Buget Public

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. CONCEPTUL DE BUGET PUBLIC

ABORDARI TEORETICE ALE CONCEPTULUI DE BUGET PUBLIC

CONTINUTUL BUGETULUI PUBLIC

FUNCTIILE BUGETULUI PUBLIC

CAPITOLUL 2. SISTEMUL BUGETAR

2.1ORGANIZAREA SISTEMULUI BUGETAR IN ROMANIA

2.2COMPONENTELE SISTEMULUI UNITAR DE BUGETE

2.3 PRINCIPIILE SISTEMULUI BUGETAR

CAPITOLUL3. PROCESUL BUGETAR

3.1 DEFINIRE SI CARACTERIZARE

3.2REGULILE PROCESULUI BUGETAR

3.3 CONTINUTUL FAZELOR PROCESULUI BUGETAR

STUDIU DE CAZ

BIBLIOGRAFIE

Introducere

"Toată lumea vrea să trăiască de pe urma statului. Oamenii uită că statul trăiește pe

cheltuiala tuturor".

 Frederic Bastiat

Economia publică reprezintă о componenta a științei economice, саrе studiază rolul și comportamentul statului, precum și impactul activității sale asupra economiei naționale și, în consecință, asupra bunăstării cetățenilor.

Conținutul lucrarii se fundamentează pe dezvoltarea conceptului de buget public, procedura bugetara, pe aprobarea si executarea acestuia.

Din evoluția finanțelor publice, putem spune ca este remarcabilă apariția bugetului statului în ansamblul mijloacelor și procedeelor financiare publice statale, apariție determinată de necesitatea existenței unui mijloc care sa asigure echilibrul si corelarea veniturilor cu cheltuielile bugetare, corelare esențială pentru o desfasurare corespunzatoare si in armonie a activității instituțiilor publice.
Avand in vedere faptul ca politica fiscală se manifestă prin bugetul public național, care cuprinde partea de venituri și pe cea de cheltuieli, putem spune ca politica fiscală cuprinde ansamblul modalităților prin care se obțin veniturile și se efectuează cheltuielile înscrise în bugetul public național.
În partea de venituri a bugetului public național se concentrează toate veniturile publice, din toate bugetele și orice altă sursă de venituri bugetare, neexistand un venit cuvenit statului  care să nu se reflecte în bugetul public național.
Acelasi lucru putem spune si in privinta cheltuielile publice: nu se pot efectua cheltuieli publice dacă nu sunt înscrise în partea de cheltuieli din bugetul public național, care este documentul de sinteză cel mai important dintr-un stat.
Chiar dacă într-o țară există mai multe bugete și alte forme de constituire a veniturilor bugetare, toate acestea trebuie cuprinse, înscrise si sa se regaseasca într-un buget centralizator, respectiv în bugetul public național.
Asadar, numai în aceste condiții bugetul public național reprezintă singurul document de sinteză, în care se reflectă întreaga politică fiscală a unui stat și care traseaza indicii clare asupra strategiei guvernamentale în toate domeniile vieții social-economice cotidiene.

Motivand alegerea acestei teme de licenta, pot sa spun ca tocmai importanta si impactul pe care il are bugetul public asupra vietii mele, a celor din jurul meu si asupra societatii in care traiesc m-a deteminat sa-mi doresc sa aprofundez acest subiect. Bugetul public mi se infatiseaza mai mult ca un reper, decat ca un document, un reper care semnalizeaza gradul de implicare a statului in economie si in viata-sociala, un reper care arata calitatea relatiei dintre cetateni si conducerea tarii.

In lucrare am incercat sa surprind, in cele trei capitole, probleme ale teoriei si practicii bugetare. In prima parte a lucrarii am incercat sa cuprind o multitudine de pareri si definitii legate de bugetul public, continutul dar si functiile acestora. In a doua parte am supus analizei sistemul bugetar din Romania, referindu-ma la modul acestuia de organizare, componentele sale si principiile care stau la baza acestuia. In a treia parte, respective, al treilea capitol m-am axat pe prezentarea procesul bugetar, referindu-ma la continutul fazelor dupa care acesta functioneaza elaborarea, executia, incheierea cat si aprobarea si controlul, cat si mentionand regulile dupa care se ghideaza procesul bugetar.

http://academiacomerciala.ro/cursuri/Finante%20si%20Banci//An%20III/Sem.%20II%20-%20Buget%20si%20trezorerie//Buget%20si%20Trezorerie_suportcurs.pdf

În economia modernă, pe piață, bugetul Public materializează în fapt ansamblul relațiilor bănești ce sunt cuprinse în sfera finanțelor publice.Bugetul de stat este o categorie economică prin care se exprimă, în formă valorică, relațiile economice prin care se mobilizează, se repartizează și se utilizează fondurile bănești ale statului. Bugetul de stat reprezintă o categorie fundamentală a științelor finanțelor. Îl putem aborda din punct de vedere juridic și economic. Sub aspectul său juridic bugetul reprezintă un act prin care sunt prevăzute și autorizate veniturile și cheltuielile anuale ale statului. Activitatea economică se desfășoară în fiecare țară potrivit unui mecanism propriu, numit mecanism economic. Acesta reprezintă un sistem de metode de conducere economică, de obiective ce determină conducerea și de structuri organizatorice(instituționale, suprastructurale, juridice) prin care se efectuează conducerea

http://www.utgjiu.ro/revista/ec/pdf/2011-03/27_OANA_SABINA_VEZURE.pdf

CAPITOLUL 1. CONCEPTUL DE BUGET PUBLIC

ABORDARI TEORETICE ALE CONCEPTULUI DE BUGET PUBLIC

Etimologic cuvantul buget isi are originea in latinescul «bulgo» tradus ca fiind o punga cu bani. In Franta s-au folositexpresiile «bouge» «bougette» cu sensul de saculet pe cand in Anglia prin cuvantul «buget» se intelegea mapa de piele a cancelarului trezoreriei in care erau aduse la Parlament documente referitoare la situatia veniturilor si cheltuielilor statului. In tarile Romane a devenit uzuala expresia de buget prin regulamentele organice 1831-1832 in care se vorbea despre «buge» sau «bugea».Definirea juridică a bugetului este întâlnită în România, pentru prima dată, în anul 1929, odată cu adoptarea Legii asupra contabilității publice și asupra controlului bugetului și patrimoniului public Bazele sistemului bugetar au fost puse prin legea privind sistemul bugetar din 29 noiembrie 1990. Pentru prima data in tara noastra conceptul de “Buget Public National”, a fost reglementat prin Legea nr. 10/1991, privind finantele publice, primul act normativ care a asezat bazele finantelor publice in Romania in conditii de economie de piata.Aceasta reglementare a fost preluata, cu unele nuantari, de catre Constitutia din 1991, in art. 137, alin. (1)

“Bugetul de stat este o categorie fundamentală a științei finanțelor, legată de existența statului și a mecanismului pieței. Sub aspect formal, bugetul de stat este o listă de venituri și cheltuieli ale statului, referitoare la un anumit interval de timp, de regulă un an. Din punct de vedere juridic, bugetul de stat reprezintă o lege care prevede și autorizează veniturile și cheltuielile statului pe durata unui an. Această definire a bugetului de stat evidențiază caracterul de act normativ (adică necesitatea aprobării lui în parlament), caracterul previzional (fiind vorba de un interval de timp viitor) și caracterul obligatoriu (ca de altfel al oricărei legi). Sub raport economic, bugetul de stat exprimă în formă bănească relațiile economice care apar în legătură cu formarea și repartiția, cu nivelul și evoluția produsului intern brut, dar și cu îndeplinirea funcțiilor statului. Bugetul de stat reflectă opțiunile de politică economică, socială și financiară ale statului referitoare la un interval de un an.”

In literatura de specialitate au fost exprimate un sir de definitii ale bugetului de stat:

Bugetul este un stat de prevedere a veniturilor si a cheltuielilor pentru o perioada determinate.

Bugetul este un program de cheltuieli ce urmeaza a se efectua si de venituri ce urmeaza a se realiza tot intr-o perioada determinate.

Bugetul reprezinta un procedeu economico-financiar cu caracter evolutiv, programatic si comparativ, care este compus din doua parti, respectiv din partea de venituri si partea de cheltuielil care se intocmeste pentru o perioada determinata, in legatura cu resursele financiare ale oricarei persoane fizice si juridice.

Din toate definitiile a devenit preferata, cea consacrata in legea contabilitatii a Frantei potrivit careia «Bugetul statului este actul de stabilire si autorizare, a veniturilor sicheltuielilor ale statului si ale altor servicii publice».

„Dintre trăsăturile subliniate în literatura economică de specialitate pentru bugetul public, se relevă:

– bugetul este un act previzional, el prezentându-se sub forma unui tablou evaluativ și comparativ de venituri  publice, indicând veniturile bănești ale statului și destinația acestora exprimată în cheltuieli bugetare;

– este un act de autorizare prin care puterea legislativă împuternicește executivul să cheltuiască și să perceapă venituri în acord cu prevederile legale;

– este un act anual, anul bugetar, de exercițiu financiar fiind cel mai potrivit interval pentru care

 se poate efectua programarea și se poate urmării execuția veniturilor și cheltuielilor;

– bugetul public reprezintă un sistem de fluxuri financiare privind formarea resurselor bănești publice,  gestionarea, utilizarea și controlul folosirii acestora;

– bugetul public este un instrument de politică a statului în domeniul fiscalității; pe baza opțiunilor politice, economice, sociale, bugetul public reflectă politica financiară propriu-zisă a statului.”

Noțiunea de buget poate fi adoptată sub mai multe aspecte, respectiv: sub aspect formal, sub

aspect juridic, sub aspect economic, sub aspect financiar.

Sub aspect formal, bugetul public reprezinta documentul program, în care statul înscrie anual

mărimea și structura veniturilor si cheltuielilor din cadrul economiei publice.

Sub aspect juridic, bugetul reprezintă un act prin care sunt prevăzute și autorizate veniturile și cheltuielile anuale ale statului. “Bugetul de stat prevede și autorizează, în formă legislativă, cheltuielile și resursele  statului”

Sub aspect economic, bugetul de stat reprezintă relații ori raporturi economice sub formă

bănească ce iau naștere în procesul de repartiție a PIB-ului (Produsului Intern Brut) în legătură cu îndeplinirea funcțiilor si sarcinilor statului.El apare ca un dublu sistem de fluxuri financiare: fluxuri de mobilizare a resurselor finanțelor publice si fluxuri de repartizare a resurselor financiare care se degajă în procesul de gestionare a acestor resurse.

 Sub aspect financiar, „ conceptul de buget public național este o noțiune sintetică a trei instituții juridice diferite: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele locale ale comunelor, orașelor și ale  județelor.”

Bugetul reprezintă deci, un plan financiar, ceea ce sugerează ideea de echilibru între două componente: venituri și cheltuieli.

“Prin bugetul public se stabilește un raport între veniturile publice, care sunt, în principal , impozite și taxe , și nevoile sociale , urmărindu-se evitarea inechității în repartiția sarcinilor fiscale asupra membrilor societății. Printr-un buget bine alcătuit , riguros fundamentat , Parlamentul și Guvernul pot avea o imagine de ansamblu, clară , asupra raportului dintre valoarea bunurilor materiale și nemateriale create în economie și valoarea eforturilor făcute pentru realizarea lor . În mod similar , organele locale ale puterii și administrației de stat pot avea o astfel de imagine la nivel mezoeconomic”

” În forma sa tradițională, bugetul de stat este un buget de mijloace, cuprinzând detalierea mijloacelor financiare alocate diverselor servicii publice. Un asemenea buget este întocmit în funcție de mijloacele ce pot fi utilizate într-un an bugetar (și nu corespunzător obiectivelor caretrebuie îndeplinite). Având în vedere caracterul limitat al resurselor financiare, este necesară selectarea cheltuielilor care urmează a fi efec-tuate într-o anumită perioadă, pe criterii cum sunt costul și randamentulserviciilor publice în cauză.”

Autorii Robert W. Smith și Thomas D. Lynch oacelor financiare alocate diverselor servicii publice. Un asemenea buget este întocmit în funcție de mijloacele ce pot fi utilizate într-un an bugetar (și nu corespunzător obiectivelor caretrebuie îndeplinite). Având în vedere caracterul limitat al resurselor financiare, este necesară selectarea cheltuielilor care urmează a fi efec-tuate într-o anumită perioadă, pe criterii cum sunt costul și randamentulserviciilor publice în cauză.”

Autorii Robert W. Smith și Thomas D. Lynch descriu bugetul de stat prin intermediul a trei perspective.Politicianul consideră procesul bugetar ca "un eveniment politic desfășurat în arena politică pentru avantaj politic".

Continutul bugetului public

Bugetul public este instrumentul de programare , de executare și de control asupra rezultatelor execuției resurselor bănești ale societății și a modului de repartizare și utilizare a acestora prin cheltuieli publice .

Analiza definițiilor menționate în paragraful anterior conduc la concluzia că bugetul indiferent de nivelul de administrație la care se referă (național, local, asigurări sociale sau asigurări sociale de stat) este un instrument de planificare a resurselor financiare și de alocare a acestora pe destinații pentru ca autoritățile publice să își poată îndeplini una din cele mai importante funcții aceea de a asigura prestarea de servicii publice în interesul populației, bazat pe principiul subsidiarității (al apropierii serviciilor față de cetățeni).

Bugetul poate fi abordat ca și conținut din mai multe puncte de vedere: ca document – program, ca lege, ca sistem de fluxuri financiare, ca instrument al politicii autorităților publice în domeniul fiscalității.

In primul rand este un document cu ajutorul caruia sunt prevazute si aprobate, in fiecare an, veniturile si cheltuielile publice ale statului

Resursele financiare ale statului și unităților administrativ – teritoriale se constituie în principal din impozite, taxe și alte venituri fiscale, venituri nefiscale, venituri din capital, cote și sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și ale bugetelor locale, transferuri cu destinație specială de la bugetul de stat și venituri cu destinație speciala.

Cheltuielile publice se înscriu în buget atât după clasificația funcțională cât și după clasificația economică, indicatorii clasificației bugetare fiind aprobați de regulă prin Ordin al Ministrului Finanțelor. Ca și resursele publice provenite din venituri fiscale și nefiscale și cheltuielile au structura stabilită prin legea bugetară anuală.

In al doilea rand este un act juridic in care se prevad si se aproba, prin lege, veniturile si cheltuielile anuale ale statului.

Din acest punct de vedere, bugetul prezintă următoarele trăsături:

– este un act de previziune – se prezintă sub forma unui tablou evolutiv ce redă veniturile publice (surse bănești ale autorităților publice) și destinația acestora sub forma cheltuielilor publice;

– este un act de autorizare – prin care autoritățile executive (guvern, primar și președintele consiliului județean) sunt împuternicite să utilizeze resursele publice și să încaseze venituri conform legislației fiscale în vigoare;

– este un act anual – fiind considerată perioada de timp necesară pentru programarea și executarea veniturilor și cheltuielilor. Bugetul este aprobat anual prin lege a bugetului de stat sau prin hotărâre a consiliilor locale și județene.

In ceea ce priveste bugetul public privit ca un sistem de fluxuri financiare, pot sa precizez ca aceste fluxuri sunt legate de formarea fondurilor de resurse financiare publice (impozite, taxe, contributii si alte venituri publice) pe de-o parte, respectiv de repartizarea acestora, sub forma creditelor bugetare pe de alta parte.

De asemenea bugetul public poate fi privit ca un instrument de politica finanaciara a statului in domeniul veniturilor si cheltuielilor publice, intrucat prin acest document sunt previzionate veniturile bugetare anuale pe de-o parte si cheltuielile bugetare pe de alta parte fiind astfel un instrument de politică a statului în domeniul fiscalității și al cheltuielilor publice (reflectă politica fiscală și bugetară).

Prin intermediul politicii fiscale se stabilește proveniența resurselor financiare resursele financiare interne fiind principala sursă de proveniență și numai în completarea acestora se apelează la resurse externe.

In economiile moderne bugetul nu mai reprezinta doar un simplu document in care se inscriu veniturile si cheltuielile aprobate ale statului pentru o perioada de 12 luni, ci este un adevarat plan financiar la nivel macroeconomic. Bugetul public constituie un instrument de previziune aata pe termen scurt, ca urmare a dimensionarii veniturilor si cheltuielilor pe o perioada de un an, cat si pe termen mediu, prin elaborarea bugetelor program, in special pentru cheltuielile de investitii. În acest sens, R. Muzelec (1993) susținea ca „bugetul modern este un act intervenționist prin acțiunea veniturilor asupra structurii economice și productiv prin cea mai mare parte a cheltuielilor.”

FUNCTIILE BUGETULUI PUBLIC

Funcțiile bugetului public național sunt strâns legate de funcțiile finanțelor  publice, din care face parte integrantă. Bugetul își îndeplinește misiunea sa socială prin funcțiile pe care le exercită funcția de previziune; funcția de repartiție; funcția de control.

Atât funcția de repartiție cât și funcția de control sunt și funcții ale finanțelor publice – potrivit concepției majorității specialiștilor în domeniu.

Funcția de previziune (previzională) a bugetului cunoaște 2 componente: previzionarea (evaluarea) veniturilor, respectiv previzionarea (evaluarea) cheltuielilor.

La determinarea volumului veniturilor și cheltuielilor publice trebuie să se țină seama și de o serie de factori conjuncturali cum sunt: sarcinile și responsabilitățile asumate de autoritățile publice, stimularea dezvoltării economico –sociale a statului și unităților administrativ-teritoriale, programele de investiții noi și în derulare ale autorităților publice, politica de protecție și asistență socială.

A doua functie este cea de repartiție si cunoaște două faze, interdependente între ele : formarea și distribuirea fondurilor bănești ale statului.

În procesul de mobilizare și constituire a fondurilor bănești ale statului finanțele publice îmbracă forma impozitelor, taxelor, vărsămintelor la constituirea acestor fonduri participă persoanele fizice și juridice. Ca atare în procesul formării fondurilor bănești se nasc relații financiare între persoanele fizice și juridice ca și contribuabili, pe de o parte șistat, pe de alta.

„Funcția de repartiție are in vedere constituirea fondurilor bugetare și alocarea acestora pe destinații,  potrivit normelor prevăzute in legea anuală de aprobare a bugetului public și cuprinde două faze: constituirea  fondurilor și distribuirea acestora.

Constituirea  fondurilor bugetare reprezintă prima fază, la constituirea lor participând agenții economici, indiferent de forma de organizare și de proprietate, instituțiile publice și unitățile din subordinea acestora; contribuabilii persoane fizice; persoanele juridice și fizice rezidente în străinătate; persoanele fizice străine rezidente sau nerezidente în condițiile prevederilor convențiilor de evitarea dublei impuneri.

Așadar, constituirea fondurilor publice se realizează în procesul distribuirii și redistribuirii produsului intern brut, între diverse persoane juridice și fizice pe de o parte și stat pe de altă parte.”

Distribuirea, cea de a doua fază a funcției de repartiție, generează relații financiare între stat, pe de o parte și persoanele fizice și juridice beneficiare aleresurselor, pe de altă parte. În cadrul procesului de distribuire finanțele îmbracă formacheltuielilor pentru învățământ, sănătate, cultură, protecție socială etc.-

Aceasta faza “constă în distribuirea resurselor financiare publice pe beneficiari persoane fizice și juridice, respectiv alocarea pe destinații a fondurilor financiare constituite în condițiile legii.”

Funcția de control vizează atât constituirea cât și repartizarea, dar mai ales modul de utilizare a banului. Controlul financiar se exercită de organe specializate ale statului: organele Ministerului de Finanțe, Direcției județeană a finanțelor publice și controluluifinanciar de stat, Garda Financiară, Curtea de conturi.

„ Necesitatea funcției de control este determinată de faptul că fondurile bugetare constituite la dispoziția  statului, ale unităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice, aparțin întregii societăți, colectivităților locale și care sunt interesate, atât în asigurarea resurselor bănești necesare satisfacerii nevoilor  sociale și dirijarea lor spre prioritățile stabilite de autoritățile abilitate, cât și asupra utilizării acestor resurse în condiții de maximă eficiență economică, eficacitate socială și de altă natură.”

Fiecare domeniu de activitate controlat trebuie abordat din 3 puncte de vedere: sarcinile specifice care îi revin domeniului controlat, efortul financiar al statului și comunității locale pentru susținerea acestuia, efectele utile ale domeniului de activitate controlat.

Prin intermediul controlului se are în vedere realizarea unor obiective cum sunt protejarea fondurilor publice împotriva pierderilor datorate erorii, risipei, abuzului sau fraudei, dar si desfășurarea activității instituțiilor publice în condiții de regularitate, eficacitate, economicitate și eficiență.

Controlul se exercită sub diferite forme, la nivelul utilizatorilor de fonduri:

• auditul intern;

• controlul intern;

• controlul financiar preventiv.

Unii specialiști consideră că, alături de funcțiile amintite, bugetul mai trebuie să îndeplinească și o serie de alte funcții: funcția de gestiune eficace a activității publice prin care se asigură utilizarea eficientă a resurselor publice precum si funcția de proiectare a activităților comunitare prin care obiectivele urmărite sunt formulate în diferite programe alternative însoțite de posibilitățile de finanțare.

CAPITOLUL 2 SISTEMUL BUGETAR

2.1 DEFINIREA SISTEMULUI BUGETAR

Sistemul bugetar al statului cuprinde ansamblul relațiilor și al formelor organizatorice prin care se asigură formarea, repartizarea și utilizarea fondurilor bugetare. Structura acestuia este determinată de ierarhizarea dreptului de decizie și a competenței de a stabili nivelul impozitelor, taxelor și altor contribuții a veniturilor  bugetare, instituirea unui sistem unitar de stabilire a acestora la nivelul fiecărei verigi, precum și a modalităților specifice de încasare a veniturilor și de alocare pe destinații a resurselor bugetare.

Această ierarhizare, competențe și modalități sunt stabilite prin legi de organizare și funcționare pentru organele centrale și locale ale  puterii și administrației de stat, completate sau modificate prin legea anuală de aprobare a bugetului de stat și al  bugetului asigurărilor sociale de stat.

 Altfel spus, sistemul bugetar reprezintă un ansamblu complex de bugete autonome și independente, constituite conform legislației economico-financiare, care dau expresie procesului de constituire, la dispoziția statului, a fondurilor financiare necesare pentru realizarea obiectivelor de politică economică și socială.

Sistemul bugetar național (în România), arata modul de gestionare a resurselor publice printr-o organizare ierarhică. Asadar, resursele publice se constituie și utilizează într-un sistem de bugete (de stat, locale, autonome) care sunt reunite prin noțiunea de buget general consolidat definit prin art. 2 pct. 7 din Legea nr. 500/2002 ca ansamblul bugetelor, componente ale sistemului bugetar, agregate și consolidate pentru a forma un întreg.

Aceasta deoarece fiecare instituție publică are propriul buget. Acest buget propriu include resursele proprii și resursele institutiilor subordonate.

Sistemul bugetar național, sintetizat prin bugetul general consolidat cuprinde:

A. Bugetul de stat reprezintă bugetul autorităților publice centrale reunind:

A.1 Bugetele instituțiilor autonome

Sunt institutii autonome: Administrația Prezidențială, Senatul României, Camera Deputaților, înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea Constituțională, Secretariatul General al Guvernului, Consiliul Legislativ, Curtea de Conturi, Consiliul Concurenței, Avocatul Poporului, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securitătii, Consiliul National al Audiovizualului.

A.2 Bugetele ministerelor

La nivelul Guvernului funcționează: Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Culturii, Ministerul Comunicațiilor și Societătii Informaționale, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Finanțelor Publice – Acțiuni Generale, Ministerul Justitiei, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerul Public, Ministerul Sănătății, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice.

A.3 Bugetele instituțiilor publice centrale

Sunt instituții publice centrale: Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Academia Română, Institutul Cultural Român, Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Economic și Social, Agenția Națională de Integritate, Autoritatea Electorală Permanentă, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Agenția Națională de Presă AGERPRES, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989.

B. Bugetele locale sunt definite conform art. 2 pct. 7 din Legea nr. 273/2006 ca fiind documentul prin care sunt prevăzute și aprobate în fiecare an veniturile și cheltuielile unităților administrativ-teritoriale.

B.1 Bugetele comunelor, orașelor și municipiilor – inclusiv municipiul București

B.2 Bugetele județelor

C. Bugetele fondurilor speciale sunt bugete constituite din resurse proprii pentru un anumit obiectiv.

C.1 Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate

C.2 Fondul național unic de asigurări de șomaj

C.3 Bugetul asigurărilor sociale de stat

D. Diverse

Fac parte, de asemenea, din sistemul bugetar național: bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii; bugetul fondurilor provenite din credite externe; bugetul fondurilor externe nerambursabile.

2.2 Componentele sistemului unitar de bugete

Legea finanțelor publice nr.72/1996 renunță la noțiunea de „buget public național”, înlocuind-o cu cea de „sistem unitar de bugete”.

În sens larg , bugetul public reprezintă ansamblul documentelor din sectorul public , care împreună formează sistemul de bugete . Legea finanțelor publice aflată astăzi în vigoare este Legea nr.500/2002. Prin aceasta se stabilește sistemul de bugete prin care se constituie și se utilizează fondurile publice, precum și probleme legate de elaborarea, aprobarea, executarea și raportarea acestora.

Componenetele sistemului unitar de bugete poate fi impartit in doua categorii, si anume:

A.Bugetul public național, format din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele locale.

B.Bugetul general consolidat, format din ansamblul bugetelor componente ale sistemului bugetar, agregate și consolidate pentru a forma un întreg.

2.2.1.Bugetul public national

2.2.1.1 Bugetul de stat este un plan anual al cheltuielilor de stat și al surselor de acoperire . Ca buget al administrației centrale de stat , bugetul de stat este elaborat și administrat de Guvern și aprobat de Parlament prin lege . El cuprinde veniturile și cheltuielile repartizate prin legea bugetară anuală , care sunt de importanță centrală .

La închiderea exercițiului bugetar , reprezentanții puterii executive prezintă rapoarte cu privire la activitatea lor de mobilizare a resurselor și de folosire a cheltuielilor , în concordanță cu legea bugetului . În mod concret , există mai multe documente referitoare la bugetul de stat : în primul rând , se constituie proiectul de lege privind bugetul supus dezbaterilor , apoi legea inițială a bugetului de stat urmând apoi legi rectificative ale legii bugetului și , în final , legea de aprobare a execuției bugetului de stat .

Bugetul de stat are o triplă semnificație , în ceea ce privește regularizarea economică :

Vazut ca sistem de finanțare a activităților statului , bugetul putem spune ca este expresia unui dat fundamental al economiei , el reflectând astfel repartiția veniturilor și resurselor între sectorul privat și cel public ;

Bugetul, ca sistem de redistribuire a veniturilor de la agenții cu venituri ridicate la cei cu venituri mai scăzute , bugetul influențează afectarea resurselor , în sensul sporirii înclinației medii spre consum la familiile cu venituri mici ;

Nu in ultimul rand, bugetul este un sistem de stabilizare conjuncturală și de restructurare economică , prin politica de atragere a veniturilor și de orientare a cheltuielilor , unele sectoare fiind susținute să se dezvolte în detrimentul altora .

Aceste trei funcții influențează ansamblul economiei unei țări . Ele sunt integrate în orice model teoretic de creștere și dezvoltare economică .

Bugetul de stat concentrează cea mai mare parte a fondurilor bugetare , iar în structura sa sunt grupate toate veniturile și cheltuielile publice , ordinare și extraordinare , în conformitate cu clasificația bugetară aprobată de Ministerul Finanțelor Publice . Excedentul sau deficitul bugetului de stat (ca și al celorlalte bugete componente ale bugetului public , de altfel) se stabilește ca diferență între veniturile încasate până la închiderea exercițiului bugetar și plățile efectuate până la acea dată .

2.2.1.2 Bugetul asigurărilor sociale de stat se întocmește distinct de bugetul de stat și se aprobă de Parlament prin lege separată, ceea ce înseamnă că veniturile cuprinse în acest buget nu pot fi utilizate pentru alte cheltuieli bugetare, decât cele pentru care sunt repartizate. Acest buget este gestionat de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse. Prin bugetul asigurărilor sociale de stat se autorizează formarea veniturilor pe baza contribuțiilor sociale și a altor vărsăminte

prelevate de la persoane juridice și fizice și repartizarea acestora pe destinații.

Bugetul asigurărilor sociale se stat este alimentat din contribuția pentru asigurări sociale plătită de angajatori , contribuția individuală a salariților la asigurările sociale , contribuția celor care beneficiază de bilete de tratament balnear și de odihnă și alte venituri . Cheltuielile acestui buget vizează protecția socială și îmbracă forma pensiilor , trimiterilor la tratament balnear și odihnă , indemnizațiilor și ajutoarelor de asigurări sociale etc.

Bugetul asigurărilor sociale de stat este gestionat și administrat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale . Bugetele celorlalte organe autonome de asigurări sociale se aprobă de organele de conducere proprii , cu avizul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice .

2.2.1.3 Bugetele locale cuprind bugetele unităților administrativ – teritoriale care au personalitate juridică (comune , orașe , municipii , sectoare ale municipiului București) . Bugetele locale se întocmesc în condiții de autonomie . Astfel ,acestea își dimensionează prevederile bugetare ale cheltuielilor în raport cu nevoile lor proprii, în corelare cu resursele pe care le pot mobiliza din impozite ,taxe și celelalte venituri stabilite de legea bugetară , efectuând controlul asupra modului de utilizare a fondurilor alocate . Rezultatele execuției bugetelor locale reprezentând excedente , rămân la dispoziția unităților administrativ – teritoriale sub forma fondurilor de tezaur și a fondurilor de rezervă . Autonomia stimulează inițiativa locală în realizarea veniturilor și satisfacerea cerințelor sociale locale .

În cazul în care bugetele nu-și pot acoperi cheltuielile din venituri proprii stabilite în conformitate cu legea , acestea pot beneficia de transferuri de fonduri bănești de la bugetul de stat . În acest fel , unitățile administrativ – teritoriale care se confruntă cu greutăți de ordin economic și financiar pot fi sprijinite pentru acoperirea unor cheltuieli care nu suportă amânare și nici nu pot fi diminuate .Bugetele județene reprezintă o verigă distinctă în cadrul bugetelor locale. Ele cuprind venituri și cheltuieli finanțate pentru obiective și acțiuni de interes județean .

2.2.2 Bugetul general consolidat

2.2.2.1 Bugetul public national

2.2.2.2 Bugetele fondurilor speciale se întocmesc în legătură cu dimensionarea resurselor și cheltuielilor necesare pentru finanțarea anumitor obiective și acțiuni necesare în perioada considerată , pentru care se constituie prelevări obligatorii predestinate acestora , pe baza unor legi speciale (prin care se instituie asemenea fonduri) .

Bugetele fondurilor speciale se întocmesc în vederea finanțării anumitor obiective și acțiuni necesare într-o anumită perioadă de timp, pentru care se instituie prelevări obligatorii pe bază de legi speciale. Cele două bugete elaborate pentru fondurile speciale sunt: bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și bugetul asigurărilor de șomaj.

2.2.2.3 Bugetul trezoreriei generale a statului cuprinde resursele și cheltuielile trezoreriei, ca instituție , privind activitatea prin care aceasta își îndeplineștefuncțiile.

2.2.2.4 Bugetul instituțiilor publice autonome cuprind resursele și cheltuielile acelor instituții publice centrale , care nu sunt subordonate nici unei alte instituții de drept public .

2.2.2.5 Bugetele instituțiilor publice finațate integral sau parțial din bugetul de stat , bugetul asigurărilor sociale de stat , bugetele locale și bugetele fondurilor speciale includ cheltuieli anuale ale instituțiilor publice ce funcționează doar pe baza resurselor primite de la bugetul de stat , bugetul asigurărilor sociale de stat , bugetele locale și bugetele fondurilor speciale , în funcție de sistemul de finațare și sunt în subordinea instituțiilor publice autonome , sau cuprind veniturile și cheltuielile anuale ale instituțiilor publice ce primesc subvenții de la bugetele mai sus menționate , după caz , în completarea fondurilor proprii (în cazul finanțării parțiale) și sunt în subordinea instituțiilor publice autonome .

2.2.2.6 Bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii sunt documente în care sunt prevăzute și aprobate veniturile și cheltuielile instituțiilor publice aflate în subordinea unor instituții publice autonome , ce funcționează doar pe baza veniturilor proprii ce provin din chirii , organizarea de manifestări culturale și sportive , concursuri artistice , publicații , prestații editoriale , studii , proiecte , valorificări de produse din activități proprii sau anexe , prestări de servicii și altele asemenea .

2.2.2.7 Bugetele creditelor externe rambursabile , contractate sau garantate de stat sunt documentele în care sunt prevăzute și aprobate veniturile și cheltuielile fondurilor externe contractate sau garantate de stat și a căror rambursare , dobânzi și alte costuri se asigură din fonduri publice .

2.2.2.8 Bugetele fondurilor externe nerambursabile sunt documentele în care sunt prevăzute și aprobate veniturile și cheltuielile fondurilor externe care nu trebuie rambursate.

Bugetele fondurilor externe au doar parte de cheltuieli deoarece este vorba de cheltuieli ce se autorizează a fi realizate din sume provenite fie din credite externe, fie din fonduri externe nerambursabile.

Acest sistem unitar și corelat de bugete formează bugetul general consolidat , prin care se dimensionează și se compară , la nivelul unui an veniturile și cheltuielile statului și ale celorlalte instituții publice . Bugetul general consolidat reflectă , așadar , fluxurile financiare publice de formare a veniturilor fiscale și nefiscale și de repartizare a acestora pe destinații în conformitate cu nevoia socială și cu obiectivele de politică financiară specifice anului la care se referă .

Prin consolidare bugetară se înțelege operațiunea de eliminare a transferurilor de sume dintre bugetele componente ale bugetului general consolidat , în vederea evitării dublei evidențieri a acestora .

“Având în vedere importanța bugetului general consolidat, acesta îndeplinește mai multe roluri: alocativ, ce reflectă – pe partea de cheltuieli – modul de alocare a resurselor fiecărui an bugetar; cel redistributiv care, rezultă din faptul că bugetul este un instrument cu ajutorul căruia se redistribuie o parte din PIB prin intermediul impozitelor și taxelor, precum și prin intermediul cheltuielilor; iar nu în cele din urmă, bugetul general consolidat poate regla viața economică, rol ce decurge din faptul că, datorită acestuia ca instrument cu putere de lege, se poate acționa asupra economiei stimulând sau frânând o anumită activitate”.

În Legea privind finanțele publice nr. 500 / 2002 se precizează : „Veniturile și cheltuielile sistemului bugetar , cumulate la nivel național ,alcătuiesc veniturile bugetare totale , respectiv cheltuielile bugetare totale care ,după consolidare , prin eliminarea transferurilor dintre bugete , vor evidenția dimensiunile efortului financiar public pe anul respectiv , starea de echilibru sau dezechilibru , după caz”.

2.3 PRINCIPIILE SISTEMULUI BUGETAR

„Începând cu a doua jumătate a  sec. al XIX-lea au apărut in Anglia, Franța și Germania primele  preocupări referitoare la precizarea drepturilor în ceea ce privește constituirea și utilizarea resurselor bugetare. Aceste drepturi au fost incluse în cadrul unor reguli aprobate prin legi cu aplicabilitate în domeniul finanțelor  publice, devenind principii ale dreptului bugetar care stau la baza elaborării bugetului. 

 Aceste reguli (principii) au în vedere durata de timp pentru care Guvernul este autorizat de Parlament să încaseze veniturile bugetare și să efectueze alocarea acestora pe destinațiile prestabilite, sfera de cuprindere a veniturilor bugetului și destinația acestora, informarea opiniei publice asupra împuternicirii date, de către  Parlament Guvernului de a realiza venituri și de a efectua cheltuieli etc. Teoria și practica financiară a reținut regulile menționate anterior sub denumirile de unitatea, universalitatea, anualitatea și realitatea bugetului, neafectarea veniturilor bugetare, echilibrarea bugetară, specializarea bugetară și publicitatea bugetului. Prin intermediul acestor principii s-a urmărit limitarea folosirii la întâmplare a resurselor bugetare.”

Principiile care sunt folosite in practica bugetară și sunt acceptate de literatura financiar-fiscală sunt: principiul unicității, principiul universalității, principiul echilibrului bugetar, principiul realității, principiul anualității, principiul publicității, principiul neafectării veniturilor, principiul specializării bugetare și principiul unității monetare.

Principiul unicității – constă în însușirea bugetului de a fi unic, atât din punct de vedere al aprobării cât și din punct de vedere al gestionării sale.

Conform acestui principiu, toate veniturile și cheltuielile bugetare se înscriu într-un singur document pentru a asigura utilizarea eficientă și monitorizarea fondurilor publice. Principiul unității bugetului de stat se consideră conscacrat prin legile referitoare la finanțele publice, dispozițiile acestor legi folosind expresia „buget” de stat sau „bugetul” statului, ceea ce arată că este vorba de un singur buget, nu de mai multe.

Bugetul public, prin unicitatea documentului, asigură o cunoaștere clară a surselor de venituri și a destinației cheltuielilor precum și a formei echilibrate, deficitare sau excedentare a bugetului. În același timp se pot examina veniturile și cheltuielile, permițând puterii legislative emiterea de judecăți de valoare asupra structurii și volumului cheltuielilor propuse de Guvern, pe baza cărora se pot lua decizii de amânare sau respingere a unor cheltuieli inoportune sau de modificare a unora dintre ele și se creează posibilitatea exercitării unui control riguros asupra execuției veniturilor și cheltuielilor publice, după aprobare.

În prezent, într-un număr mare de state s-a renunțat la respectarea deplină a principiului unității bugetare, chiar dacă acesta are o serie de avantaje, fiind preferat din ce în ce mai mult procedeul pluralității bugetare (pe lânga bugetul statului se întocmesc și alte bugete publice cum ar fi bugete anexe, bugete extraordinare, conturi speciale, bugete ale fondurilor speciale etc.).

În țara noastra, principiul unității este aplicat conform prevederilor Legii finanțelor publice în care este stabilită regula elaborării și adoptării unei legi bugetare anuale care include toate veniturile și cheltuielile publice ale fiecărui an și structura acestora.

Excepțiile de la principiul unității bugetare sunt reprezentate de bugetele fondurilor speciale, bugetele anexe și bugetele autonome care sunt întocmite de instituțiile publice care folosesc resursele proprii pentru acoperirea cheltuielilor.

În viitor, pentru respectarea acestui principiu este evidentă tendința de desființare a fondurilor speciale.

Principiul universalității – este reglementat prin Legea finanțelor publice care prevede elaborarea și execuția bugetului de stat printr-un sistem de norme și legi anuale de adoptare a bugetelor, obligatorii pentru toate categoriile de instituții publice din țară, recunoscute pe plan internațional și acceptate ca valabile de către instituțiile internaționale (F.M.I., U.E., Banca Mondială).

Principiul universalității bugetului de stat presupune ca acesta să includă în mod detaliat toate veniturile și toate cheltuielile statului din fiecare exercițiu financiar.

Deci, conform acestui principiu, veniturile și cheltuielile publice se incud în bugetul de stat în totalitate în sume brute, fără omisiuni și fără compensări reciproce. De asemenea, veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu excepția donațiilor și sponsorizărilor care au stabilite destinații distincte. Acest principiu are scopul de a facilita controlul financiar, interzicând compensarea între venituri și cheltuieli proprii. În buget, veniturile trebuie sa figureze cu sumele lor brute, iar cheltuielile trebuie să apară cu sumele lor totale. Astfel, Parlamentul are posibilitatea de a cunoaște veniturile totale, pe care statul urmează să le încaseze în perioada considerată, precum și destinația care va fi dată acestora.

În practică, cerințele principiului universalității bugetului nu mai sunt respectate întocmai. În acest sens, în locul „bugetului brut” care includea toate veniturile și cheltuielile în sume totale s-a recurs la procedeul „bugetului mixt” în care veniturile și cheltuielile unor instituții publice figurează cu sumele lor totale, iar altele doar cu soldurile, cum ar fi vărsămintele către bugetul de stat sau subvențiile primite de la acesta, veniturile de la instituții publice, subvențiile către instituții publice sau subvențiile primite în completare de școli, universități, spitale care obțin venituri pe care le utilizează pentru a acoperi o parte din cheltuielile lor.

Acest principiu prezintă o serie de avantaje și anume:

– elaborarea bugetului, în baza acestui principiu, permite cunoașterea cât mai exactă a veniturilor și cheltuielilor publice;

– respectarea principiului universalității, conform Legii finanțelor publice, permite controlul Parlamentului asupra cuantumului total al veniturilor și cheltuielilor publice; acest drept al Parlamentului este asigurat prin adoptarea legii bugetare anuale și prin normele stabilite în Legea finanțelor publice.

„Dezavantajele acestui principiu se referă la:

– inexistența unei stimulări în ceea ce privește îmbunătățirea serviciilor oferite de stat datorită imposibilității acestor servicii de a beneficia direct de resursele suplimentare procurate statului prin activitatea proprie;

– separarea cheltuielilor și veniturilor contravine exigențelor gestiunii comerciale a anumitor servicii publice;

– imposibilitatea de a determina costurile nete pentru anumite servicii publice.”

c) Principiul echilibrului bugetar – „conform acestui principiu, pentru ca un buget să fie valabil este necesar ca veniturile prevăzute a se realiza să asigure acoperirea cheltuielilor propuse a se efectua în perioada de timp dată, respectiv un an calendaristic.”

„Doctrina clasică consideră acest principiu ca fiind „cheia de boltă” a finanțelor publice.”

În economiile contemporane, bugetul public modern se întocmește și se execută cel mai frecvent în condițiile unui deficit. Deficitul bugetar poate fi definit ca reprezentând diferența dintre cheltuielile publice, mai mari, și veniturile publice ordinare, fiscale și nefiscale, mai mici.acest deficit reprezintă autorizarea de cheltuileli superioare veniturilor provenite din impozite și taxe , prelevări obligatorii.

Principiul echilibrului bugetar în țara noastră este prevazut expres în Legea finanțelor publice din anul 1996, alături de principiile unității, universalității, realității, anualității și publicității.

Resursele de finanțare pentru echilibrarea bugetelor la nivel național sunt:

– venituri proprii care provin din impozite și taxe, contribuții și venituri nefiscale încasate de lapersoane juridice și fizice;

– cote adiționale la unele impozite directe ale bugetului de stat sau ale bugetelor locale stabilite prin legile bugetare anuale;

– emiterea de „bonuri de tezaur” sau alte instrumente, de către Ministerul Finanțelor Publice, în baza legii anuale privind aprobarea bugetului de stat pentru a face față cheltuielilor statului până la încasarea veniturilor proprii aprobate;

– disponibilități aflate temporar în contul trezoreriei statului. Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să stabilească dobânda pentru finanțarea deficitului bugetului de stat din disponibilitățile aflate temporar în contul trezoreriei statului.

– împrumuturi de stat în condițiile legii, de pe piața financiară internă și externă pentru finanțarea deficitului bugetar.

„În ceea ce privește problema echilibrului bugetar se pot distinge:

echilibrul bugetar pe parcursul execuției;

echilibrul bugetar anual;

echilibrul bugetar în viziunea strictă a gestionării resurselor prin intermediul trezoreriei publice în cadrul unui exercițiu financiar.

a) Echilibrul bugetar pe parcursul execuției se realizează în cazul în care lichiditățile bănești provenite din încasarea veniturilor publice acoperă nevoile de plăți scadente.

b) Echilibrul bugetar anual se realizează dacă încasările veniturilor obligatorii ale statului au un nivel cel puțin egal cu cel al cheltuielilor totale, atât în cadrul bugetuluin aprobat, cât mai ales al bugetului executat.

c) Echilibrul bugetar în viziunea strictă a gestionării resurselor prin Trezoreria publică în cadrul unui interval – exercițiu financiar – are în vedere acoperirea exactă a plăților și reflectarea egalității bilanțiere la sfârșitul perioadei de gestiune bugetară.”

Principiul realității – este un principiu potrivit căruia veniturile și cheltuielile înscrise în bugetul public trebuie să fie stabilite pe baze reale, să corespundă situației economico-financiare previzionate pentru anul bugetar în așa fel încât statul să nu aibă dificultăți financiare în cursul execuției bugetare.

Principiul realității acționează mai ales în perioada de fundamentare a proiectului de buget. În urma mobilizării tuturor veniturilor la bugetul statului o importanță deosebită revine stabilirii obiective a priorităților la cheltuielile care pot fi finanțate din veniturile bugetare.

Respectarea acestui principiu în elaborarea bugetului asigură o bună execuție pe întregul exercițiu financiar.

În vederea elaborării unui proiect de buget real se impune utilizarea unei tehnici de previziune și de analiză la nivel macroeconomic.

În practica financiară bugetară clasică s-au folosit pentru stabilirea cuantumului veniturilor și cheltuielilor bugetare metoda automată, metoda majorării sau a diminuării și metoda evaluării directe. Ca urmare a faptului că metodele clasice utilizate la elaborarea bugetelor au prezentat o serie de dezavantaje, multe state au renunțat la acestea în favoarea metodelor moderne.

În practica financiară bugetară modernă se folosesc metode bazate pe analiza cost-avantaje, cost-eficacitate și pe analizele multicriteriale și anume metoda planificare-programare-bugetizare, metoda managementului prin obiective, metoda bază bugetară zero,metoda raționalizării opțiunilor bugetare care sunt mai eficiente.

În practica românească a ultimilor ani, Guvernul elaborează o serie de ordonanțe de rectificare a cifrelor bugetare pe care le supune aprobării Parlamentului.

e) Principiul anualității – „presupune că veniturile și cheltuielile bugetare sunt aprobate, prin lege, pe o perioadă de un an care corespunde exercițiului bugetar”, fiind un principiu care se deduce din prevederile art. 37 al Constituției României și ale Legii finanțelor publice.

Principiul anualității prevede că fundamentarea, echilibrarea și analiza execuției bugetare are drept criterii de referință „anul” ca durată a exercițiului financiar, bugetul raportat anual prin dările de seamă care cuprind conturile anuale (bilanțul, contul de execuție bugetară și anexele la bilanț) și raportul de gestiune privind exercițiul bugetar încheiat.

Acest principiu are două semnificații. Prima semnificație se referă la perioada de timp pentru care Parlamentul autorizează Guvernul să încaseze veniturile publice și să efectueze cheltuielile publice, care este limitată, de obicei, la un an. Conform acestui principiu, bugetul public trebuie aprobat în fiecare an de către organul legislativ.

A doua semnificație a anualității bugetare este perioada de timp pentru care se elaborează și se adoptă bugetul public. Perioada de timp în care se execută bugetul public poate să fie egală sau nu cu perioada de timp pentru care s-a aprobat acesta. În unele state pot exista venituri care se încasează sau cheltuieli care se efectuează după expirarea anului bugetar sau cheltuieli care se efectuează sub forma avansurilor. Veniturile neîncasate și cheltuielile neefectuate până la sfârșitul anului bugetar sunt încasate, respectiv plătite în mod diferit de la o țară la alta, unele utilizând sistemul de exercițiu iar altele sistemul de gestiune.

Sistemul de exercițiu bugetar – consideră că durata de execuție a bugetului public se întinde pe o perioadă mai mare de un an, presupunând și existența unei perioade complementare de 3-6 luni, iar veniturile și cheltuielile unui an bugetar sunt reflectate în întregime în bugetul respectivchiar dacă nu se realizează integral în cadrul anului bugetar.

Acest sistem presupune paralelismul conturilor bugetare pentru anul bugetar precedent și pentru anul bugetar în curs, dar prezintă avantajul clarității executării bugetului public și a cunoașterii exacte a veniturilor și cheltuielilor bugetului la sfârșitul perioadei complementare.

Sistemul de gestiune bugetară – presupune limitarea execuției bugetului public la un an, la sfârșitul anului bugetar acesta se închide în mod automat, veniturile neîncasate și cheltuielile neefectuate urmând a se reporta în bugetul anului în care se vor realiza. Acest sistem nu permite cunoașterea exactă a tuturor veniturilor și cheltuielilor aferente fiecărui an bugetar, interzice reportul veniturilor și cheltuielilor de la un an la altul, dar are avantajul că este simplu.

În țara noastră, exercițiul bugetar este anual, coincide cu anul calendaristic conform Legii finanțelor publice, sistemul practicat fiind sistemul de gestiune.

În acest sens „Toate drepturile dobândite, operațiunile efectuate în cursul unui an, inclusiv operațiunile și depturile ce-i revin, direct sau indirect, unui buget în perioada anului respectiv aparțin exercițiului corespunzător de execuție a bugetului”.

„Exercițiul bugetar este anual, coincide cu anul calendaristic și se încheie pe baza normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanțelor Publice. Toate operațiunile efectuate în cursul unui an în contul unui buget, aparțin exercițiului corespunzător de execuție a bugetului respectiv. Execuția bugetară se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an. Orice venit neîncasat și orice cheltuială neefectuată până la data de 31 decembrie se va încasa sau se va plăti, după caz, în contul bugetului pe anul urmator. Creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept”.

Pentru toți agenții economici și alți contribuabili, anul financiar are aceeași durată ca și exercițiul bugetar, adică un an calendaristic.

O excepție de la principiul anualității de care s-a făcut uz se referă la situația în care legea anuală a bugetului de stat nu a fost adoptată cu cel puțin 3 zile înainte de expirarea exercițiului bugetar, caz în care se execută în continuare bugetul anului anterior.

Principiul publicității – constituie principiul conform căruia, în scopul informării opiniei publice cu privire la resursele prevăzute de Guvern și la destinația acestora, bugetul se aduce la cunoștința acesteia după aprobarea și publicarea sa.

Acest principiu, reglementat prin art. 4 din Legea nr. 72/1996 privind finanțele publice, este prevăzut și de art. 4 din Legea nr. 189/1998 privind finanțele publice locale și de art. 9 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.

Principiul publicității presupune respectarea procedurii dezbaterii publice a proiectelor de buget în cadrul Parlamentului și al Consiliilor locale și județene (pentru bugetele locale), comentarea acestora în mass-media și publicarea în Monitorul Oficial. În acest sens principiul publicității, conform Legii finanțelor publice, prevede că sistemul bugetar este deschis și transparent, acestea realizîndu-se prin:

– dezbaterea publică a proiectelor de buget, cu prilejul aprobării acestora;

– dezbaterea publică a conturilor generale anuale de execuție a bugetelor, cu prilejul aprobării acestora;

– publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a actelor normative de aprobare a bugetelor și conturilor anuale de execuție a acestora;

– mijloacele de informare în masă, pentru difuzarea informațiilor asupra conținutului bugetului, exceptând informațiile și documentele nepublicabile, prevăzute de lege.

Principiul publicității bugetului este evidențiat prin prisma necesității de informare, atât internă cât și externă asupra situației financiare anuale a statului prin studii întocmite de organele financiare de specialitate și prin mijloace moderne (Internet). Astfel este necesară publicitatea bugetului și în contextul participării țării la relațiile economice, financiare și monetare internaționale, în cadrul cărora țările partenere și organismele internaționale solicită informții referitoare la evoluția veniturilor și a cheltuielilor bugetare, nivelul fiscalității, evoluția datoriei publice, evoluția puterii de cumpărare a monedei naționale, starea de echilibru sau dezechilibru bugetar care influențează credibilitatea țării pe plan extern și pe baza cărora poate fi stabilit gradul de bonitate și de risc al țării respective.

Principiul neafectării veniturilor bugetare – pretinde o așa-numită depersonalizare a veniturilor bugetare, prin concentrarea lor într-un singur fond bănesc bugetar care să fie folosit pentru toate cheltuielile bugetare. Acest principiu interzice ca un anumit venit bugetar să fie folosit pentru toate cheltuielile bugetare, deoarece nu se paote realiza o concordanță deplină între mărimea unui venit și nivelul cheltuielilor ce urmează a fi finanțate pe seama venitului special afectat. Astfel, veniturile cu afectație specială depășesc necesarul de resurse pentru acoperirea cheltuielii respective, ori sunt insuficiente punând sub semnul întrebării posibilitatea realizării acțiunii respective din resursele bănești ale bugetului de stat.”

Principiul neafectării veniturilor bugetare este complementar principiului universalității, împreună impunând elaborarea bugetului în condițiile în care ansamblul veniturilor, formând o masă globală (unitară) de resurse, servește acoperirii unei mase globale de cheltuieli.

În practică există o serie de abateri de la principiul neafectării veniturilor bugetare, dintre care amintim lăsarea la dispoziția unor ministere a unei cote-părți din veniturile proprii încasate, afectarea unor venituri bugetare sigure pentru restituirea unor împrumuturi de stat, scoaterea unor venituri de sub incidența bugetului public, ordinar, constituirea fondurilor speciale, întocmirea bugetelor extraordinare, autonome etc.

Aceste abateri pot fi considerate un rezultat al nerespectării pe deplin a altor principii ca universalitatea și unitatea bugetară, fiind determinate și de inconvenientele generate de aplicarea strictă a principiului neafectării veniturilor bugetare.

Principiul specializării bugetare – conform acestuia veniturile bugetare se înscriu în buget și se aprobă de către Parlament pe surse de proveniență iar cheltuielile bugetare, pe categorii de cheltuieli, în funcție de natura economică și destinația acestora potrivit clasificației bugetare. În virtutea acestui principiu, nici un venit prelevat la buget și nici o cheltuială efectuată nu poate avea loc în afara unei reglementări legale clare. Parlamentul aprobă nivelul cheltuielilor ca limite maxime, care, pentru fiecare destinație, reprezintă credite bugetare.

Creditul bugetar, conform Legii finanțelor publice, constiutie suma aprobată prin buget, reprezentând limita maximă până la care se pot ordonanța și efectua plăți în cursul anului bugetar pentru angajamentele contractate în cursul exercițiului bugetar și/sau din exerciții anterioare pentru acțiuni multianuale, respectiv se pot angaja, ordonanța și efectua plăți din buget pentru celelalte acțiuni.

„Gruparea veniturilor și a cheltuielilor bugetare într-o anumită ordine obilgatorie și pe baza unor criterii unitare precis determinate poartă denumirea de clasificație bugetară.”

Principiul specializării bugetare este consacrat și în legislația financiară din România. În acest sens Legea finanțelor publice nr. 10/1991 prevede că prin legea bugetară anuală se „aprobă pentru fiecare an lista impozitelor, taxelor precum și a celorlalte venituri ale statului care urmează să se perceapă” iar creditele bugetare sunt aprobate tot prin legea bugetară anuală care stabilește și structura funcțională și economică a acestora.

Respectarea principiului specializării bugetare, prin clasificația bugetară, presupune utilizarea creditelor bugetare pe destinațiile pentru care au fost aprobate, neadmițându-se virarea acestora de la un ordonator de credite la altul sau de la un capitol de cheltuieli la altul.

În practică exsistă abateri de la acest principiu cum ar fi fondurile speciale, transferurile de credite, viramentele de credite etc.

Principiul unității monetare – este un principiu nou prevăzut pentru prima dată de Legea finanțelor publice din anul 2002, conform căruia toate operațiunile bugetare se exprimă în monedă n

Capitolul 3 PROCESUL BUGETAR

3.1 DEFINIRE SI CARACTERIZARE

Procesul prin care sunt alocate resursele limitate care implică alegerea între obiective și cheltuieli publice potențiale constituie ceea ce se numește bugetare. Bugetarea este deci procesul care prescrie cum, când și de către cine se solicit cheltuielile publice și cum sunt alocate resursele disponibile. Ea este mai mult decât o tehnică. Bugetul de stat este expresia deciziilor la nivelul societății în legătură cu nivelele șisursele de mobilizare a veniturilor publice și cu obiectivele finanțate din cheltuielile publice.

Bugetarea cuprinde trei componente esențiale: generarea resurselor bugetare (venituri fiscale și alte venituri), solicitarea de cheltuieli publice din aceste resurse și alocarea resurselor care se preconizează a fi obținute. Acesta este numărul minim de acțiuni care constituie procesul bugetării. Bugetarea nu poate avea loc dacă oricare din elementele amintite lipsesc. Ele pot lipsi numai dacă este vorba de revederea bugetului în curs de execuție (la rectificarea bugetului). Solicitarea bugetară este orice cerere de resurse făcută în concordanță cu regulile și procedurile procesului de bugetare. Pretențiile sunt prezentate în mod obișnuit de instituțiile administrative, dar ele pot fi prezentate și prin intermediul altor canale.Existența acestor pretenții (solicitări) de cheltuieli bugetare face necesară existent unui buget. Una din caracteristicile universale ale solicitărilor bugetare este că acestea suntîntotdeauna mai mari decât disponibilitățile pentru satisfacerea lor.

De altfel, nu ar exista bugetare (buget) dacă toate pretențiile ar fi satisfăcute. Pe de altă parte, dacă nicio solicitare nu ar fi satisfăcută nu ar exista procesul bugetar. Bugetarea are loc în oricare din punctele situate între cele două extreme, adică din totalul solicitărilor față de veniturile bugetare suntsatisfăcute numai o parte. Solicitările bugetare vor fi impuse cu putere atunci când existăresurse suficiente, guvernul favorizează programe de expansiune, economia este încurajată șinoi cheltuieli publice pot fi finanțate fără creșterea impozitelor.

Pe de altă parte, solicitările bugetare vor fi mai slabe când bugetul este strâns, liderii politici fiind favorabili reducerii cheltuielilor publice.

Aplicarea principiilor bugetare conferă documentului bugetar o anumită configurație. El nu reprezintă însă o simplă listă de venituri și cheltuieli, ci un document extrem de voluminos și de complex în care își găsesc reflectarea decizii de cea mai mare importanță. Tocmai de aceea el este îndelung pregătit, dezbătut și apoi supus aprobării. Sinteza sa se regăsește în Legea anuală a

bugetului, care trebuie pusă în aplicare de către guvern în etapa execuției bugetare. La încheierea

exercițiului bugetar se întocmește contul general de încheiere a bugetului, supus și el aprobării

parlamentului. Organele specializate ale statului supraveghează și verifică operațiile bugetare,

supunându-le controlului preventiv și ulterior.

Toate aceste activități se desfășoară în faze succesive, cu excepția controlului, care este

prezent în toate etapele. Aceste faze sau etape în care se realizează elaborarea proiectului de buget, dezbaterea și aprobarea lui, execuția și încheierea exercițiului bugetar, precum și controlul asupra tuturor acestor operațiuni formează împreună procesul bugetar.

Acesta este un proces deosebit de complex, realizat prin implicarea unui număr foarte mare

de participanți, unii dintre aceștia având drept de decizie în materie bugetară, alții realizând execuția bugetului sau controlul asupra acestuia.

Procesul bugetar prezintă o serie de caracteristici, care conferă acestuia trăsăturile specifice:

– este un proces decizional, deoarece conținutul său constă în alocarea unor resurse bugetare

limitate în raport cu nevoile societății pentru bunuri și servcii publice;

– este un proces democratic, deoarece în cursul derulării etapelor sale se manifestă atât

atributele statului de drept, cât și posibilitatea impunerii intereselor economico – sociale ale

diferitelor grupări de cetățeni care dețin majoritatea politică de decizie;

– este un proces preponderent politic, deoarece opțiunile reflectate în buget reprezintă un act

de decizie politică al forțelor majoritare din parlament;

– este un proces ciclic, cu o etapizare riguroasă;

– are un larg impact public, cu implicații la nivel macro și microeconomic, atât în plan

economic, cât și în plan social.

Procesul bugetar este un ansamblu de activitati si operatiuni integrate coerent si convergent orientate, derulate stadial si cuprinzind:

Elaborarea proiectului de buget

Adoptarea acestuia

Executia bugetului

Incheierea si aprobarea contului de executie bugetara.

Controlul bugetar

Aceste activitati se desfasoara intr-un cadru constitutional si administrativ institutional care prezinta particularitati de la tara la tara, determinata de evolutie istorica a fiecarei tari.

Indiferent de particularitati si de conditionalitati, procesul bugetar prezinta insusi si trasaturi comune:

Procesul bugetar este unul de decizie care consta in ordonarea prioritatilor si alocarea resurselor necesare finantarii obiectivelor vizate , avind utilitatea publica.

Decizia ce trebuie luata este una dintre cele mai grele intrucit resursele mobilizabile sunt limitate si se situiaza in toate cazurile sub nivel necesitatilor publice ale perioadei .

Acesta este predominant politic intrucit deciziile privind alocarea resurselor bugetare mobilizabile nu se intemeiaza pe criterii sau informatii ale pietii, ci au la baza obiectivele din programul de guvernare, fixate de partitul care detine majoritatea parlamentara.In consecinta, decizia finala concretizata in legea bugetara anuala este adoptata prin mecanismul reprezentarii si al votului.

Totodata, procesul bugetar are caracter complex ca urmare a faptului ca este realizat prin participarea unui mare numar de subiecti, de natura diferita, fiecare cu interesele, nevoile si posibilitatile sale si este ciclic, deoarece se realizeaza succesiv si dupa un calendar riguros potrivit cerintelor, principiilor anualitatii si publicitatii bugetare.

Procesul bugetar este strict reglementat prin derulare si respectarea legislatiei si a normelor metodologice elaborate in acest scop de catre ministerul finantelor.

,,Într-o definire completă,procesul bugetar reprezintă un ansamblu de măsuri și acțiuni prin care entități organizatorice și populația,cu responsabilități și competențe bine precizate,procedează la fundamentarea și realizarea veniturilor și cheltuielilor de ordin public prin balanțe financiare potrivit cu o anumită succesiune de etape prin care trec acestea”.

Dupa parerea lui Iulian Vacarel, procesul bugetar reprezinta ansamblul actiunilor si masurilor intreprinse de autoritatea statala competenta cu privire la etapele consecutive ale procedurii bugetare, care cuprinde urmatoarele etape:

– elaborarea proiectului de buget

– aprobarea bugetului

– executarea bugetului

– incheierea executiei bugetare

– controlul executiei bugetului

– aprobarea executiei bugetare.

O alta structura a fazelor procesului bugetar este cea oferita de Tatiana Mosteanu, potrivit careia procesul bugetar urmareste urmatoarele etape:,,elaborarea proiectelor de bugete publice; aprobarea bugetelor publice; execuția și raportarea bugetelor publice”

In intelesul legii, procesul bugetar reprezinta o multitudine de etape consecutive de elaborare, aprobare, executare, control si raportare a bugetului, care se incheie cu aprobarea contului general de executie a acestora.

Cap 2.2 Regulile procesului bugetar

Apar în legea organică a Finanțelor Publice și fac referire la: cheltuieli și limite de micșorare a veniturilor și majorare a cheltuielilor. Se menționează faptul că nici o cheltuială nu se poate înscrie în bugetele menționate de lege dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială.

,,Nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și platiăa dacă nu este aprobată.”

Eventualele propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative care atrag după sine micșorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor obligă pe cei ce inițiază acest lucru să prevadă mijloace necesare pentru acoperirea minusului veniturilor sau creșterea cheltuielilor. În acest caz se implică Ministerul Finanțelor Publice sau alte instituții financiare implicate și se iau următoarele măsuri: ,,Se elaborează fișa financiară care însoțește expunerea de motive sau nota de fundamentare, după caz, și care urmează să fie actualizată în concordanță cu eventualele modificări intervenite în proiectul de act normativ. Fișa cuprinde și efectele financiare asupra bugetului consolidat care trebuie să aibă în vedere următoarele: schimbările anticipate în veniturile și cheltuielile bugetare pentru următorii 5 ani; eșalonarea anuala a creditelor bugetare, în cazul acțiunilor multianuale; propuneri realiste în vederea majorării cheltuielilor precum și în vederea acoperirii minusului de venituri.”

Reguli bugetare

(1) Este interzisă efectuarea de plăți direct din veniturile încasate, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.

(2) Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale.

(3) Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.

(4) Nici o cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare și surse de finanțare.

(5) După aprobarea bugetelor locale pot fi aprobate acte normative cu implicații asupra acestora, dar cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare aferente exercițiului bugetar pentru care s-au aprobat bugetele locale respective.

“ Limite privind micșorarea veniturilor și majorarea cheltuielilor bugetare

În cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative a căror aplicare atrage micșorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, trebuie să se prevadă și mijloacele necesare pentru acoperirea minusului de venituri sau creșterea cheltuielilor. În acest scop Guvernul, prin ordonatorii principali de credite în domeniul cărora se inițiază proiecte de acte normative și Ministerul Finanțelor Publice, va elabora fișa financiară, care se atașează la expunerea de motive sau la nota de fundamentare, după caz, ca document necesar pentru dezbaterea proiectului, și care va fi actualizată în concordanță cu eventualele modificări intervenite în proiectul de act normativ. În această fișă se înscriu efectele financiare asupra bugetului general consolidat, care trebuie să aibă în vedere:

a)schimbările anticipate în veniturile și cheltuielile bugetare pentru anul curent și următorii 4 ani;

b) eșalonarea anualăa creditelor bugetare, în cazul acțiunilor multianuale;

c) propuneri realiste în vederea acoperirii majorării cheltuielilor.”

3.3 Continutul fazelor procesului bugetar

Procesul bugetar în România este susținut, în sens juridic, de legislația privind finanțele publice. Din punct de vedere metodologic, apar norme și instrucțiuni elaborate de Ministerul Finanțelor Publice, ca instituție specializată a Guvernului, ce are responsabilitatea administrării bugetelor publice. Din punct de vedere teoretic, interpretarea procesului bugetar are în vedere succesiunea unor etape, faze prin care trece bugetul ca balanță financiară respectiv: elaborarea proiectului de buget,cuprinzând: fundamentarea proiectului de buget, întocmirea lucrărilor pregătitoare privind elaborarea proiectului de buget,elaborarea propriu-zisă; aprobarea bugetului, executarea bugetului, incheierea executiei bugetare, controlul executiei bugetului, aprobarea executiei bugetare.

3.3.1 Elaborarea proiectului de buget

Elaborarea proiectului legii bugetare este un proces deosebitde complex, având caracter iterativ, care constă în dimensionarea mărimii alocațiilor bugetare destinate finanțării utilităților publice, precum și a resurselor financiare care urmează a se mobiliza în cadrulunui an bugetar.În practica bugetar ă, competențele privind întocmirea proiectului legii bugetare pot reveni unor organisme diferite. Corespunzător inițiativei bugetare, se disting: sistemul inițiativei guvernamentale, sistemul inițiativei parlamentare, sistemul mixt al inițiativei parlamentare și guvernamentale.

Corespunzător prevederilor Legii finanțelor publice, calendarul etapei de elaborare a proiectului de buget cuprinde următoarele faze: elaborarea, de către organele abilitate, a indicatorilor macro-economici și sociali pentru anul bugetar în cauză, precum și pentru următorii trei ani până la data de 31 martie a anului anterior celui pentru care se elaborează bugetul, stabilirea limitelor de cheltuieli de către Ministerul Finanțelor Publice și înaintarea către Guvern a acestora împreună cu obiectivele politicii fiscal și bugetare pentru anul bugetar, precum și pentru următorii trei ani, până la data de 1 mai a anului anterior anului bugetar, precum si transmiterea de către Ministerul Finanțelor Publice a scrisorii-cadru către ordonatorii principali de credite până la 1 iunie a aceluiași an, în care trebuie specificate contextual macroeconomic pe baza căruia să întocmească proiectele de buget, metodologia de elaborare a acestora, precum și limitele de cheltuieli aprobate de govern, iar in final depunerea la Ministerul Finanțelor Publice a propunerilor  bugetare de către ordonatorii principali de credite până la data de 15 iulie. Forma definitive a proiectelor de buget și anexele acestora sedepun la Ministerul Finanțelor Publice până la data de 1 august.

Pentru a permite factorilor de decizie eliminarea subiectivismului în alocarea resurselor este necesară o apreciere corectă a eficienței, eficacității și economicității cu care sunt utilizate fondurile publice și este obligatorie elaborarea unor criterii de performanță. Aceste noțiuni reprezintă: economicitatea (procurarea resurselor necesare la cel mai mic cost), eficienta(a maximiza rezultatele obtinute, pornind de la o cantitate data de resurse, fie a minimiza cantitatea de resurse pentru un rezultat prestabilit) si eficacitate(rezultatele obtinute sa atinga rezultatele prevazute).

3.3.2. Aprobarea proiectului de buget

Aprobarea bugetului presupune dezbaterea si votarea, de catre parlament, a legii de aprobare a bugetului public national. Institutia publica imputernicita prin Constitutie sa aprobe proiectul de buget este parlamentul.

Caracterul democratic si de larg impact economico- social al deciziilor de politica financiara relectate in proiectul de buget conduce in mod obiectiv la solutia aprobarii prevederilor bugetare de catre forul legislativ, organ reprezentativ al intereselor tuturor cetatenilor.

Cu prilejul dezbaterii proiectului de buget, in unele state, parlamentul are dreptul sa propuna amendamente, de pilda majorarea sau reducerea veniturilor si cheltuielilor propuse de guvern, iar in alte state, dezbaterile parlamentului au loc nu numai in plenul lui, dar si in comisii sale sau in culise.

Bugetele se aprobă de Parlament pe ansamblu, pe părți, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum și alineate, după caz, și pe ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar, precum și creditele de angajament pentru acțiuni multianuale. Estimările pentru următorii 3 ani reprezintă informații privind necesarul de finanțare pe termen mediu și nu vor face obiectul autorizării pentru anii bugetari respectivi.

Ca mod de desfășurare, aprobarea bugetului depinde de organizarea Parlamentului (unicameral sau bicameral).

,,Pentru aprobarea în Parlament proiectul de buget parcurge o serie de etape:

– prima fază este prezentarea, în plenul Parlamentului, de către primul ministru (sau ministrul finanțelor publice) a raportului pe marginea proiectului de buget;

– a doua fază o constituie examinarea acestuia în comisiile permanente ale Parlamentului, structurate pe domenii: educație, cultură, ocrotirea sănătății, amenajarea teritoriului și protecția mediului, apărare și siguranță națională, agricultură, industrie, transporturi etc. , unde se pot depune o serie de amendamente;

– urmează analiza și aprobarea proiectului de buget în comisia de buget, finanțe, bănci unde se ia și decizia de admitere sau respingere a amendamentelor formulate în comisiile permanente de specialitate, hotărârea finală urmând a fi luată în plenul Parlamentului;

– următoarea fază o constituie dezbaterea și aprobarea proiectului de buget în Parlament;

– ultima fază o reprezintă promulgarea de către Președintele României a iegii bugetului aprobată de Parlament.

Data intrării în vigoare este cea în care aceasta este făcută publică în Monitorul Oficial al României, moment în care bugetul devine operațional, trecându-se la execuția acestuia care se realizează pe durata anului bugetar.”

De regulă, toate aceste activități trebuie săse încheie înainte de începerea anului bugetar, în caz contrar, Legea privind finanțele publiceprevede modul de finanțare a cheltuielilor până la aprobare.

3.3.3 Executia proiectului de buget

Aceasta este numita de Maria Moraru și ,,faza realizării veniturilor și cheltuielilor bugetare”.

Execuția bugetului începe din prima zi a anului bugetar care în România este 1 ianuarie. În măsura în care legea bugetului nu este aprobată cu cel puțin 3 zile înainte de începutul anului bugetar, atunci, potrivit Legii finanțelor publice, Guvernul poate încasa venituri și le poate cheltui, până la aprobarea noului buget, în conformitate cu prevederile legii bugetului pe anul anterior.

Execuția bugetului înseamnă încasarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor potrivit legii bugetului, ca limită minimă în ceea ce privește veniturile și ca limită maximă în ceea ce privește cheltuielile. La execuția bugetului participă Ministerul Finanțelor, Trezoreria Statului (ca instituție specializată a Ministerului Finanțelor și subordonată acestuia; în unele state nu există această instituție), toate instituțiile bugetare (în calitate de ordonatori de credite bugetare), unitățile administrativ-teritoriale, bănci angajate în operațiunile bugetare, organisme internaționale angajate în transferuri monetare cu bugetul.

Grija principală a acestora este de a asigura încasarea veniturilor cel puțin la nivelul aprobat și efectuarea cheltuielilor în limitele și pentru destinațiile aprobate.

“(1)In procesul execuției bugetare cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze: angajament, lichidare, ordonanțare, plată.

(2) Execuția bugetară se bazează pe principiul separării atribuțiilor persoanelor care au calitatea de ordonator de credite de atribuțiile persoanelor care au calitatea de contabil.

(3) Operațiunile specifice angajării, lichidării și ordonanțării cheltuielilor sunt în competența ordonatorilor de credite și se efectuează pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale instituției publice.

(4) Plata cheltuielilor este asigurată de șeful compartimentului financiar-contabil în limita fondurilor disponibile. “

Înseamnă că veniturile înscrise în buget reprezintă sarcini minime. Depășirea acestora (cu

excepția celor extrabugetare) nu reprezintă un act de indisciplină bugetară dacă nu au fost încălcate legile fiscale. Atenția este deci îndreptată spre identificarea tuturor surselor de venituri și încasarea integrală a sumelor cuvenite statului, fără săvârșirea de abuzuri fiscale.

În schimb, în cazul cheltuielilor, sumele înscrise în buget reprezintă limite maxime.

Efectuarea de cheltuieli peste plafonul aprobat sau pentru alte scopuri decât cele pentru care s-a

obținut aprobarea, reprezintă o încălcare a disciplinei financiare, iar cei vinovați sunt sancționați.

Aici preocuparea este aceea de a efectua cheltuieli în limitele, condițiile și pentru destinațiile legale, evitându-se deturnările de fonduri, risipa și abuzurile.

Competența și răspunderea execuției bugetare cu privire la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale (sănătate și șomaj), bugetului Trezoreriei statului revine guvernului și organelor sale de specialitate (ministere și alte instituții publice centrale etc), iar cea referitoare la bugetele locale revine birourilor executive ale consiliilor locale, primarilor, președinților consiliilor județene, primarului general al municipiului București, precum și conducătorilor instituțiilor publice care sunt finanțate prin

intermediul acestora.

Execuția de casă a bugetelor presupune un complex întreg de operații care se referă la

încasarea veniturilor și plata cheltuielilor.

Execuția bugetară propriu-zisă este demarată prin propunerile ordonatorilor principali de

credite de repartizare pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor bugetare, care se aprobă de

Ministerul Finanțelor Publice, ocazie cu care se au în vedere termenele de plată a impozitelor,

taxelor și contribuțiilor, corelate cu scadențele cheltuielilor pe fiecare obiectiv public și acțiune

specifică. Cum ritmicitatea efectuării cheltuielilor este mult mai constantă decât periodicitatea

de încasare a veniturilor, acest specific trebuie luat în considerare cu ocazia aprobării și repartizării pe trimestre a prevederilor bugetare.

Repartizarea pe trimestre a prevederilor bugetare trebuie parcursă în cadrul tuturor componentelor bugetului general consolidat, proces în care Ministerul Finanțelor Publice, ca organ de specialitate al guvernului, joacă un rol extreme de important, întrucât el este acela care răspunde și este cel mai bine informat cu privire la modul în care se derulează procesul de constituire a resurselor bugetare pe întregul system bugetar și periodicitatea efectuării plăților de casă.

Cu aceeași ocazie, a repartizării pe trimestre a prevederilor bugetului de stat, Ministerul Finanțelor Publice aprobă și defalcarea pe trimestre a mijloacelor de echilibrare care se acordă din bugetul de stat bugetelor locale.

Execuția bugetului de stat înseamnă activitatea de încasare a veniturilor bugetare și de

efectuare a plății cheltuielilor aprobate prin acest buget. Aceste activități presupun o serie de

operațiuni ce vizează atât încasarea veniturilor bugetare, cât și plata cheltuielilor bugetare.

Astfel, vorbim de execuția de casă a bugetului ca reprezentând ansamblul acestor operațiuni.

În România, execuția de casă a bugetului se realizează prin trezoreria statului, implicând și

operațiuni prin sistemul bancar.

Repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor publice, în funcție de termenele la

care urmează să se realizeze, asigură executarea echilibrată a bugetului de stat și a bugetelor

instituțiilor publice centrale prevăzute distinct în bugetul de stat, deoarece prin ea se pot

surprinde eventuale dezechilibre între veniturile și cheltuielile anumitor trimestre. Astfel, se

procedează la repartizarea cheltuielilor bugetare, în funcție de proporția realizării veniturilor

bugetare în fiecare trimestru.

Execuția veniturilor bugetului de stat

Execuția veniturilor bugetului de stat este activitatea de încasare a impozitelor, taxelor,

contribuțiilor și a altor venituri cuvenite acestui buget.

Principiile ce stau la baza execuției veniturilor bugetare sunt:

• nici un impozit, taxă sau alte obligații de natura acestora nu pot fi înscrise în buget și

încasate, dacă acestea nu au fost stabilite prin lege;

• legea bugetară anuală aprobă, pentru fiecare an, lista impozitelor, taxelor și a cotelor

acestora, precum și a celorlalte venituri ale statului care urmează să se perceapă.

• este interzisă perceperea sub orice titlu și sub orice denumire de contribuții directe sau

indirecte în afara celor stabilite prin lege.

Execuția bugetară se încadrează strict în anul financiar, care are aceeași durată ca și

exercițiul bugetar, atât pentru stat, cât și pentru agenții economici.

Colectarea creanțelor bugetare

Ministerul Finanțelor Publice administrează veniturilor statului, ceea ce presupune

administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor sociale și a altor venituri bugetare potrivit

legii, prin intermediul procedurilor de gestiune, colectare, control fiscal, soluționare a contestațiilor și de dezvoltare a unor relații de parteneriat cu contribuabilii, inclusiv prin

acordarea de servicii de asistență, conform competențelor.

Un rol însemnat îl are Agenția Națională de Administrare Fiscală, aceasta având

printre obiectivele principale colectarea veniturilor bugetului de stat (impozite, taxe și alte

venituri ale bugetului de stat, conform competențelor), precum și a veniturilor bugetului

asigurărilor sociale de s stat (contribuția de asigurări sociale), bugetului asigurărilor pentru

șomaj (contribuția de asigurări pentru șomaj), bugetului Fondului național unic de asigurări

sociale de sănătate (contribuția pentru asigurări sociale de sănătate, contribuția de asigurare

pentru accidente de muncă și boli profesionale) datorate de plătitori, persoane juridice și

persoane fizice.

Agenția Națională de Administrare Fiscală este autorizată să aplice, prin organele abilitate, modalitățile de executare silită și măsurile asigurătorii, în condițiile legii, pentru a căror colectare este competentă potrivit legii.

Evidența creanțelor și plăților efectuate se face pe plătitori. În cazul persoanelor fizice,

plătitorii români sunt evidențiați după codul numeric personal (CNP), iar cei străini după NIF.

Persoanele juridice sunt identificate după codul unic de identificare (CUI).

Încasarea veniturilor la bugetul de stat se poate realiza prin următoarele procedee: calcularea si plata directă de către subiecții impozitelor, calcularea, reținerea și vărsarea la bugetul de stat a impozitului datorat de către o terta persoană, impunerea și debitarea de către organele fiscale, utilizarea timbrelor fiscal.

Operațiile implicate la nivelul organelor fiscale în legătură cu execuția veniturilor pot fi

grupate în următoarele etape: așezarea; lichidarea; emiterea titlului de percepere; încasarea

propriu-zisă, FB III SCHEMA

2.4.1.Execuția cheltuielilor bugetului de stat

Execuția cheltuielilor bugetului de stat reprezintă activitatea de efectuare a cheltuielilor

prevăzute și aprobate prin acest buget.

În legile bugetare anuale sunt stabilite și aprobate creditele bugetare pentru cheltuielile

fiecărui exercițiu bugetar, după clasificarea economică, funcțională și pe surse de finanțare.

Creditul bugetar este suma aprobată prin buget, reprezentând limita maximă până la care se pot ordonanța și efectua plăți în cursul anului bugetar pentru angajamente contractate în cursul

exercițiului bugetar și/sau din exerciții anterioare pentru acțiuni multianuale.

Deci, sumele aprobate, la partea de cheltuieli, în bugetul de stat, sunt limite maxime ce nu

pot fi depășite. Totodată, pentru acțiunile multianuale, în bugetul de stat, se înscriu distinct

credite de angajament și credite bugetare.

Creditele bugetare aferente acțiunilor multianuale reprezintă limita superioară a cheltuielilor care urmează a fi ordonanțate și plătite în cursul fiecărui exercițiu bugetar. Plățile respective sunt aferente angajamentelor legale efectuate în limita creditelor de angajament aprobate în exercițiul bugetar curent sau în exercițiile bugetare anterioare.

Spre deosebire de creditul bugetar, creditul de angajament este limita maximă a cheltuielilor ce pot fi angajate, în cursul exercițiului bugetar, în limitele aprobate prin legea

bugetară anuală.

Pentru angajamentele multianuale, termenul de credit destinat acțiunilor multianuale

evidențiază sumele alocate unor programe, proiecte, subproiecte, obiective și altele asemenea,

care se desfășoară pe o perioadă mai mare de un an și dau loc la credite de angajament și credite bugetare.

Execuția cheltuielilor bugetare se bazează pe următoarele principii:

• creditele bugetare sunt nerambursabile și nepurtătoare de dobândă, ele vizând

finanțarea bugetară definitivă și gratuită;

• creditele bugetare aprobate sunt autorizate pentru tot anul bugetar;

• creditele bugetare aprobate nu pot fi majorate fără a se preciza sursele de finanțare;

excepție fac alocațiile pentru cheltuielile de personal, aprobate pe ordonatori principali de credite

și, în cadrul acestora, pe capitole, ce nu pot fi majorate; de asemenea, aceste alocații nu pot fi

virate și utilizate la alte articole de cheltuieli;

• creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și

utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite;

• creditele bugetare aprobate pentru un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui

capitol;

• virările de credite bugetare între subdiviziunile clasificației bugetare sunt în competența

ordonatorilor principali de credite, pentru bugetul propriu și bugetele instituțiilor subordonate, și

se pot efectua, începând cu trimestrul al III-lea al anului bugetar, în limita a 10% din prevederile

capitolului bugetar la nivelul ordonatorului principal de credite, care urmează, însă, a se

suplimenta cu cel puțin o lună înainte de angajarea cheltuielilor;

• virările justificate de credite bugetare de la un capitol la altul al clasificației bugetare,

precum și între programe sunt în competența ordonatorilor principali de credite, pentru bugetul

propriu și bugetele instituțiilor subordonate, și se pot efectua cu acordul Ministerului Finanțelor

Publice, începând cu trimestrul al III-lea al anului bugetar, în limita a 10% din prevederile

capitolului bugetar, la nivelul ordonatorului principal de credite, și, respectiv, 5% din prevederile

programului, care urmează, însă, a se suplimenta cu cel puțin o lună înainte de angajarea

cheltuielilor;

• nu se pot realiza virări de credite bugetare de la capitole care au fost majorate din

fondurile de rezervă bugetară și de intervenție la dispoziția Guvernului;

• situația virărilor de credite bugetare este transmisă lunar Ministerului Finanțelor de

către ordonatorii principali de credite bugetare, în termen de 5 zile de la sfârșitul lunii;

• menținerea unor credite bugetare este analizată lunar de către ordonatorii principali de

credite care pot formula propuneri de anulare a acestora dacă se constată că nu sunt necesare.

Creditele bugetare anulate la ordonatorii principali de credite, finanțați din bugetul de stat,

majorează Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat.

• creditele bugetare aprobate și care nu au fost utilizate până la sfârșitul exercițiului

bugetar sunt anulate.

Efectuarea cheltuielilor bugetare se poate realiza prin: numerar, virament din inițiativa

instituțiilor publice.

Etapele execuției cheltuielilor bugetare

Efectuarea de cheltuieli potrivit prevederilor bugetare presupune un număr însemnat de

procedee și operațiuni, printre care:

– definitivarea bugetelor de venituri și cheltuieli, cu repartizarea acestora pe fiecare

instituție publică ce are calitatea de ordonator de credite și cu aprobările de rigoare, când este

vorba de o instituție publică ierarhic inferioară;

– deschiderea de credite bugetare (autorizarea bugetară);

– realizarea veniturilor proprii în cuantumul prevăzut, atunci când instituția

publică în cauză are dreptul prin lege să-și acopere o parte din cheltuielile sale din aceste

venituri (contrar principiului universalității bugetare). Aceeași prevedere este valabilă și în

cazul consiliilor locale, județene și al municipiului București, pentru care realizarea

veniturilor proprii reprezintă condiția de bază și limita în cadrul căreia se pot efectua cheltuieli

publice.

Alte etape necesare în vederea efectuării de plăți din contul Trezoreriei statului (pentru

cheltuielile publice prevăzute prin bugete) sunt: angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata.

Primele trei operații – angajarea, lichidarea și ordonanțarea – sunt efectuate de către conducătorii instituțiilor publice (ordonatorii de credite bugetare) sau de către împuterniciții acestora. A patra operație – plata – se efectuează de către gestionarii de bani publici (casieri sau contabili publici).

Operațiunile implicate la nivelul instituțiilor publice, în legătură cu execuția cheltuielilor

sunt evidențiate în figura 2.4FB III PAG 29

Detalii: http://legeaz.net/oug-45-2003-finantelor-publice-locale/art-14-reguli-bugetare-principii-si-reguli-bugetare-principii-reguli-si-responsabilitati

Detalii: http://legeaz.net/dictionar-juridic/sistem-bugetar-national-romania

www.revistadestatistica.r

http://www.slideshare.net

http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=339

http://www.academia.edu/7217757/Cuprins_Capitolul_I_Bugetul_public

https://www.academia.edu/7217757/Cuprins_Capitolul_I_Bugetul_public

Concluzii

Un pas important în istoria intelectuală a secolului XX l-a constituit

recunoașterea explicită de către economiști, politicieni și de către întreaga

societate civilă a importanței rolului statului în funcționarea economiei. Astfel, cu

excepția situației economiilor puțin dezvoltate, bugetul este un instrument cheie în

orientarea politicii economice a oricărui guvern. Bugetul public are implicații

deosebite asupra mersului economiei naționale.

Din necesități legislative și în funcție de modul de organizare a infor-mațiilor contabile, veniturile și cheltuielile sunt necesare să fie înscrise în „buget“, după o „schema unitară, într-o anumită ordine pe baza unor criterii précis determinate“. Această„schema unitară“18care stabilește o ordine unică a veniturilor dupăproveni-ența și natura sursei, iar a cheltuielilor după criterii precis stabilite, administrative, economice, funcționale, financiare etc. poartă

denumirea de clasificație bugetară. Iulian Văcărel și colaboratorii – „Finanțele publice“,Editura Didactică și PedagogicăR.A., București, 1999, pag. 352