Cercetare Documentar Privind Firma Inovativa

Cercetare documentar privind Firma inovativă

CUPRINS

INTRODUCERE

Capitolul I. Noțiuni introductive

I.1. Scurt istoric

I.2.Noțiunea de „inovare”

I.3. Noțiunea de „firmă inovativă”

Capitolul II. Procesul de inovare

II.1. Noțiunea de „proces de inovare”

II.2. Managerul de inovare

II.3. Tipuri de inovare

II.4. Factori care influențează procesul de inovare

Capitolul III. Realizarea etapizată a unui proiect de inovare

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

WEBOGRAFIE

INTRODUCERE

„Inovația este unealta specifică a afaceriștilor, metoda prin care exploatează schimbarea în folosul unei noi afaceri sau a unui nou serviciu. Se poate înfățișa și ca o disciplină ce se poate învăța și practica. Afaceriștii trebuie să caute anume sursele de inovație, schimbările și indiciile care oferă oportunități pentru a inova. Și trebuie să știe cum să aplice inovațiile și principiile de succes ale unui lucru nou.”

Peter Drucker

În ultimul deceniu toate economiile au început să acorde o importanță crescândă cercetării și în special uneia din componentele acesteia, inovarea, alături de cercetarea fundamentală, cercetarea aplicativă și transferul tehnologic. În acest sens, în toate documentele care se constituie ca acorduri internaționale sau în documentele europene se acordă un spațiu distinct inovării care este considerată ca factor motor al competitivității produselor și serviciilor. Inovarea se află în centrul creșterii economice, fiind catalizatorul cheie pentru creștere. Companiile care au succes și înregistrează creșterea cea mai rapidă sunt acele companii care introduc în mod regulat inovarea și tocmai de aceea o proporție semnificativă a veniturilor lor rezultă din produse și servicii noi sau îmbunatățite.

Din ce în ce mai multe companii acordă o importanță tot mai mare inovării, cercetării fundamentale, cercetării aplicative și transferului tehnologic. În acest sens, în acordurile internaționale și în documentele europene se acordă un spațiu distinct inovării. Inovarea se află în centrul creșterii economice, fiind catalizatorul acesteia, și devenind totodată un factor al competitivității.

Companiile care au succes și înregistrează creșterea cea mai rapidă sunt acele companii care utilizează în activitatea curentă soluții inovative și tocmai de aceea o proporție semnificativă a veniturilor acestor companii este generată de produse și servicii noi sau îmbunatățite calitativ.

Avantajul competitiv se află în punctul central al performanței unei companii pe piețe competitive, iar inovarea reprezintă o sursă de obținere și consolidare a acestuia. Companiile vor trebui să demostreze capacitatea lor de adaptare la schimbările mediului de afaceri astfel incât să își mențină pozițiile deținute. Lucrarea de față tratează sub acest aspect comportamentul pe care companiile din domeniile cele mai vizate de schimbări trebuie să îl adopte pentru a obține pe seama inovării un avantaj competitiv durabi

Capitolul I

Noțiuni introductive

I.1. Scurt istoric

Istoric privind lucrurile, în a doua jumătate a secolului al XX-lea multe companii industriale s-au dezvoltat, în principal, datorită unei politici tehnico-economice inovatoare.

Economistul austriac Schumpeter a abordat pentru prima dată, în 1942, mecanismele și factorii procesului de inovare, argumentând că spiritul antreprenorial și posibilitatea obținerii unui profit de monopol temporar ar putea stimula introducerea noilor produse pe piață sau reducerea costurilor de producție. A denumit acest fenomen “distrugere creativă”, fenomen prin care structura de piață anterioară este sfărâmată pentru a se face loc unui inovator de succes.

În perioada 1950-1980 au predominat strategiile cercetării-dezvoltării, caracterizate prin lipsa coordonării și colaborării dintre decidenții strategiilor științei și cei ai strategiilor industriale și numai la sfârșitul deceniului al optulea s-a trecut la conceperea de idei creatoare care să stea la baza unor strategii ale inovării.

În anii ai secolului XX, în gândirea managerială americană s-au conturat două tendințe tehnice inovatoare.

Prima a apărut după recesiunea din SUA din anii și ca urmare a recunoașterii superiorității practicii manageriale japoneze. Companiile americane s-au străduit să adopte practici care să conducă la o înaltă productivitate, la o calitate superioară și la o excelentă politică de inovare.

Cea de a doua tendință a fost creșterea remarcabilă a capitalului industrial de risc. Investițiile publice și private de risc au crescut exponențial în anii ai secolului XX stimulând creșterea culturii antreprenoriale tehnice la un nivel foarte rar întâlnit anterior.

La începutul deceniului al noulea au apărut noi elemente în strategiile științei, datorită nașterii și consolidării treptate a relațiilor dintre instituțiile de cercetare și industrie și creșterii relevanței cercetării ”strategice.

După anul apărut clar politica de inovare care presupune coordonarea activității tuturor decidenților strategici în cercetare dezvoltare și în industrie .

Un studiu efectuat în anul 1995 de către un comitet de conducere corporatist din SUA asupra evoluției a 50 de companii în perioada 1955- evidențiat că printre cauzele care au blocat dezvoltarea continuă a unor companii, deși acestea dispuneau de resurse masive, precum și de acces la consultanță de specialitate și înaltă tehnologie, a fost și aceea că nu au înțeles rolul procesului de inovare.

Realizarea obiectivului strategic stabilit 2000 ca Uniunea Europeană sa devină până în 2010 cea mai performantă și competitivă economie din lume, presupune intensificarea preocupărilor în domeniul inovării.

I.2. Noțiunea de „inovare”

Inovarea, conform definiției reprezintă procesul global de creativitate tehnologică și comercială, transferul unei noi idei sau al unui nou concept pana la stadiul final al unui nou produs, proces sau activitate de service acceptată de piață. Prin introducerea în practică a inovațiilor se pot obține produse cu caracteristici de calitate îmbunătățite, servicii de calitate superioară, procese de producție noi, mai eficiente și mai curate (ecologice), modele îmbunătățite ale sistemului de management al afacerilor, metode moderne de management al forței de muncă etc. Există multiple motivații ale întreprinderilor și organizațiilor pentru a inova, între care: creșterea cotei de piață, cucerirea de noi piețe, ameliorarea calității produselor, lărgirea gamei de produse, înlocuirea produselor învechite, reducerea impactului asupra mediului etc. Inovarea acționează sistemic, cuprinzând toate activitățile unei întreprinderi. De la cercetare-dezvoltare până la funcțiunea de personal, toate funcțiunile întreprinderii se află sub impactul inovării, amploarea acesteia și desfășurarea fiind diferite, în funcție de natura activității.

Cuvântul „inovare” derivă din latinul „innovates” care este substantivul verbului „innovare” care se traduce prin „a înnoi” sau „a schimba”, compus din „in” și ”novas” care prin combinare se traduce prin „a introduce ceva nou”. Această noutate se referă în egală măsură la un obiect/produs, un serviciu/activitate, o metodă sau un proces.

Așa cum regăsim în literature de specialitate, inovarea este o activitate din care rezultă un produs, care poate fi un bun sau un serviciu, nou sau semnificativ îmbunătățit lansat pe piață. Această noțiune mai poate însemna introducerea intr-o intreprindere a unui proces nou sau semnificativ îmbunătatit, astfel, inovarea fiind rezultatul aplicării unor tehnologii noi, noi combinații ale tehnologiei existente sau pe utilizarea altor cunoștiinte obtinute de o intreprindere.

Inovația a fost definită în multe moduri diferite de către diferiți specialiști, fără să existe o definiție general acceptată. În DEX se menționează că inovația este: „1) o noutate, schimbare, prefacere, sau 2) rezolvarea unei probleme de tehnică sau de organizare a muncii cu scopul îmbunătățirii (productivității) muncii, perfecționării tehnice sau raționalizării soluțiilor aplicate”. Dicționarul Merriam-Webster prezintă o definiție cu sens larg a inovației: „1) introducerea a ceva nou, sau 2) o idee nouă, o metodă nouă sau un dispozitiv nou”. Inovarea este un proces, iar inovația este rezultatul unui proces de inovare. Există și opinia că „inovarea” este atât un proces cât și rezultatul acestui proces (deci ar fi atât formă activă cât și rezultativă), adică există o polisemie a termenului.

Inovația nu se limitează la știință și tehnologie. În sens larg, inovația poate fi și socială (în sisteme sociale), artistică, în domeniul administrativ, în afaceri, în îngrijirea medicală etc. În sociologie, inovația este definită ca un proces de influență care conduce la o schimbare socială și al cărei efect este respingerea normelor sociale existente și adoptarea unor norme noi.

Invorea intr-o intreprindere nu va exista, in masura in care, acea intrepridere pune în vanzare produsele inovative ale unei alte intreprinderi.

I.3. Noțiunea de „firmă inovativă”

Mărimea unei firme nu este un impediment in calea unei inovații. Se poate incepe cu lucruri mici și simple. Există tendința de a aloca resurse afacerilor existente, în contextul crizei economice, adică de a "hrăni" trecutul și de a "infometa" viitorul. E bine ca problema inovării să se pună atunci când organizația este "înfloritoare și sănătoasă". Obstacolele pot fi depășite, astfel încât actualul și noul, maturitatea și începutul pot să beneficieze și să prospere împreună. Sistemul inovativ și inovația pot fi învățate, dar asta cere timp și muncă. Dacă sunt privite ca o datorie pentru care oamenii sunt instruiți, pentru care muncesc și pe care o practică, ele generează reușite.

În condițiile accelerării ritmului schimbărilor tehnologice, a accentuării presiunilor concurențiale și pe fondul modificării exigențelor consumatorilor, care solicită într-un timp din ce în ce mai scurt, o varietate de produse noi personalizate, de calitate ridicată, la un preț scăzut și care să prezinte siguranță în exploatare, o companie tradițională nu poate răspunde unor asemenea provocări. Se apreciază că compania inovativă, bazată pe informație și cunoaștere, va fi compania viitorului: o companie flexibilă și performantă.

Firma inovativă este o intreprindere care a lansat pe piata un produs nou sau semnificativ imbunatatit sau a introdus un proces nou sau semnificativ imbunatatit sau o noua metoda de organizare sau de marketing. Altfel spus, firma inovativă este acea entitate care aplica unul sau mai multe tipuri de inovari.

O firmă inovativă nu imbunătățește sau modifica ceea ce există deja, ci creează valori și satisfactii noi, deosebite, configurații noi, mai productive și mai eficace. Acest tip de firma este receptiv la inovații și percepe schimbarea ca pe o ocazie, și nu ca pe o amenințare.

Firma inovativă se caracterizează prin următoarele: un grad ridicat de receptivitate la fluctuațiile cererii; flexibilitate și capacitate de adaptare rapidă atât la variațiile privind natura materialelor cât și a condițiilor de prelucrare a acestora; capacitatea de a fabrica o gamă largă de produse de calitate, cu costuri mici și într-o perioadă scurtă de timp; abilitatea de a integra noi tehnologii de succes în sistemul existent, în condițiile unui timp de întrerupere și a unor costuri minime.

Capitolul II

Procesul de inovare

II.1. Noțiunea de „proces de inovare”

Necesitatea inovării este dată de cerințele și exigențele dezvoltării și managementul noilor produse și servicii, care sunt determinate de existența competiției internaționale, a creșterii cererii consumatorilor, de dezvoltarea rapidă a dezvoltării tehnologice și de noile norme și standarde privind protecția mediului, bune practici etc.

Procesul de inovare este o succesiune de activitati care incearca sa transforme una sau mai multe idei in produse sau servicii destinate pietei, adica in bani. Este evident ca nu toate ideile se pot transforma in produse pe care piata sa le accepte, deci sa plateasca pentru ele.

Aceste activități se referă la întreaga desfășurare a vieții cotidiene de la activitatea productivă (produse), economică (comercializare marketing) până la activitățile de organizare și conducere a muncii și a afacerilor, activitățile ce presupun prestarea unor servicii sau chiar la guvernare. Cu alte cuvinte inovarea se poate manifesta în orice domeniu.

Procesul de inovare reprezintă o investitie in viitor, pe termen lung. El trebuie condus de manageri specializați in acest domeniu, denumiti si manageri de inovare. Inovația este rezultatul material al activitatilor de inovare aplicate unui produs sau serviciu anume.

În decursul dezvoltării industriale au existat o serie de încercări de a impune o anumită ordine conceptuală în analiza procesului de inovare, cu scopul de a înțelege natura și modul de desfășurare a activităților de inovare și pentru a asigura o bază mai sigură necesară formulării politicilor de inovare. În această privință, au fost elaborate diferite modele ale procesului de inovare pe baza cărora să fie posibilă ordonarea gândirii noastre asupra inovării. De regulă, astfel de modele ale procesului de inovare au fost divizate în câteva faze sau stadii care se referă la cercetarea de bază (fundamentală), în care apar noi descoperiri științifice, cercetarea aplicativă în care descoperirile științifice sunt transformate prin proiectare-inginerie în elaborări practice de noi produse, procese, servicii; aceste noi realizări tehnico-științifice inovative, în urma unor procese de producție sunt transformate în bunuri comercializabile care sunt difuzate în cadrul economiei.

Procesul de inovare poate fi generat prin cercetare-dezvoltare proprie sau prin transfer de tehnologie din altă țară sub diverse forme (import licență, know-how, utilaje, constituirea de societăți mixte sau de societăți internaționale, cooperare în cercetare, mobilitate cercetători, transfer gratuit etc.).

În realitate procesul de inovare este mult mai complex decât găsirea unei soluții de piață și se distinge de implementarea unei invenții în producție, ceea ce, de regulă, înseamnă numai crearea unui nou produs/serviciu sau a unui nou procedeu.

Trebuie înțeles că o nouă idee sau o invenție nu va genera întotdeauna o inovare de succes.

Procesul inovării este un proces sistemic, general, care parcurge patru faze:

conceperea unei idei, fundamentată științific (generată de spirit creativ, inspirație, cercetare-dezvoltare, imitare).

transpunerea industrială printr-un parteneriat calificat industrie(preferabil privată) – cercetare ceea ce implică finanțare și un anumit proces tehnologic, o nouă formă de prezentare, o nouă structură funcțională, o nouă formă organizatorică, noi metode de gestiune și organizare a muncii etc.

o protecție puternică, eficientă și extinsă, a elementelor de proprietate intelectuală, care trebuie să constituie o oportunitate pentru crearea de noi beneficii rezultat al unui proces care asigură unei acțiuni o creștere a valorii intelectuale adăugate.

impactul cu succes pe piață a rezultatului procesului inovării (un nou produs, sau un nou serviciu, o nouă formă de prezentare și desfacere a mărfii, o nouă structură funcțională, o nouă formă organizatorică, noi metode de gestiune și organizare a muncii etc.) prin intermediul unei rețele de valorificare națională și/sau internațională.

O inovare de succes înseamnă transformarea noilor cunoștințe într-o creștere economică și aceasta presupune dezvoltarea unui set de activități sistemice de punere în valoare și comercializare a noilor cunoștințe științifice, tehnologice, funcționale, organizatorice, de afaceri.

II.2. Managerul de inovare

Managerul de inovare este responsabil cu gestionarea eficientă a procesului de inovare într-o firmă.

Managerul de inovare răspunde de exercitarea funcțiilor manageriale: de identificare idei/soluții noi, analiză, sinteză și previziune, organizare, antrenare, coordonare, control-evaluare, precum și de identificare a schimbărilor produselor/ tehnologiilor/ serviciilor în funcție de mediul exterior

Principalele caracteristici ale managerului de inovare sunt: capacitatea de a fi vizionar; de a fi conștient de riscurile potențiale ale aplicării noului (pentru a le minimaliza prin politici și măsuri adecvate); capacitatea și disponibilitatea de a învăța continuu; capacitatea de analiză și sinteză; capacitatea de comunicare și negociere; abilități de lucru în echipă, rezistență la stres.

Managerul de inovare, ca oricare alt manager, trebuie să respecte principiile managementului general, dar, în același timp, este nevoie să coordoneze, să urmărească și să evalueze derularea unor activități specifice de inovare, adică procesul de inovare din firmă. El trebuie să planifice, să programeze, să asigure resursele necesare desfășurării activităților de inovare, să-și asume riscurile inerente oricărei afaceri de risc, să asigure orientarea activității colectivului pe care-l conduce către atingerea obiectivelor de dezvoltare ale firmei pentru care lucrează; el trebuie să contribuie decisiv la elaborarea strategiei firmei și să sprijine activitatea creatoare a întregului personal al firmei.

Managerul de inovare trebuie să fie un bun cunoscător al activității de cercetare, să aibe cunoștințe temeinice de marketing și să cunoască legislația care reglementează finanțarea inovării la diferite niveluri de decizie, să cunoască principalele procese tehnologice ale firmei, limitările lor, să fie un bun conducător de proiecte, adică să fie un adevărat om de afaceri.

Toate aceste aptitudini, necesare unui manager de inovare, nu pot fi dobândite numai prin pregătirea lui universitară de bază, tehnică și economică. Aceste aptitudini se pot dobândi și prin pregătire și specializare în domeniul inovării a managerilor existenți, a personalului tehnic și economic din firmă. Cei mai buni manageri de inovare provin dintre managerii care au condus deja proiecte importante ale firmei, în diferite domenii.

Profesia de manager de inovare cere pe lângă aprofundate cunoștințe despre procesul de inovare și de management, stăpânirea unor cunoștințe complexe, atât tehnologice, cât și economice, o cultură generală și științifică, cunoștințe de comunicare, marketing, negociere etc.

Activitățile cadru pe care trebuie să le desfășoare sunt: elaborarea strategiei de inovare a firmei, în urma auditării acesteia; implementarea planului de realizare a strategiei de inovare la nivelul firmei; coordonarea dezvoltării profesionale a echipei; coordonarea culegerii de idei creative; crearea unui sistem de gestiune a datelor privind ideile de inovare; elaborarea metodelor de valorificare a capitalului intelectual al firmei; evaluarea procesului de inovare pe întreg ciclu de viață; asigurarea continuității procesului de inovare în firmă.

Un manager de inovare trebuie să îndeplinească următoarele roluri: rolul interpersonal, care trebuie să se materializeze prin înțelegerea clienților, motivarea și coordonarea echipei de inovare, motivarea factorilor de decizie, medierea opozanților procesului de inovare, organizarea cooperării cu rețelele externe de colaborare; rolul informațional, manifestat prin propria informare privind stadiul tehnicii în domeniul său de activitate și a tuturor factorilor care participă la procesul/procesele de inovare; rolul decizional, prin care decide soluția cu risc minim, fiind capabil să prezinte argument certe pentru a influența deciziile managerului general și ale consiliului de administrație în ceea ce privește finanțatea.

Principalele probleme pe care managerul de inovare trebuie să le rezolve în activitatea sa sunt: implementarea în firmă la toate nivelurile a mentalității conform căreia inovarea reprezintă cea mai bună soluție pentru dezvoltare economică și competitivitate și implementarea culturii organizaționale specifică firmelor inovative.

II.3. Tipuri de inovare

Inovarea poate fi dezvoltata in patru sectoare ale activitatii unei intreprinderi, astfel putand-o clasifica in patru tipuri principale, si anume: inocare de produs, inovare de proces, inovare organizationala si inovare de marketing.

Urmeaza sa analizez fiecare tip de inovare in parte, incercand sa explic ce imbunatatiri pot aduce in cadrul unei firme inovative.

Inovarea de produs se refera la bunuri si servicii cu caracteristici sau intentii de utilizare care difera semnificativ de produsele precedente realizate de întreprindere.

Aceast tip de inovare poate include specificatii tehnice noi sau semnificativ imbunatatite, componente si materiale, software incorporat sau alte caracteristici functionale.

Inovarea de proces apare atat in sectoarele de servicii cat si in sectoarele de productie si include metode de productie noi sau semnificativ imbunatatite. Aceaste inovare apare atat la nivel de logistica, cat si in sistemele de furnizare sau distributie si activitati „back office”.

In inovarea de proces sunt incluse schimbari semnificative in tehnici specifice, echipamente software, prin care se intentioneaza sa se imbunatateasca calitatea, eficienta sau flexibilitatea unei activitati productive sau a unei activitati de aprovizionare sau sa se reduca riscurile privind siguranta mediului ambiant.

Inovarea organizationala reprezinta implementarea unei schimbari semnificative in practicile de afaceri ale intreprinderii, organizarea responsabilitatilor si luarii deciziilor la locul de munca, care include formarea profesionala sau instruire pentru cresterea competentelor si responsabilitatilor si organizarea relatiilor externe cu alte intreprinderi sau institutii publice.

Prin aplicarea acestui tip de inovare, firma inovativa intentioneaza sa-si imbunatateasca capacitatea inovativa sau caracteristicile de performanta.

Inovarea de marketing consta in schimbari semnificative in modul in care o întreprindere isi vinde pe piata bunurile sau ofera serviciile. Aceste inovari se produc, inclusiv, in ceea ce priveste design-ul si ambalarea produselor.

II.4. Factori care influențează procesul de inovare

Mediul extern al firmei, format dintr-un ansamblu de influențe, condiții și tipuri de comportamente, în care firma își desfășoară activitatea, are caprincipale componente: inovarea tehnologică, economia, demografia, politica, legislația, instituțiile, cultura, socialul, concurența și în mod deosebit, piața.  Elementele mediului extern sunt, în general necontrolabile de către firmă, ele trebuind însă cunoscute și acceptate, fără a le influența, pentru a-și dezvolta și adapta activitățile de inovare. Inovarea tehnologică este foarte importantă în desfășurarea activității unei firme, putând modifica capacitatea și structura de producție, dar și volumul și structura consumului, condițiile pieței și raportul de concurență. Întreprinderile industriale își sporesc capacitatea tehnologică pentru  a crea produse noi, mai multe, mai bune, mai durabile și mai profitabile.

Factori externi

nevoia de consolidare / dezvoltare a poziției de piață;

nevoia de diversificare a producției;

nevoia de a face față concurenței;

nevoia de alinierea la norme impuse de legislație / cerințe sociale;

nevoia de a face față la scăderea ofertei / creșterea prețurilor.

Mediul intern al firmei, ce se prezintă ca un ansamblu de activități corelate între ele, se referă la resursele umane și materiale, capacitatea și structura producției, organizarea și conducerea activităților și are un rol deosebit asupra oportunității, organizării și dezvoltării proceselor de inovare ale firmelor. Mediul intern, ce are ca prioritate cercetarea-dezvoltarea, transferul tehnologic și alte activități de inovare, constituie cadrul ce trebuie adaptat cerințelor mediilor externe, care utilizează sau influențează produsele, procesele sau serviciile, determinând orientări și schimbări în activitatea de inovare. Firmele pot influența direct și profund prin factorii interni, dezvoltarea tehnologică, disponibilitatea de capital, resurse umane și materiale, costurile, organizarea și conducerea și altele.

Organizarea internă a activităților, în special, de inovare tehnologică, dar și de producție, comerciale, administrative, financiare constituie un factor important în dezvoltarea firmei, pentru a realiza produse de calitate, competitive pe piața internă și cea externă. Activitatea de inovare tehnologică poate fi organizată în cadrul unor laboratoare, ateliere, departamente care fac parte din firmă dar și pe centre de profit, unde managerii răspund de întreaga activitate. Elementele mediului intern sunt mai controlabile și pot fi modificate, inovarea tehnologică fiind activitatea principală, în raport cu producția și comercialul și chiar cu însăși cercetarea-dezvoltarea – transferul tehnologic.

Factori interni

cu impact pozitiv:

    –    stadiul de dezvoltare al întreprinderii;

    –    viziunea conducerii;

cu impact negativ:

   –    concentrarea excesivă a eforturilor pentru îmbunătățirea produselor / tehnologiilor existente;

    –    limitarea fondurilor pe care compania le poate aloca pentru inovare;

   –    ezitarea conducerii de implicare în acțiuni cu grad de risc ridicat.

Pentru a se reduce influența factorilor de risc asupra realizării unui proiect este necesar să se procedeze astfel:

Se abordează în primul rând domeniile cu cea mai mare incertitudine. În fiecare fază de realizare a proiectului pot exista una-două incertitudini tehnice, dar și trei-patru incertitudini legate de piață sau de utilizatorul final.

Se convine modalitatea prin care se poate opri sau limita execuția proiectului dacă impactul factorilor de risc depășește anumite limite.

Se identifică și se înregistrează factorii care ar putea determina oprirea proiectului și, apoi, la analizarea fiecărei etape, se evaluează cu prioritate impactul acestor factori.

Se execută activitățile care presupun investiții majore cât mai târziu posibil. Aceste activități reprezintă de regulă programul de dezvoltare la scară naturală.

Se stabilește cine este șeful de proiect care poartă responsabilitatea tuturor lucrărilor necesare realizării proiectului. După nominalizare, șeful de proiect poate apela la sprijin pentru a dezvolta anumite activități specifice.

Se testează în permanență, în comparație cu evoluția mediului de afaceri, viabilitatea conceptului și tehnologia necesară pentru realizarea obiectivelor proiectului.

Capitolul III

Realizarea etapizată a unui proiect de inovare

Una din funcțiile principale ale managementului este funcția de planificare5 . Această funcție se concentrează asupra viitorului în sensul de a se decide ce și cum se va realiza, materializându-se în programe și planuri ca instrumente de transpunere în practică a politicilor adoptate. Durata acestora este de obicei destul de mare, unele dintre ele neputând fi limitate în timp, obiectivele finale putând fi reajustate în funcție de evaluările făcute pe parcurs. Un program poate acoperi o gamă largă de obiective și se pot extinde mult în spațiu și în timp. Proiectele sunt părți integrante ale unui program, reprezintă acțiuni mult mai punctuale cu obiective bine precizate, resurse (buget) special alocate, activități planificate, echipă de lucru, durată determinată. Chiar dacă există anumite deosebiri între cele două, totuși ambele sunt destinate să atingă scopuri clar definite și stau la baza schimbărilor.

Se continuă numai dacă etapa anterioară a fost reușită

Fiecare etapă este multidisciplinară – concepere, proiectare, inginerie tehnologică, marketing etc.;

Un exemplu de proiect de inovare reușit a fost proiectul de fabricație al aparatului de radio cu tranzistori. Tranzistorul a fost inventat în cadrul Laboratoarelor Bell pentru a răspunde unor cerințe ale industriei telecomunicațiilor. Primul radio cu tranzitori, alimentat de la rețeaua electrică, a fost construit de compania Texas Instruments, dar acest nou produs nu a avut succes comercial. Akio Morita a realizat că un tranzistor prezintă avantajul unui consum de energie electrică mult mai mic decât consumul unui tub electronic și a avut ideea construirii unui radio cu tranzitori, alimentat cu baterii, portabil, ceea ce a constituit un nou avantaj deosebit pentru utilizator. Ideea sa a avut un mare succes comercial, iar noua companie s-a numit Sony.

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

WEBOGRAFIE

http://performeri.ccib.ro/internetHOME/newsdescriptionsRight.aspx?news=38&categories=0&locale=ro&link=7161&style=ThemeS03

http://ccimn.ulbsibiu.ro/documente/carti/introducere_in_managementul_proiectelor.pdf

firm inv carct – schematizat

tipur