Colectarea, Ambalarea Si Comercializarea Produselor Agroalimentare Murgeni

INTRODUCERE

Agricultura este principala sursă de venit din zonele rurale. Cooperativele agricole joacă un rol important în sprijinirea producătorilor agricoli și a grupurilor marginalizate, cum sunt tinerii și femeile. Acestea dezvoltă zonele rurale într-un mod durabil, prin crearea de locuri de muncă și implementarea unor modele de afaceri rezistente la fluctuațiile economice. Prin cooperare, producătorii au acces la o gamă largă de servicii: noi piețe, resurse naturale, informații, tehnologie, forme de creditare, activități de instruire și formare. De asemenea, aceasta facilitează participarea producătorilor în procesul decizional la toate nivelurile și îi sprijină din punct de vedere juridic și în negocierea contractelor încheiate cu furnizorii de materii prime si utilaje agricole. Deși avantajele existenței formelor asociative sunt incontestabile în întreaga lume, fermierii români ezită atunci când vine vorba să se unească într-o cooperativă agricolă. În prezent, sub 1% dintre fermierii români fac parte dintr-o formă asociativă. Comparativ, în Uniunea Europeană, media de organizare este de 34%. Motivul poate fi faptul că, în țara noastră, termenul de ”cooperativă”este, de regulă, privit cu suspiciune, dat fiind că înființarea acelor ”cooperative” din comunism i-a desproprietărit pe țărani și, în loc să se cultive spriritul de asociere și de încredere (adică pilonii de bază ai unei întreprinderi cooperatiste), s-au desființat comunitățile organice, alterându-se complet relațiile dintre oameni, prin masificarea și dezrădăcinarea rezultate în urma colectivizării. În România, formele asociative sunt binecunoscute din perioada comunistă, însă au scăzut mult de atunci în zonele rurale. Țara noastră are unele dintre perspectivele cele mai favorabile pentru dezvoltarea de asociații agricoleproductive, dar acestea nu sunt valorificate suficient pentru a deveni un adevărat pilon în susținerea economiei locale. În UE27, dintr-un total de 13,7 milioane de ferme, 3,9 milioane sunt situate în România, reprezentând circa 28,7%. Dacă dimensiunea medie UE27 a unei ferme este de 12,6 hectare, aceasta este de numai 3,5 hectare în România, adică aproximativ de patru ori mai mică. Diferențele sunt și mai vizibile când se analizează dimensiunea exploatației: în UE27, media este de 11,3 UDE (Unitate de Dezvoltare Economică), iar în România, 1 UDE. Alegerea formei de asociere de către proprietarii de terenuri, ca modalitate de desfășurare a activității lor, este determinată de posibilitățile individuale scăzute de capitalizare a gospodăriei familiale proprii, care nu-i permit acesteia să-și asigure toate mijloacele necesare desfășurării activităților. Prin asociere, mai ales dacă membrii dispun de mijloace materiale, se poate acționa în sensul anihilării efectelor nedorite ale lipsei de capital. Asocierea în agricultură trebuie să reprezinte într-adevăr un fenomen organic, de jos în sus, iar pentru îndeplinirea acestui obiectiv este nevoie de eforturi concertate de informare și consultanță oferită fermierilor privind această opțiune și, mai mult, de animare a comunităților prin metode participative. Politicile de dezvoltare rurală se concentrează în principal pe trei elemente: economia agroalimentară, mediul înconjurător și alte activități neagricole adresate populației rurale. Deși în ultimii ani au avut loc schimbări în rolul și funcțiile pe care trebuie să le desfășoare agricultura, aceasta continuă să fie principala componentă a oricărui program de dezvoltare rurală. Acest lucru este valabil mai ales în România, unde ponderea economiei agricole în economia rurală este de 60 %, de patru ori mai mare decât în UE, unde aceasta reprezintă 14 %. Agricultura nu mai este văzută doar din punct de vedere al producției de alimente, ci și prin prisma multifuncționalității acesteia. Reforma PAC a fost concepută pentru întreaga Uniune Europeană. Cu toate acestea, există diferențe semnificative de la o țară la alta. În anul 2010, Otiman et. al au publicat un studiu interesant legat de agricultură și dezvoltarea rurală în România. Studiul face diagnosticul situației reale din România în comparație cu Uniunea Europeană și analizează în ce măsură noua Reformă a PAC oferă răspunsuri situației actuale din mediul rural românesc. Studiul arată că situația actuală din România este similară cu cea din UE din anii ‘70. Obiectivele PAC în anii ‘70 au fost: creșterea productivității agricole prin îmbunătățirea tehnologiei, inclusiv mașini agricole mai eficiente, soiuri îmbunătățite, îngrășăminte și erbicide, sisteme de irigare și formare pentru agricultori, ameliorarea condițiilor de trai ale populației și creșterea veniturilor agricultorilor, asigurarea disponibilității suficiente de alimente pentru populația europeană. Succesul măsurilor desfășurate a avut drept rezultat creșterea randamentelor și apariția unor excedente. Prin Reforma PAC din 2000, se stabilesc următoarele obiective: creșterea competitivității sectorului agricol; îmbunătățirea igienei și calității alimentelor; obținerea unui echilibru între agricultură și alte activități care pot genera surse de venit; încurajarea practicării unei agriculturi ecologice prin stabilirea unor plăți directe care nu sunt legate de producție, dar sunt condiționate de aplicarea unor practici agricole respectuoase cu mediul înconjurător. În România majorarea veniturilor agricultorilor și, în general, ale locuitorilor din mediul rural este esențială, pentru aceasta fiind necesare investiții în modernizarea agriculturii și în dezvoltarea rurală, inclusiv în dezvoltarea de afaceri în alte domenii decât cel agricol. În acest sens, implementarea strategiilor de dezvoltare locală joacă un rol important. Prin investițiile în sectorul rural neagricol se urmărește crearea de locuri de muncă în mediul rural și revitalizarea zonelor rurale izolate și defavorizate.

“Agenda schimbării”, documentul care stă la baza strategiei de dezvoltare viitoare a  UE,  include  explicit cooperativele (Andris Piebalgs, comisar european, septembrie 2011).

CAPITOLUL 1. SITUAȚIA ACTUALĂ A COOPERATIVELOR ÎN ROMÂNIA

Atenția oamenilor politici și a cercetătorilor care se ocupă de problemele bunăstării sociale din Europa s-a îndreptat deja de câteva decenii asupra societăților cooperative și a economiei sociale, care reprezintă domeniul mai larg din care fac parte aceste organizații. O scurtă incursiune istorică, bazată pe studiul recent publicat de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și pe câteva surse bibliografice din literatura europeană, explică ușor sursele acestui interes pentru formele de organizare cooperatistă. În continuare, termenii de economie socială și sector cooperatist vor fi utilizați interșanjabil deoarece cooperațiile nu au fost și nu sunt decât o formă particulară a economiei sociale. 1.1. Cooperativa agricolă în context social în România Termenul de economie socială a fost folosit pentru prima oară, cel mai probabil, de către Charles Dunoyer, în al său Nou tratat de economie socială (1830). Franța din epoca lui Dunoyer era marcată de conflicte de clasă violente, care păreau să amenințe ordinea capitalistă care  începuse să se înfiripe. Gândirea economică franceză urmărea să găsească un compromis între  individualismul extrem și libertatea nestăvilită a pieței, pe de o parte, și protecția socială a  grupurilor deposedate de oportunități economice și uneori chiar de mijloacele de bază de trai, pe de alta. Nu mult după apariția ideii și a preocupării pentru o formă de organizare economică în care solidaritatea  socială  și  cooperarea între lucrători  să joace un rol important, istoria a consemnat apariția primei cooperative de consum din perioada industrială. Aceasta s‐a numit “Rochdale Society of Equitable Pioneers” și a fost înființată în 1844 la Manchester.   Pe scurt, toate aceste principii și aplicarea lor începând cu secolul al XIX-lea au arătat că activitatea economică poate fi organizată și poate atinge chiar un anumit grad de succes în afara mecanismelor de piață, care de multe ori se dovedeau foarte dure pentru soarta celor săraci și deposedați sau marginalizați, cum se numesc în ziua de astăzi. Prin ce se deosebea ideea de cooperativă de manufacturile aflate în proprietatea deținătorilor de capital (burghezia)? Principiile de organizare ale societății Rochdale, înalt inovatoare la  acea vreme, erau cu totul diferite de organizarea capitalistă:  

Membrii cooperației erau liberi să adere prin propria voință la cooperație.

Odată intrat, fiecare membru avea un vot, adică vocea sa era egală cu a tuturor celorlalți membri în deciziile privind cooperația.

Statutul prevedea compensarea limitată pentru cotele de capital ale membrilor.

Al patrulea principiu prevedea distribuția profitului proporțional cu activitățile membrilor.

În decursul secolului al XX-lea, economia socială a căpătat o noua semnificație. În confruntarea dintre sistemul capitalist și cel socialist de organizare a economiei, economia socială a apărut ca o a treia cale. Economia socială nu e nici capitalistă și nici socialistă, dar reunește elemente din amândouă. În primele trei decenii după cel de-al Doilea Război Mondial, economia socială a trecut printr-o perioadă de relativ regres. Acest regres a fost produs de succesul (temporar) al statelor vestice în calitatea lor de redistribuitori ai bunăstării sociale. Altfel spus, economia socială nu a mai fost atât de atractivă pentru bunăstarea grupurilor marginalizate din societate. Statele postbelice s-au dovedit garanții relativ generoși ai unui minim nivel de trai pentru cei care nu se puteau întreține prin participarea lor pe piața muncii, de exemplu, șomeri, persoane cu handicap sau familii monoparentale. După anii 1970 însă, așa-numitul stat al bunăstrării a intrat, la rândul lui, într-un regres și a început să abdice treptat de la funcția sa de protecție socială. Acest proces de retragere a lăsat un spațiu de nevoi sociale neacoperite. Problemele lăsate în urma acestei restrângeri în furnizarea bunăstării sociale au fost mai ales șomajul pe termen lung, excluziunea socială și dependența de asistență socială. În acest context de nevoi nesatisfăcute, s-au relansat economia socială și sectorul cooperatist în particular. Din 1981, anul în care statul francez a recunoscut economia socială prin legislație și prin instituții dedicate sprijinirii acesteia, și până în prezent, nu s-au schimbat prea multe în relația dintre individ, piață și statul bunăstării, care nu a mai revenit niciodată la rolul său din perioada postbelică imediată. Economia socială a continuat, așadar, să fie în centrul atenției politice și științifice ca o alternativă viabilă, deși încă nedominantă, la bunăstarea precară oferită de stat și de piață. O dovadă în acest senso reprezintă existența, la începutul anilor 2000, a 3,5 milioane de locuri de muncă în cadrul economiei sociale. Această informație provine dintr-un studiu al Comisiei Comunităților Europene. Odată cu adâncirea prezentei crize economice și cu eșecul din ce în ce mai vizibil al ultimelor două entități invocate, economia socială reprezintă un colac de salvare. Este încă prea devreme pentru a putea spune că organizațiile cooperatiste s-au arătat deja ca soluții salvatoare împotriva șomajului și a marginalizaării continue a populației sărace. Cu toate acestea, cooperațiile, prin accentul pe care îl pun pe solidaritate și cooperare, dar și pe desfășurarea unei activități aducătoare de venit, par a fi exact elementul de care au nevoie indivizii care au avut cel mai mult de suferit de pe urma lipsei solidarității sociale și a separării lor de activitățile productive. Economia socială este menționată în legislația românească pentru prima oară într-o hotărâre de guvern din anul 2002, dar intră apoi într-o perioadă de eclipsă. Cu adevărat recunoscută în politicile publice și în cercetarea științifică va fi doar în anul 2008. Începând cu acest an, economia socială a fost inclusă ca domeniu eligibil pentru finanțare din partea Fondului Social European, în cadrul domeniului major de intervenție al Programului operațional sectorial Dezvoltarea resurselor umane.

1.2. Apariția și organizarea cooperativelor românești după 1989 până în prezent

Cooperativele sunt definite și funcționarea lor este descrisă în amănunt într-o lege specială din legislația românească, Legea nr. 1/2005, iar în cele ce urmează vom prezenta definiția cooperativelor conform acestei legi și semnificația diverselor elemente ce intră în această definiție. În România, cooperativele sunt definite, conform Legii nr. 1/2005, astfel: societățile cooperative sunt ”forme de asociere autonomă a persoanelor fizice si/sau juridice constituite pe baza consimțământului liber exprimat de acestea, cu scopul promovării intereselor economice, sociale si culturale ale membrilor cooperatori”. Societatea cooperativă este deținută în comun și controlată democratic de către membrii săi, în conformitate cu principiile cooperatiste. Societatea cooperativă este un agent economic cu capital privat. Cuvintele îngroșate de mai sus scot în evidență specificul cooperațiilor față de alte instituții, cum sunt cele de stat sau cele private, orientate spre profit. Vom explica în cele ce urmează fiecare dintre aceste caracteristici:

Asocierea este autonomă, ceea ce înseamnă că societățile cooperative nu fac partedin sectorul de stat.

Asocierea are la bază consimțământul liber al membrilor, așadar, nu poate fi impusă prin constrângere.

Asocierea are drept scop urmărirea unor interese economice, sociale și culturale pentru toți membrii. Membrii nu servesc doar pentru obținerea profitului, precum într-o întreprindere privată. Interesele economice nu sunt singurele care sunt urmărite, la ele se adaugă și cele sociale și culturale.

Societatea este deținută în comun, așadar, nu esre proprietatea niciunui membru. Controlul este exercitat de membri în mod democratic, fiecare membru având un vot.

Cooperativa este un agent economic, desfășoară deci activități economice care urmăresc obținerea unui surplus, a unui profit.

Aceste caracteristici sunt importante, deoarece disting societățile cooperative atât de sfera publică, cât și de cea privată. Conform ”Statului european al cooperativelor”, obiectivul principal al cooperativelor constă în ”dezvoltarea activităților economice și sociale ale membrilor (…)în vederea furnizării de bunuri sau servicii sau a realizării de lucrări (…) care să răspundă nevoilor membrilor săi”. Acest statut recunoaște oficial cooperativele în Uniunea Europeană și include o parte dintre elementele definiției de mai sus. Aceste elemente sau și măsura unei cooperative de succes. Cu cât o cooperație îndeplinește în mai mare măsură aceste criterii, putem spune că oferă un exemplu de bună practică. În cele ce urmează vom detalia principiile și formele de organizare ale societăților cooperative.

1.3. Principiile în organizarea și funcționarea cooperativelor românești

La baza organizării cooperativelor stau șapte principii definite de Legea nr. 1/2005. Acestea reprezintă caracteristici definitorii pentru modul de organizare cooperatist. Ele corespund definiției de mai sus, dar oferă o explicație mai detaliată a esenței cooperației și a atractivității pe care o are în prezent:

a. Principiul asocierii voluntare: Aderarea membrilor la cooperative reprezintă o acțiune voluntară a acestora. Cooperativele sunt deschise tuturor persoanelor care își exprimă intenția de a fi parte a acestor forme asociative și care îndeplinesc criteriile prevăzute de fiecare tip de societate cooperativă în parte. Prin acest principiu, cooperativele se definesc ca aparținând societății civile, fiind expresia libertății de asociere a cetățenilor. În situația în care statul tinde să își restrângă rolul în asigurarea bunăstării sociale, libertatea cetățenilor de a prelua sarcina bunăstării lor în propriile mâini e importantă.

b. Principiul controlului democratic: Membrii cooperatori sunt implicați direct în stabilirea obiectivelor și în luarea deciziilor în cadrul societăților cooperative. În societățile cooperative de gradul I, deciziile sunt luate de membri pe baza principiului ”un om, un vot”, indifferent de câte părți sociale dețin aceștia; astfel se realizează o reprezentare egală a tuturor membrilor cooperatori în procesul de luare a deciziilor. Nicio altă instituție economică, de stat sau privată, nu respectă acest principiu. Acest principiu îi face pe membrii cooperației să fie, într‐o anumită măsură, stăpânii propriului lor destin.

c. Principiul participării economice a membrilor cooperatori: Membrii cooperatori participă la realizarea activităților economice și la constituirea proprietății societății cooperative. Implicarea membrilor în activitatea cooperativelor este, de cele mai multe ori, una completă. Aceștia au atât statutul de asociați, cât și de salariați ai organizației. Ceea ce diferențiază modelul de organizare al societăților cooperative de categoria societăților comerciale sunt constrângerile în distribuția profitului. Doar o parte din profitul realizat de societățile cooperative este distribuit membrilor, pe baza cotelor de participare a acestora, spre deosebire de situația societăților comerciale clasice.

d. Principiul autonomiei și al independenței societăților cooperative: Autonomia societăților cooperative constituie una dintre trăsăturile definitorii ale acestor forme de asociere. Controlul exercitat de membrii cooperatori asupra proceselor de decizie înseamnă că nimeni în afară de membri nu poate decide asupra activității economice a cooperației.

e. Principiul educării, instruirii și formării membrilor cooperatori: Societățile cooperative asigură formarea profesională a membrilor, contribuind, totodată, și la informarea publicului larg cu privire la avantajele pe care le prezintă activitatea de tip cooperatist. Acest principiu nu se regăsește în definiția de mai sus, dar reprezintătotuși un element definitoriu important. Nicio altă organizație privată sau de stat, în afară de cele educaționale, nu vizează explicit educarea continuă a membrilor săi.

f. Principiul cooperării între societățile cooperative: Societățile cooperative au adesea relații comerciale între ele și conlucrează în cadrul structurilor județene sau naționale la dezvoltarea sectorului cooperatist. Rolul uniunilor și federațiilor județene sau naționale este tocmai acela de a facilita cooperarea între societățile cooperative prin facilitarea contactelor. Acest principiu este în mai mică măsură definitoriu pentru societățile cooperative, deoarece și în sectorul privat există organizații similare (de exemplu, organizațiile patronale). Cu toate acestea, semnificația practică a acestui principiu este foarte importantă, deoarece cooperațiile cu greu pot supraviețui în izolare unele de altele. g. Principiul preocupării pentru comunitate: Prin activitățile pe care le desfășoară, aflate în strânsă legătură cu comunitatea în cadrul cărei activează, societățile cooperative își aduc contribuția la dezvoltarea acesteia. Unele firme practică o formă asemănătoare de implicare în comunitate, și anume responsabilitatea socială a corporațiilor, adesea motivată de interesul corporațiilor în a‐și îmbunătăți imaginea publică. Acest interes este însă definitoriu pentru cooperație, deoarece aceasta este interesată de creșterea solidarității sociale.

1.4. Tipologia cooperativelor românești după 2000

Ca formă de organizare, societățile cooperative pot fi constituite exclusiv din personae fizice. Acestea sunt numite societăți cooperative de gradul I. Dacă o societate cooperativă este compusă din alte cooperative și din persoane fizice, se numește societate cooperativă de gradul II. Societățile cooperative de gradul II sunt adesea reprezentate de uniuni sau federații cu reprezentare județeană sau națională a cooperativelor de gradul I. Societățile cooperative pot avea mai multe forme, în funcție de obiectul lor de activitate (figura 1).

Figura 1 – Tipuri de societăți cooperative recunoscute în legislația din România

Sursa: Legea nr. 1/2005

Acestor tipuri li se alătură cooperativele de credit, care au beneficiat de un regim juridic aparte. În prezent, sunt reglementate ca bănci cooperatiste. Cele mai multe dintre societățile cooperative din România sunt de tipul cooperativelor meșteșugărești sau de consum. Legislația în vigoare prevede posibilitatea organizării de societăți cooperatiste pentru orice tip de activitate. În articolul 4 al legii se prevede că se pot constitui societăți cooperatiste ”de alte forme”, dacă respectă prevederile Legii nr. 1/2005. În continuare, vom detalia formele de societăți cooperative menționate mai sus.

Societățile cooperative meșteșugărești reprezintă o formă de asociere a unor persoane fizice care desfășoară împreună activități de producție și comercializare a mărfurilor. Există și societăți cooperative meșteșugărești care prestează servicii. Aceste societăți cooperative se regăsesc cu precădere în mediul urban. Ele realizează activități variate, de cele mai multe ori în domeniul industriei ușoare, al întreținerii și reparării de utilaje sau al prestării de servicii.

Societățile cooperative de consum constituie asociații de personae fizice ce au ca obiect de activitate comercializarea de produse către membri și către terți. Activitatea lor include și prestarea de servicii către membrii cooperatori. Cooperativele de consum se află în cele mai multe cazuri în localități rurale.

Societățile cooperative agricole sunt forme de asociere a persoanelor fizice cu scopul de a exploata în comun suprafețele agricole și de a utiliza în comun utilajele. Aceste cooperative realizează în comun și lucrări de îmbunătățire funciară sau valorifică produsele agricole. În momentul de față, la nivel național, sunt înregistrate un număr de doar 170 de cooperative agricole. Această situație este îngrijorătoare, având în vedere că structura de proprietate actuală din România ar avea multă nevoie de cooperative agricole. În prezent, exploatarea pământului este bazată pe microexploatații țărănești și nu poate deveni rentabilă decât prin asocierea micilor fermieri.

Societățile cooperative de valorificare reprezintă forme de asociere a persoanelor fizice cu scopul de a valorifica, prin distribuire directă, produsele proprii sau produsele achiziționate din diverse surse. În unele cazuri, produsele valorificate sunt prelucrate de către membri.

Societățile cooperative de locuințe constituie forme asociative ale persoanelor fizice cu scopul de a cumpăra, conserva, renova și administra locuințe pentru membri. Aceste cooperative pot reuni, așadar, activități complexe.

Societățile cooperative de transporturi reprezintă asociații ale persoanelor fizice ce au ca scop realizarea de activități de transport. Scopul este îmbunătățirea tehnică și economică a activităților de transport desfășurate de membrii cooperatori.

Societățile cooperative forestiere sunt forme de asociere a persoanelor fizice ce urmăresc amenajarea, întreținerea, regenerarea și exploatarea fondului forestier aflat în posesia membrilor.

Societățile cooperative pescărești reprezintă asociații ale persoanelor fizice ce au ca scop înființarea și exploatarea fermelor piscicole, precum și derularea de activități de pescuit, distribuție de produse piscicole și producție și reparație de utilaje.

Cooperativele de credit, numite și bănci cooperatiste, reprezintă instituții de credit ce s‐au format prin asocierea voluntară a unor persoane fizice, cu scopul de a îndeplini nevoile economice, sociale și culturale ale membrilor. Activitatea cooperativelor de credit, spre deosebire de cazurile celorlalte forme de societăți cooperative, a fost statuată printr‐un act normativ distinct (OUG nr. 99/2006). Activitatea de creditare este concentrată pe credite pe termen scurt și mediu pentru nevoile de consum și personale (reparații, vacanțe, studii) ale membrilor. Sumele împrumutate sunt de până la 20.000 lei. Aceste cooperații acoperă o nișă de care marile bănci nu sunt interesate: oferirea de servicii financiare în mediul rural sau pentru nevoi personale de valoare redusă.

CAPITOLUL 2. DISTRIBUȚIA SOCIETĂȚILOR COOPERATIVE ÎN ROMÂNIA

Se pune întrebarea: care este distribuția pe județe a acestor societăți cooperative? Datele privind distribuția cooperativelor active arată importante diferențe teritoriale. Cele mai multe societăți cooperative sunt în județele Bacău (159), Constanța (110), Iași (85), Suceava (80) și Timiș (73). Județele cu cele mai puține cooperative sunt Giurgiu (16), Mehedinți (19), Gorj (27), Călărași (30) și Ialomița (33). Diferențele sunt mari, în Bacău existând aproape de 10 ori mai multe cooperative decât în Giurgiu. O prezentare detaliată a societăților cooperative de diverse tipuri se găsește în tabelul următor, unde sunt menționate primele cinci și ultimele cinci județe ca număr de cooperative. Dacă ne referim la regiuni de dezvoltare în loc de județe, se constată diferențe mari și între cele opt regiuni de dezvoltare. Astfel, există un număr mai mare de societăți cooperative în Regiunile de dezvoltare Nord‐Est și Vest decât în Regiunile Sud‐Vest Oltenia și Sud Muntenia. Cele mai puține astfel de cooperații sunt în sudul celor două regiuni. Pe forme de activitate, există, de asemenea, diferențe mari între județe. Cele mai multe societăți cooperatiste meșteșugărești sunt în județele Bacău (123), Constanța (69), Iași (51) și în municipiul București (55). În Ilfov este activă doar o singură cooperativă meșteșugărească de acest fel, în Giurgiu sunt înregistrate trei societăți cooperative meșteșugărești, iar în Călărași își desfășoară activitatea cinci. Distribuția pe județe a cooperativelor de consum este mai echilibrată. Diferențele nu sunt așa de mari ca în cazul societăților cooperative meșteșugărești. Cele mai multe societăți cooperativede consum se înregistrează în Timiș (48), Suceava (48) și Harghita (47). Cele mai puține cooperative de consum sunt în județele Mehedinți (10), Gorj (10), Giurgiu (12) și municipiul București (4). Din puținele societăți cooperative agricole, un număr destul de ridicat înregistrează județele Constanța (19), Buzău (17), Olt (10) și Dolj (10). Bănci cooperatiste sau cooperative de credit există în 34 de județe, cele mai multe asemenea cooperative fiind în Botoșani (6).

Tabel 1 – Raport de cercetare privind economia socială în România din perspectivă comparată

Sursa: MMFPS, 2010

2.1. Cum se pot înființa și cum sunt organizate cooperativele

Potrivit Legii nr. 1/2005, pentru constituirea unei societăți cooperative este necesară asocierea a cel puțin cinci membri. În baza unui act constitutiv (statut), aceștia definesc obiectul de activitate și specificul noii societăți cooperative. Adunarea generală reprezintă forul de decizie suprem, compus din totalitatea membrilor cooperatori. Adunarea generală are rolul de a stabili obiectivele generale ale organizației. De administrarea cooperativelor se ocupă consiliul de administrație și președintele societății cooperative. Legislația prevede și posibilitatea existenței unei funcții opționale de director executiv. Consiliul de administrație, constituit dintr‐un număr impar de membri, aleși prin vot de către adunarea generală, ia decizii și coordonează activitățile societății cooperative. Aceste decizii trebuie să fie în concordanță cu obiectivele stabilite de adunarea generală. Președintele societății cooperative are un rol activ în managementul societății cooperative, fiind și președintele consiliului de administrație. El este și cel mandatat să reprezinte organizația în relație cu partenerii comerciali, cu organizațiile la care este afiliată sau cu instituțiile publice. Organul de control al societății cooperative este reprezentat de cenzorii aleși de către adunarea generală. Principala atribuție a acestora vizează supervizarea activităților derulate de către organizație.

Figura 2 – Model general de organigramă a unei societăți cooperative

Calitatea de membru cooperator o poate deține orice persoană care a împlinit vârsta minimă de 16 ani (prevăzută de lege). Condiția este să adere la societatea cooperatistă prin achiziționarea de părți sociale și prin implicarea în activitățile organizației. Niciun membru nu poate deține mai mult de 20% din părțile sociale ale cooperativei. Conform Legii nr. 1/2005, cele mai importante dintre drepturile membrilor cooperatori sunt:

• să participe la adunările generale și să ia parte în mod direct la procesul de luare a deciziilor și de control în cadrul cooperativei;

• să aleagă și să fie ales;

• să beneficieze de facilitățile oferite de cooperative propriilor membri;

• să primească dividende, proporțional cu cota de participare la capitalul social;

• să solicite și să primească informații privind activitatea economico‐financiară a societății cooperative;

• să solicite convocarea adunării generale extraordinare a membrilor cooperatori;

• să includă teme pe ordinea de zi a adunărilor generale;

• să se retragă din societatea cooperativă.

Aceste drepturi sunt foarte importante pentru a înțelege mai precis în ce constă caracterul atractiv al cooperațiilor în prezent. Un membru cooperator care se bucură de drepturile de mai sus se deosebește semnificativ de un angajat la unei firme private sau de un angajat la stat. Dată fiind funcția socială a cooperației, nu se pune problema ca un membru să fie concediat din motive de restructurare a organizației (ca în cazul firmelor private) sau de constrângeri bugetare (ca în cazul instituțiilor de stat). Aceste drepturi garantează, în interiorul cooperativei, libertatea de exprimare a cetățeanului și inserția lui într‐o activitate economic productivă. Societățile cooperative se pot afilia în structuri cu reprezentare județeană sau națională la care au acces entități de același tip. Exemplele cele mai cunoscute sunt formele de asociere la nivel național a societăților cooperative meșteșugărești (Uniunea Națională a Confederației Meșteșugărești din România ‐ UCECOM) și a societăților cooperative de consum (Uniunea Națională a Cooperației de Consum ‐ CENTROCOOP).

2.2. Cooperative de succes în România

Cooperativele au un rol important în menținerea solidarității sociale. Acest rol este legat de caracteristicile organizatorice, de specificul activităților și de modul de distribuire a profitului în cooperative. În activitățile cooperativelor din România, putem identifica două dimensiuni principale care sprijină solidaritatea socială. Acestea sunt asigurarea unor beneficii pentru membri și pentru comunitate și ocuparea persoanelor din grupurile dezavantajate. Beneficiile pentru membrii cooperatori pot fi împărțite în două categorii: asigurarea unui loc de muncă și beneficii financiare, altele decât salariul. Exemplul cel mai des întâlnit de astfel de beneficii este profitul ce se distribuie membrilor. Studiile pe tema economiei sociale (Cace, Arpinte, Stoica, 2010) au arătat că, pentru cele mai multe dintre cooperativele din România, statutul de membru se confundă cu cel de salariat. Cu alte cuvinte, cea mai mare parte a membrilor cooperatori lucrează în cadrul cooperativei. În multe cazuri, această oportunitate de angajare are o funcție socială importantă: membrii cooperatori sunt în vârstă sau specializați în anumite meserii și nu și‐ar găsi loc de muncă în sectorul de stat sau în cel privat. În acest mod, cooperativele contribuie la integrarea în muncă a unor categorii sociale care se află în situații de risc de excluziune. Președintele unei societăți cooperative din Giurgiu, de exemplu, afirmă că e un lucru pozitiv că, în cooperație, „membrii lor au un loc de muncă și nu ajung în sărăcie”. Ce se înțelege concret prin bună practică în sectorul cooperatist? De răspunsul la această întrebare depinde interpretarea pe care o dăm cazurilor concrete pe care le întâlnim în activitatea practică. Criteriile exacte folosite în definirea economiei sociale pot varia, dar este important ca aceste criterii să fie clar definite de la început când vorbim de bune practici. Pentru fiecare criteriu trebuie să putem spune dacă este îndeplinit în mică sau în mare măsură. Dacă este îndeplinit în mare măsură, vorbim de „bună practică”, iar dacă nu este îndeplinit decât în mică măsură, de o „practică necesitând îmbunătățire”. Propunem următoarele criterii pentru analiza cooperațiilor, care sunt aceleași cu cele cuprinse în definiția de mai sus, la care am adăugat două. Acestea din urmă sunt preluate din principiile modului de organizare cooperatist. Aceste criterii sunt:

1. cooperativa este autonomă;

2. cooperativa are la bază consimțământul liber al membrilor;

3. cooperativa este deținută în comun;

4. cooperativa are drept scop urmărirea unor interese economice, sociale și culturale pentru toți membrii;

5. cooperativa este un agent economic;

6. cooperativa se implică în ajutorarea comunității din care face parte;

7. cooperativa are relații cu alte organizații care îi facilitează activitatea.

Primele trei condiții sunt îndeplinite de toate societățile cooperative reglementate prin Legea nr. 1/2005. Din acest punct de vedere, toate cooperațiile pot fi considerate exemple de bună practică. Ultimele patru criterii ridică însă niște problem speciale, deoarece acestea nu pot fi reglementate prin lege. Măsura în care societățile cooperative îndeplinesc scopurile sau interesele economice, sociale și culturale ale membrilor variază de la o cooperativă la alta. Același lucru se poate spune și despre rolul cooperațiilor ca agenți economici. Este important de subliniat din nou că activitatea economică este definitorie pentru economia socială, din care cooperațiile fac parte. Implicarea în bunăstarea comunității și colaborarea cooperațiilor cu alte organizații sunt și ele importante pentru a evalua bunele practice ale societăților cooperative. În cele ce urmează vor fi detaliate ultimele patru criterii de mai sus, prin prisma rezultatelor cercetării Proactiv ‐ de la marginal la incluziv. Această cercetare, desfășurată în 2009‐2010, indică variații importante între societățile cooperative din Regiunile de dezvoltare Sud Muntenia și Sud‐Vest Oltenia. Altfel spus, această cercetare oferă atât exemple de bună practică, cât și de practice care necesită îmbunătățire. Exemple de succes în îndeplinirea intereselor economice, sociale și culturale ale membrilor sunt oferite de unele societăți cooperative meșteșugărești și de consum din județul Vâlcea. Cooperativele meșteșugărești de aici oferă, de exemplu, servicii medicale pentru membri, ajutoare de deces, angajarea persoanelor din familiile membrilor cooperatori, astfel încât să le crească veniturile. Unele dintre ele oferă membrilor și bilete de odihnă și tratament la prețuri reduse. Cooperativele de consum au ca activități cu caracter social oferirea de ajutoare membrilor în caz de necesitate (îmbolnăvire, deces în familie etc.) sau ajutoare de deces. Pe de altă parte, aceste cooperații organizează spectacole și excursii pentru membri, cu scopul îmbogățirii profesionale. Acesta este un exemplu foarte limpede de bună practică, deoarece, în afara urmăririi intereselor strict economice, aceste societăți cooperative reușesc să satisfacă și interesele culturale ale membrilor lor. Ca exemple de succes în activitatea economică pot fi amintite societățile cooperative care raportează profit în ultimii ani dinaintea cercetării Proactiv. Figura 4 ilustrează evoluția cifrei de afaceri și a profitului înregistrat de cea mai de succes cooperativă din fiecare an. Se observă că cifra de afaceri tinde să crească de la an la an, de la aproximativ cinci milioane la opt milioane de lei. Profitul însă are o tendință de descreștere, de la aproape 2 milioane de lei în 2011 la aproximativ 400000 în 2014. Important este însă ca profitul să fie pozitiv. În următorul capitol, în care vor fi prezentate provocările cu care se confruntă cooperațiile din România în ultimii ani, vor fi amintite cazurile unor cooperative care au înregistrat pierderi (profit negativ).

Figura 4 – Evoluția cifrei de afaceri maxime și a profitului maxim ale cooperativelor din Sud – Muntenia și Sud – Vest Oltenia

Succesul activităților economice este legat de diversificarea domeniilor de activitate ale cooperației. De exemplu, cooperativele meșteșugărești din Vâlcea au o varietate de activități. Principalele domenii sunt prelucrarea metalului și a lemnului, confecțiile textile sau construcțiile. Alte domenii sunt prestările de servicii, care includ coafor, cosmetică, optică sau reparații de încălțăminte, artizanat, comerț și alimentație publică. Veniturile se obțin din toate aceste activități de producție, din prestările de servicii, dar și din ceva în plus. Cooperativele meșteșugărești dețin numeroase spații comerciale și de producție pe care le închiriază, în acest fel obținând venituri suplimentare. Cooperativele de consum din județul Vâlcea au și ele diverse activități de comerț, alimentație publică și prestări de servicii. Principalele venituri provin din activitatea comercială și din închirierea diferitelor spații pe care le dețin. Unele dintre cooperativele de consum dețin și unități de cazare, mai ales în zonele turistice.

Exemplu de succes: Cooperativa de sonsum din Horezu (Consumcoop) are următoarele semen de succes:

A crescut numărul de membri de la 22 în 2006 la 43 în 2014;

Are sucursale în trei localități: Horezu, Măldărești și Oteșani;

Are 35 de spații comerciale, din care 15 sunt utilizate de cooperație, iar restul sunt închiriate sau închise;

Consumcoop a întreprins și investiții în modernizarea motelului (Horezu) și într-o pensiune nouă.

Un alt exemplu de cooperativă de succes este cooperativa agricolă ”Legume de Vidra”.

Vidra este o comună situată la circa 11 km sud de București, formată din satele Crețești, Sintești și Vidra (reședința). Vidra se află așezată pe râul Sabar, afluent al Argeșului, împreună cu care formează o luncă mănoasă, propice agriculturii. Preocuparea principală a vecinilor noștrii din Vidra este legumicultura. 

Cooperativa agricolă a fost înființată în ianuarie 2013, având 12 membri, cultivator din comuna Vidra, județul Ilfov. Cooperativa a accesat programul ”Dezvoltare rurală prin antreprenoriat și asociere”.

În urma unui sondaj de opinie realizat printre cultivatorii de legume din această comună, întrebarea principală fiind ”V-ar interesa să faceți parte dintr-o asociație de legumicultori?”, răspunsurile au fost următoarele:

57% au spus DA;

13% au pus unele condiții;

20% au răspuns negativ.

Activități economice diversificate au însă și cooperațiile meșteșugărești din județe mai puțin dezvoltate, precum Călărași. De exemplu, unele cooperații din acest județ se ocupă de confecții, frizerie‐coafură, service auto, confecții metalice, construcții, amenajări interioare, artizanat. Pentru confecții există chiar o piață de export prin „Dunărea” Oltenița. Chiar și în Vâlcea, unele activități economice au înregistrat pierderi în ultimii ani. Acestea includ arta populară, încălțămintea, confecțiile textile, comerțul sau serviciile foto. Cu toate acestea, marea majoritate a cooperațiilor au declarat că în ultimii ani activitatea a fost profitabilă, mai ales în domeniile igienăcoafor, cosmetică, tâmplărie sau turism. Un exemplu concret de cooperativă care a dovedit bune practici în activitatea sa economică este prezentat în caseta de mai sus. Extinderea activității indică faptul că situația economică a acestei societăți cooperative s‐a îmbunătățit în ultimii ani. Cooperativele meșteșugărești din Vâlcea se implică și în ajutorarea comunității din care fac parte. De exemplu, unele dintre ele angajează tineri care părăsesc instituțiile de protecție sau femei fără venituri. Mai mult, cooperativele meșteșugărești din Vâlcea apreciază că peste 80% dintre cei 637 de lucrători aparțin grupurilor vulnerabile. Societățile cooperative de consum au și ele activități pentru comunitate. Acestea include sponsorizarea diferitelor manifestări culturale, sportive, a lăcașelor de cult sau punerea la dispoziția autorităților a hotelului și restaurantului pentru derularea de evenimente. În general, majoritatea reprezentanților cooperațiilor meșteșugărești și de consum afirmă că actuala lor activitate are un caracter social. Acestea au angajat cu precădere femei și persoane aflate în situații de risc, inclusiv mame singure, persoane sărace sau tineri care au părăsit instituții de protecție a copilului. Funcționând în special în mediul rural, cooperativele de consum au membri dintre persoanele aparținând grupurilor vulnerabile. În general, principalul avantaj perceput de furnizorii de servicii sociale din Vâlcea este cel de integrare socială a persoanelor aflate în situații de risc. Este o modalitate foarte bună de a crește rata incluziunii sociale și de a scădea numărul beneficiarilor de prestații sociale. În județul Călărași, ca și în alte cazuri, acțiunile sociale sunt posibile dacă situația economică a cooperației este favorabilă. Destinațiile sociale ale activității economice a cooperației sunt gestionate de consiliul social. Acestea includ școli de arte și meserii, alocații pentru copiii membrilor cooperatori, activități pentru pensionarii cooperatori și organizarea de momente festive sau excursii. Au loc regulat sărbătorirea membrilor și cel puțin trei mese tradiționale pe an. Prin consiliul social al unei cooperații din Călărași este redirecționat cel puțin 15% din profit către cauze sociale. Acestea includ ajutor de înmormântare, de boală și pachete pentru grădinițe (Lehliu) și pentru zilele pensionarilor (160‐170 de pachete pentru pensionarii cooperatiști). Proiectele sociale de viitor includ construcția de locuințe sociale și de case pentru copii. În prezent, cel mai important este proiectul centrului economic‐social. Acesta include un spațiu cu cantină cu mese sociale și un club. Pentru următorii 15 ani, se prevede o extindere, o consolidare a cooperației la nivelul Călărașiului. Principalele proiecte în acest sens sunt cele de construcție a unei grădinițe, a unui centru social pentru pensionarii cooperatori și a unui cartier de locuințe sociale. Cooperațiile meșteșugărești din Vâlcea colaborează bine cu actorii locali și județeni, dar pe proiecte punctuale. Cooperativa de consum are o colaborare foarte bună cu „Ministerul IMMurilor”, actualmente Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri. Aceste relații de cooperare cu alte instituții sunt importante deoarece ele permit accesul la surse de finanțare sau alte avantaje. De exemplu, Cooperativa de Consum Horezu a atras fonduri SAPARD pentru construcția pensiunii situate lângă mănăstirea Hurezi. Cooperativa meșteșugărească a obținut fonduri guvernamentale pentru modernizarea unității, constând din dotarea cu calculatoare. În plus, cooperativele meșteșugărești sunt interesate să depună proiecte în domeniul economiei sociale. De exemplu, relația de colaborare cu parteneri din Italia le‐a adus la cunoștință reprezentanților UCECOM termenul de economie socială ca domeniu eligibil pentru finanțare europeană. Pe de altă parte, atragerea de finanțare prin proiecte europene s‐a încercat la o cooperativă din județul Călărași prin Programul operațional sectorial „Creșterea competitivității economice” (POS‐CCE). Au existat cazuri de succes la nivel național. De exemplu, Fundația Arte și Meserii a UCECOM a reușit deja să acceseze fonduri europene.

CAPITOLUL 3. PERSPECTIVE DE COOPERARE PRIN ACCESAREA DE FONDURI EUROPENE

STUDIU DE CAZ: Colectarea , ambalarea și comercializarea produselor

agroalimentare Murgeni

3.1. INTRODUCERE

3.1.1. Obiectul și scopul studiului

Acest plan de afaceri are ca obiect susținerea documentată a eficienței și rentabilității organizării unei fabrici de compoturi și de congelare a fructelor și legumelor precum și colectarea, ambalarea și comercializarea produselor agroalimentare, în zona Murgeni unde livezile de pomi fructiferi , desfășurate pe suprafața de 3.178 hectare, asigură anual o producție de 10 mii de tone de fructe (mere, prune, cireșe, vișine, caise), la care se adaugă alte 12 mii de tone de la pomii răzleți.

Această documentare se va utiliza și în scopul obținerii surselor de finanțare. Proiectul urmărește să asigure un segment al pieții românești precum și export de compoturi și de fructe și legume congelate.

Existența resurselor de materii prime a fost idee de bază în abordarea acestei investiții. Proiectul se înscrie în conceptul general de dezvoltare a industriei alimentare, ca sector care asigură nevoi primordiale de consum și determină o rentabilitate sigură. Este de amintit că peste 60% din veniturile populației României se cheltuiesc pentru bunuri alimentare, ceea ce constituie un suport de piață solid pentru produsele fabricii.

Investiția propusă se bazează pe o tehnologie de vârf, pentru care utilajele și know how-ul sunt asigurate din import unde există firme de referință, ceea ce conferă soliditate proiectului.

Obiectivele curente pentru primul an de activitate sunt:

– Realizarea de profit chiar din primul an de funcționare;

– Procurarea unei linii de prelucrare a fructelor și legumelor;

– Implementarea tehnologiilor avansate și îmbunătățirea lor continuă;

– Stabilirea unui relații eficientă între întreprindere și clienți pentru o evaluare permanentă a satisfacerii clientului.

Obiectivele de lungă durată sunt:

– Amortizarea investițiilor;

– Creșterea furnizării;

– Lărgirea pieții la export;

– Îmbunătățirea continuă a tehnologiilor de prelucrare.

3.1.2. Inițiatorul proiectului

Un grup de 5 tineri care își propun înființarea unei societăți cooperative agricolă – înființată în baza Legii nr.1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației și Legea nr. 566 /2004-Legea cooperației agricole .

Etapele înființării societății cooperative

Societatea cooperativă se constituie prin contract de societate și statut, care pot fi încheiate sub forma unui înscris unic denumit act constitutiv.

Actul constitutiv se încheie sub semnatura privata si se semneaza de catre toti membrii fondatori.

Actul constitutiv al unei societati cooperative trebuie sa cuprinda cel putin urmatoarele prevederi :

a) numele, prenumele, codul numeric personal, locul, data nasterii, domiciliul, cetatenia membrului cooperator, persoana fizica; denumirea, sediul, nationalitatea si codul unic de inregistrare ale membrului cooperator, persoana juridica;

b) forma si gradul societatii cooperative;

c) denumirea societatii cooperative, insotita de mentiunea "societate cooperativa" si, daca este cazul, emblema;

d) sediul societatii cooperative;

e) obiectul de activitate al societatii cooperative, cu precizarea domeniului si a activitatii principale;

f) capitalul social subscris si varsat, cu mentionarea aportului fiecarui membru cooperator, in numerar sau in natura, valoarea aportului in natura si modul evaluarii;

g) numarul si valoarea nominala a partilor sociale, precum si numarul partilor sociale atribuite fiecarui membru cooperator pentru aportul sau;

h) durata societatii cooperative;

i) numele si prenumele, codul numeric personal, locul si data nasterii, domiciliul si cetatenia administratorilor, persoane fizice; denumirea, sediul, nationalitatea si codul unic de inregistrare ale administratorilor, persoane juridice;

j) numele si prenumele, codul numeric personal, locul si data nasterii, domiciliul si cetatenia cenzorilor;

k) modul de dobandire si de pierdere a calitatii de membru cooperator;

l) drepturile si obligatiile membrilor cooperatori;

m) modul de convocare a adunarii generale a membrilor cooperatori, atributiile acesteia si conditiile de valabilitate a hotararilor sale;

n) sedii secundare – sucursale, agentii, reprezentante sau alte asemenea unitati fara personalitate juridica, atunci cand se infiinteaza o data cu societatea cooperativa, sau conditiile pentru infiintarea lor ulterioara, daca se are in vedere o atare infiintare;

o) modul de instrainare sau transmitere a folosintei cladirilor ori terenurilor aflate in patrimoniul societatii cooperative;

p) modul de dizolvare si de lichidare a societatii cooperative si destinatia activului net.

Forma autentica a actului constitutiv este obligatorie cand printre bunurile

subscrise ca aport la capitalul social se afla un teren .

Oricare dintre membrii fondatori , administratori sau persoanele imputernicite de acestia va solicita, in termen de 15 zile de la data semnarii actului constitutiv, inmatricularea societatii cooperative in registrul comertului in a carui raza teritoriala isi va avea sediul societatea cooperativa, in vederea obtinerii certificatului unic de inregistrare, prin incheiere a judecatorului-delegat .

In cazul in care exista aporturi in natura , judecatorul-delegat numeste, in termen de 5 zile de la inregistrarea cererii, unul sau mai multi experti din lista expertilor autorizati. Acestia vor intocmi un raport cuprinzand descrierea si modul de evaluare a fiecarui bun aportat si vor evidentia daca valoarea acestuia corespunde numarului si valorii partilor sociale acordate in schimb, precum si alte elemente indicate de judecatorul-delegat. Pentru bunurile mobile noi va fi luata in considerare valoarea din factura.

Raportul va fi depus in termen de 15 zile la oficiul registrului comertului si va putea fi examinat de creditorii personali ai asociatilor sau de alte persoane. La cererea si pe cheltuiala acestora li se pot elibera copii integrale sau partiale de pe raport.

Dupa verificarea indeplinirii conditiilor, judecatorul-delegat va dispune, prin incheiere, inmatricularea societatii cooperative in registrul comertului si publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a VII-a.

Societatea cooperativa este persoana juridica de la data inmatricularii in registrul comertului.

Etape ulterioare

– Declaratia de inregistrare fiscala se depune la Administratia Financiara competenta in termen de 30 de zile de la data infiintarii societatii.

– Confectionarea stampilei societatii. Firmele specializate iti vor solicita copii de pe actele societatii, o delegatie pentru reprezentantul firmei si o copie de pe actul de identitate al acestuia.

– Deschiderea contului bancar. La dosarul ce a fost depus la O.N.R.C. a fost atasata copie de pe chitanta emisa de banca la care a fost depus capitalul social. Dupa inregistrarea firmei, va trebui sa te intorci la banca, pentru deschiderea efectiva a unui cont al societatii, prezentand chitanta originala.

– Confectionare tipizate: facturier, chitantier, etc

Avize si autorizatii functionare

Toate avizele sau actele de autorizare vor fi solicitate autoritatilor publice in functie de obiectul de activitate al societatii.

Avize/autorizatii de la: Agentia Nationala pentru Protectia Mediului , Directia de Sanatate Publica , Directia Sanitar-Veterinara.

3.1.3. Afilierea la Organizatiilor Interprofesionale pentru Produsele Agroalimentare

In vederea recunoasterii, conform art. 3 din Ordinul MADR nr. 143/2010, OIPA depun la registratura Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale o cerere de recunoastere, insotita de urmatoarele documente:

a) Statutul organizatiei, care trebuie sa respecte, in mod obligatoriu, prevederile art.6 din HG 1068/2009;

b) Documente justificative privind respectarea criteriilor de reprezentare, conform prevederilor art. 4 din HG 1068/2009

c) Hotararea Adunarii generale a membrilor, prin care se solicita recunoasterea si se mandateaza in acest sens reprezentantul legal al OIPA;

d) Documentul de strategie de dezvoltare a filierei produsului agroalimentar sau angajamentul ca o va stabili si prezenta Comitetului OIPA, in termen de 12 luni de la recunoastere;

e) Acordurile interprofesionale incheiate intre membrii OIPA.

Cererea de recunoastere se transmite secretariatului Comitetului OIPA, care oinregistreaza si o publica in Registrul OIPA.

Comitetul OIPA analizeaza documentatia depusa si in termen de cel mult 30 dezile ia o decizie privind aprobarea sau respingerea cererii de recunoastere.

Decizia de recunoastere se publica pe site-ul MADR si, in cazul in care nu exista contestatii in termen legal, se va emite Ordinul de recunoastere a OIPA care se va publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I si in Registrul OIPA.

3.1.4. Inregistrarea marcii la OSIM

Marca este un element esential al strategiei intreprinderilor: ea face distinctia dintre produsele si serviciile intreprinderii si cele ale concurentei.

Depozitul poate fi facut fie direct, fie prin intermediul unui mandatar. Daca depozitul este facut prin intermediul unui mandatar (mandatarul autorizat este consilierul in proprietate industriala care poate avea si calitatea de reprezentare in procedurile in fata OSIM ) acesta trebuie sa aiba o procura, care se va atasa cererii de inregistrare de marca. Cererea de inregistrare se poate depune fie direct, la registratura OSIM, fie prin posta.

Cererea de inregistrare a unei marci se intocmeste in limba romana, pe un formular tip si trebuie sa contina:

– denumirea solicitantului, asa cum rezulta din actele oficiale de infiintare;

– sediul solicitantului, respectiv adresa unde titularul isi are sediul, eventual si adresa pentru corespondenta, daca este cazul;

– numele si prenumele mandatarului, daca este cazul;

– prioritate invocata, daca este cazul, respectiv daca se invoca o prioritate de prim depozit (cu mentionarea statului, a datei si a numarului actului doveditor) sau o prioritate de expozitie;

– descrierea marcii: se va lipi o reproducere 6/6 cm pe cerere in locul indicat, sau se va scrie denumirea marcii;

– culori revendicate, daca marca contine una sau mai multe culori pentru care se solicita protectia;

– traducerea sau transliterarea marcii ,sau unor elemente ale marcii, daca este cazul

– lista de produse si/sau servicii pentru care se solicita inregistrarea marcii si care fac obiectul activitatii titularului

– semnatura si stampila solicitantului, sau a mandatarului.

La aceasta cerere se vor anexa urmatoarele:

– dovada achitarii taxei de inregistrare si examinare a marcii

– 5 reproduceri ale marcii, maximum 6/6 cm , alb-negru foarte clare, daca se solicita inregistrarea unei marci constituita dintr-o grafica deosebita sau un element figurativ. In cazul in care se revendica si culori, vor fi anexate si 5 reproduceri color ale marcii , maximum 6/6 cm;

– certificatul de prioritate , daca este cazul ;

– lista intreprinderilor indreptatite sa foloseasca marca colectiva si regulamentul de folosire al acesteia , daca este cazul.

3.2. DESCRIEREA PRODUSELOR

Produsele :

Fructe si legume congelate;

– Conservarea produselor alimentare (fructe si legume) prin congelare este o metoda mai progresiva comparativ cu alte metode. In produsele congelate, in comparatie cu alte metode de conservare, se pastreaza la maximum glucidele, substantele pectice,carotenii, substantele aromatice, celuloza, micro si macro elementele, vitaminele – B,C, PP, acidul folic.

– Compoturi fructe si conseve legume.

3.3. PIATA

Locul Romaniei pe piața europeana a legumelor si fructelor

Conform datelor statistice furnizate de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație si Agricultura (FAO), comparativ cu țarile din Europa, din punct de vedere al suprafețelor cultivate in anul 2009, Romania se situa pe locul:

• sase la cartofi (cu o pondere de 4,1% in totalul european), dupa: Federația Rusa, Ucraina, Polonia,Belarus si Germania;

• cinci la legume (cu o pondere de 6,2% in totalul european), dupa: Federația Rusa, Ucraina, Italia si Spania;

• opt la fructe (cu o pondere de 4,1% in totalul european), dupa: Spania, Italia, Franța, Federația Rusa, Portugalia, Serbia si Polonia.

Din punct de vedere al producțiilor, Romania era poziționata pe locul:

• noua la cartofi (cu o pondere de 3,2% in totalul european), dupa: Federația Rusa, Ucraina,Germania, Polonia, Olanda, Franța, Belarus si Marea Britanie;

• opt la legume si pepeni (cu o pondere de 4,0% in totalul european), dupa: Federația Rusa, Italia,Spania, Ucraina, Polonia, Franța si Olanda;

• opt la fructe (cu o pondere de 3,3% in totalul european), dupa: Italia, Spania, Franța, Polonia,Grecia, Federația Rusa si Germania.

Caracteristici ale resurselor naturale

Comparativ cu alte țari europene, Romania are o structura avantajoasa a suprafeței totale a fondului funciar, dupa modul de folosința, in anul 2014, suprafața agricola utilizata reprezentand 61,6%.

Cea mai mare suprafața cultivata era deținuta de legume, care dupa o evoluție fluctuanta a ajuns la 250,0 mii ha in 2014, ceea ce a reprezentat o scadere cu 10,7% fața de 2010. Din punct de vedere a ponderii deținute in totalul suprafeței agricole se poate afirma ca aceasta a ramas constanta pana in anul 2013, respectiv 1,8%.

Suprafața cultivata cu cartofi, dupa o evoluție descrescatoare a ajuns la 247,0 mii ha in 2014, ceea ce a insemnat o scadere cu 11,2% fața de 2010, in condițiile in care si ponderea in totalul suprafeței agricole a scazut, respectiv de la 1,9% in anul de baza al analizei, la 1,7% in anul 2013.

In anul 2014, suprafața destinata livezilor pe rod a fost de 145,0 mii ha, in scadere cu 7,6% fața de anul 2010. Plantațiile de pomi fructiferi au fost alcatuite in principal din: 75 mii ha pruni, 52 mii ha meri, 7 mii ha ciresi si visini, 4 mii ha peri si 3 mii ha caisi–‐zarzari.

Oferta romaneasca de legume si fructe si conserve din acestea

Desi Romania dispune de un important potențial agricol, in perioada analizata, producția agricola a avut o evoluție diferențiata datorita condițiilor climaterice (seceta si inundații) si a lucrarilor agricole specifice.

In anul 2014 s‐au inregistrat producții de 3.304,0 mii tone la cartofi (‐17,7% fața de anul 2010) si la leguminoase pentru boabe 58,0 mii tone (‐19,0%).

Producțiile de legume, cu toate ca au avut evoluții fluctuante de la an la an, au urmat un trend descrescator, ajungand la 3.601,0 mii tone in anul 2014, ceea ce a reprezentat o reducere cu circa 13,0% fața de anul 2010. In cadrul acestei grupe de produse agricole, in anul 2014 s‐au inregistrat recolte de 738,0 mii tone tomate (‐11,6% fața de anul 2010), 352,0 mii tone ceapa uscata (‐9,9%), 956,0 mii tone varza (‐13,6%), 224,0 mii tone ardei (‐19,7%) si 660,0 mii tone pepeni verzi si galbeni (+2,8%).

La fructe, dupa maximul inregistrat in anul 2010 (1.486,4 mii tone) producțiile totale au ajuns in anul 2014 la 1.394,4 mii tone, ceea ce a insemnat o scadere cu 6,2%. Recoltele inregistrate in anul 2014 au fost: 550,3 mii tone la prune (cu ‐8,1% fața de anul de baza al analizei), 558,8 mii tone la mere (‐5,4%), 55,6 mii tone de pere (‐10,9%), 17,3 mii tone la piersici (‐0.6%), 64,1 mii tone la cirese si visine (‐38,8%),24,0 mii tone la caise si zarzare (‐38,1%), 21,7 mii tone la capsuni (+0,5%).

Producția de fructe a anului 2014, obținuta exclusiv din livezi pe rod, a fost mai mare decat aceeasi producție din anul precedent, inregistrand 910,0 mii tone (+211 mii tone fața de anul 2013), conform datelor date publicitații de catre Institutul Național de Statistica. Astfel recoltele de fructe au fost: 424,0 mii tone la pruni (+175 mii tone fața de anul precedent), 411,0 mii tone la meri (+32 mii tone), 20,0 mii tone la peri (‐4 mii tone), 31,0 mii tone la ciresi si visini (+7 mii tone), 9,0 mii tone la caisi si zarzari (+2 mii tone).

In anul 2013, conform bazei de date EUROSTAT, in cadrul ramurii industriale de prelucrare si conservare a legumelor si fructelor s‐au produs in Romania: 13.664.030 litri in cadrul subramurii de fabricare a sucurilor din legume si fructe si 92.189.996 kg in cadrul subramurii de prelucrare si conservare a legumelor si fructelor.

Comerțul exterior al Romaniei cu legume si fructe

In perioada 2010 ‐ 2014 exportul valoric de „Legume, plante, radacini si tuberculi, alimentare” (Capitolul 07 conform Sistemului Armonizat ‐ SA) a deținut o pondere de 0,1% ‐ 0,2% in totalul exporturilor romanesti. Importurile au avut ponderi de 0,2% ‐ 0,3% in totalul importurilor romanesti.

– Exporturile au avut o evoluție preponderent crescatoare (excepție facand anul 2012), cele mai mici inregistrandu‐se in anul 2010 (35,1 mil. euro) si cele mai mari in 2014 (66,6 mil. euro). In anul 2014, grupele de produse care au deținut ponderile cele mai mari in cadrul exporturilor capitolului au fost „Alte legume in stare proaspata sau refrigerata” 40,1% (26,7 mil.

euro) „Legume nefierte sau fierte in apa sau in abur, congelate” 21,6% (14,4 mil. euro) si „Castraveți si cornison, in stare proaspata sau refrigerata” 9,2% (6,1 mil. euro).

– Importurile au avut o evoluție crescatoare, pana in anul 2012, cea mai mica valoare fiind inregistrata in 2010 (75,1 mil. euro), iar cea mai mare valoare fiind inregistrata in 2012 (155,6 mil. euro). In anul 2014 valoarea importului a crescut fața de anul anterior cu circa 22,0%, ajungand la 148,8 mil. euro.

In acelasi an pe primele locuri se situau grupele „Tomate, in stare proaspata sau refrigerata“ cu 44,5 mil. euro (29,9%), „Legume, nefierte sau fierte in apa sau abur, congelate” cu 20,7 mil. euro (13,9%) si „Alte legume in stare proaspata sau refrigerataʺ cu 17,9 mil. euro (12,0%).

– Cele mai mari solduri pozitive au fost realizate in anul 2014, la balanțele comerciale cu „Alte legume in stare proaspata sau refrigerata” 8,8 mil. Euro si cu „Legume uscate (altele decat cu pastai), chiar taiate felii sau bucați sau chiar sfaramate sau pulverizate, dar nepreparate altfelʺ 1,0 mil. euro. La aceste grupe de produse s‐au inregistrat si cele mai mari valori ale gradului de acoperire al importurilor prin exporturi realizate cu legume in anul 2014, respectiv 149,2% si respectiv 113,8%.

– La grupa „Alte legume in stare proaspata sau refrigerata” primele 5 țari partenere la export in anul 2014 au fost Italia 68,6%, Germania 13,1%, Bulgaria 4,9%, Austria 4,3% si Franța 3,1%, importul provenind din Italia 25,3%, Turcia 16,4%, Olanda 13,5%, Polonia 8,2% si Ungaria 7,3%.

„Legume uscate (altele decat cu pastai), chiar taiate felii sau bucați sau chiar sfaramate sau pulverizate, dar nepreparate altfelʺ au fost exportate, in acelasi an, in Italia 84,9%, Ungaria 6,3%, Germania 2,5%, Franța 2,3% si Cipru 1,1%. Importul a provenit in principal din Germania 20,7%, China 19,1%, Polonia 12,2%, Italia 12,0% si India 5,7%.

4. CONCURENTA

Concurenta pe piata de nord –est este reprezentata de :

Sys-Quantum SRL Iasi – Distribuitor de legume si fructe conservate import Polonia.

Voxmir SRL Galati – Comert en-gros legume, fructe, citrice.

Agrimat Matca SA – Servicii si productie agricola. Productie de cereale. Cultivarea de plante tehnice. Furnizare de fructe din Romania. Productie de vin.

ATFAB SRL Tecuci – Producem: conserve din carne, conserve mixte, pate, conserve legume, conserve fructe.

Conservfruct SRL Baltatesti-Neamt – Productie de conserve din legume si fructe. Producator de sucuri naturale si nectaruri.

Contec Foods SRL Galati – Grup Marathon – Productie de conserve din legume si fructe. Productie de conserve/compoturi din fructe. Productie de conserve din legume.

Horticom SA Piatra Neamt – Fructe de padure. Recoltare/comercializare.

SA Raducaneni – Productie de conserve din legume si fructe.

Saipem SRL Sanduleni – Onesti -Servicii si productie agricola. Comercializare de legume si fructe.

Statiunea de Cercetari Legumicole Bacau – Productie de conserve din legume.

3.4.1. Fundamentarea pretului

Un element esential al marketingului il reprezinta politica de preturi.

Pretul este fundamentat pe urmatoarele criterii:

• pretul de import al sortimentelor similare;

• pretul de vanzare cu amanuntul pentru sortimentele de calitate similara;

• stabilirea unei marje de profit care sa situeze pretul de desfacere cu amanuntul sub pretul practicat in prezent pe piata.

3.4.2. Actiuni promotionale

Avand in vedere ca produsele fabricii, in ce priveste calitatea, aspectul, ambalajele etc., sunt diferite (in sens pozitiv) fata de cele din tara, reprezentand avantaje, mai ales ca pret fata de cele din import, este necesara o sustinuta actiune promotionala (reclama) pentru atragerea atentiei viitorilor cumparatori.

Organizarea publicitatii in mass-media, prin prezentarea investitiei ce urmeaza a se realiza, desfasurarea lucrurilor, performanta utilajelor, calitatea produselor si avantajele folosirii acestora (din punct de vedere medical, durata de pastrare).

3.4.3. Lansarea produselor pe piata

– Publicitate ca mai sus si prin panouri pe drumurile publice si in orase;

– Spoturi publicitare la televiziune;

– Design special la ambalaje, etichete etc.;

– Concursuri cu premii pentru cei care fac dovada (bilete in ambalaj) ca sunt mari consumatori de produse;

– Alte mijloace de promovare a produselor.

Pentru aceste actiuni s-au prevazut fonduri in perioada anteproductie, in cadrul investitiei (3000 lei), iar dupa inceperea productiei, in costuri (2000lei).

3.5. LOCALIZARE SI AMPLASARE

Amplasarea in localitatea Murgeni judetul Vaslui a fost aleasa datorita faptului ca acest judet si judetele limitrofe au mari suprafete de livezi, principal materie prima necesara .

Pentru amplasarea fabricii se doreste inchirierea unui spatiu cu toate utilitatile, aflat in proprietatea primariei Murgeni.

3.6. INVESTITII

Investitiile au fost proiectate pornind de la ofertele furnizorilor externi de echipamente si utilaje , unele parti ale constructiei metalice pentru corpul central al fabricii de ulei, know – how, engineering. Pentru ca investitia sa fie eficienta, realizandu-se toti indicatirii proiectati – productie, (cantitatea si calitatea produsului), costuri (consumuri specifice, cheltuieli cu: forta de munca, reparatii intretinere, aprovizionare, transport, desfacere etc.), durata de executie, termen de atingere a parametrilor, un rol principal il au performantele utilajelor specifice si adoptarea tehnologiei la aceste utilaje.

Ca urmare se are in vedere achizitionarea utilajelor principale si a celor ce determina realizarea productiei, de la furnizorul extern, care confera garantiile in aceasta directie, cu asigurarea supravegherii montajului, a punerii in functiune si a efectuarii probelor.

Valoarea utilajelor

– import 36870 euro

– taxa vamala 3700 euro

TOTAL 40570 euro

Valoarea lucrarilor de constructii – montaj

– import 3500 euro

– tara 3700 euro

TOTAL 7200 euro

Alte cheltuieli de investitii- proiectare, know – how, taxe autorizare, cheltuieli cu specialisti straini, , comision bancar, inchiriere-concesiune spatiu, asistenta tehnica 3000 euro.

3.7. PERSONALUL

Personalul de conducere si administratie este dimensionat la minimul necesar pentru un management eficient.

Date fiind automatizarea, complexitatea si performantele instalatiilor, numarul personalul este scazut dar trebuie sa aiba un grad inalt de specializare si calificare.

Structura, organizarea si salarizarea personalului se prezinta astfel:

3.8. PREVIZIUNILE FINANCIARE

Volumul veniturilor si cheltuielile de productie si de desfacere au fost determinate pe baza consumurilor specifice materiale si energetice si a manoperei directe prevazute in proiectul tehnic de furnizorul extern, precum si pe baza compararii cu cheltuielile de la unitati similare din tara pentru cheltuieli generale ale intrprinderii si a celor de desfacere.

Comentarii: valoarea profitului permite rambursarea creditelor, acumularea de fonduri pentru investitii de dezvoltare si o cota din profit pentru dividente.