Capacitatea de Autofinantare a Intreprinderii

Economie

Capacitatea de Autofinantare a Intreprinderii

Byadmin ianuarie 1, 2024

LUCRARE DE LICENȚĂ

CAPACITATEA DE AUTOFINANȚARE A ÎNTREPRINDERII

CUPRINS

CAPITOLUL 1

DELIMITĂRI NOȚIONALE

Capacitatea de autofinanțare (CAF

Definire

Procedee de calcul

Autofinanțarea sau finanțarea internă

1.2.1. Definiție. Politica de autofinanțare

1.2.2. Structura autofinanțării

1.2.3. Avantajele și dezavantajele autofinanțării

Analiza situației financiare a întreprinderii.

Prezentarea întreprinderii

CAPITOLUL 2

ANALIZA FORMĂRII VALORII ADĂUGATE

2.1. Analiza consumului intermediar (CI

2.2. Analiza producției

CAPITOLUL 3

ANALIZA REPARTIZĂRII VALORII ADAUGATE

3.1.Analiza rezultatului brut de exploatare

3.2. Analiza rezultatului de exploatare

3.3. Analiza rezultatului curent

3.4. Analiza rezultatului net (RN

3.5. Analiza capacității de autofinanțare (CAF

CAPITOLUL 4

CORELAȚIILE CAPACITĂȚII DE AUTOFINANȚARE CU ALȚI ÎNDICATORI Ș1 UTILITATEA EI

4.1. Corelațiile capacității de autofinanțare cu alți indicatori

4.2. Utilitatea capacității de autofinanțare

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL 1 DELIMITĂRI NOȚIONALE

1.1 Capacitatea de autofinanțare

1.1.1. Definire

Capacitatea de autofinanțare reprezintă capacitatea firmei de a-și putea asigura dezvoltarea prin mijloace financiare proprii, în termeni monetari (de încasări și de plăți).

Capacitatea de autofinanțare (CAF) înseamnă ansamblul resurselor financiare obținute din operațiile diverse din care întreprinderea ar putea dispune pentru a acoperi nevoile financiare pentru continuitatea activității pentru dezvoltare ca mărime. Capacitatea de autofinanțare se apropie de un alt indicator, marja brută de autofinanțare (MBA), cu diferența că: capacitatea de autofinanțare păstrează toate provizioanele, nu numai cele care au caracter de rezerve.

Pentru a determina capacitatea de autofinanțare trebuie luate în considerare două variabile: variabile economice și variabile financiare. Variabilele economice se referă la previziunile de vânzare (produsul dintre cantitate și preț) și previziunile asupra conturilor (materii prime, combustibil, salarii, materiale etc.). Variabilele financiare reprezintă politica de împrumut promovată de întreprindere, politica de amortizare care poate încărca diferit costurile pentru anumiți ani și politica de repartizare a profiturilor care dimensionează: volumul dividendelor distribuite acționarilor.

, în care:

– veniturile totale obținute din activitatea economică și financiară;

Ch – cheltuielile de exploatare;

– cheltuieli financiare;

A – amortizarea;

I – impozit pe profit.

1.1.2. Metode de calcul

Capacitatea de autofinanțare reprezintă diferența dintre veniturile monetare și cheltuielile monetare ale exercițiului. Capacitatea de autofinanțare se poate determina cu ajutorul elementelor din contul de profit și pierdere cu ajutorul a două metode:

Metoda substractivă

Metoda adițională

Metoda substractivă

Acestă metoda presupune deducerea succesivă a cheltuielilor întreprinderii (financiare, excepționale, etc.) pornind de la excedentul brut de exploatare (EBE), care semnifică rezultatul brut al activității comerciale și industriale.

CAF = Venituri încasabile – Cheltuieli plătibile

Sau,

CAF = EBE + Alte venituri din exploatare – Alte cheltuieli din exploatare + Venituri financiare – Cheltuieli financiare+ Venituri excepționale- Cheltuieli excepționale– Impozit pe profit

Venituri financiare: cu excenția veniturilor din provizioane

Cheltuieli financiare: cu excepția cheltuielilor financiare de natura amortizărilor și provizioanelor

Venituri excepționale: cu excepția: veniturilor excepționale din vânzarea imobilizărilor; cotei-părți a subvențiilor pentru investiții virate la venituri; venituri excepționale din provizioane

Cheltuieli excepționale: cu excepția: valorii nete contabile a imobilizărilor cedate; cheltuieli excepționale privind amortizările și provizioanele

Metoda adițională

Pentru determinarea capacității de autofinanțare prin această metodă se pornește de la rezultatul net al exercițiului la care se adaugă cheltuielile calculate (dotări cu amortizări și provizioane), după ce s-au scăzut din acestea, veniturile calculate.

CAF = Profit net – Venituri calculate + Cheltuieli calculate

sau

CAF = Rezultatul exercițiului + Cheltuielile cu amortizările + Cheltuielile cu provizioanele (din exploatare, financiare și excepționale) – Venituri din provizioane (din exploatare, financiare și excepționale) + Valoarea netă contabilă a imobilizărilor cedate – Venituri excepționale din vânzarea imobilizărilor – Cota-parte a subvențiilor pentru investiții virate la venituri

Autofinanțarea sau finanțarea internă

1.2.1. Definiție. Politica de autofinanțare

Nevoile de fonduri ale întreprinderii sunt variate: de la folosință de lungă durată cu o valoare ridicată (cum sunt activele imobilizate), până la folosiță de scurtă durată, al căror nivel variază frecvent în cursul anului în funcție de factorii interni sau externi (cum sunt activele circulante).

Finanțarea pe termen lung a unei întreprinderi presupune nevoi de fonduri cu caracter permanent, care se poate realiza în funcție de condițiile concrete ale întreprinderii. Căile de finanțare pe termen lung sunt în strânsă legatură cu căile de investire, formând cu acestea politica financiară a firmei.

Din punct de vedere al apartenenței fondurilor, avem:

finanțări din fonduri proprii (autofinanțarea);

finanțări prin angajament la termen (împrumuturi, credite).

Din punctul de vedere al efortului depus pentru obținerea lor, sursele de finanțare pe termen lung pot fi grupate în două categorii:

finanțări interne (autofinanțare);

finanțări externe (creșteri de capital și împrumuturi diverse).

Sursele destinate autofinanțării se formează în cadrul întreprinderii și se numesc surse interne. În general, aceste surse provin din surplusul monetar obținut din diferența dintre fluxurile financiare pozitive și fluxurile financiare negative, respectiv din diferența dintre încasări și plăți.

Excedentul brut al exploatării poate fi calculat în două moduri:

ca diferență dintre totalul încasărilor din activitatea economică – financiară și totalul cheltuielilor efectuate;

ca sumă a unor elemente diferite cum ar fi: salarii, impozite, dobânzi plătite, , dividende.

Politica de autofinanțare a unei întreprinderi reprezintă sinteza căilor de producție, comerciale și financiare, fiind grupate în funcție de beneficii, amortizări și politica de îndatorare. Sursele de finanțare internă reprezintă rolul principal în politica financiară a întreprinderii.

Acoperindu-și întegral nevoile de creștere economică din surse proprii, întreprizătorul poate scăpa din vedere costul capitalului propriu comparativ cu costul capitalului împrumutat, creându-se o aparență înșelătoare că primul ar fi egal cu zero. Realitatea economică și financiară arată că, indiferent de proveniență, costul capitalurilor se egalizează, în multe cazuri costul capitalului propriu fiind mai mare decât costul capitalului împrumutat.

Orice politică de autofinanțare trebuie analizată în funcție de rentabilitatea profitului reinvestit. Dacă rentabilitatea noilor proiecte acoperite prin autofinanțare este egală cu rentabilitatea reclamată de acționari, politica de autofinanțare este neutră pentru întreprindere.

Autofinanțarea contribuie la creșterea mijloacelor financiare ale întreprinderii, dar nu permite creșterea beneficiilor decât dacă rata rentabilității noilor proiecte crește peste pretențiile de remunerație ale acționarilor.

1.2.2. Structura autofinanțării

Autofinanțarea are în structura sa amortizările, provizioanele și beneficiile nedistribuite de firmă și trecute de aceasta la rezerve. Astfel, avem:

Autofinanțarea = Amortizarea + Provizioanele + Beneficiile nedistribuite

Amortizarea

Amortizarea este o compotentă a autofinanțării foarte importantă pentru viața și dezvoltarea întreprinderii pentru ca participă la:

rambursarea creditelor pe termen mediu și lung;

finanțarea totală sau parțială a noilor investiții;

susținerea fondului de rulment.

Dacă nivelul cheltuielilor pentru investiții este inferior finanțării proprii, amortizarea contribuie la surplusul ce se acumulează pentru finanțarea unor cheltuieli de investiții viitoare ale întreprinderii sau pentru realizarea unor investiții financiare pe termen scurt.

Provizioanele

Provizioanele reprezintă capitaluri preluate de întreprindere înainte de determinarea beneficiului cu scopul de a face față unor cheltuieli viitoare.

Există două categorii de provizioane:

provizioane pentru deprecieri ale elementelor de activ;

provizioane pentru riscuri și cheltuieli.

Rezervele

Rezervele reprezintă beneficii nedistribuite, alcătuind partea cea mai puțin discutată a autofinanțării. Rezervele sunt fonduri acumulate de întreprindere pornind de la beneficiile realizate. Există mai multe categorii de rezerve, și anume:

rezerve legale: acestea sunt reglementate prin legi specifice.

rezerve statuare care sunt constituite pe baza prevederilor statutului societății, în concordanță cu permisibilitatea legilor în materie.

Autofinanțarea reprezintă partea care rămâne din capacitatea de autofinanțare după ce întreprinderea a participat la distribuirea unei părți din profitul obținut în cursul unui exercițiu financiar sub formă de dividende.

Autofinanțarea = Capacitatea de autofinanțare – Dividendele vărsate

Dividendul este remunerația ce i se cuvine unei acțiuni pe parcursul unui an și este singura formă de împărțire a profitului realizat de societățile comerciale pe acțiuni.

În principiu orice deținător de acțiuni are dreptul să primească dividende din partea societății. O întreprindere este autorizată să repartizeze dividende cu două condiții:

să dispună de suficient profit astfel încât distribuirea de dividende să nu micșoreze capitalizarea bursieră permanentă a societății.

suma dividendelor nu trebuie să depășească profitul total de care dispune societatea cu această destinație;

distribuirea de dividende nu trebuie să afecteze lichiditatea financiară a societății comerciale pentru a nu pune în pericol siguranța creditorilor săi.

După modul de repartizare a profitului sub formă de dividende, se conturează două curente:

1. acționari care preferă dividendele sporite pentru consum imediat și care nu sunt de acord cu politica conducerii a societății comerciale;

2. acționari care preferă plasarea dividendelor în acțiuni noi, cu speranța obținerii unor profituri viitoare considerabile, fără a pierde posibilitatea obținerii de lichidități imediate, putând vinde acțiunile pe care le deține.

În funcție de mărimea dividendului, întreprinderile pot adera într-unul din cele trei tipuri de dividende, și anume:

politica de participare directă la profit => mărimea dividendului distribuit este în funcție de mărimea profitului obținut.

2. politica de stabilitate sau precedență reprezintă politica în care întreprinderea își propune să asigure un dividend constant => mărimea dividenduluieste în funcție de dividendul distribuit în anul anterior.

3. politica reziduală => repartizarea sub formă de dividend a unei sume care rămâne disponibilă după acoperirea altor nevoi.

Între toate aceste politici de dividende, preferată este politica de participare deoarece aceasta oferă posibilitatea societății comerciale să repartizeze dividendele acționarilor săi în funcție de mărimea profitului obținut.

1.2.3 Avantajele și dezavantajele autofinanțării

Autofinanțarea prezintă avantaje reale atât pentru întreprindere, cât și pentru acționari reprezintă prin faptul că întreprinderea trebuie să-și asigure dezvoltarea folosind rezultatele financiare pozitive obținute în exercițiul anterior.

Întreprinderea este avantajată deoarece pentru realizarea creșterii economice nu recurge la surse de finanțare externă, nici la acționari pentru a-i convinge să cumpere acțiuni și nici nu sporește valoarea nominală a acțiunilor existente. Folosind beneficiul propriu pentru dezvoltare, se reae dividendul distribuit în anul anterior.

3. politica reziduală => repartizarea sub formă de dividend a unei sume care rămâne disponibilă după acoperirea altor nevoi.

Între toate aceste politici de dividende, preferată este politica de participare deoarece aceasta oferă posibilitatea societății comerciale să repartizeze dividendele acționarilor săi în funcție de mărimea profitului obținut.

1.2.3 Avantajele și dezavantajele autofinanțării

Autofinanțarea prezintă avantaje reale atât pentru întreprindere, cât și pentru acționari reprezintă prin faptul că întreprinderea trebuie să-și asigure dezvoltarea folosind rezultatele financiare pozitive obținute în exercițiul anterior.

Întreprinderea este avantajată deoarece pentru realizarea creșterii economice nu recurge la surse de finanțare externă, nici la acționari pentru a-i convinge să cumpere acțiuni și nici nu sporește valoarea nominală a acțiunilor existente. Folosind beneficiul propriu pentru dezvoltare, se realizează o independență sporită față de bănci.

Acționarii sunt avantajați pentru că fără un efort financiar din partea lor crește valoarea bursieră a acțiunilor pe care ei le dețin, așadar crește bogăția acestora. Profitul total obținut de întreprindere este mai slab impozitat, deoarece partea utilizată pentru dezvoltare este exceptată de la impunere sau se impune cu o cotă mai redusă.

Aceste avantaje ale autofinanțării au și un efect negativ. Volumul autofinănțării, este insuficient pentru a acoperi toate nevoile. Dacă întreprinderea nu apelează la economiile externe, ea va trebui să aleagă investiții modeste. În acest caz, investiția poate pierde o mai mare parte a eficienței sale.

1.3 Analiza situației financiare a întreprinderii.

1.3.1 Prezentarea întreprinderii

Societatea comercială SC Ferma Venus SRL, cu domiciliul in localitatea Lunca Cetatuii, jud. Iași inscris la Oficiul Registrului Comerțului Iasi cu nr. 22/915/2010, Cod unic de inregistrare RO27108986, este autorizata sa funcționeze in baza Legii 440/2001 cu activitatea: Fabricarea produselor de morărit având Codul CAEN 1061.

La începutul desfășurării activității sale, societatea era specializată în comercializarea produselor de morărit (porumb și derivate ale acestuia). Din anul 2011 societatea S.C. FERMA VENUS S.R.L. s-a extins, construindu-și o secție de morărit (moară de porumb) prin achiziționarea unei mori de porumb tip MP51 destinată măcinării boabelor de porumb în scopul transformării acestora în diferite sorturi de mălai pentru consumul alimentar uman.

Ca și element al strategiei de obținere a producției moara poate fi de asemeni utilizată și pentru obținerea de uruială din porumb, grâu, orz, soia sau alte cereale pentru hrănirea animalelor. Datorită capacității de măcinare care depașește nevoile unei gospodării individuale, moara poate fi utilizată în cadrul inițiativelor particulare pentru deservirea unei zone mai întinse cuprinzând un sat, o comună sau un grup de comune după caz.

Pe lângă activitatea de morărit, societatea desfășoară o activitate comercială, cumpărând porumb pe care ulterior îl vinde în magazinele proprii. Aprovizionarea cu porumb se face de pe piața internă, cumpărând de la fermierii din zonă.

Personalul societății este formată din trei persoane:

administrator

muncitor calificat pentru morărit

lucrător comercial în magazinul propriu

Acest personal este stabilit, nu ridică probleme particulare, rămânând constant de la o perioadă la alta.

Analiza situației financiare a societății are ca obiect studierea modului de realizare a autofinanțării, asigurarea integrității patrimoniului acesteia și a unui raport optim între mijloacele economice ale acesteia.

În toate acestea se reflectă relațiile dintre rezultatele economice și cele financiare. Analiza situației financiare se bazează pe bilanțul contabil și anexele sale.

Tabelul 1.1 Activul întreprinderii

Tabelul 1.2 Pasivul întreprinderii

Bilanțul contabil este cel mai important instrument de prezentare a patrimoniului acumulat de întreprindere de la înființare până în prezent și se prezintă sub forma unui tablou al elementelor de activ și pasiv.

REPARTIZAREA PROFITULUI

Tabelul 1.3 Repartizarea profitului

Mii lei

Tabelul 1.4.

Mii lei

*1: aceeași împărțire ca la pasivul înaintea repartizării;

*2: toate pe termen scurt.

N – DTML: 28594 N-1 – DTML: 33598

DTS: 120898 DTS: 103885

CONT DE PROFIT ȘI PIERDERE

Tabel 1.5.

Mii lei.

*1: pe valută: 25742 (anul N) și 20199 (anul N-1);

*2:din care:

anul N: 1575 pentru împrumuturi obligatar;

3522 pentru creditul aferent investiției;

anul N – 1:2100 pentru obligatar și 4372 pentru investiție

Tabelul imobilizărilor prezintă existența și mișcarea volumului amortizărilor aferente diferitelor elemente de imobilizări definite în structura bilanțului.

Tabelul 1.6 Tabelul imobilizărilor

Mii lei

Tabelul 1.7 Tabelul imobilizărilor

Mii lei

Cheltuielile constituie ansamblul elementelor de costuri suportate de întreprindere în timpul unui exercițiu: consumuri de materii prime, , amortizări și provizioane calculate de firmă în cursul unui exercițiu, cheltuieli cu personalul, etc.

În totalitatea cheltuielilor, ponderea cea mai mare o au cheltuielile de exploatare, după cum rezultă și din tabelul următor.

Tabelul 1.8 Tabelul cheltuielilor

Mii lei

De la un an la altul se observă o reducere a cheltuielilor excepționale și a celor financiare, ca urmare societatea cheltuie mai puțin în activitatea financiară și excepțională în anul curent față de cel precedent, dar cheltuie mai mult în activitatea de exploatare față de aceeași perioadă.

Veniturile reprezintă valoarea tuturor actelor de îmbogățire legală a firmei, legate sau nu de activitatea sa normală și curentă. Ponderea cea mai mare o au veniturile de exploatare, prezentate conform tabelului de venituri financiare și excepționale.

Tabelul 1.9 Tabel de venituri financiare și excepționale

Mii lei

CAPITOLUL 2

ANALIZA FORMĂRII VALORII ADĂUGATE

Valoarea adăugată reprezintă creșterea de valoare, rezultată din utilizarea factorilor de producție, în special a factorilor de muncă și capital, peste valoarea materialelor, subansamblelor, energiei, serviciilor cumpărate de întreprindere de la terți. Valoarea adăugtă reprezintă un indicator important pentru analiza activității economico-financiare a firmei.

Valoarea adăugată, ca instrument de măsură, permite aprecieri pentru dimensiunea întreprinderii examinând mărimea întreprinderii, puterea și forța productivă a acesteia. Fiind aportul celor doi factori (capitalul și munca), în activitatea de producție, valoarea adăugată va permite obținerea de informații referitoare la creșterea economică a firmei, expansiunea sau restângerea activității productive.

Valoarea adăugată, ca indicator de eficiență, permite măsurarea rezultatelor din punct de vedere cantitativ. Ea poate exprima mai bine decât oricare alt indicator eficacitatea factorilor muncă și capital.

Valoarea adăugată se calculează ca diferență dintre producție și consum, astfel:

VA = (producția totală + marja comercială) – consumul intermediar

Pe baza contului de rezultate se determină:

VA2013 = 549790 + 9572 -234202 = 325160

VA2012 = 480073 + 3348 – 171697 = 311724

VA2013 / VA2012 = 325160/311724 x 100 =104%

Potrivit acestui calcul, la nivelul societății S.C. FERMA VENUS S.R.L. se constată o creștere a valorii adăugate față de perioada precedentă, respectiv o creștere a bogăției create de întreprindere.

Măsura în care consumul și producția participă la realizarea bogăției este redată prin intermediul tabelului:

Tabelul 2.1

Mii lei

Analiza valorii adăugate scoate în evidență o reducere a ponderii producției în VA de la un an la altul, reducere însoțită de o creștere în aceeași mărime a ponderii consumului intermediar cu consecințe negative asupra performanțelor întreprinderii. Această creștere a consumului intermediar se datorează creșterii cheltuielilor materiale și pe care întreprinderea le face cu aprovizionarea ca urmare a inflației.

Astfel, întreprinderea trebuie să-și reducă mărimea consumului intermediar prin procurarea de materii prime și materiale la un preț cât mai accesibil în vederea realizării în condiții cât mai avantajoase a producției; lucru care în condiții de inflație, de creștere a prețurilor la materii prime și materiale este din ce în ce mai greu de realizat.

Indicatorii mai importanți care măsoară eficacitatea întreprinderii pe valoarea adăgată sunt:

1. rata variației valorii adăugate (valoare adăugate privită în dinamică) este un bun indicator ca urmare a strânsei legături cu rentabilitatea capitalului angajat; este un bun indicator al gradului de integrare a întreprinderii, măsoară capacitatea întreprinderii de a valorifica factorii muncă și capitol.

Rata VA = VA/CA

VA – valoarea adăugată

CA – cifra de afaceri

Rata VA1 = 325160 / 531049 = 0,61

Rata VA0 = 311724 / 429206 = 0,72

Se constată o reducere a ratei VA în anul curent față de anul precedent, cu efecte negative asupra capacității întreprinderii de a valorifica factorii muncă și capital, și aceasta deoarece creșterea VA de la un an la altul ( 4%) se realizează într-un ritm mai lent decât creșterea CA (23%). Creșterea CA este determinată prin raportul:

CA1 / CA0 = 531049 / 420206 x 100 =123%

2.randamentul echipamentului, ca raport între VA și imobilizările

VA1 / I1 = 325160 / 186443 =1,74

VA0 / I0 = 311724 / 210981 =1,47

Se constată o creștere a randamentului echipamentului, ca rezultat al interesului conducerii societății de a deține echipamente de producție în stare bună prin menținerea celor în funcțiune și chiar procurarea unora moderne.

3. calitatea și productivitatea personalului, ca raport între VA și cheltuielie de personal:

VA1 / Ch. de personal = 325160 / 186707 =1,74

VA0 / Ch. de personal = 311724 / 166528 =1,87

Această reducere a productivității personalului de la un an la altul este consecința modificării mai slabe a factorului de muncă, situație care poate fi remediată prin creșterea calității personalului, prin perfecționarea acestuia.

Un alt aspect al studierii VA se referă la analiza factorială, care permite punerea în evidență a factorilor care au determinat modificarea acestuia. În acest caz, modelul VA= P – CI se transformă în următorul model de analiză:

VA = P ( 1 – CI/ P)

VA = P x va

Unde va – valoarea adăgată la 1 leu producție a exercițiului;

Va = (1 – CI / P)

În mărimea producției se are în vedere și marja comercială care îi revine întreprinderii la vânzarea de mărfuri:

va în anul N –1 este ( 1 – 171697/ 483421) = 0,6448

va în anul N este ( 1 – 234202 / 559362) = 0,5813

Variația VA de la un an la altul de 13,436 este determinată de variația factorilor componenți.

Influența producției:

( P1 – P0) va0 = (559362 – 483421) 0,6448 = + 48967 mii lei

Influența valorii medii adăugate la 1 leu producție

P1 (va1 – va0) = 559362 (0,5813 –0,6448) = – 35537 mii lei

Din analiza factorială rezultă că valoarea adăugată a crescut numai pe seama producției, pentru că valoarea adăugată de 1 leu – producție înregistrează o scădere de la o perioadă la alta ceea ce relevă capacitatea slabă a întreprinderii de a valorifica factorii de producție muncă și capital.

În principiu direcțiile de acțiune pentru sporirea VA sunt:

creșterea productivității muncii pe seama factorilor specifici;

îmbunătățirea calității produselor;

creșterea gradului de folosire a capacității de producție.

2.1. Analiza consumului intermediar

Analiza consumului intermediar presupune separarea eforturilor proprii depuse de întreprindere, de cele din afara ei. Aceasta se referă la consumul intermediar și anume: cheltuielile cu materiile prime, materiale, mărfurile de aprovizionat stocabile și nestocabile precum și cheltuielile și serviciile întreprinderii ( credit – bail).

Pentru a se alinia la cerințele pieții externe, S.C. Artex S.A. Oradea contractează un credit – bail cu o firmă terță al cărui obiect este închiderea unui utilaj performant specific confecțiilor din piele pentru o perioadă de 10 ani. Eficiența acestui credit constă în aceea că firma nu-și angajează capitalul propriu în această acțiune de performanță ci se obligă doar la plata unor chirii care au în componența lor următoarele: costul amortizării utilajului, dobânda, prima de risc și comisionul cuvenit firmei creditoare.

Calculul consumului intermediar

Tabelul 2.11

Mii lei

Se constată o creștere a consumului intermediar cu 36% generată în primul rând de creșterea cheltuielilor materiale pe care întreprinderea le efectuează pentru desfășurarea producției. Această creștere își are explicația în același timp și în rata inflației mai ridicată în 2000 decât în 1999.

Cheltuielile materiale sunt determinate nu numai pe seama aprovizionărilor interne pe care întreprinderea le face, ci și pe seama aprovizionărilor de pe piața externă, Pentru a-și îndeplini obligațiile care îi revin din calitatea sa de substrant pentru o firmă din Italia, și anume producerea pentru această firmă a unei cantități din produsele sale – costum de piele pentru damă – societatea Artex S.A. cumpără pe valută coloranți și mordanță de calitate superioară din Italia, materiale necesare desfășurării procesului de producție.

Între ratele mai importante care măsoară eficacitatea întreprinderii este și acela care arată cota cheltuielilor materiale în producție prin raportul:

Consum intermediar / Producție

CI1 / P1 = 234202 /549790 = 0,42

CI 0 / P0 = 171697 / 480073 = 0,35

Astfel ponderea cheltuielilor materiale în producție crește de la un an la altul, consecință a creșterii CI într-un ritm mai rapid decât creșterea producției.

Cheltuielile materiale dețin ponderea majorată în CI și anume 82%, și respectiv 85% înregistrându-se o creștere a acestora cu 3%, creștere datorată inflației. De asemenea, cheltuielile materiale au o pondere însemnată și în cheltuielile de exploatare ale întreprindeii, respectiv 38% și 33% creștere de asemenea determinată de creșterea prețurilor la materiile prime, materiale consumabile, energia, apa și alte materiale de care întreprinderea nu se poate lipsi pentru a-și desfășura activitatea.

Pentru a determina mărimea eforturilor proprii depuse de întreprindere în desfășurarea activității sale este necesară corectarea consumului intermediar cu valoarea cheltuielilor și servicilor existente întreprinderii și anume cu valoarea credit – bail – contractat de către aceasta.

Astfel, consumul intermediar corectat are următoare structură:

Cic = CI – Credit bail

Această corectură atrage după sine și corectarea valorii adăugate care se determină pe baza consumului intermediar și anume.

VA0 = P – CI

Tabelul 2.12

Mii lei

2.2. Analiza producției

Producția luată în calculul valorii adăugate are în structura sa producția stocată, imobilizată și producția vândută. Ponderea fiecăruia în totalul producției de la o perioadă la alta în funcție de cantitățile produse, de vânzările care se fac în această perioadă, putând spune totuși că ponderea cea mai mare în producția totală o are producția vândută.

Procedura de calcul a producției totale este următoarea:

Producția crește astfel de la un an la altul doar cu 14%, procent relativ mic în comparație cu creșterea consumului de 36% cu efecte negative asupra performanțelor întreprinderii.

Producția stocată și imobilizată nu reprezintă o parte însemnată a producției totale a întreprinderii având ponderi scăzute în cuantumul acesteia; spre deosebire de acestea producția vândută are ponderea majoritară.

Producția vândută formează alături de veniturile din vânzările de mărfuri cifra de afaceri netă a întreprinderii.

Tabelul 2.13

Mii lei

Vânzările de mărfuri ale societății Artex S.A. sunt legate de activitatea comercială a acesteia, prin care firma cumpără în prealabil cergi pe care ulterior le vinde obținând venituri pe seama marjei comerciale de 15% pe care firma o aplică astfel.

Venituri din = Cheltuieli efectuate + Marja x cheltuieli de cumpărare

Vânzări de cu cumpărarea comercială de mărfuri

mărfuri mărfurilor

Venit din vânzări de mărfuri = 63811 + 63811 x 15% = 73383

Cifra de afaceri devine producția vândută + venituri din vânzări de mărfuri și aceasta este obținută nu numai ca urmare a desfacerii produselor pe piața internă ci și ca urmare a închiderii unor contracte de vânzare cu partenerii externi. Astfel că aproximativ 60% din CA se obține ca urmare a vânzării de produse pe piața externă.

Structura și evoluția statică și dinamică a CA este prezentată în următorul tabel bazat pe datele furnizate de contul de rezultate:

Întreprinderea întregistrează o creștere a cifrei de afaceri cu 23% ca urmare a lărgirii pieții de desfacere și a închiderii unor contracte de vânzare cu noi parteneri externi sau interni.

Tabelul 2.14

Mii lei

Indicatorii care arată eficacitatea întreprinderii prin CA și producție sunt:

Ponderea CA în producție

CA1 / P1 = 5310490 /5497900 = 0,96

CA 0 / P0 = 4292060 / 4800730 = 0,89

Aceste ponderi arată că în anul curent întreprinderea a reușit să vândă mai mult din ce a produs decât în anul trecut.

Rentabilitatea economică a activității ca raport între excedentul brut de exploatare și CA, reflectând situația întreprinderii, respectiv partea vânzării destinate formării REB.

Rata marjei nete care se determină raportând profitul net la CA (fără impozit) și exprimă productivitatea CA, respectiv partea din vânzări destinată profitului.

Legătura dintre necesarul de bani și vânzări prin raportul:

(Mijloace fixe / CA ) x 100

MF1 / CA1 = ( 1864430 / 5310490 ) x100 = 35,1%

MF0 / CA0 = (2109810 / 4292060) x 100 = 49,1%

Rapoartele calculate arată că întreprinderea avea o mai bună legătură între necesarul de bani și vânzări în anul precedent decât în cel curent.

Randamentul activului stabilit prin raportul CA/ Activ total și care arată ponderea crescătoare a CA în activul întreprinderii față de cea a anului trecut.

CA1/ Activ1 = 5310490 / 5039720 = 1,05

CA0/ Activ0 = 4292060 /4670230 = 0,91

Viteza de rotație a stocurilor care arată modul de utilizare a stocurilor și se exprimă prin doi indicatori:

Numărul de rotație – nr

Nr = Ca / stocul mediu

Durata în zile a unei rotații – dz

dz = (stocul mediu / CA) x 365

unde:

stocul mediu = (stoc inițial + stoc final) /2

Dacă viteza de rotație are o tendință de scădere, întreprinderea înregistrează o creștere a timpului de transformare a activelor circulante în lichidități cu consecințe nefavorabile asupra profitabilității firmei.

Dacă viteza de rotație a firmei este mai mică decît viteza de rotație a firmelor cu activitate similară, imobilizările de mijloace circulante reprezintă o sarcină grea, constituind o frână în lupta cu concurenții.

Viteza de rotație a creditului clienți care arată în câte zile firma își încasează contravaloarea produselor de la clienți.

Numărul de rotații – nr

Nr = CA/ clienți

Durata în zile a unei rotații – dz

dz = (clienți / CA) x 365

nr1 = 531049 / 85187 = 6,2 nr0 = 429206/78278 =5,4

dz1 = (85187/531049) x365 =58 dz0 =(78278/429206) x365 =66

Se constată o creștere a vitezei de rotație creditului clienți față de anul precedent, ceea ce înseamnă că firma încasează mai rapid contravaloarea produselor vândute decât și-a încasat-o în anul precedent de la clienții săi.

Întrucât viteza de rotație a creditului clienți depășește 30 de zile se poate spune că firma întâmpină dificultăți la încasarea de facturi.

Productivitatea muncii exprimată prin raportul între producție și numărul de lucrători

W1 = 549780/25 =21991

W0 = 480073 /25 =19203

Are loc o creștere a productivității muncii cu 14% față de anul precedent ca urmare a creșterii producției în aceeași structură.

Analiza factorială a CA presupune exprimarea acesteia în funcție de numărul de angajați, productivitatea muncii și gradul de valorificare a producției fabricate, respectiv

CA= NP/ NCA/ N

unde N – numărul de angajați

P/N – productivitatea muncii

Întrucât societatea își menține constant numărul de angajați respectiv 25, acesta nu va exercita nici o influență asupra variației CA.

Variația CA cu 101843 mii lei, față de anul precedent se datorează influenței:

Productivității muncii:

VN x (P1/N1 – P0/ N0) x CA0 /P0 = 25 x (549790/25 –480073/25) x 429206/480073 =

25 x (21991,6 – 19202,9) x 0,894 = 25 x 2788,7 x 0,894 = +62327 mii lei

Tabelul 2.15

Mii lei

unde: produsul A – jachetă din piele;

produsul B – costum, damă din piele.

Întrucât ponderea cea mai mare în totalul CA o reprezintă veniturile aferente livrărilor la export, se va calcula variația CA(ACA) aferentă exportului. Structura aferentă producției exportate este următoarea:

> 60% produs “A”

> 40% produs “B”

Structura care rămâne neschimbată de la un an la altul

N N-1

320119 x 60% = 192071 mii lei 273450 x 60% = 164070 mii lei

320119 x 40% = 128048 mii lei 273450 x 40% = 109380 mii lei

Prețurile de vânzare în anul N-1 sunt:

2181710 lei pentru produsul A, și

3044470 lei pentru produsul B

Ca urmare a procesului inflaționist, prețurile acestor produse au crescut la un nivel obținut prin actualizarea nivelelor anterioare cu o rată a inflației de 40,7%

Prețul produselor în anul N devine:

2181710 x 40,7% + 2181710 = 3069660 lei pentru produsul A

3044470 x 40,7 % + 3044470 = 4283560 lei pentru produsul B

Pentru determinarea cantităților vândute din fiecare produs se împarte suma obținută din vânzarea fiecăruia la prețul aferent astfel:

N1 x P1/N1 ( CA1/P1 – CA0/P0) = 25 x 549790/25 x ( 531049 / 549790 – 429206/480073) = 25 x 21991,6 x 0,0719 = + 39529 mii lei

Creșterea CA s-a realizat prin sporirea cantității de produse fabricate deși numărul de salariați s-a menținut și prin aceasta creșterea productivității muncii. Comparativ cu perioada anterioară, gradul de valorificare a crescut ceea ce are influență pozitivă asupra vitezei de recuperare a fondurilor investite. În concluzie, firma și-a mărit cota de piață. Cu recuperarea eforturilor în totalitate.

Un alt model de analiză factorială a CA din activitatea de bază sau totală, poate fi constituit în raport cu cantitățile vândute (q) și cu prețurile de vânzare (p). Trebuie menționat însă că primul factor conține și influența structurii fizice a producției vândute, care prin intermediul prețului diferențiat de produse, acționează asupra CA; influență de structură care trebuie avută în vedere întrucât societatea realizează produse omogene. În consecință relațiile sunt:

Influența volumului fizic (cantități):

∆ CA (q) = ∑q1po –∑q0p0

unde_ po – reprezintă prețul mediu ponderat

Influența structurii producției vândute:

∆ CA (q) = ∑q1po –∑q1p0

Influența prețurilor de vânzare:

∆ CA (p) = ∑q0p1 –∑q1p0

Cantitatea vândută din produsul A = 1920710 / 306966 x 100 = 6257 buc

N

Cantitatea vândută din produsul B = 1280480/428356 x 100 = 2989 buc

Cantitatea vândută din produsul A = 164070 / 218171 x 100 = 752 buc

N -1

Cantitatea vândută din produsul B = 109380/3044447 x 100 = 359 buc

Calculul variației cifrei de afaceri pe seama influenței factorilor care o compun:

Influența volumului fizic (cantități vândute)

∆ CA (q) = ∑q1po –∑q0p0

p0 = (752 x 218171 + 359 x 304447 ) /1111 = (164064590 + 109296470) /1111 = 273361060/1111 = 246050 lei

p1 = (6257 x 606966 + 2989 x 428356) / 1144 = 279811 lei

∆ CA (q) = (6257 x 246050 + 2989 x 346050) – (752 x 246050 + 356 x 246050) = 200161675

Influența structurii producției vândute

Faptul că structura de producție vândută nu se modifică de la un an la altul, nu are influență asupra variației CA. Înseamnă că ∆ CA (q) = 0.

Influența prețurilor de vânzare

∆ CA (p) = (774 x 279631 + 370.279631) – (774.246050 +370.246050) = (216434390 + 10346470) – 28141200 = 319897860 – 28148200 = + 312154206

Variația CA pe ambele produse este:

∆ CA = ∑q1p1 –∑q0p0 = (774 x 247922 + 370 x 345963) – (752 x 218171 + 359 x 304447) = (191891620 + 128006310) – (164064590 + 109296470) = 319897930 – 273361060 = 2927681281

Se constată o creștere a cifrei de afaceri ∆ CA = 46536310 creștere care este determinată în cea mai mare parte de variația prețului în sens crescător și doar într-o mică măsură de variația cantităților vândute.

CAPITOLUL 3

ANALIZA REPARTIZĂRII VALORII ADĂUGATE

Această substanță economică produsă de întreprindere – VA- este susceptibilă pe mai multe destinații. VA reprezintă sursa de acumulări bănești, din care se face remunerarea participanților direcți și indirecți la activitatea economică a întreprinderii și anume:

personalul prin salarii, indemnizații și cheltuieli sociale;

statul prin impozite, taxe și vărsăminte asimilate ( mai puțin subvențiile de exploatare);

întreprinderea prin capacitatea de autofinanțare.

3.1. Analiza rezultatului brut de exploatare

Rezultatul brut de exploatare este primul sold intermediar de gestiune al repartizării valorii adăugate. Rezultatul brut de exploatare sau excedentul brut al exploatării exprimă acumularea brută din activitatea de exploatare, admițând că armotizarea și provizioanele sunt doar cheltuieli calculate, nu și plătite. De aceea acestea din urmă, până la solicitarea lor se regăsesc în acumulări bănești ale întreprinderii EBE exprimă capacitatea potențială a investițiilor (din amortizări, provizioane și profit).

În determinarea lui se pleacă de la VA care potrivit procedeului substractiv are următoare succesiune de calcul:

Tabelul 2.14

Mii lei

EBE se reduce ca urmare a creșterii cheltuielilor consecință a procesului inflaționist și care este resimțită în cheltuielile cu salariile prin care societatea își remunerează personalul.

Pentru a evidenția mai bine această scădere se va studia variația REB în funcție de influența factorilor care îl compun:

REB = BAB – cheltuieli cu munca vie

∆ REB = (VAB 1 – cheltuieli) – (VAB 0 – cheltuieli 0)

∆ REB = 135715 – 142652 = – 6937 mii lei

Influența modificării VAB

∆ REB = (VAB 1 – cheltuieli) – (VAB 0 – cheltuieli 0) = (325160 – 169072) – (311724 – 1690729)= 156088 –142652 = + 13436 mii lei

Influența modificării cheltuielilor

∆ REB = (VAB 1 – cheltuieli 1) – (VAB 1 – cheltuieli0) = ( 325160 – 189445 ) – (325160 –169072) = 135715 – 156088 = – 20373 mii lei

Total a) + b) = 13436 –20373 = – 6937 mii lei

Astfel se constată că factorul care contribuie la scăderea REB este creșterea cheltuielilor (salarii, impozite, taxe).

Analiza REB în varianta factorială presupune stabilirea factorilor care influențează REB precum și mărimea influențelor lor. Unul dintre modelele de calcul factorial al REB este:

REB = Aexpl x ( VE / Aexpl) x (REB / VE)

Unde Aexpl – activ de exploatare ( active imobilizate și active circulante aferente exploatării)

VE – venituri din exploatare;

REB (N) = 460063 x ( 625309/460063) x (135715/625309) = 460063 x 1,3591 x 0,2170 = 17142 mii lei

REB (N – 1) = 444989 x ( 526865/444989) x (142652/526866) = 444989 x 1,1864 x 0,2170 = 180192 mii lei

Analiza cheltuielilor cu salariile la nivelul societății “Artex” S.A., care determină prin creșterea lor, reducerea REB presupune determinarea retribuției anuale medii pe lucrător, a coeficientului de eficiență a forței de muncă precum și stabilirea corelației dintre dinamica productivității muncii și salariului mediu.

În anul 1999 salariile personalului calificat au ajuns la o mărime medie de 2000000 lei / salariat. Față de aceștia personalul de conducere și administrativ are o mărime a salariatului de:

(costurile cu remunerațiile – 20 x 2000000) /5 = (64049000 – 4000000) / 5 = 24094000/5 = 4818800 lei / salariat

Ca urmare a procesului inflaționist în anul 2000 salariile au înregistrat o creștere, la o rată a inflației de 40,7% de:

2000000 + 2000000 x 40,7% = 2814000 lei / salariat calificat

4818800 + 4818800 x 40,7 % = 6780051 lei/ salariat administrativ

În condițiile menținerii neschimbate a mărimii salariilor cheltuielile cu remunerațiile personalului în anul 2000 trebuiau să fie 2814000 x 20 + 6780051 x 5 = 90180255 mii lei.

Creșterea productivității muncii este pusă în evidență prin indicele productivității muncii:

IW = W1/W2 unde W1 = P1/NS1

W1 = 54790 / 20 = 27490 buc / salariat calificat

W0 = 480073 / 20 = 24004 buc/ salariat calificat

Deci:

IW = 27490 / 24004 = 1,145

În timp ce indicele mediu al personalului calificat este:

IS = S1/S0 = 2814000 / 2000000 = 1,407

Înseamnă că această creștere a salariilor de la o perioadă la alta este acoperită pe seama creșterii productivității muncii.

Corelația dintre dinamica W și a salariului mediu reprezintă un mecanism de punere în evidență a eficienței muncii. Caracterul necesar al respectării corelației decurge din faptul că la creșterea W concură și ceilalți factori ai producției pentru a căror remunerare trebuie asigurate promise (profit). Respectarea cerinței se pune în evidență prin indicele corelației, respectiv Ic = Is/Iw, indice care trebuie să fie subunitar, IC = 1,136 / 1,145 = 0,992, dar foarte apropiat de 1; înseamnă că dinamica W/ salariat a devansat pe cea a salariatului, dar într-o mică măsură.

În acest caz, coeficientul de eficiență a forței de muncă:

cefm = RE / Ns

unde: RE – rezultatul de exploatare;

RE1 = 625309 – 516540 = 108769 mii lei

RE0 = 526866 – 420666 = 106200 mii lei

cefm1 = 108769 /20 = 5483

cefm2 = 106200 / 20 = 5310

Creșterea coeficientului de eficiență a forței de muncă pune în evidență creșterea activității desfășurate de personalul calificat.

Eficiența cheltuielilor salariale se evidențiază prin următorii indicatori:

cheltuieli salariale la 1000 lei venituri de exploatare;

cheltuieli salariale la 1000 lei cifră de afaceri;

cheltuieli slariale la 1000 lei valoare adăugată.

1. pentru cheltuielile salariale la 1000 lei VE x ( CS / VE) x 1000, ca model multiplicativ se poate folosi: ( NS / VE x CS / FS) x 1000 sau circumscris la salariile personale FS / VE x 1000, respectiv ( NS / V1 x FS/ CS) x 1000, unde FS – fondul de salarii.

Tabelul 3.17

Mii lei

În aceste condiții:

∆FS / VE x 1000, care este de (229,6 – 243,1) = 13,5 se explică factorial astfel:

Influența numărului de salariați față de suma VE

b) Influența salariului mediu brut

NS1 / VE1 [(FS1 / NS1 – FS0 / NS0)] ∙ 1000 = 25 / 625309 (143621 /25 – 128098 / 25) ∙ 1000 = 0,039 x (5744,84 – 5123,92) = + 27,5 lei

2. Pentru cheltuieli salariale la 1000 lei CA se au în vedere modele:

( cs / CA) x 1000

(∆FS /CA) x 1000, care este ( 270,4 – 298,4) = -28 lei

Influența numărului de salariați față de suma CA

[(NS1 / CA1 – NS0 / CA0) x FS0 / NS0] ∙ 1000 = (25 / 531049 – 25 / 429206) ∙ 128098 / 25 ∙ 1000 = (0,047 – 0,058) x 5123,92 = – 56,3 lei

b) Influența salariului mediu brut

NS1 / CA1 [(FS1 / NS1 – FS0 / NS0)] ∙ 1000 = 25 / 625309 (143621 /25 – 128098 / 25) ∙ 1000 = 0,047 x (5744,8 – 5123,92) = + 28,3 lei

3. Pentru cheltuieli salariale la 1000 lei VA avem:

( cs / VA) x 1000

(FS /VA) x 1000

În acest caz (∆FS /VA x 1000 care este de (441,6 – 411) = + 30,6 lei este explicată factorial prin:

Influența numărului de salariați față de suma VA

[(NS1 / VA1 – NS0 / VA0) x FS0 / NS0] ∙ 1000 = (25 / 325160 – 25 / 311724) ∙ 128098 / 25 ∙ 1000 = (0,076 – 0,081) x 5123,92 = – 20,7 lei

b) Influența salariului mediu brut

NS1 / VA1 [(FS1 / NS1 – FS0 / NS0)] ∙ 1000 = 25 /325160 (143621 /25 – 128098 / 25) ∙ 1000 = 0,076 x 620,9 = 49,1 lei

Este demonstrat astfel faptul că dinamica veniturilor din exploatare și respectiv CA, cea a salariilor a constituit premisa reducerii cheltuielilor cu salariile personalului la 1000 lei cu 41 lei în cazul VE și cu 56,3 lei în cazul CA. Ca observație generală se relevă o reducere a eficenței cheltuielilor cu personalul (+ 30,6 lei la 1000 lei Va). Aceasta înseamnă o reducere a celorlalte componente ale VA, deci inclusiv a capacității de autofinanțare.

3.2. Analiza rezultatului de exploatare

Rezultatul de exploatare exprimă mărimea absolută a rentabilității activității de exploatare, prin deducerea tuturor cheltuielilor ( plătibile și a celor calculate) din veniturile exploatării (încasabile și a celor calculate).

Determinarea acestui sold intermediar de gestiune prin procedeul substrativ prezintă următoarea succesiune de calcul:

Tabelul 3.18

Mii lei

respectiv:

Re = venituri din exploatare – cheltuieli de exploatare

RE (N-1) = 52866 – 420666 = 106200

RE(N) = 625309 – 516540 = 108769

Deși rezultatul de la care se pleacă în determinarea sa, respectiv REB înregistrează o scădere de la o perioadă la alta, RE obținut în cadrul ciclului de exploatare crește cu 2%, ceea ce denotă că societatea desfășoară o activitate relativ bună în cadrul ciclului de exploatare.

Se constată că dotările cu amortizările și provizioane sunt acelea care determină în partea cea mai mare reducerea RE față de REB. Amortizarea poate fi privită din două puncte de vedere:

1. amortizare ca și cheltuială calculată dar și plătibilă contribuie la reducerea părții din valoarea adăugată care rămâne la dispoziția întreprinderii deci a capacității de autofinanțare. Politica de amortizare practicată de întreprindere este cea degresivă. Regimul de amortizare degresiv constă în multiplicarea cotelor de amortizare liniară ca unul din coeficienții următorii:

a) 1,5 dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix de amortizat este între doi și cinci ani;

2,0 dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix de amortizat este între cinci și zece ani;

2,5 dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix de amortizat este mai mare de zece ani.

Regimul de amortizare degresiv se aplică în două variante determinate de data de intrare în funcțiune a mijlocului fix, Astfel pentru mijloacele fixe intrate în funcțiune înainte de 31.12.1993 se utilizează regimul de amortizare degresiv fără influența uzurii morale ( AD1), iar pentru mijloacele fixe intrate în funcțiune după 31.12.1993, regimul de amortizare degresivă cu influența uzurii morale (AD2)

amortizarea ca sursă de finanțare, contribuie la constituirea fondului de amortizare care poate fi utilizat de întreprindere sa sursă de autofinanțare. Cu cât acest fond de amortizare devine mai mare cu atât posibilitățile de construire a autofinanțării sunt mai mari.

Modelele factoriale utilizate pentru exprimare RE sunt:

RE = beneficiul aferent CA

RE = BafCA

BafCA= Acc x (P / Acc) x ( CA/ P) x (BafCA/ CA)

Unde: Acc – activul economic

P – producția

Acc = imobilizările corporale + creditul – bail + MFR exp

Unde creditul – bail pe care întreprinderea îl contractează are o valoare de 5000 lei.

MFR exp – necesarul de fond de rulment din exploatare;

Acc = 186443 + 5000 +218227 = 409670 mii lei

Acc expl = 210981 + 5000 + 178028 = 394009 mii lei

Baf CA = 409670 x (549790 / 409670) x (531049 / 549790) x (108769 / 531049) = 409670 x 1,342 x 0,965 x 0,204 = 108769 mii lei

Baf CA = 394009 x (480073 / 394009) x (429206 / 480073) x (106200 / 429206) = 394009 x 1,218 x 0,894 x 0,247 = 106200 mii lei

∆ Baf CA = 108769 – 106200 = 2569 mii lei

2) RE = Nrl x (P/Nrl) x ( CA/P) x ( RE/CA)

unde: Nrl – numărul de lucrători = 25

REN = 25 x (54790 / 25) x (531049 / 54790) x (108769 / 531049) = 25 x 21992 x 0,965 x 0,204 = 108769 mii lei

∆RE = REN + RE N-1 = 108769 –106200 = 2569 mii lei

Variația RE se datorează influenței factoriale a elementelor componente. Întrucât numărul de salariați se menține constant, acesta nu va exercita nici o influență asupra DRE.

1) Influența exercitată de modificarea componentei (P/Nrl) = W

∆RE = Nrl (P1/Nrl 1 – P0/ Nrl 0) ∙ CA0/P0 ∙ RE0/CA0 = 25 ∙ (549790 / 25 – 480073 / 25) ∙ 429206 / 480073 ∙ 106200 / 429206 = 25 x 2796 x 0,894 x 0,247 = + 15397 mii lei

2) Influența exercitată asupra ∆RE de modificarea ponderii vânzărilor în producția totală:

∆RE = Nrl ∙ P1/Nrl 1(CA1/ P1 – CA0/ P0) ∙ RE0/CA0 = 25 ∙ 549790 / 25( 531049/549790 – 429206 / 480073) ∙ 106200 / 429206 = 25 x 21991 x ( 0,965 – 0,89) x 0,247 = + 12865 mii lei

3) Influența exercitată de modificarea Raportului RE/CA

∆RE = Nrl ∙ P1/Nrl 1 ∙ CA1/ P1 (RE1/ CA1 – RE0/ CA0) = 25 ∙ 549790 / 25 ∙ 531049/549790 (108760 / 531049 – 106200 / 429206 ) = 25 x 21991 x 0,965 x (0,204 – 0,247) = -23022 mii lei

Se constată că variația rezultatului de exploatare este influențată pozitiv de productivitatea muncii, deci o creștere a productivității muncii atrage după sine și o creștere a RE. De asemenea modificarea ponderii vânzărilor în producția totală are o influență pozitivă asupra RE, astfel că pe măsură ce tot mai mult din ceea ce se produce și se vinde produce consecințe favorabile asupra RE.

Variația RE este influențată negativ de modificarea ratei RE/CA

3.3. Analiza rezultatului curent

Rezultatul curent este rezultatul obținut din activitatea de exploatare și cea financiară, acesta este dat de rezultatul înaintea impozitării. Potrivit procedeului substractiv de la rezultatul de exploatare, și anume:

Tabelul 3.19

Mii lei

Rezultatul curent al întreprinderii înregistrează o ușoară creștere cu 0,5 % față de perioada precedentă, creștere care își găsește explicația în venituri din participații, dobânzi și din diferențe de curs valutar mai mare față de cele din perioada trecută. Pentru a pune mai bine în evidență creșterea RE, se va studia variația acestuia de la o perioadă la alta pe baza următorului model structural:

RC = RE +RF

unde: RF – rezultatul financiar

± ARC = (RE1 ± RF1) – (Reo ± Rfo) = (108769 + 4774) (106200 – 2323) = 113543 – 103877 = +9666 mii lei

Influența modificării RE

RC = (RE ± Rf0) – (Re0 ± Rf0) = (108769 – 2323) – (106200 – 2323) = 106446 –103877 = +2569 mii lei

Influența modificării RF

RC = (RE1 ± RF1) – (RE1 ± Rf0) = (108769 – 4774) – (108769 – 2323) = 113543 –106446 = +7097 mii lei

Total 1) +2) = 9666 mii lei

Se constată o creștere a RC, determinată în mare parte de creșterea RF și anume, în proporție de 73%, ca urmare a veniturilor financiare încasate de firmă. În ceea ce privesc cheltuielile financiare, acestea deși se reduc de la o perioadă la alta, ca și cheltuieli plătibile ale întreprinderii au influențe nefavorabile asupra mărimii capacității de autofinanțare.

În totalul cheltuielilor financiare, cheltuielile cu dobânzile au o pondere ridicată. Aceste cheltuieli cu dobânzile se referă la dobânda plătită de întreprindere pentru împrumutul obligatar la dobânda plătită la creditul aferent investiției. Analiza factorială a acestor cheltuieli cu dobânzile presupune utilizarea următorului model de calcul:

(Sd/CA) x 1000 = (∆/CA x Sd / ∆) x 1000

unde ( Sd/CA) x 1000 – suma dobânzilor plătite la 1000 lei CA

∆ – împrumuturi, credite și datorii asimilate;

dobânzile plătite la 1000 lei CA sunt:

4878 / 531049 = 9,1

și respectiv 6167 / 429206 = 14,3

În aceste condiții variația dobânzilor plătite de întreprindere la 1000 lei ca mărime de 9,1 – 14,3 = – 5,2 mii lei se explică factorial prin influența:

Influența împrumuturilor, creditelor, datoriilor asimilate față de suma

CA [(∆1 / CA1 –∆ 0 /CA0) ∙ Sd0 / ∆0 ]∙ 1000 = ( 29918 / 521049 – 37003 / 429206) ∙ 6167 / 37003 ∙ 1000 = -29,88 x 0,166 = – 4,97 mii lei

Influența dobânzilor plătite de întreprindere

[∆1 / CA1 ∙ (Sd1 / ∆1 –Sd 0 /∆0)]∙ 1000 = 29918 / 531049 ( 4878 / 22928 –6167/ 37003) ∙ 1000 = 0,056 x (0,1630 –0,1666) = – 0,2 mii lei

Potrivit acestor influențe, se poate spune că micșorarea ponderii participării împrumuturilor, creditelor și datoriilor asimilate la acoperirea financiară a nevoilor, contribuie la reducerea cheltuielilor cu dobânzile la 1000 lei în CA; cu efecte favorabile asupra lui CA.

Aceasta denotă că întreprinderea își reduce volumul creditar și împrumuturilor față de perioada precedentă pe seama utilizării în mai mare măsură a fondurilor proprii. Donbânzile plătite de întrepriendere nu influențează decât într-o mică măsură cheltuielile cu dobânzile la 1000 lei CA.

Pentru a determina rezultatul din activitatea curentă, respectiv din activitatea de exploatare și cea financiară, obținut de întreprindere prin eforturi proprii, în afara celor închiriate, rezultatul curent trebuie corectat cu dobânzile la creditul – bail, pe care întreprinderea le plătește sub forma chiriilor. Astfel,

Rco = RC – chiria

Tabelul 3.20

Mii lei

3.4. Analiza rezultatului net (RN)

Rezultatul net exprimă mărimea absolută a rentabilității financiare, rezultat care trebuie să fie egal cu soldul creditor reflectat în contul de profit și pierderi pentru fiecare alegere. Rezultatul net este ultimul sold intermediar de gestiune pe care întreprinderea îl determină și care potrivit procedeului substractiv prezintă următoarele succesiuni:

Tabelul 3.21

Mii lei

Respectiv

RN = venituri totale – cheltuieli totale inclusiv impozitul pe profit

RE (N-1) = 536935 – (465049 + 31744) =40112

RE(N) = 652792 – (558092 +43878) = 50822

Se constată o creștere a rezultaului net cu un procent de 23% cu efecte favorabile asupra destinațiilor de repartizare a acestuia. Această creștere este consecința creșterii veniturilor excepționale și a reducerii concomitent a cheltuielilor aferente acestor venituri față de perioada precedentă.

Societatea comercială remunerează statul prin plata impozitului pe profit la care aceasta este obligată. Mărimea impozitului pe profit este determinată potrivit Ordonanței Guvernului nr.70/1994 pe baza formularului “Declarația lunară pentru impozitul pe profit” și care trebuie să se depună la Direcția Generală a Finanțelor Publice și a Controlului Financiar de Stat din Oradea până la data de 25 inclusiv, a lunii următoare, acesta fiind și termenul de plată a impozitului.

Tabelul 3.22

Mii lei

Analiza structurală a profitului net presupune descompunerea acestuia în elemente componente, și anume:

Rezultatul impozabil se deosebește de rezultaul exercițiului înaintat prin aceea că este supus unor corecții. Astfel se însumează cheltuielile care depășesc nivelul admis prin acte normative ( de ex.: cheltuieli de protocol, reclamă, publicitate; cheltuieli de deplasare, detașare și transferare; amenzile și penalitățile neimpozabile, suportate pe cheltuielil; sume utilizate pentru constituirea sau majorarea provizioanelor peste limitele prevăzute de ordonanță; alte cheltuieli neductibile prevăzute de dispozițiile legale).

De asemenea, se scad, nu se impozitează deducerile fiscale cum sunt: rezervele legale, pierderile din anii precedenți (în cazul “Artex” S.A. nu poate fi vorba despre existența acestor pierderi), reducerea de impozite, stabilită prin acte normative în cazul reinvestirii profitului.

Rezultatele de exploatare și cel financiar obținute de întreprindere ca urmare a desfășurării activității sale înregistrează o creștere față de perioada precedentă cu 2% și respectiv 105%, determinând astfel și o creștere a rezultatului curent (0,5%). Această creștere își găsește expresia în cheltuielile mai mici cu amortizările și provizioanele precum și în veniturile financiare mai mari pe care întreprinderea le încasează în cursul exercițiului.

Deși rezultatul activității excepționale este negativ, consecință a unor cheltuieli mai mari față de veniturile aferente, respectiv întreprinderea cheltuiește mai mult cu despăgubirile, amenzile și penalitățile și cedarea de active decât încasează, acesta alături de rezultatul curent detemină un profit brut superior celui din perioada precedentă. Odată determinat, profitul brut, ca rezultat al întregii activități desfășurate de firmă înaintea politicii fiscale contribuie la obținerea profitului impozabil (sau fiscal) prin corectarea sa cu mărimile deductibile și nedeductibile menționate. Cota de impozit aplicată asupra profitului impozabil este de 29% reglementată legal, iar profitul net (după impozitare) se obține ca diferență între profitul înainte de impozitare și impozitul pe profit.

Astfel:

Impozitul de profit calculat = 29% x 120614 = 34978 mii lei

Acesta este corectat cu reducerea aferentă modernizării tehnologiei:

Impozitul pe profit datorat = 34978 – 1955 = 33023 mii lei

Rezultatul net al anului curent este:

94700 – 33023 = 77907 mii lei

3.5. Analiza capacității de autofinanțare (CAF)

Capacitatea de autofinanțare reprezintă aptitudinea întreprinderii de a realiza prin desfășurarea activității sale, resurse destinate ei însăși sau asociaților săi. Respectiv CAF se definește ca fiind surplusul monetar care se formează în cursul unui exercițiu. Aceasta se formează pornind de la rezultatul net pe baza procedeului auditiv, prin următoarea succesiune de calcul:

Tabelul 3.23

Mii lei

Se constată o reducere a CAF față de anul precedent dovadă că întreprindera își rezervă pentru sine o parte mai mică din “bogăția creată” de ea respectiv din valoarea adăugată. Această reducere își are originea în creșterea cheltuielilor cu salariile, în creșterea impozitului pe profit datorat bugetului de stat.

De asemenea, CAF poate fi determinată și pe baza procedeului substractiv pornind de la REB.

CALCULUL CAF – PROCEDEUL SUBSTRACTIV

Tabelul 3.24

Mii lei

(1) fără reluări asupra provizioanelor;

(2) fără: – venituri din cesiunea imobilizării;

– reluări asupra provizioanelor excepționale;

Venituri impozabile = 16571 – 15517 = 1054

(3) fără: amortizări și provizioane financiare calculate;

Cheltuieli financiare = 63138 – 614 = 5524

(4) fără : valoarea contabilă netă imobilizărilor cedate;

Cheltuieli excepționale = 35414 – 1175 – 5283 = 28956

Pentru a evidenția mai bine această scădere se va studia variația CAF în funcție de influența factorilor care o compun, și anume: rezultatul net, beneficiul de cesiune, și dotările nete.

CALCULUL DOTĂRILOR NETE

Tabelul 3.25

Mii lei

CALCULUL BENEFICIULUI DE CESIUNE

Tabelul 3.26

Mii lei

Astfel:

CAF = RN – BC +DN

Iar variația sa devine:

∆ CAF = (RN1 – BC1 + DN1) – (RN0 – BC0 + DN0) = (50822 – 102324 + 26417) – (40112 –3901 + 36450) = 67005 – 72661 = – 5656 mii lei

Această variație a CAF este explicată prin influența:

rezultatul net:

∆ CAF = (RN1 – BC0 + DN0) – (RN0 – BC0 + DN0) = (50822 – 3901 + 36450) –

(40112 –3901 + 36450) = 83371 – 72661 = 13528 mii lei

beneficiul de cesiune

∆ CAF = (RN1 – BC1 + DN0) – (RN1 – BC0 + DN0) = (50822 – 102324 + 36450) – (50822 –3901 + 36450) = 77038 – 83371 = – 7999 mii lei

dotările nete

∆ CAF = (RN1 – BC1 + DN1) – (RN1 – BC1 + DN0) = (50822 – 102324 + 26717) –

(50822 –102324 + 36450) = 67005 –77038 = – 10033 mii lei

Totalul 1) + 2) + 3) = – 5656 mii lei

Se constată că factorii care determină reducerea CAF sunt beneficiul de cesiune și dotările nete. Dotările nete ca elemente calculate au influență negativă asupra CAF întrucât amortizările și provizioanele calculate la nivelul întreprinderii sunt mult mai mari decât reluările pe baza acestora.

Beneficiul de cesiune este dat de mărimea veniturilor obținute de întreprindere din cedarea activelor (prețul de vânzare a elementelor de activ vândute, exclusiv TVA) față de mărimea cheltuielilor din operațiunile de capital ar fi valoarea neamortizată a acestor imobilizări vândute.

Rezultatul net are o influență favorabilă asupra CAF, astfel cu cât rezultatul net este mai mare, între cei doi indicatori existând o legătură direct proporțională.

Analiza capacității de autofinanțare presupune în continuarea determinării sale și repartizarea pe cele trei destinații. Astfel o primă destinație se referă la acoperirea unor lucrări de gestiune pe baza sumelor determinate de mărimea provizioanelor pentru activul circulant și a provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli, acestea din urmă constituite de întreprindere pentru a preîntâmpina unele situații păgubitoare care s-ar putea ivi.

Cea de-a doua destinație se referă la repartizarea CAF pentru menținerea capacității de producție la nivelul firmei pe seama amortizării imobilizărilor. Întreprinderea reușește prin CAF să-și mențină capacitatea de producție, capacitatea care a fost modernizată, prin investiția care a fost făcută în anii anteriori, constând într-o secție nouă pentru producerea de costume din piele de damă.

Ultima destinație a CAF afectează dezvoltarea, respectiv partea care rămâne din CAF după primele repartizări inclusiv repartizarea dividendelor. În anii avuți în vedere, societatea distribuie dividende acționarilor săi în proporție de 40% din profitul net.

Având în vedere repartizarea CAF pe cele trei destinații și în corelație cu aceasta tipologia autofinațării, ca autofinanțare de menținere (care corespunde părții din CAF afectată pentru menținerea capacității de producție și pentru acoperirea unor cheltuieli de gestiune) și autofinanțarea de expansiune care corespunde părții afectate din CAF pentru dezvoltare, se pot reprezenta grafic următoarele:

Pentru acoperirea cheltuielilor de gestiune:

2574 + 4570 = 7144 mii lei, sumă care actualizată la o rată a inflației de 40,7% se obține:

7144 + 7144 x 40,7 % = 10051 mii lei

CAF (1) pentru menținerea capacității de producție:

21190 + 21190 x 40,7 % = 29814 mii lei

pentru dezvoltare: prin diferență se determină CAF – dividende distribuite – prima repoartizare – a doua repartizare:

67005 – 10051 – 29814 – 20329 = 6811 mii lei

Pentru perioada precedentă această prezentare are structura:

Pentru acoperirea cheltuielilor de gestiune:

2314 + 2845 = 5159 mii lei

5159 + 5159 x 40,7% = 7258 mii lei

CAF (0) pentru menținerea capacității de producție:

32215 + 32215 x 40,7% = 45326 mii lei

pentru dezvoltare: CAF – dividende – prima repartizare – a doua repartizare:

72661 – 16045 – 7258 – 45326 = 4032 mii lei

Pe baza acestor prezentări, s-a putut constata că întreprinderea a distribuit în anul curent dividende mai mari, ca sumă, pentru că procentul de distribuție se menține (40%). Lucru explicabil prin creșterea profitului net, cu rezultate mulțumitoare atât pentru întreprindere cât și pentru acționarii săi.

În ceea ce privește repartizarea pe cele trei destinații, întreprinderea s-a dovedit a fi mai interesantă în alocarea unor sume mai mari (21,6%) pentru dezvoltare decât în anul precedent (19%) cu toate că capacitatea de autofinanțare era mai mare.

Aceasta dovedește dorința întreprinderii de a se adapta mai ușor la cerințele pieții externe, de a se menține pe piețele deja pătrunse și de a cuceri noi piețe prin producerea și desfacerea de produse superioare calitativ.

Printre obiectivele majore ale întreprinderii, de menționat este cel privind menținerea capacității de producție, ea alocând în acest scop din CAF 40% în 2000 asigurându-și astfel producția și de aici posibilități de obținere a unor venituri cât mai mari.

CAPITOLUL 4

CORELAȚIILE CAPACITĂȚII DE AUTOFINANȚARE CU ALȚI INDICATORI ȘI UTILITATEA EI

4.1. Corelația capacității de autofinanțare cu alți indicatori

corelația dintre capacitatea de autofinanțare și strategia aleasă de manageriat.

Între strategiile de manageriat, de amintit sunt:

a) strategii care conduce la modificări de durată a nivelului capacității de autofinanțare prin:

combinarea de resurse de producție;

prelevări diverse;

includerea în activ la imobilizări necorporale a unor cheltuieli ( de cercetare, dezvolatre) în vederea amortizării;

startegii privind modificarea conjucturală a nivelului CAF prin:

reintegrarea sau nu a unor rezereve deghizate din categoria de exemplu a provizioanelor pentru riscuri și cheltuieli;

modularea unor cheltuieli de paltă a impozitultui;

corelația dintre CAF și cifra de afaceri:

Este pusă în evidență prin calculul raportului CAF/CA

N: CAF / CA = 66455 / 531049 = 0,125

N-1: CAF / CA = 72161 / 429206 = 0,168

Se constată o reducere a ponderii capacității de autofinanțare în cifra de afaceri. Înseamnă că cifra de afaceri contribuie într-o mai mică măsură prin producția vândută la formarea valorii adăugate, și de aici mai departe la formarea capacității de autofinanțare; aceasta poate fi o explicație pe lângă multe altele pentru care Caf este mai mică în anul curent de cât în cel precedent.

corelația dintre capacitatea de autofinanțare și rezultatuil aferent activității financiare

RF1/ CAF 1 = 4774 / 66455 = 0,071

RF0 / CAF0 = – 2323 /72161 = 0,032

Această corelație arată măsura în care întreprinderea își acoperă pierderile realizate în activitatea financiară pe seama CAF; astfel, cu cât pierderile de acoperire sunt mai mari, cu atât CAF se diminuează mai mult, ceea ce se face ca această corelație care există între CAF și rezultatul aferent activității financiare să fie una inversă. Această creștere de la 0,032 la 0,071 este explicată nu pe seama cheltuielilor financiare care au scăzut, ci pe seama scăderii CAF în acea perioadă;

corelația dintre capacitatea de autofinanțare și fiscalitate

Datorii fiscale 1/ CAF 1 = 55005 / 66455 = 0,0827

Datorii fiscale 0 / CAF 0 = 48125 / 72161 = 0,666

Fiscalitatea joacă un rol important în formarea autofinanțării. Cheltuielile cu amortizarea reduc nivelul impozitului pe profit (prin micșorarea bazei impozabile) și creează posibilități de sporire a autofinanțării.

Deși pe total amortizarea are o influență neutră asupra autofinanțării, aplicarea diverselor metode de amorizare ca și posibilitatea întreruperii sau încetinirii ritmului de amortizare, permite constituirea anuală a unui fond de amortizare, scad fluxurile negative reprezentând fiscalitatea asupra profitului, crescând fluxurile de autofinanțare;

corelația dintre capacitatea de autofinanțare și dividende

Dividende 1 / CAF 1 = 20329 / 66455 = 0,305

Dividende 0 / CAF 0 = 16045 / 72161 = 0,222

Între CAF și repartizarea profitului există o stânsă legătură. Acordarea de dividende mai mari sau mai mici influențează nemijlocit asupra autofinanțării. Acordarea de dividende mai mari are drept efect pozitiv păstrarea încrederii și fidelității lor față de societate, însă micșorează CAF. În cazul opus de nerepartizare de dividende apar nemulțumiri în masa acționarilor care se pot concretiza în vânzarea acțiunilor deținute.

Societatea “Artex” SA procedează la o repartizare a dividendelor în procent de 40% din profitul net, procent care este satisfăcător atât pentru firmă care pe de altă parte este interesată și de extinderea și de modernizarea ei, cât și pentru acționari conștienți fiindcă vor avea la rândul lor alte beneficii pe seama extinderii și modernizării firmei la care sunt acționari;

corelația dintre capacitatea de autofinanțare și împrumut

Datorii 1/ CAF 1 = 129163 / 66455 = 1,94

Datorii 0 / CAF 0 = 121438 /72161 = 1,68

Obligațiile firmei decurg din politica de îndatorare a acesteia, traduse fiind în plățile regulate de dobânzi și rambursări anuale, împreună constituind cheltuieli financiare. Dar cum cheltuielile financiare se reduc de la N +1 la N, beneficiul aferent activității financiare crește, și prin urmare aceasta are o influență favorabilă asupra CAF.

Sub aspect financiar legătura între CAF și îndatorare este mult mai complex. CAF este aproape întotdeauna o condiție necesară în vederea obținerii unui împrumut, ea constituie în același timp, o garanție și nu mijloc de rambursare. Pentru a aproba creditele solicitate, băncile cer întreprinderii încasarea în anumite limite de îndatorare. Astfel, raportul Datorii / CAF trebuie să fie mai mic sau egal cu 4.

Datorii / CAF ≤ 4

Condiție care este îndeplinită în ambii ani, în conformitate cu care Societatea “Artex” SA a reușit să obțină creditul. Astfel, cu cât crește CAF, crește și posibilitatea apelării la credite.

4.2. Utilitatea capacității de autofinanțare

Capacitatea de autofinanțare măsoară capacitatea întreprinderii de a finanța prin propriile sale resurse nevoile financiare curente: dividende, investiții, rambursarea datoriilor. Potrivită în dinamină, CAF constituie un nivel util de comparație, de la un an la altul, rezultatul net fiind suficient.

1) Astfel, raportând CAF la totalitatea fondurilor păstrate în întreprindere (capitaluri proprii, amortismente și provizioane) se poate determina rentabilitatea activității întreprinderii, și anume:

(CAF / capital propriu + amortismente + provizioane) x 100

pentru anul N:

(66455 / 363700 + 54333) x 100 = 18,5%

Se constată că fondurile păstrate în întreprindere contribuie într-o măsură mai mică la formarea CAF în anul curent față de cel precedent, dovadă a reducerii acesteia.

2) CAF este utilizată pentru a măsura capacitatea de rambursare a capitalurilor împrumutate prin rata:

Capitaluri împrumutate / CAF

pentru anul N:

29918 / 66455 = 0,450

pentru anul N-1:

37003 / 72161 = 0,512

Reducerea acestei rate pune în evidență faptul că întreprinderea este în măsură în anul curent să-și ramburseze împrumuturile într-un termen mai scurt pe seama altor resurse, de exemplu a fondului de dezvoltare construit după repartizarea profitului net.

3) Pentru a se determina capacitatea de ramburdare a datoriilor, întreprinderea calculează rata:

Datorii financiare / CAF

Pentru anul N:

55005 / 66455 = 0,082

pentru anul N –1:

48125 / 72161 = 0,66

Mărimea acestei rate pune în evidență o creștere de la un an la altul a capacității întreprinderii de a-și achita datoriile financiare pe seama capacității de autofinanțare cu toate că aceasta scade CAF; explicația constând într-o creștere relativ mică a datoriilor financiare de la o perioadă la alta cu ÷ 14%

Inversul ratei anterioare, respectiv Datorii financiare / CAF exprimă marja teoretică de care dispune întreprinderea pentru a se îndatora, și anume:

CAF / Datorii financiare

Pentru anul N:

66455 /55005 = 1,20

pentru anul N –1:

72161 / 48125 = 1,49

Calculul acestor rate arată că întreprinderea își reduce posibilitățile de îndatorare; pentru că marja teoretică de care dispune este mai mică, ea trebuind astfel să procedeze la onorarea la timp a obligațiilor fiscale și sociale.

Pentru a se aprecia politica de autofinanțare se măsoară evoluția următoarelor rate calculate de întreprindere:

1) Rata de autofinanțare a imobilizărilor corporale =

= Autofinanțarea / Imobilizări corporale achiziționate x 100

Autofinanțarea = CAF – Dividende

Ralc(N) = (46676 / 260874) x 100 = 17,8 %

Ralc(N-1) = (56616/259316) x 100 = 21,8 %

Valorile acestor rate arată că societatea “Artex” SA a destinat o parte mai mare din finanțarea proprie pentru achiziții de imobilizări corporale în anul N –1 decât în anul N.

Rata de autofinanțare a imobilizărilor corporale și financiare =

= Autofinanțarea / Imobilizări corporale și financiare achiziționate x 100

Ralc CF(N) = 46676 /( 260874 + 7592) x 100 = 17,3 %

Ralc CF(N-1) = 56616/ (259316 + 1818) x 100 = 21,6 %

Și în acest caz, întreprinderea achiziționează mai mult în anul N –1 pe seama finanțărilor proprii decât în anul N. Întrucât ponderea imobilizărilor financiare în totalul imobilizărilor este mică, rata de autofinanțare a imobilizărilor corporale și financiare înregistrează în ambii ani o ușoară creștere față da rata de autofinanțare a imobilizărilor corporale.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Analiza capacității de autofinanțare presupune determinarea posibilităților întreprinderii de a realiza în cursul desfășurării activității numeroase resurse necesare acesteia pentru continuarea activității și pentru dezvoltare.

Societatea comercială “Artex” S.A. Oradea având ca obiect de activitate producerea și comercializarea produselor de artizanat din lemn, marochinărie din piele cu motive populare, costume de piele, este prezentă atât pe piața internă cu produsele sale cât și pe piața externă. Astfel 60% din veniturile încasate din vânzări sunt aferente livrărilor la export pe baza contractelor încheiate cu partenerii externi.

Ca substratant pentru o firmă italiană, la rândul său cumpără de pe piața externă materiale (coloranți și mordanți) pentru a realiza produse la standardele cerute de ordonatorul italian, costul în valută al acestora afectând consumul intermediar al întreprinderii.

În întreaga activitate desfășurată de întreprindere, formarea CAF este influențată negativ de acțiunea numeroșilor factori în diferite stadii de desfășurare a activității. Astfel, creșterea consumului intermediar într-un ritm mai rapid decât cel al producției prin cumpărăturile de materii prime și materiale atât de pe piața internă cât și de pe cea externă are ca rezultat reducerea “bogăției” create de întreprindere, respectiv a valorii adăugate, și deci, și părții care rămâne la dispoziția acesteia după repartizarea valorii adăugate.

Factor cu influență negativă asupra CAF sunt și cheltuielile cu salariile prin care sunt remunerați salariații întreprinderii. Deși, creșterea salariilor este acoperită pe seama creșterii productivității muncii, ele diminuează RBE și prin acesta toate celelalte rezultate pe baza cărora se formează CAF.

Un alt factor este reprezentat de armotizare ca și cheltuială deductibilă, un element de cost material, un cost relativ fix în raport cu volumul fizic al producției. Aceasta reprezintă din punct de vedere financiar o pierdere, contribuind alături de ceilalți factori la reducerea părții care rămâne la dispoziția întreprinderii după repartizarea valorii adăugate.

În condițiile în care întreprinderea a apelat la credite bancare pentru finațarea unei investiții și la împrumutul obligatar, cheltuielile cu dobânzile aferente acestor datorii influențează mărimea CAF. În perioada curentă, cheltuielile cu dobânzile se reduc, dar ele există și existența acestora determină reducerea rezultatului aferent activității de exploatare și financiară a întreprinderii (a rezultatului curent).

În cele din urmă, cât mai aproape de formarea capcității de autofinanțare, factorul cu influență negativă asupra acesteia este impozitul pe profit. Impozitul pe profit ca obligație fiscală a întreprinderii, impus prin norme reglementate este absolut necesar plata sa, imposibilă fiind sustragerea de la achitarea lui. Este factorul asupra căruia nu se poate acționa în sensul diminuării efectelor pe care le are – reducerea rezultatului net cu valoarea sa – și Caf în cele din urmă – întrucât acesta reprezintă o cotă mai mică de 38 % asupra profitului realizat, cu excepția cazului în care întreprinderea decide reinvestirea unei părți din profit, consecința fiind reducerea cu 50% a impozitului pe profitul reinvestit.

În consecință, acțiunea conjugată a acestor factori influențează mărimea CAF, în sensul diminuării ei, fiecare din acești factori având o influență diferită.

Întreprinderea poate avea în vedere pentru a ameliora aceste consecințe ale factorilor menționați următoarele aspecte:

– raționalizarea consumului intermediar, prin îmbunătățirea aprovizionării respectiv reducerea duratelor de aprovizionare cu materii prime și materiale necesare procesului de producție care ar avea ca și consecință reducerea imobilizărilor de fonduri și o accelerare a rotației lor. De asemenea, consumația la nivel de întreprindere trebuie să reflecte necesitățile reale ale acesteia;

– optimizarea stocurilor, identificarea acelora care au o utilizare lentă, a celor neutilizabile în producția firmei, a celor declasate astfel încât mărimea acestora să fie la nivelul necesităților;

– optimizarea transporturilor atât în activitatea de aprovizionare cât și în cazul desfacerii prin evitarea cheltuielilor nejustificabile cu transportul materiilor prime de la furnizori la depozitul firmei și respectiv a produselor finite către diverși clienți interni sau externi;

– diversificarea producției, înlocuirea unor sortimente de fabricație și cucerire în același timp a unor piețe de desfacere;

– repartizarea pe viitor a unor sume cât mai mari din CAF pentru dezvoltarea, respectiv extinderea și modernizarea firmei prin resurse proprii și renunțarea pe cât posibil la credite, având în vedere costurile ridicate ale acestora și repercusiunile pe care le are asupra activității întreprinderii.

BIBLIOGRAFIE

1. Căinap I. Analiza activității microeconomice și financiare, Ed. Dacia, Cluj – Napoca, 1996

2. Crețoiu Ghe. Ș-a – Economie politică, Casa de Editură și Presă “Șansa”, București, 1993

3. Horia Cristea – Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Mirhon, Timișoara, 1996

4. Gerard Alfonsi & Paul G. – Practique de gestion et d'analyse financieres

5. Gheorghiu Al. – Analiza activității economice a întreprinderilor, EDP, 1982

6. Iancu A. – Tratat de economie, Ed. Economică, București, 1992

7. Ișfănescu A. – Practica evalării economice a întreprinderii, Tribuna Economică, București, 1995

8. Mărgulescu D. – Analiza economico – financiară a întreprinderii, Tribuna Economică, 1994

9. Mărgulescu D. – Diagnostic economico – financiar, Ed. Romcart, 1994

10. Murgescu C. – Mersul ideilor economice la români, Ed. Enciclopedică, București, 1994

11. Nicolae I. – Istoria gândirii economiei, Ed. Didacticî și Pedagogică, București, 1992

12. Rusu D. ș.a. – Analiza activității economice a întreprinderilor, EDP, București, 1979

13. Rusu C. Analiza și regalșrea firmei prin costuri, Ed. Gh. Asachi, Iași, 1995

14. Sovodiș B. – Analiza actiovității economice, Ed. Ceres, București, 1980

15. Ion Stancu – Finanțe, Ed. Economică.

16.Liviu Spătaru -Analiza Economico-Financiară,

Instrument al Managementului Întreprinderilor, ediția a doua, Ed. Economică, București, 2010