Asigurarile Si Reasigurarile

Introducere

Lucrarea își propune analiza pieței asigurărilor și reasigurărilor din România, în ceea ce privește structura și dinamica acesteia, dar și comparația acesteia cu alte țări.

Asigurările și reasigurările sunt o parte importantă a domeniului financiar al oricărei țări. Asigurările sunt o componentă a vieții economice deosebit de complexă, cu o multitudine de categorii de asigurare, atât pentru persoane, cât și pentru bunuri sau răspundere civilă. Acestea au importanță atât din punct de vedere financiar și economic, cât și din punct de vedere social. Piața asigurărilor poate fi folosită ca și un indicator al dezvoltării unei țări, în general dacă aceasta este dezvoltată și economia țării respective este dezvoltată.

Lucrarea este structurată în patru capitole, în funcție de problematica ce o atinge fiecare dintre acestea.

În primul capitol sunt prezentate pe scurt cele mai importante aspecte din domeniul asigurărilor și reasigurărilor, noțiuni de bază la care se face referire în restul lucrării.

Al doilea capitol tratează piața asigurărilor, în primul subcapitol fiind scoase în evidență conceptele cele mai importante ale unei piețe a asigurărilor, în timp ce în al doilea subcapitol este realizată o analiză a ceea ce înseamnă această piață în România, o țară membră a Uniunii Europene din anul 2007, cu economie de piață, dar cu un grad de dezvoltare mai redus în comparație cu majoritatea celorlalte state membre.

În capitolul al treilea se prezintă dezvoltarea, dar și o evoluție a pieței asigurărilor din România pe baza a trei indicatori relevanți, și anume: densitatea asigurărilor, gradul de penetrare în produsul intern brut și rata daunei.

Al patrulea capitol prezintă comparații între România și alte țări europene. Țările alese sunt Cehia, Croația și Austria, în primul rând datorită gradului de dezvoltare, dar și a așezării lor geografice înspre centrul și estul continentului, cu precizarea că toate fac parte din Uniunea Europeană, la fel ca și România. Particularitățile generale ale țărilor de comparație alese sunt următoarele:

Croația ca fiind o țară cu o piață a asigurărilor apropiată de cea din România și un grad de dezvoltare puțin mai ridicat, fostă membră a blocului comunist, membră a Uniunii Europene din anul 2013;

Cehia, o țară cu o piață a asigurărilor matură, cu un grad de dezvoltare economică mult mai crescut decât al României și destul de crescut față de cel al Croației, de asemenea fostă membră a blocului comunist și membră a Uniunii Europene începând cu anul 2004;

Austria ca fiind o țară cu o piață a asigurărilor dezvoltată, cu societăți de asigurare ce și-au extins activitățile destul de mult în centrul și estul Europei, având o forță impresionantă a capitalului și resurse semnificative. Nu a avut instaurat regimul comunist și a aderat la Uniunea Europeană în anul 1995.

Ultima parte a lucrării prezintă concluziile generale și vrea să reprezinte o imagine de ansamblu asupra acesteia. De asemenea sunt prezentate și previziuni asupra evoluției pieței din România.

Capitolul 1. Asigurările și reasigurările – delimitări conceptuale

Definirea conceptului de asigurare nu se poate realiza decât odată cu înțelegerea conceptului de risc, cele două noțiuni fiind legate direct una de cealaltă. Astfel că riscurile pot fi definite, în contextul asigurării, ca fiind „evenimente viitoare, posibile și nesigure, gradul de probabilitate al ivirii unei primejdii, precum și răspunderea preluată de asigurător de a plăti asiguratului sau beneficiarului asigurării despăgubirea sau suma asigurată”.

Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au fost preocupați de prevenirea, dar mai ales de a suportarea în comun a pagubelor generate de producerea unor evenimente incerte, nedorite, cum sunt calamitățile naturii și accidentele. Astfel că o compensare a prejudiciilor este posibilă în mai multe feluri:

prin efortul individual al fiecărei persoane (fizice sau juridice) care își poate constitui rezerve proprii, cu destinație specială (acoperirea pagubelor în cazul producerii evenimentelor generatoare de pagube);

prin efortul comun de constituire a unui fond, bazat pe aportul unui număr mare de persoane (fizice sau juridice) amenințate de aceleași pericole, pe seama căruia sunt despăgubiți cei afectați de evenimentele nedorite care s-au produs.

A doua modalitate este mult mai eficientă și astfel a apărut noțiunea de asigurare. Aceasta reprezintă „o activitate economico-socială, care constă în protecția persoanelor fizice și juridice, în calitate de asigurați, împotriva diverselor riscuri, fiind realizată de către societăți specializate, în calitate de asigurători.”

O altă definiție a noțiunii de asigurare este cea prin care aceasta „poate fi privită ca o operațiune financiară între două părți, prin care o parte, denumită asigurător, despăgubește, în cazul producerii unui sinistru, și o altă parte , denumită asigurat, care, în schimbul unei prime sau cotizații, este despăgubită, în cazul producerii riscului asigurat.”

Privită din perspectiva complexității relațiilor între persoane asigurarea „constituie un sistem de relații economice, care implică aportul unui număr mare de persoane fizice sau juridice în constituirea unui fond bănesc, în condițiile în care fiind amenințate de aceleași pericole, în existența și activitatea lor, concep și recunosc oportunitatea prevenirii și înlăturării pe baze mutuale a prejudiciilor generate de producerea acestor pericole viitoare, probabile, posibile, dar nesigure.”

Asigurările îndeplinesc mai multe funcții:

Funcția de compensare a pagubelor pricinuite de calamități ale naturii și de accidente în cazul asigurărilor de bunuri și cele de răspundere civilă și de plată a sumelor asigurate în cazul asigurărilor de persoane – este cea mai importantă funcție deoarece contribuie la refacerea bunurilor avariate sau distruse, la repararea prejudiciilor, dar și la compensarea anumitor evenimente ce afectează integritatea corporală sau viața persoanelor.;

Funcția de prevenire a riscurilor și daunelor – se realizează în principal prin formularea de către asigurători a unor condiții stricte în contractele de asigurare, dar și prin finanțarea unor acțiuni de prevenire a evenimentelor ce fac obiectul asigurării;

Funcția de repartiție sau financiară – se referă la procesul prin care se repartizează produsul național brut, prin constituirea, repartizarea și utilizarea fondului de asigurare;

Funcția de control – este realizată de organe specializate din cadrul societăților de asigurare și are în vedere identificarea cauzelor producătoare de daune, modul de constituire și utilizare a fondului de asigurare, modul de efectuare a cheltuielileor de prevenire, limitare sau combatere a daunelor și a celor administrative, modul de îndeplinire a obligațiilor fiscale etc.

Cei mai mulți autori tratează distinct funcția financiară a asigurărilor, aceasta fiind apreciată ca una din pârghiile sistemului financiar. Aceasta „este determinată, pe de o parte, de faptul că nu toate polițele de asigurare au ca rezultat producerea riscului și, pe de altă parte, de decalajul temporal între momentul încasării primelor și momentul plății despăgubirilor. Ea constă în aceea că societățile de asigurare investesc sumele încasate sub forma primelor de asigurare, sporind disponibilitățile existente.”

Asigurarea se concretizează într-un înscris, în contractul de asigurare. Acesta are următoarele caracteristici juridice:

consensualitatea, adică încheierea prin acordul de voință al părților;

caracterul sinalagmatic, se referă la faptul că părțile își asumă reciproc anumite obligații;

caracterul aleatoriu, derivă din faptul că părțile nu cunosc exact existența sau întinderea avantajelor patrimoniale la momentul încheierii asigurării, obligațiile asumate depinzând de un eveniment incert și viitor;

caracterul de bună-credință, presupune executarea contractului cu buna-credință a ambelor părți;

caracterul oneros, adică asiguratul se obligă la plata primelor de asigurare la termenele stabilite, iar asigurătorul are obligația de a oferi protecție;

caraterul de adeziune, adică forma și clauzele contractului sunt stabilite de asigurător, iar asiguratul are opțiunea de a adera sau nu la acestea.

Principalele elemente ale asigurării

1. Asigurătorul este „persoana juridică, societatea, care are ca specific de activitate realizarea unor operațiuni de asigurare prin constituirea fondului de asigurare, contractarea asigurării, plata unor despăgubiri către asigurați (în cazul asigurărilor de bunuri), acoperirea unor prejudicii provocate terțelor persoane (în cazul asigurărilor de răspundere civilă), plata sumei asigurate (în cazul asigurărilor de persoane).”

2. Asiguratul poate fi „orice persoană fizică sau agent economic care își asigură bunurile împotriva unor calamități ale naturii sau unor accidente, precum și orice persoană fizică ce se asigură împotriva unor riscuri ce ar putea să intervină în legătură cu sănătatea, integritatea corporală sau cu viața sa.”

3. Contractantul apare în unele situații particulare și este cel care încheie contractul de asigurare, dar nu este și beneficiar al acestuia. În această categorie se încadrează o persoană fizică care încheie asigurarea pentru riscuri la care sunt supuși membrii familiei sau o persoană juridică care încheie o poliță pentru riscuri la care sunt expuși angajații proprii.

4. Beneficiarul asigurării este „persoana (sau sunt persoanele) desemnată(e) prin lege, contract de asigurare, declarație scrisă, testament etc. Să încaseze suma asigurată în cazul în care se produce un accident, invaliditatea sau decesul persoanelor asigurate sau să încaseze despăgubirea la asigurările de bunuri când survin daune. De regulă, beneficiarul asigurării este însuși asiguratul”

În cazul reasigurărilor apar două noi noțiuni, și anume: reasigurătorul și reasiguratul. Reasigurătorul este „o organizație mare de asigurări, cu mare potențial financiar care preia parțial sau integral suma asigurată și riscurile care depășesc capacitatea de plată a reasiguratului.” Acesta încasează pentru obligațiile asumate prima de asigurare de la reasigurat.

Reasiguratul reprezintă „societatea de asigurări directe care cedează o parte din angajamentele sale în reasigurare.”

5. Riscul asigurat reprezintă „fenomenul (evenimentul) sau un grup de fenomene (evenimente) care odată produs(e) datorită efectelor sale obligă pe asigurător să plătească asiguratului (sau beneficiarului asigurării) despăgubirea sau suma asigurată.”

Riscul este unul dintre elementele esențiale ale asigurării, fără existența acestuia nu există asigurare, ar fi fără sens de exemplu încheierea unei asigurări pentru un bun care nu este supus riscurilor. Riscul poate fi provocat atât de forțele naturii, cât și de către oameni și de către neglijența acestora.

6. Obiectul asigurării, acesta „poate fi un bun mobil ori imobil supus asigurării, un interes, navlul, o persoană fizică sau răspunderea civilă acoperită prin asigurare.”

7. Interesul în asigurare este „cel mai adesea intereseul proprietarului bunului asigurat, întrucât el suportă riscul și paguba pierderii acestuia, sau paguba provenind din avarierea sau distrugerea lui.” Acest lucru este valabil în cazul asigurărilor de bunuri.

La asigurările de persoane interesul apare cu evenimentul legat de persoană, cum ar fi: invaliditate, deces, atingerea unei vârste,iar la răspunderea civilă interesul derivă din raportul asiguratului cu terțe persoane față de care se obligă la acoperirea prejudiciilor sau daunelor.

8. Suma asigurată este „valoarea pentru care asigurătorul își asumă răspunderea în cazul producerii riscului asigurat. Stabilirea acestei sume se realizază prin operațiunea denumită evaluare de asigurare.”

Suma asigurată reprezintă o limită maximă a despăgubirii sau indemnizației ce un asigurător o va acorda, dar și baza de calcul a primei de asigurare.

9. Prima de asigurare reprezintă „suma de bani sau remunerația pe care asiguratul o plătește asigurătorului pentru asumarea riscului (prețul asigurării).” Se calculează prin aplicarea unei cote de primă tarifară la suma asigurată. Cota de primă tarifară este împărțită între prima netă și adaosul de primă, și are valori diferite în funcție de tipul asigurării, caracteristicile bunului, probabilitatea producerii riscului și altele. Prima netă este partea destinată formării fondului de asigurare aferent plății despăgubirilor sau indemnizațiilor, iar adaosul de primă constituie partea din care societatea de asigurare acoperă cheltuielile de administrare, finanșează activități de prevenire a producerii riscului, constituie rezerve și obține un profit.

10. Paguba (Dauna) se constituie din prejudiciul asiguratului datorat producerii riscului cuprins în asigurare.

11. Despăgubirea sau indemnizația de asigurare se contituie din „suma acordată asiguratului de către asigurător pentru acoperirea unei pagube la bunuri sau a unui prejudiciu la asigurarea de răspundere civilă.” În cazul asigurărilor de persoane indemnizația este constituită din suma de asigurare asupra căreia societatea și-a luat răspunderea prin contract.

12. Perioada de asigurare reprezintă „intervalul de timp pentru care acționează asigurarea, fiind operată doar în cadrul asigurărilor facultative, deoarece în cazul asigurărilor obligatorii asigurarea acționează continuu, nefiind limitată în timp.”

Principiile de acoperire a pagubelor

a. principiul acoperirii proporționale, despăgubirea se calculează după formula:

Unde: D – despăgubirea; P – paguba; Sa – suma asigurată; Vr – valoarea reală a bunului

b. principiul primului risc prevede că despăgubirea acoperă paguba, dar fără a depăși suma asigurată.

c. principiul răspunderii limitate prin care asiguratul suportă o parte din pagubă numită franșiză. Există două forme ale acestei franșize (F):

franșiză de deductibilă, caz în care , adică franșiza se scade din pagubă oricare ar fi mărimea acesteia;

franșiză nedeductibilă, caz în care , adică despăgubirea va fi realizată la întreaga valoare a pagubei, dar doar în cazul în care aceasta depășește franșiza.

Formele asigurărilor

În funcție de domeniu sau ramura de asigurare există:

asigurări de bunuri;

asigurări de persoane;

asigurări de răspundere civilă.

Asigurările de bunuri vizează de obicei valori materiale, animale, cosntrucțiile, autovehiculele (CASCO) și altele asemenea dorindu-se protejarea lor în cazul dezastrelor naturale sau a accidentelor. Asigurările de persoane au ca obiect cazuri de deces, invaliditate, de supraviețuire, atingerea unei limite de vârstă etc. Asigurările de răspundere civilă „au ca obiect răspunderea unei persoane fizice sau juridice pentru pagubele cauzate și vătămarea unor terți”. Cea mai cunoscută formă este asigurarea de răspundere civilă auto (RCA).

În funcție de modul de realizare a raporturilor juridice de asigurare se disting:

asigurarea prin efectul legii (obligatorie) – este stabilită prin reglementări legale și are la bază anumite interese care aparțin societății în ansamblul său și nu necesită acordul de voință al persoanelor vizate;

asigurarea contractuală (facultativă) – este o expresie a voinței părților, are la bază contractul de asigurare și este mai flexibilă decăt asigurarea obligatorie deoarece apare ca o nevoie de protecție a asiguratului.

Cea mai întâlnită și simplă formă de grupare a asigurărilor le împarte pe acestea în asigurări de viață și asigurări non-viață, după tipul și natura riscurilor asigurate. În general contractele de asigurare de viață se încheie pe perioade mai îndelungate de timp, iar cele non-viață pe perioade scurte, de regulă un an sau mai puțin.

Capitolul 2. Piața asigurărilor și reasigurărilor

2.1. Concepte și caracteristici de bază

Piața asigurărilor și reasigurărilor „cuprinde totalitatea operațiunilor de asigurare și reasigurare ce se efectuează de către societățile de asigurări și cele de reasigurări.” Aceasta definire, deși este simplă, este foarte cuprinzătoare și ne precizează și cine sunt principalii actori prezenți pe această piață.

Pe piața asigurărilor activează mai mulți actori, cei mai importanți fiind: asigurătorii (reasigurătorii), asigurații (reasigurații) și intermediarii.

Pe lângă aceștia mai apar și firme ce oferă servicii asociate activității de asigurare, printre care: constatatori, evaluatori, lichidatori de daune, consultanți în domeniu managementului de risc și alții.

Asigurătorul, din acest punct de vedere al pieței, reprezintă „un antreprenor care furnizează servicii financiare de protecție împotriva riscului prin intermediul asigurării.” La fel și în cazul reasigurătorului care fuznizează servicii de protecție pentru o societate de asigurare prin intermediul reasigurării.

Tipurile de companii care se întâlnesc pe piață în calitate de asigurători și reasigurători cuprind:

companii de asigurări directe sunt principalii ofertanți de asigurări și cumpărători de reasigurări. Se diferențiază în funcție de dimensiuni, tipuri de riscuri, forme de contractare. În cadrul acestora se întâlnesc și companiile de stat de asigurări, acestea având mare influență în țările în care asigurarea reprezintă încă un monopol al statului. Tot în această categorie pot fi amintite și companiile profesionale de reasigurări, după cum le sugerează și denumirea, ele sunt specializate pe acest domeniu;

companii captive de asigurări și reasigurări, acestea sunt deținute de către o altă societate cu alt profil de activitate decât cel de asigurări, iar obiectivul lor principal este acela de a asigura și reasigura riscurile societății ce le deține. Astfel de companii sunt frecvent întâlnite în sectoare ca: petrochimie, siderurgie, energie, industrie farmaceutică, transporturi, , industrie extractivă;

asociații mutuale, sunt constituite ca o formă de asociere a mai multor persoane care contribuie la formarea fondului de asigurare din care urmează să fie despăgubiți cei care vor suferi pagube. Se întâlnesc din ce în ce mai rar existând tendința de transformare a acestora în societăți comerciale;

sindicate Lloyd’s, sunt specifice pieței londoneze, dar au pătruns și la nivel internațional și au ca membrii persoane fizice și juridice;

pool-uri de asigurare, reprezintă grupări de asigurători sau reasigurători cu scopul desfășurării activității de asigurare sau reasigurare, de obicei în cazul în care riscurile cuprinse în angajament ar provoca pierderi prea mari să fie suportate individual de către membrii. Un caz concret este acela al catastrofelor naturale de mari dimensiuni.

În unele țări apar organizații specifice de asigurare, cum sunt cluburile P&I în domeniul asigurărilor maritime, acestea realizând „asigurarea reciprocă, mutuală, prin care asigurații (armatorii) constituie un fond comun din cotizațiile pe care le plătesc în calitate de membrii ai unei asociații de asigurare mutuală”.

Toate acestea prezentate mai sus susțin oferta de asigurare. Aceasta este „impusă în cazul asigurărilor obligatorii, dar este liberă în cazul asigurărilor facultative”

Asiguratul, ca operator, „își manifestă cererea de asigurare în funcție de interes, potența financiară sau chiar în virtutea legii, în cazul asigurărilor obligatorii.” Așadar cererea de asigurare reprezintă „expresia manifestării unor persoane fizice și juridice ca asigurați în raport cu interesul acestora pentru protecția bunurilor, integrității persoanei etc., față de variatele riscuri care le pot afecta.”

Intermediarii de pe piețele de asigurări sunt cei care intervin între părțile contractante, asigurat și asigurător, pentru a facilita încheierea contractului de asigurare. Pe piața asigurărilor activează două categorii de astfel de intermediari: agenții de asigurare și brokerii de asigurare.

Principala diferență dintre cele două categorii este aceea că agentul de asigurare reprezintă interesele asigurătorului, iar brokerul cele ale asiguratului. În cazul primilor activitatea se desfășoară pe baza unui contract de reprezentare și se constituie din persoane fizice, de cele mai multe ori fără a fi profesioniști în domeniu. Brokerii în schimb sunt persoane juridice independente și sunt experți în domeniul asigurărilor, iar pentru activitatea de intermediere solicită un anumit comision sub denumirea de taxă de brokeraj.

Schematic piața asigurărilor este redată de figura următoare:

Figura 2.1. Piața asigurărilor

Sursa: reproducere după Negru Titel, Economia asigurărilor – Metode, tehnici, soluții, Editura Wolters Kluwer România, București, 2010, pp. 273

În condițiile economiei actuale, majoritatea piețelor asigurărilor sunt concurențiale, în sensul că fiecare societate este preocupată în a deține o cotă de piață cât mai mare. Din acest punct de vedere piețele de asigurări pot fi împărțite în piețe cu concurență perfectă și piețe cu concurență imperfectă.

Piața cu concurență perfectă se caracterizează prin:

atomizarea pieței;

libertatea de intrare-ieșire a participanților pe (și de pe) piață;

descentralizarea deciziilor;

transparența pieței;

omogenitatea produsului de asigurare.

Atomizarea pieței semnifică faptul că pe piață sunt reuniți un număr mare de ofertanți și solicitanți, pentru ca nici unul dintre aceștia să nu poată influența decisiv piața. Libertatea de intrare-ieșire de pe piață este o caracteristică esențială prin care oricine dorește să vândă sau să cumpere, iar descentralizarea deciziilor se referă la libertatea de a lua decizii de către fiecare participant, în limitele legii, fără prejudicierea intereselor proprii sau ale terților. Transparența pieței se măsoară prin gradul de înțelegere de către o persoană neavizată a unui produs oferit pe piață, din acest punct de vedere piața asigurărilor este de multe ori opacă, fiind necesară intervenția unor agenți de asigurare sau brokeri pentru a explica și a convinge asigurații de beneficiile polițelor. Omogenitatea se referă în special la asigurarea autovehiculelor și cea a locuințelor, celelalte fiind în general lipsite de această caracteristică, omogenitatea derivând din faptul că un produs de asigurare nu poate să îl înlocuiască pe altul.

Piața cu concurență imperfectă se manifestă când cel puțin una dintre caracteristicile pieței cu concurență perfectă nu se regăsește printre cele ale unei piețe. Astfel că se consideră că piața asigurărilor de persoane, bunuri și răsspundere civilă ar fi o piață imperfectă.

Din punct de vedere concurențial societățile de asigurare au diferite comportamente pe piață:

comportamentul de concurență perfectă – se manifestă la asigurătorii cu volum de activitate redus, cu o putere destul de mică și care oferă un produs de asigurare cu scopul obținerii unui profit cât mai mare;

comportamentul de concurență imperfectă – apare când există un număr mare de societăți de asigurare pe piață, iar prețul se formează datorită cererii existente;

comportamentul managerial – prin acesta se recunoaște importanța deciziilor managerilor asigurătorilor, apare la societăți mari, la care managerii au putere de decizie mai mare decât cea a acționarilor.

Caracterul concurențial sau neconcurențial determină starea pieței asigurărilor. Piața concurențială este aceea pe care activează mai multe societăți de asigurare în regim autonom. „piața neconcurențială a asigurărilor este specifică sistemelor social-economice în care oferta de asigurare se realizează printr-o singură societate de asigurări, care deține astfel monopolul absolut al pieței respective.” În cadrul aestei piețe asigurătorul ce deține monopolul trebuie să reușească să stimuleze cererea de produse de asigurare, prin diverse pârghii: clauze contractuale mai relaxate, oferirea unei game largi de produse, publicitate, etc. Pe aceste piețe există o mare posibilitate ca unul din produsele de asigurări să fie impuse prin reglementări legale.

Dimensiunea pieței asigurărilor este un alt aspect important, fiind estimată în funcție de mai mulți indicatori printre care:

numărul contractelor încheiate în perioada de referință;

numărul polițelor în vigoare;

valoarea anuală a primelor de asigurare;

cuantumul sumelor asigurate în perioada de referință;

valoarea totală a angajamentelor asumate de societățile de asigurări la un moment dat, etc.

De asemenea alți indicatori ai pieței oferă informații despre dimensiunea acesteia, dar și despre implicarea în viața economico-socială. Printre aceștia se numără ponderea asigurărilor în produsul intern brut sau gradul de penetrare, ponderea asigurărilor în ocuparea forței de muncă, eficiența capitalului și a forței de muncă etc.

Piața asigurărilor, ca toate piețele din domeniul financiar-bancare, este strict reglementată și supravhegheată de o autoritate de supraveghere ce diferă de la stat la stat. În unele cazuri apare situația în care piața este reglementată chiar de banca centrală a țării respective, dar în general există o altă instituție specializată și însărcinată cu sarcinile de autorizare, reglementare și supraveghere.

2.2. Piața asigurărilor din România

Se pare că „deși cele mai multe surse indică faptul că asigurările în România au debutat la sfârșitul secolului al XIX-lea, forme premergătoare ale acestora, cum ar fi protecția realizată pe baze mutuale, au apărut cu mult înainte, în secolul al XIV-lea, în Transilvania, fiind organizate asociații mutuale și de întrajutorare.”

Odată cu trecerea timpului a început dezvoltarea relațiilor capitaliste și pe teritoriul ocupat de români, dintre cele mai reprezentative societăți care activau în secolul XIX și începutul secolului XX, pe teritoriul românesc, se pot menționa:

în 1868 a luat ființă societatea „Transilvania”;

în 1871 apărea societatea „Dacia”;

în 1873 a luat ființă societatea de asigurări „România”;

în 1882 apărea „Naționala”;

în 1897 s-a născut societatea „Generala”;

în 1907 se înființa „Agricola”;

în 1911 apărea societatea de asigurare „prima Ardeleană”;

în 1920 s-a constituit „Steaua României”

în 1923 era înființată „Asigurarea Românească”, etc.

În perioada comunistă în România băncile și societățile de asigurare au fost naționalizate în iunie 1948, iar în 1952 a luat ființă ADAS – Administrația Asigurărilor de Stat – cu capital integral românesc, societate ce deținea monopolul și practica toate formele de asigurare de bunuri, persoane și răspundere civilă, atât obligatorii, cât și facultative.

Piața a sigurărilor din România a dobândit formele și caracteristicile specifice economiei de piață după 1 ianuarie 1991 când s-au creat condițiile pentru înființarea unor societăți cu capital de stat, mixt sau privat. Atunci au fost înființate Societatea Asigurarea Românească – ASIROM, Societatea de Asigurări-Reasigurări ASTRA și Societatea de Prestări de Servicii CAROM. Tot în același an 1991 a luat ființă Oficiul de Supraveghere a Activității de Asigurare și Reasigurare.

Dezvoltarea piețe asigurărilor și reasigurărilor a continuat, astfel că în 2001 vechea autoritate de supraveghere a fost înlocuită cu Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, iar începând cu 2013 a fost introdusă ASF – Autoritatea de Supreveghere Financiară.

Odată cu intrarea în Uniunea Europeană, România s-a aliniat la directivele europene privind asigurările, clasele de asigurări generale practicate fiind împărțite în felul următor:

Asigurări de accidente (inclusiv accidentele de muncă și bolile profesionale)

Asigurări de sănătate

Asigurări de mijloace de transport terestru (altele decât feroviare)

Asigurări de mijloace de transport feroviar

Asigurări de mijloace de transport aerian

Asigurări de mijloace de transport maritim, lacustru și fluvial

Asigurări de bunuri în tranzit

Asiguări de incendiu și alte calamități naturale

Alte asigurări de bunuri

Asigurări de răspundere civilă pentru vehicule

Asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport aerian

Asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport maritim, lacustru și fluvial

Asigurări de răspundere civilă generală

Asigurări de credite

Asigurări de garanții

Asigurări de pierderi financiare

Asigurări de protecție juridică

Asigurări de asistență a persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor sau absențelor de la domicliu ori de la locul de rezidență permanentă.

Clasele de asigurări de viață:

Asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare, prevăzute la lit. A a), b) și c) cu excepția celor prevăzute la pct. II și III din Anexa 1 la Legea 32/2000, cu modificările și completările ulterioare

Asigurări de căsătorie, asigurări de naștere

Asigurări de viață și anuități care sunt legate de fonduri de investiții, prevăzute la punctul A litera a) și b) din anexa numărul 1 la Legea 32/2000, cu modificările și completările ulterioare

Asigurări permanente de sănătate prevăzute la punctul A litera d) din Anexa numărul 1 la Legea 32/2000, cu modificările și completările ulterioare

B1. Asigurări de accidente (inclusiv accidentele de muncă și bolile

profesionale)

B2. Asigurări de sănătate

Din punct de vedere al obligativității constituirii asigurărilor în România se pot preciza două tipuri de asigurări reglementate prin lege: asigurarea de răspuncere civilă auto (RCA) și o asigurare a locuințelor împotriva inundațiilor, cutremurelor și alunecărilor de teren.

Prima este reglementată prin Legea 136 din 1995 privind asigurările și reasigurările din România cu modificările și completările ulterioare, care la capitolul 3 articolul 48 prevedea că „Persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România, precum și tramvaie au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale de acoperire și să mențină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare, precum și să aplice pe parbrizul vehiculului sau în alt loc vizibil din exterior vigneta.”

Autoritatea de Supraveghere financiară emite periodic norme pentru actualizarea prevederilor legale ale acestui tip de asigurare obligatorie RCA, ultima astfel de normă fiind Norma 23 din 2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, care la articolul 1 alineatul 2 prevedea că „Contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule acoperă răspunderea civilă delictuală a proprietarului sau a utilizatorului unui vehicul pentru prejudiciile produse unei terțe părți prin intermediul vehiculului.”

Obligativitatea asigurării locuințelor s-a introdus prin Legea 260 din 2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundațiilor în România, republicată în 2013, în Monitorul Oficial, Partea I nr. 635 din 15 octombrie 2013. Legea prevede asigurarea locuințelor de către persoanele fizice și juridice, fiind stabilite 2 tipuri A și B, în funcție de caracteristicile de construcție, cu prime de asigurare de 10 euro pentru locuința de tip B și 20 pentru locuința de tip A de euro și sume asigurate de 10.000 de euro pentru tipul B, respectiv 20.000 de euro pentru tipul A.

Pe piața de asigurări din România activau în 2013 38 de societăți cu activitate de asigurare/reasigurare, conform datelor furnizate de ASF. Dintre acestea unele practicau majoritatea claselor de asigurare prezentate mai sus, dar existau și societăți axate doar pe asigurări de viață sau doar pe unele clase de asigurări generale.

Piața românească de asigurări putea fi caracterizată în 2013 ca având un grad ridicat de concentrare deoarece 80,49% din volumul total de prime brute subscrise erau aferente primelor 10 societăți.

Dintre acestea pe prima poziție se afla societatea ASTRA S.A. care înregistra cel mai mare volum de prime brute subscrise, peste 921 milioane de lie, și o cotă de piață de 11,34%. Aceasta era urmată de Allianz-Țiriac Asigurări S.A. care înregistra o cotă de piață de 11,31%. Poziția a treia era ocupată de OMNIASIG VIG cu o cotă de piață de 10,84%. Așadar primele trei societăți de asigurare au subscris mai mult de o treime din totalul primelor brute subscrise.

Tabelul 2.1. Top 10 societăți în funcție de primele brute subscrise și cota de piață în România în 2013

Sursa: Raport anual 2013, Autoritatea de Supraveghere Financiară – ASF, București, iunie 2014, pp. 47

Dacă aceste date se defalchează pe asigurări generale și de viață situația s-ar prezenta în anul 2013 astfel, conform ASF:

pe segmentul de asigurări generale activau 28 de societăți de asigurare, iar dintre acestea primele 10 dețineau o pondere de 91,83% din primele subscrise. Astfel se poate observa gradul de concentrare mai accentuat decât dacă se ia în calcul totalul asigurărilor. În topul primelor subscrise se afla tot societatea ASTRA S.A. cu o valoare de peste 907 milioane lei și o cotă de piață pe acest segment de 13,98%. Pe poziția secundă se afla în 2013 OMNIASIG VIG cu o cotă de piață de 13,58%, iar pe a treia poziție Allianz-Țiriac Asigurări S.A. cu cota de piață la asigurările generale de 12,70%.

pe segmentul de asigurări de viață primele 10 societăți de asigurare dețineau o pondere de 89,63% din totalul primelor subscrise, în fruntea acestora situându-se ING Asigurări de Viață S.A., cu prime în valoare de 559,5 milioane de lei și o cotă de piață pe segment de 34,24%, fiind lider detașat. Pe poziția secundă s-a situat BCR Asigurări de Viață Vienna Insurance Group S.A. cu o cotă de piață de 13,05%, iar pe poziția a treia s-a poziționat Metropolitan Asigurări S.A. cu o cotă de piață de 8,60% .

Comparând primele brute subscrise pentru asigurări generale și asigurări de viață se poate scoate în evidență faptul că primele le devansează puternic pe cele din urmă. Situația este evidențiată în următoarele două grafice și arată gradul de dezvoltare mult mai ridicat al segmentului asigurărilor generale.

Figura 2.2. Evoluția primelor brute scubscrise la asigurări generale în România (2009-2013)

-milioane lei-

Sursa: Raport anual 2013, Autoritatea de Supraveghere Financiară – ASF, București, iunie 2014, pp. 48

Se poate observa că în 2009 primele subscrise pentru asigurări generale erau de 7,24 miliarde de lei, urmând o perioadă de scădere până la puțin peste 6 miliarde de lei în 2011. Această scădere se datorează cel mai probabil și efectelor negative ale crizei economice internaționale, ce au generat condiții nefavorabile de piață și o scădere a cererii de asigurare în rândul populației, aceasta resimțind și ea o scădere a veniturilor.

În anii 2012 și 2013 situația s-a îmbunătățit fiind atinse valori apropaite de 6,5 milioane de lei, mai exact 6,45 miliarde de lei, respectiv 6,49 miliarde de lei.

În cazul primelor subscrise din asigurări de viață se poate vedea diferența față de cele din asigurări generale, în anul 2009 înregistrându-se prime de doar 1,62 miliarde de lei, față de peste 7 miliarde de lei la asigurările generale.

În cazul asigurărilor de viață primele subscrise au înregistrat o tendință pozitivă de creștere în perioada cuprinsă între anii 2009 și 2012, ajungând la 1,8 miliarde de lei. Anul 2013 a adus însă o scădere până la 1,63 miliarde de lei, scădere cu impact negativ asupra dezvoltării acestui segment de piață a asigurărilor.

Figura 2.3. Evoluția primelor brute scubscrise la asigurări de viață în România (2009-2013)

-milioane lei-

Sursa: Raport anual 2013, Autoritatea de Supraveghere Financiară – ASF, București, iunie 2014, pp. 51

Și la capitolul indemnizații plătite se observă decalajul dintre cele două segmente de piață, și anume asigurări generale și asigurări de viață. Astfel că în 2013 dintr-un total de indemnizații de 4,54 miliarde de lei doar 327,95 milioane erau indemnizații aferente asigurărilor de viață, restul fiind aferente celor generale. În procente indemnizațiile pentru asigurări de viață au reprezentat doar 7,22% din total în timp ce cele pentru asigurări generale au reprezentat 92,78% din total indemnizații.

Evoluția ponderilor în total indemnizații a asigurărilor de viață a fost una ascendentă de la 4,56% din total în anul 2009 la 7,22% în anul 2013. Această pondere în creștere a indemnizațiilor în cazul asigurărilor de viață s-a manifestat concomitent cu o scădere a ponderilor la asigurările generale, de la 95,44% în anul 2009 la 92,78% în anul 2013.

Tabelul 2.2. Structura indemnizațiilor brute plătite în România (2009-2013)

Sursa: reproducere după Raport anual 2013, Autoritatea de Supraveghere Financiară – ASF, București, iunie 2014, pp. 53

Evoluția acestor indemnizații poate fi observată comparativ și în grafic, în cazul indemnizațiilor pentru asigurările de viață, în perioada 2009 trendul a fost ascendent ajungându-se de la 248,02 milioane de lei la 327,95 milioane de lei. În cazul indemnizațiilor pentru asigurările generale între 2009 și 2011 volumul indemnizațiilor a scăzut semnificativ de la 5,18 miliarde de lei la 4,19 miliarde, urmând ulterior o creștere la 4,45 miliarde în anul 2012. În anul 2013 a apărut o nouă scădere până la 4,21 miliarde de lei.

Figura 2.4. Evoluția indemnizațiilor brute plătite în România (2009-2013)

Sursa: creația autoarei folosind informații din Raport anual 2013, Autoritatea de Supraveghere Financiară – ASF, București, iunie 2014, pp. 53

Capitalul societăților de asigurare din România era în anul 2013 preponderent de proveniență externă, după cum o arată și graficul.

Figura 2.5. Proveniența capitalului asigurătorilor din România în 2013

Sursa: Raport anual 2013, Autoritatea de Supraveghere Financiară – ASF, București, iunie 2014, pp. 43

Principala țară de proveniență a capitalului asigurătorilor din România a fost în anul 2013 Austria, cu o pondere de 30,1%, fiind urmată de capitalul autohton cu 16,79%. Ponderi semnificative au avut si capitalurile provenind din Franța, 14,97%, și Olanda, 12,89%. Capitalul irlandez era și el destul de prezent cu o pondere de 9,71%. În categoria altor țări se includ Germania cu 2,84%, Grecia cu 2,22%, Cipru cu 1,21%, Marea Britanie cu 1,05%, Luxemburg cu 0,95%. Capital a provenit și din Republica Moldova de 0,32%. Interesant este faptul că piața de asigurări din România nu este deloc interesantă pentru capital din Statele Unite, acesta fiind prezent într-o măsură aproape nesemnificativă, de doar 0,0002%.

Un alt aspect semnificatv cu privire la piața asigurărilor din România este dat de structura primelor pe clase de asigurări.

Astfel că în cazul asigurărilor generale cele mai multe prime de asigurare, 37,93%, au fost subscrise pentru asigurări din clasa X – asigurări de răspundere civilă pentru vehicule, cel mai probabil din cauza obligativității constituirii acestui tip de asigurare în România. O cotă de 27,19% din primele de asigurări generale au fost subscrise pentru clasa III ce cuprinde asigurări de mijloace de transport terestru (altele decât feroviare), în special cele de tip CASCO, iat 16,34% dintre prime au corespuns clasei VIII de asigurări de incendiu și alte calamități naturale, cel mai probabil cu o contribuție semnificativă din partea asigurărilor obligatorii de locuințe. Celelalte clase de asigurări generale au însumat prime subscrise de doar 18,54%.

Figura 2.6. Distribuția pe clase de asigurări a primelor brute subscrise (2009-2013)

Sursa: prelucrarea autoarei după grafice provenind din Raport anual 2013, Autoritatea de Supraveghere Financiară – ASF, București, iunie 2014

În cazul asigurărilor de viață majoritatea primelor au fost subscrise pentru clasa AI – asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare, într-un procent de 62,73%. Acestei clase i-a urmat cu 33,28% clasa AIII ‐ asigurări de viață și anuități legate de fonduri de investiții și clasa BI – asigurări de accidente (inclusiv accidente de muncă și bolile profesionale) cu o pondere destul de redusă de 1,97%. Celelalte tipuri de asigurări de viață au însumat prime de asigurare brute subscrise de doar 2,02% din total.

Capitolul 3. Dinamica pieței asigurărilor din România

Dinamica pieței asigurărilor din România se referă la evoluția acestei piețe în timp, putând fi exprimată destul de cuprinzător prin analiza a trei indicatori, și anume: densitatea asigurărilor, gradul de penetrare în produsul intern brut și rata daunei.

Pentru calculul acestor indicatori, atât pe total piață, cât și separat pe asigurări generale și de viață se vor utiliza date din următorul tabel:

Tabelul 3.1. Informațiile necesare calculelor indicatorilor aferenți României (2010-2013)

Sursa: creația autoarei cu informații provenind de la ASF, INS, Eurostat, BNR

Populația României se pare că este într-o continuă scădere, în 2010 aceasta fiind de 20,24 milioane de locuitori, iar în 2013 a ajuns la 20,02 milioane de locuitori. Acesta se datorează în principal natalității scăzute, dar și migrației populației spre țările din vestul Europei în căutarea unui trai mai bun.

Produsul intern brut al țării a crescut în perioada de analiză, de la 533,6 miliarde de lei în anul 2010 la 637,7 miliarde de lei în anul 2013, o creștere substanțială, cu mai bine de 100 de miliarde de lei.

Totuși în aceste condiții primele subscrise pe total asigurări au rămas aproape la același nivel. Anul 2011 se poate scoate în evidență în această perioadă când primele brute subscrise au ajuns la 7,82 miliarde de lei, după ce în anul anterior erau de 8,3 miliarde de lei.

Indemnizațiile plătite de către asigurători pe total asigurări nu au înregistrat mari fluctuații, în anul 2011 acestea având însă o scădere consistentă la 4,48 miliarde de lei față de 2010 când erau de 5,06 miliarde de lei. În cadrul acestor indemnizații plătite se remarcă cele aferente asigurărilor de viață care au crescut constant de la 271 milioane de lei în anul 2010 la 327 milioane de lei în 2013.

3.1. Densitatea asigurărilor

Densitatea asigurărilor arată volumul de prime subscrise pe cap de locuitor și se calculează raportând primele subscrise la numărul de locuitori ai regiunii vizate.

Densitatea pe total asigurări în România

Figura 3.1. Densitatea asigurărilor totale în România (2010-2013)

Sursa: creația autoarei

După cum reiese din calculele efectuate și o sugerează și Figura 3.1. desnsitatea asigurărilor a avut o cădere în anul 2011 când a ajuns la doar 388,25 lei pe locuitor, 91,57 euro pe locuitor la cursul mediu furnizat de BNR pentru anul respectiv, față de anul 2010 când a fost de 410,21 lei pe locuitor, 91,57 euro pe locuitor la cursul mediu leu-euro din acel an.

În anul 2012 valoarea a crescut ajungând la 410,87 lei pe locuitor, iar în anul 2013 valoarea era mai mică de 405,82 lei pe locuitor. Valorile înregistrate pe locuitor sunt destul de reduse și sugerează faptul că piața asigurărilor din România nu este suficient de dezvoltată.

Densitatea asigurărilor generale în România

Figura 3.2. Densitatea asigurărilor generale în România (2010-2013)

Sursa: creația autoarei

Densitatea asigurărilor generale a suferit și ea o scădere în anul 2011 când a înregistrat 301,94 lei pe locuitor, 77,90 euro la cursul mediu leu-euro al anului, față de 327,94 lei pe locuitor, echivalent a 71,22 euro pe locuitor la cursul mediu, cât s-a înregistrat în anul 2010. În schimb față de densitatea asigurărilor totale, cea a asigurărilor generale a fost mai mare în 2013 față de 2012, cu valorile de 324,19 lei pe locuitor, respectiv 321,18 lei pe locuitor.

Densitatea asigurărilor de viață în România

Figura 3.3. Densitatea asigurărilor de viață în România (2010-2013)

Sursa: creația autoarei

În cazul densității asigurărilor de viață în România, în primii trei ani a perioadei de analiză se poate observa o creștere a acesteia de la 82,27 lei pe locuitor la 89,69 lei pe locuitor. În anul 2013 densitatea asigurărilor de viață a avut un declin ajungând la cea mai mică valoare a perioadei de 81,63 lei pe locuitor, 18,47 euro pe locuitor la cursul mediu din anul acela. Valorile înregistrate sunt destul de scăzute, ceea ce sugerează un grad de dezvoltare a acestui segment de asigurări destul de scăzut, mai scăzut decât segmentul de asigurări generale.

3.2. Gradul de penetrare al asigurărilor în PIB

Gradul de penetrare al asigurărilor în produsul intern brut arată ponderea pe care acestea o dețin în gradul de dezvoltare al țării. Este un indicator ce arată gradul de dezvoltare al pieței asigurărilor și include de asemenea și o componentă economico-socială.

Gradul de penetrare al asigurărilor totale în PIB în România

Figura 3.4. Gradul de penetrare al asigurărilor totale în PIB în România (2010-2013)

Sursa: creația autoarei

Gradul de penetrare al asigurărilor totale în produsul intern brut al României, după cum o arată și Figura 3.4., a avut o tendință descrescătoare în perioada de analiză. În 2010 piața asigurărilor era de 1,56% din PIB, o valoare destul de scăzută, ceea ce sugerează o piață nu foarte dezvoltată. În 2011 și 2012 gradul de penetrare în PIB a scăzut la valoarea de 1,38%, iar în 2013 acesta a scăzut și mai mult la doar 1,27% din produsul intern brut.

Gradul de penetrare al asigurărilor generale în PIB în România

Figura 3.5. Gradul de penetrare al asigurărilor generale în PIB în România (2010-2013)

Sursa: creația autoarei

Ca și în cazul gradului de penetrare al asigurărilor totale în PIB și gradul de penetrare al asigurărilor generale în PIB are o tendință descrescătoare în perioada de analiză. În 2010 ponderea primelor brute subscrise pentru asigurările generale era de 1,25% din produsul intern brut, scăzând în 2011 și 2012 la 1,08%, scăderea continuând la 1,02% în anul 2013.

Gradul de penetrare al asigurărilor generale în PIB în România

Figura 3.6. Gradul de penetrare al asigurărilor de viață în PIB în România (2010-2013)

Sursa: creația autoarei

După cum se poate vedea și în Fugura 3.6., gradul de penetare al asigurărilor de viață în produsul intern brut a avut de asemenea o tendință de scădere, dar ritmul acestei scăderi a fost mai moderat. În anul 2010 ponderea primelor brute subscrise pentru asigurări de viață era de 0,31%, scăzând ușor la 0,30% în anii 2011 și 2012. O scădere mai consistentă este reprezentată de cea din anul 2013 când valorea indicatorului era de 0,25% din PIB.

3.3. Rata daunei

Rata daunei este un indicator ce arată ponderea indemnizațiilor plătite de societatățile de asigurări în raport cu primele subscrise.

Cu cât rata daunei are valori mai scăzute, cu cât este mai mică decât 100%, cu atât societățile de asigurare sunt mai profitabile. „Cu cât se va reduce rata daunei, cu atât se va consolida situația financiară a societății de asigurări, cu atât va crește eficiența activității sale.”

Rata daunei la asigurările totale în România

Figura 3.7. Rata daunei la asigurările totale în România (2010-2013)

Sursa: creația autoarei

Rata daunei la asigurătile totale în România a înregistrat anual valori de peste 50% în perioada de analiză. În anul 2010 rata daunei a avut cea mai mare valoare, de 61,04%, ceea ce arată că mai bine de 60% din sumele subscrise ca și prime au fost returnate sub formă de indemnizații de către asigurători asiguraților. Interesul societăților de asigurare ar fi ca rata daunei să fie cât mai redusă, în acest fel profiturile lor fiind mai substanțiale. În anul 2011 rata daunei a fost de 57,31%, crescând ușor la 57,57% în anul 2012. Cea mai mică valoare a indicatorului s-a evidențiat în anul 2013, când valoarea a fost de 55,94%. Rata daunei în România, chiar dacă la o primă vedere are valori ridicate sugerează o piață a asigurărilor destul de echilibrată, în care societățile de asigurare nu ar trebui să ducă lipsă de câștiguri din activitatea de asigurare.

Rata daunei la asigurările generale în România

Figura 3.8. Rata daunei la asigurările generale în România (2010-2013)

Sursa: creația autoarei

Figura 3.8. arată valori ale ratei daunei asigurărilor generale cu valori peste 60% anual în perioada de analiză, acestea fiind mai mari decât cele înregistrate pe total asigurări. Tendința este însă una de scădere, favorabilă pentru asigurători. În anul 2010 valoarea ratei daunei la asigurările generale era de 72,26%, urmând o scădere până la 68,95% în anul 2011. În anul 2012 valoarea înregistrată a fost de 69%, ca urmare a unei ușoare creșteri față de anul precedent, dar în anul 2013 rata daunei la asigurările generale a atins cea mai mică valoare a perioadei, 64,98%.

Rata daunei la asigurările de viață în România

Figura 3.9. Rata daunei la asigurările de viață în România (2010-2013)

Sursa: creația autoarei

În cazul asigurărilor de viață rata daunei a avut o evoluție inversă față de cea evidențiată în sectorul asigurărilor generale sau cea aferentă asigurărilor totale. Rata daunei la asigurările de viață a avut o tendință de creștere în perioada de analiză. În anul 2010 valoarea indicatorului era de 16,33%, crescând ușor în 2011 la 16,59% și în 2012 la 16,64%. În anul 2013 creșterea a fost mai substanțială ajungându-se la o rată a daunei de 20,07%. Se mai poate scoate în evidență faptul că rata daunei la asigurările totale și la cele generale este cu mult mai ridicată decât cea a asigurărilor de viață. Aceasta semnifică faptul că au fost plătite mult mai puține indemnizații pentru asigurări de viață în raport cu primele subscrise pe acest segment de piață.

Capitolul 4. Comparații între România și alte state

4.1. Piața asigurărilor din Cehia

În Cehia piața asigurărilor este stabilă, volumul primelor subscrise de la an la an nu variază foarte mult, nici în cazul asigurărilor de viață, nici în cazul celor non-viață (generale). Figura 4.1. ilustrează această evoluție în perioada 2009-2013. Singura modificare semnificativă ce iese în evidență este o creștere la nivelul primelor subscrise la asigurări de viață în 2010 față de 2009, ceea ce a dus la o creștere a totalului primelor subscrise.

Figura 4.1. Evoluția volumului de prime brute subscrise în Republica Cehă (2009-2013)

Sursa: traducere după Raport anual asupra dezvoltării pieței financiare în 2013 (Report on financial market developments in 2013), Ministerul de Finanțe al Republicii Cehe, iunie 2014, pp. 52

În Republica Cehă activau în 2013 un total de 51 de societăți de asigurare, dintre care 31 pe sectorul de asigurări generale, 5 pe sectorul de asigurări de viață și 15 pe ambele sectoare. Dintre cele 51 de societăți de asigurare, 33 erau domestice, iar restul erau filiale ale societăților de asigurare din străinătate.

Dintre cele 33 de societăți naționale, domestice, 22 aveau capital majoritar provenind din țări ale Uniunii Europene și doar 11 aveau capital majoritar cehesc, lucru prezentat și în Figura 4.2.

Figura 4.2. Sursele de proveniență ale capitalului societăților de asigurare din Cehia

Sursa: traducere după Raport de supraveghere a pieței financiare 2013 (Financial market supervision report 2013), Banca Națională a Cehiei (Czech National Bank – CNB), pp. 91

Următorul tabel ilustrează datele necesare calculului densității asigurărilor, gradului de penetrare al asigurărilor în PIB și a ratei daunei în Cehia.

Tabelul 4.1. Informațiile necesare calculelor indicatorilor aferenți Cehiei (2010-2013)

Sursa: creația autoarei cu informații provenind de la Ministerul de Finanțe al Republicii Cehe, Banca Națională a Cehiei (CNB), Eurostat

Populația Cehiei a fost în creștere în perioada de analiză, în 2010 aceasta înregistra 10.462.088 locuitori, iar în 2013 a ajuns la 10.516.125 locuitori. Și produsul intern brut al țării era în creștere de la 3.800 miliarde cehe în anul 2010, la 3.884 miliarde de coroane cehe.

În ceea ce privește primele brute subscrise, după cum a fost prezentat și în Figura 4.1., acestea au avut tendința de a se menține la valori în jurul a 155 miliarde de coroane. Indemnizațiile plătite au înregistrat însă o tendință de creștere de la 83 miliarde de coroane în 2010 la 100,6 miliarde de coroane în 2013. Indemnizațiile plătite și aferente asigurărilor generale au scăzut inițial din 2010 până în 2012, pentru ca în 2013 să crească la 49,2 miliarde de coroane. Indemnizațiile plătite pentru asigurări de viață au crescut în toată perioada de analiză și au ajuns de la 36,5 miliarde de coroane în 2010 la 51,4 miliarde coroane în 2013.

Tabelul 4.2. sintetizează rezultatele calculelor celor 3 indicatori analizați pentru Republica Cehă.

Tabelul 4.2. Densitatea asigurărilor, gradul de penetrare al asigurărilor în PIB și rata daunei în Cehia (2010-2013)

Sursa: calculele autoarei

Densitatea asigurărilor totale în Cehia a scăzut între 2010 și 2012 de la 14.910,98 coroane pe locuitor la 14.620,99 coroane pe locuitor, crescând în 2013 la 14.881,91 coroane pe locuitor. În cazul asigurărilor generale densitatea a avut același trend descendent inițial, scăzând de la 8.048,11 coroane pe locuitor în 2010 la 7.767,40 coroane pe locuitor în 2012. În 2013 densitatea asigurărilor generale a atins cea mai mare valoare din perioada de analiză și anume 8.073,32 coroane pe locuitor.

Densitatea asigurărilor de viață este mai scăzută decât cea a asigurărilor generale, dar se menține la un nivel destul de apropiat, ceea ce arată că în cazul Cehiei cele două tipuri de asigurări au piețe destul de apropiate ca dezvoltare. În 2010 densitatea asigurărilor de viață însuma 6.862,87 coroane pe locuitor, menținându-se la valori apropiate în perioada de analiză și ajungând la 6.808,59 coroane pe locuitor în 2013.

Pentru comparabilitatea cu România densitatea asigurărilor a fost transformată în euro, la cursul mediu al ultimului trimestru din fiecare an.

Tabelul 4.3. Densitatea asigurărilor transformată în euro pe locuitor în Cehia (2010-2013)

Sursa: calculele autoarei

4.2. Piața asigurărilor din Croația

Pe piața asigurărilor din Croația activau în anul 2013 un număr de 27 de societăți de asigurare și reasigurare, cu una mai puțin decât în anul anterior. Aceste 27 de societăți se împărțeau în 7 societăți de asigurări de viață, 10 societăți de asigurări generale, 9 societăți mixte, ce practicau ambele tipuri de asigurare și o societate de reasigurare.

Croația a avut cel mai mare număr de scocietăți de asigurare și reasigurare în anul 2009, și anume 30, iar până în același an pe piața croată activau 2 societăți de reasigurare, ulterior rămânând doar una.

Din cele 27 de societăți de asigurare și reasigurare existente în Croația la finalul anului 2013, 15 aveau capital majoritar deținut de nerezidenți, restul de 12 având capital deținut de rezidenți. Cele cu capital provenind din exteriorul țării dețineau o cotă de 43,1% din primele subscrise, iar cele cu capital provenind din țară dețineau restul de 56,9% din primele subscrise.

Figura 4.3. Evoluția numărului societăților de asigurare și reasigurare în Croația

Sursa: traducere după Raport anual 2013, Hanfa – Agenția Croată de Supraveghere a Serviciilor Financiare (Annual Report 2013, Hanfa – Croatian Financial Services Supervisory Agency), pp. 97

Tabelul 4.4. prezintă informațiile necesare calculului densității asigurărilor, gradului de penetrare al asigurărilor în PIB și a ratei daunei în Croația, precum și o imagine de ansamblu asupra structurii și evoluției pieței asigurărilor în raport cu primele subscrise și indemnizațiile plătite.

În cazul Croației populației este într-o scădere continuă în perioada de analiză, în 2010 țara avea 4.302.847 locuitori, iar în anul 2013 avea doar 4.262.140 locuitori. Produsul intern brut a fost în scădere însă a crescut în 2011 la 336,6 miliarde de kune, față de anul 2010 când era de 332,3 miliarde de kune. În anul 2013 produsul intern brut al țării a fost însă de 332,7 miliarde de kune.

Sub aspectul evoluției pieței asigurărilor se poate spune că primele brute subscrise pe total asigurări au avut valori apropiate în fiecare an, ușor mai mari în anii 2010 și 2011 când acestea au fost de 9,75 miliarde de kune, respectiv 9,61 miliarde de kune. În anul 2013 primele subscrise pe total asigurări au fost 9,47 miliarde de kune.

Majoritatea primelor au fost subscrise pe sectorul de asigurări generale, ceea ce arată o dezvoltare mai mare a acestui segment de piață. În anul 2010 primele subscrise pentru asigurări generale erau de 7,31 miliarde de kune croate, ajungând în anul 2013 la o valoare mai scăzută de 6,93 miliarde de kune croate.

Primele subscrise în cazul asigurărilor de viață au fost mai scăzute, dar în creștere de la 2,43 miliarde de kune în anul 2010 la 2,53 miliarde de kune în anul 2013.

Tabelul 4.4. Informațiile necesare calculelor indicatorilor aferenți Croației (2010-2013)

Sursa: creația autoarei cu informații provenind de la Hanfa – Autoritatea Croată de Supraveghere a Serviciilor Financiare, Banca Națională a Croației (HNB), Eurostat

Indemnizațiile plătite de către societățile de asigurare și reasigurare au crescut pe totalul asigurărilor din Croația, de la 4,64 miliarde kune în 2010 la 4,92 miliarde kune în 2013. Creșterea a fost întreținută de segmentul asigurărilor de viață, în cazul acestuia în 2010 volumul indemnizațiilor fiind de 1,03 miliarde de kune, crescând la cu peste 500 de milioane de kune până în anul 2013 când se înregistrau indemnizații plătite de 1,56 miliarde de kune.

Chiar dacă indemnizațiile totale au crescut, cele pentru asigurări generale au avut o tendință de scădere, de la 3,61 miliarde de kune croate în 2010 la 3,35 miliarde de kune croate în 2013.

Tabelul 4.5. sintetizează rezultatele calculelor celor 3 indicatori analizați pentru Croația, atât pe totalul asigurărilor, cât și separat pe asigurări generale și asigurări de viață.

Tabelul 4.5. Densitatea asigurărilor, gradul de penetrarea asigurărilor în PIB și rata daunei în Croația (2010-2013)

Sursa: calculele autoarei

Densitatea asigurărilor totale se menține în fiecare an al perioadei de analiză la valori în jurul a 2.200 de kune pe locuitor. În anul 2010 densitatea asigurărilor totale era de 2.267,05 kune pe locuitor, iar în 2013 era ușor mai scăzută de 2.222,95 kune pe locuitor.

Densitatea asigurărilor generale a avut o tendință de scădere de la 1.699,26 kune pe locuitor în 2010 la 1.627,37 kune pe locuitor în 2013, spre deosebire de densitatea asigurărilor de viață care a crescut în aceeași perioadă de la 567,79 kune pe locuitor la 595,58 kune pe locuitor.

Gradul de penetrare în PIB înregistrează valori acceptabile, arătând un grad de dezvoltare mediu al pieței asigurărilor din Croația. În 2010 gradul de penetrare în PIB era de 2,93% fiind în scădere până la 2,85% în anul 2013. Scăderea a fost susținută de scăderea gradului de penetrare pe segmentul de asigurări de viață, de la 2,20% în 2010 la 2,09% în 2013. Gradul de penetrare al asigurărilor de viață în produsul intern brut a scăzut inițial în 2011 la 0,72%, față de 2010 când era de 0,73%, dar în 2013 ponderea primelor de asigurare subscrise pentru asigurări de viață în PIB a ajuns la valoarea de 0,76%.

Rata daunei pentru asigurările totale a crescut în perioada de analiză, aspectul fiind unul nefavorabil pentru asigurători. La începutul perioadei, în 2010 rata daunei era de 47,67%, crescând la 51,97% în 2013. Pe segmentul de asigurări generale rata daunei a scăzut în perioada de analiză în mai multe rânduri. O primă scădere a fost cea din 2011 față de 2010 când s-a ajuns la 49,19% de la 49,39%. A doua scădere a avut loc în 2013 când valoarea ratei daunei la asigurările generale era de 48,43% față de 49,45% cât se înregistra în 2012.

Rata daunei este mai ridicată în cazul asigurărilor de viață decât în cazul asigurărilor generale. Rata daunei asigurărilor de viață a crescut treptat în perioada de analiză până la valoarea de 61,62% în anul 2013, după ce în 2010 aceasta era de doar 42,51%

Pentru comparabilitatea cu România și cu celelalte țări densitatea asigurărilor a fost transformată în euro, la cursul mediu anual.

Tabelul 4.6. Densitatea asigurărilor transformată în euro pe locuitor în Croația (2010-2013)

Sursa: calculele autoarei

4.3. Piața asigurărilor din Austria

Piața asigurărilor din Austria face parte din cele dezvoltate la nivelul Uniunii Europene, societățile de asigurări din această țară având activitate extinsă și în afara granițelor țării, mai ales în regiunea de centru și de est a Europei. În continuare pentru a scoate în evidență doar gradul de dezvoltare a pieței interne de asigurare, a pieței naționale austriece se vor folosi informații cu privire doar la primele brute subscrise și indemnizațiile plătite în Austria.

Pe piața de asigurări austriacă activau în 2013 un număr de 69 de societăți, în scădere față de anul 2012 când acestea au fost în număr de 70. În anul 2008 în Austria activau 71 de societăți, numărul acestora crescând la 72 în anul 2009 și menținându-se constant până în 2011. Această evoluție este redată în Figura 4.4.

Figura 4.4. Evoluția numărului societăților de asigurare în Austria

Sursa: creația autoarei cu informații provenind de la Insurance Europe – Federația Europeană de Asigurare și Reasigurare – Statistici – http://www.insuranceeurope.eu/publications/statistics

Tabelul 4.7. prezintă datele necesare calculului densității asigurărilor, gradului de penetrare al asigurărilor în PIB și a ratei daunei în Austria, precum și o imagine asupra structurii și evoluției pieței asigurărilor în raport cu primele subscrise și indemnizațiile plătite.

Populația Austriei era între 2010 și 2013 în creștere de la an la an, la începutul perioadei numărul de locuitori al țării era de 8.351.643, iar la sfârșitul perioadei crescuse la 8.451.860.

Produsul intern brut avea o tendință de creștere, în 2010 valoarea acestuia era de 294,2 miliarde de euro, ajungând în 2013 la 322,59 miliarde de euro.

Primele brute subscrise pe total asigurări în Austria au scăzut inițial deoarece în 2010 valoarea acestora era de 16,65 miliarde de euro, iar în 2012 valoarea era de 16,34 miliarde de euro. Anul 2013 a adus o creștere a primelor brute subscrise la 16,60 miliarde de euro.

Primele subscrise pentru asigurări generale le depășesc pe cele subscrise pentru asigurări de viață. În 2010 primele pentru asigurări generale erau de 9,21 miliarde de euro, față de doar 7,43 miliarde de euro în cazul asigurărilor de viață. Situația s-a menținut în fiecare an, favorizată și de evoluția ascendentă a primelor de asigurări generale, față de cea descendentă a celor de asigurări de viață. Astfel în 2013 primele subscrise pentru asigurări generale crescuseră la 10,18 miliarde de euro, în timp ce primele subscrise pentru asigurările de viață au scăzut la 6,42 miliarde de euro.

Tabelul 4.7. Informațiile necesare calculelor indicatorilor aferenți Austriei (2010-2013)

Sursa: creația autoarei cu informații provenind de la FMA – Autoritatea Austriacă a Pieței Financiare, Eurostat

Indemnizațiile plătite au avut pe parcursul perioadei de analiză o tendință de creștere, în 2010 acestea erau de 11,87 miliarde de euro, iar în 2013 ajungeau la 12,79 miliarde de euro. Anul 2012 a fost însă un an cu o ușoară scădere a indemnizațiilor plătite, valoarea acestora atingând 12,43 miliarde de euro, față de 12,50 miliarde în anul anterior.

În ciuda faptului că primele subscrise pentru asigurări generale erau mai mare decât primele subscrise pentru asigurări de viață, indemnizațiile pentru asigurări generale erau mai mici decât cele pentru asigurările de viață în 2 din cei 4 ani ai perioadei de analiză. Anul 2010 a fost primul în care indemnizațiile pentru asigurări generale, cu valoarea de 6,05 miliarde de euro, erau mai mari decât cele pentru asigurări de viață, cu valoarea de 5,81 miliarde de euro. Al doilea an al perioadei de analiză în care indemnizațiile pentru asigurări generale le-au depășit pe cele pentru asigurări de viață a fost 2013, cu valorile de 6,47 miliarde de euro față de 6,31 miliarde de euro.

Din cele precizate mai sus, dar și din calcule reiese faptul că rata daunei este mult mai ridicată pe segmentul de asigurări de viață față de cel de asigurări generale.

Tabelul 4.8. sintetizează rezultatele calculelor celor 3 indicatori analizați pentru Austria, atât pe totalul asigurărilor, cât și separat pe asigurări generale și asigurări de viață.

Tabelul 4.8. Densitatea asigurărilor, gradul de penetrarea asigurărilor în PIB și rata daunei în Austria (2010-2013)

Sursa: calculele autoarei

Rata daunei asigurărilor generale era de 65,70% în anul 2010, în timp ce în cazul asigurărilor de viață aceasta era de 78,23%. Decalajul dintre cele două a crescut în anii următori de analiză. Astfel că în 2011 rata daunei asigurărilor de viață ajungea la 96,01%, față de doar 61,05% în cazul asigurărilor generale.

Rata daunei asigurărilor de viață a crescut până la valoarea de 98,36% în anul 2013, o valoare foarte ridicată, ceea ce arată o înrăutățire a situației financiare a asigurătorilor din Austria. În cazul ratei daunei asigurărilor generale în anul 2013 se înregistra valoarea de 63,56%, mai favorabilă pentru asigurători. Pe totalul asigurărilor rata daunei în Austria a crescut de la 71,30% în 2010 la 77,01% în 2013.

Rata daunei asigurărilor totale era aproape de a atinge 2000 de euro pe locuitor în fiecare an, mai exact în 2010 aceasta era de 1.993,86 euro pe locuitor, scăzând până în 2012 la 1.943,36 euro pe locuitor și crescând ulterior în 2013 la 1.965,01 euro pe locuitor.

Densitatea asigurărilor generale avea valori de este 1000 de auro anual pe locuitor, și în creștere, de la 1.103,26 euro pe locuitor în 2010 la 1.205,41 euro pe locuitor în 2013. Densitatea asigurărilor de viață era însă în scădere, subscriindu-se mai puține prime pe locuitor pe parcursul perioadei de analiză, acestea ajungând la 759,6 euro pe locuitor în 2013 față de 890,6 euro pe locuitor în 2010.

Gradul de penetrare a asigurărilor în PIB-ul Austriei înregistra valori ridicate, dar în scădere de la 5,66% în 2010 la 5,15% în 2013. Pe segmentul de asigurări generale gradul de penetrare în produsul intern brut era de 3,16% în anul 2013, în timp ce gradul de penetrare pentru asigurări de viață era de 1,99% în același an. În cazul asigurărilor de viață gradul de penetrare a avut o evoluție descendentă în perioada de analiză, în 2010 valoarea acestuia fiind de 2,53%.

4.4. Comparații între România și celelalte țări (Cehia, Croația și Austria)

Toate țările analizate sunt membre ale Uniunii Europene și sunt situate în jumătatea estică a continentului european. Situația economică a fiecărei țări, comparativ cu celelalte poate fi dată de produsul intern brut pe locuitor, evoluția acestuia fiind redată în Figura 4.5. PIB-ul pe locuitor a fost calculat raportând PIB-ul total al țării în prețurile pieței, exprimat în euro, prezentat în tabelele anterioare pe parcursul lucrării, la numărul de locuitori din țară.

Figura 4.5. Evoluția PIB-ului pe locuitor în țările analizate

Sursa: creația autoarei cu informații provenind din calcule proprii

Se poate observa că din punct de vedere al produsului intern brut pe locuitor, țara cu cea mai mare dezvoltare este Austria. În 2010 PIB-ul pe locuitor era de 35.227,55 euro în această țară. De asemenea evoluția indicatorului era una pozitivă, ajungând la 38.168,47 de euro pe locuitor în 2013.

Pe poziția a doua ca dezvoltare pe bază de produs intern brut pe locuitor era Cehia cu valori în scădere de la 14.654,09 euro în 2010 la 13.855,18 euro în 2013. Aceasta este urmată de Croația care avea un produs intern brut pe locuitor în 2010 de 10.459,19 euro, cu o tendință de scădere până la 10.220,57 euro în 2013.

România se situa pe ultima poziție între țările analizate, cu valori scăzute ale produsului intern brut pe locuitor, dar în creștere de la 6.260,07 euro pe locuitor în 2010 la 7.206,87 euro pe locuitor în 2013.

Figura 4.6. arată comparația dintre România și celelalte trei țări în ceea ce privește densitatea asigurărilor totale. Și în cazul acestui indicator țara noastră se situează pe ultima poziție, lucru influențat și de gradul de dezvoltare economică mai scăzut, după cum s-a arătat și anterior.

Figura 4.6. Comparația densității asigurărilor totale – România vs. Cehia, Croația, Austria

Sursa: creația autoarei

Densitatea pe totalul asigurărilor în România este sub 100 de euro anual pe locuitor, în timp ce în celelalte țări analizate densitatea este mult mai ridicată. În Croația aceasta se situează în jurul a 300 de euro anual pe locuitor, iar în Cehia este chiar mai ridicată, în jurul a 600 de euro anual pe locuitor, așadar de 6 ori mai mare decât densitatea asigurătilor totale în România. Țara supusă analizei cu cea mai mare densitate pe totalul asigurărilor este Austria, cu valori de aproximativ 20 de ori mai mari ca și în țara noastră, de exemplu în anul 2010 în Austria acest indicator avea valoarea de 1.993,86 euro pe locuitor, în timp ce în România densitatea asigurărilor totale era de doar 97,44 euro pe locuitor.

Figura 4.7. Comparația densității asigurărilor generale – România vs. Cehia, Croația, Austria

Sursa: creația autoarei

Și în cazul sectorului asigurărilor generale România este codașă în ceea ce privește densitatea. În perioada analizată aceasta era cuprinsă între 71 și 78 euro pe locuitor, de aproximativ trei ori mai scăzută decât în Croația, unde densitatea asigurărilor generale era cuprinsă între 213 și 230 de euro pe locuitor.

În Cehia densitatea asigurărilor generale era de aproximativ 4 ori mai ridicată decât în România, dar destul de apropiată față de cea din Croația. Acest lucru este diferit față de cazul asigurărilor totale în care densitatea în Cehia era aproximativ de 2 ori mai ridicată decât cea din Croația.

Diferența dintre nivelul de prime subscrise pentru asigurări generale pe locuitor în România și cel din Austria este evidentă, în țara noastră densitatea fiind de aproximativ 16 ori mai scăzută pe parcursul perioadei de analiză. De exemplu în anul 2013 densitatea asigurărilor generale era de 1.205,41 euro pe locuitor în Austria, iar în România aceasta era de doar 73,35 euro pe locuitor.

Figura 4.8. Comparația densității asigurărilor de viață – România vs. Cehia, Croația, Austria

Sursa: creația autoarei

Figura 4.8. prezintă comparația dintre România și celelalte țări din punct de vedere al asigurărilor de viață. Segmentul asigurărilor de viață este foarte slab dezvoltat în România, primele subscrise anual fiind de aproximativ 20 de euro pe locuitor. Nici în Croația această parte a pieței asigurărilor nu este foarte dezvoltată, primele subscrise nedepășind 80 de euro anual pe locuitor, fiind la nivelul celor subscrise în România pentru asigurări generale, în condițiile în care, după cum a fost prezentat anterior, în Croația pentru asigurări generale se subscriu anual prime de peste 200 de euro pe locuitor.

Cehia are o densitate a asigurărilor de viață mult mai mare, de 276,89 euro pe locuitor în anul 2010, în scădere până la 255,41 euro pe locuitor în 2013, dar tot mult mai mare de aproximativ 14 ori decât cea din România.

Austria are cel mai dezvoltat segment al asigurărilor de viață, densitatea pe acest sector fiind în 2010 de 890,60 euro pe locuitor, dar având o tendință de scădere până la 759,6 euro pe locuitor în 2013. Chiar și în aceste condiții la sfârșitul perioadei de analiză densitatea asigurărilor de viață din Austria era de aproximativ 42 de ori mai ridicată decât în România, decalajul dintre dezvoltarea piețelor celor două țări fiind evident.

Figura 4.9. Comparația gradului de penetrare al asigurărilor totale în produsul intern brut România vs. Cehia, Croația, Austria

.

Sursa: creația autoarei

Analizând comparativ gradul de penetrare al asigurărilor totale în produsul intern brut se va observa faptul că România este ultima dintre cele 4 țări luate în calcul. Pe prima poziție se situează Austria cu un grad de penetrare al asigurărilor totale în PIB de peste 5% în fiecare an, fiind urmată de Cehia, cu un grad de penetrare de aproximativ 4% anual. În Croația primele subscrise atingeau doar 2,85% din produsul intern brut în 2013, dublu față de ponderea primelor de asigurare în PIB în cazul României în același an. Gradul de penetrare scăzut în cazul României arată nivelul scăzut de dezvoltare a pieței asigurărilor față de celelalte țări analizate, deferența fiind foarte mare față de o piață a asigurărilor dezvoltată, cum este cea din Austria.

Figura 2.10. arată o comparație a gradului de penetrare al asigurărilor generale în produsul intern brut în cazul celor 4 țări analizate.

În cazul gradului de penetrare al asigurărilor generale România înregistra cea mai mare valoare în 2010, de 1,25%, valoare foarte scăzută, celelalte țări înregistrând valori mai mari. Croația și Cehia au înregistrat valori ale indicatorului foarte apropiate și chiar egale în anul 2012, de 2,12%. Diferența între cele două țări se face astfel în cazul asigurărilor de viață, acest segment fiind mult mai bine dezvoltat în cazul Cehiei.

Austria a înregitrat cel mai mare grad de penetrare în PIB pentru asigurările generale, primele subscrise pentru acest tip de asigurări depășind în fiecare an valoarea de 3% din produsul intern brut al țării.

Figura 4.10. Comparația gradului de penetrare al asigurărilor generale în produsul intern brut România vs. Cehia, Croația, Austria

Sursa: creația autoarei

Gradul de penetrare al asigurărilor de viață în PIB are cea mai scăzută valoare în România, dar la o diferență destul de redusă față de Croația. Cu toate acestea indicatorul în cazul Croației are valori duble față de cele din România, ceea ce semnifică o dezvoltare mai mare a acestui segment al pieței asigurărilor.

Figura 4.11. Comparația gradului de penetrare al asigurărilor de viață în produsul intern brut România vs. Cehia, Croația, Austria

Sursa: creația autoarei

Valoarea gradului de penetrare al asigurărilor de viață în produsul intern brut nu a depășit în perioada de analiză 0,31%, ceea ce arată nivelul foarte scăzut al pieței asigurărilor de viață din țară. De asemenea nici în cazul Croației nu se poate vorbi de o piață a asigurărilor de viață dezvoltată deoarece primele subscrise pentru acest tip de asigurare nu au depășit ponderea de 0,76% din PIB în perioada 2010-2013.

Cehia a avut valori satisfăcătoare ale gradului de penetrare al asigurărilor de viață în PIB, în intervalul 1,84-1,89%, sugerând o piață destul de dezvoltată. Pe de altă parte în cazul Austriei nivelul de dezvoltare al pieței asigurărilor de viață este ridicat, gradul de penetrare în PIB fiind aproximativ 8 ori mai ridicat decât în România, dar s-a manifestat o tendință negativă de scădere a indicatorului de la 2,53% în 2010 la 1,99% în 2013.

Rata daunei reprezintă un indicator cu importanță crescută pentru asigurători, de nivelul acestuia depinzând de multe ori situația financiară a acestora și profitabilitatea unei categorii de asigurare. Pe total asigurări, după cum ilustrează și Figura 4.12., rata daunei a avut valori în general peste 50% anual în toate țările de analiză, cu excepția Croației în anul 2010 când rata daunei asigurărilor totale a fost de 47,67%, aceasta fiind și cea mai scăzută valoare înregistrată. De altfel Croația se evidențiază ca țara cu cele mai mici rate ale daunei pentru total asigurări dintre cele 4 state ale Uniunii Europene analizate, cu valoarea maximă a acestui indicator de 51,97% în 2013.

Figura 4.12. Comparația ratei daunei asigurărilor totale – România vs. Cehia, Croația, Austria

Sursa: creația autoarei

România avea la începutul perioadei de analiză, în 2010, rate ale daunei mai mari chiar decât ale Cehiei, cu o valoare de 61,04% față de 53,21%. Evoluția descendentă a ratei daunei asigurărilor totale în România și cea ascendentă înregistrată în Cehia au dus la situația în care în anul 2013 valoarea indicatorului din Cehia o depășea pe cea din România, 64,28% față de 55,94%.

Austria este țară în care rata daunei asigurărilor totale era cea mai ridicată între 2010 și 2013, cu valori cuprinse în intervalul 71,30-77,01%. Această rată a daunei ar sugera faptul că piața asigurărilor din Autria nu este atractivă pentru societățile de asigurare, dar având în vedere dimensiunea mare a pieței, prin volumul primelor subscrise, oferă o anumită marjă de câștig sigură pentru asigurători. Astfel că asigurătorii își îndreaptă atenția și o parte din investiții spre noi piețe de asigurare din țările central-est europene, cum sunt celelalte țări analizate, Cehia, Croația sau România și nu numai.

În ceea ce privește rata daunei asigurărilor generale, se poate vedea că tot Croația înregistrează valorile cele mai scăzute. În fiecare an aceasta are valori sub 50%, fiind singura țară care coboară sub acest prag.

Figura 4.13. Comparația ratei daunei asigurărilor generale – România vs. Cehia, Croația, Austria

Sursa: creația autoarei

Cea mai ridicată rată a daunei asigurărilor generale s-a înregistrat în fiecare an în România, fiind în 2010 la cea mai ridicată valoare de 72,26% și în 2013 la cea mai scăzută valoare de 64,98%.

România este urmată de Austria în clasamentul celor mai mare rate ale daunei asigurărilor generale cu valori peste 60% anual, iar în cazul Cehiei se poate vorbi de rate ale daunei cuprinse între 51,23% și 57,95%.

Figura 4.14. Comparația ratei daunei asigurărilor de viață – România vs. Cehia, Croația, Austria

Sursa: creația autoarei

Figura 4.14. arată comparativ nivelul ratelor daunei în cazul asigurărilor de viață în România, Cehia, Croația și Austria. Cea mai scăzută rata a daunei este cea din România cu cea mai mare valoare de 20,07% în anul 2013. Croația avea rate ale daunei mai mari, cuprinse între 42,51% în 2010 și 61,62% în 2013.

Austria avea cele mai ridicate rate ale daunei asigurărilor de viață, în anii 2011, 2012 și 2013 acestea trecând peste 95%, asigurătorii având beneficii destul de mici de pe acest segment. Cehia avea ratele daunei mai mici decât Austria, dar mai mari decât în Croația, ajungând în 2013 la cea mai mare valoare de 71,79%. Această rată a daunei este mult mai mare decât cea din România din același an, de aproximativ 3,5 ori mai ridicată.

Concluzii. Propuneri. Previziuni

Concluzii și Propuneri

Pe piața asigurărilor din România activau în 2013 38 de societăți cu activitate de asigurare/reasigurare. Capitalul acestora provenea în mare măsură din Austria, dar se mai remarca și capitalul autohton și cel francez. Lider în ceea ce privește cota de piață era societatea Astra, cu 11,34%, fiind urmată la mică distanță de Allianz-Țiriac Asigurări cu 11,31%.

În cadrul pieței românești de asigurări erau realizate toate tipurile de operațiuni cuprinse în clasele de asigurări generale și în cele de viață. Exista însă un decalaj semnificativ între cele două tipuri principale de asigurări, piața asigurărilor generale fiind mult mai mare ca dimensiune și dezvoltare față de cea a asigurărilor de viață. Dacă se ia în calcul anul 2013, primele brute subscrise pentru asigurările generale erau de aproximativ 4 ori mai ridicate decât cele subscrise pentru asigurările de viață.

Din analiza pieței asigurărilor din România în perioada 2010-2013 pe baza densității asigurărilor, gradului de penetrare al asigurărilor în PIB și a ratei daunei, nu s-au evidențiat semne clare de creștere durabilă, mai degrabă au apărut anumite fluctuații de scurtă durată fără un impact semnificativ pe termen lung. Tendința generală este mai degrabă una de stagnare. Gradul de penetrare al asigurărilor totale în produsul intern brut a avut chiar o tendință de scădere în toată perioada de analiză, ceea ce semnifică faptul că piața asigurărilor nu ține pasul în ceea ce privește primele subscrise cu ritmul de creștere a produsului intern brut, așadar cu creșterea economiei pe ansamblu.

Densitatea asigurărilor este destul de redusă, lucru evidențiat și din comparația cu celelalte țări analizate, dar rata daunei sugerează o piață destul de profitabilă pentru asigurători, ceea ce ar trebui să atragă investiții, atât autohtone, cât și străine în asigurări. O rată a daunei pentru asigurările totale, în anul 2013, de 55,94% ar trebui să aducă profituri semnificative pentru asigurători, mai cu seamă în segmentul de asigurări de viață unde rata daunei atingea doar 20,07%. În ciuda acestei perspective de câștig piața românească de asigurări de viață este încă slab dezvoltată, pe de o parte datorită culturii financiare destul de precare ce există la marea majoritate a populației, dar pe de altă parte și datorită veniturilor mici ale majorității populației, ce permit doar asigurarea traiului de zi cu zi. Astfel majoritatea românilor nu au preocupări de economisire sau asigurare de viață.

Gradul de dezvoltarea mai ridicat al asigurărilor generale în România se poate explica prin caracterul obligatoriu al poliței RCA, dar și al poliței de asigurare a locuințelor, acestea reprezentând o mare parte din primele subscrise anual.

Din analiza comparativă a pieței asigurărilor din România cu cele trei țări: Cehia, Croația și Austria reiese faptul că în cazul țării noastre dezvoltarea este mai mică decât în cazul celorlalte state. În susținerea acestei concluzii a prezentei lucrări poate fi adus ca argument și faptul că la aceasta a ajuns și Federația Europeană de Asigurare și Reasigurare, aceasta monitorizând în permanență piața europeană atât pe ansamblu, cât și în fiecare stat în parte. România face parte și ea din această federație prin Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din Romania (UNSAR). Astfel că Figura c.1. arată locul ocupat de România în anul 2013 în clasamentul statelor din Europa în ceea ce privește primele subscrise pe locuitor, adică densitatea asigurărilor.

Figura c.1. Prime brute subscrise pe locuitor în Europa (2012-2013) – euro –

Sursa: Asigurările Europene în Cifre (European Insurance in Figures), Federația Europeană de Asigurare și Reasigurare, decembrie 2014, pp. 16 – http://www.insuranceeurope.eu/uploads/Modules/Publications/statisticsno50europeaninsuranceinfigures.pdf

Din păcate România ocupă ultimul loc în acest clasament din cele 32 de țări analizate, cu valori sub 100 de euro pe locuitor, mult mai reduse decât media de aproape 2000 de euro pe locuitor sau față de prima țară din clasament Liechtenstein, cu valori imense de 76.647 de euro pe locuitor în 2013.

Și în cazul gradului de penetrare al asigurărilor totale în PIB concluziile acestei lucrări sunt sunt susținute și de studiile Federației Europeane de Asigurare și Reasigurare, România ocupând tot ultima poziție cu valori de peste 1%, în condițiile unei medii la nivelul Europei de 7,68%. Întregul clasament este prezentat în Figura c.2.

Figura c.2. Gradul de penetrare în PIB în Europa (2012-2013)

Sursa: Asigurările Europene în Cifre (European Insurance in Figures), Federația Europeană de Asigurare și Reasigurare, decembrie 2014, pp. 17 – http://www.insuranceeurope.eu/uploads/Modules/Publications/statisticsno50europeaninsuranceinfigures.pdf

Se poate observa că în ambele clasamente, celelalte țări analizate în această lucrare pentru comparare sunt peste România, concluzie la care s-a ajuns și prin propriile calcule, în ordine descrescătoare astfel: Austria, Cehia, Croația, România.

Ca și propuneri pentru creșterea pieței asigurărilor din România se poate propune în primul rând crearea unei educații financiare corespunzătoare la nivelul populației, mare parte din aceasta încă marcată de vechiul regim comunist și de gândirea centralizată, opusă unei economii de piață. Pentru realizarea acestui obiectiv soluțiile pot fi diverse: crearea cât mai multor emisiuni televizate cu temetică economico-financiară, introducerea unor materii de educației economico-financiară la toate liceele, indiferent de profil, implementarea cât mai multor proiecte și organizarea de seminarii pe această temă, atât prin finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană, cât și prin organizații non-profit și prin contribuția societăților de asigurare direct interesate de această temă etc. Asigurătorii ar trebui să se preocupe mai mult de acest subiect și chiar să investească activ în educația financiară a populației în general și a tinerei generații în special.

Piața asigurărilor din România este influențată în mare măsură și de mersul economiei în general, astfel că odată cu creșterea economică ar trebui să crească și sectorul asigurărilor. Aceasta însă s-ar realiza doar în condițiile în care ar apărea o îmbunătățire vizibilă a nivelului de trai al populației și al veniturilor acesteia.

Asigurătorii ar trebui să se implice mai activ în promovarea produselor de asigurare de orice fel, cu prezentarea avantajelor pe care acestea le implică. Publicitatea joacă un rol esențial în orice activitate economică, așadar și în asigurări. De asemenea asigurătorii ar trebui să își adapteze constant nivelul primelor și tarifelor în funcție de condițiile economice de moment, iar clauzele contractuale ar trebui să fie mai relaxate în cazul acelor asigurări în care rata daunei este mai scăzută. În cazul asigurărilor cu o rată a daunei ridicată, relaxarea acestor clauze ar putea aduce pierderi asigurătorilor prin acordarea de mai multe indemnizații asiguraților cărora le sunt produse pagube ca urmare a producerii riscurilor asigurate.

Implicarea statului ar putea fi o altă soluție de încurajare a creșterii pieței asigurărilor, mai cu seamă selectiv, a acelor tipuri de asigurări cu cea mai slabă dezvoltare. Introducerea unor noi asigurări obligatorii prin reglementări egale poate fi luată în calcul doar în cazul în care povara asupra populației nu ar fi mare și utilitatea acestor noi asigurări obligatorii ar fi evidentă. Statul poate apela însă și la alte pârghii de încurajare a contractării diferitelor tipuri de asigurări, prin anumite pârghii, în special de ordin fiscal. Astfel că introducerea unei deduceri speciale la calculul impozitelor pentru persoanele fizice sau juridice în cazul contractării unui anumit tip de asigurare, poate încuraja creșterea pieței de asigurare. Măsura ar genera însă efectele dorite doar în condițiile unui aparat fiscal funcțional, a unei educații financiare la nivelul populației și a existenței unor venituri ale populației suficient de mari pentru plata primelor de asigurare necesare.

Implicarea statului se poate realiza și prin acordarea de facilități și sprijin pentru investitorii autohtoni, dar și străini din domeniul asigurărilor, aceștia din urmă în căutarea de noi piețe pentru dezvoltare. Un pas important ar fi eliminarea birocrației exagerate, pentru ușurarea procedurilor atât pentru asigurători, cât și pentru asigurați în relația cu statul, birocrația fiind o problemă în multe domenii ale vieței economice din România. De asemenea o altă formă de sprijin ar fi acordarea de facilități fiscale la plata impozitului pe profit în cazul reinvestirii profitului societăților de asigurare.

Se poate spune astfel că pentru o creștere durabilă a pieței de asigurări din România este necesară implementarea unui set de măsuri, în mod continuu și cu multă seriozitate din partea tuturor actorilor economici implicați.

Previziuni

Piața asigurărilor din România este în curs de dezvoltare, fiind necesară o previziune a evoluției acesteia pe baza felului în care aceasta a evoluat în trecut. Potrivit proiecțiilor Eurostat, populația României își va continua tendința de scădere între anii 2014 și 2017, ajungând la 19,82 milioane de locuitori la sfârșitul acestei perioade.

Tabelul p.1. Proiecția asupra populației României (2014-2017)

Sursa: creația autoarei cu informații provenind de la Eurostat -http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/submitViewTableAction.do

Produsul intern brut al României a fost estimat cu ajutorul funcției Forecast din Microsoft Office Excel, aceeași metodă de previziune fiind utilizată și în cazul celorlalte elemente din Tabelul p.2.

Tabelul p.2. Proiecția PIB-ului, primelor brute subscrise și a indemnizațiilor brute plătite în cazul României (2014-2017)

Sursa: creația autoarei prin Forecast – Excel, cu bază de calcul informațiile din perioada 2010-2013

Produsul intern brut al României își va continua tendința de creștere și va ajunge la valoarea de 772,49 miliarde de lei în anul 2017. Primele brute subscrise în cazul totalui asigurărilor se vor menține la valori în jurul a 8 miliarde de lei, dintre care aproximativ 6,3 miliarde anual vor fi aferente asigurărilor generale și restul de aproximativ 1,7 miliarde de lei vor fi aferente asigurărilor de viață. Primele brute în cazul asigurărilor de viață vor avea o tendință de scădere, afectând acest segment de piață.

Indemnizațiile plătite vor avea valori în jurul a 6,3 miliarde de lei anual. Indemnizațiile plătite pentru asigurări generale vor înregistra o tendință de scădere între 2014 și 2017, de la 4,04 miliarde de lei, la 3,6 miliarde de lei. Pe de altă parte indemnizațiile în cazul asigurărilor de viață în România vor avea o tendință crescătoare, de la 341,91 milioane de lei, la 395,78 milioane de lei.

Aceste previziuni se bazează doar pe tendințele din trecut, ce se va întâmpla în realitate cu piața asigurărilor din România fiind extrem de greu de anticipat cu exactitate.

Pe baza acestor date previzionate cei trei indicatori, și anume: densitatea asigurărilor, gradul de penetrare în PIB și rata daunei, ar avea valorile prezentate în Tabelul p.3.

Tabelul p.3. Densitatea asigurărilor, gradul de penetrare în PIB și rata daunei în România – previziuni – (2014-2017)

Sursa: calculele autoarei

Densitatea pe total asigurări va avea o ușoară tendință de creștere, de la 405,85 lei pe locuitor în anul 2014 la 406,98 lei pe locuitor în 2017. Creșterea este asigurată de evoluția densității asigurărilor pe cele două segmente de piață, asigurări generale și asigurări de viață, ambele înregistrând creșteri ușoare și constante. Piața asigurărilor de viață va înregistra prime brute subscrise în jurul a 85 lei pe locuitor anual, valoare cu mult mai mică decât cea în cazul pieței asigurărilor generale, cu valori în intervalul 320-322 lei pe locuitor. Aceasta arată că segmentul de asigurări de viață nu va recupera în următorii ani o parte din decalajul existent față de segmentul de asigurări generale, piața asigurărilor de viață rămânând cu o dezvoltare extrem de redusă.

Figura p.1. Estimarea densității asigurărilor în România (2014-2017)

Sursa: creația autoarei

PIB-ul României va crește constant în anii următori, iar primele brute subscrise vor stagna, drept urmare gradul de penetrare al asigurărilor va avea o tendință de scădere. În cazul totalului asigurărilor valoarea va scădea de la 1,21% în 2014 la 1,04% în 2017. Aceasta arată că piața asigurărilor va avea un ritm de dezvoltare mai scăzut decât restul sectorului financiar și restul economiei țării.

Gradul de penetrare al asigurărilor generale în produsul intern brut va ajunge în 2017 la 0,82%, iar gradul de penetrare al asigurărilor de viață în produsul intern brut va ajunge în același an la doar 0,22%. Această perspectivă de scădere a gradului de penetrare al asigurărilor în PIB nu este deloc una favorabilă României, cel mai probabil ea rămânând și în următorii ani codașa Europei la acest capitol.

Figura p.2. Estimarea gradului de penetrare al asigurărilor în PIB în România (2014-2017)

Sursa: creația autoarei

Rata daunei va crește ușor în cazul totalului asigurărilor de la 18,98% în 2014 la 79,01% în 2017, dacă se iau în calcul tendințele din trecut ale acestui indicator. Aceeași tendință de creștere, dar cu un ritm ușor mai accelerat, se va evidenția și în cazul ratei daunei asigurărilor de viață, aceasta crescând de la 20,08% în 2014 la 23,37% în 2017.

Figura p.3. Estimarea ratei daunei asigurărilor în România (2014-2017)

Sursa: creația autoarei

Rata daunei asigurărilor generale va evolua în sens invers, scăzând între 2014 și 2017 de la 63,23% la 56,49%.

Bibliografie

Cărți

Alexandru Felicia, Daniel Armeanu, Asigurări de bunuri și persoane, Editura Economică, București, 2003

Bențe Corneliu, Asigurări comerciale, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2014

Bistriceanu Gheorghe, Bercea Florian, Macovei Emilian, Lexicon de protecție socială, asigurări și reasigurări, Editura Karat, București, 1997

Bistriceanu Gheorghe, Sistemul asigurărilor și reasigurărilor din România, Editura Universitară, București, 2010

Bistriceanu Gheorghe, Sistemul asigurărilor din România, Editura Economică, București, 2002

Cistelecan Lazăr, Cistelecan Rodica, Asigurări comerciale, Editura Dimitrie Cantemir, Târgu-Mureș, 1996

Cistelecan Lazăr, Cistelecan Rodica, Udrea Nicușor Marcel, Bogdan Decebal Manole, Tratat de asigurări comerciale, Editura Academiei Române, București, 2013

Constantinescu Dan Anghel, Dobrin Marinică, Tănăsescu Paul, Asigurări și reasigurări, Colecția Naționala, București, 1999

Constantinescu Dan Anghel, Tratat de asigurări, Volumul I, Editura Economică, București, 2004

Marian Lucian Achim, Asigurările de bunuri și persoane în economia cunoașterii, Editura Economică, București, 2008

Negru Titel, Economia asigurărilor – Metode, tehnici, soluții, Editura Wolters Kluwer România, București, 2010

Văcărel Iulian, Bercea Florian, Asigurări și reasigurări, Editura Expert, București, 1998

Violeta Ciurel, Asigurări și reasigurări: abordări teoretice și practici internaționale, Editura All Beck, București, 2000

Rapoarte

Asigurările Europene în Cifre – 2012-2013 (European Insurance in Figures), Federația Europeană de Asigurare și Reasigurare, decembrie 2014 – http://www.insuranceeurope.eu/uploads/Modules/Publications/statisticsno50europeaninsuranceinfigures.pdf

Raport asupra pieței de asigurări și a activității desfășurate în anul 2012, Autoritatea de Supreveghere Financiară – ASF, București, iunie 2013 – http://www.asfromania.ro/publicatii/rapoarte-anuale/rapoarte-anuale

Raport anual 2013, Autoritatea de Supraveghere Financiară – ASF, București, iunie 2014 – http://www.asfromania.ro/publicatii/rapoarte-anuale/rapoarte-asf

Raport anual asupra dezvoltării pieței financiare în 2011 (Report on financial market developments in 2011), Ministerul de Finanțe al Republicii Cehe, iunie 2012 – http://www.mfcr.cz/en/statistics/financial-market-analyses/report-on-financial-market-developments-12847

Raport anual asupra dezvoltării pieței financiare în 2012 (Report on financial market developments in 2012), Ministerul de Finanțe al Republicii Cehe, iunie 2013 – http://www.mfcr.cz/en/statistics/financial-market-analyses/report-on-financial-market-developments-12897

Raport anual asupra dezvoltării pieței financiare în 2013 (Report on financial market developments in 2013), Ministerul de Finanțe al Republicii Cehe, iunie 2014 – http://www.mfcr.cz/en/statistics/financial-market-analyses/report-on-financial-market-developments-18259

Raport de supraveghere a pieței financiare 2013 (Financial market supervision report 2013), Banca Națională a Cehiei (Czech National Bank – CNB) – https://www.cnb.cz/miranda2/export/sites/www.cnb.cz/en/supervision_financial_market/aggregate_information_financial_sector/financial_market_supervision_reports/download/fms_2013.pdf

Raport de supraveghere a pieței financiare 2012 (Financial market supervision report 2012), Banca Națională a Cehiei (Czech National Bank – CNB) – https://www.cnb.cz/miranda2/export/sites/www.cnb.cz/en/supervision_financial_market/aggregate_information_financial_sector/financial_market_supervision_reports/download/fms_2012.pdf

Raport anual 2013, Hanfa – Agenția Croată de Supraveghere a Serviciilor Financiare (Annual Report 2013, Hanfa – Croatian Financial Services Supervisory Agency) – http://www.hanfa.hr/EN/nav/109/godisnje-izvjesce–engleski.html

Raport anual al Autorității Pieței Financiare 2013, FMA – Autoritatea Austriacă a Pieței Financiare (Annual Report of the Financial Market Authority 2013, FMA – Austrian Financial Market Autority) – https://www.fma.gv.at/fileadmin/media_data /1_Ueber_die_FMA/2_Publikationen/FMA_JB13_englisch_screen_final.pdf

Legi

Legea 136 din 1995 privind asigurările și reasigurările din România, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 30 decembrie 1995

Norma 23 din 2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, Monitorul Oficial nr. 826 din 12 noiembrie 2014

Site-uri

http://www.asfromania.ro/ – Autoritatea de Supraveghere Financiară din România

http://www.bnr.ro/ – Banca Națională a României

http://www.insse.ro/ – Institutul Național de Statistică

http://ec.europa.eu/ – Comisia Europeană/Eurostat

http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/ – Eurostat

https://www.fma.gv.at/ – Austrian Financial Market Autority (Autoritatea Austriacă a Pieței Financiare)

http://www.hanfa.hr/ – Croatian Financial Services Supervisory Agency (Agenția Croată de Supraveghere a Serviciilor Financiare)

http://www.hnb.hr/ – Croatian National Bank (Banca Națională a Croației)

http://www.mfcr.cz/ – Ministry of Finance of the Czech Republic (Ministerul de Finanțe al Republicii Cehe)

https://www.cnb.cz/ – Czech National Bank (Banca Națională a Cehiei)

http://www.insuranceeurope.eu/ – Insurance Europe (Federația Europeană de Asigurare și Reasigurare)

Bibliografie

Cărți

Alexandru Felicia, Daniel Armeanu, Asigurări de bunuri și persoane, Editura Economică, București, 2003

Bențe Corneliu, Asigurări comerciale, Editura Universității din Oradea, Oradea, 2014

Bistriceanu Gheorghe, Bercea Florian, Macovei Emilian, Lexicon de protecție socială, asigurări și reasigurări, Editura Karat, București, 1997

Bistriceanu Gheorghe, Sistemul asigurărilor și reasigurărilor din România, Editura Universitară, București, 2010

Bistriceanu Gheorghe, Sistemul asigurărilor din România, Editura Economică, București, 2002

Cistelecan Lazăr, Cistelecan Rodica, Asigurări comerciale, Editura Dimitrie Cantemir, Târgu-Mureș, 1996

Cistelecan Lazăr, Cistelecan Rodica, Udrea Nicușor Marcel, Bogdan Decebal Manole, Tratat de asigurări comerciale, Editura Academiei Române, București, 2013

Constantinescu Dan Anghel, Dobrin Marinică, Tănăsescu Paul, Asigurări și reasigurări, Colecția Naționala, București, 1999

Constantinescu Dan Anghel, Tratat de asigurări, Volumul I, Editura Economică, București, 2004

Marian Lucian Achim, Asigurările de bunuri și persoane în economia cunoașterii, Editura Economică, București, 2008

Negru Titel, Economia asigurărilor – Metode, tehnici, soluții, Editura Wolters Kluwer România, București, 2010

Văcărel Iulian, Bercea Florian, Asigurări și reasigurări, Editura Expert, București, 1998

Violeta Ciurel, Asigurări și reasigurări: abordări teoretice și practici internaționale, Editura All Beck, București, 2000

Rapoarte

Asigurările Europene în Cifre – 2012-2013 (European Insurance in Figures), Federația Europeană de Asigurare și Reasigurare, decembrie 2014 – http://www.insuranceeurope.eu/uploads/Modules/Publications/statisticsno50europeaninsuranceinfigures.pdf

Raport asupra pieței de asigurări și a activității desfășurate în anul 2012, Autoritatea de Supreveghere Financiară – ASF, București, iunie 2013 – http://www.asfromania.ro/publicatii/rapoarte-anuale/rapoarte-anuale

Raport anual 2013, Autoritatea de Supraveghere Financiară – ASF, București, iunie 2014 – http://www.asfromania.ro/publicatii/rapoarte-anuale/rapoarte-asf

Raport anual asupra dezvoltării pieței financiare în 2011 (Report on financial market developments in 2011), Ministerul de Finanțe al Republicii Cehe, iunie 2012 – http://www.mfcr.cz/en/statistics/financial-market-analyses/report-on-financial-market-developments-12847

Raport anual asupra dezvoltării pieței financiare în 2012 (Report on financial market developments in 2012), Ministerul de Finanțe al Republicii Cehe, iunie 2013 – http://www.mfcr.cz/en/statistics/financial-market-analyses/report-on-financial-market-developments-12897

Raport anual asupra dezvoltării pieței financiare în 2013 (Report on financial market developments in 2013), Ministerul de Finanțe al Republicii Cehe, iunie 2014 – http://www.mfcr.cz/en/statistics/financial-market-analyses/report-on-financial-market-developments-18259

Raport de supraveghere a pieței financiare 2013 (Financial market supervision report 2013), Banca Națională a Cehiei (Czech National Bank – CNB) – https://www.cnb.cz/miranda2/export/sites/www.cnb.cz/en/supervision_financial_market/aggregate_information_financial_sector/financial_market_supervision_reports/download/fms_2013.pdf

Raport de supraveghere a pieței financiare 2012 (Financial market supervision report 2012), Banca Națională a Cehiei (Czech National Bank – CNB) – https://www.cnb.cz/miranda2/export/sites/www.cnb.cz/en/supervision_financial_market/aggregate_information_financial_sector/financial_market_supervision_reports/download/fms_2012.pdf

Raport anual 2013, Hanfa – Agenția Croată de Supraveghere a Serviciilor Financiare (Annual Report 2013, Hanfa – Croatian Financial Services Supervisory Agency) – http://www.hanfa.hr/EN/nav/109/godisnje-izvjesce–engleski.html

Raport anual al Autorității Pieței Financiare 2013, FMA – Autoritatea Austriacă a Pieței Financiare (Annual Report of the Financial Market Authority 2013, FMA – Austrian Financial Market Autority) – https://www.fma.gv.at/fileadmin/media_data /1_Ueber_die_FMA/2_Publikationen/FMA_JB13_englisch_screen_final.pdf

Legi

Legea 136 din 1995 privind asigurările și reasigurările din România, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 30 decembrie 1995

Norma 23 din 2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, Monitorul Oficial nr. 826 din 12 noiembrie 2014

Site-uri

http://www.asfromania.ro/ – Autoritatea de Supraveghere Financiară din România

http://www.bnr.ro/ – Banca Națională a României

http://www.insse.ro/ – Institutul Național de Statistică

http://ec.europa.eu/ – Comisia Europeană/Eurostat

http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/ – Eurostat

https://www.fma.gv.at/ – Austrian Financial Market Autority (Autoritatea Austriacă a Pieței Financiare)

http://www.hanfa.hr/ – Croatian Financial Services Supervisory Agency (Agenția Croată de Supraveghere a Serviciilor Financiare)

http://www.hnb.hr/ – Croatian National Bank (Banca Națională a Croației)

http://www.mfcr.cz/ – Ministry of Finance of the Czech Republic (Ministerul de Finanțe al Republicii Cehe)

https://www.cnb.cz/ – Czech National Bank (Banca Națională a Cehiei)

http://www.insuranceeurope.eu/ – Insurance Europe (Federația Europeană de Asigurare și Reasigurare)