Aspecte ale Sistemului Bancar Romanesc din Perspectiva Cerintelor Comunitare
ASPECTE ACTUALE ALE SITEMULUI BANCAR ROMÂNESC DIN PERSPECTIVA CERINȚELOR COMUNITARE
BRAȘOV
2010
* Pentru fiecare criteriu de apreciere se trece semnul X, corespunzător calificativului și notei acordate.
** Nota acordată de conducătorul științific se calculează cu relația: Suma totală a notelor acordate / 10
C U P R I N S
I N T R O D U C E R E
1. SISTEMUL BANCAR ROMÂNESC ÎN PERIOADA ACTUALĂ
1.1 SCURT ISTORIC PRIVIND APARIȚIA PRIMELOR BĂNCI DE CREDIT ROMÂNEȘTI
1.1.1. Sitemul bancar românesc după 1989
1.1.2 Cadrul legislativ
1.2 ROLUL ȘI LOCUL BĂNCII NAȚIONALE A ROMÂNIEI ÎN SISTEMUL
BANCAR ROMÂNESC
1.2.1. Reglementarea actuală și funcționarea Băncii Naționale a României
1.2.2. Capitalul Băncii Naționale a României
1.2.3 Atribuțiile B.N.R
1.3. EFECTELE CRIZEI FINANCIARE INETRNAȚIONALE ASUPRA SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC
1.3.1 Strategia de politică monetară a Băncii Naționale a României
1.3.2 Măsuri pentru îmbunătățirea sistemului bancar
2.1 NOȚIUNEA DE „SOCIETATE COMERCIALĂ BANCARĂ”
2.1.1 Forma juridică
2.1.2 Caracteristicile societății comerciale bancare
2.1.3 Funcțiile societății comerciale bancare
2.1.5 Obiectul de activitate al băncilor
2.1.6 Tipuri de bănci
2.1.7 Riscurile în activitatea bancară
2.2 SISTEMUL BANCAR COMUNITAR
2.2.1 Organismele bancare comunitare – Banca Europeană de Invetiții ( BEI)
2.2.2 Organisme bancare implicate în construcția Uniunii Europene
2.3. SISTEMUL BANCAR ROMÂNESC ÎN ETAPA POSTADERARE
2.3.1 Planul prioritar pentru integrarea în Uniunea Europeană
2.3.2 Provocări ale sistemului bancar românesc în contextul integrării
3. STUDIU DE CAZ – BRD – GROUPÉ SOCIÉTÉ GÉNÉRALE
3.1 PREZENTAREA BRD – GSG
3.1.1 Istoric și evoluție
3.1.2 Capitalul social
3.1.3 Strctura organizatorică a băncii
3.1.4 Sediul și forma juridică a BRD
3.1.5 Operațiunile și obiectul de activitate realizate de BRD – Groupe Société Générale
3.1.6 Cadrul legislativ
3.2 OFERTA DE PRODUSE ȘI SERVICII OFERITE DE BRD – GSG
3.2.1 Produse de economisire și operațiuni curente
3.2.2 Produse de creditare
3.2.3 Sevicii bancare la distanță
3.2.4 Pachete de produse și servicii
3.2.5 Posibilități de îmbunătățire a ofertei de produse și servicii la BRD
4. CONCLUZII ȘI PROPUNERI
B I B L I O G R A F I E
WEBOGRAFIE
A N E X E
I N T R O D U C E R E
Apariția băncilor moderne este strâns legată de dezvoltarea comerțului cu cetățile îndepărtate și acumularea capitalului monetar în special pe această bază, expresie a dezvoltării producției manufacturiere și a expansiunii generale a economiei. Legate de nevoile comerțului și desfășurând principalele operațiuni prin intermediul efectelor comerciale, în mod firesc băncile au primit atributul de comerciale.
În epoca contemporană, locul și rolul băncilor în economie este strâns legat de calitatea lor de intermediar principal în relația economii investiții,relație hotărâtoare în creșterea economică.Conceptele moderne privind dezvoltarea ecomonică consideră ca un rezultat necesar al evoluției societății obținerea de economii ale agenților economici sau persoanelor, reprezentând venituri neconsumate în perioada curentă și destinată utilizării viitoare.
Importanța instituțiilor și mecanismelor care determină funcționarea societății din punct de vedere financiar, rămâne pregnantă. Banca rămâne un factor de interes în economie, dar și unul cu un grad accentuat de risc.
Reușita României de a deveni o țară cu drepturi depline în cadrul structurilor europene, înseamnă o continuare a eforturilor reprezentanților săi, dar și a cetățenilor, pentru a construe o Europă mai bună.
Lucrarea de față este structurată pe patru capitole.
Capitolul I prezintă câteva aspecte ale sistemului bancar românesc în etapa actuală, cadrul legislative care guvernează sistemul bancar, precum și rolul și locul Băncii Naționale a României în sistemul bancar românesc. Spre finalul capitolului enunțate câteva efecte ale crizei financiare internaționale asupra sistemului bancar românesc.
Capitolul II, conține noțiuni legate de băncile din România și cerințele comunitare. În acest capitol este definită noțiunea de societate comercială bancară din perspective juridice, forma juridică pe care o îmbracă, caracteristicile și funcțiile societății comerciale bancare, obiectul de activitate pe care acesta o desfășoară, tipuri de bănci existente în sistemul bancar și riscurile la care acestea sunt supuse. Tot în cadrul acestui capitol sunt enumerate organismele bancare comunitare, organele bancare implicate în construcția Uniunii Europene, și in final câteva aspecte ale sistemului bancar românesc în etapa postaderare.
Capitolul III prezintă un studiu de caz în cadrul băncii BRD – Groupe Société Générale, aceasta fiind cea de-a doua bancă și prima mare bancă privatizată din România. Capitolul III oferă o succintă evoluție și un scurt istoric al BRD, operațiunile și obiectul de activitate pe care aceasta le desfășoară, oferta de produse și servicii, precum și câteva opinii personale referitoare la posibilitățile de îmbunătățire a ofertelor de produse și servicii ale băncii.
În final, capitolul IV conține câteva concluzii și propuneri pe care mi le-am exprimat în urma analizei realizate pe parcursul întocmirii acestei lucrări.
1. SISTEMUL BANCAR ROMÂNESC ÎN PERIOADA ACTUALĂ
1.1 SCURT ISTORIC PRIVIND APARIȚIA PRIMELOR BĂNCI DE CREDIT ROMÂNEȘTI
Prima bancă înființată în Principatele Române a fost Banca Națională a Moldovei (1857), cu sediul la , care însă, datorită unei politici greșite în ceea ce privește plasamentele, a dat faliment în mai puțin de un an. Ulterior în 1864, se înființează la București Casa de Depuneri și Consemnațiuni, în 1871, Institutul de Credit și Economie Albina în Transilvania, iar în 1873, Creditul Funciar Rural tot la București. Cu toate acestea era totuși nevoie de o bancă de tip nou, „de scont și circulațiune”.
În urma unor repetate încercări și proiecte, prin Legea din 17 aprilie 1880 se stabilesc normele de organizare a Băncii Naționale a României, care urma să-ți înceapă activitatea la 1 iulie 1880. Prin înființarea sa și prin măsurile și reglementările adoptate ulterior, Banca Națională a României a contribuit la depășirea cu succes a perioadelor de criză cu care s-a confruntat economia țării în perioada respectivă.
Până în 1947, anul în care România a trecut la economia planificată centralizată, sistemul bancar românesc a cunoscut o perioadă de dezvoltare importantă, băncile funcționând conform uzanțelor și standardelor internaționale în materie și beneficiind de un personal cu o înaltă calificare profesională.
După 1947, activitatea bancară a cunoscut un puternic recul, băncile oferind un număr limitat de servicii și produse financiare, iar sistemul bancar fiind organizat după modelul sovietic de monobancă. În centrul sistemului elaborate de statul român pentru a implementa planul central și a controla administrative fluxurile de fonduri din economie s-a aflat Banca Națională a României ( BNR), care exercita atât funcții de bancă de emisiune, cât și unele funcții de bancă comercială. Alături de BNR, sistemul cuprindea și patru bănci specializate în finanțarea unui sector specific de activitate economică. Astfel, Banca Română de Comerț Exterior (redenumită Bancorex) era specializată în finanțarea întreprinderilor de comerț exterior și deținea cea mai mare parte a rezervelor valutare ale țării. Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară (în prezent Raiffeisen Bank) finanța întreprinderile agricole și agroindustriale, în timp ce Banca de Investiții (în prezent Banca Româna pentru Dezvoltare . Grup Societe Generale) acorda credite pe termen lung și era responsabilă de finanțarea investițiilor. Casa de Economii și Consemnațiuni (actuala CEC BANK) deținea monopolul în mobilizarea economiilor populației și aloca o parte din resursele sale sub forma împrumuturilor pentru construcția de locuințe.
După anul 1989, România a fost martoră a mai multor schimbări structurale, iar trecerea la economia de piață a determinat și modificarea radicală a organizării și funcționării sistemului bancar care a evoluat o dată cu dezvoltarea și diversificarea activităților economice.
1.1.1. Sitemul bancar românesc după 1989
Reforma sistemului bancar în România a început, în decembrie 1990 când autoritățile publice de la putere au propus elaborarea unei noi legislații bancare care să favorizeze dezvoltarea unui sistem bancar modern de tip occidental. Astfel, sistemul monobancar specific economiei cu planificare centralizată a fost înlocuit cu un sistem organizat pe două niveluri: Banca Națională a României și băncile comerciale.
Figura 1.1 – Sistemul bancar din România
În noile condiții, Banca Națională a României a fost reorganizată, asumându-și responsabilitatea de a conduce politica monetară și de a exercita funcțiile specifice unei bănci centrale. Activitățile sale comerciale au fost transferate unei bănci nou înființate: Banca Comercială Română (BCR), care la data înființării își începea activitatea cu o parte din personalul transferat de la B.N.R., iar pe baza protocolului încheiat, prelua un activ și un pasiv în valoare de 273 de miliarde de lei. De asemenea, în cadrul acestui proces de transformare a sistemului bancar românesc, băncile specializate au fost convertite în bănci comerciale universale și totodată au fost înființate bănci cu capital privat autohton și străin, precum și sucursale ale unor bănci străine.
Astfel, în perioada 1991-1996 s-a înfăptuit prima etapă a reformei bancare concretizate prin: aprobarea Legii nr. 33/1991 privind activitatea bancară și a Legii nr. 34/1991 privind Statutul Băncii Naționale a României, care a asigurat structurarea sistemului bancar pe două trepte, având la nivelul superior Banca Centrală, fără funcții comerciale, care avea funcțiile de: emisiune monetară, administrarea rezervelor valutare ale țării, asigurarea stabilității monetare, urmărirea executării balanței de plăți externe, supravegherea activităților bancare și pe următorul nivel băncile comerciale, constituite în societăți pe acțiuni în baza legislației societăților comerciale, cu respectarea prevederilor și rigorilor specificității activității bancare.
Aceste legi au stat la baza creării unui nou sistem bancar orientat spre piață, corespunzător standardelor internaționale, care a contribuit la dezvoltarea durabilă a economiei românești. Noul cadru juridic a încurajat dezvoltarea băncilor cu capital privat și a permis intrarea liberă pe piața bancară autohtonă a instituțiilor financiare străine, ceea ce a condus pe de o parte la acoperirea într-o proporție mai mare a nevoilor de capital, iar pe de altă parte la creșterea concurenței cu efecte benefice pentru clienți, și pentru economie în ansamblu. Băncile au fost autorizate să opereze în calitate de bănci comerciale de tip universal, putând efectua o gama largă de operațiuni bancare pe întreg teritoriul țării în condițiile respectării normelor prudențiale emise de banca centrală, în calitatea sa de autoritate de supraveghere bancară. Astfel, comparativ cu vechiul sistem bancar, noul sistem era capabil sa ofere o gamă vastă de produse și servicii bancare, de un nivel calitativ superior, care să reușească să satisfacă exigențele mereu crescânde ale clienților.
Între anii 1997-2000 s-a derulat cea de-a doua etapă a reformei bancare care a constat în:
– îmbunătățirea și completarea cadrului legislativ bancar prin aprobarea unor noi legi: Legea privatizării băncilor (Legea nr. 83/1997); Legea bancară (Legea nr. 58/1998); Legea falimentului bancar (Legea nr. 83/1998); Legea privind Statutul BNR (Legea nr. 101/1998);
– crearea noului cadru legislativ al funcționării cooperativelor de credit – OUG nr. 97/2000, modificată prin OUG nr. 272/2000, modificată și aprobată prin Legea nr. 200/2002;
– obiectivul fundamental al BNR devine stabilitatea monedei naționale în vederea asigurării stabilităăților bancare și pe următorul nivel băncile comerciale, constituite în societăți pe acțiuni în baza legislației societăților comerciale, cu respectarea prevederilor și rigorilor specificității activității bancare.
Aceste legi au stat la baza creării unui nou sistem bancar orientat spre piață, corespunzător standardelor internaționale, care a contribuit la dezvoltarea durabilă a economiei românești. Noul cadru juridic a încurajat dezvoltarea băncilor cu capital privat și a permis intrarea liberă pe piața bancară autohtonă a instituțiilor financiare străine, ceea ce a condus pe de o parte la acoperirea într-o proporție mai mare a nevoilor de capital, iar pe de altă parte la creșterea concurenței cu efecte benefice pentru clienți, și pentru economie în ansamblu. Băncile au fost autorizate să opereze în calitate de bănci comerciale de tip universal, putând efectua o gama largă de operațiuni bancare pe întreg teritoriul țării în condițiile respectării normelor prudențiale emise de banca centrală, în calitatea sa de autoritate de supraveghere bancară. Astfel, comparativ cu vechiul sistem bancar, noul sistem era capabil sa ofere o gamă vastă de produse și servicii bancare, de un nivel calitativ superior, care să reușească să satisfacă exigențele mereu crescânde ale clienților.
Între anii 1997-2000 s-a derulat cea de-a doua etapă a reformei bancare care a constat în:
– îmbunătățirea și completarea cadrului legislativ bancar prin aprobarea unor noi legi: Legea privatizării băncilor (Legea nr. 83/1997); Legea bancară (Legea nr. 58/1998); Legea falimentului bancar (Legea nr. 83/1998); Legea privind Statutul BNR (Legea nr. 101/1998);
– crearea noului cadru legislativ al funcționării cooperativelor de credit – OUG nr. 97/2000, modificată prin OUG nr. 272/2000, modificată și aprobată prin Legea nr. 200/2002;
– obiectivul fundamental al BNR devine stabilitatea monedei naționale în vederea asigurării stabilității prețurilor;
– instrumentarele de intervenție au fost modernizate prin eliminarea vechilor linii de credit direcționat și introducerea operațiunilor de piață deschisă.
În general, în această perioadă, cadrul legislativ care reglementează activitatea bancară a fost substanțial modernizat și perfecționat, prin emiterea de legi și ordonanțe de urgență, pentru obținerea unui grad cât mai ridicat de compatibilitate cu reglementările similare europene și cu cele mai bune practici internaționale.
În perioada 2001-2004 a avut loc a treia etapă a reformei bancare, în care s-a finalizat alinierea cadrului legislativ în domeniul instituțiilor de credit la prevederile directivelor UE și la principiile de bază ale Comitetului de la Basel privind o supraveghere bancară eficientă. În cadrul acestei perioade s-au rezolvat aspecte referitoare la forma finală a Legii bancare (prin aprobarea Legea nr.485/2003 pentru modificarea și completarea Legii bancare nr.58/1998) și Legii privind Statutul Băncii Naționale (prin aprobarea Legii nr. 312 din 28 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.582 din 30 iunie 2004) conform angajamentelor asumate în cadrul capitolelor de negociere cu UE (Cap. 3 și Cap. 11), privind procesului de transpunere în legislația bancară internă a prevederilor comunitare.
Din anul 2005 și până în prezent se desfășoară cea de-a patra etapă a reformei bancare, continuând consolidarea sistemului bancar românesc și realizându-se progrese importante privind alinierea legislației bancare românești la cerințele legislației europene. De asemenea, tot în acest interval au fost elaborate reglementărili referitoare la emiterea și utilizarea instrumentelor de plată electronică și relațiile dintre participanții la tranzacțiile cu aceste instrumente (Regulamentul nr.6/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.927 din 15.11.2006), limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice (Regulamentul nr.11/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.617 din 22 august 2008), reglementarea instituțiilor de credit (Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.99 din 6 decembrie 2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului aprobată, completată și modificată prin Legea nr.227 din 4 iulie 2007, publicate Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1027 din 27 decembrie 2006 și respectiv nr.480 din 18 iulie 2007).
Pe parcursul anului 2006 a continuat procesul de consolidare a sistemului bancar,
concretizat în:
finalizarea privatizării BCR, prin preluarea acesteia de către Erste Bank, în cadrul unei tranzacții în valoare totală de 3,75 miliarde euro, sumă ce reprezintă un record al perioadei de tranziție;
realizarea unificării HVB cu Banca Ion Țiriac, rezultând o nouă bancă sub sigla HVB Țiriac, precum și demararea unificării acesteia cu Banca Unicredit;
achiziționarea unui pachet majoritar de acțiuni la Banca Daewoo de către Cassa di Risparmio di Firenze S.p. A. a condus la trecerea acestei bănci din rândul celor cu capital privat românesc în cel al băncilor cu capital privat străin;
preluarea Romexterra Bank de c tre MKB Bank (Ungaria) și ă a Mindbank de către ATE Bank (Grecia), astfel încât numărul băncilor cu capital preponderent privat românesc a scăzut la trei;
schimbarea acționarului majoritar la Banca Eurom, preluată de Bank Leumi (Israel) și devenită Bank Leumi Romania;
schimbarea acționarului principal la Banca MISR Romanian, preluată de Banque du Liban et d′Outre-Mer (Liban) și devenită Blom Bank Egypt;
modificarea denumirii Finansbank, devenită Credit Europe Bank6;
retragerea autorizației de funcționare a Băncii Nova Bank.
În anul 2006 s-au înregistrat progrese semnificative și în evoluția indicatorilor care definesc calitatea portofoliului de active. În acest context, creditele restante și îndoielnice au reprezentat 0,2 la sută din portofoliul de credite acordate clientelei, considerate la valoare netă, iar creanțele restante și îndoielnice 0,1 la sută din totalul activelor bancare. Evoluția mai rapidă a activelor ponderate în funcție de risc (+56,3 la sută) în raport cu cea a fondurilor proprii (+34,4 la sută) a influențat valoarea ratei solvabilității, care la sfârșitul anului 2006 a scăzut până la 18,1 la sută, nivel plasat totuși confortabil peste minimul legal de 12 la sută. În contextul creșterii presiunilor concurențiale au fost consemnate ajustări la capitolul profitabilitate, respectiv profitul net a avut un ritm de creștere mai moderat decât activele totale și capitalurile proprii.
Astfel, cei doi indicatori de performanță financiară au prezentat valori mai reduse: rata de rentabilitate economică (ROA) s-a situat la 1,3 la sută la sfârșitul anului 2006 față de 1,6 la sută în 2005, iar rata de rentabilitate financiară (ROE) a ajuns la 10,3 la sută în decembrie 2006, comparativ cu 12,7 la sută în 2005.
Dezvoltarea sectorului bancar a continuat într-o manieră prudentă, fapt reliefat de rezultatele aplicației stress-test pentru data de 30 iunie 2006, care atestă rezistența la șocuri. Chiar într-un scenariu extrem de nefavorabil − presupunând o depreciere a monedei naționale cu 19,1 la sută și o reducere a ratei dobânzii cu 6,1 puncte procentuale − a rezultat un risc sistemic scăzut. Raportul de solvabilitate calculat la nivel agregat în condițiile menționate este de 14,9 la sută, superior limitei minime de 12 la sută recomandate de reglementările de prudență bancară în vigoare în anul 2006.
Întregul cadru legislativ de reglementare a riscurilor a fost adaptat de către BNR la cerințele Basel II, astfel încât acesta poate fi aplicat de către băncile comerciale începând cu 2007, dar nu mai târziu de 2008.
Un angajament asumat în cadrul negocierilor cu Uniunea Europeană, referitor la implementarea Directivei 2002/87/CE privind conglomeratele financiare, a fost finalizat în 2006 prin adoptarea Ordonanței de urgență nr. 98/2006.
Aceasta reglementează supravegherea suplimentară a entităților (bănci, societăți de asigurare, societăți de investiții financiare) care fac parte din conglomerate financiare, în scopul asigurării stabilității și a protecției deponenților, asiguraților și investitorilor.
Un alt angajament a vizat preluarea dispozițiilor Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE, realizată prin adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006. Aceasta definește cerințele minime de acces și regimul de funcționare ale instituțiilor de credit din alte state membre, precum și modalitățile de supraveghere a acestora. Transpunerea aspectelor de natură tehnică din directivele menționate a fost realizată în cadrul reglementărilor prudențiale emise în comun de Banca Națională a României, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
În contextul îndeplinirii sarcinilor ce-i reveneau potrivit pachetului legislativ privind creditul ipotecar, BNR a modificat cadrul de reglementare existent, aplicabil instituțiilor de credit, astfel încât să permită includerea în sfera de aplicare a acestuia și a băncilor de credit ipotecar. În acest sens, au fost emise Norma nr. 10/2006 și Regulamentul nr. 1/2007.
Se poate spune că sistemul bancar românesc actual, deși mult avansat în raport cu celelalte ramuri economice se află încă în perioada de tranziție, fiind necesare în continuare restructurarea și dezvoltarea atât cantitativă, sub aspectul creșterii numărului de unități bancare, cât și calitativă, în sensul perfecționării structurilor de operare și modernizării activității, implementării de produse și servicii moderne, care să aducă în egală măsură avantaje băncilor și clienților acestora.
Băncile s-au dezvoltat și și-au adaptat oferta în funcție de cerințele impuse de impactul factorilor exogeni asupra economiei reale, precum și de presiunea din ce în ce mai evidentă a concurenței pe piața financiar-bancară din România. În consecință, evoluția sistemului bancar românesc s-a caracterizat concret prin dezvoltarea și diversificarea produselor și serviciilor bancare, creșterea vitezei și diversificarea sistemului de evidență și control, informatizarea sistemelor de transmitere a datelor de natură contabilă, statistică și chiar a celor privind procesul de transfer.
Este de știut că în economia de piață, sectorul bancar are un rol major, el acționând ca „vârf de lance” în promovarea reformei și în mecanismul autoreglării economice. În manifestarea lui permanentă, sectorul bancar este o componentă de bază a sistemului economico-financiar.
Domeniu relativ nou pentru economia românească, managementul bancar joacă un rol decisiv în dezvoltarea unei economii sănătoase, bazată pe criteriile economiei de piață.
În România există în prezent un sistem bancar modern și competitiv, care asigură circulația valorilor în economie și furnizează pe piața internă produse și servicii bancare în conformitate cu tendințele înregistrate în sectorul bancar european.
În România, sectorul bancar cuprinde:
– 41 instituții de credit ( 3 cu capital majoritar românesc, 2 cu capital de stat, 26 cu capital majoritar străin, 9 sucursale ale unor bănci străine și o casă centrală a cooperativelor de credit).
– 54, 7 % din activele bancare sunt concentrate în primele cinci bănci din sistem.
– Cota de piață a instituțiilor de credit cu capital majoritar străin este de 87, 9 %.
– Cota de piață a instituțiilor de credit cu capital majoritar privat românesc este de 6,7 %.
– Cota de piață a instituțiilor de credit cu capital majoritar de stat este de 5,4 %.
Figura 1.2 – Structura acționariatului în cadrul instituțiilor de credit din România.
1.1.2 Cadrul legislativ
Cadrul legislativ care guvernează sistemul bancar cuprinde:
Legea privind Statutul Băncii Naționale a României – Legea nr. 312 din 28 iunie 2004,
Ordonanța privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului – Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 99 din 6 decembrie 2006,
Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99 din 6 decembrie 2006 – Legea nr. 227 din 4 iulie 2007,
Legea pentru privatizarea societăților comerciale bancare la care statul este acționar – Legea nr. 83 din 21 mai 1997,
Reglementări privind falimentul instituțiilor de credit – Ordonanța Guvernului nr. 10 din 22 ianuarie 2004 privind falimentul instituțiilor de credit, aprobată, completată și modificată prin Legea nr. 278 din 23 iunie 2004,
Ordonanța Guvernului nr. 39/1996, privind organizarea și funcționarea Fondului de Garantare a Creditelor din Sistemul Bancar.
1.2 ROLUL ȘI LOCUL BĂNCII NAȚIONALE A ROMÂNIEI ÎN SISTEMUL
BANCAR ROMÂNESC
La 17/29 Aprilie 1880, s-a legiferat înființarea Băncii Naționale a României cu toate drepturile specifice unei bănci centrale de emisiune, respectiv acela de a emite bilete de bancă și de a acorda credite de rescont băncilor comerciale.
Natura juridică a Băncii Naționale a României este administrativă, fiind un organ al administrației publice autohtone din categoria „autorităților administrative autohtone”. Chair dacă aceste autorități prezintă annual Parlamentului rapoarte asupra activității desfășurate, iar organelle lor de conducere sunt numite de către Parlament, încadrarea lor nu se schimbă, atribuțiile lor având caracter administrative. Ele funcționează independent și nu au organe administrative ierarhic superioare, fiind înființate numai prin lege organică.
Prin Legea nr.34/1991 privind Statutul Băncii Naționale a României, această bancă a fost reorganizată, rolul său fiind azi diferit față de perioada anterioară, BNR căpătând largi atribuții administrative. Se consideră că activitatea economico-financiară a Băncii Nționale a devenit una secundară, aceasta nemaiavând statut de agent economic, ci este un organ de stat. Mai precis, BNR este banca centrală a statului român, cu personalitate juridică, care își desfășoară activitatea pe tot teritoriul țării.
Al doilea statut al Băncii Naționale a României, cuprins în Legea nr. 101/1998, în vigoare de la 1 iulie 1998, a abrogat în mod expres Legea nr.34/1991 privind Statutul Băncii Naționale a României. Obiectivul fundamental al acesteia , în calitate de bacă centrală a statului român, este asigurarea stabilității monedei naționale, pentru a contribui la stabilitatea prețurilor.
Capitalul Băncii Naționale aparține în totalitate statului român și era de 100 miliarde lei. Aceasta are obligația de a deține un fond de rezervă, constituit în limita unei cote de 20% din profitul brut, până când acest fond va ajunge să egaleze capitalul social, după care cota va fi redusă, în anumite condiții( fondul de rezervă să egaleze dublul capitalului social). Planul propriu de conturi va evidenția operațiunile băncii și va fi avizat de Ministerul Finanțelor. Bugetul anual de venituri și cheltuieli se aprobă de consiliul de administrație și se verifică în execuție de comisia de cenzori.
Situația B.N.R este în prezent diferită, conform circumstanțelor actuale.
1.2.1. Reglementarea actuală și funcționarea Băncii Naționale a României
Actualul statut al B.N.R prevede că Banca Națională este banca centrală a României, instituție publică independentă care are ca obiectiv principal „ asigurarea și menținerea stabilității prețurilor”. B.N.R nu mai este banca statului, dar obiectivele sale sunt relevante în continuare de asigurarea stabilității prețurilor. Ea sprijină politica generală a statului, fără să prejudicieze îndeplinirea obiectivului său fundamental.
Această lege impune un cadru legal adecvat poziției actuale a B.N.R., privită atât din perspectiva dreptului intern și a rolului său la nivel naționale, cât și din punctul de vedere al poziției României de stat membru al U.E.
Banca Națională a României este supusă, din punt de vedere al reglementărilor, următoarelor categorii:
reglementări interne: statutul B.N.R., alte reglementări cu caracter specific – norme, regulamente, circulare etc.
reglementări comunitare: statutul Sistemului European al Băncilor Centrale – S.E.B.C și statutul Băncii Centrale Europene.
Banca Națională a României este condusă de un consiliu de administrație, numit de Parlament la propunerea comisiilor permanente de specialitate ale celor două camere. Numirile se fac pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului.
Principalele atribuții ale consiliului de adminstrație sunt: stabilirea politicii în domeniul monetar și al cursului de schimb, precum și a măsurilor necesare în domeniul autorizării, reglementării și supravegherii prudențiale a instituțiilor de credit și monitorizării sistemelor de plăți. Președintele consiliului de administrație este guvernatorul B.N.R. Consiliul de administrație asigură funcționarea a patru structuri care îndeplinesc principalele funcții ale acesteia:
Comitetul de Politică Monetară
Comitetul de Supraveghere
Comitetul de Administrare a Rezervelor Internaționale
Comitetul de Audit
Rețeaua teritorială cuprinde unitatea centrală și 19 sucursale.
1.2.2. Capitalul Băncii Naționale a României
În prezent, B.N.R are un capital propriu de 30 de milioane lei. Cu acest capital, B.N.R a contribuit la Capitalul băncii Centrale Europene cu un procent de 2,5% din capitalul B.C.E ( 145 milioane lei), devenind al 8 – lea acționar, ca mărime.
1.2.3 Atribuțiile B.N.R
Elaborarea și aplicarea politicii monetare și a politicii de curs de schimb
Autorizarea, reglementarea și supravegherea instituțiilor de credit, promovarea și monitorizarea bunei funcționări a sistemului de plăți pentru asigurarea stabilității financiare
Emiterea bancnotelor și a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României
Stabilirea regimului valutar și supravegherea respectării acestuia
Administrarea rezervelor internaționale ale României
Tabelul 1.1 – Atribuțiile Băncii Naționale a României
Totodată, B.N.R sprijină politica economică a statului fără să prejudicieze obiectivul principal adică menținerea stabilității prețurilor. Prin organelle sale monetare și de curs de schimb, B.N.R poate acorda instituțiilor de credit, credite pe termene ce nu pot depăși 90 de zile, garantate în principal cu titluri de stat sau prin depozite constituite la B.N.R. sau la alte instituții agreate de aceasta.
Banca Națională a României stabilește condiții și costurile de creditare, deschide și operează conturi ale instituțiilor de credit, ale Trezoreriei statului, ale caselor de compensare și ale altor entități rezidente și nerezidente stabilite prin reglementări ale B.N.R.
1.3. EFECTELE CRIZEI FINANCIARE INETRNAȚIONALE ASUPRA SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC
Mulți apreciază că actuala criză financiară își are rădăcinile în scăderea dramatică a prețului locuințelor în SUA sau în căderea pieței creditului pentru locuințe. Această viziune este cel puțin incompletă. Cauzele fundamentale ale crizei financiare sunt mai adânci, atât de natură macroeconomică, cât și de natură microeconomică, lucru menționat recent de mai mulți analiști: Altman (2009), Buiter (2008), Blanchard(2009). Cele două tipuri de cauze s-au intercondiționat în producerea crizei. Cauza profundă a crizei financiare a fost lichiditatea abundentă creată de principalele bănci centrale ale lumii (FED, BOJ) și de dorința țărilor exportatoare de petrol și gaze de a limita aprecierea monedei. De asemenea, a existat o suprasaturare cu economisiri, generată de integrarea crescândă în economia globală a unor țări (China,Asia de Sud-Est în general), cu rate mari de acumulare, dar și de redistribuirea globală a avuției și a veniturilor către exportatorii de bunuri tari (titei gaze naturale)
Lichiditatea abundentă și suprasaturarea cu economisiri au creat resurse disponibile pentru investiții, inclusiv în instrumente financiare sofisticate, nu ușor de înțeles de către unii investitori.
Consecințele existenței lichidității abundente au fost ratele foarte scăzute ale dobânzii și volatilitatea redusă a acestora. Împreună, aceste consecințe au condus la creșterea apetitului pentru active cu câștiguri mari. În plus, volatilitatea redusă de pe piață a creat tendința de subestimare a riscului și o adevărată lipsă de vigilență a investitorilor.
Marjele de risc au fost și ele foarte scăzute și nediscriminatorii. Împreună, ratele scăzute ale dobânzii, apetitul pentru active cu câștiguri mari, vigilența scăzută față de risc și marjele mici au mascat semnalele prețurilor pe piețele financiare și au condus la insuficienta înțelegere a riscurilor implicate.
Pe acest fundal au operat, ca agravante, și o serie de cauze microeconomice: securitizarea frenetică, fisurile în modelul de afaceri ale agențiilor de rating. Semnalele despre criză au fost date de economiști, dar nu au fost luate în seamă. Totuși, trebuie spus că magnitudinea crizei a fost, până recent, evident subestimată de toată lumea.
Efectele crizei financiare internaționale s-au extins și asupra economiei României.Totuși, din punct de vedere al impactului direct, sistemul bancar a fost puțin afectat întrucât nu a fost expus la active toxice, precum și datorită măsurilor prudențiale si administrative adoptate de-a lungul timpului de către Banca Națională a României.
Indirect însă, criza financiară internațională și mai ales consecința ei evidentă recesiunea din țările dezvoltate – se extinde asupra economiei românești pe mai multe canale.
Pe canalul comercial, încetinește creșterea exporturilor sau chiar le reduce.
Pe canalul financiar, limitează accesul la finanțare externă, și astfel restrânge volumul creditării, și generează dificultăți în serviciul datoriei externe private.
Pe canalul cursului de schimb, reducerea finanțărilor externe s-a reflectat în deprecierea monedei naționale.
Pe canalul încrederii, a avut loc o retragere a investitorilor din țările est – europene.
Aceasta a avut drept efect manifestarea pe piața monetar-valutară a unor momente de panică și atacuri speculative, precum cel din luna octombrie din România, care a făcut necesară intervenția BNR. În sfârșit, pe canalul efectelor de avuție si bilanț, are loc deteriorarea activului net al populației și al companiilor, ca urmare a ponderii ridicate a creditelor în valută (corelate cu deprecierea leului) și a scăderii prețurilor activelor mobiliare și imobiliare de la valori speculative, nesustenabile (de tip “bubble”).
În România, primele sectoare economice afectate vor fi cele legate de export, mai ales de exportul în UE spre care se îndreaptă cca. 70% din total export. Chiar dacă în prezent, statisticile nu reflectă scăderea producției industriale și a exportului, efectele turbulențelor de pe piețele financiare internaționale din luna septembrie se vor resimți și în România în perioada următoare.
Industria auto din România va fi afectată parțial de efectele crizei economice, piața orientându-se în mai mare măsură către autoturisme din gama „low cost”, cum este cazul modelelor .
În schimb, producția de componente și subansamble auto dezvoltată în ultimul timp în România pentru export către marii producători auto mondiali va fi influențată de reducerea producției acestora.
În industria metalurgică, ArcelorMittal Galați a decis deja reducerea producției de laminate și închiderea unor capacitați de producție. Arcelor Mittal este cel mai mare exportator din România.
Sectorul construcțiilor din România este deja afectat de înăsprirea condițiilor și creșterea costurilor de creditare care inhibă dezvoltarea cererii în segmentul rezidențial. În septembrie 2008 a fost o situație particulară: s-a observat o creștere cu 10% a volumului creditelor ipotecare la nivel național față de luna anterioară deoarece în luna octombrie urma să intre în vigoare Regulamentul nr.11/2008 al BNR cu privire la limitarea riscului creditării persoanelor fizice.
Figura 1.1 – Totalul creditelor ipotecare pe județe în 2009
Scăderea cererii va fi parțial acoperită de dezvoltarea lucrărilor de infrastructură și a construcțiilor agro-industriale finanțate și din fonduri nerambursabile din partea UE.
În general, înăsprirea condițiilor și creșterea costurilor de creditare, lipsa relativă de lichidități afectează deja agenții economici din diverse sectoare economice din România.
Totodată, în toata activitatea economică se manifestă reținere în extinderea afacerilor și în investiții, iar unele unități au redus ritmul producției pe fondul unor comenzi mai mici, mai ales pentru export.
În ultimul an și jumătate, anticiparea unor evoluți foarte slabe la nivel global și autohton, panica investitorilor și criza financiară au determinat scăderi dramatice ale bursei.
În 2010, piața de capital ar putea să evolueze după semnalele date de economia țării și de starea business-urilor emitenților.În acest an, efectele crizei economice vor fi cele care vor determina traiectoria negativă a bursei românești. Oportunitățile de investiții ca urmare a ieftinirii puternice a acțiunilor și în același timp perspectivele unei revigorări a economiei globale vor fi ingredientele care la un moment dat vor determina o stopare a traiectoriei negative a piețelor de capital, chiar dacă situația economică va fi înca neameliorată.
Această dinamică a bursei ar fi normală, în opinia specialiștilor. Pe lângă rezultatele concrete ale companiilor, la bursă se tranzacționează și așteptările investitorilor, care nu pot fi optimiste câtă vreme rezultatele macroeconomice sunt slabe.
1.3.1 Strategia de politică monetară a Băncii Naționale a României
Opțiunea Băncii Naționale a României pentru adoptarea țintirii inflației ca strategie de politică monetară a fost justificată de necesitatea realizării unei dezinflații sustenabile. Implementarea strategiei de țintire a inflației nu a fost ușoară nici înainte de apariția crizei financiare și dominanța fiscală, intrările masive de capital, poziția de debitor net a BNR față de sistemul bancar și mecanismul de transmitere a politicii monetare s-au combinat, astfel că, între 2005 și 2007, au existat perioade în care anticipațiile inflaționiste și aprecieri accentuate ale monedei au coexistat. Aceasta a ridicat o dilemă serioasă pentru banca centrală. Creșteri ale ratei dobânzii, necesare pentru a aduce anticipațiile în linie cu ținta de inflație, atrăgeau și mai multe capitaluri străine, apreciind nesustenabil leul.
Odată cu declanșarea crizei financiare în iulie 2007, o parte dintre aceste condiții a dispărut. Astăzi BNR tinde să fie creditor net al sistemului bancar, iar intrările de capital străin s-au atenuat în mod semnificativ. Dar aceasta nu simplifică implementarea politicii monetare. Dimpotrivă, criza financiară a sporit volatilitatea pe piețele monetară și valutară și tinde să amplifice încetinirea activității economice. Pe de o parte, reducerea finanțărilor externe și existența dezechilibrelor externe mari au declanșat deprecierea leului, care alimentează inflația și face necesară o rată a dobânzii relativ înaltă. Mai mult, cei cu datorii în euro și alte valute, și astfel sistemul financiar, sunt vulnerabili la o depreciere semnificativă a leului. Pe de altă parte, rate mai înalte ale dobânzii ar tinde să frâneze creșterea economică și, mai mult, ar crea costuri pentru cei ce au datorii, riscând să destabilizeze sectorul financiar. În aceste condiții apare problema delicată a compromisului dintre obiectivele politicii monetare: asigurarea stabilității prețurilor și asigurarea stabilității financiare.
Eficiența politicii monetare în atingerea acestui obiectiv este însă limitată dacă nu există stabilitate financiară. Unul dintre principiile macroeconomice de bază afirmă că fricțiunile pe plan financiar influențează în mod substanțial ciclul de afaceri. Astăzi, pe plan mondial, acest lucru este foarte evident. Băncile centrale ale lumii încearcă să mențină stabilitatea financiară și să evite recesiunea și depresiunea economică. Experiențele anterioare par să confirme viziunea conform căreia inflația este principala sursă de instabilitate financiară. De obicei perioade caracterizate de inflație înaltă au fost și cele cu instabilitate financiară severă și cu crize la nivelul sectorului bancar sau au fost urmate de recesiune în urma adoptării de către autorități a unor măsuri inadecvate de temperare a inflației.
Experiența României arată că stabilitatea financiară prezintă o importanță deosebită pentru stabilitatea prețurilor. Pe bună dreptate, România a fost criticată pentru întârzieri în dezinflație. Acestea s-au datorat reformelor structurale insuficiente. Țara noastră a realizat o rată medie de dezinflație de 5,8 puncte procentuale pe an în perioada 2000-2007, în paralel cu menținerea stabilității sistemului financiar. Dar dacă BNR ar fi suplinit acest deficit de reforme prin creșteri mai abrupte ale ratelor dobânzii situația financiară a firmelor și a gospodăriilor s-ar fi deteriorat. Și astfel, ar fi deteriorată stabilitatea financiară a sectorului bancar. În final, însăși ritmul dezinflației ar fi fost, probabil, mai mic decât cel realizat. Lecția care trebuie învățată este aceea că, pe termen lung, incapacitatea menținerii stabilității financiare nu poate să conducă decât la o reinflamare a inflației.
Politica BNR privind intervențiile pe piața valutară a fost ghidată de filozofia conform căreia o volatilitate înaltă a cursului de schimb este dăunătoare atât pentru obiectivul privind inflația, cât și pentru sănătatea financiară a sectorului real și a celui financiar.
Cu această filozofie, BNR a promovat un curs de schimb flotant, care i-a permis atât so utilizeze valențele pieței libere și să descurajeze comportamentele cât și so evite aprecierile excesive.
Implementarea consecventă a acestei filozofii a necesitat cumpărări relativ importante de valută de pe piață de către BNR în perioada 2004 – august 2007. La momentele cumpărării valutei, BNR a fost criticată că nu lasă cursul să se aprecieze în linie cu cerințele pieței. Astăzi se dovedește că această politică a fost adecvată.
Criza financiară actuală a introdus o inversare abruptă a trendului de aprecierea leului, cu importante episoade de volatilitate. Așa cum, în trecut, intrările de valută au supraapreciat leul cu mult peste nivelul indicat de factorii fundamentali ai cursului de schimb, astăzi reducerea finanțării externe și incertitudinea tind să determine deprecieri ale leului nejustificate de factorii fundamentali ai cursului de schimb Rezervele cumpărate pe piața valutară în momentele de supraapreciere servesc astăzi pentru intervenții pentru calmarea deprecierii leului.
1.3.2 Măsuri pentru îmbunătățirea sistemului bancar
Schimbările care ar trebui să se producă în economia de piață și în sistemul bancar ar fi, într-o primă fază:
revizuirea legislației bancare și alinierea acesteia la legislația comunitară;
înlăturarea ambiguităților legislative care obstrucționează capacitatea de supervizare a Băncii Naționale a României;
îmbunătățirea conducerii corporative, capitalizarea în sectorul industrial și continuarea accentului pe stabilizarea macroeconomică;
privatizarea eficientă a băncilor și structurarea tranzacțiilor de privatizare astfel încât să crească valoarea de franciză a băncilor pentru investitorii strategici străini;
examinarea atentă a sistemului de reglare și siguranță asociat cu “universal banking”;
îmbunătățirea supervizării directe și pregătirii BNR și legarea frecvenței inspecțiilor de capitalul băncilor;
continuarea dezvoltării pieței de titluri guvernamentale, întărirea reglementării și supervizării pieței de capital, atragerea investitorilor străini inclusiv a investițiilor de portofoliu.
A doua fază ar trebui sa contină:
Banca Națională a României trebuie să se concentreze pe reglementări prudențiale bine concepute care furnizează siguranță și stimulare, inclusiv un set revizuit de norme de capital, reexaminarea schemei de preț a asigurării de depozit;
înlăturarea gradată a cât mai multor reglementări prudențiale care sunt motivate
de agende socio-politice;
concentrarea pe reglementări funcționale (mai curând decât instituționale) pentru
diferite instituții financiare.
Ultima fază este și cea în care măsurile luate de-a lungul primelor etape trebuie să se concretizeze și să ajute la implementarea cu succes a modificărilor:
concentrarea pe dezvoltarea pieței de capital prin invitarea agențiilor internaționale de cotare renumite și a caselor de brokeraj să participe mai activ pe piață și prin asigurarea unor cerințe mai stricte de transparență;
introducerea Sistemului Electronic de Compensare pentru eliminarea întârzierilor și costurilor ridicate ale tranzacțiilor;
înființarea unei agenții guvernamentale sau quasi-guvernamentale care să faciliteze dezvoltarea unei piețe secundare ipotecare;
privatizarea companiilor de asigurări și continuarea procesului de elaborare a unor mai clare reglementări de asigurări.
Strategia de extindere a UE urmărește integrarea noilor membri în paralel cu armonizarea obiectivelor de politică internă și externă ale tuturor statelor membre, prin respectarea și aplicarea unor principii fundamentale comune. Asumarea în totalitate a acestor principii de către România fundamentează candidatura sa la statutul de membru al UE. Dobândirea acestui statut într-un orizont de timp cât mai apropiat a constituit si constituie o prioritate a politicii autorităților române.
Conform obiectivelor urmărite, Banca Națională a României a acționat în concordanță cu demersurile susținute ale întregii țări pentru ajustarea economiei românești la cerințele comunitare. Banca Națională a continuat să acorde o importanță deosebită reformei sistemului bancar și accelerării procesului de integrare financiară, în conformitate cu normele și principiile aflate la baza politicilor europene. Astfel, obiectivele majore ale băncii centrale sunt: respectarea angajamentelor asumate față de UE și perfecționarea mecanismului instituțional intern pentru o pregătire mai eficientă a procesului de integrare financiară în conformitate cu normele și principiile aflate la baza politicilor europene. Respectarea angajamentelor asumate prin documente oficiale de poziție necesită elaborarea și implementarea de către Banca Națională a unor strategii specifice domeniului financiar-bancar. Pentru realizarea efectivă a preluării acquis-ului comunitar, Banca Națională a acționat concomitent în două direcții: armonizarea legislației bancare române cu cea comunitară și întărirea capacității administrative. Preocuparea permanentă pentru întărirea capacității sale instituționale s-a concretizat, pe de o parte, în eficientizarea activității de supraveghere bancară, iar pe de altă parte, în întărirea cadrului legislativ și de reglementare pentru sectorul bancar. Apoi, și-a propus să obțină atât o coordonare mai eficientă și mai transparentă a procesului de preluare a acquis-ului comunitar în domeniile de activitate specifice băncii centrale, cât și centralizarea operațiunilor de monitorizare a angajamentelor asumate prin documentele de poziție. Astfel, participă la elaborarea secțiunilor politicii monetare și de curs de schimb, echilibrului extern, activității de reglementare, autorizare și supraveghere prudențială a instituțiilor de credit, de promovare și monitorizare a bunei ftincționări a sistemelor de plăți.
În ceea ce privește prioritățile pe termen scurt și mediu ale Băncii Naționale referitoare la politica de integrare europeană, acestea sunt stabilite prin Programul Național de aderare a României la Uniunea Europeană. În mod concret, aceste obiective se referă la:
– perfecționarea instrumentelor de politică monetară și armonizarea lor cu cele ale Băncii Centrale Europene;
– remonetizarea economiei naționale în paralel cu reducerea continuă a inflației;
– întărirea capacității instituționale a băncii centrale;
-consolidarea capacității sale de supraveghere și eficientizarea activității de supraveghere;
– dezvoltarea sistemului de plăți;
– continuarea armonizării legislative în domeniul bancar.
Prevederile actelor normative comunitare referitoare la condițiile de acces și exercitare a activității bancare de către instituțiile de credit, la fonduri proprii ale instituțiilor de credit, la solvabilitatea instituțiilor de credit și cele referitoare la expunerile mari ale instituțiilor de credit au fost în cea mai mare parte transpuse într-o serie de acte normative naționale în domeniu. În vederea transpunerii integrale a prevederilor comunitare, până la data aderării, vor fi luate măsuri care vizează modificarea legii bancare, a legii privind statutul Băncii Naționale și a altor legi relevante, precum și emiterea de norme în vederea soluționării diferențelor constatate. Prevederile comunitare referitoare la supravegherea de bază consolidată a instituțiilor de credit nu se regăsesc în legislația și reglementările naționale. În vederea transpunerii acestora, legislația națională va fi amendată, iar Banca Națională va emite reglementări în acest sens.
2. BĂNCILE DIN ROMÂNIA ȘI CERINȚELE COMUNITARE
2.1 NOȚIUNEA DE „SOCIETATE COMERCIALĂ BANCARĂ”
Societățile comerciale bancare, deși sunt supuse unor reglementări speciale, au aceleași trăsături caracteristice, generale, ca oricare alt tip de societate comercială.
Prin bancă înțelege „un organism de interpunere în operațiunile de credit, banca luând bani pe credit de la acei care caută o plasare a capitalurilor lor și dând bani pe credit acelora ce au nevoie de capitaluri, realizând în acest mod un beneficiu”.
În lipsa unei definiții a societății comerciale din Codul comercial român sau din Legea nr.31/1990, s-a apelat la anumite elemente, unul făcând parte chiar din Codul civil art. 1491 – 1492), ca drept comun pentru materia comercială. Din aceste dispoziții rezultă că societatea este un contract în temeiul căruia două sau mai multe persoane ( asociați) se înțeleg să pună în comun anumite bunuri pentru a desfășura împreună o anumită activitate, în vederea realizării și împărțirii beneficiilor care vor rezulta.
Ca urmare, societatea comercială este acea grupare de persoane constituită pe baza unui contract de societate și beneficiind de personalitate juridică, în care asociații se înțeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru exerciatrea unor fapte de comerț, în scopul realzării și împărțirii beneficiilor.
Societatea bancară, fiind și ea o societate comercială, este definită de elementele enunțate mai sus, cu următoarele nuanțări: societatea comercială bancară este acea societate comercială care are un obiect specific de activitate, și anume atragerea de fonduri de la persoanele fizice și juridice, sub formă de depozite sau instrumente nenegociabile, plătibile la vedere sau la termen, precum și acordarea de credite. Pe lângă aceste activități principale, o bancă poate efectua diverse servicii bancare, reprezentate de operațiunile accesorii și conexe.
Societatea comercială bancară este acea societate pe acțiuni care are ca principal obiect atragerea de fonduri și acordarea de credite, precum și efectuarea de servicii bancare.
2.1.1 Forma juridică
Actuala lege a societăților comerciale prevede, în art.2, că societatea comercială poate îmbrăca următoarele forme juridice:
Societate în nume colectiv
Societate în comandită simplă
Societate pe acțiuni
Societate în comandită pe acțiuni
Societate cu răspundere limitată
Figura 2.1 – Formele juridice ale societății comerciale.
Principalul criteriu care stă la baza deosebirilor dintre aceste forme juridice este acela al întinderii răspunderii asociaților față de terți pentru obligațiile societății. Asociații vor putea opta numai între aceste forme prevăzute de lege, având în vedere caracterul limitativ al enumerării legale. În lipsă, societatea va fi considerată ca o societate în nume colectiv, care asigură cea mai mare răspundere a asociaților față de terți.
Legea impune o anumită formă pentru societățile bancare și pentru cele de asigurări. Aruncând o privire în istoria nu prea îndepărtată a activității bancare din România, se poate observa că primele bănci românești reprezentative au avut forma de societate anonimă, care este societatea pe acțiuni de astăzi, iar mai devreme, în perioada interbelică, această formă juridică a fost, de asemenea preferată.
Societatea pe acțiuni este definită ca fiind acea societate constituită perin asocierea mai multor persoane, care contribuie la formarea capitalului social prin anumite cote de participare, reprezentate prin titluri numite acțiuni, pentru desfășurarea unei activități comerciale, în scopul împărțirii beneficiilor și care răspund pentru obligațiile sociale numai în limita aporturilor lor.
Societatea pe acțiuni are capitalul împărțit în acțiuni, iar obligațiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social.
Această societate reprezintă cea mai evoluată și complexă formă de asociere, în care contează mai mult aporturile asociaților decât calitățile personale ale acestora.
2.1.2 Caracteristicile societății comerciale bancare
Ca orice societate pe acțiuni, cea bancară are precizate elementele esențiale în Legea 31/ 1990: obligațiile sunt garantate cu patrimoniul social, iar acționarii sunt obligați numai până la concurența capitalului social subscris.
Se poate clasifica ceea ce este caracteristic societății comerciale astfel:
caracteristicile societății comerciale bancare ca societate pe acțiuni – trăsături generale;
caracteristicile societății comerciale bancare – trăsături speciale.
1. Trăsături generale:
societatea se constituie dintr-un număr minim de asociați, denumiți și acționari;
capitalul social este divizat pe acțiuni;
răspunderea asociaților pentru obligațiile sociale este limitată.
2. Trăsături speciale, ce pot fi grupate la rândul lor în:
Trăsături speciale ce evidențiază elementele esențiale ale contractului de societate comercială bancară:
obiectul de activitate: băncile fac parte din acea categorie de comerciați care au ca activitate comercială atragerea de fonduri de la persoanele fizice și juridice și acordarea de credite;
aporturile asociaților: obiectul aportului – nu sunt admise decât aporturile în numerar, fiind interzise cele în natură, așa cum este cazul celorlalte societăți pe acțiuni;
capitalul social: plafon minim – reglementările în vigoareimpun în prezent un capita minim de 37.000.000 lei pentru constituirea unei societăți comerciale bancare;
forma juridică: societate pe acțiuni; banca reprezintă una din puținele categorii de comercianți colectivi pentru care dispozițiile legii sunt imperative în ceea ce privește forma juridică.
b) Alte trăsături rezultate din specificul activității bancare:
– structura organizatorică, conducerea și administrarea societăților bancare se stabilesc prin statute proprii;
– societatea bancară își asumă obligațiile numai prin semnăturile a cel puțin doi conducători, având funcțiile stabilite prin statute proprii;
– societăților bancare li se interzice să încheie contracte sau înțelegeri, să adopte practici de orice fel care le-ar asigura poziții dominante pe piața monetară, financiară sau valutară ori să se angajeze în oprațiuni pentru a obține un avantaj neloial pentru ele sau pentru terțe persoane, sub sancțiunea introducerii de către Banca Națională a unei acțiuni în instanță;
– în activitatea lor sunt supuse reglementărilor emise de B.N.R pentru aplicarea politicii monetare de credit, valutare, de plăți, de asigurare a prudenței bancare și de supraveghere a societăților bancare;
– toate societățile bancare sunt obligate să deschidă conturi curente la B.N.R și să mențină rezerve minime obligatorii, potrivit reglementărilor date de acesta;
– participarea unei societăți bancare la o firmă sau întreprindere al cărei obiect de activitate nu are legătură cu activitatea bancară nu poate depăși 20% din capitalul firmei sau întreprinderii respective.
Se consideră că, în epoca modernă, societățile bancare capătă noi trăsături caracteristice. Băncile se implică tot mai mult în afaceri, în toate stadiile acestora, de la faza de proiect la cea de finanțare și de la administrarea profiturilor la gestionarea pierderilor.
Pe de altă parte, revoluția informatică a insemnat că întreaga evidență contabilă este informatizată; instrumentele tradiționale ale tehnicilor bancare se informatizează și ele ( cecul, cambia); apar tehnici noi pur informatice, precum distribuitorul automat de bancnote și banca la domiciliu.
2.1.3 Funcțiile societății comerciale bancare
De-a lungul timpului, funcțiile băncilor au evoluat și s-au diversificat deși, în esență, ele au rămas aceleași, structurate în jurul ideii de atragere a resurselor și de redistribuire a lor, bazate pe respectarea unor criterii legale riguroase.
O primă clasificare se poate face în funcție de de evoluția funcțiilor băncilor:
1. funcții evidente, care au evoluat în două etape: de la funcția de agent de schimb la aceea de bancher care acordă credit; de la funcția de bancher la aceea de financiar care își asumă un rol esențial în inițierea și finanțarea afacerilor;
2. funcții implicite, care au evoluat tot în două etape:de la funcția de organizator la funția de compensator în spațiu al activelor monetare și de compensator în timp al ofertelor și cererilor de fonduri; de la funcția de compensator la funția de creator al monedei adiționale, oferind cu titlu de credit celor care solicită mai mult decât ar putea să ceară depunătorii cu titlu de restituire a depozitelor, și de creator al afacerilor care stimulează direct dezvoltarea economică.
O altă clasificare a funcțiilor băncilor se poate realiza, ținând cont de cele două laturi ale intermedierii, astfel:
1. funcția de mobilizare a resurselor;
2. funcția de distribuire a creditelor.
2.1.4 Cadrul legislativ al băncilor
Societățile bancare, ca orice societăți comerciale, sunt guvernate de reglementările generale ale Legii nr. 31/ 1990, republicată, și ale Legii nr. 26/ 1990 privind registrul comerțului, republicată.
În categoria reglementărilor speciale intră O.U.G. nr. 99/ 2006, Legea nr. 312/ 2004 privind statutul B.N.R., Legea nr. 278/ 2004 privind falimentul instituțiilor de credit, precum și Normele Băncii Naționale a României, alături de alte categorii de acte normative emise de Banca Centrală.
În plus, băncile sunt supuse reglementărilor emise de B.N.R , cum ar fi normele sau regulamentele: Reguamentul B.N.R nr. 11/ 2007 privind autorizarea băncilor sau Regulamentul B.N.R. nr. 6/ 2008 privind modificările în situația băncilor, Norma B.N.R nr. 5/ 2000 privind fuziunea și divizarea băncilor. La acestea se adaugă acte normative sub forma circularelor, ordinelor, comunicatelor etc.
2.1.5 Obiectul de activitate al băncilor
Nu există prevderi speciale cu privire la obiectul de activitate pe care îl poate desfășura o societate pe acțiuni. De aceea mă voi referi direct la activitățile care formează obiectul de activitate al unei societăți comerciale bancare.
Obiectul de activitate particularizează băncile față de orice altă categorie de societăți comerciale.
Codul comercial român prevede la art.3 .pct.11 că sunt considerate fapte de comert „ operațiunile de bancă și schimb”. Banii și creditul pot forma obiectul circulației, adică obiectul unor operațiuni comerciale.
Comercialitatea acestor operațiuni este dată de elementul interpunerii în schimb sau circulație. Deci operațiunile asupra banilor și creditului sunt guvernate de aceleași principii ca și cele privitoare la circulația produselor și mărfurilor.
Operațiunile de bancă sunt efectuate de societățile comerciale bancare și se referă la operațiuni asupra sumelor de bani în numerar, a creditelor și titlurilor negociabile.
Definiția activității bancare este dată în art. 7 pct. 1 din O.U.G nr. 99/ 2006. Activitatea bancară este atragerea de depozite sau alte fonduri rambursabie de la public și acordarea de credite în cont propriu.
Banca Națională a României este abilitată să determine dacă o activitate reprezintă ori nu, atragere de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public, activitatea bancară, activitatea de emitere de monedă electronică, ori activitatea de atragere și/ sau gestionare de sume de bani provenite din contribuțiile membrilor unor grupuri de persoane constituite în vederea acumulării de fonduri colective și acordării de credite/ împrumuturi din fondurile astfel acumulate pentru achiziționarea de bunuri și/ sau servicii de către membrii acestora. Determinarea naturii activității, exprimată de Banca Națională a României este obligatorie pentru părțile interesate.
Desfășurarea de actvități interzise de către o persoană pe cont propriu sau pe contul unei entități care nu este instituție de credit constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani ( art. 410 din ordonanță).
Băncile nu pot efectua decât activitățile cuprinse în art. 18 din O.U.G. nr. 99/2006. Fac mețiunea că acestea nu mai reprezintă un monopol al băncilor, ce sunt activități care pot fi desfășurate de toate instituțiile de credit.
Putem clasifica activitatea bancară astfel:
activități permise
alte activități
activități cu bunuri mobile și imobile
activități interzise
Activitățile permise băncilor sunt:
atragere de depozite și de alte fonduri rambursabile;
acordare de credite, incluzând, printre altele: credite de consum, credite ipotecare, factoring cu sau fără regres, finanțarea tranzacțiilor comerciale, inclusiv forfetare;
leasing financiar;
operațiuni de plăți;
emitere și administrare de mijloace de plată, cum ar fi: cărți de credit, cecuri de călătorie și alte asemenea, inclusiv emitere de monedă electronică;
emitere de garanții și asumare de angajamente;
tranzacționare în cont propriu și/sau pe contul clienților, în condițiile legii cu:
instrumente ale pieței monetare, cum ar fi: cecuri, cambii, bilete la ordin, certificate de depozit;
valută;
contracte futures și opțions financiare;
instrumente având la bază cursul de schimb și rata dobânzii;
valori mobiliare și alte instrumente financiare transferabile;
participare la emisiunea de valori mobiliare și alte instrumente financiare, prin subscrierea și plasamentul acestora ori prin plasament și prestarea de servicii legate de astfel de emisiuni.
servicii de consultanță cu privire la structura capitalului, strategia de a face și alte aspecte legate de afaceri comerciale, servicii legate de fuziuni și achiziții și prestarea altor servicii de consultanță;
administrare de portofolii și consultanță legată de acesta;
custodie și administrare de instrumente financiare;
intermediere pe piața interbancară;
prestarea de servicii privind furnizarea de date și referințe în domeniul creditării;
închiriere de casete de siguranță;
operațiuni cu metale și pietre prețioase și obiecte confecționate din acestea;
dobândirea de participații la capitalul altor entități;orice alte activități
orice alte activități sau servicii, în măsura în care acestea se circumscriu domeniului financiar, cu respectarea prevederilor legale speciale care reglementează respectivele activități, dacă este cazul.
Alte activități.
operațiuni ne-financiare în mandat sau de comision, în special pe contul altor entități din cadrul grupului din care face parte instituția de credit;
operațiuni de administrare a patrimoniului constând din bunuri mobile și/ sau imobile aflate în proprietatea acestora, dar neafectate desfășurării actvităților financiare;
prestarea de servicii clientelei proprii, care deși nu sunt conexe activității desfășurate, reprezintă o prelungire a operațiunilor bancare;
Aceste activități trebuie să fie compatibile cu cerințele activității bancare, în special cu cele referitoare la menținerea bunei reputații a instituției de credit și protejarea intereselor deponenților. Nivelul total al veniturilor obținute din activitățile de mai sus nu poate depăși 10% din veniturile obținute de o instituție de credit din activitățile prevăzute la art. 18.
Activități cu bunuri mobile și imobile.
Instituțiile de credit se pot angaja în operațiuni cu bunuri mobile și imobile numai dacă:
operațiunile sunt necesare desfășurării în condiții adecvate a activităților pentru care instituția de credit a fost autorizată, și în măsura în care bunurile respective sunt necesare în acest scop;
operațiunile au ca obiect bunuri mobile și imobile destinate perfecționării pregătirii profesionale a salariaților organizării unor spații de odihnă și recreare sau aigurării de locuințe pentru salariați și familiile acestora;
operațiunile au ca obiect bunuri mobile și imobile dobândite în urma executării creanțelor, cu respectarea, în privința operațiunilor de închriere a unor asemenea bunuri, a prevederilor art. 20 alin. ( 2) și ( 3).
4. Activități interzise.
gajarea propriilor acțiuni pe contul datoriilor băncii;
acordarea de credite garante cu acțiuni, alte titluri de capital sau cu obligațiuni emise de instituția de credit insăși sau de o altă entitate aparținând grupului din care face parte instituția de credit;
atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile, titluri sau alte valori de la public, când instituția de credit se află în stare de insolvență.
2.1.6 Tipuri de bănci
Cunoscând diversitatea de bănci, care operează într-un sistem bancar modern și performant, este interesant de cunoscut care sunt criteriile conform cărora acestea sunt clasificate și tipurile în care sunt împărțite. Trebuie evidențiat faptul că fiecare criteriu de clasificare reflectă o anumită specializare.
Cu toate că, aparent modul de clasificare și criteriile par a fi aceleași în sistemele bancare din diferite țări, apar unele nuanțe în modul de abordare a acestei probleme și, deci, particularități în definirea unui anumit tip de bancă.
În literatura de specialitate bancară internațională se întâlnesc, în principal, următoarele tipuri de bănci:
banca centrală – instituție bancară aflată în fruntea aparatului bancar, cu rol de supraveghere și organizare a relațiilor monetar-financiare ale unui stat, atât pe plan intern, cât și în relațiile cu alte sisteme monetare;
băncile comerciale – denumire generică dată celorlalte bănci (altele decât banca centrală).
În principiu, băncile comerciale își desfășoară activitatea atât pe plan intern, cât și internațional. Activitatea lor este diversă și se axează, în principal, pe: atragerea depozitelor și acordarea de credite, acceptarea de depuneri de la alte bănci sau firme, operațiuni valutare pentru persoane fizice și juridice, plasamentul fondurilor și schimburilor comerciale.
Băncile comerciale sunt foarte diversificate, ele putând fi diferențiate după tipul operațiunilor sau sfera teritorială de cuprindere.
De aceea, adesea denumirea de bancă comercială este asociată unui termen care îi definește specificul. Astfel sunt bănci universale și bănci specializate.
bănci universale – sunt denumite acele bănci comerciale care efectuează toate operațiunile bancare și care nu își limitează activitatea la anumite sectoare (la noi, societățile bancare sunt, prin lege, bănci universale).
bănci specializate – este denumirea generică pentru a desemna băncile comerciale sau instituțiile de tip bancar, care, de regulă, alături de operațiuni bancare de bază, dezvoltă preponderent operațiuni bancare de un anumit tip sau un anumit domeniu.
În continuare, vor fi prezentate câteva tipuri de bănci comerciale specializate.
banca agricolă – acordă credite și alte facilități financiare și de plata unităților agricole pentru cumpărarea de terenuri și utilaje agricole, îngrășăminte etc.
banca de investiții – acordă credite, pe termen mediu și lung, întreprinderilor industriale (uneori și din alte ramuri economice), de regulă pentru investiții, procurându-și fondurile pe baza unor forme de economisire pe durate mai îndelungate decât cele obișnuite
banca ipotecară – acordă împrumuturi pe termen lung cu o ipotecă asupra imobilelor deținute de debitori
banca de export-import – creditează, pe diferite termene, producătorii/exportatorii autohtoni pentru a-i sprijini în activitatea de promovare a produselor țării respective pe piețele externe; garantează creditele externe; efectuează operațiuni de casă în favoarea importatorilor și exportatorilor etc.
banca internațională (privată) – banca comercială cu numeroase sucursaleîn alte țări și pentru care operațiunile externe joacă un rol important, dar nu chiar preponderent;
Termenul de bancă internațională este utilizat și pentru instituții financiar-bancare interguvernamentale al căror capital provine din două sau mai multe țări și a căror activitate specifică desfășurându-se la nivel internațional sau mondial depășește granițele unei țări (de exemplu Banca Reglementărilor Internaționale, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Mondială etc).
băncile de depozit – realizează cea mai mare parte a activităților pe plan intern prin atragerea de depozite și acordarea de credite financiare și persoanelor private. În Franța, băncile comerciale se numesc bănci de depozit. În SUA și Gemania aceste bănci se ocupă și de emisiunea și plasarea hârtiilor de valoare și acordarea de credite având drept gaj hârtiile de valoare.
băncile de accept – sau casele de accept sunt instituții bancare care susțin, prin semnătura lor, titluri de credit (cambii, bilete la ordin) trase de exportatorii autohtoni asupra importatorilor străini, iar titlul de credit astfel acceptat devine negociabil;
case de emisiune – sunt instituții bancare care asigură plasarea pe piață a unor emisiuni de hârtii de valoare (acțiuni, obligațiuni, etc.). În Anglia, aceste instituții sunt considerate “merchant banks”, în timp ce în SUA sunt calificate drept “bănci de investiții” (investment banks).
Fiecare sistem bancar național are particularitățile lui, în ceea ce privește denumirea băncilor, tipurile activităților cuprinse sub această denumire.
2.1.7 Riscurile în activitatea bancară
Noțiunea de risc poate fi definit ca un angajament care poartă o incertitudine datorită probabilității de câștig sau pierderi. Etimologic termenul provine din latinescul ,,re-secore,, care înseamnă ruptură într-un echilibru.
În activitatea bancară asumarea riscurilor poate fi cercetată pentru posibilele sale avantaje viitoare, cum este cazul operațiunilor speculative pe piețele financiare sau de schimb dar și a posibilelor pierderi imprevizibile. În general asumarea riscurilor este legată de funcția de bază pe care o au băncile în economie și anume funcția de investiții.
Cum riscul este un atribut general al investiților, asumarea acestuia devine inevitabilă și justifică existența băncilor. Resursele împrumutate de bănci – care sunt un multiplu substanțial al propriului capital – sunt așadar investite, iar recuperarea cu întârziere a acestora poate provoca o serie de dezechilibre la nivelul băncii care poate îmbrăca forme diferite ce se pot alimenta reciproc.
Perioada actuală este denumită ,,era managementului de risc,, în domeniul bancar, iar gestiunea riscului constituie o sarcină extrem de complexă și importantă a managementului bancar, căci de obicei asumarea unor riscuri atrage după sine și câștiguri mai mari.
Literatura de specialitate clasifică riscurile specifice activității bancare în trei categorii
riscuri financiare;
riscuri comerciale;
riscuri de mediu
Riscurile financiare – sunt strict legate de structura bilanțului contabil al băncii. Aceste riscuri sunt singurele care pot fi generate, gestionate , amplificate sau eliminate de către managementul bancar; de aceea cele mai multe dintre riscurile financiare fac obiectul unor reglementări bancare. Formele pe care le pot îmbrăca aceste riscuri sunt:
riscul pierderii de capital sau al insolvabilității;
riscul imobilizării sau al lipsei de lichiditate;
riscul modificării dobânzilor pentru resursele mobilizate;
riscul eroziunii capitalul prin inflație;
riscul repatrierii capitalului în condițiile creditării externe (riscul valutar și riscul de țară)
Riscurile comerciale – sunt generate de inadaptabilitatea băncii la noile servicii și produce, ca urmare a unui slab serviciu de marketing și a unui anti-talent managerial pentru noile piețe. Aceste riscuri se prezintă sub următoarele trei forme :
riscul de produs sau serviciu (este rezultatul unei evoluții nefavorabile a valorificării unui produs nou sau serviciu ca urmare a inabilității băncii privind distribuirea produselor sale);
riscul de piață (este efectul dependenței de piață a băncii, iar limitarea sa se poate realiza printr-o extindere pe cât mai multe piețe, rentabilitatea băncii nemaifiind astfel dependentă în exclusivitate de evoluția unei singure piețe);
riscul de imagine comercială (constă în percepția negativă a unei bănci de către clienții ei,ca urmare a unei calități generale scăzute de servire a acestora sau a tratării necorespunzătoare a reclamațiilor clienților, fapt ce poate culmina cu articole de presă în defavoarea băncii.
Riscurile de mediu – sunt riscuri asupra cărora banca fie nu are control, fie are un control limitat. Formele sub care se manifestă aceste riscuri sunt următoarele :
riscul de deficit (produs prin fraudă comisă sau prin jaf);
riscul economic (determinat de conjunctura economică la nivelul național și regional);
riscul competițional (general de similitudinea produselor și serviciilor oferite de celelalte bănci sau instituții financiare);
riscul de reglementare (are în vedere deciziile ce pot fi luate de autoritățile bancare, de cele mai multe ori într-o manieră nefavorabilă pentru bancă).
RISCUL INSOLVABILITĂȚII
Riscul neplății la scadență, risc al insolvabilității, se manifestă ca urmare a neîndeplinirii contractului de credit de către client. Riscul de insolvabilitate crește pe măsură ce dimensiunile creditului cresc. Mai mult, odată cu creșterea volumului creditului cazurile de insolvabilitate cresc în proporție accelerată, expresie a faptului că majorarea proporțiilor creditului aduce în rândul debitorului un număr mult mai mare de persoane, potențial insolvabile.
Dimpotrivă, restrângerea creditului conduce la scăderea cazurilor de insolvabilitate întrucât, în aceste împrejurări, în primul rând clienții cu solvabilitate îndoielnică sunt excluși de la creditare.
Creșterea ratei dobânzii conduce la creșterea cazurilor de insolvabilitate, întrucât, pe de o parte creșterea obligațiilor debitorilor majorează, în general, obligațiile beneficiarilor de credite, iar pe de altă parte , că aceștia, clienți apreciați ca riscanți, au un regim de creditare specific cu dobânzi mai ridicate.
În prevenirea și evitarea insolvabilității se constituie măsuri la nivel macroeconomic. Astfel, în fiecare țară normele de funcționare bancară promovează protejarea deponenților, principali furnizori de resurse a băncilor, prin impunerea unor reguli menite să imprime băncilor o anumită poziție de echilibru în relație cu clienții.
Asemenea dispoziții de reglementare cunoscute sub denumirea de norme prudențiale sunt :
obligația unui capital minim;
o anumită rată de acoperire a riscurilor, exprimată ca raport între fondurile proprii nete și creditele acordate, ponderate după gradul lor de risc;
o rată de diviziune a riscurilor care limitează, în funcție de fondurile proprii ale băncilor, dimensiunile creditului ce poate fi acordat unui singur client, astfel încât falimentul unuia dintre clienți să nu dăuneze, esențial, echilibrului băncii.
Dincolo de aceste normele generale, riscul insolvabilității trebuie să fie luat în considerare în cadrul microeconomic al politicii de creditare pe care o aplică, fiecare bancă, în sfera operațiunilor sale de creditare, în raport de clienții săi.
Gradul de risc este diferit în funcție de natura clientului, agent economic sau persoană particulară, și în funcție de tipul creditului care, prin natura lui, asigură garantarea sau implică un grad avansat de risc.
Prin natura lor creditele acordate persoanelor particulare au un grad înalt de garantare. Astfel, creditele imobiliare, denumite și ipotecare au, prin ipotecă, un grad înalt de acoperire. Pentru întreprinderi, cunoașterea amănunțită a condițiilor lor de funcționare este în mod implicit și obligatoriu necesară ca o modalitate de prevenire elementară a riscurilor de insolvabilitate. Analiza debitorului presupune o cunoaștere aprofundată a situației din sfera lui de activitate : tendința de dezvoltare , evoluții conjuncturale și în mod deosebit trăsăturile caracteristice ale firmei, factorii de creștere, evoluția și perspectivele desfacerii, evoluția profitului, a fondului de rulment, a soldului contului de la bancă, a indicatorilor de solvabilitate și lichiditate. De asemenea, un rol important îl joacă tipul de operațiuni creditate.
RISCUL LIPSEI DE LICHIDITĂȚI
Lichiditatea este posibilitatea de a asigura în orice moment efectuarea plăților cerute de creditorii săi. Aceasta înseamnă pentru bănci, plăți directe către clienți, în numerar, sau plăți dispuse de clienți în favoarea altor bănci către alte firme care au conturi deschise la alte bănci.
În mod obișnuit, prin operațiile curente, banca primește fluxuri de monedă centrală în mod automat, efect al serviciilor bancare desfășurate de clienți :
prin operațiunile de depuneri de numerar făcute de clienți pentru conturile lor, când acestea sunt preponderente față de solicitările clienților de numerar din conturi. În acest caz, are loc pentru clienți o conversiune a monedei fiduciare în moneda scripturală bancară. Pentru bancă efectul este de creștere a deținerilor de monedă efectivă.
prin cedarea către alte bănci sau către organele de reglementare valutară a deținerilor în valută aflate în conturile sale (sau ale clienților, când operațiunea se efectuează de regulă la solicitarea acestora). În acest caz are loc o alimentare a contului clientului, în timp ce banca înregistrează o creștere a depozitelor în monedă centrală.
prin soldul favorabil la compensarea plăților interbancare (sold care este determinat de volumul mai mare al încasărilor de la alte bănci pentru conturile clienților, față de plățile ordonate de clienții băncii către alte bănci). În toate aceste cazuri banca are asigurate premize favorabile pentru lichiditate.
În situațiile în care aceste condiții nu sunt îndeplinite, banca trebuie să apeleze la recreditare, respectiv să recurgă la formele obișnuite de recreditare în relațiile cu banca de emisiune sau să se angreneze ca solicitantă pe piața interbancară.
Aceste credite conjuncturale vor însemna pentru bancă costuri pe care aceasta trebuie să le acopere în condiții în care banca militează pentru profituri înalte și deci pentru minimizare a cheltuielilor.
Asigurarea lichidității este o problemă de conjunctură, iar riscul lipsei de lichiditate odată apărut, poate, de regulă, să fie rezolvat operativ solicitând însă băncii un efort de costuri uneori ridicate.
Deci problema lipsei de lichidități nu se pune în sensul că nu ar fi posibilă obținerea lichidității, ci a prețului ei, a costului de obținere a acestor lichidități. Rezultă că băncile trebuie să studieze permanent gradul lor de lichiditate folosind diferite procedee și să fie astfel în măsură să evite creșterile nejustificate de costuri, în condițiile în care lichiditatea nu este asigurată sau sub o altă expresie, să țină seama de costurile determinate de asigurarea lichidității atunci când alte interese (de regulă profiturile mari preconizate) împing banca să încalce cerințele lichidității.
Lipsa de lichiditate, deși este aparent un element de conjunctură, decurge dintr-o serie de corelații structurale ale resurselor și plasamentelor băncii.
RISCUL DE ȚARĂ
Este un tip specific impus de operațiuni financiar-bancare (credite, garanții, asigurări) cu operatori de peste hotare și constă în probabilitatea nerecuperării creanțelor de către banca creditoare. Noțiunea de risc de țară nu este recentă : ea a apărut în jurul anilor 1950 (odată cu desființarea imperiilor coloniale), căpătând consistență în ultimii ani, concomitent cu agravarea crizei datoriei externe din anii 1980, ca o consecință a instabilității politice, economice și financiare din numeroase țări . Riscul de țară nu se utilizează decât în relațiile cu țările slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare. O definire completă a riscului de țară impune o abordare distinctă prin prisma factorilor care-l determină, și anume:
Riscul de țară versus riscul de credit
În timp ce în cazul primului tip de risc incapacitatea de a rambursa creditul se datorează fie declanșării unor tulburări sociale (eventual războaie civile sau schimbări bruște de regim), fie unor catastrofe naturale (cutremure, inundații, ș.a.m.d.) în cazul riscului de credit incapacitatea rambursării este rezultatul exclusiv al degradării financiare a debitorului.
Riscul de țară asociat riscului politic
Riscul politic (numit și risc de suveranitate) este unul din factorii riscului de țară. Instabilitatea politică a unui stat, după amploarea sa, provoacă situații cu diverse grade de gravitate pentru creditor :
repunerea în discuție sau renegocierea contractelor;
limitarea sau interzicerea investițiilor de capital;
limitarea sau interzicerea investițiilor străine;
repudierea datoriei sau refuzul de plată (spre exemplu, în 1917, Rusia bolșevică nu a mai recunoscut datoriile și obligațiile asumate de Imperiul Țarist);
naționalizarea cu sau fără despăgubiri (în cazul României postbelice, activele preluate de stat nu au fost însoțite de despăgubiri)
Creanțele deținute în aceste țări instabile politic au un grad ridicat de risc, care culminează cu anularea datoriilor față de străinătate de către respectivele țări.
Riscul de țară asociat riscului economic
Riscul economic apare ca urmare a incapacității autorităților monetare dintr-o țară de a transfera creditorului străin dobânzile și capitalul obținut de întreprinderile publice sau private. Acest risc contemporan, specific multor state de pe toate meridianele Globului, este legat de situația economică și monetară a țărilor debitoare, incapabile să asigure plata la timp a datoriilor. Satisfacerea imediată a unor revendicări sociale printr-o atitudine populistă a guvernanților poate conduce uneori la politici inflaționiste sau chiar naționaliste, acestea din urmă provocând , pe lângă degradarea situației economice, și o izolare față de exterior, în general, față de țările puternic dezvoltate, în special (este cazul guvernărilor Peron și Garcia din Argentina, respectiv Peru).
Riscul economic s-a amplificat începând cu 1973, când primul șoc petrolier a obligat multe țări în curs de dezvoltare să se îndatoreze pentru a putea cumpăra materii prime și energie. Acumularea acestor datorii (din care 60% erau credite bancare ) a condus multe țări la ,, faliment ,, monetar. Ca urmare a acestei situații dramatice, de la începutul anului 1980 s-a trecut la aplicarea unor planuri de redresare a acestor țări, susținute de Fondul Monetar Internațional (F.M.I) , prin reeșalonare datoriilor.
Cei trei factori care determină riscul de țară – riscul politic, riscul economic și riscul de credit – se intercondiționează și se presupun reciproc. Instabilitatea politică se reflectă asupra situației economice și financiare de ansamblu, având drept consecință amplificarea riscului de credit; în sens invers; crizele economice provoacă deseori schimbări de regim politic, de aici rezultând necesitatea unei abordări globale a riscului de țară.
RISCUL DE SCHIMB VALUTAR
Este expresia unor rezultate nefavorabile obținute ca urmare a evoluției ratelor de schimb. Variația rezultatelor este imputabilă atât indexării produselor și costurilor bancare în funcție de cursul de schimb, cât și modificări valorifice a activelor și pasivelor exprimate în devize.
Analiza riscului de schimb este un domeniu clasic al finanțelor internaționale , care, deși a fost dezvoltată mai târziu, ea este utilizată în prezent , atât de către întreprinderile non-financiare, cât și de către instituțiile financiar-bancare. Acestea din urmă, prin activitățile transfrontaliere desfășurate, prezintă concomitent riscuri de rată a dobânzilor exprimate în diferite devize și riscuri de schimb – ambele categorii de riscuri fiind însă intens corelate. Problematica unei gestiuni activ-pasive multi-devize relevă necesitatea unui management integrat al riscurilor de rată și de schimb, întrucât chiar și unii factori cauzali ai acestora sunt comuni ambelor riscuri (este vorba mai ales de factori de mediu precum schimbările normative și de reglementare, conjunctura economică internațională sau crizele regionale).
Analiza riscului de schimb presupune metode care nu se rezumă la simpla analiză financiară și de bilanț. Aceasta vizează reducerea la minimum a cheltuielilor sau pierderilor datorate variațiilor cursului de schimb . Întrucât nu toate activele sau pasivele sunt expuse în aceeași măsură la risc, se pune problema stabilirii poziției de schimb pentru fiecare caz în parte : una este situația creanțelor și datoriilor pe termen scurt și altfel se pune problema riscului asociat datoriilor pe termen lung sau al activelor investite în străinătate. Poziția de schimb se stabilește pe baza unor coeficienți de risc (aferenți probabilităților sau gradului de expunere), ținând-se cont de repartiția în timp, respectiv scadența creanțelor și datoriilor.
RISCUL RATEI DOBÂNZII
Se datorează fluctuațiilor în nivelul ratei dobânzii, atât la activele, cât și la pasivele din portofoliul băncii. Acest risc se repercutează asupra băncii sub două forme :
pierderi datorate diminuării venitului din dobânzi (ca urmare a unei variații neconvenabile a ratei dobânzii);
deteriorarea situației patrimoniale a băncii (diminuarea capitalului propriu ), ca urmare a variației ratei dobânzii;
Pe baza acestor forme s-au dezvoltat două mari componente ale riscului de rată a dobânzii :
riscul de exploatare – este riscul de a înregistra o creștere a cheltuielilor sau o reducere a veniturilor;
riscul de bilanț (risc de capital) – este riscul de a înregistra o reducere a valorii activelor sau o creștere a datoriilor.
Riscul de rată este rezultatul a două elemente : poziția ratei și incertitudinea ratelor de pe piață. Poziția ratei este reprezentată de pozițiile din bilanț afectate de mișcările de pe piață. Incertitudinea privind marja dobânzii crește cu volatilitatea ratei, pe de o parte, și cu expunerea la riscul de rată, pe de altă parte. Analiza pozițiilor de rată constă în identificarea expunerilor ale căror rate se încadrează într-o anumită perioadă. Instrumentul clasic de măsurare a poziției ratei este impasul ratei sau ,,gap-ul ,, ratei. Este vorba de diferența dintre activele și pasivele a căror rată variază pe o anumită perioadă.
Factorii care influențează apariția și dezvoltarea riscului ratei dobânzii sunt de două tipuri :
factori endogeni,determinați de condițiile specifice ale băncii : strategia băncii, structura activelor și pasivelor , volumul și calitatea portofoliului de credite, eșalonarea scadențelor creditelor, scadența fondurilor atrase , etc;
factori exogeni, determinați de evoluția condițiilor economice generale: evoluția pieței interbancare, tipul de politică economică, monetară și financiar-valutară practicată de autorități, corelarea politicii monetare cu politica fiscală, factori de ordin psihologic, etc.
Evident că în gestionarea riscului de rată a dobânzii, bancherii pot interveni numai asupra primei grupe de factori. Pentru minimizarea expunerii la această grupă de riscuri, teoria și practica bancară au generat, după cum am mai amintit, numeroase instrumente și mijloace care pot fi utilizate în acest scop.
2.2 SISTEMUL BANCAR COMUNITAR
2.2.1 Organismele bancare comunitare – Banca Europeană de Invetiții ( BEI)
Persoană juridică, constituită la 1 ianuarie 1959, prin Tratatul de la Roma ( art.129, art. 130) și modificată prin Tratatul de la Maastrich, cu scopul sprijinirii pieței comune europene, B.E.I își desfășoară activitatea în limitele conferite de tratat și de statutele prevătute în Protocolul anexă la Tratat. Are ca acționari statele membre ale U.E, în număr de douăzeci și șapte, respectiv miniștri de finanțe ai acestor state.
Prin volumul anual de împrumuturi acordate, a devenit cea mai mare instituție financiară internațională din lume. B.E.I are rolul de a sprijini piața comună europeană prin finanțarea unor proiecte pe termen lung de reducere a decalajelor economice dintre regiunile spațiului comunitar. Aceasta reprezintă instituția financiară independentă, cu personalitate juridică, din care fac parte statele membre U.E.
Banca Europeană de investiții este privită atât ca instituție, fie ca organism comunitar. În sprijinul poziției de organism comunitar, se aduce în discuție jurisprudența Curții de Justiție, care s-a pronunțat în sensul că, deși are autonomie instituțională și operațională, acest lucru nu înseamnă că este separată de Comunități și exceptată de la regulile de drept comunitar.
Banca Europeană de Investiții are o poziție ambivalentă, deținând independenață în managementul afacerilor, a operațiunilor financiare și fiind strâns legată cu Comunitatea Europeană pentru realizarea obiectivelor acesteia.
Sediul băncii se află la Luxemburg.
Conducerea băncii este alcătuită din:
Consiliul Guvernatorilor
Consiliul de administrație
Comitetul de conducere
Consiliul Guvernatorilor este format din miniștrii de finanțe ai statelor membre și trasează liniile generale ale politicii de credit, aprobă bilanțul contabil și raportul anual, decide creșterea capitalului social și aprobă membrii de conducere.
Consiliul de administrație este alcătuit din 24 de membri propuși de statele membre; un membru este propus de Comisia Europeană și lucrează numai cu jumătate de normă. Membrii Consiliului de administrație sunt numiți pentru 5 ani și au ca atribuții aprobarea împrumuturilor, pe de o parte, și a garanțiilor, pe de altă parte.
Comitetul de conducere, din care face parte președintele băncii și cei șapte vicepreședinți, funcționează pe o durată de 6 ani, mandatul fiin reînnoibil. Comitetul asigură conducerea activității curente, pregătește împrumuturile și ia decizii, asigurându-se că politica Consiliului de administrație este dusă la îndeplinire.
Banca Europeană de Investiții dispune și de un Comitet de Audit, format din trei membri, aprobat de Consiliul Guvernatorilor, care monitorizează anual operațiunile bancare și contabilitatea. Comitetul de Audit verifică operațiunile și contabilitatea băncii, pe baza activității desfășurate atât de organele interne de control și audit, cât și de auditorii externi.
Potrivit art.267, B.E.I urmărește finanțarea proiectelor în concordanță cu principalul obiectiv al U.E., fără a avea scop lucrativ. Sarcina ei este de a veghea la dezvoltarea Pieței Comune ( Unice).De aceea:
contribuie la creșterea economică a zonelor mai puțin dezvoltate;
suportă perfecșionarea competivității internaționale în industria U.E;
asigură suportul pentru întreprinderile mici și mijlocii;
finațează proiecte vizând surse suplimentare de energie, protecția mediului și calitatea vieții.
De asemenea, are ca scop implementarea agendei Lisabona, a Inițiativei Inovare 2010 de creare și promovare a unei economii bazate pe cunoaștere. Împrumută până la 50% din valoarea unui proiect și cofinanțează investițiile împreună cu alte bănci (B.E.R.D).
Proiectele finațate de B.E.I. vizează modernizarea întreprinderilor, crearea de noi activități, cu scopul de a acoperi necesitățile statelor membre care nu pot fi realizate în mod individual.
Ca obiectiv complementar, B.E.I. se implică și în rezolvarea problemelor financiare ale politicilor de cooperare ale Uniunii cu statele non-membre. În prezent operează cu mai multe de 100 astfel de țări.
Activitățile B.E.I sunt completate de legătura cu Fondul European de Investiții – F.E.I., constituit in anul 1994, unde acționarul majoritar este B.E.I., alți acționri fiind Comisia Europeană și câteva bănci și instituții financiare. Statutul Fondului a fost adoptat la 25 mai 1994 de Consiliul Guvernatorilor. Fondul are personalitate juridică și autonomie financiară.
Obiectivul principal îl constituie susținerea dezvoltării rețelei și infrastructurii transeuropene în domeniul transportului, telecomunicațiilor și a energiei, ca și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii.
Sarcina F.E.I. este de a finața constituirea , creșterea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii.
România este acționar al B.E.I., cu un capital de 42,3 milioane lei. Banca Europenaă de Investiții a sprijinit aderarea României la U.E., urmând ca după aderare să contribuie la accelerarea integrării și recuperării decalajelor de dezvoltare. Față de toate țările care au aderat la structurile europene, B.E.I. are ca țintă creșterea competivității economiei românești. Astfel, acordă credite sectorului public și privat. Până în 2005 valoarea împrumuturilor acordate României a fost de 4,3 miliarde lei vechi; acestea au vizat domeniul transporturilor – 61 %, mediul înconjurător, în special reconstrucția în urma pagubelor produse de inundații – 15%, sănătate și educație – 7%. În domeniul transportului, B.E.I. va contribui la reabilitarea căii ferate pe Coridorul paneuropean IV, reabilitarea infrastructurii rutiere pe Coridorul paneuropean, construirea autostrăzii Cernavodă – Constanța.
2.2.2 Organisme bancare implicate în construcția Uniunii Europene
Organismele bancare implicate în construcția Uniunii Europene sunt:
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare ( B.E.R.D)
Banca Centrală Europeană – B.C.E
Sistemul European al Băncilor Centrale – S.E.B.C
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare ( B.E.R.D)
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (B.E.R.D.) a fost creată la 15 aprilie 1994, având drept obiectiv finanțarea inițiativelor și a proiectelor de infrastructură privată în țările în tranziție la economia de piață. Prin documentele constitutive, Banca urmează să acorde asistență financiară pe termen lung țărilor central și est europene, în scopul inserției acestor țări în economia mondială.
Pentru a-și îndeplini în bune condiții atribuțiile ce-i revin, Uniunea Europeană, statele membre și Banca Europeană de Investiții au contribuit în mod substanțial la capitalul Băncii, deținând împreună 51 % din cei 110 miliarde EURO care sunt derulați de Bancă.
Banca Centrală Europeană – B.C.E
În condițiile dezvoltării Uniunii Economice și Monetare și introducerii monedei unice europene, statele membre ale Uniunii Europene au convenit să pună bazele unei instituții bancare însărcinate să coordoneze Sistemul European al Băncilor Centrale
din statele Uniunii.
La 1 iulie 1998 a fost înființată Banca Centrală Europeană (B.C.E.), cu sediul la , pentru a înlocui Institutul Monetar European. Constituită cu capital subscris de statele membre, după un criteriu ce are în vedere populația și PIB-ul național, ea formează, împreună cu băncile centrale din statele membre, Sistemul European al Băncilor Centrale.
Conducerea băncii este asigurată de Consiliul Guvernatorilor, care are rolul de a stabili orientările generale și politicile monetare, și de Consiliul Director, format din președinte și vicepreședinte. Banca Centrală Europeană este o instituție care are rolul de a emite și administra moneda unică, EURO, introdusă de la 1 ianuarie 1999 ca monedă de cont.
Din anul 2002, bancnotele naționale ale 12 state member ale Uniunii Europene, care au acceptat și îndeplinit condițiile să participe în zona EURO, au fost înlocuite cu EURO. Prin Statutul său, B.C.E. acționează în mod independent, în sensul că nu primește instrucțiuni de la guvernele statelor membre sau de la alte organisme și nici din partea celorlalte instituții europene.
Sistemul European al Băncilor Centrale – S.E.B.C
Sistemul European al Băncilor Centrale este compus din B.C.E și toate celelalte bănci centrale naționale ale celor 27 de state membre. Acesta reprezintă autoritatea monetară a zonei euro.
S.E.B.C. are ca scop definirea și aplicarea politicii monetare a Uniunii, desfășurarea operațiunilor de schimb, deținerea și administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre și promovarea unei bune fucționări a sistemelor de plăți.
Misiunea cea mai importantă este definirea și implementarea politicii monetare unice a Uniunii. Acesta presupune definirea obiectivelor și a modalităților practice de intervenție monetară, la care se adaugă intervențiișe S.E.B.C. privind cursurile de schimb și gestiunea rezervelor valutare puse în comun. Legislația mai adaugă și sarcina de a promova buna funcționare a sistemelor de plăți, ca și pe aceea de a contribui la controlul prudențial și la stabilitatea sistemului financiar. În octombrie 1998, B.C.E. a anunțat că politica sa monetară va acorda un rol predominant, dar nu exclusiv, „anunțării unei valori de referință cuantificată pentru creșterea monetară unitară”.
Obiectivele acestui sistem sunt:
definirea și implementarea politicii monetare a zonei euro;
derularea operațiunilor externe;
coordonarea operațiunilor de schimb valutar;
păstrarea și administrarea/ gestionarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre;
promovarea unui sistem eficient de plăți, promovarea fluenței operațiunilor de plată.
Ca autoritate financiară, S.E.B.C.își propune să urmărească nu numai stabilitatea finanicară, ci și integrarea financiară europeană.Principiile pe care se bazează acesată politică fac referire la credibilitate, încredere și transparență.
Sistemul European al Băncilor Centrale are următoarea componență:
Banca Centrală Europeană;
Băncile centrale/ europene ale statelor membre.
2.3. SISTEMUL BANCAR ROMÂNESC ÎN ETAPA POSTADERARE
Începând cu data de 1 ianuarie 2007, sistemul bancar românesc a făcut eforturi, sub supravegherea B.N.R., pentru funcționarea sa în conformitate cu normele comunitare și cu cerințele prudențiale.
2.3.1 Planul prioritar pentru integrarea în Uniunea Europeană
Începând cu anul 2007 au intrat în vigoare următoarele acte normative:
O.U.G nr.99/ 2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului;
O.U.G. nr.98/ 2006 privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a societăților de asigurare și a firmelor de investiții dintr-un conglomerat financiar.
La acestea se adaugă reglementări B.N.R. care au același scop – armonizarea legislației bancare interne cu cea comunitară.
Cu caracter de noutate în lumina poziției României de stat membru este reglementarea privind constituirea unei sucursale a unei instituții de credit autorizate și supraveghere într-un alt stat membru. O astfel de instituție poate înființa o sucursală în România pe baza notificării transmise Băncii Nționale de către autoritatea competentă din statul membru de origine.
Instituțiile de credit din alte state membre care au deschis o sucursală pe teritoriul româniei trebuie să raporteze periodic B.N.R. date și informații privind activitățile desfășurate în România. În plus, dacă se constată că o astfel de instituție nu respectă dispozițiile legale adoptate în România, B.N.R. solicită instituției în cauză să ia măsuri de remediere a situației. Ca procedură, următoarea etapă este de a informa autoritatea competentă din statul membru de origine în vederea dispunerii de către acesta a măsurilor considerate corespunzătoare. În sfârșit, dacă se persistă în încălcarea legislației românești, poate dispune măsuri pentru prevenirea sau sancționarea faptelor de încălcare a legii și pentru împiedicarea instituției de credit să inițieze noi tranzacții pe teritoriul României. Aceste măsuri se comunică de îndată Comisiei Europene și autorităților competente din alte state membre interesate.
2.3.2 Provocări ale sistemului bancar românesc în contextul integrării
Conform prevederilor tratatului UE, un stat membru este fie un stat care a adoptat moneda euro, fie un stat membru cu derogare de la adoptarea monedei unice, care, potrivit articolului 122 din Tratat, este exonerat de drepturile și obligațiile ce îi revin în cadrul Sistemului European al Băncilor Centrale. În calitatea sa de stat candidat, România este considerată țară cu derogare de la adoptarea monedei unice și ca atare, moneda unică va fi adoptată abia după participarea, pentru o perioadă de cel puțin 2 ani la ERM.
Dată fiind aderarea la U.E. sistemul bancar va fi nevoit să treacă printr-o nouă reformă, cele mai importante aspecte ale acesteia fiind:
– pregătirea băncilor române pentru a face față concurenței cu băncile occidentale;
– fuzionarea băncilor și constituirea de holdinguri, pentru a deveni mai puternice;
– necesitatea implicării băncilor române în operațiuni cu titluri financiare și în activități instituționale;
– diversificarea gamei de produse și servicii, în scopul atragerii de noi clienți, dar și pentru alinierea la standardele internaționale pentru a putea face față cerințelor într-o continuă schimbare a agenților economici și a clienților persoane fizice, precum și pentru a face față concurenței din partea celorlalte bănci;
– specializarea instituțiilor financiare, care vor trebui să susțină anumite ramuri ale economiei naționale;
– promovarea managementului bancar eficient, bazat pe profesionalism;
– implicarea băncilor atât în viața economică, cât și în domeniul social sau cultural.
Astfel, s-a ajuns la concluzia că, în ceea ce privește țara noastră, integrarea în Uniunea Europeană este unul din factorii care va contribui la creșterea competitivității în sectorul bancar.
Alte modificări ale sistemului bancar românesc în vederea integrării ar trebui să aibă în vedere și necesitatea unei concentrări a capitalului bancar la nivelul câtorva bănci puternice. Astfel, structura sistemului bancar românesc ar trebui să se prezinte astfel:
bănci mari care să fie capabile să efectueze operațiuni atât pe teritoriul României cât și în exterior, bănci care ar căpăta denumirea de bănci comunitare;
bănci de mărime medie, ce vor desfășura activități în special pe teritoriul României și mai puțin pe piața europeană;
bănci zonale mici care vor desfășura activități pe piețe restrânse din țară și mai puțin pe întregul teritoriu al României, ele fiind specializate pe anumite produse sau servicii;
bănci foarte mici care de asemenea vor desfășura activități specifice băncilor specializate.
Una din cele mai mari probleme a economiei noastre este totuși inflația, foarte puțini analiști financiari mai cred în țintirea ratei inflației pe acest an. Ea ar deveni tangibilă totuși numai cu prețul foarte mare plătit de economie (în special de exportatori), al aprecierii majore a leului, spune un studiu recent al Oxford Business Group (OBG). În ceea ce privește liberalizarea contului curent, Banca Națională a reușit să combată efectele negative pe care le-ar fi putut avea această măsură, potențialele intrări si ieșiri bruște de capital speculativ. Acum, ea trebuie să se gândească la combaterea inflației, și în consecință la o creștere a dobânzii de intervenție. Pe de altă parte, descreșterea accelerată a ratei dobânzii de intervenție a creat un exces de lichiditate în piață care ar putea fi combătut printr-o majorare a ratei dobânzii de intervenție, concluzionează analiștii citați de OBG. În același timp, analiștii cred că estimările unei rate a inflației anuale mai mari vor determina creditele în lei să devină mai scumpe și cu un grad mai ridicat de risc. Până în prezent băncile au menținut ratele dobânziior la credite la un nivel crescut pentru a maximiza profitul, în pofida scăderii agresive a dobânzii de intervenție operate de Banca Națională.
Totodată, cererea pentru creditele în valută a crescut, lăsând descoperit total nivelul refinanțării în lei pe termen lung. Prin urmare, se creează o problemă de disproporționalitate valutară. Întrucât lumea preferă să se împrumute de la bănci în monedă străină și să efectueze depozite în lei.
În concluzie, reforma bancară nu a fost încă finalizată, ea se desfășoară și astăzi, încercându-se realizarea a noi obiective, dar și reconsiderarea unor măsuri deja întreprinse.
3. STUDIU DE CAZ – BRD – GROUPÉ SOCIÉTÉ GÉNÉRALE
BRD –GROUPE SOCIĖTĖ GĖNĖRALE este cea de a doua bancă din România și cea mai importantă bancă privată, cu o cotă medie pe piață de 21 %, peste 2.400.000 de clienți și 8500 de salariații. Banca are cea de-a doua capitalizare bursieră la de Valori București- 5,4 miliarde € la sfarsitul anului 2007.
GROUP SOCIĖTĖ GĖNĖRALE este al șaselea grup bancar din zona euro. Portofoliul său de activități se articulează în jurul a trei mari axe : bancă de retail, administrare de active și bancă de finanțare și investiții. Grupul aplică o politică de creștere durabilă bazată pe o dezvoltare selectivă a produselor și serviciilor sale, o capacitate de inovare puternică, ce vizează satisfacerea nevoilor clientelei pe diverse piețe și o creștere internă și externă susținută. Este a patra bancă de finanțare și investiții din zona euro, are peste 13 milioane de clienți în domeniul băncii de retail, administrează și controlează aproximativ 270 de miliarde de euro și este a treisprezecea companie după capitalizarea bursieră la Bursa din Paris.
3.1 PREZENTAREA BRD – GSG
3.1.1 Istoric și evoluție
Istoria BRD a început în anul 1923, o dată cu înființarea prin lege a Societății Naționale pentru Credit Industrial ca instituție publică. Statul deținea 20% din capitalul social și BNR 30%; restul de 50% era deținut de persoane particulare printre care și un grup de foști directori ai Marmorosch Blank & Co., prima banca modernă din România.
Până la cel de-al doilea război mondial, Societatea Națională pentru Credit Industrial a cunoscut o creștere puternică, consolidându-și prezența în sectorul industrial și devenind apoi cea mai mare instituție financiară din România. După cel de-al doilea război mondial, în baza Legii privind naționalizarea din 11 iunie 1948, Societatea Națională pentru Credit Industrial a fost naționalizată și redenumită Banca de Credit pentru Investiții.
În 1957, după reorganizarea sistemului financiar, când s-a introdus o specializare rigidă pe sectoare, Băncii de Credit pentru Investiții i s-a oferit o poziție de monopol în România în domeniul asigurării finanțării pe termen mediu și lung a investițiilor din toate sectoarele industriale, cu excepția agriculturii și industriei alimentare, fiind redenumită Banca de Investiții.
În 1990, monopolul de care fiecare dintre băncile specializate s-a bucurat în domeniul propriu de activitate a fost desființat. BRD a fost înființată ca bancă comercială, sub formă de societate pe acțiuni, prin preluarea activelor și pasivelor Băncii de Investiții, și a primit o autorizație generală de desfășurare a activității bancare.
După înființare, în condițiile creării unui mediu concurențial pe piața bancară românească, BRD și-a diversificat operațiunile și a trecut la dezvoltarea activităților în sectorul privat. Prin extinderea domeniului de activitate din trecut, respectiv finanțarea în domeniul industrial, BRD și-a diversificat activitatea cu servicii de finanțare a comerțului și credite acordate persoanelor fizice. De la înființarea sa, BRD a continuat să se implice în activități de finanțare pe termen mediu și lung în domeniul industrial din sectorul de stat, concentrându-se în același timp și pe dezvoltarea clientelei din sectorul privat, având ca obiectiv principal intreprinderile mici și mijlocii.
În 1997 Guvernul a hotârat să privatizeze BRD și a numit o Comisie de Privatizare care să supravegheze operațiunile de privatizare. În decembrie 1998 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni. Achiziționarea de către BRD activității Sucursalei SG a făcut parte din strategia de privatizare, reprezentând unul din angajamentele asumate de Sociètè Generale prin Contractul de Cumpărare de Acțiuni, care a fost astfel îndeplinit. Conducerea consideră că această achiziție ajută eforturile BRD de diversificare a gamei de produse și servicii (în special în domenii cum ar fi gestiunea numerarului și finanțarea comerțului internațional), dând posibilitatea BRD să facă față concurenței din partea băncilor străine care funcționează în România.
3.1.2 Capitalul social
Capitalul social al BRD era, la 31 decembrie 2006, de 696.901.518 RON și era compus din 696.901.518 acțiuni în valoare nominală de 1 RON. Aceste acțiuni, plătite integral, sunt sub formă nominativă. La 29 aprilie 2005, Adunarea Generală a Acționarilor a decis majorarea capitalului social al băncii, prin majorarea valorii nominale a acțiunilor BRD de la 0.30 RON la 0.50 RON, utilizând fondurile din rezervă.
În același timp, valoarea nominală a acțiunii BRD s-a modificat, prin consolidarea a două acțiuni cu o valoare de 0.50 RON într-una singură, cu o valoare nominală de 1 RON. În
2008 capitalurile proprii însumează 2.331 milioane RON în creștere cu 24% față de anul 2007, ca urmare a majorării rezervelor și a profitului realizat în anul 2006. Evoluția elementelor componente ale capitalurilor proprii în perioada 2007-2008 se prezintă astfel ca în figura nr. 3.1.
Figura 3.1 – Structura acționariatului
(Sursa: www.brd.ro)
BRD a fost, în 1998, prima mare bancă privatizată din România, pachetul majoritar de acțiuni fiind deținut de Grupul Société Générale.
Acționarul principal al BRD este Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri bancare din zona euro, ale cărui servicii sunt utilizate de 19 milioane clienți din întreaga lume.
Cu o capitalizare de 3,8 miliarde euro la 15 noiembrie 2006, BRD – Groupe Société Générale deține prima poziție, conform acestui indicator, între societățile din domeniul financiar, listate la Bursa de Valori București și a doua poziție după același nivel al capitalizării bursiere dacă luăm în considerare toate companiile listate , indiferent de domeniu.
Ceilalți acționari semnificativi ai băncii sunt BERD și Societățile de Investiții Financiare.
Figura 3.2 – Structura acționariatului.
(http://www.brd.ro/banca/profil/actionariat/)
Structura acționariatului:
Société Générale 58,43 %
SIF Oltenia 5,51 %
SIF Muntenia 5.27 %
SIF 5,00 %
SIF Crișana 4,65 %
SIF Transilvania 5,02 %
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare ( BERD) 5,00 %
Alți acționari 11,02 %
3.1.3 Strctura organizatorică a băncii
Banca este împarțită în mai multe departamente fiecare subordonate directorului de grup. Subordonații direcți ai directorului de grup sunt directorii: clientela persoane fizice, clientela persoane juridice și directorul administrativ. Departamentele subordonate fiecărui director sunt arătate în organigrama de mai jos.
Figura 3.3 – Organigrama BRD
(Sursa: preluat din normele BRD – GSG)
3.1.4 Sediul și forma juridică a BRD
BRD-Groupe Société Générale este o societate pe acțiuni. Ea funcționează conform Legii nr. 31/1990 cu privire la societățile comerciale și Legii bancare nr. 58/1998, cu modificările ulterioare, precum și conform altor reglementări specifice.
Intrarea Băncii la categoria I a Bursei de Valori București, la începutul anului determinat creșterea exigențelor în materie de management bancar, în condițiile unei mai mari transparențe cerute de regulile bursiere. În calitate de societate listată, BRD se supune legislației în vigoare cu privire la piețele de capital, reglementărilor Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare și ale Bursei de Valori Bucuresti.
BRD-Groupe Société Générale SA este o societate pe acțiuni admisă la tranzacționare pe o piață reglementată și funcționează ca persoană juridică română, în conformitate cu legislația privind societățile comerciale, cu reglementările privind piața de capital și cu legislația bancară, precum și cu prevederile prezentului Act Constitutiv și a documentelor normative interne.
În Actul Constitutiv, BRD-Groupe Société Générale SA este denumită Bancă. Banca are sediul central în Municipiul București, B-dul Ion Mihalache nr. 1-7, sector 1 și își desfășoară activitatea prin sucursale, agenții și reprezentanțe, deschise în țară și în străinătate.
Durata de activitate a Băncii este nelimitată.
3.1.5 Operațiunile și obiectul de activitate realizate de BRD – Groupe Société Générale
Potrivit Actului Constitutiv reactualizat al BRD-Groupe Société Générale obiectul de activitate al băncii îl constituie:
a) atragere de depozite și de alte fonduri rambursabile;
b) contractare de credite, incluzând printre altele: credite de consum, credite ipotecare, finanțarea tranzacțiilor comerciale, operațiuni de factoring, scontare, forfetare;
c) servicii de transfer monetar;
d) emitere și administrare de mijloace de plată, cum ar fi: cărți de credit, cecuri de călătorie și altele asemenea, inclusiv emitere de monedă electronică: activități de intermediere a tranzacțiilor financiare și administrare a fondurilor (agenți financiari);
e) emitere de garanții și asumare de angajamente;
f) tranzacționare în cont propriu sau în contul clienților, în condițiile legii, cu:
instrumente ale pieței monetare, cum sunt: cecuri, cambii, bilete la ordin, certificate de depozit; valută; contracte futures; instrumente având la bază cursul de schimb și rata dobânzii;
valori mobiliare și alte instrumente financiare;
g) intermediere, în condițiile legii, în oferta de valori mobiliare și alte instrumente financiare, prin subscrierea și plasamentul acestora ori prin plasament și prestarea de servicii aferente. Activități de intermediere a tranzacțiilor financiare și administrare a fondurilor (agenți financiari);
h) acordare de consultanță cu privire la structura capitalului, strategia de afaceri și alte aspecte legate de aceasta, consultanță și prestare de servicii cu privire la fuziuni și achiziții de societăți comerciale: activități auxiliare intermedierilor financiare (cu excepția caselor de asigurări și de pensii); activități de consultanță pentru afaceri și management;
i) intermediere pe piața interbancară;
j) administrare de portofolii ale clienților și consultanță legată de aceasta: activități de intermediere a tranzacțiilor financiare și administrare a fondurilor (agenți financiari);
k) păstrare în custodie și administrare de valori mobiliare și alte instrumente financiare;
l) prestare de servicii privind furnizarea de date și referințe în domeniul creditării;
m) închiriere de casete de siguranță;
n) depozitarea activelor fondurilor de investiții și societăților de investiții;
o) distribuirea de titluri de participare la fonduri de investiții și acțiuni ale societăților de investiții;
p) depozitare a activelor financiare ale fondurilor de pensii;
q) acționarea ca operator al arhivei electronice de garanții reale mobiliare: activități legate de bazele de date;
r) operațiuni cu metale și pietre prețioase și obiecte confecționate din acestea;
s) servicii de procesare de date, administrare de baze de date ori alte asemenea servicii pentru terți: prelucrarea informatică a datelor; activități legate de bazele de date;
t) participarea la capitalul social al altor entități;
u) închirierea de bunuri mobile și imobile în condițiile legii: închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate; clasele diviziunii 71 în funcție de natura bunurilor mobile închiriate;
v) operațiuni în mandat:
negocierea și încheierea de contracte de asigurare în numele și pe seama societăților specializate în această activitate și prestarea de servicii în vederea realizării acestor obiective: activități auxiliare ale caselor de asigurări și de pensii;
plata beneficiilor cuvenite deținătorilor de titluri de participare ale fondurilor deschise de investiții și respectiv a dividendelor cuvenite acționarilor societăților de investiții în numele și pe seama acestor fonduri și societăți de investiții;
distribuirea către public, în calitate de membră a unui grup de vânzare, a valorilor mobiliare ce fac obiectul unei oferte publice;
acționarea ca agent în cadrul contractelor de credit sindicalizat, în baza mandatului primit de la celelalte bănci cofinanțatoare;
efectuarea de operațiuni de debitare automată a contului clienților persoane fizice și juridice, în baza mandatului acordat de aceștia;
efectuarea de plăți compensatorii cuvenite persoanelor fizice urmare a declarării falimentului unor bănci, în baza contractului de mandat încheiat cu Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar;
efectuarea operațiunilor de recuperare a creanțelor, în numele și pe seama filialelor băncii.
Banca poate efectua și următoarele operațiuni:
a) operațiuni necesare desfășurării activității, potrivit legislației bancare;
b) operațiuni cu bunuri mobile și imobile destinate perfecționării pregătirii profesionale a salariaților, organizării unor spații de odihnă și recreare sau asigurării de locuințe pentru salariați și familiile acestora: alte forme de învățământ; hoteluri; închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate;
c) operațiuni cu bunuri mobile și imobile dobândite ca urmare a executării silite a creanțelor băncii: închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate; clasele diviziunii 71 în funcție de natura bunurilor mobile închiriate ; cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii; comerț cu amănuntul care nu se efectuează prin magazine;
d) organizarea și realizarea pregătirii profesionale a personalului în centrele proprii de pregătire, inclusiv asigurarea serviciilor de cazare și masă: alte forme de învățământ, hoteluri ; restaurante;
e) asigurarea serviciilor de cazare și masă pentru salariați și familiile acestora în centrele de pregătire, în perioadele în care nu se desfășoară cursuri profesionale: hoteluri; restaurante;
f) realizarea și furnizarea de programe informatice pentru activitatea proprie: editare de programe și consultanță și furnizarea de alte produse software;
g) prestări de servicii pentru clientelă: evaluarea bunurilor mobile și imobile; evaluări patrimoniale; elaborarea studiilor de fezabilitate și a planurilor de afaceri, în vederea acordării creditelor de investiții;
h) vânzarea către clienții Băncii a imprimatelor specifice activității bancare.
i) vânzarea de imobile către salariați, în condițiile legii: cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii.
3.1.6 Cadrul legislativ
Operațiunile și statutul BRD Société Générale sunt circumscrise următoarelor norme și reglementări emise de Instituțiile Uniunii Europene, Parlamentului României și Guvernului României:
Directivele 2006/48/EC privind autorizarea, supravegherea și activitatea instituțiilor de credit;
Directiva 2006/49/EC privind activitatea instituțiilor de credit și firmelor de investișii financiare.
Legii bancare nr. 58/ 1998.
Legea nr. 312 din 28 iunie 2004 privind statutul Băncii Naționale a României.
Legea nr. 64 din 22 iunie 1995 privind procedura reorganizării juridice și a falimentului ( republicată prin legea nr. 149/ 2004), pentru completarea și modificarea legii 64/1995 privind procedurile reorganizării juridice și a falimentului.
Legea nr. 278 din 23 iunie 2004 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 10/2004 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului instituțiilor de credit.
Legea nr. 57 din 10 iunie 1993 pentru modificarea și completarea Legii nr. 35/1991 privind regimul investițiilor străine.
Legea pentru privatizarea societăților bancare la care statul este acționar – Legea nr 83din 21 mai 1997.
Legea nr.270 din 7 iul 2009 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.
Ordonanța Guvernului nr. 10 din 22 ianuarie 2004, privind falimentul instituțiilor de credit, aprobată, completată și modificată prin Legea nr. 278 din 23 iunie 2004;
Ordonanța Guvernului nr.39/ 1996 , privind organizarea și funcționarea Fondului de Grantare a Creditelor din Sistemul Bancar.
Ordonanța privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului – ordonanța de urgență a Guvernului nr.99 din 6 decembrie 2006.
Banca Națională a României emite regulamente și dispoziții de interes în domeniul supravegherii bancare și a asigurării stabilității procesului bancar:
Norma BNR nr. 16 din 2 sept. 2002 privind capitalul minim al băncilor și al sucursalelor băncilor străine.
Norma BNR nr 10/1992 privind împrumuturile acordate debitorilor aflați în relații speciale cu societățile bancare.
Norma BNR nr.5/1992 privind împrumuturile mari acordate clienților de către societățile bancare.
Circularele BNR.
3.2 OFERTA DE PRODUSE ȘI SERVICII OFERITE DE BRD – GSG
3.2.1 Produse de economisire și operațiuni curente
BRD-Groupe Société Générale pune la dispoziția clienților săi persoane fizice următoarele produse de economisire:
ATUCONT
Cont de economii în Lei, EUR sau USD, acest instrument flexibil de economisire are funcționalitățile unui cont curent și oferă în același timp o dobândă fixă pe durata fiecărui trimestru calendaristic.
Disponibilul minim în cont trebuie să fie în orice moment de cel puțin 500 RON / 400 EUR / 700 USD, în funcție de moneda contului. Majoritatea operațiunilor desfășurate în ATUCONT sunt gratuite. Nu se percep comisioane pentru deschiderea de cont,depunerile de numerar, încasări intra și interbancare, transferuri de bani în contul tău curent deschis la BRD.
Accesul la ATUCONT este determinat numai de menținerea în cont a sumei minime specificate. Dobânda acordată la ATUCONT este fixă, stabilită pentru fiecare trimestru calendaristic. Dobânda se calculează de două ori pe lună, la date fixe: 01 si 15 ale lunii. Sumele depuse/încasate exact în aceste două date încep să fie purtătoare de dobânzi chiar din momentul respectiv. Toate sumele depuse sau încasate în celelalte zile din lună aduc o dobândă începând cu următoarea dată de 01 sau 15. Pentru sumele retrase din cont în datele de 01 sau 15 ale lunii se primește dobândă până în momentul respectiv. Sumele retrase în orice altă zi a lunii vor fi luate în calculul dobânzii retroactiv, începând cu data de 01 sau 15 anterior.
ATUSTART
Cont de economii în Lei, EUR sau USD, creat special pentru copii, încă din prima zi de viață și până la împlinirea vârstei de 14 ani. La deschidere, banca va oferi clientului, prin virament în contul respectiv, o bonificație în valoare de 20 RON / 5 EUR / 5 USD, în funcție de moneda contului. Disponibilul minim în cont trebuie să fie în orice moment de cel puțin 300 RON / 100 EUR / 100 USD, și cel mult 4000 RON / 1000 EUR / 1000 USD, în funcție de moneda contului. Depunerile, retragerile de numerar sau încasările le poți face oricând, fără a fi condiționat de respectarea unui termen prestabilit prin contract și fără a
afecta procentul de dobândă cu care este remunerat contul.
ATUSPRINT
Destinat adolescenților cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, acest cont de economii în Lei, EUR sau USD, le oferă posibilitatea să învețe cum să-si gestioneze singuri economiile, să le valorifice cât mai bine și să devină treptat independenți din punct de vedere financiar. Disponibilul minim în cont trebuie să fie în orice moment de cel puțin 300 RON / 100 EUR / 100 USD, și cel mult 8000 RON / 2000 EUR / 2000 USD, în funcție de moneda contului.
PROGRESSO
Depozit în valută pe termen de 3 ani divizați în șase semestre aniversare, care beneficiază de dobândă garantată prin contract ce crește de la un semestru la altul. Mai mult, pe durata depozitului se pot efectua oricând depuneri suplimentare în aceleași condiții avantajoase de remunerare. Dobânzile sunt garantate prin contract pentru întreaga perioadă, cresc de la un semestru la altul și se capitalizează la fiecare 180 de zile (semestrele se calculează din momentul constituirii depozitului):
Tabelul 3.1 – Dobânzi aferente depozitului Progresso.
Dobânzile din tabelul de mai sus sunt valabile începând cu data de 10 martie 2008.
DEPOZITUL 1000
Depozit la termen în lei, cu dobândă fixă, garantată pe întreaga perioadă de constituire a depozitului. Accesibil tuturor persoanelor fizice majore rezidente sau nerezidente, Depozitul 1000 este un depozit în Lei cu dobândă fixă, care se constituie pe termen de 90, 180 sau 365 zile. La expirarea termenului, disponibilitățile acumulate în Depozitul 1000 sunt trasferate automat în contul curent al titularului, menționat de la constituire.
DEPOZITE LA TERMEN – pot fi constituite pe o durată de la 30 zile la 3 ani, cu dobânzi plătibile lunar sau la scadență, în lei sau valută (EUR, USD și GBP), depozitele la termen oferă o soluție sigură și flexibilă de economisire.
DEPOZIT BRD – sunt instrumente de plasament care protejează economiile impotriva inflației, la un randament fix si foarte atractiv.
STEJAR este un produs de economisire însoțit de o garanție suplimentară de asigurare în caz de deces, conceput special pentru a răspunde obiectivelor de valorificare a depozitelor pe termen mediu sau lung și în egală masură, pentru a asigura viitorul celor apropiați deponentului.
MULTIPLAN este un program de economisire și creditare, în Lei sau Euro, destinat persoanelor care doresc să economisească o anumită perioadă de timp, pentru ca apoi să obțină finanțarea necesară pentru realizarea oricărui tip de proiect la momentul potrivit.
Banca deschide conturi curente cu sau fara carduri de debit atașate, conturi revolving cu carduri de credit atașate, conturi de depozit, conturi de economii, în lei sau/și în valută, la cererea expresă a Clientului. Conturile se deschid la unitățile băncii, în conformitate cu normele interne, pe baza completării și semnării de către client a formularelor standard ale băncii,însoțite de documentele solicitate de aceasta. Oricărui cont i se pot atașa diverse produse și/sau servicii, la solicitarea clientului și cu respectarea condițiilor băncii.
Operațiuni curente
Carduri – Cardul este mijlocul practic care ne ajută să efectuam cheltuieli zilnice: retragere de numerar de la orice ATM sau plata cumpărăturilor la comercianți, rămâne să alegem pe cel care ne corespunde cel mai bine sau să combinăm avantajele mai multor carduri pentru a obține maximum de satisfacții.
BRD-Groupe Société Générale pune la dispoziție o gamă completă de carduri adaptată profilului și nevoilor:
Visa Electron mijloc ideal pentru familiarizarea cu serviciile bancare, cardul Visa Electron în lei permite, pe teritoriul României, efectuarea de plăți la comercianții acceptanți și retrageri de numerar, 24h/24 de la orice bancomat BRD sau al oricărei alte bănci comerciale.
Maestro card Maestro in lei, utilizabil atât în România cât și în străinatate pentru efectuarea de plăți la comercianții acceptanți și retrageri de numerar, 24h/24 de la orice bancomat BRD sau al oricărei alte bănci comerciale.
Visa Classic în Lei cu cardul internațional Visa Classic în lei avem acces în orice moment la o rezervă de lichidități pe care o putem utiliza în mai mult de 150 de țări, la peste 20 milioane de magazine, 820.000 de bancomate și 410.000 de bănci.
Visa Classic în USD mijloc de plată recunoscut pretutindeni în lume, cardul Visa Classic în USD permite efectuarea de plăți la comercianții acceptanți și retrageri de numerar, 24h/24 de la orice bancomat.
Mastercard Standard în EUR mijloc de plată recunoscut pretutindeni în lume, cardul MasterCard Standard atașat unui cont curent în EUR permite efectuarea de plăți la comercianții acceptanți și retrageri de numerar, 24h/24 de la orice bancomat.
Cont curent la fel de simplă este și efectuarea de transferuri naționale/internaționale din conturi curente, beneficiind de operativitate în transmiterea și încasarea ordinelor de plată, de flexibilitate în efectuarea transferurilor (în ceea ce privește data valutei) și de informare în timp util asupra încasărilor din cont. Cont Curent un mijloc prin care se pot plăti periodic factura de telefon, energia electrică, gazele, apa, taxele și impozitele sau se pot trimite bani către conturile unor cunoscuți sau parteneri de afaceri.
3.2.2 Produse de creditare
BRD-Groupe Société Générale oferă următoarele tipuri de produse de creditare:
credite de consum, care pot fi:- credite pentru nevoi personale nenominalizate;
credite auto;
credite imobiliare sau ipotecare;
leasing.
Creditele de consum oferite de BRD- Groupe Société Générale îmbracă următoarele forme:
Mastercard Gold disponibil în RON sau EUR, cardul de credit MasterCard Gold este instrumentul de plată recunoscut în întreaga lume și adaptat celor mai înalte standarde. Cardul MasterCard Gold oferă accesul la o linie de credit – cuprinsă între 3.000 și 10.000 EUR (echivalent în RON), în cazul Mastercard Gold în RON sau între 5.000 și 10.000 EUR dacă optați pentru MasterCard Gold în EUR
Vivere cardul de credit cu perioada de grație. avem la dispoziție o rezervă de bani pe care o putem utilize oricând, așa cum dorim în deplină siguranță.
Cardul de credit PUNCT Card – cu care se pot efectua următoarele operații:
Plăți la comercianții acceptați MasterCard, oriunde în și în străinătate
Plata facturilor de utilități: la ATM-uri și comercianții acceptanți
Plăți pe Internet
Retrageri numerar la ATM
Interogarea soldului contului: la ATM sau prin servicii de bancă la distanță: Vocalis, BRD-Net, Mobilis
Punct card oferă următoarele facilități:
utilizare națională și internațională
ai acces la o linie de credit de până la 20.000 Lei
rambursare : sumă fixă lunară, în funcție de creditul utilizat
perioada de valabilitate : 2 ani, cu posibilitatea de prelungire automată atât a cardului, cât și a liniei de credit.
Descoperit autorizat de cont
Atașat cardului BRD, descoperitul autorizat de cont permite posesorilor unui card BRD să dispună în orice moment de o rezervă de bani, rambursabilă pe măsura utilizării sale, sau mai pe larg:
linie de credit acordată pe contul curent, la care se are acces prin intermediul unui card
perioadă de creditare de 2 ani, cu posibilitate de prelungire automată atât a cardului cât și a liniei de credit
dobândă variabilă, corelată cu nivelul dobânzii de pe piață
finanțare fără garanții, în Lei, USD sau EUR, care poate ajunge până la maxim 10000 EUR
CREDITUL EXPRESSO
finanțare în Lei sau EUR cuprinsă între 600 și 60.000 RON, respectiv
200 și 15.000 EUR
perioadă de creditare care poate ajunge până la 10 ani
fără giranți
dobândă la alegere: variabilă, corelată cu nivelul dobânzii de pe piață sau fixă, care permite planificarea de la început a sumei de rambursat pentru întreaga perioadă a creditului
gamă variată de venituri acceptate: de la venituri din salarii, pensii, dividende, drepturi de autor, chirii până la venituri din activități independente.
EXPRESSO NonStop
finanțare cuprinsă între 18.000 și 360.000 LEI, respectiv 5.000 și 100.000 EUR până la 100% din valoarea proiectelor
unul sau mai multe credite, suplimentar înprumutului inițial, în baza aceleiași garanții
perioadă de creditare care poate ajunge până la 25 de ani
în cazul reîncărcărilor nu se percepe comision la acordare și nu mai este necesară constituirea unui nou dosar de credit
gamă variată de venituri acceptate de la venituri din salarii, dividende, drepturi de autor, chirii până la venituri din activități independente. Se poate obține o sumă mai mare aducând în completare veniturile a încă 3 membri ai familiei tale.
EXPRESSO NONSTOP PENTRU ROMÂNII DIN STRĂINĂTATE
baza de acordare a creditelor o reprezintă veniturile din salariile realizate în străinătate de către cetățenii români, la care se pot adăuga și veniturile membrilor familiei
finanțare în Lei sau în EURO, până la 100% din valoarea proiectelor , fără justificarea sumei înprumutate
perioadă de creditare de până la 25 de ani
posibilitatea de reîncărcare a creditului inițial
clientul poate desemna un înputernicit care îl va reprezenta în relația cu banca, pe tot parcursul procesului de acordare și de derulare a creditului
Credite auto:
Creditul auto pentru cumpărarea unui autoturism oferă:
finanțare în lei sau EUR până la 100% din valoarea investiției tale
o perioadă de creditare care poate ajunge până la 10 ani în cazul autovehiculelor noi și până la 7 ani pentru autovehiculele de ocazie
o dobândă fixă, care permite planificarea de la început a sumei de rambursat pentru întreaga perioadă a creditului sau variabilă, corelată cu nivelul dobânzii de pe piață
gamă variată de venituri acceptate de la venituri din salarii, dividende, drepturi de autor, chirii până la venituri din activități independente.
Creditele imobiliare oferite de BRD îmbracă următoarele forme:
Habitat este un credit imobiliar în lei pentru achiziționarea sau construcția unei locuințe sau a unei case de vacanță și oferă:
finanțare în lei până la 100% din valoarea investiției
perioadă de creditare care poate ajunge până la 30 de ani
grad de îndatorare de până la 70%
dobândă atractivă, fixă în primul an și indexabilă începând cu al doilea an, în funcție de un indice monetar de referință
gamă variată de venituri acceptate venituri din salarii, dividende, chirii, venituri din activități independente, drepturi de autor, diurne, rente viagere, etc
mai multe posibilități de rambursare în rate lunare egale sau descrescătoare cu posibilitatea de a achita creditul în avans oricând, integral sau parțial
și servicii complementare , pe lângă creditul propriu-zis, clientul beneficiază și de servicii complementare; evaluare și intermediere în asigurarea de viață.
Habitat Plus credit în valută pe 30 de ani, cu perioadă de grație de până la 12 luni și dobândă corelată cu nivelul dobânzii de pe piață, destinat cumpărării, construcției, modernizării sau extinderii unei locuințe sau achiziționării unui teren și oferă clienților:
finanțare în EUR sau USD până la 100% din valoarea investiției
o perioadă de creditare care poate ajunge până la 30 de ani
grad de îndatorare de până la 70%
mai multe posibilități de rambursare în rate lunare egale sau descrescătoare
gamă variată de venituri acceptate sunt acceptate venituri din salarii, dividende,chirii, drepturi de autor, diurne, rente viagere, etc
pe lângă creditul propriu-zis, clientul beneficiază și de servicii complementare: evaluare și intermediere și asigurarea de viață
Habitat Ipotecar, credit în lei sau valută pentru finanțarea unei investiții imobiliare cu destinație locativă sau comercială, indiferent dacă aceasta se referă la cumpărarea, construcția (inclusiv proiecte ale Agenției Naționale pentru Locuințe), modernizarea sau terminarea unei construcții, pune la dispoziția clienților:
finanțare în lei sau valută până la 100% din valoarea investiției finanțate
o perioadă de creditare care poate ajunge până la 30 de ani
grad de îndatorare de până la 70%
mai multe posibilități de rambursare în rate lunare egale sau descrescătoare cu posibilitatea de a achita creditul în avans oricând, integral sau parțial. Ratele pot fi plătite la orice unitate BRD
gamă variată de venituri acceptate, sunt acceptate venituri din salarii, dividende, chirii, venituri din activități independente, drepturi de autor, diurne, etc.
pe lângă creditul propriu-zis, beneficiezi și de servicii complementare: evaluare și intermediere în asigurarea de viață
Habitat Extra este un credit punte pe termen mediu, adresat celor care vor să schimbe locuința, dar nu vor încă să o vândă pe cea veche, și le oferă acestora:
finanțare în RON sau EUR de până la 100% din valoarea investiției ce se finanțează
grad de îndatorare de până la 70%
o perioadă fixă de creditare de 2 ani
Perioada de grație de 23 de luni, în care plătești numai dobânda și comisioanele
o dobândă indexabilă în funcție de un indice monetar de referință
(ROBOR, EURIBOR)
0% – comision de rambursare integrală în avans
Servicii complementare, pe langă creditul propriu-zis: evaluare imobiliară și intermediere în asigurarea de viață
3.2.3 Sevicii bancare la distanță
BRD pune la dispoziția clienților săi trei servicii bancare la distanță prin intermediul cărora se pot realiza gama diversificată de operațiuni bancare fără a fi necesară deplasarea clientului la bancă:
BRD-NET soluție tranzacțională securizată de Internet Banking care permite consultarea conturilor și efectuarea de tranzacții;
MOBILIS serviciu de bancă la distanță, care oferă acces la conturile deschise
la BRD prin intermediul telefonului mobil;
VOCALIS sau Phone Banking Vocalis – apelând Vocalis clientii BRD și pot consulta soldul unui cont, pot efectua transferuri sau pot primi informații detaliate despre alte produse și servicii ale Băncii.
Informatii despre servicii:
Prin BRD-NET, serviciul de Internet Banking oferit de BRD, se pot realiza operațiuni bancare fără a mai fi necesară deplasarea la bancă sau ghișeele furnizorilor de utilități.Simplu și practic BRD-NET asigură o legătură permanentă cu banca prin Internet. Soluția pe care BRD o propune este complet mobilă, accesul fiind posibil de pe orice calculator, fără a fi nevoie de instalarea unor programe suplimentare, sunt suficiente o conexiune la Internet și un contract de subscriere la BRD-NET, pentru a te "teleporta" la BRD în vederea efectuării de operațiuni bancare sau în vederea obținerii de informații utile desfășurării activității cotidiene. În plus, folosind BRD-NET, clienții BRD beneficiază de un control deplin al conturilor bancare în condiții de maximă securitate și confidențialitate a operațiunilor, titularul de cont fiind singurul posesor al semnăturii bancare (parolă). Comunicația cu banca se realizează folosind protocolul de securitate SSL 128 biți, acesta fiind în prezent cel mai puternic standard de securitate ce asigură confidențialitatea și integritatea datelor vehiculate prin Internet.
Folosind BRD-NET clienții BRD pot:
realiza transferuri între conturile proprii;
realiza plăți către beneficiari;
consulta informații referitoare la soldul conturilor tale;
consultă detaliile operațiunilor efectuate pe conturi.
Clienții BRD care sunt și clienți ai sau Vodafone pot beneficia prin intemediul MOBILIS de următoarele facilități:
recepționa informații privind soldul conturilor deținute (suma disponibilă și limita de credit)
realiza transferuri între conturile menționate în contractul încheiat cu Banca
efectua plăți de facturi către beneficiarii indicați de bancă
efectua reîncărcarea contului Prepay
recepționa mesaje de atenționare care să îi avertizeze cu privire la modificările care au loc în conturile lor
recepționa informații utile despre produsele și serviciile BRD și despre cursurile valutare.
Cu ajutorul VOCALIS prin intermediul unui simplu apel telefonic clienții BRD pot:
obține informații complete despre ofertă de produse și servicii a BRD
stabili o întâlnire cu consilierul de clientelă
afla detalii despre conturile personale deschise la BRD
interoga telefonic soldurile conturilor lor curente
obține informații personalizate referitoare la ultimele 5 operațiuni effectuate
efectua viramente sau plăți de facturi
subscrie la serviciile Mobilis / BRD-NET / VOCALIS și Debit Direct, sau își pot modifica profilul de abonat Mobilis / BRD-NET / Vocalis
afla dacă se încadrează în condițiile de acordare a creditului pe care și-l doresc
obține confirmarea transferurilor recepționate prin
declara pierderea sau furtul cardului
3.2.4 Pachete de produse și servicii
La momentul actual BRD- Groupe Société Générale pune la dispoziția clienților săi următoarele tipuri de pachete de produse și servicii:
BRD CLASIC
BRD SELECT
BRD PREMIUM
Pachetul SPRINT
Pachetul STUDENT
[anonimizat] presupune acces la :
– Cont curent în Lei sau Euro, pentru a efectua toate operațiunile bancare de bază
– Card la alegere: Maestro în Lei sau MasterCard Standard în Euro
– Asigurare Confort pentru card, chei și documente
– Serviciul de Phone Banking Vocalis
– Operatiuni gratuite:
o Titularul unui Pachet Clasic, efecfuează gratuit în fiecare lună prima retragere și prima interogare de sold la bancomatele BRD.
– 20% reducere la comisionul de administrare anuală a cardului atașat
– Prima preferențială pentru asigurarea „Confort”
– Avantaj la acordarea creditelor:
– la solicitarea unui împrumut BRD acordă o reducere de 20% la comisionul de intocmire a dosarului de credit
– Avantaje și reduceri extra bancare:
– asigurare de spitalizare în caz de accident, în parteneriat cu AIG România;
– reducere de 20% la abonamentele contractate pe un an în rețeaua librăriilor Inmedio
– reducere de 5% la valoarea rezervării on-line efectuate prin Octopus Travel
Pachetul Select oferă clienților BRD:
Produsele și serviciile următoare:
– Cont current PractiCont în Lei sau Euro, cu o dobândă avantajoasă (5,25& – Lei și 2,25%- în Euro);
– Card la alegere: Visa Classic în Lei, MasterCard Standard în
Lei sau MasterCard standard în Euro;
– Asigurare Confort pentru card, chei și documente
– Serviciulde Phone Banking Vocalis.
Operațiuni gratuite:
– ca titular al unui pachet, în fiecare lună efectuezi gratuit primele 3 retrageri și primele 3 interogări de sold la bancomatele BRD
Tarife preferențiale:
– 20 % reducere la comisionul de administrare anuală, card atașat;
– Prima preferențială pentru asigurarea Confort.
Avantaje tarifare dacă ai nevoie de credite:
– Pentru a fi mai ușor cand soliciți un credit, BRD acordă 20 % reducere la comisionul de întocmire a dosarului de credit.
Personalizarea pachetului dupa propria dorință:
– Include GRATUIT în pachet și:
– BRD-NET (Internet Banking)
– Mobilis (Mobile Banking)
Pachetul Sprint:
Acest pachet se adresează clienților cu vârste între 14 și 18 ani și le oferă:
un cont cu cardul Cirrus SPRINT atașat
o asigurare Confort cu primă preferențială pentru card, chei și
documente
acces nelimitat la contul personal pentru consultare și viramente din contul cu card atașat în contul de economii ATUSPRINT în Lei prin serviciul de Internet- Banking BRD-NET, oferit gratuit în pachet
serviciu de asistență telefonică Vocalis, în plus, clientii poț adăuga pachetului:
Mobilis – accesul la conturile personale prin intermediul telefonului mobil conectat în rețelele Orange sau Vodafone
ATUSPRINT în Lei – o modalitate flexibilă de economisire în condiții de dobândă preferențială pentru clienții titulari de Pachet SPRINT.
Pachetul Student:
Pachetul STUDENT este un produs creat special pentru studenți și le oferă acestora:
un cont curent cu un card în Lei la alegere: card BRD-ISIC, Card 10 sau card BRD-ISIC STUDCARD (doar pentru studenții din Cluj)
o asigurare Confort cu primă preferențială, pentru card, chei și documente
acces nelimitat la conturile personale pentru consultare și viramente prin serviciul de Internet – Banking BRD-NET, oferit gratuit în pachet
serviciu de asistență telefonică Vocalis
Iar, optional, acestia pot aduga pachetului:
Mobilis – accesul la conturile personale prin intermediul telefonului mobil conectat în rețelele Orange sau Vodafone
ATUCONT în Lei – o modalitate flexibilă de economisire, cu o dobândă specială.
În plus,posesorii pachetului STUDENT, pot obține credite în condiții preferențiale:
reducere de 20% la comisioanele de acordare pentru creditele Expresso și creditul Work&Travel
reducere de 20% la comisioanele de gestiune lunară pentru Creditul 10, Creditul StudentPlus
La deschiderea Pachetului STUDENT, titularii vor primi un card de beneficii extra-bancare:
Reducere de 5% la rezervările online prin OctopusTravel
OctopusTravel și BRD oferă în parteneriat o facilitate de rezervări online pentru servicii hoteliere (hoteluri, apartamente, excursii, transferuri private precum și alte produse și servicii disponibile spre rezervare). Ca titular al unui pachet BRD, primești o reducere de 5% aplicată la valoarea rezervării facute:
Reduceri la abonamentele pe un an contractate în rețeaua Inmedio
Publicații românești – reduceri 10% și la publicații străine – reduceri 20%:
Men's health (ROM)
Geo (ROM)
Auto Motor și Sport (ROM)
Glamour (ROM) / The One (ROM)
Le Nouvel Observateur (FRA)
Cosmopolitan (ENG și FR)
Glamour (ENG și FR)
Science et Vie (FRA)
BBC Top Gear (ENG)
The Economist (ENG)
National Geographic (SUA) + (ENG)
Photography Monthly (ENG)
3.2.5 Posibilități de îmbunătățire a ofertei de produse și servicii la BRD
Privită per ansamblu, oferta pe care o are la acest moment BRD – GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE este una dintre cele mai atrăgătoare în raport cu ofertele băncilor concurente, această opinie fiind întărită și de poziția pe care o are pe piața de profil – respectiv a doua bancă din România – și de diversele aprecieri și calificative pe care pe care le-a primit și continuă să le primească din partea a diverse instituții, organizații și organisme din domeniul economic.
Consider, totuși, că încă s-ar mai putea aduce anumite înbunătățiri acestei oferte, în următoarele feluri:
– reducerea nivelului anumitor taxe și comisioane pe care banca le percepe de la clienții săi
– fiabilizarea sistemului informatic, care uneori lucrează secvențiat
ducând la o mai slabă înțelegere, de către client, a „fenomenelor” care se petrec cu instrumentele și serviciile pe care i le oferă banca
– realizarea de noi asocieri (pachete) de produse și servicii .
4. CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Sistemul bancar românesc este un subansamblu al economiei naționale care a funcționat coerent și a evolut vizibil în acest deceniu spre realizarea unor structuri moderne, în conformitate cu nivelurile europene și mondiale în domeniu.
Importanța sistemului bancar pentru o economie națională este accentuată în prezent atât datorită progresului tehnic și informațional, cât și datorită noilor instrumente monetare și financiare pe care le utilizează băncile în realizarea celor trei funcții principale (de intermediere financiară, de transfer și de implementare a politicii monetare a băncii centrale).
Fluxurile financiare internaționale derulate în bănci au căpătat în ultimile decenii o anumită independență față de fluxurile materiale, datorită apariției și proliferării unor instrumente financiar – bancare de plasament de esență pur monetară, ce permit entităților economice să-și plaseze resursele disponibile în domenii financiare flexibile, iar pe de altă parte, atragerea de resurse suplimentare din zone economice ce nu implică creditarea bancară.
Chiar băncile sunt în prezent interesate să-și plaseze resursele atrase în aceste investiții nonmateriale care reprezintă un grad mult mai redus de risc și o procesare mult mai puțin costisitoare decât creditul, aceste reprezentând o cotă din ce în ce mai mică din masa normală a plasamentelor bancare. În contextul viitoarei aderări la Uniunea Europenă, Banca Centrală Europeană deține un rol important.
În contextul actualei crize financiare mondiale Banca Centrală Europeană încearcă să își îndeplinească obligațiile în ceea ce privește lupta împotriva crizei, menținând lichiditatea pe piața financiară și reducând dobânda de politica monetară.
Banca Centrală Europeană s-a alăturat Băncii Centrale Americane și altor instituții similare din întreaga lume, în cadrul unei acțiuni coordonate, reducând în continuu dobânda de politică monetară până la 3,25%, în încercarea de a stabiliza piața financiară și de a preveni o recesiune economică.
În vederea aderării la UE, existența unor sisteme financiare stabile și bine dezvoltate este extrem de importantă. Integrarea financiară conduce la adâncirea dezvoltării financiare, în urma îmbunătățirii eficienței intermediarilor financiari și a piețelor financiare.
Integrarea financiară presupune armonizarea reglementărilor și supravegherii la nivelul pițelor financiare europene. Existența barierelor legale și instituționale poate afecta procesul integrării financiare.
În scopul eliminării acestor bariere UE a propus constituirea piței unice pentru serviciile financiare, având ca principal obiectiv armonizarea reglementărilor la nivel european. La baza integrării piețelor financiare s-au identificat patru categorii de indicatori: indicatori ai integrării piețelor de credit și obligatare: diferențialul ratelor de dobândă, componența portofoliului investitorilor instituționali, numărul de bănci străine pe piața internă și cota de piață deținută de acestea; indicatori ai integrării piețelor de capital: corelația rentabilităților pe piața acțiunilor, strategia de investiții la nivel internațional; indicatori de integrare bazați pe decizilile economice ale firmelor și populației: corelații între ratele de creștere a consumului, fuziunii și achiziții; indicatori privind existența unor diferențe instituționale ce pot induce o segmentare pe piața financiară: cadrul legal și instituțional.
Piețele financiare din UE au cunoscut o accelerare a procesului de integrare financiară din momentul introducerii euro, fapt ce a dus la o creștere a concurenței pe piață.
Procesul integrării financiare facilitează accesul fiecărei țări membre la piețele financiare ale altor țări din spațiul european.
Integrarea financiară europeană implică creșterea influxurilor de capital și tendința de convergență a ratelor de dobândă și a rentabilităților activelor financiare.
Îmbunătățirea condițiilor macroeconomice creează condiții favorabile pentru convergența ratelor de dobândă, mai ales după adoptarea monedei unice.
În România există premisele integrării financiare cu UE, datorită unor anumiți factori precum:
prezența substanțială a instituțiilor financiare europene pe piață;
adoptarea aquis-ului comunitar la nivelul reglementărilor financiare;
convergența limitată dar în creștere a ratelor dobânzilor (cel puțin pe piața interbancară și la nivelul spread-urilor obligațiunilor guvernamentale);
mobilitatea satisfăcătoare a capitalurilor românești spre spațiul monedei unice.
Procesul de integrare financiară a României s-a adâncit în ultimii ani, pe fondul performanței îmbunătățite a sectorului financiar.
În vederea creării pieței unice în domeniul bancar și al valorilor mobiliare, s-a impus armonizarea regulilor prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții.
În pofida ritmului accelerat al progresului sectorului financiar, piața financiară din România se află într-un stadiu incipient de dezvoltare,evide%iind un grad redus de integrare a sectorului bancar românesc, dar cu potențial ridicat spre spațiul european.
Adâncirea integrării financiare cu UE și Zona Euro va fi un proces de lungă duratată. De altfel, întreaga Zonă Euro este într-un continuu proces de adâncire a integrării financiare. De aceea, în România este necesar ca sistemul financiar să funcționeze pe baza unor principii sănătoase de piață, bazate pe eficiență, competivitate și prudență.
Integrarea în UE și adoptarea monedei unice europene reprezintă un proces complex, presupunând atât avantaje (creșterea eficienței rezultate în urma integrării), cât și riscuri, o precondiție în acest sens fiind existența unor piețe financiare stabile și bine dezvoltate.
Obiectivul principal în vederea adoptării monedei unice europene se referă la întărirea convergenței nominale, fără a afecta convergența reală, printr-o ajustare fiscală și bugetară și prin reducerea în continuare a inflației, concomitent cu stabilizarea cursului de schimb.
B I B L I O G R A F I E
Basno, Cezar; Dardac, Nicolae; Floricel, Constantin. – Monedă, Credit, Bănci. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995
, A., Paul. – Modernizarea sistemului bancar. Editura Expert, București, 2003
Beju, Daniela. – Mecanisme monetare și instituții bancare. Editura Casa Cărții de Știință, Cluj – Napoca, 2004
Cărpenaru, St.D. – Drept comercial roman. Editura All Beck, București, 2002
D.C, Dragoș. – Drept comunitar European. Editura Accent, Cluj – Napoca, 2003
D.C, Dragoș. – Uniunea Europeană. Instituții. Mecanisme, ed a III-a. Editura C.H. Beck, București, 2007
Fuerea, Augustin. – Instituțiile Uniunii Europene. Editura Universul Juridic, București, 2002
Gheorghe, Carmen Adriana. – Drept bancar comunitar. Editura C.H. Beck, București, 2008
Gheorghe, Carmen Adriana. – Drept bancar. Editura C.H.Beck, București, 2009
Horvath, Z. – Handbook of the European Union. HVG – ORAC Publishing House Ltd., Second edition in English, Budapest, 2005
*** Legea 17 1880 – Legea specială pentru înființarea Băncii Naționale a României
*** Legea nr.33/ 1991 privind activitatea bancară, publicată în Monitorul Oficial al României nr.70 – 04, 1991
*** Legea nr.83/ 1997 – Legea privatizării băncilor publicată în Monitorul Oficial al României nr.98/ 23mai 1997
*** Legea nr.58/ 1998 – Legea bancară, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 121 din 23/03/1998
*** Legea nr. 83/ 1998 – aprobată cu modificări Legea nr. 278/ 2004, pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 10/2004 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului instituțiilor de credit
*** Legea nr. 101/1998 – abrogată și modificată prin Legea nr.312 din 28 iunie 2004 privind Statutul Băncii Naționale a României
Manolache, O. – Tratat de drept comunitar, ed a V-a. Editura C.H. Beck, București, 2006
Minea, M.Șt. – Constituirea societăților comerciale. Editura Lumina Lex, București, 1996
M.I. Blejer; M.Skre – Central Banking, Monetary Policies and the Implication for Transitions Economies. Kluwer Academic Publisher, / DordrechtLondon, 1999
*** M.Of. nr.203 din 1 iunie 1998; modificat și completat prin Legea nr.156/1999
( M.Of. nr.500 din 18 octombrie 1999)
*** M.Of. nr. 837 din 6 decembrie 2007, modificat prin Regulamentul B.N.R nr. 1/ 2009 și prin Regulamentul B.N.R. nr. 4/2009
Nițu, Ion. – Managementul riscului bancar. Editura Expert, București, 2000
*** O.U.G. nr. 136/2001 ( M.Of. nr.671 din 24 octombrie 2001), aprobată cu modificări prin Legea nr. 407/2002( M.Of. nr.455 din 27 iunie 2002).
Pintea, Alexandru; Ruscanu, Gheorghe. – Băncile în Economia Românească. Ed. Economică, București, 1995
Pescariu, Gheorghe. – Managementul serviciilor bancare – coordonate actuale și perspective. Editura Fundației Academice „ Gh. Zane”, , 2004
Rotaru, Constantin. – Sistemul bancar românesc. Editura Expert, București, 2000
Rideau, J. – Droit institutionnel de l’Union et de Communautes Europeennes. L.G.D.J., Paris, 1997, 1999, 2001
Văcărel, – Finanțe publice.Editura Didactică și Pedagogică, București, 2006
WEBOGRAFIE
http://www.arb.ro/sistemul_bancar.php.
www.bnr.ro
http:// bei.europa.eu.
http:// www.eib.orh; http:// www.bei.org
http://www.bnro.ro/Cerinte-de-publicare-3396.aspx.
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=6676&frame=0.
http://www.arb.ro/sistemul_bancar.php.
www.brd.ro
A N E X A 1
AVIZUL BĂNCII CENTRALE EUROPENE
din 21 iulie 2008
la solicitarea Parlamentului României cu privire la propunerea legislativă pentru modificarea și
completarea Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României
(CON/2008/31)
Introducere și temei juridic
La 12 iunie 2008, Banca Centrală Europeană (BCE) a primit din partea Parlamentului României, Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital a Senatului, o solicitare a unui aviz cu privire la propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României (denumită în continuare „proiect de lege”).
Competența BCE de a adopta avize se întemeiază pe articolul 105 alineatul (4) din Tratatul de instituire a Comunității Europene și pe articolul 2 alineatul (1) a treia liniuță din Decizia 98/415/CE a Consiliului din 29 iunie 1998 privind consultarea Băncii Centrale Europene de către autoritățile naționale cu privire la proiectele de reglementare, întrucât proiectul de lege se referă la Banca Națională a României (BNR). În conformitate cu articolul 17.5 teza întâi din Regulamentul de procedură (regulamentul intern) al Băncii Centrale Europene, Consiliul guvernatorilor adoptă prezentul aviz.
1. Scopul proiectului de lege
Proiectul de lege modifică mai multe dispoziții din Legea nr. 312/2004 privind Statutul BNR (denumită în continuare „Statutul BNR”) care se referă la indemnizațiile, salariile și alte drepturi bănești acordate personalului, la recrutarea acestuia, precum și la organizarea BNR2. În al doilea rând, exclude posibilitatea reînnoirii mandatului de cinci ani al membrilor Consiliului de administrație al BNR3. În al treilea rând, prevede obligația prim-ministrului de a participa la ședințele Consiliului de administrație al BNR, alături de ministrul finanțelor publice și de un secretar de stat din Ministerul Finanțelor Publice4.
În al patrulea rând, prevede că Parlamentul votează și decide cu privire la raportul anual al BNR, care cuprinde activitățile sale, la situațiile financiare anuale și la raportul de audit, care în prezent sunt doar dezbătute de Parlament5. În al cincilea rând, introduce un nou alineat la articolul 35 din Statutul BNR prin care se încredințează Guvernului misiunea de a propune Parlamentului „soluții constructive pentru îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare economico-socială a României, conform Programului de guvernare”. La sfârșit, introduce conceptele de motive „obiective” și „subiective” în ceea ce privește pierderile înregistrate de BNR în cursul unui exercițiu financiar și răspunderea pentru aceste pierderi6.
2. Observații cu caracter general
2.1 Compatibilitatea legislației naționale a unui stat membru, inclusiv a statutului băncii sale centrale naționale (BCN), cu cerințele Tratatului și ale Statutului Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene (denumit în continuare „Statutul SEBC”) cu privire la independența băncii centrale (articolul 108 din Tratat) trebuie garantată la aderarea la Uniunea Europeană. În cazul României, cerința asigurării compatibilității (articolul 109 din Tratat) trebuia să fie îndeplinită la 1 ianuarie 2007.
2.2 În loc să elimine incompatibilitățile existente între Statutul BNR, pe de o parte, și Tratatul și Statutul SEBC, pe de altă parte, incompatibilități care sunt evidențiate și în Raportul de convergență al BCE din 2008, proiectul de lege introduce noi incompatibilități cu Tratatul și Statutul SEBC prin limitarea independenței BNR. Proiectul de lege este, prin urmare, fundamental incompatibil cu dispozițiile din Tratat legate de Uniunea economică și monetară, iar adoptarea acestuia ar putea conduce la declanșarea în fața Curții de Justiție a Comunităților Europene a procedurii privind încălcarea dreptului comunitar.
2.3 Cerința înscrisă în Tratat privind independența băncii centrale reflectă opinia generală conform căreia obiectivul principal de menținere a stabilității prețurilor este cel mai bine realizat de o instituție pe deplin independentă al cărei mandat este clar definit. Rapoartele de convergență ale Institutului Monetar European și ale BCE, precum și avizele BCE au confirmat în mod constant importanța independenței băncii centrale. Este de cea mai mare importanță ca structura instituțională să fie configurată în așa fel încât să garanteze independența funcțională, instituțională, personală și financiară a BNR.
2.4 Contrar cerinței privind independența băncii centrale, modificările propuse în privința Statutului BNR limitează în mod considerabil independența BNR și în mod clar exercită presiuni asupra BNR, organelor sale de decizie, membrilor acestora și personalului BNR. În consecință, proiect de lege constituie un motiv grav de îngrijorare pentru BCE.
3. Comentarii specifice
Problemele de personal
3.1 În ceea ce privește modificările privind problemele de personal, BCE observă că o BCN nu trebuie să fie pusă în situația de a nu avea control sau de a avea un control limitat asupra personalului său, iar guvernul unui stat membru nu are dreptul de a influența politica BCN privind problemele de personal. În conformitate cu expunerea de motive la proiectul de lege, modificările articolului 33 alineatul (1) litera (d) și articolului 53 din Statutul BNR în ceea ce privește indemnizațiile, salariile și alte drepturi bănești se impun cu scopul de a oferi un temei legal pentru deciziile BNR cu privire la aceste probleme. Cu toate acestea, trebuie observat că versiunea actuală a articolului 33 alineatul (1) litera (d) din Statutul BNR prevede deja un temei legal întrucât stipulează că Consiliul de administrație al BNR hotărăște „în condițiile legii … organizarea internă, indemnizațiile, salariile și alte drepturi bănești ale personalului”. Scopul adăugării formulării suplimentare „conform legii” este prin urmare neclar. Aceasta creează nesiguranță în ceea ce privește legislația aplicabilă problemelor legate de personalul BNR și relația acesteia cu Statutul BNR.
3.2 În plus, pentru a garanta că modificarea articolului 53 privind nivelul maxim al indemnizațiilor nete ale membrilor Consiliului de administrație al BNR este compatibilă cu cerințele Comunității privind independența personală a membrilor organelor de decizie ale BCN, noua lege ar trebui să fie astfel pusă în aplicare încât să garanteze faptul că nu afectează condițiile în care au fost numiți actualii membri ai Consiliului de administrație al BNR. În consecință, acest aspect din noua lege ar trebui să se aplice numai pentru viitoarele numiri ale membrilor Consiliului de administrație.
Participanții la ședințele Consiliului de administrație al BNR
3.3 Proiectul de lege îl include pe prim-ministru în lista terților care participă la ședințele Consiliului de administrație al BNR, alături de ministrul finanțelor publice și de un secretar de stat din Ministerul Finanțelor Publice; de asemenea, introduce pentru aceștia obligația de a participa la ședințele Consiliului de administrație al BNR11. Aceste modificări constituie un motiv grav de îngrijorare în ceea ce privește independența instituțională a BNR în două privințe: (i) obligația terților de a participa la ședințele Consiliului de administrație al BNR nu trebuie să împiedice funcționarea acestor ședințe, și, în special, absența acestor terți nu trebuie să împiedice ținerea ședințelor; și (ii) participarea acestor terți nu trebuie să ducă la situația în care terții dau în fapt instrucțiuni directe sau indirecte BNR, organelor sale de decizie sau membrilor acestora.
3.4 În contextul cooperării strânse dintre instituțiile Uniunii Europene, se poate observa că președintele Consiliului Uniunii Europene și un membru al Comisiei Comunităților Europene au posibilitatea să participe, fără drept de vot, la reuniunile Consiliului guvernatorilor BCE. Totuși, acești terți nu sunt obligați să participe la reuniuni. Aceasta reflectă alte forme de interacțiune, în special faptul că președintele BCE este invitat să participe la reuniunile Consiliului în cazul în care acesta deliberează asupra problemelor referitoare la obiectivele și misiunile SEBC. Astfel, BCE recomandă cu fermitate să se clarifice sfera obligației prim-ministrului și a reprezentanților Ministerului Finanțelor Publice de a participa la ședințele Consiliului de administrație al BNR.
Votul și decizia Parlamentului cu privire la raportul anual, la cel de audit și la situațiile financiare anuale
3.5 Competența Parlamentului de a vota și de a adopta o decizie cu privire la raportul anual al BNR care cuprinde activitățile sale, la situațiile financiare anuale și la raportul de audit poate afecta independența instituțională a BNR, întrucât trece de limitele transparenței și responsabilității unei bănci centrale în fața parlamentului.
3.6 BCE reamintește că, în general, dialogul dintre BCN și terți este binevenit și compatibil cu independența băncii centrale, cu condiția ca:
– această situație să nu aducă atingere independenței membrilor organelor de decizie ale BCN;
– să se respecte cu strictețe statutul special al guvernatorilor, în calitate de membri ai Consiliului general al BCE;
– să se respecte obligațiile de confidențialitate decurgând din Statutul SEBC.
3.7 O decizie a Parlamentului în privința acestor documente nu trebuie să ducă la situația în care în fapt se dau instrucțiuni (de exemplu, să modifice raportul anual) directe sau indirecte BNR, membrilor organelor sale de decizie sau membrilor acestora. Mai mult, orice drept al Parlamentului de a aproba, suspenda, anula sau amâna deciziile BNR ar fi contrar independenței instituționale a BNR.
Obiectivele statutare ale BNR
3.8 Proiectul de lege introduce un nou alineat la articolul 35 din Statutul BNR care privește atribuțiile guvernatorului BNR. Acesta prevede că Guvernul propune Parlamentului „soluții constructive pentru îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare economico-socială a României, conform Programului de guvernare”. Această dispoziție se poate interpreta în sensul că stabilește noi obiective pentru BNR, precum și că permite Guvernului să dea instrucțiuni indirecte sau să influențeze BNR, organele sale de decizie sau pe membrii acestora. Ca atare, dispoziția ar fi contrară principiului independenței instituționale a BNR. Mai mult, aceasta ar compromite, de asemenea, independența funcțională a BNR întrucât ar contraveni articolului 105 alineatul (1) din Tratat și articolului 2 din Statutul SEBC în ceea ce privește obiectivul principal de menținere a stabilității prețurilor, precum și obiectivul secundar de susținere a politicilor economice generale din Comunitate.
Acoperirea pierderilor
3.9 Conform proiectului de lege, pierderea înregistrată de BNR „din motive obiective” se acoperă, ca și în prezent (fără nicio distincție), din sursele disponibile, în următoarea ordine de prioritate: a) contul special de reevaluare; b) rezervele statutare. Dacă BNR înregistrează pierderi „din motive subiective, stabilite de Curtea de Conturi”, acestea se acoperă de persoanele găsite vinovate pentru pierderile înregistrate.
3.10 BCE observă că o asemenea răspundere personală pentru pierderile cauzate de „motive subiective, stabilite de Curtea de Conturi” periclitează independența organelor de decizie și a personalului BNR. În cazul în care ar trebui să suporte răspunderea financiară în legătură cu îndeplinirea sarcinilor băncii centrale, care sunt complexe, supuse unei importante marje de apreciere și dependente de mediul economic și financiar național și internațional, capacitatea acestora de a funcționa pe deplin și independent ar fi serios compromisă ca o consecință a efectului inhibitor pe care l-ar avea riscul de a suporta pagubele. Într-adevăr, BCN nu pot fi împiedicate în luarea deciziilor de perspectiva răspunderii personale a personalului care acționează cu bună credință
ANEXA 2 – PARTEA I REGISTRUL INSTITUTIILOR DE CREDIT*LA DATA 10-06-2010
ANEXA 2 – PARTEA II
ANEXA 2 – PARTEA III
ANEXA 2 – PARTEA IV
ANEXA 2 – PARTEA V
* In temeiul art.417 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului si al Regulamentului Bancii Nationale a Romaniei nr. 1/2007 privind registrul institutiilor de credit
(Sursa: http://www.bnro.ro/files/d/RegistreBNR/InstitCredit/ban1_raport.html)
ANEXA 3
STRUCTURA ORAGANIZAȚIONALĂ A BĂNCII CENTRALE
– DOMENII DE ACITIVITATE PRINCIPALE –
ANEXA 4
SISTEMUL EUROPEAN AL BĂNCILOR CENTRALE ( BCU)
(Sursa: http://www.ecb.int/ecb/educational/facts/orga/html/or_001.ro.html)
B I B L I O G R A F I E
Basno, Cezar; Dardac, Nicolae; Floricel, Constantin. – Monedă, Credit, Bănci. Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995
, A., Paul. – Modernizarea sistemului bancar. Editura Expert, București, 2003
Beju, Daniela. – Mecanisme monetare și instituții bancare. Editura Casa Cărții de Știință, Cluj – Napoca, 2004
Cărpenaru, St.D. – Drept comercial roman. Editura All Beck, București, 2002
D.C, Dragoș. – Drept comunitar European. Editura Accent, Cluj – Napoca, 2003
D.C, Dragoș. – Uniunea Europeană. Instituții. Mecanisme, ed a III-a. Editura C.H. Beck, București, 2007
Fuerea, Augustin. – Instituțiile Uniunii Europene. Editura Universul Juridic, București, 2002
Gheorghe, Carmen Adriana. – Drept bancar comunitar. Editura C.H. Beck, București, 2008
Gheorghe, Carmen Adriana. – Drept bancar. Editura C.H.Beck, București, 2009
Horvath, Z. – Handbook of the European Union. HVG – ORAC Publishing House Ltd., Second edition in English, Budapest, 2005
*** Legea 17 1880 – Legea specială pentru înființarea Băncii Naționale a României
*** Legea nr.33/ 1991 privind activitatea bancară, publicată în Monitorul Oficial al României nr.70 – 04, 1991
*** Legea nr.83/ 1997 – Legea privatizării băncilor publicată în Monitorul Oficial al României nr.98/ 23mai 1997
*** Legea nr.58/ 1998 – Legea bancară, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 121 din 23/03/1998
*** Legea nr. 83/ 1998 – aprobată cu modificări Legea nr. 278/ 2004, pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 10/2004 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului instituțiilor de credit
*** Legea nr. 101/1998 – abrogată și modificată prin Legea nr.312 din 28 iunie 2004 privind Statutul Băncii Naționale a României
Manolache, O. – Tratat de drept comunitar, ed a V-a. Editura C.H. Beck, București, 2006
Minea, M.Șt. – Constituirea societăților comerciale. Editura Lumina Lex, București, 1996
M.I. Blejer; M.Skre – Central Banking, Monetary Policies and the Implication for Transitions Economies. Kluwer Academic Publisher, / DordrechtLondon, 1999
*** M.Of. nr.203 din 1 iunie 1998; modificat și completat prin Legea nr.156/1999
( M.Of. nr.500 din 18 octombrie 1999)
*** M.Of. nr. 837 din 6 decembrie 2007, modificat prin Regulamentul B.N.R nr. 1/ 2009 și prin Regulamentul B.N.R. nr. 4/2009
Nițu, Ion. – Managementul riscului bancar. Editura Expert, București, 2000
*** O.U.G. nr. 136/2001 ( M.Of. nr.671 din 24 octombrie 2001), aprobată cu modificări prin Legea nr. 407/2002( M.Of. nr.455 din 27 iunie 2002).
Pintea, Alexandru; Ruscanu, Gheorghe. – Băncile în Economia Românească. Ed. Economică, București, 1995
Pescariu, Gheorghe. – Managementul serviciilor bancare – coordonate actuale și perspective. Editura Fundației Academice „ Gh. Zane”, , 2004
Rotaru, Constantin. – Sistemul bancar românesc. Editura Expert, București, 2000
Rideau, J. – Droit institutionnel de l’Union et de Communautes Europeennes. L.G.D.J., Paris, 1997, 1999, 2001
Văcărel, – Finanțe publice.Editura Didactică și Pedagogică, București, 2006
WEBOGRAFIE
http://www.arb.ro/sistemul_bancar.php.
www.bnr.ro
http:// bei.europa.eu.
http:// www.eib.orh; http:// www.bei.org
http://www.bnro.ro/Cerinte-de-publicare-3396.aspx.
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=6676&frame=0.
http://www.arb.ro/sistemul_bancar.php.
www.brd.ro
N E X A 1
AVIZUL BĂNCII CENTRALE EUROPENE
din 21 iulie 2008
la solicitarea Parlamentului României cu privire la propunerea legislativă pentru modificarea și
completarea Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României
(CON/2008/31)
Introducere și temei juridic
La 12 iunie 2008, Banca Centrală Europeană (BCE) a primit din partea Parlamentului României, Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital a Senatului, o solicitare a unui aviz cu privire la propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României (denumită în continuare „proiect de lege”).
Competența BCE de a adopta avize se întemeiază pe articolul 105 alineatul (4) din Tratatul de instituire a Comunității Europene și pe articolul 2 alineatul (1) a treia liniuță din Decizia 98/415/CE a Consiliului din 29 iunie 1998 privind consultarea Băncii Centrale Europene de către autoritățile naționale cu privire la proiectele de reglementare, întrucât proiectul de lege se referă la Banca Națională a României (BNR). În conformitate cu articolul 17.5 teza întâi din Regulamentul de procedură (regulamentul intern) al Băncii Centrale Europene, Consiliul guvernatorilor adoptă prezentul aviz.
1. Scopul proiectului de lege
Proiectul de lege modifică mai multe dispoziții din Legea nr. 312/2004 privind Statutul BNR (denumită în continuare „Statutul BNR”) care se referă la indemnizațiile, salariile și alte drepturi bănești acordate personalului, la recrutarea acestuia, precum și la organizarea BNR2. În al doilea rând, exclude posibilitatea reînnoirii mandatului de cinci ani al membrilor Consiliului de administrație al BNR3. În al treilea rând, prevede obligația prim-ministrului de a participa la ședințele Consiliului de administrație al BNR, alături de ministrul finanțelor publice și de un secretar de stat din Ministerul Finanțelor Publice4.
În al patrulea rând, prevede că Parlamentul votează și decide cu privire la raportul anual al BNR, care cuprinde activitățile sale, la situațiile financiare anuale și la raportul de audit, care în prezent sunt doar dezbătute de Parlament5. În al cincilea rând, introduce un nou alineat la articolul 35 din Statutul BNR prin care se încredințează Guvernului misiunea de a propune Parlamentului „soluții constructive pentru îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare economico-socială a României, conform Programului de guvernare”. La sfârșit, introduce conceptele de motive „obiective” și „subiective” în ceea ce privește pierderile înregistrate de BNR în cursul unui exercițiu financiar și răspunderea pentru aceste pierderi6.
2. Observații cu caracter general
2.1 Compatibilitatea legislației naționale a unui stat membru, inclusiv a statutului băncii sale centrale naționale (BCN), cu cerințele Tratatului și ale Statutului Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene (denumit în continuare „Statutul SEBC”) cu privire la independența băncii centrale (articolul 108 din Tratat) trebuie garantată la aderarea la Uniunea Europeană. În cazul României, cerința asigurării compatibilității (articolul 109 din Tratat) trebuia să fie îndeplinită la 1 ianuarie 2007.
2.2 În loc să elimine incompatibilitățile existente între Statutul BNR, pe de o parte, și Tratatul și Statutul SEBC, pe de altă parte, incompatibilități care sunt evidențiate și în Raportul de convergență al BCE din 2008, proiectul de lege introduce noi incompatibilități cu Tratatul și Statutul SEBC prin limitarea independenței BNR. Proiectul de lege este, prin urmare, fundamental incompatibil cu dispozițiile din Tratat legate de Uniunea economică și monetară, iar adoptarea acestuia ar putea conduce la declanșarea în fața Curții de Justiție a Comunităților Europene a procedurii privind încălcarea dreptului comunitar.
2.3 Cerința înscrisă în Tratat privind independența băncii centrale reflectă opinia generală conform căreia obiectivul principal de menținere a stabilității prețurilor este cel mai bine realizat de o instituție pe deplin independentă al cărei mandat este clar definit. Rapoartele de convergență ale Institutului Monetar European și ale BCE, precum și avizele BCE au confirmat în mod constant importanța independenței băncii centrale. Este de cea mai mare importanță ca structura instituțională să fie configurată în așa fel încât să garanteze independența funcțională, instituțională, personală și financiară a BNR.
2.4 Contrar cerinței privind independența băncii centrale, modificările propuse în privința Statutului BNR limitează în mod considerabil independența BNR și în mod clar exercită presiuni asupra BNR, organelor sale de decizie, membrilor acestora și personalului BNR. În consecință, proiect de lege constituie un motiv grav de îngrijorare pentru BCE.
3. Comentarii specifice
Problemele de personal
3.1 În ceea ce privește modificările privind problemele de personal, BCE observă că o BCN nu trebuie să fie pusă în situația de a nu avea control sau de a avea un control limitat asupra personalului său, iar guvernul unui stat membru nu are dreptul de a influența politica BCN privind problemele de personal. În conformitate cu expunerea de motive la proiectul de lege, modificările articolului 33 alineatul (1) litera (d) și articolului 53 din Statutul BNR în ceea ce privește indemnizațiile, salariile și alte drepturi bănești se impun cu scopul de a oferi un temei legal pentru deciziile BNR cu privire la aceste probleme. Cu toate acestea, trebuie observat că versiunea actuală a articolului 33 alineatul (1) litera (d) din Statutul BNR prevede deja un temei legal întrucât stipulează că Consiliul de administrație al BNR hotărăște „în condițiile legii … organizarea internă, indemnizațiile, salariile și alte drepturi bănești ale personalului”. Scopul adăugării formulării suplimentare „conform legii” este prin urmare neclar. Aceasta creează nesiguranță în ceea ce privește legislația aplicabilă problemelor legate de personalul BNR și relația acesteia cu Statutul BNR.
3.2 În plus, pentru a garanta că modificarea articolului 53 privind nivelul maxim al indemnizațiilor nete ale membrilor Consiliului de administrație al BNR este compatibilă cu cerințele Comunității privind independența personală a membrilor organelor de decizie ale BCN, noua lege ar trebui să fie astfel pusă în aplicare încât să garanteze faptul că nu afectează condițiile în care au fost numiți actualii membri ai Consiliului de administrație al BNR. În consecință, acest aspect din noua lege ar trebui să se aplice numai pentru viitoarele numiri ale membrilor Consiliului de administrație.
Participanții la ședințele Consiliului de administrație al BNR
3.3 Proiectul de lege îl include pe prim-ministru în lista terților care participă la ședințele Consiliului de administrație al BNR, alături de ministrul finanțelor publice și de un secretar de stat din Ministerul Finanțelor Publice; de asemenea, introduce pentru aceștia obligația de a participa la ședințele Consiliului de administrație al BNR11. Aceste modificări constituie un motiv grav de îngrijorare în ceea ce privește independența instituțională a BNR în două privințe: (i) obligația terților de a participa la ședințele Consiliului de administrație al BNR nu trebuie să împiedice funcționarea acestor ședințe, și, în special, absența acestor terți nu trebuie să împiedice ținerea ședințelor; și (ii) participarea acestor terți nu trebuie să ducă la situația în care terții dau în fapt instrucțiuni directe sau indirecte BNR, organelor sale de decizie sau membrilor acestora.
3.4 În contextul cooperării strânse dintre instituțiile Uniunii Europene, se poate observa că președintele Consiliului Uniunii Europene și un membru al Comisiei Comunităților Europene au posibilitatea să participe, fără drept de vot, la reuniunile Consiliului guvernatorilor BCE. Totuși, acești terți nu sunt obligați să participe la reuniuni. Aceasta reflectă alte forme de interacțiune, în special faptul că președintele BCE este invitat să participe la reuniunile Consiliului în cazul în care acesta deliberează asupra problemelor referitoare la obiectivele și misiunile SEBC. Astfel, BCE recomandă cu fermitate să se clarifice sfera obligației prim-ministrului și a reprezentanților Ministerului Finanțelor Publice de a participa la ședințele Consiliului de administrație al BNR.
Votul și decizia Parlamentului cu privire la raportul anual, la cel de audit și la situațiile financiare anuale
3.5 Competența Parlamentului de a vota și de a adopta o decizie cu privire la raportul anual al BNR care cuprinde activitățile sale, la situațiile financiare anuale și la raportul de audit poate afecta independența instituțională a BNR, întrucât trece de limitele transparenței și responsabilității unei bănci centrale în fața parlamentului.
3.6 BCE reamintește că, în general, dialogul dintre BCN și terți este binevenit și compatibil cu independența băncii centrale, cu condiția ca:
– această situație să nu aducă atingere independenței membrilor organelor de decizie ale BCN;
– să se respecte cu strictețe statutul special al guvernatorilor, în calitate de membri ai Consiliului general al BCE;
– să se respecte obligațiile de confidențialitate decurgând din Statutul SEBC.
3.7 O decizie a Parlamentului în privința acestor documente nu trebuie să ducă la situația în care în fapt se dau instrucțiuni (de exemplu, să modifice raportul anual) directe sau indirecte BNR, membrilor organelor sale de decizie sau membrilor acestora. Mai mult, orice drept al Parlamentului de a aproba, suspenda, anula sau amâna deciziile BNR ar fi contrar independenței instituționale a BNR.
Obiectivele statutare ale BNR
3.8 Proiectul de lege introduce un nou alineat la articolul 35 din Statutul BNR care privește atribuțiile guvernatorului BNR. Acesta prevede că Guvernul propune Parlamentului „soluții constructive pentru îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare economico-socială a României, conform Programului de guvernare”. Această dispoziție se poate interpreta în sensul că stabilește noi obiective pentru BNR, precum și că permite Guvernului să dea instrucțiuni indirecte sau să influențeze BNR, organele sale de decizie sau pe membrii acestora. Ca atare, dispoziția ar fi contrară principiului independenței instituționale a BNR. Mai mult, aceasta ar compromite, de asemenea, independența funcțională a BNR întrucât ar contraveni articolului 105 alineatul (1) din Tratat și articolului 2 din Statutul SEBC în ceea ce privește obiectivul principal de menținere a stabilității prețurilor, precum și obiectivul secundar de susținere a politicilor economice generale din Comunitate.
Acoperirea pierderilor
3.9 Conform proiectului de lege, pierderea înregistrată de BNR „din motive obiective” se acoperă, ca și în prezent (fără nicio distincție), din sursele disponibile, în următoarea ordine de prioritate: a) contul special de reevaluare; b) rezervele statutare. Dacă BNR înregistrează pierderi „din motive subiective, stabilite de Curtea de Conturi”, acestea se acoperă de persoanele găsite vinovate pentru pierderile înregistrate.
3.10 BCE observă că o asemenea răspundere personală pentru pierderile cauzate de „motive subiective, stabilite de Curtea de Conturi” periclitează independența organelor de decizie și a personalului BNR. În cazul în care ar trebui să suporte răspunderea financiară în legătură cu îndeplinirea sarcinilor băncii centrale, care sunt complexe, supuse unei importante marje de apreciere și dependente de mediul economic și financiar național și internațional, capacitatea acestora de a funcționa pe deplin și independent ar fi serios compromisă ca o consecință a efectului inhibitor pe care l-ar avea riscul de a suporta pagubele. Într-adevăr, BCN nu pot fi împiedicate în luarea deciziilor de perspectiva răspunderii personale a personalului care acționează cu bună credință
ANEXA 2 – PARTEA I REGISTRUL INSTITUTIILOR DE CREDIT*LA DATA 10-06-2010
ANEXA 2 – PARTEA II
ANEXA 2 – PARTEA III
ANEXA 2 – PARTEA IV
ANEXA 2 – PARTEA V
* In temeiul art.417 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului si al Regulamentului Bancii Nationale a Romaniei nr. 1/2007 privind registrul institutiilor de credit
(Sursa: http://www.bnro.ro/files/d/RegistreBNR/InstitCredit/ban1_raport.html)
ANEXA 3
STRUCTURA ORAGANIZAȚIONALĂ A BĂNCII CENTRALE
– DOMENII DE ACITIVITATE PRINCIPALE –
ANEXA 4
SISTEMUL EUROPEAN AL BĂNCILOR CENTRALE ( BCU)
(Sursa: http://www.ecb.int/ecb/educational/facts/orga/html/or_001.ro.html)
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Aspecte ale Sistemului Bancar Romanesc din Perspectiva Cerintelor Comunitare (ID: 136698)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.