Cardul Instrument de Plata Oferit de Bancile Romanesti
Cardul instrument de plata oferit de bancile romanesti
CUPRINS
Introducere
Motivația, importanța și metodologia cercetării
Capitolul I. Aspecte generale privind cardul bancar
1.1. Scurt istoric
1.2. Delimitări conceptuale
1.3. Tipologia cardurilor
1.3.1. Tipuri de carduri în raport cu aspectele tehnologice
1.3.2. Tipuri de carduri în raport cu funcțiile specifice
1.3.3. Tipuri de carduri în raport cu organizațiile emitente
Capitolul II. Aspecte specifice privind utilizarea cardului bancar
2.1. Emiterea cardurilor
2.2 Acceptarea cardurilor
2.3 Frauda ȋn utilizarea cardurilor
Capitolul III. Studiu privind evoluția pieței cardurilor în România în perioada 2000-2010
3.1. Piața românească de carduri în context european
3.2. Impactul crizei economice asupra principalilor zece emitenți de carduri din România 31
3.3. Portofolii de carduri bancare neafectate de criza economică
Concluzii
Bibliografie
Introducere
În ultimul deceniu se manifestă tot mai puternic în economiile de piață avansate termenul de “plăți fără numerar”. Evoluția tehnologiilor informatice și de telecomunicații a facilitate globalizarea tranzacțiilor și creșterea fiduciarității în comerțul cu servicii. Datorită nivelului de performanță în transferul și decontarea banilor în system virtual, fapt ce ușurează descărcarea rapidă de obligații între parteneri, au apărut noi produse în întreaga economie fiduciară, dintre care se remarcă cel mai important instrument multifunctional și personalizat de plată și anume cardul.
În țările occidentale cardurile au devenit o realitatea cotidiană cu foarte mult timp în urmă. Cei care umblă cu prea mulți bani cash la ei sunt minoritari și dau de banuit. Nu numai ca a umbla cu teancul de bani este considerat un gest necivilizat , dar poate fi și un semn că afacerile în care este implicată persoana respectivă nu sunt tocmai curate. În Vest, spre exemplu, nu sunt acceptate plăți importante dacă nu ai carte de credit. Utilizatorii de carduri sunt priviți ca oameni demni de încredere din punct de vedere financiar. Existența unui card esste pentru cei mai mulți o garanție , pe cel care cel care vrea să cumpere un servici, o oferă vânzătorului (exemplu: închirierea unei mașini).
Băncile existente în acest moment în România s-au dezvoltat pe fondul trecerii țării noastre, după 1989, la sistemul economiei de piață. Dacă în occident “revoluția cardurilor” a început acum 80 de ani, în România primul card emis a fost în 1995.
Pentru utilizarea pe scară largă a cardurilor se impune existența unui sistem informatic funcțional și performant la nivel național. Comisia Europeană, privind stadiul pregătiri României pentru aderarea la Uniunea Europeană, a subliniat în faza premergătoare aderării că sistemul de plată din România era inadecvat. Un sistem de plăți eficient era o condiție importantâ pentru o economie de piață funcțională ce urma să capete statutul de membru UE. În opinia Comisiei Europene, România trebuia la momentul respectiv să-și îmbunâtâțească sistemul de plăți dacă dorea aderarea și să-și adapteze legislația în domeniul mijloacelor electronice de plată cu legislația europeană.
Dintre mijloacele moderne de plată – schimbul electronic de date financiare, home banking, cardurile – cele din urmă reprezentă un prim pas în modernizarea și automatizarea sistemului bancar românesc.
Motivația, importanța și metodologia cercetării
Pe baza celor enunțate în introducere am decis ca în cadrul lucrării de față să suprind elementele semnificative ce trebuie a fi cunoscute în operațiunile bancare moderne, dar mai ales în cele ce implică lucrul cu cardul bancar.
Cercetarea noastră se înscrie în cadrul studiilor de caz, de tip exploratoriu-comparativ.
Prin tipul de demers ales urmărim atât familiarizarea cu problematica cercetată cât și construcția unei rampe de plecare pentru cercetări ulterioare. Pe lângă familiarizarea cu tematică aleasă îmi propun prin acestă cercetare și alte obiective aferente studiului exploratoriu: clarificarea conceptelor, elaborarea unor instrumente și formularea unor ipoteze.
Consider că subiectul lucrării este unul de actualitate și că informațiile detaliate în cuprinsul acesteia sunt imperios necesare oricărui agent economic din domeniu. Asisăm deja la inceputul unei noi ere a competiției economice în care firmele încearcă să se redescopere și în care oportunitățile și amenințările sunt prezente în egală masură. Diferența între învingători și pierzători va fi făcută de capacitatea fiecăruia de a se adapta pe cerințele noului sistem bancar. Putem afirma că deja se observă că tehnologia informației este de importanță majoră pentru toate organizațiile moderne, atât în desfășurarea afacerilor pe cale electronică (comerț electronic), cât și în ceea ce privește contractul cu clienții, cu furnizorii, sau cu partenerii strategici.
Bazându-mă pe cele enunțate anterior am întocmit lucrarea de față și am încercat să comprim informația de maximă importanță din domeniul cardurilor bancare conform celor menționate mai jos.
Primul capitol dezbate o serie de aspecte generale privind cardul bancar. plecând de la un scurt istoric al acestuia și surprinzând succesiv delimitări conceptuale. Greutatea capitolului se remarcâ în ultima parte în care sunt tratate tipurile de carduri.
Cel de-al doilea capitol al lucrării tratează intr-o manieră detaliată aspecte specifice privind utilizarea cardului bancar. În acestă partea supun atenției date importante privind operațiuni de emitere a cardurilor, rigori de acceptare a acestora pe piața bancară modernă precum și posibilități de utilizare frauduloasă a cardurilor.
Activitatea de cercetare a acestei lucrări se regăsește cu precădere în ultimul capitol și marcheazăo analiză comparativă a diferitelor produse și servici bancare oferite de diferite bănci de referință pentru piața românească. Cercetarea se încheie cu o serie de concluzii menite să creeze o relație de interdependență între primele două capitole, ce tratează aspecte conceptuale, și cel de-al treilea capitol, care marchează partea de analiză și studiu de caz.
Capitolul 1
Aspecte generale privind cardul bancar
1.1. Scurt istoric
În ultimul deceniu se afirmă tot mai puternic în economiile de piață avansată specializarea plății fără numerar. Progresul tehnologiilor informatice și de telecomunicații a permis globalizarea tranzaccțiilor și creșterea fiduciarității în comerțul cu servicii.
Fenomen în aparență simplu, cardul de plată este un simbol nu numai al avantajului tehnologic, care definește civilizația euroatlantică astăzi, ci și al apartenenței individului la o comunitate civilizată. Cardul de plată capătă tot mai mult caracterul unui adevărat instrument de identitate economică și socială al persoanei în price grup care practică recunoașterea și interrecunoașterea individualității.
Debutul utilizării cardurilor este marcat de introducerea, în 1920, în SUA a cardurilor imprimate pe plăcuțe rectangulare de plastic oferite de comercianți unei clientele selecte. Ele își justificau denumirea de “credit card” pentru că ofereau posibilitatea amânării plăților până în momentul debitării contului deținătorului prin virament bancar, la ordinal comerciantului.
În 1946 John C. Biggins creează premisele apariției cardului bancar. Lucrând ca specialist în domeniul creditelor de consum la Flatbush National Bank din Brooklyn, New York, Biggins s-a gândit să lanseze un nou plan de creditare , denumit “Charge – If” care să utilizeze “Cheques” adică bonuri valorice în schimbul cărora se puteau face achiziții de la comercianții participanți la acest nou plan de creditare. Principiul care statea la baza acestui plan era relativ simplu: comercianții depuneau aceste bonuri valorice, obținute în urma vânzărilor efectuate într-un cont bancar.
După 1950, s-au constituit societăți financiare specializate, cum sunt Diner’s Club, American Express, care au lansat cardurile multifuncționale, agreate de tot mai multi comercianți. Astfel, Dinerțs Club a elaborat primul card pentru călătorii și consum (Travel and Entertainment Card). Acest nou card a stârnit interesul băncilor de a lua în considerare o nouă formă de acordare de credite pentru consum pe baza unui card de plastic, care funcționa într-un mod similar cu “scrip-ul” introdus de Biggins. Ideea de creditare pe baza cardurilor de plastic s-a transformat într-un instrument propriu-zis abia în 1960, când Bank of America a lansat Bank Americard (în prezent denumită VISA International).
Primele carduri erau din carton, datele de pe ele fiind scrise sau presate,dupa care au început să se folosească plastinele metalice pe care se embosau datele,apărând astfel cardurile plastice.
Cardurile multifuncționale au pătruns și în Europa. Astfel, principalele bănci franceze au propus clienților “Card Bleu” care facilita efectuarea plăților către comercianții afiliați. Aceștia din urmă, la încheierea tranzacției notau pe factură seria cărții de credit, îl invitau pe client să semneze facture și comparau această semnătură cu cea imprimată pe card. Atunci când facture depășea un anumit plafon, verificau dacă numărul cardului nu figurează pe “lista neagră” a răuplătitorilor. Ulterior, comercianții predau facturile băncilor, iar acestea efectuau debitarea contului clientului și creditarea contului comerciantului.
Cu timpul, comercianții s-au dotat cu un aparat denumit “fier de călcat” sau imprimantă manuală. Ea mai este utilizată și astăzi pe unele linii aeriene si în unele restaurant. Cardul de plastic se așează pe un aparat și deasupra lui se plasează într-o anumită poziție facture în trei exemplare. Printr-o mișcare de “du-te vin-o” care sugerează utilizarea fierului de călcat, mențiunile în relief de pe cardurile de plastic presat sunt reproduse pe factura, alături de suma și data facturii. Clientul semnează apoi cele trei exemplare ale facturii și păstrează una din ele. Al doilea exemplar rămâne la comerciant, iar cel de-al treilea este trimis emitentului cardului.
O nouă etapă este marcată de introducerea automatelor bancare, în două varietăți: distribuitoare automate de bancnote și ghișee automate. Acestea din urmă, pe lângă distribuirea de bilete, mai oferă și posibilitatea cunoașterii soldului contului personal, depunerea de bancnote în cont, efectuarea unui virament, comandarea unui carnet de cecuri, etc.
În ultimii ani s-a extins utilizarea cardurilor cu microprocesor (denumite și carduri de memorie). Deținătorul transpune pe card o parte din soldul creditor al contului său bancar, ca într-un “portofel electronic” și, de aici, prin procedee informatice poate transfera valori pe alți suporți, cum sunt, de exemplu, cartelele pentru aparatele telefonice publice care funcționează fără fise.
Plata unui card nu este decât o variant modernă a plății cec. Dacă în cazul cecului, cumpărătorul unei mărfi semnează un cec pe care vânzătorul îl încasează, în cazul plății prin card, cumpărătorul prezintă cartea bancară și semnează facture, iar furnizorul o trimite la bancă.
Alături de bănci, pe piața cardurilor s-au impus, în calitate de emitenți de carduri, și instituțiile non-bancare, cum sunt: Visa International, Mastercard, Eurocard, American Express, Diner’s Club. Drept urmare, cardurile emise de aceste instituții în calitate de proprietari de marcă, poartă asociat numele mărcii respective: Visa Card, American Express, etc.
Bazate pe aceleași principii de operare a cardurilor, marile companii emitente de carduri le dau denumiri promoționaleși atractive prin serviciile oderite diferitelor categorii de clienți. De exemplu există cinci categorii de carduri Visa și anume:
CLASIC CARD – accesibil oricărui tip de client;
BUSSINES CARD – destinat persoanelor care călătoresc în interes de serviciu;
GOLD CARD – accesibil persoanelor cu venituri mari;
ELECTRON CARD – accesibil persoanelor cu venituri mici;
PLUS CARD – utilizabile numai la automatele bancare de distribuire a numerarului;
În mod similar, alte bănci sautuțiile non-bancare, cum sunt: Visa International, Mastercard, Eurocard, American Express, Diner’s Club. Drept urmare, cardurile emise de aceste instituții în calitate de proprietari de marcă, poartă asociat numele mărcii respective: Visa Card, American Express, etc.
Bazate pe aceleași principii de operare a cardurilor, marile companii emitente de carduri le dau denumiri promoționaleși atractive prin serviciile oderite diferitelor categorii de clienți. De exemplu există cinci categorii de carduri Visa și anume:
CLASIC CARD – accesibil oricărui tip de client;
BUSSINES CARD – destinat persoanelor care călătoresc în interes de serviciu;
GOLD CARD – accesibil persoanelor cu venituri mari;
ELECTRON CARD – accesibil persoanelor cu venituri mici;
PLUS CARD – utilizabile numai la automatele bancare de distribuire a numerarului;
În mod similar, alte bănci sau companii din lume, dau cardurilor diferite denumiri, care cel puțin aparent, nu mai amintesc de termenii “de debit” sau “de credit”.
În tabelul de mai jos se evidențiază o serie de indicatori de plăți.
Tabel nr. I.1. Indicatori de plati
Sursa: BNR
1.2. Delimitări conceptuale
Potrivit Codului Comercial Francez “constituie carte de plată orice cartelă emisă de o instituție de credit sau de o instituție sau un serviciu și care permite titularului său să transfere fonduri”.
Cardul este un instrument de plată bazat pe electronică, figurând ca alternative la instrumentele clasice de plată, numerarul și cecul, iar deținătorul lui are drept de acces la o procedură de autorizare și plată cu card.
“Cardul înglobează în banda magnetică informații standardizate, securizate și individualizate, care prin decodificare cu ajutorul unor dispositive special, permit accesul titularului la contul său bancar, autorizarea plății, efectuarea de plăți sau obținerea de numerar”.
Emitenții de carduri au anumite responsabilități privind confecționarea materialului și informațiile minime pe care trebuie să le conțină un card. Ei trebuie să asigure următoarele ccaracteristici comune:
Fabricare unui material plastic cu aceleași dimensiuni (85×55 mm);
Pe fața cardului să se găsească: denumirea și sigla emitentului, numărul cardului (16 cifre), numele și prenumele deținătorului, data la care expiră validitatea cardului și o hologramă vizibilă la lumina naturală și codul emitentului (4 cifre);
Pe spatele cardului să se găsească: banda magnetică, spațiul de semnătură unde clientul semnează la primirea cardului, informații pentru deținătorul cardului și adresa băncii.
Fig. I.1: Formatul standard al cardurilor bancare
Acesta este formatul general pentru toate tipurile de carduri emise în întreaga lume, indiferent de marcă sau de banca emitentă.
Ca instrument de plată, cardurile cunosc o mare diversitate, de la simpla insignă fără valoare juridică până la cardul cu funcțiuni complexe: instrument de plată, de garanție și de retragere defonduri. Tehnicile bancare de plată și de retragere de fonduri prin carduri se realizează cel mai mult cu ajutorul mijloacelor informatice.
Progresul tehnic înregistrat în tehnologia electronică și informatică a provocat și un important efect juridic: cardul de credit a dispărut, fiind înlocuit cu cardul de plată (debit card). Datorită rapidității cu care sunt înregistrate în cont operațiunile, contul deținătorului fiind practic debitat simultan cu utilizarea cardului, principalul avantaj oferit de cardul de credit, respectiv amânarea momentului plății , este practic anihilat. În epoca actuală, “cardul de credit” nu-și mai justifică denumirea și devine astfel “card de plată” sau card de debit.
Analizat în comparație cu cecul, cardul de plată păstrează pentru deținători un dublu avantaj: simplitatea operațiunii și costul mai redus.
Privită problema din punct de vedere al băncilor, avantajele acesstora sunt evidente: pe de o parte prelucrarea informatizată a operațiunilor bancare este mai ieftină decât cea clasică, iar pe de altă parte, banca încasează taxa de abonament de la clientul deținător al cardului, iar de la comerciant încasează comisionul. Menționând că în cazul utilizării cecului, serviciul băncii, în general, este gratuit, concluzia se impune de la sine.
Fig. I.2: Cele mai importante două companii europene de carduri
1.3. Tipologia cardurilor
Cardurile reprezintă instrumente de decontare care asigură posesorului achiziționarea de bunuri și servicii, fără prezența efectivă a numerarului. Indiferent de tip și funcții, cardurile au anumite trasături comune conform celor prezentate în subcapitolul anterior. Putem clasifica marea diversitate a cardurilor în raport cu mai multe criterii dintre care cele mai importante ar fi:
Modul de stocare a caracteristicilor de securitate pe card (aspecte tehnologice);
Funcțiile specifice pe care le îndeplinesc cardurile (aspecte operaționale);
Tipul emitentului și sfera sa de aplicabilitate.
1.3.1. Tipuri de carduri în raport cu aspectele tehnologice
Substanța și structura cărții de plată prezintă caracteristici semnificative și pe baza acestor cestora se disting astăzi două categorii mai importante de carduri: cărțile de plată magnetice și cărțile de plată cu microprocesor.
CĂRȚILE DE PLATĂ MAGNETICE emise de bănci, comercianți, etc., prezintă caracteristici comune pentru toate sistemele naționale de plată prin acest instrument și anume:
Sunt confecționate din material plastic și au aceleași dimensiunitipizate și standardizate de ISO (Organizația Internațională de Standardizare);
Prezintă pe partea din față denumirea, simbolul emitentului, o hologramă tridimensională vizibilă la lumina ultravioletelor, numărul cărții de plată, numele posesoruluiși data expirării;
Prezintă pe verso o bandă magnetică și un panel de semnătură.
Culorile de fundal și desenul hologramei se aleg de fiecare emitent. În afara numelui posesorului imprimat în relief , apar cuvinte marcă pentru identifgicarea tipului cărții și simboluri ce indică tipul de posesor.
CĂRȚILE CU MICROPROCESOR sunt cunoscute sub numele de cărți inteligente (SMART CARDS) cu memorie sau cu circuite integrate și includ în substanța lor o capsulă operculată în care sunt poziționate dispozitivele electronice.
Astfel confecționat, dispozitivul nu depășește mărimea unei pastile medicamentoase plate și nu afectează eleganța cărții de plată.
În memoria cărții de plată sunt structurate cele patru zone de stocare a informațiilor:
Nonconfidențiale (elemente de identificare a emitentului, numărul de cont al titularului, termenul de valabilitate, etc.);
Confidențiale (soldul disponibil);
Inaccesibile (valoarea PIN sau alte cheltuieli de codificare, respective de decodificare);
Înregistrările care captează detalii unice, specifice fiecărei tranzacții și care sunt sintetizate într-o “agendă”.
De asemenea, aceste informații mai pot fi grupate, după cum se poate observa și mai jos, pe trei niveluri logice:
Securitate – controlează accesul la conținutul cărții de plată;
Aplicație – conține toate informațiile necesare unei bune utilizări a cărții de credit, cum ar fi crearea și verificarea balanțelor, înregistrarea sumelor, emiterea de chitanțe și transpunerea de date în „agendă”;
Operare – care include modalități de îndreptare a erorilor, data și ora utilizării, anumite condiții (de exemplu limita maximă de numerar ce poate fi retras).
Cartea cu microprocesor prezintă avantaje considerabile pentru întrebuințările existente, ele referindu-se, în principal, la securitatea pe care o oferă: deocamdată contrafacerea și falsificarea este aproape imposibilă; controlul codului confidențial al posesorului în momentul plății este mai fiabil; mijloacele de luptă contra abuzurilor sunt întărite prin dispozitive de control a frecvenței și intensittății utilizărilor pentru plată.
Această tehnologie permite extinderea considerabilă a întrebuințării cărții prin extinderea accesului spre servicii noi. Fiecare dintre partenerii implicați în utilizarea acestui instrument percepe diferit atracția cărților cu microprocesor. Băncile, aflate la originea introducerii lor, sunt motivate pentru utilizarea acestora, cel puțin din următoarele considerente:securitate, diminuarea pe termen lung a costurilor, imposibilitatea de a administra o masă crescândă de cecuri, tranzacțiile de mică valoare, noi servicii, la concurență cu cărțile private.
Până în prezent în activitatea de transfer electronic al fondurilor au apărut o serie de alternative la cărțile deja existente pe bază de bandă magnetică sau microprocessor. Acestea sunt rezultatul unor tehnologii electronice deosebit de înalte ale unor firme specializate în domeniu. Au luat naștere ca urmare a dorinței continue de perfecționare precum și datorită dorinței de stopare a fraudelor. Datorită costurilor lor ridicate, acestea se utilizează deocamdată pe scară foarte restrânsă.
CRYPT CARD – se bazează pe un sistem electronic computerizat care asigură prelucrarea foarte rapidă a datelor. El a fost realizat în cooperare de Toshiba Europa și Computer Electronic Infosys. Pentru a se asigura o securitate totală acest tip de card este complet independent de un calculator, având încorporat un processor și un ceas.
Pentru operațiile effectuate cu acest tip de card se asigură o viteză de prelucrare a datelor deosebit de ridicată (16Mb/sec), mai mare cu mult decât cea a sistemelor obișnuite. Ceasul cu afișaj electronic asigură și posibilitatea de codificare, utilizând caractere ce nu pot fi falsificate. Protecția este realizată prin intemediul unui dispozitiv electronic deosebit de sofisticat ce are la bază un system special de cifrare. Cifrarea se realizează prin intermediul unui computer, având forme imposibil de falsificat ceea ce-I conferă utilizatorului o siguranță ridicată. Numai când computerul sistemului arată că cifrul cardului este valabil iar când cartea de plată recunoaște răspunsul computerului se va permite accesul la informații.
LASER CARD – se prezintă sub formă nonmagnetică, cu o mare densitate a înregistrărilor și este fabricat de compania americană Dirfjxles Tehnology. Cu cea mai înaltă capacitate de memorie optică este realizat dintr-un material special, de dimensiuni reduse, care permite o concentrare foarte mare de informații (4-6,6 Mb, fiind de 500 de ori mai mare decât cea a cardurilor cu microprocessor și de 20000 de ori mai mare decât a celor cu bandă magnetică). El poate astfel înregistra câteva sute de mii de caractere (aproximativ 1000 pagini și 150 de desene amănunțite), iar ceea ce este imperios necesar a fi remarcat este faptul că identificarea posesorului se face după amprentă.
CĂRȚILE BANCARE CU FOTOGRAFIA posesorului presupun o tehnologie de imprimare cu ajutorul laserului, fiind utilizată pentru prima data în 1930 de către o companie din Germania. Apoi această tehnologie a fost utilizată la personalizarea cărților, prin tipărirea pe fața acestora a fotografiei, semnăturii, amprentei și codului deținătorului.
1.3.2. Tipuri de carduri în raport cu funcțiile specifice
În funcție de facilitățile operaționale pe care le oferă fiecare carte de plată, au existat de-alungul timpului mai multe categorii de cărți de plată. În ciuda faptului că aspectele economice au condus și încă mai conduc spre realizarea unei cărți de plată multifuncționale, am decis totuși să enumăr toate tipurile de cărți existente deși o parte dintre ele au dispărut:
Cărți de credit;
Cărți de debit;
Cărți de retragere a numerarului;
Cărți de garantare a cecurilor;
Cărți multifuncționale sau derivate;
Cărți pentru transferul electronic de fonduri la punctele de vânzare.
CARTEA DE CREDIT este un instrument de plată care confirmă faptul că posesorului i-a fost deschisă o linie de credit pentru o anumită perioadă Pe baza acesteia se pot face plăți sau retrage numerar până la un plafon prestabilit. Ea permite, deci, reglarea plății prin prelevarea din depunerile viitoare în monedă scripturală. Creditul se întinde pe un termen relativ scurt (câteva săptămâni) și poate fi gratuit sau pe un termen mai lung (până la câțiva ani), caz în care este însoțit de o dobândă al cărui nivel este apropiat de cel practicat pentru orice credit de consum.
Credit-cardurile asigură utilizatorului achiziționarea de bunuri și servicii sau retrageri de numerar pe baza unei linii de credit acordate posesorului de card. După gradul de risc, credit-cardurile pot fi:
CHARGE – pentru utilizatorii cu o credibilitate bancară îndoielnică sau al căror comportament bancar anterior nu se cunoaște. Posesorul este obligat să acopere depășirea de sold înregistrată (credit de overdraft) sau creditul temporar acordat într-un interval scurt de timp (maxim o lună);
MULTI FUNCTION – pentru utilizatorii cu credibilitate bancară ridicată. În acest caz cheltielile sunt acoperite dintr-un plafon sau linie de împrumut negociată anterior fără a exista o presiune temporală creditul putând fi achitat parțial, iar partea rămasă să fie considerată o extensie a creditului acordat anterior.
Titularii de credite primesc lunar situația debitelor – informații care cuprind în general următoarele informații: valoarea limită a creditului de care poate beneficia titularul cardului, plăți efectuate prin utilizarea acestuia, intrările de sume (salarii, depuneri, alte venituri) în cont, dobânda ce a fost debitată, soldul la zi și valoarea creditului său sau suma rămasă disponibilă în cont.
La primirea acestei situații, utilizatorul poate opta pentru achitarea integrală a datoriei, achitarea parțială a acesteia sub forma unui procentaj prestabilit, calculat asupra întregii sume datorate sau rambursarea oricărei alte sume. În cazul în care titularul cardului nu acceptă datoria în totalitate, se percepe o dobândă asupra sumei nerambursate, care se adaugă la soldul debitor al contului. Perioada maximă pentru creditarea fără dobândă poate ajunge până la 56 de zile de la achiziționarea produsului, dar în mod normal se solicită achitarea acesteia în termen de 21 de zile de la data emiterii debitelor.
Pentru bănci principalele avantaje ale utilizării credit cardurilor sunt: gradul ridicat de automatizare a operațiunilor și implicit reducerea volumului de muncă manual, dobânzile percepute în cadrul acestor operațiuni sunt mai mari, iar comisioanle percepute de comercianți care acceptă achitarea cu credit carduri reprezintă o sursă de venit pentru bancă.
Pentru comercianți avantajul principal este minimizarea riscului de a lucra cu cantități mari de numerar precum și garanția pe care o au atunci când oferă produse pe credit.
Pentru utilizatori principalul avantaj îl constituie „împrumutul de urgență” cu posibilitatea de a nu suporta dobânzi uriașe atunci când aceștia au mare nevoie de un bun commercial însă nu beneficiază de suma necesară de bani la momentul respective.
CARTEA DE DEBIT este un instrument de plată care permite posesorului să dobândească bunuri sau servicii prin debitarea directă a contului său personal. Ea asigură utilizatorului achiziționarea de bunuri și servicii sau retrageri de numerar, cu condiția prezervării unor fonduri într-un cont de card și efectuarea de cheltuieli în limita soldului disponibil. Deși aceste carduri funcționează pe principiul lichidității existente în cont, băncile stimulează în mod “prudent” unele cheltuieli pe credit.
Debit cardul se emite în baza unui cont bancar al clientului – titular al cardului și este folosit asemănător numerarului, în sensul că titularul poate efectua plăți în limita disponibilităților sale banești din cont, sau, dacă a încheiat în prealabil o convenție cu banca, un credit descoperit de cont (pentru care banca să asigure plaăți și după ce propriile sale fonduri au fost cheltuite).
Pentru unitățile bancare implicate distingem următoarele avantaje: gradul ridicat de control asupra tranzacțiilor clientului în raport cu disponibilitățile bănești din cont și creditul descoperit de cont, costurile reduse de operare față de utilizarea cecurilor sau a numerarului și degrevarea activității de la ghișeele bancare.
Pentru comercianții implicați remarcăm ca avantje: facilitarea securittății prin eliminarea numerarului, taxe mai mici privind gestionarea bancară a veniturilor, decontările se fac mai rapid decât în cazul cecurilor.
Pentru titularul cardului avantajul principal este faptul că aceștia nu mai sunt nevoiți să aibă asupra lor cantități uriașe de numerar eliminând astfel riscuri de furt sau disconfortul numerarului la purtător.
CARTEA DE RETRAGERE A NUMERARULUI este un instrument cu ajutorul căruia posesorul poate depune sau retrage numerar prin ATM, operațiunea reflectându-se, după caz, în creditul, respectiv debitul contului său personal deschis la o instituție financiară.
CARTEA DE GARANTARE A CECURILOR reprezintă un instrument care garantează că suma de plată înscrisă pe cec are acoperire în contul personal al deținătorului. Ea poate funcționa atât ca o carte de credit sau de debit, cât și ca o carte pentru retrageri de numerar.
CARTEA MULTIFUNCȚIONALĂ are funcții mixte și facilități sporite și derivă din celelalte tipuri de cărți menționate anterior. El este în ziua de astăzi cel mai des întâlnit dat fiind faptul că banca a încercat în mod continuu o aliniere a ofertei sale de posibilități de operare cu carduri cu cerințele utilizatorilor. Aceste carduri pot fi utilizate pentru toate tipurile de operațiuni specifice debit cardului, dar și pentru retragerea de sume de la distribuitoarele automate de numerar sau pentru garantarea plăților efectuate prin cec.
1.3.3. Tipuri de carduri în raport cu organizațiile emitente
Din punct de vedere al emitentului grupăm cărțile în următoarele trei mai familii:
Cărți emise de bănci;
Cărți emise de comercianți;
Cărți emise de alte instituții sau organizații (cărți acreditive internaționale, cărți emise de instituții de credit, etc.)
CĂRȚILE BANCARE, au devenit aproape indispensabile după anii ’80, când numărul deținătorilor și volumul plăților reglate prin cărțile bancare au cunoscut o creștere spectaculoasă. În țările dezvoltate s-au făcut eforturi pentru unificarea ofertei și eliminarea concurenței bancare dacă avem în vedere că unele bănci emiteau gratuit astfel de cărți. Se naște un nou fenomen și anume interbancaritatea care oferă posibilitatea oricărui deținător de cărți, oricare ar fi emitentul bancar, să o utilizeze în toate distribuitoarele de numerar și pe lângă toți comercianții. De exemplu, în Franța s-a constituit “Grupul de cărți bancare” care reunește peste 250 de bănci comerciale. Această interbancaritate a dat o dezvoltare remarcabilă cărților bancare, atât în cea ce privește numărul lor cât și utilizarea acestora, sporind considerabil și cifra de afaceri a băncilor franceze.
Cărțile bancare prezintă prin ele însăși o atracție particulară pentru consumatori, aceștia apreciindu-le pentru avantajele pe care le oferă:
Facilitate de a retrage numerar în afara programului de funcționare a agențiilor bancare;
Securitate, mai ales prin utilizarea cărților cu microprocesoare;
Oferta pe piața cărților bancare a fost marcată de uniformitatea și de existența unei mari diversități în cadrul unei game unice comune tuturor băncilor care se asociază. Generalizând experiența multor țări, putem afirma că această gamă poate avea patru niveluri distincte în funcție de posibilitățile de utilizare:
Cărți pentru retrageri de numerar;
Cărți naționale;
Cărți internaționale (VISA și EUROCARD – MASTERCARD);
Cărți internaționale de prestigiu (VISA PREMIER și MASTERCARD GOLD).
CĂRȚILE EMISE DE COMERCIANȚI sunt în principal cele oferite de marii distribuitori (mari magazine, liderii vânzărilor prin corespondență etc.) cunoscuți de clientelă și care dețin un segment important de piață. Lansarea de cărți de către ei a fost însoțită de crearea unei rețele financiare paralele, administrată de instituții de credit. De asemenea, cărțile sunt emise și de alți comercianți, de talie mai mică.
Dacă cartea bancară este definită prin acceptabilitatea ei în orice lanț de magazine, cea privată este acceptată de un comerciant sau un grup de comercianți. Oricare ar fi, însă, dimensiunea emitentului, obiectivul major este fidelitatea clientelei iar scopul este stabilirea unei legături constante între cartea și magazinul care a emis-o. Aceste cărți private oferă în principiu patru mari avantaje:
plata din disponibilitățile clientului, creditul (pe loc sau lunar);
creditul (plata în 3 până la 24 luni);
retrageri de numerar (debit și credit);
servicii anexe multiple (fidelizări/reduceri).
CĂRȚILE EMISE DE ALTE INSTITUȚII SAU ORGANIZAȚII sunt acele cărți distribuite de alți emitenți decât bănci și comercianți și dintre aceștia am putea enumera: instituții de credit, companiile de transport și telecomunicații, companiile autorutiere de închirieri de vehicule, companii petroliere, societăți de asigurări, agenții de turism, cluburi, prestatori de servicii, etc.
Acest ansamblu de cărți este caracterizat prin eterogenitatea emitenților, obiectivelor lor precum și întrebuințările și costurile fiecărei cărți. Patru mari tipuri de cărți pot fi identificate în cadrul acestei mari familii:
cărți de plată sau de credit cu largă acceptabilitate, utilizabile pentru toate tipurile de comerț și orientate către oameni cu venituri mari carora lise marchează o debitare automată în maxim 10 zile (Diners Club, American Express, American Express Gold);
cărți de plată selective, cu accesibilitate redusă – o singură categorie de bunuri (cărți de telefon, cărți de asigurare, cărțile companiilor petroliere, etc.);
cărți care se substituie plății sau care generează oferte avantajoase de „2+1 gratis” (cărți de abonament pentru companii aeriene, companii rutiere, etc.);
cărți de identificare, care dau dreptul sau nu la anumite avantaje sau servicii, dar care nu pot fi folosite ca instrumente de plată (carduri de acces club, hotel, etc.).
Capitolul II
Aspecte specifice privind utilizarea cardului bancar
Cardul bancar reprezinta suport de informatie personalizat si standardizat,prin care utilizatorul cu codul sau de identificare personal,are acces la distanta la contul bancar cu privire la efectuare anumitor operatiuni prevazute de banca emitenta.
Statutul de detinator de card este dat exclusive de catre banca emitenta care este proprietara a cardului,si care poate retrage acest statut daca detinatorul nu indeplineste conditiile prestabilite.
Fig.II.1 Traiectoria comparativă ȋntre cardurile și numerarului din afara sistemului bancar
În prezent, orice bancă comercială modernă care are ȋn lista obiectivelor sale diversificarea produselor și serviciilor destinate clienților săi dar și creșterea veniturilor proprii, trebuie să arate interes pentru lansarea și promovarea cardurilor, atȃt sub aspectul emiterii acestor produse, cȃt și sub aspectul acceptării la decontare a tranzacțiilor desfășurate prin intermediul acestor instrumente de plată. Procesul emiterii, respectiv al acceptării cardurilor constituie principalele elemente ale mecanismului plății cu carduri.
2.1. Emiterea cardurilor
Acest proces de emitere a cardurilor se adresează ȋn special persoanelor fizice și impune elaborarea unui sistem specific pentru fiecare categorie cu scopul de a promova produsul card. Strategia de emitere a cardurilor este elaborată de sectorul corespunzător din cadrul băncilor, ȋn baza studiilor de marketing referitoare la poziția produsului și posibilitatea atragerii segmentului țintă al pieței. In urma acestui proces de cercetare se analizează modalitatea potrivită de a atrage potențialii deținători de carduri. Aceștia pot fi abordați direct (prin stabilirea de puncte de informații la sucursalele băncii, transmiterea scrisorilor de informare la domiciliul clienților, tipărirea unor produse publicitare ori prin discuții directe) sau se poate recurge la o abordare indirectă ce ar putea fi recepționată inclusiv de persoanele care nu sunt client ai băncii respective (prin intermediul televiziunii ori presei scrise).
În etapa următoare, cea a feed-back-ului, se compară efectele obținute cu cele prevăzute și cuprinse ȋn strategia de inițiere, făcȃndu-se modificările impuse.
Pentru dezvoltarea produselor card, o bancă comercială poate emite pe piață carduri de debit, de credit sau carduri cu facilități de descoperire de cont (charge-card cu posibilitate de overdraft), ȋn funcție de punctele urmărite de banca ȋn cauză.
De exemplu, o bancă interesată de atragerea unor noi resurse bănești, va avea ca prioritate programul de emitere carduri de debit. In situația ȋn care banca are ȋn vedere utilizarea cu maxima profitabilitate a surselor proprii, va lansa programe de promovare a cardurilor de credit, luȃnd ȋn calcul faptul că eliberȃnd un credit de consum unui număr semnificativ de utilizatori selectați riguros, se diminuează riscul de nerambursare și totodată se creează venituri suplimentare sub formă de taxe pe tranzacții, comisioane de transfer, etc.
Băncile care au ȋn vedere dezvoltarea pe mai multe planuri, vor lansa programe “charge card”, care vor atrage venituri din cel puțin trei surse: din comisioane pe tranzacții, din dobȃnda de overdraft (descoperirea de cont) și surse de creditare temporare din noi depozite ori rambursări.
Etapele ce trebuie parcurse ȋn cadrul unui program de emitere carduri sunt:
Proiectarea și lansarea produselor card;
Activitatea de primire, analiză și autorizare a cererilor de eliberare carduri primite din partea clienților băncii;
Producerea și predarea cardurilor, dupa aprobarea cererilor de emitere;
Autorizarea tranzacțiilor, etapă ce are ȋn vedere verificarea disponibilităților proprii ale clientului ca proces anterior efectuării actului de comerț (de exemplu prestarea unui serviciu). Totodată este necesară existența unui sistem informatic performant ȋn interiorul băncii, care să asigure ȋn timp real informații cu privire la nivelul disponibilităților proprii ale deținătorului de card.
Banca emitentă efectuează ȋncasări și plăți prin conturile deschise titularilor (care pot fi persoane fizice – pentru activitatea de emitere și persoane juridice – pentru activitatea de acceptare a cardurilor) pentru operațiuni cu cărți de plată. Banca pune la dispoziție posesorilor de carduri extrase de cont lunare, unde sunt specificate sumele aferente operațiunilor efectuate cu cărțile bancare, sume reprezentȃnd, dobȃnzi bonificate la depozitele colaterale, denumirea comercianților și a locului de desfășurare a operațiunilor respective, comisioanele unității bancare. Referitor la aceste comisioane de utilizare a cardurilor bancare ȋn Romȃnia sunt excesive și nu oglindesc costurile. „Nivelul acestora este prea mare, este prea scump față de ceea ce ar fi justificat din punct de vedere economic. Reducerea pȃnă la sfȃrșitul anului a comisioanelor la utilizarea cardurilor va ȋncuraja comercianții să accepte aceste tipuri de plată, deci efectul va fi ȋn primul rȃnd la nivelul acestora, dar cu timpul efectele se vor resimți și la nivelul consumatorilor", a spus Chițoiu, la conferința "Mediafax Talks about Digital Europe" organizată ȋn martie, ȋn parteneriat cu Ambasada Marii Britanii.
In etapa următoare, actorul principal este banca, ce verifică cererile depuse și identitatea solicitantului cardului bancar, putȃnd solicita prezentarea informațiilor și actelor pe care le consideră utile pentru luarea deciziei referitoare la emiterea și eliberarea cardurilor, în conformitate cu actele normative în vigoare. De asemenea, se asigură că există elemente de siguranță care să protejeze corpul material al cardului, trăsături de personalizare regăsite pe suprafața sa, elemente inserate în corpul material al acestuia, cuprinzȃnd banda magnetică și/sau microprocesorul (circuit integrat specializat).
In urma acestei proceduri, „emitenții pot pune ȋn circulație instrumente de plată electronică numai cu notificarea prealabilă a Băncii Naționale a Romȃniei” și astfel sunt eliberate cărțile către posesorii autorizați, după ce aceștia vor fi luat la cunoștință tarifele băncii privind emiterea cardurilor și condițiile de utilizare ale acestora.
Odată intrat ȋn posesia cardului, posesorul ȋl poate utiliza cu scopul de a plăti mărfurile achiziționate de la comercianți sau a obligațiilor față de buget (impozite, taxe, alte plăți obligatorii), de a retrage numerar de la bancomate sau de la ghișeele băncilor sau de a efectua alte operațiuni financiare (depunere de numerar în contul bancar, transferuri între conturi etc.).
Decontarea operațiunilor efectuate cu carduri pe teritoriul Romȃniei, indiferent de moneda ȋn care sunt emise acestea, se va realiza ȋn moneda națională, ȋn condordanță cu prevederile reglementărilor valutare ȋn vigoare. Pentru realizarea operațiunii de plată, posesorii prezintă cardul la comerciantul acceptat, completează și semnează documentele care dovedesc ȋncheierea tranzacției și primesc un exemplar.
2.2 Acceptarea cardurilor
Acest proces denumit „aquiring system” (sistem de acceptare) indică acceptarea la decontare a tranzacțiilor realizate prin intermediul cardurilor la comercianții care au încheiat contracte de procesare a acestui tip de operațiuni cu o bancă comercială.
O primă etapă a programului de acceptare este reprezentată de încheierea unor contracte de procesare a tranzacțiilor cu carduri între bancă și un comerciant, prin acest contract comerciantul declarându-și disponibilitatea de a accepta la plată cardul.
Conform contractului, comerciantului îi revine obligația afișării la loc vizibil (de exemplu pe ușa principală și în zona caselor de marcat) a siglei (VISA, EUROCARD, MASTERCARD) indicându-se astfel disponibilitatea vânzătorului de a accepta carduri emise sub sigla afișată, precum și tipurile de carduri ce operează în mediul comercial respectiv. Obligația corelativă revine băncii, care are ca atribuție punerea la dispoziția comerciantului atât servicii de decontare cât și servicii de autorizare cârduri. Operatorul bancar asigură vânzătorul (într-un interval de 15 secunde) că instrumentul de plată este valabil și că deținătorul acestuia se află în posesia fondurilor necesare acoperirii tranzacției. Legătura între comerciant și banca emitentă este asigurată prin echipamente electronice și softuri specializate, în condiții de maximă siguranță.
Activitatea bancară de acceptare și procesare a tranzacțiilor cu carduri generează cel puțin două surse de profitabilitate:
Obținerea unui procent din valoarea tranzacțiilor derulate la comercianți;
Venituri din decontări interbancare oferite de banca emitentă a cardului prin care au fost realizate tranzacțiile.
În urma verificării activității comercianților, banca încheie cu aceștia contracte de acceptare a cărților de plată, ce cuprind termenii și condițiile de acceptare, drepturile și obligațiile părților contractante. Clauza de acceptare trebuie să fie obligatorie și să aibă caracter necondiționat.
Băncile emitente pun la dispoziția comercianților acceptanți cititoare de carduri (magnetice ori electronice), formularele de documente de vânzare (de exemplu chitanțele de vânzare), centralizatoare, comisionul pentru operațiunea de acceptare, stabilit pe categorii de comercianți și de comun acord cu ei. Totodată, fiecărui comerciant i se atribuie un cod unic care conține și codul băncii emitente și o limită de autorizare, reprezentând valoarea maximă a unei operațiuni pentru care nu este necesară obținerea aprobării efectuării ei de la centrul de autorizare al băncii.
Emitenții (băncile) trebuie să asigure servicii de autorizare a efectuării de operațiuni cu carduri pentru comercianții acceptați. Autorizarea constă în confirmarea validității operațiunii între un posesor autorizat și un comerciant acceptant și se face de Centrul de autorizare, organizat în cadrul biroului specializat al fiecărei bănci.
Luând în considerare nivelul limitei de autorizare, operațiunile au fost clasificate în:
Operațiuni cu o valoare mai mică decât limita de autorizare;
Operațiuni cu o valoare mai mare decât limita de autorizare;
Operațiuni pentru care limită de autorizare este zero.
În toate aceste trei cazuri enumerate mai sus, comerciantul acceptant verifică identitatea posesorului cardului și caracteristicile de securitate ale acestuia, inclusiv ultima listă a cărților interzise la acceptare și care îi sunt furnizate de către banca emitentă. Dincolo de aceste caracteristici comune, acesta procedează diferit de la un caz la altul. Astfel că în primul caz, comerciantul acceptă cardul și completează documentele de vânzare-cumpărare aferente, întrucât nu are nevoie de autorizare. În cea de-a doua situație, transmite băncii o cerere de autorizare a operațiunii. Centrul de autorizare verifică disponibilitățile existente în contul posesorului cardului și aprobă (comerciantul primește un cod de autorizare al operațiunii pe care îl înscrie pe documentele de decontare, după care dă curs la realizarea efectivă a operațiunii) sau respinge cererea. În cele din urmă, în ultimul caz este solicitată autorizarea pentru toate operațiunile cu cărți de plată pentru retrageri de numerar, după care înscriu codul de autorizare pe chitanțele tip de eliberare de numerar.
2.3. Frauda ȋn utilizarea cardurilor
Frauda la automatele bancare a devenit o preocupare majoră pentu domeniul bancar. VISA, MASTER CARD, EUROPAY și băncile partenere manifestă permanent un interes deosebit față de controlul pierderilor cauzate de fraudele la automatele bancare, ȋncercȃnd să mențină ȋn același timp un nivel ȋnalt al ȋncrederii consumatorilor ȋn acest domeniu.
Ȋn multe state din lume, frauda la bancomatele bancare a determinat adoptarea măsurilor și procedurilor cu scopul de a preveni și limita consecințele acesteia. Informațiile obținute de la bănci din ȋntreaga lume, relevă faptul că media pierderilor ȋnregistrate ca urmare a tranzacțiilor frauduloase la automatele bancare este considerabil mai mare decȃt pierderile ȋnregistrate din alte tipuri de fraudă cu carduri.
Pierderile ce sunt generate de fraudă la automatele bancare sunt de trei ori mai mari decȃt pierderile din tranzacțiile de retragere de numerar la ghișeele bancare, care reprezintă aproximativ 3% din pierderile total din fraudă ale băncilor.
„Fraudele cu cardurile bancare au crescut ȋn 2012 dupa patru ani de scădere, ȋn principal din cauza numărului mare de escrocherii pe internet, arată un raport publicat de Banca Central Europeană (BCE)”. Raportul mai arată că 60% din escrocheriile cu cardurile bancare ȋn 2012 au avut drept sursă plațile făcute prin poștă, telefon ori internet, ca urmare a creșterii explozive a cumpărăturilor online după anul 2008, și doar 25% au rezultat de pe urma fraudelor la terminalele POS sau ATM-uri. Totodată cardurile emise ȋn Franța, Marea Britanie și Luxemburg au ȋnregistrat cele mai mari pierderi de pe urma fraudelor ca proporție din tranzacțiile normale.
Băncile au identificat patru metode principale de fraudă la ATM:
Aflarea codului personal de identificare (codul PIN) – infractorul obține PIN-ul prin
supravegherea deținătorului de card ȋn momentul ȋn care acesta introduce PIN-ul la automatul bancar sau utilizȃnd un circuit video ȋnchis. Informațiile cardului sunt obținute ulterior prin tehnica de copiere a benzii magnetice (skimming) ori din informațiile tipărite pe chitanțele eliberate de ATM. Cele mai multe infracțiuni de tip skimming au fost realizate, ȋn anul 2013, de către bulgari, potrivit unui raport al companiei Verizon. „Bulgaria este urmată de Armenia, Romȃnia, Brazilia și Statele Unite. Autorii raportului au analizat 130 de cazuri de fraudă cu carduri ȋnregistrate anul trecut ȋn 95 de țări, majoritatea avȃnd loc la ATM-uri și benzinării”. Raportul demonstrează că hackerii din spatele atacurilor de tip skimming se folosesc acum de tehnologia wireless pentru a-și facilita activitatea. Inainte de asta, era necesar ca hackerii să instaleze un echipament pe ATM, apoi să descarce informațiile bancare obținute și să dezinstaleze dispozitivul, dar acum este suficient să utilizeze Internetul.
Frauda ȋntre membrii sau cunoscuți ai familiei – o persoană cunoscută de către deținătorul
cardului intră cu sau fără consimțămȃntul acestuia ȋn posesia cardului și PIN-ului și se folosește de card pentru tranzacții de retragere de numerar. Deținătorul de card contestă ulterior tranzacțiile, la primirea extrasului de cont de la bancă.
Furtul cardului de la un deținător care și-a notat PIN-ul pe spatele cardului. Pȃnă ȋn momentul ȋn care cardul este raportat ca furat ori pierdut de către deținător și blocat ȋn sistemul de autorizare al băncii, infractorul are acces la contul de card.
Card retras din ATM. In acest caz, infractorii se grupează de regulă cȃte doi și au ca țintă deținătorii de card vulnerabili, precum persoanele ȋn vȃrstă care efectuează tranzacții la automatele bancare. Deținătorul de card este abordat de către infractori, care ȋncearcă să-i distragă atenția solicitȃnd informații. In timp ce atenția deținătorului de card este distrasă, unul dintre ei apasă tasta CANCEL și retrage, nevăzut de deținător, cardul din automat. O dată anulată tranzacția, infractorii ȋi permit deținătorului care este convins că are cardul ȋn ATM, să continue tranzacția. Ȋn momentul ȋn care constată că nu se ȋntȃmpla nimic, deținătorul devine confuz și i se sugerează să introducă ȋncă o dată PIN-ul. Acesta, este convins că dorește să continue tranzacția și este supravegheat de către infractori. Din nou situația se repetă, nu se ȋntȃmplă nimic și deținătorul presupune că automatul bancar a reținut cardul și pleacă, lăsȃnd infractorii ȋn posesia cardului și PIN-ului.
VISA, MASTERCARD, EUROPAY și băncile partenere au identificat metode comune de fraudă care au fost raportate ȋn ȋntreaga lume.
Există diferite două tipuri de acțiuni de fraudă la ATM prin anularea tranzacției ȋn contul de card:
Blocarea mecanismului de eliberat bancnote
Infractorul inițiază la ATM o tranzacție de retragere de numerare de valoare insignifiantă. Ȋn momentul ȋn care dispenserul de bancnote s-a deschis, infractorul lasă o bancnotă ori introduce o bucată de carton ȋn dispenser. ATM-ul extrage suma solicitată din casete și o transmite către dispenser. Sesizȃnd că există un obiect ȋn acest loc, ATM-ul se ȋnchide și transmite un cod de eroare la calculatorul central care procesează anularea tranzacției. Infractorul deblochează dispenserul, ridică numerarul și continuă să facă tranzacții de acest gen, care datorită codului de eroare transmis de ATM nu sunt debitate din contul său de card. Pentru a preveni acest tip de fraudă, se impune identificarea codului de eroare generat de ATM și apoi excluderea lui din setările pentru anularea tranzacțiilor.
Retragerea de bancnote din pachetul eliberat de ATM
Infractorul inițiază o tranzacție pentru suma maximă eliberată de automat, iar cand numerarul este transportat către fanta dispenserului el extrage bancnotele din centrul pachetului, lăsȃnd prima și ultima bancnotă. ATM-ul detectează rămȃnerea celor două bancnote și transmite un cod de eroare la calculatorul central care anulează ȋntreaga sumă ȋn contul clientului.
Cărțile de plată sunt vulnerabile la pierdere, furt sau contrafacere chiar și ȋn cazul utilizării PIN-ului. Diferit de sisteme obișnuite de verificare prin care identificarea se făcea de către casier ori vȃnzător pe baza semnăturii, actului de identitate ori simplei recunoașteri a clientului, sistemul TEF furnizează un mijloc automat de identificare a persoanei căreia fondurile ȋi sunt destinate. Majoritatea sistemelor pentru recunoașterea cardului, necesită și introducerea numărului personal de identificare specific fiecărui client al instituției financiare și care trebuie furnizat sistemului pentru a se permite accesul la un cont bancar. Acest cod reprezintă singura modalitate de protecție a utilizatorilor, fiind imposibil de a cunoaște cine a inițiat transferul pri faptul că PIN-ul a fost utilizat ȋn mod corect. Drept urmare se are ȋn vedere dezvoltarea și a altor mijloace sigure de identificare: amprente, analiza semnăturii, voce, etc.
Cărțile de plată cu microprocesor (SMART CARD) reprezintă alternativa cea mai viabilă la metodele de asigurare a securității. De exemplu, luăm ȋn considerare situația ȋn care un dispozitiv ATM este conectat la computerul central al băncii prin intermediul unei linii telefonice ce poate fi interceptată și astfel să se realizeze dirijarea echipamentului. Chiar și ȋn cazul ȋn care comunicarea dintre ATM și computerul băncii se face ȋn sisteme de coduri, răufăcătorii pot decoda informațiile ȋn timpul transmiterii, ca și numărul cardului sau PIN-ului clientului pe care le pot utiliza ȋn tranzacții frauduloase. Aceleași probleme pot apărea și ȋn cazul transferului prin intermediul ditribitoarelor de numerar, terminalelor HOME-BANKING, telefonului. Astfel că, pentru prevenirea acestor situații, instituțiile financiare au recurs la codificaea informațiilor transmise telefonic. Totuși activitatea de codificare este foarte sofisticată și costisitoare, ȋn același timp schemele de codificare putȃnd fi necorespunzătoare.
Ȋn aceste condiții au fost adoptate o serie de măsuri proprii de securitate, precum: limitarea valorii și numărului de retrageri de numerar, limitarea numărului de ȋncercări pentru utilizatorii ce introduc greșit PIN-ul, asigurarea non-stop unor linii telefonice gratuite prin care clienții să poată anunța instituția financiară emitentă ȋn legătură cu pierderea sau furtul cardului.
Fraudele pot fi efectuate chiar de funcționarii băncii sau de clienții acesteia. Metodele utilizate de aceștia sunt similare cu cele din tranzacțiile pe bază de documente tipizate. De exemplu, funcționarul care ȋntocmește statul de plată poate crea un salariat fictiv pe baza căruia prin intermediul sistemului TEF să emită o creditare pe numele respectiv care va fi depozitată ȋn contul său. Frauda salariaților poate fi prevenită prin verificări operative simple, la ȋntȃmplare a tranzacțiilor efectuate.
Introducerea cardurilor cu microprocesor reprezintă de asemenea un mijloc de diminuare a fraudelor ȋn domeniu. Potrivit aprecierilor celor mai mari companii de cărți de plată VISA si MASTERCARD, după generalizarea cărții cu microprocesor, pierderile din fraude s-au diminuat.
Ȋn România furturile de pe carduri se efectuează în mod deosebit cu dispozitive numite “pisicuțe” și “gândaci”, potrivit membrului în board-ul ACFE România și partener la Bleu Lab, Florin Gogoașă. “Pisicuța” reprezintă un dispozitiv de citire carduri ce poate fi legat la picior, iar ȋndemnul experților este că, dacă un vânzător scapă cardul clientului pe jos, ar trebui procesată blocarea cardului, aceasta fiind cea mai utilizată modalitate de utilizare rapidă a “pisicuței”.
Referitor la cel de-al doilea dispozitiv, “Gândacul”, acesta este de dimensiune foarte mică și se introduce în POS-ul unui magazin după program, de către angajați, iar informațiile tuturor cardurilor ce vor fi utilizate în magazinul respectiv, vor fi citite de pe un laptop.
O altă metodă utilizată presupune folosirea unor dispozitive care pot citi de la distanță informațiile cardurilor persoanelor prezente într-o zonă comercială activă. Acestora le sunt retrase apoi sume de bani nesemnificative, ascunse sub forma unor comisioane bancare, persoanele păgubite ne aflȃnd ȋntotdeauna că au contribuit la bunăstarea unor persoane ȋnșelătoare.
Pe de altă parte, reprezentanții băncilor din România afirmă că tehnologia 3 D Secure și codul format din trei cifre situat pe spatele cardului, asigură o protecție ridicată.
Ȋn vederea identificării tentativelor de fraudă la automatele bancare, organizațiile internaționale fac băncilor membre următoarele recomandări:
Stabilirea unei limite maxime pe card/pe zi a sumelor ce pot fi obținute de la ATM și a ghișeul bancar;
Stabilirea unor parametri de avertizare ȋn utilizarea ATM-urilor (de exemplu număr excesiv de ȋncercări de introducere a PIN-ului);
Validarea codului CVV (card verification value), un cod format din trei cifre codat pe banda magnetică a cardului;
Monitorizarea tranzacțiilor din cursul serii și din week-end;
Monitorizarea creditelor operate ȋn contul de card;
Educarea deținătorilor de card;
Asigurarea controlului dual pentru cheile de criptare a mesajelor.
Pentru prevenirea fraudelor comise prin intermediul cardurilor este necesară selecționarea riguroasă a comercianților de către băncile acceptatoare și instruirea corespunzătoare a acestora, precum și verificări referitoare la card:
Identificarea cardului, care se realizează cu ajutorul datelor inscripționate pe acesta (tipul cardului, numărul acestuia, data expirării, numele titularului, etc.);
Autentificarea cardului, procedură ce constă ȋn asigurarea prin diferitele mijloace că este vorba despre un crad nefalsificat. Se efectuează verificări cu privire la deținătorul cardului (PIN-ul) și verificări efectuate de emitentul cardului, prin care se asigură că o cartelă prezentată nu figurează pe „lista neagră”, adică lista cardurilor pierdute ori furate.
Printre recomandările sugerate de emitenții de carduri pentru posesorii de carduri ȋn vederea protejării acestora ȋmpotriva fraudelor, enumerăm păstrarea ȋn locuri diferite a codului PIN și cardul propriu-zis și să anunțe imediat banca emitentă după pierderea sau furtul cardului; urmărirea cu atenție a operațiunilor efectuate de comerciant cu cardul posesorului; să semneze cardurile noi imediat ce le-au primit și să-și verifice lunar situația contului.
Capitolul III
Studiu privind evoluția pieței cardurilor în România în
perioada 2000-2010
Pentru a putea avea o imagine de ansamblu asupra trendului economic actual al pieței de carduri bancare din România, am incercat surprinderea aspectelor importante pe o perioadă îndelungată de timp și anume ultima decadă încheiată respectiv perioada 2000-2010.
Maniera de investigare este una de tip explorativ în contextul căreia descoperirile și concluziile sunt elaborate pas cu pas pe baza unor studii statistice și a unor analize comparative între diferitele tipuri de emitenți fie ei bancari sau nonbancari (IFN).
Studiul de față este menit a favoriza posibilitatea realizării unor predicții relevante pe perioada următoarei decade economice, 2010-2020. Analiza factorilor de importanță deosebită, cu precădere criza economică, precum și constanța sau inconstanța ratei de transformare a indicatorilor bancari în perioada studiată, oferă posibilitatea viziunii de ansamblu a pieței actuale de carduri românești, dar și posibilitatea descoperirii unor măsuri proactive de pregătire a băncilor pentru perioada următoare.
Dat fiind faptul că România este parte a Uniunii Europene, consider un studiu pe un astfel de segment bancar trebuie să plece de la poziția pe care o ocupă țara noastră în contextul economic al Europei și prin urmare primul subcapitol este destinat cu precădere asupra acestui aspect. Este suprinsă România din punct de vedere evolutiv în perioada de ascensiune în domeniul bancar 2000-2010, cuprinzând atât perioada premergătoare aderării la UE cât și perioada de tranziție de după 2007 (anul aderării la UE).
Cea de-a doua parte a capitolului trei se axează pe surprinderea efectului crizei economice – ca factor extern de constrângere, asupra pieței de carduri din România la nivel micro și macro economic. Greutatea studiului se află tocmai în acest capitol și se concretizează în special printr-o analiză comparativă a principalilor zece emitenți de carduri din România. Este surprins vârful crizei economice mondiale (2008-2010) și implicațiile negative pe care le are aceasta atât asupra cardurilor bancare în general, dar în special asupra cardurilor bancare de credit.
În ciuda haosului economic mondial orchestrat de criza începută în 2008, anumite segmente bancare au râmas neafectate, ba chiar mai mult au avut un trend ascendent creând astfel un oximoron complex între cerere și oferta pieței de carduri. După cum era de așteptat numărul cardurilor VIP nu a fost modificat considerabil însă ceea ce e de remarcat este faptul că nu a scăzut. Nimic nu poate releva mai bine celebrul cuvânt pe care îl utilizează poporul chinez pentru criză și anume „weiji” tradus prin „pericol și oportunitate”, decât această manieră prin care unii au văzut în criza economică o șansă uriașă. Aceea sunt cei ce au făcut posibilă înregistrarea unei creșteri a portofoliilor de carduri bancare VIP.
3.1. Piața românească de carduri în context european
Anul 2008 reușește să așeze România într-un loc de top în clasamentul European privind rata de creștere a numărului de carduri bancare dat fiind ritmul alert pe care băncile l-au impus pentru alinierea la noile cerințe. Începând cu anul 2000 numărul cardurilor a crescut de peste zece ori într-o perioadă de numai șapte ani, România înregistrând astfel o performanță pe care niciun alt stat sin UE nu o mai reușise până atunci.
Povestea de succes a băncilor a intersectat totuși drumul aspectelor nefaste manifestate în sfera bancară mondială în contextul crizei economice dezvoltate oadată cu jumătatea anului 2008. Potrivit graficului din figura III.1, se observă trendul descendent înregistrat la începutul lui 2009 în evoluția cardurilor valide din circulație. Dat fiind experiența noastră nesemnificativă ca stat membru UE, precum și nivelul scăzut de trai din România, am ocupat din păcate locul trei în topul statelor europene cu cele mai mari contracții de portofolii de carduri după Grecia cu 13% și Irlanda cu 8%. Gradul de diminuare al României a fost de 5% – un procentaj destul de ridicat pentru un stat membru UE.
Fig. III.1: Evoluția cardurilor valide în circulație la nivelul României.
Potrivit Băncii Centrale Europene (BCE) și Băncii Naționale Române (BNR), România reușește totuși să se mențină pe această “linie de plutire Europeană”. Graficul următor se afișează situația cardurilor bancare la nivel european și prezintă aproximativ aceeași traiectorie ca și cea din figura III.2. Diferențele evidente sunt cu privire la cifre și anume ca UE a înregistrat o creștere de numai 70% (spre deosebire de România de 1.000%), și o corecție mai lină în 2009 cu aprox 1 %, această scădere mai lină datorându-se emitenților importanți cu portofolii naționale de peste 100 de milioane dintre care putem aminti Franța și Germania, care în contextual unei Europe suferinde economic au înregistrat totuși creșteri.
Fig. III.2: Evoluția cardurilor în circulație la nivelul UE
.
Dacă raportăm numărul de carduri în uz la populația cu varstă cuprinsă între 15 și 60 de ani (populație considerată “activă”), se observă că România anului 2010 atinge scorul de 0.9 carduri pe locuitor. Acest procentaj de 90% este încurajator pentru instituțiile bancare mai ales în viitorul plăților electronice dat fiind faptul că suntem în topul țărilor din UE privind ponderea populației rurale care se regăsește în procentaj de 45%.
În funcție de mediul în care trăiește populația României identificăm diverse ponderi cu privire la deținătorii de carduri astfel încât, conform Institutului Național de statistică, 55% din populația din mediul urban deține un card bancar, pe când dacă extrapolăm la numărul total de locuitori ai României înregistram valoarea de 40%. Sunt totuși și vârfuri din acest punct de vedere astfel că în București 85% din locuitoriefectuează tranzacții cu carduri. Procentajele diferă destulșde mult și în funcție de educația populației, de la 88% în rândul celor cu studii superioare la 20% în cazul celor cu studii primare.
O analiză comparativă între între România și UE cu privire la raportul dintre numărul de carduri valide în uz și numărul total de locuitori poate fi observată în figura III.3. Surprindem astfel că România înregistrează un grad de penetrare al cardurilor cu mult sub mediaUE (cu până la de trei ori mai puțin).
Fig. III.3 : Numărul de carduri raportat la numărul de locuitori
Se observă o oarecare modificare, în sens descrescător, a graficelor începând cu anul 2008 – moment marcat de criza economică mondială, care nu a trecut neobservată nici de România și nici de țările membre UE. Aceste aspecte vor fi analizate în detaliu în capitolul următor al lucrării și vor sintetiza efectele pe care le-a avut criza asupra emitenților bancari precum și măsurile întreprinse de aceștia pentru a stabiliza acest segment al cardurilor bancare.
3.2. Impactul crizei economice asupra principalilor zece emitenți de carduri din România
Este bine știut faptul că orice modificare în echilibrul mondial al sectorului economic va creea efecte în cascadă până la cea mai mică verigă a lanțului bancar, iar criza economică începută în anul 2008 este cel mai bun exemplu în acest sens. Bineînțeles că efectul de cascadă s-a manifestat și în sens invers când băncile au emis o serie de măsuri de restabilizare a pieței bancare internaționale reușind acest lucru la sfârșitul lui 2012.
În acest subcapitol m-am axat pe analiza etapei de escaladare și vârf a crizei economice, dar mai ales asupra aspecteleor de ordin bancar legate de emiterea cardurilor și de modul în care IFN-urile și principalele instituții bancare au reacționat la acest colaps.
Portofoliul tuturor emitenților s-a diminuat în perioada 2008-2010 cu aproximativ un milion de carduri, fiind prima și evident cea mai importantă modificare alarmantă din anul 2000 (an considerat începutul istoriei bancare electronice pentru România) și până la momentul respectiv.
Deși statisticile BCE înregistrau și atenționau Europa cu privire la scăderile sacadate ale pieței cardurilor per total, totuși aceste diminuări au fost înregistrate diferit în funcție de tipurile de emitenți (bănci vs IFN) și tipurile de carduri (debit, credit etc.)
Fig.III.4: Evoluția cardurilor din circulație în România.
După prima jumătate a anului 2009, scăderea devenea vizibilă înregistrându-se, conform graficului de mai sus, cu până la 845.000 de carduri mai puține decât la începutul lui 2009, însă variabila care a influențet cel mai mult această scădere a fost evoluția negativa a cardurilor de credit.
Conform BNR sfârșitul primului trimestru din 2009 vine cu o scădere semnificativă a numărului de carduri pentru care aș menționa că principalii actori care au înregistrat pierderi sunt cei 10 emitenți din figura III.4, înregistrând împreună o diminuare a portofoliului cu 360.000 de carduri diferența de aproape jumătate de milion până la 845.000 fiind completată de pierderile IFN-urilor.
Conform tabelului din figura III.5 se constată că la sfârșitul primei jumătăți a anului 2009 doar patru din bancile considerate în top zece cele mai importante din România, și-au micșorat portofoliul de carduri de credit: BCR, BT, CEC și Piraeus. Sfârșitul anului 2009 vine cu pierderi importante în continuare pentru Credit Europe și Piraeus, iar sfârșitul lui 2010 comprimă portofoliul pentru: Credit Europe, Raiffeisen, BCR, BT și Piraeus.
În urma interpretării acestor date putem afirma că Piraeus a fost cea mai afectată de criză înregistrând diminuări constante ale portofoliului de carduri de credit, fiind urmată de Credit Europe, BCR și BT.
Se poate observa deasemeni că există un anumit prag între băncile majoritare pe piața cardurilor și băncile mai puțin importante, pragul respectiv fiind de 100.000 de carduri. Dintre primele patru din tabelul anterior se disting cu reduceri considerabile Credit Europe Bank și BCR de aproximativ 20.000 de carduri. Cele cu portofolii de sub 100.000 de carduri sunt considerate bănci în lansare și toate au înregistrat o creștere continuă cu excepția Piraeus.
Fig. III.5: Evoluția cardurilor de credit din top zece emitenți din România
.
Pe perioada 2009-2010, piața per ansamblu în domeniul cardurilor de credit emise de instituții bancare a crescut cu aproximativ 130.000 de carduri de credit însă principalii emitenți au înregistrat pierderi semnificative.
Numărul clienților a scăzut în continuare și în al doilea semestru din 2009 pentru IFN-uri așa că unii dintre aceștia și-au suspendat temporar activitatea (de ex. TBI Bank), iar alții au ieșit de tot de pe piața bancară a cardurilor (de ex. FinCredit Group).
Anul 2010 vine cu schimbări majore în legislație și măsuri drastice aplicate de către BNR în încercarea de a uniformiza și stabiliza piața creditării în România, principalele efecte resimțindu-se la nivelul IFN-urilor.
IFN-ul principal din România, EFG Euroline a resimțit și el efectele noilor schimbări aduse atât de criza economică mondială cât și de măsurile interne impuse de BNR, și a fost astfel nevoit să-și îmbunătățească oferta de carduri. Astfel că în octombrie 2010 începe utilizarea cardurilor cu arie extinsă la nivel internațional, emise sub licența American Express.
Pe de altă parte în rândul instituțiilor bancare, BancPost semna încă din 2005 un contract de exclusivitate cu American Express pentru efectuarea plățuii la comercianți realizând astfel un portofoliu care avea să fie semnificant abia după 2010, însă care-i oferea stabilitatea de care avea nevoie și posibilitatea prelungirii licenței de funcționare.
Revenind la EFG Euroline, înainte de anul 2010 și implicit înainte de utilizarea acestor carduri emise sub licență American Express, serviciul lor de Retail comunica un număr de 480.000 de carduri, însă mai mult de 50% dintre ele erau inactive. Ca număr de carduri active ele se situau sub media cardurilor bancare de credit acesta fiind un indicator clar al credibilității pe care o aveau la momentul respectiv.
Campaniile agresive de utilizare a acestor tipuri de carduri si-au gasit rezultatul abia după anul 2010 și au venit cu reîmprospătarea portofoliului de carduri emise de EFG Euroline aceasta instituție ajungând astfel la un număr de doar 250.000 de carduri.
Pentru sfârțitul anului 2010, BNR confirmă această reducere a produselor de circulație din portofoliul IFN-urilor, dat fiind faptul că din cele 12,6 milioane de carduri valide în circulație 12,1 aparțineau emitenților bancari. Prin urmare se constată că numai 500.000 de carduri erau deținute de IFN-uri, iar acest lucru poate fi observat și în figura III.6.
Fig. 3.6: Cardurile bancare și portofoliul total de carduri.
Concluzia de mai sus este evidențiată și de situația privind cardurile de credit în circulație, statisticile BNR surprinzând la sfârșitul lui 2010 un număr de 2,1 milioane de carduri de credit în circulație dintre care, conform raportărilor NOCASH ale băncilor (1,5 milioane pe carduri de credit) rezultă același lucru și anume că IFN-urile dețineau numai 500.000 de carduri de credit.
Evoluția cardurilor în perioada de criză economică mondială a evoluat în paralel pentru cardurile de credit și cele de debit. Deși aparent nu există o legătură solidă sau o relație de influențare între cele două, ele au evoluat cu rate procentuale de creștere/scădere diferite. Acest lucru este datorat faptului că în contextul pieței bancare actuale există un factor de influență care se manifestă mai pregnant pe domeniul creditării și anume nivelul scăzut de trai al consumatorilor tradusă pentru bănci prin cererea pieței. Acest lucru poate fi observat din datele culese de pe site-ul BNR și sintetizate în detaliu în figura III.7 de pe pagina următoare. O altă concluzie relevantă din această figură este și numărul foarte diferit de scădere al cardurilor și anume 600.000 (aprox 25%) pentru cele de credit respective 350.000 (aprox 3,5%) pentru cele de debit.
Fig. III.7: Evoluția comparativă a cardurilor de credit și a celor de debit
Procesul de împrospătare al portofoliilor de carduri s-a efectuat în baza unor ordonanțe de urgență ale Guvernului din 2008 (OUG174) respectiv din 2010 (OUG50) și s-a manifestat puternic și poate chiar dramatic la un moment dat pentru unii emitenți. Astfel în perioada 2008-2010 BCR-ul de exemplu și-a restrâns cardurile din circulație cu 20 de procente iar BancPost-ul cu aproximativ 30%.
Făcând abstracție de băncile lansate în activitatea de emitere a cardurilor în perioada 2008-2010 (Bank of Cyprus, Citi Bank, etc) a căror traiectorie era evident ascendentă dat fiind faptul că se aflau la început de drum în acest sector, restul emitenților nu au înregistrat creșteri.
Dintre toate cele zece menționate anterior singurele excepții care au reușit performanța au fost băncile CEC și Garanti Bank, dar trebuie avut în considerare și faptul că o mare parte dintre cardurile emise de aceștia nu au dobandit caracterul de “valid/activ” în unele cazuri procentajul celor inactive ajungând și până la 40%.
Ponderea cardurilor emise de principalii actori ai acestui segment bancar sunt evidențiate și în statistica BNR din figura III.8 de pe pagina următoare. Este vorba despre BRD, BT și RZB. Se observă din acest grafic că media ponderată a cardurilor inactive pentru cele trei bănci considerate ajunge până undeva spre 14% în timp ce media pe cei 31 de emitenți cunoscuți și afirmați la finele lui 2010 se oprește la doar 10%.
Analiza comparativă dintre cele trei bănci evidențiază un aspect foarte important în definirea competenței unui astfel de sistem de emitere de carduri, dat fiind faptul că oferă o imagine clară asupra cardurilor preaprobate către consumatori.
Fig. III.8: Ponderea cardurilor active din portofoliile marilor emitenți.
3.3. Portofolii de carduri bancare neafectate de criza economică
Pe ramura principală a celor mai importanți emitenți, care au în structura portofolii cu peste un million de cârduri, a fost introdusă și instituția ING.
Conform BNR, făcând referire la segmentul băncilor mici de pe piața autohtonă (care au în posesie portofolii sub 100000 de cârduri), putem spune că acesta a cunoscut o dezvoltare liniara în perioada 2008-2010, ducând la rezultate extraordinare precum creșterea de 2 ori a cotei de piață (4.6% în dec.2010, față de 2.3% în dec. 2008).
Totodată, băncile mici au cunoscut și ajutorul băncilor medii, care au trecut la o categorie inferioară în urma reducerii portofoliilor (71.3% la sfârșitului anului 2010, față de 74.7% la finele lui 2008). Această situație se regăsește mai jos în Figura III.9.
Fig.III.9 : Situația băncilor emitente pe perioada 2008-2010
Dacă privim piața la nivel general, nu au fost înscrise pierderi în cazul cardurilor de business și cardurilor premium, cunoscute sub denumirea de Gold&Platinum, ba chiar în anul 2010, atunci când s-a întâmplat o diminuare de 2 procente a pieței cardurilor bancare în România, exista o evoluție surprinzătoare a instrumentelor de plată destinate entităților juridice. Ca observație, situație care se regăsește și în Fig.III.10, în partea a doua a anului 2010 există creșteri evidente, care conduc probabil spre o revenire economică.
Fig.III.10 : Evoluția cardurilor business a principalelor instituții emitente
Conform graficului de mai sus, principalii actori care emit carduri de tip business au reușit performanța să își dezvolte numărul cardurilor din portofoliu cu peste 40 de procente. Totodată, cota majoritara deținută pe piață este a produselor de tip VISA, cu peste 85 de procente.
O creștere ascendentă s-a întâmplat și pe segmentul VIP, unde sunt cele mai importante carduri cu destinație exclusivistă: Gold, Platinum, World, World Elite. La sfârșitul anului 2010, s-au înregistrat aproximativ 90000 de carduri valabile de acest gen și puse în circulație, destinate persoanelor fizice.
Suprinzător este faptul că băncile mici se îndreaptă către acest segment, concurând cu băncile mari nu prin rețea ci prin calitatea serviciilor reprezentative ale cardului. De aceea, așa cum se observă și în figura de mai jos (Fig.III.11) Banca Românească deține peste 8 procente din cardurile premium din propriul portofoliu, cifră pe care cei mai importanți emitenți (BCR, BRD sau BT care nu acoperă nici măcar 1%) nu o vor atinge cel mai probabil nici în următoarea decadă, aceștia din urmă având ca nișă publicul larg ce va avea același standard de viață pentru această perioadă.
Fig. III.11 : Ponderea cardurilor de tip premium ale celor mai importanți emitenți din România
Vom analiza în cele ce urmează, cele patru segmente de carduri: preplătite, de credit, de debit și de afinitate.
În perioada 2008-2010 s-a înregistrat o creștere a numărului de emitenți de carduri preplătite. În România, aceste produse au fost lansate de Raiffeisen Bank în vara anului 2009, în parteneriat cu RêvEurope Payments LTD, sub forma a două tipuri de carduri preplătite: cardul nominal cu un sold maxim de 10.000 de lei și cardul nenominal, cu un sold maxim de 6.000 de lei. Ambele au un comision zero pentru plățile online sau la comercianți. În octombrie 2010, s-a emis și primul card preplătit în cercul local de hypermarketuri, sub titulatura societății Carrefour și RevEurope. Acest tip de card, Carrefour MasterCard permite clientului să execute plati simple și comode a facturilor chiar în hipermarketurile Carrefour, să plătească on-line pe site-urile care permit tranzacții electronice, iar bugetul maxim disponibil este de 20000 lei.
În sectorul cardurilor de credit, au fost inițiate programe de co-branded (produse născute din asocierea unei instituții de credit cu o companie de telecomunicații, de asigurări, aeriană, din domeniul IT, etc.), printre care există unul între BCR și compania aeriană Wizz Air, produsul rezultat fiind Credit Card BCR Wizz Air, care oferă o serie de discount-uri la cumpărarea biletelor Wizz Air.
O altă noutate pentru acest gen de programe este lansarea primului card de credit VISA GOLD (de către Unicredit și Metro) care are ca destinatari persoanele juridice și sunt cumpărători ai magazinului Metro Cash&Carry. Limita maximă de creditare este echivalentul în RON al sumei de 35.000 de EUR, stabilită în funcție de cifră de afaceri. Creditul se acordă pe o perioadă de maxim 36 luni, iar sumă minimă de rambursat este de 10% din suma totală datorată băncii.
În anul 2009, Raiffeisen Bank a lansat primul card de credit cu cip multifuncțional pe piața bancară românească, ce permite clientului să realizeze tranzacții în condiții de securitate de ultima generație și să aibă acces la serviciul de internet banking, utilizând suportul CAP.
În privința cardurilor de afinitate, există mai multe tipuri de produse. Primul de acest gen a fost emis de Garanți Bank, sub denumirea de WWF Bonus Card (card de afinitate eco) și este destinat celor care își doresc să ajute la protejarea mediului înconjurător. Cumpărând cu WWF Bonus Card, 0,5% din valoarea bunurilor merge automat către proiectele WWF România, ce au ca obiectiv conservarea și protejarea naturii în ariile protejate din Carpați, de-a lungul Dunării și în Delta Dunării. Procentul de 0,5% este suportat în întregime de către Garanti Bank.
În această categorie a cardurilor de afinitate, este inclus și produsul rezultat din parteneriatul Unicredit-UNICEF România, lansat în anul 2010. Efectuând tranzacții cu cardul de afinitate UNICEF la comercianți, UniCredit Tiriac Bank donează către UNICEF 1% per tranzacție, susținând programul “Spital prieten al copilului”. Astfel de cazuri s-au mai întâlnit și la alte instituții bancare, precum Euroline, care a emis în anul 2006 un card de credit umanitar, Cardul Style, ce susținea lupta împotriva cancerului la sân. Clientela feminină a fost ținta de adresare a instituțiilor bancare, cunoscându-se faptul că femeile cumpără mai des, deci cheltuiesc mai mult. Ca exemple mai putem da și Libra Bank, care lansează cardul bancare exclusiv pentru femei (Libra Jolie), care beneficiază de discount-uri între 3% și 25%, în peste 100 de locații partenere.
Referitor la cardurile de debit, BRD a fost instituția care a demonstrat că nu doar acțiunea de a emite un card este importantă, ci și că design-ul joacă un rol deosebit în determinarea clienților de a accepta produsele băncii. Așadar, a fost emis cardul de debit “a la carte” cu valabilitate de 3 ani, având printre avantaje atât design-ul personalizat, cât și comision 0 pentru emitere și pentru plățile la comercianți, inclusiv online. Rezultatele au fost pe măsura așteptărilor, astfel că în anul următor au fost înregistrate peste 180000 de carduri personalizate puse în circulație, dintre care 35% au fost achiziționate de noi clienți BRD.
În România, acțiunea de migrare Europay Mastercard Visa își are punctul de pornire în ultima parte a anului 2005, când ProCredit Bank a lansat primele carduri cu cip încorporat. Visa Electron și Visa Business Electron reprezintă carduri duale, prevăzute atât cu micropocesor, cât și cu bandă magnetică, lucru care permite utilizarea lor la toate ATM-urile și POS-urile care acceptă Visa Electron. A urmat Garantibank în noiembrie 2007 și BRD în august 2008. Pentru început, BRD a introdus această tehnologie doar pe cardurile Maestro și Cirrus. La rândul său, Garanti nu emitea decât carduri de credit cu cip.
Conform Asociației Române a băncilor, la sfârșitul anului 2008, cardurile convertite reprezentau 10 procente pe debit și aproximativ de 5 procente pe credit. În anul 2010, mai mult de jumătate din cardurile puse deja în circulație era prevăzută cu cip, situație care se regăsește în figurile de mai jos.
Fig. III.12 : Schimbarea EMV pe cardurile de debit
Fig. III.13 : Schimbarea EMV pe cardurile de credit
O bună parte din importantele unități emitente au ales ca propriile carduri să treacă de la banda magnetică la cip încorporat, atunci când expiră.
CONCLUZII
Raportându-se la realitățile economiei românești de tranziție, la mentalitatea profund înrădăcinată în utilizarea numerarului, dar și din necesitatea trecerii treptate la folosirea banilor de plastic, băncile au abordat gradual proiectele lor de cârduri. Însă preocuparea permanentă a societăților bancare românești în modernizarea activității lor și adaptarea tehnicilor mondiale de operare la mediul de plăți din țară noastră va determina cu siguranță pe viitor transformarea plăților prin carduri într-o realitate cotidiană.
Pentru impunerea cu succes a acestui instrument de decontare în mediul economic românesc este necesară îndeplinirea următoarelor obiective:
Realizarea unui program eficient de promovare publicitară a cardului ca modalitate de plată.
Este necesară publicarea de articole concise și convingătoare, clipuri publicitare sugestive prezentate în mediul audio-vizual, precum și alte acțiuni propagandistice menite a atrage interesul persoanelor fizice în utilizarea cardului.
Este cunoscut faptul că succesul lansării unui produs depinde în proporție de cel puțin 70% de calitatea și eficientă programelor publicitare inițiale. Băncile trebuie să își definească în mod clar produsul ce intenționează să îl lanseze, precum și segmental uman căruia îi este adresat. În acest scop va efectua studii de specialitate publicistică pentru că produsul să fie receptat de subiecții vizați.
În prezent, aproximativ 65% din tranzacțiile economice din țara noastră se efectuează în numerar. Aceasta este consecința tradiției de țară “cash” a României, dar și a imperfecțiunilor procedural ale instrumentelor aflate în present în circulație.
De asemenea se impune modificarea cadrului normative învechit. De lege ferenda, ar fi binevenită o inițiative legislative care să genereze obligativitatea societăților comerciale de a-și achita salariile direct prin conturi bancare. Prin aceasta s-ar elimina inconvenientele generate de asigurarea bilunară de lichidități, de asigurarea transportului de numerar, s-ar elimina cheltuielile bancare și interne de manipulare a numerarului, iar băncile ar atrage noi surse financiare.
În primăvara anului 2000, guvernul Isărescu intenționa să plătească salariile bugetarilor pe cârduri, însă a renunțat în scurt timp la idee. Finanțiștii apreciază că infrastructura nu permite introducerea în scurt timp a sistemului, deoarece în provincie distribuția bancomatelor este redusă.
În sectorul public s-au înregistrat progrese: parlamentarii își primesc indemnizațiile pe cârduri, la fel și cadrele de conducere din Ministerul Apărării și Ministerul de Interne. Prin Ordinul 3497/2000 Ministerul Educației Naționale a decis că toate cadrele didactice să își încaseze retribuțiile prin intermendiul cardurilor, începând cu 01 iulie 2000.
Încasarea platii lunare pe o cartelă bancară este o acțiune ce denotă un spirit de civilizație și progres economic.
Înființarea unor departamente specializate în cadrul băncilor, care să asigure proiectarea,
implementarea și administrarea unui program de carduri integrat (acceptare și emitere).
Activitatea cu carduri necesită eforturi specializate și susținute dar și personal specializat, dedicat exclusiv domeniului marketing, publicitate, sociologie comportamentală de piață, inginerie de sistem, metodologie bancară. Solutiille de genul împrumutului sau detașării de personal din alte servicii (trezorerie, credite, plăti) nu generează decât o abordare superficială a acestui domeniu.
Cardul reprezintă un instrument de plată bazat pe mijloace electronice. În conformitate cu legislația romȃneasca în domeniu, cardul este un instrument de plată electronică, respectiv un suport de informație standardizat, securizat și individualizat, care permite deținătorului sau să utilizeze disponibilitățile bănești proprii dintr-un cont deschis pe numele sau la emitentul cardului ori să utilizeze o linie de credit, în limita unui plafon stabilit în prealabil, deschisă de emitent în favoarea deținătorului cardului, în vederea efectu[râi, cumulativ sau nu, a următoarelor operațiuni:
a) retragerea de numerar, respectiv încărcarea și descărcarea unităților valorice în cazul unui instrument de plată de tip moneda electronică, de la terminale precum distribuitoarele de numerar și ATM, de la ghișeele emitentului băncii acceptante sau de la sediul unei instituții, obligată prin contract să accepte instrumentul de plată electronică;
b) plata bunurilor sau a serviciilor achiziționate de la comercianții acceptanți și plata obligațiilor către autoritățile administrației publice, reprezentând impozite, taxe, amenzi, penalități etc., prin intermediul imprinterelor, terminalelor POS sau prin alte medii electronice;
c) transferurile de fonduri între conturi, altele decât cele ordonate și executate de instituțiile financiare, efectuate prin intermediul instrumentului de plată electronică.
În România, cardul prezintă, în baza reglementarilor sprcifice, caracteristici generale, după cum urmează:
cardul conține elemente de securizare care să protejeze corpul material al acestuia;
cardul prezintă trăsături de personalizare încorporate pe suprafața sa;
alte componente inserate în corpul material al acestuia, inclusiv banda magnetică și/sau microprocesorul (circuit integrat specializat).
În prezent se află în circulație o diversitate de cărți de plată, existând practic câte o carte pentru fiecare aplicație. Tipologia cardurilor este complexă, în realitate existând și alte clasificări posibile complementare. Clasificarea cărților de plată are în vedere o serie de criterii, cele mai importante fiind gruparea acestora după funcțiunile îndeplinite, modul de stocare a caracteristicilor de securizare și calitatea emitentului.
În esență, principalele tipuri de carduri sunt: cardurile de credit, cardurile de debit și cardurile multifuncționale sau derivate.
Cele mai importante organizații în domeniu sunt VISA Internațional și MasterCard. Ambele organizații au sediul principal în Statele Unite ale Americii (VISA în San Francisco iar MasterCard în New York) și au fost constituite că asociații non-profit, proprietate a membrilor lor. Ulterior, însă și-au redefinit poziția – parte dintre structurile organizaționale care compun VISA vor deveni societăți deschise (începând cu anul 2007) iar MasterCard a devenit o companie deschisă publicului, începând cu anul 2006. În noile condiții, băncile care compun respectivele organizații vor deveni acționari sau clienți.
Principala activitate a organizațiilor de plăți cu cârduri, la nivel global, o reprezintă procesarea plăților dintre băncile comercianților acceptanți de carduri și băncile deținătorilor de carduri emise sub mărcile VISA sau MasterCard, fie acestea carduri de credit, fie de debit.
Practic, acest tip de organizații nu emite cârduri, ci doar oferă membrilor săi sau altor instituții financiar –bancare sau non-bancare licența pentru emiterea de carduri sub mărcile promovate de organizații, pe baza îndeplinirii unor criterii prestabilite. Relațiile dintre organizație și viitorii emitenți de carduri au ca temei legal un acord de atribuire a licențelor pentru produsele și serviciile puse la dispoziție, care îmbracă forma unui contract de adeziune. La origini, creditul și debitul erau denumite „stȃng” și, respectiv, „drept”.
Utilizarea cardurilor de debit a cunoscut o mare răspândire în numeroase state ale lumii, determinând surclasarea utilizării cecurilor, iar în anumite domenii chiar volumul tranzacțiilor realizate cu numerar.
În esență, funcționalitatea cardurilor de debit este foarte asemănătoare celei de plată cu cecuri, prin care se completează un cec cu suma care urmează a fi retrasă direct din contul unui deținător de card (referirea la acesta se face, adesea, prin sintagma “card de cecuri”), sau prin retragerea sumei care a rămas pe un card preplătit.
În funcție de magazin sau de comerciant, clientul deținător de card poate proceda la introducerea sau trecerea cardului prin terminalul special sau îl poate înmâna comerciantului pentru a efectua această operațiune. Orice tranzacție va putea fi autorizată și, respectiv, procesată, iar clientul va verifica realizarea ei prin introducerea (tastarea codului personal, PIN-ului) sau, după caz, prin semnarea unei chitanțe de vânzare.
În anumite state, cardul de debit este un card cu scopuri multiple, care este utilizat ca un card de ATM – pentru retrageri de numerar din automatele bancare și ca un card de garantare a cecurilor. Comercianții pot, la rândul lor să ofere servicii de eliberare de numerar, precum și de remitere a unui rest de numerar (rezultat în urma tranzacției efectuate), atunci când un client are și dreptul (potrivit contractului de emitere a cardului) de a retrage numerar, pe lângă operațiunea de achiziționare a unui/unor bunuri.
În prezent, specific anumitor bănci este combinarea funcțiunilor de debit și de credit într-un singur card; aceasta nu înseamnă pur și simplu permisiunea realizării unor tranzacții prin creditare amânată (nu se dispune plata imediat, aceasta se realizează la un interval stabilit de emitentul unui cârd), ci permisiunea deopotrivă a creditării și debitării instantanee (online) a aceluiași card, dar care are atașate conturi total separate, care îndeplinesc atât funcțiuni pentru credit, cât și pentru debit, și care au asigurate, separat limite de autorizare și funcționare.
De asemenea, există carduri care îndeplinesc numai funcții de creditare (nu și de debit) fiind alimentate din conturi preplătite sau din conturi de cerere (aceste conturi sunt specifice numai anumitor sisteme bancare).
În ceea ce privește proveniența banilor necesari plăților sau retragerilor de numerar, faptul că aceștia provin de pe un card de debit sau unul de credit nu are importanță decât pentru cele două părți ale contractului de emitere, respectiv bancă și clientul acesteia, deținătorul de card.
Atunci când vorbim despre cardurile de credit, avem în vedere, spre exemplificare, ca cele mai utilizate, Visa, Mastercard. Dacă, însă, vorbim despre carduri de debit, referirile cele mai la îndemână sunt: Maestro, Visa Electron, Plus, Star, etc.
Avantajele utilizatorilor de carduri sunt reprezentate de creșterea securității utilizării fondurilor proprii (prin eliminarea utilizării numerarului, posibilitatea de a beneficia de credite precum și posibilitatea de a beneficia de servicii suplimentare (în funcție de tipul cardului. Banca emitentă va fideliza clienții deja existenți prin acordarea a diverse facilitați, va beneficia și ea de siguranța operațiilor cu carduri și, în fapt, va beneficia de creșteri ale încasărilor din comisioane, dobânzi, etc. asemenea oricăror operații bancare curente. Principalele avantaje ale utilizării cardurilor se vor regăsi mai ales la nivelul comercianților. Aceștia își vor putea crește numărul de clienți și a volumului de vânzări datorită creșterii securității operațiilor și procedurilor de plată simple și comode, precum și prin posibilitatea de a oferi avantaje diverse utilizatorilor de cârduri.
Dezavantajele sunt reprezentate de posibilă utilizare frauduloasă a cardurilor pierdute sau furate atunci când nu se declară imediat pierderea acestora, precum și posibilitatea ca utilizatorii acccptati ai cardului să poată folosi fonduri cu mult peste limitele acceptate de proprietar.
Bibliografie
I. Tratate, cărți, cursuri
Radu Popescu, Florin Berbec, Cristian Tudorancea, Cardul instrument modern de plată, Tribuna Economică, Bucuresti, 1998
Golosoiu – Georgescu Ligia, Mijloace, modalități și instrumente de plată, Ed. ASE, București, 2003
Basno C., Dardac N., Floricel C., Monedă. Credit. Bănci, București: Editura Didactică și Pedagogică, R. A., 2003
Tudorache Dumitru – “Moneda, banci, credit”, Editura Sylvi, 2001
Badea L., Socol A., Drăgoi V., Drigă I, – Managementul riscului bancar, Editura Economică, București, 2010
Socol A., Tehnica bancară, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2006
Trenca I., Tehnica bancară. Principii, reglementări, experiență, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2004.
II. Surse online
www.ziare.com
www.legi-internet.ro
www.business24.ro
www.novinite.com
www.wall-street.ro
www.gandul.info
www.carrefour.ro/
www.conso.ro/
www.unicredit-tiriac.ro
Bibliografie
I. Tratate, cărți, cursuri
Radu Popescu, Florin Berbec, Cristian Tudorancea, Cardul instrument modern de plată, Tribuna Economică, Bucuresti, 1998
Golosoiu – Georgescu Ligia, Mijloace, modalități și instrumente de plată, Ed. ASE, București, 2003
Basno C., Dardac N., Floricel C., Monedă. Credit. Bănci, București: Editura Didactică și Pedagogică, R. A., 2003
Tudorache Dumitru – “Moneda, banci, credit”, Editura Sylvi, 2001
Badea L., Socol A., Drăgoi V., Drigă I, – Managementul riscului bancar, Editura Economică, București, 2010
Socol A., Tehnica bancară, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2006
Trenca I., Tehnica bancară. Principii, reglementări, experiență, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2004.
II. Surse online
www.ziare.com
www.legi-internet.ro
www.business24.ro
www.novinite.com
www.wall-street.ro
www.gandul.info
www.carrefour.ro/
www.conso.ro/
www.unicredit-tiriac.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cardul Instrument de Plata Oferit de Bancile Romanesti (ID: 137360)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.