Aspectele Practice Si Teoretice ALE Interventiei Statului In Economie

ASPECTELE PRACTICE ȘI TEORETICE ALE INTERVENȚIEI STATULUI ÎN ECONOMIE

Cuprins

Declarația pe propria răspundere

Introducere

Capitolul I. ABORDĂRII CONCEPTUALE PRIVIND ROUL STATULUI

1.1. Confruntării teoretico-ieiologice privind rolul economic al statului

1.2. Statul ca promotor al eficienței, echității și stabilității economice

1.3. Forme de implicare a statului în activitatea economică

Capitolul II. PRACTICA INTERNAȚIONALĂ PRIVIND INTERVENȚIONALISMUL, FEDERAȚIA RUSĂ ȘI ROMÂNIA

2.1. Indicele libertății economice

2.2. Indicele libertății economice în Republica Moldova

2.3. Practica internațională privind cheltuielile sectorului public

Capitolul III. INTERVENȚIA STATULUI ÎN ECONOMIA REPUBLICII MOLDOVA

3.1. Particularitățile și disfuncționalitățile economiei Republicii Moldova

3.2. Cauzele și mecanismele de intervenției a statului în economia Republicii Moldova

3.3. Cheltuielile sectorului public în Republica Moldova

Concluzii

Blibliografie

Anexe

Introducere

Actualitatea temei. La etapa actuală de dezvoltare economică, Republica Moldova este considerată o țară a cărei economie este încă în perioada de tranziție, și prin urmare intervenția statului este inevitabilă în contextul economiei naționale. La moment, statul ar trebui să fie principalul partener a economiei moldovenești, pentru că doar el este capabil ca într-o perioadă scurtă de timp să producă modificări în cadrul economiei prin intermediul politicilor economice. Războaiele, crizele economice și necesitatea efectuării unor construcții de proporții a demonstrat că statul nu numai că poate interveni în economie, dar și trebuie să intervină pentru a eficientiza activitatea sectorului privat dar și a propriilor politici.

Primul război mondial și înlăturarea consecințelor ale acestuia, a fost practic primul pas făcut de sectorul public în domeniul intervenționalismului, cu scopul de a sprijini reconstrucția la început, apoi sprijinirea dezvoltării infrastructurii și industriei, protecția pieții interne, dezvoltarea comerțului exterior etc., toate acestea au dus într-un final la sporirea cheltuelilor publice. Apoi, triumful ideiilor keynesiste a demonstrat într-un final că intervenția statului în economie este inevitabilă, iar statul mai apoi preia și atributii legate de protecția socială, redistribuirea veniturilor și susținerea activității economice. De atunci și până în prezent inportanța intervenției varia, fiind într-o interdependență cu creșterea economică, necesitatea intervenției statului în economie era mai mare doar în perioadele de criză.

Anume din aceste considerente, subiectul abordat în această cercetare este actual și se încardează perfect în realitatea economică a zilelor noastre, când necesitatea intervenției statului în economie este resimțită de toate țările din zonă, și în special de Republica Moldova, fiind o preocupare primordială, practic, a teoriei și practicii economice.

Prezenta cercetare își propune să analizeze particularitățile și conținutul teoretic al intervenționalismului, pentru o mai bună înțelegere și evaluare a acestui concept, cât și impactul acestuia asupra economiei in ansmblu. Deasemeni, care sunt scopurile prioritare a sectorului public în domeniu economic precum și selectarea practicilor internaționale și adaptarea acestora la caracteristicile economiei moldovenești cu intenția de a le implementa la momentul potrivit.

În procesul elaborări iacecstei lucrări, ne-am propus spre realizare următoarele obiective:

generalizarea concepțiilor privind necesitatea intervenției statului în economie,

prin ce s-a caracterizat evoluția doctrinelor economice, și a ideilor privind intervenția statului în economie,

care sunt scopurile urmărite de stat în momentul intervenției,

care sunt formele de intervenție a statului în economie,

ce ar putea Republica Moldova să preia din practica internațională în domeniul intervenționalismului,

care sunt punctele forte și punctele slabe ale economiei naționale,

în ce condiții și prin ce metode statul ar putea interveni în economia Republicii Moldova,

Formularea concluziilor și argumentarea necesității intervenției statului în economie.

Pornind de la obiectivele prestabilite, teza este concepută după următorea structură: introducere, trei capitole, concluzii și recomandări, bibliografie și anexe.

Capitolul I ”Abordări conceptuale privind rolul statului” reprezintă a analiză a conceptului de intervenționalism, precum și analiza abordării acestui termen pe parcursul istoriei de către doctrinele economice. Deasemeni în acest capitol sunt indicate cauzele intervenției statului în economie, funcțiile acestuia și care sunt principalele forme de intervenție a statului în economie pînă în prezent.

Capitolul II ʺPractica internațională privind intervenționaismul, Federația Rusă și Româniaʺ include analiza indicatorului Indicile libertății economice, pentru Rusia, România și Republica Moldova punând acentul pe principalele avantaje a economiilor acestor trei țări, precum și a sectorului public. Am ales aceste două țări, Rusia și România, pentru că pe lângă faptul că sunt principalele țări partenere ale Republicii Moldova, de ani grei, au mai fost puse practice în situații similare în momentul destrămării U.R.S.S. –ului, în anii 90 când au început să treacă la economia de piață, dar au înregistrat progrese contrar opuse, România fiind printre țările cu o economie mai liberă decît media pe glob, Rusia este cu mult în spate, iar Moldova este practic la mijloc. De aceea, ne-am propus să analizăm punctele forte și slabe a mediului economic a țărilor mai sus menționate, cu scopul de a depista unele soluții pentru îmbunătățirea situației din economia națională și a nu repeta greșelile partenerilor.

Capitolul III ʺIntervenția statului în economia Republicii Moldovaʺ prezintă analiza particularităților și disfuncționalităților economiei naționale, punând accentul în mare parte pe problemele care poat fi soluționate doar prin intervenția statului și de ce anume el este capabil să le rezolve. De asemeni, sunt analizate principalele cauzele ale intervenției urmărite de stat, atât acele economice cît și cele cu caracter social. În acest capitol este analizată politica de cheltuieli a sectorului public, inclusiv principalele domenii în care acestea sunt efectuate. In concluzie este analizată eficiența politicii de cheltuieli a sectorului public.

Concluziile reprezintă sinteza temei reflectate, agrumentarea necesității intervenției statului în economie precum și unele recomandări obținute în rezultatul elaborării lucrării.

Bibliografia conține baza teoretică și metodologică folosită la elaborarea acestei teze care este constituită din cercetările economiștilor ruși, europeni și români din domeniul teoriei economice, doctrinelor economice și curentului intervenționalist.

Anexele conțin materialele ce completează ideile din teză, sau în baza cărora au fost făcute analize sau elaborate dinamicile unor indicatori, la care se fac referințe pe parcursul lucrării.

Capitolul I. ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND ROLUL STATULUI ÎN ECONOMIE

Confruntări teoretico-ideologice privind rolul economic al statui

Istoria gândirii economice a consemnat încă de la începuturile sale raporturile  statului cu societatea și economia. Școlile filozofice chineze și indiene, alături de poziția față de bogație și regimul proprietății, acordă interes atitudinii față de intervenția statului. De regulă, aceasta este asociată cu plata impozitelor, educația populației și, pentru a nu genera consecințe negative asupra producției și schimburilor, se susține promovarea unei intervenții temperate. Tot aici este observabilă superioritatea statului de drept asupra statului. Filozofi și istorici musulmani au prezentat fenomenul ciclului politic ca îndicând ciclul finanțelor publice și prin urmare, ciclul economic.

Considerăm că, mercantilismul a spart geața spre adevărata cunoaștere a economiei deoarece el a scos cîmpul de fenomene economice din marele sistem al teologiei catolice, astfel dînd economiei politice caracterul unei științe civile. “El separă morala religioasă de cea laică, economică și politică. Cutoate acestea, mercantilismul a rămas subordonat politicii economice a noilor state burgheze ce se nășteau în vremea respectivă”. “Promovează intervenția statului în economie întrucât atât schimbul cât și acumularea primitivă de capital solicitau reglementări, impuneau măsuri din partea statului menite să le asigure o dezvoltare durabilă a economiei”. În concluzie, sarcina principală a statului în acea perioadă era de a asigura binele comun pe o perioadă câr mai îndelungată prin instituirea autorității sale.

”Spre deosebire de țările din Apus, unde întărirea și centralizarea politică și expansiunea teritorială a fost ajutată de dezvoltarea economică și extindereacirculației și comerțului, în țările germanice, centralizarae puterii politice, organizarea vieții economice ș icoordonarea intereselor divergente ale diferitelor stări și pături sociale și corporații economice și politice s-au făcut eclusiv printr-o acțiune, chiar putem spune printr-o revoluție de sus, dar determinată și de condițiile economice schimbate din țările vecine mai înainte”. „Mercantiliștii germani au considerat banii cel mai important factor de producție și ajutor al circulației și n-au văzut în ei singura întruchipare a bogației, cum fuseseră timp de secole. Grija lor permanentă a fost stimularea producției, mai ales a agriculturii, dar și a industriei”.

Fondul de idei mercantilist s-a concretizat în elaborarea unor prescripții de politică economică. Montchrestien, unul dintre cei mai mari mercantiliști fancezi susținea ideea de promovare a educației profesionale a populației pentru că țelul tuturor meseriilor, din acea perioadă, îl vedea în comerț. El spuneacă că ”Dacă nu există la ei setea de câștig, care-i obligă să ignoreze riscul și pericolele ei nu s-ar fi hotărât să se supună atîtor pericole pe uscat, ca și peicolele de scufundări pe mare”. Mercantiliștii francezi susțin implicarea mai fermă a statului pe piață prin deschiderea/promovarea manufacturilor regale, care, alături de întreprinderile private, să imprime un caracter mixt economiei naționale.

Mercantilismul spaniol care este cunoscut sub numele de bulionism. Principiile pe care s-a constituit acesta suțineau păstrarea metalelor prețioase în interiorul tării și dezvoltarea, folosirea unei flote de stat capabile să efectueze un transpor sigur a aurului și argintului din Lumea Nouă în Spania, tot odată instituind un control vamal extrem de riguros.

Mercantilismu englez și cel olandez a presupus practic un bum în ”modernizarea” relațiilor comerciale, pentru care a și fost numit commercialism. Conform concepției respective, o cantitate enormă de monedă, cheia prosperității națiuni este mai ușor realizabilă prin dezvoltarea comerțului. Mercantiliști englezi au formulat unele idei care care au fost dezvoltate de către keynesism, și anume recomandarea de a adopta rate scăzute ale dobânzii și considerând aceste rate prețul banilor. Ei deasemeni susțineau că abundența monedei, necesară pentru a obține rate scăzute ale dobânzii, antrenează creștere economică.

Neomercantilismul critică intervenția statului și se referă la noțiunea de ordine naturală, este o formă a liberalismului economic, deoarece noua paradigmă preia și dezvoltă cele patru elemente fundamentale ale gândirii economice liberale:

Economia este guvernată de legi obiective;

Inviolatilitatea proprietății private este suportul liberei inițiative;

Libertatea de acțiune a lui ” homo economicus”;

Libera concurență a agenților economici.

Fiziocrații au susținut un liberalism cu un caracter moderat. Vincent de Gournay este autorul celebrei expresii „lasa oamenii fac și lăsați să treacă mărfurile”. Du Pont de Nemours denunță politicile intervenționiste în materie de prețuri.

Intervenția statului ca mijloc de sporire a bogăției naționale este specifică politicilor de inspirație mercantilistă. O atitudine critică fața de această politică intervenționistă o adoptă curentul liberal.

Economia clasică a fost creată de filozofia iluministă și de doctrina ordinii naturale. Atitudinea economiștilor clasici față de activitatea economică a statului, cu puține excepții, este moderată și pragmatică. Ei au susținut forțele pieței în rezolvarea problemelor economice de ”clasice”,și anume alocarea resurselor, distribuirea veniturilor tot ei au avertizat asupra posibilei apariții a unor consecinte economice si politice generate de interveția statului în economie.

Complet opus economiei clasice, este  socialismul economic (economia planificată), care susține că mijloacele de producție se află în mâna întregii socetăți (comună), fiind deținute, în mod implicit, și de către stat. “Pilonul” acestui sistem este statul, care are o sferă de influență extrem de mare,care cuprinde domenii care sunt departe de economie, cum ar fi cultură, sănătate, educație etc., toate acestea insuflând ideea că nu există practic activitatea și viața sectorului privat. Acesta “dă ordine tuturor ramurilor de producție, la fel ca în armată sau marină”[], instrumentul principal utilizat de economia socialistă în cardul ativității sale este ”planul”. Din cauză că prețurile sunt dictate de centru, este imposibil de comparat două sau mai lute opțiuni din cadrup pieței cu scopul de a allege pe cea ma irezonabilă, din simplul motiv, că nu există o a doua opțiune. Rolul individului este omis și însoțit cu cel al comunității, acesta fiind complet în voia intereselor conducătorului suprem sau a partidului.

Prin opera sa, A. Smith, părintele teoriei economice clasice, a oferit fundamentele liberalismului economic și argumentele teoretice pentru un rol limitat al statului în managementul economic. ”Cît privește statul, acestuia, după părerea clasicilor, îi revine rolul de elaborare și de asigurare a funcționării cadrului juridic, sau, cum se spune dese ori, rolul de ”paznic de noapte”. Cu alte cuvinte, statul are drept datorie de bază apărarea proprietății, liniștii politice, ordinii sociale și firește intereseor naționale. Întrucît, conform autorilor calsici, cele ma ieficiente și corecte decizii ce vizează activitatea economică pot fi luate numai de agenții economici.”.

Una dintre funcțiile de baza ale statului-jandarm este protejarea infrastructurilor care stau la baza dezvoltării producției și comerțului. În multe privințe, menținerea legii și ordinii reprezintă funcția esențială a statului în sfera economiei. Economiștii „laissez-faire” acceptă și alt rol, precum menținerea la un nivel mai mult sau mai puțin stabil al valorii banilor. Producția bunurilor colective nu poate fi reglată spontan prin mecanismele pieței și, prin urmare, numai statul poate asigura finanțarea lor. Rolul statului în afacerile economice este important, dar subordonat și trebuie să prevadă acel cadru în care capitalismul competitiv să evolueze fără restricții. Jeremy Bentham si J.S. Mill se declarau în favoarea democrației, ca protecție față de consecințele nefavorabile ale activității statului.

Filozoful J. Bentham este considerat pe drept fondatorul utilitarismului și un adevărat profet a statului bunăstării, anticipând dezvoltarea asigurărilor sociale de stat. Concepția sa despre rolul statului în economie a fost cuprinsă de pragmatism și nu s-a constituit pebaza susținerii dogmatice a „laissez-faire”. J.S. Mill a suținut principiul laissez-faire și al practicării sale moderate și se pronunță pentru restrângerea interferențelor autorităților publice în afacerile comunității. În concepția sa, obiectivele primare ale statului erau „securitatea persoanei și justiția între indivizi”. În principiu, intervenția statului în domeniul economic nu este respinsă, dar se recunoaște rolul capitalismului competitiv ca forță conducătoare a economiei. O intervenție limitată este considerată condiția independenței indivizilor și necesară atunci când consumatorul nu este întotdeauna un bun judecător asupra nevoilor sale și calității mărfurilor. De asemenea, intervenția statului este dorită atunci când condițiile concurenței nu sunt îndeplinite pe piețele reale. Deși David Ricardo exclude complet activitatea economică a statului, laissez-faire este mesajul primordial transmis în operele sale. În concepția sa, tendința de diminuare a profitului pe termen lung va fi urmată de apatiția unui staționar, marcat de absența creșterii economice. Pentru a evita o asemenea situație, statul trebuie să adopte politici de susținere a profitului. O atitudine mai transantă aparține lui Herbert Spencer expusă în lucrarea (Omul împotriva Statului). El consideră că nu statul creează conditții pentru dezvoltarea economică, iar intervenția sa a influențat negativ asupra moralității clasei muncitoare. Mai mult de doua secole gândirea economică a fost zbuciumată discuții în ceea ce privește necesitatea intervenției statului în economie, iar în final în gândirea economică s-au conturat doua concepții opuse. 

Prima, cea a liberalismului economic, care promovează neamestecul statului în viața economică. Reprezentanții acestei concepții susțineau că economia poate fi optimă numai pe baza acțiunii nestingherite a agenților producției sociale, schimbul dintre producători urmând a se desfășura prin intermediul confruntării cererii cu oferta. Adam Smith promova ideea că: este necesară eliminarea controlului efectuat de stat în cadrul sectorului privat, în timp ce producătorii individuali, în urmărirea scopurilor personale, vor produce în finlal acele bunuri care sutn dorite de consumatori. În conceptia sa există o „mâna invizibilă” care îi determină pe producători să promoveze interesele societății. Ca urmare, cea mai buna politică este, în general, cea a „laissez-faire”-ului.

Concepția opusă, cea a totalitarismului economic, consideră individul subordonat statului, drepturile sale derivând din voința acestuia. În concepția neoclasică, statul este considerat deasupra intereselor economice, cu rol neînsemnat în economie. Până la apariția crizei din anii ’30, neoclasicii considerau sistemul economic ca fiind unul autoregulator, primordială fiind ideea că producătorul prin propria sa ofertă crează cererea pentru bunurile produse de el.

Între aceste doua concepții diametral opuse se situeaza dirijismul keynesist si sinteza neoclasică. Recunoscând incapacitatea economiei de a se autoregla prin mecanismele pieței de liberă concurență, J.M. Keynes a sugerat completarea mecanismului pieței cu intervenția statului în scopul corectării dezechilibrelor ciclice și evitării amplificării lor. În scopul echilibrării raportului dintre cererea globală și ofertă se propune stimularea investițiilor private (cu ajutorul ratei dobânzii) și, mai ales, promovarea unui program guvernamental de investiții proprii. Prin combinarea pârghiei fiscale cu cea monetară se crea o situație în care era posibil de asigurat stabilitatea prețurilor, cu condiția că forța de muncă este utilizată pe deplin.

Așa dar, disfuncționalitățile care au apărut în cadrul mecanismelor economice a determinat apariția teoriilor dirijismului, în cadrul cărora cea mai remarcată teorie este cea keynesiană. Ideea de bază acestei teorii este aceea a posibilității preântâmpinării unor fenomene negative (inflație sporită, somaj, crize economice) prin intervenția activă a statului în viața economică. Pe aceasta bază se constituie orientarea economică denumita intervenționism statal.

”Intervenționalismu este văzut ca un punct de echilibru între capitalism și socialism, luând de la ambele ce e ma ibun și evitând dezavantajele fiecăruia, fiind caracterizat prin faptul că presupune existența economiei de piața, guvernul doar încercând, prin corecție, să influențeze piața însă nu are drept obiectiv eliminarea ei. Autoritățile nu se opresc doar la împiedicarea apariției problemelor, ci intervine în funcționarea pieței, prin diverse măsuri, cu scopul de a înlătura anumite deficiențe, create de piașă liberă. Se presupune înlocuirea producției pentru profit cu producției pentru consum”, din cauza că se consideră individualismul antreprenorului ca fiind egoism pur.

Necesitatea intervenției statului în economie cât și efectele acesteia asupra economiilor a fost prezentată publicului pentru prima oară, într-o manieră maxim de explicită, de către John Maynard Keynes în lucrarea ”The General Theory of Employment, Interest and Money (1936)” . Interventionismul statal preconizat de Keynes a devenit, treptat, trasătura caracteristică politicilor economice promovate de tările dezvoltate, mai întâi în S.U.A., înainte de cel de-al II-lea razboi mondial („New-Deal”). Contrar concepției liberale, keynesismul “propune prevenirea crizelor financiare și a șomajului prin ajustarea cererii, prin intermediul controlului creditului și a monedei de către guvern”.

În perioada postbelică s-a resimțit necesitatea ca noile orientări economice să ofere soluții corespunzătoare problemelor ce trebuiau soluționate: creșterea economică, degradarea mediului inconjurător, controlul prețurilor și al salariilor, datoria publică, deficitul balanțelor comerciale și de plați ș.a.

Astfel, curentele actuale de inspirație liberală atribuie dezechilibrele manifestate în economiile țărilor dezvoltate intervenției statului în domeniul veniturilor, prețurilor, creditului, economisirii ș.a. În concepția lui Milton Friedman, orice formă de intervenție în economie este considerată că o intervenție în circulația monetară, crizele economice nereprezentând altceva decât dereglări ale acesteia. El a încercat să demonstreze că rolul dominant în procesul economic îl deține banii, iar stabilitatea monetară ar fi baza stabilității economice. Conform aprecierilor sale, statul înregistrează o tendință de diminuare. În general, in optica neokeynesistilor, menținerea unor dezechilibre economice reclamă, în continuare, un rol activ al statului în reglarea proceselor economice, pe primul plan situându-se relațiile dintre volumul producției și repartiția veniturilor între diferitele categorii de agenți.

Considerăm că, este inevitabilă intervenția statului în cadrul unei economii sănătoase, chiar dacă acesta nu intervine direct, ca un agent economic cu drepturi depline, el influențează indirect viața economică derulându-și activitatea non-economică. Cu toate acestea doar statul deține suficiente resurse financiare, umane, energetice pentru a interveni pe piață cu scopul de a preveni un șoc economic sau măcar cu scopul de a maleliora impactul acestuia asupra economiei. Și nu în ultimul rând, doar statul este capabil să asigure o concurență loială pe piață, prin legile și politicile anti-monopol.

Statul ca promotor al eficienței, echității și stabilității economice

Din perspectiva organizațională, statul este caracterizat prinr-un ansamblu de instituții de reglementare și guvernare care au scopul de a elabora reguli, de a controla, de a asita/îndruma sau de a regla.

Figura 1.1. Statul, din perspectiva a două caracteristici

Sursa: Elaborat de autor

Din perspectiva funcțională, există două posibilități de a aborda și de a defini statul:

Primul,adenumitaabordarea ex-ante, definește statul ca o totalitate de instituții care are drept țel realizarea unor anumite scopuri și obiective. Astfel, orice organizație al cărei scop deține tangențe majore cu funcțiile de bază ale statului devine inevitabil parte componentă a statului.

Al doilea mod, abordarea ex-post, statul presupune acel set de instituții ori modele de comportamente care produc efecte, cale căror trăsături principale se pot grupa în umătoarele direcții: stabilitate economică și socială; libertatea individului; echilibrul dintre echitatea socială și performanța economică.

În dependență de efectele urmărite, se pot stabili și se pot orienta politicile pe care implementează. Este posibil de efectuat o distincție între diferite dimensiuni ale intervenției statului:

Rolul statului este orientat spre asigurarea cadrului legal pentru viața socială și economică, oferindui prioritate legii și ordinii, apărând teritoriul național împotriva posibilelor pericole din exterior dar și nu în ultimul rînd protecția anumitor valori morale tradiționale.

Rolul statului vizează intervenția în activitatea economică, sau în limitarea intervenției statului – prin reforme economice – cu scopul de a îmbunătăți performanțele sectorului economic. Dacă să analizăm din punct de vedere istoric, observăm că intervenția din partea statului poate fi realizată printr-o gamă enormă de politici – de intervenții nesemnificative care pot ajunge pînă la schimbarea mecanismului de piață în unul planificat și centralizat, care implică schimbarea forme ide proprietate, a sistemului de distribuție și acelui de alocare a resurselor.

Rolul statului constă în elaborarea demersurile legislative și instituționale cu intenția de a modifica relațiile de confruntare, pe care le are cu anumite grupuri de interese, în relații de cooperare și negociere.

Dacă vom încerca să creăm niște relații între aceste trei categorii de politici în ceea ce privește modul, gradul și sfera de intervenție a statului în economie vom obține o gamă largă de sisteme de organizare economică și socială caracterizate de particularități ce se atribuie fiecărui tip de stat începînd cu statul liberal clasic, la cel neoliberal, urmat de cel bazat pe cooperare și negocieri și nu în ultimul rînd la cel totalitar și birocratic. Dacă vom încerca să punem în relație aceste trei categorii de politici privind modul, gradul și sfera de intervenție a statului vom constata existența unei game largi de sisteme de organizare economică și socială și de efecte ce caracterizează diferitele tipuri de stat – de la cel liberal clasic, la cel neoliberal, apoi la cel bazat pe negocieri sau corporatist democrat și de aici la cel totalitar sau birocratic. Cu toate că statul are o mare importanță în cadrul economiei, fiind ceva superior unui agent economic, teroria economică nu redă în mod aleatoriu normele comportamentale ale acestuia care să fie comparabile cu comportamentul celorlalți actori din viața economică și anume consumatorii și companiile.

Economia clasică și cea marxistă consideră statul un element omogen proceselor economice fiind de asemeni un factor neproductiv anume prin numirea utilității drept obiectiv a politicilor economice s-au idealizat și s-au simplificat obiectivele cu caracter politic, neglijându-se totodată structura instituțională care oglindește relațiile mai sus menționate.

Cu toatea acestea, dese ori apare întrebarea privind structura și rolul statului în economie sau societate, dacă este rolul acestora argumentat sau nu, dacă este suficient de dezvoltat, dacă intervenția acestuia este realizată în folosul întregii comunități și dacă această intervenție este eficientă. Cu toate acestea adeseori se ridică întrebări privind structura și rolul său în economie și în societate, dacă este sau nu prea dezvoltat, dacă este pus la voia societății și dacă este eficient. În dependență de ideologii răspunsul la următoarele întrebări este diferit. În mod tradițional sectorul publice. Unele din răspunsurile date sunt în funcție de epoci și de ideologii. servește publicului printr-un set de structuri ierarhice sensibile față de politicieni. Aceștia la rândul lor sunt cei care se supun intereselor publice, deoarece ei depind de cetățeni, iar serviciile administrative trebuie să asigure, în mod efectiv, ca o bună parte a scopurilor să fie atinse. Acest model nu este prea real, deoarece el este unul a cărui verdicitate, eficiență și aplicabilitate este practic ireal de o demonstrat. Modelul marxist ne prezintă sectorul public ca o suprastructură care este pusă în întregime la dispoziția clasei dominante și reprezintă un sector parazitar. La rându său, modelul liberal practic pune sectorul public în relație de competiție cu sectorul privat. Cu toate că frontierele dintre aceste două sectoare nu sunt bine delimitate și sunt într-o continuă mișcare, variația acestora rămîne a fi incertă, ea fiind supusă pe deplin alegerii publice. Este ușor sesizabil faptul că sporirea influenței sectorului public, presupune sporirea cheltuelilor publice și este evidentă că odată cu sporirea acestora se declanșează și sporirea implicării statului în viața ecoonomică și cea socială.

Deci, putem considera că sectorul public este constituit din totalitatea organizațiilor în care predomină modul de decizie politic sau colectiv, indiferent de regimul politic: dictatură, monarhie, democrație reprezentativă sau directă.

Aceste organizații sunt în principal:

– administrațiile publice, fie ele naționale, regionale sau locale;

– organismele de securitate socială care au obligația de a organiza sistemele de pensii pentru limita de vârstă, pentru invaliditate, pentru acidente, cât și a asigurărilor de sănătate, pentru șomaj.

Din punctul de vedere al analizei economice a sectorului public, această soluție e nesatisfăcătoare, deoarece între cele două categorii de întreprinderi publice, pe care le putem distinge, una aparține în mod indiscutabil sectorului public.

Astfel, prima caterogie este compusă din întreprinderi de drept privat, a căror capital este în întregime sau în majoritate sa în mâinele statului, fie pentru că acesta le-a creat, fie pentru că acestea au fost naționalizate. Chiar dacă puterea publică poate exercita un control asupra lor, în virtutea participării sale financiare, aceste firme sunt diferite de întreprinderile private, deoarece ele deținând bunuri și revicii publice sunt gestionate conform principiilor comerciale care prevalează în societățile private, adică au ca prioritate obținerea de profit. Acestea reprezintă statul ca actor economic cu drepturi depline a cărui comportament este pratic similar cu comportamentul oricărui agent economic di nsectorul privat, care adoptă decizii în funcție de semnalele pieței și nu urmărește un obiectiv derivat din procesul de decizie politică. Deși este parodoxală afirmația, realitatea confirmă existența unui ,,sector privat al Statului”, iar criteriul deciziei publice exclude statul ca ,,antreprenor” din sfera sectorului public. În schimb, întreprinderile de drept public care produc bunuri sau servicii cu caracter colectiv și care sunt finanțate în principal de către stat, prin participații de capital, împrumuturi și/sau subvenții, fac parte din sectorul public pentru că statul le impune, în detrimentul rentabilității, să ia în considerare unele obiective de redistribuire, de ocupare, de dezvoltare regională sau respectarea unor norme de calitate specifice. Trebuie să remarcăm însă faptul că împărțirea tradițională a economiei în cele două sectoare, public și privat, nu mai este satisfăcătoare și ridică numeroase semne de întrebare:

Pe de o parte, în secolul XX au cunoscut o largă dezvoltare organizațiile private, fără scop lucrativ care produc, pe o bază voluntară, servicii ce răspund unor nevoi colective ale unor categorii de populație. Numărul și importanța lor au făcut ca ele să formeze astăzi un sector care se distinge de cel al economiei private. Spre exemplu, asociațiile de consumatori sunt organisme care urmăresc un obiectiv social de protecție și de informare a cumpărătorilor de bunuri și a utilizatorilor de servicii, cu prioritate în favoarea membrilor lor afiliați. Această activitate non-guvernamentală ar putea fi asimilată unui serviciu colectiv, întrucât de difuzarea informațiilor beneficiază nu numai membrii acestor asociații, ci ansamblul populației. Sindicatele, asociațiile de automobiliști, organizațiile caritabile sau religioase, anumite spitale sau școli constituie alte exemple de organisme care aparțin acestui sector specific.

Pe de altă parte, statul recurge, în mod regulat, la reglementări pentru a constrânge ramurile economice să-și conducă afacerile în concordanță cu obiectivele politice pe care el le urmărește. Această formă de intervenție prin legi și reglementări contribuie, în egală măsură, la imposibilitatea de a trasa o frontieră între sectorul public și privat. Criteriul care oferă imaginea cea mai cuprinzătoare a sectorului public, ținând cont de relația actuală Stat – economie, este criteriul producției publice.

Conform acestui criteriu, sectorul public poate fi identificat cu sistemul de producție a bunurilor și serviciilor publice, într-o accepțiune care cuprinde pe de o parte procesul de formare a cererii și ofertei de bunuri și servicii publice, iar pe de altă parte sistemul instituțional specific acestuia (proprietate publică asupra avuției, decizie publică, mecanism de realizare a interesului public etc.). Acest criteriu permite abordarea sectorului privat, înțelegerea legitimității sectorului public, dar și a disfuncționalităților acestuia. Admițând că granițele dintre sectorul public și sectorul privat nu sunt strict delimitate, sectorul public sau Statul în sens economic poate fi definit drept ,,ansamblul tuturor activităților desfășurate de Stat”.

În acest context, componentele principale ale sectorului public sunt: Instituțiile publice, care operează cu venituri de la bugetul public și care cuprind:

– administrațiile publice centrale și locale, care produc bunuri cu caracter public (servicii colective) destinate întregii societăți, respectiv colectivității locale. Repartizarea competențelor pe diferite niveluri administrative (central, local, regional etc.) depinde de natura bunului public (de deschiderea spațială a efectelor sale), de diferențele de gusturi și preferințe existente de la o regiune la alta, și nu în ultimul rând, de gradul de descentralizare admis de sistemul de decizie politică.

– organismele de protecție socială direct subordonate puterii publice și în care prevalează același mod de decizie colectiv. Organizat inițial sub forma unor societăți mutuale muncitorești care, pe baza cotizațiilor obligatorii, asigurau prestații doar pentru membrii lor, sistemul de asigurări sociale s-a transformat profund de-a lungul timpului, căpătând pe lângă funcția de asigurare și funcția de atenuare a inegalităților economice, de unde și denumirea actuală de organisme de protecție socială.

Întreprinderile publice care operează cu venituri obținute din vânzarea pe piață a producției proprii, cu subvenții sau transferuri guvernamentale și care cuprind:

– regiile autonome, companiile naționale (de regulă monopoluri naturale, care nu sunt concurate de firmele private);

– societățile mixte, cu capital de stat și privat (aflate în concurență cu firmele private, fac parte din sectorul public, dar sunt mai apropiate ca mod de funcționare de sectorul privat);

– bănci și societăți de asigurări cu capital de stat. Așadar, nu există o definire exactă a ,,sectorului public sau a economiei publice”. Teoria microeconomică nu este de acord cu o abordare pragmatică a sectorului public, privit ca rezultat al proceselor istorice și compromisurilor politice, o instituție organică în evoluție care s-a schimbat ca răspuns la imperativele siguranței naționale și la modificarea așteptărilor sociale privitoare la statul bunăstării.

Se sugerează o definire a sectorului public prin evidențierea distincției dintre ,,piața privată” și ,,piața publică” sau cel mai adesea, prin descrierea activităților (rolurilor) sectorului public (sau ale guvernului). Dar nici una din aceste abordări nu ne furnizează o definire categorială clară.

Încercând să punem în opoziție cele două sectoare tradiționale, sectorul privat poate fi descris ca fiind un sector nereglementat, în care producătorii decid ce să producă în funcție de voința de a plăti a consumatorului, iar alocarea de bunuri și servicii se face în ultimă instanță în funcție de existența sau absența profiturilor, în timp ce sectorul public este un furnizor de servicii care sunt produse nu în funcție de cerințele pieței, ci în funcție de deciziile luate în cadrul proceselor democratice, iar alocarea serviciilor se face în funcție de nevoile celui care primește. Tabelul de mai jos prezintă o serie de elemente care diferențiază sistemul de piață de sistemul politic, dar ele trebuie interpretate nuanțat.

Figura 1.2. Elementele care diferențiază sistemul de piață de sistemul politic

Sursa: Conf. Univ. Dr. Alina Profiroiu, Prof. Univ. Dr. Mihaly Hogye, Asist. Univ. Drd. Bogdan Andrei Moldovan Economie și finanțe publice, Suport de curs, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, pag. 13

Teoria economiei publice se bazează pe două concepții politice sau filozofice foarte diferite ale rolului statului.

Abordarea individualistă, de departe cea mai importantă în planul analizei economice, încearcă s ă dezvolte o teorie a sectorului public care să fie, pe cât posibil, oglinda teoriei economiei marfare. Bazându-se pe postulatul suveranității consumatorilor, această abordare admite că prestațiile publice trebuie să reflecte preferințele individuale. Statul nu are nici o finalitate în sine, deoarece el este în întregime în serviciul cetățenilor. Dezvoltarea sa se datorează pionierilor Samuelson și Musgrave. Am văzut, cu toate acestea, că modul de decizie este diferit pentru economia de piață și pentru sectorul public. Cum, în acest ultim caz, deciziile emană dintr-un proces politic relativ centralizat, analiza trebuie să fie prelungită printr-o examinare a instituțiilor și proceselor de decizie politică.

Abordarea alternativă, numită a constrângerii, a interesului general sau organic al statului, pleacă de la organizarea politică existentă pentru luarea deciziilor colective. Conform principalilor săi adepți (Colm, 1956; Lindblom, 1961; Barrère, 1972), deciziile publice pot să nu reflecte preferințele cetățenilor, adică pot fi impuse acestora. În acest caz, raționalitatea colectivă nu reprezintă o simplă agregare a preferințelor individuale; Statul deține o veritabilă personalitate care îi permite să-și urmărească propriile obiective. Această abordare nu este, în mod necesar, autoritară sau anti-democratică, însă ea consideră deciziile publice drept alegeri ce emană de la o autoritate.

Examinând dezvoltarea sectorului public și determinanților săi, putem observa faptul că statul îndeplinește multiple funcții și că aceste responsabilități s-au amplificat de circa un secol. Pentru a le analiza, este de dorit ca ele să fie ordonate și grupate pe categorii bine delimitate (Atkinson și Stiglitz, 1980; Brown și Jackson, 1990). Printre diferitele clasificări posibile, cea care s-a impus în opinia economiștilor a fost cea propusă de Musgrave în 1959, deoarece ea considera principalele funcțiuni ale statului public ca fiind domenii bine definite ale analizei economice. Ea permite nu numai tratarea fiecăruia dintre aceste subiecte, în mod separat cu mijloace de analiză proprii, ci și furnizarea unor criterii precise pentru abordarea altor probleme referitoare la sectorul public. Astfel, Musgrave atribuie statului următoarele funcții:

funcția de alocare optimală a resurselor economice rare cu scopul de a crește bunăstarea colectivității; funcția de distribuție echitabilă a bunăstării – mai concret a venitului și a averii – între indivizi, regiuni sau generații;

funcția de echilibrare (stabilizare) macro-economică prin stabilizarea fluctuațiilor creșterii economice. Aceste funcții sunt interdependente. Ele semnifică faptul că: pentru a conduce bine politica proprie a unei funcții (menționată anterior) este necesar ca obiectivele celorlalte două funcții să fie atinse; diversele funcții se pot afla în situația de complementaritate (ameliorarea rezultatelor uneia contribuie la îmbunătățirea rezultatelor unei alte funcții) sau în situația contrară de antagonism (măsurile luate pentru a îmbunătăți o anumită funcție afectează o altă funcție).

Statul ca promotor a eficienței, echității și stabilității economice încercă sau mai bine zis are drept scop să satisfacă necesitățile comunității, acestea la rândul sau evoluând ân timp, au impus practic o evoluție a sectorului public în conformitate cu o oarecare etapă de dezvoltare a societății. Astfel în statul a cunoscut mai multe etape de evoluție.

Conform doctrinei liberale a secolului XIX, administrația nu trebuia să intervină decât într-un câmp de acțiune limitat la asigurarea suveranității și a funcțiilor regaliene și tradiționale, precum politia, apărarea și emisiunea de monedă. Ideea de guvern care nu intervine în activitățile economice este atribuită în principal lui Adam Smith, dar și altor gânditori care au analizat natura guvernării. Fără a admite amestecul statului în interesele particulare, Smith sugerează că statul trebuie să-și facă simțită prezența în economie într-o serie de împrejurări: fixarea legală a ratei dobânzii, administrarea poștelor, instrucția primară obligatorie, organizarea examenului în orice profesie liberală sau pentru orice post de încredere. Motivația acceptării în principiu a implicării statului, deși violează libertatea naturală a indivizilor, constă în necesitatea de a alege răul cel mai mic dintre două rele. Statul va interveni numai atunci când manifestarea libertății naturale a unui individ sau grup de indivizi riscă să pună în pericol siguranța întregii societăți, atunci când monopolul cucerit sau acordat unui individ sau companii pune în pericol libera concurență. De-a lungul sec al XIX-lea, în ciuda revoluțiilor și crizelor de regim, acest stat și-a asigurat perenitatea.Veritabila originalitate a administrației în această perioadă era că aceasta se baza în special pe funcționari amatori. În acea perioadă titlurile primau în față aptitudinilor și capacităților. În plus, în acea perioadă, puține persoane lucrau pentru stat. În mai mult de un secol, numărul funcționarilor a explodat, în timp ce populația nu a făcut decât să se dubleze.

La începutul secolului al XIX-lea a avut loc în numeroase regiuni o expansiune a capitalismului și a industrializării. În același timp, numeroase țări occidentale posedau colonii care drenau cea mai mare parte a capitalurilor lor. Apoi au urmat două șocuri majore care au bulversat echilibrul armonios care părea că s-a instaurat între stat și piață. Un laissez-faire pur nu a fost practicat pe o scară largă nici măcar de către coloniștii revoluționari din Statele Unite. Datorită nevoii de a strânge toate coloniile laolaltă, în ceea ce privește comerțul și pentru a aduce pe piață produsele din regiunile agricole extinse, rolul de început al guvernului american a fost acela de a construi drumuri, canale, de a moderniza porturi, de a preveni inundațiile și de a crea un sistem poștal. Rolul de bază al guvernului era acela de a promova comerțul. O extindere a acestui rol a fost acela de a stabiliza condițiile economice și comerțul prin tipărirea de bani și plata datoriei naționale. În comparație cu Statele Unite de atunci, statele europene erau mult mai active în ceea ce privește proprietatea și în promovarea intereselor economice. Deși politica de laissez-faire îngăduia o anumită activitate guvernamentală, ea nu avea în vedere însă proprietatea publică asupra producției și nici nu aducea limitări proprietății private asupra pământului și a celorlalți factori de producție.

Primul Război Mondial (1914-1918) a determinat producere aunor numeroase modificări în viața economică și cea socială. Însă rolul primordial în punerea la îndoială a eficacității liberalismului economic, dar și criza sistemelor administrative clasice, la avut Crahul Bursier(1929) și crizele anilor ‘30. Abordarea tradițională a modelului laissez-faire a fost insuficientă pentru a depăși marile probleme din situația economică mondială. Drept vorbind, multe dintre politicile guvernamentale ale timpului nu au făcut decât să adâncească criza. Ele aveau ca scop reducerea cheltuielilor guvernamentale și impunerea de restricții comerciale pentru a exporta problemele economiei în alte țări. La acel moment încă nu se cunoștea pe cît este de ridicat gradul de interdependență dintre economia autohtonă și comerțul internațional. J.M. Keynes a venit cu soluții raționale adecvate situației create, care mai apoi au devenit baze teoretice ale rolului guvernului în cadrul economiei. El propunea ca guvernele să influențeze cererea efectivă, și anume să o crească dacă aceasta va fi amenințată sau să o reducă în momentul când aceasta va crește cu un ritm galopant. În consecință, în perioada interbelică a crescut semnificativ sfera de influență a a statului, și anume în cadrul economiei. A apărut, o nouă gestiune publică, una mult mai rigidă vizavi de sectorul privat, caracterizată printr-o tendință de naționalizare a principalelor sectoare a economiei: căile ferate, industria de armament și echipament aeronautic etc. Ca urmare, au apărut niște organisme parastatale caracterizate printr-o oarecare autonomie financiară. Unele dintre aceste organisme au dat naștere sectorului public comercial și industrial. Unele dintre ele au dat naștere sectorului public industrial și comercial. În final, a apărut economia mixtă care punea laolaltă capitalurile publice cu cele private. Cu toate că au fost înregistrare oarecare progrese în domeniul intervenționalismului, în timpul acestei perioade, intervențiile statului se transferau în cele mai dese cazuri în măsuri empirice, nesistematice, ghidate de unele evenimente imprevizibile, care nu sunt concentrate într-o strategie globală. După cel de-al Doilea Război Mondial, intervenționismul, ca droctrină economică, a evoluat esențial. Odată ce s-a finisat situația excepțională din prima jumătatea a secolului XX, dirijismul a mai perdut din forță având un caracter ma imoderat. Guvernelor naționale le-a revenit sarcina de a redistribui fondurile investitorilor privați, acest lucru a transformat statul într-un adevărat bancher. Fiindcă era necesar de a prevedea și concepe politici publice, au fost create noi metode de planificare care într-un final aceasta a dus la crearea de noi instituții, birouri publice sau chiar ministere ale planificării. guvernele naționale au fost cele cărora le-a revenit sarcina de a redistribui fondurile investitorilor privați, fapt ce a transformat statul într-un adevărat ,,bancher”. Treptat sectorul public s-a transformat într-un complex unic gigantic care devenise într-un final extrem de greu de controlat. Pentru a facilita monitorizarea acestui gigant a fost luată hotărârea ca să acorde o mai mare autonomie acțiunilor administrative. Odată cu intensificarea intervenționismului a evoluat enrom și statul providență(statul bunăstării), care este caracteristic doctrinei solidarismului social, prezentă la sfîrșitul secolului al XIX-lea. Îs-a dezvoltat și statul providență (statul bunăstării) care se înscrie pe linia doctrinei solidarismului social, prezentă la finele secolului al XIX-lea. În viziunea acesteia, sectorul public are obligația de a asigura un nivel de trai decent pentru toți cetățenii.

Astfel, statul este obligat să ia decizii privind dezvoltare economică și protecția socială, care într-un final ar trebui să asigure un nivel de trai decent. Cetățenii au dreptul la concediu plătit, la pensie, la ajutor de șomaj, ajutorul la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, și la alte forme de asistență socială. De asemenea copiii și tinerii se bucură de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor. La rândul lor, persoanele cu handicap se bucură de protecție socială. Cu toate că au un aspect pozitiv a asupra vieții sociale, garanțiile acordate cetățenilor, pe parcur a provocat o creștere progresivă a cheltuelilor publice, și anume a celor cu destinație socială. Creșterea administrației a indus și unele efecte inverse,și anume sprorirea fiscalității directe, dezvoltarea galopantă a birocrației și a une itendințe de supra reglementare. Statul providență, a încetat să ma ifie un termen precis, și a devenit un clișeu a teoriei economice.

Noul stat intervenționist nu era capabil să satisfacă necesitățile țărilor industrializate din umătaorele motive, printre care: existența unei multitudini de întreprinzători, reducerea costurilor de tranzacție pe seama majorării capacității mijloacelor de trasport și calității comunicațiilor, schimbările tehnologice rapide, precum și stabilirea unui număr enorm de relații economice pe piețele de capital. Toți acești factori au stat la baza creării unei noi situații, care solicitata intervenții rapide în sectoarele economiei. Încapacitatea guvernelor de a interveni rapid în activtatea economică, lea făcut practic ineficace. Noul stat de care era nevoie, trebuia să exercite o influenșă decisivă a supra procesului galopant de industrializare și de creștere pe termen lung. Totuși, rolul acestuia va fi diferit de cel a statului postbelic. Implicarea redusă a statului în domeniile productive ale economiei, va fi compensată de susținerea infrastructurii fizicei și a celei sociale, susținerea unui climat macroeconomic stabil și stabilirea obiectivelor principale, comune pentru sectorul privat pe baza cărora se vor constitui toate proglamele și politicile guvernamentale. Statului îi revine rolul de a elabora reforme îndrăznețe prin intermediul diminuării birocrației, a mecanismelor promoționale și a regimurilor protecționiste precum și prin crearea instituțiilor care vor avea drept scop introducerea de politici și reguli capabile să sprijine piețile eficiente și să le îmbunătățească rezultatele inclusiv distribuția. Începând cu anii 1980, tendința de naționalizare a sectorului privat s-a inversat. Sub influența Comisiei Europene guvernele de drepta cât și de stânga, a țărilor occidentale și a țărilor în tranziție, paticipă la privatizarea sectorului public, înlăturând astfel în unele sectoare monopolul statului.

Cel mai relevat eveniment, din ultimul deceniu, în care mecanismele pieții au fost incapabile să regleze activitatea economiă, a fost Criza finaciarză din 2008. Această criză a readus în atenția economițtilor și a guvernelor necesitatea intervenției statului în economie, demonstrându-se de asemenea necesitatea unui sector public cu-n rol mai important și cu o cacapitate de influență egalabilă cu cea a mecanismelor pieții. Criza financiară acută, a provocat o multiduine de probleme printre care: deficitul bugetar, pierderea proprietăților de către persoanele juridice din cauza incapacității de plată a ipotecilor, falimentul întreprinderilor și a fondurilor speculative etc. Șomajul a ajuns la un nivel record pentru ultimii 15 ani, în multe state ale lumii: SUA 10%, Spania 19,5% și Letonia 22,8% în decembrie 2009. Salariile au scăzut considerabil, în majoritaea statelor, diminuându-se cu cca. 23% în Letonia, de exemplu. Deficitul bugetar al multor state a ajuns la cote impunătoare de exemplu: Grecia – 12,7 % din PIB, Marea Britanie la 12,8 % din PIB, același scenariu dramatic era și la capitolul datoriei publice, în așa state ca Belgia, Italia, și Grecia, ea a depășit 100% din PIB. Nevoia de reechilibrare a bugetelor de stat impune guvernele să diminueze cheltuielilor bugetare și să creacă fiscalitatea. La toate acestea se mai suprapune și concurența economiilor emergente și îmbătrânirea populației. În o asemenea situație, rolul statului în cadru vieții economice și celei sociale crește considerabil. El intervine în economie dese ori salvând băncile sau companiile de la faliment în alte cazuri pentru a vărsa lichidități pe piață pentru a susține activități economice și cererea de locuri de muncă. Doctrrina keynesistă câștingă din nou teren.

1.3 Forme de implicare a statului in activitatea economică

Formele de implicare a stului în economie, cu toate că sunt extrem de variate, le putem clasifica în următoarele categorii în dependență de : forme de imlicare administrative, forme de implicare directe și îndirecte.

Formele cu caracter administrativ presupun o varietate de măsuri de control asupra veniturilor, prețurilor, ratei de actualizare, procesului de alocare a autorizațiilor și licențelor etc. Aceste foarme sunt numite administrative, deoarece nu conțin un interes pur economic și nu produc un efect asupra economiei imediat, efectuate în baza legislației în vigoare prin intermediul unui sistem complex ce se află în toatalitate în miinile sectorului public.

Figura 1.3. Formele de implicare a statului în economie

Sursa: elaborat de autor

La implicarea cu caracter direct a sectorului public în economie se referă formele care presupun finanțarea irevocabilă a regiunilor, întreprinderilor, sectoarelor economiei naționale – subvenții sau granturi, care includ diferite tipuri de alocații sau extraplăți din fondurile bugetare și extrabugetare la diferite nivele (național, regional, local). Tot aici sunt incluse și creditele preferențiale. Concentrînd interesele difritor nivele și diferitor entități care aparțin la diferite grupe sociale, această formă de intervenșie a astutlui în economie ajută la obținerea unei echități în societate și la egalarea posibilităților financiare a indivizilor, protecția unor sectoare care sunt supuse unui risc mai mare câ și la atingerea scopurilor prioritare a economiei pergeneral.

În același timp, sectorul public fiind implicat într-o economie de piață, într-o oarecare măsură contribuie la formarea structurii prețurilor și costurilor, dar și competitivitatea individuală efectivă a sectoarelor economiei.

La intersecția dintre formele administrative și directe de implicare a statului în economie se regăsesc forme adecvate de intervenție, în contextul economiei de tranziție, ceea ce este specific pentru Republica Moldova, ca abordarea strictă a unei proble cu un vector fix care ar permite atingerea unui scop concret, finanțarea proeiectelor și acordarea creditelor. Realizarea unor proiecte și programe generale sau specializate, subliniind liniile directoare de dezvoltare într-un oare care domeniu, paralel cu implementarea unor norme administrative și organizatorice este susținută de posibilitățile financiare ale sctorului public la etapa actuală.

La formele indirecte de intervenție a statului în economie se vizează politica monetar- creditară, monitorizarea relațiile internaționale( inclusiv activitatea serviciilor vamale), sistemul fiscal, amortizarea etc. Astfel, statul folosindu-se de interesele economice și stimulente, inflențează activitatea menajelor și a agenților economici, care joacă un rol dublu de consumator și producător. Deci, foma indirectă de dirijare a economiei influențează atît cererea cît și oferta agregată purtînd un caracter ” addressless” (adică fără o destinație fixă).

Recunoașterea intervenției sectorului public în viața economicã simplifică și complică totodatã funcționarea pieței. Implicarea sectorului public în activitatea economicã ajutã la derularea eficientã și echitabilã a fluxurilor economice și se reflectã schematic prin apariția altor circuite economice. În figura 1.4. sunt reflectate corelațiile dintre producãtori-sector public, consumatori-sector public.

Figura 1.4. Relațiile dintre sectorul public și agenții economici

Sursa: elaborate în baza datelor oferite de: http://ebooks.unibuc.ro( citat 28.03.2015)

În primul rând, (fluxul 1) guvernul incasează de la agenții economici venituri, sub formă de impozite pe profit și taxe percepute pentru anumite acte, permisiuni etc

În al doilea rând, (fluxul 2) sectorul public obține venituri în uma cormcializării unor bunuri sau servicii, fiind în rol de agent economic cu drepturi depline. Dar deasemeni colectează și impozitul pe venit a menajelor

În al treilea rând, (fluxul 3) desigur că statul obține venituri în urma tranzacțiilor pe piața de capital, intrând în relații cu paricipanții de pe piața de capital.

În al patrulea rând, (fluxul 4) jucând rolul de agent economic statul procură, pentru derularea activității de producător, factori de producție

În al cincilea rând, (fluxul 5) astatul deasemeni se află ți în impostază de consummator, procurând bunuri și servicii petnru a fi acordate direct menajelor sau firmelor, ori indirect în urma activității de producție publică

În al șaselea rând, (fluxul 6) guvernul se implicã în economie prin transferul plãților ( pensii, îndemnizații etc).

În unele țări cu economie de piață, spre exemplu Japonia, în perioada postbelică se creau planuri generale de activitate a economie, care după părere economiștilor japonezi aveau un caracter mai mult formal decât practic și practic nu influența uderularea vieții economice. Cu toate acestea, planurile joacă un rol cosntructiv. Fără a influența asupra inițiativei sectorului privat, aceste planuri sunt capabile să contribuie la stabilirea obiectivului principal a unei entități economice, informândule pe acestea despre potențialul comportamet al cererii agregate, despre situația curentă de pe piața muncii etc. Planurile de dezvoltare economică au un efect disuasiv asupra cheltuielilor guvernamentale, din motivul că elaborarea/aprobarea bugetului este realizată pe baza datelor sugerate de plan, chiar dacă acest plan nu reprezintă o istrucțiune riguroasă care trebuie de-o respectat cu strictețe.

În Franța, din contra, liberatatea statului de a interveni este destul de mare. Rolul planificării indicative de stat în organizarea activităților de dezoltare economică în combinare cu un nivel impnător de ridicat a intervenționalismului este mult mai important decât in restul țărilor mebre a UE. Cea mai mare importanță în sistema franceza de regulare a economiei o a metodele de influență a statului nu doar asupra sectorului public dar și asupra celui privat. Locul de frunte în lista acestor metode îi revine sistemeni comenzii de stat, care în Franța ma este numită și sistema piețelor publice, acest lucru este atual spre exemplu și Federației Ruse.

Dacă să vorbim despre Republica Moldova, la momentul actual, atunci putem spune că activitatea de monitorizare și regulare a economiei este efectuată prin mai multe forme. În primul rînd elaborarea prognozelor macroeconomice, care de asemeni pot fi privite ca niște planuri indicative, ca în Japonia. Scopul lor este – stabilirea direcțiilor principale de dezvoltare, referiri la domeniul de aplicare, proporții și punctul final, care trebuie de atins și la care trebuie de ajuns la epuizarea fondului de timp, de obicei un an. Documentul creat, în final pur și simplu informează societatea și organele de drept despre un posibil scenariu de dezvoltare a economiei, pe o perioadă bine determinată de timp.

La a doua formă de intervenție a statului este formarea de decizii care afectează în mod direct structura economiei. Aceasta în primu rînd se referă la creditele și investițiile centralizate sau a altor resurse financiare controlate de stat, plasarea comenzilor de stat, tratarea problemelor de ordin social, crearea unui climat invstițional favorabil la nivel republica,regional sau local prin intermediului îmbunătățirii infrastructurii.

A treia formă a interveționalismului – presupune crearea unui sistem de control asupra proceselor, care nu fac parte din domeniul de aplicare a constrolului guvernamental direct. Acesști regulatori au menirea de a păstra caracterul stabil a dezvotării economice. Printre ei se numără impozitele, subvențiile, principiile și metodele de formare a prețurilor, credite și impozite cu rate scăzute pentru sectoarelor strategice, legislația vamală etc. Cea mai mare influență asupra economiei contemporane în Republica Moldova îi revine politicii monetar – creditare care are drept scop asigura stabilității monedei și balanței de plăți externe.

Corelația dintre cele trei forme de implicare a statului în procesul de dirijare a economiei este stabilită în dependență de mai mulți factori.

Regularea de stat ar trebui efectuată la nivelul economiei naționale, sectorial, regional, de întreprindere. În dependență de sectorul economiei naționale sau în dependență de regiunea în care urmează a interveni sectorul public este necesar de cosntituit un plan unic de activitate , deoarece caracteristicile acestui și părține componete variază semnificativ. Prioritate a sectorului public trebuie să fie economia reală, care are nevoie de o re-echipare tehnică bazată pe o politică protecționistă, fără de care producătorii autohtoni nu vor fi capabili să supraviețuiască pe piața internă ți cu atât mai mult pe piața externă, aceasta fiind o problemă extrem de actuală pentru Republica Moldova în contextul Embargoului Federației Ruse și a Acordului de asociere RM-UE.

CAPITOLUL II. PRACTICA INTERNAȚIONALĂ PRIVIND INTERVENȚIONALISMUL, FEDERAȚIA RUSĂ ȘI ROMÂNIA

2.1. Indicile libertății economice.

Federația Rusă

Scorul Federației Ruse în ceea ce privește nivelul indicelui libertatății economice, conform cercetărilor efectuate de Fundația americană ”Heritage” și revista ”The Wall Street Journal” este 52,1, ceea ce reprezintă față de anul trecut un oarecare progres. Scorul a îmbunătățit cu 0,2 puncte față de anul trecut, cu câștiguri în următoarele domenii: libertate afaceri, libertatea de corupție și libertatea muncii compensate în mare parte de declinul libertății monetare, drepturile de proprietate, precum și de gestionare a cheltuielilor guvernamentale. Rusia este pe locul 41 din 43 de țări din regiunea Europei, iar scorul său general este sub media mondială.

În ciuda faptului că a crescut gradul izolării politice și economice pe parcursul anului 2014, cât și diminuarea prețului la gaze și petrol libertatea economică a Rusiei a crescut cu 1,6 puncte comparativ cu anul 2011, cu îmbunătățiri notabile în jumătate din cele 10 domenii, provocate de o bună intervenție a sectorului public în mediul de afaceri. Din cauza înrăutățirii situației în domeniul dreptului de proprietate și în domeniul libertății financiare s-a micșorat ritmul de creștere a indecelui.

Figura 2.1. Dinamica indicelui libertății economice Figura 2.2. Comparația Rusiei cu restul lumii(puncte)

Sursa: heritage.org/index (citat 25.04.2015) Sursa: heritage.org/index (citat 25.04.2015)

Bazele libertății economice în Rusia rămân slabe. În afară de legături cu Europa, Rusia rămâne relativ închisă pentru comerț și investiții. Isuficiența de investiții străine directe și subcvenționarea în mare parte doar a întreprinderilor cu capital public limitează în mare măsură posibilitățile pieții dar și a concurenței. De asemenea s-au obervat îmbunătățiri neesențiale în ceea ce privește menținerea dreptului de proprietate și lupta cu corupția, pe parcursul ultimilor 3 ani. Dezvoltarea mediul de afaceri de asemeni este sufocată de către un înalt nivel al birocrației dar și de rigiditatea pieței muncii.

Dacă e să analizăm viața polică din Federația Rusă atunci este necesar de menționat fostul președinte și prim-ministru Vladimir Putin a fost reales președinte în martie 2012 contrar revoltelor din partea opoziției aprig discutate în timpul alegerilor pentru Duma rusească în decembrie 2011 Sub conducerea lui Putin, Rusia a anexat Republica Crimeea, fostă parte component a Ucrainei, Ucrainei la începutul anului 2014. Din cauza sprijinului oferit de Moscova Republicilor autoproclamate din estul Ucrainei, Federația Rusă a fost bombardată de sancțiuni din partea Uniunii Europene și Statelor Unite ale Americii. Din cauza conflictului aprins între Ucraina și Federația Rusă, dar și in cazuza crețerii continue a datoriei ucrainene față de Rusia pentru gaz, Gazpromul a fost nevoit să diminueze volumul de gaze exportat în Ucraina, cu toate că economia ruseacă depinde esxtrem de mult de exporturile de gaze natural șî în special în această situațiee de criză. Rusia a devenit membră a Organizației Mondiale a Comerțului, în august 2012, iar cererea ei de a adera la Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare a fost respinsă din cauza conflictului apărut între ea și Ucraina.

Analiza celor zece component ale Indicelui Libertății Economice

Respectarea legii

Corupția are un character rampant. Un grup faorte mic de personae controlează cea mai mare parte a activelor națiunii, iar puterea instituțiilor publice este șubredă. Campanile anti-corupție sunt folosite pentru a asigura loialitatea acestui grup mic de personae(elită) și de a submina adversarii politici. Statul de drept nu este uniform în întreaga țară, iar sistemul judiciar este vulnerabil la presiuni politice și inconsecvente in aplicarea legii. Protecția drepturilor de proprietate privată este foarte slăb.

Figura 2.3. Situația în domeniul respectării legii, (puncte, min.0-max.100)

Sursa: heritage.org/index (citat 25.04.2015)

Dimensiunea sectorului public

Rata maximală a impozitului pe venitul persoanelor fizice este de 13%, iar rata maximal a impozitului pe profit este de 20%. Alte impozite include: taxa pe valoarea adăugată și o taxă de mediu. Povara fiscală totală este egală cu 28.7 la sută din venitul intern. Cheltuielile guvernamentale se ridică la 37,5 la sută din producția internă, iar datoria publică este egală cu 13% din produsul intern brut.

Figura 2.4. Situația din sectorul public, (puncta, min.0-max.100)

Sursa: heritage.org/index (citat 25.04.2015)

Eficiența intervenției statului în economie

Obstacolele birocratice și aplicarea inconsecventă a reglementărilor continuă suprimarea sectorului privat însă mult mai puțin decât în anii precedenți. Deși formarea unei afaceri poate dura mai puțin de patru proceduri, în medie, completarea cerințele de licențiere cuntinuă a dura foarte mult, și anume peste 200 de zile. Inperfecțiunea codului muncii Codul Muncii limitează creșterea gradului ocupării forței de muncă. Guvernul folosește subvenții ample, companii de stat, taxele de export de la produsele petroliere, precum și alte mijloace pentru a intervențiile sale în economie.

Figura 2.5. Eficiența intervenției statului în economie, (puncta, min.0-max.100)

Sursa: heritage.org/index (citat 25.04.2015)

Posibilitățile comerciale

Rata medie a tarifelor în Rusiei sunt de 5,0%. Barierele informale interferează în continuare cu comerțul. Guvernul poate discrimina investițiile străine, iar resurse proprii, prevăzute pentru investirea în mai multe sectoare ale economiei sunt limitate. Sectorul financiar rămâne a supus la interferențele considerabile ale statului. Guvernul deține anumite proprietăți în sectorul bancar, iar banca centrală a devenit o autoritate unică de reglementare a pieței financiare.

Figura 2.6. Posibilitățile comerciale, (puncta, min.0-max.100)

Sursa: heritage.org/index (citat 25.04.2015)

România

Scorul României în cee ace privește libertatea economică este 66,6, ceea ce ne insuflă idea că ea are o economie foarte liberă, situîndu-se pe locul 57 în lume, conform studiului realizat de Fundația americană ”Heritage” și revista ”The Wall Street Journal”. Scorul său este cu 1,1 puncte mai bun decât anul trecut, reflectând îmbunătățiri în libertatea de corupție, libertatea muncii, precum și gestionarea cheltuielilor guvernamentale care depășesc efectul pozitiv al ecostrora cu ușurință depăsesc declinul în domeniul libertății business-ului. România este pe locul 27 din 43 de țări din regiune, iar scorul său general este mai mare decât media mondială.

România a înregistrat o creștere stabilă continuă a Idicelui libertății economice, România se alătură la tendinței de creștere a Europei de Est. Din 2011, libertatea economică în România s-a îmbunătățit cu aproape 2,0 puncte. Progresele în șase din cele 10 componente a Indicelui libertății economice includ castiguri impresionante in special la reducerea corupției și diminuarea rigidității legislației muncii. În 2015, România și-a atins punctajul maximal a Indicelui libertății economice din 1995 pînâ în prezent.

Figura 2.7. Dinamica indicelui libertății economice Figura 2.8. Comparația România cu restul lumii, (puncte)

Sursa: heritage.org/index (citat 25.04.2015) Sursa: heritage.org/index (citat 25.04.2015)

Cu toate aceste succese înregsitrate și chir odată cu aderarea în Uniunea Europeană, România rămâine a fi încă o țară cu economia în tranziție. Independența judiciară este precară, iar guvernul a luptat nespus de mult pentru a îndeplini cerințele UE anti-corupție. În ciuda progreselor, mediul de afaceri rămâne a fi ineficient, din cauza lipsei de experință în domeniu acumulate pe parcursul când România era membră a U.R.S.S.

Tranziția Romîniei la o economie de piață a început odată cu adoptarea noii sale constituții în 1991. În perioada de după Războiul Rece, România a dezvoltat legături mai strânse cu Europa de Vest și a aderat la NATO în 2004 și la UE în 2007. Președintele Traian Băsescu a servit țara din 2004 și a supraviețuit mai multor tentative de suspendare. După ani de prosperare, România a cunoscut o recesiune profundă ca urmare a 2008 crizei financiare globale. Apoi și-a continuat activitatea economică cu o modestă creștere, iar guvernul a făcut progrese în reducerea datoriei publice și deficitului bugetar. Privatizarea întreprinderilor de stat majore a contribuit semnificativ la creșterea sectorului privat. Un plus a României este amplasarea sa favorabilă pe litoralul Mării Negre, pe lângă aceasta ea deține o cantitate impunătoare de resurse natural , un sector agricol productiv, și un potențialul de creștere puternică în industrie și turism.

Analiza celor zece component ale Indicelui Libertății Economice

Respectarea legii

În ciuda existenței unor îmbunătățiri, corupția rămâne o problemă serioasă. Potrivit Comisiei Europene, există o lipsă de "practice mai bune pentru achizițiile publice", iar "organele administrative competente nu fac controale eficiente pentru a detecta conflictele de interese cazuri de corupție." Instanțele continuă să sufere de astfel de probleme cronice precum corupția , influență politică și a intereselor politice, lipsa de personal calificat, precum și lipsa unei alocări eficiente a resurselor ce aparțin sectorului public.

Fig. 2.9. Situația în domeniul respectării legii, (puncte, min.0-max.100)

Sursa: heritage.org/index (citat 25.04.2015)

Dimensiunea sectorului public

Rata maximă de impozitare a venitului/profitului atât a persoanelor fizice cât si a persoanelor juridice în România constituie 16%. Alte impozite presupun taxa pe valoarea adăugată și a taxele pentru protecția mediului. Povara fiscală totală este egală cu 28,2 la sută din venitu total intern, iar cheltuielile guvernamentale se ridică la 35,4 la sută din producția internă. Datoria publică este echivalentă cu 39% din produsul intern brut.

Figura 2.10. Situația din sectorul public, (puncta, min.0-max.100)

Sursa: heritage.org/index (citat 25.04.2015)

Eficiența intervenției statului în economie

Lansarea unei afaceri presupune realizarea a cinci proceduri și durează ceva mai mult de o săptămână, în medie, însă legislația este destul de imcompletă pentru a acorda o informație clară în cee ace privește refuli efective în potriva falimentulu și care sunt regulile de lichidare a unei întreprinderi din cadrul economiei. Legislația muncii rămân rigidă, cu toate că au fost existat modificări pentru a îmbunătăți flexibilitatea Codului muncii. Guvernul a acordat prioritate realizării procesului de privatizatre și a celui de liberalizare a comerțului, dar încă nu a luat suficiente măsuri pentru a pune capăt acordării dirstorsionate a subvențiilor.

Figura 2.11. Eficiența intervenției statului în economie, (puncta, min.0-max.100)

Sursa: heritage.org/index (citat 25.04.2015)

Posibilitățile comerciale

Membrii UE, inclusiv România, au un nivel mediu unic a tarifelor de 1,0%. Deși există unele bariere netarifare care apar în contextual aderării la UE, România este relativ deschisă de comerțului exterior. În ciuda provocărilor birocratice, România, în general, nu discriminează investițiile străine. În general, sectorul financiar a făcut față efectelor negative provocate de criza economică. Monitorizarea vieții băncilor comerciale de către Banca Centrală a fost îmbunătățită, însă nivelul creditelor neperformante rămâne ridicat.

Figura 2.12. Posibilitățile comerciale, (puncta, min.0-max.100)

Sursa: heritage.org/index (citat 25.04.2015)

2.2. Indicile libertății economice în Republica Moldova

Republica Moldova a acumulat 57,5 puncte în urma studiului efectuat de Fundația americană ”Heritage” și revista ”The Wall Street Journal” în privința libertății economice, și s-a clasat pe locul 111. Punctajul obținut, față de anul trecut este cu 0,2 puncte mai mare, înregistrînd o îmbunătățire ne semnificativă în domeniul libertății de corupție, libertatea muncii și libertatea monetară, negativ asupra creșterii generale a Indicelui libertății economice a influențat libertatea buisiness-ului și controlul cheltuelilor guvernamentale. Moldova este pe locul 39 din 43 de țări din regiunea Europei, iar punctajul său general este atît sub media regional cît și sub media mondială.

După rezultatele proaste pe care le înregistra anterior, Republica Moldova a reușit să înregistreze rezultate promițătoare, ce e drept cu-n ritm destul de mic, dar care deja pe parcursul a trei ani este pozitiv. Comparativ cu a nul 2011, Republica Moldova, și-a majorat libertatea economică cu 3,2 puncte. Ritmul scăzut de creștere, este o consecință a imcapacității Moldovei de a trece peste perioada de tranziție de la socialism la economia de piață.

Deocamdată nu se reușește obținerea unui ritm mai dinamic de dezvoltare economică, deoarece statul de drept este slab, plus la aceasta nu prea sunt înregistrate progrese în implementarea politicilor. Este evident că intervenția mai intensivă a statului în activitatea sectorului privat, la momentul actual, este puțin eficientă și foarte

Figura 2.13. Dinamica indicelui libertății economice riscantă din cauza unui mediu politic volatil. Din

Sursa: heritage.org/index (citat 25.04.2015) cauza instabilității politice s-a ajuns la

fragmentarea

politicii fiscale și la un nivel ridicat a corupției în

spatele căreia stă un sistem extrem de birocratizat.

Figura 2.14. Comparația Republicii Moldova cu restul lumii, (puncte)

Sursa: heritage.org/index (citat 25.04.2015)

Este ușor observabil faptul că Republica Moldova mai are de lucrat la capitolu liberalizării economiei, îmbucurător este faptul că în ultimii ani a înregistrat un ritm pozitiv, lăsând în spate un gigimon a economiei mondiale, și că mai are puțin până la atingerea mediei pe regiune. Dacă va păstra ritmul mediu de creștere di nultimii 5 ani, atunci conform unor calcule empirice putem presupune că dacă media pe regiune rămâne neschimbată atunci Republica Moldova va depăți aceastî medie peste 4,5 ani.

Republica Moldova a obținut independența după destrămarea Uniunii Sovietice în 1991, dar imediat după obținerea independenței s-a confruntat cu o ușoară fragmetare teritorială. La moment țara este săracă, și dependența de resursele energetice importate îi amenință atât viața social, politică și economică, cît ți suverranitatea. În aprilie 2013, Partidul Liberal Deomacrat, aprtid de dreapta, împreună cu Prim-ministru a pierdut votul de încredere a populației. El a fost înlocuit de Iurie Leancă, deasemeni din PLDM, care pune accentual pe colaborare și pe puterea coaliției. D-ul Leancă susține colaborarea dintre UE și Republica Moldova, și promovează dorința sa, de a integra țara în Uniunea Europeană. Odată ce a fost semnat Acordul de Asociere din vara anului 2014, relațiile dinre UE și Republica Moldova sau îmbunătățit considerabil, crecând de asemeni și exportul. Produse alimentare, vinuri și produse agricole sunt principalele produse destinate exportului, din simplul motiv că industria este la un nivel embrional.

Respectarea legii

Figura 2.15. Situația în domeniul respectării legii, (puncte, min.0-max.100)

Sursa: heritage.org/index (citat 25.04.2015)

Majoritatea moldovenilor consider corupția principal problemă a țării. Corupția este sistemică și adânc înrădăcinată în instituțiile private din RM dar și mai mult în instituțiile publice, în special în procesul de aplicare a legilor, sistemul judiciar, servicii publice, partidele politice, sistemul educational și desigur că în jsutiție. Constituția prevede un sistem judiciar independent, dar cadrul legal este ineficient, iar lipsa fondurilor subminează eforturile de a efectua o reformă.

Dacă comparăm cu cele lalte două țări, partenere ale Republicii Moldova, atunci observăm că la capitolul respectării legii, toate trei mai au de lucract, cel puțin la libertatea de corupție. Putem însă afirma că aceasta este o moștenire de la U.R.S.S. pentru că toate trei au fost membre pînă acum 24 de ani, și din cîte țtim, pentru ca să se producă o modificare în mentalitatea societății este necesar de trei generații,ceea ce ar constitui 50-60 de ani. În concluzie, una din principalele modalități de luptă împotriva corupției este timpul, pelângă majorarea salariilor sau instaurarea unor norme extrem de dure. Și dacă luăm seama la media pe glob, observăm că corupția este o problmemă acută nu doar pentru țările ex-socialiste ci pentru întreg globul, deoarece indiile libertății de corupție este de cca. 42 de puncte, ceea ce îl face practic unul dintre cei mai reduși.

Dimensiunea sectorului public

Figura 2.16. Situația din sectorul public, (puncta, min.0-max.100)

Sursa: heritage.org/index (citat 25.04.2015)

Rata maximală a impozitului pe venit este de 18%, iar a impozitului pe profit este de 12%. Alte impozite includ taxă pentru valoarea adăugată. Povara fiscală totală se ridică la 32 la sută din venitul intern. Cheltuielile guvernamentale sunt echivalente cu 40,1% din producția internă, iar datoria publică este egală cu aproximativ 24 la suta din produsul intern brut.

Observăm că statul promovează o politică fiscală stimulatorie, adică o rată agreabilă pentru impozitul individual pe venit și impozitul pe profit, pentru ca să nu reducă veturile personal disponibile ale populației și cererea agregată să crească, iar într-un final economia să cunoască unele ritmuri îmbucurătoare de creștere, totodată îmbunătățind climatul investițional. Același scop este urmărit și de politica fiscală română și cea rusească. Drincipala deosebire la acest capitol constă în dorința României de a micșora cheltuelile sectorului public, pentru ai mai reduce din datoria externă și din deficitul bugetar, pecând Moldova și Rusia promovează o politică de stimulare a consumului.

Eficiența intervenției statului în economie

Figura 2.17. Eficiența intervenției statului în economie, (puncta, min.0-max.100)

Sursa: heritage.org/index (citat 25.04.2015)

Birocrația și lipsa de transparență poate face formarea și funcționarea întreprinderilor private împovărătoare. Costul non-salariale de angajare a unui lucrător este relativ mare, și restricții privind orele de lucru sunt stricte. Guvernul a majorat subvențiile agricole în speranța aderarării la UE. Deprecierea rapidă a leului și eșecul politicii fiscale a generat o creșrere semficativă a ratei inflației.

Legislația imperfectă și neadaptată la cerințele pieții muncii din Republica Moldova, determină apariția unor bariere în procesul de angajare la serviciu, precum și lipsa efectuării unor prognoze în domeniul cererii și ofertei de pe piața muncii, ne m-ai luând în considerație rigiditatea acesteia. În ceea ce privește libertatea business-ului, Republica Moldova nu vine cu nimic special, ea are un comportament adecvat unei țări încă în curs de dezvoltare, și anume stimulează devoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii, prin reducerea taxelor de înregistrare, etc și prin diminuare birocrației, același lucru se observă și în România și Rusia. Pentru a stimula fluxul de investiții străine directe Moldova și România promovează o politică monetară adecvată, care permite valutei străine să circule liber pe piața internă, acealși lucru nu îl putem spune și despre Rusia, care din cauza sancțiunilor primate nu își permite un asemenea lux.

Posibilitățile comerciale

Fig. 2.12. Posibilitățile comerciale, (puncta, min.0-max.100)

Sursa: heritage.org/index (citat 25.04.2015)

Moldova are un nivel al tarifului mediu, de 2,6 la sută. Unele produse sunt supuse unor cote de import. Investițiile străine și interne sunt în general tratate în mod egal în condițiile legii. Sistemul financiar se confruntă în continuare cu provocări majore generate de un mediu de reglementare sărac și de guvernare slabă. Sectorul bancar rămâne subdezvoltat și nu oferă o gamă largă de opțiuni de finanțare disponibile în mod imediat.

2.3 Practica internațională privind cheltuielile sectorului public

Bugetul public national a Romîniei, s-a executat în anul 2014 cu-n deficit de 1,85%; potrivit datelor furnizate de Ministerul Finanțelor a României. În ultima lună a anului, conform tradiției deja existente, cheltuielile au depășit cu mult încasările, ceea ce a afectat rezultatul final, provocând o diminuare de 0,04%. Rezultatele execuției bugetare sunt prezentate atât în sume absolute cît și prin raportare la PIB-ul estimate pentru anul trecut de la 674,3 mlrd. lei. Bugetul de stat reprezintă mai puțin de 45% din bugetul public național, în ceea ce privește venirurile, și cca. 51% din cheltuieli.

Există o explicație simplă la un așa eveniment, și anume necesitatea acordării subvențiilor din bugetul general consolidat, către celelalte trei bugete imortante din compunerea acestuia și anume: bugetul asigurărilor sociale, bugetul centralizat al unităților administrative-teritoriale, și fondul de asigurări medicale. De aceea, deficitul bugetului de stat a fost de 3 % din PIB, mult peste cel consemnat per total pe finalul anului trecut.

Figura 2.13. Structura bugetului general consolidate, (mil. lei)

Sursa: elaborat în baza baza informației oferite de http://cursdeguvernare.ro/ (citat 04.04.2015)

Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale a avut un grad de acoperire din veniturii încasate în proporție de 74,2 la sută. Asta înseamnă că la fiecare trei lei strânși din impozitele pentru pensii statul a cheltuit patru lei pentru plata lor, leul diferență fiind dat din alte dări precum impozitul pe venit sau TVA.

Similar, bugetul sănătății a a avut un gradul de acoperire a cheltuielilor cu veniturile proprii încasate de 76,5%. Alte 6,6% au venit din accize ( taxa pe viciu, practicată la tutun și alcool), iar 16,7% din subvenții acordate tot de la bugetul de stat. Simplificat, un leu din șase a venit de la bugetul de stat din cauza sumelor insuficiente adunate din impozitul pe venit cu destinație clară pentru sănătate.

Un mic reviriment al încasărilor

După o perioadă de maxim al încasărilor bugetare raportate la PIB în perioada 2010 – 2012 ( undeva în apropierea plafonului de 33%), revenisem pe o pantă descrescătoare în 2013. Datele arată că 2014 a adus, prin raportare la PIB, un mic reviriment al încasărilor și o plasare după multă vreme sub pragul de 2% din PIB, ceea ce în condițiile de plăți de dobânzi ne apropie de situația de excedent primar.

Rezultatele de anul trecut seamnă cu cele din 2006, ultimul de dinaintea aderării la Uniunea Europeană. Între 2012 și 2014, deficitele bugetare s-au încadrat în limita de 3% stabilită la Maastricht, exact ca în anii 2006 – 2007.

Rămânem, însă, foarte departe de media europeană în materie de încasări și cheltuieli bugetare raportate la PIB, medie situată undeva la 45% și, respectiv, 48%.

Figura 2.14 Ponderea veniturilor,cheltuelilor și a deficitului în PIB, %

Sursa: elaborat în baza baza informației oferite de http://cursdeguvernare.ro/ (citat 04.04.2015)

Încasările din TVA scad drastic: cu 0,4% din PIB. Pe partea de venituri, ar fi de notat reducerea încasărilor din TVA de la 8,1% din PIB la doar 7,5% din PIB.În schimb, ponderea accizelor a urcat de la 3,3% la 3,6% din PIB.

Ușoara creștere a ponderii impozitelor pe profit (de la 1,7% la 1,8% din PIB) a fost anulată de reducerea în aceeași proporție a impozitului pe salarii și venit (de la 3,6% la 3,5% din

PIB).
Componenta cea mai importantă a veniturilor statului, contribuțiile de asigurări, s-a păstrat la același nivel de 8,5% din PIB.

De reținut, sumele primite de la UE în contul plăților efectuate au fost de 11,1 miliarde lei (1,65% din PIB), cu 21,1% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent. Totodată, cheltuielile pentru proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile s-au menținut la 2,2% din PIB, pe fondul unei ușoare creșteri nominale, de la 14,21 miliarde lei la 14,67 miliarde lei.

Cheltuieli: Fără investiții publice

Pe partea de cheltuieli, cea mai importantă a fost diminuarea localizată pe zona cheltuielilor de capital, echivalentă cu 0,3% din PIB.

Alocările pentru personal au crescut cu 0,3% puncte procentuale ( de la 7,2% la 7,5% din PIB) și s-au îndepărtat de pragul de 7% stabilit anterior.

Figura 2.15. Evoluția cheltuielilor bugetare în 2014

Sursa: elaborat în baza baza informației oferite de http://cursdeguvernare.ro/ (citat 04.04.2015)

Cheltuielile cu dobânzile au scăzut cu 0,2% din PIB deși s-au ridicat aproape la aceeași valoare în termeni nominali, urmare a scăderii randamentelor la licitațiile de obligațiuni și a creșterii PIB. Sumele pentru bunuri și servicii s-au diminuat și ele de puțin ca pondere în PIB, deși au crescut în termeni nominali. Asistența socială a beneficiat de aproape 3 miliarde de lei în plus, dar ponderea ei în PIB s-a redus de la 10,7% la 10,6%, ceea ce înseamnă că protecția socială nu a ținut pasul cu creșterea economică.

Rusia

În 2013, se planifica ca deficitul bugetar să diminueze până la valorea de 0,01% ponderea în PIB pe parcursul anului 2014. Acest scop se preconiza ca să fie atins prin intermediul veniturilor acumulate din comercializarea petrolului și în urma privatizării.

Potrivit unui studiu efectuat de analiștii băncii BNP Paribas, industria cheie pentru economia Federației Ruse este cea petrolieră, 40-45% din companiile antrenate in activitatea industriei petroliere apațin statului, sectorul public controlează activitatea sectorului bancar într-o proporție de 49% iar transportul este controlat de stat la un nivel de 73%. În conformitate cu Rosstat, ponderea sectorului public în domeniul serviciilor și telecomunicații, în 2014 sa ridicat la 13,8%, iar în producția și distribuția de energie electrică, gaze și apă – 25,8% . Semnificativ a crescut ponderea sectorului public în minerit – 16,5% în 2014.

Conform estimărilor Agenției Proprietății Federale, capitalizarea medie a sectorului gazului și petrolului de către stat în 2013 a constituit 35.7 miliarde dolari, capitalizarea medie a sectorului transporturilor de către stat – 1.7 miliarde dolari. Ponderea companiilor de stat în Indicele RTS este aproximativ 51%.

Potrivit Agenției Proprietății Federale ]n perioada 1997-2014 volumul total al privatizărilor din Rusia a atins valoarea de 111 miliarde dolari. În 2013, statul a primit de la agenții cca 427,7 mlrd. de ruble rusești în urma privatizării. Veniturile acumulate în urma privatizării în periaoda 2014-2016, conform prognozelor efectuate de Ministerul economiei, ar trebui să constiuie 1 700mlrd. de ruble, aceasta se prevede a fi realizat prin vinderea acțiunilor a 436 de societăți, și a privatizării a 513 de întreprinderi de stat.

Prin sine, Bugetul public national al Federație Ruse, reprezintă o lege pentru economie, pentru că rusei, deoarece el a fost elaborat cu strictețe în conformitate cu cerințele pieții și economiei în ansamblu. Norma fiscală prevede calcularea bugetului pentru 2013 în baza prețului la petrol de 91 de dolari pe baril, în 2014 – de la 92 dolari pe baril și în 2015 – de la 93 dolari pe baril. În cazul în care prețul efectiv de petrol va depasi linia de bază, veniturile suplimentare, în conformitate cu normele în vigoare vor fi direcționate către fondul de rezervă până când volumul său va ajunge la 7% din PIB, deși este acum există dezbateri cu privire la posibilitatea de a reduce volumul maxim al fondului de rezervă. În conformitate cu parametrii bugetului, scopul principal al introducerii unor reglementări stricte a fost reducerea deficitului bugetar la un nivel minim.

Figura 2.16. Evoluția principalelor elemente ale bugetului public național(miliarde ruble)
Sursa: elaborat în baza datelor oferite de http://info.minfin.ru/ (citat 05.04.2015)

Cele mai mare parte a veniturilor va fi colectată pe baza încasării TVA și a taxelor vamale, iar transferurile către fondul de rezervă se vor majora în fiecare an, începând cu anul 2014. Dacă în anul 2013 s-au transferat 373 mlrd. ruble, apoi în 2014 cifra trasferurilor a ajuns la 596 mlrd. de ruble. Conform unor analize efectuate se presupune că valoarea acestora va fi de 818 mlrd. ruble. IEG constată că ponderea fondului de rezervă în PIB va fi către finele anului 2017 de 7%, anume aceste fonduri vor fi utilizate pentru finanțarea proiectelor legate de dezvoltarea infrastructurii energetice și transporturilor.

Observăm că pergeneral cheltuelile sectorului public din Federația Rusă cresc, și în anl 2014, comparative cu anul 2013, dar și conform prognozei ele mai au de crescut în anul 2015.(Vezi tabelul A 1.2. Anexe). Cele ami mari cheltuieli sunt suportate în domeniul protecției sociale, apărării naționale și a securității interne care în dinamică cresc. Deasemeni s-a observant o creștere neesențială a cheltuielilor pentru suținerea economiei, cee ace este un lucru destul de straniu dacă ne referim la sutuația actuală create pe piața Rusiei, comparative cu 2013 acestea au crescut cu 11,8 mlrd. ruble, și se preconizează ca acestea să crească în 2015 pînă la 1767,2 mlrd. ruble. Aceasta este o creștere destul de mica, dacă comparăm cu cheltuielile pentru apărare care au crescut cu cca. 100 mlrd. sau cele pentru protecția socială care au crecut cu cca. 150 mlrd.

Deasemeni Federația Rusăa redus cheltuelile la următoarele domenii:sport cu cca. 40%, Mass Media cu cca. 7 mlrd., și deasemni pentru corotirea sănătății, utilități transferuri intrabugetare și altele.

În concluzie aș putea menționa că fiecare țară, își distribuie cheltuielile în dependență de necesitățile societății, Rusia – apărare și protecție socială, Moldova – economie și protecție socială, România- protecție socială, și din aceasta rezultă că fiecare stat are drept scop primordial să satisfacă necesitțile poporului, și aceste trei țări sunt un bun exemplu, însă cu mici excepții.

CAPITOLUL III. INTERVENȚIA STATULUI ÎN ECONOMIA REPUBLICII MOLDOVA

3.1 Particularitățile și disfuncționalitățile mediului economic din Republica Moldova

Economia Republicii Moldova este una încă în perioadă de tranziție,de aceea este mai mult decât acceptabil prezența unei sume de disponibilități, care într-o oarecare măsură determină/ impune economia națională să evolueze. În prezent economia Republicii Moldova poate fi caracterizată prin ritmuri relativ înalte de creștere economică, fenomen care nu este generat de evoluții pozitive ale factorilor de natură internă (grad slab de ocupare a populației, ritmuri joase ale dezvoltării economiei reale, lipsa exporturilor sustenabile etc.), ci factorii de natură externă cum ar fi cantitatea de devize care circulă pe piață, investițiile străine directe, remitențe ș.a.

Fiind o economie mică deschisă, în care agricultura are un rol semnificativ, dar care în dinamică scade, performanța Moldovei sub aspect de creștere economică a fost puternică, dar volatilă. Economia și-a revenit în urma crizei economice globale din 2008-09, cu o creștere medie anuală a PIB-ului de peste 5%(5,22%) la sută în perioada 2010-2014. În consecință, dintre toți partenerii regionali, Republica Moldova a cunoscut cea mai mare creștere cumulativă a PIB față de anul precedent crizei – 2007.

Figura 3.1. Dinamica PIB-ului în prețuri curente, în perioada 2010-2014(mln. lei)

Sursa: Baza de date ”StatBank”, statiscica.md, (citat 23.03.2015)

Cu toate acestea, creșterea a fost volatilă, reflectând vulnerabilitatea la condițiile economice și climatice mondiale. În perioada anilor 2010-11, remitențele și investițiile au alimentat cererea internă ​​și creșterea exporturilor a fost puternică. PIB real a crescut cu 7,1 la sută în 2010 și cu 6,4 la sută în 2011. În 2012, PIB s-a contractat cu 0,7 la sută, odată ce economia a fost afectată de contracția în agricultură indusă de secetă (-22.3 la sută) și cererea externă redusă ca urmare a crizei din zona euro. În final, în 2013, creșterea s-a recuperat de pe urma unui nivel record al recoltei în agricultură, PIB crescând cu 8,9 la sută pe parcursul anului 2013. În anul 2014 se observă o creștere nesemnificativă a PIB-ului de 4,6 p.p, ceea ce se apreciază pozitiv. Această creștere a fost asigurată de influența pozitivă a creșterii volumului producției agricole și a masei monetare, o influență negativă asupra acestuia a avut-o diminuarea exporturilor din cauza embargoului Federații Ruse din 10 septembrie 2013 și diminuarea importurilor din cauza fluctuațiilor pe piața monetară și devalorizarea leului.

În pofida riscurilor macroeconomice substanțiale, performanța economică a Republicii Moldova în ultimii ani a fost destul de puternică, asistată de managementul economic îmbunătățit, în special sub aspect de politici fiscale și monetare. Cadrul macroeconomic existent este considerat adecvat, chiar dacă riscurile macroeconomice asociate vulnerabilităților la șocuri externe și climatice, deficiențele instituționale și devierele aferente implementării reformelor macroeconomice și structurale vor continua să fie substanțiale pe termen scurt și mediu. Integrarea europeană ancorează agenda guvernamentală de reforme ale cadrului de politici, dar tensiunile politice periodice prezintă riscuri pentru reforme. Negocierile cu Uniunea Europeană (UE) privind un Acord de Asociere și un Acord Aprofundat și Cuprinzător de Liber Schimb au fost recent finalizate și proiectele de acorduri au fost parafate și semnate în vara anului 2014.

„Mediul de afaceri în Republica Moldova s-a înrăutățit în ultimii trei ani, consideră 47% din respondenții unui studiu realizat de Institutul Național de Cercetări Economice al Academiei de Științe a Moldovei (INCE). Totodată, 35% din respondenți au spus că nu au sesizat schimbări, iar 17% cred că mediul de afaceri a înregistrat progrese. Cercetarea a fost efectuată pe parcursul anilor 2011-2013, în cadrul căreia au fost chestionați peste 400 de reprezentanți ai Înteprinderilor Mici și Mijlocii (ÎMM). Studiul analizează mai mulți indicatori care reflectă starea mediului de afaceri: infrastructura, resursele umane, legislația, inovațiile, diverse riscuri economice, relațiile dintre antreprenori și instituțiile statului, atractivitatea pentru investiții, sistemul judiciar și influența organelor regulatorii”.

Mai mult de 60% din respondenți au declarat că singura îmbunătățire vizează infrastructura. În același timp, peste 70% din participanții studiului au declarat că indicatorii care se referă la sistemul judiciar și riscurile economice nu au înregistrat niciun progres. ,,Mai mulți reprezentanți ai ÎMM-urilor au spus că sunt afectați de anumite riscuri, cum ar fi cele politice sau sunt vizați de anumite constrângeri”, a declarat directorul INCE, Alexandru Stratan[].Totuși, peste 40% din respondenți anticipează o îmbunătățire a mediului de afaceri în următorii doi ani, iar 30% cred că situația se va înrăutăți.În Republica Moldova sunt înregistrate peste 45 de mii de întreprinderi mici și mijlocii. Acestea reprezintă 97 la sută din întreprinderile din țară.De asemeni din cauza instabilității politice și a fragilității economie naționale, care depinde de ramura agricolă, predomină o atractivitate investițională joasă în context internațional.

Principala resursă a economie naționale rămîne a fi umană, dar dat fiind faptul că în ultimii 6 ani s-a înregistrat o emigrare cu caracter progresiv a populației active, creșterea fiind de peste 16%, statul nu are posibilitatea de a explora această resursă, nu poate fi explorată în folosul economie naționale.

Figura 3.2. Evoluția migrație forței de muncă, perioada 2009-2014( mii persoane)

Sursa: statistica.md(citat la 02.04.2015)

Însă, fenomenul dat are o oarecare influență pozitivă asupra economiei, și anume un număr ridicat al volumului remitențelor care alimentează consumul, acest lucru este favorabil din motivul că Republica Moldova are o economie bazată pe consum însă din cauza majorării ratei de schimb neargumentate și lipsa unei intervenții adecvate și eficiente a BNM, toate acestea duc la mojorarea nivelului inflației și la diminuarea venitului personal disponibil, care pe parcurs va duce la diminuarea consumului.

Principalele disfuncționalități ale mediului de afaceri actual din Republica Moldova:

Oportunitățile limitate și barierele în desfășurarea businessului, respectiv, un nivel diminuat al Indicelui Libertății Economice –

Voi fi nevoit să mă repet, dar adăugând unele completări la explicarea situației privind

indicile libertății economice, după cum am mai spus Republica Moldova a fost plasată pe locul 111 (57,5 puncte) în clasamentul celor mai libere economii din lume, elaborat de Fundația americană Heritage și revista The Wall Street Journal, cu referire la raportul „2015 Index of Economic Freedom”.

Figura 3.3. Clasamentul R.Moldova în topul celor mai libere economii

Sursa: http://www.heritage.org/ (02.04.2015)

După cum observăm Republica Moldova a înregistrat rezultate medii în cadrul acestui clasament, fiind cu mult în spate față de vecinii membri ai UE și cu mult în fața partenerilor din zona estică. Moldova în 2014, a cedat o poziție în cadrul clasamentului, în 2013 aceasta deținea locul 110( 57,3 puncte), domeniile a căror dinamică presupun regres sunt : libertatea fiscală, libertatea afacerii, libertatea comercială și cheltuielile sectorului public. De asemenea a înregsitrat îmbunătățiri la următoarele capitole: corupție( în 2014 a primit cu 10 punte mai mult de cît în 2013), libertatea muncii și libertatea monetară. Celelalte capitole s-au menținut la același nivel, fără oarecare modificări, dar nivelul aestora rămîne foarte scăzut.

Figura 3.4. Punctele Forte și punctele slabe ale economiei Republicii Moldova, în anul 2014(puncle)

Sursa: http://www.heritage.org/ (citat 02.04.2015)

După cum observăm R.Moldova, în ceea ce privește libertatea economică, este o țară cu o economie departe de standardele europene și care deține o mulțime de bariere. Cu toate că economia RM este una social orientată observăm că cheltuielile sectorului public dețin un punctaj puțin peste medie, ceea ce ne sugerează ideea că necesitățile populației care pot fi satisfăcute doar de sectorul public sunt practic duble față de capacitățile acestuia. Cele mai multe dintre bariere sunt create de imperfecțiunile cadrului legislativ din domeniu, care impune la pierderi nejustificate de timp și bani pentru agenții economici în momentul când aceștia efectuează o oarecare activitate/acțiune în mediul economic național, începînd da la lansarea afacerii, înregsitrarea acesteia, dezvoltarea și chiar la momentul de lichidare a companiei.

Figura 3.5. Comparația dintre birocrația din Republica Moldova și alte regiuni economic mai dezvoltate

Sursa: http://particip.gov.md (citat 02.04.2015)

Dar persistă și o oarecare neîncredere reciprocă între agenți economici, investitori și organele de administrare locală/centrală din cauza unui nivel ridicat al corupției.

Însă din fericire guvernul Republicii a sesizat prezența acestor bariere în economia națională, și a început elaborarea metodelor spre lichidarea acestora.

Statul, prin intervenția sa, are drept scop îmbunătățirea mediului de afaceri, astfel încât riscurile și pierderile nejustificate de timp și bani, să fie înlăturate și aduse la standardele țărilor din Europa de Est și Asia Centrală. Odată cu înlăturarea acestor bariere, se așteaptă o creștere a investițiilor străine directe, aceasta va genera majorarea numărului de întreprinderi fiabile capabile să creeze noi locuri de muncă atractive, să asigure o productivitate înaltă și producție competitivă pe piața externă. La acest capitol se observă o ușoară îmbunătățire a situației, deoarece Republica Moldova a reușit în ultimii 5 ani să avanseze în clasamentele internaționale privind Indicile “Libertatea Economică”, ușurința desfășurării afacerilor – „Doing Business” și Indicele Competitivității Globale, depășind nivelul mediu din regiune.

Activitatea investițională este grav afectată de calitatea diminuată a cadrului de reglementare și prin urmare este afectată și creșterea economică, din cauza costurilor administrative și de conformare impuse asupra sectorului privat. Tot aici apar și anumite riscuri în cadrul unei afaceri, generate de ambiguitatea reglementărilor și respectarea incompletă de către funcționarii publici a prevederilor reglementărilor. Dacă ar fi realizate unele îmbunătățiri a cadrului de reglementare ar fi posibil de reinvesti fondurile economisite în urma reducerii cheltuielilor pentru afaceri. Deși valorea economiilor colectate pe seama reducerii costurilor administrative, sunt ușor estimabile, din motivul că reprezintă costuri proceduale,clar regelmetate, ele sunt în mare parte mult mai mici decât cheltuielile suportate pentru precedurile de conformare, care la rândul lor sunt mult mai greu de estimat, fiindcă presupun efectuarea unor măsuri pentru ca afacerea să corespundă totalmente cerințelor de siguranță, inofensivitate și altor cerințe. Prin urmare nu este posibilă estimarea cu o înaltă precizie a economiilor din reducerea cheltuielilor pentru sectorul privat.

Efectele secundare ale acestei priorități, ar fi sporirea gradului de încredere a investitorilor în mediul de afaceri din Republica Moldova și ca rezultat sporirea volumului de investiții și în special a investițiilor străine directe. Din cauza că resursele investitorilor din Republica Moldova sunt limitate, și sunt pe departe de a acoperi necesitățile mediului de afaceri, investițiile străine directe ar fi soluția pentru schimbarea paradigmei de dezvoltare a țării. Din cauza că efectul dat depinde de mulți factori, inclusiv calitatea mediului de afaceri, nu este posibilă cuantificarea acestui efect.

Rata înaltă de închidere a afacerilor nou create.

Figura 3.6. Dinamica numărului de întreprinderi înregistrate și radiate, pe perioada 2007-2014,(uniăți)

Sursa: http://www.cis.md (citat 05.04.2015)

Insuficiența de resurse financiare a investitorilor autohtohtoni și neîncrederea investitorilor străini în stabilitatea mediului de afaceri din R.Moldova, determină apariția pe piață a unor companii nerentabile care promovează o politică neeficientă a proprie activități, prin urmare ele nu sunt capabile să își asigure o durată de viață suficient de lungă pentru a realiza obiectivul lor principal . După cum observăm în ultimii 4 ani cca 50 %(47,87%) din întreprinderile noi create și-au sistat activitatea, dar este îmbucurător faptul că rata închiderii întreprinderilor în ultimii ani a scăzut cu 6,39 p.p., de la 50,9 % la 44,45%. Însă aceasta rămîne a fi un lucru regretabil pentru economia națională, deoarece pentru a asigura o creștere economică este obligatorie susținerea agenților economici Autohtoni. Cu toate acestea există , cum am menționat mai sus o serie de bariere care împiedică companiile să activeze liber pe piață, și anume : un număr mare de controale/comisii, corupția, cheltuieli de timp și bani nejustificate, dar de asemenea și lipsa experienței a agenților economici de a activa pe o piață concurențială și incapacitatea acestora de a activa după principiile marketingului.

3. Veniturile joase pe cap de locuitor și puterea slabă de cumpărare a populației.

„Moldova ocupă locul al 157-lea după Venitul Brut pe cap de locuitor printre 213 țări ale lumii după venitul brut pe cap de locuitor. Datele Băncii Mondiale arată că acesta constituie în Republica Moldova $2070 și după indicatorul respectiv țara face parte din grupul de state cu venituri sub medie (între $1036 și $4085), alături de Uzbekistan, Sri Lanka, Mongolia, Georgia, Ucraina, Paraguay, Egipt, Siria. România împreună cu țări precum Albania, Kazahstan, Turcia a fost inclusă în grupul de țări cu venituri peste medie (între $4086 și $12615). În anul 2014 valoarea medie mondială a VBCL a constituit $10 015. VBCL este cel mai mare în zona euro, de $37 934, și cel mai mic în Africa de Sud, de $1 345.”

Aceasta reprezintă un lucru regretabil pentru economia R.M., deoarece fiind o țară a cărei economie se bazează pe consum, odată cu diminuarea veniturilor,scade puterea de cumpărare,scade cererea agregată etc.

Figura 3.7. Dinamica Veniturilor și cheltuelilor unui individ în Republica Moldova, perioada 2010-2014(lei)

Sursa: statistică.md ( citat 05.04.2015)

Obsevăm în perioada 2010-2014 o creștere atît a veniturilor cît și a cheltuielilor, însă valoarea cheltuielilor prevalează cea a veniturilor, în final deducem că cetățenii Republicii Moldova, utilizează alte surse de venit, de origine nerezidentă, care sunt remitențele.

Figura 3.8. Dinamica remitențelor în Republica Moldova, pe perioada 2010-2014(mln. dolari SUA)

Sursa: statistica.md (citat 19.04.2015)

Reducerea puterei de cumpărare a indivizilor este în mare parte generată de un volum înalt al remitețelor, cca 80% din veniturile din mediul rural îl constituie remitențele. Odată cu creșterea volumului acestora, în cazul în care schimbul valutar presupune niște modificări destul de mari nejustificate, crește și rata inflației.Din acestă situație suferă cel mai mult persoanele a căror sursă principală de venit este transferată de la bugetul de stat (salariu,pensie sau îndemnizație) deoarece puterea de cumpărare a banilor scade mult mai repede decât crește salariul bugetarilor.

4.Protecția investitorilor, neîcrederea acestora în sistemul judiciar al Republicii Modova

Cu toate că ponderea Investițiilor Străine Directe în PIB a constituit 10%, ceea ce este mai mult decât în unele țări europene, investitorii străini nu se aventurează să investească in economia Republicii Moldova. La baza acestei probleme stau totalitatea barierelor enumărate anterior cât și neîncrederea acestora în sistemul legislativ autohton. Lipsa garanțiilor din partea organelor de drept referitor la investițiile efectuate, îi obligă să se abțină. O altă cauză a prezenței acestei disfuncționalități este lipsa dialogului in cadrul mediului economic dintre sectorul privat și sectorul public.

Desigur că există și alte disfuncționalități care influențează nemijlocit activitatea economică, însă la un nivel mai redus comparativ cu cele enumerate mai sus:

mare parte din populație este raspândită pe arii largi în mediul rural;

dualism între un sector urban dinamic și un sector rural tradițional, care creează o segmentare a pieții muncii și distorsionează mecanismele pieței;

pronunțata inegalitate a veniturilor, ceea ce determină rate de impozitare mai mari aplicate sectorului formal, ceea ce înseamnă creșterea presiunii fiscale asupra acestuia și dezvoltarea evaziunii fiscale;

capacitate limitată de administrare a impozitării și a finanțelor publice, ceea ce sporește foarte mult costurile acțiunilor administrative.

3.2. Cauzele și mecanismele de intervenție a statului în economia Republicii Moldova

Pentru început este necesar de justificat necesitatea intervenției statului în economia Republicii Moldova și care ar fi cerințele față de aceasta, pentru că într-o măsură mai mare sau mai mica, statul, poate leza drepturile cetățenilor și a agenților economici. Deci, pentru ca să existe o intervenție ”sănătoasă” statul trebuie să îndeplinească umătoarele cerințe:

1. Statul, în timpul intervenției, trebuie să obțină un consens, consens politic, altfel intervenția nu este considerată democratică, și nu este justificată chiar dacă ea și-a atins scopurile propuse realizării.

2. Intervenția statului trebuie să se execute doar cu condiția că nu sunt încălcate drepturile persoanelor fizice și juridice. Anume din acest motiv instrumentele de intervenție a statului în economia Republicii Moldova sunt limitate.

3. La nivelul economic, trebuie să existe o cauză clară, cu caracter economic, pentru ca statul să intervină cu scopul de a dezvolta mediul economic, satisfăcând astfel necesitățile societății.

Există mai multe premise, factori obiectivi și subiectivi care determină necesitatea intervenției sau a exercitării unui important rol economic de către stat. Premisa obiectivă, cea mai evidentă o constituie creșterea complexității procesului de dezvoltare economico-socială. Această complexitate decurge, înainte de toate, din aprofundarea diviziunii sociale a muncii, ca urmare, pe de o parte, a progresului științei și tehnologiei, a creșterii rolului transformator al acestora, iar pe de altă parte, a diversificării structurilor de ramură și pe subramuri ale economiei țării. Toate acestea conduc la sporirea și diversificarea cererii, agregate, precum și la amplificarea legăturilor economice dintre agenții economici, precum și dintre ramurile și subramurile economiei.Toate acestea măresc nevoia de coeziune și organizare a activității la scara economiei naționale. Drept vorbind statul intervine în economia Republicii Moldova ca să rezolve problemele care stagnează economia națională și anume: pericolul totalitarist, nelegalitățile economice, sărăcia și alte neegalități sociale, inflația, eliminarea barierilor în desfășurarea business-ului. Deasemeni există unii perturbatori care pot fi înlăturați numai prin intermediulu statului, deoarece doar el are acea putere legislativă necesară pentru înlăturarea acestora dar și suficiente resurse financiare, nemai vorbind de viteza relativ mică, comparativ ”mîina invizibilă”, cu care pot fi efectuate anumite modificări. Este foarte ușor de înțeles că toate disfuncționalitățile enumerate mai sus nu pot fi înlăturate prin libera funcționare a pieții. Drept exemplu putem lua sărăcia, care prin simpla funcționare a pieții, per general, la nivel mediu, nivelul de trai crește, însă acest lucru este realizabil când bogăția celor bogați crește iar cei săraci devin mai săraci.

Cu toate că rata șomajului este de 3,9% aceasta fiind o situație ideală, șomajul este o problem acută a economiei Republicii Moldova, deoarece este calculat doar pe seama persoanelor active rezidente. În cazul dacă cei care sunt plecați peste hotare ar reveni, rata șomajului ar fi mult mai mare, și dacă ar pierde posibilitatea de a lucra peste hotare și s-ar întaorce în Republica Moldova, se va crea un haos total, deoarece RM nu este capabilă să facă față la un număr atât de mare de potențiali șomeri. Anume din aceste motive, combaterea și prevenirea șomajului este cauza principală a intervenției statului în economia Republicii Moldova.

1. Funcționarea liberă a pieței nu ne garantează că vom obținem un echilibru a pieții muncii, la un nivel înalt de ocupare, iar dacă acest echilibru a fost atins când gradul de ocupare este extrem de redus, doar statul mai este capabil să ridice gradul de ocupare a populației active.

2. Statul va realiza acest lucru prin încurajarea investițiilor, iar din simplu motiv că resursele financiare publice sunt limitate și în isufinciență, permanent va trebui de atras ISD.

3. Modificarea propensității spre consum poate cauza o fluctuație semnificativă pe piață. Scăderea bruscă a propensității spre consum poate cauza un deficit de cerere, deci și o diminuare a gradului de ocupare, dacă acest deficit de cerere se menține pe o perioadă mai lungă de timp. Statul, la rândul său, trebuie să intervină cu scopul de a crește propensitatea spre consum, pentru a provoca repornirea investițiilor. „Orice fluctuație a investițiilor necompensată de o modificare corespunzătoare a propensității spre consum va rezulta, desigur, într-o fluctuație a ocupării forței de muncă.”

Statul/BNM-ul, pentru a atinge gradul de ocupare totală, trebuie să se asigure că dobînda de pe piață este la un nivel suficient, ca necesitatea de investiții să fie în concordanță cu propensitea spre consum. Politica monetară poate fi ineficientă și/sau insuficientă atunci cînd productivitatea marginală a capitalului devine negativă.

Politica fiscală de asemenea este capabilă să modifice propensitatea spre consum, deoarece principalul scop al acesteia este redistribuirea unei părți din venitul national. Pentru a crește gradul de ocupare, politica fiscală nu trebuie să fie prea împovătoare, pentru a fi capabilă să încurajeze investițiile, plus la aceasta de la ea se mai așteaptă și o eficientă redistribuire a veniturilor. Datorită faptului că în Republica Moldova impozitul pe venit este diferențiat, și nu unic precum în Romania, acest lucru este mai ușor de realizat.

Politica fiscală, când gradul de ocupare a forței de muncă este sub gradul de ocupare totală, trebuie să asigure următoarele:

creșterea cererii agregate;

menținerea productivității marginale a capitalului,

realizarea funcțiilor sociale ale statului.

Politica bugetară poate acoperi deficitul de investiții al mediului privat, într-un scenariu tragic pentru Republica Moldova, însă dacă intervine ea atunci se denaturează concurența. Chiar dacă investițiile sectorului public se efectuiază doar în baza criteriilor economici, ele vor avantaja un sector al economiei în detrimentul altuia. Însă , dacă aceste investiții se fac cu scopul de a atinge gradul de ocupare total, ori compensare a deficitului de investiții al mediului privat în perioadă de criză, atunci intervenția este argumentată. Dezavantajul folosirii politicii bugetare în acest scop este că denaturează concurența. Chiar dacă investițiile statului se fac pe criterii economice, ele vor avantaja o anumită ramură economică, în detrimentul alteia. Dacă acceptăm ideea că este și el un actor economic cu drepturi depline, și că obiectivul principal al acestuia este atingerea gradului de ocupare totală, riscurile aferente intervenției statului în economie prin politica bugetară devin acceptabile. Pentru a determina oportunitatea investițiilor publice, statul trebui:

1) să stabilească dacă gradul de ocupare al forței de muncă este inferior ocupării totale;

2) să stabilească dacă investițiile private curente vor genera o creștere acceptabilă a gradului de ocupare și dacă trendul va continua;

3) să stabilească prioritatea socială a investiției publice;

4) să estimeze efectul investițiilor asupra cererii agregate.

O altă cauză, la fel de importantă, a interveției statului în economie este menținerea stabilității economice.

Stabilitea economică este soluția pentru împiedicarea fluctuației bruște, cu efecte negative, „Ceea ce este imposibil de controlat într-o economie de capitalism individual este stocul de încredere”, puncta Keynes referindu-se la situațiile de criză.  Fluctuațiile mari ale unor indicatori economici, presupun în primul rind un nivel relativ înalt al încrederii. Cu toate că statul nu poate să se opună evoluției pieții, el poate asigura stabilitatea parametrilor macroeconomici față de fluctuațiile întâmplătoare pentru un climat investițional optim.

În situația în care sectorul public din Republica Moldova ar avea alte obiective, el ar fi promovat alte politici sau nu ar fi intervenit în activitatea economică. Ceea ce ar trebui de îmbunătățit la acest capitol în RM, este evitarea intervențiilor discreționare, mai multă transparență și justificarea intervenției.

Pentru a determina momentul oportun al intervenției, statul trebuie să monitorizeze comportamentul a doi indicatori: productivitatea marginală a capitalului și cererea agregată. Astfel, dacă statul este capabil să asigure permanent o productivitate a capitalului atractivă, motivând astfel investitorii autohtoni cât și pe cei străini, intervenția va avea un efect benefic asupra economiei. Aici deja apare riscul suprainvestițiilor, însă Keynes a prevăzut un asemenea scenariu, și ne-a oferit soluția pentru această posibilă situație, suprainvestiția este, în opinia sa „o stare a lucrurilor în care (…) nu există nicio investiție nouă care se așteaptă, chiar și în condiții de ocupare totală, să producă în cursul vieții sale mai mult decât costul său de înlocuire.”

În concluzie putem spune că statul posedă legitimitatea și instrumentele necesare pentru a âmbunătăți funcționarea pieței, pentru a înlătura sau măcar a ameliora efectele crizelor potențiale cât și petnru ași îndeplini rolul său social și politic.

De asemenea, statul intervine în cadrul economiei cu scopul de a înlătura imperfecțiunile pieții, acestea nu reprezintă alteva decît situații din viața economică a Republicii Moldova în care nu este repectat Optimul-Pareto, acesta are loc atunci cînd nu mai există nici un schimb care l-ar face pe cel puțin un individ mai bine situat față de celălalt fără a-l face pe celălalt mai rău situat. În momentul în care statul intervine în zona de eșec a pieții, este faorte important ca tipul intervenției să corespundă caracterului eșecului. Cauzele apariției eșecurilor pieții în Republica Moldova sunt similare cu cele din alte state, și anume: informație incompletă, limitarea concurenței, externalitățile. Din cauză că monopolul creează o alocare neeficientă a resurselor, și din cauză că în Republica Moldova procesul de privatizare încă mai continuă cu ritmuri relativ înalte, a fost necesar de intervenit prin introducerea unei legi care ar proteja concurența, ceea ce și a fost realizat de Guvernul Republicii. Aceasta asigură pătrunderea liberă pe piață a potențialilor clienți sau poate decentraliza firmele monopoliste. Este o situație mult mai dificilă cînd pe piață este prezent un caz de monopol natural. La baza monopolului natural se află economiile primite în rezultatul efectului de scară, de exemplu Moldova Gaz, Apă Canal etc. Statul, neavând posibilitate de a învinge monopolul natural fără pierderi ale eficienței, a fost nevoit să utilizeze două măsuri principale: de a îndrepta puterea sa nu spre eliminarea situației de monopol, ci spre unele aspecte ale activității monopolistului și de a ocupa zonele monopolului natural cu întreprinderi și organizații ale sectorului public. Monopolul natural deseori dispare în rezultatul progresului tehnic.

Externalitățile apar atunci când acțiunea unui indivind determină apariția unor beneficii/costuri pentru un alt individ, pentru care acesta nu a suportat nici un fel de costuri sau nu a primit nici un fel de compensații.

Statul poate interveni prin două modalități: prin introducerea unor reglementări cât mai detaliate și senzitive la realitățile existente și situațiile posibile sau prin taxarea activităților generatoare de costuri externe negative (accize: taxe pe consumul unor produse al căror consum produce externalități negative, de exemplu tutunul, băutura alcoolică, benzina) recompensarea/stimularea activităților cu externalități pozitive: de exemplu inițiativa economică (profitabilă nu numai pentru întreprinzător dar având ca efect și creșterea numărului de locuri de muncă) poate fi stimulată prin acordarea unor credite preferențiale, cu dobândă subvenționată etc.

Alte distorsiuni și anomalii: Se referă la tipurile de piețe ce nu pot funcționa datorită unor constrângeri în ceea ce privește cererea (lipsa unei economii de scară sau costurile de investiție în anumite produse/ servicii (de exemplu companiile furnizoare de gaze, electricitate, televiziune prin cablu). În unele cazuri apar monopoluri sau oligopoluri naturale. Statul poate interveni, și de această dată, în diferite moduri:

prin reglementarea concurenței (Oficiul antimonopol, Oficiul pentru concurență): prin institutirea unei serii de reglementări care să prevină creșterea arbitrară a prețurilor de consum a diferitelor servicii sau bunuri;

prin subvenționarea pierderilor asociate prețurilor ne-profitabile;

prin naționalizarea industriei respective și producerea respectivului serviciu.

Și nu în ultimul rînd statul urmărește , prin intervenția sa, să atingă alte scopuri care nu au nici o tangență cu economia sau măcar nu au un impact imediat asupra acesteia.

Luînd în considerație necesitățile mari ale republicii în investiții și în capital străin, pentru atragerea investițiilor, statul intervine cu scopul de a oferi stimulente fiscale agenților economici dar și pentru a promova imaginea Republicii Moldova peste hotare.

Creșterea rolului științei și tehnologiei amplifică și volumul cheltuielilor necesare pentru finanțarea activității de cercetare și dezvoltare, precum și a resurselor destinate pregătirii cadrelor. O parte importantă din aceste cheltuieli reprezintă investiții pe termen lung, ale căror efecte economice nu apar decât în timp sau comportă riscuri pe care nu și le asumă întreprinzătorii particulari.

Necesitatea asigurării resurselor pentru creșterea și educarea tinerelor generații, precum și pentru protecția socială a categoriilor sociale defavorizate și vârstnice.

Necesitatea protecției mediului înconjurător.

3.3 Cheltuielile sectorului public în Republica Moldova

În multe țări, în special în țările în curs de dezvoltare, statul încearcă să concentreze în mâinile sale sectoarele economiei care aduce cel mai mare venit în Bugetul Public Național.

O astfel de experiență ar fi utilă pentru Moldova, dar guvernul nu a reușit până acum să preia controlul asupra sectoarelor care completează bugetul, și încearcă să rezolve deficitul bugetar prin reducerea cheltuielilor și a veniturilor bugetare. Practica mondială ne-arătat că în timpul tranziției la economia de piață este necesar, ca sectorul public, să mărească anumite tipuri de cheltuieli și anume transferurilor către menaje, inclusiv ajutorul de șomaj, costuri sociale. Prin urmare, politicile care vizează reducerea cheltuielilor guvernamentale pentru această perioadă nu este utilă pentru economia Republicii Moldova. Politicile în domeniul cheltuielilor publice reies din Programa de activitate a statului și Strategia națională de dezvoltare.

Scopurile principale lea politicilor de cheltuieli din Republica Moldova

Îmbunătățirea eficienței și eficacității utilizării resurselor publice,această problemă este extrem de importantă într-un mediu în care cheltuielile publice în raport cu PIB-ul au ajuns la un nivel suficient de ridicat.

Îmbunătățirea planificarii cheltuielilor publice, aceasta presupune dezvoltarea în principal capacitatea și responsabilitatea autorităților publice în planificarea politicilor sectoriale în cantitatea de resurse disponibile. Obiectivul principal în acest context presupune utilizarea rațională a fondurilor publice de către beneficiarii acestora, dar nu determinarea modalităților de dobîndire a noilor fonduri.

Optimizarea cheltuielilor pentru personal, procesul de analiză și optimizare a cheluielilor pentru personal reflectă scopul conceptului oprimizării numărului de persoane care activează în sectorul public. Această optimizare este destul de importantă deoarece cheltuielile pentru personal au o pondere extrem de mare în totalul de cheltuieli.

Distribuirea resurselor publice între sectoare, programe și activități în conformitate cu prioritățile stabilite.

Prioritățile pentru cheltuielile publice:

Procesul de distribuire a resurselor suplimetare, se bazează pe prioritățile politicilor sectoriale. Cu toate acestea cea mai mare parte a resurselor suplimentare (70%) au fost furnizate de programe de cheltuieli curente. Prin aceasta s-a demonstrat incapacitatea de a stabili noi priorități precum și lipsa unei volatilități sporite a resurselor.

O parte din resurse au fost alocate în conformitate cu prioritățile intersectoriale.

Aceste priorități sunt în concordanță cu principalele obiective de politică în domeniul cheltuielilor publice:

Reforma remunerării muncii , ca factor dominant în ridicarea nivelului calității serviciilor publice,

Investiții, unul dintre prioritățile de bază. Un volum ridicat al investițiilor care va îmbunătăți calitatea portofoliului de investiții, în conformitate cu prioritățile de dezvoltare, va fi capabil să producă modificări calitative în ceea ce privește managementul investițiilor și totodată să ridice nivelul responsabilității in cadrul organelor care se ocupă cu investițiile din sectorul public.

Introducerea activităților care decurg din Programul de susținere a tinerilor. Acesta va fi pus în aplicare prin intermediul unor programe sociale: accesul la educație, locuințe, promovarea spiritului antreprenorial;

În domeniul justiției de utilizat fonduri suplimentare pentru punerea în aplicare pe deplin a măsurilor prevăzute în SNR. Resursele din acest sector vor sprijini măsurile de politică pentru a consolida în continuare autonomia și calitatea justiției.

În domeniul științei și inovării o creștere semnificativă a creditelor, în conformitate cu prevederile Codului cu privire la știință și inovare;

În sectorul economiei și infrastructurii cea mai mare parte a resurselor este utilizată pentru susținerea fermierilor, lărgirea plantațiilor de viță –de- vie cît și întreținerea, repararea și recontrucția drumurilor publice.

Pe parcursul 2014 cheltuelile publice sau majorat în mediu cu 14,87% comparativ cu anul 2013, înregistrînd la finele anului valoarea de 44402,5 mil. lei. Ponderea cheltuelilor publice în PIB în anul 2014 a costituit 39,82% majorîndu-se nesemnificativ cu 1,36% față de anul 2013, această majorarea a fost posibilă datorită creșterii volumului de cheltuieli publice cu o rată mai mare compatariv cu rata de creștere a PIB-ului, care în anul 2014 a costituit 10,95%.

De obicei, prioritate în acordarea resurselor din Bugetul public național li se oferă cheltuielilor pentru asigurare și asistență socială, care rămîne a fi unul prioritar( cu excepția resurselor pentru majorarea plăților salariale), pentru acoperirea necesităților în domeniul protecției sociale în anul 2014 au fost alocate cca. 14155,1 mln. lei, ceea ce constituie 31,89% din totalul cheltuielilor publice. Cheltuielile pentru economie în anul 2014 au constituit 7624,7% mln. lei, ponderea acestora în total cheltuieli fiind de 17,17% înregsitrînd o creștere promițătoare față de anul 2013 de 34,85% . Conform datelor oferite de Ministerul Economiei a RM, cheltuelile pentru economie vor continua să crească deoarece sunt unele dificultăți în ceea ce privește finanțarea noilor proiecte cît și din cauza unui nivel scăzut a ISD-urilor.

Dacă analizăm cheltuielile Bugetului public național in perspectiva bugetelor componente, atunci observăm că în anul 2014 cele mai mult au crescut cheltuielile din Bugetul Unităților administrativ-teritoriale, comparativ cu anul 2012, cu 26,89% . Cele mai mari cheltuieli au fost executate de Bugetul de Stat cca. 16402,9 mil. lei însă comparativ cu anul 2012, volumul cheltuielilor Bugetului de Stat sa diminuat cu 24,32%. De asemenea cheltuieli considerabile au fost executate de către Bugetul asigurărilor sociale de stat, care comparativ cu anul 2012 au crescut cu 23,31%, acest lucru poate fi privit din două aspecte: pozitiv influențează asupra veniturilor personale disponibile a pesionarilor, șomerilor ce primesc indemnizații, pesoanelor cu dizabilități etc. determinînd o creștere a cererii agregate, care negativ influențează Bugetul public național, crescînd astfel presiunea asupra acestuia, deoarece aceste cheltueli nu presupun nici un fel de rambursare. De asemeni putem menționa că odtată cu majoratea cheltuelilor Bugetul asigurărilor sociale de stat, sectorul public urmărește scopul de a îmbunătăți calitatea vieții din Republica Moldova și confirmă că politica promovată de el este social orientată. Referitor la Fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală, putem spune că de asemeni are un ritm destul de promițător de creștere și anume 17,71%, la moment cele mai mici cheltuieli din Bugetul public național se efectuiază în cadrul Fondului asiguri obligatorii de asistență medicală.

Conform dinamicii actuale a structurii cheltuielilor publice putem constata că pe lăngă creșterea promițătoare înregistrată de cheltuielile cu scop economic , se observă o tendintă de majorare a cheltuielilor cu scop socio-cultural, care în anul 2014 au crecut cu 11,73 %. Această creștere s-a bazat pe majorarea cheltuielilor pentru învățămînt, ocrotirea sănătății, asigurare și asistență socială. De asemeni au înregistrat creșteri promițătoare cheltuielile pentru apărare națională, organe judiciare și protecție civilă -15,94% ; cheltuieli pentru deservirea datoriei de stat – 20,14%; cultură, artă, sport și acțiuni pentru tineret 16,15%.

O asemena dinamică reflect prioritatea mediului economic și a celui social în contextul creșterii economice și a diminuării nivelului sărăciei. În componența cheltuielilor din blocul social observăm o creștere considerabilă a cheluielilor pentru protecția socială și cheltuielile pentru protecția sănătății, iar în blocul economic a celor mai mari ritrmuri de creștere au înregistrat cheltuielile pentru: agricultură, infrastructură și complex energetic. Acest lucru se datorează finalizării finanțării programelor individuale legate de aprovizionarea cu apă și gazificarea localităților, precum și din cauza incertitudinii de finanțare externă pentru proiecte individuale, care în prezent dețin cea mai mare pondere în industrie.

Principalii factori în contextul priorităților intersectoriale în anul 2014 au cuprins:

Reforma salarială în sectorul public.

Indexarea din costul bunurilor și serviciilor, în conformitate cu modificările indicelui prețurilor de consum și creșterea prețurilor la gaze naturale.

Creșterea graduală a alocațiilor pentru investiții capitale, ca factor de influență asupra dezvoltarii economice.

O creșterea corespunzătoare se va concentra pe punerea în aplicare a Codului cu privire la știință și inovare și a Acordului de parteneriat între Guvern și Academia de Științe. În același timp, resursele limitate nu asigură un nivel adecvat al dezvoltării sectorului dat, deoarece cheltuielilor de cercetare constituie 48,51 mln. lei, ceea ce reprezintă 0,05% din PIB în 2014.

Furnizarea acestor domenii prioritare cu resurse finaciare este concepută pentru : facilitarea accesului la educație, în special la serviciile de educație generală, precum și îmbunătățirea calității serviciilor educaționale; sprijin cadrelor didactice tinere, recrutat în zonele rurale; o creștere a standardelor nutritionale in scoli si orfelinate; consolidarea bazei de învățământ și dezvoltarea de informații; plata burselor pentru elevi și studenți; facilitarea accesului tinerilor la cultură și la sursele de informare prin deschiderea centrelor și restaurarea bunurilor culturale pentru tineret.

Pe parcursul anului 2014 creștere relativă a cheltuielilor publice în domeniul sănătății, în comparație cu anul precedent, a fost una promițătoare. Ca și în anii precedenți, costul sectorului a continuat să dețină una dintre cele mai mari ponderi în PIB, și anume 5,28%, în următorii ani, se prognozează o majorare a acesteia. Creșterea se datorează în principal plății în cadrul sistemului de asigurări sociale. Creditele suplimentare vor fi utilizate pentru: indexarea sau creșterea mărimii prestațiilor sociale;consolidarea protecției sociale a familiilor cu mulți copii; dezvoltarea serviciilor sociale și a unei rețele de asistenți sociali.

Costurile economice ca pondere în PIB au crecut de la 5,77% în 2013 la 6,84% în 2014. Creșterea relativă a creditelor în domeniul economic, în 2014 comparativ cu 2013 este de aproximativ 9,6%, cu o ușoară scădere a costurilor din anumite sectoare. Nevoia de acoperire financiară a programelor bugetare ale unității economice este în legătură cu:sprijin pentru sectorul agricol de evoluție constantă de subvenționare a producătorilor agricoli, elaborarea de mecanisme pentru securitatea alimentară de egalarea cadrului instituțional, de reglementare și de diagnostic la standardele internaționale, în special la cel European; a sprijini dezvoltarea industriei vinicole, ca un sector de importanță strategică; reabilitarea drumurilor publice, ca un factor în dezvoltarea infrastructurii .Analiza a fost efectuată în baza Tabelului A 1.1(Anexe)

Concluzie

În urma celor analizate în pe parcursul acestei lucrări, am ajuns la concluzia că dezvoltarea economiei naționale este srâns legată de dezvoltarea statului ca agnet economic cu drepturi depline, dar și dezvoltarea acestuia ca garant a echității sociale și eficațității politiclor economice și sociale. Dealungul evoluției gândiriii economice, intervția statului în economie era privită ca o necesitate sau ca un colac de salvare pentru economie, aceste două idei schimbându-se consecutiv în diferite etape. În situația când economia prospera, intervenția statului nu era solicitată decât în proporții minci în calitate de observator și apărător a intereselor sociale ale populației, în momentul apariției unor crize necesitatea intervenției statului creșteea considerabil, deoarecec el deținea suficiete resurse financiare pentru a îmbunătățirea situația create într-un interval mai scurt de timp. Așadar, dereglarea mecanismelor pieții a prestabilit elaborarea teoriilor dirijismului, în care fără nici o îndoială keynesismul este lider în ceea ce privete argumentarea și justificarea intervenției statului în economie. Ideea de bază a keynesismului este aceea a preîntâmpinarii unor fluctuații buște care cu siguranță vor avea un impact negativ asupra economiei, spre explu: crize economice, o rată galopantă a inflației sau crearea situației de dezinflație, un nivel ridicat a ratei șomajului etc. Be baza ideelor sugerate de J.M. Keynes în lucrarea ” Teoreia ocupării forței de muncă, a dobînzii și a banilor” s-a și constituit orientarea economică denumită intervenționalism.

Considerăm că, intervenția statului în economie este necesară la etapa actuală de dezvoltară a economiei Republicii Moldova,dar ar fi nevoie o restructurare a relațiilor de proprietate. Cele două obiective ale redimensionării rolului statului sunt reducerea ponderii sale ca agent economic și diversificarea funcțiilor acestuia, ca stat de drept, garant al bunei funcționări a piețelor.Se observă, așadar, că redimensionarea rolului statului nu trebuie identificată,în mod simplist, cu restrângerea rolului său economic. Se poate vorbi de reducerea rolului statului atunci când ne referim la implicarea sa directă ca proprietar și administrator al unor active. Trebuie făcut, însa, distincție între rolul statului de proprietar și administrator și rolul de reglator, legislator și principal strateg al construcției instituționale, ceea ce face parte din domeniul funcțiilor statului.

Această tendință de redimensionare a rolului statului, nu are în vedere ignorarea funcțiilor statului deoarece statul va continua să aibă mereu o funcție economică, în calitate de actor al pieței. Important e faptul că firmele de stat trebuie să actioneze într-un mediu economic de piață. Ele sunt cele care se supun regulilor pieței și nu piața este cea care se supune capriciilor statului. Indiferent de implicarea sa în economie, statul trebuie să rămână garantul drepturilor și libertăților fundamentale. Aceasta se referă, pe de o parte, la aria atribuțiilor sale dar și la modul în care aceste atribuții sunt îndeplinite.

Toate acestea presupun și o redefinire a rolului statului. Restrângerea rolului statului ca agent economic nu înseamnă o restrângere a funcțiilor sale. Funcția statului de garant al democrației, al egalitații de șanse, exercitate prin instituțiile abilitate, sunt noi și ele arată cu câtă precauție trebuie abordată chestiunea restrângerii rolului statului.

Oricare ar fi evoluția statelor în economie aceasta va trebui să se schimbe, odată cu noile descoperiri tehnologice și odată cu apariția unor economii mai puternice, mai dezvoltate. În general, piețele sunt destul de eficiente cand trebuie să producă bunăstare, dar problema apare atunci când trebuie să se faca o redistribuire a veniturilor, a bunăstării. De aceea rolul guvernelor în redistribuirea veniturilor nu va dispărea, deși este unul foarte complicat. în schimb, vor trebui să realizeze această funcție în mod diferit decât au făcut-o în trecut. Vor trebui să invețe cum să facă politicile de redistribuire eficiente și concentrate și vor trebui să nu uite un lucru: creșterea economică este cel mai bun tratament împotriva sărăciei și în vederea producerii de noi slujbe.

Fig. 4, Avantajele și dezavantajele intervenției statului în economie.

Sursa: elaborat de autor

Într-un final, putem afirma că sectorul public este o necesitate pentru orice economie. Funcționarea sa este impusă de imperfecțiunile pieței, dar aceasta nu înseamnă că implicarea sa este întotdeauna optimă. Interesele agenților economici diferă, ceea ce înseamnă că niciodată nu vor fi satisfacuți deplin toți participanții la viața economică. În plus, sentimentul discriminării este o caracteristică umană care face ca de cele mai multe ori individul să se considere dezavantajat sau defavorizat de o situație pe care este obligat să o accepte. Funcționarea sectorului public nu este perfectă, ea însăși înregistrând eșecuri, pe care societatea le poate ameliora fie printr-o schimbare de intervenție publică, fie printr-o intervenție privată sau mixtă.

BIBLIOGRAFIE

ACTE NORMATIVE

Legea privind bugetul de stat a Republicii Moldova Nr. 339 din  23.12.2013, publicat 21.01.2014 în Monitorul Oficial Nr. 14-16, art Nr : 34

HOTĂRÎRE Nr. 257 din  05.12.2008, privind aprobarea Strategiei Sistemului Național de Referire pentru protecția și asistența victimelor și potențialelor victime ale traficului de ființe umane,

Legea Republicii Moldova cu privire la protecția concurenței nr. 1103-XIV din 30.06.2000 publicată în Monitorul Oficial nr 166 din 31.12.2000 nr. 166-168,

MANUALE, MONOGRAFII ȘI LUCRĂRI DIDACTICE, BROȘURI

Gheorghe Popescu, Fundamentele gîndirii economice, Oradea, Editura ”Anotimp”, 1993,

Dan Popescu, Istoria cândirii economice, București, editura ”Continent”, 1994,

Dimitrie B. Ionescu, Istoria doctrinelor economice, vol. I, Sibiu, Tipografia ”Cartea Romîneacă din Cluj”,1941,

Gheorghe Popescu, Istoria gîndiri economice Vol. II, Note de curs, Cluj-Napoca, Universitatea ”Babeș-Bolyai”, Facultatea de științe economice, catedra de economie politică, 2001,

Gheorghe Popescu, Istoria gîndiri economice Vol. I, Note de curs, Cluj-Napoca, Universitatea ”Babeș-Bolyai”, Facultatea de științe economice, catedra de economie politică, 2001,

Ludwing von Mises, Intervenționismul – o analiză economică, Ed. Universității “Alexandru Ioan Cuza” Iași, 2011, traducere de Gabriel Claudiu Mursa.

Dumitru Moldovanu, Doctrinele economice, Chișinău, Editura ”ARC”, 2003,

John Maynard Keynes, Teoria generală a ocupării forței de muncă, a dobânzii și a banilor, București: Publica, 2009,

Conf. Univ. Dr. Alina Profiroiu, Prof. Univ. Dr. Mihaly Hogye, Asist. Univ. Drd. Bogdan Andrei Moldovan Economie și finanțe publice, Suport de curs, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca

SITE-OGRAFIA

3.1 Pagina Oficială Web al Biroului Național de Statistică, www.statistica.md,

3.2 Pagina Oficială Web a Camerei de Înregistrări de Stat, http://www.cis.md

3.3 Pagina Oficială Web a Ministerului Justiției al RM, http://www.justice.gov.md

3.4 Pagina Oficială Web a Guvernului Republicii Moldova, http://particip.gov.md

3.5 Pagina Oficială Web a fundației americane Heritage, http://www.heritage.org

3.6 Economia și statul, concepții cu privire la raportul dintre stat și economie

http://www.rasfoiesc.com/business/economie/ECONOMIA-SI-STATUL57.php, (citat

03.05.2015),

3.7 Manifestarea intervenționalismului statal în economiiile contemporane,

http://adevaruri-incomode.blogspot.com

/2013/05/manifestareaintervenționalismuluistatal_25.html

3.8 Magdalena Platis, Economia sectorului public, Cap. II, Importanța sectorului public,

http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/platis/2.htm

3.9 Portale de știri:

http://unimedia.info/stiri/Studiu-INCE-Mediul-de-afaceri-in-Republica-Moldova-s-a-inrautait-in-ultimii-doi-ani-75158.html

http://agora.md/stiri/824/studiu-mediul-de-afaceri-in-republica-moldova-s-a-inrautatit-in-ultimii-doi-ani

http://www.noi.md/md/news_id/24652

IV.ALTELE

Hoanță Nicolae, Economie și finanțe publice, bibliografie seminar

Ostrovschii Andrei, Teză de an ”Intervenția statului în economie: cause, mecanisme, costuri”, EG-121, ASEM 2014.

Ostrovschii Andrei, Simpozionul Științific al Tinerilor Cercetători ASEM-2014 (Ediția a XII-a, 4-5 aprilie 2014), Disfuncționalitățile mediului de afaceri la etapa actuală de dezvoltare a economiei Republicii Moldova.

ANEXE

Anexa 1, Cheltuelile sectorului publice(estimate)

Tabelul A 1.1

Sursa: http://mf.gov.md/common/files/CCTM%202012-2014/Anexa_2_1_BPN.pdf

Anexa 2, Dinamica cheltuelilor publice Tabel A 1.2

Sursa: http://info.minfin.ru/fbrash.php

ANEXE

Anexa 1, Cheltuelile sectorului publice(estimate)

Tabelul A 1.1

Sursa: http://mf.gov.md/common/files/CCTM%202012-2014/Anexa_2_1_BPN.pdf

Anexa 2, Dinamica cheltuelilor publice Tabel A 1.2

Sursa: http://info.minfin.ru/fbrash.php