Aspecte Metodologice de Evaluare a Riscurilor In Cadrul Companiilor de Productie

Economie

Aspecte Metodologice de Evaluare a Riscurilor In Cadrul Companiilor de Productie

Byadmin ianuarie 1, 2024

ASPECTE METODOLOGICE DE EVALUARE A RISCURILOR ÎN CADRUL COMPANIILOR DE PRODUCERE

(PROIECT DE ELABORARE A HĂRȚII RISCURILOR)

PROIECT DE LICENȚĂ

CUPRINS

ABSTRACT

Obiective: scopul cercetării este generalizarea principiilor teoretice, adaptarea instrumentelor și tehnicilor de analiză și evaluare ale riscurilor întreprinderii.

– evidențierea și gruparea celor mai reușite abordări și definiții cu privire la noțiunea „risc”, argumentarea conținutului economic al unei asemenea categorii ca „riscul în activitatea de antreprenoriat” și examinarea caracteristicilor de bază ale acestuia;

– sistematizarea și argumentarea clasificării riscurilor;

– rectificarea algoritmului procesului de gestiune a riscurilor întreprinderii;

– analiza comparativă a metodelor de evaluare a riscurilor;

– elaborarea și fundamentarea propunerilor privind perfecționarea metodelor de evaluare și de apreciere a influenței factorilor de risc asupra activității întreprinderii;

Rezultatele cercetării: Analiza și argumentarea procesului de gestiune a riscurilor întreprinderii elaborarea și fundamentarea propunerilor privind perfecționarea metodelor de evaluare și de apreciere a influenței factorilor de risc asupra activității întreprinderii.

Concluzii și recomandări: Harta riscurilor profesionale este un concept dezvoltat pentru a folosi și a fi folosit în prevenirea riscurilor profesionale specifice unui anumit sector industrial, domeniu de activitate sau categorii profesionale. Instrumentul astfel creat facilitează identificarea și localizarea riscurilor profesionale și a masurilor de prevenire adecvate, fiind util îmbunătățirii calității activităților din domeniul securității si sănătății muncii. În elaborarea Harții Riscurilor pentru industria textilă și a produselor textile din întreprinderea Ionel SA au fost fundamentale informațiile furnizate de angajați referitoare la condițiile de munca și expunerea la riscuri profesionale.

Nume de familie, prenumele: Catan Natalia

Titlul proiectului de licență: Aspecte metodologice de evaluare a riscurilor în cadrul companiilor de producere (proiect de elaborare a hărții riscurilor)

Localitate: Chișinău

Anul perfectării proiectului de licență: 2014

Structura tezei. Teza este constituită din introducere, două capitole, concluzii generale și recomandări, bibliografie cu 15 de titluri, 3 anexe, 37 de pagini de text de bază,2 figură, 6 tabele,

Cuvinte-cheie: Strategie, risc, obiectiv , resurse umane, industria textilă.

ANNOTATION

Objective: is to purpose of the research is the generalization of theoretical principles adaptation tools and techniques of analysis and risk assessment company.

– Highlighting and grouping of the most successful approaches and definitions on the concept of "risk" argument economic content of such categories as "risk in entrepreneurial activity" and examine its basic characteristics;

– Systematization and classification of risk argument;

– Correction Algorithm enterprise risk management process;

– Comparative analysis of methods of risk assessment;

– Draft and proposals on improving the methods of evaluation and assessment of risk factors influence the activity of the enterprise;

Research results: Analysis and argumentation enterprise risk management process development and substantiation of proposals on improvement of methods of evaluation and assessment of risk factors influence business activity.

Conclusions and recommendations: Occupational risk map is a concept developed to use and be used in the prevention of occupational hazards specific to a particular industry, field of activity or profession. The instrument thus created facilitates the identification and location of occupational hazards and appropriate prevention measures is useful quality improvement activities in health and safety at work. In developing the paper Harm Textile and textile products in the enterprise Ionel SA were fundamental information provided by employees on working conditions and exposure to occupational hazards.

Last name, first name: Catan Natalia

Project Title: Methodological Aspects of the Risks’ Assessment within Production Companies (project of risks’ map elaboration)

Location: Chișinău

Year perfecting Project: 2014

Structure of the thesis. The thesis consists of an introduction, two chapters, conclusions and recommendations, bibliography of 15 titles, 3 annexes, 37 pages of basic text, 2 figures, 6 tables,

Keywords: Strategy, organizational structure, mission, vision, goal, objective.

LISTA ABREVIERILOR

SMED – Single-Minute Exchange of Dies

JIT – Juste a Temp

SA – Societate pe acțiuni

LISTA FIGURILOR

LISTA TABELELOR

INTRODUCERE

Actualitatea și importanța temei Astăzi, noțiunea de risc pare a fi sinonimă cu cea de activitate. Orice activitate desfășurată de către om este supusă unor anumite riscuri mai mici sau mai mari care îi pot genera pierderi sau pot valorifica rezultatele așteptate. Deși omniprezent în mediul de afaceri, și nu numai, riscul este adesea, relativ dificil de detectat sau anticipat. Evenimentele ce pot afecta veniturile și performanțele ulterioare investiției sunt atât de numeroase și variate încât identificarea lor reprezintă o provocare chiar și pentru cei mai abili și experimentați investitori, fiindcă viitorul este în mare măsură necunoscut.

Cu alte cuvinte, acțiunile antreprenorilor, în condițiile pieței, ale concurenței, funcționării întregului sistem economic nu pot fi calculate cu certitudine. Examinarea și gestiunea situațiilor de risc capătă o mai mare importanță pentru antreprenori, ridicându-se și gradul de risc cărora sunt supuse activitățile desfășurate de către ei.

Riscul este un partener normal și de nedespărțit al oricărei activități având efecte directe și puternice asupra rezultatelor activității respective. Orice activitate are un anumit grad de risc. În fiecare zi structura organizatorică din care facem parte este abordată direct sau indirect de diverse riscuri. Totodată și noi ca persoane fizice, suntem supuși la diverse riscuri. Trăim într-o lume a riscurilor. Aceste riscuri se refer ăla bunurile care sânt la dispoziția noastră, la partenerii cu care lucrăm, la mediul în care lucrăm. Implementarea unui sistem de management al riscului devine prin urmare un important obiectiv pentru orice structură organizatorică ca și pentru o persoană fizică. Putem oare contracara efectele negative ale unor asemenea evenimente aleatoare care apar fie ca vrem sau nu, fie că ne place sau nu? Probabil că nu în întregime, dar cu siguranțele putem atenua. Managementul riscului și managerul de risc sunt absolut obligatorii pentru o activitate de succes în afaceri și mai ales în cadrul structurilor organizatorice prin proiecte respectiv a managementului prin proiecte. O activitate necorespunzătoare de management al riscului conduce la importante pierderi financiare, politice și chiar umane. Multitudinea și complexitatea instrumentelor dezvoltat de economia de piață permite acoperirea oricărui tip de risc. Managementul riscului nu este o activitate ușoară si ieftină acești doi parametri fiind la cote maximale.

Scopul lucrării. scopul cercetării este generalizarea principiilor teoretice, adaptarea instrumentelor și tehnicilor de analiză și evaluare ale riscurilor întreprinderii.

Obiectivele propuse.

– evidențierea și gruparea celor mai reușite abordări și definiții cu privire la noțiunea „risc”, argumentarea conținutului economic al unei asemenea categorii ca „riscul în activitatea de antreprenoriat” și examinarea caracteristicilor de bază ale acestuia;

– sistematizarea și argumentarea clasificării riscurilor;

– rectificarea algoritmului procesului de gestiune a riscurilor întreprinderii;

– analiza comparativă a metodelor de evaluare a riscurilor;

– elaborarea și fundamentarea propunerilor privind perfecționarea metodelor de calcul și de apreciere a influenței factorilor asupra modificării coeficientului de levier operațional, coeficientului de levier financiar și a rentabilității capitalului propriu în dinamică, în vederea evidențierii rezervelor interne de reducere a riscurilor economic și financiar, și de sporire a rezultatelor financiare pe viitor la unitățile de producție;

Metodologia cercetării.

În procesul cercetării s-a aplicat metoda universală a dialecticii și procedeele acesteia: inducția și deducția, analiza și sinteza, abstracția științifică, analogia, corelarea, precum și metodele economico-matematice, economico-statistice și cele ale analizei economice de prelucrare a informației: compararea, gruparea, metoda coeficienților financiari, metoda substituirii în lanț, recalculării etc. Drept bază teoretică și metodologică de cercetare au servit lucrările fundamentale ale savanților din Republica Moldova atât și străini.

Revizuirea literaturii de specialitate.

CAPITOLUL 1. NOȚIUNI GENERALE PRIVIND RISCURILE ȘI EVALUAREA LOR

1.1. Rolul riscului în activitatea de antreprenoriat

Noțiunea de risc în activitatea economică există încă din cele mai vechi timpuri. Posibil că ea este sălaș al activității conștiente a omului. Anume din acest motiv în orice limbă ea constituie noțiunea inițială a vorbirii cotidiene, care se utilizează zilnic în cele mai diverse situații și față de cele mai diverse fenomene, cu mici nuanțe referitoare la conținutul ei. Experiența istorică arată că riscul neobținerii rezultatelor scontate a început să se manifeste, îndeosebi, în perioada apariției relațiilor marfă – bani, a concurenței participanților la circuitul economic. De aceea, o dată cu dezvoltarea relațiilor capitaliste, apar și diverse teorii cu privire la risc, clasicii teoriei economice manifestând o atenție semnificativă cercetării problemelor aferente riscului în activitatea de antreprenoriat.

Tranziția de la economia centralizată și proprietatea de stat la o economie de piață liberă, concurențială, bazată pe proprietatea preponderent privată, este un proces complex, de durată și dificil. Astfel, din cauza orientării îndelungate spre dezvoltarea extensivă a economiei naționale, existenței unui grad înalt de centralizare, dominării metodelor administrative de conducere, nu apărea problema evidenței incertitudinii riscului. Mai mult ca atît, într-o „economie de deficit” antreprenorul nu manifesta interes și nici dorință de a recurge la risc, de a-și schimba tehnologia de producere existentă.

Din punct de vedere ideologic, riscul nicidecum nu se armoniza cu planificarea proclamată. Sistemul administrativ de comandă năzuia să nimicească spiritul întreprinzător deopotrivă cu atributul său inevitabil – riscul. Prin aceasta se explică interesul scăzut față de problema riscului.

Analizând literatura de specialitate consacrată riscurilor în activitatea economică [2, p.45], constatăm că nu există o părere unică referitoare la noțiunea de risc. Aceasta se explică, în special, prin aspectul multilateral al acestui fenomen practic ignorat până în prezent de legislația economică națională cu privire la activitatea de antreprenoriat [14, p.124]. Mai mult ca atît, riscurile reprezintă un fenomen complex, care posedă o mulțime de principii contradictorii, uneori chiar incompatibile. Aceasta oferă posibilitatea existenței diferitelor tratări privind noțiunea de risc sub diferite aspecte.

Noțiunea de risc este utilizată în diverse științe. În fiecare din ele studierea riscului derivă din obiectul cercetării științei în cauză și se bazează pe metodele și tratările proprii. În continuare vom examina unele abordări, definiții și tratări ale noțiunii de risc în limita unui concept concret asupra acestei probleme.

În dicționar riscul este definit ca „pericolul unei pierderi sau daune materiale”. Deci, riscul se referă la posibilitatea apariției unei anumite situații nefavorabile [4, p.137].

Un interes anumit provoacă tratarea riscului în dicționarul explicativ „a risca înseamnă a porni într-un noroc, la o afacere nesigură, … a acționa curajos, cu ingeniozitate, sperând la noroc” [13, p.8].13, p.8]. Adică a risca înseamnă a face ceva fără calcule, fără evaluare. Însă trebuie de menționat că evaluarea riscului este menită a nu lichida riscul, ci a-l optimiza pentru îndeplinirea sarcinii primordiale a activității de antreprenoriat. Este interesant că riscul se menționează ca un satelit al spiritului întreprinzător, ceea ce este just.

În literatura economică contemporană se evidențiază două teorii ale riscului –clasică și neoclasică.

Conform teoriei clasice, ai cărei reprezentanți de vază sunt Mill John Stuart și Senior, în structura profitului antreprenorului se evidențiază un procent din capitalul investit, salariul capitalistului și plata pentru risc (ca despăgubire pentru riscul posibil legat de activitatea de antreprenoriat). O astfel de abordare unilaterală a riscului a cauzat o critică dură din partea economiștilor. Generalizând părerile expuse în teoria clasică, putem menționa că riscul se identifică cu probabilitatea de a suporta pierderi și pagube materiale sau cu speranța matematică a pierderilor, care poate apărea ca rezultat al realizării deciziei și strategiei alese [12, p.64].

Teoria neoclasică a fost elaborată în anii 20-30 ai secolului XX de către economiștii Marchall A. și Pigou A. Adepții acestei teorii consideră că întreprinderea, care își desfășoară activitatea în condiții de incertitudine, trebuie să țină cont de două elemente: mărimea profitului așteptat și mărimea abaterilor lui posibile. Comportamentul antreprenorului, conform acestei teorii, se identifică cu concepția profitului maximal. Acest fapt presupune că dacă, de exemplu, este necesar să se aleagă între două proiecte investiționale, care aduc același profit, se alege acel proiect în care variațiile profitului sunt mai mici [28, p.67].

Din teoria neoclasică a riscului rezultă că profitul garantat are o valoare mai mare decît profitul așteptat în aceeași mărime, dar stingherit de posibile variații. Completând teoria neoclasică, și-a îndreptat atenția spre noțiunea „înclinație spre risc”, adică luarea în considerare a factorului de satisfacție în urma apelării la risc, ceea ce sugerează următoarea concluzie: pentru așteptarea unui profit mare, antreprenorul poate să recurgă la risc [10, p.120].

Astfel, teoria neoclasică identifică riscul cu posibilitatea abaterii de la scopul propus. Deci, conform teoriei neoclasice, antreprenorul, activând în condiții de incertitudine, obține profit care este considerat o variabilă neconstantă și, la încheierea unui contract, se conduce de două criterii:

a) mărimea profitului preconizat;

b) mărimea abaterilor de la profitul perioadei anterioare

O asemenea tratare identifică, în final, anumite abordări metodologice, care permit a analiza activitatea agenților economici și a determina regulile și criteriile de care se conduc antreprenorii și managerii în realizarea activității de antreprenoriat, în alegerea și luarea deciziilor corecte pentru fiecare situație creată.

Este necesar să se sublinieze caracterul condițional în delimitarea abordărilor școlii clasicilor și neoclasicilor. Dacă în primul caz orientarea presupune pericolul de a suporta pierderi ca urmare a devierii de la scopul propus, în cel de-al doilea esența reprezintă realizarea scopului, iar obținerea pierderii este cauza devierii de la scopul propus [9, p.64].

Fără o înțelegere justificată a esenței riscului este imposibil a face careva recomandări de analiză și evidență a acestuia în activitatea de antreprenoriat. De aceea, în continuare vom încerca să selectăm și să clasificăm cele mai reușite abordări, definiții și noțiuni existente cu privire la risc, în funcție de conținutul acestora, în 3 grupe mari

Examinează riscul doar ca fiind o daună posibilă: pierderi materiale sau alte pierderi, care pot avea loc în urma acțiunii incorecte a antreprenorului sau sunt o consecință a altor cauze, care nu depind de el. Aceasta nu e tocmai just, deoarece, dacă ne vom concentra asupra obținerii unui rezultat pozitiv ca urmare a situației de risc, vom vedea existența unui profit evident pentru antreprenor (din care motiv el a recurs la risc). Cu toate acestea, considerăm că expresia „noi riscăm cu scopul de a obține profit” este totuși incorectă. Se poate oare risca în scopul reducerii pierderilor? Probabil că da, dar acesta deja nu va fi un risc legat de obținerea profitului. Luând în considerare cele menționate se poate concluziona că riscul nu este legat întotdeauna de obținerea profitului, adică antreprenorul în anumite condiții poate să recurgă la risc și ca rezultat, să-și micșoreze pierderile sale.

În opinia noastră este mai corect a examina riscurile ca o deviere probabilă de la scopul propus, în vederea realizării căruia s-au luat anumite hotărâri și s-a recurs la risc – drept nesiguranță în atingerea rezultatului scontat. Cu toate acestea, se subliniază faptul că abaterea așteptată poate căpăta forma unui eșec sau a unei posibilități de obținere a unui profit mai mare decât cel programat. O anumită expunere la risc poate conduce la faliment, într-un context dat, sau la prosperitate, în alte împrejurări.

Mai mulți autori leagă apariția consecințelor negative ale riscului cu activitatea de întreprinzător propriu-zisă. Deși majoritatea unor asemenea decizii se adoptă conștient, totuși nu pot să nu se ia în considerare și urmările negative, care nu depind direct de acțiunile antreprenorului. Unii autori consideră că consecințele riscului pot să se reliefeze nu numai în cazul când sunt precedate de o oarecare acțiune, ca și în cazul inacțiunii conducerii.

În această grupă se evidențiază neajunsurile abordărilor precedente, menționând necesitatea evaluării riscului ca o condiție-cheie pentru recunoașterea incertitudinii de către risc.

De fapt, multitudinea acestor tratări își are explicația în însăși complexitatea riscului ca fenomen, atît din punct de vedere teoretic, cît și aplicativ. Este de menționat faptul că majoritatea autorilor sunt unanimi în aprecierea impactului riscului. După părerea noastră, definiția riscului, care reflectă mai deplin noțiunea de risc în activitatea de antreprenoriat, poate fi următoarea:

Riscul în activitatea de antreprenoriat, ca noțiune, face trimitere la posibilitatea de a evalua cantitativ și calitativ probabilitatea unor variații ale rezultatelor scontate față de valorile sau nivelurile estimate inițial, care pot avea loc în urma anumitor acțiuni sau inacțiuni ale întreprinderii și generează diverse consecințe cu caracter negativ.

Concluzionând cele expuse anterior, putem afirma că în fenomenul riscului se evidențiază următoarele elemente, interconexiunea cărora determină conținutul riscului [11, p.85]:

posibilitatea abaterii de la scopul preconizat, pentru care se realizează

alternativa aleasă;

probabilitatea obținerii rezultatului scontat;

lipsa certitudinii în atingerea rezultatului scontat;

posibilitatea apariției urmărilor negative în timpul realizării anumitor

acțiuni în condiții de incertitudine pentru subiectul ce aderă la risc;

pierderile materiale sau de alt gen legate de realizarea alternativei alese în

condiții de incertitudine;

așteptarea pericolului, insuccesului ca rezultat al realizării alternativei alese.

Considerăm că aceste elemente caracterizează suficient de exact esența riscului. Există nu numai diferite aprecieri ale conținutului noțiunii de risc, ca și diferite modalități de evaluare a caracterului obiectiv și subiectiv al acestuia. Unii autori [32, p.63] susțin că riscul este o categorie obiectivă, care permite a regla relațiile dintre persoane fizice, colective de muncă, organizații și alți subiecți ai vieții sociale. Cu toate acestea, riscul este privit ca posibilitatea apariției unui pericol care ar avea efecte negative. De exemplu, din punct de vedere obiectiv, A. Sobciak A. caracterizează riscul ca fiind pericolul apariției urmărilor nefavorabile, producerea cărora este incertă [22, p.63]. Prin urmare, riscul obiectiv este inerent oricărei acțiuni caracterizate prin variația rezultatelor probabile și reprezintă o variabilă independentă de individ.

În literatura de specialitate este elucidat pe larg și conceptul subiectiv al riscului. Un aport considerabil în dezvoltarea acestui concept l-a adus Oighenzihit V. A., care susține că riscul este întotdeauna subiectiv, deoarece reprezintă o evaluare de către om a faptelor, acțiunilor, o alegere conștientă cu evidențierea posibilelor alternative [31, p.7].

Conceptul subiectiv este orientat spre subiectul acțiunii,ținînd cont de posibilele urmări, de alegerea variantelor de acțiune, ceea ce condiționează aplicarea anumitor obligațiuni sau scutirea de ele. Conform acestui concept, determinarea riscului întotdeauna este legată de dorința și conștiința omului. Deci, „riscul este alegerea variantei de acțiune, cu evidențierea pericolelor, amenințărilor posibilelor consecințe”. Așadar, aprecierea subiectivă a riscului poartă amprenta personalității individuale, reflectă mentalitatea, obiceiurile și măsura în care aceasta se fundamentează pe intuiție sau, dimpotrivă, pe observații false. Riscul subiectiv constituie o estimare a riscului obiectiv și depinde de individ, de informația lui, de temperamentul său [6, p.21].Astfel, conform argumentelor anterioare, există trei concepte care aderă la natura obiectivă sau subiectivă a riscului, ori subiectiv-obiectivă. După părerea noastră, cea mai corectă abordare este cea subiectiv-obiectivă, deoarece principalul argument este recunoașterea faptului că în procesul de activitate persoanele fizice, colectivele de muncă etc. se încadrează subiectiv în diferite relații. Deci, înseși activitățile desfășurate sunt caracterizate atît sub aspect subiectiv, cît și sub aspect obiectiv.

Deoarece riscul reprezintă o activitate specifică desfășurată în condiții de incertitudine și alegere obligatorie, el concomitent este și o unitate dialectică a laturii subiective și obiective. Deci, riscul este legat întotdeauna de alegerea anumitor alternative și calcularea probabilității desfășurării lor, acest fapt reprezentând latura lui subiectivă.

Totuși, mărimea riscului nu este doar subiectivă, ca și obiectivă, deoarece ea reprezintă o formă calitativ-cantitativă exprimată prin incertitudine real existentă. Obiectivitatea riscului este determinată de faptul că esența lui reflectă fenomenele, procesele și laturile existente ale activității. Este foarte important că riscul există, indiferent de faptul dacă se conștientizează prezența sau lipsa lui, se ține cont de el sau se ignorează [30, p.71].

Pentru a înțelege conținutul riscului de antreprenor, este necesar să se definească asemenea noțiuni cum sunt „situație de risc”și „nivelul riscului”, deoarece ele, incontestabil, au legătură directă cu noțiunea „risc”.

În majoritatea cazurilor termenul „situație” se definește ca o combinare, totalitate a diferitelor împrejurări și condiții care creează un anumit mediu de gestiune al întreprinderii sau un oarecare alt tip de activitate. Nu întâmplător, există și alte aprecieri ale riscului: „o caracteristică situativă a activității, care este compusă din incertitudinea de a obține un rezultat și posibilitatea apariției urmărilor nefavorabile în caz de insucces” [2, p.65]; „riscul reprezintă unitatea împrejurărilor și criteriilor individuale și/sau de grup de evaluare a situațiilor în baza cărora sunt luate decizii operaționale” [1, p.65]. Situația poate favoriza realizarea anumitor activități de gestiune. Pornind de la faptul că situația se caracterizează prin prezența și derularea anumitor condiții, în care se constată influența unui fenomen determinat și se evidențiază cauzele apariției lui, devine clar că din punct de vedere logic noțiunea „situație” este mai largă, decât un orice alt fenomen separat. Există o multitudine de situații cu care se întâlnesc subiecții de gestiune, dar un loc aparte îl ocupă situațiile de risc. Pentru desfășurarea activității de gestiune sunt specifice elemente de incertitudine, ce condiționează apariția situațiilor, care nu au un rezultat identic.

Dacă există tentativa de a determina cantitativ și calitativ nivelul posibilității unei sau altei variante, aceasta va reprezenta o situație de risc. De aici rezultă că situația de risc este legată de procesele statistice și îi corespund trei condiții inter conexate: existența incertitudinii, necesitatea de a alege o alternativă, posibilitatea de a evalua cantitativ și calitativ probabilitatea realizării uneia sau altei variante.

Situația de risc suportă câteva aspecte:

1. Subiectul, care face alegerea din câteva alternative posibile, are la dispoziție probabilități obiective de obținere a rezultatului scontat în baza cercetărilor statistice efectuate.

2. Probabilitatea obținerii rezultatului așteptat poate fi constatată doar în baza

evaluărilor subiective, adică subiectul operează cu probabilități subiective.

3. Subiectul în procesul alegerii și realizării alternativei are la dispoziție atît

probabilități obiective, cît și subiective.

Astfel, situația de risc reprezintă o diversificare a incertitudinii, când realizarea unor evenimente este posibilă și poate fi determinată, adică în acest caz obiectiv există posibilitatea de a determina probabilitatea evenimentelor, apărute în urma activității comune a partenerilor de producție, acțiunilor concurenților, influenței mediului asupra dezvoltării economiei, implementării rezultatelor tehnico-științifice în economia națională etc.

În ceea ce privește noțiunea „nivelul riscului”, putem afirma că măsura de evidență calitativă și cantitativă a certitudinii își găsește reflectare anume în această noțiune.

Un aspect nu mai puțin important este evidențierea unor asemenea caracteristici ale riscului cum ar fi: antagonismul, alternativa, legalitatea și, desigur,incertitudinea.

1.2. Activitatea de gestiune a riscurilor

Gestiunea riscurilor reprezintă totalitatea unor anumite metode, procedee și măsuri cu ajutorul cărora se efectuează evidențierea, evaluarea și, în caz de necesitate, calculul influenței factorilor asupra riscului examinat cu scopul reducerii pierderii și/sau majorării profitului întreprinderii.

De menționat că în literatura de specialitate există mai multe abordări în ceea ce privește organizarea sistemului de gestiune a riscurilor în activitatea de antreprenoriat. Sistemul de gestiune a riscurilor poate fi evidențiat într-o structură aparte din cadrul sistemului de gestiune al întreprinderii sau poate fi integrat în sistemul general de gestiune a activității întreprinderii. În ultimul caz funcțiile de gestiune a riscurilor pot fi repartizate între diferite subdiviziuni ale întreprinderii.

Activitatea de gestiune a riscurilor trebuie să fie confirmată prin documente de reglementare și de dispoziție corespunzătoare, care determină în fiecare caz concret periodicitatea examinării riscului, modul de reflectare, păstrare și utilizare repetată a rezultatelor monitoringului și analizei riscurilor, ordinea de înaintare conducerii întreprinderii a recomandărilor de optimizare a riscurilor și a controlului executării lor, deoarece una din prevederile raportului conducerii, prezentat de către entitatea care întocmește rapoarte financiare proprii și consolidate, se referă nemijlocit la includerea descrierii principalelor riscuri și incertitudini cu care se confruntă entitatea și grupul de entități.

De regulă, gestionarea riscurilor la întreprindere trebuie să se efectueze în baza următoarelor principii substanțiale:

•complexitatea:

•oportunitatea;

• continuitatea;

• funcționarea;

•legitatea;

•raționalitatea economică (criteriul „eficiență – efort”).

Pentru obținerea unor rezultate performante în acest domeniu și optimizarea proceselor riscante în activitatea întreprinderii este necesar să se efectueze studiul în două direcții:

1) În direcția sporirii eficienței funcționării și îndeplinirii obligațiunilor și sarcinilor, care stau în fața subsistemelor relativ independente ale întreprinderii (secțiile marketing, publicitate, operațiuni de transport și vamale, coordonare a achizițiilor și vînzărilor, contabilitatea, planificare – analitică și juridică);

2) În direcția îndeplinirii de către fiecare secție împreună cu managerul de risc, a funcțiilor de gestiune a acelui risc care apare anume pe sectorul particular de lucru, a organizării legăturilor mai strânse a fiecărei secții cu sistemul managementului de risc al întreprinderii. Aceasta permite a reacționa mai operativ asupra influențelor negative ale situațiilor de risc și a elabora în comun metodele de neutralizare a lor.

Însuși sistemul de gestiune a riscului, ca proces, presupune efectuarea unui șir de acțiuni, care influențează în mod hotărâtor asupra riscului. Totalitatea acestor acțiuni poate fi diferită, dar ele sunt inter conexate și îndeplinirea unei acțiuni deseori este imposibilă fără evidențierea alteia.

În literatura de specialitate întâlnim diferite abordări cu privire la procesul de gestiune a riscurilor.

Din start menționăm că multe algoritme, incluse în tabelul din anexa 4, au un mare neajuns: lipsa ciclicității. În cazul dat, ciclicitatea se caracterizează prin repetarea etapelor procesului desfășurat, posibilitatea corectării acțiunilor efectuate, asigurarea unei funcționări mai eficiente a întregului proces de gestiune a riscurilor.

Dezvăluind conținutul algoritmului de gestiune a riscurilor (vezi figura 1.2), noi am luat în considerare neajunsul respectiv și am propus varianta organizării ciclicității acestuia.

În majoritatea cazurilor procesul de gestiune a riscurilor include următoarele acțiuni:

formularea scopurilor de gestiune a riscurilor;

identificarea riscurilor pe domenii de activitate

acumularea și prelucrarea informației necesare pentru evaluarea riscurilor;

evaluarea riscurilor;

alegerea metodelor și tehnicilor de optimizare a riscurilor;

aplicarea lor în practică;

evaluarea rezultatelor gestiunii riscurilor.

1.3. Evaluare a riscurilor cea mai complicată etapă a sistemului de gestiune a riscurilor întreprinderii

Evaluarea riscului este, probabil, cea mai complicată etapă a sistemului de gestiune a riscurilor întreprinderii. Mai întâi de toate, această situație este condiționată de faptul că nu este posibilă existența unei metode universale de evaluare a riscurilor. Nu există nici certitudinea referitor la metoda care trebuie utilizată la evaluarea unui sau altui risc. În fond, anume o asemenea tratare a lucrurilor duce la lipsa reală a algoritmului evaluării anumitor tipuri de riscuri.

În general, astăzi în Republica Moldova business-ul de producție este unul dintre cele mai riscante. Acest fapt confirmă încă o dată necesitatea evaluării riscurilor anume în acest domeniu.

Evaluarea riscului reprezintă determinarea cantitativă a gradului riscului, a caracteristicilor lui, a cauzelor apariției și a posibilelor consecințe survenite în urma influenței lui asupra rezultatelor activității întreprinderii.

În gestiunea riscurilor, pe lîngă funcția de evaluare, se poate recurge la următoarele funcții: Funcția de diagnostic constă în evidențierea detaliată în cadrul obiectului cercetat a cauzelor și factorilor devierii valorilor reale ale riscurilor de la valorile planificate ale indicatorilor. Funcția de optimizare constă în adoptarea deciziei în domeniul neutralizării riscurilor în funcție de rezultatele evaluării.

Fig. 1.1. Cauza, Evenimentul incert care este risc dacă poate produce un Efect [16, p.54]

Evidențierea riscului se poate efectua prin diferite metode: începând cu analiza probabilistică compusă a modelelor de cercetare a operațiunilor și finisând cu presupunerile intuitive. În prezent, întreprinzătorii moldoveni, de obicei, la administrarea riscurilor se bazează pe intuiție, pe autoritatea cuiva și pe experiența precedentă. Evaluînd riscul, pe care este în stare să-l asume o întreprindere, întreprinzătorul, în primul rînd, pornește de la sfera de activitate, de la existența resurselor necesare pentru realizarea programului de finanțare, a consecințelor posibile survenite în urma riscului, tinde să ia în considerare atitudinea partenerilor de business față de risc și să-și construiască acțiunile sale astfel încît să contribuie în cel mai eficace mod la realizarea scopului de bază al întreprinderii.

Evaluarea riscurilor se efectuează cu ajutorul metodelor de evaluare. Metoda de evaluare a riscului este o anumită tehnică, procedeu (sau o totalitate a lor), cu ajutorul căreia poate fi efectuată evaluarea necesară a riscului.

De fapt, nu se poate determina cu exactitate numărul metodelor de evaluare a riscurilor, deoarece nu se poate determina cu precizie numărul tipurilor de riscuri. Totuși, va fi util să se examineze metodele cele mai cunoscute în prezent (vezi figura 1.2).

Fig. Fig. 1.2. Metodele de bază de evaluare a riscurilor întreprinderii [Elaborată de autor]

Alegerea metodelor pentru analiză care sunt propuse în cadrul prezentei teze este, în primul rînd, condiționată de răspândirea și utilitatea lor.

Metoda experților face parte din metodele euristice și se utilizează în condițiile evaluării riscurilor de către experți. În calitate de experți pot fi analiștii cu experiență, care, în baza cunoștințelor lor în domeniul dat, pot oferi aprecieri competente. Economistul rus Ilienkova N. D. evidențiază trei etape în procesul evaluării riscurilor prin intermediul experților [11].

La prima etapă se formează grupul experților.

La etapa a doua se efectuează acumularea și generarea ideilor.

La etapa a treia se efectuează analiza ideilor propuseși selectarea celor mai esențiale idei după conținut.

În unele cazuri metoda experților este destul de costisitoare.

CAPITOLUL 2. PROIECT PRIVIND EVALUAREA RISCULUI ȘI ELABORĂRII HARȚII SCOPURILOR ÎN CADRUL INTREPRINDERII DE PRODUCȚIE SA „ IONEL”

2.1. Prezentarea si analiza economico-financiara a SA "Ionel"

SA "Ionel" este o întreprindere cu capital privat de tip deschis. Capitalul social este de 128558508 lei. Fabrica de confecții a fost fondata în 1945 în luna octombrie. La prima etapa de desfășurare a început activitatea cu 15 mașini de cusut si cu un număr de lucrători de 50 oameni. În 1945 a fost data în exploatare clădirea în care în prezent se afla fabrica. În 1964 a fost folosita metoda de cusut a articolelor cu o calitate înalta. În 1985 numărul lucrătorilor s-a majorat până la 4000 lucrători.

În anul 1988 a fost încheiat primul contract cu firma italiana "Lebole Mode", ca rezultat, au fost instalate 640 unități de utilaj nou.

În 1999 fabrica a fost reorganizată în societate pe acțiuni. Tot în acest an a fost realizată o cotă de până la 48 % capital propriu. Numărul de acțiuni este de 1285808.

Principalii deținători de acțiuni în prezent sunt:

Lucrătorii întreprinderii "SRL OCALIBREX" – 58 %.

B.C. Moldova – Agroindbanc – 12 %.

Fondul de investiții local – 13 %.

Lucrătorii întreprinderii cu înscriere de tip închis – 11 %.

Persoane fizice la licitație – 6 %.

"Ionel" SA este înregistrata de camera de stat de pe lângă Ministerul Justiției sub NR 12203150 la 24.11.93 pe adresa: mun. Chișinău, str. Bulgara. Genurile activității de baza sunt:

Modelarea, elaborarea tehnica, fabricarea si vânzarea cu ridicata si amânuntul a confecțiilor.

Lucrări de construcție experimentale în domeniul de croitorie cit si în alte domenii;

Acordarea serviciilor de reparație, de transport, medicale si alte servicii necesare populației si persoanelor juridice.

Practicarea serviciilor de intermediar în domeniul comerțului conform nomenclaturii activității de baza.

Investițiile capitale pentru anii 2010 – 2012 se prevăd până la 23.000.000 lei din resursele interne.

Numărul scriptic al personalului la 31 decembrie 2012 a constituit 2217 oameni.

Forma organizatorico-juridica a SA "Ionel" e societate pe acțiuni cu capital social, parțial de stat. Principalul gen de activitate este producerea articolelor de confecții si constituie 95.3 % din volumul vinarilor nete. În componenta mijloacelor fixe intra: clădiri – 85.6%; mașini si utilaje – 13.7 %; mijloace de transport – 0.6%; alte mijloace fixe – 0.1%.

În continuare voi prezenta o analiza a principalilor indicatori economico-financiari.

a)Analiza programului de producție

Pentru analiza activității de producție a întreprinderii este necesar de analizat programul acestei activități, care poate fi analizat în dinamică. La prima etapă apare necesitatea examinării unui sistem de indicatori care aderează la la programul de producție și se numesc indicatori de volum. Sursa de informație pentru tabelul 2.1 a servit Raportul 1-P .

Tabelul 2.1. Balanța producției [Elaborat de autor]

În baza datelor din tabel se poate constata că la întreprinderea analizată indicatorii de volum sânt corelați între ei și informația prezentată poate servi pentru analiza respectivă pe viitor. La etapa următoare de analiza se examinează situația generala a programului de producție în dinamica.

Aceasta analiza se efectuează prin tabel analitic de mai jos.

În baza datelor din tabel constatăm că la întreprinderea analizată pe parcursul anului de gestiune au parvenit unele modificări în programul de producție față de anul precedent. Astfel se observa influența pozitiva a tuturor indicatorului. Daca examinam compararea în procente intre VPF si Vpv, apoi observam ca soldul producției în stocuri s-a micșorat esențial fata de anul precedent (VPF este mai mic decât VPV, adică 129,89 148,26).

Tabelul 2.2. Aprecierea generală a programului de producție în dinamică [Elaborat de autor]

Daca examinam compararea dintre VPV si VVN, observam ca rezultatele din vânzarea altor produse s-a redus (VPV > VVN). În rezultatul comparații VPF si VA se observa o reducere a consumurilor intermediare, deoarece VPF <VA. Aceasta ne dovedește ca efortul propriu al colectivului de munca în îndeplinirea programului de producție s-a majorat.

Tabelul 2.3 Calculul și aprecierea modificării valorii adăugate în dinamică [Elaborat de autor]

Conform datelor din tabel constatăm că la întreprinderea analizată valoarea adăugată s-a majorat față de anul de anul precedent cu 5865232 lei. Aceasta abatere a fost asigurata de influența pozitiva a indicatorului "Volumul producției fabricate" si "Consum intermediar", care au contribuit la majorarea indicatorului rezultativ respectiv cu 5630000 si 235232 lei.

Această abatere a fost asigurată de influența pozitivă a volumului producției fabricate care a contribuit la majorarea indicatorului rezultativ cu 4269533 lei. Concomitent sub influența negativă a factorului (2) “Consum intermediar” indicatorul rezultativ s-a redus cu 1319048 lei.

Deci, întreprinderea în cauză dispune de rezerve interne de majorare a valorii adăugate pe viitor.

Analiza profitului și rentabilității

Analiza profitului de regula se începe de la aprecierea structurii profitului perioadei de gestiune pînă la impozitare care reprezintă suma rezultatului din cele 3 activități desfășurate de întreprindere si rezultatul excepțional. Analiza se efectuează prin următorul tabel:

În baza datelor din tabel 2.21observăm că profitul perioadei de gestiune până la impozitare la întreprinderea analizată s-a majorat față de anul precedent de la 3802271 la 4874465 lei, sau cu 1072194 lei. Această abatere a fost asigurată de influența pozitivă a compartimentului (1):”Rezultatul din activitatea operaționala care a contribuit la sporirea indicatorului rezultativ respectiv cu 1126768 lei. Concomitent sub influența negativă a rezultatelor din activitatea de investiții si financiară indicatorul rezultativ s-a redus cu 54574 lei (893+53681). Dacă examinăm structura profitului perioadei de gestiune pînă la impozitare, observăm că ponderea principală îi revine compartimentului Rezultatul din activitatea operațională care pe parcursul anului de gestiune s-a majorat de la 93,75 la 96,24 sau suplimentar cu 2,49 puncte.

Tabelul 2.4. Calculul influenței factorilor asupra modificării rentabilității economice [Elaborat de autor]

În baza datelor din tabel constatăm că la întreprinderea analizată rentabilitatea economică s-a majorat față de anul precedent cu 7,07%. Această abatere a fost asigurată de influența pozitivă a Factorului “Rentabilitatea financiara”, care a contribuit la majorarea indicatorului rezultativ cu 7,07.

Concomitent sub influența negativă a primilor doi factori indicatorul rezultativ s-a redus cu 0,72 si 2,05 puncte. Verificare: 24,87-17,80=7,07. Deci, rezultatele analizei factoriale ne dau posibilitatea să deducem că întreprinderea nominalizată dispune de rezerve interne de majorare a indicatorului rezultativ pe viitor.

Tabelul 2.5. Calculul și aprecierea indicatorilor readeră la analiza datoriilor [elaborat de autor]

Analiza surselor împrumutate

Rata de atragere a mijloacelor împrumutate pe termen lung

Ra=DTL/TD sau rd.770/(rd.770+rd.970)*100

Anul precedent Ra=1212056/(1212056+2123188)*100=36,34%

Anul curent Ra=151722/(151722+2661587)*100=5,39%

2. Rata de îndatorare pe termen lung față de capitalul statutar

Rt=DTL/CS sau rd.770/rd.480*100

Anul precedent Rt=1212056/6429254*100=18,85%

Anul curent Rt=151722/6429254*100=2,36%

3. Rata de îndatorare pe termen lung față de capitalul propriu

Rîcp=DTL/CPr sau rd.770/rd.650*100

Anul precedent Rîcp=1212056/24735895*100=4,90%

Anul curent Rîcp=151722/21213572*100=0,72%

4.Rata de îndatorare pe termen lung față de capitalul permanent

Rîcperm=DTL/Cperm sau rd.770/(rd.650+rd.770)*100

Anul precedent Rîcperm=1212056/(1212056+24735895)=46,65%

Anul curent Rîcperm=151722/(151722+21213572)=0,71%

5.Coeficientul de autofinanțare a capitalului permanent

Ka=CPr/Cperm sau rd.650/(rd.650+rd.770)*100

Anul precedent Ka=24735895/(24735895+1212056)=95,33%

Anul curent Ka=21213572/(21213572+151722)=99,23%

6. Rata solvabilității patrimoniale

Rs=CS/Cperm sau rd.480/(rd.650+rd.770)*100

Anul precedent Rs=6429254/(24735895+1212056)=24,78%

Anul curent Rs=6429254/(21213572+151722)=30,09%

În baza datelor din tabel observăm că la întreprinderea nominalizată pe parcursul anului de gestiune în componența surselor împrumutate au parvenit unele modificări, și anume: cota datoriilor pe termen lung în suma totală a datoriilor s-a micșorat de la 36,34 la 5,39 %. Concomitent aceasta a contribuit la reducerea riscului din afară asupra activității desfășurate, respectiv față de capitalul statutar cu 16,49 puncte.

În același timp observăm reducerea ponderii indicatorilor: Rata de îndatorare pe termen lung față de capitalul propriu cu 4,18puncte, Rata de îndatorare pe termen lung față capitalul permanent cu 45,94%. Dacă examinăm modificarea coeficientului de autofinanțare a capitalului permanent apoi observăm că pe parcursul anului de gestiune el s-a majorat cu 3,9%, adică gradul de autofinanțare este mai pronunțat în acest an. Urmărind evoluția solvabilității patrimoniale a întreprinderii analizate observăm că rata acestui indicator s-a majorat de la 24,78 la 30,09 sau suplimentar cu 5,31%. Aceasta ne dovedește că practic solvabilitatea patrimonială s-a îmbunătățit. Un compartiment semnificativ ce adera la analiza situației financiare a întreprinderii este legat de calculul si aprecierea capacitații de plata, solvabilității si lichidității BC.

Analiza lichidității bilanțului contabil

Coeficientul lichidității absolute (gradul 1)

La=DB/TDS sau (rd.440-rd.390)/rd.970

Anul precedent La=1575473/2123188=0,74

A curent La=492409/2661587=0,19

Coeficientul lichidității intermediare (gradul2)

Li=(TAC-SMM)/TDS sau (rd.460-rd.250)/rd.970

Anul precedent Li=(9590724-5875284)/2123188=1,75

Anul curent Li=(8794625-6035512)/2661587=1,04

Lichiditatea totală (coeficientul de acoperire a bilanțului contabil)

Lt=TAC/TDS sau rd.460/rd.970

Anul precedent Lt=9590724/2123188=0,34

Anul curent Lt=8794625/2661587=3,30

Tabelul 2.6. Calculul și aprecierea capacității de plată, solvabilității și lichidității bilanțului contabil în dinamică [Elaborat de autor]

În baza rezultatelor obținute constatăm că la întreprinderea analizată coeficientul lichidității absolute s-a micșorat de la 0,74 la 0,19, sau cu 0,55puncte,ceia ce înseamnă ca nu a corespunde gradului teoretic (0,2-0,25). Deci întreprinderea analizata în prezent la fiecare leu DTS dispune doar de 19 bani disponibilități bănești. Necitind la faptul ca coeficientul lichidității intermediare (gradul2) s-a redus cu 0,71 puncte, însa el nu numai ca atins granițele teoretice admisibile(0,70-0,80), dar si le-a depășit. În același timp s-a majorat lichiditatea totală (coeficientul de acoperire a bilanțului contabil) de la 0,34 la 3,30 și a atins gradul teoretic (2,0-2,5).

Deoarece rezultatele obținute în anul curent la compartimentul (2)si (3) au depășit granițele teoretico admisibile, aceasta înseamnă ca la întreprinderea analizata o buna parte din activele curente sunt înghețate (nu se utilizează efectiv).

2.2. Implementarea metodei TUST IN TIME la întreprinderea S.A”IONEL”

Lean Manufacturing înseamnă o abordare complexă a sistemului de management al proceselor dintr-o organizație, fie că este vorba despre o firmă de producție, de servicii, sau o organizație publică sau non-profit. Pentru a implementa Lean trebuie parcurse mai multe etape: diagnosticul situației inițiale, stabilirea acțiunilor de întreprins, aplicarea și măsurarea rezultatelor, analiza situației îmbunătățite, etape care se reiterează de la niveluri de pornire din ce în ce mai performante, în încercarea continuă de a atinge excelența.[6, p.87]

Evaluarea situației inițiale – principalele aspecte urmărite în întreprinderea SA”Ionel”

Transformarea într-o întreprindere Lean este specifică fiecărui caz considerat și nu există prescripții general valabile, dar itinerarul de parcurs trece obligatoriu prin câteva puncte de referință, și anume: cunoașterea situației inițiale, definirea obiectivelor de atins și alegerea drumului dorit pentru fiecare etapă de îmbunătățire pe parcurs.

Primul pas este deci de unde au și început a fost cunoașterea situației inițiale. Oricine se poate însă întreba: "Ce persoană aflată la conducerea unei organizații se poate descurca, dacă nu știe unde se află?" Și este o întrebare perfect normală. Orice manager are la dispoziție date sintetice sau analitice din bilanțul contabil, din situația vânzărilor și a încasărilor, din analiza chestionarelor referitoare la satisfacția clienților, sau pur și simplu din dinamica soldurilor conturilor din bancă.

Auto-evaluarea Lean nu are însă scopul de a vedea care este diferența dintre ceea ce s-a planificat și ce s-a realizat, ci diferența dintre ceea ce am fi putut realiza și ceea ce am realizat efectiv. Dacă am utiliza o reprezentare grafică, ar fi vorba despre conștientizarea a trei niveluri ale performanțelor.

Principalele aspecte evaluate în sistemul Lean pentru a cunoaște situația inițială se referă la: ordinea și curățenia la locul de muncă, "Just in Time" (furnizarea de produse sau servicii la cererea clientului), controlul proceselor, controlul stocurilor, amplasarea & manipularea materialelor și informațiilor, reglajele echipamentelor, mentenanța, echipa și munca în echipă, sisteme de management vizual, furnizori, calitate, îmbunătățire continuă.

Există mai multe metode de evaluare a stadiului întreprinderii, în perspectiva trecerii spre Lean. Auto-evaluarea trebuie făcută de cel puțin două ori pe an, iar dinamica rezultatelor obținute ar trebui să arate o tendință uniformă de creștere, mai accentuată la început și apoi din ce în ce mai asimptotică spre nivelul ideal de excelență.

Instrumentele Lean, adaptabile oricărui proces organizațional

Alegerea drumului specific pentru a îmbunătăți performanțele unei organizații va putea fi realizată doar după familiarizarea cu diversele instrumente Lean (de exemplu, bunele practici de lucru, 5S, management vizual, JIT, Kanban, Heijunka, SMED, Poka-Yoke, Hoshun, Kaizen). În etapa de pornire este obligatorie aplicarea metodelor de culegere și analiză a datelor, pentru că Lean operează cu fapte și cu date reale, nu cu păreri și presupuneri. De la început trebuie făcute două clarificări a sensului unor termeni frecvent utilizați în Lean, pentru a înțelege mai bine necesitățile de îmbunătățire. [28, p.49]

a) Primul se referă la "control", termen care a apărut de mai multe ori până acum în text, fiind utilizat în sensul definit de standardele ISO 9000. Știm că orice produs reprezintă un rezultat de compromis între calitate, cost și termenul de livrare. Obiectivele pe care ni le stabilim pentru a descrie întreprinderea Lean trebuie să echilibreze paralelogramul de forțe din figura următoare.

Principiul controlului se referă la capacitatea de a previziona, planifica și realiza performanțele dorite, cu o variabilitate normală acceptată, astfel încât să se asigure stabilitatea proceselor interne.

Controlul proceselor este indispensabil, cum de asemenea nu se poate concepe aplicarea principiilor Lean fără a dispune de un mediu stabil din punct de vedere operațional. Stabilitatea proceselor permite realizarea controlului și reflectă situația în care personalul (calificat, flexibil, capabil și motivat) realizează (prin procese robuste) produse cu calitate încorporată, prin aplicarea procedurilor de lucru standardizate și a principiilor mentenanței productive totale, cu implicarea furnizorilor, pentru satisfacerea clienților finali.

b) Pasul doi urmat de SA”Ionel” se referă la "întreprindere", cu sensul implicit aparent de "întreprindere de producție". Este adevărat că principiile Lean Manufacturing, așa cum arată și numele, au apărut în mediul productiv. Poate pentru că în producție procesele de transformare a materialelor de intrare în produse sunt mai simplu de identificat, de vizualizat și de măsurat.

Instrumentele Lean au fost mai întâi utilizate în aprovizionare și pentru a optimiza transferul produselor între furnizori și clienți, în lanțul de realizare de produse complexe (industria orizontală pentru producția de autovehicule este exemplul clasic în acest domeniu). Pasul următor a fost în optimizarea procesului de producție, prin integrarea tuturor aspectelor și funcțiunilor, de la concepția până la livrarea produsului. Deci acest conceptul este extins pentru a acoperi orice proces, indiferent de sector, iar metodele identificate și aplicate de precursorii Lean în fabrica se utilizează acum pentru managementul informațiilor sau pentru îmbunătățirea proceselor de luare a deciziilor.

2.3. Elaborarea Hărții scopurilor în vederea prevenirii riscurilor profesionale specifice în întreprinderea SA IONEL

Harta riscurilor profesionale este un concept dezvoltat pentru a folosi și a fi folosit în prevenirea riscurilor profesionale specifice unui anumit sector industrial, domeniu de activitate sau categorii profesionale. Instrumentul astfel creat facilitează identificarea și localizarea riscurilor profesionale și a masurilor de prevenire adecvate, fiind util îmbunătățirii calității activităților din domeniul securității si sănătății muncii.

În elaborarea Harții Riscurilor pentru industria textilă și a produselor textile din întreprinderea Ionel SA au fost fundamentale informațiile furnizate de angajați referitoare la condițiile de munca și expunerea la riscuri profesionale, informații care adăugate constatărilor și analizelor experților în securitatea și sănătatea muncii participanți la studiu, au facilitat realizarea unui inventar al riscurilor profesionale specifice acestui sector.

Pentru elaborarea Hărții de Riscuri a industriei textile și a produselor textile s-a utilizat următoarea metodologie:

a) Constituirea echipei de lucru: formata din experți în securitate și sănătate de munca (securitate în munca, igiena industriala, ergonomie și psihosociologie aplicata). În plus, s-a avut sprijinul și colaborarea antreprenorilor și responsabililor din cadrul a 10 companii din sector.

b) Selectarea ariei de investigație: În acest caz harta de riscuri s-a axat pe procesele productive caracteristice din industria textilă.

c) Culegerea informațiilor. Realizarea acestei activități s-a desfășurat în doua etape, prima fiind documentarea privind tehnologiile de procesare specifice, iar a doua și cea mai importanta etapă a fost cea de culegere a datelor din teren. O parte integranta a acestui proces a fost și identificarea riscurilor profesionale specifice utilizând-se următoarele metode:

→ Observare: Localizarea riscurilor profesionale care se pot materializa în accidente de munca, boli profesionale și/sau pagube materiale, prin intermediul unei vizite “în știu” în ariile de producție și instalațiile centrelor de munca.

→ Sondaje: Consta în culegerea informațiilor de la angajați. Pentru elaborarea acestei hărți de riscuri s-au completat 252 de chestionare, analizându-se percepția angajaților despre riscurile profesionale la care sunt expuși. Lista de verificare (chec list). Este o lista a posibilelor riscuri profesionale specifice.

d) Severitatea daunelor: Riscurile identificate s-au evaluat în funcție de criteriul severității daunelor pe care le pot provoca asupra sănătății lucrătorilor

Dezvoltarea hărții riscurilor profesionale a fost fundamentata pe interpretarea rezultatelor chestionarelor completate de către eșantioane reprezentative dintre angajații companiei SA IONEL si pe observațiile experților în securitate si sănătate în munca participanți la activitatea de investigare sectoriala. Astfel, se poate afirma ca riscurile profesionale identificate si analizate în prezentul material sunt riscurile percepute de către angajați ca fiind principalele cauze de accidentare pentru fiecare dintre etapele fluxurilor tehnologice specifice acestui sector industrial.

Datorita lipsei uniformității condițiilor de securitate si sănătate în munca specifice sectorului analizat, evaluarea riscurilor si masurile de prevenire asociate vor fi corespunzătoare situației cu cel mai mic nivel al securității si sănătății muncii.

Sintetizând, se poate spune ca harta riscurilor este un inventar al condițiilor de munca fiind, de asemenea, si un instrument care permite:

Identificarea si evaluarea riscurilor prezente la fiecare loc de munca;

Stabilirea de acțiuni preventive pentru reducerea si controlul riscurilor profesionale;

Informarea si instruirea lucrătorilor privind riscurile profesionale la care sunt expuși.

Studiul statistic a fost elaborat în baza rezultatelor procesării „Chestionarelor Harta Riscurilor” (Anexa 1) completate de un eșantion reprezentativ de angajați. Obiectivele acestui studiu au fost identificarea principalelor riscuri profesionale si a principalelor cauze de accidentare specifice si relevarea percepției angajaților despre activitățile de prevenire si protecție corespunzătoare domeniului securității si sănătății muncii, oferind astfel posibilitatea beneficiarilor acestui studiu de a-si defini sau redefini direcțiile de acțiune si masurile de prevenire pentru reducerea riscurilor profesionale.

Rezultatele procesării si interpretarea lor au fost astfel incluse în Harta Riscurilor Profesionale fiind completate de o analiza a riscurilor bazata pe studiul proceselor de producție si pe informațiile obținute în cadrul vizitelor de către experții în securitatea si sănătatea muncii participanți la proiect.

Numărul de lucrători din întreprindere corespunzător eșantionului analizat a fost de 252, procentul angajaților de sex feminin fiind de 59,13%, iar cel al angajaților de sex masculin de 40,38%. în funcție de variabila VARSTA, 47,60% dintre participanții la studiu se încadrează în categoria 26 – 44 de ani, 36,06% în categoria celor cu vârste peste 45 de ani, iar procentul lucrătorilor cu vârste cuprinse intre 19 si 25 fiind de 14,42%.

Nivelul de educație predominant în cadrul în rândul participanților la studiu este cel corespunzător studiilor liceale, 36,54%., școli profesionale și studii superioare au indicat 32,69%, respectiv 19,71% dintre respondenți. Studiile primare au fost indicate de 10,10% din totalul lucrătorilor care au completat chestionarul.
Referitor la categoria profesionala, puțin peste jumătate (56,73%) din lucrătorii chestionați se încadrează în categoria muncitorilor calificați, relevant fiind si procentul muncitorilor care au declarat lipsa calificării ( 20,19%).

Majoritatea lucrătorilor participanți la studiu (75,00%) aparțin ariei de activitate corespunzătoare producției, putându-se astfel afirma ca rezultatele acestui studiu referitoare la percepția riscurilor sunt relevante și comune proceselor de producție. Acestui procent i se poate adăuga și cel corespunzător lucrătorilor din mentenanța care, datorită caracterului acestei activități, poate fi asimilata producției.
Vechimea la locul de munca constituie un element care poate influenta intr-o măsura deloc neglijabila rata accidentelor de munca, datorita lipsei de experiența în cazul lucrătorilor fără vechime sau cu o vechime mica si excesului de încredere în cazul celor cu vechime mare sau foarte mare.

Astfel, din totalul respondenților, 55,29% au declarat o vechime la locul de munca mai mare de 5 ani, 29,33% au declarat o vechime cuprinsa intre 2 si 5 ani, 7,69% o vechime intre 1 si 2 ani, iar procentul celor cu o vechime mai mica de un an a fost de 7,21%

PREVENIREA RISCURILOR PROFESIONALE

Aproximativ 38,94% dintre lucrătorii participanți la studiu au declarat ca au beneficiat la locurile de munca anterioare de o instruire suficienta în domeniul securității si sănătății muncii, iar 10,10% au considerat insuficienta aceasta instruire. De subliniat sunt procentele celor care au declarat ca nu au fost formați si/sau instruiți la locul de munca anterior, dar ca nu existau riscuri (19,23%) si ale celor care au specificat ca nu au fost formați si/sau instruiți la locul de munca anterior deși existau riscuri(15,87).

În ceea ce privește supravegherea sănătății, aproape toți lucrătorii chestionați (96,63%), au declarat ca au efectuat examenul medical periodic atunci când angajatorul l-a planificat Referitor la nivelul de securitate, doar 50,48% dintre lucrătorii care au completat chestionarele au declarat ca activitățile se desfășoară în condiții de siguranța, iar un procent important, 42,79%, au specificat ca nivelul de securitate poate fi îmbunătățit, 2,40% indicând ca nu știu daca activitatea este sigura sau nu.

Activitățile indicate de lucrători ca fiind utile îmbunătățirii siguranței la locul de munca sunt (întrebarea a oferit posibilitatea fiecărui respondent de a bifa mai multe variante de răspuns):

– Modernizarea utilajelor, 43,75% dintre respondenți;

– Cursuri de formare specifice, 37,98% dintre respondenți;

– Investiții în echipamente individuale de protecție, 36,06% dintre respondenți;

– Discuții sau activități care pot facilita o mai buna cunoaștere a normelor de baza privind

securitatea muncii, 35,10% dintre respondenți;

– Investiții în echipamente colective de protecție, 16,35% dintre respondenți;

Studiul realizat în sectorul industriei ușoare a avut ca principal subiect percepția angajaților privind securitatea si sănătatea la locul de munca (riscuri profesionale, accidente de munca, instruire si informare).

Multe studii de prevenire a riscurilor profesionale au evidențiat relația directa dintre implicarea lucrătorilor în activitățile de prevenire a riscurilor profesionale si percepția lor despre “climatul” de securitate si sănătate la locul de munca.

Activitățile realizate de către companii pentru asigurarea unui nivel optim de securitate si sănătate la locul de munca au succes în măsura în care lucrătorii:

Sunt conștienți de efortul realizat de companie pentru reducerea riscurilor profesionale;

Au o atitudine proactivă în fata situațiilor de risc si a soluțiilor necesare;

Participa activ în activitățile planificate si la îmbunătățirea condițiilor de securitate si sănătate la locul de munca.

De asemenea, s-a dovedit ca angrenarea forței de munca în procesul de luare a deciziilor în probleme de SSM aduce beneficii majore tuturor celor implicați:

Condiții de munca mai sigure, reducerea frecventei accidentelor si mai puține boli profesionale;

Forța de munca mai motivata, deoarece lucrătorii simt ca fac parte integranta din procesele de munca;

Creșterea productivității si a eficientei si o fluctuație mai scăzuta a personalului; îmbunătățirea cunoștințelor tehnice în cadrul organizației.

Studiul efectuat si procesarea statistica a datelor obținute au evidențiat următoarele:

A. Principalele riscuri profesionale indicate de lucrători:

a) Căderi la același nivel (alunecări, împiedicare de cutii, obiecte, etc) – 75,48 %

b) Contact cu produse toxice, iritante, caustice sau corosive – 61,54%

c) Arsuri, opăriri – 59,62%

d) Expunere la inhalarea de noxe (pulberi de orice natura, fum, gaze, vapori, etc) – 53,85%

e) Expunere la agenți fizici (zgomot, vibrații, temperatura, umiditate, etc) – 46,63%

f) Accidente de traseu – 43,27%

g) Lovituri determinate de manipularea materialelor si utilizarea uneltelor – 36,06%

h) Căderi de obiecte, materiale, unelte – 28,37%

Contacte electrice – 28,37%

B. Referitor la supravegherea sănătății la locul de munca, toți angajații au afirmat faptul ca au efectuat examenul medical periodic.

C. Aproape toți lucrătorii (94,55%) au declarat ca folosesc echipamentul individual de protecție.

D. Un important procent din totalul lucrătorilor chestionați (42,79) au afirmat ca nivelul securității la locurile de munca poate fi îmbunătățit. De asemenea, este necesar de evidențiat si procentul celor care au indicat faptul ca nu știu daca activitatea este sigura sau nu, 2,40%.

E. Activitățile pe care angajații le considera ca ar putea fi utile pentru îmbunătățirea nivelului securității si sănătății la locul de munca sunt următoarele, în ordinea reprezentativității procentuale:

a) Investiții pentru modernizarea mașinilor/echipamentelor;

b) Cursuri de formare specifica SSM;

c) Investiții în echipamente individuale de protecție;

d) Discuții sau activitatea care facilitează o mai buna cunoaștere a normelor de baza privind securitatea muncii;

e) Investiții în echipamente colective de protecție.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Pe plan mondial, întreprinderile performante se deosebesc de celelalte întreprinderi prin faptul ca folosesc metode si tehnici moderne, care le permit să obțină performante remarcabile.

Metoda „just in time” (pull) se bazează pe legătura directa între modul de programare al producției și modul de asigurare al resurselor materiale. Conform acestor metode, comenzile ce trebuie efectuate de întreprindere se transmit ultimului loc de munca din fluxul tehnologic, care cere de la locul de munca anterior cantitative de componente ce sunt necesare executării producției. Aceasta metoda „just-in-time” se numește metoda de aprovizionare fără stocuri (stockless) pentru ca evita crearea acestor stocuri tampon în întreprinderi.

Aceasta metoda se aplica atât în cadrul întreprinderilor ce executa producție, ci și în cadrul întreprinderilor ce asigura aprovizionarea întreprinderii.

În cadrul întreprinderilor productive, pentru executarea comenzii se transmite sarcina de executat ultimului loc de munca în fluxul tehnologic, urmând ca aceasta să comande resursele materiale necesare locului de munca anterior, acesta la rândul sau creând locului de munca anterior lui componentele prelucrate necesare.

Pentru aplicarea metodei în întreprinderile productive, trebuie adoptate anumite metode:

se face o grupare a locurilor de munca asemănătoare sub raportul operațiilor ce trebuie executate

se simplifica procesul de producție, având ca scop evitarea unor stocuri de materiale pe anumite locuri de muncă.

se asigura executarea, în cadrul acestui sistem, a executării unor componente ale produsului de calitate superioara, astfel încât să se evite executarea unei producții de calitate inferioara sau rebutarea producției. În acest scop, întreprinderea adopta masuri de asigurare a calitativi componentelor, de evitare a căderilor accidentale din funcțiune a utilajelor, astfel încât aceste componente si, în final, producția fabricată, să corespunda din punct de vedere calitativ cerințelor consumatorilor.

Harta riscurilor profesionale este un concept dezvoltat pentru a folosi și a fi folosit în prevenirea riscurilor profesionale specifice unui anumit sector industrial, domeniu de activitate sau categorii profesionale. Instrumentul astfel creat facilitează identificarea și localizarea riscurilor profesionale și a masurilor de prevenire adecvate, fiind util îmbunătățirii calității activităților din domeniul securității si sănătății muncii.

În elaborarea Harții Riscurilor pentru industria textilă și a produselor textile din întreprinderea Ionel SA au fost fundamentale informațiile furnizate de angajați referitoare la condițiile de munca și expunerea la riscuri profesionale, informații care adăugate constatărilor și analizelor experților în securitatea și sănătatea muncii participanți la studiu, au facilitat realizarea unui inventar al riscurilor profesionale specifice acestui sector.

Sintetizând, se poate spune ca harta riscurilor este un inventar al condițiilor de munca fiind, de asemenea, si un instrument care permite:

Identificarea si evaluarea riscurilor prezente la fiecare loc de munca;

Stabilirea de acțiuni preventive pentru reducerea si controlul riscurilor profesionale;

Informarea si instruirea lucrătorilor privind riscurile profesionale la care sunt expuși.

Recomandări: Pentru elaborarea Hărții de Riscuri a industriei textile și a produselor textile s-a utilizat următoarea metodologie:

Constituirea echipei de lucru

Selectarea ariei de investigație

Culegerea informațiilor

Severitatea daunelor