Analiza Si Gestiunea Trezoreriei
Analiza și gestiunea trezoreriei
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I ELEMENTE DE GESTIUNE A TREZORERIEI
1.1. Definirea conceptului de trezorerie și importanța acesteia în întreprindere
1.2. Gestiunea trezoreriei
1.2.1 Gestiunea financiară și gestiunea trezoreriei
1.2.2 Conținutul și obiectivele gestiunii trezoreriei întreprinderii
1.3 Previziunea trezoreriei
1.3.1 Bugetul de trezorerie
1.3.2 Elaborarea bugetului de trezorerie
1.3.2.1 Previziunea încasărilor și plăților
1.3.2.2 Gestiunea soldului de trezorerie
1.3.2.3 Modele de determinare a soldului optim de trezorerie
1.4 Finanțarea activității întreprinderii din resurse împrumutate
1.4.1 Creditele pe termen scurt
1.4.2 Costul creditelor de trezorerie
CAPITOLUL II SITUAȚIILE FINANCIARE ANUALE – SURSĂ DE INFORMAȚII PENTRU ANALIZA ECONOMICO – FINANCIARĂ
2.1 Conceptul de situații financiare anuale
2.2 Utilizatorii situațiilor financiare anuale
2.3 Caracteristicile calitative ale situațiilor financiare
2.4. Structura situațiilor financiare anuale
2.4.1 Bilanțul – sursă de informație în analiza poziției financiare a întreprinderii
2.4.1.1 Definirea, rolul și obiectivul bilanțului
2.4.1.2 Conținutul și structura bilanțului
2.4.1.3 Abordări ale bilanțului
2.4.2 Contul de profit și pierdere – sursă de informații în analiza performanței financiare a întreprinderii
2.4.3 Situația modificărilor capitalului propriu
2.4.4 Situația fluxurilor de trezorerie
2.4.5 Note explicative la situațiile financiare anuale
CAPITOLUL III. STUDIUL CADRULUI ORGANIZATORIC ȘI NORMATIV AL ÎNTREPRINDERII S.C. TEXTILNOVA S.A.
3.1 Prezentarea generală a societății
3.1.1 Scurt istoric
3.1.2 Descrierea generală a societății
3.2 Structura organizatorică și funcțională a firmei
3.2.1 Structura organizatorică a firmei
3.2.2 Structura funcțională a firmei
3.2.3 Componența structurii organizatorice
3.3 Baza juridică a sistemului contabil și organizarea compartimentului financiar- contabil în firmă
3.3.1 Baza juridică a sistemului contabil
3.3.2 Organizarea compartimentului financiar contabil
3.4 Prezentarea structurii informatice ale S.C. TextilNova S.A.
CAPITOLUL IV ANALIZA STATICĂ A TREZORERIEI – APRECIEREA GLOBALĂ A ECHILIBRULUI FINANCIAR AL ÎNTREPRINDERII
4.1 Analiza echilibrului trezoreriei pe baza bilanțului financiar
4.1.1 Analiza trezoreriei prin indicatori în mărime absolută
4.1.1.1 Analiza fondului de rulment
4.1.1.2 Analiza necesarului de fond de rulment
4.1.1.3 Analiza trezoreriei nete
4.1.2 Analiza trezoreriei prin indicatori în mărime relativă
4.1.2.1 Analiza lichidității întreprinderii
4.1.2.2 Analiza solvabilității întreprinderii
4.1.2.3 Analiza solvabilității întreprinderii prin intermediul ratelor de îndatorare și de autonomie financiară
CAPITOLUL V ANALIZA DINAMICĂ A TREZORERIEI ÎNTREPRINDERII
5.1 Analiza situației fluxurilor de trezorerie
5.2 Utilizarea informațională a situației fluxurilor de trezorerie
5.3 Metodele de determinare a fluxurilor de trezorerie
5.4 Analiza fluxurilor de trezorerie prin rate
CAPITOLUL VI CONTABILITATEA CONTURILOR DE TREZORERIE
6.1 Definirea, delimitarea și structura conturilor de trezorerie
6.2 Particulatățile evaluării operațiilor de trezorerie
6.3 Documente de evidență a mijloacelor bănești
6.3.1 Documente privind decontările în numerar
6.3.2 Documente privind decontările fără numerar
6.4 Organizarea contabilității trezoreriei
6.4.1 Contabilitatea investițiilor pe termen scurt
6.4.2 Contabilitatea decontărilor prin conturi bancare
6.4.2.1 Contabilitatea valorilor de încasat
6.4.2.2 Contabilitatea operațiilor efectuate prin conturile bancare
6.4.2.3 Contabilitatea creditelor bancare pe termen scurt
6.4.3 Contabilitatea decontărilor în numerar și a altor valori asimilate
6.4.3.1 Contabilitatea decontărilor în numerar
6.4.3.2 Contabilitatea altor valori de trezorerie asimilate numerarului
6.4.4 Contabilitatea acreditivelor și a avansurilor de trezorerie
6.4.4.1 Contabilitatea acreditivelor
6.4.4.2 Contabilitatea avansurilor de trezorerie
6.4.5 Contabilitatea viramentelor interne
6.4.6 Contabilitatea ajustărilor pentru pierderea de valoare a conturilor de trezorerie
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Bibliografie
ANEXE
INTRODUCERE
Creșterea complexității activității financiare a întreprinderii în contextul trecerii la economia de piață are profunde implicații în procesul de adoptare a deciziilor manageriale care obligă la abandonarea rutinei și la utilzarea unor metode științifice bazate pe cunoașterea realității, în vederea stabilirii legăturilor cauzale dintre fenomenele economice și situația financiară.
Abordarea problemelor ce vizează activitatea financiar contabilă a întreprinderii prin prisma relației cauza-efect impune studiul interdisciplinar al activității economice și financiare, consumatoare de resurse, cu reflectare directă în performanțele financiare ale acesteia.
Varietatea și complexitatea aspectelor legate de buna gestionare a trezoreriei întreprinderii creează un amplu câmp de analiză și dezbatere pentru specialiștii și practicienii domeniului, cu atât mai mult cu cât acest subiect privește în mod practic activitățile desfășurate de toți agenții economici.
În perioadele de slăbire a pieței financiare, de reducere a autofinanțării și de creștere a inflației, de limitare a creditului și de creștere a ratei dobânzilor, devin tot mai relevante locul și rolul pe care le are trezoreria în viața economică a unei entități economice.
Cei mai mulți dintre utilizatorii informației contabile sunt interesați de fluiditatea activității dintr-o întreprindere și în special de capacitatea acesteia de a asigura o viteză de rotație corespunzătoare pentru lichidități. Unei asemenea solicitări nu poate să-i răspundă informația contabilă oferită de o contabilitate de angajamente și axată în principal pe profit. În acest fel, se impune necesitatea exploatării informației contabile, prin care să se cunoască fluxurile de trezorerie, acestea fiind corespondentul fluxurilor patrimoniale ce tranzitează întreprinderea, cu impact imediat asupra lichidităților.
Lucrarea „Analiza și gestiunea trezoreriei” realizează o aprecierea globală a echilibrului financiar al firmei prin intermediul analizei statice și dinamice a trezoreriei întreprinderii. În demersul acestei lucrări, pe baza literaturii de specialitate și a noilor reglementări contabile, problematica propusă a fost structurată în șapte capitole.
În primul capitol intitulat „Elemente de gestiune a trezoreriei”, sunt prezentate aspecte ce privesc locul și rolul trezoreriei în cadrul sistemului informațional al unei întreprinderi, precum și definirea conceptului de trezorerie și a elementelor structurale ale acesteia.
Conceptul de situații financiare anuale, utilizatorii, caracteristicile acestora și structura lor sunt probleme tratate succint în cadrul celui de-al doilea capitol numit „Situațiile financiare anuale – sursă de informații pentru analiza economico-financiară”.
Întregul demers al lucrării are la baza informațiile contabile oferite de S.C. TextilNova S.A. , a cărei prezentare generală, structură organizatorică și bază juridică sunt prezentate în cuprinsul celui de-al treilea capitol care se numește „Studiul cadrului organizatoric și normativ al întreprinderii S.C. TextilNova S.A. ”.
În cel de-al patrulea capitol intitulat „Analiza statică a trezoreriei – Aprecierea globală a echilibrului financiar al întreprinderii” se scoate în evidență rolul bilanțului contabil ca sursă principală de date, pentru analiza echilibrului trezoreriei întreprinderii. Modalitatea de utilizarea a datelor conținute de bilanțul financiar pentru realizarea analizei statice a echilibrului financiar, prin indicatori în mărime absolută și indicatori în mărime relativă, precum și cunoașterea rezultatelor analizei și a factorilor care au dus la obținerea acestor rezultate reprezintă aspectele principale abordate în acest capitol.
Al cincilea capitol al lucrării, intitulat „Analiza dinamică a trezoreriei întreprinderii” are în vedere utilizarea informațională a situației fluxurilor de trezorerie, modele de determinare ale acestora, precum și analiza fluxurilor de trezorerie prin rate.
Capitolul șase „Contabilitatea conturilor de trezorerie” este orientat pe partea contabilă a temei abordate și vizează modalitatea concretă de transpunere în conturi a fluxurilor de trezorerie în conformitate cu reglementările contabile actuale.
Ultimul capitol „Dezvoltarea unui prototip de sistem expert privind fundamentarea deciziei de utilizare a disponibilităților bănești” a fost dedicat conceperii unui prototip de sistem expert cu scopul de a consilia agenții economici privind modalitatea de gestionare, dimensionare și echilibrare a nivelului disponibilităților bănești și luarea unor decizii referitoare la procurarea fondurilor necesare finanțării ciclului de exploatare și utilizarea sau plasarea celor aflate în exces.
Într-o economie de piață, întreprinderea trebuie privită ca un sistem care există și funcționează prin relațiile sale cu terții, relații ce se concretizează prin fluxuri patrimoniale. De măsura în care aceste fluxuri îmbracă forma lichidităților sunt interesați atât terții – pentru recuperarea sumelor investite și obținerea unui câștig sau pentru recuperarea unor creanțe, cât și conducerea unității, pentru că numai astfel sistemul poate funcționa.
CAPITOLUL I ELEMENTE DE GESTIUNE A TREZORERIEI
Gestiunea trezoreriei reprezintă un domeniu larg al gestiunii financiare ce își propune optimizarea încasărilor și plăților pentru menținerea echilibrului financiar în condiții cât mai avantajoase. Astfel, gestiunea trezoreriei regrupează ansamblul deciziilor, regulilor și procedurilor care asigură menținerea echilibrului financiar al întreprinderii cu costurile cele mai reduse.
1.1. Definirea conceptului de trezorerie și importanța acesteia în întreprindere
Trezoreria reprezintă activitatea în cadrul căreia se cuprind tranzacțiile și evenimentele prin care se gestionează instrumentele financiare pe termen scurt ( titlurile de plasament, respectiv investițiile pe termen scurt), valorile de încasat, disponibilitățile bănești aflate în conturi la societățile bancare, disponibilitățile bănești aflate în casieria societăților comerciale, creditele bancare pe termen scurt, disponibilitățile bănești separate sub formă de acreditive la societățile bancare și alte valori de trezorerie. Sub aspect etimologic, conceptul de trezorerie își are originea în termenul latinesc „thesaurus” care poate fi tradus prin „cantitate mare de bani, bijuterii, pietre scumpe sau alte obiecte de preț, strânse și păstrate în loc sigur” sau „loc unde se păstrează obiectele de preț”. Noțiunea de „trezorerie a întreprinderii” este utilizată pentru a desemna două accepțiuni distincte:
prima se referă la desemnarea: încasărilor, lichidităților, disponibilităților de care dispune întreprinderea la un moment dat sau a fondurilor pe care le are în casierie sau în depozitele bancare „la vedere”;
a doua, mai recentă, apărută după anii 70, se referă la denumirea dată diferențelor dintre fondul de rulment și nevoia de fond de rulment sau între încasările și creditele pe termen scurt, dintr-o perioadă, ale firmei.
Conceptul de trezorerie poate fi analizat din două puncte de vedere, și anume:
organizatoric, trezoreria fiind un serviciu ce reprezintă o parte componentă în organigrama unei entități economice, căreia îi revin sarcini și atribuții, care are personal de specialitate și care funcționează după reguli bine stabilite;
structural, în funcție de elementele patrimoniale componente ale acesteia.
Din altă perspectivă, trezoreria mai are și următoarele sensuri: 1. casă de bani a statului (tezaurul), locul unde se păstrează și se gestionează banii statului; 2. operațiunile bănești, financiare și bugetare efectuate de organele specializate ale statului în vederea atragalizarea analizei statice a echilibrului financiar, prin indicatori în mărime absolută și indicatori în mărime relativă, precum și cunoașterea rezultatelor analizei și a factorilor care au dus la obținerea acestor rezultate reprezintă aspectele principale abordate în acest capitol.
Al cincilea capitol al lucrării, intitulat „Analiza dinamică a trezoreriei întreprinderii” are în vedere utilizarea informațională a situației fluxurilor de trezorerie, modele de determinare ale acestora, precum și analiza fluxurilor de trezorerie prin rate.
Capitolul șase „Contabilitatea conturilor de trezorerie” este orientat pe partea contabilă a temei abordate și vizează modalitatea concretă de transpunere în conturi a fluxurilor de trezorerie în conformitate cu reglementările contabile actuale.
Ultimul capitol „Dezvoltarea unui prototip de sistem expert privind fundamentarea deciziei de utilizare a disponibilităților bănești” a fost dedicat conceperii unui prototip de sistem expert cu scopul de a consilia agenții economici privind modalitatea de gestionare, dimensionare și echilibrare a nivelului disponibilităților bănești și luarea unor decizii referitoare la procurarea fondurilor necesare finanțării ciclului de exploatare și utilizarea sau plasarea celor aflate în exces.
Într-o economie de piață, întreprinderea trebuie privită ca un sistem care există și funcționează prin relațiile sale cu terții, relații ce se concretizează prin fluxuri patrimoniale. De măsura în care aceste fluxuri îmbracă forma lichidităților sunt interesați atât terții – pentru recuperarea sumelor investite și obținerea unui câștig sau pentru recuperarea unor creanțe, cât și conducerea unității, pentru că numai astfel sistemul poate funcționa.
CAPITOLUL I ELEMENTE DE GESTIUNE A TREZORERIEI
Gestiunea trezoreriei reprezintă un domeniu larg al gestiunii financiare ce își propune optimizarea încasărilor și plăților pentru menținerea echilibrului financiar în condiții cât mai avantajoase. Astfel, gestiunea trezoreriei regrupează ansamblul deciziilor, regulilor și procedurilor care asigură menținerea echilibrului financiar al întreprinderii cu costurile cele mai reduse.
1.1. Definirea conceptului de trezorerie și importanța acesteia în întreprindere
Trezoreria reprezintă activitatea în cadrul căreia se cuprind tranzacțiile și evenimentele prin care se gestionează instrumentele financiare pe termen scurt ( titlurile de plasament, respectiv investițiile pe termen scurt), valorile de încasat, disponibilitățile bănești aflate în conturi la societățile bancare, disponibilitățile bănești aflate în casieria societăților comerciale, creditele bancare pe termen scurt, disponibilitățile bănești separate sub formă de acreditive la societățile bancare și alte valori de trezorerie. Sub aspect etimologic, conceptul de trezorerie își are originea în termenul latinesc „thesaurus” care poate fi tradus prin „cantitate mare de bani, bijuterii, pietre scumpe sau alte obiecte de preț, strânse și păstrate în loc sigur” sau „loc unde se păstrează obiectele de preț”. Noțiunea de „trezorerie a întreprinderii” este utilizată pentru a desemna două accepțiuni distincte:
prima se referă la desemnarea: încasărilor, lichidităților, disponibilităților de care dispune întreprinderea la un moment dat sau a fondurilor pe care le are în casierie sau în depozitele bancare „la vedere”;
a doua, mai recentă, apărută după anii 70, se referă la denumirea dată diferențelor dintre fondul de rulment și nevoia de fond de rulment sau între încasările și creditele pe termen scurt, dintr-o perioadă, ale firmei.
Conceptul de trezorerie poate fi analizat din două puncte de vedere, și anume:
organizatoric, trezoreria fiind un serviciu ce reprezintă o parte componentă în organigrama unei entități economice, căreia îi revin sarcini și atribuții, care are personal de specialitate și care funcționează după reguli bine stabilite;
structural, în funcție de elementele patrimoniale componente ale acesteia.
Din altă perspectivă, trezoreria mai are și următoarele sensuri: 1. casă de bani a statului (tezaurul), locul unde se păstrează și se gestionează banii statului; 2. operațiunile bănești, financiare și bugetare efectuate de organele specializate ale statului în vederea atragerii disponibilităților bănești și utilizării lor, în scopul utilizării funcțiilor sale; 3. ansamblul operațiunilor întreprinse de o societate în vederea procurării și cheltuirii mijloacelor bănești.
Bernard Colasse atrage atenția asupra faptului că trezoreria unei entități economice nu trebuie confundată cu disponibilitățile de care aceasta dispune la un moment dat, ci că ea reprezintă ceea ce rămâne din resursele stabile, după ce au fost finanțate imobilizările și nevoia de finanțare a activităților curente. Astfel, autorul consideră trezoreria ca fiind aptitudinea întreprinderii de a se finanța din resurse stabile. Din punct de vedere matematic, trezoreria se calculează fie ca diferență între fondul de rulment și diferența de fond de rulment, fie ca diferență între disponibilități și credite bancare. Într-o accepțiune generală, trezoreria ar putea fi definită ca totalitatea operațiunilor financiare desfășurate de un agent economic pentru atragerea disponibilităților necesare și utilizarea lor în vederea realizării propriului obiect de activitate.
Planul Contabil General francez prezintă trezoreria ca diferență între disponibilități, pe de o parte, și suma creditelor bancare pe termen scurt și soldurile creditoare ale conturilor curente pe de altă parte.
Conform teoriei echilibrului financiar, trezoreria este definită ca surplusul de resurse financiare rezultat din întreaga activitate a întreprinderii, respectiv diferența dintre fondul de rulment (FR) și necesarul de fond de rulment ( NFR ). Definită astfel, trezoreria este elementul în care se sintetizează modul de realizare a activității întreprinderii, cu respectarea sau nu a echilibrului financiar.
TN = FR – NFR
Într-o altă accepțiune, trezoreria este definită prin prisma elementelor constitutive de activ și pasiv de trezorerie. Conform acestei definiții activul de trezorerie (AT) este reprezentat de lichidități (L) (disponibilități în contul curent și în casă, respectiv cash-flow-ul efectiv) și activele financiare de trezorerie (AFT) (disponibilitățile cvasilichide, numite și cash-flow-uri echivalente alcătuite, pe de o parte, din valori mobiliare de plasament precum: acțiuni, obligațiuni, certificate de depozit bancar, certificate de trezererie etc. și, pe de altă parte, din efecte comerciale de încasat, precum: cambia, bilete la ordin, cecuri etc). Pasivul de trezorerie (PT) se compune din: soldul creditor al contului curent, creditele de trezorerie și creditele de scont (efectele comerciale de plătit).
TN=AT – PT=L+AFT– PT
Prin urmare, trezoreria este imaginea disponibilităților monetare apărute în evoluția curentă a încasărilor și plăților, disponibilități care trebuie să facă față scadențelor, în mod continuu.
Locul și rolul trezoreriei în cadrul sistemului informațional al întreprinderii. În concepția sistemică, întreprinderea este considerată drept un sistem deschis ce presupune intrări, prelucrări, ieșiri și autocontrol. Așa cum se observă, trezoreria unei întreprinderi ocupă locul central în toate reprezentările sistemului informațional economic, deoarece toate operațiunile economice se exprimă valoric, iar majoritatea lor presupun transferuri interne sau externe de bani. În același timp, trezoreria unei întreprinderi joacă un ro1 de filtru pentru majoritatea operațiunilor ce se desfășoară în perimetrul său în intermediul restricțiilor impuse de acoperirea financiară a acestor operațiuni.
Din punct de vedere economic, nicio activitate nu se poate derula fără suport financiar, concretizat de cele mai multe ori în bani, ceea ce conduce la ideea că trezoreria întreprinderii prezintă puntea de legătură a celor trei categorii de activități: de exploatare, de investiții și de finanțare. Acest lucru este reprezentat în figura 1.1:
Sursa: Prelucrare după Grenier, C., Bonnebouche, J., Système d'information comptable, Foucher, Paris, 1998, p. 19, citat în Țugui, I., Op. cit., p. 29.
Fig.1.1 Locul trezoreriei în cadrul activităților financiare
Trezoreria devine informație-cheie, deoarece, prin ea, întreprinderea își finanțează activitatea și își asigură perenitatea. Prin ea, se determină indicatorii necesari gestiunii și analizei financiare, atât pe termen scurt, pentru măsurarea solvabilității, cât și pe termen lung (măsurarea nevoii de finanțare).
1.2. Gestiunea trezoreriei
Gestiunea trezoreriei reprezintă, după opinia profesorului I. A. Giurgiu, „mulțimea deciziilor și operațiunilor corespunzătoare de îndeplinire a lor în legătură cu procurarea lichidităților necesare oenorării obligațiilor, precum și în legătură cu valorificarea corespunzătoare a eventualelor excedente”.
1.2.1 Gestiunea financiară și gestiunea trezoreriei
Gestiunea financiar-contabilă este definită ca fiind totalitatea operațiunilor și metodelor care privesc fundamentarea deciziilor privind constituirea și utilizarea capitalurilor, în condiții de eficiență, precum și obținerea, repartizarea, folosirea rezultatelor financiare, operațiuni și metode care aplicate într-un cadru organizatoric dat, asigură înfăptuirea obiectivelor întreprinderii. Gestiunea financiar-contabilă este componenta gestiunii economice a întreprinderii, dar are în vedere manifestarea fenomenului financiar generat de activitatea întreprinderii.
Pentru a defini gestiunea financiar-contabilă, trebuie să se aibă în vedere trei elemente esențiale: deciziile financiare ( care trebuie să fie prudente, raționale și pot fi: de rutină, adaptive, inovative, de investiții, de finanțare ); operațiunile financiare (se referă la acțiunile de procurare, de utilizare a capitalurilor întreprinderii și de repartizare a rezultatelor obținute. În mod concret, aceste operațiuni implică activitățile de: emisiune de acțiuni și obligațiuni; încheiere a contractelor de creditare; efectuare a plăților ratelor și dobânzilor la creditele scadente; plată a obligațiilor către furnizori, personalul întreprinderii, bugetul public; stabilire a costului capitalului; previzionare a profitului și a destinațiilor acestuia etc.) ; cadrul organizatoric al activității financiare (este diferit de la o întreprindere la alta, în funcție de: mărimea acesteia, domeniul de activitate, complexitatea operațiunilor financiare. Activitatea financiar-contabilă la nivelul întreprinderii este, în mod natural, proprie compartimentului financiar-contabil).
Principalele sectoare în care se desfășoară activitatea financiar-contabilă la nivelul întreprinderii, numite și resoarte, sunt: previziunea financiară, decontări și ordonanțări de acte de încasări și plăți, salarizare, caserie, prețuri și tarife, analize și control financiar intern etc.
Gestiunea trezoreriei se referă la ansamblul deciziilor și operațiunilor cu privire la procurarea și utilizarea în condiții de optim a lichidităților, astfel încât, să se asigure permanent echilibrul finanicar al întreprinderii. Trezorierul are rol fundamental în gestionarea trezoreriei, în special, prin faptul că acesta: prevede nevoile de trezorerie, astfel încât să aleagă și să negocieze cele mai bune condiții de obținere a creditelor și cea mai avantajoasă combinație de credite pe termen scurt; intervine pentru modificarea termenelor de plată a datoriilor către furnizori sau a încasării creanțelor clienți fără a afecta relațiile cu aceștia; decide modul de finanțare și de plasament a excedentului de trezorerie. În majoritatea cazurilor, declanșarea procedurii de redresare judiciară și falimentul unor întreprinderi are la origine dificultățile de trezorerie.
Economistul francez D. Dubois consideră că gestiunea trezoreriei regrupează ansamblul deciziilor, regulilor și procedurilor care asigură, la costul cel mai redus, menținerea echilibrului financiar instantaneu al întreprinderii.
1.2.2 Conținutul și obiectivele gestiunii trezoreriei întreprinderii
Trezoreria este considerată instrument de acțiune la dispoziția managerilor întreprinderii pentru realizarea obiectivelor lor strategice și care garantează creșterea economică a întreprinderii. Statisticile au arătat faptul că slăbiciunea trezoreriei s-a aflat la originea a numeroase falimente. Astfel, gestiunea trezoreriei își propune folosirea unor mijloace în vederea optimizării încasărilor și plăților și pentru menținerea echilibrului financiar cu costuri cât mai mici.
Având în vedere importanța trezoreriei pentru existența oricărei întreprinderi, obiectivele gestiunii trezoreriei se sintetizează astfel:
asigurarea lichidităților pentru derularea tuturor tranzacțiilor întreprinderii, în cele mai avantajoase condiții de cost, și evitarea pierderilor la încasările și plățile prin bancă ale întreprinderii;
creșterea operativității încasării creanțelor, fără a afecta relațiile întreprinderii cu clienții;
eșalonarea efectuării plăților la scadență, cu respectarea obligațiilor asumate;
asigurarea unui sold zero de trezorerie, care nu generează costuri prin nefructificarea excedentelor de trezorerie sau costuri de finanțare a deficitului de trezorerie prin noi credite;
selectarea celor mai rentabile și mai puțin riscante oportunități de plasament pentru excedentele de trezorerie.
Așadar, gestiunea trezoreriei ocazionează intervenția simultană, atât a deciziei de finanțare, cât și a celei de plasament. Dacă trezoreria este pozitivă ( Active > Datorii pe termen scurt ) alegerea formelor de plasament pe termen scurt va fi prioritară; spre deosebire, când trezorerie este negativă, accentul va cădea pe alegerea modalităților de finanțare pe termen scurt.
Gestiunea trezoreriei acționează în următoarele trei direcții componente fundamentale și anume:
accelerarea încasărilor și reducerea fondurilor neutilizate existente în conturi bancare;
alegerea mijloacelor de plată adaptate nevoilor întreprinderii;
optimizarea trezoreriei.
Accelerarea încasărilor este o preocupare care începe încă din faza de negociere a contractului economic, moment în care se stabilesc termenele și instrumentele de plată ce se vor utiliza. Pe parcurs, furnizorul poate acționa în direcția accelerării creanțelor de recuperat, cointeresând clienții să plătească mai repede, oferind în schimb bonificații sau cote de rabat încă de la efectuarea livrărilor.
Alegerea mijloacelor de plată urmărește selectarea instrumentelor de decontare și a termenelor reale de plată adecvate necesităților întreprinderii. Procesul de alegere corectă poate avea ca efect fie accelerarea intrărilor de fonduri, fie amânarea termenelor de plată. De exemplu, plata cu cecuri efectuată de un client, nu înseamnă că furnizorul poate dispune imediat de suma respectivă. Între ordinul de plată dat băncii de un client și înscrierea sumei respective în contul furnizorului, se scurge un anumit interval de timp, numit în literatura de specialitate, float.
Acest termen reprezintă numărul de zile în care banii se găsesc în circuitul poștal și bancar. Altfel spus, float-ul reprezintă ansamblul sumelor intrate în sistemul bancar, fără a fi apărut în creditul contului întreprinderii, pentru a dispune de ele. Float-ul depinde de elementele materiale și administrative, durata circuitului poștal al documentelor, practica bancară și numărul zilelor de bancă. Zilele de bancă apar ca urmare a datei calendaristice folosite de bancă pentru înscrierea în cont a operațiunii, în scopul calculării dobânzii debitorului.
Optimizarea trezoreriei se întemeiază pe trei principii:
utilizarea corespunzătoare a creditelor, după ce în prealabil, au fost selectate cele mai ieftine și mai flexibile;
promovarea unor tehnici adecvate de plasament a excedentelor de trezorerie;
evitarea, pe cât posibil, a utilizării de conturi debitoare (care comportă anumite costuri) sau de conturi creditoare (care trebuie remunerate).
O îndatorare optimă pe linia trezoreriei urmărește un credit redus și o suplețe sporită a utilizării respectivei posibilități de creditare. Când se apreciază costul creditului trebuie să se țină cont de: nivelul dobânzii, numărul și valoarea diverselor comisioane bancare (de angajament, de neutilizare, de circuit bancar).
În ceea ce privește plasamentele pe termen scurt, trebuie să se aibă în vedere trei direcții: randament ridicat, lichiditate bună și risc redus. Însă plasamente care să întrunească cumulativ cele trei condiții nu există; prin urmare intreprinderea trebuie să accepte un oarecare compromis, urmărind realizarea a una/două din condițiile enumerate.
Optimizarea trezoreriei presupune, de asemenea, ca întreprinderea să-și organizeze într-o asemenea manieră relațiile cu banca, încât să evite, pe cât posibil, deschiderea mai multor conturi în același timp. Unele dintre ele au solduri debitoare, ceea ce reflectă o folosire mai puțin eficientă a fondurilor, în sensul că disponibilitățile în conturi nu aduc decât dobânda bonificată de bancă. Alte conturi au solduri creditoare, reprezentând fonduri împrumutate, care comportă un cost superior ratei dobânzii practicate de bancă.
Inovațiile în materie de produse de plasament și de finanțare pe termen scurt (certificate de depozit, bilete de trezorerie, bonuri de trezorerie etc), dezvoltarea pieței de capital, precum și aportul tehnologiilor informatice la rezolvarea unor probleme clasice de gestiune (gestiunea stocurilor, facturarea etc.) au determinat evoluția gestiunii de trezorerie și introducerea funcției de trezorerie în organigrama întreprinderilor mari. Activitățile specifice funcției de trezorerie se grupează în trei mari servicii:
„back office” căruia îi sunt specifice activitățile de stabilire a bugetelor de trezorerie, de previzionare zilnică a încasărilor și plăților, precum și urmărirea realizării lor;
„front office” responsabil de gestionarea surplusului de lichidități și procurarea nevoile temporare de lichidități, prin operațiuni pe piața monetară;
„middle office” însărcinat cu fundamentarea și punerea în aplicare a strategiilor gestiunii de trezorerie pe termen mai mult sau mai puțin lung, fiind responsabil de alegerea operatorilor, a produselor financiare și a piețelor de capital.
Întreprinderile mici cumulează „back-office” și „front office” într-un singur serviciu, sarcinile specifice acestora fiind îndeplinite de contabili și casieri. Indispensabilă pentru asigurarea gestiunii de trezorerie a oricărei întreprinderi este serviciul „back office”.
Trezoreria reprezintă o sursă cotidiană de riscuri pentru firmă și impune din această cauză preocupări serioase pentru gestionarea lor. Dacă trezoreria este bine realizată atunci ea are o contribuție pozitivă la rentabilitatea întreprinderii, dacă însă este greșit desfășurată atunci poate conduce chiar la procedura de redresare judiciară.
Principalele activități care exprimă conținutul trezoreriei întreprinderii se referă la:
stabilirea bugetului trezoreriei ca o rezultantă a întocmirii tuturor celorlalte bugete ale firmei;
previzionarea încasărilor și plăților zilnice precum și evidențierea diferențelor.
Ca o consecință a activităților principale, în sarcinile trezoreriei se află și atribuțiile ce vizează asigurarea:
lichidităților pentru derularea tuturor tranzacțiilor întreprinderii;
efectuării plăților la scadență în conformitate cu obligațiile asumate;
analizei diferitelor finanțări posibile pe termen scurt;
selectării oportunităților de plasament pe termen scurt a excedentelor;
echilibrării soldurilor de trezorerie cu un cost minim;
gestionarea riscurilor legate de trezorerie (financiar, valutar).
1.3 Previziunea trezoreriei
În asigurarea echilibrului financiar la nivelul agenților economici, un rol important îl are previziunea fluxurilor de trezorerie, care se referă la elaborarea unor instrumente de plan, de tipul bugetelor de trezorerie și a tablourilor întocmite pentru perioade scurte (de obicei, un an).
Prin intermediul previziunilor de trezorerie se reflectă, în mod sintetic, ansamblul fluxurilor financiare de încasări și plăți pentru o perioadă determinată și se oferă posibilitatea de a se cunoaște anticipat nivelul valorilor de trezorerie sau al necesarului de trezorerie. Întreprinderile trebuie să-și asigure propriile investiții, atât cele de natura imobilizărilor, cât și cele corespunzătoare ciclului de exploatare, de unde necesitatea de a previziona necesarul de finanțare a acestora. Atât conducerile unităților, cât și potențialii investitori sau creditori sunt interesați de fluxurile viitoare de lichidități și deci nu trebuie ignorat felul în care diversele alternative de finanțare și de creștere a activității vor afecta fluxurile viitoare ale întreprinderilor.
O bună gestionare a lichidităților presupune cunoștințe precise asupra eventualelor dezechilibre (sumă, data și locul producerii), precum și ameliorarea acestora prin exploatarea unor documente de sinteză previzionale, între care:
a. planuri și bugete de trezorerie;
b. tabloul previzional al fluxurilor de trezorerie.
1.3.1 Bugetul de trezorerie
Bugetul de trezorerie urmărește asigurarea permanentă a capacității de plată a întreprinderii, prin sincronizarea încasărilor cu plățile. Nerealizarea acestui obiectiv, în condiții acceptabilă, determină modificări în ansamblul bugetelor anuale, în ritmul investuțiilor, politica creditelor-clienți, etc. Bugetul de trezorerie reprezintă o sinteză a încasărilor și plăților ce rezultă din celelalte bugete care permite întocmirea altor documente de sinteză previzionale (bilanț și cont de rezultate previzionale). Rezultat al tuturor previziunilor, el reprezintă o sinteză pentru ansamblul acțiunilor întreprinderii pe termen lung și scurt, pentru că majoritatea deciziilor luate în întreprindere au efect asupra trezoreriei. Acest buget joacă un rol esențial în cadrul gestiunii financiare, deoarece, prin intermediul său:
Se stabilesc și se urmăresc nevoile de mijloace bănești pentru realizarea sarcinilor de exploatare;
Se realizează echilibrul între lichiditățile din activ și exigibilitatea datoriilor, obținându-se informații asupra condițiilor de menținere a solvabilității firmei;
Se determină nivelul creditelor pe termen scurt ce vor fi utilizate și costul acestora, precum și posibilitățile de plasament pe termen scurt.
Bugetul activității generale se poate observa în Anexa 2 .
1.3.2 Elaborarea bugetului de trezorerie
Bugetul de trezorerie urmărește asigurarea permanentă a capacității de plată a întreprinderii, prin sincronizarea încasărilor cu plățile. Nerealizarea acestui obiectiv, în condiții acceptabile, determină modificări în ansamblul bugetelor anuale, în ritmul investițiilor, politica creditelor – clienți, etc.
Pentru elaborarea bugetului de trezorerie se poate utiliza una dintre următoarele metode:
Metoda încasărilor și plăților;
Metoda bilanțurilor.
1. Elaborarea bugetului de trezorerie pe baza metodei încasărilor și plăților presupune o structurare a fluxurilor după natura acestora (fluxuri de încasări, fluxuri de plăți) și după obiectul lor (fluxuri de exploatare și în afara exploatării, respectiv fluxuri de investiții și de finanțare). Aceasta este o metodă bazată pe o abordare bugetară și analitică foarte precisă, prin care se realizează o previziune a încasărilor și a plăților, pornind de la planificarea veniturilor, din care sunt excluse cele neîncasabile (producția stocată, vânzările pe credit) și de la planificarea cheltuielilor, din care sunt excluse cele neplătibile (amortizări și provizioane calculate) .
Elaborarea bugetului de trezorerie prin metoda „încasări – plăți”, presupune două faze mai importante și anume:
previziunea încasărilor și plăților;
determinarea și acoperirea soldurilor de trezorerie rezultate din compararea încasărilor cu plățile.
Bugetul de trezorerie se elaborează pe baza a trei documente de evidență și previziune, respectiv: bilanțul exercițiului încheiat, care reprezintă bilanțul de deschidere al perioadei de previziune, contul de rezultate previzional și bilanțul previzional. Trezoreria va fi determinată de fluxurile financiare ale perioadei de previziune (veniturile și cheltuielile din contul de rezultate) și de modificarea soldurilor creanțelor și datoriilor de la începutul și sfârșitul perioadei (bilanțul de deschidere și bilanțul previzional) conform relațiilor:
Încasările perioadei = Creanțe inițiale + Veniturile planificate ale perioadei – Creanțe finale
Plățile perioadei = Datorii inițiale + Cheltuielile planificate ale perioadei – Datorii finale
Bugetul de Bilanțul de Contul de rezultate Bilanțul
trezorerie deschidere previzional previzional
Obiectivul bugetului de trezorerie este acela de a prevedea condițiile echilibrării fluxurilor monetare prin posturilor de disponibilități și, mai ales, prin gestionarea creditelor pe termen scurt. El permite determinarea sumelor disponibile sau a necesarului de trezorerie la sfârșitul perioadei de prognoză, de regulă, o lună. Astfel, într-o abordare simplă, bugetul de trezorerie poate fi structurat în trei părți:
soldul disponibilităților la începutul perioadei;
încasările și plățile generate de activitățile de exploatare și cele din afara exploatării în cursul perioadei;
soldul final al disponibilităților la sfârșitul acelei perioade.
a) Soldul inițial al disponibilităților constituie o resursă preluată din luna precedentă. Apare, astfel, întrebarea dacă toate aceste lichidități sunt efectiv disponibile pentru efectuarea plăților.
Răspunsul la această întrebare poate fi pozitiv, dar există și situații când este negativ. Spre exemplu, emiterea unor efecte comerciale de plată angajează definitiv o întreprindere în achitarea unei datorii. Înregistrarea contabilă a decontării în momentul emiterii documentului, și nu în momentul efectuării efective a viramentului, poate duce la situația existenței în cont, la sfârșit de perioadă, a unor sume care fac obiectul unei decontări bancare la începutul perioadei viitoare.
Aceeași situație poate să apară și atunci când sunt primite efecte comerciale de încasat și a căror scadență este în perioada următoare sau a căror decontare bancară se realizează după câteva zile (spre exemplu, cecurile). Rezolvarea acestor situații se poate face prin două variante:
– fie că se utilizează conturi contabile de înregistrare a „situațiilor de așteptare”, iar operațiunile de transfer al lichidităților se evidențiază în momentul realizării lor efective;
fie că se are în vedere, în momentul întocmirii bugetului, deducerea din soldul de pornire a fondurilor care nu sunt disponibile. Prima variantă este corectă, având în vedere faptul că sistemul contabil oferă o astfel de alternativă prin utilizarea conturilor: cecuri de încasat, efecte de plată, efecte comerciale de încasat etc.
b) Încasările și plățile realizate în cursul perioadei reprezintă două părți distincte ale bugetului, în cadrul cărora fluxurile monetare sunt grupate după funcția întreprinderii care generează o anumită categorie de încasări sau plăți ( efective) :
încasări generate de activitatea de exploatare care includ:
sumele obținute în urma comercializării bunurilor, lucrărilor și serviciilor care dau conținut obiectului de activitate al firmei;
avansurile obținute de la clienți în contul unor livrări viitoare;
sume reprezentând despăgubiri de asigurare și alte încasări ce au legătură cu activitatea de exploatare;
sumele ce reprezintă dobânzi, chirii, redevențe, onorarii, comisioane, restituiri de impozite și taxe și alte venituri de această natură;
încasări ocazionate de activitatea de investiție care reflectă sumele ce reprezintă:
contravaloarea terenurilor, mijloacelor fixe și a eventualelor imobilizări necorporale vândute;
contravaloarea titlurilor de valoare comercializate și care au fost achiziționate pe termene medii sau lungi;
sumele ce reflectă primirea împrumuturilor sau avansurilor acordate terților, pentru termene medii sau lungi;
încasări izvorâte din operaționalizarea funcției de finanțare pot să reprezinte:
sumele obținute în urma emisiunii de noi acțiuni;
sumele dobândite în urma contractării unor împrumuturi pe termen scurt, mediu și lung fie de la bancă fie prin emisiunea de obligațiuni sau alte instrumente de credit;
sume provenite din subvenții, ajutoare, sponsorizări, donații etc;
sume primite de la bugetul asigurărilor sociale, reprezentând contravaloarea drepturilor de asigurări sociale cuvenite personalului.
Plățile se pot ordona în trei grupe :
plățile care sunt generate de activitatea de exploatare, în rândul cărora se includ:
sumele reprezentând contravaloarea bunurilor, lucrărilor și serviciilor cumpărate, de la diverși furnizori interni și externi;
avansurile bănești acordate furnizorilor în vederea unor livrări ce se vor face în viitor;
sumele reprezentând plata obligațiilor referitoare la remunerarea forței de muncă;
sumele de bani care se plătesc băncilor sub formă de dobânzi și speze bancare pentru creditele pe termen scurt contractate, ori pentru scontarea efectelor de comerț;
primele de asigurare plătite către societățile de asigurări de bunuri, persoane și răspundere civilă prin efectul legii și cu caracter facultativ;
impozitele, taxele și alte plăți obligatorii către fondurile publice, care sunt generate de activitatea de exploatare;
alte plăți care au legătură nemijlocită cu activitatea de exploatare și sunt reflectate în costuri;
plățile ce își au izvorul în activitatea de investiții, reflectate în ieșirile de sume de bani generate de:
activitatea de achiziționarea unor terenuri și de amenajare a acestora în conformitate cu nevoile proprii ale firmei;
achiziționarea de mijloace fixe și activitatea de montare și punere în funcțiune a lor;
achiziționarea de imobilizări corporale și necorporale în curs;
achiziționarea de titluri de valoare emise de terți, pentru intervale de timp medii și lungi;
restituirea avansurilor și împrumuturilor primite de la terți, pentru intervale de timp medii și lungi;
ajungerea la scadență a ratelor și dobânzilor aferente împrumuturilor bancare contractate pe termen mediu și lung;
plățile ocazionate de înfăptuirea în practică a funcției de finanțare sunt materializate în ieșirile de numerar ce pot reprezenta:
răscumpărarea acțiunilor proprii și comisioanele aferente unor asemenea operațiuni;
rate plătite către locator, în cazul leasingului financiar și spezele aferente acestor plăți;
achitarea contravalorii cheltuielilor ocazionate de emisiunea de obligațiuni;
plata ratelor scadente la creditele bancare pe termen scurt contractate de către unitatea în cauză;
restituirea avansurilor și împrumuturilor pe termen scurt primite de la alți terți decât băncile și unitățile asimilate lor, care nu au legătură directă cu activitatea de exploatare;
alte plăți către persoane juridice și fizice, altele decât instituțiile financiare, bancare și de credit, care au contribuit la finanțarea unor acțiuni și activități ce nu fac obiectul celor două funcții menționate anterior (de exploatare și de investiții).
Fluxurile de încasări și plăți pot fi grupate în patru mari categorii:
fluxuri de exploatare, generate de operațiunile curente, care includ: încasările din activitatea de exploatare (încasări din activitatea de bază, cât și din alte activități, subvenții de exploatare, alte încasări din exploatare) și plățile pentru activitatea de exploatare (cumpărări de materii prime și materiale, impozite și taxe, cheltuieli salariale și alte cheltuieli de exploatare);
fluxuri de trezorerie în afara exploatării, care includ încasările și plățile nelegate direct de activitatea de exploatare. Plățile în afara exploatării includ și fluxurile anuale de „repartizare” a profitului întreprinderii între participanții direcți la viața economică a acesteia: stat (impozit pe profit), salariați (participarea la profit) și acționari sau asociați (dividende);
fluxuri pur financiare, legate de operațiile privind împrumuturile întreprinderii pe termen lung și aportul acționarilor sau asociaților la creșterea capitalului social;
fluxuri de investire și dezinvestire, ce cuprind încasările din vânzarea activelor imobilizate și plățile pentru achiziționarea activelor fixe sau pentru cumpărarea titlurilor financiare.
Toate aceste fluxuri modifică zilnic nivelul conturilor bancare ale întreprinderii, antrenând o serie de decizii ale trezorierului întreprinderii. Acesta trebuie să fie în permanență preocupat de acoperirea soldurilor de trezorerie. Această operațiune (faza a doua a elaborării bugetului) presupune acoperirea prin credite pe termen scurt a deficitului de trezorerie sau plasarea excedentului de trezorerie. Schema de realizare a bugetului de trezorerie se prezintă în figura 1.2:
Sursa: Preluare după Vintilă, G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Ediția a V-a, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2005, p. 268.
Fig. 1.2 Schema de elaborare a bugetului de trezorerie
Orizontul de previziune al trezoreriei diferă, în funcție de scadențele încasărilor și plăților întreprinderii cât și de interesele acesteia. Astfel, dacă încasările și plățile sunt trimestriale, și întreprinderea urmărește soldul anual al trezoreriei, periodicitatea bugetului poate fi un an. Dacă scadența încasărilor și plăților este lunară și întreprinderea urmărește optimizarea structurii de finanțare pe termen scurt, orizontul de previziune poate fi de câteva luni. Cel mai frecvent, orizontul de timp este de ordinul zilelor până la o lună întocmindu-se, în acest caz, graficul zilnic al încasărilor și plăților cu scandențe semidecadale, decadale și chenzinale. O previziune realistă a trezoreriei presupune întocmirea unui buget anual cu defalcare pe luni și cu o detaliere pe săptămâni pentru primele trei luni ale anului. Această previziune va fi actualizată în permanență în cursul anului și detaliată în funcție de necesitățile întreprinderii.
c) Soldul final al perioadei este cel obținut înainte de a lua o decizie de finanțare sau de plasament. În mod sintetic, egalitatea fundamentală în baza căreia este elaborat bugetul de trezorerie aferent unei perioade date este:
Soldul de trezorerie din perioada N-l
+ Încasările din perioada N
Plățile din perioada N
= Soldul de trezorerie din perioada N
Unul dintre obiectivele politicii financiare dintr-o unitate constă în menținerea soldurilor de lichidități cât mai aproape de zero, astfel încât să nu existe disponibilități care pot duce la pierderi prin neutilizare (spre exemplu, prin scăderea puterii de cumpărare), dar nici să existe o situație de dezechilibru care să ducă la utilizarea creditelor (decât în situații justificate).
Determinarea soldului final de trezorerie înscris în buget se realizează, pe faze, astfel:
Faza 1. Previziunea încasărilor și plăților
Soldul inițial de trezorerie (1)
+ Încasări din activitatea de exploatare (2)
– Plăți pentru activitatea de exploatare (3)
= Excedentul de trezorerie de exploatare (4=2+3)
+ Alte încasări (5)
– Alte plăți (6)
= Sold din operațiuni de capital, din activitatea financiară și extraordinară
(7=5-6)
Faza 2. a. Determinarea soldului de trezorerie, înainte de acoperire
Soldul de trezorerie înainte de acoperire (8=1±4±7)
Faza 2.b. Acoperirea soldului de trezorerie
Pasive de trezorerie (9=10+11+12)
Soldul creditor al contului curent (10)
+ Credite noi de trezorerie (11)
+ Credite noi de scont (12)
Costul creditelor (13)
Active de trezorerie (14=15+16)
Plasamente (15)
+Lichidități(16)
Încasări din plasamente de trezorerie (17)
Faza 2.c. Determinarea soldului final de trezorerie
Soldul final de trezorerie (18=8-13+17)
În urma previziunilor efectuate cu privire la încasările și plățile întreprinderii, se procedează la compararea celor două categorii de fluxuri și se calculează soldul de trezorerie înainte de acoperire, care este expresia trezoreriei care va fi generată sau consumată pe durata perioadei previzionate, și care poate avea semnificația unui deficit sau a unui excedent de trezorerie, ce trebuie gestionat în mod corespunzător.
2) Utilizarea metodei bilanțurilor în întocmirea unui buget de trezorerie se bazează pe realizarea unei aproximări a evoluției soldurilor de trezorerie între două bilanțuri succesive, cel al exercițiului precedent și cel previzionat, având la bază o abordare a trezoreriei dată de relația de calcul:
Variația trezoreriei = Variația fondului de rulment – Variația
necesarului de fond de rulment
O astfel de previziune poate fi utilizată în unitățile economice care nu dispun de informații suficiente pentru a se face o previziune a evoluției încasărilor și plăților la perioade mai scurte, obținându-se date previzionale mai puțin realiste, cu un caracter orientativ. Astfel, întreprinderile a căror activitate are un pronunțat caracter sezonier nu pot lua în calcul aplicabilitatea unei astfel de metode. Având în vedere caracterul informativ, dar nerealist, al rezultatelor acestei metode, este considerată doar o metodă teoretică fără aplicabilitate în practică.
Totuși, indiferent de metoda utilizată, previziunile realizate prin intermediul bugetului de trezorerie sunt afectate, într-un anumit grad de incertitudine, ceea ce a dus la propunerea unor metode de elaborare a bugetelor de lichidități în condiții de risc și incertitudine:
Metoda bugetelor flexibile, ce presupune întocmirea mai multor bugete de trezorerie care să corespundă ipotezelor asupra activității întreprinderii și evidențierea, în acest fel, a influențelor pe care le au variațiile diferitelor operații asupra soldului de lichidități. Cel mai frecvent se emit trei categorii de ipoteze: optimiste, pesimiste și cea mai probabilă;
Metoda bugetului probabilist constă în determinarea soldului lunar al lichidităților pornind de la nivelul posibil al mai multor variabile. Principala problemă generată de această metodă este alegerea unor variabile ale căror influențe să fie reprezentative pentru soldul lichidităților;
Metoda simulării bugetului de lichidități dă posibilitatea întocmirii unui buget pe baza unor analize statistice parcurgând următoarele etape:
Se determină o valoare minimă, una medie și una maximă pentru fiecare element de încasări și plăți;
Se elaborează un tabel de numere alese la întâmplare, corespondente valorilor determinate mai sus;
Se calculează soldul de lichidități pentru fiecare dintre valorile luate la întâmplare.
Oricare dintre metodele de elaborare a bugetelor de trezorerie enumerate mai sus prezintă riscul includerii în orizontul de prognoză a unor erori mai mult sau mai puțin sesizabile, erori generate în principiu de următoarele cauze:
imposibilitatea de a efectua o serie de previziuni sigure pentru toate intrările și ieșirile de bani lichizi;
acordarea unei prea mari încrederi datelor statistice, care de multe ori pot fi depășite;
insuficienta colaborare în interiorul compartimentului trezorerie și între acesta și celelalte compartimente în desfășurarea operațiunilor de elaborare a bugetului de trezorerie;
imposibilitatea de a ajusta datele în așa fel încât să se alinieze mai bine diverselor schimbări de condiții din entitatea economică.
Deși întregul sistem de elaborare a bugetelor este vital pentru activitatea curentă a unității, bugetul de trezorerie este cel mai important pentru conducerea departamentului financiar, acesta fiind, de fapt, singurul instrument de previziune pe termen scurt.
1.3.2.1 Previziunea încasărilor și plăților
Gestiunea încasărilor și plăților urmărește previziunea, dimensionarea și corelarea operațiilor care generează încasări și plăți, astfel încât să se obțină un echilibru și să se evite situațiile de incapacitate de plată sau formarea unui surplus de lichidități fără utilizare imediată. O bună gestionare a încasărilor și plăților presupune o încasare la timp a creanțelor pentru a se putea face față plăților către terți. Într-un asemenea demers, punctul de plecare în estimarea necesităților viitoare de fonduri îl constituie previziunea vânzărilor, adică estimarea vânzărilor pentru o anumită perioadă.
Scopul previziunii trezoreriei și gestiunii lichidităților constă în:
folosirea rațională și oportună a capitalului;
asigurarea că în perioadele de vârf ale plăților se va dispune de numerar suficient sau de active cu un grad ridicat de lichiditate;
satisfacerea obligațiilor de plată asumate prin contracte și a celor care decurg din alte reglementări (impozite și taxe, dividende, dobânzi);.
asigurarea unui interval de timp suficient până la scadența plăților pentru ca societatea să poată găsi și negocia resursele de finanțare în condiții favorabile;
crearea unei reputații bune a întreprinderii pe piața bancară și față de alți creditori în ceea ce privește promptitudinea și respectarea termenelor de rambursare a sumelor datorate;
crearea unor premise favorabile valorificării în avantaj a condițiilor de conjunctură a banilor pe piață sau a celor mai oportune achiziții sau altor tipuri de tranzacții;
investirea capitalului lichid excedentar pe perioade mai scurte sau mai lungi, asigurând și valorificarea acestor fonduri bănești.
În ceea ce privește previziunea încasărilor și a plăților corespunzătoare activităților de investiții și finanțare se procedează la preluarea lor din bugetele corespunzătoare acestor activități, bugete care sunt mai ușor de prevăzut sau chiar realizate din momentul aprobării procesului investițional.
1. Previziunea încasărilor rezultă în mod direct din previziunea vânzărilor, acestea reprezentând sursa principală a încasărilor. În realizarea lor se vor avea în vedere vânzările prognozate de serviciul de marketing al unității, dar și modul în care se vor regla creanțele față de clienți. Analiza modului cum se realizează decontările cu clienții revine serviciului financiar și se bazează pe studii statistice asupra eșalonării în timp a încasării veniturilor. Astfel, pentru a obține o previziune corectă a vânzărilor se ține seamă de:
Influența factorilor externi, deoarece fiecare entitate funcționează într-un mediu economic și competitiv specific și pe care trebuie să-1 cunoască;
Influența factorilor interni, între care delimităm: cerințele clienților, vânzările potențiale date de agențiile de vânzări pe care le poate avea entitatea etc;
– Analiza tendințelor viitoare, care presupune fie continuarea unei creșteri cu același ritm anterior, fie că se au în vedere eventuale modificări în ritmul creșterii. Ipoteza conform căreia cifra vânzărilor va continua să crească la fel ca în perioada anterioară nu este întotdeauna valabilă și poate duce la previziuni nerealiste, ale căror consecințe pot fi:
Dacă piața se extinde și depășește nivelul previzionat, entitatea se află în situația de a nu satisface toate cererile consumatorilor;
Dacă cifra previzionată a vânzărilor se dovedește prea optimistă, entitatea se poate găsi în situația de a avea prea multe stocuri și capacități neutilizate. Aceasta va duce la viteze reduse de rotație fie pentru stocuri, fie pentru celelalte active, la costuri mari și la posibile pierderi datorate uzurii morale a imobilizărilor sau perioadelor de garanție limitate ale stocurilor. Riscul cel mai mare apare în situațiile în care aprovizionările se fac cu anticipație, pentru realizarea unui anumit volum de produse estimat a se vinde în perioada viitoare și care nu se va realiza.
Odată stabilită cifra vânzărilor pentru perioada următoare și repartizarea ei lunară, previziunea încasărilor va ține cont de modificările ce vor avea loc în structura vânzărilor și în gradul de solvabilitate al clienților întreprinderii, care vor influența decalajul între datele livrărilor și cele ale încasărilor. În determinarea fluxurilor de încasări se procedează astfel:
Din datele contabile anterioare se preiau informații asupra modului de încasare a creanțelor, știind că o parte din vânzări se încasează pe loc, iar o altă parte se eșalonează în cote procentuale pentru perioadele următoare. Practica demonstrează că aproximativ 50% din vânzări se încasează după 40 sau 60 de zile. Este foarte important să se cunoască cu exactitate vânzările și structura clienților pe termene de încasare pentru ultimele luni ale anului precedent, pentru că vânzările pe credit ale acestei perioade se vor încasa la începutul anului curent. Vânzările lunare vor fi încasate în lunile următoare după o regulă stabilită pe baza datelor din trecut;
Decalajul în timp, între momentul înregistrării veniturilor și cel al încasării lor în perioada anterioară, poate fi extrapolat în viitorul an cu eventuale ajustări, în cazul în care se estimează o accelerare sau o încetinire a vitezei de decontare;
Creanțele față de clienți sau debitori rău-platnici ori în litigiu se vor înscrie în buget cu o anumită prudență, atât în ce privește suma cât și termenul de încasare.
2. Previziunea plăților este rezultatul deciziilor pe termen lung (rambursări de împrumuturi, angajamente și reglementări privind achizițiile de imobilizări) și al deciziilor curente, de exploatare (plăți către furnizori și alte cheltuieli comerciale, plata salariilor etc). Estimarea plăților viitoare corespunde diferitelor elemente de cheltuieli, iar natura diferită a acestora determină o serie de particularități, atât în ce privește mărimea lor anuală, cât și eșalonarea scadenței de plată. În funcție de dependența față de volumul de activitate dintr-o unitate, se pot delimita:
plăți care variază în funcție de volumul de activitate previzionat;
plăți semivariabile, a căror mărime depinde de volumul producției, dar nu în mod direct și proporțional;
plăți relative constante.
Previziunea plăților care depind în mod direct de volumul activității se referă la:
-Achizițiile de stocuri și de servicii de la furnizori, care se planifică în corelație cu estimările programului de producție (în unitățile de producție, construcții, agricultură) sau de comercializare (în comerț), dar și în funcție de nivelul minim necesar al unor stocuri de siguranță. Eșalonarea a acestor aprovizionări se va face în strânsă dependență cu previziunea încasărilor, în caz contrar unitatea găsindu-se în situația de a nu avea disponibilități necesare efectuării plăților. Dacă se cunoaște nivelul prognozat al aprovizionărilor și structura pe termene de plată a obligațiilor față de furnizori se pot determina sumele și momentele plăților potențiale.
– Plățile pentru categoriile de impozite sau taxe care variază în funcție de cifra de afaceri (spre exemplu, TVA și impozitul pe profit).
Previziunea plăților care nu variază proporțional cu volumul producției presupune:
– Previziunea cheltuielilor cu personalul, care se face pornind de la datele din anul precedent și în strânsă corelație cu politica unității privind forța de muncă. Structura și volumul cheltuielilor de personal se determină în funcție de: numărul de salariați prevăzut a lucra în unitate în perioada viitoare, de concedieri, de recalificări, de sistemul de salarizare utilizat, de prevederile cadrului legislative care reglementează salarizarea. Plățile generate de decontările cu personalul diferă în funcție de modalitatea de repartizare pe luni a cheltuielilor cu salariile, diferențele lunare apar în special la societățile cu activitate sezonieră sau acolo unde specificul activității creează perioade de vârf;
– Plățile generate de plata impozitelor și taxelor. În cadrul acestora sunt incluse acele categorii de impozite și taxece cresc odată co creșterea cifrei de afaceri, dar nu în același ritm (ex. impozitul pe salarii, impozitul pe dividende, obligațiile sociale etc.) sau se pot menține la același nivel chiar și în situația unei reduceri a vânzărilor;
– Dimensionarea cu precizie a sumelor necesare eventualelor investiții prevăzute în bugetul de investiții și stabilirea momentului în care trebuie făcută decontarea acestora, parțială sau totală.
Plățile relativ constante, care sunt cuprinse în bugetul de trezorerie și pentru care se cunoaște atât suma, cât și scadența limită de plată, se referă la:
chiriile și redevențele lunare datorate de societate;
ratele scadente la rambursarea unui împrumut pe termen lung etc.
Un aspect deosebit de important în întreaga activitate de previzionare a plăților trebuie să evidențieze perioadele de vârf, din cadrul lunii, pentru efectuarea plăților, astfel încât să se evite perioadele de „gol temporar de casă”.
1.3.2.2 Gestiunea soldului de trezorerie
În mod firesc, previziunea fluxurilor de încasări și plăți este urmată de estimarea soldului de trezorerie și de luarea unei decizii privind modalitatea de gestionare a acestuia. Spre deosebire de capitalurile permanente, elementele structurale ale trezoreriei suportă modificări sensibile de la o zi la alta, astfel încât este necesară o bună gestionare și organizare a acesteia.
O bună gestiune a trezoreriei constă în administrarea alternativă fie a unor valori excedentare de casă ce pot fi valorificate pentru a aduce câștiguri, fie a unor credite pe termen scurt necesare acoperirii deficitelor. Astfel, în funcție de modalitate de realizare a previziunilor privind fluxurile viitoare de încasări și plăți, se disting două metode de determinare a soldului de trezorerie21:
Metoda „resurse – necesar”;
Metoda „încasări – plăți”.
1. Potrivit metodei „resurse-necesar”, determinarea soldului de trezorerie se bazează pe bilanțul previzional întocmit, iar trezoreria (T) se calculează ca diferența dintre fondul de rulment (FR) și necesarul de fond de rulment (NFR). Astfel, pornind de la cele două elemente structurale de calcul, nivelul soldului trezoreriei poate fi influențat de:
Fondul de rulment, care reprezintă surplusul de resurse permanente fața de imobilizările nete și care se utilizează la finanțarea parțială a activelor circulante. În cazul în care fondul de rulment este mai mare decât necesarul de fond de rulment, trezoreria va fi pozitivă și plățile scadente se pot face fără probleme, iar în situația în care necesarul de fond de rulment este mai mare decât fondul de rulment, trezoreria este negativă și se manifestă prin cereri de credite de trezorerie sau reînnoirea celor existente;
Necesarul de fond de rulment, care este o variabilă legată direct de ciclul de exploatare, reprezentând partea din activele ciclice care nu sunt acoperite din pasive ciclice.
În condițiile existenței unui fond de rulment pozitiv care să acopere necesarul de fond de rulment, la o anumită dată, orice modificare în structura celui de-al doilea indicator va avea influență asupra trezoreriei, astfel:
– creșterea încasărilor din vânzări, precum și amânarea la plată a datoriilor pe termen scurt, duc la o reducere a necesarului de fond de rulment, situație în care trezoreria „se însănătoșește”;
– încetinirea ritmului încasărilor din vânzări, precum și accelerarea plății datoriilor pe termen scurt duc la o creștere a necesarului de fond de rulment, situație în care trezoreria poate întâmpina greutăți.
2. Metoda „încasări – plăți” utilizată în determinarea soldului de trezorerie se aplică atât la întocmirea bugetului de trezorerie, cât și în alte previziuni pe termene mai scurte. Potrivit acestei metode, soldul trezoreriei se calculează pe baza soldului inițial și a încasărilor și plăților previzionate pentru o anumită perioadă. În toate cazurile, operațiunea de determinare a soldului de trezorerie va fi urmată de luarea unei decizii, după cum urmează:
În cazul soldului excedentar, disponibilitățile trebuie valorificate prin plasamente ușor convertibile, în condiții de rentabilitate și de securitate (în special prin cvasilichidități). Originea unui excedent de trezorerie se poate regăsi într-un fond de rulment prea mare, ca urmare a contractării unor datorii mai mari de un an care nu au o întrebuințare imediată sau într-un necesar de fond de rulment diminuat ca urmare a scadenței de plată mult mai mare decât a scadenței încasărilor (termenul de plată primit de la furnizor este superior termenului de încasare acordat clienților). Cu cât excedentul de trezorerie este mai mare, cu atât creșterea întreprinderii este autofinanțată. Indiferent de proveniența sa, excedentul de trezorerie trebuie orientat de către trezorier spre diverse plasamente, ținând seama simultan de următoarele criterii de performanță:
rentabilitate și lichiditate maxime;
risc și fiscalitate reduse.
Aprecierea rentabilității sau randamentului plasamentelor implică a determina raportul dintre câștigul financiar derivat în urma efectuării plasamentelor și capitalul plasat. Lichiditatea plasamentelor exprimă capacitatea întreprinderii de a converti în monedă, cât mai rapid și fără a suporta pierderi de capital, plasamentele. Riscul (determinat de variația ratei dobânzii, a ratei inflației, a ratei de schimb etc.) și fiscalitatea plasamentelor sunt două criterii care trebuie atent studiate pentru că ele, de cele mai multe ori, erodează capitalul investit.
Pentru ca managerul-trezorier să decidă varianta optimă de plasament, acesta trebuie să cunoască posibilitățile oferite de piața financiară, respectiv categoriile de plasamente de trezorerie. Pot fi realizate:
plasamente monetare nenegociabile, care nu permit vânzarea contractelor de plasament prin scontare, andosare sau negociere la bursă sau prin intermediul altor piețe secundare și care se concretizează în: depozite la termen, bonuri de casă, operațiuni de răscumpărare a titlurilor emise de întreprindere etc. (deși sigure, aceste instrumente de plasament rămân puțin atractive datorită slabei lor rentabilități și lichidități);
plasamente monetare negociabile, prin intermediul unor instituții speciale, concretizate în certificate de depozit, bilete de trezorerie, bonuri de tezaur (aceste plasamente se caracterizează prin grad mare de lichiditate, putând fi în orice moment negociate, dacă posesorii lor doresc să recupereze fondurile investite);
plasamente financiare pe termen mediu și lung concretizate în acțiuni și obligațiuni (în special plasamentele în acțiuni comportă riscuri nonneglijabile, iar achiziționarea unor astfel de titluri solicită analize și informații temeinice cu privire la operatorii de pe piața financiară).
Cu cât un plasament se realizează pe un termen mai lung, cu atât el este mai rentabil, însă mai puțin lichid și invers. Practica țărilor dezvoltate dovedește faptul că cele mai rentabile, mai puțin riscante și mai lichide sunt plasamentele efectuate pentru achiziționarea titlurilor emise de întreprinderi cu o foarte bună poziție la bursă.
În cazul unui sold deficitar, trebuie găsite soluții de acoperire și de asigurare a efectuării plăților. Pentru acoperirea soldului previzional de trezorerie deficitar se recurge la credite, în special credite de trezorerie. Datorită faptului ca acest tip de credite nu implică garanții ipotecare, se acordă pe termen foarte scurt și se rambursează o singură dată, ele sunt deosebit de riscante pentru bănci și se acordă după un studiu aprofundat a nevoilor de satisfăcut și a structurii financiare a întreprinderii care îl solicită. Înainte de a recurge la credite se caută alte soluții adecvate de diminuare a deficitului, precum: reducerea volumului și/sau duratei creditelor clienți sau încasarea în avans a unor vânzări; amânarea plății furnizorilor; renunțarea la un moment dat la efectuarea unor cheltuieli ce decurg din investiții sau plata dividendelor; efectuarea unor dezinvestitii, adică vânzarea unor active imobilizate și circulante care depășesc nevoile reale. Soldul de trezorerie deficitar rămas după adoptarea acestor măsuri este acoperit din creditele noi de trezorerie și de scont sau din valorificarea pe piață a valorilor mobiliare pe care le deține întreprinderea. Menținerea, pe termen lung, a deficitului de trezoreri compromite supraviețuierea întreprinderii și crește dependența acesteia față de resursele atrase din exterior.
Într-un buget echilibrat trebuie ca soldul final de trezorerie să fie cât mai aproape de zero, ceea ce corespunde conceptului de optim al trezoreriei. Optimul de trezorerie rămâne evident teoretic, pentru că în realitate fluxurile de încasări și plăți nu sunt perfect previzibile.
1.3.2.3 Modele de determinare a soldului optim de trezorerie
Un nivel „prea ridicat” al trezoreriei duce la scăderea rentabilității prin costurile de oportunitate (pierderea rentabilităților care s-ar fi obținut prin plasarea disponibilităților în active mai profitabile, dar mai puțin lichide, de exemplu constituirea unui stoc de materii prime pentru a satisface o eventuală cerere mai ridicată în perioada următoare). Un nivel „prea scăzut” al trezoreriei determină costuri de ajustare, legate de procurarea de disponibilități. Natura și implicit mărimea acestor costuri depind de caracteristicile politicii capitalului de lucru:
în cazul unei politici flexibile (conservatoare, relaxate), firma deține suficiente disponibilități plasate în valori mobiliare de plasament, astfel încât costul de ajustare este reprezentat de costurile de tranzacționare (vânzări/cumpărări) de titluri;
în cazul unei politici agresive, firma va apela la credite pe termen scurt pentru a face față lipsei de lichidități, caz în care costul de ajustare este dat de dobândă sau de alte cheltuieli aferente contractării creditului.
Modelul Baumol-Allais-Tobin (BAT) consideră ca ipoteze:
cunoașterea cu certitudine a fluxurilor nete de trezorerie;
evoluția constantă a fluxurilor nete de trezorerie.
Pentru determinarea strategiei optime trebuie analizată evoluția costului de oportunitate și a costului de tranzacționare, pentru calcularea cărora se vor considera următoarele trei elemente:
F = costul fix pentru realizarea tranzacției;
T = necesarul de lichidități pentru realizarea tranzacțiilor într-o perioadă de planificare, de exemplu pentru un an;
R = costul de oportunitate, reprezentat în acest caz de rentabilitatea valorilor
mobiliare de plasament.
Valoarea costului de oportunitate (total) se determină astfel:
Costul de oportunitate = ;
unde: So = mărimea soldului inițial de trezorerie.
Valoarea costului de tranzacționare (total, la nivelul întregului an) se calculează conform relației: Costul de tranzacționare = ;
Pentru a determina costul de tranzacționare pe parcursul perioadei considerate (1 an) trebuie calculat numărul operațiunilor de vânzare a titlurilor.
Costul total se determină ca sumă a costurilor componente:
Costul total = Cost de oportunitate + Cost de tranzacționare = + .
Odată determinată valoarea optimă a soldului inițial de disponibilități se pot determina:
numărul de tranzacții de vânzări de titluri în cursul anului, prin raportarea necesarului de lichidități pentru realizarea tranzacțiilor într-un an la soldul inițial optim de disponibilități:
;
intervalul la care se realizează aceste tranzacții, exprimat în număr de zile:
.
După cum se poate observa în figura 1.3, deoarece cele două componente ale costului total au în raport cu creșterea nivelului disponibilităților evoluții de sensuri diferite, se poate determina un nivel optim al disponibilităților, pentru care costul total este minim; deținerea unui nivel scăzut al disponibilităților (sub cel optim) va determina vânzarea mai frecventă a valorilor mobiliare de plasament, costurile de tranzacționare fiind ridicate. Aceste costuri scad pe măsura creșterii nivelului disponibilităților, pentru că se apelează mai rar la transformarea titlurilor în lichidități. Pe de altă parte, costurile de oportunitate sunt mici pentru niveluri scăzute ale disponibilităților. Modelul BAT este simplu de utilizat, însă are ca ipoteze nivelul constant al fluxurilor nete de trezorerie și cunoașterea cu certitudine a acestora.
Modelul Miller-Orr. Acest model are ca ipoteză variația aleatorie a fluxurilor de intrări și ieșiri de numerar. Soldul de numerar la începutul unei zile reflectă fluxurile de încasări și plăți din ziua precedentă. Spre deosebire de modelul BAT, modelul Miller-Orr consideră că soldul zilnic de lichidități înregistrează scăderi, dar și creșteri aleatorii după cum se poate observa în figura 1.4.
Ideea pe care o propune modelul este limitarea superioară și inferioară a evoluției aleatorii a soldului de lichidități, firma acționând prin cumpărare sau vânzare de valori mobiliare de plasament numai la atingerea acestor limite:
Sursa: Preluare după Dragotă,V., Ciobanu, A., Obreja L., Dragotă, M., Management financiar. Analiza financiară și gestiunea financiară operațională.Vol. I, Ed. Economică, București, 2007, p. 356.
Fig. 1.4 Determinarea nivelului soldului optim de trezorerie prin modelul Miller-Orr
↑ când soldul zilnic atinge limita superioară, cum se întâmplă în momentul To, firma cumpără titluri în valoare egală cu (limita superioară – nivel optim), ceea ce va determina un nivel al soldului egal cu cel optim.
↓ când soldul zilnic atinge limita inferioară, de exemplu în momentul T1, firma vinde titluri în valoare egală cu (nivel optim – limita inferioară); în acest fel soldul devine egal cu nivelul optim.
Pentru a aplica acest model trebuie determinate:
limita superioară;
nivelul optim;
limita inferioară.
În realizarea unui management bazat pe acest model se pornește de la stabilirea limitei inferioare, reprezentate de valoarea stocului de siguranță – această valoare depinde de riscul pe care firma este dispusă să și-l asume (poate fi chiar zero).
Ca și în modelul BAT, stocul optim al lichidităților depinde de costurile de oportunitate (rentabilitatea zilnică a valorilor mobiliare de plasament) și de costurile de tranzacționare (costuri fixe), dar apare un nou factor relevant – varianta (dispersia) soldului net, calculată pe o perioadă de minimum 100 de zile, notată cu σ2 (se consideră că varianta înregistrată în trecut este relevantă pentru predicția fenomenelor viitoare).
Pornind de la un nivel dat al limitei inferioare, Miller și Orr au demonstrat că, pentru a se minimiza costurile totale aferente deținerii de numerar, nivelul optim este dat de relația:
Nivel optim = Limita inferioară + ,
Limita superioară = ,
Unde ultima relație este echivalentă cu situarea nivelului optim la o treime din ecart ( diferența dintre limita superioară și cea inferioară ) față de limita inferioară, unde:
Ecart= ,
Nivel optim = Limita inferioară+
Din cele două modele prezentate se desprind două observații:
cu cât rata rentabilității (sau a dobânzii) este mai mare, cu atât nivelul soldului optim este mai mic;
cu cât costul de tranzacționare este mai mare, cu atât este mai mare și soldul optim de lichidități.
1.4 Finanțarea activității întreprinderii din resurse împrumutate
Gestionarea zilnică a trezoreriei întreprinderii implică fie excedent de disponibilități, fie deficit de disponibilități pe termen scurt. Excedentul de trezorerie dă posibilitatea efectuării unor plasamente temporare, prin care se mărește atât conservarea lichidităților în condiții de inflație, cât și obținerea unor câștiguri suplimentare prin dobânzi. Deficitul temporar de trezorerie generat de cauze structurale și conjuncturale necesită găsirea unor mijloace de echilibrare prin apelarea la credite pe termen scurt, cu rolul de a atenua oscilațiile activelor circulante.
1.4.1 Creditele pe termen scurt
Sub denumirea generală de credite pe termen scurt sunt grupate toate împrumuturile de care poate beneficia o societate pentru perioade scurte de timp (sub un an) și care, potrivit metodologiei contabile din România, sunt elemente structurale ale trezoreriei ce se prezintă sub următoarele forme:
credite obținute pe baza creanțelor comerciale;
credite de trezorerie.
În aceste condiții, deficitul de trezorerie calculat la o anumită dată reprezintă nivelul creditelor de care întreprinderea va avea nevoie în perioada imediat următoare și pe care le va procura printr-o formă sau alta în urma unei analize temeinice a costului real al acestora.
Cele două forme de credite pe termen scurt diferă prin caracteristicile lor în funcție de obiect, de modalitățile practice de acordare, de durata și de costul acestora.
a) Credite obținute pe baza creanțelor comerciale. Aceste credite apar în cazul decontărilor între terțe persoane juridice realizate prin intermediul efectelor comerciale cum sunt: cecurile, biletele la ordin, cambiile etc. La nivelul unităților, efectele primite de la clienți se regăsesc în cadrul elementelor patrimoniale „valori de încasat”, iar principalul avantaj al utilizării acestora îl reprezintă posibilitatea convertirii lor în mijloace bănești în termen scurt, chiar și înainte de scadență. Pentru a acoperi nevoi rezultate din operațiunile de exploatare sau pentru a acoperi o insuficiență provizorie a fondului de rulment, întreprinderile posesoare ale unor efecte pot apela la credite prin scontarea acestora la o bancă, moment din care efectele remise spre scontare se regăsesc ca element distinct în cadrul elementelor de trezorerie. Scontarea este operațiunea prin care se încasează de la bancă, înainte de scadență, un efect comercial, ceea ce este echivalentul unui credit acordat pentru perioada care a rămas până la scadență, urmând ca la acea dată banca să încaseze de la plătitor contravaloarea efectului.
b) Creditele de trezorerie au ca scop asigurarea unei trezorerii curente echilibrate a întreprinderilor, atunci când creditele obținute prin scontarea efectelor comerciale nu sunt suficiente sau chiar nu există și când nevoile de acoperit prin astfel de credite sunt date de decalajul existent între încasările și plățile perioadei. În practica economică din România regăsim aceste credite sub două forme, și anume: credite prin contul curent și credite pe termen scurt.
b.l. Creditul prin contul curent constă în negocierea cu banca a unui plafon de creditare direct prin contul curent atunci când disponibilitățile din acesta nu sunt suficiente pentru realizarea integrală a plăților. Acest tip de credit se regăsește sub denumirea de credit în limita plafonului sau linie de credit și prezintă avantajul că se obține printr-o tehnică bancară operativă, ceea ce permite trezoreriei o elasticitate funcțională, oferind întreprinderii posibilitatea să facă față deficitului de lichidități pentru o perioadă foarte scurtă de timp, pentru plata furnizorilor, a personalului sau a unor impozite și taxe. Creditul prin contul curent se concretizează sub forma soldului final creditor al contului curent și prezintă pentru întreprindere avantaje, ca urmare a supleței în utilizare.
Din punctul de vedere al băncii, acest credit prezintă un grad ridicat de risc, deoarece este influențat de factori interni și externi cum ar fi: creșterea salariilor, vânzări curente realizate în pierdere, insolvabilitatea clienților, pierderi de produse sau mărfuri, precum și faptul că acestea pot fi orientate cu ușurință spre destinații diferite de scopul pentru care au fost acordate inițial. Din acest motiv, băncile practică o mare prudență în acordarea și derularea acestui tip de credite, inclusiv o rată mai ridicată a dobânzii.
b.2. Creditele bancare pe termen scurt prin cont special de împrumut sunt acordate de bancă pentru o perioadă de cel mult un an. Aceste credite se acordă printr-un cont separat de contul curent și sunt folosite în completarea resuselor proprii ale agenților economici pentru:
– diferența dintre totalul stocurilor și plăților (cheltuielilor), pe de o parte, și totalul resurselor și încasărilor, pe de altă parte;
stocuri, cheltuieli și alte active constituite temporar din cauze justificate;
stocuri sezoniere de materii prime și produse de proveniență agricolă.
1.4.2 Costul creditelor de trezorerie
În condițiile în care societățile comerciale au un capital redus comparativ cu necesitățile lor, creditul reprezintă o sursă principală de completare a resurselor proprii și, din acest motiv, pentru gestiunea trezoreriei, costul creditelor reprezintă cel mai important criteriu în selectarea unui tip de credit. Literatura de specialitate din România dezbate problemele legate de calculația costului creditelor și distincția care apare între costul aplicabil creditelor solicitate și costul lor real, ca urmare a modului de calcul al dobânzilor.
Costul aplicat se determină pe baza ratei dobânzii și a comisioanelor bancare practicate de banca ce acordă creditul. Rata dobânzii se calculează pornind de la rata dobânzii de referință , la care se adaugă un anumit număr de puncte pentru a compensa riscul implicat de tipul de credit și riscul implicat de mărimea întreprinderii, de tipul operațiunilor, de riscul ramurii de activitate etc. Comisioanele bancare se referă la comisioanele de risc și cele administrative.
Pentru creditele de scont, costul se determină în funcție de rata dobânzii de referință majorată cu un anumit număr de puncte în funcție de riscul pe care îl implică (mai mic comparativ cu alte tipuri de credit), de comisioanele bancare și de perioada rămasă din momentul scontării sau andosării către terțe persoane până la scadență. Comisioanele aplicate de bancă pentru acest tip de credit sunt: de andosare a efectelor comerciale în cota procentuală și de manipulare a efectelor în sumă fixă pe tipuri de efecte.
Deci, ca orice tip de credit, și aceste credite sunt purtătoare de dobândă, prin faptul că persoana juridică care solicită încasarea în avans a efectului comercial va primi valoarea nominală a titlului din care s-au dedus taxa de scont și comisioanele bancare (agio). Durata maximă pentru care se acordă astfel de împrumuturi se încadrează de obicei în 90 de zile. Pentru calculul scontului (S) se poate aplica următoarea relație:
;
în care:
V = valoarea efectului scontat;
P = rata scontului în procente;
T = timpul rămas până la scadență și pentru care se acordă creditul.
Există și situații în care efectele sunt trase asupra unor clienți care prezintă un grad de risc mai ridicat și pe care banca nu și-1 poate asuma. Pentru a fi evitate astfel de situații, societatea poate negocia cu banca un anumit plafon în cadrul căruia să se realizeze operațiuni de scontare.
Costul acestuia, care depinde de rata scontului, de comisioanele practicate de bancă și de perioada de la scontarea efectelor comerciale la bănci până la scadență. În acest caz, rata costului creditului se poate calcula după formula:
unde:
Cc – rata costului creditului;
S – valoarea scontului;
A – valoarea comisioanelor (Agio);
V- valoarea nominală a efectului commercial;
T – numărul de zile.
Pentru creditele de trezorerie, costul se stabilește în funcție de rata dobânzii și comisioanele bancare, aplicate la soldurile debitoare ale conturilor curente (sold privit de pe poziția băncii). Rata dobânzii se stabilește, ca și în cazul precedent, pornind de la rata de referință care se majorează cu un număr mai mare de puncte datorită riscului mai mare pe care acestea le prezintă. În categoria comisioanelor de risc aplicate avem comisionul de imobilizare, comisionul pentru cel mai mare sold debitor, comisionul pentru cea mai mare depășire de plafon, iar în categoria celor administrative menționăm comisionul de decontare și speze sau alte cheltuieli de întocmire a documentelor bancare.
Dobânzile calculate de către bancă pentru diferitele credite pe termen scurt acordate societății și neachitate sunt evidențiate într-un cont special numit „dobânzi de plătit”. Acest caz este specific societăților care nu pot achita dobânda până la sfârșitul perioadei de referință. Valoarea acestor dobânzi de plătit va diminua lichiditățile unei perioade viitoare.
CAPITOLUL II SITUAȚIILE FINANCIARE ANUALE – SURSĂ DE INFORMAȚII PENTRU ANALIZA ECONOMICO – FINANCIARĂ
Trăim într-o lume a resurselor limitate. În fața unei asemenea situații, societatea mileniului trei nu are decât o singură soluție: valorificarea singurei resurse inepuizabile, creativitatea șă inteligența. Se impune, astfel, necesitatea exploatării informației contabile, prin care să se cunoască fluxurile de trezorerie. O sursă privilegiată de informații interne pentru analiza economico-financiară o constituie contabilitatea financiară și de gestiune prin: situațiile financiare, bugetele de venituri și cheltuieli, fișele analitice și sintetice ale conturilor, documentele primare și altele.
2.1 Conceptul de situații financiare anuale
Reglementările românești precizează faptul că „documentele oficiale de prezentare a situației economico-financiare sunt situațiile financiare anuale, care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, performanței financiare, fluxurilor de trezorerie și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată”.
Situațiile financiare reprezintă cea mai importantă modalitate de a prezenta periodic terților informațiile colectate și prelucrate de sistemul contabil. Acestea mai sunt cunoscute și sub denumirile de conturi anuale, documente contabile de sinteză sau bilanț contabil. Se numesc situații anuale, deoarece aceste informații de sinteză sunt publicate, de regulă, la sfârșitul exercițiului financiar, care durează, de cele mai multe ori, un an. Însă, adesea, utilizatorii solicită date privind performanțele întreprinderii și la intervale mai mici de timp. Astfel, sunt publicate de către întreprinderi unele informații și la alte intervale: semestrial, trimestrial sau lunar (în cazul întreprinderilor cotate la bursele importante ale lumii). Situațiile financiare au scopul de a arăta rezultatele gestiunii realizate de conducerea întreprinderii, inclusiv supra modului în care aceasta a utilizat resursele care i-au fost încredințate.
Prin OMFP nr. 1752/2005 s-a adoptat formularea „ Situații financiare anuale” care trebuie întocmite obligatoriu de către toate persoanele juridice cu sau fără scop lucrativ.
Întocmirea și depunerea situațiilor financiare poate avea loc, potrivit legii, și la alte perioade decât anual, la sfârșitul exercițiului financiar. Redactarea lor este obligatorie și în situațiile fuziunii, diviziunii sau încetării activității, evenimente care se pot produce oricând în cursul exercițiului financiar.
Potrivit Standardelor Internaționale de Contabilitate și reglementărilor naționale, obiectivul situațiilor financiare îl reprezintă furnizarea de informații despre poziția financiară, performanțele si modificările poziției financiare a întreprinderii, care sunt utile unei sfere largi de utilizatori în luarea deciziilor economice.
Pentru a satisface nevoile utilizatorilor, situațiile financiare trebuie:
să furnizeze informațiile necesare investitorilor actuali și potențiali pentru luarea unei decizii raționale privind investițiile și creditarea;
să ofere informații utile pentru evaluarea fluxurilor viitoare de lichidități;
să prezinte informații privind resursele economice, drepturile asupra acestor resurse și modificările acestora.
2.2 Utilizatorii situațiilor financiare anuale
Utilizatorii de situații financiare includ investitorii prezenți și potențiali, personalul angajat, creditorii, furnizorii și alți creditori comerciali, clienții, Guvernul și instituțiile acestuia, precum și publicul. Aceștia folosesc situațiile financiare pentru a-și satisface o parte din diversele lor necesități de informații, astfel:
Investitorii. Ofertanții de capital și consultanții lor sunt preocupați de riscul inerent tranzacțiilor și de beneficiul adus de investițiile lor. Ei au nevoie de informații pentru a decide dacă ar trebui să cumpere, să păstreze sau să vândă. Acționarii sunt interesați și de informațiile care le permit să evalueze capacitatea întreprinderii de a plăti dividende.
Angajații. Personalul angajat și grupurile lor reprezentative (sindicate etc.) sunt interesate de informații privind stabilitatea și profitabilitatea întreprinderilor lor. Aceștia sunt interesați și de informațiile care le permit să evalueze capacitatea întreprinderii de a oferi remunerații, pensii și alte avantaje, precum și oportunități profesionale.
Creditorii financiari. Creditorii financiari sunt interesați de informațiile care le permit să determine dacă împrumuturile acordate și dobânzile aferente vor fi rambursate la scadență.
Furnizorii și alți creditori comerciali. Furnizorii și alți creditori comerciali sunt interesați de informațiile care le permit să determine dacă sumele care le sunt datorate vor fi plătite la scadență. Creditorii comerciali sunt interesați de o întreprindere pe o perioadă mai scurtă decât creditorii, numai dacă nu sunt dependenți de continuarea activității întreprinderii ca principal client.
Clienții. Clienții sunt interesați de informații despre continuitatea activității unei întreprinderi, în special atunci când au o colaborare pe termen lung cu întreprinderea respectivă sau sunt dependenți de ea.
Guvernul și instituțiile sale. Guvernul și instituțiile sale sunt interesate de alocarea resurselor și, implicit, de activitatea întreprinderilor. Aceștia solicită informații și pentru a reglementa activitatea întreprinderilor, pentru a determina politica fiscală și ca bază pentru calculul venitului național și al altor indicatori statistici similari.
Publicul. Întreprinderile influențează publicul într-o varietate de moduri. De exemplu, întreprinderile pot avea o contribuție substanțială la economia locală în multe moduri, având în vedere numărul de angajați și colaborarea cu furnizorii locali. Situațiile financiare pot ajuta publicul prin oferirea de informații despre evoluția recentă și tendințele legate de prosperitatea întreprinderii și a sferei activităților acesteia.
Chiar dacă nu toate necesitățile de informație ale utilizatorilor pot fi satisfăcute de situațiile financiare, există cerințe comune tuturor utilizatorilor. Investitorii sunt ofertanții de capital de risc ai întreprinderii, iar furnizarea de situații financiare satisface necesitățile lor și de asemenea va satisface majoritatea necesităților altor utilizatori. Responsabilitatea principală de a întocmi și de a prezenta situațiile financiare ale întreprinderii revine conducerii acesteia. Managerii întreprinderilor sunt interesați și de informațiile cuprinse în situațiile financiare, chiar dacă au acces la informații financiare și de gestiune suplimentare, care ajută la înfăptuirea proceselor de planificare, luare a deciziilor și de control. Conducerea are capacitatea de a determina forma și conținutul unor astfel de informații suplimentare pentru a satisface propriile necesități.
2.3 Caracteristicile calitative ale situațiilor financiare
Standardele Internaționale de Contabilitate precizează faptul că utilitatea informațiilor conținute în situațiile financiare depinde de următoarele patru caracteristici calitative:
Inteligibilitatea. Consideră că informațiile trebuie să fie înțelese ușor de un utilizator care dispune de cunoștințe suficiente privind desfășurarea afacerilor și bineînțeles de noțiuni de contabilitate.
Relevanța. Exprimă însușirea informației de a influența esențial procesul de elaborare a deciziilor. Relevanța unei informații este legată direct de natura sa și de pragul de semnificație.
Credibilitatea. Informația este credibilă atunci când nu conține erori semnificative, nu este părtinitoare, oferind suficiente elemente de certitudine în elaborarea deciziilor de către utilizatori. La rândul ei, credibilitatea presupune ca informația să fie:
Neutră – ceea ce înseamnă nepărtinitoare, lipsită de influențe;
Prudentă – incertitudinile care planează asupra multor evenimente și tranzacții ale întreprinderii impun în mod obiectiv elaborarea unei informații prudente;
Integrală – pentru a fi credibilă, informația conținută în situațiile financiare trebuie să fie completă, evident în limitele rezonabile ale pragului de semnificație conjugat cu costul obținerii acesteia.
Comparabilitatea. Orice informație câștigă în valoare prin faptul că poate fi comparată în timp sau în spațiu, respectiv, poate fi raportată la alte valori de referință. Astfel, consemnarea și cuantificarea efectului financiar al acelorași tranzacții și evenimente trebuie efectuată în mod consecvent, într-o manieră unitară, atât în cadrul întreprinderii de-a lungul timpului, cât și în cadrul mai multor întreprinderi, în același moment.
2.4. Structura situațiilor financiare anuale
Sunt bine cunoscute cele două paliere ale contabilității. În primul rând o contabilitate retrospectivă, orientată spre înregistrarea schimburilor între mediu și întreprindere, care determină situația patrimoniului și determină periodic rezultatul. În al doilea rând o contabilitate orientată spre viitor, construită pentru a oferi managerilor date utile în luarea deciziilor asupra diverselor fluxuri economice. Sistemul contabil românesc este un sistem dualist în sensul că delimitează în mod clar informațiile ce pot fi date publicității de informațiile confidențiale.
Informațiile publice elaborate de contabilitatea financiară sunt utile atât managementului întreprinderii, cât și acționarilor sau asociaților, furnizorilor și altor creditori, clienților, băncilor și instituțiilor financiare, autorităților publice și fiscale, organelor judiciare, salariaților și publicului larg pentru fundamentarea deciziilor economico-financiare. În schimb, contabilitatea de gestiune furnizează informații ce pot fi utilizate numai de către manageri și organismele proprii de supraveghere, analiză și control intern.
Informațiile publice se regăsesc în documentele de sinteză contabilă. Aceste documente, numite situații financiare anuale, au ca obiectiv furnizarea de informații despre poziția financiara, performanțele și modificările poziției financiare a întreprinderii, care sunt utile unei sfere largi de utilizatori în luarea deciziilor economice.
Potrivit O.M.F.P. nr. 1.752/17.11.2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Directivele Europene, numărul componentelor și complexitatea situațiilor financiare întocmite de persoanele juridice diferă în funcție de criteriile de mărime în care se încadrează acestea, și anume:
Persoanele juridice care la data bilanțului depășesc limitele a două dintre următoarele trei criterii:
– total active: 3.650.000 euro,
– cifră de afaceri netă: 7.300.000 euro,
– număr mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50.
întocmesc situații financiare anuale care cuprind:
– bilanț,
– cont de profit și pierdere,
– situația modificărilor capitalului propriu,
– situația fluxurilor de trezorerie,
– notele explicative la situațiile financiare anuale.
Persoanele juridice care la data bilanțului nu depășesc limitele a două dintre criteriile de mărime prevăzute anterior, întocmesc situații financiare anuale simplificate care cuprind:
– bilanț prescurtat,
– cont de profit și pierdere,
– note explicative la situațiile financiare anuale simplificate.
Opțional, ele pot întocmi situația modificărilor capitalului propriu și/sau situația fluxurilor de trezorerie. Situațiile financiare anuale, respectiv situațiile financiare anuale simplificate constituie un tot unitar.
Persoanele juridice vor trece în cealaltă categorie numai dacă în două exerciții financiare consecutive nu se încadrează în lomitele existente privind cele trei criterii mentionate mai sus.
Societățile comerciale încadrate prin reglementări speciale în categoria microîntreprinderilor aplică reguli contabile specifice, aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice. Situațiile financiare anuale pentru microîntreprinderi se compun din:
– bilanț,
– cont de profit și pierdere.
Instituțiile publice întocmesc situații financiare trimestriale și anuale, care se compun din:
– bilanț,
– cont de execuție bugetară,
– anexe.
Informațiile privind poziția financiară sunt oferite, în primul rând, de bilanț, informațiile privind performanța sunt oferite de contul de profit și pierdere, iar informațiile privind modificarea poziției financiare sunt furnizate de situațiile financiare prin intermediul unei componente distincte. Deoarece aceste sinteze se elaborează cu o periodicitate anuală, se mai numesc și „conturi anuale”. Legea contabilității nr. 82/1991, republicată precizează că „situațiile financiare anuale se întocmesc și în situația fuziunii, divizării sau încetării activității acestora, în condițiile legii”.
Potrivit legii contabilității, situațiile financiare anuale trebuie însoțite de o Declarație scrisă de asumare a răspunderii conducerii persoanei juridice pentru întocmirea situațiilor financiare anuale în conformitate cu Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene.
2.4.1 Bilanțul – sursă de informație în analiza poziției financiare a întreprinderii
2.4.1.1 Definirea, rolul și obiectivul bilanțului
Procedeu propriu metodei contabilității, bilanțul sintetizează în cel mai înalt grad informația contabilă. Printr-un sistem de agregare și corelare complexă, cunoașterea contabilă dobândește caracterul de generalitate și, în același timp, viziunea de ansamblu asupra întregului. Bilanțul, considerat ca un „cântar al averii” sau un tabloul al situației patrimoniului, prezintă în etalon monetar bunurile economice în corelație cu sursele lor de finanțare, precum și rezultatul obținut. Bilanțul este acel calcul de sinteză al contabilității care prezintă la un moment dat, exprimată în bani, situația economico-financiară a unui perimetru contabil punând față în față activul cu pasivul. Componenta de bază a situațiilor financiare, bilanțul prezintă ansamblul elementelor de activ, datorii și capital propriu ale entității la sfârșitul exercițiului financiar, precum și în cazul fuziunii, divizării sau încetării activității.
Activul patrimonial cuprinde elementele concrete de avere ale entității, iar datoriile și capitalul propriu, sursele de procurare ale averii. Activul reprezintă forma materială a patrimoniului, iar datoriile și capitalul propriu, forma abstractă a patrimoniului. Elementele de activ se ordonează în bilanț după natură și lichiditate, iar datoriile și capitalul propriu, după natură și exigibilitate.
Bilanțul contabil are un rol deosebit atât în teoria, cât și în practica contabilă. Astfel, din perspectiva teoriei contabile, bilanțul traduce în practica unul dintre principiile de bază ale contabilității în partidă dublă și anume, dubla reprezentare, prin care elementele patrimoniale sunt reflectate atât sub aspectul componenței materiale, cât și sub aspectul surselor de proveniență. Sub aspect practic, bilanțul reprezintă o sursă de informații pe baza cărora se poate analiza activitatea economică a entității și a rezultatelor obținute, în vederea luării unor decizii optime privind ameliorarea situației existente.
Conceptele de activ și pasiv care servesc la modelarea patrimoniului sub formă de bilanț, pot fi interpretate din diferite puncte de vedere: juridic, economic, financiar, după cum se observă din tabelul nr. 2.1.
Sub aspect juridic, bilanțul sintetizează starea patrimonială, respectiv ansamblul drepturilor și angajamentelor patrimoniale existente la un moment dat. Dacă studiu juridic permite prezentarea drepturilor și angajamentelor patrimoniale, prezentarea financiară pune în evidență relația dintre sursele fondurilor (resursele) și nevoile (utilizările) cărora le sunt alocate fondurile.
Tabel nr. 2.1 Dubla reprezentare a patrimoniului
Sursa: Prelucrare după Georgescu, I., Elemente de contabilitate aplicate în societățile comerciale și instituțiile publice, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2004, pp. 45-46.
Din punct de vedere economic, elementele din activ se structurează astfel: active imobilizate și active circulante, iar elementele de pasiv în două categorii: capitalul propriu (al proprietarilor) și capital străin.
Bilanțul contabil, ca procedeu al metodei contabilității, are următoarele funcții:
•Funcția de generalizare a informațiilor contabile
În bilanț, datele preluate din conturi se grupează și se sistematizează după anumite criterii, obținându-se o centralizare și generalizare a informațiilor atât la nivel de entitate, cât și la nivelul tuturor treptelor organizatorice ale economiei naționale.
•Funcția de informare
Bilanțul contabil asigură culegerea, înregistrarea, prelucrarea și generalizarea informațiilor contabile, care sunt necesare atât factorilor de decizie din entitate, cât și altor persoane fizice și juridice interesate, precum: salariați, acționari, asociați, organe fiscale, instituții bancare, creditori diverși.
•Funcția de analiză
Pe baza informațiilor din bilanț se determină anumiți indicatori economico-financiari, prin intermediul cărora se poate stabili un diagnostic al situației financiare și a rentabilității entității.
2.4.1.2 Conținutul și structura bilanțului
La nivelul unei entități economice identificabile, indicatorii care dau naștere ecuației bilanțiere de echilibru sunt: activele, datoriile și capitalurile proprii. O întreprindere poate fi privită prin prisma egalității:
Active = Datorii + Capitaluri proprii
În înțelesul actualelor reglementări contabile: un activ reprezintă o resursă controlată de către entitate ca rezultat al unor evenimente trecute, de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru entitate și al cărui cost poate fi evaluat în mod credibil. O datorie reprezintă o obligație actuală a entității ce decurge din evenimente trecute și prin decontarea căreia se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse care încorporează beneficii economice.
Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al acționarilor în activele unei entități după deducerea tuturor datoriilor sale.
IAS 1 prescrie minimul de elemente care trebuie să apară în bilanț. Acestea sunt:
imobilizări corporale;
active necorporale;
active financiare, mai puțin valorile de la punctele (d), (f) și (g);
investiții contabilizate utilizându-se metoda punerii în echivalență;
stocuri;
creanțe comerciale și similare;
numerar și echivalente de numerar;
datorii comerciale și similare;
datorii și active fiscale în conformitate cu IAS 12;
provizioane;
datorii pe termen lung purtătoare de dobândă;
interes minoritar (numai pentru situații financiare ale grupului);
capital emis si reserve.
Directiva a IV-a a prevăzut două scheme pentru bilanț, din care doar una trebuie aplicată, la alegere:
– prima schemă (descrisă de articolul 9) prezintă bilanțul sub formă bilaterală, format orizontal, de cont;
– a doua schemă (descrisă de articolul 10) prezintă bilanțul contabil sub formă de listă, format vertical.
Potrivit OMFP nr. 1752/2005, în România se întocmește schema verticală de bilanț, care ordonează structurile patrimoniale în active, datorii și capital propriu, pentru a pune în evidență situația netă sau poziția financiară netă, conform relației:
SITUAȚIA NETĂ = ACTIVE – DATORII față de terți
Schema verticală de bilanț reprezintă o viziune pragmatică asupra prezentării periodice a patrimoniului, întrucât pune în mod explicit în evidență doi indicatori, și anume:
Fondul de rulment, calculat ca diferență între active circulante și obligații nete.
Poziția financiară netă curentă, care se determină în bilanț, ca diferență între total active și obligații curente. Reprezentarea schematică a bilanțului vertical se poate reda ca în tabelul nr.2.2.
În Anexa 3 și Anexa 4 sunt prezentate Bilanțurile contabile pentru anii 2006 și 2007 ale întreprinderii S.C. TextilNova S.A. . După cum rezultă din tabelul 2.2. în cadrul bilanțului patrimonial vertical, sunt prezentate mai întâi elementele de activ cu cel mai mic grad de lichiditate (active imobilizate), iar la sfârșit, activele cu lichiditate maximă (casa și conturi la bănci).
Tabel nr. 2.2 Bilanțul contabil format vertical ( în listă)
Elementele de pasiv sunt structurate în ordinea descrescătoare a exigibilității lor, prezentându-se mai întâi pasivele cu gradul cel mai mare de exigibilitate (datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mică de un an), iar la sfârșit, pasivele cu gradul cel mai mic de exigibilitate (capital și rezerve).
2.4.1.3 Abordări ale bilanțului
Studiul bilanțului implică analiza acestuia în două direcții: orizontală și verticală, fiecare punând în evidență anumite corelații cu semnificații deosebite în aprecierea situației financiare a întreprinderii.
Analiza pe orizontală a bilanțului pune în evidență modul în care se realizează principalele echilibre financiare pe termen scurt și pe termen lung ale întreprinderii sau grupului de întreprinderi, prin intermediul unor mărimi cum ar fi: situația netă, fondul de rulment, necesarul de fond de rulment, trezoreria în timp ce analiza pe verticală a bilanțului financiar pune în evidență caracteristici financiare ale întreprinderii, cum ar fi: capacitatea activelor de a se transforma în lichidități, autonomia și independența financiară a întreprinderii, calitatea echilibrului financiar pe termen scurt, ș.a.
Pornind de la elementele conținute în bilanțul contabil și realizând o tratare prealabilă a posturilor de activ și de pasiv se va obține:
în optica patrimonială – bilanțul financiar,
în optica funcțională – bilanțul funcțional.
Bilanțul financiar
Un obiectiv esențial al analizei bilanțului îl constituie evaluarea măsurii în care structura financiară aleasă de întreprindere, respectiv resursele financiare, acoperă necesarul de finanțat reflectat în activul bilanțului. Acesta se realizează printr-o analiză pe orizontală a bilanțului cunoscută sub denumirea de analiza echilibrului financiar. Analiza echilibrului pe baza bilanțului financiar este o analiză externă, care interesează în special creditorii. Prin această analiză creditorii obțin informații despre soliditatea averii întreprinderilor pe care le creditează și despre bonitatea lor. În funcție de aceste informații finanțatorii stabilesc condițiile de creditare și se asigură împotriva riscului de insolvabilitate a clienților lor.
Realizarea analizei echilibrului financiar trebuie să fie precedată de operațiunea de transformare a bilanțului contabil, sub formă de listă, în bilanț financiar, cu posturile de activ și pasiv poziționate față în față, sub formă de cont. Așezarea posturilor de activ se face în ordinea crescătoare a lichidității lor, iar posturile de pasiv figurează în bilanț în ordinea crescătoare a exigibilității lor, așa cum reiese din figura 2.1 :
Bilanțul financiar pune în evidență riscul de insolvabilitate a întreprinderii, respectiv capacitatea sau incapacitatea întreprinderii de face față exigibilității pasivului cu activul de care dispune.
Bilanț financiar
Activ = Necesar Pasiv = Resurse
Sursa: Preluare după Mironiuc, M., Analiza economico-financiară: elemente teoretico-metodologice și aplicații, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2006, p. 258.
Fig. 2.1. Elaborarea bilanțului financiar
În activ se vor înscrie, în primul rând, elementele cele mai puțin lichide, adică activele imobilizate care alcătuiesc grupa necesarului permanent de finanțat. Urmează apoi activele circulante, care au un grad de lichiditate superior celor dintâi, ele alcătuiesc grupa necesarului temporar de finanțat.
Literatura de specialitate recomandă ca atunci când există elemente de activ imobilizat (imobilizări financiare) care pot deveni lichide într-o perioadă mai mică de un an să fie încadrate în categoria activelor circulante, iar elementele de activ circulant care devin lichide într-o perioadă mai mare de un an să fie asimilate imobilizărilor corporale. În cadrul necesarului temporar se cer individualizate activele de trezorerie (investițiile pe termen scurt; casa și conturi la bănci).
Cheltuielile în avans cu termen de lichiditate mai mare de un an vor fi inserate printre elementele care alcătuiesc necesarul permanent de finanțat, iar cele cu termen de lichiditate mai mic de un an se vor încadra în necesarul temporar.
În pasiv sunt plasate totalul capitalurilor proprii, patrimoniul public (care nu devin exigibile decât în condițiile lichidării întreprinderii), provizioane mai mari de un an și datoriile care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an, care alcătuiesc categoria resurselor permanente. Urmează apoi grupa resurselor temporare reprezentată de datoriile cu scadența de până la un an. În cazul în care unele datorii care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an ajung la scadență într-o perioadă mai scurtă de un an, vor fi asimilate datoriilor pe termen scurt. În cadrul resurselor temporare este necesară individualizarea pasivelor de trezorerie (creditelor bancare pe termen scurt). Veniturile în avans cu termen de exibilitate mai mare de un an vor fi încadrate la resursele permanente, iar cele cu termenul de exigibilitate mai mic de un an se vor alătura resurselor temporare.
Bilanțul funcțional
Analiza echilibrului pe baza bilanțului funcțional este o analiză internă, care permite managerului întreprinderii să anticipeze influența pe care operațiunile specifice funcțiilor de investiții, exploatare și finanțare proprii întreprinderii le exercită asupra trezoreriei. Realizarea analizei echilibrului funcțional implică transpunerea bilanțului contabil în bilanț funcțional.
Obiectivul principal al bilanțului funcțional este de a reprezenta fluxurile de mijloace (utilizări) și resurse pe care le-a acumulat întreprinderea de la crearea sa. Astfel, elementele de activ (utilizările) și cele de pasiv (resursele) sunt poziționate în raport cu funcțiile (ciclurile) cărora le aparțin: de investiție, exploatare, finanțare, după cum se observă în figura 2.2.
În activul bilanțului funcțional sunt poziționate utilizările stabile, specifice funcției de investiții. Ele grupează: imobilizările de exploatare, respectiv imobilizările necorporale, terenurile (în cazul întreprinderilor agricole), construcțiile, instalațiile tehnice, utilajele și mașinile care participă efectiv la procesul exploatării, inclusiv avansurile și imobilizările corporale în curs care vor avea legătură directă cu activitatea de exploatare; imobilizările în afara exploatării în care se includ terenurile, construcțiile anexe, imobilizările financiare, care nu au legătură directă cu activitatea de exploatare. Utilizările stabile sunt prezentate în bilanțul funcțional la valoare brută, de origine. Simultan se înscrie în pasivul bilanțului, ca și componentă a resurselor proprii, amortizarea aferentă utilizărilor stabile. Potrivit concepției financiare, amortizarea este un element al autofinanțării sau o resursă la dispoziția întreprinderii. Această resursă se constituie și atunci când întreprinderea nu înregistrează profit, prin prelevări asupra rezultatului, fiind destinată înlocuirii investițiilor depreciate și reînnoirii capitalului investit.
Urmează apoi în activul bilanțului funcțional utilizările ciclice, specifice funcției de exploatare. Ele sunt reprezentate, mai întâi, de activele care au legătură nemijlocită cu ciclul de exploatare: stocuri, creanțe comerciale, creanțe în legătură cu personalul asigurările și protecția socială, bugetul statului (TVA deductibilă aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate), cheltuielile în avans. Celelalte elemente de activ circulant, cum ar fi: sume de încasat de la entități afiliate, sume de încasat de Ia entități în virtutea intereselor de participare, creanțe pentru cedarea de imobilizări, alte creanțe (creanțe în legătură cu impozitul pe profit, creanțe în legătura cu subvențiile, decontări din operații în participație etc.), decontări cu acționarii/asociații privind capitalul, cheltuieli în avans care nu au legătură cu exploatarea alcătuiesc activele în afara exploatării.
Distinct în activul bilanțului funcțional sunt prezentate activele sau utilizările de trezorerie alcătuite din: investițiile pe termen scurt, adică acțiuni deținute la entități afiliate, obligațiuni emise și răscumpărate, obligațiuni, alte investiții pe termen scurt și creanțe asimilate, efecte de încasat, efecte remise spre scontare; casa și conturi la bănci, adică cecuri de încasat, conturi curente la bănci, casa, alte valori, acreditive, avansuri de trezorerie.
În pasivul bilanțului funcțional se diferențiază resursele durabile specifice funcției de finanțare, respectiv resursele proprii (total capitaluri proprii, inclusiv amortizarea, patrimoniul public) și datoriile financiare stabile (împrumuturile din emisiuni de obligațiuni și dobânzile aferente; creditele bancare pe termen lung; alte împrumuturi, datorii asimilate și dobânzile aferente).
Resursele ciclice, specifice funcției de exploatare, cuprind: datoriile de exploatare, adică datorii comerciale, efecte de comerț de plătit, alte datorii (în legătură cu personalul; asigurările și protecția socială; impozite, taxe și vărsâminte asimilate care au legătură cu exploatarea), venituri în avans aferente exploatării; datoriile în afara exploatării, respectiv sume datorate entităților afiliate, sume datorate entităților în virtutea intereselor de participare, alte datorii (datorii aferente furnizorilor de imobilizări, vărsăminte de efectuat pentru alte imobilizări financiare, datorii fiscale aferente impozitului pe profit), venituri în avans care nu au legătură cu exploatarea.
Bilanț funcțional
Activ = Utilizări Pasiv = Resurse
Sursa: Preluare după Mironiuc, M., Analiza economico-financiară: elemente teoretico-metodologice și aplicații, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2006, p. 299.
Fig. 2.2. Elaborarea bilanțului funcțional
Resursele de trezorerie prezentate în pasivul bilanțului funcțional sunt reprezentate de creditele bancare pe termen scurt.
Spre deosebire de bilanțul financiar care este redactat în optică lichidativă și care, dacă întreprinderea își încetează activitatea, oferă informații privind capacitatea acesteia de a rambursa datoriile către terți, bilanțul funcțional este redactat în optica continuării activității întreprinderii și a exercitării funcțiilor sale.
2.4.2 Contul de profit și pierdere – sursă de informații în analiza performanței financiare a întreprinderii
Bilanțul este documentul ce descrie poziția a unei înteprinderi la un moment dat, indicând și mărimea rezultatului. Apare însă necesară prezența unui alt instrument de modelare contabilă care să explice modul de constituire a rezultatului și să permită desprinderea unor concluzii legate de performanțele activității înteprinderii. Acest instrument este cea de-a doua componentă a situațiilor financiare și anume contul de profit și pierdere.
În această optică, înteprinderea devine un centru de calcul economic, calculul având la bază:
– valorile produse și vândute pe piața clienților, denumite generic venituri;
– valorile utilizate pentru obținerea unor venituri, care sunt constituite în costuri angajate pe alte piețe, denumite cheltuieli. Aceasta reprezintă, în fapt, renumerarea factorilor de producție.
Din compararea celor două mărimi valorice se obține un rezultat. Acesta poate fi o mărime valorică pozitivă, denumită profit, atunci când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, sau o mărime valorică negativă, denumită pierdere, atunci când veniturile sunt mai mici decât cheltuielile. Contul de profit și pierdere sintetizează fluxurile economice, respectiv veniturile și cheltuielile perioadei de gestiune.
Veniturile cuprind valoarea tuturor actelor de îmbogățire a întreprinderii legate sau nu de activitatea sa normală și curentă. Partea preponderentă a veniturilor o reprezintă cifra de afaceri realizată de întreprindere în cursul exercițiului. Cheltuielile constituie ansamblul elementelor de costuri suportate de întreprindere în cursul exercițiului.
Dacă bilanțul contabil permite o cunoaștere a poziției financiare a întreprinderii, contul de profit și pierdere oferă informații asupra activității întreprinderii, a modului cum aceasta își gestionează afacerile prin dimensiunea veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor pe care le generează.
Contul de profit și pierdere sau contul de rezultate este documentul contabil de sinteză care măsoară performanțele unei întreprinderi, în cursul unei perioade date. Cu toate că în bilanț se reflectă și rezultatul exercițiului financiar, prin soldul contului 121 „Profit și pierdere” este necesară utilizarea unui alt document în care să se detalieze modul de generare a rezultatului și care să ofere informații suplimentare privind cauzele care au determinat o anumită performanță economică. Potrivit legislației actuale, toate entitățile întocmesc contul de profit și pierdere sub formă de listă, care se redă astfel:
Formatul contului de profit și pierdere
1. Cifra de afaceri netă;
2. Variația stocurilor de produse finite și a producției în curs de execuție;
3. Producția realizată de entitate pentru scopurile sale proprii și capitalizată;
4. Alte venituri din exploatare;
5. a) Cheltuieli cu materiile prime și materialele consumabile;
b) Alte cheltuieli externe;
c) Cheltuieli privind mărfurile;
6. Cheltuieli cu personalul;
a) Salarii și indemnizații;
b) Cheltuieli cu asigurările sociale, cu indicarea distinctă a celor referitoare la pensii;
7. a) Ajustări de valoare privind imobilizarile corporale și imobilizările necorporale;
b) Ajustări de valoare privind activele circulante, în cazul în care acestea depășesc suma ajustărilor de valoare care sunt normale în entitatea în cauză;
8. Alte cheltuieli de exploatare;
9. Venituri din interese de participare, cu indicarea distinctă a celor obținute de la entitățile afiliate;
10. Venituri din alte investiții și împrumuturi care fac parte din activele imobilizate, cu indicarea distinctă a celor obținute de la entitățile afiliate;
11. Alte dobânzi de încasat și venituri similare, cu indicarea distinctă a celor obținute de la entitățile afiliate;
12. Ajustări de valoare privind imobilizările financiare și investitiile deținute ca active circulante;
13. Dobânzi de plătit și cheltuieli similare, cu indicarea distinctă a celor privind entitățile afiliate;
14. Profitul sau pierderea din activitatea curentă;
15. Venituri extraordinare;
16. Cheltuieli extraordinare;
17. Profitul sau pierderea din activitatea extraordinară;
18. Impozitul pe profit;
19. Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus;
20. Profitul sau pierderea exercițiului financiar.
În Anexa 6 și Anexa 7 sunt prezentate Conturile de profit și pierdere pentru anii 2006 și 2007 ale S.C. TextilNova S.A. .
Potrivit S.I.C. performanța întreprinderii este exprimată prin intermediul unei situații financiare distincte, respectiv „Contul de profit și pierdere”. În acest scop, cheltuielile și veniturile perioadei curente, consemnate în clasele 6 și 7, sunt prelucrate și sistematizate separat în cele două părți ale contului de rezultate 121. Structurarea cheltuielilor și veniturilor pe cele trei activități principale ale firmei permite determinarea unor indicatori esențiali pe diferite nivele de agregare, după cum urmează:
Complementar, se obțin și indicatorii:
Rezultatul = Venituri din + Venituri – Cheltuieli din + Venituri
curent exploatare financiare exploatare financiare
Rezultatul brut (contabil) = Venituri totale – Cheltuieli totale
Rezultatul net = Rezultatul brut – Impozitul pe profit
IAS 1 cere ca cel puțin următoarele elemente să fie incluse în contul de profit și pierdere:
Venitul;
rezultatele din activitatea de exploatare;
costurile de finanțare;
partea din profituri și pierderi aferentă întreprinderilor asociate și asocierilor in participație contabilizată prin metoda punerii în echivalență;
cheltuielile fiscale;
profitul sau pierderea din activitățile curente;
elemente extraordinare;
interesul minoritar;
profitul net sau pierderea netă a perioadei.
Elementele care măsoară performanța întreprinderii:
veniturile;
cheltuielile.
Potrivit O.M.F.P 1752/2005, cheltuielile reprezintă diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de ieșiri sau scăderi ale valorii activelor ori creșteri ale datoriilor care se concretizează în reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către aționari. Veniturile reprezintă creșteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de intrări sau creșteri ale activelor ori descreșteri ale datoriilor, care se concretizează în creșteri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din contribuții ale acționarilor.
Contabilitatea veniturilor se ține pe feluri de venituri, după natura lor, astfel :
venituri din exploatare ;
venituri financiare ;
venituri extraordinare .
Veniturile din exploatare sunt constituite din acele venituri obținute ca rezultat al realizării obiectului de activitate, concretizate în: cifra de afaceri netă, variația stocurilor, producția imobilizată și alte venituri din exploatare.
Veniturile financiare apar ca urmare a implicării agentului economic în activitatea financiară. Activitatea financiară se referă la operațiunile de atragere și de plasare a capitalului (operațiuni de finanțare. Veniturile financiare, structurate după natura lor, se concretizează în: venituri din interese de participare, venituri din alte investiții financiare și creanțe care fac parte din activele imobilizate, venituri din dobânzi și alte venituri financiare.
Veniturile extraordinare conțin informații privind veniturile rezultate din compensații primite pentru cheltuieli sau pierderi din calamități și alte evenimente extraordinare.
Contabilitatea cheltuielilor se ține pe feluri de cheltuieli, după natura lor, astfel :
cheltuieli de exploatare ;
cheltuieli financiare ;
cheltuieli extraordinare (calamități).
Cheltuielile de exploatare reflectă eforturile efectuate de întreprinderea, în realizarea obiectului de bază al activității, pentru obținerea veniturilor. Aceste cheltuieli sunt structurate în: cheltuieli cu materiile prime și materialele consumabile, alte cheltuieli materiale, alte cheltuieli din afară, cheltuieli privind mărfurile, cheltuieli cu personalul, amortizări și provizioane privind deprecierea imobilizărilor corporale și necorporale, ajustarea valorii activelor circulante, alte cheltuieli de exploatare și ajustări privind provizioanele pentru riscuri și cheltuieli.
Cheltuielile financiare constituie contraprestația pe care trebuie să o acorde unitatea pentru folosirea resurselor financiare străine sau rezultatul unor factori conjuncturali. Potrivit reglementărilor contabile naționale, cheltuielile financiare din contul de profit și pierdere simplificat include următoarele elemente: ajustarea valorii imobilizărilor financiare și a investițiilor financiare pe termen scurt, cheltuielile privind dobânzile și alte cheltuieli financiare.
Cheltuielile extraordinare vizează acele cheltuieli generate de operațiuni extraordinare,
accidentale care au loc în activitatea unei întreprinderi, reprezentate de calamități și exproprieri de active.
2.4.3 Situația modificărilor capitalului propriu
Situația modificării capitalului propriu reprezintă o componentă separată a situațiilor financiare anuale, care cuprinde o prezentare a soldurilor inițiale și finale, precum și a modificărilor din cursul exercițiului financiar, aferente fiecărui element al capitalurilor proprii.
Indicator esențial al bonității unei societăți, această componentă a situațiilor financiare prezintă soldurile de deschidere și închidere pentru capitalul social, primele de capital, fiecare rezervă, rezultatul reportat, rezultatul exercițiului și a modificărilor acestora. Această situație financiară conține informații referitoare la elementele menționate, după cum urmează:
suma la începutul exercițiului financiar;
sumele transferate în sau din cont în timpul exercițiului;
natura, sursa sau destinația oricăror astfel de transferuri;
suma rămasă la sfârșitul exercițiului financiar.
Atât IAS 1, cât și Reglementările contabile armonizate cu directiva a IV-a a CEE și cu IAS cer, ca minim, includerea în situația modificărilor capitalurilor proprii a următoarelor elemente-rânduri:
profitul net sau pierderea netă a perioadei;
fiecare element de câștig sau pierdere recunoscut în mod direct în capitalurile proprii (permis în mod specific de alte IAS);
efectul cumulativ al modificărilor politicii contabile și corecția erorilor fundamentale (abordate de IAS 8).
Structura exemplificativă a situației modificărilor capitalului propriu este următoarea:
Capital subscris;
Patrimoniul regiei;
Prime de capital;
Rezerve din reevaluare;
Rezerve legale;
Rezerve statutare sau contractuale;
Rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare;
Alte rezerve;
Acțiuni proprii;
Câștiguri legate de instrumente de capitaluri proprii;
Pierderi legate de instrumente de capitaluri proprii;
Rezultatul reportat reprezentând profitul nerepartizat sau pierderea neacoperită;
Rezultatul reportat provenit din adoptarea pentru prima dată a IAS, mai puțin IAS299;
Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor contabile;
Rezultatul reportat provenit din trecerea la aplicarea OMFP 1752/2005;
Profitul sau pierderea exercițiului financiar;
Repartizarea profitului;
Total capitaluri proprii.
2.4.4 Situația fluxurilor de trezorerie
În economia întreprinderii, nu toate încasările reprezintă neapărat venituri, așa cum plățile nu semnifică întotdeauna cheltuieli. Unele cheltuieli generează plăți, în timp ce altele nu sunt urmate de plăți efective ( includerea pe costuri a cheltuielilor privind amortismentele, provizioanele etc). Bilanțul și contul 121 nu oferă suficiente informații despre modul de gestionare al trezoreriei întreprinderii.
Pornind de la aceste considerente, IAS 7 Situația fluxurilor de numerar, recomandă necesitatea întocmirii Situației fluxurilor de trezorerie. Potrivit acestei reglementări, fluxurile de numerar reprezintă intrările sau ieșirile de numerar sau echivalente ale acestora.
Echivalentele de numerar reprezintă, în aceeași abordare, investiții financiare pe termen scurt, extrem de lichide, care sunt ușor convertibile în sume cunoscute de numerar și al căror risc de schimbare din punct de vedere valoric este nesemnificativ.
Situația fluxurilor de numerar are rolul de a raporta fluxurile de această natură aferente unei perioade, structurate pe activități distincte: exploatare, investiție și finanțare, inclusiv creșterea netă a numerarului sau echivalentelor de numerar obținute prin compararea situațiilor existente la începutul și sfârșitul exercițiului. Potrivit IAS 7 o unitate trebuie să raporteze fluxurile de trezorerie din activitatea de exploatare după una din metodele:
metoda directă, prin care sunt prezentate structurile principale de încasări și plăți;
metoda indirectă, prin care profitul net sau pierderea sunt ajustate cu efectele tranzacțiilor ce nu generează disponibilități, amânările ori angajamentele de plăți sau încasări din exploatare trecute ori viitoare și cu elementele de venituri și cheltuieli asociate fluxurilor de trezorerie din investiții și finanțări. Se apreciază că metoda directă furnizează informații ce sunt utile estimării fluxurilor viitoare, date care nu sunt disponibile în cazul folosirii metodei indirecte.
Structura acestei situații financiare este prezentată în continuare.
Situația fluxurilor de trezorerie
la data de ……
Metoda directă
Fluxuri de trezorerie din activități de exploatare:
Încasări de la clienți;
Plăți către furnizori și angajați;
Dobânzi plătite;
Impozit pe profit;
Încasări din asigurarea împotriva cutremurelor;
Trezoreria netă din activități de exploatare
Fluxuri de trezorerie din activități de investiții:
Plăți pentru achiziționarea de acțiuni;
Plăți pentru achiziționarea de imobolizări corporale;
Încasări din vânzarea de imobilizări corporale;
Dobânzi încasate;
Dividende încasate;
Trezorerie netă din activități de investiții
Fluxuri de trezorerie din activități de finanțare:
Încasări din emisiunea de acțiuni;
Încasări din împrumuturi pe termen lung;
Plata datoriilor aferente leasing-ului financiar;
Dividende plătite;
Trezorerie netă din activități de finanțare
Creștere netă a trezoreriei și echivalentelor de trezorerie
Trezorerie și echivalente de trezorerie la începutul exercițiului financiar
Trezorerie și echivalente de trezorerie la sfârșitul exercițiului financiar
Entitățile pot folosi și metoda indirectă de prezentare a Situației fluxurilor de trezorerie. Situația fluxurilor de trezorerie a S.C. TextilNova S.A. este prezantată în Anexa 8.
Situația fluxurilor de trezorerie clasifică încasările și plățile de mijloace bănești în trei grupe.
Fluxurile de trezorerie generate de activitatea de exploatare apar ca urmare a desfășurării de operațiuni și tranzacții din obiectul activității de bază al unității, generatoare de venituri încasabile ori de cheltuieli plătibile, ce intră în determinarea profitului net sau a pierderii. Astfel de fluxuri sunt determinate de operațiuni de exploatare, cum sunt: încasări din vânzări de bunuri, lucrări și servicii; plăți pentru cumpărări de bunuri, lucrări și servicii; încasări de redevențe, comisioane, onorarii și alte venituri; plăți către și în numele angajaților; plăți sau restituiri de impozite etc. Fluxurile de trezorerie provenite din cumpărarea și vânzarea titlurilor de plasament sunt considerate operațiuni de exploatare. Nu sunt incluse în sfera fluxurilor de trezorerie acele operațiuni de exploatare generatoare de venituri și cheltuieli care nu determină intrări și ieșiri de disponibilități (de exemplu, cheltuielile și veniturile privind amortizări și provizioane).
Fluxurile de trezorerie din activitatea de exploatare sunt cele mai relevante în analiza și evaluarea întreprinderii, deoarece exploatarea deține ponderea cea mai mare în totalul operațiunilor derulate. Ele permit aprecierea măsurii în care activitatea de exploatare a generat suficiente lichidități pentru menținerea capacității de funcționare a unității, rambursarea împrumuturilor, plata dividendelor, realizarea de noi investiții, fără a apela la resurse de finanțare externe. De asemenea, cunoașterea fluxurilor de trezorerie din exploatare, coroborate cu alte informații, permite previzionarea viitoarelor fluxuri de trezorerie generate de activitatea de exploatare.
Fluxurile de trezorerie provenite din activitatea de investiții dețin o pondere mai mică în totalul circulației disponibilităților din cadrul unității, ceea ce nu înseamnă că relevanța lor este mai redusă decât a fluxurilor de exploatare. Prezentarea lor distinctă este importantă întrucât reflectă plățile actuale pentru procurarea de bunuri și valori ce contribuie la obținerea de venituri și încasări viitoare. Determină asemenea fluxuri de numerar activitățile de investiții, cum sunt: plăți efectuate pentru cumpărări de mijloace fixe (inclusiv cele realizate în regie proprie), terenuri, active necorporale și alte valori pe termen lung; încasările din vânzări de terenuri, mijloace fixe sau alte valori deținute durabil; plățile pentru achiziția de acțiuni, părți sociale și obligațiuni emise de alte societăți (cu excepția celor considerate drept echivalente de lichidități sau cumpărate în vederea tranzacționării); încasările din vânzări de acțiuni, părți sociale sau obligațiuni emise de alte societăți (cu excepția celor cumpărate în vederea tranzacționării sau considerate drept echivalente de lichidități); împrumuturile acordate unor terți (în cazul instituțiilor nefinanciare); împrumuturile restituite de către terți (în cazul instituțiilor nefinanciare); plățile pentru contracte futures, forward, contracte de opțiuni și contracte swap (cu excepția contractelor deținute în vederea tranzacționării, plasamentului sau când plățile sunt considerate operațiuni de finanțare); încasările din contracte futures, forward, contracte de opțiuni și contracte swap (cu excepția contractelor deținute în scopul tranzacționării, plasamentului sau când plățile sunt considerate operațiuni de finanțare).
Fluxurile de trezorerie provenite din activitatea de finanțare permit previzionarea nevoilor viitoare de disponibilități, determinate de retragerea fondurilor investite de către proprietari sau de scadența rambursării unor datorii. Operațiunile de finanțare care stau la baza unor asemenea circuite de disponibilități se concretizează în: încasări din emisiuni de acțiuni și alte instrumente de capital propriu; plăți către acționari determinate de retragerea lor din societate sau de răscumpărarea propriilor acțiuni; încasări din emisiuni de obligațiuni, bonuri de tezaur, titluri de împrumut ipotecar și a altor titluri de credit pe termen scurt sau lung; plăți pentru răscumpărări de obligațiuni și rambursări de împrumuturi; plăți efectuate de locatar pentru reducerea obligațiilor provenite dintr-o operațiune de leasing financiar.
2.4.5 Note explicative la situațiile financiare anuale
Notele explicative trebuie să prezinte informații despre reglementările contabile care au stat la baza întocmirii situațiilor financiare anuale și despre politicile contabile folosite și de asemenea să ofere informații suplimentare care nu sunt prezentate în bilanț, cont de profit și pierdere și, după caz, în situația modificărilor capitalurilor proprii și/sau situația fluxurilor de trezorerie, dar sunt relevante pentru înțelegerea oricărora dintre acestea.
De asemenea, notele explicative trebuie să prezinte cu claritate și ori de câte ori este necesar următoarele date:
– denumirea persoanei juridice care face raportarea;
– faptul că situațiile financiare anuale simplificate sunt proprii acesteia și nu grupului;
– data la care au fost întocmite sau perioada la care se referă situațiile financiare;
– moneda în care s-au întocmit situațiile financiare anuale simplificate;
– modul de exprimare a valorilor cuprinse în raportare (mii lei).
Dacă nu se regăsesc în situațiile financiare anuale simplificate, următoarele informații trebuie prezentate în notele explicative:
– principalul loc în care se desfășoară activitatea, dacă acesta este diferit de sediul oficial;
– descrierea naturii activității desfășurate de unitate și a principalelor domenii de activitate;
– numele societății-mamă și cel al deținătorului final în cadrul grupului (dacă se impune);
– orice alte informații care, în opinia directorilor și administratorilor, permite furnizarea unei imagini fidele asupra unității.
Eventualele erori constatate, ca urmare a unui calcul greșit, a aplicării greșite a metodelor contabile, a interpretării greșite a evenimentelor, a fraudelor sau omisiunilor aferente perioadelor anterioare vor fi corectate, de regulă, prin afectarea rezultatelor din perioada curentă. Dacă se apreciază că o asemenea soluție afectează credibilitatea situațiilor financiare prezentate, corectarea erorii se realizează pe seama rezultatului reportat.
Reglementările românești structurează problematica notelor explicative într-un număr de zece domenii dispuse în următoarea succesiune:
Nota 1. Active imobilizate;
Nota 2. Provizioane;
Nota 3. Repartizarea profitului;
Nota 4. Analiza rezultatului din exploatare;
Nota 5. Situația creanțelor și datoriilor;
Nota 6. Principii, politici și metode contabile;
Nota 7. Participații și surse de finanțare;
Nota 8. Informații privind salariații și membrii organelor de administrație, conducere și de supraveghere;
Nota 9. Exemple de calcul și analiză a principalilor indicatori economico-financiari;
Nota 10. Alte informații.
CAPITOLUL III. STUDIUL CADRULUI ORGANIZATORIC ȘI NORMATIV AL ÎNTREPRINDERII S.C. TEXTILNOVA S.A.
3.1 Prezentarea generală a societății
S.C. TextilNova S.A. este una dintre cele mai mari producătoare de textile din țară, cu un flux integrat de producție pentru perdele, tricoturi și confecții din tricot, utilizând ca materie primă de bază firele din poliester și poliamidă. Aderarea Romaniei la structurile UE constituie o provocare majoră pentru concentrarea eforturilor organizației spre atingerea nivelului de dezvoltare cerut de standardele internaționale sociale și de mediu, a îmbunătățirii calității produselor și serviciilor, corelate cu creșterea productivității și reducerea costurilor de producție, contracarând astfel, atât noul nivel de amplificare al concurenței, cât și restricțiile datorate aplicării riguroase a legislației economice, fiscale și de protecție a mediului.
Întreprinderea își are sediul în: București, Str. Moldovei, Nr. 19, telefon 032/762900;762555; fax-032/765040. Cod fiscal R1997826 din 28.11.1992, certificat de înregistrare nr. J22/254 din 23.11.1991.
Societatea are o suprafață de producție de 35000 m2 fiind structurată actualmente în 4 secții de producție care se constituie fiecare în câte un centru de profit, astfel: tricotat, finisaj, croit, confecții, având ca obiect de activitate producerea și comercializarea de tricotaje, perdele și tricoturi. De la data punerii în funcțiune a unității s-au realizat modernizări și dotări substanțiale care au permis diversificarea sortimentelor fabricate și implicit, pătrunderea pe piața externă.
În conformitate cu Codul CAEN obiectul de activitate al societatii este constituit de fabricarea de metraje prin tricotare sau croșetare. În practică, S.C. TextilNova S.A. este unul dintre cunoscuții fabricanți de textile din România, oferind spre vânzare: perdele, tricoturi din urzeală, tapiserie auto, confecții, respectiv decorațiuni textile, lenjerie fină pentru femei, articole sport și fitness la o calitate ireproșabilă.
Profilul de producție al S.C. TextilNova S.A. îl constituie producția de : tricotaje din fire sintetice: combinezoane, cămăși de noapte, halate matlasate, costume de baie, articole sportive; perdele jacquard: metraj decupate și nedecupate, perdele simple și dantelate; tricoturi: scămoșate, cașerate pentru tapiserie auto, vopsite și imprimate.
Aceste sortimente au cucerit piața externă și piața internă prin design și calitate.
Oferta de produse detaliată a S.C. TextilNova S.A. :
● Oferta de perdele a companiei cuprinde o mare varietate de articole, într-o paletă cromatică atrăgătoare: perdele Jacquard cu motive florale și desene geometrice, cu margini drepte sau conturate, benzi Jacquard orizontale și verticale, panouri conturate pentru bucătării și camere de zi, panouri cu franjuri, panouri confecționate, cu bride sau bandă, fețe de masă și mileuri, perdele Raschel, marchizet alb, vopsit sau imprimat, dantele bandă și metraj, tüll apretat, alb optic sau vopsit, cuverturi și pernițe decorative.
● Tricoturi și tapiserie auto: tricoturi 100% poliester sau 100% poliamidă: tricoturi tip plasă, tricoturi tip saten, tricoturi scămoșate și șmirgheluite; tricoturi elastice din fire poliamidă cu lycra, uni sau imprimate, într-o mare diversitate de contexturi, culori și imprimeuri; tricoturi pentru tapiserie auto – obținute prin laminarea tricotului pe suport de spumă poliuretanică; tricoturi laminate destinate producerii de încălțăminte sport și de protecție.
● Confecții. Tricoturile din producția proprie constituie materia primă pe baza căreia firma a dezvoltat o mare varietate de confecții pentru copii și adulți.
Oferta cuprinde următoarele linii de produse: lenjerie fină pentru femei și îmbrăcăminte de interior: combinezoane, jupe, pijamale, cămăși de noapte, compleuri, halate matlasate și flaușate; articole sport: treninguri, bluze, maieuri, șorturi, echipament pentru sporturile de echipă; articole pentru fitness și costume de baie; costume de carnaval; brand-ul Dinamis, lansat de firmă în anul 2006, valorifică experiența de peste două decenii a firmei în producția de îmbrăcăminte sport de bună calitate.
Resursa cea mai prețioasă de care dispune compania și care îi asigură existența sunt oamenii. De aceea, echipa managerială este preocupată continuu de îmbunătățirea condițiilor de muncă ale angajaților firmei, de motivarea, pregătirea și instruirea lor.
Societatea avea la data de 31.12.2007, 430 salariați, dintre care 312 femei și 118 bărbați, (18 salariați sunt în concedii de maternitate sau pentru îngrijirea copiilor cu vârste sub 2 ani, conform legii). Structura de personal a S.C. TextilNova S.A. , la data de 31.12.2007, se prezenta ca în tabelul 3.2:
Tabel nr. 3.2 Structura de personal a S.C. TextilNova S.A.
Sursa: Prelucrare după Raportul Administratorilor al S.C. TextilNova S.A. , 2007.
În cadrul programelor anuale de instruire aprobate la nivel organizațional, în cursul anului 2007, au fost realizate 283 de instruiri planificate și 58 de instruiri neplanificate, realizate în urma identificării unor nevoi de instruire pe parcursul derulării activității curente.
La aceste instruiri, care au vizat probleme profesionale, de protecția și managementul mediului, managementul calității și prelucrarea unor dispoziții interne, au participat un număr de 445 salariați, în funcție de tematica abordată și gradul de responsabilitate/implicare.
Pentru reliefarea poziției ocupată pe piață de S.C. TextilNova S.A. s-au studiat principalii furnizori, clienți și concurenți ai societății. Principalii furnizori de materii prime pot fi observați în tabelul 3.3.
Tabel nr.3.3 Principalii furnizori de materii prime
Sursa : Prelucrare după Raportul Administratorilor al S.C. TextilNova S.A. , 2007.
Produsele realizate de S.C. TextilNova S.A. sunt destinate atât pieței interne, cât și celei externe. Societatea s-a orientat către menținerea și dezvoltarea relațiilor cu beneficiarii externi tradiționali, dar și către atragerea de noi parteneri.
Firma este orientată spre o bună cunoaștere a clienților și pe satisfacerea la un nivel înalt a cerințelor și așteptărilor acestora, prin urmare desfășoară și o bogată activitate de marketing după cum urmează:
Participări la târguri și expoziții se pot observa în tabelele 3.4 și 3.5.
Târguri externe
Tabel nr.3.4 Principalele târguri și expoziții externe
Sursa: Prelucrare după Raportul Administratorilor al S.C. TextilNova S.A. , 2007.
Târguri interne
Tabel nr. 3.5 Principalele târguri și expoziții interne
Sursa: Prelucrare după Raportul Administratorilor al S.C. TextilNova S.A. , 2007.
S.C. TextilNova S.A. își vinde produsele proprii atât pe piața internă cât și pe cea externă. Clienții externi sunt: firme din Franța (QUELLE, TEXAROM, DARY’S, ELIANE), Anglia (JUST JANE, APPLEGREEN), Italia, Olanda, Suedia (SCANDIROM ), Canada, Germania (MODE&PREIS, KUBACH RUBBIES), Belgia (DE GROOTE).
Pe piața internă, firma este furnizor de tapiserie auto pentru Dacia Automobile Pitești și pentru producători de huse auto ca Giramex, Classic Market, Firenze. Perdelele și confecțiile produse de firmă se regăsesc în supermarket-urile Auchan și Baumax, precum și în magazinele de profil din toate zonele țării. În producerea de noi modele, în stabilirea prețului, în alegerea clienților și furnizorilor se ține seama și de concurența numeroasă în această ramură.
Activități cu caracter permanent: trimiterea de oferte și răspuns la cererile de oferte; preluare de comenzi și colaborare cu compartimentele implicate în realizarea acestora; colaborare cu Compartimentul APTC pentru conceperea de modele noi de perdele pentru târgul Heimtextil din ianuarie 2008 de la Frankfurt; colaborare cu Compartimentul APTC pentru conceperea de produse noi pornind de la cerințele clienților; realizarea de interviuri pentru evaluarea satisfacției clienților.
3.2 Structura organizatorică și funcțională a firmei
Procesul de organizare constă în gruparea activităților necesare pentru îndeplinirea obiectivelor unei firme și atribuirea fiecărei grupe unui manager, care are autoritatea necesară pentru orientarea, antrenarea și coordonarea oamenilor ce realizează aceste activități .
3.2.1 Structura organizatorică a firmei
În esență, organizarea este un proces de diviziune a muncii, de precizare a responsabilităților și a autorității. Rațiunea de a fi a organizării derivă din necesitatea stabilirii ierarhiilor și a autorității necesare îndeplinirii obiectivelor. Se realizează în același timp o cât mai eficientă comunicare în și între grupuri, prin definirea cât mai clară a canalelor de comunicații. A organiza activitatea unei firme, înseamnă, înainte de toate, a realiza o diviziune a muncii, atât pe verticală, cât și pe orizontală. Ca rezultat al organizării, prin diviziunea muncii pe verticală și pe orizontală, ceea ce duce atât la stabilirea autorității și delegarea ei pe diferite niveluri de exercitare a managementului, cât și la departamentarea activităților, se obține structura organizatorică a unei firme. Structura organizatorică de management poate fi privită în două accepțiuni: statică și dinamică.
În accepțiune statică, prin structură organizatorică se urmărește precizarea elementelor componente, a atribuțiilor fiecărei componente în cadrul ansamblului și a relațiilor dintre ele. În accepțiune dinamică, la definirea structurii organizatorice se pornește de la procedurile și strategiile necesare realizării obiectivelor organizaționale. Structura organizatorică trebuie astfel elaborată încât să permită realizarea strategiei generale a firmei.
3.2.2 Structura funcțională a firmei
În cadrul S.C. TextilNova S.A. . se regăsesc următoarele funcții:
de producție;
de cercetare-dezvoltare;
financiar-contabilă;
comercială;
de personal.
Funcția de producție asigură desfășurarea activităților compartimentelor funcționale din subordinea sa (secții, ateliere) în scopul realizării programelor de fabricație și a reparării dotării; ia măsuri pentru elaborarea și respectarea indicatorilor tehnici și tehnologici cu privire la programarea, pregătirea și urmărirea producției; răspunde de activitatea de organizare a producției și muncii în scopul creșterii productivității muncii, reducerii costurilor, creșterii rentabilității și beneficiului societății. Funcția de producție își propune organizarea activităților unității pentru derularea în bune condiții a proceselor de producție conform cu regimul de lucru impus de comenzile ferme, dar respectându-se ca strictețe disciplina tehnologică și de muncă, totodată ea asigură respectarea normelor de tehnică a securității și protecția muncii, luând măsuri
împotriva celor care nu le respectă. Printre obiectivele principale ale funcției se pot enumera : reducerea consumurilor specifice, optimizarea stocului de valori materiale, eliminarea cheltuielilor neeconomicoase din activitatea proprie, creșterea rentabilității produselor, asigurarea bazei materiale necesare realizării în bune condiții a sarcinilor din plan, realizarea produselor la termenul și în condițiile prevăzute în contract atât la intern, cât și la extern. Funcția de producție se regăsește în cadrul direcției de producție a societății și este realizată în cadrul compartimentului tehnic și de producție.
Funcția de cercetare – dezvoltare elaborează propuneri de programare asigurând utilizarea integrală a capacităților de producție, valorificarea superioară a materiilor prime și materialelor, combustibililor și energiei, aplicarea rezultatelor cercetărilor științifice în scopul introducerii și promovării progresului tehnic, îmbunătățirea fondurilor fixe. Această funcție are în subordine Serviciul Planificare Strategică, Marketing și Acționariat, având rolul de a conduce activitatea de prospectare a pieței în vederea cunoașterii necesarului de consum și perspectivele în viitorul apropiat, urmărind diversificarea continuă a produselor și îmbunătățirea structurii fondului de mărfuri pe piață, în funcții de cereri și posibilitățile de execuție în cadrul societății.
Funcția financiar – contabilă întocmește și urmărește realizarea bugetelor de venituri și cheltuieli la nivelul societății. Această funcție realizează analize financiar – contabile, evidența patrimoniului, întocmirea bilanțului contabil, determinarea profitului ș.a. Funcția financiar – contabilă se realizează în cadrul compartimentului economic, care cuprinde următoarele birouri (servicii): financiar, contabil, prețuri, oficiul (centrul) de calcul.
Funcția comercială implică pregătirea producției în conformitate cu cerințele specifice din documentația tehnologică și din contracte. Această funcție are ca obiective principale: aprovizionarea în timp util cu materii prime și materiale, livrarea produselor la termenele și în condițiile prevăzute în contracte, creșterea eficienței financiar-valutare a operațiunilor din comerț exterior. Funcția comercială este realizată în cadrul compartimentului comercial și cuprinde: biroul de aprovizionare, biroul de desfacere, serviciul import-export.
Funcția de personal urmărește necesarul de personal de meserii, funcții și specialități pentru producția curentă a secțiilor, conform solicitărilor; întocmește programul de muncă, elaborează strategia și politica de personal. Această funcție se realizează în cadrul compartimentului de resurse umane. Compartimentul de resurse umane urmărește integrarea personalului nou angajat, organizează ocuparea posturilor prin concursuri în funcție de capacitate, aptitudini și experiență; răspunde de programele sau cursurile organizate de societate pentru personalul angajat; încadrează personal competent pentru întreținerea și repararea utilajelor și instalațiilor cu grad ridicat de pericol; efectuează studii de specialitate și proiecte de organizare.
3.2.3 Componența structurii organizatorice
Organele de conducere a S.C. TextilNova S.A. sunt:
Adunarea Generală a Acționarilor formată din persoanele care dețin acțiuni în capitalul social.
Consiliul de Administrație numit de , care își desfășoară activitatea în conformitate cu statutul societății.
Comitetul Directorial format din directorii societății care asigură conducerea operativă a societății. Directorul general al societății este și președintele Consiliului de Administrație, în colaborare cu directorul tehnic, cu directorul economic și cu directorul comercial.
Din organigrama societății care se poate observa în Anexa 1. rezultă că S.C. TextilNova S.A. are la bază o structură de tip funcțional.
Adunarea Generală a Acționarilor este organul de conducere al societății, care decide asupra activității acesteia și asigură politica ei economică și comercială. Ea are atribuții în : stabilirea bugetului de venituri și cheltuieli și, după caz, programul de activitate pe exercițiul economico-financiar următor; examinează, aprobă și modifică bilanțul și contul de profit și pierdere, aprobă repartizarea profitului; ia hotărâri cu privire la contractarea de împrumuturi bancare pe termen lung; analizează rapoartele Consiliului de Administrație privind stadiul și perspectivele societății (cu referire la profit și dividende, poziția pe piața internă și internațională, nivelul tehnic, calitate, forță de muncă, relațiile cu clienții, etc.); alege membrii Consiliului de Administrație, îi descarcă de activitate și îi revocă; hotărăște cu privire la mărirea sau reducerea capitalului social, la modificarea numărului de acțiuni sau a valorii nominale a acestora precum și la cesionarea acțiunilor;
Societatea pe acțiuni este administrată de către Consiliul de Administrație compus din cinci administratori, aleși de pe o perioadă de 4 ani (cu posibilitatea de a fi realeși pe noi perioade de 4 ani), care pot avea calitatea de acționari.
Printre atribuțiunile Consiliului de Administrație se remarcă: aprobarea operațiunilor de cumpărare și vânzare de bunuri; stabilirea tacticii și a strategiei de marketing; punerea la dispoziția în termen de 3 luni de la închiderea exercițiului economico-financiar a raportului cu privire la activitatea societății, a bilanțului și a contului de profit și pierdere pe anul precedent, precum și a proiectului program de activitate și a proiectului de buget al societății pe anul în curs; apobă operațiunile de încasări și plăți potrivit competențelor acordate.
Directorul General este numit de Consiliul de Administrație și subordonat acestuia, asigurând conducerea curentă a întreprinderii și ducând la îndeplinire toate hotărârile A.G.A. Personalul este angajat de către Directorul General al societății comerciale. Acesta coordonează activitatea Compartimentului de Producție, a Compartimentului Financiar – Contabil, a Compartimentului Comercial și a Serviciilor Personal, Cercetare – Dezvoltare, Juridic și Administrativ. Alte atribuții: aprobă toate documentele financiar-contabile; asigură realizarea de produse fiabile în funcție de condițiile contractuale; aprobă manualul managementului calității; adoptă măsuri pentru desfășurarea logică a activităților, asigurând condiții corespunzătoare de muncă pentru prevenirea accidentelor și a îmbolnăvirilor profesionale; urmărește derularea programului de asigurare, pregătire și perfecționare a forței de muncă corelat cu cerințele.
Conform organigramei, sub directa conducere a Directorului General se află:
Birou probleme tehnice;
Birou probleme economice;
Birou probleme comerciale.
Sub directa coordonare a directorului tehnic se află:
secția tricotat;
secția finisaj;
secția croit-confecții;
secția mecano-energetic;
biroul plan-producție;
biroul cercetare-dezvoltare;
pază și stingerea incendiilor;
protecția muncii.
Sub conducerea directorului economic se află:
compartimentul financiar+prețuri;
compartimentul contabilitate;
oficiul de calcul.
Sub conducerea directorului comercial se află.
compartimentul export-import;
desfacere marketing-conjunctură;
aprovizionare-transport.
Compartimentul plan-producție este organul de lucru al societății comerciale care asigură fundamentarea propunerilor de program de lucru anual și lunar pe toate unitățile de producție. În activitatea sa, asigură: utilizarea deplină a capacităților de producție, verificarea cu maximă eficiență a tuturor resurselor materiale și umane din cadrul societății, în scopul realizării sarcinilor ce-i revin din programul de lucru.
Compartimentul cercetare dezvoltare este organul de execuție al societății care participă la dezvoltarea societății prin continuă perfeționare a organizării proceselor tehnologice moderne, introducerea progresului tehnic și îmbunătățirea calității produselor .
Compartimentul paza și stingerea incendiilor. Activitatea PSI din societate se face conform actelor normative care reglementează această activitate : se îngrijește ca salariații să cunoască temeinic instrucțiunile de prevenire a incendiilor pe locurile de muncă și să aplice aceste instrucțiuni ; verifică periodic instalațiile de stingere a incendiilor și face propuneri cu privire la aprobarea cheltuielilor necesare acțiunilor de PSI; organizează, instruiește, controlează și răspunde de aplicarea regulilor de prevenire a incendiilor în procesul tehnologic.
Compartimentul protecția muncii are următoarele atribuții: aduce la cunoștința tuturor compartimentelor sarcinile ce le revin din hotărârile conducerii societății; elaborează împreună cu celelalte compartimente propuneri de măsuri pentru îndeplinirea acestor sarcini și urmărește îndeplinirea lor la termen; răspunde de instruirea și examinarea cadrelor cu atribuții în domeniul protecției muncii; analizează evoluția și cauzele accidentelor de muncă și îmbolnăvirilor profesionale; avizează instrucțiunilor proprii de protecția muncii elaborate de compartimentele de muncă din societate și face propuneri pentru modificarea sau complementarea normelor departamentului de protecția muncii ca urmare a introducerii unor noi procese tehnologice, instalații, utilaje sau produse noi.
Compartimentul financiar are următoarele atribuții și responsabilități: urmărește și încasează toate facturile pentru produsele livrate; asigură și răspunde de efectuarea corectă și la timp a calcului privind drepturile salariale ale personalului; asigură plata la termen a sumelor care constituie obligația societății față de bugetul de stat și alte organisme; răspunde de vămuirea materialelor auxiliare din import.
Biroul contabilitate are următoarele atribuții: răspunde de organizarea și funcționarea în bune condiții a contabilității valorilor patrimoniale; asigură efectuarea corectă și la timp a înregistrărilor contabile; asigură respectarea cu strictețe a prevederilor legale privind integritatea patrimoniului; organizează inventarierea periodică a tuturor valorilor patrimoniale, urmărind definitivarea, potrivit legii, a rezultatelor inventarierii; întocmește lunar balanța de verificare pentru conturile sintetice și cele analitice și urmărește concordanța dintre acestea; întocmește situația principalilor indicatori economico-financiari lunari, bilanțurile trimestriale și anuale și coordonează întocmirea raportului explicativ la acestea; participă la organizarea, perfecționarea sistemului informațional; aplică măsurile de raționalizare și simplificare a lucrărilor de evidență contabilă; exercită potrivit legii, controlul financiar preventiv privind legalitatea, necesitatea, oportunitatea și economicitatea operațiunilor.
Biroul prețuri și tarife exercită următoarele atribuții: analizează pe baza datelor existente la comenzile ferme cu informațiile din societate, stabilind prețul pe fiecare produs; întocmește documentația pentru prețuri și tarife la produse noi și în perspectivă; răspunde de întocmirea corectă a documentațiilor pentru stabilirea și modificarea prețurilor și tarifelor; efectuează lucrări privind stabilirea limitelor maxime de prețuri în sectorul propriu, urmărind menținerea nivelului de preț; urmărește și analizează evoluția prețurilor, tarifelor și acumulărilor cuprinse în ele la produsele și serviciile proprii și prezintă conducerii propuneri de îmbunătățire; răspunde de respectarea strictă a nivelului costurilor impuse de societate pentru secții și ateliere sau pe produse; asigură îndeplinirea prevederilor din programele speciale pentru reducerea costurilor și creșterea rentabilității produselor.
Compartimentul oficiul de calcul are următoarele atribuții : elaborează modele și proiecte de sistem informatic, pentru activitățile ce se desfășoară în întreprindere; implementează și dezvoltă sistemele proiectate; elaborează, testează, adaptează programele de aplicații și le actualizează, conform cerințelor societății comerciale și legilor în vigoare; raționalizează și perfectează subsistemele informatice; întreține echipamentele de calcul , echipamentele periferice și auxiliare prin personalul propriu și în colaborare cu alte societăți abilitate; organizează munca personalului în exploatarea echipamentelor și aplicațiilor informatice; studiază clienții și ofertele făcute de aceștia pentru a fi realizate rapid în cadrul societății.
Compartimentul aprovizionare are următoarele atribuțiuni: adaptează programul de aprovizionare în funcție de programul de fabricație; urmărește permanent aprovizionarea la timp a tuturor pieselor de schimb, materialelor și componentelor solicitate; organizează și participă la recepția cantitativă și calitativă a materiilor prime și materialelor, utilajelor și echipamentelor aprovizionate; păstrează permanent legătura cu furnizorii de materiale, echipamente și utilaje în vederea respectării termenelor de livrare a ordinii priorităților și modului de livrare.
Compartimentul CTC – laboratoare este organul de lucru al societății care are următoarele atribuțiuni: efectuarea inspecțiilor materiilor prime, materialelor și produselor finite, în vederea satisfacerii cerințelor clienților; identifică prin verificări și încercări, abaterile de la prevederile documentației tehnice în vederea pevenirii rebuturilor și produselor declasate; inițiază acțiuni de îmbunătățire continuă a calității produselor; urmărește respectarea și perfecționarea tehnicilor de control a calității.
Compartimentul managementul calității are următoarele responsabilități: efectuează audituri periodice pentru verificarea modului de respectare a cerințelor prevăzute în proceduri/instrucțiuni; pregătește și controlează documentele necesare certificării de către organisme acreditate pentru acesta; elaborează planuri periodice de îmbunătățire a sistemului de asigurarea calității; elaborează Manualul de Asigurarea Calității și procedurile de sistem calitate.
3.3 Baza juridică a sistemului contabil și organizarea compartimentului financiar- contabil în firmă
3.3.1 Baza juridică a sistemului contabil
Baza juridică a sistemului contabil face referire la organizarea și conducerea contabilității prin reglementări legislative. Cele mai importante reglementări aplicate de S.C. TextilNova S.A. în domeniul contabil fiind conținute în:
Statutul societății și alte documente de constituire și funcționare (ROI, ROF);
Planul de conturi general;
Normele metodologice privind utilizarea planului de conturi;
Nomenclatorul privind modelele registrelor și formularelor tipizate;
Documente justificative;
Legea 31/1990 privind Societățile Comerciale, modificată și completată prin O.U.G. nr. 52/2008, republicată în M.Of. nr. 333/30 aprilie 2008;
Legea contabilității nr. 82/1991, modificată și completată prin O.U.G. 102/2007, publicată în M. Of. nr. 689/10.10.2007;
O.M.F.P. nr. 1752/2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Directivele Europene, publicat în M. Of., Partea I nr. 1080/30.11.2005, modificat și completat de O.M.F.P. nr. 2374/2007, publicat în M. Of. nr. 25/14.01.2008;
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, modificată și completată prin O.U.G. 106/2007 publicată în M.Of. nr. 703/18.10.2007;
O.M.F.P. nr. 1850/2004 privind registrele și formularele financiar-contabile, publicat în M.Of. nr. 23/07.01.2005;
O.M.F.P. nr. 2226/2006 privind utilitarea unor formulare financiar-contabile, publicat în M.Of. nr. 1056/30.12.2006.
3.3.2 Organizarea compartimentului financiar contabil
Activitatea financiar-contabilă la S.C. TextilNova S.A. se desfășoară prin intermediul celor două compartimente organizate de societate :
Compartimentul Financiar, Prețuri, Analize Economice, CFI;
Compartimentul Contabilitate.
Compartimentul Financiar, Prețuri, Analize Economice, CFI este organul de lucru al societății care realizeazã activități de programare financiară și urmărirea indicatorilor financiari, întocmește documentație financiară pentru obținerea fondurilor financiare necesare desfășurării normale a întregii activități financiare și legalității acesteia, efectuează analize economice și execută controlul financiar-preventiv și controlul financiar intern.
Acest compartiment asigură îndeplinirea sarcinilor ce revin societății din programul aprobat precum și cele trase de către conducerea societății în domeniul financiar, prețuri, analize economice, CFI.
Prin activitatea ce se desfășoară în acest scop se urmărește creșterea permanentă a eficienței economice a societății prin :
reducerea cheltuielilor de producție;
dimensionarea corectă a mijloacelor circulante;
utilizarea completă a capacităților de producție;
accelerarea vitezei de rotație a mijloacelor circulante;
creșterea rentabilității producției.
În vederea atingerii obiectivelor și rolului său, Compartimentul Financiar, Prețuri, Analize Economice, CFI își execută atribuțiile răspunzând de realizarea în următoarele domenii de activitate :
În domeniul programării financiare, are următoarele atribuții :
efectuează studii și analize cu privire la eficiența fondurilor de producție, evoluția acumulărilor bănești a structurii cheltuielilor materiale, stocurilor de valori materiale și a altor indicatori financiari;
elaborează proiectul de programare anual pe baza analizelor și studiilor proprii;
întocmește, când este cazul, planul de credit și de casă pe care le depune la banca finanțatoare;
răspunde de eliminarea imobilizărilor financiare;
asigură plata la termen a sumelor care constituie obligația societății față de bugetul de stat și alte obligații de terți;
întocmește împreună cu Compartimentul Proiectare-Produse-Prototipuri și proiectare tehnologică planul de finanțare a Compartimentului Cercetare produse noi;
urmărește primirea în termen a facturilor pentru mărfuri exportate și importate;
urmărește permanent circulația documentelor de decontare cu banca, analizează lunar volumul facturilor neîncasate la extern și stabilește măsuri corespunzătoare pentru a accelera ritmul încasărilor în valută.
În domeniul urmăririi și analizei modului de realizare a indicatorilor financiari, acest
compartiment are următoarele atribuții:
efectuează studii și analize în programe de beneficii, mijloace circulante, eficiența realizării mijloacelor fixe, etc. în vederea modificării resurselor existente;
analizează activitatea economico-financiară pe bază de bilanț;
urmărește sistematic și răspunde de modul în care se realizeazã principalii indicatori economico-financiari și analizează în colaborare cu compartimentul de specialitate cauzele care au dus la neîmplinirea lor;
asigură și urmărește permanent creșterea rentabilității produselor, eliminarea pierderilor și reducerea la maximum posibil a cheltuielilor materiale;
ia măsuri cu caracter preventiv pentru evitarea pierderilor de mijloace circulante;
întocmește anexele și raportul explicativ lunar, trimestrial și anual la bilanțul contabil pentru partea privind analiza executării programului financiar.
3. În domeniul finanțării investițiilor și a cercetării științifice, acest compartiment are câteva atribuții principale :
întocmește pe baza planului de investiții al societății propunerii pentru planul de finanțare și creditare pe termen mediu și lung al investițiilor;
răspunde de formarea surselor proprii de finanțare a investițiilor prevăzute în plan și de vărsarea în cadrul societății comerciale;
răspunde conform cerințelor societății de utilizarea fondurilor destinate cercetării științifice și promovării progresului tehnic.
4. În domeniul prețuri și tarife, compartimentul Financiar, Prețuri, Analize Economice, CFI are următoarele atribuții principale:
întocmește documentația pentru prețuri și tarife la produsele noi și în perspectivă;
răspunde de întocmirea corectă a documentațiilor pentru stabilirea și modificarea prețurilor și tarifelor;
elaborează planul de perspectivă al costurilor funcției de retehnologizare și aplicare a tehnologiilor de vârf;
asigură corelarea costurilor cu programul de producție, programul forței de muncă și productivitate.
5. În domeniul controlului financiar-intern, acest compartiment are următoarele atribuții:
efectuează controlul gestionar de fond asupra gestiunilor proprii;
întocmește lista serviciilor periodice de control și o transmite spre aprobare directorului societății;
prezintă ori de câte ori este necesar, în ședința Consiliului de Administrație sau Comitetului Directorial informații asupra controlului financiar intern în vederea eliminării deficiențelor.
6. În domeniul prețului de cost, îndeplinește următoarele atribuții:
elaborează în colaborarea cu compartimentele interesate studii comparative ale prețului de cost, ca niveluri atinse la societăți similare din țară și din străinătate;
stabilește măsuri pentru reducerea sistematică a prețurilor de cost;
asigură respectarea strictă a nivelului costurilor programate în secții și ateliere de producție, ia măsuri pentru eliminarea pierderilor și risipei;
urmărește și analizează împreună cu compartimentul de contabilitate, evoluția ritmului de reducere a prețurilor de cost, de sporire a eficienței economice.
7. În domeniul operațiunilor financiar-bancare, compartimentul respectiv are următoarele atribuții principale:
se îngrijește de rambursarea creditelor obținute de la finanțarea la termenele scadente;
urmărește respectarea strictă a disciplinii de casă, depunerea în termen a sumelor încasate respectarea plăților din încasări, verifică raportul de casă;
întocmește documentația de virare a impozitului pe salarii, efectueazã vărsarea la timp a contribuției asigurărilor sociale și alte rețineri.
Compartimentul contabilitate
Prin activitatea desfășurată în cadrul societății asigură aducerea la îndeplinire a sarcinilor trasate de conducerea socieătății în domeniul contabilității.
În activitatea sa, compartimentul contabilitate are ca principale obiective cunoașterea permanentă a modului în care se realizează indicatorii prevăzuți în program, precum și modul de gospodărire a fondurilor materiale și bănești puse la dispoziția societății, în scopul cunoașterii eficienței economice în toate sectoarele de activitate și prestării integrității avutului obștesc.
Compartimentul contabilitate răspunde de organizarea și funcționarea în bune condiții a evidenței valorilor patrimoniale din societate, aplicarea cu fermitate a controlului financiar preventiv.
Compartimentul contabilitate are următoarele atribuții principale :
asigură și răspunde de organizarea și funcționarea în bune condiții a contabilității valorilor patrimoniale;
asigură efectuarea corectă și la timp a înregistrãrilor contabile privind mijloacele fixe și calculul amortizării acestora, mijloacele circulante, cheltuieli de producție sau circulația și calculul costurilor, investițiilor;
răspunde de integritatea proprietății societății comerciale luând măsuri imediate în caz de abateri;
organizeazã inventarierea periodică a tuturor valorilor patrimoniale și urmărește definitivarea potrivit legii a rezultatelor inventarierii;
întocmește lunar balanța de verificare pentru conturile sintetice și cele analitice și urmărește concordanța dintre acestea;
întocmește situații lunare a principalilor indicatori economico-financiari (în colaborare cu bilanțul financiar), bilanțurile trimestriale și anuale asigură urmărirea evidenței furnizorilor și achitarea facturilor către aceștia;
prezintă spre aprobare Consiliului de Administrație bilanțul și raportul explicativ, participă la analiza rezultatului economic și financiar pe baza datelor din bilanț;
participă la organizarea și perfecționarea sistemului informațional;
exercită potrivit legii controlul financiar preventiv, legalizarea, oportunitatea și economicitatea operațiunilor;
întocmește registrul de cumpărări în vederea deducerii TVA-ului;
întocmește lunar balanța furnizorilor, verificând exactitatea soldurilor analitic și sintetic.
Compartimentul contabilitate este condus de către un șef de compartiment subordonat nemijlocit Directorului Economic.
Principalele relații pe care le are compartimentul contabilitate cu celelalte compartimente și organisme sunt :
Direcția Finanțelor Publice Pașcani
transmite rezultatele financiare și obligațiile fiscale lunar și trimestrial;
situația patrimoniului – trimestrial;
încasări și plăți în valută – trimestrial;
bugetul de venituri și cheltuieli – anual;
primește indicații metodologice specifice.
Conducerea Unității
transmite spre aprobare proiectul planului financiar, proiectele planurilor de credite, modificări de prețuri și informări asupra situației financiare;
primește avize, aprobări indicații și dispoziții de lucru.
Compartimentul Organizarea Producției și Muncii
transmite date financiare pentru fundamentarea și propuneri de teme pentru noi studii;
primește studii de organizare elaborate pentru activitatea financiară, norme și normative de muncă și protecția muncii.
Compartimentul CTC Laboratoare
primește situația produselor declasate, a rebuturilor;
transmite valoarea acestora și modul de valorificare și imputare etc.
Compartimentul Mecano-Energetic
transmite planul de finanțare și creditare a investițiilor;
primește lista obiectivelor de investiții.
Compartimentul Aprovizionare-Transport
transmite propuneri de mărfuri privind reintroducerea în circuitul economic al stocurilor supranormative sau disponibile.
Compartimentul Plan Producție
transmite date și analize financiare necesare;
primește situația realizării producției fizice.
Secțiile de Producție
transmite propuneri pentru îmbunătățirea ritmicității producției și creșterea eficientă a acestuia;
primește date privind realizarea operativă a producției.
Oficiul de Calcul
transmite documentele de evidență pentru activitatea proprie;
primește rezultatele prelucrării acestora.
Banca Comercială Română
transmite periodic balanța de verificare, situația principalilor indicatori economico-financiari.
3.4 Prezentarea structurii informatice ale S.C. TextilNova S.A.
Sistemul informațional al unei întreprinderi este un sistem care înglobează toate componentele unei organizații, ale cărui interacțiuni sunt de tip informațional. La nivel elementar, sistemul informațional este descris ca un ansamblu de resurse umane, hardware, software, rețele de comunicații și date care se ocupă de colectarea, transformarea și diseminarea informațiilor dintr-un mediu educațional.
În domeniul gestiunii întreprinderilor: datele se referă la numere, fapte, diferite documente, care nu sunt prin ele însele valoroase, dar pot constitui un răspuns la întrebările utilizatorului; informațiile se referă la date organizate, date care au fost filtrate și ordonate după anumite criterii, care constituie baza deciziilor manageriale; cunoștințele sunt utilizate în luarea deciziilor.
În literatura noastră de specialitate, sistemul informațional este definit ca reprezentând totalitatea metodelor, procedeelor și mijloacelor utilizate în culegerea, stocarea, prelucrarea, analiza și transmisia datelor pentru fundamentarea și urmărirea deciziilor la toate nivelurile unei entități economico-sociale. Prin urmare, în cadrul sistemului informațional, există întotdeuna un sistem de prelucrare a datelor care poate fi manual, informatizat sau combinat. Atunci când, la nivelul prelucrării datelor, analizei și transmisiei informațiilor, se recurge la tehnologii informatice, sistemul este informatic. Sistemul informațional este identic cu sistemul informatic, atunci când toate componentele informaționale dintr-o organizație, toate mijloacele și regulile sunt informatizate.
Informatizarea transformă sistemele informaționale manuale, în sisteme informatice, prin substituirea mijloacelor de lucru cu echipamente moderne, reducerea timpilor de lucru, eliminarea erorilor, prelucrarea unui volum mare de date și distribuirea eficientă a informațiilor.
Astfel, sistemul informatic apare ca o componentă a sistemului informațional, în care mijloacele tehnice de prelucrare sunt calculatoarele electronice. Principalele resurse informatice de care dispune S.C. TextilNova S.A. sunt redate în tabelul 3.6.
Tabel nr. 3.6 Principalele resurse informatice ale S.C. TextilNova S.A.
În planul de dezvoltare a sistemului informatic sunt cuprinse următoarele proiecte:
– reproiectarea sistemului din FOX 2.5 în sisteme de gestiune a bazei de date client- server de tip VISUAL 6.0 / ORACLE. În acest sens s-au luat deja măsuri de pregătire a personalului prin participarea acestora la cursuri de specializare.
– modernizarea liniilor, prin introducerea fibrei optice;
– dezvoltarea unui sistem informatic on – line.
Sistemul informatic facilitează bunul mers al activității întreprinderii, el având efecte pozitive în privința calității informațiilor, asigurând precizia datelor.
CAPITOLUL IV ANALIZA STATICĂ A TREZORERIEI – APRECIEREA GLOBALĂ A ECHILIBRULUI FINANCIAR AL ÎNTREPRINDERII
Pentru majoritatea întreprinderilor, resursele financiare reprezintă o constrângere în realizarea obiectivelor strategice. Având în vedere acest fapt, un obiectiv esențial al analizei bilanțului îl constituie evaluarea măsurii în care structura financiară aleasă de întreprindere, respectiv, resursele financiare, acoperă necesarul de finanțat reflectat în activul bilanțului. Acesta se realizează printr-o analiza pe orizontală a bilanțului cunoscută sub denumirea de analiza echilibrului financiar. Echilibrul financiar vizează un ansamblu de corelații ce se formează în procesul de rotație a capitalului, presupunând un sistem de proporționalități și relații dinamice între diversele necesități și posibilități, implicând o alocare și utilizare a capitalurilor care să permită întreprinderii remunerarea, la nivelul și în timpul angajat, a furnizorilor de fonduri, desfășurarea unei activități fluente și asigurarea creșterilor strategice prevăzute ca rezultantă a unei anume poziții financiare și performanță.
4.1 Analiza echilibrului trezoreriei pe baza bilanțului financiar
Realizarea analizei echilibrului financiar trebuie să fie precedată de operațiunea de transformare a bilanțului contabil, sub formă de listă, în bilanț financiar, cu posturile de activ și pasiv poziționate față în față, sub formă de cont. Bilanțul este fotografia întreprinderii care, indiferent de forma de prezentare, trebuie să ofere răspuns la o serie de întrebări specifice celui care efectuează analiza. Bilanțul financiar reprezintă un instrument de analiză realizat prin retratarea bilanțului contabil. Bilanțul patrimonial (financiar) este construit astfel încât cei interesați, respectiv acționarii și creditorii, să cunoască valoarea averii lor, respectiv a drepturilor financiare pe care le au.
Potrivit unui principiu financiar clasic, necesarul permanent se acoperă numai din resurse permanente și necesarul temporar se finanțează din resurse temporare, pe seama bilanțului financiar se analizează static: 1. echilibrul financiar pe termen lung, punând în relație resursele permanente cu necesarul permanent de finanțat; 2. echilibrul financiar pe termen scurt, stabilit între resursele temporare și necesarul temporar; 3. echilibrul financiar global al întreprinderii.
Nerespectarea principiului echilibrului financiar, prin finanțarea imobilizărilor din resurse temporare, comportă riscuri de natură triplă, și anume: riscul ratei dobânzii, concretizat în faptul că o eventuală creștere a ratei dobânzii pe piață, aplicată unor noi împrumuturi, erodează performanțele întreprinderii; riscul de refinanțare, legat de posibilitatea băncilor de a refuza continuarea finanțării întreprinderii, dat fiind faptul că o întreprindere care nu are o stabilitate financiară este riscantă pentru bancă; riscul pierderii autonomiei decizionale a întreprinderii în raport cu banca, legat de imposibilitatea întreprinderii de a recontracta împrumuturi absolut necesare funcționării sale.
4.1.1 Analiza trezoreriei prin indicatori în mărime absolută
Analiza echilibrului financiar, presupune compararea succesivă a grupelor din activul bilanțului financiar cu cele din pasivul bilanțului, comparație din care se stabilesc câțiva indicatori clasici pentru studiul echilibrului, cum ar fi: fondul de rulment, necesarul de fond de rulment și trezoreria netă. Echilibrul financiar al întreprinderii rezultă din confruntarea maselor mari ale bilanțului: fondul de rulment (FR) cu necesarul de fond de rulment (NFR), din care rezultă trezoreria (T).
4.1.1.1 Analiza fondului de rulment
Fondul de rulment reprezintă excedentul rezultat atunci când resursele permanente depășesc necesarul permanent de finanțat al întreprinderii. Indicatorul are caracterul unei marje de siguranță care permite întreprinderii să-și conserve o anumită independență financiară față de creditori, în cazul în care intervin dificultățile financiare la nivelul activității curente. Surplusul de resurse permanente astfel rezultat poate fi „rulat” pentru reluarea ciclului de exploatare, respectiv pentru reînnoirea stocurilor și creanțelor. Dată fiind destinația acestui surplus de resurse permanente, el a fost definit ca reprezentând un „fond de rulment”. Noțiunea de fond de rulment este foarte apropiată de terminologia derivată direct din practica afacerilor, unde era utilizată pentru a desemna „fondul de casă” sau suma disponibilităților necesare pentru asigurarea continuității plăților curente. Fondul de rulment are meritul de a releva eventualele succese sau dificultăți în ceea ce privește punerea în practică a politicii de finanțare și investiții a întreprinderii. Unii autori propun mai multe accepțiuni pentru indicatorul fond de rulment. Se face astfel distincție între:
fondul de rulment brut;
fondul de rulment net;
fondul de rulment propriu și
fondul de rulment străin.
Fondul de rulment brut (FRB) sau fondul de rulment total recenzează toate elementele de activ susceptibile a fi transformate în lichidități, într-o perioadă mai mică de un an (necesarul temporar). În aceste condiții, s-ar putea spune că o întreprindere are în orice moment un fond de rulment. Cu ajutorul acestui indicator este dificilă efectuarea unor judecăți privind realizarea propriu-zisă a echilibrului financiar pe termen scurt.
Fondul de rulment net (FRN ) sau permanent prezintă cea mai mare importanță din punctul de vedere al analizei echilibrului financiar pe termen lung. El reprezintă partea resurselor permanente (RP ) rămasă după finanțarea necesarului permanent (NP ), respectiv, surplusul de capital permanent (CP) rămas după finanțarea activelor imobilizate nete (Ain). Relația de calcul a fondului de rulment net este:
FRN =RP − NP = CP− Ain
În funcție de mărimea celor doi factori care determină fondul de rulment net, indicatorul poate fi pozitiv, negativ sau nul:
FRN > 0 → CP > Ain , fondul de rulment pozitiv reflectă o sporire a marjei de siguranță a întreprinderii, datorită faptului că o parte crescândă a activelor circulante va fi finanțată cu ajutorul capitalurilor permanente rămase după acoperirea necesarului permanent.
Cauzele care determină un fond de rulment net pozitiv și în creștere sunt: fie sporirea capitalului permanent, fie diminuarea necesarului permanent de finanțat (activele imobilizate nete). În primul caz, se impune aprofundarea analizei, verificându-se dacă majorarea capitalului permanent s-a realizat ca urmare a majorării capitalului propriu (aporturi noi în numerar și în natură, respectiv, emisiunea și vânzarea de noi acțiuni; încorporarea rezervelor; fuziunea și absorbția) sau cu riscul pierderii autonomiei financiare a întreprinderii, adică prin recurgerea masivă la datorii care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an. Diminuarea valorii activelor imobilizate nete se poate produce firesc prin procesul deprecierii, precum și prin dezinvestiții, cesiuni de active imobilizate, vânzarea acțiunilor deținute la alte entități etc.
FRN = 0 → CP = Ain , fondul de rulment nul este expresia perfectei armonizări a
resurselor permanente cu necesarul de finanțat, ceea ce în realitate este mai puțin probabil pe termen lung.
FRN < 0 → CP < Ain , fondul de rulment negativ evidențiază insuficiența resurselor permanente pentru finanțarea necesarului permanent, ceea ce înseamnă că o parte a imobilizărilor este finanțată din datorii curente, fără ca aceasta să reflecte, întotdeauna, un dezechilibru financiar.
Cauzele unui fond de rulment negativ și în descreștere pot fi: creșterea activului imobilizat net ca efect al investițiilor, situație în care pe termen lung se speră la un fond de rulment pozitiv datorită creșterii rentabilității economice ca urmare a exploatării investiției; diminuarea capitalului permanent, fie prin rambursarea împrumuturilor obligatare, a celor primite de la bănci sau de la alte instituții financiare specializate, cu efect pozitiv asupra autonomiei financiare a întreprinderii, fie în urma diminuării capitalului propriu, cu efect negativ asupra posibilității de contractare a noi credite.
O definiție alternativă a fondului de rulment net se obține plecând de la compararea celor două grupe din partea de jos a bilanțului financiar, respectiv necesarul temporar ( NT ) cu resursele temporare ( RT ):
FRN = NT − RT = Ac− Dc
Această definiție justifică utilizarea fondului de rulment net (working capital statement) drept criteriu de lichiditate. Lichiditatea va fi suficientă dacă activele circulante realizabile și disponibile (Ac) vor depăși exigibilitatea angajamentelor întreprinderii pe termen scurt (Dc ). Este pus în evidență echilibrul sau dezechilibrul financiar pe termen scurt al întreprinderii. Literatura de specialitate occidentală consideră această definiție a fondului de rulment net artificială, deoarece într-o întreprindere în activitate este imposibilă realizarea (vânzarea) în totalitate a activelor circulante pentru a rambursa datoriile mai mici de un an.
Cele două alternative de calcul al fondului de rulment net derivate, pe de o parte, din compararea posturilor de activ și pasiv din partea de sus a bilanțului financiar și, pe de altă parte, din contrapunerea posturilor de activ și pasiv din partea de jos a bilanțului, sunt prezentate în figura 4.1:
Bilanț financiar
Necesar Resurse
Bilanț financiar
Necesar Resurse
Sursa: Preluare după Mironiuc, M., Analiza economico-financiară: elemente teoretico-metodologice și aplicații, Ed. Sedcom Libris, , 2006, p. 264.
Fig. 4.1 Fondul de rulment net
Fondul de rulment propriu (FRPr ) reflectă autonomia de care dispune întreprinderea în finanțarea investițiilor. El poate fi calculat fie ca diferență între capitalul propriu (Cpr ) și necesarul permanent, fie ca diferență între fondul de rulment net și datoriile care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an (D>1an ):
FRPr = Cpr− NP = Cpr − Ain ;
sau
FRPr = FRN – D>1an = CP − Ain − D>1an = Cpr −Ain .
De obicei, fondul de rulment propriu este negativ, deoarece puține întreprinderi își pot finanța necesarul lor permanent numai din capitalurile proprii. Dacă fondul de rulment este suficient, întreprinderea va putea face față scadențelor viitoare, pe măsură ce acestea vor surveni și va putea să-și achite datoriile care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an, găsind de fiecare dată lichiditățile necesare derulării activității curente. În cazul în care acest fond este sub necesarul acoperirii activelor circulante, se produce o decapitalizare, care creează perturbații în desfășurarea normală a circuitului economic și care determină firma să apeleze la credite bancare sau să nu-și onoreze o serie de obligații financiare către creditori, către bugetul de stat etc.
Fondul de rulment străin (FRS) reflectă contribuția datoriilor care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an la finanțarea necesarului permanent. El se calculează fie deducând din fondul de rulment net fondul de rulment propriu, fie ca diferență între resursele permanente și capitalul propriu:
FRS = FRN − FRPr = (CP −Ain ) − (Cpr − Ain) = CP − Cpr = D>1an .
Pe baza datelor din Anexa 5, Bilanțul financiar 2006-2007 s-a realizat analiza echilibrului trezoreriei.
Tabel nr. 4.1 Determinarea fondului de rulment
Sursa: Prelucrare după Mironiuc, M., Analiza economico-financiară: elemente teoretico-metodologice și aplicații, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2006, p. 270.
Fig. 4.2 Evoluția fondului de rulment net, propriu și străin
Interpretarea rezultatelor analizei:
Analiza datelor din tabelul anterior permite următoarele concluzii privind echilibrul financiar static al întreprinderii S.C. TextilNova S.A. :
Fondul de rulment net pozitiv, în ambele perioade analizate, a înregistrat o creștere de 39,95%; indicatorul reflectă echilibrul financiar între resursele și necesarul permanent de finanțat; întreprinderea dispune de un excedent de resurse permanente care finanțează parțial (în exercițiul precedent) sau total (în exercițiul încheiat) necesarul temporar de resurse financiare; evoluția favorabilă a fondului de rulment net se explică prin creșterea într-un ritm mai rapid (cu 0,10%) a resurselor permanente decât ritmul de creștere a necesarului permanent ce a scăzut, de fapt (cu 26,14%); sporirea resurselor permanente este, în esență, efectul majorării capitalului propriu al întreprinderii prin încorporarea rezervelor și creșterii profitului de la 18.204 mii lei la 77.005 mii lei; scăderea necesarului permanent de finanțat este rezultatul unor dezinvestiții efectuate: vânzarea unor terenuri în anul 2012 cu valoarea de 222.788 lei și deprecieri în sumă de 1.383.553 lei la construcții, echipamente tehnologice, alte instalații și mobilier.
Fondul de rulment net (working capital statement) calculat pe baza posturilor din partea de jos a bilanțului financiar evidențiază aceeași tendință de creștere, arătând că lichiditatea activelor circulante realizabile și disponibile este superioară exigibilității angajamentelor pe termen scurt; întreprinderea este potențial lichidă, având în vedere că necesarul temporar susceptibil a fi transformat în lichidități s-a majorat cu 33,70%, în timp ce resursele temporare care vor deveni exigibile au crescut cu 16,27%, în perioada analizată;
Fondul de rulment propriu pozitiv este egal cu fondul de rulment net datorită faptului că întrepriderea nu a contractat datorii pe termen lung, iar în perioada analizată acest indicator a avut tendință crescătoare, majorându-se cu 39,95%; astfel, întreprinderea își poate finanța necesarul permanent numai din capitalurile proprii și va putea face față scadențelor viitoare, pe măsură ce acestea vor surveni.
Fondul de rulment străin nul în ambele perioade de gestiune, evidențiază autonomia financiară a întreprinderii și faptul că aceasta nu este nevoită să apeleze la credite pe termen lung pentru finanțarea necesarului permanent .
4.1.1.2 Analiza necesarului de fond de rulment
Situația lichidității întreprinderii depinde foarte mult de compoziția activelor și pasivelor curente. Unii analiști consideră că necesarul de fond de rulment (NFR) este indicatorul cel mai relevant pentru studiul echilibrului financiar, pentru că ține seama de structura activelor și pasivelor curente și de raportul lichiditate/exigibilitate dintre ele. Necesarul (nevoia) de fond de rulment exprimă volumul fondului de rulment ce se prevede (din surse proprii și atrase) să asigure activele circulante (stocuri, creanțe și alte active), determinate pe baza unor viteze de rotație normale la scară națională și comparabile cu uzanțele internaționale. El reprezintă banii ce trebuie rulați în întreprindere pentru a-i asigura funcționarea (după finanțarea imobilizărilor), care reclamă cheltuieli ce vor fi recuperate la achitarea facturilor de către clienți.
În definirea necesarului de fond de rulment, se are în vedere faptul că, de-a lungul derulării ciclului de exploatare, o parte a activelor circulante este finanțată din capitaluri nefinanciare provenite de la terți (furnizori, clienți creditori, salariați, asigurările sociale, bugetul statului, acționari/asociați). Numai partea din activele circulante rămasă nefinanțată din sursele menționate este acoperită din excedentul de capital permanent (fondul de rulment net) sau din datorii financiare pe termen scurt, fapt pentru care această parte a fost numită necesar de fond de rulment net. Relația prin care se exprimă necesarul de fond de rulment este dată de diferența dintre necesarul temporar, mai puțin activele de trezorerie (investițiile pe termen scurt: acțiuni deținute la entități afiliate, obligațiuni emise și răscumpărate, obligațiuni, alte investiții pe termen scurt și creanțe asimilate, efecte de încasat, efecte remise spre scontare; casa și conturi la bănci: cecuri de încasat, conturi curente la bănci, casa, alte valori, acreditive, avansuri de trezorerie); (AT ), și resursele temporare, mai puțin pasivele de trezorerie (credite bancare pe termen scurt) (PT ): NFR = ( NT − AT ) − (RT − PT ) .
Între elementele care determină necesarul de fond de rulment, se stabilesc corelații care pun în evidență un necesar de fond de rulment pozitiv, nul sau negativ:
NFR > 0, necesarul de fond de rulment pozitiv reflectă un surplus de nevoi temporare, în raport cu resursele temporare care pot fi mobilizate.
Acest fapt poate fi considerat normal dacă este rezultatul unor investiții care au determinat creșterea necesarului de finanțare a ciclului de exploatare. În caz contrar, necesarul de fond de rulment pune în evidență un decalaj nefavorabil între lichiditatea stocurilor și creanțelor, pe de o parte, și exigibilitatea datoriilor comerciale, pe de altă parte. Mai exact, situația se explică prin încetinirea vitezei de rotație a stocurilor și prin recuperarea creanțelor comerciale într-un termen mai îndelungat decât cel în care trebuie achitate datoriile către furnizori și ceilalți terți.
NFR = 0, necesarul de fond de rulment neutru indică faptul că lichiditatea întreprinderii este garantată pe termen scurt, însă aspecte neprevăzute, care pot modifica structura activelor și pasivelor curente, vor deteriora cu ușurință acest echilibru fragil.
Transformarea viitoare în lichidități a elementelor de activ poate fi compromisă, din cauza stocurilor de produse finite, care nu pot fi vândute în conjuncturi defavorabile pentru întreprindere, sau din cauza creanțelor, imposibil de recuperat în timp util etc. Nerespectarea prevederilor relative la lichiditatea activelor și exigibilitatea pasivelor, poate afecta echilibrul financiar pe termen scurt. Astfel, este necesară crearea condițiilor pentru asigurarea unei lichidități suplimentare ce poate juca rolul de marjă de securitate și poate proteja echilibrul financiar al întreprinderii.
NFR < 0, necesarul de fond de rulment negativ este semnalul unui surplus de resurse temporare, în raport cu necesarul de finanțat a activelor circulante.
Această situație este apreciată ca fiind pozitivă numai dacă este rezultatul accelerării vitezei de rotație a activelor circulante sau dacă este consecința obținerii de datorii cu o exigibilitate mai îndepărtată, ceea ce echivalează cu diminuarea termenelor în care se fac încasările și relaxarea termenelor în care se achită obligațiile către terți. În caz contrar, aceasta nu este decât consecința unei discontinuități în realizarea aprovizionării și în desfășurarea activității de producție din cadrul întreprinderii.
Aceste ultime concluzii sunt valabile numai atunci când viteza de rotație a activelor este aproximativ egală cu viteza de rotație a pasivelor. Dacă activele circulante au o viteză de rotație superioară vitezei de rotație a datoriilor curente, întreprinderea realizează mai repede lichidități, fiind posibilă asigurarea unui echilibru financiar, chiar și în condițiile unui fond de rulment negativ. Calcularea fondului de rulment net s-a realizat în tabelul 4.2.
Interpretarea rezultatelor analizei:
Analiza datelor din tabelul anterior permite următoarele concluzii privind echilibrul financiar static al întreprinderii S.C. TextilNova S.A. :
Tabel nr. 4.2 Determinarea necesarului de fond de rulment net
Sursa: Prelucrare după Mironiuc, M., Analiza economico-financiară: elemente teoretico-metodologice și aplicații, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2006, p. 270.
Fig. 4.3 Evoluțianecesarului de fond de rulment
Necesarul de fond de rulment pozitiv și ascendent (cu 34,97%) de la un exercițiu la altul, evidențiază un surplus crescător de necesar temporar de finanțat (33,70%) în raport cu surplusul de resurse temporare de mobilizat (egal cu 16,27%); una dintre cauzele acestui fapt este adâncirea decalajului nefavorabil dintre nivelul creanțelor comerciale (care au crescut cu 96,02 %) și nivelul datoriilor comerciale (care s-au micșorat cu 15,20%); așadar, resursele temporare imobilizate în creanțe comerciale au fost superioare resurselor temporare atrase de la furnizori pentru finanțarea ciclului de exploatare.
4.1.1.3 Analiza trezoreriei nete
Într-o primă accepțiune, trezoreria netă (TN) este definită ca excedent de disponibilități derivat din activitatea desfășurată de întreprindere într-un exercițiu financiar. Trezoreria netă (±) rezultă atât din operațiuni ce afectează capitalurile permanente și activul imobilizat, cât și din operațiuni care privesc activele circulante și datoriile pe termen scurt.
Acest excedent este expresia echilibrului financiar de ansamblu al întreprinderii și se determină ca diferență între fondul de rulment net și necesarul de fond de rulment:
TN = FRN − NFR
Într-o altă accepțiune, trezoreria netă este definită prin prisma activelor și pasivelor de trezorerie, ca excedent de disponibilități rezultat din evoluția curentă a operațiunilor de încasări și plăți ce se derulează în întreprindere într-un exercițiu financiar:
TN = AT − PT
Activele de trezorerie reprezintă elemente cvasilichide și lichide, precum: acțiuni deținute la entități afiliate, obligațiuni emise și răscumpărate, obligațiuni, alte investiții pe termen scurt și creanțe asimilate, efecte de încasat, efecte remise spre scontare, cecuri de încasat, conturi curente la bănci, casa, alte valori, acreditive, avansuri de trezorerie. Pasivele de trezorerie sunt reprezentate de credite bancare pe termen scurt, credite bancare pe termen scurt nerambursate la scadență, credite externe guvernamentale, credite externe garantate de stat; credite externe garantate de bănci, credite de la trezoreria statului, credite interne garantate de stat; dobânzi aferente creditelor bancare pe termen scurt.
În funcție de relațiile care se stabilesc între factorii care o determină, trezoreria netă, poate fi pozitivă, nulă sau negativă.
TN > 0, trezoreria netă pozitivă este expresia echilibrului financiar stabilit la nivelul întregii activități a întreprinderii și rezultatul unui exercițiu financiar care s-a încheiat cu un surplus de disponibilități bănești. Trezoreria netă pozitivă poate deriva din:
FRN > 0 și superior NFR; NFR > 0 → FRN − NFR = TN , situație în care fondul de rulment net a fost suficient de semnificativ pentru a asigura nu numai finanțarea ciclului de exploatare, ci și o „îmbogățire" a trezoreriei, care permite întreprinderii deținerea de disponibilități destinate acoperirii creditelor bancare pe termen scurt sau efectuării unor plasamente;
FRN > 0; NFR < 0 → FRN − (−NFR) = TN , situație foarte favorabilă pentru că pe lângă un excedent de resurse financiare permanente, întreprinderea dispune și de un excedent de resurse temporare, ca efect al gestiunii performante a ciclului de exploatare, ceea ce determină o trezorerie netă pozitivă. Singura problemă a managerului financiar al unei astfel de întreprinderi o constituie găsirea celor mai bune oportunități de plasare a excedentului de trezorerie și menținerea unui sold de trezorerie apropiat de zero;
FRN < 0; NFR < 0 și superior FRN → −FRN − (− NFR) = TN, situație frecventă în cadrul marilor firme de distribuție, unde deficitul de fond de rulment este finanțat din resurse temporare în exces, care degajă o trezorerie netă pozitivă.
Trezoreria netă favorabilă de-a lungul mai multor exerciții succesive reflectă succesul întreprinderii, fiind dovada unei poziții strategice bune în raport cu concurenții săi. Totuși, o trezorerie netă pozitivă poate fi și semnalul utilizării insuficiente a resurselor de care dispune întreprinderea. Aceasta se întâmplă frecvent în conjuncturile financiare caracterizate prin rate ale dobânzii la împrumuturi foarte ridicate, care descurajează investițiile productive și determină întreprinderile să-și orienteze resursele spre plasamente în active curente. Într-o astfel de situație vor fi compromise posibilitățile care concură la asigurarea unei autofinanțări suficiente, remunerarea capitalurilor investite și rambursarea viitoare a datoriilor pe termen mediu și lung.
TN = 0, trezorerie netă nulă este rezultatul egalității aritmetice stricte între fondul de rulment net și necesarul de fond de rulment.
Un astfel de caz nu poate prezenta decât un caracter fortuit și pasager. În schimb, menținerea unei trezorerii apropiate de zero, care nu generează costuri prin nefructificarea excedentelor de trezorerie sau costuri de finanțare a deficitului de trezorerie prin noi credite bancare pe termen scurt, reprezintă un obiectiv esențial al gestiunii trezoreriei.
TN < 0, trezoreria netă negativă evidențiază o situație preocupantă în legătură cu echilibrul financiar de ansamblu al întreprinderii, care se traduce prin imposibilitatea finanțării necesarului de fond de rulment din resurse financiare permanente. Ea poate fi consecința:
FRN > 0 și inferior NFR; NFR > 0 → FRN − NFR = −TN, cazul fondului de rulment net inferior necesarului de fond de rulment este foarte răspândit în întreprinderile industriale. Întreprinderea este tributară resurselor de trezorerie pentru a asigura cel, puțin parțial, acoperirea necesarului de fond de rulment. Insuficiența fondului de rulment poate fi rezultatul lansării unor programe de investiții mult prea ambițioase în raport cu capacitatea de finanțare a acestora, care, la rândul lor, antrenează majorări ale necesarului de fond de rulment. Literatura de specialitate recomandă ca, într-un asemenea caz, aprecieri în legătură cu echilibrul financiar să se realizeze după ce se determină proporția pe care trezoreria netă negativă o reprezintă în necesarul de fond de rulment. Dacă această pondere nu reprezintă mai mult de 30%, se consideră că, în general, băncile acceptă finanțarea deficitului de trezorerie;
FRN < 0 și superior NFR; NFR < 0 → −FRN − (−NFR) = −TN , resursele temporare sunt insuficiente pentru finanțarea fondului de rulment negativ, trezoreria fiind negativă. Adevărata problemă determinată de trezoreria negativă este dependența față de bănci pentru contractarea de noi credite pe termen scurt și pierderea parțială a autonomiei întreprinderii. Practica demonstrează că, în majoritatea cazurilor, declanșarea procedurii de redresare judiciară și falimentul întreprinderilor au la origine dificultățile de trezorerie. Lipsa trezoreriei este o sursă permanentă de riscuri pentru întreprindere, iar nelimitarea riscului lipsei de trezorerie se reflectă negativ asupra rentabilității întreprinderii. Cu toate acestea, există și situații în care, din cauza decalajelor existente, pe de o parte, între înregistrarea în contabilitate a veniturilor și cheltuielilor și, pe de altă parte, între scadența lor ca încasări și plăți, o întreprindere care își încheie exercițiul financiar cu profit să aibă trezorerie negativă. Este, așadar, de maximă însemnătate pentru funcționalitatea și perenitatea oricărei întreprinderi ca echilibrul economic, exprimat printr-un înalt grad de rentabilitate, să coexiste cu echilibrul financiar, tradus prin constanța lichidității și solvabilității întreprinderii.
Analiza trezoreriei nete cere mare prudență, deoarece nivelul său (pozitiv sau negativ), la un moment dat, nu are relevanță. Trezoreria este un indicator care variază semnificativ la intervale foarte scurte de timp. De exemplu, contractarea unui nou credit pe termen scurt la sfârșitul exercițiului financiar, plata unor datorii semnificative către unii furnizori, la un moment dat, sau neconcordanța dintre data încheierii exercițiului financiar și data încheierii unui ciclu de producție, în întreprinderile sezoniere, fac ca trezoreria să fie semnificativ pozitivă sau negativă, la un moment dat, fără ca acest fapt să reprezinte o constantă. Din aceste motive, pentru a cunoaște tendința trezoreriei nete este recomandată analiza ei în dinamică, într-o succesiune de perioade de timp. Indicatorii fond de rulment, necesar de fond de rulment și trezorerie netă sunt tot mai mult concurați de indicatorii de tip cash-flow, solicitați de utilizatorii de informații financiar-contabile.
Calculul trezoreriei nete este redat în tabelul 4.3.
Tabel nr. 4.3 Determinarea trezoreriei nete
Sursa: Prelucrare după Mironiuc, M., Analiza economico-financiară: elemente teoretico-metodologice și aplicații, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2006, p. 270.
Fig. 4.4 Evoluția trezoreriei nete
Interpretarea rezultatelor analizei:
Analiza datelor din tabelul anterior permite următoarele concluzii privind echilibrul financiar static al întreprinderii :
Trezoreria netă este negativă în exercițiul precedent, fiind rezultatul unui fond de rulment net pozitiv și inferior necesarului de fond de rulment, și devine pozitivă în exercițiul încheiat, fiind expresia fondului de rulment net pozitiv și superior necesarului de fond de rulment; în exercițiul precedent trezoreria netă negativă reprezenta 2,42% din necesarul de fond de rulment al perioadei; de la un exercițiu la altul, trezoreria netă negativă se diminuează cu 166,59% pentru că fondul de rulment net a crescut cu 39,95% și a permis o „îmbogățire” a trezoreriei, în timp ce necesarul de fond de rulment s-a majorat doar cu 34,97%;
Trezoreria determinată după cea de-a doua variantă de calcul indică faptul că exercițiul financiar precedent s-a încheiat cu un dezechilibru financiar global, concretizat într-un deficit de disponibilități, iar exercițiul financiar curent se caracterizează prin echilibru financiar la nivelul de ansamblu al întreprinderii, și printr-un excedent de disponibilități care va fi antrenat în activitatea curentă a întreprinderii sau în diverse plasamente.
4.1.2 Analiza trezoreriei prin indicatori în mărime relativă
Sistemul de rate care permite analiza echilibrului financiar exprimă capacitatea întreprinderii de a-și susține și consolida propria structură patrimonială, în strânsă legătură cu alegerile sale în materie de finanțare. Ratio este un raport între două posturi de bilanț, din contul de rezultat, sau din bilanț și contul de rezultat, echivalent cu termenul de rată, coeficient, indice, procent.
Aceasta implică studierea:
rapidității transformării capitalului investit în forma bani (ratele de rotație);
gradului de îndatorare și de independență față de terți (ratele de solvabilitate).
Conform cadrului general elaborat de Consiliul IASC noțiunile de lichiditate și solvabilitate sunt definite astfel:
Lichiditatea se referă la disponibilitatea de a utiliza numerarul în viitorul apropiat după luarea în calcul a obligațiilor financiare aferente acestei perioade.
Solvabilitatea se referă la disponibilitatea de a utiliza numerarul pe o perioadă mai lungă de timp, în care urmează să se onoreze angajamentele financiare scadente.
Analiza echilibrului financiar pe termen scurt al întreprinderii se realizează cu ajutorul ratelor de lichiditate cara conferă o viziune statică a situației pe un orizont restrâns de timp.
4.1.2.1 Analiza lichidității întreprinderii
Finanțatorii externi ai întreprinderii sunt subiecții riscului financiar derivat din insolvabilitatea întreprinderilor pe care le finanțează. Pentru a aprecia acest risc, ei evaluează bonitatea clienților lor, prin analiza a două aspecte ale solvabilității, respectiv:
solvabilitatea pe termen scurt sau lichiditatea;
solvabilitatea pe termen mediu și lung sau soliditatea patrimonială.
Lichiditatea exprimă aptitudinea întreprinderii de a face față, în mod aproape intempestiv, obligațiilor financiare care ajung la scadență pe termen scurt, ca urmare a transformării activelor circulante în disponibilități, în același arc temporar. Sau, lichiditatea reflectă posibilitatea de transformare a unui activ în bani, rapid și cu pierdere minimă.
Prin punerea în relație a activului circulant și a unor elemente constitutive ale acestuia cu datoriile care trebuie plătite într-o perioadă mai mică de un an, se obțin ratele de lichiditate. Unii autori occidentali grupează ratele de lichiditate în: rate de lichiditate derivate din fondul de rulment net (rata lichidității generale, rata lichidității reduse), rate de lichiditate derivate din necesarul de fond de rulment (ratele de rotație sau de gestiune) și rate de lichiditate derivate din trezoreria netă ( rata lichidității imediate).
Dintre toate aceste rate ne vom opri atenția asupra calcului și interpretării lichidității întreprinderii pe baza a trei rate și anume : rata lichidității generale – , rata lichidității reduse și rata lichidității imediate .
Rata lichidității generale (Current Ratio) ( ), care evidențiază în ce măsură datoriile care trebuie plătite într-o perioadă mai mică de un an (pasivele curente) pot fi acoperite din activele circulante:
.
Conform valorilor de referință, raportul trebuie să înregistreze valori mai mari decât unitatea și un trend crescător pentru a reflecta echilibrul financiar pe termen scurt, ceea ce echivalează cu un fond de rulment net pozitiv. Matematic, valoarea supraunitară a raportului implică superioritatea activelor circulante în raport cu pasivele curente. În realitate, un activ circulant semnificativ poate fi expresia nu numai a unor investiții în titluri ușor lichidabile, ci și a unor stocuri și creanțe care absorb resurse financiare semnificative. În această situație, creșterea ratei lichidității generale reprezintă un semnal negativ, de majorare a necesarului temporar de finanțat și de diminuare a flexibilității financiare a întreprinderii. Scăderea raportului lichidității generale poate fi consecința creșterii datoriilor către furnizori, ceea ce este un semnal pozitiv pentru gestiunea financiară a întreprinderii. În același timp, un raport al lichidității generale mai mic decât unu este expresia insuficienței activului circulant care trebuie să acopere datoriile curente, respectiv, a fondului de rulment net negativ.
Raportul lichidității generale se bazează pe ipoteza că stocurile pot fi transformate imediat în lichidități și creanțele comerciale recuperate într-un termen mai scurt decât cel în care trebuie plătite datoriile către furnizori. Însă, lichiditatea și exigibilitatea acestor elemente este, adesea, variabilă și indicatorul, mai sus prezentat, poate genera erori de interpretare. El indică, mai degrabă, lichiditatea potențială a întreprinderii. Literatura de specialitate occidentală recomandă calculul acestui indice cu o anumită frecvență, dată fiind eterogenitatea și variabilitatea în cursul exercițiului financiar a elementelor care intră în structura numărătorului și numitorului raportului.
Rata lichidității reduse () este cunoscută în literatura de specialitate anglo-saxonă sub numele de „test acid" (Acid Test Ratio):
.
Prin excluderea stocurilor, mai puțin lichide, de la numărătorul raportului se încearcă depășirea incertitudinii interpretative proprie ratei lichidității generale. Se obține astfel un indicator mai „sever”, mai „corosiv”, de unde și denumirea de „test acid” (Quick Ratio). Raportul lichidității reduse prezintă măsura în care datoriile pe termen scurt pot fi acoperite numai din activele realizabile și disponibile, mai ușor de mobilizat. Valorile raportului cuprinse între 0,8 și 1 sunt considerate ca indicând o situație normală de lichiditate a întreprinderii.
Rata lichidității imediate () se determină raportând disponibilitățile ( ) la datoriile care trebuie plătite într-o perioadă de un an (curente) ( ) :
.
Acest raport este cunoscut sub denumirea de raport de disponibilitate sau raport al capacității de plată imediate și are o semnificație aparte pentru „furnizorii” de credite bancare pe termen scurt. În literatura de specialitate, se precizează că nu este necesară conservarea în întreprindere a unei trezorerii mai mari de 20-30% din valoarea datoriilor care trebuie plătite într-o perioadă mai mică de un an. Acest nivel al trezoreriei reprezintă garanția de lichiditate pentru întreprindere. Resursele lichide în exces pot fi utilizate pentru: acordarea de credite comerciale clienților, în scopul creșterii vânzărilor; aprovizionarea cu cantități mai mari de materii prime, pentru a profita de eventualele reduceri de preț acordate de furnizori; efectuarea altor plasamente.
Calcularea ratelor de lichiditate și solvabilitate s-a realizat în tabelul nr. 4.4.
Tabel nr. 4.4 Determinarea ratelor de lichiditate
Sursa: Prelucrare după Mironiuc, M., Analiza economico-financiară: elemente teoretico-metodologice și aplicații, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2006, p. 290.
Fig. 4.5 Evoluția ratelor de lichiditate
Interpretarea rezultatelor analizei:
În legătură cu lichiditatea întreprinderii S.C. TextilNova S.A. , constatăm următoarele:
Rata lichidității generale supraunitară și crescătoare, cu 18,78%, de la o perioadă la alta, este expresia unui fond de rulment pozitiv și a echilibrului financiar pe termen scurt ce caracterizează întreprinderea analizată; trendul său crescător se explică prin creșterea activelor circulante cu 33,66% și într-un ritm mai mare decât creșterea datoriilor curente ce au crescut cu 12,55%; pentru că majorarea activelor circulante s-a produs cu precădere pe seama creșterii creanțelor comerciale cu 92,02% și parțial pe seama creșterii activelor de trezorerie 77,71%, se constată că lichiditatea este doar potențială; ea va deveni efectivă, pe măsură ce vor fi reglementate decalajele de plată cu clienții.
Rata lichidității reduse (test acid) înregistrează tendință crescătoare, pentru că activele realizabile și disponibile s-au majorat cu 93,88%, putând finanța datoriile curente, în creștere cu 12,55%.
Rata lichidității imediate, care semnifică lichiditatea efectivă a întreprinderii, înregistrează valori peste medie și în creștere cu 54,17%; practic întreprinderea are capacitate de plată imediată, trezoreria reprezintă 23,62% în 2006 respectiv, 37,30% în 2007 din datoriile curente de rambursat; lichiditatea imediate se explică prin creșterea într-un ritm mai rapid (cu 77,71%) a activelor de trezorerie, în raport cu ritmul mai lent de creștere a datoriilor curente (cu 12,55%); Resursele lichide în exces ar putea fi utilizate de întreprindere pentru: acordarea de credite comerciale clienților, în scopul creșterii vânzărilor; aprovizionarea cu cantități mai mari de materii prime, pentru a profita de eventualele reduceri de preț acordate de furnizori; efectuarea altor plasamente.
Echilibrul financiar este un atu al întreprinderii în raport cu finanțatorii, care îi permite să reducă costul capitalului provenit de la terți, știut fiind faptul că băncile solicită clienților aflați în dificultate financiară prime de risc semnificative. Cheltuielile financiare mai mici vor influența pozitiv rentabilitatea financiară a întreprinderii.
4.1.2.2 Analiza solvabilității întreprinderii
Conceptul de solvabilitate sau de soliditate patrimonială desemnează capacitatea întreprinderii de a face față scadențelor pe termen mediu și lung, respectiv, rambursării datoriilor și plății regulate a dobânzilor. Solvabilitatea este capacitatea unei întreprinderi de a-și acoperi în întregime datoriile totale. Solvabilitatea este dependentă, pe de o parte, de măsura în care activul total al întreprinderii este suficient pentru plata datoriilor totale și, pe de altă parte, de gradul de îndatorare și/sau de independență față de terți.
Solvabilitatea se poate exprima cu ajutorul mai multor indicatori, dintre care cei mai importanți sunt:
Rata solvabilității generale ( ) exprimată ca raport între activul total și datoriile totale:
.
Această rată indică în ce măsură datoriile totale sunt acoperite de către activele totale ale întreprinderii ( active imobilizate și active circulante). Indicatorul este echivalentul, în mărimi relative, a indicatorului situația netă, exprimat în mărimi absolute, ca diferență între activul total și datoriile totale ale întreprinderii. De mărimea ratei solvabilității generale depinde posibilitatea reînnoirii contractelor de creditare cu finanțatorii. O valoare a raportului mai mică decât 1,66 explică faptul că întreprinderea se caracterizează prin insolvabilitate și este riscantă pentru „furnizorii” de capital, care pot refuza acordarea de noi împrumuturi. Aceasta echivalează cu o situație netă negativă.
Rata solvabilității patrimoniale ( ) exprimată ca raport între capitalul propriu și pasive totale: .
Indicatorul exprimă ponderea capitalului propriu în pasiv, a cărei valoare minimă trebuie să se situeze între 0,3 – 0,5. Valorile mai mari de 0,5 reflectă o situație normală.
Pe baza datelor din bilanțul financiar se obțin următoarele valori ale ratelor de solvabilitate după cum rezultă din tabelul 4.5 :
Tabel nr. 4.5 Determinarea ratelor de solvabilitate
Sursa: Prelucrare după Mironiuc, M., Analiza economico-financiară: elemente teoretico-metodologice și aplicații, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2006, p. 293.
Fig. 4.6 Evoluția ratelor de solvabilitate
Interpretarea rezultatelor analizei:
Din analiza solvabilității pe baza rezultatelor din tabelul precedent se deduc concluziile care urmează:
Rata solvabilității generale are, în ambele perioade, valori mai mari decât limita (1,66), care indică riscul de insolvabilitate, dar în ușoară descreștere (cu 9,23% ); descreșterea sa de la o perioadă la alta se datorează faptului că ritmul de creștere a activului neangajată în datorii (2,11%), este mai mic decât ritmul de creștere al datoriilor totale ( 12,55 %) dar corespunde unei situații nete pozitive a întreprinderii, care s-a majorat cu 0,63% în anul 2007 față de anul 2006.
În consecință, nu există simptome de insolvabilitate și întreprinderea nu are o poziție riscantă pentru creditori.
Rata de solvabilitate patrimonială confirmă același lucru, având valori peste limitele admisibile ( 0,5 ), ceea ce reflectă un bun echilibru financiar pe termen lung.
4.1.2.3 Analiza solvabilității întreprinderii prin intermediul ratelor de îndatorare și de autonomie financiară
Aprecieri asupra solvabilității întreprinderii se realizează în urma analizei:
rapoartelor care reflectă gradul de îndatorare și
rapoartelor care reflectă independența sau autonomia financiară a întreprinderii.
Dintre ratele de îndatorare, menționăm următoarele:
Rata îndatorării globale (RIG) raportează fie datoriile totale la capitalul total (pasivul total) al întreprinderii, fie datoriile totale la capitalul propriu:
; sau .
Raportul denumit și coeficient al îndatorării globale ( CÎG) exprimă gradul de dependență a întreprinderii față de resursele financiare provenite de la terți. El este perceput ca un indicator de risc financiar, având în vedere că remunerarea creditorilor este prioritară și fixă, în timp ce rezultatul net și lichiditatea întreprinderii fluctuează. Valoarea raportului trebuie să fie mai mică decât 66% (0,66 ) pentru ca gradul de îndatorare să nu se reflecte negativ asupra întreprinderii. În dinamică, este de dorit diminuarea raportului (pe seama creșterii datoriilor totale într-un ritm mai lent decât ritmul de creștere a pasivului total), ceea ce sporește autonomia financiară a întreprinderii. Creșterea indicatorului reflectă o situație normală numai când îndatorarea exercită un efect de levier financiar pozitiv pentru întreprindere, și, de asemenea, când cresc datoriile mai mici de un an, ca urmare a relaxării termenelor de plată a furnizorilor. Acesta are valoare mai mică decât 0,66, atunci când întreprinderea nu se caracterizează prin risc de insolvabilitate și dispune încă de capacitate de îndatorare. Valori egale cu unu pentru acest raport se întâlnesc numai în cazul în care capitalul propriu devine negativ, situație specifică întreprinderilor aflate în stare de faliment, la care pierderea reportată a erodat capitalul întreprinderii.
În practica financiară, este preferată a doua variantă de calcul a coeficientului îndatorării globale (rata levierului financiar), pentru că face referire la normele bancare, care prevăd că datoriile totale ale întreprinderii nu trebuie să depășească de două ori capitalul său propriu. Când raportul are valoarea egală cu doi, capacitatea de îndatorare a întreprinderii este considerată saturată. Îndatorarea peste această limită conduce la apariția riscului de insolvabilitate, atât pentru împrumutat, cât și pentru finanțator.
Rata îndatorării la termen (RlT) se determină în două variante, fie ca raport între datoriile care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an și capitalul permanent, fie raportând aceeași categorie de datorii la capitalul propriu:
; sau .
În calculul acestor indicatori, se ține seama de impactul diferit pe care categoriile de capitaluri provenite de la terți îl au asupra riscului de insolvabilitate a întreprinderii. Riscul de insolvabilitate este determinat de datoriile pe termen lung, care cumulează ratele scadente și cheltuielile cu dobânda aferentă. Întreprinderea dispune de capacitate de îndatorare la termen când primul raport este mai mic sau egal cu 0,50 iar al doilea raport este cel mult egal cu 1.
Gradul de îndatorare este diferit de posibilitatea de rambursare a datoriilor de către întreprindere. Există întreprinderi foarte îndatorate, dar care rambursează creditele și plătesc dobânzile la termenele prevăzute, după cum există și întreprinderi cu un nivel mai redus de îndatorare, dar care înregistrează credite restante. Din această cauză, analiza solvabilității întreprinderii, în termeni de îndatorare, trebuie să aibă în vedere capacitatea întreprinderii de a rambursa debitele, apreciată cu ajutorul următoarelor rate:
Rata capacității globale de rambursare (RRG) raportează datoriile totale la
capacitatea de autofinanțare:
.
Raportul exprimă, în număr de ani, capacitatea întreprinderii de a rambursa datoriile totale. Întreprinderea trebuie să dispună de o capacitate de autofinanțare capabilă să satisfacă cel puțin obligațiile de plată reprezentate de credite, dobânzi și comisioane aferente. Literatura de specialitate recomandă o perioadă de maximum patru ani pentru rambursarea datoriilor pe seama capacității de autofinanțare. Cu cât valoarea indicatorului este mai mică, cu atât întreprinderea este capabilă să suporte o îndatorare suplimentară.
Rata capacității de rambursare la termen (RRT) exprimă aptitudinea întreprinderii de a rambursa, din capacitatea de autofinanțare, datoriile care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an:
.
Interpretarea indicatorului este similară cu cea a indicatorului precedent, iar literatura de specialitate indică pentru acest raport o valoare maximă egală cu trei ani. În cazul în care valoarea indicatorului depășește această limită, capacitatea de autofinanțare disponibilă este insuficientă pentru rambursarea datoriilor la scadență, iar întreprinderea trebuie să găsească alte resurse pentru a face față scadențelor (dezinvestiții, noi împrumuturi pe termen scurt etc).
Aprecieri asupra solvabilității întreprinderii se realizează în urma studierii independenței sau autonomiei financiare a întreprinderii prin indicatorii. Autonomia financiară reprezintă aptitudinea întreprinderii de a face față angajamentelor financiare, aceasta măsurându-se cu ajutorul unor rate care exprimă gradul de îndatorare și gradul de lichiditate-solvabilitate. Această autonomie este amenințată de existența unei structuri financiare inadecvate, prin raportul Datorii/Capitaluri proprii, care poate conduce la încetarea de plăți sau la pierderea controlului de către acționari.
Raportul autonomiei (independenței) financiare globale (RAF), care se exprimă în variantele ce urmează:
; sau .
Primul indicator prezintă raportul dintre resursele proprii ale întreprinderii (situația netă) și totalul resurselor financiare aflate la dispoziția sa. Exprimă ponderea resurselor proprii ale întreprinderii în totalul resurselor financiare aflate la dispoziția sa, respectiv, gradul de independență financiară. Literatura de specialitate recomandă pentru acest raport valoarea de minimum 33%, ( 0,33 ) care caracterizează o autonomie financiară normală a întreprinderii în timp ce băncile stabilesc ca limită „prag” valoarea de 30%, știut fiind că riscul băncii crește atunci când descrește gradul de independență financiară a întreprinderii. Din punctul de vedere al băncilor, în caz de lichidare forțată a activelor întreprinderii, capitalul propriu trebuie să fie suficient pentru a absorbi pierderile de lichidare („asset shrinkage”). În general, lichidarea forțată a activelor antrenează pierderi de valoare pentru că unele active au o valoare de randament, pe care o pierd când activitatea întreprinderii este întreruptă.
Când descrește gradul de independență financiară a întreprinderii, crește riscul băncilor finanțatoare. Indicatorul poate lua valori negative când capitalul propriu este negativ, situație proprie întreprinderilor falimentare. Cea de-a doua variantă de calcul a indicatorului raportează capitalul propriu la datoriile totale, iar valoarea sa nu trebuie să coboare sub 0,7-0,8 pentru a reflecta o autonomie financiară ridicată a întreprinderii. Cu cât indicatorul are valori mai mici decât limitele mai sus amintite, cu atât întreprinderea se expune riscului de insolvabilitate datorită dependenței prea mari față de creditori. Tendința de creștere a autonomiei financiare a întreprinderii este de dorit să se realizeze pe seama creșterii, într-un ritm mai rapid, a profitului net al exercițiului decât a celorlalte componente ale capitalului propriu. Diminuarea autonomiei financiare a întreprinderii, ca urmare a creșterii capitalului propriu într-un ritm mai lent decât ritmul de creștere a datoriilor totale, este o situație normală numai dacă se realizează pe seama creșterii datoriilor ce trebuie rambursate într-o perioadă de până la un an, ca efect al prelungirii pe seama creșterii datoriilor ce trebuie rambursate într-o perioadă de până la un an, ca efect al prelungirii termenelor de plată acordate de furnizori.
Raportul autonomiei (independenței) financiare la termen (RAT), exprimat după relațiile următoare:
; sau .
Prima variantă de calcul al raportului reflectă măsura în care capitalul propriu participă la formarea capitalului permanent, în timp ce a doua variantă de calcul evidențiază măsura în care datoriile care trebuie rambursate într-o perioadă mai mare de un an pot fi acoperite pe seama capitalului propriu. Valoarea minimă admisă pentru primul indicator este 0,5. Sub această valoare, întreprinderea se confruntă cu risc de insolvabilitate. Reducerea indicatorului este normală în perioadele în care întreprinderea contractează noi împrumuturi pe termen mediu și lung, care exercită efect de levier financiar pozitiv. Valoarea minimă admisă pentru cea de-a doua variantă de calcul a indicatorului este 1, respectiv, datoriile mai mari de un an trebuie să fie acoperite integral de capitalurile proprii, datorită activității rentabile desfășurate de întreprindere. Pentru ca întreprinderea să-și păstreze autonomia la termen este necesar ca ritmul de creștere a capitalului propriu să fie superior sau egal ritmului de creștere a datoriilor care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an. Calcularea ratelor de îndatorare și autonomie financiară s-a realizat în tabelul 4.6.
Tabel nr. 4.6 Determinarea ratelor de îndatorare și de autonomie financiară
Sursa: Prelucrare după Mironiuc, M., Analiza economico-financiară: elemente teoretico-metodologice și aplicații, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2006, p. 293.
Fig. 4.7 Evoluția ratelor de îndatorare și autonomie financiară
*Valoarea indicatorului capacitate de autofinanțare (CAF) este calculată separat în tabelele 4.7 și 4.8, pe baza datelor din Contul de profit și pierdere pentru anii 2006, 2007.
Interpretarea rezultatelor analizei:
Din analiza ratelor de îndatorare și autonomie financiară, pe baza rezultatelor din tabelul precedent se deduc concluziile care urmează:
Rata îndatorării globale a crescut în perioada analizată cu 14,28%, iar valorile pe care le înregistrează arată că întreprinderea este departe de a atinge limita maximă de îndatorare, egală cu de două ori capitalul propriu; creșterea indicatorului s-a realizat ca urmare a creșterii într-un ritm superior a datoriilor totale (cu 12,55%), comparativ cu ritmul de creștere al capitalului propriu (cu 0,10%); întreprinderea nu este expusă riscului de insolvabilitate și dispune încă de capacitate de îndatorare;
Tabel nr. 4.7 Determinarea capacității de autofinanțare (CAF) prin metoda deductivă
Sursa: Prelucrare după Mironiuc, M., Analiza economico-financiară: elemente teoretico-metodologice și aplicații, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2006, p. 364.
*Tabel nr. 4.8 Determinarea excedentului brut de exploatare
Sursa: Prelucrare după Mironiuc, M., Analiza economico-financiară: elemente teoretico-metodologice și aplicații, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2006, p. 356.
Valorile ratei îndatorării la termen sunt nule în ambele perioade de gestiune datorită absenței datoriilor mai mari de un an ; întreprinderea dispune de capacitate maximă de îndatorare la termen, autonomia financiară a întreprinderii nu este afectată, iar riscul de insolvabilitate este absent.
Sporirea în ritm inferior a datoriilor totale (12,55%) în raport cu ritmul de creștere a capacității de autofinanțare (cu 48,61%), face ca perioada de rambursare a datoriilor din capacitatea de autofinanțare să se scurteze (cu 1,1 ani) în perioada analizată.
Rata capacității de rambursare la termen are valoare nulă în condițiile în care întreprinderea nu a contractat datorii mai mari de un an.
Raportul autonomiei financiare globale, este peste limita minimă admisă de 0,33 și indică o poziție bună a întreprinderii în ceea ce privește independența financiară; scăderea ușoară a autonomieie financiare, de la o periodă la alta ( cu 0,02%) se datorează ritmului mai lent de creștere al capitalului propriu (cu 0,10%) față de ritmul de creștere al pasivului total (2,12%); în concluzie, băncile finanțatoare nu sunt expuse riscului de insolvabilitate în relația cu întreprinderea.
Conform raportului autonomiei financiare la termen întreprinderea nu se confruntă cu riscul de insolvabilitate, pentru că participarea capitalului propriu la formarea capitalului permanent, este constantă și mult superioară limitei minime 0,5.
CAPITOLUL V ANALIZA DINAMICĂ A TREZORERIEI ÎNTREPRINDERII
Analiza statică a echilibrului pe baza bilanțului este completată, în avantajul managerilor, cu o analiză în termeni de fluxuri financiare și fluxuri de trezorerie menită să reflecte în dinamică echilibrul financiar și volatilitatea trezoreriei.
5.1 Analiza situației fluxurilor de trezorerie
Situația fluxurilor de trezorerie aparține familiei tablourilor fluxurilor, instrumente utile în analiza financiară, evaluarea afacerilor, diagnosticarea situației economico-financiare a întreprinderii, promovarea managementului bazat pe crearea de valoare (Value Based Management) etc. Situația fluxurilor de numerar (trezorerie) descrie și consideră trezoreria ca fiind o variabilă centrală care este expresia intrărilor și ieșirilor de lichidități și de echivalente, iar variația trezoreriei se explică prin fluxurile de încasări și de plăți înregistrate în cursul perioadei.
Obligația întreprinderilor, care își organizează contabilitatea conform Ordinului MFP nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, de a redacta Situația fluxurilor de trezorerie evidențiază creșterea importanței acestei situații în aprecierea performanțelor întreprinderii. Conform normei contabile internaționale IAS 7, fluxurile de trezorerie reprezintă ansamblul intrărilor și ieșirilor de numerar sau de echivalente de numerar. Analiza fluxurilor de lichidități (cash-flow) permite conducerii firmei și partenerilor externi de afaceri (bancă, investitori) să urmărescă dacă circuitul bani-marfă-bani se desfășoară în mod normal, respectiv dacă întreprinderea are disponibilități bănești necesare pentru a face față plăților, constituind în același timp un suport real pentru previzionarea trezoreriei (disponibilităților bănești).
5.2 Utilizarea informațională a situației fluxurilor de trezorerie
Întocmirea Situației fluxurilor de trezorerie are mai multe rațiuni, printre care menționăm:
Situațiile financiare sunt întocmite conform contabilității de angajament și
în baza principiului independenței exercițiului.
În aceste condiții, efectele tranzacțiilor și ale altor evenimente din întreprindere sunt recunoscute atunci când acestea se produc și nu pe măsură ce numerarul și echivalentele de numerar sunt încasate sau plătite de întreprindere. Acest aspect nu satisface întotdeauna necesitățile utilizatorilor de informații financiar-contabile.
Rezultatul exercițiului, reflectat în Contul de profit și pierdere, este afectat de o serie de convenții contabile (de exemplu: regimul de calcul al amortizării) și nu exprimă performanța reală a întreprinderii.
Situația fluxurilor de trezorerie are rolul de a exprima „realități neconvenționale", deoarece elimină efectul utilizării tratamentelor contabile diferite pentru aceleași tranzacții și evenimente, și, de asemenea, nu ia în calcul veniturile și cheltuielile de exploatare considerate „calculate", care nu generează încasări și plăți în exercițiul analizat (cheltuieli cu amortizarea și provizioanele, venituri din provizioane, venituri din subvenții pentru investiții etc).
În condiții de sublichiditate, analiza fluxurilor de trezorerie devine prioritară analizei rezultatelor.
Analiza rezultatelor întreprinderii presupune, în modul cel mai simplu privit, compararea veniturilor și cheltuielilor din Contul de profit și pierdere, independent de momentul efectiv al încasării veniturilor și al plații cheltuielilor. Astfel, Contul de profit și pierdere permite determinarea rentabilității fără să permită măsurarea directă a lichidității, prin fluxurile de trezorerie. Din această cauză a existat tendința de a privilegia analiza rentabilității în detrimentul analizei lichidității.
Rentabilitatea și lichiditatea sunt două aspecte distincte care caracterizează situația financiară a întreprinderii. O rentabilitate semnificativă evidențiază faptul că diferența dintre venituri și cheltuieli asigură remunerarea capitalului investit. Însă, veniturile nu corespund întotdeauna încasărilor și nici cheltuielile, plăților. Pe de altă parte, anumite încasări nu reprezintă venituri (împrumuturile) și anumite plăți nu determină imediat cheltuieli (investițiile). O lichiditate suficientă sau insuficientă nu corespunde, prin definiție, unei rentabilități semnificative sau inexistente. O rentabilitate cronic negativă (absentă) semnifică faptul că veniturile întreprinderii sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor și diferența dintre acestea nu poate remunera capitalul investit. Pe termen lung, această situație poate duce la lipsă de lichiditate, în cazul în care întreprinderea nu va putea obține alte încasări. Pe termen scurt și mediu, rentabilitatea și lichiditatea pot fi sensibil divergente. Astfel, întreprinderile rentabile se pot confrunta cu dificultăți de trezorerie, fie ca urmare a creșterii rapide a investițiilor în active imobilizate, care au determinat sporirea nevoilor de finanțare a ciclului de exploatare, fie în urma diminuării vitezei de rotație a activelor circulante. Invers, întreprinderile puțin rentabile pot să-și mențină o lichiditate satisfăcătoare în absența investițiilor sau prin descreșterea progresivă a valorii acestora. Prin urmare, lichiditatea, care este funcție de rentabilitatea întreprinderii și de structura sa financiară, este un aspect esențial care atrage atenția creditorilor. Diferența dintre veniturile susceptibile să genereze încasări și cheltuielile susceptibile să determine plăți reprezintă cash-flow, indicator care face legătura dintre rentabilitate și lichiditate.
Situația fluxurilor de trezorerie, prin recenzarea încasărilor și plăților întreprinderii, permite cunoașterea capacității istorice a acesteia de a genera cash-flow și oferă elementele care stau la baza previziunilor, pe termen scurt, a fluxurilor viitoare de trezorerie.
Informația de tip cash-flow este considerată de utilizatorii de informații financiar-contabile una din cele mai inteligibile și obiective informații, care prezintă faptele fără a lăsa loc interpretărilor subiective. Din aceste motive, informația de tip cash-flow constituie esența unor metode moderne de evaluare a afacerilor (metoda bazată pe actualizarea/capitalizarea cash-flow-rilor viitoare).
Situația fluxurilor de trezorerie oferă un plus de informații despre o serie de aspecte care au fost deja analizate în mod static, pe seama situațiilor financiare.
De exemplu, modificarea activului net al întreprinderii poate fi analizată în mod static plecând de la bilanț, ea fiind expresia unor tranzacții nedecontate. Situația fluxurilor de trezorerie prezintă modificarea activului net, în dinamică, respectiv, materializarea în încasări și plăți a respectivelor tranzacții realizate în cursul exercițiului. De asemenea, structura financiară este analizată plecând de la Bilanț și Situația modificării capitalurilor proprii. O astfel de analiză reflectă, în esență, sumele aparținând finanțatorilor, rămase de rambursat la sfârșitul exercițiului, fără a releva dinamica acestora. Situația fluxurilor de trezorerie prezintă încasările și plățile privind capitalurile externe provenite de la acționari, creditori, ca și remunerarea acestora prin dividende și dobânzi. In același timp, relația dintre profitabilitatea întreprinderii și fluxurile de trezorerie poate fi evidențiată analizând, în dinamică, modalitatea în care variația prețurilor influențează cifra de afaceri și încasările perioadei.
IAS 7 „Situațiile fluxurilor de numerar", sintetizează utilitatea informațională a Situației fluxurilor de trezorerie menționând că informațiile oferite de aceasta utilizatorilor situațiilor financiare constituie baza pentru: evaluarea capacității întreprinderii de a genera numerar și echivalente de numerar; identificarea momentului apariției numerarului și echivalentelor de numerar; cunoașterea destinației respectivelor fluxuri de numerar (pentru reluarea ciclului de exploatare, efectuarea de investiții, remunerarea finanțatorilor).
5.3 Metodele de determinare a fluxurilor de trezorerie
Situația fluxurilor de trezorerie descrie măsura în care activitățile de exploatare, investiții și finanțare determină fluxuri pozitive (încasări) și negative (plăți) de trezorerie în cursul exercițiului financiar. Fluxurile de trezorerie sunt astfel separate pe activitățile care le-au generat sau consumat în: fluxuri de trezorerie din activități de exploatare; fluxuri de trezorerie din activități de investiție; fluxuri de trezorerie din activități de finanțare.
În IAS 7 „Situațiile fluxurilor de numerar" se menționează că fluxurile de trezorerie din activități de exploatare (FTE) sunt esențiale pentru aprecierea performanței financiare a întreprinderii. De mărimea lor depinde aptitudinea întreprinderii de a: menține capacitatea de producție, realiza noi investiții, acorda noi dividende, rambursa împrumuturi fără a apela la surse de finanțare externe costisitoare. Situația fluxurilor de trezorerie transformă rezultatul de exploatare într-un rezultat efectiv încasat.
Fluxurile de trezorerie din activități de investiție (FTI) sunt imputabile operațiunilor de investiții/dezinvestiții în/din imobilizări corporale și financiare și reflectă deficitul sau excedentul născut din astfel de operațiuni.
Fluxurile de trezorerie din activități de finanțare (FTF) prezintă încasările și plățile aferente finanțărilor din surse externe la care recurge întreprinderea, atunci când trezoreria rezultată din activitățile de exploatare a fost insuficientă pentru acoperirea operațiunilor de investiții și pentru remunerarea finanțatorilor (bănci, acționari).
Separarea fluxurilor în funcție de proveniența lor are avantajul explicațiilor suplimentare privind poziția financiară a întreprinderii, prin intermediul echilibrelor parțiale rezultate din compararea încasărilor și plăților specifice fiecărei activități. Concomitent, evidențierea separată a trezoreriei și echivalentelor de trezorerie, rezultate din tranzacțiile perioadei și din plasarea excedentelor de trezorerie, permite analiza factorială a variației lor în cursul perioadei și identificarea activității care a generat sau a consumat cele mai mari fluxuri de trezorerie.
Fluxul total de trezorerie se determină, ținând seama de modul de calcul a fluxurilor de trezorerie din activități de exploatare, prin metoda directă sau prin metoda indirectă.
Metoda directă operează numai cu informații de tip încasări și plăți. Potrivit acestei metode, fluxurile de trezorerie aferente celor trei activități se calculează ca diferență între încasările și plățile efective ce corespund tranzacțiilor și evenimentelor care s-au produs în întreprindere, pe durata unui exercițiu financiar. Metoda directă este agreată de investitori pentru că reprezintă punctul de plecare în realizarea previziunilor asupra cash-flow-urilor, în vederea stabilirii valorii întreprinderii.
Metoda indirectă este mai simplu de aplicat și preferată, după părerea unor specialiști, de managerii care nu doresc să prezinte utilizatorilor externi imaginea reală despre lichiditatea și solvabilitatea întreprinderii lor. Prin metoda indirectă profitul net sau pierderea netă este ajustată cu efectele tranzacțiilor ce nu au natură monetară, amânările sau angajamentele de plăți sau încasări în numerar din exploatare, trecute sau viitoare și elemente de venituri și cheltuieli asociate cu fluxurile de numerar din investiții sau finanțări. Ea implică determinarea fluxurilor de trezorerie din activitățile de exploatare cu ajutorul informațiilor din contabilitatea de angajament (din Contul de profit și pierdere). Astfel, se pleacă de la rezultatul net contabil (care include veniturile și cheltuielile referitoare la activitatea de finanțare și investiții; veniturile și cheltuielile calculate). Acesta se ajustează apoi cu veniturile și cheltuielile aferente activităților de investiții și finanțare, precum și cu veniturile și cheltuielile calculate. În final, are loc ajustarea rezultatului net cu variația necesarului de fond de rulment de exploatare, după cum urmează:
Tabel nr. 5.1 Determinarea trezoreriei nete din activitatea de exploatare prin metoda indirectă
Sursa: Preluare după Mironiuc, M., Analiza economico-financiară: elemente teoretico-metodologice și aplicații, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2006, p. 331.
Fluxurilor de trezorerie din activitățile de exploatare, astfel obținute, li se adaugă fluxurile de trezorerie aferente celorlalte activități, calculate ca și în cazul metodei directe, rezultând fluxul de trezorerie net (FTN ), după relația:
FTN = FTE + FTI + FTF .
Fluxul de trezorerie net (cash-flow) se poate calcula și ca diferență între trezoreria și echivalentele de trezorerie de la sfârșitul (TN1) și de la începutul (TN0) exercițiului financiar, astfel: FNT = TN1 – TN0.
Fluxurile de trezorerie parțiale, ca și fluxul de trezorerie net pot îmbrăca forma insuficienței sau excedentului de trezorerie, respectiv:
FTE > 0, fluxurile de trezorerie din activități de exploatare pozitive și cu o valoare cât mai mare indică performanțele activității de exploatare. Această situație este urmarea faptului că activitatea de exploatare, eficient gestionată, a generat mai multe lichidități decât a consumat, ceea ce reduce necesitatea de a recurge la surse externe de finanțare, amplifică autonomia financiară a întreprinderii, creează premisele pentru creșterea durabilă a întreprinderii. Dacă această categorie de fluxuri prevalează în totalul fluxurilor nete de trezorerie, înseamnă că echilibrul de trezorerie este în mare parte atins prin forțele proprii ale întreprinderii.
FTE < 0, valoarea negativă a acestui flux indică situația inversă, de insuficiență de trezorerie.
Deficitul de trezorerie din exploatare poate fi provocat de cauze multiple, precum: imobilizarea de resurse financiare în stocuri de materii prime peste necesar sau în stocuri de produse greu vandabile; o politică de credite comerciale neadaptată situației întreprinderii; obligații de plată în creștere față de terți. Dezechilibrul de trezorerie de exploatare are efect nefavorabil asupra politicii de investiții și de distribuire a dividendelor întreprinderii.
FTI > 0, fluxurile de trezorerie din activități de investiții pozitive sunt expresia superiorității încasărilor în raport cu plățile generate de operațiunile de investiții.
Aceasta poate indica: intenția de restructurare a activității întreprinderii, care își disponibilizează activele imobilizate; credite comerciale mari acordate de furnizorii de imobilizări; dividende semnificative încasate de la entitățile afiliate etc. La astfel de surse de lichiditate întreprinderea nu poate recurge în mod curent, având în vedere că operațiunile care le generează au caracter ocazional. Literatura de specialitate menționează că atunci când întreprinderea apelează semnificativ la astfel de surse de lichiditate, fără a promova o politică de investiții, are dificultăți grave de trezorerie.
FTI < 0, fluxurile de trezorerie din activități de investiții negative semnifică insuficiența trezoreriei derivate din activitatea de investiții, care va contribuie la reducerea lichidității întreprinderii.
Acest fapt se explică prin realizarea de investiții în cadrul politicii de dezvoltare a întreprinderii, din a căror exploatare se așteaptă fluxuri viitoare de trezorerie. Finanțarea lor se poate face parțial din dezinvestiții de imobilizări, însă proiectele de investiții ample necesită utilizarea finanțării externe.
FTF > 0, fluxurile de trezorerie din activități de finanțare pozitive reprezintă un excedent de trezorerie provenit din operațiunile de finanțare. La originea sa stau sursele de finanțare externă, menite să completeze fluxurile de trezorerie generate de activitatea de exploatare.
FTF < 0, fluxurile de trezorerie din activități de finanțare negative sunt expresia rambursării datoriilor, cel mai probabil din activitatea de exploatare, sau a remunerării acționarilor pentru capitalul investit în întreprindere.
Se diminuează astfel gradul de dependență față de terți și cheltuielile financiare, cu consecințe favorabile asupra rentabilității întreprinderii. De asemenea, fluxurile de trezorerie din activități de finanțare negative reprezintă un indiciu cu privire la lipsa unui program de investiții în perioada imediat următoare.
FTN > 0, creșterea netă de trezorerie și echivalente de trezorerie este un excedent monetar temporar destinat creșterii economice a întreprinderii.
El explică faptul că lichiditatea generată de activitatea de exploatare a permis acoperirea nevoilor curente și a celor din investiții, nefinanțate din vânzarea de imobilizări, precum și o politică de finanțare echilibrată.
FTN < 0, fluxul de trezorerie net negativ reprezintă deficitul de disponibilități derivat din activitatea întreprinderii în decursul unui exercițiu, care perturbă efectuarea plăților curente.
Aceasta înseamnă că întreprinderea nu a avut capacitatea de a genera suficientă lichiditate și se va confrunta în viitor cu crize de trezorerie. Deficitul poate fi acoperit fie din excedentul de trezorerie și echivalentele de trezorerie existente la începutul perioadei, fie din sursele externe.
Analiza Situației fluxurilor de trezorerie s-a realizat pe baza datelor din tabelul 5.2.
Interpretarea rezultatelor analizei:
Analiza Situației fluxurilor de trezorerie evidențiază încheierea exercițiului financiar precedent cu o insuficiență de trezorerie, egală cu 2.120.323 lei, care s-a diminuat în exercițiul curent (cu 127,37%), devenind un excedent (creștere) de trezorerie, egală cu 580.363 lei. Lichiditatea generată de activitatea de expoatare a permis acoperirea nevoilor curente și a celor din investiții, nefinanțate din vânzarea de imobilizări. Aceasta se explică astfel:
Tabel nr. 5.2 Situația fluxurilor de trezorerie prin metoda directă
– fluxurile de trezorerie din activități de exploatare sunt negative în exercițiul anterior, dar în creștere de la un exercițiu la altul ( cu 278,13%) devenind astfel pozitive și egale cu 1.153.142 lei, contribuția lor la realizarea fluxurilor nete de trezorerie crescând în perioada analizată. La originea creșterii excedentului de trezorerie ar putea fi scăderea volumului de activitate a întreprinderii, afirmație justificată datorită scăderii încasărilor din vânzări cu 15,21%; scăderii plăților către furnizori și angajați cu 22,95;
– fluxurile de trezorerie din activități de investiții reprezintă o insuficiență de trezorerie în ambele exerciții financiare dar care s-a diminuat de la un exercițiu la altul cu 61,11%, datorită scăderii plăților pentru active imobilizate cu 52,64% (întreprinderea nu a mai investit în active imobilizate) de la un exercițiu la altul; acest lucru influențează pozitiv fluxurile nete de trezorerie;
– fluxurile de trezorerie din activități de finanțare sunt nule, fapt explicat prin neimplicarea întreprinderii în proiecte de investiții, necontractarea surselor de finanțare externă;
5.4 Analiza fluxurilor de trezorerie prin rate
Analiza fluxurilor de trezorerie poate da o explicație, directă și imediată, asupra mișcărilor care au influență asupra echilibrului monetar și prin intermediul indicatorilor exprimați prin rate.
Semnificative sunt:
Rata de acoperire din fluxurile de trezorerie aferente activităților de exploatare a obligațiilor de plată () către creditori, acționari și a obligațiilor derivate din operațiuni de investiții:
Indicatorul se calculează ca raport între fluxurile de trezorerie din activități de exploatare și suma dintre anuitatea de rambursat a datoriilor care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an (rata scadentă anuală plus dobânzile aferente plătite) (A), dividendele plătite (Divp) și plățile pentru achiziționarea de imobilizări (Inv). Raportul supraunitar evidențiază că întreprinderea a autogenerat numerar din activitatea de exploatare, care a permis acoperirea obligațiilor mai sus amintite. Eventualul excedent de trezorerie din exploatare este destinat acoperirii altor obligații de plată decât cele anterior amintite.
Rata de rambursare a datoriilor la termen (Rr ) exprimă ponderea anuității de rambursat a datoriilor mai mari de un an în fluxurile de trezorerie din activități de exploatare:
.
Este de preferat ca reducerea indicatorului să se realizeze pe seama sporirii fluxurilor de trezorerie pozitive din activități de exploatare, ceea ce semnifică creșterea performanțelor activității de exploatare, care a fost în măsură să remunereze furnizorii de capital, să ramburseze ratele scadente și să promoveze noi proiecte de investiții. Descreșterea raportului pe seama diminuării numărătorului ar putea indica absența unei politici de investiții în întreprindere sau creșterea autonomiei sale financiare.
Rata de plată a dividendelor (RDiv ) reflectă ponderea dividendelor plătite în fluxurile de trezorerie din activități de exploatare:
.
Tendința de creștere a raportului ca urmare a majorării în ritm mai rapid a numitorului în raport cu ritmul de creștere a numărătorului exprimă creșterea aptitudinii întreprinderii de a genera suficient excedent de trezorerie din exploatare ceea ce a permis remunerarea așteptărilor acționarilor.
Rata de reinvestire (RInv) pune în evidență ponderea plăților pentru achiziționarea de imobilizări (corporale, financiare) în fluxurile de trezorerie din activități de exploatare:
.
Interpretarea indicatorului este asemănătoare cu cea a raportului precedent. Tendința de descreștere a raportului, datorită diminuării numărătorului, indică absența obiectivelor de investiții în strategia întreprinderii, și disponibilizarea unui excedent de trezorerie de exploatare pentru acoperirea altor obligații de plată.
Rata capacității globale de rambursare (Rgr) exprimă numărul de ani în care ar fi posibilă rambursarea datoriilor totale din fluxurile de trezorerie din activități de exploatare:
.
Intervalul de timp de rambursare va fi cu atât mai mic cu cât mai mari vor fi fluxurile de trezorerie din activități de exploatare.
Rata rentabilității comerciale în termeni de fluxuri (Rc) se calculează raportând fluxurile de trezorerie din activități de exploatare la încasările din vânzarea de bunuri și prestarea de servicii:
Raportul arată ce fluxuri de trezorerie din activități de exploatare se realizează la 100 lei venituri din vânzarea de bunurilor și prestarea de servicii.
Tabel nr. 4.6 Determinarea ratelor fluxurilor de trezorerie
Sursa: Prelucrare după Mironiuc, M., Analiza economico-financiară: elemente teoretico-metodologice și aplicații, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2006, p. 338.
Interpretarea rezultatelor analizei:
Pe baza datelor din tabelul anterior, se deduc următoarele concluzii:
Valoarea subunitară (-0,42) dar și negativă a primului indicator, în exercițiul precedent, explică insuficiența fluxurilor de trezorerie din activități de exploatare pentru onorarea obligațiilor de plată; în exercițiul încheiat se constată creștere cu 278,13% a fluxurilor de trezorerie din activități de exploatare, concomitent cu scăderea cu 52,63% a obligațiilor de plată, ceea ce dovedește suficiența și chiar excedentul fluxurilor de trezorerie generate din activități de exploatare pentru acoperirea obligațiilor; acest din urmă fapt se reflectă în valoarea supraunitară (1,57%) a indicatorului în discuție.
Ponderea anuităților de rambursare a datoriilor mai mari de un an în fluxurile de trezorerie din exploatare este nulă, având în vedere că întreprinderea nu a contractat împrumuturi pe termen lung.
Ponderea dividendelor distribuite în fluxurile de trezorerie din exploatare în perioada analizată, este nulă datorită faptului că întreprinderea nu a apelat la surse externe de finanțare.
Crește ponderea plăților pentru investiții de la -239,12% la 63,58% în fluxurile de trezorerie din exploatare dar acest lucru nu se datorează angajării întreprinderii într-un program de investiții deoarece plățile pentru achiziționarea de imobilizări scad cu 52,63% de la un exercițiu la altul și lipsesc încasările din împrumuturi mai mari de un an, ci trezoreriei nete din activități de exploatare care se apreciază de la un an la altul cu 278,13%.
Fluxurile de trezorerie din activități de exploatare negative în exercițiul anterior, nu ar fi permis rambursarea datoriilor totale ale întreprinderii, în timp ce în exercițiul încheiat pentru aceasta ar fi necesară o perioadă de 3,10 ani.
La 100 lei încasări din vânzarea de bunuri și prestarea de servicii, întreprinderea realizează
-3,05 lei fluxuri de trezorerie din activități de exploatare, în exercițiul precedent, și 6,42 lei fluxuri de trezorerie, în exercițiul încheiat; creșterea ratei rentabilității comerciale în termeni de fluxuri este consecința descreșterii încasărilor din vânzări (cu 15,21%), comparativ cu ritmul de creștere a fluxurilor de trezorerie din exploatare (cu 278,13%) de la o perioadă la alta.
Având în vedere rezultatele analizei, pentru asigurarea echilibrului monetar de ansamblu printr-o mai mare contribuție a fluxurilor de trezorerie din activități de exploatare se recomandă: mai buna gestiune a ciclului de exploatare, în special, gestiunea optimă a stocurilor și promovarea unei politici de credite comerciale avantajoasă pentru întreprindere; alegerea celor mai bune oportunități de investiții și dezinvestiții; mai buna gestionare a cuplului rentabilitate-risc în cazul proiectelor de investiții, prin angajarea de proiecte a căror eficiență viitoare a fost dovedită prin analize și studii de proiect prealabile, în condiții de risc minim.
CAPITOLUL VI CONTABILITATEA CONTURILOR DE TREZORERIE
6.1 Definirea, delimitarea și structura conturilor de trezorerie
Operațiunile de exploatare și cele de investiții (uneori și cele de finanțare) generează creanțe ale unității față de terți, care se vor încasa într-o perioadă mai scurtă ori mai îndelungată de timp. Indiferent de natura operațiunilor care le cauzează și de scadența decontării creanțelor și datoriilor, încasările și plățile tranzitează obligatoriu trezoreria unității. Mai mult, continuitatea și eficiența activității desfășurate de o unitate depind într-o măsură considerabilă de raporturile stabilite între încasări și plăți. Noțiunea de trezorerie cuprinde ansamblul lichidităților monetare și a echivalentelor de numerar de care dispune o entitate pentru a face față plăților scadente.
Lichiditățile monetare reprezintă mijloacele bănești efective pe care le deține o entitate, având următoarea structură:
numerarul aflat în casieria entității;
disponibilități bănești aflate în conturile din bănci;
avansuri de trezorerie.
Echivalentele de numerar reprezintă investiții financiare pe termen scurt, care sunt ușor convertibile în mijloace bănești efective, având următoarea structură:
valori de încasat: efecte comerciale, cecuri etc.
titluri de plasament: acțiuni, obligațiuni etc.
alte valori: timbre fiscale, timbre poștale, bonuri valorice de combustibil, tichete de masă etc.
Fluxurile de trezorerie reprezintă ansamblul operațiilor monetare și financiare pe care le efectuează o entitate economică pentru asigurarea mijloacelor bănești și efecuarea decontărilor curente. În cadrul operațiilor monetare se includ încasările și plățile curente, care se efectuează în legătură directă cu decontarea drepturilor de creanță și a obligațiilor scadente ale entităților economice. Operațiile financiare asimilate trezoreriei generează angajamente sub forma creditelor bancare pe termen scurt.
Din punct de vedere contabil, trezoreria se identifică cu „ansamblul activelor lichide ale unei întreprinderi, ale unei asociații”. Activitatea de trezorerie este deosebit de complexă, fapt reliefat și de multitudinea elementelor care îi determină conținutul. Principalele componente ale trezoreriei întreprinderilor din țara noastră sunt:
-investițiile financiare pe termen scurt (titlurile de plasament);
-valorile de încasat;
-disponibilitățile păstrate în conturile bancare;
-creditele bancare pe termen scurt;
-numerarul și alte valori gestionate prin casieria unității;
-acreditivele;
-avansurile de trezorerie;
Contabilitatea sintetică a trezoreriei se organizează cu ajutorul conturilor din clasa 5 „Conturi de trezorerie”, care cuprinde următoarele grupe de conturi:
CLASA 5 – CONTURI DE TREZORERIE
50. INVESTIȚII PE TERMEN SCURT
501. Acțiuni deținute la entitățile afiliate
505. Obligațiuni emise și răscumpărate
506. Obligațiuni
508. Alte investiții pe termen scurt și creanțe asimilate
5081. Alte titluri de plasament
5088. Dobânzi la obligațiuni și titluri de plasament
509. Vărsăminte de efectuat pentru investițiile pe termen scurt
5091.Vărsăminte de efectuat pentru acțiunile deținute la entitățile afiliate
5092.Vărsăminte de efectuat pentru alte investiții pe termen scurt
51. CONTURI LA BĂNCI
511. Valori de încasat
5112. Cecuri de încasat
5113. Efecte de încasat
5114. Efecte remise spre scontare
512. Conturi curente la bănci
5121. Conturi la bănci în lei
5124. Conturi la bănci în valută
5125. Sume în curs de decontare
518. Dobânzi
5186. Dobânzi de plătit
5187. Dobânzi de încasat
519. Credite bancare pe termen scurt
5191. Credite bancare pe termen scurt
5192. Credite bancare pe termen scurt nerambursate la scadență
5193. Credite externe guvernamentale
5194. Credite externe garantate de stat
5195. Credite externe garantate de bănci
5196. Credite de la trezoreria statului
5197. Credite interne garantate de stat
5198. Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen scurt
53. CASA
531. Casa
5311. Casa în lei
5314. Casa în valută
532. Alte valori
5321. Timbre fiscale și poștale
5322. Bilete de tratament și odihnă
5323. Tichete și bilete de călătorie
5328. Alte valori
54. ACREDITIVE
541. Acreditive
5411. Acreditive în lei
5412. Acreditive în valută
542. Avansuri de trezorerie
58. VIRAMENTE INTERNE
581. Viramente interne
59. AJUSTĂRI PENTRU PIERDEREA DE VALOARE A CONTURILOR DE TREZORERIE
591. Ajustări pentru pierderea de valoare a acțiunilor deținute la entitățile afiliate
595. Ajustări pentru pierderea de valoare a obligațiunilor emise și răscumpărate
596. Ajustări pentru pierderea de valoare a obligațiunilor
598. Ajustări pentru pierderea de valoare a altor investiții pe termen scurt și creanțe asimilate
6.2 Particulatățile evaluării operațiilor de trezorerie
Elementele de trezorerie sunt supuse acelorași reguli de evaluare prevăzute pentru celelalte componente ale gestiunii, deși prezintă și unele particularități după cum urmează:
Astfel, la intrarea în gestiune titlurile de plasament se evaluează la costul de achiziție (prețul de cumpărare sau de răscumpărare) ori la valoarea stabilită potrivit contractelor. Nu se includ în costul de achiziție al titlurilor eventualele cheltuieli accesorii ocazionate de cumpărare (comisioane și cheltuieli similare), acestea fiind înregistrate direct pe cheltuielile perioadei în care intervine achiziția.
Sumele încasate/plătite în devize prin virament/în numerar comportă o dublă exprimare în valută și în monedă națională, prin transformarea devizelor la cursul zilei, comunicat de Banca Națională a României.
La inventariere, se stabilește valoarea actuală a elementelor inventariate, valoare care va constitui baza informațională folosită în următorul moment al evaluării.
La închiderea exercițiului, diferențele de curs valutar aferente disponibilităților în devize și altor valori de trezorerie (cum sunt titlurile de stat în valută), acreditivelor și depozitelor pe termen scurt în valută între cursul de schimb de la această dată și cursul de schimb de la înregistrarea în contabilitate se evidențiază în conturile de venituri și cheltuieli din diferențe de curs valutar, după caz. De asemenea, cu acest prilej se vor constitui și provizioanele necesare pentru deprecierile înregistrate la titlurile de plasament.
Cu ocazia ieșirii din gestiune elementele componente ale trezoreriei se evaluează, de regulă, la valoarea de intrare. Titlurile de plasament pot fi însă evaluate și după una din metodele utilizate la evaluarea ieșirilor de stocuri (FIFO, LIFO, CMP). Concomitent cu ieșirea titlurilor de plasament din gestiune, eventualele provizioane pentru depreciere constituite se transferă la venituri. Sumele în devize ieșite din conturile bancare sau din casierie reprezentând plăți ale unității se evaluează atât în valută cât și în lei prin transformarea devizelor la cursul oficial al zilei.
6.3 Documente de evidență a mijloacelor bănești
Operațiunile de încasări și plăți care au loc între persoanele juridice sau între persoanele fizice și juridice se împart, în funcție de modalitatea de efectuare, în operațiuni de încasări și plăți în numerar și operațiuni de încasări și plăți fără numerar.
Primele au loc prin casieria unității, iar cele din a doua categorie se realizează prin conturile deschise la societățile bancare, fără să implice utilizarea numerarului.
6.3.1 Documente privind decontările în numerar
Plata/încasarea în numerar se face imediat, fără intermediere, prin mișcarea directă a sumelor bănești. Documentul utilizat pentru înregistrarea operativă a încasărilor și plăților în numerar efectuate prin casieria entității este Registrul de casă.
Înregistrarea operațiilor de încasări și plăți în registrul de casă se face pe baza documentelor justificative, care, în principal, sunt următoarele: dispoziție de plată-încasare către casierie, chitanță, monetar, bon de comandă-chitanța, bon de vânzare, cec de numerar, borderou de achiziție, statul de salarii, lista de avans chenzinal, foaie de vărsământ.
Pentru operațiunile de încasări și plăți în numerar se întocmesc următoarele
documente:
Chitanța – se întocmește cu ocazia încasării în numerar a sumelor datorate de terți.
Chitanța pentru operații în valută se întocmește în cazul depunerii la casieria unității a sumelor în valută. Se întocmește la unitățile care efectuează operațiuni în devize.
Împuternicirea este documentul prin care se autorizează o persoană membră a familiei sau încadrată în muncă la aceeași unitate pentru a încasa drepturi bănești de la casieria întreprinderii, când titularul nu se poate prezenta pentru a încasa suma ce i se cuvine.
Procesul-verbal de plăți se folosește ca document justificativ pentru sumele predate de casierul unității mandatarilor (casierilor plătitori), în vederea plății salariilor sau altor drepturi salariale.
Dispoziția de plată-încasare către casierie este documentul prin care compartimentul financiar-contabil dă dispoziție casieriei fie să plătească, fie să încaseze în numerar anumite sume potrivit dispozițiilor legale.
Plățile făcute către salariați se justifică pe baza statului de salarii.
Borderoul documentelor achitate cu cecuri de decontare este utilizat ca document justificativ (împreună cu documentele anexe) a sumelor achitate cu cecuri de decontare.
Foaia de vărsământ se întocmește în cazul depunerii la bancă a numerarului din casieria unității.
Factura și factura fiscală sunt documente care se întocmesc cu ocazia livrării bunurilor economice, a lucrărilor executate și a serviciilor prestate pe baza cărora se întocmesc instrumentele de plată.
Registrul de casă servește ca document centralizator în care se înregistrează zilnic încasările și plățile în numerar efectuate de casieria întreprinderii pe baza actelor justificative. Pe baza lui se stabilește soldul de casă la finele fiecărei zile.
6.3.2 Documente privind decontările fără numerar
În cazul încasării/plății fără numerar există un decalaj între momentul inițierii și cel al finalizării decontării, care se face, de regulă, prin intermediul băncilor.
Plățile fără numerar utilizează instrumente și mijloace de plată emise pe suport de hârtie, magnetic sau electronic.
Încasările și plățile fără numerar se înregistrează în extrase de cont, pe baza documentelor care reflectă operațiile efectuate prin conturile bancare. Extrasul de cont este emis de către bancă și cuprinde: data emiterii, numărul documentelor justificative, soldul precedent, încasările, plățile, soldul final. Principalele instrumente de plată fără numerar sunt: cecul, ordinul de plată, biletul la ordin și cambia. Pentru operațiunile de încasări și plăți fără numerar se întocmesc următoarele documente:
Cambia îndeplinește dublă funcție, aceea de instrument de plată și aceea de titlu de credit prin care o persoană, (trăgătorul – cel care întocmește cambia) ordonă altei persoane (tras) să plătească unei terțe persoane (beneficiar) o sumă de bani determinată la o dată fixă. Plata se face la ordinul trăgătorului sau al beneficiarului, după caz.
Biletul la ordin este un instrument de plată prin care emitentul își ia angajamentul de a plăti la o anumită dată, beneficiarului sau, la ordinul beneficiarului, celui care este în posesia instrumentului, o sumă determinată de bani.
Ordinul de plată este instrumentul de plată pe care emitentul îl depune la banca sa dându-i dispoziție acesteia să plătească unui furnizor sau creditor o anumită sumă de bani. Pentru a se putea efectua plata este necesar ca în contul de la bancă să existe lichidități suficiente. Contul curent al emitentului se creditează iar banii sunt virați beneficiarului.
Cecul este un instrument de plată folosit de titularii de conturi bancare. La utilizarea lui participă trei persoane și anume: trăgătorul, trasul și beneficiarul. Trăgătorul este societatea care întocmește cecul, îl depune la banca unde are deschis contul de disponibilități și îi dă ordin acesteia, în calitatea sa de tras, să plătească suma înscrisă în cec unei terțe persoane (beneficiarului) sau chiar trăgătorului, situație în care el devine beneficiar. Banca (trasul) efectuează plata numai în momentul prezentării cecului, termenul de prezentare fiind de 8 zile, în cazul în care cecul este plătibil în localitatea în care este emis sau de 15 zile, în situația în care cecul este plătibil în alte localități.
6.4 Organizarea contabilității trezoreriei
Organizarea contabilității trezoreriei se face avându-se în vedere mai multe obiective, cum sunt:
efectuarea plăților și a încasărilor la termenele scadente;
evidența și controlul operativ al operațiilor de trezorerie cu și fără numerar;
gestionarea eficientă a investițiilor financiare și a creditelor bancare pe termen scurt;
fundamentarea bugetului de trezorerie;
respectarea legislației financiar-bancare și fiscale.
În funcție de obiectivele urmărite, se stabilesc conturile sintetice și analitice, sistemul de documente pentru consemnarea operațiilor de trezorerie, modul de înregistrare și prelucrare al acestora.
6.4.1 Contabilitatea investițiilor pe termen scurt
Investițiile financiare pe termen scurt sunt titluri de plasament concretizate în hârtii de valoare, care au ca scop principal realizarea unui câștig în urma vânzării acestora la un preț mai mare decât cel de cumpărare. În categoria investițiilor financiare pe termen scurt se includ:
acțiuni emise de către societăți din cadrul grupului sau din afara acestuia, care sunt cumpărate pentru a fi vândute în termen scurt pentru obținerea unui câștig;
obligațiuni emise de către entitate, care sunt răscumpărate la scadență în vederea anulării acestora;
obligațiuni emise de către alte entități, care sunt cumpărate pentru a fi vândute pe termen scurt în vederea obținerii unui câștig;
warantul – este un titlu de valoare care dă dreptul deținătorului să cumpere acțiunile societății care l-a emis, la un preț fix, într-o perioadă de timp determinată;
contractele futures – reprezintă o înțelegere între două părți de a vinde, respectiv de a cumpăra, un anumit activ, la o scadență viitoare;
bonurile de tezaur – sunt titluri emise de către stat, care au prețul de vânzare (de emisiune) mai mic decât prețul de răscumpărare (valoare nominală);
certificatele de depozit – sunt titluri de valoare emise de către stat sau de bănci, care asigură la scadență o anumită dobândă.
Contabilitatea investițiilor financiare pe termen scurt se realizează cu ajutorul grupei 50"Investiții pe termen scurt", care cuprinde următoarele conturi sintetice operaționale: 501"Acțiuni deținute la entitățile afiliate", 505"Obligațiuni emise și răscumpărate", 506"Obligațiuni", 5081"Alte titluri de plasament", 5088"Dobânzi la obligațiuni și titluri de plasament", 5091"Vărsăminte de efectuat ptr.acțiunile deținute la entitățile afiliate", 5092"Vărsăminte de efectuat ptr.alte investiții pe termen scurt".
Aplicații privind investițiile pe termen scurt:
1. O filială achiziționează în scop speculativ un pachet de 600 acțiuni emise de către o altă filială din cadrul aceluiași grup la costul de achiziție de 3 lei/acțiune, pe care le achită prin bancă. Ulterior se vând în numerar 400 de acțiuni cu prețul de 3,50 lei/acțiune și 200 de acțiuni cu prețul de 2,80 lei/acțiune.
Registrul jurnal nr. 1
2. Se achiziționează 700 de obligațiuni cu prețul de 6 lei/bucată. 200 de obligațiuni se achită imediat cu numerar, restul se vor achita prin bancă. Pentru obligațiunile deținute, entității i se cuvine o dobândă de 200 lei, care se încasează cu numerar. Ulterior, se vând cu numerar 300 de obligațiuni cu prețul de 6,50 lei/bucată și 200 de obligațiuni cu prețul de 5 lei/bucată.
Registrul jurnal nr. 2
3. O societate comercială cumpără un certificat de depozit în valoare de 6.000 lei, cu o rată a dobânzii de 10% pe an, scadența fiind la 3 luni.
Registrul jurnal nr. 3
6.4.2 Contabilitatea decontărilor prin conturi bancare
Întreprinderea desfășoară activități care generează relații de decontare cu terții, care se concretizează în operațiuni de încasări și plăți. Din punct de vedere practice, decontările cu terții se pot realiza prin casieria unității (cu numerar) sau prin conturile bancare (prin vrament sau scriptic). Operațiunile de încasări și plăți fără numerar dețin ponderea cea mai însemnată în cadrul decontărilor cu terții. Prin coturile bancare se desfășoară o gamă diversă de operațiuni, referitoare la: valorile de încasat, disponibilitățile în lei și în valută, creditele bancare pe termen scurt, dobânzile aferente disponibilităților aflate în conturi și creditelor primite.
6.4.2.1 Contabilitatea valorilor de încasat
Valorile de încasat sunt instrumente de plată la termen aflate în posesia beneficiarului pentru a fi încasate pe termen scurt. În aceasta categorie se includ: cecul, biletul la ordin, cambia, warantul. Aceste valori se grupează în contabilitate astfel: cecuri de încasat-sunt instrumente de plată la termen primite de la clienți și depuse la bancă pentru încasare; efecte de încasat-sunt bilete la ordin sau cambii depuse la bancă pentru încasarea acestora la scadență; efecte remise spre scontare-sunt instrumente de plată la termen depuse la bănci în vederea încasării acestora înainte de scadență, operație numită scontare; banca percepe o dobândă (taxa de scont) calculată în raport cu numărul de zile rămase până la scadență; warantul este un titlu de valoare care dă dreptul deținătorului să cumpere acțiunile societății care l-a emis, la un preț fix, într-o perioadă determinată.
Contabilitatea valorilor de încasat se realizează cu ajutorul contului 511"Valori de încasat" care se desfășoară pe următoarele conturi sintetice: 5112"Cecuri de încasat", 5113"Efecte de încasat", 5114"Efecte remise spre scontare".
Aplicații privind efectele de încasat:
1. Entitatea a efectuează pentru entitatea B lucrări de reparații în valoare de 1.500 lei plus TVA. Decontarea facturii se face pe baza unui cec emis de către societatea B.
Registrul jurnal nr. 4
2. O entitate livrează produse finite la prețul de 6.000 lei plus TVA, pe bază de factură. Furnizorul acceptă ca decontarea să se facă pe baza unui bilet la ordin întocmit de către client. După primirea efectului comercial, furnizorul îl depune la bancă și se încasează la scadență. Prețul de înregistrare la furnizor al produselor finite livrate este de 4.500 lei.
Registrul jurnal nr. 5
Dacă entitatea optează pentru scontarea biletului la ordin contra unei taxe de scont în sumă de 60 lei, s-ar efectua următoarele înregistrări aferente scontării:
6.4.2.2 Contabilitatea operațiilor efectuate prin conturile bancare
Încasările și plățile efectuate prin conturile bancare se numesc decontări fără numerar și se fac prin virarea unor sume în lei sau valută din contul debitorului în contul creditorului.
Caracteristicile decontărilor fără numerar sunt: natura lor dublă, determinată de un transfer de fonduri propriu-zis și de un flux de mesaje între părți, conținând instrucțiunile de plată; diferența în timp între momentul inițierii și cel al finalizării plății; existența unuia sau mai multor intermediari (bănci) în procesarea acestui tip de plăți.
Disponibilitățile aflate în conturile bancare se înregistrează în contabilitate cu ajutorul contului de activ 512"Conturi curente la bănci" care se detaliază pe trei conturi: 5121"Conturi la bănci în lei", 5124"Conturi la bănci în valută", 5125"Sume în curs de decontare".
Aplicații privind conturile curente la bănci:
1. O societate comercială expediază prin poștă mărfuri în valoare de 1.500.lei plus TVA, costul de achiziție al acestora fiind de 1.000 lei. Se primește mandatul poștal, care atestă decontarea creanței, însă suma nu a intrat în contul bancar. Ulterior, suma este consemnată în extrasul de cont.
Registrul jurnal nr. 6
2. Se înregistrează în contabilitate următoarele operații privind dobânzile aferente soldului debitor sau creditor al contului 5121"Conturi la bănci în lei":
Registrul jurnal nr. 7
Fluxurile contabile ale decontărilor fără numerar pot fi sistematizate astfel: încasări ( stingeri de creanțe monetare, încasări de venituri și câștiguri); plăți (stingeri de datorii monetare, achitarea cheltuielilor și pierderilor); transferuri bănești (viramente interne) între diferite conturi de trezorerie.
6.4.2.3 Contabilitatea creditelor bancare pe termen scurt
Entitățile care nu au resurse finaciare suficiente pot apela la creditele bancare pe termen scurt acordate prin conturi distincte. Atunci când creditele sunt acordate în valută, pot apărea diferențe favorabile sau nefavorabile de curs valutar, în funcție de evoluția cursului valutar.
Contabilitatea creditelor bancare pe termen scurt se realizează cu ajutorul contului 519"Credite bancare pe termen scurt", care se desfășoară pe următoarele conturi: 5191"Credite bancare pe termen scurt", 5193"Credite externe guvernamentale", 5194"Credite externe garantate de stat", 5195"Credite externe garantate de bănci", 5196"Credite de la trezoreria statului", 5197"Credite interne garantate de stat", 5198"Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen scurt".
Aplicații privind creditele bancare pe termen scurt:
1. Se primește un credit bancar pe 2 luni în sumă de 10.000 lei, care trebuie rambursat în 2 rate lunare egale. Dobânda este de 10% pe an și trebuie achitată lunar. Din cauza unor dificultăți financiare, rata și dobânda aferente ultimei luni se achită în luna următoare.
Registrul jurnal nr. 8
2. Se primește la începutul lunii ianuarie un credit bancar pe 2 luni în sumă de 1.500 USD la cursul de 2,34 lei/USD. Dobânda de 1% pe lună se achită în valută la sfârșitul fiecărei luni, când se restituie și cele două rate egale. Cursul dolarului a fost la 31 ianuarie de 2,20lei/USD, iar la 28 februarie de 2,50 lei/USD.
Registrul jurnal nr. 9
6.4.3 Contabilitatea decontărilor în numerar și a altor valori asimilate
Încasările și plățile în numerar dețin o pondere mai redusă în totalul decontărilor, comparativ cu cele fără numerar. Încasările pot proveni din vânzarea produselor proprii sau mărfurilor, din lichidarea unoir debitori, din ridicări de numerar de la bancă, din aport de capital etc. Plățile se efectuează pentru achitarea drepturilor de personal, pentru avansuri spre decontare, pentru cumpărări de bunuri, pentru depuneri de numerar la bancă și altele. Sumele în numerar, în lei și în valută, de care dispune o unitate patrimonială sunt păstrate în casieria unității și se gestionează distinct. Toate operațiunile de casă se înscriu de către casier în Registrul de casă, care constituie evidența operativă pentru asemenea mișcări de valori. În casieria unității mai pot fi păstrate și alte valori ( timbre fiscale și poștale, bilete de tratament, tichete de călătorie etc. ), care se asimilează decontărilor în numerar. Contabilitatea numerarului din casierie și a altor valori se realizează prin intermediul conturilor din grupa 53 „Casa”.
6.4.3.1 Contabilitatea decontărilor în numerar
Entitățile pot efectua o serie de decontări în numerar, fie în lei, fie în valută. În condiții normale, aceste operații au o pondere redusă în totalul decontărilor, întrucât sumele mari de numerar necesită spații mari de depozitare și prezintă riscuri în manevrare (distrugere fizică, pierdere, furt, etc.)
Atunci când se folosește numerarul, plata se face individual, imediat și fără intermediere. Încasările și plățile în numerar se fac prin casieria entității, cu respectarea reglementărilor privind decontările în numerar.
Potrivit normelor, plafonul zilnic maxim de plăți în lei, efectuate în numerar, este de 10.000 lei, iar plățile către o singură persoană sunt admise în limita unui plafon de 5.000 lei. Sunt interzise plățile fragmenate în numerar către furnizori, pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei, cu excepția plăților către magazinele de tipul cash&carry, pentru care plafonul maxim este de 10.000 lei.
Fluxurile contabile ale decontărilor în numerar pot fi sistematizate astfel:
– încasări: stingeri de creanțe monetare, încasări de venituri și câștiguri;
– plăți: stingeri de datorii monetare, achitarea cheltuielilor și pierderilor;
– transferuri bănești (viramente interne) dinspre casierie spre celelalte conturi de trezorerie sau invers.
Contabilitatea decontărilor în numerar se realizează cu ajutorul contului 531"Casa" care se desfășoară pe două conturi: 5311"Casa în lei" și 5314"Casa în valută".
Aplicație privind decontările în numerar:
Se exportă semifabricate în valoare de 2.000 USD la cursul de 2,40 lei/USD. Decontarea se face în numerar la cursul de 2,30 lei/USD, iar suma se depune în contul bancar. Exportatorul a înregistrat produsele livrate la prețul de 4.000 lei. Se iau aceleași date pentru a înregistra un import de mărfuri.
În contabilitatea exportatorului
Registrul jurnal nr. 10
2. În contabilitatea importatorului
Registrul jurnal nr. 11
6.4.3.2 Contabilitatea altor valori de trezorerie asimilate numerarului
Aplicații privind alte valori asimilate numerarului:
1. Se achiziționează bonuri de combustibil în valoare de 200 lei plus TVA, achitate în numerar. Bonurile se utilizează pentru cumpărare de combustibil, care ulterior se dă în consum.
Registrul jurnal nr. 12
2. Se achiziționează tichete de masă cu valoare nominală de 600 lei, costul imprimatelor fiind de 60 lei plus TVA, care se achită prin bancă. Tichetele se acordă salariaților. Ulterior salariații restituie tichete cu valoarea nominală de 30 lei. Tichetele neutilizate se returnează entității emitente, decontarea facturii făcându-se în numerar.
Registrul jurnal nr. 13
În casieriile entităților se pot păstra și alte valori și anume: timbre poștale și fiscale, bilete de tratament și odihnă, tichete de călătorie, bonuri de combustibil, tichete de masă, etc.
Contabilitatea altor valori se realizează cu ajutorul contului 532"Alte valori", care se dezvoltă pe următoarele conturi: 5321"Timbre fiscale și poștale", 5322"Bilete de tratament și odihnă", 5323"Tichete și bilete de călătorie", 5328"Alte valori".
6.4.4 Contabilitatea acreditivelor și a avansurilor de trezorerie
Decontările cu terții pot fi intermediate și de acreditive sau avansuri de trezorerie. Asemenea modalități de efectuare a plăților sunt reflectate în contabilitate cu ajutorul conturilor din grupa 54”Acreditive”.
6.4.4.1 Contabilitatea acreditivelor
Acreditivele reprezintă disponibilități bănești ale unei entități economice, virate într-un cont distinct și destinate achitării obligațiilor față de furnizori la prezentarea documentelor de livrare de către banca furnizorului băncii clientului. Acreditivul este o modalitate de decontare, de regula, impusă de către furnizor, frecvent utilizată în decontările internaționale, ca o măsură de siguranță pentru încasarea creanțelor. Acreditivul poate fi alimentat și din credite pe termen scurt, dacă cumpărătorul nu dispune de lichidități proprii. Acreditivele pot fi deschise în lei sau în valută.
Principalele etape privind derularea decontărilor pe bază de acreditive sunt:
– Încheierea unui contract comercial prin care partenerii au convenit decontarea pe bază de acreditiv;
– Deschiderea acreditivului în lei sau în valută pe baza ordinului dat de către client băncii sale;
– Livrarea bunurilor concomitent cu întocmirea documentelor aferente;
– Utilizarea efectivă a acreditivului;
– Intrarea în posesia bunurilor pe baza documentelor prezentate de către client.
Contabilitatea acreditivelor se realizează cu ajutorul contului 541"Acreditive" care se detaliază pe două conturi: 5411"Acreditive în lei" și 5412"Acreditive în valută".
Aplicații privind acreditivele:
1. O entitate deschide un acreditiv în sumă de 2.000 lei, din care se fac plăți către furnizori în valoare de 1.800 lei. Acreditivul neutilizat se virează în contul de disponibil.
Registrul jurnal nr. 14
2. O entitate încheie un contract pentru un import de mărfuri în valoare de 2.500 euro. Pentru achitarea datoriei, se deschide un acreditiv în valoare de 2.500 euro la cursul de 3,60 lei/euro. Mărfurile se importă la cursul de 3,50 lei/euro. Accizele în cotă de 10% din valoarea mărfurilor, precum și TVA se achită cu ordin de plată, în lei. Plata datoriei se face la cursul de 3,70 lei/euro.
Registrul jurnal nr. 15
6.4.4.2 Contabilitatea avansurilor de trezorerie
Avansurile de trezorerie sunt sume puse la dispoziția administratorilor sau a altor salariați din entitate, în vederea efectuării unor plăți în numele acesteia. De regulă, justificarea avansului și transformarea sa în cheltuială efectivă are loc la încheierea mandatului, pe baza unui decont de cheltuieli. Avansurile de trezorerie se pot acorda în lei sau în valută.
Contabilitatea avansurilor de trezorerie se realizează cu ajutorul contului 542"Avansuri de trezorerie".
Aplicații privind avansurile de trezorerie:
1. Se acordă un avans de trezorerie unui salariat în sumă de 300 lei, din care se achită următoarele:
– bilete CFR: 40 lei TVA inclus;
– materiale consumabile: 100 lei, plus TVA;
– cheltuieli cu cazarea: 50 lei plus TVA;
– cheltuieli cu diurna: 20 lei.
Avansul neutilizat se restituie casieriei.
Registrul jurnal nr. 16
În luna decembrie se acordă un avans de trezorerie în sumă de 400 lei, care se decontează după data bilanțului, pe baza documentelor de deplasare.
Registrul jurnal nr. 17
6.4.5 Contabilitatea viramentelor interne
Există anumite operații care reprezintă transferuri de mijloace bănești dintr-un cont în altul de trezorerie și anume: între conturile bancare deschise la aceeași bancă sau la bănci diferite și între conturile bancare și casieria entității.
Întrucât aceeași operație se evidențiază în mai multe registre (registrul de casă, extrase de cont), există riscul unor înregistrări duble sau omiterea înregistrării operației respective. Pentru evitarea acestor riscuri, se poate utiliza contul de tranzit 581"Viramente interne", care dă posibilitatea ca dintr-o singură formulă contabilă să se construiască două formule contabile prin intercalarea acestui cont ajutător.
Aplicații privind viramentele interne:
Se înregistrează atât în extrasele de cont, cât și în registrul de casă formulele contabile privind următoarele operații:
Registrul jurnal nr. 18
6.4.6 Contabilitatea ajustărilor pentru pierderea de valoare a conturilor de trezorerie
Aceste ajustări se constituie în cazul în care, la inventarierea de la sfârșitul exercițiului financiar, se constată că valoarea de piață a investițiilor pe termen scurt este inferioară valorii de cumpărare a acestora. Pentru această diferență nefavorabilă, considerată ca fiind o pierdere de valoare reversibilă, se constituie o ajustare pe seama cheltuielilor financiare. În cazurile în care titlurile de plasament se vând sau când valoarea acestora crește până la nivelul valorii de cumpărare, ajustările se anulează, prin majorarea corespunzătoare a veniturilor financiare.
Contabilitatea lor pentru deprecierea conturilor de trezorerie se realizează cu ajutorul grupei 59"Ajustări pentru pierderea de valoare a conturilor de trezorerie", care cuprinde următoarele conturi: 591" Ajustări pentru pierderea de valoare a acțiunilor deținute la entitățile afiliate", 595" Ajustări pentru pierderea de valoare a obligațiunilor emise și răscumpărate", 596" Ajustări pentru pierderea de valoare a obligațiunilor", 598" Ajustări pentru pierderea de valoare a altor investiții și creanțe asimilate".
Operații privind ajustările pentru pierderea de valoare a conturilor de trezorerie:
În exercițiul financiar 200N se constituie ajustări pentru pierderea de valoare a investițiilor pe termen scurt, care sunt prezentate în tabelul de mai jos.
Registrul jurnal nr. 19
În exercițiul financiar 200N+1 au loc următoarele operațiuni:
Registrul jurnal nr. 20
Potrivit prevederilor din legislația autohtonă, armonizată cu cea europeană, contabilitatea trezoreriei trebuie să asigure „evidența existenței și mișcării titlurilor de plasament, disponibilităților în conturi la bănci/casierie, creditelor bancare pe termen scurt și altor valori de trezorerie.” Informațiile oferite de contabilitatea trezoreriei sunt apoi valorificate în activitatea de planificare financiară, îndeosebi la elaborarea bugetului de trezorerie. Realitatea previziunilor obținute pe baza datelor furnizate de contabilitatea trezoreriei este condiționată decisiv de corectitudinea și exactitatea evaluărilor efectuate.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
În cadrul lucrării Analiza și gestiunea trezoreriei am realizat o analiză teoretică și practică, complexă și multidimensională a principalelor aspecte legate de conceptul de trezorerie. Analiza realizată este complexă deoarece problematica gestiunii trezoreriei a fost studiată la nivelul întreprinderii în spiritul normelor naționale și internaționale de standardizare a conținutului și a formei financiare.
În același timp, s-a realizat o analiză multidimensională prin faptul că am pornit de la înțelegerea întreprinderii prin prisma fluxurilor de trezorerie, ceea ce constituie în literatura de specialitate o nouă „privire” organizațională a întreprinderii cu influențe concomitente în plan contabil, financiar și investițional și cu raportare la multitudinea utilizatorilor de informații financiare.
Pentru înțelegerea teoretică a noțiunii de trezorerie am realizat, mai întâi, o definire a elementelor de gestiune a trezoreriei, sintetizând opiniile publicate în literatura de specialitate și arătând locul și rolul pe care îl ocupă trezoreria în cadrul întreprinderii.
Ca urmare a locului central pe care îl ocupă trezoreria în cadrul sistemului informațional al întreprinderii, cu efect direct în gestiunea financiară a acesteia, este strict necesară stăpânirea conținutului economic al structurilor de trezorerie deoarece , în acest fel, se poate acționa și se pot cunoaște toate riscurile posibile. Se au în vedere aici deciziile de a investi sume temporar disponibile în hârtii de valoare de diferite forme, gestionarea soldului de trezorerie pe termen scurt și în concordanță cu scadența unor viitoare datorii ale întreprinderii.
Punctul de plecare în analiza trezoreriei întreprinderii l-a constituit bilanțul contabil, contul de profit și pierdere și situația fluxurilor de trezorerie ce au oferit informațiile necesare realizării studiului practic. Conținutul și structura acestor situații financiare precum și explicarea tratamentului contabil aplicat asupra bilanțului contabil, pentru întocmirea bilanțului financiar au fost prezentate detaliat în cadrul lucrării de față.
Analiza financiară a permis o apreciere globală a echilibrului financiar al întreprinderii și s-a realizat din dublă perspectivă: analiza statică bazată pe informațiile contabile oferite de bilanțul financiar și analiza dinamică desfășurată pe baza datelor conținute în situația fluxurilor de trezorerie. Fondul de rulment net pozitiv, în ambele perioade analizate, a înregistrat o creștere de la un an la altul, indicatorul reflectând echilibrul financiar între resursele și necesarul permanent de finanțat; întreprinderea dispune de un excedent de resurse permanente care finanțează parțial (în exercițiul precedent) sau total (în exercițiul încheiat) necesarul temporar de resurse financiare. Evoluția favorabilă a fondului de rulment net se explică prin creșterea într-un ritm mai rapid a resurselor permanente decât ritmul de creștere a necesarului permanent; sporirea resurselor permanente este, în esență, efectul majorării capitalului propriu al întreprinderii prin încorporarea rezervelor și creșterii profitului de la un an la altul; scăderea necesarului permanent de finanțat este rezultatul unor dezinvestiții efectuate: vânzarea unor terenuri în anul 2007 și deprecierii unor construcții, echipamente tehnologice, alte instalații și mobilier.
Fondul de rulment net (working capital statement) calculat pe baza posturilor din partea de jos a bilanțului financiar evidențiază aceeași tendință de creștere, arătând că lichiditatea activelor circulante realizabile și disponibile este superioară exigibilității angajamentelor pe termen scurt. Întreprinderea este potențial lichidă, având în vedere că necesarul temporar susceptibil a fi transformat în lichidități s-a majorat în anul 2007 față de anul 2006 în timp ce resursele temporare care vor deveni exigibile au crescut în perioada analizată.
Fondul de rulment propriu pozitiv este egal cu fondul de rulment net datorită faptului că întrepriderea nu a contractat datorii pe termen lung, iar în perioada analizată acest indicator a avut tendință crescătoare, majorându-se astfel încât, întreprinderea își poate finanța necesarul permanent numai din capitalurile proprii și va putea face față scadențelor viitoare, pe măsură ce acestea vor surveni. Fondul de rulment străin nul în ambele perioade de gestiune, evidențiază autonomia financiară a întreprinderii și faptul că aceasta nu este nevoită să apeleze la credite pe termen lung pentru finanțarea necesarului permanent .
Necesarul de fond de rulment pozitiv și ascendent de la un exercițiu la altul, evidențiază un surplus crescător de necesar temporar de finanțat în raport cu surplusul de resurse temporare de mobilizat, una dintre cauzele acestui fapt este adâncirea decalajului nefavorabil dintre nivelul creanțelor comerciale care au crescut și nivelul datoriilor comerciale care s-au micșorat. Așadar, resursele temporare imobilizate în creanțe comerciale au fost superioare resurselor temporare atrase de la furnizori pentru finanțarea ciclului de exploatare.
Trezoreria netă este negativă în exercițiul precedent, fiind rezultatul unui fond de rulment net pozitiv și inferior necesarului de fond de rulment, și devine pozitivă în exercițiul încheiat, fiind expresia fondului de rulment net pozitiv și superior necesarului de fond de rulment. De la un exercițiu la altul, trezoreria netă negativă se diminuează pentru că fondul de rulment net a crescut și a permis o „îmbogățire” a trezoreriei, în timp ce necesarul de fond de rulment s-a majorat într-o proporție mai mică. Trezoreria determinată după cea de-a doua variantă de calcul indică faptul că exercițiul financiar precedent s-a încheiat cu un dezechilibru financiar global, concretizat într-un deficit de disponibilități, iar exercițiul financiar curent se caracterizează prin echilibru financiar la nivelul de ansamblu al întreprinderii, și printr-un excedent de disponibilități care poate fi antrenat în activitatea curentă a întreprinderii sau în diverse plasamente.
Rata lichidității generale supraunitară și crescătoare, de la o perioadă la alta, este expresia unui fond de rulment pozitiv și a echilibrului financiar pe termen scurt ce caracterizează întreprinderea analizată. Trendul său crescător se explică prin creșterea activelor circulante într-un ritm mai mare decât creșterea datoriilor curente. Pentru că majorarea activelor circulante s-a produs cu precădere pe seama creșterii creanțelor comerciale și parțial pe seama creșterii activelor de trezorerie, se constată că lichiditatea este doar potențială. Ea va deveni efectivă, pe măsură ce vor fi reglementate decalajele de plată cu clienții. Rata lichidității reduse (test acid) înregistrează tendință crescătoare, pentru că activele realizabile și disponibile s-au majorat putând finanța datoriile curente, în creștere, în perioada analizată.
Rata lichidității imediate, care semnifică lichiditatea efectivă a întreprinderii, înregistrează valori peste medie și în creștere, ceea ce reflectă faptul că întreprinderea are capacitate de plată imediată. Lichiditatea imediată se explică prin creșterea într-un ritm mai rapid a activelor de trezorerie, în raport cu ritmul mai lent de creștere a datoriilor curente.
Se recomandă ca resursele lichide în exces să fie utilizate de întreprindere pentru: acordarea de credite comerciale clienților, în scopul creșterii vânzărilor; aprovizionarea cu cantități mai mari de materii prime, pentru a profita de eventualele reduceri de preț acordate de furnizori; efectuarea altor plasamente.
Echilibrul financiar este un atu al întreprinderii în raport cu finanțatorii, care îi permite să reducă costul capitalului provenit de la terți, știut fiind faptul că băncile solicită clienților aflați în dificultate financiară prime de risc semnificative. Cheltuielile financiare mai mici vor influența pozitiv rentabilitatea financiară a întreprinderii.
Rata îndatorării globale a crescut în perioada analizată, iar valorile pe care le înregistrează arată că întreprinderea este departe de a atinge limita maximă de îndatorare, egală cu de două ori capitalul propriu; creșterea indicatorului s-a realizat ca urmare a creșterii într-un ritm superior a datoriilor totale, comparativ cu ritmul de creștere al capitalului propriu.
Se constată că întreprinderea nu este expusă riscului de insolvabilitate și dispune încă de capacitate de îndatorare.Valorile ratei îndatorării la termen sunt nule în ambele perioade de gestiune datorită absenței datoriilor mai mari de un an, întreprinderea dispune de capacitate maximă de îndatorare la termen, autonomia financiară a întreprinderii nu este afectată, iar riscul de insolvabilitate este absent. Sporirea în ritm inferior a datoriilor totale în raport cu ritmul de creștere a capacității de autofinanțare, face ca perioada de rambursare a datoriilor să se scurteze în perioada analizată ceea ce reflectă un echilibru financiar benefic pentru întreprindere. Rata capacității de rambursare la termen are valoare nulă în condițiile în care întreprinderea nu a contractat datorii mai mari de un an.
Raportul autonomiei financiare globale, este peste limita minimă admisă și indică o poziție bună a întreprinderii în ceea ce privește independența financiară; scăderea ușoară a autonomiei financiare, de la o periodă la alta se datorează ritmului mai lent de creștere al capitalului propriu față de ritmul de creștere al pasivului total.
În concluzie, băncile finanțatoare nu sunt expuse riscului de insolvabilitate în relația cu întreprinderea S.C. TextilNova S.A. .
Conform Raportului autonomiei financiare la termen întreprinderea nu se confruntă cu riscul de insolvabilitate, pentru că participarea capitalului propriu la formarea capitalului permanent,
este constantă și mult superioară limitei minime.
Analiza Situației fluxurilor de trezorerie evidențiază încheierea exercițiului financiar precedent cu o insuficiență de trezorerie, care s-a diminuat în exercițiul curent, devenind un excedent (creștere) de trezorerie. Lichiditatea generată de activitatea de expoatare a permis acoperirea nevoilor curente și a celor din investiții, nefinanțate din vânzarea de imobilizări.
Fluxurile de trezorerie din activități de exploatare sunt negative în exercițiul anterior, dar în creștere de la un exercițiu la altul devenind astfel pozitive, contribuția lor la realizarea fluxurilor nete de trezorerie crescând în perioada analizată. La originea creșterii excedentului de trezorerie ar putea fi scăderea volumului de activitate a întreprinderii, afirmație justificată datorită scăderii încasărilor din vânzări, scăderii plăților către furnizori și angajați. Fluxurile de trezorerie din activități de investiții reprezintă o insuficiență de trezorerie în ambele exerciții financiare dar care s-a diminuat de la un exercițiu la altul, datorită scăderii plăților pentru active imobilizate (întreprinderea nu a mai investit în active imobilizate) de la un exercițiu la altul. Acest lucru influențează pozitiv fluxurile nete de trezorerie. Fluxurile de trezorerie din activități de finanțare sunt nule, fapt explicat prin neimplicarea întreprinderii în proiecte de investiții, necontractarea surselor de finanțare externă.
Valoarea subunitară dar și negativă a Ratei de acoperire a obligațiilor de plată în exercițiul precedent, explică insuficiența fluxurilor de trezorerie din activități de exploatare pentru onorarea obligațiilor de plată. În exercițiul încheiat se constată creșterea fluxurilor de trezorerie din activități de exploatare, concomitent cu scăderea obligațiilor de plată, ceea ce dovedește suficiența și chiar excedentul fluxurilor de trezorerie generate din activități de exploatare pentru acoperirea obligațiilor. Acest din urmă fapt se reflectă în valoarea supraunitară a indicatorului în discuție. Ponderea anuităților de rambursare a datoriilor mai mari de un an în fluxurile de trezorerie din exploatare este nulă, având în vedere că întreprinderea nu a contractat împrumuturi pe termen lung. Ponderea dividendelor distribuite în fluxurile de trezorerie din exploatare în perioada analizată, este nulă datorită faptului că întreprinderea nu a apelat la surse externe de finanțare. Crește ponderea plăților pentru investiții în fluxurile de trezorerie din exploatare dar acest lucru nu se datorează angajării întreprinderii într-un program de investiții deoarece plățile pentru achiziționarea de imobilizări scad de la un exercițiu la altul și lipsesc încasările din împrumuturi mai mari de un an, ci trezoreriei nete din activități de exploatare care se apreciază de la un an la altul.
Fluxurile de trezorerie din activități de exploatare negative în exercițiul anterior, nu ar fi permis rambursarea datoriilor totale ale întreprinderii, în timp ce în exercițiul încheiat pentru aceasta ar fi necesară o perioadă de timp care nu depășește limita maximă admisă.
Având în vedere rezultatele analizei, pentru asigurarea echilibrului monetar de ansamblu printr-o mai mare contribuție a fluxurilor de trezorerie din activități de exploatare se recomandă: mai buna gestiune a ciclului de exploatare, în special, gestiunea optimă a stocurilor și promovarea unei politici de credite comerciale avantajoasă pentru întreprindere; alegerea celor mai bune oportunități de investiții și dezinvestiții; mai buna gestionare a cuplului rentabilitate-risc în cazul proiectelor de investiții, prin angajarea de proiecte a căror eficiență viitoare a fost dovedită prin analize și studii de proiect prealabile, în condiții de risc minim.
Managerii întreprinderii utilizează informația degajată de tabloul fluxurilor de trezorerie, pentru a evalua efectele unor decizii strategice majore privind investițiile și finanțarea sau pentru a propune politica de dividende.
Investitorii și creditorii utilizează informațiile cuprinse în tabloul fluxurilor de trezorerie în vederea determinării capacității întreprinderii de a genera fluxuri pozitive de lichidități, de a-și achita datoriile, de a plăti dividende și dobânzi, de a-și previziona nevoile suplimentare de finanțare, precum și pentru a-și explica diferența dintre profitul net, obținut cu ajutorul contului de profit și pierdere, și fluxurile nete de lichidități generate de activitatea de exploatare, considerată principala activitate producătoare de profit a întreprinderii.
Teoria și practica financiară au demonstrat că cei interesați de o anumită întreprindere își vor baza deciziile economice referitoare la aceasta în funcție de capacitatea întreprinderii de a genera fluxuri de numerar în viitor. Fluxurile de trezorerie precedente oferă informații relevante despre viitorul flux de trezorerie deoarece ele ilustrează modul în care întreprinderea generează numerar și cum îl cheltuie.
Informațiile despre fluxul de trezorerie pot ajuta utilizatorii în efectuarea judecății asupra sumei momentului și gradului de certitudine a viitoarelor fluxuri de numerar, acestea oferind un indiciu cu privire la relațiile dintre profitabilitate și capacitatea de generare de lichidități și asupra calității profitului obținut. În plus, utilizatorii informației financiare dezvoltă, adeseori, modele pentru a estima și compara valoarea prezentă cu cea a fluxurilor viitoare de lichidități.
Între indicatorii utilizați pentru aprecierea unei investiții „fluxurile nete de trezorerie” constituie indicatorul cu cea mai mare încărcătură informațională. Orice activitate de investiții necesită un volum mai mare de fonduri, de aici necesitatea de a se delimita cu precizie fluxurile viitoare degajate de funcționarea investiției. Un grad mai ridicat de risc prezintă investițiile a căror structură tehnologică este diferită față de cele precedente, și nu se poate preconiza impactul asupra pieței, respectiv reacția acesteia.
În contabilitatea fluxurilor de trezorerie există multe concepte și standarde care trebuie dezvoltate. Acestea nu sunt necesare doar pentru scopurile contabilității financiare, ci și pentru aspecte financiare ce privesc alocarea capitalului. În acest fel, contabilitatea devine puntea de legătură interdisciplinară între modul în care se iau deciziile investiționale și modul în care se evaluează performanța lor. Trezoreria unei întreprinderi joacă un rol de filtru pentru majoritatea operațiunilor care se desfășoară în perimetrul ei prin prisma restricțiilor impuse de acoperirea financiară a acestora.
Se consideră că o dezvoltare a contabilității fluxurilor de trezorerie oferă un cadru interdisciplinar și util pentru contabilitatea financiară și de gestiune, iar tabloul fluxurilor de trezorerie va deveni și în România un instrument indispensabil luării deciziilor de către toți utilizatorii de informații financiare.
Bibliografie
Airinei, D., Filip, M., Grama, A., Fotache, M., Dumitriu, F., Țugui, A., Georgescu, M., Instrumente software pentru afaceri, Ed. Sedcom Libris, , 2007.
Airinei, D., Grama, A., Fătu, T., Fotache, D., Georgescu, M., Tehnologii informaționale pentru afaceri, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2006.
Airinei, D., ș.a. Introducere în informatica economică, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2003.
Andone, I., Păvăloaia, D., Bâcâin, I., Genete, L., Modelarea cunoașterii în organizații, Ed Tehnopress, Iași, 2004.
Andone, I., Țugui, Al., Sisteme inteligente în management, contabilitate, finanțe, bănci și marketing, Ed. Economică, București, 1999.
Andone, I.., Păvăloaia, D., Sisteme expert de gestiune, Ed. Universității Al. I. Cuza, , 2007.
Bucătaru, D., Finanțele întreprinderii, Ed. Junimea, Iași, 2006.
Bucătaru, D., Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Universității Al. I. Cuza, , 2003.
Budugan D., Contabilitate și control de gestiune, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2002.
Budugan, D., Berheci, I., Modele de gestiune internă a stocurilor și calculația costurilor, Ed. Cantes, , 2000.
Budugan, D., Georgescu, I., Bazele contabilității, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2003.
Budugan, D., Georgescu, I., Berheci, I., Bețianu, L., Contabilitate de gestiune, Ed. CECCAR, București, 2007.
Călin, O., Ristea, M.., Bazele contabilității, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2006.
Colasse, B., Contabilitate generală, ediția a IV-a, traducere de Tabără, N., Ed. Moldova, Iași, 1995.
Dragotă,V., Ciobanu, A., Obreja, L., Dragotă, M., Management financiar. Analiza financiară și gestiunea financiară operațională.Vol. I, Ed. Economică, București, 2007.
Dumitrean, E., ș.a., Contabilitate financiară I, vol. I și II, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2003.
Feleagă, N., Ionașcu, I., Tratat de contabilitate financiară, vol. I și II, Ed. Economică, București, 1998.
Feleagă, N., Malciu, L., Politici și opțiuni contabile, Ed. Economică, București, 2002.
Florea, , Florea, R., Controlul economico-financiar, Ed. CECCAR, București, 2000.
Florea, , Florea, R., Macovei, C., Berheci, M., Introducere în expertiza contabilă și auditul financiar, Ed. CECCAR, București, 2005.
Georgescu, I., Elemente de contabilitate aplicate în societățile comerciale și instituțiile publice, Ed. Sedcom Libris, , 2004.
Georgescu, I., Macovei, C., Berheci, L., Contabilitatea firmei, Ed. Junimea, Iași, 2003.
Georgescu, I., Țugui, A., Quality Management of accouting information – Managementul calității informației contabile, Ed. Universității Al. I. Cuza, , 2008.
Gheorghiu, A., Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, Ed. Economică, București, 2004.
Horomnea, E., Bazele contabilității. Concepte, aplicații, lexicon, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2003.
Horomnea, E., Budugan, D., Tabără, N., Georgescu, I., Bețianu, L., Bazele contabilității, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2006.
Horomnea, E., Fundamentele științifice ale contabilității. Doctrină. Concepte. Lexicon. Ed. Tipo , , 2008.
Horomnea, E., Lexicon financiar-contabil armonizat cu Directivele Europene și Standardele Internaționale de Contabilitate, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2003.
Horomnea, E., Tratat de contabilitate, Ed. Sedcom Libris, Iași, vol. I, 2001, vol. II, 2003.
Huian, C., Instrumente financiare: tratamente și opțiuni contabile, Ed. CECCAR, București, 2008.
Iosif, Ghe., N., Rotaru, M., Sistemul de indicatori ai activității economice a firmei, Ed. Tribuna Economică, București, 2007.
Istrate, C., Fiscalitate și contabilitate în cadrul firmei, Ed. Polirom, Iași, 2000.
Istrate, C., Introducere în contabilitate, Ed. Polirom, Iași, 2002.
Mironiuc, M., Analiza economico-financiară: elemente teoretico-metodologice și aplicații, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2006.
Mironiuc, M., Gestiunea financiar-contabilă a întreprinderii. Concepte. Politici. Practici, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2007.
Nica, P., Iftimescu, A., Management. Concepte și aplicații. Ed. Universității Al. I. Cuza, Iași, 2004.
Onofrei, M., Finanțele întreprinderii, Ed. Economică, București, 2004.
Oprea, D., Meșniță, G., Dumitriu, F., Analiza sistemelor informaționale, Ed. Universității Al. I. Cuza, , 2005.
Oprea, D., ș.a. Proiectarea sistemelor informaționale, Ed. Universității Al. I. Cuza, , 2006.
Pântea, I. P., Managementul contabilității românești, Ed. Intelcredo, Deva, 1998.
Pântea, I. P., Bodea, Ghe., Contabilitatea financiară românească conformă cu Directivele Europene, ediția a III-a, Ed. Intelcredo, Deva, 2008.
Petcu, M., Analiza economico-financiară a întreprinderii. Probleme, abordări, metode, aplicații, Ed. Economică, București, 2003.
Petrescu, S., Analiză și diagnostic financiar-contabil, Ed. CECCAR, București, 2006.
Petrescu, S., Analiză și diagnostic financiar-contabil. Ghid teoretico-aplicativ, Ediția a II-a, Ed. CECCAR, București, 2008.
Pop, A., Contabilitatea financiară românească armonizată cu Directivele Contabile Europene și Standardele Internaționale de contabilitate, Ed. Intelcredo, Deva, 2002.
Ristea, M., (coord.), Contabilitatea financiară a întreprinderii, Ediția a 2-a, Ed. Universitară, București, 2005.
Scorțescu, Ghe., Mardiros, D., Scorțescu, F., Asocieri fără și cu personalitate juridică, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași, 2005.
Scorțescu, Ghe., Mardiros, D., Scorțescu, F., Elemente de contabilitate publică, Ed. Dosoftei, Iași, 2003.
Staicu, C., Contabilitatea financiară armonizată cu Directivele Europene, Ed. CECCAR, București, 2002.
Tabără, N., Contabilitate și control de gestiune. Studii și cercetări, Ed. Tipo , , 2004.
Tabără, N., Contabilitatea națională a României, Ed. Sedcom Libris, , 2005.
Tabără, N., Contabilitatea națională. Concepte. Sisteme. Modele, Ed. Tipo , , 2008.
Tabără, N., Horomnea, E., Toma, C., Conturile anuale în procesul decizional, Ed. Tipo , , 2001.
Tabără, N., Modernizarea contabilității și controlului de gestiune, Ed. Tipo Moldova, Iași, 2006.
Toma, C., Contabilitatea în comerțul exterior, Ed. Sedcom Libris, , 2005.
Toma, C., Conturile anuale și imaginea fidelă în contabilitatea românească. Ed. Junimea, , 2001.
Toma, C., ș.a. Contabilitate financiară I, Ed. Universității Al. I. Cuza, Iași, 2006.
Țugui, I., Contabilitatea fluxurilor de trezorerie: modelări, analize și previziuni financiar-contabile, Ed. Economică, București, 2002.
Vâlceanu, Ghe., Robu, V., Georgescu, N., Analiza economico-financiară, Ediția a II-a, Ed. Economică, București, 2005.
Vintilă, G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Ediția a V-a, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2005.
*** Actul constitutiv al S.C. TextilNova S.A. .
*** Dicționarul explicativ al limbii române, Ediția a II-a, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1996.
*** Legea 31/1990 privind Societățile Comerciale, modificată, completată prin O.U.G. nr. 52/2008, republicată în M.Of. nr. 333/30 aprilie 2008;
*** Legea contabilității nr. 82/1991, modificată și completată prin O.U.G. 102/2007, publicată în M. Of. nr. 689/10.10.2007.
*** Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, modificată și completată prin O.U.G. 106/2007 publicată în M. Of. nr. 703/18.10.2007.
*** O.M.F.P. nr. 1850/2004 privind registrele și formularele financiar- contabile, publicat în M. Of. nr. 23/07.01.2005.
*** O.M.F.P. nr. 2226/2006 privind utilitarea unor formulare financiar- contabile, publicat în M. Of. nr. 1056/30.12.2006.
*** O.M.F.P., nr. 1752/2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Directivele Europene, publicat în M. Of., Partea I nr. 1080/30.11.2005, modificat și completat de O.M.F.P. nr. 2374/2007, publicat în M. Of. nr. 25/14.01.2008.
*** Raportul Administratorilor al S.C. TextilNova S.A. , 2007.
*** Reglementări contabile conforme cu Directivele Europene, Ediția a III-a, revăzută și adăugită, Editor Monitorul Oficial R.A., București, 2008.
*** Regulamentul de organizare și funcționare.
*** Standarde Internaționale de Raportare Financiară, Ed. CECCAR, București, 2007.
ANEXE
Anexa 1 Organigrama.
Anexa 2 Bugetul activității generale 2008.
Anexa 3 Bilanțul contabil la data de 31.12.2006.
Anexa 4 Bilanțul contabil la data de 31.12.2007.
Anexa 5 Bilanțul financiar 2006/2007.
Anexa 6 Contul de profit și pierdere la data de 31.12.2006.
Anexa 7 Contul de profit și pierdere la data de 31.12.2007.
Anexa 8 Situația fluxurilor de trezorerie la data de 31.12.2007.
Anexa 9 Structura bazei de cunoaștere generată de sistemul expert.
Anexa 10 Capturile ferestrelor de dialog ale prototipului TREZORE.
S.C. TextilNova S.A.
BUGETUL ACTIVITĂȚII GENERALE 2008 – Proiect
-Lei-
Anexa 3
Județul: 22 – BUCURESTI
Entitate: S.C. TEXTILNOVA S.A.
Adresa: localitatea BUCURESTI, str. MOLDOVEI, nr. 19, tel. 0232719151
Număr din registrul comerțului: J22/254/1991
Forma de proprietate: 34 – Societăți comerciale pe actiuni
Activitatea preponderentă (cod și denumire clasă CAEN): 1760 – Fabricarea de metraje prin tricotare sau croșetare
Cod unic de înregistrare: 1997826
BILANȚ
LA DATA DE 31.12.2006
– lei –
ADMINISTRATOR, ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele: Numele și prenumele:
Semnătura Calitatea:
Ștampila unității
DIRECTOR ECONOMIC
Nr.de înregistrare în
organismul profesional:
Semnătura
Anexa 4
Județul: 22 – BUCURESTI
Entitate: S.C. TEXTILNOVA S.A.
Adresa: localitatea BUCURESTI, str. MOLDOVEI, nr. 19, tel. 0232719151
Număr din registrul comerțului: J22/254/1991
Forma de proprietate: 34 – Societăți comerciale pe actiuni
Activitatea preponderentă (cod și denumire clasă CAEN): 1760 – Fabricarea de metraje prin tricotare sau croșetare
Cod unic de înregistrare: 1997826
BILANȚ
LA DATA DE 31.12.2007
– lei –
ADMINISTRATOR, ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele: Numele și prenumele:
Semnătura Calitatea:
Ștampila unității
DIRECTOR ECONOMIC
Nr.de înregistrare în
organismul profesional:
Semnătura
S.C. TextilNova S.A.
BILANȚUL FINANCIAR 2006/2007
Anexa 6
PROFIT ȘI PIERDERE
LA DATA DE 31.12. 2006
– lei –
ADMINISTRATOR, ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele: Numele și prenumele:
Semnătura Calitatea:
Ștampila unității
DIRECTOR ECONOMIC
Nr.de înregistrare în
organismul profesional:
Semnătura
Anexa 7
CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE
LA DATA DE 31.12. 2007
– lei –
ADMINISTRATOR, ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele: Numele și prenumele:
Semnătura Calitatea:
Ștampila unității
DIRECTOR ECONOMIC
Nr.de înregistrare în
organismul profesional:
Semnătura
Anexa 8
SITUAȚIA FLUXURILOR DE TREZORERIE
la data de 31.12.2007
Metoda directă – lei –
Anexa 9
Structura bazei de cunoaștere generate de sistemul expert
Subject:
TREZORE prototip de sistem expert privind fundamentarea deciziei de utilizare a disponibilitatilor banesti detinute de intreprindere.
Author:
PAULET EMA
Starting text:
Scopul acestui prototip este de a consilia agentii economici privind modalitatea de gestionare, dimensionare si echilibrare a nivelului disponibilitatilor banesti si luarea unor decizii referitoare la procurarea fondurilor necesare finantarii ciclului de exploatare si utilizarea sau plasarea celor aflate in exces.
Ending text:
Recomandarea sistemului expert este:
Uses all applicable rules in data derivations.
Probability System: 0 – 10
DISPLAY THRESHOLD: 1
QUALIFIERS:
1 Trezoreria neta este:
Excedentara
Optima
Deficitara
2 Rata lichiditatii generale este:
Rea
Favorabila
Foarte buna
3 Rata solvabilitatii generale indica faptul ca intreprinderea se
caracterizeaza prin:
Insolvabilitate
Solvabilitate
4 Rata indatorarii globale indica faptul ca:
Intreprinderea mai poate opta pentru creditare externa
Intreprinderea detine deja imprumuturi care o situeaza la limita critica de indatorare
Intreprinderea nu mai poate opta pentru creditare externa
5 Rata capacitatii globale de rambursare:
Capacitate foarte buna de rambursare a datoriilor
Capacitate buna de rambursare a datoriilor
Capacitate scazuta de rambursare a datoriilor
6 Rata indatorarii la termen indica faptul ca:
Intreprinderea mai poate opta pentru creditare externa
Intreprinderea detine deja imprumuturi care o situeaza la limita critica de indatorare
Intreprinderea nu mai poate opta pentru creditare externa
7 Rata capacitatii de rambursare la termen:
Capacitate foarte buna de rambursare a datoriilor
Capacitate buna de rambursare a datoriilor
Capacitate scazuta de rambursare a datoriilor
8 Rata autonomiei financiare globale:
Autonomie financiara foarte buna
Autonomie financiara medie
Autonomie financiara scazuta
9 Rata de acoperire a obligatiilor de plata:
Capacitate mare de acoperire a obligatiilor de plata
Capacitate medie de acoperire a obligatiilor de plata
Capacitate mica de acoperire a obligatiilor de plata
10 Raportul autonomiei financiare la termen:
Autonomie financiara foarte buna
Autonomie financiara buna
Autonomie financiara scazuta
11 Rata de rambursare a datoriilor la termen
Capacitate ridicata de rambursare a datoriilor la termen
Capacitate medie de rambursare a datoriilor la termen
Capacitate mica de rambursare a datoriilor la termen
CHOICES:
Trezoreria neta pozitiva este expresia echilibrului financiar stability la nivelul intregii activitati a intreprinderii si rezultatul unui exercitiu financiar care s-a incheiat cu un surplus de disponibilitati banesti. Intreprinderea poate investi surplusul de lichiditati fie in actiuni, fie in obligatiuni, fie in efecte comerciale pe termen scurt.
Intreprinderea se afla in echilibru financiar pe termen scurt, aceasta fiind situatia ideala. Acest echilibru nu poate fi mentinut timp indelungat deoarece o trezorerie cu sold zero reprezinta un echilibru foarte fragil care poate oricand genera dezechilibre financiare.
Trezoreria neta negativa evidentiaza o situatie preocupanta in legatura cu echilibrul financiar de ansamblu al intreprinderii. Intreprinderea detine o trezorerie deficitara putand apela la credite in limita unui plafon aprobat de catre o societate bancara.
Intreprinderea are capacitati reduse de rambursare a altor credite noi.Nu se recomanda apelarea la alte credite deoarece acestea ar creste intr-o proportie prea mare datoriile intreprinderii, iar starea de faliment ar fi iminenta.
Intreprinderea este sfatuita sa analizeze foarte atent decizia de apelare la credite bancare, avandu-se in vedere creditele deja angajate.
Intreprinderea are inca posibilitatea de a cere credite de la banca. Ea trebuie sa analizeze foarte atent ce fel de credite poate apela si care este costul real al acestora, pentru a nu creste exagerat de mult datoriile intreprinderii.
Intreprinderea are capacitati de rambursare a creditelor pe termen scurt satisfacatoare, ea putand garanta eventualele credite cu incasarile generale prevazute pentru viitorul apropiat.
Intreprinderea poate apela la creditele de scont in cazul in care detine efecte comerciale pe termen scurt sau la creditele de tip spot.
Intreprinderea are foarte putine datorii bancare si se recomanda luarea de credite de trezorerie sau chiar a unor credite pe termen lung.
Intreprinderea are o situatie financiara foarte buna, avand posibilitatea de a rambursa creditele pe care le obtine.
Intreprinderea are o situatie satisfacatoare dar acest echilibru financiar trebuie mentinut deoarece posibilitatea cresterii riscului de insolvabilitate este ridicat.
Situatia financiara a firmei este aproape critica, intreprinderea nu mai are posibilitatea de a se indatora prin credite bancare. Singura sursa de finantare devine obtinerea de credite ipotecare sau garantate de catre o alta societate ce prezinta bonitate financiara foarte buna.
Intreprinderea prezinta solvabilitate ridicata, depasind pragul limita impus de banca finantatoare. Ea poate contracta credite pe termen scurt sau lung, indiferent de valoarea acestora, datorita bonitatii sale financiare ridicate si recunoscute de banca.
Intreprinderea prezinta solvabilitate medie, ea poate contracta credite pe termen scurt sau lung, dar in limita unui plafon aprobat de catre o societate bancara.
Intreprinderea se gaseste in cazul in care ponderea resurselor sale proprii in totalul resurselor financiare aflate la dispozitia sa este foarte scazuta. In acest caz, riscul bancii finantatoare creste pe masura ce descreste gradul de independenta financiara a intreprinderii, iar din acesta cauza, societatea bancara nu mai ofera niciun tip de creditare, nici macar creditele pe termen scurt.
VARIABLES:
1 TN
Trezorerie neta
Numeric variable
Displayed at the end of a run
2 RLG
Rata lichiditatii generale
Numeric variable
Displayed at the end of a run
3 RSG
Rata solvabilitatii generale
Numeric variable
Displayed at the end of a run
4 RIG
Rata indatorarii globale
Numeric variable
Displayed at the end of a run
5 RRG
Rata capacitatii globale de rambursare
Numeric variable
Displayed at the end of a run
6 RIT
Rata indatorarii la termen
Numeric variable
Displayed at the end of a run
7 RRT
Rata capacitatii de rambursare la termen
Numeric variable
Displayed at the end of a run
8 RAF
Rata autonomiei financiare globale
Numeric variable
Displayed at the end of a run
9 R0
Rata de acoperire a obligatiilor de plata
Numeric variable
Displayed at the end of a run
10 RAT
Rata autonomiei financiare la termen
Numeric variable
Displayed at the end of a run
11 RR
Rata de rambursare a datoriilor la termen
Numeric variable
Displayed at the end of a run
RULES:
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 1
IF:
[TN]>0
THEN:
Trezoreria neta pozitiva este expresia echilibrului financiar stability la nivelul intregii activitati a intreprinderii si rezultatul unui exercitiu financiar care s-a incheiat cu un surplus de disponibilitati banesti. Intreprinderea poate investi surplusul de lichiditati fie in actiuni, fie in obligatiuni, fie in efecte comerciale pe termen scurt. – Confidence=10/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 2
IF:
[TN]=0
THEN:
Intreprinderea se afla in echilibru financiar pe termen scurt, aceasta fiind situatia ideala. Acest echilibru nu poate fi mentinut timp indelungat deoarece o trezorerie cu sold zero reprezinta un echilbru foarte fragil care poate oricand genera dezechilibre financiare. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 3
IF:
[TN]<0
THEN:
Trezoreria neta negativa evidentiaza o situatie preocupanta in legatura cu echilibrul financiar de ansamblu al intreprinderii. Intreprinderea detine o trezorerie deficitara putand apela la credite in limita unui plafon aprobat de catre o societate bancara. – Confidence=8/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 4
IF:
[RLG]<2
and [RSG]<1.66
THEN:
Intreprinderea are capacitati reduse de rambursare a altor credite noi. Nu se recomanda apelarea la alte credite deoarece acestea ar creste intr-o proportie prea mare datoriile intreprinderii, iar starea de faliment ar fi iminenta. – Confidence=8/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 5
IF:
[RLG]<2
and [RSG]>1.66
and [RSG]=1.66
THEN:
Intreprinderea este sfatuita sa analizeze foarte atent decizia de apelare la credite bancare, avandu-se in vedere creditele deja angajate.
– Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 6
IF:
Rata lichiditatii generale este: Favorabila
and Rata solvabilitatii generale indica faptul ca intreprinderea se
caracterizeaza prin: Insolvabilitate
THEN:
Intreprinderea are inca posibilitatea de a cere credite de la banca. Ea trebuie sa analizeze foarte atent ce fel de credite poate apela si care este costul real al acestora, pentru a nu creste exagerat de mult datoriile intreprinderii. – Confidence=8/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 7
IF:
Rata lichiditatii generale este: Favorabila
and Rata solvabilitatii generale indica faptul ca intreprinderea se
caracterizeaza prin: Solvabilitate
THEN:
Intreprinderea are capacitati de rambursare a creditelor pe termen scurt satisfacatoare, ea putand garanta eventualele credite cu incasarile generale prevazute pentru viitorul apropiat. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 8
IF:
Rata lichiditatii generale este: Foarte buna
and Rata solvabilitatii generale indica faptul ca intreprinderea se
caracterizeaza prin: Insolvabilitate
THEN:
Intreprinderea poate apela la creditele de scont in cazul in care detine efecte comerciale pe termen scurt sau la creditele de tip spot.
– Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 9
IF:
Rata lichiditatii generale este: Foarte buna
and Rata solvabilitatii generale indica faptul ca intreprinderea se
caracterizeaza prin: Solvabilitate
THEN:
Intreprinderea are foarte putine datorii bancare si se recomanda luarea de credite de trezorerie sau chiar a unor credite pe termen lung.
– Confidence=10/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 10
IF:
[RIG]<0.66
and [RRG]<2
and [RRG]=2
THEN:
Intreprinderea are o situatie financiara foarte buna, avand posibilitatea de a rambursa creditele pe care le obtine. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 11
IF:
[RIG]<0.66
and [RRG]>2
and [RRG]=4
and [RRG]<4
THEN:
Intreprinderea are o situatie financiara foarte buna, avand posibilitatea de a rambursa creditele pe care le obtine. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 12
IF:
[RIG]<0.66
and [RRG]>4
THEN:
Intreprinderea are o situatie satisfacatoare dar acest echilibru financiar trebuie mentinut deoarece posibilitatea cresterii riscului de insolvabilitate este ridicat. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 13
IF:
Rata indatorarii globale indica faptul ca: Intreprinderea detine deja
imprumuturi care o situeaza la limita critica de indatorare
and Rata capacitatii globale de rambursare: Capacitate foarte buna de
rambursare a datoriilor
THEN:
Intreprinderea are o situatie satisfacatoare dar acest echilibru financiar trebuie mentinut deoarece posibilitatea cresterii riscului de insolvabilitate este ridicat. – Confidence=8/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 14
IF:
Rata indatorarii globale indica faptul ca: Intreprinderea detine deja
imprumuturi care o situeaza la limita critica de indatorare
and Rata capacitatii globale de rambursare: Capacitate buna de rambursare a
datoriilor
THEN:
Intreprinderea are o situatie satisfacatoare dar acest echilibru financiar trebuie mentinut deoarece posibilitatea cresterii riscului de insolvabilitate este ridicat. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 15
IF:
Rata indatorarii globale indica faptul ca: Intreprinderea detine deja
imprumuturi care o situeaza la limita critica de indatorare
and Rata capacitatii globale de rambursare: Capacitate scazuta de
rambursare a datoriilor
THEN:
Situatia financiara a firmei este aproape critica, intreprinderea numai are posibilitatea de a se indatora prin credite bancare. Singura sursa de finantare devine obtinerea de credite ipotecare sau garantate de catre o alta societate ce prezinta bonitate financiara foarte buna. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 16
IF:
Rata indatorarii globale indica faptul ca: Intreprinderea nu mai poate
opta pentru creditare externa
and Rata capacitatii globale de rambursare: Capacitate foarte buna de
rambursare a datoriilor
THEN:
Situatia financiara a firmei este aproape critica, intreprinderea nu mai are posibilitatea de a se indatora prin credite bancare. Singura sursa de finantare devine obtinerea de credite ipotecare sau garantate de catre o alta societate ce prezinta bonitate financiara foarte buna. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 17
IF:
[RIG]>0.66
and [RRG]<4
and [RRG]=4
and [RRG]>4
THEN:
Situatia financiara a firmei este aproape critica, intreprinderea nu mai are posibilitatea de a se indatora prin credite bancare. Singura sursa de finantare devine obtinerea de credite ipotecare sau garantate de catre o alta societate ce prezinta bonitate financiara foarte buna. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 18
IF:
Rata indatorarii globale indica faptul ca: Intreprinderea nu mai poate
opta pentru creditare externa
and Rata capacitatii globale de rambursare: Capacitate scazuta de
rambursare a datoriilor
THEN:
Situatia financiara a firmei este aproape critica, intreprinderea nu mai are posibilitatea de a se indatora prin credite bancare. Singura sursa de finantare devine obtinerea de credite ipotecare sau garantate de catre o alta societate ce prezinta bonitate financiara foarte buna. – Confidence=10/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 19
IF:
[RIT]<1
and [RRT]=1.5
and [RRT]<1.5
THEN:
Intreprinderea are o situatie financiara foarte buna, avand posibilitatea de a rambursa creditele pe care le obtine. – Confidence=10/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 20
IF:
[RIT]<1
and [RRT]>1.5
and [RRT]=3
and [RRT]<3
THEN:
Intreprinderea are o situatie financiara foarte buna, avand posibilitatea de a rambursa creditele pe care le obtine. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 21
IF:
[RIT]<1
and [RRT]>3
THEN:
Intreprinderea are o situatie satisfacatoare dar acest echilibru financiar trebuie mentinut deoarece posibilitatea cresterii riscului de insolvabilitate este ridicat. – Confidence=8/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 22
IF:
Rata indatorarii la termen indica faptul ca: Intreprinderea detine deja
imprumuturi care o situeaza la limita critica de indatorare
and Rata capacitatii de rambursare la termen: Capacitate foarte buna de
rambursare a datoriilor
THEN:
Intreprinderea are o situatie satisfacatoare dar acest echilibru financiar trebuie mentinut deoarece posibilitatea cresterii riscului de insolvabilitate este ridicat. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 23
IF:
Rata indatorarii la termen indica faptul ca: Intreprinderea detine deja
imprumuturi care o situeaza la limita critica de indatorare
and Rata capacitatii de rambursare la termen: Capacitate buna de
rambursare a datoriilor
THEN:
Intreprinderea are o situatie satisfacatoare dar acest echilibru financiar trebuie mentinut deoarece posibilitatea cresterii riscului de insolvabilitate este ridicat. – Confidence=8/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 24
IF:
Rata indatorarii la termen indica faptul ca: Intreprinderea detine deja
imprumuturi care o situeaza la limita critica de indatorare
and Rata capacitatii de rambursare la termen: Capacitate scazuta de
rambursare a datoriilor
THEN:
Situatia financiara a firmei este aproape critica, intreprinderea nu mai are posibilitatea de a se indatora prin credite bancare. Singura sursa de finantare devine obtinerea de credite ipotecare sau garantate de catre o alta societate ce prezinta bonitate financiara foarte buna. – Confidence=8/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 25
IF:
Rata indatorarii la termen indica faptul ca: Intreprinderea nu mai
poate opta pentru creditare externa
and Rata capacitatii de rambursare la termen: Capacitate foarte buna de
rambursare a datoriilor
THEN:
Situatia financiara a firmei este aproape critica, intreprinderea nu mai are posibilitatea de a se indatora prin credite bancare. Singura sursa de finantare devine obtinerea de credite ipotecare sau garantate de catre o alta societate ce prezinta bonitate financiara foarte buna. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 26
IF:
Rata indatorarii la termen indica faptul ca: Intreprinderea nu mai
poate opta pentru creditare externa
and Rata capacitatii de rambursare la termen: Capacitate buna de
rambursare a datoriilor
THEN:
Situatia financiara a firmei este aproape critica, intreprinderea nu mai are posibilitatea de a se indatora prin credite bancare. Singura sursa de finantare devine obtinerea de credite ipotecare sau garantate de catre o alta societate ce prezinta bonitate financiara foarte buna. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 27
IF:
Rata indatorarii la termen indica faptul ca: Intreprinderea nu mai
poate opta pentru creditare externa
and Rata capacitatii de rambursare la termen: Capacitate scazuta de
rambursare a datoriilor
THEN:
Situatia financiara a firmei este aproape critica, intreprinderea nu mai are posibilitatea de a se indatora prin credite bancare. Singura sursa de finantare devine obtinerea de credite ipotecare sau garantate de catre o alta societate ce prezinta bonitate financiara foarte buna. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 28
IF:
[RAF]>0.5
and [R0]>2
THEN:
Intreprinderea prezinta solvabilitate ridicata, depasind pragul limita impus de banca finantatoare. Ea poate contracta credite pe termen scurt sau lung, indiferent de valoarea acestora, datorita bonitatii sale financiare ridicate si recunoscute de banca. – Confidence=10/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 29
IF:
Rata autonomiei financiare globale: Autonomie financiara foarte buna
and [RAF]>0.5
and [R0]=1
and [R0]>1
and [R0]<2
and [R0]=2
THEN:
Intreprinderea prezinta solvabilitate ridicata, depasind pragul limita impus de banca finantatoare. Ea poate contracta credite pe termen scurt sau lung, indiferent de valoarea acestora, datorita bonitatii sale financiare ridicate si recunoscute de banca. – Confidence=8/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 30
IF:
[RAF]>0.5
and [R0]<1
THEN:
Intreprinderea prezinta solvabilitate medie, ea poate contracta credite pe termen scurt sau lung, dar in limita unui plafon aprobat de catre o societate bancara. – Confidence=8/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 31
IF:
Rata autonomiei financiare globale: Autonomie financiara medie
and Rata de acoperire a obligatiilor de plata: Capacitate mare de acoperire
a obligatiilor de plata
THEN:
Intreprinderea prezinta solvabilitate ridicata, depasind pragul limita impus de banca finantatoare. Ea poate contracta credite pe termen scurt sau lung, indiferent de valoarea acestora, datorita bonitatii sale financiare ridicate si recunoscute de banca. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 32
IF:
Rata autonomiei financiare globale: Autonomie financiara medie
and Rata de acoperire a obligatiilor de plata: Capacitate medie de
acoperire a obligatiilor de plata
THEN:
Intreprinderea prezinta solvabilitate medie, ea poate contracta credite pe termen scurt sau lung, dar in limita unui plafon aprobat de catre o societate bancara. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 33
IF:
Rata autonomiei financiare globale: Autonomie financiara medie
and Rata de acoperire a obligatiilor de plata: Capacitate mica de acoperire
a obligatiilor de plata
THEN:
Intreprinderea prezinta solvabilitate medie, ea poate contracta credite pe termen scurt sau lung, dar in limita unui plafon aprobat de catre o societate bancara. – Confidence=8/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 34
IF:
Rata autonomiei financiare globale: Autonomie financiara scazuta
and Rata de acoperire a obligatiilor de plata: Capacitate mare de acoperire
a obligatiilor de plata
THEN:
Intreprinderea se gaseste in cazul in care ponderea resurselor sale proprii in totalul resurselor financiare aflate la dispozitia sa este foarte scazuta. In acest caz, riscul bancii finantatoare creste pe masura ce descreste gradul de independenta financiara a intreprinderii, iar din acesta cauza, societatea bancara nu mai ofera niciun tip de creditare, nici macar creditele pe termen scurt. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 35
IF:
Rata autonomiei financiare globale: Autonomie financiara scazuta
and Rata de acoperire a obligatiilor de plata: Capacitate medie de
acoperire a obligatiilor de plata
THEN:
Intreprinderea se gaseste in cazul in care ponderea resurselor sale proprii in totalul resurselor financiare aflate la dispozitia sa este foarte scazuta. In acest caz, riscul bancii finantatoare creste pe masura ce descreste gradul de independenta financiara a intreprinderii, iar din acesta cauza, societatea bancara nu mai ofera niciun tip de creditare, nici macar creditele pe termen scurt. – Confidence=8/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 36
IF:
Rata autonomiei financiare globale: Autonomie financiara scazuta
and Rata de acoperire a obligatiilor de plata: Capacitate mica de acoperire
a obligatiilor de plata
THEN:
Intreprinderea se gaseste in cazul in care ponderea resurselor sale proprii in totalul resurselor financiare aflate la dispozitia sa este foarte scazuta. In acest caz, riscul bancii finantatoare creste pe masura ce descreste gradul de independenta financiara a intreprinderii, iar din acesta cauza, societatea bancara nu mai ofera niciun tip de creditare, nici macar creditele pe termen scurt. – Confidence=8/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 37
IF:
[RAT]>0.7
and [RR]<0.5
THEN:
Intreprinderea prezinta solvabilitate ridicata, depasind pragul limita impus de banca finantatoare. Ea poate contracta credite pe termen scurt sau lung, indiferent de valoarea acestora, datorita bonitatii sale financiare ridicate si recunoscute de banca. – Confidence=10/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 38
IF:
[RAT]>0.7
and [RR]=0.5
and [RR]>0.5
and [RR]<1
and [RR]<1
THEN:
Intreprinderea prezinta solvabilitate ridicata, depasind pragul limita impus de banca finantatoare. Ea poate contracta credite pe termen scurt sau lung, indiferent de valoarea acestora, datorita bonitatii sale financiare ridicate si recunoscute de banca. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 39
IF:
[RAT]>0.7
and [RR]>1
THEN:
Intreprinderea prezinta solvabilitate medie, ea poate contracta credite pe termen scurt sau lung, dar in limita unui plafon aprobat de catre o societate bancara. – Confidence=8/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 40
IF:
Raportul autonomiei financiare la termen: Autonomie financiara buna
and Rata de rambursare a datoriilor la termen Capacitate ridicata de
rambursare a datoriilor la termen
THEN:
Intreprinderea prezinta solvabilitate ridicata, depasind pragul limita impus de banca finantatoare. Ea poate contracta credite pe termen scurt sau lung, indiferent de valoarea acestora, datorita bonitatii sale financiare ridicate si recunoscute de banca. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 41
IF:
Raportul autonomiei financiare la termen: Autonomie financiara buna
and Rata de rambursare a datoriilor la termen Capacitate medie de
rambursare a datoriilor la termen
THEN:
Intreprinderea prezinta solvabilitate medie, ea poate contracta credite pe termen scurt sau lung, dar in limita unui plafon aprobat de catre o societate bancara. – Confidence=8/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 42
IF:
Raportul autonomiei financiare la termen: Autonomie financiara buna
and Rata de rambursare a datoriilor la termen Capacitate mica de rambursare
a datoriilor la termen
THEN:
Intreprinderea prezinta solvabilitate medie, ea poate contracta credite pe termen scurt sau lung, dar in limita unui plafon aprobat de catre o societate bancara. – Confidence=8/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 43
IF:
Raportul autonomiei financiare la termen: Autonomie financiara scazuta
and Rata de rambursare a datoriilor la termen Capacitate ridicata de
rambursare a datoriilor la termen
THEN:
Intreprinderea se gaseste in cazul in care ponderea resurselor sale proprii in totalul resurselor financiare aflate la dispozitia sa este foarte scazuta. In acest caz, riscul bancii finantatoare creste pe masura ce descreste gradul de independenta financiara a intreprinderii, iar din acesta cauza, societatea bancara nu mai ofera niciun tip de creditare, nici macar creditele pe termen scurt. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 44
IF:
Raportul autonomiei financiare la termen: Autonomie financiara scazuta
and Rata de rambursare a datoriilor la termen Capacitate medie de
rambursare a datoriilor la termen
THEN:
Intreprinderea se gaseste in cazul in care ponderea resurselor sale proprii in totalul resurselor financiare aflate la dispozitia sa este foarte scazuta. In acest caz, riscul bancii finantatoare creste pe masura ce descreste gradul de independenta financiara a intreprinderii, iar din acesta cauza, societatea bancara nu mai ofera niciun tip de creditare, nici macar creditele pe termen scurt. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 45
IF:
Raportul autonomiei financiare la termen: Autonomie financiara scazuta
and Rata de rambursare a datoriilor la termen Capacitate mica de rambursare
a datoriilor la termen
THEN:
Intreprinderea se gaseste in cazul in care ponderea resurselor sale proprii in totalul resurselor financiare aflate la dispozitia sa este foarte scazuta. In acest caz, riscul bancii finantatoare creste pe masura ce descreste gradul de independenta financiara a intreprinderii, iar din acesta cauza, societatea bancara nu mai ofera niciun tip de creditare, nici macar creditele pe termen scurt. – Confidence=8/10
Anexa 10
Capturile ferestrelor de dialog ale prototipului TREZORE
Bibliografie
Airinei, D., Filip, M., Grama, A., Fotache, M., Dumitriu, F., Țugui, A., Georgescu, M., Instrumente software pentru afaceri, Ed. Sedcom Libris, , 2007.
Airinei, D., Grama, A., Fătu, T., Fotache, D., Georgescu, M., Tehnologii informaționale pentru afaceri, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2006.
Airinei, D., ș.a. Introducere în informatica economică, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2003.
Andone, I., Păvăloaia, D., Bâcâin, I., Genete, L., Modelarea cunoașterii în organizații, Ed Tehnopress, Iași, 2004.
Andone, I., Țugui, Al., Sisteme inteligente în management, contabilitate, finanțe, bănci și marketing, Ed. Economică, București, 1999.
Andone, I.., Păvăloaia, D., Sisteme expert de gestiune, Ed. Universității Al. I. Cuza, , 2007.
Bucătaru, D., Finanțele întreprinderii, Ed. Junimea, Iași, 2006.
Bucătaru, D., Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Universității Al. I. Cuza, , 2003.
Budugan D., Contabilitate și control de gestiune, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2002.
Budugan, D., Berheci, I., Modele de gestiune internă a stocurilor și calculația costurilor, Ed. Cantes, , 2000.
Budugan, D., Georgescu, I., Bazele contabilității, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2003.
Budugan, D., Georgescu, I., Berheci, I., Bețianu, L., Contabilitate de gestiune, Ed. CECCAR, București, 2007.
Călin, O., Ristea, M.., Bazele contabilității, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2006.
Colasse, B., Contabilitate generală, ediția a IV-a, traducere de Tabără, N., Ed. Moldova, Iași, 1995.
Dragotă,V., Ciobanu, A., Obreja, L., Dragotă, M., Management financiar. Analiza financiară și gestiunea financiară operațională.Vol. I, Ed. Economică, București, 2007.
Dumitrean, E., ș.a., Contabilitate financiară I, vol. I și II, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2003.
Feleagă, N., Ionașcu, I., Tratat de contabilitate financiară, vol. I și II, Ed. Economică, București, 1998.
Feleagă, N., Malciu, L., Politici și opțiuni contabile, Ed. Economică, București, 2002.
Florea, , Florea, R., Controlul economico-financiar, Ed. CECCAR, București, 2000.
Florea, , Florea, R., Macovei, C., Berheci, M., Introducere în expertiza contabilă și auditul financiar, Ed. CECCAR, București, 2005.
Georgescu, I., Elemente de contabilitate aplicate în societățile comerciale și instituțiile publice, Ed. Sedcom Libris, , 2004.
Georgescu, I., Macovei, C., Berheci, L., Contabilitatea firmei, Ed. Junimea, Iași, 2003.
Georgescu, I., Țugui, A., Quality Management of accouting information – Managementul calității informației contabile, Ed. Universității Al. I. Cuza, , 2008.
Gheorghiu, A., Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, Ed. Economică, București, 2004.
Horomnea, E., Bazele contabilității. Concepte, aplicații, lexicon, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2003.
Horomnea, E., Budugan, D., Tabără, N., Georgescu, I., Bețianu, L., Bazele contabilității, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2006.
Horomnea, E., Fundamentele științifice ale contabilității. Doctrină. Concepte. Lexicon. Ed. Tipo , , 2008.
Horomnea, E., Lexicon financiar-contabil armonizat cu Directivele Europene și Standardele Internaționale de Contabilitate, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2003.
Horomnea, E., Tratat de contabilitate, Ed. Sedcom Libris, Iași, vol. I, 2001, vol. II, 2003.
Huian, C., Instrumente financiare: tratamente și opțiuni contabile, Ed. CECCAR, București, 2008.
Iosif, Ghe., N., Rotaru, M., Sistemul de indicatori ai activității economice a firmei, Ed. Tribuna Economică, București, 2007.
Istrate, C., Fiscalitate și contabilitate în cadrul firmei, Ed. Polirom, Iași, 2000.
Istrate, C., Introducere în contabilitate, Ed. Polirom, Iași, 2002.
Mironiuc, M., Analiza economico-financiară: elemente teoretico-metodologice și aplicații, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2006.
Mironiuc, M., Gestiunea financiar-contabilă a întreprinderii. Concepte. Politici. Practici, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2007.
Nica, P., Iftimescu, A., Management. Concepte și aplicații. Ed. Universității Al. I. Cuza, Iași, 2004.
Onofrei, M., Finanțele întreprinderii, Ed. Economică, București, 2004.
Oprea, D., Meșniță, G., Dumitriu, F., Analiza sistemelor informaționale, Ed. Universității Al. I. Cuza, , 2005.
Oprea, D., ș.a. Proiectarea sistemelor informaționale, Ed. Universității Al. I. Cuza, , 2006.
Pântea, I. P., Managementul contabilității românești, Ed. Intelcredo, Deva, 1998.
Pântea, I. P., Bodea, Ghe., Contabilitatea financiară românească conformă cu Directivele Europene, ediția a III-a, Ed. Intelcredo, Deva, 2008.
Petcu, M., Analiza economico-financiară a întreprinderii. Probleme, abordări, metode, aplicații, Ed. Economică, București, 2003.
Petrescu, S., Analiză și diagnostic financiar-contabil, Ed. CECCAR, București, 2006.
Petrescu, S., Analiză și diagnostic financiar-contabil. Ghid teoretico-aplicativ, Ediția a II-a, Ed. CECCAR, București, 2008.
Pop, A., Contabilitatea financiară românească armonizată cu Directivele Contabile Europene și Standardele Internaționale de contabilitate, Ed. Intelcredo, Deva, 2002.
Ristea, M., (coord.), Contabilitatea financiară a întreprinderii, Ediția a 2-a, Ed. Universitară, București, 2005.
Scorțescu, Ghe., Mardiros, D., Scorțescu, F., Asocieri fără și cu personalitate juridică, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași, 2005.
Scorțescu, Ghe., Mardiros, D., Scorțescu, F., Elemente de contabilitate publică, Ed. Dosoftei, Iași, 2003.
Staicu, C., Contabilitatea financiară armonizată cu Directivele Europene, Ed. CECCAR, București, 2002.
Tabără, N., Contabilitate și control de gestiune. Studii și cercetări, Ed. Tipo , , 2004.
Tabără, N., Contabilitatea națională a României, Ed. Sedcom Libris, , 2005.
Tabără, N., Contabilitatea națională. Concepte. Sisteme. Modele, Ed. Tipo , , 2008.
Tabără, N., Horomnea, E., Toma, C., Conturile anuale în procesul decizional, Ed. Tipo , , 2001.
Tabără, N., Modernizarea contabilității și controlului de gestiune, Ed. Tipo Moldova, Iași, 2006.
Toma, C., Contabilitatea în comerțul exterior, Ed. Sedcom Libris, , 2005.
Toma, C., Conturile anuale și imaginea fidelă în contabilitatea românească. Ed. Junimea, , 2001.
Toma, C., ș.a. Contabilitate financiară I, Ed. Universității Al. I. Cuza, Iași, 2006.
Țugui, I., Contabilitatea fluxurilor de trezorerie: modelări, analize și previziuni financiar-contabile, Ed. Economică, București, 2002.
Vâlceanu, Ghe., Robu, V., Georgescu, N., Analiza economico-financiară, Ediția a II-a, Ed. Economică, București, 2005.
Vintilă, G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Ediția a V-a, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2005.
*** Actul constitutiv al S.C. TextilNova S.A. .
*** Dicționarul explicativ al limbii române, Ediția a II-a, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1996.
*** Legea 31/1990 privind Societățile Comerciale, modificată, completată prin O.U.G. nr. 52/2008, republicată în M.Of. nr. 333/30 aprilie 2008;
*** Legea contabilității nr. 82/1991, modificată și completată prin O.U.G. 102/2007, publicată în M. Of. nr. 689/10.10.2007.
*** Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, modificată și completată prin O.U.G. 106/2007 publicată în M. Of. nr. 703/18.10.2007.
*** O.M.F.P. nr. 1850/2004 privind registrele și formularele financiar- contabile, publicat în M. Of. nr. 23/07.01.2005.
*** O.M.F.P. nr. 2226/2006 privind utilitarea unor formulare financiar- contabile, publicat în M. Of. nr. 1056/30.12.2006.
*** O.M.F.P., nr. 1752/2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Directivele Europene, publicat în M. Of., Partea I nr. 1080/30.11.2005, modificat și completat de O.M.F.P. nr. 2374/2007, publicat în M. Of. nr. 25/14.01.2008.
*** Raportul Administratorilor al S.C. TextilNova S.A. , 2007.
*** Reglementări contabile conforme cu Directivele Europene, Ediția a III-a, revăzută și adăugită, Editor Monitorul Oficial R.A., București, 2008.
*** Regulamentul de organizare și funcționare.
*** Standarde Internaționale de Raportare Financiară, Ed. CECCAR, București, 2007.
ANEXE
Anexa 1 Organigrama.
Anexa 2 Bugetul activității generale 2008.
Anexa 3 Bilanțul contabil la data de 31.12.2006.
Anexa 4 Bilanțul contabil la data de 31.12.2007.
Anexa 5 Bilanțul financiar 2006/2007.
Anexa 6 Contul de profit și pierdere la data de 31.12.2006.
Anexa 7 Contul de profit și pierdere la data de 31.12.2007.
Anexa 8 Situația fluxurilor de trezorerie la data de 31.12.2007.
Anexa 9 Structura bazei de cunoaștere generată de sistemul expert.
Anexa 10 Capturile ferestrelor de dialog ale prototipului TREZORE.
S.C. TextilNova S.A.
BUGETUL ACTIVITĂȚII GENERALE 2008 – Proiect
-Lei-
Anexa 3
Județul: 22 – BUCURESTI
Entitate: S.C. TEXTILNOVA S.A.
Adresa: localitatea BUCURESTI, str. MOLDOVEI, nr. 19, tel. 0232719151
Număr din registrul comerțului: J22/254/1991
Forma de proprietate: 34 – Societăți comerciale pe actiuni
Activitatea preponderentă (cod și denumire clasă CAEN): 1760 – Fabricarea de metraje prin tricotare sau croșetare
Cod unic de înregistrare: 1997826
BILANȚ
LA DATA DE 31.12.2006
– lei –
ADMINISTRATOR, ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele: Numele și prenumele:
Semnătura Calitatea:
Ștampila unității
DIRECTOR ECONOMIC
Nr.de înregistrare în
organismul profesional:
Semnătura
Anexa 4
Județul: 22 – BUCURESTI
Entitate: S.C. TEXTILNOVA S.A.
Adresa: localitatea BUCURESTI, str. MOLDOVEI, nr. 19, tel. 0232719151
Număr din registrul comerțului: J22/254/1991
Forma de proprietate: 34 – Societăți comerciale pe actiuni
Activitatea preponderentă (cod și denumire clasă CAEN): 1760 – Fabricarea de metraje prin tricotare sau croșetare
Cod unic de înregistrare: 1997826
BILANȚ
LA DATA DE 31.12.2007
– lei –
ADMINISTRATOR, ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele: Numele și prenumele:
Semnătura Calitatea:
Ștampila unității
DIRECTOR ECONOMIC
Nr.de înregistrare în
organismul profesional:
Semnătura
S.C. TextilNova S.A.
BILANȚUL FINANCIAR 2006/2007
Anexa 6
PROFIT ȘI PIERDERE
LA DATA DE 31.12. 2006
– lei –
ADMINISTRATOR, ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele: Numele și prenumele:
Semnătura Calitatea:
Ștampila unității
DIRECTOR ECONOMIC
Nr.de înregistrare în
organismul profesional:
Semnătura
Anexa 7
CONTUL DE PROFIT ȘI PIERDERE
LA DATA DE 31.12. 2007
– lei –
ADMINISTRATOR, ÎNTOCMIT,
Numele și prenumele: Numele și prenumele:
Semnătura Calitatea:
Ștampila unității
DIRECTOR ECONOMIC
Nr.de înregistrare în
organismul profesional:
Semnătura
Anexa 8
SITUAȚIA FLUXURILOR DE TREZORERIE
la data de 31.12.2007
Metoda directă – lei –
Anexa 9
Structura bazei de cunoaștere generate de sistemul expert
Subject:
TREZORE prototip de sistem expert privind fundamentarea deciziei de utilizare a disponibilitatilor banesti detinute de intreprindere.
Author:
PAULET EMA
Starting text:
Scopul acestui prototip este de a consilia agentii economici privind modalitatea de gestionare, dimensionare si echilibrare a nivelului disponibilitatilor banesti si luarea unor decizii referitoare la procurarea fondurilor necesare finantarii ciclului de exploatare si utilizarea sau plasarea celor aflate in exces.
Ending text:
Recomandarea sistemului expert este:
Uses all applicable rules in data derivations.
Probability System: 0 – 10
DISPLAY THRESHOLD: 1
QUALIFIERS:
1 Trezoreria neta este:
Excedentara
Optima
Deficitara
2 Rata lichiditatii generale este:
Rea
Favorabila
Foarte buna
3 Rata solvabilitatii generale indica faptul ca intreprinderea se
caracterizeaza prin:
Insolvabilitate
Solvabilitate
4 Rata indatorarii globale indica faptul ca:
Intreprinderea mai poate opta pentru creditare externa
Intreprinderea detine deja imprumuturi care o situeaza la limita critica de indatorare
Intreprinderea nu mai poate opta pentru creditare externa
5 Rata capacitatii globale de rambursare:
Capacitate foarte buna de rambursare a datoriilor
Capacitate buna de rambursare a datoriilor
Capacitate scazuta de rambursare a datoriilor
6 Rata indatorarii la termen indica faptul ca:
Intreprinderea mai poate opta pentru creditare externa
Intreprinderea detine deja imprumuturi care o situeaza la limita critica de indatorare
Intreprinderea nu mai poate opta pentru creditare externa
7 Rata capacitatii de rambursare la termen:
Capacitate foarte buna de rambursare a datoriilor
Capacitate buna de rambursare a datoriilor
Capacitate scazuta de rambursare a datoriilor
8 Rata autonomiei financiare globale:
Autonomie financiara foarte buna
Autonomie financiara medie
Autonomie financiara scazuta
9 Rata de acoperire a obligatiilor de plata:
Capacitate mare de acoperire a obligatiilor de plata
Capacitate medie de acoperire a obligatiilor de plata
Capacitate mica de acoperire a obligatiilor de plata
10 Raportul autonomiei financiare la termen:
Autonomie financiara foarte buna
Autonomie financiara buna
Autonomie financiara scazuta
11 Rata de rambursare a datoriilor la termen
Capacitate ridicata de rambursare a datoriilor la termen
Capacitate medie de rambursare a datoriilor la termen
Capacitate mica de rambursare a datoriilor la termen
CHOICES:
Trezoreria neta pozitiva este expresia echilibrului financiar stability la nivelul intregii activitati a intreprinderii si rezultatul unui exercitiu financiar care s-a incheiat cu un surplus de disponibilitati banesti. Intreprinderea poate investi surplusul de lichiditati fie in actiuni, fie in obligatiuni, fie in efecte comerciale pe termen scurt.
Intreprinderea se afla in echilibru financiar pe termen scurt, aceasta fiind situatia ideala. Acest echilibru nu poate fi mentinut timp indelungat deoarece o trezorerie cu sold zero reprezinta un echilibru foarte fragil care poate oricand genera dezechilibre financiare.
Trezoreria neta negativa evidentiaza o situatie preocupanta in legatura cu echilibrul financiar de ansamblu al intreprinderii. Intreprinderea detine o trezorerie deficitara putand apela la credite in limita unui plafon aprobat de catre o societate bancara.
Intreprinderea are capacitati reduse de rambursare a altor credite noi.Nu se recomanda apelarea la alte credite deoarece acestea ar creste intr-o proportie prea mare datoriile intreprinderii, iar starea de faliment ar fi iminenta.
Intreprinderea este sfatuita sa analizeze foarte atent decizia de apelare la credite bancare, avandu-se in vedere creditele deja angajate.
Intreprinderea are inca posibilitatea de a cere credite de la banca. Ea trebuie sa analizeze foarte atent ce fel de credite poate apela si care este costul real al acestora, pentru a nu creste exagerat de mult datoriile intreprinderii.
Intreprinderea are capacitati de rambursare a creditelor pe termen scurt satisfacatoare, ea putand garanta eventualele credite cu incasarile generale prevazute pentru viitorul apropiat.
Intreprinderea poate apela la creditele de scont in cazul in care detine efecte comerciale pe termen scurt sau la creditele de tip spot.
Intreprinderea are foarte putine datorii bancare si se recomanda luarea de credite de trezorerie sau chiar a unor credite pe termen lung.
Intreprinderea are o situatie financiara foarte buna, avand posibilitatea de a rambursa creditele pe care le obtine.
Intreprinderea are o situatie satisfacatoare dar acest echilibru financiar trebuie mentinut deoarece posibilitatea cresterii riscului de insolvabilitate este ridicat.
Situatia financiara a firmei este aproape critica, intreprinderea nu mai are posibilitatea de a se indatora prin credite bancare. Singura sursa de finantare devine obtinerea de credite ipotecare sau garantate de catre o alta societate ce prezinta bonitate financiara foarte buna.
Intreprinderea prezinta solvabilitate ridicata, depasind pragul limita impus de banca finantatoare. Ea poate contracta credite pe termen scurt sau lung, indiferent de valoarea acestora, datorita bonitatii sale financiare ridicate si recunoscute de banca.
Intreprinderea prezinta solvabilitate medie, ea poate contracta credite pe termen scurt sau lung, dar in limita unui plafon aprobat de catre o societate bancara.
Intreprinderea se gaseste in cazul in care ponderea resurselor sale proprii in totalul resurselor financiare aflate la dispozitia sa este foarte scazuta. In acest caz, riscul bancii finantatoare creste pe masura ce descreste gradul de independenta financiara a intreprinderii, iar din acesta cauza, societatea bancara nu mai ofera niciun tip de creditare, nici macar creditele pe termen scurt.
VARIABLES:
1 TN
Trezorerie neta
Numeric variable
Displayed at the end of a run
2 RLG
Rata lichiditatii generale
Numeric variable
Displayed at the end of a run
3 RSG
Rata solvabilitatii generale
Numeric variable
Displayed at the end of a run
4 RIG
Rata indatorarii globale
Numeric variable
Displayed at the end of a run
5 RRG
Rata capacitatii globale de rambursare
Numeric variable
Displayed at the end of a run
6 RIT
Rata indatorarii la termen
Numeric variable
Displayed at the end of a run
7 RRT
Rata capacitatii de rambursare la termen
Numeric variable
Displayed at the end of a run
8 RAF
Rata autonomiei financiare globale
Numeric variable
Displayed at the end of a run
9 R0
Rata de acoperire a obligatiilor de plata
Numeric variable
Displayed at the end of a run
10 RAT
Rata autonomiei financiare la termen
Numeric variable
Displayed at the end of a run
11 RR
Rata de rambursare a datoriilor la termen
Numeric variable
Displayed at the end of a run
RULES:
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 1
IF:
[TN]>0
THEN:
Trezoreria neta pozitiva este expresia echilibrului financiar stability la nivelul intregii activitati a intreprinderii si rezultatul unui exercitiu financiar care s-a incheiat cu un surplus de disponibilitati banesti. Intreprinderea poate investi surplusul de lichiditati fie in actiuni, fie in obligatiuni, fie in efecte comerciale pe termen scurt. – Confidence=10/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 2
IF:
[TN]=0
THEN:
Intreprinderea se afla in echilibru financiar pe termen scurt, aceasta fiind situatia ideala. Acest echilibru nu poate fi mentinut timp indelungat deoarece o trezorerie cu sold zero reprezinta un echilbru foarte fragil care poate oricand genera dezechilibre financiare. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 3
IF:
[TN]<0
THEN:
Trezoreria neta negativa evidentiaza o situatie preocupanta in legatura cu echilibrul financiar de ansamblu al intreprinderii. Intreprinderea detine o trezorerie deficitara putand apela la credite in limita unui plafon aprobat de catre o societate bancara. – Confidence=8/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 4
IF:
[RLG]<2
and [RSG]<1.66
THEN:
Intreprinderea are capacitati reduse de rambursare a altor credite noi. Nu se recomanda apelarea la alte credite deoarece acestea ar creste intr-o proportie prea mare datoriile intreprinderii, iar starea de faliment ar fi iminenta. – Confidence=8/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 5
IF:
[RLG]<2
and [RSG]>1.66
and [RSG]=1.66
THEN:
Intreprinderea este sfatuita sa analizeze foarte atent decizia de apelare la credite bancare, avandu-se in vedere creditele deja angajate.
– Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 6
IF:
Rata lichiditatii generale este: Favorabila
and Rata solvabilitatii generale indica faptul ca intreprinderea se
caracterizeaza prin: Insolvabilitate
THEN:
Intreprinderea are inca posibilitatea de a cere credite de la banca. Ea trebuie sa analizeze foarte atent ce fel de credite poate apela si care este costul real al acestora, pentru a nu creste exagerat de mult datoriile intreprinderii. – Confidence=8/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 7
IF:
Rata lichiditatii generale este: Favorabila
and Rata solvabilitatii generale indica faptul ca intreprinderea se
caracterizeaza prin: Solvabilitate
THEN:
Intreprinderea are capacitati de rambursare a creditelor pe termen scurt satisfacatoare, ea putand garanta eventualele credite cu incasarile generale prevazute pentru viitorul apropiat. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 8
IF:
Rata lichiditatii generale este: Foarte buna
and Rata solvabilitatii generale indica faptul ca intreprinderea se
caracterizeaza prin: Insolvabilitate
THEN:
Intreprinderea poate apela la creditele de scont in cazul in care detine efecte comerciale pe termen scurt sau la creditele de tip spot.
– Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 9
IF:
Rata lichiditatii generale este: Foarte buna
and Rata solvabilitatii generale indica faptul ca intreprinderea se
caracterizeaza prin: Solvabilitate
THEN:
Intreprinderea are foarte putine datorii bancare si se recomanda luarea de credite de trezorerie sau chiar a unor credite pe termen lung.
– Confidence=10/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 10
IF:
[RIG]<0.66
and [RRG]<2
and [RRG]=2
THEN:
Intreprinderea are o situatie financiara foarte buna, avand posibilitatea de a rambursa creditele pe care le obtine. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 11
IF:
[RIG]<0.66
and [RRG]>2
and [RRG]=4
and [RRG]<4
THEN:
Intreprinderea are o situatie financiara foarte buna, avand posibilitatea de a rambursa creditele pe care le obtine. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 12
IF:
[RIG]<0.66
and [RRG]>4
THEN:
Intreprinderea are o situatie satisfacatoare dar acest echilibru financiar trebuie mentinut deoarece posibilitatea cresterii riscului de insolvabilitate este ridicat. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 13
IF:
Rata indatorarii globale indica faptul ca: Intreprinderea detine deja
imprumuturi care o situeaza la limita critica de indatorare
and Rata capacitatii globale de rambursare: Capacitate foarte buna de
rambursare a datoriilor
THEN:
Intreprinderea are o situatie satisfacatoare dar acest echilibru financiar trebuie mentinut deoarece posibilitatea cresterii riscului de insolvabilitate este ridicat. – Confidence=8/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 14
IF:
Rata indatorarii globale indica faptul ca: Intreprinderea detine deja
imprumuturi care o situeaza la limita critica de indatorare
and Rata capacitatii globale de rambursare: Capacitate buna de rambursare a
datoriilor
THEN:
Intreprinderea are o situatie satisfacatoare dar acest echilibru financiar trebuie mentinut deoarece posibilitatea cresterii riscului de insolvabilitate este ridicat. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 15
IF:
Rata indatorarii globale indica faptul ca: Intreprinderea detine deja
imprumuturi care o situeaza la limita critica de indatorare
and Rata capacitatii globale de rambursare: Capacitate scazuta de
rambursare a datoriilor
THEN:
Situatia financiara a firmei este aproape critica, intreprinderea numai are posibilitatea de a se indatora prin credite bancare. Singura sursa de finantare devine obtinerea de credite ipotecare sau garantate de catre o alta societate ce prezinta bonitate financiara foarte buna. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 16
IF:
Rata indatorarii globale indica faptul ca: Intreprinderea nu mai poate
opta pentru creditare externa
and Rata capacitatii globale de rambursare: Capacitate foarte buna de
rambursare a datoriilor
THEN:
Situatia financiara a firmei este aproape critica, intreprinderea nu mai are posibilitatea de a se indatora prin credite bancare. Singura sursa de finantare devine obtinerea de credite ipotecare sau garantate de catre o alta societate ce prezinta bonitate financiara foarte buna. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 17
IF:
[RIG]>0.66
and [RRG]<4
and [RRG]=4
and [RRG]>4
THEN:
Situatia financiara a firmei este aproape critica, intreprinderea nu mai are posibilitatea de a se indatora prin credite bancare. Singura sursa de finantare devine obtinerea de credite ipotecare sau garantate de catre o alta societate ce prezinta bonitate financiara foarte buna. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 18
IF:
Rata indatorarii globale indica faptul ca: Intreprinderea nu mai poate
opta pentru creditare externa
and Rata capacitatii globale de rambursare: Capacitate scazuta de
rambursare a datoriilor
THEN:
Situatia financiara a firmei este aproape critica, intreprinderea nu mai are posibilitatea de a se indatora prin credite bancare. Singura sursa de finantare devine obtinerea de credite ipotecare sau garantate de catre o alta societate ce prezinta bonitate financiara foarte buna. – Confidence=10/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 19
IF:
[RIT]<1
and [RRT]=1.5
and [RRT]<1.5
THEN:
Intreprinderea are o situatie financiara foarte buna, avand posibilitatea de a rambursa creditele pe care le obtine. – Confidence=10/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 20
IF:
[RIT]<1
and [RRT]>1.5
and [RRT]=3
and [RRT]<3
THEN:
Intreprinderea are o situatie financiara foarte buna, avand posibilitatea de a rambursa creditele pe care le obtine. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 21
IF:
[RIT]<1
and [RRT]>3
THEN:
Intreprinderea are o situatie satisfacatoare dar acest echilibru financiar trebuie mentinut deoarece posibilitatea cresterii riscului de insolvabilitate este ridicat. – Confidence=8/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 22
IF:
Rata indatorarii la termen indica faptul ca: Intreprinderea detine deja
imprumuturi care o situeaza la limita critica de indatorare
and Rata capacitatii de rambursare la termen: Capacitate foarte buna de
rambursare a datoriilor
THEN:
Intreprinderea are o situatie satisfacatoare dar acest echilibru financiar trebuie mentinut deoarece posibilitatea cresterii riscului de insolvabilitate este ridicat. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 23
IF:
Rata indatorarii la termen indica faptul ca: Intreprinderea detine deja
imprumuturi care o situeaza la limita critica de indatorare
and Rata capacitatii de rambursare la termen: Capacitate buna de
rambursare a datoriilor
THEN:
Intreprinderea are o situatie satisfacatoare dar acest echilibru financiar trebuie mentinut deoarece posibilitatea cresterii riscului de insolvabilitate este ridicat. – Confidence=8/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 24
IF:
Rata indatorarii la termen indica faptul ca: Intreprinderea detine deja
imprumuturi care o situeaza la limita critica de indatorare
and Rata capacitatii de rambursare la termen: Capacitate scazuta de
rambursare a datoriilor
THEN:
Situatia financiara a firmei este aproape critica, intreprinderea nu mai are posibilitatea de a se indatora prin credite bancare. Singura sursa de finantare devine obtinerea de credite ipotecare sau garantate de catre o alta societate ce prezinta bonitate financiara foarte buna. – Confidence=8/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 25
IF:
Rata indatorarii la termen indica faptul ca: Intreprinderea nu mai
poate opta pentru creditare externa
and Rata capacitatii de rambursare la termen: Capacitate foarte buna de
rambursare a datoriilor
THEN:
Situatia financiara a firmei este aproape critica, intreprinderea nu mai are posibilitatea de a se indatora prin credite bancare. Singura sursa de finantare devine obtinerea de credite ipotecare sau garantate de catre o alta societate ce prezinta bonitate financiara foarte buna. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 26
IF:
Rata indatorarii la termen indica faptul ca: Intreprinderea nu mai
poate opta pentru creditare externa
and Rata capacitatii de rambursare la termen: Capacitate buna de
rambursare a datoriilor
THEN:
Situatia financiara a firmei este aproape critica, intreprinderea nu mai are posibilitatea de a se indatora prin credite bancare. Singura sursa de finantare devine obtinerea de credite ipotecare sau garantate de catre o alta societate ce prezinta bonitate financiara foarte buna. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 27
IF:
Rata indatorarii la termen indica faptul ca: Intreprinderea nu mai
poate opta pentru creditare externa
and Rata capacitatii de rambursare la termen: Capacitate scazuta de
rambursare a datoriilor
THEN:
Situatia financiara a firmei este aproape critica, intreprinderea nu mai are posibilitatea de a se indatora prin credite bancare. Singura sursa de finantare devine obtinerea de credite ipotecare sau garantate de catre o alta societate ce prezinta bonitate financiara foarte buna. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 28
IF:
[RAF]>0.5
and [R0]>2
THEN:
Intreprinderea prezinta solvabilitate ridicata, depasind pragul limita impus de banca finantatoare. Ea poate contracta credite pe termen scurt sau lung, indiferent de valoarea acestora, datorita bonitatii sale financiare ridicate si recunoscute de banca. – Confidence=10/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 29
IF:
Rata autonomiei financiare globale: Autonomie financiara foarte buna
and [RAF]>0.5
and [R0]=1
and [R0]>1
and [R0]<2
and [R0]=2
THEN:
Intreprinderea prezinta solvabilitate ridicata, depasind pragul limita impus de banca finantatoare. Ea poate contracta credite pe termen scurt sau lung, indiferent de valoarea acestora, datorita bonitatii sale financiare ridicate si recunoscute de banca. – Confidence=8/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 30
IF:
[RAF]>0.5
and [R0]<1
THEN:
Intreprinderea prezinta solvabilitate medie, ea poate contracta credite pe termen scurt sau lung, dar in limita unui plafon aprobat de catre o societate bancara. – Confidence=8/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 31
IF:
Rata autonomiei financiare globale: Autonomie financiara medie
and Rata de acoperire a obligatiilor de plata: Capacitate mare de acoperire
a obligatiilor de plata
THEN:
Intreprinderea prezinta solvabilitate ridicata, depasind pragul limita impus de banca finantatoare. Ea poate contracta credite pe termen scurt sau lung, indiferent de valoarea acestora, datorita bonitatii sale financiare ridicate si recunoscute de banca. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 32
IF:
Rata autonomiei financiare globale: Autonomie financiara medie
and Rata de acoperire a obligatiilor de plata: Capacitate medie de
acoperire a obligatiilor de plata
THEN:
Intreprinderea prezinta solvabilitate medie, ea poate contracta credite pe termen scurt sau lung, dar in limita unui plafon aprobat de catre o societate bancara. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 33
IF:
Rata autonomiei financiare globale: Autonomie financiara medie
and Rata de acoperire a obligatiilor de plata: Capacitate mica de acoperire
a obligatiilor de plata
THEN:
Intreprinderea prezinta solvabilitate medie, ea poate contracta credite pe termen scurt sau lung, dar in limita unui plafon aprobat de catre o societate bancara. – Confidence=8/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 34
IF:
Rata autonomiei financiare globale: Autonomie financiara scazuta
and Rata de acoperire a obligatiilor de plata: Capacitate mare de acoperire
a obligatiilor de plata
THEN:
Intreprinderea se gaseste in cazul in care ponderea resurselor sale proprii in totalul resurselor financiare aflate la dispozitia sa este foarte scazuta. In acest caz, riscul bancii finantatoare creste pe masura ce descreste gradul de independenta financiara a intreprinderii, iar din acesta cauza, societatea bancara nu mai ofera niciun tip de creditare, nici macar creditele pe termen scurt. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 35
IF:
Rata autonomiei financiare globale: Autonomie financiara scazuta
and Rata de acoperire a obligatiilor de plata: Capacitate medie de
acoperire a obligatiilor de plata
THEN:
Intreprinderea se gaseste in cazul in care ponderea resurselor sale proprii in totalul resurselor financiare aflate la dispozitia sa este foarte scazuta. In acest caz, riscul bancii finantatoare creste pe masura ce descreste gradul de independenta financiara a intreprinderii, iar din acesta cauza, societatea bancara nu mai ofera niciun tip de creditare, nici macar creditele pe termen scurt. – Confidence=8/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 36
IF:
Rata autonomiei financiare globale: Autonomie financiara scazuta
and Rata de acoperire a obligatiilor de plata: Capacitate mica de acoperire
a obligatiilor de plata
THEN:
Intreprinderea se gaseste in cazul in care ponderea resurselor sale proprii in totalul resurselor financiare aflate la dispozitia sa este foarte scazuta. In acest caz, riscul bancii finantatoare creste pe masura ce descreste gradul de independenta financiara a intreprinderii, iar din acesta cauza, societatea bancara nu mai ofera niciun tip de creditare, nici macar creditele pe termen scurt. – Confidence=8/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 37
IF:
[RAT]>0.7
and [RR]<0.5
THEN:
Intreprinderea prezinta solvabilitate ridicata, depasind pragul limita impus de banca finantatoare. Ea poate contracta credite pe termen scurt sau lung, indiferent de valoarea acestora, datorita bonitatii sale financiare ridicate si recunoscute de banca. – Confidence=10/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 38
IF:
[RAT]>0.7
and [RR]=0.5
and [RR]>0.5
and [RR]<1
and [RR]<1
THEN:
Intreprinderea prezinta solvabilitate ridicata, depasind pragul limita impus de banca finantatoare. Ea poate contracta credite pe termen scurt sau lung, indiferent de valoarea acestora, datorita bonitatii sale financiare ridicate si recunoscute de banca. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 39
IF:
[RAT]>0.7
and [RR]>1
THEN:
Intreprinderea prezinta solvabilitate medie, ea poate contracta credite pe termen scurt sau lung, dar in limita unui plafon aprobat de catre o societate bancara. – Confidence=8/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 40
IF:
Raportul autonomiei financiare la termen: Autonomie financiara buna
and Rata de rambursare a datoriilor la termen Capacitate ridicata de
rambursare a datoriilor la termen
THEN:
Intreprinderea prezinta solvabilitate ridicata, depasind pragul limita impus de banca finantatoare. Ea poate contracta credite pe termen scurt sau lung, indiferent de valoarea acestora, datorita bonitatii sale financiare ridicate si recunoscute de banca. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 41
IF:
Raportul autonomiei financiare la termen: Autonomie financiara buna
and Rata de rambursare a datoriilor la termen Capacitate medie de
rambursare a datoriilor la termen
THEN:
Intreprinderea prezinta solvabilitate medie, ea poate contracta credite pe termen scurt sau lung, dar in limita unui plafon aprobat de catre o societate bancara. – Confidence=8/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 42
IF:
Raportul autonomiei financiare la termen: Autonomie financiara buna
and Rata de rambursare a datoriilor la termen Capacitate mica de rambursare
a datoriilor la termen
THEN:
Intreprinderea prezinta solvabilitate medie, ea poate contracta credite pe termen scurt sau lung, dar in limita unui plafon aprobat de catre o societate bancara. – Confidence=8/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 43
IF:
Raportul autonomiei financiare la termen: Autonomie financiara scazuta
and Rata de rambursare a datoriilor la termen Capacitate ridicata de
rambursare a datoriilor la termen
THEN:
Intreprinderea se gaseste in cazul in care ponderea resurselor sale proprii in totalul resurselor financiare aflate la dispozitia sa este foarte scazuta. In acest caz, riscul bancii finantatoare creste pe masura ce descreste gradul de independenta financiara a intreprinderii, iar din acesta cauza, societatea bancara nu mai ofera niciun tip de creditare, nici macar creditele pe termen scurt. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 44
IF:
Raportul autonomiei financiare la termen: Autonomie financiara scazuta
and Rata de rambursare a datoriilor la termen Capacitate medie de
rambursare a datoriilor la termen
THEN:
Intreprinderea se gaseste in cazul in care ponderea resurselor sale proprii in totalul resurselor financiare aflate la dispozitia sa este foarte scazuta. In acest caz, riscul bancii finantatoare creste pe masura ce descreste gradul de independenta financiara a intreprinderii, iar din acesta cauza, societatea bancara nu mai ofera niciun tip de creditare, nici macar creditele pe termen scurt. – Confidence=9/10
–––––––––––––-
RULE NUMBER: 45
IF:
Raportul autonomiei financiare la termen: Autonomie financiara scazuta
and Rata de rambursare a datoriilor la termen Capacitate mica de rambursare
a datoriilor la termen
THEN:
Intreprinderea se gaseste in cazul in care ponderea resurselor sale proprii in totalul resurselor financiare aflate la dispozitia sa este foarte scazuta. In acest caz, riscul bancii finantatoare creste pe masura ce descreste gradul de independenta financiara a intreprinderii, iar din acesta cauza, societatea bancara nu mai ofera niciun tip de creditare, nici macar creditele pe termen scurt. – Confidence=8/10
Anexa 10
Capturile ferestrelor de dialog ale prototipului TREZORE
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Si Gestiunea Trezoreriei (ID: 136212)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.