Conceptul de Contabilitate

Capitolul 1.Trecut in profesia contabila

1.1.Conceptul de contabilitate

Motto:"Contabilitatea este judecătorul drept al trecutului,consilierul prezentului și ghidul indispensabil al viitorului"

Johann Friedrich Schär

Contabilitatea este știința și arta stăpânirii afacerilor, avand ca scop "măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obținute din activitatea persoanelor fizice și juridice"." Contabilitatea "trebuie să asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori" (Legea contabilității nr.82/1991, republicată în iunie 2007, art.2, al (1)."

Contabilitatea s-a născut odată cu economia de subzistență a comunei primitive, desenele din peșterile rupestre nefiind altceva decât forme incipiente ale „socotelilor”: câte animale au fost, vânate și mâncate, câte piei s-au jupuit și câte haine au rezultat, etc.

Contabilitatea nu are hotare. Limitele ei teoretice, științifice și practice sunt fără sfârșit atât în ceea ce privește cuprinderea fenomenelor economice cât și al modului în care ele sunt sistematizate, prelucrate și prezentate, astfel că despre ea niciodată nu poți să pretinzi că știi totul.

Companiile, întreprinderile, instituțiile, societățile de orice fel și mărime, persoanele juridice din întreaga lume întocmesc „conturi” și situații financiare pentru a fi prezentate utilizatorilor de informații, proprietarilor, controlorilor, administratorilor, organelor fiscale, după o metodologie unică – iar aceasta este contabilitatea.

Din punct de vedere istoric putem observa câteva repere in lucrarea "Contabilitate generală" din 1947, ediția a 13-a. In aceasta lucrare prof. univ. C. G. Demetrescu definește contabilitatea pe trei coordonate:

a) obiectul – contabilitatea este o ramură a științelor sociale care asigură înregistrarea metodică și ordonată a tuturor operațiilor privind mișcările de valori, de drepturi și obligații, precum și modificările determinate de rezultatele activității desfășurate;

b) scopul – contabilitatea are drept scop stabilirea situației economice și juridice a întreprinderii, exercitarea permanentă a unui control;

c) mijloacele – contabilitatea se folosește de mijloace proprii: conturi, balanțe de verificare, jurnale.

"Conform Legii contabilității nr. 82/1991, contabilitatea este o activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obținute din activitatea presoanelor fizice și juridice […] trebuie să asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori."

Obiectul contabilității îl formează patrimoniul unui subiect de drept, privit prin prisma relațiilor juridice, adică drepturi și obligații pecuniare ale unei persoane fizice sau juridice, în corelație cu obiectele (bunurile, valorile) corespunzătoare.

"Conform Legii contabilității nr. 82/1991, obiectul contabilității patrimoniului îl constituie reflectarea în expresie bănească a bunurilor mobile și imobile, inclusiv solul, bogățiile naturale, zăcămintele și alte bunuri cu potențial economic, disponibilitățile bănești, titlurile de valoare, drepturile și obligațiile persoanelor fizice sau juridice (subiecți de drept), precum și mișcările și modificările intervenite în urma operațiunilor patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile și rezultatele obținute de acestea."

1.2.Istoria contabilității. Repere istorice in evoluția contabilității

Pentru toată lumea de astăzi, contabilitatea este o activitate practică desfășurată de profesioniștii care au rolul de a furniza informații utile pentru luarea deciziilor la nivelul organizațiilor. Însă, mai puțini știu că practica reprezentării contabile a tranzacțiilor economice are o istorie multimilenară și este izvorâtă din nevoia omului de a-și construi mediul economic. Cu timpul, această practică a devenit apanajul unor oameni specializați, care posedă anumite cunoștințe pentru exercitarea profesiei lor. Altfel spus, a apărut contabilitatea, în sensul modern al cuvântului, practicată astăzi de contabili care activează în organisme profesionale constituite la nivel național și internațional, iar disciplina contabilității este un domeniu științific care se studiază în universități și oferă un câmp de cercetare oamenilor de știință.

Contabilitatea ca forma a unei evidente economice primare (numărare) datează din cele mai vechi timpuri, regăsindu-se în oricare dintre grupările sociale . Contabilitatea a fost și este dependentă de dezvoltarea economică. De aceea de-a lungul timpului contabilitatea parcurge un proces de modernizare accentuată în Europa, odată cu dezvoltarea bătrânului continent.

Apariția ei era condiționată de existența unui sistem numeric accesibil și de un mediu prielnic de dezvoltare. Ca repere majore ale istoriei contabilității, avem în vedere, următoarele delimitări temporale :

Din cele mai vechi timpuri pâna la 1494

De la 1494 pâna in anii 1800

De la 1800 pâna la 1989

De la 1989 pâna astazi

Desi originea contabilitatii în structurile spatio-temporale nu poate fi stabilita cu precizie, totusi, din cercetarile istorice s-a constatat aparitia si întrebuintarea ei chiar din comuna primitiva. S-au gasit marturii care atesta ca socotelile se tineau în antichitate cu ajutorul funiilor înnodate, a margelelor însirate, a crestaturilor facute în lemn, a rabojului etc. Urme de registre si sisteme de contabilitate au fost lasate de egipteni, fenicieni, greci si romani.

"Primele evidențe contabile au început să fie ținute odată cu apariția scrisului la sumerienii (ani 3000 i.Ch.). Utilizând o vergea ascuțită de lemn, scribul scria pe placa de argilă umedă numele părților, obligațiile asumate de acestea și obiectele comercializate. Părțile semnau atestând astfel corectitudinea datelor înscrise."

Apariția și utilizarea papirusului va înlesni și mai mult înregistrarea și detalierea tranzacțiilor comerciale. Este și o perioadă în care apar primele forme de control a înscrisurilor contabile. Un obstacol în calea dezvoltării evidenței contabile îl reprezenta lipsa unei unități de măsură comune pentru toate bunurile tranzacționate. "Cea mai însemnată contribuție adusă de greci în contabilitate o reprezintă utilizarea unor monede de schimb începând cu anul 600 i.Ch., aspect ce va determina și o dinamizare a activității financiar bancare."

"Simplitatea și ușurința sistemului numeric arab au rezolvat acest lucru. Răspândirea în Europa a sistemului numeric a fost realizată cu ajutorul papei Sylvestru al II-lea (ani 999-1003). Până la acest moment se utiliza sistemul numeric roman, care era greoi."

La romani, registrele comerciale erau obligatorii si s-au gasit urme de registre foarte regulat tinute. Aceste registre se tineau nu numai de bancheri si comercianti, ci si de fiecare cap de familie (pater familias).

                 Contabilitatea era tinuta de unul dintre sclavi, numit "celarius", iar în întreprinderile mari exista si un sef contabil numit "dispensator" . Materialul folosit pentru registre era la început din bucati de lemn acoperite cu un strat subtire de ceara. Pe aceste table, numite tablete cerate, se scria cu un fier ascutit numit stilete.

                 Mai târziu, tabletele cerate au fost înlocuite cu foi de papirus si tocmai pe urma a aparut hârtia. Dintre registrele întrebuintate de romani enumeram urmatoarele:

–      "   adversaria; un fel de registru-jurnal lunar de casa

–         codex accepti et expensi; accepta = primire si expensa = dare, cheltuiala. În acest registru se tineau zilnic, dupa acte, operatiunile de casa si operatiunile pe credit, având deschise partizi personale fiecarui obligat. Fiecare partida cuprindea cele doua parti ale contului "accepta" si "expensa".

–         codex rationum (ratio = cont, de unde provine si cuvântul italian regionesia = contabilitate). Acest registru corespunde Cartii Mari sau Maestrului sah de astazi, având deschise conturi pentru toate elementele din care se compune patrimoniul. Când conturile erau deschise pentru bunurile ce compuneau un patrimoniu privat, el se numea codex rationum domesticarum, iar registrul care cuprindea conturile deschise special pentru afaceri se numea codex  rationum mensa sau argentariae.

–         Registrul inventar de astazi purta denumirea de Libelus familial sau Liber patrimonii, iar creantele inclusiv dobânda de încasat, corespundea unui registru scadentar, numit Kalendarium."

                 "Acestea au fost abandonate odata cu desfiintarea întreprinderilor comerciale provocata de caderea Imperiului roman. Noile registre de contabilitate apar între anii 1100-1200, odata cu întemeierea marilor orase comerciale italiene, engleze si hamburgheze. Mentionam încercarile definirii notiunilor de contabilitate în manuscrisele lui Leonardo Fibonacci din Pisa (1202) si James Pesle din Londra, care a tiparit o lucrare despre arta italiana a contabilitatii în partida dubla."

Prosperitatea republicilor italiene duce inevitabil și la dezvoltarea contabilității. Astfel apare contabilitatea în partidă dublă ce își are originea în Genova sau Venetia,veritabile centre ale comerțului în aceea vreme. Apariția și dezvoltarea contabilității în partidă dublă au fost așadar determinate de necesitatea ordinii în socoteli. Cel mai vechi fragment de contabilitate care a fost descoperit, datează din anul 1211 și reprezintă registrele unei bănci comerciale italiene.

Din punct de vedere afectiv-cronologic începutul celei de-a doua epoci este stabilit de istoriografi la 1494, când vede lumina tiparului, primul tratat de contabilitate, datorita calugarului Luca Paciolo (Pacioli) di San Sepulcro, sub denumirea de "Summa de Aritmetica,Geometria, Proportioni et Proportionalita" – tratat general de aritmetica practica si algebra în care se pune pentru prima oara si problema calculului în partida dubla în Partea I, Districto II, Tratatul IX sub titlul: "Tractus de computis et scripturis".

                  În aceasta lucrare Paciolo descrie metodele de contabilitate întrebuintate de comerciantii din Florenta si Venetia, oprindu-se în special la cel venetian si demonstrând ca acestor comercianti li se datoreaza existenta sistemelor contabile, descrise fara a-si atribui paternitatea de precursor al contabilitatii. Cu alte cuvinte Luca Paciolo a colectionat, a sistematizat si a explicat contabilitatea care se folosea în timpul sau, în aceste orase si centre comerciale.

Dincolo de toate avantajele unei evidențe contabile riguros organizate, propagarea contabilitățtii în partidă dublă către alte regiuni ale Italiei a reprezentat un proces de lungă durată, cu piedici greu de trecut. Era invocat « secretul afacerilor », iar contabilii se temeau ca divulgarea cunoștiințelor și inițierea altora în tainele contabilității le-ar fi diminuat prețuirea de care se bucurau. Un argument în sprijinul celor afirmate îl constituie spusele lui Wolfgang Schweicker, un pioner în lumea lucrărilor de contabilitate apărute în Germania la mijlocul secolului al-16-lea: “Nu vreau să afirm că înaintea mea n-ar fi existat contabili buni, aceștia sunt și astăzi, dar ei țin contabilitate în secret și nu o dau la lumina zilei sau nu-și dau osteneala să o arate și altora.”
Sub influența schimbărilor intervenite în mediul economic, contabilitatea va parcurge la rândul ei drumul de la o formă primară către una complexă, capabilă să satisfacă cerințele tot mai diverse ale utilizatorilor informației contabile.

Cadrul îngust al tranzacțiilor efectuate pe baza de numerar a fost lărgit o dată cu instituirea creditului. Faptele bazate pe încrederea creditorului și angajamentul debitorului de a-și duce la îndeplinire obligațiile au constrâns contabilitatea să-și dezvolte aparatul de calcul. După apariția creditului, în sfera înregistrărilor au intrat, alături de mișcările de bani și mărfuri, datoriile și creanțele. Necesitatea de a oglindi aceste drepturi și obligații a dat naștere contului. La început, părțile lui erau așezate una după alta: deasupra debitul și dedesubt creditul. Acesta a fost, de fapt, punctul de plecare în evoluția contului spre forma clasică, cu debitul la stânga și creditul la dreapta. Debitul indica ceea ce persoana, al cărei nume îl purta contul, a primit de la partenerul său, iar creditul ceea ce persoana respectivă ia dat acestuia.

Ulterior, conturilor de persoane li s-au alăturat cele pentru mărfuri, bani sau alte bunuri. Personificarea conturilor a continuat, considerându-se că fiecare cont poate fi asimilat unei persoane sau că reprezintă o persoană. Contabilitatea medievală italiană s-a bazat pe următoarele registre principale: memorialul;
carteamare;jurnalul.
În afară de aceste registre principale existau și registre “particulare”. Inițial, memorialul a servit doar pentru operațiunile de credit.

Acest registru descriptiv alimenta cartea mare care, la început, oglindea tot numai operațiuni de credit, dar nu în forma descriptivă, ci într-o prelucrare pe conturi individuale. În jurnal se prelucra, în formule contabile, memorialul. În vederea găsirii contului debitor și a contului creditor apărea mereu aceeași întrebare: cine primește și cine dă? După stabilirea conturilor corespondente, contul care primește se debita și contul care dă se credita.

Apariția științei contabilității este datată în anul 1494,atunci când s-a publicat prima lucrare cu conținut contabil ce aparține călugărului franciscan și matematician Luca Paciolo,cu titlul „Suma de aritmetica, geometria proportioni et proportionalita”, lucrare ce rezervă un capitol special privind „Dubla înregistrare”.Sunt însă dovezi materiale potrivit cărora ,existau reflectări contabile cu mult timp înaintea lui Luca Paciolo, dovezi ce datează din anul 1100 și chiar mai devreme, pe teritoriul unor orașe ale actualei Italii ca Roma, Venetța, Genova, Pisa etc. și de asemenea la „Hansele germane”.Însăși Luca Paciolo în cartea sa celebră recunoaște că nu el a creat contabilitatea, ci nu face altceva decât să descrie un mod de înregistrare ce se practica în timpul său.

Contabilitatea din totdeaua a fost considerată o știință socială,deoarece ea studiază unele din activitățile pe care le desfășoară oamenii și care influențează în mare măsură existența lor.Din totdeauna conținutul obiectului contabilității a fost abordat, studiat în contextul procesului reproducției sociale, unde contabilitatea urmărește acele laturi ce vizeză activitățile economice desfășurate în sfera producției și circulației și care se exprimă în etalon bănesc. Evident că prima definiție a contabilității a fost dată de însăși întemeietorul ei, respectiv Luca Paciolo, care de altfel a și dat acestei științe denumirea de contabilitate. Luca Paciolo scria că „…obiectul contabilității îl constituie tot ceea ce după părerea negustorului, îi aparține pe sume, precum și toate afacerile mari și mărunte, în ordinea în care au avut loc”.*

Nici o altă lucrare nu a impulsionat atât de mult organizarea calculului economic și prin aceasta activitatea economică însăși, că opera contabilă semnată de Luca Paciolo. Adept al principiului „ubi non est orde, ibi confusio” , adică „unde nu este ordine, domnește confuzia” , Paciolo tratează la un nivel superior cunoștințe din domeniul creditului, fiinanțelor și contabilității. Prin opera de pionerat a savantului matematician, știința conturilor dobândește o deosebită însemnătate, iar cunoștințele de contabilitate se răspândesc în întreaga Europa.

     Cam în acelasi timp, Benedetto Cotrugli prezinta în mod succint principiile contabilitatii, în partida dubla în lucrarea sa intitulata "Della mercatoria et del mercanto perfetto".

               "   La 1524, profesorul de aritmetica si contabilitate din Venetia, Domenico Manzoni publica "Registrul dublu cu jurnalul sau" ("Quaderno doppio con il suo giornale"), din care se constata ca modelul din acel timp nu este mult diferit de cel practicat astazi."

                  "Primul autor de contabilitate francez a fost Savonne din Lyon (1567), dupa care, catre sfârsitul secolului ale XVII-lea, apar autorii: Matthew De la Porte, Jaques Savary si Claude Irson. Textul olandezului De la Porte, " Le guide de negocians ", reprezinta o lucrare normativa în domeniu. "

                 În Germania, Olanda si Anglia mai toate tratatele aparute în acea perioada nu sunt decât traduceri ale lucrarii lui Paciolo.

                 A treia etapa, este deschisa de lucrarea lui Edmond Degranges, din 1795, intitulata « La teme des livres rendue facile ou nouvelle methode d'enseignement ». În aceasta lucrare autorul descrie asa numita metoda de contabilitate « Jurnal-Cartea Mare », impropriu denumit sistem american. Tot aici Degranges face o clasificare a conturilor în conturi de valori, de rezultate si de persoane.

                 În anul 1865 A. Guibault publica o lucrare de contabilitate mai sistematizata, care este consultata si astazi cu mult folos. Aceasta lucrare intitulata « Traité de comptabilité » cuprinde si un interesant album de modele.

"Prima carte în limba engleză a fost publicată la Londra de John Gouge or Gough în 1543: A Profitable Treatyce called the Instrument or Boke to learn to knowe the good order of the kepyng of the famouse reconynge, called in Latin, Dare and Habere, and, in Englyshe, Debitor and Creditor."

1.3. Profesia contabila in perioada socialismului

Contabilitatea, aºa cum s-a mai arãtat, are un domeniu întins ºi variat.

Prin metodele sale de investigaþie, contabilitatea opereazã între limitele cunoaºterii de la celula economicã – întreprinderea privitã ca unitate de bazã – pânã la marele organism al economiei naþionale.11 Bernard Jean, Comtabilite nationale et mudéles de politique deomouique, Presses Universitaires de France, Paris, 1972.

Dezvoltarea contabilitãþii este un proces – obiectiv, care însã se realizeazã în strânsã legãturã cu dezvoltarea economicã dintr-o perioadã oarecare, de funcþiile pe care ea trebuie sã le îndeplineascã la nivel naþional, precum ºi de regulile de bazã ale activitãþii economice.

Contabilitatea nu trebuie sã reprezinte doar o disciplinã în cadrul cãreia sã se realizeze "studiul conturilor". Ea trebuie sã se ocupe de un domeniu complex cu o structurã ºi fizionomie în continuã schimbare. Paralel cu diversificarea contabilitãþii, pe plan teoretic trebuie sã se producã ºi o diversificare a profesiei de contabil.

Transformarea profesiei de contabil este un rezultat firesc legat de structura ºi mecanismele economice existente într-o perioadã de timp.

De aceea, pentru a caracteriza situaþia contabilitãþii ºi respectiv a profesiei contabile în România pentru o perioadã lungã de timp, 1949-1989, trebuie avute în vedere realitãþile acestei perioade ca: mediul economic, relaþiile sociale, gradul de autonomie în decizii la nivel naþional, influenþa unor relaþii internaþionale etc.

Evidenþa economicã –

componenta de bazã a sistemului informaþional economic

Funcþia de bazã a oricãrui sistem informaþional economic – indiferent de gradul de complexitate

ºi de automatizare – este de a vehicula o cantitate raþionalã de informaþii, pe baza cãreia sã se ia

decizii economice bine argumentate pe toate treptele organizatorice. Principala sursã de date a

sistemului informaþional economic ºi totodatã una dintre componentele de bazã ale acestuia este

evidenþa economicã. Ea a existat în toate formaþiunile social-economice ca rezultat al producþiei

materiale, dar importanþa, modul de organizare ºi sarcinile ei au fost diferite, în funcþie de

particularitãþile modului de producþie ºi de þelurile fiecãrei orânduiri sociale.

Evidenþa economicã socialistã se considerã cã se deosebeºte fundamental de cea a orânduirilor

precedente prin faptul cã ea era consideratã ca o evidenþã unitarã ºi atotcuprinzãtoare datoritã

unitãþii economiei socialiste, a existenþei proprietãþii socialiste asupra mijloacelor de producþie ºi

legii dezvoltãrii planice proporþionale a economiei naþionale. Se considerã cã ea s-a dezvoltat ºi

perfecþionat pe mãsura dezvoltãrii forþelor de productie si a relatiilor de productie corespunzãtoare

noii orânduiri sociale. În expunerea la deschiderea colocviului privind problemele stiintei conducerii

societãþii din 6 martie 1972, Nicolae Ceaușescu sublinia faptul cã pentru a conduce sunt necesare

un control sistematic si o bunã evidenþã.

În anii socialismului, în þara noastrã putem distinge mai multe etape în care, la nivel naþional, au fost întreprinse mãsuri pentru raþionalizarea ºi simplificarea documentelor primare ºi de evidenþã.

Astfel, în anul 1959 au fost introduse o serie de formulare noi sau adaptate, în locul celor vechi, mai ales în domeniul financiar-contabil, care sã rãspundã mai bine noilor procedee, forme ºi metode ale evidenþei economice introduse în acea perioadã.

În anii 1967-1968, Direcþia evidenþei ºi dãrilor de seamã contabile din Ministerul Finanþelor a coordonat, îndrumat ºi realizat o substanþialã acþiune de raþionalizare a evidenþei, care a necesitat revizuirea tuturor formularelor cu caracter financiar-contabil. În acest scop, s-au efectuat documentãri în 150 de întreprinderi2 din diferite ramuri economice, analizându-se 106 formulare utilizate în practicã, s-a urmãrit frecvenþa acestora, modul de folosire, greutãþile în completarea lor, cauzele ºi posibilitãþile de simplificare ºi îmbunãtãþire. Prin mãsurile luate în cadrul acestei acþiuni s-a extins numãrul formularelor tipizate care puteau fi utilizate de toate întreprinderile în dauna celor netipizate, s-a îmbunãtãþit conþinutul ºi structura celor menþinute în uz, stabilindu-se un format cât mai potrivit ºi un circuit optim al acestora. Încã în acea perioadã unele documente au fost concepute în aºa fel încât sã permitã culegerea datelor cu mai multã uºurinþã în condiþiile folosirii mijloacelor

mecanizate existente la acea datã.

Cea mai vastã acþiune de raþionalizare a documentelor s-a iniþiat ca urmare a Hotãrârii C.C. al P.C.R. din aprilie 1972. Comisia guvernamentalã pentru raþionalizarea sistemului de evidenþã a coordonat pe întreaga economie toate eforturile pentru raþionalizarea ºi simplificarea documentelor, aceasta reprezentând o etapã pentru realizarea programului privind perfecþionarea sistemului informaþional economico-social. Au fost antrenaþi în aceastã acþiune un mare numãr de specialiºti care, valorificând experienþa acumulatã, au fãcut numeroase propuneri în acest scop. Rezultatele obþinute demonstrau posibilitatea reducerii cu 30-80%3 a documentelor ºi formularelor în circulaþie, posibilitatea reproiectãrii unor formulare ºi înlocuirea cu ajutorul acestora a mai multor formulare existente, cu menþinerea sau chiar sporirea cantitãþii de informaþii, dând totodatã posibilitatea reducerii însemnate a timpului de completare a formularelor. Raþionalizarea ºi simplificarea documentelor, ca ºi a întregii evidenþe economice, a fost corelatã cu mãsurile de perfecþionare ºi raþionalizare a structurilor organizatorice în economie, ceea ce a asigurat condiþiile necesare pentru

folosirea raþionalã a resurselor materiale ºi umane.

2 Marinescu V., Revizuirea formularelor cu caracter financiar-contabil, Revista de contabilitate nr. 1/1969, pag. 47.

3 Marinescu V., op. cit., Revista de contabilitate nr. 1/69, pag. 54.

O categorie aparte a documentelor primare ºi de evidenþã o constituie formularele cu regim special, adicã acele formulare ce sunt supuse unui regim anumit de gestionare, folosire ºi evidenþã.

Dacã la începutul perioadei socialismului în þara noastrã s-a impus, în scopul asigurãrii în cele mai bune condiþii a integritãþii proprietãþii socialiste asupra mijloacelor de producþie, un regim mai sever documentelor care consemnau miºcarea acestora, unele din aceste formulare au fost scoase din categoria celor cu regim special de întocmire ºi circulaþie. Astfel în acþiunea de raþionalizare ºi simplificare a documentelor ce a avut loc în anii 1967-1968, la care ne-am referit mai sus, s-au scos de sub regimul special circa 13% din formularele existente4, îndeosebi cele care nu reprezentau documente directe de gestiune.

Începând cu anul 1974 a intrat în vigoare un nou act normativ5 privind formularele cu regim special, prin care s-a renunþat la o bunã parte din formularele cu regim special aflate în circulaþie.

La o asemenea reglementare s-a plecat de la constatarea cã o bunã parte din formularele existente nu-ºi mai justificau încadrarea în categoria celor cu regim special ºi cã este posibil ca numãrul lor sã fie restrâns. Mãsurile respective au dus la reducerea volumului de muncã, avându-se în vedere faptul cã pentru formularele respective se impune un regim deosebit de gestionare, folosire ºi evidenþã, în scopul asigurãrii unui control riguros al operaþiilor care se consemneazã cu ajutorul lor.

Vasta acþiune de raþionalizare ºi simplificare a documentelor semnificã haosul moºtenit sau creat în anii socialismului în birocratizarea evidenþei, datoritã tendinþei unor entitãþi, inclusiv a unor instituþii centrale, de a se acoperi cu cât mai multe înscrisuri care nu se justificau.

4 Marinescu V., op. cit., Revista de contabilitate nr. 1/69, pag. 54.

5 H.C.M. nr. 1.533/1974.

Evidenþa operativã este consideratã în literatura contabilã contemporanã ca o formã a evidenþei economice ºi ca o sursã a sistemului informaþional economic.

Ea serveºte pentru înregistrarea, urmãrirea ºi controlul anumitor laturi ale procesului producþiei în momentul ºi, de regulã, la locul unde se desfãºoarã procesul sau unde se aflã mijlocul economic respectiv. Caracterul specific al acestei evidenþe este operativitatea, deoarece ea consemneazã fenomenele chiar în momentul când se produc, din care cauzã informaþia ce rezultã din aceastã evidenþã este imediatã ºi deci eficientã. Datele înregistrate în cadrul evidenþei operative s-au folosit fie direct pentru necesitãþile imediate ale organelor de planificare, conducere ºi control, fie prin transmiterea lor evidenþei contabile ºi statistice pentru a fi prelucrate dupã metodele specifice ale acestora.

Formularele cu ajutorul cãrora se realizeazã evidenþa operativã au fost tipizate la noi în þarã pentru prima datã în anii 1950-1953 de cãtre o comisie creatã în acest scop. Pe parcurs întreprinderile ºi organizaþiile economice, cu aprobarea organelor tutelare, au elaborat ºi introdus din proprie iniþiativã o serie de noi formulare, care au dus la amplificarea ºi creºterea volumului de muncã în acest domeniu.

Pentru înlãturarea acestui neajuns, în acþiunile de raþionalizare ºi simplificare a documentelor la care ne-am referit mai înainte s-au avut în vedere ºi formularele cu ajutorul cãrora se realizeazã evidenþa operativã. Efectele mãsurilor au fost evidente, în sensul cã ele au dus la simplificarea formularelor respective atât în ce priveºte numãrul, cât ºi structura lor. Dar efectele obþinute au avut un caracter temporar ºi limitat datoritã tendinþei de amplificare ºi diversificare a evidenþei operative dupã nevoile ºi concepþiile mai mult sau mai puþin justificate ale fiecãrui organ interesat. O rezolvare conformã cu necesitãþile reale ale economiei s-a realizat în anul 1972, dupã înfiinþarea Comisiei guvernamentale pentru raþionalizarea sistemului de evidenþã. Acest organism a realizat în scurt timp o raþionalizare a formularelor de evidenþã operativã existente în circulaþie ºi, potrivit sarcinilor pe care le avea, veghea ca acestea sã se foloseascã dupã scopul ºi conþinutul lor.

Pentru a se preveni sporirea volumului muncii de evidenþã – odatã cu aprobarea mãsurilor privind continuarea acþiunii de raþionalizare ºi simplificare a evidenþei – s-a stabilit ca, în cazurile când ministerele sau alte organe centrale sau locale propun diferite mãsuri care au implicaþii asupra volumului muncii de evidenþã, acestea sã prezinte justificarea, precum ºi influenþele antecalculate privind cheltuielile de evidenþã, însoþite de avizul Comisiei guvernamentale pentru raþionalizarea sistemului de evidenþã.

O preocupare deosebitã în domeniul planificãrii ºi evidenþei a constituit-o emiterea ºi revederea periodicã a unor norme unitare pentru planificarea, evidenþa ºi calcularea costurilor. Ele au fost necesare pentru introducerea în practica întreprinderilor a unor principii generale, valabile pentru toate unitãþile din aceeaºi ramurã a producþiei materiale în domeniul planificãrii evidenþei ºi calculãrii

costurilor.

Pentru unitãþile industriale asemenea norme metodologice au fost elaborate de Comitetul de Stat al Planificãrii, Ministerul de Finanþe ºi Direcþia Centralã de Statisticã. pentru prima oarã în anul 1955 ºi puse în aplicare de la 1 ianuarie 19567. Dupã exemplul normelor metodologice

pentru industrie s-au elaborat norme metodologice pentru transporturi (în anul 1957), pentru gospodãria comunalã, telecomunicaþii, institute de proiectare (în anul 1960), pentru unitãþile de contractãri, achiziþii ºi recepþionãri (în anul 1962). Asemenea norme au fost mereu îmbunãtãþite.

În ramura industriei, de exemplu, normele metodologice respective au fost înlocuite cu altele în anul 1965 ºi respectiv în 1976. Prin ele s-au stabilit nu numai principii unitare în ce priveºte clasificarea cheltuielilor, nomenclatura articolelor de calculaþie ºi a elementelor de cheltuieli, modul de repartizare al cheltuielilor indirecte etc., ci s-au indicat ºi metodele practice de calculare a costurilor,promovându-se ºi unele metode noi, avansate, cum ar fi: metoda normativã, metoda costurilor

standard, metoda Tarif-Orã-Maºinã.

6 Legea nr. 62/1968 privind amortizarea fondurilor fixe, republicatã în 1977.

7 H.C.M. nr. 2.221/1955.

Carnet de expert contabil în anul 1967

CAPITOLUL 2. Viitor in profesia contabila

Motto: ”Contabilitatea este una din cele mai sublime creații ale spiritului omenesc, pe care fiecare bun gospodar ar trebui s-o folosească în gospodăria sa.”

Johann Wolfgang Goethe

Profesiunea de economist contabil și contabilitatea ocupă de multă vreme o responsabilitate majoră în procesul angajării capitalului. Profitabilitatea unei faceri, credibilitatea partenerului și bonitatea întreprinderii sunt legitimate prin calculele contabilității. Datorită acestui limbaj formalizat de comunicare, în lumea afacerilor s-a produs o mutație esențială: trecerea de la empirism la rigoare, de la aprecieri arbitrare la adevărul economic și la imaginea fidelă.

"Realizarea unui corp curent de norme nu se poate realiza decât prin punerea în valoare a energiilor profesioniștilor contabili organizați pentru ca vocea lor să poată fi auzită de mediul economic de afaceri și de mediul social ."

Rolul școlii este de crea buni contabili, însă valorile nu se opresc la nivelul unei pregătiri universitare. Perfecționarea continuă este cerința unei bune stăpâniri a fenomenului contabil în toată splendoarea lui. Expertul profesionist contabil este care a avut, are și va avea întotdeauna un cuvânt de spus în demersurile normalizării și armonizării contabilității.

Pe de altă parte, nu trebuie neglijat rolul contabilului în "organizarea întreprinderilor moderne, deoarece lui îi sunt încredințate spre dirijare și armonizare cifrele privind mișcarea mijloacelor și resurselor unei întreprinderi, care ordonate pe anumite categorii, după o schemă bine stabilită, pot demonstra la un moment dat situația – oricât de complexă – a unei întreprinderi. ”

Profesia contabilă trebuie să-și îndrepte mai mult atenția spre eficiența și monitorizarea riscurilor, neignorând însă latura formală, aceasta în condiții de independență, confidențialitate și transparență profesională. Rolul contabililor a evoluat o dată cu evoluția contabilității, de la tehnică de înregistrare a schimburilor comerciale, până la mijloc de control, element probatoriu și miză socială. De-a lungul timpului, delegarea atribuțiilor privind producerea informațiilor pe care le oferă contabilitatea a creat premisele apariției unei profesiuni contabile de sine stătătoare, cu o importanță tot mai mare și având drept scop legitimarea informațiilor degajate de întreprinderi.

"Lecția de istorie a contabilității ne arată cum s-au format și s-au dezvoltat două culturi contabile diferite, unii autori le numesc rivale, sistemele contabile anglo-saxone și sistemele contabile europene continentale. Studiul conjuncturilor în care au apărut ne poate oferi răspunsuri la o serie de întrebări referitoare la problemele de armonizare și internaționalizare a contabilității zilelor noastre."

Este legic și logic faptul că apariția și dezvoltarea profesiunii contabile , în diferite forme de organizare, a urmat drumul parcurs de sistemele contabile, încercând să răspundă solicitărilor acestor sisteme vizavi de cerințele de informare ale utilizatorilor informațiilor financiare. De asemenea, este tot atât de adevărat că această profesiune influențează, la rândul ei, instituțiile și sistemele de contabilitate. Factorii care au influențat apariția diferitelor sisteme de contabilitate, precum și sistemele contabile înseși, au influențat în mod decisiv și formele de organizare ale profesiunii contabile.

În ultimii ani asistăm la o “demonetizare” constantă a profesiei contabile și implicit o devalorizare a informațiilor financiar-contabile la nivelul companiilor private din România.

Modificările legislative permanente și interpretabilitatea acestora, au determinat treptat punerea profesioniștilor contabili într-o lumină negativă datorită neadaptării acestora suficient de rapid la aceste modificări (provocări), precum și datorită pierderii motivației profesionale urmare încărcării exagerate a muncii lor.

Mai mult, transformarea contabilității financiare în contabilitate fiscală, a determinat acordarea unei importanțe tot mai scăzute principiilor de bază ale contabilității, precum și politicilor și procedurilor interne de calitate.

Mulți manageri și conducători de firme, au ajuns să vadă raportările financiar-contabile doar obligații legale, pe care trebuie să le facă, fără a le considera în vreun fel relevante sau justificate pentru activitatea firmei lor și pe care să se bazeze în luarea deciziilor.

De multe ori auditorii se află în situația de a identifica aceleași probleme de la un an la altul, semnalate conducerii societăților prin scrisori confidențiale către management, inclusiv prin prezentarea și a unor recomandări pentru rezolvare, ajungând astfel să se întrebe de utilitatea muncii lor pentru companiile respective.

"Percepția generală cu privire la profesia contabilă și implicit la cea de audit se poate schimba doar prin schimbarea atitudinii și a motivației profesioniștilor în prestarea muncii lor, în primul rând prin renunțarea la rabaturi calitative în prestarea serviciilor, prin renunțarea la sintagma “merge și așa“ atunci când oferă soluții unor probleme contabile și nu în ultimul rând prin luarea de inițiativă în prelucrarea și pregătirea unor raportări financiar-contabile adaptate nevoilor conducătorilor de firme și utile acestora, chiar dacă sunt diferite de formularele legale de raportare și chiar dacă acest lucru implică muncă în plus."

Această profesie este prin ea însăși o profesie de success, dar nu în ultimul rand, stă la baza dezvoltării altora la fel de cunoscute în piață: auditor financiar, consultant fiscal, evaluator de întreprinderi, practician în insolvență.
Din toate aceste pregătiri, prin munca susținută putem face o carieră de succes, ne putem redescoperi și împlini, uman și material.
Abordarea profesională a tuturor serviciilor pe care le oferim clienților noștri, pregătirea profesională continuă ne va călăuzi pașii spre o carieră mult așteptată.
Funcționarea a ceea ce înseamnă viată economică și socială în societate face obiectul activității profesionistului contabil, astfel că, profesia contabilă cu un câmp larg de acțiune și cu foarte multe specializări diferite, este profesia care asigură mediului de afaceri certitudine, sigurantă, perspectivă.

"Prin metodele sale de investigaþie, contabilitatea opereazã între limitele cunoasterii de la celula economicã – întreprinderea privitã ca unitate de bazã – pânã la marele organism al economiei naþionale."

Profesia contabilă are un rol important în societate. Acționarii, investitorii, creditorii, angajatorii, guvernul etc. bazează pe profesioniștii contabili pentru realizarea contabilității financiare, elaborarea raportărilor economico-financiare, consultanță în materie fiscală, management financiar eficient etc. Comportamentul și atitudinea profesioniștilor contabili în furnizarea acestor servicii are impact asupra bunăstării economice a entităților în care aceștia activează, a comunității precum și a țării. Profesionistul contabil este acea persoană care nu face doar să raporteze ci care poate și influența deciziile conducerii companiei astfel că modul cum acesta își desfășoară activitatea este extrem de important. Astfel în ultimul deceniu interesul privind etica în contabilitate a înregistrat o creștere. Cu toate acestea, în ciuda interesului crescut persistă unele deficiențe importante cu privire la reguli, principii, valori acestea fiind prezentate într-o manieră segmentată. Etica în contabilitate este importantă atât pentru profesionistul contabil cât și pentru cei care se bazează pe serviciile acestuia. Astfel cei care folosesc serviciile lor, mai ales factorii de decizie se așteaptă ca situațiile financiare să fie extrem de competente, obiective și să ofere încredere. Profesionistul contabil modern trebuie să evolueze în același timp cu dezvoltarea legislației în vigoare, a mediului de afaceri și a noilor tehnici de management. Datorită faptului că foarte mulți oameni se bazează pe deciziile avizate și pe hotărârilor luate de profesioniști contabili, menținerea unui nivel ridicat de obiectivitate și integritate este esențial în domeniul contabilității. Necesitatea actuală în profesia contabilă o reprezintă educație etică a profesioniștilor contabili care să le permită să treacă dincolo de normele simpliste de bine și rău, pe care le-au învățat în copilărie. Contabili au nevoie de instrumente mai avansate pentru a-și îndeplini obligațiile față de societate, în acest mediu tot mai complex, cu multe nuanțe de gri (Bean și Bernardi 2007). În încheiere putem spune că încălcarea eticii în domeniul contabilității va avea întotdeauna repercusiuni atât asupra utilizatorilor serviciilor de contabilitate cât și asupra profesie contabilității prin scăderea credibilității acesteia în rândul publicului.

Concluzionând singura afirmație care îmi rămâne în minte este aceea că rolul contabilului în societate și în afacerea pe care o conduci este unul esențial. Nicio decizie de business nu poate fi luată fără ajutorul acestuia, iar cei care dețin / conduc o afacere știu că fără cuantificarea performanțelor financiare o societate poate ajunge oricând la colaps.

Motto :„Un economist este un expert care va ști mâine de ce lucrurile prezise de el ieri nu s-au întâmplat azi.” Laurence J. Peter

>eflectarea fidelB a realitBii economico-financiare Di a consecinelor salesociale, umane, instituionale sunt atributele definitorii ale contabilitBii, pentruperfecionarea cBreia se bat, se luptB Di muncesc astBzi cei mai redutabili specialiDti n ADtiina conturilor@. Preocupai de standarde, de convergenB, de reflectareacontabilB a realitBii, profesioniDtii contabili se preocupB n fapt de economie, deinstituii, de oameni. Este poate, cea mai frumoasB parte a profesiei contabile. Esteunul din motivele pentru care niunea EuropeanB a luat n considerare oportunitatearecunoaDterii profesiei contabile la nivel european. Kn faa provocBrilor europene,contabilitatea romHneascB nu putea sB rBmHnB pasivB Di fBrB refle/e. Ea s-a adaptatproceselor de normalizare, armonizare Di convergenB, atHt prin intermediul unor instituii naionale, cHt Di prin aciunea organismelor ce reprezintB profesia contabilB.

Filozoful englez J. Locke  spunea în "Principii asupra educatiunii" despre contabilitate ca "nu este o stiinta, care ne produce noi averi, ea ne serveste însa pentru a pastra pe acelea pe care le avem".