Analiza Statistică a Principalelor Fenomene Demografice

Economie

Analiza Statistică a Principalelor Fenomene Demografice

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

LISTĂ GRAFICE ȘI TABELE

Grafic 1 – Curba populației în perioada 1960 – 2013 9

Grafic 2 – Piramidele populației pe medii de viață 2013 comparativă (INS, baza de date Tempo online) 9

Grafic 3 – Natalitatea in perioada 1990-2013 pe mediile de viață în România 12

Grafic 4 – Natalitatea pe regiuni de dezvoltare și pe medii de viață 1990-2013 12

Grafic 5 – Născuții vii pe sexe, în perioada 1990-2013 13

Grafic 6 – – Evoluția fenomenului avorturilor în perioada 1990-2013 15

Grafic 7 – Vârsta mamei la prima naștere pe cele două medii de rezidență 16

Figura 8 – Rata de natalitate în perioada 1990-2013 17

Grafic 9 – Evoluția contingentelor fertile în perioada 1990-2013 18

Grafic 10 – rata de fertilitate pe medii de rezidență 18

Grafic 11 – Mortalitatea pe sexe și pe vârste în România 1990-2013 20

Grafic 12 – Mortalitatea pe medii și pe regiuni de dezvoltare 21

Grafic 13 – Mortalitatea infantilă în România în perioada 1990-2013 24

Grafic 14 – Mortalitatea infantilă pe medii de rezidență în perioada 1990-2013 25

Grafic 15 – Evoluția sporului natural în perioada 1990-2013 28

Tabel 1 – Mortalitatea infantilă în perioada 1990-2013 pe vârste 26

INTRODUCERE

Proiectările demografice au reprezentat, dintotdeauna, un instrument fundamental în elaborarea programelor și strategiilor de dezvoltare economică și socială. Acestea pot fi utilizate în definirea și elaborarea opțiunilor și programelor de dezvoltare sectoriale în domeniul economic, social, educație, sănătate, transport, turism, etc.

Populația cunoaște la ora actuală un proces de regres accentuat datorat îmbătrânirii, scăderii fertilității și migrației, fenomene demografice care se pot constata în toate țările dezvoltate. Și România își pierde treptat locuitorii, iar acest lucru va avea un impact negativ în economie, specialiștii avertizând că fenomenele demografice trebuie să intre în categoria problemelor de siguranță națională.

La nivelul întregii Europe se poate constata o criză demografică , rezultantă a crizei economice din 2008 care i-a pus pe oameni în situația de a face alegeri cu efecte catastrofale pentru viitor. Singura soluție pentru depășirea recesiunii a fost reducerea drastică a cheltuielilor, ceea ce a accentuat declinul demografic. La aceasta se adaugă procesul de îmbătrânire a populație.

Pe fonul crizei economice și al nesiguranței locului de muncă cu care se confruntă cuplurile tinere, se nasc din ce în ce mai puțini copii, dar speranța de viață crește, ceea ce conduce la îmbătrânirea populației. România nu este singura țară care se confruntă cu acest fenomen, dar țările occidentale au început de multă vreme să caute soluții și să pună la punct programe de stopare a declinului.

Analiștii estimează că în România anului 2050 două persoane active ar trebui să întrețină opt persoane inactive. Din 1190 încoace, România a pierdut 4 milioane de salariați și s-a ajuns ca în prezent în economie să lucreze 4,3 milioane de angajați care susțin, din taxe și contribuții, plata pensiilor a peste 5 milioane de români.

Acton Institute din Statele Unite ale Americii preciza într-un raport din 2010 că europenii au în față o problemă mai mare decât recesiunea economică : bomba demografică.

Fondul Monetar Internațional menționa într-un raport din 2006, când nu apăruse criza economică și efectele sale în cascadă, că „ populația din 25 de state membre ale Uniunii europene se reduce și îmbătrânește , fapt care face imposibilă o creștere economică substanțială și reprezintă o presiune semnificativă asupra cheltuielilor publice”. b#%l!^+a?

Migrația continuă și ea să influențeze scăderea populației, iar statul nu are definită o strategie de încurajare a natalității populației pe termen lung, care să se coreleze cu îmbunătățirea calității vieții.

Un alt factor care influențează natalitatea este modul în care funcționează sistemul național de sănătate. România înregistrează cea mai mare rată de mortalitate infantilă din Europa, de 9 copii decedați înainte de a împlini vârsta de 1 an raportați la 1000 de nașteri, în timp ce în Suedia sau Cehia ratele sunt sub 3 copii decedați la 1000 de nașteri.

Problemele demografice sunt probleme fundamentale ale istoriei societății umane. Cele mai de seamă manifestări și realizări în toate domeniile de activitate își găsesc una din explicațiile principale în populație. De densitatea populației depinde în bună parte bogăția națiunii, puterea ei, realizările sociale și culturale, civilizația sa în ultimă instanță. pentru prezent și viitor, cunoașterea cât mai exactă a problemelor populației are o importanță primordială.

Lucrarea „Analiza statistică a principalelor fenomene demografice la nivel național” este structurată pe două capitole individualizate, dar în relație de interdependență ce dă unitate lucrării.

În primul capitol este precizat obiectul și domeniul de cercetare, conceptul de fenomen demografic, legăturile cu alte discipline științifice apropiate. Capitolul al doilea conține metodologia de studiu cu referire la efectivul, repartiția , dinamica și structura demografică, fiind studiat fenomenul la nivel macroeconomic. Sunt prezentate analize ale fenomenelor studiate precum și propuneri personale pentru îmbunătățirea activității în domeniul cercetat.

Lucrarea se încheie cu un capitol de concluzii în care sunt prezentate cele mai semnificative aspecte reieșite din studiul efectuat.

CAPITOLUL 1 : PRINCIPALELE FENOMENE DEMOGRAFICE

Mișcarea naturală a populației

Populația este un sistem specific, caracterizat prin modificări cantitativ/structurale continue, datorate mișcării naturale și mișcării migratorii. Intrările în sistemul populației se datorează atât nașterilor, care au ca rezultat ,,născuții vii”, cât și imigrării unor persoane din colectivități exterioare celei studiate. Ieșirile din sistem se fac prin decesul unor persoane aparținând colectivității studiate și prin emigrarea unor persoane către alte colectivități.

Privite din alt punct de vedere, nașterile și decesele formează ,,mișcarea naturală” a populației, în timp ce imigrările alcătuiesc ,,mișcarea migratorie”. In cazul în care modificările înregistrate în efectivul populației, într-o perioadă de timp determinată, sunt datorate numai mișcării naturale, se vorbește de așa-numita ,,populație de tip închis”. Corespunzător, putem defini ,,populația de tip deschis” ca fiind acea populație ale cărei intrări sunt date de nașteri și imigrări, iar ieșirile de decese și emigrări.

Datorită influenței pe care o exercită, prin intermediul fertilității conjugale, asupra masei născuților vii, ,,nupțialitatea” și ,,divorțialitatea” populației sunt considerate fenomene ale mișcării naturale. Faptul este justificat în mare măsură prin aceea că natalitatea are drept cadru de evoluție căsătoriile. Marea majoritate a nașterilor au avut loc și au loc în familii. Căsătoria reprezintă un tip particular de relații sociale, psihice și biologice a căror natură determină nu numai descendenți în general, ci și cantitatea, iar dintr-un anumit punct de vedere și calitatea urmașilor.

Mortalitatea reprezintă o relație de proporționalitate între numărul morților raportat la totalul populației unui teritoriu pe un interval, în mod obișnuit de un an. Fiind a doua componentă principală, după natalitate, a evoluției populației, mortalitatea influențează hotărâtor volumul sporului natural și, în general, mișcarea naturală a populației.

Un aspect important ce trebuie avut în vedere în studiul mortalității este relația acesteia cu longevitatea. In timp ce factorii ereditari ai longevității își exercită influența prin și odată cu nașterea, factorii de mediu ai longevității acționează asupra condițiilor concrete de viață reflectându-se prin momentul și cadrul intervenției decesului asupra duratei medii de viață. Pe b#%l!^+a?măsură ce oamenii controlează factorii de mediu fizic, grație dezvoltării sociale, ei combat tot mai bine mortalitatea. Dar tot pe aceeași măsură noi factori, de data aceasta sociali, acționează asupra duratei de viață, fenomen care a fost reflectat în indicii, desigur tot mai reduși, ai mortalității și chiar în cauzele de deces.

Sporul natural al populației este valoarea obținută prin diferența dintre natalitatea mai mare și mortalitatea mai mică a unei colectivități umane pe un anumit interval de timp.

Faptul că sporul populației poate fi determinat, pe lângă creșterea nașterilor, de prelungirea longevității are importante consecințe asupra economiei naționale, datorită reducerii relative a grupelor de persoane apte de muncă în condițiile măririi numărului persoanelor întreținute pe plan statal și familial.

Evoluând pe aceleași baze social-economice și depinzând de psihologia oamenilor cu grijă pentru ocrotirea vieții și sănătății lor personale, dar și pentru asigurarea unei anumite descendențe, natalitatea și mortalitatea au izvoare și componente de influențare deosebite. Se știe rolul important al progreselor medicale în scăderea mortalității, rol relativ redus în cazul natalității. Se cunoaște, pe de altă parte, influența tradițiilor asupra natalității. Consecința acestor stări o putem observa în asocierea particulară, care poate fi întâlnită în unele țări, dintre mortalitatea relativ redusă și natalitatea ridicată. De aici dificultatea aprecierii tendințelor acestor două variabile demografice fundamentale.

Natalitatea populației

Natalitatea reprezintă mulțimea născuților vii într-o anumită perioadă, pe un anumit teritoriu delimitat.

Fertilitatea sau rezultatul ei (natalitatea unei populații sau subpopulații) caracterizează mulțimea născuților-vii în cadrul unei anumite colectivități umane, bine delimitate de timp și în spațiu. Numărul de nașteri care se înregistrează la o anumită populație, într-un an calendaristic depinde atât de factori demografici ca, de exemplu: efectivul și structura pe vârste și sexe a unei populații, numărul de cupluri conjugale, structura acestora pe vârste, durata căsătoriei, numărul de copii deja născuți cât și de factori sociali și economici ai perioadei cum ar fi: condițiile de locuit, nivelul de educație, cel al veniturilor, religia, obiceiurile și tradițiile cu privire la dimensiunea familiei, etc. b#%l!^+a?

Fecunditatea este un fenomen demografic care descrie capacitatea fiziologică de procreare sau de reproducere ce se manifestă în cadrul unei anumite populații.

Fertilitatea reprezintă măsura performanței de reproducere a femeilor, bărbaților sau a cuplurilor conjugale exprimată statistic ca număr al născuților vii. Numărul maxim al fecundității unei femei este de aproximativ 20 de copii și el se atinge în practică doar în mod cu totul excepțional.

Opusul fecundității este sterilitatea.

Născutul prematur reprezintă un copil născut cu 4-8 săptămâni înainte de terminarea perioadei de sarcină și care are o greutate mai mică de 2500 grame.

Născutul-mort este un făt extras complet din corpul mamei după o perioadă de gestație de cel puțin 28 de săptămâni care nu prezintă nici un semn de viață.

Avortul reprezintă întreruperea cursului normal al sarcinii în primele șapte luni.

După caracterul de intenționalitate poate fi de două feluri:

Avort spontan, care înseamnă pierderea sarcinii independent de voința mamei;

Avort provocat reprezintă întreruperea artificială a sarcinii prin diferite mijloace.

Din punct de vedere al respectării legalității avorturile pot fi:

Avorturi legale, permise de lege;

Avorturi ilegale, interzise prin lege.

Nașterile multiple având ca rezultat doi feți poartă denumirea de nașteri gemelare, iar feții se numesc gemeni.

În mod obișnuit în demografie natalitatea și fertilitatea se referă în special la populația feminină. Fertilitatea masculină, deși este la fel de importantă ca și cea feminină, în practica actuală este mai greu de urmărit și măsurat.

În viața unei persoane există un interval de timp în interiorul căruia ființa umană este capabilă să procreeze, numit vârstă de reproducere sau vârstă fertilă. Pentru femei acest denumirea de nașteri gemelare, iar feții se numesc gemeni.

În mod obișnuit în demografie natalitatea și fertilitatea se referă în special la populația feminină. Fertilitatea masculină, deși este la fel de importantă ca și cea feminină, în practica actuală este mai greu de urmărit și măsurat.

În viața unei persoane există un interval de timp în interiorul căruia ființa umană este capabilă să procreeze, numit vârstă de reproducere sau vârstă fertilă. Pentru femei acest interval este cuprins în mod convențional între 15 și 49 de ani, mai precis între menarhă și climacteriu, interval care la bărbați nu are o limită superioară bine precizată.

Atitudinea unui cuplu conjugal cu privire la propria reproducere sau la dimensiunea familiei poartă denumirea de comportament demografic procreator sau reproductiv.

Factorii care influențează fertilitatea pot fi grupați în: factori biologici, factori de b#%l!^+a?comportament și factori socio-economici și culturali.

Factorii biologici care influențează fertilitatea sunt:

Vârsta la prima menstruație și la menopauză;

Sterilitatea;

“timpi morți”- perioada de sarcină și de după naștere;

Mortalitatea;

Factorii de comportament se pot grupa în:

factori indirecți cum este vârsta la căsătorie;

factori direcți cum ar fi mijloacele anticoncepționale și întreruperea sarcinii.

Factorii socio-economici și culturali sunt determinanți ai comportamentului reproductiv al populației:

1. Urbanizarea;

2. Schimbările petrecute în funcțiile și structura familiei;

3. Nivelul de trai corelat cu costul educației copiilor;

4. Nivelul crescut de educație a populației, în general, și al femeilor în special;

5. Profesia/ ocupația femeilor;

6. Mobilitatea socială;

7. Apartenența religioasă.

Comportamentul demografic procreator acordă o atenție deosebită metodelor de prevenire a unei sarcini nedorite prin utilizarea a două categorii de mijloace:

Mijloace contraceptive sau anticoncepționale;

Mijloace avortive.

Principalele surse de informații pentru măsurarea fertilității sunt recensămintele populației și statistica stării civile, la care se adaugă anumite informații obținute cu ajutorul anchetelor demografice pe bază de sondaj, special organizate, care se pot referi la mărimea familiei, la intervalul dintre nașteri, la atitudinea față de planificarea familiei etc.

Studiul complex al fertilității unei populații se realizează în mod obișnuit pe baza unui sistem de indicatori care cuprinde următoarele categorii:

Indicatori absoluți;

Indicatori relativi;

Indicatori medii.

b#%l!^+a?

Mortalitatea populației

Mortalitatea constituie un fenomen demografic care descrie mulțimea deceselor produse în cadrul unei populații, situate într-un anumit teritoriu, într-o perioadă de timp determinată, de obicei un an calendaristic.

Decesul reprezintă evenimentul final, nerepetabil, punctul de terminus, ce se înscrie pe linia vieții unei persoane și descrie încetarea definitivă a tuturor funcțiilor sale vitale.

Sursele principale de informații pentru studiul mortalității sunt reprezentate de statistica stării civile completate cu cele provenite din anchete selective, special organizate asupra acestui fenomen.

Sezonalitatea mortalității – evoluția mortalității în timp este rezultatul acțiunii unui complex de factori de natură diferită cum ar fi:

Factori esențiali ai mortalității;

Factori întâmplători sau accidentali;

Factori cu acțiune sezonieră;

Factori cu acțiune ciclică;

Corespunzător acestor categorii de factori, în evoluția mortalității în timp pentru o anumită țară sau unitate teritorial-administrativă se pot distinge, separa și analiza patru componente principale:

tendința centrală de dezvoltare;

variații sau oscilații ciclice;

variații sezoniere;

variații întâmplătoare.

Analiza evoluției mortalității pe o perioadă medie sau lungă de timp permite evidențierea unei regularități în variația deceselor nu numai de-a lungul anilor, dar și de la un trimestru la altul sau de la o lună la alta în cadrul aceluiași an. Aceste variații sunt determinate de acțiunea unor factori diferiți cum ar fi: factori naturali, climaterici, sezonieri, factori sociali (nivel de educație, mod de viață, obiceiuri, tradiții, etc.) factori economici și alții.

Pentru analiza sezonalității mortalității populației informațiile inițiale se pot sistematiza cu ajutorul unui tabel cu dublă intrare. b#%l!^+a?

Analiza sezonalității mortalității se efectuează în două etape: în prima se determină coeficienții de sezonalitate, iar în a doua se „desezonalizează” numărul zilnic de decese. După efectuarea desezonalizării, din evoluția numărului mediu de decese seria cronologică obținută va reflecta numai influența factorilor specifici de mortalitate în populația studiată.

Natalitatea și mortalitatea, ca principale fenomene demografice, influențează în mod hotărâtor viața economică, politică și socială a unei țări. De aceea, analiza acestor fenomene , înțelegerea cauzelor , trecute și prezente, și estimarea efectelor în viitor reprezintă o componentă vitală a guvernării unei țări.

Vom încerca să analizăm evoluția acestor fenomene raportate la populația României în perioada 1990-2013, știut fiind că schimbarea de politică a unei țări influențează optica populației asupra lumii și a vieții personale în general.

CAPITOLUL II : ANALIZA STATISTICĂ A ROMÂNIEI ÎN PERIOADA 1991-2013

Populația României număra la 1 ianuarie 2014 19,96 milioane de persoane față de cele b#%l!^+a?23,2 milioane de români câți număra țara noastră în 1990 (considerat apogeul populației românești). Scăderea cu 14% a populație în doar două decenii, sunt rezultatul cumulat al proceselor politice, economice și sociale ce influențează direct fenomenele demografice ale unei țări.

Grafic 1 – Curba populației în perioada 1960 – 2013

Raportat la mediile de viață , pe categorii de vârste, putem constata ca la momentul actual (2013), populația României este preponderentă în mediul urban, dar cu discrepanțe mari privind fluxurile demografice.

Grafic 2 – Piramidele populației pe medii de viață 2013 comparativă (INS, baza de date Tempo online)

Din tabloul populației 48,81% reprezintă populația masculină și 51,19% populația feminină. Pe centre regionale de dezvoltare cea mai mare concentrare a populației se găsește în Nord-Estul Moldovei (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui), iar cea mai slabă concentrare a populației în Regiunea de Vest (Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timișoara). Din punct de vedere al structurii pe medii de rezidență, cea mai mare concentrare urbană se găsește în Regiunea București-Ilfov, iar cea rurală în Sudul Munteniei. La polul opus, cea mai b#%l!^+a?slabă concentrare urbană se găsește în Sud-Vestul Olteniei, iar cea rurală în regiunea de vest a țării.

Din punct de vedere al populației pe medii de rezidență la 1 ianuarie 2014, populația se prezintă conform figurii de mai jos:

Se constată la o primă vedere că natalitatea este mai mare în mediul rural decât în mediul urban, dar că forța de muncă este preponderentă în mediul urban. Numărul pensionarilor din mediul rural este mai mare decât în cel urban, o tradiție românească privind reîntoarcerea la origini la vârsta pensionării. Populația aflată la vârsta aptă de muncă (20-40 de ani) este in cea mai mare măsură concentrată în zona urbană, astfel că fenomenul migrației forței de muncă este efectul discrepanțelor de ordin social în România : lipsa școlilor suficiente în mediul rural, plecarea către facultăți a tinerilor care nu se mai întorc în mediul rural din cauza lipsei locurilor de muncă, lipsa spitalelor dotate din mediul rural și nu în ultimul rând plecarea la muncă (temporară sau definitivă) a tinerilor din țară.

Nu trebuie însă omis fenomenul migrației populației de etnie germană din perioada 1990-2000, care a afectat preponderent regiunile centrale (Brașov, Sibiu) depopularea situându-se în jur de 100000 de persoane anual. La recensământul din 2002 60000 de persoane se mai declarau încă de etnie germană, iar la recensământul din 2011, aceasta a ajuns la valoarea de 36000 de persoane.

Analizând în detaliu, principalele fenomene demografice, natalitatea și mortalitatea, vom contura mai bine evoluția ultimelor două decenii ale populației românești.

2.1. Natalitatea b#%l!^+a?

Conform statisticilor naționale, elaborate anual de Institutul național de Statistică din România, natalitatea este în scădere drastică, de la 13 născuți vii la 1000 de locuitori în 1990, la 9 în 2013. Această perioadă înregistrează cei mai scăzuți indicatori de natalitate și fertilitate din istoria modernă a României, fenomen demografic de mare gravitate și cu impact socio-economic major pe termen mediu și lung. Comparând cele două medii de viață din România, se constată totuși o scădere mai drastică a natalității din mediul rural, față de cea din mediul urban. În profil teritorial, cei mai mulți copii se nasc în municipiul București, iar cei mai puțini în partea sud-estică a țării, Tulcea ocupând de multe ori ultimul loc în statistica natalității. Din totalul născuților vii cu reședință obișnuită sau domiciliul în România, aproximativ 0,01% anual se nasc în străinătate.

Grafic 3 – Natalitatea in perioada 1990-2013 pe mediile de viață în România

Din analiza născuților vii pe localități, prezentată în Anexa 1 la prezenta lucrare, se constată că scăderea numărului de născuți vii a trecut în 2013 pragul a 50% față de valorile anului 1990, localitățile Caraș-Severin, Gorj, Hunedoara, Olt, Teleorman, Vâlcea înregistrând cele mai scăzute valori ale natalității din România. La polul opus, în Municipiul București se înregistrează cea mai puțin scăzută rată a natalității comparativ cu 1990, de doar 9,21% datorate în principal dezvoltării concentrării populației prin atragerea populațiilor din celelalte zone ale țării.

Comparând mai amănunțit analiza natalității pe regiuni de dezvoltare, se constată că totuși în mediul urban natalitatea este în creștere, cu cea mai mare dezvoltare în București-Ilfov b#%l!^+a?și regiunea Nord-Est , pe când în mediul rural natalitatea a urmat o pantă descendentă accelerată până în 2011 în special în regiunea Nord-Est (Bacău, Botoșani, Suceava, Iași, Neamț, Vaslui), urmată de o ușoară stabilizare fără a-și schimba însă trendul descendent, conform graficelor de mai jos.

Grafic 4 – Natalitatea pe regiuni de dezvoltare și pe medii de viață 1990-2013

b#%l!^+a?

Analizând piramidele populației din Graficul 2 se constată că pentru România, ponderea populației masculine este mai numeroasă decât populația feminină pentru palierele inferioare de vârstă. Comparând cu analiza natalității pe sexe pentru perioada analizată se confirmă acest trend, evoluția în timp, deși descendentă, păstrând aceeași caracteristică predominant masculină.

Explicația nașterilor predominant masculine ar putea fi cercetările efectuate în perioada 1975-2007 de către cercetători germani, care arătau că exploziile nucleare (cum ar fi cea de la Cernobîl ) determină o afectare a cromozomilor X la bărbați, fapt care în lume a determinat o creștere a nou-născuților masculini nivelul fiind de 105 la 100 mai multe fete decât băieți, chiar mai mare în zonele asiatice.

Grafic 5 – Născuții vii pe sexe, în perioada 1990-2013

Corelând datele statistice cu evenimentele sociale, putem distinge două pante mai accentuate în procesul scăderii natalității:

perioada 1990-1996 , imediat după liberalizarea avortului, când preponderent în spațiul rural, femeile au început să recurgă la întreruperea sarcinilor, analiză reprezentată grafic în figura nr. 6 – este fenomenul opus celui din 1967 când prin Decret național a fost interzisă întreruperea sarcinilor și timp de 1 deceniu populația României a cunoscut o explozie demografică pozitivă

perioada 2008-2011, perioadă afectată de criza economico-financiară , în care populația a ales să amâne momentul conceperii unui copil, pentru menținerea unui standard de viață calitativ adecvat . b#%l!^+a?

Privit prin prisma nivelului de instruire al mamei se constată în timp o ameliorare a fenomenului în rândul femeilor cu educație superioară (0,7% în ultimul an) dar și o scădere a natalității în rândul femeilor cu educație primară sau gimnazială (-0,3%). Această analiză comparativă permite concluzionarea că nivelul financiar al familiei este extrem de important în decizia de a avea copii. Corelând analiza cu structura veniturilor minime din România din 2013, când din 5,1 milioane de angajați, 900000 aveau salariul minim pe economie – 900 lei, se poate constata că factorii economico-financiari au o pondere mare în evoluția fenomenului natalității în România. De asemenea lipsa sprijinului financiar din partea statului (alocația pentru nou-născuți până la 2 ani este de 200 lei pe lună, iar între 3 și 18 ani este de 42 de lei pe lună) nu poate conduce la o evoluție pozitivă a fenomenului pe viitor. Pe de altă parte se constată că nivelul de instruire al mamei a reușit în ultimul deceniu să contrabalanseze nivelul natalității dinspre rural spre urban, aproape o treime dintre copii aduși pe lume în ultimii ani provenind de la femei cu studii postliceale și superioare, proporție care era de doar 10% la începutul anilor 2000.

Grafic 6 – – Evoluția fenomenului avorturilor în perioada 1990-2013

b#%l!^+a?

Date publicate în 2012 de Organizația Mondială a Sănătății arătau că România are cea mai ridicată rată de avort din Europa: 480 de avorturi la 1.000 de nașteri (aproape o treime din copiii concepuți sunt avortați), de peste două ori mai mare decât rata medie în UE. România mai înregistra și cea mai mare rată a mortalității materne, de 27 la 100.000. Numai Albania și Moldova depășeau în cadrul acestui studiu această cifră (31, respectiv 32 la 100.000).

Se observă din grafic că pe intervalele de vârstă 25-29 de ani și 30-34 ani sunt cele mai mari valori ale fenomenului. Aceste intervale sunt asociate perioadelor de adaptare și avansare în carieră; se constată că în practică femeile amână momentul nașterii unui copil până la stabilizarea carierei la un nivel acceptabil financiar, care sa-i permită nașterea și creșterea unui copil.

Un alt aspect al studiului natalității la nivel național, îl reprezintă vârsta mamei aflată la prima sarcină. Din aceleași considerente enunțate anterior, limita minimă de vârstă a nașterii primului copil a crescut cu 18% în mediul urban, si cu 12 % în mediul rural, vârsta la care o femeie concepe primul său copil crescând de la 23.7 în 1990 la 28 de ani în 2013 în mediul urban și la 24 de ani în mediul rural.

De asemenea statisticile la nivel național relevă faptul că majoritatea românilor aleg să conceapă un singur copil , cazurile familiilor cu 4 copii sau mai mulți fiind izolate, și preponderent în mediul rural.

Grafic 7 – Vârsta mamei la prima naștere pe cele două medii de rezidență

b#%l!^+a?

Specific României înainte de 1990, era faptul că marea majoritate a nașterilor se produceau în cadrul căsătoriilor (96-97%), natalitatea fiind strâns legată de nupțialitate. Vârsta medie a femeilor la prima căsătorie a fost, înainte de 1990 de 21-22 de ani, iar vârsta medie a mamelor la prima naștere în jurul valorii de 22.3 ani. O nupțialitate precoce a fost favorabilă unei fertilități ridicate de peste 2 copii la o femeie.

Începând cu anul 1992 asistăm la o creștere a numărului de nașteri în afara căsătoriei, proporția lor crescând de la 15% în 1992 la 27.7% în 2010 și peste pragul de 13% în 2013. Cel mai afectat de acest fenomen a fost mediul rural, iar cea mai mare parte a copiilor născuți în afara căsătoriei provin pe segmentul femeilor între 20-25 ani. Opus acestui fenomen, natalitatea în cadrul căsătoriei înregistrează o scădere de la 8,3 copii la 1000 de căsătorii în 1990 la 5,1 în 2013, cu o scădere mai accentuată în 2011 de 4,9.

Per ansamblu rata natalității în România este în scădere la 18,6 născuți vii la 1000 de locuitori, cea mai scăzută rată înregistrându-se în 2011 de doar 18,4 născuți vii la 1000 de locuitori, aspect detaliat conform figurii 8.

Decalajul dintre nivelul celor două medii de rezidență are la bază diferențele de structură pe vârstă a populației și de ponderea populației feminine de vârstă fertilă dintre urban și rural, nivelul de instruire, tradiția, activitatea femeilor în gospodărie sau în afara gospodăriei, cât și la nivel migrației interne din cele două medii.

Figura 8 – Rata de natalitate în perioada 1990-2013

b#%l!^+a?

2.1.1. Fertilitatea

Între fertilitate și natalitate există o legătură directă, intensitatea fertilității determinând nivelul natalității. Evoluția fertilității este influențată, pe lângă factorii de comportament demografic și de unele modificări ale numărului și structurii contingentului feminin fertil.

Prin analizarea datelor din recensămintele din perioada 2002-2011 privind contingentul feminin fertil a scăzut din 2004 mai rapid decât cea a populației feminine în totalul populației. În perioada recentă procentul populației feminine în totalul populației tinde să crească datorită acțiunii conjugate a doi factori:

pe de o parte scăderea numărului de nașteri și deci aportul redus al vârstelor tinere unde predomină bărbații (raportul de masculinitate este de aproximativ 103 bărbați la 100 femei);

pe de altă parte creșterea decalajului de durată medie a vieții (7ani) dintre cele două sexe, care avantajează femeile.

Semnificativă este creșterea între 2002 și 2006 ponderii segmentului 25-29 ani, iar pentru perioada recentă segmentul de vârstă 30-34 ani. Un punct maxim a fost atins de contingentul fertil pe grupa 30-34 ani în 2002, iar minimul se înregistrează pe grupa de vârstă 20-24 ani în prezent și pe o traiectorie descendentă. Acest lucru se datorează factorului migrației externe în creștere la populația tânără a României, fie că este vorba de emigrație temporară pentru studii în străinătate, fie emigrație definitivă pentru locuri de muncă mai bine plătite .

Grafic 9 – Evoluția contingentelor fertile în perioada 1990-2013

b#%l!^+a?

În privința ratei fertilității pe medii de rezidență acesta este preponderentă în mediul rural, dar în descreștere în ultima perioadă, proporționalitatea evoluând însă în sens invers, astfel încât diferența dintre cele două medii de 23 de născuți vii la 1000 de femei fertile în 1990 s-a redus în 2013 la 5 născuți vii la 1000 de femei fertile mai mulți în mediul rural față de urban.

Grafic 10 – rata de fertilitate pe medii de rezidență

După 1990 indicatorul fertilității a devenit subunitar (0,6) ca urmare a evoluției negative în timp, ceea ce duce la îndepărtarea tot mai mult de nivelul de înlocuire a generațiilor (2 copii al 1 femeie fertilă), iar procesul de depopulare este în plină desfășurare.

Scăderea fertilității, rapiditatea cu care ea s-a desfășurat și nivelul scăzut la care se menține ridică semne de întrebare asupra fertilității din România.

Factorii de scădere ai natalității sunt multiplii și evidențiați în parte de numeroși analiști în domeniu:

emanciparea femeii și participarea crescândă a acesteia la activitățile economice în afara gospodăriei;

creșterea duratei și nivelului educației;

slăbirea influenței normelor culturale;

mobilitatea socială în creștere;

costul ridicat al copilului,

reducerea funcției economice a copilului și îndeosebi a rolului său în securitatea economică a persoanelor vârstnice; b#%l!^+a?

apariția mijloacelor contraceptive moderne, etc.

2.2. Mortalitatea

Mortalitatea generală, ca fenomen demografic, se referă la frecvența deceselor într-o anumită populație și pentru un interval delimitat de timp. Spre deosebire de natalitate, mortalitatea constituie componenta negativă a mișcării naturale a populației. Ea influențează creșterea/scăderea numerică a populației și structura acesteia pe grupe de vârstă.

Transformările suferite de România după ce de-al doilea război mondial, au determinat ca din punct demografic țara noastră să se afle într-o fază intermediară a tranziției demografice, cu un decalaj de câteva decenii față de țările din Europa Occidentală. Schimbările sociale și economice au influențat puternic populația și structura populației precum și evoluția natalității și a mortalității.

Analizând piramidele vârstelor din graficul 2 se poate constata o îngustare a liniilor grupelor de vârste tinere, o natalitate în scădere, precum și o dezvoltare a liniilor reprezentând grupele de vârstă de peste 65 ani, o mortalitate în scădere. Mortalitatea cunoaște, din punct de vedere istoric un proces evident de reducere, o progresie succeselor medicale. Din punct de vedere demografic, scăderea mortalității înseamnă creșterea peranți de viață la naștere, având labază scăderea ratelor de desec la fiecare vârstă.

2.2.1. Mortalitatea de sexe și vârste

Intensitatea mortalității cunoaște un decalaj din ce în ce mai pronunțat între femei și bărbați. Apariția fenomenului supramortalității masculine, nu este însă uniform în cadrul tututror categoriilor de vârsta. În general, s-a constatat că supramortalitatea masculină crește paralele cu vârsta până la grupa 20-24 după care se înregistrează o tendință de scădere, rămânând prezentă până la vârstele cele mai înaintate.

Analizând piramida pe sexe a mortalității în România în perioada analizată conform staticsticilor Institutului Național de Statistică, situația se prezintă astfel :

b#%l!^+a?

Grafic 11 – Mortalitatea pe sexe și pe vârste în România 1990-2013

Mortalitatea variază în funcți de vârstă : la primele vârste mortalitatea es te foarte ridicată (al nivelul anilor 90 ajungând la 0,04% din numărul total la decedaților față de 0,007% înregistrată în 2013), dipă care urmează o scădere. De la 15 la 19 ani mortalitatea începe să crească lent, apoi mai rapid, pentru ca la vârsta de 50-54 să se accentueze creșterea, cu un maxim între 65-75 ani.

Se constată că la nivelul anului 2013 mortalitatea este cea mai scăută, pe toate palierele de vârst, curbele mortalității fiind mai pronunțate pe partea masculină începând cu vârsta de 75 ani, pe când la femei punctul maxim al deceselor este atins de la vârsta de 80 ani. Femeile trăiesc în medie cu 6 ani mai mult față de bărbați, decalajul între sexe fiind totuși în scădere față de perioadele precedente.

Pe total persoane decedate numărul bărbaților depășește cu aproape 9% numărul femeilor.

Supramortalitatea masculină are printre cauzerezistența mai scăzută în fața bolilor a bărbaților față de femei însă preponderent diferența este făcită de condițiile social-economice (solicitare mai intensă din partea mediului de muncă și de viață, efectele nocive ale fumatului și alcolismului care afectează în proporție mai mare bărbații).

Analiza mortalității pe medii, în profil teritorial și pe categorii socio-economice ale populației detaliază expunerea la fenomen a populației naționale în perioada analizată. Pentru o comparație mai fidelă, am eliminat din analiză Regiune București-Ilfov, unde mediul rural b#%l!^+a?este nesemnificativ, iar mediul urban este cel mai bine conturat la nivel național.

Grafic 12 – Mortalitatea pe medii și pe regiuni de dezvoltare

Pe medii de rezidență, nivelul mortalității se diferențiază atât ca urmare a unui proces diferit de îmbătrânire a populației, cât și ca urmare a nivelului mai scăzut de accesibilitate la asistența medicală în mediul rural. Se constată însă o descreștere constantă pe măsura schimbării generațiilor și creșterea în timp a speranței de viață. Rata mortalității a crescut constant în mediul urban, atingand punctul maxim în 2012 (10,1 decedați la 1000 locuitori), în ușoară descreștere în 2013 (9,9), în mediul rural descreșterea indicatorului survenind mai devreme, în 2011, în 2013 ajungand la 13,8.

În profil teritorial,cu o mortalitate ridicată se remarcă acele regiuni care au un grad de urbanizare mai scăzut și o pondere a populației vârstnice mai mare (Regiunea Vest). Acești factori au determinat o variație sensibilă a mortalității la nivelul fiecărei regiuni. În anul 2013, rata mortalității a oscilat între 7,2 (Bistrița Năsăud) și 11,6 (Brăila) în mediul urban și între 10,7 (Sibiu) și 19,4 (Teleorman) în mediul rural.

Expunerea la fenomen a populației se datorează în ultimele decenii în raport de alimentație și categorii socio-profesionale. Cercetări efectuate de specialiști aduc în atenție că în mediul urban mortalitatea în creștere este legată de sedentarism (cei ce muncesc la birou sunt b#%l!^+a?mai expuși bolilor de inimă din cauza sedentarismului), de alimentația nesănătoasă (mulți preferă fast-food-ul, crescând astfel riscul obezității, în special în rândul tinerilor), corelate cu alte obiceiuri nesănătoase (fumatul) . Comisia Europeană constată că România are cele mai permisive legi anti-fumat, fiind singura țară din Europa în care fumatul este permis în baruri și restaurante, aproximativ 33000 de decese având loc anual în România din pricina fumatului.

Bolile aparatului circulator (inimă) constituie principala cauză de deces în România. Dacă în anii 60 decesele care au avut drept cauză principală de deces bolile aparatului circulator reprezentau puțin peste jumătate din totalul deceselor, astăzi ele reprezintă peste 60%, în timp ce în statele europene dezvoltate nu depășește 30-40% din totalul deceselor. S-au redus la jumătate față de anii 90 decesele cauzate boli ale aparatului respirator, și bolile infecțioase și parazitare. Se constată creșteri mari ale deceselor cauzate de tumori (în 2013 cu 50% mai multe față de 1990), boli ale aparatului digestiv (20%).

În ceea ce privește cauzalitatea pe sexe în perioada contemporană, bărbații sunt mai predispuși tumorilor (în creștere cu 54% față de 1990) și diabetului zaharat, iar decesele femeilor sunt legate în principal de boli ale sistemului nervos, ochiului, urechii ( în creștere cu 104% față de 1990), boli ale aparatului digestiv, boli ale aparatului genito-urinar. Se remarcă o pondere mai mare în rândul femeilor de a face atac cerebral și pre-infarcturi. Decesele cauzate de boli tumorale (cancer) indică o mortalitate mai mare la femei prin cancer mamar și col uterin, pe când la bărbați o frecvența crescută o au cancerul laringelui, traheii, bronhiilor și plămânilor.

Decesele datorate cauzelor extreme cuprind decesele provocate de automutilare intenționată (sinucideri) și accidente de transport. Sinuciderile nu sunt o cauză majoră a deceselor în România, numărul lor reducându-se cu aproape 50% față de 1990, bărbații având o predispunere mai des întâlnită către fenomen. Nici în cazul accidentelor de transport România nu are o incidență mare, numărul accidentelor produse în România fiind mai mic față de cele ale Lituaniei, Poloniei, Greciei.

2.2.2. Mortalitatea infantilă

Mortalitatea infantilă este o componentă importantă a mortalității generale și cele mai b#%l!^+a?bun indicator al dezvoltării socio-economice. Speranța de viață la naștere a unei populații este determinată, în mare măsură, de șansele de supraviețuire a nou-născutului în primul an de viață. factorii care influențează mortalitatea infantilă sunt atât factori economico-sociali și de mediu, cât și cei ce țin de sistemul de servicii de sănătate. Copii au o mare importanță demografică și socio-economică, necesitând îngrijiri particulare și asistență medicală preferențială.

Organizația „Salvați Copii” trăgea în 2014 un semnal de alarmă privind subfinanțarea alocată îngrijirii nou-născuților maturi din maternități și secțiile de terapie intensivă neonatală din spitale.

Bunăoară, la nivelul uneia din cele mai mari maternități din țară, maternitatea Cantacuzino din București alocația bugetară era în 2012 de 350 000 lei, în 2013 200 000 lei, iar în 2014 de 72 000 lei. Numărul nou-născuților prematuri înregistrat în această maternitate în 2013 atingea cifra de 451 copii (20% indice de pre-maturitate).

Factorii sociali, economici și politici își pot pune amprenta asupra nivelului mortalității infantile mult mai semnificativ decât calitatea serviciilor medicale. După unii analiști, „îmbunătățirea strictă a calității actului medical poate duce la scăderea mortalității infantile cu maximum 10%”.

Pe plan mondial, declinul important al mortalității infantile s-a înregistrat începând cu secolul XX și a fost determinat atât de progresele înregistrate în ocrotirea sănătății, cât și în celelalte domenii ale vieții oamenilor, cum ar fi alimentația, igienizarea mediului de viață, producția de masă a medicamentelor, a vaccinurilor, educarea populației.

În România în perioada 1990-2013, numărul deceselor copiilor sub 1 an s-a redus, în 2013 fiind de 4 ori mai mic decât la începutul perioadei, iar ratele au scăzut de la 16,9%0 (1990) la 7,6%0 (2013). Scăderea deceselor copiilor sub 1 an poate fi privită și prin prisma scăderii numărului născuților înregistrat după 1990, scădere care se regăsește în valoarea ratei mortalității infantile, de la 26 de decese la mia de nașteri înregistrate în 1990 la 8,5 în 2013.

În ciuda acestei evoluții, mortalitatea infantilă rămâne un capitol sumbru pentru România, plasând țara noastră, după 7 ani de integrare europeană, încă pe primul loc în Uniunea Europeană, cu o rată a mortalității infantile aproape dublă (8,5%0) față de media europeană (4%0)

Grafic 13 – Mortalitatea infantilă în România în perioada 1990-2013 b#%l!^+a?

Pe medii de rezidență nivelul mortalității infantile se diferențiază ca urmare a nivelului mai scăzut de accesibilitate la asistență medicală în mediul rural. Nivelul scăzut de educație al mamei și veniturile reduse ale gospodăriri fac ca decesele copiilor sub 1 an să fie de 1,3 ori (2013) mai mari în mediul rural decât în mediul urban. Conform Institutului Național de Sănătate publică, în funcție de ocupația mamei, majoritatea deceselor s-au înregistrat în rândul casnicelor, urmate la mare distanță de alte categorii. Această situație demonstrează că lipsa de pregătire și de educație în domeniu influențează decesele infantile.

Grafic 14 – Mortalitatea infantilă pe medii de rezidență în perioada 1990-2013 b#%l!^+a?

În cazul mortalității infantile, au scăzut ratele ambelor grupe de infantilitate : cea neonatală și cea postnatală. Se remarcă în perioada analizată scăderea constantă a deceselor posneonatale (1-11 luni) și devansare acestora de către decesele neonatale, în 2013 crescând la 59% din totalul deceselor infantile.

Tabel 1 – Mortalitatea infantilă în perioada 1990-2013 pe vârste

Influența comportamentului reproductiv care se bazează pe limitarea nașterilor prin recurgerea la avort se răsfrânge asupra creșterii mortalității precoce. Consecințele negative asupra sănătății femeii s-au manifestat prin ponderea mare a deceselor neonatale precoce care în 2013 au reprezentat 42% din totalul deceselor sub 1 lună.

În ultimele două decenii, principalele cauze de deces infantile au fost bolile aparatului respirator, cauzele perinatale, anomaliile congenitale. Bolile respiratorii reprezintă prima cauză b#%l!^+a?de mortalitate infantilă, iar dintre acestea pneumonia este responsabilă de majoritatea deceselor (23% în 2013). Acestea s-au redus însă la nivel mondial (de la aproape 90% din decesele infantile) prin lupta Organizației mondiale a Sănătății împreună cu UNICEF care au dus o campanie larg susținută în 2006 pentru conștientizarea de către părinți a simptomelor pneumoniei la copii și recurgerea la primul ajutor de urgență. în țările europene occidentale numărul cauzelor de deces prin pneumonie sunt foarte puține, fiind considerate ca decese evitabile.

Un alt indicator important al stării de sănătate a copiilor este mortalitatea perinatală, care reflectă cu multă fidelitate calitatea asistenței medicale acordate în timpul sarcinii, nașterii și a copilului în primele 6 zile de viață.

În perioada 1990-2013, ratele mortalității infantile prin afecțiunile perinatale au scăzut de la 52,2 (10000 născuți vii) în 1990 la 33,4 (663 decese) în 2013. Evoluția acestui fenomen în timp, cât și a afecțiunilor din perioada perinatală, indică o reducere a mortinatalității și mortalității neonatele precoce.

Analizând mortalitatea infantilă pe medii de rezidență, se constată că reducerea este constantă dar lentă atât în mediul urban cât și în cel rural în ultima perioadă. În orofil teritorial, există pentru anul 2013 creșteri ale mortalității infantile pentru județele Sălaj ( 29 în 2013 față de 11 în 2010), Mureș, Bacău, Botoșani. O reducere semnificativă a mortalității infantile pentru 2013 se regăsește în Vaslui (-31%). Valorile înregistrate exprimă creșterea sau scăderea natalității în profil teritorial, dar și faptul că fiind reședințe de județ, cazurile grave ale nou-născuților sunt predate spitalelor mari cu dotările necesare îngrijirii în cauze extreme.

La nivel mondial, UNICEF este principalul susținător al luptei împotriva mortalității infantile, lansând în 2011 un plan de asumare urgentă a unui plan de acțiune la nivel global pentru a pune capăt deceselor copiilor sub 5 ani care pot fi prevenite. Angajamentul intitulat „o promisiune reînnoită” a fost semnat de 104 țări printre care și România, prin care își aumau responsabilitatea de a depune eforturi și mai intense pentru a încuraja supraviețuirea copiilor. Ca răspuns la această situație, în România, a fost elaboat Planul Global de Acțiune pentru Prevenirea și Controlul Pneumoniei, ale cărui ținte până în 2015 sunt :

90% acoperire cu vaccin relevant;

90% acces la tratament corespunzător;

90% acoperire cu alimentație exclusivă prin alăptare la sân în primele 6 luni de b#%l!^+a?viață.

Prin această campanie se speră să se îmbunătățească cunoștințele despre această boală neglijată și să se reducă numărul deceselor copiilor sub 1 an prin pneumonie.

2.3. Sporul natural

Sporul natural al populației reprezintă diferența dintre numărul născuților vii și numărul persoanelor decedate într-o anumită perioadă. Atunci când sporul natural este negativ, înseamnă că rata mortalității o depășește pe cea a natalității, populația micșorându-se de la un an la altul.

România înregistrează începând din 2006 spor natural negativ. Scăderea dramatică a natalității după 1990 și procesul de îmbătrânire a populației au condus în perioada actuală la un spor natural negativ,, ajungând de la o populație de 22 milioane cetățeni la 19.96 milioane. Se preconizează că în condițiile menținerii acelorași rate de natalitate și mortalitate, în 2050 populația României nu va mai număra mai mult de 16 milioane de locuitori.

Cea mai mare valoare a sporului natural negativ într-un an de zile de până acum a fost înregistrată în anul 2011 și 2012, acesta fiind de -2,6 persoane la 1000 locuitori, conform Anuarului Statistic al României 2013. Este de departe cea mai gravă situație înregistrată în țara noastră din 1960 încoace, de când există date statistice centralizate la acest capitol.

Grafic 15 – Evoluția sporului natural în perioada 1990-2013

b#%l!^+a?

Mai grav este însă că rata sporului natural, deși pe pantă descendentă de două decenii, s-a adâncit brusc începând din 2008 când s-a înregistrat -1.5/1000 locuitori, coborând până în 2012 la -2.6/1000 locuitori. De remarcat însă că declinul a fost estompat în 2013 când s-a înregistrat prima creștere ușoară a sporului natural, tot negativ, dar de -2.4/1000 locuitori.

Sporul natural negativ survine pe de o parte pe fondul creșterii numărului de decese, iar pe de altă parte pe fondul scăderii numărului nașterilor. Rata deceselor din România pendulează constant în ultimii ani între 11-12 persoane la 1000 locuitori, indicând faptul că declinul populației trebuie căutat în sfera natalității – scăderea record a numărului de nașteri, atingând minimul istoric. În România se nasc doar 9 copii la mia de locuitori, dar decedează 11.

În mod cert, spectrul crizei care a adus scumpiri ale serviciilor și produselor, riscul șomajului, creșterea dobânzilor la creditele bancare, îi face pe români să ia mai târziu decizia întemeierii unei familii (căsătorie) și să amâne decizia nașterii unui copil pentru vremuri mai bune din punct de vedere financiar.

b#%l!^+a?

CONCLUZII

Evoluția economică și socială a popoarelor este strâns condiționată de factorul demografic, așa cum demografia este influențată de stadiul de dezvoltare economică și socială a unui stat.

Cu o dezvoltate umană printre ultimele state din Europa, nu e de mirare că și indicatorii demografici au același parcurs în România. Avem unul din cele mai slab dezvoltate sisteme medicale din Europa, materializate în mortalitatea infantilă aproape dublă față de Uniunea Europeană (8,5 față de 4) dar și de o speranță de viață cu aproape 7 ani mai mică față de statele occidentale. Un sistem de educație în continuă tranziție de 20 de ani încoace, care nu reușește să oprească tinerii capabili să rămână în România și să participe la dezvoltarea economică a țării lor. Și, ca și cum nu ar fi fost suficient, cei mai mulți aleg în ultimă instanță să emigreze împreună cu toți membrii familiei în țări în care condițiile economice și sociale sunt făcute pentru a încuraja populația.

Potrivit proiecțiilor specialiștilor în demografie și statistică, dacă România are acum 19,9 milioane, în anul 2030 aceasta va scădea la 17,7 milioane. Dramatic este că în anul 2060 vom ajunge la doar 11,9 milioane de locuitori. O scădere aproape la jumătate față de populația din prezent. Asta, evident, dacă migrați, natalitatea și fertilitatea rămân neschimbate față de media ultimilor 20 de ani.

Deși este de netăgăduit că s-au făcut progrese remarcabile în privința condițiilor de sănătate și educație față de anii 90, drumul este încă lung până când ne vom alinia țărilor europene.

Anii 90 au adus o schimbare fundamentală în politica românească.. Lunga tranziție ce a b#%l!^+a?urmat, a dus la dezechilibre marcante în toate domeniile de activitate. Factorul politic nu a fost interesat de menținerea fabricilor și uzinelor comuniste, șomajul a crescut neașteptat în România. Deschiderea granițelor în anii 2000 au fost o șansă de neratat pentru români care au căutat locuri de muncă în străinătate. Criza economică din 2007-2008 a dus decizii importante în viața fiecărui om. Menținea condițiilor de trai a devenit cel mai important demers personal în această perioadă.

Din punct de vedere demografic, toate aceste transformări economice și sociale s-au tradus prin scăderea dramatică a contingentelor populației feminine fertile, transpusă în cele din urmă la nivelul celui mai important fenomen demografic : natalitatea. În România în 2 decenii natalitatea a scăzut de la 13 la 9 nou-născuți la mia de locuitori. Femeile decid să aducă pe lume un copil abia după vârsta de 28 ani, cu 4 ani mai târziu decât se întâmpla la începutul anilor 2000.

În profil teritorial, sunt încă mari discrepanțe în rural față de urban. Sănătatea și educație sunt încă mult scăzute în mediul rural impactul fiind o mortalitate infantilă mai mare (cu 1,3 mai mare ca în mediul urban), dar și o rată mai ridicată a avortului (70% din numărul total al avorturilor în țară). Veniturile lunare scăzute al gospodăriilor din mediul rural reprezintă una dintre cauzele pentru care femeile nu aduc femei pe lume.

Mortalitatea ca fenomen este în descreștere. Descoperirile medicinei moderne, și apariția medicamentelor pe scară largă, susțin o viață mai lungă. Longevitatea a crescut în România ultimului deceniu cu 4 ani, femeile trăind în medie cu 6 ani mai mult decât bărbații, în ușoară scădere în ultimul an, semn că femeile tind să aibă o viață mai activă în comunitate, stresul reducând considerabil speranța de viață.

Populația cunoaște la ora actuală un proces de regres accentuat datorat îmbătrânirii, scăderii fertilității și migrației, fenomene demografice care se pot constata, cu diferențe de intensitate, în toate țările dezvoltate. În perspectivă, ele vor crește ca intensitate și vor genera efecte multiple în societate. Îmbătrânirea populației aduce nevoi ridicate de îngrijire medicală și prestații sociale. Este vorba de amenajări de îngrijire pe de o parte, dar și de asigurarea cu infrastructură specifică pentru persoanele care nu se mai află în procesul muncii însă au cerințe privitoare la educație, cultură și amenajări de petrecerea timpului liber. La nivel național vor crește cheltuielile sociale și de sănătate datorită presiunii vârstnicilor asupra populației active, mai redusă ca număr. În 2013, o persoană activă susținea 1,3 pensionari. Reducerea efectivului populației tinere, care reprezintă potențialul de dezvoltare al societății, devine factor perturbator b#%l!^+a?de limitare a dezvoltării.

Este foarte important ca aceste fenomene demografice să fie ținute sub observație, în vederea efectelor negative pe care aceste procese demografice le determină. Cunoașterea evoluției resurselor de muncă și a populației active este necesară pentru fundamentarea programelor de dezvoltare economică și socială, construirea unei strategii naționale de revigorare a natalității .

Pentru a imprima o tendință pozitivă în dezvoltarea societății, strategia trebuie să îmbine mai multe componente fundamentale :

Crearea de locuri de muncă – atractivitatea remunerațiilor ar putea stopa migrația forței de muncă ( în special resimțită ca deficit pe segmentul 19-25 ani care s-a redus în perioada analizată cu 40%)

Stimulente financiare – alături de servicii și prestații familiale, refacerea statutului și prestigiului familiei cu copii

Îmbunătățirea permanentă a sistemului medical și educațional pentru sprijinirea femeilor la educație, conștientizarea locului în societate, creșterea nivelului de trai, în special al femeilor din mediul rural.

La nivelul Uniunii Europene beneficiile acordate copiilor sunt considerate drept „o investiție în contribuțiile viitoare la bugetele sociale”, drept pentru care statele sprijină prin alocații financiare dorința cetățenilor de a aduce pe lume copii:

Germania acordă 154 euro/lunar pentru fiecare dintre primii 3 copii născuți într-o familie și 179 euro/lună pentru fiecare dintre următorii;

Irlanda susține cu 150 euro fiecare dintre primii doi copii ai unei familii, iar de la al treilea în sus cu 187 euro;

Finlanda acordă 100 euro/lună pentru primul copil, 111 euro/lună pentru al doilea, 142 pentru al treilea, 162 pentru al patrulea, iar de la al cincilea în sus câte 183 euro/lună.

Danemarca acordă bani în funcție de vârsta copilului.

Astfel, între 0-2 ni se acordă 190 euro/lună de copil, de la 3-6 ani câte 150 euro, iar după 7 ani scade la 120 euro/lună de copil

România acordă o alocație lunară de 200 lei (45 euro/lună) de copil până la împlinirea b#%l!^+a?vârstei de 2 ani (3 ani în cazul copiilor cu handicap), iar după această vârstă alocația devine 42 lei /lună (aproximativ 10 euro/lună).

Există un mare decalaj între România și statele Uniunii Europene. Factorii de decizie de la cele mai înalte nivele trebuie să devină conștienți de amploarea fenomenelor și de importanța cunoașterii lor. Si trebuie să ia măsuri clare, stabile, orientate spre perspectivă: populația unei tări reprezintă cea mai mare bogăție a ei.

BIBLIOGRAFIE

Asandului, Laura, Elemente de demografie, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2007

Ciocodeica, Vasile, Demografie, Editura Universității din Petroșani, 2006

Pușcaș, Violeta, Demografie, curs, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați, 2010

Radu, C., Ionașcu, C., Murărița, I., Statistică teoretică, Editura Universitaria, Craiova, 2013.

Roman, Louis, Studii de demografie istorică românească, Editura Enciclopedica, București, 2002

Rotariu, Traian, Demografie și sociologia populației. Structuri și procese demografice, Editura Polirom, București, 2009

Sora, V., Mihaescu C., Metode cantitative în demografie și statistică socială, Editura Oscar Print, București, 2010

Țarcă, Mihai, Elemente de demografie, Editura Economică, București, 1997

Ziarul Cuvântul-Ortodox, articol Dochia Aurelian, 2013

Ziarul Financiar, articol Coșea Mircea, 2015

www.europa.eu

www.ccss.ro, Raport privind mortalitatea infantilă în România, 2012

www.insse.ro

www.ziare.com