Analiza Riscurilor Financiare, Metode de Evaluare Si Masurare In Baza Datelor Intreprinderii I.m. „stati Market” S.r.l
CUPRINS
Adnotare
Introducere
Capiolul I: Abordări teoretice privind riscurile financiare
Risc financiar- concept și noțiunile de bază
Metode de analiză și măsurare a riscurilor fianciare
Gestiunea și managementul riscurilor financiare
Capitolul II: Analiza riscurilor financiare, metode de evaluare și măsurare în baza datelor întreprinderii Î.M. „Stati- Market” S.R.L
2.1. Diagnosticul financiar al întreprinderii Î.M. „Stati- Market” S.R.L
2.2. Măsurarea riscului financiar la întreprinderea Î.M. „Stati- Market” S.R.L
Capitolul III: Modalități, căi de perfecționare a gestiunii riscurilor financiare la întreprinderile din Republica Moldova
3.1. Metode și tehnici moderne de acoperire a riscurilor financiare, posibilitățile aplicării lor în Republica Moldova
3.2. Problemele specifice de gestiune a riscurilor financiare în cadrul întreprinderilor din Republica Moldova
Încheiere
Bibliografie
Anexe
INTRODUCERE
Actualitatea temei investigate. Mecanismul constituit în Republica Moldova, axat spre relațiile de piață, introducerea metodelor noi de gestiune, precum și avansarea multiplă a formelor de proprietate au condus la apariția diferitor tipuri de riscuri. Prin urmare, orice înteprindere își desfășoară activitatea într-un spațiu financiar care îi oferă instrumente și posibilități de acțiune specific, dar care o supune unor constrângeri deosebite. La respectivele constrângeri se referă și expunerea tot mai mare a întreprinderilor la riscuri financiare, impunându-se astfel necesitatea unei gestiuni adecvate a riscului financiar, risc care de fapt caracterizează variabilitatea rezultatelor întreprinderii, ca urmare a influenței structurii financiare a capitalurilor ei.
Trebuie de specificat că una din cele mai riscante activități este cea de producție. De astfel, până în prezent la majoritatea întreprinderilor, structurarea procesului de evaluare și analiză a riscului financiar se situează la un nivel redus. Pentru că în condițiile în care proprietatea privată devine axul central al economiei, iar formarea liberă a prețurilor pe piață și concurența se manifestă tot mai larg, situațiile de risc se intensifică, amplificându-se astfel și importanța analizei riscului financiar apărut în activitatea întreprinderilor.
Una din problemele esențiale care se înregistrează în procesul organizării sistemului de gestiune a riscurilor întreprinderilor, este absența în practica națională a metodelor aplicative, care conduc la examinarea complexă a riscului financiar la întreprinderile cu activitate de producție.
Alegerea temei de investigare, precum și a direcțiilor de bază a acesteia rezultă din necesitatea investigării stiințifice a problemei specificate. Astfel, în lucrarea propriu zisă au fost utilizate metode noi de analiză și evaluare a riscului financiar, care au generat ideea de a mări eficiența întregului proces de gestiune a riscului.
Gradul de studiere a temei investigate. În lucrare se folosesc rezultatele cercetărilor ce argumentează anumite aspecte privind gestiunea și evaluarea riscului financiar. Problemele acestea au fost abordate în lucrările savanților economiști precum: N. Prodan, N. Țiriulnicov, N. Băncilă, L. Gavriliuc etc.; din Occident: A. Smith, John M. Keynes, T. Bocikai, John Raftery, John Adams, C. Drury etc.; din România: I. Moroșan, I. Stancu etc.; din spațiul exsovietic: A. D. Seremet, V. A. Cernov, N. L. Marenkov, G. V. Savitkaia etc.
Deși majorotatea cercetărilor efectuate de acești savanți au fost bazate doar pe aspecte teoretice, decât cele aplicative, ele continuă să aibă o valoare semnificativă. Insuficiența abordării particularităților aplicării metodelor de evaluare și gestiune a riscului financiar în diferite sfere de activitate au predefinit alegerea temei propriu- zise și au determinat obiectivul și sarcinile lucrării.
Scopul și obiectivele temei investigate. Scopul studierii constă în adaptarea tehnicilor și instrumentelor de evaluare a riscului financiar, generalizarea principiilor teoretice prin prisma indicatorilor la cerințele Standardelor Naționale de Contabilitate (SNC) din Republica Moldova, precum și crearea unui model nou de cercetare și evaluare a riscului financiar ale întreprinderilor din Republica Moldova.
Obiectivul urmărit este specificat prin următoarele sarcini ale cercetării:
argumentarea conținutului economic prin utilizarea celor mai reușite definiții cu referire la noțiunea de “risc financiar”;
clasificarea riscului financiar cu ajutorul unei sistematizări și argumentări esențiale;
analiza comparativă a metodelor de estimare a riscului financiar;
fundamentarea și evidențierea propunerilor privind ameliorarea metodelor de calcul și de apreciere a influenței factorilor financiari, în scopul conturării rezervelor interne de reducere a riscului financiar, și de majorare a rezultatelor financiare ale întreprinderilor din Republica Moldova pe viitor.
În acest context , scopul primordial al politicilor de gestiune a riscurilor financiare, apărute în procesul de derulare a activității economico-financiare, este minimizarea pierderilor sau cheltuielilor suplimentare suportate de întreprinzători.
Tema de cercetare a tezei stabilește formele teoretico-metodologice și organizatorice ale evaluării și gestiunii riscului financiar la întreprinderile din Republica Moldova.
Obiectul cercetării îl formează complexitatea dificultăților legate de perfecționarea metodelor de gestiune și evaluare a riscului financiar la întreprinderi, asigurând ulterior creșterea eficienței gestiunii riscurilor la întreprinderile din Republica Moldova. Cercetările au fost realizate în cadrul întreprinderii Î.M. „Stati- Market” S.R.L., în baza anilor 2012-2013, activitatea ei de bază fiind comerțul cu amănuntul a produselor alimentare și nealimentare.
Suportul metodologic și teoretico-științific. În procesul cercetării s-a utilizat metoda universală a dialecticii și manifestările acesteia; deducția și inducția, sinteza și analiza, analogia, corelarea, abstracția stiințifică, precum și metodele economico-matimatice, economico-statistice și cele ale analizei de prelucrare a informației: gruparea, compararea, metoda balanțieră, metoda substituției în lanț, recalculării, metoda balanțieră etc. Drept bază informațională au servit datele rapoartelor financiare, rapoartelor statistice, datele privind executarea obligațiunilor contractual etc. Drept bază metodologică și teoretică au constituit lucrările savanților esențiali din Republica Moldova, România, S.U.A., și din alte țări, actele normative și legislative ale Republicii Moldova (Codul Civil, Standardele Naționale de Contabilitate, Legea Contabilității) etc.
Noutatea științifică a rezultatelor obținute vizează următoarele aspecte științifice:
aprofundarea și dezvoltarea teoretică a noțiunilor de: risc în activitatea de antreprenoriat, risc financiar, gestiune a riscurilor financiare, evaluare a riscurilor financiare, metodă de evaluare a riscurilor financiare, regim de activitate, ordine etalon a indicatorilor;
rectificarea algoritmului procesului de gestiune a riscurilor întreprinderii prin introducerea ciclicității;
examinarea comparativă a metodelor aplicative de evaluare a riscurilor și relevarea nivelului de conlucrare funcțională a acestora;
adaptarea instrumentelor și tehnicilor de analiză și de evaluare a riscurilor financiare la normele și cerințele S.N.C din Republica Moldova, determinată de evidențierea ipotezelor în baza cărora se întocmește informația analitică;
propunerea analizei în expresie valorică asupra coeficientului de levier operațional și a coeficientului de levier financiar și depistării rezervelor interne de reducere a acestora pe viitor;
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a temei investigate se constituie pe baza argumentărilor științifice și a prismelor metodologice în evaluarea și gestiunea riscului financiar, precum și implimentarea principiilor metodologice de cercetare a riscului financiar, urmărind următoarele sarcini:
ameliorarea calității deciziilor managriale datorită organizării procesului de gestiune a riscului financiar prin introducere ciclicității;
studierea și sporirea sistemului de indicatori specifici recomandat pentru evaluarea și analiza riscului financiar la întreprinderi;
asigurarea operativității și justeței informatiei despre riscul financiar a întreprinderilor, care contribuie la găsirea de măsuri și decizii manageriale privind dificultățile de control, eliminare sau reducere a acestora cât mai benefic posibil.
elucidarea și soluționarea problemelor aferente metodelor de analiză și evaluare a riscurilor și financiare și adaptarea lor la normele și cerințele SNC din Republica Moldova;
Utilizarea în practică a normativelor menționate v-a majora eficacitatea procesului de gestiune a riscului financiar și v-a contribui nemijlocit la evidențierea mai amplă a rezervelor de reducere a riscurilor la întreprinderile din Republica Moldova. Rezultatele finale în baza cercetărilor vor spori esențial eficiența și calitatea deciziilor manageriale a agenților economici în condițiile dezvoltării relațiilor de piață, ulterior, vor imbunătăți stabilitatea lor în mediul concurențial.
Conținutul și structura temei investigate. Pornind de la obiectivul de bază și sarcinile lucrării, teza este concepută cu următoarea structură: nota introductivă, trei capitole ce reflectă conținutul de bază al cercetării, concluzii și recomandări, lista surselor bibliografice și anexe.
Astfel, în capitolul I se includ considerațiile privind conceptul teoretic al riscului financiar în activitatea de antreprenoriat, rădăcinile de proviniență a noțiunii de risc, și caracteristicile de bază a noțiunii de risc financiar, precum și se analizează esența și conținutul riscurilor financiare, accentuând modul desfășurării acestora în cadrul întreprinderii, specificându-se și factorii determinanți ai riscurilor financiare. Totodată, sunt descrise medole de analiză a riscurilor financiare și aplicabilitatea acestora.
În capitolul II, se parcurge în esență asupra etapelor de analiză a riscurilor financiare, stabilind ulterior specificul și modul desfășurării a metodelor de analiză a riscurilor financiare în baza datelor întreprinderii Î.M. „Stati- Market” S.R.L., raportând capacitatea de gestiune a gradului de risc financiar, precum și modalitățile de combatere a acestuia din contul resurselor aflate la dispoziția întreprinderii etc.
Capitolul III, parcurge în esență și estimează conținutul capitolelor anterioare, prin propunearea de metode și tehnici de acoperire a riscurilor, precum și a posibilităților aplicării acestora în Republica Moldova, prin stabilirea problemelor specifice de gestiune a riscurilor financiare etc.
Cuvinte-cheie. Risc financiar, evaluare a riscului, metoda de evaluare a riscului financiar, coeficient de levier financiar, prag de rentabilitate, factorii determinanți ai risului financiar, gestiunea riscului, evaluarea riscurilor, riscul în activitatea de antreprenoriat, consumurile și cheltuielile variabile etc.
CAPITOLUL I: “ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND RISCURILE FINANCIARE”.
Risc financiar- concept și noțiunile de bază.
Încă din cele mai vechi timpuri în activitatea economică exista noțiunea de risc. Anume din acest motiv în orice limbă ea determină noțiunea inițială a vorbirii cotidiene, care se folosește zilnic în cele mai diverse situații și față de cele mai diverse fenomene, cu mici nuanțe referitoare la conținutul ei. Experiența istorică arată că riscul neobținerii rezultatelor scontate a început să se manifeste, îndeosebi, în perioada apariției relațiilor marfă – bani, a concurenței participanților la circuitul economic. De aceea, o dată cu dezvoltarea relațiilor capitaliste, apar și diverse teorii cu privire la risc, clasicii teoriei economice manifestînd o atenție semnificativă cercetării problemelor aferente riscului în activitatea de antrtatea de antreprenoriat, consumurile și cheltuielile variabile etc.
CAPITOLUL I: “ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND RISCURILE FINANCIARE”.
Risc financiar- concept și noțiunile de bază.
Încă din cele mai vechi timpuri în activitatea economică exista noțiunea de risc. Anume din acest motiv în orice limbă ea determină noțiunea inițială a vorbirii cotidiene, care se folosește zilnic în cele mai diverse situații și față de cele mai diverse fenomene, cu mici nuanțe referitoare la conținutul ei. Experiența istorică arată că riscul neobținerii rezultatelor scontate a început să se manifeste, îndeosebi, în perioada apariției relațiilor marfă – bani, a concurenței participanților la circuitul economic. De aceea, o dată cu dezvoltarea relațiilor capitaliste, apar și diverse teorii cu privire la risc, clasicii teoriei economice manifestînd o atenție semnificativă cercetării problemelor aferente riscului în activitatea de antreprenoriat.
Studiind literatura de specialitate consacrată riscurilor în activitatea economică [1, 2, 3, 4, 5, 6], deducem că nu există o părere unică referitoare la noțiunea de risc. Aceasta se explică, în special, prin aspectul multilateral al acestui fenomen practic ignorat pînă în prezent de legislația economică națională cu privire la activitatea de antreprenoriat [1-9; 14-18]. Mai mult ca atât, riscurile reprezintă un fenomen complex, care posedă o mulțime de principii contradictorii, uneori chiar incompatibile. Aceasta oferă posibilitatea existenței diferitelor tratări privind noțiunea de risc sub diferite aspecte.
Noțiunea de risc este utilizată în diverse științe. În fiecare din ele studierea riscului derivă
din obiectul cercetării științei în cauză și se bazează pe metodele și tratările proprii. În continuare
vom examina unele abordări, definiții și tratări ale noțiunii de risc în limita unui concept concret asupra acestei probleme.
În dicționarul lui Webster riscul este definit ca „pericolul unei pierderi sau daune materiale”. Deci, riscul se referă la posibilitatea apariției unei anumite situații nefavorabile [83].
Un interes anumit provoacă tratarea riscului în dicționarul explicativ al limbii vii al lui Dall: „a risca înseamnă a porni într-un noroc, la o afacere nesigură, … a acționa curajos, cu ingeniozitate, sperând la noroc” [84].
Fără o înțelegere justificată a specificului riscului este imposibil a face careva recomandări de analiză și evidență a acestuia în activitatea de antreprenoriat. De aceea, în continuare vom încerca să alegem și să clasificăm cele mai reușite abordări, definiții și noțiuni existente cu privire la risc, în funcție de conținutul acestora, în 3 grupe mari (vezi Anexa 1).
Grupa I
Autorii din această grupă (N. Siropolis, N. D. Ilienkova, G. V. Cernova etc.) examinează riscul doar ca fiind o daună posibilă: pierderi materiale sau alte pierderi, care pot avea loc în urma acțiunii incorecte a antreprenorului sau sunt un rezultat al altor cauze, care nu depind de el. Aceasta nu e tocmai just, deoarece, dacă ne vom concentra asupra obținerii unui rezultat pozitiv ca urmare a situației de risc, vom vedea existența unui profit evident pentru antreprenor (din care motiv el a recurs la risc).
Grupa II
Autorii din această grupă (T. Bocikai, D. Messen, N. L. Marenkov, P. G. Grabovîi, M. V. Graceva etc.),afirmă că este mai corect a examina riscurile ca o deviere probabilă de la scopul propus, în vederea realizării căruia s-au luat anumite hotărâri și s-a recurs la risc – drept nesiguranță în atingerea rezultatului scontat. Cu toate acestea, se subliniază faptul că abaterea așteptată poate căpăta forma unui eșec sau a unei posibilități de obținere a unui profit mai mare decît cel programat. O anumită expunere la risc poate conduce la faliment, într-un context dat, sau la prosperitate, în alte împrejurări.
Deși majoritatea unor asemenea decizii se adoptă conștient, totuși nu pot să nu se ia în considerare și urmările negative, care nu depind direct de acțiunile antreprenorului.
Grupa III
Autorii din această grupă (A. P. Alighin etc.) evidențiază neajunsurile abordărilor precedente, menționînd necesitatea evaluării riscului ca o condiție-cheie pentru recunoașterea incertitudinii de către risc.
Este de menționat faptul că majoritatea autorilor sunt unanimi în aprecierea impactului riscului. După părerea noastră, definiția riscului, care reflectă mai deplin noțiunea de risc în activitatea de antreprenoriat, poate fi următoarea:
„Riscul în activitatea de antreprenoriat, ca noțiune, face trimitere la posibilitatea de a evalua cantitativ și calitativ probabilitatea unor variații ale rezultatelor scontate față de valorile sau nivelurile estimate inițial, care pot avea loc în urma anumitor acțiuni sau inacțiuni ale întreprinderii și generează diverse consecințe cu caracter negativ.”
Este foarte important că riscul există, indiferent de faptul dacă se conștientizează prezența sau lipsa lui, se ține cont de el sau se ignorează. Un aspect important rezultă din evidențierea unor asemenea caracteristici cum ar fi:
antagonismul;
alternativa;
legalitatea;
incetitudinea.
Analizând aspectul antagonist al riscului, este important să se specifice manifestarea acestuia în diferite circumstanțe. Reprezentând o varietate a activității de antreprenoriat și îndeplinind funcții specifice, riscul, pe de o parte, este orientat spre obținerea rezultatelor pozitive prin metode eficiente în condiții de incertitudine și situații de alegere inevitabilă, anticipând astfel, manifestarea calităților personale și de afaceri ale subiectului gestiunii, prin recurgerea la perfecționarea lor și căutarea unor noi perspective de atingere a scopului preconizat. Această caracteristică a riscului are urmări importante sub aspect social și economic.
Pe de altă parte, riscul de gestiune cauzează urmări nefavorabile din punct de vedere social și economic. De exemplu, este foarte dificil să se respecte normele economice obiective de drept, care, desigur, vin în contradicție cu principiile de bază ale activității de antreprenoriat, atunci cînd alegerea alternativei se bazează pe un suport informațional insuficient și nesatisfăcător.
Fiind examinat din punct de vedere al aspectului alternativ, riscul se manifestă ca o condiție obligatorie, o necesitate de alegere dintre cîteva variante posibile de gestiune a activității de antreprenoriat. Cu toate acestea, în funcție de situația de risc, aspectul alternativ se caracterizează printr-un nivel distinct de dificultate, care poate fi rezolvat prin diferite modalități.
O problemă semnificativă pentru activitatea de antreprenoriat și business o constituie aspectul legal al riscului, deoarece el reprezintă un element indispensabil în activitatea de antreprenoriat și este obligatoriu ca la momentul apariției lui să se respecte un anumit mecanism ce coordonează cu aspectul legal. Aspectul legal al riscului se definește ca fiind o combinare optimală dintre normele legislative și de evaluare, care asigură și, în același timp, reglementează posibilitatea de a recurge la un risc bine determinat. Criteriul acestei combinări este legea, care consolidează statutul și politica de activitate a întreprinderii, stabilește funcțiile, drepturile, obligațiile acesteia, precum și totalitatea altor indicatori calitativi, cantitativi, social-economici, ecologici, politici etc.
Un aspect nu mai puțin important este interconexiunea noțiunilor „risc” și „incertitudine”, care determină diferența dintre rezultatul programat și cel real obținut, fiind sursa de dezvoltare a
activității întreprinderii. De regulă, analiza riscului începe cu conturarea termenului de incertitudine, de nesiguranță în viitor. O acțiune economică este considerată nesigură atunci cînd este posibilă obținerea mai multor rezultate, fără a se cunoaște probabilitatea apariției acestora. Riscul, dimpotrivă, se caracterizează prin posibilitatea descrierii unei legi de probabilitate pentru
rezultatele scontate.
În literatura de specialitate se face distincție între conceptele „incertitudine” și „risc” [58, p.5].
Făcând o scurtă istorie privind importanța economică a celor două concepte, economistul Frank H. Knight, face pentru prima dată distincția dintre risc și incertitudine, analizând riscul și incertitudinea din perspectiva profitului și a spiritului de întreprinzător în condițiile unui sistem concurențial.
Frank Knight în lucrarea sa menționa că „incertitudinea trebuie să fie examinată în sensul, care radical se deosebește de noțiunea apropiată „risc”, de la care ea, în linii generale, niciodată nu s-a separat. Termenul „risc”, așa cum el este utilizat în vorbirea simplă și în raționamentele economice, în realitate reflectă două semnificații, care funcțional, cel puțin în raport cauzal față de teoria activității economice, sunt categoric opuse” și „… incertitudinea măsurabilă sau „riscul” … atât de mult se deosebește de cea incalculabilă că în genere nu are efect de incertitudine. Corespunzător, noi trebuie să limităm termenul incertitudine drept eveniment de tip necantitativ. Aceasta este acea incertitudine adevărată, și nu riscul, care formează baza teoriei adevărate a profitului…” [74, p.13-26].
Astfel, Knight afirmă că riscul poate fi măsurat cantitativ, iar incertitudinea – nu. În realitate cele două noțiuni „riscul” și „incertitudinea” se întâlnesc combinate în diferite proporții. Incertitudinea devine o potențială sursă de risc, în special, atunci cînd decurge dintr-o afirmare incompletă sau când se apelează la surse informaționale incomparabile [41, p.26].
Incertitudinea a fost și este utilizată pentru a descrie situații sau evenimente cărora nu le pot fi asociate probabilități de o potențială producere a lor. Incertitudinile nu sunt asigurabile, dat fiind faptul că nu este posibil, din punct de vedere actuarial, să se stabilească nivelul primei necesare pentru a acoperi ceva, ceea ce este calificat ca fiind incert și indefinibil. Riscurile, prin urmare, tind să fie asigurabile. Pornind de la aceasta, riscul asumat poate fi calculat după următoarea relație [63, p.56]:
Risk = pe_i • ap/c , (1.1)
unde: pe_i – probabilitatea producerii evenimentului i;
ap/c – amplitudinea pierderii sau cîștigului asociat afacerii, în cazul producerii evenimentului i.
Deci, deosebirea dintre risc și incertitudine constă în modalitatea de transmitere a informației și determină existența (în cazul riscului) sau lipsa (în cazul incertitudinii) posibilelor caracteristici ale schimbărilor necontrolate [32, p.25].
Pentru a înțelege mai bine esența riscului în activitatea de antreprenoriat, o importanță primordială o are relația risc – profit. Adam Smith menționa că obținerea celui mai mic profit este legat de risc [61, p.79]. Antreprenorul este pregătit pentru a recurge la risc în condiții de incertitudine, deoarece, pe lângă riscul de a suporta pierderi, există posibilitatea de a obține venituri suplimentare. Deși, este cert faptul că obținerea profitului nu este garantată, recompensa pentru timpul pierdut, efortul și aptitudinile depuse se poate realiza atât sub formă de profit, cât și sub formă de pierdere.
Schimbarea mărimii profitului în funcție de nivelul riscului poate fi ilustrată astfel:
Profit
P3
P2
P1
0 R2 R3 Risc
Figura 1.1. Schimbarea mărimii profitului în funcție de nivelul riscului
Sursa: Шапкин А.С. Экономические и финансовые риски. Оценка, управление, портфель инвестиций. – 3-е изд.//М.:Издательско-торговая корпорация «Дашков и К», 2005.– p.7.
Este posibil a alege decizia care presupune un risc minim (R1 = 0), însă, în cazul unui asemenea nivel al riscului, nivelul profitului obținut (P1) va fi mai redus, iar, în cazul unui nivel înalt de risc R3, profitul poate căpăta o valoare cu mult mai mare, fiind egală cu P3. Astfel, pentru obținerea profitului, antreprenorul trebuie să accepte conștient riscul ca o parte integrantă a vieții economice.
Este necesar de menționat că interesul față de examinarea conceptului teoretic al riscului nu scade până în prezent. Prin urmare, se pot aștepta abordări științifice noi în acest domeniu de cercetare. În acest scop, în continuare vom caracteriza și evalua unul din riscurile fundamentale vizând activitatea curentă a întreprinderii, riscul de natură financiară, ce apare ca rezultat al unei finanțări prin împrumut.
Riscurile financiare au existat încă de la începuturile relațiilor comerciale. În timp însă, nivelul până la care au fost identificate, controlate și măsurate a variat foarte mult.
Pentru o bună desfășurare a activității economice, întreprinderea necesită utilizarea pe lângă capitalurile proprii, și a capitalurilor împrumutate. Apelarea la capital propriu sau la capital împrumutat poate avea consecințe diverse asupra rentabilității obținute și asupra valorii acesteia. Din acest motiv, în toate întreprinderile decizia de finanțare ocupă un loc important în cadrul managementului financiar, prin care se urmărește alegerea unei structuri financiare optime, care să maximizeze averea acționarilor.
Selecția și implementarea unei anumite structuri financiare se face în funcție de mai multe condiționări și restricții, cum ar fi integrarea în cadrul strategiei globale a firmei, luarea în considerare a ramurii de activitate în care operează întreprinderea, a normelor instituțiilor de creditare, a climatului general de pe piața de capital și a așteptărilor investitorilor, a costului fiecărei surse de capital etc.
Costul capitalului împrumutat constituie un cost fix pentru întreprindere, fiind reprezentat de cheltuielile financiare cu dobânzile. Întrucât acestea nu depind de rentabilitatea obținută de către întreprindere, putem afirma că structura financiară determină pentru firmă un anumit risc, reprezentat de nesiguranța obținerii unui rezultat de exploatare suficient de mare pentru acoperirea costului surselor împrumutate.
Acest tip de risc cu care se confruntă întreprinderea poartă denumirea de risc financiar și reflectă variabilitatea indicatorilor de rezultate ca urmare a modificării structurii financiare a întreprinderii [25].
Literatura de specialitate prezintă și alte definiții referitoare la riscul financiar:
partea variabiliății ratei de randament a capitalurilor proprii care se datorează îndatorării [23];
variabilitatea indicatorilor de rezultate sub incidența structurii financiare a întreprinderii [28];
variabilitatea profitului net, sub incidența structurii financiare a firmei [27].
Apariția riscului financiar este cauzată de utilizarea resurselor financiare cu cost fix (credite bancare si obligațiuni emise), iar materializarea sa determină reducerea profitului net sau obținerea de pierderi. Aceste resurse financiare cu cost fix generează obligația firmei de a plăti dobânzile aferente, indiferent de nivelul rezultatului exploatării. Cu cât întreprinderea apelează într-o măsură mai mare la capital împrumutat, cu atât cheltuielile financiare fixe vor fi mai mari.
Riscul financiar nu poate fi eliminat din activitatea unei firme, el aparând în mod obiectiv ori de câte ori întreprinderea contractează un credit. Întreprinderile nu trebuie, însă, să evite apelarea la capitalul împrumutat, ci doar să urmarească cu mare atenție corelația dintre riscul financiar asumat și sporul de rentabilitate financiară care poate fi obținut. Ca rezultat, utilizarea împrumuturilor creează premisele pentru creșterea volumului activității și a rentabilității financiare.
Asfel, deducem, că riscul financiar rezultă din modalitățile adoptate de o întreprindere pentru finanțarea activității sale. Utilizarea într-o măsură însemnată a creditelor bancare sau obligatare determină asumarea unor obligații fixe de plată, reprezentând dobânzile care trebuie achitate, ceea ce antrenează și o creștere a riscului financiar. Dacă, în schimb, capitalul propriu are o pondere covârșitoare în cadrul capitalului folosit, riscul financiar va fi mai mic, deoarece firma nu îți asumă obligații fixe privind remunerarea acționarilor.
Pornind de la definițiile riscului financiar, precum și de la aspectele enunțate anterior, se pot desprinde trăsăturile caracteristice ale riscului financiar:
nesiguranța obținerii unei rentabilități suficiente din activitatea de exploatare, care să permită acoperirea cheltuielilor cu dobânzile;
apariția sa este cauzată de prezența capitalului împrumutat în cadrul structurii de capital a întreprinderii;
materializarea riscului financiar presupune reducerea remunerațiilor cuvenite acționarilor (dividende sau profituri nete), prin afectarea profitului de exploatare obținut pentru achitarea dobânzilor către creditori;
în mod direct, materializarea riscului financiar afectează numai acționarii firmei; indirect, în funcție de amploarea consecințelor, riscul financiar poate afecta și creditorii, furnizorii, clienții și salariații întreprinderii.
Riscul financiar care reflectă sensibilitatea rezultatului la modificarea condițiilor de finanțare a activității întreprinderii, poate fi clasificat astfel (vezi Anexa 2):
riscul determinat de structura costurilor;
Riscul de explotare are în vedere structura costurilor întreprinderii. De fapt repartiția între costurile fixe și costurile variabile face rezultatele întreprinderii mai mult sau mai puțin sensibile la variația nivelului producției și vânzărilor. O întreprindere care are cheltueli fixe sau de structură foarte ridicate va avea rezultatele mai instabile și deci este mai riscantă. În cazul când producția e scăzută, întreprinderea nu va putea să repartizeze cheltuelile sale fixe asupra unui număr suficient de produse și va obține astfel pierderi.
Invers, dacă piața și activitatea permit o producție ridicată, cheltuelile fixe sunt repartizate asupra unei producții suficiente, putându-se obține beneficii. La modul general, creșterea părții cheltuelilor fixe în cheltuelile întreprinderii se exprimă prin creșterea diferenței între rezultatele obținute în ipotezele cele mai favorabile și cele obținute în ipotezele cele mai pesimiste. Această relație între dispersia rezultatelor (care dă mărimea riscului) și structura costurilor pune în discuție activitatea curentă a întreprinderii, adică activitatea de producție, de aprovizionare și de vânzare care constituie exploatarea curentă. Structura costurilor exercită astfel, un risc specific care poate fi caracterizat ca risc de exploatare.
riscul îndatorării ca efect al structurii financiare;
Riscul îndatorării este legat de structura finanțării întreprinderii când întreprinderea caracterizează noi datorii, ea se obligă să obțină beneficii suplimentare pentru a asigura remunerarea și rambursarea împrumuturilor contractate. În consecință dacă activitatea sa are ca rezultat venituri din exploatare mediocre, întreprinderea va fi afectată de remunerarea datoriilor și va obține un rezultat global defavorabil.
Din contră dacă veniturile din exploatare sunt abundente, cheltuelile pentru datorii vor fi acoperite fără dificultate și îndatorarea va permite ameliorarea rentabilității întreprinderii. Dar creșterea îndatorării amplifică dispersia rezultatelor și determină un risc financiar propriu. Se măresc speranțele de rentabilitatea așteptată dacă evoluția viitoare confirmă ipotezele favorabile, dar rezultatele așteptate se reduc în cazul când ipotezele defavorabile se confirmă.
riscul de faliment;
Situația de criză sau falimentul constituie sancțiunea posibilă pentru insolvabilitatea întreprinderii. Insolvabilitatea determină mai întâi, amenințarea cu dispariția întreprinderii. Riscul de faliment constituie astfel un risc vital, care pune în pericol însăși supraviețuirea întreprinderii. El justifică atenția ce se acorda dirijării acestui risc și explică pentru ce menținerea solvabilității sau a echilibrului financiar constitue un imperativ major al gestiunii financiare. Crizele de solvabilitate nu conduc întotdeauna la faliment și când criza poate fi în final depășită, întreprinderea va scăpa de amenințarea dispariției și își va asigură supravețuirea.
riscul cursului de schimb valutar și riscul ratei dobânzii;
Întreprinderea suportă riscuri financiare specifice legate de evoluția cursului de schimb al monedei naționale în raport cu monedele străine și legate de evoluția posibilă a ratei dobânzii.
Pentru fiecare întreprindere, riscul financiar se referă la variabilitatea rezultatelor ca efect al adoptării unei anumite structuri financiare a firmei, respectiv la posibilitatea ca marja costurilor variabile să nu fie suficient de mare pentru a putea acoperi costurile fixe de exploatare și costurile cu dobânzile.
Gradul de nesiguranță cu privire la rezultatele obținute din activitatea de exploatare este dat atât de veniturile, cât și de cheltuielile de exploatare. Astfel, veniturile sunt influențate de condițiile economice generale ale climatului de afaceri, respectiv activitatea concurenților, prețurile de vânzare practicate pe piață, cererea pentru produsele întreprinderii, precum și de numeroși factori interni, ceea ce face ca nivelul vânzărilor să fie diferit față de previziuni. Cheltuielile de exploatare depind, la rândul lor, de factori interni și externi, dar un rol hotărâtor îl are specificul sectorului de activitate, care determină o anumită pondere a cheltuielilor variabile și fixe.
Cunoașterea nivelului riscului financiar cu care se confruntă o firmă și a gradului de îndatorare prezintă importanță pentru mai multe categorii de participanți la viața economică a întreprinderii, printre care [44]:
Managerii;
Ei sunt interesați de cele două aspecte în scopul conceperii strategiei în privința investițiilor viitoare pe care firma dorește să le realizeze, a resurselor financiare de care are nevoie și a disponibilității procurării acestora (de la acționari sau creditori). Managerii pot identifica, astfel, sursele de finanțare care asigură cel mai mic cost pentru întreprindere, precum și structura financiară optimă, care maximizează valoarea firmei. De asemenea, în funcție de tipurile și de nivelul riscului financiar suportat, se pot implementa măsuri și instrumente specifice de acoperire împotriva acestor riscuri, atât pe plan intern, cât și prin apelarea la piața de capital;
Creditorii;
Aceștea sunt, în mod deosebit, interesați de riscul pe care îl suportă atunci acordă credite unei întreprinderi. Ei vor să cunoască gradul de îndatorare, evitând să mai împrumute întreprinderea atunci când aceasta depășește un anumit nivel al îndatorării sau când nu au siguranța că firma va obține o rentabilitate suficientă pentru achitarea ratelor și plata dobânzilor;
Acționarii;
Cel mai adesea, aceștia sunt interesați de valoarea de piață a companiei la care dețin acțiuni. Însă, dacă firma devine prea îndatorată și apare un risc ridicat de faliment, ei pot solicita o remunerație mai mare prin dividende sau prin acordarea de acțiuni gratuite, pentru a compensa riscul crescut, sau pot lua decizia vânzării acțiunilor, căutând alternative mai puțin riscante de investiții;
Investitorii;
Ei se referă la potențialii acționari sau obligatari care doresc să cumpere titluri emise de întreprinderea respectivă (acțiuni sau obligațiuni) atunci când aceasta decide să atragă noi resurse financiare. Evident, riscul pe care îl implică plasamentele la care se angajează constituie unul din criteriile urmărite în efectuarea investițiilor;
Investitorii instituționali;
Sunt reprezentați de către firme mari, din același domeniu de activitate sau din alt domeniu, implicate în operațiuni de fuziuni și achiziții. În afară de rentabilitatea sperată și de cursul acțiunilor pe piață, aceste firme sunt interesate, în efectuarea unor astfel de operațiuni, și de gradul de îndatorare, practica în țările occidentale arătând că întreprinderile cu un grad de îndatorare mic sunt cele mai expuse riscului de a fi preluate de către concurenți. Aceasta, întrucât se consideră că firmele respective își pot susține singure dezvoltarea după preluare, prin contractarea unor credite în nume propriu, fără a mai fi nevoie ca firma achizitoare să mai investească fonduri suplimentare;
Agențiile de rating,
În cazul în care firma este cotată de către o agenție specializată de rating, aceasta poate emite un calificativ, care să reflecte și riscul financiar al firmei respective.
Întrucât riscul financiar nu poate fi eliminat din cadrul activității întreprinderii, se impune gestionarea sa adecvată, care presupune fixarea nivelului acceptabil de risc, urmărindu-se, apoi, maximizarea rentabilității financiare. În procesul de management al riscului financiar, trebuie acordată o atenție deosebită factorilor care determină apariția și evoluția riscului financiar, cunoașterea acestora permițând managerului financiar implementarea de măsuri adecvate în acest domeniu. Cu cât acești factori sunt mai bine identificați și comensurați, cu atât măsurile de protecție sunt mai eficiente.
Obiectivul principal al politicilor de gestiune a riscurilor financiare, apărute în procesul de derulare a activității economico-financiare, este minimizarea pierderilor sau cheltuielilor suplimentare suportate de întreprinzători.
Cu toate acestea, gestiunea riscurilor financiare aferente activității nu se rezumă doar la minimizarea cheltuielilor și este completată de preocuparea permanentă pentru minimizarea expunerii la risc, această activitate având efecte pozitive și asupra salariaților care devin mai riguroși și mai responsabili în activitatea curentă. De o importanță majoră în procesul de administrare a riscurilor financiare este identificarea factorilor determinați. În acest context menționăm că riscul financiar este influențat de două componente [26]:
cost și rentabilitate degajată;
independența financiară, redată de structura financiară aleasă.
În ceea ce privește costul capitalurilor, la momentul când întreprinderea apelează la împrumuturi, este obligatoriu ca activitatea sa să degajeze venituri suplimentare (necesare pentru acoperirea cheltuielilor de exploatare), care să asigure remunerarea capitalului atras prin dobânda aferentă și rambursarea acestuia.
Astfel, întreprinderile care apelează la credite au obligația ca periodic, în conformitate cu prevederile contractului de credit, să verse la bancă rata și dobânda aferentă. Aceste vărsăminte au un caracter stabil și reprezintă, pentru întreprindere, fluxuri de lichidități negative.
În acest context, riscul financiar apare ca urmare a probabilității ca fluxurile pozitive de lichiditate să nu acopere respectivele fluxuri negative. Deci, menționăm că nivelul riscului financiar este direct proporțional cu structura financiară a capitalurilor- un grad ridicat al îndatorării generând o creștere a acestui risc [44]. Astfel, îndatorarea, prin mărimea ei, precum și ca urmare a acțiunilor pe care le antrenează, determină variabilitatea rezultatelor întreprinderii- riscul financiar.
În acest mod, dimensiunea riscului financiar este influențată, în primul rând, de modul de asigurare a îndeplinirii abiectivului de natură strategică a firmei, adică maximizarea valorii patrimoniale cuvenite acționarilor (a proprietarilor firmei), în condiții de risc minim.
Cu cât o firmă atrage fonduri mai importante, costul fiecărei unități valorice adiționale de capital nou poate crește. Acest fapt poate fi consecința acțiunii a doi factori, respectivi:
costul de flotare;
necesitatea de protecție împotriva riscului capitalului suplimentar atras.
Pornind de la aceasta, deducem că analiza marginală are ca obiectiv determinarea punctului de inflexiune, respectiv a nivelului peste care costul implicat de atragerea unor surse financiare suplimentare pentru finanțarea activității este superior nivelului maxim al rentabilității degajat de aceasta- cel de al doilea factor determinative al riscului financiar. Acest fapt derivă direct din necesitatea remunerării, pe seama unor randamente superioare, a posibililor investitori pentru a asigura atractivitatea ofertei respective. De aceea, este absolut necesar ca managementul financiar să fundamenteze decizia de finanțare pe baza unor calcule detaliate cu privire atât la evoluția costului marginal al surselor împrumutate, cât și evoluția costului marginal al surselor proprii.
Rentabilitatea, constituie cea de-a doua componentă a riscului financiar. Obiectivul maximizării valorii acționarilor influențează fezabilitatea investițiilor (concretizarea în participarea la capitalul social al unei entități microeconomice), precum și decizia de finanțare. Maximizarea valorii acționarilor implică alegerea proiectelor de investiții caracterizate prin inegalitatea [28]:
Venit marginal › cost marginal (1.2)
Deci, rentabilitatea solicitată (așteptată) de către cei care dețin fondurile proprii (acționarii sau asociații) reprezintă, prin prisma factorului fiscal, costul fondurilor proprii pentru întreprindere și rentabilitatea solicitată (scontată) de către creditori privind costul datoriilor. În cazul acționarilor, acesta depinde de dividentele viitoare și de variațiile anticipate ale cursului acțiunilor întreprinderii. Pentru creditori, este în funcție de dobânzile încasate și de rambursarea creanței. Creditorii se supun unui risc mai puțin important în raport cu cei care contribuie la fondurile proprii (acționarii sau asociații) și, prin urmare, solicit o rentabilitate mai puțin ridicată. Costul datoriei este, prin urmare, în mod aprioric inferior celui al fondurilor proprii. Orice întreprindere care nu satisface exigențele celor care contribuie cu fonduri, într-o economie de piață este mai mult sau mai puțin condamnată.
Astfel, din punctul de vedere al gestiunii riscului financiar al firmei, păstrarea la dispoziție a unei surse financiare se poate realize atât timp cât nivelul rentabilității degajate excedează pe cel al costului marginal al capitalului atras. Nivelul optim al capitalului atras este cel pentru care costul marginal al capitalului este egal cu cel al rentabilității degajate de investiția efectuată.
Prin urmare, rentabilitatea activităților realizate trebuie să permită satisfacerea exigențelor celor care contribuie cu fonduri: costul mediu ponderat al capitalului sau costul capitalului întreprinderii fiind, prin urmare, o sumă ponderată a costului fondurilor proprii și a costului datoriilor. Pornind de la această prezentare, este tentant a sublinia că este posibil, căutând o combinație judicioasă a fondurilor proprii și a datoriilor, a minimaliza costul capitalului și a crește, astfel, valoarea întreprinderii.
Deci, estimarea riscului financiar necesită dimensioanrea corectă a costului capitalului și câștigurilor actuale associate acțiunilor firmei, precum și evoluția ulterioară a acestor doi parametri.
Referindu-ne, însă, la preveziunea evoluției surselor financiare ale unei firme, menționăm că aceasta implică estimarea evoluției în plan structural a surselor mobilizate. Dacă profitul structural actual se va păstra și în perspectivă, atunci determinarea costului mediu al capitalului nu necesită decât luarea în considerare a costului marginal al fiecărei componente în parte. În situația în care factorul de structură se va modofica, este necesară cuantificarea influenței generată de această modificare asupra costului mediu al capitalului total utilizat.
În concluzie, putem afirma că gestiunea riscului financiar și, implicit, examinarea factorilor determinanți ai acestuia este o activitate de primă importanță, căreia managerii financiari din companiile de success acordă o tot mai mare atenție, realizându-se impactul acesteia asupra performanțele actuale și perspectivelor de creștere a activității antreprenoriale.
Metode de analiză și măsurare a riscurilor financiare.
Problema analizei și gestiunii riscurilor financiare are o importanță semnificativă în domeniul teoriei și practicii de gestiune, planificării și controlului intern al întreprinderii. Alegerea unei corelații optime, din punct de vedere analitic, dintre nivelul riscului și rezultatele activităților desfășurate devine o parte componentă a esenței procesului de luare și realizare a deciziilor manageriale.
Procesul de luare a deciziilor este legat de risc, și anume: de factorii de incertitudine, situațiile neprevăzute din timp care pot influența activitatea oricărui subiect economic. Însă acest fapt presupune nu doar o evaluare a mediului de luare a deciziilor, ci și a corelației dintre fenomene, deoarece anume acesta este scopul cunoașterii și al științei.
Este important ca în procesul analizei riscurilor, persoanele, care iau decizia și cele cointeresate în luarea acesteia să fie capabile să înțeleagă esența activităților desfășurate de întreprindere, să sesizeze cele mai nesesizabile legături și corelații logistice dintre fluxul material, financiar și informațional [75].
Fluxul material reprezintă producția, stocurile de mărfuri și materiale în totalitate cu diferite operațiuni (de transport, descărcare–încărcare, păstrare etc.).
Fluxul financiar. Dacă fluxul material presupune existența reală a serviciilor și produselor, fluxul financiar reprezintă valoarea de schimb a acestora, precum și creanțele și datoriile, drept mijloc de schimb.
Fluxul informațional reprezintă un circuit de mesaje în interiorul sistemelor logistice, între acestea și mediul extern, caracterizat printr-o anumită periodicitate, anumit volum de informații, viteză de transmitere, control și coordonare corespunzătoare a situației în domeniul respectiv.
O abordare corespunzătore în cazul dat este cea logistică, care presupune o analiză complexă a corelațiilor dintre părțile componente ale fluxurilor materiale, financiare și informaționale etc. ale resurselor economice în scopul asigurării unei abordări justificate a sistemului general și complex de funcționare a întreprinderii. Abordarea logistică permite a adera la metodologia și instrumentarul examinării de sistem și al analizei complexe în studiul riscurilor financiare ale întreprinderii. Drept model conceptual de bază pentru studiul respectiv se propune a folosi schema matricială de analiză a riscurilor întreprinderii, bazată pe modelul logistic „compromise interfuncționale” [73] .
Analiza complexă a riscurilor financiare presupune analiza atât a riscurilor legate de direcțiile funcționale de bază ale activității examinate, cât și a riscurilor aferente direcțiilor strategice de dezvoltare a acestei activități.
Apariția riscului financiar este determinată de utilizarea de către întreprindere a capitalului împrumutat, care, mai departe, generează cheltuieli financiare fixe cu dobânzile, care trebuie plătite, indiferent de rezultatele obținute de firmă din activitatea derulată. Având în vedere că aceste cheltuieli fixe afectează rezultatele obținute de către întreprindere, instrumentele de evaluare a riscului financiar elaborate pâna în prezent se bazează pe cuantificarea efectului cheltuielilor financiare asupra rezultatelor firmei, atunci când volumul de activitate variază. Din acest punct de vedere, putem afirma că riscul financiar caracterizează gradul de flexibilitate a firmei, respectiv posibilitatea acesteia de a se adapta rapid la modificarea volumului de activitate. Această adaptare presupune o ajustare a tuturor cheltuielilor cu caracter fix, nu numai a celor financiare, la noul volum de activitate.
Măsurarea riscului financiar este interesantă atât pentru creditori, cât și pentru acționari, această problemă fiind specifică, ca domeniu, analizei situației financiare a întreprinderii. Orice decizie în ceea ce privește finanțarea activității este fundamentată dacă soluția propusă oferă un risc bun și dacă beneficiile așteptate justifică efortul angajat. Creditorul va studia, în acest sens, îndeosebi activitatea desfășurată pentru a stabili starea lichidității fiind interesat mai puțin de analiza fondului de rulment. Componența activului circulant și a angajamentelor pe termen scurt prezintă, o importanță mai mare decât informațiile cu privire la valorile imobilizate și angajamentele pe termen lung. De asemenea, creditorul este interesat și de capacitatea întreprinderii de a degaja profit. Acționarii situează pe primul loc în lista obiectivelor, crearea de valoare, acordând o importanță deosebită fiabilității previziunilor bilanțului și contului de profit și pierdere [24].
Este evident faptul că criteriile pentru alegerea cerințelor aferente celui mai stabil regim de activitate pot fi diverse. În particular, în calitate de asemenea criteriu poate servi menținerea (creșterea) stabilității întreprinderii. În acest caz, la întreprindere se vor crea condiții necesare, care vor asigura minimizarea riscurilor financiare în condiții de incertitudine ale activității (de adoptare a deciziilor privind realizarea regimurilor de activitate și de dezvoltare a obiectului economic) și ale rezultatelor (atât cu efecte pozitive, cât și cu efecte negative) pentru întregul complex de asigurare financiară, materială, informațională a proceselor de activitate și de dezvoltare a întreprinderii.
Sunt cunoscute două modalități de analiză a riscului financiar:
1) analiza riscului financiar pe baza pragului de rentabilitate;
2) analiza riscului financiar pe baza efectului de levier.
Analiza riscului financiar pe baza metodei pragului de rentabilitate se efectuează prin luarea în calcul a cheltuielilor financiare care sunt asimilate cheltuielilor fixe, la un anumit nivel de activitate.
Cifra de afaceri corespunzătoare pragului de rentabilitate se obține pe baza următoarei relații de calcul:
, (1.3)
Unde – pragul de rentabilitate financiar sau punctul critic total, care face să intervină cheltuielile aferente dodânzilor angajate de structura financiară a întreprinderii;
Chd – dobânda, ca o cheltuială fixă;
v – coeficientul privind ponderea consumurilor și cheltuielilor variabile în veniturile din vânzări.
Evaluarea riscului financiar , potrivit unor savanți români [29, p.31], se efecuează cu ajutorul coeficientului de elasticitate (CLF) al rentabilității financiare [45, p.871] și al indicatorului de poziție al întreprinderii în raport cu punctul său critic total :
coeficientul de elasticitate: ; (1.4)
indicatorul de poziție în mărimi absolute: ; (1. 5)
indicatorul de poziție în mărimi relative:. (1.6)
Indicatorul de poziție în mărimea absolută mai este cunoscut și sub denumirea de flexibilitate absolută, rezervă față de pragul rentabilitate sau indicatorul siguranței. Acest indicator exprimă capacitatea unei întreprinderi de a-și modifica și a-și adapta producția la cerințele pieței. Este de dorit ca dimensiunea acestui indicator să fie cât mai mare, pentru a evidenția o flexibilitate ridicată a întreprinderii, respectiv un risc economic mai redus. Gradul de flexibilitate este dependent de potențialul tehnic al întreprinderii, de starea și calitatea acestuia, de potențialul uman și structura organizatorică a firmei.
Indicatorul de poziție relativă, denumit și coeficient de volatilitate, înregistrează valori mai mari atunci când riscul este minim. El are aceeași valoare informațională ca și indicatorul absolut.
Din studiile de specialitate realizate în țările cu o economie de piață funcțională se apreciază că situația întreprinderilor în raport cu pragul de rentabilitate se prezintă astfel:
instabilă, când volumul efectiv al vânzărilor se situează cu cel puțin 10% peste pragul de rentabilitate;
– relativ stabilă, când volumul efectiv al vânzărilor este cu 20% deasupra punctului critic;
– confortabilă, cînd volumul efectiv al vînzărilor depășește punctul critic cu peste 20% [4, p.122].
Includerea cheltuielilor financiare în cheltuieli fixe antrenează creșterea punctului critic al unei firme și implicit creșterea riscului financiar. O valoare mai redusă a pragului de afaceri comparativ cu cel al cifrei de afaceri realizate (sau previzionate) indică un nivel mai mic al riscului financiar la care se expune întreprinderea.
Deci, CLF exprimă modificarea relativă a rezultatului net din activitatea operațională antrenată de modificarea cu 1 procent al profitului operațional până la calculul dobânzilor și prezintă importanță pentru gestiunea financiară.
Analiza riscului financiar pe baza efectului de levier. Analiza rentabilității financiare (sau a capitalului propriu) sub incidența politicii financiare a întreprinderii este un aspect fundamental al riscului financiar, care prezintă interes în mod special pentru acționari.
Mărimea influenței politicii financiare și a structurii financiare asupra performanțelor întreprinderii a dat naștere unui model specific analizei, cunoscut sub denumirea de „efect de levier financiar”, care exprimă incidența îndatorării întreprinderii asupra rentabilității capitalului propriu. Deci:
Rf = Pn/CPr = Re (1-i) + (Re – Rd) (1-i)• TD/CPr , (1.7)
unde Rf reprezintă rentabilitatea financiară;
Re – rentabilitatea economică;
Pn – profitul net obținut din activitatea operațională ;
C Pr – valoarea medie a capitalului propriu;
TD – valoarea medie a datoriilor financiare purtătoare de dobînzi;
Rd – rata dobînzii pentru capitalul împrumutat;
i – cota impozitului pe venit.
Dacă vom lua în considerare prevederile legislației în vigoare cu privire la cota impozitului pe venit [9], atunci la analiza respectivă incidența impozitului pe venit poate fi exclusă și acest model va căpăta următoarea formă:
Rf = Pn/CPr = Re + (Re – Rd) • TD/CPr, (1.8)
Influența levierului asupra rentabilității financiare se poate manifesta în două moduri, astfel:
dacă (Re – Rd) >0, atunci rentabilitatea va fi cu atât mai mare cu cât îndatorarea va fi mai important. Întreprinderea are în acest caz interesul să împrumute la maxim, pentru a beneficia de efectul de levier, iar riscul este mic;
dacă (Re – Rd)< 0, atunci creșterea îndatorării are efect nefavorabil astfel încât cu fiecare procent de creștere a îndatorării, rentabilitatea financiară se va diminua cu diferența dintre rata rentabilității economice și rata medie a dobânzii. Riscul financiar este mare în această situație.
Analiza riscului financiar în baza efectului de levier impune, mai întâi, formularea a 3 ipoteze simplificatoare, adaptate la normele și cerințele SNC din Republica Moldova, care permit izolarea efectelor negative care ar putea influența rezultatele acestei analize. Conținutul acestor ipoteze poate fi redat astfel:
admiterea faptului că întregul capital procurat de întreprindere, cu titlu propriu sau împrumutat, este investit numai în activitatea operațională (de bază);
trebuie luate în calcul doar datoriile financiare pe termen lung și pe termen scurt, adică doar cele generatoare de cheltuieli aferente plății dobânzilor pentru credite și împrumuturi. Astfel, activul bilanțului convențional poate fi obținut ca o însumare a capitalului propriu și a datoriilor financiare.
raportarea profitului obținut la valoarea medie a capitalului propriu trebuie să se facă, avându-se în vedere rezultatul curent net obținut din activitatea de bază, adică eliminându-se incidența operațiunilor de investiții, financiare și excepționale, deoarece ele nu au o legătură directă cu indicatorii examinați care reflectă rezultatele activității de bază a întreprinderii. Totodată, incidența diferențelor temporare și permanente nu se ia în calcul.
Scopul analizei propuse este relevarea factorilor care acționează asupra riscului financiar, a mărimii influenței acestora asupra variabilității rezultatelor sub incidența politicii financiare, stabilirea cauzelor, a modului de determinare a rezervelor și a măsurilor pentru diminuarea sau eliminarea riscului financiar.
Măsurarea riscurilor financiare se mai poate efectua prin diferite tehnici moderne: începând cu analiza probabilistică compusă a modelelor de cercetare a operațiunilor și finisând cu presupunerile intuitive.
În prezent, întreprinzătorii din Republica Moldova, de obicei, la administrarea riscurilor se bazează pe intuiție, pe autoritatea cuiva și pe experiența precedentă.
De fapt, nu se poate determina cu exactitate numărul metodelor și tehnicilor de evaluare a riscurilor financiare. Totuși, va fi util să se examineze metodele cele mai cunoscute în prezent (vezi figura 1.2). Alegerea metodelor pentru analiză care sunt propuse în cadrul prezentei teze este, în primul rând, condiționată de răspândirea și utilitatea lor.
Figura 1.1 Metodele de bază de evaluare a riscurilor întrprinderii
Sursa: Elaborată de autor.
Metoda experților face parte din metodele euristice și se utilizează în condițiile evaluării riscurilor de către experți. În calitate de experți pot fi analiștii cu experiență, care, în baza cunoștințelor lor în domeniul dat, pot oferi aprecieri competente.
Economistul rus N. D. Ilienkova evidențiază trei etape în procesul evaluării riscurilor prin intermediul experților [69]:
La prima etapă se formează grupul experților;
La etapa a doua se efectuează acumularea și generarea ideilor;
La etapa a treia se efectuează analiza ideilor propuse și selectarea celor mai esențiale idei după conținut.
În unele cazuri metoda experților este destul de costisitoare. Totodată, cu ajutorul experților nu se poate determina cu precizie nivelul riscului examinat: diferite grupuri de experți pot ajunge la diferite concluzii în acest domeniu. Apar unele situații cînd expertul care propune o idee cu adevărat valoroasă nu poate să o argumenteze adecvat.
În astfel de condiții, pentru a neutraliza influența opiniei unor experți asupra opiniilor altora, discuția trebuie efectuată prin corespondență. O asemenea metodă de evaluare poartă denumirea „Delphi” și a fost elaborată de firmele americane „RAND Corporation” și „Honeywell”. Ei au elaborat și metodele „Pattern” și „Forecast”. Metoda „Pattern” presupune dezmembrarea problemei examinate de experți într-un șir de compartimente, elemente sau sarcini mai mici.
În cadrul evaluării riscurilor cu ajutorul metodei experților foarte des se aplică coeficienții de pondere (relativi) și de probabilitate. Asemenea coeficienți sunt necesari pentru a asigura baza economico – matematică a analizei riscurilor. În cazul dat, cu cît mai mare va fi numărul experților, cu atît mai obiectivă va fi valoarea unui sau altui indicator mediu ponderat.
Totodată, metoda experților este deosebit de importantă în cazul cînd insuficiența și neautenticitatea informației nu permite a aplica cu acuratețe metodele matematice formale și modelele de pronosticare, planificare, control, analiză și administrare și a efectua careva calcule de argumentare a deciziilor.
Evaluarea riscului, de asemenea, poate fi efectuată utilizînd metoda analogiilor. Această metodă, fiind una din cele mai răspândite metode euristice, presupune utilizarea datelor afacerilor, proiectelor, lucrărilor efectuate anterior. Ea implică, deci, compararea unor situații istorice cu cele curente pentru a estima evoluțiile viitoare. Conceptual, tehnica este simplă și ușor aplicabilă. Cea mai mare parte a datelor necesare sunt disponibile, fiind furnizate prin intermediul surselor publice de informare, sau există deja în cadrul întreprinderii. Pe lîngă avantajele oferite, tehnica analogiilor are propriile dezavantaje. Cel mai serios dezavantaj este dependența completă de setul de date istorice utilizat. Ipoteza fundamentală că evoluțiile precedente, reflectate în setul de date utilizat, denotă automat faptul că riscurile viitoare vor fi similare cu cele din trecut. Deci, la analiza riscurilor cu ajutorul metodei date este necesar să se acorde o atenție deosebită analizei situațiilor concrete.
Trebuie de menționat că utilizarea în prezent a acestor metode în unitățile de producție din Republica Moldova este destul de problematică, deoarece, în primul rând, agenții economici autohtoni încă nu au acumulat experiență în acest domeniu și, în al doilea rînd, situația economică creată nu permite a stabili puncte de reper exacte.
Importanța aplicării metodelor economico – matematice constă în faptul că ele permit a măsura cantitativ fenomenele economice și, în particular, valoarea riscului, ceea ce, spre deosebire de evaluările prin intermediul metodei experților, asigură posibilitatea celei mai exacte comparări a fenomenelor. Mai mult decât atât, modelele matematice permit a imita situațiile economice și a evalua consecințele la alegerea deciziilor, fără a recurge la experimente costisitoare. Cele mai răspândite metode economico – matematice sunt :
Teoria jocurilor – teoria modelelor matematice de adoptare a deciziilor optime în condiții de incertitudine, de existență a intereselor contrare ale diferitelor părți, a conflictului.
Deși unele lucrări au fost publicate încă în anii ‘20, această teorie pentru prima dată a fost expusă detaliat de Neiman și Morgenstern în anul 1944. În modelul de joc riscul este legat de totalitatea factorilor nedeterminați ai mediului înconjurător. La alegerea deciziei optime se utilizează metodele minimaxului (regretului) a lui Savage și maximinului (pesimist) al lui Abraham Wald și diferite criterii determinate în funcție de circumstanțe concrete (de exemplu, criteriul pesimistului – optimistului a lui Hurwicz).
Trebuie de menționat că majoritatea autorilor (A. S. Șapkin, V. A. Cernov, N. L. Marenkov) preocupați de problemele aferente metodelor de evaluare a riscurilor, la compartimentul privind metodele economico–matematice, în primul rând, și-au focalizat atenția asupra elementelor teoriei jocurilor.
Metoda “Monte Carlo” prevede descrierea formalizată a incertitudinii și se utilizează în cele mai complicate procese de prognoză, în special atunci cînd sunt tratate probleme multidimensionale (spre exemplu, rezultatul depinde de mai multe variabile sau factori de risc).
Totuși, rezultatele acestei metode depind, în mod critic, de modelele utilizate pentru descrierea fenomenelor, de unde și neajunsul său major: expunerea la riscul indus de modelul, posibil inadecvat, stabilit pentru descrierea fenomenului sau evenimentului („riscul de model”). Din acest motiv, pe lângă volumul de muncă considerabil și complexitatea sa care mai degrabă complică lucrurile decât le simplifică, metoda Monte Carlo este recomandabilă doar în cazurile în care alte tehnici mai simple sunt inadecvate, cu predilecție atunci când rezultatul depinde mai mult de o variabilă și nu pot fi utilizate alte tehnici de modelare a factorilor de risc.
Un anumit interes prezintă aplicarea metodelor grafice. Una dintre tehnicile frecvent utilizate în evaluarea riscului este Arborele decizional [60, p.345].
Arborele decizional reprezintă o imagine a relațiilor logice dintre evenimentele ce stau la baza deciziei. Reprezentarea grafică a contextelor decizionale permite o bună înțelegere a problemelor, descrierea rezumativă a rezultatelor estimate, ulterioare deciziei, și estimarea probabilităților aferente acestora ajută decidentul în procesul de luare a deciziei, iar prezentarea cronologică a consecințelor deciziilor viitoare permite evaluarea influenței acestora asupra deciziilor curente.
Metoda permite luarea în calcul a considerațiilor nestatistice, subiective, și modificarea raționamentelor pe măsura introducerii în problemă a unor informații suplimentare. Decizia optimă, într-un context dat, este dictată de prioritățile decidentului (adică de ceea ce el consideră că trebuie să obțină sau să evite) și de exactitatea estimărilor privind evenimentele sau fenomenele viitoare. Din acest motiv, arborele de decizie este frecvent folosit în ghidarea și controlul fazelor decizionale în cazul proiectelor de investiții, programelor de marketing sau a celor comerciale etc.
Principalul neajuns este generat, în cazul utilizării arborelui de decizie, de absența informațiilor despre dispersia și forma distribuției rezultatelor posibile ale unei acțiuni și despre probabilitățile asociate acestor rezultate, ceea ce împiedică intreprinderile din Republica Moldova, de a utiliza această metoda pe larg.
În Republica Moldova, arborele decizional este utilizat, ca de exemplu, în plină concordanță în ceea ce privește optimizarea deciziilor de marketing la penetrarea piețelor noi de către întreprinderile ramurii vinicole, etc.
Drept o anumită varietate de arbore decizional este considerată metoda scenariilor.
Meritul acestei metode constă în faptul că ea permite a evalua influența concomitentă a câtorva parametri asupra rezultatelor finale prin probabilitatea realizării fiecărui scenariu. Ea presupune descrierea formalizată a incertitudinii, ceea ce o caracterizează ca fiind cea mai exactă și, totodată, cea mai complicată din punct de vedere tehnic metodă de evaluare.
Este important a deosebi scenariile de prognoze. Metoda scenariilor, evident, presupune incertitudinea în prezentarea descrierilor de alternativă ale viitorului. La elaborarea și utilizarea scenariilor trebuie luate în considerare interacțiunile dintre diferite categorii de riscuri și corelațiile dintre diverse variabile. Problema cea mai critică privind utilizarea scenariilor în evaluarea riscului în cadrul firmelor din Republica Moldova rezidă în totală dependență de scenariul ales, de unde, și importanța experienței și expertizei persoanelor implicate în elaborarea scenariilor.
Posibilitățile aplicării metodelor matematice în analiza riscurilor financiare nu se limitează doar la tehnicile enumerate. În funcție de situația concretă, în procesul analizei pot fi utilizate și alte metode și procedee, care contribuie la soluționarea unor sau altor probleme legate de evaluarea nivelului riscului și elaborarea planului optim de acțiuni în situații de risc. Unele metode economico– matematice utilizate în condițiile incertitudinii, insuficienței și inexactității informației, existenței imposibilității formalizării depline a proceselor economice, permit a accepta pentru analiză doar rezultatele aproximative ale calculelor. În cazuri aparte, sunt posibile și erori. Însă utilizarea lor ridică semnificativ gradul de autenticitate al analizei.
Metodele statistice de evaluare a riscurilor se utilizează frecvent pe parcursul evaluării cantitative a riscurilor întreprinderii cu ajutorul metodelor economico-statistice, în baza datelor statistice din perioadele precedente. Instrumentele principale ale acestor metode sunt: devierea medie pătratică, coeficientul de variație și dispersia. Devierea medie pătratică indică abaterea posibilă de la valoarea medie așteptată a indicelui calculat atât în direcția creșterii, cât și în direcția descreșterii indicatorului examinat. Coeficientul variației caracterizează nivelul riscului pe o unitate de rezultat așteptat.
Riscurile financiare provocate de fluctuațiile rezultatului vizavi de valoarea așteptată sunt evaluate cu ajutorul dispersiei sau a devierii medii pătratice. În cadrul gestionării capitalului, unitatea de măsură răspândită a gradului de risc este probabilitatea apariției pierderilor sau a veniturilor neâncasate în comparație cu rezultatul prognozat.
Neajunsul grupei respective de metode pentru întreprinderile din Republica Moldova este necesitatea acordării și prelucrării unui volum mare de informație.
Un alt grup de metode de evaluare a riscurilor este bazat pe analiza economico – financiară. În condițiile actuale, în Republica Moldova, drept garanție a viabilității și a unei dezvoltări prospere a întreprinderii servește situația și stabilitatea ei economico- financiară. Stabilitatea economică presupune, în primul rând, stabilitatea procesului de producție și comercializare, lărgirea și înnoirea lui, în baza asigurării unei utilizări eficiente a forței de muncă, mijloacelor fixe și a resurselor materiale. Stabilitatea financiară presupune o astfel de stare a surselor financiare, care ar permite întreprinderii să-și manevreze liber mijloacele bănești și, respectiv, să-și realizeze toate scopurile propuse.
Deci, stabilitatea economico-financiară este o noțiune complexă, care se caracterizează printr-un sistem de indicatori absoluți și relativi. Analiza economico – financiară furnizează un ansamblu de concepte, tehnici și metode care permit tratarea informațiilor interne și externe, interpretarea acestora, emiterea unor judecăți de valoare și aprecieri asupra activității întreprinderii, în vederea formulării unor recomandări pertinente privind evoluția acesteia, nivelul și calitatea performanțelor, gradul de risc într-un mediu concurențial extrem de dinamic [29, p.20].
Rezultatul analizei este evaluarea bunăstării financiare a întreprinderii, starea patrimoniului ei, a activelor și pasivelor bilanțului, a vitezei de rotație a capitalului, eficacității mijloacelor utilizate, etc. Toate acestea, la rândul lor, presupun criteriul de evaluare a gradului de vulnerabilitate și de risc.
Scopul analizei constă nu numai în evaluarea stării economico-financiare a întreprinderii, ci, de asemenea, și în exercitarea unei activități permanente, orientate spre îmbunătățirea ei, elucidând direcțiile concrete de efectuare a acestei activități.
Printre cele mai principale metode de evaluare a riscurilor întreprinderii ale analizei economico–financiare, care au fost utilizate ulterior de către autor, pot fi evidențiate analiza coeficienților (ratelor financiare) și analiza factorială.
Analiza coeficienților constă în calculul raporturilor dintre datele din dările de seamă, determinarea interconexiunii indicatorilor.
Analiza factorială constă în calculul și determinarea influenței unui sistem de factori generali și detaliați asupra indicatorului rezultativ cu ajutorul modelărilor determinate sau stocastice de cercetare.
De menționat că o particularitate a metodelor analizei economico-financiare este orientarea în preponderență la utilizarea datelor documentației contabile. O asemenea abordare pare puțin simplificată, deoarece informația din rapoartele financiare, după un șir de cauze subiective și obiective, oferă o evaluare foarte aproximativă a stării financiare a întreprinderii. Acest lucru este conexat cu rapoartele financiare, care se întocmesc cu o anumită periodicitate și
caracterizează starea întreprinderii la o anumită dată [12].
Actualmente, pentru întreprinderile din Republica Moldova compararea valorii acestor indicatori cu valoarea lor acceptată pe plan mondial, nu este utilă, din cauza condițiilor de activitate total diferite. În ceea ce privește compararea cu nivelul mediu pe ramură, aceasta este o
problemă complicată din punct de vedere al colectării datelor inițiale. De aceea, pentru aprecierea situației economico-financiare a întreprinderii este rațional să se examineze evoluția în dinamică a acestor coeficienți.
Pentru o examinare comparativă a avantajelor și dezavantajelor de bază ale metodelor de evaluare a riscurilor, menționate anterior, a fost construit un tabel în care este reflectată succint informația dată (vezi Anexa 4).
În majoritatea cazurilor este insuficient a utiliza o singură metodă de evaluare a riscurilor financiare, în primul rând, din cauza că în diferite situații și la evidențierea diferitelor riscuri este necesar să se utilizeze anumite metode concrete de evaluare. Cu mult mai justificată va fi utilizarea câtorva metode, adică abordarea procesului de evaluare a riscurilor întreprinderii în mod complex. Abordarea complexă permite agentului economic a efectua o analiză mai eficientă, a obține o informație mai exactă și a adopta decizii corecte în cadrul optimizării situațiilor de risc.
Gestiunea și managementul riscurilor financiare.
Gestiunea riscurilor financiare reprezintă totalitatea metodelor, procedeelor și măsurilor cu ajutorul cărora se efectuează evidențierea, evaluarea și, în caz de necesitate, calculul influenței factorilor asupra riscului examinat cu scopul reducerii pierderii și/sau majorării profitului întreprinderii.
Activitatea de gestiune a riscurilor trebuie să fie confirmată prin documente de reglementare și de dispoziție corespunzătoare, care determină în fiecare caz concret periodicitatea examinării riscului, modul de reflectare, păstrare și utilizare repetată a rezultatelor monitoringului și analizei riscurilor, ordinea de înaintare conducerii întreprinderii a recomandărilor de optimizare a riscurilor și a controlului executării lor, deoarece una din prevederile raportului conducerii, prezentat de către entitatea care întocmește rapoarte financiare proprii și consolidate, în conformitate cu articolul 31 din Legea Contabilității [5], se referă nemijlocit la includerea descrierii principalelor riscuri și incertitudini cu care se confruntă entitatea și grupul de entități.
Pentru a beneficia de rezultate performante în acest domeniu și a amelioara procesele riscante în activitatea întreprinderii este necesar să se efectueze studiul în două direcții:
în direcția sporirii eficienței funcționării și îndeplinirii obligațiunilor și sarcinilor, care stau în fața subsistemelor relativ independente ale întreprinderii (secțiile marketing, publicitate, operațiuni de transport și vamale, coordonare a achizițiilor și vînzărilor, contabilitatea, planificare – analitică și juridică);
în direcția îndeplinirii de către fiecare secție împreună cu managerul de risc, a funcțiilor de gestiune a acelui risc care apare anume pe sectorul particular de lucru, a organizării legăturilor mai strânse a fiecărei secții cu sistemul managementului de risc al întreprinderii.
În literatura de specialitate întâlnim diferite abordări cu privire la procesul de gestiune a riscurilor (vezi Anexa 3).
De evidențiat este faptul că multe algoritme incluse în tabelul din Anexa 3, manifestă un mare neajuns, aceasta este lipsa ciclicității. În cazul respectiv, ciclicitatea, nu înseamnă decât repetarea etapelor procesului desfășurat, posibiliatatea de corectare a acțiunilor îndeplinite, asigurarea și stabilirea unei funcționări mai eficiente a întregului proces de gestiune a riscurilor.
Analizând algoritmul de gestiune a riscurilor (vezi figura 1.1) , am stabilit neajunsurile respective și am propus varianta îndeplinirii ciclicității acestuia. Astfel, am inclus umătoarele etape de gestiune a riscurilor:
formularea scopurilor de gestiune a riscurilor;
identificarea riscurilor pe sferele de activitate;
acumularea și prelucrarea informației necesare pentru evaluarea riscurilor;
evaluarea riscurilor;
găsirea și selectarea metodelor și procedeelor de optimizare a riscurilor;
aplicarea lor în practică;
evaluarea rezultatelor finale.
Pentru formularea scopurilor de gestiune a riscurilor este necesar de a determina scopul și termenii în care se efectuează evaluarea acestora. Scopul poate urmări minimizarea/ optimizarea sau elucidarea definitivă a riscurilor etc. La această etapă este necesar să se ia în considerare starea curentă a activităților desfășurate de întreprindere, perspectivele de dezvoltare a acesteia și, în corespundere cu informația obținută, să se stabilească scopurile de gestiune a riscurilor.
Nu
Da
Figura 1.1. Procesul de gestiune a riscurilor întreprinderii
Sursa: Elaborată de autor.
Evaluarea riscurilor este în strânsă legătură cu identificarea riscurilor pe sferele de activitate. Această semnificație este condiționată, în primul rând, de faptul că de identificarea corectă a riscurilor depinde ulterior eficiența întregului proces de gestiune a lor. În cazul acțiunilor incorecte efectuate la etapa dată, toate eforturile ulterioare vor fi deja neeficiente și, cu cât mai târziu se va depista greșeala, cu atât mai mare va fi pierderea pe care o va suporta întreprinderea. La această etapă trebuie să se determine și să se clasifice cu exactitate acele tipuri de risc, cu care se confruntă sau se va confrunta întreprinderea. Acest lucru este necesar pentru acumularea ulterioară a informației corespunzătoare și aplicarea unor sau altor metode de evaluare a riscului examinat.
Deseori, din start, există imaginea despre riscurile, cu care întreprinderea se confruntă în procesul activității economice și, respectiv, acestea sunt evidențiate primordial.
Etapa următoare, acumularea și prelucrarea informației necesare pentru evaluarea riscurilor este una din etapele importante ale procesului de gestiune a riscurilor. De cantitatea și calitatea informației obținute depinde direct eficiența evaluării riscurilor – atât cantitativă, cât și calitativă. Evaluarea exactă a riscului este imposibilă fără utilizarea unei informații calitative. Anume calitatea informației joacă rolul decisiv în acest proces. În cazul când informația inițială se denaturează și se efectuaează calcule conform acestei informații, agentul economic suportă pierderi din cauză că rezultatele obținute sunt incorecte, timpul este pierdut și pentru rectificarea acestora vor fi necesare resurse suplimentare de prelucrare a rezultatelor. Totuși, dacă procesul a depășit evaluarea riscurilor și sunt întreprinse careva acțiuni, efectul poate fi diametral opus celui
așteptat. De aceea în procesul acumulării și prelucrării informației atenția trebuie direcționată spre obținerea și utilizarea unei informației cît mai ample și mai veridice.
În prezent, multe tipuri de informație constituie o taină comercială și obținerea unei asemenea informații poate necesita cheltuieli suplimentare. Ca rezultat, în procesul acumulării și prelucrării informației pentru gestiunea riscurilor se tinde spre punctul optim dintre plenitudinea informației, pe de o parte, și cheltuielile suportate, pe de altă parte. Totuși, considerăm că se poate jertfi plenitudinea informației, dar nu și autenticitatea ei, deoarece informația care lipsește se poate obține și mai tîrziu, iar informația denaturată și inexactă va trebui verificată din nou și înlocuită.
Următoarea etapă este consacrată evaluării riscului. Este important a face distincție între
evaluarea calitativă și cantitativă a riscurilor.
Analiza calitativă presupune evidențierea surselor de formare a riscului, etapelor și lucrărilor la îndeplinirea cărora apare riscul (stabilirea zonelor potențiale ale riscului, schimbarea riscului în dinamică, evidențierea tuturor momentelor negative și pozitive referitoare la realizarea deciziei ce conține un risc). Este necesar să se evidențieze riscurile suplimentare, care îl însoțesc pe cel dominant, și să se pregătească și/sau completeze clasificatorul detaliat al riscurilor întreprinderii, recomandările metodice de alcătuire.
Evaluarea cantitativă permite a determina probabilitatea matematică a apariției riscurilor identificate, suma pierderilor (sau profitului) ca urmare a acțiunilor în situația de risc, și gradul de influență a unui sistem de factori asupra situației de risc, a pregăti planul optim de comportare a conducerii întreprinderii în situația de risc și a obține altă informație cu caracter cantitativ referitor la riscurile evaluate. De asemenea, este necesar (și mulți autori atenționează asupra acest fapt) să se determine dimensiunea riscului admisibil. Astfel, imediat apare posibilitatea de a compara rezultatul obținut ca urmare a evaluării riscului cu această mărime admisibilă sau cu cea etalon, adică cu varianta optimă pentru un caz concret.
La această etapă încă o dată se observă clar interconexiunea dintre evaluarea riscului și colectarea informației necesare. Dacă la etapa evaluării va fi depistată o insuficiență de informație, este posibil a reveni și a obține datele necesare. După părerea mea, criteriile de bază ale evaluării riscurilor, care trebuie luate în considerare la alegerea ulterioară a metodei de gestiune a riscurilor, sunt:
exactitatea evaluării;
operativitatea evaluării.
În baza rezultatelor obținute în cadrul etapei de evaluare a riscurilor, se recurge la următoarea și posibil cea mai importantă etapă a procesului de gestiune a riscurilor de antreprenor – găsirea și selectare metodelor și procedeelor de optimizare a riscurilor. Conform rezultatelor evaluării cantitative și calitative a riscurilor, se ia decizia privind aplicarea unei sau altei metode de optimizare a riscurilor. De menționat că asupra alegerii metodelor de optimizare a riscurilor influențează nu numai rezultatele etapei de evaluare, ci și un șir de factori suplimentari, cum ar fi: existența mijloacelor pentru efectuarea unor sau altor acțiuni de gestiune a riscurilor, limitările de timp etc.
În literatura de specialitate se evidențiază câteva metode de optimizare a riscurilor întreprinderii. Cea mai simplă este metoda de evitare a riscului. În acest caz întreprinderea, pur și simplu, nu riscă conștient. Dar în fiecare caz concret este necesar să se ia în considerare gradul de risc și consecințele negative posibile comparativ cu avantajele, pe care le are evitarea situației de risc. Dacă asemenea avantaje nu există, evitarea riscului este varianta cea mai simplă și cea mai puțin costisitoare pentru întreprindere în situația de risc. În unele cazuri, evitarea riscului poate fi, pur și simplu, imposibilă, iar în alte cazuri, poate duce la apariția altor tipuri de risc.
Trebuie de menționat că, dacă decizia privind renunțarea la risc este adoptată nemijlocit la etapa de optimizare a riscului, întreprinderea va suporta anumite pierderi, deoarece în cazul dat au fost efectuate anumite cheltuieli și, deci, va trebui să renunțe la avantajul și recompensa posibilă referitoare la recurgerea la situația de risc. În condițiile cînd influența riscului poate avea
consecințe nefavorabile pentru activitatea desfășurată, cel mai bine astfel de situații trebuie prevăzute la etapa de evidențiere a riscului propriu-zis.
Considerăm că aplicarea metodei respective în cadrul întreprinderilor din Republica Moldova poate fi argumentată în următoarele cazuri:
• renunțarea la un tip de risc nu generează apariția altor riscuri cu influență echivalentă sau mai puternică;
• veniturile potențial admisibile sunt mult mai mici decât consumurile și cheltuielile suportate în situația de risc;
• recurgerea la risc poate cauza consecințe nefavorabile pentru întreprindere;
• insuficiența de timp nu permite a se efectua o analiză integră a riscului examinat.
O altă metodă de neutralizare a riscurilor este transmiterea riscului. Transmiterea riscului se efectuează prin utilizarea diferitelor tehnici de finanțare, instrumente financiare derivate, metode de plată, precum și prin încheierea contractelor. Modalitatea de transmitere a riscului și de reflectare a operațiunilor privind transmiterea acestuia este prevăzută de prevederile Codului civil [1], Legea cu privire la leasing [9], S.N.C. 21 „Efectele variațiilor cursurilor valutare” [14], S.N.C. 17 „Contabilitatea arendei (chiriei)” [17], I.A.S. 32 “Instrumente financiare: prezentare și descriere” [46], și I.A.S. 39 “Instrumente financiare: recunoaștere și evaluare” [46]. Cele mai răspândite direcții de transmitere a riscurilor financiare sunt următoarele:
încheierea contractului factoring;
încheierea tranzacțiilor de scontare;
încheierea contractului de leasing;
utilizarea unei scrisori de garanție;
încheierea contractului de fidejusiune;
utilizarea acreditivului;
încheierea tranzacțiilor bursiere (hedging) care presupun încheierea contractelor futures, forward, pe opțiuni și swap.
Un alt mod de transmitere a riscului este tehnica asigurării, care poate fi internă (autoasigurarea) și externă. Asigurarea internă constă în rezervarea preventivă a unei părți de mijloace financiare (formarea provizioanelor, constituirea rezervelor) și permite garantarea asigurării interne a riscurilor economice aferente operațiunilor, consecințele negative ale cărora nu pot fi transferate pe seama altor agenți economici. Totuși, cele mai periculoase riscuri, în funcție de consecințele lor, sunt supuse neutralizării pe calea asigurării externe, în care partea– gazdă este compania de asigurări.
Unificarea sau diversificarea riscurilor, de asemenea, este una din metodele de reducere a acestora. În primul caz neutralizarea riscului constă în unirea cu alți participanți ai business-ului (sau părți cointeresate în afacere) în scopul repartizării responsabilităților pentru consecințele posibile ale riscului.
În cazul diversificării riscului are loc, într-un oarecare fel, repartizarea riscului în interiorul întreprinderii pe diferite direcții și aspecte ale activității acesteia. Ideea de bază este reducerea riscului, avînd în rezervă o oarecare sursă alternativă de substituire a resurselor. În caz de insucces, spre exemplu, al unui proiect, există posibilitatea acoperirii pierderilor pe seama profitului altui proiect. Această metodă este des utilizată de către firmele din Republica Moldova. De asemenea, este necesar a menționa că, diversificând activitatea sa, întreprinderile ridică în întregime flexibilitatea generală a business-ului său, ceea ce o face mai stabilă și minimizează influența factorilor negativi asupra rezultatelor obținute.
În ceea ce privește aplicarea propriu-zisă a metodelor alese de optimizare a riscului, este necesar să se acorde atenție faptului că în procesul analizei riscului se evidențiază o mulțime de variante posibile de soluționare a problemei respective, și nu una singură, deoarece riscul este generat de incertitudinea condițiilor în care are loc adoptarea și realizarea deciziilor manageriale.
În final, evaluarea definitivă a rezultatelor de gestiune a riscurilor permite a determina atît eficiența generală a întregului proces, cît și punctele lui vulnerabile, în vederea consolidării lor, și, ceea ce este foarte important, dacă este necesar, a reveni la formularea scopurilor. Așadar, are loc utilizarea aceluiași principiu: ciclicitatea. Drept criteriu de bază al succesului poate servi indicele devierii rezultatului obținut de la cel planificat. În cadrul evaluării eficienței generale a procesului de gestiune a riscurilor, este necesar să se evidențieze eficiența fiecărei etape de evaluare a riscurilor pentru că ulterior, la analiza analogică, să se atragă mai multă sau mai puțină atenție acestor etape. Rezultatele obținute se compară cu scopurile gestiunii riscurilor și, după caz, se corectează.
O asemenea ciclicitate conduce inevitabil la un rezultat: fie se atingă scopurile inițial propuse, fie, în cazul imposibilității îndeplinirii lor ca urmare a diferitelor cauze, are loc corectarea necesară a obiectivelor propriu-zise. Un sistem bine organizat de gestiune a riscurilor la întreprindere permite a evidenția situațiile potențial posibile legate de desfășurarea evenimentelor, obține caracteristicile pierderilor posibile (prejudiciului) sau ale posibilităților ratate ca urmare a unei desfășurări nefavorabile a evenimentelor, a lua în considerare la adoptarea deciziilor eforturile organizatorice semnificative, consumurile de timp și cheltuielile legate de evaluarea riscului, influența rațională asupra nivelului acestuia și de reducerea lui pînă la o valoare admisibilă.
CAPITOLUL II : “ANALIZA RISCURILOR FINANCIARE, METODE DE EVALUARE ȘI MĂSURARE”.
2.1. Diagnosticul financiar al întreprinderii Î.M. „Stati- Market” S.R.L.
În condițiile economiei de piață, o întreprindere din Republica Moldova trebuie să-și desfășoare activitatea în așa mod, încât să-și realizeze obiectivele propuse, lucru care este posibil doar printr-o gestiune financiară eficientă. Evaluarea acesteia poate fi realizată atât prin analiza sistemului managerial și a poziției pe piață a unei entități, dar, mai mult de atât, prin intermediul analizei anumitor grupe de indicatori pe baza rapoartelor entității.
În elaborarea unei analize financiare eficiente a întreprinderii, pentru ca să fie elaborate concluzii corecte, trebuie să se ia în considerare nu doar rezultatele numerice obținute, dar și genul de activitate al entității, precum și numărul de ani de activare pe piață, obiectivele urmărite, grupul-țintă de consumatori, concurența, etc.
Întreprinderea Î.M. „STATI-MARKET” S.R.L. este proprietarul rețelei de magazine “Пятерочка” (din rețeaua „Soft Discount”) din Republica Moldova, a cărui gen principal de activitate este comerțul cu amănuntul a produselor alimentare și nealimentare în 8 magazine nespecializate. Astfel, activând pe piață de 3 ani, grupul țintă îl constituie toate categoriile de consumatori, indiferent de vârstă, sex, ocupație, etc.
Istoria succesului rețelei “Пятерочка” are la bază oamenii care și-au asumat responsabilitatea de a lansa un produs nou (magazine), care să comercializeze marfa la prețuri accesibile pentru toate păturile sociale.
Activitatea rețelei se bazează pe 5 parametri:
Calitatea produselor;
Prețul;
Gama largă de produse;
Calitatea deservirii;
Amplasarea accesibilă a magazinelor.
Scopul principal al entității Î.M. „STATI-MARKET” S.R.L. este crearea celei mai efective rețele de magazine „Пятерочка” din lume.
În procesul de analiză a patrimoniului întreprinderii Î.M. „STATI-MARKET” S.R.L. am calculat și analizat un șir de indicatori ai structurii activului prin intermediul cărora am determinat ponderea fiecărei grupe sau subgrupe în suma totală a activelor sau a grupei, a cărei componentă este; am studiat raporturile de proporționalitate și echilibru între diferite categorii de active.
Tabel 2.1
Analiza structurii patrimoniului întreprinderii Î.M. „STATI-MARKET” S.R.L.
Sursa: Elaborat de către autor în baza datelor rapoartelor privind rezultatele financiare, anii 2012-2013.
În urma analizei efectuate în baza datelor despre structura patrimoniului de la întreprinderea Î.M. „STATI-MARKET” S.R.L. observăm că situația patrimoniului a devenit din ce în ce mai rea, dat fiind faptul că se observă o descreștere a valorii activelor cu 7818261 lei în 2013 față de anul 2012.
Totodată observăm că ponderea cea mai mare în Active o dețin activele materiale pe termen lung, în proporție de 39,65% în anul 2013, înregistrând o creștere de 0,49 puncte procentuale față de anul precedent. Ponderea creanțelor pe termen scurt în Total active de asemenea este una semnificativă, reprezentând 22.97%. Cea mai mică pondere în totalul activelor o dețin mijloacele bănești (3,32%) și activele financiare pe termen lung (0,33%).
Pentru a îmbunătăți situația patrimoniului, întreprinderea ar trebui să întreprindă măsuri de accelerarea a încasării creanțelor, fapt care ar contribui la majorarea volumului mijloacelor bănești, care ar putea servi ca bază pentru investire și obținere a beneficiilor ulterioare.
Tabel 2.2
Analiza ratelor de structură a patrimoniului Î.M. „STATI-MARKET” S.R.L.
Sursa: Elaborat de către autor în baza datelor rapoartelor privind rezultatele financiare, anii 2012-2013.
Analizând mai detaliat structura patrimoniului întreprinderii Î.M. „STATI-MARKET” S.R.L., observăm că situația acestuia este una relativ bună. Rata imobilizărilor reprezintă 0,51 în anul 2013, înregistrând o creștere nesemnificativă față de anii precedenți, fapt apreciat pozitiv. Având în vedere faptul că valoarea acestui indicator este mai mică de 2/3, putem constata că întreprinderea nu întâmpină dificultăți la onorarea obligațiunilor curente față de creditori, fapt pe care-l putem deduce și din situația ratei activelor curente, reprezentând 0.48, descreșterea acestuia față de anii precedenți fiind nesemnificativă. Corelația dintre activele curente și cele imobilizate înregistrează valori mari, fapt apreciat pozitiv, dat fiind că nivelul ridicat al acestui coeficient determină tendința spre accelerarea rotației patrimoniului întreprinderii și contribuie la eliberarea mijloacelor bănești. Rata patrimoniului cu destinație de producție este în creștere în dinamică, reprezentând 0.77 în anul 2013. Creșterea acestui indicator contribuie la sporirea volumului activității de producție. Creșterea în dinamică a ratei compoziției tehnice a activelor, reprezentând în 2013 1,15, ne permite să afirmăm că întreprinderea nu se află în stare de criză, ci în creștere. O valoare mai mică o are rata activelor perfect lichide, care exprimă gradul de flexibilitate al entității și viteza de transformare a activelor în mijloace bănești. Acest indicator cunoaște o descreștere în dinamică de 0.018, în 2013 reprezentând 0.0687, fapt apreciat negativ, dat fiind faptul că el arată capacitatea entității de a-și achita datoriile curente. Alți indicatori ne vor permite să observăm situația reală a entității.
În scopul efectuării analizei structurale am analizat ratele structurii pasivului care reflectă compoziția resurselor entității economice și exprimă structura și politica sa de finanțare. În scopul analizei structurii pasivelor am calculat și analizat un șir de indicatori, printre care menționăm:
Coeficientul de autonomie
Coeficientul de atragere a surselor împrumutate
Coeficientul corelației între sursele împrumutate și proprii
Rata solvabilității generale
Rata generală da acoperire a capitalului propriu si alți indicatori ai structurii financiare a întreprinderii.
De asemenea, am efectuat o apreciere a gradului destabilitate a surselor de finanțare și a gradului de îndatorare pe termen lung.
Tabel 2.3
Componența și structura pasivelor întreprinderii Î.M. „STATI-MARKET” S.R.L.
Sursa: Elaborat de către autor în baza datelor rapoartelor privind rezultatele financiare, anii 2012-2013.
În urma calculelor efectuate în tabelul 2.3 s-au obținut anumite informații cu privire la structura surselor de finanțare a entității Î.M. „STATI-MARKET” S.R.L.. Capitalul propriu al întreprinderii capătă valori negative, din cauza profitului nerepartizat. Totodată observăm că acesta descrește în dinamică este cauzată tot din cauza profitului nerepartizat, dat fiind faptul că celelalte componente – capitalul statutar și suplimentar – rămân neschimbate. Calculele efectuate ne mai permit să analizăm ponderea fiecărui element de pasiv în Total Pasiv. Astfel, ponderea cea mai mare o dețin datoriile pe termen scurt, care au crescut în dinamică cu 807301 lei. Datoriile pe termen lung dețin o pondere de 68,45% în total pasiv în anul 2013, cunoscând o creștere în dinamică, reprezentând 1291620 lei.
Din punct de vedere al capacității de plată curente și a lichidității, această dinamică este nefavorabilă pentru întreprindere, deoarece confirmă că ea n-a dispus de mijloace bănești suficiente pentru efectuarea plăților curente și a apelat la bancă pentru obținerea unui credit pe termen lung.
Tabel 2.4
Analiza coeficienților structurii surselor de finanțare a activelor
Î.M. „STATI-MARKET” S.R.L.
Sursa: Elaborat de către autor în baza datelor rapoartelor privind rezultatele financiare, anii 2012-2013.
Din datele tabelului 2.4 remarcăm că coeficientul de autonomie reflectă ponderea patrimoniului format pe seama mijloacelor proprii în total activul întreprinderii. Nivelul teoretic recomandat este de 0,5. În toți cei doi ani de activitate studiați, acest coeficient ia valori negative, scăzând în dinamică cu aproximativ 0,34, fapt apreciat negativ. Coeficientul de atragere a surselor împrumutate reflectă gradul de îndatorare a întreprinderii. Nivelul optim trebuie să fie în limitele 0-0,5. Aici, acest indicator a luat valori cuprinse între 1,3- 1,85, cunoscând o creștere în dinamică, astfel, depășind aproximativ de 2 ori punctul critic la care ar putea ajunge acest coeficient. Rata solvabilității generale cunoaște o scădere în dinamică ajungând la 0.5382 în anul 2013. Scăderea acestei rate nu poate fi apreciată pozitiv, deoarece acest indicator exprimă gradul de acoperire a surselor împrumutate cu activele deținute de întreprindere. Indicatorul Rata generală de acoperire a capitalului propriu capătă valori negative, ceea ce ne spune despre situația precară a întreprinderii a cărui capital propriu nu poate fi acoperit de activele deținute de întreprindere, neajungând nici măcar la valoarea 1, ne mai vorbind de optim, care ar fi 1,15.
Tabel 2.5
Analiza stabilității surselor de finanțare și a gradului de îndatorare pe termen lung
Sursa: Elaborat de către autor în baza datelor rapoartelor privind rezultatele financiare, anii 2012-2013.
Din tabelul 2.5 putem aprecia gradul de stabilitate a surselor de finanțare a entității. Rata stabilității financiare cunoaște o descreștere în dinamică, căpătând valori negative în anul 2013, din cauza capitalului permanent care are o pondere negativă în Pasivul întreprinderii. Valoarea negativă de 0.1737 a acestui indicator ne vorbește despre o entitate pusă în situația de a identifica noi surse (eficiente) de finanțare. Rata de îndatorare pe termen lung față de capitalul permanent cunoaște o scădere bruscă în dinamică de 19,7509, ceea ce ne spune că întreprinderea a încetat să mai apeleze la surse externe de finanțare, datoriile din anii precedenți fiind compensate. Invers acestui indicator este rata de autofinanțare a capitalului permanent, care înregistrează o creștere în dinamică cu 19.7509. Coeficientul de levier financiar reprezintă capacitatea întreprinderii de a acoperi datoriile pe termen lung din contul capitalului permanent. La întreprinderea studiată acest indicator capătă valori negative, totuși cunoscând o creștere în dinamică de 0,27 unități.
Pentru a evalua riscul de faliment al entității economice, vom analiza rata de îndatorare pe termen lung față de capitalul social și rata de acoperire a datoriilor pe termen lung cu capitalul social. Rata de îndatorare pe termen lung față de capitalul social caracterizează capacitatea firmei de a contracta, în caz de necesitate, noi împrumuturi petermen lung. Cu cât acest coeficient capătă valori mai mari, cu atât crește riscul ca întreprinderea să ajungă în situația să apeleze la surse străine de finanțare. În practica internațională nivelul optim al acestui coeficient este de 30%. În cazul întreprinderii analizate, acest indicator a cunoscut valori mari în primii ani de activitate, pentru ca mai apoi să ajungă la 3,5 în anul 2013, cu o creștere în dinamică de 0,17 (nesemnificativă). Entitatea a depășit nivelul optim al acestui coeficient, deci, ar trebui să înceteze să mai apeleze la surse străine de finanțare, riscul falimentării fiind mare.
Analiza gestiunii financiare se bazează pe calcularea și interpretarea unui ansamblu de rate financiare, care reflectă eficiența utilizării diferitor categorii de active în raport cu veniturile realizate din vânzări.
Astfel, am analizat indicatorii generalizatori și indicatorii particulari ai gestiunii activelor: numărul de rotații a activelor totale (recuperabilitatea totală a activelor), rata înzestrării veniturilor din vânzări cu active, viteza de rotație a activelor, zile, numărul de rotații si durata unei rotații a mijloacelor fixe, numărul de rotații si durata unei rotații a activelor curente, numărul de rotații si durata unei rotații a diferitor componente ale activelor curente: stocuri de mărfuri și materiale; creanțe pe termen scurt și fondul de rulment net (FRN) și necesarul de fond de rulment.
Tabel 2.6
Analiza ratelor de rotație a componentelor patrimoniale active ale
Î.M. „STATI-MARKET” S.R.L.
Sursa: Elaborat de către autor în baza datelor rapoartelor privind rezultatele financiare, anii 2012-2013.
Datele tabelului arată că la întreprinderea Î.M. „STATI-MARKET” S.R.L., în anul 2013, a crescut numărul de rotații ale activelor cu 0,4195 ori față de anul 2012, corespunzător s-a redus rata înzestrării veniturilor cu active cu 0,0555, ceea ce înseamnă că pentru a genera venituri din vânzări în valoare de 1 leu întreprinderea a avut nevoie cu 0,0555 lei de active mai puțin decât în anul precedent. De asemenea, durata de rotație a activelor s-a redus cu 20 zile în anul 2013 comparativ cu 2012, datorită creșterii numărului de rotații, aceasta înseamnă ca activele aduc mai mult venit într-un timp mai scurt. Astfel, putem spune că situația la întreprindere este favorabilă, iar activele sunt utilizate eficient.
De asemenea, din calculele efectuate în tabelul de mai sus rezultă că la Î.M. „STATI-MARKET” S.R.L., în anul 2013 față de anul 2012, a avut loc creșterea numărului de rotații atât ale activelor curente, stocurilor de mărfuri și materiale, cât și ale creanțelor pe termen scurt. Totodată, a scăzut viteza de rotație a acestor elemente, fapt apreciat pozitiv, explicat prin necesitatea mai puținor zile pentru reînnoirea elementelor de activ menționate. Durata de rotație a elementelor de activ ne arată în câte zile are loc rotația acestora în cursul unei perioade. Observăm că nici un indicator nu a suferit modificări semnificative în dinamică. Acest fenomen se apreciază pozitiv, deoarece întreprinderea continuă să adopte aceeași politică privind relațiile sale cu furnizorii, creditorii, controlul stării stocurilor, etc.
Calculele efectuate în tabelul de mai sus rezultă ca atât la sfârșitul perioadei analizate, cât și la începutul ei întreprinderea dispune de un fond de rulment net negativ. De asemenea se constată o tendință de micșorare cu 4895917 lei a indicatorului în anul 2013 comparativ cu 2012, aceasta denotă faptul ca entitatea economică nu desfășoară o activitate eficientă. Influență negativă asupra fondului de rulment net a avut-o creșterea în dinamică a datoriilor pe termen scurt cu 807301 lei, dar și micșorarea activelor curente în dinamică cu 4088616 lei. Fondul de rulment apare ca o marjă de securitate financiară care permite întreprinderii să facă față, fără dificultate riscurilor diverse pe termen scurt, fiind expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung și a contribuției acestuia la înfăptuirea echilibrului pe termen scurt. Acest indicator denotă încă o dată faptul că întreprinderea nu gestionează corect resursele pe care le deține.
În vederea evaluării lichidității am analizat ratele de lichiditate:
lichiditatea absolută;
lichiditatea intermediară;
lichiditatea curentă.
Tabel 2.7
Calculul coeficienților lichidității a întreprinderii Î.M. „STATI-MARKET” S.R.L.
Sursa: Elaborat de către autor în baza datelor rapoartelor privind rezultatele financiare, anii 2012-2013.
În urma calculelor efectuate în Tabelul 2.7 putem formula niște concluzii despre capacitatea de plată a întreprinderii Î.M. „STATI-MARKET” S.R.L. pe termen scurt. Indicatorii lichidității per general, măsoară capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiunile pe termen scurt din contul activelor curente. Astfel, observăm că lichiditatea absolută scade în dinamică, înregistrând în anul 2013 valoarea de 2.83%. Aceasta denotă faptul că entitatea își poate onora obligațiunile pe termen scurt din contul mijloacelor bănești în proporție de 2.83%. Acest fapt este apreciat negativ, dat fiind faptul că nivelul optim este de 20-25%, ceea ce ne permite să spunem că întreprinderea nu dispune de mijloace bănești suficiente pentru a face față unor situații neprevăzute.
Lichiditatea intermediară, care arată capacitatea întreprinderii de a-și achita datoriile curente pe seama mijloacelor bănești, a investițiilor și a creanțelor, de asemenea este în descreștere, ajungând la 22,39% în anul 2013, ceea ce ne spune despre faptul că entitatea nu dispune de lichidități cu care să-și onoreze obligațiunile curente, fără să apeleze la stocuri.
Lichiditatea de gradul 3 sau curentă, reflectă capacitatea întreprinderii de a-și achita datoriile curente din contul activelor curente. Înregistrând un nivel de 0,41 în anul 2013, fiind în descreștere față de anii precedenți, acest indicator ne spune despre faptul că întreprinderea nu dispune de activele necesare pentru a acoperi datoriile pe termen scurt. Nivelul optim al acestui indicator este de 1-2,5. Decalajul dintre nivelul optimal și nivelul efectiv al lichidității curente în anul 2013 ne spune despre faptul că nici băncile nu vor acorda credite entității, dat fiind că entitate nu are capacitate de plată curentă.
În scopul analizei profitabilității am analizat mărimea și evoluția în dinamică a:
indicatorilor de rezultate financiare;
ratelor profitabilității.
Tabel 2.8
Aprecierea mărimii și evoluției în dinamică a indicatorilor de rezultate financiare și a ratelor profitabilității a întreprinderii Î.M. „STATI-MARKET” S.R.L.
Sursa: Elaborat de către autor în baza datelor rapoartelor privind rezultatele financiare, anii 2012-2013.
Rezultatele obținute în tabelul 2.8 ne permite să elaborăm o concluzie generală privind profitabilitatea întreprinderii Î.M. „STATI-MARKET”S.R.L. și șansele sale de supraviețuire în economia de piață.
Astfel, observăm că deși venitul din vânzări descrește în dinamică, profitul brut are valori pozitive, în creștere, înregistrând, în anul 2013 valoarea de 21072528 lei, ceea ce denotă că micșorarea venitului din vânzări are loc mai încet decât creșterea costurilor vânzărilor. Deși profitul brut înregistrează valori pozitive, rezultatul din activitatea operațională are valori negative. În anul 2013 rezultatul din activitatea operațională, a fost negativ de 6292161 lei, ceea ce este cu 9769942 lei mai mult decât în anul 2012, fapt apreciat pozitiv. Totuși pierderea obținută este justificată prin cheltuieli operaționale destul de mari comparativ cu veniturile operaționale obținute, care se bazează, în mare parte, pe venitul din vânzări. Pierderea perioadei de gestiune până la impozitare scade în dinamică, deși continuă să înregistreze și în anul 2013 valori negative, pierderea reprezentând 9923487 lei, de altfel, ca și pierderea netă.
Rentabilitatea întreprinderii reprezintă capacitatea acesteia de a obține profit. Rentabilitatea vânzărilor întreprinderii Î.M. „STATI-MARKET”S.R.L. reprezintă 17.7% în anul 2013, crescând în dinamică cu 2,63 puncte procentuale. Astfel, entitatea obține 17.7 bani profit la 1 Leu investit în vânzări. Nivelul minim al acestui indicator reprezintă 20%. Rentabilitatea vânzărilor poate fi un indicator care apreciază gradul de competitivitate al entității pe segmentul de piață pe care activează.
Rentabilitatea economică (a activelor) înregistrează valori negative. Totuși se observă o creștere în dinamică cu 11.99 puncte procentuale. Valoarea minimă admisibilă a acestui indicator este 10%. Cele menționate mai sus permit concluzionarea faptului că activele întreprinderii nu sunt rentabile, iar patrimoniul întreprinderii nu este valorificat.
Rentabilitatea financiară cunoaște o micșorare în dinamică, care constituie 51,15 puncte procentuale. În anul 2013 acest indicator a înregistrat valoarea de 33,66%, ceea ce înseamnă că entitatea câștigă aproximativ 34 de bani la 1 leu investit în capitalul propriu. Nivelul minim reprezintă 15%. Acest indicator arată capacitatea întreprinderii de a genera profit din sursele proprii.
Rentabilitatea capitalului permanent înregistrează valori exagerat de mici, cunoscând și o micșorare în dinamică (aproximativ 54%), în 2013 reprezentând -230,09%, pe când nivelul minim admis este de 20-25%. Aceasta denotă faptul că întreprinderea nu poate obține profit pe seama capitalului permanent din cauza componenței capitalului propriu și a datoriilor pe termen lung exagerat de mari.
Analizând rapoartele entității, în acest subcapitol observăm că venitul din vânzări scade în dinamică cu 3086145 lei, reprezentând, la sfârșitul anului de gestiune 2013, suma de 119052932 lei. Observăm totuși că această scădere nu a influențat negativ profitul brut, fapt care se datorează micșorării costului vânzărilor cu 5757569 lei în dinamică, profitul brut constituind, în anul 2013, 21072528 lei, ceea ce este cu 2671424 lei mai mult decât în aceeași perioadă a anului precedent. Cu toate acestea, întreprinderea înregistrează pierdere la sfârșitul anului de gestiune din cauza cheltuielilor mari din activitatea operațională, pe care veniturile din activitatea operațională nu le poate acoperi. Pierderea netă în anul 2013 constituie 9923487 lei. Aspectul pozitiv constă în aceea că această pierdere cunoaște o scădere în dinamică, constituind 6935544 lei.
Indicatorii lichidității ne permit să facem concluzii asupra capacității de plată curentă a entității. Ratele lichidității de la întreprinderea Î.M. „STATI-MARKET” S.R.L. demonstrează o situație precară, dar fiind faptul că entitatea nu-și poate onora obligațiunile curente față de creditori nici măcar din toate activele curente pe care le deține, ratele obținute fiind cu mult sub mărimea optimală. Acest fapt demonstrează că nu este respectat criteriul destinației fondurilor, ceea ce ar putea crea dificultăți ulterioare în relația cu creditorii, îndeosebi băncile.
Patrimoniul net al entității a constituit -34436574 lei la sfârșitul anului 2013, înregistrând o scădere în dinamică, rezultat influențat atât de micșorarea activelor, cât și de creșterea datoriilor, atât pe termen lung, cât și a celor pe termen scurt. Acest rezultat denotă incapacitatea achitării datoriilor din contul activelor entității.
O gestiune incorectă a resurselor ne demonstrează fondul de rulment. Acesta a obținut valori negative, cu tendință de micșorare în dinamică, care constituie 4895917 lei.
Indicatorii de bază ai întreprinderii sunt în scădere, fapt care se apreciază negativ. Acest lucru se datorează creșterii datoriilor pe termen lung, precum și a celor curente. Întreprinderea lucrează doar pentru a-și acoperi datoriile, ceea ce nu reprezintă unul din obiectivele entității.
Pentru a-și îmbunătăți situația, întreprinderea Î.M. „STATI-MARKET” S.R.L. ar trebui să elaboreze noi strategii de promovare, altă abordare față de consumatori, precum și față de furnizori, în vederea folosirii eficiente a resurselor, lucru orientat spre obținerea unui rezultat financiar pozitiv. Îndeosebi, entitatea ar trebui să pună accent mai mare pe Activele sale, care reprezintă indicatorul de bază al eficienței entității și a capacității sale de plată.
Fiind o întreprindere tânără, Î.M. „STATI-MARKET” S.R.L. se află la începutul activității. Cu toate acestea, rezultatele obținute în prezentul raport denotă faptul că mai rentabilă ar fi sistarea activității, sau reducerea acesteia (prin reducerea numărului de magazine), decât continuarea activității în același ritm.
2.2. Măsurarea riscului financiar la întreprinderea
Î.M. „Stati- Market”S.R.L.
Întreprinderile se confruntă în permanență cu un risc economic, deoarece nu au control asupra veniturile viitoare. Alături, de acest risc, intervine încă unul suplimentar, ori de câte ori apelează la împrumuturi, care implică cheltuieli financiare pentru remunerarea datoriilor (dobânzilor) și influențează rentabilitatea întreprinderii. Acest risc, riscul financiar, se manifestă prin sensibilitatea rezultatului net la variațiile rezultatului exploatării și se apreciază cu ajutorul coeficientului de levier financiar (CLF).
În continuare pentru măsurarea riscului financiar, cu ajutorul coeficientului de levier financiar, vom utiliza datele întreprinderii Î.M. „Stati- Market” S.R.L., reflectate în Anexele 7 și 8, pe parcursul anilor 2012- 2013 care au obținut următoarele rezultate:
Tabelul 2.2.1
Date inițiale pentru evaluarea riscului financiar al întreprinderii
Î.M. „STATI-MARKET” S.R.L.
Sursa: Elaborat de către autor în baza datelor rapoartelor privind rezultatele financiare, anii 2012-2013.
Din informația prezentată în tabel rezultă că la Î.M. „Stati- Market” S.R.L. marja de contribuție s-a majorat față de anul precedent cu 2663451 lei. Reducerea cheltuielilor și consumurilor variabile într-un ritm mai rapid (97980404/103730000*100%꞊ 94,46%), decât ritmul veniturilor din vânzări (119052932/122139077*100%꞊ 97,47%) a determinat scăderea venitului din vânzări punctului critic total cu 265581,4 lei. Însă a scăzut considerabil indicatorul de poziție în mărime absolută cu circa 2820563,6 lei. Dar reieșind din fapul că diminuarea pragului de rentabilitate a fost mult mai semnificativă decât diminuarea indicatorului de poziție în mărime absolută, se constată un spor considerabil al indicatorului de poziție în mărime relativă în perioada de gestiue față de perioada precedentă. Coeficientul de elasticitate s-a mărit cu 0,01 puncte, ceea ce semnifică o creștere a riscului financiar.
Calcularea coeficientului de levier financiar se prezintă în tabelul ce urmează.
Tabelul 2.2.2
Analiza riscului financiar al întreprinderii Î.M. „STATI-MARKET” S.R.L.
Sursa: Elaborat de către autor în baza datelor rapoartelor privind rezultatele financiare, anii 2012-2013.
Conform rezultatelor obținute putem constata că la întreprinderea analizată se observă o diminuare cu 0,47 puncte a coeficientului de levier financiar calculat în baza venitului din vânzări. Această abatere a fost determinată de micșorarea consumurilor și cheltuielilor variabile, a cheltuielilor aferente plății dobânzilor, care au contribuit la reducerea indicatorului rezultativ respectiv cu 5749596 lei și 275020 lei. Situație creată poate fi caracterizată ca fiind nesatisfăcătoare. În viitor managerii întreprinderii trebuie să pună accentul pe diminuarea consumurilor și cheltuielilor variabile, cheltuielilor aferente plății dobânzilor, pe optimizarea structurii vânzărilor. În astfel de condiții, întreprinderea Î.M. „Stati- Market” S.R.L. ar putea alege pentru optimizarea riscului financiar metoda diversificării, bazată pe diversificarea furnizorilor de materii prime și materiale și pe diversificarea sortimentului articolelor vândute. În vederea optimizării influenței negative a creșterii ratei dobânzii întreprinderea poate opta pentru metoda evitării riscului, ce constă în renunțarea la utilizarea exagerată de surse împrumutate în activitatea acesteia.
Evaluarea riscului financiar se face prin determinarea indicatorilor de poziție. Mărimea influenței politicii financiare, a structurii financiare asupra informațiilor firmei, a dat naștere unei modelări simple, cunoscută în peisajul economic sub denumirea de „efect de levier financiar” (DFL). Levierul financiar exprimă incidența îndatorării firmei asupra rentabilității capitalului propriu.
Exemplificarea acestui model o vom efectua apelând la datele întreprinderii Î.M. „Stati- Market” S.R.L. reflectate în Anexele 6 și 7, care pe parcursul anilor 2012 – 2013 a obținut următoarele rezultate financiare :
Tabelul 2.2.3
Date inițiale pentru analiza rentabilității financiare a întreprinderii Î.M. „STATI-MARKET” S.R.L.
Sursa: Elaborat de către autor în baza datelor rapoartelor privind rezultatele financiare, anii 2012-2013.
Din rezultatele obținute reiese că în perioada de gestiune la fiecare leu învestit în activitatea de bază, întreprinderea a obținut 27,76 bani pierdere, comparativ cu perioada precedentă cu 17,27 bani pierdere. Această deviere se apreciază negativ în procesul gestionării activelor aflate în posesia întreprinderii. Concomitent, pe parcursul utilizării surselor atrase, Î.M. „Stati- Market” S.R.L. în realitatea a cheltuit 6,22 bani. Ca rezultat a fost obținut un levier negativ în mărime de 6,34 puncte procentuale, care s-a micșorat față de anul precedent cu 0,56 puncte procentuale.
În anul 2012, Î.M. „Stati- Market” S.R.L. a avut o rată medie a dobânzii de 6,82%, ceea ce a determinat un efect de levier financiar pozitiv în mărime de 6,90 puncte procentuale. Datorită faptului că rentabilitatea economică este mai este inferioară ratei dobânzii (3,26 > 6,82), rentabilitatea financiară a devenit în funcție descrescătoare față de gradul de îndatorare, atingînd nivelul negativ de 17,27%, mai scăzut decât cel al rentabilității economice. În vederea optimizării influenței negative a creșterii ratei dobânzii, întreprinderea poate opta pentru metoda evitării riscului financiar, ceea ce presupune renunțarea la utilizarea exagerată a surselor împrumutate în activitatea acesteia, care deteriorează performațele întreprinderii.
În baza rezultatelor obținute concluzionăm că la Î.M. „Stati- Market” S.R.L. nu este rațională atragerea surselor împrumutate, deoarece rentabilitatea activelor a fost inferioară ratei dobânzii atât în anul 2012, cât și în anul 2013. Astfel, pentru ca efectul de levier să acționeze favorabil asupra activității întreprinderii, este necesar ca diferența dintre rentabilitatea economică (Rec) și rentabilitatea ratei dobânzii (Rd) să ramână pozitivă. Menținerea avantajelor generate de o rentabilitate economică mai mare decât costul capitalului împrumutat, necesită eforturi în vederea lărgirii gamei produselor comercializate, asigurării unui potențial tehnic și uman conform exigențelor impuse de piață.
Din cele menționate mai sus putem afirma că modelul levierului financiar poate fi apreciat drept un instrument indispensabil utilizat cu succes în fundamentarea deciziilor de politică financiară, menit să contribuie la alegerea unei structuri echilibrate a capitalului întreprinderii și la menținerea unei situații economice satisfăcătoare, prin amplificarea diferenței dintre rata rentabilității economice și rata medie a dobânzii.
Nu mai puțin relevant este măsurarea și evaluarea riscului economic la întreprindere. Acest studiu se sprijină, în principal, pe noțiunea de „levier operațional”. Analiza efectului de levier operațional are ca obiectiv evaluaea sensibilității rezultatului financiar la variația nivelului activității de bază desfășurate de întreprindere. Această sensibilitate este condiționată de structura consumurilor și cheltuielilor variabile și constante (fixe).
Optarea autorului pentru coeficientul de levier operațional (CLO) sau degree operating leverage (DOL) la analiza riscului economic este argumentată prin faptul că practic în toată literatura de specialitate [29, 77, 61] acesta este considerat a fi acel indicator care cel mai amplu și vădit denotă și materializează existența riscului economic la întreprindere.
Pentru a exemplifica această tratare, vom apela la datele întreprinderii Î.M. „Stati- Market” S.R.L. cu activitate de producție reflectate în anexele 7 și 8, care pe parcursul anilor 2012 – 2013 a obținut următoarele rezultate:
Tabelul 2.2.4
Date inițiale pentru evaluarea riscului economic al întreprinderii
Î.M. „STATI-MARKET” S.R.L.
Sursa: Elaborat de către autor în baza datelor rapoartelor privind rezultatele financiare, anii 2012-2013.
Din tabel rezultă că la întreprinderea Î.M. „Stati- Market” S.R.L. diminuarea gradului de risc economic cu 1,04 puncte față de anul precedent a fost determinată de reducerea consumurilor și cheltuielilor fixe, a veniturilor din vânzări, cât și a consumurilor și cheltuielilor variabile, care au contribuit la micșorarea CLO respectiv cu 5749596 lei, 30864145 lei și 5 749 596 lei. Prin urmare, rezerva de reducere a coeficientului de levier operațional la întreprinderea Î.M. „Stati- Market” S.R.L. o constituie diminuarea consumurilor privind retribuirea muncii, consumurilor indirecte variabile de producție și a cheltuielilor perioadei variabile, precum și optimizarea structurii vânzărilor. În acest scop întreprinderea trebuie să utilizeze mai rațional sursele sale în procesul realizării programului de producție și de comercializare.
Pentru a generaliza datele privind riscul financiar și cel economic, mi-am propus să analizez riscul total al întreprinderii. Riscul total (economic- financiar), caracterizează riscul activității economice și financiare și se evaluează cu ajutorul coeficientului gradului de îndatorare total, Degree of total leverage (DTL), fiind calculat după următoarea formulă:
DTL= DOL*DFL, (2.1)
Exemplificăm analiza riscurilor pe baza datelor întreprinderii Î.M. „Stati- Market” S.R.L. cu activitate de producție reflectate în anexele 7 și 8, care pe parcursul anilor 2012 – 2013 a obținut următoarele rezultate:
Tabel 2.2.5
Calculul coeficienților de livier la întreprinderea Î.M. „STATI-MARKET” S.R.L.
Sursa: Elaborat de către autor în baza datelor rapoartelor privind rezultatele financiare, anii 2012-2013.
Conform datelor analizate, concluzionăm că riscul total al întreprinderii Î.M. „Stati- Market” S.R.L. , înregistrează valori negative, fapt condiționat de influența negativă factorilor din activitatea economico- financiară, care au diminuat indicatorul rezultativ cu 8.3 puncte. Atât factorii de influență a riscului financiar, cât și cei ai riscului economic, sunt în mare parte condiționați de nivelul scăzut a consumurilor și cheltuiellilor variabile, precum și a celor fixe. În acest scop întreprinderea trebuie să eficientizeze activitatea operațională, precum și a modului de utilizare a veniturilor din activitatea de producție.
Studiul riscului de faliment al fiecărui agent economic constituie o componentă a analizei financiare de natură managerială care se realizează cu ajutorul unor metode specifice. Aceste metode permit o diagnosticare preventivă a dificultăților economico- financiare și pe această bază se poate interveni prin aplicarea unor măsuri cu efecte operative și strategice pentru redresarea și consolidarea stării financiare, creșterea performanțelor și în consecință anularea riscului de faliment.
În continuare vom măsura modul de analiză a riscului de faliment prin modelul Altman, care se bazează pe funcția:
Z= 1,2* X1+ 1,4* X2+ 3,3* X3+ 0,6* X4+ 1,0* X5, (2.2)
Pentru aprecierea riscului de faliment cu ajutorul modelului E. Altman s-a elaborat următorul tabel analitic.
Tabelul 2.2.6
Ratele financiare necesare pentru aprecierea riscului de faliment al Î.M. „STATI-MARKET” S.R.L. dupa modelul lui E. Altman
Sursa: Elaborat de către autor în baza datelor rapoartelor privind rezultatele financiare, anii 2012-2013.
Conform calculelor efecuate în baza modelului lui E. Altman am obținut un coeficient Z, pentru anii 2012 și 2013, respectiv de 0,26 și 0,57. Acest prag al coeficientului Z, presupune că întreprinderea Î.M. „Stati- Market” S.R.L. se află în dificultate cu un risc înalt de insolvabilitate. Creșterea cu câteva sutimi al acestui coeficient, în anul 2013, nu reprezintă o influență specifică. În acest scop ar fi mai rentabil de a sista activitatea întreprinderii.
Specificul modelului E. Altman, rezultă din relația că toți coeficienții sunt calculați în baza rezultatelor statistice ale întreprinderilor americane. Diferențele între economiile dezvoltate și economia Republicii Moldova sunt într-atât de mari, încât modelele de diagnosticare a falimentului la întreprinderile autohntone trebuie să fie construite pe altă sistemă de indicatori, care va lua în calcul toate nuanțele dezvoltării economiei moldovenești la momentul actual. Reieșind din aceasta, a fost elaborat un nou model, care ar tine seama de toate condițiile economiei naționale, reieșind din specificul său în perioada de tranziție.
Ca rezultat, s-a format un nou model, modelul lui R. Mihalchi, calculat după formula:
Z= 2,94- 1,077* X1- 1,813* X2- 0,318* X3- 0,733* X4, (2.3)
Pentru aprecierea riscului de faliment cu ajutorul modelului R. Mihalachi s-a elaborat următorul tabel analitic.
Tabelul 2.2.7
Ratele financiare necesare pentru aprecierea riscului de faliment al al Î.M. „STATI-MARKET” S.R.L.dupa modelul lui R. Mihalachi
Sursa: Elaborat de către autor în baza datelor rapoartelor privind rezultatele financiare, anii 2012-2013.
Conform calculelor efectuate în tabelul 3.3, concluzionăm că în anul 2012, întreprinderea înregistrând un rezultat de aproximativ 1, situaează coeficientul Z, între limitele de (1, +∞), care ne vorbește că pericolul falimentului pentru întreprinderea Î.M. „Stati- Market” S.R.L. este foarte ridicat, fapt exemplificat prin insuficența de resurse financiare de a face față împrumuturilor exagerate. Nici nivelul înregistrat în anul 2013, nu afectează pozitiv rezultatele activității întreprinderii. În acest caz, ar fi benefic de a reduce activitatea acesteia, prin închiderea activității a cîtorva filiale sau sistarea definitivă a întreprinderii.
Examinarea modului de analiză și evaluare a riscului financiar în acest subcapitol, ne-a permis să realizăm următoarele:
să propunem analiza în expresie valorică a riscului financiar la întreprinderea Î.M. „Stati- Market” S.R.L. cu scopul de a distinge acțiunea modificării structurii și sortimentului produselor comercializate;
să efectuăm analiza riscului financiar pe baza efectului de levier, coeficientului de levier financiar evidențiind modul de calcul al influenței factorilor atît asupra modificării rentabilității capitalului propriu, cît și asupra modificării efectului de levier.
Să efectuăm analiza expunerii întreprinderii la riscul de faliment, utilizând una din cele mai moderne metode de analiză.
Să formulăm concluzii, asupra gradului de expunere la risc, precum și să determinăm cauzele apariției riscului respectiv.
CAPITOLUL III: „MODALITĂȚI, CĂI DE PERFECȚIONARE A GESTIUNII RISCURILOR FINANCIARE LA ÎNTREPRINDERILE DIN REPUBLICA MOLDOVA”.
3.1. Problemele specifice de gestiune a riscurilor financiare în cadrul întreprinderilor din Republica Moldova.
Mecanismul economic creat în Republica Moldova, orientat spre relațiile de piață, dezvoltarea tuturor formelor de proprietate și implementarea metodelor noi de gestiune presupune apariția diferitelor tipuri de riscuri.
Ca urmare, orice activitate economică se desfășoară în condiții de risc, care, la rândul său, pot fi mai mult sau mai puțin grave, mai mult sau mai puțin cunoscute, mai ușor sau mai greu de evitat. Cunoașterea insuficientă a acestor riscuri, evaluarea lor nesatisfăcătoare, lipsa unei protecții adecvate împotriva acestora afectează în mod direct rezultatul final al activităților desfășurate. În astfel de condiții crește semnificativ necesitatea de analiză și evaluare complexă a riscurilor întreprinderii, în special a riscului financiar, ca fiind una din părțile componente ale sistemului de gestiune a riscurilor acesteia.
De menționat că activitatea de producție este una din cele mai riscante activități. La majoritatea întreprinderilor de producție autohtone organizarea procesului de analiză și evaluare a riscurilor financiare până în prezent se află la un nivel redus. Pentru că în condițiile în care proprietatea privată devine axul central al economiei, iar formarea liberă a prețurilor pe piață și concurența se manifestă tot mai amplu, situațiile de risc se amplifică, amplificându-se astfel și necesitatea analizei și evaluării riscurilor financiare apărute în activitatea intreprinderilor.
Întreprinderile din Republica Moldova își desfășoara activitatea într-un spațiu financiar care îi oferă instrumente și posibilități de acțiune specifice, dar care o supune unor constrângeri deosebite. Conținutul și condițiile problemelor financiare la care trebuie să facă față întreprinderea, precum și soluțiile care pot fi găsite, sunt legate, în mod evident, de caracteristicile mediului său financiar, precum și de propriile sale caracteristici.
Climatul financiar din țară, trebuie să vegheze asupra menținerii performanțelor întreprinderilor la un nivel satisfăcător.
Stăpânirea riscurilor financiare constituie instrumentul principal care trebuie să fie utilizat pentru excluderea crizelor. În general, riscul legat de un activ, de un ansamblu de active și deci de o întreprindere care folosește un anumit volum de fonduri poate fi definit în raport cu variabilitatea anticipată a rezultatelor susceptibile a fi obținute. Această noțiune generală de risc se bazează pe luarea în considerație a instabilității sau a variabilității prevăzute a performațelor financiare viitoare.
Apariția riscurilor financiare ține de mediul intern și cel extern al întreprinderilor.
Una din problemele esențiale înregistrate la întreprinderile din Republica Moldova, cu caracter intern este calitatea procesului de utilizare a resurselor. Orice întreprindere, indiferent de domeniul său de activitate, utilizează resurse precum cele umane, financiare, materiale, informaționale, etc. Modalitatea și intensitatea folosirii acestor resurse influențează asupra rezultatului final scontat. Astfel, se observă o legătură invers proporțională dintre cantitatea de resurse folosite și profiturile obținute pentru un volum de produse constant. Deci, dacă la producător se mărește costul produsului la același volum de produse, atunci una sau mai multe resurse utilizate se folosesc nerațional, generând astfel, diverse pierderi.
Deasemenea, sunt foarte dese cazurile legate de supraconsumul fondului de salarizare, utilizarea neadecvată a resurselor umane, costuri înalte pentru deținerea informației, care adesea nu se adeveresc în rezultatele obținute. Prin urmare, folosirea tuturor resurselor ține de competența managementului întreprinderii, care ărin intermediul funcțiilor sale specifice poate contribui la diminuarea tuturor riscurilor legate de acest proces.
De incopempetența întreprinderilor din Republica Moldova ține și gestionarea a calității și nivelul de folosire a marketingului, care îndeplinește funcția de informator pentru managementul întreprinderii. În cazul în care marketologul sau lucrătorii compartimentului de marketing nu sunt suficient de competenți, sau nu cunosc toate modalitățile de obținere și prelucrare a informației, ei generează un set întreg primejdii, inclusiv riscul de faliment, chiar dacă managementul întreprinderii a fost perfect. Deci, gestiunea corectă, dar cu informația greșită este o cauză importantă în generarea de riscuri financiare, dar care ulterior poate fi controlată și îndreptată în direcția potrivită.
Asupra climatului financiar în Republica Moldova, influențează și factorii de origine externă, care nemijlocit au o influență fie directă, sau indirectă în procesul de gestiune a riscurilor financiare. Una din ele ar fi relațiile cu partenerii, acestea în mod direct influențează activitatea întreprinderii prin lipsa sau insuficiența furnizoilor de materie primă pe piața internă, neîndeplinirea obligațiilor asumate conform contractului, etc.
Sistemul fiscal impus în Republica Moldova, acesta fiind într-o permanentă modificare, fiind influențat de factorii politici și cei internaționali, afectează în mod direct activitatea întreprinderilor. Practica economică ne-a demonstrat că scoaterea de la plătitori de impozite până la 30% din venit reprezintă acea limită , după care se începe procesul de reducere a cotelor investiționale în economie, realizate de firmele ce activează pe teritoriul țării respective. În cazul în care impozitele reduc venitul cu 30- 40%, atunci acest proces conduce la diminuarea stimulentelor pentru inițiativa antreprenorială și lărgirea producerii.
Un alt factor, ar fi concurența antreprenorilor, acesta impune întreprinzătorii din R.M. să intoducă mici sau mari inovații în activitățile lor, rezistând în așa mod, în lupta concurențială. Orice decizie a concurentului, în mod direct, afectează anumite rezultate ale celuilalt producător sau prestator de servicii, generându-i riscuri și impunându-l să accepte, la rândul său, alte riscuri care i-ar permite să domine o anumită perioadă acestă situație. Deși, acești factori generează riscuri din exterior, totuși antreprenorii pot, într-o anumită măsură, să-i influențeze, diminuând astfel consecințele rezultate din influențele riscurilor. Spre exemplu, în elaborarea legislației ce reglementează activitatea de antreprenoriat tot mai des sunt implicați cei ce realizează aceste activități, fapt ce le permite să promoveze anumite mecanisme de eficientizare și de stimulare a dezvoltării activității de antreprenoriat în Republica Moldova.
Dintre factorii exteri de influență indirectă, face parte situația politică din țară, care favorizează sau nu accesul antreprenorilor la diverse surse financiare externe, extinderea activității pe alte piețe creează un climat favorabil sau nefavorabil pentru crearea sau/și dezvoltarea activității de antreprenoriat în interiorul țării. De asemenea, situația politică din țară poate contribui la apariția unor situașii de forță majoră, așa ca greve, perturbări sociale, care prezintă pericol pentru unele domenii de activitate antreprenorială, astfel fiind influențată și economia țării.
Conjuctura economiei de piață din Republica Moldova, are tendința de a se modifica în mod ciclic. Asupra rezultatelor antreprenoriale influențează, atât situația economică din țară, cât și situația economică din domeniul în care firma își desfășoară activitatea. Nivelul înalt al cererii se schimbă cu perioade de depresie, când întreprinderea nu-și poate realiza produsele la preț accesibil. Prin urmare, criza supraproducerii contribui la mărirea nivelulu riscului financiar. O influență enormă fiind cauzată de inflație. Procesele inflaționiste reduc stimulentele pentru creșterea economică, ridicarea eficienței producției din contul progresului tehnico- stiințific, deoarece tehnica și tehnologiile noi devin tot mai scumpe și neaccesibile pentru antreprenori. Inflația, astfel, denaturează calculele economice, face incerte perspectivele de dezvoltare, mărește riscul legat de noile proiecte investiționale. Ca rezultat, se reduc proiectele de lungă durată, se micșorează volumul creditelor acordate pe perioade îndelungate, deoarece acestea generează pierderi enorme pentru antreprenori.
O altă înfluență este produsă de factorii internaționali, precum recent Republica Moldova a aderat la Uniunea Europeană. Intrarea țării în diverse organizații internaționale conduce la asumarea țărilor membre a anumitor obligații la nivel național și internațonal, care creează anumite limite în activitatea și deyvoltarea economică a acestora. Dependența de anumite resurse naturale, amplasarea geografică nefavorabilă, au nemijlocit un efect negativ, blocând activitățile antreprenoriale.
Analiza riscurilor financiare cărora trebuie să le facă față întreprinderile din Republica Moldova a dus la sublinirea importanței riscului de faliment. Sursa fundamentală a unui astfel de risc se află în insolvabilitatea posibilă a întreprinderilor. Solvabilitatea exprimă aptitudinea unui agent economic oarecare de a face față datoriilor sale, când acestea ajung la scadență. Mai concret, menținerea solvabilității constă în executarea de scrupulozitate a rambursărilor promise împrumutătorilor și altor creditori.
Importanța unui astfel de imperativ e legat de sancțiunile implicate de o eventuală insolvabilitate. Într-adevăr, aceasta expune debitorul unor consecințe neplăcute, care pot fi de o gravitate extremă. În cazul unei persoane insolvabilă, creditorii cărora nu li s-au înapoiat banii promiși pot începe o acțiune judecătorească, cerând sechestrarea bunurilor debitorului falimentar. Dacă se pornește o astfel de acțiune, insolvabilitatea e sancționată prin pierderea unei părți sau în întregime a patrimoniului, de către debitorul falimentar. Astfel, în cazul întrepriderilor, insolvabilitatea, conduce pe creditori la constatarea încetării plăților prin intermediul instanței judecătorești. Procedura judecătorească de „faliment” sau de „redresare pe cale judecătorească”, poate duce la lichidare și deci la dispariția întreprinderii. La fel, întreprinzătorul care acceptă să-și declare întreprinderea în stare de faliment pentru a scăpa de creditori, se expune unor perturbări grave și unor costuri severe. Chiar dacă aparent întreprinderea nu este sancționată, insolvabilitatea implică totuși niște costuri și antrenează o degradare a siuației economice a debitorului falimentar.
Din acest motiv, menținerea permanentă a solvabilității apare ca o constrângere majoră, deoarece permite îndepartarea riscului de faliment și deci se evită dispariția întreprinderii.
O abatere esențială care conduce la disfuncționalitatea perceperii armoniei climatului financiar din Republica Moldova este urmată și de evoluția cursului de schimb al monedei naționale în raport cu valutele și evoluția posibilă a ratei dobânzii. De fiecare dată când întreprinderea efectuează operațiuni exprimate în monedă străină, ea se expune riscului de pierdere legat de evoluția defavorabilă a ratelor de schimb. Astfel, o întreprindere exportatoare, care realizează o vânzare în străinătate, riscă o pierdere de schimb dacă valuta utilizată se depreciază în raport cu moneda națională. Invers, un împrumutător care s-a angajat să-și plătească furnizorii străini în devize, se expune unei pierderi dacă rata de schimb a acestor devize în raport cu moneda națională crește înainte ca plata să fie efectuată. Instabilitatea ratelor de schimb constituie, deci, pentru Republica Moldova o cauză a variabiliății rezultatelor. Ea creează riscul de schimb valutar, pe care gstiunea financiară a țării trebuie să-l controleze și să-l stăpânească.
Pe de altă parte, multe întreprinderi sunt expuse efectelor defavorabile date de variația ratelor dobânzii pe piețele de capital. O întreprinde care face apel la împrumuturi bancare pe termn scurt, va fi, de exemplu, obligată să suporte cheltuieli financiare majore în cazul creșterii dobânzii. Dimpotrivă, un împumutător, care a acordat un credit cu dobândă fixă și care obține deci, un randament plafonat, suferă o „pierdere de câștig” dacă dăbânzile cresc pe piață, în timp ce remunerarea pe care el o primește nu este însoțită de aceeați creștere. Evoluția ratelor dobânzii constituie deci și ea o sursă de instabilitate a rezultatelor, a cărui urmărire și stapânire creaază o responsabilitate deosebită pentru gestiunea finaciară a țării.
De remarcat este faptul că o influnență negativă asupra climatului financiar este provocată de structura costurilor a întreprinderii. De fapt, repartiția între costurile fixe și costurile variabile face rezultatele întreprinderii mai mult sau mai puțin sensibile la variația nivelului producției și vânzărilor. O întreprindere care are cheltuieli fixe sau de structură foarte ridicate va avea rezultate mai instabile și este deci mai riscantă. În cazul când producția e scăzută, întreprinderea nu va putea să repartizeze cheltuielile sale fixe asupra unui număr suficient de produse și va obține astfel pierderi.
Invers, dacă piața și activitatea permit o producție ridicată, cheltuielile fixe sunt repartizate asupra unei producții suficiente, putându-se obține beneficii. La momentul general, creșterea părții cheltuielilor fixe în cheltuielile întreprinderii se exprimă prin creșterea diferenței între rezultatele obținute în ipotezele cele mai favorabile și cele obținute în ipotezele cele mai pesimiste. Această relație între dispersia rezultatelor, care dă marimea riscului, și structura costurilor pune în discuție activitatea curentă a întreprinderii, adică activitatea de producție, de aprovizionare și de vânzare, care constituie exploatarea curentă a întreprinderii.
Un alt factor de risc substanțial pentru stabilitatea financiară a întreprinderilor din Republica Moldova, îl constituie creșterea rapidă a creditelor din ultimii ani. Există un risc evident că procesul de aprobare a creditelor poate deveni ceva obișnuit și mai riguros, în special în condițiile în care, într-o economie în plină dezvoltare, perspectivele de rambursare par bune în general, iar cota creditelor neperformante se estimează că se va reduce cel puțin temporar. De asemenea, ciclul de împrumuturi se poate consolida prin el însuși, deoarece suma crescândă a creditelor va facilita plata datoriilor de către persoanele care au luat împrumuturi. Totuși, dacă economia Moldovei va slăbi, procesul poate merge în direcție opusă, iar sectorul financiar poate fi supus unor presiuni riguroase.
Actorii piețelor financiare din Republica Moldova trebuie să evalueze corespunzător situațiile riscante cu care se confruntă. Existența și influența factorilor de risc nu trebuie să formeze bariere pentru antreprenori în crearea și dezvoltarea afacerilor, însă să-i mobilizeze spre o prognozare și estimare corectă aposibilităților și cosecințelor pentru a putea gestiona eficient activitatea, ținând cont de acești factori.
3.2. Metode și tehnici moderne de acoperire a riscurilor financiare, posibilitățile aplicării lor în Republica Moldova.
În viața economică intervin mulți factori și condiții a căror apariție, manifestare și evoluție este greu de prognozat cu exactitate. În continuare vom analiza metodele și tehnicile moderne de acoperire a unor riscuri financiare cu un specific important asupra economiei țării.
În cadrul afacerilor economice ai Republicii Moldova, unul dintre riscurile cu o frecvență mare este riscul ratei dobânzii. În categoria metodelor și tehnicilor contractuale se includ o diversitate foarte mare de tehnici și procedee, utilizabile pentru protecția în raport cu acest risc. Condiția de bază pentru folosirea lor este consensul. Practica internațională a dezvoltat o serie de tehnici de gestionare a riscului de dobândă astfel încât expunerea unei companii la acest risc să fie sensibil diminuată. Tehnicile de gestionare a riscului de dobândă pot fi sistematizate în tehnici contractuale și tehnici extracontractuale.
Tehnici contractuale de acoperire a riscului de dobândă, se referă la ansamblul de clauze contractuale financiare și nefinanciare pe care finanțatorul le poate include în contractul de credit în scopul eliminării riscului de neplată a datoriei și a serviciului aferent acesteia. Este evident că aceste clauze asigură o acoperire indirectă a riscului de dobândă, mai exact asigură o protecție împotriva efectelor pe care materializarea acestui risc le-ar putea avea (refuzul de plată al debitorului pentru care creditul a devenit prea oneros din cauza creșterii semnificative a dobânzilor pe piață).
Clauze nefinanciare:
"cross default clause": clauză potrivit căreia debitorul este considerat în incapacitate de plată în momentul în care nu și-a onorat obligațiile față de orice alt creditor, astfel că banca poate rezilia contractul de credit și poate cere rambursarea integrală a împrumutului.
"pari pass clause": această clauză definește un tratament egal între creditorii companiei.
"material adverse change clause": conform acestei clauze, producerea oricărui eveniment considerat de creditor că ar putea afecta îndeplinirea obligațiilor, poate duce la amânarea sau anularea chiar a executării contractului de credit;
plafonarea creditelor acordate și derulate printr-o bancă;
asigurarea activelor depuse drept garanție a creditului;
interdicții sau restricții privind vânzarea unor active din patrimoniul debitorului.
subordonarea împrumuturilor inter-companii (inter-filiale): orice transfer sau împrumut acordat de companie să fie în prealabil notificat băncii și avizat de aceasta;
Clauze financiare: cuprinde un set de clauze care au în vedere cash – flow-ul întreprinderii creditate, veniturile realizate de aceasta sau situația bilanțieră a companiei.
Aceste clauze financiare intră în vigoare în momentul în care indicatorii financiari depășesc marja de siguranță și este clar că pe termen scurt întreprinderea poate intra în incapacitate de plată. Principalii indicatori vizați de creditor ar putea fi:
– fondul de rulment
– gradul de îndatorare global;
– gradul de îndatorare pe termen scurt;
– solvabilitatea;
– gradul de lichiditate.
Fiecare creditor are un astfel de sistem de analiză a unei întreprinderi, în momentul în care compania depășește gradul minim de îndatorare impus de creditor, acesta își rezervă dreptul de a anula, amâna sau rezilia executarea contractului de credit.
Tehnici extracontractuale de acoperire a riscului de dobândă. Riscul de dobândă coroborat cu riscul de neplată este mai rar acoperit contractual, cel mai frecvent acoperirea realizându-se extracontractual prin următoarele metode:
Hedging pe rata dobânzii
Întreprinderile folosesc contractele forward în scopul protejării activelor și pasivelor pe care le dețin, precum și pentru protejarea activelor extrabilanțiere. Managementul activelor și pasivelor poate însemna folosirea contractelor forward pe active financiare. Într-un contract swap pe rata dobânzii, fiecare contraparte se angajează să plătească o rată a dobânzii fixă sau variabilă într-o anumită valută pe o anumită durată de timp către cealaltă contraparte. Rata dobânzii fixă sau flotantă se aplică la o anumită valoare noțională. Această valoare noțională nu se schimbă, de obicei, de participanții la contract, este doar utilizată pentru a calcula fluxurile de numerar ce trebuie schimbate. Tipuri de contracte swap pe rata dobânzii sunt următoarele:
1. swap fix-contra-variabil, aceeași valută („plain vanilla swap”) – cumpărătorul de swap se angajează sa plătească o rată fixă de dobândă, iar vânzătorul de angajează să plătească o rată variabilă de dobândă (de obicei raportată la o rată a dobânzii de referință cum ar fi LIBOR, EURIBOR, ROBOR etc.). Ambele fluxuri de numerar sunt denominate în aceeași valută. Acesta este cel mai cunoscut tip de swap.
2. swap fix-contra-variabil, valute diferite – la fel ca cel de la punctul a), dar fluxurile de numerar sunt denominate în valute diferite.
3. Swap variabil-contra-variabil, aceeași valută – cumpărătorul se angajează să plătească o rată variabilă de dobândă raportată la o anumită rată de referință, iar vânzătorul se angajează să plătească o rată variabilă de dobândă ancorată la o altă rată de referință. Ambele fluxuri de numerar se plătesc în aceeași valută, iar cele două rate de referință se referă la aceeași valută, dar se formează pe piețe diferite.
4. Swap variabil-contra-variabil, valute diferite – la fel ca la c) însă valoarea noțională este exprimată în valute diferite, iar ratele variabile se referă la valute diferite.
5. Swap fix-contra-fix, valute diferite – cumpărătorul se angajează să plătească o rată fixă de dobândă cu valoare noțională într-o anumită valută, în timp ce vânzătorul se angajează să plătească o rată fixă de dobândă cu valoare noțională o altă valută.
Contracte de opțiuni pe rata dobânzii (CAP și FLOOR).
CAP reprezintă o opțiune call sau o succesiune de opțiuni call pe rata dobânzii. În schimbul plății unei prime (p- exprimată în procente) în momentul încheierii contractului, cumpărătorul se poate acoperi împotriva variațiilor ratei dobânzii de pe piață.
Utilizarea contractelor CAP:
a) acoperirea riscului de rată a dobânzii (hedging):
– pentru acoperirea riscului de creștere a ratei dobânzii se cumpără CAP;
– pentru acoperirea riscului de scădere a ratei dobânzii se vinde CAP;
b) speculație:
– dacă se anticipează creșterea ratei dobânzii se cumpără CAP;
– dacă se anticipează scăderea ratei dobânzii se vinde CAP.
FLOOR reprezintă o opțiune put sau o succesiune de opțiuni put pe rata dobânzii. Dacă în momentul exercitării contractului, rata dobânzii de referință din contract este mai mică decât rata FLOOR, vânzătorul de FLOOR plătește cumpărătotului diferența dintre rata FLOOR și rata de referință. În caz contrar, cumpărătorul de FLOOR alege să nu exercite opțiunea.
Dat fiind faptul că, cele mai importante instrumente financiare derivate utilizate de managerii instituțiilor financiare din Republica Moldova, pentru a reduce riscul sunt contractele la termen (forward contracts), operațiunile futures, contractele cu opțiuni și contractele swap, putem spune că întreprinzătorii apelează la medotele respective de evitare a riscului ratei dobânzii, însă în lipsa cadrelor calificative și bine informate în procesul de diminuare a riscului ratei dobânzii unele metode rămân și până în prezent neutilizate.
Lumea financiară de astăzi este marcată de mutații de fond generate, pe de o parte, de inovațiile financiare, pe de altă parte, de schimbările instituționale care remodelează întregul sistem al relațiilor între actorii piețelor financiare.
Printre principalele modificări financiar-instituționale pot fi menționate liberalizarea fluxurilor de capital, competiția mai accentuată între instituțiile financiar-bancare și volumul ridicat al tranzacțiilor, factori care au contribuit la instabilitatea mai ridicată a domeniului financiar. Instabilitatea a condus, în primul rând, la o dezvoltare fără precedent al riscului de contrapartidă, în general și al riscului de credit, în special. În al doilea rând, a determinat preocupările privind managementul acestui tip de risc prin extinderea și chiar utilizarea din ce în ce mai generalizată a tehnicilor performante de evaluare a riscurilor de creditare.
Astăzi sunt cunoscute și aplicate multe tehnici privind managementul riscului de credit care permit îndeosebi managerilor de portofoliu formularea, adoptarea și implementarea celor mai eficiente politici de management al riscului de credit. Metodele moderne folosite în managementul riscului de credit pun accentul pe estimarea probabilității de faliment (probability of default (PD)) și pe determinarea pierderilor potențiale în cazul falimentului ((LGD – loss given default). Ele pun a ccentul pe riscul de faliment, de neplată sau lichidare, ignorând migra ția calității creditului care este măsurată numai prin modelele de piață. În scopul evitării riscului de credit au fost elaborate următoarele modele:
Modelul VaR (Value at Risk);
Odată ce probabilitatea de faliment pentru un activ a fost estimată (utilizând abordarea structurală sau procesele de intensitate), fiecare credit din portofoliu poate fi evaluat (utilizând soluții analitice sau simularea Monte Carlo) pentru a determina distribuția valorii portofoliului. Distribuția pierderii poate fi estimată permițând calcularea VaR ca măsură a pierderilor neașteptate prin specificarea pierderilor minime care vor fi depășite cu o anumită probabilitate. Sunt două modele VaR pentru măsurarea riscului de credit: CreditMetrics și Algoritmul Valorii Viitoare (Algorithmics Mark-to-Future (MtF)).
În modelul CreditMetrics pentru determinarea probabilității de faliment sunt utilizate date istorice. CreditMetrics este un model construit în jurul unei matrice de migrație a riscului care măsoară probabilitatea de tranziție al debitorilor dinspre o clasă de risc către alta. CreditMetrics este mai degrabă un model al valorii de piață decât un model de faliment. Precum volatilitățile și prețurile creditelor sunt inobservabile, CreditMetrics utilizează probabilitatea de tranziție pentru a estima distribuția pierderii fiecărui credit. CreditMetrics evaluează cash-flow-ul fiecărui credit presupunând 8 posibilități de migrație a creditului: AAA, AA, A, BBB, BB, B, CCC și faliment. Se va obține distribuția valorilor creditului dacă luăm în considerare valorile creditului în fiecare scenariu posibil de migrație al creditului. Deci tehnica VaR standard poate fi utilizată. Efectul migrării ratingului este impactul primei necesare a riscului de credit asupra casf-flow-ului creditului, deci asupra valorii de piață a creditului. Dacă calitatea unui credit se degradează, prima asociată riscului de credit trebuie să crească pentru ca valoarea actuală a creditului să descrească. O creștere a ratingului de credit are un efect invers. În CreditMetrics dobânda este deterministică. Astfel, rata dobânzii fără risc, ri ,este obținută prin descompunerea curbei randamentului la vedere pentru a obține curba randamentului la termen după care sunt adăugate prime fixe de risc de credit la curba randamentului la vedere fără cupon.
Algoritmul Valorii Viitoare (Algorithmics Mark-to-Future (MtF)), un model de piață, face legătura dintre riscul de piață, riscul de credit și riscul de lichiditate în cadrul scenariului. Fiecare activ din portofoliu este reevaluat pe baza unui scenariu sau pe baza evenimentelor de pe piață ce determină fluctuația în timp a primei de risc de credit. Algorithmics Mark-to-Future (MtF) diferă de alte modele de măsurarea a riscului de credit, în a căror viziune riscul de piață și riscul de credit sunt inseparabile. Testele de Stres arată că măsurarea riscului de credit este senzitivă la factorii riscului de piață. Deci, în modelul Algorithmics Mark-to-Future (MtF), parametrii riscului sistemic de piață sunt baza determinării riscului de credit
Modelele ratei de mortalitate;
Credit Risk Plus, modelul dezvoltat de Credit Suisse Financial Products, este în contrast cu modelele VaR privind obiectivele sale și fondul său teoretic. CreditMetrics și Algoritmul Valorii Viitoare (Algorithmics Mark-to-Future (MtF)) estimează VaR-ul total al creditului sau al portofoliului de credit prin prisma migrărilor de rating și a efectelor asociate primelor de risc schimbate. Credit Risk Plus privește prima de risc mai degrabă ca o parte a riscului de piață decât a riscului de credit. Avem două evenimente asociate riscului de credit: probabilitatea de faliment și probabilitatea de non-faliment a firmei debitoare. Accentul este pus mai ales pe măsurarea pierderilor așteptate sau neașteptate, și mai puțin pe valoarea estimată sau schimbări neestimate ale valorii. Astfel, Credit Risk Plus este un model de faliment. A doua mare diferență este că în CreditMetrics și în Algoritmul Valorii Viitoare (Algorithmics Mark-to-Future (MtF)) probabilitatea de faliment în fiecare an este discretă. În Credit Risk Plus falimentul este modelat ca o variabilă cu o anumită distribuție de probabilitate. Analogia cu asigurarea împotriva incendiilor este relevantă. Când un grup de clădiri și construcții este asigurat, există o mică probabilitate ca fiecare casă în parte să fie incendiată. În mod similar se procedează în cazul multor tipuri de credite, cum ar fi creditul ipotecar și creditul pentru IMM-uri privind riscul de faliment. Deci prin Credit Risk Plus în cazul fiecărui credit individual există o probabilitate mică de neplată și aceste probabilități sunt independente. Această ipoteză face ca distribuția probabilității de faliment al portofoliului de credit să urmeze distribuția Poisson.
Republica Moldova este într-un stadiu incipient în ceea ce privește utilizarea noilor tehnici de management al riscului de credit, dominând încă tehnicile tradiționale. Integrarea țării noastre în Uniunea Europeană și mai târziu în Uniunea Monetară Europeană amplifică vulnerabilitatea în fața riscului extern de creditare. Pe de altă parte adoptarea modelelor noi, moderne, de management al riscului de credit presupune existența unor baze de date pentru o perioadă suficient de lungă, privind probabilitatea diferitelor evenimente de creditare (migrație/faliment), rate de recuperare în cazul falimentului și existența modelelor viabile care permit estimarea ratelor de dobânzi spot și forward în viitor. În prezent foarte puține emisiuni de titluri de credit ale înteprinderilor moldovenești au un rating extern favorabil stabilit de către agenții internaționale de rating.
Unul dintre riscurile cu o frecvență mare și consecințe dintre cele mai grave asupra părților (exportatori, importatori, bănci, întreprinderi) o are riscul valutar. Este de la sine înțeles faptul că riscul valutar nu intervine decât dacă între momentul încheierii contractului și cel al scadenței există un interval de timp mai mare de 48 de ore și numai pentru participanții care încasează sau plătesc în altă monedă decât cea națională. În practica tranzacțiilor internaționale, s-a demonstrat că sunt foarte rare situațiile în care plata se efectuează chiar în momentul încheierii tranzacției.
Una din cele mai cunoscute metode de prevenire a riscului valutar, o reprezintă hedgingul valutar. Hedgingul valutar se realizează pe piața valutară la termen (este un tip de operațiune la termen complexă) și are ca scop acoperirea riscului valutar, respectiv contracararea efectelor nefavorabile ale modificării cursului de schimb al monedei contractului, prin transferarea riscului băncii care efectuează operațiunea. Această operațiune constă în luarea unei poziții de sens contrar aceleia pe care operatorul o deține într-o tranzacție anterioară. Spre exemplu, un importator se angajează, pe de o parte, să plătească o sumă în valută la un anumit termen pentru o operație curentă de import la termen, dar, pentru a evita riscul aprecierii monedei în care urmează să facă plata, cumpără prin intermediul băncii, la termen, suma necesară plății. Clientul dă ordin băncii sale de a cumpăra la termen suma necesară efectuării plății în cazul în care cursul la termen va corespunde unei limite stabilită de el. Acest curs este încă nedeterminat. Clientul cunoaște doar cursul din momentul în care dă ordinul băncii sale de cumpărare a valutei. Cert este că banca va executa ordinul pe piața valutară la termen imediat după ce a fost depășită marja stabilită de client iar clientul va intra în posesia valutei la termenul specificat. În final, clientul va compara cursul de la scadență cu cursul la care i-a făcut banca tranzacția și va putea constata dacă s-a protejat sau nu împotriva riscului valutar.
În mod similar, un exportator, având un contract de livrare la termen, pentru a evita riscul deprecierii monedei în care urmează să fie plătit, încheie cu banca sa o operațiune de vânzare la termen a sumei care urmează a fi încasată. Din nou, el va preciza marja peste care banca va vinde în numele său suma în valuta cu tendințe pe termen lung de depreciere. Banca acționează în numele clientului pe piața valutară. Rezultatul final depinde de mărimea cursului spot din momentul finalizării tranzacției și se poate încheia cu un câștig pentru exportator, dacă cursul la termen face „premium” , indicând o apreciere, respectiv un câștig pentru importator, dacă același curs la termen face „ discount” , indicând o depreciere a monedei plății.
Pentru Republica Moldova, țară curs în de dezvoltare, a devenit importantă creșterea substanțială a interesului întreprinderilor pentru piața instrumentelor financiare derivate. Participanții la relațiile economice au început să recunoască importanța mecanismului de hedging ca mijloc de gestionare a riscului, iar unii din ei au început să folosească instrumentele financiare pentru a-și proteja investițiile de potențialele pierderi.
Istoria recentă prezintă multe exemple de situații în care pierderile enorme înregistrate de firme mari pe piața financiară s-au produs, în principal, din cauza lipsei unui control adecvat al riscului. De asemenea, aplicarea unor modele de risc inadecvate, împreună cu viciile majore ale structurii de funcționare a intermedierii financiare în economiile avansate, opacizarea piețelor, sectorul financiar supradimensionat, inovațiile financiare nepotrivite reprezintă câteva dintre rădăcinile prezentei crize economice și financiare. Pentru eficientizarea utilizării de către Republica Moldova pe larg a metodelor moderne de evitare a riscului financiar, ea trebuie să puna baza implimentării unui sistem de gestiune a riscurilor admisibil și util tuturor întreprinderilor, în scopul promovării acestora.
ÎNCHEIERE
Orice întreprindere ce tinde să se înscrie în exigențele economiei de piață, indiferent de profilul de activitate, forma juridică, dimensiunea și spațiul socio-economic în care activează, este nevoită să se adapteze permanent la situațiile riscante, care pot apărea atât în activitatea curentă, cât și în cea de perspectivă.
Un rol esențial, în acest sens, revine analizei și evaluării corecte a riscurilor financiare ale întreprinderii, care prin demersul metodologic și interpretativ, asigură posibilitatea evitării, diminuării sau controlării unor dificultăți potențiale asupra activității întreprinderii .
Lucrarea este predestinată cercetării problemelor aferente analizei și evaluării riscurilor financiare ale întreprinderii cu activitate de producție și prestarea serviciilor.
Rezultatele teoretice și practice obținute în cadrul cercetării respective au permis de a formula unele concluzii și recomandări ce vor contribui la sporirea eficienței metodelor de analiză și evaluare a riscurilo financiare ale întreprinderii, inclusiv și asupra eficacității întregului proces de gestiune a riscurilor.
Studiul diverselor abordări ale noțiunii „risc financiar” se caracterizează printr-o varietate destul de mare a definițiilor cu caracter teoretic și aplicativ. Fără o înțelegere justificată a esenței riscului, este imposibil a formula careva recomandări de analiză și evidență a acestuia în activitatea de antreprenoriat. În literaura de specialitate există diferite modalități de evaluare a caracterului obiectiv și subiectiv al riscului. Sunt de părerea că cea mai corectă abordare este cea subiectiv-obiectivă, deoarece principalul argument este recunoașterea faptului că în procesul activității persoanele fizice, colectivele de muncă etc. se încadrează subiectiv în diferite relații. Deci, însăși activitățile desfășurate sunt caracterizate atât printr-o latură subiectivă, cât și obiectivă.
În literatura de specialitate există mai multe abordări cu privire la procesul de gestiune a riscurilor financiae. Însuși sistemul de gestiune a riscului, ca proces, presupune efectuarea unui șir de acțiuni, care influențează esențial asupra riscului. Totalitatea acestor acțiuni poate fi diferită, însă ele sunt interconexate și îndeplinirea unei acțiuni deseori este imposibilă fără evidențierea alteia. Totodată, majoritatea algoritmilor procesului de gestiune a riscurilor necesită o revizuire generală. Alegerea metodelor de evaluare a riscurilor financiare este o sarcină dificilă, deoarece o metodă totalmente universală nu există. De aceea, este optimă alegerea metodelor de evaluare pentru fiecare caz concret, pornind de la situația reală și în funcție de următorii factori: caracterul situației riscante, scopul evaluării, cantitatea și calitatea informației disponibile, dimensiunile activității întreprinderii, existența resurselor necesare pentru un anumit tip de analiză etc.
Relevanța, corectitudinea și credibilitatea informațiilor privind analiza și evaluarea riscurilor financiare prin prisma variabilității indicatorilor de rezultat depind în mare măsură de modul de culegere și utilizare a informației operative, reflectată în registrele și conturile contabile, inclusiv calculațiile costului de producție pe secții și produse și generalizată în rapoartele financiare. În practica analitică a întreprinderilor autohtone și în literatura de specialitate aceste probleme se soluționează în mod diferit și nu întotdeauna corect. În procesul analizei riscurilor financiare pot fi evidențiate unele probleme de natură analitică: alegerea sistemului factorial axat pe folosirea unei dependențe cauzale sub formă de cauză-efect între indicator și factorii de influență, precum și determinarea consecutivității factorilor corelați, în funcție de raporturile de condiționare economică a acestora de fenomenul analizat.
Problema evaluării și gestiunii riscurilor financiare are o importanță semnificativă în domeniul teoriei și practicii de gestiune, planificării și controlului intern al întreprinderii. Alegerea unei corelații optime, din punct de vedere analitic, între nivelul riscului și rezultatele activităților desfășurate devine o parte componentă a esenței procesului de luare și realizare a deciziilor manageriale.
Procesul de luare a deciziilor este legat de risc, și anume: de factorii de incertitudine, situațiile neprevăzute din timp care pot influența activitatea oricărui subiect economic. Însă acest fapt presupune nu doar o evaluare a mediului de luare a deciziilor, ci și a „corelației dintre fenomene”, deoarece anume acesta este scopul cunoașterii și științei. Deci, remarcăm necesitatea implementării unui sistem de analiză și evaluare care este capabil să măsoare și să consolideze toate riscurile aferente activității economico-financiare a întreprinderii.
Investigațiile efectuate au dat posibilitate autorului să formuleze și să argumenteze următoarele recomandări:
1. Noțiunea de risc poate fi completată cu următoarea definiție, elaborată de autor: Riscul în activitatea de antreprenoriat, ca noțiune, face trimitere la posibilitatea de a evalua cantitativ și calitativ probabilitatea unor variații ale rezultatelor scontate față de valorile sau nivelurile estimate inițial, care pot avea loc în urma anumitor acțiuni sau inacțiuni ale întreprinderii și generează diverse consecințe cu caracter negativ.
2. În scopul sistematizării și evaluării calitative a riscurilor pentru unitățile de producție autohtone, consider că nu este rezonabil, a atribui riscurile unei anumite întreprinderi la o oarecare clasificare generalizată, ci este necesar să se determine înseși criteriile de clasificare, conform cărora, se va putea întocmi clasificatorul deschis al riscurilor pentru o întreprindere concretă. Gradul de minuțiozitate al clasificării și de detaliere a factorilor de grup ai riscului depind de scopurile și sarcinile generale ale clasificării riscurilor întreprinderii. Pentru a-l menține actual în permanență, acest clasificator trebuie să fie periodic modificat și completat.
3. În vederea asigurării unei funcționări mai eficiente a întregului proces de gestiune a riscurilor recomand includerea următoarelor etape: formularea scopurilor de gestiune a riscurilor; identificarea riscurilor pe domenii de activitate; acumularea și prelucrarea informației necesare pentru evaluarea riscurilor; evaluarea riscului; alegerea metodelor și tehnicilor de optimizare a riscului; aplicarea lor în practică; evaluarea rezultatelor gestiunii și nemijlocit introducerea organizării ciclicității acestuia.
4. În condițiile dezvoltării relațiilor de piață cu scopul efectuării unei analize mai eficiente, obținerii unei informații mai exacte în vederea luării deciziilor corecte în cadrul optimizării situațiilor de risc financiar, este rațională realizarea unei abordări complexe în ceea ce privește procesul de evaluare a riscurilor întreprinderii.
5. În scopul soluționării problemelor metodologice generate de modul de culegere și utilizare a informației operative privind analiza și evaluarea riscurilor financiare, este necesar a lua în considerare anumite ipoteze care au fost adaptate la normele și cerințele SNC din Republica Moldova. Dacă aceste ipoteze nu se respectă, există posibilitatea apariției unor greșeli semnificative și formularea unor concluzii eronate.
7. Pentru a înlătura consecutivitatea mecanică și formală a factorilor în analiza rentabilității financiare propunem introducerea următoarei ordini de analiză a influenței factorilor, care este bazată pe raporturile de condiționare economică: a) modificarea rentabilității activelor (modificarea rentabilității veniturilor din vânzări, modificarea numărului de rotații a activelor); b) modificarea ratei dobânzii; c) modificarea brațului pîrghiei financiare; d) modificarea cotei impozitului pe venit.
8. Pentru a determina nemijlocit influența eficienței îndatorării asupra rentabilității financiare, adică a marjei nete a levierului financiar, și pentru a releva riscul financiar, propunem relația efectului de levier. Această relație permite explicarea nivelului și evoluției efectului de levier financiar în funcție de doi factori principali: modificarea marjei nete a levierului financiar a întreprinderii și modificarea levierului financiar. Primul factor face să intervină pe a doua treaptă de analiză alți factori esențiali pentru stabilitatea financiară a întreprinderii: modificarea rentabilității economice, modificarea ratei medii a dobînzii, modificarea cotei impozitului pe venit. Astfel, modelul levierului financiar poate fi apreciat ca fiind un instrument performant utilizat în fundamentarea deciziilor de politică financiară, care este menit să contribuie la alegerea unei structuri echilibrate a capitalului întreprinderii și la menținerea unei situații economice satisfăcătoare.
BIBLIOGRAFIE
Codul civil al Republicii Moldova nr.1107-XV din 06.06.2002, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.82-86/661 din 22.06.2002.
Codul fiscal al Republicii Moldova. Legea Republicii Moldova nr. 1163–XIII din 24.04.97 Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 8 februarie 2007, ediție specială.
Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi nr. 845 din 03.01.1992//Monitorul Parlamentului nr. 2 din 28.02.1994.
Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr. 1246 din 18.07.2002, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 117 din 15.08.2002.
Legea contabilității nr.113 din 27.04.2007, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.90-93 din 29.06.2007.
Legea insolvabilității nr. 632 din 14.11.2001, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 139 -140 din 15.11.2001.
Legea privind societățile pe acțiuni nr. 1134-XII din 02.04.1997, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1-4 din 01.01.2008.
Legea privind societățile cu răspundere limitată nr. 135 din 14.06.2007, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 127-130 din 17.08.2007.
Legea cu privire la leasing nr.59 din 28.04.2005, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 092 din 08.07.2005.
Standardul Național de Contabilitate 2 "Stocurile de mărfuri și materiale", Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 88-91 din 30.12.1997.
Standardul Național de Contabilitate 3 "Componența consumurilor și cheltuielilor întreprindrii". // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 88-91 din 30.12.1997.
Standardul Național de Contabilitate 5 "Prezentarea rapoartelor financiare", Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 88-91 din 30.12.1997.
Standardul Național de Contabilitate 8 "Profitul sau pierderea netă a perioadei gestionare, erorile esențiale și modificările în politica de contabilitate". Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 234 din 24.11.2003.
Standardul Național de Contabilitate 21 "Efectele variațiilor cursurilor valutare". Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 35-38 din 15.01.1999.
Standardul Național de Contabilitate 18 "Venitul". Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 88-91 din 30.12.1997.
Standardul Național de Contabilitate 25 "Contabilitatea investițiilor". Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 88-91 din 30.12.1997.
Standardul Național de Contabilitate 17 „Contabilitatea arendei (chiriei)”. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 88-91 din 30.12.1997.
Standardul Național de Audit 400 „Evaluarea riscului și controlul intern”. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 91-93 din 29.07.2000.
Balanuță Vladimir, Analiza gestionară: (lucrare didactică și practico-aplicativă în domeniul diagnosticului activității întreprinderii de producție). ASEM, Chișinău, 2003 – 120 p.
Balanuță Vladimir, Diagnosticul financiar al activității firmei. Editura Departamentului Editorial-Poligrafic ASEM, 2001.- 55 p.
Băncilă N., Evaluarea financiară a întreprinderii în scopuri bancare (Monografie). //Chișinău: ASEM, 2006. – 305 p.
Boguș A., Riscul – element inevitabil al activității antreprenoriale. Economica conducerii. Chișinău, 2000.- p.34-39.
Brezeanu P., Boștinaru A., Prăjișteanu B., Diagnostic financiar: instrumente de analiză financiară. Editura Economica, București, 2003. – 528 p.
Cișmașu I. D., Riscul- element în fundamentarea deciziei. Concept, metode, aplicații. Ed. Economica, București, 2003, p. 90.
F. Radu și col., Analiza economic- financiară a societății comerciale, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 2004.
G. Vintilă, Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Didactica și pedagogica, București, 2000.
I. Stancu, Finanțe, Ed. Econimica, București, 2002, p.870.
Mărgulescu D., Analiza economic- financiară a societății comerciale, Supliment la revista tribuna economic, București, 1994.
Niculescu M., Diagnostic financiar – vol.2. Editura Economica, București, 2005. -384 p.
Niculescu M., Diagnostic economic – vol.I. Editura Economica, București, 2003. -310 p.
Observator economic. Economia – 2000 №1-2.- p. 8-15.
Orio Garini, Walter R Stanel, Limitele certitudinii. EDIMPRESS-CAMPO, București,1999. p.23-53.
Paladi V., Aprecierea metodelor alternative de calculație asupra rezultatului financiar. Analele, Editura departamentului Editorial-Poligrafic ASEM, 2006. – 496 p.
Paladi V., Modalități de calcul și de apreciere a efectului de pîrghie financiară.// Conf.inter. „Problemele contabilității și auditului în condițiile globalizării”, 15-16 aprilie 2005, Chișinău, Editura ASEM, 2005. p. 139-141
Petrescu S., Mironiuc M., Analiza economico-financiară. Editura Tiparul, Iași, 2002. p. 295
Petcu Monica, Analiza economico-financiară a întreprinderii. Editura Economica, București, 2003. – 495 p.
Prodan N., Problemele aplicării analizei pragului de rentabilitate pentru calculul profitului optimal. Analele, Editura departamentului Editorial-Poligrafic ASEM, 2005. – p. 315-321.
Prodan N., Analiza factorială a pragului de rentabilitate (aspect valoric). Conf.inter. „Problemele contabilității și auditului în condițiile globalizării”, 15-16 aprilie 2005, Chișinău, Editura ASEM, 2005. p. 142 – 145.
Prodan N., Utilizarea indicatorilor internaționali ai rezultatelor financiare în practica națională. Conf.științifică internațională „dezvoltarea durabilă a României și Republicii Moldova în context European și Mondial”, 22-23 septembrie 2006/ vol.I., Chișinău, Editura ASEM, 2007. p.413 – 416.
Prodan N., Slobodeanu N., A didactic and applicative course in economic and financial analysis for english learning students. Ch.: Dep. Ed.-Poligr. ASEM, 2005.- 113 p.
Prunea P., Riscul în activitatea economică. București, Editura Economica, 2003.-p.20– 120.
Slobodeanu N., Analiza influenței structurii financiare asupra variabilității indicatorilor de rezultat. Levierul financiar. Simpozionul Internațional al Tinerilor Cercetători, volumul I, (29-30 aprilie 2004), Departamentul Editorial-Poligrafic al ASEM, Chișinău, 2004. p. 345 – 347.
Slobodeanu N., Diagnosticul și evaluarea riscului operațional (economic). Simpozionul Internațional „Integrarea Europeană și Competitivitatea Economică” (23-24 septembrie), volumul II., ASEM, Chișinău, 2004. p. 54-57.
Slobodeanu N., Fratea N., Analiza riscului financiar. Conferința științifică internațională „Creșterea competitivității și dezvoltarea economiei bazate pe cunoaștere”, volumul II, 28-29 septembrie 2007., Chișinău, Editura ASEM, 2008. – p.237 – 241.
Stancu I., Finanțe.// București, Editura Economica, 2002. – 1056 p.
Standarde Internaționale de Raportare Financiară (IFRSTM) inclusiv Standarde Internaționale de Contabilitate (IASTM) și Interpretări la 1 ianuarie 2005. // București, Editura CECCAR, 2005. – 2422 p.
Țiriulnicova N. ș.a., Analiza rapoartelor financiare:[manual].// Chișinău: F.E.-P.”Tipogr. Centrală”, 2004. – 384 p.
Țiriulnicova N., Problemele construirii sistemelor factoriale pentru analiza rentabilității capitalului permanent.// Conf. internațională „Problemele contabilității și auditului în condițiile globalizării”, 15-16 aprilie 2005, Chișinău, Editura ASEM, 2005. p.145 – 147.
Țurcanu V., Calculația costurilor.// Chișinău, Editura ASEM, 2001.-115 p.
Vass Andreea, Gestiunea riscului unui proiect internațional de investiții.// Tribuna Economică, nr. 21, 23 mai 2001.- p.73.
Vrabie Ilie, Gestiunea financiară a întreprinderii.//Editura Meteora RESS, București, 2002. p.180.
John Adams, The Management of Risk and Uncertainty. // Policy Analysis, no.335, March 4, 1999.- p.50-67.
Bagdonas Vilhelmas, Pricing risk and insurance. Business: theory and practice // No.1, 2002. p.34.
Ballada S., Outils et mecanismes de gestion financiare.// Maxima, Paris, 1992.
Dunning J.H., Governments, Globalization and International Business.// Oxford University Press, 1997.- p.31-74.
Scott E.Harrington & Gregory, R.Niehaus.,Risk Management and Insurance.//McGraw-Hill, International Editions, Finance Series, 1999, Boston.- p. 18-32.
Hedgetts Mehr, Risk Management. Concepts and Apications.// McGraw Hill, New York,1994. 432 p.
Raftery John, Risk Analysis in Project Management. // Chapman &Hall, First Edition, London, 1994. – p.5.
Risk management guidelines for derivatives.// Publication of the Basel committee on Banking Supervision, 1994. – http://www.bis.org.
Ritchie B., Marshall D., Business Risk Management.// Chapman , Hall, First Edition, London,1993. – p.345.
Smith A., The Wealth of Nations.//Random House, The modern Librarz, New York,1994.-572 p.
Боков В.В., Забелин П.В., Федцов В.Г., Предпринимательские риски и хеджирование в отечественой и зарубежной экономике.// М.: Приор, 1999. – 59 p.
Бочкаи Т., Мессен Д., Хозяйственный риск и методы его измерения.// М.:Экономика, 1979. – 184 p.
Гаврилюк Л., К вопросу об анализе стоимости и стуктуры капитала при принятии управленческих решений.// Conf.internațională „Problemele contabilității și auditului în condițiile globalizării”, 15-16 aprilie 2005, Chișinău, Editura ASEM, 2005. – p.147 – 149.
Грабовый П.Г., Петрова С.Н., Полтавцев С.И., Романова К.Г., Хрусталёв В.Б., Яровенко С.М., Риски в современном бизнесе.// М.: «Аланс», 1994.- 200 p.
Грачев А.В., Анализ и управление финансовой устойчивостью предприятия.// М.: Изд во «Финпресс», 2002. – 208 p.
Грачева М.В., Анализ проектных рисков.// М.: Финстатинформ, 1999.- 216 p.
Зубарева Т.С., Индустрия венчурного капитала./Учеб.пособие. Новосибирск: Новосибирский гос. технюун-т,1995.
Ильенкова Н.Д., Производственый менеджмент. М.: Юнити-Дана, 2001. – 288 p.
Ионова А.Ф., Селезнева Н.Н., Финансовый анализ: учеб. М.:ТК Велби, Изд-во Проспект, 2006. – 624 p.
Кейнс Дж. М., Общая теория занятости, процента и денег. М.:Гелиос АРВ,1979.-352 p. 104.
Кинев Ю.Ю., Оценка рисков финансово-хозяйственной деятельности предприятия на этапе принятия решений. Управленческий консалтинг. М.:Интерэксперт, 1999.
Ковалёв В.В., Финансовый анализ: Управление капиталом. Выбор инвестиций. Анализ отчётности.// М.:Финансы и статистика,1995. – 450 p.
Найт Ф., Риск, неопределенность и прибыль.: Пер. с англ. М.:Экономика, 2003. 354 p.
Савинская Н.А., Багиева М.Н., Риски и устойчивость предприятия. СПБ.: Изд-во СПбГУЭФ, 1999. – 104 p.
Савицкая Г.В., Анализ хозяйственной деятельности предприятия: учеб. М.: Инфра М, 2004. – 425 p.
Савицкая Г.В., Экономический анализ:учеб.–11-е изд.// М.:Новое знание, 2005 – 651 p.
Черкасов В. В., Проблемы риска в управленческой деятельности, 2-е издание. М.: «Рефл-бук», К.: «Ваклер», 2002. – 320 p.
Чернова Г.В., Практика управления рисками на уровне предприятия. Спб., Питер, 2000.- 176 p.
Чернов В.А., Анализ коммерческого риска. М.: Финансы и статистика,1998.
Шапкин А.С., Экономические и финансовые риски. Оценка, управление, портфель инвестиций.– 3-е изд. М.:Издательско-торговая корпорация «Дашков и К»,2005. 544 p.
Шумпетер Й., Теория экономического развития (Исследование предпринимательской прибыли, капитала, процента и цикла коньюнктуры), М.: Прогресс, 1982. – 159 p.
www.m-w.com- dicționarul on-line.
www.academic.ru – catalagul dicționarelor on-line.
ANEXE
Anexa 1
Gruparea celor mai reușite abordări, definiții și noțiuni cu privire la risc în funcție de conținutul acestora
Continuare la Anexa 1
Sursa: Elaborată de autor.
Anexa 2
Clasificarea riscului financiar
Sursa: Observator economic. Economia – 2000 nr.1-2, p.15
Anexa 3
Unele abordări privind structura procesului de gestiune a riscurilor
Sursa: Elaborată de autor.
Anexa 4
Caracteristica comparativă a metodelor de bază de evaluare a riscurilor
Sursa: Elaborată de autor.
Anexa 5
Compartimentele de bază incluse în conținutul riscului financiar al întreprinderii
riscul aferent lichidității întreprinderii (absolute, intermediare, curente), inclusiv riscul aferent unei structuri neeficiente a activelor întreprinderii conform gradului de lichiditate;
riscul aferent stabilității (autonomiei) financiare a întreprinderii:
riscul de reducere a autofinanțării întreprinderii sau riscul de creștere a dependenței financiare a întreprinderii față de sursele împrumutate;
riscul aferent gradului de asigurare a activelor întreprinderii cu surse proprii;
riscul aferent capacității de manevrare a capitalului propriu;
riscul aferent capacității de manevrare a capitalului de lucru;
riscul de creștere a dependenței financiare a întreprinderii față de atragerea surselor împrumutate pe termen lung;
riscul aferent unei structuri neeficiente a investițiilor pe termen lung;
riscul aferent gradului de asigurare a stocurilor de mărfuri și materiale cu active curente nete;
riscul aferent unei structuri neeficiente a creanțelor și datoriilor pe termen scurt;
riscul de majorare a creanțelor pe termen scurt în sursele proprii ale întreprinderii;
riscul aferent autonomiei financiare;
riscul de reducere a capacității de utilizare a activelor întreprinderii:
riscul de reducere a recuperabilității activelor pe termen lung;
riscul de reducere a recuperabilității activelor curente;
riscul de înrăutățire a situației patrimoniale a întreprinderii:
riscul de reducere a cotei mijloacelor fixe ale întreprinderii;
riscul de reducere a patrimoniului cu destinație de producție;
riscul de reducere a potențialului productiv al întreprinderii;
riscul de reducere a cotei părții active în valoarea totală a mijloacelor fixe;
riscul de majorare a uzurii mijloacelor fixe;
riscul de înrăutățire a structurii activelor pe termen lung a întreprinderii;
riscul de majorare nejustificată a stocurilor de mărfuri și materiale;
continuare la Anexa 5
riscul aferent rentabilității producției:
riscul de reducere a rentabilității veniturilor din vânzări calculată în baza profitului brut;
riscul de reducere a rentabilității veniturilor din vânzări calculată în baza profitului perioadei de gestiune pînă la impozitare;
riscul de reducere a rentabilității veniturilor din vânzări calculată în baza profitului net;
riscul legat de o structură neeficientă a profitului;
riscul de investiție:
riscul de reducere a rentabilității activelor;
riscul de reducere a rentabilității capitalului propriu;
riscul de reducere a rentabilității capitalului permanent;
riscul de reducere a rentabilității activelor cu destinație de producție.
Sursa: Elaborată de autor.
Anexa 6
Sistemul de indicatori specifici recomandat
pentru analiza expresă și evaluarea riscului financiar
Continuare la Anexa 6
Sursa: Elaborată de autor.
Anexa 7
Extras din raportul financiar al întreprinderii Î.M. „Stati- Market” S.R.L . pe anul 2012
Bilanțul contabil
la 31.12. 2012
Continuare la Anexa 7
Continuare la Anexa 7
Continuare la Anexa 7
RAPORTUL PRIVIND REZULTATELE FINANCIARE
de la 1 ianuarie până la 31 decembrie 2012
ANEXĂ LA RAPORTUL PRIVIND REZULTATELE FINANCIARE
de la 1 ianuarie până la 31 decembrie 2012
Activitatea operațională
1.1 Venituri din vânzări
1.2 Costul vânzărilor
1.3 Alte venituri operaționale
1.4 Cheltuieli comerciale
1.5 Cheltuieli generale și administrative
1.6 Alte cheltuieli operaționale
Anexa 8
Extras din raportul financiar al întreprinderii Î.M. „Stati- Market” S.R.L . pe anul 2012
Bilanțul contabil
la 31.12. 2013
Continuare la Anexa 8
Continuare la Anexa 8
Continuare la Anexa 8
RAPORTUL PRIVIND REZULTATELE FINANCIARE
de la 1 ianuarie până la 31 decembrie 2013
ANEXĂ LA RAPORTUL PRIVIND REZULTATELE FINANCIARE
de la 1 ianuarie până la 31 decembrie 2013
Activitatea operațională
2.1 Venituri din vânzări
2.2 Costul vânzărilor
2.3 Alte venituri operaționale
2.4 Cheltuieli comerciale
2.5 Cheltuieli generale și administrative
2.6 Alte cheltuieli operaționale
BIBLIOGRAFIE
Codul civil al Republicii Moldova nr.1107-XV din 06.06.2002, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.82-86/661 din 22.06.2002.
Codul fiscal al Republicii Moldova. Legea Republicii Moldova nr. 1163–XIII din 24.04.97 Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 8 februarie 2007, ediție specială.
Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi nr. 845 din 03.01.1992//Monitorul Parlamentului nr. 2 din 28.02.1994.
Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr. 1246 din 18.07.2002, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 117 din 15.08.2002.
Legea contabilității nr.113 din 27.04.2007, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.90-93 din 29.06.2007.
Legea insolvabilității nr. 632 din 14.11.2001, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 139 -140 din 15.11.2001.
Legea privind societățile pe acțiuni nr. 1134-XII din 02.04.1997, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1-4 din 01.01.2008.
Legea privind societățile cu răspundere limitată nr. 135 din 14.06.2007, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 127-130 din 17.08.2007.
Legea cu privire la leasing nr.59 din 28.04.2005, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 092 din 08.07.2005.
Standardul Național de Contabilitate 2 "Stocurile de mărfuri și materiale", Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 88-91 din 30.12.1997.
Standardul Național de Contabilitate 3 "Componența consumurilor și cheltuielilor întreprindrii". // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 88-91 din 30.12.1997.
Standardul Național de Contabilitate 5 "Prezentarea rapoartelor financiare", Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 88-91 din 30.12.1997.
Standardul Național de Contabilitate 8 "Profitul sau pierderea netă a perioadei gestionare, erorile esențiale și modificările în politica de contabilitate". Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr. 234 din 24.11.2003.
Standardul Național de Contabilitate 21 "Efectele variațiilor cursurilor valutare". Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 35-38 din 15.01.1999.
Standardul Național de Contabilitate 18 "Venitul". Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 88-91 din 30.12.1997.
Standardul Național de Contabilitate 25 "Contabilitatea investițiilor". Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 88-91 din 30.12.1997.
Standardul Național de Contabilitate 17 „Contabilitatea arendei (chiriei)”. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 88-91 din 30.12.1997.
Standardul Național de Audit 400 „Evaluarea riscului și controlul intern”. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 91-93 din 29.07.2000.
Balanuță Vladimir, Analiza gestionară: (lucrare didactică și practico-aplicativă în domeniul diagnosticului activității întreprinderii de producție). ASEM, Chișinău, 2003 – 120 p.
Balanuță Vladimir, Diagnosticul financiar al activității firmei. Editura Departamentului Editorial-Poligrafic ASEM, 2001.- 55 p.
Băncilă N., Evaluarea financiară a întreprinderii în scopuri bancare (Monografie). //Chișinău: ASEM, 2006. – 305 p.
Boguș A., Riscul – element inevitabil al activității antreprenoriale. Economica conducerii. Chișinău, 2000.- p.34-39.
Brezeanu P., Boștinaru A., Prăjișteanu B., Diagnostic financiar: instrumente de analiză financiară. Editura Economica, București, 2003. – 528 p.
Cișmașu I. D., Riscul- element în fundamentarea deciziei. Concept, metode, aplicații. Ed. Economica, București, 2003, p. 90.
F. Radu și col., Analiza economic- financiară a societății comerciale, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 2004.
G. Vintilă, Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Didactica și pedagogica, București, 2000.
I. Stancu, Finanțe, Ed. Econimica, București, 2002, p.870.
Mărgulescu D., Analiza economic- financiară a societății comerciale, Supliment la revista tribuna economic, București, 1994.
Niculescu M., Diagnostic financiar – vol.2. Editura Economica, București, 2005. -384 p.
Niculescu M., Diagnostic economic – vol.I. Editura Economica, București, 2003. -310 p.
Observator economic. Economia – 2000 №1-2.- p. 8-15.
Orio Garini, Walter R Stanel, Limitele certitudinii. EDIMPRESS-CAMPO, București,1999. p.23-53.
Paladi V., Aprecierea metodelor alternative de calculație asupra rezultatului financiar. Analele, Editura departamentului Editorial-Poligrafic ASEM, 2006. – 496 p.
Paladi V., Modalități de calcul și de apreciere a efectului de pîrghie financiară.// Conf.inter. „Problemele contabilității și auditului în condițiile globalizării”, 15-16 aprilie 2005, Chișinău, Editura ASEM, 2005. p. 139-141
Petrescu S., Mironiuc M., Analiza economico-financiară. Editura Tiparul, Iași, 2002. p. 295
Petcu Monica, Analiza economico-financiară a întreprinderii. Editura Economica, București, 2003. – 495 p.
Prodan N., Problemele aplicării analizei pragului de rentabilitate pentru calculul profitului optimal. Analele, Editura departamentului Editorial-Poligrafic ASEM, 2005. – p. 315-321.
Prodan N., Analiza factorială a pragului de rentabilitate (aspect valoric). Conf.inter. „Problemele contabilității și auditului în condițiile globalizării”, 15-16 aprilie 2005, Chișinău, Editura ASEM, 2005. p. 142 – 145.
Prodan N., Utilizarea indicatorilor internaționali ai rezultatelor financiare în practica națională. Conf.științifică internațională „dezvoltarea durabilă a României și Republicii Moldova în context European și Mondial”, 22-23 septembrie 2006/ vol.I., Chișinău, Editura ASEM, 2007. p.413 – 416.
Prodan N., Slobodeanu N., A didactic and applicative course in economic and financial analysis for english learning students. Ch.: Dep. Ed.-Poligr. ASEM, 2005.- 113 p.
Prunea P., Riscul în activitatea economică. București, Editura Economica, 2003.-p.20– 120.
Slobodeanu N., Analiza influenței structurii financiare asupra variabilității indicatorilor de rezultat. Levierul financiar. Simpozionul Internațional al Tinerilor Cercetători, volumul I, (29-30 aprilie 2004), Departamentul Editorial-Poligrafic al ASEM, Chișinău, 2004. p. 345 – 347.
Slobodeanu N., Diagnosticul și evaluarea riscului operațional (economic). Simpozionul Internațional „Integrarea Europeană și Competitivitatea Economică” (23-24 septembrie), volumul II., ASEM, Chișinău, 2004. p. 54-57.
Slobodeanu N., Fratea N., Analiza riscului financiar. Conferința științifică internațională „Creșterea competitivității și dezvoltarea economiei bazate pe cunoaștere”, volumul II, 28-29 septembrie 2007., Chișinău, Editura ASEM, 2008. – p.237 – 241.
Stancu I., Finanțe.// București, Editura Economica, 2002. – 1056 p.
Standarde Internaționale de Raportare Financiară (IFRSTM) inclusiv Standarde Internaționale de Contabilitate (IASTM) și Interpretări la 1 ianuarie 2005. // București, Editura CECCAR, 2005. – 2422 p.
Țiriulnicova N. ș.a., Analiza rapoartelor financiare:[manual].// Chișinău: F.E.-P.”Tipogr. Centrală”, 2004. – 384 p.
Țiriulnicova N., Problemele construirii sistemelor factoriale pentru analiza rentabilității capitalului permanent.// Conf. internațională „Problemele contabilității și auditului în condițiile globalizării”, 15-16 aprilie 2005, Chișinău, Editura ASEM, 2005. p.145 – 147.
Țurcanu V., Calculația costurilor.// Chișinău, Editura ASEM, 2001.-115 p.
Vass Andreea, Gestiunea riscului unui proiect internațional de investiții.// Tribuna Economică, nr. 21, 23 mai 2001.- p.73.
Vrabie Ilie, Gestiunea financiară a întreprinderii.//Editura Meteora RESS, București, 2002. p.180.
John Adams, The Management of Risk and Uncertainty. // Policy Analysis, no.335, March 4, 1999.- p.50-67.
Bagdonas Vilhelmas, Pricing risk and insurance. Business: theory and practice // No.1, 2002. p.34.
Ballada S., Outils et mecanismes de gestion financiare.// Maxima, Paris, 1992.
Dunning J.H., Governments, Globalization and International Business.// Oxford University Press, 1997.- p.31-74.
Scott E.Harrington & Gregory, R.Niehaus.,Risk Management and Insurance.//McGraw-Hill, International Editions, Finance Series, 1999, Boston.- p. 18-32.
Hedgetts Mehr, Risk Management. Concepts and Apications.// McGraw Hill, New York,1994. 432 p.
Raftery John, Risk Analysis in Project Management. // Chapman &Hall, First Edition, London, 1994. – p.5.
Risk management guidelines for derivatives.// Publication of the Basel committee on Banking Supervision, 1994. – http://www.bis.org.
Ritchie B., Marshall D., Business Risk Management.// Chapman , Hall, First Edition, London,1993. – p.345.
Smith A., The Wealth of Nations.//Random House, The modern Librarz, New York,1994.-572 p.
Боков В.В., Забелин П.В., Федцов В.Г., Предпринимательские риски и хеджирование в отечественой и зарубежной экономике.// М.: Приор, 1999. – 59 p.
Бочкаи Т., Мессен Д., Хозяйственный риск и методы его измерения.// М.:Экономика, 1979. – 184 p.
Гаврилюк Л., К вопросу об анализе стоимости и стуктуры капитала при принятии управленческих решений.// Conf.internațională „Problemele contabilității și auditului în condițiile globalizării”, 15-16 aprilie 2005, Chișinău, Editura ASEM, 2005. – p.147 – 149.
Грабовый П.Г., Петрова С.Н., Полтавцев С.И., Романова К.Г., Хрусталёв В.Б., Яровенко С.М., Риски в современном бизнесе.// М.: «Аланс», 1994.- 200 p.
Грачев А.В., Анализ и управление финансовой устойчивостью предприятия.// М.: Изд во «Финпресс», 2002. – 208 p.
Грачева М.В., Анализ проектных рисков.// М.: Финстатинформ, 1999.- 216 p.
Зубарева Т.С., Индустрия венчурного капитала./Учеб.пособие. Новосибирск: Новосибирский гос. технюун-т,1995.
Ильенкова Н.Д., Производственый менеджмент. М.: Юнити-Дана, 2001. – 288 p.
Ионова А.Ф., Селезнева Н.Н., Финансовый анализ: учеб. М.:ТК Велби, Изд-во Проспект, 2006. – 624 p.
Кейнс Дж. М., Общая теория занятости, процента и денег. М.:Гелиос АРВ,1979.-352 p. 104.
Кинев Ю.Ю., Оценка рисков финансово-хозяйственной деятельности предприятия на этапе принятия решений. Управленческий консалтинг. М.:Интерэксперт, 1999.
Ковалёв В.В., Финансовый анализ: Управление капиталом. Выбор инвестиций. Анализ отчётности.// М.:Финансы и статистика,1995. – 450 p.
Найт Ф., Риск, неопределенность и прибыль.: Пер. с англ. М.:Экономика, 2003. 354 p.
Савинская Н.А., Багиева М.Н., Риски и устойчивость предприятия. СПБ.: Изд-во СПбГУЭФ, 1999. – 104 p.
Савицкая Г.В., Анализ хозяйственной деятельности предприятия: учеб. М.: Инфра М, 2004. – 425 p.
Савицкая Г.В., Экономический анализ:учеб.–11-е изд.// М.:Новое знание, 2005 – 651 p.
Черкасов В. В., Проблемы риска в управленческой деятельности, 2-е издание. М.: «Рефл-бук», К.: «Ваклер», 2002. – 320 p.
Чернова Г.В., Практика управления рисками на уровне предприятия. Спб., Питер, 2000.- 176 p.
Чернов В.А., Анализ коммерческого риска. М.: Финансы и статистика,1998.
Шапкин А.С., Экономические и финансовые риски. Оценка, управление, портфель инвестиций.– 3-е изд. М.:Издательско-торговая корпорация «Дашков и К»,2005. 544 p.
Шумпетер Й., Теория экономического развития (Исследование предпринимательской прибыли, капитала, процента и цикла коньюнктуры), М.: Прогресс, 1982. – 159 p.
www.m-w.com- dicționarul on-line.
www.academic.ru – catalagul dicționarelor on-line.
ANEXE
Anexa 1
Gruparea celor mai reușite abordări, definiții și noțiuni cu privire la risc în funcție de conținutul acestora
Continuare la Anexa 1
Sursa: Elaborată de autor.
Anexa 2
Clasificarea riscului financiar
Sursa: Observator economic. Economia – 2000 nr.1-2, p.15
Anexa 3
Unele abordări privind structura procesului de gestiune a riscurilor
Sursa: Elaborată de autor.
Anexa 4
Caracteristica comparativă a metodelor de bază de evaluare a riscurilor
Sursa: Elaborată de autor.
Anexa 5
Compartimentele de bază incluse în conținutul riscului financiar al întreprinderii
riscul aferent lichidității întreprinderii (absolute, intermediare, curente), inclusiv riscul aferent unei structuri neeficiente a activelor întreprinderii conform gradului de lichiditate;
riscul aferent stabilității (autonomiei) financiare a întreprinderii:
riscul de reducere a autofinanțării întreprinderii sau riscul de creștere a dependenței financiare a întreprinderii față de sursele împrumutate;
riscul aferent gradului de asigurare a activelor întreprinderii cu surse proprii;
riscul aferent capacității de manevrare a capitalului propriu;
riscul aferent capacității de manevrare a capitalului de lucru;
riscul de creștere a dependenței financiare a întreprinderii față de atragerea surselor împrumutate pe termen lung;
riscul aferent unei structuri neeficiente a investițiilor pe termen lung;
riscul aferent gradului de asigurare a stocurilor de mărfuri și materiale cu active curente nete;
riscul aferent unei structuri neeficiente a creanțelor și datoriilor pe termen scurt;
riscul de majorare a creanțelor pe termen scurt în sursele proprii ale întreprinderii;
riscul aferent autonomiei financiare;
riscul de reducere a capacității de utilizare a activelor întreprinderii:
riscul de reducere a recuperabilității activelor pe termen lung;
riscul de reducere a recuperabilității activelor curente;
riscul de înrăutățire a situației patrimoniale a întreprinderii:
riscul de reducere a cotei mijloacelor fixe ale întreprinderii;
riscul de reducere a patrimoniului cu destinație de producție;
riscul de reducere a potențialului productiv al întreprinderii;
riscul de reducere a cotei părții active în valoarea totală a mijloacelor fixe;
riscul de majorare a uzurii mijloacelor fixe;
riscul de înrăutățire a structurii activelor pe termen lung a întreprinderii;
riscul de majorare nejustificată a stocurilor de mărfuri și materiale;
continuare la Anexa 5
riscul aferent rentabilității producției:
riscul de reducere a rentabilității veniturilor din vânzări calculată în baza profitului brut;
riscul de reducere a rentabilității veniturilor din vânzări calculată în baza profitului perioadei de gestiune pînă la impozitare;
riscul de reducere a rentabilității veniturilor din vânzări calculată în baza profitului net;
riscul legat de o structură neeficientă a profitului;
riscul de investiție:
riscul de reducere a rentabilității activelor;
riscul de reducere a rentabilității capitalului propriu;
riscul de reducere a rentabilității capitalului permanent;
riscul de reducere a rentabilității activelor cu destinație de producție.
Sursa: Elaborată de autor.
Anexa 6
Sistemul de indicatori specifici recomandat
pentru analiza expresă și evaluarea riscului financiar
Continuare la Anexa 6
Sursa: Elaborată de autor.
Anexa 7
Extras din raportul financiar al întreprinderii Î.M. „Stati- Market” S.R.L . pe anul 2012
Bilanțul contabil
la 31.12. 2012
Continuare la Anexa 7
Continuare la Anexa 7
Continuare la Anexa 7
RAPORTUL PRIVIND REZULTATELE FINANCIARE
de la 1 ianuarie până la 31 decembrie 2012
ANEXĂ LA RAPORTUL PRIVIND REZULTATELE FINANCIARE
de la 1 ianuarie până la 31 decembrie 2012
Activitatea operațională
1.1 Venituri din vânzări
1.2 Costul vânzărilor
1.3 Alte venituri operaționale
1.4 Cheltuieli comerciale
1.5 Cheltuieli generale și administrative
1.6 Alte cheltuieli operaționale
Anexa 8
Extras din raportul financiar al întreprinderii Î.M. „Stati- Market” S.R.L . pe anul 2012
Bilanțul contabil
la 31.12. 2013
Continuare la Anexa 8
Continuare la Anexa 8
Continuare la Anexa 8
RAPORTUL PRIVIND REZULTATELE FINANCIARE
de la 1 ianuarie până la 31 decembrie 2013
ANEXĂ LA RAPORTUL PRIVIND REZULTATELE FINANCIARE
de la 1 ianuarie până la 31 decembrie 2013
Activitatea operațională
2.1 Venituri din vânzări
2.2 Costul vânzărilor
2.3 Alte venituri operaționale
2.4 Cheltuieli comerciale
2.5 Cheltuieli generale și administrative
2.6 Alte cheltuieli operaționale
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Riscurilor Financiare, Metode de Evaluare Si Masurare In Baza Datelor Intreprinderii I.m. „stati Market” S.r.l (ID: 136175)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.