Analiza Raporturilor Dintre Genuri In Societatea Romaneasca

Economie

Analiza Raporturilor Dintre Genuri In Societatea Romaneasca

Byadmin ianuarie 1, 2024

Analiza raporturilor

dintre genuri în societatea românească

Cuprins

I. Familia – o perspectiva multiculturală

1.Rudenia, familia, căsătoria – delimitări conceptuale

2.Reguli de constituire a cuplurilor familiale și practice de alegere a partenerului

3.Tipuri de căsătorie și module de descendență, reședința si autoritare in familie

4.Principile funcții ale familiei

II.Diferențe privind motivele căsătoriei in societatea traditională și in societeate modernă

1.Motivele căsătoriei in societatea traditonală

1.2.Trădarea

1.3.Presiunea părintilor

1.4.Zestrea

1.5.Calităti fizice și morale

2.Motivațiile căsătoriei in societatea moadernă

2.1.Vârsta la căsătorie

2.2.Sexualitatea premaritală

2.3.Nupțialitatea și calendaristica populară

III.Prejudecați privind feminitatea si raporturile de gen in societatea modernă

1.Prejudecațile : definiții,surse,tipologii

2.Atitudinea față de prejudecați

3.Valori proprii terminații

4.Rolul psihanalizei in formarea sterotipurilor masculine și feminine

5.Femeia in lumea moderna

IV.Metodologia cercetarii

1.Obiective

2.Ipoteze

3.Structura lotului investigat

4.Metode și instrumente

5.Prestarea

6.Prelucrarea statistica a datelor

7.Analiza și interpretarea rezultatelor

Concluzii

Bibliografie

Anexe

Cap. I Familia – o perspectivă multiculturală

1.Rudenia, familia, căsătoria – delimitări conceptuale

Rolul pe care rudenia l-a jucat in viata actorilor sociali nu a fost mereu același.Dacă in societățile preindustriale relațiile de rudenie influențau intr-o măsură foarte mare intreg itinerariul parcurs de individ de-a lungul vietii sale, in societătile industriale si postindustriale, rolul lor tinde sa scada.Studiile sociologice devedesc ca in aceste societati, relatiile de munca tind sa fie mai importante pentru individ decat relatiile de rudenie.Totuși, relațiile de rudenie ocupă și astăzi un rol semnificativ in ansamblul relatiilor sociale.

Rudenia este apropierea biologica sau spirituala, socialmente recunoscută între indivizii umani.

Rudenia biologică poate fi consancvină, având la baza legături de sânge sau afină, având la bază căsătoria.

Rudenia spirituală (nășia,frații de cruce) este o relație de tip conventional, dar ea poate reglementa atât raporturile sociale cât și raporturile biologice. De expemplu, ea poate interzice căsătoria cu o persoană din linia nașilor. Rudenia reflectă adesea viziunea despre lume a unui grup uman, caracterul său social, mai degrabă decât cel biologic constituind trăsătura sa esențială (Anthony Good, Alan Barnard).

Elementul cheie al rudeniei este familia. Familia este un grup relativ permanent de indivizi legați între ei prin origine, casatorie sau adopție.

Muddock, in 1949, făcea distincția între familia nucleu și famila extinsă.El preciza că familia nucleu este compusă din adulti de sex opus impreună cu copiii lor naturali – sau adoptați.Astăzi, existența familiilor monogame,de homosexuali pune în discutie pertinența acestei definiții.

Familia nucleară poate îmbraca doua forme:

familia de orientare (în care ne naștem și avem statutul de copil, frate etc.)

famila de procreere (pe care o creem prin căsătorie, în care avem statutul de soț, parinte etc.). Ea se mai numește și conjugală.

Cei mai mulți oameni sunt, în același timp, și membrii ai familiei de orientare și membrii ai familiei conjugale. Datorită acestui fapt ei sunt expuși la experiențe, mentalități, indatoriri, perspective diferite, uneori chiar opuse. Uneori,adultii se simt striviti de povara multiplelor și concomitentelor indatoriri ce deriva din dubla lor calitate de copii ai batrânilor lor parinti și parinti ai copiilor lor (minori). Cresterea longevitatii populatiei face ca echilibrarea acestor indatoriri sa devina o problema sociala tot mai mare, determinandu-i pe sociologi sa catalogheze actuala generatie adulta ca “generatie sandvis”.

Familia extinsa este numită deseori și consancvină, datorita legăturilor de sange care exista între membrii ei. Ea este alcatuita din doua sau mai multe familii nucleare unite prin legatura dintre părinți și copil (de exempul, părinții, copiii și bunicii acestora alcatuiesc o familie extinsa).

Familia nucleară conjugala se creeaza prin casatorie. Casatoria este o modalitate – acceptata social – prin care doua sau mai multe persoane constituie o familie. Ea poate comporta un aspect juridic (recunoasterea formala de catre o instituție legitima a uniunii maritale) și un aspect religios (recunoasterea formala, prin sacralizare, de catre o instituție religioasa legitima a uniunii maritale).

Mult timp unirea maritala a fost recunoscută,legitimata doar din punct de vedere religios, casatoria civilă (sanctionarea juridica) constituind o aparitie relativ recenta.

2.Reguli de constituire a cuplurilor familiale și practici de alegere a partenerului

Familia este o instituție socială universala, însă regulile de constituire a familiei și de alegerea a partenerului difera de la o societate la alta. Exista doua tipuri de reglementare maritala:endogamie și exogamie.

Endogamia stabileste alegerea partenerului din interiorul aceluași grup;oamenii se pot căsători între ei numai dacă apartin acealeiași rase, religii, caste, etnii. Ea stabileste deci, clasa de persoane cu care este permisa și incurajata căsătoria. Rolul ei este de a creste solidaritatea de grup. Astăzi asistăm la o crestere tot mai mare a ratiei căsătoriilor între grupuri diferite. În același context, constatăm că, în multe societati granița endogamă se confunda cu granița societații.

Exogamia stabileste alegerea partenerului din afara grupului, respectiv din afara familiei nucleare, a clanului, tribului sau comunitatii locale. Ea stabileste, cu alte cuvinte, clasa de indivizi innacceptabili ca parteneri conjugali, interzicând relațiile sexulale între rude de sânge proclamand tabuul incestului. Excepție de la această regulă au facut familiile regale din Hawaii,dinastiile egiptene,familiile imperiale Inca. De regulă, în toată lumea, prohibiția incestului este însoțita și de reacții de aversiune,dispret, dezgust. In viziunea lui Claude Levy Strauss, afirmarea incestului drept tabuu întărește interdependențele sociale, dezvoltă alianțele între familii, încurajează diversitatea culturală și socială.

Practicile de alegere a partenerului variaza și ele de la o societate la alta. Putem, totuși, reduce multimea metodelor utilizate pentru câștigarea partenerului marital la urmatoarele patru:

căsătoria prin rapt consta, asa cum subînțelege și din denumirea ei in rapirea soției și este utilizata in acele societati in care femeile sunt in numar mai mic decât barbații. Este o practică mai puțin obișnuită ce urmărește corectarea dezechilibrului numeric care există între cele două genuri;

Căsătoria prin cumpărare este o practică mai frecventă. In societatiile care practică această metodă de alegere a partenerului, cumpărarea poate fi facută fie de barbati, fie de femei. In unele cazuri, se stabilește un “preț” pentru mireasă (sau un serviciu), in altele, dimpotrivă, bărbatul este cel care primește o “zestre” din partea femeii sau a familiei ei.

Căsătoria prin aranjament este o metoda de alegre a partenerului destul de răspândită în lume. Multe societăți consideră căsătoria o instituție socială extrem de importantă atât pentru individ, cât și pentru societate și de aceea consideră că ea trebuie “aranjată” și nu lăsată la discreția tinerilor lipsiți de experiență și de maturitate.

In lucrarea “Din tainele Indiei”, Mircea Eliade ne povestește că “ fecioarele indiene nu au nici o initiativă în faptul căsătoriei … Intr-o famile tradițională, fecioara este vestită cu câteva zile înainte de nuntă, iar pe soț nu îl vede decât in mijlocul ceremoniei, dupa ce căsătoria a fost legată și juruită.”

Căsătoria prin consensul părților este cea mai cunoscută practică de realizare a căsătoriei. Conform acestei metode, opțiunea maritală este facută in mod exclusiv de către cei doi tineri, care urmează să se căsătorească. Astăzi, în România, ca și in foarte multe alte state, se consideră că acesta este singurul mijloc legitim, singurul mijloc care se cuvine pentre alegerea partenerului marital.

3. Tipuri de căsătorie și modele de descendență, reședintă și autoritate in familie

Căsătoria poate avea multe forme :

monogamia, respectiv căsătoria unui soț cu o singură soție. Din punct de vedere statistic este cea mai răspândită formă la nivelul mondial, fiind practicată în toate societățile;

poligamia, respectiv căsătoria unui soț cu două sau mai multe soții. Ea
a fost răspândită în societățile tradiționale în 83% din cele 862 de societăți analizate
de Murdock (1967);

poliandria, care constă în căsătoria a doi sau mai mulți bărbați cu o
singură soție. Ea este o formă de căsătorie relativ rară și, de regulă, se concretizează în
dreptul fratelui mai mic de a întreține relații sexuale cu soția fratelui mai mare, în
cazul în care nu se pot asigura soții pentru toți frații;

căsătoria în grup. Aceasta este considerată de majoritatea specialiștilor
ca un mod de căsătorie marginal. In legătură cu acest tip de căsătorie (ce constă în
căsătoria a doi trei bărbați cu două trei femei), trebuie să precizăm că cercetarea
domeniului nu a furnizat dovezi concludente privind practicarea ei ca normă socială.
Murdock (1949) arată că, deși monogamia este forma de căsătorie cea mai frecventa
din lume, ea nu este și cea mai preferată, aceasta din urma fiind poligamia. E drept însă
că restricțiile economice au mai temperat înclinațiile frenetice către poligamie : un
număr relativ mic de bărbați pot întreține mai multe femei, gospodării etc.

Societățile răspund diferit la interogații de genul; cum ne determinăm genealogia? Cum stabilim care ne sunt rudele? Care ne este originea? Există mai multe modalitați prin care poate fi stabilită descendența și anume :

a) Descendența uniliniară, care ia în considerare doar o linie părintească,
fie ea masculină, și atunci vorbim de descendență patriliniară, fie de cea feminină, și
atunci vorbim de descendență matriliniară. Cea mai răspândită formă în lume este
descendența patriliniară și ea stabilește că numele, proprietățile, bunurile sunt
transmise de la tată la fiu.

Tipul de descendență a fost impus de mărimea contribuției economice a celor doi membrii ai cuplului. In societățile horticole, în care femeile asigurau o mai mare parte din bunurile economice necesare familiei, cel mai frecvent întâlnim descendența matriliniară. In societățile agrare și pastorale, bărbații erau cei care contribuiau mai mult la asigurarea bunurilor necesare familiei și, ca atare, s-a impus descendența patriliniară.

Descendența bilaterală, care stabilește descendența (moștenirea) în mod egal atât pe linia masculină a familiei cât și pe cea feminină. Acest tip de descendență il întâlnim în majoritatea societăților industriale ce au permis schimbarea rolurilor genurilor și creșterea contribuției femeii in realizarea veniturilor familiei.

Reședința familiei nou create se stabilește în mod diferit de la o societate la alta în funcție de modul în care este repartizată puterea între bărbați și femei Normele privind stabilirea reședinței au în vedere asigurarea securității economice și protecția membrilor noii familii (în special a copiilor).

Cercetările antropologice au evidențiat existența a patru modele de reședință. Cel mai obișnuit model îl constituie reședința patrilocală, atunci când cuplul își stabilește reședința lângă sau în interiorul reședinței bărbatului. Reședința matnlocală stabilește ca tinerii căsătoriți sa locuiască lângă familia femeii sau împreună cu aceasta. Reședința bilocală permite noului cuplu să aleagă între a locui ori cu/sau lângă familia bărbatului ori cu/sau lângă familia femeii. Astăzi, cel mat răspândit model este reședința molocala, în care, noul cuplu își întemeiază propriul cămin, câștigând astfel un mai mare grad de indeare, s-a impus descendența patriliniară.

Descendența bilaterală, care stabilește descendența (moștenirea) în mod egal atât pe linia masculină a familiei cât și pe cea feminină. Acest tip de descendență il întâlnim în majoritatea societăților industriale ce au permis schimbarea rolurilor genurilor și creșterea contribuției femeii in realizarea veniturilor familiei.

Reședința familiei nou create se stabilește în mod diferit de la o societate la alta în funcție de modul în care este repartizată puterea între bărbați și femei Normele privind stabilirea reședinței au în vedere asigurarea securității economice și protecția membrilor noii familii (în special a copiilor).

Cercetările antropologice au evidențiat existența a patru modele de reședință. Cel mai obișnuit model îl constituie reședința patrilocală, atunci când cuplul își stabilește reședința lângă sau în interiorul reședinței bărbatului. Reședința matnlocală stabilește ca tinerii căsătoriți sa locuiască lângă familia femeii sau împreună cu aceasta. Reședința bilocală permite noului cuplu să aleagă între a locui ori cu/sau lângă familia bărbatului ori cu/sau lângă familia femeii. Astăzi, cel mat răspândit model este reședința molocala, în care, noul cuplu își întemeiază propriul cămin, câștigând astfel un mai mare grad de independență față de familiile de orientare.

Societățile se deosebesc nu numai în privința normelor care stabilesc reședința noului cuplu ci și în pivința modului în care puterea și autoritatea sunt repartizate în familie. Patriarhatul este cei mai frecvent model ; el consfințește autoritatea bărbatului în familie. In opoziție cu el, se află matriarhatul, sistem în cadrul căruia autoritatea în familie îi revine femii. Îl întâlnim în mai puține societăți comparativ cu patriarhatul. Sistemul egalitar consfințește faptul ca autoritatea în familie aparține deopotrivă femeii și bărbatului.

Cu privire la modelele de căsătorie, reședință șt autoritate analizate până acum se cuvine sa tragem următoarea concluzie: pe de o parte, ele fac parte din cultura unei societăți iar pe de altă parte, ele influențează valorile și normele respectivei societăți.

4.Principalele funcții ale familiei

În linii mari, majoritatea sociologilor converg către recunoașterea acelorași funcții ale familiei ca grup social. Trebuie sa remacăm, totuși, că între opiniile lor există și diferențe semnificative de accente.

În viziunea antropologului francez Claude Levy-Strauss, familia prezintă următoarele atribute principale:

a) își are originea în căsătorie ;

constă din soț, soție și copiii născuți din uniunea lor, cu toate că, uneori, acestui grup restrâns i se mai alătură și alte rude ;

grupul familial este unit prin drepturi și obligații morale, juridice, economice, religioase și sociale.

Deducem de aici că principalele funcții ale familiei sunt funcțiile biologică, economică, de solidaritate și morală.

G. P. Murdock apreciază că familia nucleară (ce se caracterizează prin universalitate) îndeplinește în esență patru funcții : sexuală, reproductivă. economică și socializatoare. In același context, W.F. Ogburn precizează ca principalele funcții ale familiei tradiționale sunt : funcția de reproducere, economică, educațională, recreațională, religioasă și social psihologică.

Funcția biologică se referă în special la satisfacerea cerințelor sexuale ale partenerilor și procreeare a copiilor. Ea trebuie să asigure mecanismul înlocuirii membrilor societății de la o generație la alta. Familia și societatea reglementează activitatea sexuală, impunând anumite restricții. Restricțiile se referă, de regulă, la limitarea activității sexuale, la sistemul marital și la tabuul incestului.

Funcția socializatoare constă în ''reproducerea" moștenirii sociale și culturale.Familia asigură educația copiilor, îi învață limba, valorile, normele. Procesul socializării copiilor începe in familie continuând, mai apoi, în școală, grupul de prieteni etc.

Funcția de plasare socială se referă la faptul că pentru fiecare individ, familia constituie contextul social inițial și îi asigură o identitate socială inițială. Poziția, statutul derivat din familie îi influențează în mod semnificativ viitoarele experiențe de viață. Nu este totuna să te naști într-o familie bogată sau săracă, într-o familie de intelectuali sau analfabeți etc.

In literatura sociologică, există numeroase controverse privind caracterul pozitiv sau negativ al efectelor acestor funcții asupra indivizilor și societății. Teoria funcționalistă (Murdock 1949, Parsons și Bales, 1955) evidențiază funcțiile pozitive ale familiei. Ei considera că familia este o instituție socială principală, care oferă societății posibilitatea de a-și rezolva problemele importante.

Teoria conflictualistă susține că prin funcțiile ei, familia asigură perpetuarea sistemului existent, limitează mobilitatea socială. Din această cauză, familiile din clasa de sus și cea mijlocie tind să obțină mai multă educație, slujbe mai bune, standarde de viață mai înalte decât copiii din familiile clasei muncitoare.

Funcția economică constă în acumularea unor venituri suficiente pentru toți membrii familiei și alcătuirea unui buget comun.

Funcția de solidaritate se referă la rolul familiei în satisfacerea nevoilor de afecțiune, căldură, respect și ajutor reciproc între cei doi parteneri și între toți membrii familiei (părinți, copii, frați, surori).

In sociologia românească, Henri H. Stahl surprinde complexitatea funcțiilor familiei clasîficându-le în două mari categorii: funcții interne și funcții externe. După spusele sale, în prima categorie sunt incluse următoarele funcții : a) biologică și sanitară ; b) economică ; c) de solidaritate familială ; d) pedagogico-educativă și morală.

Funcțiile externe asigură socializarea și integrarea socială precum și dezvoltarea individualității, a personalității fiecărui membru al familiei.

Distincția între funcțiile interne și externe nu este absolută. Intre ele există conexiuni, interferențe, determinări.

Caracteristicile societății (regimul politic, legislația, standardele educaționale generale, politicile sociale, nivelul dezvoltării economice ) își pun amprenta asupra modului în care familiile își exercită respectivele funcții.

Cap. II Motivațiile căsătoriei în societatea tradițională

și în societatea modernă

În societatea modernă căsătoria și familia au cunoscut o importantă schimbare, asupra lor punându-și amprenta transformările suferite în viața economică și socială, moravurile, tradițiile, obiceiurile. În toate marile sfere de activități, instituțiile au preluat o parte din conținuturile funcțiilor familiei ceea ce a dus la diminuarea controlului celor mai în vârstă asupra tinerilor. Dacă în societatea tradițională căsătoria este un fenomen social care privea interesele foarte prozaice ale familiei, astăzi, datorită unui complex de factori (tehno-economici, politici, socio-culturali) alegerea partenerului conjugal este din ce în ce mai mult o problemă a individului în cauză. Criteriile opțiunii maritale au cunoscut și ele o importantă schimbare în sensul că s-a trecut de la cele de tip rațional-instituțional (apropape exclusiv socio-economice și normativ-integrative), la cele de tip socio-afectiv, sexual-afectiv, de comunicare și de autorealizare prin intimitate.

1. Motivațiile căsătoriei în societatea tradițională

În societatea tradițională caracterul normativ-instituțional nu determină numai funcțiile familiei ci și formarea acesteia. Astfel, instituția prescria cine se poate căsători, când și chiar cu cine ar trebui să se căsătorească în mod preferențial o persoană. Tot ea încredința părinților sarcina alegerii celor mai potriviți parteneri conjugali pentru copii lor care să corespundă posibilității de a spori averea și de a asigura supraviețuirea liniei familiale.

Problematica alegerii partenerului conjugal este prezentă în literatura românească încă din perioada interbelică, în studiile realizate în cadrul secției sociologice din București. Xenia Costa-Foru – nume de referință în acest context – sintetizează în studiul monografic asupra familiei trei tipuri de motivații cu privire la căsătorie:

motivarea prin obicei și tradiții;

motivarea prin impunere din partea rudelor;

motivarea prin propria determinare a individului.

1.1 Tradiția

Dintre evenimentele demografice, căsătoria este cea care păstrează cele mai multe valențe etnografice. Prin intermediul obiceiurilor populare, încă din fragedă pruncie, fiecărui individ îi era insuflată conștiința ciclicității vieții: naștere, integrarea în lumea de dincolo. Societatea tradițională, prin intermediul unor adevărate legi nescrise, garanta dreptul tinerilor la un soț, la o familie. Scopurile căsătoriei la români, așa cum reiese din unele balade și doine populare, erau: să aibă pe cineva cu care să împartă binele și răul, bucuria și tristețea pe parcursul întregii vieți; pentru a avea urmași legitimi care să ducă mai departe numele, sângele și seminția, ca să aibă cine moșteni averea părintească, pentru ca aceasta să nu ajungă în mâini străine, pentru a avea cine să îngrijească de ei la bătrânețe, cine să-i pomenească și să se roage pentru iertarea păcatelor lor; și chiar, ca să nu li se reproșeze că degeaba s-au născut și au trăit în această lume, așa cum deseori se întâmplă în cazul celor necăsătoriți.

În societatea tradițională, alegerea partenerului conjugal, deși un act de opțiune individuală, nu depindea întotdeauna de dorințele și sentimentele viitorilor soți. Astfel, existau o serie de norme și reguli, restricții și chiar interdicții stabilite de comunitatea care viza căsătoria și de care se ținea întotdeauna cont.

Cea mai severă interdicție era paza împotriva incestului. Ca și normă, tabuul incestului este aproape universal. Excepții mai semnificative constituie Egiptul antic, populațiile Înca și cele Hawaiene, dar și aici incestul era permis selectiv, fiind acceptate relațiile sexuale și maritale numai între frați și surori, nu între părinți – copii, bunici – nepoți. El era selectiv și în sensul că, de regulă, permisiunea se acorda familiilor regale. Desigur, cu cât ne apropiam de categoria "rude apropiate" (unchi, mătuși, verișori) cu atât permisiunea era mai largă. Mai mult, astfel de mariaje erau chiar încurajate din motive economice sau politice. Conținutul prohibiției incestului diferă de la o perioadă la alta vizând categorii diferite de înrudire. Regula este fixată prin cultură, iar de cultură ține și caracterul ei coercitiv.

În condițiile tradiționale românești paza împotriva incestului era garantată de biserică și de bătrânii satului care erau cunoscători ai arborilor genealogici, și era cunoscută sub diferite nume: "strigătul în biserică", "strigări", "vestiri", "mărturisiri". Preotul satului trebuia să înștiințeze comunitatea despre căsătoria ce urma să se efectueze în trei duminici sau cu ocazia altor sărbători din timpul săptămânii. Astfel bătrânii satului aveau suficient răgaz să verifice dacă erau sau nu încălcate normele tradiționale prin realizarea respectivului mariaj. Dacă nu există nici o obiecție, atunci se spunea că "au ieșit vestirile" sau "au ieșit mărturisirile" și prin urmare pregătirile de nuntă puteau să înceapă. În cazul în care unul dintre tinerii care urmau să se căsătorească erau din altă așezare strigarea se efectua în ambele sate existând obligația ca cealaltă parte să aducă ,,mărturii de vestiri" înainte de nuntă.

Dacă una din regulile destinate prevenirii incestului era încălcată, atunci pravilele prevedeau pedepse destul de severe pentru preoții care oficializau nunta. Astfel, în cazul celor care aveau cunoștință de rudenia tinerilor căsătoriți pedeapsa consta în ridicarea dreptului de a mai fi preot, iar în cazul unei relații de rudenie ascunse aceștia erau puși să "canonească".

Căsătoriile nu erau permise decât dincolo de gradul al treilea și în unele locuri, chiar dincolo de gradul al patrulea de înrudire, această diferență depinzând de mărimea așezării, de creșterea sau descreșterea populației etc.

Pentru a preveni "amestecarea de sânge" – formulă populară ce desemna căsătoria dintre rude – care avea consecințe biologice negative pentru urmași, poporul considera această abatere ca fiind un mare păcat. Poporul a creat și un proverb de o rară înțelepciune pentru verii căsătoriți care au devenit părinții unor copii infirmi: "Părinții mănâncă aguridă și se scripezesc dinții copiilor."

Cu toate acestea, pentru a păstra zestrea și pământul prin sistemul moștenirilor această interdicție era frecvent încălcată de oamenii mai bogați. Dar, dacă ei puteau să se sustragă de la sancțiunile sociale nu puteau scăpa însă de consecințele încălcării legilor mult mai aspre ale naturii.

Rudenia spirituală, rudenie care se leagă prin botez și cununie era considerată ca având aceeași putere ca și cea de sânge. Mai mult chiar, de-a lungul timpului acest tip de rudenie a câștigat un prestigiu foarte mare ajungând uneori să fie considerată chiar mai puternică decât rudenia de sânge. Rudenia care cobora din nășie avea un caracter de continuitate și de conservare.

"Nun este de regulă cel care a botezat pe ginere. Dacă este mort, îi ia locul un fecior al lui, și numai dacă nu are pe nimeni, sau nu vrea își ia alt naș; de multe ori pentru aceasta se întâmplă și neînțelegeri."

Botezul era un alt mod de a extinde artificial rudenia, reprezentând astfel un nou obstacol în desfășurarea evenimentelor demografice ulterioare. În condițiile tradiționale, pentru a nu restrânge grupul de alegere a partenerului conjugal prin extinderea rudeniei spirituale, era interzis ca un copil să aibă mai mulți nași. Dacă se întâmpla ca un naș să boteze doi copii de sexe diferite, atunci acei copii erau considerați de popor "frați sufletești" și prin urmare nu aveau voie să se căsătorească unul cu celălalt. În unele zone frații sufletești erau considerați și acei copii de sexe diferite care au fost botezați în aceeași apă. După credința poporului dacă s-ar căsători astfel de copii s-ar naște din ei "arătări". În Transilvania, dimpotrivă, se consideră că este bine să fie botezați mai mulți copii în aceeași apă.

Nașii, pe lângă obligațiile asumate pe linia catehizării, trebuiau să sfătuiască finii în vederea castității, vegheau asupra comportamentului lor moral, jucau un rol important în selecția maritală etc.

Copii adoptați micșorau și ei baza selecției maritale: "copilul luat de suflet, după credința mai de pretutindene a românilor, nu poate să se căsătorească cu copilul adevărat al tatălui său de suflet, nici cu o rudenie de ale acestuia."

Adesea rudenia prin încuscrire, rudenie care leagă două neamuri prin intermediul căsătoriei, constituia întotdeauna un impediment la căsătorie. Astfel, prin tradiție se considera că nu este bine să se încheie mariaje între cumnați cu excepția cazului în care copiii de sex opus ai unei familii își alegeau ca parteneri conjugali copiii altei familii iar căsătoria se celebra în aceeași zi, deci înainte ca relațiile de afinitate la acest grad să se fi stabilit. În acest caz schimbul devenea simetric.

"Pentru ca averea să nu se împartă, în cazul familiilor cu doi copii de sex opus, se caută o altă familie cu aceeași structură. Cele două căsătorii se celebrează în aceeași zi și, pentru fiecare parte, în urma unei convenții de schimb reciproc avantajos, proprietatea rămâne bărbaților care stăpânesc casele părintești și averea părinților, pe când femeile trec în casele socrilor."

În societatea tradițională căsătoriile erau de tip endogam. Nici una din calitățile tinerilor nu putea să justifice înstrăinarea lor prin căsătorie. Căsătoria în alt sat mai ales în cazul fetelor, era dezaprobată de rude, de consăteni, de grupul de fete și flăcăi.

"Fata să rămâie în satul părinților săi, zice românul, și să se mărite după un bărbat care e om de oameni, adică după unul care are neamuri și amici."

Cu cât mirele venea mai de departe, cu atât mai mare era onoarea care se făcea familiei miresei, însă cu cât fata se mărita mai departe cu atât pierdea din stimă tatăl său, chiar dacă mirele era un bărbat frumos și provenea dîntr-o familie respectabilă.

Consecințele înstrăinării erau însă, în ultimă instanță, suportate de tinerii care se vedeau brusc nu numai în altă familie ci și între alți consăteni.

"Situația străinului venit să locuiască și să se căsătorească într-o altă comunitate decât cea natală este dificilă și se întâmplă să rămână astfel toată viața, întrucât poziția lui socială rămâne inferioară față de ceilalți, chiar față de socrul lui."

Un cântec din folclorul specific exprimă jalea tinerilor soții și reproșurile adresate de către acestea părinților pentru că le-au căsătorit în alt sat: ,,Spune-ți-am, măicuță, bine/ Să ții zile pentru mine, / Să mă dai în sat cu tine. / Și ți-am spus, măicuță foarte/ Să ții posturile toate/ Să scap de străinătate./ Și-ai ținut zile vârstate/ Și mai dat pe alte sate, / N-ai ținut zile deplin/ Și mai dat în sat străin!"

Un proverb românesc spune: ,,mai bună e hula din satul tău, decât lauda din satul străin", adică este mai bun un fecior din satul tău oricât de ,,hulit" ar fi acesta, pentru că se știe foarte bine cine este și ce este capabil să facă, decât unul străin al cărui caracter nu este cunoscut de nimeni.

Părerea românilor despre un tânăr care mergea să pețească în sate străine, nu era în general favorabilă, ei considerând că "un astfel de fecior, dacă ar fi statornic și de omenie, n-ar umbla colindând prin alte sate, ci ușor și-ar putea afla mireasă de obrazul lui și în satul său."

Căsătoria unei fete dîntr-un sat în altul presupunea practici reparatorii pentru cetele de feciori, consăteni ai miresei. Una dintre ele era numită "plata vulpii" și consta într-o taxă în băutură sau bani pe care mirele trebuia să o plătească cetei de feciori din satul miresei, pentru a o putea lua. Pentru a evita neînțelegerile și conflictele, cel mai bine era ca mirele să plătească ceea ce i se cerea și să mulțumească cetei de feciori că i-au jucat mireasa cât timp aceasta a fost fată mare. În caz contrar, flăcăii din satul miresei stricau podețele sau recurgeau la diferite mijloace pentru a răsturna căruța în care se găsea mireasa împreună cu zestrea primită de la părinți.

Pentru a nu pierde fetele din sat, feciorii luau unele măsuri de precauție printre care se nunăra și interzicerea participării flăcăilor din alte sate la șezătoarele și horele din satul lor.

Endogamia dezavantaja nu atât feciorii cât fetele de măritat, deoarece în cele mai multe sate numărul fetelor depășea numărul băieților, ceea ce determina o creștere a concurenței matrimoniale feminine.

În raport cu ierarhia socială instalată treptat în satele românești profesorul Pop Mihai a determinat trei zone de endogamie care au o sferă de cuprindere teritorială diferită: cea a satului, cea a satului și a satelor vecine și cea a ținutului sau a zonei. Cei care se situau din punct de vedere economic și social la baza ierarhiei, fiind mai numeroși, reușeau să rezolve problema selecției maritale în cadrul obștei respectând astfel endogamia locală. Cei din categoria medie depășeau adesea limitele satului făcând schimburi matrimoniale pe o arie de aproximativ 25-30 km. În sfărșit, cei din categoria ierarhică superioară, fiind într-un număr mult mai mic, își extindeau rețeaua relațiilor matrimoniale asupra unor zone întinse (provincii istorice) pentru a evita mezalianța și pentru a-și păstra statutul social și economic.

Un alt factor care limita selecția maritala era etnia. Românul este recunoscut prin ospitalitatea și toleranța să față de străinii care s-au stabilit, dîntr-un motiv sau altul, pe teritoriul românesc. Pe călători i-a adăpostit și nu o dată le-a salvat viața; pe cei care au rămas i-a lăsat să-și organizeze singuri viața și mai presus de orice, le-a permis să-și păstreze ființa etnică, obiceiurile și tradițiile. Însă bunăvoința și înțelegerea românului se oprea atunci când era vorba să-și căsătorească feciorul sau fata cu cineva de altă naționalitate, oricât de bogat și cinstit ar fi fost acesta: "Măi bădiță cu casa-n deal, / Ce vii la noi la pălan,/ Că ți-a spus măicuța bine/ Că nu mă dă după tine, / Că ți-a spus și a doua oară/ Că mai bine mă omoară/ Și mă bagă-ntr-un părău/ Și nu mă dă-n neamul tău."

În perioada în care destinul nostru ca popor era pus în cumpănă, interdicția etnică se constituia într-o virtuală intuiție istorică. Pentru a putea să-și păstreze ființa etnică, atât din punct de vedere cultural cât și antropologic, românii recurgeau la diferite forme de luptă, "când se apropiau turcii, femeile și fetele necăsătorite se ungeau pe față cu funingine, se legau la cap ca babele, puneau în traistă o piatră grea și o cărau în spate șchiopătând."

După opinia celor mai mulți români, cei care își lua o soție de altă etnie înceta de a mai fi român. În cazul unui preot acest lucru era și mai rău privit și nici un sat nu l-ar mai fi primit să slujească. Un român cult care avea o soție "străină" pierdea încrederea poporului și foarte greu mai putea să aibă legături cu alte familii de români culți. Căsătoria cu o familie de altă etnie constituia un păcat foarte mare ce putea fi iertat numai în cazul în care soția era de o frumusețe surprinzătoare, când avea o zestre mare sau când iubea evident datinile românești.

Mult mai aspru era sancționată de către comunitate căsătoria dintre o româncă și un "străin". Relația dintre aceștia era considerată ilegală, iar o astfel de căsătorie era tratată cu îngăduință numai în cazul în care femeia respectivă trăise înainte în concubinaj. Oricum, cu o femeie care se afla într-o asemenea situație se întrerupea, în general, orice legătură.

Înterdicția etnică se corela, de cele mai multe ori, cu interdicția căsătoriei între persoanele de religie diferită. Această interdicție era prevăzută și de Biserica Ortodoxă, care considera că unirea de credință nu putea avea loc între două persoane aparținând unor dogme diferite. Pentru român "legea" sa este sfântă și dacă s-ar înrudi cu cineva de alta "lege" atunci el crede că s-ar "pângări", s-ar "pricăji" sau că și-ar "spurca legea": "Badeo, de-ai fi român,! Ți-aș purta dragostea-n sân, ! Dar nu ești de legea mea,! Poți să stai cu cine-i vrea,! Ochii mei nu te-or vedea."

Conform poporului, pedeapsa pentru cel care încălca această lege, "crucindu-și sângele", era " să ia ceară și să-și ungă trupul său, să-i dea foc, și, scăpând din flăcări, e mântuit de păcat."

Din considerente morale și juridice, femeia era obligată să țină doliu timp de un an după soțul mort. Femeia nu trebuia să ceara în nici un fel învoială asupra paternității unui eventual copil care s-ar fi născut după decesul soțului. Dacă acesta ar fi fost însărcinată și s-ar fi căsătorit mai devreme atunci puteau să apară probleme legate de moștenire. Anul de doliu se explica și prin datoria soției de a face cinste soțului. În ceea ce privește doliul bărbatului, acesta era mai puțin sever. Astfel, după șase săptămâni, perioadă în care acesta efectua toate rânduielile solicitate de obiceiurile de înmormântare, bărbatul se putea căsători. Opinia comunității era cu mult mai îngăduitoare dacă acesta avea și copii mici de crescut și întreținut.

Îndividul nu este apreciat numai luat separat, ci dimpotrivă, se mai au în vedere și o serie de alte criterii determinante legate de grupul familial și social din care acesta face parte. În condițiile tradiționale o altă piedică importantă în formularea cuplurilor conjugale o constituia statutul socio-istoric al locuitorilor (moșneni-clăcași, răzeși-clăcași, nemeși-rumâni). Rar putea intra un flăcău sau o fată de clăcăși sau rumâni într-o familie de răzeși, moșneni sau nemeși și aceasta numai în cazul în care însușeau ceva deosebit. Diferențele de statut social dintre cele două categorii se prelungeau în toate domeniile vieții: cimitirele și bisericile, horele și petrecerile, nedeile și hramurile erau separate. Toate acestea distanțau matrimonial tinerii, uneori mai mult decât în cazul în care ar fi aparținut unor naționalități diferite.

Existau unele zone în care femeile rămase văduve se căsătoreau cu slugile lor. De asemenea și bărbații se însurau cu slugile lor atunci când soțiile mureau. Insă astfel de mariaje erau întotdeauna privite cu oarecare compătimire, dacă stăpânii erau forțați de împrejurări să se căsătorească cu slugile lor sau cu dispreț dacă se căsătoreau de bună voie.

Numărul mare de interdicții la căsătorie lăsa impresia de îngrădire în mod exagerat în formarea cuplurilor conjugale. Realitatea, totuși, infirma această concluzie: cu cât interdicțiile existente la un moment dat într-un sat erau mai numeroase, cu atât numărul persoanelor nerealizate matrimonial era mai mic, deoarece cercul din care un tânăr putea să-și aleagă partenera se îngusta atât de mult încât hotărârea era ușor de luat.

1.2 Presiunea părinților

În societatea tradițională un rol deosebit de important în viața tinerilor îl aveau părinții. Încheierea unei căsătorii nu se putea realiza, decât foarte rar, fără consimțământul părinților, în special al tatălui care era capul familiei, pentru că: "Binecuvântarea părinților/ Întărește casa fiilor/ Iar blăstămul părinților/ Răsipește casa fiilor."

Lăsând la o parte cazurile în care părinții, beneficiind de acest drept, își alegeau singuri ginerele sau nora, responsabilitatea lor în selecția maritală era justificată. În primul rând vârsta la căsătorie, care era foarte fragedă, îi surprindea pe tineri lipsiți de experiența vieții și dacă ar fi fost lăsați să aleagă singuri atunci ei puteau foarte ușor să se înșele. Părinții însă, mai maturi și dorind să le asigure fericirea matrimonială nu-îi lăsau să facă un pas pe care să-I regrete mai târziu pentru că, așa cum spune proverbul, "nu toate muștele fac miere". Chiar și așa obiceiul juridic popular, deși prevedea consimțământul părinților la căsătoria copiilor, interzicea unirea matrimoniala peste voința tinerilor.

Când într-o familie erau mai mulți copii, părinții trebuiau să se asigure că aceștia se vor căsători la timp, după reguli bine stabilite: fetele aveau prioritate în fața băieților iar în cazul în care erau numai surori sau numai frați se căsătoreau în ordinea strictă a nașterii. Acceptând căsătoria fiicei mai mici înaintea surorii sale mai mari părinții făceau o nedreptate care era sever sancționată de către obște. Fata căreia "i se lua rândul" la măritat, indiferent de calitățile sale, risca să rămână necăsătorită pentru că în jurul său apăreau o serie de întrebări, mai mult sau mai puțin întemeiate, care în: fluențau opinia feciorilor. Abaterea de la acest model tradițional putea fi justificat numai în cazuri speciale și anume numai atunci când sora mai mare avea un defect fizic vizibil sau suferea de o boală neuropsihică. Căsătoria, în ordinea vârstei se impunea și datorită cheltuielilor necesare pentru o nuntă și mai ales pentru pregătirea zestrei. De asemenea, pentru a nu dezechilibra bugetul familiei nunțile trebuiau făcute la intervale suficient de mari astfel încât părinții să aibă suficient timp pentru pregătirea zestrei următoarei fete care trebuia să se căsătorească.

În societatea tradițională, ordinea în care urmau să se căsătorească surorile se recunoștea cu ușurință după îmbrăcăminte, după felul în care își purtau părul și își împodobeau capul.

În cazul în care părinții nu mai trăiau, tinerii trebuiau să ceară mai întâi sfatul rudelor apropiate, apoi trebuiau să se consulte cu cei mai înțelepți oameni din sat. Dacă există un frate mai mare care luase locul tatălui și care avea informații despre pețitor atunci se ținea cont de sfatul acestuia.

Uneori, când una dintre familii – în general a fetei – nu era de acord cu căsătoria tinerii, abătându-se de la tradiție, treceau peste consimțământul părinților; băiatul având acordul fetei și uneori pe cel al mamei acesteia își răpea partenera după care plecau din sat până trecea supărarea părinților. Acest lucru se întâmpla frecvent atunci când băiatul provenea dîntr-o familie mai săracă decât cea a fetei, motiv pentru care părinții tinerii se opuneau căsătoriei. Puși în fața faptului împlinit aceștia acceptau în cele din urma căsătoria, având în plus posibilitatea să mai ajusteze din zestre. Rar se întâmpla ca "furtul" sau "fuga" fetei să constituie un motiv pentru dezmoștenire.

Alteori, chiar părinții fetei erau de acord cu grăbirea căsătoriei legale prin "furt" din diferite motive: preîntâmpinarea nașterii unor copii nelegitimi sau acceptarea tacită, fără știrea obștei, a unui ginere de altă naționalitate. Căsătoria prin răpire simulată putea să aibă și cauze economice. Astfel, pentru că familiile nu aveau posibilități materiale să facă nunta flăcăul fura urmând ca aceștia să se cunune mai târziu. În acest caz se făcea o nuntă mică cu un număr redus de invitați.

Îndiferent că "furtul" se făcea cu sau fără știrea părinților, tinerii nu puteau să se cunune fără consimțământul acestora sau al unor rude apropiate (în cazul în care părinții nu mai erau în viață). Dacă tinerii nu putea să obțină avizul părinților atunci căsătoria se realiza cu mare greutate pe la unii preoți mai îngăduitori: ,,Haid' cu mine în Banat, / Că Banatu-i țară bună, / Aflăm popi de ne cunună. / Pentru o litră de vin/ Cunună orice străin, / Pentru o litră de bere/ Voinicu e cu miere."

Un alt caz de răpire era cel care se realiza atât fără voia părinților cât și fără voia fetei. Aceasta se întâmpla atunci când nici fata și nici părinții acesteia nu erau de acord cu căsătoria, fie datorită situației materiale precare a feciorului, fie datorită comportamentului său. Și mai des întâlnită era în cazurile în care fata se hotăra să se mărite cu alt fecior cu care respectivul se afla în conflict și pe care nu îl considera superior cu nimic față de el. O astfel de răpire era foarte rar urmată de o căsătorie pentru că părinții fetei depuneau toate eforturile pentru prinderea și pedepsirea autorului.

În general, răpirea unei fete era considerată de popor ca fiind o mare rușine atât pentru părinți cât și pentru rudele acesteia, în timp ce "fetele ce fug de la părinți sunt blăstămate, afurisite și lipsite de toate drepturile de către părinți pentru că au călcat cuvântul părintesc". Totuși, în opinia comunității feciorul avea întotdeauna cea mai mare vină pentru că el era cel car o convingea, o răpea și fugea cu fata.

1.3 Zestrea

Motivația economică, concentrată în jurul zestrei, era deosebit de pregnantă în societatea tradițională. De multe ori nu sentimentele de afecțiune și liberă alegere a viitorilor soți stăteau la baza unei căsătorii, ci interesele celor două familii. Întervenția părinților trebuie judecată în funcție de optica acestora asupra intuiției familiei, de relații interpersonale.

În societatea tradițională căsătoria presupune a efectuarea a trei categorii de acte: economice, juridice și rituale. În ceea ce privește planul economic, căsătoria implică asigurarea unui suport material minim noii familii de către părinții celor doi tineri. În cazul fetelor părinții erau constrânși să strângă zestrea necesară deoarece, în absență acesteia, căsătoria era aproape exclusă. De zestrea fiecărei fete se ocupau ambii părinți, și anume mamei îi revenea obligativitatea asigurării celor necesare în casă în timp ce toate celelalte (pământ, vie, bani etc.) intrau în atribuțiile tatălui. Dacă părinții fetei nu mai trăiau atunci aceasta era înzestrată de cei care au crescut-o (o soră sau un frate mai mare, uneori o rudă apropiată) și care eventual dețineau o parte din bunurile rămase de la părinții săi. Dar dacă fetei nu-i rămânea nimic de la părinți și nu avea pe nimeni să o înzestreze atunci aceasta era obligată să muncească la diverși oameni mai bogați pentru a-și face zestre. În general aceste fete se căsătoreau mai târziu deoarece erau nevoite să depună un efor suplimentar pentru a-și strânge cele necesare.

Valoarea zestrei varia în funcție de starea economică și socială a părinților, mai mult sau mai puțin, de calitățile fetei. Dacă fata era frumoasă atunci părinții săi îi dădeau cât aveau sau cât erau dispuși să dea. În caz contrar, dacă vroiau să se căsătorească îi dădeau o zestre mai mare, de unde s-a născut zicala: ,,zestrea toate le astupă, / Ea și pe dracu îl pupă."

Deseori zestrea se afla la baza conflictelor ce apăreau între tineri și familiile lor. În unele zone ale țării, pentru a preîntâmpina eventualele neînțelegeri, cu ocazia pețitului era întocmită o "foaie de zestre" care era semnată de ambele părți și de martori.

Foaia de zestre reprezenta de fapt un inventar al lucrurilor date unei fete la căsătorie de către părinții săi și reflecta fidel nu numai starea economică a respectivei familii ci și ocupația de bază a locuitorilor. Înițial în vechiul sistem, fetele nu primeau pământ. Acesta era deseori răscumpărat de către frații acestora la un preț simbolic. În cazul în care o familie nu avea decât fete, situație considerată în condițiile tradiționale ca fiind nefericită, pământul era împărțit în mod egal între surori. De asemenea, în acest caz, una din fete își aducea soțul în casa părintească, ea având rolul social al unui bărbat pentru a împiedica dispariția unei gospodării; bărbatul era pus într-o situație de inferioritate care se exprima în relațiile familiare, în raportul față de proprietate.

Uneori foaia de zestre era citită în fața nuntașilor în momentul în care zestrea era scoasă din casă. Fetele ,,rău înzestrate" și părinții acestora erau supuși unor critici severe atât din partea familiei băiatului cât și din partea celorlalți consăteni. Dacă o fată avea multă zestre atunci se spunea că este foarte frumoasă, foarte bine înzestrată și toți îi lăudau pe părinți pentru felul în care s-au ocupat de aceasta. Zestrea era luată fie în ziua nunții odată cu plecarea miresei la soțul său, fie într-una din zilele următoare.

În societatea tradițională, în cazul căsătoriei, femeia vena întotdeauna în casa bărbatului. Această regulă era marcată și prin terminologia relațiilor de înrudire: bărbatul se însoară iar femeia se mărită.

Prin urmare obligația de a construi o casă, pentru tinerii căsătoriți, revenea părinților băiatului. Casa era construită pe pământul pe care băiatul îl primea de la tatăl său. Acesta nu putea să dea părți inegale fiilor și nu putea refuza înzestrarea lor cu pământ în momentul căsătoriei. Ultimul dintre băieți rămânea în casa părintească și, alături de soție, locuia împreună cu părinții. În acest caz nu se construia întotdeauna o nouă casă, mezinul moștenind casa părintească. În schimb el avea obligația să-i îngrijească, să-i respecte și să-i înmormânteze creștinește după moarte.

În momentul în care tinerii căsătoriți se instalau în propriile gospodării ei aveau față de copii lor aceleași obligații pe care le avuseseră părinții lor față de ei.

1.4 Calitățile fizice și morale

Frecvența motivațiilor economice nu excludea însă situațiile în care dragostea, afecțiunea reciprocă, calitățile fizice și morale erau invocate ca aflându-se la baza opțiunii maritale.

Este foarte dificil să se stabilească o ordine unitară pentru toată țara a criteriilor care erau luate în calcului selecției maritale, în continuare fiind tratate fără o ierarhizare a lor în funcție de importanță.

Desigur că, atât flăcăii cât și fetele doreau să se căsătorească dar nu oricum și nu cu oricine. Competiția la căsătorie se desfășura permanent, între sexe dându-se o luptă mascată care era mult mai aprigă în comparație cu ceea ce se spunea sau se lăsa să se vadă. Această competiție era mult mai intensă în apropierea perioade lor în care efectuarea nunților era interzisă prin tradiție. În acest sens, două momente din calendaristica populară sunt suficiente pentru a evidenția, măcar parțial, fenomenul social: obiceiurile de iarnă care prilejuiau în special constituirea și activitatea cetelor de feciori, respectiv obiceiurile de primăvară ("strigătul peste sat" etc.).

"Unul din aspectele principale ale complexului de obiceiuri legate de ceata de feciori era această verificare reciprocă a partidelor de căsătorie." În condițiile tradiționale, cerințele față de fete erau mult mai mari atât ca pregătire materială cât și ca ținută morală. O fată trebuia să fie onestă, statornică, înțeleaptă, frumoasă și mai presus decât toate sănătoasă. Fetele cinstite și harnice, dar mai ales cele care știau să se descurce în treburile gospodărești erau întotdeauna preferate. Din contră cele leneșe nu numai că erau ignorate dar, deseori, erau luate în râs prin intermediul unui bogat folclor satiric: ,,Fetele de la noi/Spală hainele-n butoi/ Și le-ntinde pe gunoi/ Latră câinii ca la oi."

Frumusețea feminină avea un rol important dar, nu determinant în opțiunea maritală, românul punând mai mare preț pe istețimea și înțelepciunea soției pentru că "frumusețea vestește iar înțelepciunea crește." De asemenea, deseori criteriile de apreciere a frumuseții unei femei erau legate de calitățile ei de lucrătoare. În selecția matrimonială o importanță deosebită se acordă cunoașterii spiței de neam din care cobora fata; mireasa să fie dîntr-un neam bun, viță bună, din oameni de omenie, cinstiți și cu vază în sat pentru că: "Vița de vie/ Tot învie/ Iar cea de rogoz/ Cade gios."

De asemenea, candidata la căsătorie trebuia să fie voinică și sănătoasă, fără vreo "boală rea" pentru că aceasta, susține tradiția, se transmite până la al nouălea neam.

În ceea ce privește aspectul material sfatul pe care bătrânii îl dădeau nepoților era să nu caute cu orice preț o fată bogată ci mai bine o fată harnică deoarece "cu una sârguincioasă poți face oricând casă și avere, pe când cu una leneșă și ceea ce ai pierzi." Și apoi românul adevărat nu acceptă ca nevasta să fie stăpână și prin urmare, el își căuta o mireasă care nu era cu mult mai bogată. În concluzie, fiecare fecior prevăzător căuta să-și aleagă, după cum spune proverbul "petic după sacul său".

Criteriile pe care fetele le aveau în vedere erau altele: cel care nu fuma deloc, nu bea de loc, nu se uita și nu umbla la fete, care stătea mai mult pe lângă mama să și făcea treburile care în mod tradițional reveneau femeilor, deci care era "ca o fată mare", era tot așa de rău văzut, după "canoanele sătești" ale vremii, ca și cel care depășea măsura. Un fecior trebuia să fie puternic, isteț, curajos, într-un cuvânt voinic.

,,Decât sfântă c-un mișel, / Mai bine c-un voinicel;/ Voinicul are noroc/ Și cu dânsul treci prin foc."

De asemenea, el trebuie să fie harnic, statornic, sănătos, cinstit, cu vază în sat, capabil să conducă o gospodărie și cu o situație materială bună pentru a avea cu ce își susține familia.

Din punct de vedere al înfățișării fizice, frumusețea mirelui era mult mai puțin apreciată decât cea a miresei, de unde s-a născut apoi și proverbul nu prea măgulitor: "bărbatul să fie puțin mai frumos decât dracul". Desigur, dacă fetele ar fi decis singure cu cine să se mărite atunci cu siguranță toate ar fi pus pe primul loc frumusețea. Însă, având în vedere vârsta fragedă la căsătorie decizia era luată împreună cu părinții pentru care frumusețea nu era singurul și, mai ales, cel mai important criteriu.

Cu toate acestea, În cazuri foarte rare se întâmpla ca o fată să fie, după cum spune poporul, "îngropată de vie" adică constrânsă să se căsătorească cu un bărbat urât, oricât de statornic și de bogat ar fi fost acesta: "Cată, maică, cui mă dai, / Nu căta argintului/ Și mă dă urâtului, / Că argintul șade-n ladă/ Da urâtul șade-n vatră."

Frumusețea era percepută diferit de la o zonă la alta. Aceeași trăsătură fizică (culoarea și mărimea ochilor, tenul închis sau deschis, formatul nasului și al feței, statura fizică etc.) constituia un avantaj în selecția maritală într-o anumită comunitate rurală în timp ce în alta reprezenta un dezavantaj.

În încercarea de a defini tipul ideal de frumusețe – masculin și feminin – am analizat câteva cântece de dragoste din "Lirica de dragoste" care cuprinde texte culese din majoritatea zonelor țării.

În unele lucrări, alături de motivația căsătoriei apare ca o problemă de studiu și scopul declarat al acestuia. Astfel, întâlnim o paletă foarte largă de scopuri mărturisite, dintre care: grija perpetuării neamului, satisfacerea unor necesități biologice, nevoia de brațe de muncă, tema de a ajunge la bătrânețe fără sprijin și îngrijire, etc. Aceste scopuri mărturisite se suprapun de cele mai multe ori motivațiilor propriu-zise ale întemeierii familiei conjugale.

2. Motivațiile căsătoriei în societatea modernă

Motivațiile tradiționale pentru căsătorie (sexualitatea cu scop procreativ, educarea copiilor într-un mediu socio-economic organizat, acumularea de bunuri materiale transmisibile copiilor) nu mai exercită forța de odinioară. Acest lucru este explicabil în condițiile în care mulțumirea sexuală poate fi obținută și în afara familiei (o mare parte din tinerii necăsătoriți afirmă că au o viață sexuală normală), copiii nu mai reprezintă scopul fundamental în viață pentru tot mai multe persoane, iar numărul femeilor angajate profesional este în continuă creștere, ceea ce desființează și argumentul economic.

În consecință, căsătoria actuală se sprijină pe trei piloni:

-intimitate sinceră cu beneficiul unei mutuale gratificații (dragoste);

-companie;

-auto realizare prin egalitate (simetrie interactivă).

Analizând răspunsurile a 75 000 de femei căsătorite la "Redbook Quesstinnaire on Marriage", C. Travis și Jayaratne conchid că principala rațiune pentru căsătorie este dragostea, dar ei i se adaugă și este susținută și de prietenie. În acest context prietenia desemnează situația prin care cineva să fie cu, să participe la și să facă ceva pentru și împreună cu.

Importanța compatibilității emoționale în alegerea partenerului conjugal a fost teoretizată de Goode (1959) prin conceptul – sindromul dragostei romantice. Acest fenomen, invocat atât de des, presupune idealizare a celui iubit (uneori până la "orbire"); concepția de unul (una) sau numai unul (una), iubirea presupunând credința de "până la moarte", "dragostea le învinge pe toate", lăsarea în voia a emoțiilor personale, astfel în comportament aproape totul: fiind colorat de elanul afectiv al marii pasiuni. În general dragostea romantică este asociată cu dragostea la prima vedere.

Cultura euro-americană are ca principiu compatibilitatea dintre dragostea romantică și instituția mariajului. Mai mult, cultura sugerează că dragostea romantică în absența gândului căsătoriei este imorală, iar fără dragoste romantică căsătoria este goală.

Abordând problematica referitoare la motivațiile căsătoriei Coleman (1988) indică o serie de rațiuni pentru care oamenii se căsătoresc și altele pentru care nu se căsătoresc:

Problemele vieții în familie, alegerea partenerului conjugal, motivațiile căsătoriei, reprezintă câteva aspecte care au făcut și obiectul unor studii românești mai recente. Referitor la factorii motivaționali invocați în aceste studii, cele mai frecvente opinii ale subiecților investigați s-au orientat spre:

-dorința de a întemeia o familie;

-nevoia de dragoste, de afecțiune;

-dorința de a avea urmași.

Opiniile exprimate în aceste studii confirmă interesul și respectul manifestat de români față de instituția familiei și față de factorii sociali, culturali, morali implicați în constituirea ei, această atitudine fiind rezultatul unui îndelungat proces istoric în care au fost antrenate, deopotrivă, tradițiile, obiceiurile, mentalitățile, aspirațiile și motivațiile. Sentimentul de dragoste anticipează și potențează căsătoria, contribuind la realizarea comunicării fizice și spirituale, amortizând presiunile și tensiunile vieții cotidiene. Alături de sentimentul de dragoste deosebit de importante sunt și respectul și încrederea reciprocă dintre parteneri, aspirațiile și interesele comune care vizează prosperitatea, ascensiunea profesională și socială. În ceea ce privește copiii, aceștia reprezintă rațiunea de a fi a familiei, liantul dintre parteneri și nu în ultimul rând concretizarea sentimentelor de dragoste dintre aceștia.

Un ultim studiu, care va fi și detaliat în continuare, este realizat de Georgeta Mitrea, studiu publicat în Revista de Politici Sociale în 1995. Sintetizând răspunsurile date de subiecți aceasta a identificat următoarele categorii de motivații ale căsătoriei: conformism, egocentrism (narcisism), completitudine, cooperare, nevoia de relaționare, copiii, dragostea.

Autoarea precizează că termenii utilizați nu au conotații morale, extraștiințifice. De exemplu, egocentrismul (narcisism) nu are în acest context conotațiile pozitive sau negative folosite în mod curent în plan ideologic ci se referă la direcția spre care se îndreaptă interesul persoanei (spre sine) spre deosebire de situația în care se manifestă nevoia de relaționare în care interesul se îndreaptă spre exterior (spre o altă persoană). În ceea ce privește ierarhia motivațiilor căsătoriei la nivelul eșantionului în funcție de frecvența apariției lor, situația se prezintă astfel:

Deși există unele necunoscute în ceea ce privește alegerea partenerului conjugal, trebuie observat că săgeata lui Cupidon ne lovește la întâmplare. Astfel, Coleman consideră că mulți oameni au în vedere care categorii de persoane au șanse de eligibilitate, excluzând anumiți potențiali parteneri pe baza așa numitei "interacțiuni inapte". Dar există unele diferențe în ceea ce privește caracteristicile pe care oamenii le consideră "inapte" în raport cu modelul aspirațiilor și de aceea Z. Wanderer și E. Fabian (1979) sugerează o metodă pentru formularea ideilor în legătură cu ceea ce dorim de la partener. Această metodă presupune întocmirea unei liste-evantai cu trăsăturile dezirabile, listă care conține idei referitoare la:

-aspectul exterior (înălțime, ochi, păr);

-trăsături de personalitate (inteligență, încredere, umor etc.);

-potențial economic (carieră potențială sau realizată, viitor prosper, moșteniri);

-credințe și valori (atitudini față de sex-simbol, credință religioasă, valori care orientează comportamentul individual);

-interese speciale și abilități (pasiuni).

Această listă se subdivide în grupe:

-sectorul lui "trebuie" – care cuprinde itemii la care nu putem face compromisuri;

-sectorul lui "este bine și" – care cuprinde itemii de care ne putem dispersa.

Între acestea două trebuie realizat un compromis din care să rezulte funcționalitatea relației de parteneriat. Apropierea dintre parteneri se face prin "pași" de ambele părți, intercomunicarea și intercunoașterea rămânând doar simple deziderate. Transferul de la sectorul lui "trebuie" în cel a lui "este bine și" este echivalent cu saltul la realitate.

În întreaga lume au loc schimbări puternice cu privire la alegerea partenerului conjugal, căsătoria și familia, unele dintre acestea fiind tot mai evidente și în România după 1990. Dîntre fenomenele și procesele care interesează în mod direct familia, cele mai sernnificative la noi sunt: reducerea natalității, creșterea numărului de divorțuri, frecvente coabitaje, fenomene de abandon etc., totuși specialiștii sunt de părere că aceste schimbări sunt mai degrabă dovada unei tranziții în privința căsătoriei și familiei și nu o pierdere a interesului pentru aceste instituții .

2.1 Vârsta la căsătorie

Reglementarea vârstei la care o persoană se poate căsători este stabilită prin lege. Astfel, articolul patru prevede că fetele se pot căsători începând cu vârsta de 16 ani, iar băieții începând cu 18 ani. În cazuri excepționale, fetele se pot căsători chiar și la 15 ani, însă în acest caz este necesară o anchetă socială: opinia medicului cu privire la fertilitate și opinia primăriei, după studierea cazului.

În condițiile tradiționale, tinerilor li se oferă o perioadă precisă pentru căsătorie: 15-20 ani, pentru fete cu un maxim la 18 ani și 18-25 ani pentru băieți. Fetele se măritau și sub vârsta de 15 ani însă, un băiat se însura la mai puțin de 18 ani numai în cazuri excepționale: dacă părinții erau pe moarte și doreau să-l vadă la casa lui, dacă rămânea orfan și îi trebuia o soție pentru ajutor ca să nu piardă averea părintească și dacă mai erau și alți copii mai mici decât el pentru a avea cine să-i îngrijească.

Cu toate acestea, tradiția era ca fetele să nu se căsătorească înainte de a deveni "fete mari" iar băieții înainte de a deveni "feciori".

"La noi, trecerea la starea de flăcău și de fată de măritat avea un caracter social predominant, stabilit de orânduiala obișnuielnică a colectivității. La momentul stabilit de datinile tradiționale, copilul era scos din mediul social în care a trăit în cadrul familiei, din rândul copiilor prieteni și introdus într-un mediu nou, care nu era numai de vârstă, ci uneori și de profesie."

În cazul fetei acest moment era anunțat public de către părinții acesteia prin "scosul la joc" sau "ieșitul la horă" într-o anume zi a anului, diferită de la o zonă la alta: Nedeie, Sf. Ilie, Paște, Ospățul feciorilor.

"Dansul precede căsătoria; fata și băiatul care încep să participe la dans sunt considerați din acel moment niște candidați la căsătorie."

Existau însă și alte forme discrete prin care comunitatea era înștiințată că o fată se poate căsători, ca de exemplu schimbarea portului și a pieptănăturii, participarea la șezători. În satul de olari Drăgăiești Pământeni (județul Dâmbovița) acest moment era marcat de întoarcerea străchinilor și farfuriilor care împodobeau pereții exterior al caselor cu fața la drum.

Prin trecerea la starea de fecior sau holtei, băieții dobândeau o serie de drepturi: puteau să facă parte din ceata de colindători, puteau lua fete la joc, puteau să-și lase barbă. În cadrul ceremonialului de trecere, în anumite zone, tânărul era supus la o serie de probe de putere și de bărbăție pentru a dovedi că este apt să facă față îndatoririlor care îl așteaptă în noua stare. După cum spune poporul, o fată de țăran, este aptă pentru căsătorie mai ales "când a prins destulă minte la cap", iar feciorii sunt de însurat atunci când știu toate regulile gospodăriei.

În societatea tradițională fetele care nu se măritau până la 20 de ani erau numite "fete bătrâne", "fete stătute", "fete-n păr", iar băieții care nu se însurau până la 25-35 de ani erau considerați "feciori sau flăcăi tomnatici", "feciori sau flăcăi bătrâni", "feciori bătuți de brumă" sau "oameni răsuflați". Depășirea limitelor optime stabilite de comunitate pentru realizarea căsătoriei hotăra, de cele mai multe ori, soarta viitoare a tuturor celor care nu reușiseră să treacă în rândul nevestelor și bărbaților. Astfel, cei care nu își întemeiau o familie proprie ajungeau să-și încheie bătrânețe a în casa părintească, adesea pe lângă un frate sau o soră. Ei constituiau o forță de muncă ieftină care era exploatată de sătenii mai înstăriți.

Statutul foarte sever al celor rămași necăsătoriți le influența uneori și starea de sănătate. Aceștia constituiau principala sursă a bolnavilor neuropsihici. Unii reușeau să se căsătorească dar formau mariaje nepotrivite: diferențe mari de vârstă între soți, căsătorii cu văduve sau cu văduvi, căsătorii cu femei care aveau copii nelegitimi sau cu bărbați care aveau copii rămași de la o altă soție. Alții trăiau în concubinaj sporind numărul copiilor nelegitimi.

Pentru a nu intra în rândul celor ,,năpăstuite de soartă", de multe ori, fetele se măritau imediat ce ajungeau la vârsta nubilă, mai ale că în condițiile tradiționale unei fete îi era iertată mai ușor graba la căsătorie decât amânare a acesteia după 20 de ani.

Îndiferent de cauzele pentru care fetele nu reușeau să se căsătorească (le-a murit "ursitul" sau nu "le-a sosit încă partea", sunt prea leneșe, sunt urâte sau ,,nu și-au păstrat cinstea") acestea erau deseori luate peste picior de flăcăi prîntr-o serie de chiuituri satirice: "Mătrăgună rătezată, / Mărită-mă Doamne-odată, / Că de când îs fată mare, / Patruzeci de ani îmi pare, / Mă dusei într-o grădină, / Mă uitai într-o făntână, / Mă văzui fată bătrână. / Dar după ce mână-am uitati/ Mi-am pus hobodul în cap, / Ca să meargă vestea-n sat/ Că și eu mână-am măritat."

Ca și în cazul fetelor, băieții se căsătoreau greu după ce depășeau limita de vârstă fixată de tradiție. Totuși în cazul lor opinia poporului era mai îngăduitoare; feciorilor cărora le-a trecut vremea de însurat erau fie prea urâți și proști, fie prea pretențioși, fie le ,,murise" ursita sau "ursita le era prea mică". Feciorii a căror "ursită" era prea mică, trebuiau să aștepte până aceasta creștea, deși erau "bătrâni" ei se însurau.

Totuși, dorința tuturor era ca feciorii să se însoare pentru a deveni gospodari în locul părinților, pentru a stăpâni averea rămasă de la aceștia și pentru a-i pomeni după moarte.

Aproape pe nesimțite "feciorilor tomnatici" li se retrăgea statutul de componenți ai cetei de feciori de către cei care "îi prindeau din urmă" și erau excluși și de la întâlnirile și petrecerile premaritale. Deseori ei erau satirizați de către cei tineri, cea mai potrivită ocazie pentru aceasta fiind nunțile: "Frunză verde rușmărin,! / Rău îți stă june bătrân. / Maioran crescut în iarbă, / Rău îți stă june cu barbă."

Comunitatea sătească acorda burlacului o ultimă șansă la vârsta de aproximativ 30 de ani. Totuși, selecția maritală îi era dezavantajoasă, acesta trebuind să se mulțumească cu cine mai rămăsese, de aceeași vârstă cu el, în timp ce perioada calendaristică prescrisă căsătoriei lui era "Săptămâna nebunilor". Dacă nici la 30 de ani nu se însura atunci el era lăsat în pace pentru că: "până la 20 de ani se însoară cineva singur; de la 20-25 îl însoară alții; de la 25-30 îl însoară o babă, iar de la 30 de ani înainte numai dracu-i vine de hac".

În ceea ce privește diferența de vârstă dintre soți, se cerea ca bărbatul să aibă cu 5-6 ani mai mult decât partenera să. Excepțiile erau rare și făceau deseori obiectul unor chiuituri satirice:

"Tinerel mă însurai, / Și bătrână îmi luai, / Nu mi-i ciudă că-i bătrână/ Cum mi-i ciudă că-i nebună", sau "Auzit-am, auzit, / Auzit-am o poveste, / C-umblă junii la nevestei/ Și barbarii / La fete mari!”

2.2 Sexualitatea premaritală

În societatea tradițională condamnarea frecventă a sexualității ca "păcat" era un lucru obișnuit. Relațiile afectiv-sexuale erau determinate de influența Bisericii care valoriza iubirea "platonică" excluzând sexul, cel puțin până la căsătorie.

În cazul fetelor proba fecioriei era făcută după prima noapte petrecută de cei doi tineri ca soți, prin jucarea "cămășii miresei". În cazul în care fata se dovedea a nu fi fecioară, în unele zone (Moldova, Oltenia) aceasta împreună cu părinții săi erau duși pe grapă prin tot satul. În alte cazuri acest lucru era un prilej de a cere o zestre mai mare. De cele mai multe ori, însă, se apela la diverse șiretlicuri băbești pentru ca o fată să iasă "basma curată" și pentru ca aceasta să nu-și facă părinții de rușine pentru că ,,nu i-au păzit cinstea". La păstrarea moralității ajutau chiar și cântecele, prin libertatea cu care zugrăveau păcatele și prin urmările pe care le lăsau să se întrevadă: ,,Este-o vale/ Cu cărare, / Bătută de-o fată mare/ Ce trece la vrăjitoare/ Să vadă ce soartă are. / Sorțișoara i-a fost bună/ Dar mintea i-a fost nebună/ S-a culcat în bătătură/ Ș-a intrat un șarpe-n gură/ Și cu mâini și cu picioare, / Sărmana, leac nu mai are!"

Situația cea mai gravă era cea a fetelor mari cu "copii din flori". La nașterea copiilor nelegitimi opinia generală era nefavorabilă deoarece fusese suprimată etapa de integrare a respectivelor fete în grupul nevestelor. Fetele mamă aveau un statut social nedefinit deoarece erau excluse din grupul de fete fără să fie primite pe deplin în grupul femeilor măritate. În același timp ele erau menținute la periferia comunității sătești fiind considerate membre ale obștii dar nu și membre indezirabile. De multe ori sancțiunile erau exprimate direct prin intermediul strigăturilor de joc și a "strigatului peste sat". Alteori familia fetei, puternic admonestată de comunitatea sătească, își alunga propriul copil când semnele sarcinii deveneau vizibile. Sarcina fetelor mari era considerată un semn de rău augur pentru viața satului. Asemănător avorturilor, nașterile în afara căsătoriei aduceau, în mentalitatea populară, grindină, furtuni, secetă. Tradiția oferea copiilor nelegitimi un viitor fericit; ei erau considerați mai frumoși, mai norocoși și în general mai descurcăreți în viață. Cu toate acestea o anumită învoială plutea în jurul fetelor ,,născute din flori" despre care se spunea: „pe unde sare capra, mai sus va sări iada" sau "Capra sare peste masă, iar iada peste casă".

Sexualitatea premaritală a devenit mult mai permisă în societatea occidentală, în special după deceniul al șaselea al secolului nostru, anii '60 fiind considerați cei ai ,,revoluției sociale", Modificările decisive privind relația bărbat-femeie și reconsiderarea rolului femeii în societate au antrenat și unele schimbări în atitudinile și comportamentul sexual premarital: demitizarea virginității și relativa relaxare a sancțiunii sociale a acesteia. Totuși, permisivitatea sexuală premaritală depinde de o serie de factori cum ar fi:

-religia și legislația;

-vârsta (tinerilor, după 20-30 de ani li se permite o mai mare libertate decât adolescenților între 14-18 ani);

– atractivitate a socială și sexuală (cei cu un grad mai mare de atractivitate se bucură de un grad mai mare de permisivitate);

– standard parental și relații de prietenie (atitudine a parentală față de sexualitate influențează în mod special copii); Standarde grupale (adolescenții tind să-și formeze comportamente sexuale mai apropiate de cele ale grupului de prieteni);

– genul (femeile tind să fie mai puțin permisive decât bărbații dar și aceste atitudini sunt în curs de dispariție);

– utilizarea de droguri (cei care le folosesc sunt mai predispuși la libertinaj sexual);

-absența tatălui (în special în cazul fetelor, favorizează relațiile sexuale precoce, prin care ele încearcă să înlocuiască lipsa suportului patern; adesea evoluează spre prostituție).

Chiar dacă schimbările în comportamentul sexual premarital s-au produs în sensul permisivității raporturilor sexuale, totuși atitudinea socială față de acestea nu este la fel de permisivă. Adolescenții înșiși, deși se angajează într-un număr tot mai mare de relații sexuale, consideră acest lucru ca fiind imoral și revalorizează în prezent mitul "iubirii pure, platonice" (în special după 1985), sau încearcă să-și reducă raporturile sexuale la relații relativ stabile cu un singur partener.

Într-un studiu realizat de M.Zelnik și J.P.Kanter (în ,,Family Planning Perspectives, 1990") privind relațiile premaritale ale adolescenților s-a constatat ca procentul celor care le practică este în creștere din 1971 până în 1990 – de la 21.4% în 1971 la 26.1% în 1976; 29% în 1980 și 32.1% în 1990.

Ca și în cazul altor fenomene socio-umane, este vorba și aici nu atât de faptul că au apărut noi formule de iubire și nici măcar elemente inedite ale ei, atât de acela ca s-a produs o modificare a unor habitusuri care înainte erau doar apanajul anumitor elite sociale sau reprezentau cazuri izolate, drastic amendate de opinia publică și de aceea consumate, îndeobște, cu grija de a o feri de ochii lumii.

Un fenomen tot mai frecvent în ultimele decenii este prenatalitatea la adolescenți în condițiile în care numărul de căsătorii la adolescenți a scăzut, iar numărul avorturilor a crescut. Un factor care influențează parentalitatea la adolescenți este tendința generală a femeilor de a participa la o relație sexuală anterioară căsătoriei la care se adaugă și scăderea vârstei de începere a vieții sexuale. Aceste tendințe se asociază cu un statut socio-economic scăzut, cu tatăl absent din familie, cu un număr mare de frați, cu dificultăți școlare, cu un nivel crescut de stres familial și cu un grad crescut de popularitate prîntre colegi. Un element psihologic cale le diferențiază pe adolescentele însărcinate de celelalte se referă la prezența unei percepții defectuoase în relația cu mamele; ele simt că sunt mai puțin iubite, că primesc mai puțină afecțiune și atenție, că sunt respinse și controlate de către mamele lor.

Un alt factor care explică sarcina adolescentină se referă la neglijarea unei contracepții adecvate de către adolescenții activi sexual, aceasta în legătură directă cu atitudinile lor personale (Davis, 1980), relevă că în familiile cu venituri scăzute, multe adolescente dezvoltă atitudini fataliste, depresive și apatice față de viață – sentimente ce acționează împotriva cunoașterii, ca și a folosirii efective a contraceptivelor. Alte motivații personale care încurajează graviditatea și descurajează folosirea contraceptivelor prîntre adolescente sunt:

– speranța de a obține mai multă atenție de la familie și prieteni, dacă rămân gravide;

– dorința de a avea un copil pe care să îl răsfețe și care să fie prețuit de cei din jur;

– dorința de obține dragostea necondiționată de la o altă făptură umană;

– învoiala sexuală cu un partener, căruia în schimbul exclusivei angajări, implicări și afecțiuni, îi "oferă" sarcina;

– graviditatea intenționată, ca urmare a dorinței intense de a pedepsi sau de a-și lua revanșa în fața unor părinți superprotectivi și dominatori.

Un alt motiv pentru care adolescenții devin părinți ține de schimbările care au apărut în atitudinea societății față de sarcina adolescentină. Astfel, astăzi, puține stigmate sociale mai sunt asociate sarcinii adolescentine, iar familiile de origine se delicată mai mult emoțional, financiar și fizic. Există de asemenea o serie de programe de asistență socială pentru adolescentele care urmează să nască sau pentru cele care au făcut-o deja, ca și pentru părinții acestora.

Statutul degradat și umilitor pentru adolescent-mamă, ca și atitudinea negativă a băieților că "ar fi rău să se căsătorească cu o fată însărcinată sau care are un copil" au cam ieșit din ,, obișnuințele sociale".

2.3 Nupțialitatea și calendaristica populară

În calendarul popular existau anumite perioade în care căsătoriile înregistrau cele mai înalte vârfuri de manifestare. Existau zile bune și zile rele, zile fericite și zile nefericite, după care poporul român se orienta întotdeauna când trebuia să întreprindă ceva. El nu ar fi făcut nimic într-o zi care, după credința să, era una nenorocoasă și nefericită. Nici căsătoria nu făcea excepție de la această regulă, ea fiind puternic influențată de factorul cultural.

În societatea tradițională zilele considerate favorabile actelor care vizau direct sau indirect căsătoria (pețitul, logodna, cununia) erau joia și duminica. Pentru a le interzice în celelalte zile ale săptămânii poporul a urzit în jurul lor numeroase superstiții. Astfel, miercurea era considerată "văduvă și stingheră" prin urmare nefastă pentru orice demers în vederea căsătoriei, iar sâmbăta și marțea aveau fiecare câte trei ceasuri rele. Înterdicțiile erau întărite și prin proverbe: "Toate pe dos și nunta marțea", ,,După ce nu erau tineri, se logodiseră și vineri", "După ce toate-s în cercuri și nunta o avem miercuri".

Deci zilele cele mai potrivite pentru pețire, încredințare și cununie erau joia și duminica. Dacă duminica era o zi fastă, fiind ziua dedicată Domnului, ce semnificație deosebită putea avea ziua de joi? Până în secolul al XIX-lea, joia era considerată o zi de sărbătoare. În Maramureș și Bucovina erau interzise sărbătorile în ziua de joi, în schimb aceasta era rezervată pentru nunți, și în general pentru dragoste. De altfel, mai există în Maramureș unele sate în care și astăzi nunțile se fac joia și nu duminica.

Căsătoria, instituție care era controlată de Biserică, ca și relațiile conjugale erau interzise în zilele de post ale săptămânii, în posturile de peste an și în sărbătorile mari cum sunt Crăciunul și Paștele. Aceste interdicții erau respectate de către români deoarece opinia conform căreia "fără cununie nu-i căsătorie" era puternic înrădăcinată în conștiința lor.

"Sătenii încă până astăzi socotesc slujba religioasă ca singura de valoare, cununia legată fiind numai o piedică ce li se impune în înfăptuirea ușoară a căsătoriei religioase și se izbesc de ea numai în cazul când, de pildă, din pricina vârstei, căsătoria legală este cu neputință".

Trebuie amintit și faptul că perioadele cele mai utilizate la români pentru încheierea căsătoriilor erau toamna și iarna. Acest lucru se explică prin faptul că pregătirea și desfășurarea unei nunți tradiționale solicitau foarte mult timp ceea ce ar fi dezorganizat celelalte activități economice: "Când e vremea de-nsurat/ Nu ai vreme de lucrat, / Că mergi ca să lucrezi,!/ Din inimă tot oftezi."

Cap. III Prejudecăți privind feminitatea și raporturile

de gen în societatea modernă

În societațile occidentale, femeile duc o viață aparent liberă, par egale cu barbații: nu mai sunt închise în harem, pot circula nestinjenite, conduc masina, lucrează în birouri având chiar funcții de conducere, sunt alegatoare și eligibile, iar în principiu pot îmbratișa orice carieră: pot fi scriitoare, pictorițe, magistrați, medici, veterinari, arhitecți, ingineri. Egalitatea intelectuală dintre baieți și fete este un fapt recunoscut, din moment ce studiază aceleași materii, dau aceleași examene.

Aceasta aparentă egalitate ascunde însa o înegalitate de fapt. Sexul masculin ramâne, incontestabil, sexul dominant: pretutindeni barbații țin în mână cârma; ei formează marea majoritate în parlamente; ei decid în problemele esențiale ale umanității; ei hotărăsc cheltuielile pentru înarmare, razboiul sau pacea, cuvântul lor este determinant în educația tineretului, în cultura maselor, în progresul social. Barbații ocupă cele mai multe posturi de conducere, ei dirijează viața economică a națiunilor: belșugul, saracia sau foamea – totul în lume depinde de politica națiunilor conduse de barbați.

Înegalitatea din sfera moravurilor reflecta inegalitatea din planul conștiinței. Cu toate ca egalitatea intelectuală dintre băieți și fete a fost dovedită, majoritatea bărbaților contiunuă să se considere sex superior, în timp ce multe femei, purtând încă amprenta secolelor de servitute, se complac într-un rol pasiv și subaltern.

Eliberarea femeii, egalitatea reală a celor doua sexe ramân încă niște vorbe frumoase, iar "revoluția" care trebuie să elibereze sexul "slab" nu este încă desavirșită, nici în spirit, nici în faptă.

Ar trebui oare ca femeile să pună mână pe arme și să declare razboi bărbaților pentru a le smulge prin forță sau prin viclenie poziția dominantă? Ar trebui oare ca femeile să se forșeze să semene cu bărbații așa cum sunt ei astazi, adică să devină, la rândul lor, niște ființe însetate de câstig, interesate doar de profit și de glorie, gata să se arunce în lumea competitivă a afacerilor, gata să jertfească trasaturile umane unui rece univers tehnicizat? Cu alte cuvinte, ar trebui oare ca femeile să dea apă la moară combativitatii și agresivitatii masculine? Nu, nu cred că ar fi bine. Femeile nu au nimic de câstigat dacă se vor cufunda și ele în procesul de alienare a barbatului, iar specia umană ar risca să piarda astfel ultimele ramașite ale echilibrului său.

Prejudecățile: definiții și tipologii

Prejudecățile – al caror rezultat este "razboiul dintre sexe" – constituie tema centrală a acestui capitol.

Termenul prejudecată, care desemnează la origine orice judecată apriori (favorabilă sau nefavorabilă) fată de altul, califică în mod obisnuit atitudinile negative fața de un grup particular.

Studiul prejudecăților a fost abordat în primul rând în punct de vedere socio-cultural (prejudecatile ar fi rezultatul învățării sociale) sau psihodinamic. Ulterior, accentul a fost pus mai mult pe componentele cognitive : prejudecatile ar fi produsul unui proces de stereotipie de asimilare, care constă în accentuarea asemanarilor percepute între obiecte aparținind aceleiași categorii.

Prejudecata reprezintă o judecată care nu are o justificare rațională și care, de obicei, este eronată; opinie în general peiorativa, mai mult sau mai puțin implicită, fară verificare sau control critic; prejudecata se constituie la nivelul simtului comun și apare la un individ sau un grup cu privire la altul.

Prejudecățile sunt asimilate în procesul de socializare, de însușire a normelor, valorilor, modelelor de gândire și de comportament proprii grupurilor.

În "Novum Organonum", Francis Bacon numeste prejudecatile "idoli", cu efecte negative asupra dezvoltarii cunoasterii. Consituirea prejudecăților este favorizata de izolarea grupurilor și a persoanelor, și, în mod special, de situațiile de conflict sau concurentă. Ele exprima adesea "perspectiva" distinctă a grupurilor aflate în aceste situații.

Mai largi decât stereotipurile, pe care le includ, prejudecatile se inrudesc mai mult cu atitudinile, cu studiul carora tind să se confunde.

Kant a acordat atentie specială studiului problemei prejudecăților, le-a definit sursele și le-a clasificat. El definește prejudecata ca fiind „tendinta rațiunii spre pasivitate și în consecinta spre heteronomie". Tot Kant relevă natura prejudecaților și subliniază necesitatea combaterii lor din doua motive: în numele adevarului, caci dacă rațiunea se comportă pasiv este posibilă în demersul ei de eroare și iluzie; în numele libertatii, deoarece dacă rațiunea este pasivă subiectul nu gândeste prin el însusi ci privește legea din exterior. "A gândi liber, înseamna a fi autonom".

Omul, prin situația sa în lume, are prejudecăti, dar trebuie să lupte pentru a te înfrunta. Bunul simț (echivalent cu simtul comun) are o concepție pozitivă în concepția lui Descartes ("bunul simț este lucrul cel mai bine împărțit întregii lumi"), dar una peiorativa în filosofia lui Hegel: "modul de a gândi al unui timp în care sunt continute toate prejudecatile timpului". Teoretic, prejudecata este un obstacol în cunoastere, fiind o explicatie a lucrurilor fără baza ratională, și deci suspectata.

Unele prejudecăți se constituie, ca sistem de prezentări și valori proprii. Prejudecata se defineste ca fiind mai mult decât o ignoranta sau mai puțin decât o judecată. Spre deosebire de prejudecata, opinia se formează plecând de la experienta(personala) și are o elaborare la baza, care consta în comparare și reflexie.

Tot Kant spunea: "Judecatile provizorii nu trebuie confundate cu prejudecatile. Prejudecățile sunt judecati provizorii pentru faptul ca sunt acceptate ca principii. Fiecare prejudecata trebuie considerată drept un principiu al judecatilor eronate. Din prejudecăți nu decurg prejudecăți,cijudecati eronate.

Trebuie să distingem cunostinta falsa, care de curge prin prejudecata, de sursa ei, de prejudecata însași”.

Kant considera ca surse principale ale prejudecăților urmatoarele trei:

imitația( care se propaga din mijloace, ca formule, aforisme, sentinte),

obișnuință,

înclinația.

Imitația este sursa cea mai fertilă și prolifică în materie de prejudecăți. Se pot distinge prejudecăți ale autoritatilor și projudecati din amor propriu și cuprind urmatoarele feluri: prejudecata fata de autoritatea persoanei, prejudecata fata de autoritatea multimii, fata de autoritatea epocilor.

Imitația are o influenta generala asupra judecatilor noastre; ea constituie un motiv puternic pentru a considera ca adevarat ceea ce alții au considerat așa. De unde și prejudecata că ceea ce face toată lumea este bine.

Prejudecățile care se produc din obișnuință nu pot fi eliminate decât în decursul timpului, deoarece intelectul, reținut în mod progresiv și aminat în judecăți prin motive contrare, în final va adopta, treptat, un mod de gândire opus; dacă o prejudecată din obișnuință se produce în același timp prin imitație, atunci individul care o posedă este greu de îndreptat.

O prejudecată din imitație poate fi numită și "inclinatie pentru aplicarea pasivă a rațiunii" sau pentru aplicarea ei "mecanica", în locul aplicarii spontane pe baza legilor.

Ratiunea este un principiu activ care n-ar trebui să imprumute nimic de la simpla autoritate a altuia și nici de la experiență, dacă este vorba de aplicarea ei pură. Conform lui Kant, indolenta însă îi obliga pe foarte mulți să calce mai bine pe urmele altora, decât să faca apel la propriile forțe intelectuale. Acest gen de oameni nu pot fi niciodată decât simple copii ale celorlați. Înclinația spre imitare oferă rațiunii un sol fertil pentru prejudecăți. Imitația este influențată de urmatoarele elemente:

formulele – reguli a caror expresie servește ca model al imitației;

aforismele – au expresie atât de concisă, încât lasă impresia ca sensul lor n-ar putea fi cuprins în mai puține cuvinte; astfel de dictoane care trebuie să fie imprumutate întotdeauna de la alții,carora li se atribuie o anumită infailibilitate, servesc, de dragul acestei autoritati, ca reguli și principii;

sentintele – propozitii a caror autoritate se mentine adesea peste veacuri, ca produse ale unei facultăți de judecare pure, prin intensitatea gândirii pe care o conține;

canoanele – aforisme generale, care servesc științelor drept fundamente și care semnifică ceva superior și demn de chibzuit;

proverbe – reguli populare ale intelectului comun sau expresii pentru a desemna judecățile populare ale acestui intelect; după Kant, astfel de propoziții sunt pur provinciale și servesc drept sentințe și canoane numai inteligenței comune, ele nu trebuie să apară la persoane cu o educație mai aleasă.

Din cele trei surse ale prejudecăților și în special din imitatie izvorasc mai multe prejudecăți particulare, dintre care cele mai obisnuite sunt:

Prejudecăți ale autorității:

a. Prejudecăți față de autoritatea persoanei – când autoritatea altora stă la baza motivelor asentimentului nostru în scopul cunoasterii raționale, atunci admitem aceste cunoștințe din simpla prejudecata; adevărurile raționale sunt valabile anonim, și nu ne întrebam "cine a spus asta", ci ne întrebam "ce anume a spus?'''' Nu are importanță dacă o afirmație are origine nobila sau nu, cu toate acestea predilecția pentru autoritatea marilor oameni este foarte obisnuită, parțial din cauza înțelegerii personale limitate, parțial din dorința de a imita ceea ce ne este prezentat ca mare, important. Autoritatea persoanei servește indirect și spre a măguli vanitatea.

b. Prejudecata fată de autoritatea multimii – inclinație pe care o au, de obicei, oamenii de rând, care, nefiind în stare să aprecieze meritele, capacitatile și cunostintele unei persoane, se sprijina pe judecată mulțimii.

c. Prejudecata fata de autoritatea epocilor – mai ales față de antichitate; a-l aprecia peste masură însă pe antici echivalează, la Kant, cu intoarcerea intelectului la copilarie și a-ți neglija propriile talente.

d. Prejudecata fata de noutăți.

B. Prejudecățile din amor propriu sau egoism logic, pe baza carora se susține ca acordul propriilor judecăți cu judecățile altuia ar constitui un criteriu inutil al adevarului. Acest tip de prejudecăți este opus prejudecăților fata de autoritate, deoarece se manifesta într-o anumita predilecție pentru ceea ce este un produs al propriei inteligente.

Din punct de vedere al psihologiei sociale, imitația reprezintă unul dintre mecanismele psihosociale de realizare a influenței, pe lângă: contagiune, comparatie socială, sugestie, persuasiune etc.

Imitația constă din reproducerea activă a unor modele atitudinale și comportamentlae aferite de o alta persoana care, contextual, posedă o anumită relevantă sau ascendență socială; imitația este o formă de învățare și adaptare socială, implicând o relație privilegiata, însă asimetrica, dintre două sau mai multe persoane; în ceea ce privește formarea prejudecăților ca urmare a imitației, ea este favorizată de urmatorii factori: ascendentă socială sau afectivă a persoanei-model, eficiența recunoscuta a modelului- prejudecatii preluate, satisfacerea implicită a unor vectori motivaționali personali prin preluarea atitudinii care are la baza prejudecata respectivă.

De asemenea, un rol foarte important în formarea prejudecăților, îl are și contagiunea socială, caracterizata prin tendința de imitare inconștientă a unui model dominant de comportament, propagata de la o persoana la alta.

2.Atitudinea fata de prejudecăți

Este oare bine și oportun să mentinem prejudecatile sau chiar să le favorizăm? Este de mirare că în perioada actuală se mai pot pune astfel de întrebari, în special cu privire la favorizarea prejudecăților. Dupa Kant, a favoriza prejudecatile cuiva înseamna a-l înșela cu bună știință. O solutie posibilă ar fi aceea de a lasă prejudecatile intacte, deoarece este foarte greu, poate chiar imposibil, ca cineva să fie preocupat cu descoperirea și combaterea prejudecăților altei persoane. Dar nici nu trebuie să luptam cu toată puterea pentru eliminarea lor. Prejudecățile vechi și înradacinate sunt greu de combătut, iar o scuza a "tolerantei" față de prejudecăți o constituie faptul ca și din incercarea de combatere a lor ar rezulta dezavantaje. Cu cât suportăm însă mai bine aceste dezavantaje, cu atât vom avea mai mult de câștigat în continuare, concluzionează Kant.

În general, referitor la subiectul prezentei lucrari, "handicapurile femeii" în accederea la functii de conducere și, în general, "incapacitatea" de afirmare a femeii, țin de urmatoarele aspecte:

ingrijirea copiilor și întretinerea caminului

o mesrie extenuanta

dificultate a de a i se încredința un post important

dificultate a de a conduce barbati

situația soțului

Pentru anularea acestor "handicapuri" nu este suficienta numai emanciparea femeii și modificarea constiintei sale vasale, ci și emanciparea barbatului și modificarea constiintei sale suzerane. E nevoie nu numai de modificari cantitative în favoarea unei fractiuni, ci și de modificari calitative în favoarea întregului. Aceasta regindire presupune, de fapt, o revolutie spirituala, o schimbare radicăla a raportului dintre sexe; este o lupta sui generis, deoarece pentru prima oara într-o "lupta", cei doi combatanti nu sunt concurenti (sau cel puțin așa ar trebui să fie), ci pereche, iar pentru realizarea unui asemenea salt al calitatii vieții, feminsimul reprezintă o condiție necesara, dar nu și suficienta.

Mathilde Niel nu doreste să rupă condiția femeii de condiția umana, însă, militând "pentru extinderea rolului femeii în societate", autoarea analizeaza resorturile (economice, sociale, morale, politice) care fac posibila nu numai cresterea rolului femeii, ci și o reasezare a raporturilor între sexe pe o baza morala inedita. Determinarile care au dus la formarea unor adevăruri apriorice despre feminitate (și, bineinteles, despre masculinitate), și ceea ce părea că apartine bunului simț comun, apare ca efect al unei lungi succesiuni de date istorice. Pasivul "sexului slab" trebuie dezvăluit cu obiectivitate și curaj. Sigur că au existat și femei cu destine de mare anvergură: femei-luptători pentru progres, femei-scriitori, femei-pictori, femeiconducatori de popoare, însă aceste destine de anvergură au fost, până în vremea noastra, destine de exceptie , iar istoria arată că marii cuceritori ai lumii, marii gânditori ai lumii au fost barbați, nu femei. Exceptiile pot fi Elisabeta, regina Angliei, Ecaterina cea Mare, însă aceste femei n-au condus niciodata destinele unor popoare în calitate de femei, ele au fost suverane, adică fără sex. Dupa cum afirma Mathil de Niel, acestea au fost "exceptii, au fost accidente monumentale, dar accidente". Femeile au fost matricea istoriei, dar n-au fost istorie. Femeile au dat nastere la luptători, dar n-au pomit la lupta. Femeile au inspirat poetii, dar n-au scris "Divina Comedie". Este un adevar dezavantajos, dar care nu trebuie escamontat în momentul în care "eliberarea femeii" devine o necesitate. Spre deosebire de majoritatea studiilor care imagineaza trezirea femeii sub forma unui razboi între sexe, la Mathilde Niel procesul eliberării este infinit mai complex: dusmanul nu este individualizat și nu stă intotdeauna "de cealalta parte a baricadei", dusmanul nu este o persoană, ci un anumit mod de a înțelege lumea. Acestui mod îi sunt tributari nu numai bărbații "oprimatori" ci și femeile "oprimate". Pentru că există femei care vor să fie independente, dar nimic nu le înspăimântă mai mult decât faptul de a nu apartine nimanui; o femeie de o anumită virsta, necăsătorită, se simte demnă de compătimire, dar un bărbat necăsătorit se simte demn de invidie.

Forța prejudecăților în aspectele sus-mentionate, în condiția femeii, nu trebuie subapreciată, pentru că aceste prejudecăți au încă o mare virulenta, nu numai în viața celor care nu au beneficiat de o dezvoltare peste nivelul mediu. La nivelul realitatilor concrete, există încă destula opacitate, cu toate că, în ultimii ani, femeia devine un "element" din ce în ce mai eficient.

Alegerea meseriei, hotărârea promovării, nu au întotdeauna în vedere valoarea personală a individului. Cu toate că trăim într-o epoca în care există femei savanti , femei academicieni, femei care ajung pe Lună sau traversează Atlanticul, suntem forțăti să acceptam că există o traditie a ocupatiilor feminine și masculine, traditie care ne forțează, ne determina să ni se pară nefiresc tot ceea ce nu este în spiritul său. Aceasăa traditie cere ca orgoliul masculin să se simtă lezat ori de câte ori ar trebui să accepte o ocupatie care este specific feminină; de exemplu, un bărbat ar recunoaste stingherit că este dactilograf.

De ce să nu îndrăznească femeia să aspire la ocupatii masculine, la profesiuni masculine, la funcții masculine? "Revoluite", "spirit nou", "renaștere spirituală" nu înseamnă tocmai îndrăzneală de a-ți apropia ceea ce prin traditie era interzis?

Mai există prejudecata că femeia trebuie să țină seama de adevărul ei fizic. Care adevăr? Exista vreun "adevăr fizic" care face incapabilă femeia să înțeleagă tabla înmulțirii sau calculul integral? Cu foarte mici exceptii, diferențele biologice n-au putut și nu vor putea niciodata să justifice discrminarea sexuala, nici discriminarea rasială și, în general, nici un fel de discriminare.

Faptul că cea mai veche versiune a cărtilor lui Moise este îmbibată de spiritul civilizatiilor rurale, consfintind egalitate a femeii cu bărbatul, creați împreună în seara zilei a șasea, după chipul și asemanarea lui Dumnezu, nu a împiedicat civilizația patriarhala ebraica să facă din femei o sclavă. Povestirea biblică cu cea mai mare trecere a fost versiunea cea mai noua, aceea a zămislirii barbatului din tarina, după chipul lui Dumnezeu, înaintea tuturor animalelor. Femeia, creată ca adaos, spre a-I fi de ajutor barbatului, nu a fost decât un "os supranumerar", cum constata Bosuet. Eva intruchipa păcatul; drept pedeapsă că l-a ispitit pe Adam, Dumnezeu a poruncit că ea să fie în veci supusă bărbatului. Evreii nu au avut decât să facă apel la textele biblice că să își sustifice dispretul față de femeie. Au considerat-o o ființă păcătoasă, menita să fie sclavă bărbatului și să îi nască urmasi. Femeia era repudiata când nu putea să- I dea mostenitori de sex masculin, femeia păstra mostenirea, dar avea obligatia să se mărite cu un bărbat din tribul tatălui, pentru că averea să nu se risipească.

Aparitia crestinismului a însenmat o ruptură cu obiceiurile ebraice. Isus a îndrăznit să înfrunte tabuurile contemporanilor, le-a vorbit cu blindete, le-a iertat pe "păcătoase", cu toate că nici el nu a ajus la o desprindere totala fata de morala israelita.

Sfintul Pavel și parintii bisericii s-au slujit de religia lui Crisots că să propovaduiasca un autoritarism religios și moral, mostenit de la moravurile ebraice și romane. Principala victima era tot femeia. Înlocuind vechiul cult al unui stat în decadere prîntr-un cult al lui Dunmezeu, sfintul Pavel a cerut omului să se supună intru totul Divinitatii și să- I sacrifice acesteia sentimentele, viața personala, bucuriile simple, dar mai ales placerile trupe sti. În numele spiritului, trupul a fost hulit. Femeia este camea și Pacatul, în timp ce bărbatul era intruchiparea binelui, femeia reprezenta o nerusinare, reprezenta ispita; ea a devenit "pricina tuturor nenorocirilor", "poarta iadului". Pentru crestini, celibatul și virginitatea erau stari ideale, iar casatoria, ultima dintre nenorociri, capabila doar să stavileasca desfriul: "mai bine este să se casatoreasca decât să arda", spunea Sfintul Pavel. Nici nu putea fi vorba că preotii să își uneasca viața cu o păcătoasă, clericilor li s-a interzis casatoria, iar biserica catolica moderna nu a renuntat nici astazi la aceste hotariri medievale; În civilizația crestină de la începuturile evului mediu, femeia era considerată atât de straină de Dunmezeu și de puritate a originară, încât i se negă chiar și constiința. Consiliul de la Macon (581) se întrebă în modul cel mai serios dacă femeia are suflet, iar preoptii erau îndenmați să fugă din preajma femeilor. Obsesia impurității sexuale a mers atât de departe, încât Consiliul de la Metz (888), le-a interzis preoților să găzduiască o femeie, chiar dacă aceasta le era mama sau sora.

Nici nu putea fi vorba că femeia – ființă păcătoasă și inferioară – să fie lasăta să joace în familie un rol cât de cât influent. Barbatul era considerat singurul sef al comunitatii familiale, iar femeii i s-a poruncit să se supună bărbatului, așa cum acesta se supune lui Dunmezeu. Sfintul Pavel nu concepea că societatea poate există în afara unei ierarhii: bărbatul domina femeia, dar era, la rândul lui, dominat de dregatori și de Dunmezeu, care conducea totul în lume și transmitea preotilor o parte din autoritatea să. Situatia de inferioritate în care era tinuta femeia nu era un fapt izolat, ci corespundea unei organizari sociale bazate pe autoritate și supunere. Întrucit aceasta structura socială autoritarista a supravietuit secolelor și revolutiilor, nu sunt surprinsa că raporturile dintre sexe nu s-au schimbat fundamental de-a lungul istoriei.

În tradiția paveliană, femeile erau supuse bărbaților și aproape roabele lor; tradiția bizantină a mers însă mult mai departe: bărbatul avea să-și închidă nevasata într-un harem, să-i acopere fata cu valuri, s-o lovească. Cu toate reformele lui Petru cel Mare, soarta femeii din popor în Rusia nu s-a schimbat până la revolutia din 1917.

Societatea germană pare să fi păstrat ceva din tradiția rurală. Chiar dacă bărbatul era vânător și răzbionic, era considerat superior femeii, femeia germanică primește aceeași educație cu bărbatul, ea se bucură de aceeași considerație că și soțul ei, iar acesta îi asculta sfaturile. Femeia germanică își însoțește bărbatul pe câmpul de luptă și îl încurajează în bătălie, dreptul germanic permite femeii să își moștenească tatăl și, mai ales, să-i moștenească cărțile – acesta este motivul pentru care femeile germanice par să fie fost mult mai culte decât sotii lor; că și în societatile matriarhale, femeile puteau fi aici și preotese și prorocite.

Acolo unde influentele germanice liberale au supravietuit, ele au reusit să echilibreze influentele autoritare și segregationiște mostenite de la greci, romani și de la crestinism. Astfel, în Franta evului meiu, unde s-a simțit îndelung influenta germanică, femeia nu era considerată neputincioasa: ea avea dreptul să participe la adunarile satului și să ia parte activa la intruniri1e electorale pentru starile generale; până în secolul al XVI-lea, vaduvelor și femeilor nemaritate li s-au recunoscut drepturi egale cu bărbații; multe femei, maritate sau nu, se puteau ocupă cu comertul, puteau să își deschida magazine fără acordul soțului; în evul mediu existau în Franta doua corporații aparținând în întregime femeilor.

Cu toate acestea, în viața de toate zilele, obiceiurile erau aspre, dacă nu chiar nemiloase, iar femeia era cu totul supusă soțului. Căsătorindu-se, moștenitoarea unei feude își pierdea propnetatea; dacă bărbatul găsea vreun pretext să o repudieze, el era cel care pastra propnetatea.

Încetul cu incetul, obiceiurile autoritariste române și crestine au înăbușit tradițiile germanice liberale și, până la revoluție, situația femeii franceze s-a înrăutățit.

Mișcarea de emancipare a femeii începe cu timiditate în secolul XVIII, odată cu raspindirea ideilor de libertate și egalitate ale filosofilor ilurninisti. În 1702, la Londra, o femeie, Elisabeth Mallet, pune bazele primului mare cotidian modem, The Daily Courant. Numerosi scriitori recunosc femeii drepturi egale cu bărbații, mai puțin J-Jrousseau și Voltaire. Ei cer ca femeia să fie educată și eliberată de sub tutela masculină, unii dintre ei au îndraznit chiar să ceară ca femeia să poată lua parte la viața politică a natiunii. (Mpontesquieu, Diderot, d' Alembert, Helvetius) .

Femeile franceze au jucat un rol important în timpul revoluției, aducindu-l pe rege la Paris, au asediat primaria orașului și au pornit în marș spre Versailles. Aceasta l-a facut pe Michelet să afirme mai târziu că, dacă bărbații au darimat Bastilia, femeile au darimat regalitatea. Unele dintre ele organizeaza cluburi feminine, cerind drepturi politice pentru femei, precum și accesul la orice functie. În timpul revolutiei se inmultesc ziarele feminine; miscarea de emancipare a femii ajunge în Anglia.

La mijlocul secolului al XIX-lea, dezvoltarea capitalismului și a masinismului a agravat situația femeilor din popor. Ele erau exploatate din greu în uzine insalubre, unde munceau 14-17 ore pe zi pentru un salariu de mizerie.

Marx și Engels, desi profund favorabili ideii de egalitate între femei și barbați, asteptau eliberarea femeii de la lupta de clasa și revolutia proletara. Ei credeau că dezvoltarea industriei în regimul capitalist va duce la o asemenea pauperizare a muncitorilor, încât revolutia, devenită inevitabila, va elibera automat femeia și proletarii. Știm astazi că nivelul de viața al clasei muncitoare din Occident s-a îmbunatatit, desi n-au disparut nici capitalismul, nici ecploatarea femeilor; femeile au învățat că, pentru a se elibera, trebuie să se bazeze mai mult pe fortele propru.

Dar dobindirea drepturilor politice nu rezolva decât în parte problema promovarii femeii. De altfel, cum ar putea o femeie să-și exercite cu luciditate drepturile de cetateana dacă este neinformata și este ținută la periferia vieții sociale și profesionale?

Lupta pentru obtinerea egalitatii prin studii a fost deosebit de apriga, deoarece inteligența și instruirea erau și sunt încă socotite de barbați drept atribute masculine, pe care nu au de ce să le imparta cu sexul slab. În plus, instruirea le-ar fi usurat femeilor promovarea pe scară socială, amenințând astfel privilegiile economice ale bărbaților.

Lupta împotriva prejudecăților e departe de a fi câștigată și femeile n-au obșinut încă acea capacitate socială care să le permită să-și exercite activitatea profesionala fără să neglijeze educarea copiilor lor.

În prezent, multe femei simt într-adevăr nevoia să se afirme și într-o activitate exterioară caminului. Pentru multe dintre ele, munca înseamnă renaștere și eliberare; n-a fost întotdeauna așa. Femeile de la țară și-au îndeplinit treburile dar fără prea mult entuziasm, iar civilizația industrială a facut din ele muncitoare. Femeile s-au dus să munceasca în uzina nu că să se elibereze, ci că să atenueze mizeria caminului lor cu pretul unei munci de sclav.

E adevarat că azi femeile sunt în prinicpiu egale cu bărbații și în ceea ce privește drepturile civile și în ceea ce privește dreptul la munca, dar situația reala a femeii și starea de spirit sunt în urma legilor, și așa imperfecte. În foarte multe tari, femeia este alegatorare dar foarte rar ajunge să fie aleasa, și, practic, nu joaca nici un rol în guverne. Numeroase femei refuza să-și depaseasca rolul de mame și de sotii, iar când lucreaza, arareori reusesc să urce pe scara ierarhiei profesionale.

Exista, de asemenea, femei care considera că e firesc să se sacrifice pentru comoditatea bărbaților lor, femei care accepta, cu o uimitoare pasivitate, un rol sters și o pozitie socială inferioara.

3.Valorile proprii feminitatii: Dragostea, Matemitatea,Caminul, Datoria, Eul, Moda

Stereotipurile opuse – al Virilității și al Feminității – duc la ruptura, la războiul sexelor. Dacă, în loc să cultive opozițiile mitice, mediul social ar fi favorizat dezvoltarea calitatilor specific omenesti, calități comune celor doua sexe (ratiunea, creativitatea, sociabilitatea), bărbatul și femeia ar fi putut să stabileasca o colaborare rodnică, de pe urma careia întreaga specie nu ar fi avut decât de profitat.

Din păcate însă, bărbatul și femeia au trait închiși fiecare în "închisoarea modelelor" culturale respective și, în acest fel, n-au putut să își dezvolte nici personalitatea autentica, nici calitatile comune.

Orice om care n-a putut să-și dezvolte personalitatea în sensul unei autonomii creative, în sensul dialogului (și acesta este cazul marii majoritati a oamenilor, strâns conditionați de valorile absolute transmise de familie și de mediu), tinde să adopte o personalitate conformă normelor societatii sale.

Astfel, cei mai mulți barbați, identificindu-se cu valorile masculine, caută să pară "virili", chiar dacă nu posedă insușirile atribuite în mod curent virilitații. La fel, cele mai multe femei, identificindu-se cu valorile feminine, cauta să creeze o aparenta în conformitate cu aceste valori, chiar dacă asemenea valori le pun în inferioritate și le duc la alienare, chiar dacă în mod natural ele sunt lipsite de insusirile atribuite Feminității.

Astfel, fiecare își face din sine o imagine-model, conforma stereotipului social. Cu cât individul se simte mai asemanator cu acest stereotip, sentimentul sau de securitate creste, iar personalitatea lui i se pare mai puternica, pentru că a câștigat dîntr-o data și aprobarea colectivitatii și pe cea a propriei sale constiinte (constiinta care nu este altceva decât vocea colectiva interiorizata). Desigur, bărbatul și femeia adopta valori diferite, dar și la unul și la celalalt, procesul de gândire e același: fiecare își proiecteaza o idee absoluta apriorica despre Virilitate sau despre Feminitate, idee preluata de la mediu, și fiecare cauta să i se conformeze, prin imbracaminte, prin comportament și, interior, prin sistemul moral de referinte. Refulindusi adesea personalitatea reala, ei adopta o personalitate de imprumut – o pseudoidentitate, pe care incep s-o considere adevarata lor personalitate. În consecinta, ei îi vad și pe ceilalti nu așa cum sunt în realitate, ci prin acea imagine fabricata de mediu. Cum s-ar putea înțelege bărbatul și femeia, cum ar putea intra în dialog, când și el și ea sunt incapabili să-i vada pe ceilalti așa cum sunt în realitate?

Într-o ancheta sociologică, studenți francezi și germani au fost întrebați care sunt, după parerea lor, defectele femeilor; studentii le gaseau opt defecte și nici o calitate (aceste defecte corespundeau indeaproape ideilor stereotipe despre Feminitate: dependenta, echilibrul instabil, lipsa oricarei calități intelectuale etc.). Aceiasi studenti atribuiau însă bărbaților un singur defect și unsprezece calități (printre care: stăpânirea de sine, stabilitate a sentimentala, dinamismul, aptitudinile intelectuale, deci calități care corespund stereotipului Virilitatii).

La rândul lor, studentele întrebate se vedeau așa cum le-ar fi placut bărbaților să fie, și, în consecinta, nu au ezitat să-și gaseasca singure mai multe defecte decât calități.

Asemenea raspunsuri, care contrazic adevărul, dovedesc faptul că și femeile și bărbații sunt în mod inconstient fixati la aceste stereotipuri. În continuare, voi încerca să găsesc cauzele acestei stranii raportări.

Când un bărbat se identifică cu ideea de Virilitate, el iese în câștig, pentru că Eul său se identifica cu forță fizica și sufletească, cu inteligența, cu cunoașterea, cu ratiunea, cu Binele; raporturile sociale și structurile sociale contribuie la consolidarea acestor imagini stereotipe. Mai intii, organizarea actuala a familiei continua să pună în valoare pe "capul" familiei; bărbatul se simte stapinul celulei familiale, el este cel care tine femeia sub dominatia lui sexuala, juridical și economică.

Avantaje asemanatoare apar în valorifcarea ideii de Virilitate în afara caminului: bărbații simț că formează împreună cu semenii lor o "comunitate tacita inchisa", superioara comunitatii feminine. Aceasta comunitate tine la prerogativele ei, indivizii care o constituie se simț uniti pentru că se opun comunitatii feminine nu numai prin diferențele fizice, ci și prin imbracaminte, prin modul lor de activitate: bărbații sunt preocupati de profesiei lor, în timp ce femeile ramin acasa sau nu prea dau atentiei profesiei; bărbații simț nevoia să cistife mai mult și să urce în ierarhia socială; ei sunt preocupati de viața politica, aproape toti sunt scutiti de anumite griji rezervate femeilor (ingrijrea copiilor, cumparaturile, treburile casnice); numerosi barbați au anumite deprinderi comune (se odihnesc când se intorc de la lucru, mesteresc cite ceva, citesc ziarul), anumite pasiuni Oe place să fie donjuani, le place viteza, jocul de carti, tutunul, alcoolul – e adevarat că și unele femei au asemenea preocupari, însă numarul lor este mult mai mic); cea mai mare parte a bărbaților au subiecte de discutie favorite (a caror banalitate nu e cu nimic mai prejos de trancanelile și birfele feminine): "între barbați" se discuta despre profesie, afaceri, masini, femei, vinatoare etc.

Modul de viața masuclin condorda cu civilizația moderna, bazata pe spirit competitiv și pe dorința de putere și de prestigiu; cea mai mare parte a bărbaților urmaresc aceleasi scopuri de viața alienate. Barbații care reusesc în epoca noastra sunt barbați "virili", adică ambitiosi, agresivi, fără scurpule, cei care alearga după bani, onoruri, glorie; dimpotriva, cei modesti, generosi, sensibili, dezinteresati ajung arareori în posturi de conducere, ei sunt exclusi din comunitate a "virila" și trec drept" efeminati".

Baratii se simț mai ales uniti în masura în care se opun comunitatii feminine.

Barbatul și femeia își reprezintă Feminitatea în doua feluri:

prin idealizare: femeia este identificată cu frumusețea, grația, maternitatea, caminul și venerata, dar aceasta venerație nu exclude dominația; bărbatul se simte extrem de mândru că posedă o femeie frumoasă, elegantă și care este, în același timp, mama iubitoare și nevasta ideala; el se simte proprietarul acestor calități, care nu fac decât să-i intareasca prestigiul și să strimeasca invidia celorlalti barati.

Feminitatea poate fi proiectata și într-o lumina depreciativa – că Anti-Absolut, că opusul Virilitatii, considerată că reprezentind Binele în sine;

Feminitatea este atunci identificata cu slabiciunea, cu pasivitatea, cu prostia, cu ignoranta, cu Raul.

De altfel, același bărbat poate să identifice aceeași femeie cu ambele feluri de a înțelege Feminitatea; așa se întimpla de cele mai multe ori; se poate spune că, pentru un bărbat identificat cu ideea de Virilitate, femeia care-i măguleste orgoliul în cel mai înalt grad este femeia care este frumoasă, elegantă, mamă bună, nevastă fidelă și, totodată, pasivă, ignoratantă, capricioasă. El are astfel bucuria, pe de o parte, de a poseda un obiect frumos, docil, pentru care este invidiat de ceilalti bărbați; pe de altă parte, de a domina acest obiect, pentru că femeia este, după el, lipsită de calitatile pe care crede că le are el în calitate de bărbat și care-i aduc prestigiul social. Este de inteles, astfel, oroarea unui Balzac în fata femeii inteligente, cultivate, independente. Ea îi apare că un "monstru" de temut, pentru că ataca "forțăreata" Eului masculin, identificat cu ideea stereotipa de Virilitate, idee fără de care bărbații ar ramine fără identitate, fără de care ei n-ar mai insemna nimic .. E ușor de inteles de asemenea pentru ce atitia barbați își tineau și încă își țin femeile acasa. Dacă o femeie munceste, se preocupa de meseria ei și câștiga la fel sau chiar mai mult decât bărbatul ei, el, bărbatul e obligat s-o considere egalul sau; el trebuie să renunte să se mai identifice cu ideea de Virilitate, cu ideea de Superioritate, și pentru mulți barbați aceasta duce la o mutatie interioara dureroasa, pe care nu o pot accepta fără să nu se impotriveasca sau să nu se revolte.

Trebuie observat faptul că stereotipurile feminine și stereotipurile virile din civilizația occidentală n-au o valoare universală; ele sunt fapte artificiale de cultură, fapte care în alte societati pot fi inversate. Margaret Mead arată că la populatia tachambuli din Marile Sudului, femeia este elementul constient, dominator, organizator și conducator. Ea supravegheaza productia, consumul și comertul, ea are initiativa și în domeniul erotic. Barbații, dimpotriva, sunt docili, timizi, sensibili și se ocupă mai ales de decoruri.

Cit despre ceea ce este numit E temuI Feminin, acesta este produsul unui ansamblu de stereotipuri variate și contradictorii, impuse femeii de catre bărbat de-a lungul istoriei și acceptate de catre femeie, desi au diminuat-o că ființă umana.

Stereotipurile feminine i-au accentuat dependenta fata de bărbat și au determinat-o să vrea să fie așa cum nu este ea în realitate, ci așa cum i-ar placea bărbatului să fie. Nimeni nu a reusit mai bine că J-J Rousseau să exprime cu atâta naivitate aceasta dependenta, aceasta dorința a bărbatului de a o tine sub controlul, sub dominatia lui: "Întreaga educație a femeii trebuie să aibă în vedere bărbatul. Femeia trebuie să placa, să-i fie de folos, să se facă iubită și stimată de el, să-l creasca, când e mic, să-l ingrijeasca, când se face mare, să-l consoleze, să-i facă viața placuta și usoară: acestea au fost îndatoririle femeii din toate timpurile. În spiritul acesta trebuie să fie educata încă din copilarie"

Femeia accepta cu atâta usurinta să intruchipeze imagini care-i stirbesc valoarea de om pentru că aceasta acceptare prezinta pentru ea anumite avantaje, care vor fi analizate în continuare:

-dacă bărbatul este "capul" familiei, în schimb, femeia este "stăpâna" casei și trebuie respectată ca mama și soție; în aceasta calitate de mama iubitoare, de nevastă fidelă și de gospodină perfectă, ea se bucură de stima tuturor: de stima soțului, apoi de stima celorlalti barbați și femei;

– femeia care se identifica cu ideea de Feminitate se face complicea celorlalte femei, cu care formează o comunitate tacită închisă, opusa comunitatii masculine prin îmbăacăminte că și prin modul de activitate; spre deosebire de barbați, femeile se ocupă de casa, de cumparaturi, de bucatarie, de copii; ele neglijeaza, în general, viața economică și politică; citesc doar reviste pentru femei, se preocupă de moda, au aceleași subiecte de discuție ("între noi femeile" discutam despre rochii, despre casă, despre copii).

– Devalorizarea ideii de Feminitate este sprijinită de moravuri și de organizarea socială, care exclud în mod practic femeia din viața profesională și politică sau, în cazul cel mai bun, se opun promovării femeilor; cea mai mare parte a femeilor n-au altă solutie decât să se indrepte spre universul închis al căminului. În afară câtorva satisfacții de ordin afectiv, acest univers nu le oferă altceva decât griji materiale, o viața monotonă și plictisitoare. În schimb, le ferește de nesiguranța zilei de mâine și de preocupările generatoare de neliniște pe care le rezervă bărbatului lumea exterioară, lipsită de certitudini.

Astfel, femeia care se sacrifică pe altarul valorilor "feminine" dobindește o Sigurantă morală; ea are impresia că-și îndeplinește "datoria", așa cum îi este propovăduită de autoritatile civile și religioase și, zilnic, de ziare, reviste, radio, etc.

În sfirsit, identificarea cu ideea de "feminitate" prezintă și avantaje de ordin pasional: viața pasionala a femeii este mai puțin variata decât cea a bărbatului, pentru că de obicei preocuparile femeilor se limiteaza la problemele casniciei și ale căminului, în timp ce viața pasională a bărbatului cuprinde, în afara casniciei, și viața să profesionala, preocuparile sale politice, activitatea să din timpul liber.

Prin viața pasionala ma refer la o viață dedicată cautarii unui absolut material, sentimental sau moral, o viață în care energia interioara, în loc să se descarce într-o sinteză creativă și evolutivă între personalitatea autonomă și lume, se descarcă într-o succesiune de comportamente alternante și contradictorii, o viață în care te simți când identificat cu Absolutul, când respins de Absolut, dominind și dominat, adorând și disprețuind, etc

Când ține frâiele casei, ale educatiei copiilor, când dirijează bugetul familial și când întruchipează Fidelitatea, Dragostea maternă, Datoria – femeia, identificată cu ideea stereotipă de "Feminitate", îl domină afectiv pe bărbat, dar și moral. Aceeași femeie se simte dominată de bărbat și dependenta de el când bărbatul duce în afara caminului o viața independenta, când are preocupari intelectuale și o experienta socială la care ea nu poate ajunge, când numai el este cel care câștiga banii și tine femeia într-o totala dependenta materiala fata de el.

Reiese din cele de mai sus că în anumite momente femeia adoră în bărbat imaginea traditionala a Virilitatii și se supune ei, în timp ce în alte momente ea își privește "eroul" cu o condescendenta ușor dispretuitoare, caci "eroul" nu se poate lipsi de ea nici pe plan sexual, nici sentimental, nici material: el are nevoie de ea că să-i îngrijească casa, să-l spele, să-l hraneasca, să-l ingrijeasca, să-l aline.

La rândul sau, bărbatul identificat cu Virilitatea se simte când superior, când inferior femeii, situație în care în cuplu se produce o simbioză nevrotică: atasamentul unuia fata de celalat nu este expresia unei voințe autonome, ci a nevoii de a se domina și de a se proteja reciproc; în aceste conditii, dragostea adevarata și colaborarea autentica sunt imposibile, pentru că dragostea și colaborarea cer egalitate și respect fata de independenta partenerului.

În realitate însă nu se prea intimpla că un bărbat să fie intru totul identificat cu ideea de Virilitate, sau că o femeie să fle intru totul identificata cu ideea de Feminitate. Orice ființă umana normala este inzestrata în același timp cu o conștiință opozițională (pe care i-o dezvolta educația și mediul social), constiinta care o face să accepte stereotipurile sociale opuse ca pe niște adevăruri absolute, și cu o conștiință sănătoasă (numită de Erich Fromrn "conștiința umanistă"), conștiința care o face să prefere luptei – colaborarea, dependentei autonomia, iar sclerozei și supunerii – creatia. În viața cuplurilor predomina când constiinta opozitionala (cel mai des), când constiinta sanatoasa, iar uneori se intimpla că acestea să între în conflict.

Dupa cum se afirma că femeia este facuta pentru dragoste, tot așa se pretinde că principala functie a femeii este matemitatea. Niciodata – se spune – femeia n-o să poata trai la fel de libera că bărbatul, pentru că maternitatea o condamna să fie legata de camin. Vreme indelungata, scopul casatoriei a fost, mai ales, biologic; conditiile nu puteau permite să se imagineze o pereche cu parteneri egali, ci perechea trebuia să asigure continuitate a familiei și perpetuarea speciei.

Cu toate acestea, glorificarea maternitatii nu era lipsită de ambiguitate: bărbatul, scutit de natură de greutațile sarcinii, ale nasterii și alăptarii, s-a crezut în orgoliul sau scutit de supunere fata de legile biologice și s-a considerat o ființă superioară. Nietzsche scria că "femeia este o problema a carei solutie este sarcina". Nazistii tratau femeia cu dispreț, impunindu-l faimosul program al celor trei K: Kirche, Kinder, Kuche – Biserica, Copii, Bucataria). În plus, sarcina consituia pentru bărbat un excelent mijloc de dominatie; impusă de bărbat femeii, atâta vreme cât femeia n-a avut la dispozitie mijloace anticonceptionale, sarcina constituia un alt privilegiu al bărbaților – era un mijloc să o supună și să o oblige să ramina acasa.

În epoca noastră, când condițiile de subordonare biologică a femeii se prezintă sub un aspect nou (femeia poate accepta sau poate refuza maternitatea), se mai pretinde în continuare că femiea să se consacre matemitatii în dauna altor ocupatii. Ciudata atitudie pentru o epoca în care specia nu este pe cale de disparitie, iar suprapopularea face ce progresia resurselor alimentare să nu poata tine pasul cu expansiunea demografica.

Dorința de a limita femeia la funcția să maternă este tot așa de nefericită ca și dorința de a limita bărbatul la functia să de tata. Femeia și bărbatul își indeplinesc cu atât mai bine rolul lor uman de mama și de tata cu cât nu vor accepta că orizontul lor să se limiteze la propria lor familie.

Rolul psihanalizei în formarea stereotipurilor masculine și feminine

La inceputul secolului XX, femeia părea că dobindește progresiv drepturi egale cu bărbatul: dreptul de a face aceleași studii, dreptul la vot, un statut juridic și social mai echitabil. Anumite consecinte ale dezvoltarii capitalismului și progresului tehnologic au frânat însă această evoluție și au provocat întoarcerea femeii la vechea ei condiție.

Freud, ale carui studii ar fi putut contribui la eliminarea tabuurilor sexuale, Freud, care dorea să descătușeze personalitatea autentică din fiecare individ, a fost uluitor de reactionar în problema feminina. Socotind că omul este calauzit doar de un principiu egotist: placerea, Freud a avut aerul că nu cunoaste nici existenta nevoilor fundamentale ale ființei umane nevoia de a crea și nevoia de a trai în societate – , nici consencitele dramatice la care poate duce refularea acestor nevoi. Legat de ideile traditionale despre Feminitate, adică de ideile epocii sale, el nu a inteles că bărbatul și femeia au nevoie în aceeași masură să fie autonomi, să se integreze în societate, să cunoasca, să creeze, să aibă prieteni, să se bucure de dragoste; el nu a înteles că problema opoziției dintre Virilitate și Feminitate nu este un dat al naturii, ci un dat al educației și al mediului; el nu a inteles că antagonismul dintre sexe este doar un aspect al problemei generale ridicate de relatiile de opozitie și de lupta cu care sunt confruntati indivizii și comunitatile.

Freudismul a devenit doctrina, iar teoriile sale despre sexualitate au devenit dogme, pe care putini psihiatri indraznesc să le nesocoteasca. Revistele feminine (mai ales în America) au prezentat unele din afirmatiile freudiste că adevăruri stiintifice, le-au popularizat, le-au simplificat, probabil le-au și deformat. Femeile, care nu indraznesc să incalce tabuurile culturale, se incumeta cu atât mai puțin să pună la indoiala afirmatiile unor medici și savanti renumiti într-o epoca în care se crede în știință, așa cum se credea altadata în religie.

În Statele Unite, psihanaliza a devenit o noua religie, psihiatrii au luat locul preotilor, ei dorind să convinga femeia că este, prin insasi natura ei, inferioara bărbatului; ei incearca să elimine orice pretentie de independenta a femeii.

Freud observase că femeile din vremea lui sufereau din cauza conditiei de inferioritate și că invidiau aparenta libertate masculina. El a constatat, de asemenea, că multe femei se isterizau refulindu-și dorintele sexuale. Acest comportament feminin era firesc într-o epoca în care femeia, tinuta într-o totala ignoranta a iubirii fizice și maritata adesea împotriva vointei sale, era pur și simplu "livrata" unui bărbat, care își exersa asupra ei functia sexuala cu sadism și o tinea aspoi prizoniera în camin, coplesind-o cu grijile unei nasteri nedorite.

Freud credea că dorințele și nevrozele femeilor proveneau dîntr-un fel de defect natural, inerent naturii feminine. Dupa el, bărbatul ar fi o ființă perfectă, caruia nu-i lipseste nimic, nici din punct de vedere fizic, nici moral, nici intelectual, în timp ce femeia nu e decât un bărbat mutilat – mutilarea ei intelectuală și morală provenind din mutilarea ei fizica; femeia care nu-și acceptă condiția inferioara ar fi o nevrotica, care ar dori cu ardoare falusul, cu toate avantajele lui intelectuale, morale și sociale. Pe scurt, femeia ar suferi de un "complex de castrare", dobindit în ziua în care în copilarie fetita descoperă că are o altă consituție decât băiatul.

Dupa parerea lui Freud, femeile care vor să aibă o activitate personală își refuza feminitatea. Ele n-ar fi decât niște nevrotice. Psihanalistii americani au ajuns chiar la ideea că nevroza bărbaților se datoreaza mamei lor, care ar fi vrut să fie independenta și s-a virilizat. E greu de crezut așa ceva. Poate ar fi mai bine dacă s-ar cauta cauza nevrozelor masculine în modul de viața american, dezumanizat de excesul de tehnicitate, de comercializarea vieții și de reintoarcerea femeii în orizontul caminului. Psihanaliza o obliga pe femeie să-și traiasca autonomia cu un sentiment de vinovatie. Mai mult chiar, o face să creada că nevoia ei de autonomie este anormala, aproape monstruoasa.

Succesorii lui Freud și discipolii lui ortodocși, dresati să sociteasca gindirea parintelui psihanalizei că infailibila și sacra, nu vor cauta să modifice teoriile lui .. De la inaltime a autoritatii lor, ei vor încerca s-o determine pe femeie să renunte la viața activa și să se multumeasca cu viața de gospodina.

Si totuși, Freud, care vorbeste uneori cu atâta siguranta despre psihologia feminina și a carui autoritate este invocata datorita caracterului stiintific al lucrarilor sale, recunostea că niciodata nu a inteles sufletul femeii, că l-a considerat întotdeauna o enigma.

Jung, desi psihanalist disident, nu a revizuit ideile lui Freud despre feminitate. A facut și el afirmatii discutabile, care corespundeau intru totul ideilor traditionale despre feminitate: "La femeie dragostea nu este un sentiment; numai la bărbat este sentiment: la femei dragostea este dorința de viața" (dragostea pentru femeie n-ar fi decât ceva biologic, care nu s-ar putea ridica, că la bărbat, la un nivel de spiritualitate). Jung mai pretinde că femeia ar fi incapabilă de o activitate dezinteresata: "femeia care face ceva important din dragoste pentru o cauza este de o rara exceptie”.

Scopul vieții femeii ar fi casatoria: "femeile nu doresc aventura, ele vor să se marite". Jung nu se întreaba dacă aceasta vointa este inascuta sau determinata de educație; el pare să ignore cât de revelatoare sunt în psihologie comportamentele care se abat de la norma (comportamentul femeilor independente, capabile să nu facă din dragostea lor pentru un singur bărbat un scop în viața), după cum pare să ignore erorile pe care le putem comite raminind la suprafata lucrurilor.

Dupa Jung, bărbatul normal este în actul sexual un agresiv. Aceasta agresivitate este considerată un fel de lege; alti psihologi, că Alfred Adler, pretind, dimpotriva, că bărbatul echilibrat tine seama de partenera să, că nu este egoist, că urmareste crearea unei comuniuni. Jung nu tine seama nici de factorul cultural și nici de evolutia moravurilor.

Exista însă și unii psihanalisti, că Adler, care arată că încă din copilarie, educația cauta să induca femeii un sentiment de inferioritate: baiaul este de mic laudat peste masura, iar fetei i se prezinta neplacerile feminie. Adler crede că în civilizația occidentala femeia își sporeste sentimentul de inferioritate și din cauza faptului că trebuie să se compare permanent cu bărbatul, care ocupă cele mai inalte pozitii, are în mână lui puterea politica. Cum ar putea femeia să fie multumita de aceasta situație? E adevarat, unele femei incearca să-i inlocuiasca pe barbați, devenind exagerat de energice, autoritare, ambitioase și foarte agresive, dar ele devin așa, mai ales, pentru a-și compensa sentimentul de inferioritate.

Alte femei accepta statutul care le-a fost impus de barbați, adoptind o atitudine aparent umila, ascultatoare, resemnata. Dar își compenseaza sentimentul de neputinta cerind bărbatului considerație, grija; asemenea femei cauta, când sunt tinere, să-l domine prin frumusete și prin puterea de seductie, sau incearca să facă din bărbat sclavul casei și victima manierei curateniei. Pentru Adler, opozitia virilitate – feminitate domina toate cazurile de dezechilibru la barbați și la femei: bărbații au tendinta să se simta inferiori și să-și compenseze sentimentul de inferioritate printr-un plus de "virilitate" (adică dovedindu-și superioritatea prîntr-un plus de ambitie și de dorința de putere), iar femeia își compenseaza sentimentul de inferioritate încercând să-l domine pe bărbat prin cochetarie și prin autoritarism în menaj: "natura sexuala a fenomenelor nevrotice – scrie Adler – provine din opozitia abstracta Virilitate- Feminitate și constituie o forma modificata a protestului viril". Adler a observat chiar că foarte mulți barbați, de teama să nu-și piarda virilitatea, devin agresivi și dusmanosi.

Erich Fromm a incercat și el să elibereze dragostea de idei preconcepute. El i-a reprosat lui Freud că socoteste dragostea drept expresia exclusiva sau sublimarea instinctului sexuaL El considera că dorința sexuala este una din numeroasele forme de manifestare a nevoii univers ale de dragoste și de uniune cu lumea, nevoie comuna celor doua sexe; Fromrn crede că atractia sexuala nu exprima numai nevoia de a relaxa o tensiune; ea este manfiestarea nevoii biologice a oamenilor de a comunica, nevoie care își gaseste expresia concreta în unirea cu celalalt. Fromrn a aratat că dorința sexuala poate fi stimulata uneori de anxietate și de singuratate, de dorința de a cuceri sau de a fi cucerit, de vointa morbida de a rani sau de a omori; ea poate fi sporita de alcool și de orice emotie puternica, de droguri, etc.; în ceea ce privește dragostea-pasiune "nebunia în doi" – aceasta este de multe ori confundată cu adevarata dragoste (dragostea uniune), dar ea nu e, de cele mai multe ori, decât un fenomen de dependenta bolnavicioasa și o dovada a lipsei de autonomie. Dragostea adevarata nu este un egoism în doi sau nevoia de a umple singuratate a; ea este expresia unui acord fundamental cu ceilalti și cu viața.

Pentru psihologi că Maslow și Fromrn, acest acord fundamental cere că individul, indiferent de sex, să aibă o personalitate dezvoltata. Într-o epoca în care a inceput să fie recunoscuta nevoia de afirmare individuala și în care multe femei refuza să mai fie niște femei "ciuntite", psihanaliza freudiana pare să urmeze curba regresului; ea continua să inchida femeia într-un sistem depasit de stereotipuri; ea intirzie o eliberare care, chiar și fără aceste piedici, este destul de grea, da un sentiment de vinovatie acelor femei care doresc să se elibereze, devenind sursa unor noi nevroze.

Femeia în lumea modernă

Desi încă din antichitate au existat femei care au trait împotrivindu-se prejudecăților epocii lor, fiind favorizate de o situație socială și de o inteligența exceptionala (femei-scriitoare, suverane sau printese), marea majoritate a femeilor s-au adaptat fără revoltă exigentelor miturilor feminine. Cum ar fi putut să fie altfel în epoci care identificau ființele umane – femei și barbați deopotriva – cu valorile sociale, religioase și morale consacrate pe atunci, pe care nimeni nu indraznea să le pună cu seriozitate în disuctie? Primele revendicari feminiște coincid cu primele revendicari de libertate individuala: citeva spirite revolutionare care au indraznit în secolul XVIII-lea să se indoiasca de valorile timpului lor s-au indoit în egala masura și de temeinicia segregatiei sexelor.

Si totuși, ideile generoase ale filosofiei iluministe sunt departe de a se fi înfăptuit. Valorile traditionale au fost puse în discuție de câteva spirite clarvazatoare, dar majoritatea oamenilor nau indraznit să se atinga de ele. Desigur, femeile moderne din Occident sunt azi mai puțin aservite decât femeile ateniene sau musulmane (desi am puea să ne întrebam dacă o mama de familie, muncitoare într-o uzina, este azi mai libera decât ateniana din popor din secolul V i.e.n.).

Totsi, miturile sunt încă puternice, bărbații țin la avantajele legate de ideea de Virilitate și frânează emanciparea și promovarea femeilor; de teamă să nu-și piardă relativa lor securitate, majoritatea femeilor nu îndraznesc să facă, prin vorbe sau prin fapte, saltul decisiv. Mai mult, societate a industrială a creat valori noi, mituri noi, care le întăresc sau le contrazic pe cele vechi, dar care, sub aparenta autonomiei, îmbracă în forme noi segregația sexelor. Care este deci situația exactă a femeii în lumea moderna?

Evolutia spre o reala egalitate între sexe în domeniul politic, juridic, profesional, familial, evolutie ce se profileaza astazi, nu constituie un proces automat și ireversibil. Situatia femeii va ramine precara atâta vreme cât raporturile sociale se vor baza pe inegalitate și lupta, atâta vreme cât spiritele vor ramine tributare valorilor absolute, stereotipurilor morale și sociale.

În Occident, desi femeile sunt aproape pretutindeni alegatoare și eligibile, ele au fost eliminate progresiv din viața politica. Se stie că după Eliberare, adică după participarea lor la Rezistenta, femeile franceze au intrat cu avint în viața politica; în Franta au obșinut dreptul la vot, influentind prin numarul lor, viața politica a tarii.

Progresul tehnic a creat noi obligatii și noi mituri care indeparteaza femeia din viața politica și o readuc la preocuparile ei milenare.

Barbații își rezerva posturile de prestigiu; ei sunt cadre de conducere în afaceri și în industrie, domenii care în epoca noastra sunt cele tintite, profesiile care au o valoare umanista fiind considerate mai puțin prestigioase (invatamint, magistratura, medicina, sociologie, psihologie); posturile din aceste domenii se devalorizeaza; în consecinta, femeile iau cu asalt asemenea meserii. Preferind să se intereseze de oameni mai mult decât de masini, femeile câștiga în substanta umana și în influenta pe care o exercita direct asupra spiritului, dar pierd avantaje materiale și considerație socială. Evelyne Sullerot constata, pe buna dreptate, că "orice post cu valoare socială trece în mână bărbaților sau ramine în mână bărbaților. Orice post care se devalorizeaza din punct de vedere social sau economic trece în mână femeilor … ". O activitate traditional feminina este acaparata de barbați când ea devine o sursa de profituri importante; cresterea pasarilor, de pilda, altadata ocupatie feminina, e acaparata de barbați acum, când a devenit o industrie.

Majoritatea bărbaților și, trebuie să recunosc, chiar și multe femei găsesc normal că femeia să aibă o pozitie socială inferioara; în acest fel, bărbatul ramine mai departe sexul puternic și mitul este salvat. Si totuși, straturile de mijloc ale societatii sunt mai favorabile unei evolutii în sensul egalitatii decât mediile burgheze și chiar cele muncitoresti: muncitorii cred uuneori că au ajuns la un anumit prestigiu social când nevestele lor pot să ramina acasa, că burgheze le (o ancheta a aratat faptul că 57% dintre barbați ramin încă ostili ideii că sotia lor să munceasca în afara casei, 27% dintre femei impartasesc punctul lor de vedere, iar 68% dintre barbați vor să influenteze votul nevestelor lor).

Unul dintre principalele argumente folosite de obicei pentru a justifica refuzul promovarii femeilor este instabilitate a femeii la munca și, mai ales, numeroasele ei absente de la lucru când copiii sunt mici. De fapt, atunci când nasterile sunt reduse la un numar rational, ele nu tulbura decât pentru citeva luni viața unei familii (abia cu puțin mai mult decât serviciul militar, a carui necesitate cei mai mulți barbați nu o contesta). Mai mult, numarul de absente al femeilor s-ar putea reduce automat dacă ar există suficiente servicii sociale (mai multe crese, gradinite) și dacă bărbații nu ar mai considera supravegherea copiilor și îngrijirea unui copil bolnav o îndeletnicire inferioara și dacă ar împarți asemenea griji cu sotiile lor, dacă și-ar ajuta sotiile la treburile gospodaresti, ceea ce le-ar feri de surmenaj și de bolile care deriva de aici. Numarul absentelor ar fi, de asemenea, redus dacă marea majoritate a femeilor ar lucra în afara caminului; productia ar putea fi în acest fel marita și s-ar putea pune problema micsorarii zilei de munca pentru toti, iar tatal și mama ar avea împreună mai mult timp să se ocupe de copiii lor. Femeile ar lipsi mai puțin de la lucru dacă ar avea o pregatire profesionala mai serioasa, dacă ar indeplini sarcini corespunzatoare aptitudinilor lor și ar fi mai just retribuite (s-a constatat că femeile calificate lipsesc mai puțin și își parasesc mai greu lucrul decti femeile fără calificare) .

Dar toate aceste măsuri, destul de ușor realizabile, ar cere că bărbații să nu-și facă un țel din bani, putere și prestigiu, să-și modifice scopurile existentei, să dorească să facă viața tutror membrilor societatii mai dreaptă.

Din păcate, sintem foarte departe de o astfel de situație, femeia casnica raminind idealul constient sau inconstient nu numai al multor barbați, ci și idealul guvernelor și al fortelor reactionare. Femeia care munceste și care cere egalitate deplina cu bărbatul ramine un om în afara legii: ea incalca legea dominatiei virile, ea fringe tabuurile milenare; într-un fel sau altul, ea trebuie să-și plateasca relativa independenta, trebuie mai intii pedepsita că a indraznit să "fure" munca bărbatului, să între în concurenta cu el, tocmai când lupta pentru posturile importante din afaceri devine mai apriga; ea trebuie să fie pedepsita pentru că refuza să fie doar o masina de produs copii. Femeia care lucreaza, prin faptul că prea puține servicii sociale vin să-i usureze sarcinile familiale, este pedepsita pentru nevoia vitala de a se afirma creator, fiind obligata să se multumeasca cu posturi subalterne, neinteresante, sau cu posturi de o anumită responsabilitate, dar platite sub valoarea reala. În acest mod, femeia, impovarata de dubla să sarcina, profesionala și familiala, nu are nici timpul, nici forță fizica, nici puterea morala să se consacre luptei dure pe care sunt obligati s-o poarte toti cei ce vor să urce treptele ierarhiei sociale într-o societate competitiva.

Cu toate acestea, progresul tehnic ar fi trebuit să o ajute pe femeie să se elibereze de prejudecatile legate de ideea de Feminitate: incalzirea centrala, aparatele casnice, confortul, au simplificat, fără indoiala, munca gospodinei, însă totul cere timp: manevrare a apratelor, dezvoltarea tehnicii menajere nu poate scuti statul și organizatiile să creeze servicii sociale indispensabile usurarii sarcinilor gospodinei.

Presa de mare tiraj, revistele și publicitatea au creat o noua imagine a Feminitatii: femeia trebuie, că și până acum, să fie o sotie și o mama ireprosabila, dar, în același timp, ea are "datoria" să ramina tinara, eleganta, seducatoare că manechinele, pentru a-l impresiona pe bărbat din punct de vedere moral și fizic, acceptind totuși rolul dominant al bărbatului.

Femeia moderna a reusit să para mult mai tinara și mai atragatoare decât inaintas ele ei de aceeași virsta; în schimb; ea e coplesita de noi indatoriri. Nu este prea ușor pentru o muncitoare să arate (adică să își consacre anumite ore pentru coafat, machiat, imbracat) după 10-14 ore epuizante în camin și în afara lui. Cu toate acestea, ea încearacă să se conformeze noii imagini a Feminitații, petrecându-și putinul timp liber citind reviste stupide, alergind prin magazine, facindu-și rochii care se demodează în câteva luni, etc., cu alte cuvinte, creindu-și o existenta cu griji frivole, care le impiedica să se gindeasca la grijile adevarate ale vieții și ale lumii și care le taie pofta de lecturi serioase și le consuma timpul necesar pentru a se cultiva sau pentru a cunoaste problemele societatii.

Este de dorit că și femeia și bărbatul să se preocupe de înfățisșre și să dorească să lase celor din jur o impresie cât mai demnă și mai placuta, dar accentul excesiv pus de superficiala noastra societate pe tinerete, frumusete, eleganta, inchide femeia într-un comportament narcisist și copilaros, care nu face decât să-l intareasca pe cel primit prin educație și care o rupe de adevaratele probleme, o impiedica să se dezvolte intelectual, afectiv și social.

Societatea noastra, în care idealul este să pari (să pari tinar, frumos, bogat) și să posezi (cât mai mulți bani, un automobil puternic, cel puțin doua case, fel de fel de fleacuri automate), refulează, atât la bărbat, cât și la femeie, nevoile esențiale de cunoastere, de creatie, de solidaritate, de iubire, de dezvoltare; însă numai raspunzind unor asemenea nevoi, putem să depasim angoasa în fata batrinetii și a mortii, angoasa pe care civilizația noastra o dezvolta cu atât mai mult cu cât cauta fără succes să o alunge cu ajutorul unor avantaje de ordin material.

Femeia manager

De cand femeile au castigat greutate în rândurile forțelor de muncă, diferențele dintre sexe au existat în orice domeniu de activitate, de la fabrici, la construcția de avioane de lupta, și în orice nivel ierarhic, de la seniori pana la juniori. Acum că femeile s-au ridicat pe scara socială, obtinand funcții din ce în ce mai inalte, numarul femeilor care și-au deschis propriile lor afaceri a crescut cu 103% în ultimii 10 ani, iar diferențele incep să dispara chiar și la nivel executiv. Studiile au aratat că atat stilul masculin de conducere, cat și cel feminin sunt la fel de eficace. Dar cand au fost comparate punct cu punct, stilul feminin de conducere s-a dovedit a avea unele limite.

Biologie și educatie

Originea acestor diferentieri se afla atat în educația partilor cat și în natura insasi. Nu este vorba doar de socializarea care îi deosebeste pe barbați de femei. Este vorba și de biologie. Cercetatorii au descoperit unele variatii fiziologice la nivelul creierului, între cel al unui bărbat și cel al unei femei. De exemplu, creierul unui bărbat este cu 10% mai mare decat al unei femei. Dar femeile au mai multe celule nervoase. De asemenea, ele tind să detina mai multe "corpus collusum" – grupul de fibre nervoase care leaga emisfera dreapta a creierului de cea stanga.

Acest lucru face că femeile să fie mai rapide în transferul de informatii de la stimuli la jumatatea stanga a vorbirii și intuitiei, pana la jumatate a dreapta, a vederii. Barbații își folosesc, în general, partea stanga.

Înfluenta sexului

De obicei, cand facem comparatii între manageri, dialogul este incadrat de tendinta bărbaților de a comanda și a controla, împotriva tendintei femeilor de a construi o echipa și a ajunge la o intelegere. Managerii femei au tendinta să-și doreasca mai mult să construiasca decat să cucereasca. Femeile își doresc mai mult să analizeze compromisurile și să ceara parerea celorlalti. În opozitie cu acestea, bărbații cred, de cele mai multe ori, că dacă vor cere sfatul cuiva, vor fi perceputi că fiind nesiguri sau lideri fără raspunsuri.

Alte confirmari ale puterii de conducere a femeilor:

femeile sunt mai bune decat bărbații în delegarea de sarcini și autoritate;

femeile incurajeaza sinceritatea și sunt mult mai deschise;

femeile din conducere raspund mult mai bine cererilor de asistenta;

femeile sunt mult mai tolerante în ceea ce privește diferentierile dintre oameni și sunt mai pregatite în a conduce echipe formate din oameni cu personalitati diferite;

femeile au capacitatea de a identifica problemele mai rapid și mai exact;

femeile sunt mai bune în precizarea scopurilor și dovedirea unei experiente valabile;

bărbații au tendinta de a lua prea rapid deciziile, în comparatie cu femeile

sau echipe temporare pentru obtinerea unor teluri de scurta durata.

Femeile comunică mult mai bine

În mod obisnuit, femeile sunt mult mai bune decat bărbații în ceea ce privește comunicarea și relațiile între oameni. Probabil va ganditi că acestea nu sunt adevaratele instrumente pentru a pune pe picioare o afacere și a o face profitabila.

Cum se pot traduce aceste abilitati femeiești într-o mai buna conducere a afacerilor? În actuala tendinta a locurilor de munca, în care muncitorii au mai multe angajamente iar loialitate a lor este trecatoare, cand tehnologia nu are capacitatea, chiar și în companiile mici, de a satisface cererile globale ale pietei de desfacere, abilitatea de a face personalul să se simta motivat, apreciat și recunoscut că individualitati – aceasta înseamnă adevarata competitie.

În aceste conditii, unele companii rezista iar altele nu. Si nu este vorba de productie în sine, cat de talent. Învinge cel care are cea mai buna echipa. Banii nu sunt principalul motiv care îi face pe oamenii talentati să-și pastreze locul de munca sau să renunte la el. Mai degrabă, acestia rămân datorită relațiilor. Femeile sunt cele care se pricep la acest lucru.

În general, femeile își exprimă aprecierile fata de rezultatele în munca, mult mai liber și mult mai des. Ele obisnuiesc să pună întrebari, în timp ce bărbații au tendinta de a da raspunsuri. În companiile în care comunicarea detine un loc important și în care exprimarea aprecierilor se face cu usurinta, femeile sunt cele care stiu cum să facă personalul să se simta pretuit și rasplatit. Aceasta se traduce într-o recrutare avantajoasa că investitie și în capacitatea de a lucra cu angajati stabili și loiali – acesta fiind cel mai mare talent.

De altfel, pe langa o comunicare mai buna și cunoștințe solide legate de relatiile interumane, mai tarziu, femeile au demonstrat că sunt capabile și de alte abilitati așa zis "masculine". Unii cercetatori sustin că aceste cunoștințe au fost demonstrate de catre femei dintotdeauna, dar sefii lor ori au trecut cu vederea acest lucru, ori le-au perceput gresit. Altii sustin că anii de experienta acumulati de femei le-au largit acestora cunoștintele.

Un studiu din 1996 facut cu ajutorul a peste 6000 de manageri a trasat cateva linii generale privitoare la relatiile între manageri și subordonati. S-a studiat comportamentul acestora, inclusiv felul în care sunt rezolvate problemele, cum își exercita controlul și puterea, cum conduc relatiile cu ceilalti și cu ei insisi și cum comunica.

Rezultatele:

Studiile precedente au aratat faptul că femeile exceleaza în relatii interumane (emisfera dreapta a creierului) și mai puțin în cunostintele intelectuale (emisfera stanga a creierului). Studiile actuale au demonstrat că femeile sunt foarte bune în ambele zone de cunoștințe din emisfera dreapta și din cea stanga. În 90% din cazuri, în ceea ce privește comportamentul, femeile au fost deasupra bărbaților. Cea mai dificila problema cu care se confrunta femeile este relatia cu sine, depasirea propriilor frustrari.

Prejudecăți fară fond

Evident, încă sunt prea puține femei care ocupă pozitii importante în cadrul unei companii; proportia ramane de trei barbați la o singura femeie. Dacă femeile detin abilitatile manageriale cele mai importante, de ce nu reusesc mai multe dintre ele să ocupe funcții de conducere?

Putem face urmatoarea speculatie: bărbații sunt cei care conduc spectacolul și, cei mai mulți dintre ei, nu recunosc stilul "femeiesc" de conducere din cauza faptului că le considera pe femei prea slabe. Femeilor nu le ramane decat să demonstreze în continuare că modul lor de a conduce o companie functioneaza. De asemenea, ele nu și-au castigat decat libertatea și cunostintele de a se ridica pe scara socială în cea de-a doua jumatate a secolului trecut. Fara indoiala, ascensiunea lor va continua.

Pentru patronii afacerilor mici și mijlocii, a fi capabil să mentii angajatii și colaboratorii entuziasti, cat timp conduci afacerea, s-ar putea să fie cel mai important factor în construirea succesului. Vrei să fii reprezentat prin rezultate și nu prin sarcini. Trebuie să ai capacitatea de a trece peste. Femeile pot face acest lucru mai bine decat bărbații deoarece coordonatele interioare ale acestora sunt plurivalente, în timp ce structura interioara a unui bărbat este unidimensionala.

Am auzit de-a lungul timpului numeroase voci care sustineau ceva de genul: "da' de cand au ajuns femeile manageri? Locul lor e la cratita!". Trecand peste cinismul ingrozitor al sus-amintitului mod de a gandi, aplicarea în practica a acestor tipuri de replici este chiar ilegala. Bineinteles că angajatorii au încă parghiile necesare pentru evitarea popularii esaloanelor de conducere cu manageri- femei, însă, practica demonstreaza că, din punct de vedere al abilitatilor manageriale, persoanele de sex feminin sunt cel puțin egale bărbaților. Probabil că deja, prin cele spuse pana acum, "am suparat" o serie de persoane care sunt încă tributare sistemului traditional de valori.

Va propun o analiza "la rece" a compatibilitatii dintre persoanele de sex feminin și pozitiile de conducere. Vom considera, astfel, drept model viabil (cu atat mai mult cu cat este de ceva timp validat practic), cateva trasaturi de caracter pe care un "leader / manager" al armatei americane trebuie să le demonstreze practic și vom vedea în cate dintre acestea exceleaza femeile:

Rezistenta – poate nu este punctul forțe al femeilor, însă nu uitati că rezistenta poate fi compensata prin rigoare, ordine și echilibru interior;

Încredere – la acest aspect se poate spune că adeptii sistemului traditional de valori au ceva argumente, din nefericire, ei analizeaza contextul într-un mod simplist, luand drept criterii numai pe acelea care le sustin teoriile. Este foarte adevarat că, psihologic vorbind, femeile resimt o mare nevoie de sprijin și protectie. De asemenea, nu este mai puțin adevarat faptul că, dacă increderea în sine nu este întotdeauna punctul forțe al persoanelor de sex feminin, capacitatea de a-i credita pe ceilalti cu incredere este net superioara celei a bărbaților. Si asta influenteaza semnificativ climatul echipei în care respectiva persoană este nevoita să se integreze;

Curaj – multa vreme considerat apanajul bărbaților; istoria ne poate furniza exemple de femei al caror curaj, într-o forma sau alta, a influentat oameni și! sau procese. Evident că, statistic, bărbații conduc încă la acest capitol, însă modul de gandire bazat pe "cine conduce în sondajele privind anumite abilitati" este unul pagubos. Sa nu uitam totuși că, pana nu demult, femeile nu erau considerate egale bărbaților (fiind, în consecinta, tratate discriminatoriu), astfel incat sunt multe domenii în care curajul feminin nu s-a putut manifesta;

Întegritate – nu se pune problema ierarhizarii de tipul "bărbații / femeile sunt mai de incredere"; însă, cu siguranta, nu se poate spune că femeile nu sunt integre;

Justete, rabdare, tact, vointa, insistenta, candoare, empatie – la aceste capitole, persoanele de sex feminin au un profil psihologic influentat de relationarea interumana în care, de altminteri, exceleaza; să nu uitam că femeile au un atu cu care nu se poate lauda nici un bărbat – capacitatea de a da viața, acest lucru influentand perceptia atat asupra interactiunilor sociale, cat și asupra vieții în general

Cred că sunteti de acord că profesionalismul nu cunoaste varsta – există mulți profesionisti sub varsta de 40 de ani (în special în domenii cum ar fi IT, marketing, advertising etc.). La fel, un bun manager nu este definit de cromozomi, ci de o serie de abilitati care, după cum am vazut, nu cunosc diferentieri semnificative în functie de sex.

Este adevarat că mentalitatile se schimba mai greu, însă faptul că incepem să vedem persoane de sex feminin pe pozitii de conducere (e drept că, în special, pe anumite pozitii: financiar, contabilitate, resurse umane etc.) este o dovada a faptului că aceasta schimbare începe să se produca. Pana cand se va definitiva, stimate cititoare, nu va dati batute în lupta cu sistemul traditional de valori!

Femeia. Femeia de cariera. Femeia de succes. Femeia puternica. O intalnesti peste tot: pe strada, la TV, la birou, în masina paralela cu a ta la semafor, langa tine, în reclame … din ce în ce mai prezenta în cotidian. Probabil mulți se întreaba, justificat, ce calități trebuie să ai pentru a deveni o femeie de succes! Femeia care conduce organizatii, departamente, oameni – acesta este tipul de persoană asupra caruia ma voi opri datorita faptului că se constata o prezenta din ce în ce mai mare a femeii la nivelul decizional al unei companii.

Nu mi-am propus să aleg un esantion care să-mi ofere caracteristicile femeii de succes, ci voi încerca să o privesc prin ochii altei femei:

1. Sa aibă impact asupra celorlalti și să poata fi distinsa din multime, fără să fie nevoita să ridice doua degete pentru a se remarca;

Sa fie zambitoare și degajata, chiar și atunci cand trece prin momente tensionate;

3. Sa fie ambitioasa, adepta a principiului că orice problema există pentru că are cel puțin o solutie;

4. Sa fie convingatoare, fără a fi persoană care "bate cu pumnul în masa", "Doamna de Fier", ci acel gen care convinge prin gratie și fermitate;

5. Sa-i placa ceea ce face, în sensul de a-și face meseria cu usurinta unui om care este convins că ceea ce face el este important;

Sa fie bine pregatita profesional în sensul de a-și stapani bine meseria;

Sa-și foloseasca din plin intuitia … feminina;

Sa fie organizata, atat pentru ea, cat și pentru ceilalti;

Sa stie să comunice la toate nivelele și să-și adapteze mesajul transmis catre toate categoriile cu care relationeaza;

Sa fie tenace, astfel incat să poata gasi calea optima în rezolvarea problemelor cu care se confrunta.

Dacă pe lânga femeia de nota 10 descrisa mai sus, va reusi să pastreze și echilibrul între viața profesionala și viața familiala, se poate considera și poate fi considerată o femeie implinita. Cred că nu gresesc prea mult dacă o asimilez cu un sistem performant, un conglomerat de funcții și îi spun "femeia multifunctională".

Oricine citește un anunt oarecare de recrutare poate observa că, prîntre cerinte, figurează aproape întotdeauna și anumite trasaturi de personalitate (asertivitate, comunicativitate, capacitatea de a lua decizii). Aceasta deoarece specificitatea unei organizatii este data, prîntre mulți alti factori, și de profilul de personalitate al membrilor sai.

Concept fundamental în psihologie, greu de definit și mai ales de masurat, personalitatea nu a fost considerată mult timp că fiind un factor explicativ al proceselor organizationale. Cu timpul însă, pe masura ce au fost definite o serie de modele explicative și de instrumente de masurare a personalitatii, aceasta a inceput să stameasca interesul specialistilor în teoriile organizationale. Astfel, cunoașterea trasaturilor de personalitate sunt importante în procesul de recrutare, în etapa de constituire a unei echipe, în programele de instruire sau în solutionarea conflictelor.

Pe de alta parte, trebuie amintite aici o serie de precautii referitoare la interpretarea personalitatii în mediul organizational. Nu trebuie uitat faptul că personalitatea înseamnă diversitate. O clasificare excesiva pe baza unor criterii stricte poate pierde din vedere combinatia unica a acestor trasaturi, precum și potentialul lor de evolutie. Personalitatea este determinata atat de factorii genetici cat și de trecutul de învățare și este susceptibila de schimbare pe parcursul dobandirii experientei. Nu există un profil ideal de personalitate pentru functionarea într-o organizatie, există doar un set minim de caracteristici pe care trebuie să le indeplineasca un angajat. Aceasta deoarece un individ poate obtine o performanta peste medie într-o anumită situație organizationala sau poate fi total inadecvat într-un alt tip de situație. Ceea ce este important este plasarea să în postul potrivit și utilizarea unor tehnici organizationale și manageriale adecvate.

De asemenea, există tendința de a exagera impactul personalitatii asupra comportamentului organizational. Se pierde din vedere faptul că personalitatea se manifesta în situatiile slab definite, cu puține restrictii, în care nu intervine controlul organizational sau limitarile de rol. Spre exemplu, într-un fel va permite manifestarile individuale o organizatie formata pe baza de voluntariat și altfel una cu specific militar.

O tema interesanta abordata în cercetarile recente este relatia dintre cultura organizationala și personalitate. Cultura organizationala este un fel de "personalitate" a organizatiei; diversele abordari ale acesteia s-au oprit mai mult asupra aspectelor institutionale sau de grup și mai puțin asupra aspectelor de ordin individual, cum ar fi variabilele psihofiziologice sau trasaturile de personalitate. Astfel de teorii postuleaza faptul că natura intima a organizatiei este definita de interactiunile între membri, de atitudinile și valorile acestora și mai puțin de tehnologie, structura organizationala sau mediul extern.

Între aceste incercari explicative este modelul lui Schneider (1987) care a propus o teorie a atragerii, selectiei și retentiei de personal (modelulASA). Conform acestei teorii, procesele de atrage re a membrilor într-o organizatie, selectia lor și retentia/respingerea acestora vor duce pe parcursul timpului la o relativa uniformizare a unor variabile psihologice ale membrilor. Îndivizii ramasi în organizatie vor constata că lucreaza cu colegi ce seamana din ce în ce mai mult cu ei. Aceasta este "ipoteza omogenitatii" propusa de Schneider.

În virtute a acestei ipoteze, o alta cercetare a folosit modelul "Big Five" al personalitatii pentru a evalua efectele similaritatii profilelor individuale de personalitate asupra indicatorilor de satisfactie a muncii, performantelor și fidelitatii organizationale (Day 1995). Rezultatul a fost că singurul factor de personalitate care a dovedit o relație semnificativa cu indicatorii urmariti a fost cel de constiinciozitate și că lipsa de similaritate cu colegii pe aceasta dimensiune este asociata cu vechimea în muncă.

În concluzie, în ciuda unor rezultate contradictorii sau parțial confirmate, ipoteza omogenitatii pare a fi concluzia unui rationament simplu: atata vreme cat candidatii sunt selectionati pe baza unor criterii de tip " fis a postului", "psihoprofesiograma" care contin și variabile de personalitate, este de asteptat să se obtina o anumită omogenitate a personalitatilor celor admisi în organizatie. Rationamentul este cu atat mai indreptatit pentru organizatiile puternice ce dispun de programe de formare post-selectie și de un program bine pus la punct de socializare organizationala, incepand cu formarea profesionala și terminand cu procesele de avansare ierarhica.

Pâna nu demult, bărbații erau cei care conduceau într-o companie și se ocupau în exclusivitate de cariera lor profesionala, ignorand responsabilitatile fata de familie. În ultimii ani, lucrurile sau schimbat: femeile au inceput să ocupe pozitii de conducere și sunt în stare să acorde importanță cuvenita atat carierei cat și familiei.

În urma unor studii realizate de Center for Creative Leadership – Europe, în care au fost implicate femeile care au reusit să-și facă o cariera de succes în diverse domenii, s-a constatat că, indiferent de tara din care provin, acestea se lovesc de aceleasi greutati. În mare, putem discuta de cinci mari preocupari ale acestora: autenticitate a, relatiile, influenta, flexibilitatea și propria motivatie.

Autenticitatea – dorința de a avea o linie clar trasata între interesele de serviciu și cele personale. O femeie, că să poate actiona cu franchete, trebuie să-și fixeze foarte bine prioritatile și să-și stapaneasca emotiile. Pentru multe dintre femei este foarte greu să țină pasul cu colegii barbați, fiind obligate să-și ascunda feminitatea în spatele unei tinute cat mai conventionale. Altele s-au simtit foarte nefericite în cariera lor dar și-au contiunuat drumul reusind să facă fata presiunilor familiale și financiare. Unele dintre femeile chestionate au declarat că de multe ori au simtit că deciziile profesionale pe care le-au facut contravin principiilor lor din punct de vedere strategic și chiar etic. În asfel de situatii este nevoie că ele să-și asume mai repede aceste transformari și să-și depaseasca crizele personale.

Relatiile – este vorba despre nevoia fundamentala a fiecaruia(eia) dintre noi de a intra în contact cu oamenii din jur. Relatiile sunt cele care aduc fericire, confort și dau sens vieții noastre iar femeile sunt cele care se pricep cel mai bine la acest lucru. În timpul studiului, s-a observat că unele femei sunt multumite de numarul prietenilor pe care îi au dar și că sunt femei care nu siau gasit încă un iubit. De asemenea, multe dintre ele devin inchise în ele insele și singura lor dorința este să se afle într-un colectiv feminin cu care pot concura cu forțe egale. Lipsite de schimbul de experienta, multe femei cu o experienta mai mare în dezvoltarea carierei, au luat initiativa unor conferinte care le da posibilitatea să le împărtășească celor mai nou venite în bransa, metodele cele mai eficiente catre o cariera de succes.

Influența – dorința de a ajuta și de a controla destinul cuiva. Nevoia de a fi influent este ceea ce ne motivează că să luam initiative, să ne realizam și să avem incredere în propriile forțe. De cele mai multe ori asociem aceste calități bărbaților și mai puțin femeilor. Cele mai multe dintre femei se folosesc de influenta pe care o detin doar atunci cand sunt prinse cu adevarat într-o situație delicată și care implică multe riscuri. Însă, cele mai multe abuzeaza de acest lucru și ajung să distruga o relație numai de dragul puterii pe care i-o da influenta. Pentru cele mai multe femei- manager din Europa jocurile politice constituie un adevarat adversar. Ele declară că nu cunosc regulile nescrise ale acestei lumi și că au nevoie de o mai bună cunoastere, din punct de vedere psihologic, a unor astfel de oameni. Puse în situația de a incheia totuși o afacere cu oameni politici, ele s-au izbit de neîncrederea acestora în ceea ce privește puterea de decizie pe care o detin în companie. Analizând astfel de situații, s-au descoperit doua extreme: unele femei spun că ar trebui să aibă mai multă incredere în propria persoană iar altele se tem că nu cumva să para prea insistente.

Flexibilitate – capacitatea de a juca mai multe roluri odată. Sigura preocupare a unora dintre femei este munca dar asta nu înseamnă că ele nu-și doresc mai mult de atât. Altele care încearcă cu disperare să-și mențină o viața personală normală se simț "harțuite" de interesele profesionale și cele familiale. Dar cele mai multe reușesc să facă față cu succes situatiei datorita acestei capacități de a-și asuma simultan diferitele roluri pe care trebuie să le joace. În studiul facut, femeile intervievate au declarat că reusesc să echilibreze balanta între cariera și familie datorita angajarii lor în intelegerea complexitatii fenomenului social și prîntr-o mai bună organizare a timpului.

Propria motivatie – capacitatea de a ințelege motivațiile interioare ale unei persoane, comportamentul și scara de valori ale acesteia în zilele noastre. Femeile își pun mereu întrebarea: "cine sunt eu?" și astfel reusesc să-și clarifice care le sunt motivațiile și prioritatile. Ele nu vor să se definească numai prin carieră, sarcini de serviciu și afaceri și de aceea au nevoie de o mai bună cunoaștere a propriului eu. Pentru acest lucru, mai întâi, o femeie trebuie să afle ce părere au ceilati despre ceea ce face: de exemplu, dacă propunerile ei se lovesc de reacții negative, ea trebuie să descopere dacă acestea sunt îndreptățite din punct de vedere profesional sau sunt îndreptate mai mult catre ea că persoană. În mod normal, nu ar trebui să ne afecteze personal tensiunile legate de serviciu și trebuie să știm să delimităm problemele personale de cele profesionale. Descoperind ceea ce ne dorim cu adevarat de la cariera pe care ne-am ales-o, știind exact ce anume ne place și ce nu, cunoscându-ne limitele; numai în felul acesta vom reusi să privim în perspectiva și să ne planificăm viitorul.

Cap. IV Metodologia cercetării

Obiective

Prin intermediul acestei cercetări s-a propus să se cunoască care sunt opiniile, judecățile sau valorizările tinerei generații în legătură cu sexualitatea, cu criteriile și motivațiile opțiunii maritale.

Este de menționat că , ancheta a avut mai mult un caracter explorativ datorită insuficienței datelor existente până în acest moment în mediul rural și urban din județul Ilfov.

Ipoteze

Ținând cont de caracteristicile specifice mentalității tradiționale (rigiditatea, conformism, intoleranță) respectiv mentalității modeme (flexibilitate, noncomformism, toleranță) au fost formulate o serie de ipoteze, cum ar fi:

Se prezumă că există o tendință de creștere a frecvenței motivațiilor socio-afective în decizia de căsătorie. Concomitent, scade frecvența utilizării criteriului de tip raționalinstituțional în opțiunea maritală a tinerilor din societatea românească.

Se prezumă că fetele tind să fie mai conformiste decât băieții în privința raporturilor dintre genuri.

Se presupune că tinde să crească vârsta medie la căsătorie și să scadă vârsta medie a primului contact sexual, tendința fiind mai accentuată în cazul băieților.

Mai putem evidenția faptul că aceste ipoteze și-au avut punctul de plecare în următoarea premisă:

În societatea contemporană – sistemul normativ-axiologic tradițional este considerat de tânăra generație că fiind depășit și asociat iraționalității și superstițiilor.

3.Structura lotului investigat

Cererea a fost efectuata pe un numar de 100 de participanti – 50 de sex masculin, 50 de sex feminine – cu vâeste cuprinse între 16-30 ani, din mediul rural și urban, respective din orasul Voluntari și comuna Afumati Ilfov.

Starea civilă:

– necăsătoriți: 70

căsătoriți: 25

concubinaj: 5

Grupe de vârstă:

– 16-20 ani: 21

21-25 ani: 47

26-30 ani: 32

Studii:

– scoala profesionala:26

liceale: 50

postliceale: 10

superioare: 14

Ocupația: – elevi: 3

studenți: 20

salariați: 58

șomeri: 15

agricultori: 4

Mediul de proveniență:

urban: 71

rural: 29

Am efectuat această cercetare pe tineri din mai multe motive:

-am considerat că ei sunt purtătorii celor mai noi concepții despre viață, fiind mesagerii schimbărilor survenite în relațiile dintre parteneri;

– am considerat că ei sunt cei mai puternic afectați de schimbările sociale, economice și politice survenite după 1989;

-nu în ultimul rând, am plecat de la ideea că ei sunt cei mai în măsură să ofere o serie de date în legătură cu criteriile și motivațiile care vor stă la baza alegerii partenerului conjugal în viitor.

4. Metode și instrumente

Pentru testarea ipotezelor am folosit ca instrument metodologic chestionarul, plecând de la ideea că acesta poate oferi o informație densă și o posibilitate obiectivă de corelare între indicatori, făcând astfel posibilă cunoașterea mentalităților și motivațiilor participanților privind alegerea partenerului conjugal. În conceperea chestionarului s-a ținut cont de cerințele tehnice și metodologice specifice unui astfel de demers, că și de ipotezele emise. Astfel, chestionarul nu se prezintă că o simplă listă de întrebări, așezate una după alta fără să respecte nici o regulă, dimpotrivă acestea au fost aranjate în ordinea cerută de temă și de caracteristicile populației investigate.

Chestionarul cuprinde atât întrebări închise, cât și întrebări deschise, deoarece am considerat că dacă am folosi un chestionar numai cu întrebări închise gradul de libertate al participanților ar fi foarte redus. Întrebările deschise deși pot aduce variații în ceea ce privește forma și lungimea răspunsurilor – ceea ce îngreunează codificarea – permit culegerea unor informații mai bogate asupra temei abordate, evitând totodată sugestibilitatea.

Prima întrebare a chestionarului este una închisă și permite participanților să răspundă fără mari eforturi, având rolul de a da subiecților un sentiment de încredere în ei înșiși. Celelalte întrebări abordează principalele domenii de interes în legătură cu tematica propusă: motivațiile căsătoriei, vârsta la căsătorie, factorii determinanți socio-demografici în alegerea partenerului, sexualitatea premaritală, relațiile dintre generații. Pe parcursul chestionarului pot fi găsite și întrebări de control care nu au scopul de a aduce informații noi, ci de a verifica consistența opiniilor exprimate.

Atracția răspunsurilor pozitive a fost diminuată prin evitarea întrebărilor binare și formularea întrebărilor scalare, cu posibilități intermediare. În ceea ce privește limbajul, s-a avut în vedere că terminologia folosită să fie adaptată nivelului de instrucție și de cultură al participanților. Întrebările de identificare au fost așezate la sfărșitul chestionarului.

Am ales ca procedeu de aplicare metoda autoadministrării pornind de la ideea că este posibil ca participanții să fie mai dispuși să răspundă la unele întrebări ,,mai personale" și au, de asemenea, posibilitatea formulării unor răspunsuri mai "cugetate".

5.Pretestarea

Chestionarul a fost aplicat inițial pe un lot de 15 persoane (care nu fac parte din lotul pe care a fost efectuată cercetarea) pentru a înlătura eventualele neclarități în exprimare, itemii cu o mare dezirabilitate socială și problemele care ar apărea în codificarea răspunsurilor. În urma pretestării a fost necesară înlăturarea unui item la care toți subiecții au dat același răspuns, precum și fixarea unor limite maxime la trei din itemi.

Forma finală a chestionarului este prezentată la Anexa 1.

6.Prelucrarea statistică a datelor

În cadrul acestui subcapitol vom încerca să ne familiarizăm cu opiniile exprimate de participanți privind aspectele vizate de chestionar, fără a urma neapărat ordinea în care sunt prezentate întrebările.

La întrebarea " Credeți că este important să te căsătorești?", s-au obținut la nivelul eșantionului, următoarele frecvențe:

Tabel 1

După cum se observă 72 % dintre participanți acordă importanță căsătoriei, ceea ce dovedește că aceasta este încă înalt valorizată în România.

Analiza statistică a datelor a pus în evidență faptul că băieții acordă importanță căsătoriei într-un procent mai mare că fetele (76 % băieții – 68 % fetele).

În dorința de a se afla cele mai importante motive ale căsătoriei s-a apelat la o întrebare deschisă. Prin sintetizarea răspunsurilor, s-au obținut următoarele categorii: dragostea, motivația financiară, întemeierea unei familii, copiii, fuga de singurătate, presiunea socială, fuga de constrângerile părinților, nevoia de stabilitate emoțională, viața sexuală (Anexa 2).

Aceste categorii au un caracter oarecum neunitar, în sensul că unele se referă la anumite trăsături psihice ale celui care este motivat pentru căsătorie, iar altele se referă la obiectul alegerii persoanei în cauză sau la un sentiment. Dar, pentru că nu a fost posibilă aflarea trăsăturilor psihice, trăsături relevante atunci când un pacient menționa de exemplu "copiii" sau "dragostea", s-a preferat păstrarea lor în forma inițială.

În continuare sunt prezentate cifrele care arată ponderea primelor cinci categorii și ierarhia lor:

Tabel 2

Așa cum se poate vedea în cadrul acestei ierarhii, atât bărbații cât și femeile situează pe primul loc dragostea. Motivele aflate pe celelalte locuri, însă sunt diferite în ceea ce privește cele două sexe: pe locul al doilea la bărbați se află motivația financiară în timp ce la femei întemeierea unei familii, pe locul al treilea la bărbați se află întemeierea unei familii în timp ce la femei întâlnim că motiv al căsătoriei motivația financiară.

în altă ordine de idei, raportându-ne și la motivațiile căsătoriei în societatea tradițională, cele nouă categorii de motive menționate anterior pot fi re strânse astfel: dragostea, conformismul (în care am inclus motivația financiară, presiunea socială, întemeierea unei familii, viața sexuală), fuga de singurătate, nevoia de stabilitate emoțională, copiii (categoria "fuga de constrângerile părinților" s-a neglijat deoarece nu este reprezentativă). În aceste condiții se obțin următoarele date:

Tabel 3

După cum se observă în cadrul acestei noi clasificări pe primele două locuri, la egalitate, se află dragostea și conformismul. Făcând o diferență pe sexe putem constata că în cazul bărbaților conformismul, că motivație a căsătoriei, se afla chiar înaintea motivației prin dragoste.

Cea de-a treia întrebare a vizat motivele pentru care oamenii nu se căsătoresc: pentru cei din jurul dumneavoastră, care credeți că sunt principalele motive pentru care nu se căsătoresc?". La nivelul eșantionului s-au obținut următoarele date:

Tabel 4

(participanții putea alege maxim două variante)

Participanții au avut posibilitatea să exprime și alte motive pentru care, în opinia lor, oamenii nu se căsătoresc, însă datele obținute sunt nesemnificative.

Observăm că subiecții au indicat că principal motiv dificultatea de a găsi partenerul potrivit, motiv urmat de veniturile mici și de lipsa locuinței. Amestecul părinților este invocat cel mai rar că piedică în calea căsătoriei (Anexa 3).

Întensitatea perceperii amestecului părinților că obstacol în calea căsătoriei este mal puternică la băieți decât la fete, la cei căsătoriți decât la cei necăsătoriți, la cei cu studii postliceale și superioare decât la cei cu studii subliceale și liceale.

În tabelul 5 sunt prezentate, după diferite criterii și categorii de respondenți, ponderea celor care consideră "amestecul părinților" un obstacol în întemeierea unei familii (procentul din subpopulația respectivă):

Tabel 5

Această întrebare poate fi corelată cu întrebarea numărul 8 care cerea participanților să indice în ce condiții ar trebui să se căsătorească un tânăr. Date obținute sunt următoarele:

Tabel 6

(participanții putea alege maxim două variante)

Observăm că participanții au indicat că principală condiție pentru că un tânăr să se căsătorească "întâlnirea unei persoane potrivite". Cea mai puțin invocată condiție este obținerea consimțământului părinților. Este de remarcat din nou locul ocupat de aspectele financiare (materiale) în opțiune a unui tânăr de ase căsători. Analiza statistică a diferitelor categorii subpopulaționale nu indică existența unor diferențe semnificative între ele în ceea ce privește condițiile în care ar trebui să se căsătorească un tânăr.

Înfluența condițiilor economice asupra întemeierii unei familii este relevată și de întrebarea numărul 9: "Condițiile economice ale partenerilor influențează, după părerea dumneavoastră, întemeierea unei familii?". Această întrebare a fost pusă în scopul unei mai adecvate nuanțări, din perspectiva scoaterii ei din contextul celorlalți factori de la 3 și 8. La nivelul întregului eșantion s-a obținut următoarea situație:

Tabel 7

După cum se observă condițiile economice au o importanță mare și foarte mare în opinia a 71 % dintre participanți.

Analiza statistică pe sexe arată că femeile consideră într-o proporție mai mare că întemeierea unei familii este influențată de condițiile economice ale partenerilor (80 % femeile față de 62 % bărbații).

Întrebările 4 și 5 se referă la vârsta optimă pentru căsătorie în cazul unui bărbat, respectiv al unei femei (Anexa 4). Pentru că datele să fie mai relevante s-au comparat răspunsurile participanților cu vârsta medie la căsătorie în 1992, care este de 20,7 ani pentru femei și cu 3 ani mai ridicată pentru bărbați.

Tabel 8

Pentru ambele sexe procentajul cel mai mare apare în intervalul 24-27 de ani, deci, în comparație cu 1992, s-a produs o creștere semnificativă pentru femei și mai puțin semnificativă pentru bărbați.

Analiza statistică pe sexe arată că băieții au indicat în proporție de 62 %intervalul 20-23 de ani că fiind vârsta optimă pentru căsătorie în cazul unei fete, față de doar 11 % fetele (acestea au indicat în proporție de 66 % intervalul 24-27 de ani).

În cazul vârstei optime pentru căsătorie în cazul băieților nu există diferențe semnificative la nivelul diferitelor categorii subpopulaționale.

De remarcat că, în intervalul 20-23 de ani, fetele au un procentaj mai ridicat în comparație cu băieții, situație ce se inversează în intervalul 28-31 ani. Din această perspectivă se observă următoarea tendință: bărbații sunt percepuți că :fiind apți pentru căsătorie începând cu vârsta de 24 de ani, iar femeile sunt apreciate că "stigmatizate" dacă nu găsesc până la 28 de ani.

Următoarele două întrebări au abordat problema diferenței de vârstă între parteneri. La întrebarea "Credeți că vârsta bărbatului ar trebui să fie mai mare decât a parteneri sale?" s-a obținut la nivelul întregului eșantion următoarea situație: 58 % dintre participanți consideră că vârsta bărbatului ar trebui să fie mai mare decât a parteneri sale, în timp ce 33 % nu consideră că vârsta bărbatului ar trebui să fie mai mare că a partenerei. Analiza statistică pe sexe a indicat faptul că fetele în raport cu băieții optează într-un număr mai mare pentru opinia tradițională conform căreia vârsta băiatului ar trebui să fie mai mare că a partenerei sale (64 % fetele, comparativ cu 52 % băieții).

În ceea ce privește diferența maximă de vârstă între parteneri 75 % dintre participanți au indicat vârste cuprinse între 1 și 5 ani, 1 7 % vârste cuprinse între 6-10 ani și 3 % vârste cuprinse între 11-15 ani (Anexa 5). Nu există diferențe semnificative în ceea ce privește cele două sexe.

Întrebările 10-13 au avut în vedere câteva criterii de homogamie (nivelul de școlarizare, clasa socială, religia, etnia) care erau respectate în alegerea partenerului conjugal în societatea tradițională.

La nivelul eșantionului 47 % dintre participanți au considerat că este important că cei doi parteneri să aibă același nivel de școlarizare, în timp ce 51 %dintre aceștia acordă o importanță mai mică similarității nivelului de școlarizare.

În ceea ce privește apartenența partenerilor la aceeași religie, răspunsurile participanților se distribuie astfel: 43 % dintre aceștia consideră că este important că partenerii să aibă aceeași religie, în timp ce 55 % nu acordă importanță acestui aspect.

Frecvențe asemănătoare s-au obținut și în ceea ce privește apartenența partenerilor la medii sociale apropiate: 41 % dintre participanți consideră că ar fi de preferat că partenerii să provină din medii sociale apropiate, iar 52 % dintre aceștia nu acordă importanță acestui criteriu.

Cel mai inoperant principiu homogamic este cel etnic: 68 %dintre participanți sunt de acord cu căsătoriile interetnice (față de doar 22 % care se opun).

Următoarea secțiune a chestionarului abordează problematica sexualității premaritale. Prima întrebare a acestei secțiuni se referă la importanța pe care participanții o acordă compatibilității sexuale în alegerea partenerului conjugal. Prin analiza răspunsurilor date de subiecți s-au obținut următoarele date:

Tabel 9

După cum se observă, compatibilitatea sexuală este valorizată de 80 % dintre participanți. Trebuie menționat faptul că în urma unei analize statistice pe sexe nu se constată diferente semnificative între ele.

Întrebările 15 și 16 cereau subiecților să indice vârsta optimă pentru debutul vieții sexuale în cazul unui bărbat, respectiv al unei femei. S-au obținut următoarele răspunsuri (tabelul 10):

Tabel l0

Se poate observa că majoritatea participanților au indicat intervalul 15-17 ani că :fiind optim pentru debutul vieții sexuale în cazul băieților și intervalul 18-20 ani pentru fete (Anexa 6). Se consideră în continuare că băieții trebuie să-și înceapă viața sexuală la o vârstă mai fragedă decât fetele.

Analiza statistică a datelor la nivelul subpopulațiilor eșantionului a evidențiat următoarele aspecte:

62 % dintre băieți au indicat că vârstă optimă pentru debutul vieții sexuale în cazul băieților intervalul 15-17 ani, comparativ cu doar 36 % dintre fete care au indicat într-o proporție mai mare intervalul 18-20 ani (46 % fetele și 28 % băieții);

32 % dintre băieți au indicat că vârstă optimă pentru debutul vieții sexuale în cazul unei femei intervalul 15-17 ani, comparativ cu doar 16 % dintre fete; intervalul 18-20 ani a fost indicat de 56 % dintre băieți și 66 % dintre fete, în timp ce intervalul 21-23 ani a fost indicat de 14 % dintre fete și doar de 2 % dintre băieți.

În continuare sunt analizate răspunsurile participanților la întrebările: "În ce condiții ar trebui să-și înceapă viața sexuală un bărbat / o femeie?" S-au propus trei variante de răspuns:

în orice situație de atracție reciprocă, indiferent de existența unui sentiment de dragoste;

când întâlnești o dragoste adevărată;

– după căsătorie.

variante care acoperă spectrul tradiționalism-modernism.

Răspunsurile au avut următoarea distribuție (prezentată în tabelul 11 ):

Tabel 11

Prin urmare, participanții au în medie o atitudine modernă, flexibilă fața de relațiile sexuale. Doar 4 %, respectiv 11 % dintre participanți consideră că băieții, respectiv fetele ar trebui să-și exercite relațiile sexuale în cadrul căsătoriei, aceștia fiind însă atrași de valorile tradiționale (Anexa 7).

În continuare este analizat gradul de toleranță fată de relațiile sexuale în rândul subpopulațiilor obținute prin împărțirea în funcție de criteriile socio-demografice.

Sexul reprezintă un criteriu de mare semnificație din punct de vedere al atitudinii față de relațiile sexuale. Astfel:

72 % dintre băieți consideră că bărbații ar trebui să-și înceapă viața sexuală în orice situație de atracție reciprocă, indiferent de existența unui sentiment de dragoste, comparativ cu doar 46 % dintre fete;

38 % dintre băieți considera că fetele ar trebui să-și înceapă viața sexuală în orice situație de atracție reciprocă, indiferent de existența unui sentiment de dragoste, comparativ cu doar 12 % dintre fete;

concepția tradițională conform căreia fetele ar trebui să-și înceapă viața sexuală doar după căsătorie este împărtășită de 10 %dintre băieți și 12 % dintre fete.

Vârsta nu constituie un element semnificativ de diferențiere, mediile celor trei grupe de vârstă (16-20,21-25,26-30) fiind destul de apropiate:

-1,47; 1,42; 1,48 pentru debutul vieții sexuale în cazul băieților;

-1,97; 1,85; 1,80 pentru debutul vieții sexuale în cazul fetelor.

Starea civilă induce însă o diferență semnificativă între căsătoriți și necăsătoriți, și între căsătoriți și cei care conviețuiesc mră oficializare. Astfel, prin calcularea mediei s-a obținut următoarea situație:

Tabel 12

Se observă că, în ambele cazuri, cei mai "conservatori" sunt cei căsătoriți.

Pregătirea școlară nu induce o discriminare semnificativă, totuși diferențierea în funcție de cei care aleg varianta numărul 3 (relații sexuale numai în cazul căsătoriei) este vizibilă:

– pentru studii subliceale: 19,23 %;

– pentru studii liceale: 10 %;

– pentru studii postliceale: 0%;

– pentru studii superioare: 7,14 %.

Mediul de proveniența este alături de sex și starea civilă, un criteriu cu o semnificație destul de importantă:

Tabel 13

Analiza datelor a arătat o diferență destul de importanță între tinerii care provin din mediul rural și cei care provin din mediul urban, tradiționalismul, rigiditatea :fiind mult mai mari la sate (mai ales în ceea ce le privește pe fete).

Întrebarea 19 "Dumneavoastră v-ați început viața sexuală?" deschide pârtia altor interogații, cu un rol mult mai important decât al acestuia și cu conotații mult mai adânci.

La nivelul subpopulației necăsătorite, și-au început viața sexuală 83,78 % dintre participanți. Analiza statistică pe sexe a arătat că au debutat sexual:

-97,43 % dintre băieți;

-68,57 % dintre fete.

În ceea ce privește participanții care nu și-au început viața sexuală am obținut următoarele distribuții:

Tabel 14

După cum se poate observa nu și-au început viața sexuală într-o proporție mai mare:

-fetele comparativ cu băieții;

-participanții din categoria de vârstă 16-20 ani comparativ cu cei din categoriile de vârste 21-25 și 26-30 ani;

– participanții cu studii subliceale și liceale comparativ cu participanții cu studii postliceale și superioare;

– cei din mediul rural comparativ cu cei din mediul urban;

– elevii comparativ cu celelalte categorii ocupaționale;

Aceste procente poate nu ne spun nimic dar, în corelație cu întrebările următoare, sigur au o relevanță mai mare. Prin intermediul întrebării 20 s-a încercat să se afle care a fost poziția părinților în privința vieții sexuale a participanților. Diferențiat, aceste răspunsuri sunt următoarele:

-au insistat să am viață sexuala: 0,00 %;

-au fost de acord cu decizia mea de a-mi începe viața sexuală: 24,19 %;

-au fost indiferenți: 30,64 %;

-s-au opus deciziei mele de a-mi începe viața sexuală: 11,29 %;

-nu știu că mi-am început viața sexuală: 33,87 % (Anexa 8).

Trebuie precizat faptul că aceste procente au fost obținute în urma prelucrării răspunsurilor participanților necăsătoriți și a celor care sunt în concubinaj.

Se observă că aproape 34 % dintre subiecți întrețin relații sexuale fără știrea părinților și că aproape 11 % dintre părinți nu sunt de acord cu viața sexuală a copiilor lor (77,77 % dintre aceste cazuri se înregistrează în rândul părinților fetelor).

Următoarea întrebare a vizat relațiile dintre generații. Astfel, la întrebarea "Cum considerați că se manifestă în prezent generația părinților dumneavoastră față de generația tânără?" s-a obținut următoarea situație:

– îi înțeleg: 23 %;

– caută să-i înțeleagă dar nu reușesc: 64 %

– îi tratează cu indiferență: 3 %

– le este mai degrabă ostilă: 3 %

După cum se observă, predomină aspectele care marchează neînțelegerea, ruptura de comunicare (70 % dintre subiecți se referă la incapacitatea de înțelegere, indiferență, ostilitate). De remarcat că această ruptură de comunicare este semnificativ mai mare:

în cazul fetelor în raport cu băieții (86 % dintre fete comparativ cu 68 % dintre băieți);

pe măsură ce nivelul de pregătire școlară crește;

în cazul celor care provin din mediul urban comparativ cu cel din mediul rural.

Neîncrederea în capacitatea de înțelegere a generației adulte nu afectează însă satisfacția față de relațiile cu părinți, care rămâne ridicată. La întrebarea "Cât satisfăcut(ă) sau nesatisfăcut(ă) sunteți de relația pe care o aveți cu părinții dumneavoastră?", am obținut la nivelul eșantionului, următoarele frecvențe: foarte satisfăcut(ă) – 39 %, satisfăcut(ă) – 34 %, nici satisfăcut(ă), nici nesatisfăcut(ă) – 23 %, nesatisfăcut(ă) – 1 %, foarte nesatisfăcut(ă) – 3 %.

Analiza statistică a diferitelor categorii subpopulaționale de tineri a indicat faptul că sunt mai satisfăcuți de relațiile cu părinții:

-băieții în raport cu fetele (o diferență de 30 procente);

-cei din categoria de vârstă 26-30 ani comparativ cu cei din categoria 16-20 (o diferență de aproximativ 20 procente);

– cei cu studii superioare comparativ cu cei cu studii subliceale (o diferență aproximativ 23 procente);

-cei din mediul rural comparativ cu cei din mediul urban (Anexa 9).

În continuare, este analizată variația toleranței manifestate de diferite subpopulații care au alcătuit eșantionul, în raport cu relațiile sexuale premaritale și în raport cu situația în care o fată are copii fară a fi căsătorită.

Pentru ambele întrebări s-a construit o scală în patru trepte prin care subiecții puteau s-și exprime părerea (acceptare sau respingere) și am obținut următoarele date:

Tabel 17

Tabel 18

Tabel 19

Se constata ca Atitudinea subiectii au cea mai tolerantă atitudine față de relațiile sexuale înainte de căsătorie (Anexa 11).

Analizând variația toleranței manifestată de diferitele subpopulații ce au alcătuit eșantionul, în raport cu situația unei fete cu "copii din flori", s-au obținut următoarele date:

fetele sunt mai tolerante decât băieții (o diferența de 10 procente);

cei căsătoriți sunt mai toleranți decât cei necăsătoriți (o diferență de aproximativ 6 procente;

cei cu studii postliceale și superioare sunt mai intoleranți decât cei cu studii subliceale și liceale (o diferență de aproape 20 de procente);

elevii și studenții sunt mai toleranți în comparație cu celelalte categorii ocupaționale.

Un rol important pentru explicarea cauzelor pentru care sexualitatea a devenit atât de importantă în relațiile premaritale, dar și în scăderea vârstei la care are loc primul act sexual, o au afirmațiile de la punctul 23 din chestionar (afirmații care au aceleași variante de răspuns pe o scală cu 5 trepte).

Rezultatele obținute la nivelul eșantionului sunt prezentate în tabelul 20:

Tabelul 20

În ceea ce privește prima afirmație se poate observa că 68 % dintre participanți sunt de acord cu aceasta (în comparație cu doar 15 % dintre participanți care se situează la celalalt pol).

Analiza statistică pe sexe a evidențiat că, în raport cu fetele, băieții consideră într-o proporție mai mare că dragostea și sexualitatea nu pot fi separate (o diferență de 8 procente); fetele preferă să se ascundă în spatele opțiunii de mijloc – ,,nici acord nici dezacord".

Cea de a doua afirmație este o chestiune mai delicată, ceea ce îi face pe respondenți să se ascundă în spatele opțiunii de mijloc (,,nici acord nici dezacord"). Se poate considera că 40 % dintre participanți consideră că atracția sexuală este cea mai sinceră și spontană formă a iubirii, această afirmație fiind respinsă doar de 33 % dintre participanți. Prin analiza datelor în funcție de sexul participanților se poate constata că:

38 % dintre băieți, respectiv 42 % dintre fete, sunt de acord cu această afirmație;

42 % dintre băieți, respectiv 24 % dintre fete, o consideră că fiind neadevărată.

Cea de a treia afirmație a polarizat aproape în întregime opțiunile participanților în jurul treptelor acord și acord puternic (77 %). Simpla viață sexuală nu mai este de ajuns, importante devenind problemele legate de cunoașterea satisfacției sexuale.

Întrebarea 26 cerea participanților să enumere cele mai importante trei calități pe care ar dori să le aibă partenerul sau partenera lor. Cele mai importante calități menționate sunt:

calități cerute de bărbați femeilor: frumusețe (aspect fizic plăcut) – 46 %, sinceritate – 44 %, inteligență – 36 %, înțelegere – 26 %, afecțiune – 24 %.

Calități cerute de femei bărbaților: sinceritate: – 58 %, simțul umorului – 30 %, inteligență – 28 %, aspect fizic plăcut – 24 %, tandrețe – 22 %.

Analizând Anexa 12, se poate observa că aspectele materiale ocupă ultimele locuri, atât în cazul bărbaților, cât și în cazul femeilor.

De remarcat este faptul că bărbații apreciază la femei în primul rând frumusețea, în timp ce femeile apreciază la bărbați mai degrabă simțul umorului (aspectul fizic plăcut aflându-se pe poziția a patra).

Importanța dragostei că motivație a căsătoriei a fost evidențiată și prin intermediul întrebării: "V -ați căsători cu o persoană care are toate calitățile pe care le doriți dar de care nu sunteți îndrăgostit(ă)?". Rezultatele obținute la nivelul eșantionului sunt următoarele: da – 9 %, nu – 66 %, nu știu – 25 %. De remarcat este faptul că, dintre cei care au optat pentru "da", 66,66 % sunt de sex masculin.

Întrebarea "Care credeți că este cheia succesului unei relații conjugale?" aduce, în prim plan dragostea. Procentele obținute la nivelul întregului eșantion sunt: dragostea – 53 %, bună comunicare dintre parteneri – 52 %, respectul dintre parteneri – 31 %, încrederea reciprocă – 29 %, compatibilitatea sexuală – 28 %, toleranța reciprocă – 3 % (Anexa 13). Dacă compatibilitatea sexuală avea un rol important în alegerea partenerului conjugal (întrebarea numărul 14) de această dată ea se situează doar pe poziția a cincea. Mult mai importante pentru succesul unei relații conjugale sunt, în opinia subiecților, bună comunicare, respectul dintre parteneri și încrederea reciprocă.

Deci, dragostea este valorizata cel mai mult, însă participanții nu au putut oferi explicații concrete la întrebarea deschisă: "Ce credeți dumneavoastră că este dragostea?"

Răspunsurile lor au putut fi împărțite în două categorii: unele sunt abstracte, iar celelalte încearcă să evidențieze câteva caracteristici care fac – din perspectiva subiecților – parte integrantă a acestui sentiment. De exemplu, din prima categorie fac parte răspunsurile:

-sentimentul care dă sens vieții;

-o minge de fotbal: când o ai îi dai cu piciorul, când nu o ai alergi după ea;

-un drog;

-este sensul unei vieți împlinite;

-un proces chimic.

Din a doua categorie, fac parte următoarele afirmații:

relații sexuale, încredere, respect;

pasiune, prietenie, sprijin reciproc;

atracție fizică și puțin mister;

atracție sexuală, afecțiune, respect reciproc.

Acestea au fost în general problemele cuprinse în chestionar, probleme care au încercat să acopere o arie cât mai întinsă pentru a putea evidenția unele mentalități sau profiluri atitudinicomportamente. Rezultatele nu pot fi generalizate la întreaga generație tânără, dar din punct de vedere al mediului rural și urban investigat, se poate afirma că tinerii de aici se regăsesc în ceea ce participanții au afirmat în legătură cu tema propusă.

Analiza și interpretarea rezultatelor

Rezultatele sunt interpretate prin raportarea lor la ipotezele emise, ipoteze ce încercă să schițeze faptul că mentalitățile și atitudinile tinerei generații privind alegerea partenerului conjugal și căsătoria sunt diferite de concepția tradițională. Ca urmare, se va face o corelație între societatea tradițională și societatea modernă.

În societatea tradițională normele instituționale prescriau cine se poate casatori, sau chiar cu cine ar trebui să se căsătorească, în mod preferențial, o persoană. Tot ea încredința părinților sarcina alegerii celor mai potriviți soți pentru copiii lor, care să corespundă posibilității de a spori averea și de a asigura supraviețuirea liniei ierarhice. În ceea ce privește principalele motivații tradiționale pentru căsătorie, reamintim cercetarea de mare complexitate realizată de Xenia Costa Foru, care a făcut posibilă evidențierea justificării alegerii partenerului conjugal, prin încadrarea răspunsurilor subiecților în trei categorii de fapte, și anume: motivarea prin obicei și tradiții, motivarea prin impunerea din partea rudelor și a colectivității, motivarea prin proprie determinare a individului.

Un rol important în societatea tradițională la avut, de asemenea, motivația economică, concentrată în jurul zestrei, acest factor antrenând și menținând multe conflicte, alterând sentimentele partenerilor. Nu de puține ori căsătoria se încheia în ciuda voinței tinerilor, ajungându-se la situația absurdă că aceștia să se cunoască abia cu prilejul căsătoriei. Părinții și rudele stabileau de multe ori partenerii în funcție de situația materială a acestora, însă intervenția părinților trebuie privită în funcție de optica lor asupra instituției familiei. Tot printre motivațiile tradiționale ale căsătoriei pot fi menționate și sexualitatea cu scop procreativ, educarea copiilor într-un mediu socio-economic organizat și acumularea de bunuri materiale transmisibile copiilor.

În societatea contemporană criteriile opțiunii maritale s-au schimbat de la cele de tip rațional-instituțional (aproape exclusiv socio-economic și normativ-integrativ) la cele de tip socio- afectiv și sexual-afectiv. Pentru a se putea observa în ce măsură se justifică această ipoteză, au fost aleși următorii indicatori care pot explica mutațiile amintite:

– principala rațiune pentru căsătorie este dragostea;

– importanța compatibilității sexuale în alegerea partenerului conjugal;

– satisfacția sexuală a devenit o dorință a majorității;

– importanța rolului părinților în alegerea partenerului conjugal;

5- importanța "calculului economic" în alegerea partenerului conjugal

Concluziile care s-ar putea desprinde de aici sunt:

Principalele criterii care stau astăzi la baza opțiunii maritale a tinerilor sunt cele de tip sexual-afectiv, criteriile tradiționale pierzând din importanță;

Cea de a doua ipoteză ,,Fetele sunt mai intolerante decât băieții" provine din literatura de specialitate potrivit căreia există deosebiri de mentalitate în funcție de variabila "sex", relație bărbat-femeie fiind văzută că baza cea mai profundă a tuturor relațiilor de inegalitate. Pe de alta parte, prin formularea acestei ipoteze, s-a dorit să se observe dacă se mai menține comparația de mai sus, verificată din punct de vedere istoric, dar pusă sub semnul întrebării de evenimentele lumii contemporane.

Trecând în revistă caracteristicile specifice mentalității tradiționale (rigiditate, conformism, intoleranță), respectiv mentalității moderne (flexibilitate, nonconformism, toleranță) s-au utilizat următorii indicatori pentru a observa veridicitatea acestei afirmații:

importanța acordată căsătoriei;

acordul față de relațiile sexuale premaritale;

atitudinea față de situația unei fete cu "copii din flori";

atitudinea față de căsătoriile mixte din punct de vedere etnic;

atitudine a față de căsătoriile mixte din punct de vedere religios;

vârsta bărbatului ar trebui să fie mai mare că a parteneri sale.

Păstrând metodologia anterioară, acești șase indicatori au fost aplicați diferențiat pe cele două sexe și s-a obținut următoarea situație

Există un echilibru între sexe din perspectiva mentalității analizate, având în vedere faptul că numărul băieților investigați a fost egal cu cel al fetelor.

Sexul masculin valorizează mai mult relațiile premaritale, este de acord într-o mai mare măsură cu căsătoriile mixte din punct de vedere religios și dă o mai mică importanță aspectelor legate de vârsta celor doi parteneri, în timp ce sexul feminin valorizeza intr-o masura mai mare casatoria, este de acord într-o mai mare măsură cu căsătoriile interetnice, este mai tolerant față de situația unei fete cu "copii din flori".

CONCLUZII

În final, rezultatele obținute în urma cercetării diferentelor existente intre societatea tradițională și societatea modernă cu privire la raporturile dintre genuri sunt sintetizate sub forma unor concluzii.

O primă constatare este aceea că dorința pentru căsătorie a tinerilor este, încă, destul de mare, la baza acestei constatări se află un lung proces istoric în care au fost antrenate tradițiile, obiceiurile, mentalitățile, aspirațiile și motivațiile.

Dacă în societatea tradițională mariajul era o chestiune care privea interesele foarte prozaice ale familiei, ale comunității în general, astăzi că urmare a unui complex cauzal de factori (soci-culturali, economici, politici) alegerea partenerului conjugal a devenit din ce în ce mai mult o problemă a individului în cauză. De la căsătoriile angajate de părinți și rude s-a trecut la căsătoriile construite pe alegeri libere, personale. Principiile pur "pragmatice"ocupă un loc limitat în raport cu motivul dominant care sta la baza casatoriei: dragostea

Alături de sentimentele de dragoste, de respect și încredere reciprocă, partenerii sunt uniți de aspirații și interese comune legate de prosperitate, ascensiune profesională și socială. De asemenea, copiii reprezintă o rațiune importantă de a fi a familiei, liantul dintre parteneri, concretizarea sentimentelor de dragoste conjugală.

Cu toate acestea societatea modernă apelează și ea la calculul economic că fundament al constituirii unui mariaj. Astfel, puține cupluri care nu au bani, nici măcar pentru a duce o viață decentă, se mai încurcă să-și legalizeze relația, gândindu-se că problemele maritale ii vor copleși, sau vor duce chiar la disoluția legăturii lor.

Apariția factorului material printre condițiile legalizării unei relații (surse de venit, siguranța locului de muncă, existența unei locuințe) își găsește explicația și în schimbările sociale din România care s-au produs pe fondul unei instabilități economice generate de inflație, șomaj, creșterea costului vieții.

Se poate afirma deci că, pe de o parte, căsătoria tinde să fie eliberată de unele constrangeri sociale (cum ar fi homogamia etnică, religioasă atât de operantă în societatea tradițională) dar, pe de altă parte, să fie determinantă de starea economico-socială a societății contemporane.

În opinia tinerilor, alături de dragoste, compatibilitatea sexuala joacă un rol deosebit de important în alegerea partenerului conjugal. Spre deosebire de societatea tradițională, societatea modernă, debarasată de o serie de stereotipuri și procese de etichetare sau stigmatizare, oferă posibilități de cunoaștere a partenerilor, privind potrivirea lor sexuală.

Modificările decisive apărute în societatea modernă, privind relația bărbat-femeie și reconsiderarea rolului femeii în societate au antrenat și unele schimbări fundamentale în atitudinile și comportamentul sexual premarital, cum ar fi demitizarea virginității.

Totuși, deși schimbările survenite în comportamentul sexual premarital s-au produs în sensul permisivității raporturilor sexuale, atitudinea socială față de acesta nu este la fel de permisivă. Tinerii înșiși, deși se angajează într-un număr tot mai mare de relații sexuale, nu le valorizează pe acestea în sine, ci numai legate de dragoste. Ei chiar tind să lanseze un model cultural mult mai realist decât iubirea "platonică" – promovată în societatea tradițională și valorizată încă în unele medii, care exclude sexul cel puțin până la căsătorie – și anume "dragostea și sexualitatea nu pot fi separate".

Deci, opțiunea pentru o dragoste platonica exprimată de unele fete trebuie privită că efect al socializării lor, socializare care este mult mai restrictivă și mai conformistă decât în cazul băieților.

Inerția modelului cultural tradițional al iubirii este totuși încă remarcabilă și favorizează crearea unor confuzii între dragoste și dorința sexuală, confuzii care se regăsesc în special la adolescenți. Astfel, societatea afirmă că sexul fără dragoste nu este admisibil, dar în același timp sexul în afara căsătoriei este blamabil.

Un adolescent care se simte puternic atras sexual de prietena să îi va mărturisi, probabil, că o iubește, determinând-o astfel să fie mai receptivă. Acordul social este împlinit. Și, totuși, care este adevărul? În fond, el ar putea să-i spună doar că o dorește, nu că o iubește. Dar cu ce preț?

Sinceritatea este descurajată prin prejudecăți, iar confuzia dintre iubire și nevoia sexuală este astfel alimentată.

Constatam ca , in timp s-au petrecut numeroase schimbări care vizează relațiile între generații. Astăzi există o diversitate de moduri în care părinții își asumă responsabilitatea socializării copiilor.

În societatea tradițională există o anumită continuitate a comunicării, un anumit acord între generațiile care se succed. Cu pilde și sfaturi se făcea educația generațiilor care urmau și care respectau cuvântul celor vârstnici. Scara de valori etice și estetice pe care părinții o transmiteau copiilor nu era prea vastă, ci simplă dar curată și sigură.

Dese ori, in societatea modernă principalul vector de socializare îi reprezintă valorile străzii. Generalizarea acestui fenomen a dus, din păcate, la acutizarea conflictului dintre generații, conflict datorat nu doar tinerei generații ci și celei vârstnice, care nu numai că își modifică mai greu mentalitatea, dar încă dorește că relațiile de autoritate să rămână aceleași, specifice societății tradiționale. Tinerii afirmă, din acest punct de vedere, că generația părinților deși a conștientizat mutațiile lumii moderne continuă să acționeze după același etalon. Tocmai de aceea, se poate afirma – cu un grad mare de certitudine – că raporturile dintre generații se caracterizează printr-o conflictualitate ridicată, neîntâlnită în societatea tradițională, marcată de constrângere și sancțiune.

Se poate observa că în prezent, a trecut vremea când tinerii se căsătoreau la indicația rudelor și sub presiunea colectivității. A trecut vremea când cuvântul vârstnicilor era lege și supunerea tinerilor era necesară și obligatorie. După secole întregi de formare a cuplurilor conjugale prin constrângere, ultimele decenii au insuflat ideea că individul își poate alege singur partenerul de viață, că "se poate" îndrăgosti, ca are dreptul de a avea fantezii, de a trai extazul iubirii. Trebuie făcută însă precizarea că dorința tinerilor de a întemeia o familie numai pe baza iubirii nu este suficientă și nu duce totdeauna la reușită, deoarece mulți tineri nu posedă destule cunoștințe cu privire la esența, funcțiile și responsabilitatea familiară. Ei nu au cultura morală necesară și nici pe cea a afectivității, cu implicațiile lor largi, nu știu cum pot evita erorile datorate identificării simplei atracții sexuale cu sentimentul dragostei. Căsătoriile pripite devin cauza acelor divorțuri care, până la soluționarea legalizată, dar și după aceea, declanșează atâtea tragedii și în care suferințele cele mai grave revin copiilor.

BIBLIOGRAFIE

Băltăceanu O. – "Carte pentru tineret", Editura Medicală, București, 1990.

Bruckner P., Finkielkrant A. – "Noua dezordine amoroasă", Editura Nemira, București, 1995.

Ciupercă C. – "Căsătoria deschisă între derizabil și posibil", Ed Știință și Tehnică, București, 1996.

Dobson J. – Căsătoria – împlinire sau frustare, Editura Noua Speranță, , 1994.

Dumitru V. – Studiu comparativ asupra comportamentului sexual afectiv al cupluri lor maritale și uniunilor libere studențești, Lucrare de Diplomă, coordonator I.Nițoiu, Universitatea București, 1991.

Evola J. – Metafizica sexului, Editura Humanitas, București, 1994.

W., T. – Formula pentru o familie unită, Editura Melania, , 1993.

Fromme E. – Arta de a iubi,,Editura Anima, Bucuresti,1985.

Yung C.G.- Casatoria ca relatie psihologica, Puterea sufletului, pareta

III-a, Editura Anima, București, 1994.

Gelu P. – Fenomene și procese psihosociale, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989.

Ionescu A. – Psihologia familiei. Normalitate și psihopatologie familială, G.Ionescu (coordonator) – Psihologie clinică, Editura Academiei, București, 1985.

Mitrofan M. – Dragostea și căsătoria, Editura Științifică, București, 1984.

Mitrofan 1., Mitrofan M. – Pentru o căsnicie armonioasă; Psihologia și viața cotidiană, Editura Academiei, București, 1988.

Mitrofan 1. – Cuplul conjugal – armonie și disarmonie, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989.

Mitrofan 1., Mitrofan M. – Intimitatea – o cheie psihologică a longevității cuplului, Revista Alternative, nr. 9-10/1991.

Mitrofan 1., Mitrofan M. – Elemente de psihologt.e a cuplului, Editura Sansa, Bucuresti, 1984

Ciuperca, C. (2000), Cuplul modern – intre emancipare si disolutie, Editura Tipoalex, București

Banciu, D. Rădulescu, M. Sorin, Voicu,M. (1987), Adolescenții și familia, Editura Științifică și Enciclopedică, București.

Boswell, J. (1975), The Marriage of Likeness: Same-sex Unions
in Pre-modern Europe, London

Ionașcu, A., Mureșan, M., Constantin, M., Ursa, V. (1975), Familia și rolul ei in societate…, Editura Dacii, Cluj.

Rădulescu, M. Sorin (2001), Sociologia violenței familiale – Victime și agresori, Editura Lumina Lex, București Rădulescu, M. Sorin (2001), Sociologia problemelor sociale ale vârstelor, Editura Lumina Lex, București

Rădulescu, M. Sorin , Banciu, D. , Violența domestică în
România, în Revista Română de Sociologie, serie nouă, anul
VIII, nr. 1-2/1997.

Stone, L. (1977), The Family, Sex and Marriage in England,
1500-1800, Weidenfeld and Nicolson, London

Matbilde Niel –“Drama eliberănii femeii”, Editura Politica – .Bucuresti,1974

Dumitru Cristea – “Tratat de psihologie socială” – Editura Pro Transilvania, Bucuresti, 2000

Anexa 1

CHESTIONAR

Prin intermediul acestui chestionar am dori sa cunoaștem care este opinia dumneavoastră în legatură cu unele aspecte ale opțiunii si vieții maritale. Precizăm că aăi fost ales la întâmplare, iar răspunsurile date vor rămăne confidențiale. Nu există răspunsuri bune sau rele.

1. Credeți că este important să te casatorești?

a. foarte important

b. important

c. nu prea important

d. deloc important

e. nu știu

2. Care credeți că sunt cele mai importante trei motive pentru care oamenii se căsătoresc?

– ………………………………………

3. Pentru cei din jurul dumneavoastră, care credeți că sunt principalele motive pentru care nu se căsătoresc?

(puteți alege maxim două variante)

a. lipsa locuinței

b. veniturile mici

c. dificultatea de a gasi partenerul potrivit

d. lipsa sau nesiguranța locului de munca

e. amestecul parinților

f. altele (precizați care)

4. Care considerați că ar fi vârsta potrivită pentru căsătoria unui bărbat?

a. sub 19 ani

b. 20-23 ani

c. 24-27 ani

d. 28-31 ani

e. peste 32 ani

f. nu știu

5. Care considerați că ar fi vârsta potrivită pentru căsătorie în cazul unei fete?

a. sub 19 ani

b. 20-23 ani

c. 24-27 ani

d. 28-31 ani

e. peste 32 ani

f. nu știu

6. Considerați că vârsta bărbatului ar trebui să fie mai mare ca a partenerei sale?

a. da

b. nu

c. nu știu

7. Care credeți că ar trebui să fie diferența maximă între parteneri?

a. 1-5 ani

b. 6-10 ani

c. 11-15 ani

d. alt interval (precizati care)

e. nu știu

8. In ce condiții credeți că ar trebui să se căsătoreasca un tânăr?

(puteti alege maxim doua variante)

a. când are o meserie

b. când are o securitate materială

c. când are consimțământul parinților

d. cand crede ca a intalnit persoana potrivita

e. altele (precizați care) …………………………..

9. Condițiile economice ale partenerilor influențează, după părerea dumneavoastră, întemeierea unei familii?

a. foarte mult

b. mult

c. nu prea mult

d. deloc

e. nu știu

10. Credeți că este important ca partenerii să aibă același nivel de școlarizare?

a. foarte important

b. important

c. nu prea important

d. deloc important

e. nu știu

11. După părerea dumneavoastră, este important ca doi tineri care se căsătoresc să aibă aceeași religie?

a. foarte important

b. important

c. nu prea important

d. deloc important

e. nu știu

12- Considerați că cei doi tineri ar trebui să provină din medii sociale apropiate?

a. da

b. nu

c. nu știu

13. Sunteți de acord cu căsătoriile interetnice (ex: români-maghiari, români-țigani) ?

a. da

b. nu

c. nu știu

14. După părerea dumneavoastră compatibilitatea sexuală are un rol important în alegerea partenerului conjugal?

a. foarte important

b. important

c. nu prea important

d. deloc important

e. nu știu

15. Care este, după părerea dumneavoastră, vârsta optimă pentru debutul vieții sexuale în cazul unui bărbat?

a. 12-14 ani

b. 15-17 ani

c. 18-20 ani

d. 21-23 ani

e. peste 23 ani

f. nu știu

16. Dar în cazul unei femei?

a. 12-14 ani

b. 15-17 ani

c. 18-20 ani

d. 21-23 ani

e. peste 23 ani

f. nu știu

17. In ce condiții ar trebui să-și înceapă viața sexuală un bărbat?

a. în orice situație de atracție reciprocă, indiferent de existența unui sentiment de dragoste

b. când întâlnești o dragoste adevărată

c. după căsătorie

d. altă variantă (precizați care)

18. în ce condiții ar trebui să-și înceapă viața sexuală o femeie?

a. în orice situație de atracție reciprocă, indiferent de existența unui sentiment de dragoste

b. când întâlnești o dragoste adevărată

c. după căsătorie

d. altă variantă (precizați care)

19. Dumneavoastră v-ați început viața sexuală?

a. da

b. nu

(pentru cei care dau răspunsul a) urmează întrebarea 20, pentru cei care dau răspunsul b) se trece direct la întrebarea 21)

20. Care a fost atitudinea parinților privind viața dumneavoastră sexuală?

a. au insistat să am viață sexuală

b. au fost de acord cu decizia de a-mi începe viața sexuală

c. au fost indiferenți

d. s-au opus deciziei mele de a-mi începe viața sexuală

e. nu știu că mi-am început viața sexuală

21. Cum considerați că se manifestă în prezent generația părinților dumneavoastră față de generația tânără?

a. îi înțelege

b. caută să-i înțeleagă dar nu reușesc

c. îi tratează cu indiferență

d. le este mai degrabă ostilă

e. nu știu

22. Cât de satisfăcut(ă) sau nesatisfacut(ă) sunteți de relația pe care o aveți cu părinții dumneavoastră?

a. foarte satisfacut(ă)

b. satisfacut(ă)

c. nici satisfacut(ă), nici nesatisiacut(ă)

d. nesatisfacut(ă)

e. foarte nesatisfacut(ă)

23. Acum am dori să aflăm care este opinia dumneavoastră în legătură cu următoarele afirmații?

24. Care este părerea dumneavoastră despre relațiile sexuale înaintea căsătoriei?

a. nimic neobișnuit

b. nimic grav

c. încălcarea gravă a normelor

d. impune sancțiuni din partea comunității (ex: marginalizarea)

e. alta (precizați cale)

25. Care este părerea dumneavoastră despre situația unei fete cu „copii din flori"?

a. nimic neobișnuit

b. nimic grav

c. încălcarea gravă a normelor

d. impune sancțiuni din partea comunității (ex: marginalizarea)

e. alta (precizați cale)

26. Care sunt cele mai importante trei calități pe care a-ți dori să le aibă partenerul(a) dumneavoastră?

……………………………………………..

27. V-ați căsători cu o persoană care are toate calitățile pe care le doriți dar de care nu sunteți îndrăgostit(ă)?

a. da

b. nu

c. nu știu

28. Ce credeți dumneavoastră că este dragostea?

29. Care credeți că este cheia unei relații conjugale?

(puteți alege maxim două variante)

a. buna comunicare între parteneri

b. dragostea

c. compatibilitatea sexuală

d. toleranța reciprocă

e. încrederea reciprocă

f. altele (precizați care)

30. In alegerea partenerului conjugal tinerii ar trebui să țină cont de opinia părinților, a rudelor?

a. da

b. într-o anumită măsură

c. nu

d. nu știu

In continuare vă rugăm să completați următoarele date:

Sexul:

Vârsta:

Starea civilă:

a. necăsătorit

b. căsătorit

c. conviețuire fără acte
Pregătirea școlară:

a. studii subliceale

b. studii liceale

c. studii postliceale

d. studii superioare
Ocupația:

a. elev

b. student

c. salariat

d. șomer

e. agricultor
Mediul de proveniență:

a. rural

b. urban

Vă mulțumim!

Anexa 2

PRINCIPALELE MOTIVE PENTRU CĂSĂTORIE

Anexa 3

PRINCIPALELE MOTIVE PENTRU CARE OAMENII NU SE CĂSĂTORESC

Anexa 4

VÂRSTA OPTIMĂ PENTRU CĂSĂTORIE

Anexa 5

DIFERENȚA MAXIMĂ DE VÂRSTĂ DINTRE PARTENERI

1-5 ani

6-10 ani

11-15 ani

Alt interval

Nu știu

Anexa 6

VÂRSTA OPTIMĂ PENTRU DEBUTUL VIEȚII SEXUALE

Anexa 7

CONDIȚIILE IN CARE AR TREBUI SAȘI ÎNCEAPĂ VIATA SEXUALĂ UN TÂNĂR

Anexa 8

ATITUDINEA PĂRINȚILOR PRIVIND VIAȚA

SEXUALĂ A COPIILOR

31%

11%

34%

24%

Au insistat

Au fost de acord

Au fost indiferenți

S- au opus

Nu știu

Anexa 9

SATISFACȚIA FATĂ DE RELAȚIILE CU PĂRINȚII

Anexa 10

TABELA LUI FISHER DE VALORI χ2

Anexa 11

RESPINGEREA/ TOLERANȚA UNOR

ACTE DIN SERIA SEXUALITATII

Anexa 13

CHEIA SUCCESULUI UNEI RELAȚII CONJUGALE

Anexa 13

CHEIA SUCCESULUI UNEI RELAȚII CONJUGALE

Anexa 14

REPARTIȚIA CRITERIILOR OPȚIUNII MARITALE DUPĂ MEDIUL DE PROVENIENȚĂ A PARTICIPANȚILOR

Nivel profil 58 42

Anexa 15

PROFILUL CRITERIILOR OPTIUNII MARITALE LA NIVELUL EȘANTIONULUI

Nivel profil 50

Anexa 16

REPARTIȚIA LOTULUI PE SEXE PRIVIND DIHOTOMIA TRADITIONALITATE/MODERNITATE

Nivel profil 50 50

Cuprins

I. Familia – o perspectiva multiculturală…………………………….1

1.Rudenia, familia, căsătoria – delimitări conceptuale …………………………….1

2.Reguli de constituire a cuplurilor familiale și practice de alegere a partenerului..2

3.Tipuri de căsătorie și module de descendență, reședința si autoritare in familie…4

4.Principile funcții ale familiei……………………………………………………..6

II.Diferențe privind motivele căsătoriei in societatea traditională și in societeate modernă……………………………………………………..8

1.Motivele căsătoriei in societatea traditonală………………………………………8

1.2.Trădarea…………………………………………………………………………9

1.3.Presiunea părintilor…………………………………………………………….15

1.4.Zestrea………………………………………………………………………….17

1.5.Calităti fizice și morale………………………………………………………..19

2.Motivațiile căsătoriei in societatea moadernă……………………………………22

2.1.Vârsta la căsătorie……………………………………………………………..25

2.2.Sexualitatea premaritală……………………………………………………….28

2.3.Nupțialitatea și calendaristica populară………………………………………..31

III.Prejudecați privind feminitatea si raporturile de gen in societatea modernă…..…………………………………………………………….33

1.Prejudecațile : definiții,surse,tipologii…………………………………………..34

2.Atitudinea față de prejudecați……………………………………………………38

3.Valori proprii terminații…………………………………………………………44

4.Rolul psihanalizei in formarea sterotipurilor masculine și feminine……………50

5.Femeia in lumea moderna……………………………………………………….54

IV.Metodologia cercetarii……………………………………………..68

1.Obiective…………………………………………………………………………68

2.Ipoteze…………………………………………………. ………………………..68

3.Structura lotului investigat……………………………………………………….68

4.Metode și instrumente……………………………………………………………69

5.Prestarea…………………………………………………………………………70

6.Prelucrarea statistica a datelor……………………………………………………71

7.Analiza și interpretarea rezultatelor……………………………………………..88

Concluzii………………………………………………………………..95

Bibliografie……………………………………………………………..99

Anexe…………………………………………………………………..101