Analiza Populatiei Ocupate In Comert In Judetul Teleorman

INTRODUCERE

Expansiunea dezvoltării serviciilor în ultimele decenii și locul important pe care serviciile îl ocupă în economiile țărilor dezvoltate impune o tratare corespunzătoare din punct de vedere conceptual care să corespundă noilor realități economice.

Odată cu dezvoltarea sectorului servicii, în literatura de specialitate au apărut diverse definiții a conceptului de servicii care subliniază faptul că serviciile nu sunt produse tangibile, ci sunt activități al căror rezultate este imaterial.

Dezvoltarea activităților de prestări servicii ca volum și diversitate a impus gruparea lor într-un sector distinct al producției sociale pe care literatura de specialitate îl denumește “sectorul terțiar”.

Sectorul terțiar include o mare variabilitate de activități al căror grad de complexitate este diferit, care îndeplinesc diferite funcții economice și sociale și proporții diferite între conținutul intangibil și suportul material.

Progresul tehnic, tehnologia informatică și apariția de servicii noi au revoluționat sectorul terțiar, evoluție care s-a materializat prin transformarea radicală atât în modul de desfășurare cât și în privința calității.

În economia actuală sectorul serviciilor reprezintă o componentă importantă în structurile economiilor moderne și ale teoriei economice prin creșterea rolului și funcțiilor sociale pe care le îndeplinesc.

Importanța rolului serviciilor în progresul economico-social și implicit la dezvoltarea economiilor naționale este dată în principal de contribuția semnificativă a sectorului terțiar la crearea produsului intern brut și la ocuparea forței de muncă.

Prezenta lucrare este structurată în trei capitole care abordează următoarele probleme: “Considerații generale privind serviciile ca domeniu al activității umane și al economiei românești”, “Comerțul domeniu de activitate al sectorului terțiar” și “Studiu de caz privind populația ocupată în comerț în județul Teleorman”.

În primul capitol lucrarea dorește să surprindă cronologic aspecte ce țin de conturarea conceptului de servicii, pune în evidență elementele definitorii care diferențiază serviciile de bunurile materiale și aspecte care particularizează în detaliu această categorie economică.

De asemenea acest capitol face și o descriere detaliată a sectorului economic al serviciilor și al criteriilor care au stat la baza împărțirii activităților economice în cele trei sectoare ale economiei naționale, evidențiază dimensiunile sectorului terțiar prin contribuția notabilă a acestuia la crearea profitului intern brut, subliniind importanța și rolul său pe planul antrenării forței de muncă și ca domeniu de mobilizare a potențialului de muncă.

În ultima parte a acestui capitol se face referire la tipurile de servicii grupate în categorii omogene pe baza unor trăsături specifice privind gestionarea resurselor și coordonarea proceselor de producție și comercializare.

Capitolul doi al lucrării aduce în prim plan o radografie a evoluției sectorului servicii în cadrul economiei țării noastre în ultimii zece ani, evidențiază tendințele care se manifestă în schimbarea structurii economiei pe ramuri și în principalele sectoare ale serviciilor.

Un loc important în cadrul acestui capitol ocupă prezentarea pe secțiuni conform clasificării CAEN a sectorlui terțiar, punând accent pe componenta comerț, fiind cea mai complexă ca structură interioară de importanță strategică pentru dezvoltarea durabilă și cea mai eficientă a sectorului terțiar prin contribuția a unor proporții însemnate la realizarea celor mai importanți indicatori macroeconomici și implicit la creșterea economică.

În capitolul III al lucrării este prezentat un studiu de caz privind poluția ocupată în comerț în județul Teleorman, studiu prin care se dorește să se reliefeze locul pe care comerțul îl ocupă în cadrul acestui județ sub aspectul populației ocupate în structura activității economice a județului și măsura în care această ramură contribuie la atenuarea forței de muncă.

Pe plan conceptual lucrarea are ca obiectiv o temeinică și aprofundată incursiune bibliografică, sprijinită pe lucrări de referință și actualitate din literatura romanească și internațională de specialitate, în domeniul teoriei economice.

Notele bibliografice au rolul de a indica sursele folosite în elaborarea lucrării.

Din punct de vedere metodologic lucrarea face o abordare metodică și graduală a cadrului de referință al temei și instrumentarului investigației ștințifice, aptă pentru a fi pusă în practică.

În vederea corelării elementelor teoretice cu cele practice am efectuat un studiu cu o durată medie privind populația ocupată în sectorul comerțului în județul Teleorman, studiu care demonstrează că latura comert este bine dezvoltată, fapt ce se reflectă în ponderea importantă a populației ocupate în această secțiune.

CAPITOLUL I

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND SERVICIILE CA DOMENIU AL ACTIVITĂȚII UMANE ȘI AL ECONOMIEI ROMÂNEȘTI

1.1.Serviciile – concept și caracteristici

În literatura de specialitate abordarea noțiunii de serviciu o mare perioadă de timp nu a permis o analiză didactică a conceptului respectiv în diverse curente de gândire, ci doar căutarea elementelor sale constitutive și a modului în care acestea tind să formeze un tot unitar.

Încă din antichitate noțiunea de ”serviciu” era întâlnită în societatea umană din acea epocă, în care verbul “a servi” era utilizat în strânsă legătură cu sclavia, noțiune ai cărei părinți sunt considerați Platon și Aristotel.

În concepția lui Platon comerțul și activitățile de prestări de servicii sunt grupate din punct de vedere formal, evidențiind următoarele categorii profesionale: cizmarii, coaforii, medicii, dar și servicii pentru agricultură (rotarii, potcovarii etc.).

Aristotel în lucrarea sa “Politica”face o delimitare clară a activității oamenilor pe care le împarte în trei grupe: activități naturale (economice), activități intermediare (exploatarea minelor și a pădurilor) și activitățile de schimb care includ comerțul și afacerile bănești (acestea din urmă fiind criticate de Aristotel pentru că urmăresc în prim plan acumularea de bogăție și nu satisfacerea nevoilor naturale ale omului).

Această optică a fost menținută și în Evul Mediu, în sensul că gânditorii acelor vremuri prin noțiunea de servicii au delimitat “artele majore” (religioase, politice, administrative) și “artele minore” (activități economice, considerate ca având un statut inferior).

Reprezentanții epocii mercantiliste, Gregory King, Wiliam Petty și Adam Smith, consideră activitățile cele mai eficiente și rentabile ca fiind comerțul extern și transportul maritim, activități care contribuie la bunăstarea unui popor.

Această epocă se caracterizează printr-o schimbare radicală în conștiințe, în sensul creșterii importanței acordate pieței și în cel al orientării spre activități comerciale și manufacturiere aducătoare de profit.

Comerțul devine elementul central al vieții economice, iar comercianții și întreprinzătorii în general, capătă rolul de “creier conducător” în raport cu celelalte activități.

Gregory King în lucrarea sa “Schema veniturilor și cheltuielilor diferitelor familii din Anglia în 1688”, a grupat populația în două categorii: clasa care crește avuția regatului (lorzi, baroneți, cavaleri, comercianți, juriști, clerici, proprietari de pământ, ofițeri, etc.) și clasa care o micșorează reprezentată de marinari, agricultori, manufacturieri, țărani, soldați, ș.a.

Reprezentanții școlii fiziocrate în frunte cu cel mai de seamă gânditor F. Quensay, au împărțit societatea în trei clase: proprietarii de pământ, lucrătorii agricoli și clasa neproductivă care include artizanii, manufacturierii și comercianții.

Jean Baptiste Say critică teoriile susținute de Adam Smith și aduce o nouă concepție determinată de caracteristicile productive ale muncii, subliniind că serviciile sunt productive de produse nemateriale, unele dintre ele fiind mai puțin productive decât altele.

John Stuart Mill în lucrarea sa „Principles of Political Economy” face o sinteză a teoriilor emise anterior, luând în considerare criteriul utilității ca rezultat din procesul muncii și evidențiază trei categorii de lucrări: munca încorporată în obiecte (servicii industriale, transporturile și comerțul), munca asupra oamenilor (educația, activitatea cadrelor medicale, activitatea oamenilor bisericii) și munca neincorporată în nimic (activitatea oamenilor de artă: muzicieni, actori, oratori, etc.).

O altă viziune aprofundată și detaliată ce constituie, putem spune prima teorie fundamentală și coerentă a serviciilor îi revine autorului H. Storch, viziune prin care acesta combate împărțirea clasică în muncă productivă și neproductivă, susținând că și activitățile neindustiale și neagricole sunt productive, nu de valori materiale și de schimb, ci de alte valori – “valori imateriale și directe”, conducându-se după alte principii.

În opinia lui, serviciile au anumite particularități față de producția materială și numește valori directe, acelea care corespund muncii efectiv prestate de către prestatorul de servicii și le deosebește de rezultatele prestației la beneficiar, subliniind astfel rolul pe care-l are beneficiarul în prestația de servicii.

Dezvoltarea rapidă a sectorului servicii a determinat preocupările specialiștilor așa cum era firesc, să se concentreze asupra definirii conceptului de serviciu.

Pentru definirea serviciilor se impune precizarea clară de la început a delimitării conceptului de servicii și conceptului de produs.

Produsul drept concept generic, desemnează tot ceea ce este oferit de natură sau piață, astfel încât să poată fi remarcat, achiziționat sau consumat în vederea satisfacerii unei nevoi.

În comparație cu caracterul tangibil al bunurilor materiale intangibilitatea serviciilor, apare imediat în prim plan ca trăsătură esențială a serviciilor.

Simultan cu dezvoltarea sectorului de servicii, în literatura de specialitate au apărut diverse definiții date conceptului de servicii, în care se subliniază faptul că “serviciile nu se concretizează într-un produs, adică sunt activități al căror rezultat este imaterial”

În accepțiunea Asociației Americane de Marketing, serviciile sunt definite ca fiind “activități, beneficii sau utilități care sunt oferite pe piață sau prestate în asocierea cu vânzarea unui bun material”.

Potrivit Dicționarului Academiei de Științe Comerciale din Franța, serviciile sunt definite ca: ,,anasamblu de avantaje sau satisfacții procurate fie direct, fie prin folosirea unui bun pe care l-a achiziționat beneficiarul serviciului (alimente, aspiratoare), sau a dreptului de a-l utiliza (ex.calea ferată).

O altă definiție dată de K. J. Blois evidențiază cea mai importantă caracteristică a serviciilor și anume intangibilitatea, consideră că „serviciul reprezintă orice activitate care oferă beneficii fără a presupune în mod obligatoriu un schimb de bunuri tangibile”.

În opinia autorului Leonard Berry, „serviciul este o activitate, un efort, o performanță”.

Cea mai reprezentativă definiție a serviciilor în epoca contemporană este cea dată de J. Hill care apreciază că serviciile sunt acele “activități efectuate de o persoană sau unitate economică la solicitarea altei personae sau unități economice sau cu consimțământul acestora, în scopul modificării stării persoanei beneficiare sau a bunului care îi aparține”.

Mare parte dintre definițiile date serviciilor, fac o simplă analiză a listei activităților ce pot fi considerate părți ale sectorului servicii, altele adoptă un demers fără lămuriri, în sensul că, toate activitățile care nu fac parte din sectorul primar și secundar sunt catalogate drept servicii.

Unele definiții plasează construcțiile, activitățile de reparații și utilitățile publice (electricitate, gaz, furnizarea apei) ca aparținând sectorului secundar și altele le include în sectorul terțiar.

Precizarea distincției dintre bunuri materiale și servicii nu este o problemi și conceptului de produs.

Produsul drept concept generic, desemnează tot ceea ce este oferit de natură sau piață, astfel încât să poată fi remarcat, achiziționat sau consumat în vederea satisfacerii unei nevoi.

În comparație cu caracterul tangibil al bunurilor materiale intangibilitatea serviciilor, apare imediat în prim plan ca trăsătură esențială a serviciilor.

Simultan cu dezvoltarea sectorului de servicii, în literatura de specialitate au apărut diverse definiții date conceptului de servicii, în care se subliniază faptul că “serviciile nu se concretizează într-un produs, adică sunt activități al căror rezultat este imaterial”

În accepțiunea Asociației Americane de Marketing, serviciile sunt definite ca fiind “activități, beneficii sau utilități care sunt oferite pe piață sau prestate în asocierea cu vânzarea unui bun material”.

Potrivit Dicționarului Academiei de Științe Comerciale din Franța, serviciile sunt definite ca: ,,anasamblu de avantaje sau satisfacții procurate fie direct, fie prin folosirea unui bun pe care l-a achiziționat beneficiarul serviciului (alimente, aspiratoare), sau a dreptului de a-l utiliza (ex.calea ferată).

O altă definiție dată de K. J. Blois evidențiază cea mai importantă caracteristică a serviciilor și anume intangibilitatea, consideră că „serviciul reprezintă orice activitate care oferă beneficii fără a presupune în mod obligatoriu un schimb de bunuri tangibile”.

În opinia autorului Leonard Berry, „serviciul este o activitate, un efort, o performanță”.

Cea mai reprezentativă definiție a serviciilor în epoca contemporană este cea dată de J. Hill care apreciază că serviciile sunt acele “activități efectuate de o persoană sau unitate economică la solicitarea altei personae sau unități economice sau cu consimțământul acestora, în scopul modificării stării persoanei beneficiare sau a bunului care îi aparține”.

Mare parte dintre definițiile date serviciilor, fac o simplă analiză a listei activităților ce pot fi considerate părți ale sectorului servicii, altele adoptă un demers fără lămuriri, în sensul că, toate activitățile care nu fac parte din sectorul primar și secundar sunt catalogate drept servicii.

Unele definiții plasează construcțiile, activitățile de reparații și utilitățile publice (electricitate, gaz, furnizarea apei) ca aparținând sectorului secundar și altele le include în sectorul terțiar.

Precizarea distincției dintre bunuri materiale și servicii nu este o problemă fundamentală, deoarece legăturile dintre aceste două sectoare ale economiei au devenit tot mai complexe și mai puțin vizibile

Din rândul autorilor români în definirea conceptului de servicii cu accent pe caracteristicile serviciilor, se remarcă I. Mărculescu și N. Nichita care apreciază că serviciile reprezintă “activități din sfera producției materiale sau nemateriale care, fie că preced procesul de creare a produsului finit contribuind la pregătirea, fie că sunt legate de produsele care au ieșit deja din sfera producției sociale, fie că se concretizează în anumite efecte utile care se răsfrâng asupra omului, societății în ansamblul său sau asupra naturii, trăsătura generală a majorității lor constituind-o faptul că prestarea lor coincide cu întrebuințarea, consumarea lor, în timp și spațiu.”

La definirea conceptului de servicii, o contribuție importantă revine Academiei de Științe Economice, care apreciază că serviciile “reprezintă o activitate umană cu un conținut specializat, având ca rezultat efecte utile, imateriale și intangibile destinate satisfacerii unor nevoi sociale”.

În concluzie, sintetizând punctele de vedere întâlnite în literatura economică de specialitate privind conceptul de servicii, se poate aprecia că definiția acceptată de majoritatea specialiștilor cuprinde acele “activități care satisfac anumite necesități sociale sau individuale, fără a se concretiza în produse de sine stătătoare”.

1.1.1.Caracteisticile serviciilor

Definițiile prezentate mai sus, evidențiază aspecte importante care deosebesc serviciile de sfera bunurile materiale, aspecte care particularizează în detaliu această categorie economică și care se referă la cele mai importante caracteristici ale serviciilor și anume:

intangibilitatea sau nematerialitatea;

inseparabilitatea sau raționalitatea;

eterogenitatea sau variabilitatea;

perisabilitatea sau nestocabilitatea;

imposibilitatea apropierii sau nondurabilitatea.

Intangibilitatea sau nematerialitatea este considerată caracteristica definitorie a serviciilor, care se referă la faptul că serviciile nu pot fi văzute (ca obiectele), gustate, simțite în vreun fel oarecare (material), auzite sau mirosite înainte de a fi cumpărate.

Datorită intangibilității serviciilor, consumatorii întâmpină dificultăți în evaluarea corectă a serviciilor, sesizând totodată că se confruntă cu un anumit risc, motiv pentru care acordă o atenție deosebită surselor de informare, iar ca reper pentru validarea calității serviciului utilizează prețul.

Nematerialitatea serviciilor are consecințe importante și asupra schimburilor internaționale ,,invizibile’’, prin faptul că serviciile nu pot fi surprinse la trecerea frontierelor, și prin urmare pot ocoli ,,barierele’’ vamale tradiționale.

De asemenea caracterul nematerial face ca multe servicii să nu fie transferabile, comercializabile peste graniță.

Având în vedere dificultatea descrierii, comercializării și imposibilitatea stocării serviciilor, preocuparea permanentă a managerului în servicii este evidențierea, în modul cel mai avantajos a părților vizibile ale serviciului pentru a crea o primă imagine a acestuia, care se poate completa subliniind tot ceea ce înconjoară prestarea serviciului (clădiri, echipamente, bunuri materiale), conștient fiind de faptul că orice client evaluează un prestator prin serviciul făcut, prin personalul acestuia, prin concurență, clientelă, situație geografică, atmosfera generală, operațiunile efectuate.

Prin intermediul acestor factori, care reprezintă o mare parte a intangibilității, clientul poate să-și facă o idee generală, de aceea se impune ca prestația să se realizeze utilizând sau nu bunuri materiale, centrându-se pe relația cu clientela care este indispensabilă și personalizarea serviciilor ca modalitate de concurență și de creștere a calității și atractivității pentru o anumită firmă de servicii.

Inseparabilitatea sau raționalitatea este o altă caracteristică a serviciilor care se referă la faptul că prestarea serviciului (producția) are loc în același timp cu consumul, adică prestatorul și consumatorul se află în contact direct pe tot parcursul procesului de prestare și decurge din perisabilitatea serviciilor.

În cazul bunurile materiale procesele de producție și consum au loc separat în timp și spațiu, spre deosebire de servicii al căror consum este inseparabil de persoanele care le prestează și mijloacele de prestare, fapt ce necesită o permanentă adaptare la multitudinea și varietatea contactelor, la personalitatea fiecărui client, la nevoile pieței pe segmente și sfere de acțiune, deoarece este imposibil ca același producător să-și ofere simultan serviciile pe mai multe piețe.

Această caracteristică de relaționalitate are intensități diferite în cazul consumatorilor în funcție de serviciul oferit (servicii bancare, de televiziune, de telecomunicații, serviciile informaționale, educaționale, medicale, etc.), fiind prezentă în toate situațiile.

Caracterul de inseparabilitate al serviciilor, determină ca orice concordanță de timp sau de loc să se soldeze cu pierderi de ofertă sau cu cereri nesatisfăcute, deoarece nu este posibilă schimbarea, adică serviciul furnizat nu poate fi returnat, de aceea există un risc asociat cu achiziția, un risc legat de luarea deciziei de cumpărare a serviciului.

Eterogenitatea sau variabilitatea este o altă caracteristică a serviciilor care se referă la imposibilitatea repetării în mod identic a serviciilor, acest lucru depinzând în mare măsură de specificul prestatorului, modul de implicare și participare a consumatorului precum și de condițiile specifice de mediu.

Această caracteristică are o influență deosebită asupra calității serviciilor, în sensul că serviciile diferă de la un ciclu de prestare la altul, fapt ce le face eterogene făcând dificilă asigurarea și standardizarea, uniformizarea și controlul calității lor.

Această particularitate este dată de caracterul de raționalitate al serviciilor precum și de inexistența parametrilor calitativi pentru a face posibilă compararea și evaluarea mai multor servicii din această categorie, în consecință posibilitatea obținerii serviciilor “de marcă”, sau chiar standard este dată mai curând de reputația producătorilor sau de specificul mijloacelor materiale care pot fi standardizate, decât de înscrierea serviciului într-un anumit standard sau clasă calitativă constantă.

Toate inconvenientele legate de calitatea serviciilor privind consumatorul sau beneficiarul serviciilor pot fi atenuate sau chiar eliminate în unele cazuri prin prin educarea și calificarea unitară și centralizată a forței de muncă implicată în prestarea serviciilor, aplicarea unor norme tehnice, respectarea reglementărilor care protejează drepturile consumatorilor de servicii turistice sau la standardizarea infrastructurii sectorului de servicii.

Referitor la serviciile prestate de firmele de comerț și turism se remarcă apariția unui aspect extrem de important și anume interacțiunea dintre client și prestatorul de servicii, interacțiune care poate influența în mod pozitiv sau negativ prestația în cauză.

Perisabilitatea sau nestocabilitatea este caracteristica esențială a serviciilor care “determină dezechilibre ale raportului dintre cererea și oferta de servicii, iar pentru evitarea acestor situații în practică sunt aplicate o serie de strategii privind oferta (angajări temporare de personal, colaborări, etc.) și sau strategii vizând cererea de servicii (prețuri diferențiate, oferte speciale de serviciu, dezvoltarea de automate).”

Perisabilitatea presupune imposibilitatea serviciilor de a fi stocate, înmagazinate și folosite în perioadele de vârf, respectiv de a fi păstrate pentru mai târziu, având ca și consecință sincronizarea ofertei cu cererea de servicii. Odată prestate și consumate concomitent, ele dispar, nu pot rămâne, ca atare, spre deosebire de produsele materiale.

Pot fi amintite ca și exemple, serviciile de transport aerian care pot fi realizate decât în limita locurilor ocupate, iar locurile neocupate neputând fi stocate și folosite ulterior într-o altă cursă; camerele unui hotel rămase libere, locurile libere dintr-o sală de cinema sau de teatru, nu pot fi stocate pentru vânzarea lor ulterioară.

Imposibilitatea apropierii sau nondurabilitatea este o trăsătură specifică serviciilor care aparare datorită intangibilității și perisabilității serviciilor și evidențiază faptul că serviciile nu se pot afla în proprietatea vânzătorului atunci când are loc tranzacția comercială și cu atât mai puțin pot trece în proprietatea cumpărătorului după ce acesta le achiziționează.

Avantajul pe care îl are consumatorul în urma achiziționării serviciului se referă la satisfacția obținută, însă fără a avea drept rezultat transferul proprietății asupra unui lucru. Este cazul spre exemplu a unui spectator care beneficiază de serviciile unei săli de cinema sau de spectacol, a unui auditoriu care are acces la serviciile unei săli de conferință, fără a avea loc și un transfer de proprietate.

Implicațiile caracteristicii mai sus menționate impune prestatorilor de servicii aplicarea diferitelor modalități prin care să lase impresia creării unui drept de proprietate, în scopul fidelizării clientelei.

1.2.Sectorul economic al serviciilor

Continua dezvoltare a unei națiuni din punct de vedere economic a determinat apariția unui ansamblu de ramuri și activități ce formează complexul economic național care oferă statului respectiv o anumită independență în raport de interesele proprii.

În decursul timpului preocuparea pentru seccorizarea activității economice a reținut atenția specialiștilor, astfel în 1935 Allan Fischer în lucrarea întitulată The Clash of Progress and Security, a împărțit activitatea economică în trei sectoare în funcție de gradul de urgență al necesităților pe care le satisfac aceste sectoare și anume:

sectorul primar care include activitățile agricole și extractive;

sectorul secundar care cuprinde industriile prelucrătoare;

sectorul terțiar alcătuit din ansamblul activităților destinate producției nemateriale.

Colin Clark, în lucrarea sa The Conditions of Economic Progres, apărută 1941, a definit producția folosind ca și criteriu comparabilitatea pe plan mondial a nivelurilor de dezvoltare economică și a delimitat:

producția primară care implică utilizarea directă a resurselor naturale: agricultura, pescuitul, creșterea vitelor, vânătoarea și silvicultura;

producția secundară care cuprinde industria extractivă, industria grea, industria manufacturieră, industria ușoară, alimentară, producția și furnizarea de gaze, energie, etc.;

producția terțiară caracterizată prin cea mai redusă productivitate din cele trei enumerate, alcătuită din comerț, transporturi, turism, administrație publică, activitatea instituțiilor bancare, culturale, de învățământ, de asigurări, asistență medicală și de asistență socială.

Jean Fourastie douzeci de ani mai târziu în lucrarea sa Le grand espoir du XX-eme delimitează trei sectoare ale economiei în funție de comportamentul lor economic:

sectorul primar cu cel mai ridicat nivel de productivitate care include doar agricultura;

sectorul secundar cu un nivel de productivitate peste medie alcătuit din toate celelalte procese productive;

sectorul terțiar cu un nivel de productivitate sub medie, alcătuit din totalitatea proceselor progresive, economice și sociale care îmbracă un caracter de servire a altor activități primare și secundare.

Printre specialiștii epocii contemporane interesați de sectorizarea activităților economice poate fi amintit Maurice Lengelle care în lucrarea sa La revolution Tertiare, propune împărțirea sectoarelor economice în funcție de contabilitatea națională și corectitudinea înregistrărilor cu scopul de a evita transferul de efecte de la o economie la alta.

Începând cu anii ’60 datorită progresului continuu gradul de specializarea a anumitor activități a crescut atât de mult, care prin conținutul lor ridică problema menținerii lor în sectorul terțiar. Este vorba de activitățile de cercetare dezvoltare, serviciile de optimizare a proceselor de producție inclusiv a celor din sectorul terțiar.

Ca urmare a acestui fapt, se crează premisele apariției unui nou sector care va prelua funcția de cercetare dezvoltare a tuturor proceselor din cele trei sectoare ale economiei (primar, secundar, terțiar), serviciile de optimizare a activităților recreative denumit sectorul cuaternar.

În opinia altor specialiști sectorul cuaternar, este de fapt terțialul informatic care include elemente ale activității de cercetare, producția de mașini de calcul și programe, tehnici de interconectare și telecomunicații.

În concluzie din teoriile prezentate anterior se poate aprecia că serviciile reprezintă activități economice ce dețin un sector precis delimitat și autonom în economie, cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea de sector terțiar.

„Delimitarea sectorului terțiar care asimila toate categoriile de servicii, de celelalte sectoare ale economiei naționale a fost realizată prin luarea în calcul a mai multor caracteristici, și anume: creșterea lentă a randamentului muncii, permeabilitatea redusă la introducerea progresului tehnic și elasticitatea ridicată a cererii la modificarea venitului.”

Referitor la teoriile despre sectorul terțiar specialiștii în domeniu au determinat două curente principalele:

Curentul post-industrial în care trăsătura definitorie pentru societate și economia contemporană și de perspectivă este reprezentată de serviciile cu caracter intelectual intensiv. Acest concept a fost susținut de mulți specialiști în domeniu adepți ai Legii lui Engel, conform căreia creșterea veniturilor și a puterii de cumpărare a populației a condus la creșterea nevoilor secundare și implicit la dezvoltarea acestor servicii în cel mai mare grad.

Curentul neo-industrial este teoria care pune problema reevaluării industriilor de tip material foarte tehnologizate, apreciate ca fiind suportul dezvoltării economice și sociale, iar sectorul terțiar este considerat o anexă a producției.

Unul dintre adepții acestui curent, D. Bell aprecia că sectorul serviciilor este un sector de refugiu sau de absorție a forței de muncă. De asemenea adepții acestui curent susțin că strategiile ce au la bază facilitarea ocupării în servicii sunt contrare creșterii productivității muncii și modernizării economiei.

O altă teorie fundamentată de J. Gershuny în cadrul curentului neo-industrial se referă la conceptul de economie a propriei serviri sau self-service-ul, conform căruia consumatorul în limita bugetului de care dispune își alege produsele și serviciile care îi oferă satisfacție maximă.

1.3. Dimensiunile sectorului terțiar

La momentul actual activitățile de servicii în funcție de criteriile de clasificare sectoriale ale economiei naționale sunt grupate în sectorul terțiar, sectorul primar alcătuit din agricultură, pescuit, silvicultură și minerit și sectorul secundar în componența căruia sunt incluse industriile prelucrătoare și construcțiile.

Datorită numărului foarte mare de ramuri ale economiei, cuprins în sfera serviciilor, pentru determinarea dimensiunii sectorului servicii la nivel macroeconomic se utilizează o serie de indicatori care exprimă mărimea și volumul resurselor atrase de acest sector cât și efectele produse de aceste resurse.

Având în vedere contribuția importantă a resurselor umane la producția serviciilor pentru evaluarea dimensiunilor sectorului terțiar se apelează la unul dintre cei mai sugestivi indicatori reprezentat de ponderea populației ocupate în acest sector în totalul populației active a României.

O analiză a populației ocupate la nivel național pe sectoare ale economiei în anul 2013, reflectă următoarea distribuție: în sectorul secundar 28,8%, în sectorul terțiar 40,7% din totalul populației ocupate, în timp ce în sectorul primar populația ocupată era în proporție de 30,4%.

O analiză a evoluției dimensiunilor sectorului terțiar la nivelul UE-27 evidențiază tendința de creștere a acestuia, prin deplasarea continuă a forței de muncă spre ramurile din sfera serviciilor, care la nivelul anului 2013 se prezenta astfel: primar 5,2%, secundar 22,6% și terțiar 72,2%, fapt ce demonstrează tendința clară de expansiune a sectorului serviciilor, toate țările europene înregistrând dinamici pozitive.

În cadrul UE acest indicator plasează România pe ultimul loc cu doar 40,7%, comparativ cu 56,6% în Polonia, 58,7% în Bulgaria, 58,9% în Slovenia, 59,4% în Cehia, 59,9% în Slovacia, 61,2% în Portugalia, 64,5% în Lituania, 64,7% în Estonia, 65,4% în Ungaria etc.

Comparativ cu structura economiilor celorlalte țări din UE, România a râmas cu mult în urmă fiind și una din consecințele nivelului scăzut al eficienței pe ansamblul economiei naționale și al distorsiunilor pe piața muncii.

Alt indicator foarte expresiv pentru caracterizarea dimensiunilor sectorului serviciilor la nivel național este contribuția sectorului terțiar la crearea produsului intern brut – exprimat prin ponderea serviciilor în PIB.
Ponderea participării serviciilor la realizarea produsului intern brut evidențiază, pe de o parte, potențialul, structura și caracterul dezvoltării economiei, iar pe de altă parte, această pondere dovedește eficiența activității desfășurate în sectorul serviciilor.

Aatfel din analiza datelor disponibile, structura produsului intern brut pe sectoare ale economiei în 2013 se prezintă astfel:sectorul primar 6%, sectorul secundar 43% iar sectorul terțiar 51%.

Alți indicatori utilizați pentru aprecierea dimensiunilor și rolului serviciilor în economia națională pot fi:

numărul agenților economico-sociali activi din economia națională, respectiv numărul întreprinderilor active pe sectoare și ramuri;

mărimea imobilizărilor corporale din sectorul terțiar, respectiv structura imobilizărilor corporale pe sectoare ale economiei naționale;

volumul și structura investițiilor pe domenii de activitate economică.

Determinarea dimensiunilor sectorului terțiar în raport cu celelalte sectoare ale economiei naționale pot fi exprimate și prin indicatorul mărimea investițiilor și distribuția lor pe domenii de activitate, care exprimă de fapt, eforturile realizate pentru crearea de noi mijloace fixe, pentru dezvoltarea și modernizarea celor existente în acest sector.

O analiză comparativă a tendințelor înregistrate la nivel internațional în domeniul sectorului terțiar, impune pe lângă indicatorii enumerați anterior, analiza unor indicatori specifici diverselor ramuri ale serviciilor, precum și cercetarea aspectelor calitative ale activității desfășurate, care să reflecte o imagine completă și reală a dimensiunilor și locului serviciilor în economia românească.

1.4.Tipologia serviciilor

Creșterea importanței și a rolului pe care îl ocupă în viața economică și socială a țărilor lumii, diversificarea, dinamica și complexitatea serviciilor au condus la apariția în literatura de specialitate a unor criterii de clasificare și implicit definirea unor categorii omogene și bine determinate.

Clasificarea serviciilor în cadrul oricărei economii se bazează pe concepte bine fundamentate care derivă din utilizarea rezultatelor statistice în care urmează să fie aplicată clasificarea.

Una dintre dificultățile clasificării statistice a serviciilor este armonizarea clasificărilor care presupune, asigurarea corespondenței între două sau mai multe clasificări realizate după criterii diferite, sau între clasificările naționale și internaționale.

Motivele pentru care armonizarea clasificărilor este dificilă de realizat constau în: identificarea ramurilor de activitate într-o țară dezvoltată poate să nu fie potrivită pentru o țară în curs de dezvoltare; gradul de ,,autonomizare’’ sau de ,,externalizare’’ a serviciilor este diferit, adică multe activități de servicii sunt raportate și cuprinse între ramuri ale sectoarelor primar sau secundar.

Urmărind cronologic clasificarea serviciilor, Robert Judd și Cristhian Gronoos în funcție de natura și caracteristicile serviciilor realizează următoarea grupare:

servicii de închiriere a unor bunuri materiale;

servicii care presupun adăugarea de valoare unui bun material;

servicii neîncorporate într-un bun material.

Kotler sintetizează clasificările anterioare și propune următoarea grupare a serviciilor:

servicii bazate pe utilizarea personalului și servicii bazate pe folosirea echipamentelor;

servicii care nu necesită prezența consumatorului în timpul prestării și servicii care impun implicarea consumatorului;

servicii destinate nevoilor personale și servicii destinate nevoilor comune;

servicii care urmăresc obținerea de profit și servicii non- profit.

Potrivit Biroului Evaluări Tehnologice al Statelor Unite ale Americii serviciile sunt grupate astfel:

servicii bazate pe cunoaștere (informație) implică în realizarea lor capital uman de înaltă calitate și foarte specializat (serviciile de asigurare, profesionale și tehnice, serviciile bancare, serviciile de informare tehnologică, servicii de publicitate, de film, ocrotire a sănătății, educație și unele servicii guvernamentale);

servicii “terțiare” caracterizate printr-un conținut de capital uman de calitate inferioară și care folosește metode de producție standardizate (leasingul, transportul maritim, distribuția, franchisingul, comerțul cu ridicata, unele servicii sociale, cele mai multe servicii de petrecere a timpului liber, legate de călătorii și turism în general, precum și serviciile personale).

În timp pe măsura dezvoltării sectorului serviciilor clasificările au devenit mai complexe și mai bogate în informații, iar pe baza criteriilor de structurare utilizate se reliefează: clasificări statistice pe produse, pe activități, pe ocupații.

Pentru armonizarea clsificării serviciilor, mai multe organisme internaționale care activează sub egida ONU, au identificat Sistemul de Clasificare Centrală a Produselor (CPC System), Clasificarea Centrală pe Produs a Comunității Europene (CCPCOM), aplicabilă în UE, Clasificarea Bunurilor și Serviciilor Gospodăriilor (CBSG), Clasificarea Schimburilor Invizibile (CSI), Clasificarea Produselor asociate Activităților (CPA), Nomenclatorul Combinat (NC), Nomenclatorul de Produse pentru Anchetele Statistice de Producție (PRODCOM), etc.

Dintre clasificările pe activități cea mai utilizată este Clasificarea Internațională Tip Industrii a Activităților Economice (CITI), potrivit căreia după cea mai recentă revizuire cuprinde 138 de activități de servicii dispuse în 4 nivele numerice distincte care include următoarele categorii de servicii:

divizia 4 – construcții și servicii utilitare (electricitate, gaze, apă);

divizia 5 – hotel, restaurante, comerțul cu amănuntul și en gros;

divizia 6 – transport, depozitare, comunicații și intermediere financiară;

divizia 7 – servicii de afaceri, administrație publică și apărare, asigurări sociale;

divizia 8 – educația, sănătatea, asistența socială;

divizia 9 – alte activități de servicii colective, sociale și personale, servicii prestate de diverse asociații, de gospodării, de personal casnic.

În țara noastră principalele clasificări și nomenclatoare folosite în activitatea statistică sunt Clasificarea Activităților din Economia Națională (CAEN) și Clasificarea Produselor și Serviciilor Asociate Activităților (CPSA).

În funcție de clasificarea CAEN, au fost delimitate următoarele categorii de servicii:

comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehicolelor, motocicletelor și a bunurilor personale și de uz gospodăresc;

hoteluri și restaurante, transport, depozitare și comunicații;

intermedieri financiare tranzacții imobiliare, închirieri și activități de servicii prestate în principal întreprinderilor;

administrație publică și apărare, asigurări sociale din sistemul public;

educație;

sănătate și asistență socială;

alte activități de servicii colective, sociale și personale;

activități ale personalului angajat în gospodării particulare;

activități ale organizațiilor și organismelor extrateritoriale.

În teoria și practica economică sunt folosite o diversitate de criterii pentru gruparea servicilor, dintre care cele mai utilizate sunt:

Luând în considerare proveniența serviciilor se disting următoarele tipuri:

servicii comercializabile procurate pe baza actelor de vânzare cumpărare (servicii marfă sau servicii de piață);

servicii necomercializabile sunt serviciile care nu presupun relații de piață (unele servicii publice: armata, poliția, justiția, educația, asistența socială, serviciile de sănătate, ecleziastice, serviciile de binefacere, self-service).

În funcție de natura nevoilor satisfăcute se deosebesc următoarele categorii:

servicii private destinate satisfacerii nevoilor particulare ale persoanelor sau ale membrilor familiilor acestora;

serviciile publice sunt acele activități pe care autoritățile administrative, centrale sau locale le organizează urmărind satisfacerea necesităților de interes public (serviciile de învățământ public, de sănătate publică finanțate de la bugetul statului);

Această delimitare a serviciilor în ,,private’’ și ,,publice’’ vizează, deopotrivă, natura prestatorilor, serviciile private fiind furnizate de societăți sau organizații private, pe când cele publice sunt oferite de instituții, organisme sau organizații publice.

Referitor la serviciile publice trebuie făcută precizarea că acestea prezintă o serie de particularități care reclamă un eficient management al resurselor financiare, materiale și umane, presupun existența relațiilor dintre prestator și consumator, precum și al modului de evaluare al efectelor.

Din punct de vedere al destinației se diferențiază următoarele tipuri de servicii:

servicii de producție prestate altor producători sau agenți economici (serviciile de transport, de leasing, de depozitare, de asigurări și reasigurări, teleomuniațiile, finanțele, etc.);

servicii de consum destinate satisfacerii nevoilor de consum individual al consumatorilor și oferite în mod direct (self-service și servicii publice finanțate din venituri socializate).

Având în vedere funcțiile pe care le îndeplinec serviiile pot fi:

servicii pure a căror valoare este reprezentată de caracteristica totală a serviciilor (servicii de consultanță, financiare, programele informatice, de supraveghere a copiilor în absența părinților, de mediere ș.a.)

servicii creatoare de valoare adăugată au un rol complementar în realizarea de valoare adăugată (facilități de plată acordate, garanții de funcționare, etc.);

servicii care adaugă valoare unui produs (comerț, închiriere, distribuție, etc.).

În funcție de gradul participării consumatorului în procesul de prestare a serviciului se disting:

servicii relaționale presupun prezența consumatorului pe toată perioada derulării procesului de prestație (serviciile medicale, de învățământ, etc.);

servicii la distanță presupun intervenția tehnologiei de transmitere la distanță în interacțiunea dintre prestator și consumator (serviciile de telecomunicații, de distribuție a apei, gazelor și energiei, etc.).

Din punct de vedere al regimului de livrare al serviciilor se deosebesc tipurile următoare:

servicii periodice oferite în baza unei convenții între părți sub forma de abonamente lunare, plata cu cărți de credit, restaurante fast-food, etc.);

servicii individualizate cu un grad crescut de variabilitate și posibilitate aproape nulă de al standardiza (serviciile intensive în muncă și prestate în forma de la om la om).

În funcție de modalitatea de manifestare a cererii pentru servicii:

servicii permanente (serviciile de telecomunicații, de distribuție a energiei, a apei, gazului, etc.);

servicii ciclice

servicii sezoniere (servicii turistice, mentenanță, reparații, urgențe medicale, etc.).

Având în vedere calitatea interacțiunii dintre beneficiar și prestatorul serviciului:

servicii Physical Proximity Services P.P.S. sunt acele servicii care implică prezența fizică apropiată indiferent de modalitatea de realizare: deplasarea consumatorului către prestator, deplasarea ofertantului către consumator sau deplasarea ambilor;

servicii Long Distance Services L.D.S., servicii care nu sunt condiționate de prezența fizică a prestatorului și consumatorului, fapt ce nu riscă consecințe în etapa de tranzacționare a lor pe piață.

CAPITOLUL II

COMERȚUL DOMENIU DE ACTIVITATE AL SECTORULUI TERȚIAR

2.1. Serviciile în cadrul economiei românești a ultimului deceniu

Concepută ca un sistem foarte dinamic, aflat înrtr-un permanent proces de restructurare determinat de schimbările tehnico-economice, sociale și instituționale, se manifestă economia de piață.

În cadrul economiei țării noastre în ultimii zece ani au avut loc modificări structurale în cazul mai multor sectoare, dinspre sectorul primar – agricultură și minerit, către sectorul secundar – industrie și, mai departe, către sectorul terțiar – servicii, potrivit opiniei economiștilor.

Urmărind evoluția economiei românești în ultimul deceniu, se reliefează faptul că structura ei s-a modificat sub influiența mai multor factori, între care putem enumera: continuarea procesului de privatizare, intrarea în Uniunea Europeană, aspect ce a implicat necesitatea unor modificări instituționale și adoptarea graduală a legislației europene, generarea de noi oportunități din punct de vedere comercial, piețe importante de desfacere, creșterea competitivității, schimbări la nivel social, transformări tehnologice, dar și schimbări ale sistemului financiar la nivel global în special în perioada 2007-2008 a crizei financiare.

Aceste modificări structurale, reflectă pe de o parte în sens pozitiv, capacitatea economiei de a răspunde noilor cerințe ale piețelor, noilor tendințe și oportunități vizând ca finalitate îmbunătățirea rezultatelor, iar pe de altă parte în sens negativ, incapacitatea de a răspunde noilor provocări pe termen lung, fapt ce se soldează cu reducerea activității economice, creșterea șomajului și alte efecte nefavorabile pentru economie.

O sinteză a acestei perioade, evidențiază evoluția următoare pe principalele ramuri ale economiei:

sectorul industriei și-a majorat contribuția la formarea PIB în ultimii cinci ani prin intermediul exporturilor, după un declin înregistrat în perioada 2004-2008, respectiv 28% pondere în PIB, fapt ce atrage atenția că industria nu poate să tragă singură economia, potențialul ei find destul de limitat;

sectorul serviciilor înregistrează cea mai mare pondere apropiindu-se de aproximativ 50% în PIB în 2008, iar în intervalul 2004-2008 au înregistrat ponderi în ascensiune continuă, iar în anii de criză, pe fondul restrângerii cererii interne a cunoscut o dinamică ascendentă, ajungând în anul 2013 la o pondere de 44,6%;

ramura construcțiilor înregistrează o pondere cu o creștere semnificativă în anii premergători crizei, însă acest sector a fost lovit puternic de recesiune, iar contribuția la creșterea economică fiind în declin în ultimii ani, reprezentând doar 8,6%;

agricultura a înregistrat o scădere continuă în ponderea PIB, ajugând în 2012 la numai 5,3%, la jumătate față de anul 2004. Cu toate acestea, România la momentul actual se numără printre țările Uniunii Europene cu cea mai mare pondere a agriculturii, în timp ce valoarea adaugată brută dată de agricultură/per angajat este mică față de alte economii din UE.

În consecință, se poate aprecia că evoluția structurii economiei românești a ultimului deceniu, reflectă o economie emergentă, care a depășit faza critică, fierbinte și care este în refacere, cu un sector al serviciilor încă sub media UE, dar și o schimbare a structurii dinspre ramurile cu valoare adăugată mică, (cazul sectorului agricol), spre ramuri cu valoare adăugată mare, ceea ce este benefic și contribuie la îndeplinirea criteriilor de convergență reală spre zona euro.

Pentru o analiză detaliată a evoluției serviciilor în economia națională a ultimului deceniu, vom lua în considerare cei mai importanți indicatori pentru acest sector extrem de important al economiei: forța de muncă ocupată în acest sector comparativ cu celelalte sectoare ale economiei, participarea sectorului serviciilor la crearea PIB, comparativ cu celelalte sectoare ale economiei.

Gradul de utilizare al forței de muncă pentru orice proces responsabil de dezvoltarea economică, reprezintă un aspect esențial apreciază specialiștii din domeniul economic.

Populatia ocupată se referă la toate persoanele cu vârsta de 15 ani și peste care au desfașurat o activitate economică producatoare de bunuri sau servicii în perioada analizată, în scopul obținerii unor venituri sub forma de salarii, plata în natura sau alte beneficii.

Tabel nr. 1.Structura populației ocupate pe sectoare ale economiei în perioada 2004 – 2013

Sursa: Anuarul statistic al României, edițiile 2004 – 2012;

Balanța forței de muncă la 1 ianuarie 2014

* Date estimate de Comisia Nțională de Prognoză

Din datele prezentate în tabelul de mai sus privind populația ocupată pe sectoare ale economiei, se poate observa un decalaj destul de mare pe toată perioada analizată între sectorul primar și celelalte sectoare secundar și terțiar. Populația ocupată în sectorul serviciilor în perioada luată în calcul, a înregistrat o evoluție fluctuantă cu ușoare creșteri și descreșteri (de aproximativ +/- 5%), cu o valoare minimă înregistrată în 2005 de numai 30,1% în total populație ocupată, și o valoare maximă de 49,8% în anul 2008, menținând un trend aproximativ constant până în pragul valorii de 50% în perioada următoare. Urmărind evoluția populației ocupate la nivel național se poate observa o descreștere continuă de la 12346,7 mii personae în 2004, ajungând în 2011 la cea mai mică valoare înregistrată, respectiv 9138 mii personae, urmând în 2012 o creștere 0,98 procente față de anul precedent.

Repartitia populatiei ocupate pe sectoare ale economiei nationale în 2013 arată că 30,0% din totalul persoanelor ocupate erau concentrate în sectorul primar, 28,8% în sectorul secundar (industrie și construcții), iar 40,7% în servicii.

Prin urmare analiza sectorului servicii, evidențiază o situație nefavorabilă privind competitivitatea acestui sector marcată de influența mai multor factori. Chiar dacă structura populației ocupate s-a modificat sensibil, procesul este mult prea departe de a se înscrie către structurile ocupaționale specifice economiilor dezvoltate, fapt ce impune cu prioritate gândirea unor strategii coerente din punct de vedere economic și social de migrare a forței de muncă spre serviciile de turism, depozitare și transport al mărfurilor.

Luând ca model experiența țărilor dezvoltate cu tradiție în sectorul terțiar care au acordat o mare atenție îmbunătățirii nivelului profesional al forței de muncă ocupate în servicii, acest sector poate aduce o contribuție substanțială la susținerea creșterii economice și de absorbție a unei forțe de muncă suplimentare, fapt ce va conduce la expansiunea activității sectorului terțiar.

Datele din tabelul numărul 1 sunt reprezentate grafic în figura de mai jos:

Figura nr.1. Ponderea populației ocupate în sectoarele economiei naționale

Un alt indicator relevant pentru analiza evoluției serviciilor în economia națională se referă la ponderea serviciilor la formarea PIB în România pe sectoare de activitate.

Tabel nr. 2. Ponderea participării la formarea PIB (%) a principalelor sectoare ale economiei naționale

Sursa: Anuarul statistic al României, edițiile 2004 – 2012;

* Date estimate Comisia Națională de Prognoză pe baza datelor statistice la nivel național pentru anul 2013

În perioada analizată respectiv 2004-2013, evoluția produsului intern brut pe sectoare de activitate ale economiei naționale a avut următoarele caracteristici:

sectorul terțiar a înregistrat cea mai mare contribuție la formarea PIB, înregistrând o evoluție oscilantă cu valori cuprinse între 43,2% (valoarea minimă înregistrată în anul 2011) și 49,9% valoare maximă înregistrată în anul 2009. Luând comparativ anul 2013 cu anul 2012, se poate observa că ponderea serviciilor la crearea PIB, a înregistrat o scădere de 0,6 procente.

pe locul secund se situează sectorul secundar caracterizat printr-o evoluție fluctuantă cu valori maxime înregistrate în anul 2013, respectiv 37,6% și valori minime înregistrate în 2004, de numai 30,8%.

sectorul primar a contribuit cu numai 5,3% la formarea PIB în anul 2012, înregistrând o scădere semnificativă de 7,3 procente față de anul 2004 când acest sector contribuia cu 12,6% la formarea PIB.

Pentru perioada analizată, PIB a evoluat în mod echilibrat, cu o ușoară tendință de creștere a contribuției (proporției) serviciilor la realizarea acestui indicator și de scădere a sectorului secundar (reducerea aportului industriei la formarea PIB, survenită ca urmare a proceselor de restructurare-reorganizare, cu efecte diferite, de la o perioadă la alta), ale agriculturii care a înregistrat ritmuri de creștere diferențiate. Problema sectorului primar, a evoluției agriculturii, trebuie dimensionată pe două planuri: primul se referă la contribuția cantitativă a recoltelor și producțiilor realizate, iar al doilea plan vizează factorul calitativ care, în condițiile climatice nefavorabile, nu constituie suportul de care are nevoie economia, pentru a se dezvolta în consecință. Pentru o imagine cât mai clară a evoluției acestui indicator în perioada analizată, datele din tabelul nr. 2 sunt reprezentate grafic în figura de mai jos:

Figur nr. 2. Ponderea PIB pe sectoare ale economiei

2.2. Structurile sectorului terțiar în economia românească

Principalele structuri ale sectorului servicii în conformitate cu clasificarea CAEN și utilizate de Institutul Național de Statistică sunt: comerțul, hoteluri și restaurante, transport, depozitare și comunicații, intermedieri financiare, administrație publică și apărare, învățământ, sănătate și asistență socială și alte servicii ale economiei naționale.

2.2.1. Secțiunea comerț

Ca domeniu de activitate, comerțul este o secțiune a sectorului terțiar de o importanță majoră în cadrul oricărei economi naționale, a cărui structură interioară are în componență activitățile de depozitare a mărfurilor, de aprovizionare cu ridicata, de distribuție cu amănuntul, activitățile de import și export. Prin contribuția în proporții însemnate la realizarea celor mai importanți indicatori macroeconomici, comerțul reprezintă una dintre cele mai eficiente componente ale sectorului terțiar.

Evidențierea importanței comerțului în cadrul sectorului terțiar, poate fi realizată prin analizarea indicatorului ponderea populației ocupate în această secțiune a activității de servicii.

În tabelul de mai jos sunt prezentate valorile acestui indicator.

Tabel nr. 3 Populația ocupată în comerț mii persoane

Sursa: calcule determinate pe baza Balanței forței de muncă 1 ianuarie 2014

Anuarul statistic al României, edițiile 2004 – 2012.

*Date prognozate cu ajutorul unui program informatic

Urmărind datele din tabelul nr.3 se poate observa că acest indicator înregistrează o evoluție oscilantă. În anul 2004 în comerț activau 938 mii persoane, urmând o evoluție ascendentă până în anul 2007 când numărul persoanelor care lucrau în comerț a sporit cu 262 mii persoane. Începând cu 2008 acest indicator înregistrează un trend descrescător până în anul 2010, cu 66 mii persoane mai puțin decât în anul 2007, respectiv 1134 mii persoane. În anii următori indicatorul populația ocupată în comerț, înregistrează creșteri semnificative, atingând un număr de 1243 mii persoane în 2013, an care se înregistrează cu cel mai mare număr de persoane ocupate în comerț în perioada analizată.

Reprezentarea grafică a datelor din tabelul nr.3 arată ca în figura nr.3.

Figura nr.3. Populația ocupată în comerț în perioada 2004 – 2013

Un alt indicator reprezentativ care evidențiază locul comerțului în economia României, se referă la contribuția comerțului în formarea PIB. Datele care reflectă evoluția acestui indicator sunt prezentate în tabelul nr.4.

Tabel nr.4. PIB – ul din activitățile de comerț, hoteluri și restaurante, transport, depozitare și comunicații miliarde lei (RON) prețuri curente

Sursa: Anuarul statistic al României, edițiile 2004 – 2012.

*Date prognozate cu ajutorul unui program informatic

** În cadrul acestui indicator, valorile referitoare la comerț sunt cumulate cu cele pentru hoteluri și restaurante, transport și depozitare

Studiind evoluția acestui indicator se constată o serie de aspecte. La o simplă privire a datelor din tabelul nr.4, se poate observa tendința oscilantă a produsului intern brut creat în sectorul terțiar în general și în comeț, hoteluri și restaurante, transport, depozitare și comunicații în special. Luând comparativ anul 2004 cu anul 2005, se constată că ponderea acestui indicator s-a modificat în sens negativ, înregistrând o scădere semnificativă de 20,85 procente respectiv de la 42,79% pondere în sectorul terțiar în 2004 la 21,94%.

În decursul a trei ani, activitățile de comerț, hoteluri și restaurante, transport, depozitare și comunicații, contribuiau la PIB cu 114762,5 miliarde prețuri curente, respectiv 45,60 pondere în sectorul servicii. Începând cu 2009 contribuția activităților menționate înregistrează o evoluție descrescătoare ajugând la valoare de 62764,2 miliarde lei prețuri curente.

Dacă analizăm acest indicator din punct de vedere al ponderii activităților de comerț, hoteluri și restaurante, transport, depozitare și comunicații în totalul produsului intern brut creat în sectorul serviciilor se poate observa o tendință descrescătoare de la 40,61% în 2009 la 21,02% în anul 2013. Schematic evoluția produsului intern brut creat de activitățile comerț, hoteluri și restaurante, transport, depozitare și comunicații este prezentată în figura nr. 4.

Figura nr. 4. Ponderea PIB din comerț, hoteluri și restaurante, transport, depozitare și comunicații în cadrul sectorului terțiar

Practicată din cele mai vechi timpuri activitatea de comerț, are un rol important în cadrul sectorului terțiar și al economiei românești, aspect reliefat de analiza anterioară prin evidențierea celor mai reprezentativi indicatori macroeconomici.

2.2.2. Secțiunea hoteluri și restaurante

Hoteluri și restaurante este secțiunea clasificării CAEN, care vizează în principal două servicii de bază ale domeniului turism (hoteluri și restaurante), domeniu care dacă ar fi valorificat la adevăratul potențial, ar reprezenta un punct forte pentru economia românească actuală și de perspectivă.

La momentul actual “prin dimensiunile atinse de dezvoltarea sa, a volumului de activitate și a numărului de persoane angajate direct în industria turistică, turismul se înscrie într-o competiție de la egal la egal în ceea ce privește nivelul și proporțiile, cu multe ramuri ale economiei naționale.”

Importanța turismului este dată de efectele pozitive pe care le crează și anume:

Prin dezvoltarea sa contribuie la realizarea unui spor de producție semnificativ, astfel ponderea în PIB a turismului la nivel mondial se situează în jurul valorii de 14%, iar în țara noastră o contribuție modestă de numai 2 – 3 %;

Ca ramură de interferență și sinteză, turismul generează efecte de antrenare și de stimulare a producției în alte domenii;

Prin generarea noilor tipuri de activități (agrementul, transportul pe cablu, agențiile de turism), turismul se constituie într-un important mijloc de diversificare a structurii economiilor naționale;

Reprezintă un instrument de atenuare a dezechilibrelor dintre regiuni la nivel de țară și la nivel mondial prin valorificarea altor tipuri de resurse diferite de cele tradiționale;

Reprezintă un generator de noi locuri de muncă și de absorție a forței de muncă excedentare din celelalte sectoare în orice economie, etc.

Cele două servicii de bază din domeniul turismului regăsite în secțiunea CAEN, vor fi analizate în dinamica datelor statistice, deși în acest caz intervine o problemă, deoarece secțiunea hoteluri și restaurante este grupată cu alte activități (comerț, transport, depozitare și comunicații), în cazul unor indicatori (produsul intern brut) analiză pe care am efectuat-o la secțiunea comerț.

În acest caz pentru această secțiune a sectorului terțiar rămâne de analizat indicatorul populația ocupată în hoteluri și restaurante, date care sunt prezentate în tabelul nr.5.

Tabel nr. 5. Populația ocupată în hoteluri și restaurante mii persoane

Sursa: calcule determinate pe baza Balanței forței de muncă 1 ianuarie 2014

Anuarul statistic al României, edițiile 2004 – 2012.

*Date prognozate cu ajutorul unui program informatic

În ultimul deceniu numărul persoanelor care lucrează în hoteluri și restaurante a cunoscut o evoluție ascendentă. Astfel, dacă în anul 2004, populația ocupată în acest domeniu număra 133 mii persoane, în anul 2013 conform datelor previzionate, numărul lor a crescut cu 54 mii persoane, ceea ce reprezintă o creștere de 71,1%.

Urmărind evoluția persoanelor ocupate în hoteluri și restaurante în totalul populației ocupate la nivelul sectorului terțiar, se constată că acest indicator evidențiază o evoluție fluctuantă. Dacă în 2004 ponderea populației ocupate în hoteluri și restaurante în totalul persoanelor ocupate în servicii reprezenta 3,15%, în anul următor se înregistrează o ușoară creștere de 0,74 procente, respectiv 3,89%.

În anul 2006, valoarea acestui indicator se reduce cu 0,18 procente, urmând în următorii cinci ani un salt semnificativ de la 3,71% în 2006 la 4,95% pondere în totalul populației ocupate în sectorul terțiar în 2011.

Luând comparativ anul 2013 conform datelor previzionate ponderea personelor ocupate în hoteluri și restaurante în totalul populației la nivelul sectorului terțiar reprezenta 4,93%, cu 0,19 procente mai mult față de anul precedent când acest indicator înregistra 4,74%.

Reprezentarea grafică a lucrătorilor din hoteluri și restaurante este prezentată în figura nr.5.

Figura nr.5. Populația ocupată în hoteluri și restaurante în perioada 2004 – 2013

2.2.3. Secțiunea transport, depozitare și comunicații

Serviciile de transport reprezintă o importantă secțiune a activității economice și a societății umane, organizate pentru a învinge distanțele, având un rol extrem de important în schimburile de produse și activități atât pe plan intern cât și pe plan internațional.

Importanța acestei secțiuni decurge din aspectele economice și sociale pe care le generează și anume: face posibilă echilibrarea între cererea și oferta pentru diverse produse, asigură mobilitatea capacităților de prelucrare intermediară și finală, asigură deplasarea liberă a oamenilor în scopuri educaționale, recreaționale, schimb de idei, etc.

După modalitatea în care se desfășoară se diferențiază transportul rutier (de pasageri și de marfă), transportul feroviar (de persoane sau de mărfuri), transportul aerian (de pasageri și de mărfuri) și transportul maritim și fluvial cu o tendință sensibilă de reducere.

Depozitarea mărfurilor se află în strânsă corelație cu transporturile, acest proces este de fapt echivalentul unui transport în timp și nu în spațiu.

Menținând tiparul secțiunilor analizate anterior pentru o analiză concludentă a serviciilor de transport, depozitare și comunicații analizăm indicatorul populație ocupată în sectorul terțiar (tabelul nr.6) celălalt indicator fiind studiat la secțiunea comerț.

Tabel nr. 6. Populația ocupată în transport, depozitare și comunicații mii persoane

Sursa: calcule determinate pe baza Balanței forței de muncă 1 ianuarie 2014

Anuarul statistic al României, edițiile 2004 – 2012

*Date previzionate

În perioada analizată 2004 – 2013, numărul persoanelor ocupate în transport, depozitare și comunicații a înregistrat o evoluție oscilantă cu valori maxime în anii 2007 cu 478 mii persoane și cu 471 mii persoane în 2008. În următorii șase ani numărul lucrătorilor din transporturi depozitare și comunicații se reduce în fiecare an, înregistrând în 2013 potrivit datelor previzionate numai 431 mii persoane cu 47 mii mai puțin decât în perioada de vârf 2007.

În cadrul sectorului terțiar, ponderea acestei secțiuni înregistrează o evoluție ascendentă până în anul 2007, de la 9,81% în 2004 la 13,15% în anul 2007, creștere de 3,33 procente. Începând cu anul 2008, ponderea acestui indicator scade semnificativ, ajungând la valoarea de 11,02% în 2012, scădere de 2,13 procente. În anul 2013 conform datelor prognozate ponderea trnsporturilor în sectorul terțiar crește cu 0,34 procente față de anul precedent, respectiv 11,36%. Evoluția acestui indicator este redată grafic în figura nr. 6.

Figura nr. 6. Populația ocupată în transport, depozitare și comunicații

2.2.4. Secțiunea intermedieri financiare și asigurări

Serviciile din această secțiune au cunoscut o dezvoltare și diversificare puternică în țara noastră începând cu primii ani după trecerea la economia de piață și liberalizarea pieței în acest domeniu. Pătrunderea pe piață a unor operatori străini cu experiență în domeniu, privatizările care au avut loc în activitatea bancară, au generat și au contribuit la dezvoltarea solidă a acestui domeniu (în special dezvoltarea amplă a sectorului de retail, din domeniul bancar și a serviciilor de intermediere financiară – leasing-ul). Datele referitoare la populația ocupată în acest domeniu sunt redate în tabelul nr.7.

Tabel nr. 7. Populația ocupată în activitățile financiare și de asigurări mii persoane

Sursa: calcule determinate pe baza Balanței forței de muncă 1 ianuarie 2014

Anuarul statistic al României, edițiile 2004 – 2012

*Date previzionate

Din tabelul nr.7 se poate observa că numărul lucrătorilor în activități financiare și de asigurări în perioada luată în calcul înregistrează o evoluție crescătoare de la 82 mii persoane în 2004 la 144 mii persoane în anul 2013 după estimările obținute, creștere de 56,9 procente, respectiv 62 mii persoane. Aceeași situație se înregistrează și la nivel de sector până în anul 2011, când ponderea lucrătorilor în activități financiare și de asigurări, reprezenta 3,88%, față de 1,94% în anul 2004, valoare care s-a dublat până la acel moment. În 2012 se înregistrează un trend descrescător cu 0,32 procente față de anul precedent, urmând în anul 2013 o creștere de 0,23 procente. Tendințele înregistrate în evoluția numărului de angajați din această secțiune sunt prezentate în diagrama din figura nr.7.

Figura nr.7. Populația ocupată în activitățile de intermediere financiară și de asigurări

Referitor la evoluția produsului intern brut realizat de aceste activități în tabelul nr. 8. sunt expimate valorile înregistrate pe periaoda 2004 – 2013

Tabel nr.8. PIB –ul din activitățile de intermedieri financiare și asigurări

miliarde lei (RON) prețuri curente

Sursa: Anuarul statistic al României, edițiile 2004 – 2012.

*Date prognozate cu ajutorul unui program informatic

Fluctuația ponderilor realizate de secțiunea activități financiare și de asigurări în realizarea produsului intern brut la nivel de sector terțiar este destul de accentuată. Dacă în anul 2004, ponderea acestui domeniu reprezenta 5,09% în PIB, în următorii trei ani a scăzut brusc, atingând valoarea de 3,69% în 2006, după care s-a înregistrat o tendință ascendentă lentă, ajungând la 5,92% din total PIB în anul 2013 potrivit previziunilor efectuate.

PIB-ul creat de această secțiune, raportat la cel realzat în sectorul serviciilor este reprezentat schematic în figura nr. 8.

Figura nr.8. PIB-ul creat de activitățile financiare și de asigurări în totalul sectorului terțiar

2.2.5. Secțiunea tranzacții imobiliare și alte servicii

Piața imobiliară din România a cunoscut în ultimul deceniu o dezvoltare accentuată ca rezultat a pătrunderii pe piața românească a unor societăți multinaționale sau internaționale care au venit cu o cerere puternică de spații imobiliare pentru birouri în special, a măsurilor lansate de Guvernul României prin programul prima casă, extinderea cartierelor rezidențiale și apariția altor noi. Ca și în cazul secțiunilor analizate anterior și acest domeniu este evaluat prin prisma populației ocupate în acest domeniu (a se consulta tabelul nr.9).

Tabel nr. 9. Populația ocupată în activități de tranzacții imobiliare și alte servicii mii persoane

Sursa: calcule determinate pe baza Balanței forței de muncă 1 ianuarie 2014

Anuarul statistic al României, edițiile 2004 – 2012

*Date previzionate

Populația ocupată în activități de tranzacții imobiliare înregistrează o evoluție oscilantă în perioada de referință atât ca număr de lucrători cât și ca pondere a cestui indicator în totalul populației la nivel de sector servicii.

Până în anul 2008 persoanele angajate în acest domeniu au înregistrat o creștere semnificativă de la 383 mii persoane în 2004, la 523 mii persoane în 2008, creștere de 73,23 procente. Însă în 2009 numărul lor a scăzut cu 114 mii persoane, după care acest trend se redresează și înregistrează o creștere de 80,79 procente în 2011. Anul 2012 vine cu o reducere de 53 mii persoane a angajaților din această secțiune, urmând în anul 2013 o creștere sensibilă a numărului angajaților din acest domeniu la 489 mii persoane. Situația indicatorului populație ocupată este reflectată și în figura nr. 9.

Figura nr.9. Populația ocupată în activitățile de tranzacții imobiliare și alte servicii

Evoluția redată în cifre referitoare la contribuția PIB a acestui domeniu de activitate este prezentată în tabelul nr. 10.

Tabel nr.10. PIB- ul din activitățile de tranzacții imobiliare și alte servicii

miliarde lei (RON) prețuri curente

Sursa: Anuarul statistic al României, edițiile 2004 – 2012.

*Date prognozate cu ajutorul unui program informatic

Această categorie de activități a contribuit cu o pondere semnificativă la realizarea PIB pe toată perioada analizată chiar dacă trendul nu se menține constant și se înregistrează fluctuații sensibile de creștere sau scădere. Astfel din anul 2005 se înregistrează un trend crescător până în anul 2007 când înregistrează 29,70% în total sector servicii, urmând o perioadă de doi ani cu un trend descrescător ajungând la valoarea de 26,19% pondere în 2009. Cea mai mare valoare s-a înregistrat în 2011, respectiv 38,13% cu 7,37 procente mai mult decât anul precedent, cu 2,59 procente mai mult decât în 2012 și cu 5,56 procente mai mult decât în 2013 conform estimărilor.

Figura nr.10. PIB-ul din activitățile de tranzacții imobiliare și alte servicii ca pondere în total sector terțiar

2.2.6. Secțiunea administrație publică și apărare

Această secțiune se încadrează în sfera serviciile finanțate din bugetul de stat și se referă la acele activități de interes general destinate satisfacerii unor nevoi individualizate ale populației și nevoilor sociale colective. Este vorba de serviciul public de legiferare, serviciul public executiv, serviciul juridic și serviciul de apărare națională.

Ca și în cazul secțiunilor anterioare, analiza acestui domeniu debutează cu studierea datelor referitoare la populația ocupată în administrație publică și apărare prezentate în tabelul nr.11

Tabel nr.11 Populația ocupată în administrație publică și apărare mii persoane

Sursa: calcule determinate pe baza Balanței forței de muncă 1 ianuarie 2014

Anuarul statistic al României, edițiile 2004 – 2012

*Date previzionate

Din datele reflectate în tabelul nr. 11, se constată că numărul persoanelor angajate în acest domeniu a crescut de la an la an, astfel că în 2009 s-a ajuns la 490 mii persoane angajate cu 331 mii persoane mai mult decât în 2004. Începând cu anul 2010 se evidențiază un trend sensibil descrescător ajungând în 2013 la 457 mii lucrători în activitățile de administrație publică și apărare cu 33 mii persoane mai puțin decât în 2009.

Și la nivel de sector servicii, ponderea lucrătorilor din această secțiune a crescut foarte mult de la 3,77% în 2004 la 12,96% în 2009, pondere care se menține cu ușoare fluctuații de creștere sau scădere, înregistrând în anul 2013 un procent de 12,04% în totalul populației sectorului terțiar.

Diagrama acestui indicator este redată în figura nr. 11.

Figura nr.11 Populația ocupată în administrație publică și apărare

Ponderea produsului intern brut creat de această secțiune în totalul sectorului terțiar este prezentată în tabelul nr.12

Tabel nr.12. PIB- ul din activitățile administrației publice și apărare

miliarde lei (RON) prețuri curente

Sursa: Anuarul statistic al României, edițiile 2004 – 2012.

*Date prognozate cu ajutorul unui program informatic

** În cadrul acestui indicator, valorile referitoare la administrație publică și apărare sunt cumulate cu cele pentru sănătate și asistență socială și învățământ

Analizând datele din tabelul de mai sus se poate observa cu ușurință tendința continuă de creștere a produsului intern brut creat de această secțiune până în anul 2008, când acest domeniu contribuia cu 55789,9 miliarde lei prețuri curente. Începând cu anul 2009, evoluția indicatorului este oscilantă cu sensibile diminuări și creșteri de la un an la altul. Astfel dacă în 2009 se înregistrează o scădere cu 121,7 miliarde lei față de anul precedent, în 2010 valoarea acestui indicator crește cu 939,5 miliarde lei, respectiv 56607,7 miliarde lei prețuri curente. Față de anul 2010 se diminuează valoarea indicatorului cu 1497,5 miliarde lei. În ultimii doi ani ai perioadei de referință se modifică în sens pozitiv valoarea indicatorului înregistrând în anul 2013 valoarea de 57931,0 miliarde lei potrivit previziunilor.

Dacă evaluăm situația la nivelul sectorului terțiar se poate observa o oscilație destul de redusă. În primii doi ani evoluția PIB este crescătoare, înregistrând 25,06 pondere în 2005 cu 0,65 procente mai mult față de anul precedent. În perioada 2006 – 2007, evoluția este descrescătoare, ajungând la numai 20,41% pondere în total sector servicii. În următorii trei ani se înregistrează un salt semnificativ, cu o creștere de 3,16 procente în 2010, respectiv 23,57%. În perioada 2011 – 2013, PIB-ul creat de această secțiune în total sector terțiar are un trend descrescător, înregistrând în 2013 o pondere de 19,15%.

În figura nr.12 este prezentată grafic evoluția produsului intern brut, în administrație publică și apărare, sănătate și asistență socială și învățământ.

Figura nr. 12. Ponderea PIB din administrație publică și apărare, sănătate și asistență socială și învățământ în cadrul sectorului terțiar.

2.2.7. Secțiunea învățământ

Serviciile de învățământ se adresează populației și au o importanță deosebită în evoluția societății omenești și în dezvoltarea economică. La nivel global, serviciile de învățământ sunt finanțate de la buget. Este cunoscut faptul că prin intermediul învământului se formează cadrele calificate, se pregătesc, formează și perfecționeză specialiștii pentru toate ramurile economice, motiv pentru care se impune cu prioritate ca acest domeniu să fie performant și să ofere servicii de calitate.

Plasarea învățământului în sectorul terțiar, presupune doar analizarea populației ocupate în această secțiune, întrucât datele referitoare la celălalt indicator au fost studiate în cadrul secțiunii anterioare. Datele privind populația ocupată în această ramură sunt prezentate în tabelul nr.13.

Tabel nr.13 Populația ocupată în învățământ mii persoane

Sursa: calcule determinate pe baza Balanței forței de muncă 1 ianuarie 2014

Anuarul statistic al României, edițiile 2004 – 2012

*Date previzionate

Evoluția în timp a acestui indicator a fost aproximativ constană, cu mici fluctuații. Față de anul 2004 în 2009, se observă o reducere a numărului de angajați de la 230 mii persoane la 386 mii, trend ce se menține descrescător până în anul 2010. În 2011se semnalează o nouă creștere la 392 mii persoane, iar în anii următori nivelul se menține la 376 -372 mii persoane. La nivelul sectorului terțiar, ponderea angajaților în învățământ reprezintă în jur de 12% din total cu un maxim de 12,57% în anul 2005.

Schematic evoluția acestui indicator este ilustrată în figura nr.13.

Figura nr.13. Populația ocupată în învățământ

2.2.8. Secțiunea sănătate și asistență socială

Serviciile de sănătate și asistență socială reprezintă o secțiune care se intercondiționează cu celelalte ramuri ale sectorului servicii și ale economiei naționale, fapt care le conferă o importanță deosebită în societatea noastră.

Această categorie de servicii sunt garantate de stat și finanțate din bugetul de stat, bugetele locale, bugetele asigurărilor sociale de sănătate sau din cotizațiile directe ale beneficiarilor.

Ca și în cazul celorlalte secțiuni ale sectorului terțiar, pentru a caracteriza nivelul serviciilor de sănătate și asistență socială se va analiza indicatorul populația ocupată în serviciile de sănătate și asistență socială prin studierea datelor din tabelul nr. 14.

Tabel nr.14 Populația ocupată în sănătate și asistență socială mii persoane

Sursa: calcule determinate pe baza Balanței forței de muncă 1 ianuarie 2014

Anuarul statistic al României, edițiile 2004 – 2012

*Date previzionate cu ajutorul unui program informatic

Anul 2008 a fost anul de vârf al perioadei de referință în care numărul persoanelor angajate în sănătate și asistență socială înregistra 409 mii persoane, cu 42 mii mai mult decât în anul 2004. În 2009, se consemnează o reducere sensibilă până la 395 mii, începând cu 2010, evoluția este ascendentă, cu o creștere de 8 mii, iar în ultimii trei ani ai perioadei analizate, populația ocupată în acest domeniu înregistrează un trend descrescător, ajungând în 2013 la 393 mii persoane.

În cadrul sectorului terțiar ponderea salariaților din acest domeniu s-a situat în jurul valoriii de 11% per total, cu excepția anului 2004 în care ponderea lucrătorilor din sănătate era 8,70% și în anul 2012 când acest indicator înregistra 9,83%.

Reprezentarea grafică din figura nr.14 ilustrează evoluția acestui indicator.

Figura nr. 14. Populația ocupată în serviciile de sănătate și asistență socială

Pentru creșterea nivelului calității vieții cetățenilor, este imperios necesară continuarea dezvoltării sectorului privat de sănătate în paralel cu cel public care la momentul actual asigură majoritar serviciile de sănătate și asistență socială.

2.3. Importanța comerțului în cadrul sectorului terțiar

Importanța comerțului în cadrul sectorului terțiar și al economiei naționale este demonstrată de ponderea lui în PIB, populația ocupată, producția, consumul intermediar și valoarea adăugată brută în comerț, investițiile în comerț și de volumul exportului și importului.

Tabel nr.15. Producția, consumul intermediar, valoarea adăugată brută în comerț

miliarde lei (RON) prețuri curente

Sursa: Date prelucrare pe baza anuarului statistic al României edițiile 2004 – 2012, Comisia Națională de Prognoză

*Date previzionate cu ajutorul unui program informatic

Din tabelul de mai sus se constată că evoluția celor trei indicatori înregistrează o tendință relativ constantă. Producția realizată de comerț, raportată la producția din sectorul terțiar se situează la un nivel de 21%, cu sensibile oscilații și o tendință descrescătoare în anii 2011 – 2013. Consumul intermediar are o tendință ascendentă până în anul 2008, creștere de 40,26% față de anul 2004, după care între anii 2010 – 2012, tendința este descrescătoare cu o scădere de 81,5% față de 2010 și o creștere de 1395,2 miliarde lei în 2013. Valoarea adăugată brută are o evoluție oscilantă de la 25,01% în 2004 până la 19,97% în total sector terțiar.

Reprezentarea grafică a celor trei indicatori este redată în figura nr.15.

Figura nr.15 Ponderea comerțului la realizarea producției, consumului intermediar și a valorii adăugate în cadrul sectorului terțiar.

O altă posibilitate de reflectare a importanței comerțului în sectorul terțiar o constituie și analiza investițiior care s-au efectuat în acest domeniu, aspect care ne oferă ocazia să cunoaștem care este locul comerțului în procesul investițional care se derulează în România.

Tabel nr. 16. Investițiile în comerț miliarde lei (RON) prețuri curente

Sursa: Date prelucrare pe baza anuarului statistic al României edițiile 2004 – 2012, Comisia Națională de Prognoză

*Date previzionate cu ajutorul unui program informatic

Începând cu anul 2004, se înregistrează o tendință concretă de creștere, de la un an la altul a investițiilor în comerț, cea mai semnificativă perioadă, cu rezultate deosebite, fiind perioada 2004-2008, în care investițiile au crescut de la 6180,6 miliarde lei în 2004, la 14403,6 miliarde lei în 2008. În perioada 2009 – 2012 trendul este descrescător, iar în anul 2012 comparativ cu anul 2011, investițiile nete realizate au crescut cu 12,3%, tendință care se menține și în anul 2013.

Diagrama acestui indicator este redată în figura nr. 16.

Figura nr.16. Investițiile în activitatea de comerț

Referitor la schimburile comerciale externe, de o importanță deosebită este și dinamica importurilor, alături de exporturile în valoare absolută. În 2012 exportul net a avut o contribuție negativă la PIB de -5,2%, față de anul 2008 când acest indicator înregistra un deficit de -13%.

Se preconizează că în perioada următoare pe fondul încetinirii consolidării fiscale și al revenirii economiei în Uniunea Europeană se va reveni la procesul de convergență care să conducă la creșterea importanței sectorului servicii în economia națională și paralel cu aceasta a contribuției în PIB la valori apropiate de cele ale sectorului servicii (70%) din Europa.

CAPITOLUL III

STUDIU DE CAZ PRIVIND POPULAȚIA OCUPATĂ ÎN COMERȚ ÎN JUDEȚUL TELEORMAN

3.1. Localizarea geografică a județului Teleorman

Situat în partea de sud a țării în partea centrală a Câmpiei Române, la intersecția dintre paralela 44 grade Nord și meridianul 25 grade Est, județul Teleorman se învecinează la nord cu județele Argeș și Dâmbovița, la est cu Giurgiu și la vest cu județul Olt, iar în partea de sud pe o lungime de circa 90 km fluviul Dunărea delimitează granița României cu Bulgaria.

Ca și suprafață județul Teleorman are 5.790 km2, respectiv 2,4% din suprafața țării înscriindu-se printre județele de mărime medie din România, situându-se pe locul 19 la nivel național după acest criteriu și pe locul 4 între județele din sud care sunt delimitate de fluviul Dunărea.

Pentru județul Teleorman ca și județ preponderant agrar (cu o suprafață agricolă 473.000 de hectare), vecinătatea cu fluviul Dunărea reprezintă un punct forte pentru dezvoltarea județului prin oportunitățile de cooperare transfrontalieră cu Bulgaria.

De asemenea situarea județului Teleorman în apropierea capitalei țării, constituie avantajul accesului la o infrastructură instituțională și socială dezvoltată, însă acest fapt poate avea și repercursiuni negative care să conducă la accentuarea unor probleme demografice la nivelul județului, prin migrația unui segment important al populației și implicit al forței de muncă în afara granițelor județului Teleorman.

3.2. Structura administrativă și demografia

Ca și structură administrativă județul Teleorman, are în componența sa, trei municipii (Alexandria, Turnu Măgurele și Roșiorii de Vede), două orașe (Zimnicea și Videle), 92 comune și 231 de sate, care reprezintă 97,9% din totalul localităților. Reședința de județ este municipiul Alexandria oraș care face parte din categoria orașelor mijlocii cu un important rol în coordonarea și armonizarea dezvoltării în teritoriu.

Referitor la repartiția în teritoriu a localităților, se constată că orașele și satele sunt relativ uniform distribuite în interiorul județului, cu o densitate de 0,8 orașe pe 1.000/Km2, valoare apropiată de densitatea medie pe țară (1,1 orașe / 1000 Km2), și 4,0 sate pe 1000 / Km2 , densitate inferioară mediei pe țară (5,6 sate pe 1000 / Km2).

Rețeaua localităților cu un număr mai mare de patru sate este concentrată în jumătatea nordică a județului, partea sudică se caracterizează prin comune cu mai puține sate, iar partea mediană a județului are o concentrare a comunelor cu cea mai mare populație, iar în partea vestică comunele sunt de mărime mai mică.

Conform datelor disponibile privind evidența populației la 1 iulie 2013 populația stabilă a județului Teleorman era de 383.139 locuitori, respectiv 11,76% în totalul poțulației Regiunii Sud-Muntenia, situându-se pe locul 4 ca număr de locuitori la nivel de regiune.

Tabel nr. 17 Distribuția populației pe medii de rezidență la nivel de regiune și județ la 1 iulie 2013 mii persoane și procente

Sursa: Institutul Național de Statistică – TEMPO – on-line

Populația stabilă a județului Teleorman conform datelor din tabelul de mai sus este majoritar rurală, respectiv 66,25% în total populație județ și numai 33,75% locuiește în mediul urban.

O repartizare a populației din mediul urban în municipii și orașe, evidențiază clasamentul următor: Alexandria cu 47.662 locuitori, Roșiorii de Vede cu 28.770 locuitori, Turnu Măgurele cu 26.979 locuitori, Videle cu 11.495 locuitori și Zimnicea cu 14.400 locuitori.

În mediul rural cele mai dezvoltate comune din punct de vedere economic au și un număr însemnat de locuitori, între care menționăm: Orbeasca – 7.555 locuitori, Peretu – 7.222, Plosca – 6.774, Botoroaga – 5.553, Izlaz – 5.352, Țigănești – 5.020, Dobrotești – 4.576, Poroschia – 4.520, Buzescu – 4.351, Măldăeni – 4.371, Drăgănești Vlașca – 4.122, Srioaștea – 3.948 și Mârzănești – 3.951 persoane.

La polul opus se înscriu comunele cu un număr mic de locuitori: Bujoreni – 1.018 locuitori, Sființești – 1.223, Săceni – 1.233, Didești – 1.283, Crângu – 1.446, Sârbeni – 1.459 , Moșteni – 1.503, Ciuperceni – 1.610, Slobozia Mândra – 1.651, Purani – 1.705, iar la finalul clasamentului Răsmirești – 805 persoane este comuna cu cel mai mic număr de locuitori.

Reprezentarea grafică a datelor din tabelul nr.17 este ilustrată în figura nr.17.

Figura nr.17. Distribuția pe medii de rezidență în județul Teleorman la 1 iulie 2013

Referitor la structura pe sexe a populației județului Teleorman se constată o ușoară preponderență numerică a populației feminine, respectiv 50,95% iar populația de sex masculin 49,05% în total populație județ.

Tabel nr. 18 Distribuția populației pe sexe la nivel de județ la 1 iulie 2013

mii persoane și procente

Sursa: Institutul Național de Statistică – TEMPO – on-line

Un alt aspect ce se remarcă pe lângă preponderența populației feminine, este declinul general înregistrat în special în rândul grupelor tinere la care se adaugă fenomenul de îmbătrânire a populației (județul Teleorman se situează la nivel de regiune Sud Muntenia în fruntea clasamentului ca pondere a populației de 65 ani și peste) și de migrație (migrația externă în creștere continuă) care are implicații adânci din punct de vedere economic la nivel de județ.

Schematic datele din tabelul nr.18. sunt reprezentate în diagrama nr.18

Figura nr.18. Distribuția pe sexe a populației județului Teleorman la 1 iulie 2013

Pe lângă aspectele mai sus prezentate un alt factor de influență asupra declinului populației din județul Teleorman este migrația, atât cea internă, cât și cea externă.

Tabel nr. 19. Mișcarea migratorie în anul 2013 – Județul Teleorman

Sursa: Institutul Național de Statistică – TEMPO – on-line

Din tatele prezentate în tabelul nr. 19, se poate aprecia că județul Teleorman se înscrie în rândul județelor cu sold migratoriu negativ. În anul 2013 și-au stabilit domiciliul în județul Teleorman 5013 persoane și au plecat din județ 6051 persoane. Astfel Teleormanul are o rată a migrației mult mai mare decât alte județe din regiunea Sud Muntenia, reprezentând un important furnizor de forță de muncă pentru capitala țării.

3.3. Comerțul – ramură importantă a economiei județului Teleorman

În cadrul regiunii Sud-Muntenia, județul Teleorman se înscrie în categoria județelor care au ca și profil dominant agricultura, alături de județele Giurgiu, Călărași și Ialomița. Ca și structură economică, regiunea Sud-Muntenia este o regiune în care motorul principal al creșterii economice este industria care în anul 2013 genera 28,77% din PIB-ul regional.

În vederea reflectării contribuției județului Teleorman la realizarea PIB la nivelul regiunii Sud-Muntenia se va analiza acest indicator pentru perioada 2009 – 2013

Tabel nr. 20. PIB-ul realizat de județul Teleorman în cadrul regiunii Sud Muntenia

miliarde lei (RON) prețuri curente

Sursa: Direcția Județeană de Statistică – Statistică teritorială 2013, Conturi naționale Regionale, edițiile 2009 – 2011

*Date estimate de Comisia Națională de Prognoză în profil teritorial

Conform datelor prezentate în tabelul anterior se constată că PIB-ul realizat de județul Teleorman în perioada de referință se înscrie într-un trend ascendant cu excepția anului 2010, an în care valoarea sa scade cu 82 miliarde lei prețuri curente față de 2009. Raportat la nivel de regiune PIB-ul realizat de județul Teleorman pe toată perioada luată în calcul se menține în jurul valorii de 8,50%. Pentru o imagine cât mai concludentă a indicatorului analizat, datele din tabelul nr.20 sunt redate grafic în figura nr. 19.

Figura nr. 19. PIB-ul realizat de județul Teleorman în cadrul regiunii Sud Muntenia

Economia județului Teleorman se bazează, foarte mult, pe sectorul agricol, totodată având o structură complexă în care industria are un aport semnificativ. Complexitatea structurii economiei județului este dată și de eterogenitatea sectoarelor activității economice, în care ponderile sectoarelor diferă.

În cadrul economiei județului Teleorman, comerțul este un domeniu de activitate în aproape în totalitate privatizat care reunește majoritatea firmelor active la momentul actual, firme care desfășoară atât comerțul cu ridicata cât și comerțul cu amănuntul.

De asemenea majoritatea firmelor cu capital privat autohton, dar și cele cu capital străin sunt în continuă dezvoltare în toate sectoarele economice: comerț, industrie și agricultură.

Rețeaua comercială este foarte bine dezvoltată în toate localitățile de pe cuprinsul județului atât în mediul urban cât și în mediul rural formată din peste 2000 de magazine, din care 16 supermarketuri.

La nivelul județului Teleorman la momentul actual, structura pe categorii de activități ale economiei are următoarea configurație: 4 regii autonome, 26 societăți comerciale cu capital de stat, 6240 companii private, 105 organizații cooperatiste, 124 societăți agricole, 2521 asociații familiale cu scop lucrativ, 657 persoane independente, care activează pe cont propriu.

În continuare este prezentată evoluția numărului unităților locale active din comerț pe clase de mărime în intervalul 2009-2013 în tabelul nr. 21

Tabel nr.21. Distribuția unităților locale active în activitatea de comerț CAEN Rev2

Număr unități

Sursa: Statistici teritoriale 2009 – 2013

*Date previzionate cu ajutorul unui program informatic

La nivelul județului Teleorman evoluția unităților active din comerț pe categorii de mărimi în perioada analizată are un trend descendent pe total județ, de la 2686 unități în 2009 la 2392 unități în 2013, scădere cu 294 unități. Pe clase de mărimi după numărul de salariați se evidențiază următoarea situație: clasa unităților cu 8-9 salariați are o evoluție descrescătoare de la 2517 unități în 2009 la 2212 unități în 2013; clasa unităților cu 10-49 salariați înregistrează o creștere ușoară de la 156 unități în anul 2009 la 168 unități în 2013, iar clasa unităților cu 50-249 salariați în perioada de referință se menține aproximativ constantă, situându-se în jurul valorii de 15 unități. Reprezentarea grafică a datelor din tabelul nr.21 este ilustrată în diagram nr.20.

Figura nr.20 Distribuția unităților locale active în activitatea de comerț pe clase de mărimi după numărul de salariați

Tabel nr.22. Cifra de afaceri, investițiile brute, investițiile nete în activitatea de comerț în județul Teleorman miliarde lei prețuri curente

Sursa: Statistică teritorială 2013, Conturi naționale Regionale, Registrul Comerțului

*Date estimate cu ajutorul unui program informatic

Potrivit datelor din tabelul de mai sus se constată că evoluția celor trei indicatori în perioada luată în calcul se află pe o pantă ascendentă. Astfel cifra de afaceri realizată de activitățile de comerț a crescut de la 2231 miliarde lei prețuri curente în 2009 la 3879 miliarde lei prețuri curente în 2013, creștere semnificativă de 1648 miliarde lei, respectiv 57,5 procente. Investițiile brute au înregistrat o creștere de 52,6% în anul 2013, față de anul 2009, iar investițiile nete au realizat un salt notabil de la 33 miliarde lei în 2009 la 87 miliarde lei în anul 2013. Reprezentarea grafică a datelor din tabelul nr.22 este redată în figura de mai jos.

Figura nr. 21 Cifra de afaceri, investițiile brute, investițiile nete în activitatea de comerț în județul Teleorman

3.4. Analiza populației ocupate în comerț în județul Teleorman

Transformările economice și sociale din ultimii 24 de ani au influențat piața muncii atât la nivel național, cât și la nivel regional și de județe, având ca rezultat o rată de ocupare în declin, mobilitate redusă între sectoare economice și zone geografice, piedici pentru accesul grupurilor vulnerabile și o serie de stimuli pentru ieșirea timpurie din activitate.

Evoluția populației active în județul Teleorman în perioada 2009 – 2013 este prezentată în tabelul nr. 23.

Tabel nr.23. Populația activă pe sexe a județului Teleorman mii persoane

Sursa: Balanța forței de muncă, Cercetarea statistică privind costul forței de muncă, Cercetări AMIGO la nivel regional

Populația activă civilă pe total județ, la finele anului 2013, era de 175,3 mii persoane, înregistrând o creștere cu 10,12 % față de anul 2009. Distribuția populației active pe sexe în perioada analizată evidențiază un dezechilibru sensibil între numărul bărbaților și femeilor în total populație activă pe județ. Astfel numărul bărbaților se menține în jurul valorii de 88 mii persoane, cu excepția anului 2011 în care numărul bărbaților era 83,7 mii.

Evoluția populației feminine în total populație activă în perioada de referință se situează în jurul valorii de 86 mii persoane.

Reprezentarea grafică a datelor din tabelul de mai sus este redată în figura nr. 22.

Figura nr.22 Distribuția populației active în județul Teleorman pe sexe

Forța de muncă de care dispune județul Teleorman beneficiază de calificare corespunzătoare și are specialiști pentru toate ramurile economice existente.

Tabel nr. 24. Populația ocupată pe sectoare de activitate în județul Teleorman

mii persoane

Sursa: Calcule determinate pe baza Balanței forței de muncă, Cercetări AMIGO la nivel regional

Analizând datele din tabelul 24 se poate observa că ponderea populației ocupate în sectorul primar este predominantă cu o evoluție fluctuantă în perioada de referință cu valori maxime în 2013, respectiv 127,4 mii persoane. Pe locul secund se situează populația ocupată în sectorul serviciilor cu o evoluție aproximativ constantă, situându-se în jurul valorii de 41,5 mii persoane și pe ultimul loc se plasează populația ocupată în sectorul secundar cu o evoluție ascendentă de la 25,1 mii persoane în anul 2009 la 28,1 mii în anul 2013, creștere de 11,19%. Proporția populației ocupate pe sectoare ale economiei în județul Teleorman este reprezentată grafic în figura nr.23.

Figura nr. 23. Populația ocupată se sectoare ale economiei în județul Teleorman

În ceea ce privește populația ocupată în activitatea de comerț comparativ cu populația ocupată în sectorul terțiar și total populație ocupată în județul Teleorman, datele se regăsesc în tabelul nr. 25

Tabel nr. 25. Populația ocupată în comerț comparativ cu populația ocupată în sector servicii și în total populație ocupată județ mii persoane

Sursa: Calcule determinate pe baza Balanței forței de muncă, Cercetări AMIGO la nivel regional

În perioada 2009 – 2013 populația ocupată în comerț în cifre absolute a cunoscut o evoluție aproximativ constantă cu sensibile oscilații, încadrându-se în intervalul 14,5 mii persoane în anul 2010 și 15,2 mii persoane în anul 2013. La nivelul județului Teleorman, ponderea populației ocupate în comerț în total populație ocupată înregistrează o evoluție fluctuantă cu valori maxime în 2011, respectiv 9,8 mii persoane și valori minime în anul 2013 de numai 7,7 mii persoane, situație determinată de restructurările intervenite ca și consecință a situației economice actuale care a obligat agenții economici să recurgă la asemenea măsuri.

În cadrul serctorului servicii, populația ocupată în comerț, reprezintă o pondere semnificativă, în medie de 36,8 mii persoane. În 2009 numărul lucrătorilor comerciali reprezenta 38,4 mii persoane cu 3,2 mii persoane mai puțin în 2010 și cu 2,5 mii persoane mai puțin în anul 2011. În anul 2012 numărul salariaților din comerț reprezenta 37,8 mii cu 0,6 mii mai puțin decât în anul 2009. Anul 2013 adâncește declinul populației ocupate în comerț, reprezentând 36,5 mii lucrători comerciali cu 1,3 mii mai puțin decât în anul precedent. O imagine clară a evoluției populației ocupate în comerț ne oferă diagrama din figura nr. 24.

Figura nr. 24. Populația ocupată în comerț în județul Teleorman

Tabel nr. 26. Populația ocupată în comerț în județul Teleorman pe grupe de vârstă

mii persoane și procente în total populație comerț

Sursa: Calcule determinate pe baza Balanței forței de muncă, Buletine statistice lunare, Cercetări AMIGO la nivel regional

Structura populației ocupate în comerț în județul Teleorman pe grupe de vârstă, prezentată în tabelul de mai sus, evidențiază ponderea cea mai ridicată pentru grupa de vârstă de 25-34 ani – aproximativ 33% în total populație pe toată perioada de referință (aproximativ 4400 persone), pe locul secund pe situează grupa de 35-44 ani cu o proporție de 21% (în jur de 32000 persoane), urmează grupele de vârstă de 15-24 ani și 45-54 ani cu procente cuprinse în intervalul 16-19%, iar grupa de vârstă de 55- 64 ani cu un procent aproximativ constant pe toată perioada în jur de 12% în total populație comerț. Ponderea cea mai redusă de doar 0,1 – 0,2% este reprezentată de grupa de 65 ani și peste.

Pentru o imagine cât mai concludentă, datele din tabelul anterior sunt ilustrate schematic în diagram nr.25.

Figura nr.25. Distribuția populației ocupate în comerț în județul Teleorman pe grupe de vârstă

Tabel nr. 27. Populația ocupată pe forme de comerț, pe medii de rezidență și pe în sexe județul Teleorman mii persoane și procente în total populație comerț

Sursa: Calcule determinate pe baza Balanței forței de muncă, Buletine statistice lunare, Cercetări AMIGO la nivel regional

Repartiția populației ocupate pe forme de comerț în perioada analizată înregistrează o evoluție oscilantă în cazul ambelor forme de comerț. Astfel populația ocupată în comerț cu ridicata înregistrează ponderi superioare pe toata durata analizată comparativ cu populația ocupată în comerțul cu amănuntul, cu valori cuprinse în intervalul 55 -59% în total populație comerț, față de 41- 45% pondere în total lucrătorilor comerciali.

Repartiția populației ocupate în comerț pe medii de rezidență evidențiază o evoluție ascendentă în perioada luată în calcul în cazul mediului urban, cu o creștere de 2 procente de la 61% în total populație comerț în anul 2009, la 63% în anul 2013.

În cazul angajaților comerciali în mediul rural, ponderile deținute sunt net inferioare celor deținute în mediul urban cu 24% mai mici față de valoarea minimă înregistrată în mediul urban, respectiv 61% și tot cu 24% mai mică față de valoarea maximă înregistrată în mediul urban, respectiv 63% în total lucrători comerciali.

Repartiția lucrătorilor comerciali pe sexe, evidențiază o evoluție fluctuantă în cazul populației feminine cu valori maxime în anul 2011, respectiv 50,1% în total angajați comerciali și valori minime în 2010, respectiv 48%. În cazul lucrătorilor comerciali bărbați, proporția deținută de aceștia este superioară populației feminine, având o evoluție aproximativ constantă încadrându-se în jurul valorii de 51%.

Datele din tabelul anterior analizat sunt reflectate și sub formă grafică în figura nr.26.

Figura nr.26. Repartiția populației ocupate în comerț pe forme de comerț, pe medii și pe sexe

La nivelul județului Teleorman referitor la cererea forței de muncă profilul dominant luând ca și criteriu nurărul locurilor de muncă vacante, determină clasamentul următor: comerț, construcții, turism și alimentație, electric și economic. Cele mai cerute ocupații de angajatori, analizate în 2013 comparativ cu anul precedent, cu creștere a locurilor de muncă vacante și cu balanță pozitivă ca diferență între locurile de muncă vacante și numărul de șomeri au fost înregistrate în domeniile: industrie, comerț, construcții, turism și alimentație, electric, economic.

În ceea ce privește rata șomajului în județul Teleorman în perioada de referință de la 11,5 % valoare înregistrată în 2009 are loc o evoluție descrescătoare până în anul 2012 când acest indicator atinge valoarea de 9,4 procente cu 2,1% mai puțin, valoare ce se menține și în anul 2013.

IV. CONCLUZII

Economia României a ultimului deceniu a cunoscut modificări structurale importante în cazul mai multor sectoare, dinspre sectorul primar – agricultură și minerit, către sectorul secundar – industrie și, mai departe, către sectorul terțiar, fapt determinat de influența mai multor factori printre care pot fi menționați: continuarea procesului de privatizare, intrarea în Uniunea Europeană, noi piețe de desfacere, creșterea competitivității, schimbări la nivel social, transformări tehnologice, schimbări ale sistemului financiar la nivel global.

Din analiza celor mai sugestivi indicatori privind evoluția sectorului terțiar în economia națională a ultimului deceniu, forța de muncă ocupată în acest sector comparativ cu celelalte sectoare ale economiei și participarea sectorului serviciilor la crearea PIB, comparativ cu celelalte sectoare ale economiei se desprind următoarele concluzii:

– Repartiția pe sectoare ale economiei a populației ocupată în ultimii zece ani, evidențiază un decalaj destul de mare între sectorul primar (valori cuprinse în intervalul 25,3 -29%) și celelalte sectoare secundar (valori cuprinse în intervalul 27 -42,7%) și terțiar (valori cuprinse în intervalul 30,1 – 49,8%).

– În sectorul serviciilor populația ocupată, a înregistrat o evoluție fluctuantă cu ușoare creșteri și descreșteri (de aproximativ +/- 5%), cu o valoare minimă înregistrată în 2005 de numai 30,1% în total populație ocupată și o valoare maximă de 49,8% în anul 2008, menținând un trend aproximativ constant până în pragul valorii de 50% în perioada următoare. La nivelul anului 2013 repartiția populației ocupate pe sectoare ale economiei nationale arată că 30,0% din totalul persoanelor ocupate erau concentrate în sectorul primar, 28,8% în sectorul secundar (industrie și construcții), iar 40,7% în servicii.

– Contribuția la realizarea PIB pe sectoare de activitate ale economiei naționale evidențiază clasamentul următor: sectorul servicii cu cea mai mare pondere la crearea PIB de aproximativ 50%, pe locul secund sectorul secundar cu o valoare de aproximativ 37,6% și pe ultimul loc se situează sectorul primar cu o proporție de aproximativ 5,6%.

În concluzie, se poate aprecia că evoluția structurii economiei românești a ultimului deceniu, reflectă o economie emergentă, care a depășit faza critică, fierbinte și care este în refacere, cu un sector al serviciilor încă sub media UE, dar și o schimbare a structurii dinspre ramurile cu valoare adăugată mică, (cazul sectorului agricol), spre ramuri cu valoare adăugată mare, ceea ce este benefic și contribuie la îndeplinirea criteriilor de convergență reală spre zona euro.

Analiza principalelor structuri ale sectorului servicii conform clasificării CAEN în ultimul deceniu prin intermediul celor doi indicatori mai sus menționați reflectă imaginea următoare:

– Secțiunea comerț are o evoluțe crescătoare a populației ocupate atingând o pondere de 32,77% în sectorul terțiar în anul 2013 față de 22,24% în anul 2004; valorile PIB-ului create de comerț cumulate cu hoteluri și restaurante, transport, depozitare și comunicații în cifre absolute și ca procente în total PIB sector servicii înregistrează o evoluție fluctuantă, cu un trend negativ începând cu anul 2009, descreștere ce se accentuează ajugând la valoarea de 63563,4 miliarde lei prețuri curente în 2013, respectiv 21,02%;

– Secțiunea hoteluri și restaurante se caracterizează printr-o evoluție ascendentă a populației ocupate la nivel de secțiune de la 133 mii persoane în anul 2004 la 187 mii persoane în anul 2013;

– Secțiunea transport, depozitare și comunicații caracterizată printr-o evoluție oscilantă a populației ocupate atât în cadrul secțiunii cât și în cadrul sectorului terțiar cu valori de vârf în 2007, respectiv 478 mii persoane și 13,15% în total servicii, urmând o reducere semnificativă a lucrătorilor din acest domeniu, ajugând în 2013 la numai 431 mii persoane, respectiv 11,36% în total populație servicii;

– Secțiunea intermedieri financiare și asigurări pentru care se evidențiază o evoluție crescătoare a populației ocupate de la 82 mii persoane în 2004 la 144 mii persoane în anul 2013, situație similară înregistrată de acest indicator și în total populație sector terțiar până în anul 2011, urmând apoi o ușoară scădere ajungând la valoarea de 3,79% în 2013; PIB –ul creat de această secțiune înregistrează o evoluție ascendentă de la 5578,4 miliarde lei prețuri curente în 2004 la 17909,64 miliarde lei prețuri curente în 2013;

– Secțiunea tranzacții imobiliare și alte servicii caracterizată printr-o evoluție oscilantă atât ca număr de lucrători cât și ca pondere a cestui indicator în totalul populației la nivel de sector servicii, situându-se în jurul valorii de 13%; PIB-ul realizat de acestă secțiune înregistrează un trend cu fluctuații sensibile atingând valoarea de 98543,8 miliarde lei prețuri curente în 2013 respectiv 32,57%;

– Secțiunea administrație publică și apărare se evidențiază cu un trend ascendent al populației ocupate până în anul 2009, urmat de o descreștere ușoară ajungând în 2013 la 457 mii lucrători; PIB-ul realizat de această secțiune cumulat cu serviciile de sănătate și asistență socială și învățământ în cifre absolute și ca pondere în total servicii înregistrează o evoluție oscilantă atingând valoarea de 57931,0 miliarde lei prețuri curente în 2013 respectiv 19,15% în total servicii;

– Secțiunea învățământ în cadrul căreia populația ocupată a înregistrat un trend aproximativ constant, cu mici fluctuații, situându-se în jurul valorii de 386 mii angajați în perioada analizată;

– Secțiunea sănătate și asistență socială pentru care populația ocupată s-a situat în jurul valoriii de 11% per total populație ocupată în sector servicii.

Principalele concluzii ce se desprind din analiza demografică la nivelul județului Teleorman reflectă următoarele aspecte:

tendința de scădere a numărului populației;

diminuarea populației urbane pe fondul dominării populației rurale; preponderența numerică a populației feminine în total populație județ de 50,95%;

rata migrației interne și externe în creștere pe fondul accentuării șomajului;

declinul general înregistrat în special în rândul grupelor tinere la care se adaugă fenomenul de îmbătrânire a populației.

Pentru a veni în întâmpinarea fenomenului de îmbătrânire a populației se recomandă implementarea unor politici la nivelul județului care să conducă la prelungirea vieții active pentru adulți.

Județul Teleorman are ca și profil dominant agricultura, care alături de comerț, transporturi și industrie au o contribuție ridicată în formarea PIB. Raportat la nivel de regiune Sud Muntenia PIB-ul realizat de județul Teleorman în perioada 2009 – 2013 se menține în jurul valorii de 8,50%.

Din analiza comerțului ca domeniu important în cadrul economiei județului Teleorman, se desprind concluziile: comerțul este un domeniu de activitate în totalitate privatizat care reunește majoritatea firmelor active a căror evoluție pe categorii de mărimi în perioada analizată are trend descendent pe total județ, de la 2686 unități în 2009 la 2392 unități în anul 2013, scădere cu 294 unități; cifra de afaceri, investițiile brute și nete în activitatea de comerț au înregistrat o evoluție ascendentă de la 2231 miliarde lei prețuri curente în 2009 la 3879 miliarde lei prețuri curente în 2013 (cifra de afaceri), creștere de 52,6% în anul 2013, față de anul 2009 investițiile brute, iar investițiile nete au realizat un salt notabil de la 33 miliarde lei în 2009 la 87 miliarde lei în anul 2013.

Principalele concluzii desprinse din informațiile AMIGO asupra pieței muncii cu privire la populația activă în județul Teleorman și a populației ocupată în comerț reflectă:

tendință de creștere (2009-2013) la nivel de județ a populației active cu diferențe majore pe sexe (populația masculină depășește numeric populația feminină) și pe sectoare de activitate determinând următoarea ierarhie în 2013: sector primar 64,6%, serviciile 21,2% și sector secundar 14,2%.

tendință de creștere a populației ocupate în comerț în perioada analizată de la 153,1 mii persoane la 197,2 miipersoane.

În ceea ce privește distribuția populației ocupată pe forme de comerț, pe grupe de vârstă, pe sexe și medii de rezidență în perioada analizată se constată următoarele aspecte caracterizate prin:

diferențe majore pe sexe (ponderi superioare a populației masculine) și medii rezidențiale a populației ocupate în comerț (ponderi mai mari a populației în mediul urban și mai scăzute în mediul rural);

diferențe majore a populației ocupate pe forme de comerț, ponderi net superioare pentru comerțul cu ridicata;

diferențe semnificative pe grupe de vârstă: ponderea cea mai ridicată este deținută de grupa 25-34 ani – cu aproximativ 33% în total populație (aproximativ 4400 persone), pe locul secund pe situează grupa de 35-44 ani cu o proporție de 21% (în jur de 32000 persoane), urmează grupele de vârstă de 15-24 ani și 45-54 ani cu procente cuprinse în intervalul 16-19%, iar grupa de vârstă de 55- 64 ani cu un procent aproximativ constant pe toată perioada în jur de 12% în total populație comerț. Ponderea cea mai redusă de doar 0,1 – 0,2% este reprezentată de grupa de 65 ani și peste.

În ceea ce privește rata șomajului în județul Teleorman în perioada de referință de la 11,5 % valoare înregistrată în 2009 are loc o evoluție descrescătoare până în anul 2012 când acest indicator atinge valoarea de 9,4 procente cu 2,1% mai puțin, valoare ce se menține și în anul 2013. Această valoare este în continuare superioară mediei regionale și naționale.

BIBLIOGRAFIE

Anghelache C., “România 2011. Starea economică în malaxorul crizei”, Editura Economică, București 2011;

Anghelache, C., ”Romania 2012. Starea economică în criză perpetuă”, Editura Economică, București, 2012;

Anghelache C. “Tratat de statistică teoretică și economică”, Editura Economică, București, 2008;

Anghelache C., Isaic-Maniu AL., Mitruț C., Voineagu V. „Sistemul conturilor naționale: sinteze și studii de caz”, Editura Economică, București, 2011;

Anghelache Constantin, ”Măsurarea și compararea dezvoltării economice”, Editura Economică, București, 2001;

Angelescu Coralia, ”Economie” Ediția a V a, Editura Economică, București, 2000;

Bădiță Ion, Duță, Imbrescu I., ”Microeconomie”, Editura de Vest, Timișoara, 2001;

Benjamin, C., Herrard A., Hane_e-Bigot, M., Tave_re, C. „Forecasting with an Econometric Model”, Springer, 2010;

Biji, M., Lilea, E., Roșca, E., Vătui, M. ”Statistica pentru economiști” Editura Economică, București, 2010;

Brăbeanu Marin, „Piața: principii și sisteme”, Editura Universitaria, Craiova, 2002;

Cristureanu,Cristiana., „Tranzacțiile internaționale în economia imaterială”, Ed.C.H.Beck, București, 2009;

Cătoiu I., Balaure V., Veghes C., Management și marketing”, Editura Uranus, București, 2007;

Crișan Silviu, „Managementul serviciilor”, Editura Universității Lucian Blaga, Sibiu, 2003;

Enica, N. , „Comerțul interindustrial”, Editura A.S.E., București, 2002;

Emilian Radu, „Inițiere în managementul serviciilor”, Editura Expert, București, 2001;

Florescu C, Mâlcomete, P.Pop, Marketing, Editura Economică, București, 2003

Hapenciuc, C.V, „Economia serviciilor”, Suceava, 2007;

Ioncică, M., „Economia serviciilor. Abordări teoretice și implicații practice”, Ed. Uranus, București, 2006;

Ioncica.Maria „Economia serviciilor, Teorie și practică”, Ediția a III a, revăzută și adăugită, Editura Uranus, București, 2003;

Ioncica M., Minciu R., Stanciulescu G., „Economia serviciilor”, Editura Uranus, Bucuresti, 1999;

Ionașcu V., Popescu M., „Economia comerțului, sinteze, studii de caz, aplicații practice”, Editura Universitară, București, 2003;

Ionașcu Viorica, Pavel Camelia, ”Economia serviciilor, Ediția a II a revăzută și adăugită”, Editura ProUniversitaria, București, 2009;

Ionescu Ion, Inașcu Viorica, Poescu Manuela, ”Economia întreprinderilor de turism și comerț”, Editura Uranus, București, 2002;

Negrușa Adina Letiția, ”Management general, Principii și concepte fundamentale”, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2009;

Răbonțu Cecilia Irina, ”Serviciile în economia românească”, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2005;

Untaru Nicoleta Elena, ”Economia serviciilor – Suport de curs”, Brașov, 2009;

Turtureanu Anca, ”Economia serviciilor”, Editura Universitaria, București 2010;

Zaharia M coordonator, ”Economia serviciilor”, Universitatea Româno-Americană București, Editura Universitară București, 2005;

http://www.crda-robg.ro/teleorman;

www.eurostat.eu;

www.insse.ro;

http://www.regionis.info/judetul teleorman;

***Anuarul Statistic al României edițiile 2004 -2012; vacante

***Agenția națională pentru ocuparea forței de muncă;

***Buletine Statistice lunare și regionale;

***Balanța forței de muncă la 1 ianuarie 2014;

***Cercetarea statistică asupra locurilor de muncă;

***Cercetarea statistică asupra forței de muncă în gospodării;

***Cercetarea statistică asupra costului forței de muncă;

***Cercetări AMIGO la nivel regional;

***Colecția Revista de comerț 2010 – 2012;

***Comisia Națională de Prognoză;

***Consiliul Județean Teleorman;

*** Conturi naționale Regionale, Registrul Comerțului;

***Direcția Regională de Statistică Teleorman;

*** Informații statistice operative, publicație editată de Institutul Național de Statistică;

*** Oficiul Registrului Comerțului Teleorman;

***Statistică teritorială 2013.

.

BIBLIOGRAFIE

Anghelache C., “România 2011. Starea economică în malaxorul crizei”, Editura Economică, București 2011;

Anghelache, C., ”Romania 2012. Starea economică în criză perpetuă”, Editura Economică, București, 2012;

Anghelache C. “Tratat de statistică teoretică și economică”, Editura Economică, București, 2008;

Anghelache C., Isaic-Maniu AL., Mitruț C., Voineagu V. „Sistemul conturilor naționale: sinteze și studii de caz”, Editura Economică, București, 2011;

Anghelache Constantin, ”Măsurarea și compararea dezvoltării economice”, Editura Economică, București, 2001;

Angelescu Coralia, ”Economie” Ediția a V a, Editura Economică, București, 2000;

Bădiță Ion, Duță, Imbrescu I., ”Microeconomie”, Editura de Vest, Timișoara, 2001;

Benjamin, C., Herrard A., Hane_e-Bigot, M., Tave_re, C. „Forecasting with an Econometric Model”, Springer, 2010;

Biji, M., Lilea, E., Roșca, E., Vătui, M. ”Statistica pentru economiști” Editura Economică, București, 2010;

Brăbeanu Marin, „Piața: principii și sisteme”, Editura Universitaria, Craiova, 2002;

Cristureanu,Cristiana., „Tranzacțiile internaționale în economia imaterială”, Ed.C.H.Beck, București, 2009;

Cătoiu I., Balaure V., Veghes C., Management și marketing”, Editura Uranus, București, 2007;

Crișan Silviu, „Managementul serviciilor”, Editura Universității Lucian Blaga, Sibiu, 2003;

Enica, N. , „Comerțul interindustrial”, Editura A.S.E., București, 2002;

Emilian Radu, „Inițiere în managementul serviciilor”, Editura Expert, București, 2001;

Florescu C, Mâlcomete, P.Pop, Marketing, Editura Economică, București, 2003

Hapenciuc, C.V, „Economia serviciilor”, Suceava, 2007;

Ioncică, M., „Economia serviciilor. Abordări teoretice și implicații practice”, Ed. Uranus, București, 2006;

Ioncica.Maria „Economia serviciilor, Teorie și practică”, Ediția a III a, revăzută și adăugită, Editura Uranus, București, 2003;

Ioncica M., Minciu R., Stanciulescu G., „Economia serviciilor”, Editura Uranus, Bucuresti, 1999;

Ionașcu V., Popescu M., „Economia comerțului, sinteze, studii de caz, aplicații practice”, Editura Universitară, București, 2003;

Ionașcu Viorica, Pavel Camelia, ”Economia serviciilor, Ediția a II a revăzută și adăugită”, Editura ProUniversitaria, București, 2009;

Ionescu Ion, Inașcu Viorica, Poescu Manuela, ”Economia întreprinderilor de turism și comerț”, Editura Uranus, București, 2002;

Negrușa Adina Letiția, ”Management general, Principii și concepte fundamentale”, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2009;

Răbonțu Cecilia Irina, ”Serviciile în economia românească”, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2005;

Untaru Nicoleta Elena, ”Economia serviciilor – Suport de curs”, Brașov, 2009;

Turtureanu Anca, ”Economia serviciilor”, Editura Universitaria, București 2010;

Zaharia M coordonator, ”Economia serviciilor”, Universitatea Româno-Americană București, Editura Universitară București, 2005;

http://www.crda-robg.ro/teleorman;

www.eurostat.eu;

www.insse.ro;

http://www.regionis.info/judetul teleorman;

***Anuarul Statistic al României edițiile 2004 -2012; vacante

***Agenția națională pentru ocuparea forței de muncă;

***Buletine Statistice lunare și regionale;

***Balanța forței de muncă la 1 ianuarie 2014;

***Cercetarea statistică asupra locurilor de muncă;

***Cercetarea statistică asupra forței de muncă în gospodării;

***Cercetarea statistică asupra costului forței de muncă;

***Cercetări AMIGO la nivel regional;

***Colecția Revista de comerț 2010 – 2012;

***Comisia Națională de Prognoză;

***Consiliul Județean Teleorman;

*** Conturi naționale Regionale, Registrul Comerțului;

***Direcția Regională de Statistică Teleorman;

*** Informații statistice operative, publicație editată de Institutul Național de Statistică;

*** Oficiul Registrului Comerțului Teleorman;

***Statistică teritorială 2013.

.