Analiza Perioadelor ”negre” PE Pietele Bursiere Internationale

ANALIZA PERIOADELOR ”NEGRE” PE PIEȚELE BURSIERE INTERNAȚIONALE

Introducere

Această lucrare are ca și subiect principal criza care a avut loc în 2008. Am ales această temă deoarece doresc să scot în evidență ce ușor poate fi afectată economia unei țări și cum depinde fiecare țară de alta. Chiar dacă această criză a debutat în Statele Unite ale Americii, chiar și Europa a fost afectată din punct de vedere economic. Lucrarea este structurată în trei părți, fiecare capitol având un anumit număr de subcapitole.

Primul capitol este o descriere teoretică a tot ceea ce înseamnă bursa, o mică introducere în istorie, o scurtă descriere a modului de organizare și de cate tipuri este.

Al doilea capitol prezintă partea teoretică a unor instrumente financiare care se tranzacționează pe piața de capital.

În final, al treilea capitol, este un studiu de caz în care se explică de unde a început criza, din ce cauză și cum au fost afectate anumite țări de această criză,o criză care unii spun că se așteptau să apară, iar alții nu erau pregătiți. 

Capitolul I. Piețele bursiere internaționale

Aspecte teoretice privind bursele internaționale

Istoria bursei

Bursa se poate spune că a avut un proces evolutiv, care a început acum aproape 2000 de ani, în Greci și Roma antică, ajungând la importanța pe care o are astăzi în cadrul economiei unei țări.

Deși unii oameni de știință consideră că momentul cheie din istorie ar fi atunci când s-a înființat Compania Indiilor Olandeze de Est, în 1602, alții susțin că o cotă de piață a existat incă din Roma Antică.

Înainte să apară marele Imperiu Roman, exista o societate publicanorum, organizație de contractori sau arendași care au efectuat construirea de temple și alte servicii pentru guvern.

Un astfel de serviciu a fost hrănirea de gâște de pe Dealul Capitoliului ca o recompensă că au salvat Roma de o invazie galică in 390 î. Hr în urma gălăgiei făcute de ei.

Astfel, cei care participau la asemenea organizații, primeau anumite părți sau acțiuni, cum de multe ori spunea chiar și Cicero în discursurile lui ”acțiuni care au avut un preț foarte ridicat la momentul respectiv”. Astfel de dovezi, în opinia lui Malmendier, arată că instrumentele erau negociabile, iar valoarea se baza pe succesul organizației.

Pe lângă aceste organizații, mai existau și târgurile, locuri de adunare a oamenilor care veneau din diferite părți ale lumii ca să își vândă marfa sau să facă schimb de mărfuri.

În mod treptat, au apărut o rețea de târguri specializate și bine organizate, ajungându-se să se constituiască chiar și asociații de comerț. Disputele care apăreau în tranzacții erau soluționate la tribunale special înființate, aplicându-se legea comerciantului. Din cauza numeroaselor tranzacții care aveau loc, s-a introdus un nou mijloc de schimb ”scrisoarea de târg”. Aceste scrisori permiteau extinderea creditului prin amânarea plății unei mărfi, de asemenea puteau circula din târg în târg, astfel reglând plățile prin anularea creditelor sau debitelor, ce mai rămânea putându-se plăti în bani.

În 1171, autoritățile din Republica Venețiană, au ajuns să fie îngrijorați de pierderile avute în trezorerie, în urma războiului,așa că au perceput un împrumut forțat de la cetățeni. Aceste datorii se numeau Prestiti, fiind plăți de 5% dobândă pe an cu o scadență pe o perioadă nedeterminată.

La început, totul a fost privit cu suspiciune, dar s-a realizat că de fapt este o investiție valoroasă ce poate fi cumpărată și vândută, astfel a început piața obligațiunilor.

În secolul al XII-lea, curtierii francezi se ocupau de gestionarea și reglementarea datoriilor comunităților agricole în numele băncilor, putem astfel spune că acești oameni pot fi numiți ca primii brokeri.

La sfârșitul secolului al XII-lea, se făceau adunări în orașul Bruges,de unde vine si denumirea de ”bursă”, într-o clădire care aparținea familia nobilului Van der Beurze, pe al cărui frontispiciu erau sculptate în piatră trei pungi (fr. bourse).

La mijlocul secolului al XIII-lea, bancherii din Pisa, Verona, Genova și Florența, au fost primii care au început să tranzacționeze cu titluri pentru împrumuturile la stat toate acestea fiind posibile deoarece erau state independente, nefiind conduse de un duce ci de un consiliu de cetățeni influenți. De asemenea, au fost primii care au emis acțiuni, fiind urmați abia in în secolul XVI-lea de către Companiile din Anglia și Țările de Jos.

Compania Indiilor Olandeze de Est a fost prima societate pe acțiuni cu grad mare de capitalizare, acțiuni care au fost negociate la Bursa din Amsterdam fondată în 1611, fiind prima bursă de acțiuni de capital din lume. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Bursa de Obligațiuni de la Frankfurt, avea rolul șefului de registru de subscriere a împrumuturilor.

Bursele au început să se dezvolte în secolul al XIX-lea, ajungând sa joace un rol important în industrializarea Europei și a Americii de Nord. Deși în Asia, bursele nu au avut un rol așa de important ca și în Europa, totuși au marcat începutul transformării Japoniei dintr-o țară agrară într-o putere industrială. Din cauza că în Japonia nu existau fonduri de capital financiar, impozitele fiind plătite în natură, în orez, a fost mai greu de înființat bursa, dar în final au reușit să o pună în funcțiune la 15 mai 1878, la Tokyo.

Bursa din Londra a fost fondată in 1773 , nefiind printre cele mai vechi piețe financiare, dar a devenit ce mai importantă bursă de capital din lume pe perioada guvernării a reginei Victoria.

Bursa din New York a reușit să își câștige un renume abia după războiul de secesiune, având o contribuție importantă la industrializarea Statelor Unite.

În România, bursa de comerț a fost înființată în secolul al XIX-lea după modelul francez la București și Brăila. Legea burselor a fost votată în 1881 și se referea la modul de înființare a burselor de valori mobiliare și stabilirea principalelor operațiuni ce se pot efectua.

Apariția primelor burse de mărfuri din lume

Prima bursă înființată a fost cea de la Anvers în 1531, având o clădire proprie unde aveau loc tranzacții cu mărfuri coloniale. Deși cea de la Londra a fost înființată în 1554, fiind denumită ”Royal Exchange”, din 1773 a trecut numai pe schimbul de efecte financiare.

La Paris, în 1639, apar o serie de agenții de schimb în domeniul negocierii titlurilor de valoare, extindându-se apoi la Lyon, Toulouse și Rouen, iar la Montpellier abia la sfârșitul secolului al XVII-lea.

La jumătatea secolului al XVI-lea, apar în Germania primele burse la Augsburg, Nunburg și Hamburg, iar la Berlin abia la începutul secolului al XVII-lea.

Burse care au mai fost înființate au fost la Basel în 1699, Paris în 1724, Viena în 1761, New York în 1792, Bruxelles în 1801, Roma în 1872, Madrid în 1831, Milano în 1833, Geneva în 1850, Tokyo în 1855, ș.a. .

Cele mai importante piețe bursiere din lume ar fi cele de la New York, Londra, Frankfurt, Tokyo.

Principalele perioade ”negre” de pe piața bursieră

1720 – Crah în Marea Britanie în decembrie, în urma bulelor speculative, care au dus la falimentul Companiei Mărilor din Sud și al băncii Law.

1882 – Crah al Uniunii Generale. Din cauza falimentului acestei bănci catolice franceze ajung la faliment numeroși agenți de brokeraj, afectează bursele de la Lyon și Paris aruncând țara în criză economică

1929 – Crah pe Wall Street. Indicele Dow Jones pierde peste 22% la începutul ședinței din 24 octombrie, dar îșî revine la final și încheie ședința cu o cădere de 2.1%. În 28 octombrie cade până la 13%, iar a doua zi cu 12%. Din cauza crizei, speculațiile bursiere se opresc și marchează începutul Marii Recesiuni din Statele Unite, de asemenea și al unei crize economice mondiale, afectând întreaga Europa.

1987 – Crah pe Wall Street în urma unui deficit comercial și a unei creșteri a ratelor dobânzilor de referință stabilite de Bundesbank, indicele Dow Jones ajungând să scadă cu 22,6% într-o singură zi. Acesta este primul crah din era informatică.

1998 – Crahul rusesc. În urma scăderii valorii rublei până la 60% în decurs de 11 zile, Rusia ajunge să se confrunte cu o criză economică și monetară.

2000 – Sfârșitul bulei de internet. Speculațiile ce au avut loc în jurul valorilor bursiere legate de internet și de noile tehnologii se sparg. După ce a avut un record de 5.048,62 de puncte în 10 martie, indicele Nasdaq ajunge să scadă cu 27% în primele două săptămâni ale lunii aprilie și cu 39,3% într-un an. Din cauza acestor scăderi au ajuns să fie afectate toate piețele legate de ”Noua Economie”.

2001 – După atentatele din 11 septembrie care s-au soldat cu aproximativ 3.000 de morți, bursa din New York a fost închisă timp de o săptămână. După ce s-a redeschis, indicele Dow Jones a ajuns să aibe cea mai importantă scădere din istorie, de 648,81 de puncte (7,3%).

2002 – Căderea burselor din lume din cauza fraudelor comise de grupul american de telecomunicații Worldcom și din cauza falsificării conturilor grupului american de energie Enron. Au avut loc scăderi vertiginoase la Frankfurt de 43,9%, Paris de 33% și Londra de 24,8%.

2008 – Criza financiară globală. Această criză a dus la amenințarea de colaps total a instituțiilor financiare, salvarea băncilor de către guvernele naționale și declin pe piețele bursiere din întreaga lume.

Mecanisme de funcționare

Membrii bursei

Persoanele autorizate care ajută la constituirea unei burse de valori, dobândesc calitatea de membri ai bursei, în urma căreia primesc o serie de drepturi și obligații, putând să efectueze tranzacții cu titluri pe piața respectivă în exclusivitate.

Fiecare bursă are un anumit criteriu de eligibilitate în urma căruia o persoană poate deveni membru. Ca și exemple ar fi:

– NYSE (New York Stock Exchange),numărul de locuri fiind limitat până la 1366 de locuri,astfel se împart în mai multe categorii: membri cu chirie (leased members), membri parțiali (access members), membri aliați (allied members), membri acceptați (approved persons) și membri corespondeți (office members).

– În Japonia, membri pot deveni numai persoanele juridice,astfel: membri plini, membri saitori (tipici pentru bursele japoneze) și membri speciali.

– Iar în Marea Britanie, poate deveni membru orice persoană fizică sau juridică, atâta timp cât respectă regulile bursei și obligațiile stabilite prin lege sau prin autoreglementare. Față de NYSE și Japonia, în Marea Britanie, membrii plătesc o taxă de admitere la bursă.

Conducerea și administrarea bursei

Organele de decizie ale instituției bursei sunt adunarea generală și consiliul de

administrație. Organul suprem poate fi adunarea generală, sau asociația bursei. Acestea

se întâlnesc de obicei o dată pe an și iau decizii cu referire la strategia instituției,

respectarea cadrului normativ, elaborează sau modifică regulamentul, desemnează

organele de conducere permanentă, a-probă exercițiul financiar precedent. Administrația

instituției bursei se rea-lizează printr-un consiliu de administrație sau comitet de

administrație, sau purtând diverse alte denumiri și care este format dintr-un număr impar

de persoane (5, 7, 9) care se întâlnesc de obicei o dată pe lună și iau decizii operative

legate de activitatea instituției.

Organele de execuție asigură desfășurarea curentă a activității bursei și sunt

alcătuite din cadrele de conducere și funcționarii superiori, directori executivi și de

asemenea lucrători operativi, în general personalul de execuție.

Principalele departamente ale unei burse sunt:

Departamentul pentru cotații urmărește desfășurarea tranzacțiilor, asigurând

condițiile desfășurării lor, colectând informațiile și stabilind cotația;

Departamentul informativ sau pentru sisteme electronice ce are rolul să realizeze

informarea asupra cotelor, volumului tranzacțiilor și a altor date ce compun informația

bursieră;

Departamentul de cercetare – dezvoltare – elaborează strategia de viitor a

instituției în urma analizelor de piață sau prin lansarea unor produse noi bursiere;

Departamentul pentru membri – stabilește relația între bursă și membri săi precum

și admiterea de noi membri la bursele unde statutul permite aceasta;

Departamentul de relații internaționale – realizează relația bursei cu alte instituții

similare din lume;

Departamentul de lichidare compensare– se ocupă de executarea contractelor,

realizarea compensării și lichidării lor;

Serviciile conexe (administrația, tehnic, funcțional).

Organele consultative denumite de obicei comitete:

Acestea sunt formate din specialiști în diferite domenii care consultă bursa în

probleme de specialitate. Cele mai întâlnite domenii în care sunt numite astfel de comitete

sunt:

Comitet de supraveghere – au rolul de a veghea la respectarea normelor și

procedurilor legale;

Comitet pentru membri – urmărește respectarea criteriilor pentru calitatea de

membru, analizează dacă se admit noi membri sau care își pierd această calitate;

Comitetul de etică bursieră – care face investigații asupra eticii afacerilor din bursă

și a rezolvării litigiilor;

Comitetul pentru operațiuni cu noi produse bursiere – se ocupă cu introducerea

de noi produse sau admiterea unor noi tipuri de titluri financiare în tranzacția bursieră;

Organele de control realizează controlul activității financiare și sunt alcătuite din

cenzori si/sau auditori care analizează operațiile interne ale instituției bursei și nu a

tranzacțiilor din ring.

Tipuri de burse internaționale

Bursele pot fi clasificate după obiectul tranzacțiilor, după forma de organizare, după numărul de participanți, după gama de mărfuri sau titluri tranzacționate, după modul de execuție a contractelor și nu în ultimul rând după tehnica tranzacționării.

După obiectul tranzacțiilor

– Burse de mărfuri

– Burse de servicii

– Burse de valori

După forma de organizare

– Burse publice

– Burse private

După numărul de participanți

– Cu participare limitată

– Cu participare nelimitată

După gama de mărfuri sau titluri tranzacționate

– Burse specializate

– Burse universale

După modul de execuție a contractelor

– Burse spot sau cash

– Burse la termen sau cu tranzacții în marjă

După tehnica tranzacționării

– Burse cu strigare liberă

– Burse electronice

Capitolul II. Piețe de capital – Instrumente și produse tranzacționate

Piața de capital este o parte componentă a pieței financiare unde are loc cererea și oferta de active financiare pe termen mediu și lung. Poate prezenta și alt interes, precum preluarea controlului asupra unor societăți prin achiziții semnificative de acțiuni sau obținerea unor câștiguri pe termen scurt prin specularea modificărilor de curs ale valorilor mobiliare.

Piețele de capital sunt de mai multe feluri:

În funcție de participanții la tranzacție, scopul tranzacției și momentul în care se face tranzacția, piața de capital poate fi de două feluri:

Piața primară este piața pe care sunt negociate pentru prima oară titlurile financiare nou emise. Tranzacțiile au loc între compania emitentă (care are nevoie de fonduri) și investitori (care doresc să-și utilizeze fondurile disponibile investindu-le în titluri financiare profitabile).

Piața secundară este piața pe care sunt tranzacționate valori mobiliare aflate deja în circulație. Această piață creează lichiditate pentru investitori. Tranzacțiile au loc între investitori și nu afectează fluurile de numerar ale companiei care a emis titlurile.

În funcție de tipul titlurilor care fac obiectul tranzațiilor, distingem două mari categorii:

Piața obligațiunilor este piața pentru instrumente de datorie de orice fel.

Piața acțiunilor este piața pentru tranzacționarea acțiunilor comune și preferențiale ale companiilor private.

Piața opțiunilor piața pe care se tranzacționează contracte de opțiuni (produse derivate). Contractele sunt executate la opțiunea deținătorului.

În funcție de modalitățile de negociere distingem între:

Piața de licitație este piața în care tranzacționarea este condusă de o parte terță. Prețul este stabilit în funcție de suprapunerea prețurilor la ordinele primate de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare, respective în funcție de raportul cerere-ofertă.

Piața de negocieri este piața în care vânzătorii și cumpărătorii negociază între ei prețul și volumul tranzacției, direct sau prin intermediul brokerului sau dealerului

2.1. Activele bursiere

Titlurile primare sunt instrumente financiare care sunt emise pentru mobilizarea capitalului propriu, aici intrând acțiunile, și mai sunt cele care atrag capitalul de împrumut, acestea fiind obligațiunile.

2.1.1. Acțiunile

Acțiunile sunt titluri financiare emise de o companie reprezentând o cotă parte din capitalul social al unei societăți comerciale pe acțiuni, oferind drepturi sociale și patrimoniale. Astfel deținătorii de acțiuni au dreptul de a participa la adunarea generală a acționarilor, pot lua parte la administrarea și controlul societății și participă la împărțirea profitului.

Când acțiunile sunt deținute de către public în general, incluzând atât investitori privați cât și instituții, se spune că sunt deținute public. Ele pot fi cu ușurință tranzacționate altor investitori pe piața acțiunilor, și, de aceea, se spun că ele sunt lichide, aceasta fiind o caracteristică atractivă de a investi în ele.

Istoria a aratat că prețul acțiunilor și a altor active este o parte importantă a activității economice, și poate influența sau poate fi un indicator a stării de spirit sociale, piața de valori fiind adesea considerat indicatorul principal de putere economică a unei țări.De exemplu, o dată cu creșterea prețurilor acțiunilor putem spune ca au loc și investiții mai multe. De aceea, băncile centrale obișnuiesc să controleze comportamentul pieței de valori pentru o cât mai bună funcționare a sistemului financiar. Stabilitatea financiară este rațiunea de a fi a băncilor centrale.

După modul de prezentare, acțiunile pot fi acțiuni nominative și acțiuni la purtător, iar după drepturile pe care le oferă, acțiunile pot fi comune sau privilegiate.

Acțiunile nominative sunt acele acțiuni pe care sunt menționate numele posesorului, acesta fiind trecut în registrul societății emitente.

Acțiunile la purtător sunt acțiunile a căror circulație este liberă, nefiind cunoscut posesorul lor de către societatea emitentă, ele putând fi negociate fără termen și fără formalități.

Acțiunile comune sunt un tip de titluri de valoare de proprietate. Drepturile deținătorilor de acțiuni comune variază de la o companie la alta dar, în mod normal, includ următoarele:

Dreptul la vot

Dreptul la dividende

Dreptul de vot – Acționarii pot vota printre altele,directorii care se ocupă de buna funcționare a companiei, dar li se cere, de asemenea, să voteze și în cazul unor evenimente excepționale cum ar fi fuziunile și achizițiile, schimbările în capitalizarea companiei, splitările de acțiuni și alte situații neobișnuite.

Dreptul la dividende – Deținătorii de acțiuni comune au dreptul de a primi dividende când, dacă și în forma în care sunt declarate de consiliul de administrație. Dividendul este dub controlul absolut al lor, nu al funcționarilo corporației.

Acțiunile privilegiate plătesc, de obicei, un dividend fix care este anunțat cand acțiunile sunt oferite inițial pe piață, dar ele nu dau deținătorului dreptul de vot în Adunarea Generală a Acționarilor. Acestea pot fi: cumulative, non-cumulative, participante, non-participante, cu dividend variabil, prioritare, convertibile si revocabile.

Valoarea acțiunilor este stabilită în momentul emisiunii primare, aceasta fiind numită valoarea nominală.

Pe lângă valoarea nominală, se mai întâlnesc alte trei categorii de valori: patrimoniale, de rentabilitate și de randament.

Valoarea patrimonială exprimă partea ce revine unei acțiuni din activul net, adică averea netă ce revine deținătorului unei acțiuni:

Activul net = Activul total (real) – Datorii totale

Valoarea de rentabilitate reprezintă capitalul financiar ce s-ar dezvolta cu un asemenea dividend la o rată medie a venitului pe piața financiară:

Valoarea de randament reprezintă raportul dintre profitul net înainte de repartizare ce revine pe o acțiune la rata medie a venitului pe piață.

Obligațiunile

O obligațiune este un titlu de valoare de credit pe termen lung. Obligațiunea este un titlu de valoare deoarece poate fi vândută pe piață. Pentru a putea fi denumit o ”obligațiune”, el trebuie să aibă, în general, un termen mai lung de cinci ani. Titlurile de valoare de credit cu scadența sub cinci ani sunt, în general, denumite bonuri, bilete, etc.

Participanții de pe piața de obligațiuni sunt similari cu participanții la cele mai multe piețe financiare și sunt, în esență, fie cumpărători (emitent de datori) de fonduri, fie vânzători (instituție) de fonduri și de multe ori ambele.

Printre participanți se numără:

– investitori instituționali

– guvernele

– comercianții

– indivizii

Majoritatea obligațiunilor emise sunt deținute de instituții, cum ar fi fondurile de pensii, bănci și fonduri mutuale.

Valoarea de emisiune al unei obligațiuni este valoare ei nominală. Aceasta reprezintă valoarea de referință pentru calculul dobânzii, al valorii de emisiune și al valorii de rambursare pe care s-a angajat emitentul să o plătească deținătorului obligațiunii la termenul de scadență. Dacă valoarea de emisiune este mai mică decât valoarea nominală, atunci putem spune că prețul este sub paritate, iar dacă valoarea de emisiune este egală cu valoarea nominală atunci prețul este la paritate. Diferența între valoarea nominală și valoarea de emisiune se numește discont de emisiune.

Toate obligațiunile sunt rambursabile, iar plata acestora este garantat din patrimoniul emitentului, rambursarea făcându-se la cel puțin valoarea nominală a obligațiunii. Rambursarea se poate face doar o singură dată la scadența împrumutului sau fracționat an de an la date stabilite de la început.

Obligațiunile pot fi după forma de prezentare ca și obligațiuni nominative și obligațiuni la purtător,după locul de contractare și condițiile de emisiune pot fi obligațiuni interne și străine, iar cele speciale pot fi obligațiuni convertibile,indexate și ipotecare. Din punctul de vedere al emitentului, obligațiunile pot fi clasificate ca obligațiuni de stat, municipale și corporative.

Deosebirile principale dintre acțiuni și obligațiuni sunt prezentate în tabel.

Table 1

Produse financiare derivate

Titlurile derivate sunt titluri care care în urma unui contract încheiat între vânzător și cumpărător, oferă drepturi celui din urmă asupra unor active la o anumită scadență viitoare. Activele pot fi active reale, cum ar fi mărfurile bursiere, sau active financiare, precum titlurile primare. În această categorie se includ și contractele futures și contractele de opțiune.

Contractele futures

Un contract futures este, pur și simplu, un contract realizat între un vânzător și un cumpărător privind livrarea unei anumite părți de produs, de o calitate prestabilită, într-un anumit loc, la o dată specificată în viitor. Contractele sunt negociate pe piața futures, care acționează ca un intermediar între cele două părți. Deși contractul futures specifică un comerț care are loc în viitor, scopul pieței futures este de acționa ca intermediar pentru a minimize riscul de neplată de către oricare dintre părți. Astfel, cere ambelor părți de a pune o sumă inițială de bani,marja.

Comercianții futures sunt plasați în mod tradițional într-unul din cele două grupe: hedgeri, care au un interes în activul support (care ar putea să nu fie corporal, gen un indices au o rată de dobândă) încercănd astfel să își acopere riscul de modificări de preț; și cel de-al doilea fiind speculatorii, care caută să facă profit din estimarea mișcărilor de pe piață deschizând astfel un contract derivate legat de activul ”pe hârtie”, în timp ce ei nu au nici o utilitate practică sau intenția de a lua sau livra activul suport.

Spre deosebire de o opțiune, ambele părți ale unui contract futures trebuie să îndeplinească contractual la data livrării. Vânzătorul livrează activul la cumpărător, sau, în cazul în care acesta este cu decontare în numerar, atunci numerarul este transferat.

Opțiunile

O opțiune este un contract care dă cumpărătorului dreptul, dar nu și obligația, de a cumpăra sau vinde un active suport sau un instrument la un preț specificat pe sau înainte de o dată specificată. Vânzătorul are obligația corespunzătoare de a îndeplini tranzacția – care este de a vinde sau cumpăra – în cazul în care cumpărătorul își ”exercită” opțiunea. Cumpărătorul plătește o primă la vânzător pentru acest drept.

Evaluarea unei opțiuni este decompus de obicei în două părți:

– prima parte este valoarea intrinsecă, care este diferența dintre valoarea de piață a activului suport și prețul de exercitare a opțiunii dat.

– a doua parte este valoarea de timp, care depinde de o serie de alți factori, care printr-o interacțiune variabilă, non-lineară, reflectă valoarea actualizată așteptată a acestei diferențe la expirare.

Mai multe opțiuni sunt create într-o formă standardizată și comercializate prin intermediul pieței, în timp ce alte opțiuni de over-the-counter sunt scrise ca și contracte bilateral, personalizate între un singur cumpărător și vânzător, una sau ambele poate fi un dealer sau market-maker.

Capitolul III. Produse financiare ”toxice” – cauză a crizei economice din 2008

Criza financiară care a apărut la începutul verii din 2007 a fost o surpriză pentru majoritatea oamenilor. Ceea ce inițial a fost văzut ca dificultăți pe piața americană a creditelor ipotecare, a escaladat și s-a vărsat rapid pe piața financiară și apoi pe economia reală. Criza a schimbat peisajul financiar la nivel mondial și costurile sale totale sunt încă sub evaluare. În ciuda gravității acesteia și a efectelor sale ample, criza actuală este similară cu crizele trecute în mai multe dimensiuni. Într-o serie recentă de lucrări, Reinhart și Rogoff au arătat efectele crizelor bancare, utilizând un set extins de date pentru țările cu venituri mari și mici. Ei au găsit că, crizele bancare sistematice sunt de obicei precedate de un boom de credit și bule. În plus, au mai aflat că, crizele duc, în medie, la o scădere reală de 35 % a prețurilor locuințelor eșalonate pe o perioadă de șase ani. Prețurile acțiunilor scad pănâ la 55 % în trei ani și jumătate. Șomajul crește până la 7% pe o perioadă de patru ani. Datoria publică centrală se ridică de 86% ori comparativ cu nivelul înainte de criză. În timp ce Reinhart și Rogoff subliniază că cele mai importante episoade sunt suficient de departe ca factorii de decizie politică și de investiții să creadă că ”de data asta e altfel”, au avertizat că natura globală a acestei crize, va face să fie mult mai dificilă pentru mai multe țări să iasă din ea.

3.1. Ordinea cronologică a evenimentelor cheie

2007

1 Februarie – A fost adoptată legea creșterii salariului minim (Fair Minimum Wage Act of 2007] care a blocat investițiile și implicit creditarea. De asemenea, a redus drastic eficiența companiilor americane aflate în competiție cu economiile emergente, în special China.

17 Februarie — banca britanică Northern Rock este naționalizată

9 August – Problemele de pe piața creditelor ipotecare și de credit se extind pe piețele monetare interbancare, atunci când emitenții rămân cu hârtiile valorice pe ei, multe fonduri ajungând să fie înghețate, citând incapacitatea de a valorifica aceste hârtii.

12 Decembrie – Băncile centrale din cinci domenii valutare majore anunță luarea măsuri menite să abordeze presiunile de pe piețele financiare pe termen scurt, inclusiv stabilirea unor linii de swap.

2008

16 Martie – banca JPMorgan Chase & Co a cumpărat banca de investiții Bear Stearns la un preț foarte scăzut, cu ajutorul băncii centrale americane (Federal Reserve)

4 Iunie – Moody și Standard & Poor primesc rating negativ asupra asiguratorilor MBIA și Ambac, relansând temeri legate de pierderile de evaluare cu privire la titlurile de valoare asigurate de către aceste companii.

13 Iulie – Autoritățile din SUA anunță planuri de măsuri de limitare de sprijin a două agenții de finanțare (Fannie Mae și Freddie Mac)

7 Septembrie – Cele mai mari bănci de credite ipotecare din Statele Unite — Freddie Mac și Fannie Mae — sunt puse sub supraveghere federal

15 Septembrie – Compania Merrill Lynch (a treia bancă mondială de investiții) este preluată de Bank of America, iar Lehman Brothers (a patra bancă de investiții din lume) falimentează

16 Septembrie – Banca centrală americană Federal Reserve și guvernul american au naționalizat cel mai mare grup de asigurări din lume, American International Group (AIG), amenințat de faliment, și i-au acordat un ajutor de 85 miliarde de dolari.

Statele europene și cele asiatice anunță, pe rând, intrarea în recesiune

1 Decembrie – SUA anunță că erau de un an în recesiune

3.2. Cauzele crizei economice

Prăbușirea Administrației Federale pentru Locuințe (S.U.A.) este adesea făcută responsabilă pentru producerea crizei. Însă vulnerabilitatea sistemului financiar a fost provocată de contractele și operațiile financiare complicate și supuse efectului de pârghie, politica monetară a S.U.A. stabilind un preț neglijabil pentru credit și astfel favorizând o cotă foarte ridicată a efectului de pârghie.

În mod tradițional, băncile ar strânge fonduri, ar verifica pe cei care doresc să împrumute și apoi ar face aprobările. În caz că, cei care împrumută nu plătesc, banca acoperă pierderile. Băncile primeau stimulente bune ca sa evalueze corect pe cei cărora le aprobă împrumuturile. De-a lungul timpului, stimulentele s-au schimbat, băncile și brokerii ajungând să fie plătiți pentru numărul de contracte de credite ipotecare încheiate, astfel au apărut creditele subprime. Creditele subprime sunt acordate persoanelor care ori au un istoric prost de rambursare, ori au potențiale financiare slabe din punctul de vedere al băncilor clasice.

Între anii 1997 și 2006, prețul de casă tipic american a crescut până la 124%. În timpul celor două decenii care se termină în 2001, media prețului varia între 2.9 și 3.1 ori venitul de uz casnic. Acest raport a crescut la 4.0 în 2004 și la 4.6 în 2006. Rezultatele bulei imobiliare au dus la refinanțări a caselor sau chiar la a doua ipotecă pe casă garantate de aprecierea prețului.

Până în septembrie 2008, prețul mediu al unei locuințe a ajuns să scadă cu până la 20% față de 2006. Creditarea ușoară, și mai ales credința că prețurile caselor vor urca în continuare , a încurajat mulți debitori de subprime să obțină credite ipotecare cu rată ajustabilă. Aceste credite ipotecare au ispitit debitorii să facă un împrumut pe o perioadă predeterminată cu o rată a dobânzii mai mică decât cea de pe piață, urmând ca după terminarea perioadei să facă plățile după rata dobânzii de pe piață. Cei care nu puteau plăti, ajungeau la refinanțare. Refinațarea ajungând să fie mai dificilă, odată cu scăderea prețurilor la case în marea parte a Statelor Unite. Cei care nu reușeau să țină pasul cu plățile sau nu puteau obține o refinanțare, ajungeau să își vândă alte bunuri și proprietăți.

Pe parcursul anului 2007, creditorii au început procedura de executare silită la aproape 1,3 milioane de proprietăți, o creștere de 79% față de 2006. Aceasta a crescut la 2,3 milioane în 2008, o creștere de 81% față de 2007. Astfel din august 2008, 9,2% din toate creditele ipotecare au intrat în blocaj pe piață.

Pornind de la ipoteza că, creditele subprime au precipitat criza, unii au susținut că administrația Clinton ar putea fi parțial de vină.

Acest grafic GAO demonstrează că împrumuturile subprime și Alt-A au atins punctul culminant după 2003.

Graficul nr. 1

În plus față de condițiile de creditare ușoară, există dovezi că atât presiunea concurențială cât și unele reglementări guvernamentale au contribuit la o creștere a cantității de creditare subprime în cursul anilor anteriori crizei. Marile bănci de investiții din SUA, și în mai mică măsură, companiile sponsorizate de guvern, cum ar fi Fannie Mae, au jucat un rol important în extinderea creditării cu risc ridicat.

Ipotecile subprime au rămas sub 10% din totalul original de credite ipotecare până în 2004, până când au ridicat-o la aproape de 20%, rămânând acolo, până s-a ajuns la vârful bulei imobiliare prin 2005-2006. În 2004, Comisia de Securitate și Schimburi din SUA (Securities and Exchange Commission – SEC) a luat decizia de a relaxa rulajul de capital net, încurajând cele mai mari cinci bănci de investiții să crească dramatic influența lor financiară și să se extindă agresiv prin emiterea de titluri de valoare garantate cu ipoteci. În plus, creditorii au oferit tot mai multe opțiuni de împrumut și stimulente de împrumut cu risc ridicat.

Președintele Asociației Bancherilor Ipotecari a susținut că brokerii de credite ipotecare , în timp ce profitau de boom-ul împrumuturilor, nu au acordat suficientă atenție la examinarea debitorilor dacă aceștea ar putea rambursa. Astfel, frauda ipotecară a ajuns să crească în rândul debitorilor și creditorilor.

Printre alte cauze ale crizei ar mai putea fi: volatilitatea prețurilor materiilor prime, previziuni economice și agențiile de rating,expansiunea monetară, prețul petrolului, emigrarea, supraproducția.

Volatilitatea prețurilor materiilor prime

O bulă a prețurilor materiilor prime a fost creat ca urmare a prăbușirii bulei imobiliare. Prețul petrolului aproape s-a triplat de la 50 de dolari la 140 de dolari de la începutul anului 2007 până în 2008, momentul în care criza era în plină ascensiune. Unii experți consideră că, s-a ajuns să se facă multe investiții în mărfuri și pe plan monetar. O creștere a prețului petrolului tinde să devieze o parte mai mare a cheltuielilor de consum în benzină, creînd o presiune descendentă asupra creșterii economice în țările importatoare de petrol.

Previziunile economice și agențiile de rating

”Dacă nu ar fi fost agențiile de rating, probabil cererea pentru case nu ar fi fost așa de mare. Ele au fost cele care transformau valorile mobiliare din mic în mare, băncile neputând face ceea ce au făcut fără complicitatea agențiilor de rating” spuse economistul Joseph Stiglitz.

Deși au existat unii experți economici care au prezis o prăbușire a pieței imobiliare, mulți nu i-au crezut sau au considerat că nu știu despre ce vorbesc, dar de asemenea sunt care nu au văzut să vină această criză.

Expansiunea monetară

Un studiu făcut de către John B. Taylor a concluzionat că această criză a fost cauzată de expansiunea monetară în exces, prelungit cu o incapacitate de a evalua riscul de contrapartidă, agravat de caracterul imprevizibil al răspunsului guvernului la criză.

Emigrarea

O migrație inversă semnificativă de imigranți ilegali din SUA înapoi în Mexic a început în 2006, aproximativ 0.5 milioane de locuințe au devenit vacante definitiv ca urmare a reducerii populației de imigranți ilegali. Cel mai mare impact a fost asupra economiei California, unde imigranții ilegali cuprind aproximativ o treime din totalul populației. Cererea redusă pentru locuințe a creat o pierdere masivă antreprenori de construcții, agenții imobiliare și brokeri de credit ipotecar.

Investițiile străine în Mexic de către întreprinderi situate în China și Venezuela au crescut oportunitățile de angajare în Mexic. Declinul economic provocat de reducerea cheltuielilor de imigranți ilegali din SUA a avut loc în același timp cu o creștere a șomajului de aproximativ 1 milion de lucrători legali în SUA care oferau bunuri și servicii populației imigrante ilegal.

Supraproducția

Aceasta poate fi o altă cauză a crizei, supraproducția de bunuri cauzate de globalizare (și în special investițiile mari în țări precum ar fi China și India de către companiile multinaționale occidentale în ultimii 15-20 de ani, care a crescut foarte mult producția industrială la nivel mondial, la un cost redus). Supraproducția tinde să provoace deflație, aceste semne fiind evidente în octombrie și noiembrie 2008, când prețurile materiilor prime au scăzut.

3.3. Criza în Europa

După cum se poate vedea și în acest grafic, nu numai în SUA au fost prețuri ridicate la imobiliare ci și în alte părți ale lumii astfel ajungând criza să afecteze întreaga lume.

Graficul nr. 2

Irlanda

Criza financiară din Irlanda, ca urmare a crizei financiare din 2007-2008, este o criză politică și financiară majoră în Republica Irlandeză, considerată parțial responsabilă pentru căderea în recesiune a țării pentru prima dată din 1980. În septembrie 2008, o coaliție de Fianna Fail și Partidul Verde au recunoscut official că țara a intrat în recesiune, ajungând să aibă o creștere severă a șomajului în următoarele luni. Conform Oficiului Central de Statistică, Irlanda a fost primul stat din zona euro care a intrat în recesiune.

În ianuarie 2009, a fost forțat să naționalizeze a treia cea mai mai mare bancă Banca Anglo-Irlandeză și să recapitalizeze primele două bănci, AIB și Bank of Ireland. În februarie 2009, guvernul anunță nivel record de șomaj în țară, cu cea mai mare creștere lunară în ultimii 40 de ani și 1500 de oameni fiind concediați zi de zi. Irlanda a ieșit din recesiune în al 3-lea trimestru al anului 2009, înregistrând o creștere de 0,3% a economiei sale, ca urmare a reducerilor de buget drastice făcute de către guvern. Cu toate acestea, deși au ieșit tehnic din recesiune, economia irlandeză are încă o mulțime de obstacole de depășit pentru a reveni la normalitate.

Graficul nr. 3

Spania

Între anii 1996-2007, în Spania a avut loc o creștere de până la 200% a prețurilor imobiliarelor. În Spania, criza a fost generată de împrumuturi pe termen lung (de obicei emise de 40 de ani), a prăbușirii pieței de construcție, care a dus la falimentul marilor companii, ajungând la o creștere deosebit de gravă a șomajului de până la 29,16%, până în aprilie 2013.

Martinsa Fadesa, o companie de construcții, a dat faliment deoarece nu a reușit să-și refinanțeze o datorie de 5,1 miliarde €. Cele două bănci care aveau expunere față de companie erau Caja Madrid, 900 milioane € și Banca Populară Spaniolă de 400 milioane €. Ministrul de finanțe al Spaniei, Pedro Solbes a declarat că nu va salva compania.

În 2004, 509.293 de noi proprietăți au fost construite în Spania și în 2005, numărul de proprietăți noi construite a fost de 528.754. În 2004, numărul estimativ al cererii a fost: 300.000 de persoane fizice, 100.000 pentru investitori străini, 100.000 pentru oameni străini care trăiesc în Spania și 300.000 la liber; într-o țară cu 16,5 milioane de familii, erau 22-24 milioane de case și 3-4 milioane de case goale. Toate aceste case fiind construite în perioada 2001-2007, nu mai puțin de 28% sunt vacante la sfârșitul anului 2008. 80% din populație dețin propria casă. Dorința de a deține o casă a fost încurajată de către guvernele din anii 60’ și 70’,și a devenit astfel o parte a mentalității spaniole. În plus, reglementările fiscale încurajează deținerea de proprietăți: 15% din plățile ipotecare sunt deductibile din impozitul pe venitul personal. Când balonul speculativ a ajuns și în Spania, a fost cea mai afectată țară pe acest plan. Vânzările au scăzut în perioada iulie 2007- iunie 2008 cu o medie de 25,3%, unele regiuni fiind mai afectate decât altele: Catalonia a avut o scădere în vânzări de 42,2%, în timp ce regiunile slab populate, cum ar fi Extremadura a scăzut cu doar 1,7% în aceeași perioadă.

Deși Spania a evitat recesiunea în prima jumătate a anului 2008, rata șomajului în țară a crescut cu 425.000 pe parcursul anului trecut, ajungând la 9,9 la sută.

Spania iese din recesiune din al treilea trimestru al anului 2013, urmând ca în 2014 să implementeze reformele structurale.

Graficul nr. 4

Germania

Turbulențele de pe piețele financiare a ajuns economia reală a Germaniei cu o viteză înfricoșătoare. Acesta începe să afecteze oamenii obișnuiți, ca și investitorii cât și angajații, ca în final să aibă impact asupra companiilor.

Inițial se considera că Germania este imună la criză, multe companii din construcția de mașini, sectorul de inginerie medicală și de mediu fiind lideri de necontestat pe piața mondială în industriile lor. Pentru că bunurile lor sunt în cerere peste tot, chiar dacă vânzările în State Unite sau în alte țări europene intră declin, tot s-ar putea compensa neajunsurile prin creșterea vânzărilor în China, India și Rusia.

Dar această criză este diferită, afectând companiile din diverse moduri. Aceasta nu este doar o criză a volumului vânzărilor, ci este o criză de finanțare, deoarece clienții interesați în cumpărarea bunurilor duceau lipsă de capital necesar, mai ales că băncile au redus creditarea. Și, de asemenea, este o criză de încredere, în care cei care ar putea cumpăra bunurile nu mai sunt interesați.

Când consumul scade, companiile trebuie să taie din locurile de muncă, piețele scad și începe un ciclu vicios.

În construcția de mașini, industria cea mai importantă din Germania, cu 950.000 de angajați, clienții anulează ordinele, vânzările fiind în scădere.

Producătorul de sofware SAP, cu sediul în sud-vestul orașului german Walldorf, a reacționat la scăderea cererii cu întreruperea angajărilor. Edituri, ca Gruner & Jahr, au fost afectate de declinul vânzărilor de publicitate. Brokerii imobiliari raportează că unii clienți anulează contractele în ultimul moment, fie din cauza crizei fie din cauza că băncile nu le mai aprobă creditele de ipotecare.

Angela Merkel și guvernul German au hotărât astfel să aprobe 50 de miliarde de euro ca și plan de salvare a economiei Germaniei din criză, făcând astfel cel mai mare plan de salvare din această criză din Europa de Vest.

Grecia

La mijlocul anilor 2000, economia Greciei a fost una din cea mai rapidă creștere din zona euro și a fost asociată cu un deficit structural mare. Pe măsură ce economia mondială a fost lovită de criza financiară din 2007-2008, Grecia a fost lovită deosebit de grav în industria maritimă și mai ales în turism, fiind deosebit de sensibilă la schimbări în ciclul de afaceri. Guvernul a cheltuit foarte mult pentru a menține economia, astfel datoria țării a crescut în consecință.

La 23 aprilie 2010, guvernul grec cere un împrumut inițial de 45 de miliarde de euro de la Uniunea Europeana și Fondul Monetar Internațional pentru a acoperi nevoile financiare pentru pentru perioada rămasă din 2010. La data de 2 mai 2010, UE și FMI au convenit asupra unui împrumut de salvare în valoare de 110 miliarde euro pentru Grecia, condiționată de respectarea următoarelor trei puncte cheie:

1. Punerea în aplicare a măsurilor de austeritate, pentru a restabili echilibrul fiscal

2. Privatizarea activelor de stat în valoare de 50 de miliarde de euro de la sfârșitul anului 2015, pentru a menține datoria sustenabilă.

3. Punerea în aplicare a reformelor structurale, pentru a îmbunătăți competitivitatea și creșterea în perspectivă.

Acest lucru a fost întâmpinat cu mare furie de către unii greci, ceea ce duce la proteste masive, revolte și tulburări sociale în Grecia.

Planul de salvare a fost programat să se întâmple în mai multe plăți din luna mai 2010 până în iunie 2013, dar situația s-a înrăutățit, Grecia lucrând mai lent decât era de așteptat pentru a se conforma cu punctul 2 și 3 de mai sus, a fost nevoie să i se ofere un an în plus și bani în încercarea de a restabili economia. În octombrie 2011, liderii din zona euro, prin urmare, au fost de acord să ofere un al doilea împrumut de salvare de 130 de miliarde euro, condiționată nu numai cu punerea în aplicare a unui alt pachet de austeritate (combinat cu continuarea cerințelor de privatizare și reforme structurale prezentate în cadrul primului program), dar de asemenea, toți creditorii privați care dețin obligațiuni guvernamentale ar trebui să semneze un contract de acceptare a ratei dobânzii mai mici și o pierdere de valoare nominală de 53,5%.

Al doilea plan de salvare a fost proiectat cu numele de Troica (Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional), pentru a acoperi toate nevoile financiare grecești 2012-2014 printr-un transfer al unor plăți periodice; cu scopul de a relua utilizarea piețelor private de capital pentru refinanțarea datoriei și ca o sursă de acoperire parțială a nevoilor sale financiare viitoare.

La mijlocul lunii mai 2012, criza și imposibilitatea de a forma un nou guvern de coaliție după alegeri, a condus la speculații puternice cum că Grecia ar trebui să părăsească zona euro, potențiala ieșire a devenit cunoscută sub numele de ’’Grexit’’.

A doua tură de alegeri la jumătatea lunii iunie, s-a încheiat cu formarea unui nou guvern care susținea continuarea planului de salvare.

Noul guvern a cerut însă imediat creditorilor săi, să fie de acord cu o prelungire a termenului 2015-2017 pentru a restabili bugetul într-o situație de autofinanțare, care de fapt a fost egal cu o cerere la Troica să plătească încă doi ani de fonduri suplimentare sub forma unui al treilea pachet de salvare pentru 2015-2016. În iulie 2012, Troica a început să examineze această cerere, în funcție de o analiză a durabilității și recalculat de economia Greciei. S-a decis însă să nu se acorde al treilea plan de salvare, în schimb s-a oferit măsuri de reducere a datoriilor deja acordate, închiderea în mod eficient întregul deficit de finanțare fiscal pentru 2013-2016.

În iunie 2013, Equity MSCI Inc a reclasificat Grecia ca o piață emergentă, invocând incapacitatea de a se califica pe mai multe criterii de accesibilitate pe piață.

La data de 10 aprilie 2014, Grecia a revenit la piețele internaționale de capital, emitând obligațiuni în valoare de 3 miliarde de euro.

Graficul nr. 5

Portugalia

Potrivit unui raport de Diario de Noticias, Portugalia a permis derapaje considerabile în lucrări publice gestionate de stat și măriri de bonusuri și salarii la managerii de top în perioada cuprinsă între Revoluția Garoafelor din 1974 și 2010. Politicile de recrutare persistente și de durată au dus la sporirea numărului de funcționari publici. Credite riscante, crearea datoriei publice și a fondurilor structurale și de coeziune europene au fost prost administrate de aproape patru decenii. În cazul în care criza globală a perturbat piețele și economia mondială, împreună cu criza creditelor din SUA și criza din zona euro, Portugalia a fost una dintre primele și cele mai afectate economii gata să cedeze.

În vara anului 2010, Moody Investors Service a redus ratingul obligațiunilor de stat a Portugaliei, care a condus la o creștere a presiunii asupra obligațiunilor de stat portugheze.

În prima jumătate a anului 2011, Portugalia a solicitat un pachet de salvare de 78 de miliarde euro de la FMI și UE, în încercarea de a stabiliza finanțele publice. După ce planul de salvare a fost anunțat, guvernul portughez condus de Pedro Passos Coelho a reușit să pună în aplicare măsurile pentru a îmbunătăți situația financiară a statului și a țării, ajungând să se vadă că țara o ia pe calea cea bună. Acest lucru a condus la o creștere puternică a ratei șomajului la peste 15% în al doilea trimestru din 2012 și este de așteptat să crească și ma mult.

Datoria Portugaliei a fost în luna septembrie 2012, raportat de Troika, arata că atinge aproximativ 124% din PIB în 2014, urmată de o traiectorie descendentă după 2014.Ca un rezultat al contextului economic mai prost, a fost dat incî un an pentru reducerea deficitului bugetar la un nivel sub 3% din PIB.

Recesiunea din economie este, de asemenea, proiectat să dureze până în 2013, PIB-ul în scădere cu 3% în 2012; și 1% în 2013, urmată de o revenire la o creștere reală pozitivă în 2014.

Ca parte a programului de salvare, Portugalia este obligată să își recâștige acces complet pe piețele financiare începând din septembrie 2013. Primul pas a fost finalizat cu succes la data de 3 octombrie 2012, când țara a reușit să-și recâștige acces parțial pe piață. După ce Portugalia își recapătă acces complet, este de așteptat să beneficieze de intervenții din partea Băncii Centrale Europene, care a anunțat sprijin sub forma unor achiziții de obligațiuni, pentru a aduce ratele dobânzilor guvernamentale până la niveluri viabile.

La 18 mai 2014, Portugalia a părăsit mecanismul de salvare a UE. O lună mai devreme ea a revenit cu succes pe piețele de capital care vând titluri de stat de 10 ani la o rată de 3,95%. Portugalia mai are încă mulți ani înainte de lupte dure. În timpul crizei, datoria publică a Portugaliei a crescut de la 93 la 139 % din PIB. Este posibil să dureze până în 2040 ca țara să plătească împrumuturile de la UE.

Graficul nr. 6

Regatul Unit

Economia Regatului Unit a fost, de asemenea, afectată de creșterea prețurilor la petrol și de criza creditelor. La nivel național, cea mai mare societate de construcție din Marea Britanie a avertizat că Marea Britanie ar putea intra în recesiune după ce au scăzut prețurile la case în Iulie 2008 cu aproape 8.1 la sută față de anul precedent.

În Irlanda de Nord, vânzarea de case a scăzut cu aproape 50 la sută potrivit unui sondaj realizat de Universitatea din Ulster și Banca Irlandei, iar prețul a scăzut cu aproape 4 la sută.

Constructorii de case preconizează că numărul de case construite în Anglia și Țara Galilor a fi cel mai mic din 1924 încoace. Declinul a fost văzut ca un indiciu că Regatul Unit să intre în recesiune. Valoarea lirei sterline scăzând față de alte valute cu aproape 30 la sută.

În 17 septembrie 2008, au apărut știri prin care se anunța o fuziune dintre grupul bancar și de asigurări HBOS (Halifax Bank of Scotland) și Lloyds TSB,totul ajungând la o valoare de 30 de miliarde de lire și primind tot sprijinul de care ar avea nevoie din partea guvernului britanic.

Banca britanică Bradford și Bingley’s a fost preluată de către grupul spaniol Santander cu 20 de miliarde de lire sterline. În timp ce afacerile cu amănuntul împreună cu sucursalele au fost vândute lui Santander, cartea ipotecară,creditele de nevoi personale,sediul,activele de trezorerie și datoriile sale au fost luate în proprietate publică.

De la 1 decembrie 2008, guvernul britanic a luat decizia de a reduce TVA-ul de la 17,5% la 15% timp de 13 luni ca și o încercare de a încuraja cumpărăturile înainte de Crăciun.

La 4 decembrie 2008, Banca Angliei reduce ratele dobânzilor de la 3% la 2%, ajungând să fie la cel mai mic nivel din 1951 încoace.

La data de 8 ianuarie 2009, Banca Angliei a redus ratele dobânzilor și mai departe,de la 2% la 1,5%, ajungând la cel mai mic nivel din ultimii 315 ani.

La 23 ianuarie 2009, cifrele de la Oficiul Național de Statistică au arătat că Marea Britanie este oficial în recesiune,pentru prima dată din 1991. La 5 februarie 2009, ratele dobânzilor au fost reduse de la 1,5% la 1%,iar în 5 martie 2009 până la 0,5%.

Abia în 26 februarie 2010, s-a arătat o ușoară creștere de 0,3% al economiei Marii Britanii în ultimul trimestru al anului 2009, astfel Marea Britanie iese din recesiune.

3.4. Criza în România

Marea criză din America a ajuns și în România. Deși românii nu se așteptau să aibe un asemenea impact mai ales din cauza lipsei de instrumente financiare de tipul creditelor ”subprime”.

Însă, ajungând să fie afectate marile centre financiare ale lumii, băncile încep să devină neîncrezătoare, ajungând să se teamă să de-a cu împrumut, având riscul de a nu mai putea recupera banii. Astfel, multe companii au avut probleme cu productia și investițiile din cauza că li s-a oprit linia de creditare.

Printre cele mai afectate industrii au fost cea auto, textilă și de construcții,anunțându-se numeroase concedieri, trimiteri în șomaj tehnic și renunțarea la contractele de muncă temporare. Printre cei afectați au fost și tinerii, care proaspeți ieșiți de pe băncile facultății nu își mai găseau de lucru, îngroșând rândul șomerilor.

Piața imobiliară a fost printre primele care a cedat, tranzacțiile din piața imobiliară rărindu-se, ajungând astfel ca mulți dezvoltatori să își întrerupă proiectele astfel afectând agențiile imobiliare, producătorii și distribuitorii de materiale de construcții, a producătorilor de mobilă și decorațiuni interioare, dar și a celor de electrice și electrocasnice.

3.5. Conluzii

Se poate spune că efectele crizei variază de la țară la țară, deși punctul comun este prezența acestor efecte în majoritatea statelor. Posibilele soluții, și ele, diferă în acord cu manifestările. Astfel, pentru economiile supraîndatorate, stabilizarea și reducerea deficitelor par a fi prioritare, ceea ce este posibil să se facă prin devalorizarea monedelor naționale. Pentru acele țări care s-au bazat preponderent pe exporturi, este necesară fie o creștere a nivelului de consum intern, fie o ajustare a capacităților de producție (ceea ce va conduce la concedieri și creșteri ale șomajului). În fine, lumea în ansamblu pare a-și baza, mai mult ca niciodată, creșterea și dezvoltarea viitoare pe economiile emergente. Înaintea acestora se prezintă ani de construire a infrastructurilor, de îmbunătățire a nivelului de trai, de avantaj al unei forțe de muncă încă relativ ieftine. Combinate cu nevoi de finanțare reduse (pentru acele state care nu sunt puternic îndatorate – cum este și cazul României), se asigură astfel premisele unei creșteri economice susținute.

La nivel ideologic, criza din prezent, ca de altfel și celelalte din istorie, a declanșat o dezbatere intelectuală între mai multe idei aplicabile: teoria ultraliberală a „mâinii invizibile” a lui Adam Smith, teoria intervenționismului statal a lui Keynes, chiar teorii neomarxiste etc. Dezbaterea de fond s-a concentrat în jurul ideii de autoreglare autonomă a pieței, mai precis dacă prezenta criză invalidează sau nu acest principiu. Din punct de vedere economic, un sistem intervenționist sau, în extrem, planificat conduce la apariția unui cost important: aparatul de stat este extensiv dezvoltat, sunt necesare studii, reajustări ale deciziilor și planurilor, studierea și identificarea priorităților sociale și economice etc. Cu alte cuvinte, acest tip de sisteme generează un cost preponderent administrativ. De cealaltă parte, abordarea ultraliberală afișează o reducere a acestor costuri administrative, propunând reducerea rolului statului la funcțiile regaliene (securitatea externă, securitatea internă, definirea dreptului și furnizarea justiției etc.). Bineînțeles, finanțarea aparatului de stat înseamnă, și în acest caz, colectarea unor impozite, dar valorile acestora ar trebui să fie mai reduse. Mai mult, pe lângă reducerea costurilor administrative, o asemenea abordare mai creează și premisele alocării optime a resurselor pornind de la principiul că resursele trebuie astfel allocate încât să satisfacă cererea. Cu toate acestea, abordarea ultraliberală generează apariția unui cost mai subtil, sistemic, și anume costul de fragmentare pe care îl presupun sincopele ce își fac apariția în sistemul economic. Una din platformele pe care costul sistemic ia naștere și se sprijină este cea de mobilitate economică.

Această mobilitate este cea care deosebește intervenționismul/planificarea, care pune bază pe stabilitate, de ultraliberalism, care favorizează realocarea optimă continuă. Or, mobilitatea în sine generează un cost – prin promoțiile introduce pentru atragerea de noi clienți, prin lipsa de fidelitate a clienților, prin permanenta preocupare a angajaților de a-și căuta permanent o poziție mai rentabilă etc. Se poate conchide că atât sistemele intervenționiste, cât și cele liberale, generează costuri, posibil comparabile, dar că ele sunt distribuite diferit între sectorul public și cel privat

Bibiliografie

Adrian Nițu, Piața de capital, note de curs, 2008

Ioan Popa, Piața internațională de capital, suport curs, Academia de studii economice din București

Abrudan Leonard, Piete internationale de capital si burse international de marfuri, note de curs, Universitatea din Oradea, D.I.D

Victor Stoica, Ion Corbu, Ioana Murariu, Sistemul bursier internațional, Editura Fundației România de mâine, București, 2006

John M. Dalton, Piata actiunilor, Editura Hrema ,Bucuresti,1999

Robert Zipf, Piata obligatiunilor, Editura Hrema,Bucuresti, 2000

Jacob Bernstein, Piata contractelor futures, Editura Hrema,Bucuresti,2000

http://en.wikipedia.org/wiki/Stock_exchange

http://www.investopedia.com/walkthrough/corporate-finance/1/financial-markets.aspx

http://en.wikipedia.org/wiki/Stock_market

http://www.asociatia-profesorilor.ro/principalele-tipuri-de-operatiuni-bursiere-si-indicatori-bursieri-studiu-de-caz.html

http://www.conso.ro/ghid/investitii-la-bursa

http://www.euroavocatura.ro/articole/242/Principalele_crahuri_bursiere_din_istorie

http://ro.scribd.com/doc/225230749/Piete-Financiare-Bunescu-Liliana

http://en.wikipedia.org/wiki/Option_%28finance%29

http://en.wikipedia.org/wiki/Futures_contract

http://en.wikipedia.org/wiki/Bond_market

http://ro.wikipedia.org/wiki/Criza_economic%C4%83_mondial%C4%83_din_2008%E2%80%932013

http://mpra.ub.uni-muenchen.de/36771/1/MPRA_paper_36771.pdf

http://en.wikipedia.org/wiki/Great_Recession

http://www.business24.ro/ovidiu-chirovici/editorial/ce-am-invatat-din-a-doua-mare-criza-1487635

http://en.wikipedia.org/wiki/Financial_crisis_of_2007-2008

http://www.britannica.com/EBchecked/topic/1484264/The-Financial-Crisis-of-2008-Year-In-Review-2008

http://en.wikipedia.org/wiki/Financial_crisis_of_2007%E2%80%9308

http://ec.europa.eu/economy_finance/publications/publication15887_en.pdf

http://en.wikipedia.org/wiki/Great_Recession_in_Europe

http://melbourneinstitute.com/downloads/conferences/mcKibbin_stoeckel_session_5.pdf

http://ftp.iza.org/dp4934.pdf

http://en.wikipedia.org/wiki/2010%E2%80%9313_Portuguese_financial_crisis

http://www.businessweek.com/stories/2008-10-15/the-financial-crisis-hits-german-economybusinessweek-business-news-stock-market-and-financial-advice

http://en.wikipedia.org/wiki/2008%E2%80%9314_Irish_financial_crisis

http://ro.scribd.com/doc/97520521/ROMANIA-%C8%98I-CRIZA-ECONOMIC%C4%82-2008-2012#scribd

http://en.wikipedia.org/wiki/2008%E2%80%9314_Irish_financial_crisis

http://en.wikipedia.org/wiki/2008%E2%80%9314_Spanish_financial_crisis

http://www.financiarul.ro/2008/09/14/ce-sunt-creditele-subprime/

De data asta e altfel, Carmen Reinhart, Kenneth Rogoff, editura Publica, 2012

http://en.wikipedia.org/wiki/Greek_government-debt_crisis

http://www.businessweek.com/stories/2008-10-15/the-financial-crisis-hits-german-economybusinessweek-business-news-stock-market-and-financial-advice

http://en.wikipedia.org/wiki/Greek_government-debt_crisis

http://www.ecol.ro/content/active-toxice-sau-reglementari-nocive-cazul-cds-urilor

http://en.wikipedia.org/wiki/Toxic_asset

http://www.investopedia.com/terms/t/toxic-assets.asp

http://www.washingtonpost.com/wpdyn/content/article/2010/01/10/AR2010011002767.htm

Lista graficelor și a tabelelor

Table 1 18

Graficul nr. 1 24

Graficul nr. 2 26

Graficul nr. 3 27

Graficul nr. 4 29

Graficul nr. 5 32

Graficul nr. 6 34

Bibiliografie

Adrian Nițu, Piața de capital, note de curs, 2008

Ioan Popa, Piața internațională de capital, suport curs, Academia de studii economice din București

Abrudan Leonard, Piete internationale de capital si burse international de marfuri, note de curs, Universitatea din Oradea, D.I.D

Victor Stoica, Ion Corbu, Ioana Murariu, Sistemul bursier internațional, Editura Fundației România de mâine, București, 2006

John M. Dalton, Piata actiunilor, Editura Hrema ,Bucuresti,1999

Robert Zipf, Piata obligatiunilor, Editura Hrema,Bucuresti, 2000

Jacob Bernstein, Piata contractelor futures, Editura Hrema,Bucuresti,2000

http://en.wikipedia.org/wiki/Stock_exchange

http://www.investopedia.com/walkthrough/corporate-finance/1/financial-markets.aspx

http://en.wikipedia.org/wiki/Stock_market

http://www.asociatia-profesorilor.ro/principalele-tipuri-de-operatiuni-bursiere-si-indicatori-bursieri-studiu-de-caz.html

http://www.conso.ro/ghid/investitii-la-bursa

http://www.euroavocatura.ro/articole/242/Principalele_crahuri_bursiere_din_istorie

http://ro.scribd.com/doc/225230749/Piete-Financiare-Bunescu-Liliana

http://en.wikipedia.org/wiki/Option_%28finance%29

http://en.wikipedia.org/wiki/Futures_contract

http://en.wikipedia.org/wiki/Bond_market

http://ro.wikipedia.org/wiki/Criza_economic%C4%83_mondial%C4%83_din_2008%E2%80%932013

http://mpra.ub.uni-muenchen.de/36771/1/MPRA_paper_36771.pdf

http://en.wikipedia.org/wiki/Great_Recession

http://www.business24.ro/ovidiu-chirovici/editorial/ce-am-invatat-din-a-doua-mare-criza-1487635

http://en.wikipedia.org/wiki/Financial_crisis_of_2007-2008

http://www.britannica.com/EBchecked/topic/1484264/The-Financial-Crisis-of-2008-Year-In-Review-2008

http://en.wikipedia.org/wiki/Financial_crisis_of_2007%E2%80%9308

http://ec.europa.eu/economy_finance/publications/publication15887_en.pdf

http://en.wikipedia.org/wiki/Great_Recession_in_Europe

http://melbourneinstitute.com/downloads/conferences/mcKibbin_stoeckel_session_5.pdf

http://ftp.iza.org/dp4934.pdf

http://en.wikipedia.org/wiki/2010%E2%80%9313_Portuguese_financial_crisis

http://www.businessweek.com/stories/2008-10-15/the-financial-crisis-hits-german-economybusinessweek-business-news-stock-market-and-financial-advice

http://en.wikipedia.org/wiki/2008%E2%80%9314_Irish_financial_crisis

http://ro.scribd.com/doc/97520521/ROMANIA-%C8%98I-CRIZA-ECONOMIC%C4%82-2008-2012#scribd

http://en.wikipedia.org/wiki/2008%E2%80%9314_Irish_financial_crisis

http://en.wikipedia.org/wiki/2008%E2%80%9314_Spanish_financial_crisis

http://www.financiarul.ro/2008/09/14/ce-sunt-creditele-subprime/

De data asta e altfel, Carmen Reinhart, Kenneth Rogoff, editura Publica, 2012

http://en.wikipedia.org/wiki/Greek_government-debt_crisis

http://www.businessweek.com/stories/2008-10-15/the-financial-crisis-hits-german-economybusinessweek-business-news-stock-market-and-financial-advice

http://en.wikipedia.org/wiki/Greek_government-debt_crisis

http://www.ecol.ro/content/active-toxice-sau-reglementari-nocive-cazul-cds-urilor

http://en.wikipedia.org/wiki/Toxic_asset

http://www.investopedia.com/terms/t/toxic-assets.asp

http://www.washingtonpost.com/wpdyn/content/article/2010/01/10/AR2010011002767.htm