Analiza Turismului Receptor In Romania Inainte Si Dupa Aderarea la Uniunea Europeana
CUPRINS
INTRODUCERE 6
PARTEA I. STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII 7
CAPITOLUL 1. ABORDĂRI CONCEPTUALE 7
1.1. APARIȚIA FENOMENULUI TURISTIC ȘI ETIMOLOGIE 7
1.2. TURISM INTERNAȚIONAL 9
1.3. MASTER PLANUL PENTRU TURISMUL NAȚIONAL AL ROMÂNIEI 2007-2026 11
CAPITOLUL 2. PIAȚA TURISTICĂ 13
2.1. CONȚINUTUL ȘI CARACTERISTICILE PIEȚEI TURISTICE 13
2.1.1. Cererea și consumul turistic 14
2.1.2. Oferta și producția turistică 15
2.2. CIRCULAȚIA TURISTICĂ 16
2.2.1. Caracteristicile circulației turistice 16
2.2.2.Fluxuri turistice 17
2.2.3. Mecanismul de formare a fluxurilor turistice internaționale 18
Generatorii turismului internațional 19
MOTIVAȚIILE PENTRU REALIZAREA CĂLĂTORIILOR INTERNAȚIONALE 20
PARTEA A II-A MATERIAL ȘI METODĂ DE CERCETARE 22
CAPITOLUL 3. AREALUL CERCETĂRII 22
3.1 UNIUNEA EUROPEANĂ 22
3.2. ROMÂNIA ȘI ATRACȚIILE TURISTICE 23
CAPITOLUL 4. METODOLOGIA CERCETĂRII 25
4.1. MODALITĂȚI DE CULEGERE A INFORMAȚIILOR 25
4.1.1. Documentarea teoretică 25
4.1.2. Organizarea și utilizarea surselor bibliografice 26
4.1.3. Observația și analiza documentelor 27
INDICATORII CERERII ȘI OFERTEI TURISTICE 27
4.3. INDICATORII COMPETITIVITĂȚII TURISMULUI 29
4.3.1. Indexul de Competitivitate al Turismului și Călătoriilor (I.C.T.C) 30
PARTEA A III-A REZULTATE ȘI DISCUȚII 33
CAPITOLUL 5. ANALIZA CERERII ȘI OFERTEI TURISTICE ÎN ROMÂNIA 33
5.1. SOSIRILE INTERNAȚIONALE 33
5.2. ÎNNOPTĂRILE TURIȘTILOR 40
5.3. DURATA MEDIE A SEJURULUI ȘI GRADUL DE OCUPARE PE LOCURI 50
5.3.1. Durata medie a sejurului 50
Durata medie a sejurului reprezintă numărul mediu de zile pe care un turist le petrece în unitățile de primire din țară și se calculează prin raportul numărului de înnoptări totale în unitățile de primire turistică și numărul de sosiri totale în respectivele structuri de primire. 50
5.3.2. GRADUL DE OCUPARE PE LOCURI 53
CAPITOLUL 6. COMPETITIVITATEA TURISMULUI INTERNAȚIONAL AL ROMÂNIEI 56
CONSIDERAȚII FINALE 63
LISTĂ DE ACRONIME ȘI ABREVIERI 66
BIBLIOGRAFIE 67
REZUMAT
Lucrarea are ca scop analizarea turismului României din punctul de vedere al indicatorilor cererii și ofertei turistice, precum și o comparație între România și celelalte țări membre ale Uniunii Europene din punctul de vedere al competitivității turistice.
Turismul reprezintă un sector important pentru economia națională a oricărei țări, prin prisma aportului de venituri și încasări din turism la bugetul de stat. Pe lângă beneficiile economice, turismul este un sector care creează noi locuri de muncă și reduce rata șomajului din țară.
În această lucrare s-au urmărit indicatorii reprezentați de înnoptări și sosiri ale turiștilor în unitățile de primire turistică din țară, evoluția acestora înainte și după aderarea României la UE, precum și o analiză a competitivității țării în raport cu celelalte țări membre UE.
CUVINTE CHEIE
Turism, competitivitate, indicatori turistici.
ABSTRACT
The thesis has as a purpose the analysis of the tourism in Romania from the touristic demand and supply indicators point of view, as well as a comparison between Romania and the other European Union countries from the tourism competitiveness point of view.
Tourism is an important sector for the national economy of any country through the income input and the tourism receipt to the national budget. Besides the economic benefits, tourism is a sector which creates new workplaces and decreases the unemployment rate in the country.
In these thesis it has been followed up the tourism indicators such as overnight stays and arrivals of tourists in accomodation units in the country, their evolution before and after the adherence of Romania to the EU, as well as a competitivity analysis of the country compared to the other EU countries.
KEY WORDS
Tourism, competitiveness, touristic indicators.
INTRODUCERE
Având în vedere complexitatea industriei turismului, odată cu progresul tehnologic, cererea și oferta turistică s-au modificat substanțial de-a lungul anilor, oferind o gamă largă, diversificată și modernă de servicii turistice, accesibile tururor nevoilor.
Tema abordată în prezenta lucrare este reprezentată de evoluția turismului românesc, înainte și după aderearea României în U.E. și modul în care turismul din România a fost influențat în urma aderării. Guvernul României a implementat un plan pentru a promova țara din punctul de vedere al sectorului turistic care, pe termen lung ar duce la sporirea economiei țării.
Potențialul turistic al României este ridicat, însă nu este valorificat în mod propice comparativ cu standardele existente în celelalte țări membre ale Uniunii Europene.
Sectorul turistic deține o pondere importantă asupra economiei naționale a unei țări, prin contribuția la produsul intern brut (P.I.B), la creearea locurilor de munca și implicit, la scăderea ratei șomajului și deasemenea, la atragerea de noi investitori străini.
Potrivit unor studii realizate la nivel mondial, România se clasează pe locul 66 la nivel global, respective pe locul 28 la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește competitivitatea în sectorul turistic.
Obiectivul principal al prezentei lucrări este analiza competitivității sectorului turistic din România iar obiectivele secundare sunt analiza cererii turistice în România și Uniunea Europeană; analiza ofertei turistice și analiza indicatorilor competitivității turismului și călătoriilor atât în România cât și în Uniunea Europeană.
Lucrarea este structurată pe trei părți, astfel: Partea I prezintă stadiul actual al cunoșterii privind terminologiile necesare elaborării lucrării și anume turismul în contextual actual, semnificațiile cererii și ofertei turistice, precum și viziunea Guvernului de a promova țara prin MasterPlanul pentru dezvoltarea turismului; Partea a II-a prezintă metoda și materialul cercetării, reprezentate de documentele și rapoartele statistice folosite la elaborarea prezentei lucrări; iar Partea a III-a fiind reprezentată de rezultatele și discuțiile aferente temei abordate, parte în care s-au interpretat rapoartele statistice precum indicatorii ofertei și cererii turistice în România și indicatorii competitivității sectorului turistic în cazul tuturor țărilor membre U.E.
PARTEA I. STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII
CAPITOLUL 1. ABORDĂRI CONCEPTUALE
1.1. APARIȚIA FENOMENULUI TURISTIC ȘI ETIMOLOGIE
În jurul anilor 1700 ( în a doua jumătate a secolului al XIX-lea) s-au făcut primele încercări de definire și de caracterizare al turismului, astfel, etimologic, cuvântul “turism” provine din termenul englez “tour” care însemna călătorie, sau verbul “to tour” sau “to make a tour” desemnând acțiunea de a călători, a face o călătorie. În Franța, acești termeni desemnau acțiunea de voiaj. (MAZILU 2007:102)
În ceea ce privește etimologia cuvântului „turism” în spațiul European se consideră faptul că terminologia acestui termen a fost de fapt preluată din franțuzescul “tour”, luându-se în considerare faptul că termenul francez are rădăcini și mai adânci, el derivă din cuvântul grec „tournos" referindu-se la un “aranjament circular”(Webster’s New International Dictionary, The Oxford English Dictionary), respectiv din cel latin „turnus" si înseamnă tot călătorie în circuit. Cu toate acestea, acea etimologie nu explică cum cuvântul “tour” a ajuns să însemne tipuri particulare de călătorii dintre varii tipuri în care itinerariile sunt circulare, începând și terminându-se în același loc. O posibila explicație este faptul că „tour” reprezintă un tip de călătorie dezvoltată care a evoluat de la cuvântul englez „tower” care semnifică „castel” și care, originar, a semnificat călătorie în scop de relaxare și vizitare. (KHAN și colab. 1993: 539)
Conform definiției date de către Organizația Mondială a Turismului (O.M.T) în anul 1993, turismul reprezintă “ansamblul activităților desfășurate pe durata călătoriilor și sejururilor de către persoanele care călătoresc în afara mediului lor obișnuit, pe o perioadă mai mică de un an și al căror scop principal al călătoriei este altul decât migrația sau exercitarea unei activități remunerate în interiorul locului vizitat”. (http://ro.scribd.com/doc/78498697/Curs-Turism ultima accesare 12.04.2014)
Din termenul „turism" a derivat și cel de „turist", adică persoana care efectuează călătoria pentru plăcerea proprie.
Din perspectiva acestei definiții și a normelor elaborate recent de Organizația Mondială a Turismului (O.M.T.), este considerat turist „orice persoană care se deplasează spre un loc situat în afara resedinței sale obișnuite pentru o perioadă mai mică de 12 luni și ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activități remunerate în locul vizitat.
Astfel, sunt considerați turiști persoanele care:
• efectuează o călătorie de agrement (vacanță, concediu);
• se deplasează în stațiunile baneo-climaterice în scopul tratamentului sau îmbunătățirii stării de sănătate;
• se deplasează în alte localități în scopul de a participa la competiții sportive;
• călătoresc în scopuri profesionale, adică participă la conferințe internaționale, reuniuni stiințifice sau misiuni religioase etc;
• se deplasează în scopuri culturale. (Minciu 2005 )
Ca atare, turismul are implicații asupra economiei țărilor de destinație, asupra mediului natural și antropic, asupra populației locale din destinația turistică dar și asupra turiștilor înșiși. (sursa: http://media.unwto.org/content/understanding-tourism-basic-glossary ultima accesare 12.04.2014).
Una din cele mai simple definiții a turismului este aceea că reprezintă “călătoria din plăcere”. Această definiție presupune patru elemente de bază a turismului: tranzitul, relaxarea, privilegiul și ceea ce francezii numesc “depaysement” (“în afara țării”). Prin definiție, “turiștii nu sunt acasă”, uneori aceștia sunt în căutare de destinații și experiențe exotice, sunt în căutare de o schimbare radicală de scenario, o escapadă din rutina zilnică. (Khan și colab. 1993: 619)
Dacă turiștii, prin definiție, “nu sunt acasă”, ei sunt străini printre străini și savurează în mod frecvent acea “reciprocitate cu ceilalți ca un ingredient cheie al experienței de turism”( Khan și colab. 1993: 619).
1.2. TURISM INTERNAȚIONAL
Organizația Internațională a Turismului(O.M.T./ U.N.W.T.O) a fost prima instituție care a sesizat necesitatea deosebirii turismului internațional de cel național, astfel că turismul internațional apare atunci când un călător traversează granițele unei tări.
Interesul în turismul internațional a fost mereu foarte puternic datorită, mai ales, considerentelor economice, deoarece această formă de turism joacă un rol foarte important în economia unei țări. (sursa: http://media.unwto.org/content/understanding-tourism-basic-glossary ultima accesare 12.04.2014)
Vizitatorii sunt împărțiți în două categorii: turiști, respectiv excursioniști. Turiștii sunt “vizitatori temporari ce stau cel puțin 24 de ore în țara vizitată și ale căror motive de călătorie pot fi grupate în: loisir(recreere, sănătate, sport, odihnă, studii sau religie), afaceri, familie, misiuni și reuniuni”; pe când excursioniștii sunt “vizitatori temporari ce călătoresc pentru propria plăcere și stau mai puțin de 24 de ore în țara vizitată”. (Minciu 2005: 15)
Fig. 1.1 Clasificarea internațională a călătorilor
Sursa: Prelucrare după UNWTO
Dezvoltarea potențialului turistic are efecte pozitive asupra majorării economiei unei țări și reducerea sărăciei. Turismul reprezintă o oportunitate de diversificare economică care este benefică în zonele marginale cu puține căi de export. Turiștii sunt atrași de zone îndepărtate, izolate dar care au potențial cultural, peisaje impresionante, natură și animale sălbatice.
Un exemplu concret sunt țările din Africa, țări din lumea a treia, țări nedezvoltate din punct de vedere economic și turistic dar care au un potențial turistic ridicat.
Turismul reprezintă totodată, o piață de forță de muncă, produce oportunități de angajare într-o maternațional de cel național, astfel că turismul internațional apare atunci când un călător traversează granițele unei tări.
Interesul în turismul internațional a fost mereu foarte puternic datorită, mai ales, considerentelor economice, deoarece această formă de turism joacă un rol foarte important în economia unei țări. (sursa: http://media.unwto.org/content/understanding-tourism-basic-glossary ultima accesare 12.04.2014)
Vizitatorii sunt împărțiți în două categorii: turiști, respectiv excursioniști. Turiștii sunt “vizitatori temporari ce stau cel puțin 24 de ore în țara vizitată și ale căror motive de călătorie pot fi grupate în: loisir(recreere, sănătate, sport, odihnă, studii sau religie), afaceri, familie, misiuni și reuniuni”; pe când excursioniștii sunt “vizitatori temporari ce călătoresc pentru propria plăcere și stau mai puțin de 24 de ore în țara vizitată”. (Minciu 2005: 15)
Fig. 1.1 Clasificarea internațională a călătorilor
Sursa: Prelucrare după UNWTO
Dezvoltarea potențialului turistic are efecte pozitive asupra majorării economiei unei țări și reducerea sărăciei. Turismul reprezintă o oportunitate de diversificare economică care este benefică în zonele marginale cu puține căi de export. Turiștii sunt atrași de zone îndepărtate, izolate dar care au potențial cultural, peisaje impresionante, natură și animale sălbatice.
Un exemplu concret sunt țările din Africa, țări din lumea a treia, țări nedezvoltate din punct de vedere economic și turistic dar care au un potențial turistic ridicat.
Turismul reprezintă totodată, o piață de forță de muncă, produce oportunități de angajare într-o mai mică sau mai mare măsură, în funcție de cerere și de ofertă turistică. Există, de asemenea, beneficii indirecte pentru țări prin dezvoltarea infrastructurii, drumurilor, a căilor de comunicații etc. O dată cu dezvoltarea acestora, există beneficii economice importante pentru orice țară precum expansiunea oportunităților afacerilor, expansiunea forței de muncă și a salariilor, precum și creșterea veniturilor populației ducând astfel la creșterea economiei unei țări.
Principala problemă în ceea ce privește turismul internațional este reprezentată de problemele etnice interne manifestate în țări precum India, Indonezia, Spania, Thailanda, Mexic. În Fie că este vorba de existența unui număr mare de religii (islamism, creștinism, hinduism etc.) în cazul Indoneziei, sau existența unui număr mare de grupuri etnice în cazul Mexicului sau conflictul cu diverse grupuri etnice minoritare în Spania provoacă diverse conflicte și manifestări de multe ori violente. Cu toate acestea, turismul este un levier pentru schimbări sociale, pentru depășirea barierelor lingvistice și culturale. (Lanfant și colab. 1995)
Turismul, pe scară globală, își face simțită prezența în toate sectoarele unei țări: politic, economic, ecologic și tehnologic. Cheltuielile turiștilor internaționali au un impact economic pentru orice țară, o dată cu majorarea economiei unei țări, se dezvoltă și țările propriu-zise, se dezvoltă afacerile și se favorizează comunicarea și cooperarea între țări; turismul internațional fiind asimilat în studiul economic al piețelor, comerțului intern și extern.
Turismul internațional nu a fost generat în mod spontan ci dimpotrivă, dezvoltarea acestuia a fost forțată, constrânsă de diverse organizații internaționale precum UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură), UN (Națiunile Unite), ILO (Organizația Internațională a Muncii), OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) și Banca Mondială; organizații au cooperat cu diverse organisme precum companiile de transport, lanțurile hoteliere etc. (Lanfant și colab. 1995)
1.3. MASTER PLANUL PENTRU TURISMUL NAȚIONAL AL ROMÂNIEI 2007-2026
Sectorul turismului are un impact economic asupra țărilor reprezentând un factor important pentru progresul economic al unei țări. Acesta se materializează prin aportul la PIB-ul unei țări și prin crearea locurilor de muncă în acest domeniu.
În cazul țării noastre, România are un potențial turistic ridicat, care însă nu este valorificat la adevărata sa valoare. Nevalorificându-se în mod propice resursele turistice ale țării noastre, duce la scăderea încasărilor din turism, care la rândul ei duce la o pierdere economică.
Pentru rezolvarea problemelor din sectorul turismului și pentru promovarea valorilor culturale și naturale, odată cu integrarea României la U.E., Guvernul României a decis abordarea unui plan pentru a promova țara din punctul de vedere al sectorului turistic pentru a spori economia țării.Această dezvoltare a turismului reprezintă un obiectiv important pentru România și ar avea efecte favorabile asupra consumului, ocupării forței de muncă etc.
Master Planul pentru Dezvoltarea Turismului a fost elaborat de către o echipă de experți ai Organizației Mondiale a Turismului cărora li s-au alăturat corespondenți români care fac parte din Guvernul României
Astfel, în anul 2007, a fost întocmit un Master Plan pentru dezvoltarea turismului din România, Plan care a fost gândit pentru o perioadă de douăzeci de ani (2007-2026). Acesta cuprinde un program de acțiune pe o perioadă de șase ani(2007-2013) în conexiune cu susținerea financiară prin fonduri structurale, fonduri la care România are acces ca urmare a integrării țării la Uniunea Europeană din ianuarie 2007.
Principalele obiective ale Planului sunt dezvoltarea turismului, identificarea punctelor slabe din industria turistică și soluționarea problemelor cu care se confruntă România din acest punct de vedere. În plus, un alt aspect prevăzut în prezentul Master Plan este soluționarea problemelor tehnice precum infrastructura precară, managementul și marketingul anevoios, lipsa resurselor umane calificate în acest sector etc.
O dată cu rezolvarea problemelor, se dorește dezvoltarea și promovarea sectorului turistic al României. România este o țară care oferă o largă varietate de resurse naturale (litoralul Mării Negre, Delta Dunării, Munții Carpați etc); patrimoniu cultural (biserici, mănăstiri, monumente etc); o rețea de drumuri extinsă, cu toate că este sub standardele europene; structuri de primire, locuri în care se păstrează tradițiile.
Viziunea cuprinsă în Master Plan este transformarea României într-o destinație turistică, destinație care să corespundă standardelor europene și dezvoltarea durabilă a acestui sector.
România, ca destinație turistică, prezintă atât puncte forte cât și puncte slabe. Printre punctele forte cele mai importante se amintesc: mediul natural, relieful, climatul, patrimoniul cultural vast, rețeaua feroviară mare, rețeaua buna de aeroporturi etc. Punctele slabe ale României sunt: poluarea industrială, poluarea Dunării, Mării Negre, utilizarea abuzivă a resurselor forestiere, calitatea slabă a drumurilor, imaginea negativă a României și implicit a românilor în străinătate etc.
Cu toate că existența unui Master Plan este un pas spre dezvoltarea turismului românesc, mai este cale lungă până la implementarea tuturor obiectivelor stabilite de către Guvern. Dezvoltarea acestui sector al economiei reprezintă un proces de lungă durată și care va avea rezultate pozitive asupra economiei României într-un viitor nu tocmai apropiat. (sursa: http://www.mdrap.ro/turism/studii–strategii ultima accesare 12.04.2014)
CAPITOLUL 2. PIAȚA TURISTICĂ
2.1. CONȚINUTUL ȘI CARACTERISTICILE PIEȚEI TURISTICE
Piața turistică reprezintă spațiul geografic și economic în care se întâlnesc oferta turistică cu cererea turistică, materializate prin producția turistică și respectiv prin consumul turistic.(Minciu 2005: 133).
Piața turistică este parte constitutivă a pieței serviciilor, deducându-se astfel că piața turistică reprezintă totalitatea actelor de plasare de produse pe o piață și apoi achiziționarea acestora, al căror mobil principal îl reprezintă produsele turistice.
Produsul turistic sau oferta înglobează bunuri și servicii turistice care pot fi tangibile sau intangibile. Printre elementele tangibile se numără: structurile de primire turistică și structurile de alimentație publică, mijloacele de transport, suportul material(telefon, fax etc), săli de jocuri, pârtii ș.a.m.d. iar elemente intangibile sunt considerate a fi: atmosfera, ambianța, distracția, serviciile de rezervare, metode de servire etc.
O altă caracteristică a pieței turistice este „hiperensibilitatea la variațiile macromediului, prin elasticitate și dinamism.” Concentrarea în timp și în spațiu specifică deopotrivă ofertei și cererii reprezintă o altă însușire a pieței turistice. (Minciu, 2005: 133-136)
Spre deosebire de piața bunurilor materiale, piața turistică deține unele caracteristici specifice, între care: producția și consumul turistic se suprapun în spațiu și timp, astfel că turistul este cel care se deplasează spre locul producției, așa încât, locul de constituire a cererii turistice diferă de locul consumului turistic; „oferta turistică, ca sursă a producției turistice , poate fi mai mare sau cel puțin egală cu aceasta.” (Gheorghilaș, 2011: 197)
Potrivit lui Gheorghilaș 2011, în ceea ce privesc componentele pieței turistice, „ prin produs turistic se înțelege întreg ansamblul bunurilor și serviciilor necesare pentru stimularea activității specifice de consum turistic; prin ofertă turistică ansamblul activităților indispensabile pentru producția și distribuția produselor turistice; prin cerere turistică ansamblul nevoilor sociale pentru consumul produsului turistic”. (Gheorghilaș, 2011: 197)
2.1.1. Cererea și consumul turistic
Cererea, ca parte componentă a pieței, reprezintă „dorința pentru un anumit produs, dublată de posibilitatea și decizia de a-l cumpăra”; în acest fel, ea este „expresia unei nevoi determinate de anatomia omului și condițiile existenței sale sociale, răspunde unei aspirații către anumite lucruri, susținute de posibilitatea de cumpărare, dar și de voința de achiziționare a lucrurilor respective”. (Minciu, 2005: 137)
Potrivit lui Gheorghilaș „cererea turistică este formată din ansamblul persoanelor care își manifestă dorința de a se deplasa periodic și temporar în afara reședinței proprii, pentru alte motive decât prestarea unei activități remunerate la locul de destinație. Forma materială a cererii turistice este dată de consumul turistic. Acesta se realizează în cadrul bazinului ofertei turistice și cuprinde totalitatea cheltuielilor efectuate de către cererea turistică pentru achiziționarea unor servicii și bunuri legate de motivația turistică.” (Gheorghilaș, 2011: 200)
Cererea și consumul turistic prezintă o serie de particularități; acestea fiind caracterizate printr-un dinamism accentuat; acestea se desfășoară sub influența unor factori de natură economică, socială, demografică, psihologică, politică etc. Acțiunea acestor factori condiționeză mărimea și structura cererii, dimensiunile și tendințele consumului, care sunt exprimate prin intermediul circulației turistice. (Minciu, 2005: 138)
O altă caracteristică a cererii și consumului turistic este complexitatea și eterogenitatea. Acestea cunosc o varietate de forme de exprimare „fie ca rezultat al varietății segmentelor de consumatori și diversității gusturilor acestora, fie ca urmare a specificității ofertei, la rândul ei complexă și eterogenă, alcătuită din atracții, echipamente, forță de muncă etc., sau datorită varietății serviciilor ce compun prestația turistică (transport, cazare, alimentație, agrement) și modalităților de combinare a acestora.” (Minciu, 2005: 141)
Totodată, cererea și consumul turistic se particularizează prin concentrare. Aceasta poate fi în timp care se materializează sub forma sezonalității; în spațiu, generând formarea și manifestarea fluxurilor turistice și în motivație. (Minciu 2005: 141)
2.1.2. Oferta și producția turistică
Potrivit lui Gheorghilaș, oferta turistică „reprezintă o sumă de elemente atractive care pot motiva vizitarea lor și care pot fi puse în valoare la un moment dat pentru stimularea cererii turistice.” (Gheorghilaș, 2011: 206)
Potrivit lui Gheorghilaș, oferta turistică este formată din următoarele componente:
resursele turistice naturale și antropice care se găsesc în zone cu potențial turistic;
infrastructura turistică și generală și anume structurile de primire cu funcțiuni de cazare și alimentație publică, agrement etc.;
forța de muncă existentă în sectorul turistic;
serviciile turistice și respectiv produsele turistice.(Gheorghilaș, 2011: 206)
Oferta turistică se poate structura în:
oferta turistică potențială care este, la rândul ei, alcătuită dintr-o ofertă turistică primară (ce cuprinde totalitatea resurselor turistice naturale) și o ofertă turistică secundară (ansamblul resurselor turistice antropice);
oferta turistică reală – are ca suport oferta turistică potențială care devine concretă în măsura în care va însuma o serie de caracteristici pentru a stimula consumul turistic (prin dezvoltarea infrastructurii generale, a structurilor de primire, a formelor de recreere și agrement etc.). (Gheorghilaș, 2011: 206)
Producția turistică desemnează totalitatea bunurilor și serviciilor create în sfera turismului, așadar, accepțiunea ofertei turistice este de mai mare amploare decât cea a producției turistice. În sfera ofertei sunt incluse „elemente de atracție și bază materială, cu o existență potențială și care sunt transformate în produse efective prin acțiunea forței de muncă, în momentul formării cererii.” (Minciu, 2005: 150)
Oferta și producția turistică prezintă câteva caracteristici, printre care: o puternică eterogenitate; o creștere diversificată; rigiditate și adaptare imperfectă la cerere.
Complexitatea și eterogenitatea presupun faptul că oferta și producția turistică sunt “alcătuite dintr-un amalgam de elemente care se diferențiază din punctul de vedere al conținutului, putând fi grupate în atractive (resursele turistice) și funcționale (echipamentele și serviciile); al comportamentului, unele fiind rigide (atracțiile și echipamentele) și altele variabile (serviciile); al sectorului economiei din care provin: naturale, industriale, agricole, transporturi etc. (Minciu, 2005: 151)
Aceste caracteristici, complexitatea și eterogenitatea, sunt specifice atât componentelor ofertei turistice cât și a produselor turistice, care sunt diferite nu numai între ele ci și în interiorul lor, prin originalitate, valoare, conținut, forță de muncă (diferențiată prin sex, nivel de pregătire etc). (Minciu, 2005: 151)
O altă caracteristică importantă este creșterea diversificată. Aceasta reprezintă capacitatea producției turistice (elemente atractive, mijloace, echipamente etc.) de a înregistra ritmuri diferite de creștere, care se datorează evoluțiilor și distribuirea clienților și a destinațiilor turistice.
În sectorul turismului, o augmentare a cererii duce la o dezvoltare a ofertei și a producției turistice. În acest sector nu este posibilă acoperirea cererii turistice prin multiplicarea ofertei sau prin producerea de cantități mai mari din același bun sau servicii, decât în mică măsură. Practic, dependența de potențial turistic face ca mărirea ofertei prin multiplicare să se realizeze doar în anumite limite, respectiv până la concurența capacității de primire, fizice și ecologice, a acestuia (a diverselor sale componente, de exemplu: a plajei, a pârtiilor de ski etc); dincolo de acest prag, augmentarea se poate face numai prin atragerea în circuitul turistic a noi zone, prin amenajarea de noi atracții turistice, și deci, prin diversificare. (Minciu 2005: 152)
2.2. CIRCULAȚIA TURISTICĂ
2.2.1. Caracteristicile circulației turistice
Circulația turistică, alături de potențialul turistic și de baza tehnico-materială (structurile de primire) antrenează temporar segmente considerabile din populație, persoane de toate vârstele și din diferite categorii sociale, și care reflectă în mod direct modurile și nivelul valorificării potențialului turistic natural și antropic. (Cândea și colab. 2012:211)
Potrivit lui Cândea și colab. dimensiunile circulației turistice, și intensitatea pot fi redate prin analiza și calcularea unor indicatori caracteristici precum numărul de nopți de cazare realizat, numărul de persoane care participiă la fenomenul circulației turistice, durata sejurului, gradul de ocuparea capacităților de cazare etc. (Cândea și colab. 2012:211)
Evoluția și intensitatea circulației turistice sunt influențați de anumiți factori care se grupează în:
factori sociali cum ar fi veniturile populației și modificările acestora, prețurile, oferta;
factori psihologici, de civilizație precum nivelul de instruire, dorința de cunoaștere;
factori tehnici (parametrii tehnici ai instalațiilor și echipamentelor specifice, performanțele mijloacelor de transport);
factori demografici (numărul populației, structura pe grupe de vârstă și categorii socio-profesionale);
factori politici (regimul vizelor, formalități la frontieră) etc. (Cândea și colab. 2012:211-212)
2.2.2.Fluxuri turistice
Potrivit lui Dinu „fluxurile turistice constituie o formă de interacțiune spațială între două arii dintre care aria de destinație are un plus de comodități (de exemplu: atracțiile turistice), iar aria generatoare are un deficit (sau are alte comodități). Fluxurile turistice urmează anumite reguli și sunt influențate de factorii de atracție sau de respingere.” (Dinu, 2006:273)
Factorii de respingere (push factors) sunt dependenți de stadiul evoluției economice a ariei generatoare și cuprinde factori ca nivelul de prosperitate al unui stat, gradul de mobilitate și dreptul persoanelor la concediu. O înaltă etapă a dezvoltării economice oferă populației un grad mai mare de angajare în domeniul turismului, însă injocțiunea celorlalte componente ale vieții va stârni factorii de respingere. (Dinu, 2006:273)
Factorii de atracție (pull factors), pe de altă parte, includ gradul de accesibilitate, atracție și facilitățile ariei de destinație. Totodată, costul relativ al vizitei, gradul de promovare și marketingul ariei de primire au o importanță majoră. (Dinu, 2006:273)
Bazinele de cerere turistică sunt țările dezvoltate din punct de vedere economic, țări care oferă locuitorilor posibilitatea realizării unor călătorii internaționale. Aceste țări se mai numesc importatoare deoarece călătoriile rezidenților în afara granițelor presupun cheltuieli valutare.
Bazinele de ofertă sunt reprezentate de țările în care se găsesc atracții turistice de excepție; în aceste țări efectuându-se cursuri de schimb valutar, cu alte cuvinte, având statut de exportator. (Minciu 2005: 57)
Se disting mai multe tipuri de bazine și anume: bazine tradiționale (Europa Occidentală, Europa Orientală, Țările Nord – Americane, localizări turistice ale lumii a treia) și bazine noi (localizarea periferică, localizarea îndepărtată, localizarea de pionierat). (sursa: http://www.scribd.com/doc/26281647/Introducere, ultima accesare 12.06.2014)
Fluxurile turistice pot fi structurate în funcție de tipul de turism practicat, existând astfel două categorii de fluxuri, și anume: „sunlust” – turism de soare, motivat prin atracția factorilor naturali; și „wanderlust” – turism de cunoaștere, motivat de atracția pentru cultură, știință.
Sunlust generează un tip de călătorii care depind de existența unor mai bune comodități și facilități față de ceea ce există la domiciliul turiștilor. Turiștii caută destinații cu soare și sport.
Wanderlust descrie dorința de a schimba cunoscutul cu necunoscutul sau familiarul cu nefamiliarul, de a lăsa în urmă lucrurile familiare și de a merge și vizita locuri, persoane, culturi diferite, arhitecturi din trecut, în locuri faimoase pentru monumente istorice etc. (Bhatia, 2001:35)
2.2.3. Mecanismul de formare a fluxurilor turistice internaționale
La scară globală se constată că sosirile și ieșirile se concentrează într-un număr redus de țări, țări care sunt dezvoltate din punct de vedere economic, a căror economie este în plină expansiune. Turismul de recepție cuprinde pe de o parte țări cu o situație economică dezvoltată, iar pe de altă parte țări în curs de dezvoltare economică.
Acest sector al turismului ocupă un loc important în economia unei țări astfel că prezența unei oferte turistice atractive și a unei industrii performante, și care sunt apte pentru a satisface cerințele cererii externe la un nivel cât mai ridicat. (Minciu, 2005:57)
Cele mai mari țări emițătoare de turiști sunt: Germania, Marea Britanie, Franța, Olanda, Italia, Belgia și Spania, S.U.A. și Canada și Japonia. (Dinu, 2006:279-280)
Europa este principalul bazin tradițional al lumii, bazin în care sunt concentrate obiective turistice de excepție, unde se înglobează cele mai importante fluxuri turistice internaționale. Anual, în Europa Occidentală se îndreaptă circa 185 milioane de turiști concentrați mai ales în sezonul estival, iar în jur de 100 milioane către Europa Occidentală. (Gheorghilaș 2011: 81)
America reprezință cel de-al doilea mare bazin tradițional al lumii prin faptul că acesta cuprinde o „largă varietate de peisaje geografice modelate de succesiunea tuturor zonelor și subzonelor climatice, în mod simetric de o parte și de alta a ecuatorului.” (Gheorghilaș, 2011: 117)
Cel de-al treilea mare bazin turistic al Asiei, Australiei și Oceaniei „se întinde pe o
treime din suprafața uscatului, și comasează un număr mare de locuitori, peste 60% din populația mondială. (Gheorghilaș, 2011: 129)
Europa domină fluxurile turismului mondial deoarece ea cuprinde:
multe dintre țările principale „generatoare” ale lumii;
un număr de țări relativ mici dar care generează un volum considerabil de călătorii transfrontaliere;
o industrie relativ bine dezvoltată a turismului și transporturilor;
diverse atracții culturale și naturale impresionante;
capitale ale unor țări care reprezintă puncte de atracție în sine;
o varietate a produselor de turism destinate vacanțelor la mare sau sporturilor de iarnă;
o infrastructură turistică matură și personal bine pregătit. (Dinu, 2006: 281)
Din punctul de vedere al distribuției geografice și al distanțelor dintre zonele de emisie și
cele de recepție, fluxurile turistice se clasifică în:
fluxuri interregionale- călătorii realizate între două regiuni turistice diferite cum ar fi turiștii din Europa care călătoresc în Statele Unite ale Americii sau în țările din Asia, Africa;
fluxuri intraregionale- călătorii în interiorul acelorași regiuni turistice, spre exemplu turiștii spanioli care vizitează Italia sau turiștii din Nordul Europei(Suedia, Norvegia) care vizitează destinațiile din Sudul Europei pentru zonele de litoral. (Minciu, 2005: 58)
Generatorii turismului internațional
Țările cu cei mai mulți generatori de turism sunt acele țări care au un grad ridicat economic ridicat, cu toate că țările în curs de dezvoltare devin piețe cu grad semnificativ de generatori. Țările de destinație cu flux mare de turiști sunt state învecinate cu cel putin una din următoarele țări: Germania, Regatul Unit, Japonia și SUA. (Boniface și Cooper, 2009)
Multiplele beneficii, în special beneficiile economice pe care numărul mare de turiști le aduc în tările gazdă, au făcut ca aceste țări să cheltuiască sume mari de bani pentru dezvoltarea infrastructurii și a altor facilități, dezvoltare care ajută la atragerea de turiști.
Este un fapt cunoscut că țările dezvoltate din Europa de Vest, America de Nord și Canada sunt țările receptoare de un număr mare de călători internaționali, și deci, sunt principalii receptori de avantaje economice. Totuși, ca rezultat al creșterii constante de turism în țările dezvoltate, în special Asia și Pacific, aceste țări primesc, de asemenea, beneficii economice semnificative din turismul internațional. (Bhatia, 2001)
Se prognozează, totuși, că până în anul 2030, atât China cât și India vor deveni țări de mare importanță în generare de fluxuri turistice masive. În parte, caracteristica țărilor generatoare este explicată prin prisma a două trend-uri contradictorii:
importantă, deși în scădere, a voiajelor internaționale care se desfășoară pe distanțe scurte către țările învecinate, care reprezintă aproximativ 40% din totalul călătoriilor internaționale;
o creștere substanțială a voiajelor internaționale care se desfășoara pe distanțe lungi. Aceasta se datorează cererii consumatorilor pentru destinații noi, exotice și a ofertelor din industria turismului pentru aceste tipuri de destinații, managementul și industria aeronautică de a oferi călătorii la prețuri acceptabile și un timp acceptabil pentru turiști. (Boniface și Cooper, 2009)
MOTIVAȚIILE PENTRU REALIZAREA CĂLĂTORIILOR INTERNAȚIONALE
Odată cu apariția turismului în masă după Primul Război Mondial s-au făcut mai multe cercetări în ceea ce privește motivele pentru care „oamenii doresc să devină turiști.” (Jayapalan 2001)
Motivațiile de a realiza călătorii reprezintă niște proiecții psihologice. Oamenii călătoresc în locuri diferite pentru a atinge nevoi diferite. (Woodside și Martin, 2008)
Comportamentul uman poate fi înțeles prin determinarea motivelor, nevoilor și preocupărilor care sunt satisfăcute de o acțiune. (Bhatia, 2001)
Motivațiile de bază de a călători pot fi grupate în 4 categorii, și anume:
motivații fizice – care au legătură cu odihnă și relaxare fizică, recreere, sport, tratamente medicale specifice; toate sunt conectate cu starea de bine și sănătate fizică a individului;
motivații culturale – identificate prin dorința individului de a vizita și cunoaște alte locuri, de a cunoaște oameni, de a cunoaște moștenirile culturale din acele locuri exprimate prin artă, cultură, muzică, folclor etc;
motivații interpersonale – dorința de a vizita rude, prieteni, nevoia de a evada din rutina zilnică, pentru a cunoaște oameni și de a lega prietenii etc.
motivații legate de statutul social și prestigiu – sunt în corelație cu nevoia de stimă de sine, dezvoltare personală, nevoia de a călători în interes de serviciu sau interes profesional etc. ( Jayapalan, 2001)
Din cele precizate mai sus, se poate observa că există varii motive pentru a călători. Oamenii călătoresc din plăcere, pentru a se relaxa, pentru tratamente medicale, curiozități etnice și culturale, motive spirituale și religioase, în interes de afaceri etc.
PARTEA A II-A MATERIAL ȘI METODĂ DE CERCETARE
CAPITOLUL 3. AREALUL CERCETĂRII
3.1 UNIUNEA EUROPEANĂ
Uniunea Europeană a fost înființată cu obiectivul de a pune capăt conflictelor și războaielor între țările vecine care s-au desfășurat începând cu cel de-al Doilea Război Mondial.
Șase state au pus bazele unei uniuni politice și economice în cadrul Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului. Aceste state fondatoare sunt Belgia, Franța, Germania, Luxemburg, Italia și Țările de Jos. Scopul acestor state a fost asigurarea unei păci durabile și perpetue. Tratatul de la Roma a pus bazele Comunității Economice Europene (CEE), fiind cunoscută și sub denumirea de „piața comună”.
De-a lungul anilor, această uniune care a fost inițial una economică, a devenit o entitate care a desfășurat numeroase activități, pe lângă cele economice, a constituit și un ajutor pentru dezvoltarea statelor europene și a reglementat politici de mediu. Astfel, în anul 1993, Comunitatea Economică Europeană a luat titlul de Uniunea Europeană. (http://europa.eu/about-eu/eu-history/index_en.htm ultima accesare 26.05.2014)
Această uniune funcționează în mod democratic; toate acțiunile întreprinse sunt reglementate prin tratate, votate de către toate statele membre, de comun acord și în mod voluntar. Aceste acorduri și tratate pun bazele obiectivelor Uniunii Europene în toate domeniile în care își exercită activitățile.
În urma tratatelor și acordurilor, cetățenii au dreptul de a circula liber pe aproape tot continentul european iar controalele la frontieră s-au înlesnit. Pe lângă acestea, s-a militat pentru drepturile omului, egalitate, demnitatea umană și libertatea, acestea fiind reglementate o dată cu semnarea Tratatului de la Lisabona în anul 2009, în Carta Drepturilor Fundamentale. Totodată, s-a facilitat circulația liberă a mărfurilor, bunurilor și persoanelor, acesta fiind principalul motor al U.E. având denumirea de „piață unică”.
Uniunea Europeană reprezintă un parteneriat, un acord economic și politic, din care fac parte, în prezent, 28 de state europene. România a devenit stat membru al Uniunii Europene la 1 Ianuarie anul 2007. (http://europa.eu/about-eu/index_ro.htm ultima accesare 26.05.2014)
Europa reprezintă una principalele bazinele turistice din lume. Bazinele de cerere turistică sunt reprezentate de țările dezvoltate din punct de vedere economic precum Germania, Franța, Austria, Finlanda, Belgia, Luxemburg etc., iar bazinele de ofertă turistică sunt reprezentate de țările care oferă atracții turistice de excepție. Bazine de ofertă turistică în Europa sunt: Italia care oferă pe lângă zonele de litoral precum San Remo, Sicilia, Sardinia; și centre urbane medievale precum Veneția, Roma, Cordoba etc. și atracții turistice deosebite cum sunt Colosseum-ul, Turnul din Pisa etc.; Franța care oferă orașe de excepție precum Paris și atracțiile (Turnul Eiffel, Catedrala Notre Dame, Catedrala Sacre Coeur, Champs Elysees etc.), Versailles etc. dar și stațiuni litorale; Spania oferă asemenea celorlalte țări prezentate orașe medievale (Barcelona, Madrid, Zaragoza etc.); atracții turistice (Biserica Sagrada Familia, Muzeul Prado etc.) dar și zone litorale precum Costa del Sol, San Sebastian, Costa Brava etc.
Alte bazine tradiționale sunt Austria, Grecia, Belgia, Luxemburg, Marea Britanie etc. (sursa http://www.scribd.com/doc/26281647/Introducere. ultima accesare 12.06.2014)
3.2. ROMÂNIA ȘI ATRACȚIILE TURISTICE
O dată cu aderarea la U.E., România a beneficiat de un ajutor financiar pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă. Una dintre acestea este dezvoltarea și promovarea turismului, pentru care s-au luat o serie de măsuri prin Master Planul pentru turismul național al României. Acest plan a fost conceput pentru o perioadă de 20 de ani (2007-2026). Pe lângă promovarea resurselor naturale ale țării precum litoralul Mării Negre, Munții Carpați, Delta Dunării, se dorește promovarea resurselor și patrimoniului culturale prin prisma faptului că sectorul turistic reprezintă un mod de creștere a bugetului de stat prin încasările din turism dar și prin forța de muncă creată din acest sector.
Pe termen lung se urmărește ca România să devină o destinație turistică. (http://www.mdrap.ro/turism/studii–strategii. ultima accesare 22.05.2014)
Cuvintele care caracterizează România sunt: autenticitate, natură și cultură, datorită faptului că România oferă numeroase atracții turistice, fie ele culturale, naturale sau autentice. Principalele atracții turistice ale țării sunt: Marea Neagră, Delta Dunării, Munții Carpați, castelele și fortărețele, orașele medievale, satele tradiționale etc.
Climatul cald, plajele cu nisip, monumentele antice și resorturile moderne sunt motivele unei călătorii pe litoralul Mării Neagre. Turiștii se pot bucura de diverse excursii organizate de la malul mării până la diverse localități din spațiul rural, inclusiv Delta Dunării, numeroasele mănăstiri din Bucovina și capitala României, București. De asemenea, turiștii pot să beneficieze de diverse tratamente reumatice, artritice, băi de noroi și altele.
Dunărea este unul din cele mai mari râuri din Europa, izvorăște din Munții Pădurea Neagră din Germania și vărsându-se în Marea Neagră, străbătând 7 țări și 4 capitale. Înainte de vărsare, formează a doua cea mai mare deltă din Europa: peste 2000 de râuri, canale și insule de stuf. Aici se găsește cea mai mare concentrație de colonii de păsări din toată Europa. Pe lângă cele 300 de specii de păsări, în Delta Dunării se găsesc în jur de 3500 de specii de pești și animale precum și aproximativ 1700 de specii de plante.
Castelele și fortărețele existente în România sunt un alt obiectiv turistic. România are o largă și bogată colecție de castele datând încă din secolul XIV. Cele mai populare castele sunt Castelul Corvinilor construit în secolul XIV, Castelul Peleș și renumitul Castel Bran construit în anul 1300 și fiind considerat casa Contelui Dracula. Pe lângă acestea, Transilvania este un spațiu plin de istorie, cu moștenire culturală și arhitectură unice în Europa. Alte castele și fortărețe cunoscute în România sunt: bisericile fortificate Biertan, Prejmer, Saschiz și altele care se află în patrimoniul mondial U.N.E.S.C.O.
România mai este cunoscută pentru orașele medievale Bistrița, Brașov, Cluj-Napoca, Mediaș, Sighișoara, Sibiu; pentru parcurile naționale (Parcul Natural de la Apuseni, Călimani, Ceahlău, Retezat etc.) și pentru mănăstiri (mănăstirile Humor, Voroneț, Moldovița etc.).
Satele tradiționale sunt o altă atracție turistică unde se păstrează tradițiile străvechi, oamenii se ocupă de agricultură, de creșterea animalelor. (http://romaniatourism.com/ ultima accesare 25.05.2014)
CAPITOLUL 4. METODOLOGIA CERCETĂRII
4.1. MODALITĂȚI DE CULEGERE A INFORMAȚIILOR
4.1.1. Documentarea teoretică
Metodele de culegere a datelor necesare pentru elaborarea prezentei lucrări sunt numeroase; în acest caz s-au folosit următoarele metode de cercetare: documentarea, observația și respectiv analiza documentelor.
Documentarea teoretică face referire la literatura de specialitate, diverse rapoarte, statistici oficiale, care oferă o imagine detaliată asupra informațiilor necesare elaborării lucrării de licență. Documentarea teoretică presupune identificarea surselor bibliografice din domeniul în care se încadrează prezenta lucrare și anume Turism Internațional, valorificându-se astfel informațiile culese. Activitatea de documentare este generată de două componente și anume informarea și documentarea propriu-zisă.
Informarea oferă informații sistematizate iar aceasta poate fi curentă (oferind date pe măsura apariției surselor) și retrospectivă (în care sursele de documentare au fost înfățișate într-o anumită perioadă de timp.
Cea de-a doua componentă este documentarea propriu-zisă care reprezintă un proces prin care o unitate specializată pune la dispoziția beneficiarilor documente solicitate de către aceștia, în urma procesului de informare. (http://www.slideshare.net/guest5989655/metoda-observatiei-presentation ultima accesare 25.04.2014)
În ceea ce privește tema aleasă, turismul internațional, fiind un subiect vast și des dezbătut, sursele bibiliografice sunt numeroase. Există diverse cărți și manuale de specialitate, anuare statistice, documente oficiale ale organismelor de specialitate, care înlesnesc documentarea. Totuși, pentru a realiza o documentare cât mai verosimilă, de actualitate și de calitate este necesar a se identifica și studia bibiografia aleasă, iar sursele bibliografice cercetate și utilizate să fie cât mai recente.
Pe lângă documentarea propriu-zisă s-a mai utilizat și studiul de specialitate cu ajutorul manualelor de specialitate, a anuarelor statistice, a lucrărilor practice și a internetului.
4.1.2. Organizarea și utilizarea surselor bibliografice
Selectarea, identificarea și studierea materialului ales presupune înțelegerea, stăpânirea tehnicilor de documentare, îmbinând atât metodele clasice cât și cele moderne.
Documentarea cu ajutorul calculatorului reprezintă o metodă modernă de cercetare și documentare, metodă care diminuează munca de documentare permițând accesul rapid la informații și care, totodată, întregește volumul de surse bibliografice și de cunoștințe.
Studierea bibliografiei presupune mai mulți pași și anume:
identificarea tuturor surselor bibliografice care tratează tema care constituie subiectul lucrării de licență;
analiza/ studierea succintă a informațiilor;
studierea surselor bibliografice;
fructificarea informațiilor acumulate și prelucrarea datelor culese. (http://www.academia.edu/4156091/Surse_informare_utilizate_in_activitatea_de_cercetare ultima accesare 25.04.2014)
4.1.3. Observația și analiza documentelor
Observația este cea mai veche metodă științifică, metodă care este folosită pentru culegerea informațiilor necesare, referitoare la ceea ce interesează pe observator; informații și date care sunt culese din diverse surse bibliografice.
În urma aceste metode de cercetare se pot contura idei cu privire la un anumit subiect, subiect care, ulterior, poate fi dezbătut și la care i se pot adăuga alte idei în urma documentării.
Analiza documentelor este o metodă de cercetare care se referă la analiza datelor care au fost culese de cercetători, instituții de culegere a datelor, autori etc. (Cucerzan 2010)
Materialul este reprezentat de diferite rapoarte și baze de date care au fost preluate din diverse anuare statistice și site-uri oficiale precum UNWTO și INSSE. Datele prelucrate au fost utilizate pentru compara situația numărului de turiști în România în comparație cu celelate țări din Uniunea Europeană.
Rapoartele analizate în prezenta lucrare de licență au fost cercetate și analizate folosind site-urile oficiale ale instituțiilor specializate, și anume UNWTO și INSSE.
Site-ul Institutulului Național de Statistică oferă o baze de date Tempo unde se găsesc informațiile statistice necesare din orice domeniu. Informațiile care se regăsesc în această bază de date sunt numeroase, în cazul de față s-au utilizat informațiile privind numărul sosirilor de turiști străini, mai concret, turiștii din țările U.E., în ce tip de structuri de primire și zone s-au cazat, precum și numărul turiștilor români care au efectuat călătorii în străinătate. Informațiile se găsesc centrate pe ani de referință; în acest caz s-au folosit informațiile statistice din anii 2007 până în 2013.
Bazele de date internaționale oferă informații cu privire la turiștii sosiți și plecați din fiecare țară în parte. Site-ul oficial al UNWTO oferă rapoarte anuale în care se regăsesc referințe cu privire la sosirile turiștilor și plecările acestora, încasări din turism, ponderea încasărilor la PIB precum și previziuni în ceea ce privește viitoarele sosiri ale turiștilor într-o anumită regiune.
INDICATORII CERERII ȘI OFERTEI TURISTICE
Turismul internațional este analizat și cercetat prin prisma indicatorilor de analiză ai turismului și prin evoluția acestora. Indicatorii de analiză ai turismului relevă o importanță majoră datorită implicațiilor socio-economice pe care le are asupra economiei unei țări și în cadrul altor industrii.
Indicatorii ofertei turistice sunt corelați cu structurile de primire turistică dintr-o anumită țară, precum și de numărul de locuri create; acești indicatori fiind:
numărul total al structurilor de primire turistică cu funcțiuni de cazare, pe categorii și clasificări;
numărul total de camere;
numărul de camere pe categorii;
numărul total al locurilor de cazare;
numărul total al locurilor de muncă create în turism;
ponderea turismului în totalul forței de muncă ocupate a unei țări. (sursa: Minciu: 2005)
Indicatorii cererii turistice sunt corelați cu numărul de sosiri ale turiștilor într-o țară sau plecările acestora în străinătate, durata medie a sejurului etc. Acești indicatori sunt calculați în funcție de cercetările statistice și registrele intrărilor și ieșirilor din țară la punctele de frontieră și a structurilor de primire, precum și prin mijloacele de transport folosite pentru deplasarea turiștilor.
Acesti indicatori sunt:
numărul turiștilor străini sosiți într-o țară, care se află prin statisticile punctelor de frontieră, pe țări de proveniență și prin mijloacele de transport folosite;
numărul de turiști dintr-o țară, plecați în străinătate, care se află de asemenea prin statisticile de la punctele de frontieră la ieșire, pe țări de destinație și prin mijloacele de transport folosite;
numărul mediu zilnic de turiști care se calculează prin raportul totalului de turiști înregistrați de-a lungul unei perioade(luna, semestru, an) și numărul de zile corespunzătoare perioadei;
durata medie a sejurului exprimă numărul mediu de zile pe care un turist le petrece la o anumită destinație și se calculează ca raport între numărul de înnoptări și numărul de sosiri;
numărul de înnoptări reprezintă fiecare noapte petrecută de un turist într-o structură de primire turistică;
densitatea circulației turistice interne și internaționale reflectă legătura care se stabilește între numărul de turiști sosiți la o anumită destinație turistică și numărul populației locale;
preferința turiștilor dintr-o anumită țară;
capacitatea de suport a destinației turistice reprezentând numărul maxim de turiști care pot fi primiți într-un anumit interval de timp de o destinație turistică;
capacitatea unei țări de a genera călătorii turistice;
gradul de utilizare a capacității de cazare turistică reprezintă relația între capacitatea de cazare disponibilă și utilizarea efectivă a acesteia într-o anumită perioadă de timp și se calculează conform formulei: Iu=(nr. înnoptări/ nr. locuri*nr.zile disponibile) * 100; iar gradul de ocupare se determină prin formula: Go=[(turiști înregistrați*DMS)/ (nr.locuri*nr.zile disponibile)]*100;
încasările din turism care se află prin cheltuielile medii pe o zi de vacanță și prin încasările medii pe turist. (Petcu 2000)
4.3. INDICATORII COMPETITIVITĂȚII TURISMULUI
Competitivitatea turismului internațional este un indicator economic important și reprezintă un element important în stimularea economică. Destinațiile și companiile de turism au nevoie de o continua și permanentă dezvoltare pentru a se adapta în mod constant la o piață de desfacere globală în permanentă schimbare. (sursa: http://www.weforum.org/issues/travel-and-tourism-competitiveness ultima accesare 22.04.2014).
În anul 2013, Organizația Mondială a Turismului a continuat să ofere membrilor acesteia și sectorului turistic diverse statistici, informații cu privire la piața turistică, management în caz de crize dar și management pentru destinații.
Măsurarea și analizarea turismului prin statistici și Contul Satelit al Turismului se face prin măsurarea impactului economic al turismului atât la nivel regional cât și mondial. La analiza macroeconomică se iau în considerare avantajele și dezavantajele analizei macroeconomice deja existente în înțelegerea rolului turismului în economie, dincolo de Contul Satelit al Turismului, pentru a include, exceptând efectele directe, considerentele efectelor indirecte și a celor induse. (sursa:http://dtxtq4w60xqpw.cloudfront.net/sites/all/files/pdf/unwto_annual_report_2013_web.pdf ultima accesare 22.04.2014)
Turismul reprezintă unul din cei mai mari generatori de forță de muncă din lume. (sursa: http://www.weforum.org/issues/travel-and-tourism-competitiveness ultima accesare 22.04.2014)
Industria călătoriilor și a turismului a reușit să rămână rezilientă de-a lungul ultimilor ani în ciuda economiei globale care a fost caracterizată de o creștere economică fragilă, tensiuni macroeconomice și o rată de șomaj relativ mare în unele țări.
Cu toate că dezvoltarea sectorului turistic aduce numeroase beneficii economice, există totodată și obstacole la nivel național care îngreunează dezvoltarea acestuia. Din acest motiv, în urmă cu 7 ani, Forumul Economic Mondial împreună cu Partenerii din Industrie și Indici, au început o cercetare multi-anuală având ca și scop explorarea diverselor efecte și factori în legătură cu competitivitatea turismului și a călătoriilor din întreaga lume. (http://www3.weforum.org/docs/WEF_TT_Competitiveness_Report_2013.pdf ultima accesare 22.04.2014)
4.3.1. Indexul de Competitivitate al Turismului și Călătoriilor (I.C.T.C)
Indexul de Competitivitate al Turismului și Călătoriilor are ca și scop măsurarea factorilor și metodelor care fac țările atractive pentru a se dezvolta acest sector al turismului în țările respective.
Acest Index este bazat pe 3 mari categorii de variabile care facilitează competitivitatea turismului și călătoriilor. Aceste categorii sunt redate în 3 subindici ai Indexului și anume:
cadrul legislativ și al reglementărilor care afectează sectorul turismului, index care ia în considerare unele aspecte care depind în mod direct sau indirect de cadrul politic și mediul instituțional specifice fiecărei țări;
mediul de afaceri și infrastructura, index care are în vedere elementele mediului de afaceri și infrastructura fiecărei economii;
resursele naturale, culturale și umane implicate în activitățile de turism.
Fiecare dintre acești subindici este compus dinte-un număr de piloni ai competitivității acestui sector și sunt în număr de 14 după cum urmează:
Fig. 4.1. Indexul de Competitivitate în Turism
(Prelucrare proprie)
Pilonul „Legile și regulile specifice” captează gradul în care regulamentele de mediu duc la dezvoltarea sectorului turismului și călătoriilor în fiecare țară în parte. Legile și regulamentele pot avea un impact pozitiv sau negativ asupra atractivității unei țări, în funcție de modul în care înlesnesc sau îngreunează dezvoltarea acestui sector.
Importanța mediului natural în asigurarea unei destinații atractive pentru turism nu poate fi supraapreciată. Regulamentele, legile și factorii care consolidează sustenabilitatea mediului sunt importante pentru a asigura că o țară va continua să rămână o destinație atractivă și în viitor. În cadrul acestui pilon se măsoară rigoarea cu care se aplică legile și regulamentele în fiecare țară pentru a avea un mediu dezvoltat din punct de vedere sustenabil.
Pilonul “Siguranță și Securitate” este un factor critic în determinarea competitivității în turism în orice țară. Turiștii, de regulă, renunță la a călători în regiuni periculoase , regiuni cu o rată a criminalității și violenței ridicată sau din cauza terorismului, făcând dezvoltarea sectorului turismului în astfel de regiuni mai puțin atractivă.
Pilonul “Igienă și Sănătate” este de asemenea unul important pentru fiecare țară și pentru competitivitatea turismului și călătoriilor. Pe lângă accesul la apă potabilă și sanitație (canalizare, salubritate publică, curățenie) este nevoie și de un sector al sănătății care să ofere servicii medicale de calitate, în caz de nevoie.
Prioritizarea sectorului turismului și călătoriilor are, de asemenea, un impact important asupra competitivității turismului prin prisma faptului că este un sector important pentru economia fiecărui Stat. Guvernul, prin stabilirea priorităților bugetare, poate atrage investitori străini contribuind astfel la creșterea bugetului de Stat.
Infrastructura transportului aerian de calitate ușurează accesul către și dinspre regiuni, precum și în ineriorul regiunilor. La acest pilon se măsoară atât “cantitatea” transportului aerian măsurat prin numărul de plecări și numărul de companii aeriene existente, densitatea la aeroporturi, precum și “calitatea” infrastructurii aeriene atât pentru zboruri interne cât și internaționale.
De importanță majoră pentru deplasarea în interiorul unei țări este extinderea și calitatea infrastructurii transportului rutier.Acest pilon ia în considerarea calitatea drumurilor, căilor ferate și a porturilor precum și modul în care întreaga rețea națională de căi rutiere, luată ca un tot unitar, oferă transport eficient și accesibil turiștilor.
Infrastructura turistică este importantă deoarece ia în considerare infrastructura de cazare (măsurată în număr de camere existente la unitățile de primire) și prezența companiilor care închiriază autovehicule într-o țară, precum și capacitatea infrastructurii financiare puse la dispoziția turiștilor precum bancomatele.
Mediul online este un mijloc important de comunicare în prezent și este un instrument des folosit în sectorul turistic pentru planificarea călătoriilor, rezervări și achizitii de bilete de transport on-line, și este folosit, cu precădere și de către marile companii.
Competitivitatea prețurilor în industria turismului este un element important, având în vedere atractivitatea unor țări datorită prețurilor scăzute practicate. În acest caz, pentru măsurarea competitivității prețurilor, se iau în considerare factori precum prețurile pe anumite bunuri și servicii în comparație cu alte țări, taxele și prețurile practicate la aeroporturi, costul relativ de cazare la structurile de primire turistică etc.
Calitatea resurselor umane este împărțită în 2 subpiloni și anume: educație și formare profesională și forța de muncă calificată. Ambii subpiloni sunt importanți pentru orice economie, în domeniul turismului existând forță de muncă calificată, crescând competitivitatea acestui sector.
Subpilonul „Educație și formare” măsoară ratele de dobândire educațională precum și calitatea sistemului educațional în fiecare țară; se iau în considerare și aportul sectorului privat în îmbunătățirea resurselor umane și pregătirea acestora.
Afinitatea pentru turism este, de asemenea, important. Acest pilon măsoară măsura în care o țară și societatea sunt deschise turismului și vizitatorilor străini. Pe lângă acestea, mai măsoară și cheltuielile vizitatorilor și încasările din turism și contribuția acestora la PIB.
Resursele naturale sunt un alt factor important care crește competitivitatea în turism. La acest pilon se adaugă măsurile de atractivitate a mediului, calitatea mediului înconjurător, bogăția faunei și florei existente într-o țară, măsurate prin totalitatea speciilor de animale și flori existente, precum și procentajul ariilor naturale protejate prin lege.
Resursele culturale reprezintă un factor însemnat pentru orice țară și sporește competitivitatea turismului și călătoriilor. La acest pilon se includ siturile culturale aflate în patrimoniul U.N.E.S.C.O., capacitatea locurilor existente pe stadioane, numărul de târguri și expoziții etc. (http://www3.weforum.org/docs/WEF_TT_Competitiveness_Report_2013.pdf ultima accesare 22.04.2014).
PARTEA A III-A REZULTATE ȘI DISCUȚII
CAPITOLUL 5. ANALIZA CERERII ȘI OFERTEI TURISTICE ÎN ROMÂNIA
5.1. SOSIRILE INTERNAȚIONALE
Indicatorul „sosirile internaționale” reprezintă turiștii care își părăsesc locul de domiciliu și care efctuează orice formă de turism într-o țară străină. Aceștia sunt considerați turiști internaționali care călătoresc în afara mediului lor de provenință într-o altă țară, se cazează la structurile de primire turistică din țara în care călătoresc pentru o perioadă de cel puțin 24 de ore și cel mult 12 luni, având ca motivativ principal al călătoriei altul decât desfășurarea unei activități remunerate la locul vizitat.
Tabelele 5.1 și 5.2 prezintă sosirile turiștilor străini în România în perioada 2000-2013.
Se poate observa că în perioada 2000-2006, cel mai mare număr de sosiri internaționale, peste 650 mii de sosiri ale turiștilor străini, s-au înregistrat în București și orașele reședință de judet, iar de-a lungul celor șase ani de referință, acest număr al sosirilor turiștilor străini a crescut considerabil, in anul 2006 înregistrându-se peste 1.0 milioane de sosiri.
În stațiunile din zona montană s-au înregistrat aproximativ 88 mii de turiști străini în anul 2000, urmând ca până în anul 2004 acest număr să crescă la 117 mii de sosiri iar mai apoi, începând cu anul 2005 să scadă acest număr la 96 mii de sosiri de turiști străini.
În alte localități și trasee turistice s-au înregistat un număr de peste 58 mii de sosiri ale turiștilor străini, acest număr triplându-se până în anul 2006.
În stațiunile din zona litorală s-au înregistrat în anul 2000 peste 32 mii de turiști străini, ajungând în anul 2006 să crească la 62 mii de sosiri internaționale.
În stațiunile balneare s-au înregistrat în jur de 25 mii de turiști străini în anul 2000, acest număr crescând ușor de-a lungul anilor, înregistrându-se în anul 2006 peste 36 mii de turiști străini.
Cel mai mic număr de sosiri ale turiștilor străini s-au înregistrat în zona Delta Dunării însumând un număr de 4 mii de turiști străini, până în anul 2006 ajungând la peste 100 mii de sosiri ale turiștilor străini.
Tab. 5.1.
Sosirile turiștilor pe tipuri de destinații turistice 2000-2006
Prelucrare după INSSE
În anul 2007, după aderarea României la Uniunea Europeană, numărul sosirilor internaționale în tipurile de destinații turistice din țară au rămas aproximativ aceleași. Cu toate acestea, începând cu anul 2009, anul crizei economice, se observă o scădere a numărului de sosiri internaționale în toate tipurile de destinații turistice. Cel mai mare număr de sosiri, peste 1.3 milioane, s-a înregistrat în anul 2013 în București și orașele reședință de județ. În alte localități și alte trasee turistice, numărul sosirilor internaționale a crescut din anul 2007, ajungând la aproape 200 mii în anul 2013. În stațiunile din zona litorală, numărul sosirilor turiștilor străini a scăzut constant, totuși, cel mai mare număr de sosiri internaționale s-a înregistrat în anul 2007 de 58 mii de sosiri.
Tab. 5.2.
Sosirile turiștilor pe tipuri de destinații turistice 2007-2013
Prelucrare după INSSE
În contextul aderării României la Uniunea Europeană, se dorește a se compara sosirile de turiști internaționali din țările lumii înainte și după intrarea României în Uniune.
Tabelele 5.3 și 5.4 prezintă sosirile internaționale ale turiștilor în structurile de primire existente în România în perioadele 2000-2006 și respectiv 2007-2013.
De-a lungul celor șase ani analizați se constată că numărul sosirilor totale la unitățile de primire turistică din România a crescut anual cu aproximativ 4,8%. Sosirile turiștilor străini la structurile de primire a crescut de asemenea, înregistrând o rată anuală de creștere de 9,7%.
În cadrul hotelurilor se observă o creștere anuală de 9% a sosirilor de turiști străini iar la hotelurile pentru tineret, creșterea anuală este una semnificativă, de 100%. Hostelurile au înregistrat de asemenea o rată anuală pozitivă de 47% în ceea ce privește sosirile de turiști străini iar la hotelurile tip apartament, rata anuală de creștere a fost de 1%.
În cadrul motelurilor, sosirile internaționale au scăzut cu aproximativ 3%, la căsuțele turistice cu 37% iar la taberele de elevi și preșcolari cu 15%. Creșteri mari ale sosirilor turiștilor internaționali s-au înregistrat la pensiunile agroturistice și popasuri turistice, rata anuală de creștere în cazul celor două tipuri de structuri fiind de 41%.
Tab. 5.3.
Sosirile turiștilor pe tipuri de structuri și tipuri de turiști în anii 2000-2006
Prelucrare după INSSE
În perioada de după intrarea României în Uniunea Europeană se observă un ritm anual de creștere de 2,6% al numărului de turiști sosiți la unitățile de primire din țară, și un ritm anual de creștere al sosirilor turiștilor străini de străini de 2%. Cu toate acestea, față de perioada 2000-2006, această rată este în scădere.
În cadrul hotelurilor din țară, sosirile de turiști este în creștere cu o rată de 2% anual, în vreme ce, la hotelurile pentru tineret se înregistrează o scădere de 100% având în vedere ca din anul 2009 până în prezent, nu s-a înregistrat nicio sosire a turiștilor. Spre deosebire de acet tip de structură de primire, la hosteluri se înregistrează o creștere relativ mare a numărului de turiști internaționali, peste 44% anual.
Scăderi mari s-au realizat în cadrul campingurilor cu 14,5% în ceea ce privește totalitatea sosirilor turiștilor, precum și la hanuri cu o scădere de 100% a numărului sosirilor internaționale și de 35% în cazul tuturor sosirilor totale ale turiștilor.
Tab. 5.4.
Sosirile turiștilor pe tipuri de structuri și tipuri de turiști în anii 2007-2013
Prelucrare după INSSE
În perioada de după aderarea României la Uniunea Europeană și până în prezent, ritmul anual de creștere al sosirilor în cadrul unităților de primire turistică din țară este în scădere față de perioada precedentă, ritmul de creștere rămânând însă pozitiv.
În cadrul hotelurilor, față de perioada 2000-2006, se înregistrează o scădere a ritmului de creștere anual al sosirilor internaționale, acest ritm fiind de 2,6% anual. Hotelurile pentru tineret și hanurile înregistreză scăderi de 100% în ceea ce privește sosirile internaționale de turiști. Alte structuri de primire cu ritm anual în scădere al sosirilor internaționale sunt bungalourile cu -20,9% și popasurile turistice cu -13,7%.
Sosirile internaționale ale turiștilor în hosteluri sunt în creștere față de perioada precedentă, înregistrându-se un ritm anual de creștere de 44% și o creștere de 4,9% al numărului de sosiri internaționale în cazul hotelurilor apartament.
5.2. ÎNNOPTĂRILE TURIȘTILOR
Numărul de înnoptări este un indicator al cererii turistice și reprezintă fiecare noapte pe care un turist o petrece la o structură de primire turistică. Tabelele 5.1 și 5.2 arată numărul de înnoptări ale turiștilor români și străini în România și în ce tipuri de destinații turistice au înnoptat aceștia în perioada 2000-2013. (Wachowiak, 2006)
Tabelul 5.5 prezintă numărul de înnoptări efectuate de către turiștii străini și români între anii 2000-2006, pe tipuri de destinații turistice. Astfel, în anul 2000, în România au fost efectuate peste 17.0 milioane de zile-turist ale turiștilor români și străini. Din acestea, doar 2.1 milioane au fost înnoptări ale turiștilor străini. Dintre acestea, cel mai mare număr de înnoptări și anume peste 1.0 milioane, au fost înregistrate în zona București și orașele reședință de județ. Cel mai mic număr de zile-turist au fost de 11.800 de înnoptări în zona Delta Dunării. Stațiunile balneare au înregistrat un număr de 142.000 de înnoptări în anul 2000, în stațiunile din zona litorală au fost de peste 260.000 înnoptări iar în stațiunile din zona montană s-au înregistrat peste 240.000 de înnoptări ale turiștilor străini.
Până în anul 2005, se observă o creștere al numărului de înnoptări ale turiștilor străini, după care, în anul 2006, scade cu aproximativ 200.000 de înnoptări. În toți acești ani, zona București și orașele reședință de județ, înregistrează cel mai mare număr de înnoptări, crescând treptat și ajungând în anul 2006 la peste 2 milioane de înnoptări ale turiștilor străini.
Numărul de zile-turist fluctuează ușor în stațiunile balneare, în anul 2004 înregistrându-se peste 1.8 milioane de înnoptări, acesta fiind cel mai mare comparativ cu ceilalți ani.
În stațiunile litorale numărul înnoptărilor este în continuă creștere, ajungând în anul 2005 la 634.000 de înnoptări, urmând o perioadă de declin în anul 2006 cand au fost efectuate 440.000 de înnoptări ale străinilor. Stațiunile din zonele montane înregistrează aproximativ același număr de zile-turist, fluctuează ușor acest număr, nedepășind însă 270.000 de înnoptări.
În alte localități și trasee turistice, numărul de înnoptări ale turiștilor străini este în creștere pe parcursul cel 6 ani de referință.
Pe parcursul perioadei 2000-2006, înnoptările turiștilor români la structurile de primire turistică din România a crescut anual cu 8,5%, în vreme ce înnoptările turiștilor străini au crescut anual doar cu 0,3%.
Ritmul anual de creștere fluctuează de la an la an, astfel de-a lungul celor șase ani se observă o creștere a înnoptărilor turiștilor români pozitivă cu 0,18% pe an în stațiunile balneare, iar în aceeași destinație turistică, ritmul anual al înnoptărilor turiștilor străini crește cu 0,1%.
În stațiunile din zona litorală, numărul înnoptărilor turiștilor români a fost în scădere, realizând un ritm anual negativ, în timp ce ritmul de creștere anual în cazul înnoptărilor turiștilor internaționali a fost de 10,8%.
Stațiunile din zona montană au avut un ritm anual de creștere negativ, atât la nivelul înnoptărilor turiștilor români, cât și a celor străini; în Delta Dunării numărul înnoptărilor a crescut anual, rata anuală de creștere în cazul turiștilor străini a fost de 18,5% iar în cazul românilor de 9%.
În București și orașele reședință de județ se constată o creștere a numărului înnoptarilor de-a lungul celor șase ani având ca rată anuală de creștere de 5,2% în cazul turiștilor români și 9,2% în cazul turiștilor internaționali.
Tab. 5.5.
Înnoptările turiștilor străini pe tipuri de destinații turistice în anii 2000-2006
Prelucrare după INSSE
Al doilea cel mai mare ritm anual de creștere(16,3%) a fost înregistrat în cazul turiștilor străini care au înnoptat în alte localități și trasee turistice, altele față de cele menționate, pe când, rata anuală de creștere în cazul înnoptărilor turiștilor români a fost de 4,6%.
În tabelul 5.6 sunt prezentate înnoptările turiștilor străini în perioada 2007-2013 pe tipurile de destinații turistice pentru a vedea dacă a crescut numărul înnoptărilor turiștilor după intrarea României în Uniunea Europeană. Comparativ cu anul 2006, în anul 2007 se observă o creștere a numărului de înnoptări cu aproximativ 300.000 de zile-turist.
În ceea ce privește numărul de zile-turist înregistrate în stațiunile balneare, acestea au avut o creștere din anul 2005 până în anul 2007, după care a urmat o perioadă de declin în anii 2008, 2009 și 2010. În anul 2009 au fost înregistrate 89.000 de înnoptări ale turiștilor străini, mai puțin cu aproximativ 40% față de anul 2007. Aceasta s-a datorat datorită crizei economice care a afectat întreg mapamondul. În anii următori, numărul înnoptărilor crește treptat, înregistrându-se în anul 2013 aproximativ 129.000 de înnoptări ale turiștilor străini.
În perioada 2007-2013 se observă o creștere a numărului înnoptărilor în destinațiile turistice prezentate în tabel, față de perioada 2000-2007. Cu toate acestea, începând cu anul 2009 a scăzut numărul de zile-turist în toate structurile de primire din destinațiile turistice din cauza crizei economice. Începând cu anul 2011, începe o perioadă de redresare economică, reflectându-se în numărul de înnoptări ale turiștilor străini.
În ceea ce privește ritmurile anuale de creștere se constată că au valori negative atât la înnoptările turiștilor străini(-0,6%) cât și a celor români(-1,3%). Cele mai mari scăderi ale numărului de înnoptări ale turiștilor străini au fost înregistrate în stațiunile litorale și în zona Delta Dunării realizând o scădere anuală de aproximativ -17% în perioada 2007-2013.
Cele mai mari scăderi ale înnoptărilor turiștilor români au fost înregistrate în stațiunile balneare(-5,4%) și în stațiunile din zona litorală cu -4,5% anual.
Tab. 5.6.
Înnoptările turiștilor străini pe tipuri de destinații turistice în anii 2007-2013
Prelucrare după INSSE
În prezent, în România există peste 6000 de structuri de primire turistică. Numărul acesta a evoluat din anul 2000, crescând treptat. În anul 2000 au existat puțin peste 3000 de unități de primire turistică cu funcțiuni de cazare iar în anul 2011 numărul acestora a scăzut la 5003 față de anul precedent, urmând ca până în prezent să crească numărul acestora.(Fig. 5.1)
Fig. 5.1. Numărul de structuri de primire turistică existente în România
Tabelele 5.7 și 5.8 prezintă numărul de înnoptări ale turiștilor străini în structurile de primire turistică existente în România. Se poate observa că în perioada 2000-2013, majoritatea turiștilor străini au înnoptat în hoteluri, ponderea acestora fiind de peste 80% în toți anii față de înnoptările în celelalte structuri de primire.
Tabelul 5.7 prezintă situația înnoptărilor în structurile de primire turistică, pe tipuri de unități în perioada 2000-2006. Astfel, în anul 2000 au existat aproape 2.0 milioane de înnoptări ale turiștilor străini reprezentând 90,7% din totalul înnoptărilor în structurile de primire turistică existente.
Înnoptările în spațiile de cazare de pe navele fluviale și maritime au fost de 43.500 de înnoptări reprezentând aproximativ 2% din total. Turiștii străini au înnoptat în vile turistice și pensiuni turistice, acestea însumând un număr de 42.000 respectiv 35.000 de zile-turist.
În anii următori, până în anul 2006, se constată faptul că numărul de înnoptări ale turiștilor străini la pensiunile turistice au fost în creștere ajungând de la 35.000 de înnoptări înregistrate în anul 2000 la peste 100.000 în anul 2006.
Tab. 5.7.
Înnoptările turiștilor străini în unitățile de primire turistică 2000-2006
Prelucrare după INSSE
În ceea ce privește numărul de zile-turist înregistrate la hotelurile din România, se constată ca fluctuează ușor, ajungând la peste 3.0 milioane de înnoptări în anul 2005; cu toate acestea, ponderea înnoptărilorla aceste structuri de primire turistică este mai mare de 88%.
Înnoptările la hoteluri pentru tineret, hosteluri, hanuri, bungalouri, popasuri turistice și pensiuni agroturistice sunt în număr foarte scăzut, iar la hoteluri apartament sunt aproape inexistente. În anul 2000, la hotelurile apartament din România nu s-a înregistat nicio înnoptare a turiștilor străini iar după acest an au fost în număr relativ mic.
Zilele-turist înregistrate la vilele turistice și la căsuțele turistice au ponderi foarte mici cuprinse între 0,01-0,07% în comparație cu celelalte structuri de primire.
Tabelul 5.8 prezintă situația zilelor-turist ale turiștilor străini înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 2007-2013. Comparativ cu anul 2006, înnoptările turiștilor străini la hoteluri au scăzut după anul 2007 până în prezent, crescând în schimb înnoptările la pensiunile turistice și la cele agroturistice.
În anul 2007, pensiunile agroturistice au înregistrat un număr de 56.000 de înnoptări ale turiștilor străini, ajungând în anul 2013 la peste 86.000 de zile-turist. Pensiunile turistice , față de anul 2006 cand au fost efectuate 163.000 de înnoptări ale străinilor, a ajuns în 2007 la 163.000 de zile-turist. Începând cu anul 2009, numărul acestora a scăzut din pricina crizei mondiale iar numărul înnoptărilor la scăzut la 100.000, ajungând ca în anul 2013 să fie înregistrate 144.000 zile-turist.
Tab. 5.8.
Înnoptările turiștilor străini în unitățile de primire turistică
Prelucrare după INSSE
Se poate conclude că înnoptările turiștilor străini sunt un indicator al cererii turistice important pentru industria turismului și a economiei naționale datorită faptului că reprezintă pe lângă cheltuielile aferente înnoptărilor la structurile de primire din destinațiile turistice, și o cheltuială a turiștilor cu alte lucruri precum alimente, vizite, cursuri de schimb valutar etc. Toate aceste cheltuieli efectuate în cadrul călătoriilor străinilor au efecte și asupra economiei naționale prin aportul la PIB.
O dată cu intrarea României în Uniunea Europeană se dorea dezvoltarea și promovarea sectorului turistic al țării, nu doar prin construirea infrastructurii de turism dar și prin dezvoltarea infrastructurii rutiere, aeriene și valorificarea resurselor naturale, culturale și umane ale țării.
Cu toate că înnoptările din perioada de după intrarea României în Uniunea Europeană au fost relativ scăzute, după anul 2007 se observă o creștere a numărului acestora. Pe lângă acestea, din totalul înnoptărilor în structurile de primire turistică existente în țară, marea majoritate, în jur de 80% au fost efectuate de către turiști români.
Principalele structuri de primire care au înregistrat un aport mare al înnoptărilor turiștilor străini au fost hotelurile, pensiunile turistice și cele agroturistice și spațiile de cazare de pe navele fluviale și maritime. Cele mai mici aporturi de zile-turist au fost înregistrate la hanuri, sate de vacanță, tabere de elevi și preșcolari și căsuțe turistice.
5.3. DURATA MEDIE A SEJURULUI ȘI GRADUL DE OCUPARE PE LOCURI
5.3.1. Durata medie a sejurului
Durata medie a sejurului reprezintă numărul mediu de zile pe care un turist le petrece în unitățile de primire din țară și se calculează prin raportul numărului de înnoptări totale în unitățile de primire turistică și numărul de sosiri totale în respectivele structuri de primire.
Tabelele 5.9 și 5.10 prezintă durata medie a sejurului în cadrul unităților de primire turistică existente în România și ritmul de creștere anual al acesteia în perioadele 2000-2006 și 2007-2013.
Astfel, în perioada de dinainte de aderarea României la U.E., durata medie a sejurului al unui turist în cadrul hotelurilor a fost de 3,68 zile în anul 2000 iar în anul 2006 a fost de 3,27 zile, ceea ce înseamnă că de-a lungul anilor durata medie a sejurului a scăzut cu un ritm anual în scădere cu 2,3%.
În cadrul hotelurilor pentru tineret se constată o creștere a duratei medii a sejurului al unui turist, cu un ritm anual de creștere de 20,9%. Acest ritm de creștere este cel mai mai mare ritm înregistrat în cadrul tuturor structurilor de primire turistică din România.
În ceea ce privește durata medie a sejurului în cadrul hostelurilor, hanurilor, vilelor turistice, cabanelor turistice, bungalourilor, satelor de vacanță, căsuțelor turistice, pensiunilor agroturistice și a spațiilor de cazare de pe navele fluviale și maritime, se observă o scădere a duratei medii a sejurului ale turiștilor și implicit un ritm anual negativ.
Cu toate acestea, în cadrul hotelurilor apartament s-au înregistrat creșteri ale duratei medii a sejurului; în anul 2001, DMS a fost de 1,57 zile, crescând anual și ajungând în anul 2006 la 3,2 zile cu un ritm anual de creștere de 15,5%.
Durata medie a sejurului în moteluri a avut o creștere relativ mică de la an la an, ritmul anual de creștere fiind de 1,3%. În cadrul popasurilor turistice, durata medie a sejurului unui turist a fost de 1,39 zile în anul 2000, ajungând la 2,49 zile în anul 2006 cu un ritm anual de creștere de 12,43%.
Durata medie a sejurului la pensiunile turistice din țară a avut o ușoară creștere de la an la an, ritmul anual de creștere fiind de aproape 2%.
Tab. 5.9.
Evoluția duratei medii a sejurului a turiștilor în perioada 2000-2006
Prelucrare după INSSE
În tabelul 7.2 sunt prezentate durata medie a sejurului în cadrul unităților de primire turistică din România și ritmul de creștere anual al acesteia în perioada de după intrarea României în Uniune și până în prezent.
Tab. 5.10.
Evoluția duratei medii a sejurului a turiștilor în perioada 2007-2013
Prelucrare după INSSE
Se constată astfel că durata medie a sejurului la hoteluri a scăzut comparativ cu perioada precedentă cu 4,3% anual. La hotelurile pentru tineret, durata medie a sejurului în anul 2007 a fost de 2,91 zile iar începând cu anul 2009, aceasta a scăzut cu 100%. S-au mai înregistrat scăderi ale duratei medii a sejurului în cadrul hanurilor, hotelurilor apartament, vilelor turistice, cabanelor turistice, bungalourilor, pe când, în cazul satelor de vacanță se constată o creștere a duratei medii a sejurului de 1,81 de zile în anul 2000 la 3,03 zile în anul 2013 cu un ritm anual de creștere de 10,8%. La hosteluri, durata medie a sejurului a crescut anual începând cu anul 2007, înregistrând valori pozitive față de perioada anterioară când s-au înregistrat valori negative.
După aderarea României la Uniune și până în prezent, situația României nu s-a îmbunătățit în ceea ce privește sectorul turismului. Se constată scăderi și creșteri ale duratei medii a sejurului în cadrul unităților de primire turistică existente în țară, în cele două perioade analizate, 2000-2006 și respectiv 2007-2013. Perspectivele țării după aderarea la Uniune sunt aceleași, ușoare creșteri și scăderi ale valorilor înnoptărilor, sosirilor și a numărului de turiști români și străini.
5.3.2. GRADUL DE OCUPARE PE LOCURI
Gradul de ocupare pe locuri reprezintă ponderea ocupării locurilor din tipurile de structuri de primire cu funcțiuni de cazare. Gradul de ocupare pe locuri s-a calculat prin raportul înnoptări și capacitatea de cazare din tipurile de unități de primire și apoi înmulțindu-se cu 100.
Tab. 5.11.
Gradul de ocupare pe locuri în structurile de primire din România în anii 2000-2006
Prelucrare după INSSE
Gradul de ocupare pe locuri în anii 2000-2006 a scăzut cu un ritm anual de -0,7% în cazul hotelurilor. În anul 2000, gradul de ocupare pe locuri în acest tip de structură de primire a fost de 42,6%, în anul 2001 a crescut la 43% urmând ca până în 2006 să scadă, ajungând la 41%.
Gradul de ocupare pe locuri la hotelurile pentru tineret a avut un ritm anual de creștere de 12,6%; în anul 2000 gradul de ocupare fiind de 15% urmând a crește anual această pondere, și în anul 2006 înregistrându-se un grad de ocupare pe locuri de peste 27%.
În cazul motelurilor din țară, în anul 2000 s-a înregistrat un grad de ocupare de 14,5%, această pondere crescând până în anul 2003, urmând ca până în 2006, să scadă la 0%.
Scăderi ale gradului de ocupare s-au înregistrat la hosteluri, hoteluri apartament, vile turistice, cabane turistice, căsuțe turistice și tabere pentru elevi și preșcolari.
În spațiile de cazare de pe navele maritime și fluviale s-a înregistrat un grad de ocupare a locurilor de 5,68% în anul 2000, pondere care a scăzut anual cu un ritm de -25,7%, ajungând în anul 2006 la un grad de ocupare al locurilor de 1,3%.
În cadrul pensiunilor agroturistice, gradul de ocupare al locurilor a fost de 7,47% în anul 2000, această pondere crescând anual, ajungând în anul 2006 la 12,3% cu un ritm anual de creștere de 10,4%.
În tabelul 5.12 este prezentat gradul de ocupare al locurilor pe tipuri de unități de primire turistică din țară în perioada 2007-2013. Se constată astfel ca gradul de ocupare în cadrul hotelurilor a crescut față de perioada precedentă, cu toate acestea, înregistrând ponderi negative (-6,2%). La hotelurile pentru tineret, gradul de ocupare în anul 2007 a fost de 31% urmând ca, începând cu anul 2009, anul crezei economice, să scadă cu 100% până în anul 2013.
În perioada 2007-2013, gradul de ocupare al locurilor în cazul motelurilor a fost de 0%.
Din tabelul 7.4 se poate observa că în perioada 2007-2013, gradul de ocupare al locurilor a scăzut la majoritatea structurilor de primire turistică, cu toate acestea, doar satele de vacanță și pensiunile turistice au avut un ritm anual de creștere de 13,5% și respectiv 13,6%.
Tab. 5.12.
Gradul de ocupare pe locuri în structurile de primire din România în anii 2007-2013
Prelucrare după INSSE
Cu toate că România a aderat la U.E. în anul 2007, situația țării nu s-a îmbunătățit din punctul de vedere al turismului; gradul de ocupare pe locuri la tipurile de structuri de primire turistică din țară a fluctuat de-a lungul anilor, iar la majoritatea tipurilor de unități de primire ritmul de ocupare a înregistrat scăderi mari ale gradului de ocupare pe locuri.
CAPITOLUL 6. COMPETITIVITATEA TURISMULUI INTERNAȚIONAL AL ROMÂNIEI
Competitivitatea turistică în U.E. este un indicator important, oferind informații cu privire la situația turismului prin prisma a mai mulți factori, printre care numărul de turiști sosiți și plecați, cheltuielile acestora în interiorul Uniunii, contribuția la PIB etc.
Tabelul 6.1. prezintă Indexul de competitivitate în turism al României, pe cele 3 mari categorii de indici și anume: Cadrul legislativ și al reglementărilor, Mediul de afaceri și infrastructura și cel de-al treilea indice, resursele naturale, umane și culturale, și respectiv pe subindicii caracteristici fiecărui tip de indice.
România s-a aflat în anul 2009 pe locul 66 din cele 140 de țări luate în considerare, în ceea ce privește Indexul competitivității în turism, în anul 2011 s-a aflat pe locul 63 urmând ca în anul 2013 să scadă pe locul 68.
România,la capitolul infrastructură și transport terestru ocupă locul 109 din cele 140 de țări luate în considerare și la prioritizarea activitășilor de turism la care ocupă locul 103. Pe lângă aceseta, România nu stă bine nici la capitolele: infrastructură și transport aerian(locul 93); competitivitatea prețurilor(locul 84). Toate acestea înseamnă că România nu este o destinație turistică pentru turiștii străini prin prisma faptului că legile și regulamentele nu îndeplinesc criteriile necesare dezvoltării sectorului turistic, infrastructura rutieră și aeriană lasă de dorit; țara lasă de dorit la capitolul siguranță și securitate, motiv pentru care turiștii aleg să călătorească în alte regiuni decât România; iar în ceea ce privesc prețurile practicate în țară, acestea sunt mai mari decât în alte țări.
Locul cel mai din urmă îl ocupă la capitolul afinitatea pentru turism și călătorii, ceea ce înseamnă că societatea nu este deschisă turismului și vizitatorilor străini. Cu toate acestea, România deține locul 34 în ceea ce privește infrastructura în turism ceea ce înseamnă că în țară există relativ multe structuri de primire turistică.
Tab. 6.1.
Indexul de competitivitate în turism al României
Sursa: http://www.weforum.org/ . ultima accesare 10.06.2014
Tabelul 6.2. prezintă Indexul de competitivitate pe cei 3 piloni al țărilor membre U.E., și prin analizarea tabelului se vor scoate în evidență punctele slabe și punctele forte ale României și locul pe care se află cadrul Uniunii.
Indexul de Competitivitate al Turismului și Călătoriilor are ca și scop măsurarea factorilor și metodelor care fac țările atractive pentru a se dezvolta acest sector al turismului în țările respective. Index-ul este bazat pe 3 mari categorii de variabile care facilitează competitivitatea turismului și călătoriilor și anume: cadrul legislativ și al reglementărilor; mediul de afaceri și infrastructura și resursele naturale, culturale și umane implicate în activitățile de turism, fiecare dintre acestea fiind divizate în subcategoriile specifice fiecărui indice al competitivității în turism.. (http://www3.weforum.org/docs/WEF_TT_Competitiveness_Report_2013.pdf ultima accesare 8.06.2014).
Dintre cele 140 de economii din lume și cele 5 grupuri regionale, Europa, alături de Statele Unite ale Americii, Asia Pacific (inclusiv Asia Centrală), Orientul Mijlociu și Africa de Nord și nu în ultimul rând, Africa Subsahariană, rămâne o regiune cu o economie dezvoltată, reprezentând una din regiunile cele mai bune din punctul de vedere al competitivității în turism.
Din punctul de vedere al competitivității în turism, Germania ocupă locul 2 global și respectiv locul 1 în Uniunea Europeană însumând un scor de 5,39 dintr-un punctaj total de 7. În ceea ce privește cadrul legislativ, Germania ocupă locul 4 în Uniune (scor de 5,57) și locul 2 la capitolul mediu de afaceri și infrastructură. Germania deține una din cele mai bune și performante infrastructuri din lume ocupând locul 6 global la infrastructura terestră și locul 7 la cea aeriană și locul 2 în cadrul U.E. De asemenea, această țară deține vaste resurse culturale ocupând locul 5 în lume și respectiv locul 3 în Uniune, fiind anual gazda a peste 600 de târguri și expoziții internaționale. Pe lângă acestea, Germania face mari eforturi pentru a se dezvolta din punct de vedere sustenabil, ocupând locul 4 în lume.
Austria, din punctul de vedere al competitivității turismului și călătoriilor, ocupă locul 3 pe plan mondial, respectiv locul 2 dintre țările Uniunii. Cadrul legislativ este cel mai bine pus la punct dintre toate țările membre, luând în calcul legile și regulamentele existente, ocupând locul 1 la acest capitol. Performanța puternică a acestei țări este datorată unor factori precum infrastructura turistică dezvoltată și bogatele resurse culturale, naturale și umane.
Tab. 6.2.
Indexul de competitivitate al turismului în țările din Uniunea Europeană
Sursa: http://www.weforum.org/. ultima accesare 10.06.2014
Austria, din punctul de vedere al mediului de afaceri și infrastructurii ocupă locul 5, cu un scor de 5,11 iar din punctul de vedere al resurselor naturale, culturale și umane, ocupă de asemenea locul 5 în Uniunea Europeană. Austria este o destinație turistică importantă datorită numeroaselor atracții culturale precum Palatul Schonbrunn și Belvedere; pe lângă atracțiile turistice, vizitatorii practică turismul pentru cumpărături (strada Maria Hilfer, Pandorf etc).
Spania ocupă locul 4 mondial respectiv locul 3 în Uniunea Europeană la capitolul competitivitatea turismului și călătoriilor. Spania este una din primele 10 țări care a avut cel mai important progres din anul 2011 când a ocupat locul 8, urcând în anul 2013 în top, ocupând locul 4. Spania continuă să conducă la capitolul resurse culturale, ocupând în anul 2013 locul 1 în lume; și datorită numeroaselor târguri și expoziții internaționale ocupă locul 3 în lume. În cadrul Uniunii, Spania ocupă locul 7 în ceea ce privește subindicele „Cadrul legislativ”, locul 1 la cel de mediu de afaceri și infrastructura, infrastructura în turism este un punct forte al țării existând numeroase structuri de primire, facilități de închiriere a automobilelor și bancomate și locul 2 în ceea ce priviște resursele culturale, naturale și umane. De asemenea, infrastructura aeriană este foarte bine dezvoltată fiind una din cele top 10 țări la acest capitol.
Competitivitatea turismului și călătoriilor în Regatul Unit este bazată pe vaste și excelente resurse culturale (locul 3 în lume și locul 1 dintre țările membre U.E.) și un număr mare de târguri și expoziții internaționale. În cadrul subindicelul „Cadrul legislativ și reglementări”Regatul Unit ocupă locul 10 în U.E. iar la „Mediu de afaceri și infrastructură” ocupă locul 4.
Regatul Unit beneficiat de două evenimente importante și anume Jocurile Olimpice și Jubileul de Diamant al Reginei Elisabeta II, ceea ce a contribuit la augmentarea numărului de sosiri de turiști. Un punct slab al acestei țări este faptul că Regatul Unit a primit evaluări slabe în ceea ce privește competitivitatea prețurilor, ocupând locul 138 în lume, datorat în mare parte faptului că are a doua cea mai mare rată a taxelor pe bilete de călătorii și la transportul aerian din lume.
Franța continuă să fie o destinație turistică de mare importanță datorită patrimoniului cultural bogat. Franța ocupă locul 6 în U.E. din punctul de vedere al resurselor naturale, culturale și umane. De asemenea, această țară găzduiește numeroase târguri și expoziții internaționale ocupând locul 5 în lume. În ceea ce privește infrastructura, acesta este una din cele mai bune și dezvoltate din lume (locul 5 și respectiv locul 3 în Uniune), cu foarte bune drumuri, căi de acces și căi ferate, precum și infrastructura aeriană bine dezvoltată, ocupând locul 8 în lume din acest punct de vedere.
Cu toate acestea, cadrul legislativ și regulamentele nu sunt suficient de încurajatoare în ceea ce privește dezvoltarea sectorului turistic, iar prioritizarea turismului și călătoriilor a scăzut (locul 35 în lume); în Uniune ocupând locul 5 la acest capitol.
Italia, având bogății culturale, expoziții și târguri internaționale ocupă locul 7 dintre țările membre U.E. Totodată, Italia deține bogate industrii creative, punctul forte al acestei țări fiind reprezentat de excelenta infrastructură turistică(la egalitate cu Austria, ambele ocupând locul 1) și infrastructura aeriană relativ bună(locul 24). Mediul de afaceri și infrastructura este relativ dezvoltată, în comparație cu România, ocupând locul 16 la acest capitol. Totuși, datorită cadrului legislativ și regulamentelor, nu se pune accent pe dezvoltarea sectorului turistic ocupând locul 100 pe plan mondial și respectiv 26 în Uniunea Europeană, și lipsa unei competitivități a prețurilor duce la un declin al acestei țări din acest punct de vedere, ocupând locul 134 în lume.
În anul 2007, România și Bulgaria au aderat la Uniunea Europeană în speranța unei creșteri economice și înlesnirea relațiilor cu celelalte țări membre, precum și ajutorul economic pus la dispoziție de către U.E. Din punctul de vedere al infrastructurii, România nu ocupă locuri bune, infrastructura transporturilor aeriene și terestre lasă de dorit ocupând locul 28 în U.E. și locurile 93 și respectiv 109 în lume (vezi tab. 8.3); pe de altă parte, infrastructura turistică este destul de dezvoltată ocupând locul 34 la acest capitol. În ceea ce privește resursele culturale, România deține locul 73 mondial, respectiv 27 în cadrul Uniunii iar afinitatea pentru turism lasă de dorit (locul 122).
CONSIDERAȚII FINALE
CONTRIBUȚII PROPRII
Pentru realizarea prezentei lucrări s-au parcurs următoarele etape:
Documentarea asupra principalelor teme luate în calcul pentru elaborarea lucrării și prelucrarea informațiilor dobândite care au constituit baza teoretică a lucrării; utilizarea site-urilor oficiale ale instituțiilor specializate în turism precum UNWTO, World Economic Forum, INSSE și prelucrarea informațiilor și a indicatorilor cererii, ofertei turistice și competitivității care au fost sintetizate sub formă de tabele;
Calculul indicatorilor turistici precum durata medie a sejurului ale turiștilor și gradul de ocupare pe locuri, pe tipuri de structuri de primire turistică;
Analiza situației României din punctul de vedere al turismului, înainte și după aderarea la Uniunea Europeană și formularea propunerilor aferente îmbunătățirii situației activității turistice din România.
CONCLUZII
În urma studiului efectuat s-au constatat următoarele:
Sectorul turistic din România este slab dezvoltat, ceea ce se poate vedea din numărul sosirilor turiștilor străini și români la destinațiile turistice și la tipurile de structure de primire turistică din țară;
Conform INSSE, cel mai mare număr de înnoptări ale turiștilor străini, în perioada anilor 2000-2006 și 2007-2013 au fost efectuate în zona București, iar cel mai mic număr de zile-turist în cele două perioade de referință au fost înregistrate în zona Delta Dunării;
Majoritatea turiștilor străini au ales să înnopteze în hotelurile din țară, în cele două perioade de referință, pe când cel mai mic număr de înnoptări fiind înregistrat în structuri de primire turistică de tip hanuri și căsuțe turistice;
Conform raportului de competitivitate al turismului și călătoriilor publicat de World Economic Forum, situația României la acest capitol este precară în comparație cu celelalte țări membre ale Uniunii;
România este subdezvoltată din punctul de vedere al infrastructurii rutiere și aeriene, la prioritizarea activităților din turism etc., astfel că România ocupă ultimul loc din toate țările Uniunii în ceea ce privește competitivitatea turismului;
Sosirile turiștilor străini la hoteluri au întregistrat un ritm anual de creștere de aproximativ 9%, în perioada 2000-2006, în vreme ce, începând cu anul 2007, acest ritm a scăzut substanțial, înregistrând un ritm anual de 4%.
În perioada de dinainte de aderarea României la U.E., durata medie a sejurului al unui turist în cadrul hotelurilor a fost de 3,68 zile în anul 2000, după care a scăzut anual cu aproximativ 2%.
După anul 2007, durata medie a sejurului la hoteluri a scăzut cu 4%, comparativ cu perioada precedentă.
Cu toate acestea, România este o țară cu potențial turistic ridicat care nu este valorificat la adevărata valoare.
RECOMANDĂRI PENTRU ÎMBUNĂTĂȚIREA ACTIVITĂȚII TURISTICE ÎN ROMÂNIA
Pentru ca în România să se îmbunătățească activitatea turistică se propun următoarele:
Cu toate că existența unui MasterPlan pentru dezvoltarea turismului în țară reprezintă un punct forte, acesta trebuie implementat și dus la capăt pentru a se îndeplini scopul de a spori atractivitatea României și pentru a se valorifica turismul românesc;
Pe lângă acestea, Guvernul trebuie să dispună a se utilizeze fondurile de care dispune România pentru dezvoltarea sectorului turistic; în infrastructura rutieră și aeriană slab dezvoltată și în promovarea unei imagini pozitive a României la nivel internațional. În urma acestora, România nu ar atrage doar mai mulți turiști străini ci și investitori străini;
Creearea unui sistem de clasificare al structurilor de primire turistică, care să aibă în vedere și partea calitatitivă a serviciului hotelier și de alimentație nu doar a aspectelor tehnice, în vederea creșterii competitivității turistice;
Îmbunățirea infrastucturii generale a turismului;
Creearea de noi produse turistice și promovarea acestora, precum și îmbunătățirea celor existente;
România are nevoie, așadar, de o infrastructură bine dezvoltată, în conformitate cu standardele Uniunii Europene; trebuie totodată dezvoltate și promovate resursele naturale și culturale ale țării, trebuie să se implementeze Master Planul pentru a ajuta la dezvoltarea României și a turismului românesc. Perspectivele țării la Uniunea Europeană sunt relativ mici; România are deficiențe la capitolul turism, puțini turiști străini vizitează țara, iar din punctul de vedere al competitivității, România ocupă ultimul loc din cele 28 de țări membre U.E.
LISTĂ DE ACRONIME ȘI ABREVIERI
CEE: Comunitatea Economică Europeană.
ICT: Indicele competitivității în turism
ICTC: Indexul de competitivitate al turismului și călătoriilor.
ILO: Organizația Internațională a Muncii.
INSSE: Institutul Național de Statistică.
OECD: Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
PIB: Produsul intern brut.
UE: Uniunea Europeană.
UN: Națiunile Unite.
UNESCO: Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură.
UNWTO: Organizația Mondială a Turismului.
BIBLIOGRAFIE
Bhatia A. K., 2001, „International Tourism Management”, editura Sterling Publishers Private Limited, India.
Boniface B. and Ch. Cooper, 2009, ”Worldwide Destinations Casebook”, ediția a II-a, editura Elsevier Ltd.
Cândea Melinda, Tamara Simon, Elena Bogan, 2012, „Patrimoniul turistic al României”, Editura Universitară, București.
Cucerzan V. M., 2010, ”Introducere în sociologie”, Editura AcademicPres, Cluj Napoca.
Dinu Mihaela, 2006, „Geografia turismului”, Ediția a IV-a, Editura Didactică și Pedagogică R.A, București.
Gheorghilaș A., 2011, „Geografia Turismului- Metode de analiză în turism”, Ediția a II-a revizuită și adăugită, Editura Universitară.
Jayapalan N., 2001, „An Introduction to Tourism” , editura The Publishers, India.
Khan M, M. Olsen, T. Var, 1993, ”VNR’s Encyclopedia of Hospitality and Tourism”, editura Wiley.
Lanfant Marie Francoise, John B. Allcock, and Edward M. Brunner, 1995, „International Tourism Identity and Change”, SAGE Publications Ltd.
Mazilu Mirela, 2007, “Geografia turistică” ,Editura Didactică și Pedagogică, București.
Minciu Rodica, 2005 ”Economia turismului – ediția a III a revăzută și adăugită”, Editura Uranus București.
Petcu Nicoleta, 2000, ”Statistică în turism-teorie și aplicații”, editura Albastra, Cluj Napoca.
Wachowiak H., 2006, „Tourism and Boarders: Contemporary Issues, Policies and International Research”, editura Anthony Rowe Ltd.
Woodside A. și D. Martin, 2008, ”Tourism Management, Analysis, Behaviour and Strategy”, editura AMA Dataset Ltd.
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-30-08-550/EN/KS-30-08-550-EN.PDF, ultima accesare 05.05.2014.
http://romaniatourism.com/ ultima accesare 25.05.2014
http://www.scribd.com/doc/26281647/Introducere. ultima accesare 12.06.2014.
http://www3.weforum.org/docs/WEF_TT_Competitiveness_Report_2013.pdf. ultima accesare 8.06.2014.
http://dtxtq4w60xqpw.cloudfront.net/sites/all/files/pdf/unwto_annual_report_2013_web.pdf ultima accesare 22.04.2014
http://europa.eu/about-eu/index_ro.htm
http://media.unwto.org/content/understanding-tourism-basic-glossary ultima accesare 12.04.2014
http://www.academia.edu/4156091/Surse_informare_utilizate_in_activitatea_de_cercetare ultima accesare 25.04.2014
http://www.mdrap.ro/turism/studii–strategii. ultima accesare 22.05.2014
http://www.slideshare.net/guest5989655/metoda-observatiei-presentation ultima accesare 25.04.2014
BIBLIOGRAFIE
Bhatia A. K., 2001, „International Tourism Management”, editura Sterling Publishers Private Limited, India.
Boniface B. and Ch. Cooper, 2009, ”Worldwide Destinations Casebook”, ediția a II-a, editura Elsevier Ltd.
Cândea Melinda, Tamara Simon, Elena Bogan, 2012, „Patrimoniul turistic al României”, Editura Universitară, București.
Cucerzan V. M., 2010, ”Introducere în sociologie”, Editura AcademicPres, Cluj Napoca.
Dinu Mihaela, 2006, „Geografia turismului”, Ediția a IV-a, Editura Didactică și Pedagogică R.A, București.
Gheorghilaș A., 2011, „Geografia Turismului- Metode de analiză în turism”, Ediția a II-a revizuită și adăugită, Editura Universitară.
Jayapalan N., 2001, „An Introduction to Tourism” , editura The Publishers, India.
Khan M, M. Olsen, T. Var, 1993, ”VNR’s Encyclopedia of Hospitality and Tourism”, editura Wiley.
Lanfant Marie Francoise, John B. Allcock, and Edward M. Brunner, 1995, „International Tourism Identity and Change”, SAGE Publications Ltd.
Mazilu Mirela, 2007, “Geografia turistică” ,Editura Didactică și Pedagogică, București.
Minciu Rodica, 2005 ”Economia turismului – ediția a III a revăzută și adăugită”, Editura Uranus București.
Petcu Nicoleta, 2000, ”Statistică în turism-teorie și aplicații”, editura Albastra, Cluj Napoca.
Wachowiak H., 2006, „Tourism and Boarders: Contemporary Issues, Policies and International Research”, editura Anthony Rowe Ltd.
Woodside A. și D. Martin, 2008, ”Tourism Management, Analysis, Behaviour and Strategy”, editura AMA Dataset Ltd.
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-30-08-550/EN/KS-30-08-550-EN.PDF, ultima accesare 05.05.2014.
http://romaniatourism.com/ ultima accesare 25.05.2014
http://www.scribd.com/doc/26281647/Introducere. ultima accesare 12.06.2014.
http://www3.weforum.org/docs/WEF_TT_Competitiveness_Report_2013.pdf. ultima accesare 8.06.2014.
http://dtxtq4w60xqpw.cloudfront.net/sites/all/files/pdf/unwto_annual_report_2013_web.pdf ultima accesare 22.04.2014
http://europa.eu/about-eu/index_ro.htm
http://media.unwto.org/content/understanding-tourism-basic-glossary ultima accesare 12.04.2014
http://www.academia.edu/4156091/Surse_informare_utilizate_in_activitatea_de_cercetare ultima accesare 25.04.2014
http://www.mdrap.ro/turism/studii–strategii. ultima accesare 22.05.2014
http://www.slideshare.net/guest5989655/metoda-observatiei-presentation ultima accesare 25.04.2014
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Turismului Receptor In Romania Inainte Si Dupa Aderarea la Uniunea Europeana (ID: 136404)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.