Analiza Tehnico Economica Si Manageriala

Cuprins general

Partea I- Studiu de literatura

Introducere

Evoluția exploatării petrolului

Evoluția prețului petrolului

Partea a II-a – Analiza tehnico-economică și managerială

Alegerea temei de lucru

Stabilirea capacitatii de productie

Stabilirea amplasamentului

Calculul investitiei necesare

Elemente de bilant de materiale si bilant termic

Calculul costului de productie

Realizarea fizică a investiției

ITE

Bibliografie

Cuprins analitic

Partea 1 – Studiu de literatură

Introducere………………………………………………………………5

Evoluția exploatării petrolului…………………………………………..8

Metode de extracție a petrolului din trecut până în prezent …8

Extragerea din șisturi bituminoase

Evoluția prelucrării petrolului

Evoluția producției de petrol

Date privind producția de petrol la nivel mondial

Date privind producția de petrol în România

Tipuri de petrol și situația resurselor petroliere

Evoluția prețului petrolului

Analiza în prețuri curente

Analiza în prețuri comparabile

Partea a doua – Analiza tehnico-economică și managerială

Alegerea temei de lucru

Aspecte generale privind rafinarea țițeiului

Schemele instalației de rafinare a țițeiului

Descrierea proceselor în cadrul distilării atmosferice și a distilării în vid

Stabilirea capacității de producție

Stabilirea amplasamentului

Calculul investiției necesare

Investiția directă

Necesarul de personal

Sursa de aprovizionare cu materii prime

Elemente de bilanț de materiale și bilanț termic

Bilanț de materiale

Bilanț termic

Estimarea costurilor specifice

Calculul costului de producție

Realizarea fizică a investiției

ITE

Bibliografie

Lista tabelelor partea I

Tabelul 2.1. Clasificarea țițeiurilor conform recomandarilor Congresului Mondial al Petrolului (Houston, 1987)

Tabelul 2.2 Principalele tipuri de țiței și caracteristicile acestora pe zone geografice

Tabelul 2.3. Clasamentul zăcămintelor de petrol la nivel mondial

Tabelul 3.1. Calculul costurilor comparabile ale țițeiului în perioada 1970-1998

Tabelul 3.2. Calculul prețurilor comparabile ale țițeiului in perioada 1999-2015

Lista figurilor partea I

Fig 2.1 Evoluția producției de petrol la nivel mondial

Fig 2.2 Diferențele de producție a țițeiului între OPEC și non-OPEC în perioada 1979-1983

Fig 2.3 Evoluția detaliată a producției de petrol în funcție de OPEC.

Fig 2.4 Evoluția producției de petrol în România

Fig 3.1. Evoluția prețului petrolului fără ajustarea inflației.

Fig 3.2. Evoluția prețului petrolului Brent

Fig 3.3 Evoluția prețului petrolului cu ajustarea inflației.

Lista tabelelor partea a II-a

Tab1.1

Lista figurilor partea a II-a

1.1

1.2

1.3

1.4

3.1

3.2

3.3

Graphic gnt

Graphic gnt

Lista acronimelor

AIE – Agenția internațională a Energiei

API – American Petroleum Institute

APOC- Anglo-Persian Oil Company

N – azot

O – oxigen

OPEC – Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol

S – sulf

USGS – United States Geological Survey

WTI – West Texas Intermediate

”acum 100 de ani petrolul era o resursă obscură ,astazi este aproape la fel de important omenirii precum apa.”

James Buchan

Istoric și romancier englez

Introducere

Petrolul, denumit adesea “aur negru”, a fost descoperit în urmă cu câteva mii de ani în caverne și zone cu straturi sedimentare calcaroase, argiloase sau nisipoase unde datorită faptului că are o densitate mai redusă decât cea a apei sărate, putea fi observat la suprafață. În cazul în care straturile impermeabile de argilă nu permiteau ieșirea la suprafață a petrolului, era necesară o extragere a petrolului, activitate care a evoluat mult în timp.

La început, petrolul a fost menționat în funcție de starea în care se prezentau substanțele adunate la suprafața solului: “lichid negru, vâscos, greu mirositor”, “apă mocirloasă”. Ulterior a devenit cunoscut sub diverse denumiri: smoală, ulei de piatră, păcură, bitum etc. sau, în funcție de utilizarea sa, drept liant, medicament, combustibil, sursă a focului, armă de luptă etc.

Referitor la starea de agregarea a petrolului: acest amestec complex de hidrocarburi s-a găsit în toate cele trei stări de agregare – lichidă, gazoasă și solidă. Desigur, cea mai întâlnită stare este cea lichidă, țițeiul, urmată de gazele naturale și apoi de forma vâscoasă sau solidă cunoscută sub numele de bitum care se găsește în nisipurile bituminoase.

Din punct de vedere etimologic se acceptă faptul că petrolul s-a format prin combinarea termenilor “petra”(piatră) și “oleum” (ulei), de aici provenind și una dintre denumirile sale din trecut, “ulei de piatră”. Însă, noțiunea de petrol are corespondenți și în alte limbi, după cum urmează: în limba greacă “petroleion”, în limba latină “petroleum” iar în limba franceză “pétréole”.

Nu este confirmată o dată exactă de începere a utilizării petrolului dar se pare că acesta datează cu mii de ani înainte de Hristos, fiind menționat chiar și în Biblie. Mai exact, se face referire la utilizarea cărămizilor și a bitumului la construirea Turnului Babel. De asemenea, tot în Biblie este menționată și încălzirea prin arderea petrolului. Se poate afirma că petrolul a cunoscut diferite întrebuințări, proprietățile sale fiind valorificate în diferite domenii.

În trecut, bitumul, un derivat al petrolului era folosit pentru etanșarea bărcilor, la construcția de case și ziduri de apărare, ca liant, medicament, combustibil și armă. Petrolul a fost prețuit acum mult timp pentru aderența și impermeabilitatea sa și pentru îmbinarea materialelor de construcții.

În Egipt, produsele derivate din petrol aduse din zona Mării Moarte erau folosite pentru îmbălsămare, iar indienii foloseau petrol pentru tratarea rănilor și arsurilor. Romanii foloseau petrolul pentru vindecarea reumatismului, astmei, guturaiului, constipațiilor, oprirea hemoragiilor, calmarea durerilor de dinți și împotriva epilepsiei. Unul dintre cele mai importante roluri ale petrolului a fost întrebuințarea lui în timpul războaielor [2].

Petrolul a fost menționat și de Herodot (484-425 î.H) care a descris izvoarele de petrol din insula Zakynthos (în prezent, Zante) sau cele din aproprierea locației Arderica (în prezent Aracca), unde colectarea petrolului se făcea cu ajutorul ramurilor de mirt care se îmbibau cu păcura ce plutea la suprafața apei. Herodot a afirmat și faptul că smoala, unul din derivații petrolului, a fost folosită ca mortar la construirea Babilonului.

În ceea ce privește utilizarea petrolului pe teritoriul țării noastre, arheologii au demonstrat existența păcurei și folosirea ei încă din secolul I d.H prin numeroase obiecte de podoabă din bitum și acoperite cu argint, în cetatea Poiana, județul Galați. De asemenea, prezența păcurei este atestată și de urmele descoperite în săpăturile arheologice de la Sucidava, Histria și Târgușorul Vechi. Înaintea cunoașterii petrolului sub denumirea de păcură, acesta purta numele de piculă. Prezența petrolului ca bogație a subsolului României se poate observa prin “focurile nestinse” de la Lopătari (Buzău). Acestea se pare ca erau cunoscute încă de pe vremea romanilor și se formau datorită unei cantități de gaze ale petrolului ce se strecora la suprafață.

Formarea petrolului poate fi discutată pe baza a două teorii principale: minerală și organică. Dovezile ce susțin teoriile sunt într-un număr mai mare pentru formarea petrolului pe cale organică, petrolul fiind un amestec de hidrocarburi cu un conținut de la 1 la aproximativ 100 atomi de carbon în moleculă.

Teoria minerală neconfirmată sustine că petrolul se formează din acțiunea vaporilor de apă asupra unor carburi metalice, la temperaturi înalte din adâncurile pământului. Acest lucru nu a putut fi demonstrat deoarece în scoarța terestră, la adâncimea zăcămintelor de petrol, nu au fost găsite carburi metalice iar temperaturile nu sunt foarte înalte.

Teoria organică susține că în urmă cu 300 milioane de ani s-au creat condițiile necesare pentru formarea petrolului în apele mai puțin adânci din zona țărmurilor mărilor, prin acumularea unor cantități uriașe de microorganisme, plante, alge marine și resturi organice [2].

Aceste zone au fost înglobate în uscat datorită climei schimbătoare și a mișcării solului. Acolo, resturile organice au fost supuse timp de milioane de ani unor presiuni și temperaturi în creștere care au condus la o transformare chimică majoră, rezultând mai multe tipuri de hidrocarburi din clasele: alcani, naftene, aromatice,compuși cu sulf și alte substanțe care constituie componente de bază ale petrolului.

Datorită condițiilor diferite de descompunere în funcție de zona geografică (temperatură, presiune, anumiți catalizatori, enzime, bacterii) există o variație a compoziției chimice a țițeiului în funcție de zăcământ.

În ceea ce privește compoziția petrolului, acesta este un amestec ce conține peste 17.000 de substanțe organice complexe, diverse tipuri de hidrocarburi cu molecule de diferite mărimi, începând de la metan și continuând cu hidrocarburi cu mase moleculare foarte mari.

În funcție de compoziția care variază de la un zăcământ la altul, s-a concluzionat faptul că țițeiul conține amestecuri din trei clase de hidrocarburi și anume:

Hidrocarburi saturate aciclice (alcani)

Hidrocarburi saturate ciclice (cicloalcani/naftene)

Hidrocarburi aromatice

Petrolul este considerat un amestec complex de hidrocarburi și cantități mici de S, O, N și urme de metale. Până în prezent, nici un petrol nu a fost separat în toate componentele sale care sunt în număr de câteva mii. Acesta poate conține sub 1 % acizi organici (acizi naftenici), iar conținutul de sulf poate ajunge până la 3 %. Sulful trebuie îndepărtat în timpul prelucrării petrolului deoarece în urma arderii duce la obținerea de bioxid de sulf, care favorizează coroziunea.

S-a constatat că din clasa alcanilor s-au identificat majoritatea hidrocarburilor cu catena normală începând cu un atom de carbon până la 50 atomi de carbon în moleculă, acestea fiind însoțite și de izomerii lor.

Utilizarea produselor petroliere a produs o adevarată revoluție în ultimii 200 de ani și a schimbat viața oamenilor. Cu ajutorul acestora s-a putut realiza iluminatul stradal, București fiind primul oraș iluminat cu petrol lampant. La începutul secolului 20, iluminatul a încetat să fie cea mai importantă utilizare a țițeiului rafinat, rafinarea petrolului devenind principala furnizoare de energie datorită apariției automobilelor.

O dată cu creșterea producției de energie, a crescut rapid și producția de petrol. Se poate aproxima că în prezent, în jur de 80 milioane de barili de petrol sunt transportați zilnic de la producători la consumatori. Din această cauză, țițeiul poate fi considerat cel mai important tip de marfă a zilelor noastre. Produsul și dervații săi sunt esențiali în orice aplicație a vieții moderne începând cu industria transporturilor până la obținerea de materiale plastice. Petrolul a avut o contribuție importantă în ceea ce privește dezvoltarea motoarelor utilizate în transporturile terestre, navale și aeriene. Totodată ,acest produs influențează și activitățile politce în multe părți ale lumii. Deținerea de zăcăminte de petrol a devenit un factor determinant de diferențiere între o țară bogată și o țară săracă. Altfel spus, pentru orice țară, prezența sau absența petrolului are o consecință economică majoră.

Evoluția exploatării petrolului

Metode de extracție a petrolului din trecut până în prezent

Descoperirea păcurei a avut loc în momentul în care oamenii au observat un fel de aflorimente aparute la suprafața diverșilor versanți, de unde păcura curgea încet și forma bălți mai mici.

Primele lucrări executate de oameni au constat în șanțuri cu o adâncime mică realizate de aceștia, astfel încât să urmărească drumul parcurs de păcură. Aceste șanțuri purtau denumirea de gropaie și reușeau strângerea păcurei cu ajutorul apelor adunate din ploi sau din subteran. Țițeiul se strângea la început cu ajutorul unei linguri mari confecționată din lemn (cancioage), iar apoi se colecta în butoaie de lemn.

Ulterior s-au executat primele lucrări miniere propriu-zise, cu secțiune, numite băi.

Acestea erau reprezentate de gropi dreptunghiulare, nu prea adânci, cu laturi de 3-5 m și căptușite cu scânduri groase de stejar. La început, lucrările au fost prevăzute cu trepte utilizate de oameni pentru a colecta țițeiul. Nu se cunoaște vechimea acestor băi, fiind descoperite întâmplător în urma dărâmării unui mal la Dalnița, pe valea Păcurei, în comuna Păcureți.

După ce păcura din băi a secat, a fost nevoie ca oamenii să adâncească băile existente pentru a găsi noi straturi. Această acțiune a condus la obținerea de puțuri, care, spre deosebire de băi, aveau o secțiune mai mică (deobicei pătratică), laturi de 1,2-1,5, și o adâncime mai mare. Secțiunea puțurilor putea să difere. De exemplu, în Moldova, secțiunea puțurilor era rotundă, iar la Sărata Monteoru hexagonală. Se considera că forma hexagonală rezistă mai bine presiunii laterale a terenului[8].

O dată cu creșterea adâncimii, au fost necesare instrumente care să ușureze munca și să permită extracția unei cantități mai mari. Astfel, a urmat extracția cu ajutorul hârdăului (capacitate de 50 litri) sau a burdufului ( capacitate de 100 litri). Ulterior, păcura a putut fi extrasă cu ajutorul unor hecne trase de cai, ajungându-se la adâncimi de 100-250 m și o capacitate de extracție de 3 tone/zi. Pentru realizarea extracției a fost necesară crearea unui sistem format dintr-un trepied cu scripete prin care se controla frânghia ce la un capăt susținea hecna iar la celălalt era înhămat calul. Utilizată în jurul anului 1930, aceasta a fost considerată cea mai perfecționată sculă de extracție manuală a petrolului.

O dată cu creșterea adâncimii fiecărui puț, a apărut o mare dificultate în ceea ce privește activitatea puțarilor, deoarece, o dată cu creșterea adâncimii puțurilor, creștea probabilitatea întâlnirii stratelor cu gaze. Din această cauză, era de preferat ca puțurile să fie săpate iarna.

Pentru evitarea pericolelor întâmpinate de puțari s-au folosit diverse metode primitive de împrospătare a aerului: introducerea zăpezii jos, la talpă, folosirea unui mănunchi de ramuri de copaci cu multe frunze care erau mișcate în ambele sensuri, iar mai apoi se utiliza un coș din răchită legat de o frânghie, care era agitat de asemenea de sus în jos ca un piston. Ulterior, în jurul anului 1860 s-a început folosirea unor metode mai eficiente de aerisire, a burdufurilor (în Muntenia) și a ventilatoarelor (în Moldova)[8].

Cu timpul, puțurile încep să cedeze locul sondelor, moment în care se poate vorbi de forajul propriu-zis. La nivel internațional, prima sondă forată special pentru petrol s-a aflat în SUA, în nord-vestul statului Pennsylvania și a fost pusă în funcțiune în august 1859.

Primele sonde din România s-au săpat în anul 1861 la Oșoarele, lângă Târgu Ocna, folosindu-se sape-burghiuri și prăjini din lemn. În anul 1880 se montează prima sondă mecanică pentru săparea unui puț de mână, iar în 1896 apare un nou mod de foraj prin percuție ce utiliza un sistem hidraulic prin care talpa sondei era curățată continuu cu ajutorul unui circuit de apă.

În jurul anului 1900, prăjinile din lemn au fost înlocuite cu prăjini din fier iar pentru instalație s-au creat diverse dispozitive care au avut scopul de a ușura mânuirea sistemului.

În perioada anilor 1925-1927, în România are loc o reînnoire a principiilor de lucru, începând să se pună accent pe cercetarea științifică a zăcămintelor și testarea țițeiului prin scoaterea probelor prin pereții găurilor de sondă.

În prezent, industria extractivă a petrolului s-a dezvoltat din punct de vedere tehnic foarte mult. Nu doar utilajele care realizează extracția s-au dezvoltat, dar și metodele de instalare a acestora au cunoscut schimbări pentru a fi ușurată munca iar activitățile să necesite mai puțin timp.

În zilele noastre se utilizează sondele care funcționează într-un puț cimentat ce împiedică infiltrarea apei în procesul de extracție. Întreaga operațiune de realizare a puțului începe în primul rând cu testarea acestuia dacă poate fi transformat într-o sondă productivă. Dacă rezultatele sunt pozitive, se începe procesul de completare a sondei care începe cu introducerea burlanelor de oțel ce au rolul de a asigura separarea fluidelor de sondă de mediul ambiant. Urmează operațiunea de cimentare, fixându-se astfel burlanele introduse anterior. Următoarele etape sunt: echiparea la fundul sondei, perforarea și împachetarea filtrelor de producție. Etapa finală în echiparea sondei este instalarea capului de coloană la suprafața sondei.

În ultimul timp s-au introdus în funcțiune așa zisele “sonde inteligente” care permit obținerea unei producții optime. Cu ajutorul tehnologiei moderne este permisă instalarea unor senzori la gura sondei care monitorizează fluxul de hidrocarburi, debitul, presiunea, raportul gaz/petrol etc. Alte două modalități de extrație a petrolului utilizate în prezent sunt extracția cu pompe de mare putere și extracția cu ajutorul unor platforme de foraj marin [44].

Extragerea din șisturi petroliere

Pământul conține cantități mari de hidrocarburi care nu pot face parte din categoria de țiței convențional. Depozitele neconvenționale sunt adesea dificil de accesat și costisitoare deoarece necesită tehnologii avansate pentru realizarea producției.

Luând în considerare faptul că rezervele de petrol sunt exploatate intens, se prevede un viitor în care cererea de țițeiuri convenționale să depășească oferta. Prin urmare au început să capete importanță și resursele neconvenționale pentru a se asigura nevoile prezente și viitoare de petrol și gaze.

Termenul de șist bituminous se referă în general la orice rocă sedimentară care conține materiale bituminoase solide (kerogen) și care sunt eliberate ca petrol lichid în urma încălzirii rocii prin procesul chimic de piroliză.

Șisturile petroliere s-au format în urmă cu milioane de ani prin depunerea de aluviuni și resturi organice pe fundurile lacurilor și al mărilor. Supunerea acestora pentru o perioadă lungă de timp la presiune și căldură a dus la transformarea lor în șisturi bituminoase. Deoarece atât căldura cât și presiunea nu au fost foarte mari, cantitatea de petrol din acestea de asemenea nu este foarte mare. Cu toate acestea, șisturile bituminoase conțin destul petrol încât să ardă fără nicio prelucrare suplimentară, purtând și numele de “piatră care arde“ [55].

Șisturile bituminoase pot fi exploatate și prelucrate pentru a genera țiței similar cu cel pompat de sondele de petrol convenționale. Cu toate acestea, extracția de petrol din șisturi bituminoase este mai complexă decât cea de exploatere a petrolului convențional și datorită tehnologiei utilizate, momentan este mult mai scumpă.

Substanțele petroliere găsite în șisturile bituminoase sunt solide și nu pot fi pompate direct din pământ. Pentru extragerea acestora sunt folosite două procedee.

Unul dintre procedee implică activități de minerit și zdrobirea șisturilor bituminouse urmate de transportul acestora. Ulterior necesită o instalație de prelucrare unde procesul de piroliză are loc la o temperatură de aproximativ 500 °C. Creșterea temperaturii forțează eliberarea vaporilor de petrol din rocă, urmând lichefierea într-o serie de condensatoare.

Cel de-al doilea procedeu începe prin fracturarea cu explozibili a șisturilor bituminoase, urmată de pomparea în depozit a unui amestec de gaz și aer care este aprins pentru a încălzi roca. În urma acestei încălziri se descompune materia organică asemănătoare cu ceara și care poartă numele de kerogen și se produc vapori de ulei, care în urma condensării sunt pompați la exterior sub formă de țiței [53].

O problemă esențială în cazul extracției din șisturi petroliere este faptul că în timpul realizării fizice a acesteia nu se pot extrage un număr mare de probe care să necesite un timp scurt și costuri reduse.

Indiferent de metoda de exploatare, prelucrarea șisturilor duce la obținerea de șisturi uzate, reziduri, ce trebuie eliminate. Acestea sunt fie depozitate în zone împrejmuite de la suprafață, fie drept umplutură în zonele exploatate sau, de asemenea, eliminate în zonele minate anterior. În cele din urmă, terenul minat este recuperat. Atât exploatarea cât și prelucrarea șisturilor bituminoase implică o varietate de efecte de mediu, cum ar fi emisiile globale de gaze cu efect de seră, tulburări de teren minat, depozitarea de șist uzat, utilizarea excesivă a resurselor de apă și impactul asupra calității aerului și a apei.

Principala țară care urmărește o dezvoltare a industriei de șisturi bituminoase atât din punct de vedere comercial cât și tehnologic este SUA. Aceasta are în vedere atât impactul social și economic asupra comunităților locale cât și costul relativ ridicat de producție a țițeiului din șisturi bituminoase (în anul 2012 costul a depășit cifra de 60 $ pe baril).

Deși utilizarea șisturilor bituminoase drept combustibil și drept sursă de țiței în cantități mici datează de mai mulți ani, puține țări produc în prezent ulei de șist bituminos la nivel comercial. Un motiv poate fi acela că multe țări nu dispun de resurse importante de șisturi bituminoase, dar există și țări care deși dețin aceste resurse, industria șisturilor bituminoase nu este dezvoltată. Conform datelor istorice, costul țițeiului obținut din aceste șisturi a fost semnificativ mai mare decât costul țițeiului pompat. Din acest motiv s-a evitat o dezvoltare comercială și implicit obținerea de tehnologii mai bune care ar putea reduce costul acestuia.

A existat o perioadă între anii 1970 și 1980 care cuprinde și anii de criză ai petrolului în care prețul acestuia a suferit o creștere foarte mare, iar acest lucru a stimulat interesul pentru dezvoltarea tehnologiilor de extracție din șisturi bituminoase. În momentul în care prețul petrolului a scăzut au încetat în cea mai mare parte și activitățile de cercetare și dezvoltare referitoare la exploatarea șisturilor.

În prezent, interesul pentru această parte a industriei energetice a crescut din nou, urmărindu-se o dezvoltare a tehnologiei de extracție și o creștere a producției de petrol pe baza acesteia. În cazul in care prețul unui baril de petrol obțint din exploatarea șisturilor bituminoase va scădea sub 60 $, obținerea petrolului prin această metodă se va dovedii nerentabilă.

Rezervele certe de șisturi bituminoase și nisipuri asfaltice sunt apreciate la 100 miliarde tone, iar cele probabile la 1080 miliarde tone. Cele mai mari rezerve cunoscute se află în America de Nord, America de Sud și fostul URSS care împreuna dețin peste 80 % din totalul mondial.

Unul dintre factorii care au dus la scăderea prețului petrolului în anul 2014 a fost creșterea produției de petrol a Statelor Unite datorită exploatării de șisturi bituminoase. Administrația Americană pentru Informații privind Energia (US Energy Information Administration) a anunțat printr-un articol apărut în Financial Times că producția de țiței din SUA a ajuns la cel mai ridicat nivel de la începutul publicării datelor referitoare la producție, crescând anul trecut cu 1,2 milioane de barili pe zi și ajungându-se la nivelul record de 8,7 milioane barili pe zi. Această creștere a fost posibilă datorită noilor tehnici de foraj prin fracturarea hidraulică. Statele care au înregistrat cea mai mare producție au fost Dakota de Nord, Texas și New Mexico. Conform unui raport publicat anul trecut de Agenția Internaționala a Energiei (AIE) , “Statele Unite vor deveni în 2015 cel mai mare producător din lume, depășind Rusia și Arabia Saudită, datorită exploatării șisturilor bituminoase“.

Referitor la impactul dăunator asupra mediului, cel mai potrivit exemplu care demonstrează lucrul acesta este regiunea petrolieră din Alberta, Canada. Datorită extragerii petrolului din șisturi petroliere, regiunea a devenit un dezastru ecologic.

Ecologiștii susțin că șisturile bituminoase contribuie din plin la schimbarea climatică. Pentru preluarea unui baril de petrol sunt necesare 4 butoaie de apă , iar iazurile de decantare sunt imense. Pe de altă parte, din punct de vedere social, zona este atractivă pentru oamenii care caută un loc de muncă, aceștia asumându-și riscul îmbolnăvirii prin inhalarea substanțelor nocive.

“Proiectul exploatării șisturilor bituminoase de la Alberta este una dintre cele mai mari investiții de capital din lume și este considerat unul dintre cele mai mari proiecte industriale din lume. Canada este a doua țară din lume în ceea ce privește șisturie bituminoase. Ecologiștii susțin că exploatările de șisturi bituminoase vor tripla gazele cu efect de seră până în 2020. Exploatările de petrol din Canada împiedică țara nord-americană să-și respecte obligațiie din protocolul de la Kyoto, potrivit căruia Canada urmează să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră până în 2020 la o valoare de 20 % din valoarea anului 2006”.

Se pare că „nisipurile bituminoase din Canada conțin o cantitate de 2 ori mai mare de dioxid de carbon decât cea emisă prin utilizarea petrolului la nivel mondial, în întreaga istorie”. O zonă asemănătoare cu regiunea Alberta este zona Amazonului din America de Sud.

În concluzie, exploatarea șisturilor petroliere ar putea avea un efect benefic asupra țărilor deținătoare de astfel de rezerve și în timp poate duce la o scădere a prețului petrolului. Însă acest lucru s-ar putea realiza dacă tehnologiile de exploatare ar fi îmbunătățite și s-ar diminua efectele nocive asupra mediului. Până la momentul respectiv, este de preferat extracția din zăcămintele de petrol, sperând că rezervele se vor dovedi inepuizabile.

Evoluția prelucrării petrolului în România

Luând ca punct inițial anul 1856, an în care s-a obținut prima producție de petrol lampant din România, se poate spune că prelucrarea petrolului a cunoscut patru perioade principale de dezvoltare.

Perioada 1856-1917

În acest interval de timp a avut loc trecerea de la prelucrarea primitivă, în care se vorbea de o cantitate mică și de obținerea de produse cu valoare și calitate scăzută, la prelucrarea cu mijloace tehnice perfecționate. Primul eveniment important pentru această perioadă a fost obținerea primei producții de petrol lampant la Ploiești care a fost utilizată la iluminatul stradal în București.

Cercetătorii din domeniul petrolului și publicațiile de specialitate sunt în unanimitate de acord să atribuie invenția lămpii cu petrol românilor, care dispuneau de resurse de petrol, erau capabili să extragă și să folosească petrolul rafinat produs în Muntenia și Moldova și să îl distribuie la București, acesta fiind primul oraș din lume iluminat cu petrol. Petrolul lampant s-a produs prima dată în “Gazeria Lumina“ a lui Marin Mehedințeanu, o rafinărie cu dotări primitive, prima apărută în România și în lume și cu o capacitate de prelucrare de 2700 t țiței pe an.

Petrolul lampant oferit de rafinărie era incolor, fără miros, ardea cu o flacără luminoasă, cu intensitate constantă, nu dădea fum și nu lăsa reziduri. Acesta se punea în felinare iar utilizarea lui s-a dovedit profitabilă din punct de vedere economic, ducând la costuri de 335 lei/an pentru fiecare felinar. Soluțiile înlocuitoare pentru iluminatul public erau la acea vreme uleiul de rapiță sau uleiul de nucă, dar costurile pentru acestea erau mult mai mari, de aproximativ 600 lei/ an pentru fiecare felinar. O mare parte din meritul acestei realizări îi revine chimistului de renume Lazăr Edeleanu care pentru prima oară în lume, în anul 1908, reusește rafinarea produselor petroliere cu dioxid de sulf, adică o separare a grupurilor de hidrocarburi fără modificarea chimică a acestora [14].

Conform statisticilor publicate se pare că România ocupa un loc de seamă printre producătorii de petrol încă de la începutul erei industriale a petrolului.

În același an în care Bucureștiul devine primul oraș din lume iluminat cu petrol lampant, România este recunoscută ca prima țară din lume cu o producție de țiței oficial înregistrată în statisticile internaționale. Producția în anul 1857 era de 275 tone, conform publicației “The Science of Petroleum”. În perioada următoare, producția de petrol se afla în continuă creștere, România ajungând să ocupe locul 3 în Europa (după Rusia și Polonia) cu o producție de aproximativ 1.498 milioane tone până în anul 1900. În ceea ce privește topul marilor producători de petrol din lume, aceasta ocupa locul 6 după SUA, Rusia, Polonia, Canada și Indiile Olandeze. În acea perioadă, Iranul, Irakul, Mexicul, Venezuela, Arabia Saudită și alte țări din Orientul Mijlociu nu apăruseră pe lista producătorilor de petrol [17].

Tot în această perioadă a fost săpată prima sondă din România, cu o adâncime de 150 m, poziționată lângă Târgu Ocna (în aproprierea Comănești) în anul 1861.

În ceea ce privește metodele de prelucrare a țițeiului, în acest interval de timp s-a făcut trecerea de la instalațiile de distilare a căror cazane erau vertical (încălzite cu un volum de aproximativ 4-5 m³ și o capacitate de distilare de 2 tone/zi) la instalații de distilare cu cazane orizontale (încălzite atât la bază, cât și pe lateral, iar capacitatea de producție era cuprinsă între 30-70 tone). Cazanele erau prevăzute cu conducte distribuitoare de aburi pentru activarea distilării. Într-o astfel de instalație, fiecare cazan distila pe rând toate produsele, iar după fiecare distilare, acesta era golit de păcura rămasă ca reziduu și alimentat din nou cu țiței. Primul distilat era o fracție de benzină care se ardea sub cazan drept combustibil, iar mai apoi se separa fracțiunea de “ulei de luminat“: benzină grea, white-spirtul, petrolul și o parte din motorină. Fracțiunea următoare era uleiul solar sau uleiul de gaz care era utilizat la fabricarea parafinei și a unsorilor [8].

O dată cu creșterea interesului privind industria petrolieră, din anul 1896 se urmărește dezvoltarea acestui domeniu și din punct de vedere social și educațional. Așa ia naștere Societatea Steaua Română și se înființează Institutul Geologic în cadrul căruia se măsoară pentru prima oara în anul 1906 un parametru fizic (temperatura) la o sondă. De asemenea, în anul 1910 este înființată o altă companie importantă în industria petrolieră românească și anume Societatea Astra Română. Ulterior intra în funcțiune la Câmpina prima mare rafinărie din România, construită de societatea petrolieră Steaua Română. Urmează implementarea primului sistem prevenitor de erupție iar în anul 1917 este inaugurată prima conductă din Europa pentru transportul gazelor (Sărmășel-Turda : 50 km X 2,4 cm).

Perioada 1920-1939

Acest interval de timp reprezintă perioada în care rafinăriile românești ajung la standarde internaționale. Obținerea acestor standarde a presupus multă muncă deoarece această perioadă este considerată una de refacere. În cele din urmă, dispar rafinăriile mici și apar noile rafinării moderne . Prima modernizare are loc la Moreni unde în anul 1921 are loc testarea sistemului de extracție gaz-lift. Tot în această perioadă este pusă în exploatare prima mină de petrol din Europa, Sărata Monteoru, lângă Buzău.

Se poate spune că cel mai important eveniment în industria petrolului după perioada Primului Război Mondial a fost aprobarea în iulie 1924 a “Legii Minelor“ sau altfel spus, “Legea petrolului“ care susține faptul că orice zăcământ de petrol aparține statului. A fost nevoie de mult timp, aproximativ 6 ani, pentru ca industria petrolieră din România să se refacă după Primul Război Mondial. Datorită lipsei de capital, utilaje și scule, abia în 1924, volumul producției de țiței, capacitatea de rafinare, consumul intern și exportul au ajuns la nivelul antebelic [17].

Referitor la extracția petrolului, în această perioadă a avut loc o creștere a suprafețelor petroliere exploatate, adâncimea sondelor s-a mărit și s-a început utilizarea unor tehnici și metode de foraj și de extracție perfecționate. Astfel, crește și producția generală, România ajungând să ocupe locul 2 în Europa și 5 sau 6 în lume cu o producție maximă în perioada interbelică de 8 704 000 tone/an. Rafinăriile de petrol intră în procesul de refacere, un proces foarte lent din motive economice și tehnice. După anul 1934 se alătură rafinăriilor românești moderna rafinărie “creditul Minier-Brazi“ care reușește să atingă cea mai mare adâncime din țară în zona de extracție de la Chitorani (3300 m).

Perioada 1945-1989

Această perioadă este reprezentată de refacerile rafinăriilor după distrugerile suferite în cel de-al Doilea Război Mondial, ulterior realizându-se noi dezvoltări și tot în acest interval de timp apar și marile rafinării din România. Încă de la începutul războiului în 1939 și până la sfârșitul acestuia, în 1940, petrolul a fost “o marfă de primă necesitate”.

Începând cu anul 1945 au loc cele mai mari dezvoltări din industria de petrol și gaze din România, în toate sectoarele de activitate. În aproximativ 20 de ani s-a realizat refacerea și reorganizarea tuturor activităților din acest sector, iar mai târziu scopul principal a fost o dezvoltare intensivă și extensivă a acestei industrii.

S-a urmărit descoperirea de noi zăcăminte și exploatarea acestora, reconstrucția și dezvoltarea rafinăriilor grav afectate în timpul războiului dar și construirea altora noi, înființarea unor institute de cercetare-proiectare și a unor societăți specifice, crescând și interesul pentru formarea și pregătirea personalului.

În ceea ce privește exploatarea, adâncimea sondelor crește până la 2800-3100 m iar în anul 1954 se aplică noi metode de sporire a producției: fisuri hidraulice și diverse tratamente fizice și chimice. În anul 1974 se inițiază un program național de creștere a recuperării din zăcămintele de țiței și se construiește la Pitești prima stație de deetanizare a gazelor. Anul următor este poziționată prima platformă de foraj marin în platforma continentală a Mării Negre.

În ceea ce privește producția de țiței, aceasta a scăzut drastic după război, atingând cel mai mic nivel în timp de pace în anul 1947 (3 837 815 tone). Însă, o dată cu îmbunătățirea tehnologiilor de extracție și cu descoperirea de zăcăminte noi, producția de țiței crește până ce atinge maximul istoric în anul 1977, cu o valoare de 14 650 000 tone [17].

Luând în considerare evenimentele acestei perioade este de remarcat faptul că industria de prelucrare a țițeiului din România a reușit să se refacă și să se dezvolte la standarde internaționale după ce a fost ruinată de cel de al Doilea Război Mondial.

Din 1990 pana in prezent

În urma evenimentelor din decembrie 1989, se realizează schimbări majore prin privatizarea rezervelor de țiței, a schelelor petroliere, a rafinăriilor și a distribuției de produse petroliere.

Începând cu anul 1990, industria petrolului suferă o evoluție negativă pentru o lungă perioadă de timp.

În anul 1991 se înființează Regia Autonoma a Petrolului sub denumirea de PETROM. Opt ani mai târziu este pus în evidență cel mai mare zăcământ de țiței descoperit în România în ultimii 25 de ani, care este achiziționat de Petrom, Combinatul Doljchim din Craiova.

Datorită privatizărilor și a altor factori care țin de exploatarea propriu-zisă, produția de țiței scade dramatic în această perioadă, ajungând la 4-4,5 milioane de tone pe an.

În prezent, România depinde în mare măsură de importul unei mari cantități de țiței. Se urmărește mărirea factorului final de recuperare din zăcămintele aflate în exploatare, explorarea și apoi exploatarea zăcămintelor de țiței aflate la adâncimi mai mari și realizarea extracției din zăcămintele neconvenționale de țiței, cum sunt de exemplu, șisturile petroliere.

Evoluția producției de petrol

Evoluția producției de petrol la nivel mondial

Producția de petrol la nivel mondial a suferit modificări în timp o dată cu evenimentele importante din istorie. O altă influență asupra producției de petrol o au resursele descoperite și posibilitatea de a avea acces la acestea. Un motiv care împiedică creșterea producției poate fi faptul că existăă zone cu resurse bogate, dar fără drept de acces din motive de mediu sau din cauza politicilor statelor.

Primele creșteri ale producției s-au desfășurat în perioadele de război când cererea de petrol era foarte mare iar țările care dețineau puterea pe această piață creșteau producția o dată cu prețul. Continuând cu o producție mare, la zece ani de la sfârșitul Primului Război Modial piața petrolului a fost afectată din cauza unei supraproducții, perioada respectivă fiind cunoscută sub numele de “Marea Depresie”.

După cel de-al Doilea Război Mondial, mai exact până în anul 1973 producția mondială de petrol a evoluat crescător, cum se poate vedea și în graficul 2.1.

Începând cu anul 1960, o dată cu înființarea OPEC producția mondială de petrol a fost raportată în două categorii: OPEC și non-OPEC.

Fig 2.1 Evoluția producției de petrol la nivel mondial (Adaptat după: www.eia.gov)

O singură abatere a creșterii producției a fost în anul 1957 când aceasta a suferit o scădere de 10 % datorată naționalizării Canalului Suez, dar chiar și așa, pierderea a fost acoperită de Orientul Mijlociu.

Următoarea scădere a producției, atât în cadrul OPEC cât și în cazul celorlalte țări producătoare, s-a datorat celei mai mari crize a petrolului din 1973. Diferența a fost de aproximativ 7 milioane de barili/zi și a fost urmată și de o creștere bruscă a prețului.

Până în anul 1979, producția este crescută cu 11 milioane de barili/zi, mai mult de jumătate din această creștere datorându-se țărilor non-OPEC.

Așa cum se poate vedea în graficul din figura 2.2 care ilustrează evoluția producției de petrol, anul 1979 a fost unul profitabil pentru membrii OPEC. În acel an a debutat revoluția iraniană, moment în care Iranul a decis diminuarea producției, conducând la un preț mai mare al petrolului urmat de o creștere a câștigurilor.

Fig 2.2 Diferențele de producție a țițeiului între OPEC și non-OPEC în perioada 1979-1983 (conform www.sciencedirect.com)

În plus, războiul dintre Iran și Irak a forțat Irakul să își diminueze și el producția. În cele din urmă cantitatea de petrol produsă pe zi a continuat să scadă până în anul 1983, diferența între producția din anul 1979 și cea din 1983 fiind de aproximativ 22 milioane barili/zi. Celelalte țări care nu făceau parte din organizație au decis să scadă și ele producția dar cu un sfert mai puțin decât membrii OPEC.

Fig 2.3 Evoluția detaliată a producției de petrol în funcție de OPEC. (Realizat conform: www.eia.gov)

O dată cu începerea războiului din Golf în anul 1990, a fost necesară și creșterea producției de petrol. Deoarece în acest război erau implicate două țări membre OPEC (Iark și Kuweit), modificările privind producția au fost vizibile doar în cadrul OPEC, restul regiunilor menținându-și o producție constantă. Se pare că unul dintre motivele atacului inițiat de Irak asupra Kuweitului a fost chiar producția excesivă a celui din urmă peste cota sa din OPEC.

Producția mondială de petrol continuă să crească până în anul 2000 ducând chiar la obținerea celui mai scăzut preț din perioada de după al Doilea Război Mondial.

Cu excepția anului 2002 în care producția la nivel global a scăzut dar nu cu o diferență foarte mare (o posibilă cauză a acestei scăderi poate fi evenimentul tragic din Septembrie 2001) aceasta a continuat să crească până în anul 2008, an în care membrii OPEC au decis limitarea producției, ajungându-se astfel la cel mai mare preț din istorie datorat unei cereri foarte mari de petrol în timp ce oferta era una mică. Așa cum era de așteptat într-o perioadă de criză, cererea de petrol a început să scadă văzând cu ochii chiar dacă producția nu scăzuse foarte mult iar acest lucru a impus o scădere a prețului având în vedere că piața petrolului se confruntă cu o supraproducție.

Începând cu anul 2010, cu unele mici fluctuații, producția globală de petrol a continuat să crească, ajungând în prezent la aproximativ 111 milioane de barili pe zi produși în lume.

În ceea ce privește previziunile specialiștilor privind producția de petrol, părerile acestora sunt împărțite. Unii specialiștii susțin că există factori semnificativi care indică faptul că este aproape momentul în care se va atinge producția maximă sau că este posibil ca aceasta să fi fost atinsă deja, însă este imposibil de estimat acest lucru. Acest lucru nu este așteptat deoarece se crede că în momentul în care producția va ajunge într-un punct de vârf, aceasta va începe să scadă simțitor, provocând o criză economică. La partea opusă există păreri care susțin că producția de petrol se va dezvolta în continuare având în vedere că se descoperă noi zăcăminte de țiței.

Este clar că prin politicile energetice din perioda 1980-2000, în special în Statele Unite care consumă în mod semnificativ mai mult petrol pe locuitor în comparație cu alte state dezvoltate (de exemplu, SUA consuma circa 25 de barili pe persoană pe zi, aproape de două ori nivelul din Japonia, și de 10 ori mai mult decât China) nu au investit în reducerea dependenței de petrol [16].

Europenii, cel puțin, au impozitat gazul și au investit agresiv în energia alternativă și în reducerea consumului de carburant al mijloacelor de transport.

Ulterior începând din 2000 SUA au investit masiv în exploatarea petrolului și a gazelor naturale din zăcămontele neconvenționale ajungând exportator în anul 2014.

Evoluția producției de petrol în România

Referitor la producția de petrol din România aceasta a oscilat din motive asemănătoare cu cele la nivel mondial. Evoluția producției de petrol în România poate fi observată în graficul din figura 2.4 care prezintă producția începând cu anul 1938 și până în anul 2013. Graficul a fost realizat prin prelucrarea datelor din Anuarele Statistice ale României.

Fig 2.4 Evoluția producției de petrol în România

(Anuarul statistic al României, 1993-2013)

Primul an important în ceea ce privește producția de petrol nu este încadrat în perioada de mai sus, și anume, anul 1924 când România ocupa locul 6 în lume cu o producție de 8.704.000 tone de petrol.

Până în anul 1950 se pare că producția este într-o continuă scădere însă cu o diferență nesemnificativă de la un an la altul. În anul 1947 producția de țiței scăzuse drastic în urma războiului, însă aceasta reușește să se refacă după ce întreaga Românie este ruinată după cel de-al Doilea Război Mondial.

O dată cu trecerea timpului se aplică noi metode de creștere a producției și totodată se mărește și adâncimea sondelor astfel încât producția de petrol în România începe să crească.

În anul 1977 este atins maximul istoric (de 14,65 milioane t/an) datorat noilor tehnologii de extracției și a faptului că se descopereau zăcăminte de țiței. Începând cu anul 1980 producția de țiței începe să scadă treptat, ajungând în prezent la mai puțin de jumătate din producția realizată până în 1989. Posibile cauze ale acestei modificări pot fi privatizările și faptul că nu se mai investește în dezvoltarea exploatărilor.

Urmările unei producții slabe fac ca necesarul de țiței din România să fie în prezent acoperit din importuri.

În anul 2014 se pare că a existat o creștere a producției față de anul 2012, astfel încât România s-a situat pe locul 10 în topul producătorilor de petrol din Europa și din Eurasia, cu o producție de aproximativ 5.048.641 tone/an (87.000 barili/zi).

Nivelul producției de petrol în România ar putea să crească dacă s-ar pune în valoare depozitele de țiței și dacă metodele de extracție ar fi pe măsură. Acum un an s-a descoperit un nou zăcământ de țiței și gaze în sudul județului Buzău. Descoperirea se află la 712 km distanță de zăcăminte mature care au fost exploatate de mai bine de 50 de ani și se apreciaza ca fiind cea mai mare descoperire din ultimii 30 de ani. Dacă această descoperire, precum și alte oportunități, ar fi folosite pentru producția proprie, ar crește șansele ca România să devină independentă față de importurile de petrol [30].

Tipuri de petrol și situația resurselor petroliere

Caracterizarea țițeiului se realizează în general în funcție de unitatea de măsură a densității API (unitate concepută de American Petroleum Institute ce variază invers proporțional cu densitatea) dar se ia în considerare și cât de “dulce “ sau “acru” este acesta. Acest lucru se stabilește în funcție de conținutul de sulf al combustibilului, astfel când țițeiul are un conținut de sulf mai mare de 0,5 % acesta se consideră “acru” iar dacă conținutul nu depășește această limită, este considerat “dulce”.

Țițeiul “acru “ este mai răspândit decăt cel “dulce” și provine din nisipurile bituminouse din Canada, Gloful Mexic, unele părți din America de Sud și din Orientul Mijlociu. Țițeiul dulce se găsește în centrul Statelor Unite, regiunea Mării Nordului și Europa, precum și în regiunea Asia-Pacific. Ambele tipuri de țiței sunt utile, dar este de preferat cel dulce, deoarece costurile generate de îndepărtarea impurităților sunt mult mai mici decât în cazul omologului său.

Țițeiul poate fi clasificat în funcție de conținutul lui de parafină, adică de proporția găsită de alcani cu catenă normală (20-30 de atomi de carbon în moleculă). Astfel ,țițeiul este împărțit în trei categorii:

Țițeiuri parafinoase

Țițeiuri semiparafinoase

Țițeiuri asfaltose (naftenice)

Conform recomandarilor Congresului Mondial de Petrol (Houston, 1987), țițeiurile sunt clasificate in tabelul 2.1.

Tabelul 2.1.

Clasificarea țițeiurilor conform recomandarilor Congresului Mondial al Petrolului (Houston, 1987)

(cf Daniela Popovici, “Tehnologii și procese tip în industria chimică, Vol I”, Ed. Universitatii Petrol-Gaze din Ploiesti, 2007)

Se mai utilizează și o altă clasificare a petrolului în funcție de greutatea specifică, distingându-se:

Petrol ușor cu densitate de 0,75-0,82 g/m³

Petrol mediu cu densitate 0,82-0,88 g/ m³

Petrol greu cu o densitate mai mare de 0,88 g/ m³

În funcție de conținutul de sulf se deosebesc două categorii: petrol bogat în sulf (1-5 %) și petrol cu un conținut foarte redus de sulf (sub 1 %) [56].

Există o varietate de tipuri de țiței comercializate pe piața mondială prezentate in tabelul 2.2 ce se caracterizează în special prin conținut de sulf, de azot și prin greutatea specifică.

Tabelul 2.2

Principalele tipuri de țiței și caracteristicile acestora pe zone geografice

Sursă: Ivanuș Gheorghe, “Tratat de petrochimie, Vol I”, Ed. AGIR, Bucuresti, 2010)

Factorii determinanți pentru stabilirea valorii petrolului sunt conținutul de sulf și vâscozitatea, care, la rândul lor influențează calitatea produselor petroliere obținute din petrolul respectiv. După tipul de zăcăminte petroliere se disting zăcăminte de platformă și de geosinclinală. Pe glob se număra 50 de zăcăminte gigant cu rezerve de peste 500 milioane de tone.

În ceea ce privește răspândirea în lume a diverselor tipuri de petrol, se poate spune că petrolul din Rusia este foarte bogat în hidrocarburi ciclice, petrolul din partea Nordică a Americii conține mai mulți alcani, iar cel din Kalimantan conține în special hidrocarburi aromatice. Petrolul românesc are o compoziție intermediară.

Distribuția rezervelor de petrol nu este uniformă în întreaga lume, dar s-a constatat că mai mult de jumatate din rezervele de petrol ale lumii se află în Orientul Mijlociu. Imediat după acesta se afla Canada și Statele Unite, America Latina, Africa și regiunea ocupată de fosta Uniune Sovietică. Însă, deși anumite regiuni dețin rezerve mari de petrol, cantitatea produsă nu este întotdeauna proporțională cu rezerva [19].

De exemplu, Orientul Mijlociu deține mai mult de 50 % din rezervele lumii, dar reprezintă doar 30 % din producția de petrol la nivel mondial. O situație opusă se întâlnește în SUA, unde rezervele sunt mult mai mici dar producția este de aproximativ 10% din producția de petrol din lume.

Referitor la producția mondială de petrol, s-au identificat două principii. Primul principiu afirmă că foarte mult petrol se poate descoperi într-un domeniu mare, însă majoritatea domeniilor sunt mici. Al doilea principiu se referă la exploatare, care continuă să progreseze și o dată cu acest progres, dimensiunea medie a domenilor descoperite scade, la fel ca și cantitatea de petrol găsită pe unitatea de foraj de exploatare. În orice regiune, un domeniu mare cu o cantitate semnificativă de petrol este descoperit la intervale foarte mari de timp.

De la începutul exploatării petrolului și până în prezent au fost descoperite aproximativ 50.000 de câmpuri de petrol, însă mai mult de 50 % dintre acestea sunt nesemnificative pentru producția mondială de petrol.

Câmpurile cu peste 5 miliarde de barili de petrol fac parte din clasa supergiganților, iar cele care dețin între 500 milioane și 5 miliarde barili de petrol sunt gigantice de clasă mondială. Mai puțin de 40 de câmpuri petroliere supergigante au fost descoperite în întreaga lume, acestea deținând aproximativ o jumătate din tot petrolul descoperit până în prezent.

Bazinul de sedimentare din regiunea Golfului Persic conține două treimi din aceste domenii supergigante. Supergiganții rămași sunt distribuiți după cum urmează: câte două în SUA, Rusia, Mexic, China și câte unul în Libia, Algeria și Venezuela.

Pentru a stabilii dacă o regiune poate conține cantități semnificative de petrol, a fost necesară punerea în funcțiune a unui număr mic de puțuri de exploatare, ținându-se cont la început de condițiile geologice favorabile sau nefavorabile pentru acumularea de petrol.

În timp, procesul de exploatare a devenit mai eficient datorită modernizării, astfel încât este posibil ca un domeniu gigant să fie descoperit de primele 50 de puțuri de exploatare. În cazul în care numărul de puțuri trece de 250, cauzele pot fi legate de o cantitate mult prea mare sau de tehnologia și politica modelului de foraj.

În ceea ce privește rezerva totală a Pământului, se pare că nimeni nu poate răspunde la această întrebare. Într-o evaluare realizată în anul 2000, US Geological Survey (USGS) a estimat că au existat inițial pe Pământ aproximativ 3000 de miliarde de barili de petrol recuperabil și că aproximativ 70 de miliarde de barili din aceștia au fost consumați. De aici s-a creat o dispută între experții în acest domeniu deoarece unii erau de părere că îmbunătățirile tehnologice ar ajuta la recuperarea unei cantități mari de petrol iar alții aveau o părere total opusă și susțineau că mai mult de jumătate din aprovizionarea cu petrol la nivel mondial a fost deja consumată.

În orice caz, nu se poate da o cifră exactă cu privire la petrolul recuperabil, analiștii rezumându-se la simple estimări. „Oil&Gas Journal”, o revistă săptămânală despre industria petrolieră, estima la sfârșitul anului 2007 că rezervele lumii s-au ridicat la aproximativ 1,3 miliarde de barili. Pentru a valida acest număr s-a aproximat că până în anul 2007 s-au consumat 30 de miliarde de barili de petrol. În acest ritm de consum se pare că rezervele lumii s-ar epuiza în aproximativ 43 de ani.

Tot în anul 2007, Consiliul Național al Petrolului, un comitet consultativ de energie a estimat pentru secretarul american că cererea mondială de petrol va crește de la 86 milioane de barili pe zi, la 138 de milioane de barili pe zi în 2030. Mulți dintre experți susțin „Peak oil theory”, o teorie care se bazează pe studii care arată cum producția din zăcămintele de petrol individuale și din regiunile producătoare de petrol a avut tendința de a crește la un moment dat și apoi să scadă. Aceasta susține că în momentul în care vârful producției de petrol la nivel mondial va fi atins, producția de petrol din lume va scădea progresiv, având consecințe economice grave pentru țările importatoare de petrol. Un alt punct de vedere acceptat a fost acela cum că de la începutul secolului 21 capacitatea de producție nu va fi limitată de cantitatea de petrol din sol, ci de alți factori, cum ar fi geopolitici sau economici. O preocupare este legată de faptul că sursele necovenționale de petrol, cum ar fi rezervele de nisip, depozitele de șisturi bituminoase sau rezervele care se gasesc foarte adânc în apă, vor fi mult mai costisitoare decât producția obișnuită. Această problemă și-ar găsi rezolvare dacă noile tehnologii care continuă să se dezvolte ar reduce din ce în ce mai mult costurile de producție [16].

Tabelul 2.3 prezintă situația celor mai mari zăcăminte de petrol la nivel mondial care situează Venezuela pe primul loc cu o rezervă de petrol ce are o cantitate estimată la 297.740.000.000 barili.

Tabelul 2.3

Clasamentul zăcămintelor de petrol la nivel mondial

[Sursa: adaptat www.explorationworld.com]

Diferența dintre primele locuri este destul de mică comparativ cu celelalte poziții din clasament. Rezervele Venezuelei au depășit rezervele Arabiei Saudite în anul 2014, aceasta din urmă situându-se în primele trei locuri și în ceea ce privește topul celor mai mari producători de petrol.

Arabia Saudită este urmată de vecina de nord a Americii, Canada, a cărei producție provine în mare parte din nisipurile de petrol neconvențional. Următoarele în clasament sunt Iranul și Irakul. Acesta din urmă se pare că reușește să își dezvolte explotarea rezervelor de petrol și gaze naturale în ciuda războaielor.

În ceea ce privește Kuweitul, se pare că rezervele acestuia îl situează în anul 2015 pe locul al 6-lea , asta după ce acesta a ocupat ca producător locul 10 în anul 2012 [20,48]. În prezent, țara lucrează la creșterea capacității de producție. Locul 7 este ocupat de Emiratele Arabe Unite a căror economie este sprijinită în cea mai mare parte de industria de petrol și gaze.

În ciuda faptului că este al treilea cel mai mare producător din lume, Rusia ocupă doar locul opt în ceea ce privește mărimea resurselor. Ultimele două locuri din top sunt ocupate de Libia, respectiv Nigeria.

La fel ca și Rusia, deși este clasată în primele trei locuri în topul celor mai mari producători de petrol din lume, cu o rezervă estimată la 20,68 bilioane barili, SUA ocupă doar locul 12 în ceea ce privește mărimea resursei de petrol.

Referitor la România, aceasta ocupă locul 42, având rezerve de petrol estimate la 600.000.000 barili. Se pare că țările importante din Europa dețin rezerve mici de petrol, acest lucru fiind observabil în cazul Germaniei care ocupă locul 50 cu 254.200.000 barili și cazul Italiei care se află pe locul 45 cu 521.300.000 barili. Totuși, chiar dacă rezervele sunt mici, la capitolele producție și consum de petrol, Germania ocupă locul 40 cu o producție de 157.000 barili/zi și un consum de 2.500.000 barili/zi. România are o producție de petrol estimată la 120.000 barili/zi,ocupând locul 45 și un consum de 240.000 barili/zi.

Conform afirmațiilor făcute de către cercetătorii ruși, rezervele de petrol nu se vor termina niciodată. Aceștia susțin acest lucru bazâdu-se pe teoria minerală [46]. Cert este că în prezent încă se mai descoperă zăcăminte de țiței și în plus se dezvoltă extragerea țițeiului din șisturi bituminoase. Luând în calcul aceste lucruri există șanse mari ca petrolul să nu se epuizeze foarte curând sau chiar niciodată. În anul 2000, conform evaluarilor Congresului Energetic Internațional, s-au aproximat 207,9 miliarde tone existente drept rezerve de petrol.

Evoluția prețului petrolului

Prețurile petrolului au fost modificate de-alungul timpului fie de războaie și conflicte (până în anul 1990) fie din cauza piețelor financiare globale și a creșterii integrării economice în întreaga lume. În ambele cazuri, țările care controlează aprovizionarea mondială cu petrol pot folosi petrolul drept un instrument politic și economic prin care pot pune presiune pe producerea de petrol și pe țările consumatoare .

În prezent există două repere majore pentru prețurile mondiale la petrol:

țițeiul West Texas Intermediate (WTI);

țițeiul Brent.

Țițeiul WTI a fost utilizat pe scară largă până în 1980 dar începând cu anul 2000 a fost criticat că nu reflectă prețurile mondiale de petrol cu acuratețe, rămânând valabil pentru America de Nord. Astfel, Brent a devenit preț de referință la nivel mondial, iar în prezent este folosit în mai mult de jumatate din comerțul de petrol din întreaga lume.

În ceea ce privește caracteristicile chimice ale celor două tipuri de țiței, ambele fac parte din clasa țițeiului dulce, dar se pare că țițeiul Brent are un conținut mai redus de sulf și o densitate și vârscozitate mai reduse. În prezent, acesta din urmă nu mai conține doar sortimentul inițial de țiței Brent deoarece exploatarea acestuia a evoluat, obținându-se o “combinație de patru sortimente de țiței: Brent Blend (sortimentul original), Forties Blend, Oseberg și Ekofish” .

WTI este un țiței “mai dulce “ cu un conținut mai scăzut de sulf în comparație cu concurentul acestuia. Originar din statul Texas, este mai puțin dens și mai puțin vâscos decât Brentul [36].

3.1.Analiza în prețuri curente

Analiza prețului petrolului realizată în continuare cuprinde perioada 1918-2015 și face referire la evenimentele importante în ceea ce privește modificările la nivel mondial.

Fig 3.1. Evoluția prețului petrolului fără ajustarea inflației. (Conform www.macrotrends.net)

Primul eveniment important semnificativ care a afectat prețul petrolului a fost Primul Război Mondial, cand prețul petrolului a crescut cu peste 50% pe baril din cauza reducerilor de aprovizionare și cerințelor ridicate de petrol pentru utilizarea acestuia în război.

După o perioadă de aproximativ 10 ani de la terminarea Primului Război Mondial(1918), mai exact în anul 1929, a avut loc marea criză economică datorată supraproducției și caracterizată printr-o scădere dramatică a activității economice mondiale. Întâlnită sub denumirea de “Marea Depresie”, aceasta a influențat prețul petrolului prin menținerea unui preț scazut al acestuia până în anul 1935.

Începând cu perioada celui de al Doilea Război Mondial, prețul a crescut o dată cu începutul războiului, suferind o creștere continuă și după terminarea acestuia datorită construcțiilor de după război și a boom-ului industrial.

Până în anul 1973 prețul petrolului a oscilat în intervalul 1 – 4,5 $/baril. În această perioadă de peste 25 de ani, un salt destul de mare al prețului s-a realizat în Februarie 1957 și a fost datorat în mare parte așa numitei “crize a canalului Suez” apărută în urma invadării Egiptului de către Marea Britanie, Franța și Israel. Această criză a apărut după ce Egiptul a decis naționalizarea Canalului Suez, prin care se spune că ar fi trecut două treimi din petrolul Europei. Criza acestei perioade a condus la scăderea cu 10 % a producției globale, pierderea fiind înlocuită de către producătorii din Orientul Mijlociu.

În 1960 este înființată Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) cu scopul de a stabili prețul și volumul de petrol exportat și de a opune rezistență puterii deținute de “cele șapte surori”. Acestea din urmă reprezentau defapt cele șapte companii petroliere internaționale care au dominat industria de petrol la nivel mondial de la mijlocul anului 1940 până în 1970, și anume: Standard Oil of New Jersey (Esso), Royal Dutch Shell, Anglo-Persian Oil Company (APOC, cunoscută ulterior drept British Petroleum), Standard Oil Co. of New York (Socony), Standard Oil of California (devenită ulterior Chevron), Gulf Oil și Texaco [58].

Membrii fondatori OPEC au fost: Arabia Saudita, Kuweit, Irak, Iran și Venezuela iar până în 1971 li s-au alăturat Quatar, Libia, Emiratele Arabe Unite, Algeria și Nigeria.

Cea mai mare criză a petrolului izbucnește în anul 1973 (după evenimentele din Razboilul de Șase Zile din 1967) în urma unui atac surpriză asupra Israelului (susținut de SUA) din partea Siriei și a Egiptului, susținute la rândul lor de Irak, Iordania, Algeria, Maroc și Tunisia. Într-o declarație a Șhahului Iranului se explica creșterea prețului prin faptul că țările Occidentului mărisera prețul la grâu, zahăr și ciment, iar petrolul pur cumpărat de la arabi era rafinat și revândut acestora la un preț mult mai mare.

În luna octombrie a anului 1973, OPEC a declarat un embargo asupra livrărilor petrolului în SUA și Europa de Vest în urma sprijinului acordat de acestea Israelului în război .

Astfel, prețul petrolului a suferit un salt brusc de la aproximativ 4,5 $ la o valoare mai mare decât dublă, de aproximativ 11$ din decembrie 1973 până în februarie 1974, iar membrii OPEC au realizat că resursele lor de petrol ar putea fi folosite drept instrument politic pentru a pune presiune asupra altor țări. SUA decide să elimine cota de import de țiței, această cotă fiind răspunzătoare pentru faptul că prețul American de țiței era aproape dublu față de prețul mediu din lume [50].

O altă criză a petrolului este produsă de revoluția iraniană din 1979, moment în care Iranul reduce producția de petrol și exportul și anulează contractele cu companiile americane. Prețul petrolului depășește dublul prețului din anul precedent (de la 14 $ ajunge la 39,5 $). Beneficiarii acestei reduceri a producției venită din partea Iranului au fost membrii OPEC care au înregistrat profituri enorme în acea perioadă ca urmare a creșterii rapide a prețului.

O data cu începutul războiului Iran-Irak din 1980, a scăzut și producția de petrol a Irakului iar prețul petrolului reușește să rămână constant până la mijlocul anului 1980. Absența celor două națiuni a încurajat exporturile de petrol din alte regiuni, cum ar fi: Venezuela, Nigeria, Mexic, Marea Nordului și Uniunea Sovietică, care devine ulterior cel mai mare producător din lume. Realizarea unei producții crescute de către celelalte regiuni a dus la o saturare de aprovizionare cu petrol a piețelor mondiale, având ca rezultat scăderea prețului la aproximativ jumătate din cel stabilit în luna noiembrie a anului 1985. După sfârșitul războiului Iran-Irak(1988), ambele țări au reluat producția de petrol, în timp ce prețurile au fluctuat între 13 $-22 $ până la mijlocul anului 1990 [31].

Un alt eveniment marcant pentru prețul petrolului a fost războiul din Golf. În august 1990, Irakul a invadat Kuweitul pentru a-și reveni din punct de vedere economic după pierderile suferite în războiul cu Iranul și pentru a-și spori influența în Orientul Mijlociu. Înainte de invazie, dictatorul Saddam Hussein acuza Kuweitul de furt de petrol din domeniul Rumaila și de depășirea cotei sale stabilite OPEC. Prețul petrolului a crescut în perioada august-octombrie 1990 de la 18 $ la peste 27 $. O dată cu sfârșitul războiului din Golf, prețul petrolului a oscilat între 15 $ și 25 $ pe baril în următorii 6 ani [50].

În cazul în care luăm în considerare inflația, în anul 1998 a fost înregistrată cea mai scăzută valoare a petrolului din anul 1947 și până în prezent. Acest lucru s-a datorat crizei financiare din Asia care amenința majoritatea Asiei de Est și chiar restul lumii. Cererea mondială de petrol a înregistrat o scădere de la 25 $ la 11 $ pe baril. Pentru a supraviețui, marile companii petroliere, cum ar fi în SUA, Exxon și Chevron, în Marea Britanie, British Petroleum iar în Franța, Total precum și Royal Dutch Shell, au decis să colaboreze cu alte companii petroliere mai slabe prin fuziuni și achiziții.

A urmat o creștere a cererii mondiale de petrol, crescând astfel și prețul petrolului de la 11 $ la 34 $ pe baril. După evenimentul neplăcut din SUA, prețul petrolului a suferit o nouă scădere.

Anul 2008 a adus cu el un nou boom economic și o criză financiară globală. Atunci prețul petrolului a făcut un salt uriaș, crescând la cel mai înalt punct din istorie, 133,93 $/ baril în iunie 2008. Drept cauze ale acestei creșteri s-au considerat următoarele: expansiunea economiilor asiatice, creșterea economică globală, limitarea producției de către membrii OPEC ceea ce a dus la o cerere mare și o ofertă scăzută.

Criza financiară globală din 2008 a dus la prabușirea multor companii și chiar la falimentarea unor economii naționale, pierderile fiind estimate în trilioane de dolari. Aceste crize au creat mari nemulțumiri în rândul oamenilor ajungându-se la proteste din partea pescarilor spanioli care erau conștienți că o dată cu creșterea prețului petrolului, pescuitul de coastă intra în faliment. Acestora li s-au alăturat cei din Italia, Portugalia și Franța, situația înrăutățindu-se după izbucnirea unei greve în rândul camionagiilor.

Prețul petrolului începe să scadă din cauza cererii scăzute și ajunge la 36 $ în luna Decembrie 2008, scăderea fiind de aproximativ 80 %. Această criză este considerată cea mai rapidă din istorie. A fost nevoie de 4 ani pentru ca economiile lumii să își revină, iar în anul 2012 prețul petrolului (indexat din 2000 drept țiței Brent) a crescut treptat până la valoarea de 128 $/baril. Evoluția prețurilor pentru categoria de țiței Brent poate fi observată în figura 3.2.

Fig 3.2. Evoluția prețului petrolului Brent (conform www.hotnews.ro[37])

Jumătatea anului 2014 a adus din nou o scădere a prețului petrolului.

Excluzând membrii OPEC există și alte țări mari producătoare de petrol și exportatoare. Revoluția de șist din SUA a dat țării posibilitatea de a renunța la dependența de importul de petrol străin încă din anul 2008 dar a și contribuit la supraalimentarea cu țiței în lume. Atât producătorii non-OPEC, cum ar fi Rusia, Canada și Brazilia, cât și membrii OPEC, cum ar fi Arabia Saudită, Kuweit și Emiratele Arabe Unite au decis creșterea producției de petrol. Astfel, piețele mondiale au fost inundate cu cantități în exces de petrol.

Pe lângă creșterea accelerată a producției de petrol, un alt motiv pentru scăderea prețului a fost scăderea cererii mondiale de petrol din cauza diminuării ratei de creștere a economiilor asiatice și europene. În plus, valoarea monedei americane, considerată factor de referință în stabilirea prețului petrolului, a început să crească în urma revenirii economiei Statelor Unite.

OPEC decide să nu reducă producția permițând scăderea prețului în continuare, chiar sub 50 $ în luna ianuarie. Efectele scăderii prețului au fost resimțite de țările ce au industria petrolieră dezvoltată: Venezuela, Canada, Brazilia, Norvegia, SUA și chiar Rusia.

Între timp, Arabia Saudita, Kuweit și Emiratele Arabe Unite au declarat că nu vor scădea producția și au învinovățit producătorii non –OPEC pentru saturarea acestui sector de piață și pentru scăderea prețului. Spre deosebire de alte țări, Arabia Saudită și majoritatea țărilor din Golf produc petrol la prețuri mai mici, ceea ce împiedica afectarea acestora în urma crizei generate de prețul petrolului.

Referitor la eventualele scenarii posibile în ceea ce privește prețul petrolului, conform unui raport realizat de către OPEC, până în 2025 prețul petrolului nu va depăși valoarea de 100 $/ baril . În plus, aceștia consideră că există o posibilitate foarte mare ca barilul să ajungă la 40 $ iar peste 10 ani prețul să fie de aproximativ 76 $. Acest lucru nu este un motiv de bucurie pentru țările membre OPEC și din acest motiv există șanse mari să se reintroducă sistemul cotelor de producție, sistem la care s-a renunțat în anul 2011 [47].

O altă prognoză a prețului este dată de către cei de la Bloomberg care sunt de părere că barilul poate să scadă chiar sub 20 $ datorită dezvoltării acestui sector în SUA. Aceștia au luat în calcul faptul că depozitele de țiței din SUA sunt din ce în ce mai pline în urma unor exploatări masive și mai ales a noilor metode de extracție din șisturi petroliere. În plus, aceștia nu și-au redus ritmul de extracție chiar dacă prețul petrolului a scăzut [57].

3.2 Analiza în prețuri comparabile

Pentru o analiză mai clară asupra situației economice a industriei petrolului trebuie să se țină cont de un element foarte important și anume de inflație. De aceea este necesar ca prețurile curente să fie transformate în prețuri comparabile.

Pentru o vedere mai largă asupra situației este necesar să se examineze evoluția dolarului. În tabelele 3.1 și 3.2 sunt prezentate valorile unui dolar din perioada 1970-1998 si perioada 1999-2015 față de valoarea dolarului prezent și a prețului comparabil.

Datele din cele două tabele au fost calculate folosind informații din site-ul www.dollartimes.com.

Tabelul 3.1.

Calculul costurilor comparabile ale țițeiului în perioada 1970-1998

(Conform: www.macrotrends.net)

Tabelul 3.2.

Calculul prețurilor comparabile ale țițeiului in perioada 1999-2015

(Conform: www.macrotrends.net)

Se observă faptul că valoarea dolarului a fost într-o continuă scădere, influențând într-o oarecare măsură și valoarea petrolului deoarece prețurile acestuia au fost și sunt exprimate aproape numai în moneda americană.

Perioadele alease au câte un maxim în care deși valoarea dolarului continua să scadă, prețul petrolului creștea. Modificările prețului aveau loc în urma unor evenimente nedorite sau după ce marii deținători de petrol decideau acest lucru.

Situația privind prețul petrolului ajustat de inflație se poate observa în tabelele 3.1 și3.2 și figura 3.3 care cuprinde ambele perioada luate ca exemplu. Sunt observabile cele două maxime, unul în anul 1980, moment în care 1 $ de la acea perioadă valora aproximativ 3 $ în prezent(2015) și anul 2008, când valora aproximativ 1,11 $ (2015).

Fig 3.3 Evoluția prețului petrolului cu ajustarea inflației. (Conform www.macrotrends.net)

O exprimare a evoluției prețurilor în prețuri comparabile este mai realistă și evidențiază valorile minime sau maxime din timp. Așa cum se poate vedea în figura 3.3 ce ilustrează valorile petrolului cu ajustarea inflației, în anul 1998 s-a înregistrat cea mai mică valoare a petrolului(16,25 $) iar în luna iunie a anului 2008 s-a atins un maxim al prețului petrolului (144,51 $).

Bibliografie

Carți

Buzatu Gheorghe, “ O istorie a petrolului românesc” , Casa Editorială Demiurg, Iași, 2009, pag 123-151, 203-246, 311-321.

Ivanuș Gheorghe, Ion Ștefan Ștefănescu, Niculae Napoleon Antonescu, Ștefan-Traian Mocuța,Mihai Pascu Coloja, “Industria de petrol și gaze din România” , Ed. AGIR, București, 2008, pag 17-27, 149-170, 308-319, 779-785.

Marin Florin, “Piața petrolului”, Ed. Ametist 22, București, 2008, pag 40-51, 101-103.

Nouschi Andrѐ, “Petrolul și relațiile internaționale din 1945 până în prezent”, Ed. Institutul European,Iași, 2007, pag 100-145

Onuțu Ion, Jugănaru Traian, “Poluanți în petrol în petrochimie”, Ed. Universității Petrol-Gaze din Ploiești, 2010, pag 33-49.

Pavel Traian, “Petrolul românesc”, Ed. Prahova, Ploiești, 2007

Popovici Daniela, “ Tehnologii și procese tip în industria chimică, Vol I”, Ed. Universității Petrol-Gaze din Ploiești, 2007, pag 20-22.

RIZEA Marian, RIZEA Eugenia, “Petrol,dezvoltare și (in)Securitate”, Ed. Asociației “Societatea Inginerilor de Petrol și Gaze”, București,2007, pag 35-51.

Roberts Paul,” Sfârșitul petrolului” , Ed. Litera Internațional, București, 2008, pag 40-60, 84-85.

Suciu C. Gheorghe, Ionescu Constantin, Ionescu Sarina Feyer, “Ingineria prelucrării hidrocarburilor, Vol. IV”, Ed. Tehnică, București, 1993, pag 34-59.

Ivanuș Gheorghe, “Tratat de petrochimie, Vol I”, Ed. AGIR, București, 2010, pag 7-10

Institutul Național de Statistica, „Anuarul Statistic al României”, București, 1993-2012.

Articole și site-uri

A. Dumitrescu, „România: Producția de țiței scade, importurile cresc cu 78%”, 10 iulie 2014, http://www.stiripesurse.ro/romania-productia-de-titei-scade-importurile-cresc-cu-78_921903.html, (accesat 3 iunie 2015)

Alexandru Danilov, „Evoluția industriei petroliere românești în perioada 1857-1945”, 3 aprilie 2014, http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/evolu-ia-industriei-petroliere-rom-ne-ti-n-perioada-1857-1945, (accesat 10 aprilie 2015)

Ana Maxim, “Profesorul Lazar Avram, de la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești: Pe plan mondial, resursele de țiței și de gaze ar putea ajunge pentru încă un secol”, 18 iunie 2014, http://www.ziarulprahova.ro/stiri/cultura/178871/profesorul-lazar-avram-de-la-universitatea-petrol-gaze-din-ploiesti-pe-plan-mondial-resursele-de-titei-si-de-gaze-ar-putea-ajunge-pentru-inca-un-secol, (accesat 28 mai 2015)

Charlie Bottle, „Peak Oil – Are We There Yet?”, 19 septembrie 2008: http://seekingalpha.com/article/96235-peak-oil-are-we-there-yet?page=2 , (accesat 30 aprilie 2015)

Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei , raportul „Resurse de gaze naturale din zăcăminte neconvenționale- Potențial și valorificare”, noiembrie 2013, http://www.cnr-cme.ro/pdf/CENTGAS%20-%20%20100%20pagini%20-%20ro_website.pdf, (accesat în perioada 3 aprilie-10 aprilie 2015)

George Titus Albulescu, „Avertisment NASA: Exploatările bituminoase din Canada pot aduce Apocalipsa”, 15 mai 2012, http://www.ziare.com/magazin/nasa/avertisment-nasa-exploatarile-bituminoase-din-canada-pot-aduce-apocalipsa-1167263, (accesat 5 aprilie 2015)

Gordon I. Atwater „Petroleum”,7 decembrie 2013, http://www.britannica.com/science/petroleum/World-distribution-of-oil, (accesat 10 mai 2015)

Ian Hanner, „Top 10 oil richest countries in the world”, 9 mai 2015, http://explorationworld.com/top10/246/Top-10-oil-richest-countries-in-the-world , (accesat 2 iunie 2015)

Ileana Racheru șa,” Criza petrolului” : http://www.revista22.ro/criza-petrolului-4642.html,2008,(accesat 8 mai 2015)

Ivan Kolesnikov, „Crude Oil Price Forecast: Long Term 2015 to 2025”, (accesat 8 mai 2015)

James L. Williams, „Oil Price History and Analysis” ,2011 : http://www.wtrg.com/prices.htm (accesat în perioada 16 aprilie-10 mai 2015)

Joseph P. Riva, „Petroleum”, 7 decembrie 2013, http://www.britannica.com/EBchecked/topic/454269/petroleum/50725/Russia, (accesat 10 mai 2015)

Laurentiu Rosoiu,” Pretul petrolului si evolutia companiilor din industria de profil pe burse” , 14 ianuarie 2015: http://www.petroleumreview.ro/ro/37-dec-ian-2015/365-pretul-petrolului-si-evolutia-companiilor-din-industria-de-profil-pe-burse, (accesat 7 mai 2015)

Loredana Voiculescu „Cele mai mari 10 zăcăminte petroliere din lume. Ce țări vor fi avantajate în eventualitatea unei crize energetice”, 4 septembrie 2011, http://www.gandul.info/financiar/cele-mai-mari-10-zacaminte-petroliere-din-lume-ce-tari-vor-fi-avantajate-in-eventualitatea-unei-crize-energetice-8695833, (accesat în perioada 20 aprilie-24 aprilie 2015)

Marius Pirloiu, „OMV Petrom, gata să anunțe noi rezultate record: A încheiat modernizarea Petrobrazi, cu 600 mil. euro”, http://econtext.ro/bani-si-afaceri/omv-petrom-e-gata-sa-anunte-noi-rezultate-record-incheiat-modernizarea-rafinariei-petrobrazi.html, (accesat 13 iunie 2015)

Melvin Backman, „10 charts that will help you understand the effects of the shakeup in oil prices”, 8 decembrie 2014, http://qz.com/308173/10-charts-that-will-help-you-understand-the-effects-of-the-shakeup-in-oil-prices/, (accesat 24 aprilie 2015)

Mihaela Dicu, “SUA: Cea mai ridicată producție de țiței de la publicarea acestor date, în 1900”, 30 martie 2015, http://www.agerpres.ro/economie/2015/03/30/sua-cea-mai-ridicata-productie-de-titei-de-la-publicarea-acestor-date-in-1900-18-21-47, (accesat 3 aprilie 2015)

Oana Tilică, “Descoperire de țiței în județul Buzău; posibil cel mai mare zăcământ din ultimii 30 de ani din Muntenia”, 17 decembrie 2014, http://www.agerpres.ro/economie/2014/12/17/descoperire-de-titei-in-judetul-buzau-posibil-cel-mai-mare-zacamant-din-ultimii-30-de-ani-din-muntenia-09-26-01, (accesat 3 iunie 2015)

Ovunc Kutlu, ” ‘Wars, crises and global economy’ fuel prices of oil throughout history”,12 ianuarie 2015, https://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=4&cad=rja&uact=8&ved=0CD0QFjAD&url=http%3A%2F%2Faaenergyterminal.com%2Fdownload.php%3Freportid%3D11&ei=Tw9NVZDQKuKjyAPchYDwAw&usg=AFQjCNHPO8IHzFvXejP7owS1OcKNEcTJig&bvm=bv.92885102,d.bGQ (accesat în perioada 16 aprilie-10 mai 2015)

Philip K Verleger, https://ideas.repec.org/a/aen/journl/1990v11-04-a02.html (accesat 4 mai 2015)

Prableen Bajpai, „The world’s top oil producers”, 7 octombrie 2014, http://www.investopedia.com/articles/active-trading/100714/worlds-top-oil-producers.asp, (accesat 10 mai 2015)

Raluca Joița, “Top 10 – State cu cele mai mari rezerve de petrol” , 20 aprilie 2012, http://media.imopedia.ro/stiri-imobiliare/top-10-state-cu-cele-mai-mari-rezerve-de-petrol-19199.html, (accesat în perioada 20 aprilie-24 aprilie 2015)

Ronald A. Ratti și Joaquin L. Vespignani, „OPEC and non-OPEC oil production and the global economy”,2014, http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0140988314003053 , (accesat 12 mai 2015)

Rusu Florin," Țițeiul Brent amenință serios supremația WTI… cel puțin pe piața futures”, 13 martie 2013 : http://www.energyreport.ro/index.php/2013-stiri-pline-de-energie/2013-stirile-pline-de-energie/2013-piete-internationale/660-titeiul-brent-ameninta-serios-suprematia-wti-cel-putin-pe-piata-futures , (accesat 9 aprilie 2015)

Vasile Iuga,” ANALIZA Scăderea prețului petrolului. O revoluție globală?”,22 aprilie 2015: http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-19986638-analiza-scaderea-pretului-petrolului-revolutie-globala.htm ,(accesat 11 mai 2015)

***A fost descoperit petrol la Buzău! Cel mai mare zăcământ din ultimii 30 de ani”, 17 decembrie 2014, http://www.capital.ro/a-fost-descoperit-petrol-la-buzau-cel-mai-mare-zacamant-din-ultimii-30-de-ani.html ,(accesat 13 iunie 2015)

***Annual Statistical Bulletin 2014, http://www.opec.org/library/Annual%20Statistical%20Bulletin/interactive/current/FileZ/Main.htm, (accesat 24 aprilie 2015)

***Canadian Fuels Association, „The Economics of Petroleum Refining”, decembrie 2013, http://canadianfuels.ca/userfiles/file/Economics%20fundamentals%20of%20Refining%20Dec18-2013-Final%20ENG-1.pdf, (accesat în perioada 9 iunie-11 iunie 2015)

***„Când se vor termina rezervele de petrol”, 4 iulie 2014, http://www.informatiiauto.ro/cand-se-vor-termina-rezervele-de-petrol-sid14240.html , (accesat 10 mai 2015)

***„Citate celebre despre petrol”, 20 ianuarie 2013, http://www.petrolsigaze.com/citate-celebre-despre-petrol/ (accesat 16 aprilie 2015)

***„Cum arata unul dintre cele mai mari dezastre ecologice”, 19 octombrie 2010, http://www.gandul.info/stiri/cum-arata-unul-dintre-cele-mai-mari-dezastre-ecologice-imagini-spectaculoase-10244588, (accesat 5 aprilie 2015)

***“Echiparea sondei petroliere pentru punerea în producție” , 22 decembrie 2012, http://www.petrolsigaze.com/echiparea-sondei-petroliere-pentru-punerea-in-productie-well-completion-eng/, (accesat 16 martie 2015)

***„Monthly Energy Review”, mai 2015, http://www.eia.gov/totalenergy/data/monthly/,(accesat 4 mai 2015)

***“Petrolul nu se va epuiza niciodata conform Teoriei Abiotice”, 11 iulie 2012, http://toataromania.forumhit.ro/t44-petrolul-nu-se-va-epuiza-niciodata-conform-teoriei-abiotice, (accesat 10 mai 2015)

***„Prețul petrolului ar putea ajunge la 40 de dolari în 2025 „ 12 mai 2015 :http://www.business24.ro/preturi/pret-petrol/pretul-petrolului-ar-putea-ajunge-la-40-de-dolari-in-20125-1557426, (accesat 14 mai 2015)

***„The Top Ten Oil Producing Countries in the World”, 13 noiembrie 2012, http://www.therichest.com/expensive-lifestyle/location/the-top-ten-oil-producing-countries-in-the-world/, (accesat în perioada 16 aprilie-20 aprilie 2015)

***„Top 10 țări din lume dupa producția de petrol”, 17 februarie 2013, http://www.petrolsigaze.com/top-10-tari-din-lume-dupa-productia-de-petrol/ , (accesat în perioada 16 aprilie-20 aprilie 2015)

***„Wars, crises, global economy drive oil prices in history” ,11 ianuarie 2015 : http://www.turkishweekly.net/news/178440/wars-crises-global-economy-drive-oil-prices-in-history.html ,(accesat 6 mai 2015 )

***”WTI Crude Oil – Historical Prices Since 1948”, http://www.macrotrends.net/1369/crude-oil-price-history-chart, (accesat în perioada 16 aprilie -10 mai 2015)

http://www.scoaladinoltenita.net/site_Petrolul_2011/petrolul%20perspectiva%20geografica.html , (accesat 26 mai 2015)

https://eafanasiuc.wordpress.com/ (accesat 28 mai 2015)

http://www.britannica.com/science/shale-oil (accesat la 2 aprilie 2015)

http://ostseis.anl.gov/guide/oilshale/ (acceesat la 2 aprilie 2015)

http://www.scritub.com/geografie/ENERGETICA-MONDIALA93744.php%20accesata%20la%202.06, (accesat 2 iulie 2015)

http://www.biziday.ro/2015/03/31/biziday-marti-31-martie-2015/ (accesat 9 aprilie 2015)

http://www.answers.com/Q/Who_are_the_seven_sisters_in_petroleum_world, (accesat 7 mai 2015)

http://www.dollartimes.com/inflation/inflation.php?amount=1&year=1973 (accesat în perioada 28 mai-3 iunie 2015)

http://olx.ro/oferta/buzau-vand-3-5-ha-teren-extravilan-IDtZGu.html#c891dde699, (accesat 12 iunie 2015)