care conduce în timp la rezultatul dorit. Dar chiar dacă aleg să recurgă la contabilitatea creativă, întreprinderile vor ține cont de regulile prevăzute de Codul fiscal.

Revenind la contabilitatea creativă pentru a vedea influnța metodei de amortizare voi considera următorul exemplu: Se compară din nou rezultatul curent al celor doua întreprinderi A și B, care utilizează același echipament în valoare de 6.600 lei. În ambele cazuri, durata de amortizare este patru ani. Întreprinderea A practică metoda de amortizare degresivă, iar întreprinderea B practică amotizarea lineară. Pentru cifra de afaceri și celelalte cheltuieli voi considera valori identice.

Întreprinderea A- amortizare degresivă

Norma de amortizare = 100/Durata de viață utilă =100/4 = 25%

Durata de viață utilă = 4 ani, se va aplica coeficientul 1,5

Rata de amortizare degresivă 25% x 1,5 =37,5%

Momentul trecerii de la amortizarea degresivă la amortizarea lineară va fi:

ti = ( Durata de viață utilă + 1) – 100/ Rata de amortizare degresivă

ti =(4+1) –100/37,5 = 2,34, trecere în anul 3

Fig 7 Evidențiere rezultat curent. influența metodei de amortizare -lei-

Extras din contul de profit și pierdere

-lei-

În cazul amortizării lineare avem:

Norma de amortizare = 100/Durata de viață utilă =100/4 = 25%

Amortizarea anuală = Valoarea de intrare a echipamentului x Norma de amortizare = 6.600 x 25% = 1.650lei

Întreprinderea A își ameliorează rezultatul în timp, dând impresia unei entități mai performante, iar întreprinderea B dă impresia de stagnare. Cu toate acestea întreprinderile A și B au performanțe identice deoarece dispun de aceleași capitaluri și le utilizează în același condiții.

Alături de alți factori, politica de amortizare poate influența rezultatul întreprinderii, manipulând deciziile investitorilor. Aceștia interpretează că întreprinderea a avut rezultate modeste în anii anteriori, constatând o ameliorare în anii următori. Din acest motiv, foare multe întreprinderi urmăresc să afișeze rezultate cât mai mici în anii mai slabi, pentru a putea ca prin contrast să etaleze rezultate mai mari în anii care urmează. Impactul nu este decât unul de ordin psihologic.

1.2.2.1.2 Practici ale contabilități creative privind provizioanele

Provizioanele sunt destinate sa acopere datoriile a căror natura este clar definită și care la data bilanțului este probabil să existe sau este cert ca vor exista, dar care sunt incerte în ceea ce privește valoarea sau data la care vor aparea.

Un provizion conform OMFP 1802/2014 va fi recunoscut numai în momentul în care:

întreprinderea are o obligație curentă generată de un eveniment anterior;

este probabil ca o iesire de resurse să fie necesară pentru a onora obligația respectivă

poate fi realizată o estimare credibilă a valorii obligației.

Constituirea provizioanelor dă naștere unor oprtunități pentru subiectivism și contabilitate creativă datorită mecanismelor de funcționare a provizioanelor. Atunci când se contituie provizioane se măresc cheltuielile, iar pe măsură ce sunt folosite sau anulate acestea sunt recunoscute ca venituri. Asfel rezultatul este diminuat inițial, pentru ca apoi rezultatul exercițiilor următoare să fie majorat cu aceeași valoare.

Atunci când întreprinderile apelează la contabilitatea creativă, acestea măresc valoarea provizioanelor nejustificat de mult și diminuează rezultatul în anii buni pentru ca apoi să micșoreze provizioanele și să crească rezultatul în anii mai puțin buni.

Pentru a aprecia influența practicilor de contabilitate creativă privind provizioanele voi construi următorul exemplu: Întreprinderea A produce și comercializează televizoare, oferind garanție trei ani. Din acest motiv, pe baza statisticilor trecute, în anul N se va constitui un provizion în sumă de 30.000 lei. Provizionul a fost calculat într-un mod obiectiv. Presupunând că riscul se realizează în anul al treilea pentru suma de 18.000 lei. Voi presupune că anul 1 este un an bun, anul 2 slab și anul 3 este normal.

Societatea se prezintă asfel în această situație:

Fig.8 Evidențiere rezultat curent. Influența provizioanelor.

Societatea poate însă prin acest provizion să apeleze la contabilitatea creativă pentru a cosmetiza rezultatul. Având în vedere că anul doi pentru acestă societate este unul slab, acesta ar putea fi tentată să mărescă valoarea lui la constituire 40.000lei în loc de 30.000lei pentru ca apoi în anul slab să ajusteze provizionul, diminuându-l cu 22.000 lei. În această situație societatea se prezintă asfel:

Din exeplul construit se poate observa că în primul caz societatea afișează imaginea unei întreprinderi al cărui rezultat oscilează foarte mult. În schim în al doilea caz, când s-a folosit contabilitatea creativă, societatea afișează imaginea unei întreprinderi ale cărei performanțe se mențin în timp. În acest caz se poate spune că societatea A a trasferat o parte din rezultatul anului 1 în rezultatul anului 2.

Constituirea provizioanelor se face conform normelor din OMFP 1802/2014. Valoarea recunoscută ca provizion trebuie să constituie cea mai bună estimare la data bilanțului a costurilor necesare stingerii obligației curente. Cu toate aceste provizioanele ascund tehnici de contabilitate creativă. Revista Science et vie economique din iunie 1988 citează cazul societății Bignier Laurent, declarată în lichiditate judiciară în 1986, după ce în anii 1984 și 1985, a afișat rezultate pozitive, mascând un rezultat negativ prin reluarea de provizioane.

1.2.2.1.3 Practici ale contabilități creative privind stocurile

Domeniul stocurilor pune la dispoziție suficiente oportunități pentru subiectivism și contabilitate creativă.

O eroare voluntară în determinarea marimii stocului existent la sfârșitul exercițiului poate să ducă la o practică de cosmetizare a rezultatului. O altă metodă de manipulare este includerea în stocuri a celor moarte sau uzate moral. Dacă aceste stocuri, vor fi scoase din gestiune, vor fi afectate cheltuielile în sensul diminuării rezultatului.

O altă posibilitate de manipulare a rezultatului este legată de evaluarea stocurilor la ieșire. Stocurile sunt descărcate din gestiune la momentul în care acestea sunt consumate sau vândute. Asfel metodele diferite de evaluarea a acestora la ieșirea din gestiune conduc la imagini diferite asupra rezultatului. Din acest punct de vedere OMFP 1802/2014 recunoaște ca metode de evaluare la iesirea din gestiune a stocurilor fungibile:

metoda costului mediu ponderat ‐ CMP;    

metoda primul intrat‐primul ieșit ‐ FIFO;    

metoda ultimul intrat‐primul ieșit ‐ LIFO.

Pe de altă parte, față de OMFP 1802/2014, Standardelor Internaționale de Raportare Financiară, după revizuirea din 2003 interzic metoda ultimul intrat‐primul ieșit ‐ LIFO.

Referitor la alegerea metodelor de evaluare a stocurilor la ieșirea din gestiune profesorul Ristea, M. (2004) susține că „pentru ca întreprinderea să se înscrie în sfera principiului prudenței, concomitent cu rezolvarea raporturilor cu fiscalitatea, într-o economie stabilă, se recomandă metoda costului mediu ponderat (CMP) și metoda primul intrat, primul ieșit (FIFO), în schimb, într-o economie inflaționistă este recomandată metoda ultimul intrat, primul ieșit (LIFO)”

Pentru a exemplifica modul în care influențează rezultatul alegerea metodei de evaluare la ieșirea din gestiune a stocurilor, voi prezenta urmatorul exemplu:

La începutul lunii octombrie, o societate prezintă un stoc inițial de 800 de bucați a 45 lei pe bucata din sortimentul X. Pe 6 octombrie se achizionează incă 200 de bucăți la costul de 50 lei pe bucată și pe 25 octombrie 250 de bucăți a 49 lei bucata. În data de 15 octombrie se vând 420 de bucăți și pe 27 octombrie încă 280 de bucăți. Prețul de vânzare este de 62 de lei pe bucată.

Fig. 9 Influența rezultatului prin aplicarea metodelor de evaluare la iesire a stocurilor

Se poate observa că rezultatul diferă în funcție de medoda de evaluare la ieșire a stocurilor. Ca urmare societățile modifică adesea opțiunea anterioară privind metoda de evaluare la ieșire a stocurilor în funcție de felul în care vor să manipuleze rezultatul obținut. Asa a procedat și compania Longview Fibre care a schimbat metoda FIFO cu metoda LIFO. În acest fel a apărut o diferență substanțială între costurile stocurile companiei atunci când s-a aplicat metoda LIFO și costurile în cazul folosirii metodei FIFO. Această diferență a totalizat 42.151.000 dolari in 1997, 47.999.000 dolari in 1998 și 40.450.000 dolari în 1999. Dacă compania ar fi folosit în continuare metoda FIFO, stocurile sale raportate ar fi fost mai mari cu 50%, 57% și 51% în 1997, 1998 și 1999.

1.2.2.2.Modalități de modelare a rezultatului prin deciziile de gestiune adoptate de întreprinderii

Spre deosebire de tenicile de modelare a rezultatului prin politicile contabile, care au fost prezentate anterior deciziile de gestiune nu reprezintă de regulă un joc al înregistrărilor contabile ci sunt operațiuni care au fost într-adevăr realizate de întreprindere. Principala finalitatea a acestor operațiuni este aceea de a evidenția o altă imagine a întreprinderii, diferită de imaginea pe care ar fi afișat-o dacă aceste operațiuni nu s-ar fi efectual.

Operțiile de lease-back

Așa cu am mai spus in cadrul capitolului anterior este un gen de tranzacție financiară care presupune vânzarea unui bun imobil, iar în baza unui contract de leasing pe termen lung, vânzătorul își păstrează dreptul de folosință a bunului în schimbul unei chirii.

Cedarea unui activ cu realizarea simultană a unui leasing corespunde unei decizii de gestiune deoarece în fapt situația întreprinderii nu se modifică deoarece aceasta folosește în continuare bunul ca și cum ar fi proprietar. Operațiunea de lease-back permite însă constatarea la rezultate a unui plus de valoare care, în realitate va fi neutralizat de chiriile viitoare.

Pentru exemplificare voi construi următorul exemplu. Întreprinderea A utilizează un credit bancar pe termen lung în valoare de 600 lei, care trebuie rambursat în 3 ani și este garantat cu un utilaj amortizat integral

Scadențele împrumutului

Operatiuni de hedging

1.3 Granița dintre contabilitate creativă si fraudă

Deși, considerată uneori știință, alteori artă, contabiliatea, a reușit să inducă în lumea economiștilor o încredere deosebită. Cine nu o înțelege, își pot imagina cu ușurință că stiința contabilă este foarte exactă, similară cu matematica. În realitate, informația contabilă nu este nici simplă, nici precisă și rareori satisface toate cerințele diverșilor utilizatori.

Capron, M.(1994), într-una din lucrările sale și-a pus întrebarea “Există un adevăr contabil?”, iar răspunsul autorului la această întrebare este evident “nu”. La aceeași întrebare se poate răspunde și în stilul lui Pirandello: “Fiecăruia adevărul său.”

În majoritatea țărilor, principiile contabile general recunoscute, lasă un anumit spațiu de interpretare. O interpretare legală poate rămâne fidelă spiritului normei sau dimpotrivă poate să fie “trasă de păr” rămânând deasemenea în limitele legii. Poate fi o interpretare eronată, dar nu frauduloasă.

Frauda contabilă este o categorie a evaziunii fiscale ilicite și constă în crearea imaginii unei contabilități ca și cum ar fi conformă cu reglementările, prin intermediul unor documente false având diferite scopuri în funcție de rezultatul dorit, și anume micșorarea veniturilor, creșterea cheltuielilor, întocmirea unor bilanțuri nereale, sau tinerea unei duble evidențe, respectiv reală și falsă. Cu alte cuvinte frauda contabilă este o acțiune deliberată și premeditată prin care se dorește denaturarea situațiilor financiare, ea putând fi comisă atât de conducere, de persoanele care le întocmesc dar și de angajați, având două forme respectiv raportarea financiară frauduloasă sau deturnare de active. Frauda poate apărea ca urmare a unor evenimente de genul:

Manipularea sau modificarea înregistrărilor sau a documentelor (falsificarea lor în scopul

denaturării sau ascunderii adevărului);

Deturnarea unor active sau furtul acestora;

Alocarea necorespunzătoare a unor active care poate duce la înrăutățirea situației financiare a entității cu consecințe directe asupra continuității activității acesteia;

Eliminarea sau omiterea efectelor unor tranzacții din înregistrări sau documente sau înregistrarea de tranzacții fără substanță, în scopul cosmetizării situațiilor financiare;

Aplicarea greșită, în mod intenționat, a politicilor contabile în vederea prezentării unor situații financiare care să inducă în eroare utilizatorii acestora.

Spre deosebire de fraudă , contabilitatea creativă nu încalcă legea ci doar o interpretează diferit, aceasta respectă litera legii, dar nu și spiritul ei.

Diferența dintre fraudă și contabilitate creativă nu este evidentă pentru toată lumea. Brown, P. (1999) în urma unei analize a diferenței dintre manipularea rezultatelor și frauda contabilă, concluzioneză că diferența dintre cele două este dată de puține elemente. Manipularea datelor apare atunci când se pune problema să se aleagă între mai multe proceduri contabile și atunci când există posibilitatea de a interpreta regulile.

De asemenea dacă la contabilitatea creativă se poate vorbi de imaginație și bineînțeles de creativitate și inovație, frauda nu are nimic creativ, reprezentând doar mecanisme ilegale prin care se crează o ”altă” realitate. Cu alte cuvinte contabilitatea creativă se află la limita dintre ceea ce este permis și ceea ce este interzis de cadrul normativ spre deosebire de fraudă care este cea mai gravă metodă la care se recurge pentru a manipula comportamentul utilizatorului informației contabile

Cu toate că atât fenomenul de fraudă contabilă cât și cel de contabilitate creativă apar în condiții de dificultate financiară a întreprinderii și au la bază intenția dea însela se impune a fi făcută o distincție între aceste doua concepte. Asfel că forma de manipulare prin informația contabilă făcută în limitele legii și a normelor contabile îmbracă forma contabilității creative, iar cea care se află în afara acestor limite constituie fenomenul de fraudă contabilă. În esență contabilitatea creativă presupune că o entitate profită de breșele existente în norme și de flexibilitatea acestora în vederea distorsionării informațiilor publicate în situațiile financiare. În consecință , chiar dacă utilizarea tehnicilor de contabilitate creativă, nu este ilegală, ea indică faptul că managerii aflați sub presiunea financiară caută soluții fără a-și mai pune problema respectării unor standarde etice.

II Studiu de caz: Contabilitatea creativă și marile scandaluri economice

Cu toate că practicile de contabilitate creativă nu sunt recente, abia începând cu anii 2000 acest fenomen a fost intens mediatizat mai ales din cauza scandalurilor financiare care au apărut la nivel global (Enron, WorldCom, Parlamalat ). Evident este faptul că, practicile de contabilitate creativă au ajuns să fie folosite intens la nivelul entităților economice, mai ales din lumea occidentală, în special anglo-saxonă, indiferent de mărimea lor sau de industria în care activează, lucru ce reiese din diverse studii întreprinse la nivel mondial în ultimii ani.

2.1 Enron

În anul 1985, Houston Natural Gas a fuzionat cu InterNorth, o companie de gaze naturale din Omaha, Nebraska și asfel  ia nastere compania Enron, un furnizor de gaze naturale deținător a aproape 60.000 km de gazoducte. In 1989 Enron a început să tranzactioneze gaze naturale, devenind in urmatorii ani cel mai mare comerciant cu gaze naturale din America de Nord. În doar 15 ani, Enron devenise una dintre cele mai mari companii energetice din SUA, având aproape 21.000 de angajați în peste 40 de țări.

Pe 16 octombrie 2001, Enron Corporation din Houston, Texas, unul dintre cele mai mari corporații din lume, a anuntat ca reduce rezultatul net cu 544 milioane dolari și capitalurile proprii cu 1,2 miliarde de dolari. Pe 8 noiembrie, Enron a anunțat că, din cauza unor erori de contabilitate, a fost retratat și rezultatul pentru anii 1997-2000. Aceste retratări au redus rezultatul net al anilor anteriori, după cum urmează:

Aceste modificări au redus capitalurile proprii cu 508 milioane dolari. Astfel, intr-o lună capitalurile proprii ale Enron au fost mai mici cu 1,7 miliarde USD (18% din 9,6 miliarde dolari raportate anterior la 30 septembrie 2001). Pe 2 decembrie 2001, economia americană se cutremura. Enron își anunța falimentul după ani întregi de fraudă contabilă. Deși era falimentară, valoarea reală scăzându-i de ani întregi, își acoperise pierderile și își umflase profiturile prin practici de contabilitate creativă, atrăgând după sine și falimentul companiei de audit Arthur Andersen, ce făcea parte din renumitul grup Big Five. Cu active de 63.4 miliarde dolari, aceasta este cel mai mare faliment din SUA.

Principalul scop al grupului Enron era menținerea prețului acțiunilor la un nivel ridicat, recurgând la o majorare artificială a profitului. Prețul acțiunilor Enron a crescut spectaculos din 1990 de la un minim de aproximativ 7 dolari la un nivel record de 90 dolari în anul 2000 și a scăzut sub 1 dolar până la sfârșitul anului 2001.

Fig. Evoluția acțiunilor Enron decembrie 1979 – decembrie 2001

Enron era evaluată pozitiv, fiind puternic lăudată pentru modul de tratare al angajatilor, beneficiile pentru muncitori și pentru salariați. Aceasta a fost numită de revista Fortune ca fiind „Cea mai inovativă companie americană” pentru 6 ani consecutivi, din 1996 până în 2001.

În anii ’90 Enron a evoluat rapid și a început să se manifeste în arii care păreau compatibile cu strategia de creare a afacerilor în jurul unor active care erau achiziționate și dezvoltate. Această creștere rapidă cerea un capital larg de investiții dar nu ofereau premisa generării unor câștiguri sau fluxuri de numerar semnificative pe termen scurt. Pentru a evita relatarea unor datorii suplimentare rezultate din aceste afaceri care inițial nu dețineau fluxuri suficiente de numerar pentru a acoperii datoriile, Enron a ales să utilizeze peste entități care să servească unor scopuri speciale (SPE) în ideea obținerii unei finanțări în afara bilanțului (off-balance sheet financing).

O entitate cu scop special (SPE) este o entitate creată pentru a duce la împlinire un anumit scop, activitate sau serie de tranzacții direct legate de scopul său special. Cele mai multe SPE-uri servesc scopuri de afaceri valabile, cum ar fi izolarea activelor sau a activităților pentru a proteja interesele creditorilor sau altor investitori sau pentru a aloca riscul între participanți. Deși SPE-urile sunt o practică comună pentru finanțarea în afara bilanțului, Enron a creat SPEs pentru a se angaja în câteva activități de headging îndoielnice, pentru a păstra pierderile economice reale în afara declarațiilor financiare.

În cazul Enron aceste entități permiteau împrumutul în mod direct de la creditori externi pentru finantarea activităților. Așa si-a creat peste 3000 de entități off-shore care puteau fi utilizate pentru a evita impozitarea, crescând profitabilitatea afacerii. Aceste societăți aveau sediul social în Insulele Cayman, Bermudes au Bahamas și făceau bilanțul mai prezentabil deoarece erau amintite doar în anexe în josul paginilor.

Manipularea financiară a avut, asfel ca obiectiv denaturarea datoriilor prin imprumuturi neprezentate în conturile contabile. Scopul final al companiei era de a trece peste regulile conturilor consolidate și în același timp creșterea credibilității. Dacă o companie mamă, în cazul nostru Enron, finanțează mai puțin de 97% dintr-o investiție inițială într-o entitate cu scop special, compania mamă nu trebui să iși consolideze conturile. Pentru a nu fi consolidate conturile, conform GAAP, trebuie îndepline două condiții:

Bunurile trebuie să fie legal separate de compania mamă (vândute către entitatea cu scop special)

Să existe o a treia parte independentă care să facă o investiție de cel puțin 3% din capitalizare totală a entității cu scop special. Această parte independentă trebuie să exercite controlul asupra entității cu scop special pentru ca aceasta să nu fie consolidată în conturile companiei mamă

Dacă se făceau corect separarea bunurilor și controlul celei de-a treia părți reducerea riscului de credit pentru Enron era asigurată. Așadar a crezut că cea mai bună soluție este găsirea de investitori străini care erau de acord să intre în asfel de angajamente.

Exemple notabile de entități speciale utilizate de Enron sunt: Chewco, JEDI , LJM1 Cayman LP si LJM2 Co-Investment LP

Firmele partenere LJM Cayman LP si LJM2 Co-Investment LP, conduse chiar de directorul financiar al Enron, Andrew Fastow au fost implicate în 20 de tranzacții distincte cu Enron.

LJM1 a fost format în iunie 1999 cu scopul de a acoperii investiția Rhythms. În martie 1998, Enron a achiziționat acțiunile Rhythms Net Connections ca o investiție, contra sumei de 10 milioane dolari. Până în mai 1999, valoarea acțiunilor s-a ridicat la 300 milioane de dolari, dar Enron nu a putut sa vândă investiția pană la sfârșitul anului 1999 din cauza unei convenții de blocare. Preocupat că prețul stocului ar putea să scadă înainte ca ei sa poată vinde investiția, Enron a vrut să protejeze câștigul deja recunoscut prin dobândirea de opțiuni put. Din cauza mărimii poziției lui Enron, relativei lipse de lichiditate și lipsei de garanții comparabile, a fost imposibilă protejarea investiției Rhythms în mod clasic. Astfel Enron a creat un SPE a cărei activitate era de a proteja investiția Rhythms. LJM1 a apărut deci prin transferarea acțiunilor restrictionate ale Enron în schimbul unor opțiuni put.

Enron susținea că tranzacțiile dintre companie și firmele lui Fastow erau perfect curate si că au fost realizate pentru a ajuta Enron să-și protejeze activele de flucțuatia prețurilor de pe piață. Dar deoarece Fastow a fost atât partenerul general al SPE și directorul financiar al Enron, Enron a fost văzut ca având controlul asupra SPE-urile, dar după o analiză a acestor aspecte cei de la Enron au ajuns la concluzia că nu a controlat aceste SPE.

LJM1 a înființat apoi LJM Swap Sub. Acest SPE a fost finanțat de LJM1 cu numerar de 3,75 milioane dolari, plus 1,6 milioane de acțiuni restricționate ale Enron în valoare de 80 milioane dolari, pentru o capitalizare totală de 83,75 milioane de dolari. LJM Swap Sub a a plasat o opțiune de put în 5,4 milioane de acțiuni Rhythms în valoare de 104 milioane dolari, deținute de Enron, care a fost plătite de un transfer la LJM1 de 168 milioane dolari în acțiuni Enron. LJM1 dat simultan către Enron 64 milioane dolari. Astfel, LJM1 primit activele nete de 104 milioane dolari (168 dolari mai putin 64 dolari) din Enron, pentru care LJM Swap Sub a dat către Enron o opțiune put.

Ca structură inițială, LJM Swap Sub avut capitaluri proprii negative – active de 83,75 milioane de dolari și o obligație în valoare de 104 milioane dolari; deci, nu putea îndeplini regula de 3%. În noiembrie 2001, Andersen a recunoscut această eroare și a consolidat SPE în declarațiile Enron, reducând astfel în 1999 rezultatul net Enron cu 95 milioane dolari și în 2000 cu 8 milioane de dolari. Motivul pentru aceste pierderi este că valoarea de piață a acțiunilor Rhythms a scăzut substanțial, cum a făcut activul principal deținut de LJM Swap Sub și anume acțiunile Enron.

LJM1 intrat în trei tranzacții cu Enron:

efortul de a acoperi poziția Enron în Rhythms NetCormections

achiziționarea de o parte din participarea Enron într-un proiect de energie în Brazilia

o achiziție de certificate ale unei SPE numită "Osprey Trust."

Fig. Structurii LJM1

Acțiunea de headging Rhythms a avut un succes atât de mare în păstrarea pierderilor înafara raportărilor financiare ale Enron încât au fost create noi SPE-uri pentru a proteja alte investiții cu creștere spectaculoasă, dar expuse la riscul unui declin semnificativ și care nu puteau fi protejate prin contrapărți independente și de încredere.

Strategia de a utiliza propriile acțiuni ale Enron pentru a proteja (riscurile fluctuației prețurilor) împotriva pierderilor din investiții a avut succes pentru acțiunile Rhythms până în 2001 și asfel Enron a utilizat această strategie pentru toate investițiile a căror valoare se preconiza că va prezenta o scădere semnificativa.

În esenta, Enron a mintit pe toata lumea în legatură cu adevaratele sale rezultate financiare. Acest lucru în sine nu ar fi fost atat de grav, deoarece Enron nu este prima companie care încearcă să cosmetizeze realitatea, dar în acest caz cifrele ascunse erau mult mai mari, de ordinul sutelor de milioane de dolari, iar întreaga comunitate de afaceri din SUA a considerat corecte datele oferite de Enron, evitând de multe ori să verifice atent declaratiile financiare voit încalcite publicate de Enron.

2.2 WorldCom Inc

În anul 1983 doi parteneri de afaceri, Murraz Waldron și William Rector, ambii din SUA, au creionat un plan de afaceri pentru a deschide o companie care să ofere servicii de telecomunicații la distanță, la prețuri mici. Acest proiect a apărut sub numele de Long Distance Discount Services și a început să presteze servicii din 1984. În anul 1985 Bernie Ebbers devine președintele companiei, el fiind cel care schimbă numele companiei în WorldCom Inc. În 15 ani a crescut repede prin achiziții și fuziuni.A ajuns în SUA, a doua mare companie de telefonie după AT&T, acțiunile sale fiind vândute în iunie 1999 cu 64 dolari/ acțiune, ceam mai mare valoare atinsă vreodată.

Fig. Evoluția WorldCom Inc ianuarie 1994 – ianuarie 2002

În iunie 2000 Companiile WorldCom Inc. și Sprint Corp. au înaintat Comisiei Europene o cerere de fuziume. Operațiunea reprezenta cea mai mare concesie făcută de două companii pentru a obține aprobarea de fuzionare. Dar la sfârțitul lunii iunie, cele 2 mari companii și-au retras propunerea de fuziune înaintată Comisiei Europene ca urmare a opoziției manifestate de autoritățile comunitare antitrust, de teama unui monopol în aria telecomunicațiilor. În septembrie 2000 WorldCom a preluat controlul companiei Digex, una dintre ultimele firme independente americane din sectorul serviciilor de web-hosting, WorldCom a intrat în posesia a 54% din capitalul Digex. Acordul a dat însă posibilitatea societății cumpărătoare să dețină 97% din drepturile de vot în Consiliul de Administrație. Lupta pentru preluarea controlului companiei Digex reflecta înverșunarea cu care marile companii din sectorultele comunicațiilor și al tehnologiei informaționale se zbat să obțină o parte din piața serviciilor de web-hosting

Pe parcursul anului 2001 Bernie Ebbers, a convins consiliul director să-i acorde credite pentru acoperirea apelurilor în marjă.Consiliul a sperat că aceste împrumuturi l-ar ajuta pe Bernie Ebbers să nu fie nevoit să vândă din acțiunile sale la WorldCom și asfel să evite o presiunea resimțită în scăderea cotei bursiere a acțiunilor. Viitorul nu arăta prea bine pentru WorldCom. Ebbers, președintele firmei, a fost forțat să demisioneze, fiind implicat într-un scandal referitor la modalitățile considerate frauduloase prin care compania a ajuns să-l împrumute cu aproximativ 400 de milioane de dolari.

În data de 8 februarie 2002 WorldCom Inc a redus valoare prognozată a câștigurilor pentru anul 2002, anunțând deasemenea cheltuieli mai mari cu 15-20 milioane de dolari pentru al doile trimestru al alunui. În același timp Bernie Ebbers avea o datorie de 366 milioane de dolari, pentru a acoperi împrumutul luat în scopul cumpărării de acțiuni la firmă. În continuare WorldCom începe să suspende angajați din cauza unor scandaluri financiare iar în martie 2002 Securities and Exchange reacționează cu o rapiditate fără precedent în istoria organismului american.

WorldCom Inc face anunțuri succesive legate de concediere și de reducerea veniturilor. În luna mai 2002 raitingul de credit al companiei este redus la cel mai slab nivel, iar acțiunile companiei scad brus la 1,65 dolari/acțiune.

La sfârșitul lunii iunie 2002 compania anunță că din 2001 cheltuielile de exploatare au fost tratate drept cheltuieli de capital iar ca rezultat profiturile au fost supraevaluate cu 3,852 miliarede de dolari. O noua declarație făcută în august 2002 dublează acestă sumă, frauda ajungând la peste 7,6 miliarde de dolari.

Arthur Andersen a anunțat că situațiile financiare nu sunt de încredere din cauza manipulărilor contabile înainte să declare WorldCom Inc că iși va retrata situațiile financiare. Asfel WorldCom Inc a tratat cheltuielile de explotare drept cheltuieli de capital, în fiecare an costurile de folosință a liniilor de telecomunicații reprezentau 40-45% din veniturile firmei, și trebuiau contabilizate drept cheltuieli de exploatare. Spre exemplu pentru anul 2001 după cosmetizare totalul cheltuielilor pentru folosința liniilor de telecomunicații era de 4,739 miliarde de dolari, profitul companiei a fost de 1,407 miliarde de dolari, iar cheltuielile capitalizate au fost de 3,055 miliarde de dolari. Asfel se poate observa că WorldCom Inc a înregistrat pierdere, care a fost asculsă prin tehnicile de contabilitate.

WorldCom a recunoscut că și-a "umflat" profiturile din 2001 și 2002 cu 4 miliarde de dolari, solicitând în iulie protecția legii falimentului.

În perioada iulie 2002, când WorldCom a declarat faliment și aprilie 2004, când a ieșit din faliment ca MCI, oficialii companiei au lucrat riguros la reafirmarea cifrele financiare și reorganizarea companiei. Noul CEO Michael Capellas și nou-numit CFO Robert Blakely au confruntat sarcina descurajantă de a soluționa datorii restante ale companiei de aproximativ 35 miliarde dolari si efectuarea unui audit financiar riguros. Aceasta a fost o sarcină monumentală, la un moment dat, utilizând o armată de peste 500 de angajati WorldCom, peste 200 de angajați ai auditorului externi , KPMG, și o forță de muncă suplimentară de aproape 600 de persoane din Deloitte & Touch.

2.3 Parmalat

În 1961, Calisto Tanzi, în urma decesului tatălui său, a renunțat la studii pentru a se dedica mici afacerii moștenită, langă Parma, Italia. Calisto Tanzi avea 22 de ani atunci când a moștenit afacerea familiei care a fost începută de bunicul său. Afacerea moștenită, „Tanzi Calisto e Figli—Salumi e Conserve” se ocupa cu producerea și vânzarea produselor din carne, a salamurilor și a conservelor de roșii.

            Pentru că nu era mulțumit de cum funcționa firma, Calisto Tanzi a decis să îi diversifice activitatea, asfel a decis că industria lactatelor îi va aduce succesul. La vârsta de 23 de ani a construit o fabrica de procesare a laptelui în orașul Colleccchio, Parma. Laptele era vândut în Parma și în orasele din apropiere în special prin metoda din ușă în ușă

            Tanzi a aplicat noi tehnologii și strategii de marketing pentru a-și crește afacerea. Calisto Tanzi a fost prima persoană din Italia care a denumit laptele. Numele Parmalat înseamna laptele produs în Parma și a fost realizat prin alăturarea numelui orașului în care iși desfășura activitatea Parma și  produsul de bază  lapte (latte) realizat de aceștia.

            În anii 70’ firma Parmalat și-a diversificat activitatea producând smântâna, iaurt, unt, suc de fructe și sos tomate. Din 1976 începe procesul de "internaționalizare", cu extinderea prima dată în America de Sud (Brazilia, Argentina, Venezuela, Columbia), precum și într-o etapă ulterioară în Europa, China, Canada și Australia

În perioada 1975-1986 Parmalat-ul a devenit foarte cunoscut în Italia și în lume datorită sponsorizărilor făcute în sport. Veniturile firmei au înregistrat o creștere spectaculoasă de la 23 milioane de euro în 1975 la 460 milioane în 1986. În anii 80’ firma și-a diversificat din nou activitatea producând sosuri, biscuiți și produse de panificație. Ca urma a dezvoltării firmei pe plan internațional, aceasta a devenit lider pe piața lactatelor și a produselor de panificație. În anii 90’ Parmalat opera în 31 de tari din 6 continente, având peste 36.000 de angajați în lume. Firma deținea 5200 de ferme de lapte din care aproximativ 5000 erau pe teritoriul Italiei.

 Familia Tanzi și-a păstrat controlul asupra firmei Parmalat deținând 52%  din firma prin intermediul Coloniale SpA. Firma a fost controlata în stilul afacerilor italiene, doar 3 executivi din 13 erau independeți restul fiind apropiați familiei. O dată cu creșterea puterii economice a grupului, Calisto Tanzi a început să se implice în politică și să concureze cu Silvio Berlusconi, cheltuind bani firmei pe activități care nu aveau de-a face cu firma Parmalat.

            Între 1998 și 2000, Parmalat-ul a cumpărat 25 de companii din toata lumea. Majoritatea firmelor au fost cumparate cu ajutorul creditelor. În 1999, Parmalat a cumpărat Eurolat, firma italiană care iși desfășura activitatea în toata lumea, în special în Argentina și în Statele Unite ale Americii. Firma a fost achiziționată cu suma de 400 milioane de euro. Prin achiziționare, Parmalatul a patruns pe piața americană, unde iși dorea de mult să ajungă.

Parmalat și filialele sale, începând cu 31 decembrie 2000, a avut activele totale consolidate de aproximativ 10 miliarde € și vânzări de 7 miliarde €, angajarea peste 40.000 de persoane în 162 de plante în 27 de țări diferite.

Până la sfârșitul lui 2001, 67% din veniturile Parmalat erau din afara Europei, în comparație cu ultimii 10 ani când depindeau de piața din Italia, unde vindeau 83% din produse.

În anul 2002 firma a atins apogeul, 50%  din laptele vândut in New York era Parmalat, înregistrând venituri de 7.6 miliarde de euro, pe hârtie.

Dar la fel de repede cum intrau bani în firma, la fel de repede aceștia ieșeau. În perioada 1990-2002 18 miliarde de euro au fost cheltuite pe activități neproductive: echipa de fotbal, agentie de turism, sponsorizări ale partidelor politice sau pentru reconstrucția unor monumente istorice. Trei miliarde de euro au fost cheltuite pe achiziții dovedite neeficiente.

Tanzi, in urma auditului realizat după izbucnirea scandalului , s-a dovedit că a utilizat aproximativ 2.3 miliarde de euro făra a avea documente justificative. El a folosit banii companiei pentru a-și satisface propriile caprici.

La jumătatea lunii decembrie 2003 lumea a fost zguduită de știrea potrivit căreia colosul italian Parmalat a fost declarată falimentară. Bank of America a anunțat că Parmalatul nu poate demonstra 5 miliarde de dolari trecute in bilantul prezentat băncii în septembrie 2003. Firma Parmalat prin Parmalat’s Bonlat Financing Corp a adus un document cu care demonstra că o firma dintr-un paradis fiscal avea sa le dea 4 miliarde de euro, aceea firmă s-a dovedit că nu există.

Parmalat-ul s-a dezvoltat tot la fel ca și firma Enron, având multe firme deținute in paradise fiscale care declarau sume inexistente.

Fig. Grupul Parmalat – o versiune simplificata

Prabusirea companiei italiene Parmalat reprezinta cel mai recent faliment rasunator din Europa. La sfarsitul lui februarie 2003, o emisiune de obligatiuni Parmalat, in valoare de 300 milioane euro, a esuat pe piata bursiera, din cauza lipsei de transparenta a grupului emitent. Nu a fost decat un semnal, aparand pentru prima oara suspiciuni legate de stabilitatea firmei.

Lovitura de gratie a venit pe 19 decembrie, cand Bank of America a negat ca detine in conturi suma de 4 miliarde euro, care ar fi fost depusa de Bonlat, o societate din Insulele Cayman controlatã de Parmalat. Suma figura în ultimul bilant al grupului Parmalat si era certificata printr-un document datat 6 martie 2003. Documentul a fost catalogat ca “un fals grosolan”, fiind, de fapt, o fotocopie pe care era adaugat antetul BoA (Bank of America). Concernul a recunoscut insa ca era de fapt un truc, menit sa garanteze marile sale imprumuturi.

Alte falsuri au început sa iasa la iveala, cu toate ca, înainte de perchezitiile politiei italiene, contabilii grupului primisera ordin sã elimine toate datele din computere. Pentru siguranta, cateva computere au fost distruse cu ciocanul. Pe 26 decembrie, Parmalat a fost declarata oficial în faliment. Rezultatul: peste 100.000 de investitori au fost escrocati, in timp ce imprumuturi de peste 16 miliarde de dolari au ramas neacoperite.

Singurul mod in care s-a mentinut pe linia de plutire a fost prin ademenirea cat mai multor investitori care sa cumpere actiunile sale. Numai ca un mare numar dintre ei erau italieni care au pompat în acest mod in firma agoniseala lor de-o viata, ramanand practic cu nimic.

Pretinzand ca dispune de fonduri pe care de fapt nu le avea, Parmalat reusea sa pacaleasca pietele financiare, obtinand noi si noi imprumuturi.

Anchetatorii au fost uimiti de metodele rudimentare folosite pentru a ascunde fraudele din ultimii ani. "Si un novice si-ar fi dat seama ce se petrece", a declarat un procuror care ancheteaza cazul.

Desi au existat transferuri complexe de fonduri, acestea au fost sustinute prin tehnici foarte simple. Timp de mai multi ani, documentele erau falsificate prin scanare, iar apoi erau trimise prin fax de mai multe ori, pentru a parea autentice.

Interesului pentru subiectul contabilității creative a crescut foarte mult în ultimul timp. La această creștere a contribuit foarte mult mass-media, întrucât marile scandaluri financiare, cum ar fi cele de magnitudinea Enron, WorldCom sau Parmalat, au fost intens mediatizate ani de-a rândul, acestea fiind motivul pentru care s-a apelat la diverse reforme corporative și s-au schimbat radical politicile de funcționare a multor companii.

Fig. Evolutia numărului de articole privind contabilitatea creativă. .

O altă urmare a scandalurilor izbucnite în sectorul corporatist din cauza unor  probleme de ordin contabil, sute de companii americane au început să apeleze la serviciile unor firme mai mici de audit contabil,