Concurenta pe Piata Distributiei En Gros de Medicamente

CONCURENȚA

PE PIAȚA DISTRIBUȚIEI EN GROS DE MEDICAMENTE

CUPRINS

LISTA FIGURILOR ȘI TABELELOR

Tabelul nr.1 – Tipuri de concurență

Tabelul nr.2 – Top 10 distribuitori de medicamente 2012-2013

Tabelul nr.3 – Piața totală a medicamentelor 2012-2013

Tabelul nr.4 – Vânzările de medicamente pe grupe terapeutice în 2012

Graficul nr.1 – Evoluția cifrei de afaceri a distribuitorilor de medicamente din top 10

Graficul nr.2 – Evoluția pieței medicamentelor 2012-2013

Graficul nr.3 – Cotele de piață ale principalelor grupe terapeutice de medicamente în 2012

INTRODUCERE

Un fenomen cu implicații majore, atât în viața economică, cât și în viața socială, este concurența, ea fiind elementul determinant care motivează afacerile, dar și existența fiecărei persoane. Se poate spune că pe parcursul existenței sale, fiecare individ încearcă să se adapteze mediului natural, social și economic în care trăiește, iar pentru a reuși este necesar să cunoască și să înțeleagă competiția. Pe de o parte, fiecare om concurează cu sine însuși, dorind să-și depășească limitele și să dobândească o anumită poziție în societate. Pe de altă parte, pentru a obține poziția la care aspiră, fiecare om intră în competiție cu alți competitori și trebuie să-și evidențieze abilitățile specifice. Dacă facem referite la domeniul economic, un agent economic va trebui să se țină seama permanent de ceilalți concurenți de pe piață, deoarece jocul competiției este cel care va stabili, în final, locul fiecăruia în cadrul pieței. Obținerea unui avantaj competitiv pe piață depinde de modul în care resursele și competențele de care dispune un agent economic sunt utilizate.

Putem vorbi de efecte pozitive ale concurenței pentru societate numai în măsura în care, pe ansamblul economiei, la nivel macroeconomic, se înregistrează o creștere semnificativă de la o perioadă la alta, iar la nivelul unei unități economice, la nivel microeconomic, se observă obținerea unei poziții competitive mai bune față de perioada anterioară. Concurența manifestată într-o economie de piață va determina totdeauna existența învingătorilor, dar și a învinșilor. Astfel, din perspectiva învingătorului, concurența va fi benefică, deoarece i-a permis să-și canalizeze toate eforturile, resursele și abilitățile de care dispune pentru obținerea unui avantaj competitiv cert față de ceilalți competitori. Cu toate acestea, chiar dacă agentul economic a atins o poziție de lider pe o anumită piață de referință, el trebuie să fie conștient că lupta concurențială nu s-a terminat. El va trebui trebuie să fie preocupat în continuare de adaptarea la mediu concurențial, să fie flexibil la noile schimbări din mediul în care activează, să găsească noi strategii competitive, să caute soluții și produse noi, uneori chiar să inoveze, pentru a reuși să-și păstreze poziția câștigată. Un agent economic aflat în poziția de învins va considera concurența mai puțin benefică, deoarece aceasta l-a eliminat, el nereușind să câștige un loc în cadrul pieței de referință. Chiar și în aceste condiții, ea poate oferi avantaje viitoare, dacă acest agent economic va fi conștient că pierderea a fost cauzată de propriile greșeli, din care va trebui să învețe pe viitor. În acest context, dacă ne referim la felul în care sunt utilizate resursele existente, putem vorbi de conceptul de strategie, deoarece planificarea strategică este cea care determină rezultatele activității agentului economic.

Acest sistem, în cadrul căruia agenții economici acționează în mod liber, autonom și eficient, aliniindu-se cerințelor și regulilor dinamice din piață, și urmăresc satisfacerea unor nevoi umane nelimitate prin utilizarea resurselor limitate de care dispun, este forma modernă de organizare și funcționare a unei economii.

Având în vedere cele prezentate mai sus, am apreciat că alegerea unei teme în domeniul concurenței ar fi potrivită, considerând-o o temă interesantă și de actualitate. În prezenta lucrare mi+am propus să analizez conceptul concurenței sub aspect teoretic, dar și practic. Am structurat lucrarea în trei capitole, primele două capitole au caracter teoretic, iar cel de-al treilea capitol este un studiu de caz, in cadrul lui fiind prezentată o analiza a distribuției en gros de medicamente, din punct de vedere al concurenței.

Capitolul I – ASPECTE GALE PRIVIND CONCURENȚA are un caracter general și în cadrul lui am prezentat diversele abordări ale conceptului de concurență, încercând să surprind mai ales aspectele comune ale acestor abordări. Consultarea surselor bibliografice cu privire la reglementarea juridică a concurenței m-a condus la concluzia că nu există o definiție legală a acestui termen. Concurența apare ca o componentă a sistemului economic de piață, indiferent de perspectiva din care este analizată, respectiv a conceptelor și modelelor teoretice, cât și din cea a realităților faptice. O economie este considerată de piață pe baza a două mari criterii: pe de o parte, existența concurenței în economia respectivă și , pe de altă parte, formarea prețurilor prin confruntarea cererii cu oferta. Pe lângă aspectele menționate, în acest capitol am analizat în detaliu și importanța concurenței și funcțiile concurenței. Tot în cadrul acestui capitol am prezentat și tipurile de concurență și modul lor de funcționare pe piață.

În capitolul II – POLITICA DE CONCURENȚĂ ȘI TICILE ANTICONNȚE am evidențiat ideea că politica de concurență stă la baza funcționării mecanismelor economiei libere, garantând și susținând existența unui mediu competitiv solid și eficient. Doar prin jocurile concurenței, prin creșterea intensității acesteia și prin manifestarea puternică a presiunilor concurențiale pe piață crește gradul de competitivitate al firmelor, ceea ce conduce la diminuarea sau menținerea nivelului prețurilor pe piață. Prin protejarea cadrului concurențial se va ajunge la scăderea prețurilor finale, condiție esențială pentru revigorarea consumului populației, ca factor de relansare și depășire a unor perioade de criză.

Uneori, fie pentru a-și menține profitul, fie pentru a supraviețui, companiile au tendința de a aborda comportamente anticoncurențiale, printre acestea numărându-se practicarea unor preturi excesive în scopul înlăturării concurenților, dar și înțelegerile între agenții economici în stabilirea prețurilor. Aceste practici anticoncurențiale afectează consumatorul final, care se vede nevoit să plătească un preț mai ridicat decât nivelul care s-ar stabili prin manifestarea liberă a concurenței, dar și alte companii, care nu pot supraviețui pe o piață în care competitorii mari încheie înțelegeri referitoare la prețul de vânzare.

În lucrarea de față am evidențiat necesitatea politicii de concurență, caracteristicile acesteia, transpunerea politicii de concurență în cadrul legislației românești, precum și practicile anticoncurențiale.

Am considerat că distribuția de medicamente este un domeniu complex, care după 1990 s-a dezvoltat foarte mult datorită creșterii pieței farmaceutice. Distribuitorii de medicamente asigură legătura între producătorii de medicamente (naționali și internaționali) și cumpărători – farmacii comunitare și farmacii de spitale – care, la rândul lor, deservesc clienții finali, pacienții. În acest context, în capitolul III – CONNȚA PE PIAȚA DISTRIBUȚIEI EN GROS DE MEDICAMENTE DIN ROMÂNIA – STUDIU DE CAZ prezintă aspecte concrete, date exacte privind distribuția en gros de medicamente. În cadrul acestui capitol sunt prezentate investigațiile Consiliului Concurenței în acest sector, modul de soluționare a unor cazuri de practici anticoncurențiale de către Consiliul Concurenței, precum și concluziile acestor investigații.

În ultima parte a lucrării sunt prezentate concluziile la care am ajuns în urma analizei realizate, atât prin studiul unor lucrări de specialitate și a reglementărilor legislative în vigoare în România, dar și în Uniunea Europeană.

Scopul acestei lucrări a fost evidențierea importanței activității de distribuție în lanțul farmaceutic și necesitatea desfășurării ei la un nivel calitativ înalt.

CAPITOLUL I – ASPECTE GENERALE PRIVIND CONCURENȚA

1.1. Conceptul de concurență

Printre componentele esențiale ale pieței, printre care precum cererea, oferta și prețul, regăsim și concurența, ca o trăsătură principală a pieței. Concurența se referă la un comportament specific interesat al unor agenți economici, care, pentru a ajunge la obiectivele dorite, inițiază si dezvoltă raporturi de cooperare și confruntare cu ceilalți, fiind expresia liberei inițiative.

Concurența este atât o confruntare, cât și o cooperare între agenți economici, cu scopul obținerii unor condiții mai bune de producție, de vânzare, de achiziție a bunurilor de consum, de efectuare a operațiunilor bănești, valutare, financiare. Este vorba despre o competiție pentru a obține anumite avantaje sau pentru a micșora probabilitatea producerii riscurilor. În concurență, fiecare acționează din interes: cumpărătorul aleargă pentru a găsi acei vânzători care au prețul cel mai mic, calitatea cea mai bună, condițiile cele mai favorabile de livrare a bunurilor de consum și factorilor de producție; vânzătorii concurează pentru banul clientului, pentru a câștiga cumpărători cât mai mulți, cu forță economică mare, stabili în achiziții, receptivi la preț și alte facilități. Ca și regulă, din această competiție ies învingători cei mai buni.

De multe ori, concurența este văzută ca o rivalitate sau ca o întrecere într-un anumit domeniu de activitate. Conform dicționarului explicativ al limbii române, concurența reprezintă: “o rivalitate comercială, lupta dusă cu mijloace economice între industriași, comercianți, monopoluri, țări pentru acapararea pieței, desfacerea unor produse, clientelă și pentru obținerea unor câștiguri cât mai mari”.Concurența presupune existența a două sau mai multe întreprinderi care acționează în cadrul unei piețe pentru atragerea unui număr cât mai mare de clienți în vederea realizării unor obiective bine stabilite. În acest context, concurența îi motivează pe agenții economici să se îndrepte către consumatori, mai exact către nevoile

acestora, dorind să le satisfacă cât mai bine prin oferirea unor produse sau servicii diferențiate față de cele ale celorlalți competitori. Acest aspect implică adoptarea unui anumit comportament concurențial, comportament care se va manifesta în relațiile de concurență existente într-un anumit domeniu de activitate sau într-o anumită piață.

Concurența – considerată ca fiind unul din elementele fundamentale ale economiei de piață a apărut și s-a dezvoltat încă la începuturile economiei politice ca știință. Adam Smith în lucrarea sa ,, Avuția națiunilor, cercetare asupra naturii și cauzelor ei “ a pus temelia conceptului de concurență. El a formulat celebra ,,teorie a mâinii invizibile“, prin care afirma că din ciocnirea intereselor particulare egoiste ale indivizilor rezultă un echilibru de ansamblu al economiei de piață, care face posibilă funcționarea ei eficientă și armonioasă, capabilă să asigure nu numai câștigul și prosperitatea agenților individuali, ci chiar și binele/interesul general.

Pentru concurență nu există o definiție acceptată unanim, ea prezentând o anumită semnificație în funcție de context. Astfel, din punct de vedere economic, concurența este în permanență asociată cu tranzacțiile din piață, cu cererea și oferta și cu procesul de schimb. În aceste condiții, dacă consumatorul are posibilitatea să aleagă dintre mai multe alternative și poate astfel opta pentru cea mai potrivită variantă cu preferințele sale, se poate afirma că există concurența economică. O altă definire vorbește despre concurență ca o forma activă a liberei inițiative, determinată de proprietatea privată, aceasta fiind, la rândul ei, una dintre trăsăturile esențiale ale economiei de piață. Ea se referă la confruntarea deschisă, competiția dintre agenții economici vânzători pentru a atrage clienții. În același timp, concurența ncurența reflectă comportamentul specific interesat al tuturor agenților economici, comportament care se manifestă diferențiat în funcție de mediul concurențial și particularitățile diferitelor piețe. Dacă avem în vedere că știința economică a evoluat de la o finalitate preponderent explicativă spre una aplicativ-transformatoare în raport cu realitatea, abordarea concurenței s-a rafinat și a cunoscut o nuanțare progresivă.

Se poate spune că prin concurența sunt generate standarde de performanță, se face diferența între succesul și eșec și agenții economici sunt departajați pe criteriul performanței. Cu toate că este prezentă și activă la o scară atât de largă în sistemele socio-umane, concurența este, de cele mai mute ori, teoretizată doar implicit de știința economică tradițională, în absența unei definiții unanime. Astfel, concurența este prezentată sub forma unei reprezentări tipologice a diverselor structuri de piață, de la idealul pieței cu concurență perfectă la realitatea diverselor forme de piață cu concurența imperfectă.

Chiar dacă există abordări diferite ale conceptului de concurență, acestea au și un punct de vedere comun, și anume: forța regulatoare cea mai importantă a economiei de piață este concurența. În societatea capitalistă, o afacere se dezvoltă într-un cadru complex de constrângeri legale, instituționale și financiare, iar motivația oamenilor nu este determinată doar de interesul personal, ci și de obiceiuri, lene, pasiune pentru performanță și organizare.

Se știe că producătorii autonomi și specializați urmăresc profitul, în timp ce consumatorii optează pentru bunurile și serviciile oferite de producători în funcție de utilitatea lor. În acest context, concurența asigură producătorilor prețurile și profiturile dorite, iar consumatorilor satisfacerea nevoilor, prin orientarea agenților economici spre producerea a ceea ce este necesar și cerut de consumatori la prețuri cât mai mici în condițiile date.

„Competiția conduce la o perfecționare continuă și la o eficientizare a producției. Ea impune producătorului să evite risipa și să scadă costurile, astfel încât să vândă la un preț mai mic decât alții, îi scoate din piață pe cei ale căror costuri rămân ridicate și conduce la concentrarea producției în mâinile acelora ale căror costuri sunt mai mici.”

Concurența se manifestă atunci când există libertatea de a intra pe o piață și când, în același timp, pe acea piață există mai mulți vânzători/cumpărători alternativi. Concurența poate să apară între firme mari sau firme mici, firmele concurente putând intra în competiție pe piețe locale, regionale, naționale sau chiar pe piețe mondiale.

Profesorul Michael Porter de la Harvard Business School a fundamentat, în acest sens, conceptele de strategie concurențială și avantaj concurențial, la care se adaugă conceptul de gestiune concurențială din terminologia francofonă.

Multitudinea de sensuri ale conceptului de concurență poate fi evidențiată prin următoarele sale ipostaze:

Concurența este o relație care se manifestă între agenții economici;

Concurența este o caracteristică a comportamentului unui agent economic (comportamentul concurențial);

Concurența este o caracteristică ce definește mediul de afaceri (mediul concurențial).

Principalele obiective academice ale profesorului se focusează pe modul în care o firmă sau o regiune poate obține un avantaj competitiv și poate adopta strategii competitive. În primul rând, ca tip de relație între agenți economici concreți, concurența are un caracter tensional, de rivalitate. Astfel, firmele se confruntă pentru a ocupa și menține poziții de piață care, în final, vor fi accesibile numai unora dintre ele. În aceste condiții, în analiza strategică la nivel de firmă , metodologia clasică bazată pe puncte forte, puncte slabe, șanse și pericole (SWOT), poziționează firmele concurente la baza amenințărilor semnificative pentru succesul oricărei strategii adoptate.

În al doilea rând, în ceea ce privește comportamentul pe piață, concurența este cea care determină pe fiecare agent economic să-și urmărească numai propriul său interes. În acest sens, un aspect de interes major este reprezentat de poziția statului în raport cu mediul de afaceri concurențial. În principiu, statul se află în situația de a promova două categorii de acțiuni, asociate într-un mod ce poate părea paradoxal:

Statul acționează în numele interesului public pentru o funcționare a pieței care să fie subordonată consumatorilor și nu se lasă dominat de producătorii ofertanți, el este orientat în direcția promovării și protecției concurenței.

Din rațiuni superioare de ordin economic, dar și social, politic sau strategic, în anumite condiții speciale, statul poate adopta politici protecționiste sau de limitare a concurenței în anumite sectoare, de exemplu, prin instituirea unor monopoluri publice.

Dacă vorbim de comportamentul concurențial, acesta este determinat de natura sistemului economic bazat pe regulile pieței și presupune urmărirea de către fiecare agent economic atât a unui interes propriu unilateral, cât și a unui interes concret și continuu, ce constă în obținerea de avantaje competitive în raport cu concurenții, referitoare la: cota de piață, inovații tehnologice, fidelizarea unui anumit segment de clienți, dominația prin costuri, reputația pentru excelența produselor sau serviciilor oferite.

Avantajul concurențial este, însă, volatil, greu de obținut la un moment dat și încă foarte dificil de menținut și de consolidat, deoarece, în cele din urmă, confirmarea performanțelor și atribuirea avantajelor concurențiale, ierarhizarea concurențială a firmelor prezente pe o anumită piață este făcută de către consumatori, prin opțiuni individuale.

Votului de încredere acordat de clienți influențează, deci, contextul în care evoluează firmele în mediul de afaceri concurențial. Într-o asemenea viziune, un comportament concurențial real presupune ca firma care îl adoptă să se afle într-o continuă stare de veghe a mediului de afaceri, să se confrunte cu propriile sale limite de performanță, în încercarea a le depăși prin dezvoltarea și perfecționarea continuă a propriilor competențe organizaționale.

Condițiile concurenței sunt libertatea formării prețului și existența proprietății private, iar drepturile de proprietate sunt strict delimitate și garantate.

Concurența a evoluat în timp și spațiu, iar amploarea ei este influențată de:

numărul și puterea economică a agenților economici, vânzători și cumpărători;

gradul de diferențiere a ofertei și a preferințelor;

gradul de transparență a pieței;

măsura în care societatea, mediul economic, social, politic, cultural pot stimula inițiativa, creativitatea, riscul, spiritul de competiție, dar și de cooperare;

reglementările privind intrarea/ieșirea de pe o anumită piață;

gradul de substituibilitate și complementaritate a bunurilor economice;

mărimea veniturilor și mecanismele de obținere a acestora;

nivelul de dezvoltare economică, cultural-spirituală și morală a membrilor societății;

natura politicilor economice;

amploarea, tipologia și plaja practicilor anticoncurențiale;

nivelul de instruire a agenților economici.

Concurența este trăsătura si condiția esențială a economiei de piață. Ea permite consumatorului să aleagă dintre mai multe oferte de produse-servicii ale agenților economici. Dacă există concurență se va ajunge la o alocare eficienta a resurselor, deoarece producătorul va urmări permanent raportul dintre acestea și cheltuieli. Dar cum el nu influențează de unul singur piața, ci doar prin raporturile de concurență cu alți producători, acest fapt conduce întotdeauna la o scădere a prețurilor și implicit la creșterea pieței prin stimularea cumpărăturilor.

Sistemul de valori al consumatorilor se va modifica sub incidența concurenței, în sensul creșterii exigențelor, a nevoii de informare, a vitezei de reorientare spre alți ofertanți etc.

1.2. Obiectivele concurenței economice

Obiectivele concurenței sunt acelea care stau la baza luptei de concurență. Acestea se pot referi la: cererea consumatorilor, piața internă, piața mondială, factorii de producție (munca, capitalul, pământul, informația), puterea. În ultimul timp, obiectivele concurenței s-au orientat, mai ales, spre piețe dar și spre reîmpărțirea factorilor de producție (concurența pentru forța de muncă ieftină, pentru pământ și exploatarea resurselor energetice).Ca orice competiție, și concurența se desfășoară pe baza anumitor reguli, ea fiind, ca și piața, o creație socială conștientă. În toate țările cu economie cu piață concurențială există reglementări juridice privind regulile desfășurării concurenței, sancțiunile care se aplică celor care le încalcă, organismele abilitate să o supravegheze și să aplice măsuri punitive. În lipsa supravegherii și reglementării, concurența se poate autodistruge, poate duce la monopol și alte anomalii economice.

Cele mai importante scopuri ale concurenței sunt:

satisfacerea nevoilor consumatorilor;

promovarea inițiativei și creativității;

alocarea resurselor în mod eficient;

limitarea puterii economice și a puterii politice;

distribuția corectă a veniturilor.

În confruntarea cererii cu ofertei și în stabilirea și consolidarea diferitelor preferințe ale agenților economici, se poate afirma că piața este cea mai bună inovație, iar concurența reprezintă elementul necesar prevenirii și/sau diminuării concentrării puterii economice în mâinile statului și ale persoanelor și întreprinderilor private. De aceea, pentru organizarea economiei și a societății, concurența reprezintă un mijloc esențial.

O economie trebuie să fie capabilă să realizeze alocarea resurselor sale în așa fel încât să îi satisfacă cel mai bine pe membrii societății respective, atât producători, cât și consumatori. Astfel, trebuie să se stabilească:

bunurile și cantitățile care trebuie să fie produse ;

modul în care bunurile produse sunt distribuite între membrii societății;

modul în care sunt direcționate resursele în producerea bunurilor și metode de producție folosite.

Pe o piață liberă toți agenți economici (producători sau cumpărători) acționează în mod liber, autonom. Cu toate acestea, concurența este unul dintre factorii importanți ce acționează asupra agenților economici, determinându-i să-și adapteze oferta la cerere. Pe o piața liberă, concurența acționează în strânsă corelație cu prețul, agenții economici producători din această piață urmărind ca prin intermediul concurenței cu ceilalți producători să-și maximizeze profitul, prin minimizarea costurilor și a prețurilor și prin creșterea calității bunurilor oferite.

Economia de piață liberă este forma de manifestare a economiei de piață modernă și are la bază conservarea principiului libertății de concurență. Aceasta este reglementată printr-o serie de acte normative care au ca scop eliminarea abuzurilor de la regulile normalității concurenței.

Concurența este mai puternică, atunci când prețurile sunt mai mici și crește cererea de bunuri. Concurența se manifestă prin comportamentul agenților economici din aceeași ramură, care au ca obiectiv maximizarea profitului printr-o utilizare corespunzătoare a capitalului investit. Orice agent economic, care acționează pe piața liberă, este interesat de activitatea firmei sale, urmărind ca aceasta să fie cea mai competitivă dintre toate, iar câștigul net să fie cel mai bun.

Fiecare producător își poate orienta producția bazându-se pe costurile de exploatare, urmărind permanent optimizarea raportului dintre resurse și cheltuieli. În condițiile concurenței, nici unul dintre producătorii aceluiași bun de pe o piață nu va putea influența în mod izolat piața acelui bun. Toți producătorii vor influența piața, aflându-se în concurență. Această influență se face prin practicarea de prețuri cât mai scăzute și se poate ajunge chiar până la nivelul de supraviețuire. În acest context, concurența între producători exercită o presiune asupra scăderii prețurilor de vânzare și contribuie, în același timp, la extinderea pieței în ceea ce privește cantitatea cerută de consumatori, care este cu atât mai mare, cu cât prețul este mai scăzut.

Într-o economie de piață, concurența este liberă; ea este parte componentă a liberei inițiative sau a libertății de acțiune, ceea ce înseamnă că agenții economici acționează pentru a-și realiza propriile interese, iar economia în ansamblul său este rezultatul acestei acțiuni. Mediul economico-concurențial este originea intereselor fiecăruia, iar locul central în acest mediu este ocupat de proprietatea privată și de piață. Astfel, libertatea concurenței reprezintă libertatea de a acționa în economia a cărei funcționare ia forma pieței. Putem vorbi de o astfel de libertate și atunci când agenții economici pot decide independent, cu condiția ca această posibilitate să fie permisă pentru toți, fără nici o îngrădire. Orice soluție adoptată de un agent economic scopul de a-și realiza interesele trebuie să aibă loc în așa fel, încât, prin ceea ce face el, să nu afecteze libertatea de acțiune a celorlalți. Putem afirma astfel că libertatea concurenței este o caracteristică generală, care trebuie să se aplice tuturor agenților economici și că orice inițiativă este considerată corectă numai cu respectarea acestei condiții.

Explicațiile prezentate evidențiază faptul că deciziile participanților la activitatea economică au caracter interactiv – sunt adoptate în mod individual, dar sunt dependente de cele pe care le iau ceilalți agenți economici. Această concluzie ne obligă să acceptam libertatea concurenței, în primul rând într-o manieră globală, ca fiind forma în care se manifestă relațiile dintre toți agenții economici care acționează pe aceeași piață, indiferent de obiectivul activității lor sau de alte scopuri sau criterii. Ca urmare, în condițiile pieței, toți agenții economici au scopul de a-și îndeplini obiectivele, ceea ce presupune o concurență generală, pentru că resursele la care pot apela sunt limitate și au utilizări alternative.

Concurența are o influență semnificativă atât asupra pieței, cât și asupra agenților care acționează pe piață. Ca urmare a manifestării concurenței apar schimbări majore în dinamica sistemului de valori al consumatorilor și, în acest context, apar modificări și în comportamentul tuturor reprezentanților cererii: producători, prestatori, instituții, dar mai ales în cel al consumatorilor individuali, aceasta ca rezultat al schimbărilor de valori, al alegerii unor noi stiluri de viață, și, în final, al definitivării unei personalități proprii, care se reflectă în conduita sa. Se produce o creștere a exigenței consumatorului față de bunurile de care are nevoie, datorată în principal preocupării pentru păstrarea formei fizice și intelectuale, pentru sănătate, dar și informării mult mai concrete și cuprinzătoare asupra alternativelor de consum. Sistemul de valori ale consumatorilor se poate modifica și ca urmare a schimbărilor socio-demografice, a modului de gestionare a timpului liber, a schimbărilor ce pot să apară pe planul resurselor financiare (în acest sens urmează probabil să apară tehnici și acțiuni ale marketingului de lux).

Concurența este mecanismul de bază al economiei de piață, ce implică oferta (producători, comercianți) și cererea (clienți intermediari, consumatori). Producătorii oferă mărfuri sau servicii pe piață, în efortul de a corespunde cerințelor, de a satisface într-o măsură cât mai mare pretențiile cumpărătorilor, atât în ceea ce privește calitatea, diversitatea, adaptabilitatea, cât și prețul produselor pe care aceștia le solicită. Pentru a deveni eficientă, concurența pornește de la premisa (și protejează premisa) că piața este formată din ofertanți independenți unul de celălalt. Toți participanții de pe piață îi supun pe fiecare dintre ei unei presiuni concurențiale benefice. Pentru a-i face pe ofertanți capabili să exercite astfel de presiuni pe piață, reglementările de concurență impun interzicerea oricăror înțelegeri sau practici care ar putea să reducă eficiența acestei presiuni, cuantificate în final prin garantarea intereselor consumatorilor, atât la nivel național cât și la nivel european.

Pe de altă parte, concurența care se manifestă între ofertanți asigură obținerea gradului cel mai înalt de eficiență posibil pe piața respectivă, la un moment dat. Concurența îi face pe toți cei implicați să caute să ajungă la o valoare de echilibru între calitatea, costul de producție și prețul produsului final, scopul final fiind acela de a acoperi, în cel mai înalt grad cu putință, cererea ce se manifestă pe piață. De asemenea, pentru a rămâne competitivi, producătorii sunt obligați să adopte în permanență ultimele descoperiri științifice și tehnologice, să crească nivelului tehnic și calitativ al produselor finale, precum și să își adapteze continuu fluxurile de producție, în vederea creșterii productivității și a reducerii costurilor unitare de producție. Mai mult, existența unui mediu concurențial funcțional stimulează agenții economici să investească în domeniile cercetării și dezvoltării, promovând cunoașterea, și să contribuie la crearea de locuri de muncă mai multe, mai sigure și mai bine plătite.

Concurența eficientă reprezintă, în consecință, „motorul” care determină agenții economici ce operează pe o piață să lupte pentru realizarea unei repartiții optime a resurselor, atât la nivelul propriei afaceri, cât și, datorită efectului sinergetic, la nivelul întregii economii.

1.3. Funcțiile concurentei

Se poate spune că funcțiile concurenței sunt următoarele:

1. Favorizează adaptarea autonomă a cererii și ofertei, în toate domeniile activității economice. Concurența este un stimul care stă la baza preocupărilor pentru creșterea, diversificarea, îmbunătățirea calității ofertei de mărfuri, pentru corelarea ei cu dinamica cerințelor cererii.

Acolo unde piețele sunt dominate de ofertă strategia competițională determină agenții economici să-și particularizeze oferta pentru a o diferenția de cea a concurenților. Dacă piețele sunt dominate de cerere în relațiile cu clienții potențiali, se va urmări specializarea conform unei individualizări a cererii.

2. Încurajează și motivează firmele pentru realizarea progresului, în accepțiunea sa generală, dar mai ales a progresului tehnico-economic. În concurență firmele își pot găsi un puternic motiv de a oferi produse performante și de a găsi și aplica metode de a produce cu un cost mai scăzut.

Noile opțiuni ale consumatorilor sau tehnologia de producție care va determina minimizarea costurilor pe unitatea de produs nu pot fi cunoscute cu precizie, indiferent de gradul de detaliu al unei analize. Cu toate că un agent economic are libertatea de a introduce un nou produs în fabricație sau de a folosi o tehnologie de producție mai eficientă decât cele utilizate până în prezent, el are nevoie de sprijinul investitorilor, care să le pună la dispoziție fondurile necesare. În economia de piață funcționează libertatea de a alege, atât pentru agenții economici, cât și pentru cei care dispun de capital și ar putea să-i susțină.

Prin concurența întreprinzătorii cât și pe investitorii devin conștienți că trebuie să-și asume responsabilitatea introducerii pe piață pe piață a produselor respective, că trebuie să le ofere la prețul fundamentat de oferta generală, în concordanță cu cerințele reale ale pieței. Punerea în practică a unor idei inovatoare, concretizată în oferirea unor produse noi, trebuie să treacă testul de verificare din partea realității, verificare impusă de consumatori, în cazul în care consumatorii apreciază destul de mult noul produs oferit.

Producătorii care își doresc să supraviețuiască într-un mediu concurențial nu se pot limita la succesul de moment, deoarece există posibilitatea ca bunul sau serviciul pentru care a existat o apreciere favorabilă din partea consumatorilor în prezent să nu treacă testul competitivității pe un interval mai scurt sau mai lung de timp.

Condiția ca un agent economic producător să aibă succes pe o piață concurențială o constituie capacitatea de anticipare, de identificare schimbărilor apărute în nevoile și preferințele consumatorilor și de adaptare rapidă la acestea. Prin concurență se realizează un proces continuu de reinventare în rândul agenților care activează pe piață.

Deoarece presupune o competiție continuă între agenții economici, concurența oferă perspective de profituri pentru toți participanții la jocul pieței, facilitând intrarea și dezvoltarea celor buni și foarte abili, și excluzându-i pe cei slabi, pe cei care nu reușesc să țină pasul și să răspundă noilor cerințe ale pieței.

3. Evitarea realizării profitului de monopol de către agenți economici, contribuind la o alocare rațională a resurselor între diversele utilizări solicitate de piață și determinând o repartizare a profiturilor în concordanță cu contribuția efectivă a agenților economici în procesul de producție și distribuție a mărfurilor.

De asemenea, prin concurență se determină mărimea și structura optimă a activității pe care o desfășoară un agent economic, mărime și structură care să permită agentului economic să mențină cât mai ușor costul pe unitatea de produs sau serviciu, la un nivel cât mai mic. Comparativ cu alte sisteme economice, economia de piață nu restricționează și nu limitează tipurile de firme cărora li se permite să intre în competiție. Este permisă orice formă legală de organizare a activității economice, condiția succesului pentru orice agent economic fiind eficiența în raport cu costurile.

4. Prin mecanismul concurențial se asigură stabilirea prețurilor la niveluri reale, facilitându-se raționalizarea costurilor ca mijloc de creștere a profiturilor, iar în aceste condiții concurența contribuie în mod real la reducerea prețurilor de vânzare. În condițiile economiei de piață, raporturile care se stabilesc între cantitatea vândută și prețurile de desfacere practicate evidențiază faptul că profitul mai mare este rezultatul creșterii desfacerilor și mai puțin al prețurilor mari stabilite.

Prin practicarea unui preț corespunzător se va atrage o masă mare de clienți, atingându-se un volum mai mare al desfacerii, desfacere ce va determina obținerea unui profit egal cu cel care s-ar fi obținut printr-o eventuală creștere a prețurilor, prețuri ce pot conduce la îndepărtarea disproporționată de costuri.

Prețul mic, redus, accesibil celor mulți, sporește cererea, creează condițiile producției de serie mare. Concurența are un influență directă asupra laturii psihologice a agenților economici, accentuând optimismul acestora, stimulându-le inițiativa și creativitatea, determinându-i să se preocupe în permanență de eficiență, de maximizarea profitului și, mai ales, de satisfacerea în condiții optime a nevoilor de consum.

1.4. Tipologia concurenței

Formele concurenței sunt foarte variate și diversificate. Numărul și puterea economică a participanților la tranzacții este unul dintre factorii care contribuie la diferențierea concurenței. Dacă participanții la tranzacții sunt în număr mare și de putere aproximativ egală, pe piață se manifestă forma de concurență perfectă. Dacă sunt foarte puțini sau numai unul, fie pe linia ofertei, fie pe linia cererii, apar situațiile de monopol sau monopson, caz în care sunt avantajați fie numai producătorii, fie numai cumpărătorii.

Gradul de diferențiere a bunurilor care satisfac o anumită nevoie este un alt factor de clasificare a concurenței. În cazul în care bunurile sunt omogene, consumatorilor nu sunt interesați de un anumit loc din care să se aprovizioneze. Diferențierea produsului determină, însă, creșterea concurenței între producători, fiecare dintre aceștia urmărind să atragă un număr cât mai mare de clienți.

Un alt factor ce poate fi luat în considerare la diferențierea concurenței se referă la facilitățile acordate sau restricțiile în calea celor care intenționează să intre într-o ramură, pe o anumită piață. Dacă într-o anumită ramură a economiei sau pe o anumită piață accesul unui agent economic se realizează mai ușor, atunci va crește gradul de competitivitate în acea ramură sau pe acea piață, fiind create condițiile pentru satisfacerea nevoilor consumatorilor la un standard de calitate ridicat.

Gradul de transparență a pieței poate fi, de asemenea, un factor care să determine diferențierea concurenței, iar acesta se referă la posibilitățile de acces la informațiile care caracterizează piața la un moment dat: produsele cerute sau oferite, prețurile, cantitățile, condițiile de tranzacționare, acces care poate fi liber pentru toți participanții de pe piață sau poate fi îngrădit de unii dintre aceștia în scopul sporirii propriilor avantaje.

Dacă se au în vedere factorii prezentați mai sus și se ține cont de modul diferit de combinare a lor, în teoria economică se vorbește de următoarele tipuri de concurență între producători (vânzători): concurența perfectă și respectiv, concurența imperfectă, cu formele: monopol, oligopol și concurență monopolistică. Manifestarea celor două tipuri de concurență determină și existența piețelor specifice, respectiv piața cu concurență perfectă și piața cu concurență imperfectă.

Prin concurența perfectă sau pură se înțelege stabilirea unor asemenea raporturi de piață în cadrul cărora, pe de o parte, toți vânzătorii (producătorii) au posibilitatea să-și vândă integral produsele fabricate la acel preț al pieței pe care, individual sau colectiv, nu au capacitatea să-l influențeze, iar pe de altă parte, consumatorii pot cumpăra bunurile și cantitățile de care au nevoie la același preț al pieței, pe care, de asemenea nu îl pot influența prin voința lor.

Piața cu concurență perfectă are la bază pe următoarele ipoteze:

– atomicitatea participanților la tranzacții, prin care se înțelege existența unui mare număr de agenți economici vânzători și cumpărători, cu o putere concurențială aproximativ egală, care nu au posibilitatea de a influența cantitățile oferite sau cerute, dar nici nivelul prețurilor;

– omogenitatea bunurilor, care este asigurată prin faptul că toți producătorii oferă aceleași bunuri, bunuri ce au caracteristici și utilizări absolut identice, ceea ce face ca alegerea vânzătorului de la care se efectuează aprovizionarea să fie indiferentă pentru cumpărători;

– intrarea și ieșirea de pe o anumită piață sunt libere, deoarece nu există bariere juridice, instituționale sau de altă natură prin care să fie restricționat accesul unor producători, fie ieșirea din piață a altora, singurele motive care stau la baza unor asemenea decizii fiind cele specifice economiei de piață, respectiv profitabilitatea activităților desfășurate;

– transparența perfectă a pieței, prin care se înțelege că toți agenții economici primesc, în aceeași măsură, aceleași informații referitoare la natura produselor tranzacționate, calitatea acestora, nivelul cererii și al ofertei, prețurile practicate etc.;

– perfecta mobilitate a factorilor de producție, care presupune orientarea acestor factori spre destinațiile cele mai rentabile de utilizare.

În realitatea economică, piața cu concurență perfectă nu există ca atare. Cu toate acestea, pentru explicarea comportamentului agenților economici în condițiile concrete, reale, ale piețelor cu concurență imperfectă, este foarte utilă studierea acesteia ca model teoretic de analiză a mecanismului concurențial ideal.

Putem spune că într-o ramură (industrie) există concurență imperfectă atunci când agenții economici – vânzători și cumpărători – au posibilitatea să influențeze în mod unilateral raportul dintre cererea și oferta de bunuri, dar mai ales nivelul și dinamica prețurilor, în vederea îndeplinirii propriilor obiective.

În realitatea economică, acest tip de concurență poate să îmbrace diferite forme, iar principalele particularități ale acestora, comparativ cu modelul teoretic al concurenței perfecte sunt prezentate în tabel. Se poate spune că piața cu concurență monopolistică păstrează caracteristicile pieței perfectă, mai puțin în ceea ce privește omogenitatea bunurilor. În această piață oferta este reprezentată de un număr foarte mare de agenți cu putere economică redusă, însă aceștia produc bunuri diferențiate, cu elemente de originalitate sau cu anumite particularități în cadrul unei grupe date. Această ofertă se întâlnește cu cererea atomizată a unui mare număr de cumpărători, care au la rândul lor de o putere economică redusă, însă vânzătorii au posibilitatea, în funcție de diferențele oferite, să influențeze prețul, și în anumite condiții, chiar cantitatea de bunuri comercializate.

Tabelul nr.1

Tipuri de concurență

Iancu Aurel, Tratat de economie, vol. 3, Editura Expert, București, 1992, pag. 186

Din punct de vedere al marketingului sunt surprinse alte două forme importante:concurența directă și cea indirectă.

Concurența directă apare între întreprinderile ce oferă bunuri identice sau similare adresate aceleiași categorii de nevoi ale consumatorului

Concurența indirectă se referă la întreprinderile care realizează produse diferite destinate să satisfacă aceeași nevoie sau nevoi diferite. De exemplu, nevoia de petrecere a timpului liber poate fi satisfăcută fie prin vizionarea unui spectacol de teatru, fie prin vizionarea unui film. În acest caz cei doi prestatori de servicii intră în relații de concurență indirectă. În cazul în care avem în vedere întreprinderi ce oferă produse diferite pentru satisfacerea unor nevoi diferite, atunci exemplul pornește de la opțiunea cumpărătorilor în funcție de venitul disponibil. Astfel, o firmă de turism se află în concurență indirectă cu una ce oferă bunuri de folosință îndelungată, deoarece consumatorii, în limita venitului disponibil, vor opta, fie pentru a cumpăra o excursie, fie pentru a achiziționa o bibliotecă.

În încercarea de a surprinde și mai bine tipologia concurenței existente pe piață, Philip Kotler distinge existența a altor patru niveluri ale concurenței bazate pe gradul de substituire al produsului.

Concurența de marcă se referă la întreprinderile care oferă produse sau servicii similare, la prețuri similare, aceleași categorii de consumatori. De fapt, este vorba despre o concurență directă din punct de vedere al producătorului. Ca exemplu, concurența dintre producătorii de mașini automate de spălat, Bosch și Whirpool.

Concurența la nivel de industrie apare între întreprinderile care oferă aceleași produse sau clasă de produse, aceasta fiind tot o formă a concurenței directe privită din punct de vedere al producătorului (exemplu: toate firmele din industria produselor cosmetice).

Concurența formală apare între întreprinderile care oferă produse destinate să satisfacă aceeași nevoie. De exemplu, nevoia de deplasare prin intermediul unui mijloc de transport poate fi satisfăcută fie prin achiziționarea unui autoturism, fie a unei motociclete. Aceasta reprezintă o formă a concurenței indirecte, dacă privim din punct de vedere al pieței.

Concurența generică apare între întreprinderile care își dispută aceleași venituri ale consumatorilor, aceasta fiind de fapt, o concurență indirectă (exemplu: o întreprindere ce oferă mobilier de birou și un magazin de bijuterii).Din punct de vedere al dreptului comercial, concurența prezintă două forme:

concurența loială, considerată licită, deoarece se desfășoară în cadru legal, având ca bază perfecționarea propriei activități a agenților economici;

concurența neloială, considerată ilicită, deoarece nu sunt respectate reglementările din domeniul concurenței, din dorința de a câștiga prin orice mijloc piața și prejudiciind activitatea competitorilor.

Concurența loială reprezintă forma principală a competiției existente în cadrul unei economii de piață, ea luând naștere din dorința de a obține profit și a câștiga o poziție avantajoasă pe o anumită piață. Dar tot din aceeași dorință, de maximizare a profitului, în situații frecvente agenții economici pot recurge la mijloace neoneste pentru atingerea obiectivelor propuse. Dacă mijloacele precum: reducerea costurilor de producție, scăderea prețului de vânzare, îmbunătățirea calității produselor, lansarea de noi produse, utilizarea publicității și a promovării , nu sunt suficiente în lupta concurențială, atunci tentația de a folosi alte mijloace mai agresive precum denigrarea concurenților sau furtul de informații devine extrem de mare.

Aceste mijloace și metode sunt utilizate în funcție de atitudinea agenților economici vis-á-vis de ceea ce înseamnă competiție. Dacă aceasta este înțeleasă ca pe un mijloc de îmbogățire rapidă, fără scrupule, în dauna altor competitori sau chiar al societății în ansamblul ei, atunci se poate spune că există un comportament concurențial neloial, care presupune folosirea unor metode și practici necinstite. Acest tip de comportament care generează o concurență neloială este sancționat în țara noastră de către Legea concurenței nr.21/1996, lege care se armonizează cu legile concurenței comerciale existente la nivel european.

CAPITOLUL II – POLITICA DE CONCURENTA SI PRACTICILE ANTICONCURENȚIALE

2.1. Importanța politicii în domeniul concurenței

În mod natural, piața nu poate să funcționeze normal, iar pentru a avea o evoluție corespunzătoare sunt necesare intervenții din afară, aceasta fiind explicația principală a necesității adoptării unei politici în domeniul concurenței. Așa cum am arătat în capitolul anterior, piața și concurența joacă un rol fundamental în garantarea satisfacerii nevoilor consumatorilor, în realizarea unei utilizări optime a resurselor și în motivarea puternică a agenților economici în direcția creșterii eficienței și a nivelului tehnic și calitativ al producției. În același timp, principiul economiei de piață deschise presupune menținerea unei supravegheri constante, care să permită mecanismelor pieței să funcționeze corect, fiind departe de existența unei atitudini pasive față de modul de funcționare al piețelor. În context mondial actual, cel al globalizării, caracterizat prin intensificarea integrării la nivelul piețelor, acest lucru se impune cu o forță tot mai mare.

Dacă ne referim la factorii care au determinat stabilirea și aplicarea unor reguli în domeniul concurenței, aceștia sunt de natură diversă și au variat în timp. Fără a ne întoarce prea mult în timp, trebuie să precizăm că primul set de reguli în domeniul concurenței a fost introdus în SUA, în US Sherman Act, din 1890. Adoptarea acestor măsuri a fost ca rezultatul îngrijorărilor crescânde manifestate la sfârșitul secolului al XIX-lea în legătură cu creșterea numărului de înțelegeri din domeniul căilor ferate, petrolului și băncilor, care puneau în pericol stabilitatea sistemului economic și politic.

La începutul secolului al XX-lea, reglementările apărute în diferitele țări europene în domeniul concurenței au încercat să asigure un echilibru între beneficiile economice generate de colaborarea dintre firme și riscurile politice și economice pe care aceasta le presupunea. După al doilea război mondial, atât în Germania, cât și în Japonia (ca și în cazul SUA), forțele aliate au adoptat o legislație anti-monopol cu scopul de a restrânge puterea unor coloși financiari-industriali, care se implicaseră în susținerea eforturilor de război ale acestor țări.

Din aceleași motive, reglementări anti-trust au fost introduse și în Tratatul , semnat la Paris în 1954, care, spre deosebire de Tratatul CEE, a inclus de la început și prevederi privind controlul concentrărilor.În ceea ce privește Comunitatea Europeană, regulile au fost adoptate în 1957, prin Tratatul CEE, dar din motive diferite. În acest caz, reglementările privind concurența au fost introduse pentru a asigura faptul că restricțiile – tarifare și netarifare – existente în cadrul relațiilor comerciale dintre țările membre și care au fost anulate prin acest tratat, nu vor fi înlocuite de carteluri între companii din diferite țări.

Potrivit reglementărilor comunitare, politica în domeniul concurenței nu trebuie văzută ca un scop în sine, ea este o condiție necesară funcționării corespunzătoare a pieței interne. Astfel, prin politica de concurență se urmărește să fie permisă instituirea unui regim care să urmărească ca, în cadrul pieței unice, concurența să nu fie distorsionată.

Politica de concurență este primordială pentru asigurarea funcționării mecanismelor economiei libere, garantând existența unui mediu competitiv sănătos, sustenabil. Mai ales în perioada de criză economică și financiară, politica de concurență este folosită ca un instrument central în cadrul instrumentelor de traversare a perioadei de recesiune.

Supravegherea și controlul gradului de concurență, creșterea intensității acesteia și manifestarea puternică a presiunilor concurențiale pe piață va conduce la creșterea gradului de competitivitate al firmelor, fapt ce determină diminuarea sau menținerea nivelului prețurilor pe piață. Menținerea efectivă a cadrului concurențial, cu scopul scăderii prețurilor finale, este o condiție esențială pentru relansarea consumului populației, ca factor de depășire a perioadei de criză.

Mai ales în această perioadă de criză economică, companiile manifestă tendința să adopte comportamente anticoncurențiale pentru a-și păstra profitul sau pentru a supraviețui, printre acestea numărându-se practicarea unor preturi excesive, în scopul eliminării concurenților, precum și anumite înțelegeri între agenții economici în fixarea prețurilor.

Prin aceste practici anticoncurențiale este afectat direct consumatorul final, care trebuie să plătească un preț mai ridicat decât nivelul care s-ar stabili pe o piață concurențială, sau alte companii, care nu pot rezista pe o piață în care competitorii mari încheie înțelegeri privind prețul de vânzare. Acum câțiva ani, fiecare agent economic era preocupat de modul cum evoluează afacerile lui în relația cu furnizorii, respectiv clienții, și totul se desfășura în condiții normale. În perioada de criză, lucrurile s-au schimbat, iar tendința agenților economici este aceea de a găsi orice cale de a supraviețui în piață și nu întotdeauna această cale pe care o aleg respectă legislația în domeniul concurenței.

2.2. Politica în domeniul concurenței în România

Într-o orice economie de piață funcțională, prin respectarea normelor privind concurența se asigură progresul economic, protejarea interesului consumatorilor și competitivitatea produselor și serviciilor în cadrul economiei respective, dar și față de produsele de pe alte piețe. În domeniul concurenței, legislația de bază și cea secundară sunt armonizate cu legislația europeană similară, existând un grad avansat de compatibilitate referitor la modul de tratare și reglementare a înțelegerilor, practicilor concertate, abuzului de poziție dominantă și controlului concentrărilor economice. Economia de piață funcțională se fundamentează pe regulile privind concurența, deoarece acestea urmăresc să promoveze libera circulație a mărfurilor și serviciilor și prevenirea schimbărilor care pot afecta dezvoltarea economică, mediul de afaceri și comerțul cu statele membre ale Uniunii.

Concurența, este un concept global care determină orientarea tuturor politicilor concurențiale asupra calității producției și produselor destinate pieței. Politicile concurențiale europene au ca principal obiectiv asigurarea calități produselor comercializate pe piață iar scopul acestora este atât de eliminare a firmelor necompetitive, de asigurare a unui mediu economic cu șanse cât mai egale și de creare a unor locuri de muncă stabile, cât mai ales, de protejare a accesului consumatorului la produse și servicii de calitate și la un preț cât mai mic.

Prin concurență firmele sunt stimulate să fie creative și să inoveze, să-și reducă cheltuielile de producție și să crească eficiența economică. În aceste condiții, principalele domenii ale politicii concurențiale a Uniunii Europene se referă la reglementările antitrust, liberalizarea sectoarelor monopoliste (telecomunicații, gaze, electricitate, transporturi feroviare) și monitorizarea ajutoarelor de stat, capitol deosebi de sensibil pentru statele membre ale UE, dar și pentru România.

Se poate spune că, în prezent, mediul de afaceri din România este caracterizat de un climat concurențial normal. Această situație este rezultatul armonizării integrale a legislației naționale în domeniul concurenței si ajutorului de stat cu acquis-ul comunitar, dar și al faptului că Consiliul Concurenței, o instituție solidă si independentă, aplică în mod unitar regulile relevante.

În toate țările cu economie cu piață concurențială există reglementări juridice privind regulile desfășurării concurenței, sancțiunile care se aplică celor care le încalcă, organismele abilitate să o supravegheze și să aplice măsuri punitive1. În lipsa supravegherii și reglementării, concurența se poate autodistruge, poate duce la monopol și alte anomalii economice.

Legea concurenței are drept scop protecția, menținerea si stimularea concurenței si a unui mediu concurențial normal în scopul protejării consumatorilor, sens în care interzice înțelegerile anticoncurențiale dintre agenții economici, abuzul de poziție dominantă și concentrările economice care ar putea conduce la înlăturarea, restrângerea sau denaturarea semnificativă a concurenței.

Consiliul Concurenței are capacitatea de a utiliza instrumentele legislative care îi să îi permită abordarea de o manieră similară cu cea a autorităților de concurență din Uniunea Europeană a anumitor situații:

practicile anticoncurențiale (înțelegeri, practici concertate, abuz de poziție dominantă)

controlul concentrărilor economice

autorizarea, monitorizarea și inventarierea ajutoarelor de stat

Astfel, practicile anticoncurențiale sunt interzise prin lege în România, după cum se specifică și în Legea Concurenței 21/1996 (republicată), art. 5, alin. 1 : „Sunt interzise orice înțelegeri exprese sau tacite între agenții economici ori asociațiile de agenți economici, orice decizii luate de asociațiile de agenți economici și orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care urmăresc:

a)fixarea concertată, direct sau indirect, a prețurilor de vânzare sau de cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor, precum și a oricăror alte condiții comerciale;

b)limitarea sau controlul producției, distribuției, dezvoltării tehnologice ori investițiilor;

c)împărțirea piețelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare, pe criteriu teritorial, al volumului de vânzări și achiziții ori pe alte criterii;

d)aplicarea, în ceea ce privește partenerii comerciali, a unor condiții inegale la prestații echivalente, creând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziția concurențială;

e)condiționarea încheierii unor contracte de acceptare de către parteneri a unor clauze care stipulează prestații suplimentare și care, nici prin natura lor și nici conform uzanțelor comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte;

f)participarea concertata cu oferte trucate la licitații sau la orice alte forme de concurs de oferte;

g)eliminarea de pe piață a altor concurenți, limitarea sau împiedicarea accesului pe piață și a libertății exercitării concurenței de către alți agenți economici, precum și înțelegerile de a nu cumpăra de la sau de a nu vinde către anumiți agenți economici fără o justificare rezonabilă.”

Dacă se constată adoptarea unei practici anticoncurențiale Consiliul Concurenței ordonă fie măsuri intermediare pentru a preveni/împiedica un prejudiciu grav și cert, fie solicită încetarea practicii anticoncurențiale, fie aplică amenzi. Sursa de bază de informații pentru descoperirea încălcării regulilor de concurență sunt plângerile, care pentru a fi considerate admisibile, trebuie să conțină anumite informații precise.

Adaptarea legislației de concurență și de ajutor de stat la prevederile legislației comunitare are și următoarele obiective :

asigurarea accesului ușor al investitorilor străini în economia românească

pregătirea intrării firmelor românești pe piața UE

Ca și concluzie, putem spune că operatorii economici români, în contextul internaționalizării pieței românești, trebuie să devină conștienți de faptul că disciplina concurențială implică urmărirea asigurării unui echilibru între orientarea spre client și cea spre concurență, fără ca acțiunile de maximizare a profitului să vizeze apelarea la practici anticoncurențiale.

2.3. Consiliul Concurenței

Consiliul Concurenței a fost înființat prin Legea concurenței nr. 21/1996, cu modificările și completările ulterioare, ca autoritate autonomă în domeniul concurenței.

Prin modul de organizare, Consiliului Concurenței i s-a asigurat independența decizională în domeniul pe care îl administrează. Astfel, Consiliul Concurenței, în calitate de instanță administrativă autonomă, își desfășoară activitatea, deliberează și ia decizii în plen și în comisii.

Rolul de autoritate administrativă autonomă atribuit Consiliului Concurenței are două dimensiuni: una de monitorizare a piețelor și supraveghere a comportamentului agenților economici, astfel încât prin intervențiile sale să se evite denaturarea în mod semnificativ a concurenței pe piață, și de implicare în procesul legislativ, cu efecte în eliminarea dispozițiilor cu caracter anticoncurențial, iar cealaltă, dimensiunea corectivă, de restabilire și menținere a unui mediu competitiv normal.

Legea concurenței îi conferă Consiliului Concurenței puterea și instrumentele specifice de realizare a scopului final, acela de protejare și stimulare a competiției pentru asigurarea unui mediu concurențial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor.

Practica a demonstrat că o economie de piață funcțională, bazată pe mecanisme concurențiale, este cea mai bună cale pentru bunăstarea consumatorilor, cu toate imperfecțiunile pe care le are această soluție. Pe o piață concurențială acționează efectiv legea cererii și a ofertei, iar cumpărătorul are posibilitatea să aleagă produse cu prețuri mai scăzute și de calitate superioară. Este cunoscut faptul că un mediu competitiv normal asigură atât satisfacerea cerințelor consumatorilor, cât și o repartizare eficientă a resurselor în economie.

Pentru a menține aceste mecanisme în stare de funcționare sunt necesare reguli și instituții care să vegheze permanent la respectarea lor și să intervină atunci când anumite acte sau fapte pot conduce la eliminarea sau denaturarea semnificativă a concurenței.

Acest rol de ''paznic al economiei de piață" îi revine Consiliului Concurenței. În același timp, prin puterile conferite de lege, Consiliul se poate opune adoptării oricărei legislații care conține prevederi anticoncurențiale, ceea ce contribuie, de asemenea, la menținerea și dezvoltarea competiției.

Trebuie subliniat faptul că rolul Consiliului este acela de a apăra concurența, în condițiile în care intrarea pe piață este liberă, nefiind îngrădită de bariere artificiale, iar operatorii ineficienți ies de pe piață în mod obiectiv, prin faliment. Operatorii economici trebuie să ''se apere singuri'' prin creșterea eficienței și respectarea regulilor jocului.

Consiliul Concurenței, autoritate administrativă autonomă în domeniul concurenței, cu personalitate juridică, își exercită atribuțiile potrivit prevederilor legii concurenței.

Consiliul Concurenței adoptă regulamente și instrucțiuni, emite ordine, ia decizii și formulează avize, face recomandări și elaborează rapoarte.

Atribuțiile Consiliului Concurenței sunt:

efectuează din inițiativă proprie sau ca urmare a unei plângeri, sesizări sau notificări, investigațiile care se referă aplicarea prevederilor legale

urmărește punerea în aplicare a dispozițiilor legale și a altor acte normative din domeniul de reglementare;

urmărește punerea în aplicare efectivă a deciziilor Consiliului Concurenței și informează asupra situațiilor constatate;

urmărește evoluția prețurilor în economie, inițiază cercetări în sectoarele economice privind evoluția și nivelul prețurilor. Rigiditatea prețurilor sugerează o restrângere a concurenței și propune luarea de măsuri conform dispozițiilor legale;

realizează studii și întocmește rapoarte privind domeniul său de activitate și furnizează Guvernului, publicului și organizațiilor internaționale informații privind această activitate;

inventariază formele de ajutor de stat, monitorizează și raportează în condiții de transparență ajutoarele de stat acordate;

promovează schimbul de informații și de experiență în relațiile cu organizațiile și instituțiile internaționale de profil și cooperează cu autoritățile de concurență străine și comunitare.

Consiliul Concurenței urmărește protecția și stimularea concurenței, pentru asigurarea unui mediu concurențial normal și promovarea intereselor consumatorilor.

2.4. Modalitățile de aplicare ale politicii concurenței

Prin politica în domeniul concurenței adoptată la nivel european se acționează în trei direcții:

1. garantarea unității pieței interne și evitarea realizării unor înțelegeri între firme, care ar putea să afecteze comerțul intracomunitar și manifestarea liberă a concurenței. (înțelegerile și practicile concertate);

2. împiedicarea situațiilor în care una sau mai multe întreprinderi încearcă să se folosească într-o manieră abuzivă de puterea lor economică în raport cu alte firme mai puțin puternice (abuz de poziție dominantă);

3. împiedicarea acelor intervenții ale guvernelor statelor membre care pot falsifica regulile jocului liber al pieței prin discriminări în favoarea întreprinderilor de stat sau prin acordarea de ajutoare către anumite firme din sectorul privat (ajutoarele de stat).

Politica în domeniul concurenței are ca obiectiv nominal promovarea și protejarea unui mediu concurențial în cadrul economiei naționale. Concurența între agenții economici nu reprezintă, însă, dezideratul în sine al unei politici publice, ci constituie logic într-o punte către finalități mai generale care sunt expresia împărtășirii unor valori politice sau care vizează atingerea unor deziderate sociale. În acest sens, o politică în domeniul concurenței nu poate reprezenta decât un instrument către atingerea unor obiective fundamentale de natură politică și socială.

Economia politică explică faptul că existența unor piețe concurențiale se constituie în principalul mijloc de maximizare a bunăstării sociale în condițiile în care procesul concurențial – spre deosebire de planificarea economică – asigură maximul de eficiență în alocarea surselor în cadrul economiei naționale. Din această perspectivă politica în domeniul concurenței poate fi văzută ca o politică socială, această finalitate fiind transpusă în legislație prin sintagmele „interesele consumatorilor” și „în bunăstarea consumatorilor”.

Fostul comisar european pe probleme de concurență Mario Monti, afirma în mod explicit că „scopul politicii în domeniul concurenței, sub toate aspectele sale, este de a proteja bunăstarea consumatorilor”.

Prin urmare, principalul beneficiar al unei politici a liberei concurențe este cetățeanul, în una dintre calitățile sale:

consumator (concurența liberă permite dezvoltarea unei game mai largi a ofertei, cu scăderea corespunzătoare a prețului de vânzare);

participant la piața forței de muncă (concurența liberă implică inovație continuă, atât a produselor, cât și a procesului de producție);

acționar (concurența liberă determină o eficiența crescută, iar valoarea de piață este ridicată) și

plătitor de impozite (concurența trebuie să determine o aplicare uniformă și echitabilă a sistemului de taxare).

În calitatea sa de beneficiar al manifestării liberei concurențe, consumatorul recepționează funcționarea normală a pieței prin prețuri, cantitate, calitate, diversitate, promptitudinea cu care îi sunt puse la dispoziție bunurile și serviciile, ușurința și facilitățile de care beneficiază, în condiții de raționalitate a acțiunii, pentru a-și maximiza satisfacția. Instituția concurenței devine fundamentală pentru economia de piață, tocmai prin asemenea elemente. De aceea, legiferarea concurenței reprezintă un drept câștigat care trebuie impus și respectat.

În acest context, scopul principal al politicii în domeniul concurenței este reprezentat de faptul că piața nu poate, în mod natural, să funcționeze normal, fiind necesare intervenții din afară, care să-i asigure o evoluție corespunzătoare. Este bine cunoscut rolul fundamental jucat de piață și concurență în garantarea bunăstării consumatorilor, în realizarea unor repartiții optime a resurselor și în oferirea unei motivații puternice privind creșterea eficienței și a nivelului tehnic și calitativ al producției. În același timp, principiul economiei de piață deschise nu implică existența unei atitudini pasive față de modul de funcționare al piețelor, ci dimpotrivă, impune menținerea unei vigilențe constante, pentru a permite mecanismelor pieței să funcționeze corect. Acest lucru devine cu atât mai necesar în actualul context mondial, al globalizării, caracterizat prin adâncirea integrării la nivelul piețelor.

Politica în domeniul concurenței urmărește înfăptuirea următoarelor obiective:

Creșterea gradului de satisfacere a consumatorilor prin îmbunătățirea performanțelor economice;

Asigurarea protecției consumatorilor (apărarea acestora de tendințele marilor companii de a acapara piețele și de a stabili prețuri de monopol);

Îmbunătățirea calității produselor și serviciilor oferite consumatorilor;

Stabilirea nivelurilor reale ale prețurilor;

Eliminarea redistribuirii veniturilor în favoarea monopolurilor și cartelurilor;

Asigurarea protecției firmelor mici și mijlocii;

Înlăturarea întreprinderilor care nu au capacitatea de a se adapta la cerințele mediului;

Integrarea piețelor naționale ale statelor într-o piață unică a comunități europene.

În vederea realizării acestor obiective, instrumentele utilizate de politica Uniunii Europene în domeniul concurenței sunt legislative, administrative, juridice și instituționale.

Instrumentele legislative sunt reprezentate de:

legislația primară, cu caracter obligatoriu – prevederile Tratatului CE

legislația secundară – regulamente, directive – care este inițiată de Comisia Europeană și este adoptată de Consiliul de miniștri și Parlamentul European;

legislația adoptată de Comisie – comunicări, notificări, opinii, decizii, Cărti Albe, Cărti Verzi.

Instrumentele administrative se referă la procedurile sau investigațiile realizate de Comisie, declanșate în urma unor notificări, reclamații sau sesizări ale unor persoane juridice sau fizice, precum și prin autosesizarea Comisiei.

Instrumentele juridice sunt utilizate, de regulă, de Curtea Europeană de Justiție, care ia decizii în privința cazurilor investigate, stabilește principii călăuzitoare și creează jurisprudența.

Instrumentele instituționale. În cadrul Comisiei, un rol important are Directoratul General Concurența (DG Competition), care colaborează cu alte directorate generale responsabile cu politicile sectoriale.

Autoritățile comunitare implicate în elaborarea și aplicarea politicii concurenței sunt:

Comisia Europeană (rol executiv – de inițiativă legislativă și implementare/monitorizare a aplicării legislației și a politicii concurenței)

Consiliul de Miniștri și Parlamentul European (rol legislativ),

Curtea Europeană de Justiție (soluționarea litigiilor și crearea jurisprudenței în domeniu)

Tribunalul Primei Instanțe (soluționarea acțiunilor intentate de persoane juridice împotriva instituțiilor europene).

2.5. Practicile anticoncurențiale

Practicile anticoncurențiale se referă la o gamă largă de practici în afaceri, prin intermediul cărora o firmă sau un grup de firme se angajează pentru a determina restrângerea concurenței pe piață, prin această acțiune urmărind să-și mențină sau să-și întărească poziția pe piață și să-și mărească profiturile, fără efortul de a reduce costul sau de a spori calitatea unui produs. Aceste practici se pot referi la:

– înțelegeri sau a practici concertate abuzive, incluzând aici și pe cele determinate de poziția dominantă, apropiată celei de monopol;

– concentrările economice care ar putea determina de poziții puternice și comportamente tendențioase în dominația pieței;

– ajutoarele de stat care ar putea fi acordate în avantajul privilegiat al unor operatori economici;

– comportamentele întreprinderilor reprezentante ale monopolului statului sau ale altor drepturi exclusive acordate de către autoritățile publice.

Potrivit legii sunt interzise orice înțelegeri exprese sau tacite între agenții economici sau asociații de agenți economici, orice decizii prin care să se asocieze sau practici concertate între aceștia, care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia.

Legislația referitoare la concurență din România tratează pe larg următoarele trei tipuri de comportamente anticoncurențiale:

1.Înțelegerile între întreprinderi

Din punct de vedere economic, înțelegerile se împart în:

● acorduri orizontale, care vizează agenții economici situați la același nivel al proceselor economice(de exemplu, acorduri între producători, acorduri între distribuitori);

● acorduri verticale, care vizează agenții economici situați la niveluri diferite ale aceluiași proces economic(de exemplu, acorduri între producătorii și distribuitorii aceluiași produs).

Acordurile dintre agenții economici pot intra sub incidența interdicțiilor prevăzute de articolul 5 al Legii Concurenței atunci când există probabilitatea ca acestea să aibă un impact negativ substanțial asupra formelor de manifestare a concurenței pe piață, cum ar fi concurența prin preț, prin calitatea și cantitatea produselor, prin inovație, prin diversitatea și noutatea ofertei. Printre efectele acestor acorduri putem aminti reducerea considerabilă a competiției între părțile înțelegerii sau între părțile acesteia și terți.

2. Abuzul de poziție dominantă

Articolul 6 din Legea 21 precizează: ,, este interzisă folosirea în mod abuziv a unei poziții dominante deținute de unul sau mai mulți agenți economici pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia, recurgând la practici anticoncurențiale care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea comerțului sau prejudicierea consumatorilor’’.

3. Fuzionările și alte forme de concentrări între întreprinderi

Fundamentul politicii de control al achizițiilor și fuziunilor în România este reprezentat de articolele 10-15 din Legea Concurenței. Astfel, ,, sunt interzise concentrările economice care, având ca efect crearea sau consolidarea unei poziții dominante, conduc sau ar putea conduce la restrângerea, înlăturarea sau denaturarea semnificativă a concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia’’.

Este interzisă folosirea în mod abuziv a poziției dominante deținute de către agent pe piața românească prin recurgerea la fapte anti-concurențiale care afectează comerțul sau prejudiciază consumatorul. Practicile abuzive se referă la următoarele acțiuni:

să fie impuse anumite prețuri de vânzare-cumpărare, anumite tarife sau anumite clauze contractuale inechitabile și să se refuze negocierea cu anumiți furnizori sau beneficiari;

să fie limitată producția, distribuția sau dezvoltarea tehnologică în defavoarea utilizatorilor sau consumatorilor;

să se aplice, față de partenerii comerciali, unele condiții inegale la prestații echivalente, cauzând unora dintre ei un dezavantaj în poziția concurențială;

încheierea unor contracte să fie condiționată de acceptarea, de către parteneri, a unor clauze prin care se stipulează prestații suplimentare care, nici prin natura lor și nici conform uzanțelor comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte;

să fie realizate importuri fără selecție de oferte și tratative tehnico-comerciale uzuale, în cazul produselor și serviciilor care determină nivelul general al prețurilor și tarifelor în economie;

să fie practicate prețuri excesive sau de ruinare, sub nivelul costurilor, în scopul înlăturării concurenților sau vânzarea la export sub costul de producție, cu acoperirea diferențelor prin impunerea unor prețuri majorate consumatorilor interni;

să se exploateze starea de dependență economică în care se găsește un client sau un furnizor față de un asemenea agent sau agenți economici și care nu dispune de o soluție alternativă în condițiile echivalente, precum și să se întrerupă relațiile contractuale pentru singurul motiv că partenerul refuză să se supună unor condiții comerciale nejustificate.

Dacă, prin măsurile luate și prin sancțiunile aplicate de Consiliul Concurenței unui agent economic abuzând de poziția sa dominantă, nu se ajunge la rezolvarea situației, acesta poate cere Curții de Apel, în a cărei circumscripție teritorială se află sediul principal al agentului economic, să adopte măsurile adecvate pentru lichidarea poziției dominante pe piață a acestuia, instanța judecătorească putând dispune, după caz:

invalidarea unor contracte sau a unor clauze contractuale prin intermediul cărora se exploatează abuziv poziția dominantă;

invalidarea actului de realizare a unei concentrări creatoare de poziție dominantă chiar dacă s-ar fi constituit o nouă persoană juridică;

limitarea sau interdicția accesului pe piață;

vânzarea de active;

restructurarea prin divizare a agentului economic.

În cazul regiilor autonome, al societăților comerciale la care participarea de stat este majoritară, precum și al unor instituții sau altor organisme publice care realizează activități de producție, distribuție ori servicii, dar fără ca prin aceasta să exercite prerogative de autoritate publică, Consiliul Concurenței va sesiza organul competent al administrației publice centrale sau locale, pentru a decide corespunzător în vederea restabilirii situației și prevenirii repetării abuzului, putând sesiza Curtea de apel competentă numai în cazul neluării de către organul administrativ a unei decizii corespunzătoare în termen de 30 de zile de la sesizare.

Constituie interes public major, motivând cererea Consiliului Concurenței pentru dispunerea de măsuri extreme și securitatea publică, pluralitatea de agenți economici independenți, bunăstarea consumatorilor și regulile prudențiale.

Împotriva sentinței Curții de apel, pot introduce recurs la Curtea Supremă de Justiție Consiliul Concurenței, agenții economici supuși măsurilor dispuse prin aceasta.

Cele de mai sus se aplică în cazul agenților economici sau grupărilor de agenți economici la care cifra de afaceri pentru exercițiul financiar precedent, fără a recurge la comportamente susceptibile a fi calificate practici anticoncurențiale, nu depășește un plafon stabilit anual de către Consiliul Concurenței, iar cota de piață deținută de agentul economic sau agenții economici participanți la grupare nu depășește 5%.

CAPITOLUL III – CONNȚA PE PIAȚA DISTRIBUȚIEI EN GROS DE MEDICAMENTE DIN ROMÂNIA – STUDIU DE CAZ

3.1. Prezentarea caracteristicilor pieței en gros de medicamente

În cadrul sectorului farmaceutic, un domeniu puternic reglementat, apar probleme speciale de concurență, deoarece reglementările trebuie să influențeze cât mai puțin concurența pe piață. Libera concurență pe piața românească este afectată de o serie de aspecte importante, dintre care se evidențiază barierele nejustificate pentru intrarea pe piață a farmaciilor, monopolul farmaciilor de a elibera medicamente fără prescripție medicală, utilizarea autorizațiilor pentru participarea la licitații, precum și anumite practici cu caracter anticoncurențial ale actorilor economici.

Putem spune despre sectorul farmaceutic că este considerat un domeniu prioritar, guvernat de reglementări stricte, ale cărui mecanisme complexe au fost analizate constant și atent atât la nivelul Comisiei Europene, cât și al Consiliului Concurenței. Pentru crearea și garantarea unui mediu competitiv, pe baze reale, în acest sector trebuie să fie utilizate instrumente prin care să fie asigurate, pe de o parte, supravegherea respectării normelor ce reglementează și garantează libera concurență între agenții economici activi pe piețele din acest sector, iar pe de altă parte, acolo unde se constată încălcări ale regulilor de concurență, intervenția directă, neechivocă a autorității de concurență și sancționarea celor responsabili de aceste încălcări, în scopul restabilirii unei stări de normalitate a pieței, sub aspect concurențial.

Pentru sectorul farmaceutic este esențială existența unui cadru normativ strict, iar in acest context, rolul autorităților de concurență și exercitarea de către acestea a supravegherii respectării regulilor de concurență apare cu atât mai necesară, în condițiile în care deciziile de reglementare influențează în mod semnificativ dezvoltările și tendințele viitoare ale acestei piețe.

Având în vedere cele prezentate mai sus, trebuie sa precizăm că este necesar ca acest cadru normativ strict, în care își desfășoară activitatea economică genții de pe piața

farmaceutică, să nu cuprindă constrângeri de reglementare nejustificate care să limiteze eficiența și care să împiedice jocurile concurenței. O bună funcționare a industriei farmaceutice și, în final, a întregului sistem de sănătate, în beneficiul populației presupune existența unei reglementări optime.

Pentru a recunoaște și a putea corecta posibilele neajunsuri ale sectorului farmaceutic, este util să avem în vedere definirea câtorva aspecte care țin de problematica specifică a domeniului, de caracteristicile sectorului farmaceutic în general și de particularitățile modului în care acesta funcționează.

Sectorul farmaceutic, în speță industria farmaceutică, produce și distribuie substanțe chimice cu valoare terapeutică. Produsele farmaceutice reprezintă un input esențial pentru serviciile în domeniul sănătății în general, fiind cunoscut faptul că, la baza unui sistem durabil în domeniul farmaceutic și al sănătății, la nivel european, trebuie să stea o industrie a medicamentelor generice durabilă, competitivă și sănătoasă din punct de vedere financiar, nu numai o industrie sănătoasă a medicamentelor inovatoare.

Distribuția angro de medicamente se desfășoară de către persoane juridice române, denumite distribuitori angro de medicamente, în unități denumite depozite de medicamente. Distribuția angro de medicamente se desfășoară în baza unei autorizații pentru activitatea de distribuție angro de medicamente, emise de ANMDM.

Pentru obținerea autorizației de distribuție, solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

• să dețină spații, instalații și echipamente corespunzătoare și adecvate pentru asigurarea păstrării și distribuției medicamentelor;

• să angajeze personal și să desemneze, în particular, o persoană calificată ca responsabil, care sa îndeplinească condițiile prevăzute în legislația din România;

• să aibă capacitatea să îndeplinească următoarele cerințe minime:

– să fie permis accesul la spațiile, instalațiile și echipamentele sale pentru persoanele responsabile cu inspecția acestora;

– stocurile de medicamente să fie constituitenumai de la persoane care, la rândul lor, dețin o autorizație de distribuție sau sunt exceptate de la obținerea unei astfel de autorizații;

– să furnizeze medicamentele numai persoanelor care, la rândul lor, dețin o autorizație de distribuție angro sau sunt autorizate de MS să furnizeze medicamente către populație în România;

– să elaboreze un plan de urgență prin care să se asigure implementarea efectivă a oricărei retrageri de pe piața ordonată de ANMDM sau efectuată în cooperare cu fabricantul ori cu deținătorul autorizației de punere pe piață pentru medicamentul în cauză;

– să țină evidența tranzacțiilor pe care le efectuează și să o poată pune la dispoziția Ministerului Sănătății pentru o perioadă de 5 ani;

– să respecte principiile și ghidurile de bună practică de distribuție pentru medicamente.

În cazul existenței unei cereri din partea Comisiei Europene sau a unui stat membru, ANMDM trebuie să furnizeze toate informațiile adecvate privind autorizațiile individuale eliberate. ANMDM suspendă sau retrage autorizația de distribuție dacă nu mai sunt îndeplinite condițiile de autorizare și informează despre aceasta statele membre ale Uniunii Europene și Comisia Europeană. ANMDM ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că distribuția en gros de medicamente se face de către posesorii unei autorizații pentru desfășurarea activității de distribuitor en gros de medicamente, în care se precizează sediul pentru care este valabilă.

Deținerea unei autorizații de fabricație include și autorizarea pentru distribuția angro a medicamentelor acoperite de acea autorizație, dar deținerea unei autorizații pentru distribuție angro de medicamente nu exceptează deținătorul de la obligația de a deține o autorizație de fabricație și de a se supune condițiilor stabilite în acest sens, chiar dacă activitatea de fabricație sau de import este secundară.

Orice distribuitor en gros care nu este deținătorul autorizației de punere pe piață și care introduce un medicament dintr-un stat membru al Uniunii Europene trebuie să notifice intenția sa deținătorului autorizației de punere pe piață și ANMDM. Pentru medicamentele care nu au fost autorizate prin procedura centralizată, notificare ANMDM se face fără a contraveni procedurilor suplimentare prevăzute în legislația din România.

În prezent, la nivel european coexistă două modele principale de distribuție angro de medicamente. Primul model este cel tradițional, în cadrul căruia producătorii își distribuie produsele prin intermediul unuia sau mai multor distribuitori, în baza unor contracte de distribuție sau a unor condiții generale acceptate de distribuitori.

Caracteristica principală a acestui sistem constă în transferul dreptului de proprietate asupra produselor la momentul în care acestea sunt livrate de producător distribuitorului, acesta din urmă fiind liber să își aleagă clienții și să își stabilească prețul de revânzare, în condițiile de reglementare existente, suportând în același timp toate riscurile comerciale și financiare care derivă din aceste operațiuni. Distribuitorii vând mai departe produsele fie către alți distribuitori, fie către cele două canale prin care medicamentele ajung la consumatori, respectiv către spitale și către farmacii.

Fiind liber să își stabilească prețul de revânzare, în condițiile de reglementare existente, veniturile obținute de distribuitorul tradițional provin din marja de adaos practicată, dar și din discounturile financiare și comerciale primite de la producător. În ceea ce privește marja de adaos, aceasta are un nivel prestabilit de stat, de regulă maxim, în cazul medicamentelor care se eliberează pe bază de prescripție medicală, fiind însă liber în ceea ce privește medicamentele fără prescripție medicală.

Avantajele din punct de vedere concurențial ale sistemului tradițional de distribuție sunt posibilitatea manifestării concurenței intra-marcă în situația în care același medicament este distribuit de mai mulți distribuitori, fapt care poate conduce atât la o reducere a prețurilor, dar și la menținerea interesului distribuitorilor de a își dezvolta și eficientiza activitatea, pentru a oferi servicii mai bune farmaciilor sau spitalelor. În fapt, în situația existenței mai multor distribuitori care comercializează același medicament, aceștia concurează pentru a îl oferi spitalelor și farmaciilor, pe de o parte prin preț, dar pe de altă parte prin prisma serviciilor oferite, cum sunt asigurarea unui stoc continuu, livrarea într-un termen cât mai scurt de la momentul plasării comenzii, termenele de plată oferite etc. Această concurență la nivelul distribuitorilor angro se traduce prin lupta acestor actori de a se dezvolta și a oferi servicii cât mai atractive.

Cel de-al doilea model de distribuție practicat la nivel european este cel prin care producătorii se implică activ în distribuția medicamentelor lor către farmacii, folosind distribuitorii doar ca agenți, sistem cunoscut sub numele de „direct to pharmacies”.

Acest sistem a fost introdus de către Pfizer în Marea Britanie și a fost preluat și de alți producători, fiind folosit în prezent în mai multe state membre.

Caracteristica principală a acestui sistem constă în faptul că transferul dreptului de proprietate asupra produselor de la producător la distribuitor nu mai are loc, distribuitorul fiind folosit ca un agent de vânzări care îndeplinește solicitările producătorului atât cu privire la clienții cărora le distribuie produsele, cât și cu privire la prețul de revânzare practicat, în condițiile de reglementare existente. Diferența principală față de sistemul tradițional constă în faptul că distribuitorul, acționând în baza unui contract de agent, nu își mai asumă nici un risc legat de comercializarea produselor, acestea fiind suportate integral de producător. În această situație, veniturile distribuitorului provin exclusiv din comisionul de agent pe care îl obține de la producător, în funcție de serviciile prestate pentru acesta.

Principalul dezavantaj al acestui tip de distribuție ar putea consta în eliminarea concurenței intra-marcă, fapt ce conduce la îngreunarea accesului unor distribuitori la sursele de aprovizionare, precum și la eliminarea concurenței prin preț și la uniformizarea prețurilor de revânzare. În realitate, scopul oricărui producător este să obțină cel mai bun preț pentru serviciile prestate de către distribuitor, dar și cele mai bune servicii. Prin urmare, în cadrul acestui tip de sistem concurența dintre distribuitori se manifestă la momentul alegerii de către producător a distribuitorului sau a distribuitorilor care vor presta serviciile de care acesta are nevoie. Pentru a realiza acest obiectiv, cei mai mulți dintre producătorii care au optat pentru un astfel de sistem au organizat licitații pentru a selecta cea mai bună ofertă de preț, dar și condițiile de distribuție cele mai atractive.

În concluzie, prin practicarea unui astfel de sistem se menține interesul distribuitorilor de a își dezvolta și eficientiza activitatea, dar nu se poate estima în ce măsură producătorii vor reține pentru ei sau vor transmite mai departe beneficiile financiare obținute prin negocierea cu distribuitorii. În fapt, în cazul medicamentelor al căror preț este reglementat, nu există nici o garanție că producătorii nu vor revinde medicamentele la prețul maxim aprobat, atât timp cât concurența intra-marcă dispare și vor păstra pentru ei diferența obținută ca urmare a practicării acestui sistem, în detrimentul farmaciilor și al pacienților.

Dacă în cazul medicamentelor decontate pacienții nu plătesc nimic și, prin urmare, nu ar fi afectați de un astfel de sistem, în cazul medicamentelor compensate aceștia plătesc diferența dintre prețul de referință și prețul medicamentului pentru care optează, preț care ar putea să fie mai mare în condițiile în care farmaciile nu mai primesc același nivel al discounturilor și, prin urmare, nu vor mai transfera discountul la nivel de pacient. În ceea ce privește cheltuielile efectuate de CNAS, acestea nu ar afectate prin introducerea acestui sistem, întrucât în cazul medicamentelor decontate, prețul de decontare este prețul maxim cu ridicata, discounturile acordate pe lanț fiind oprite de farmacii, care nu au nici un interes sau obligație de a comercializa medicamentele la un preț mai mic decât prețul de decontare. De asemenea, în cazul medicamentelor compensate, CNAS suportă un procent de 50%, 90% sau 100% din prețul de referință, preț care nu ar fi afectat de acest sistem.

Grupurile farmaceutice practică în România sistemul de distribuție tradițional. Deși există un număr restrâns de companii care au analizat sau analizează posibilitatea trecerii la sistemul distribuție direct către farmacii, până în prezent niciuna dintre acestea nu a luat o decizie finală cu privire la implementarea unui astfel de sistem. Prin urmare, în continuare analiza va viza sistemul tradițional de distribuție.

În ceea ce privește condițiile solicitate de producătorii de medicamente pentru a desfășura relații comerciale cu un distribuitor, acestea se încadrează în trei categorii principale, și anume: îndeplinirea cerințelor legale privind autorizarea pentru a desfășura distribuție angro de medicamente, asigurarea unei capacități logistice și de depozitare adecvate pentru distribuția medicamentelor în cauză și, poate cea mai importantă la acest moment, asigurarea unor garanții financiare sau proprii.

Pe piața distribuției angro de medicamente activează un număr important, de peste 30 distribuitori. Activitatea principală a distribuitorilor angro o constituie distribuția de medicamente pentru care a fost acordată o autorizație de punere pe piață, aceasta reprezentând peste 90% din activitatea de distribuție. În afară de medicamente, aceștia mai distribuie produse parafarmaceutice, produse de îngrijire personală și alte produse, însă ponderea acestora rămâne redusă, reprezentând sub 10% din totalul cifrei de afaceri.

Tabelul nr.2

Top 10 distribuitori de medicamente 2012-2013

Sursa:http://www.capital.ro/

Graficul nr.1

Creșterea cifrelor de afaceri a distribuitorilor de medicamente poate părea ușor paradoxală în condițiile în care în care aceștia își desfășoară activitatea în jurul unităților spitalicești, instituții aflate la limita colapsului financiar. Însă, aceiași distribuitori au încredere în sistem și sunt optimiști. "O dată cu modernizarea și eficientizarea funcționarii sistemului sanitar, România se va alinia treptat la consumul per capita al regiunii sau chiar se va apropia de media europeană. Acest fapt lasă încă loc unei perspective interesante de creștere in viitorul nu prea îndepărtat", estimează Elena Pop, CEO ADM Farm. 

Pe piața distribuitorilor de medicamente, evaluată la mai mult de 2,6 miliarde de euro, concurează Mediplus, Farmexpert, Farmexim, Fildas, Polisano, Europharm Distributie și ADM Farm.

Mediplus Exim, cel mai mare distribuitor de medicamente de pe piața locală de profil, face parte din grupul A&D Pharma. În același grup mai sunt incluse farmaciile Sensiblu și o divizie de marketing & vânzări. De la înființarea companiei, în 1997, cifra de afaceri a crescut constant. La începutul anilor 2000 Mediplus avea o cifră de afaceri de aproximativ 30 milioane de euro, iar în 2013, afacerile înregistrau o creștere de peste 240%, pana la 736 milioane de euro.

Farmexpert avea, în 2013, contracte cu 170 de producători și cu peste 3.400 de farmacii, înregistrând o cifra de afaceri de 526 de milioane de euro. 

Farmexim, un alt jucător important pe piața distribuitorilor de medicamente, a avut o cifra de afaceri de circa 331 milioane de euro în anul 2013. Reprezentanții Farmexim susțin că perioada 2013-2017 va fi una de consolidare.

ADM Farm vizează ascensiunea pe poziția cinci în clasament și continuarea investițiilor începute de anul 2012, când compania a inaugurat un nou sediu la Brașov, în urma unei investiții de 100.000 de euro. Compania și-a crescut cifra de afaceri în anul 2012 până la 173 milioane de lei și s-a menținut pe locul șapte, cu aproximativ 6% cota de piață, țn topul celor mai mari distribuitori de medicamente din România. 

Din punct de vedere al cererii, distribuția de medicamente este caracterizată de trei categorii principale de clienți:

– farmacii (vânzări cu amănuntul);

– spitale;

– vânzări către alți distribuitori.

Având în vedere caracteristicile diferite ale acestor canale, este posibilă o segmentare a pieței totale a distribuției en gros de medicamente și definirea mai restrânsă a două piețe diferite, respectiv piața distribuției de medicamente către spitale și piața distribuției de medicamente către farmacii. Ponderea cea mai mare în totalul pieței distribuției en gros de medicamente este deținută de vânzările de medicamente către farmacii care reprezintă aproximativ 85% din totalul vânzărilor de medicamente. În ceea ce privește distribuția en gros de medicamente către spitale, valoarea acestor vânzări reprezintă 15% din valoarea pieței totale a distribuției de medicamente.

La nivelul anului 2012 valoarea totală a pieței a fost de 11,71 miliarde lei, în creștere cu 8,3% față a anul precedent. Valoarea totală a medicamentelor eliberate către pacienți în 2013 s-a ridicat la 11,75 miliarde lei, în creștere cu 0,3% față de 2012. Medicamentele pe bază de rețetă (Rx) din farmacii au atins o valoare de 8,39 miliarde lei, în scădere cu 0,8%. Medicamentele fără prescripție (OTC) au atins o valoare de 1,78 miliarde lei, în creștere cu 6,5%, iar segmentul de spital a atins 1,58 miliarde lei, în scădere cu 0,5% față de 2012.

Tabelul nr.3

Piața totală a medicamentelor

2012-2013

Sursa: http://www.comunicatemedicale.ro/

Graficul nr.2

În primul trimestru din 2014 vânzările de medicamente din România, la preț de distribuție, au scăzut comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 668,8 milioane euro, sub așteptări, pe fondul unei ierni mai calde decât de obicei, potrivit datelor Cegedim.
"Evoluția din trimestrul 1 a fost din nou sub așteptări, pe fondul unei ierni mai calde decât de obicei, ceea ce a dus la scăderea pieței, atât la nivelul ultimului trimestru, cât și la nivelul ultimelor 12 luni. Pentru anul 2014, în condițiile în care lista de medicamente compensate nu a fost actualizată, revizuim prognoza anuală, de la creștere de +2,7% la ușoară scădere, de -0,3% în lei", a declarat, într-un comunicat, Petru Crăciun, director general Cegedim România.

În lei, scăderea din primul trimestru a fost de 1,5%, la 3 miliarde lei. În perioada analizată, retailul a scăzut cu 3,9%, la 580,6 milioane euro, iar canalul spital cu 4,9%, la 88,2 milioane euro. In lei, scăderile au fost de 1,3% pentru farmacii și de 2,3% pentru spitale.

La nivelul ultimelor 12 luni (aprilie 2013 – martie 2014) valoarea totală a pieței a fost de 11,7 miliarde lei, în scădere cu 1,2% față de perioada corespunzătoare a anului precedent (aprilie 2012 – martie 2013). În euro, piața a scăzut cu 0,8%, la 2,63 miliarde euro. Retailul a coborât cu 0,7%, la 2,27 miliarde euro, iar vânzările către spitale s-au redus cu 2,6%, la 353,1 milioane euro.

3.2. Investigații declanșate de Consiliului Concurenței din România privind încălcarea legii concurenței de unele societăți comerciale care acționează pe piața distribuției en gros de medicamente

Distribuția en gros de medicamente din România s-a aflat în atenția permanentă a autorității de concurență. În vederea analizării modului de funcționare a sistemului de distribuție practicat în România, dar și a modificărilor ce ar putea interveni în acest sistem pe termen scurt și mediu, Consiliul Concurenței a derulat o investigație sectorială în urma căreia s-au constatat anumite disfuncționalități legate în primul rând de accesul distribuitorilor la anumite medicamente.

În cursul anului 2008, Consiliul Concurenței a desfășurat o analiză a situației concurențiale existente în domeniul distribuției angro de produse farmaceutice și produse conexe, în vederea identificării agenților economici ce desfășoară activități în acest domeniu și a definirii piețelor relevante pe care aceștia activează. În urma acestei analize s-au constatat anumite disfuncționalități de natură concurențială existente pe această piață, disfuncționalități legate în primul rând de accesul distribuitorilor la anumite medicamente care făceau obiectul unor relații de exclusivitate sau care erau distribuite prin intermediul unui număr redus de distribuitori, de regulă din rândul celor mai mari.

De asemenea, în cursul anului 2008 și începutul anului 2009, Consiliul Concurenței a primit o serie de sesizări cu privire la existența unor relații de exclusivitate privind distribuția unora dintre cel mai bine vândute 50 de medicamente din România. Lipsa accesului la aceste medicamente poate afecta atractivitatea unui distribuitor în relația cu farmaciile, creându-i acestuia un dezavantaj concurențial pe piață.

În consecință, pentru a realiza o analiză aprofundată a pieței distribuției de medicamente și a stabili dacă există disfuncționalități importante la nivelul acestei piețe, sau, dimpotrivă, cazuri izolate care nu afectează semnificativ funcționarea acestei piețe, la data de 03.03.2011, prin Ordinul Președintelui Consiliul Concurenței nr. 89, a fost declanșată o investigație utilă pentru cunoașterea pieței distribuției angro de medicamente, în baza art. 26 din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Realizată pe un eșantion de 23 grupuri farmaceutice ce activează pe piața românească și care dețineau aproximativ 80% din valoarea pieței farmaceutice din România în anul 2011, investigația sectorială a urmărit 2 obiective, respectiv:

– analiza legislației cu impact asupra pieței distribuției angro de medicamente;

– analiza pieței distribuției de medicamente.

Primul obiectiv al investigației a constat în efectuarea unei cercetări aprofundate a legislației cu impact asupra pieței distribuției angro de medicamente, în vederea identificării unor posibile disfuncționalități de natură concurențială, în patru domenii, și anume:

• modul de organizare și funcționare a programelor naționale de sănătate;

• modul de întocmire a listelor medicamentelor compensate de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu;

• modul de achiziție a medicamentelor de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc;

• legislația privind importul paralel de medicamente.

Cel de-al doilea obiectiv a constat în analiza unui eșantion reprezentativ de medicamente. Eșantionul este format dintr-un număr de 92 de piețe definite la nivel ATC4 și reprezintă peste 70% din valoarea totală a pieței distribuției en gros în anul 2011. Eșantionul a fost stabilit pornind de la cel mai bine vândute 50 de medicamente din România.

În urma constatărilor cu privire la gradul ridicat de concentrare a piețelor analizate, datorat cotelor importante de piață deținute de medicamentele inovative, în cadrul investigației au fost analizate, de asemenea, gradul de penetrare a genericelor pe aceste piețe și factorii care au condus la această situație.

Pentru realizarea unei analize reprezentative pentru piața distribuției en gros de medicamente, Consiliul Concurenței a pornit de la clasamentul celor mai bine vândute 50 de medicamente din România, medicamente care acoperă aproximativ 40% din piața românească, medicamente pe care orice distribuitor dorește să le aibă în portofoliu pentru a putea fi competitiv pe piață.

În urma analizării modului în care distribuitorii au acces la medicamentele existente în cadrul celor 92 de piețe identificate la nivel ATC 4, dar și la fiecare cel mai bine vândut medicament din cadrul fiecărei piețe relevante identificate s-a constatat că, în general, nu există probleme semnificative pe piața distribuției en gros de medicamente. Astfel, în mai mult de 55% din cazuri distribuția este realizată de un număr de peste 10 distribuitori, în timp ce în doar 9,50% din cazuri este distribuită de un număr mai mic de 5 distribuitori.

În ceea ce privește piețele identificate, în urma analizei efectuate, a rezultat faptul că, la nivel de ansamblu, acordurile de distribuție exclusivă nu acoperă o parte semnificativă de piață. Astfel, în anul 2011, valoarea vânzărilor de medicamente distribuite în baza unor relații de exclusivitate a reprezentat aprox. 8,75% din valoarea totală a celor 92 de piețe analizate de Consiliul Concurenței. Din cele 78 de relații de exclusivitate identificate, doar în cazul a 11, ponderea relațiilor de exclusivitate în piața totală depășește nivelul de 30%, în timp ce în cazul a 49 relații de exclusivitate ponderea este sub 1%.

Cele mai multe relații de exclusivitate se regăsesc în clasa L6 , respectiv 34, urmată de clasa J7, cu 12 relații de exclusivitate, și clasa N8, cu 9 relații de exclusivitate. Mai mult, cea mai mare parte a relațiilor de exclusivitate, respectiv 48 din cele 78 identificate, reprezintă mai puțin de 1% din valoarea totală a pieței din care fac parte, fiind conjuncturale, datorate vânzărilor sporadice ale unor medicamente.

În privința evoluției principalelor grupe terapeutice, în anul 2012 se evidențiază creșteri importante în volum peste media pieței în cazul medicamentelor pentru sânge și organe hematoformatoare (7,8%), sistemul digestiv și metabolism (6,6%) și cardiovascular (5,8%); în valoare, creșterea medicamentelor pentru sistemul digestiv și metabolism (13,9%), sânge și organe hematoformatoare (10,9%) și sistemul nervos (8,9%) este superioară celorlalte grupe.

Tabelul nr.4

Vânzările de medicamente pe grupe terapeutice în 2012

Sursa: http://www.comunicatemedicale.ro/

Graficul nr.3

Peste pragul de 30% al cotei de piață nu se poate presupune că acordurile verticale, care intră sub incidența articolului 5 alineatul (1) din lege și a articolului 101 alineatul (1) din TFUE, vor da naștere în general unor avantaje obiective de o asemenea natură și dimensiune încât să compenseze prejudiciile pe care le creează concurenței. Prin urmare, în cazul situațiilor mai sus identificate în care producătorii recurg la sisteme de distribuție exclusivă, deși cotele deținute pe piață depășesc pragul de 30%, este necesar ca aceștia să își facă o autoevaluare pentru a stabili dacă acordurile încheiate îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 5 (2) din lege, respectiv articolul 101 (3) din TFUE, conducând la o reală creștere a eficienței care contracarează reducerea concurenței intra-marcă.

În concluzie, accesul pe piața distribuției en gros nu este limitat într-o măsură semnificativă de existența unor relații de exclusivitate sau de distribuția printr-un număr redus de distribuitori. Cu toate acestea, în cadrul investigației au fost identificate anumite piețe pe care accesul distribuitorilor și, în general, al distribuitorilor mici, este dificil.

În urma analizei efectuate, a rezultat faptul că, datorită comercializării cu precădere a unor medicamente inovative, există un grad ridicat de concentrare a anumitor piețe. Astfel, din cele 36 piețe în cadrul cărora se regăsesc medicamentele din Top 50:

– 29 de piețe conțin medicamente inovative;

– 3 conțin atât medicamente inovative, cât și medicamente generice;

– 4 conțin medicamente generice.

Medicamentele generice sunt medicamente echivalente cu cele originale în momentul expirării brevetului și a perioadei de exclusivitate a datelor pentru produsul inovator care există deja. Prin medicamentele generice se oferă posibilitatea de a se obține tratamente similare la costuri mai mici pentru pacienți și plătitori, eliberând totodată bugete pentru finanțarea de noi medicamente inovatoare.

Concentrarea piețelor analizate poate avea două cauze, și anume:

– drepturile de proprietate intelectuală existente, care împiedică intrarea medicamentelor generice pe piață și

– medicamentele generice nu au putut eroda cota de piață a medicamentului inovativ, deși acestea au pătruns pe piață.

În urma analizei, au fost identificate trei situații diferite cu privire la poziția medicamentelor generice pe aceste piețe, și anume:

– deși medicamentele generice au fost înregistrate și sunt comercializate, acestea nu au aceeași substanță activă cu medicamentul inovativ cel mai bine vândut;

– cu toate că medicamentele generice ale celui mai bine vândut medicament inovativ au fost înregistrate și sunt comercializate, gradul de penetrare a pieței este în continuare redus;

– pentru că medicamentele generice ale celui mai bine vândut medicament inovativ au fost autorizate abia în anul 2011, ele nu au reușit să câștige o parte importantă de piață.

Pentru piețele pe care există medicamentele generice cu aceeași substanță activă ca și medicamentul inovativ și care au fost comercializate în anul 2011, a fost analizată diferența de preț existentă între medicamentul inovativ și cel mai ieftin medicament generic cu aceeași substanță activă, precum și ponderea celor două medicamente în total piață.

Din analiza efectuată a rezultat faptul că, deși există diferențe semnificative de preț, de până la 253%, cu excepția unei singure piețe (C01EB), pe toate piețele unde există variante generice ale medicamentelor inovative cel mai bine vândute, nu numai că medicamentele generice nu au reușit să penetreze piața, dar vânzările celor mai ieftine medicamente generice reprezintă sub 1% din valoarea totală a pieței. Chiar și în situația particulară a genericelor care au reușit să câștige o parte importantă din piață, din analiză a rezultat că prețul acestora este mai mare decât prețul altor generice cu aceeași substanță activă. Și în aceste situații, medicamentele generice mai ieftine, cu aceeași substanță activă, realizează vânzări marginale, care nu depășesc 1% din valoarea pieței totale.

Factorii care afectează pătrunderea medicamentelor generice pe piață sau obținerea de către acestea a unor cote semnificative de piață țin de:

• cadrul de reglementare în vigoare,

• promovarea intensă a medicamentelor inovative,

• nivelul de concurență existent între medicamentele inovative și generice determinat de comportamentul companiilor producătoare

În privința cadrului de reglementare, în anul 2009, reglementările în vigoare prevedeau prescrierea medicamentelor de care beneficiază asigurații în cadrul sistemului de asigurări de sănătate pe denumire comercială, și nu pe , ceea ce înseamnă că medicii erau cei care determinau cererea, și prin urmare, structura piețelor analizate. Chiar și în cazul medicamentelor compensate, pentru care pacienții trebuiau să plătească diferența dintre prețul de vânzare cu amănuntul și suma corespunzătoare aplicării procentului de compensare asupra prețului de referință, reglementările nu prevedeau reguli pentru farmaciști, care să stimuleze eliberarea de generice.

Pentru a facilita și impulsiona consumul de medicamente generice, cadrul de reglementare din România a fost modificat în anul 2010. Astfel, în cazul medicamentelor compensate, medicii au fost obligați să prescrie medicamentele pe și nu pe denumire comercială ca în anul 2009, iar farmaciștii au fost obligați să elibereze medicamentul care dă prețul de referință.

În ceea ce privește, însă, medicamentele decontate ce se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, atât în anul 2009, cât și în prezent, prescrierea acestora se face pe . Cu toate acestea, CNAS suportă valoarea integrală a prețului de vânzare cu amănuntul al fiecărui medicament care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate. Întrucât pacienții nu suportă nici o parte din costul acestor medicamente, aceștia nu au nici un interes să solicite eliberarea unor medicamente generice sau chiar a unor medicamente inovative substituibile, dar mai ieftine. De asemenea, întrucât statul suportă prețul maxim cu amănuntul pentru aceste medicamente, farmaciile nu au nici un stimulent pentru a le comercializa la un preț mai mic, deși acestea pot obține discounturi semnificative de la distribuitorii de medicamente.

Prin urmare, prin practicarea acestui sistem, se elimină principala formă de concurență cu privire la aceste medicamente, și anume concurența prin preț, atât la nivelul producătorilor, cât și la nivelul farmaciilor, în detrimentul bugetului alocat programelor naționale și, în final, al pacienților. Având în vedere creșterea cheltuielilor cu medicamentele care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, este necesară introducerea unui sistem de referențiere a prețurilor în cazul acestor medicamente, cel puțin în cazurile în care există mai multe medicamente cu aceeași . Introducerea acestor măsuri va conduce, pe de o parte, la reducerea cheltuielilor statului cu aceste medicamente și, pe de altă parte la promovarea medicamentelor generice pe măsură ce acestea intră pe piață.

Raportul inovative/generice poate fi influențat și de un alt factor, care se regăsește în Raportul CE în cazul investigației sectoriale pe piața farmaceutică, și anume promovarea intensă a produselor realizată de companiile inovatoare. Conform Comisiei Europene, societățile inovatoare au alocată o parte semnificativă din bugetele lor pentru comercializarea produselor prin intermediul medicilor și al altor cadre specializate în domeniul asistenței medicale. La nivel național, Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, reglementează diferite forme în care se poate realiza publicitatea pentru medicamente. Acest act normativ preia principiile prevăzute în Directiva 2001/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 noiembrie 2001, de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman.

În scopul evitării influențării prescrierii de către medici a anumitor medicamente în detrimentul altora în funcție de facilitățile primite de la companiile producătoare, prin Decizia nr. 43/27.09.2010, Consiliul Concurenței a recomandat Ministerului Sănătății elaborarea, în legislația secundară, a unor Norme care să definească sintagmele cadouri, avantaje în bani sau în natură care au o „valoare simbolica” si „care nu sunt costisitoare”, prevăzute la art. 797 alin.(1) și 805 alin.(1) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Referitor la cel de-al treilea factor care poate contribui la întârzierea intrării medicamentelor generice pe piață, și anume concurența dintre societățile inovatoare și cele generice, acesta reprezintă o preocupare specială atât a Comisiei Europene, cât și a autorităților de concurență din statele membre, deci implicit a Consiliului Concurenței.

Eventuala utilizare necorespunzătoare a drepturilor de proprietate intelectuală de către societățile inovatoare pentru a întârzia intrarea pe piață a medicamentelor generice poate face obiectul controlului concurenței, dacă această utilizare are un caracter anticoncurențial. De asemenea, acordurile care urmăresc să împiedice intrarea pe piață a concurenților pot constitui încălcări ale dreptului comunitar și național al concurenței.

Acordurile amiabile care limitează intrarea pe piață a medicamentelor generice și includ un transfer de valori de la o societate inovatoare către o societate generică sau către mai multe astfel de societăți, sunt un exemplu de acorduri care pot avea un caracter anticoncurențial, în special în cazul în care motivul care stă la baza încheierii lor este împărțirea profitului prin intermediul plăților de la societățile inovatoare către cele generice, în detrimentul pacienților și al bugetelor alocate sănătății publice.

În 2008, Consiliul Concurenței a amendat cu aproximativ 83,7 milioane lei, circa 22,6 milioane euro, companiile Eli Lilly Export Elveția, A&A Medical, Relad Pharma și Mediplus Exim pentru practici anticoncurențiale.

În urma finalizării investigației derulate piața insulinei, autoritatea română de concurență a constatat că, între producătorul Eli Lilly Export SA, pe de o parte, și distribuitorii SC A&A Medical SRL, SC Relad Pharma SRL și SC Mediplus Exim SRL, pe de altă parte, s-a încheiat o înțelegere anticoncurențială având ca obiect împărțirea portofoliului de produse pentru diabet al societății Eli Lilly Export SA.

Potrivit datelor CC, compania Eli Lilly Export a fost amendată  cu circa 3,8 milioane de lei, A&A Medical a primit sancțiuni în valoare de circa 4,3 milioane de lei, Relad Pharma a fost amendată cu aproximativ 26,3 milioane lei iar Mediplus Exim cu peste 49,2 milioane lei.

Totodată Consiliul Concurenței a constatat încălcarea dispozițiilor Legii concurenței de către Ministerul Sănătății Publice, prin faptul că, în perioada 2004 – 2006, nu a organizat anual, conform legii, licitații pentru realizarea Programului Național pentru Diabet, eliminând astfel concurența pe piața insulinei din România.

În anul 2011, Consiliul Concurenței a finalizat 3 investigații privind posibila încălcare a legislației naționale și comunitare de concurență pe piața distribuției de medicamente. Aceste investigații au fost declanșate din oficiu în anul 2009 (inițial au fost 4, două dintre acestea fiind conexate ulterior) și au privit posibile înțelegeri anticoncurențiale verticale încheiate între Belupo Croația, Bayer, Baxter Elveția, Sintofarm și fiecare dintre distribuitorii acestora. În cele ce urmează, prezentăm cazul Baxter.

Contractele încheiate între Baxter și distribuitorii exclusivi în România ai produselor sale (Actavis, Farmeceutica Remedia și Sofmedica), precum și actele adiționale ulterioare conțineau clauze de interzicere a exporturilor, clauze de monitorizare (obligația distribuitorului de a raporta Baxter elemente referitoare la activitatea desfășurată) și clauze de nonconcurență (interdicția distribuitorilor de a promova și de a comercializa produse concurente cu cele Baxter).

Efectul aplicării celor trei tipuri de clauze a fost acela că distribuitorii produselor Baxter nu au realizat exporturi de astfel de produse și nu au comercializat produse concurente cu cele Baxter. Astfel, aceste acte constituie înțelegeri anticoncurențiale, care au izolat piața românească și au împiedicat comerțul cu aceste produse în alte piețe, inclusiv în cadrul pieței comune.

Prin Decizia nr. 52/28.10.2011, Consiliul Concurenței a constatat încălcarea Legii concurenței și a Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene de către societățile investigate. Companiile Baxter și Farmaceutica Remedia și-au recunoscut fapta și, prin urmare, au beneficiat de o reducere de 20% a amenzii. Această reducere a amenzii a fost posibilă ca urmare a modificării Legii concurenței în anii 2010 și 2011 (posibilitatea de reducere a cuantumului amenzii cu procente cuprinse între 10 și 30%, atunci când întreprinderile recunosc expres săvârșirea faptelor anticoncurențiale ce fac obiectul investigațiilor în curs – procedura de settlement).

Cuantumul amenzilor aplicate prin decizia Consiliului Concurenței au fost: Baxter – 1,362 milioane lei (315.000 euro), Actavis – 2,981 milioane lei (691.011 euro), Farmaceutica Remedia SA – 1,051 milioane lei (echivalent 243.720 Euro) și Sofmedica – 0, 598 milioane lei (echivalentul a 139.080 euro. Amenzile au reprezentat 3,36%, 0,72%, 0,57%, respectiv 0,96% din cifrele de afaceri înregistrate de întreprinderile contraveniente în anul anterior sancționării.

Una dintre concluziile studiului finalizat de Consiliul Concurenței în anul 2011, a fost că pe anumite piețe se comercializau cu precădere medicamente inovative. Cu toate că drepturile de proprietate intelectuală ale acestora expiraseră și medicamentele generice (cu aceeași substanță activă, dar mai ieftine) ar fi trebuit să își crească cotă de piață în detrimentul medicamentelor inovative, acest lucru nu se întâmpla. De aceea, Consiliul Concurenței a declanșat în 2013 o nouă investigație sectorială privind piața farmaceutică din România, investigație care va cuprinde o analiză în detaliu a gradului actual de penetrare al medicamentelor generice.

“Vrem să vedem dacă în ultimii ani gradul de penetrare al produselor generice s-a îmbunătățit. De altfel, această acțiune se înscrie în linia preocupărilor Comisiei Europene, care este interesată de eventualele acțiuni ale marilor firme farmaceutice de a bloca intrarea pe piață a medicamentelor ieftine, așa numitele medicamente generice” a declarat domnul Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Un alt aspect care va fi supus analizei în cadrul investigației sectoriale se referă la schimbarea sistemului de distribuție al medicamentelor. Mai mulți producători de medicamente și-au exprimat intenția de a trece de la modelul clasic de distribuție, care se realiza prin mai mulți distribuitori, la un model de distribuție ce va fi realizat direct de către producători, sau printr-un număr redus de distribuitori. Diferența majoră față de sistemul clasic constă în faptul că toate condițiile comerciale acordate farmaciilor și/sau spitalelor vor fi stabilite direct de către producător și nu de către distribuitor, ca până acum. Astfel, investigația sectorială va analiza dacă aceasta modificare a sistemului de distribuție ridica probleme din punct de vedere concurențial.

Consiliul Concurenței recomandă tuturor agenților implicați în distribuția de produse farmaceutice din România, producători și distribuitori, să nu realizeze schimbări în structura și sistemul de distribuție existent pe piață, până la momentul în care autoritatea de concurență va finaliza investigația și va emite îndrumări prin care distribuția de astfel de produse să se desfășoare cu respectarea deplină a regulilor de concurență.

Analiza va permite, de asemenea, Consiliului Concurenței să își fundamenteze punctul de vedere fașă de modificările legislative și de politici ce se preconizează în acest sector și asupra cărora autoritatea de concurență este solicitată să emită un aviz.

În cadrul investigației sectoriale pentru cunoașterea pieței, Consiliul Concurenței poate solicita informații, documente sau declarații tuturor actorilor implicați. Ca urmare, Consiliul Concurenței își dorește o cooperare activă cu toți actorii implicați în acest sector, fie instituții publice, fie întreprinderi și își exprimă disponibilitatea de a primi orice informații relevante în cadrul procedurii de investigație.

3.3. Concluziile anchetei sectoriale privind distribuția en gros de medicamente

Finalizată în anul 2011, ancheta sectorială a analizat modul de funcționare a sistemului de distribuție angro de medicamente din România, dar și modificările ce ar putea interveni în acest sistem pe termen scurt și mediu.

Concluziile și propunerile Consiliului Concurenței au vizat următoarele:

o Legislația cu impact asupra distribuției angro de medicamente:

Referitor la organizarea programelor naționale de sănătate, este necesar ca autoritățile contractante să analizeze caracteristicile fiecărui program și, în funcție de acestea, să recurgă la una dintre procedurile disponibile, respectiv licitația națională, licitațiile județene, eliberarea prin farmacii cu circuit deschis și negocierea cu sursă unică. Consiliul Concurenței a identificat pentru fiecare dintre cele patru posibilități, atât avantajele, cât și dezavantajele din punct de vedere concurențial, precum și măsurile ce pot fi luate pentru ca acestea să conducă la obținerea celui mai bun rezultat calitate-preț.

În ceea ce privește Lista cuprinzând -urile de care beneficiază asigurații în ambulatoriu, este necesară modificarea legislației existente în sensul:

– introducerii criteriilor folosite la stabilirea celor trei subliste și a gradului de compensare a medicamentelor incluse în acestea,

– compensării automate a unui medicament după emiterea de către Ministerul Sănătății a unei decizii favorabile de includere în Listă și

– legiferării unor căi adecvate de atac a deciziilor nefavorabile ale Ministerului Sănătății cu privire la includerea unei în Listă, unui organism independent cu funcții judiciare.

De asemenea, pentru creșterea gradului de transparență a întregului proces de includere a unei pe listă, Consiliul Concurenței a propus publicarea de către Ministerul Sănătății pe site-ul instituției atât a deciziilor individuale de includere în listă, cât și a proiectului acestui document, în conformitate cu legislația în vigoare în domeniul transparenței decizionale. În ceea ce privește achiziția medicamentelor de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, este necesară renunțarea la solicitarea autorizației de dealer, document care nu este conform cu prevederile legislației în domeniul achizițiilor publice, și folosirea instrumentelor prevăzute de reglementare cu același scop, respectiv garanția de participare și garanția de bună execuție. Suplimentar, pentru demonstrarea capacității de distribuție, se poate solicita o variantă neconfidențială a contractului în baza căruia distribuitorul are acces la medicamentele care fac obiectul licitației.

o Analiza situației concurențiale pe piața distribuției en gros de medicamente

În ceea ce privește relațiile de distribuție exclusivă identificate, Consiliul Concurenței a considerat necesară reevaluarea sistemelor de distribuție folosite în cazul acelor produse cu cote de piață de peste 30% și o durată de peste 5 ani, precum și a acelora în care distribuția se realizează printr-un număr limitat de distribuitori, care ar putea conduce la o restrângere nejustificată a concurenței pe piețele respective, precum și în cazul piețelor pe care distribuția este restricționată ca urmare a unor rețele paralele de restricționări, care acoperă peste 50% din piață.

Referitor la relația dintre medicamentele inovatoare și cele generice, cadrul legal s-a îmbunătățit ca urmare a reintroducerii obligativității medicului de a prescrie medicamentele compensate pe și a obligării farmaciștilor de a elibera medicamentul care dă prețul de referință. Cu toate acestea, același cadru legal ar trebui să fie aplicabil și în cazul medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, cel puțin în cazul -urilor pentru care există mai multe medicamente pe piață, pentru a reduce cheltuielile cu aceste medicamente și a promova folosirea genericelor, pe măsură ce acestea intră pe piață. Având în vedere faptul că bugetele publice, inclusiv cele alocate pentru a acoperi cheltuielile din domeniul sănătății, sunt supuse unor constrângeri semnificative, concurența din partea medicamentelor generice este esențială pentru a menține bugetele publice sub control și a permite în continuare accesul pe scară largă al pacienților la medicamente.

Având în vedere importanța medicamentelor generice, acestea ar trebui să ajungă pe piață fără întârzieri inutile sau nejustificate. Prin urmare, Consiliul Concurenței va acorda o atenție deosebită acestui subiect în activitatea sa viitoare pentru a se asigura că intrarea genericelor nu este în nici un fel afectată de posibile practici anticoncurențiale.

Având în vedere creșterea importantă înregistrată în cazul cheltuielilor cu medicamentele decontate, Consiliul Concurenței a recomandat introducerea unui sistem de referențiere a prețurilor, cel puțin în cazurile în care există mai multe medicamente cu aceeași . Introducerea acestui sistem va conduce la reducerea cheltuielilor cu medicamentele, stimularea concurenței prin preț de la nivel de producător până la nivel de farmacie și, în final, la practicarea unor prețuri mai mici. Propunerea Consiliului Concurenței a fost preluată de Ministerul Sănătății și inclusă în Ordinul nr. 1275/2011. Ministerul Sănătății a propus ca modul de calcul al prețurilor de decontare a medicamentelor care se acordă bolnavilor cuprinși în cadrul programelor naționale de sănătate nominalizate prin hotărâre de guvern, în condițiile legii, să fie stabilit într-un mod care să permită realizarea de economii la bugetul alocat sănătății. Astfel, prețul cu ridicata ar fi fost prețul de producător diminuat cu 15%, la care urma să se adauge adaosul de distribuție.

Consiliul Concurenței a atras atenția asupra faptului că această metodă de calcul ar putea avea ca efect creșterea atractivității exporturilor de astfel de medicamente. Prin urmare, măsura ar putea conduce la înregistrarea unui deficit de medicamente pe piața românească, cu posibile consecințe asupra stării de sănătate a bolnavilor cronici incluși în programe naționale de sănătate. De asemenea, din punctul de vedere al impactului asupra disponibilității medicamentelor, scăderea cu 15% a prețului de producător ar putea influența strategiile comerciale ale producătorilor, în sensul de a diminua/renunța la comercializarea medicamentelor al căror preț scăzut determină marje diminuate de profit.

Consiliul Concurenței a recomandat ca o soluție alternativă a reducerii cu 15% a prețului de producător aplicarea acestei reduceri la prețul pe care CNAS îl rambursează asiguraților. „Sensibilitatea” distribuției de medicamente și efectele acesteia în piață conduc la acordarea și pe viitor a unei atenții deosebite acestui subiect, pentru a elimina posibilitatea de manifestare a unor potențiale practici anticoncurențiale.

Concluziile preliminare ale anchetei sectoriale derulate pe piața farmaceutică din România in anul 2013 indică faptul că folosirea de către producători a unui sistem restrâns de distribuție cu 1, respectiv 3 distribuitori a afectat nivelul discounturilor transferate farmaciilor.

Astfel, concluziile preliminare ale studiului arată că, în situația în care există un singur distribuitor, acesta nu mai transferă către farmacii discounturile pe care le primește de la producător. În cazul în care numărul distribuitorilor s-a diminuat foarte mult (de la 10 la 3), aceștia continuă să ofere farmaciilor discounturi, dar mai mici decât înainte de schimbarea sistemului.

Consiliul Concurenței a analizat două cazuri de schimbare a sistemului de distribuție:

A. Direct-to-Pharmacy: GlaxoSmithKline (GSK)

B. Distribuție restransă: Pfizer

A. GSK a luat hotărârea ca pentru trei medicamente, AVODART (hiperplazie benigna de prostată), SERETIDE (astm) și TYVERB (cancer de sân) distribuția să fie făcută doar prin Europharm, distribuitorul propriu. Anterior acestei hotărări, cele trei medicamente erau distribuite de 10 distribuitori, din care trei transferau o parte din discountul acordat de către Gsk către farmacii, unul nu oferea nici un discount farmaciilor pentru nici unul dintre produse, două ofereau discounturi farmaciilor doar cu titlu excepțional; unul transfera o mică parte din discountul primit către farmacii și exista un distribuitor wildcard, care transfera cea mai mare parte din discounturile primite către farmacii.

După implementarea sistemului Direct-to-Pharmacy, Europharm primește discounturi similare cu cele primite în anii anteriori, dar nu le mai transfera către farmacii. Prin urmare, fiind eliminată concurența cu alți distribuitori, nu mai există nici un stimulent pentru transferul măcar parțial al discountului primit de la producător la nivelul farmaciilor.

B. Pfizer a decis ca pentru trei medicamente, DIFLUCAN (infecții invazive), ECALTA (candidoza invaziva) si VFEND (antifungic), a să apeleze la distribuție restrânsă, respectiv prin trei distribuitori: Farmexpert, Mediplus și Romastru.

Cele trei medicamente erau distribuite de zece distribuitori, care nu trebuiau să depună garanții bancare și beneficiau de discounturi diferite din partea companiei. Distribuitorii transferau către farmacii discounturile primite de la Pfizer și, în majoritatea cazurilor, și o parte din marja proprie de distribuție.

După implementarea sistemului de distribuție restrânsă, cei trei distribuitori selectați în urma unei licitații trebuie să depună garanții bancare și au obligația de a livra medicamentele în 24 de ore de la efectuarea comenzii și de a livra către spitale, chiar dacă acestea se află în întârziere de plată. In condițiile in care distribuitorii au aceleași discounturi din partea producătorului, discounturile medii pe care aceștia le-au transmis către farmacii, după implementarea noului sistem, au fost mai mici decât în anul anterior, in majoritatea cazurilor.

Studiul Consiliului Concurenței va avea în vedere și analiza nivelurilor de discount pe care farmaciile le transmiteau mai departe către pacienți, atât înainte de implementarea noilor sisteme de distribuție, cât și după, pentru medicamentele relevante. Vor fi, astfel, analizate beneficiile pe care fiecare sistem le-a oferit consumatorilor, atât din punct de vedere al prețului, cât și al serviciilor oferite de farmacie, a disponibilității produselor.

În același timp, ancheta sectorială va analiza modificările cadrului legislativ, cauzele nivelului redus de penetrare a genericelor, precum si identificarea unor măsuri de promovare a acestora.

Existența unui cadru general optim reglementat constituie o premisă esențială pentru funcționarea eficientă a industriei farmaceutice, în condiții de concurență, la toate nivelurile lanțului de distribuție. Constrângerile de reglementare nejustificate care îngrădesc eficiența și limitează concurența ar trebui eliminate. În acest sens, se impune revizuirea legislației naționale despre care se știe că ar putea crea probleme în funcționarea concurenței, prin eliminarea reglementărilor de acest gen care nu sunt necesare și proporționale cu obiectivele sociale.

Consiliul Concurenței dorește să evidențieze faptul că îmbunătățirea legislației naționale din punct de vedere al neajunsurilor pentru mediul concurențial este o măsură complementară rolului său de supraveghere a comportamentelor actorilor din sectorul farmaceutic, care își desfășoară activitatea economică într-un cadru puternic reglementat.

In concluzie, pentru soluționarea problemelor identificate, apreciem că sunt necesare o serie de acțiuni, menite a asigura o funcționare pe baze concurențiale a piețelor din sectorul farmaceutic. De aceea, considerăm că autoritățile publice cu responsabilități în domeniul farmaceutic, în special Ministerul Sănătății și CNAS, ar trebui să ia măsurile pe care le consideră necesare pentru a încuraja funcționarea liberă a pieței pe segmentele pe care efectele de liberalizare nu afectează accesul cetățeanului la serviciile de sănătate, inclusiv consumul de medicamente și/sau alocarea eficientă a fondurilor publice destinate sectorului, cum ar fi:

1. asigurarea unui acces cât mai rapid al medicamentelor generice pe piață. În acest context, Consiliul Concurenței susține inițiativa de instituire a brevetului comunitar și a unui sistem unificat specializat în soluționarea litigiilor în materie de brevete în Europa;

2. elaborarea de politici care să faciliteze asimilarea rapidă a medicamentelor generice și să stimuleze concurența în sectorul medicamentelor generice. Nu în ultimul rând, Consiliul Concurenței are în vedere intensificarea aplicării normelor de concurență în cazul constatării punerii în practică, de către societățile inovatoare, a unor strategii și instrumente menite a întârzia sau bloca intrarea pe piață a medicamentelor generice, în măsura în care acestea reprezintă practici anticoncurențiale;

3. în ceea ce privește distribuția cu amănuntul a produselor farmaceutice, Consiliul Concurenței subliniază necesitatea renunțării la orice constrângeri cantitative, de genul criteriului demografic, la înființarea farmaciilor, având în vedere că astfel de constrângeri sunt disproporționate în raport cu scopul urmărit.

4. modificarea legislației actuale în sensul eliminării monopolului deținut de farmacii în eliberarea medicamentelor fără prescripție, permițând accesul consumatorilor la această categorie de medicamente și prin alte canale de distribuție.

În vederea reducerii riscului apariției de practici anticoncurențiale în cazul achizițiilor publice de medicamente, Consiliul Concurenței recomandă renunțarea la utilizarea „autorizațiilor” pentru participarea la licitații, având în vedere că acestea reprezintă instrumente în mâna producătorilor pentru limitarea concurenței intra-marcă.

CONCLUZII

În realitate concurența perfectă nu există, ea este o situație ideală, spre care se tinde și de fapt forma concretă de manifestare a concurenței este cea imperfectă, în care participanții ce se diferențiază între ei după o serie de criterii, dispun de o forță economică diferită, de informații mai restrânse sau mai ample și de o importanță diferită.

Politica de concurență urmărește asigurarea cadrului necesar manifestării unei concurențe loiale, adică a unei concurențe care are loc în condițiile respectării de către agenții economici a normelor și mijloacelor considerate corecte și recunoscute ca atare prin reglementările în vigoare de fiecare stat.

Rolul esențial al politicii comunitare a concurenței în asigurarea unei liberalizări economice care să permită piețelor să se dezvolte spre o concurență liberă și corectă este recunoscut la nivel mondial.

Libera concurență între firme favorizează inovația, reduce costurile de producție, crește eficiența economică și în consecință, ridică nivelul de competitivitate al economiei europene. Stimulate de mediul concurențial, firmele oferă astfel produse și servicii competitive din punctul de vedere al calității și al prețului.

Politica în domeniul concurenței este esențială în realizarea pieței interne, rațiunea de a fi a acesteia fiind tocmai aceea de a permite tuturor firmelor să concureze în condiții egale pe piețele oricărui stat membru. De aceea este importantă o mai bună implicare a consumatorilor, creșterea transparenței în adoptarea deciziilor, precum și întărirea cooperării internaționale.

România are nevoie de o politică națională de promovare a competitivității prin calitate dar și de o politică națională de educare a consumatorilor. Aceste politici implică parteneriate public – private în care membrii săi au drepturi și obligații clare și transparente.

Mentalitățile, atitudinile și comportamentele contraproductive pot fi reduse – și uneori, chiar eliminate – atunci când și acolo unde ele sunt conștientizate și se acționează în mod adecvat în acest sens.

BIBLIOGRAFIE

Crețoiu G., Cornescu V., Bucur I., Economie, Ed. C.H. Beck, București, 2008

Dima A.M., Mediul european de afaceri. Politica în domeniul concurențial, Editura , București, 2007

Dobrotă N. (coord.), Economie politică , Editura Eficient, București, 1992

Doval E., Analiza strategică a mediului concurențial, Editura Fundației România de Mâine, București, 2003.

Gavrilă I., Gavrilă T., Competitivitate și mediu concurențial, Editura Economică, București, 2009

Iancu A., Tratat de economie vol.3 Piața, Concurența, Monopol, Editura Expert, București, 1992

Eduard Ionescu (coordonator), Alina Rotaru, Cristian Oprea, Alina Picu, Prețuri și concurență, Editura Fundației România de Mâine, București, 2010

Moșteanu T., Concurența, abordări teoretice și practice, Editura Economică, București, 2000

Surse internet

http://www.ire.ro/

http://www.consiliulconcurentei.ro/

http://www.sar.org.ro/

http://www.capital.ro/

http://www.comunicatemedicale.ro/

http://www.business24.ro/

BIBLIOGRAFIE

Crețoiu G., Cornescu V., Bucur I., Economie, Ed. C.H. Beck, București, 2008

Dima A.M., Mediul european de afaceri. Politica în domeniul concurențial, Editura , București, 2007

Dobrotă N. (coord.), Economie politică , Editura Eficient, București, 1992

Doval E., Analiza strategică a mediului concurențial, Editura Fundației România de Mâine, București, 2003.

Gavrilă I., Gavrilă T., Competitivitate și mediu concurențial, Editura Economică, București, 2009

Iancu A., Tratat de economie vol.3 Piața, Concurența, Monopol, Editura Expert, București, 1992

Eduard Ionescu (coordonator), Alina Rotaru, Cristian Oprea, Alina Picu, Prețuri și concurență, Editura Fundației România de Mâine, București, 2010

Moșteanu T., Concurența, abordări teoretice și practice, Editura Economică, București, 2000

Surse internet

http://www.ire.ro/

http://www.consiliulconcurentei.ro/

http://www.sar.org.ro/

http://www.capital.ro/

http://www.comunicatemedicale.ro/

http://www.business24.ro/