Cadrul Natural AL Comunei Dobresti

CUPRINS

Introducere

Cap. 1. Cadrul natural al Comunei Dobrești

1.1. Situația teritorial administrativă

1.2. Situația suprafeței comunei Dobrești pe categorii de folosință

1.3. Vegetația

1.4. Geologie

1.5. Geomorfologie ( Relief

1.6. Hidrologia arealului

1.7. Clima

1.7.1. Regimul termic

1.7.2. Regimul pluviometric

1.7.3. Regimul eolian

1.7.4. Indicatori sintetici ai datelor climatice

1.8. Solurile

1.8.1. Descrierea tipurilor și subtipurilor de sol

Cap. 2. PREZENTAREA EXPLOATĂRII MINIERE DE SUPRAFAȚĂ

2.1. Scurt istoric al exploatării bauxitei

2.2. Caracteristicile lucrărilor de exploatare a bauxitei

2.3. Metode de exploatare a bauxitei

2.4. Suprafețe afectate de lucrările de exploatare

Cap. 3. REFACEREA SOLURILOR ÎN URMA EXPLOATĂRILOR DE BAUXITĂ

3.1. Solul, componentă esențială a biosferei

3.2. Evidența tipurilor de sol în arealul studiat

3.2.1. Evidența solurilor din fondul forestier

3.2.2. Descrierea tipurilor și subtipurilor de sol din pădure

3.2.3. Evidența solurilor din fondul pastoral și agricol

3.2.4. Descrierea principalelor tipuri de sol din fondul pastoral și agricol

3.3. Profilul de sol

3.4. Cercetarea și cartarea terenurilor supuse reconstrucției ecologice

3.4.1. Cercetarea terenurilor supuse reconstrucției ecologice

3.4.2. Cartarea terenurilor

3.4.3. Cartarea agrochimică

3.5. Modele de intervenție în fond forestier

Cap. 4. Măsuri și LUCRĂRI de refacere ogică a solului

FORESTIER, pastoral ȘI agricol

4.1. Aspecte teoretice privind reconstrucția ecologică

4.2. Reconstrucția tehnico – minieră ( etapa premergătoare

4.3. Ameliorarea ecologică – recultivarea

4.3.1. Recultivarea agricolă

4.3.2. Recultivarea forestieră

4.4. Concluzii

Bibliografie

INTRODUCERE

Motivul pentru care am ales acest subiect, se datorează faptului că sunt născută în vecinătatea acestui areal, al exploatării miniere a bauxitei și practic am luat parte la toate aceste modificări care au avut loc, și am simțit și eu într-o oarecare măsură dezamăgirea datorată închiderii minelor, dar în același timp și nevoia de a readuce peisajul rămas la o imagine favorabilă, care să nu altereze valoarea turistică și economică a acestei zone. Dat fiind faptul că cea mai afectată de lucrări a fost pădurea, m-am axat și pe reconstrucția ecologică a pădurii și refacerea solurilor atât cele din fond forestier, cât și din fondul pastoral și agricol, iar cea mai bună colaborare pentru culegerea datelor a fost cu ocolul silvic Dobrești.

Dacă în terenurile afectate de exploatarea de bauxită din fondul forestier s-au executat lucrări de refacere a mediului, în pășuni aceste lucrări nu s-au executat decât sporadic și pe suprafețe restrânse.

În lucrare am încercat să surprind: localizarea carierelor, amploarea lucrărilor, impactul asupra mediului, dar și lucrările care sunt necesare pentru refacerea mediului, și propuneri de reamenajare a carierelor.

Dat fiind specificul exploatărilor de bauxită în subteran și în cariere de mici dimensiuni și cu durată scurtă de exploatare, de aproximativ 30-40 ani s-a pus problema refacerii mediului în zonele afectate. În același timp s-au căutat soluții unitare dar și specifice, de intervenție pentru reconstrucția ecologică. Fie că ” lentilele” de bauxită s-au găsit în fond forestier sau în fond pastoral sau agricol, o componentă deosebit de importantă este refacerea solului, un proces de lungă durată, cu implicații deosebit de complexe. Pentru a readuce solul la fertilitatea avută inițial sau o categorie superioară de fertilitate față de cea rămasă după exploatarea de suprafață este necesară o cunoaștere aprofundată a multitudinii de tipuri de sol, a diversității condițiilor de mediu, dar și încercarea de a găsi criterii de grupare a acestei diversități pentru a propune soluții de intervenție cât mai adecvate.

Ca mijloace și metode de cercetare am utilizat: analiza în teren a fenomenelor surprinse, analiza pe hartă a arealului studiat, identificarea arealelor problemă, documentarea teoretică și sinteza informațiilor.

Documentarea a început încă din anul 2009, a continuat în anul 2010 și primul trimestru al anului 2011.

Am vizitat zona luată în studiu, respectiv Luncasprie – Răcaș, din comuna Dobrești. M-am documentat și am cules date de la toate firmele care au avut implicații în exploatarea de bauxită, sau au proiectat și executat lucrări de reconstrucție ecologică a perimetrelor bauxitifere, Primăria comunei Dobrești. Am discutat și am cules date de la persoane care au lucrat efectiv în minerit în zonă sau au executat lucrări de refacere a mediului. Am analizat probe de sol la laboratorul Oficiului de studii pedologice și agrochimice Bihor – Oradea.

Dată fiind diversitatea mare de situații și condiții de mediu, orice contribuție nouă își are rolul și rostul, chiar dacă nu acum când exploatarea bauxitei nu mai există, iar preocupările pentru refacerea arealului sunt doar sporadice și nesusținute financiar. Obiectivele urmărite sunt cele de a crea modele unitare de intervenție cu lucrări, de a găsi criterii de grupare a intervențiilor în marea diversitate de cazuri și tipuri de situații din teren. Rezultatele obținute sunt la această dată doar cu importanță teoretică, aplicabilitatea în practică fiind doar la nivel experimental.

Am utilizat date de la Ocolul Silvic Dobrești, S.C. Bauxita Min S.A, Primăria Comunei Dobrești.

CAPITOLUL 1

CADRUL NATURAL AL COMUNEI DOBREȘTI

SITUAȚIA TERITORIAL – ADMINISTRATIVĂ

Comuna Dobrești este situată administrativ în județul Bihor, în treimea sudică.

Fig. nr. 1.1 Harta județului Bihor, cu delimitarea arealului exploatărilor de bauxită

( După www.harti.ro )

Comuna Dobrești este situată relativ în centrul județului Bihor și are ca vecini comuna Vârciorog (N), comuna Aștileu și Vadu Crișului (NE), comuna Șuncuiuș (E), comuna Ceica (V) comunele Pomezău, Roșia și Sâmbata (S).

Artera de legătură cu celelalte zone ale țării și ale județului este drumul național DN 76 (Oradea-Deva), la care se accede prin drumul județean DJ 787 ( Sâmbăta–Dobrești-Vârciorog-Tileagd ). Legătura cu comunele Bratca și Șuncuiuș se face prin DJ 787C (Dobrești-Luncasprie-Răcaș-Damiș-Bratca ), drum modernizat. Legătura cu comunele Vârciorog și Tileagd se face și prin drumul comunal Hidișel de Dobrești-Corbești continuat cu drumul forestier Valea Râului (12km). Rețeaua de căi de acces se completează cu alte drumuri comunale, drumuri miniere și drumuri forestiere, în cea mai mare parte nemodernizate. Pe categorii de folosință, suprafața comunei Dobrești se prezintă după cum urmează prezentate în tabelul 1.1

Repartizarea suprafeței pe categorii de folosință

Tabel nr.1.1

Din punct de vedere geografic, teritoriul comunei Dobrești se găsește în Provincia Carpatică, Subprovincia Carpații de sud-est, regiunea Carpații Apuseni, Subținutul Munților Apuseni, Districtul Munților Pădurea Craiului, munți calcaroși sub 1000 m altitudine cu podișuri întinse, prezentând numeroase doline, ponoare și peșteri.

Se poate concluziona că teritoriul face parte din regiunea de dealuri joase și înalte, caracterizat prin versanți brăzdați de văi adânci, având un aspect muntos cu văi și culmi pronunțate.

Unitatea morfologică ce caracterizează arealul, este versantul cu configurație ondulată, cu înclinări variabile de la moderate la foarte repedă și uneori abrupte.

Coordonatele geografice orientative sunt 22016’ longitudine estică și 46054’ latitudine nordică.

1.3. VEGETAȚIA

Etajarea vegetației este mai puțin evidentă. Masivele forestiere sunt alcătuite preponderent din păduri de foioase cu dominarea fagului și sunt întrerupte de poieni largi în special în zonele carstice. Se deosebesc însă zone de microclimat mediteranean ce explică prezența prin adaptare și aclimatizare a unor specii lemnoase de mare productivitate și importanță economică : castanul comestibil, stejarul de Slavonia, stejar roșu american, molid austriac, brad caucazian, duglas american iar dintre speciile autohtone, gorunul și cireșul . Aceste specii valoroase au fost introduse în cultură în urmă cu un secol de către foștii proprietari ai unei suprafețe de 19% din fondul forestier al comunei. Stațiunile forestiere pe substrat calcaros sunt deosebit de fertile astfel că pădurile instalate în aceste terenuri suntdeosebit de valoroase. Acestea au fost gospodărite în regim silvic controlat încă din 1879 sub administrația tehnică a statului austro-ungar și apoi din 1923 , a statului român. În perioada 1930-1948 marea majoritate a pădurilor de pe teritoriul comunei Dobrești au fost gospodărite de Casa Autonomă a Pădurilor Statului.

În zona de șes plantele de cultură realizează producții medii iar în zona colinară suprafețe mari sunt acoperite cu livezi, reprezentativ fiind prunul.

În limitele teritoriale ale Comunei Dobrești se găsesc pășuni și pășuni împădurite pe o suprafață de 1669 ha. Această suprafață se regăsește în amenajamentul silvopastoral întocmit de Institutul de cercetări și amenajări silvice , în anul 1984 și revizuit periodic la 10 ani.

Începând cu anul 1991 aceste pășuni au revenit proprietarului de drept, adică comunelor.

1.4. GEOLOGIE

Din punct de vedere geologic, suprafața studiată, în cea mai mare parte acoperită cu păduri, dar și pășuni sau terenuri agricole, fânețe, este situată pe marne și conglomerate sarmațiene acoperite parțial de argile pleistocene și depozite cuaternare.

Solurile identificate în zona afectată de exploatările de bauxită s-au format pe următoarele tipuri de rocă mamă :

– argile, marne, șisturi argiloase, luturi, pietriș, depozite heterogene, în zona de deal

– depozite aluviale grele textural, argiloase, ăn zona de lunci și văi.

Roca mamă are o contribuție deosebită în procesul de solificare .

Teritoriul face parte din lanțul Munților Pădurea Craiului și a ramificațiilor vestice ale acestora. Constituția stratigrafică – petrografică generală este alcătuită dintr-un fundament cristalin, peste care sunt depuse, depozite sedimentare de diverse vârste. Aceste formațiuni se împart în două categorii:

Depozite sedimentare ce aparțin erei mezozoice:

Făcând o secțiune prin aceste depozite întâlnim următoarele orizonturi ( plecând de la bază )

– orizontul bauxitelor, peste care sunt depuse calcare recifale;

– orizont format din marne și șisturi;

– orizont format din calcare gri-brune, grosiere;

– orizont cu conglomerate foarte variat ( gresii – șisturi );

– intercalații cenușii cu vine de calcit;

– orizontul de suprafață, reprezentat prin gresii, marne, șisturi roșcate, etc.

Depozite aparținând erei neozoice:

Odată cu ridicarea în masă pe verticală a întregului lanț Carpatic, râurile care coboară și-au mărit sfera de eroziune și transport, dispunând în jur și aval puternice depozite de pietrișuri și nisipuri. În această perioadă se formează și terase de-a lungul Crișului Negru. Aceste depozite se găsesc și pe teritoriul unităților de producție I și . Făcând o secțiune în aceste depozite se întâlnesc următoarele orizonturi:

– un orizont bazal constituit din nisipuri și argile;

– un orizont de pietrișuri;

– un orizont provenit din sedimentarea materialelor fine rezultate din măcinarea marnelor glaciale, aduse de ape sau vânt.

Din punct de vedere stațional interesează în mod deosebit stratul superior al formațiunilor litologice care infuențează direct geneza și proprietățile fizico-chimice ale solului.

În concluzie substratul litologic este alcătuit dintr-o mare varietate de roci predominând calcarele și breciile calcaroase dar nu lipsesc nici gresiile, marnele, în zona de deal

– depozite aluviale grele textural, argiloase, ăn zona de lunci și văi.

Roca mamă are o contribuție deosebită în procesul de solificare .

Teritoriul face parte din lanțul Munților Pădurea Craiului și a ramificațiilor vestice ale acestora. Constituția stratigrafică – petrografică generală este alcătuită dintr-un fundament cristalin, peste care sunt depuse, depozite sedimentare de diverse vârste. Aceste formațiuni se împart în două categorii:

Depozite sedimentare ce aparțin erei mezozoice:

Făcând o secțiune prin aceste depozite întâlnim următoarele orizonturi ( plecând de la bază )

– orizontul bauxitelor, peste care sunt depuse calcare recifale;

– orizont format din marne și șisturi;

– orizont format din calcare gri-brune, grosiere;

– orizont cu conglomerate foarte variat ( gresii – șisturi );

– intercalații cenușii cu vine de calcit;

– orizontul de suprafață, reprezentat prin gresii, marne, șisturi roșcate, etc.

Depozite aparținând erei neozoice:

Odată cu ridicarea în masă pe verticală a întregului lanț Carpatic, râurile care coboară și-au mărit sfera de eroziune și transport, dispunând în jur și aval puternice depozite de pietrișuri și nisipuri. În această perioadă se formează și terase de-a lungul Crișului Negru. Aceste depozite se găsesc și pe teritoriul unităților de producție I și . Făcând o secțiune în aceste depozite se întâlnesc următoarele orizonturi:

– un orizont bazal constituit din nisipuri și argile;

– un orizont de pietrișuri;

– un orizont provenit din sedimentarea materialelor fine rezultate din măcinarea marnelor glaciale, aduse de ape sau vânt.

Din punct de vedere stațional interesează în mod deosebit stratul superior al formațiunilor litologice care infuențează direct geneza și proprietățile fizico-chimice ale solului.

În concluzie substratul litologic este alcătuit dintr-o mare varietate de roci predominând calcarele și breciile calcaroase dar nu lipsesc nici gresiile, marnele, șisturile și argilele, iar pe văi apar pietrișuri și nisipuri.

Pe rocile calcaroase s-au format soluri ușoare, bogate în humus cu drenaj normal ( soluri brune eumezobazice, rendzine, terra rosa ) iar pe substraturile de argilă sau alternanțe ale acestora cu șisturi, etc., s-au format soluri grele ( brune luvice, brune argilo- iluviale ) de cele mai multe ori cu orizonturi în care apa stagnează ( pseudogleizate ).

Fig. Nr. 1. 2 Harta geologică a arealului Dobrești cu răspândirea lentilelor de bauxită

(Harta geologică, scara 1: 200000; Comitetul de Stat al Geologiei – Institutul geologic București 19 85 )

LEGENDA

EPOCA GEOLOGICĂ TIPUL ROCILOR

NEOCOMIAN Bauxite acoperite și în aflorismente

APTIAN Calcare cenușii și negre asociate

BARREMIAN Calcar inferior cu pahiadonte și micritic

SINEMURIAN Formațiunea de Ponița ( Roșia )

PLEISTOCEN Pietrișuri de platformă

CALLOVIAN INF. Calcar cu noduli bruni

BAJOCIAN INF. Marne și calcare marnoase

ANISIAN INF. Gresii cuarțitice cu șisturi argiloase roșii

PERMIAN Șisturi argiloase și gresii vermiculare roșii

TITHONIC + Calcare de Albioara

CALLOVIAN MEDIU

1.5. GEOMORFOLOGIE ( RELIEF )

Se poate afirma că relieful teritoriului se încadrează în două tipuri morfologice și anume : unul din regiunea de munte și dealuri înalte, caracterizat prin versanți brăzdați de văi adânci și multe fenomene carstice formate pe un substrat calcaros având un aspect muntos cu văi adânci, pronunțate, și al doilea tip morfologic îl constituie partea din aval formată din coline specifice Piemonturilor Vestice.

1.6. HIDROLOGIA AREALULUI

Din punct de vedere hidrografic, teritoriul face parte din bazinul mijlociu al râului Crișul Negru, apele, pâraiele și văile din arealul studiat fiind afluenți ai Văii Holod care la rândul ei este afluent de dreapta al râului amintit.

Principalele cursuri de apă care formează Valea Holod sunt: Valea Vida care își are izvoarele la limita estică a comunei Dobrești, respectiv limită cu comuna Șuncuiuș având ca afluienți VI.Blaj, VI.Ruștiului, VI.Toplița, VI.Letei, Vl. Viduța și care colectează apoi o serie de pâraie și văi din teritoriul străbătut și care în aval de localitatea Pomezeu primește denumirea de Valea Holod; Valea Topa care colectează apele din zona care poartă această denumire din dreptul localității Topa de Sus, până aici având denumirea de Valea Râului, curs de apă ce își are izvoarele sub Culmea Oarzăna ( văile Minișului și Poienii ) având la început scurgerea spre vest iar după ce adună apele văii Pietroasa își schimbă brusc cursul spre sud colectând toate apele din zona al cărui nume îl poartă .

În concluzie rețeaua hidrografică este bogată, iar alimentația ei este mixtă atât nivală cât și pluvială, debitele oscilează în timpul anului atingând un maxim de primăvară odată cu topirea zăpezilor și un minim în lunile de vară sărace în precipitații.

Sub efectul dizolvant al apelor din precipitații în substratul calcaros s-au format numeroase doline, peșteri și cursuri subterane, iar apa infiltrată ajunge prin scurgeri subterane în apele de suprafață. Văile situate în zonă cu substrat calcaros ( în special în U.P.III ) au aspect de chei în miniatură, apa a modelat calcarul pierzându-se în subteran, prin numeroase ponoare pentru a reapărea în izbucniri numite de localnici bulbuci ( ex. Ponoarele din VI.Poienii, VI.Rocodașului, VI.Berindesii, VI.Ciungilor ).

Apa subterană deși se găsește în acest areal, nu poate fi utilizată de vegetația forestieră datorită adâncimii la care se află.

Torențialitatea pâraielor este în general mică cu excepția bazinelor văilor Zăpozilor, Aleșdului și Herpii , zona Corbești, unde de altfel s-au executat lucrări de corectare a torenților

( baraje, praguri, canale de evacuare, etc. ).

Primăvara și vara în urma unor ploi torențiale Valea Holodului își iese din matcă și produce pagube în special ( în aval ), sectorului agricol.

1.7. CLIMA

Caracteristicile generale ale climatului sunt determinate de poziția geografică a comunei, precum și de geomorfologia sa.

Topoclimatic, teritoriul ocolului se încadrează în etajul climatic de deal, subetajul dealurilor și podișurilor joase, , topoclimate elementare de pădure și culmi deluroase.

1.7.1. Regimul termic

Datele referitoare la regimul termic s-au luat de la stațiile meteorologice Holod, Oradea si din Atlasul Climatic.

Temperatura medie anuala înregistrata la stația Holod de +10,30C este specifica pentru partea inferioara a comunei, altitudini de 200-300 m dar calculând gradienții altitudinali pentru partea superioara altitudinal a comunei, temperatura medie anuala este de 70C.

Temperatura medie cea mai scăzuta se înregistrează in luna ianuarie (-1,10C) iar cea mai ridicata in luna iulie (20,30C).Temperatura minima absoluta este destul de coborâta (-24,60C), înregistrată la 31ianuarie 1987. Temperatura maximă înregistrată a fost de + 37,80C , la dat de 30 august 1992.

Primul îngheț se produce la sfârșitul sezonului de vegetație când lujerii sunt lignificați, pagubele înregistrate datorita înghețurilor timpurii sau târzii fiind nesemnificative.

Din punct de vedere termic condițiile sunt favorabile dezvoltării fagului, gorunului, cerului, paltinului de munte si câmp, cireșului, teiului, frasinului precum și stejarului roșu, castanului comestibil si speciilor de rășinoase (duglas, larice, molid, pin strob, brad, pin negru).

Valorile lunare și anuale ale regimului termic

Tabel nr. 1.2

Regimul pluviometric

Precipitațiile medii anuale se situează in jurul valorii de 755 mm, variind de la 635 mm la 1000mm. Regimul pluviometric este favorabil dezvoltării speciilor amintite la paragraful anterior ținând cont de faptul ca precipitațiile cele mai abundente se produc in sezonul de vegetație iar cele mai puține in perioada de repaus vegetativ (noiembrie-martie).

Evapotranspirația potențiala anuala este de 550 mm iar in sezonul de vegetație (15 martie-octombrie) este de 550mm-600mm situându-se sub cuantumul precipitațiilor medii anuale, respectivpe sezon ceea ce asigura o aprovizionare buna a solului cu apa din precipitați

.

Regimul precipitațiilor atmosferice, cel al evapotranspiratiei si raporturile dintre acestea au o mare influenta asupra vegetației forestiere, depășirea anumitor niveluri ale acestora constituind factori limitativi pentru vegetație (apa din precipitațiile abundente stagnează in solurile grele in orizontul B determinând apariția pseudogleizarii).

Este de remarcat faptul ca începând cu anul 1981 au existat perioade de 1-3 ani cu precipitații reduse, care au avut o influenta negativa asupra stării de vegetație a cvercineelor, in special a gorunului. Deficitul de apa din sol, coroborat cu proveniența din lăstari a arboretelor, cu reducerea microflorei din sol a condus la apariția fenomenului de uscare anormala.

Valorile lunare si anuale ale regimului pluviometric

Tabel nr. 1.3

1.7.3. REGIMUL EOLIAN

În cursul anului cele mai frecvente vânturi sunt pe direcțiile SV ( 14% ) și V ( 19% ) în timpul iernii predominând vânturile din est. Viteza medie anuală a vânturilor este de 2,7 m/s și având în vedere caracteristicile sistemelor de înrădăcinare a principalelor specii forestiere precum și profunzimea solurilor, vânturile nu pot produce doborâturi însemnate, acestea semnalându-se izolat și mai ales în arboretele de rășinoase instalate pe fostele lentile de bauxită.

Valorile lunare și anuale ale regimului eolian

Tabel nr. 1.4

Daca vom face o centralizare a acestor date vom obține următorul tabel:

Tabel centralizator al datelor meteorologice multianuale

Tabel nr. 1.5

1.7.4. Indicatori sintetici ai datelor climatice

Indicii de ariditate de Martonne au valori caracteristice suprafețelor forestiere de deal, valorile cele mai mici înregistrându-se în perioada de vară ( 27,5 ).

Valori lunare și anuale ale indicilor de ariditate

Tabel nr. 1.6

Din datele referitoare la regimul termic, pluviometric și eolian precum și din cele referitoare la indicii de ariditate se desprind următoarele:

– din punct de vedere termic în cadrul unității de producție sunt condiții favorabile de dezvoltare pentru fag, gorun, cer, paltin de munte și de câmp, cireș, carpen, frasin dar și pentru stejar roșu, castan comestibil, duglas, larice, pin strob, molid, pin negru.

Temperatura medie anuală este de 10,3oC, temperatura medie cea mai scăzută înregistrându-se în luna ianuarie ( – 1,1oC ) iar cea mai ridicată în luna iulie ( 20,3o ). Temperatura minimă absolută este destul de coborâtă ( – 29oC ) dar aceasta nu s-a mai înregistrat din anul 1951 și s-a produs în timpul repausului vegetativ ( luna ianuarie ) când semințișurile sunt acoperite cu un strat protector. Gerurile din timpul iernii, în general temperaturile nefiind prea coborâte, produc gelivuri doar la cer, gelivuri ce afectează maximum 30% din arborii ceretelor. Primul îngheț se produce la sfârșitul sezonului de vegetație, când lujerii sunt lignificați, pagubele înregistrate datorită înghețurilor timpurii sau târzii fiind nesemnificative.

– și regimul pluviometric este favorabil dezvoltării speciilor amintite anterior ținând seama de faptul că precipitațiile cele mai abundente se produc în sezonul de vegetație, în acest sezon înregistrându-se 513,4 mm ( 81% ) față de media anuală de 635,0 mm cele mai puține precipitații înregistrându-se în perioada de repaus vegetativ noiembrie – martie, respectiv 121,6 mm ( 19% ). Cele mai puține precipitații se înregistrează în lunile ianuarie și februarie mediile acestor luni fiind de 33,6 mm, respectiv 35,2 mm iar cele mai multe precipitații se înregistrează în lunile mai și iunie,

68,3 mm, respectiv 82,8 mm.

– evapotranspirația potențială anuală este de 550 mm iar în sezonul de vegetație

( 15 martie – octombrie ) este de 550 – 600 mm.

– în cursul anului cele mai frecvente vânturi sunt pe direcția SE și S ( 13,6% respectiv 13,0% ), în timpul iernii predominând vânturile de est iar în timpul sezonului de vegetație cele de

V – NV calde și umede ce aduc precipitații abundente. Vânturile au intensități mici și nu produc doborâturi și rupturi de vânt, acestea semnalându-se doar izolat în arboretele artificiale de rășinoase instalate pe fostele lentile de exploatare a bauxitei unde prin asociere cu primele ninsori unele au provocat în special rupturi.

– indicele de ariditate de Martonne mediu anual este de 37,5, cel mediu în sezonul de vegetație este de 41,6, indici superiori indicelui critic ( 28 ) și care indică suficiente precipitații pentru speciile forestiere amintite. Totuși în perioada iulie – septembrie indicii de ariditate se situează sub limita de 28 când există un oarecare deficit de umiditate, evapotranspirația fiind superioară precipitațiilor din aceste luni.

Așa după cum s-a mai subliniat, cadrul natural prezentat sub aspect climatic ( regim termic, pluviometric, eolian, indici de ariditate ) oferă condiții optime speciilor principale de bază, de amestec dar și celorlalte specii atât exotice cât și pentru rășinoase în afara arealului lor ( molid, brad, pin negru ), fagul, gorunul, cerul, paltinul de munte, cireșul, carpenul situându-se sub aspect climatic în arealul lor optim de vegetație, productivitatea arboretelor fiind în majoritate la limita între mijlocie și superioară clasa de producție medie pe ansamblul unității de producție fiind 2,2 iar pentru fondul productiv de 2,1.

În general climatul regiunii în care se află teritoriul ocolului se caracterizează prin ierni moderate, mai rar aspre și veri călduroase. Condițiile climatice ale teritoriului asigură o activitate vegetativă normală pentru flora spontană și cea cultivată din fondul forestier. Flora spontană este formată din fag, cer, gorun, carpen și alte specii de amestec, iar cea cultivată din molid, pin, duglas, larice, stejar roșu, castan comestibil și altele. Trebuie menționat faptul că se întâlnesc frecvent gelivuri la exemplarele de cer și castan. Dacă la castan acest fenomen se explică prin faptul că este introdus prin cultură într-un climat ceva mai aspru față de cel natural, la cer fenomenul se întâlnește mai ales în zonele cu găuri de ger. Pe văile stâncoase și înguste fagul suferă din cauza înghețurilor timpurii ( mai ales în dealurile Vârciorogului ).

Vegetația forestieră este afectată de vânturile puternice care provoacă doborâturi, mai ales iarna când sunt însoțite de ninsori ( ex. – anii 1978, 1989, 1990, 1996, 1997 ).

Din observațiile făcute pe teren, precum și din datele de la ocol rezultă următoarele date fenologice: perioada de înfrunzire este între 20-25 aprilie, perioada de coacere a semințelor 1-10 octombrie, periodicitatea de fructificare la fag 4-6 ani, iar la gorun 6-8 ani.

SOLURILE

Pentru cunoașterea distribuției spațiale a tipurilor și subtipurilor de sol din cadrul arealului, determinarea proprietăților intrinseci a acestora și identificarea tipurilor de stațiune s-au executat 27 profile principale de sol iar din 11 profile s-au recoltat probe de sol care au fost analizate în Laboratorul de pedologie forestieră și analiză de sol din I.C.A.S. București pentru zona acoperită cu păduri și Oficiul de Studii Pedologice și Agrochimice Bihor, Oradea, pentru pășuni și terenuri agricole cu diverse categorii de folosință.

Tipurile de sol identificate sunt rezultanta factorilor pedologici ( substratul geologic, geomorfologic, microrelieful, factorii climatici ).

Se observă că în zona cu altitudine mai mică ( 200-300 m), prezența substratului argilos pe terenurile așezate sau cu pante ușoare a determinat apariția argiluvisolurilor care ocupă 23% din suprafață.

Prezența pe cea mai mare parte a suprafeței comunei a calcarelor, breciilor, marnelor, a determinat apariția cambisolurilor ( 74% din suprafață ) iar în partea superioară a Văii Vida, chiar a molisolurilor ( 2%). Pe cca. 1% din suprafață sunt întâlnite soluri neevoluate ca: litosol rendzinic ( în fondul forestier) pe versanți abrupți calcaroși, protosol antropic ( zona Răcaș, spre Roșia, Cărmăzan ) pe haldele rezultate în urma exploatărilor de bauxită și pe mici porțiuni pe lângă văi solul aluvial.

Dată fiind marea diversitate a condițiilor în care s-au format solurile în arealul studiat, pentru adoptarea unor soluții tehnice de reconstrucție ecologică a solurilor în zona afectată de exploatările de suprafață, de bauxită, este necesară o evidență a tuturor tipurilor și subtipurilor de sol, atât din fond forestier cât și în fondul pastoral și agricol. Pentru a simplifica metodele de intervenție, este necesară apoi o grupare pe elemente comune, pe categorii de lucrări de executat.

Prezentarea detaliată a solurilor forestiere și din fondul pastoral și agricol, precum și răspândirea lor și descrierea celor mai frecvent întâlnite în zona de studiu, vor fi prezentate pe larg în Capitolul 3.

CAPITOLUL 2

PREZENTAREA EXPLOATĂRII MINERE DE SUPRAFAȚĂ

SCURT ISTORIC AL EXPLOATĂRII BAUXITEI

Bauxita este un minereu sau amestec de substanțe minerale, constituit din hidrați de aluminiu, oxid de fier, silicat de alumină și oxid de titan. Bauxitele se prezintă în mase compacte sau pământoase, cu aspect amorf. Cele mai căutate sunt bauxitele cu conținut scăzut de dioxid de siliciu.

Existența zăcămintelor de bauxită era cunoscută încă din secolul XIX, fiind încercări de exploatare de suprafață . În anul 1914, în Dobrești, își deschide afacerile elvețianul Metzgher, care pe lângă exploatarea lemnului, se ocupă și de extracția bauxitei, societatea funcționând până la naționalizare ( 1948 ). După al doilea război mondial, se intensifică studiile geologice în masivul Pădurea Craiului, se delimitează perimetrele bauxitifere, se estimează resursele, se aduc precizări asupra alcătuirii bauxitelor și a rocilor ce însoțesc zăcământul, astfel încât s-a pus la punct fluxul tehnologic și metalurgia aluminiului.

În anul 1962 încep lucrările de investiții la Intreprinderea Minieră Dobrești, care va intra pe producție în anul1965 , cu obiect principal de activitate, exploatarea, concasarea și spălarea minereului de aluminiu, și va funcționa până în anul 1999. După spălare și îmbogățirea conținutului, bauxita se transporta pe calea ferată la ALUMINA – Oradea pentru producerea aluminei tabulare și a aluminei calcinate, materie primă pentru obținerea aluminiului prin electroliză la Slatina –Olt.

Despre formarea bauxitelor din masivul Pădurea Craiului s-au emis mai multe ipoteze, cea acceptată fiind emisă în 1966 de către Papiu și Mânzatu, pe baza unor studii chimice și mineralogice ample. Potrivit acestei ipoteze geneza bauxitelor este legată de procesul de precipitare din soluțiile hiperacide, prin modificarea pH – ului acestora în urma amestecării acestora cu apele bicarbonatate ale carstului din zonă. Astfel se explică faptul că bauxitele se mulează pe relieful carstic, fără corelație cu rocile de altă natură. Bauxitele roșii – vineții sau bauxite primare, dețin o proporție de 95 % și sunt asociate cu bauxite secundare, de culoare roz, galbene, albe și cenușii.

CARACTERISTICILE LUCRĂRILOR DE EXPLOATARE A BAUXITEI DIN MASIVUL PĂDUREA CRAIULUI

Zăcămintele de bauxită ocupă teritoriul dintre Crișul Repede, Crișul Negru, Râul Drăgan și Valea Roșia, zonă cu accesibilitate bună, atât auto cât și pe calea ferată.

Fig. nr. 2.1 Perimetrele cu rezerve de bauxită din masivul Pădurea Craiului

( După Biroul Geo- Topo- SC Bauxita Min. S.A. Dobrești – 1990)

Exploatarea bauxitei în cariere de suprafață se face în funcție de modul de dispunere a

„ lentilelor ” de minereu și de adâncimea la care se găsește acesta. Dispunerea pe profilul solului este diferă de la caz la caz. În figura nr. 2 , sunt schițate câteva situații întâlnite :

Fig. nr. 2.2 Tipuri caracteristice de lentile

( După Biroul Geo- Topo- SC Bauxita Min. S.A. Dobrești – 1990)

– lentile fără roci acoperitoare

– lentile acoperite cu calcare de grosime mică

– lentile care aflorează lateral

– lentile situate la adâncime

METODE DE EXPLOATARE A BAUXITEI

Deschiderea zăcămintelor este o etapă foarte importantă și constă în totalitatea lucrărilor miniere ce creează condițiile de valorificare a minereului și depind de adâncimea la care se găsește bauxita, mărimea resursei, căile de acces auto:

Exploatarea de suprafață : exploatarea în microcariere, la suprafață, este folosită pentru zăcămintele de mică adâncime și se justifică prin costuri reduse, necesitând doar utilaje simple de carieră ( buldozere, excavatoare, încărcătoare ), dar uneori necesită și folosirea explozivilor. În prima fază, se face decopertarea zăcământului da stratul de sol fertil cu ajutorul utilajelor terasiere, materialul rezultat fiind folosit pentru refertilizarea lentilelor epuizate, sau se depozitează până la finalizarea exploatării. La suprafețele decopertate pentru minereu se adaugă suprafețele drumurilor temporare sau definitive necesare transportului auto, halde de steril sau depozite pentru pământ. Aceste suprafețe sunt scoase definitiv sau temporar din circuitul agricol sau silvic.

Exploatarea de subteran : presupune costuri foarte mari, implicând lucrări pregătitoare ample, constând din : deschidere de galerii de coastă, deschidere de plane înclinate sau puțuri verticale, cale ferată minieră pentru transport la suprafață, stații de compresoare pentru aer, buncăre de încărcare în mijloacele de transport auto, halde pentru depozitarea sterilului, măsuri speciale de securitatea muncii, etc. Exploatarea de subteran are totuși mari avantaje și anume : calitatea zăcământului este net superioară, bauxita nefiind amestecată cu pământ sau alte roci sterile,

cantitatea de minereu este concentrată și mult mai mare, suprafețele de defrișat sunt mici, mediul înconjurător fiind mai puțin afectat, lucrările de reconstrucție ecologică implicând costuri mici și volum de muncă relativ mic, fără complexitate deosebită.

SUPRAFEȚE AFECTATE DE LUCRĂRILE DE EXPLOATARE

În tabelul de mai jos este prezentat un centralizator al suprafețelor afectate de lucrările de exploatare a bauxitei, atât direct prin suprafețele cărora li s-a schimbat temporar folosința și care vor face obiectul lucrărilor de reconstrucție ecologică, cât și indirect, prin suprafețele pe care s-au executat construcții, instalații, căi de acces, iazuri de decantare, halde de steril. Lucrările de reconstruire ecologică a zonei afectate se vor axa în mod special pe suprafețele scoase temporar din fondul forestier național și din fondul pastoral. Soluția cea mai eficientă este tot constituirea de arborete ( pădure ) și pe aceste pășuni degradate.

Situația centralizată a suprafețelor afectate de exploatarea de bauxită

Tabel nr.2.1

( După Referate teză doctorat – ing. Dărăștean Sabin)

Fig. nr. 2.2 Graficul repartiției suprafețelor afectate pe proprietari

CAPITOLUL 3

RECONSTRUCȚIA ECOLOGICĂ A SOLURILOR

ÎN URMA EXPLOATĂRILOR DE BAUXITĂ

Prin reconstrucție ecologica se urmărește readucerea capacitații productive a suprafețelor de teren, la nivelul productivității potențiale, menținerea și sporirea funcțiilor de protecție. Reconstrucția ecologica presupune un ansamblu de acțiuni cu perioada lungă menite să îmbogățească structura si funcțiile unui teren degradat parțial sau total. Terenurile degradate sunt consecința dezechilibrelor între componentele ecosistemului în raport cu funcțiile atribuite.

SOLUL , COMPONENTĂ ESENȚIALĂ A BIOSFEREI

Se definește solul, în calitate de componentă esențială a biosferei și principal mijloc de producție vegetală. Solurile sunt forme specifice de transformare a litosferei sub acțiunea factorilor mediului și îndeosebi a factorilor bioclimatici. La formarea solurilor participă nu numai mineralele din rocă, ci și substanțele și energia din atmosferă, din biosferă și hidrosferă. Din aceste substanțe care vin în contact și reacționează între ele, în straturile superficiale ale litosferei, iau naștere substanțe noi, proprii solului, cum sunt de exemplu substanțele humice, mineralele argiloase, hidroxizii de fier și aluminiu, săruri minerale și azotate. În funcție de gradul de solubilitate în apă a acestor compuși, unii migrează sub acțiunea apei în sus sau în jos sau rămân pe locul unde s-au format.

Procesul de solificare este tocmai procesul complex de transformare și migrare diferențiată a substanțelor organice în stratul superficial al litosferei. Pe măsură ce se dezvoltă procesul de solificare, în roca dezagregată se vor diferenția zone, respectiv orizonturile solului, delimitate după aspect, compoziție și caracterele lor diferite. Datorită diversității foarte mari de condiții de mediu, în consecință se va întâlni o mare diversitate de soluri.

Proprietatea fundamentală a oricărui sol, este fertilitatea, respectiv capacitatea de aprovizionare a plantelor cu săruri minerale și azotate, capacitatea de depozitare și reținere a acestor substanțe, dar și capacitatea de a oferi condiții de dezvoltare a microorganismelor ce participă activ la descompunerea resturilor vegetale și transformarea lor în substanțe nutritive.

PROFILUL DE SOL

Cercetarea pedologică pe teren, în vederea stabilirii tipurilor de sol si a proprietăților acestora, se realizează cu ajutorul profilelor de sol. Profilul de sol reprezintă o succesiune de orizonturi de la suprafața terenului si până la materialul parental.

Orizontul genetic, reprezintă un strat component al profilului de sol, care se caracterizează prin aceleași proprietăți morfologice si fizicochimice pe toată grosimea lui.

Profilul de sol este reprezentat printr-o groapă de formă dreptunghiulară, cu lungimea de 1,5 – 2,0 m , lățimea de 0,8 – 1,0 m si adâncimea până la materialul parental sau roca de solificare

( 1, 5 – 2,0 m). La stabilirea locului pentru executarea profilului au în vedere următoarele criterii:

se amplasează profile de sol pe toate formele de relief si microrelief ( platou, versant, fir de vale, depresiune etc.);

locul de amplasare să fie reprezentativ pentru o suprafață cât mai mare de teren;

punctul ales nu trebuie să fie deranjat ( poluat) prin intervenția factorului antropic ;

nu se execută profile de sol în aproprierea căilor de acces, în aproprierea sau pe locul unor foste construcții, în aproprierea sau pe locul staționării animalelor; în aproprierea sau pe locul depozitării îngrăsămintelor, etc;

La executarea profilul se are în vedere ca, în momentul citirii acestuia, peretele îngust, opus celui în trepte, să fie bine luminat de razele solare, pentru a se aprecia corect proprietățile morfologice ale orizonturilor. Executarea profilului se face prin săpare, pământul rezultat depunându-se pe laturile lungi, la dreapta si la stânga direcției de lucru. Unul din pereții înguști ai gropii se sapă sub formă de trepte, pentru a ușura intrarea în profil si pentru a mobiliza un volum de sol mai redus.

Proprietățile morfologice care se determină în timpul citirii unui profil de sol: numărul si succesiunea orizonturilor, grosimea sau puterea orizonturilor , culoarea orizonturilor, textura orizonturilor, structura orizonturilor, porozitatea orizonturilor, compactitatea orizonturilor, neoformațiunile si incluziunile orizonturilor, starea de umiditate a solului;

Numărul si succesiunea orizonturilor, sunt caracteristici ale fiecărui tip de sol si ele se delimitează prin linii orizontale, trasate cu ajutorul cuțitului pedologic pe peretele îngust opus celui în trepte. Delimitarea se face, în principal, în funcție de culoare, dar se au în vedere si alte însușiri.

Grosimea orizonturilor, se stabilește cu ajutorul metrului aflat în trusa pedologică, începând de la suprafața solului, astfel încât limita inferioară a unui orizont reprezentând limita superioară a orizontului următor. Ultima valoarea citită reprezintă grosimea totală a profilului de sol.

Culoarea orizontului, se apreciază cu ochiul liber sau cu determinatorul de culori Culoarea orizonturilor depinde de componentele minerale și organice ale solului si de procentul de participare al acestora în alcătuirea orizontului respectiv.

Textura orizonturilor, se apreciază pe teren prin mai multe metode, cea mai practică fiind „ palparea”. Se ia o cantitate de sol în mână, se umectează puțin și se palpează cu degetele. Dacă se simte o senzație aspră textura este nisipoasă,la o senzație făinoasă textura este lutoasă, iar la o senzație grasă (alunecoasă) textura este argiloasă. După o anumită practică, se pot aprecia cu mult succes si clase texturale intermediare.

Structura orizonturilor, pentru apreciere se ia o cantitate de sol în mână și se mărunțeste usor prin apăsare cu degetul mare, sau i se dă drumul să cadă de la înălțimea omului pe lama cazmalei sau pe treapta profilului de sol. În funcție de forma si mărimea agregatelor sub care se desface solul se poate aprecia forma de structură dominantă : glomenulară, granulară, prismatică sau lamelară.

Porozitatea solului, se apreciază prin observarea cu ochiul liber sau cu lupa, a diametrului si frecvenței porilor, pe o bandă uniformă tăiată cu cuțitul de-a lungul peretelui profilului de sol.

Compactitatea solului, se stabilește în funcție de rezistența pe care o opune solul la pătrunderea lamei cuțitului pedologic. Solul putând fi afânat, mediu compact, compact sau foarte compact.

Neoformațiunile solului, sunt componente ale solului ce rezultă în procesul de pedogeneză, dar care se deosebesc de masa orizonturilor prin culoare, formă, compoziție chimică, etc. După modul de formare pot fi de natură biologică sau natură chimică ( minerală). Ca neoformațiuni biologice se întâlnesc: crotovinele = galeri săpate de rozătoare, cervotocinele = canale lăsate în sol de viermi ( râme), coprolite = materialul mărgeluit, trecut prin corpul viermilor ( râmelor), pelotele = materialul rotunjit, prelucrat de termite ( furnici ), cornevinele = urmele lăsate de rădăcini în sol.

Ca neoformațiuni chimice pot fi: petele, pseudomiceliile, vinisoarele sau tubușoarele albicioase de săruri solubile, concrețiunile de carbonat de calciu, numite păpuși de loess, petele roșcate sau gălbui de oxizi de fier, pelicule de argilă de la suprafața agregatelor structurale prismatice, grăunciorii de cuarț dezveliți de peliculă coloidală.

Incluziunile solului, sunt corpuri străine, care apar în mod întâmplător în masa solului. Ele sunt produsul pedogenezei, de aceea au mai mult importanță arheologică. Sunt reprezentate prin bucăți de ceramică, sticlă, lemn, piatră prelucrată etc;

Starea de umiditate a solului, se apreciază prin luarea unei cantități de sol în mână și: dacă prin scuturare se degajă praf, solul este uscat, dacă prin strângere se simte senzația de rece dar nu se murdăreste palma, solul este reavăn, dacă prin strângere se murdăreste palma, solul este jilav, dacă prin strângere se scurg câteva picături de apă solul este umed, dacă prin strângere se eliberează firisoare subțiri de apă, solul este ud.

În urma stabilirii acestor proprietăți pe întregul profil de sol, se poate aprecia tipul de sol răspândit în zona respectivă. Pentru completarea datelor privind proprietățile solului respectiv se vor recolta probe de sol care se vor analiza la laboratoarele de specialitate.

RECOLTAREA PROBELOR DE SOL PENTRU ANALIZELE DE LABORATOR

Cercetarea solului pe teren se completează cu date obținute prin analize de laborator, în acest sens trebuie recoltate probe de sol din teren. Probele de sol pot fi recoltate din profilul de sol, atunci când sunt profile săpate sau cu ajutorul sondelor când nu avem profile deschise.

Recoltarea probelor din profil, se face de pe peretele îngust al profilului, opus celui în trepte. Recoltarea se realizează din fiecare orizont, începând de la baza profilului spre suprafață, cu scopul de a evita impurificarea orizonturilor. Monoliți de sol se recoltează în lăzi speciale. Din profilele evoluate pedogenetic pot fi recoltați 2 sau 3 monoliți, pentru a putea prinde succesiunea orizonturilor pe întreaga grosime a solului. Pe monoliții din lăzi sau pe profilele peliculă se observă mai ușor orizonturile solului respectiv sau alte proprietăți morfologice.

Sondele pentru recoltarea probelor de sol. Atunci când nu sunt profile săpate, cantități mai mici de sol pot fi recoltate cu ajutorul unor sonde, printre care amintim :

– sonda tubulară, este confecționată dintr-un tub de oțel lung de 1,5 – 2,0 m, gradat din 10 în 10 cm. Canalul interior al tubului este tronconic, cu diametrul mai mic la partea inferioară si mai mare la partea superioară. Aceasta face ca proba de sol să pătrundă mai ușor în sondă si să poată fi scoasă sub formă de sul, pe la partea superioară înclinând sonda la 45 de grade si lovind ușor cu o bucată de lemn corpul sondei. La partea inferioară sonda este prevăzută cu un aparat tăietor mai umflat, ceea ce face ca diametrul orificiului făcut în sol să fie mai mare. Frecarea făcându-se numai la nivelul aparatului tăietor, sonda este introdusă si scoasă mai ușor din sol. La partea superioară tubul se termină cu două urechiușe, care ajută la scoaterea sondei din sol. Sonda se introduce în sol prin batere.

– sonda sabie, este alcătuită dintr-o lamă de oțel, curbată în semicerc, lungă de 1 m si gradată din 10 în 10 cm. Are diametrul mai mic la partea inferioară, iar la partea superioară se termină cu un mâner. Se introduce în sol prin apăsare si răsucire. Se foloseste pe solurile mai afânate si mai puțin argiloase. Poate fi întrebuințată si pentru prelungirea unor profile de sol. Proba recoltată se cercetează direct în sondă;

Fig. nr. 3.1 Profil de sol brun eumezobazic tipic ( clasa cambisolurilor )

( După Solurile României – Constantin D. Chiriță – ediția 1967 )

EVIDENȚA TIPURILOR DE SOL ÎN AREALUL STUDIAT

Evidența solurilor din fondul forestier

Evidența și răspândirea tipurilor de sol în cuprinsul teritoriului luat în studiu

pe suprafețele ocupate de păduri

( după amenajamentul silvic 2009 – întocmit de I.C.A.S București )

Tabel nr. 3.1

Se constată că :

85% din solurile identificate aparțin clasei cambisolurilor în care tipul de sol eumezobazic reprezintă 70% ( tipul cel mai reprezentativ fiind cel tipic – 61% ) iar tipul de sol Terra rossa reprezintă 15% ( subtipul tipic fiind predominant – 15% ).

10% din soluri aparțin clasei molisolurilor, tipului – rendzină – subtipul cel ami reprezentativ fiind rendzină cambică ( 6% ).

5% sunt soluri neevoluate rezultate în urma unor activități umane ( exploatarea bauxitei în lentile ) în cea mai mare parte tipul fiind protosolul antropic, subtipul tipic ( 4% ) și numai 1% aparține tipului litosol, subtipul rendzinic.

Fig. nr. 3.2 Grafic prezentând ponderea tipurilor de sol din fondul forestier

3.2.2. Descrierea tipurilor și subtipurilor de sol din padure

În acest paragraf se descriu principalele tipuri de soluri forestiere identificate și anume:

1. Sol brun eumezobazic tipic –Cod 3101, este solul cel mai răspândit în teritoriul luat în studiu, ocupând 61% din suprafața acesteia, cu profil: Ao – Bv – C ( R ) format pe roci bogate în minerale calcice și feromagneziene, calcare titonice, marne, dolomite, gresii calcaroase, pe versanți cu expoziții și pante diverse, acid la slab acid cu pH = 5,1 – 6,6, slab humifer la foarte humifer, cu un conținut de humus de tip mull de 2,9 – 6,3% pe grosimea de 15 – 18 cm, mezobazic la eubazic, cu grad de saturație în baze V = 62 – 92%, mijlociu la foarte bine aprovizionat în azot total ( 0,15 – 0,32 g% ), luto-prăfos la argilos, de bonitate superioară pentru fag și gorun dacă solul are volum edafic mare și dacă solul este bine aprovizionat cu apă. Aceasta din urmă depinzând de poziționarea solului pe versant umbrit sau însorit. Pe versanții umbriți, se recomandă promovarea fagului, paltinului de munte, carpenului iar pe cei însoriți gorunul, cerul, cireșul. În prezent pe acest sol se află arborete de fag pe versanți umbriți, goruneto-făgete pe versanți parțial însoriți și versanți însoriți, de clasa a II-a de producție de regulă, favorabil pentru amestecuri de fag, gorun, cer și carpen de productivitate superioară și mijlocie ( Târziu, D; 1985 :Pedologie și stațiuni forestiere, Universitatea din Brașov

2. Brun eumezobazic molic – Cod: 3102, cu profil: Am-Bv-C.

Am – orizont A molic, bogat humifer, grosimea 25 – 30 de cm, cu grad de saturație în baze 65 – 70%, textură luto-nisipoasă, structură grăunțoasă și pH = 5,3 – 5,7.

Bv – orizont B cambic, în partea superioară sărac humifer, grosimea între 40 – 110 cm, de culoare brună gălbuie, textură lutoasă și structură prismatică, lipsit de schelet, moderat compact. Reacția acestui orizont este mai bazică decât în orizontul Am, oscilând între 6,0 – 6,3 unități pH, crește odată cu înaintarea în adâncime. Capacitatea totală de schimb cotionic (T) este de 17,1 m.e./100 g sol, iar gradul de saturație în baze V = 78.

C – substratul parental este constituit din depozite de suprafață rezultate în urma alterării și dezagregării calcarelor.

Grosimea morfologică este de 110 – 140 cm, iar grosimea fiziologică de 70 – 80 cm, încadrând acest tip de sol în categoria solurilor profunde.

Acest sol asigură condiții optime de instalare și dezvoltare pentru arboretele de fag, fag cu gorun, gorun și amestecuri diverse ale acestor specii cu alte specii (cireș, paltin de munte, carpen, etc.). Flora indicatoare care vegetează pe acest tip de sol aparține tipurilor de mull-forestiere Asarum-Stellaria și Asperula-Asarum.

3. Brun eumezobazic pseudogleizat – cu profil: Am-Bvw-Bv-C, ocupă

67,3 ha (3 %) și este format pe luturi sau șisturi sericitoase pe versanți slab înclinați sau platouri, puternic acid la acid cu pH = 3,1 – 5,4, cu aciditate mare la suprafață (El), foarte slab până la foarte humifer cu un conținut de humus pe grosimea de 5 – 8 cm de 1,6 -10,3%; extrem oligobazic la oligomezobazic cu un grad de saturație în doze V = 9 – 54% mai debazificat în El; foarte slab până la foarte bine aprovizionat în azot total (0,08 – 0,53 g%), permeabil în orizont Ao și El și greu permeabil pentru apă în Bt, luto-prăfos la suprafață și luto-argilos la argilos în profunzime, de bonitate inferioară pentru gorun, fag și carpen și inferioară-mijlocie sau chiar mijlocie pentru cer și stejar. Bonitatea este determinată de volumul edafic util, care este mai mic sau mai mare funcție de intensitatea procesului de podzolire-migrarea argilei din Elw în Btw cu urmări asupra regimului de umiditate și de consistența solului (compactizarea orizontului Btw). Astfel primăvara solul are la suprafață multă umiditate iar vara deficit de umiditate. În aceste condiții cu proces puternic de pseudogleizare cerul și stejarul rezistă mai bine, iar gorunul, fagul și carpenul suportă mai greu aceste condiții. În prezent pe acest sol se află arborete de stejar cu gorun și de carpen, stejar și cer de productivitate inferioară și inferioară-mijlocie.

4. Brun eumezobazic litic –Codul 3107, cu profil: Ao-Bv-R, ocupă 37,3 ha (2%) și este format pe versanți foarte repezi unde solul este superficial când roca masivă se află între 20 – 50 cm adâncime, puternic acid cu pH = 3,2 – 3,5, foarte humifer, oligobazic cu un grad de saturație în baze V = 15 – 30% mai mic în orizontul podzolit El, foarte bine aprovizionat în azot total

(0,38 g%); luto-nisipos de bonitate inferioară pentru fag, gorun, carpen și cer.

Bonitatea inferioară este determinată de volumul edafic mic ca urmare a superficialității solului ca grosime și a scheletului de pe profil. Pe acest sol se recomandă pe lângă speciile amintite, pinul negru și silvestru și molidul care valorifică mult mai bine condițiile edafice de sol superficial și scheletic.

5. Sol terra rossa tipic – Cod: 3201 cu profil: Ao-Bv-C (R) ,ocupă 15% din suprafața unității din studiu, de culoare roșie pe profil, format pe bauxite și calcare, în treimea superioară a versanților, pe expoziții parțial însorite și însorite, slab humifer la bogat humifer, cu un conținut de humus de tip mull – calcic de 2,9 – 4,0% pe grosimea de 10 – 15 cm, mezobazic la eumezobazic cu gradul de saturație în baze în jurul a 70%, acid la slab acid cu pH = 5,1 – 6,0, bine aprovizionat cu substanțe nutritive, cu textură fină, argiloasă nediferențiată pe profil și o structură grăunțoasă la culumnoid prismatică de bonitate superioară pentru gorun și cer dacă solul are volum edafic mare și de bonitate mijlocie pentru gorun și cer dacă volumul edafic este mijlociu, factorul limitativ al solului constituindu-l regimul de umiditate din lunile iulie – septembrie când evapotranspirația depășește precipitațiile. În prezent pe acest sol se află arborete de gorun și cer instalate atât natural cât și artificial clasa a II-a de producție în marea majoritate dar și de clasa a III-a de producție ( în situația volumului edafic mijlociu ). În situația volumului edafic mare spre foarte mare clasa de producție a acestor specii este a I-a.

Orizontul Ao are grosimi cuprinse între 10 – 20 cm, culoare brun roșcată, bogat în humus cu textură lutoasă, structură poliedrică subangulară sau angulară, bine dezvoltată, slab scheletic, slab compact. Tip de humus mull-forestier.

Orizontul Bv are grosimi de 30 – 130 cm, culoare brună, lipsit de humus, textură argilo-lutoasă, structură prismatică angulară sau poliedrică bine dezvoltată, slab până la moderat scheletic, moderat compact. Valorile pH – ului cresc în acest orizont până la valori de 7,73 unități pH, iar gradul de saturație depășește 85%.

Orizontul C (R) – este alcătuit din argile reziduale formate pe calcare sau din bauxite roșii.

Grosimea fiziologică a solului terra rossa este de 65 – 70 cm compactitatea oriziontului Bv în partea sa inferioară, împiedicând pătrunderea rădăcinilor arborilor în profunzime. Grosimea morfologică este mare ea depășind 110 – 130 cm. Acest tip de sol dispune de o capacitate de aprovizionare cu apă mare (HN), chiar dacă umiditatea estivală atinge valori mici Ue3 – 2, datorită volumului edafic mare și foarte mare.

În cazul acestui sol, textura poate deveni factor limitativ prin reducerea cantității de apă utilă, datorită reținerii acesteia cu forțe mai mari decât forța de sucțiune a rădăcinilor în porii capilari fini și în jurul particulelor de argilă.

6. Rendzină cambică – Cod: 1702, cu profil: Am-Bv-Rrz ocupă 159,5 ha (6%) și este formată pe roci calcaroase, ca gresii calcaroase, calcare titonice, dolomite, pe versanți cu expoziții și pante diverse; moderat acidă la neutră cu pH = 6,4 – 7,2; moderat humiferă pe întreg profilul cu un conținut de humus de 5,4 – 7,1% slab carbonatică cu un conținut de carbonați de la 10 cm adâncime de 0,20%; foarte bine aprovizionată în azot total (0,37 g%); luto-prăfoasă la lutoasă, de bonitate superioară pentru fag, dacă solul se află pe expoziție umbrită și la fel pentru gorun dacă solul se află pe expoziție însorită. Bonitatea rendzinei cambice este determinată în primul rând de umiditatea ridicată și de capacitatea mare de reținere a apei, deși nu întotdeauna volumul edafic este mare. În afară de fag și gorun pe acest sol se poate introduce și molidul sau pinul care valorifică toate condițiile edafice existente.

7. Protosol antropic tipic –Codul 9901, este răspândit sub formă de insule în lentile rezultate prin exploatarea bauxitelor din zona minieră Dobrești, ocupă 4% din suprafața unității de producție, nu are orizonturi de diagnostic, prezintă numai fragmente de diferite orizonturi transportate și amestecate, cu fertilitate scăzută, pe care sunt instalatze în prezent aproape în exclusivitate, arborete artificiale pure de pin negru, pin silvestru și pin strob, de molid, procentul foioaselor în aceste arborete nedepășind 20%.

Din clasa solurilor neevoluate s-a mai identificat subtipul litosol rendzinic ( 1% ), cu profil Ao – Rrz, orizontul rendzinic Rrz având limita superioară în primii 20 cm.

Evidența solurilor din fondul pastoral și agricol

Solurile sunt prezentate conform Sistemului de taxonomie a solurilor 2003. Astfel au fost identificate următoarele clase și tipuri de soluri :

– Litosolul, ocupă 38,3 ha, respectiv 7,53 % din suprafață și se caracterizează prin prezența unui orizont A slab dezvoltat, urmat din primii 20 cm de roca compactă Rr sau material scheletic.

– Regosolul, ocupă 111,7 ha, respectiv 21,95 %. Prezintă un orizont Ao, dezvoltat din material parental slab consolidat, răspândit în zona versanților.

– Aluvisolul, ocupă suprafețe restrânse, 4,2 ha, respectiv 0,97 % din suprafață. Se întâlnește în zona de luncă, cu orizont A slab dezvoltat, urmat de material parental de cel puțin 50 cm, format din depozite.

– Rendzina, ocupă o suprafață de 7,5 ha, respectiv 1,47 % din suprafață. Prezintă un orizont Am, un orizont intermediar AR, Bv și un orizont Rrz, dezvoltat pe material calcaric.

– Eutricambosolul, ocupă 100,8 ha, respectiv 19,81 % din suprafață. Se caracterizează prin prezența orizontului B și cambic ( Bv ), care rezultă din alterarea materialului parental. Are subtipurile : aluvic, molic, gleic, stagnic, rendzinic și rodic

– Districambosolul, ocupă 27,4 ha, respectiv 5,39 % . Prezintă proprietăți districe.

– Luvosolul, ocupă 206,0 ha, reprezentând 40,48 % din teritoriu. Se caracterizează prin prezența unui orizont A ocric (Ao) urmat de un orizont eluvial El, de unde a migrat argila coloidală și un orizont B argic ( Bt ) îmbogățit cu argilă.

– Gleisolul, ocupă 9,4 ha, reprezentând 1,85 % din suprafață. Este un sol hidromorf format în condiții de exces de umiditate.

– Erodosolul, ocupă 2,8 ha, ( 0,55% ) și a fost identificat pe versanții cei mai înclinați. Este puternic erodat, cu un orizont Ap, provenit din B și C, cu grosime mai mică de 20 cm.

Fig. nr. 3.3 Grafic prezentând ponderea tipurilor de sol din fondul pastoral și agricol

DESCRIEREA PRINCIPALELOR TIPURI DE SOL DIN FOND PASTORAL ȘI

AGRICOL

În vederea caracterizării solurilor au fost recoltate probe de sol ce au fost analizate în laborator din punct de vedere agrochimic. Principalele caracteristici sunt :

– Reacția solurilor ( pH )

– Starea de aprovizionare cu humus

– Starea de aprovizionare cu fosfor mobil ( P ppm )

– Starea de aprovizionare cu potasiu mobil ( K ppm) În lucrare vom prezenta trei fișe complete de analize, pentru solurile din zona afectată de exploatarea bauxitei, zona Răcaș

UNITATEA TERITORIALĂ DE SOL (US) Nr. 8

Denumire : Eutricambosol rendzinic, rodic, lutos/ lutos / pietrișuri calcaroase / pășune / erodat moderat

Județul: Bihor, Teritoriul Com. Dobrești.

Răspândirea : La N de Răcaș. Aspectul suprafeței terenului: puternic neuniform .

Condiții naturale în care apare : Deal, versant, N 15-20%,pietrișuri calcaroase, apa freatică 5-10 m.

Principalele soluri cu care se asociază : Ao- AC- C.

Se caracterizează printr-un profil morfologic de tipul: Ao – Bvro – C.

CARACTERISTICILE SOLULUI

Morfologice :

Ao, 0 -20 cm, lut mediu.gălbui brun (10 YR 6/6) uscat, gălbui brun (10 YR 5/6) umed, grăunțoasă, friabil, moderat plastic, slab coeziv, moderat adeziv, uscat, afânat, rădăcini dese, trecere clară. AB, 20-34 cm, lut prăfos, gălbui brun (10 YR 6/8) uscat, gălbui brun (10 YR 5/8) umed, poliedric angular, slab coeziv, moderat plastic, moderat adeziv, slab compact, friabil, reavăn, rădăcini dese, trecere treptată.

BvRrzro , 34-68 cm, lut prăfos, roșu brun (5 YR 5/6) uscat, roșu brun (5YR 4/6) umed, poliedric angular, mijlociu, friabil, slab coeziv, moderat plastic, moderat adeziv, slab compact, reavăn, rădăcini rare trecere treptată.

RBrzro, 68-110 cm, lut prăfos, roșu brun (5 YR 5/8) uscat, roșu brun (5YR 6/8) umed, poliedric sub-angular, friabil, moderat plastic, moderat adeziv, slab compact, slab coeziv, reavăn, eferv. extrem de puternică, trecere treptată, schelet 20%.

Fizice:

Conținutul de argilă (< 0,002 mm) – mijlociu 30,5 %

Valoarea porozității totale – mică 41 %

Densitatea aparentă – mare 1,60 g / cmc.

Permeabilitatea pe profil – mijlocie 6 mm / h. Volumul edafic util – mic 45 %

Chimice

Reacția solului – slab acidă ph 6,20 în oriz .O -28cm, slab alcalină ph 7,80- 8,40 în adâncime.

Gradul de saturație în baze – mezobazic V 75 % .

Conținut de humus – mic 2,59

Rezerva de humus ad. 50 cm – mijlocie 123To / Ha.

Conținut azot total – mic 0,130 %

Conținut fosfor mobil – mijlocie 31 ppm

Conținut potasiu mobil – 2mic 120 ppm

Conținut de carbonati- extrem de puternică 56,98%.

Alte caracteristici : Solul este slab fertilizat, cu influiențe antropice, cu drenaj global bun

DATE ANALITICE PENTRU PROFIL NR. 8

Eutricambosol rendzinic, rodic lutos/ pietrisuri calcaroase/pășune erodat moderat

Tabel nr. 3.2

UNITATEA TERITORIALĂ DE SOL (US) Nr. 4

Denumire : Regosol stagnic, stagnogleizat ( slab ) cu eroziuni de adâncime , lut argilos mediu / argilă lutoasă / fâneață

Județul: Bihor, Teritoriul Com. Dobrești.

Răspândirea : La N V de Luncasprie . Aspectul suprafeței terenului: puternic neuniform .

Condiții naturale în care apare : Deal, versant, NV 20-30%,argilă, apa freatică 8 m.

Principalele soluri cu care se asociază : Ao- Bv – C.

Se caracterizează printr-un profil morfologic de tipul: Ao – A/C – Cw.

CARACTERISTICILE SOLULUI

Morfologice :

Ao, 0 – 24 cm, lut argilos mediu, gălbui brun (10 YR 7/6) uscat, gălbui brun (10 YR 6/6) umed, grăunțos, moderat plastic, moderat adeziv, afânat, rădăcini dese, trecere clară.

A/C, 24-38 cm, luto – argilos mediu, gălbui brun (10 YR 6/6) uscat, gălbui brun închis (10 YR 5/4) umed, poliedric angular, moderat plastic, slab compact, moderat adeziv, reavăn, rădăcini dese, trecere treptată.

Cw , 38-89 cm, lut argilos mediu, ruginiu gălbui (10YR 6/8) uscat, galben brun închis (10YR 5/8) umed, moderat plastic, moderat compact, moderat adeziv, poliedric sub-angular, foarte dur, umed, rădăcini rare, trecere treptată.

Cn, 89-110 cm, argilă lutoasă, gălbui ruginiu (10 YR 7/8) uscat, gălbui brun (10YR 6/8) umed, foarte plastic, friabil, moderat plastic, foarte adeziv, moderat compact, foarte dur, umed, trecere treptată, schelet 4 – 7 %.

Fizice:

Conținutul de argilă (< 0,002 mm) – mare 36,5 %

Valoarea porozității totale – mică 44 %

Densitatea aparentă – mare 1,52 g / cmc.

Permeabilitatea pe profil – mică , 1,2 mm / h. Volumul edafic util – mijlociu 60 %

Chimice

Reacția solului – neutru, ph 7,15 în oriz .O -24cm, slab alcalină ph 7,30- 7,60 în oriz. 24 -110

Gradul de saturație în baze – saturat V 97 % .

Conținut de humus – mijlociu 4,19 %

Rezerva de humus ad. 50 cm – foarte mare 239To / Ha.

Conținut azot total – mijlociu 0,210 %

Conținut fosfor mobil – foarte mic 6 ppm

Conținut potasiu mobil – mijlociu 140 ppm

Alte caracteristici : Solul este slab fertilizat, cu influiențe antropice, cu drenaj global excesiv

DATE ANALITICE PENTRU PROFIL NR. 4

Regosol stagnic, stagnogleizat slab, cu eroziuni de adâncime, lut argilos mediu / argilă lutoasă/ fâneață

Tabel nr. 3.3

UNITATEA TERITORIALĂ DE SOL (US) Nr. 7

Denumire : Districambosol andic, scheletic, lut nisipos mijlociu / șisturi argiloase / rocă acidă / fâneață, erodat moderat

Județul: Bihor, Teritoriul Com. Dobrești.

Răspândirea : La E de Luncasprie și V, NV Răcaș. Aspectul suprafeței terenului: puternic neuniform .

Condiții naturale în care apare : Deal, versant, E, V, NV – 30%, rocă acidă, apa freatică 7 m.

Principalele soluri cu care se asociază : Ao- R

Se caracterizează printr-un profil morfologic de tipul: Ao – Bvqq – BCqq.

CARACTERISTICILE SOLULUI

Morfologice :

Ao, 0 – 26 cm, lut, gălbui brun (10 YR 6/6) uscat, brun galben (10 YR 5/6) umed, grăunțos, foarte friabil, slab coeziv, slab compact, uscat, rădăcini dese, trecere clară.

AB, 26-44 cm, lut nisipos mijlociu, ruginiu (10 YR 6/8) uscat, brun galben (10 YR 5/8) umed, poliedric angular, foarte friabil, slab plastic, slab adeziv, reavăn, rădăcini rare, trecere treptată.

Bvqq , 44-60 cm, lut nisipos mediu, ruginiu gălbui (10YR 7/6) uscat, gălbui brun (10YR 6/6) umed, moderat plastic, friabil, slab coeziv, poliedric angular mijlociu, moderat compact, reavăn, trecere treptată, schelet 30 %

BCqq, 60-110 cm, lut nisipos mijlociu, gălbui ruginiu (10 YR 7/8) uscat, gălbui brun (10YR 6/8) umed, foarte friabil, moderat plastic, slab coeziv, foarte compact, foarte dur, reavăn, trecere treptată, schelet 75 %.

Fizice:

Conținutul de argilă (< 0,002 mm) – mijlociu 18,5 %

Valoarea porozității totale – mijlocie 42 %

Densitatea aparentă – mijlocie 1,46 g / cmc.

Permeabilitatea pe profil – mare , 30 mm / h. Volumul edafic util – mic 25 %

Chimice

Reacția solului – puternic acidă, ph 4,75- 4,95 pe tot profilul solului

Gradul de saturație în baze – oligomezobazic V 41,8 % .

Conținut de humus – foarte mic 0,99 %

Rezerva de humus ad. 50 cm – foarte mică 52,30 To / Ha.

Conținut azot total – foarte mic 0,050 %

Conținut fosfor mobil – extrem de mic : 3 ppm

Conținut potasiu mobil – mic 80 ppm

Alte caracteristici : Solul este foarte slab fertilizat, cu influiențe antropice, cu drenaj global intens

DATE ANALITICE PENTRU PROFIL NR. 7

Districambosol andic, scheletic, lut nisipos mijlociu / șisturi argiloase/ rocă acidă/fâneață/erodat moderat

Tabel 3.4

3.4 CERCETAREA ȘI CARTAREA TERENURILOR SUPUSE RECONSTRUCȚIEI

ECOLOGICE

CERCETAREA TERENURILOR SUPUSE RECONSTRUIRII ECOLOGICE

Terenurile incluse în perimetrul de reconstrucție ecologică sunt cercetate în general și în detaliu. Cercetarea generală privește perimetrul în ansamblul lui și se referă la cadrul geografic, la forma și stadiul de degradare, consecințele acesteia, la lucrările efectuate în trecut. Scopul cercetării este obținerea de date informative asupra terenurilor respective, date explicative legate de geneza și evoluția fenomenului de degradare, stabilirea unor date referitoare la necesitatea și oportunitatea intervenției și valorificarea experienței locale cu privire la combaterea degradării.

Cercetarea de detaliu pe unități omogene mici sau punctuale are ca primă fază, identificarea și delimitarea suprafețelor, caracterizarea și clasificarea lor în scopul propunerii unor anumite tipuri de intervenții și alegerea lucrărilor și metodelor de lucru.

În cadrul cercetării generale și de detaliu este foarte important să se țină cont de caracterul forestier al zonei, de existența pădurii în imediata apropiere a terenurilor luate în studiu și de considerentul că înainte de a fi degradate prin exploatarea de suprafață a minereului de aluminiu

( bauxita ), pe aceste terenuri a fost pădure care s-a defrișat.

Indiferent de funcția principală care se va atribui noii culturi, pentru alegerea speciilor și armonizarea cerințelor ecologice ale speciilor cu condițiile staționale, se pot folosi indicațiile oferite de tipul natural fundamental de pădure și tipul de stațiune forestieră, precum și indicațiile oferite de vegetația lemnoasă introdusă experimental.

Tipul natural de pădure : reunește arboretele care prezintă omogenitate bioecologică și silvoproductivă , redând de fapt expresia ansamblului de condiții staționale, un aspect important în stabilirea speciilor în concordanță cu specificul ecologic al stațiunii. Un tip de pădure se întinde pe arealul unui tip de stațiune ( uneori, în funcție de orografia terenului sau expoziție, pe un tip de stațiune se pot găsi și două sau mai multe tipuri naturale de pădure ).

Din cauza transformărilor provocate în vegetația forestieră, în primul rând de activitatea economică a omului și a diferitelor tipuri de degradări naturale, dar mai ales antropogene ( defrișări, excavații, exploatare nerațională, pășunat abuziv, etc.), în teren nu mai sunt situații tipice. În aceste cazuri, tipul natural de pădure nu mai poate furniza pre multe informații despre speciile ce se pot folosi. Aici intervine un alt criteriu sintetic cu importanță esențială în alegerea speciilor, și anume :

Tipul de stațiune forestieră : reprezintă ansamblul de unități staționale identice sau echivalente ecologic și productiv, cu caractere fizico-geografice asemănătoare, cu soluri de același tip genetic, cu volum edafic util apropiat, cu regim de troficitate, umiditate, aerație, căldură și consistență în sol aproximativ egale, apte pentru aceeași vegetație forestieră.

La baza studiilor de amenajare a fondului forestier, stă cartarea tuturor stațiunilor și tipurilor de pădure existente. Aceste date sunt înscrise în descrierile parcelare și sunt deosebit de utile, putându-se folosi pentru orice studiu ca informații generale și de detaliu. Sunt elaborate după studii pedologice amănunțite întreprinse pe durata a zeci de ani.

Pentru toate suprafețele parcurse cu lucrări de exploatare de suprafață a bauxitei cuprinse în fondul forestier sau pastoral al zonei Dobrești în tabelul de mai jos se prezintă sintetic repartiția pe tipuri naturale de pădure și tipuri de stațiune.

Pentru o cunoaștere cât mai amănunțită a suprafețelor pe care se vor instala culturi forestiere se va ține cont și de anumiți factori care în condiții normale de vegetație au o influență superficială, dar în condițiile unor terenuri degradate devin importanți, devenind factori limitativi. Printre aceștia amintim :

– microclimatul temporar înregistrat prin umbrirea laterală a arboretului din imediata vecinătate,

– formarea găurilor de ger sau expunerea la insolație

– efectul vânturilor dominante

– orografia ternului ( existența unor pante abrupte, gropi de exploatare, dinți de calcar la suprafață, )

– stratul de sol ( atât cât mai există ), cu caracteristicile lui, respectiv bogăția în humus, substanțe minerale nutritive, profunzimea, afânarea, structura, textura, aerația, regimul hidric, conținutul în schelet, pH – ul, etc. În cazul lentilelor de bauxită, se va lucra și cu pământ de împrumut, adus din apropiere, deci cu un sol cu orizonturi amestecate sau pe protosoluri ( soluri fără un proces de solificare stabil ).

3.4.2. CARTAREA TERENURILOR

Terenurile degradate luate în studiul de reconstruire ecologică, după identificarea și materializarea lor în teren, urmează a fi cartate pe planuri și hărți. De asemenea se vor clasifica după mai multe criterii, cel mai important fiind intensitatea de degradare. Fiecare suprafață, indiferent de mărime, devine o unitate de studiu. Unitățile de studiu se caracterizează ( se descriu ) cu toate elementele care ne pot da informații utile pentru stabilirea modului de intervenție, alegerea lucrărilor și speciilor și împărțirea pe urgențe de intervenție. Datorită faptului că suprafețele cumulate pe care este necesară intervenția cu lucrări de reconstrucție sunt relativ mari ( s-au adunat de-a lungul anilor suprafețe în care s-au amânat lucrările din diverse motive ), acestea se vor eșalona pe parcursul a câțiva ani în funcție de stadiul de degradare și nu în ultimul rând, în funcție de fondurile alocate și a asigurării cu puieți pentru plantat în asortimentul necesar. De exemplu, dacă nu avem disponibilul de arbuști sau dintr-o anumită specie, se pot comanda unor firme producătoare pe bază de contract ferm, dar nu îi putem avea decât după un an sau doi, perioada cât se vor dezvolta în pepinieră, până la stadiul de a fi apți de plantat.

Cartarea terenurilor după natura și intensitatea degradării este o metodă care furnizează date mai mult cu caracter statistic, utilă fiind în elaborarea planurilor și programelor de intervenție, justificând necesitatea și oportunitatea intervențiilor.

Cartarea genetică a terenurilor degradate este o metodă rezultată din cercetări cu caracter regional, care permite diagnosticarea și prognoza unor fenomene de degradare în mod special de către factorii abiotici sau de mediu.

Cartarea stațională a terenurilor degradate este metoda mai la îndemână și se poate folosi în cazul lentilelor de bauxită, deoarece aici se cunosc cauzele, se cunoaște și amploarea și prognoza pe termen scurt și mediu. Folosind baza de date existentă (amenajamentele silvice și silvopastorale), se pot grupa aceste terenuri în clase de stațiuni, serii de stațiuni, grupe staționale și tipuri staționale.

Pe baza cartării staționale se vor grupa terenurile în cauză și se vor stabili modele de lucru. Fiind vorba de sute de lentile de bauxită nu se poate interveni în fiecare caz în parte, cu sute de formule și scheme de împădurire, ci se vor grupa în câteva modele de intervenție.

Din analiza datelor se constată că din multitudinea de tipuri naturale de pădure și tipuri de stațiune, terenurile ce vor fi supuse lucrărilor de reconstrucție ecologică se grupează în patru tipuri mai frecvente, un lucru important pentru alegerea soluțiilor tehnice.

Pe baza tipului natural de pădure și tipul de stațiune, se stabilește grupa ecologică în concordanță cu „ Normele tehnice privind compoziții, scheme și tehnologii de regenerare a pădurii pe terenuri degradate „. Astfel vom avea următoarele modele de intervenție :

3.4.3 CARTAREA AGROCHIMICĂ

Metodele de control ale fertilității solului, nu sunt simple acte tehnice de rutină sau o cercetare unilaterală a stării momentane de aprovizionarea solului cu anumite elemente cu caracter

fertilizant, ci aceste mijloace de cercetare și investigare formează un complex de metode, ce vizează atât analizele de sol, pe cele de plantă, o testare riguroasă a fertilității prin experiențe cu îngrășăminte și amendamente, ca si executarea acestor teste agrochimice de soluri si plante în mod periodic si sistematic, prin cartarea agrochimică. Pentru realizarea acestor cerințe lucrările de cartare agrochimică se execută în patru faze: pregătitoare, de teren, de laborator si de birou.

În cadrul lucrării de teren se execută faza pregătitoare si recoltarea probelor de sol. Faza pregătitoare constă în pregătirea materialelor necesare lucrării de cartare.

Materiale necesare: sonde agrochimie, suporți metalici pentru descărcarea sondei în cutii de carton, cutii de carton pentru luarea probelor de sol, compase de câmp pentru măsurarea distanțelor, jaloane pentru menținerea direcției, planul de situație la scara 1/5000.

Împărțirea terenului în parcele agrochimice

Pentru împărțirea terenului în parcele agrochimice se folosesc hărți la scara 1/2000 – 1/5000 și cu ajutorul acestora, după o prealabilă trecere în revistă a terenului, acesta se împarte pe hărți sau planuri de situație a fermei în parcele agrochimice care se transformă apoi pe teren cu jaloane.

Mărimea parcelelor agrochimice depinde de complexitatea pedologică, de modul de folosință și de istoricul fertilității, astfel:

– pentru culturi de câmp situate pe terenuri plane sau slab înclinate 2-5ha;

– pentru soluri erodate până la 2 ha;

– pentru soluri puternic erodate până la 1 ha;

– pentru plantații de pomi si viță de vie 0,5-2ha;

Recoltarea probelor de sol

Parcela de recoltare reprezintă o suprafață de sol omogenă care constituie obiectul recoltării unei singure probe medii agrochimice. Din parcelele agrochimice constituite în acest mod, se recoltează probe medii agrochimice. Adâncimea de recoltare a probelor de sol depinde de cultura care acoperă terenul. Ea are următoarele valori:

-0-10 cm pentru pășuni si fânețe;

-0-20cm pentru terenurile arabile ocupate cu culturi de câmp;

-0-20cm si 20-40 cm pentru plantațiile de vii si pomi.

DETERMINAREA CANTITATIVA A EROZIUNII SOLULUI

Din cercetările întreprinse până în prezent a reieșit ca cea mai buna si cea mai sigura metoda de determinare a cantității de sol erodat este cea a parcelelor experimentale. De menționat însa ca suprafețele pe care se fac cercetări trebuie sa fie cat mai reprezentative în zonele afectate de eroziune, iar determinările sa se facă la un număr cat mai mare de culturi. Parcelele experimentale se amplasează în mai multe repetiții pentru fiecare cultura.

Pentru a nu intra sau a nu ieși apa cu material erodat în /sau pe parcelele experimentale, ele se izolează de terenul vecin prin fâșii de tablă, scândură, carton asfaltat, zidărie legata cu mortar de ciment etc. sau chiar digulețe din pământ. În partea din aval a parcelei, care se îngustează sub forma de triunghi (și care este betonat ), pentru colectarea volumului scurs, se amplasează un bazin de colectare.

– Volumul de apa intrat (Vi)

Se poate calcula în baza cantității de precipitații înregistrate la pluviometru sau în baza cantității de apa intrata prin simularea ploilor pentru a scurta perioada de cercetare (udare prin aspersiune, pe brazde, revărsare, picurare).

– Volumul de apa scurs (Vs)

În funcție de forma geometrica a bazinului de colectare, care de obicei este de forma cilindrica, se determina volumul de apa scurs.

– Volumul de apa infiltrat (Vinf)

Nu întreg volumul de apa intrat se scurge în bazinul de colectare într-ucât o parte se infiltrează în sol. De menționat ca volumele de apa intrat, scurs si infiltrat calculate, se refera la suprafața parcelei experimentale, motiv pentru care este necesar sa se raporteze la hectar.

– Coeficientul de scurgere (Ks)

Coeficientul de scurgere are valori subunitare si cu cat se apropie mai mult de cifra 1 înseamnă ca scurgerea este mai mare si deci, eroziunea solului este mai pronunțata.

– Coeficientul de infiltrație (Kinf)

Coeficientul de infiltrație are valori subunitare, iar prin însumarea celor doi coeficienți se ajunge aproape de cifra unu. Daca coeficientul de infiltrație are valoare mai mare decât cel de scurgere, aceasta înseamnă ca procesul de eroziune este diminuat.

– Cantitatea de sol erodat (E)

Cantitatea de sol erodat se determina prin luarea unor probe de apa din bazinul de colectare, după ce în prealabil s-a făcut omogenizarea. Probele se lasă pentru sedimentare, se înlătura apa si materialul depus se usucă si apoi se cântărește. Aceasta cantitatea de sol erodat se raportează la volumul total de apa scurs de pe parcela si apoi la unitatea de suprafața (ha). Concomitent cu cercetarea eroziunii solului se urmărește si influența culturii si a lucrărilor agrotehnice asupra procesului de eroziune.

3.5. MODELE DE INTERVENȚIE ÎN FOND FORESTIER

În funcție de grupa ecologică stabilită pentru fiecare suprafață sau grupe de suprafețe ce vor fi supuse lucrărilor de reconstrucție ecologică se stabilesc anumite soluții tehnice de realizare a lucrărilor :

Grupa ecologică 38

Se recomandă următoarele :

– formula de împădurire : 60 % Fag + 40 % Molid și ( sau ) Paltin de munte, Frasin, Gorun

– schema de împădurire : 2 metri ( între rânduri ) X 1 metru ( pe rând ), rezultând un necesar de 5000 puieți la hectarul de împădurit

– pregătirea terenului se va face pe toată suprafața și constă în îndepărtarea rugilor de mur instalați, eventual a ierburilor și mărăcinilor, curățirea terenului de pietre și grohotiș

– pregătirea solului se va face parțial, doar unde se va planta puietul, în vetre de 40 cm X 40 cm

– plantatul se va face manual, în gropi cu dimensiunile de 30 cm X 30 cm X 30 cm, folosind puieți apți de plantat cu rădăcini nude sau protejate ( crescuți în recipienți, deci cu pământ la rădăcină ).

– se vor executa lucrări de întreținere a culturilor pe o perioadă de șase ani de la plantare, acestea constând în mobilizarea solului ( prășire în jurul puieților ) , o dată pe an, în primii doi ani și descopleșirea puieților ( tăierea ierburilor copleșitoare, a pipirigului și rugilor de mur , astfel încât puieții să ajungă cu vârful în lumină ), de două ori pe an ( vara și toamna ), în primii trei ani, și o dată pe an în următorii trei ani, până la închiderea stării de masiv ( atingerea coroanelor ).

Grupa ecologică 44

– formula de împădurire : 50 % Fag + 30 % Pin + 20 % Paltin, Frasin, Tei

– celelalte elemente și lucrări sunt similare cu prezentarea de la grupa anterioară, cu precizarea că vor fi adaptate la condițiile specifice din fiecare suprafață

Grupa ecologică 41

– formula de împădurire : 50 % Fag + 30 % Frasin, Gorun + 20 % Rășinoase ( molid, pin sau larice )

Grupa ecologică 46

– formula de împădurire : 40 % Castan comestibil + 30 % Gorun + 30 % Tei, Frasin

În terenuri puternic degradate, cu stânci sau piatră se va folosi o formulă de împăduriri de compromis, pentru ca vegetația să fixeze solul : 40 % Pin + 30 % Specii de subarboret ( păr pădureț, salbă moale, mojdrean ) + 30 % Specii de arbuști ( cătină albă , sânger ).

CAPITOLUL 4

MĂSURI ȘI LUCRĂRI DE REFACERE OGICĂ

A SOLULUI FORESTIER, PASTORAL ȘI AGRICOL

4.1. ASPECTE TEORETICE PRIVIND RECONSTRUCȚIA ECOLOGICĂ

Lucrările ce se execută pentru reabilitarea terenurilor rămase în urma exploatărilor de bauxită la suprafață ( cariere de mici dimensiuni ) au un specific aparte datorită faptului că și aceste lucrări au avut un specific deosebit datorită gradului mare de răspândire a bauxitei, în „ cuiburi ” numite tehnic „ lentile ”. Pentru exploatare a fost necesară defrișarea pădurii, decopertarea solului fertil pe o adâncime mai mare sau mai mică ( de la 1 metru, la 5-6 m ). Durata de exploatare a fost de la câteva luni la 3-4 ani, în funcție de resurse. Odată cu exploatarea se găseau noi zăcăminte în terțe direcții, mărindu-se suprafața defrișată inițial.

Prin decopertarea minereului, solul fertil trebuia înlăturat. După regulile de exploatare în fondul forestier, s-a impus împingerea acestui strat de sol în vecinătatea lentilei, sau după volum, transportarea lui în depozite special amenajate în apropiere sau s-a folosit la refertilizarea altor lentile unde s-a terminat exploatarea. La predarea terenurilor din care temporar s-a excavat și transportat bauxita, I.M. Dobrești, avea obligația contractuală să refertilizeze terenul rămas ( de regulă doar stâncă sau roca mamă ), cu un strat de 40-60 cm sol fertil. În suprafețele unde s-a procedat în acest mod, încă din anul 1972 s-au efectuat studii, încercări cu o mare diversitate de specii și s-a reușit instalarea unor arborete în unele cazuri, valoroase sau s-a reușit stabilizarea solului și acoperirea cu un covor vegetal, evitându-se eroziunea. În imaginile de mai jos se prezintă câteva exemple de arborete instalate în decursul anilor ( 20 – 30 ani ), fapt ce dovedește că instalarea culturilor silvice, respectiv pădurea, este modalitatea cea mai eficientă de redare în circuitul productiv a acestor terenuri.

Procesul de reconstrucție se desfășoară în două etape, respectiv :

Reconstrucția tehnico –minieră ( etapa premergătoare )

Reconstrucția tehnico – minieră a carierelor respective cuprinde următoarele lucrări :

Nivelarea suprafeței carierei : este de cele mai multe ori una din cele mai importante lucrări. Dacă ternul nu este nivelat, stratul de sol nu poate fi așezat uniform, riscând să fie spălat de apa din precipitații. În urma exploatărilor de bauxită , de cele mai multe ori rămân „ dinți ” de calcar care trebuie pușcați cu explosiv pentru a-i putea împrăștia și nivela. Nivelarea se execută cu buldozere

Fig. nr. 4.1 Lentilă de bauxită înainte de nivelare

( Secția minieră Răcaș – Comuna Dobrești – anul 1999)

Fig. nr. 4.2 Lentilă de bauxită înainte de nivelare

( Secția minieră Răcaș – Comuna Dobrești – anul 1999)

Fig. nr. 4.3 Lentilă de bauxită nivelată, pregătită pentru lucrări de împădurire

( Secția minieră Răcaș – Comuna Dobrești – anul 2001)

Fig. nr. 4.4 Lentilă nivelată și refertilizată

( Secția minieră Răcaș – Comuna Dobrești – anul 2001)

Fig. nr. 4.5 Lentilă nivelată pe care s-au executat lucrări de împăduriri

( Secția minieră Răcaș – Comuna Dobrești – anul 2001)

Fig. nr. 4.6 Gură de galerie închisă ( betonată ) și incintă nivelată

( Secția minieră Răcaș – Comuna Dobrești – anul 2001)

Fig. nr. 4.7 Fenomene de eroziune de suprafață pe o lentilă, înainte de executarea lucrărilor

( Secția minieră Răcaș – Comuna Dobrești – anul 1999)

Fig. nr. 4.8 Fenomene de eroziune ( șiroiri ) și calcar la suprafață

( Secția minieră Răcaș – Comuna Dobrești – anul 1999)

Combaterea eroziunii solului și conservarea calității solului. Eroziunea solului este un proces continuu de distrugere a acestuia fie de către acțiunea precipitațiilor, fie de acțiunea omului prin activitățile socio-economice. Aceste terenuri sunt cu atât mai expuse cu cât sunt situate în zona de dealuri, cu versanți în pantă, orografia terenului contribuind decisiv în procesul de eroziune. Eroziunea solului poate fi de suprafață sau de adâncime ( torențială ). Pentru combaterea eroziunii se execută lucrări de consolidare a taluzurilor și stopare a scurgerilor de sol de pe versant. Lucrările ce se execută sunt :

– consolidare cu gărdulețe din împletituri de nuiele pa stâlpi de lemn ( cleionaje ) și terase

– consolidare cu zidărie uscată de piatră ( zidărie fără lianți ), numite și banchete de piatră

– consolidare cu ziduri de sprijin, praguri, baraje din zidărie de piatră cu mortar de ciment sau beton. În imaginile următoare se prezintă câteva modele executate la lucrările anterioare :

Fig. nr. 4.9 Consolidare cu gărdulețe

( Secția minieră Răcaș – Comuna Dobrești – anul 2001)

Fig. nr.10 Consolidare cu baraj de zidărie de piatră

( Secția minieră Remeți – Comuna Remeți – anul 2004)

Fig. nr. 4.11 Consolidare cu baraj din zidarie de piatră

( Secția minieră Remeți – Comuna Remeți – anul 2004)

4.3. Ameliorarea ecologică – recultivarea

Prin această acțiune se înțelege cultivarea propriu-zisă a terenurilor. În această etapă, terenurile degradate prin exploatarea de suprafață, după nivelare, refertilizare și stabilizare, vor fi redate în circuitul agricol sau forestier.

Metodele de intervenție pentru refacere diferă de la terenurile agricole la terenurile silvice. La terenurile agricole, se impune pe lângă gama de lucrări agrotehnice specifice și administrarea de îngrășăminte și fertilizatori, ceea ce scurtează mult timpul de refacere și revenire la un potențial productiv acceptabil.

RECULTIVAREA AGRICOLĂ

Se referă la refacerea carierelor care se găsesc în perimetrul agricol, cuprinzând un program complex de lucrări, selecție a culturilor și semințelor folosite, raționalizarea pășunatului pentru prevenirea degradării solului de către animale.

Recultivarea agricolă se execută în două etape :

în prima etapă, după amenajarea terenului, se urmărește ameliorarea solului și refacerea fertilității, în care scop, se va cultiva cu plante nepretențioase față de condițiile de sol, cu rezistență sporită la boli și buruieni și producție mare de biomasă vegetală. Cele mai indicate sunt plantele trifoliene ( lucernă, trifoi )

în etapa a doua, se pot cultiva și alte plante agricole, care să ajute la refacerea structurii solului.

Pentru recultivarea agricolă trebuie să se execute analize de sol pentru a putea aplica fertilizanți și îngrășăminte. Înainte de semănare se execută lucrările agrotehnice care se impun și se pot executa ( fiind sol superficial nu se recomandă arături, ci doar discuiri și grăpare pentru încorporarea semințelor în sol ). Cu toate că în prima fază sunt recomandate plante perene, este recomandat ca după 3-4 ani să se revină cu o reînsămânțare.

În cursul perioadei de refacere, este necesar, pe baza experimentelor și analizelor de laborator, folosirea îngrășămintelor și amendamentelor, în cantități mari și o perioadă îndelungată. Recomandat este gunoiul de grajd, dar și superfosfatul, azotatul de amoniu sau sarea potasică.

Un rol important în refacerea terenurilor cu destinație agricolă, îl are compensarea deficitului de apă în unele perioade, prin udare, acolo unde este posibil. La fel de important este și regimul de aerație al solului. Regimul aerului din sol este dependent de regimul hidric. Astfel, umiditatea în exces nu este atât de dăunătoare mai ales dacă este pe perioade restrânse de timp, cât faptul că determină o aerație insuficientă, scăzând volumul de oxigen din sol și crește volumul de bioxid de carbon. Acestea duc la încetinirea activității microorganismelor, implicit a procesului de descompunere a substanțelor organice și minerale, încetinind procesul de solificare.

Pentru a se optimiza procesul de refacere agricolă a terenurilor, se analizează după caz și posibilități, metodele folosite în general și anume :

Acoperirea artificială cu sol sau „transplantarea” solului. Constă în aducerea din altă parte de

sol fertil. Acesta este necesar să fie într-un strat de cca. 50 cm. Este cea mai rapidă și eficientă metodă de refacere, dar în același timp și cea mai costisitoare. În timpul decopertării din altă zonă, în vederea transportului, orizonturile solului nu se pot păstra, rezultând un amestec de orizonturi. Cantitățile sunt foarte mari, iar sursa de sol deobicei nu este în apropiere, sau chiar foarte greu de identificat. Cea mai indicată soluție, este crearea la începerea lucrărilor de carieră, a unui depozit pentru pământul rezultat din decopertare. Mult mai aproape de posibilități este refacerea prin culturi forestiere, deoarece se pot folosi cantități mai mici de sol fertil, ce se va pune doar în gropile de plantat puieții.

În condițiile în care se poate acoperi fosta carieră cu un strat de sol de împrumut, s-a constatat că în 10-20 de ani, se formează un proces dirijat de pedogeneză, o fitocenoză primitivă, dar stabilă și productivă.

Generarea solului prin reproducerea forțată și accelerarea procesului de pedogeneză se poate aminti ca metodă, dar presupune o intervenție masivă de materiale și tehnologie, cunoașterea exactă a proprietăților rocilor și mineralelor din zonă, volumul cheltuielilor fiind foarte mare și extrem de diversificate după specificul fiecărei suprafețe.

RECULTIVAREA FORESTIERĂ

Recultivarea forestieră presupune în prima etapă lucrări similare necesare pentru recultivarea agricolă, respectiv stabilizarea terenurilor, refertilizarea terenului, prin una din metodele expuse, dar efortul financiar și material este mult mai mic, deoarece se intervine cu pământ de împrumut doar în gropile de plantat puieți și nu pe toată suprafața. Tehnica de lucru și tehnologia de aplicat, este prezentată în capitolul anterior. Se recomandă dealtfel recultivarea forestieră și datorită faptului că cele mai multe suprafețe afectate de exploatarea de bauxită sunt situate în fondul forestier și totodată există și o experiență locală și studii ale institutelor de cercetări și amenajări silvice, în refacerea pădurii, cu rezultate deosebite. Sunt lucrări executate încă din anul 1977.

Fig. nr. 22 Lucrări recente de plantații și lucrări cu vârsta de 30 ani, în planul 2

Fig. nr. 4.12 Lucrări de plantații și lucrări cu vârsta de 30 ani, în planul 2

( Secția minieră Răcaș –Colector 2, Comuna Dobrești – anul 2007 )

Fig. nr. 4.13 Plantații pe lentile, de diferite vârste

( Secția minieră Răcaș –Colector 1, Comuna Dobrești – anul 2007 )

CONCLUZII

La baza măsurilor necesare a fi luate, depistarea efectelor negative și menținerea în limitele parametrilor admiși pentru mediu, vor constitui obiectivul principal de atenție. Stabilirea impactului asupra mediului este obligatorie pentru o evaluare cât mai corectă a consecințelor pe termen scurt sau lung.

Prezinta interes, în evaluarea impactului, starea mediului inaintea începerii activității. Se vor avea in vedere populatia, așezarile umane, fauna, flora, apa, clima, geologia, hidrologia, patrimoniul arhitectural si arheologic, căile de acces, ca și eventualele intersectii între factorii de mai sus enumerați.

Mineritul este una dintre cele mai importante industrii care produce impact negativ asupra mediului. Acest impact produs asupra mediului începe cu exploatarea bauxitei, transportul și prelucrarea, durează și dupa ce minereul a fost exploatat. Din acest motiv exploatarile miniere produc impactul cel mai mare asupra tuturor factorilor de mediu.

Pentru exploatarea substantelor minerale utile câmpul carierei este împartit în mai multe felii orizontale, reprezentate de stratul de material vegetal sau stratul de sol, stratul de steril de deasupra substantei minerale utile si stratul de minerale utile.

Prin redarea in circuitul economic al terenurilor degradate se întelege totalitatea lucrarilor ce se executa pentru transformarea in zone productive pentru agricultura și silvicultura, a căror producție sa fie comparabila cu rezultatele initiale.

Redarea în circuitul economoc al terenurilor degradate dupa exploatarea bauxitei comporta mai multe faze tehnologice și anume:

– nivelarea suprafetei carierei

– combaterea eroziuni și conservarea calitații solurilor;

– recultivarea propriu-zisă;

În functie de forma geometrica a carierei, lucrarile de nivelare trebuie începute imediat dupa ce cariera prezinta stabilitate pentru a se putea lucra in conditii de securitate. Nivelarea pentru redarea in circuitul agricol este bine sa se faca dupa o perioada de 2-3 ani, timp in care se face tasarea naturala, urmare a precipitatiilor și ninsorilor.

Marea majoritate a carierelor și în special cele rezultate de la exploatarea bauxitei sunt supuse procesului de eroziune, Eroziunea solului reprezinta, de fapt, procesul prin care particulele de sol sunt desprinse, antrenate, transportate și sedimentate (depuse) sub actiunea eroziva a apelor curgatoare sau vântului. În cadrul carierelor de exploatare a bauxitei, indiferent daca acestea se afla pe terenuri agricole, pașuni sau silvice, necesita aceste lucrări, deoarece dupa nivelarea terenului daca nu se iau masuri, eroziunea îsi face aparitia. Marea majoritate a carierelor de bauxită se gasesc in zonele de deal, astfel că panta terenului este destul de mare.

După ce au fost luate masuri de stopare a eroziuni, urmeaza un set de metode și măsuri care sa duca la reabilitarea și refacerea acestor terenuri. Una din metodele care poate duce la refacerea acestor soluri este generarea sau regenerarea învelișului de sol pe suprafete degradate de industrie, o metoda originală fiind cea a recultivării.

Regenerarea învelisului de sol se poate face prin: recultivare agricola sau recultivare forestiera. Recultivarea agricola se execută în doua etape: în prima etapă, dupa ameliorarea terenului, se urmărește regenerarea fertilitătii solului, în care scop trebuie sa se cultive plante neprețioase fața de condițiile de sol și care sa aiba rezistență mare fată de boli și buruieni și să dea cantitați mari de materie vegetală, în etapa a doua se cultiva culturi agricole, cu care dupa regenerarea fertilitații solului se obțin recolte normale.

Împădurirea se face de regula direct cu puieti de arbori de esențe diferite, în functie de condițiile silvo-climatice locale și de natură carierelor. În general, puieții se planteaza la distante de 1×2 metri, cu desime relativ mare, astfel încât viitoarea pădure ce se va instala să pună stăpânire pe sol într-un timp relativ scurt.

Noile terenuri vor intra in circuitul agricol sau silvic doar cu respectarea unor masuri care trebuie sa fie orientate in sensul intensificarii proceselor pedologice.

În functie de evolutia generala a solurilor și terenurilor, vor fi efectuate periodic lucrări de ameliorare, fertilizare, precum și de afânare. De asemenea se vor executa lucrări specifice de întreținere a culturilor, completarea lipsurilor în plantații, refacerea plantațiilor sau culturilor calamitate datorită influienței negative a factorilor de mediu ( secetă, îngheț, etc ).

Etapele și lucrarile prezentate au un caracter obligatoriu, orice abateri, omiteri sau neglijențe au efecte negative asupra întregului proces de reconstrucție, de refacere a solurilor. În ceea ce priveste aceste lucrari, ele trebuie adaptate în funcție de condițiile concrete ale fiecărui perimetru. Orice abatere de la măsurile stabilite, compromite rezultatele finale și duce la la mărirea perioadei de timp necesară refacerii acestor terenuri.

BIBLIOGRAFIE

Almașan Bujor – 1984, Exploatarea zăcămintelor minerale din România, Editura Tehnică București

Bențe F., – 2000, Geografie economică mondială, Editura Universității din Oradea

Bilanț de mediu nivel II –1999, Beneficiar S.C. Bauxita Min. S.A. Dobrești

Buta I., – 1975, Hidrologie, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Chiriță C., Vlad I., Păunescu C., Pătrășcoiu N., Roșu C., Iancu I., – 1977 Soluri si Stațiun Forestiere, Editura Academiei, București

Ciortuz I., – 1981, Ameliorații silvice, Editura Didactică și Pedagogică București

Damian I., – 1978, Împăduriri, Editura Didactică și Pedagogică București

Ianovici V., Borcoș M., Bleahu M., Patrulius D., Lupu M., Dimitrescu R., Savu H.– 1976,Geologia Munților Apuseni Editura Academiei Române, București

Miclăuș V., – 1991, Pedologie ameliorativă, Editura Dacia Cluj

10. Nițu I., Drăcea M., Răuță C., Mihalache M., Lucrările agropedoameliorative, Editura Agris

11. Sabău N.C., Domuța C., Berchez O., – 2002,Geneza, degradarea și solului, Editura Universității din Oradea

12. Târziu D., – 1985, Pedologie și stațiuni forestiere, Editura Universității din Brașov

Traci, C., –1985 , Împădurirea terenurilor degradate . Editura Ceres, București .

***1 – 1966, Atlasul climatologic, Institutul Meteorologic Central, București.

***2 – Atlas hidrologic al României.

***3 – Norme tehnice privind compoziții scheme și tehnologii de regenerare a pădurilor și de împădurire a terenurilor degradate, – 2000, M.A.P.P.M

***4 – Harta geologică , scara 1: 200000; Comitetul de Stat al Geologiei. Institultul geologic București .

*** – Referate teză doctorat – Dărăștean S., – 2005, Universitatea din Brașov

BIBLIOGRAFIE

Almașan Bujor – 1984, Exploatarea zăcămintelor minerale din România, Editura Tehnică București

Bențe F., – 2000, Geografie economică mondială, Editura Universității din Oradea

Bilanț de mediu nivel II –1999, Beneficiar S.C. Bauxita Min. S.A. Dobrești

Buta I., – 1975, Hidrologie, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Chiriță C., Vlad I., Păunescu C., Pătrășcoiu N., Roșu C., Iancu I., – 1977 Soluri si Stațiun Forestiere, Editura Academiei, București

Ciortuz I., – 1981, Ameliorații silvice, Editura Didactică și Pedagogică București

Damian I., – 1978, Împăduriri, Editura Didactică și Pedagogică București

Ianovici V., Borcoș M., Bleahu M., Patrulius D., Lupu M., Dimitrescu R., Savu H.– 1976,Geologia Munților Apuseni Editura Academiei Române, București

Miclăuș V., – 1991, Pedologie ameliorativă, Editura Dacia Cluj

10. Nițu I., Drăcea M., Răuță C., Mihalache M., Lucrările agropedoameliorative, Editura Agris

11. Sabău N.C., Domuța C., Berchez O., – 2002,Geneza, degradarea și solului, Editura Universității din Oradea

12. Târziu D., – 1985, Pedologie și stațiuni forestiere, Editura Universității din Brașov

Traci, C., –1985 , Împădurirea terenurilor degradate . Editura Ceres, București .

***1 – 1966, Atlasul climatologic, Institutul Meteorologic Central, București.

***2 – Atlas hidrologic al României.

***3 – Norme tehnice privind compoziții scheme și tehnologii de regenerare a pădurilor și de împădurire a terenurilor degradate, – 2000, M.A.P.P.M

***4 – Harta geologică , scara 1: 200000; Comitetul de Stat al Geologiei. Institultul geologic București .

*** – Referate teză doctorat – Dărăștean S., – 2005, Universitatea din Brașov