Contributii Privind Comportarea Unor Specii Floricole Perene Ierboase In Conditiile Orasului Cluj

CUPRINS

[NUME_REDACTAT].l – Specii floricole perene 2

Caracterizarea generală a plantelor floricole perene ierboase 2

Utilizarea plantelor floricole perene ierboase în decorul

spațiilor verzi 4

Cap II – Caracterizarea morfo-biologică și particularități de 7

cultură ale speciilor floricole perene

Cap III – Stadiul actual al cercetărilor 29

Specii și soiuri de flori perene 29

Tehnologii de cultură 38

Cap IV – Scopul lucrării, materialul biologic, condiții de cercetare,

metoda de lucru 42

Scopul lucrării 42

Materialul biologic 43

Condiții de cercetare 46

Metoda de lucru 46

Cap V – Rezultatele obținute 48

Caractere morfologice și germinația semințelor la plantele

floricole perene ierboase 48

Principalele femofaze ale speciilor floricole perene ierboase 55

Caracteristicile morfologice și însușirile ornamentale ale

speciilor floricole perene ierboase 61

Recomandări pentru utilizarea speciilor floricole perene

ierboase 65

Concluzii și recomandări 69

Bibliografie 71

1. Plante floricole perene ierboase

Caracterizarea generală a speciilor perene ierboase

Speciile floricole perene ierboase cresc sub formă de tufa, își pierd unele părți aeriene dar în primăvara următoare se refac din mugurii existenți în zona coletului.

Speciile floricole perene fac parte din diferite familii botanice: Cmciferae (Aubrieta), Compositae (Chrysanthemum, Gaillardia, Rudbeckia, Aster), Ranunculaceae (Aquilegia, Paeonia), Primulaceae (Prímula), etc.

Sunt specii cultivate în teren deschis, în partere, platbande, borduri sau grupuri de plante pe peluze. Plantele din această grupă în floresc în flecare an, organele lor reînoindu-se anual.

La unele din ele centrul dispare, dar se formează centre de vegetație la periferia acestuia, de la un an la altul (Aster, Chrysanthemum, Prímula, etc), altele nu se deteriorează, ci continuă să se dezvolte și să se ramifice în fiecare an (Dianthus plumarius, Aubrieta, Iberis, etc).

Speciile perene ierboase decorează prin flori dispuse în inflorescențe de tip racem (Alyssum), calatidiu (Chrysanthemum), umbelă (Primula).

Speciile perene sunt rustice, mai mari, având culori vii și diversificate: roșu (Paeonia), liliachiu (Aster), galben (Gaillardia), alb (Gypsophilla).

Plantele au înălțime diferită, de la 15 – 20 cm la plantele gazonate (Aubrieta, Cerastium), la 40 – 60 cm (Hosta, Chrysanthemum), 80 – 100 (Lupinus) și chiar 1,5 – 2 m (Campanula).

/V

Perioada de înflorire este foarte diversă. începe primăvara timpuriu – în martie-mai la Primula, Aubrieta, se continuă în iunie-iulie pentru Chrysanthemum leucanthenum, iar la majoritatea speciilor înflorirea se desfășoară în iunie-septembrie (Gaillardia, Rudbeckia) și chiar până în octombrie (Aster, Phlox).

Cerințe ecologice. Unele specii perene se dezvoltă mai bine în plin soare, la o lumină puternică (Aster, Gaillardia, Phlox, Rudbeckia), altele cresc și se dezvoltă mai bine în condiții de lumină difuză, în expoziții seiniumbrite sau chiar umbrite (Aquilegia, Hosta, Penstemon, Primula).

Cerințele plantelor floricole perene față de căldură variază în funcție de stadiul de dezvoltare și de faza de vegetație a plantelor.

Majoritatea plantelor floricole perene ierboase se pretează la orice tip de sol, dar sunt și specii mai pretențioase care necesită un sol calcaros (Gypsophilla).

Unele specii sunt mai rezistente la secetă, altele necesită soluri cu umiditate asigurată (Paeonia). Pentru a avea o creștere armonioasă plantele floricole perene se plantează în parcuri, grădini, la marginea unui grup de arbori, astfel încât să li se asigure satisfacerea cerințelor față de factorii de mediu.

A

Cultura. înmulțirea plantelor floricole perene ierboase se face prin semințe (Lupinus, Primula, Rudbeckia, Gaillardia) sau vegetativ.

Semănatul se poate face direct în câmp pentru speciile mai puțin pretențioase față de temepratură și care nu suportă repicatul, sau în seră pentru speciile cu o perioadă mai lungă de vegetație și care nu suportă frigul.

/V

înmulțirea vegetativă se realizează ușor la majoritatea speciilor prin despărțirea tufelor, care se face primăvara sau toamna, la intervale de timp diferite, 1 – 2 ani pentru speciile cu creștere rapidă (Primula, Phlox) și la 4-5 ani la cele cu creștere mai lentă sau sensibile la operația de separare. (Paeonia)

La aceeași specie floricolă se pot folosi mai multe metode – la Dianthus prin semințe, divizarea tufelor, butași, marcotaj.

Lucrările de îngrijire aplicate plantelor floricole perene sunt: afânarea solului, combaterea bolilor și dăunătorilor, fertilizarea, înlăturarea florilor trecute prin tăierea inflorescențelor, fapt ce determină un nou val de creștere și înflorire.

Ca lucrări speciale: susținerea tufelor cu cercuri de sârmă pentru că plantele au tendința de a cădea, mușuroitul toamna în vederea protejării plantelor peste iarnă și bobocitul pentru a obține flori mai mari (Paeonia).

Plantele perene ierboase prezintă o serie de avantaje față de plantele anuale sunt mai rustice, mai viu clorate având o mare diversitate de forme și culori. Se înmulțesc ușor, majoritatea prin simpla despărțire a tufelor, plantarea lor se face în spațiile verzi primăvara timpuriu sau toamna, având o înaltă valoare estetică deoarece înfloresc ani de-a rândul.

Se folosesc foarte mult ca flori tăiate, având o durată mare de păstrare și tije florale lungi, ca flori uscate și majoritatea dintre ele sunt utilizate în decorul spațiilor verzi.

Utilizarea speciilor floricole perene ierboase

Prin cultivarea speciile floricole perene ierboase pot fi realizate diferite peisaje în parcuri și grădini.

Valoarea florilor este dată de bogăția culorilor și de nenumăratele nuanțe ale acestora: unicolore, bicolore, prin combinarea cărora se pot realiza adevărate covoare florale.

Vara și toamna, numărul speciilor floricole utilizate în decorul spațiilor verzi este foarte mare, unele având o înflorire precoce, în februare sau martie și astfel pot fi asociate cu bulboase rustice și folosite în decorul de primăvară, pentru borduri, ronduri, platbande.

în cadrul bordurilor sunt utilizate plante care delimitează un rond sau o platbandă. Bordurile pot fi formate din 1-2 rânduri de plante dintr-o sigură specie (Prímula auricular), sau din două specii diferite, ale căror culori se asortează (Iberis sempervirens și Aubrieta deltoidea).

Pot fi plantate specii decorative prin flori (Iberis sempervirens, Prímula) sau specii decorative prin frunze, totdeauna folosindu-se plante cu talie mică.

în funcție de perioada de înflorire a speciilor utilizate bordurile pot fi: permanente, de primăvară și de vară. Pentru borduri permanente se folosesc în special speciile care au frunze persistente toată vara și după ce florile au trecut (Dianthus plumaris, Armería, Iberis) iar pentru borduri de primăvară, specii cu înflorire precoce (Primula auricula, Aubrieta).

Rondurile au forme geometrice și se plasează în locuri vizibile. Se pot planta cu o singură specie, fară bordură (Gaillardia hibrida) sau cu bordură, care scoate în evidență speciile din interior. Se pot folosi două sau mai multe culori din aceeași specie sau din specii diferite.

Speciile perene sunt indicate în mod deosebit pentru platbande, în amestec, sub forma unor pete de culoare care se amplasează de-a lungul aleilor sau la marginea unui grup de arbori.

Pentru platbande de primăvară sunt indicate specii perene ca: Aubrieta deltoidea, Iberis sempervirens, Primula denticulate în asociere cu specii bulboase rustice.

Pentru platbande de vară se utilizează specii ca: Aquilegia coerulea, Chrysanthemuin leucanthemum, Lupinus polyphyllus, Phlox paniculata, Rudbeckia bicolor.

Plantele perene ierboase cu talie înaltă se pot folosi și ca plante izolate pe peluze: Hosta, Paeonia, Phlox paniculata, Rudbeckia bicolor.

Speciile perene cu talie mică pot fi încadrate în categoria plantelor gazonate. Acestea se utilizează asociate cu specii perene de talie mare sau chiar cu arbuști ornamentali și pot fi folosite în stâncării și grădini alpine. Din această categorie fac parte: Aubriela deltoidea, Iberis, Dianthus, Cerastium.

în cultură se întâlnesc varietăți cu flori duble, pestrițe, panașate , striate, de culori diferite: „Plena” – cu flori duble, „Nivea” – (cu flori albe), „Steilata” – (cu flori iară pinten).

Cerințe ecologice. Specii puțin pretențioase, se dezvolte bine pe terenuri argilo-nisipoase, umede, semiumbrite. Aquilegia vulgaris înflorește foarte bogat chiar și la umbră.

Cultura. Aquilegia se înmulțește sexuat sau vegetativ. înmulțirea prin semințe se practică în lucrările de ameliorare. în acest caz se seamănă în martie-aprilie în răsadnițe sau pepinieră, se plantează la loc definitiv în septembrie iar în primăvara următoare înfloresc. Se înmulțește ușor prin despărțirea tufelor care se face în septembrie sau martie. Fragmentele se plantează pentru înrădăcinare într-un teren afanat, fertil, apoi după înrădăcinare se plantează la loc definitiv.

Utilizare. Aceste plante se folosesc ca flori tăiate, fiind foarte apreciate, în lucrări de legătorie sau în vase pentru decoratul apartamentelor. Prin perioada destul de lungă de înflorit se folosesc în platbande în amestec cu alte specii sau grupuri pe peluze. Pot fi întrebuințate și ca plante pentru stâncării.

CHRYSANTHEMUM L.

(Margaretă, tufanică, crizantemă)

^am. domposi

Etimologic denumirea „Chrysantemum” vine de la grecescul crysas – aur și anthemum – floare, deci floare de aur.

[NUME_REDACTAT] cuprinde peste 150 specii, majoritatea fiind plante erbacee, anuale sau perene. Sunt originare din China, unde sunt cunoscute cu aproximativ 500 de ani înainte de Hristos, iar în Europa au pătruns în anul 1789.

frunzele cărnoase și flori de cel puțin 6-7 cm în diametru susținute de tije drepte. Ele înfloresc mai timpuriu, în lunile iunie-iulie.

Soiuri: Stern von Antwerpen: [NUME_REDACTAT].

Cerințe ecologice. Speciile acestui gen reușesc pe soluri bogate, suficient de umede, cu expoziție însorită, adăpostite și cu un bun drenaj.

Cultura. Speciile perene se înmulțesc prin semințe și prin divizarea tufelor. Se seamănă în aprilie-iunie în răsadnițe reci sau pe brazde în rânduri sau prin împrăștiere. La circa o lună de la răsărire se repică la 10-15 cm, iar toamna se plantează la locul definitive la distanță de 30-60 cm, în funcție de specie

Divizarea tufelor se face o dată la 3-4 ani, primăvara sau toamna. Plantele suportă bine transplantul, chiar în faza de înflorire, dacă se păstrează pământul în jurul rădăcinilor.

Utilizare. Se folosesc pentru decorul parcurilor și grădinilor, în platbanae, borduri dar și ca plante izolate sau grupe de plante pe peluze. Sunt folosite și ca flori tăiate deoarece durează mai mult în apă și constituie un material bun și pentru artă florală.

COREOPSIS L.

(Lipscănoaice)

dcmpcsitae

[NUME_REDACTAT] cuprinde aproximativ 80-100 specii originare din America și Africa. Sunt plante anuale sau vivace, în majoritatea lor ierboase, foarte modeste, cu înălțimi de 65-80 cm, ce înfloresc bogat din iunie până în septembrie. Elementul decorativ este reprezentat de capitule terminale, de culoare galbenă.

Specii, varietăți, soiuri.

Coreopsis tinctoria Nutt. Plantă cu tulpini de 15-100 cm, drepte și ramificate. Frunzele foarte crestate sunt dispuse în rozete. Capitúlele florale de 2,5-3 cm în diametru sunt solitare, dispuse terminal. Ele au ligulele tridentate colorate în galben închis sau galben cu baza brun-purpurie. Florile tubulare din centru sunt purpurii. Culoarea petalelor poate fi galbenă, galben-portocalie, pătat de brun, sau numai purpurie. Foarte apreciate sunt soiurile cu talie mică, 15-30 cm din grupa „Nana” și cele cu flori semiinvolte.

Coreopsis cardaminifolia Torr et Gray. Formează tufe compacte, înalte de 20-60 cm. Frunzele superioare au lobi oval oblongi. Capitúlele, mai

A

mici decât la Coreopsis tinctoria, sut foarte numeroase. înflorește toată vara, până iarna.

Coreopsis grandiflora Magg. Originară din America de Nord. Are frunze opuse, întregi și lanceolate. Florile mari cu ligule late și lungi până la

cm sunt de culoare galbenă.. Dintre varietăți: „Badengold” și „Perry’s Variety”.

Coreopsis lanceolata „Baby sun” cu aspect de tuia de aproximativ 40 cm înălțime, cu capitule galben aurii care înfloresc de la sfârșitul primăverii până la jumătatea verii.

Coreopsis rosea. Originară din America de Nord, nu depășește 60 cm înălțime și are flori sub formă de capitul roz.

Coreopsis verticillaîa. Are înălțime de 60 cm cu frunze despărțite în segmente subțiri și flori galbene.

Cerințe ecologice Plantele nu sunt prea pretențioase și cresc bine aproape în toate locurile. Se dezvoltă totuși mai bine pe soluri ușoare, nisipo-argiloase, expuse ia soare.

Cultura. Se înmulțesc prin semințe (martie-aprilie și despărțirea tufelor (primăvara). Semințele se seamănă în răsadnițe reci în martie-aprilie sau în mai, pe brazdă în câmp sau la locul definitiv. Plantele suportă bine

HOSTA Tratt

(crin de toamnă)

[NUME_REDACTAT]

Speciile acestui gen sunt originare din China și Japonia. Plantele decorează atât prin frunzele pețiolate ovale sau cordiforme cât și prin florile de culoare albă sau bleu-lila.

Specii, varietăți, soiuri.

Hosta plantaginea (Lam). Formează tufe mari de 50-70 cm. frunzele sunt mari, cu limbul de formă oval-cordată, cu vârful acuminate, cu nervuri aproape paralele. Florile sunt mari, campanulate, dispuse în racem, pe tije florifere de 40 cm, de culoare albă și parfumate. înflorește în lunile iulie-septembrie.

Hosta lancifolia Engl (sytt. Funkia japónica voss). Plantă perenă cu frunze verzi, lanceolate, lungi de 10-15 cm. Florile sunt dispuse în racem, au

A

culoarea alb-albăstruie sau violet. înflorește în lunile iulie-septembrie.

Hosta coerulea Tratt (syn. Funkia coerulea Willd), originară din Japonia, este o plantă de 30-50 cm înălțime cu tulpinafoarte scurtă și frunze mari, ovoide sau larg ovale, cordate la bază și acuminate la vârf. Frunzele au nervuri proeminente, aproape paralele. Florile, dispuse rar pe tije, simple, sunt de culoare albastru deschis sau violet. înfloresc în mai-iunie.

Cerințe ecologice. Crinul de toamnă preferă solurile argilo-nisipoase, adânci și expuse la soare. Crește destul de bine aproape în toate terenurile la semiumbră sau chiar umbră.

Cultura. Se înmulțește prin despărțirea tufelor, lucrare care se face o dată la 3-4 ani, de preferință toamna.

înmulțirea prin semințe este puțin folosită. Semănatul se face chiar după maturarea semințelor. Ținute până în primăvară, răsar numai după un an.

Utilizare. Crinul de toamnă se plantează în grupuri în parcuri și grădini. Soiurile cu frunze pestrițe, foarte ornamentale, pot fi întrebuințate ca plante de ghiveci sau în borduri. Datorită faptului că florile durează mult în apă ele constituie un material bun ca flori tăiate.

LUPINUS

(lupin, cafeluță)

-¿[NUME_REDACTAT]. Numele derivă de la cuvântul latin „Lupus”, cu aluzie la faptul că plantele epuizează solul. Genul cuprinde peste 200 specii, anuale sau perene, Plantele au frunze digitat compuse, florile sunt grupate în raceme terminale.

Specii, varietăți, soiuri.

Lupinus polyphyllus Lindl. Plante perene cu tulpini numeroase drepte, înalte de 75-120 cm. Frunzele palmat compuse, cu 10-16 foliole lanceolate, lucioase, puțin pubescente pe partea inferioară și îndoite de-a lungul nervurei principale. Florile tipice leguminoaselor sunt dispuse în raceme terminale, de 030-40 cm lungime, de culoare albastră, purpurie sau albă. înflorește în iunie-august.

Lupinus perenis L, originar din nord-estul Americii, se caracterizează printr-o înălțime de 40-60 cm, având frunze formate din 7-9 foliole și flori

A

albastre, uneori cu stindardul violet. înflorește în iulie-august.

Prin lucrări de selecție și hibridare s-au obținut numeroși hibrizi, care sunt de culori diferite: alb, roz, roz-roșietic, carmin, galben sau roșii. Cea mai cunoscută grupă de hibrizi este grupa „Russel”.

Cerințe ecologice. Lupinus preferă solurile reavene, adânc lucrate, calcaroase, expuse la soare.

Specii, varietăți, soiuri.

Paeonia lactiflora Pali. Bujorul chinezesc este o plantă perenă, cu tulpini de 60-100 cm înălțime, adesea ramificate, care are 2-5 flori în vârful ramificațiilor. Frunzele, bi sau tripartite au lobii neregulați, oval lanceolați, de 8-10 cm lungime și 4-5 cm lățime, adesea cu tentă de roșu pe margini și pe nervuri. Florile au diametru de 7-10 cmîn boboc, sunt de culoare roz, mai

/%

târziu devin albe, sunt plăcut mirositoare. înflorește din mai până în iunie.

Această specie este foarte apreciată în decorul grădinilor și ca flori tăiate. S-au selecționat peste trei mii de soiuri, cu flori simple, cu flori anemonă, semiinvolte și in volte, în diverse nuanțe de la alb la roșu:

® cu flori simple: „[NUME_REDACTAT]” (roz apoi albă), „Sugura” (roșu strălucitor)

® cu flori de anemone: „Globe of Light”

® cu flori in volte și semiinvolte: „[NUME_REDACTAT]”, „Duchesse de Nemouris” (alb crem, parfumate), „Festiva maxima”, „[NUME_REDACTAT]” (roz), „Mr.[NUME_REDACTAT]” (lila-roz cu patină argintie).

Paeonia officinalis L. Originară din centru și sudul Europei, planta are rădăcini cărnoase, fuziforme, de 60-100 cm înălțime, tulpini puternice, uniforme. Frunzele alterne, mari, 5-6 pe tulpină, glabre, verde închis pe fața superioară, verde gri pe fața inferioară, au folicule profund sectate. Florile inodore, solitare, de 9-13 cm diametru, în formă de cupă, au petalele de culoare roșie aprins și caliciul cu peri ruginii. înflorește în mai.

Este una din cele mai vechi plante cunoscute și folosite în decorul grădinilor. Se cultivă soiuri cu flori simple, semiinvolte și involte: „Alba plena”, „Rubna plena”, „Rosa plena”^

Cerințe ecologice. Paeonia cere un sol fertile, adânc, argilos, umed, cu expoziție însorită sau semiumbrită. La umbră înfloresc slab sau nu înfloresc.

A

In perioadele de secetă prelungită trebuie udat pentru a nu compromite înflorirea din anul următor. Sunt plante care suportă bine temperaturile joase din timpul iernii astfel că rămân pe teren mai mulți ani.

Cultura. Bujorul se înmulțește prin semințe și vegetative. Prin semințe se înmulțește în lucrările de selecție și ameliorare. Vegetativ se înmulțește prin despărțirea tufelor, marcotaj și butășire. Este posibilă și înmulțirea prin butași de rădăcină dar se practică mai puțin. înmulțirea prin despărțirea tufelor este cea mai obișnuită. Operația se face la sfârșitul lunii august, începutul lunii septembrie, cu atenție, pentru a evita vătămarea coletului și rădăcinilor, ceea ce ar determina o înflorire peste câțiva ani.

Se folosesc tufe de 4-5 ani, la care cu un cuțit se separă porțiuni de rădăcină care să conțină cel puțin 2-3 ochi. Se plantează în gropi de 20/50 cm, cu adâncimea de 70-80 cm, în care se pune un strat de mraniță, apoi 10-15 cm pământ. După mocirlirea rădăcinilor acestea se plantează astfel încât mugurii de la colet să fíe cu 1 cm deasupra suprafeței solului. Se udă bine și se mușuroiesc ușor câțiva cm..

Distanța dintre plante trebuie să fíe de circa 1 m pentru a le permite o bună dezvoltare. Plantele sunt foarte sensibile la transplantare, se recomandă să fíe lăsate la locul de plantare 5-6 ani, timp în care înflorirea este din ce în ce mai abundentă. Pot rămâne în același ioc chiar 10-12 ani.

Ca lucrări de îngrijire se recomandă: afânarea solului, administrarea de mraniță, mușuroirea, împrejmuirea plantelor cu un suport pentru a împiedica căderea acestora, bobocirea pentru a favoriza dezvoltarea bobocului din vârful tijei.

Utilizare. Bujorul se folosește în parcuri în grupuri mici sau ca flori solitare pe peluze, în rabate sau ca borduri în decoruri înalte. Este foarte apreciat ca floare tăiată deoarece are o durată mare de păstrare de 7-8 zile. Se mai folosește în lucrări de legătorie pentru confecționarea buchetelor, jerbelor, coroanelor.

PENSTEMON Mitch.

■am. ^'ezepluilaziaeeae

Etimologie. Numele genului provine din „penta” și „stemon” care în limba greacă înseamnă „cinci”, respectiv „stamina”, din care una este sterilă.

Genul cuprinde peste 100 specii originare din America de Nord. Sunt plante erbacee, ce cresc până la înălțimea de 1,20 m, iar florile dispuse în panicule sunt mari, tubuloase, de culoare albă, roz, purpurie.

Specii, varietăți, soiuri.

Penstemon barbatus Nutt. Originară din Colorado, planta atinge 80-100 cm, este ramificată, glabră. Frunzele sunt lanceolat liniare, întregi; atât tulpina cât și frunzele sunt ușor argintiu brumate. Florile au corola neregulată sub forma unui tub care se lărgește, partea superioară bilobată, cea inferioară trilobată. Sunt dispuse în inflorescențe ramificate, câte 3-5 flori la subsuara

v\

frunzelor, au culoarea roșie deschisă. înflorește în iunie.

Penstemon gracilis Nutt. Plantă ramificată formează o tufa compactă de circa 30 cm înălțime. Frunzele sesile, opuse, lanceolate, ușor distanțate pe margine. Flori colorate în violaceu-deschis, dispuse în inflorescențe laxe.

Cerințe ecologice. Plantele preferă soluri ușoare, adânc lucrate, expuse la soare.

Cultura. Se înmulțesc prin semințe, butași și divizarea tufelor. Se seamănă pe brazde în luna iulie, se plantează la loc definitiv în toamnă, punându-se între plante un strat de 2-3 cm de mraniță, care le protejează de temperaturile scăzute iarna și le asigură în primăvară o bună dezvoltare. Se înmulțesc foarte ușor și prin butași, deoarece tulpinile plantelor și lăstarii în contact cu pământul emit ușor rădăcini adventive.

Se pot folosi butași erbacei sau ușor lemnifîcați, care se pun la înrădăcinat în răsadnițe reci iar în toamna sau primăvara următoare se plantează la loc definitiv, la distanțe de 40-60 cm. Divizarea tufelor se face toamna sau primăvara, urmată de plantarea la loc definitiv.

Utilizare. Sunt plante perene foarte frumoase pentru grupuri pe peluze sau masiv în junii boschetelor de arbuști.

Se pot folosi și ca flori tăiate, cu o durată de păstrare de 7-8 zile în apă.

PHYSOSTEGIA

JZabiatae

Gen originar din America de Nord cuprinde circa 4-6 specii ierboase, perene, erecte, înalte până la 1,20 m, iar tulpinile prezintă 4 muchii. Frunzele sunt de obicei lanceolate, crestate. Florile hermafrodite, neregulate, sesile, roz-roșii, liliachii, purpurii sau albe, tubulare sunt dispuse în spic dens sau întrerupt, unilateral, terminal, singular sau mai multe spice formând un panicul.

Specii, varietăți, soiuri.

Physostegia virginiana L. Plantă perenă, erectă, având înălțimea cuprinsă între 0,45-1,20 m, glabră, neramificată. Frunzele tulpinii sunt lanceolate, opuse, sesile, dințate, iar cele de la bază sunt ovate. Florile sunt roz, liliachii sau albe, dispuse în spic. înfloresc din iulie până toamna târziu iar tăierea florilor contribuie la o înflorire și mai puternică.

Cerințe ecologice. Preferă un sol lutos, bogat în substanțe minerale, umed, poziție însorită sau semiumbrită. în iernile prea aspre necesită o ușoară protejare.

Cultura. Se înmulțește prin despărțirea tufelor, primăvara.

Utilizare. Se folosesc atât ca flori tăiate cât și în decorul parcurilor și grădinilor în grupuri.

PHLOX L.

(brumărele, scânteiuțe)

^“ț-am. fDcâcnwnuiceae

Genul cuprinde specii anuale și perene cu inflorescențe dispuse în panicule corimbiforme și un colorit foarte bogat al florilor. Provenit din America, acest gen numără circa 70 specii

Specii, varietăți, soiuri.

¡Phlox subulata L. (P. setaceea L.). Plantă perenă gazonată cu înălțimea de 10-15 cm, tulpini ramificate, ascendente, frunze liniare subulate. Florile sunt dispuse în corimbe simple, de 3-6 flori, de culoare roz, dar sunt și soiuri

A

cu flori de culoare albă, purpurie, roșie, lila. înflorește în aprilie-mai.

Phlox maculate L. Plantă perenă cu tulpini drepte, păroase, cu înălțime de 50-80 cm. frunze sesile, lanceolat liniare. Florile sunt dispuse în panicule cilindrice, de culoare roșie, plăcut mirositoare. înflorește în iunie-iulie.

Phlox mesaleuca L. este o specie pitică cu ramuri atârnate, frunze înguste și flori stelate roz, pătate cu alb.

Phlox paniculata L. Plantele au înălțimea până la 1 m, frunze

/V

oblong-ovale, sesile, glabre iar florile 2-4 cm. înflorește în iunie-august.

A

In cultură se întâlnesc numeroase soiuri rezultate din hibridarea acestor specii cunoscute sub numele de Phlox paniculata hybrida. Acestea au toate culorile în afară de galben și înălțimi până la 1 ,20 m.

Soiuri:

/

Aide – roșu închis, 70 cm o [NUME_REDACTAT] – albastru violet, 70 cm

a Eclaireur – roșu carmin cu maculă roz

Pax – alb pur, 80 cm

a W. Kesserling – violet purpuriu cu maculă albă, 70 cm Cerințe ecologice. Preferă soluri argilo-calcaroase, sunt rezistente la secetă, reușesc bine pe soluri fertile, afânate, însorite sau la semiumbră.

Phlox paniculata se dezvoltă foarte bine în regiunile de deal și munte. Cultura. Se înmulțesc prin semințe, divizarea tufelor, marcotaj și butași. Despărțirea tufelor se face primăvara o dată la 2-3 ani, se asigură o înflorire bogată chiar și în aceeași vară. Se poate înmulți prin butași erbacei primăvara sau butași de rădăcini toamna. Marcotajul se efectuează primăvara sau vara. înmulțirea prin semințe se pratică în lucrările de ameliorare.

Utilizare. Phlox este o plantă foarte indicată pentru platbande de vară uniforme sau în amestec cu alte specii, pentru grupuri de plante pe peluze sau între arbuști, în grădini alpine, stâncării. Se poate folosi și ca floare tăiată în buchete sau aranjamente mari, dar are o durată destul de scurtă de păstrare.

PRIMULA L.

^-am. fOtimuâaceae

Etimologie. Numele provine de la cuvântul latin „primus”, care înseamnă „primul”, cu aluzie la faptul că plantele înfloresc primăvara timpuriu. [NUME_REDACTAT] cuprinde peste 300 specii perene. Plantele au formă de tufa, cu frunzele dispuse în rozetă. Florile sunt solitare sau grupate în umbele terminale sau verticale suprapuse, corola sub formă de cupă sau tub cilindric, mai mult sau mai puțin dilatat la capăt, de culori variate. Unele specii se cultivă în câmp, altele sunt cultivate la ghivece în seră.

Specii, varietăți, soiuri.

Speciile de Primula sunt numeroase, fiind mulți hibrizi între ele, care nu se deosebesc ușor, prezentarea lor facându-se pe secțiuni.

Secțiunea vernales – frunze pubescente, flori pediculate.

Primula elatior Schreb. Originară din Europa planta are 10-20 cm înălțime, frunze oval-oblonge, atenuate la peiol, gofrate. Are tije florale pubescente, de 10-20 cm, cu flori numeroase cu diametrul de 2-3 cm, dispuse

A

în umbele, de culoare galben-sulftiriu. înflorește în martie-mai.

Din hibridarea cu Primula vulgaris și Primula juliae s-au format soiuri cu flori mari, cu înflorire bogată, cunoscute sub numele de Primula elatior hibrida, de culori diferite: roșu, galben, brun sau violet.

Primula juliae Kusn. Plantă originară din Transcaucazia, gazonantă, cu înălțimea de 10 cm. frunzele în rozetă au formă uniform-circulară, flori

/V

numeroase roz, cu pedicelul lung. înflorește în aprilie. Hibrizii acestei specii cu Primula vulgaris și Primula elatior au format Primula juliae hybrida, cu flori mai mari, de culori diferite: roșu carmin cu ochi galben, mov, lila, roz, alb, violet, purpuriu, etc.

Primula veris L. (Primula officinalis (L.) Hill). Plantă originară din Europa, pubescentă, frunze oval-oblonge, de 5-20 cm. flori parfumate, galben închis cu o pată portocalie la baza petalelor dispuse în umbelă pe o tijă florală de 8-20 cm. înflorește în aprilie-mai.

Primula vulgaris Huds (Primula acaulis (L.) Hill), Primula grandiflora Lam. Este originară din Europa, cu frunze oblong lanceolate sau obovate, pubescente pe fața inferioară. Flori solitare, galbene cu o pată oranj la baza fiecărei petale. înflorește din martie in aprilie. Prin lucrări de selecție s-au obținut soiuri cu flori: galbene, albe, roșii, brune, simple sau involte

Secțiunea auricular – frunze adesea cărnoase, flori în umbelă.

Primula pubescens Jacq (Primula auricula Hort nou L.). Hibrid natural între Primula auricula și Primula hirsuta, plantă vivace rustică. Frunzele dispuse în rozetă, obovate sau oblong-lanceolate, de 5-12 cm lungime, ușor cărnoase, dințate. Tije de 10-12 cm terminate în umbele cu 5-10 flori mari, parfumate, de culori diferite: alb, galben, roșu, brun, violet cu o pată

A

pronunțată la baza petalelor. înflorește în aprilie-iunie.

Secțiunea candelabra – frunze glabre, flori în verticile.

Primula japonicaA. Gray. Plantă rustică, glabră, originară din Japonia. Frunze obovat spatulate, de 10-25 cm, de 10-25 cm. Tulpini florale drepte, de 45-70 cm, care poartă până la 20 flori de culoare violet-roșietică cu ochi galben sau roșu, înflorește în mai-iunie. Există soiuri de culori foarte diferite.

Secțiunea cartusiaides (sinensis) – plante nefarinoase, frunze pețiolate, mai mult sau mai puțin lobate.

Primula saxatilis Komar (Primula carfusiaides Hort non. L). Este originară din Siberia, are frunze lung pețiolate de 5-8 cm, profund lobate. Tije florale de 10-25 cm, terminate cu umbele laxe, care cuprind 12-15 flori, de

A

culoare roz lila sau violet pal. înflorește în aprilie-mai.

Secțiunea denticulata – frunze întregi, pubescente, flori scurt pediculate.

Primula auricula L este o specie perenă răspândită în regiunile muntoase ale Europei sudice și de mijloc (Alpi și Carpați). Frunze groase și cărnoase, verzi sau cenușiu închis. Corola este galbenă și mirositoare. Se utilizează ca plantă de stâncărie, intr-un sol calcaros, lutos, mai umbrit.. Se găsesc toate culorile ca alb, galben, roșu de toate nuanțele, maro și chiar negru, de asemenea forme involte.

Cultura. Plantele se înmulțesc prin semințe sau despărțirea tufelor. Perioada de semănat depinde de specie. [NUME_REDACTAT] acaulis, Primula juliae, Primula offîcinalis, Primula elatior, Primula sieboldii se seamănă primăvara în martie-aprilie. Primula denticulata și Primula japonica se seamănă vara

Rudbeckia purpurea L. Tulpinile plantei înalte de 60-150 cm sunt ramificate în partea superioară. Frunzele ovate, lung pețiolate, cu marginea dințată. Inflorescențele cu diametrul de 10-15 cm au florile tubulare de culoare brun purpurie, care formează discul inflorescenței bombat, sferic, cele

A

ligulate de culoare purpurie sau roză. înflorește din luna august până în septembrie.

Rudbeckia nitida L. Planta are înălțimea de 120 cm, tulpină glabră și ramificată la partea superioară. Frunzele bazale sunt sesile. Inflorescența este mare, de 8-12 cm, formată din flori ligulate lung ovate de culoare galbenă ce înconjoară discul semisferic.

Cerințe ecologice Sunt puțin pretențioase, preferă soluri argilo-humoase, expuse la soare.

Cultura. Se înmulțesc prin divizarea tufelor și prin semințe. Divizarea tufelor se face toamna sau primăvara, porțiunile rezultate se plantează la loc definitiv. Semințele se seamănă pe brazde sau în răsadnițe reci din martie până în iunie, răsar în 15-20 zile. Se repică o dată la 10-15 cm, iar toamna sau primăvara se plantează la loc definitiv.

Utilizare. Rudbeckia se folosește masiv în fața grupurilor de arbuști sau arbori, grupe pe peluze. Se pot folosi și în platbande în amestec cu alte plante perene și chiar ca flori tăiate.

Stadiul actual al cercetărilor

Specii și soiuri de flori perene

[NUME_REDACTAT]

Plantele perene sunt extrem de numeroase, totuși literatura de specialitate prezintă mai mult speciile, soiurile și mai puțin experiențele cu privire la diferite aspecte de cultură.

Trei tipuri de ciuboțica-cucului sunt mai frecvent întâlnite:

@ Primula vulgaris – cu florile de culoarea untului (alb, crem) țâșnind direct din inima tufelor (mai sunt numite și ciuboțica-cucului iară tulpină);

© Primula veris – cu flori galbene, aplicate, pe tulpinițe de 20 cm care preferă preeriile și marginile drumurilor;

® Primula elatior – un pic mai viguroasă, arătând o predilecție pentru păduri și preeriile fertile de la munte.

Există numeroase hibridizări spontane între aceste specii. Mai târziu, hibridizările realizate cu o formă mai colorată de Primula vulgaris, provenind din Grecia, vor sta la baza florilor de ciuboțica-cucului de la noi.

Alte asemenea flori de primăvară au fost importate din Asia.

Primula denticulata – cu flori de levănțică, purpurii sau albe, grupate în mănunchi în vârful tulpinii, de unde vine și numele lor de baghete de tobă.

Primula roșea – o miniatură himalayană cu florile roz, de vis.

Primula sieboldii – specifică solurilor jilave în care tulpinile ei se dezvoltă cu rapiditate.

Vom termina această scurtă listă cu Primula florindae care înflorește în plină vară oferind aceleași aspect ca floarea cucului uriașă, cu flori galbene pal, aplecate pe tulpini de 60-80 cm înălțime. își are rădăcinile în apă.

Toate aceste specii și multe altele sunt dispuse la: flori duble ca [NUME_REDACTAT] (violet), Eugenie (bleu șatirat cu roz și conturat cu alb), [NUME_REDACTAT], stacojiu închis, [NUME_REDACTAT], crem, [NUME_REDACTAT] culoarea caisei sau A la n Rabb și mai nuanțat. Multe din actualele varietăți sunt disponibile în catalogul [NUME_REDACTAT], căreia îi revine meritul de a se fi interesat prima de aceste flori romantice. Timp de câțiva ani le-a adunat într-o colecție de calitate, care are cu atât mai multe merite după ce și-a pus în practică talentul în [NUME_REDACTAT].

Principalele cerințe

S Se acordă florilor de ciuboțica-cucului o expoziție însorită blând, soarele de dimineață este suficient, dar umbra puternică le afectează înflorirea. Sunt flori de lumină;

S Orice pământ bun de grădină le este prielnic, cu condiția să nu fie cu calcar sau argilos. Suplimentările cu humus sunt binevenite. De asemenea compost sau pământ de răsadniță;

■S Se menține pământul proaspăt (jilav) prin udări începând din luna iunie. Nu prea multe îngrășăminte lichide pentru ca tufele să nu devină sensibile la boli;

, /V

S In fiecare toamnă se prepară un amestec de bălegar bine descompus și acoperit cu turbă și se încorporează acest amestec în primii 5 cm de pământ. Noile rădăcini se vor dezvolta în acest substrat;

A

S In dată ce o tufa înflorește mai puțin se înmulțește prin divizare. După caz, trebuie efectuată această diviziune în toți anii la rând sau la trei ani. [NUME_REDACTAT] juliae formează coroane datorită stolonilor. Diviziunea are loc de preferință în iulie-august. Plantați imediat plantele secundare și aruncați firul central care riscă să putrezească;

S Dacă păsările distrug plantațiile, se acoperă florile cu un fileu (plasă). Ele vin de obicei dimineața. Puteți ridica această plasă protectoare în timpul zilei.

S Florile ciuboțica-cucului suportă cele mai mari friguri, cu condiția să trăiască în pământ. Puneți la adăpost sub un vas rece pe acelea pe care le cultivați în borcan. Câteodată gerul are tendința de a le scutura. Presărați puțin pământ de răsadniță în jurul lor pentru a le permite revigorarea (înrădăcinarea).

Varietățile cele mai cunoscute

Ciuboțica-cucului – cu flori simple. Primula juliae Wanda – roșu purpuriu, catifelat; [NUME_REDACTAT] – albastru cu chenar roșu, Guinevere – cu

frunzele cu nuanțe purpurii, Gold laced – cu flori mici în nuanțe de acaju închis stropit cu galben.

Ciuboțica-cucului – cu flori duble: A lan Rabb – roșu caisă, Chocolate soldier – purpuriu închis tivit cu galben; [NUME_REDACTAT] – roșu stacojiu închis, [NUME_REDACTAT] – o foarte ciudată floare albă înconjurată de un guleraș de frunze, Eugenie – bleu (albastru) conturat cu alb; Quaker's Bon net – un splendid violet de Parma, [NUME_REDACTAT] – lila mărginit de alb, [NUME_REDACTAT] – albastru violet conturat cu argintiu.

O altă specie perenă cu flori viu colorate și diverse este Phlox (Brumărele) Cele mai răspândite din această familie sunt brumărelele paniculate Phlox paniculata, care înfloresc vara, dar există de asemenea și o mulțime de specii și de varietăți care înfloresc primăvara, foarte diferite ca aspect, dar toate la fel de spectaculoase.

Brumărelele sunt toate originare din America de Nord unde s-au adaptat la medii de viață foarte diverse.

Din punct de vedere botanic, diferențele care separă Phlox paniculata și Phlox douglasii sunt mici, pentru că cele două specii se aseamănă foarte mult și

se folosesc în același fel.

/\

In mod tradițional, aceste plante cunoscute încă de pe la jumătatea secolului trecut, constituiau bordurile mov de-a lungul aleilor din grădinilie de zarzavat. Astăzi se utilizează și mai intens pentru a fonna covoare colorate, amestecând varietătile cu flori diferit colorate.

9

Unele varietăți pot fi considerate viguroase, adevărate fâșii protectoare pentru sol, dar numai pe suprafețe mici, căci îmbătrânind, ele devin mai puțin „etanșe” față de buruieni.

Se întâlnesc numeroase soiuri: Crackerjack – roșu, [NUME_REDACTAT] – albastru deschis (dar cu frunze firave, sensibile), [NUME_REDACTAT] – roz deschis sau chiar Temiskaming – roz închis spre roșu. [NUME_REDACTAT] – este o foarte frumoasă selecție de origine englezească cu flori rozalii-mov dar care se distinge de altele prin frunzele sale conturate cu alb crem, cu reflexe roz.

La câțiva specialiști veți găsi multe alte culori, unele cu flori bicolore, utilizate, de exemplu, pentru a încrucișa două alte varietăți, flecare având o singură culoare. Colecționarii preferă adesea Phlox bifida sau Phlox subulata pentru frunzele lor mai fíne și înflorirea mai „subtilă”.

Rămân rare cele pure dar, cum sunt folosite în anumite încrucișări, le regăsim originea pe la anumiți hibrizi.

Destul de schimbătoare, această varietate apare sub diferite culori, fiind rar denumită în vreun fel, pentru că nu intră în circuitele de distribuție tradițională.

5

[NUME_REDACTAT] Variegata prezintă același tip de amestec de alte varietăți, dar este mai viguroasă și mai spectaculoasă. Este o plantă remarcabilă, care se mulțumește și cu un pământ mai sărăcăcios și nisipos, căci pe un pământ mai bogat, are tendința să-și dezvolte ramuri verzi. Totuși, nu suportă seceta și trebuie udată în mod regulat dacă se cultivă într-un substrat drenant.

Toate aceste brumărele târâtoare sunt excelente plante de stâncă sau de bordură, unde pot fí cultivate în plin soare dacă solul rămâne proaspăt sau într-o zonă semiumbroasă.

înflorirea lor pare chiar mai frumoasă la umbră dacă este vorba de umbră creată de o construcție sau de un zid înalt, căci ele sunt incapabile să reziste la umbra arborilor sau a arbuștilor.

Acest mediu este mai degrabă preferat de multe alte specii, din nefericire puțin cunoscute încă și azi de marele public.

/V

Intr-un loc umbros, sau dacă pământul este sănătos și rămâne proaspăt se poate cultiva Phlox divaricata. Există mai multe varietăți ale acestei specii, în culori diferite: bleu pal, bleu închis, violaceu sau alb.

Rețineți totuși aceste patru nume ale unor varietăți fară pereche: o naturală Phlox divaricata subspecia laphomii care este o variantă specifică terenurilor neutre sau ușor alcaline (pe când altele preferă terenurile humoase, ușor acide) – Chattanoochee – cu florile albastre cu centrul violet; Clouds of Parfume cu florile de un albastru tare, foarte parfumate și [NUME_REDACTAT] cu un parfum la fel de puternic, dar albe în întregime.

Aceste brumărele se înmulțesc repede căci tufele înalte de 25 până la 30 cm dau lăstari. Sunt de asemenea ușor de butășit prin prelevarea plantelor mai tinere răsărite la începutul verii. Se cultivă alături de azalee.

Brumărelele cu stoloni (Phlox stololifera) sunt o altă specie pentru zonele cu umbră, mai degrabă adaptate pământului cu humă și acide ca acelea în care se cultivă azalea.

Această mică floare (înaltă de 10 cm cu flori) se dezvoltă la fel ca o tufă de căpșuni trimițând tulpini peste tot pe unde trece. Inflorescența dezvoltată în fiecare rozetă aduce aminte de ciuboțica-cucului japoneză care n-ar avea decât un nivel. Pe cele de culoare albastră le veți confunda cu diferite plante (Saxifroga umbrosa, Variegata), pe cele albe cu frumoasa Veronica cu frunze de gențiană (Veronica gențianoides) și pe cele roz cu vinerița uriașă (Ăjugapyramidales).

Sezonul brumărelelor „mari” începe la sfârșitul luinii iunie cu Phlox maculata o specie ușor de recunoscut, cu frunzele ascuțite, de un verde închis și lucioase, și după inflorescențele alungite, aproape cilindrice.

Sunt disponibile în diferite culori: alb curat [NUME_REDACTAT], alb cu mijlocul roz Omega sau roz Alfa și Magnificance. Aceste brumărele sunt mai rezistente la bolile care le afectează varietățile de mai târziu, dar au necoie de un pământ mai slab și mai proaspăt pentru a continua să înflorească toată vara.

Se taie în mod regulat florile uscate până la spicul care încheie floarea, tulpinile secundare se vor dezvolta la rândul lor. Pot măsura până la 1,5 m. într-un sol bogat și caracterul lor drojonant (care dă lăstari) le face numai bune pentru grădinile un pic sălbatice.

Dacă în greacă phlox se traduce „flacără”, putem aplica această comparație într-un mod evident speciei Pltlox paniculata. Acestea sunt plante vivace, clasice, apărute în grădini cu câteva generații în urmă.

Plantele puse în vase speciale dau rezultate mai bune dar cele vândute în pahare trebuie instalate în pepiniere (iar rădăcinile să fie înconjurate bine cu pământ) cu doi ani înainte de a le cultiva în grădină.

Avantajul plantării lor în orice sezon nu este un atu în favoarea paharelor în care sunt puse, căci brumărelele pot fî transplantate grămadă (în mănunchiuri) chiar în momentul înfloririi. Câteva udări vor aranja repede totul.

Brumărelele mai mari preferă soarele, care le favorizează înflorirea, dar ele suportă cu greu temperaturile prea ridicate. Să nu uităm că în stare sălbatică ele cresc la marginea preeriei americane, în soluri care rămân proaspete tot timpul verii.

Dacă solul are tendința să se usuce repede, nu trebuie ezitat în a se planta într-o zonă semiumbrită sau la umbra unui zid.

O bună prășire sau, mai mult, un strat gros de îngrășământ natural (cu paie) va permite solului de a păstra o bună structură și de a rămâne proaspăt în permanență. Prășitul pare o practică învechită, dar numai simplul fapt de a mobiliza suprafața solului întărit evită uscarea lui prea rapidă.

Brumărelele cresc și se dezvoltă chiar la umbra arbuștilor potriviți (ca de exemplu alunii). Sunt plante care au nevoie să se hrănească cu un pământ bogat în humus. Dacă este nevoie se recomandă să-l amestecați cu compost sau cu bălegar foarte descompus, dar este de preferat să se evite îngrășămintele care nu sunt suportate și care le fac mult mai sensibile la dăunători ca păduchii de frunze. Trebuie atenție și la umiditatea din timpul iernii; dacă brumărelele au nevoie de răcoare în timpul verii, în schimb iarna nu le place să stea în prea multă apă.

Brumărelele anuale

Brumărelele de Drummond. Se cultivă în ronduri și mozaicuri colorate. Aspectul lor compact (25 cm în medie) este foarte potrivit pentru zonele de masivi, ca cele mai frumoase plante primăvăratice.

Cu o singură excepție, Phlox of Sheep, o foarte frumoasă varietate cu flori portocalii de culoarea caisei. Se seamănă în aprilie și se pun în pământ la

A

sfârșitul lui mai. înfloresc din iulie până când dă gerul și sunt de efect în compania Lobeliei sau Albiției mirositoare.

Puțin cunoascute la noi, varietățile hibride obținute din Phlox paniculata și Phlox divaricata, numite Phlox prendsii sunt interesante prin câteva trăsături: sunt mai joase (0,4-0,6 m) fața de Phlox paniculata, înfloresc la fel de bine ca aceasta, dar fenomenul de înflorire începe mai devreme (din luna iunie).

Ele preferă zonele semiumbroase și un sol proaspăt (jilav); trebuiesc rărite la 3-4 ani pentru a rămâne viguroase.

Cercetând cu atenție se pot descoperi mai multe varietăți: Anja – roșu purpuriu, Hilda – de la culoarea lavandei cu mijlocul roz, Suzanne, aproape albă, cu centrul roșu.

Un inventar rapid al principalelor cataloage europene ne permite să nuărăm peste 200 de varietăți de brumărele. Și se adaugă la acestea altele noi în fiecare an. [NUME_REDACTAT], celebrut pepienerist și peisagist olandez introduce de exemplu varietăți foarte rezistente, de cele mai multe ori cu flori micuțe, capabile să reziste în același loc ani de zile fară să necesite îngrijiri, precum Hesperis. Altele sunt selecții de proveniență germană, și ele foarte robuste [NUME_REDACTAT] sau Utopia, ambele cu flori mari de un roz pal.

Rămâne totuși un număr destul de însemnat cantitativ al valorilor sigure, disponibile la cea mai mare parte a pepinieriștilor specialiști în plante vivace.

Dacă dintre ele ar trebui să alegem doar una aceasta ar fi Starfire. 1,20 m, frunze purpurii, floarea roșu-grena strălucitor – cu adevărat o plantă care iese în evidență.

Se atenuează aceste nuanțe înconjurând-o de Veronica (iarba șarpelui) cu flori albe (V. longifolia albă) sau mai bine cu Lisimachia epherum, cu flori albastre, Red indian (Indianul roșu) și Kirckenfurst (roșu cireașă și foarte tardivă) sunt două alte feluri de roșu recomandate. [NUME_REDACTAT] Falstaff cu centrul roșu închis înconjurat de roșu portocaliu are florile foarte mari (aproape 2 cm în diametru).

Se pun lângă ele frumoasa [NUME_REDACTAT] cu colorit asemănător. [NUME_REDACTAT] Perfection avem culori ca focul pe care le putem estompa între [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT].

Există de asemenea și o foarte frumoasă paletă de nuanțe pastelate la brumărelele de vară Fullhorn, roz somoniu și [NUME_REDACTAT], roz înconjurat de alb, care sunt de vis.

O mențiune specială pentru Caroline van der Berg – de un albastru deschis în timpul zilei dar care devine foarte strident (intens) aproape fluorescent la lăsarea serii, Schneeranch, alb cu reflexe albastre-bleu ca și Lavendelwolke au aceleași proprietăți. [NUME_REDACTAT] Torses aparțin unei serii de brumărele selecționate de un căpitan englez numit [NUME_REDACTAT].

El a orientat lucrările sale pentru a obține brumărele cu florile mari și cu inflorescențe bogate pe tulpini suficient de puternice. Acestea sunt de un roz deschis și admirabile din toate punctele de vedere. Celelalte plante din această serie nu par să fie cunoscute în Franța dar sunt în mare vogă în [NUME_REDACTAT].

Albul este des întâlnit pe fiecare masiv. Pur se găsește la [NUME_REDACTAT] sau [NUME_REDACTAT] cu o înflorire precoce și la Fujiyama, care este mai tardivă (înflorește începând de la jumătatea lunii august). Frunzele deosebit de deschise ale acestei varietăti sunt de asemenea foarte frumoase.

5

Pentru încucișări reușite.

Brumărelele se asociază foarte bine cu multe alte plante vivace, dar cele mai reușite sunt acelea care cuprind plante cu frunze mici sau florile vaporoase.

Frunzele cenușii ca la salcie par perfecte pentru a servi ca fond pentru culorile închise ca și pentru cele vii. Grainineele, precum Stipa splendes, Panicum virgatum, Rotbraum sau una din numeroasele varietăți ale speciei Miconthus aduc acestui bogat buchet de flori o eleganță care lipsește uneori.

Dacă ne gândim de asemeni la grămezile de Solidago sau de ochiul boului, două plante originare și ele tot din preeriile răcoroase ale Americii de Nord.

în sfârșit, toate plantele care au florile în spic vor crește foarte bine pe lângă brumărele: răchitonul (Lythrum salicaria), iarba șarpelui din Virginia și Astilbe.

Brumărele trăiesc foarte bine și în compania unor arbuști, în mod deosebit cu hortensia. De asemeni, cu sunătoarea cu frunzele roșiatice (Hypericum androsaemum [NUME_REDACTAT]).

O ultimă precizare: brumărelele Paniculata ne oferă flori excelente pentru tăiat și care pot rezista aproape 10 zile în vază.

3.2. Tehnologii de cultură

Metode de înmulțire: înmulțirea plantelor prin butași sub ceață

artificială

/\

înmulțirea plantelor prin butași sub ceață artificială este o metodă modernă de multiplicare, cu randamente ridicate.

/V

In cazul florilor perene metoda se poate utiliza la speciile dicoledonate, mai puțin sau deloc în cazul familiilor Liliaceae și Gramineae.

Baza materială necesară: seră sau solar, instalatie de ceată artificială cu

7 5 5

ceas, celulă fotoelectrică, fir textil sau frunză artificială, plante-mamă furnizoare de butași.

Momentul butășirii: de regulă în perioada aprilie-iunie, înainte de igienizarea lăstarilor, însă niciodată în timpul înfloritului, niciodată din lăstari cu muguri floriferi sau lăstari fîstuloși (goi în interior).

Recoltarea butașilor: se efectuează cu ajutorul unui briceag foarte bine ascuțit, la nevoie chiar cu o lamă de ras.

Se pot recolta butași de vârf care se taie în zona care mai permite încă îndoirea lăstarului, și anume imediat sub un nod, sau butași din lăstari laterali, care se recoltează cu călcâi.

Lungimea butașilor este de 2-10 cm. Se îndepărtează primele frunze bazale, restul rămânând neatinse. Butașii se transportă în găleți de plastic, acoperiți cu o cârpă umedă.

Plantarea butașilor se efectuează în lădițe PVC la distanțe (orientative de 5/3 cm), pe pat rece.

Tratamente cu substanțe rizogene sunt necesare numai dacă s-a pierdut momentul optim de recoltare a butașilor, lăstarii devenind rigizi.

Substratul de înrădăcinare este format din pământ de grădină, turbă roșie și perlit, în proporții egale. Grosimea substratului: 5-7 cm.

Timpul de înrădăcinare oscilează între 2-4 săptămâni, după care urmează o perioadă de fortificare de circa 2 săptămâni (primăvara și vara) sau de 4 săptămâni (toamna).

îngrăsarea suplimentară începe imdeiat după înrădăcinarea butașilor, aplicându-se săptămânal o soluție de îngrășăminte chimice complexe de 0,1%.

Recoltarea butașilor înrădăcinați se efectuează prin răsturnarea lădițelor pe o masă de lucru. Ambalarea și expedierea butașilor înrădăcinați (a răsadului) pentru export se face în cutii de carton căptușite cu folie subțire, în care se așează legăturile de butași în straturi succesive, în alternanță cu mușchi Sphagnum.

[NUME_REDACTAT] la micul producător

Crizantemele, flori de toamnă, sunt plante perene. Pentru a menține însușirile decorative ale plantei la valori optime, crizantemele se cultivă ca plante anuale, înmulțite pe cale vegetativă prin butași.

La baza tehnologiei de producere a crizantemelor, ca plantă decorativă prin flori tăiate, stau două verigi importante: producerea materialului săditor și cultivarea pentru producerea de flori pentru vânzare.

/V

In tehnologia clasică, înflorirea crizantemelor se produce toamna (septembrie, chiar decembrie). Când plantele se găsesc în plină floare se aleg ca plante mamă, exemplarele cele mai tipice și cele mai viguroase ale soiului respectiv. Acestor plante li se îndepărtează tijele florifele prin tăiere, astfel încât tulpina să rămână circa 10 cm deasupra coletului. Plantele mamă se scot cu întreg bulgărele de pământ și se plantează in sere sau răsadnițe la o temperatură de 4-6° C, în spații bine aerisite, asigurându-se un regim de udare specific.

Pentru producerea butașilor din planta mamă în perioada februarie-martie, în sere și solarii se asigură o temperatură constantă de 8-10°C si un regim de aerisire și luminozitate corespunzător.

Butașii recoltați din planta mamă sunt puși la înrădăcinat într-un substrat subțire format din nisip, turbă și nisip, perlit și turbă în părți egale. înainte de plantare butașii se dezinfectează așezându-se într-o lădiță cu orificii care se scufundă într-o suluție de Dithane 0,2% timp de 30 minute. După zvântare butașii se tratează cu stimulent pentru a grăbi înrădăcinarea.

înrădăcinarea durează circa 14 zile în cazul stimulării și 18-20 zile când

A

nu se asigură stimularea. In această fază temperatura aerului în sere și solarii trebuie să fie de 18°C și 20-22°C în substrat iar umiditatea relativă trebuie să fle de 80%.

După înrădăcinare, în perioada mai-iunie, butașii se plantează în grădină, în teren amenajat în brazde cu distanța între rânduri de 30-40 cm.

Pentru a schimba ramificația plantei și pentru a întârzia înfloritul, în scopul obținerii plantelor de calitate, înainte de plantare butașii se „ciupesc” (se îndepărtează vârful de creștere).

Se recomandă îndepărtarea lăstarilor laterali (copilire) lăsând 1-3 lăstari pe plantă în funcție de numărul de tije florale pe care dorim să le obținem.

.A

începând de la 20-30 cm înălțime, de câte ori este nevoie plantele se susțin (se palisează) pentru a nu se rupe. în luna august, se formează bobocul central înconjurat de bobocii laterali care trebuie îndepărtați (bobocit).

Seara și dimineața plantele se udă. Se recomandă, ca odată cu lucrarea de udat să se execute și fertilizarea fazială cu infuzie de balegă de vacă sau dejecții de pasăre, în concentrație de 1:10, 1:15, lucrare care se repetă la 20-30 zile.

Deoarece, în această perioadă apar diferite boli și dăunători se recomandă aplicarea de tratamente fitosanitare cu produse specifice.

Pentru a proteja bobocii de brumele de toamnă se crează adăposturi din rogojini sau geamuri de răsadniță. Atunci când sunt posibilitățile materiale sunt reduse plantele se pot tăia (recolta) (când bobocul are culoarea diferențiată), se curăță de uscături, se așează în vase cu apă în condiții de lumină și aerisire unde își continuă înfloritul.

Valorificarea crizantemelor pe piața liberă se face la „fir”. Prețul de livrare oscilează între 500-1000 lei/fir. Pe un mp se obțin de regulă 30-40 plante cu circa 2 tije pe plantă, în total 60 de flori tăiate. Se poate obține un venit de 30.000-40.000 lei/mp (nivelul anului 2000).

Scopul lucrării, materialul biologic, condiții de cercetare, metoda de lucru.

Scopul lucrării

Plantele floricole perene ierboase, care ocupă același loc mai mulți ani se dezvoltă în condițiile din țara noastră în perioada primăvară-vară-toamnă, fiind caracterizate prin colorit viu și foarte variat, în înflorirea abundentă și perioada de înflorire diferită, astfle încât acestea sunt mult utilizate în decorul spațiilor verzi.

A

In lucrarea de față, ne-am propus să urmărim comportarea în condițiile orașului Craiova a unui sortiment de plante floricole perene ierboase.

/V

In acest scop, am urmărit și determinat:

Caracterele morfologice ale semințelor (formă, mărime, culoare) și germinația la unele plante floricole perene;

Principalele fenofaze la speciile de plante floricole existente în câmpul didactic al disciplinei de Floricultura;

Caracterele morfologice și însușirile ornamentale ale speciilor floricole perene studiate.

Materialul biologic

Materialul biologic a fost format din 13 genuri de plante floricole perene ierboase ce aparțin următoarelor familii botanice:

[NUME_REDACTAT] – Chrysanthemum, Coreopsis, Gaillardia, [NUME_REDACTAT] Labiatae – [NUME_REDACTAT] Leguminoase – [NUME_REDACTAT] Liliacee – [NUME_REDACTAT] Polimoniaceae – [NUME_REDACTAT] Primulaceae – [NUME_REDACTAT] Ranunculaceae – Aquilegia, [NUME_REDACTAT] Rosaceae – [NUME_REDACTAT] Scrophulariaceae – [NUME_REDACTAT] semințelor a fost urmărită la următoarele specii:

Aquilegia L (căldărușe), Fam. Ranunculaceae. Plante erbacee, perene, cu tulpini ramificate de jos, având 40-60 cm, originare din America de Nord, Asia, europa. Florile prezintă 5 sepale, de obicei colorate, 5 petale alungite în pinteni recumbați și număr mare de stamina.

Aquilegia hybrida. Sunt hibrizi, rezultați prin încrucișări între celelalte specii care prezintă flori mari, de culori variate (albe, violet, purpurii).

Se înmulțesc prin semințe care se seamănă în martie-aprilie și prin despărțirea tufelor. Se folosesc pentru decorul spațiilor verzi, în parcuri, grădini și ca flori tăiate.

Chrysanthemum L. (margaretă) Fam. Compositae.

Plante perene glabre sau păroase, înalte de 40-50 cm, cu flori grupate în calatidii solitare și frunze întregi dințate sau segmentate. Sunt originare din China.

Chrysanthemum leucanthemum L. Plantă perenă cu tulpini înalte de 40-50 cm, ramificate sub formă de tufă, cu frunze dințate fără pețiol, florile dispuse în capitule simple, cele pe margini albe, iar cele din centru galbene, înflorește în iunie-august. Se înmulțește prin semințe și divizarea tufelor. Se utilizează în decorul parcurilor și grădinilor, ca flori tăiate și constituie un material bun și pentru artă florală.

Coreopsis L. (lipscănoaice). Fam. Compositae. Gen originar din America și frica, cuprinde circa 80-100 specii erbacee anuale sau vivace majoritatea.

Coreopsis grandiflora. Are frunze opuse, întregi și lanceolate. Flori mari cu ligule late și lungi până la 2,5 cm, sunt de culoare galbenă.

/V

Infloreștedin iulie până în septembrie. Se înmulțește prin semințe și despărțirea tufelor. Semințele se seamănă în răsadnițe reci în martie-aprilie sau în mai pe brazde în câmp sau la locul definitiv.

Pot fi utilizate în parcuri, grădini, în decorul apartamentelor ca flori tăiate sau în artă florală.

[NUME_REDACTAT]. (fluturei). Fam.Compositae.

Genul cuprinde 12 specii anuale sau perene. Plantele prezintă calatidii mari, lung pedunculate, cu flori ligulate la marginea inflorescenței, bicolore. Plantele cuprinse în aceste gen sunt originare din America centrală și de nord. Gaillardia hybrida Hort. Plantele au înălțime cuprinsă între 20-75 cm cu flori dispuse în calatidii lung pedunculate, unicolore sau bicolore. înflorește din

iunie până în septembrie. Se înmulțește prin despărțirea tufelor și prin semințe semănate la sfârșitul lunii martie în răsadnițe sau în sere reci.

Se plantează în ronduri, platbande, grupuri pe peluze și ca flori tăiate.

Lupinus L. (lupin, cafeluță). Fam. Leguminoase.

Genul cuprinde circa 200 specii anuale sau perene originare din America. Plantele au frunze digitat compuse, florile sunt grupate în raceme terminale.

Lupinus polyphyllus Lindl. Plante cu tulpini înalte de 75-120 cm. frunze palmat compuse, florile colorate. înflorește în iunie-august. Se înmulțește prin butași, semințe semănate la loc definitiv în aprilie-iunie, mai rar prin despărțirea tufelor.

Se folosește în parcuri, în rabate, la marginea masivelor de arbori și arbuști. Hibrizii „Russel” sunt apreciați și ca flori tăiate.

Primula L. Fam. Primulaceae.

Genul cuprinde peste 300 specii perene. Plantele au formă de tufa, frunzele dispuse în rozetă și florile grupate în umbele tenninale.

Primula auricula L. Specie perenă cu frunze groase și cărnoase, verzi sau cenușiu închis. Se înmulțește prin semințe sau despărțirea tufelor. Se utilizează ca plantă de stâncărie, în borduri de primăvară și platbande.

Rudbeckia L. (rugi galbeni). Fam. Compositae.

Genul cuprinde 30 specii anuale, bianuale sau perene originare din sudul

S.U.A. și nordul Mexicului. Plantele prezintă frunze mari cu 3-5 lobi, înflorește de la sfârșitul lunii iunie până la îngheț.

Rudbeckia laciniata L. Plantă cu înălțime între 50-200 cin. Frunzele alterne, glabre penat partite, ori penat lobate. Flori dispuse în calatidii formate din flori tubulare de culoare negru brun și flori ligulate galbene. înflorește din iunie până în septembrie. Se înmulțește prin divizarea tufelor sau prin semințe semănate pe brazde sau în răsadnițe reci din martie până în iunie.

Se pot folosi în platbande în amestec cu alte perene și chiar ca flori de

stâncă.

Condiții de cercetare

Observațiile și determinările au fost efectuate în câmpul didactic al disciplinei de Floricultura situate în orașul Craiova.

Terenul are o formă plană iar solul o textură luto-nisipoasă. Climatul este characteristic, de tip temperat, cu ierni mai puțin severe și veri foarte călduroase.

Temperatura medie anuală este de 10,9°C iar precipitațiile medii de 550 mmHg anual. Trecerea de la iarnă la vară se face brusc, iar de la vară la toamnă mai lent.

Anul 2002, pe parcursul căruia s-au făcut observațiile, poate fi caracterizat ca fiind foarte călduros și extrem de secetos, astfel în intervalul ianuarie-iulie, patru luni au fost extrem de secetoase, o lună secetoasă și trei normale.

Maximul deficitului de apă s-a înregistrat în lunile martie, mai, iunie și iulie, când cantitățile de precipitații au fost minime, lunile acestea fiind extrem de călduroase.

Metoda de lucru

S-au studiat caracterele morfologice ale semințelor speciilor urmărite, iar pentru urmărirea germinației acestea au fost puse la germinat în condiții de laborator și semănate în câmp.

S-au înregistrat: crăparea tegumentului, apariția embrionului, apariția frunzelor cotiledonale, data răsăririi, data apariției frunzelor adevărate și numărul de zile de la semănat până la apariția frunzelor adevărate.

Pentru urmărirea principalelor fenofaze s-au înregistrat: data apariției vărului de creștere, începutul și sfârșitul înfloririi. S-au calculat numărul de zile de la începutul la sfârșitul înfloririi și durata de decor.

Principalele caractere morforlogice și ornamentale urmărite au fost: înălțimea și diametrul tufei, dimensiunile rădăcinilor, frunzelor, florilor sau inflorescențelor, numărul total al florilor și culoarea acestora.

Utilizarea sortimentului de plante floricole perene ierboase în condițiile orașului Craiova a fost stabilită în funcție de: înălțimea și diametrul tufei, perioada și durata înfloririi, culoarea florilor și cerințele plantelor față de factorii de mediu.

Rezultatele obținute

La plantele floricole perene ierboase luate în discuție s-au studiat:

caracterele morfologie ale semințelor și germinația acestora în condiții de laborator și în câmp (Aquilegia, Chrysanthemum, Coreopsis, Gaillardia, Lupinus, Primula, Rudbeckia),

a principalele fenofaze,

caracterele morfologice și ornamentale ale speciilor perene ierboase existente în cultură în condițiile orașului Craiova, în perioada anilor 2001-2003.

/V

In funcție de modul de comportare al plantelor și caracterelor acestora s-au stabilit direcțiile de utilizare la aceste specii.

Germinația semințelor la speciile floricole perene ierboase

/V

In lucrarea de față am studiat caracterele morforlogice ale semințelor unor specii de plante floricole perene ierboase: forma, mărimea, culoarea.

Forma semințelor este foarte variată: alungită (Aquilegia hybrida, Chrysanthemum leucanthemum), concavă (Coreopsis grandiflora), rotundă (Lupinus polyphyllus), bastonașe (Rudbeckia laciniata), infundibuliformă (Gaillardia hybrida), unghiulară (Primula auricula) (Tabelul 1)

Mărimea semințelor, caracter foarte important pentru alegerea substratului și a metodei de semănat este destul de diferită, dar acestea se încadrează în grupa semințelor mici, cu excepția semințelor de Lupinus polyphyllus și Gaillardia hybrida.

Culoarea semințelor este de asemenea variată: cafenie (Chrysanthemum leucanthemum), cafenie-cenușie (Lupinus polyphyllus), cenușie-argintie (Gaillardia hybrida), brun-roșcată (Primula auricula), negre-cenușii (Rudbeckia laciniata), negre (Coreopsis grandiflora) (Tabelul 1).

Pentru urmărirea germinației unor semințe de plante floricole, acestea au fost puse la germinat în condiții de laborator. S-au obținut crăparea tegumentului, apariția embrionului și apariția frunzelor cotiledonale.

Numărul de zile de la data punerii la germinat până la crăparea tegumentului este variabil: cel mai repede a crăpat tegumentul semințelor de Lupinus polyphyllus (1 zi) care au fost înțepate în partea opusă embrionului (scarificate), la Aquilegia hybrida, Chrysanthemum leucanthemum, Coreopsis grandiflora, Rudbeckia laciniata (3 zile), la Gaillardia hybrida (4 zile) și cel mai greu au germinat semințele de Primula auricula (8 zile) (Tabelul 2).

Numărul de zile de la data punerii la germinat până la apariția embrionului a fost de 2 zile la Lupinus polyphyllus, 5 zile la Aquilegia hybrida, Chrysanthemum leucanthemum, Rudbeckia laciniata, 6 zile la Coreopsis grandiflora, și 11 zile la Primula auricula (Tabelul 2).

Numărul de zile până la apariția frunzelor cotiledonale variază între 4 zile la Lupinus polyphyllus și 14 zile la Primula auricula, celelalte specii fiind intermediare. (Tabelul 2).

Se observă că cel mai mare procent de germinare (100%) l-au avut semințele de Lupinus polyphyllus și cel mai mic (25%), Coreopsis grandiflora,

la celelalte specii, Gaillardia hybrida, Primula aurícula, Chrysanthemum

leucanthemum, Rudbeckia laciniata etc, procentul de genninare este cuprins intre 30 și 86,6%. (Tabelul 3).

în privința germinației semințelor speciilor perene in câmp am urmărit: numărul de zile de la semănatul la începutul răsăririi, faza de frunze

cotiledonale, faza de frunze adevărate și numărul de zile de la semănat la

apariția frunzelor adevărate. (Tabelul 4).

Semănatul s-a făcut în câmp în luna martie, iar răsărirea a avut loc la sfârșitul lunii aprilie. Numărul de zile de la semănat la răsărit este cuprins între 32 zile (Chrysanthemum leucanthemum) și 3 zile (Gaillardia hybrida, Lupinus polyphyllus) iar numărul de zile de la semănat la apariția frunzelor adevărate este de 45 zile la Lupinus polyphyllus, 45 zile la Gaillardia hybrida și 47 zile la Chrysanthemum leucanthemum. (Tabelul 4).

Caracterele morfologice ale semințelor de plante floricole perene

Germinația semințelor la unele specii floricole perene ierboase în condiții de laborator (2003)

Procentul de germinație a semințelor la unele specii floricole perene ierboase

în condiții de laborator (2003)

Grminația semințelor la unele specii floricole perene ierboase în câmp (2003)

Principalele fenofaze ale speciilor floricole perene

ierboase în condițiile orașului Craiova în perioada anilor 2001-2002

La plantele floricole perene ierboase studiate s-au urmărit principalele fenofaze: apariția vârfului de creștere, data apariției bobocului, boboc colorat, începutul și sfârșitul înfloririi (Tabelul 5).

Apariția vârfului de creșterte la plantele studiate în anii 2001-2002 a avut loc eșalonat, începând din 1.02.2001 (Physostegia virginiana) până la

(Penstemon barbatus) pentru anul 2001 și de la 4.02.2002 (Geum coccineum) până la 20.03.2002 (Paeonia offlcinalis) pentru anul 2002

/V

(Tabelul 5). In anul 2003 apariția vârfului de creștere s-a înregistrat între 10.02.2003 (Prímula aurícula) și 22.04.2003 (Rudbeckia laciniata) (Tabel 6).

Făcând o comparație între anii 2001-2002 și 2003, din punct de vedere al datei apariției vârfului de creștere al speciilor floricole perene ierboase se observă o ușoară decalare.

a

In anul 2001, apariția bobocului s-a constatat începând cu data de

(Prímula aurícula) până la data de 28.06.2001 (Phlox paniculata) iar pentru anul 2002 de la 8.03.2002 (Prímula aurícula) până la 1.07.2002 (Hosta plantaginea)

Colorarea bobocului s-a constatat începând din data de 22.03.2001 (Primula aurícula) până în data de 3.07.2001 (Phlox paniculata) pentru anul 2001 și de la 11.03.2002 (Primula aurícula) până la 18.07.2002 (Hosta plantaginea) pentru anul 2002.

Plantele floricole perene studiate au înflorire eșalonată, începând de primăvara timpuriu – martie (Primula aurícula) se continuă în aprilie (Aquilegia hybrida), mai (Lupinus polyphyllus, Paeonia offlcinalis, Gaillardia

hybrida, Geum coccineum, Rudbeckia laciniata, Coreopsis grandiflora, Penstemon barbatus), iunie (Chrysanthemum leucanthemum, Physostegia virginiana), iulie (Phlox paniculata) și august (Hosta plantaginea), ele asigurând o înflorire permanentă în decorul spațiilor verzi (Tabelul 5).

Unele din aceste plante își finalizează perioada de înflorire în iulie (Chrysanthemum leucanthemum, Geum coccineum, Penstemon barbatus), august (Physostegia virginiana), septembrie (Gaillardia hybrida, Hosta plantaginea) și octombrie (Rudbeckia laciniata, Phlox paniculata)

Sunt puține speciile care își încheie perioada de decor în intervalul mai-iume (Primula auricula, Paeonia officinalis, Aquilegia hybrida)

Din punct de vedere al duratei de înflorire, plantele floricole perene ierboase se împart în trei categorii:

® plante cu o durată de înflorire scurtă – până în 50 zile

Paeonia officinalis – 12 zile;

Chrysanthemum leucanthemum – 16 zile;

Coreopsis grandiflora – 24 zile;

Lupinus polyphyllus – 25 zile

Aquilegia hybrida – 34 zile

© plante cu o durată de înflorire medie – 50-100 zile

Geum cocineum – 62 zile;

Physostegia virginiana – 62 zile;

Hosta plantaginea – 63 zile;

Primula auricula – 64 zile

® plante cu o durată de înflorire lungă – peste 100 zile

Phlox paniculata – 118 zile;

Gaillardia hybrida – 140 zile;

Rudbeckia laciniata – 158 zile (Graficul 1)

Principalele fenofaze la speciile floricole perene ierboase

Principalele fenofaze la speciile floricole perene ierboase

Data apariției vârfului de creștere la speciile iloricole perene ierboase

Durata înflorii!

Aquilegia hybrida

Chrysanthemum

ieucanthemum

Coreopsis

glandiflora

Gaillardia hybrida Geutn coccineum Hosta plantaginea Lupinus poiyphyllus

Paeonia officinalis

Penstemon

barbatus

Phlox panicuiata

Physostegia

virginiana

Primula auricula Rudbeckia laciniata

0 50 100 150

Numărul de zile de la începutul la sfârșitul înfloririi (2002)

Caracterele morfologice și însușirile ornamentale ale plantelor floricole perene ierboase

Dimensiunea sistemului radicular. Lungimea rădăcinii la plantele floricole perene ierboase variază în limite foarte lungi. Se observă că unele specii au o înrădăcinare superficială (Primula auricula – 6 cm, Penstemon barbatus – 7,5 cm, Phlox paniculata – 9 cm, Coreopsis grandiflora -10 cm) iar altele au o înrădăcinare mai profundă (Lupinus polyphyllus – 20 cm, Paeonia officinalis – 40 cm) (Tabelul 7).

Diametrul rădăcinii variază între 5,7 la Phlox paniculata și 19-20 cm la speciile Lupinus polyphyllus, Paeonia officinalis.

A

înălțimea tufei. Referitor la talia plantelor întâlnim plante cu talie joasă – 10-20 cm (Primula auricula – 13 cm), plante cu talie medie, 50-70 cm (Paeonia officinalis – 50 cm, Hosta plantaginea – 50 cm, Geum coccineum – 55 cm, Aquilegia hybrida – 65 cm) sau talie înaltă – 70-100 cm (Phlox paniculata – 75,9 cm, Chrysanthemum leucanthemum – 70 cm, Gaillardia hybrida – 70 cm, Lupinus polyphyllus – 80 cm, Rudbeckia laciniata – 93 cm) (Graficul 2).

Diametrul tufei. La plantele floricole perene ierboase diametrul tufei variază între 18 cm (Primula auricula) și 85 cm (Aquilegia hybrida), celelalte specii având valori cuprinse între 30-70 cm. (Physostegia virginiana – 38,8 cm, Hosta plantaginea – 42 cm, Phlox paniculata – 45,7 cm, Gaillardia hybrida – 60 cm, Lupinus polyphyllus – 69 cm, Paeonia officinalis – 70 cm) (Tabelul 7).

Lungimea florii (inflorescența). La plantele floricole perene ierboase lungimea florii poate fi mică până la 2 cm (Physostegia virginiana – 1,3 cm, Penstemon barbatus -1,5 cm, Primula auricula – 2 cm, Lupinus polyphyllus – 2 cm), mijlocie, între 2 și 6 cm (Phlox paniculata – 2,5 cm, Chrysanthemum

leucanthemum – 4 cm, Aquilegia hybrida – 4,9 cm, Paeonia officinalis – 6 cm) sau mare, peste 6 cm (Hosta plantaginea – 11,5 cm).

Lungimea inflorescenței poate fi mică (Aquilegia hybrida – 7 cm), medie, cuprinsă între 10-20 cm (Penstemon barbatus – 12,8 cm, Physostegia virginiana – 17,9 cm) sau mare, peste 20 cm (Hosta plantaginea – 24 cm, Lupinus polyphyllus – 31 cm) (Tabelul 7).

Diametrul florii (inflorescenței). Diametrul florii la plantele floricole perene ierboase studiate este cuprins între 1-10 cm și poate fi mic, de 1-2 cm (Physostegia virginiana – 1 cm, Penstemon barbatus – 1,9 cm, Phlox paniculata – 1,9 cm), mediu, cuprins între 2-6,5 (Primula auricula – 2,1 cm, Aquilegia hybrida – 3,6 cm, Gaillardia hybrida – 4,5 cm, Hosta plantaginea –

cm) sau mare (Paeonia officinalis – 10 cm).

La inflorescențe diametrul poate fi: mic, cuprins între 3-7 cm (Physostegia virginiana – 3,8 cm, Coreopsis grandiflora – 7 cm), mediu, cuprins între 7-14 (Penstemon barbatus – 7,1 cm, Phlox paniculata – 8,4 cm, Lupinus polyphyllus – 10 cm) sau mare, cu valori cuprinse între 14 și 30 cm (Rudbeckia laciniata – 14,60 cm, Hosta plantaginea – 20 cm, Aquilegia hybrida – 30 cm).

Plantele perene ierboase prezintă o largă paletă de culori. Se întâlnesc atât flori unicolore cât și bicolore, pătate, striate, etc.

După culoarea florilor speciile se pot grupa astfel:

® cu flori albe: Chrysanthemum leucanthemum, Physostegia virginiana, Hosta plantaginea;

@ cu flori galbene: Rudbeckia laciniata, Coreopsis grandiflora, Gaillardia hybrida;

® cu flori roșii: Paeonia officinalis, Penstemon barbatus, Geum coccineum;

® amestec de culori: Lupinus polyphyllus, Aquilegia hybrida, Phlox paniculata, Primula auricula.

Caractarele morfologice si însusirile ornamentale la sneciile Derene ierboase

înălțime (cm)

înălțimea speciilor floricole perene ierboase

Din punct de vederte al epocii de înflorire speciile floricole perene ierboase care înfloresc primăvara devreme (martie-mai) cum este Prímula aurícula, Aquilegia hybryda, paeonia-ofíkinalis, se vor dispune în primul plan al decorului, urmărind cele cu înflorire mijlocie (mai-iulie-august) – Geum coccineum, Coreopsis grandiflora, Lupinus polyphyllus, Penstemon barbatus, Physostegia virginiana, iar ultimul plan va fi ocupat de speciile care înfloresc ultimele (iulie-octombrie) – [NUME_REDACTAT], Hosta plantaginea, Phlox paniculata, Rudbeckia laciniata (Tabelul 8).

Unele specii floricole perene ierboase se caracterizează printr-o durată lungă de înflorire (Rudbeckia laciniata, Phlox paniculata, Gaillardia hybrida), astfel încât se pot realiza și ronduri numai din specii perene ce vor asigura decorul floral din mai până în septembrie.

Rondurile se pot planta cu o singură specie cu sau fară bordură. Se pot pune două sau mai multe culori, de obicei de aceeași specie (Prímula aurícula – alb, mov, galben sau Phlox paniculata – alb, roz, mov). Valoarea cea mai mare a primelor constă în aceea că au înflorire timpurie și o mare varietate de culori, ca și Phlox paniculata a cărui înflorire este într-o perioadă când la celelalte plante perene aproape s-a terminat.

Utilizarea principală a plantelor floricole perene ierboase este în platbande, în care plantele sunt asociate în funcție de colorit, talie și perioada de înflorire, astfel încât să asigure decorul floral de primăvara până toamna. în cazul acestui tip de compoziție florală se utilizează specii cu înălțimi în ordine crescândă

Foarte valoroase pentru amenajarea suprafețeleor semiumbrite din parcuri și grădini sunt speciile Prímula aurícula și Aquilegia

A

In afară de compozițiile florale cu forme regulate (ronduri, rabate) care amplasate pe peluze asigură efecte încântătoare, se pot folosi și forme neregulate

(plante izolate sau grupuri de plante) ce vor sugera diferite aranjamente cât mai naturale.

Amplasarea compozițiilor florale nu se va face la întâmplare, ci ținând seama de câteva elemente decorative existente în ansamblul ornamental, cum sunt: boschetele de arbuști, zidurile, terasele, etc.

în fața unui boschet se vor amplasa plante floricole perene ierboase care se armonizează cu arbuștii ornamentali din care este format boschetul, cu condiția să nu depășească înălțimea arbuștilor.

Dacă arbuștii au o formă piramidală, înaltă, se vor planta specii floricole perene înalte: pe un fond de Tuja, Junipems, vom amplasa plante cu port înalt ca: Physostegia virginiana.

Dacă arbuștii care alcătuiesc boschetul au formă oval globuloasă se pot planta specii floricole a căror inflorescență este rotundă, ca Phlox'pameuktta' șt Hosta plantaginea.

Plantele floricole perene ierboase, comparativ cu cele anuale se preteazaă foarte bine pentru flori tăiate având tije florale mai lungi, aspectuoase, cu o durată de păstrare în apă mai lungă, oferind posibilitatea de a fi folosite pentru decorul încăperilor (6hrysanthemum leucanthemum, Paeonia offîcinalis, Lupinus polyphyllus, Physostegia virginiana, Phlox paniculata).

Utilizarea unor specii floricole perene ierboase

CONCLUZII SI RECOMANDĂRI

4

Germinația semințelor speciilor floricole perene ierboase studiate este eșalonată, iar numărul de zile de la data punerii la germinat până la apariția frunzelor cotiledonate variază între 4 zile la Lupinus polyphyllus și 14 zile la Prímula aurícula.

Se observă că cel mai mare procent de germinare (100%) l-au avut semințele de Lupinus polyphyllus care au fost înțepate (scarificate) în partea opusă embrionului, și cel mai mic (25%) l-au avut semințele de Coreopsis grandiflora. La celelalte specii procentul de germinare este cuprins între 30 și 86,6%.

Temperaturile ridicate din februarie-martie 2002 au determinat ca apariția vârfului de creștere al speciilor urmărite să se constate cu aproximativ o săptămână până la o lună mai devreme față de anul 2001. Prima specie la care s-a constatat apariția vârfului de creștere a fost Prímula aurícula.

Utilizarea plantelor se stabilește în funcție de: talia plantei, tipul și culoarea florilor, perioada de înflorire și durata înfloririi, precum și cerințele față de mediu.

sta este cuprinsă între 13 cm (Prímula

In condițiile orașului Craiova,*speciiJe perene ierboase înfloresc eșalonat

producând efecte decorative deosebite.

Unele specii floricole perene ierboase se caracterizează printr-o durată lungă de înflorire, Gaillardia hybrida – 140 zile, Phlox paniculata – 118 zile,

Rudbeckia laciniata – 158 zile.

/\

In fiincție de determinările efectuate colecția de plante perene ierboase

studiată se poate utiliza în următoarele direcții: n fl J

Vw£iq/t/S fafKe&fafa

® flori tăiate: Aquilegia 'hyiméa, Coreopsis gmmUfkmj, Paeonia

offîcinalis, Gh^imthemum leucanthem um, Physostegia virginiana;

@ ronduri: GmU^rdirrhybnda fi

s/uLfaM

® platbanue: Aquilegia hyérÜn, Ghrysanthemum leucanthemum,

Geum coccineum, Lupinus potyphyllus, Penstemon barbatus, Rudbeckia laciniata;

df'r O riCub %

© borduri: Primula mmetda-;

® exemplare izolate: Hosta plantaginea, Paeonia offîcinalis; /

ÓU[6 ¿/OrvJta

® grupuri de plante: Rudbeckia laciniata. Phlox pmieulata, Lupinus potyphyllus;

Plantele perene prezintă o mare importanță pentru decorul spațiilor verzi și o serie de avantaje față de plantele anuale: sunt mai rustice, mai mari, au un colorii mai viu și variat, înflorire mai abundentă, florile au o mare diversitate de culori și forme, au perioade și durate de înflorire foarte diferite.

Se înmulțesc ușor, majoritatea prin simpla despărțire a tufelor, plantarea lor se face în spațiile verzi primăvara timpuriu sau toamna, odată plantate înfloresc ani de-a rândul, având o înaltă valoare estetică.

BIBLIOGRAFIE