Cercetarea Stiintifica In Contabilitatea Marfurilor Si Ambalajelor
CUPRINS
INTRODUCERE
MOTIVAȚIA, IMPORTANȚA ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE ÎN CONTABILITATEA MĂRFURILOR ȘI AMBALAJELOR
Lista anexelor + Legende + Abrevieri
Lista tabelelor, graficelor și tabelelor
CAPITOLUL I
ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII ENTITPȚILOR ECONOMICE
DEFINIREA ȘI UTILITATEA CONTABILITĂȚII FINANCIARE
OBIECTUL CONTABILITĂȚII FINANCIARE
CAPITOLUL II
DEFINIREA, CLASIFICAREA ȘI EVALUAREA MĂRFURILOR ȘI AMBALAJELOR
2.1.DEFINIRE, CLASIFICARE ȘI GENERALITĂȚI PRIVIND CONTABILITATEA COMERȚULUI CU MĂRFURI ȘI AMBALAJE
2.2. PRINCIPII DE EVALUARE A MĂRFURILOR ȘI AMBALAJELOR
2.3. STRUCTURI DE PREȚURI FOLOSITE
2.4. METODE DE CONTABILIZARE A MĂRFURILOR ȘI AMBALAJELOR
CAPITOLUL III
PREZENTAREA FIRMEI S.C. DEFEL S.R.L
3.1. SCURT ISTORIC
3.2. OBIECTIVUL DE ACTIVITATE ȘI TIPUL DE UNITATE
3.3. DESCRIEREA STRUCTURII ORGANIZATORICE A UNITĂȚII
3.4. DESCRIEREA ACTIVITĂȚII CONTABILE ÎN CADRUL S.C. DEFEL S.R.L
3.5. CONTABILITATEA SINTETICĂ A STOCURILOR LA S.C. DEFEL S.R.L
3.5.1. CONTABILITATEA SINTETICĂ A MĂRFURILOR
3.5.2. CONTABILITATEA SINTETICĂ A AMBALAJELOR
3.6. ANALIZA ECONOMICO – FINANCIARĂ A SOCIETĂȚII
3.6.1. ASPECTE TEORETICE
3.6.2. PRINCIPALII INDICATORI ECONOMICO – FINANCIARI
CAPITOLUL IV
ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII MĂRFURILOR ȘI AMBALAJELOR ÎN CADRUL S.C. DEFEL S.R.L
DOCUMENTELE PRIMARE ȘI EVIDENȚA OPERATIVĂ
ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII MĂRFURILOR ȘI AMBALAJELOR
REFLECTAREA ÎN CONTABILITATE A OPERAȚIUNILOR CU MĂRFURI
ȘI AMBALAJE LA S.C. DEFEL S.R.L
CAPITOLUL V
CONCLUZII GENERALE AFERENTE LUCRĂRII
INTRODUCERE
Prin prezenta lucrare de licență, voi aborda o latură importantă pentru activitatea celor mai mulți agenți economici, respectiv contabilitatea mărfurilor și a ambalajelor. Societatea asupra căreia voi realiza o analiză obiectivă a desfășurării activității sale se numește S.C. DEFEL S.R.L. cu sediul în Suceava Analiza se va realiza pe baza unor date concrete și a cunoștințelor acumulate până în acest moment în domeniu.
În cadrul societăților care au ca obiect de activitate comerțul, fie el interior sau exterior, ponderea în cadrul patrimoniului acestora o dețin mărfurile și ambalajele. Acestea ocazionează o serie de particularități cu privire la evaluarea, prețurile folosite și formele de circulație ale acestora, metodele de evidență, de mișcare, gestionare, modul de organizare și funcționarea gestiunilor, aspecte reflectate în primele 2 capitole ale prezentei lucrări. Urmând ca în capitolul 3 să fie prezentată organizarea societății, procesele ce au loc în cadrul societății, circuitul produselor, iar capitolul 4 ne va prezenta monografia activității de comerț cu ridicata în cadrul S.C DEFEL S.R.L.
Lucrarea este structurată în 5 capitole:
Organizarea contabilității entităților economice
Definirea, clasificarea și evaluarea mărfurilor și ambalajelor
Prezentarea firmei S.C. DEFEL S.R.L.
Organizarea contabilității mărfurilor și ambalajelor în cadrul S.C. DEFEL S.R.L.
Concluzii generale aferente lucrării
MOTIVAȚIA, IMPORTANȚA ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE ÎN CONTABILITATEA MĂRFURILOR ȘI AMBALAJELOR
Piața operează după criteriul profitului realizat prin concordanța activităților economice și comerciale, cu nevoile reale ale consumatorilor. În aceste condiții, pentru a produce profit, agenții economici și-au orientat activitatea pentru dezvoltarea acelor afaceri care la permiteau cest lucru.
Agenții economici, în acest sens, s-au orientat către comerțul cu mărfuri și, pentru mijlocirea desfășurarea normală a acestuia, în timp a apărut și necesitatea organizării evidenței ambalajelor cu care acestea circulau, în scopul protejării mărfurilor pe timpul transportului lor. Toate aceste cerințe trebuiau realizate cu respectarea cerințelor legii și în concordanță cu legitățile economiei de piață, ale concurenței loiale. Pe lângă inițiativa liberă și aportul material, financiar și uman, fizic și de inteligență, distincția dintre diverșii agenți economici membri la viața economică a făcut-o informația operativă și reală cu privire la stabilirea acelor categorii de mărfuri ce trebuiau aduse pe o anumită piață, pentru satisfacerea cerințelor diverșilor agenți și care, în același timp, trebuia să le aducă cel mai mare profit.
Am ales această temă tocmai pentru importanța pe care o are în viața economică și în speranța că voi descoperii lucruri noi pe care nu am avut ocazia să le întâlnesc până în prezent. Este foarte important ca în urma absolvirii cursurilor pregătitoare în domeniul contabilității să reușim să punem în practică cunoștințele acumulate. Pentru aceasta baza de cunoștințe trebuie să fie una solidă cu informații complete cu privire la principiile, regulile și reglementările în domeniul contabilității. Metodologia de cercetare s-a bazat pe cărțile unor autori cunoscuți în domeniul contabilității, teze de doctorat, legislație, site-uri recomandate, observare și cercetări individuale.
Lista anexelor + Legende + Abrevieri
Bilanțul…………………………………………………………………………………………..(anexa 1)
Balanța de verificare……………………………………………………….(anexa 2)
Registru inventar……………………………………………………………(anexa 3)
CAEN – Clasificarea Activităților Economice Naționale
Cost vz. – Costul vâzărilor
IASC – International Accounting Standards Committee
M.Of. – Monitorul Oficial
OMFP – Ordinul Ministrului Finanțelor Publice
PIB – Produsul intern brut
SF – Sold final
SFC – Sold final creditor
TVA – Taxa pe valoarea adăugată
Lista tabelelor, graficelor și tabelelor
pag.
Fig. 1. Pașii elaborării situațiilor financiare….………………………………………….8
Fig. 2. Organigrama S.C. DEFEL S.R.L……..………………………………………32
Tab. 1. Creșterea nivelului de exploatare…………………………………………….42
Grafic 1. Cifra de afaceri……………………………………………………………….44
CAPITOLUL I
ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII ENTITĂȚILOR ECONOMICE
1.1. DEFINIREA ȘI UTILITATEA CONTABILITĂȚII FINANCIARE
Contabilitatea a fost și este necesară și deosebit de importantă, prin obiectul său, pentru că, prin intermediul ei se face posibilă cunoașterea structurii și mărimii patrimoniului unei entități economice, a evoluției sale în timp și a modului cum acesta este gestionat. Informațiile pe care aceasta le generează sunt utilizate și în procesul decizional, contribuind la creșterea calitativă și cantitativă a activităților pe care entitatea le desfășoară. Oskar Morgestern sublinia faptul că “Contabilitatea este cea mai importantă sursă de informare economică a unei națiuni”. Același autor afirmând faptul că toate deciziile economice au la bază informații oferite de contabilitate sau derivate ale acesteia.
Contabilitatea financiară este definită potrivit reglementărilor în domeniu ca fiind o activitate specializată care își definește obiectul prin obiectivele proprii ce privesc măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor, capitalurilor proprii și a rezultatelor obținute din activitatea persoanelor juridice și fizice care au obligații de această natura conform legii contabilității nr.82/1991 Alin. (1) al art. 2 care a fost modificat de pct. 2 al art. I din ordonanța de urgență nr. 37 din 13 aprilie 2011, publicată în M.of. nr. 285 din 22 aprilie 2011.
Obiectivele contabilității financiare sunt următoarele: înregistrarea sistematică și cronologică, prelucrarea, publicarea și păstrarea documentelor care permit cunoașterea poziției financiare și a fluxurilor de trezorerie generate prin activitățile pe care o entitate economică le gestionează în fiecare exercițiu. Informațiile oferite de contabilitatea financiară sunt cu caracter retrospectiv, deoarece sintetizează imaginea firmei la finalul uni exercițiu financiar comparativ cu situația acesteia la începutul exercițiului.
Destinația informațiilor oferite de contabilitatea financiară sunt atât utilizatorii interni, adică managementul respectiv celelalte departamente ale organizației, cât și cei externi.
În principal contabilitatea financiară este destinată celor care finanțează întreprinderea, tocmai de asta se utilizează cel mai adesea denumirea de contabilitate financiară în loc de contabilitate generală. Această categorie de utilizatori este cea mai importantă deoarece ei au nevoie de cele mai multe și mai detaliate informații din contabilitate, pentru a conduce eficient activitatea economică desfășurată de firma.
În privința utilizatorilor externi, IASC a elaborat un cadru general de întocmire și prezentare a situațiilor financiare care identifică o sfera larga de utilizatori externi și anume:
Investitorii actuali și potențiali, ei au nevoie de informații pentru ca să știe dacă să vândă sau să cumpere și pentru a evalua capacitatea întreprinderii de a plăti dividende;
Personalul angajat și grupurile lor reprezentative pe care îi interesează capacitatea firmei de a plătii salariile, pensiile și alte avantaje, precum și oportunități profesionale;
Creditorii financiari care doresc să afle dacă scadența împrumuturilor acordate și dobânzilor aferente vor putea fi încasate la scadență;
Furnizorii și alți creditori comerciali care doresc să afle informații care să le permită să știe dacă își vor putea recupera creanțele;
Clienții, pe care îi privește dacă întreprinderea își va continua activitatea pe viitor, în special dacă au o colaborare cu firma respectivă sau sunt dependenți de ea;
Guvernul și instituțiile sale care au obligația de a determina politica fiscală, de a calcula PIB și alți indicatori, iar informațiile din contabilitate le sunt necesare;
Publicul care poate fi interesat în căutarea unui loc de muncă, achiziției de bunuri și servicii ale furnizorilor locali;
Instanțele judecătorești, deoarece informațiile oferite de contabilitate pot să fie folosite ca probe în justiție.
1.2. OBIECTUL CONTABILITĂȚII FINANCIARE
Publicarea sau comunicarea informațiilor oferite de contabilitatea financiară se realizează prin utilizarea unui set de documente denumit situații financiare anuale. Potrivit Legii contabilității, situațiile financiare anuale reprezintă documentele oficiale pentru prezentarea situației economico-financiare a entităților fizice și juridice care intră sub incidența acestei legi și „trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, performanței financiare și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată ” conform legii contabilității. Imaginea fidelă reprezintă calitatea pe care trebuie să o aibă informarea contabilă, rezultatul pe care trebuie să-l atingă. Schema de mai jos ne prezintă pașii care trebuie urmați în elaborarea situațiilor financiare.
Fig.1 Pașii elaborării situațiilor financiare
Dacă reglementările contabile aplicate nu asigură oferirea unei imagini fidele a patrimoniului, așa cum este definită mai sus, prezentarea unor informații suplimentare este necesară, iar dacă se fac abateri în mod justificat de la reglementări, acestea vor fi prezentate în notele explicative, fiind punctate motivele pentru care s-a ajuns la realizarea acestor abateri și efectele pe care ele le vor avea asupra elementelor patrimoniale, a poziției financiare și a pierderii sau profitului.
Pentru a obține un nivel ridicat de încredere în calitatea imaginii fidele a situațiilor financiare se pot aplica următoarele tehnici: întocmirea normelor contabile cu un grad cât mai ridicat de detaliere, reducerea tratamentelor contabile alternative permise, o mare implicare a organismelor de audit financiar, aplicarea caracteristicilor calitative principale și a standardelor de contabilitate adecvate.
Patrimoniul unei întreprinderi poate fi definit atât sub aspect juridic cât și economic. Sub aspect juridic, patrimoniul reprezintă totalitatea obligațiilor și drepturilor în expresie bănească care aparțin unei persoane juridice sau fizice. Sub aspect economic, patrimoniul reprezintă totalitatea valorilor tangibile (corporale) și netangibile (necorporale), precum bunurile materiale, nemateriale si financiare, avere circulantă, trezoreria (depozite bancare, cash și alte valori) și creanțe.
Subiectul de drepturi și obligații este persoana fizică sau juridică iar bunurile economice sunt obiecte de drepturi și obligații, existența patrimoniului presupunând îmbinarea acestor două elemente.
Patrimoniul devine obiect de studiu al contabilității numai în cazul în care el este investit, adică trebuie să fie utilizat în activitatea economică pentru obținerea bunurilor destinate vânzării sau cumpărării sau pentru prestarea serviciilor, sau în activități administrative și social culturale prin care unele necesități reale ale entității sunt satisfăcute.
În contabilitate, patrimoniul este prezentat sub forma unei balanțe cu două părți egale, partea din stânga fiind denumită patrimoniu economic în timp ce cea din dreapta egalității poate fi denumită patrimoniu juridic, potrivit concepției economico-juridice a patrimoniului potrivit căreia acesta se dedublează.
Conținutul juridic are ca fundament conținutul economic, iar conținutul economic este suportul material concret al conținutului juridic ca proveniență sau ca sursă de formare a diverselor elemente patrimoniale concrete, aflate în stânga egalității.
Patrimoniul economic este alcătuit din bunuri economice. Acestea formează substanța materială a patrimoniului, concretizată în bunuri corporale sau materiale (terenuri, clădiri, mărfuri, ambalaje, instalații tehnice etc) și bunuri necorporale sau nemateriale (creanțe, licențe, titluri de participare etc).
Patrimoniul juridic este alcătuit din obligațiile și drepturile cu valoare economică care reprezintă cauza, proveniența juridică a elementelor patrimoniale concrete și formează substanța juridică a patrimoniului.
Astfel, din punctul de vedere al alcătuirii patrimoniului, de la egalitatea patrimoniu economic = patrimoniu juridic, rezultă o altă egalitate bunuri economice = drepturi + obligații. O alta, ar putea fi formulată active patrimoniale = pasive patrimoniale având în vedere faptul că bunurile economice mai sunt numite și active patrimoniale, în timp ce drepturile și obligațiile sunt numite și pasive patrimoniale. Patrimoniul mai este numit și poziție financiară, atunci rezultă ecuația poziție financiară = active – datorii. În această abordare, poziția financiară este echivalentă cu noțiunea de capitaluri proprii din care deducem că capitaluri proprii = active – datorii.
CAPITOLUL II
DEFINIREA, CLASIFICAREA ȘI EVALUAREA MĂRFURILOR ȘI AMBALAJELOR
2.1. DEFINIRE, CLASIFICARE ȘI GENERALITĂȚI PRIVIND CONTABILITATEA COMERȚULUI CU MĂRFURI ȘI AMBALAJE
Comerțul este prin definiție, o activitate economică, componentă a sectorului terțiar, care constă în ansamblul activităților prin intermediul cărora se stabilesc legături permanente între producția și consumul bunurilor materiale, concretizate în cumpărarea și vânzarea mărfurilor cu scopul de a obține profit. Pentru îndeplinirea acestui scop, trebuie reluat în permanență ciclul aprovizionare-stocare-vânzare. Vânzarea reprezintă momentul trecerii mărfurilor de la vânzător la cumpărător.
Seria de axiome decisive specifice comerțului sunt:
Comerțul se realizează cu marfă, ceea ce presupune existența unei structuri sortimentale adecvate și a unui nivel ridicat de calitate al mărfii, un loc pentru desfacere, să existe cerere pe piață pentru produsul comercializat, cantitatea să fie suficientă și existența unui preț convenabil ambelor părți.
Comerțul este o îndeletnicire profitabilă. Prin desfășurarea unei activități comerciale, comerciantul va rămâne cu un câștig în urma deducerii cheltuielilor de circulație și a riscului comercial.
Comerțul se bazează pe credibilitate, atât în amonte cât și în aval, cu agentul economic implicat, altfel existând riscul ca agentul economic comerciant să fie marginalizat sau chiar eliminat de pe piață.
Comerțul presupune un grad ridicat de profesionalism, ceea ce înseamnă o bună cunoaștere a practicilor necesare în buna desfășurare a comerțului.
Din punct de vedere al profilului activității lor, unitățile economice specializate în comerțul interior pot fi:
a) unități comerciale cu ridicata sau “en-gros”, care achiziționează mărfuri în loturi mari și le vând apoi altor întreprinderi comerciale, prestând deci servicii de intermediere;
b) unități cu amănuntul sau “en-detail”, care revând mărfurile cumpărate către populație (cumpărătorul final);
c) unitățile comerciale de alimentație publică, organizate sub formă de hoteluri-restaurante, în care se revând către populație mărfuri, fie în starea în care au fost cumpărate, fie după o prelucrare prealabilă, prin consumarea acestora în spațiile special amenajate în acest scop;
d) unități comerciale mixte, care desfășoară atât activitate comercială cu ridicata, cât și cu amănuntul sau de alimentație publică.
Comerțul se realizează cu mărfuri, în diferite stagii de prelucrare tehnologică dar și cu materii prime, semifabricate și produse finite care pentru comerciant vor fi denumite și înregistrate în contabilitate tot ca mărfuri deoarece reprezintă obiectul activității de comercializare pe care entitatea îl desfășoară. Pentru a-și desfășura activitatea, aceste unități trebuie să dispună permanent de stocuri de mărfuri și ambalaje. Stocurile îndeplinesc în contabilitate atât rolul de principal element patrimonial, cât și rolul de element de calcul al costului de aprovizionare al mărfurilor și ambalajelor vândute.
Mărfurile reprezintă stocuri de natura activelor circulante, pe care entitatea le cumpără în vederea revânzării în aceeași stare (nu sunt prelucrate în cadrul entității).
Acestea sunt o categorie importantă de stocuri care, în circuitul lor de la producător la consumator, generează un volum mare de operații economico-financiare ce se efectuează prin intermediul unui număr foarte mare de agenți economici, cu diferite profiluri de activitate economică.
Marfa a mai fost definită și ca „corespondentul material al unei necesități de consum determinată”. Acest corespondent material, sau obiect material creat pentru a fi realizat pe piață, apare în dublă ipostază. O dată ca produs-entitate până în momentul contractării, apoi ca lot de marfă omogenă, identică și finită de produse până la momentul vânzării, când produsul trece de la vânzător la cumpărător din nou ca produs-entitate.
În perioada 1789-1801, B.Buse publică „Îndrumător de merceologie” în care clasifică mărfurile atât după originea lor cât și după destinația produselor. Folosindu-se de aceste criterii Buse împarte bunurile de consum în trei categorii: alimente, produse pentru îmbrăcăminte și produse pentru locuință.
Un pas semnificativ în clasificarea mărfurilor îl face A.Almendinger în 1901. Acesta clasifică mărfurile în funcție de 3 criterii de clasificare, și anume: destinație, proces tehnologic și natura materiilor prime.
În funcție de delimitarea lor în timp și spațiu și de caracterul lor limitativ bunurile se împart în: bunuri economice și bunuri libere. După potențialul de extindere pe alte piețe există patru categorii de produse: locale, multinaționale, internaționale și globale (Dima Dumitru, 2005: 46). La rândul lor bunurile economice se clasifică în funcție de mai multe criterii:
după scopul achiziționării:
bunuri industriale – sunt achiziționate pentru realizarea altor mărfuri( cuprind la rândul lor materii prime, echipamente, semifabricate);
bunuri de consum – sunt achiziționate pentru consumul final.
după durata de viață:
mărfuri nedurabile – se consumă după prima utilizare;
mărfuri de folosință ternă – se uzează fizic pe măsura exploatării;
servicii.
după imperiozitate nevoii corespondente:
bunuri primare – pentru nevoi fiziologice de bază( alimente, vestimentație, locuință);
bunuri de necesitate medie – pentru confortul domestic, timpul liber;
bunuri de prisos – pentru nevoi artificiale, dorințe pasagere.
criterii merceologice:
mărfuri alimentare;
mărfuri nealimentare.
Marfa trebuie să ajungă la consumatorul final cât mai repede și mai eficace, astfel încât ciclul bani-marfă-bani să se desfășoare în condiții cât mai avantajoase atât pentru consumator cât și pentru producător.
Circulația de la producător la consumator a mărfurilor este condiționată în mare măsură de utilizarea unor ambalaje adecvate, care contribuie la menținerea proprietăților fizico-chimice ale acestora în timpul transportului, manipulării, depozitării și comercializării. Altfel spus, ambalajele reprezintă o categorie distinctă de stocuri care asigură una dintre premisele importante în realizarea în condiții corespunzătoare a circulației propriu-zise a mărfurilor.
Varietatea mare a ambalajelor, precum și caracteristicile unora dintre ele, fac necesară clasificarea ambalajelor după mai multe criterii, și anume:
în raport de natura materialului din care sunt confecționate:
ambalaje din lemn;
ambalaje din metale;
ambalaje din mase plastice;
ambalaje din fire naturale sau din fire sintetice, etc.
b) după proveniența lor se disting următoarele categorii de ambalaje:
ambalaje indigene;
ambalaje din import.
c) în funcție de posibilitățile de folosire (Dumitru Matiș, 2010):
ambalaje refolosibile (recuperabile): în mod temporar pot rămâne în posesia terților cu obligația restituirii în condițiile menționate în contract;
ambalaje nerefolosibile (nerecuperabile): bunurile care nu mai pot fi utilizate pentru aceeași marfă (lădițe pentru unt, marmeladă, untură etc.), însă rămân la dispoziția cumpărătorului care le poate valorifica sau nu ca deșeuri. Actualele reglementări privind gestionarea ambalajelor având ca scop prevenirea producerii deșeurilor de ambalaje și reutilizarea sau reciclarea lor.
Hârtia, pungile de hârtie sau de material plastic, celofan etc. achiziționate pentru a fi folosite pentru împachetarea mărfurilor în momentul vânzării către consumatori sau în scopuri gospodărești, sunt considerate materiale pentru ambalat. Materialele pentru ambalat produse în unitatea patrimonială pentru a fi vândute ca atare sunt înregistrate ca produse finite.
d) după modul de facturare și de decontare, ambalajele se împart în două categorii și anume:
ambalaje de transport facturate distinct de prețul bunurilor vândute. Acestea circulă prin restituire către furnizorii care le-au livrat împreună cu produsele finite, mărfurile;
ambalajele de transport a căror valoare nu se decontează distinct furnizorilor, ea este inclusă în prețul mărfurilor (cele utilizate la vânzarea televizoarelor, frigiderelor, mașinilor de spălat, mobilei, etc.).
O altă clasificare pe care am găsit-o tot după modul de facturare și decontare este (Matiș Dumitru, 2010):
ambalaje cu factură proformă (cantitativ) care circulă pe principiul restituirii integrale. Sunt cele de natura obiectelor de inventar și imobilizărilor, care nu ies din patrimoniu comerciantului cu ocazia vânzării, iar cumpărătorul le înregidtrează în contabilitate extrabilanțier iar apoi sunt restituite vânzătorului;
ambalaje care circulă pe principiul vânzării-cumpărării. Ele vor fi evidențiate la fel ca mărfurile, în documentele fiscale;
ambalaje care circulă la schimb. În contabilitate vor fi înregistrate doar mărfurile, ambalajele circulând în regim plin-gol;
Ambalajele care circulă prin facturare, se supun TVA-ului la livrare, pentru ca la restituire să se efectueze regularizarea, potrivit instrucțiunilor de completare a decontului TVA, adică se trece în roșu contravaloarea ambalajelor returnate și facturate de către clienți. Se înscrie în roșu în decontul întocmit pentru luna în care cumpărătorul returnează ambalajele în care s-a expediat marfa și taxa aferentă ambalajelor returnate (TVA aferentă regularizării).
Nu sunt supuse TVA-ului ambalajele de circulație (navete, sticle, borcane etc.) la schimb între furnizorii de marfă și clienți. În cazul în care clienții nu dețin ambalajele necesare efectuării schimbului menționat, acestea le pot fi oferite de furnizorii de marfă în schimbul unei garanții depuse acestora fără facturare și fără TVA.
Cantitățile de ambalaje date în schimbul unei garanții și scoase din uz la clienți ca urmare a distrugerii, uzurii, lipsurilor, etc. se vor factura și se vor supune TVA-ului. Regimul circulației ambalajelor pe bază de schimb se aplică în mod obligatoriu în relațiile cu agenții economici neplătitori de TVA.
e) după natura și modul de circulație se disting:
ambalajele încadrate în categoria imobilizărilor corporale de natura mijloacelor fixe care aparțin unității (containere, butoaie de capacitate mare, boxpaleți etc. folosite pentru păstrarea produselor, mărfurilor și pentru transportul lor în interiorul întreprinderii, cu obligația restituirii lor către furnizor;
ambalajele încadrate în categoria materialelor de natura obiectelor de inventar care se folosesc doar în cadrul unității patrimoniale pentru păstrarea produselor sau pentru transportul lor;
ambalaje de transport care însoțesc produsele finite și mărfurile în procesul circulației lor. Acestea se împart în două categorii, și anume:
– ambalajele de transport care circulă după principiul vânzării – cumpărării. Acestea provin din achiziționări sau din producția proprie și nu se includ în prețul bunurilor vândute. Se evaluează și se înregistrează în contabilitate la costul de achiziție, la costul de producție sau la prețul prestabilit.
– ambalajele de transport care circulă pe principiul restituirii. Se facturează clienților separat de produse finite sau de mărfuri, fără a se deconta.
2.2. PRINCIPII ȘI METODE DE EVALUARE A MĂRFURILOR ȘI AMBALAJELOR
Evaluarea elementelor patrimoniale reprezintă stabilirea valorii fiecărui element de activ și pasiv, ținând cont de valoarea de intrare în patrimoniu și valoarea actuală sau de utilitate determinată cu ocazia inventarierii. De asemenea, centralizarea și generalizarea informațiilor privind existența, mișcarea și transformarea elementelor patrimoniale cu ajutorul bilanțului, calcularea unor indicatori economico-financiari sintetici este posibilă numai dacă aceștia sunt exprimați valoric.
Pentru ca prin evaluare să se dea o imagine fidelă patrimoniului, situației financiare și rezultatelor, la efectuarea evaluării trebuie să se respecte anumite principii, cum sunt :
Principiul valorii reale care presupune ca elementele patrimoniale să fie evaluate la un preț care să exprime valoarea lor reală, în vederea asigurării unui bilanț real;
Principiul alegerii formei de evaluare a elementelor patrimoniale în funcție de scopul urmărit. Astfel, pentru înregistrările curente în contabilitate, evaluarea se face la valoarea de intrare a bunurilor în patrimoniu, în funcție de căile de dobândire a bunurilor respective, iar pentru evaluările făcute periodic, se ține cont de valoarea actuală sau de utilitate.
Principiul prudenței care impune ca la evaluarea elementelor să se ia in calcul deprecierile, riscurile și pierderile posibile generate de desfășurarea activității în viitor. Ca urmare, nu este permisă supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor sau a înregistrării profiturilor sperate chiar dacă sunt foarte probabil să apară , respectiv subevaluarea cheltuielilor și a elementelor de pasiv și contabilizarea oricărei pierderi este necesară chiar dacă sunt puțin probabil să apară , luând în calcul deprecierile, riscurile și pierderile posibile generate de desfășurarea activității exercițiului curent sau anterior.
Principiul permanenței metodelor (sau principiul fixismului) care impune continuitatea în aplicarea normelor și regulilor folosite pe tot parcursul exercițiului financiar și de la un exercițiu la altul în vederea asigurării comparabilității informațiilor contabile în timp și spațiu, precum și prezentarea lor prin Situațiile financiare. Metodele de lucru contabile pot totuși să se schimbe în cazul în care se face dovada faptului că alte proceduri și reguli contabile de evaluare sunt mai potrivite pentru informarea societății, dar acest fapt trebuie menționat în notele Situațiilor financiare anuale și trebuie calculată influența modificării metodei asupra exercițiului financiar în care s-a făcut schimbarea.
Principiul realizării care presupune ca respectiva resursă controlată să fie realizată sau obținută ca urmare a unor evenimente anterioare vânzării, de exemplu achiziționare, producție, avansarea altor resurse.
Principiul continuității care presupune estimarea viitoarelor beneficii (directe sau indirecte) pe care activul le va genera, presupunând că va fi utilizat conform așteptărilor și că unitatea patrimonială își va continua în mod normal funcționarea. Beneficiile economice viitoare sunt de obicei asociate cu fluxurile de numerar viitoare fără sa existe o legătură necesară în toate cazurile. De exemplu un activ poate să nu genereze fluxuri de numerar în cazul în care este donat.
Conform OMFP 1802/2014 în funcție de modul de efectuare în timp a evaluării și în funcție de scopul urmărit, se disting mai multe momente principale de evaluare, și anume:
Evaluarea la intrarea în patrimoniul întreprinderii;
Evaluarea la inventariere;
Evaluarea la ieșirea din patrimoniu întreprinderii.
A. Evaluarea stocurilor la data intrării în patrimoniu
Regula generală de evaluare și înregistrare a stocurilor de mărfuri și ambalaje, la intrarea în patrimoniu, este evaluarea la valoarea de intrare, care înseamnă cost istoric sau valoare de intrare, care poate fi identificată prin cost de achiziție, cost de producție, valoare de aport și valoare justă.
1. Costul de achiziție, în cazul mărfurilor și ambalajelor procurate cu titlu oneros de la terți, în structura căruia se cuprind următoarele elemente:
Prețul de facturare al bunurilor, din care sunt deduse taxele recuperabile (TVA) precum și reducerile comerciale precum rabaturile, remizele, risturnele;
Taxe vamale, accize, comisioane, TVA din factura furnizorului în cazul în care clientul nu este plătitor de TVA, taxe de asigurare aferente bunurilor importate numite taxe nerecuperabile;
Cheltuieli accesorii de achiziționare – reprezentate de cheltuielile directe sau indirecte legate de aprovizionare până la intrarea bunurilor în gestiune (cheltuieli de transport, cheltuieli de manipulare și orice alte cheltuieli ce pot fi atribuite achiziției de stocuri fără a include cheltuielile financiare necesare finanțării stocurilor și nici sconturile financiare acordate pentru plata înainte de scadență).
2. Costul de producție, în cazul transferului produselor finite fabricate de entitate la mărfuri în scopul vânzării lor, format din:
Cheltuielile directe de fabricație care cuprind materii prime și materiale directe, salariile muncitorilor direct productivi, energia consumată în procesul tehnologic și alte cheltuieli directe de producție;
Cheltuieli indirecte de fabricație alocate ca fiind legate de fabricarea mărfurilor și ambalajelor, de exemplu cheltuiala cu amortizarea utilajelor folosite în procesul de producție,cu reparațiile acestora, salariile personalului administrativ etc.
Conform OMFP 1802/1014 în afara costurilor care intră în costul de producție, mai apar unele cheltuieli care trebuie incluse în costul perioadei în care au apărut. Astfel de cheltuieli sunt pierderile materiale, de manoperă sau datorită risipei, costurile de depozitare în situațiile în care nu sunt necesare în procesul de producție, regiile generale de administrație, regia fixă nealocată costului.
3. Valoarea de aport, în cazul mărfurilor și ambalajelor aduse ca aport în natură la capitalul social. Aportul în natură se face în momentul constituirii unei noi societăți comerciale, fuziunii a doua sau mai multe societăți sau a majorării capitalului social. Ea se determină de către evaluatori autorizați în urma unor evaluări efectuate.
4. Valoarea justă, în cazul mărfurilor și ambalajelor obținute cu titlu gratuit, din donații. Aceasta este suma pentru care stocurile primite cu titlu gratuit ar putea fi tranzacționate în cazul unei situații vânzare-cumpărare reale, cu un preț determinat obiectiv. Potrivit OMFP 1802/2014 valoarea justă a activelor se determină, în general, după datele de evidență de pe piață, printr‐o evaluare efectuată, de regulă, de evaluatori autorizați. Iar dacă datele de pe piață nu sunt suficiente, valoarea justă de poate determina și prin alte metode tot de către evaluatori autorizați. Valoarea de aport și valoarea justă se substituie costului de achiziție.
În funcție de specificul activității pe care îl desfășoară, entitățile pot opta și la alte metode de evaluare și înregistrare a mărfurilor la momentul intrării în patrimoniu, precum costul (prețul standard) și prețul (de vânzare) cu amănuntul.
Costul de intrare în patrimoniu este denumit și valoare de intrare sau valoare contabilă.
B.Evaluarea stocurilor de mărfuri și ambalaje cu ocazia inventarierii
Regula generală de care se ține cont la evaluarea și înregistrarea stocurilor de mărfuri și ambalaje, la inventar, este evaluarea la valoarea actuală sau de utilitate denumită și valoare de inventar, în înțelesul reglementărilor aflate în vigoare (OMFP 1802/2014) valoare realizabilă netă . Această valoare este dată de prețul de vânzare previzionat care ar putea fi obținut, din care se scad costurile estimate pentru finalizarea bunurilor și a celor necesare vânzării stocurilor de bunuri.
După inventarierea stocurilor pot să apară diferențe cantitative și diferențe valorice în plus sau în minus (Dumitru Matiș, 2010). Dacă între datele constatate faptic în urma inventarierii fizice a stocurilor și situația scriptică din contabilitate apar diferențe cantitative, stocurile faptice și cu cele scriptice trebuie puse în acord iar acest lucru se realizează prin înregistrarea în debitul conturilor de mărfuri a plusurilor constatate și a minusurilor în creditul conturilor.
Diferențele valorice apar între valoarea realizabilă netă sau valoarea de inventar și valoarea de intrare sau valoare contabilă. La determinarea valorii de inventar se va aplica principiul prudenței, potrivit căruia nu este permisă supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv și a cheltuielilor ceea ce însemnă că se vor lua în considerare ajustările de valoare datorate pierderilor sau deprecierilor de valoare.
În cazul în care valoarea de inventar, stabilită în funcție de utilitatea bunului pentru unitate și prețul pieței, este superioară valorii cu care acesta este înregistrat în contabilitate, în listele de inventariere vor fi înscrise valorile din contabilitate;
În cazul în care valoarea de inventar este inferioară valorii din contabilitate, în listele de inventariere se vor scrie valorile de inventar. Pentru asigurarea imaginii fidele a patrimoniului, în cazul constatării unor deprecieri relative (nedefinitive) trebuie constituită ajustarea pentru depreciere, care să reflecte situația reală existentă, chiar și în cazul în care aceste cheltuieli nu sunt recunoscute din punct de vedere fiscal. Ajustările constituite cu ocazia inventarierii, pentru deprecierile constatate, nu sunt deductibile fiscal;
În cazul in care se constată lipsuri în gestiune care sunt imputabile, administratorii vor lua măsura imputării acestora la valoarea lor de înlocuire. Prin valoarea de înlocuire se înțelege costul de achiziție, în care sunt incluse costul de cumpărare practicat pe piață, taxele nedeductibile, inclusiv TVA, cheltuieli de transport aprovizionare.
La încheierea exercițiului financiar inventarierea se face la valoarea de intrare, respectiv la valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele evaluărilor la inventariere, astfel că eventualele diferențe se înregistrează după cum am menționat anterior.
Pe baza celor arătate mai sus se desprinde regula generală de evaluare și înregistrare a stocurilor, și anume: înregistrarea acestora în contabilitate la valoarea de intrare, stabilită la nivelul costului de achiziție sau a costului de producție, după caz, ca forme ale costului istoric. Prin aceasta se asigură aplicarea principiului realității, costurile efective de achiziție și de producție fiind parametrii reali ai valorii stocurilor.
C. Evaluarea stocurilor de mărfuri și ambalaje la ieșirea din patrimoniu
La ieșirea din patrimoniu sau la darea în consum, stocurile sunt evaluate și se înregistrează scoaterea lor din gestiune la valoarea lor de intrare sau valoarea la care sunt înregistrate în contabilitate. O problemă fundamentală a înregistrărilor la ieșirea stocurilor cumpărate sau fabricate este cea a prețului utilizat pentru evaluarea stocurilor ieșite.
În cazul în care pe parcursul desfășurării activității, aceleași feluri de bunuri se procură la prețuri diferite, pentru evaluarea cantităților de stocuri ieșite sau consumate, având la bază valoarea de intrare a acestora, reglementările și standardele internaționale recomandă următoarele metode de evaluare:
Metoda costului mediu ponderat (CMP);
Metoda prima intrare – prima ieșire (FIFO);
Metoda ultima intrare – prima ieșire (LIFO);
Metoda costului standard;
Metoda prețului cu amănuntul.
1. Metoda costului mediu ponderat (CMP)
Potrivit acestei metode ieșirile din stocuri sunt evaluate la costul unitar mediu ponderat care se calculează prin raportarea valorii totale a stocului inițial (Si) plus valoarea totală a intrărilor (Vi) la cantitatea existentă în stocul inițial (qs), plus cantitățile intrate(qi):
CMP =
Metoda costului mediu ponderat poate fi aplicată în două variante:
a. Actualizarea costului unitar mediu ponderat după fiecare intrare;
b. Varianta actualizării CMP în funcție de durata medie de stocare;
Prin varianta actualizării periodice a CMP, în condițiile creșterii prețurilor prin inflație, prețul de evaluare al stocului final este mai mic decât ultimul preț de aprovizionare, astfel că valoarea ieșirilor va fi mai mare decât în prima variantă, lucru ce influențează cheltuielile de exploatare și rezultatele finale.
2. Metoda prima intrare – prima ieșire (FIFO – First in, first out )
Conform acestei metode, bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție al primului lot intrat, iar pe măsură ce acesta se epuizează, stocurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție al lotului următor în ordine cronologică. Prin această metodă ieșirile se estimează la valoarea de intrare în ordinea intrării loturilor în gestiune.
Ieșirile din stocuri urmează cu întârziere variațiile valorilor de intrare, durata acesteia variind în funcție de viteza de rotație a stocurilor. Astfel în perioadele inflaționiste când prețurile cresc, prin utilizarea metodei FIFO, se subevaluează cheltuielile din cauza supraevaluării stocurilor la finalul perioadei de gestiune în funcție de valorile de înregistrare a ultimilor loturi intrate, neangajate încă la ieșire.(Dumitru Matiș, 2010)
3. Metoda ultima intrare – prima ieșire (LIFO- Last in, first out)
Potrivit acestei metode, ieșirile sunt evaluate la costul ultimului lot intrat în patrimoniu, iar după epuizarea lotului, cantitățile ieșite vor fi evaluate la costul lotului anterior. Prin această metodă ieșirile se estimează la valoarea de intrare în ordinea inversă intrării loturilor în gestiune.
În cazul aplicării metodei LIFO efectul asupra evaluării cheltuielilor este invers celui în cazul aplicării metodei FIFO datorită subevaluării stocurilor la finalul perioadei în funcție de valorile de intrare a primelor loturi intrate, neangajate încă la ieșire.(Dumitru Matiș, 2010)
4. Metoda costului sau prețului standard
Întreprinderile pot determina costurile și prețurile prestabilite pentru a evalua stocurile cu ajutorul costurilor standard și evidențierea separată a diferențelor valorice față de costul efectiv. În cazul folosirii acestei metode de evaluare, bunurilor li se stabilesc, anticipat, costurile fixe de înregistrare, cu ajutorul cărora se evaluează și înregistrează intrările și ieșirile iar diferențele de preț sunt incluse în costuri pe măsura scoaterii stocurilor din gestiune.
Repartizarea diferențelor de preț se face cu ajutorul coeficientului „k” după formula:
×100
Iar diferențele de preț se vor determina prin înmulțirea coeficientul k cu valoarea bunurilor ieșite din stoc la cost standard, apoi se vor repartiza asupra costurilor. Valorii bunurilor la preț standard i se adaugă diferențele de preț (în negru sau roșu) calculate. Valoarea stocurilor la sfârșitul unei perioade la cost de producție sau de achiziție se obține prin cumularea soldurilor conturilor de stocuri cu soldurile de diferențe de preț.
5. Metoda prețului cu amănuntul
În comerțul cu amănuntul poate fi folosită această metodă pentru a determina costul stocurilor de articole numeroase si cu mișcare rapidă, care au marje similare și pentru care nu este indicat să se utilizeze altă metodă. În acest caz, costurile bunurilor vândute se calculează prin deducerea valorii marjei brute din prețul de vânzare al stocurilor. Această metodă se aplică în cazul magazinelor de produse alimentare, de îmbrăcăminte și încălțăminte, în general pentru articole care au rulaj foarte mare.
Indiferent de metoda de contabilitate utilizată pentru evidența stocurilor de mărfuri și ambalaje, evaluarea lor reprezintă o problemă a cărei rezolvare depinde de complexitatea structurii stocurilor.
2.3. STRUCTURI DE PREȚURI FOLOSITE PENTRU MĂRFURI ȘI AMBALAJE
Prețurile care sunt folosite la evaluarea mărfurilor și ambalajelor înregistrate în contabilitate se numesc prețuri de înregistrare. Ele pot fi înregistrare în contabilitate astfel:
a) Costul de achiziție utilizat pentru înregistrarea intrărilor de mărfuri și ambalaje este format din prețul de facturare al furnizorului, taxele și ambalajele nerecuperabile, cheltuielile de transport-aprovizionare și alte cheltuieli incluse în factura furnizorului. Un asemenea preț devine cost istoric și va fi luat în considerare la eliberarea acestora din depozit. Deoarece costul de achiziție este diferit de la o perioadă la altă în funcție de mărimea prețurilor de livrare practicate de furnizori sau de cheltuielile de transport-aprovizionare, se pune problema prețurilor unitare ce trebuie practicate la ieșirea stocurilor în cauză de la locurile de depozitare.
b) Prețul standard este un preț prestabilit și constă în evaluarea și înregistrarea stocurilor de mărfuri și ambalaje la prețuri fixe, stabilite anterior pe baza prețurilor medii ale stocurilor respective realizate în perioada precedentă. El devine preț de înregistrare în contabilitate cu condiția evidențierii distincte a diferențelor de preț față de costul de achiziție. În funcție de evoluția prețurilor, dar și a altor factori prețurile standard trebuie să fie actualizate periodic, cel puțin o dată pe an.
c) Prețul de facturare al furnizorului este prețul indicat în factura furnizorului. Atunci când diferențele de preț față de costul de achiziție sunt evidențiate distinct, prețul de facturare devine preț de înregistrare în contabilitate. Diferențele de preț vor fi în toate cazurile nefavorabile, pentru că, în fapt, reprezintă cheltuielile de transport-aprovizionare, astfel ele vor fi înregistrate distinct în conturile de diferențe de preț.
Cheltuielile de transport-aprovizionare înregistrate în conturile de diferențe se vor repartiza atât asupra valorii bunurilor ieșite, cât și asupra stocurilor, tot cu ajutorul unui coeficient de repartizare k, calculat ca mai sus. Acest coeficient (k) se aplică asupra valorii bunurilor ieșite din gestiune la prețuri de factură, obținându-se astfel cheltuielile de transport aprovizionare aferente bunurilor ieșite din gestiune.
La sfârșitul lunii soldurile conturilor de diferențe se cumulează cu soldurile conturilor de stocuri la preț de înregistrare și se evidențiază astfel valoarea stocurilor la costul de achiziție, respectiv de producție.
d) Costurile de producție reprezintă totalitatea cheltuielilor ocazionate de fabricarea bunurilor respective, iar acestea se cuantifică în preț de înregistrare în contabilitate.
La ieșirea stocurilor din locurile unde au fost depozitate vor trebui calculate costurile unitare ale acestora și se va folosi una dintre următoarele metode:
Costul mediu ponderat (CMP);
Prima intrare-prima ieșire (FIFO);
Ultima intrare prima ieșire (LIFO).
2.4. METODE DE CONTABILIZARE A MĂRFURILOR ȘI AMBALAJELOR
La organizarea contabilității sintetice a stocurilor de mărfuri și ambalaje poate fi adoptată una din cele două metode recomandate de normele de aplicare a Legii contabilității nr 82/1991:
Metoda inventarului permanent;
Metoda inventarului intermitent.
1. Metoda inventarului permanent
În cazul utilizării inventarului permanent în contabilitate, în conturile de stocuri se înregistrează toate operațiile de intrare și ieșire a stocurilor cantitativ și valoric, ceea ce permite stabilirea și cunoașterea în orice moment a stocurilor, atât cantitativ cât și valoric. Astfel, unitățile patrimoniale își pot organiza contabilitatea analitică a stocurilor în funcție de specificul activității și de necesitățile proprii.
În cazul in care se utilizează inventarul permanent, conturile de stocuri se debitează cu intrările de bunuri și se creditează cu ieșirile din stoc aferente perioadei de gestiune. Prin inventariere, la sfârșitul exercițiului financiar, soldurile conturilor de stocuri sunt comparate cu stocurile faptice. Dacă există diferențe în plus sau minus la inventar, acestea se vor regulariza prin aducerea stocurilor la nivelul lor real. Metoda inventarului permanent este utilizată de unitățile mari și mijlocii.
În principiu, evaluarea intrărilor în stoc trebuie să se facă la costul istoric dat de costul efectiv de producție, în cazul stocurilor provenite din producție proprie, iar ieșirile din stoc la costurile la care au fost evaluate la intrare elementele destocate. Evaluarea ieșirilor din stoc se poate face după multiple metode dintre care cele mai uzuale sunt: CMP, FIFO, LIFO.
Folosirea acestei metode presupune:
utilizarea fiecăruia dintre prețurile de înregistrare a stocurilor;
folosirea conturilor de diferențe de preț aferente stocurilor;
conducerea unei contabilități analitice a stocurilor prin adoptarea uneia dintre metodele de contabilitate analitică.
Metodele de contabilitate analitică sunt următoarele:
Metoda cantitativ valorică (pe fișe de conturi analitice)
În cazul utilizării acestei metode la locul de depozitare se ține evidența cantitativă pe categorii de bunuri, iar în contabilitatea generală se ține o evidență cantitativ valorică, care prezintă următoarele caracteristici:
Documentele de intrare și ieșire se înregistrează mai întâi cantitativ în fișele de magazie, care se țin la locurile de depozitare;
Ulterior, documentele se predau la biroul contabilității stocurilor și materialelor;
La biroul contabilității materialelor aceste documente se prelucrează conform necesităților, sunt evaluate cantitățile la prețul de înregistrare și se stabilesc conturile în care urmează să se înscrie operațiile respective;
După prelucrarea datelor, materialele se înregistrează cantitativ și valoric în fișele de conturi analitice, deschise pe feluri de materiale și pe locuri de depozitare;
Odată cu consemnarea în fișele contabile a intrărilor și ieșirilor se obține și centralizatorul de materiale, zilnic pentru intrări și lunar pentru ieșiri.
Verificarea concordanței dintre datele înregistrate în conturile sintetice și cele analitice de materii și materiale se realizează la sfârșitul lunii prin compararea datelor înregistrate în fișele de magazie cu cele din fișele de cont analitic din contabilitate și întocmirea balanțelor de verificare a conturilor analitice.
Metoda operativ-cantitativă (pe solduri)
În cazul folosirii acestei metode, la locul de depozitare se ține evidența cantitativă a bunurilor materiale pe categorii, în contabilitatea generală se ține evidența valorică pe gestiuni, iar în cadrul gestiunilor pe grupe și subgrupe de bunuri. Verificarea exactității și concordanței înregistrărilor din evidența depozitelor cu cele din contabilitatea generală se face lunar prin evaluarea stocurilor cantitative transcrise din fișele de magazie în registrul stocurilor.
Tehnica de lucru este următoarea:
Gestionarul înregistrează în fișele de magazie documentele justificative, stabilind stocul după fiecare operație;
Înregistrările din fișele de magazie sunt verificate periodic de către serviciul contabil și documentele respective sunt preluate, împreună cu borderourile întocmite de gestionar, care sunt centralizate pe grupe de materiale și pe conturi corespondente;
Totalurile stabilite se înscriu în „Situația de mișcări”, întocmită separat pentru intrări și pentru ieșiri;
La sfârșitul fiecărei luni se totalizează situațiile și se stabilesc două categorii de totaluri, pe gestionari și pe grupe de materiale, atât la intrări cât și la ieșiri, iar stocurile din fișele de magazie se înscriu în Registrul stocurilor și se înmulțesc cu prețul lor. Existențele fizice înscrise în acest registru trebuie să corespunda cu stocul stabilit prin fișele de magazie, iar soldurile pe grupe și gestiuni cu valorile din Situația de mișcări lunară, care trebuie să concorde cu contabilitatea sintetică.
C) Metoda global-valorică
În cazul utilizării acestei metode, evidența se ține numai valoric, atât la nivelul gestiunii, cât și în contabilitate, iar periodic se face controlul concordanței înregistrărilor din evidența gestiunii cu cele din contabilitate, confruntând soldul din raportul de gestiune cu soldurile din fișa analitică ținută pentru fiecare gestiune.
Conform metodei global-valorice, Registrul de gestiune înlocuiește fișele de magazie, în care zilnic sunt înregistrate valoric intrările și ieșirile, pe baza documentelor justificative și se stabilește soldul la sfârșitul zilei. Raportul de gestiune se întocmește zilnic, iar, împreună cu documentele justificative, este transmis la compartimentul de contabilitate, unde se verifică legalitatea și realitatea documentelor înscrise în raportul de gestiune, prețurile, precum și evaluarea împreună cu celelalte calcule, după care se vizează și se înregistrează în fișa contabilă analitică ținută pentru fiecare gestiune în parte.
Unitatea folosește pentru înregistrarea și organizarea contabilității mărfurilor și ambalajelor metoda cantitativ-valorică, care consideră ea îi asigură cel mai buna randament. De asemenea, nici celelalte două metode nu sunt în utilizarea viitoare a unității, ele putând fi folosite cu succes. Însă, pentru momentul actual, societatea consideră că metoda cantitativ-valorică este cea care corespunde cel mai bine cerințelor sale.
2. Metoda inventarului intermitent
Unitățile patrimoniale pot opta și pentru inventarul intermitent al stocurilor. Această metodă presupune stabilirea ieșirilor și înregistrarea lor în contabilitate pe baza inventarierii lor la finele fiecărei luni. În acest caz, ieșirile se determină ca diferență între valoarea stocurilor inițiale plus valoarea intrărilor, pe deoparte și valoarea stocurilor finale stabilite prin inventariere, pe de altă parte. Relația de calcul este următoarea:
E = Si + I – Sf, unde:
E = ieșirile de mărfuri sau ambalaje;
Si = soldul inițial al conturilor de mărfuri sau ambalaje;
I = intrările de mărfuri și ambalaje din cursul lunii;
Sf = soldul final al conturilor de mărfuri și ambalaje.
În cazul folosirii metodei inventarului intermitent se renunță la recalcularea după fiecare intrare a stocurilor scriptice si, respectiv la utilizarea în cursul lunii a conturilor de stocuri pentru evidențierea intrărilor. Prin urmare conturile de stocuri se utilizează numai la începutul și sfârșitul lunii, iar intrările de stocuri, din timpul lunii sunt contabilizate direct în conturile de cheltuieli corespunzătoare, la cost de achiziție, preț de factură sau preț prestabilit, după caz. La sfârșitul fiecărei luni se stabilesc stocurile finale prin inventariere și se înregistrează în conturile de stocuri inițiale ale lunii următoare și ele se vor anula prin includerea lor pe cheltuieli la începutul lunii următoare. Metoda inventarului intermitent poate fi utilizat de unitățile mici și mijlocii.
Avantajele acestei metode sunt:
folosirea ca prețuri de înregistrare în contabilitate a stocurilor, a costului de achiziție pentru bunurile achiziționate din afara unității și respectiv a prețurilor de producție pentru bunurile obținute din producție proprie;
nu trebuie utilizate conturi de diferențe de preț aferente stocurilor;
nu este necesară organizarea unei contabilități analitice a stocurilor;
simplificarea lucrărilor din contabilitate;
Dezavantajul este dat e faptul că aceasta metoda nu permite un control riguros asupra gestionării mărfurilor.
CAPITOLUL III
3. PREZENTAREA FIRMEI S.C. DEFEL S.R.L.
3.1. SCURT ISTORIC
O organizație își găsește rațiunea de a fi numai atunci când mărfurile sale satisfac nevoile clienților, sunt sigure pentru sănătatea lor și sunt realizate în contextul protejării mediului înconjurător. Un factor determinant pentru o dezvoltare durabilă a oricărei societăți este îmbunătățirea continuă a performanțelor activităților în raport cu factorii de mediu.
Societatea comercială S.C. DEFEL S.R.L. are sediul în Suceava, jud. Suceava, în inima Bucovinei. A fost înființată în anul 1995 cu capital privat și fiind un program cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, având forma juridică de societate cu răspundere limitată, constituită cu respectarea prevederilor Legii nr 31/1990 republicată (M.Of. nr. 1066/17.11.2004), cu modificările și completările ulterioare, urmând să își desfășoare activitatea în conformitate cu legile române și actul constitutiv. Pe lângă sediul principal, regăsim alte 8 depozite cu ridicata secundare aparținând acestei societăți în Botoșani, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Dorohoi și Fălticeni. Prima perioadă după înființarea sa a fost o încercare în ceea ce privește calea de urmat pentru dezvoltarea ei. Dar datorită unui management bine organizat și a condițiilor de piață, firma a reușit să-și consolideze activitățile și și-a atras o clientelă stabilă, de atunci desfășurându-și activitatea profitabilă iar în prezent fiind un nume cu notorietate în județele Suceava și Botoșani.
Numărul mediu de angajați a variat de-a lungul timpului dar după ce firma și-a dezvoltat și lărgit activitatea, acesta a reușit să-și constituie o echipă omogenă ajunând la peste 150 de angajați în anul 2014, repartizați în structura societății în funcție de necesitățile fiecărui sector în parte. Personalul firmei este calificat, cu experiență largă în domeniu, majoritatea având vechime îndelungată în cadrul entității.
3.2. OBIECTUL DE ACTIVITATE ȘI TIPUL DE UNITATE
S.C. DEFEL S.A. are ca obiect de activitate conform statutului comerțul cu ridicata, respectiv cumpărarea și vânzarea băuturilor, cod CAEN 4634 incluzând comerțul cu băuturi alcoolice și non-alcoolice.
Obiectul de activitate al societății cuprinde:
prospectarea pieții consumatorului pentru stabilirea fondului de marfă ce urmează a fi aprovizionat în vederea desfacerii;
asigurarea portofoliului de comenzi, perfectarea contractelor cu partenerii, pentru aprovizionarea agenților economici în zona de deservire;
constituirea de stocuri materiale și produse asortate pentru a efectua, la cererea clienților consumatori, livrări imediate din depozite;
desfacerea cu ridicata mărfurilor alimentare;
prestări servicii de transport;
conducerea evidenței operative și statistică pe unități.
Gama sortimentală a băuturilor pe care societatea le comercializează este foarte variată, aceasta fiind reprezentant și partener al unor producători de top precum: Bergenbier, Alexandrion, Romaqua, Jidvei, Angelli, Saber, Red Bull, Mandy, Tymbark, BDG etc.
Distribuția produselor se realizează la nivel regional prin intermediul distribuitorilor regionali, existenți în mai multe orașe ale județelor Suceava și Botoșani, cât și prin intermediul lanțurilor cash&carry sau a supermarketurilor din zonă etc.
3.3. DESCRIEREA STRUCTURII ORGANIZATORICE A UNITĂȚII
Structura organizatorică a unității este specifică obiectului său de activitate având sedii, birouri, spații de depozitare și servicii necesare îndeplinirii misiunii sale. Deoarece singurul acționar și administrator al societății este Rusu Adrian, el este cel care ia deciziile cu privire la activitățile și politicile comerciale și economice ale firmei.
Managerul societății și asistenții manageri regionali, sunt cei care au ca principale prerogative:
prelucrarea și transmiterea informațiilor la un anumit termen;
îndosarierea și raportarea documentelor fiscale;
atribuții de secretariat, protocol și administrarea privind agenda administratorului;
coordonarea și planificarea activității angajaților aflați în subordine pentru atingerea obiectivelor propuse, angajări și concedieri de personal;
pentru zona acordată asigură acoperirea geografică și distribuirea personalului pe activități;
coordonarea activității de merchandising care presupune cercetarea dezvoltării vânzării mărfurilor și a serviciilor oferite pentru o bună publicitate și reputație în rândul clienților;
gestiunea bugetului alocat.
Societatea este organizată pe 3 trepte ierarhice (4 niveluri ierarhice), directorul general care este și administratorul societății are în subordinea pe managerul general căruia i se subordonează direct asistenții manageri. Fiecare dintre aceștia se ocupă de câte un departament care este organizat după natura activității pe care o desfășoară. Din departamentul financiar- contabil fac parte contabilul șef și cei doi asistenți contabili. Departamentul recepție și aprovizionare cu marfă este format din persoanele care supraveghează achiziția produselor, cele care se ocupa cu transportul lor de la furnizori și manipulanții de marfă , departamentul vânzări care cuprinde angajații care promovează produsele comercializate, planifică viitoarele vânzări, atrag noi clienți și managerul care îi are în subordine și departamentul serviciilor auxiliare care presupun curățenia, întreținerea, pază etc.
Fig.1 Organigrama S.C. DEFEL S.R.L.
Relațiile din cadrul societății sunt strânse și merg pe principiul colaborării și al unității, informare reciprocă pentru îndeplinirea cu succes a activităților care le revin și desfășurarea proceselor entității în condiții de legalitate și profitabilitate.
3.4. DESCRIEREA ACTIVITĂȚII CONTABILE ÎN CADRUL S.C. DEFEL S.R.L.
În vederea organizării și conducerii contabilității sintetice și analitice în cadrul S.C. DEFEL S.R.L. se pleacă, în primul rând, de la obiectul de activitate al acesteia, respectiv comerțul cu băuturi pe plan intern.
Ținând cont de faptul că vorbim de produse destul de ușor vandabile, adică între achiziția de la furnizori și vânzarea lor către clienți intervine un interval de timp relativ scăzut, se poate analiza componența unității. Organizarea activității financiare în cadrul S.C. DEFEL S.R.L. este concentrată în cadrul unui singur departament financiar, format din doi economiști, respectiv Liliana Nuțescu și Dana Mosora și un Director Economic, respectiv Popescu Maria.
Având în vedere profilul de activitate și specificul acesteia, Departamentului Financiar – Contabil în cadrul unității de față, dar în general în toate societățile, îi este atribuit un rol deosebit de important, fiind responsabil de ținerea evidențelor financiare și asigurarea lichidităților companiei. Înregistrările financiar-contabile vor ajuta membrii departamentului în identificarea punctelor slabe și a celor forte ale companiei, având în vedere alocarea eficientă a resurselor și realizarea obiectivelor comparativ cu cele propuse.
Rapoartele pe care acest departament le prezintă în cadrul ședințelor Consiliului de Administrație sunt extrem de importante pentru că ele vor influența deciziile de care depinde viitorul companiei. De exemplu, acest departament trebuie să ofere răspuns la întrebări precum: “Putem să plătim salarii mai mari?”, “Este compania noastră profitabilă?”, “De ce nu avem profit?”, “Câte produse trebuie să mai vindem pentru a depăși pragul de rentabilitate?”. Având în vedere necesitatea de obținere a unui răspuns la astfel de întrebări, principalele responsabilități ale acestui departament sunt următoarele:
își asumă responsabilitatea acurateței informațiilor transmise directorului și a celor prezentate în rapoartele companiei și stabilește bugetul împreună cu acesta și cu ceilalți șefi de departamente și urmărește, periodic, realizarea în bune condiții a indicatorilor financiari aprobați prin bugetul de venituri și cheltuieli precum și respectarea disciplinei de plan și a celei financiare;
evaluează fezabilitatea planului de afaceri;
aprobă politica de prețuri și propune metode de maximizare a profitului;
previzionează fluxul de numerar și gestionează resursele financiare ale companiei, având responsabilitatea atât față de acționari și asociați privind gestionarea corectă și eficientă a resurselor financiare ale companiei, cât și față de angajați în virarea la termen și în cuantumul stabilit a sumelor cuvenite sub forma salariilor;
asigură organizarea și desfășurarea activității financiar contabile în conformitate cu dispozițiile legale;
urmărește vărsarea, la termen și în cuantumurile stabilite, a sumelor ce constituie venituri bugetare ori obligații către alte persoane fizice și juridice și reprezintă compania în relațiile cu instituțiile financiare și cu statul și instituțiile acestuia pentru calculul și plata impozitelor și taxelor aferente și a altor sume datorate;
asigură întocmirea, circulația și păstrarea documentelor justificative și contabile, precum și gestionarea, folosirea și evidența formularelor cu regim special în conformitate cu dispozițiile legale referitoare la existența și mișcarea bunurilor în cadrul instituției și avizarea acestora;
asigură protecția datelor și informațiilor gestionate și dispune măsuri de prevenire a scurgerii de informații clasificate;
asigură îndeplinirea sarcinilor de competența sa cu privire la exercitarea controlului financiar preventiv și a celui ierarhic operativ-curent;
efectuează operațiunile de încasări și plăți în conformitate cu dispozițiile legale;
propune efectuarea inventarierii la termenele stabilite și în conformitate cu dispozițiile legale;
Pregătește Contul de Profit și Pierdere, Bilanțul.
Contabilitatea în cadrul acestei firme este condusă de către Directorul economic care are ca atribuții:
întocmirea și verificarea lunară a balanței de verificare;
completarea declarațiilor privind datoriile către bugetul statului;
respectarea regulilor de întocmire a bilanțului contabil și depunerea la termen la organele de drept;
În subordinea sa se află doi contabili cu studii medii, care au ca sarcini:
centralizarea intrărilor de mărfuri, ambalaje, obiecte de inventar, etc;
întocmirea centralizatoarelor privind încasările și plățile efectuate prin viramente și stabilirea disponibilului existent în contul de la bancă;
prezentarea situației încasărilor și plăților în numerar precum și a numerarului existent în casierie;
calcularea drepturilor salariale personalului;
evidența mijloacelor fixe și a amortizării acestora;
organizarea și efectuarea inventarierii patrimoniului, precum și valorificarea rezultatelor acestora;
furnizarea diferitelor situații cerute de conducerea societății;
În cadrul compartimentului financiar-contabil se regăsesc următoarele birouri:
biroul contabilitate;
casieria.
Biroul contabilitate efectuează activități cu privire la:
înregistrarea, evidența și inventarierea periodică a elementelor patrimoniale ale firmei;
elaborează bugetul de venituri și cheltuieli al societății și urmărește realizarea acestuia;
asigură plata la termen a surselor care constituie obligația societății față de bugetul de stat și alte obligații față de terți;
înregistrarea TVA-ului;
avizează documentele de plată către furnizori;
întocmirea și avizarea rapoartelor și documentelor periodice;
avizează necesarul de materiale ce urmează a fi achiziționat;
efectuează controlul financiar intern;
calculează prețurile practicate de firmă pentru lucrările și serviciile prestate.
Casieria cuprinde activitățile prin care se realizează:
încasările și plățile efectuate în numerar;
asigură relațiile de decontare cu băncile;
întocmește registrul de casă;
acordă avansuri de trezorerie pe baza dispozițiilor de plată pentru achiziționarea de materii prime și materiale de la furnizori.
3.5. CONTABILITATEA SINTETICĂ A STOCURILOR LA S.C. DEFEL S.R.L.
3.5.1. CONTABILITATEA SINTETICĂ A MĂRFURILOR
S.C. DEFEL S.R.L își organizează circulația mărfurilor cu ajutorul conturilor 371 „Mărfuri” și 318 „Diferențe de preț la mărfuri”. Aceste conturi sunt utilizate atât în cazul gestiunilor en-gros, cum este și cazul nostru, și pentru gestiunile en detail. Cele două conturi sunt de gradul I și împreună constituie grupa 37 “Mărfuri” din grupa a treia a Planului general de conturi, “Conturi de stocuri și producție în curs de execuție” .
Contul 371 “Mărfuri” este un cont de activ și reflectă în debit prețul de înregistrare al mărfurilor intrate în gestiune iar în credit prețul de înregistrare al mărfurilor ieșite din gestiune, cât și a celor reflectate numai scriptic la intrări și ieșiri. Contului 371 “Mărfuri” prezintă sold final debitor, reprezentând prețul de înregistrare aferent mărfurilor existente în patrimoniu la sfârșitul perioadei de gestiune, în cazul S.C. DEFEL S.R.L acesta fiind costul efectiv de achiziție folosit la înregistrarea mărfurilor achiziționate în vederea revânzării lor. Pentru fiecare tip de preț utilizat, soldul contului necesită anumite corectări pentru a se stabili valoarea netă ce se va înscrie în activul bilanțului contabil.
În cazul utilizării metodei inventarului permanent la cost efectiv de achiziție valoarea netă este egală cu SFC 371 minus ajustările pentru depreciere la care se adaugă sau se scad sumele din SF 378.
S.C. DEFEL S.R.L folosește această metodă deoarece este o unitate comerciale cu ridicata unde evidența analitică este cantitativ-valorică pe grupe și sortimente de mărfuri. Prețul de înregistrare a mărfii este reprezentat de costul de achiziție la care se evidențiază atât stocurile, cât și operațiile cu mărfuri.
Conturile folosite pentru această metoda sunt :
Contul 371 “Mărfuri”, cu ajutorul căruia se ține evidența mărfurilor aflate în depozite și este un cont de stocuri, de activ. Acestui cont, societatea noastră a creat mai multe conturi sintetice care să reflecte mărfurile pe depozite diferite.
În contul 607 “Cheltuieli privind mărfurile” se reflectă costul de achiziție al mărfurilor care au fost vândute de către unitate.
În contul 707 “Venituri din vânzarea mărfurilor” se ține evidența vânzărilor de mărfuri (la preț de vânzare mai puțin TVA).
Contul 378 “Diferențe de preț la mărfuri” este un cont care poate avea fie sold debitor, adică să fie cont de activ, fie sold creditor, adică să fie cont de pasiv, altfel spus este un cont bifuncțional. Conținutul său, asemenea contului 371, este influențat de prețul de înregistrare utilizat pentru mărfuri.
Astfel, atunci când se adoptă costul efectiv de achiziție, ca și în cazul nostru, el se utilizează în mod similar cu celelalte conturi de diferențe de preț, respectiv se înregistrează diferențele în plus sau în minus față de costul efectiv de achiziție. S.C. DEFEL S.R.L. lucrează cu un adaos comercial de 10 % care reprezintă marja comerciantului și este suma prin care se acoperă cheltuielile aferente circulației mărfurilor restul fiind profitul obținut de societate pentru participarea la cumpărarea și revânzarea mărfurilor. În creditul contului înregistrează adaosul pentru mărfurile intrate în gestiune sau care sunt constatate în plus la inventariere (în ct. 371) iar în debitul său societatea înregistrează adaosul comercial pentru mărfurile care sunt vândute, donate sau constatate lipsă la inventariere (în ct. 371). Contul 378 prezintă sold creditor acesta reprezentând adaosul comercial aferent mărfurilor aflate în stoc.
Pentru înregistrarea circulației mărfurilor este necesară și utilizarea altor conturi. Contul 607 “Cheltuieli privind mărfurile” este un cont care funcționează conform regulilor de funcționare a conturilor de pasiv deoarece este un cont de cheltuieli. Se folosește la descărcarea din gestiune a mărfurilor vândute iar în el este înscrisă suma echivalentă costului efectiv de achiziție a mărfurilor. Contul 671 “Cheltuieli privind calamitățile și alte evenimente extraordinare” este folosite către societatea noastră atunci când sunt înregistrate scăderea stocului de mărfuri aferente lipsurilor neimputabile sau pierderilor din cauza unor calamități, evenimente extraordinare.
Societatea S.C. DEFEL S.R.L. nu înregistrează ajustări pentru deprecierea mărfurilor deoarece obiectul său de activitate îl reprezintă comerțul cu ridicata al băuturilor, acestea fiind mărfuri ușor vandabile la care nu se pot constata deprecieri.
3.5.2. CONTABILITATEA SINTETICĂ A AMBALAJELOR
După cum am detaliat în primul capitol al prezentei lucrări, datorită diversității tipurilor de ambalaje, a dimensiunilor și modului de utilizare, a modului de finanțare și recuperare este necesară, ca o condiție indispensabilă pentru organizarea contabilității, clasificarea lor după mai multe criterii.
S.C. DEFEL S.R.L nu folosește materiale de ambalat precum hârtia, pungi de hârtie și polietilenă sau talaș industrial deoarece acestea se folosesc la împachetarea mărfurilor en detail și se folosesc o singură dată, fiind nerecuperabile, iar societatea noastră vinde mărfurile în forma în care au fost achiziționate, acestea nu necesită preambalare și expunere estetică sau nevoi gospodăreșți.
S.C. DEFEL S.R.L folosește pentru transportul mărfurilor sale ambalaje de circulație sau de transport precum navetele pentru băuturile alcoolice sau răcoritoare, acestea deținând ponderea cea mai mare în totalul ambalajelor și participă la mai multe circuite comerciale.
Ambalajele folosite de către societate circulă în sistem de restituire fiind ambalaje refolosibile și au rolul facilitării transportării și manipulării mărfurilor, protejându-le. Ele nu sunt vândute clienților ci sunt restituite societății care are încă dreptul de proprietate asupra lor. Ceea ce însemnă că S.C DEFEL S.R.L se obligă să ramburseze clientului valoarea ambalajelor restituite iar clienții săi au obligația de a le restitui. Dacă clienții nu își îndeplinesc obligația de restituire a ambalajelor, societatea întocmește o factură, în termen de 5 zile din momentul comunicării, iar clienții trebuie să achite si TVA aferentă ambalajelor. Pentru înregistrarea operațiunilor de restituire a ambalajelor se folosesc conturile din clasa conturilor de terți, 409”Furnizori – debitori” și 419”Clienți – debitori”. Atunci când ambalajele se află în posesia clienților societatea înscrie valoarea lor în contul 419 iar în contabilitatea clientul se vor afla în contul 409.
Pentru înregistrarea ambalajelor în contabilitate se folosesc conturile 381“Ambalaje” și 388“Diferențe de preț la ambalaje”. Cele doua conturi sunt de gradul I și împreună constituie grupa 38 “Ambalaje” din grupa a treia a Planului general de conturi, “Conturi de stocuri și producție în curs de execuție”.
Utilizarea celor două conturi amintite pentru urmărirea ambalajelor de transport sau de circulație facturate distinct, care circulă prin vânzare-cumpărare sau prin restituire directă, este influențată într-o anumită măsură de prețul de înregistrare adoptat de unitate, care, în cazul nostru, este costul efectiv de achiziție, deoarece societatea lucrează cu aceleași structuri de prețuri și pentru mărfuri și pentru ambalaje.
În cazul operațiunilor de intrare în gestiune și ieșirea din gestiune a ambalajelor, acestea sunt evaluate la costul efectiv de achiziție al lor. Din momentul intrării în gestiune până la ieșirea lor, costul ambalajelor poate fluctua ceea ce creează dificultăți în evaluarea ieșirilor din gestiune.
În debitul contului 388“Diferențe de preț la ambalaje”, se procedează asemănător cu cazul contului de diferențe la mărfuri. În debitul său se vor înregistra, pentru ambalajele achiziționate, diferențele de preț nefavorabile în negru deoarece firma nu aplică stornarea în roșu prin care în debitul contului ar fi fost înscrise diferențele favorabile. În credit se înregistrează diferențele de preț nefavorabile tot în negru aferente ieșirilor de ambalaje din gestiune. Contul prezintă sold debitor care înseamnă diferențe de preț nefavorabile ale ambalajelor aflate în gestiune.
Contul 381“Ambalaje” este un cont de activ și reflectă în debit și, de asemenea, în credit prețul de înregistrare aferent ambalajelor de transport sau de circulație intrate și respectiv ieșite în și din patrimoniu. Contului 381“Ambalaje” prezintă sold debitor, reprezentând valoarea la preț de înregistrare aferentă ambalajelor existente în stoc la sfârșitul perioadei de gestiune.
Soldul contului la care ne referim, în funcție de prețul de înregistrare utilizat, necesită anumite corectări în vederea stabilirii valorii ce se înscrie în activul bilanțului contabil, la un post distinct existent în grupa activelor circulante, subgrupa de stocuri, așa cum se prezintă în continuare.
În cazul utilizării costului efectiv de achiziție, cel folosit de S.C. DEFEL S.R.L ca preț de înregistrare, valoarea din bilanț va fi egală cu prețul de înregistrare la care se adaugă cheltuielile de transport și se scad ajustările pentru depreciere dacă este cazul. Ajustările pentru depreciere ale ambalajelor se înregistrează în soldul creditor al contului 398”Ajustări pentru deprecierea ambalajelor”, cu funcție de pasiv, în concordanță cu contul de cheltuieli 6814”Cheltuieli de exploatare privind ajustările pentru deprecierea activelor circulante”
Deoarece la finele exercițiului financiar prezintă sold creditor, el se debitează în exercițiile ce urmează celui în care a fost creditat, în măsura ieșirii din patrimoniu a ambalajelor pentru care s-au constituit ajustările sau în cazul în care deprecierea nu s-a produs sau a fost mai mică decât cea preconizată, creditându-se contul 7814 “Venituri din ajustări pentru deprecierea activelor circulante”. Soldul acestui cont reprezintă ajustările existente la sfârșitul perioadei de gestiune sau anului financiar și disponibile pentru exercițiul financiar următor.
În prima zi a lunii se creditează cu valoarea totală a ambalajelor de transport sau de circulație existente în stoc la sfârșitul lunii anterioare sau altfel spus cu soldul debitor pe care îl prezintă contul în cauză, prin debitul contului 608 “Cheltuieli privind ambalajele”.
3.6. ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ A SOCIETĂȚII
3.6.1. ASPECTE TEORETICE
O definiție a analizei economico-financiară ne-o oferă Maria Niculescu, care afirmă că aceasta “reprezintă un ansamblu de metode, concepte, tehnici, procedee și instrumente prin intermediul cărora se realizează tratarea informațiilor interne și externe, în vederea formulării unor aprecieri pertinente referitoare la situația economico-financiară a unui agent economic, identificarea condițiilor, cauzelor și factorilor care au determinat-o, precum și rezervelor interne de îmbunătățire a acesteia, din punctul de vedere al utilizării eficiente a resurselor umane, materiale și financiare”. Analiza financiară se realizează pe baza informațiilor oferite de misiunea contabilă care are ca finalitate elaborarea și prezentarea situațiilor financiare ale unei entități.
Analiza economico-financiară poate fi de mai multe tipuri în funcție de momentul în care este efectuată:
Analiza post-factum (post-operatorie / analiza activității
Analiza previzională
Analiza periodica
Analiza special organizată
În orice entitate se manifestă necesitatea analizei financiare deoarece cu ajutorul acesteia se cunosc mai bine procesele din cadrul acesteia, costurile și profitabilitatea lor, cauzele care determină apariția unor eventuale dereglări în sistemul intern al firmei, ajută la alegerea drumului de urmat în activitatea societății și creșterea eficienței economice, oferă soluții și direcționează eforturile societății pentru rezolvarea eventualelor probleme găsite.
Segmentele analizei privite ca un sistem se împart în:
Analiza structurii patrimoniale
Analiza financiară a gestiunii resurselor
Analiza lichidității și solvabilității financiare
Analiza rentabilității
Analiza fezabilității financiare
Utilizatorii informațiilor oferite de analiza economicp-financiara a unei întreprinderi sunt aceași cu cei ai informațiilor oferite de contabilitate, adică toți cei interesați de activitatea unei întreprinderi și se împart în doua categorii: interni și externi.
3.6.2. PRINCIPALII INDICATORI ECONOMICO FINANCIARI
În funcție de informațiile pe care le deținem cu privire la patrimoniul S.C. DEFEL S.A. vom realiza o analiză economico-financiară a entității. Scopul analizei noastre este acela de a vedea dacă procesele din cadrul entității sunt profitabile și se desfășoară corect pentru atingerea obiectivelor entității. Deoarece prezenta lucrare abordează tema mărfurilor și ambalajelor, ne vom axa tot pe acestea și în analiza pe care o vom efectua. Aceasta se va realiza pe baza informațiilor oferite de Bilanțul societății pe anul 2013 și Balanța de verificare decembrie 2013 (vezi anexa 1 și 2). Se vor utiliza doar informațiile economice reprezentative chiar dacă vom apela doar la un singur document pentru analiză. Vom considera că veridicitatea informațiilor culese sunt în concordanță cu realitățile economice ale întreprinderii.
Lichiditatea curentă care se calculează prin raportul dintre activele curente și datoriile curente.
LC = = = = 0,87
Lichiditatea imediată, ca raportul dintre activele curente fără stocuri și datoriile pe termen scurt.
LI = = = = 0,42
Viteza de rotație a stocurilor, ca raportul dintre costul vânzărilor și stocul mediu
VRS = , unde:
Cost vz. = R cum C 33, 34, 371 = 381.131.582
= = = 20.826.860
VRS = = 18,3 ori
Numărul de zile de stocare care, matematic vorbind, este inversul vitezei de rotație înmulțit cu numărul de zile dintr-un an calendaristic care corespunde cu cel al unui exercițiu financiar.
Nr.Z = x 365= x 365= 19 zile
Marja comercială care se calculează ca raportul dintre diferența dintre veniturile realizate din vânzări și cheltuielile aferente acestora și cifra de afaceri.
MC = × 100 = × 100 = 1,4 %
Ponderea cifrei de afaceri în total venituri care se calculează ca procentaj dintre cifra de afaceri și veniturile totale
CA = × 100 = × 100= 99,97 %
Nivelul de exploatare
Tab. 1. Creșterea nivelul de exploatare
Interpretarea datelor obținute reprezintă o altă parte importantă a procesului de analiză. Vom începe cu analiza lichidității financiare care reprezintă capacitatea activelor circulante de a se transforma în disponibilități bănești pentru a face față plăților scadente cu alte cuvinte ne arată ce garanție oferă entitatea că poate acoperii datoriile curente din activele curente.
În acest scop am calculat doi indicatori, lichiditatea curentă și lichiditatea imediată, diferența dintre cele două reprezentând-o luarea în calcul a stocurilor. Observăm că entitatea are o capacitate de acoperire a datoriilor curente cu 0,45 mai mică dacă nu luăm în calcul stocurile existente. Ceea ce dovedește faptul că mai bine de jumătate din datoriile curente se pot acoperii prin intermediul stocurilor, ceea ce este și un indiciu asupra obiectului de activitate al entității, comerțul cu mărfuri, acestea având un rol important în cadrul său. Cu toate acestea, constatăm că valoarea indicatorilor este scăzută, valoarea optimă situându-se între 2 – 2,5, iar entitatea nu are o capacitate de plată a datoriilor curente foarte bună.
Dintre indicatorii de activitate, am ales să calculăm viteza de rotație a stocurilor și numărul de zile de stocare deoarece i-am considerat că aparțin mai mult de tema pe care această lucrare o abordează, contabilitatea mărfurilor și ambalajelor. Întrucât entitatea noastră lucrează cu mărfuri și ambalaje, majoritatea stocurilor deținute sunt reprezentate de acestea.
Acești indicatorii de activitate ne oferă informații cu privire la capacitatea entității de a controla activele sale circulante și activitatea sa comercială de bază. Se aproximează că stocul a fost rulat de 18,3 ori pe parcursul exercițiului financiar, ceea ce este foarte bine luând în considerare cantitatea de marfă care trebuie reînnoită, aceasta fiind stocată în unitate timp de 19 zile până la consumare.
Calculând marja comercială, care ne arată profitabilitatea vânzărilor efectuate de firma noastră care reprezintă 1,4 % din cifra de afaceri a entității,obținem un procentaj destul de bun, câștigul atașat vânzării fiind relativ mulțumitor.
Pentru a analiza rentabilitatea entității, am calculat ponderea cifrei de afaceri în veniturile totale obținând un rezultat de 99,97%, ceea ce înseamnă că majoritatea veniturilor pe care S.C. DEFEL S.R.L le obține sunt din activitatea de exploatare. Din această perspectivă, activitatea societății se desfășoară normal deoarece veniturile trebuie obținute în cea mai mare parte din activitatea care reprezintă obiectul principal al său, adică comerțul cu mărfuri.
Pentru calcului nivelului de exploatare am analizat creșterea cifrei de afaceri de la un an la altul. Cifra de afaceri este cea mai bună imagine a dimensiunii portofoliului de afaceri a unei societăți în relația cu partenerii săi. S.C DEFEL S.R.L. este o firmă axată pe vânzări, cifra de afaceri oferindu-ne o imagine a volumului activității desfășurate de aceasta. Am observat că cifra de afaceri se află într-o continuă creștere față de anii precedenți, cum se poate observa și din graficul de mai jos, ceea ce înseamnă că afacerea evoluează într-un mod rapid.
Grafic 1. Cifra de afaceri
CAPITOLUL IV
4.ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII MĂRFURILOR ȘI AMBALAJELOR ÎN CADRUL S.C. DEFEL S.R.L.
4.1. DOCUMENTELE PRIMARE ȘI EVIDENȚA OPERATIVĂ
S.C. DEFEL S.R.L ține evidența gestiunii prin metoda cantitativ-valorica pentru mărfuri și ambalaje care constă în ținerea evidenței cantitative pe feluri de stocuri în cadrul fiecărei gestiuni, iar în contabilitate a celei cantitativ-valorice. Conturile sintetice care reflectă stocurile de valori materiale se desfășoară în analitic pe gestiuni. Această metodă este cea mai potrivită pentru obiectul de activitate al societății, comerțul cu ridicata al băuturilor alcoolice și non-alcoolice. Verificarea exactității înregistrărilor din evidența de la locurile de depozitare și din contabilitate se efectuează prin punctajul periodic dintre cantitățile operate în fisele de magazie și cele din fișele de cont analitic din contabilitate.
În metoda cantitativ-valorica se pot folosi următoarele formulare:
Fișa de magazie
Fișa de cont pentru operațiuni diverse
Balanța analitica a stocurilor
Evidența cantitativă a stocurilor se ține la gestiune cu ajutorul fișelor de magazie, care se țin în ordinea fișelor de cont analitic din contabilitate. În fisele de magazie, înregistrările se fac zilnic, de către gestionar sau de către persoana desemnată, pe baza documentelor de intrare și de ieșire a materialelor. După înregistrare, documentele respective se predau la contabilitate pe bază de borderou. În contabilitate, documentele se înregistrează în fisele de cont analitic pentru valori materiale și se stabilesc stocurile și soldurile, după ce în prealabil s-a verificat modul de emitere și completare a documentelor privind mișcarea materialelor. De asemenea, pe baza acelorași documente, se întocmesc situațiile centralizatoare privind intrările și ieșirile de materiale, pentru înregistrare în contabilitatea sintetică.
Controlul înregistrărilor din conturile sintetice și cele analitice ale stocurilor se asigură cu ajutorul balanței de verificare analitice, întocmită separat pentru fiecare cont de stoc.
În vederea întocmirii balanței de verificare este necesar să se efectueze controlul asupra concordanței stocurilor scriptice din fisele de magazie cu cele din fișele de cont analitic pentru valori materiale.
În cazul instituțiilor care au subunități cu una sau mai multe gestiuni, dar care nu au compartimente proprii de contabilitate, cum este și cazul S.C. DEFEL S.R.L, contabilitatea analitica a stocurilor se poate asigura, în cadrul compartimentului financiar-contabil al instituției al cărei conducător are calitatea de ordonator de credite, cu ajutorul Fișei de evidență a materialelor și a materialelor de natura obiectelor de inventar pe locuri de folosință.
Dintre documentele care se ocazionează la S.C. DEFEL S.R.L , reamintim:
Factura fiscală este un document cu regim special de tipărite, înseriere și numerotare. Servește ca document pentru înregistrarea, respectiv pentru decontarea, mărfurilor achiziționate, respectiv livrate în contabilitate. Atunci când factura nu se poate întocmi în momentul livrării din cauza unor condiții obiective și cu totul excepționale, produsele și mărfurile livrate sunt însoțite pe timpul transportului de avizul de însoțire a mărfii. În vederea corelării documentelor de livrare, numărul și data avizului de însoțire a mărfii se înscriu în formularul de factură. S.C. DEFEL S.R.L folosește doar factura nu și bonul de casă datorită obiectului său de activitate, comerțul cu ridicata.
În cazul bunurilor aprovizionate este necesară întocmirea notei de recepție și constatare de diferențe. Aceasta servește ca document justificativ pentru recepția mărfurilor aprovizionate și act de probă în litigiile cu cărăușii și furnizorii, pentru diferențele constatate la recepție. Servește pentru înregistrarea în contabilitate. Se întocmește în 2 exemplare, potrivit prevederilor legale, la locul de depozitare, pe măsura efectuării recepției.
Alte doua documente utilizate în contabilitate pentru reflectarea operațiilor sunt Jurnalul de vânzări și de cumpărări. Acesta este un jurnal pentru centralizarea cumpărărilor respectiv vânzărilor de mărfuri în contabilitate și pentru stabilirea valorii lunare a TVA deductibilă respectiv colectată. Se întocmesc într-un singur exemplar, cu paginile numerotate, în care se înregistrează zilnic, fără ștersături și spații libere elementele necesare pentru determinarea TVA deductibilă. Sarcina completării lui revine departamentului de contabilitate.
Registrul jurnal este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează cronologic toate operațiile.
4.2. ORGANIZAREA CONTABILITĂȚII MĂRFURILOR ȘI AMBALAJELOR ÎN CADRUL S.C. DEFEL S.R.L.
Acest subcapitol vizează reflectarea modului de circulație și înregistrare în contabilitate a mărfurilor și ambalajelor în cadrul S.C.DEFEL.S.R.L. În acest sens se prezintă registrul jurnal (vezi anexa 3).
Societatea comercială este plătitoare de TVA și are ca obiect de activitate comercializarea mărfurilor cu ridicata și organizează contabilitatea bazată pe metoda cantitativ valorică. Înregistrările ce le vom prezenta, s-au ocazionat la depozitul din Suceava, de aceea nu vom mai defalca conturile pe analitice.
Pe data de 1.01.2014 se achiziționează de la S.C. BERGENBIER S.A. sticle de bere în valoare de 15000, plus TVA 24 %. Cota de adaos comercial pe care S.C. de 10%. Se acordă furnizorului un avans de 6000 de lei. Recepția se face pe baza avizului de însoțire a mărfii, factura sosind pe 3.01.2014. Se acceptă încasarea diferenței cu bilet la ordin care va fi achitat la scadență (15.01.2014). Se înregistrează adaos comercial și TVA neexigibilă. 5 % din marfa achiziționată este vândută unității cu amănuntul S.C. CHIOS S.A, (cf. factură, 16.01.2014) care se încasează în trei zile prin bancă.
În data de 10.01.2014 achiziționează, pe bază de factură, de la S.C.TYMBARK S.A. 2500 sticle de suc la prețul de 4,2 lei/bucată, cu decontare în 10 zile (30.01.2014). Pentru transportul mărfii de la furnizor la client, sunt folosite 100 navete în valoare de 1800 lei (18 lei/bucată), urmând ca acestea să fie restituite furnizorului odată cu efectuarea plății contravalorii mărfii. În data de 30.01.2014, se restituie furnizorului S.C. TYMBARK S.A. doar 80 de navete. Zece dintre cele 20 de navete nelivrate sunt folosite pentru păstrarea mărfii nevândute de către S.C. DEFEL S.R.L., în timp ce zece s-au deteriorat. Pentru cele zece navete nerestituite S.C. TYMBARK S.A. emite în aceeași zi o factură în sumă de 360 lei, TVA 24%.
La data de 30.01.2014, societatea decide efectuarea unui inventar inopinat cu ocazia căruia constată lipsa din gestiune a 20 de sticle de suc. În urma cercetărilor administrative, se hotărăște imputarea acestora gestionarului.
4.3. REFLECTAREA ÎN CONTABILITATE A OPERAȚIUNILOR CU MĂRFURI ȘI AMBALAJE LA S.C. DEFEL S.R.L.
În acest subcapitol este prezentat modul de înregistrare al operațiilor pe care le ocazionează activitatea unei societăți comerciale cu exemplificarea documentelor și modului lor de înregistrare. Operațiile pe care societatea trebuie să le înregistreze sunt următoarele:
Recepționare marfă de la S.C. BERGEMBIER S.A., pe bază de aviz de însoțire la 1.01.2014
Se înregistrează avansul acordat furnizorului
Factura sosește la data de 3.01.2014, se înregistrează contravaloarea acesteia și TVA deductibilă
Se înregistrează adaosul comercial ( 10%)
Evidențiere TVA neexigibilă
Se achită contravaloarea facturii și se reține avans
La data de 15.01.2014 se decontează ordinul de plată
La data de 16.02.2014, se vând 5% din mărfuri către societatea cu amănuntul S.C. CHIOS S.A. (cf. factură)
Descărcare din gestiune a mărfurilor vândute
La data de 19.01.2014 se încasează contravaloarea facturii
Achiziția de la S.C. TYMBARK S.A. la data de 20.01.2014 (cf. factură)
Se înregistrează adaosul comercial
Se înregistrează TVA neexigibilă
Se înregistrează primirea ambalajelor de la S.C. TYMBARK S.A.
La data de 30.01.2014 se achită datoria scadentă față de S.C. TYMBARK S.A.
Restituire ambalaje
Se înregistrează ambalajele deteriorate
Înregistrare TVA datorată pentru ambalajele deteriorate
Constatare lipsă în urma inventarului la data de 30.01.2014
20.Imputare gestionar
CAPITOLUL V
5. CONCLUZII GENERALE AFERENTE LUCRĂRII
Prin documentarea temeinică, specialiștii români au conceput un sistem contabil racordat la exigențele economiei de piață care a fost generalizat și aplicat în anul 1994. El se bazează pe cerințele actuale ale internaționalizării și armonizării contabilității. Metodele adoptate corespunzător cerințelor unei contabilități moderne ce este susceptibilă de perfectă, îndeosebi în privința unei concordanțe cât mai deplină cu conținutul Standardelor Internaționale și a adoptării la noile reglementări cu caracter economico-financiar. Se poate aprecia că reglementările și metodologia care formează noul sistem contabil reprezintă cel mai important pas făcut de Romania pentru integrarea europeană și pentru realizarea unei veritabile economii de piață.
În fruntea societăților comerciale cu obiect de activitate comercializarea mărfurilor en gros, numărul tranzacțiilor de cumpărări și vânzări este nelimitat în cursul unei perioade de gestiune, deoarece mărfurile sunt acele elemente de stocuri care se achiziționează în vederea revânzării fără a suferi modificări sau cu modificări neesențiale .
Unitatea S.C. DEFEL S.R.L. are mai multe planuri pe care își desfășoară activitatea. Are ca obiect de activitate în continuare achiziționarea de mărfuri și ambalaje pentru comercializare către alți comercianți.
Calitatea produselor livrate și a serviciilor au impus unitatea în fața concurenței, gama de produse oferite fiind corespunzătoare unor înalte standarde de calitate. Produsele comercializate adresându-se unei clientele mai pretențioase, amplasarea firmei în acest sens fiind chiar în locul potrivit.
Din studiul de caz efectuat se observă că:
unitatea înregistrează profit;
societatea colaborează cu mai multe firme în vederea comerțului cu acestea.
O gestionare eficientă a stocurilor, o desfacere ritmică și constantă a producției asigură o corectă utilizare în continuare pentru a reîmprospăta stocurile materiale cu produse noi, de o calitate superioară ce va satisface necesarul de cerere a produselor pe piață, toate acestea reprezentând perpetuarea activității societății comerciale și realizarea de noi obiective ale acesteia.
BIBLIOGRAFIE
1.Iacob P. P., Gheorghe B., „Contabilitatea financiara”, Deva, 2014
2.Ienovan F., „Contabilitate financiară concepte teoretice și aplicații practice manual didactic anul II, toate specializările”, Ed. Solness, Timișoara, 2012
3.Staicu C., „Contabilitate financiară: abordare în context european și internațional”, Ed. Universitaria, Craiova, 2009-2010
4.Ionache A., „Contabilitatea stocurilor de mărfuri”. Ed. Artha, București, 2008
5. Diana D., „Fundamentele științei mărfurilor: mărfuri alimentare”, Ed. A.S.E., București, 2005
6. Dumitru M., „Contabilitate financiară”, Ed. Casa Cărții de Știință , Cluj Napoca, 2010
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cercetarea Stiintifica In Contabilitatea Marfurilor Si Ambalajelor (ID: 137496)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.