Analiza Performantelor pe Baza Rezultatelor Financiare la S.c. Top Gel Prod S.r.l

Analiza performanțelor pe baza rezultatelor financiare la

S.C. Top Gel Prod S.R.L.

cuprins

introducere

Scopul activității oricărei societăți comerciale îl constituie realizarea unor produse, lucrări și servicii care să asigure satisfacerea anumitor nevoi sociale și obținerea unui anumit profit în urma activității desfășurate.

Situațiile financiare ale unei întreprinderi conțin o serie de legături caracteristice tipului de activitate desfășurată de către întreprindere, legături ce pot fi puse în evidență, prin analiza componentelor individuale ale fiecărei situații financiare în parte precum și prin analiza ratelor specifice performanței financiare.

În domeniul economic, activitatea poate fi cuantificată prin diverși indicatori și apreciată prin compararea valorilor atinse de acești indicatori sau prin raportarea lor la un element de referință prestabilit.

Pentru a vedea dacă o întreprindere are o activitate performantă, este necesar să se realizeze o comparație cu rezultatele anterioare sau rezultatele unor întreprinderi din același domeniu de activitate sau chiar cu o medie a rezultatelor sectorului de activitate.

În analiza economică, activitatea de producție și comercializare se apreciază din punct de vedere valoric printr-un sistem de indicatori de performanță specifici, a căror înțelegere asigură premise pentru un diagnostic ferm și luarea unor decizii manageriale juste. Principalii indicatori valorici de determinare a performanțelor întreprinderii pe baza rezultatelor financiare, sunt: excedentul brut din expoatare, rezultatul exercițiului, capacitatea de autofinanțare și autofinanțarea.

Rezultatul se formează în urma unui întreg proces de calcul ce este descris și analizat în contul de profit și pierdere, în care sunt cuprinde atât cheltuielile cât și veniturile societății, pe categorii de activitate.

Prezenta lucrare este structurată pe două capitole care vizează obiective distincte.

În cadrul primului capitol, sunt prezentate aspectele teoretice referitoare la conceptul de performanță, măsurarea acesteia cu ajutorul sistemelor de indicatori, dar și sursele necesare sistemului de informare.

În cel de-al doilea capitol sunt descrise atât caracteristici generale despre companie: istoricul societății S.C. Top Gel Prod S.R.L., domeniul de activitate, competitorii companiei, cât și analiza indicatorilor de performanță pe baza rezultatelor financiare, prezentați în subcapitole separate: excedentul brut din expoatare, rezultatul din exploatare, rezultatul exercițiului, capacitatea de autofinanțare și autofinanțarea. În ultimul subcapitol sunt prezentate perspectivele de dezvoltare a întreprinderii.

Rezultatele financiare – elemente esențiale ale activității întreprinderii

Esența și tipologia rezultatelor financiare

Analiza financiară reprezintă „mecanismul” prin care managerii pot identifica activitatea nesatisfăcătoare a întreprinderii și pot stabili măsurile ce vor avea influențe asupra rezultatelor în perioada următoare. Analiza economico-financiară are un rol important în calcularea eficienței utilizării resurselor umane, materiale și financiare și îndeplinește o dublă funcție: de diagnoză și de reglare.

Activitatea economică, indiferent de domeniul în care se desfășoară, poate fi caracterizată în funcție de realizări, de efectele ei, de modul de îndeplinire a obiectivelor prestabilite. În domeniul economic, activitatea poate fi cuantificată prin diverși indicatori și apreciată prin compararea valorilor atinse de acești indicatori sau prin raportarea lor la un element de referință prestabilit.

Pentru a vedea dacă o întreprindere are o activitate performantă, este necesar să se realizeze o comparație cu rezultatele anterioare sau rezultatele unor întreprinderi din același domeniu de activitate sau chiar cu o medie a rezultatelor sectorului de activitate. Analiza indicatorilor realizați de o societate în raport cu rezultatele competitorilor ce activează în același sector poate avea un caracter relativ, deoarece mediul economic poate oferi condiții în care societățile nu se pot dezvolta și nu pot obține performanțe la nivelul așteptat.

Performanța presupune a obține rezultate bune într-o întreprindere, într-o activitate (ramură) sau într-o economie națională în ansamblu, repetarea sau obținerea cu regularitate de rezultate bune într-o activitate, atingerea scopurilor acelei activități. În al doilea rând, performanța economică presupune capacitatea de adaptare la mediul economic, sensibilizarea activității (unei întreprinderi, ramuri etc,) la schimbările din mediul economic. În al treilea rând, performanța nu se poate obține în afara productivității, eficienței, rentabilității și satisfacției, deci ea este un raport pozitiv între rezultatele și eforturile agenților economici.

Nu în ultimul rând, performanța presupune existența pe termen lung a unei situații favorabile față de concurenți, în acest scop întreprinderea, proprietarii și salariații fiind puternic motivați și recompensați. Performanța constituie gradul în care întreprinderea poate satisface cerințele mediului ei intern și extern, folosind resursele de care dispune.

Performanța se înregistrează atunci când o societate este și eficientă și eficace în același timp. Din această afirmație rezulta că performanța este o funcție de două variabile, eficiența și eficacitatea. Prin eficacitate se înțelege realizarea și depășirea obiectivelor prevăzute iar eficiența reprezintă maximizarea efectului obținut la o unitate de efort consumat sau minimizarea efectului consumat la o unitate de efect rezultat.

Eficiența reprezintă o categorie ce caracterizează rezultatele care decurg din diferite variante preconizate pentru utilizarea (consum productiv, consum individual, vânzare) sau economisirea unor resurse (umane, materiale sau financiare) intrate sau nu în ciclul economic. Deci eficienta, privită în sens general se referă la ambele sfere ale activității umane – productivă sau neproductivă – la întreaga viață social-economică și se poate determina ca un raport între efectul util (rezultat) și efortul (cheluielile) depus pentru obținerea lui. Eficiența se poate determina și indirect, inversând raportul dintre variabilele amintite anterior. Primul raport arată efectul util ce se obține la o unitate de cheltuială, iar cel de-al doilea, mărimea cheltuielilor sociale implicate de obținerea unei unități de efect util.

În general, eficiența este definită ca raportul direct sau indirect dintre efectele obținute și efortul depus:

Eficiența = sau

Eficacitatea reprezintă nivelul de satisfacere a exigențelor externe, respectiv ale clienților, statului, furnizorilor, salariaților, acționarilor. O întreprindere este eficace atunci când reușește să recunoască și să controleze interactivitatea dintre factorii externi și interni de dezvoltare, răspunzând cât mai bine așteptărilor partenerilor externi.

Date fiind cele enunțate anterior, se poate stabili relația matematică de calcul a performanței:

Performanța = Eficiență x Eficacitate.

Aprecierea performanțelor întreprinderii mărește scopul diagnosticului financiar. Acesta evidențiază ansamblul aspectelor activității, caracteristicile lor proprii și contribuția lor specifică la costurile și rezultatele globale ale întreprinderii. În consecință, diagnosticul financiar se atașează aprecierii performanțelor, dezvoltând trei puncte de vedere caracteristice.

În primul rând, își propune o viziune parțială a performanțelor. Astfel, diagnosticul performanțelor poate fi dezvoltat într-o perspectivă strategică, organizațională, socială, tehnico-economică, comercială precum și într-o perspectivă financiară.

În al doilea rând, diagnosticul financiar abordează performanțele, privilegiind criteriile monetare de măsurare și apreciere. În acest mod, aspectele de activitate sau de patrimoniu ce nu pot fi reflectate monetar nu sunt introduse în analiza, încercându-se diminuarea acestora, direct sau indirect.

În al treilea rând, aprecierea financiară a performanțelor se reflectă la nivel sintetic și global. În această situație, se construiește o viziune de ansamblu a rezultatelor, aspect ce diferențiază analiza de alte semnificații mai analitice, ce procedează la o descompunere a proceselor interne.

Rezultatul poate reprezenta o mărime valorică pozitivă, respectiv profit, în situația în care veniturile sunt mai mari decât cheltuielile sau o mărime valorică negativă denumită pierdere, în situația inversă, cheltuielile fiind mai mari decât veniturile înregistrate. Rezultatul se formează în urma unui întreg proces de calcul ce este descris și analizat în contul de profit și pierdere, în care sunt cuprinde atât cheltuielile cât și veniturile societății, pe categorii de activitate.

Structurarea informațiilor în contul de profit și pierdere pornește de la activitatea întreprinderii, ce se identifică în general cu operațiunile economico-financiare desfășurate de o întreprindere într-o perioadă de gestiune. Operațiunile ce provin din activitatea principală sau de exploatare, care se identifică cu obiectul de activitate al unei întreprinderi, se mai numesc operațiuni curente obișnuite.

Operațiunile curente reflectă în cadrul fiecărei întreprinderi un caracter specific, legat de sectorul de activitate al acesteia. Aceste operațiuni se repetă zilnic sau la o perioadă mai lungă de timp, în funcție de durata ciclului de activitate. Pe baza acestor operațiuni se determină rezultatul curent. Activitatea desfășurată de o întreprindere potrivit obiectului său de activitate, inclusiv activitățile derivate din realizarea acestuia ce au un anumit grad de permanență reprezintă activitatea curentă.

Activitatea extraordinară cuprinde acțiuni, evenimente sau tranzacții diferite de activitatea curentă a societății. Operațiunile extraordinare au un caracter nerepetitiv, accidental. Acestea nu apar în cadrul activității întreprinderii în mod frecvent sau cu regularitate. Atunci când are loc procesul de separare a veniturilor și cheltuielilor potrivit caracterului lor, curent (obișnuit) sau extraordinar, analizarea atentă a naturii și activității întreprinderii este necesară pentru o cât mai bună diferențiere. O societate poate întreprinde operațiuni financiare care includ atât operațiuni curente, cât și operațiuni din categoria celor extraordinare. Datorită faptului că natura financiară a unei operațiuni primează asupra caracterului ei extraordinar, operațiunile extraordinare care au caracter financiar sunt considerate operațiuni financiare. Prin rezultatul financiar, operațiunile financiare participă alături de operațiunile de exploatare la constituirea operațiunilor curente (obișnuite) în baza cărora se constituie rezultatul curent.

Standardele internaționale oferă clasificarea, modul de prezentare și abordarea contabilă a anumitor evenimente în contul de profit și pierdere, astfel încât să se creeze o bază uniformă pentru toate întreprinderile ce prezintă acest cont. Se prevede și modul în care trebuie să fie reflectate unele elemente din cadrul contului de profit și pierdere corespunzător activităților obținute, și clasificarea și prezentarea elementelor extraordinare.

Veniturile reprezintă creșteri ale beneficiilor economice, înregistrate sub formă de intrări sau creșteri ale activelor sau descreșteri ale datoriilor, care se concretizează în creșteri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din contribuții ale acționarilor.

Cheltuielile reprezintă diminuări ale beneficiilor economice, înregistrate sub formă de ieșiri sau scăderi ale valorii activelor sau creșteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acționari. Cheltuielile evidențiază locul sau modul de creare a rezultatului, ca efect al utilizării resurselor în activitatea de exploatare, financiară și extraordinară.

Cheltuielile de exploatare cuprind: cheituielile cu materiile prime și materialele consumabile, cheltuielile cu energia și apa, alte cheltuieli materiale, costul mărfurilor vândute, cheltuielile cu personalul, cheltuielile cu amortizările și provizioanele aferente exploatării, cheltuielile privind prestațiile externe, cheltuielile cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate, precum și alte cheltuieli de exploatare.

Prin compararea veniturilor din exploatare cu cheltuielile de exploatare se obține rezultatul din exploatare.

Veniturile financiare includ: veniturile din interese de participare, venituri din alte investiții financiare, venituri din dobânzi, precum și alte venituri financiare.

Cheltuielile financiare cuprind: ajustarea valorii imobilizărilor financiare, cheltuielile privind dobânzile, precum și alte cheltuieli financiare.

Diferența dintre veniturile financiare și cheltuielile financiare ne conduce la rezultatul financiar.

Veniturile și cheltuielile extraordinare se referă la activitățile cu caracter întâmplător derulate în întreprindere. Diferența între veniturile și cheltuielile extraordinare reprezintă rezultatul extraordinar al exercițiului.

Prin compararea veniturilor totale cu cheltuielile totale se obține rezultatul brut al exercițiului, din care, scăzându-se impozitul pe profit obținem profitul net. Cota impozitului pe profit este în prezent de 16%, iar impozitul pe profit se calculează lunar, cumulat de la începutul anului, dar se achită trimestrial.

Rezultatul net contabil reprezintă soldul final al contului profit și pierdere. Soldul creditor al contului evidențiază rezultatul sub forma profitului net, iar soldul debitor, rezultatul sub forma pierderii nete.

Măsurarea performanței – sisteme de indicatori utilizate

1.2.1. Categorii de indicatori utilizați de-a lungul timpului

Pentru evaluarea performanțelor, au fost utilizate mai multe categorii de indicatori de-a lungul timpului. Inițial, performanța unei întreprinderi a fost apreciată pe baza dimensiunii acesteia, considerându-se că talia este o măsură definitorie în obținerea performanței.

Practica a dovedit, însă, ca firmele mici sunt mai flexibile și că pot fi mai ușor de gestionat, în special când mediul economic se deteriorează. S-a trecut astfel la un alt criteriu de apreciere a performanțelor, și anume profitul. Acesta reflecta rezultatul care îi rămâne firmei după ce își acoperă toate cheltuielile. Prin calcularea profitului pe acțiune se poate determina câștigul care i se cuvine unui acționar. Însă, profitul are mai multe limite, precum: necorelarea cu volumul de activitate sau cu capitalul folosit, neluarea în calcul a riscului, suferă distorsiuni contabile etc.

Trecerea la indicatorii de flux de numerar a permis luarea în considerare și a capacității firmei de a gestiona corect activitatea curentă, urmând ca, ulterior, să se pună accentul pe indicatorii care reflectă procesul de creare de valoare.

Tabelul nr.1.1. Dinamica indicatorilor de performanță utilizați în practică, de-a lungul timpului

sursa: Marian Siminică – Diagnosticul financiar al firmei, Ed. Universitaria, Craiova, 2012, pag. 113

La nivelul tuturor agenților economici, instrumentul operațional fundamental al analizei oricărui tip de activitate se exprimă cu ajutorul indicatorilor economico-financiari. Pentru a evalua starea și evoluția unei întreprinderi, se folosesc mai multe tipuri de indicatori, care, la rândul lor, sunt descompuși și grupați în concordanță cu scopul analizei.

Indicatorii economico-financiari se pot clasifica, după caracterul lor, astfel:

• indicatori cantitativi (rentabilitatea, eficienta, productivitatea muncii)

• indicatori calitativi (măsura în care clienții sunt satisfăcuții de produse, reclamații aduse de clienți etc.).

După conținut, se disting:

• indicatori de rezultate;

• indicatori de eficientă;

• indicatori de eficacitate.

După frecventa utilizării, acești indicatori se mai pot clasifica și în felul următor:

• indicatori tradiționali (cifră de afaceri, excedentul brut de exploatare, profitul, productivitatea, marja comercială, ratele de rentabilitate etc.)

• indicatori moderni, bazați pe crearea de valoare (valoarea adăugată economică, valoarea adăugată sub formă de cash-flow etc.) și indicatori ai dezvoltării durabile.

La rândul lor, după modul de exprimare, indicatorii tradiționali se împart în:

• indicatori în mărime absolută;

• indicatori în mărime relativă.

1.2.2. Indicatorii rentabilității în marime absolută

1) Rezultatul brut din exploatare

Rezultatul (excedentul sau deficitul) brut din exploatare (EBE) exprimă rezultatul economic monetar ce se obține din activitatea de exploatare a întreprinderii. Semnificația sa poate fi confundată cu cea a rezultatului de exploatare, însă nu reprezintă același element, deoarece excedentul brut este influențat numai de operațiunile de exploatare cu caracter monetar, care presupun o încasare sau o plată.

Prezintă avantajul că nu este influențat de politicile de amortizare și de stabilire a provizioanelor, fiind, astfel, scutit de distorsiunile care afectează indicatorii contabili tradiționali, deși nu poate elimina distorsiunile provenite din modul de evaluare a stocurilor.

Excedentul brut de exploatare este un indicator folosit pentru compararea rezultatelor economico-financiare ale firmelor și în construcția mai multor rate ale rentabilității.

Rezultatul brut de exploatare se determina pe baza veniturilor și cheltuielilor de exploatare care implică încasări și plăti potențiale.

El se poate stabili plecând de la valoarea adaugată:

EBE = VA + Se – IT – Cs,

în care:

VA – valoarea adaugată (operațională);

Se – subvențiile de exploatare aferente cifrei de afaceri;

IT – cheltuielile cu alte impozitele și taxele datorate (mai puțin impozitul de profit și TVA);

Cs – cheltuieli salariale (salarii brute + contribuții la bugetul statului legate de salarii)

Excedentul brut de exploatare reprezintă un surplus monetar potențial (cash flow-ul potențial) degajat de activitatea curentă a întreprinderii, fiind, practic, o diferență între veniturile monetare potențiale și cheltuielile monetare probabile a se efectua.

Excedentul brut de exploatare reprezintă numai un indicator monetar potențial, datorită existenței decalajelor dintre plăti și încasări, ce provin din folosirea pasivelor stabile (furnizori, salariați, bugetul statului) și, respectiv, din creditele comerciale acordate clienților.

Excedentul brut de exploatare este un indicator de rentabilitate a activității de bază a întreprinderii, el fiind utilizat pentru: finanțarea investițiilor; rambursarea împrumuturilor; remunerarea capitalurilor împrumutate; remunerarea capitalurilor proprii; reînnoirea capitalului tehnic; plata impozitului pe profit.

Cele mai importante rate utilizate sunt:

a) rata amortizării:

b) rata cheltuielilor financiare:

c) rata dividendelor:

d) rata autofinanțării:

e) rata marjei brute a exploatarii – arata rezultatul monetar de exploatare obtinut la 100 lei productie a exercitiului:

f) rata capacității de dezvoltare:

g) rata creării de bogăție de către salariați:

Excedentul brut de exploatare arată nivelul global de profitabilitate a activității de producție și comercializare și este un instrument util pentru evaluarea performanțelor unei afaceri, fiind utilizat atât de către manageri, și de către investitori.

Nivelul și dinamica acestuia depind de următorii factori:

a) gradul de prelucrare al firmei, reflectat prin intermediul valorii adăugate;

b) corelația dintre capacitatea de a produce valoare adăugată și nivelul de remunerare a muncii;

c) fiscalitatea;

d) politica de subvenționare a ramurii de către stat;

2) Rezultatul din exploatare

Rezultatul exploatării (RE) este reprezentat de surplusul (deficitul) generat de activitatea curentă (de exploatare) a întreprinderii, stabilit prin compararea totalului veniturilor de exploatare cu ansamblul cheltuielilor de exploatare. Rezultatul de exploatare exprimă rezultatele realizate de întreprindere din activitatea de bază, ținând cont de politica de amortizare și fiscală a întreprinderii.

Rezultatul de exploatare se poate calcula prin două metode, respectiv plecând de la Contul de Profit și Pierderi sau de la Soldurile Intermediare de Gestiune.

Cu ajutorul Contului de profit și pierdere, rezultatul exploatării se determină ca diferență între totalul veniturilor de exploatare (Ve) și ansamblul cheltuielilor de exploatare (Ce):

RE = Ve – Ce.

Cea de-a doua metoda se bazeaza pe tabloul soldurilor intermediare de gestiune:

RE = EBE + Ave – (Aj + Cdda)

în care:

Ave – alte venituri de exploatare;

Aj – ajustari privind provizioanele si amortizarile de exploatare;

Cdda – cheltuieli cu despagubiri, donatii si active cedate.

Rezultatul de exploatare prezintă un interes deosebit pentru finanțatorii activității întreprinderii (bănci, acționari), deoarece el reprezintă sursa remunerarii acestor aporturi de capital (propriu și împrumutat).

În analiza valorii absolute a rezultatului exploatării, trebuie să se țină seama de diferiți factori care influențează mărimea lui, factori care pot fi de natură managerială, contabilă și fiscală. Astfel, deciziile manageriale de adoptare a unei anumite politici de amortizare și de stabilire a provizioanelor influențează decisiv mărimea rezultatului de exploatare.

Efectul provizioanelor asupra rezultatului de exploatare este de diminuare a nivelului acestuia, ca urmare a majorării cheltuielilor cu provizioanelor constituite. Pe lângă acest efect negativ, provizioanele au și un efect favorabil, de amânare temporară a fiscalității până la anularea provizionului; în cazul în care riscul pentru care a fost constituit se produce, provizionul se consumă, iar efectul favorabil devine definitiv.

3) Rezultatul exercițiului

Profitul brut (rezultatul brut al exercițiului) și profitul net (rezultatul net al exercițiului) reprezintă indicatori sintetici prin care se apreciază, în formă absolută, rentabilitatea totală a unei firme.

Maximizarea valorii acestor indicatori constituie unul dintre obiectivele principale urmărite de către toate întreprinderile, constituind o necesitate obiectivă pentru existența lor pe piață. Analiza profitului brut și a celui net se realizează pe baza contului de profit și pierdere, acesta reprezentând principala sursă de informații pentru analiza rentabilității.

Comensurarea rentabilității se realizează cu ajutorul a două categorii de indicatori: profitul și ratele de rentabilitate. Rentabilitatea constituie o formă sintetică de exprimare a eficienței economice, care reflectă capacitatea unei firme de a realiza profit.

Formele de rezultate folosite pentru a măsura rentabilitatea sunt: rezultatul aferent cifrei de afaceri, rezultatul exploatării, rezultatul financiar, rezultatul curent, rezultatul extraordinar, rezultatul brut al exercițiului, rezultatul net al exercițiului, rezultatul global.

Nivelul profitului arată gradul de eficiență a activităților, a folosirii activului și pasivului economic, adică a capitalului economic și celui financiar. Orice activitate este eficientă atunci când se compensează eforturile (cheltuielile) și se obține un excedent sau profit.

Mărimea rezultatului total al exercițiului înainte de impozitare (Rt) se determină ca diferență între veniturile totale (Vt) obținute în perioada respectivă și cheltuielile totale (Ct) efectuate de către întreprindere:

Rt (Pb) = Vt – Ct.

La rândul lor, veniturile totale provin din însumarea veniturilor de exploatare (Ve), a veniturilor financiare (Vf) și a veniturilor extraordinare (Vex):

Vt = Ve + Vf + Vex.

De asemenea, cheltuielile totale se compun din cheltuieli de exploatare (Ce), cheltuieli financiare (Cf) și cheltuieli extraordinare (Cex):

Ct = Ce + Cf + Cex.

Mărimea profitului brut se mai poate stabili prin însumarea rezultatului aferent exploatarii sau a profitului din exploatare (RE sau Pe) cu rezultatul sau profitul financiar (Rf sau Pf) și cu rezultatul extraordinar sau profitul extraordinar (Rex sau Pex):

Rt (Pb) = RE + Rf + Rex = (Ve – Ce) + (Vf – Cf) + (Vex – Cex).

Prin însumarea rezultatului de exploatare și a rezultatului financiar, se obține rezultatul curent (Rc):

Rc = RE + Rf.

Mărimea profitului net sau a rezultatului net Pn (Rn) se determină ca diferență între rezultatul sau profitul brut și impozitul pe profit corespunzător:

Rn (Pn) = Rb (Pb) – Ip.

Decizia privind repartizarea profitului net aparține proprietarilor firmei, care pot hotarî distribuirea lui pe următoarele destinații: constituirea de rezerve legale sau statutare; acoperirea pierderilor din anii precedenți; participarea la profit a salariaților sau managerilor; surse pentru autofinanțarea firmei (profitul reinvestit); acordarea de dividende.

În scopul orientării acțiunii lor, agenții economici trebuie să dispună de informații cât mai ample ce caracterizează activitatea desfășurată. În cadrul acestora locul cel mai important revine mărimii și dinamicii profitului care sunt relevate de mai mulți indicatori între care masa și rata profitului sunt cei mai importanți.

Fig. 1.1. Formarea profitului

Pentru analiza dinamicii profitului brut, se pot calcula modificările absolute și procentuale intervenite în mărimea acestuia în anul curent față de anul de bază, astfel:

ΔPb=Pb1 – Pb0,

ΔPb% = = IPb – 100.

Masa profitului are la rândul său, o condiționare complexă, între modalitățile de sporire ale acesteia remarcându-se:

a) diminuarea costurilor de obținere a produselor prin sporirea nivelului productivității muncii sau a randamentului factorilor care influențează volumul rezultatelor, diminuarea cheltuielilor materiale, accelerarea vitezei de rotație a capitalului, selectarea factorilor de producție utilizați, etc.

b) majorarea prețului de vânzare al bunurilor obținute, lucrărilor executate sau serviciilor prestate pe fondul menținerii sau chiar al diminuării costurilor de producție;

c) optimizarea volumului, structurii și calității producției, care acționează asupra masei profitului atât separat, cât și în ansamblul lor;

d) optimizarea proporției în care se remunerează posesorii factorilor de producție.

4) Capacitatea de autofinanțare

Capacitatea de autofinanțare (CAF) măsoară aptitudinea unei firme de a degaja resurse interne de finanțare din activitatea desfășurată. Aceste resurse interne sunt considerate cele mai sigure și, de multe ori, cele mai ieftine surse de finanțare a nevoilor viitoare ale întreprinderii.

Capacitatea de autofinanțare reflectă potențialul financiar de creștere economică a unei întreprinderi, respectiv sursă internă de finanțare generată de activitatea desfășurată pe o anumită perioadă de timp, destinată să asigure: finanțarea unor nevoi ale gestiunii curente; creșterea fondului de rulment; finanțarea totală sau parțială a noilor investiții; rambursarea împrumuturilor contractate; remunerarea capitalurilor investite.

Caracterul net este dat de faptul că acest indicator se determină după deducerea impozitului pe profit, iar caracterul global rezidă din faptul că este degajat de întreaga activitate a întreprinderii. Capacitatea de autofinanțare nu trebuie confundată cu excedentul brut de exploatare, deoarece, acesta din urmă se circumscrie doar activității de exploatare, în timp ce capacitatea de autofinanțare vizează toate lanțurile activității întreprinderii (exploatare, financiară și extraordinară).

Capacitatea de autofinanțare se poate determina prin două metode:

– metoda deductivă;

– metoda aditivă.

Prin metoda deductivă, capacitatea de autofinanțare se determină plecând de la excedentul brut de exploatare (EBE) la care se adaugă alte venituri de exploatare (Ave), veniturile financiare și veniturile extraordinare și se scad cheltuielile cu despăgubirile, donațiile și activele cedate (Cdda), cheltuielile financiare monetare (Cf*), cheltuielile extraordinare și impozitul pe profit (Ip):

CAF = EBE + (Ave – Cdda) + (Vf – Cf*) + (Vex – Cex) – Ip.

Dacă avem în vedere conținutul excedentului brut de exploatare, relația poate deveni:

CAF = RE + Aj + (Vf – Cf*) + (Vex – Cex) – Ip,

unde:

Aj – ajustări privind amortismentele și provizioanele de exploatare.

În esență, capacitatea de autofinanțare reprezintă fluxul potențial de lichidități aferent întregii activități a întreprinderii, care se obține prin deducerea din veniturile monetare totale (Vt’), care presupun încasări, a cheltuielilor monetare totale (Ct’) și a impozitului pe profit, care presupun efectuarea de plăți:

CAF = Vt’ – Ct’ – Ip.

Prin metoda aditivă, capacitatea de autofinanțare se determină prin adăugarea la rezultatul net al exercițiului (Rn) a categoriilor de cheltuieli nemonetare (Cn), alcătuite din cheltuieli cu amortizarea și provizioanele, din care se scad veniturile nemonetare (Vn), adică veniturile din provizioane, astfel:

CAF = Rn + Cn – Vn = Rezultatul net al exercițiului + Ajustări privind amortizarea și provizioanele de exploatare și financiare.

Pe baza capacitatii de autofinantare, se pot stabili mai multi indicatori sintetici (rate financiare), care se pot utiliza în aprecierea independenței financiare a întreprinderii:

a) Capacitatea de rambursare a datoriilor financiare (Crdf), care reflectă numarul de ani necesari pentru a asigura rambursarea datoriilor financiare pe baza capacității de autofinanțare anuale degajate de întreprindere:

b) Rata de finanțare a investițiilor (Rfi) reflectă proporția în care întreprinderea poate asigura finanțarea investițiilor anuale pe seama capacității de autofinanțare, în situația în care întreaga sumă ar fi alocată în acest scop.

c) Rata de acoperire a excedentului brut de exploatare (REBE) reflectă participarea fluxului potențial de lichidități din activitatea de exploatare la formarea fluxului total de disponibilități al întreprinderii:

5) Autofinanțarea

Autofinanțarea (Af) reprezintă o sursă proprie de origine internă, destinată să acopere nevoile de finanțare ale exercițiilor următoare, expresie a bogăției create de întreprindere. Ea este determinată de creșterea surselor obținute din propria activitate a întreprinderii și care vor rămâne în mod permanent la dispoziția acesteia pentru finanțarea activității viitoare.

Din definiția dată, rezultă că nivelul autofinanțării este dependent de doi factori:

– excedentul de resurse financiare generat de activitatea firmei, reprezentat de capacitatea de autofinanțare;

– cotă parte din aceste resurse distribuite acționarilor sub formă de dividende.

În funcție de interesul proprietarilor, nivelul autofinanțării poate fi mai mare sau mai mic, putând exista următoarele posibilități:

– utilizarea profitului net, în special, pentru remunerarea acționarilor prin dividende, ceea ce determina creșterea disponibilităților acestora pe termen scurt;

– capitalizarea celei mai mari părți a profitului în cadrul firmei, în scopul dezvoltării acesteia și creșterii valorii de piață a acțiunilor deținute de proprietari.

Având în vedere cele prezentate, putem afirma că autofinanțarea (Af) reprezintă acea parte din capacitatea de autofinanțare (CAF) rămasă disponibilă după distribuirea dividendelor cuvenite acționarilor (Div), adică:

Af = CAF – Div.

Sursele sistemului de informare necesar analizei rezultatelor financiare

Analiza este considerată o metodă a cunoașterii, care presupune studierea legăturilor dintre multiplele componente ale unui sistem și acționează în direcția reglării funcțiunii acestuia, a schimbărilor de stare în concordanță cu obiectivele stabilite. În evoluția vieții economice, modificările sunt atât expresia unor trasformări interne, dar și rezultatul unor interacțiuni ce se creează în mediul economic, între acesta și mediul social, dar și între mediul creat de om și mediul natural.

Informația economică reprezintă componenta principală pentru analiza economico-financiară și are un rol deosebit în activitatea economică, întrucât trebuie să satisfacă cerințe multiple, pentru a asigura o cunoaștere cât mai exactă a proceselor la care face referire.

Informația contabilă este necesară, în primul rănd managerului, deoarece acesta trebuie să răspundă pentru modul în care alocă și utilizează resursele ce îi sunt asigurate de către investitori, pentru a putea fi atinse obiectivele.

În al doilea rănd, informația contabilă trebuie să fie o sursă credibilă de informații pentru toți stakeholderii din România. Cu cât informația economică este mai complexă, cu atât decidentul are la dispoziție mai multe elemente care să-i permită o cunoaștere aprofundată a fenomenelor și proceselor economice, fiindu-i astfel mai ușor să adopte măsuri eficiente de creștere a gradului de folosire a resurselor umane, materiale și financiare.

Informația economică poate fi structurată după diverse criterii, în funcție de cerințe multiple, pentru a asigura o percepere cât mai corectă a proceselor pe care le definește.

Au apărut o serie de clasificări în funcție de diferite criterii, cum ar fi:

după natura lor – informații economico-financiare, tehnice, tehnologice, politice, sociale, juridice etc.;

după gradul de accesibilitate – informații deschise (largă accesibilitate), limitate (accesibilitate redusă), închise (protejate);

după proveniență – informații interne, externe;

din punct de vedere funcțional – informație normativă, informație efectivă, de stare a performanțelor economico-financiare.

Sistemul de informare necesar analizei întreprinderilor este format din două mari categorii de surse, și anume:

Sursele interne au ca baza de formare procesele interne de combinare și utilizare a factorilor de producție, acestea reflectând activitatea multilaterală și complexă a unităților economice prin sistemul de indicatori fizici și valorici.

Folosirea surselor interne de informații oferă conducerii societății elementele necesare unor eventuale corectări ale traiectoriei evoluției acesteia în anumite perioade, sectoare de activitate, etc.

Situațiile financiar-contabile reprezintă un instrument de mare importanță în procesul conducerii, fiind necesare atât pentru fundamentarea deciziilor privind alocarea, finanțarea, utilizarea și recuperarea fondurilor, cât și pentru organizarea controlului asupra realizării deciziilor luate, precum și pentru stabilirea unor drepturi și obligații și a unor răspunderi și cointeresări provenite din activitatea de gospodărire și dezvoltare a patrimoniului.

Ele au un rol deosebit de important, atât pentru conducerea unității patrimoniale la nivelul căreia se circumscriu informațiile, cât și pentru organele din afara unității interesate să cunoască activitatea și rezultatele ei.

Situațiile financiare anuale trebuie să ofere o imagine fidelă a activelor, datoriilor, poziției financiare, profitului sau pierderii entității.

Informațiile despre performanța unei întreprinderi, în special despre profitabilitatea acesteia, sunt necesare pentru evaluarea modificarilor potențiale ale resurselor economice pe care întreprinderea le va putea controla în viitor. În acest sens informațiile despre variabilitatea performanțelor sunt importante.

Informațiile despre performanțe sunt utile pentru anticiparea capacității întreprinderii de a genera fluxuri de trezorerie cu resursele existente. Ele sunt utile si pentru formularea raționamentelor despre eficiența cu care întreprinderea poate utiliza noi resurse.

Principala sursă de date pentru evaluarea rezultatelor întreprinderii este Contul de profit si pierdere. Un rol important în asigurarea echilibrului financiar al întreprinderii îl joacă variația capitalului propriu, generată de performanțele economice. Aceste performanțe sunt determinate cu ajutorul unui tablou contabil în care sunt regrupate operațiile de gestiune ale unui exercițiu financiar, exprimate în venituri și cheltuieli generatoare de profituri sau pierderi.

Structura contului de profit și pierdere pe cele trei tipuri de activități, permite degajarea unor solduri de acumulări bănești potențiale, destinate să îndeplinească o anumită funcție de remunerare a factorilor de producție și de finanțare a activității viitoare, denumite solduri intermediare de gestiune (SIG). Determinarea soldurilor presupune o tratare prealabilă a contului de profit și pierdere pentru a pune în evidență modul de funcționare și rentabilitatea întreprinderii ca marjă comercială, producție a exercițiului, valoare adăugată, excedent brut de exploatare, rezultat al exploatării, rezultat curent și rezultat net al exercițiului.

Soldurile intermediare de gestiune reprezintă, de fapt, elementele succesive în vederea formării rezultatului final. Construcția indicatorilor se realizează în cascadă pornind de la cel mai cuprinzător (producția exercițiului + marja comercială) și încheind cu cel mai sintetic (rezultatul net al exercițiului).

Surse externe întreprinderii ca sistem reprezintă informații privind progresul tehnic în ramura respectivă, conjunctura pieței, informații oferite de organele fiscale, bănci, burse de valori, mass-media, simpozioane, târguri și expoziții etc.

În funcție de natura domeniului la care se referă, informațiile externe pot fi structurate astfel:

tehnologice;

economico-financiare;

juridice;

fiscale.

Cerințele ce trebuie satisfăcute de informațiile utilizate:

utilitatea – necesară managerilor unității în conducerea proceselor economice;

exactitate – prelucrarea corectă a datelor;

profunzimea – reflectarea completă a legăturilor cauzale dintre fenomenele și procesele economice pentru a desprinde concluzii judicioase în vederea adoptării unor decizii raționale și care să conducă la creșterea eficienței activității;

vechimea informației – poate influența nefavorabil reglarea funcțiunii (sistemului) în condițiile în care nu au existat preocupări de actualizare a informațiilor și pe această bază pot fi adoptate decizii necorespunzătoare;

costul are un rol hotărâtor în structurarea și conducerea unităților economice, în condiții de eficiență;

executarea informației – valoarea informației este determinată de posibilitatea adoptării unor decizii eficiente pentru întreprindere.

Respectarea acestor cerințe creează condițiile realizării unor informații utilizabile în cadrul procesului de conducere, care vor contribui la obținerea unor concluzii asupra activității desfășurate și vor asigura premisele necesare pentru adoptarea unor măsuri de creștere a eficienței economice.

În practica actuală, analiza economico-financiară necesară procesului managerial trebuie să parcurgă următoarele etape:

stabilirea tematicii, care conține principalele aspecte și probleme ale activității economico-financiare supuse investigării;

culegerea și sistematizarea informației economico-financiare;

prelucrarea și studierea datelor;

formularea concluziilor, pe baza cărora se vor stabili și se vor lua măsuri ce vor permite îmbunătățirea rezultatelor activității economico-financiare.

Analiza rezultatelor financiare

la s.c. top gel prod s.r.l.

Descrierea generală a întreprinderii

2.1.1. Scurt istoric al companiei

Societatea comercială TOP GEL PROD S.R.L., situată în comuna Cârcea, str. Aeroportului, nr. 120, județul Dolj, este unul dintre principalii jucători de pe piața de înghețată din România. Cu o vastă și semnificativă experiență, marcheaza 20 ani de activitate sustinută în domeniul producției și distribuției de înghețată.

Pe parcursul timpului, societatea fiind permanent interesată de cerințele și rigorile clienților săi și în același timp de evoluția pieței în domeniu, a cunoscut numeroase transformări, adoptând politici de dezvoltare a direcțiilor de producție și distribuție la nivel național. Acestea s-au materializat prin deschiderea unor puncte de lucru noi, deservite de echipe profesioniste în vânzări.

Locațiile pentru punctele de lucru au fost alese pe criteriul așezării geografice, a potențialului și cerințelor economice, societatea reușind astfel să acopere ca și distribuție 100% din suprafața României.

Astfel societatea are deschise 21 puncte de lucru în: comuna Lumina, jud. Constanța; localitatea Horia, jud. Neamț; comuna Independența, Jud. Galați; comuna Recea, jud. Maramureș; sat Lugojel, jud. Timiș; comuna Mihai Eminescu, jud. Botoșani; comuna Mihai Viteazu, jud. Cluj; localitatea Călan, jud. Hunedoara; localitatea Sfântu Gheorghe, jud. Covasna; Bolintin Deal, jud. Giurgiu; com. Cuza Voda, jud. Călărași; com Bașcov, jud. Argeș; comuna Frățești, jud. Giurgiu; Severin, com. Halanga, jud. Mehedinți; Sibiu, jud. Sibiu; Râmnicu Sărat, jud. Buzău; Roșiori de Vede, jud.Teleorman; Dej, jud. Cluj; com. Boldești Scaeni, jud. Prahova; Babadag, jud. Tulcea; Rovinari, jud. Gorj. și doi colaboratori, respectiv S.C. Giba S.R.L. – jud. Iași și S.C. Escubis S.R.L.– jud. Arad.

Compania TOP GEL PROD are o capacitate de pasteurizare maximă de 80 tone înghețată/24h, iar producția în medie realizată cu ajutorul utilajelor este cuprinsă între 65-75 tone înghețată/24h.

Compania a devenit unul dintre primii producători și distribuitori de înghețată din România datorită repurației și evoluției constante.

Având în vedere caracterul sezonier al pieței de înghețată, pentru dezvoltarea continuă a afacerii, compania a recurs la extinderea domeniului de activitate, producând și produse de patiserie, respectiv: gogoși, croissante, ștrudele, covrigei, fursecuri, turtă dulce, pufuleți.

Activitățile secundare au înregistrat, ca și procent de vânzări, 8,18% din cifra de afaceri în anul 2012, ajungând la 18,20% în anul 2014.

2.1.2. Profilul de activitate

Activitatea principală – Fabricarea înghețatei – cod CAEN 1052;

Activități secundare conform următoarelor coduri CAEN:

1072 – Fabricarea biscuiților și piscoturilor; fabricarea prăjiturilor și a produselor conservate de patiserie;

1089 – Fabricarea altor produse alimentare n.c.a. (pufuleți);

8292 – Activități de ambalare (semințe).

Vânzări mărfuri:

CAEN 4639 – Comerț cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi și tutun;

CAEN 4711 – Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun;

CAEN 5210 – Depozitări.

Tabelul nr.2.1. Ponderea activităților în cifra de afaceri

Fig. 2.1. Ponderea activităților în cifra de afaceri

Pentru asigurarea fluxului continuu al producției, au crescut investițiile în activitatea de patiserie, fapt concretizat în creșterea veniturilor activității de patiserie în cifra de afaceri.

Având în vedere caracterul sezonier al pieței de înghețată, compania și-a extins domeniului de activitate, intrând și pe piața produselor de patiserie, în prima fază cu o serie de produse: gogoși, croissante, ștrudele, covrigei, turtă dulce, pufuleți, napolitane, etc., acest segment aflându-se într-o continuă extindere.

Activitatea principală a societății constă în fabricarea înghețatei, conform cod CAEN 1052. Societatea produce și distribuie înghețata la nivel național.

Produsele pe care firma le oferă sunt cuprinse în 2 game principale de înghețată TOP GEL PROD:

– IMPULS

– FAMILY

Gama Impuls

Elementele care caracterizează Gama Impuls sunt următoarele:

– Sunt produse pe care le vezi și le cumperi;

– Gramajul mic către mediu (intre 40g si 150g) și modul de ambalare (cornete mansonate, folii de polipropilenă, caserole și pahare de plastic) fac ca produsele să se preteze foarte bine consumului stradal;

– Preț competitiv.

Categoriile de înghețată care sunt cuprinse în Gama Impuls:

– înghețata pe băț (Axel, Mali, Top Gel, Topy Nuts Bambino, Fresh, Martinel, Amandino, Mangonino, etc.);

– înghețata la cornet sau cu biscuiți (Vafi premium, Junior, Bobo, Cornet Topy, Sandwich, Polara);

– înghețata la pahar (Top, Eli, Bambino, Top One).

Gama Family

Elementele care caracterizează Gama Family sunt următoarele:

– Se adreseaza clienților care consumă înghețata acasă, împreună cu familia;

– Sortimentație corect aleasă în funcție de cerințele pieții;

– Are un bun potențial de creștere în termeni de vânzări, având în vedere creșterile anuale înregistrate și datorită prezenței într-un numar cât mai mare a magazinelor mari locale.

Categoriile de înghețată care sunt cuprinse în Gama Family:

– Family Premium (Amadeus, tortul Amandino);

– Family Medium (Non Stop in variantele 600 ml, 900ml si 1000ml, Sara, Biscotino);

– Înghețata tip ruladă (Aida, Sahara, Polara);

– Înghețata tip tort festiv (Desert, Gelino).

În vederea diversificării gamei de produse, compania a lansat în anul 2012 un nou brand de înghețată – Top Milk, care acoperă atât segmentul Impuls cât și segmentul Family.

În totalul vânzărilor societății, Gama Impuls ocupă 75% în timp ce Gama Family ocupă 25%.

2.1.3. Sezonalitate și regionalitate

Se poate vorbi în mod categoric de un caracter de sezonalitate al pieței de înghețată.

În sezonul cald se înregistrează o creștere semnificativă a consumului, în special al produselor de impuls, un rol important jucându-l vremea caniculară. Produsele din gama “take-home” contribuie de asemenea la creșterea volumului vanzarilor, înregistrând însă creșteri mai mari în deosebi în extrasezon față de celelalte sortimente.

Deși de la an la an vânzările pe lunile din sezonul rece cresc, în continuare lunile mai, iunie, iulie, august rămân vârfurile sezonului de înghețată, în această perioadă înregistrându-se peste 80% din vânzările totale ale categoriei. Creșterea segmentului de produse pentru consumul familial însă, ajută la diminuarea diferenței sezoniere.

Din perspectiva interacțiunii dintre sezonalitate și regionalitate, diferența între sezon și extrasezon este mai evidentă în Ardeal, unde consumul în extrasezon este foarte redus comparativ cu zone precum Moldova sau Muntenia. O soluție la diferențele privind consumul în funcție de zonă este adaptarea strategiei de vânzare după caracteristicile locului, deoarece, în caz contrar, există riscul ca unele produse care nu se pliază pe zona respectivă să nu aibă rulajul scontat, determinând astfel o scădere a vânzărilor.

În ceea ce privește comportamentul consumatorului român prin prisma apartenenței geografice, se constată ca în zona centrală și de vest se vând mai bine produsele de volum – caserolele și din punct de vedere al aromei, o pondere mai mare în vânzări o au cele fructate. În schimb, în sudul și estul țării sunt preferate produsele de impuls.

2.1.4. Segmentarea pieței de înghețată – canale de distribuție

Pentru majoritatea producătorilor, cu precădere pentru cei autohtoni, se constată că tot comerțul tradițional rămâne cel mai profitabil canal de vânzare al produselor, aspect valabil și în cazul companiei TOP GEL PROD, care înregistrează cele mai bune vânzări de înghețată în magazinele tradiționale. Statisticile arată ca mai mult de 90% din vânzări se realizează în magazinele mici, care datorită formatului și specificului consumatorului român s-au pretat cel mai bine acestei piețe. Totuși, tendința uniformizării consumului de înghețată pe toata perioada anului se datorează și expansiunii retail-ului modern.

Important de adus în discuție este și slaba dezvoltare a segmentului HoReCa, reprezentat de magazinele specializate, de genul gelateriilor, întalnite la tot pasul în celelalte țări europene.

Datorită unui management eficient, al respectării standardelor de calitate, a regulilor esențiale ale unui act de comert compatibil cu standardele europene, a unui sistem logistic modern și în continuă dezvoltare, S.C. TOP GEL PROD S.R.L. are un portofoliu important de clienti și o evoluție pozitiva a principalilor indicatori economico-financiari.

În prezent firma colaborează cu peste 21.000 de clienți, distribuția TOP GEL PROD acoperind în prezent întreg teritoriul României.

Avantaje pe care TOP GEL PROD S.R.L. le oferă clienților săi:

• seriozitate și profesionalism în producerea, vânzarea și distribuirea înghețatei

• cel mai bun raport preț/calitate pentru orice produs din gama noastră

• lăzi frigorifice noi și o gamă largă de articole promoționale pentru dezvoltarea afacerii

• reclamă și publicitate pentru produse

2.1.5. Principalii jucători de pe piața inghețatei

Spre deosebire de situația la nivel european, unde companiile multinaționale își fac puternic simțită prezența, piața de înghețată din România este reprezentată cu precădere de producătorii autohtoni, unii cu capacitate de producție și forță de vânzare la nivel național, asigurandu-și de cele mai multe ori singuri logistica și alții de talie regională.

Se remarcă totuși prezența în topul celor mai importanți cinci producători și o companie multinaționala, Delta-Nestle, care a facut prima mutare importantă de consolidare a propriei poziții, achiziționând, în 2005, producătorul elen Delta Ice Cream, cu facilități de producție și în România care se ridicau la 7000 tone anual, iar în 2009 intra Unilever pe piața românească având o politică foarte agresivă de promovare.

La o privire de ansamblu a pietei de inghețată se poate observa o împărtire a acesteia în trei categorii de producători si distribuitori de înghetata în România:

– din prima categorie fac parte cinci-șașe mari producâtori care dețin o pondere de 70%-80% din piață. Astfel se pot enumera companiile: Delta-Nestle, Top Gel Prod, Betty Ice, Alpin 57 Lux, Amicii, Unilever;

– o a doua categorie din care fac parte producătorii „medii” ce dețin bune capacități de producție și distribuție și o gamă diversificată de produse: Antartica, Ice Dyp Balas, Class Dumalex, Elion, Aticream;

– cea de-a treia categorie include pe de o parte producătorii care au avut un nume pe piața înghețatei și datorita unui management defectuos au scazut foarte mult‚ iar pe de alta parte acei producători regionali ce concurează pe o piață zonală restrânsă: Prod Lacta, Bucovina, Secret Prod etc.

Un fenomen interesant manifestat la nivelul categoriei înghețată este migrarea unor branduri consacrate din categoria dulciurilor și în categoria înghețatei, în căutarea unei modalități de a-și echilibra portofoliul, având în vedere ca, pe timp de vară, consumul de ciocolată scade.

Un exemplu de producător care a reușit să integreze perfect noile produse în oferta sa, fără a face din asta o afacere principală, este Mars. Si Nestlé Ice Cream a facut mutări asemănătoare, în 2007 acesta integrând opt branduri Nestlé, respectiv 10 produse, printre acestea numărându-se și brandul Joe, al carui concept crunch a fost transformat într-o înghețată.

La nivel regional piața înghețatei se schimbă, concurența fiind diferită de la o zonă geografică la alta, prezentându-se astfel:

1. în Moldova principalii concurenți sunt firmele: Betty Ice (Suceava), Kubo Ice (Piatra Neamt) si Delta-Nestle.

Pe langa aceste firme, concurența este reprezentată și de o serie de firme locale :

– Felix in zona Bacau;

– Galacta in zona Galati;

– Boneto in zona Braila.

2. în Dobrogea principalii concurenți sunt: Delta, Betty Ice si Elion (Constanța).

3. în Muntenia și București principalii concurenți sunt: Betty Ice, Alpin, Kubo Ice (Amicii) și Delta-Nestle. Pe langă aceste firme există și firme locale concurente:

– Class în zona Argeș – Dambovița

– Avanti în zona Giurgiu.

4. în Banat principalii concurenți sunt Delta, Alpin si firme locale cum ar fi Antartica si Ice Dyp Balas (zona Timisoara), Nelson.

5. în Ardeal concurenții principali sunt: Delta, Alpin, Napolact si Betty Ice.

6. în Covasna și Harghita pe langă concurenții mari există și firma Aticream și Prima ca și concurenți locali.

7. în Maramureș principalii concurenți sunt Delta, Kubo Ice (Amicii), Napolact, Betty Ice, Alpin si firma locala Diany (zona Baia Mare).

Puncte forte ale companiei Top Gel Prod în raport cu ceilalți jucători de pe piață:

O gama diversificata de produse, pornind de la gama de inghetata Impuls pana la gama Family;

Comunicare permanenta cu clientii pentru a anticipa nevoile acestora;

Reactia prompta in ceea ce priveste productia si livrarea comenzilor (sunt incheiate contracte anuale cu clientii traditionali cat si cu cei tip Cash & Carry);

Capacitatea tehnologica deosebita;

Departamentul de productie da dovada de inventivitate (in medie apar 2-3 produse noi pe an, marca Top Gel);

Raportul pret/calitate net in favoarea produselor Top Gel (rezultatele in urma cercetarilor de piata facute de companie – grad de satisfactie a clientilor);

Capacitate logistica, de distributie, depozitare, transport si vanzare deosebita;

Situatie financiara solida (se vede din evolutia indicatorilor);

Productivitate si eficienta economica;

Produse sigure pentru consumatori, compania TOP GEL PROD avand certificat sistemul ISO 9001:2008 si ISO 22000:2005.

2.1.6. Situația soldurilor intermediare de gestiune

Tabelul nr. 2.2. SIG

Sursa: Date interne ale companiei

Prima componentă a veniturilor incluse în soldurile intermediare de gestiune o reprezintă veniturile din vânzarea mărfurilor. Fiind o întreprindere cu activitate principală de producție, veniturile din vânzarea mărfurilor au valori mici în comparație cu producția vândută.

Astfel, în anul 2012 vânzările de mărfuri au avut o valoare de 10.821.149 lei și au înregistrat creșteri atât în anul 2013 cât și în anul 2014, ajungând la valori de 13.184.498 lei în anul 2013 și 14.640.962 lei în anul 2014.

În corespondență cu veniturile din vânzarea mărfurilor se află costurile mărfurilor vândute ce reprezintă cheltuielile cu achiziționarea mărfurilor puse în vânzare ulterior. Acestea au avut aceeași tendință de creștere pe parcursul celor trei ani, înregistrând valori de 8.253.213 lei în anul 2012, 9.823.343 lei în anul 2013 și 10.676.298 lei în anul 2014.

Marja comercială reprezintă diferența între veniturile din vânzarea mărfurilor și costul mărfurilor vândute. În perioada analizată, marjă comercială a înregistrat creșteri ceea ce semnifică faptul că veniturile din vânzarea mărfurilor au avut creșteri mai mari decât costurile mărfurilor vândute.

Astfel, în anul 2012 societatea a avut o marjă comercială de 2.567.936 lei, în anul 2013 a avut o creștere cu 793.219 lei, în anul 2014 ajungând la valoarea de 3.964.664 lei.

Producția vândută a înregistrat scăderi în cei trei ani analizați, acest fapt datorându-se caracterului sezonier al activității și pieței economice fluctuante.

În anul 2012, aceasta a înregistrat o valoare de 82.540.065 lei, fiind urmată de o scădere cu 7.753.857 lei în anul 2013. În anul 2014, trendul descendent s-a menținut, producția vândută ajungând la valoarea de 67.696.341 lei.

În ceea ce privește producția stocată, aceasta a înregistrat o creștere în perioada analizată, ajungând de la o valoare de 5.379.357 lei în anul 2012 la o valoare de 6.271.695 lei în anul 2014.

Producția imobilizată are valori foarte mici în comparație cu producția vândută și producția stocată, societatea neavând ca obiect de activitate producția de imobilizări. În anul 2012, a înregistrat o valoare de 10.211 lei, în anul 2013 a crescut până la valoarea de 226.609 lei, iar în anul 2014 a înregistrat o scădere până la valoarea de 129.157 lei.

Producția exercițiului este formată din cele trei categorii de producție: producția vândută, producția stocată și producția imobilizată.

Producția vândută are cea mai mare pondere în producția exercițiului, aspect favorabil deoarece scade riscul de nevandabilitate al societății.

Producția exercițiului a scăzut pe parcursul perioadei analizate, înregistrând următoarele valori: 87.929.633 lei în anul 2012, 80.414.399 lei în anul 2013 și 74.097.193 lei în anul 2014.

Valoarea adăugată a avut o evoluție neliniară în perioada 2012-2014, înregistrând o creștere în anul 2013 și o scădere în anul 2014.

În anul 2013, valoarea adăugată a crescut până la valoarea de 35.576.861 lei fiind consecința creșterii marjei comerciale și a scăderii consumurilor intermediare.

În anul 2014, valoarea adăugată a scăzut până la valoarea de 33.859.301 lei, consecință a scăderii producției exercițiului.

Excedentul brut din exploatare a avut o creștere în anul 2013 urmată de o scădere în anul 2014, aceste evoluții fiind datorate elementelor componente ce au avut variații în perioada analizată. În anul 2013, excedentul brut a crescut cu valoarea de 365.621 lei iar în anul 2014 a scăzut până la o valoare de 22.720.401 lei însemnând o reducere de 2.106.065 lei.

Rezultatul din exploatare a urmat aceeași evoluție a excedentului brut din exploatare, respectiv o creștere cu 196.564 lei în anul 2013 și o scădere în anul 2014 cu 4.061.485 lei.

Rezultatul curent are în componență rezultatul din exploatare și rezultatul financiar. În anul 2012, societatea a înregistrat un profit financiar de 751.150 lei pe când în anul 2013 rezultatul este reprezentat de pierdere financiară în valoare de 429.639 lei. În anul 2014, societatea a înregistrat un profit financiar de 2.337.222 lei.

Profitul brut a avut o evoluție descendentă în perioada analizată, scăzând de la valoarea de 17.003.352 lei în anul 2012 la valoarea de 16.019.127 lei în anul 2013. În anul 2014, societatea a înregistrat încă o scădere până la valoarea de 14.724.503 lei.

Rezultatul net a înregistrat o scădere în anul 2013 față de anul 2012 cu valoarea de 89.499 lei, ajungând la valoarea de 14.235.398 lei. În anul 2014, rezultatul net a scăzut cu 1.143.191 lei.

Analiza rezultatului brut din exploatare

Rezultatul (excedentul sau deficitul) brut din exploatare (EBE) exprimă rezultatul economic monetar (încasabil) ce se obtine din activitatea de exploatare a întreprinderii. Semnificația sa este destul de apropiată de a rezultatului de exploatare, dar nu se confundă cu acesta din urma, deoarece este influențat numai de operațiunile de exploatare cu caracter monetar, care presupun o încasare sau o plată.

EBE = VA + Se – IT – Cp

unde:

VA – valoarea adaugată (operațională);

Se – subvențiile de exploatare aferente cifrei de afaceri;

IT – cheltuielile cu alte impozite și taxe datorate (mai puțin impozitul de profit și TVA);

Cp – cheltuieli cu personalul (salarii brute + contribuții la bugetul statului legate de salarii).

Conform metodei deductive, valoarea adăugată operațională (VA) se determină prin scăderea consumurilor intermediare furnizate de terți (Ci), adică materii prime, materiale, lucrări și servicii, din producția exercițiului (Qe), la care se adauga marja comercială (Mc), în cazul în care întreprinderea vinde și mărfuri.

VA = Mc + (Qe – Ci) = Mc + Vap

VAp – valoarea adaugată din activitatea de producție

Marja comercială arată sporul de valoare adaugată sau valoarea nou creată de către activitatea de comerț a firmelor și se determină ca diferență între valoarea mărfurilor vândute (Vm) și costul mărfurilor vândute (Cmv).

Mc = Vm – Cmv

Tabelul nr 2.3. Analiza valorii adăugate

În anul 2013, scăderea producției exercițiului a fost datorată în mare parte de evoluția factorilor naturali. Activitatea principală a societății, respectiv fabricarea înghețatei, are caracter sezonier iar temperaturile în acest an nu au atins valori foarte ridicate.

Se observă o diminuare a producției de la 87.929.633 lei în anul 2012 la 80.414.399 lei în anul 2013.

Tabelul nr 2.4. Analiza modificării valorii adăugate

Valoarea adăugată (VA) înregistrează o creștere de 1.908.889 lei în anul 2013 față de anul anterior, datorită creșterii valorii mărfurilor vândute, dar și a scăderii mai accentuate consumurilor intermediare față de producția exercițiului.

În vederea diminuării consumurilor intermediare furnizate de terți, s-a realizat în 2014 un control mai bun al producției în funcție de cererea și oferta de pe piață, scazând astfel producția exercițiului în 2014 cu 6.317.206 lei față de anul anterior, respectiv 7,86%.

Implicit valoarea adăugată este diminuată în anul 2014 față de 2013 cu 1.717.560 lei, datorită scăderii mai accentuate a producției exercițiului (-6.317.206 lei) față de scăderea cheltuielilor intermediare (-3.996.137 lei).

În anul 2014, s-a dorit o reorganizare, astfel:

Achiziția de materii prime și materiale consumabile să se facă în funcție de necesarul de producție, rezultând o scădere a stocului comparativ cu anii precedenți;

Livrarea comenzilor în funcție de achitările precedente – efectul modificării politicii de marketing;

Fig. 2.2. Evoluția valorii adăugate

Tabelul nr 2.5. Analiza excedentului brut din exploatare

Excedentul brut din exploatare cunoaște o ușoară creștere în anul 2013 de 365.621 lei, respectiv 1,49 %, dar o scădere semnificativă în anul 2014 de 2.106.065 lei, respectiv 8,48%.

Tabelul nr 2.6. Analiza modificării excedentului brut din exploatare

Scăderea excedentului brut din exploatare în anul 2014 se datorează:

scăderii valorii adăugate cu 1.717.560 lei, respectiv cu 4,83%;

creșterii cu 131.611 lei (5,10%) a cheltuielilor cu alte impozite și taxe datorate, ca urmare a achiziționării pentru două puncte de lucru a două spații administrative și pentru depotizitare;

creșterii fondului de salarii cu 256.894 lei, respectiv cu 3,15% (numărul de salariați a crescut în 2013 față de 2012, dar a rămas constant în 2014 față de 2013, în schimb a crescut salariul minim pe economie).

Fig. 2.3. Evoluția excedentului brut din exploatare

Ratele excedentului brut din exploatare permit aprecierea modului în care acesta reușește să acopere diferitele nevoi de finanțare.

Cele mai importante rate utilizate sunt:

a) rata amortizarii:

Tabelul nr 2.7. Analiza ratei amortizării

Tabelul nr 2.8. Analiza modificării ratei amortizării

Rata amortizării crește în fiecare an datorită creșterii anuale a amortizării, reprezentând punerea în funcțiune a utilajelor ahiziționate atât pentru activitatea principală – producția înghețatei, cât și pentru activitatea secundară de patiserie.

În anul 2014, creșterea ratei se datorează și scăderii semnificative a excedentului brut de exploatare cu 2.106.065 lei, respectiv 8,48%, față de anul anterior.

b) rata cheltuielilor financiare:

Tabelul nr 2.9. Analiza ratei cheltuielilor financiare

Tabelul nr 2.10. Analiza modificării ratei cheltuielilor financiare

Rata cheltuielilor financiare înregistrează o scădere în 2013 față de 2012 de la 3,67 % la 2,67 %, deoarece atât cheltuielie financiare cât și excedentul brut din exploatare scad.

În anul 2014, în schimb, această rată crește ajungând la 3,36%.

c) rata dividendelor:

Rata dividendelor nu se poate calcula, deoarece acestea nu au fost acordate.

d) rata autofinantarii:

Rata autofinanțării este calculată în subcapitolul „Autofinanțarea”.

e) rata marjei brute a exploatarii – arată rezultatul monetar de exploatare obținut la 100 lei producție a exercițiului:

Tabelul nr 2.11. Analiza ratei marjei brute a exploatării

Tabelul nr 2.12. Analiza modificării ratei marjei brute a exploatării

În anul 2013, rata marjei brute a exploatării crește semnificativ cu 3,05%, deoarece excedentul brut din exploatare crește cu 1,49%, iar producția exercițiului scade cu -8,55%.

În anul 2014, se înregistrează o scădere a acestui indicator, datorată de scăderea procentuală mai mare a excedentului brut din exploatare față de producția exercițiului, astfel:

excedentul brut din exploatare scade cu -8,48%;

producția exercițiului scade cu -7,86%.

f) rata capacitatii de dezvoltare:

Tabelul nr 2.13. Analiza ratei capacității de dezvoltare

Tabelul nr 2.14. Analiza modificării ratei capacității de dezvoltare

În anul 2013, se înregistrează o scădere cu 2,87% a ratei capacității de dezvoltare, datorită creșterii mai accentuate a valorii adăugate față de excedentul brut din exploatare. Excedentul brut din exploatare are o creștere de doar 1,49%, pe când valoarea adăugată de 5,67%.

În următorul an, excedentul brut din exploatare scade mai mult decât valoarea adăugată ceea ce duce la diminuarea ratei capacității de dezvoltare cu 2,68%.

g) rata creării de bogăție de către salariați:

Tabelul nr 2.15. Analiza ratei creării de bogăție de către salariați

Tabelul nr 2.16. Analiza modificării ratei creării de bogăție de către salariați

Rata creării de bogăție de către salariați se diminuează considerabil în 2013, deoarece numărul salariaților a crescut de la 519 la 600, rezultănd astfel și o creștere a cheltuielilor cu salariile.

În 2014, creșterea de 3,15% a cheltuielilor salariale provine de la modificarea salariului minim pe economie, crescând astfel fondul de salarii. Această creștere produce și o diminuare a ratei. Excedentul brut din exploatare scade cu 8,48% rezultând și de aici scăderea ratei creării de bogăție de către salariați.

Analiza profitului total și a profitului din exploatare

Rezultatul de exploatare prezinta un interes deosebit pentru finantatorii activitatii întreprinderii (banci, actionari), deoarece el reprezinta sursa remunerarii acestor aporturi de capital (propriu si împrumutat).

Calitatea profitului de exploatare de indicator de comparatie a rezultatelor întreprinderilor este, totusi, afectata de eterogenitatea modului de fundamentare a unor parti importante din structura sa, precum si de faptul ca nu ia în considerare mijloacele economice utilizate.

Cu ajutorul Contului de profit si pierdere, rezultatul exploatarii se determina ca diferenta între totalul veniturilor de exploatare (Ve) si ansamblul cheltuielilor de exploatare (Ce):

RE = Ve – Ce

Tabelul nr 2.17. Analiza profitului din exploatare

Veniturile din exploatare au scăzut anual, cauza fiind scăderea veniturilor aferente producției vândute.

Anul 2012, a fost un an bun în ceea ce privește starea meteorologică, deoarece temperaturile ridicate presupun un consum mai mare al înghețatei.

În România, înghețata nu este considerată un desert ce se poate consuma pe întreg parcursul anului, așa cum se întâmplă în alte țări.

Tabelul nr 2.18. Analiza midificării profitului din exploatare

În anul 2013, modificarea absolută în sens negativ a cheltuielilor a fost mai mare decât modificarea negativă a veniturilor ceea ce a adus o creștere a profitului din exploatare cu 196.564 lei, respectiv 1,21%.

În anul 2014, profitul din exploatare a scăzut considerabil cu 4.061.485 lei, respectiv cu 24,69%, scădere rezultată în urma diminuării veniturilor din exploatare cu 5,51% față de diminuarea cheltuielilor care a fost de 1,44%.

Fig. 2.4. Evoluția profitului din exploatare

Activitatea de finanțare se referă la operațiuni specifice procurării de resurse financiare stabile, precum și operațiuni de rambursare a acestora și de remunerare a investitorilor.

Rf = Vf – Cf

Tabelul nr 2.19. Analiza profitului fnanciar

Rezultatul financiar a scăzut în 2013 față de 2012 cu 1.180.789 lei.

Societatea a contractat o linie de credit pentru achiziționarea utilajelor de patiserie, iar costurile îndatorării s-au cunoscut asupra profitului financiar.

Tabelul nr 2.20. Analiza modificării profitului fnanciar

În anul 2014, veniturile financiare au crescut cu 1.221.631 lei, iar cheltuielile au scăzut cu 1.545.230 lei, ceea ce a dus la o creștere a profitului financiar cu 2.766.861 lei.

Fig. 2.5. Evoluția profitului fnanciar

Prin însumarea rezultatului de exploatare și a rezultatului financiar, se obține rezultatul curent (Rc):

Rc = RE + Rf

Tabelul nr 2.21. Analiza profitului curent

Profitul curent înregistrează o scădere de 984.225 lei, respectiv 5,79% în 2013 față de 2012, o parte din evoluția sa fiind asimilată de creșterea profitului din exploatare cu 1,21%.

Tabelul nr 2.22. Analiza modificării profitului curent

În anul 2014 s-a înregistrat o scădere față de anul 2013 a profitului din exploatare cu 4.061.485 lei, care a fost asimilată de creșterea profitului financiar cu 2.766.861 lei, rezultând astfel o scădere a profitului curent de numai 1.294.624 lei, cu o semnificație de numai 8,08%.

Mărimea profitului net sau a rezultatului net Pn (Rn) se determină ca diferență între rezultatul sau profitul brut și impozitul pe profit corespunzător.

Tabelul nr 2.23. Analiza profitului net

Rn (Pn) = Rb (Pb) – Ip

Rb = Venituri totale (Vt) – Cheltuieli totale (Ct)

Tabelul nr 2.24. Analiza modificării profitului net

Deoarece societatea nu înregistrează un rezultat din activitatea extraordinară, profitul brut este egal cu profitul contabil.

Scăderea profitului contabil a determinat o scădere a profitului net cu 89.499 lei, reprezentând 0,62%, în 2013 față de anul 2012 și în 2014 o scădere cu 1.143.191 lei, respectiv 8,03%.

Societatea înregistrează profit în toți cei 3 ani analizați, datorită în mare parte a activității din exploatare care este într-o continuă dezvoltare, dar și a activității financiare, care a înregistrat o creștere a veniturilor.

Fig. 2.6. Evoluția profitului brut

Fig. 2.7. Evoluția profitului net

Capacitatea de autofinanțare

Capacitatea de autofinanțare se poate determina prin două metode:

metoda deductivă;

metoda aditivă.

I. Prin metoda deductivă, capacitatea de autofinanțare se determina plecând de la excedentul brut de exploatare (EBE) la care se adauga alte venituri de exploatare (Ave), veniturile financiare și veniturile extraordinare și se scad cheltuielile cu despăgubirile, donațiile și activele cedate (Cdda), cheltuielile financiare monetare (Cf*), cheltuielile extraordinare și impozitu pe profit (Ip):

CAF = EBE + (Ave – Cdda) + (Vf – Cf*) + (Vex – Cex) – Ip

Tabelul 2.25. Analiza capacității de autofinanțare prin metoda deductivă

Capacitatea de autofinanțare reprezintă fluxul potențial de lichidități aferent întregii activități a întreprinderii și se obține prin deducerea din veniturile monetare totale (Vt’), care presupun încasări, a cheltuielilor monetare totale (Ct’) și a impozitului pe profit, care presupun efectuarea de plăți:

CAF = Vt’ – Ct’ – Ip

Tabelul 2.26. Analiza modificării capacității de autofinanțare

2013: Excedentul brut din exploatare înregistrează o creștere cu 1,49%, la fel și alte venituri din exploatare (de la 63.405 lei la 399.222 lei), în schimb veniturile financiare și impozitul pe profit înregistrează diminuări de 894.726 lei de la 2.678.455 lei, și respectiv de 1.284.019 lei de la 4.378.574 lei. Cheltuielile cu despăgubirile, donațiile și activele cedate înregistrează o scădere cu 161.864 lei, însă rezultatul calculului capacității de autofinanțare crește cu 577.239 lei (2,64%) față de 2012.

2014: Modificarea pozitivă a capacității de autofinanțare se datorează scăderii excedentului brut cu 2.106.065 lei (8,48%) compensată cu creșterea de 1.221.631 lei a veniturilor financiare și scăderea cheltuielilor financiare cu 1.545.230 lei. Procentual se constată o diminuare a capacității de autofinanțare de la 2,64% la 1,87%.

II. Prin metoda aditivă, capacitatea de autofinanțare se determina prin adăugarea la rezultatul net al exercițiului (Rn) a categoriilor de cheltuieli nemonetare (Cn), alcătuite din cheltuieli cu amortizarea și provizioanele, din care se scad veniturile nemonetare (Vn), adică veniturile din provizioane, astfel:

CAF = Rn + Cn – Vn = Rezultatul net al exercitiului + Ajustari privind amortizarea si provizioanele de exploatare si financiare

Tabelul 2.27. Analiza capacității de autofinanțare prin metoda aditivă

În anul 2012, dar și la începutul anului 2013, au fost puse în funcțiune o serie de utilaje atât pentru activitatea de producție de înghețată cât și pentru activitatea de patiserie, mărindu-se astfel valoarea ajustărilor imobilizărilor corporale. Această majorare a dus la compensarea diminuării profitului net, având astfel o creștere a capacității de autofinanțare cu 577.239 lei (2,64%).

Tabelul 2.28. Analiza modificării capacității de autofinanțare

În octombrie 2013, a fost pus în funcțiune un utilaj pentru activitatea de patiserie, ceea ce a determinat creșterea cheltuielilor cu amortizarea (ajustarea imobilizărilor corporale) în anul 2014 cu 1.629.029 lei, de la 7.880.557 la 9.509.586 lei. Valoarea totală a ajustărilor a ajuns la 9.772.817 lei având o creștere de 1.564.003 lei.

Societatea dispune de potențial financiar pentru a remunera capitalurile proprii antrenate în activitatea sa și pentru a finanța investițiile.

Fig. 2.8. Evoluția capacității de autofinanțare

Ratele de structură ale capacității de autofinanțare, care reflectă proveniența acesteia:

ponderea ajustărilor privind amortizări și provizioane în CAF:

ponderea profitului net în CAF:

Tabelul 2.29. Analiza ratelor capacității de autofinanțare

Analizând ponderea profitului net și a ajustărilor și provizioanelor, observăm că în anul 2013 și 2014, ponderea profitului net în capacitatea de autofinanțare scade cu câteva procente, deoarece au crescut ajustările imobilizărilor corporale.

Dacă în anul 2012 ajustările aveau un procent de 34,49% în capacitatea de autofinanțare, în anul 2014 acestea ajung la un procent de 42,74%, datorită investițiilor ce s-au facut în vederea creșterii capacității de producție.

Pe baza capacitatii de autofinantare, se pot stabili mai multi indicatori sintetici (rate financiare), care se pot utiliza în aprecierea independenței financiare a întreprinderii:

a) Capacitatea de rambursare a datoriilor financiare (Crdf), care reflectă numarul de ani necesari pentru a asigura rambursarea datoriilor financiare pe baza capacității de autofinanțare anuale degajate de întreprindere:

b) Rata de finanțare a investițiilor (Rfi) reflectă proporția în care întreprinderea poate asigura finanțarea investițiilor anuale pe seama capacității de autofinanțare, în situația în care întreaga sumă ar fi alocată în acest scop.

c) Rata de acoperire a excedentului brut de exploatare (REBE) reflectă participarea fluxului potențial de lichidități din activitatea de exploatare la formarea fluxului total de disponibilități al întreprinderii:

Tabelul 2.30. Analiza indicatorilor sintetici ai capacității de autofinanțare

Analizând retele financiare ale capacității de autofinanțare se observă că datoriile financiare au crescut ca urmare a liniilor de credit contractate.

De menționat faptul că societatea nu are datorii pe termen mediu și lung, toate fiind datorii curente.

Creșterea datoriilor financiare este compensată de creșterea capacității de autofinanțare, având astfel o evoluție mai lentă a capacității de rambursare a datoriilor financiare în creștere de la 1,44 în 2012 la 2,11 în 2014.

Rata de acoperire a excedentului brut de exploatare are o evoluție crescătoare pornind de la 89,40% în 2012 și ajungând la 100,64% în 2014, ceea ce înseamnă că societatea dispune de resurse proprii pentru finanțare.

Autofinanțarea

Autofinantarea (Af) reprezinta o sursa proprie de origine interna, destinata sa acopere nevoile de finantare ale exercitiilor urmatoare, expresie a bogatiei create de întreprindere.

Autofinantarea reprezinta acea parte din capacitatea de autofinantare (CAF) ramasa disponibila dupa distribuirea dividendelor cuvenite actionarilor (Div), adica:

Af = CAF – Div

Tabelul 2.31. Analiza autofinanțării și a ratelor autofinanțării

Dividendele nu au fost distribuite așa că autofinanțarea este aceeași cu capacitatea de autofinanțare.

Datorită creșterii semnificative a imobilizărilor în anul 2013, se observă o scădere a ratelor autofinanțării.

Perspectivele dezvoltării întreprinderii

În anii precedenți, s-a urmărit dezvoltarea activității secundare de patiserie prin creșterea capacității tehnologice cu ajutorul utilajelor complementare activității de producție a înghețatei.

Acest lucru se poate observa în investițiile facute în imobilizările corporale.

În anul 2013, au fost puse în funcțiune o serie de utilaje:

pentru activitatea de înghețată două utilaje;

iar pentru activitatea de patiserie trei utilaje.

În anul 2014, au mai fost puse în funcțiune:

un utilaj de înghețată;

și un utilaj de ciocolată.

În momentul de față se încearcă promovarea acestor produse nou obținute.

În anii următori, se urmărește o creștere a ponderii veniturilor în cifra de afaceri a activităților secundare.

concluzii

Societatea comercială TOP GEL PROD S.R.L. este unul dintre principalii jucători de pe piața de înghețată din România, marcând 20 ani de activitate susținută în domeniul producției și distribuției de înghețată.

Fiind permanent interesată de cerințele și rigorile clienților săi și în același timp de evoluția pieței în domeniu, societatea a cunoscut pe parcursul timpului numeroase transformări, adoptând politici de dezvoltare a direcțiilor de producție și distribuție la nivel național.

Acestea s-au materializat prin deschiderea a 21 de puncte de lucru, deservite de echipe profesioniste în vânzări. Locațiile pentru punctele de lucru au fost alese pe criteriul așezării geografice, a potențialului și cerințelor economice, societatea reușind astfel să acopere ca și distribuție 100% din suprafața României.

Activitatea principală a societății constă în fabricarea înghețatei, conform cod CAEN 1052. Societatea produce și distribuie înghețata la nivel național.

Activități secundare – În ultimii ani, compania a recurs la extinderea domeniului de activitate, lansându-se și pe piața produselor de patiserie, înregistrând ca și procent de vânzări din cifra de afaceri 18% în anul 2014.

În anul 2013, a avut loc o scădere a cifrei de afaceri, care s-a datorat caracterului sezonier al producției de înghețată, dar și căilor economice de pe piața românească.

În România, înghețata nu este considerată un desert ce poate fi consumat pe întreg parcursul anului, așa cum se întâmplă în alte țări, de aici rezultând și diferențele mari între sezon și extrasezon.

S-a încercat în 2013-2014 o corelare a cheltuielilor cu scăderea veniturilor printr-o organizare mai bună a activității de logistică, depozitare dar și de transport (distribuție).

Acest fapt a dus la scăderea producției exercițiului în funcție de cererea de pe piață. O altă consecință a adoptării acestei politici de vânzare a fost diminuarea cheltuielilor cu depozitarea stocurilor.

Implicit valoarea adăugată este diminuată în anul 2014 față de 2013 cu 1.717.560 lei, datorită scăderii mai accentuate a producției exercițiului (-6.317.206 lei) față de scăderea cheltuielilor intermediare (-3.996.137 lei).

În urma analizei situațiilor financiare ale societății comerciale TOP GEL PROD S.R.L., am constatat că situația firmei este una foarte bună. Aceasta este într-o continuă dezvoltare, intrând și pe alte piețe.

bibliografie

ANEXE