Analiza Metodelor DE Amplasare A Marfurilor In Depozite

ANALIZA METODELOR DE AMPLASARE A MĂRFURILOR ÎN DEPOZITE

Cuprins

INTRODUCERE

Actualitatea temei

Fiecare companie trebuie sa î-și depoziteze produsele finite până sunt vândute, deoarece rareori se întâmplă ca procesul de consum să aibă loc aproape imediat după cel de producție. Depozitarea mărfurilor ajută la eliminarea discrepanțelor existente între producție și cantitățile de produse cerute pe piață.

Odată cu creșterea puterii de cumpărare a populației crește și volumul de mărfuri procurate, iar companiile sunt nevoite să creeze stocuri pentru a putea face față cererii și de a onora comanda la timp. Odată cu mărirea stocurilor este nevoie ca acestea să fie depozitate și aranjate în așa fel încât să ajungi cît mai ușor la ele și să le poți cât mai rapid și cu cât mai puțin efort. Din aceste considerente aranjarea mărfurilor în depozit devine o activitate indispensabilă în cadrul depozitelor deoarece va contribui ulterior la mărirea vitezei de lucru în depozit și la folosirea eficientă a spațiului de depozitare.

Din aceste motive amplasare optimă a mărfurilor în depozit reprezintă o activitate cu prioritate în cadrul întreprinderilor moderne care au o activitate comercială intensă și care dețin spații de depozitare care urmează a fi gestionate pentru a activa cât mai eficient, ceea ce a determinat alegerea temei, prezentei teze de licență.

Scopul acestei lucrări constă în precăutarea aspectelor teoretice și practice privind metodele de aranjare a mărfurilor în depozite, efectuarea analizei economico-finaciare pe baza rapoartelor finaciare pe trei ani, precum și elaborarea și argumentarea recomandărilor privind perfecționarea logisticii depozitelor și aranjarea mărfurilor în cadrul depozitelor.

Pentru atingerea scopului, mi-am propus următoarele sarcini:

determinarea metodelor optime de aranjare a mărfurilor în depozitele unei întreprinderii;

elaborarea recomandărilor privind perfecționarea metodelor de aranjare a mărfurilor în depozite;

compararea metodelor teoretice cu cele practice de aranjare a mărfurilor în depozite.

Obiectul cercetării îl constituie metodele de aranjare a mărfurilor în general și în special în cadrul depozitelor Firmei de Producție și Comerț “Numina” SRL.

Sursele principale de informare aferente cercetării reprezintă lucrările diferiților savanți autohtoni și străini, teoria economică clasică, actele legislative ale Republicii Moldova. Au fost utilizate și analizate rapoartele financiare pentru anii 2012, 2013 și 2014 ale Firmei de Producție și Comerț “Numina” SRL și alte date din publicații. O parte semnificativă ,în special în cadrul capitolulu trei , reprezintă cercetările proprii ale autorului. În această lucrare sunt utilizate cele mai raspîndite metode de analiză prin redarea esenței lor într-o formă accesibilă, începînd cu terminologia economică, formulele de calcul, tabelele analitice, precum și concluziile contextuale.

Valoarea practică a acestei lucrări este determinată de recomandările prezentate, implementarea cărora va perfecționa metoda folosită pentru aranjarea mărfurilor în cadrul depozitelor întreprinderilor sporind eficiența utilizării acestora. Principalele elemente ce conferă valoare practică lucrării sunt:

elaborarea și implementarea recomandărilor pentru perfecționarea metodelor de depozitare în depozitele întreprinderii;

determinare principalelor tipuri de depozite;

analiza principalelor activități din cadrul logisticii depozitelor;

analiza principalilor indicatori ai rentabilității;

elaborarea strategiei de depozitare.

Structura și conținutul lucrării constă din introducere, trei capitole ce reflectă conținutul de bază al cercetărilor efectuate, concluzii, bibliografie și anexe. În introducere sunt definite scopul și obiectul cercetării, este argumentată actualitatea temei de studiu, sunt determinate sursele principale de informare a lucrării, valoarea ei practică și este prezentat succint conținutul lucrării.

În capitolul I- Concepte privind metodele de amplasare a mărfurilor în depozite. Se examinează esența, tehnologia de stocare și plasare a mărfurilor, conținutul și principiile operațiunilor de depozitare, clasificarea depozitelor și funcțiile acestora. În prezenta teză de licență sunt reflectate metodelele principale de aranjare a mărfurilor în depozite care au o importanță deosebită pentru întreprinderi.

Capitolul II-Analiza funcției de depozitare în cadrul Firmei “NUMINA” S.R.L. Este dedicat studiului situației economico- financiare a Firmei de Producție și Comerț “Numina” SRL și a metodelor de aranjare a mărfurilor în depozitele întreprinderii. Se analizează structura și domeniul de activitate a firmei, cât și domeniul de activitate, tipurile de depozite deținute de companie, principiile de funcționare a acestor și metodele de aranjare a mărfurilor folosite în practică.

În capitolul III-Modalități de optimizare a metodelor de amplasare a mărfurilor în depozite. Sunt trasate principalele direcții de perfecționare a gestiunii depozitelor. Concomitent, se argumentează necesitatea elaborării și implementării noilor metode eficientizare a logisticii depozitelor, sunt expuse și analizate principalele startegii ce urmează a fi implimentate în cadrul activității depozitelor Firmei de Producție și Comerț “Numina” SRL. Se aduc recomandări de soluționare a neregulilor din cadrul depozitelor firmei utilizînd practicile internaționale în domeniul dat și analiza problemelor asemănătoare.

Capitolul I. CONCEPTE PRIVIND METODELE DE AMPLASARE A MĂRFURILOR ÎN DEPOZITE

1.1. Aspectele teoretice privind logistica depozitelor

Depozitul este o clădire, structură sau o varietate de încaperi dotate cu echipament tehnologice speciale pentru punerea în aplicare a întregului complex de operațiuni pentru primire, depozitare, plasarea și distribuția de bunuri primite de acestea [12, p. 17].

Depozitul formează una dintre cele mai importante subsisteme ale lanțului logistic. Sistemul logistic creează cerințe organizaționale tehnico-economice, stabilește obiectivele și criteriile principale pentru funcționarea optimă a sistemului logisticii stocurilor. La rândul său, organizarea logisticii depozitelor (alegerea locației de depozite, metodă de depozitare și alte materiale) are un impact semnificativ asupra costurilor, mărimea și circulația stocurilor în diferite părți ale lanțului de aprovizionare.

Dezavantajul stocarii mărfurilor este creșterea costului pentru depozitare a mărfurilor în detrimentul costurilor de întreținere a stocurilor din depozite. Aceste cheltuieli se refră la costul operațiunilor de depozitare, chiria pentru depozit, cheltuielile curente de întreținere a depozitului. În plus, stocurile duc la imobilizarea (înghetarea) resurselor financiare care ar putea fi folosite în alte scopuri. Prin urmare, depozitarea produselor se justifică numai în cazul în care poate reduce reținerile din cauza lipsei marfii in momentul cecererii sau de a îmbunătăți calitatea serviciilor logistice.

Rolul pozitiv al depozitelor este ca contriubuie la asigurarea permanentă a firmei cu mărfuri pentru a putea răspunde la cererea de pe piață și de a evita ruperile de stoc, asigură satisfacerea cerințelor consumatorilor prin stocarea unei game largi de produse, crearea condițiilor pentru o strategie activă de vânzări, asigură o politica flexibilă în deservire ș.a.

În funcție de locul lor în sistemul logistic depozitele au diferite funcții:

Constituirea asortimentului comercial în conformitate cu cerintele pietei. Depozite adecvate și dotate cu echipamente tehnice corespunzatoare realizeaza în prezent stocarea cât mai diversificată a mărfurilor. Trecerea de la sortimentul industrial realizat de o producție tot mai specializată la sortimentul comercial – solicitat de consumatori, se realizeaza și de către firmele comerciale din sfera circulației mărfurilor prin intermediul depozitelor;

Concentrarea și acumularea de stocuri de mărfuri de la unitățile agricole și industriale producătoare. Asigurp continuitatea aprovizionării consumatorilor individuali și intermediari; se datorează diferențelor spațio – temporale dintre producție și consum cât și nevoii de constituire de stocuri pentru destinații speciale sau rezerve de stat. Punerea în aplicare a acestei funcții va permite reducerea diferenței dintre cerere și oferta pentru a asigura un proces de producție continuu și alimentarea continuă a consumatorilor.

Condiționarea și păstrarea mărfurilor are rolul de a asigura menținerea, îmbunătățirea calității acestora deci posibilitatea de a fi apte de consum, utilizare pentru o mai lunga perioada de timp. Această funcție este asociată cu un întreg complex de lucrări privind plasarea mărfurilor pentru depozitare și necesită crearea unor condiții pentru a garanta calitatea produselor (temperatura, umiditate, etc.);

Asigurarea controlului calitativ al mărfurilor. Depozitele moderne sunt dotate cu laboratoare care realizeaza controlul tehnic de calitate eliminându-se din circuitul comercial mărfurile necorespunzatoare.

Realizarea unora din operațiile de pregătire a mărfurilor în vederea vânzarii: dozare, marcare, etichetare, ambalare.

Unificarea loturilor pentru expedierea mărfurilor. Această funcție a depozitului se datoreaza faptului că mulți cumpărători porcură loturi mici de mărfuri, care crește în mod semnificativ costurile asociate cu livrarea unor astfel de bunuri. Pentru utilizarea eficientă a vehiculelor și a reduce costurile funcția aceasta efectuaza unificarea loturilor mai mici , în loturi mai mari destinate mai multor clienți concomitent[5, p. 15]

Necesitatea obiectivă în acumularea și menținerea unui stoc există în tot circuitul fluxului material, de la sursa primară de materii prime către consumatorul final. Aceasta explică prezența unui număr mare de diferite tipuri de depozite. Astfel depozitele pot fi clasificate în depență de mai multe criterii.

În funcție de rolul îndeplinit:

depozite de păstrare (depozite de stocare), corespund viziunii tradiționale asupra depozitelor. Aceste unități  realizeaza stocuri de mărfuri în vederea echilibrării cererii cu oferta de pe piață și obținerea de economii la costuri. Pastrarea poate fi pentru o perioada mai scurta(legume, fructe) sau mai îndelungata de timp (cartofi);

depozite (centre) de distribuție,  corespund viziunii moderne asupra depozitelor. În aceste depozite pastrarea mărfurilor este temporară în esență, centrul de distribuție fiind un intermediar în derularea circulației bunurilor.

După caracterul activității principale pe care o îndeplinesc:

depozitele de colectare, care concentrează cantități relativ mici de mărfuri de la diverși furnizori în vederea formarii unor partizi mari (depozitele de legume si fructe, cereale sau chiar produse industriale, caracterizate prin capacitate fizica și valorică mare);

depozite de repartizare, care primesc mari cantități de mărfuri industriale sau materii prime (sare, petrol, îngrasaminte chimice, etc.) și le transformă în partizi mici pentru a le livra beneficiarilor;

depozite de tranzit, amplasate de regula în gări și porturi, servind pentru pastrarea temporara și uneori pentru pregătirea mărfurilor în vederea transportarii ulterioare la depozitele principale sau la diverși beneficiari;

După gradul de specializare:

depozite strict specializate  în care se păstreaza un singur fel de marfă(sare, cartofi, combustibili lichizi);

depozite specializate având ca obiect stocarea unei singure grupe de mărfuri (confectii, încaltaminte, cosmetice etc);

depozite combinate, care asigură păstrarea a două grupe de mărfuri apropiate prin cererea de consum a populației (textile-încaltaminte, galanterie-cosmetice);

depozite generale, destinate fie marfurilor alimentare, fie celor nealimentare;

depozite mixte în care se pastrează atât mărfuri alimentare cât si nealimentare.

Dupa  forma de proprietate:

depozite private – constituite ca firme comerciale en gros care dețin proprietatea asupra bunurilor pastrate în depozit și care și care acționeaza pe principiile rentabilitații economice;

depozite de stat – care se găsesc în proprietate publică și concentrează cantități mari produse care fac parte din rezeva de stat;

Dupa gradul de automatizare și mecanizare:

Paletizat;

Mecanizat;

Automatizat.

În funcție de tipul construcției :

Deschis, sunt niște zone îngrădite adaptate pentru stocarea produselor. În acest tip de depozite de obicei sunt stocate bunuri care nu sunt afectate de condițiile atmosferice (benzină, kerosen, lubrifianți);

Semideschis, având doar un acoperiș sau un acoperiș și unul sau doi pereți. Aceste depozite sunt destinate pentru depozitarea bunurilor rezistente la temperatura exterioară a aerului (bunuri de ciclism și moto, ustensilele metalice, unele materiale de constructii, materii prime, cărbune, etc.);

Depozite închise sunt utilizate pentru depozitarea produselor finite, componente, unelte, produse, lucrări în curs. Acesta este cel mai convenabil și cel mai des utilizat tip de depozit, deoarece bunurile depozitate în ele nu sunt afectate de intemperii și deteriorare. In plus, acesta asigură siguranța materialului[26].

In functie de tipul construcției:

Cu mai multe nivele;

Cu un singur nivel cu o înălțime de până la 6 m;

Înalte;

Cu o diferență de înălțime.

În funcție de prezența legăturilor de transport externe:

Cu pontoane ți drumuri de acces feroviar;

Acces la căile rutiere[17, p.25].

Tipologia depozitelor poate fi analizată și din perspectiva altor criterii: în dependență de funcțiile logistice de baza îndeplinite, în funcție de tipul produsului depozitat, amenajarea interioara a depozitelor etc.

Conceptul de depozit poate fi abordat ți dintr-o perspectivă extinsă, luându-se în considerare spatiile de depozitare mobile, respectiv stocarea în tranzit. Mijloacele de transport devin spații de stocare pentru produsele livrate clientilor, pe durata deplasarii. Importanta acestor "depozite mobile" a crescut considerabil odata cu extinderea comerțului la distanțe mari și a celui internațional[13, p.105].

Analizându-se toate tipurile de depozite se poate spune ca fiecare dintre acestea sunt folosite cu scopuri diferite, iar în dependență de acest scop fiecare întreprindere î-și alege tipul de depozit de care are nevoie, fie că îl construiește singură sau îl închiriază.

1.2. Conținutul și principiile operațiunilor de depozitare

În ultima perioadă se poate observă o tendință de creștere a vânzărilor datorită creșterii puterii de cumpărare a populației, iar necesitatea stocării unui volum mai mare de mărfuri este necesară pentru a se putea onora comenzile solicitate de consumatori, astfel este nevoie de un spațiu mai mare de depozitare, iar aici ne va fi de folos depozitul care indeplineste rolul principala in sistemulu logistic el fiind și un element central al asestuia. În dependență de modul de organizare al acestuia, depinde activitatea celorlalte elemente. Principalele aspect ale activitatii unui depozit fiind:

mecanizarea maximă și automatizarea operațiunilor de fabricație;

utilizarea optimă a spațiului și a capacității de stocare;

sistematizarea operatiunilor de depozitare;

siguranță deplină a mărfurilor[7, pag.56].

Funcțiile logistice ale depozitelor sunt realizate prin aplicarea operațiunilor logistice. Datorită faptului că funcțiile depozitelor difera unele de altele, respective vor fi diferite și operațiunile efectuate în cadrul depozitului.

În general operațiunile de depozitare au urmatoarea consecutivitate:

Descarcarea transportului;

Primirea/recepția bunurilor;

Depozitarea bunurilor pentru păstrare (așezarea bunurilor pe rafturi);

Preluarea bunurilor din depozit;

Ambalarea mărfurilor;

Incărcarea;

Circulația internă a bunurilor.

Cel mai apropiat contact tehnic și tehnologic al depozitului cu celelalte elemente ale procesului logistic are loc în momentul operațiunilor de intrare și ieșire a fluxului material. Aceste operațiuni sunt definite după cum urmează.

Descărcarea – operatiune logistica ce constă în eliberarea vehiculul de marfă. Încarcarea transportului–operatiune logistică ce constă în alimentarea cu încărcatură a vehiculului [10,p.122].

Tehnologia de încărcare și descărcare a stocului depinde de natura mărfurilor, de tipul vehiculului, precum și de tipurile de mecanizare utilizate. Urmatoarea operațiune este primirea bunurilor în conformitate cu calitatea și cantitatea acestora.

Deciziile privind gestionarea fluxurilor de materiale se fac în baza fluxului informational, care nu întotdeauna reflectă în mod adecvat compoziția cantitativă și calitativă a fluxului de materiale. În timpul diverselor operațiini tehnologice pot aparea modificari în componeta fluxului material din cauza unor actiuni cum ar fi deteriorarea și furtul de bunuri. În plus, pot exista erori în formarea lotului din partea furnizorului, care are ca rezultat formarea unui deficit sau surplus creinduse o diferența in componenta sortimentului.

În timpul recepției bunurilor sunt verificate actele de proveniență, calitate, cantitate s.a. Efectuarea recepției ți verificarea bunurilor la toate etapele circuitului material de la materie prima pîna la consumatorul final permite actualizarea informațiilor despre calitatea și cantiatea bunurilor.

În depozit bunurile recepționate după cantitate și calitate sunt deplasate în zona de depozitare.

Urmatoarea operațiune este preluarea bunurilor din locurile de depozitare se poate face în două moduri:

Preluarea pachetului de marfă întreg;

Preluarea pachetului partial[10, p.127].

În depozitele înalte încarcatorul conducând un stivuitor se deplasează de-a lungul celulelor rafturilor selectând elementul dorit. Astfel de depozite sunt numite statistice.

O altă opțiune de preluare a bunurilor în depozitele înalte aici plafoanele de ridicare sunt alimentate în mod automat cu bunurile necesară. Cu ajutorul unui stivuitor bunurile sunt extrase și transportate în locul solicitat.

Unul dintre conceptele-cheie ale logisticii este conceptul de unite de încarcătură. O unitate de încărcătură este o anumită cantitate de mărfuri care este încarcată, transportată, descărcată și stocate ca o singură unitate[12, p.23].

O unite de încărcătură este un element logistic a cărui parametri leagă procesele tehnologice și operațiunile logistice într-o singură unitate. Unitatea de încărcătură se poate forma atât la locul de producție cât și în depozit. Caracteristicile esențiale ale unității de încărcare sunt următoarele:

dimensiunea unității de încărcătură;

abilitatea de a menține integritatea și forma geometrică originala în diverse operațiuni logistice.

Dimensiunile unităților de marfă, și echipamente pentru încărcarea lor, transportare, descărcare și depozitare trebuie să fie coordinate intre ele. Acest lucru permite utilizarea eficientă a bazei tehnico-materiala participanților procesului logistic în toate etapele fluxului material [2,p.128].

Ca platforma de bază pentru formarea unităților de marfă, sunt folositi paleți de dimensiuni standard, 1200×800 și 1200×1000 mm. Orice bunuri ambalate într-un container de transport maritim Standard, poate fi pus în mod efficient pe acesti paleti. Acest lucru este realizat prin unificarea dimensiunilor containerului de transport[18, p.51].

În logistică se utilizează o varietate de baze materiale și tehnice. În scopul de a se face comparabile se utilizeaza unele zone unitate, așa-numitul modulul de bază. Acest modul este un dreptunghi cu laturile de 600×400 mm. Folosind un singur modul permite de a pune în corespunde armonice cu dimensiunea bazei materiale și tehnice tot drumul fluxul de materiale, de la sursa primară de materii prime către consumatorul final.

În baza acestui modul s-a dezvoltat un sistem unificat de standartizare a unitatii de marfă. Principiul de dezvoltare a sistemului constă în faptul că suprafata paletei este împărțită într-o rețea de mai multe palete care definesc dimensiunile interne și externe ale unitatii transportate. Capacitatea de a menține integritatea unităților de marfa în procesul de aplicare a operațiunilor logistice se realizează prin stivuire (grupare).

Gruparea asigură:

conservare a produsului în drumul catre consumator;

posibilitatea de a realiza o performanță bună în efectuarea operațiunilor de manipulare a încărcăturii și depozitare de mărfuri datorită mecanizării și automatizarii acestora;

utilizarea la maximum a capacității, precum și a capacitatii materialului rulant pe toate modurile de transport;

posibilitate supraîncării fără reorganizare;

siguranță îndeplinirii operațiunilor de încărcare-descărcare și al operațiunilor de depozitare.

În practică sunt folosite diferite metode de ambalare a unităților de încărcătură, cum ar fi lenta din oțel, folie din plastic, banda adezivă etc. Una dintre metodele cele mai progresiste de formare a unităților de încărcătură cu ajutorul foliei din plastic care are numeroase avantaje. Unitatea de încărcătură grupată cu această folie are o stabilitate mult mai mare comparative cu alte metode. Ca urmare sunt reduse pierderile în timpul transportului și sporește siguranța încărcăturii.

Încarcaturile ambalate astfel sunt protejate de praf, murdărie, umezeală și pot rezista condițiilor meteorologice de până la două luni. Se reduce posibilitatea furtului deoarece orice fisura în pachet este este imediat vizibila. Apare posibilitatea gruparii marfurilor de diferite dimensiuni și forme. În această folie pot fi ambalate cărămizi, alimente, cărți, piese metalice de formă neregulată și multe altele și necesită eforturi relativ scăzute a forței de muncă. La folosirea echipamentelor automate și semi-automate pentru ambalarea în folie de plastic se reduc costurile de 3-4 ori fata de ambalarea cu lenta din oțel.

1.3. Tehnologia de stocare și plasare a mărfurilor

Firme fie ele prestatoare de servicii sau producătoare de bunuri, î-și acordă cea mai mare atenție activității de bază, însă nu trebuie să uite și de alte activități ce țin de logistica stocurilor și depozitelor. Anume controlul stocurilor va garanta continuitatea activității firmelor, iar pentru a asigura și o activitate eficientă în cadrurul logistiicii depozitelor este nevoie de ținut cont și de organizarea interioara a depozitelor care are la bază urmatoarele principii:

dimensionarea și delimitarea spațiilor pe funcționalități și asigurarea unui flux rațional al mărfurilor și al lucratorilor în cadrul depozitului ;

utilizarea intensiva a spațiilor și înaltimii de depozitare și asigurarea unor condișii  rationale de păstrare a mărfurilor ;

amplasarea rațională a mărfurilor în depozit și identificarea rapidă a locurilor de depozitare;

desfășurarea întregii activități cu o eficiență maximă[7, p.88].

Operațiunile principale dintr-un depozit sunt recepția, controlul, stocajul mărfurilor, pregătirea comenzilor, ambalarea mărfurilor și livrarea acestora către beneficiar.

Aceste activități se desfășoara în fluxuri continue. Organizarea depozitului trebuie făcută astfel încât circuitele să nu se suprapună.

În funcție de amplasarea principalelor zone – recepție, depozitare, expediție – există trei variante de flux al mărfurilor într-un depozit:

circulația mărfurilor în linie dreaptă, când zonele de recepție și expediție sunt paralele, fiind așezate pe doua laturi opuse ale depozitului;

circulația mărfurilor în arc de cerc de 90°, când zonele de recepție și expediție sunt amplasate perpendicular pe două laturi alăturate ale depozitului;

circulația mărfurilor în arc de cerc de 180°, când zonele de recepție și expediție  sunt amplasate pe aceeași latură a depozitului[19, p.28].

La amenajarea interioară a depozitului trebuie cunoscute următoarele elemente:

sistemul constructiv al depozitelor: suprafața ți înaltime; numarul nivelurilor pe care se desfățoară suprafața depozitului; dotarea cu rampe de descarcare-încarcare;

condițiile de depozitare determinate de specificul produselor: cerințe speciale de temperatură și umiditate; necesitatea accesului pentru controlul periodic și efectuarea de operații de întretinere a produselor în timpul depozitării; asigurarea respectării ordinii "primul produs intrat – primul ieșit";

modul de ambalare: natura, forma geometrica și rezistența mecanică la stivuire a ambalajelor de transport;

tipul de palete folosite: simple, cu montanți, lada, speciale[19, p.33].

 Amenajarea interioara a unui depozit are urmatoarele obiective:

mecanizarea și automatizarea operațiilor;

stabilirea modurilor de depozitare;

respectarea unor cerinte referitoare la formarea încarcaturii pe paleta;

optimizarea transportului intern;

informatizarea în gestionarea activității.

 Mecanizarea și  automatizarea operațiunilor din cadrul depozitului, determină creșterea considerabila a eficienței muncii în unitate. Se impune o modernizare generalizată a tuturor activităților din amonte și avalul  celor desfășurate în cadrul depozitului. De exemplu, paletele de transport vor fi folosite în toate etapele fluxului tehnologic: preluare – manipulare – stocare -livrare.

Daca vânzatorul expediaza marfurile în sistem nepaletizat (sau necontainerizat) ori paletele-containere se afla în mijloace de transport care nu permit utilizarea unor mijloace mecanizate pentru descarcare, timpul necesar preluarii marfii siformarii unitatii de încarcatura pe paleta se mareste si este necesara folosirea mai multor persoane; se reduce productivitatea muncii, cresc costurile. Se creeaza condiții pentru blocarea mijloacelor de transport, pentru staționarea acestora peste limitele normate[20, p.89].

Modalitățile de depozitare sunt foarte largi, cu particularități de la un produs la altul. Dintre diversele posibilități menționăm:

depozitarea pe rafturi (fara palete, dar în mici containere), folosite la unele produse metalo-chimice, alimentare, medicamente, lenjerie etc;

depozitarea prin stivuirea directă a unităților de încarcatură aflate pe paletă, întâlnită la pastrarea unor produse livrate în saci. Înaltimea stivei depinde de: rezistenta ambalajului (sacului) la forta de apasare rezultata prin suprapunerea paletelor încarcate; de natura si caracteristicile produsului;

depozitarea prin stivuirea paletelor cu montanți sau a paletelor-ladă, care înlatură inconveniențele menționate anterior și lărgeste aria produselor apte unui asemenea păstrări;

depozitarea pe palete simple, în rastele metalice, ofera avantajele evidențiate la procedeul precedent, se practică în cazul depozitarii unei cantități mari, într-o structura foarte diversificat ș.a.;

depozitarea pe palete simple în stelaje, specifică mărfurilor de sortiment variat, cu numar mare de sortotipodimensiuni. În acest mod se depozitează și alte mărfuri, precum: mărfurile care necesită acces independent la fiecare paleta, mărfurile care nu permit utilizarea paletei (de orice tip), din diferite considerente (gabarit, grad redus de rezistență, fragilitate etc)[6, p.134].

  Pe baza experienței acumulate de întreprinderile cu ridicata se fac urmatoarele recomandări :

mărfurile cu un numar mare de sortimente si în cantitati mici se depoziteaza în rafturi (rechizite scolare si de birou, articole de galanterie, de parfumerie, condimente s.a.) ;

marfurile cu un numar mare de sortimente si în cantitati mari se depoziteaza fie în palete plane sau palete lada pe rastele (paste fainoase, vopsele, articole electrice, articole de menaj etc.) ;

mărfurile în sortiment restrîns și cantități mari se depoziteaza pe palete în stive sau în rastele bloc (faina, zahar, orez, bauturi la sticla, conserve etc.)[13, p.67];

La formarea încarcaturii pe paleta se ține seama de:

înscrierea în perimetrul paletei; depasirea suprafetei plane a paletei atrage dificultăți în manipularea paletei, în fluidizarea operațiilor;

asigurarea stabilității coletelor, pachetelor, lăzilor, navetelor, sacilor care compun (separat) unitatea la încarcatura. Ambalajul de transport se așează, pe cât posibil, cu latura (suprafata) cea mai mare paralela cu suprafața plana a paletei. De asemenea, se realizeaza asa-numita "tesere-legare" a ambalajului de transport, ambalajului colectiv, amplasat pe paleta într-o anumita ordine, relație de susținere reciprocă. Fiecare unitate de ambalaj este susținută de cel puțin alte două asemenea unități aflate în stratul inferior. În cazurile în care o asemenea asezare-tesere nu este posibila se apeleaza în mod obligatoriu la unul din sistemele de fixare recomandate (chingi, benzi adezive, metalice sau din fibre plastice, folie contractabila)[27].

Transportul intern va fi optimizat prin asigurarea fluenței deplasării, în condițiile existenței unor căi de acces corect dimensionate și ale trasării unor sensuri de circulație degajante, propice evitarii blocarii pe aceeasi cale de acces. Fluxul transportării produselor intrate sa evite suprapunerile cu fluxul transportarii mărfurilor destinate livrarilor, expediției. De asemenea, optimizarea transporturilor interne reclama o perfectă corelare între genul, particularitățile produsului (produselor) și caracteristicile tehnico-functionale ale mijlocului de transport intern.

Implantarea detaliata a grupelor de mărfuri în halele de depozitare trebuie să aiba în vedere urmatoarele criterii:

caracteristicile marfurilor:

frecvența de livrare;

volumul;

greutatea;

gradul de complementaritate a diferitelor articole.

cerinte tehnice: 

particularități de manipulare;

de stivuire a ambalajelor colective; 

de dotare cu anumite utilaje specifice[29].

Pentru aranjarea mărfurilor în depozit se evidentiaza necesitatea zonării pe orizontală a suprafeței de depozitare după cum urmează:

Zona I situată în imediata vecinătate a căilor principale de acces, este destinată produselor care se livrează cu frecvență mare, în cantități mari;

Zona a ll-a, localizată de o parte și de alta a primei zone sau în adâncime față de aceasta, este destinata pentru pastrarea mărfurilor livrate cu o frecvanță și în cantități medii;

Zona a lll-a, amplasată în părțile periferice ale depozitului, cele mai îndepărate de căile principale de acces, este destinată păstrarii marfurilor cu circulație lentă sau din extrasezon[26].

Pentru mărfurile din extrasezon se recomandă a se folosi și spațiul de păstrare ce se poate amenaja în partea superioara a secțiilor de recepție ți expediție, ca urmare a posibilităților de valorificare a diferenței de înaltime ce se creeaza între cele doua sectii pe de o parte, și hala de pastrare, pe de alta parte.

Varianta de sectorizare a înaltimii de depozitare a unui stelaj urmărindu-se cresterea productivității muncii și a operativității formării comenzilor:

Zona I, situată pe primul nivel al stelajului, este destinată mărfurilor de volum și greutate mare sau cu o viteză de circulație accelerată;

Zona a ll-a, situată pe al doilea nivel al stelajului este destinată mărfurilor de volum și greutate mică sau cu o viteză de circulație lentă;

Zona a lll-a, formată din nivelurile trei ți patru ale stelajului, constituie spașiul destinat stocurilor de rezerva[27].

Mărfurile care prezintă cel mai mare volum fizic vehiculat prin depozit se vor păstra în celulele de stelaj aflate în vecinatatea zonei de expediție și de preferință la nivelurile inferioare. Practica comercială evidențiază faptul că aceste sortimente, cu o frecvență mare în volumul fizic de mărfuri vehiculate, reprezintă aproximativ 20% din numărul total al sortimentelor depozitate[11, p.89].

Aranjarea mărfurilor este una dintre deciziile importante referitoare la depozitare produselor în spațiile de păstrare. Obiectivele principale urmărite în procesul de aranjare a produselor sunt urmatoarele:

minimizarea costurilor de manipulare;

utilizarea la maximum a spațiului de depozitare;

îndeplinirea anumitor cerințe referitoare la compatibilitatea produselor, preluarea mărfurilor pentru asamblarea comenzilor, securitate și evitarea incendiilor.

Preluarea mărfurilor din spațiile de depozitare are o mare importanță datorită costurilor de manipulare pe care le presupune, în principiu, există trei modalități de preluare a mărfurilor pentru constituirea comenzilor:

Selecția individuală. Produsele sunt preluate pe rând, unul câte unul. Dintr-un anumit loc din spațiul de depozitare, este preluat un singur produs, care este adus pe platforma de expediere spre clienți. Ulterior, este preluat un alt produs.

Ruta de preluare. Personalul responsabil de manipularea mărfurilor parcurge în depozit o anumita rută, care îi permite să preia mai multe produse, înainte de a se îndrepta spre platforma de expediere. Numarul produselor preluate depinde de caracteristicile acestora ți de capacitatea echipamentului de manipulare folosit.

Aria repartizata pe lucrator. Fiecare membru al personalului depozitului este responsabil de o anumita zonă. Pentru asamblarea comenzilor, aplică fie selecția individuala fie ruta de preluare, în aria atribuită[3, p.33].

Pentru aranjarea mărfurilor în depozit se aplică frecvent o serie de reguli intuitive. Aceste reguli se bazeaza pe următoarele criterii:

Complementaritatea. Produsele care sunt folosite împreuna în consum și sunt solicitate de clienți în cadrul aceleiași comenzi vor fi amplasate în apropiere. Complementaritatea este un criteriu relevant pentru modalitatea bazata pe rutele de preluare.

Compatibilitatea. Aranjarea mărfurilor în depozit trebuie să ia considerare caracteristicile lor merceologice. Produsele compatibile sunt cele care pot fi amplasate în apropiere, fară a genera riscuri.

Popularitatea. Utilizarea acestui criteriu este determinata de diferentele existente între produse, în privința vitezei de circulație, în cazul în care un produs cu circulație rapida este preluat din stoc în cantități mai mici decat cele în care este furnizat, se recomandă amplasarea lui în apropierea punctelor de expediere spre clienți, în consecință, cu ocazia fiecarei operațiuni de preluare, distanta pe care o vor parcurge astfel de mărfuri va fi cea mai scurtă. Potrivit acestui criteriu, mărfurile de dimensiuni mici se amplasează în apropierea zonelor de expediere. Se asigură astfel o densitate mare de produse în proximitatea punctelor de livrare. Criteriul mărimii garantează cel mai mic cost de manipulare doar în situațiile în care produsele de dimensiuni mici sunt cele care au o circulație rapidă[4, p.76].

După ce au fost aplicate criteriile de complementaritate și compatibilitate, se utilizează criteriile de popularitate și mărime. Considerarea unilaterala a criteriilor referitoare la popularitate și mărime nu generează rezultate satisfăcătoare. Este necesara considerarea lor simultană. Prin combinarea celor două criterii se poate determina un indice al volumului comenzii. Acest indice se calculează ca raport între volumul mediu necesar pentru stocarea produsului (exprimat în metri cubi) și numărul mediu de comenzi zilnice care solicită produsul respectiv.

Scopul utilizării indicelui este aranjarea produselor în depozit astfel încât cel mai mare volum posibil de mărfuri să se deplaseze pe cea mai scurtă distanță posibilă. Se recomandă plasarea produselor caracterizate de o valoare scăzută a indicelui în apropierea punctelor de expediere.

Metodele intuitive nu garanteaza identificarea modalității de aranjare a marfurilor care are cel mai mic cost total de manipulare, în afară de aceste metode, sunt disponibile o serie de modele de programare liniară, care conduc la obținerea unei amplasări optime a mărfurilor în spațiul de depozitare. Totuși, programarea liniară rezolvă cu dificultate situațiile care implică un număr mare de produse.

Un alt aspect care condiționează eficiența operațiunilor de manipulare este poziționare a stocurilor de produse în zonele care le sunt atribuite. Importanța poziționării crește odată cu aplicarea paletizării mărfurilor. Conceptul de poziționare se referă la modul în care sunt amplasate paletele față de culoarele de acces. Paletele se pot plasa perpendicular pe culoarul de acces sau într-un unghi de până la 60 [13, p.66].

Modul de poziționare cel mai frecvent este cel perpendicular. Decizia de poziționare într-un unghi situat în intervalul 0-60 trebuie să se bazeze pe analiza atentă a punctelor forte și a limitelor specifice. Principalele avantaje oferite de poziționarea unghiulară sunt reducerea lățimii culoarului de acces, datorită unui unghi de întoarcere sub 90 și eficiența sporită a operațiunilor efectuate de echipamentele de manipulare a paletelor, care nu mai efectuează întoarceri de 90 [13, p.67]. Dezavantajele se referă la următoarele aspecte:

spațiul neutilizat din zona în care sunt amplasate paletele, comparativ cu amplasarea în unghi drept;

dificultățile de identificare a paletelor în unghiul corect;

creșterea cheltuielilor de manipulare, datorită culoarelor de acces cu sens unic.

Opțiunea pentru poziționarea unghiulară presupune considerarea deopotrivă a gradului de utilizare a spațiului de depozitare și a eficienței operațiunilor de manipulare a mărfurilor.

Gama deciziilor legate de depozitarea mărfurilor este deosebit de amplă. Importanța acestor decizii este influențată de faptul că depozitarea mărfurilor îndeplinește rolul de susținere a sistemului logistic al firmei și contribuie la îndeplinirea eficientă a obiectivelor logistice.

O metodă clasică constă în a afecta un stelaj sau un amplasament precis unui produs determinat. Această metodă facilitează căutarea prin obișnuință, dar determină crearea de spații libere, neocupate rațional.

O alta metodă clasică este aceea în care se utilizeaza orice loc liber existent în momentul în care trebuie să se amplaseze un articol oarecare. Această metoda utilizează la maximum orice loc disponibil în incinta de depozitare fiind nevoie de un sistem de reparare precisă a produselor.

Alte metode de aranjare a mărfurilor în depozit sunt :

Metoda "primul intrat, primul iesit". Produsele care pot fi depozitate o anumită perioadă de timp vor fi eliberate primele din depozit, în ordinea intrării lor. Se vor dispune paletele în șiruri paralele pe sol iar produsele vor fi prelevate într-o anumită ordine, aceea a intrării lor. Pentru produsele dispuse pe stelaje se poate lipi o etichetă colorată pe care se va trece luna de intrare sau un numar corespunzător saptămânii în care au intrat în stoc pentru ca acestea să poată fi eliberate cu ușurință în funcție de vechimea lor.

Metoda de localizare pe baza frecventei de rotație. Aceasta implică a determina în prealabil frecvența de rotație a produselor depozitate:

produsele A corespund la 20% din referințe și 80% din ieșiri;

produsele B corespund la 35% din referințe și 15 din ieșiri;

produsele C corespund la 45% din referințe și 5% din ieșiri.

Astfel produsele din categoria A vor fi apropiate de căile de acces în depozit. Acest sistem cere o bună cunoaștere a localizării produselor, reduce manipularile și facilitează pregătirea comenzilor.

Metoda zisă "un loc pentru fiecare lucru și fiecare lucru la locul său".

constă în a afecta un stelaj sau un amplasament precis unui produs determinat;

facilitează mult căutarea prin obișnuință, dar conduce la a stoca vidul, rezervând un loc oricărui articol absent din magazin sau al cărui stoc a fost redus temporar.

Metoda "nu conteaza ce, nu conteaza unde".

constă în  a utiliza locul liber în momentul când trebuie să se amplaseze un articol oarecare;

oferă avantajul unei economisiri la maximum de volum pentru că se utilizează orice loc disponibil, în funcție de sosiri.

Metoda zisă "primul intrat, primul ieșit"

pentru produsele suferind anumite alterări prin îmbătrânire este obligaoriu de a se asigura ieșirea din stoc în ordinea intrării lor.

Metoda zisă "prin utilizări sau diviziuni naturale a stocului".

constă în a separa stocurile constituite pentru fiecare produs, cu condiția de a regrupa articolele standardizate, nonspecificate ale unui produs dat;

permite recuperarea spațiului la dispariția unui stoc[22].

Analizând toate metodele de aranjare a mărfurilor în depozite și amenajare a acestora se poate observa o varietate largă de metode și principii. Întreprinderile î-și pot alege singure metoda pe care o consideră mai convenabilă, care să se poată integra în logistica depozitelor fiecăreia dintre ele. Astfel din multitudinea de metode de aranjare a mărfurilor în depozit oricine o va putea aplica pe acea optima pentru el.

Capitolul II. ANALIZA FUNCȚIEI DE DEPOZITARE ÎN CADRUL FIRMEI DE PRODUCȚIE ȘI COMERȚ “NUMINA” S.R.L.

2.1. Caracteristica intreprinderii

Misiunea Firmei de Producție și Comerț „Numina” SRL este de a aduce comoditatea și confortul în casele oamenilor. Produsele și serviciile acesteia sunt destinate celor care apreciază calitatea și confortul în viață, pentru cine stilul și aplicativitatea reprezintă o combinație importantă. Scopul companiei este un parteneriat sigur și o colaborare de lungă durată. Aceasta și-a pus scopul de a oferi plăcere tuturor celor care văd marca comercială „NUMINA” pe produsele achiziționate.

Compania permanent își lărgește asortimentul propus al mărfurilor și serviciilor și dezvoltă tehnologiile de producere. Serviciul corespunde standardelor contemporane de deservire și permanent se orientează spre necesitățile clienților. La baza activității acesteia stă atenția deosebită față de dorințele clientului, noile propuneri, urmărirea tendințelor modei în design-ul interior și producerea mobilei.

Deviza companiei pe piață este de “a studia și a acționa”. Compania permanent este în căutare de noi idei și sugestii, care ar putea să satisfacă chiar și cel mai rafinat gust al clienților. Calitatea produselor și serviciilor crește permanent și pentru companie este important ca oamenii, după mulți ani, să își amintească de aceasta cu satisfacție, folosind produsele cu marca “Numina”.

Compania „Numina” SRL activeaza în domeniul comerțului și producție de mobile. Comercializarea furniturii pentru mobilă. Tăierea PAL (placă aglomerată din lemn), MDF (Medium Density Fiber- un produs din lemn construit prin presarea rumegusului, avand o densitate medie), blaturilor de bucătărie, fabricarea ușilor glisante. Fabricarea fațadelor, acoperite cu peliculă, vopsite, cu furnir. Importarea, comercializarea cu ridicata și amănuntul: a tapetelor pe bază de hîrtie (600 tipuri): din vinil, acril, duplex și gofrate; a tapetelor pe bază de flizelin (100 tipuri). Tapetele sînt fabricate din materie primă ecologic pură și pe echipament modern. Comercializarea cu ridicata și amănuntul a panourilor pentru tavane și a obiectelor de iluminare (lustre, bra, torșere etc), articole din ceramică, jucării moi. Fabricarea mobilei pentru oficiu, pentru copii, bucătării cu tehnică, dulapuri.

Compania «NUMINA» este lider pe piața Moldovei în următoarele poziții:

Vînzarea tapetelor

Comerțul lustrelor și dispozitive de iluminare

Fabricarea mobilei

Elaborarea proiectelor exclusive pentru fabricarea mobilei

Totul pentru producerea mobilei (furnituri, materiale, accesorii)[24].

Vînzarea tapetelor

Compania Numina – a fost recunoscută ca fiind lider pe piața de tapete din Republica Moldova.Pe parcursul a 15 ani, promovează producția partenerilor săi pe piața din Republica Moldova, avînd misiunea de a face casa clientului într-adevăr confortabilă, de a aduce o senzație de bucurie și căldură în interierul cutumiar al acestuia.

Trecând pragul magazinelor companiei, veți fi întâmpinați cu căldură de către vânzători, consultanți care vă vor asculta atent dorințele, Vă vor da sfaturi utile și vor alege tapetul potrivit pentru Dvs. veți fi plăcut surprinși de nivelul de deservire, de politețea și competența vânzătorilor[28].

În fiecare an, compania „Numina” participă activ la expozițiile design-ului modern de interioare, unde fiecare doritor se poate convinge personal de calitatea permanent în creștere a producției prezentate de aceasta și de extinderea gamei acesteia.

Pe parcursul a 15 ani, compania «NUMINA» îndeplinește livrarea tapetelor pe piața Moldovei. În magazinele companiei se numără mai mult de 5000 de modele de tapete. În asortiment este tot-de la tapete din hîrtie gofrate pînă la tapete din vinil și flizelină, precum și tapete cu gravare caldă. Compania NUMINA este dealer-ul oficial al renumitelor fabrici , precum "Fox", "Versailles", "Tapete Slave", "Erismann", «Gomeloboi» (“Tapete Gomel), «Zambaiti», "Continent", "Vernissage", "Lanita". Varietatea culorilor, texturii și desenelor tapetelor va satisface chiar și cel mai pretențios client.

Comerțul lustrelor și dispozitive de iluminare

Compania «NUMINA» propune o gamă largă de lustre, lămpi de perete, lămpi cu picioare și accesorii pentru ele. Asortimentul lustrelor se înnoiește mereu. Varietatea modelelor, stilurilor și gamei de culori vor satisface cerințele celui mai exigent consumator.

Compania „Numina” este bucuroasă să vă ofere o gamă largă de dispozitive de iluminat și accesorii pentru acestea. În saloanele acesteia, veți găsi o varietate de cele mai diverse lustre, lămpi de perete și lampadare.

Cu siguranță că alegând marfa acestei companii, veți rămâne satisfăcuți timp de mai mulți ani, primind seara oaspeți în casa Dvs., iluminată de una din lustrele companiei date. Una din lămpile de masă vă va fi de un folos mare seara, când veți fi nevoiți să vă rețineți la masa de lucru. Și, desigur, lumina moale și înăbușită a candelei de noapte va face neuitată seara romantic dacă se va întâmpla că în casa Dvs. nu vor fi luminări.

Gama lustrelor companiei este permanent completată. Varietatea modelelor, stilurilor și culorilor Vă va satisface orice nevoi și dorințe[23].

Pe parcursul a 5 ani, ocupă cu succes un loc de frunte pe piața dispozitivelor de iluminat din Moldova, avînd misiunea de a face casa clientului într-adevăr confortabilă, de a aduce o senzație de bucurie și căldură în interierul cutumiar al acestuia.

Fabricarea mobilei

Compania «NUMINA» produce mobilă pentru oficii din panouri fibrolemnoase de densitate medie și plăci laminate. Mobila acestei companii reprezintă sufletul casei Dvs. Ea creează o atmosferă de căldură și confort, deoarece este fabricată luîndu-se în considerație dorințele consumatorilor și particularitățile încăperii. Specialiștii creează un interior unic în cadrul elaborării design-ului unei mobile exclusive, care asigură confort maxim și, ceea ce este important, funcționalitate. Design-studioul elaborează orice proiect pentru încăperi cu cea mai complicată planificare.

Mobila de la «NUMINA» diferă prin design original și confort în utilizare. Firma data propune o gamă largă de fasade pentru mobilă de bucătărie, dulapuri-cupe, din diverse materiale. Producția are o garanție de 12 luni și corespunde standardelor, normelor ecologice ce sunt confirmate de certificatele de calitate.

Baza de producție “NUMINA” include echipament și sistem contemporan de organizare a producției.

Elaborarea proiectelor exclusive pentru fabricarea mobilei

În 2008 compania a deschis o nouă direcție în producție – mobilă de serie cu utilizarea furniturii de înaltă calitate, care permite multor persoane să achiziționeze mobilă de calitate europeană la prețuri accesibile.

Totul pentru producerea mobilei (furnituri, materiale, accesorii)

Comerțul furniturii pentru mobilă treptat a devenit una din direcțiile principale ale activității companiei “NUMINA”.

Prin varietatea asortimentului propus, producția companiei “NUMINA” este în prezent lider pe piața națională de mobilier. Anume de la aceasta companie Dvs. puteți procura cele necesare pentru producerea și fabricarea mobilierului.

Firma reprezintă așa producători renumiți precum: BLUM, REJS, GAMET, SAMET, EGGER, SEVROLL, AGT. Gama largă ale produselor propuse se combină cu succes cu calitatea înaltă și prețul rezonabil.

În plus, propune producătorilor de mobilă următoarele servicii:

Croirea plăcii aglomerate din așchii de lemn, plăcii fibrolemnoase

Lipirea marginilor ABS

Fabricarea fasadelor din panouri fibrolemnoase de densitate medie cu acoperire PVC

Fabricarea fasadelor din aluminiu

Fabricarea fasadelor pentru dulapurile-cupe

Fabricarea tăbliilor de masă din piatră artificială

Legături aditive

Detailarea și elaborarea design-ului proiectului

Spectrul larg de servicii și deservire ( consultarea tehnică de către specialist, lucrări de încărcare – descărcare, livrarea produselor și serviciilor) face colaborarea cu noi confortabilă și rapidă.

O mare parte a mijloacelor administrația companiei “NUMINA” o investește în perfecționarea calificării colaboratorilor. Creșterea profesională reprezintă o condiție indispensabilă pentru lucrul colaboratorilor firmei și aceasta încurajează prin intermediul diferitor mijloace tendința lucrătorilor de a perfecționa calitățile lor de lucru.

2.2. Activitatea economico-financiară a întreprinderii

În paragraful dat voi analiza rentabilitatea activității FPC „Numina” SRL prin intermediul indicatorilor de rentabilitate ca: rentabilitatea economică, rentabilitatea vînzărilor, rentabilitatea financiară și rentabilitatea activelor. Totodată voi prezenta și evoluția în dinamică a activității economico-financiare a întreprinderii în baza datelor furnizate de conducerea firmei (Anexa 1).

Tabelul 2.2.1. Analiza indicatorilor economici ai întreprinderii obținuți în perioada anilor

2012-2014, lei

Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare al FPC “Numina” SRL

Analizând evoluția activității economico-financiare a întreprinderii în baza anilor 2012, 2013 și 2014 observăm o creștere substanțială a venitului din vânzări în anul 2014 care a reprezentat cu 107066488 lei mai mult decît în anu 2012, care reprezintă o creștere de 46,45%, iar față de anul 2013 creșterea reprezină 51968141 lei sau 22,55% (fig.2.2.2). Creșterea venitului din vânzări a condus și la mărirea capitalului propriu cu 19,82% în 2014 față de anul 2012, iar față de 2013 cu 16,36%.

Aceste diferențe semnificative sunt cauzate de faptul că în anul 2012 profitul net a avut o valoare negativă reprezentând o peirdere de 3493698 lei, iar anii următori profitul net ajungând până la valoarea de 14805914 lei ceea ce reprezintă o creștere de 123,59% . Evoluția profitului net față de profitul brut poate fi urmărită în diagrama 2.1.

Diagrama 2.1. Evoluția profitului net și brut

Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare al FPC “Numina” SRL

Urmărind dinamica profitului net și a profitului brut se observă o diferență semnificativă între acești 2 indicatori a anului 2012 în comparație cu anul 2014 mai ales privind profitul net. Aceasta denotă faptul că anul 2012 a fost un an mai puțin favorabil pentru activitatea companiei , însă pe parcursul anilor următori conducerea întreprinderii a reuși să soluționeze problemele ce au cauzat această diferență.

Diagrama 2.2. Venitul din vânzări

Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare al FPC “Numina” SRL

În continuare în scopul analizei activității economice-financiare a firmei voi recurge la calcularea următorilor indicator:

Rentabilitatea financiară măsoară performanța netă a capitalurilor societății reprezentând eficiența utilizării mijloacelor proprii ale firmei sau mărimea profitului net ce revine la fiecare leu al capitalului propriu[8, p.112]. Pentru calcularea acestui indicator, se va utiliza următoarea formulă:

(1)

unde:

Rf- rentabilitatea financiară;

PN- profit net;

Cp- capital propriu.

Rentabilitatea activelor totale reprezintă eficiența utilizării tuturor mijloacelor economice plasate în activitatea întreprinderii și reflectă cîți bani ai profitului net revin la fiecare leu a activelor totale[8, p.113]. Formula de calcul fiind reflectată astfel:

(2)

unde:

Ra- renabilitatea activelor totale;

PN- profit net;

A – active totale.

Rentabilitatea economică masoară eficiența mijloacelor financiare și materiale alocate activității întreprinderii. Determină capacitatea întreprinderii de a obține profit din vînzarea produselor, prestarea serviciilor, utilizarea activelor și a capitalurilor[8., p.114]. Pentru determinarea acesteia se utilizează următoarea formulă:

(3)

unde:

Re- rentabilitatea economică;

PN- profit net;

PB- profit brut.

Rentabilitatea veniturilor din vînzări reflectă mărimea profitului brut sau al profitului de vînzare ce revine la fiecare leu al profitului din vînzări. Pentru calculul rentabilității veniturilor din vînzări se aplica următoarea formulă[8, p.115]:

(4)

unde:

Rvv- rentabilitatea veniturilor din vînzări;

PN- profit net;

Vv- venit din vînzări.

Tabelul 2.2.2. Calculul indicatorilor rentabilității întreprinderii

Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare al FPC “Numina” SRL

În urma analizei indicatorilor rentabilității întreprinderii s-a format tabelul 2.2.2., însă din cauza că profitul net în anul 2012 a fost negativ, datele referitoare la acest an nu au fost incluse. Astfel în urma calculelor efectuate pot constata că rentabilitatea activității întreprinderii din anul 2014 a fost una foarte eficientă comparativ cu anul precedent. Se poate observa că ritmul de creștere al rentabilităților depășește pragul de 500% și anume rentabilitatea financiară crescând de 6,3 ori însemnând un ritm de creștere de 627,84%. Cea mai mare creștere s-a înregistrat la capitolul rentabilitate economică având un ritm în ascensiune de 736,87%, iar cel mai mica creștere a înregistrato rentabilitatea veniturilor din vânzări care a fost egală cu 578,38%. Deci putem considera anul 2014 – un an foarte “roditor” pentru întreprinderea dată. Această creștere uimitoare este reprezentată în Diagrama 2.3.

Diagrama 2.3. Dinamica evoluției indicatorilor de profitabilitate pentru anii 2013 și 2014

Sursa: Elaborat de autor

Conform definiției capacitatea unei întreprinderi de a face față obligațiilor sale de plată pe termen scurt, prin transformarea unor active circulante în disponibilități bănesti care să permită efectuarea plăților ce devin exigibile se numește lichiditatea întreprinderii[14, p.33]. Pentru a examina lichiditățile întrepriderii și evoluția acestora se utilizează următorii indicatori și formule[1, p.55]:

(5)

unde:

LC- lichiditatea curentă;

AC- active curente;

DTS- datorii pe termen scurt.

(6)

unde:

LI- lichiditatea intermediară;

MB- mijloace bănești;

ITS- investiții pe termen scurt;

CTS- creanțe pe termen scurt;

DTS- datorii pe termen scurt.

(7)

unde:

LA- lichiditatea absolută;

MB- mijloace bănești;

DTS- datorii pe termen scurt.

Tabelul 2.2.3 Analiza coeficienților lichidității

Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare al FPC “Numina” SRL

Rezultatele obținute în urma calculelor indicatorilor lichidității au fost incluse în tabelul 2.2.3 și reflectă faptul că lichiditatea curentă a firmei este bună și constantă pe parcursul a mai multor ani. În anul 2012 fiind de 1,56 ceea ce ar însemna că compania î-și putea achita datoriile curente, iar în anii următori coeficientul nu s-a modificat simțitor fiind de 1,29 în 2013 și 1,39 în 2014 ceea ce denotă faptul că întreprinderea are o capacitate mare de plată și nu este nevoită să apeleze la resurse pe termen lung sau la noi împrumuturi pentru plata datoriilor curente. Lichiditatea intermediară este la un nivel foarte bun pe parcursul ultimilor 3 ani, aceasta situndu-se între valorile 0,11-0,14 și înseamnă că firma dispune mijloace bănești pe care le poate folosi în activitatea investițională. Coeficientul lichidității absolute la fel este foarte bun fiind în anul 2012 de 0,03 după care în 2013 coeficientul s-a înbunătățit pînă la 0,01. În anul 2014 acesta s-a situat la valoarea de 0,02 ceea ce semnifică un potențial mare al întreprinderii de a-și onora datoriile. În diagramele 2.4 și 2.5 sunt reprezentate schematic dinamicile lichidităților întreprinderii respectiv cea a indicatorilor lichidității.

Diagrama 2.4. Dinamica lichidităților întreprinderii

Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare al FPC “Numina” SRL

Diagrama 2.5. Dinamica indicatorilor lichidității

Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare al FPC “Numina” SRL

În continuare se va analiza profitul pînă la impozitare pentru perioada 2012-2014 în dinamică. Pentru aceasta se vor utiliza formulele de calcul al profitului pînă la impozitare[17, p.115]:

(8)

unde:

Pimp- profitul pînă la impozitare;

Rop- rezultatul din activitatea operațională;

Rinv- rezultatul din activitatea investițională;

Rexc- rezultatul din activitatea excepțională;

Rfin- rezultatul din activitatea financiară.

Rezultatele obținute sunt prezentate în tabelul ce urmează:

Tabelul 2.2.4. Analiza profitului pînă la impozitare

Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare al FPC “Numina” SRL

Conform calculelor efectuate se conatată o dinamică negativă în privința rezultatelor din activitatea excepțională, dacă în anul 2012 aceasta constituia 44,95% din totalul profitului până la impozitare, atunci în anul 2014 acesta a ajuns la 20,56%. Coeficientul dat nu este un factor negativ deoarece aceasta însemnând că rezultatele din alte activități au crescut, și anume rezultatul din activitatea operațională care a arătat o dinamică pozitivă în ultimii 3 ani crescând de la 43,68% din totalul profitului până la impozitare în 2012, până la 65,45% în 2014. Profitul până la impozitare a întreprinderii a crescut în 2013 cu 32,79% sau 8129000 lei față de 2012, iar în 2014 a fost înregistrată o scădere a profitului până la impozitare cu 32,05% sau cu 10551000 lei.

Rezultatele din activitățile economice ale firmei și dinamica comparativă a acestora sunt expuse în diagrama 2.6 și 2.7.

Diagrama 2.6 Dinamica rezultatelor activitățile economice

Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare al FPC “Numina” SRL

Diagrama 2.7 Rezultatele activității economice în anul 2012

Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare al FPC “Numina” SRL

Diagrama 2.8 Rezultatele activității economice în anul 2013

Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare al FPC “Numina” SRL

Diagrama 2.9 Rezultatele activității economice în anul 2014

Sursa: Elaborat de autor în baza rapoartelor financiare al FPC “Numina” SRL

În urma analizei activității economico-financiară a întreprinderii din ultimii 3 ani, în special a indicatorilor de rentabilitate am remarcat că compania a obținut venituri substanțiale care au crescut în fiecare an. Un mai dificil a fost 2012 în care compania a înregistrat chiar și pierderi în unele domenii, însă anii 2013 și 2014 sau dovedit a fi prielnici activității firmei astfel înregistrând un profit net de 1973699 lei în 2013, respectiv 14805914 lei în 2014. Venitul obținut prin urmare poate fi reinvestit pentru modernizarea depozitelor și a sistemului logistic în întregime.

2.3. Evaluarea metodelor de amplasare a mărfurilor în depozitele

FPC “Numina” SRL

Depozitul este o clădire, structură sau o varietate de încăperi dotate cu echipament tehnologice speciale pentru punerea în aplicare a întregului complex de operațiuni pentru primire, depozitare, plasarea și distribuția de bunuri primite de acestea.

Rolul pozitiv al depozitelor este că contriubuie la asigurarea permanentă a firmei cu mărfuri pentru a putea răspunde la cererea de pe piață și de a evita ruperile de stoc, asigură satisfacerea cerințelor consumatorilor prin stocarea unei game largi de produse, crearea condițiilor pentru o strategie activă de vânzări, asigură o politică flexibilă în deservire ș.a.

Depozitul este un element central al sistemului logistic. Anume el îndeplinește rolul principal în acest sistem. În dependență de modul de organizare al acestuia, depinde activitatea celorlalte elemente. Principalele aspect ale activității depozitelor întreprinderii sunt:

mecanizarea maximă și automatizarea operațiunilor de fabricație;

utilizarea optimă a spațiului și a capacității de stocare;

sistematizarea operațiunilor de depozitare;

siguranță deplină a mărfurilor.

Funcțiile logistice ale depozitelor sunt realizate prin aplicarea operațiunilor logistice. Datorită faptului că funcțiile depozitelor diferă unele de altele, respectiv vor fi diferite și operațiunile efectuate în cadrul depozitului.

În general operațiunile de depozitare au urmatoarea consecutivitate:

Descărcarea transportului;

Primirea/recepția bunurilor;

Depozitarea bunurilor pentru păstrare (așezarea bunurilor pe rafturi);

Preluarea bunurilor din depozit;

Incărcarea;

Expediția.

Modalitățile de depozitare utilizate în cadrul depozitelor firmei sunt:

Depozitarea pe rafturi, această modalitate de depozitare este utilizată în cadrul companiei pentru produsele de feronerie, lustre și tapete.

Depozitarea prin stivuirea directa a unităților de încarcătură aflate pe paletă, modalitatea dată se utlizează în depozitul principal al companiei (depozitul nr.5) utilizată pentru depozitarea mărfurilor de greutate și dimensiuni mari (MDF, PAL )

Depozitarea pe palete simple în stelaje, specificul mărfurilor depozitate prin această modalitate sund cu un sortiment variat,  și alte marfuri, precum: mărfurile care necesită acces independent la fiecare paletă; mărfurile care nu permit utilizarea paletei (de orice tip), din diferite considerente (gabarit, grad redus de rezistență, fragilitate etc).

Stivuirea mărfurilor pe înălțime, se utilizează din cauza gamei largi de culori și de frecvența utilizării acestora. Mărfurile care au nu au un flux de circulație intens sunt situate în primul nivel al paleților, iar cele cu frecvență mai mare sunt situate la nivelele superioare pentru a avea acesul liber.

Pentru aranjarea mărfurilor în depozit se aplică frecvent o serie de reguli intuitive cum ar fi: complementaritatea, compatibilitatea, popularitatea, mărimea. În cadrul depozitelor firmei cel mai des se utilizează principiul popularității produsului. Utilizarea acestui criteriu este determinată de diferențele existente între produse, în privința vitezei de circulație. Astfel produsele acestea sunt situate în zone ușor accesibile ale depozitului în consecință, cu ocazia fiecarei operațiuni de preluare, distanța pe care o vor parcurge astfel de mărfuri va fi mai scurtă respectiv se vor reduce și timpul de manipulare și expediție al acestora.

Amplasarea mărfurilor în depozit este efectuată în funcție de frecvența lor de livrare, pentru a putea efectua transporturi raționale cât mai rapide și cât mai scurte.

Organizarea raționala a activității în depozite asigură mărirea vitezei de circulație a mărfurilor, creșterea productivității muncii și îmbunatățirea indicatorilor de exploatare.

Folosind în special paletizarea în organizarea interioara a depozitelor, se obține, în primul rând, mărirea volumului de mărfuri tranzitate anual fără a mări construcția depozitului, operativitate în livrarea mărfurilor și cheltuieli minime de circulație.

În principiu, organizarea interioara a depozitului firmei este bună datorită faptului că pentru fiecare sortiment de mărfuri, care face obiectul livrărilor curente și a stocurilor de rezerva, este asigurat un loc bine delimitat și usor de găsit și preluat, însa în cazurile în care marfa nu are o frecvență mare de livrare aceasta este situate la nivelele de jos al paletei de aceea uneori necesită manipulari suplimentare.

Fluxul tehnologic este astfel conceput și realizat încat, începând de la recepția mărfurilor și până la expediție, între fazele de lucru există o strânsa legatură și intercondiționare, asigurând trecerea continuă a mărfurilor prin depozit, în condițiile unor costuri minime;

Organizarea interioara a depozitelor în cadrul firmei are la bază urmatoarele principii:

dimensionarea și delimitarea spațiilor pe funcționalități și asigurarea unui flux rațional al mărfurilor și al lucrătorilor în cadrul depozitului ;

utilizarea intensiva a spațiilor și înălțimii de depozitare și asigurarea unor condiții  raționale de păstrare a mărfurilor ;

amplasarea rațională a mărfurilor în depozit și identificarea rapidă a locurilor de depozitare;

desfășurarea îantregii activități cu o eficiență maximă.

Poziționarea paleților în depozit este efectuată în așa fel încît să existe coluare de acces către toți paleții, iar muncitorii să potă efectua operațiile de manipulare a paleților fără probleme. Aranjarea paleților se face în funcție de furnizorii mărfurilor, astfel toate produsele de la compania EGGER vor fi situate în aceeași zonă a depozitului, respectiv produsele companie KRONO au rezervat alt spațiu în depozit. În cazul care cererea este mare pentru un anumit producător iar spațiul rezervat acestuia nu este deja solicitat, atunci se folosește o parte din spațiul nefolosit rezervat altui producător. În așa mod se folosește rațional spațiul de depozitare.

O altă metodă de optimizare a spațiului din depozit utilizată este sortarea foilor PAL în dependență de frecvența de circulație a acestora, astfel foile cu culori mai puțin populare sunt amplasate la nivelul de jos al paleților, iar foile care au frecvență de circulație mai mare sunt amplasate la nivelele superioare pentru a micșora durata de timp necesară pentru preluarea acestora. În cazurile când se eliberează spațiu pentru o paletă, aceast loc este imediat ocupat de alte foi PAL din rândurile de paleți mai înalți pentru a se putea prelua mai rapid foile necesare în momentul unei eventuale comenzi. Din cauza cererii neuniforme unele palete de culori nepopulare stau jos la podea și sunt repartizate aproape pe toată suprafața depozitului și se crează aparent senzația vizuală cum ar fi că spațiul este utilizat ineficient, însă anume în așa mod se micșorează cel mai mult timpul de preluare a mărfurilor. Pozitionarea paleților în depozit este reprezentată în figura 2.3.1.

Fig.2.3.1. “Pozitionarea paletilor în depozit”

Sursa: Elaborat de autor

În func’ie de gradul de specializare depozitul întreprinderii este un depozite specializat având ca obiect stocarea unei singure grupe de mărfuri. În funcție de gradul de automatizare si mecanizare, depozitul este unul mecanizat. Marfurile care sosesc in depozit se aduc in zona de receptie, pe palete. După ce s-a întocmit pentru fiecare lot de marfa actul de recepție, marfurile paletizate se transportă in hala de depozitare unde se stivuiesc paleta pe paleta sau se introduc în stelaje. Pentru a se cunoaște amplasamentul fiecarui sortiment, celulele stelajurilor și locurile de depozitare în stive se numerotează, fiecare loc de paletă.

În funcție de amplasarea zonelor de recepție și expediție circulatia marfurilor în depozit se face în formă arc de 180° din cauza că aceste zone sunt situate pe aceiași parte a depozitului având o intrare comună reprezentată în figura 2.3.2.

Fig. 2.3.2. „Amplasarea zonelor de recepție și expediție”

Sursa: Elaborat de autor

În principiu, livrările curente se fac din palete așezate în ultimele nivele (numerotarea începind de jos in sus), celelalte nivelele ale stelajelor fiind destinate pentru paletele cu mărfuri de rezerva. Când paletele din ultimul nivel nu pot cuprinde întreg sortimentul comercial de livrare curentă se iau mărfuri din nivelul următor. În momentul când un produs din zona de livrare s-a epuizat se coboară cu stivuitorul altă paletă cu marfă din zona de rezerva.

La intrarea unui nou lot de mărfuri, recepționerul aplică pe paleta încarcată cu marfă recepționată, simbolul locului liber unde urmează să fie trimisă paleta pentru depozitare. Cu ajutorul acestei placute, stivuitoristul știe precis unde trebuie să plaseze mărfurile în depozit.

Amplasarea raționala a mărfurilor în depozit elimină deplasarile suplimentare pentru colectarea loturilor de livrare către beneficiari. În acest scop mărfurile mai grele și cu frecvență mare de distribuție sunt depozitate în locuri mai accesibile.

La pregătirea paleților de mărfuri de la întocmirea listei și până la predarea lotului in secția de expediție, se păstreze ordinea înscrierii produselor în documente, corespunzatoare cu cea a amplasării mărfurilor în depozit.

Lucrătorul care pregatește comanda pentru diverși beneficiari, magazine etc., pe baza listei de comandă, colectează de pe paleți mărfurile, în ordinea înscrierii lor în lista. Mărfurile astfel pregatite sunt aduse în zona de expediție, unde se face verificarea și expediția. În principiu, în zona de expediție mărfurile pregătite se grupează pe magazine, unități beneficiare, indicându-se prin tăblițe numărul de ordine al destinatarului sau denumirea acestuia.

După cum se poate observa compania “Numina” produce mobilă și o comercializează, în plus la aceasta prestează numeroase servicii care î-i vor ajuta pe clienții acesteia să î-și amenajeze încăperile și locuințele. Compania fiind lider pe piață în mai multe domenii, deține mai multe depozite care o ajută să se mențină pe această poziție fiindcă are o gamă largă de produse în stoc și poate oricând răspunde cererii de pe piață.

Activitatea economică a întreprinderii este foarte bună înregistrând câștiguri foarte mari. Astfel sursele obținute le reinvestește pentru a-și menține activitatea la un nivel înalt pe termen lung.

Capitolul III. MODALITĂȚI DE OPTIMIZARE A METODELOR DE AMPLASARE A MĂRFURILOR ÎN DEPOZITE

3.1. Strategia de dezvoltare a logisticii depozitelor în cadrul întreprinderii

Astăzi conducerea firmei recunoaște că scopul inițial ai depozitului era acela de a depozita mărfuri sau bunuri. Însă în momentul actual el reprezintă mult mai mult decât atât, se poate chiar să folosim termenul de centru de distribuție deoarece marfa în depozite se află pentru o perioadă scurtă de timp datorită circulației rapide a mărfurilor, iar depozitul face legătura dintre furnizorii întreprinderii și clienții acesteia.

Analizând situația actuală a logisticii depozitelor firmei pot spune că principala problemă cu care se confruntă întreprinderea este insuficiența spațiului de depozitare. Această problem este cauzată nu atât din lipsa depozitelor propriu-zise ci din cauza stării în care se află acestea. Pentru soluționarea acesteea este nevoie de stabilit o strategie de dezvoltare a logisticii depozitelor. Astfel întreprinderea și-a stabilit următoarele obiective strategice pentru următorii ani :

Constriurea unui nou depozit;

Optimizarea transportului de mărfuri;

Constituirea de alianțe strategice;

Implementarea unui nou sistem informațional;

Instruirea și calificarea resurselor umane;

Stabilirea nivelului optim al serviciilor;

Optimizarea volumului de mărfuri.

În textul ce urmează voi descrie mai în detalii strategia întreprinderii privind fiecare obiectiv stabilit de conducerea acesteia.

Constriurea unui nou depozit.

Ideea construcției unui depozit nou a venit în urma numeroaselor problem legate de

insuficiența spațiilor de depozitare care inevitabil cauzau rupturi de stoc, respectiv neonorarea comenzii la timp sau incapacitatea de a face față solicitărilor clienților.

Însă acest fapt s-a datorat creșterii numărului clienților și a solicitărilor acestora care înseamnă că firma se bucură de succes, iar pentru a-și continua activitatea la același nivel compania este nevoită să întreprindă activități concrete pentru a-și păstra sau crește cota sa de piață.

Constriurea unui nou depozit este un obiectiv de importanță majoră pentru firmă deoarece realizarea acestuia va aduce numeroase beneficii întreprinderii în ceea ce privește logistica depozitelor și anume :

Evitarea rupturilor de stoc;

Creșterea capacității de depozitare;

Posibilitatea de a răspunde unor comenzi foarte mari;

Lărgirea gamei de produse;

Posibilitatea aranjării mărfurilor după cele mai optime metode pentru întreprindere;

Creșterea veniturile din vânzări;

Creșterea globală a acțiunilor;

Creșterea globală a activelor;

Pentru a crea aceste beneficii va fi nevoie de o investiție financiară substanțială din partea conducerii întreprinderii, însă numele companiei este mai presus decât investiția care se va recupera în urma creșterii numărului clienților și a volumului de vânzări.

Pentru localizarea depozitului s-a pot utilizat metode exacte, grafice și de aproximare. Metoda utilizată de firmă pentru stabilirea amplasamentului este metoda centrului de gravitație[9.pag155].

Cu ajutorul metodei centrului de gravitație, s-a determinat amplasamentul care asigură satisfacerea cererii clienților, în condițiile celui mai mic cost total. Variant de amplasare a depozitului este cea bazata pe centrul degravitație în funcție de cantitate. În acest caz, este considerată numai una dintre cele trei variabile: distanța, cantitate și timp.

Soluția obținută cu ajutorul acestei metode este amplasamentul care asigură echilibrul între destinații, pe o anumită perioadă, în funcție de cantitate. Construcția depozitului urmează a fi făcută la periferia orașului Chișinău în apropierea căii rutiere de importanță națională Chișinău-Hîncești .

Optimizarea transportului de mărfuri.

Acest obiectiv a fost stabilit pentru a reduce durata reținerilor din cauza lipsei de unități de transport și reducerea pierderilor cauzate de amânarea sau anularea comenzilor.

Pentru îndeplinirea acestui scop firma este în căutare activă a unei companii în logistica de transport cu care ar putea încheia un contract de prestare a serviciilor de transport de mărfuri.

Apelând la o astfel de companie, FPC Numina SRL va transfera responsabilitatea de transport a mărfurilor și va fi sigură de faptul că va avea disponibil numărul de unități de transport necesar satisfacerii cererii în orice moment.

Alte soluții privind optimizarea transportului de mărfuri sunt:

stabilirea rutelor optime de distribuție

gruparea comenzilor în unitatea de transport

Respectându-se aceste criterii și apelarea la compania de transport care va asigura deplasarea mărfurilor în siguranță până la destinație se va reduce pierderile și costurile de gestiune a logisticii transportului.

Constituirea de alianțe strategice.

Formarea de către firmă a unor relații de parteneriat cu alți participanți în cadrul lanțului produsului sau al canalului vor aduce numeroase avantaje competitive față de concurenții aceteia.

Întreprinderea urmează să nu facă afaceri ocazionale cu partenerii săi din lanțul ofertei cererii produsului. Ea urmează să întemieze o relație de parteneriat care vor fi pe termen lung, dacă nu permanentă. Acest parteneriat reciproc avantajos nu se datorează pur și simplu unor motive culturale. Mai mult, el este cel care va genera acele valori strategice și operaționale care vor aduce câștiguri pe termen lung pentru ambele părți. Aceste relații se bazează în primul rând pe valori și obiective strategice comune. În plus, ele se bazează pe o strânsă comunicare și coordonare a planurilor și activităților, până la adaptarea inclusiv în domeniul unor planuri comune pentru crearea unor produse noi.

În general, firma își modifică percepția asupra alianțelor de afaceri. Ea nu mai consideră aceste relații ca fiind eforturi pe termen scurt, menite să asigure un control al costurilor. Dimpotrivă, ea încearcă să cultive din ce în ce mai des alianțele strategice cu furnizorii din afara țării care pot oferi produse multe la un preț mult mai scăzut.

Astfel firma conlucrând bine prin alianțele strategice cu furnizorii, transportatorii și clienții va obține profituri mai mari decât firmele care nu iau în considerare astfel de alianțe.

Implementarea unui nou sistem informațional.

Valorificarea puterii informației este la fel un factor important care poate reduce costurile privind nu doar activitatea logisticii depozitelor, dar și a întregului sistem logistic al firmei. Departamentul de logistică trebuie să profite din plin de avantajul informațiilor și al tehnologiilor de procesare a informațiilor. Aceste department trebuie să perceapă atât sistemele bazate pe tranzacții, cât și pe cele decizionale ca fiind resurse esențiale pentru realizarea profitului potential al activității de logistică. Schimburile electronice de date cu clienții, de exemplu, pot reprezenta o sursă de diferențiere competitivă și de sporire a cotei de piață a firmei, chiar și pe piețele internaționale. Utilizarea creativă a simulării decizionale poate aduce reduceri de costuri și servicii care vor contribui la câștigarea avantajului competitiv.

Informația este una din puținele surse de afaceri care a înregistrat o scădere semnificativă a costurilor în ultimul deceniu. Drept rezultat, firma face din ce în ce mai multe investiții în sistemele de gestionare a informațiilor, ca alternativă la cheltuielile pentru alte resurse logistice mult mai convenționale.

Schimbarea va fi făcută prin instalarea unui sistem îmbunătățit de date, care va face legătura între producție, logistică, furnizori și transportatori. Firma va pune în aplicare versiunea acestoui sistem care utilizează din plin viteza și capacitățile extinse ale noii generații de calculatoare și sisteme hardware pentru telecomunicații. Un astfel de model mai are capacitatea de a analiza componența solicitărilor de produse în cadrul comenzilor, decizând unde să poziționeze echipamentele de transport și rampele de descărcare astfel încât să minimizeze distanțele de transport în cadrul depozitului.

Conform spuselor directorului firmei: „Obiectivul nostru, asemănător cu obiectivele logistice față de produsele firmei, este de a obține informația potrivită pentru persoana potrivită, la timpul potrivit, astfel încât sa fie luată cea mai bună decizie pentru cel mai bun motiv – învingerea concurenților” la rândul meu pot afirma că prin substituirea inventarului cu informațiile deținute firma va face bine acest lucru și va distribui eficient produsul potrivit, și vor fi câștigătoarii de mâine.

Instruirea și calificarea resurselor umane

Managementul resurselor umane este vital pentru obținerea performanțelor superioare de către angajați. Aceste performanțe se pot obține într-un mediu în care se recunoaște că oamenii sunt cea mai importantă resursă a departamentului. Recrutarea, educarea, pregătirea personalului și perfecționarea activității lui reprezintă practici standard în firmele puternice. Calitatea este strâns legată de resursele umane. Dacă firma nu impune în rândul personalului său o orientare bazată pe calitate, produsele și serviciile ei vor rămâne în urma concurenței.

Directorul firmei înțelege faptul că existența unor persoane de conducere experimentate, bine pregătite sunt lucruri esențiale pentru succesul strategiei și planurilor firmei. În acest sens conducerea urmează să răsplătească personalul pentru îmbunătățirea productivității și, în anumite situații, va stabili stimulente care să favorizeze îndeplinirea în bune condiții a funcției logistice.

Un alt pas pe care urmează să fie întreprins de către coducerea firmei este că toți noii angajați vor parcurge un program extensiv de pregătire/recalificare menit a-i educa în funcție de standardele de calitate ale firmei. Salariații vor învăța curând că aceste standard motivează, sprijină și răsplătesc performanțele de înaltă calitate. În felul acesta, firma va obține succesul nu numai prin produsele pe care le vinde, ci și datorită oamenilor care livrează aceste produse.

Compania FPC “Numina” SRL va implementat un sistem de măsurare a productivității depozitelor, menit să sprijine planificarea operațiilor și performanțele forței de muncă. O caracteristică esențială a strategiei companiei constă în capacitatea de a identifica, pentru fiecare activitate în parte, care sunt domeniile în care angajații dau rezultate corespunzătoare și care sunt cele în care ei au nevoie de ajutor. Lucrătorii cu cele mai bune performanțe în activitățile cheie vor fi recunoscuți și încurajați să-i ajute pe ceilalți salariați să adopte tehnicile eficiente pe care ei le utilizează. Această abordarea va încurajat munca de echipă și va îmbunătăți semnificativ calitatea operațiilor derulate în cadrul depozitelor și capacitatea de a răspunde nevoilor clienților.

În domeniul instruirii, conducerea nu mai percepe pregătirea personalului la locul de muncă ca pe o garanție suficientă pentru derularea cu succes a operațiunilor de logistică. Firma își va trimite managerii și personalul departamentului de logistică să urmeze programe oficiale de pregătire care urmăresc să le îmbunătățească cunoștințele și să permită introducerea unor noi concepte și tehnici. În anumite situații, o astfel de pregătire în afara firmei va fi esențială în implementarea noilor abordări și sisteme de management.

Aplicând aceste schimbări, firma va înregistra importante reduceri de costuri și î-și va mări numărul de servicii oferite prin îmbunătățirea operațiunilor logisticii depozitelor. Astfel firma va reuși să manipuleze în viitor un volum mai mare de mărfuri într-un timp mai redus, cu doar jumătate din personalul care i-ar fi fost necesar acum.

Stabilirea nivelului optim al serviciilor

Firma urmărește stabilirea unui nivel optim al serviciilor și creșterea rentabilității. Prin urmare, stabilirea unui nivel optim al serviciilor, este unul dintre principalele elemente ale strategiei logisticii depozitelor a firmei. Pentru a face acest lucru, firma va cuantifica veniturile suplimentare obținute din oferirea unor servicii de calitate clienților și va măsura raportul cost-profit pentru a stabili diferite niveluri de servire. Aceasta va implica înțelegerea nevoilor așteptărilor clienților, și a tipurilor de servicii pe care ei sunt dispuși să le achiziționeze. Cu alte cuvinte, firma va calcula nivelul optim de servicii și va determina costurile asociate acestor servicii.

Optimizarea volumului de mărfuri.

În strategia data se specifică faptul că vor fi gestionate operațiunile logistice, volumele de mărfuri transportate, stocurile și altele, în vederea îmbunătățirii performanțelor financiare.

Gestionarea unitară a mărfurilor va determina îmbunătățirea serviciilor și reducerea costurilor. Pentru a beneficia de avantajele datorate acestor posibilități, managerii vor analiza fiecare opțiune logistică și vor căuta noi abordări pentru produsele, piețele, transportatorii și clienții firmei.

Departamentul de logistică se va strădui să adune informații, să monitorizeze și să măsoare volumul mărfurilor comandate, transportate și manipulate în interiorul firmei considerate ca un întreg. Ele vor colecta informații pentru întregul grup de produse care parcurge lanțul logistic al valorii de la furnizor la consumator. O dată ce managerii vor obține informațiile necesare, vor apărea din ce în ce mai multe ocazii favorabile pentru optimizarea activității logistice și pentru implementarea opțiunilor creative.

În privința optimizării volumului de mărfuri, managerii urmează să întreprindă următoarele acțiuni:

unificarea încărcăturii;

înbunătățirea legăturilor cu transportatorii și cu furnizorii firmei;

coordonarea sosirilor și expedierilor de marfă;

rotația stocurilor.

Indiferent că va fi vorba de coordonarea sosirilor și expedierilor de marfă, de legăturile cu transportatorul sau cu furnizorul, de unificarea încărcăturii, de investițiile în logistică sau de rotația stocurilor, optimizarea volumului mărfurilor va determina creșterea rentabilității, reduceri de costuri și obținerea avantajului competitiv pe o perioadă îndelungata de timp.

3.2. Recomandări privind optimizarea metodelor de aplasare a mărfurilor în depozite

Compania NUMINA este lider pe piața Moldovei în vânzarea tapetelor, comerțul lustrelor și dispozitive de iluminare, fabricarea mobile precum și elaborarea proiectelor exclusive pentru fabricarea mobile. De aceea pentru a se mentine pe aceasta pozitie firma are nevoie de depozite mari care sa permita stocarea mărfurilor necesare pentru satisface cerintele consumatorului.

Întreprinderea dată are în proprietate încăperi cu o suprafață de 1821 m² dintre care câteva depozite. Cel mai mare depozit este predestinate stocării de PAL, MDF și alte material pentru fabricarea mobilei. Analizând activitatea depozitului am depistat mai mulți factori care impiedica activitatea normala și utilizarea capacității optime a depozitului:

Acoperișul depozitului are mici fisuri , iar din cauza aceasta în unele zone ale depozitului nu poate fi stocate marfuri pe timp de ploaie pentru a nu le deteriora. Astfel se crează o repartizare neuniformă a paleților cu marfă și duce la folosirea ineficientă a capacității de depozitare.

Depozitul este foarte vechi , iar din cauza aceasta podeau s-a uzată parțial și crează dificultăți în momentul deplasarii mărfii cu stivuitorul. Acest defect al depozitului duce la uzarea mai rapidă a utilajelor folosite și a mașinilor de manipulare a mărfurilor respective duce la cheltuieli suplimentare pentru reparația stivelor și la micșoradea duratei de viață a acestora. Înlocuirea stivelor necesită investiții care ar putea fi folosite pentru alte activități ale întreprinderii.

Există o varietate de peste 1000 de nuanțe ale foilor de PVC si MDF , ceea ce nu permite amplasarea unui rind de paleti de aceiasi nuanță a foilor din cauza că spațiul este limitat. Gama largă de nuanțe fiind foarte diversificată necesită și o repartizare specială ceea ce crează atât dificultăți în alegerea locului pentru fiecare nuanță, cât și la găsirea acestui loc de către angajați în momentul recepționării comenzii și preluării acesteia.

Alte particularități ale logisticii depozitelor care necesită înbunătățiri sunt legate :

Iluminarea insuficientă a depozitului. Pe timp de zi depozitul este iluminat bine, însă pe timp de seară din cauza sistemului de iluminat învechit reduce vizibilitatea și îngreunează activitatea angajaților în momentul preluării mărfii.

Firma deține un număr de doar 3 electrostive ceea ce nu este suficient pentru ansamblarea comenzilor în orele de vârf atunci când sunt foarte multe comenzi. Din această cauză angajații trebuie să lucreze într-un ritm alert care poate duce la accidente de muncă.

Analizând dificultatile cu care se confrunta logistica depozitarii îin cadrul firmei Numina, am constatat că problema principala este neutilizarea capacității totale a spațiului depozitului din cauza ca depozitul este vechi și are nevoie de careva schimbari.

Referitor la activitatea logisticii depozitelor am formulat unele propuneri și recomandări, utilizarea cărora consider că va aduce mai mult profit întreprinderii în urma eficientizării activității depozitului, va mări suprafața utilizata a depozitului și va simplifica munca angajaților și va reduce cheltuielile de întreținere a depozitului. Aceste recomandări sunt:

Repararea totală a acoperișului, iar pentru aceasta va fi nevoie de o investiție considerabilă însa va fi una pe termen lung care se va răscumpara în decursul a câțiva ani. Anume aceasta va permite utilizarea totală a spațiului de depozitare pe care îl deține întreprinderea și va permite acumularea unui stoc mult mai mare de mărfuri care va permite întreprinderii să răspundă prompt la solicitările clienților. În urma soluționării acestei probleme se va putea aranja paleții de mărfuri într-un mod optim, iar o atfel de optimizare a paleților poate fi observată în figura 3.1.

Fig. 3.2.1. “Amplasarea optimă a paleților”

Sursa: Elaborat de autor

Repararea podelii va permite deplasarea mijloacelor de transport și manipulare a mărfurilor, fără dificultăți. O data cu acestea se va putea mări și viteza de lucru și deplasare a electrostivelor. Podeaua fiind reparată nu va mai duce la deteriorarea și creșterea uzurii mașinilor, respective se vor economisi bani pentru repararea acestora. Pentru soluționarea problemei ce ține de podea la fel va fi nevoie de o investiție care se va recupera pe termen lung însă este necesar în mod urgent de a fi reparată.

Din cauza că paleții sunt supuși unor permanete manipulari, rândurile de paleți deviază puțin de la poziția inițial stabilită. De aceea este necesar de trasat linii pe podea care vor delimita spatiul fiecarui palet din depozit astfel evitindu-se devierea paleților datorită faptului că muncitorii din depozit vor avea repere concrete după care să se orienteze atunci când aranjează paleții pe podea.

Procurarea stelajelor este o alta soluție pentru a optimiza utilizarea spațiului din depozit. Aceasta de fapt este și principala soluție care ar permite plasarea fiecarui produs la locul său în depozit. Datorită amplasării mărfurilor pe stelaje se va reduce considerabil timpul de ansamblare a unei comenzi. Stelajele vor mări numărul de locuri libere pentru aranjarea fiecărei nuanțe a foilor și se va putea extrage mai rapid tipul de nuanță care este solicitată.

O soluție radicală ar fi procurarea sau construcția unui depozit pentru a nu fi nevoie de investit într-un spațiu pe care să îl închiriezi.

Indiferent de specificul materialelor care fac obiectul activității depozitelor, eficiența exploatării acestora este dependentă de formele de organizare interioară adoptate. Pentru adoptarea diverselor forme de organizare interioară pentru depozite, vor trebui cunoscute și respectate o serie de reguli generale grupate astfel:

Legătura dintre traficul interior și cel exterior să fie realizat printr-un număr minim de operațiuni intermeniare;

Materialele să poată fi ușor accesibile;

Intrările și ieșirile de materiale nu trebuie să se stingherească reciproc eliminându-se aglomerările sau întreruperile în fluxul materialelor;

Respectarea principiului’first in-first out’ adică ceea ce a fost depozitat în primul rând urmează să părăsească primul depozitul;

Să se evite în limita posibilităților mutarea de mai multe ori a materalului depozitat;

Depozitarea să respecte principiul minimului de transport;

Pregătirea prealabilă a operațiilor pentru depozitare;

Începutul și sfârșitul căii de colectare sau de divizare să-l constituie punctul

de control central;

Sistemul de depozitare să fie ușor controlabil, evitându-se operațiile de căutare sau pierderi în colțurile întunecate sau palate supraâncărcate;

Posibilitatea familiarizării rapide a personalului ocupat cu mișcarea materialelor depozitate și a serviciilor de achiziții și livrări;

Asigurarea flexibilității depozitului pentru adaptarea ușoară la modificările sortimentale viitoare;

Alte recomandări privind iluminatul și insuficiența de electrostive sunt:

Procurarea a încă 2 elctrostive care vor duce la preluarea comenzilor într-un timp scurt, iar clienții nu vor fi nevoiți să aștepte mult timp comanda. În cazul defectării unei electrostive se vor crea dificultăți mari în preluarea comenzii, însă având încă 2 electrostive se va putea lucra mult mai rapid și se va putea înlocui mașina defectată.

Pentru a soluționa problema iluminării insuficiente este necesar de schimbat sistemul de iluminat și procurarea și instalare unor becuri de capacitate mai mare care va asigura o iluminare mai bună.

Pentru micșorarea consumurilor și cheltuielilor în cadrul FPC “Numina SRL” trebuie îndeplnite următoarele măsuri:

Optimizarea structurii organizatorice;

Analiza detaliată a consumurilor și cheltuielilor și depistarea principalelor rezerve de diminuare a acestora;

Utilizarea mai eficientă al automobilelor, care asigură primirea și distribuirea comenzilor;

Optimizarea incontinuă a cheltuielilor operaționale, printr-o evidență mai strictă a consumurilor aferente serviciilor prestate;

Folosirea mai eficientă a materialelor de exploatare, respectarea normelor de consum a combustibilului, apei, energiei electrice.

Soluțiile obținută cu ajutorul recomandărilor propuse de mine fiind respectate, consider că vor reduce pierderile și costurile de gestiune a logisticii transportului, î-și va mări numărul de servicii oferite prin îmbunătățirea operațiunilor logisticii depozitelor. Astfel firma va reuși să manipuleze în viitor un volum mai mare de mărfuri într-un timp mai redus.

Concluzii și recomandări

În urma activității de cercetare am determinat care sunt funțiile principale ale depozitelor, aspectele teoretice privind logistica depozitelor, conținutul și principiile operațiunilor de depozitare, tehnologia de stocare și plasare a mărfurilor. Am evaluat metodele de amplasare a mărfurilor în depozitele companiei și am analizat activitatea din ultimii ani ai firmei și strategiile ce urmează a fi folosite pentru creșterea rentabilității și extinderea companiei.

În urma analizei efectuate privind metodele de aranjare a mărfurilor în depozit am comparat numeroase tehnici de depozitare și de preluare a acestora și am analizat metodele de depozitare folosite de Firma de Producție și Comerț “Numina” SRL. În lucrarea dată am reușit să clasific toate tipurile de depozit și să determin cărui tip de depozit aparțin încăperile de depozitare ale întreprinderii, ajungând la concluzia că acestea sunt de tip privat fiind închiriate de la proprietar. Depozitele firmei sunt înalte cu rampa de recepție și expediție a mărfurilor situate pe aceiași parte, în funcție de gradul de specializare este unul specializat și mecanizat având ca obiect stocarea unei singure grupe de mărfuri, iar acestea sunt paletizate pe paleți de dimensiuni 2800x2070mm. Depozitele sunt amplasate în nemijlocita apropiere de sediul central și de punctele principale de comercializare a produselor propuse de firmă, astfel magazinul nu duce lipsă de stocuri niciodată, asigurându-se cu marfă direct din depozitele centrale.

În privința amplasării depozitelor și punctelor de comercializare pot spune că sunt situați într-o locație foarte bună cu căi de acces principale către acestea unde poți ajunge rapid și ușor. Anume amplasarea întreprinderii este unul din punctele favorabile pentru aceasta, care îi creează un avantaj față de principalii concurenți.

Pentru aranjarea a mărfurilor în depozit am studiat metodele deja existente și am determinat că soluția optimă pentru întreprinderea analizată este să se utilizează principiul popularității produsului. Utilizarea acestei metode este determinată de diferențele existente între produse, în privința vitezei de circulație. Astfel produsele acestea sunt situate în zone ușor accesibile ale depozitului în consecință, cu ocazia fiecărei operațiuni de preluare, distanța pe care o vor parcurge mărfurile va fi mai scurtă, respectiv se va reduce și timpul de manipulare și expediție al acestora. Amplasarea mărfurilor în depozit este efectuată în funcție de frecvența lor de livrare, pentru a putea efectua transporturi raționale cât mai rapide și cât mai scurte. Datorită faptului că organizarea interioara a depozitelor se bazează pe principiile de amplasarea rațională a mărfurilor în depozit și identificarea rapidă a locurilor de depozitare, metoda pe care am sugerato va contribui la crearea condițiilor  raționale de păstrare a mărfurilor.

Strategia de dezvoltare a logisticii depozitelor în cadrul întreprinderii trebuie să fie un punct important pentru conducerea acesteia fiindcă noi trăim într-o lume care este în permanent mișcare și este greu să ții pasul tuturor inovațiilor și concurenților care și ei la rândul lor î-și doresc să-și mărească rentabilitatea și să cucerească noi pieți și consumatori. Pentru a ține pasul cu concurenții trebuie mereu să te dezvolți. În privința aceasta compania a planificat o strategie de dezvoltare și extindere pentru a putea onora cererile clienților actuali și a celor care urmează să îi câștige în următorii ani. Strategia de dezvoltare a firmei și-a stabilit obiective ca:

Constriurea unui nou depozit;

Optimizarea transportului de mărfuri;

Constituirea de alianțe strategice;

Implementarea unui nou sistem informațional;

Instruirea și calificarea resurselor umane;

Stabilirea nivelului optim al serviciilor;

Optimizarea volumului de mărfuri

Consider că aceste obiective dacă vor fi îndeplinite, atunci întreprinderea va avea un avantaj considerabil față de concurenții săi principali. Anume prin constucția unui nou depozit va putea comanda loturi mari de marfă de la furnizorii săi negociindu-se asupra unui preț mai mic, desigur că în urmă la astfel de achiziții s-ar putea de creat și alianțe strategice care vor fi de bun augur pentru ambele părți.

În cercetarea dată am efectuat și activitatea economico-financiară a întreprinderii și am analizat principalii indici ai rentabilității, lichidității și rezultatele activităților finaciare, operaționale ș.a. Astfel am constatat că anul de getiune 2012 a fost unul în care a înregistrat un profit mic, iar în unele sectoare a înregistrat și pierderi. Însă anii următori i-au adus un profit înalt în comparație cu anii trecuți. Îar pentru a obține în continuare profituri simțitoare și de a putea face față concurenței aș sugera ca mijloacele bănești acumulate să le reinvestească în dezvoltarea logisticii depozitelor și în strategia deja stabilită pentru următorii ani.

Un alt punct foarte important în lucrarea dată privește optimizarea metodelor de aplasare a mărfurilor în depozite. Anume în privința aceasta s-a efectuat o analiză minuțioasă asupra problemeler existente și remedierii acestora. Problemele care au fost depistate țin de incapacitatea depozitării mărfurilor într-un mod optim din cauza unor neajunsuri ale depozitelor cum sunt: acoperișul depozitului are mici fisuri; podeau s-a uzată parțial; iluminarea insuficientă a depozitului.

Pentru soluționarea acestor neajunsuri ale depozitelor am venit cu următoarele soluții:

Repararea totală a tavanului;

Repararea podelii;

Trasarea liniilor pe podea care vor delimita spatiul fiecarui palet;

O soluție radicală ar fi procurarea sau construcția unui depozit;

Schimbarea sistemului de iluminat și procurarea și instalare unor becuri de capacitate mai mare.

Acestea sunt doar câteva idei de soluționare a problemelor cu care se confruntă muncitorii din cadrul depozitelor, însă care ar ușura semnificativ munca acestora și în general activitatea logisticii depozitelor.

În urma cercetării efectuate am constat că întreprinderea FPC “Numina” SRL are câteva probleme legate de depozitarea optimă a mărfurilor în depozite, însă acestea urmează a fi eliminate în urma implementării strategiei de dezvoltare a logisticii depozitelor. Respectarea recomandărilor aduse de mine dacă vor fi respectate, la fel vor contribui la eliminarea problemelor actuale. În pofida problemelor actuale, consider că întreprinderea în urma aplicării noilor metode de amplasare a mărfurilor în depozite, care au fost analizate în cercetarea aceasta, vor duce la creșterea capacității de depozitare și optimizarea spațiului din depozit.

BIBLIOGRAFIE

Manuale și monografii:

Bălan C. Logistică. București: Uranus 2006;

Christopher, M. Logistics andSupply Chain Management, Pitman Publishing, London 1999;

Dantuma, L.M.Y. & Hawkins, R.W. – „E-commerce in the logistics sector. Assessing the effects on the logistics value chain”, Edition TNO 2008;

Dornier Ph.P., Fender M., La logistique globale – enjeux – principes – exemples, Edition d’Organisation, 2001;

Dima D. ș.a. – Fundamentele științei mărfurilor. Mărfuri alimentare – Ed. Economică, București 2005;

Florea, N. & Clipa, C. – „Supply Chain Management – introducere, bazele, edificiul și istoricul SCM”, Editura Târgoviște, 2005;

Frazelle Ed., Supply Chain Strategy. The Logistics of Supply Chain Management, Mc Graw Hill, New York, 2002;

Gheorghiu Al., Analiză economico-financiară la nivel microeconomic, Editura Economică, București, 2004;

Kerbalek, I. (coord.) – „Economia întreprinderii”, Ed. Forum Consulting Partners, București, 1999;

Lefter C. Comerț și economie comercială, Editura Economica, Bucuresti 2009;

Nistor R., Chis A., Biro A., Bazele tehnologiei si merceologiei, Ed. Presa Univ. Clujana, Cluj-Napoca, 2005;

Olaru M. – Fundamentele științei mărfurilor – Ed. Economică, București 2005;

Popa I.,Tehnica operațiunilor de comerț exterior, Editura Economică, București, 2008;

Radu, C., Ionașcu, C., Murărița, I. Statistica teoretică și economică, Editura Universitaria, Craiova, 2007;

Rebitzer D. , The European Logistics Market, Prentice Hall, 2007;

Sachland F., The Impact of EU Enlargement on the Location of Production in Europe, Ifri, 2005;

Vasiliu, C. – „Mutații ale macromediului întreprinderii de comerț”, art. Revista de Comerț, nr. 4, Ed. Tribuna Economică, București, 2002;

Venturelli, Nadine; Miani, P., Transport. Logistique, Genie des Glaciers, Chambery,

2006;

Veștemean L. ,, Bazele merceologiei”, București, 2002;

Vișean M.O. – „Tehnologii comerciale”, Ed. ASE, București, 2004;

Surse Electronice:

www.aut.upt.ro/Distributia si logistica marfurilor (accesat la 11.05.2015);

www.comunicatemedia.ro /Aranjarea marfurilor in depozit (accesat la 19.04.2015);

www.furnitura.md (accesat la 08.04.2015);

www.numina.md (accesat la 15.04.2015);

www.logisticsqualifications.eu (accesat la 11.05.2015);

www.rasfoiesc.com/Tehnologia Amenajarii Depozitelor, (accesat la 10.04.2015);

www.scrigroup.com /Aranjarea marfurilor in depozit (accesat la 19.04.2015);

www.tapete.com.md (accesat la 08.04.2015);

www.xcomp.biz /Logistika Skladirovania, (accesat la 10.04.2015).

BIBLIOGRAFIE

Manuale și monografii:

Bălan C. Logistică. București: Uranus 2006;

Christopher, M. Logistics andSupply Chain Management, Pitman Publishing, London 1999;

Dantuma, L.M.Y. & Hawkins, R.W. – „E-commerce in the logistics sector. Assessing the effects on the logistics value chain”, Edition TNO 2008;

Dornier Ph.P., Fender M., La logistique globale – enjeux – principes – exemples, Edition d’Organisation, 2001;

Dima D. ș.a. – Fundamentele științei mărfurilor. Mărfuri alimentare – Ed. Economică, București 2005;

Florea, N. & Clipa, C. – „Supply Chain Management – introducere, bazele, edificiul și istoricul SCM”, Editura Târgoviște, 2005;

Frazelle Ed., Supply Chain Strategy. The Logistics of Supply Chain Management, Mc Graw Hill, New York, 2002;

Gheorghiu Al., Analiză economico-financiară la nivel microeconomic, Editura Economică, București, 2004;

Kerbalek, I. (coord.) – „Economia întreprinderii”, Ed. Forum Consulting Partners, București, 1999;

Lefter C. Comerț și economie comercială, Editura Economica, Bucuresti 2009;

Nistor R., Chis A., Biro A., Bazele tehnologiei si merceologiei, Ed. Presa Univ. Clujana, Cluj-Napoca, 2005;

Olaru M. – Fundamentele științei mărfurilor – Ed. Economică, București 2005;

Popa I.,Tehnica operațiunilor de comerț exterior, Editura Economică, București, 2008;

Radu, C., Ionașcu, C., Murărița, I. Statistica teoretică și economică, Editura Universitaria, Craiova, 2007;

Rebitzer D. , The European Logistics Market, Prentice Hall, 2007;

Sachland F., The Impact of EU Enlargement on the Location of Production in Europe, Ifri, 2005;

Vasiliu, C. – „Mutații ale macromediului întreprinderii de comerț”, art. Revista de Comerț, nr. 4, Ed. Tribuna Economică, București, 2002;

Venturelli, Nadine; Miani, P., Transport. Logistique, Genie des Glaciers, Chambery,

2006;

Veștemean L. ,, Bazele merceologiei”, București, 2002;

Vișean M.O. – „Tehnologii comerciale”, Ed. ASE, București, 2004;

Surse Electronice:

www.aut.upt.ro/Distributia si logistica marfurilor (accesat la 11.05.2015);

www.comunicatemedia.ro /Aranjarea marfurilor in depozit (accesat la 19.04.2015);

www.furnitura.md (accesat la 08.04.2015);

www.numina.md (accesat la 15.04.2015);

www.logisticsqualifications.eu (accesat la 11.05.2015);

www.rasfoiesc.com/Tehnologia Amenajarii Depozitelor, (accesat la 10.04.2015);

www.scrigroup.com /Aranjarea marfurilor in depozit (accesat la 19.04.2015);

www.tapete.com.md (accesat la 08.04.2015);

www.xcomp.biz /Logistika Skladirovania, (accesat la 10.04.2015).

Similar Posts