Analiza Statistica a Impactului Factorilor Economici Asupra Cursului de Schimb al Monedei Nationale a Romaniei

Bibliografie

Anghel Marcel, Relații valutare, Editura Matrix Rom, București, 2002, pag 39-41

Kiritescu Costin, Relații valutare – financiare internaționale, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978, pag 88-89

Daianu Daniel, Funcționarea economiei și echilibrul extern, Editura Academiei Române, București, 1992, pag 77

Voinea Gheorghe – Mecanisme si tehnici valutare si financiare internationale, Editura Sedcom Libris, Iasi, 2001, pag. 31, 63-64, 68-70,

Krueger Anne O. – Determinarea cursului valutar, Editura Sedona, Timisoara, 1996, p. 22

Constantin Floricel – Relatii si tehnici financiar-monetare internationale, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1994

Pecican Eugen Stefan – Piata valutara, banci si econometrie, Editura Economica, Bucuresti, 2000, pag. 110-114

M. E. Balu, Bazele statisticii, editura fundației România de mâine, București, 2007

Dăianu Daniel, Strategii de politică monetară și cursul de schimb în contextul aderării României la UE, Institutul european din România, Studii de impact, nr.2/2004, pag.35

www.bnr.ro

Lilea, Vătui, Roșca, Statistica aplicată în economie

Baron, Biji, Statistică teoretică și aplicată, București, 1996

=== cap 1 ===

Analiza statistică a impactului factorilor economici asupra cursului de schimb a monedei naționale a României

Introducere

Viața economică din România trebuie analizată în strânsă legătură cu perioada și regimul politic respectiv. Până în anul 1989, pe perioada comunismului, economia a fost de tipul centralizat – planificată, iar prin revenirea la democrație s-a încercat să se pună bazele unei economii bazate pe concurență și, implicit, calitate.

După 1990 sistemul bancar românesc a fost reformat. Astfel a fost împărțit în două: BNR, ca și bancă centrală și băncile comerciale. A fost înființată o bancă nouă, Banca Comercială a României, care a preluat toate activitățile băncii centrale: controlul masei monetare și al creditului, supravegherea activității bancare, politica valutară, administrarea rezervelor valutare. Până în 1994 BNR a avut rolul principal în a organiza piața valutară, pe urmă a lăsat băncilor comerciale o mai mare libertate de realizare a cursului de schimb.

În martie 1998 s-a aprobat liberalizarea a pieței valutare și a mecanismului de realizare al cursului de schimb, pe baza cererii și ofertei.

Prin acceptarea acordului cu Fondul Monetar Internațional și, implicit, a Art. VIII, s-au liberalizat total tranzacțiile de cont curent. Ca o primă consecință a acestui fapt a fost creșterea volumului tranzacțiilor valutare, simultan cu deprecierea cursului de schimb.

În lucrarea de față am încercat să prezint influența factorilor economici în determinarea cursului de schimb.

Capitolul 1 prezintă mecanismul de formare al cursului de schimb și factorii ce îl determină.

Capitolul 2 prezintă metodele statistice și analitice de analiză a evoluției cursului de schimb, precum și mijloacele de previziune al evoluției cursului.

Capitolul 3 prezintă evoluția cursului în perioada 2007 – 2012, legătura dintre PIB, rata inflației, rata dobânzii și cursul valutar și previziuni al cursului pentru următoarea perioadă.

Capitolul 1

Cursul de schimb – concept, tipologie, mecanism de formare

Cursul de schimb reprezintă valoarea monedei naționale a României, raportată la celelalte monede. Gradul de normalitate a condițiilor de existență a cursului de schimb este indicat de discrepanța între nivelul oficial al acestuia și nivelul său real. Nivelul real al cursului de schimb este dat de raportul între nevoia-cererea de devize a economiei naționale si cererea străină de monedă națională, în cadrul căreia factorul primordial este reprezentat de cererea de monedă pentru procurarea de bunuri și servicii oferite de economia națională. Cursul de schimb are rol în interacțiunea economiei naționale cu celelalte componente ale economiei mondiale.

Definirea conceptelor de bază

Legat de cursul de schimb sunt cunoscute noțiunile de paritate și cotație. Paritatea monetară exprimă raportul dintre unitatea monetară a unei țări și unitatea monetară a alteia, în vederea preschimbării. Atenție la a nu se confunda noțiunea de paritate cu cea de curs de schimb. Paritatea este o noțiune abstractă, teoretică, și nu corespunde întotdeauna cu aceea de curs valutar, care apare pe piață în urma unei conjuncturi economice.

Cotația urmărește raportul dintre moneda națională și celelalte monede.

Se întâlnesc mai multe tipuri. Astfel, cotația directă, prin care prețul unei monede străine se exprimă în moneda națională. Cotația indirectă, se întâlnește în marea britanie, astfel prețul unei lire sterline este exprimat în monedele altor țări. Cotația încrucișață presupune intervenția unei a treia monedă, pentru a se putea exprima o monedă străină în cea națională.

Tipologia cursului de schimb

Trebuie ținut cont de câteva criterii:

Condițiile cursului de schimb

Locul unde se stabilește cursul de schimb

Termenul la care este valabil

Obiectivele de analiză

În ceea ce privește condițiile modificării, deosebim câteva tipuri:

Cursul de schimb fluctuant – format pe piața valutară în funcție de cererea și oferta monedei respective, asemănător cu piața mărfurilor.

Cursul de schimb fix – guvernele statelor membre FMI trebuie să mențină cursul de schimb, aflat sub influența factorilor pieței, în limitele de +/-1%, în jurul parității monetare oficiale. Se realizează de către banca centrală prin vânzări sau cumpărări de valută.

Curs de schimb ancorat – de o valută forte, în funcție de care se stabilește o zonă monetară

Sistem de parități glisante – prin care este corelat cursul cu unii indicatori economici importanți, cum ar fi PIB.

Acorduri de cooperare monetară – înțelegere între mai multe țări asupra parității.

În raport cu locul stabilirii cursului, se poate vorbi despre:

Cursul de schimb oficial – stabilit unilateral de autoritatea monetară din țara respectivă.

Cursul de schimb al pieței – stabilit pe piață, în funcție de cerere și de ofertă.

Cursul de bursă – apare în țările unde sistemul burselor are un rol important în stabilirea și negocierea prețului monedelor.

Cursul de casă – cursul publicat de bancă, în funcție de care realizează preschimbarea monedelor. Se deosebesc două tipuri, curs de cumpărare și curs de vânzare.

Cursul de schimb tolerat – se stabilește la bursa neagră, pentru monedele neconvertile, care nu au un curs stabilit de bănci sau de piețe.

În funcție de termenul la care cursul este acceptat, apar:

Cursul de schimb la vedere – stabilit și afișat în ziua respectivă

Cursul de schimb la termen – cursul ce va fi luat în calcul la virarea banilor în conturi

Cursul de deschidere – cursul la acre s-au desfășurat tranzacțiile în ziua respectivă, care este aproximativ la fel cu cel de închidere din ziua precedentă

Cursul de închidere – aplicat ultimelor operațiuni din ziua respectivă

Cursul la sfârșitul perioadei – la sfârșitul săptămânii, lunii, trimestrului sau cursul mediu pentru o perioadă.

În raport cu obiectivele de analiză economică deosebim:

Cursul de schimb efectiv – o medie aritmetică ponderată a modificării valutei respective în raport cu celelalte valute

Cursul de schimb real – pentru o monedă R ( exprimat în unități de monedă R, ce revine pe o unitate de valută K) , se determină înmulțind cursul de schimb nminal cu raportul dintre indicele de prețuri indicat în țara R și indicele de prețuri înregistrat în aceeași perioadă în țara K.

Cursul de schimb de echilibru – prin lipsa intervenției gurnului pe piață. Guvernul poate intervenii pe piață prin cumpărare sau vindere de valută pentru a scădea sau crește prețul monedei naționale în raport cu alte monede.

Devalorizarea – reprezintă micșorarea oficială a valorii unei monede și scăderea puterii de cumpărare.

Deprecierea valutară – prin care o monedă își diminuează puterea de cumpărare în fața unei alte monezi.

Revalorizarea – creșterea prin lege a valorii unei monede și a puterii de cumpărare.

Repreciere valutară – fenomen prin care o monedă își crește puterea de cumpărare, pe un interval de timp dat.

Analiza conceptuală a pieței valutare

Definiție. Trăsături

Piața valutară reprezintă raportarea cererii și ofertei de monedă străină (valută) și exprimă prețul acesteia în moneda națională. Monedele străine sunt schimbate în monede naționale pe toate piețele financiare ale lumii.

Piața valutară are ca scop principal vânzarea – cumpărarea de valute liber – convertibile, schimbarea de valute effective pe valute de cont și invers. Pe piața valutară are loc comerțul cu valute. Piața valutară centralizează cererea și oferta de valută și de devize exprimate în valută. În funcție de mărimea comparativă a cererii și ofertei de valută se stabilește cursul valutar. Deși se ocupă cu tranzacții valutare internaționale, piețele valutare se supun legilor din țările unde sunt localizate. Există piețe valutare a căror activitate servește unor interese nelocalizate pe un anumit spațiu geografic, care funcționează ca piețe internaționale, deși au sediul formal într-o anumită țară. Aceste piețe se numesc eurovalute. Piața eurovalutelor se compune din mai multe bănci comerciale și o bursă valutară. Bursa valutară este o organizație carevine în sprijinul comerțului cu valute și devize. România nu are bursă, doar bănci care țin o legătură strânsă în ceea ce privește tranzacțiile valutare.

Cele mai importante piețe valutare sunt: Londra, Zurich, Paris, New-York, Tokio, Frankfurt.

Piața valutară reprezintă legătura dintre bănci, dintre clienți și bănci și dintre clienți prin intermediul băncilor. Dimensiunea pieței valutare depinde de volumul tranzacțiilor naționale.

Participanții la piața valutară sunt: băncile, operatorii economici care dețin ponderea tranzacțiilor valutare, societățile comerciale, care participă la activitățile de import – export mărfuri și servicii, brokerii, sau speculatorii și statul, care are rolul de a menține valoarea monedei naționale între anumite limite.

De ce există schimburile valutare?

Schimburile valutare există ca rezultat al:

Comerțului si investițiilor

Companiile responsabile cu exportul sau importul mărfurilor se confruntă cu următoarea situație. Trebuie să cumpere marfa într-o anumită monedă și să o vândă în alta, astfel trebuie să converstească monedele.

Speculațiilor

Valoarea de schimb a monedelor diferă între ele. Astfel se pot câștiga bani în urma cumpărării și vânzării de valută. Speculația constituie de departe cea mai mare parte a tranzacțiilor de pe piața valutară.

Hedging-ului (protecția contra fluctuațiilor)

Există companii care dețin active în străinătate, a căror valoare depinde de evoluția monedei țării respective. Activele străine au aceeași valoare în moneda țării respective, însă în moneda națională pot avea fie profit, fie pierderi. Companiile pot elimina aceste potențiale profituri sau pierderi prin hedging. Aceasta implică executarea unei tranzacții valutare ce va compensa cu exactitate profitul sau pierderea înregistrată pe seama activului străin din cauza modificărilor cursului de schimb valutar.

Rolul cursului de schimb

Principalele funcții ale cursului de schimb dintre doua monede sunt:

funcția de măsurare – prin intermediul cursului de schimb se permite evaluarea puterii de cumparare externă a unui monede autohtone.

– funcția de schimb – de conversie a monedei naționale în alte monede.

– funcția informațională – de transmitere de informații, semnale cu privire la procesele si fenomenele din economiile naționale( incluzind aici modificarile survenite in sistemele interne de prețuri relative ) din economiile naționale și de pe piețele reale si financiare internaționale.

– funcția de stimulare , de orientare a eforturilor agentului economic în direcția obținerii unui randament sporit, a unei eficiențe superioare. Prin mecanismul prețului are loc procesul de restructurare a producției către mărfurile cu rentabilitate mai bună.

funcția de echilibrare a balanței de plăți : în cazul cursurilor fluctuante , mișcarea acestora acționează asupra raportului între prețurile interne și externe ducând la modificarea în ofertă și cererea de bunuri.

– funcția de instrument de politică economică – o serie de obiective ale politicii economice a statului pot fi urmărite prin intervenția pe piața cursului de schimb.

Mecanismul de formare al cursului de schimb

Cursul de schimb al valutei se formeaza in mod diferit:

in conditiile in care valorile paritare ale monedelor se exprimau in aur, cursul valutei se calcula in functie de cantitatile de aur reflectate de monede:

Cv =

cursul valutar poate fi stabilit in mod conventional de autoritatea monetara a unei tari;

cursul valutar se poate forma prin confruntarea cererii si a ofertei de valuta pe piata valutara;

cursul valutar se calculeaza in functie de raporturile a doua monede fata de o alta moneda;

cursul valutar se poate determina pornind de la puterea de cumparare a unei monede (Pc1) care se raporteaza la puterea de cumparare a altei monede (Pc2). Din acest raport rezulta numarul unitatilor monetare nationale (n Mn) pentru o unitate monetara straina:

Cv = ; Cv =

Puterea de cumparare a unei monede depinde de bunurile si serviciile oferite si de nivelul preturilor. Paritatea puterii de cumparare reflecta bunurile si serviciile ce se pot achizitiona cu unitatile monetare din doua tari.

Factori determinanți ai cursului de schimb

– situatia balantei de plăți – dacă există deficit al balanței de plăți externe, economia națională nu poate să asigure produsele corespunzătoare sumelor în moneda națională existente în străinătate. Deținătorii de monedă vând sumele pe piața valutară, oferta de valută depășește cererea si moneda se depreciază. Dacă țara prezintă excedent al balanșți de plați, sumele în valută se pot utiliza pentru cumpărarea mărfurilor și a serviciilor din străinătate, cererea de valută este mai mare decât oferta și moneda se apreciază;

– raportul dintre cererea si oferta de valută – cererea de valută depinde de valoarea importurilor, de serviciile internaționale necesare, de termenele de rambursare a creditelor, de nivelul dobânzilor și de ieșirile de capitaluri. Oferta de valută este determinată de exportul de mărfuri, de încasările din servicii internaționale, de încasările din rambursări de credite si dobânzi și de intrările de capital;

– creșterea masei monetare în circulație – contribuie la deprecierea valutei; măsurile de reducere a masei monetare determina aprecierea monedei;

– extinderea sau reducerea creditului – influențează economia națională și implicit cursul de schimb;

– dobânda ridicată – descurajează solicitarea de credit, diminuează masa monetară in circulație si generează efecte pozitive asupra cursului de schimb;

– raportul dintre prețurile de export si prețurile bunurilor importate;

– creșterea inflației interne – determină deprecierea valutei; scăderea indicelui inflației se reflectă pozitiv asupra cursului valutei;

– deficitele si excedentele bugetare;

– politica de impozite și structura cheltuielilor bugetare – stimulează sau restrâng producția internă, consumul în sectorul public și influențează cursul de schimb;

– măsurile de politică economică – favorizează sau îngrădesc schimburile economice internaționale și implicit exercită influențe asupra cursului de schimb;

– cumpărarea sau vânzarea de valută pe piața valutară de către bănci;

– productivitatea ridicată- se reflectă în competitivitate, în creșterea exporturilor și în asigurarea echilibrului extern, influențând cursul de schimb;

– investițiile dirijate spre ramurile cu productivitate si eficiență ridicată;

– aprecierile favorabile sau neîncrederea;

– gradul de acoperire a importurilor pe seama exporturilor.

=== cap 2 ===

Capitolul 2

Metode statistice de analiză a evoluției cursului de schimb și a influenței factorilor asupra formării acestuia

Statistica este o disciplină științifică, cuprinzând două subcategorii, și anume: statistica descriptivă și statistica inferențială.

H. G. Wells a declarat, referitor la statistică: „…într-o și gândirea statistică va fi la fel de necesară oricărui cetățean folositor societății ca scrisul și cititul”.

Etimologia cuvântului „statistica” vine de la latinescul status care desemna starea politică și descrierea statului.

Statistica descriptivă se referă la exprimarea nivelului și variabilității unui grupaj statistic, ținând cont de una sau mai multe caracteristici (astfel vorbim de statistică descriptivă unidimensională sau multidimensional).

Pentru realizarea unei statistici, trebuie culese datele, prelucrate și prezentate, prin indicatorii statistici, tabele sau diagrame.

Statistica inferențională se referă la stabilirea unor caracteristici pentru un grupaj statistic, cunoscând pentru început caracteristicile unui eșantion din acest grupaj. Cuprinde stabilirea măsurii în care acest rezultat este incert sau nu și riscurile pe care le implică o decizie luată pe baza acestor informații.

Legea statisticii apare ca o medie între mai multe acțiuni independente, bazându-se pe abstractizarea și generalizarea unor manifestări (aparent) întâmplătoare.

Analiza statistică reprezintă operația de determinare a caracteristicilor care se permanente, care sunt logice și esențiale într-o variație statistică și stabilirea factorilor care le determină și a măsurii în care aceștia le influențează în timp, spațiu sau calitativ.

Grupajul statistic reprezintă elementele supuse studiului statisti, care au trăsături comune. Po fi: statice ( exprimă o stare) și dinamice (un flux, o devenire în timp).

Pentru aceasta se folosesc: analiza de regresie și analiza de corelație.

2.1 Analiza conceptuală a regresiei și corelației

Termenii de regresi și corelație statistică au fost introduși de Sir Francis Galton (1822 – 1911).

Legăturile existente între două sau mai multe elemente se exprimă printr-un model. Modelele, reprezentarea unui fenomen, pot fi: deterministe sau probabiliste. Cele deterministe exprimă o legătură exactă între cele două variabile, în acest caz nu există nici o eroare de previziune. Cele probabiliste au o componentă deterministă și una aleatoare, astfel că poate exista o eroare de previziune. Modelele probabiliste sunt modelele de regresi și cele de corelație.

Un fenomen este rezultatul acțiunii unuia sau a mai multor factori: exprimarea matematică fiind:

Y = f(X1, ……, Xn) + ɛ , unde

Y – variabila dependentă

X1, …., Xn – variabile independente

ɛ – variabila reziduală

Modelele de regresie, pot fi: simple ( cu o singură variabilă explicativă) sau multimple (cu două variabile explicative). Ambele pot fi, la rândul lor, lineare sau non-lineare.

Tipuri de modele de regresie:

Legătură liniară directă: Legătură neliniară:

Fig.1 Fig.2

Dacă regresie ne arată cum depinde o variabilă de altă variabilă, corelația stabilește gradul în care depind una față de cealaltă variabilele.

Se consideră un eșantion format din selecții bivariate (x1, y1) , ……, (xn, yn), pentru variabilele aleatoare bidimensionale (X, Y). Se spune că variabilele X și Y sunt corelate, dacă una este o funcție a celeilalte variabile. Astfel:

Y = ὰX + ᵝ, sau X = ὰ*Y + ᵝ.

Ca o măsură a corelației liniare, pentru variabilele Xi și Yi, definim coeficientul de corelație: r.

r = Sxy / SxSy, unde

Sxy este covariația eșantionului, iar Sx este dispersia de selecție corespunzătoare valorii X.

Sxy = 1/ n-1 ∑ni=1 (xi – x)(yi – y)

Sx2 = 1/n-1 ∑ni=1 (xi – x)2

Sy2 = 1/n-1 ∑ni=1 (yi – y)2

Legăturile dintre fenomene sunt legături de natură cauză – efect. Astfel putem avea:

Legătură nulă – când variabilele studiate sunt independente, nu se poate stabilii nici o legătură între ele;

Legătură funcțională – când modificarea unei variabile duce la o modificare constantă a altei variabile (cauză – efect), fără să țină cont de timpul și locul de referință.

Legătură statistică sau stochastică – când modificarea unei variabile, considerată efect, este cauza unui cumul de cauze, care pot avea același sens sau nu;

2.2 Tipuri de legături statistice

Legăturile dintre fenomenele și procesele economice apar ca tipuri de legături statistice, rezultatul lor fiind expresia influenței unui cumul de factori.

Clasificarea legăturilor statistice se face în funcție de mai mulți factori:

După numărul caracteristicilor independente (x)

Legături simple: Y = f(X), studiind dependența dintre Y (variabilă rezultată) și X( variabilă factorială).

Legături multiple: Y = f(X1, X2, ….., Xn), studiind legătura dintre Y(variabilă dependentă) și X(variabilă independentă).

După direcția legăturii:

Legături directe – când Y(caracteristică dependentă) se modifică în același sens cu X(caracteristică independentă).

Legături inverse – când Y se modifică în sensul invers al lui X.

După expresia analitică a legăturii:

Legături liniare – pot fi exprimate printr-o funcție liniară (Y = a+bX)

Legături neliniare – pot fi exprimate prin funcțiile: parabole, hiperbole, funcții exponențiale

După timpul în care se realizează:

Legături sincrone (concomitente) – au loc în același timp;

Legături asincrone (cu decalaj) – apar atunci când caracteristicile factoriale (x), acționează asupra variației caracteristicilor rezultante (y), numai după o anumită perioadă de timp;

2.3 Metode de analiză a legăturilor statistice

2.3.1 Metode elementare

Metodele simple sunt folosite pentru clasificarea datelor, a legăturilor existente și stabilirea direcției lor.

Principalele metode sunt:

Metoda seriilor paralele independente.

Avantaje:

Se pot aplica alte procedee de calcul statistic

Se pot folosii date din diferite publicații, ca serie statistică

Pentru utlizarea acestei metode se pornește de la un set de observații ale variabilelor (x și y), urmărindu-se dependența dintre ele. Se ordonează crescător valorile variabilei independente, x, apoi a lui y, variabilă rezultantă, în funcție de x.

Când x este ordonată crescător, atunci y se poate ordona aproximativ crescător (atunci între cele două este o legătură directă), y se poate ordona aproximativ descrescător (între cele două există o legătură inversă), sau y nu are nici o tendință de ordonare, atuncirezultă că între cele două variabile nu există legătură.

Metoda grupărilor

Este un model de analiză calitativ. Evidențiază aspecte esențiale dintre variabilele economice și sociale. Pentru fenomenele social – economice trebuie să se folosească intervale de grupare egale pentru fiecarecaracteristică din studiu. Grupele se formează în funcție de caracteristica independentă. Pentru fiecare grupă se țin datele numerice, legate de caracteristica rezultantă. Pentru fiecare grupă se calculează medii și mărimi relative. Prin comparația variației variabilei independente cu acești indicatori calculați pentru variabila rezultantă, se stabilește existența și forma legăturii dintre variabilele x și y.

Metoda tabelului de corelație

Este un tabel cu dublă intrare. Gruparea unităților se face în funcție de caracteristica dependentă și de cea independentă. Se folosește pentru un studiu cu un număr mare de informții. În funcție de cum apar unele caracteristici mai frecvent sau nu, se poate stabilii legătura statistică. Direcția legăturii este dată de poziția diagonală în jurul căreia se grupează frecvențele. Dacă frecvențele sunt concentrate intens în jurul diagonalei, rezultă o legătură strânsă între variabile. Dacă frecvențele apar împrăștiate atunci nu există legături, sau dacă există, sunt foarte slabe.

Metoda grafică

Pentru realizarea graficului de corelație, numit și corelogramă, valorile variabilei independente, x, se trec pe abscisă, iar valorile lui y, caracteristică rezultantă, pe ordonată. Fiecare unitate care are cele două caracteristici corelate se reprezintă pe grafic printr-un punct. Reprezentarea grafică în câmpul de corelație are aspectul unui nor de puncte, numindu-se astfel diagrama norului de puncte. Se folosește pentru stabilirea funcției analitice care se va studia. Dacă punctele sunt dispersate la întâmplare rezultă că nu există legătură între cele două. Astfel punctele se concentrează în jurul unei drepte paralele cu OX. Dacă punctele se concentrează în jurul unei drepte care nu este paralelă cu OX, rezultă existența legăturii, directă sau inversă, între cele două.

2.3.2 Metode analitice (parametrice) de analiză a legăturilor statistice

Pentru a putea aplica metodele analitice, trebuie ținut cont de:

Natura specifică a fenomenelor studiate

Volumul datelor de care se dispune

Numărul caracteristicilor luate în calcul dintr-un eșantion reprezentativ

Regresia liniară simplă

Această metodă reprezintă o generalizare a analizei dispersonale. Regresia liniară simplă arată, la modul cantitativ, cum s-a modificat caracteristica rezultativa y, prin influența exercitată de caracteristica factorială x. Ceilalți factori nu sunt luați în considerare, având o influență constantă asupra tuturor unităților. Legătura care se stabilește între variabile este una de tendință.

Regresia evidențiază modul cum o variabilă depinde de o alta.

Regresia liniară simplă este exprimată prin funcția: y = a+bx.

Ecuația de regresie y are caracter de medie, căci prin mărimea sa exprimă tendința de corelație dintre cele două variabile x și y.

Prin parametrul „a” putem observa cum ar arăta variabila y, dacă toți factorii de influență, cu excepția variabilei x, incluși în modelul de corelație, ar avea o influență constantă asupra formării ei. Geometric, „a” exprimă valoarea lui y, pentru x=0, fiind intersecția dreptei cu OY (ordonata la origini).

Parametrul „b” este panta dreptei (coeficient unghiular de regresie), având o importanță deosebită în analiza de regresie. Pentru b=0, reiese că variabilele x și y sunt independente, deci y depinde de alți factori, considerați inițial constanți.

Dacă „b” este diferit de 0, atunci variabilele sunt dependente. Pentru „b” mai mare decât 0, reiese că legătura este directă și pozitivă, iar pentru valori mai mici decât 0 ale lui „b”, reiese că legătura este inversă, negativă.

În sens geometric, paratreul „b” arată cu cât se modifică y, dacă variabila x se modifică cu o unitate.

Funcția de regresie este numai o ipoteză statistică, exprimând regularitatea, tendința medie de manifestare a legăturii dintre cele două variabile, considerând ca variabil numai factorul înregistrat.

Valorile ecuațiilor de regresie permit o apreciere a modului de realizare a legăturilor dintre cele două variabile, prin interpretarea mărimii abaterilor lor față de valorile empirice, însă reprezintă doar primul pas pentru măsurarea corelației dintre fenomene.

Corelația liniară simplă

Corelația stabilește gradul în care o variabilă este dependentă de altă variabilă. Intensitatea legăturilor se poate măsura prin: coeficientul de corelație, raportul de corelație, metode neparametrice (dau o apreciere aproximativă a legăturii dintre variabile).

Raportul de corelație măsoară gradul de intensitate dintre variabila factorială (x) și cea rezultativă (y), după aplicarea metodei regresiei.

Se obține prin formula:

R = .

Dacă R aparține [0;1], atunci semnul lui R este dat de coeficientul „b” din funcția de regresie.

Cu cât R se apropie mai mult de -1 sau de +1 atunci legătura este mai puternică.

Indicatorii de dinamică. Mijloace de previziune a evoluției cursului de schimb

Analiza statistică a seriilor statistice se realizează prin sistemul de indicatori. Sunt trei tipuri de indicatori: absoluți, relativi și medii ai dinamicii.

Indicatorii absoluți ai dinamicii

– Nivelurile absolute ale seriei – sunt mărimile concrete obținute în urma centralizării după unitatea de timp și pot fi exprimate în unități fizice (kg., tone, metri, etc) sau în unități monetare. Sunt valorile absolute ale termenilor seriei respective.

Se notează cu y1, y2, …yn.

Nivelurile absolute ale seriei reprezintă de fapt baza de calcul pentru modelarea ulterioară a seriei cronologice.

– Modificările absolute pozitive se numesc sporuri absolute sau creșteri absolute pe când cele negative se mai numesc și deficite absolute sau scăderi absolute. Acest indicator arată cu cât s-a modificat fenomenul cercetat din perioada analizată față de o perioadă anterioară care poate să fie fixă sau mobilă.

Indicatorii se exprimă în aceeași unitate ca și nivelurile absolute. După procedeul de calcul există două tipuri de modificări absolute, folosindu-se ca bază de referință o bază fixă care de regulă este primul termen al seriei sau o bază în lanț.

Sunt:

– Modificări absolute cu baza fixă () : care se calculează ca o diferență între oricare dintre termenii seriei exceptându-l pe primul și termenul inițial considerat ca bază fixă.

Modificări absolute cu baza în lanț (): care se calculează ca diferență între oricare doi termeni consecutivi ai seriei.

În cazul seriilor de intervale între cele două tipuri de modificări absolute se stabilesc următoarele relații:

Suma modificărilor absolute cu baza în lanț este egală cu modificarea absolută cu baza fixă între ultimul termen considerat și termenul inițial:

Diferența dintre două modificări absolute cu baza fixă succesivă este egală cu modificarea cu baza în lanț a perioadei curente față de perioada anterioară.

Indicatorii relativi ai dinamicii

Se calculează ca și modificările absolute pe baza termenilor seriei,în acest caz comparația se face prin raportarea termenului de comparat la termenul considerat bază de comparație.

Această grupă de indicatori cuprinde trei tipuri de indicatori relativi după cum urmează:

– Indicii dinamicii (I) Se calculează ca mărimi relative ale dinamicii și reflectă de câte ori s-a modificat fenomenul în perioada curentă față de nivelul fenomenului considerat bază de comparație.

Și în cazul indicelui dinamicii funcție de scopul urmărit acesta se poate calcula în două feluri:

– Indicii dinamicii cu baza fixă calculați prin raportarea fiecărui termen al seriei la un termen considerat ca bază și care de obicei este termenul inițial al seriei:

– Indicii dinamicii cu baza în lanț calculați prin raportarea fiecărui termen al seriei la termenul precedent:

De obicei pentru o mai mare semnificativitate aceste relații se înmulțesc cu 100 indicii dinamicii exprimându-se astfel în procente.

Între indicii dinamicii se stabilesc următoarele relații:

Prin înmulțirea indicilor cu baza în lanț ai tuturor perioadelor precedente până la termenul t se obțin indici cu baza fixă ai acestor termeni, adică:

Prin împărțirea indicilor dinamicii cu bază fixă succesivi calculați pentru două perioade succesive t și t-1, se obține indicele dinamicii cu baza în lanț calculat pentru perioada respectivă, adică:

– Ritmul dinamicii (R), este cunoscut și sub numele de spor relativ sau deficit relativ sau chiar ritmul sporului și indică câte unități de spor revin la o unitate de bază. Se calculează ca raport între modificarea absolută cu baza fixă sau cu baza în lanț și nivelul absolut al perioadei considerate de bază.

Prin urmare avem:

– Ritmul dinamicii cu baza fixă:

– Ritmul dinamicii cu baza în lanț:

Practic, ritmul dinamicii oferă informații similare cu indicele dinamicii, fiind indicat să se utilizeze acela ce oferă posibilități de interpretare mai bune a rezultatelor. Și ritmul dinamicii este exprimat de cele mai multe ori în procente.

– Valoarea absolută a unui procent din ritmul dinamicii (A) Se calculează ca raport între modificarea absolută și ritmul dinamicii. Se poate deci calcula cu baza fixă sau cu baza în lanț. Avem deci:

– cu baza fixă:

– cu baza în lanț:

Indicatorii medii ai dinamicii

Această grupă de indicatori cuprinde la rândul ei două categorii de indicatori medii și anume indicatori medii absoluți și indicatori medii relativi.

– Indicatorii medii absoluți. Sunt indicatori medii calculați din mărimi absolute. Aceștia sunt:

– Nivelul mediu al seriei (). Acest indicator are sens dacă termenii seriei sunt oarecum omogeni. Ca indicator se calculează diferit pentru seriile cronologice de intervale și respectiv pentru seriile cronologice de momente.

a) Pentru seriile cronologice pe intervale se folosește formula mediei aritmetice simple:

b) Pentru seriile de momente se utilizează formulele de calcul ale mediei cronologice diferențiat pentru cazul în care intervalele dintre momentele de timp sunt egale între ele și respectiv pentru cazul în care aceste intervale sunt neegale.

– În cazul t1=t2=…=tn nivelul mediu se calculează ca o medie aritmetică simplă a mediilor parțiale:

– În cazul în care intervalele de timp ti diferă atunci media cronologică se calculează ca medie aritmetică ponderată a mediilor parțiale în care rolul ponderilor este jucat de intervalele de timp respective:

– Modificarea medie absolută (). Se calculează ca medie aritmetică simplă a modificărilor cu baza baza în lanț.

Indicatorii medii relativi. Sunt indicatori medii calculați ca mărimi relative. Aceștia sunt:

Indicele mediu al dinamicii, (). Se calculează ca medie geometrică a celor n-1 indici ai dinamicii calculați cu baza în lanț:

– Ritmul mediu al dinamicii, () Exprimă diferența dintre indicele mediu al dinamicii și 1 dacă este exprimat în coeficient:

,

sau diferența dintre indicele mediu al dinamicii și 100 dacă e exprimat în procente:

Previzionarea indicatorilor economici prin extrapolare

Extrapolarea implică stabilirea viitorilor termeni economici printr-un model de analiză și introducerea în acest model a valorii convenționale a variabilei de timp, corespunzătoare momentului pentru care se face extrapolarea.

Extrapolarea este o metodă explorativă. Este cea mai utilizată metodă în prognozele cantitative. Ea constă într-o dezvoltare inerțială a unor elemente ale proceselor și fenomenelor în perspectiva căreia viitorul apare ca o extindere argumentată a prezentului. Evoluția anterioară a unui proces – dacă are loc o conservare a condițiilor ce au imprimat o anumită dinamică, condiționată de anumite elemente ce se conservă sau care prezintă variații viitoare care pot fi cunoscute – determină în mod univoc dezvoltarea ciitoare a acestui proces.

Cu alte cuvinte, în cadrul acestei metode viitorul apare ca o prelungire a evoluției constante în trecut. Se presupune că în evoluția fenomenului analizat nu vor apărea mutații fundamentale care să modifice structura dezvoltării precedente. In această condiție, utilizarea extrapolării este recomandată în previzionarea fenomenelor care își mențin ritmul și direcția de dezvoltare o perioadă mai îndelungată de timp.

Metoda oferă numai o imagine orientativă asupra viitorului din care motiv este necesară utilizarea în paralel și a altor metode.

Există 2 modalități de realizare a unei extrapolări :

extrapolare mecanică = bazată pe o simplă prelungire în viitor a tendințelor manifestate în trecut

extrapolare euristică = în care, pornindu-se de la analiza perioadei precedente, se introduc anumite corecturi în curba de evoluție viitoare a fenomenului, în funcție, fie de modificările previzibile ce pot să apară, fie de opțiuni ale factorului de decizie

Extrapolarea analitică pornește de la o serie de date, deci de la o serie de valori ale seriei dinamice. Acestea sînt prelucrate în cadrul analizei seriei dinamice și, pe baza acestei analize, se estimează comportarea ulterioară a fenomenului descris de seria respectivă. Se bazează deci pe metodele teoriei predicției în cadrul seriilor dinamice (un șir de date care se obțin prin observarea în diferite momente succesive a caracteristicilor cantitative ale unei unități de observare).

extrapolarea cu ajutorul sporului mediu anual adică a rației medii calculată cu ajutorul seriei dinamice statistice

y t = yo + t

y t = variabila extrapolară pentru orizontul t al previziunii

t = valorile de timp ale seriei dinamice

yo = valoarea variabilei extrapolare în anul de bază

= sporul mediu anual (rația medie anuală.

Aceasta în cazul unei extrapolări simple, mecanice, ce nu ia în discuție eventuale corecturi ale evoluției fenomenului previzionat.

În cazul unei extrapolări euristice avem în vedere un coeficient K care indică estimările specialiștilor referitoare la modificarea tendinței evoluției fenomenului analizat.

Astfel devine ’ ca urmare a produsului dintre sporul mediu anual și coeficientul amintit.Astfel :

’ = K x  yt = yo + tx K yt = yo + t

Coeficientul K poate fi mai mare sau mai mic decît 1.

-dacă K > 1 se amplifică sporul mediu calculat pe baza datelor din perioada precedentă

-dacă K < 1 se reduce sporul mediu calculat pe baza datelor din perioada precedentă

extrapolarea cu ajutorul ritmului mediu anual se aplică în special cînd este vorba de fenomene ce au tendința de a evolua sub forma unei progresii geometrice:

yt = yo ( 1 + r ) (1+ r) = ritmul mediu anual t = perioadele de timp.

Această expresie reprezintă o extrapolare mecanică. Extrapolarea euristică, calculată cu ajutorul ritmului mediu va avea expresia matematică :

yt = yo (1 + r) x K

Extrapolarea fenomenologică

Aceasta pornește de la o serie de caracteristici globale ale fenomenului desprinse din analiza esenței sale, întemeiată pe legături logice și ipoteze privitoare la structura sa de ansamblu. După această analiză fenomenologică urmează extrapolarea fenomenologică proriu-zisă.

Analizele utilizează fie metodele empirice, fie rezultatele deja obținute în domeniul analizat. Metoda are în vedere identificarea unor legi de variația fenomenului previzionat și descrierea evoluției lui pe baza acestor legi. Extrapolarea propriu-zisă cuprinde următoarele etape :

a)-previzionarea valorilor parametrilor care intervin în expresia analitică a curbei care descrie fenomenul, fapt ce poate fi realizat atît cu metode economico-matematice, cît și prin raționamente sau chiar analogii

b)-raportarea nivelului actual al fenomenului la graficul respectiv și identificarea pe curbă a valorii corespunzătoare prezentului

c)-determinarea cu ajutorul curbei a valorilor pentru momentele viitoare, utilizînd eventual corecții

Metoda oferă o imagine de ansamblu asupra stării și evoluției fenomenului analizat. Aceasta trebuie apoi precizată, corectată, fundamentată cu ajutorul altor metode. Extrapolarea fenomenologică are în vedere ca, pe baza experienței practice să se facă o analiză globală a fenomenului în urma căreia să se deducă legile ce guvernează variabila respectivului fenomen. Pătrunzând astfel în esența evoluției fenomenului se relevă corelații și ipoteze ale evoluției viitoare.

=== cap 3 ===

Capitolul III

Analiza statistică a cursului de schimb al monedei naționale a României în perioada 2007 – 2012

3.1 Analiza legăturii dintre principalii factori economici (PIB, rata inflației, rata dobânzii) și cursul de schimb al leului

PIB-ul (produsul intern brut) este un indiator macroeconomic, care denotă valoarea tuturor produselor de pe piață, destinate consumului final, produse într-o țară în decursul unui an, de tate ramurile economiei. PIB-ul se constituie ca o sumă a cheltuielilor de consum a gospodăriilor private, a organizațiilor private non-profit, a cheltuielilor brute pentru investiții, a cheltuielilor statului, a investițiilor în scopul depozitării, precum și a profitului obținut din exporturi, din care se scad cheltuielilor pentru importuri.

Poate fi exprimat astfel:

PIB = consum privat+consum stat+investiții+(exporturi-importuri).

Componentele PIB-ului sunt:

Consumul privat – cheltuielile gospodăriilor în economie (bunuri durabile, perisabile și servicii)

Cheltuielile statului – cheltuielile guvernamentale pentru bunuri și servicii (salariile angajaților, cumpărare de armament, etc.).

Investițiile – în fabrici, echipamente, inventar.

Exporturile – de bunuri și servicii în alte țări.

Importurile – importurile brute ale țării.

Legătura dintre PIB și cursul de schimb

Fluctuațiile cursului de schimb ne afectează, în mod clar, având rate de plătit, facturi denominate în euro. Multă lume crede că un leu slab afectează creșterea economic a țării, însă nu întotdeauna este așa. cursul se stabilește independent de PIB, care poate fi influențat de curs, dar indirect doar.

Un leu puternic în fața euro, îi avantajează pe cei cu rate și facturi calculate în moneda europeană. De asemenea poate fi considerată ca o dovadă de putere a țării respective, un simbol al prosperității economice.

Monedele țin să se aprecieze pe termen lung în țările cu inflație redusă și competitivitate ridicată. De exemplu după cel de-al II-lea război mondial, marca și yenul s-au apreciat mult, datorită succesului economic înregistrat de Germania și Japonia.

Pe termen scurt monedele se pot aprecia datorită unor factori, cum ar fi: creșterea competitivității bunurilor și serviciilor pe piață, prin intervenția băncilor centrale.

Aprecierile sau deprecierile pe termen scurt nu sunt un motiv de panică, deoarece pot fi rodul unor speculații, dacă nu vorbim de o criză economică, politică sau dezastre naturale.

Există dezavantaje în cazul unei monede puternice. De exemplu, în statele aflate în recesiune tehnică sau în care creșterea economică este slabă. În acest context exporturile devin mai scumpe, iar importurile mai ieftine. Drept consecință, se reduce cererea agregată din economie și implicit creșterea economică.

Multe din țările din UE nu pot ieși din criza financiară, fiindcă au o rată de schimb inflexibilă. Cele 17 țări, memnre ale grupului monetar nu își pot devalua moneda, aceasta fiind evaluată de Banca Centrală Europeană. Astfel țările acestea nu își pot crește competitivitatea la exporturi.

Astfel o devaluare a monedei naționale poate duce la o creștere economică, la reducerea prețurilor exporturilor și creșterea prețurilor importului. Cu toate acestea devaluarea poate duce la creșterea inflației.

Inflația reprezintă un dezechilibru în economia unei țări, care se manifestă prin creșterea prețurilor și scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei naționale.

Legătura dintre rata inflației și cursul de schimb

Orice problemă macroeconomică are atât o parte pozitivă, echilibrantă și una negativă, dezechilibrantă. Latura negativă a inflației se referă la crize recesioniste, șomaj, deficite bugetare, deficite externe (comerciale, de plăți).

Economia românească se confruntă cu unele dezechilibre, cum ar fi: starea tensionată a economiei, șocurile produse de aumite politici economice, contradictorii sau ambigue, starea de nesiguranță a mediului economic.

Corelația dintre inflație și creșterea economică se dovedește a fi invers proporțională. Adică ratele ridicate ale inflației duc la rate negative ale creșterii economice. În prezent avem o creștere a PIB-ului, nesănătoasă, fiind însoțită de o rată mare a inflației, care se îndreaptă spre sectoare neperformante, cu distorsiuni salariale și eficință scăzută. O astfel de creștere economică, fără asanarea structurală a economiei, va fi, pentru anii viitori, o povară.

Teoria parității puterii de cumpărare are o istorie îndelungată în economie, de aproape câteva secole. Însă denumirea sub care este cunoscută astăzi a fost introdusă mult mai târziu, de către economistul suedez Gustav Cassel în 1918, după primul război mondial, în timpul dezbaterilor la nivel internațional referitoare la nivelul adecvat al cursurilor valutare între țările industrializate.

Teoria PPP prezice egalitatea între nivelul prețurilor exprimate în aceeași monedă pe piețe diferite. Este una dintre cele mai cunoscute teorii de determinare a cursului de schimb, conform căreia nivelul prețurilor include toți factorii determinanți ai cursului.

Cu toate că cele mai multe dovezi empirice nu susțin validitatea acestei teorii pe termen scurt, PPP este o relație fundamentală a macroeconomiei deschise. Este important de cunoscut modul în care va evolua cursul de schimb pe termen lung datorită faptului că factorii de influență a cursului pe termen lung se regăsesc în anticipările agenților economici, influențând și fluctuațiile pe termen scurt ale cursului de schimb.

La baza teoriei PPP stă Legea Prețului Unic, conform căreia dacă două bunuri pe două piețe diferite sunt identice, atunci ele vor avea același preț, exprimat, bineînțeles, în aceeași unitate de măsură (în aceeași monedă).

Cursul real de schimb se poate defini ca fiind cursul nominal ajustat cu prețurile de pe cele două piețe. Sau, în mod echivalent, cursul real de schimb dintre leu și euro, notat cu , reprezintă prețul în lei al coșului de consum european raportat la prețul coșului de consum din România, exprimat tot în lei.

Deoarece cursul real de schimb exprimă prețul relativ al unui coș de bunuri, acesta nu are o unitate de măsură. Cursul de schimb real este un indicator foarte important în economie datorită faptului că este o măsură a competitivității unei țări. Suntem obișnuiți să spunem că atunci când cursul de schimb nominal crește, moneda națională se depreciază, exporturile cresc, iar importurile scad, România devine mai competitivă pe piețele externe și deficitul de cont curent se micșorează. Acest lucru nu este valabil decât pe termen scurt, atunci când prețurile în cele două economii sunt fixe. Ceea ce influențează exporturile și importurile este cursul real, nu cursul nominal de schimb.

În concluzie, atunci când prețurile sunt fixe, deprecierea nominală a monedei naționale face bunurile interne mai ieftine comparativ cu cele străine, ceea ce încurajează exporturile și frânează importurile. În realitate, adevăratul factor determinant al soldului contului curent este cursul real de schimb. Efectul asupra contului curent se datorează atât evoluției cursului de schimb, dar și a prețurilor.

Dobânda reprezintă prețul ce trebuie plătit pentru împrumutarea sau utilizarea unor bunuri pe o anumită perioadă. Mai precis este suma pe care un împrumutat (debitor) o plătește unui împrumutător (creditor), pentru banii împrumutați. Pentru creditele acordate banca primește o dobândă activă, iar pentru depozite plătește o dobândă pasivă. Rata dobânzii este nivelul procentual aplicat capitalului împrumutat pe durata creditării.

Legătura dintre rata dobânzii și cursul de schimb

Rata dobânzii și cursul de schimb sunt două variabile asociate cu costul capitalului de împrumut și gradul de dezvoltare a unei economii în raport cu străinătatea. Odată cu criza financiară a ajuns în prim plan rata dobânzii, cu rol în relansarea economică. În aceste condiții atât BCE cât și BNR au scăzut rata de politică monetară până la niveluri istorice, pentru a stimula creșterea economică.

Un nivel scăzut al ratei dobânzii duce la pierderi de capital din țară și automat la un curs de schimb scăzut.

O primă abordare cu privire la determinarea cursului de schimb este redată de teoria

cantitativă a banilor. Susținătorii acestei teorii susțin că raportul de schimb al monedei este determinat de masa monetară ce se află în circulație. Conform acestei teorii, excedentul de masă monetară duce inevitabil la deprecierea valutei. Dacă masa monetară scade atunci valuta se apreceiază.

Teoria Efectului Fisher are ca suport relația directă ce se manifestă între diferențele de

dobândă din două țări și nivelul cursului de schimb. Astfel, conform teoriei de față, dacă

nivelul dobânzii din țara A este de 5% și în țara B este de 8%, atunci raportul de schimb se modifică cu 3%. Dacă rata dobânzii din țara A crește față de rata dobânzii din țara B, atunci se va determina o deplasare a capitalurilor din țara B către țara A. Participanții de pe piața valutară din țara B sunt receptivi la modificarea ratei dobânzii din țara A. Astfel, ei vor cumpăra moneda țării A pentru a o plasa în țara respectivă, unde dobânzile sunt mai atractive.

Această cerere suplimentară are drept impact aprecierea monedei din țara A și deprecierea monedei din țara B.

Teoriile de origine monetaristă susțin că raportul de schimb dintre două valute este

influențat de cererea și de oferta de monedă, prin intermediul pieței monetare. Conform teoriei susținute de monetariști, excedentul de ofertă de monedă antrenează o depreciere. Tot ei consideră că o creștere a prețurilor determină o cerere suplimentară de monedă ce contribuie la o apreciere a monedei. De asemenea, creșterea produsului intern stimulează cererea de monedă și determină aprecierea monedei.

Teoriile de orientare keynesistă consideră că prețul de schimb al valutei este influențat

de către balanța comercială și de mișcările de capital. Conform acestei teorii creșterea ratei dobânzii atrage atenția operatorilor de pe piață. Creșterea ratei dobânzii atrage intrările de capital în țară și din acest motiv se apreciază moneda. În schimb, creșterea prețurilor poateduce la un minus de competitivitate față de bunurile și serviciile disponibile în alte state.

Creșterea ratei dobânzii poate fi folosită pentru reducerea absorbției interne, cauzată de un curs de schimb scăzut.

Referitor la politica monetară a autorităților există 4 canale specifice, care influențează diferite segmente ale pieței financiare:

Modificarea ratei dobânzii care are efecte asupra celorlalte rate oferite de băncile comerciale pentru contractele de economisire

Influențarea volumului de credite acordate

Impactul asupra prețurilor acțiunilor și obligațiunilor, respectiv cele de pe piața imobiliară

Influențarea cursului de schimb.

Deprecierea accentuată a leului a influențat populația să apeleze la monede străine

pentru disponibilitățile proprii, la început în dolari și apoi în euro. Caracteristicile sistemului financiar din România au creat premisele necesare luării în considerare a ratei dobânzii ca instrument al politicii monetare. Până în anul 2004 Banca Națonală a României a avut drept obiectiv principal țintirea agregatelor monetare, dar a urmărit cu atenție și modificarea raportului de schimb al leului. Acțiunile băncii centrale cu privire la cursul de schimb au urmărit realizarea unui echilibru între scăderea inflației și aprecierea monedei naționale, pentru a menține un nivel de competitivitate acceptabil în schimburile comerciale internaționale. Importanța ratei dobânzii ca instrument al politicii monetare a crescut după anul 2000, iar în noiembrie 2004 Banca Națională a decis să nu mai influențeze raportul de schimb al leului prin intervenții pe piața valutară. Astfel, din acest moment crește importanța ratei dobânzii ca instrument de transmitere a politicii monetare. Evoluția economiei din 2008, pe fondul crizei financiare internaționale, demonstrează că banca centrală mai folosește și cursul de schimb pentru a influența economia, acolo unde nu s-au obținut rezultate dorite prin utilizarea ratei dobânzii de politică monetară.

Rata dobânzii a înregistrat un trend descendent, de la un nivel de 81,5% în luna

ianuarie 1994 la un nivel format dint-o singură cifră în anul 2006. Excepție face anul 1997, când, în luna martie rata dobânzii a ajuns la un nivel de 107,1%.7 Această creștere

spectaculoasă s-a datorat liberalizării pieței valutare și a prețurilor administrate. Șocul

modificării ratei dobânzii a fost absorbit oarecum rapid, în iulie nivelul acesteia scăzând la 47,3%.

În perioada ianuarie 2005- octombrie 2005 rata reală a dobânzii active a fost pozitivă,

pe când rata dobânzii reală pentru pasive, aferentă produselor de economisire, a fost

negativă.8 Acest fenomen este explicat de gradul scăzut de cultură bancară a populației și decreșterea inflației. Acest fapt a însemnat pentru România o atractivitate scăzută cu privire laatragerea de capitaluri din străinătate, cu posibile influențe asupra cursului de schimb.

Scăderea ratei dobânzii a fost întreruptă la sfârșitul anului 2007, când Banca Națională

a României a încercat să întrerupă creșterea ratei dobânzii. În 2008, pe fondul crizei,

dobânzile au crescut în vederea atragerii de capitaluri în țară.

Aprecierea leului de la începutul acestui an poate fi pusă pe seama randamentelor

ridicate la leu care atrag investitorii din alte state. Totodată, aceștia au fost impulsionați să investească în România și să creeze o cerere suplimentară de lei care s-a regăsit în aprecierea cursului de schimb, în condițiile în care percepția acestora despre România s-a îmbunătățit datorită stabilizării situației politice din acea perioadă, acordul cu Fondul Monetar Internațional a continuat iar încrederea în monedele țărilor emergente a crescut. Totuși, acest factor poate fi considerat a fi unul de moment dacă ne gândim la faptul că Banca Națională a României a scăzut dobânda de politică monetară. Reducerea dobânzilor ar face leul mai puțin atractiv pentru investitori și se reduce influența unui factor speculativ. Pe de altă parte, reducerea dobânzilor antrenează ieftinirea creditelor bancare. În aceste condiții, dacă se acordă un volum ridicat de credite crește cererea de pe piață, prețurile vor crește iar moneda națională se depreciază.

Deteriorarea încrederii în componentele pieței financiare, în urma manifestării

efectelor crizei financiare au pus presiune pe cursul de schimb al leului. Până la sfârșitul lui martie 2009, leul s-a depeciat masiv în raport cu moneda unică europeană cu 25% față de jumătatea anului 2007, în ciuda creșterii ratelor de dobândă. Creșterile ratelor de dobândă de la nivelul economiei sunt corelate cu creșterea ratei dobânzii de politică monetară de la 7 procente în septembrie 2007 la 10,25 procente în august 2008, de către Banca Națională a României, în vederea contracarării efectelor inflaționiste.

Reducerea prognozată a ratelor de dobândă nu poate să stimuleze creditarea, în

condițiile în care în perioada următoare se așteaptă o creștere a falimentelor și a șomajului.

Situația este asemănătoare cu cea înregistrată în celelalte state europene unde, deși dobânda este mică, creditarea a continuat să se contracte.

3.2 Analiza în dinamică a cursului de schimb în perioada analizată. Previziuni pentru perioada următoare prin diferite metode statistice.

2007

În 2007 s-a încheiat procesul (2000 – 2006) îndelungat al aderării României la UE. Primul an după aderare a fost unul dificil pentru țara noastră. În prima parte a anului 2007, existența pe piețele financiare internaționale a unui exces de lichidități în căutare de ridicate, liberalizarea contului de capital și calitatea României de stat membru nou, au dus la intrări semnificative de fonduri externe, care au dus la aprecierea monedei naționale, fapt ce a dus la scăderea inflației, pe termen scurt. Partea a doua a nului 2007 a fost marcată de trei evenimente: declanșarea crizei creditelor ipotecare cu risc ridicat în SUA, care a schimbat percepția investitorilor străini față de economiile din centrul și estul Europei, ducând la retrageri masive de fonduri, creșterea fără precedent a prețurilor alimentelor, escaladarea prețului petrolului. Suprapuse cu o serie de evoluții

interne nefavorabile (un an agricol foarte secetos, stimularea cererii interne printr-o

politică salarială laxă și prin majorarea rapidă a creditului acordat sectorului

privat), evenimentele amintite au condus la reapariția presiunilor inflaționiste și la

adâncirea în continuare a deficitului extern. Această nouă combinație de factori a

făcut necesară recalibrarea răspunsului politicilor macroeconomice, în general, și a

politicii monetare, în special.

Rata inflației

În 2007, rata medie anuală a inflației măsurată prin indicele prețurilor de consum

(IPC) s-a situat la nivelul de 4,84 la sută; conform indicelui armonizat al prețurilor

de consum (IAPC), utilizat de Comisia Europeană și de Banca Centrală Europeană,

rata inflației a fost de 4,9 la sută, în condițiile în care nivelul de referință (1,5

puncte procentuale peste media celor mai performante trei state membre UE) a fost

de 2,8 la sută. Totuși, trebuie remarcat faptul că inflația din România nu mai atinge cel mai înalt nivel dintre țările care au aderat recent la Uniunea Europeană; în decembrie 2007, din punct de vedere al ratei inflației, România se afla pe locul 5, cu o performanță

mai bună decât Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania și Ungaria. Tot ca o constatare

de ordin general, în majoritatea economiilor emergente care practică țintirea

inflației s-au înregistrat în 2007 depășiri ale limitei superioare a intervalului țintit,

ca efect al unor factori cu acțiune globală.

Factorii interni care au contribuit la diminuarea inflației în perioada respectivă au

inclus excedentul bugetului general consolidat, încetinirea ritmului de creștere a

prețurilor administrate și evoluția constantă a prețurilor volatile. În acest context

favorabil din punct de vedere al evoluției inflației, BNR a redus rata dobânzii de

politică monetară de la 8,75 la sută la 7 la sută pe an, prin operarea a patru ajustări

de amplitudini diferite. O preocupare permanentă a autorității monetare a fost ca,

păstrând regimul de curs flotant și utilizând din plin valențele acestuia în

descurajarea speculatorilor, să nu permită totuși o apreciere excesivă a monedei

naționale, datorită potențialului de reversibilitate a acesteia, cu efecte nocive asupra

inflației. Astfel, după ce a atins valoarea de 3,11 RON/EUR în luna iulie, cursul de

schimb a revenit ulterior la valori mai bine corelate cu fundamentele economice

(îndeosebi cu evoluția diferențialului de productivitate față de zona euro).

Cursul de schimb al monedei naționale a revenit spre sfârșitul anului 2007 la valori mai sustenabile, iar dinamica exporturilor a început să o devanseze pe cea a

importurilor. Pentru a asigura restrictivitatea condițiilor monetare în sens larg,

BNR a menținut pe parcursul întregului an 2007 nivelul înalt al ratelor rezervelor

minime obligatorii (20 la sută pentru pasivele constituite în lei și 40 la sută pentru

pasivele constituite în valută).

Ratele dobânzilor pe termen lung

Nivelul mediu al ratelor dobânzilor la obligațiunile de stat pe termen lung s-a situat

în 2007 la 7,1 la sută pe an, cu puțin peste valoarea de referință de 6,4 la sută

(2 puncte procentuale peste media ratelor dobânzii din cele trei state membre ale

UE cu cea mai bună performanță din punct de vedere al stabilității prețurilor).

Totuși, având în vedere nivelul redus al lichidității pe piața obligațiunilor de stat pe

termen lung din România, este greu de formulat o concluzie cu privire la stadiul

îndeplinirii acestui criteriu. Emisiunile de obligațiuni de stat pe termen lung au

frecvență redusă; de exemplu, în prima jumătate a anului 2007 nu au existat

emisiuni de acest tip, bugetul general consolidat înregistrând un excedent în

perioada respectivă. Nici piața secundară nu este suficient de lichidă, formarea unui

preț corect fiind dificilă ca urmare a numărului redus de tranzacții derulate. În mod

evident, îndeplinirea acestui criteriu de convergență depinde de performanța

consemnată în planul reducerii inflației.

Deficitul bugetului general consolidat

Criteriul deficitului bugetar, și anume menținerea acestuia sub plafonul de 3 la sută

din PIB, este respectat de România încă din anul 2001. Cu toate acestea, în anul

2007, deficitul bugetar măsurat conform standardelor europene (SEC 1995) a

cunoscut o creștere până la 2,5 la sută din PIB, față de 2,2 la sută din PIB în 2006.

Această relaxare fiscală prociclică a contribuit la întreruperea dezinflației, cu atât

mai mult cu cât a intervenit în a doua jumătate a anului, marcată deja de

acumularea de presiuni inflaționiste. Menținerea conduitei actuale a politicii fiscale

ar face dificilă reancorarea anticipațiilor inflaționiste și corectarea dezechilibrului

extern pe termen mediu. Totuși, conform Programului de convergență, guvernul își

propune o scădere a deficitului bugetar până în 2011, obiectivul fiind atingerea

unui nivel de 0,9 la sută din PIB al deficitului structural (rezultat prin eliminarea

influenței factorilor ciclici).

Datoria publică totală

În ceea ce privește ponderea datoriei publice în PIB, nivelul de 13,0 la sută

înregistrat în 2007 se situează confortabil sub valoarea de referință, de 60 la sută

din PIB, stabilită prin criteriile de la Maastricht. Chiar dacă o proporție însemnată

din datoria publică totală este denominată în valută (circa 65,6 la sută în anul

2007), nivelul general scăzut îi diminuează senzitivitatea la riscul valutar.

Fluctuațiile cursului de schimb

Deocamdată, moneda națională nu participă la Mecanismul Cursului de Schimb II

(ERM II), anticipându-se că intrarea nu va avea loc mai devreme de anul 2012.

Ca atare, nu a fost încă definită o paritate centrală în raport cu care să poată fi

apreciată încadrarea fluctuațiilor cursului de schimb într-o bandă de ±15 la sută.

Conform Raportului de convergență publicat în mai 2008 de Banca Centrală

Europeană, în care se analizează pentru prima oară evoluția economiei României,

fluctuațiile cursului RON/EUR s-au încadrat între 10,8 la sută (apreciere) și 9,6 la

sută (depreciere), valoarea de referință utilizată fiind media lunii aprilie 2006.

În anul 2007 economia României a făcut un pas înainte în ceea ce privește

convergența structurii pe ramuri cu cea a statelor dezvoltate din UE, însă nu trebuie

ignorate distorsiunile induse de acțiunea unor factori conjuncturali. Astfel, ca efect

al secetei (cea mai severă după 1946), ponderea agriculturii în PIB a scăzut la 6,6

la sută. În același timp, ponderea serviciilor a crescut ușor, la 49,6 la sută din PIB,

dar continuă să persiste un decalaj important față de economiile dezvoltate, unde

serviciile reprezintă 65-70 la sută din PIB.

Sistemul bancar

Pe parcursul anului 2007, dat fiind noul statut al României de țară membră a UE,

competiția din sistemul bancar s-a accentuat sensibil, conducând la transformări

structurale. În afara celor 42 de instituții de credit înscrise în Registrul instituțiilor

de credit în anul 2007, un număr de 143 instituții străine au notificat intenția de a

oferi servicii bancare pe teritoriul României. Totodată, au fost supuse procedurii de

notificare și înscrise în registre 4 563 instituții financiare nebancare (IFN), dintre

care 221 au fost înscrise în Registrul general. Dintre acestea, 3 instituții financiare

nebancare au fost radiate până la sfârșitul anului 2007.

Modificări în structura sistemului bancar românesc

Principalele modificări înregistrate în anul 2007 în sistemul bancar din România au

fost următoarele:

− autorizarea funcționării Băncii Millennium, membră a grupului portughez cu

același nume;

− deschiderea a trei sucursale ale unor instituții de credit străine: Fortis Bank

(Belgia), La Caixa (Spania) și Finicredito (Portugalia);

fuziunea prin absorbție de către Banca HVB Țiriac a Băncii UniCredit

România, noua entitate desfășurându-și activitatea sub numele UniCredit Țiriac

Bank;

− încetarea activității Băncii Blom Bank Egypt și transferul acesteia către Blom

Bank France Paris, Sucursala România;

− schimbarea denumirii în cazul a trei bănci: Finansbank România a devenit

Credit Europe Bank, Mindbank a luat numele ATE Bank România, iar

Romexterra Bank și-a schimbat denumirea în MKB Romexterra Bank;

− deschiderea în Cipru a unei sucursale aparținând Băncii Transilvania.

La sfârșitul anului 2007, în România funcționau 42 de instituții de credit (41 de

bănci și rețeaua cooperatistă CREDITCOOP). În ceea ce privește structura

sistemului bancar după forma de proprietate a capitalului, două bănci dețineau

capital de stat (CEC și Eximbank), trei erau cu capital majoritar privat românesc,

iar 36 intrau în categoria băncilor cu capital majoritar străin (inclusiv sucursalele

băncilor străine). Băncile cu capital majoritar privat dețineau 94,6 la sută din

activele sistemului bancar românesc, celor cu capital majoritar de stat revenindu-le

numai 5,4 la sută. Totodată, ponderea activelor băncilor cu capital majoritar străin,

inclusiv sucursalele băncilor străine, era de 87,9 la sută.

2008

Rata inflației

În anul 2008, rata medie anuală a inflației măsurată prin indicele prețurilor de

consum (IPC) s-a situat la nivelul de 7,85 la sută; conform indicelui armonizat al

prețurilor de consum (IAPC), utilizat de Comisia Europeană și de Banca Centrală

Europeană, rata inflației a fost de 7,9 la sută, în condițiile în care nivelul de

referință (1,5 puncte procentuale peste media celor mai performante trei state

membre UE) a fost de 4,0 la sută.

Deficitul bugetului general consolidat

În perioada 2001-2007, România a respectat cu strictețe criteriul deficitului

bugetar, menținându-l sub plafonul de 3 la sută din PIB. Politicile bugetar-fiscale

expansioniste din 2008, cu o pronunțată conotație electorală, au condus la

depășirea semnificativă a acestui plafon, deficitul bugetar măsurat conform

standardelor europene (SEC 1995) ajungând la 5,4 la sută din PIB. O parte din

sporul de cheltuieli a avut un caracter conjunctural (despăgubirea refugiaților din

Basarabia, Bucovina și Cadrilater; despăgubirea persoanelor care au depus bani

pentru achiziționarea de automobile Dacia etc.) și nu va mai afecta bugetul în

viitor. Există însă o serie de angajamente bugetare cu caracter structural, ale căror

efecte se vor propaga pe o perioadă de câțiva ani, precum decizia de a crește

punctul de pensie de la 32 la 45 la sută din salariul mediu. Conform estimărilor

Băncii Mondiale, această decizie necesită transferuri anuale de la bugetul de stat la

bugetul asigurărilor sociale de circa 1,6 la sută din PIB (fără a se lua în calcul

deteriorarea factorilor demografici). Pe de altă parte, numai în perioada 2006-2008

cheltuiala bugetară cu autoritățile publice (agenții, primării, prefecturi) a crescut de

la 1,7 la sută din PIB la 2,8 la sută din PIB. Devine evident faptul că reducerea

deficitului bugetar sub pragul de 3 la sută din PIB și intrarea în ERM II la

momentul planificat (2012) reclamă o serie de măsuri urgente cu caracter de

austeritate în vederea corectării dezechilibrelor structurale de natura celor

menționate. În acest sens, adoptarea în 2009 de către Parlamentul României a trei

legi esențiale (legea reformei sistemului de pensii; legea reformei sistemului de

salarizare; legea responsabilității fiscale) va avea o importanță deosebită pentru

respectarea calendarului de adoptare a euro.

Datoria publică totală

Cu un nivel al datoriei publice de numai 13,6 la sută din PIB la sfârșitul anului

2008, România se încadrează confortabil sub plafonul de 60 la sută din PIB,

prevăzut în Tratatul de la Maastricht.

Fluctuațiile cursului de schimb

Întrucât moneda națională nu participă, deocamdată, la ERM II, nu a fost definită o

paritate centrală în raport cu care să poată fi apreciată încadrarea fluctuațiilor

cursului de schimb într-o bandă de ±15 la sută. Considerând în mod ipotetic ca

nivel de referință media cursului de schimb în luna decembrie 2006, până la

sfârșitul anului 2008 variația cursului de schimb al monedei naționale în raport cu

euro s-a încadrat într-un culoar de +9,7/-14,6 la sută.

Creșterea PIB și a PIB pe locuitor

Față de alte țări din Centrul și Estul Europei, care au beneficiat de investiții străine

semnificative încă din anii ’90 ai secolului trecut, România a avut un start întârziat,

fiind „descoperită” de investitorii străini abia în ultimii ani, când au avut loc

evenimente precum aderarea la NATO (aprilie 2004), liberalizarea deplină a contului

de capital (septembrie 2006) sau intrarea în Uniunea Europeană (ianuarie 2007).

Acesta este unul dintre motivele principale pentru care, în perioada 2003-2008,

PIB/locuitor (exprimat la standardul puterii de cumpărare) a crescut foarte rapid în

România, cu circa 74 la sută, în timp ce în țările din regiune creșterile aceluiași

indicator se situau la 40 la sută în Polonia, 34 la sută în Republica Cehă, 20 la sută

în Ungaria. Această creștere accelerată a fost însă însoțită de adâncirea

dezechilibrelor macroeconomice (deficitul bugetului consolidat și deficitul contului

curent al balanței de plăți), ceea ce face nesustenabilă menținerea dinamicii alerte a

PIB, îndeosebi într-un mediu internațional caracterizat de incertitudine și prudență.

În anul 2008, nivelul PIB/locuitor în România (exprimat la standardul puterii de

cumpărare) ajunsese la 11 300 PPS, aproximativ 43,5 la sută din media UE-25, față

de 40,7 la sută în anul anterior.

Datoria externă pe termen mediu și lung a crescut față de sfârșitul anului 2007 cu

31 la sută, ajungând la 50,7 miliarde euro.

2009

În anul 2009, moneda națională s-a depreciat față de euro cu 2,9 la sută în termeni

reali (decembrie/decembrie), însă cursul de schimb a evoluat inegal pe parcursul

anului. Astfel, în prima parte a trimestrului I, trendul ascendent manifestat

începând cu septembrie 2008 s-a accentuat, pe fondul înrăutțăirii evoluțiilor din

economiile emergente, al deterior_rii severe a percep_iei investitorilor financiari

asupra perspectivelor acestora, dar și al incertitudinilor privind posibilitatea

corectării ordonate a dezechilibrelor macroeconomice. Traiectoria cursului de

schimb s-a inversat spre finele lunii martie, în condițiile finalizării negocierilor

dintre autoritățile române și delegația UE-FMI-IFI cu privire la încheierea unui

acord stand-by și ale ameliorării percepției investitorilor pe plan global. Același

context a permis chiar accentuarea tendinței de apreciere a monedei naționale în

raport cu euro în perioada aprilie-mai, ușoara depreciere determinată în luna iunie

de semnalele negative referitoare la evoluția economiilor europene fiind urmată de

o relativă stabilitate până în luna august.

Ulterior, traiectoria cursului de schimb a fost influențată pozitiv de:

publicarea unor date privind dinamica activității

economice în trimestrul III (PIB, producție industrială), mai favorabile decât se

anticipase;

Îmbunătățirea de către Comisia Europeană a proiecțiilor referitoare

la economia României pentru 2010 și 2011;

reafirmarea de către băncile străine a angajamentului de menținere a capitalizării adecvate și a expunerii pe piața

locală;

În anul 2009, rata medie anuală a inflației din România, calculată pe baza indicelui

armonizat al prețurilor de consum (IAPC) a fost de 5,6 la sută, cu mult peste

nivelul de referință de 1,1 la sută (comparativ cu anul 2008, ecartul față de valoarea

de referință s-a majorat cu 0,6 puncte procentuale).

Ratele dobânzilor pe termen lung

Îndeplinirea acestui criteriu este strâns legată de respectarea criteriului privind rata

infla_iei. În 2009, nivelul mediu al ratelor dobânzilor la obligațiunile de stat pe

termen lung s-a situat la 9,7 la sută pe an, depășind valoarea de referință de 6,0 la

sută. Creșterea cu 2 puncte procentuale față de nivelul corespunzător anului

precedent a reflectat necesitățile sporite de finanțare a deficitului bugetar.

Relevanța actuală a raportării la acest criteriu este mai redusă, în condițiile în care

în 2009 a avut loc o singură emisiune de obligațiuni cu scadența de 5 ani și nicio

emisiune cu scadența de 10 ani.

Datoria publică totală

La sfârșitul anului 2009, nivelul datoriei publice a României a fost de 23,7 la sută

din PIB (conform metodologiei SEC95), încadrându-se confortabil în plafonul de

60 la sut_ din PIB prev_zut în Tratatul de la Maastricht. Totuși, este preocupant

ritmul rapid de creștere a ponderii datoriei publice în PIB (cu circa 10 puncte

procentuale într-un singur an), care, în absența unor măsuri proactive de reducere

sustenabilă a deficitelor bugetare, poate compromite în câțiva ani și încadrarea în

acest criteriu.

2010

Un aspect încurajator observat în anul 2010 a fost modificarea surselor de creștere

economică, dinspre orientarea excesivă spre consum (predominantă în anii

premergători crizei) către o contribuție mai accentuată a exporturilor. Astfel, volumul

exporturilor de bunuri și servicii a crescut constant pe parcursul anului 2010, nivelul

atins în trimestrul IV depășind cu 11 la sută vârful înregistrat în perioada anterioară

crizei (trimestrul IV 2007), chiar dacă – în același interval – PIB real s-a restrâns cu

9,2 la sută.

Ca urmare a performanței exporturilor, industria a reprezentat primul

sector al economiei care a ieșit din recesiune, indicele producției industriale pentru

anul 2010 situându-se la 105,5 la sută.

Rata inflației

În anul 2010, rata medie anuală a inflației din România, calculată pe baza indicelui

armonizat al prețurilor de consum (IAPC), s-a accelerat de la 5,6 la sută în anul 2009

la 6,1 la sută, însă ecartul față de nivelul de referință (2,4 la sută) s-a îngustat cu

0,8 puncte procentuale

Ratele dobânzilor pe termen lung

Ratele dobânzilor pe termen lung în cazul României, au scăzut de la

9,7 la sută în 2009 la 7,3 la sută în 2010, pe fondul preferinței manifestate de bănci

pentru plasamente în titluri de stat, în detrimentul creditorii sectorului privat, și al

diminuării primei de risc ca urmare a eforturilor întreprinse în scopul reasigurării

sustenabilității pe termen lung a finanțelor publice.

Datoria publică totală

La sfârșitul anului 2010, nivelul datoriei publice a României (conform metodologiei

SEC95) a ajuns la 30,8 la sută din PIB. Chiar dacă acest indicator se încadrează

confortabil în limita de 60 la sută din PIB prevăzută de Tratatul de la Maastricht.

Cursul de schimb

În anul 2010, moneda națională s-a apreciat față de euro cu 6,3 la sută în termeni

reali (decembrie/decembrie). Pe parcursul anului, fluctuațiile cursului de schimb

leu/euro au avut o amplitudine moderată, volatilitatea acestuia fiind inferioară celor

consemnate de majoritatea cursurilor de schimb ale monedelor din regiune.

În trimestrul I, s-a consemnat o tendința de apreciere reală a leului în raport cu euro,

în contextul accentu_rii aprecierii nominale, pe fondul relativei refaceri a apetitului

global pentru risc și al ameliorării sentimentului investitorilor față de piețele financiare

din Europa Centrală și de Est. Întărirea monedei naționale în acest interval a fost

însă potențată și de îmbunătățirea percepției piețelor asupra economiei românești, în

condițiile reactivării acordului încheiat cu instituțiile financiare internaționale și ale

aprobării de către Parlament a Legii bugetului de stat pentru anul 2010.

În luna aprilie 2010 a avut loc o inversare a trendului cursului de schimb real al

leului față de euro, presiunile în sensul deprecierii provenind de la amplificarea

temerilor generate de criza datoriei suverane din Grecia și de riscul de contagiune

asociat acesteia. Pierderea de teren a monedei naționale față de euro s-a accelerat în

ultima parte a trimestrului II, în contextul revizuirii în sens nefavorabil a prognozelor

privind evoluția PIB și deficitul bugetar în anul 2010, dar mai ales al accentuării

incertitudinilor legate de capacitatea guvernului de a implementa măsurile de

diminuare a cheltuielilor bugetare anunțate în mai 2010 și, implicit, de a asigura

derularea în parametrii conveniți a acordului încheiat cu UE, FMI și IFI.

În a doua jumătate a anului, leul a consemnat o tendință de apreciere în termeni reali

față de euro, care a fost însă determinată exclusiv de majorarea semnificativă a ratei

anuale a inflației în România începând cu luna iulie 2010; în termeni nominali, leul s-a

depreciat față de euro în acest interval. Către finalul anului, cursul de schimb nominal

leu/euro a consemnat o relativă stabilizare sub impactul ameliorării percepției asupra

riscului asociat plasamentelor pe piața locală, în special ca urmare a progreselor

înregistrate în îndeplinirea condiționalităților din acordul stand-by încheiat cu FMI.

Din perspectiva criteriului de convergență nominală, în perioada 1 ianuarie 2009 –

31 decembrie 2010, cursul de schimb al leului față de euro s-a încadrat în intervalul

standard de fluctuație de ±15 la sută potrivit criteriului de la Maastricht.

2011

Performanța economiei a fost însă influențată de deteriorarea climatului financiar

și economic extern, manifestată mai ales la nivelul zonei euro. Dinamica activității

economice la nivel mondial a fost grevată de sporirea gradului de incertitudine și

de tensionarea piețelor fi nanciare, în principal ca urmare a deteriorării percepției

mediului de afaceri privind sustenabilitatea fi nanțelor publice în cazul unor state din

zona euro, precum și a discuțiilor prelungite referitoare la plafonul datoriei publice

în SUA. În aceste condiții, ritmul de creștere a PIB mondial a coborât de la 5,3 la sută

în 2010 la 3,9 la sută, în principal pe seama evoluțiilor din economiile dezvoltate;

la nivelul zonei euro, activitatea economică a început să treneze încă din trimestrul II

(variații trimestriale de doar 0,1 la sută), coborând în teritoriul negativ în ultima parte

a anului (-0,3 la sută față de trimestrul anterior).

Pe parcursul celor doi ani care constituie, conform defi niției criteriului nominal,

perioada de evaluare a variației cursului de schimb al monedei naționale față de

euro (iunie 2010 – mai 2012), aceasta s-a încadrat în banda standard de fl uctuație

de ±15 la sută. Astfel, față de media lunii mai 2010 – considerată în mod

convențional valoare de referință, în absența unei parități centrale – fl uctuațiile

cursului de schimb s-au situat între +2,5 la sută și -6,5 la sută. În bună măsură,

evoluția cotațiilor EUR/RON în cadrul intervalului analizat a fost determinată

de modifi cările survenite pe plan global la nivelul aversiunii față de risc, în

contextul tensiunilor existente pe piețele internaționale ale datoriilor suverane.

În intervalul ianuarie-aprilie 2011, leul s-a apreciat gradual, ca urmare a îmbunătățirii

sentimentului piețelor fi nanciare față de regiune, a revigorării treptate a activității

economice interne și a existenței unui diferențial de dobândă pozitiv față de zona

euro. Tendința s-a inversat ulterior – în condițiile scăderii apetitului pentru risc

al investitorilor, ale acutizării crizei datoriilor suverane, dar și ale deteriorării

perspectivelor privind creșterea economică în Uniunea Europeană și, implicit, în

România. Pe ansamblul anului 2011, deprecierea monedei naționale față de euro a

fost marginală, situându-se la 0,7 la sută.

2012

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a afisat in ultima zi a anului trecut un curs de referinta de 4,4287 lei/euro, leul inregistrand astfel o scadere de 2,5% fata de ultima cotatie din 2011.

Ultima cotatie din 2011 a fost de 4,3197 lei/euro.

Cotatiile monedei nationale au inregistrat variatii semnificative in acest an, avand in vedere ca peste tensiunile politice interne s-au suprapus atat criza din zona euro, ca si reducerea expunerilor bancilor straine pe piata locala, potrivit Mediafax.

In acest an a fost atins recordul istoric pentru cursul leu/euro, in data de 3 august, cand referinta BNR s-a plasat la 4,6481 lei/euro. Raportat la acest nivel, deprecierea leului a fost de 7,6% de la incepului anului.

Spre finalul anului, cand situatia politica s-a mai calmat, cotatiile au inceput sa scada usor, saptamana trecuta cursul ajungand la cel mai redus nivel din ultimele sapte luni, de 4,4231 lei/euro.

Pentru dolar, banca centrala a publicat luni o rata de schimb in scadere usoara, de 3,3575 lei/dolar. Comparativ cu finalului anului trecut, leul a pierdut 0,5% fata de moneda americana, de la un curs de 3,3393 lei/dolar.

Rata de referinta pentru francul elvetian a urcat luni de la 3,6651 lei/franc la 3,6681 lei/franc. Astfel, leul inchide anul cu o scadere de 3,2% fata de francul elvetian, de la 3,5528 lei/franc in luna decembrie 2011.

Cursurile de referinta leu/dolar si leu/franc sunt calculate de Banca Nationala a Romaniei in functie de paritatea leu/euro si ratele de schimb euro/dolar si euro/franc.

La debutul sesiunii interbancare euro a fost cotat la 4,4440 lei, usor mai sus fata de nivelul de la finalul sedintei precedente, 4,4370 – 4,4400 lei/euro.

Maximul zilei a fost de 4,4640 lei/euro, iar spre jumatatea zilei cotatiile au coborat spre 4,43 lei/euro.

Cu putin timp inainte de ora 13:00, schimburile se perfectau la 4,4300 – 4,4330 lei/euro.

Dobanzile afisate de bancile comerciale pentru sumele atrase (ROBID) si plasate (ROBOR) pe termen de o zi au ramas apropiate de cele de vineri, la 5,8 – 6,3%, de la 5,86% – 6,38% la finalul saptamanii.

In acelasi timp, dobanzile pentru plasamentele cu scadenta la o saptamana au coborat nesemnificativ, de la 5,84% – 6,34% la 5,83 – 6,33% pe an.

Fig.3

Previziuni ale cursului pentru următoarea perioadă

Potrivit analizei Comisiei Naționale de Prognoză, în următorii patru ani, moneda noastră națională ar trebui să se aprecieze în termeni reali față de moneda cu 15,5%. Nominal, în 2013 ar urma să fie atins un maxim de 4,50 lei/euro, după care se va reveni spre un nivelul mediu de 4,40 lei/euro în perioada 2015 – 2016.

Fig.4

Se va merge pe ideea de a trimite cât mai mult din creșterea de productivitate în cursul de schimb, ceea ce ar însemna o creștere, cu prioritate, a puterii de cumpărare față de mărfurile importate printr-un leu mai puternic și mai puțin prin majorarea salariilor. De aceea, ar fi de explicat pentru pensionari două lucruri.

Primul, chiar și dacă vor lua aceiași bani în expresie nominală, puterea lor de cumpărare în euro va crește, ceea ce înseamnă că vor putea achiziționa mai multe produse din import. Al doilea, chiar și dacă nu vor vedea majorări semnificative de pensii, valoarea activelor pe care le dețin se va majora în euro iar depozitele în lei vor fi în siguranță, cu o valoare mai mare în euro la finele perioadei de depunere.

Reamintim că păstrarea cursului de schimb euro/leu la aceeași valoare nominală este echivalentă cu aprecierea monedei noastre naționale. Altminteri, leul ar trebui să se devalorizeze sincron cu diferența dintre rata inflației la noi (de regulă mai mare) și rata medie a inflației în zona euro( de regulă mai mică). Asta ne ajută și la convergența reală și la limitarea inflației, după eventuala dar implacabila aderare la zona monetară unică.

Problema este că, deși logic se susține această abordare optimă, este dificil de explicat în practică avantajul de a avea mai puțini bani în buzunar dar cu o putere de cumpărare mai mare, precum și de a conserva mai bine agoniseala deja existentă. Cel mai bun exemplu de nocivitate a curesi dintre prețuri și salarii este cazul recent mediatizat al familiei care a depus 80.000 lei vechi în anul 1989 și a retras în 2009 doar 10,80 lei noi. Dobânzile au fost achitate corect, dar de banii depuși atunci pentru un apartament se poate lua acum un meniu modest la fast-food.

Relația dintre cursul de scimb și PIB

Revenind, această politică de apreciere moderată a leului a avut drept consecință o reducere mai mică a PIB exprimat în moneda unică europeană decât în lei. Conform datelor CNP, față de 2008, PIB 2012este cu 5,1% mai mic în termeni reali decât cel maxim, atins în 2008. Totuși, în euro, diminuarea va fi de numai 2,4%.

Fig.5

La nivelul perioadei 2008 – 2016, după traversarea perioadei de criză și cu îndeplinirea obiectivelor de politică economică concretizate în indicatorii estimați de CNP, creșterea reală a PIB ar fi de 5,7%, dar cea exprimată în euro ar atinge 25,4%, ceea ce este cu totul altceva. Mai ales dacă, de pildă, în 2017 am trece la utilizarea euro ( condiție oricum înscrisă în tratatul de aderare și de la care avem derogare temporară).

E adevărat că și recesiunea din 2009 arată mult mai rău în euro, dar și recuperarea aproape integrală din 2010-2011, pe fondul unei stabilități remarcabile a cursului de schimb, este de apreciat. Paradoxal, se vede cum diminuarea moderată a activității economice din 2010 a adus o consolidare importantă în euro iar rezultatul din 2011 a fost mult mai bun decât pare la prima vedere, dată fiind păstrarea raportului euro/leu.

Anul în curs este critic din perspectiva păstrării în zona pozitivă a avansului PIB în euro, lucru mai puțin conștientizat iar rezultatul slab ce se conturează a determinat amânarea aderării la zona euro. De aici și necesitatea revenirii pe trendul de creștere robustă exprimată în euro din anii anteriori. Cu o expansiune mai moderată în lei, care să fortifice economia naționale în contextul pregătirii pentru concurența acerbă din zona euro, cu un curs fix și în lipsa instrumentelor de politică monetară.

=== concluzii ===

Concluzii

In urma analizei pieței valutare din Romania se pot trage o serie de concluzii cu privire la actuala stare a economiei și a consecințelor politicilor economice promovate de către statul român.Potrivit legii, Banca Națională a României stabilește și urmărește aplicarea regimului valutar pe teritoriul României, aspectul pozitiv fiind crearea și functionarea cadrului instituțional dar și regimul valutar cu un caracter dintre cele mai liberale.Rolul important al BNR se concretizează în crearea premiselor pentru depășirea căderii continue a monedei naționale.

Studiind evoluțiile recente ale pieței valutare, pe perioada ianuarie 2007 – decembrie 2012, deși pe perioade scurte, moneda națională a înregistrat și aprecieri, se poate constata că deprecierea acesteia a fost iminentă iar eforturile BNR de a ameliora poziția competitivă a economiei au fost nereușite.

Evoluții pozitive ale economiei precum: diminuarea deficitului soldului curent , nivelul ridicat al influxurilor financiare nu au fost suficiente pentru redresarea cursului valutar care a reflectat fidel starea reală a economiei naționale .Creșterea depozitelor în valuta în banci ale persoanelor fizice demonstrează neîncrederea populației în moneda națională, dobânzile aferente monedei naționale au scăzut ,acest fapt amplificînd deprecierea continuă a leului.Pe de altă parte comportamentul persoanelor fizice este puternic influențat de anticipările privind evoluția cursului.Puținele reprecieri ale monedei naționale au avut drept cauză anumite redresări de scurtă durată ale economiei . Comportamentul agenților economici a devenit imprevizibil, în condițiile unei dinamici extraordinare în domeniul prețurilor și valorilor. Operațiunile de speculă valutară și de dobânzi practicate de casele de schimb și de banci au fost nerestricționate în vreun fel de către organismele financiare interne și externe. Politica autorității monetare privind cursul de schimb și dobânda a favorizat comportamentul de respingere a monedei și a produselor nationale, a determinat dezorientarea sistemului internde valori și prețuri.

Creșterea masei monetare este rezultatul unui cerc vicios creat de BNR pentru plata datoriilor externe tot mai scumpe, BNR tipărind alte monede la un curs tot mai scump,

Potrivit modelului econometric, evolutia masei monetare a reprezentat cel mai important factor al deprecierii leului față de dolarul american și euro , dar evoluția cursurilor de schimb ROL/USD și ROL/EURO au fost influențate de o multitudine de alți factori diverși care, cumulați au reflectat fidel încotro se îndreaptă economia națională.

Creșterea masei monetare fără creșterea corelată a producției interne, au dus dezechilibrul altor indicatori economici , deprecierea continuă a cursului de schimb ROL/USD și ROL/EURO reflectînd politici monetare și financiare eronate.

Existența stării actuale a economiei este rezultatul cumulat al tuturor evoluțiilor negative iar evoluția cursului valutar este barometrul care reflectă aceste disfuncționalități, cursul valutar ROL/USD și ROL/ EURO a fost determinat de factorii amintiți, în studiu și , la rândul său a determinat alți factori răspunzători de buna funcționare a economiei naționale.

Avînd în vedere toate aceste aspecte, se poate spune ca este necesară racordarea politicilor economice și financiare la interesele reale ale economiei naționale și crearea unei ordini firești în sistemul național de valori și prețuri.Numai schimbarea de optică și evitarea efectelor politicilor de macrostabilizare monetaristă pot genera relansarea economică .Acestea ar fi necesar să reprezinte și suportul susținerii economiei naționale de către organismele financiare externe și de instituțiile comunitare.