Concurenta In Afaceri din Perspectiva Relatiilor Si Mediului de Afaceri din Romania, Stat Membru al Ue
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I CONSIDERAȚII INRODUCTIVE
Definirea conceptului de concurență
Rolul concurenței în dezvoltarea societății
1.2.1. Necesitatea unei concurențe obiective
Funcțiile concurenței economice
Rolul pieței și a piețelor asupra comportamentului operatorilor economici
CAPITOLUL II CONCURENȚA NELOIALĂ-FORMĂ A CONCURENȚEI ÎN AFACERI
2.1. Definirea conceptului de concurență neloială
Acte și fapte de concurență neloială
Confuzia
Dezorganizarea
Denigrarea
Concurența neloială pe piața internațională
CAPITOLUL III CONCURENȚA LOIALĂ-FORMĂ A CONCURENȚEI ÎN AFACERI
Noțiunea de întreprindere
Concurența comercială loială
CAPITOLUL IV ROLUL CONCURENȚEI EVIDENȚIATĂ LA NIVEL EUROPEAN
Descrierea cazului
Produsul în cauză și piața
Efectele încălcării
Concluzii
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
ABREVIERI
art. – articol
alin. – aliniatul
G.I.E. – Grup de interes economic
M.Of. – Monitorul Oficial al României
nr. – Numărul
O.G. – Ordonanța Guvernului
op.cit. – opere citate
pag. – pagina
pct. – punctul
ș.a. – și alții
urm. – următorul/următoarele
vol – volumul
INTRODUCERE
În cadrul unui sistem de drept sănătos concurența reprezintă un element esențial al economiei de piață, fiind totodată motorul dezvoltării economico-sociale.
La modul general concurența presupune o confruntare între tendințe adverse, care converg spre același scop. În sens juridic concurență desemnează confruntarea dintre agenții economici cu activități similare sau asemănătoare, exercitate în domeniile deschise pieței pentru câștigarea și conservarea clientelei, în scopul rentabilizării propriei întreprinderi.
La nivel economic, pentru a fi posibilă, concurența presupune o piață organizată pe baza anumitor reguli precum independența și descentralizarea activității de producție, distribuție și consum, libertatea de inițiativă fără constrângeri sau limitări, de ordin administrativ și proprietatea privată asupra unui procent semnificativ din totalitatea mijloacelor de producție.
În cadrul prezentei lucrări am urmărit a analiza ideea de concurență așa cum se regăsește aceasta reglementată la nivel național și european.
Structurată în patru capitole, lucrarea debutează cu o prezentare generală a conceptului de concurență, a rolului concurenței în cadrul economiei de piață și, nu în ultimul rând, sublinierea funcțiilor unei concurențe loiale.
Cel de-al doilea și al treilea capitol dezbat, în detaliu, formele concurenței în afaceri, respective conceptul de concurență neloială, formele acestui tip de concurență, așa cum se regăsesc prevăzute de Legea nr. 11/1991, republicată, precum și concurența loială desfășurată desfășurată de diferiți operatori economic.
Ulimul capitol prezintă un caz practice al unui abuzz de poziție dominantă exercitat la nivel european
Metode de cercetare utilizate în elaborarea lucrării
Pentru elaborarea conținutului lucrării s-a făcut apel la mai multe metode de cercetare fapt datorat specificității conținutului fiecărui capitol.
S-au utilizat principalele surse bibliografice din domeniile de cunoaștere specifice temei, cum sunt: dreptul afacerilor, drept civil.
Au fost consultate tratate și lucrări de specialitate, prin aceasta urmârindu-se a analiza cât mai exact instituția concurenței.
Pentru realizarea unei investigații exhaustive a temei s-a recurs la analiza problemelor prin referire la anumite puncte de vedere doctrinare, evaluarea și sintetizarea unor aspecte din domeniul dreptului afacerilor, stabilirea unor comparații și conexiuni.
Am folosit ca metodă principală-metoda inductivă deoarece știința folosește experiența ca mijloc de confirmare a concluziilor și ipotezelor sale.
Pentru studierea temei s-a avut în vedere complexitatea acesteia pentru care s-a preferat o îmbinare a unor metode clasice de cercetare cu câteva metode noi.
Astfel observația directă s-a utilizat pentru sublinierea importanței reglementărilor naționale care stabilesc, prin acte normative, regimul concurenței în afaceri la nivel intern.
Observația indirectă s-a folosit prin apelul la unele constatări anterioare clare și bine întocmite în materia studiată.
Alte metode folosite de-a lungul elaborării lucrării se numără :
metoda sociologică necesară pentru colectarea, analiza și interpretarea informațiilor ;
cercetarea documentară întreprinsă pentru a înțelege pe deplin regimul aplicabil concurenței, așa cum se regăsește acesta reglement în actual legislație;
cercetarea indirectă
CAPITOLUL I
CONSIDERAȚII INRODUCTIVE
Definirea conceptului de concurență
Etimologic, conceptul „a concura”-care provine de la verbul latin „concurrere” înseamnă „a se lupta pentru întâietate” sau „a căuta să întreacă pe cineva” într-un anumit domeniu de activitate.
Concurența ca activitate umană presupune în mod obligatoriu existența celor care se întrec sau care intră într-o competiție. Este necesar să existe cel puțin două persoane participante la întrecere.
Totodată se impune ca întrecerea-competiția, concursul-să însoțească o altă activitate de utilitate socială, pentru că una fără alta nu poate să existe. Concurența care nu este legată de o altă activitate, nu poate exista.
De asemenea, concurenții (competitorii) trebuie să desfășoare activități identice sau asemănătoare și să urmărească aceeași finalitate, adică acțiunile lor să fie orientate spre același scop, împărtășit de toți cei care participă la întrecere. Desigur că în majoritatea activităților sociale, oamenii, în general, au tendința nativă de a se situa înaintea celorlalți și, în consecință, poate să existe o asemănare între concurență și emulație. Totuși, între cele două concepte nu poate exista similitudine pentru că emulația nu poate avea aceeași finalitate cu concurența.
Este adevărat că prin emulație se înțelege că omul urmărește să se situeze pe primul loc prin forțe proprii, fără ca să urmărească înfrângerea sau eliminarea din competiție a celorlalți participanți.
Este greu de conceput că în etapa istorică pe care o parcurge, la acest moment, omenirea să stabilim domenii sociale în care să predomine emulația ca fenomen al dezvoltării. Cu atât mai puțin se poate vorbi de emulație în domeniul economic sau comercial.
Dar concurența, indiferent de domeniul social în care se desfășoară, trebuie să aibă aceeași finalitate ca și emulația, cu condiția să existe anumite reguli de desfășurare (stabilite de către concurenți sau de către societate prin organismele abilitate), iar concurenții să aibă un comportament normal, în concordanță cu obiectivele urmărite de majoritatea concurenților.
Trebuie evidențiat faptul că studierea concurenței ca factor al dezvoltării economico-sociale nu privește toate domeniile de activitate în aceeași măsură.
Concurența s-a manifestat-la început la nivel național și ulterior la nivel internațional-cu toate atributele sale, în primul rând în țările capitaliste, în condițiile liberalismului economic.
Despre existența unei concurențe reale în domeniul economic a început să se vorbească spre sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu apariția primelor reglementări antitrust în Statele Unite ale Americii și cu abolirea corporațiilor în Franța și în alte țări europene industrializate. Asemenea preocupări cu privire la concurență s-au intensificat și în plan instituțional, în toate țările europene, în special în prima jumătate a secolului XX.
În mod normal, problemele au stat în atenția specialiștilor din domeniul economic și comercial. Au apărut și s-au dezvoltat numeroase teorii și concepte referitoare la concurență, iar reprezentanții de seamă ai unor școli și-au adus contribuția la stabilirea noțiunii de concurență, a funcțiilor și obiectului acesteia și a unor reglementări speciale cu privire la comportamentul operatorilor economici și comerciali de pe piața relevantă.
Odată cu adoptarea unor reglementări juridice speciale privind concurența, de aspectele teoretice ale acesteia s-au ocupat și numeroși juriști care și-au concentrat atenția și asupra conceptului de concurență. În doctrina de specialitate se apreciază că noțiunea concurenței, în general, este opera teoreticienilor-economiști sau juriști-deoarece în reglementările internaționale și naționale nu s-a fixat o asemenea definiție.
Ținându-se seama de anumite criterii-în special cele referitoare la rolul și funcțiile concurenței ori la comportamentul concurenților-în doctrină au fost elaborate diverse definiții, dar niciuna dintre ele nu a fost unanim acceptată.
Aici mă refer la definiția concurenței ca activitate normală, fără distorsiuni-așa-zisa concurență pură și perfectă.
Astfel, raportat la doctrina economică, într-o opinie se susține despre concurență că reflectă „un comportament prin care mai mulți rivali caută să atingă același scop, pentru a-și promova randamentul orientat către profit”.
Într-o altă definiție concurența normală presupune „un asemenea raport de piață, încât, pe de o parte, toți vânzătorii (producătorii) să-și vândă toate produsele la prețul pieței, fără ca vreunul dintre ei să-l poată influența, iar pe de altă parte, cumpărătorii (consumatorii) să poată achiziționa ceea ce au nevoie și cât doresc din fiecare bun la același preț al pieței, de asemenea, fără a~l putea modifica după voința lor”.
Într-o accepțiune mult mai succintă s-a apreciat că, în esență, concurența definește, pe de o parte un anumit „tip de comportament al agenților economici, iar pe de altă parte, un mod specific de organizare a activității de piață”.
Din perspectiva juriștilor, în principiu, prin concurență se înțelege „lupta dusă, atât pe
plan național, cât și internațional, între firme capitaliste de producție, comerciale, bancare etc., în scopul realizării unor profituri cât mai mari, ca urmare a acaparării unor segmente tot mai largi de piață și, în consecință a sporirii volumului de afaceri.”
Într-o altă opinie prin concurență se înțelege „confruntarea dintre agenții economici cu activități similare sau asemănătoare, exercitată în domeniile deschise pieței, pentru câștigarea și conservarea clientelei, în scopul rentabilizării propriei întreprinderi”.
Deși în această definiție se regăsesc elemente comune cu alte definiții exprimate în doctrina juridică, unii autori ai literaturii de specialitate consideră că ea cuprinde trăsăturile caracteristice concurenței.
În primul rând se precizează necesitatea participării la confruntarea de pe piață a mai multor persoane fizice sau juridice, care trebuie să desfășoare activități similare. Aceștia își desfășoară activitatea economică sau comercială în domenii deschise concurenței, iar între ei trebuie să existe o atitudine de adversitate pentru atingerea scopului urmărit, respectiv atragerea clientelei și consumatorilor și, implicit, obținerea de profituri cât mai mari.
Se impune a menționa că deși este vorba de o luptă ce se desfășoară în condițiile bunei-credințe și a uzanțelor cinstite, concurența are un caracter normal, onest într-o economie de piață liberă.
Rolul concurenței în dezvoltarea societății
1.2.1. Necesitatea unei concurențe obiective
În cadrul literaturii de specialitate, există opinia, aproape unanim acceptat, potrivit căruia „concurența reprezintă un mijloc important pentru organizarea și desfășurarea economiei de piață”. O asemenea opinie are în vedere concurența ca fenomen
economico-social care a avut o evoluție istorică, adică de la apariția acesteia-încă din antichitate-și până în etapa istorică actuală.
Primo, concurența a fost și este determinată de capacitatea societății de a produce o cantitate suficientă de bunuri pentru a satisface nevoile de consum ale membrilor acesteia. În sens contrar, dacă economia unei țări nu are capacitatea de a produce o diversitate de bunuri și servicii pentru consumatori, concurența nu va exista.
Secondo, pentru existența concurenței se impune ca bunurile și serviciile produse în societate să fie distribuite consumatorilor prin intermediul comerțului. Este cunosroape unanim acceptat, potrivit căruia „concurența reprezintă un mijloc important pentru organizarea și desfășurarea economiei de piață”. O asemenea opinie are în vedere concurența ca fenomen
economico-social care a avut o evoluție istorică, adică de la apariția acesteia-încă din antichitate-și până în etapa istorică actuală.
Primo, concurența a fost și este determinată de capacitatea societății de a produce o cantitate suficientă de bunuri pentru a satisface nevoile de consum ale membrilor acesteia. În sens contrar, dacă economia unei țări nu are capacitatea de a produce o diversitate de bunuri și servicii pentru consumatori, concurența nu va exista.
Secondo, pentru existența concurenței se impune ca bunurile și serviciile produse în societate să fie distribuite consumatorilor prin intermediul comerțului. Este cunoscut faptul că în decursul multor secole, comerțul a fost considerat ca fiind neproductiv-în sensul că nu aduce beneficii pentru producătorii de valori- și o astfel de atitudine a existat și în etapele istorice mai recente, în țările cu economie hiper-centralizată de tip socialist sau comunist.
Negarea productivității comerțului ca doctrină s-a consolidat în sistemul economic al corporațiilor din evul mediu. Lupta împotriva monopolului deținut de corporații și de trusturi a fost lungă și dificilă și abia la încputul secolului al XX- lea se poate vorbi de o liberalizare reală a comerțului.
S-a susținut că numai în condițiile unei economii libere de piață poate exista o concurență reală cu efecte pozitive pentru dezvoltarea societății.
Într-o asemenea economie, în care comerțul este bazat pe cerere și ofertă, concurența joacă un rol important de regulator al resurselor care trebuie să satisfacă deopotrivă, atât pe producători, cât și pe consumatori.
Concurența este unul dintre factorii de bază care acționează asupra producătorilor de bunuri și servicii, deoarece îi determină să-și adapteze oferta la cerere. Datorită concurenței, agenții economici pot să-și mărească profiturile, în mod normal prin scăderea prețurilor și creșterea cantitativă și calitativă a produselor.
Fiecare agent economic care acționează pe piața liberă este preocupat de activitatea firmei sale, pentru ca aceasta să fie mai competitivă în comparație cu altele, iar câștigul net să fie cel mai bun.
Prin concurență, între producători se exercită o presiune asupra scăderii prețurilor de vânzare și totodată se contribuie la satisfacerea nevoilor tot mai crescânde ale consumatorilor.
În principiu, concurența îi orientează pe agenții economici spre producerea a ceea ce este dorit și cerut de consumatori, obligându-i să o facă la prețuri cât mai scăzute. Numai în acest fel producătorii pot să-și atingă obiectivele economice.
Văzută dintr-o altă perspectivă, concurența-ca fenomen economico-social-poate fi considerată ca fiind o cale importantă de satisfacere a intereselor tuturor participanților la viața economică și comercială.
Într-un sistem economic de piață liberă, concurența are și o influență hotărâtoare în formarea prețurilor. Prețul rezultă numai din confruntarea cererii și ofertei pe piață, în condițiile concurenței.
Conchizând se mai poate afirma că are un rol deosebit în formarea și existența unui mediu concurențial normal. Într-un sistem economic bazat pe proprietatea privată, agenții economici urmăresc, în principiu, același scop sau unul asemănător, și anume acela al liberei concurențe.
Se impune a reține că, în realitate, concurența se manifestă în mod liber doar în măsura în care practicile utilizate de competitori sunt cinstite, adică numai atunci când se respectă un minim de moralitate.
Așadar, rezultă că prin activitatea de concurență se obțin avantaje pentru întreaga societate. Acesta este motivul pentur care statele lumii sunt interesate de stabilirea unor reglementări specifice concurenței, mai ales în direcția cunoașterii și reprimării acelor fapte prin care concurența este distorsionată și viciată.
Funcțiile concurenței economice
Sub aspectul funcțiilor sale, în doctrina economică și în cea juridică au fost exprimate opinii potrivit căreia „concurența este o forță regulatoare foarte importantă a economiei de piață”.
Aceste funcții privesc numai competiția reală sau onestă care se desfășoară între agenții economici în baza regulilor de comportare impuse de deontologia profesională și, atunci când este nevoie, de norme juridice.
În doctrină s-a subliniat că cele mai importante funcții ale concurenței următoarele:
Facilitează participarea pe piața liberă a tuturor producătorilor de bunuri și servicii și ajustează rămânerea numai a celor care câștigă lupta prin creativitate și preocuparea continuă de creștere a eficienței întregii activități.
De asemenea, agenții economici participanți la concurență sunt puternic motivați de a dezvolta produse sau servicii performante prin costuri cât mai scăzute. Ei trebuie să se adapteze permanent gusturilor sau nevoilor clientelei și consumatorilor.
Concurența stimulează progresul societății, în general, și al celui tehnic, în special.
În mod normal, concurența oferă perspective de profituri convenabile pentru toți competitorii, dar vor avea mari șanse de a câștiga numai cei care vor aloca resurse tot mai mari pentru noile tehnologii și, implicit, pentru produse performante.
Noutatea ideilor lor puse în practică trebuie să înfrunte verificarea din partea „realității”, care este impusă de consumatori.
Pentru un agent economic producător, condiția de a reuși pe o piață concurențială, o constituie anticiparea, identificarea și rapida adaptare a ideilor novatoare. Producătorii și comercianții care vor să supraviețuiască într-un mediu concurențial nu trebuie să se mulțumească cu succesul lor actual, ci trebuie să gândească și să acționeze în direcția reușitei pe termen lung. De altfel, toți agenții economici și comercianții trebuie să fie conștienți de faptul că pe piața liberă, concurența îi favorizează numai pe cei mai buni.
Concurența are un rol important în ajustarea autonomă a cererii și ofertei în toate domeniile economice și comerciale.
În doctrina economică se susține că va exista o concurență intensă pe piață numai dacă: numărul și puterea celor care fac oferte și formulează cereri va fi mai mare; produsele și serviciile oferite sunt mult mai diferențiate (inclusiv prin preferințele consumatorilor); piața va fi mai transparentă și mai permisivă; produsele și serviciile oferite sunt mai substituibile (înlocuibile unele cu altele) și mai complementare unele altora; veniturile consumatorilor sunt mai mari.
influențează prețul mărfurilor determinându-i scăderea, proporțional cu creșterea volumului de produse similare sau, dimpotrivă, majorarea în caz de penurie.
În condițiile economiei de piață, raporturile ce se stabilesc între cantitatea vândută și prețurile de desfacere practicate relevă faptul că profitul mai mare rezultă din creșterea desfacerilor și mai puțin din prețurile mari stabilite.
Un preț rezonabil atrage o masă mare de clienți, ajungându-se astfel la un volum mai mare al desfacerii, pentru că un preț mic, accesibil celor mulți, sporește cererea, creează condițiile pentru o producție de serie mare.
Rolul pieței și a piețelor asupra comportamentului operatorilor economici
Piața, ca o categorie economică specifică producției de mărfuri și inseparabilă de aceasta, a apărut și s-a generalizat în condițiile liberalizării comerțului.
Lato sensu, piața reprezintă un sistem de relații prin care vânzătorii și cumpărătorii intră în contact pentru a schimba bunuri sau servicii.
Piața indeplinește funcția economică de a realiza legătura dintre cererea și oferta de mărfuri, servicii sau lucrări, stabilind circuitul economic dintre producție și consum.
În aceasă direcție, piața corelează și adaptează nevoile producătorilor și ale consumatorilor în conformitate cu regulile social-economice de desfășurare a schimbului de valori materiale.
Numai într-o economie de piață, producătorul de bunuri și consumatorul are posibilitatea de a alege în mod liber cât, unde și cum pot să ofere și, respectiv să solicite, iar piața este singura care stabilește ce se produce și cât se produce.
Privită ca un mecanism economic, piața echivalează cu o rețea de comunicații, care pune în legătură pe operatorii implicați și asigură schimbul de bunuri, de servicii sau instrumente negociabile.
De asemenea, în activitatea de piață, agenții economici și comercianții se angajează în lupta reciprocă pentru câștigarea, extinderea și păstrarea clientelei și, în final, pentru a-și asigura rentabilitatea.
Comportamentul acestora pe piață trebuie să se desfășoare potrivit regulilor deontologice sau celor care derivă din normele prin care este reglementată concurența.
De altfel, între piață și concurență există un raport reciproc de determinare.
În cadrul literaturii de specialitate, piața mai este definită și din punct de vedere geografic, ca fiind acel spațiu concret și determinat în care se desfășoară operațiunile uzuale, cât și rețeaua corespunzătoare de desfacere. Din acest punct de vedere, piața poate fi locală sau regională, națională sau internațională.
În definirea pieței sub aspect concurențial, trebuie să se pornească însăși de la conceptul de concurență și funcțiile acesteia. Prin natura ei, concurența nu poate să se desfășoare decât între producătorii și comercianții care produc și comercializează bunuri identice sau asemănătoare și care, implicit sunt substituibile sau interschimbabile, potrivit necesităților consumatorilor.
În mod normal, mărfurile ori serviciile care sunt de aceeași natură nu pot fi substituite între ele.
Așadar, piața a trebuit să fie redefinită în raport cu concurența. Semnificația globală a pieței a fost restrânsă și, astfel a apărut conceptul de Piață relevantă cu diferitele sale modalități determinate după anumite criterii.
În practică și în doctrină, definirea pieței relevante nu se poate realiza cu exactitate, pentru că este dificil de prevăzut care sunt reacțiile consumatorilor față de produsele aflate pe piață și prețurile acestora.
În instrucțiunile Consiliului Concurenței se precizează că „o piață relevantă cuprinde un produs sau un grup de produse și aria geografică pe care acestea se produc și/sau se comercializează”. Piața relevantă are deci două componente: piața produsului și piața geografică.
CAPITOLUL II
CONCURENȚA NELOIALĂ
FORMĂ A CONCURENȚEI ÎN AFACERI
Definirea conceptului de concurență neloială
În cadrul literaturii de specialitate ideea de concurență apare ori de câte ori mai multe persoane urmăresc un scop identic, în activitatea economică.
Desfășurarea acestei „competiții” trebuie să se realizeze într-un cadru organizat, comercianții fiind obligați să-și exercite activitatea cu bună-credință, potrivit uzanțelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor și a cerințelor concurenței loiale
Așadar, se poate afirma că noțiunea de concurență neloială este acea “competiție economică purtată între comercianți sau/și orice alte persoane care desfășoară activități cu caracter economic, în care sunt utilizate mijloace neoneste”.
Deoarece această problemă este una sensibilă pentru existența piețelor concurențiale, ea a avut rezonanță în plan internațional încă din momentele de început ale cristalizării legislației concurenței, iar cu ocazia revizuirii de la Washington, a fost introdus în textul Convenției de la Paris art. 10 bis, modificat ulterior la Lisabona, prin care țările membre ale Uniunii se obligă să asigure resortisanților acesteia „o protecție efectivă împotriva concurenței neleale”.
În conformitate cu dispozițiile alineatului (2) al art. 10 bis, actul de concurență neloială este definit ca fiind „orice act de concurență contrar uzurilor cinstite în materie industrială și comercială”.
Însă, în accepțiunea legiuitorului nostru, „constituie concurență neloială orice act sau fapt contrar uzanțelor cinstite în activitatea industrială și de comercializare a produselor, de execuție a lucrărilor, precum și de efectuare a prestărilor de servicii”.
Astfel, se poate observa că textul românesc se abate de la conținutul art. 10 bis al Convenției de la Paris din 1883, fapt care marchează abandonarea tezei clasice și recunoașterea implicită a faptului că loialitatea trebuie să guverneze activitatea comercială și industrială, chiar în absența unui raport de concurență între competitori.
Pentru evitarea anumitor discuții legate de înțelesul expresiei „uzațe cinstite”, la art. 1 lit. a) din Legea nr. 11/1991 se arată că “este considerată fiind contrară uzanțelor comerciale cinstite utilizarea în mod neloial a secretelor comerciale ale unui comerciant prin practici de genul neexecutării unilaterale a contractului sau utilizării unor proceduri neloiale, abuzului de încredere, incitării la delict și achiziționării de secrete comerciale de către terții care cunoșteau că respectiva achiziție împiedica astfel de practici, de natură să afecteze poziția comercianților pe piață”.
Articolele 4 și 5 din Legea nr. 11/1991 definesc principalele acte de concurență neloială-fie că ele sunt sancționate contravențional sau penal-însă această listă nu este una exhaustivă în privința practici neloiale.
Potrivit observațiilor experților Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale, există întotdeauna acte noi de concurență neloială, de vreme ce în aparență, nu exista niciun fel de limite ale inventivității în domeniul concurentei.
La ora actuală, dispozițiile referitoare la concurența neloială au dobândit o semnificație mai largă, urmărind o dublă protecție: nu numai pe cea a întreprinderilor care desfășoară o activitate economică, dar și protecția colectivității împotriva abuzurilor săvârșite de acestea, atât în exercitarea activității profesionale, cât și a utilizării mijloacelor publicitare.
Acte și fapte de concureță neloială
În ceea ce privește clasificarea actelor și faptelor de concurență neloaială, în literatura de specialitate au fost avansate diferite criterii rezultând astfel diferite clasificări.
Potrivit unei opinii doctrinare, mijloacele de concurență neloială se pot grupa în patru categorii: confuzia, mijloace de denigrare, mijloace de dezorganizare internă a unei întreprinderi concurente și mijloace de dezorganizare a pieței.
Pe de altă parte, într-o altă clasificare care pare a fi dominantă, plecând de la clasificarea lui Roubier, autorii disting între patru mari grupe de mijloace neloiale, anume: confuzia, denigrarea, dezorganizarea și parazitismul economic.
În literatura noastră de specialitate practicile de concurență neloiaiă sunt grupate astfel:
mijloace de confuzie;
exploatarea muncii și organizării altuia;
denigrarea;
publicitatea mincinoasă, inoportună și șocantă;
boicotaju! și discriminarea;
diferite forme de vânzare (cu preț redus, sub prețul impus, cu primă etc.)â
În cele ce urmeză voi face o prezentare a principalelor mijloace de concurență neloială și anume: confuzia, dezorganizarea, denigrarea și parazitismul economic
Confuzia
Printre principalele practici neloiale, confuzia ocupă un loc privilegiat considerat cel mai vechi și cel mai frecvent utilizat.
Acest tip de practică poate fi creată prin imitația elementelor ce atrag clientela conducând la confuzia între întreprinderi sau la confuzia asupra originii produselor și
serviciilor. Adesea confuzia este creată de publicitate falsă.
Confuzia între întreprinderi
Principalele mijloace de confuzie poartă asupra semnelor distinctive care caracterizează întreprinderea din prisma consumatorilor. Astfel, putem vorbi de confuzie ca rezultat al imitării semnelor distinctive ale întreprinderii, a publicității sau prezentării exterioare a acesteia.
Principalele semne distinctive ale întreprinderii sunt firma și emblema.
Firma sau numele comercial este numele sau denumirea sub care un comerciant este înmatriculat în registrul comerțului, sub care își exercită comerțul și sub care semnează.
Emblema este semnul sau denumirea care deosebește un stabiliment al unui comerciant de un alt stabiliment al aceluiași comerciant sau al altui comerciant. Emblema trebuie să aibă caracter de noutate și distinctivitate față de celelalte embleme înregistrate în același registru al comerțului, pentru același fel de comerț, precum și față de emblemele altor comercianți de pe piața unde comerciantul își desfășoară activitatea.
Prin înscrierea în registrul comerțului a firmei și emblemei, comerciantul dobândește un drept de folosință exclusivă asupra acestora. Pentru apărarea acestui drept titularul său poate promova acțiunea în concurență neloială și, totodată, poate cere radierea înmatriculării respective.
Publicitatea are un rol deosebit de important pentru atragerea clientelei, dar și pentru informarea consumatorilor.
Potrivit art. 3 lit. a) din Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă, prin publicitate se înțelege “orice formă de prezentare a unei activități comerciale, industriale, artizanale sau liberale, în scopul promovării vânzării de bunuri ori servicii, inclusiv bunuri imobile, drepturi și obligații.”
Se impune a menționa faptul că ideile publicitare nu sunt protejate ca asemenea, ci numai forma specială, concretă în care se prezintă. Cu toate acestea, utilizarea ideii publicitare a altuia este inadmisibilă, dacă a fost cunoscută prin mijloace neloiale-de exemplu, prin abuz de încredere.
Prezentarea exterioară a unei întreprinderii poate fi determinată pentru clientelă, ea putând antrena confuzie, din punct de vedere al consumatorului, în măsura în care acesta face obiectul unei imitări din partea unei întreprinderii concurente.
De exemplu, poate crea confuzie: vestimentația angajaților, culorile folosite în exterior, dar și în amenajările interioare, aranjarea mobilierului etc. In aprecierea riscului de confuzie au avut în vedere trăsăturile de originalitate, amplasarea întreprinderilor, dar și notorietatea acestora.
Confuzia asupra originii produselor și serviciilor
Se poate manifesta fie sub forma imitării produselor întreprinderii concurente, fie sub forma confuziei cu privire la semnele distinctive ale produselor și serviciilor.
Imitarea produselor poate îmbrăca forma imitării servile-situație în care se recurge la o imitare profundă, dincolo de aspectul exterior al produsului, în specificitatea sa tehnică, în caracteristicile și funcționabilitatea sa-sau a imitării cvasiservile-situație în care produsele prezintă asemănări ori similitudini, acestea dominând în ansamblu diferențele față de produsele imitate.
Indiferent de forma pe care o îmbracă, pentru a putea fi sancționată pe calea acțiunii în concurență neloială se impune probarea confuziei sau a riscului de confuzie în rândul consumatorilor. În acest sens, trebuie întrunite următoarele condiții:
produsele să fie de aceeași natură;
între produse să existe similitudini obiective;
produsele să se adreseze aceleiași clientele.
Însă, există situații în care asemănările sunt justificate de natura produsului banalitatea acestuia sau de exigențele tehnice ori legate de compatibilitatea funcțională a unor produse.
Confuzia cu privire la semnele distinctive ale produselor-mărci, indicații geografice, ambalaje-reprezintă mijlocul cel mai frecvent utilizat pentru a crea confuzie.
Totuși, deoarece întreprinderile pot obține o protecție specifică a semnelor distinctive ale produsele lor, care le dă dreptul la exploatare exclusivă pe o anumită perioadă, acțiunea în concurență neloială este mai puțin utilizată în detrimentul acțiunii în contrafacere.
Marca este un semn distinctiv, care diferențiază produsele și serviciile unei persoane prin garanția unei calități determinate și constante, formând, în condițiile legii obiectul unui drept exclusiv.
Aprecierea riscului de confuzie este legată de: întinderea teritorială protecției semnului distinctive-națională, comunitară sau internațională elementele din care acestea sunt alcătuite.
Indicațiile geografice conferă titularilor un drept de folosință teritorial, colectiv, inalienabil și imprescriptibil. Astfel, ele pot fi folosite numai de persoanele care produc sau comercializează produsele pentru care indicațiile au fost înregistrate.
Pentru acordarea protecției, trebuie să existe o strânsă legătură între produsele la care se referă indicația geografică și locul de origine a acestora în ceea ce privește calitatea, reputația ori alte caracteristici.
Simplul fapt că produsul la care se referă denumirea este originar dintr-o anumită regiune, nu justifică protecția indicației geografice, nici în situația în care se adaugă mențiuni ca gen, tip sau imitație.
Confuzia prin ambalaje este destul de frecventă mai ales în ceea ce privește produsele lichide. Faptul că un comerciant folosește un ambalaj identic pentru același tip de produs poate crea confuzie în ceea ce-i privește pe consumatori, în această privință trebuie avute în vedere atât forma ambalajului, cât și aspectul exterior.
Publicitatea mincinoasă ori falsa publicitate
Publicitatea sau reclama mincinoasă este actul unui industriaș sau comerciant care, pentru a-și ameliora poziția în raporturi de concurență, face afirmații contrare adevărului, cu privire la persoana, întreprinderea, produsele sau serviciile sale. Publicitatea mincinoasă este considerată totodată „un mijloc de dezorganizare generală a pieței, alături de invocarea de titluri și calități false de uzurpare de medalii și recompense și diferite forme speciale de vânzare”.
Atât falsa publicitate, cât și cea mincinoasă constituie fapte de concurență neloială grave. Ele trebuie reprimate datorită pericolului pe care-prezintă la adresa consumatorilor, care, în astfel de condiții de realizare a actelor de comerț, vor fi induși în eroare, consimțământul lor de a cumpăra un anumit produs ori de a beneficia de un anumit serviciu, va fi grav viciat ca efect al unor forme speciale a dolului.
Potrivit art. 4 și urm. din Legea nr. 158/2008, publicitatea înșelătoare este interzisă.
Pentru a determina dacă publicitatea este înșelătoare trebuie să se ia în considerare toate aspectele acesteia, în special orice informație conținută de aceasta cu privire la:
caracteristicile bunurilor sau serviciilor, cum sunt: disponibilitatea, natura, modul de execuție, compoziția, metoda și data fabricației bunurilor ori a prestării serviciilor, dacă acestea corespund scopului lor, destinația, cantitatea, parametrii tehnico-funcționali, originea geografică sau comercială, rezultatele așteptate ca urmare a utilizării lor ori rezultatele și caracteristicile esențiale ale testelor sau ale controalelor efectuate asupra bunurilor ori a serviciilor;
prețul sau modul de calcul al prețului și condițiile în care se distribuie bunurile ori se prestează serviciile;
natura, atribuțiile și drepturile comerciantului care își face publicitate, cum ar fi: identitatea și bunurile sale, calificările și deținerea drepturilor de proprietate industrială, comercială sau intelectuală ori premiile și distincțiile acestuia.
Publicitatea comparativă este publicitatea care identifică în mod explicit sau implicit un concurent ori bunuri sau servicii oferite de acesta;
Potrivit art. 6 din Legea nr. 158/2008, publicitatea comparativă este considerată legală dacă îndeplinește, în mod cumulativ, următoarele condiții:
nu este înșelătoare;
compară bunuri sau servicii care răspund acelorași nevoi ori sunt destinate acelorași scopuri;
compară, în mod obiectiv, una sau mai multe caracteristici esențiale, relevante, verificabile și reprezentative ale respectivelor bunuri ori servicii, care pot include și prețul;
nu discreditează sau denigrează mărcile, denumirile comerciale, alte semne distinctive, bunuri, servicii, activități ori situația unui concurent;
în cazul produselor cu denumire de origine, se referă, în fiecare caz, la produse cu aceeași denumire;
nu profită în mod neloial de reputația unei mărci, a unei denumiri comerciale sau a altor semne distinctive ale unui concurent ori a denumirii de origine a produselor concurente;
nu prezintă bunuri sau servicii ca imitații ori reproduceri ale bunurilor sau serviciilor purtând o marcă ori o denumire comercială protejată;
nu creează confuzie între comercianți, între cel care își face publicitate și un concurent sau între mărci, denumiri comerciale, alte semne distinctive, bunuri ori servicii ale celui care își face publicitate și cele ale unui concurent.
Fapta constă în comunicarea sau răspândirea în public de către un anumit comerciant de afirmații mincinoase cu privire la întreprinderea sa ori la produsele sau serviciile acesteia de așa manieră și cu un astfel de scop, încât clientela posibilă să fie indusă în eroare, iar acesta să fie favorizat, în acest mod, în raport cu concurenții săi.
Ea poate fi săvârșită de un comerciant persoană fizică sau persoană juridică, prin prepușii ori salariații săi care au abilitarea necesară să se exprime în numele și pe seama comerciantului respectiv, acționând cu intenție calificată.
În aprecierea caracterului fals al publicității se va ține seama atât de conținutul mesajului, cât și de destinatarul acestuia.
Conținutul fals la care se raportează publicitatea înșelătoare poate viza:
bunul sau serviciul propus-conținutul produsului – „100% natural”; „suc de fructe"; „produs ecologic"; cantitatea oferită; originea produsului „ceramică de Horezu" etc.);
prețul, condițiile de vânzare sau condițiile de plată („30% reducere", deși produsul are același preț;, „transportul gratuit", deși acesta fusese integrat în preț etc.
rezultatele scontate-promisiuni neonorate, atribuirea de virtuți inexistente, false mărturii despre satisfacția oferită;
fabricanți, distribuitori sau prestatori (vânzarea de produse de mărci diferite decât cele anunțate, erijarea unui distribuitor în calitate de producător etc.).
Articolul 4 lit. d) din Legea nr. 11/1991 sancționează “comunicarea sau răspândirea în public de către un comerciant de afirmații asupra întreprinderii sale sau activității acesteia menite să inducă în eroare și să creeze o situație de favoare în dauna unor concurenți”.
Dezorganizarea
Dezorganizarea poate privi întreprinderea concurentă sau piața, în ansamblu.
Dezorganizarea întreprinderii concurente se poate manifesta sub următoarele forme:
dezorganizarea prin intermediul personalului întreprinderii violarea secretelor comerciale);
dezorganizarea producției întreprinderii;
dezorganizarea activității comerciale a întreprinderii
În lupta pentru câștigarea clientelei, personalul întreprinderii reprezintă un element fundamental. Accesul salariaților la secretele de întreprindere, la relațiile legate cu clientela, precum și cunoașterea de către aceștia a organizării și funcționării întreprinderii recomandă ca legătura dintre întreprindere și salariații săi să fie una de durată, întreprinzătorii apelând deseori la fidelizarea salariaților.
Însă, în ultima perioadă, mobilitatea personalului a devenit o caracteristică a pieței muncii, salariații căutând oferte mai atractive, iar angajatorii personal competent.
În acest context, unii dintre salariați aleg să lucreze pentru întreprinderi concurente. Pentru a stopa acest fenomen angajatorii recurg la inserarea în contractul de muncă a clauzei de neconcurență.
Cu toate acestea, atragerea personalului întreprinderii concurente poate fi considerat act de concurență neloială. Mai mult, în situația în care nu unul, ci mai mulți salariați ai unei întreprinderi sunt angajați simultan la o întreprindere concurentă, angajatorul exercitând o anumită influență în acest sens, organizarea internă a întreprinderii concurente ar putea fi grav afectată, actul fiind de concurență neloială.
Legiuitorul român sancționează “oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent ori acceptarea unei astfel de oferte” precum și „concedierea sau atragerea unor salariați ai unui comerciant în scopul înființării unei societăți concurente care să capteze clienții acelui comerciant sau angajarea salariaților unui comerciant în scopul dezorganizării activității sale:”
Dezorganizarea producției întreprinderii poate fi provocată prin divulgarea secretelor de fabrică sau de comerț sau divulgarea know-how-uk aparținând întreprinderii. Noțiunea de secret de fabrică sau de comerț se diferențiază de cea de know-how prin faptul că cea din urmă are o sferă mai largă, cuprinzând și elemente de abilitate manuală, distincție greu de făcut în practică, fapt pentru care legiuitorul nostru nu face referire la secretul de fabrică sau de comerț ori la know-how, ci grupează sub denumirea de „secret comercial” ambele noțiuni.
Astfel, potrivit art. 1¹ lit. b) din Legei nr. 11/1991, constituie secret comercial informația care, în totalitate sau în conexarea exactă a elementelor acesteia, nu este în general cunoscută sau nu este ușor accesibilă persoanelor din mediul care se ocupă în mod obișnuit cu acest gen de informație și care dobândește o valoare comercială prin faptul că este secretă, iar deținătorul a luat măsuri rezonabile, ținând seama de circumstanțe, pentru a fi menținută în regim de secret.
Din definiția dată de legiuitor se desprind condițiile ce trebuie îndeplinite, pentru a putea vorbi de protecția secretului comercial: a) să fie necunoscut sau greu accesibil publicului; să existe din partea deținătorului voința de a-l păstra secret; c) păstrarea secretului prezintă interes economic legitim pentru întreprindere.
Legiuitorul nostru oferă protecție secretului comercial sancționând “divulgarea, achiziționarea sau folosirea unui secret comercial de către un comerciant sau un salariat al acestuia, fără consimțământul deținătorului legitim al respectivului secret comercial și într-un mod contrar uzanțelor comerciale cinstite “
Mai mult, legiuitorul nostru incriminează fapta de divulgare a unor informații care constituie secrete comerciale, dacă aceste informații provin de la autoritățile competente.
Sunt exceptate situațiile în care dezvăluirea acestor informații este necesară pentru protecția publicului, respectiv cele în care s-au luat măsuri pentru a se asigura că informațiile sunt protejate contra exploatării neloiale în comerț.
De asemenea, constituie infracțiune divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de către persoane aparținând autorităților publice, precum și de către persoane împuternicite de deținătorii legitimi ai acestor secrete pentru a-i reprezenta în fața autorităților publice.
Dezorganizarea activității comerciale a întreprinderii se poate realiza prin spionaj economic deturnarea comenzilor, dezorganizarea sistemelor de distribuție prin importuri paralele etc.
Activitatea de spionaj economic poate fi materializată în deconspirarea și exploatarea de către întreprinderea agresivă a secretelor comerciale ale concurentului pe piață. Ea se poate realiza fie prin „oferirea, promiterea sau acordarea – mijlocit sau nemijlocit – de daruri ori alte avantaje salariatului unui comerciant sau reprezentanților acestuia, pentru ca prin purtare neloială să poată afla procedeele industriale, pentru a cunoaște sau folosi clientela sa ori pentru a obține alt folos pentru sine ori pentru altă persoană în dauna unui concurrent.” fie prin „deturnare a clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcției deținute anterior la acel comerciant”
Spionajul se poate realiza prin divulgări spontane sau provocate, în primul caz, salariatul unui comerciant dezvăluie din proprie inițiativă date secrete privind activitatea acestuia. În al doilea caz, întreprinderea agresivă oferă, promite sau acordă – nemijlocit sau mijlocit-daruri sau alte avantaje salariatului altei întreprinderi sau reprezentanților acesteia, pentru ca prin purtare neloială să poată afla procedeele sale industriale, să cunoască sau să folosească clientela sa ori să obțină orice alt folos pentru sine ori pentru altă persoană în dauna întreprinderii concurente spionate.
Anumite comportamente neloiale nu conduc la afectarea unui anumit concurent, ci la afectarea unei profesii în ansamblu ori la funcționare pieței în ansamblu.
În literatura franceză se arată că în asemenea situație, pe lângă mijloacele specifice puse la îndemână de legiuitor, un concurent poate folosi acțiunea în concurență neloială ori de câte ori nerespectarea prevederilor legale poate provoca „o ruptură în egalitatea mijloacelor de concurență” și punerea anormal a celui care încalcă această reglementare
într-o situație favorabilă: concurentul care nu respectă reglementările fiscale sau sociale, șoferul de taxi care nu deține o autorizație în acest sens etc.
Denigrarea
Prin denigrare se înțelege un act îndreptat împotriva bunului renume al unui concurent, al întreprinderii, produselor sau serviciilor sale sau, altfel spus, denigrarea constă în afirmarea sau răspândirea, sub orice formă, în scop de concurență, de fapte privitoare la altă întreprindere, de natură a-i prejudicia reputația.
Mijloacele de denigrare pot fi îndreptate împotriva persoanei concurentului-directe și indirecte-întreprinderii, produselor ori serviciilor acestuia. Din definiția denigrării se desprinde o condiție esențială și anume: actul de denigrare să fie săvârșit în prejudiciul unui concurent în scopul de a favoriza activitatea economică a autorului.
Denigrarea nu trebuie confundată cu dreptul de critică, nici cu informarea consumatorilor, realizată pe calea publicității ori testării oficiale a unor mărfuri. Caracterul neonest al denigrării este determinat și limitat de măsura în care operatorul economic denigrator înțelege să-și promoveze produsele printr-un astfel de procedeu. Denigrarea se poate realiza atât prin afirmații făcute în public, cât și prin comunicări confidențiale.
Afirmațiile denigratoare pe care le poate face un comerciant, în mod public, pot fi cele prin care se indică în mod clar concurentul denigrat sau de genul celor care, deși nu nominalizează victima denigrării, din conținutul lor se poate realiza, cu ușurință, o astfel de identificare.
Fapta se săvârșește de către un comerciant persoană fizică sau de comercianții persoane juridice, prin reprezentații lor, prin comunicarea, publică sau confidențială, de afirmații neconforme cu realitatea despre persoana ori activitatea unui comerciant concurent, afirmații care trebuie să fie suficient de grave încât să afecteze bunul mers al întreprinderii vizate. Fapta se va putea săvârși doar cu intenție calificată de a face rău concurentului.
Potrivit prevederilor art. 4 lit. e) din lege, constituie contravenție „comunicarea, chiar făcută confidențial, sau răspândirea de către un comerciant de afirmații mincinoase asupra unui concurent sau asupra mărfurilor ori serviciilor sale, afirmații de natură să dăuneze bunului mers al întreprinderii concurente”.
Se desprind următoarele elementele caracteristice denigrării:
modul de formulare și de difuzare a ideilor denigratoare este irelevant;
formularea critică să poată conduce la individualizarea concurentului vizat;
afirmațiile care aduc atingere reputației unui concurent pot forma obiectul unei acțiuni în concurență neloială, numai dacă sunt mincinoase
afirmațiile trebuie să fie de natură a dăuna bunului mers al întreprinderii concurente.
Denigrarea se poate realiza și prin intermediul publicității comparative, însă nu întotdeauna publicitatea comparativă este denigratoare.
Prin publicitate comparativă înțelegem orice publicitate care identifică explicit sau implicit un concurent sau bunurile ori serviciile oferite de acesta.
Legiuitorul intern și cel European interzice publicitatea comparativă dacă:
comparația este înșelătoare-publicitatea care induce sau poate induce în eroare orice persoană căreia îi este adresată sau care ia contact cu aceasta și îi poate afecta comportamentul economic, lezându-i interesul de consumator, sau care poate leza interesele unui concurent;
se compară bunuri sau servicii având scopuri sau destinații diferite;
nu se compară, în mod obiectiv, una sau mai multe caracteristici esențiale, relevante, verificabile și reprezentative – între care poate fi inclus și prețul – ale unor bunuri sau servicii;
se creează confuzie pe piață între cel care îți face publicitate și un concurent sau între mărcile de comerț, denumirile comerciale sau alte semne distinctive, bunuri sau servicii ale celui care își face publicitate și cele aparținând unui concurent;
se discreditează sau se denigrează mărcile de comerț, denumirile comerciale, alte semne distinctive, bunuri, servicii sau situația materială a unui concurent:
nu se compară, în fiecare caz, produse cu aceeași indicație, în căzui produselor care au indicație geografică;
se profită în mod incorect de renumele unei mărci de comerț, de denumirea comercială sau de alte semne distinctive ale unui concurent ori de indicația geografică a unui produs al unui concurent;
se prezintă bunuri sau servicii drept imitații sau replici ale unor bunuri sau servicii purtând o marcă de comerț sau o denumire comercială protejată;
Parazitul economic
Parazitismul economic este un fenomen în plină amploare fiind definit ca “ansamblul comportamentelor prin care o întreprindere trăiește parazitar de pe urma altuia profitând de eforturile pe care aceasta le depune și de reputația numelui său sau a produselor sale sau, pe scurt, constă în obținerea de profit pe nedrept din renumele sau munca altei persoane.
Parazitismul economic este analizat și de literatura noastră juridică folosind termenul de „ratașare parazitară sau indiscretă” ca mijloc de confuzie (raportarea la publicitatea sau realizările altuia în scopul de a profita de reputația acestuia).
Parazitismul economic se poate manifesta sub forma concurenței parazitare sau a acțiunilor parazitare.
În prima situație, cele două întreprinderi există un raport de concurență, ceea ce atrage confuzie și, în consecință, posibilitatea de sancționare în cadrul concurenței neloiale.
Acțiunile parazitare rezultă din exploatarea fără drept a investițiilor altuia sau, cel mai adesea, a renumelui altuia utilizând, de regulă, o marcă notorie.
În literatura franceză se acceptă teoria lărgirii domeniului concurenței neloiale, un comportament fiind sancționat chiar dacă nu există un risc de confuzie, chiar dacă acesta nu este îmbrățișată întotdeauna de jurisprudență.
În ceea ce privește legislația noatră, lucrurile sunt mult mai simple deoarece legea internă condamnă orice act sau fapt contrare uzanțelor cinstite (…) în general, nu neapărat pe cele de concurență.
Concurența neloială la nivel european și internațional
În mod tradițional, în ideea de a satisface nevoile cele mai diverse ale consumatorilor, fiecare stat apelează la operațiuni de import, asigurând bunurile care lipsesc sau care sunt insuficiente pe piață, și valorifică pe piețele externe bunurile excedentare, prin operațiuni de export.
La ora actuală, datorită influenței diverșilor factori, în special tehnologici, sunt des întâlnite situațiile în care se exportă bunuri într-o anumită țară, deși nevoile acesteia ar fi putut fi satisfăcute cu mărfuri indigene, în unele situații obținându-se profituri mult mai mari în competiția cu producătorii de pe piața de import.
Pentru a se preîntâmpina folosirea de către comercianții puternici a unor practici concurențiale neoneste pe piața mondială, statele au încercat să ia o serie de măsuri de ordin legislativ, norme ce constituie adevărate coduri antidumping sau antisubvenții.
Cele mai importante convenții internaționale privind reprimarea concurenței neloiale pe piața internațională au fost elaborate sub egida G.A.T.T.
Astfel, în materia faptelor îndreptate împotriva concurenței oneste, G.A.T.T. a recunoscut țărilor membre o serie de drepturi anti-dumping și drepturi compensatorii, menite să contracareze efectele practicării de către exportatori a prețurilor de dumping.
De asemenea, au fost convenite măsuri de sancționare a faptelor de acordare a subvențiilor.
Aceste măsuri s-au dovedit a fi imperfecte și insuficiente, întrucât nu erau obligatorii decât în măsura compatibilității lor cu reglementările interne antidumping ale fiecărui stat membru, precum și datorită unei definiri imprecise a noțiunii de dumping. În consecință, după o serie de negocieri, au fost elaborate noi reglementări: codul anti-dumping și codul anti-subvenții și măsuri compensatorii.
Codul anti-dumping a fost elaborat sub egida G.A.T.T., semnat la Geneva și revizuit în cursul rundei Tokio, la 12 aprilie 1979, România ratificându-l prin Decretul nr. 183 din 16 iunie 1980. Codul a consacrat obligativitatea respectării reglementărilor antidumping de către statele semnatare.
Scopul legilor anti-dumping este acela de a proteja producătorii naționali de efectul importurilor la prețuri inferioare valorii normale. Reglementările antidumping urmăresc să înlăture un astfel de pericol instituind o taxă adițională asupra importurilor în regim de dumping, la nivelul diferenței de preț, dintre prețul de export și valoarea normală a produsului.
În urma negocierilor comerciale multilaterale purtate în cadrul Rundei Uruguay care au condus la crearea Organizației Mondiale a Comerțului încheiate în 1994 au rezultat noi acorduri cu privire la aplicarea articolului VI din Acordul General pentru Tarife și Comerț, respectiv un nou Acord privind subvențiile și măsurile compensatorii.
Pentru a spori eficacitatea și transparența în aplicarea normelor stabilite în Acordul antidumping din 1994, respectiv în Acordul privind subvențiile, la nivelul Uniunii Europene s-a considerat necesară adoptarea a două regulamente distincte, care să stabilească, într-o formă suficient de detaliată, cerințele de aplicare a celor două instrumente de protecție comercială.
Astfel, în materia luptei antidumping a fost adoptat Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului din 22 decembrie 1995 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene, regulament care a fost modificat în mod substanțial, de mai multe ori.
Din motive de claritate și de eficiență regulamentul a fost codificat rezultând astfel Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene.
Regulamentul transpune termenii Acordului privind practicile de dumping, și anume Acordul privind aplicarea articolului VI din Acordul General pentru Tarife și Comerț din 1994, care conține norme detaliate referitoare în special la calcularea marjei de dumping, la procedurile de deschidere și de desfășurare a anchetei, inclusiv la stabilirea și modul de tratare a faptelor, la instituirea de măsuri provizorii, la impunerea și perceperea de taxe antidumping, la durata și reexaminarea măsurilor antidumping și la divulgarea de informații referitoare la anchetele antidumping.
Totodată, în materia subvențiilor și măsurilor compensatorii a fost adoptat Regulamentul (CE) nr. 2026/97 al Consiliului din 6 octombrie 1997 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unor subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene, regulament care a fost modificat de mai multe ori, în mod substanțial, ceea ce a condus la codificarea sa, din motive de claritate și de eficiență, fiind adoptat Regulamentul (CE) nr. 597/2009 al Consiliului din 11 iunie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unor subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene.
Regulamentul (CE) nr. 597/2009 explică, într-o formă suficient de detaliată, condițiile care determină existența unei subvenții, principiile care stau la baza aplicării de taxe compensatorii (în special în cazul în care subvenția a fost acordată în mod specific) și criteriile aplicate la calcularea valorii subvenției care face obiectul unor măsuri compensatorii.
CAPITOLUL III
CONCURENȚA LOIALĂ-FORMĂ A CONCURENȚEI ÎN AFACERI
Este necesar a menționa că regulile privind concurența se aplică în primul rând întreprinderilor.
În sfera noțiunii de întreprindere au fost avuți în vedere comercianții, regulile de concurență aplicându-se în disputa dintre aceștia, fapt pentru care în literatura de specialitate a fost consacrată noțiunea de concurență comercială.
Extinderea sferei noțiunii de întreprindere înglobând orice entitate angajată într-o activitate economică a făcut posibilă includerea în sfera noțiunii ae concurență și a concurenței profesionale.
Noțiunea de întreprindere
Conceptul de „întreprindere” deși este folosit și de alte discipline juridice reprezintă o noțiune cheie pentru domeniul concurenței, fapt pentru care este definită într-o manieră proprie.
Termenul a fost preluat și de doctrina noastră juridică prin intermediul dreptului comunitar, iar mai recent și de legiuitor, prin modificarea adusă alin. (2) al art. 2 din Legea concurenței prin Legea nr. 149/2011. Anterior, legiuitorul român a folosit noțiunile de “agent economic” și «operator economic.
Potrivit alin. (2) al art. 2 din Legea concurenței, “prin întreprindere se înțelege orice operator economic angajat într-o activitate constând în oferirea de bunuri sau de servicii pe o piață dată, independent de statutul său juridic și de modul de finanțare, astfel cum este definită în jurisprudența Uniunii Europene”.
Societățile care participă la schimburile comerciale de servicii, precum societățile de gestiune colectivă, pot să cadă sub incidența regulilor de concurență.
Dacă o entitate cumpără bunuri pentru a le folosi în activitatea sa pur obișnuită ea nu acționează ca o întreprindere, însă simplul fapt de a exercita o funcție socială nu o exclude
a priori de la calificarea ca întreprindere; totul depinde în practică de maniera în care ea acționează pe piață.
Entitățile economice trebuie să exercite o activitate în mod autonom, adică să dispună de suficientă libertate de acțiune pentru a determina ele însele elementele susceptibile de a influența concurența. Astfel, pentru a stabili dacă o filială a luat sau este parte la anumite practici anticoncurențiale, trebuie analizat în concret dacă a avut autonomie de decizie, de cele mai multe ori societatea-mamă fiind socotită responsabilă, întrucât ea decide participarea la asemenea practici. Așadar, pentru calificarea unei întreprinderi ca fiind angajată într-un acord, decizie sau practică concertată, este esențial criteriul autonomiei de decizie a acesteia.
Potrivit art. 3 alin. (2)- (3) din Noul cod civil “(2) Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere. (3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrative”.
Concurența comercială
Conturarea noțiunii de întreprindere are rolul de a permite identificarea tuturor autorilor obstrucțiilor aduse liberei concurențe. În mod tradițițional, principalii competitori au fost comercianții-persoane fizice sau persoane juridice; ulterior, sfera s-a lărgit înglobând necomercianții care desfășoaară activități economice, fie că au sau nu personalitate juridică
Comerciantul persoană fizică
Potrivit prevederilor art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului 44/2008, persoanele fizice, cetățeni români sau cetățeni ai altui stat membru al Uniunii Europene ori a Spațiului Economic European, pot desfășura, în temeiul dreptului la liberă inițiativă, al dreptului la liberă asociere și dreptului la stabilire, activități economice pe teritoriul României, în toate domeniile, meseriile, ocupațiile sau profesiile pe care legea nu le interzice în mod expres pentru libera inițiativă, sub îndeplinirea condiției de înregistrare .; autorizare, în condițiile acestui act normativ.
Desfășurarea de activități economice pe teritoriul României de către persoanele fizice se poate realiza individual și independent, ca persoane fizice autorizate, ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale sau ca nembri ai unei întreprinderi familiale, excepție făcând profesiile liberale, precum și acele activități economice a căror desfășurare este organizată și reglementată prin egi speciale.
Pot desfășura activități economice în una dintre formele amintite, persoanele fizice care:
au împlinit vârsta de 18 ani, în cazul persoanelor fizice care solicită autorizarea pentru desfășurarea de activități economice, respectiv vârsta de 16 ani, în cazul membrilor întreprinderii familiale;
nu au săvârșit fapte sancționate de legile financiare, vamale și cele care privesc disciplina financiar-fiscală, de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal;
au un sediu profesional declarat prin cererea de înregistrare în registrul comerțului și de autorizare a funcționării;
declară pe propria răspundere că îndeplinesc condițiile de funcționare prevăzute de legislația specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecției mediului și al protecției muncii.
În scopul exercitării activității pentru care a fost autorizată, persoana fizică autorizată:
poate colabora cu alte persoane fizice autorizate, întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanți ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activități economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit; poate angaja, în calitate de angajator, terțe persoane cu contract individual de muncă, încheiat în condițiile legii; poate cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu cea de salariat al unei terțe persoane care funcționează atât în același domeniu, cât și într-un alt domeniu de activitate economică decât cel pentru care persoana fizică este autorizată; este asigurată în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și are dreptul de a fi asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate și al asigurărilor pentru șomaj, în condițiile prevăzute de lege; își desfășoară activitatea folosind în principal forța de muncă și aptitudinile sale profesionale (nu poate cumula și calitatea de întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale); poate cere ulterior schimbarea statutului juridic dobândit și autorizarea ca întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale; răspunde pentru obligațiile sale cu patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost constituit, și, în completare, cu întreg patrimoniul său, iar în caz de insolvență, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței
Creditorii își vor executa creanțele potrivit dreptului comun, în cazul în care persoana fizică autorizată nu are calitatea de comerciant.
Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale:
este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerțului;
poate angaja terțe persoane cu contract individual de muncă, înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă, în calitate de angajator persoană fizică;
poate colabora cu alte persoane fizice autorizate, cu alți întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanți ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane juridice, pentru efectuarea unei activități economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit;
nu va fi considerat un angajat al unor terțe persoane cu care colaborează, chiar dacă colaborarea este exclusivă;
poate cumula și calitatea de salariat al unei terțe persoane care funcționează atât în același domeniu, cât și într-un alt domeniu de activitate economică decât cel în care și-a organizat întreprinderea individuală;
este asigurat în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și are dreptul de a fi asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate și al asigurărilor pentru șomaj;
răspunde pentru obligațiile sale cu patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost constituit, și, în completare, cu întreg patrimoniul, iar în caz de insol-vență, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006;
în cazul în care își încetează activitatea și este radiat din registrul comerțului prin deces, moștenitorii acestuia pot continua întreprinderea, dacă își manifestă voința, printr-o declarație autentică, în termen de 6 luni de la data dezbaterii succesiunii.
Când sunt mai mulți moștenitori, aceștia își vor desemna un reprezentant, în vederea continuării activității economice ca întreprindere familială. Activitatea va putea fi continuată sub aceeași firmă, cu obligația de menționare în cuprinsul acelei firme a calității de succesor.
Întreprinderea familială este constituită din 2 sau mai mulți membri ai unei familii. Membrii unei întreprinderi familiale pot fi simultan persoane fizice autorizate sau titulari ai unor întreprinderi individuale. De asemenea, aceștia pot cumula și calitatea de salariat al unei terțe persoane care funcționează atât în același domeniu, cât și într-un alt domeniu de activitate economică decât cel în care și-au organizat întreprinderea familială.
Membrii unei întreprinderi familiale sunt asigurați în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și au dreptul de a fi asigurați în sistemul asigurărilor sociale de sănătate și al asigurărilor pentru șomaj, în condițiile prevăzute de lege.
Întreprinderea familială: nu poate angaja terțe persoane cu contract de muncă; se constituie printr-un acord de constituire, încheiat de membrii familiei în formă scrisă, ad validitatemin; poate colabora, prin reprezentantul său, cu alte persoane fizice autorizate ca persoană fizică autorizată, întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanți ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activități economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit; nu are patrimoniu propriu și nu dobândește personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerțului. în cazul în care membrii întreprinderii familiale au consimțit constituirea unui patrimoniu de afectațiune, prin acordul de constituire sau printr-un act adițional la acesta se vor stabili cotele de participare a membrilor la constituirea patrimoniului de afectațiune.
Dacă membrii întreprinderii convin în unanimitate, cotele de participare pot fi diferite de cele prevăzute pentru participarea la veniturile nete sau pierderile întreprinderii.
Reprezentantul desemnat prin acordul de constituire va gestiona interesele întreprinderii familiale în temeiul unei procuri speciale, sub forma unui înscris sub semnătură privată. Procura specială se semnează de către toți membrii întreprinderii care au capacitate de exercițiu și reprezentanții legali ai celor cu capacitate de exercițiu restrânsă.
Membrii întreprinderii familiale sunt comercianți persoane fizice de la data înregistrării acesteia în registrul comerțului și răspund solidar și indivizibil pentru datoriile contractate de reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost constituit și, în completare, cu întreg patrimoniul, corespunzător cotelor de participare.
Deciziile privind gestiunea curentă a întreprinderii familiale se iau de către reprezentantul desemnat. Actele de dispoziție asupra bunurilor afectate activității întreprinderii familiale se vor lua cu acceptul majorității simple a membrilor întreprinderii, cu condiția ca această majoritate să includă și acordul proprietarului bunului care va face obiectul actului.
Actele prin care se dobândesc bunuri pentru activitatea întreprinderii familiale se încheie de reprezentant fără autorizarea prealabilă a membrilor, dacă valoarea bunului cu privire la care se încheie actul nu depășește 50% din valoarea bunurilor care au fost afectate întreprinderii și a sumelor de bani aflate la dispoziția întreprinderii la data actului. Bunurile dobândite sunt coproprietatea membrilor în cotele convenite prin actul de constituire sau în cote diferite de acestea, așa cum au convenit membrii asociației familiale.
În cazul în care membrii întreprinderii familiale au constituit un patrimoniu de afectațiune sau au dobândit bunuri afectate activității întreprinderii, bunurile se împart conform cotelor convenite. Dacă nu a fost constituit un patrimoniu de afectațiune, bunurile dobândite în vederea desfășurării activității întreprinderii se împart conform cotelor stabilite prin acordul de constituire.
Societățile comerciale
Societățile comerciale reprezintă categoria de comercianți cea mai des întâlnită în viața economică și, implicit, ca întreprindere, în sensul regulilor de concurență.
În principiu, orice activități comerciale licite sunt permise și pot fi incluse în obiectul de activitate al societăților comerciale, cu unele excepții stabilite de lege; de asemenea, pentru unele activități, legea cere obținerea unor aprobări, autorizații, licențe, înregistrări sau acorduri administrative. Astfel, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat, anumite activități economice constituie monopol de stat, acesta având dreptul de a stabili regimul de acces al comercianților la aceste activități, pe bază de licențe emise de Ministerul Finanțelor Publice, cu avizul ministerului de resort.
De asemenea, exercitarea anumitor activități face obiectul unor aprobări administrative prealabile, emise, de exemplu: de Banca Națională a României pentru activitatea instituțiilor de credit sau a instituțiilor financiar nebancare; Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pentru activitatea de asigurare și reasigurare; Comisia Națională a Valorilor Mobiliare pentru activitatea societăților de servicii de investiții financiare și a altor intermediari care prestează servicii de investiții financiare etc.
În unele situații, aceste aprobări/autorizări au caracter prealabil, întrucât de obținerea lor depinde valabila constituire a societății care dorește să desfășoare activitățile supuse autorizării; în alte situații, legea impune obligativitatea unei anumite înregistrări, după înființarea societății comerciale, dar care constituie o condiție imperativă pentru funcționarea acestora.
Nerespectarea obligației de a menționa obiectul de activitate sau stabilirea unui obiect de activitate ilicit sau contrar ordinii publice atrage declararea nulității societății comerciale, dacă aceste nereguli nu sunt remediate în termenul și în condițiile stabilite de lege.
De menționat este și faptul că, spre deosebire de comercianții persoane fizice, dobândirea calității de comerciant de către societățile comerciale se realizează ab origine, prin însăși constituirea sa, independent de săvârșirea vreunei fapte de comerț, data constituirii fiind data înmatriculării societății în registrul comerțului. Încetarea activității comerciale de către o societate nu conduce la pierderea calității de comerciant a acesteia, iar dizolvarea societății nu atrage pierderea automată a personalității juridice a societății.
Calitatea de comerciant a societăților comerciale se pierde în momentul în care societatea comercială încetează să mai existe ca persoană juridică, adică odată cu ultima operațiune de lichidare.
Regiile autonome
Potrivit prevederilor Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, regiile autonome se organizează și funcționează în ramurile strategice ale economiei naționale: industrie de armament, energetică, exploatarea minelor și a gazelor naturale, poștă și transporturi feroviare. Ele sunt persoane juridice și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară. Regiile autonome au personalitate juridică pe care o dobândesc în momentul înființării lor, după caz, prin hotărârea guvernului sau prin decizia organului administrației publice locale.
În doctrină se consuideră că “regiile autonome au beneficiat de un tratament
privilegiată, o parte dintre domeniile în care acestea activează fiind sustrase concurenței”.
Totuși, lor li se aplică regulile concurenței atunci când intră în competiție cu alte întreprinderi.
Societățiile cooperative
Societatea cooperativă este o asociație autonomă de persoane fizice și/sau persoane juridice, constituită pe baza consimțământului liber exprimat de acestea, în scopul promovării intereselor economice, sociale și culturale ale membrilor cooperatori, fiind deținută în comun și controlată democratic de către membrii săi, în conformitate cu principiile cooperatiste.
Pe lângă formele consacrate de societăți cooperative, respectiv societățile cooperative meșteșugărești și cele de consum, o societate cooperativă poate să îmbrace și alte forme: societăți cooperative de valorificare, agricole, de locuințe, pescărești, de transport, forestiere.
Potrivit prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 1/2005, societățile cooperative sunt obligate să desfășoare activitățile prevăzute de actul constitutiv exclusiv cu membrii cooperatori, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Ele dobândesc personalitate juridică de la data înmatriculării în Registrul Comerțului.
Grupurile de interes economic
Grupurile de interes economic-G.I.E.-reprezintă o asociere între două sau mai multe persoane fizice sau persoane juridice, constituită pe o perioadă determinată, în scopul înlesnirii sau dezvoltării activității economice a membrilor săi, precum și a îmbunătățirii rezultatelor activității respective'. Activitatea grupului trebuie să se raporteze la activitatea economică a membrilor săi și să aibă doar un caracter accesoriu față de aceasta, el neputând desfășura activități în interes propriu. Membrii grupului răspund nelimitat pentru obligațiile grupului și solidar, în lipsa unei stipulații contrare, față de terții cocontractanți. Grupul de interes economic este persoană juridică cu scop patrimonial, care poate avea calitatea de comerciant sau necomerciant
Grupul European de interes economic a fost reglementat prin Regulamentul Consiliului nr. 2137 din 25 iulie 1985, cu scopul de a încuraja și facilita cooperarea între întreprinderile europene de naționalitate distinctă, prin oferirea unui instrument
suplu, capabil să înlăture formalismul excesiv care marca, în acea perioadă,
constituirea societăților comerciale. Cu toate acestea, reglementarea autohtonă, respective Legea nr. 161/2003 nu s-a înscris în traiectoria impusă de legiuitorul comunitar, atât grupul de interes economic, cât și grupul european de interes economic constituindu-se și funcționând în condițiile unui formalism excesiv, ceea ce nu poate reprezenta un avantaj pentru asociați.
Potrivit art. 232 din Legea nr. 161/2003, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 119/2006, grupurile europene de interes economic sunt persoane juridice cu scop patrimonial, sunt recunoscute și pot funcționa în România, în temeiul Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2.137/85 din 25 iulie 1985 privind instituirea grupului european de interes economic (GEIE).
Grupurile europene de interes economic înmatriculate în România nu pot avea mai mult de 20 de membri. Ele dobândesc personalitate juridică de la data înmatriculării, care se efectuează în termen de 24 de ore de la data pronunțării încheierii judecătorului-delegat prin care se autorizează înmatricularea grupului.
Societatea europeană
Rațiunea reglementării la nivel comunitar al unei societas europeea o regăsim în cadrul juridic diferit al în care întreprinderile trebuiau să-și desfășoare activitățile în cadrul Comunității, un obstacol serios în calea creării unor grupuri de societăți aparținând unor state membre diferite.
Astfel, realizarea unor operațiuni de restructurare și colaborare care implică societăți
din diferite state membre ridica o serie de dificultăți de ordin juridic, psihologic și fiscal.
Deși armonizarea dreptului societăților comerciale în vigoare în statele membre prin intermediul directivelor adoptate în temeiul art. 50 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene a soluționat unele dintre aceste dificultăți, totuși aceasta nu exceptează societățile reglementate de diferite sisteme legislative de obligația de a alege un tip de societate reglementat de o anumită legislație intrenă. În această idee, prin adoptarea Regulamentului 2157/2001 se permite crearea și administrarea societăților care posedă o dimensiune europeană, fără constrângerile rezultate din disparitatea și din aplicarea teritorială limitată a dreptului intern privind societățile comerciale.
Potrivit Regulamentului nr. 2.157/2001 privind statutul societății europene, societatea anonimă europeană este societatea constituită pe teritoriul Comunității în condițiile și modalitățile prevăzute de acest regulament, care are personalitate juridică și capitalul împărțit în acțiuni, în cadrul acesteia fiecare acționar fiind răspunzător numai până la concurența capitalului subscris.
Capitalul social al SE este exprimat în euro și nu poate fi inferior sumei de 120.000 euro, cu excepția situației în care legislația națională prevede un capital subscris mai mare pentru un tip anume de societate.
Denumirea unei societăți europene trebuie să includă abrevierea SE, aceasta fiind rezervată exclusiv societăților europene, cu excepția persoanele juridice înmatriculate înainte de adoptarea regulamentului.
Societatea europeană este asimilată în statele membre societăților pe acțiuni. înmatricularea ei se face în statul membru unde își are sediul social, în ceea ce ne privește, în registrul comerțului, îndeplinirea obligației de pu-olicitate implicând și menționarea în Jurnalul Oficial al Comunităților Euro-pene, cu titlu informativ, a informațiilor referitoare la înmatricularea sau 'adierea unei astfel de societăți.
Întrucât Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2157/2001 nu reglementează aspectele legate de concurență, fiscalitate, proprietate intelectuală sau insolvabilitate, SE va respecta reglementările stabilite pentru aceste domenii de către dreptul intern al statelor membre, respectiv de drept comunitar, după caz.
CAPITOLUL IV
ROLUL CONCURENȚEI EVIDENȚIATĂ LA NIVEL EUROPEAN
În cele ce urmează voi prezenta Cazu! Intel, respectiv o procedură inițiată în temeiul articolului 82 din Tratatul de instituire a Comuniității Europene și al articolului 54 din Acordul privind Spațiul Economic European – Cazul COMP/C-3/37.990.
La data de 13 mai 2009, Comisia a adoptat o decizie privind o procedură inițiată în temeiul articolului 82 din Tratatul de instituire a Comunității Europene și a articolului 54 din Acordul privind Spațiul Economic European adresată Intel Corporation.
Descrierea cazului
La data de 18 octombrie 2000, Advanced Micro Devices (AMD) a înaintat Comisiei o plângere oficială în temeiul articolului 3 din Regulamentul 17/62, completată ulterior cu date și declarații noi, în special în luna noiembrie 2003.
În luna mai a anului 2004, Comisia a inițiat o serie de investigații privind elementele prezentate în plângerea suplimentară.
În cadrul respectivei investigații, în luna iulie a anului 2005, Comisia, asistată de mai multe autorități naționale din domeniul concurenței, a desfășurat inspecții la fața locului, în temeiul articolului 20 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003, la patru sedii Intel din Regatul Unit, Germania, Italia și Spania, precum și la sediul mai multor clienți Intel din Franța, Germania, Italia, Spania și Regatul Unit.
La data de 26 iulie 2007, Comisia a emis o comunicare privind obiecțiu-nile (CO) referitoare la comportamentul Intel față de cinci mari producători de echipamente originale (Original Equipment Manufacturers – OEM), și anume: Dell, HP, Acer, NEC și IBM. La data de 8 ianuarie 2008, Intel a răspuns comunicării privind obiecțiunile din data de 26 iulie 2007.
În zilele de 11 și 12 martie 2008 a avut loc o audiere. La 17 iulie 2006, AMD a înaintat autorității germane de concurență o plângere în care afirma că societatea Intel avea înțelegeri comerciale care vizau excluderea concurenței și alte tipuri de aranjamente cu Media-Saturn-Holding GmbH (MSH), un detailist european de dispozitive microelectronice.
Autoritatea germană de concurență și Comisia au făcut schimb de informații pe această temă, în temeiul articolului 12 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003.
Comisia a întreprins o serie de măsuri de investigație referitoare la respetivele declarații ale AMD, inclusiv inspecții la, fața locului la sediile mai multor detailiști europeni de calculatoare și la sediul Intel în luna februarie a anului 2008. În plus, mai multe solicitări scrise de informații au fost adresate câtorva OEM-uri importante.
La data de 17 iulie 2008, Comisia a publicat o comunicare suplimentară orivind obiecțiunile (CSO) referitoare la comportamentul. Intel față de MSH.
Comunicarea suplimentară a obiecțiunilor din 17 iulie 2008 făcea referire și la comportamentul Intel față de Lenovo și cuprindea probe noi privind comportamentul Intel față de unii dintre producătorii de echipamente originale incluși în comunicarea privind obiecțiunile din 26 iulie 2007, probe care au parvenit Comisiei după comunicarea privind obiecțiunile din 26 iulie 2007.
Intel nu a răspuns comunicării suplimentare privind obiecțiunile din 17 iulie 2008.
În schimb, a depus la Tribunalul de Primă Instanță (TPI) o cerere prin care solicita TPI, inter alia, să ceară Comisiei obținerea mai multor categorii de documente suplimentare din surse precum dosarul litigiului privat dintre Intel și AMD din statul american Delaware.
Ulterior, Intel a solicitat măsuri provizorii în vederea suspendării procedurii Comisiei aflate pe rolul TPI privind cererea sa de fond și acordarea societății Intel a unui termen de
30 de zile de la data respectivei hotărâri pentru a formula un răspuns la comunicarea suplimentară privind obiecțiunile din data de 17 iulie 2008.
La 19 decembrie 2008, Comisia a transmis societății Intel o scrisoare prin care îi atrăgea atenția acesteia asupra unei serii de dovezi specifice pe care Comisia intenționa să le utilizeze în cazul unei decizii finale. Intel nu a răspuns acestei scrisori până la 23 ianuarie 2009, data expirării termenului de prelungire.
La data de 27 ianuarie 2009, Președintele TPI a respins cererea societății Intel privind măsurile provizorii și cererea de prelungire a termenului-limită pentru formularea unui răspuns la comunicarea suplimentară privind obiecțiunile din 1 7 iulie 2008.
Ca urmare a ordinului Președintelui TPI, Intel a prezentat, la data de 5 februarie 2009, o declarație scrisă de fond care includea observații cu privire la comunicarea suplimentară privind obiecțiunile din data de 17 iulie 2008.
Serviciile Comisiei au examinat argumentele declarației tardive ale Intel, în ciuda faptului că Intel a avut la dispoziție o perioadă lungă de timp pentru a-și prezenta răspunsul la comunicarea suplimentară privind obiecțiunile din 1 7 iulie 2008 până la expirarea termenului-limită inițial (17 octombrie 2008).
La 10 februarie 2009, Intel s-a adresat în scris consilierului-auditor, solicitând
o audiere în ceea ce privește comunicarea suplimentară privind obiecțiunile din 17 iulie 2008.
Consilierul-auditor a răspuns prin scrisoarea din data de 17 februarie 2009, respingând solicitarea Intel.
Comitetul consultativ privind practicile restrictive și pozițiile dominante a adoptat în unanimitate un aviz favorabil la 28 aprilie 2009 și la 8 mai 2009..
Produsul în cauză și piața
Produsele care fac obiectul deciziei sunt unități centrale de procesare (UCP) cu arhitectură X86. UCP-ul reprezintă o componentă-cheie a ori-cărui calculator, atât în ceea ce privește performanța globală, cât și costul sistemului. Adesea, acesta este denumit „creierul” calculatorului. Procesul deproducție al UCP-ului presupune echipamente costisitoare de înaltă tehnologie.
UCP-urile utilizate pentru calculatoare pot fi clasificate în două categorii: UCP-uri cu arhitectură x86 și UCP-uri cu arhitectură non-x86. Arhitectura x86 este un standard proiectat de Intel pentru UCP-urile sale, care poate funcționa atât cu sistemul de operare Windows, cât și cu Linux. în principal, Windows este legat de setul de instrucțiuni x86.
Înainte de anul 2000, existau mai mulți producători de UCP-uri x86, însă majoritatea acestora au ieșit de pe piață. Din anul 2000, Intel și AMD sunt, în esență, singurele companii care încă mai produc UCP-uri x86.
Ancheta Comisiei a condus la concluzia că piața produsului respectiv nu era mai largă decât piața UCP-urilor x86. Decizia nu oferă un răspuns la întrebarea dacă definiția pieței produsului respectiv poate fi împărțită între UCP-urile x86 pentru calculatoare de birou, laptopuri și servere deoarece, date fiind cotele de piață Intel în baza oricărei definiții, concluzia privind poziția dominantă nu diferă.
În perioada de 10 ani care face obiectul deciziei-1997-2007-Intel a deținut în mod constant cote de piață foarte ridicate de peste sau de aproximativ 70 %.
Mai mult decât atât, pe piața UCP-urilor x86 sunt prezente bariere semnificative de intrare și de extindere. Acestea rezultă din investițiile nerecuperabile în cercetare și dezvoltare, în proprietatea intelectuală și în instalațiile de producție necesare producerii
UCP-urilor x86. Statutul puternic de marcă indispensabilă) al Intel și diferențierea produsului rezultat constituie, de asemenea, o barieră de intrare. Barierele ridicate de intrare și extindere identificate sunt în conformitate cu structura observată a pieței, în care toți concurenții Intel, cu excepția AMD, au ieșit de pe piață sau au rămas cu o cotă nesemnificativă.
Pe baza cotelor de piață Intel și a barierelor de intrare și extindere, decizia concluzionează că, cel puțin în perioada care face obiectul deciziei (octombrie 2002-decembrie 2007), Intel a deținut o poziție dominantă pe piață.
Efectul încălcării
În cuprinsul deciziei se regăsesc descrise două tipuri de comportament manifestate de Intel față de partenerii săi comerciali: reducerile condiționate și așa-numitele restricții propriu-zise
Intel a acordat celor mai importanți producători de echipamente originale reduceri cu condiția ca aceștia să își acopere toate sau aproape toate cererile de aprovizionare. Acesta este cazul:
reducerilor pe care Intel le-a acordat Dell în perioada decembrie 2002-decembrie 2005, care au fost condiționate de achiziția exclusivă de către Dell a UCP-urilor Intel;
reducerilor pe care Intel le-a acordat HP în perioada noiembrie 2002-mai 2005, care au fost condiționate, în special, de achiziția de către HP a nu mai puțin de 95 % din cererile de UCP-uri pentru segmentul său de calculatoare de birou de la Intel (procentul rămas de 5 % pe care HP îl putea cumpăra de la AMD a făcut, la momentul respectiv, obiectul altor condiții restrictive menționate în secțiunea 2.3.2 de mai jos);
reducerilor pe care Intel le-a acordat NEC în perioada octombrie 2002-noiembrie 2005, care au fost condiționate de achiziția de către NEC a nu mai puțin de 80 % din cererile sale de UCP-uri pentru segmentele de calculatoare de birou și laptopuri de la Intel;
reducerilor pe care Intel le-a acordat Lenovo pe parcursul anului 2007, care au fost condiționate de achiziția de către Lenovo a cererilor sale de UCP-uri pentru segmentul de laptopuri exclusiv de la Intel.
În același mod, Intel a efectuat plăți către Media Saturn Holding (MSH), cel mai mare detailist de calculatoare din Europa, cu condiția ca MSH că vândă exclusiv calculatoare personale bazate pe tehnologia Intel. Aceste plăți au un efect echivalent cu reducerile condiționate acordate OEM-urilor.
Curtea de Justiție a CE a hotărât în mod consecvent că „o societate aflată într-o poziție dominantă pe o piață care constrânge cumpărătorii-chiar dacă face acest lucru la cererea acestora-printr-o obligație sau promisiune din partea acestora de a se aproviziona pentru totalitatea sau majoritatea cererilor exclusiv de la societatea respectivă abuzează de poziția sa dominantă în sensul articolului 82 din Tratatul de instituire a Comunității
Europene”, indiferent dacă obligația în cauză este stipulată fără altă calificare
sau dacă este asumată în vederea acordării unei reduceri. Același lucru se aplică în cazul în care respectiva societate, fără a constrânge cumpărătorii printr-o obligație oficială, aplică, fie în temeiul acordurilor încheiate cu acești cumpărători, fie unilateral, un sistem de reduceri de fidelitate, și anume reduceri condiționate de aprovizionarea de către client – indiferent de cantitatea cumpărăturilor – pentru totalitatea sau majoritatea cererilor sale, de la societatea aflată în poziție dominantă”.
Decizia concluzionează că reducerile condiționate acordate de Intel constituie reduceri de fidelitate care îndeplinesc condițiile jurisprudenței Hoffmann-La Roche.
În ceea ce privește plățile condiționate efectuate de Intel către MSH, decizia demonstrează faptul că mecanismul economic al acestor plăți este echivalent cu cel al reducerilor condiționate acordate OEM-urilor. Prin urmare, decizia arată că acestea îndeplinesc și condițiile jurisprudenței Hoffmann-La Roche.
De asemenea, este important de menționat faptul că, în general, proporția exactă a reducerilor sau a plăților care s-ar pierde în cazul aprovizionării (sporite) de la AMD, concurentul Intel, era incertă. Se aștepta ca proporția să fie semnificativă și să nu fie în funcție de numărul de unități transferate către AMD. Mai mult decât atât, exista și posibilitatea ca reducerile retrase să fie alocate de Intel unor OEM-uri concurente. În consecință, ca urmare a reducerilor, libertatea producătorilor de echipamente originale în cauză și a MSH de a se aproviziona cu UCP-uri de la AMD a fost îngrădită.
Reducerile și plățile acordate de Intel principalilor producători de echipamente originale și MSH trebuie analizate și în contextul creșterii amenințării concurențiale pe care o reprezenta AMD. Din acest punct de vedere, decizia arată că OEM-urile, Intel și managerii IT au considerat că produsele AMD prezentau o serie de elemente inovatoare și reprezentau o alternativă viabilă la produsele Intel. Deși decizia nu face nicio apreciere cu privire la performanțele tehnice ale produselor Intel și AMD în cauză, declarațiile și documentele din acea perioadă ale producătorilor de echipamente originale dovedesc că aceștia au considerat că UCP-urile x86 AMD corespundeau, cel puțin parțial, necesităților lor din punct de vedere al aprovizionării.
Pe lângă faptul că demonstrează îndeplinirea condițiilor jurisprudenței pentru constatarea unui abuz, decizia cuprinde, de asemenea, o analiză economică a capacității reducerilor de a elimina un concurent la fel de eficient ca și Intel, chiar dacă nu este dominant. În esență, analiza stabilește prețul la care un concurent „la fel de eficient" ca și Intel ar trebui să ofere UCP-urile pentru a despăgubi un OEM pentru pierderea oricărei reduceri acordate de Intel.
Această analiză a concurentului la fel de eficient reprezintă un exercițiu ipotetic, în sensul că analizează măsura în care un concurent la fel de eficient ca Intel, dar care caută să ofere un produs care nu beneficiază de o bază de vânzări la fel de largă ca cea de care dispune Intel își vede blocat accesul la piață. în principiu, această analiză nu ține cont de capacitatea AMD de a intra sau nu pe piață
Analiza ia în considerare trei factori: partea contestabilă (valoarea cererilor de achiziție ale unui cumpărător care pot fi transferate în mod realist unui nou concurent în orice perioadă dată), un interval de timp relevant (cel mult un an) și o măsură relevantă a costului viabil (costuri evitabile medii).
În cazul în care schema de reduceri a societății Intel presupune că, dată fiind
partea contestabilă, în vederea despăgubirii unui OEM pentru pierderea reducerii Intel, un concurent la fel de eficient trebuie să își ofere produsele la un preț inferior măsurii viabile a costului Intel, atunci înseamnă că reducerea a putut exclude concurentul la fel de eficient. Astfel, această situație ar putea lipsi consumatorii finali de opțiunea alegerii între diferite produse pe care producătorul de echipamente originale ar fi ales, altfel, să le ofere în cazul în
care ar fi trebuit să hotărască exclusiv pe baza caracteristicilor comparative
ale produselor și prețurilor unitare oferite de Intel și de concurenții săi.
Același tip de analiză a fost făcută și pentru plățile efectuate de Intel către MSH. Analiza posibilității ca aceste plăți să excludă un concurent la fel de eficient ia în considerare și faptul că aceste plăți se efectuează la un alt nivel al lanțului de aprovizionare și că efectul acestora se adaugă efectului reducerilor condiționate acordate OEM-urilor.
Totodată, decizia indică faptul că anumiți producători de echipamente originale, în special Dell și HP, sunt, din punct de vedere strategic, mai importanți decât alți producători de echipamente originale în ceea ce privește posibilitatea de a permite accesul pe piață al unui producător de UCP-uri. Aceștia se disting de alți producători de echipamente originale pe baza a trei criterii principale: (a) cota de piață; (b) o prezență puternică în segmentul de piață mai profitabil; și (c) posibilitatea de a legitima un nou UCP pe piață. Prin urmare, OEM-urile mai mici nu pot legitima noile UCP-uri în același mod ca HP și Dell, în special în segmentul corporatist, care este cel mai profitabil.
Efecte negative asupra concurenței și a consumatorilor
Probele strânse de Comisie au condus la concluzia că reducerile și plățile condiționate ale Intel au determinat fidelitatea unor OEM-uri cheie și a unui detailist important, efectele acestora fiind complementare, în sensul că au redus în mod semnificativ capacitatea concurenților de a rivaliza în ceea ce privește performanțele UCP-uri lor lor de tip x86.
În consecință, comportamentul anticoncurențial al societății Intel a determinat limitarea posibilității de alegere a consumatorilor și o motivație mai scăzută pentru inova
Intel a prezentat două serii diferite de argumente în încercarea de a
justifica schemele sale de reduceri, și anume: prin aplicarea unor reduceri, Intel nu a făcut altceva decât să reacționeze la concurența în materie de prețuri impusă de rivalii săi, asigurând, astfel, concurența; și sistemul de reduceri utilizat față de fiecare OEM în parte a fost necesar pentru o eficiență importantă relevantă pentru industria UCP-urilor.
În ceea ce privește eficiența, Intel a susținut că au existat patru tipuri
diferite de eficiență obținute prin oricare dintre condițiile de exclusivitate aplicate reducerilor sale: prețuri mai mici, economii de scară, alte economii și producție eficientă, precum și partajarea riscului și marketing eficient. În plus, Intel a afirmat că, pentru a obține aceste tipuri de eficiență, condițiile asociate reducerilor erau indispensabile, iar impactul acestora asupra concurenței a fost unul minor, deoarece AMD a înregistrat creșteri In perioada care
face obiectul investigațiilor.
Comisia a analizat aceste argumente pentru a vedea în ce măsură comportamentul Intel era în măsură să contribuie la obținerea, în mod proporțional, a tipurilor de eficiență menționate de Intel. Cu toate acestea,
Comisia a constatat că argumentele Intel privind justificarea obiectivă sunt
eronate, deoarece fac referire într-un mod mai general la comportamentul împotriva căruia Comisia nu a formulat obiecții (respectiv discounturi/re-duceri) și nu la comportamentul împotriva căruia Comisia a formulat de fapt obiecții (respectiv condițiile asociate discounturilor/reducerilor) și niciunui dintre argumentele eficienței nu oferă o justificare relevantă pentru comportamentul în cauză.
Concluzii
Decizia concluzionează că reducerile condiționate acordate de Intel societăților Dell, HP, NEC și MSH constituie un abuz de poziție dominantă în temeiul articolului 82 din Tratat și al articolului 54 din Acordul privind Spațiul Economic European.
Intel a plătit anumite sume principalilor producători de echipamente
originale cu condiția ca aceștia să își amâne sau să își anuleze lansarea de produse bazate pe tehnologia AMD și/sau să impună restricții în ceea ce privește distribuția de produse bazate pe tehnologia AMD.
Acesta este cazul:
sumelor plătite de Intel către HP condiționate de vânzarea de către aceasta din urmă a calculatoarelor de birou pentru societăți bazate pe tehnologia AMD numai întreprinderilor mici și mijlocii, numai prin intermediul canalelor directe de distribuție (nu prin distribuitori), și de amânarea cu 6 luni a lansării primului calculator de birou HP pentru societăți bazat pe tehnologia AMD din Europa; acest abuz a durat din luna noiembrie 2002 până în luna mai 2005;
sumelor plătite de Intel către Acer condiționate de amânarea de către aceasta din urmă a lansării unui laptop bazat pe tehnologia AMD din luna septembrie 2003 până în luna ianuarie 2004;
sumelor plătite de Intel către Lenovo condiționate de amânarea de către aceasta din urmă a lansării unor laptopuri bazate pe tehnologia AMD din luna iunie 2006 până la sfârșitul anului 2006.
Conform concluziei deciziei, comportamentul manifestat de Intel a afectat în mod direct concurența. Prezența pe piață a unui produs pe care un furnizor intenționase în mod real să îl lanseze a fost amânată sau supusă unor constrângeri.
Prin urmare, consumatorii au avut la dispoziție mai puține opțiuni decât ar fi avut în mod normal. Comportamentul Intel nu respectă toate aspectele unei concurențe normale. Mai mult decât atât, sumele plătite de Intel către OEM-uri pentru amânarea, anularea sau restricționarea lansării unui produs bazat pe tehnologia AMD sau limitarea distribuției acestuia nu au avut nicio justificare sau eficiență obiectivă legitimă
Conform deciziei, comportamentul Intel față de fiecare dintre OEM-urile
anterior menționate și față de MSH constituie un abuz în sensul articolului 82 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, dar că aceste abuzuri individuale fac parte, de asemenea, dintr-o strategie unică care are ca obiectiv excluderea AMD, singurul concurent important al societății Intel, de pe piața de UCP-uri x86. Prin urmare, abuzurile individuale constituie un singur caz de încălcare a articolului 82 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.
Decizia adaugă faptul că practicile Intel, aplicate cumulativ la două niveluri ale lanțului de distribuție (OEM-uri principale și un detailist important), trebuie analizate în contextul creșterii amenințării concurențiale din partea AMD. Efectele comportamentului Intel au fost complementare, în sensul că au respins accesul concurenților pe piață, diminuându-le astfel în mod semnificativ capacitatea de a concura pe baza caracteristicilor UCP-urilor lor.
Prin urmare, consumatorii finali au fost împiedicați în mod artificial să aleagă în funcție de caracteristici (preț și calitatea UCP-urilor) calculatoare care nu erau bazate pe tehnologia Intel.
În acest context, Comisia menționează jurisprudența conform căreia „atunci când una sau mai multe societăți aflate în poziție dominantă pun de fapt în aplicare o măsură al cărei scop îl reprezintă eliminarea unui concurent, faptul că nu se obține rezultatul dorit nu este suficient pentru evitarea calificării respectivei măsuri drept abuz de poziție dominantă în sensul articolului 86 din tratat”.
Decizia prevede că societatea Intel a încălcat articolul 82 din Tratat și articolul 54 din Acordul privind SEE printr-o încălcare unică și continuă a articolului 82 din tratat și a articolului 54 din Acordul privind SEE din luna octombrie 2002 până în luna decembrie 2007, prin punerea în aplicare a unei strategii care viza excluderea concurenților de pe piața UCP-urilor x86.
Societatea Intel Corporation a fost sancționată cu o amendă pentru încălcare (cea mai mare amendă aplicată de Comisia Europeană pentru încălcarea art. 82 din Tratatul de instituire a Comunității Europene).
Intel Corporation va pune imediat capăt încălcării, în măsura în care aceasta este în curs de desfășurare, și va evita repetarea oricărui act sau comportament cu obiectiv sau efect identic sau similar.
CONCLUZII
La baza libertății concurenței orice comerciant are posibilitatea de a-și atrage clientela, chiar și clientela concurentului, cu condiția să o facă prin mijloace legale, loiale.
La nivelul Uniunii Europene a fost adoptată Directiva nr. 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori, transpusă în legislația națională în Legea nr. 363/2007 privind combatera practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europenă privind protecția consumatorilor.
În cuprinsul lucrării am subliniat faptul că, în afaceri, formele concurenței îmbracă formă loială sau neloială.
Concurența loială este acel tip de concurență în care operatorii economici se bucură de faultatea deplină de a se confrunta pe piață, dar cu bună-credință, cu respectarea regulilor.
Concurența neloială nu este alteceva decât un ansamblu de manifestări ale comercianților care, în raporturile contractuale, uzează de practici și operațiuni fondate pe rea-credință și contrare uzanțelor cinstite.
Protejarea concurenței față de faptele neloiale vizează mai multe categorii de interese precum interesele concurenților, ale consumatorilor și, nu în ultimul rând, ale societății în ansamblul ei..
Comparativ cu celelalte categorii, față de concurenți, legiuitorul a acordat o preocupare deosebită. Câmpul de aplicare a dispozițiilor legale care combat concurența neloială îl reprezintă domeniul economic, domeniu ce acoperă activitatea industrială și de comercializare a produselor, de execuție a lucrărilor, precum și de efectuare a prestărilor de servicii.
Cadrul nostru legislativ face o distincție clară între activitatea comercială și cea industrială, prin activitate comercială înțelegându-se desfacerea, interpunerea în circulația mărfurilor.
Activitatea industrială este activitatea de întreprindere, înțeleasă ca o activitate organizată, căruia întreprinzătorul îi afectează bunuri necesare și pe care o organizează în mod sistematic pentru producerea de bunuri pe piață.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Doctrină
Căpățână, O. Dreptul concurenței comerciale.Concurența onestă, Editura Lumina Lex, București 1992;
Căpățână, O. Dreptul concurenței comerciale, partea generală,
ediția a II-a, Editura Lumina Lex, București 1998
Coman, G. Concurența în dreptul intern și european, Editura Hamangiu București 2011;
Constantinescu,A., I. Rucăreanu, Concurența, în Dicționar juridic de comerț exterior, București 1986;
Eminescu¸Y Concurența neloială,Drept roman și comparat, Editura Lumina Lex, București 1993;
Lazăr, V. Răspunderea juridică pentru practicile anticoncurențiale din domeniul economic și faptele abuzive de concurență comercială care se săvârșesc pe teritoriul României, Editura Universitară, București 2008;
Mihai, E. Concurența economică, Libertate și constrângere juridică, Editura Lumina Lex, București 2004;
Mihai, E. Dreptul concurenței, Editura C.H. Beck, București 2004;
Moșteanu, T Concurența. Abordări teoretice și practice, Editura Economică, București 2000;
Moșteanu,T Th. Purcărea, Concurența. Ghidul afacerilor performante, Editura Economică;
T. Prescure, Dreptul concurenței comericale, Editura Rosetti, București 2004
P. Roubier, Le droit de la propriét industrielle, vol. I, Paris Sirey, 1952;
Voicu, C., Al. Boroi, I. Molnar, Dreptul penal al afacerilor,Editura C.H. Beck, București 2008
Legislație
***Constituția României
***Codul penal
*** Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 313 din 12 iunie 2001;
*** Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, publicată în M. Of al României, Partea I, nr. 172 din 28 februarie 2005, cu modificările și completările ulterioare
*** Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigiurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancșionarea corupției, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările și completările ulterioare
Articole din reviste de specialitate
O. Căpățână, Noțiunea concurenței comerciale, în Revista de Drept Comercial nr. 1/1992;
M. Boier, Concurența neloială. Concept și probleme de aplicare a legii, în Revista română de drept penal nr. 6/2006;
Practică judiciară
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Concurenta In Afaceri din Perspectiva Relatiilor Si Mediului de Afaceri din Romania, Stat Membru al Ue (ID: 137936)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.