Audit Tehnologic In Cadrul Unei Firme
Audit tehnologic în cadrul unei firme
CUPRINS
Introducere
Capitolul 1 . Conceptul de transfer tehnologic. Noțiuni de bază
Definiție. Transfer tehnologic
Modalități de transfer tehnologic
Factorii de influență ai transferului tehnologic
Noțiunea de audit tehnologic
Conceptul broker de tehnologie
Capitolul 2. Standardizarea în domeniul inovării.
2.1 Standarde (curs)
2.2 Standardul Român.
Capitolul 3. Etapele transferului tehnologic. Generalități
3.1 Etapa 1. Contactul entității de transfer tehnologic cu organizația
3.2 Etapa 2. Identificarea profilului tehnologic al organizației
3.3 Etapa 3. Identificarea partenerilor
3.4 Etapa 4. Oferirea de suport sau consultanță
3.5 Etapa 5. Asistență tehnică la negocierea contractului de transfer tehnologic
3.6 Etapa 6. Evaluarea transferului tehnologic. Impactul asupra organizației
3.7 Aspecte referitoare la realizarea unui transfer tehnologic în cadrul unei firme
Capitolul 4.Studiu de caz privind realizarea unui transfer tehnologic în cadrul S.C. Steaua Electrică S.A.
4.1 Prezentarea societății comerciale S.C. Steaua Electrică S.A.
4.2 Analiză a nivelului competitivității a S.C. Steaua Electrica S.A.
4.2.1 Competitivitatea organizației în raport cu concurența, stadiul afacerii și factorii de influență (etapa 1- etapa pregatitoare , teorie licenta)
4.2.2 Piețe sau sectoare pe care le deservește sau în care își desfășoară activitatea
4.3 Identificarea profilului tehnologic al firmei
4.3.1 Persoane implicate în cadrul evaluării
4.3.2 Resurse tehnologice (a,b,c teorie licenta – etapa 1 – pag 22)
4.3.3 Analiza SWOT a organizației
4.4.4 Identificare probleme potențiale – Identificarea cerințelor tehnologice ale firmei
4.4 Analiza ofertelor tehnologice prezente pe piață
4.4.1 Identificarea de posibili parteneri
4.4.2 Compararea ofertelor de tehnologie
4.4.3 Avantaje și dezavantaje la nivelul tehnologiei
4.4.4 Alegerea de posibili parteneri
Capitolul 1. Conceptul de transfer tehnologic. Noțiuni de bază
1.1 Definiție. Transfer tehnologic
Dicționarul Business Dictionary (2009) înregistrează următoarele definiții pentru termenul "transfer tehnologic" : 1) Atribuirea proprietății intelectuale asupra tehnologiei dezvoltate și generate într-o locație, către alta, prin mijloace legale, cum sunt licențierea tehnologiei sau franciza. 2) Procesul de convertire a progreselor științifice și tehnologice în bunuri sau servicii comercializabile.
În Noul dicționar universal al limbii române (Ioan Oprea et al., 2006) este definit termenul transfer tehnologic ca: "transferarea cunoștințelor tehnologice către o terță parte, îndeosebi cu ocazia acordării unei licențe pentru aplicarea unui brevet de invenție, referitor la un produs, o tehnologie sau un proces."
Transferul tehnologic printre multele definiții, poate fi descris ca un ansamblu de procese care se finalizează cu transmiterea dreptului de proprietate intelectuală, rezultat în urma activității de cercetare-dezvoltare de la organizații inovatoare către organizații beneficiare, în scopul aplicării acestor rezultate în industrie și în alte activități generatoare de profit. Această noțiune este deseori confundabilă cu „transferul de cunoștințe”.
Procesul de transfer tehnologic presupune existența a trei entități aflate în relație de cooperare, așa cum este redat în figura 1.1:
Figura 1.1 Procesul transferului tehnologic
Sursa: Rânea, C. și alții, 2012, p.26
O viziune detaliată a transferului de tehnologie se bazează pe șapte direcții de analiză. Fiecărei direcții de analiză i se poate asocia o întrebare:
1) De ce ? – Rațiunea transferului. Transferul tehnologic are loc dintr-un motiv anume. Ca orice altă investiție în mediul economic, în sectorul public sau în universități, transferul trebuie să îndeplinească obiective corporative. Voința sursei de tehnologie nu este suficientă pentru adoptator, fiind necesară o motivație convingătoare pentru efectuarea transferului.
2) Cine ? – Aceia care efectuează transferul. n mod evident, cei care efectuează transferul sunt sursa și adoptatorul. Uneori, sursele accesează oficiile de transfer pentru facilitarea procesului. Alteori, adoptatorii desemnează specialiști care să caute tehnologii utile.
3) Unde ?- Mediul pentru transfer. Transferul tehnologic se desfășoară pe întreg lanțul valoric al dezoltării de produs. În exemplul din figura 1.2 și 1.3, fiecare săgeată implică un transfer tehnologic. Fiecare transfer tehnologic este parte a lanțului valoric și fiecare lanț valoric este strâns legat de o serie de transferuri de tehnologie:
Figura 1.2 Lanțul valoric intern al organizației
Sursa: Prelucrare proprie conform http://hdimagelib.com/value+chain+analysis+porter
În figura 1.3 este redată forma cea mai întâlnită a lanțului valoric extern al unei companii:
Figura 1.3 Lanțul valoric extern organizației
Sursa: Prelucrare proprie conform http://hdimagelib.com/value+chain+analysis+porter
4) Când ? – Calendarul transferului. În sensul lanțului valoric, transferul are loc când tehnologia se deplasează de-a lungul etapelor. În companiile mari, se crează un flux continuu de tehnologii. În entitățile de cercetare tehnologia se mișcă la nivele superioare, după care aceasta trebuie transferată unei organizații specializate. În termenii sursei și adoptatorului, transferul are loc atunci când sunt îndeplinite cinci condiții:proprietatea sursei, pregătirea adaptatorului, conexiuni, acord, încredere.
5) Ce ? – Tehnologie. Dezvoltatorii de tehnologii nu definesc tehnologiile până nu promovează o viziune integratoare asupra utilizării acestora. Viziunea integratoare se fundamentează pe un proces colaborativ implicând decizii privind operațiile, dezvoltarea de produs, dezvoltarea brand-ului și a vânzărilor așa cum reiese din figura 1.4:
Figura 1.4 Modelul viziunii integratoare
Sursa:
6 La ce cost ? – Justificare. Managementul companiilor, laboratoarelor și organizațiilor de finanțare are responsabilități financiare privind utilizarea resurselor în conformitate cu scopurile. Între fiecare etapă a lanțului valoric, se fac analize de oportunitate a investiției în tehnologie.
7) Cum ? – Transfer. Odată justificat transferul de tehnologie, acesta se poate derula. Transferul implică trei etape disticte:
Contactul: Inițierea legăturilor dintre sursă și adoptator.
Acordul: Dezvoltarea unei viziuni comune, documentată într-un contract, care asigură câștiguri reciproce ce justifică transferul.
Deplasarea: Transferarea efectivă a tehnologiei de la sursă la adoptator.
Organizația poate fi reprezentată de un dezvoltator și beneficiar al tehnologiei. În cadrul transferului tehnologic sunt implicate următoarele părți :
a) Ofertantul, dezvoltatorul sau deținătorul de tehnologie, care poate fi: o entitate de transfer tehnologic, o organizație sau o persoană fizică.
b) Solicitantul sau beneficiarul, care poate fi: o organizație, o entitate de transfer tehnologic sau o persoană fizică.
c) Un intermediar sau un broker de tehnologie care poate fi o entitate de transfer tehnologic sau o organizație care își desfășoară activitatea conform legislației în vigoare, având în vedere drepturile de proprietate intelectuală ale celor două părți definite anterior.
1.2 Modalități de transfer tehnologic
Modalitățile de transfer tehnologic se referă la acele operații care facilitează transferul unei tehnologii de la furnizor către beneficiar. De cele mai multe ori, aceste procese sunt financiare, tehnologice sau umane. Aceste modalități de transfer tehnologic au fost clasificate în șapte mari categorii prezentate sintetic în tabelul 1.1:
Tabelul 1.1 Modalități de transfer tehnologic
Sursa: Rânea, C. și alții, 2012, p.27
1.3 Cercetare – dezvoltare și transfer tehnologic
La implementarea unui proiect de transfer tehnologic, există o serie de factori de risc și anume:
Figura 1.5 Factorii de risc în procesul de transfer tehnologic
Sursa: Alexe, C., 2014
Riscul tehnologic este asociat cu noutatea și inadecvarea tehnologiei:
disfuncția asigurării sau a adaptării furnizării locale de materii prime și material;
incapacitatea de a adapta tehnologia la o scară mai mică a producției;
insuficienta utilizare a forței de muncă, determinate de distorsiunea prețului sau de alte restricții;
importul unor utilaje nepotrivite;
alegerea unei tehnologii improprii, determinate de unele restricții la achiziția tehnologiilor.
Riscul afacerii este exprimat prin riscul costului, riscul cererii, riscul ratei de schimb și riscul profitului. Profitabilitatea unei noi tehnologii nu poate fi garantată, la data apariției acesteia.
Riscul de țară este asociat cu profilul țării care achiziționează noua tehnologie, exprimat prin cadrul social, politic, legal și disponibilitatea pentru infrastructura necesară.
Riscul organizațional este exprimat de capacitatea managerială, în corelație cu expertiza personalului și infrastructura existentă.
1.4 Noțiunea de audit tehnologic
Auditul tehnologic este o activitate de evaluare tehnologică a unei organizații din punct de vedere al performanței, cerințelor și oportunităților de dezvoltare. În ceea ce privește informația înregistrată în timpul unui audit, ea poate fi folosită pentru:
Propuneri sau cereri tehnologice.
Dezvoltarea unor propuneri concrete pentru acțiuni viitoare.
Evidențierea zonelor de cerințe de tehnologie.
Expertiză.
Identificarea capabilității unei organizații de a realiza planul de afaceri/servicii, al propriilor tehnologii inovative și procese.
Motive de realizare ale auditului tehnologic :
Pentru firmă: instrument prin care se obține un plan de acțiune, care va conduce la îmbunătățirea potențialului tehnologic.
Pentru auditor: metodă de identificare a companiilor inovative.
Un audit tehnologic poate fi :
o metodă de investigare, care are ca scop evaluarea: nivelului și capacității tehnologice ale firmei , procedurilor și proceselor aplicate în cadrul firmei sau nevoilor tehnologice ale firmei.
o metodă de identificare a punctelor tehnologice tari și slabe, prin examinarea și analiza unei palete de elemente, în urma cărora se va putea elabora un plan de acțiune.
Obiectivul general al auditului tehnologic este acela de a evalua potențialul unei firme de a :
dezvolta și exploata inovarea tehnologică;
introduce tehnologii noi pe linia tehnologică;
coopera cu partenerii în domeniul tehnologic;
autoevalua și defini nevoile proprii în scopul integrării și dezvoltării tehnologice.
Mai precis, un audit tehnologic trebuie să permită caracterizarea nevoilor unei firme cu privire la inovare din diferite puncte de vedere:
Poziționarea de produse / piețe asigură creșterea competitivă și durabilă.
Zone tehnologice care au nevoie de atenție: automatizare, tehnologii informaționale, biotehnologie, produse chimice, ambalaje, etc.
Funcții / probleme de ordin general care necesită soluții inovatoare: productivitate, calitate, energie, mediu, flexibilitate, etc.
Mijloace de transfer de tehnologie, cum ar fi: formarea de parteneriate pentru o dezvoltare de ajutor tehnic , drepturile de proprietate intelectuală, finanțare, etc.
Surse si canale de inovare, care poate fi exploatate și relații care pot fi dezvoltate: clienti, furnizori, centre tehnice, universități, cercetare laboratoare, etc.
În ceea ce privește structura acestui proces, nu există standarde universale pentru realizare. Cu toate acestea, există o structura generală care trebuie parcursă în ordinea din figura 1.6:
Figura 1.6 Structura generală a porcesului de audit tehnologic
Pregătirea. Colectarea de informațiilor de bază privind firma, sectorul, legăturile cu alte firme și furnizori de tehnologie.
Diagnostic general scurt. Prima vizită în cadrul companiei pentru a colecta date generale, pe baza fie a unui chestionar prestabilit, fie a unui interviu deschis (în mod normal cu Managerul General al Companiei). După aceea, urmează analiza datelor și o scurta prezentare a rezultatelor, reacții, discuții și o decizie pe subiectul respectiv pentru o analiză aprofundată.
Colectare a informațiilor suplimentare, cu interviuri suplimentare, în funcție de subiect aleas, acoperind : managementul (organizație – strategie – investiții); operațiuni de producție (productivitate – diagrama – flexibilitate – automatizare – întreținere – siguranță); departamentul de calitate (organizare – standarde – procedurile de control al calității); managementul resurselor umane (capacități – disponibilitate – educație continuă / formare); marketing / vânzari (plan de marketing – strategii de marketing – cota de piață – puncte de distribuție – concurenții – utilizarea tehnologiilor informaționale pentru vânzări).
Raport de sinteză privind analiza datelor și sinteza care să conducă la un plan de acțiune pentru rezolvarea problemelor tehnologice specifice, rezultate din auditul tehnologic.
Prezentarea raportului consiliului de administrație al firmelor, validarea concluziilor și finalizarea planului de acțiune.
Următoarele controale și discuții cu conducerea în ceea ce privește punerea în aplicare a planului de acțiune de către firmă a tehnologiilor informației pentru vânzări.
Ca și soluții alternative la un audit tehnologic:
Autoevaluarea, tehnica să fie pusă în aplicare de către firma respectivă, fără ajutorul unui expert extern. Această tehnică ar duce în mod normal la decizia ca firma să urmărească și să continue cu un audit tehnologic normal.
Benchmarking, în cazul în care o analiză a punctelor forte și punctelor slabe ale companiei este efectuat, un profil tehnologic este stabilit și apoi este comparată cu companii de top din sector și / sau o medie (o normă) de companii în sector. Această tehnică presupune că experții care desfășoară acțiunea au intrat în posesia datelor disponibile necesare pentru a efectua comparația.
Auditul managementului inovării, metodologia de audit și furnizarea de acțiune privind problemele de gestionare a companiei (planificare strategică, dezvoltarea resurselor, marketing, etc.)
Rezultatele așteptate de la un audit tehnologic realizat cu atenție, în principal se referă:
Analiză completă și cuprinzătoare și evaluare a cerințelor firmei pentru o creștere durabilă.
SWOT (Puncte tari, Puncte slabe, Oportunități, Amenințări) analiza realizată de către un expert.
Posibilitatea introducerii de produse noi / noi servicii / tehnologii / pe diverse piețe.
Contactarea furnizorilor de tehnologie, surse tehnologice, alte companii.
Evaluarea portofoliului de tehnologie, drepturi de proprietate intelectuală.
Investigarea și identificarea mecanismelor potențiale de finanțare.
Înscriere la rețelele de inovare și transfer tehnologic pentru dezvoltarea tehnologică prin cooperare la nivel european și național de cercetare-dezvoltare de programe.
1.5 Conceptul de broker de tehnologie
Broker de tehnologie este o persoană calificată pentru efectuarea transferului tehnologic, care asigură conexiunea ofertei cu cererea, respectând drepturile de proprietate intelectuală. Brokerul de tehnologie realizează un complex de activități care au ca rezultat:
Examinarea sistematică și independent a unei tehnologii oferită de un ofertant, dezvoltator sau detonator de tehnologie cu drepturi de proprietate intelectuală pentru a determina caracteristicile, avantajele, modul de aplicare pe piață, în scopul găsirii unui partener interest în aplicarea tehnologiei respective.
Efectuarea transferului tehnologic, respectând proprietatea intelectuală, asigurând consultanță și asistând părțile pe durata transferului, după caz.
Promovarea serviciilor, publicarea de oportunități tehnologice.
Brokerul de tehnologie identifică rezultatele, inclusiv ale cercetării, în special cele care răspund cerințelor terței părți și nevoilor economiei, precum și de protejare a mediului.
Principalele atribuții ale brokerului de tehnologie în selectarea tehnologiilor sunt următoarele :
Evaluează cu anticipație cerințele clientului (ofertant și beneficiar de tehnologie), ținând seama de domeniul de activitate, poziția lui pe piață și tendințele generale ale pieței.
Realizează profilul de risc al clientului, folosind metode adecvate care iau în considerare tipurile de risc care pot afecta activitatea acestuia și piața specifică.
Concluzionează cu privire la impactul transferului asupra rezultatelor financiare ale clientului.
Alege oferta, cererea optimă pentru client, pe baza profilului de risc identificat.
Susține oferta, cererea optima în fața clientului, pe baza analizei de tip SWOT.
Identifică situațiile care necesită consultanță.
Alege sau adaptează formele adecvate de consultanță, corelat cu situația clienților.
Elaborează recomandări și soluții pe care le propune clientului,conform unor standard, cu aplicarea de instrumente și tehnici specific, personalizate.
Monitorizează efectele serviciilor de consultanță pe care le oferă clientului cu privire la evoluția financiară a acestuia.
Principalele atribuții ale brokerului de tehnologie în etapa de promovare a tehnologiilor sunt:
Elaborează material promoționale clare, atractive, adecvate scopului urmărit.
Distribuie material promoționale prin medii de informare adecvate.
Participă la activități de promovare a imaginii organizației și a serviciilor aceteia în limitele prevăzute de standarde.
Asigură schimbul de informații cu instituțiile implicate în transferul tehnologic în formele cerute, cu păstrarea confidențialității, acolo unde este cazul.
Principalele atribuții ale brokerului de tehnologie în etapa de vânzare a tehnologiilor sunt:
Contactează organizațiile care furnizează produse, tehnologii, servicii tehnologice, conform regulamentelor interne pentru schimb de informații, verbal sau scris.
Identifică, selectează și monitorizează informațiile necesare procesului de vânzare (brokeraj) în funcție de utilitatea lor.
Stabilește segmental de piață și auditorul țintă în funcție de obiectivele și segmental de piață urmărit, pentru a asigura o bună direcționare a mesajului.
Elaborează și distribuie material promoționale în mod profesionist și atractiv.
Promovează produsele, tehnologiile și serviciile tehnologice, rezultate ale cercetării, cu obiectivitate, evidențiind avantajele și dezavantajele.
Caută și oferă soluții, beneficiarilor de tehnologii, pentru alegerea tehnologiei optime sau pentru adaptarea tehnologiei la condițiile proprii.
Clarifică cu profesionalism observațiile și întrebările clienților.
Vinde produsele, tehnologiile și serviciile tehnologice, rezultate ale cercetării, după verificarea concordanței dintre ofertă și solicitare, împreună cu documentele de regrementare, unde este cazul.
Plasează produsele, tehnologiile și serviciile tehnologice, rezultate ale cercetării, după verificarea concordanței dintre ofertă și solicitare.
Monitorizează rezultatele activității de promovare și vânzare prin urmărirea evoluției financiare a clienților.
Brokerajul tehnologic reprezintă un eveniment al cărui obiectiv este facilitarea contractului direct între furnizorii și beneficiarii de tehnologie, în scopul generării de creativitate, înțelegerii cerințelor de piață și dezvoltării de noi afaceri.
Evenimentele de brokeraj pot fi organizate de către entități care promovează transferul tehnologic și oferă cadrul propice implementării acestuia. Brokerajele tehnologice sunt fie activități colaterale evenimentelor de tipul expoziții/târguri, seminarii, conferințe, workshop-uri și alte evenimente la care prezența mediului de afaceri este semnificativă, fie evenimente independente.
Capitolul 2. Standardizarea în domeniul inovării
2.1 Standarde
La nivel european au existat și există numeroase preocupări în domeniul promovării inovării prin intermediul standardizării, ca atare există, deja, o listă de standarde și proiecte de standarde relevante în acest domeniu. Printre acestea se numără:
BS 7000-1:2008 – Design management systems. Part 1: Guide to managing innovation. (Marea Britanie)
SR 13547:2012 – ,,Model de dezvoltare a afacerii prin inovare” (România)
UNE 166000:2006 – Research, Development and Innovation (R&D&i) Management:Terminology and definitions. (Spania)
FD X50-901:1991 – Project management and innovation. Memorandum for the use of the actors of an innovation project. (Franța)
NP 4456:2007 – Management of Research, Development and Innovation (RDI). Terminology and definitions of RDI activities. (Portugalia)
Standardul britanic BS 7000-1:2008 este un ghid asupra managementului inovării, în mod specific asupra proiectării și dezvoltării produselor competitive. Principiile generale de management al inovării, din acest standard, se aplică la organizații din industrii de fabricație, de proces, servicii și construcții, precum și în sectoare publice și non-profit. Sunt prezentate 16 etape pentru managerierea inovării la nivel organizațional după cum urmează:
Etapa 1: Analiza practicilor de inovare actuale de inovare pentru determinarea potențialului pentru îmbunătățire;
Etapa 2: Crearea viziunii;
Etapa 3: Includerea noțiunii de inovare în misiunea firmei;
Etapa 4: Stabilirea obiectivelor referitoare la inovare;
Etapa 5: Stabilirea strategiilor referitoare la inovare;
Etapa 6: Introducerea planului pentru o nouă abordare a inovării;
Etapa 7: Comunicarea misiunii, obiectivelor și strategiilor inovării
Etapa 8: Promovarea unei culturi organizaționale care să susțină inovarea;
Etapa 9: Îmbunătățirea infrastructurii și expertizei pentru a manageria inovarea;
Etapa 10: Elaborarea unui program principal de inovare;
Etapa 11: Implementarea programului și susținerea noii abordări de inovare;
Etapa 12: Evaluarea progresului și contribuției programului principal de inovare;
Etapa 13: Construirea competențelor distinctive și avantajului competitiv prin inovare;
Etapa 14: Confirmarea prin documente a activității întreprinse pentru inovare precum și a modului în care au fost răsplătite realizările;
Etapa 15: Construirea și îmbunătățirea reputației organizației prin inovare;
Etapa 16: Analiza și îmbunătățirea abordării globale prin inovare.
2.2 Standardul Român
ANCS a inițiat, în luna mai 2012, împreună cu ASRO, elaborarea unui standard național cu titlul ,,Model de dezvoltare a afacerii prin inovare”, care să fie un instrument de lucru pentru organizațiile din economia națională. Rezultatul acestei colaborări s-a concretizat într-un standard complex format din 4 părți SR 13547:2012, cu titlul menționat mai sus.
Standardul a fost elaborat în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacității ANCS de elaborare a politicilor publice în domeniul inovării și al transferului tehnologicn pentru asigurarea unei dezvoltări socio-economice durabile” lansat de către Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică (ANCS).
Scopul standardului SR 13547 este să furnizeze principii și linii directoare pentru dezvoltarea unei afaceri prin inovare.
Standardul român face parte din patrimoniul ASRO și a fost realizat de colectivul Comitetului Tehnic 383, Managementul inovării, special înființat la ASRO, comitet oglindă al omologului său european CEN-TC 389. Acest comitet european a fost înființat deja din anul 2008 și este structurat pe șase grupuri de lucru referitoare la: Managementul pentru creativitate și colaborare, Sistemul de management al inovării, Instrumente de autoevaluare pentru inovare, Concepție inovatoare, Managementul proprietății intelectuale, Managementul inteligenței strategice.
Cele patru părți ale standardului român se referă la elementele cheie care caracterizează procesele de inovare și de transfer tehnologic, după cum urmează:
SR 13547 – 1 Partea 1: Managementul inovării;
SR 13547 – 2 Partea 2: Managementul proprietății intelectuale. Principii și linii directoare;
SR 13547 – 3 Partea 3: Transfer tehnologic. Principii generale și linii directoare;
SR 13547 – 4 Partea 4: Evaluarea capabilității de inovare
Pentru o imagine asupra complexității chestiunilor care fac obiectul celor patru părți de standard vom desincretiza în cele ce urmează câteva din elementele de cuprins corespunzător fiecărei părți.
Partea 1 a standardului, SR 13547-1:2012, tratează probleme ca:
Managementul inovării;
Strategia de inovare a unei organizații;
Conducere și angajament;
Cultura inovativă și organizațională;
Colaborare;
Organizare și responsabilități;
Tipuri și modele de inovare;
Procesul de inovare;
Rezultatele procesului de inovare;
Evaluarea procesului de inovare;
Instrumente care favorizează managementul inovării;
Modele aplicabile în procesul de inovare;
Evaluarea și selecția ideilor.
Partea 2 a standardului, SR 13547-2:2012, detaliază probleme specifice domeniului proprietății intelectuale, ca de exemplu:
Strategia proprietății intelectuale – componentă a strategiei unei organizații;
Obiectele proprietății intelectuale și criteriile pentru protecție;
Identificarea și securizarea inovației;
Gestionarea proprietății intelectuale;
Exploatarea proprietății intelectuale;
Criterii de evaluare a brevetelor și mărcilor;
Supravegherea pieței (market watch) prin utilizarea valenței informaționale a drepturilor de proprietate intelectuală;
Relația dintre standarde și drepturile de proprietate intelectuală.
Partea 3 a standardului, SR 13547-3:2012, se referă la:
Elemente de bază privind transferul tehnologic (componente ale transferului tehnologic – părți implicate în transferul tehnologic, obiect al transferului tehnologic, înregistrarea unei tehnologii, ofertă și cerere, tipuri de acorduri);
Etape ale transferului tehnologic (Contact și marketing, Identificare a profilului tehnologic al organizației și plan de acțiune, Identificarea partenerilor, Oferirea de suport și consultanță de către entitatea de transfer tehnologic, Asistență tehnică în negocierea contractului de transfer tehnologic, Venituri) ;
Broker de tehnologii – Evenimente (brokeraje tehnologice, misiuni economice) și negociere
Partea 4 a standardului, SR 13547-4:2012, cuprinde:
Evaluarea capabilității de inovare (Cultura inovării, Strategie, Competență și cunoștințe, Tehnologie, Procese, Produse și servicii, Structură și rețea, Piața, Managementul proiectelor inovative);
Organizarea procesului de evaluare a capabilității de inovare (Metode și instrumente de investigare, Prelucrarea datelor);
Evaluarea performanței managementului inovării (Cultura organizațională, Managementul resurselor pentru inovare, Exploatarea rezultatelor inovării, Managementul ciclului de viață al inovării);
Metodologia de evaluare a performanței managementului inovării (Metodologia de evaluare, Prelucrarea datelor, Evaluarea rezultatului);
Capitolul 3. Etapele transferului tehnologic. Generalități
Etapele necesare pentru realizarea unui transfer tehnologic sunt reprezentate în figura 3.1, unde prin organizație se înțelege atât ofertantul de tehnologie inovativă, cât și beneficiarul de tehnologie inovativă.
Figura 3.1 Etape de realizare a transferului tehnologic
3.1 Etapa 1 – Contactul entității de transfer tehnologic cu organizația.
În etapa 1 are loc contactul între entitatea de transfer tehnologic și organizație, pe parcursul căreia entitatea de transfer tehnologic desfășoară vizita la aceasta, urmată de realizarea auditului tehnologic. Anterior vizitei, entitatea de transfer tehnologic trebuie să cunoască organizația și să identifice domeniile de activitate ale acesteia; majoritatea informațiilor pot fi găsite în documentele de publicitate a organizației. Entitatea de transfer tehnologic trebuie să pregătească un pachet de informații cu propriile servicii și beneficii pe care le oferă.
Vizita la organizație constă în :
Etapa pregătitoare
În etapa pregătitoare, entitatea de transfer tehnologic identifică și contactează organizațiile inovatoare, precum și pe cele potential beneficiare ale transferului tehnologic. În vederea pregătirii vizitei, entitatea de transfer tehnologic identifică, contactează și vizitează organizația la sediul ei, luând în considerare cerințele, capacitatea tehnologică, oferta sau cererea.
Aspectele care trebuie avute în vedere în această etapă sunt :
Competitivitatea organizației în raport cu concurența, stadiul afacerii și factorii de influență.
Portofoliul de oportunități și servicii oferite de entitatea de transfer tehnologic, necesitatea inovării, identificarea metodelor potrivite pentru introducerea inovării.
Vizita propriu-zisă (inclusiv înregistrarea de informații, auditul tehnologic și analiza SWOT a organizației).
Vizita are ca scop înregistrarea de informații, auditul tehnologic și analiza SWOT a organizației și oferă cea mai bună oportunitate de a afla informații referitoare la produsele, procesele, metodele și tehnologiile acesteia.
Auditul tehnologic are ca scop creșterea productivității, identificarea opțiunilor de inovare și a capabilității de inovare a organizației și identificarea metodelor de optimizare a tehnologiilor curente. Auditul tehnologic debutează cu auto-evaluarea; în acest scop, reprezentanții organizației auditate trebuie să completeze o grilă specială de evaluare a poziției propriei organizații în comparative cu organizațiile concurente, utilizând o scală de evaluare cu trei gradații de apreciere (nivel scăzut – mediu – înalt), ținând seama de :
Stadiul de dezvoltare tehnologică.
Instrumentele interne de audit tehnologic.
Utilizarea unor noi tehnologii și echipamente.
Dezvoltarea unor tehnologii/produse avansate.
Accesul la surse de inovare tehnologică.
Auditul tehnologic analizează capabilitatea de inovare a organizației ofertante și capabilitatea organizației beneficiare de implementare a inovației și vizează următoarele aspecte :
Resurse tehnologice de bază care se referă la :
Resurse umane;
Proprietate intelectuală (existența unor drepturi de proprietate intelectuală, documentații).
Infrastructură tehnologică existent (spații de producție, laboratoare, ateliere, echipamente, instalații, material etc.).
Tehnică de calcul și de comunicații.
Acces la informații.
Capacitate tehnologică care se referă la :
Tehnologii utilizate(nivel de performanță, grad de noutate).
Probleme tehnologice la nivelul activității curente.
Portofoliu de produse și servicii care cuprinde:
Tip de produse, piață de desfacere, ultima lor modernizare și volumul de vânzări.
Performanțe ale produselor în raport cu produsele similare ale organizațiilor concurente.
Pe baza acestor date se pot determina factorii critici pentru succes care conduc la creșterea competitivității produselor, proceselor, metodelor și tehnologiilor pe piață. Ca urmare a unui audit tehnologic, se pot determina necesitatea transferului tehnologic, cât și particularitățile acestuia. Entitatea de transfer tehnologic poate să identifice un furnizor de tehnologii innovative care să răspundă cerințelor beneficiarului și poate să calculeze costurile în acest scop.
Structura unui audit tehnologic este prezentată în figura 3.2.
Figura 3.2 Structura unui audit tehnologic
Analiza SWOT a unei organizații audiate de entitatea de transfer tehnologic este o metodă de analiză strategică în momentul vizitei la o organizație, utilizată pentru a evalua punctele tari (S) și punctele slabe (W) care au origine internă, precum și oportunitățile (O) și amenințările (T) care au origine externă.
Contactul și vizita se finalizează la sfârșitul negocierilor cu un raport de vizită (a se vedea anexa A) și un acord de colaborare, denumit protocol de cooperare între o organizație și entitatea de transfer tehnologic.
În general, raportul de vizită la organizație trebuie să cuprindă:
numele persoanei de contact pentru corespondențe viitoare;
detalii de bază legate de organizație: numar de angajați, data inființării, cifră de afaceri aproximativă.
o descriere a domeniului de activitate, enunțarea nomenclatorului de produse sau servicii furnizate, procese/tehnologii utilizate;
piețele sau sectoarele pe care le deservește sau în care își desfășoară activitatea;
evaluarea capabilității de inovare a organizației;
posibilitatea obținerii de beneficii din utilizarea serviciilor oferite de entitatea de transfer tehnologic;
tipul de parteneriat dorit, necesarul de procese de inovare tehnologică ale organizației(cercetare, producție sub licență, joint-venture etc.).
resursele organizației(umane, financiare, de timp etc.) allocate pentru transferul tehnologic.
Protocolul de cooperare între o organizație și entitatea de transfer tehnologic se recomandă să evidențieze drepturile și obligațiile celor două părți implicate și poate să includă:
Realizarea și promovarea unui profil tehnologic.
Căutarea și găsirea acelor răspunsuri din partea entității de transfer tehnologic pentru a garanta că ceea ce primește organizația este adecvat profilului acesteia.
Actualizări lunare, cu regularitate, asupra progresului legat de un profil tehnologic.
3.2 Etapa 2 – Identificarea profilului tehnologic al organizației.
În cadrul etapei 2, profilul tehnologic al organizației se stabilește prin identificarea cerințelor tehnologice și a ofertelor tehnologice, rezultate din raportul de audit.
Raportul de audit reprezintă documentul în care se regăsesc concluziile analizelor efectuate pe parcursul procedurii de audit tehnologic și constituie punctual de plecare pentru planul de acțiune (recomandările și modalitățile de implementare a acestora) final al auditlui tehnologic și conține, în general, următoarele elemente :
Rezumatul prezentării organizației și activităților acesteia.
Enumerarea domeniilor de activitate și a piețelor.
Analiza SWOT.
Identificarea unor probleme potențiale.
Din raportul de audit rezultă cerințele tehnologice și ofertele tehnologice ale organizațiilor (ofertante și beneficiare de tehnologie inovativă).
Pentru promovarea ofertelor de tehnologie ale organizațiilor se completează un formular de înregistrare pentru oferta de tehnologie, pe baza căruia entitatea de transfer tehnologic poate desfășura activități de identificare a clienților potențiali și de pregătire a negocierii în funcție de cerere și de ofertă.
Pentru identificarea cerințelor tehnologice ale organizațiilor (beneficiare de tehnologie inovativă) se recomandă adaptarea și aplicarea procedurilor stabilite la punctual anterior și se completează un formular de înregistrare pentru solicitarea de tehnologie.
Ca urmare a activității de identificare a clienților potențiali și de pregătire a negocierii pe baza cererii șia a ofertei, entitatea de transfer tehnologic realizează profilurile tehnologice ale organizațiilor ofertante și beneficiare de tehnologie inovativă. Această tehnologie inovativă poate fi definite în următoarele moduri :
Noutate în zona geografică (în țară sau în străinătate) de unde provine beneficiarul.
Noutate în alt domeniu de activitate sau de afaceri.
O utilizare nouă a unei tehnologii deja existente.
3.3 Etapa 3 – Identificarea partenerilor.
În această etapă, entitatea de transfer tehnologic desfășoară activități de identificare a clienților potențiali prin compararea ofertelor de tehnologie cu cererile de tehnologie pe baza unei analize SWOT a tehnologiei.
Publicarea unei oferte sau cereri de tehnologie trebuie să se efectueze numai după parcurgerea următoarelor faze: evaluare de conformitate și evaluare tehnologică. Prima fază are ca scop compararea informațiilor redactate cu cerințele de redactare impuse de formular, prin care se verifică dacă există informații care pot leza drepturile de proprietate intelectuală. Faza a doua presupune o evaluare tehnologică prin care se confirmă că oferta și cererea au bază științifică.
Dacă ofertele și cerințele tehnologice devin aplicabile, atunci acestea pot fi utilizate pentru diseminare și identificarea clienților potențiali.
Compararea ofertelor de tehnologie cu cererile de tehnologie reprezintă un process de evaluare în conformitate cu o metodologie de evaluare stabilită de entitatea de transfer tehnologic. Procesul se realizează în mod echitabil și transparent pentru a asigura tratamentul egal al tuturor participanților. Obiectivul urmărit este luarea celei mai bune decizii în interesul organizației prin analizarea tuturor cerințelor/ofertelor tehnologice și selectarea celei mai potrivite variante.
Analiza SWOT a tehnologiei este o metodă de analiză strategică care evaluează punctele tari, punctele slabe, oportunitățile și amenințările care caracterizează și influențează aplicarea unei tehnologii inovative. Analiza SWOT a tehnologiei este importantă deoarece soluțiile alese în planificarea obiectivului selectat decurg din această analiză.
3.4 Etapa 4 – Oferirea de suprt sau consultanță.
Etapa 4 de realizare a procesului de transfer tehnologic constă în oferirea de suport și consultant tehnico-financiară și de consultant/informare privind drepturile de proprietate intelectuală. Entitatea de transfer tehnologic eferă support organizațiilor prin informații despre programele de finanțare, evaluarea eligibilității firmei și ideii de proiect și consultanță pentru întocmirea cererii de finanțare și a documentațiilor aferente (studii de fezabilitate, planuri de afaceri, studii de piață, analize cost-beneficiu), precum și a documentației pentru obținerea de credite bancare în vederea realizării transferului tehnologic. Astfel tehnologia devine un produs comercial în care sunt implicate diverse organizații. Se recomandă asigurarea protecției proprietății intelectuale conform legislației naționale în vigoare.
Organizațiile de consultanță/informare cu privire la drepturile de proprietate intelectuală trebuie să asigure tuturor clienților din domeniul public și privat informare, asistență și consultanță în domeniul managementul inovării, consultanță de specialitate în definirea drepturilor de proprietate intelectuală specific rezultatelor cercetării, protecție specifică și obținerea de avantaje din transferul de tehnologie astfel :
Informare cu privire la drepturile de proprietate intelectuală și modalitățile de valorificare a rezultatelor obținute.
Informarea organizațiilor de tip întreprinderi mici și mijlocii (IMM) cu privire la drepturile de proprietate intelectuală, referitor la aspect legate de inovare, cercetare, finanțare.
Informații detaliate și actualizate în domeniul proprietății intelectuale, inclusiv documente utile cu privire la drepturile de proprietate intelectuală și de gestionare a acestora.
Informații despre evenimente de informare și de instruire specific cu privire la drepturile de proprietate intelectuală și de gestionare a acestora.
3.5 Etapa 5 – Asistența tehnică la negocierea contractului de transfer tehnologic.
Etapa 5 de realizare a procesului de transfer tehnologic constă în oferirea de către entitatea de transfer tehnologic a unei asistențe tehnice la negocierea contractului de transfer tehnologic, încheiat între cele două organizații, ofertantă și beneficiară de tehnologie inovativă.
Asistența tehnică oferită de entitatea de transfer tehnologic la negocierea contractului de transfer tehnologic constă în :
Transmiterea propunerii beneficiarului către ofertant, referitoare la soluțiile de rezolvare a solicitărilor de transfer tehnologic pentru care și-a exprimat interesul în prealabil.
Transmiterea pacheltului de informații, preluate de la beneficiar cu privire la cerințele tehnologice ale acestuia către ofertant și adaptarea propunerii beneficiarului la cerințele rezultate din discuțiile tehnice care au loc între entitatea de transfer tehnologic și ofertant.
Negocierea de către entitatea de transfer tehnologic a condițiilor contractului de transfer tehnologic ca urmare a executării atribuțiilor de mai sus.
3.6 Etapa 6 – Evaluarea transferului tehnologic și impactul acestuia asupra organizației.
Etapa 6 constă în evaluarea transferului tehnologic de către entitatea de transfer tehnologic, printr-o procedură adecvată și calculul impactului transferului tehnologic asupra situației economico-financiare a organizației ca urmare a realizării transferului tehnologic.
Veniturile obținute ca rezultat al transferului tehnologic, cu respectarea legislației în vigoare și în baza acordurilor încheiate între parteneri, vor fi redistribuite astfel încât o parte din acestea să revină creatorului initial al obiectului transferului tehnologic.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Audit Tehnologic In Cadrul Unei Firme (ID: 136879)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
