Consumul Alimentar

CUPRINS

INTRODUCERE

Consumul alimentar nu este și nici nu poate fi identic în toate țările și zonele lumii indiferent de cât de atractive ar fi modelele internaționale de consum.

Specialistii în alimentație și organismele internaționale cu atribuții în domeniu recomandă remodelarea consumului alimentar și încurajarea unei alimentații sănătoase, bazată pe acumulările fiecărei națiuni și punerea lor în valoare ca pe un tezaur cultural nutrițional. Se consideră ca educația alimentara a populației și îmbunătățirea sistemelor de asigurari sociale pot contribui la limitarea foamei.

Între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare există mari decalaje în ce privește consumul mediu pe locuitor, dar deficiențele sunt in special de ordin structural și calitativ.

Principala destinație actuală a cheltuielilor gospodăriilor din România este consumul de bunuri și servicii, al cărui ordin de mărime, în ultimul deceniu, a acoperit în jur de trei sferturi din cheltuielile totale. În anii 2001 și 2002, acesta s-a ridicat la 73% din cheltuielile totale.

În cele ce urmează, voi prezenta câteva dintre caracteristicile definitorii ale modelului de consum mediu românesc actual, conturate din perspectiva explicativă a condițiilor interne concrete de structurare ale acestuia, în ultimii 16 ani, dar și ca rezultat al comparării lui cu modelele unor țări din centrul și estul Europei.

Restricțiile majore care condiționează, în mod curent, exprimarea opțiunilor de consum ale populației din țara noastră, derivă pe de o parte, din relațiile ce se constituie între nivelul real al veniturilor populației și ponderea cheltuielilor de consum cu caracter obligatoriu implicate de modelele de consum dominante, iar pe de altă parte, dintre înclinațiile spre consum ale populației (exprimate prin cererea efectivă de bunuri și servicii) și gradul de adecvare la cerere a ofertei de mărfuri.

Libertatea consumatorilor din România de a-și satisface acele trebuințe, care definesc omul modern în societatea europeană actuală, a fost limitata în anii tranziției, din cauza nivelului relativ scăzut al veniturilor, a caracterului prioritar al anumitor tipuri de cheltuieli, a limitelor ofertei de bunuri și servicii de pe piață, și, nu în ultimul rând, datorită tendinței firești de a satisface la un nivel cât mai ridicat trebuințele alimentare de bază. Valurile succesive de sărăcire a populației, ce au avut loc în anii tranziției, au determinat manifestarea unor fenomene de excludere de la consumul unor bunuri și servicii de bază a unor categorii largi de consumatori.

PARTE TEORETICĂ

CAPITOLUL I

CONSUMUL AGROALIMENTAR

1.1. Teorii privind consumul

Teoria consumului pornește de la ipoteza conform căreia consumatorul are un comportament economic rațional in sensul ca acțiunile sale au loc in urma unui proces de decizie prin care se urmărește obținerea unui maxim de avantaje pornind de la resursele de care dispune.

Prima problema care a aparut in cadrul acestei teorii a fost identificarea functiei obiectiv ce trebuia optimizata. Aceasta urmareste maximizarea nivelului de utilitate sau satisfactie pentru consumator.

Descoperirea principiului utilității este atribuita filozofului englez din secolul al XVIII, John Bentham care a caracterizat utilitatea ca fiind o mărime cardinala si crescătoare in raport cu cantitatea consumata. [3]

Cu mai bine de două secole în urmă, Adam Smith a descoperit un paradox pe care l-a denumit sugestiv “paradoxul apă-diamant”. El a observat că apa care este esențială pentru a supraviețui, are o valoare de piață relativ mică, pe când diamantele, mai puțin importante, au o valoare mult mai mare. Altfel spus, paradoxul valorii arată că multe produse necesare vieții (de exemplu, apa), au prețul scăzut în comparație cu prețul ridicat al produselor de lux, în cazul de față ce al diamantelor.

Rezolvarea paradoxului valorii are la bază teoria utilității marginale, prin care un bun care se găsește din abundență, va avea un preț scăzut. Acest bun va fi consumat până la punctul în care consumatorii vor plasa o valoare mică ultimei unității consumate, indiferent dacă acordă sau nu o valoare mare consumului total al produsului. Pe de altă parte, un produs frecvent solicitat, dar care se dovedește a fi rar va avea un preț de piață mai ridicat.

Astfel, utilitatea marginală este funcție descrescătoare, în sensul că, pe măsură ce consumul dintr-un anumit bun crește, satisfacția adusă de ultima unitate consumată este mai mică. Trebuie menționat faptul că, utilitatea marginală se referă la o schimbare a nivelului de satisfacție care rezultă din consumarea unei cantități mai mici din acel produs. Structura bunurilor astfel obținute este optimă atunci când utilitatea marginală pe unitatea monetară cheltuită este aceeași pentru toate bunurile cumpărate.

Din punct de vedere economic, o parte din produse și servicii au, pe lângă utilitatea rațională și o utilitate secundară, care semnalează că bunurile respective sunt dovada abilității persoanei de a plăti chitanțe mai mari. Cu cât un produs este mai scump, cu atât are o utilitate secundară mai mare.

Pornind de la faptul că oamenii au multiple și variate preferințe pentru satisfacerea cărora dispun de cantități limitate de resurse, se poate evidenția faptul că, pentru maximizarea satisfacției totale scontate a se obține prin consumul diverselor bunuri sau servicii, consumatorii vor alege, la un moment dat, drept combinație optimă de consum acea combinație care le va îndeplini simultan dorințele și preferințele în raport cu posibilitățile avute.

Conform studiilor realizate de J.M. Keynes, consumul reprezintă prima componentă a cererii efective de bunuri și servicii. La rândul său, acesta este funcție de nivelul venitului și de o serie de alți factori subiectivi și obiectivi. În general, orice consum se bazează pe un venit. În acest sens, o parte din veniturile deținute de persoanele fizice și juridice, inclusiv de stat, va fi utilizată pentru cumpărarea de bunuri de consum și pentru achiziționarea de servicii personale sau colective. În România, anchetele realizate în acest domeniu folosesc în principal, următoarea structură a cheltuielilor totale de consum: produse agroalimentare și băuturi nealcoolice; băuturi alcoolice și tutun; îmbrăcăminte și încălțăminte; locuință, apă, electricitate, gaze și alți combustibili; mobilier, dotarea și întreținerea locuinței; sănătate; transport; recreere și cultură; educație; hoteluri, cafenele și restaurante; comunicații; diverse produse și servicii.

În ceea ce privește dependența consumului de venit, ca variabilă principală, Keynes pune acest fapt sub incidența “legii psihologice fundamentale”, conform căreia atunci când venitul real crește sau descrește, consumul va crește sau va descrește și el, dar nu la fel de repede. [17]

La rândul său, Friedman constată că legea psihologică fundamentală se verifică doar la nivel de individ, astfel, o dată cu creșterea venitului, partea destinată economiilor se va consolida. Pe de altă parte, Keynes explică faptul că tendința populației de a realiza unele economii apare și se manifestă numai în cazul în care s-a atins deja un anumit standard de bunăstare. În condițiile unui anumit venit dat, printre împrejurările obiective care influențează înclinația spre consum, Keynes menționează, între altele: nivelul prețurilor, modificări ale raportului de schimb între bunurile prezente și cele viitoare, determinate la rândul lor de schimbări ale puterii de cumpărare a banilor, a ratelor dobânzii și a perspectivelor de viață, mutațiile înregistrate la nivelul politicii fiscale, precum și modificarea așteptărilor și a anticipațiilor privind raportul dintre nivelul actual și cel viitor al veniturilor. [8]

După părerea mea, uneori, o creștere a veniturilor persoanelor aflate într-o situație financiară precară poate determina menținerea nivelului constant al consumului pe o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp. Acest comportament de consum poate fi explicat prin faptul că, respectivele persoane folosind sporul de venit obținut achită unele împrumuturi mai vechi, sau aleg să economisească acești bani.

În cele mai multe cazuri, decizia de consum este luată în raport cu evoluția venitului net personal, deoarece consumul personal depinde, într-o mare măsură, de venitul net. Nivelul atins în consum este deci, determinat de veniturile individuale. Când nivelul veniturilor este mai scăzut populația se orientează în primul rând spre satisfacerea cerințelor fundamentale, caz în care factorii psihologici (gusturile, preferințele, dorințele) care imprimă variabilitatea la nivel individual acționează cu mai puțină intensitate.

În condițiile economice actuale ale României, fiecare individ își face, în mod conștient sau nu, un plan privind economiile pe baza cărora va face achizițiile viitoare de bunuri și servicii. Se observă că, pe termen scurt, creșterea venitului este însoțită, în cele mai multe cazuri, de creșterea nivelului economiilor, în timp ce scăderea veniturilor determină micșorarea economiilor.

Însă, nu trebuie pierdut din vedere faptul că modificarea așteptărilor privind raportul dintre cheltuielile de consum prezente și cele viitoare este, în general, determinată de schimbările apărute în evoluția puterii de cumpărare a banilor, care, după cum se știe, este în dependență cu nivelul prețurilor, față de care se află în raport invers proporțional. În același timp, se observă, existența la nivelul consumatorului, a unui întreg set de elemente care combinate alcătuiesc un adevărat program de consum. Dintre aceste elemente putem aminti: venitul consumatorului, nivelul prețurilor la care produsele respective pot fi achiziționate, gusturile și preferințele menite să ierarhizeze produsele după gradul de satisfacție pe care-l oferă etc.

În situația actuală în care se găsesc majoritatea consumatorilor români, se poate afirma că prețurile și puterea de cumpărare pot fi definite drept “coeficienți de alegere”. După cum se știe, pentru a satisface un anumit nivel de utilitate dorit, consumatorul va trebui să folosească cât mai bine venitul de care dispune. De cele mai multe ori acest venit se dovedește a fi insuficient în raport cu dorințele sale. În acest context apare necesitatea cunoașterii venitului de care dispune consumatorul și modul cum el poate fi alocat pe cele “n” produse, respectiv servicii de care acesta are nevoie într-o anumită perioadă de timp.

Complexitatea deosebită a consumului a impus utilizarea, în procesul de cercetare și analiză a unor criterii de clasificare menite să delimiteze principalele sale structuri.

Economistul Pareto a propus înlocuirea utilității cu clasificarea produselor, pornind de la ideea conform căreia consumatorul considerat rațional clasifica diferitele bunuri care ii sunt oferite după criterii calitative si cantitative. Aceasta alegere se concretizează intr-o scala ordonata de preferințe, consumatorul alegând acele produse care sa-i ofere un maxim de satisfacție. [3]

Analizând teoria tradițională a consumului, in lucrările lui M.J. Keynes precum și pe cele ale lui M. Friedman despre rolul anticipațiilor în economie, G. Becker ajunge la concluzia că, în actul de consum, individul nu joacă un rol pasiv, nivelul și structura consumului său nu sunt determinate doar de venitul prezent, ci și de anticipațiile viitoare de câștig. Această nouă teorie [18] pleacă de la premisa potrivit căreia consumul nu este un act final, ci unul intermediar, iar consumatorul nu este doar un beneficiar de satisfacții aflat la capăt de drum, ci este, el însuși, un producător, în sensul că, individul consumând un anumit bun își va produce în același timp propria satisfacție.

Pornind de la premisa că nevoile umane constituie motorul întregii activități economice putem spune că, de fapt, scopul activității economice constă în satisfacerea nevoilor de consum. În același timp, fiind vorba de conturarea unor modele proprii de producție și de consum nu trebuie avută în vedere doar o viziune simplificatoare, bazată numai pe o politică de realizare a unei producții menite să reflecte cât mai fidel personalitatea individuală și cea națională a colectivității, ci trebuie avută în vedere o deschidere către toate elementele progresiste ce ar putea fi împrumutate din modelele economice ale altor țări. În acest context, orientarea tuturor activităților desfășurate în cadrul pieței implică o cunoaștere profundă a consumului, ceea ce presupune o evaluare corespunzătoare a acestuia.

Astfel, consumul se poate defini ca fiind acea etapă a procesului de reproducție în care se satisfac necesitățile de consum ale populației, asigurându-se în același timp, cele necesare reluării procesului de producție.

La rândul său consumul trebuie să fie elementul esențial în concepția și în desfășurarea activității economice.

Teoria consumului si consumul ca fenomen si proces vor fi de actualitate datorita complexitatii si dinamismului care le caracterizeaza. Consumul se afla permanent sub incidenta unui cumul de influente obiective, dar si subiective, ce se reinoiesc continuu, poate mai pronuntat si mai neasteptat decit in alte cazuri si peste tot ramine un univers niciodata suficient de exploatat si cunoscut.

1.2. Relația nevoi-cerere-consum si principalii factori care o determina

Consumul are la bază nevoia individului. Reprezentând nevoia de alimente, de mișcare, de odihnă, nevoile primare au rolul de a asigura integritatea fizică a organismului. Dacă nevoile primare cuprind totalitatea nevoilor care asigură supraviețuirea omului ca ființă biologică, în schimb, cele secundare au rolul de a asigura integritatea psihică și socială a acestuia. Se poate spune că, deși se formează de-a lungul timpului, nevoile secundare joacă un rol extrem de important în dezvoltarea individului ca ființă umană, rațională și conștientă.

În acest sens, nevoile umane reprezintă doleanțele resimțite, respectiv așteptările oamenilor de a avea, de a fi, de a ști, de a crede și nu în ultimul rând, de a-și însuși anumite bunuri. În prezent, modificarea cantitativă și structurală a nevoilor face ca, modul și stilul de viață să cuprindă din ce în ce mai multe elemente de consum nematerial care se situează la același nivel cu cel material.

După cum am mai spus, la baza consumului stau nevoile de consum [6].

Figura nr 1

Relația dintre nevoi si obiect

Sursa: Iacob Catoiu, N. Teodorescu –Comportamentul consumatorului– Teorie si practica

De-a lungul timpului, societatea a creat nu numai nevoi noi, ci și noi mijloace de satisfacere a unor nevoi vechi. În funcție de gradul dezvoltării economice existent la un moment dat, dar și de nivelul de cultură și civilizație al popoarelor și indivizilor, toate aceste nevoi devin nevoi efective. Astfel, se constată că, evoluția cantitativă și structurală a cerințelor populației este, în primul rând, rezultatul interacțiunii unor factori de natură obiectivă, care, la un moment dat, conturează configurația acestora la nivel social, dar și la nivel de grup.

În același timp, nevoile sunt și produsul societății, alegerile consumatorilor nu se fac la întâmplare, ci sunt controlate social reflectând astfel modelul cultural în cadrul căruia au luat naștere. Producția, deciziile și acțiunile întreprinzătorilor au la bază nevoile și preferințele consumatorilor. La rândul ei, cunoașterea nevoilor permite anticiparea unor reacții viitoare ale pieței.

Figura nr 2

Apariția nevoilor noi

Sursa: Iacob Catoiu, N. Teodorescu –Comportamentul consumatorului– Teorie si practica

În același timp, nevoile umane fiind diverse, ele se vor manifesta cu intensități diferite. Așa cum am arătat mai sus, ceea ce îl deosebește pe om de animale este apariția de noi trebuințe pe măsura satisfacerii celor vechi. Astfel, individul urmărește să-și maximizeze permanent orice efect al acțiunilor sale.

Nevoile umane se dovedesc a fi concurente, ceea ce înseamnă că unele dintre ele se extind în detrimentul altora, că se înlocuiesc și se substituie între ele. La rândul lor, nevoile de consum diferă de la individ la individ. De fapt, nevoile umane se caracterizează prin anumite trăsături, fiecare din acestea reliefând, în general, un principiu economic esențial.

Având la origine nevoia individuală a omului dar și pe cea a unei microcolectivități, consumul nu se mai află sub imperiul unor coordonate de strictă raționalitate.

În ceea ce privește consumul populației, acesta este determinat de anumiți factori obiectivi și subiectivi. Referindu-se la factorii subiectivi ce influențează mărimea consumului, în condițiile unui venit dat, Keynes [27] include opt mobiluri sau principale cauze de natură subiectivă, care determină indivizii să se abțină de la efectuarea unor cheltuieli din veniturile lor, și anume:

Figura nr 3

Motive de natură subiectivă care pot determina diminuarea consumului

Sursa: J.M.Keynes – “Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii și a banilor”,

După părerea mea, această schemă ar trebui completată cu următoarele trăsături:

Când ne referim la prudență, gândul ne duce la zicala “bani albi pentru zile negre”, care sintetizează tendința oamenilor de a avea o rezervă de bani pentru cazuri neprevăzute. Astfel, consumul prezent se diminuează în favoarea unui consum viitor.

În viață, datorită unor întâmplări nefericite, orice persoană poate, pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, să nu dețină veniturile necesare asigurării standardului său obișnuit, sau, mai rău, a asigurării unui standard minim de subzistență. În aceste situații, rezervele bănești acumulate pot compensa lipsa unei surse financiare prezente. De exemplu, sondajele făcute în ultimii ani, au subliniat faptul că, populația României se teme mai mult de posibilitatea pierderii locului de muncă și de creșterea prețurilor decât de eventualitatea unui război în zonă. Teama determinată de nesiguranța locului de muncă explică de ce o mare parte din persoanele intervievate preferă un loc de muncă în sistemul bugetar, unde nivelul salariilor este mult mai mic decât în sectorul privat, motivând acest lucru prin faptul că “serviciul la stat este mai sigur decât cel la particular”.

Prevederea oamenilor îi determină pe aceștia să-și constituie rezerve bănești (economii) pentru bătrânețe sau pentru protejarea anumitor persoane din familie.

De asemenea, în analizarea influenței factorilor subiectivi trebuie luate în considerare atât dorința oamenilor de a-și ridica standardul de viață prin creșterea cheltuielilor pe baza banilor economisiți (rezerve formate în timp), cât și senzația de independență pe care o au aceștia când dispun de sume mari economisite.

Dorința unora de a lăsa avere moștenitorilor îi determină pe aceștia să-și diminueaze cheltuielile curente de consum în scopul de-a strânge cât mai mulți bani, cât mai multe bunuri. Cu timpul, pe unii dintre ei, acest comportament îi transformă în indivizi avari, zgârciți ce au ca unic țel în viață acumularea unei averi cât mai mari.

Refuzul unor indivizi de a se împrumuta de la rude, prieteni sau de la bancă pentru a achiziționa diferite produse cu banii astfel obținuți, considerat de unii independență, de alții prejudecată iar de mine, mentalitate poate determina diminuarea consumului sau amânarea acestuia. De exemplu, într-un astfel de caz persoana poate să rămână luni de zile fără televizor dacă acesta s-a stricat și nu mai poate fi reparat până când reușește să strângă suficienți bani pentru unul nou.

La rândul lor, convingerile religioase pot juca un rol important în determinarea unui anumit comportament de consum. Să luăm exemplul persoanelor de origine musulmană, acestea nu cheltuiesc bani pe băuturi alcoolice sau pe produse alimentare obținute din carne de porc, deoarece religia nu le permite consumul acestora.

La polul opus, găsim motivele care stimulează apetitul pentru consum:

Figura nr. 4

Motive care pot determina stimularea consumului

Sursa: J.M.Keynes – “Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii și a banilor”,

După părerea mea, enumerarea ar trebui să continue și cu :

Bunurile destinate satisfacerii cerințelor populației nu sunt purtătoare numai de valoare de întrebuințare ci și de valori culturale sau estetice. Ele satisfac nu numai cerințele de ordin material ci pe și cele culturale, estetice ce sintetizează la nivelul lor atât creația tehnică, cât și cea estetică.

Putem defini, astfel, nevoia ca fiind acel element dinamizator care în anumite condiții declanșează comportamentul individului. În acest sens, Philip Kotler [37], propune un model detaliat al factorilor care pot influența comportamentul de cumpărare și implicit consumul, atât la nivel individual, cât și la nivel de gospodărie.

Figura nr. 5

Factori care influențează comportamentul de cumpărare și consum

Sursa: Philip Kotler – Managementul Marketingului, pag. 236

La nivelul individului, raporturile dintre nevoi, capătă o deosebită complexitate în procesul satisfacerii acestora, când, sub influența unui însemnat număr de factori: economici, sociali, biologici, psihologici, culturali, se stabilește o ordine de manifestare a satisfacerii trebuințelor.

Prin studiul consumului și al comportamentului de consum se observă o interferență între factorii psiho-sociali și gradul de cultură și civilizație al grupului social din care respectivul individ face parte.

În unele cazuri consumul etalează aspirațiile de apartenență ale individului la o “clasă” de prestigiu. De exemplu, la persoanele cu venituri mari se observă o preocupare excesivă pentru aparențe, prestigiu sau statut, fapt care poate determina un consum ostentativ.

Conștient sau nu, consumatorul își stabilește un model de consum. El va face acest lucru pornind de la axiomele preferințelor consumatorului, respectiv de la:

• axioma comparației care presupune alegerea unei variante din mai multe posibile. De exemplu, consumatorul preferă bunul A bunului B sau invers. În acest caz, el alege fie bunul A, fie bunul B.

• axioma tranzitivității opțiunii. Dacă există 3 bunuri (A, B, C) iar consumatorul preferă bunul C bunului B și pe A lui B, atunci el preferă pe A lui C.

• axioma cantității sau a insaturației constă în opțiunea pentru cea mai mare cantitate, dacă bunurile utilizate în consum au aceeași utilitate.

• axioma convexității forte arată faptul că, în general, un consumator preferă combinații echilibrate între bunuri în locul celor extremale.

• axioma selecției conform căreia consumatorul atunci când alege un anumit produs urmărește atingerea celei mai bune stări de consum.

Deoarece în cercetarea modului de viață al oamenilor o importanță deosebită o are gradul de satisfacere atât cu bunuri materiale, cât și cu servicii, studiul consumului de bunuri alimentare și nealimentare trebuie completat cu analiza utilizării de către populație a serviciilor de ordin socio-cultural din domeniul culturii, ocrotirii sănătății, sportului și învățământului.

De aceea nu trebuie să omitem nici studierea necesităților ce privesc anumite servicii, cum ar fi: transportul, poșta, telefonul sau chiar confecționatul și reparatul îmbrăcămintei, încălțămintei și a altor bunuri personale sau de folosință îndelungată.

În concluzie, atunci când ne referim la consumul de bunuri, avem în vedere faptul că, bun reprezintă orice element al realității care, prin consum, este apt să satisfacă o nevoie, indiferent de forma lui, de natura nevoii satisfăcute sau de modul în care este procurat de către consumator.

1.3. Teorii privind comportamentul consumatorului

În condițiile vieții românești actuale, consumatorului i se deschid largi posibilități de alegere. Însă, libertatea consumatorului de a alege este influențată de mărimea bugetului de care beneficiază dar și de mărimea prețului bunurilor pe care acesta dorește să le achiziționeze. Majoritatea bunurilor nu sunt gratuite, ele putând fi obținute numai sacrificând altceva în schimb, în general, acest sacrificiu se referă tot la un bun.

Se spune că există înlocuitori pentru aproape orice. O alegere înțeleaptă a unui înlocuitor necesită însă o comparare a costurilor suplimentare vis-à-vis de beneficiile presupus a fi obținute.

Reprezentând o latură a comportamentului uman, comportamentul consumatorului poate fi definit ca fiind un ansamblu de reacții exterioare prin care individul răspunde la anumiți stimuli. Studiul comportamentului consumatorului presupune analizarea acestuia prin prisma științelor economice, psihologice, sociologice etc. Din punct de vedere psihologic, comportamentul desemnează ceea ce este obiectiv observabil în reacția globală a individului, independent de ce declară acesta, de atitudinea sau de gândurile sale. Din punct de vedere sociologic, comportamentul este activitatea subiectului într-o situație socială dată. [19]

La rândul său, societatea contemporană generează niște norme sociale de consum pe care individul trebuie să le accepte. Consumatorul din zilele noastre este mai bine instruit, mai bine informat și nu în ultimul rând are acces la medii sociale din cele mai variate.

Dezvoltarea individualității omului atât pe cale naturală, cât și prin educație, s-a reflectat de-a lungul timpului în comportamentul acestuia sub formă de preferințe, simpatii și antipatii, credințe și idealuri, atitudini și valori, poziție în cadrul societății, anturaj frecventat etc. [10] La rândul lor, preferințele pentru anumite produse sau mărci pot avea la bază amintiri sau prejudecăți, fapt ce indică importanța acțiunii elementului subconștient asupra comportamentului consumatorului.

Fiind o componentă a comportamentului economic al oamenilor, comportamentul consumatorului a cunoscut, de-a lungul timpului, mai multe moduri de abordare, cele mai multe teorii considerând comportamentul consumatorului ca fiind o funcție determinată atât de factori socio-culturali, cât și de trăsături personale.

Dintre factorii socio-culturali cu cea mai mare influență asupra comportamentului consumatorului pot fi amintiți cultura, clasa și poziția socială, familia și grupul de referință, iar ca trăsături personale care influențează comportamentul consumatorului pot fi enumerate: vârsta, etapa din ciclul de viață, situația economică a persoanei, ocupația și nivelul de instruire al acesteia. [16]

Dacă la început, pentru a studia comportamentul consumatorului, atenția era îndreptată spre ce anume se vinde și se cumpără urmărindu-se în acest sens modul de manifestare a cererii pentru un anumit produs sau serviciu, cu timpul acest lucru s-a dovedit a fi insuficient. Astfel, s-a observat că, în viziunea marketingului, investigațiile nu se pot limita la simpla analiză a factorilor economici și demografici care au stat la baza deciziei de cumpărare sau la cercetarea anumitor aspecte legate de comportamentul consumatorului, ci este necesară elaborarea unor strategii privind caracteristicile pe care le posedă un anumit produs sau serviciu. În cele mai multe cazuri caracteristicile produselor constituie un instrument eficient de diferențiere a mărfurilor realizate de diferite firme concurente.

În acest sens, lansarea pe piață a unui produs cu caracteristici noi constituie una dintre politicile de strategie folosite de firme cu scopul de a consolida sau cuceri un loc cât mai important pe piață. [20] De aceea pentru a identifica noi caracteristici menite să creeze un produs mai modern, mai practic, mai sofisticat, firmele interesate realizează periodic anchete în rândul consumatorilor fideli sau a posibililor cumpărători.

În unele cazuri, ca metodă de obținere a informațiilor referitoare la comportamentul și obiceiurile consumatorilor, se folosește “observation research” [13], aceasta fiind o metodă prin care cei interesați observă comportamentul indivizilor fără însă a interacționa direct cu aceștia. Deoarece comportamentul consumatorului poate fi influențat [2] este necesar să se cunoască:

ce simt consumatorii. Față de anumite produse sau servicii, consumatorul poate adopta una din următoarele stări comportamentale: nemulțumire vis-à-vis de anumite caracteristici legate de produs; instabilitate în alegere; exigență în evaluarea produselor; curiozitate manifestată chiar și atunci când nu intenționează să cumpere respectivul produs etc. ;

ce cred consumatorii. Impresia favorabilă sau dimpotrivă nesatisfăcătoare legată de anumite particularități ale produsului poate uneori determina interacțiuni sau schimburi de păreri între participanții la procesul de vânzare-cumpărare;

ce anume fac consumatorii. Uneori cumpărătorii își schimbă preferințele legate de anumite produse sau mărci din cauza calității scăzute, a prețului ridicat, a ambalajului nesatisfăcător al produsului sau ca urmare a influenței exercitate asupra lor de către diferite persoane cu care aceștia intră în contact;

care sunt factorii care influențează consumatorii. De cele mai multe ori, factorii care determină comportamentul consumatorului, în sensul cumpărării unui bun sau serviciu, nu au drept unic scop doar satisfacerea necesităților fizice legate de hrană, adăpost, îmbrăcăminte și nu depind în exclusivitate de puterea de cumpărare a acestuia. [15]

Consumatorii fiind diferiți unii de alții, ei se vor manifesta diferit în momente de timp distincte. De exemplu, în perioada de vară, caracteristică concediilor, unele persoane vor dori să stea acasă, altele vor prefera să meargă la țară sau vor alege diferite pachete de servicii propuse de agențiile de turism. De aceea, factorii care influențează într-o mai mare sau mai mică măsură, comportamentul de consum al persoanei se dovedesc a fi destul de diferiți.

La rândul lor, categoriile de informații necesare studierii comportamentului consumatorului trebuie să cuprindă anumite aspecte ce privesc: comportamentul trecut (respectiv, “ce s-a cumpărat?”; “cât de mult?” și în “ce situație s-a efectuat cumpărarea?”); comportamentul programat (respectiv, “ce intenții de cumpărare există?”); motivația cumpărării sau a necumpărării unui produs; atitudinile consumatorilor manifestate în legătură cu anumite bunuri și/sau servicii, precum și caracteristicile social-demografice și economice ale consumatorilor, ale familiilor și gospodăriilor acestora etc. [9]

Există și nevoi aflate în curs de formare care încă nu au atins un nivel al intensității capabil de a determina declanșarea unui anumit comportament de consum.

Însă, nu în toate cazurile consumatorii au o imagine clară asupra nevoilor, mai ales a nevoilor nesolvabile. Sunt însă și cazuri când, pur și simplu, persoana nu-și poate explica comportamentul său. Unele reacții comportamentale au loc spontan, cu totul întâmplător, fiind în cele mai multe cazuri provocate de anumite evenimente neașteptate, în general, neagreabile care au menirea de a declanșa frica, groaza, mila etc. [7]

De aceea, cercetările de marketing trebuie să identifice stimulii care declanșează recunoașterea problemelor sau nevoilor particulare ale individului. În acest caz, cercetările în domeniu ar trebui să fie îndreptate spre stabilirea nevoilor, respectiv a problemelor care apar, a modului în care acestea au luat naștere și nu în ultimul rând spre aflarea căilor prin care cumpărătorii au ajuns la decizia că un anumit produs este capabil să le acopere o anumită necesitate.

Actul cumpărării nu trebuie înțeles ca o simplă relație între venituri și prețuri, ci ca rezultat al interacțiunii dintre motivele de cumpărare sau necumpărare; preferințele cumpărătorilor; intențiile de cumpărare; deprinderile de cumpărare; obiceiurile de consum și atitudinile individului. La rândul său, axioma preferințelor [11] evidențiază faptul că orice consumator este obligat să-și ierarhizeze multiplele nevoi, deoarece importanța lor nu este aceeași, iar resursele de care dispune sunt, în general, mai reduse decât acestea. În același timp determinarea intențiilor de cumpărare ridică două probleme metodologice, respectiv, garantarea statistică a rezultatelor investigației și asigurarea reprezentativității informațiilor privitoare la intențiile de cumpărare ale persoanelor. [9]

Chiar dacă uneori mobilul nu este identificat sau conștientizat ca atare de către consumator, orice acțiune a acestuia are o motivație. Se poate spune că, la baza comportamentului uman stau motivațiile. În acest sens, de-a lungul timpului, au fost elaborate o serie de teorii privind motivația umană. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt: teoriile lui Sigmund Freud, Frederick Herzberg și cele ale lui Abraham Maslow.

Referindu-se la acest aspect, Abraham Maslow considera că la baza motivației umane stau nevoile. El a prezentat relația dintre motivația extrinsecă/intrinsecă și piramida nevoilor plecând de la observația că pe măsură ce un individ se plasează mai sus pe treptele acestei piramide, ponderea motivației intrinseci va crește în defavoarea celei extrinseci și invers. [24]

În funcție de tipul de stimulente ce sunt oferite unei persoane în procesul cumpărării unui produs, motivațiile pot fi:

motivații intrinseci – când la baza motivației stau factori de natură internă, cum ar fi: satisfacția personală, plăcerea de a cumpăra acel produs etc.;

motivații extrinseci – când la baza motivației stau factori de natură externă, cum ar fi: oferta specială/preț promoțional, condiții avantajoase de achiziție a produselor etc.

Atunci când un individ recunoaște că are o nevoie, acest fapt are menirea de a declanșa stabilirea motivațiilor sale. Fiind destul de variate, motivațiile pot fi clasificate conform figurii nr. 6.

La rândul ei, motivația poate fi cauzată fie de anumite caracteristici legate de produsul respectiv și anume: mărime, formă, gust, colorit, ambalaj; fie de anumite elemente referitoare la marcă, nume, ușurința în utilizare a produsului etc. În unele lucrări de specialitate motivația este definită ca fiind “forța interioară care impulsionează persoanele în scopul lor de atingere a țelurilor propuse”. [21]

Figura nr. 6

Clasificarea motivatiilor

Sursa: J.Blythe – “Comportamentul consumatorului”, Editura Teora, București 1989

Pentru o mai bună înțelegere a comportamentului consumatorului trebuie menționat faptul că, pe lângă motivațiile generale ce conduc la un anumit comportament, mai acționează și motivații speciale. Acestea se regăsesc sub forma: sentimentului afirmării de sine; sentimentului mulțumirii de sine; sentimentului de prețuire și afecțiune; sentimentului originii. [2]

Astfel:

♦ sentimentul afirmării de sine. În general, el este elementul declanșator al dorinței de a poseda un anumit produs. De exemplu, majoritatea persoanelor care au ajuns la un anumit statut social își doresc să achiziționeze și să conducă mașini performante, mașini de lux, să aibă în proprietate case de vacanță sau mai nou să dețină iahturi.

♦ sentimentul mulțumirii de sine. Sunt cazuri în care, indivizii imediat după ce au predat la termen o lucrare dificilă sau au reușit să încheie un contract extrem de important pentru firma la care lucrează, își aprind o țigară sau merg undeva să bea o cafea. În acele momente, pe chipul acestora putem citi satisfacția.

♦ manifestarea spiritului creator. V-ați pus vreodată întrebarea: “De ce oare unele femei, deși dețin mijloacele bănești necesare preferă să-și tricoteze singure puloverele în loc să le cumpere gata făcute din magazin?” sau “De ce unele persoane după ce au cumpărat un produs, imediat ce ajung acasă încep să-l modifice, să-l îmbunătățească, într-un cuvânt să-l unicizeze?” Răspunsul la astfel de întrebări subliniază tocmai dorința acestora de a crea un produs, un bun care să le reprezinte personalitatea, spiritul creator și de ce nu talentul.

♦ sentimentul de prețuire și afecțiune. În general, când iubim pe cineva sau când prețuim o persoană, ne face o deosebită plăcere să îi arătăm acest lucru, prin gesturi ce îmbracă diferite forme: de la acela de a dărui o singură floare sau un imens buchet, până la a face cadou persoanei iubite un anumit obiect mult dorit de aceasta.

♦ sentimentul originii. În acest caz, consumatorul optează pentru anumite produse care provin din zona geografică unde acesta s-a născut sau pentru produse similare cu cele realizate de familia de origine. Astfel, în diferite discuții putem auzi: “Când am poftă de o ciorbă de burtă făcută ca la mama acasă merg la restaurantul din colț”, sau “Slană afumată și palincă de prună, cum sunt făcute la noi în sat, nu găsești în nici o parte a lumii. Eu numai de acolo mă aprovizionez”.

Și totuși, de ce dorește o persoană să cumpere un anumit produs și nu altul? Ce nevoi dorește să-și satisfacă?

Dacă actele consumatorului sunt relativ ușor de observat și cuantificat, în schimb, procesele psiho-fiziologice care au determinat aceste acte sunt mult mai greu de luat în calcul. Uneori consumatorii cumpără lucruri nu numai pentru a-și satisface o anumită nevoie ci pentru a impresiona pe ceilalți cu achiziția făcută de ei. Alteori consumatorii cumpără un anumit produs fiindcă acest lucru le conferă o satisfacție personală, le dă o stare de încredere în propria persoană, în propriile forțe, pur și simplu le creează o stare de bine.

De asemenea, în viața de zi cu zi, se întâlnesc și cazuri în care consumatorii nu pot să spună de ce au acționat într-un fel și nu în altul, respectiv, ce emoții sau ce atitudini au stat la baza cumpărării unui anumit produs sau unei anumite mărci comerciale.

Pornind de la studierea efectului modificării unei singure variabile, respectiv a prețului unui bun sau serviciu, Marshal examinează comportamentul consumatorului, considerând celelalte variabile comportamentale constante. Prin modelul realizat, Marshall [6] scoate în evidență omul economic, mai precis individul preocupat de a obține avantaje pentru sine prin calcularea amănunțită a consecințelor de “fericire” rezultate din cumpărarea de bunuri fie ele alimentare sau nealimentare. În acest sens putem afirma că, motivația economică este reflectată de gradul de accesibilitate al prețului produsului sau serviciului. În același timp, motivația economică se află în strânsă legătură cu destinația în consum a produsului sau serviciului respectiv, precum și cu alte elemente legate de personalitatea consumatorului, cum ar fi: temperamentul persoanei sau starea de spirit a acesteia.

Este binecunoscut faptul că oamenii își cheltuiesc veniturile pentru cumpărarea acelor mărfuri care le produc cea mai mare satisfacție, în concordanță cu gusturile, preferințele sau ambițiile avute, dar și cu prețurile pe care aceștia sunt nevoiți să le plătească. La rândul său, modelul omului total consideră ca o condiție a împlinirii umane satisfacerea tuturor nevoilor fie ele materiale sau spirituale, însă felul în care sunt satisfăcute aceste necesități trebuie realizat într-un mod cât mai rațional.

În general, motivele raționale domină deciziile privind comportamentul consumatorului, pe când motivele emoționale sunt legate de satisfacerea unor nevoi psihologice. Totuși, se observă că, atât în cazul consumului propriu-zis, cât și în cel al cumpărărilor, rațiunea poate stabili o ordine a priorităților. În mod conștient sau nu, consumatorii își ierarhizează satisfacerea nevoilor.

De asemenea, fiecare categorie de nevoi capătă un anumit grad de persistență care, la un moment dat, îi asigură un anumit loc pe o scară ierarhică. La rândul ei, ierarhizarea este supusă unei permanente modificări, ce reflectă transformările care s-au produs în economie și în societate, atât în nivelul de cunoaștere și de cultură al indivizilor, cât și în gradul de civilizație al societății.

Studiul comportamentului consumatorului s-a dezvoltat în strânsă legătură cu cercetările motivaționale, ce erau menite să explice mecanismul deciziilor de cumpărare sau de consum. În cea mai mare parte, motivația de consum este constituită din elemente ideatice și comportamentale specifice grupărilor sociale, cum ar fi: opiniile, prejudecățile și credințele, obiceiurile și tradițiile. Dar, oricât de puternice ar fi motivațiile, întotdeauna ele sunt dependente de situație. În acest sens, motivele care direcționează comportamentul într-o situație pot să nu existe sau să difere într-o altă situație.

Pornind de la premisa că în motivație un rol important îl au și condițiile care au generat apariția nevoilor, “Teoria necesităților a lui Mc. Clelland” subliniază condițiile în care anumite nevoi duc la modele particulare ale motivației.

În studiul său, Mc. Clelland a relevat importanța nevoilor de realizare, afiliere și putere, subliniind rolul acestora asupra comportamentului indivizilor dintr-o organizație. [12]

La rândul său, modelul Hobbesian [13] studiază comportamentul consumatorului din perspectiva achiziționării de bunuri și servicii pentru entități colective instituționalizate. Modelul în cauză propune două puncte de vedere diferite, respectiv:

preponderența motivelor raționale, legate de interesele organizației;

preponderența motivelor de ordin personal.

În general, comportamentul consumatorului este rezultatul unui complex de motive atât vitale, cât și secundare ce cuprind o serie de interese, aspirații, idealuri a căror nesatisfacere nu afectează totuși existența individului.

Recunoașterea nevoii apare în momentul în care persoana devine conștientă de discrepanța dintre starea sa actuală și starea dorită. Când un individ recunoaște că are o nevoie, acest act declanșează stabilirea motivațiilor. Astfel, conștientizarea nevoilor este rezultatul acțiunii unor factori de natură emoțională, psihologică sau socială. Deci, putem defini motivul ca fiind un impuls ce acționează direct asupra individului.

În general, persoanele au diferite motive de a face cumpărături. La rândul lor, aceste motive se pot schimba în funcție de timp și de situație. De multe ori persoanele se dovedesc a fi incapabile să-și înțeleagă complet propriile motivații.

Uneori oamenii cumpără un anumit obiect nu ca să-și satisfacă o nevoie personală, ci pentru a-l face cadou. În acest caz, produsul respectiv aduce satisfacție atât celui care l-a cumpărat, satisfacție provocată de plăcerea de a dărui, cât și celui care îl primește.

Modelul consumerist caracteristic societăților dezvoltate, pune accentul pe satisfacția derivată din cumpărarea sau consumul bunurilor economice. Adesea el este asociat cu ceea ce Veblen denumea “consumul ostentativ”, un consum a cărei rațiune este afirmarea statutului social. [14]

În acest sens, modelul veblenian are la bază ideea determinării comportamentului consumatorului nu atât prin prisma motivației impuse de satisfacerea nevoilor, ci ca urmare a dorinței de obținere a unui anumit prestigiu. Mai bine zis, modelul Veblenian se bazează pe studierea influențelor sociale exercitate asupra consumatorului. De exemplu, marile firme care produc autoturisme de lux țintesc un segment redus de oameni, oameni de succes, ce dispun de resurse financiare ridicate. După părerea mea, atunci când fac diferite achiziții, multe persoane combină motivele economice cu cele emoționale, de regulă, acestea cumpără obiecte menite să oglindească mai bine propria lor imagine sau un anumit statut. De aceea operatorii de marketing folosesc cercetarea motivației ca instrument de studiu și înțelegere a comportamentului consumatorului.

Cercetarea motivațională, reprezintă studierea motivelor, respectiv opiniilor cu ajutorul diferitelor procedee statistico-matematice, în vederea identificării factorilor care influențează comportamentul și atitudinile persoanelor anchetate. [6]

De multe ori în timpul procesului de cumpărare, consumatorii fac diferite asocieri între produsul cumpărat și reclama publicitară văzută la televizor, uneori acestea le reînvie în minte o amintire din copilărie, alteori o amintire plăcută sau neplăcută legată de produsul respectiv ori de unul similar.

Uneori agențiile de publicitate sau departamentele specializate ale marilor firme, pornind de la ideea conform căreia animalele pot câștiga mai repede simpatia posibililor cumpărători asociază mărcile respectivelor produse cu diferite animale.

Astfel au fost alese:

• vaca mov – pentru ciocolata cu lapte Milka;

• purcelul albastru – pentru pateul de ficat Antrefrig;

• oaia verde – pentru băutura răcoritoare Sprite;

• ursul polar – pentru Coca – Cola;

• iepurașul – pentru produsele pentru copii Nestle;

• veverițele și elefantul – pentru alunele Nutsline;

• gâsca – pentru produsele de igienă Anitra;

• vulpea – pentru detergentul Rex;

• ursulețul de pluș – pentru produse de curățat Cocolino etc.

Astfel, un client aflat într-un magazin, în fața rafturilor cu produse de spălat rufele va asocia imediat imaginea ursulețului de pluș de pe etichetă cu cea din spotul publicitar și implicit cu numele balsamului de rufe “Cocolino”. Într-o fracțiune de secundă prin fața ochilor vor defila imaginile din spotul publicitar, iar cuvintele din slogan: “Mai proaspăt, mai pufos, mai parfumat” îl va determina pe acesta să aleagă respectivul balsam și nu altele similare cu acesta. Astfel, modul în care clientul a reacționat a fost influențat de felul în care acesta a perceput produsul. De fapt, nu toți oamenii care au aceeași nevoie, aflați în situații similare vor reacționa la fel. În cele mai multe cazuri ei vor reacționa în moduri diferite.

Se pune, deci, întrebarea: De ce percep oamenii aceeași situație în moduri diferite? Răspunsul este cât se poate de simplu: în momentul deciziei cumpărătorii dispun de informații provenite din surse diferite. În cazul nostru, respectivul cumpărător care a ales să cumpere balsamul de rufe Cocolino și-a bazat alegerea pe informațiile primite din spotul publicitar. Dar nu toate persoanele au văzut acel spot publicitar sau nu l-au asociat instantaneu cu produsul aflat în rafturile magazinului universal. În această situație, posibilii cumpărători își bazează deciziile pe informațiile provenite din alte surse. Totul ține de fapt, de modul în care este perceput un mesaj, o situație sau o conjunctură de moment.

Operând cu patru concepte de bază, respectiv: impulsul, sugestia, reacția și recidiva, modelul pavlovian arată că omul poate fi condiționat, determinat să acționeze într-un anumit fel. Uneori, ca urmare a experienței acumulate, comportamentul individual al consumatorului, față de un produs, se schimbă.

Modelul Pavlovian are la bază teoria învățării. Învățarea presupune apariția unor schimbări în comportamentul individual, ca urmare a acțiunii combinate a impulsurilor, stimulilor, sugestiilor, răspunsurilor, respectiv a consolidării cunoștințelor rezultate din experiența acumulată etc. De aceea, modelul Pavlovian demonstrând că omul poate fi condiționat prin repetare să reacționeze într-un anumit fel se dovedește a fi util în domeniul strategiei reclamei.

Dacă modelul Veblenian se axează pe studiul motivației exterioare a acestuia, în schimb, modelul Freudian studiază motivația interioară ce stă la baza explicitării comportamentului consumatorului. În ceea ce privește modelul Freudian, acesta propune înlocuirea conceptul de instinct cu o separare mai atentă a impulsurilor primare printr-o abordare științifică a cercetării motivaționale, mai precis, prin punerea accentului pe studierea atitudinilor. În acest sens, atât atitudinile, cât și opiniile se dovedesc a fi păreri pozitive sau negative ale individului ce apar vis-à-vis de anumite bunuri, pachete de servicii, oameni sau firme.

Modelul Freudian pornește de la teoria psihanalitică a lui Sigmund Freud ce are la bază cercetarea motivațională a comportamentului consumatorului. În acest sens, cercetarea motivațională pune accentul pe studierea atitudinilor. Atunci când se studiază atitudinile, cel mai adesea se măsoară intenția de cumpărare precum și atitudinea însăși. În cele mai multe cazuri, opinia poate fi considerată expresia verbală a atitudinii. În afară de metodele clasice de cercetare, investigarea atitudinii se poate realiza folosind testele proiective ce presupun completarea de cuvinte. Aceste teste sunt folosite atunci când se urmărește înlăturarea reținerilor ce ar putea apărea la respectiva persoană dacă aceasta ar fi pusă în situația de a-și descrie propria conduită, propriul comportament. În acest fel, transferând asupra terților opiniile sale, persoana în cauză își exteriorizează opiniile, fără însă a conștientiza acest lucru.

Pe această cale se studiază atitudinea nemărturisită a persoanei privind diferite aspecte, legate de anumite produse sau servicii. [1]

La început s-a vehiculat ideea conform căreia studiul comportamentului consumatorului ar fi doar în interesul marketerilor care doresc să influențeze și să schimbe părerea posibililor cumpărători, ceea ce ar reprezenta o formă de manipulare a comportamentului oamenilor. După părerea mea, studiul comportamentului consumatorului poate fi util atunci când studiem consumul populației, când analizăm evoluția cererii pentru anumite bunuri și servicii, când încercăm să explicăm tendința de evoluție a pieței bunurilor de consum. De fapt, marketingul poate promova un anumit produs sau serviciu, numai dacă persoanele vizate cunoscute sub numele de “inovatori”, percep acel produs sau serviciu, chiar dacă nu l-au încercat niciodată, ca fiind capabil să le satisfacă o anumită nevoie. Reprezentând primul grup de consumatori care achiziționează de pe piață un produs nou, inovatorii se disting prin dorința lor de a încerca produse neverificate încă pe piață. [13] În general, dacă prima utilizare a produsului le-a creat o impresie favorabilă, aceștia vor mai încerca și altă dată respectivul produs sau serviciu. Dar nu întotdeauna o persoană mulțumită de un anumit produs va continua să cumpere acel produs și următoarea dată. Uneori se întâmplă să aleagă o altă marcă chiar dacă cea folosită până acum a corespuns cerințelor.

De ce face acest lucru? Poate fiindcă nu a găsit în raft marca folosită în mod curent și nu are timp să mai meargă și în alte magazine, poate din cauza creșterii prețului respectivului produs preferă să cumpere un bun similar cu acesta dar care beneficiază de un preț convenabil.

Obiceiurile de consum aflate în relații de intercondiționare cu deprinderile de cumpărare, modelează într-o anumită măsură comportamentul de consum al indivizilor și implicit consumul acestora. La rândul lor, deprinderile de cumpărare sunt rodul unei experiențe dobândite pe parcursul unui repetat proces de cumpărare.

Definim astfel, deprinderile de cumpărare ca fiind forme de manifestare a comportamentului de cumpărare determinat de acțiuni ce au căpătat un caracter de repetabilitate. Astfel, Pavlov prin modelul propus susține ideea că, prin repetare, omul poate fi condiționat să reacționeze printr-un anumit comportament.

Figura nr.7

Modelul lui Pavlov

Sursa: Iacob Cătoiu, Nicolae Teodorescu – op.cit., Editura Economică 1997, pag. 42-43

În viața de zi cu zi, reacția consumatorului de a cumpăra sau nu o anumită marfă, de a consuma sau nu un anumit produs este deseori rezultatul sugestiilor pe care le primește din diferite surse.

De-a lungul timpului numeroși oameni de știință s-au ocupat de studierea și cunoașterea comportamentului consumatorului. Astfel, au apărut teoriile fundamentale și modelele globale menite să explice comportamentul consumatorului prin prisma mecanismelor și proceselor care operează la nivelul psihicului uman.

O sinteză edificatoare a acestui mod de tratare fiind oferită de Philip Kotler, care a transpus problematica legată de comportamentul consumatorului în limbaj cibernetic. Potrivit acestei abordări, comportamentul consumatorului apare ca o ieșire, respectiv ca un rezultat al unor intrări, recepționate, evaluate și prelucrate de ființa umană. Situate între intrări și ieșiri, complicatele procese psihologice se desfășoară în așa-zisa cutie neagră[17].

Caracteristici cum ar fi: situația economică, prețul, calitatea, utilitatea, posibilitatea de alegere, modul de prezentare, cultura etc. reprezintă intrările, care prin intermediul unor canale de genul: reclamă, observație personală etc. ajung în cutia neagră, mai precis, în psihicul uman determinând la nivelul acesteia anumite ieșiri materializate în luarea unei hotărâri privind cumpărarea, necumpărarea sau amânarea achiziționării unui anumit produs, în alegerea acestuia sau a unității comerciale din care să facă respectiva achiziție etc. Altfel spus, comportamentul consumatorului poate fi privit ca un sistem input-output, unde input-ul îl reprezintă atât stimulii interni cât și cei externi, iar output-ul este răspunsul sau reacția la un anumit stimul. [2]

Modul în care fiecare individ reacționează la un anumit stimul, reprezintă un element comportamental. Toate aceste elemente comportamentale determinate de stimulii din mediul ambiant, caracterizează comportamentul persoanei de-a lungul unei perioade de timp mai mult sau mai puțin îndelungate.

Create în momente de timp diferite, teoriile și modelele globale, respectiv: modelul Marshallian; modelul Pavlovian; modelul Freudian; modelul Veblenian; modelul Hobbesian, stau la baza elaborării unor modele analitice performante și în același timp actuale.

Astfel, comportamentul consumatorului poate fi definit ca un concept prin excelență multidimensional6, ca rezultantă specifică a unui sistem de relații dinamice materializat prin acte decizionale individuale sau de grup, ce caracterizează integrarea individului sau a grupului în spațiul descris de ansamblul bunurilor de consum și de servicii existente în societate, la un moment dat.

Ținând seama de complexitatea și interdependența componentelor care alcătuiesc comportamentul consumatorului, se poate spune că nu există o definiție unanim acceptată. Totuși există câteva procese elementare care îmbinate pot defini conceptul de comportament al consumatorului.

De aceea, comportamentul consumatorului poate fi privit în sens restrâns, ca o reflectare a conduitei oamenilor, dar și în sens larg ca ansamblu total al actelor decizionale legate direct de obținerea și utilizarea de bunuri sau servicii aplicate în scopul satisfacerii nevoilor prezente dar și viitoare.

PARTE PRACTICĂ

CAPITOLUL II

CERCETĂRI REALIZATE ÎN JUDEȚUL BIHOR PRIVIND CONSUMUL AGROALIMENTAR

Regiunile de dezvoltare reprezintă cadrul de implementare și evaluare a politicii de dezvoltare regională în România.

2.1 Caracterizarea Regiunii de dezvoltare Nord – Vest

Caracteristicile demo-geografice

Regiunea de Dezvoltare 6 Nord-Vest a fost creată în baza Legii nr. 151/1998 prin asocierea voluntară a județelor Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu-Mare și Sălaj. Regiunea are o suprafață de 34.159 km2, reprezentând 14,32 % din suprafața țării. Populatia era in anul 2005 de 2737400 de locuitori adica 12,6% din totalul populatiei din Romania. Dinamica populatiei este data de un spor natural de -2.2‰in anul 2005. Gradul de urbanizare al regiunii este de 52,8% in anul 2005. [108]

Regiunea 6 Nord-Vest are o poziție geografică strategică, la intersecția axelor nord-sud și est-vest ale Europei de Est, fiind poarta de intrare în România dinspre Ungaria și Ucraina. În spatiul național, ea se învecinează cu Regiunea Vest și Regiunea Centru la sud și cu Regiunea Nord-Est la est.

Din punct de vedere geografic regiunea se caracterizează printr-o varietate de forme de relief, cadrul natural prezentându-se sub forma unui amfiteatru ce coboară dinspre est spre vest.

Unitatea montană, amplasată pe latura estică și cea sudică a regiunii, este formată din Carpații Orientali și Carpații Occidentali

Zona dealurilor și a depresiunilor, este compusă din Dealurile Bistriței, Podișul Someșan, Câmpia Transilvaniei, Dealurile Crișanei (Dealurile Silvano-Someșene, Dealurile Crișului Repede, Dealurile Beiușului, Dealurile Zarandului). Existența acestei categorii de relief și modul de dispunere a unităților se înscrie trăsăturilor fundamentale ale reliefului României, aceea de dispunere în trepte concentrice din ce în ce mai tinere și mai joase către margini.

Zona cea mai joasă este zona câmpiilor. Este reprezentată de Câmpia de Vest (Câmpia Crișană, Câmpia Careiului), dar și de subunități ale bazinelor hidrografice (Câmpia Someșului, Câmpia Mureșului).

Datorită poziției geografice, clima exprimă etajarea reliefului, regiunea beneficiind de un climat temperat continental cu veri călduroase, ierni friguroase, precipitații bogate și cu nuanțări induse de altitudinea reliefului.

Rețeaua hidrologică a regiunii este dominată de bazinele hidrografice ale râurilor Someș-Tisa, Crișuri. Configurația reliefului imprimă rețelei hidrografice un caracter radiar pe versanții muntoși și o scurgere subsecventă în perimetrul depresionar. Cel mai lung râu din regiune este Someșul.

Caracterul predominant deluros-muntos a favorizat o vegetație etajată și diversificată. În zonele depresionare, de-a lungul cursurilor de apă și pe terasele din nord-vestul și sud-estul regiunii se află terenuri agricole. În regiunea deluroasă sunt pădurile de stejar iar, pe măsura creșterii altitudinii, pădurile de fag și molid. Pe zonele montane înalte sunt întâlnite pășunile montane.

Fauna este bogată și variată, prezentând caracteristici în funcție de fiecare formă de relief.

Resursele subsolului se găsesc în cantități limitate, ceea ce impune existența unor fluxuri comerciale bine dezvoltate cu alte regiuni, în vederea susținerii activității economice. Cele mai deficitare resurse sunt cele energetice (cărbune, petrol, gaze naturale), intens solicitate de economie și care sunt departe de a satisface necesarul actual sau prognozat al regiunii.

Din punct de vedere al caracterizării resurselor minerale, regiunea de Dezvoltare 6 nord-vest este purtătoarea unei mari varietăți de roci aparținând unor unități geologice diverse. Astfel, pot fi întâlnite roci magmatice (granite, granodiorite, diorite, pegmatite), roci vulcanice (andezite, dacite, riolite, bazalte), roci metamorfice (șisturi, gnaise, calcare cristaline) și roci sedimentare (gresii, marne, calcare, argile, evaporite).

Resursele naturale neregenerabile sunt reprezentate de resursele subsolului, principalele acumulări de substanțe minerale utile fiind reprezentate de:

a) hidrocarburi: Suplacu de Barcău, Marghita, Tinca, Salonta;

b) gazele naturale: sunt cantonate în structurile domurilor din est (Puini), Ocnița, Milaș, Enciu, Fântânele, Matei, Chiochiș, Sânnicoară;

c) zăcăminte salifere: – sarea bine evidențiată pe linia Cojocna – Sic – Ocna Dejului – Nireș;

d) cărbune: Sărmășag, Surduc, Zăuan;

e) zăcăminte de cărbune brun: – din bazinul Almașului;

f)   zăcăminte de turbă: în bazinul montan al Someșului Cald și Someșului Rece și la Călățele;

g) zăcăminte de lignit: Budoi sat, Budoi tunel, Voivozi sat;

h) feldspatul: în perimetrul localității Muntele Rece;

i) bauxită: – Pădurea Craiului cu subperimetrele (zonele): Vârciorog, Bratca, Lunca Sprie, Cornet, Ana Vad, Aștileu, Măgura, Roșia Albioara;

j) minereuri de fier: – exploatate la Căpuș (unicul zăcământ de origine sedimentară din țară), fiind semnalate și în restul zonei de bordură a Apusenilor (Vlaha, Săvădisla, Cacova Ierii și Băișoara), Răzoare (județul Maramureș), Munții Oașului;

k) minereurile polimetalice: zona Rodna – Valea Blasne, Ilba, Nistru, Băița, Herja, Baia Sprie, Șuior, Cavnic, Băiuț, Poiana Botizii, Țibleș, Baia Borșa (Gura Băii, Colbu, Burloaia, Dealu Bucății) și Vișeu (Măcârlău, Novicior);

l)  mineralizațiile cuprifere: Nistru, Poiana Botizii, Baia Borșa, Vișeu;

m) mineralizațiile auro – argintifere: Săsar, Valea Roșie, Dealu Crucii, Șuior, Băița;

n) minereuri complexe (molibden, bismut, wolfram, cupru, polimetalice): zona Băița;

i) roci utile și materiale de construcție:

o)  ape minerale: Stâna de Vale, Rieni, Tămășeu, Tinca, zona Ilvelor, Rodna, Sângeorz-Băi, Parva, Anieș, Țibleș, Colibița, Bixad, Turț, Băile Puturoase, Luna, Ghenci, Tarna Mare, Vama, Valea Măriei, Noroieni;

p) ape termominerale: Băile Felix, 1 Mai, Balc, Chistaz,  Mădăraș, Aleșd, Tămășeu, Sânnicolau de Munte;

q)  ape geotermale: Oradea, Borș, Săcuieni, Marghita, Ciumeghiu, Cighid, Beiuș, Livada, Sântandrei, Toboliu, Tășnad, Beltiug, Acâș, Ady Endre, Satu Mare.

Această bogăție reprezintă un atuu important pentru regiune, atât din punctul de vedere al materiilor prime, cât și al activităților secundare de valorificare și prelucrare a lemnului. Cu toate acestea, există riscul exploatării sale iraționale, ca urmare a defrișărilor. Ecosistemele forestiere constituie habitate pentru majoritatea speciilor de păsări și animale.

Flora și fauna  este o consecință a poziției geografice și a categoriei de folosință a terenurilor. Regiunea prezintă o diversitate biologică medie, comparativ cu situația diversității biologice la nivel național, exprimată atât la nivel de ecosisteme cât și la nivel de specii. Ecosistemele naturale și seminaturale ocupă aproximativ 25 % din suprafața totală.

Caracterizarea economica a regiunii

Regiunea 6 Nord-Vest este caracterizată de o economie industrial-agrară.

Industria este principalul sector de activitate al regiunii, fiind un sector caracterizat prin prezența tuturor ramurilor industriale. Un lucru pozitiv îl reprezintă numărul ridicat de societăți comerciale (ex.: Cluj – 46.715 societăți comerciale, Sălaj – 8.441), dar și aportul sporit de capital străin investit în această regiune.

Producția industrială realizată în anul 2004, comparativ cu anul 2003, a înregistrat sporuri însemnate în unele sectoare. Astfel cele mai dinamice sectoare industriale au fost în anul 2004:

–   recuperarea deșeurilor și resturilor de materiale reciclabile (creștere de 30,7 % în județul Cluj);

–   industria metalurgică și a produselor din metal (creștere de peste 10 %);

–  extracția și prepararea minereurilor metalifere (creștere de peste 5 %);

–  fabricarea celulozei, hârtiei și a produselor din hârtie;

–  fabricarea substanțelor, a produselor chimice și a fibrelor  artificiale;

La nivel global producția industrială a înregistrat progrese (cu 15,6 % în județul Bistrița și cu 4,2 % în județul Bihor), dar și regrese (1,2 % în județul Cluj). Indicele productivității muncii, realizat pe un salariat din industrie, în anul 2010 a fost mai mare cu 6,4 % față de cel înregistrat în anul 2009.

Tabel nr. 1

Ponderea PIB si a investitiilor straine in cadrul regiunii in anul 2010

Sursa: www.mapam.ro.cercetare

Tabel nr. 2

Structura populatiei ocupate in cadrul regiunii pe sectoare de activitate in anul 2010

Sursa: www.mapam.ro.cercetare

  Tabel nr. 3

Rata de ocupare in mediul rural in anul 2010

Sursa: www.mapam.ro.cercetare

Tabel nr. 4

Structura productiei agricole de bunuri si servicii in anul 2010

Sursa: www.mapam.ro.cercetare

În agricultură, producțiile medii la ha în anul 2010, la principalele produse agricole sunt mai mari față de anul 2009. Astfel, la grâu în anul 2010 a rezultat o producție medie de 4.090 kg/ ha (cu 1.668 kg mai mult față de cea realizată în 2009), la orz 4.199 kg/ ha (+ 2.193 kg), la porumb boabe 4.478 kg/ ha (+ 634 kg), la floarea soarelui 2.189 kg/ ha (+ 212 kg), la sfeclă de zahăr 36.849 kg/ ha (+ 6.163 kg), la cartofi 17.183 kg/ ha (+ 202 kg).

Infrastructura

Pe ansamblul regiunii infrastructura de transport, mediu si energetica se afla in conditii mai bune comparativ cu cele din restul regiunilor insa lipsa investitiilor din ultimele decenii au adus acest capitol intr-o stare precara.

Potential de dezvoltare

Pe ansamblul sau regiunea dispune de un potential de dezvoltare variat si diferentiat teritorial. Astfel, de la marile orase pina la zonele cele mai izolate pot fi identificate resurse locale pe baza carora sa se poata realiza dezvoltarea rurala durabila.[109]

Daca in marile centre urbana exista o multitudine de resurse si oportunitati in zonele izolate pe linga aspectul negativ al izolarii exista si un aspect pozitiv dat de conservarea si pastrarea culturii si a traditiilor in aceste zone.

De altfel, regiunea are un potential turistic apreciabil: vestigii arheologice, rezervatii naturale, lacuri glaciare si de acumulare, numeroase pesteri, statiuni balneo-climaterice, conditii de practicare a turismului montan de agrement si odihna. Exista de asemenea numeroase zone etnofolclorice care au permis dezvoltarea agroturismului in judetele Maramures, Cluj si Bihor. Un rol din ce în ce mai important în economia regională îl are turismul. Numărul locurilor de cazare a crescut și oferta a devenit mult mai diversificată. Serviciile oferite sunt mai bune. Muntii Apuseni au sansa de a deveni o zona de atractie mare pentru iubitorii de drumetii care cauta conditii de cazare cit mai simple in medii cit mai naturale.

2.2. Metodologia și rezultatele studiului cantitativ și calitativ al consumului agroalimentar în județul Bihor

2.2.1.Premisele cercetării

Scopul prezentei cercetări consta in stabilirea unui diagnostic privind structura consumului agroalimentar din punct de vedere cantitativ și calitativ în mediul rural și în mediul urban, la nivelul județului Bihor, precum și a modului în care acest consum se raportează la recomandările specialiștilor nutriționiști din România. În acest sens a fost întreprins un studiu pe bază de sondaj. Aceasta a parcurs următoarele etape:

Stabilirea scopului și a obiectivelor cercetării,

Identificarea populației supuse cercetării,

Preancheta,

Alegerea metodei de eșantionare, stabilirea marjei de eroare și a probabilității de garantare a rezultatelor, iar în funcție de acestea – determinarea volumului eșantionului,

Conceperea și redactarea chestionarului,

Aplicarea chestionarului pe teren – culegerea datelor,

Postcodificarea răspunsurilor,

Centralizarea datelor, prelucrarea și interpretarea rezultatelor,

Redactarea raportului de anchetă.

2.2.2. Stabilirea scopului și obiectivelor cercetării

Obiectivele cercetării noastre sunt următoarele:

Identificarea sursei de aprovizionare cu produse alimentare;

Stablirea tipului de magazin din care se face aprovizionarea;

Stabilirea provenienței produselor consumate;

Stabilirea distribuției produselor consumate din producție proprie și comerț;

Stabilirea frecvenței acestui consum.

2.2.3. Identificarea populației supuse cercetării

Populația totală supusă cercetării este reprezentată de totalitatea persoanelor din județul Bihor. Volumul populației univers este de 592242 la 1 ianuarie 2011. Repartizarea pe medii de proveniență este prezentată în tabelul de mai jos:

Tabel nr. 5

Structura pe medii de proveniență a populației județului Bihor

Sursa:INSSE,1 ian 2011

2.2.4.Alegerea metodei de eșantionare, stabilirea marjei de eroare și a probabilității de garantare a rezultatelor, determinarea volumului eșantionului

În ceea ce privește metoda de eșantionare aleasă, am optat pentru o eșantionare stratificată, cu caracter probabilist, care a presupus următorii pași:

alegerea aleatoare a localităților unde au fost aplicate instrumentele de cercetare

alegerea aleatoare a indivizilor, folosind metoda drumului aleatoriu.

Metoda aleasă asigură reprezentativitatea eșantionului, și în consecință, și precizia rezultatelor studiului nostru. Structura eșantionului pe medii de proveniență și pe vârste este cea din tabelul 6.

Tabel nr. 6

Structura eșantionului în pe medii de proveniență și vârste

Administrarea chestionarelor s-a realizat în luna iulie 2014, în 5 localități din mediul rural (Gheghie, Vadu Crișului, Luncșoara, Cetea, Dobricionești), precum și în Municipiul Oradea.

2.2.5.Conceperea și redactarea chestionarului

Chestionarul administrat conține 15 întrebări referitoare la cantitatea, calitatea și structura consumului persoanelor cuprinse în eșantion, precum și alte 14 întrebări referitoare la o serie de date factuale. În continuare este prezentat chestionarul utilizat în această cercetare:

CHESTIONAR

1. Care este sursa de unde vă aprovizionați cu produse alimentare?

– autoconsum

– cumpărare

– ambele

2. În cazul produselor cumpărate, din ce tipuri de magazine va aprovizionați?

– magazine alimentare

– piețe

– supermarket

– tonete

– alte surse, precizați

3. Produsele achiziționate sunt de regulă de proveniență autohtonă sau sunt din import?

4.Dintre produsele consumate mai jos pe care le consumați din producție proprie și pe care le cumpărați?

DATE FACTUALE

5. Vârsta

6. Sex

7. Nivel de instruire

8. Ocupație

9. Număr membrii familie [ ],din care numar copii [ ]

10. Sunteți născut în localitatea în care locuiți în prezent?

11. Dacă nu, de câți ani locuiți în această localitate?

12. Care este mediul dumneavoastră de proveniență?

– Urban

– Rural

13. Vă rugăm să aproximați venitul dumneavoastră lunar?

– până la 500 RON

– între 500 – 1000 RON

– între 1000 – 1500 RON

– între 1500 – 2000 RON

– peste 2000 RON

14. Din totalul cheltuielilor dumneavoastră lunare cât alocați pentru cheltuielile alimentare?

15. Dar pentru cheltuielile cu plata serviciilor (telefon, curent, cablu, transport, turism, etc)?

16. Dar pentru cheltuielile nealimentare (îmbrăcăminte, încălțăminte, electrocasnice, mobilă, etc)?

17. Cum apreciați starea dumneavoastră de sănătate?

– Foarte bună

– În general bună

– Nu prea bună

– Precară

18. Cum apreciați venitul familiei dumneavoastră?

– nu ajunge nici pentru strictul necesar

– ajunge doar pentru strictul necesar

– ajunge pentru un trai decent dar nu este suficient pentru cumpărarea unor lucruri mai scumpe

– reușim să cumpărăm si unele lucruri mai scumpe însă doar ocazional

– reușim să avem tot ce ne trebuie în mod constant

LOCALITATEA DATA

CAPITOLUL III

PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

Primul aspect studiat a fost proveniența produselor consumate.S-a constatat că distribuția la nivelul eșantionului este egală, în sensul că jumătate din cei întrebați au răspuns că produsele consumate sunt cumpărate, iar restul de 50% consumă produse atât cumpărate, cât și din producție proprie. Nici o persoană din cele intervievate nu consumă exclusiv produse din producție proprie.

Tabel nr. 7

Care este sursa de unde vă aprovizionați cu produse alimentare?

Figura nr. 8

Sursele de aprovizionare cu produse agroalimentare destinate consumului, pe eșantion și pe medii de proveniență

Dorim să analizăm și sursele de achiziție prin cumpărare a produselor agroalimentare consumate de populația județului Bihor. Răspunsurile la întrebarea În cazul produselor cumpărate, din ce tipuri de magazine va aprovizionați?, au avut următoarea distribuție :

Tabel nr. 8

În cazul produselor cumpărate, din ce tipuri de magazine va aprovizionați?

Observăm că la nivelul eșantionului studiat, distribuția surselor de achiziție a produselor agroalimentare destinate consumului este echilibrată între cele trei surse – magazine alimentare, piețe respectiv supermarketuri, cu diferențe semnificative între mediul urban și cel rural: dacă în mediul urban cea mai importantă sursă de achiziție este supermarketul, în mediul rural consumatorii cumpără cel mai des produse agroalimentare destinate consumului din magazine alimentare.

Figura nr. 9

Sursele de achiziție a produselor agroalimentare destinate consumului, pe eșantion și pe medii de proveniență

Întrebați fiind care este proveniența produselor cumpărate, distribuția răspunsurilor a fost următoarea:

Tabel nr. 9

Care este proveniența produselor cumpărate?

Analizând distribuția răspunsurilor, putem afirma faptul că majoritatea produselor consumate de cele 60 de persoane intervievate provin din producția domestică, frecvențele cele mai mari înregistrându-se în cazul variantelor cumpărare de produse autohtone – în foarte mare măsură, în mare măsură, și de produse din import, în mică măsură respectiv în foarte mică măsură, frecvența cumulată a acestor răspunsuri fiind de 89,92%. Ponderile sunt similar distribuite și pe cele două medii de proveniență.

În ceea ce privește produsele consumate din producție proprie, respectiv din comerț distribuția acestora pe grupe, la nivel de eșantion se prezintă conform tabelelor 10-13:

Tabel nr. 10

Distribuția produselor consumate din producție proprie, la nivelul eșantionului și pe medii de proveniență – mărimi absolute

Tabel nr. 11

Distribuția produselor consumate din producție proprie, la nivelul eșantionului și pe medii de proveniență – mărimi relative

Tabel nr. 12

Distribuția produselor consumate din comerț, la nivelul eșantionului și pe medii de proveniență – mărimi absolute

Tabel nr. 13

Distribuția produselor consumate din comerț, la nivelul eșantionului și pe medii de proveniență – mărimi relative

Figura nr. 10

Distribuția procentuală a produselor consumate din producție proprie, la nivel de eșantion

Figura nr. 11

Distribuția procentuală a produselor consumate din producție proprie, în mediul rural

Se observă că dintre produsele consumate din producție proprie, ouăle dețin ponderea cea mai importantă, urmate fiind de cartofi, carne și lapte și produse lactate. Grăsimile și uleiul consumate de populația județului Bihor sunt obținute în foarte mică măsură din producție proprie.

Dacă dorim să facem o delimitare între situația din cele două medii în ceea ce privește produsele consumate din producție proprie, se observă faptul că în mediul rural, în general, ponderea acestor produse este mult mai mare decât în mediul urban. În plus, în mediul rural, produsele care se consumă cel mai mult din producție proprie sunt cartofii, ouăle, carnea, laptele și produsele lactate. În mediul urban cele mai multe produse consumate sunt cele achiziționate din comerț, iar dintre produsele ce rezultă din producție proprie predomină carnea și ouăle.

Ponderea produselor cumpărate din comerț variază de la o grupă de produse la alta, după cum se vede și în figurile nr. 12-14:

Figura nr. 12

Distribuția produselor consumate, achiziționate din comerț, la nivel de eșantion

Figura nr. 13

Distribuția produselor consumate, achiziționate din comerț, în mediul rural

Figura nr. 14

Distribuția produselor consumate, achiziționate din comerț, în mediul urban

La nivelul întregului eșantion, produsele care sunt cumpărate în ponderea cea mai mare sunt pâinea și fructele, urmate de grăsimi și ulei. Ca și în cazul produselor rezultate din producție proprie, între cele două medii există diferențe semnificative. În mediul rural, ponderea produselor cumpărate este destul de mică în comparație cu mediul urban; dintre produsele cumpărate în mediul rural predomină pâinea. În mediul urban, cu excepția ouălor, toate produsele sunt cumpărate în foarte mare măsură din comerț.

CONCLUZII

Partea practică cuprinde un studiu privind consumul agroalimentar în județul Bihor atât în mediul urban cât și în mediul rural. Populația totală supusă cercetării a fost reprezentată de totalitatea persoanelor din județul Bihor. Volumul populației univers este de 592242 la 1 ianuarie 2011 (Institutul de Statistica al judetului Bihor). Studiul a fost realizat în perioada 1 mai 2014-31 mai 2014. Studiul urmărește analiza consumului agroalimentar în județul Bihor cu accent pe cunoașterea provenienței produselor consumate și identificarea principalelor tipuri de magazine de unde se aprovizionează consumatorii și distribuția produselor consumate din producție proprie pe cele două medii de proveniență: urban și rural. Consider că o analiză a cererii de alimente este necesară pentru realizarea unor prognoze de alimente pe zone în vederea conturării unor politici economice și alimentare care să corespundă cu nevoile consumatorilor.

În urma studiului realizat se desprind următoarele concluzii:

in ce priveste consumul de alimente diferente majore avem in momentul in care se analizeaza provenienta produselor alimentare intre cele doua medii, astfel in mediul rural aproximativ 85% din alimente provin din autoconsum in timp ce in mediul urban doar 20% au aceeasi sursa de provenienta. Produsele cele mai consumate din productie proprie sunt ouale urmate de cartofi, carne si lactate in rural, iar in mediul urban – carnea si ouale;

în ce privește distribuția surselor de achiziție a produselor agroalimentare destinate consumului este echilibrată între cele trei surse – magazine alimentare, piețe respectiv supermarketuri, cu diferențe semnificative între mediul urban și cel rural: dacă în mediul urban cea mai importantă sursă de achiziție este supermarketul, în mediul rural consumatorii cumpără cel mai des produse agroalimentare destinate consumului din magazine alimentare.

BIBLIOGRAFIE

1.Barbu, G., Sărăcia și impactul său asupra generațiilor tinere – “CALITATEA VIEȚII”- Revistă de Politici Sociale – Anul 7, nr.1-2/1996, pag.114

2.Blythe, J., Comportamentul consumatorului, Editura Teora, București, pag.11-17

3.Brata, A., Jelev, Viorica, Politica agricola comunitara si economia agroalimentara, Editura Universitatii din Oradea, 2005

4. Bulgaru, M., Dreptul de a mânca, Editura Economica, 1996

5.Burloiu, P., Managementul resurselor umane, Editura Lumina Lex, București 1997, pag.302

6.Castro, J., Geografia Foamei, pag.99-100.

7.Cătoiu, I., Teodorescu N., Comportamentul consumatorului – Teorie și practică, Editura Economică 1997, pag.167

8.Chircă, C., Teșliuc, D., (coordonatori), De la sărăcie la dezvoltare rurală, Banca Mondială și Comisia Națională pentru Statistică, București, 1999.

9.Dumitru, D., Agricultura Romaniei, tendinte pe termen mediu si lung, Editura Expert, 1997

10.Ghețău V. Perspective demografice, Editura Stiințifică și Enciclopedică București, 1979

11.Leajon, Greta, Karre, Mariane, La condition familliale en mutation, Paris, Seghers, 1972, page.224

12.Săbădeanu, P., Agricultorii occidentali acceptă fără nici o jenă subvențiile UE, în "Adevărul economic, nr. 14, aprilie 2000

13.Scherhorn, G., Soziologie des konsum, in Handbuch der empirischen Sozialforschung, II

14.Schiffmann, L., Kanuk, L., Consumer Behaviour, Prentice Hall, Englewood Cliffs, New Jersez, 1978

15.Smirnov, Ioana, Marghescu,Georgeta, Stilul de viață și familia – Modul de viață, parametru structurant al stilului de viață al familiei, pag.70, apărută în lucrarea “Stiluri de viață – Dinamica lor în societatea contemporană”,Editura Academiei, București 1989

16.Sandor, Gabrielle, Attitude (Not Age) defines the mature market, American Demographics, ian. 1994, pag. 18-21.

17.Serbanescu, C., Economia cresterii agroalimentare, Editura Expert, 2002

18.Teșliuc, E., The Future of Agricultural Policy în EU and Implications for Romania, Memo to Farid Dhanji, 1999, p. 12

19.Toffler, A., Șocul viitorului, Editura Politică, București. 1973, pag. 293-297

20.Toffler, A., Al treilea val, Editura Politică, București 1983

21.Tran, V., Stănciugelu, Irina, Teoria comunicarii, București 2001, pag.182

22.Vincze, Maria, Politici agricole în lume. Teorie și realitate, Editura Presa Universitară Clujană, Cluj, 1999, p. 176

23.Whetstone, L., (editor), Reforming the CAP, in Economic Affairs, Vol 20, No 2, iunie, 2000, p. 97

24.Zahiu L ., Dachin A., Politici Agroalimentare Comparate, Editura Economica,2001

25.Zahiu, L., Toncea, V., Lapușan, A., Toderiu, F., Dumitru, M., Structurile agrare și viitorul politicilor agricole, Editura Economică, București, 2003, p.258.

26.Zamfir, C., Rebedeu, I., Stiluri de viață – Dinamica lor în societatea contemporană, Editura Academiei, București, 1989, pag.41-42

27.Tratatul Uniunii Europene, Ed. Lucretius, București, 1997

28.European Commission, The Agricultural Situation in the Community, 1993, Report, Brussels, Luxembourg, 1994

29.http:// www.fao.org

30.http://www.unibuc.ro/eBooks/StiinteADM/sica/5.htm

31.http://www.svedu.ro/curs/marketing/c4.html

32.http://www.caspis.ro/sărăcie.htm , page 3 of 12

33.http://www.caspis.ro/sărăcie.htm, page 4 of 12

34.http://www.unibuc.ro/eBooks/StiinteADM/sica/5.htm , – Sica Stanciu – “Bazele generale ale marketingului. Comportamentul consumatorului” page 4 of 34

35.http://www.svedu.ro/curs/marketing/c4.html, page 2 and 4 of 10

36. www.insse.ro

37.www.mapam.ro/cercetare

38.www.mie .ro