Analiza Indicatorilor Echilibrului Financiar Calculati pe Baza Bilantului Functional

Capitolul I. Analiza poziției financiare pe baza bilanțului funcțional

1.1. Bilanțul

Analiza pe baza bilanțului face referire la starea de echilibru sau dezechilibru care se află la nivelul unei întreprinderi în acea perioadă de timp. Această analiză se poate face cu ajutorul bilanțului contabil, dar și a informațiilor pe care acesta le oferă.

„Termenul de bilanț provine de la cuvântul italienesc ”bilancia” care are la bază latinescul ”bi” și ”lanx”, adică ”două talere”, simbolizând astfel o balanță cu două talere. Valori de mărime egală stau față în față și se egalează reciproc. Într-unul din talere apare valoarea activului, iar în celălalt valoarea pasivului.”

Bilanțul reprezintă acel document contabil de sinteză care transpune elementele de activ și de pasiv, sau altfel spus, mijloacele și resursele, la încheierea unui exercițiu financiar, unde sunt prezentate în funcție de natură, destinație și lichiditate sau în funcție de natură, proveniență și exigibilitate.

Lichiditatea constă în puterea activelor de a se putea transforma în bani. Activele trebuie să fie cât mai lichide, cum sunt disponibilitățile bănești, și nu cum sunt imobilizările, mai puțin lichide, pentru a putea ajuta la transformarea lor cât mai ușor în bani cash.

Exigibilitatea constă în puterea pasivelor din bilanț de a se putea transforma în lichidități sau rambursa furnizorilor de capitaluri. Pasivele care sunt cele mai exigibile sunt creditele de trezorerie, iar capitalurile proprii sunt cele mai puțin exigibile și care nu pot, și nu trebuie, să fie rambursate în niciun fel.

Conform OMFP 3055 „Bilanțul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ, datorii și capital propriu ale entității la sfârșitul exercițiului financiar, precum și în celelalte situații prevăzute de lege.”

Atât activul, cât și pasivul face referire la aceeași realitate cu ajutorul mijloacelor de finanțare, dar și cu ajutorul utilizări acestora în acel timp, rezultând un echilibru permanent indiferent de modul de prezentare a bilanțului între activele și pasivele acestuia.

„Conform IAS 1, Prezentarea situațiilor financiare, obiectivul bilanțului este de a prezenta fidel informații despre poziția financiară a întreprinderii, respectiv, capacitatea de a se adapta schimbărilor mediului, cu ajutorul resurselor economice controlate(activele), al structurii de finanțare (datorii și capitaluri proprii), precum și cu ajutorul unor indicatori economico-financiari importanți (lichiditatea și solvabilitatea).”

Bilanțul contabil în literatura românească de specialitate poate fi înțeles sub mai multe forme ca:

– o soluție la metoda contabilității pentru a putea transpune principiul dublei reprezentări a averii, ca parte componentă a patrimoniului pentru agenții economici;

– o redare a utilizărilor și a resurselor care se află într-o întreprindere într-un anumit moment dat;

– o imagine a investițiilor și a finanțărilor la un moment dat într-o întreprindere;

– o imagine sau un cadru al situațiilor patrimoniale sau financiare într-un anumit moment dat;

– un tabel în care mărimea valorică a bunurilor economice existente sunt transpuse în unități monetare și sunt în strânsă legătură cu sursele acestora de finanțare, dar și cu rezultatul obținut din cadrul situație patrimoniului unei întreprinderi.

„Bilanțul a pătruns în lumea teoriei și practicii economice ca un model de sinteză în expresie bănească, la un moment dat, a relațiilor de echilibru dintre activele și pasivele patrimoniale. Se precizează că reflectarea echilibrului dintre activele și pasivele patrimoniale este funcția patrimonială a bilanțului contabil, chiar dacă în decursul timpului s-au conturat diverse alte funcții ale acestuia și s-au conceput diferite variante de modele bilanțiere care s-au cristalizat în diverse teorii ale bilanțului contabil.”

În structura bilanțului patrimonial trebuie analizate elementele de activ și de pasiv din cadrul bilanțului cu ajutorul dimensiunii și ponderii acestora din patrimoniul întreprinderii.

Există două modele de bilanț care se întâlnesc în practică:

– bilanțul orizontal, care a apărut la începutul lui 1990 și a fost folosit până în 2001,

– bilanțul vertical, care a apărut din 2001.

În bilanțul patrimonial există câteva corelații importante cum ar fi:

„Corelația 1: activul unui bilanț este întotdeauna egal cu pasivul său;

Corelația 2: suma posturilor din activul bilanțului este întotdeauna egală cu a celor din pasiv;

Corelația 3: modificarea posturilor din bilanț înseamnă:

a.) folosirea capitalului pentru:

– orice creștere a unei poziții din activ;

– orice diminuare a unei poziții din pasiv.

b.) surse de capital pentru:

– orice diminuare a unei poziții de activ;

– orice creștere a unei poziții de pasiv.”

În concluzie, orice modificare în activul bilanțului patrimonial duce la o modificare și în pasivul acestuia, pentru a exista întotdeauna egalitate între acestea și o bună funcționare a întreprinderii.

„Potrivit legii contabilității, situațiile financiare anuale trebuie însoțite de o declarație scrisă de asumare a răspunderii conducerii entității pentru întocmirea situațiilor financiare anuale potrivit Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene. Informațiile cuprinse în această declarație sunt cele prevăzute de legea contabilității.”

2.1. Bilanțul financiar

Pe baza analizei financiare, bilanțul unei întreprinderi este format dintr-un bilanț financiar și un bilanț funcțional.

În întreprinderi problemele financiare care se găsesc se referă atât la prezentul, cât și la viitorul acestora; din această cauză se poate spune despre analiza financiară că are rădăcini puternice în prezent și un caracter pronunțat care este prospectiv. Tot de aici face parte și bilanțul financiar care are rolul organizării și funcționalității bilanțului.

Bilanțul financiar, sau altfel spus bilanț lichiditate-solvabilitate, se întocmește cu ajutorul bilanțului patrimonial, unde datele și informațiile acestuia rezultă ori din agregare, ori din divizare a datelor și informațiilor bilanțului patrimonial bazate atât pe datele, informațiile, cât și detaliile care se află în anexa bilanț cu referire la lichiditatea activelor, dar și la exigibilitatea pasivelor, unde trebuiesc schimbate datele contabile pentru ca ordinea posturilor atât de activ, cât și de pasiv să se poată face după anumite clasificări de lichiditate, dar și de exigibilitate.

„Bilanțul financiar (lichiditate – exigibilitate) constituie un suport al analizei financiare tradiționale ce are ca finalitate descrierea patrimoniului întreprinderii în vederea unei evaluări patrimoniale care poate interesa atât proprietarii, cât și creditorii. În măsura în care creditorii utilizează un asemenea studiu este vorba de o analiză financiară externă.”

Bilanțul financiar se concretizează în creșterea lichidității activului și al exigibilității pasivului.

Lichiditatea crescătoare cu referire la posturile de activ constă în disponibilitatea acestora de a fi tot mai lichide în timp, și în acoperirea necesităților întreprinderii respective.

Exigibilitatea crescătoare cu referire la posturile de pasiv aranjate în funcție de ordinea lor constă în faptul că primele posturi din cadrul unei surse de finanțare sunt cele mai lent exigibile, adică capitalurile proprii, iar ultimele posturi ale acesteia sunt mai rapid exigibile, adică datoriile pe termen scurt.

„Scopul bilanțului financiar este acela de a inventaria averea și aranjamentele întreprinderii și de a le ordona pe termene de lichiditate, respectiv exigibilitate, pornind de la informațiile prezentate în bilanțul contabil și în notele explicative.”

În alcătuirea unui bilanț financiar trebuiesc respectate anumite reguli și principii care fac referire la aranjarea posturilor dintr-un bilanț în funcție de clasificarea lor, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

„Analiza bilanțului financiar (analiza patrimonială) își propune identificarea stării de echilibru la nivelul firmei analizate. Practic, se încearcă evidențierea raportului dintre activele și pasivele pe termen lung și scurt. În principiu, activele pe termen lung ar trebui finanțate din pasive pe termen lung, în timp ce activele pe termen scurt, din pasive pe termen scurt.”

Constituirea și descrierea bilanțului financiar se poate realiza sub forma a două părți și anume: partea superioară care semnifică structura financiară bazată pe stabilirea componentelor din care este compus, adică necesarul de finanțat, precum și acele resurse de finanțare permanente; și partea inferioară care semnifică finanțarea ciclului de activitate, adică necesarul de finanțat care este pe termen scurt și acele resurse temporare de finanțare.

Un rol important îl are bilanțul financiar în cadrul analizei financiare deoarece el ajută la aflarea marjei de securitate financiară datorită fondului de rulment, care protejează întreprinderea față de riscuri, asigurând solvabilitatea ei.

1.3. Bilanț funcțional

Tratarea în bilanțul financiar a acelui principiu de clasament, specific posturilor, a dus la apariția așa numitului bilanț funcțional. Acest bilanț funcțional aranjează posturile din cadrul bilanțului după cele mai mari funcțiuni ale întreprinderii. El fiind un bilanț mai operațional pentru explicarea funcționalității economice într-o întreprindere ajută în mod special bancherii să îl poată urmării mai ușor.

„Analiza situației financiare a întreprinderilor pe baza bilanțului financiar are un caracter static care nu evidențiază legăturile care se creează între resursele de care dispune întreprinderea și utilizarea acestora. Pe de altă parte, analiza bilanțului funcțional urmărește să ofere o imagine asupra modului de funcționare economică a întreprinderii, prezentând-o ca o entitate economică al cărei obiect este producerea de bunuri și servicii. În acest scop, ea exercită un ansamblu de funcții economice: producție, comercializare, repartiție, investiții și finanțare.”

Bilanțul funcțional este de preferat în întreprinderi deoarece ajută la analiza activității acestora, la evoluția sa, dar și la scoaterea în evidență a acelor probleme financiare care sunt datorate de activitatea lor.

„Concepția funcțională a bilanțului are ca obiectiv înțelegerea funcționării întreprinderii și grupează utilizările și resursele acesteia în stocuri de utilizări și stocuri de resurse. Aceste stocuri sunt grupate în bilanțul funcțional după o anumită logică, urmând ca apoi să se studieze relațiile care există între ele, atât pe verticală, cât mai ales pe orizontală.”

Mai multe funcții ale fluxurilor de resurse, dar și ale alocărilor din bilanțul funcțional sunt înregistrate pe o anumită perioadă de timp într-o întreprindere.

„Față de abordarea patrimonială, cea funcțională permite investigarea activității pe cicluri de operațiuni, luând în considerare rolul fiecăruia în generarea fluxurilor fizice de numerar.”

Bilanțul funcțional semnifică un instrument care este folositor la analiza financiară, reprezentând acel bilanț contabil retratat, unde posturile sunt ordonate după o anumită logică și într-o optică diferită față de cea a funcțiunii conturilor.

„Practic, pentru a ordona din punct de vedere funcțional posturile bilanțului contabil, este suficient să stabilim apartenența acestora la unul dintre ciclurile de funcționare, și anume:

– ciclul de investiții;

– ciclul de exploatare;

– ciclul de finanțare.”

Ciclul de investiții este format în întregime de aranjamentele inițiale de fonduri, obținute potrivit obiectivelor întreprinderii, pentru efectuarea mai apoi a anumitor fluxuri de numerar sau chiar a acelor echivalente ale numerarului.

Ciclul de exploatare reprezintă acel ciclu fundamental care acordă posibilitatea efectuării operațiunilor, atât de aprovizionare, cât și de producție, sau chiar de vânzare, pe o perioadă cât mai lungă sau chiar definitivă de timp. Principalele activități care produc venit la întreprinderi sunt cele referitoare la exploatare, adică mai bine spus activitățile de exploatare.

Ciclul de finanțare este alcătuit din totalitatea operațiunilor care se efectuează între întreprindere și acei proprietari de capital care sunt creditorii și acționarii. Acest ciclu de finanțare ajută ca întreprinderea să reușească decalajului care are loc între fluxul de lichiditate atât de intrare, cât și de ieșire, cauzat de ciclul de exploatare.

„Ciclul de investiții are în vedere în primul rând imobilizările. Ciclul de finanțare are în vedere resursele stabile și cele atrase ca urmare a activității de exploatare. În cadrul analizei ciclului de exploatare se au în vedere în primul rând operațiile legate de aprovizionare, producție și vânzări, respectiv activele pe termen scurt utilizate pentru desfășurarea acestora în condiții normale.”

Activitățile întreprinderii include în cele trei cicluri următoarele:

1.) în ciclul investițional (de investiții) se află activul aciclic stabil sau mai bine spus imobilizările, și resursele stabile;

2.) în ciclul de exploatare se găsesc activul ciclic care este cel de exploatare și cel din afara exploatării, și finanțarea scurtă de exploatare formată din flux fizic și financiar;

3.) în ciclul de finanțare se face referire doar la resurse.

Activul aciclic stabil este format din activele care au lichiditatea lor mai mare de un an, adică imobilizările, ele fiind luate în calcul la acea valoare a lor care scoate în evidență decizia inițială a acestora, ea fiind valoarea brută; iar ca o sursă proprie care este și de origine internă în pasiv se află amortizarea.

Activul ciclic de exploatare este format din acele componente care au legătură directă cu activitatea prezentă a întreprinderii, ca și de exemplu: stocuri, clienți.

Activul ciclic din afara exploatării are în componența sa, ca și de exemplu: creanțe care au legătură cu plata unor impozite sau chiar a unor taxe, decontările care sunt față de grup și față de asociați, capitalul atât subscris, cât și vărsat.

Trezoreria de activ este alcătuită din acele disponibilități bănești, precum și din acele valori mobiliare care sunt de plasament.

Resursele aciclice stabile care cuprinde acele surse proprii care sunt atât de origine internă (exemplu amortismentele), cât și de origine externă (exemplu capitalul social), precum și datoriile stabile (exemplu împrumuturile care sunt atât pe termen mediu, cât și lung).

Resursele ciclice aferente exploatării face referire la finanțarea pe termen scurt, unde obligațiile au legătură cu activitatea întreprinderii din acel moment (exemplu: furnizori, avansuri primite).

Din resursele ciclic din afara exploatării fac parte ca și de exemplu: acele obligații care sunt fiscale, precum și sociale care se găsesc în afara exploatării, cum ar fi: amenzi, penalități; un alt exemplu mai poate fi: datoriile referitoare la activele imobilizate, sau față un anumit grup ,sau chiar asociați.

Trezoreria de pasiv este alcătuită din acele credite bancare care sunt pe termen scurt, precum și din acel sold creditor al unui cont care este disponibil la bancă.

După structura sa bilanțul funcțional are următoarea formă:

Tabel 1.1.Bilanțul funcțional

Principiul comunității activității este principiul pe care îl are la bază bilanțul funcțional, de unde rezultă că întreprinderea se află într-o situație normală, adică întreprinderea ne fiind într-o stare de lichiditate sau chiar într-o stare de scădere sensibilă a activității în viitor.

Pentru conceperea bilanțului funcțional se folosește valoarea de origine de la elementele din care este alcătuit bilanțul. La aceste elemente, la intrarea lor în patrimoniu, se i-au în considerare și se înregistrează valorile brute și nu valorile nete ale întreprinderii.

„Un principiu de elaborare a bilanțului funcțional se referă la exprimarea posturilor de bilanț la valoarea brută (valoarea de origine a acestora), ceea ce impune includerea amortismentelor și provizioanelor în capitalurile proprii, ca resurse de autofinanțare a întreprinderii. Rezultă că bilanțul funcțional nu mai poate juca rolul asemănător bilanțului financiar în evaluarea patrimonială a posturilor, ci constituie un punct de plecare ideal pentru o analiză de flux, permițând determinarea variațiilor de stocuri.”

Un al doilea principiu al bilanțului funcțional face referire la noțiunea de stabilitate, unde se urmărește în cadrul patrimoniului durata posturilor. O altă noțiune este cea de permanență a bilanțului financiar care diferă de cea de stabilitate deoarece aceasta face referire la acel împrumut pe termen lung care rămâne tot timpul în cadrul imobilizărilor financiare, împreună cu datoriile pe termen lung care nu vor trece niciodată la cele pe termen scurt, chiar dacă scadența lor se schimbă.

Un alt principiu poate fi cel al afectării care se referă la aranjarea și organizarea posturilor, permițând prezentarea ciclurilor din care întreprinderile sunt formate, dar și a echilibrelor financiare ce provin din acestea.

Pe baza structurii bilanțului funcțional în activ se găsesc două tipuri de utilizări: una care face referire la exploatare, iar alta care face referire la independența din afara exploatării, adică la ciclul de producție. În pasivul structurii bilanțului funcțional se găsesc două tipuri de resurse: unele generate de exploatare, iar altele fără să aibă legătură cu acestea.

„Rolul bilanțului funcțional se concretizează în următoarele:

– aprecierea structurii financiare a întreprinderii;

– evaluarea necesităților de finanțare și a tipurilor de resurse de care dispune întreprinderea;

– determinarea raportului de echilibru între diferitele posturi sau grupe omogene și studierea diverselor modalități de obținere a echilibrului financiar funcțional;

– calcularea marjei se siguranță financiară a întreprinderii;

– analiza ratelor de finanțare;

– fundamentarea luării deciziilor.”

Analiza capitalurilor investite ale întreprinderilor în exploatare, precum și felul în care acestea au fost finanțate face obiectul bilanțului funcțional.

„Importanța bilanțului funcțional în analiza financiară decurge din faptul că permite aprecierea stabilității financiare a întreprinderii prin intermediul trezoreriei nete și exprimă independența dintre structura financiară și natura activității acesteia.”

Realizarea bilanțului funcțional se poate face în două moduri: atât într-o optică orizontală, cât și într-o optică „pool de fonduri”. optica orizontală se face dacă este nevoie în diferite etape a resurselor financiare, iar optica „pool de fonduri” se face dacă se distinge relația resurse financiare-nevoi.

„Scopul final al analizei bilanțului funcțional este înțelegerea nevoilor întreprinderii și a modului de finanțare a acesteia, reprezentarea coerentă și concretă a derulării diferitelor cicluri din activitatea firmei; în practică, bilanțul funcțional constituie suportul analizei trezoreriei.”

1.4. Legătura dintre bilanțul financiar și bilanțul funcțional

Diferențele care există între bilanțul financiar și cel funcțional sunt:

1.) „Se constată că totalul bilanțului funcțional este mai mare decât totalul bilanțului financiar ca urmare a faptului că primul reprezintă activele la valoarea brută, iar pasivul include amortismentele și provizioanele pentru depreciere, în timp ce al doilea redă activele la valoarea netă, din pasiv lipsind amortismentele și provizioanele.”

2.) Analiza externă care se face pe baza situației financiare a întreprinderii este importantă pentru creditori și se realizează cu ajutorul bilanțului financiar, pe când analiza internă se face de obicei de către managerii întreprinderii și se realizează cu ajutorul bilanțului funcțional.

3.) Bilanțul funcțional are loc cu ajutorul continuității activității sale, pe când bilanțul financiar este stabilit cu ajutorul încetinirii activității sale.

4.) În timpul în care bilanțul financiar este conceput pentru analize tradiționale statice, al doilea bilanț, cel funcțional ajută la formarea tabloului de finanțare, conceput pentru analize dinamice mai noi, de exemplu analiza financiară efectuată prin fluxuri.

„Față de bilanțul financiar, bilanțul funcțional are următoarele avantaje:

aplică principiile adecvării resurselor la nevoi specifice;

urmărește în primul rând natura elementelor de activ și pasiv, și nu lichiditatea și exigibilitatea;

elimină incidențele aspectelor juridice, contabile și fiscale care împiedică reflectarea situației economice și financiare reale a agenților economici.

Din cauza criticilor care au fost aduse la adresa celor două tipuri de bilanț, financiar și funcțional, cercetătorii au inventat un nou bilanț numit „pool de fonds”, adică ansamblu de fonduri, datorită noilor concepte apărute pe baza teoriei financiare neoclasice.

Noul bilanț se aseamănă în pasiv prin amortismentele și provizioanele de la nivelul fondurilor proprii cu bilanțul funcțional. Acest bilanț trebuie să fie întotdeauna egal cu bilanțul funcțional.

Structura bilanțului funcțional, cât și a celui financiar se face în patru mari cadrane astfel: două care fac parte din ciclurile lungi (alocările sau utilizările stabile, precum și resursele stabile) și două care fac parte din ciclul de exploatare (activul circulant, precum și datoriile circulante).

Capitolul II. Analiza indicatorilor echilibrului financiar calculați pe baza bilanțului funcțional

Tabelul care conține ordinea funcțională a operațiilor care au loc într-o întreprindere ajută la calcularea a patru indicatori.

1. Fondul de rulment net global (funcțional)

Fondul de rulment este foarte des utilizat în analiza financiară deoarece acesta este un indicator clasic care evoluează în timp. Acesta poate fi: total, brut, economic, străin, propriu, etc. În teoria economică au apărut și noțiunile de fond de rulment net global sau funcțional.

Fondul de rulment patrimonial se poate calcula doar pe baza bilanțului patrimonial astfel:

Fondul de rulment net = Capitalul permanent – Active imobilizante

(patrimonial)

sau

Fondul de rulment net = Activ circulant – Datorii pe termen scurt

(patrimonial)

Mai nou fondul de rulment este calculat cu ajutorul fondului de rulment net global, prescurtat FRNG, pe baza bilanțului funcțional.

Fondul de rulment net global, sau altfel spus fond de rulment funcțional, are la bază un element din pasiv, adică o sursă de finanțare stabilă, acea parte din resursele durabile care este afectată finanțării din cadrul ciclului de exploatare și care ajută la acoperirea activelor stabile, precum imobilizările, adică o parte din nevoia de fond de rulment de exploatare.

Fondul de rulment funcțional, pornind de la pasiv, reprezintă acel surplus al resurselor stabile care este în raport cu nevoile sau utilizările stabile, calculându-se astfel:

FRNG = RS – US, unde

RS = Resurse stabile,

US = Utilizări stabile.

„Resursele stabile sunt formate din:

– resurse stabile proprii:

de origini interne: rezervele, rezultatul reportat, rezultatul exercițiului, amortizările, provizioanele;

de origine externă: capitalul social, prime legate de capital, subvenții pentru investiții;

– resurse stabile împrumutate: împrumuturi din emisiuni de obligațiuni, credite bancare pe termen lung și mediu; alte împrumuturi și datorii asimilate.”

Fondul de rulment funcțional, pornind de la activ, reprezintă acea mărime a nevoilor ciclice și chiar de trezorerie care nu este finanțată de acele resurse ciclice și chiar de trezorerie, calculându-se prin două moduri astfel:

FRNG = Nevoi ciclice și de trezorerie – Resurse ciclice și de trezorerie

sau

FRNG = (ACE + ACAE + TA) – (DE + DAE + TP), unde

ACE = Active ciclice de exploatare;

ACAE = Active ciclice din afara exploatării;

TA = Trezoreria de activ;

DE = Datorii de exploatare;

DAE = Datorii din afara exploatării;

TP = Trezoreria de pasiv.

Pentru a asigura un nivel optim al fondului de rulment care să ajute la acoperirea nevoilor ciclului de exploatare este necesară mărimea absolută aferentă fondului de rulment pentru a afla dacă aceasta s-a adaptat la nevoile întreprinderii.

Fondul de rulment net global este de două feluri:

– pozitiv;

– negativ.

Este pozitiv dacă îndeplinește următoarele relații: FRNG > 0 și RS > AS, și este negativ dacă FRNG < 0 și RS < AS, unde RS = Resurse stabile, As = Active stabile.

Dacă fondul de rulment net global este pozitiv atunci din evoluția activității întreprinderii are loc surplusul de resurse stabile sau permanente care ajută întreprinderea la finanțarea acestor nevoi.

La întreprinderile industriale dacă FRNG > 0, activele stabile – imobilizările, având valori mari, au nevoie de finanțarea durabilă, dar și sigură a acestora.

Dacă fondul de rulment net global este negativ are loc insuficiența la nivelul fondului de rulment.

La întreprinderile industriale dacă FRNG < 0, rezultă o situație favorabilă dacă se produce din cauza unei activități investiționale masive și are loc pe o perioadă scurtă de timp, 1-2 ani. Dacă în întreprindere crește nivelul de activitate cu ajutorul majorării resurselor stabile datorate investițiilor prin creșterea de imobilizări, rezultă că în viitor va crește fondul de rulment.

Fondul de rulment net global datorită a două părți: cea formată din capitalurile atât proprii, cât și asimilate, și cea formată numai din resurse împrumutate are următoarea relație:

FRNG = Fondul de rulment propriu + Fondul de rulment străin

Acest fond de rulment este important pentru întreprinderi, deoarece el ajută creditorii și întreprinderile la formarea unei marje de securitate, pentru a asigura față de terți independența financiară.

Din cauza variației posturilor de activ, dar și de pasiv, care ajută la aflarea fondului de rulment duce la modificarea acestuia.

Creșterea FRNG se realizează prin două moduri astfel:

1.) sporind resursele stabile ca și rezultat a unor decizii care duce la:

creșterea aportului adus de acționari, atât în numerar, cât și în natură;

creșterea rezultatului exercițiului, a celui raportat și chiar a celui afectat rezervelor;

obținerea de subvenții;

creșterea atât a provizioanelor, cât și a amortizărilor;

creșterea datoriilor financiare care sunt la nivelul emisiunii de obligațiuni, sau la nivelul de contractare a împrumuturilor noi care sunt pe termen lung;

2.) reducând activele imobilizante care nu dăunează, ea doar are întrebuințarea asupra producției și volumului activității întreprinderii. Reducerea activelor imobilizante prin diferite moduri duce la creșterea fondului de rulment.

„Reducerea FRNG poate fi determinată de:

a.) scăderea resurselor stabile prin:

– distribuirea de dividente;

– înregistrarea unor pierderi;

– reintegrarea subvențiilor pentru investiții;

– anularea provizioanelor;

– scăderea amortizărilor;

– rambursarea datoriilor etc.

b.) creșterea activelor imobilizate brute.”

2. Nevoia (Necesarul) de fond de rulment

„Desfășurarea activității de exploatare antrenează formarea nevoilor de finanțare, dar în același timp presupune și constituirea, în contrapartidă, a resurselor necesare finanțării acestor nevoi. Procedând la compararea globală a nevoilor de finanțare ale ciclului de exploatare cu resurse de finanțare corespunzătoare, se naște necesarul de fond de rulment (NFR).”

Necesarul sau nevoia de fond de rulment semnifică acele capitaluri ale întreprinderii care trebuiesc deținute în cadrul finanțării stocurilor, dar și a decalajelor temporare care are loc între plata furnizorilor și a anumitor datorii de exploatare cu încasarea de la clienți a creanțelor.

„Nevoia de fond de rulment reprezintă activele ciclice ce trebuiesc finanțate din fondul de rulment, respectiv activele cu lichiditate sub un an care urmează să fie finanțate din surse cu exigibilitate mai mare de un an.”

Necesarul de fond de rulment se poate calcula ca și sumă necesară pentru finanțarea decalajelor în viitor care are legătura între fluxurile reale și cele de trezorerie prin activitatea de trezorerie. Acesta se poate calcula și după următoarea relație:

Necesarul de = Nevoile de finanțare generate – Resurse generate

fond de rulment de operațiunile ciclice de operațiunile ciclice

Necesarul (Nevoia) de fond de rulment mai poartă denumirea de necesar net dacă aceasta este pozitiv după calculare sau de resursă netă dacă este negativ după calculare.

Necesarul de fond de rulment se calculează ca o diferență existentă între nevoile de finanțare temporare și acele resursele temporare ale întreprinderii.

Pe baza bilanțului funcțional nevoia de fond de rulment se calculează astfel:

NFR = AC -RC, unde

AC = Active (Utilizări) ciclice;

RC = Pasive (Resurse) ciclice.

Mărimea nevoii de fond de rulment are următorii factori:

natura sectorului de activitate;

durata ciclului de exploatare;

nivelul și evoluția de exploatare;

rata inflației;

nivelul costurilor de producție;

nivelul datoriilor de exploatare.

„Nevoia de fond de rulment (NFR) funcțional are două părți componente:

nevoia de fond de rulment din exploatare;

nevoia de fond de rulment din afara exploatării.”

2.1. Necesarul (Nevoia) de fond de rulment din exploatare

Necesarul (Nevoia) de fond de rulment din afara exploatării constituie partea din activele (nevoile) ciclice de exploatare care nu poate fi acoperită cu ajutorul pasivelor (resurselor) ciclice și care are nevoie să finanțeze întreprinderea prin resursele durabile.

Nevoia de fond de rulment se poate calcula astfel:

NFRE = Active circulante din exploatare – Datorii de exploatare

= Active ciclice din exploatare – Resurse ciclice din exploatare

= (Stocuri + Creanțe) – Obligațiuni

= Stocuri + Creanțe din exploatare – Furnizori – Datorii fiscale și sociale aferente exploatării

„Calculul necesarului de fond de rulment pentru exploatare implică deci activele, respectiv pasivele ciclice corespunzătoare, astfel:

Stocuri

+ Creanțe din exploatare (inclusiv: efectele scontate neajunse la scadență)

+ Cheltuieli înregistrate în avans privind exploatarea

– Furnizori

– Datorii fiscale și sociale aferente exploatării

– Venituri înregistrate în avans din exploatare

= Necesarul de fond de rulment pentru exploatare”

Nevoia de fond de rulment din exploatare poate să fie, atât pozitivă (NFRE > 0), cât și negativă (NFRE < 0).

Dacă NFRE > 0, atunci se constată un excedent de nevoi temporare care sunt în raport cu acele surse temporare posibile pentru mobilizat. Poate fi o situație normală dacă rezultatul din cadrul unei politici de investiții care vizează creșterea nevoii de finanțare este realizată pe baza ciclului de exploatare sau dacă este stabilită pe baza vânzărilor crescute și a duratei mărite a ciclului de fabricație datorită apariției produselor din ce în ce mai noi și mai complexe.

Nevoia de fond de rulment din exploatare poate contura un dezacord, în caz contrar, între lichiditatea stocurilor și creanțe în primul rând, precum și exigibilitatea datoriilor de exploatare în al doilea rând, după cu și există fără mișcare sau chiar cu mișcare.

O situație mai deosebită este în întreprinderile industriale unde se găsesc stocurile și creanțele extraordinar de mari, precum și obligațiile care sunt mai mici decât de obicei. Atunci se poate constata că este mai redus termenul pentru plata acestora, precum și valoarea lor, iar ele se vor înregistra în contul de achiziție.

Dacă NFRE < 0, atunci se constată un plus de surse temporare ciclice care sunt în raport cu acele nevoi care corespund capitalurilor circulante aferente exploatării.

Această situație mai poate fi apreciată și pozitiv în cazul în care este rezultatul din accelerarea rotației activelor circulante, precum și al însărcinării datoriilor care au scadențele mai mari. Poate fi apreciată negativ dacă limitarea la nivelul de activitate, staționările temporare la aprovizionarea și reînnoirea stocurilor, sau chiar la activitatea de producție este o situație nefavorabilă pentru întreprindere.

Nevoia de fond de rulment din exploatare, la agenții economici care au activitate de producție, este de cele mai multe ori pozitivă, din cauza specificului activității care pretinde imobilizarea stocurilor, o perioadă de timp mai mare, necesar pentru a se putea încasa produsele livrate, producând o nevoie de exploatare.

La întreprinderile cu activitate de comerț sau chiar de servicii, unde timpul de stocaj, dar și creditul clienților este neglijabil rezultă o sursă de exploatare deoarece este negativă nevoia de fond de rulment din exploatare.

„În acest caz, resursele exced necesarul. Este cazul întreprinderilor cu profil, distribuție cu amănuntul (hipermarketurile), care au creanțele egale cu zero (plata se realizează cu numerar), stocuri reduse (viteza de rotație a acestora fiind foarte accelerată) și obligații foarte mari (furnizorii acceptă condiții contractuale drastice, întrucât au asigurată desfacerea pentru cantități mari, au garantată încasarea și rotația rapidă a mărfurilor).”

Existența câtorva factori influențează evoluția nevoii de fond de rulment din exploatare, aceștia fiind:

– nivelul de activitate;

– cifra de afaceri;

– sectorul de activitate;

– tipul de produs;

– durata de exploatare;

– valoarea adăugată;

– gestiunea eficientă a elementelor referitoare la NFRE.

Dacă nevoia de fond de rulment de exploatare este inferioară fondului de rulment net global atunci există echilibru financiar deoarece întreprinderea se află într-o stare normală de funcționare.

2.2. Necesarul (Nevoia) de fond de rulment în afara exploatării

Necesarul (Nevoia) de fond de rulment pentru exploatare reprezintă acele nevoi care sunt din afara ciclului de exploatare și care nu sunt finanțate prin sau cu ajutorul resurselor ciclice, ele trebuind acoperite prin contribuția capitalurilor proprii.

Nevoia de fond de rulment se poate calcula astfel:

NFRAE = Active diverse – Resurse diverse

= Active ciclice din afara exploatării – Resurse ciclice în afara exploatării

= Alte active circulare – Datorii în afara exploatării

= Creanțe diverse din afara exploatării – Datorii diverse din afara exploatării

Calculul acestuia implică atât activele, cât și pasivele ciclice astfel:

„Creanțe în afara exploatării

+ Titluri de plasament

+ Cheltuieli înregistrate în avans din afara exploatării

– Datorii din afara exploatării

– Venituri înregistrate în avans din afara exploatării

= Necesarul de fond de rulment din afara exploatării”

Nevoia de fond de rulment din afara exploatării înregistrează atât o valoare pozitivă, cât și una negativă. Cea pozitivă formează acel consumator pentru resursele de finanțare, care necesită recunoașterea resurselor de finanțare suplimentare pentru a susține financiar acele activități care nu au legătură directă cu specificul principal al activității întreprinderii. Valoarea negativă formează un centru pentru finanțarea activității de exploatare, ajutând întreprinderea pentru asigurarea echilibrului financiar.

„Este foarte important să se realizeze distincția între „din exploatare” și „din afara exploatării”, pentru a putea localiza eventualele dezechilibre financiare apărute (din activitatea ciclică sau din activitățile cu caracter întâmplător – excepțional) și pentru fundamentarea estimării necesarului de finanțare.”

Nevoia de fond de rulment din exploatare este tot timpul mai mare decât nevoia de fond de rulment din afara exploatării.

„Astfel, necesarul de fond de rulment din exploatare evidențiază nevoia de finanțare determinată de ciclul de exploatare, suma pe care activitatea întreprinderii o solicită ca pe o nevoie permanentă, în timp ce necesarul de fond de rulment din afara exploatării este legat de operațiuni diverse derulate de întreprindere.”

3. Trezoreria netă

„Trezoreria reflectă imaginea disponibilităților monetare și a investițiilor financiare pe termen scurt, apărute din evoluția curentă a încasărilor și plăților. Încasările sunt de fapt operațiuni de intrare de trezorerie, iar plățile sunt operațiuni de ieșire de trezorerie. Este expresia cea mai concludentă a desfășurării unei activități eficiente.”

Trezoreria are o legătură strânsă cu operațiunile financiare pe termen scurt care au loc într-o întreprindere. Într-o întreprindere trebuie să existe resurse financiare și de trezorerie pentru a putea ajuta îndeajuns nevoile financiare pe termen scurt. Partenerii financiari finanțează resursele de trezorerie rezultând gestiunea financiară a întreprinderii doar pe termen scurt.

Trezoreria netă se poate calcula astfel:

TN = FRNG – NFR

= FRNG – (NFRE – NFRAE)

= TA – TP, unde

TA – Trezoreria de activ

TP – Trezoreria de pasiv

Aceasta are legătură strânsă cu operațiile financiare de pe termen scurt care se găsesc în bilanțul funcțional doar în partea inferioară, ea fiind calculată astfel:

TN = Necesarul de trezorerie – Resurse de trezorerie

= Activ circulant financiar – Credite bancare curente

Trezoreria netă poate fi și ea atât pozitivă (TN > 0), cât și negativă (TN < 0). Este pozitivă dacă se realizează un surplus monetar pentru întreprindere din activitatea sa. Trezoreria este negativă dacă finanțarea dezechilibrului este ajutată de un credit de trezorerie cerut de întreprindere.

„Un nivel pozitiv al trezoreriei semnifică realizarea echilibrului financiar pe termen scurt al întreprinderii, deoarece întreprinderea dispune de lichidități care să îi permită acoperirea fără probleme a datoriilor pe termen scurt. În plus, o trezorerie pozitivă conferă întreprinderii și o autonomie financiară sporită, aceasta neavând credite pe termen scurt. Pe termen lung, menținerea unui nivel ridicat al trezoreriei pozitive poate afecta performanțele financiare ale întreprinderii datorită costurilor de oportunitate, cu efecte negative asupra remunerării capitalurilor.”

Dacă trezoreria este negativă în întreprindere se poate înregistra un dezechilibru financiar pe termen scurt deoarece resursele permanente nu acoperă necesarul de fond de rulment în totalitate, fiind necesară apelarea la un împrumut bancar. Dacă pragul de pericol nu este depășit în aproape toate întreprinderile se poate considera acest lucru o situație normală, putându-se bucura de un efect pozitiv al rezultatului levierului.

În concluzie, dacă trezoreria pozitivă și negativă se apropie către zero, se reduce riscul de a manevra greu surplusul de resurse și se oferă un nivel bun al autonomiei de finanțare, rezultând o situație favorabilă pentru întreprinderii.

„Trezoreria netă poate fi pozitivă sau negativă, după cum urmează:

a.) TN > 0, când FRNG > NFRT, sau Necesar trezorerie > Resurse trezorerie;

b.) TN < 0, când FRNG < NFRT, sau Necesar trezorerie < Resurse trezorerie.”

Unde NFRT – nevoia fondului de rulment total.

În funcție de soldul trezoreriei aceasta poate fi:

1.) pozitivă dacă oferă posibilitatea de realizare de plasamente și chiar deținere de disponibilități bănești;

2.) negativă dacă se înregistrează un dezechilibru financiar din cauza unor probleme majore care are nevoie de o examinare mai amănunțită; în anumite cazuri este vorba și de rezultatul unei gestiuni dorite pe baza condițiilor bancare pe termen scurt;

3.) medie nulă fiind cea mai bună gestiune pentru structura financiară a bilanțului.

„Analiza trezoreriei presupune determinarea mărimii și sensului acestuia, a existenței și mișcării titlurilor de plasament, disponibilităților în conturi la bănci și în casă, a creditelor bancare pe termen scurt și a valori de trezorerie. De asemenea presupune identificarea factorilor de influență și cauzele care modifică acești factori.”

Capitolul III. Tabloul de finanțare

Tabloul de finanțare este rezumatul prevederii resurselor și surselor mobile de finanțare pentru a afla rezultatul patrimoniului pe un anumit parcurs de timp într-o întreprindere. Acest tablou mai poartă denumirea și de tabloul de utilizări și resurse deoarece egalitățile care se găsesc între fluxurile de utilizări și cele de resurse trebuie să fie pe o anumită perioadă de timp de gestiune.

Pentru constituirea acestui tabel este nevoie de următoarele faze:

a.) constituirea unui bilanț diferențiat format din acțiunile contabile ale variatelor elemente patrimoniale pe o anumită perioadă de timp prin asemănarea și deosebirea din două bilanțuri consecutive valorile elementelor respective. În acest tablou de finanțare datorită variațiilor din cele două bilanțuri se ajunge la următoarele schimbări cum ar fi: la creșterea posturilor atât de pasiv, cât și de activ sau la diminuarea posturilor atât de pasiv, cât și de activ.

b.) aflarea fluxurilor semnificative de fonduri pe baza financiară, adică cele care fac referire și au o întâmplare neașteptată care poate fi amânată sau imediată la adresa trezoreriei.

În prima parte a acestui tablou de finanțare se poate urmării modul în care se obține echilibrul structural realizat pe baza bilanțului funcțional între utilizările și resursele stabile. În concluzie ce rezultă pe baza politicii de finanțare, precum și a celei de investiții într-o perioadă analizată duce la cauzele schimbării fondului de rulment net global care are loc într-o întreprindere.

În această parte se poate calcula variația fondului de rulment net global ( FRNG), cât și capacitatea de autofinanțare (CAF).

În partea a doua se justifică și se lămurește FRNG cu ajutorul elementelor care se află în partea inferioară din cadrul bilanțului funcțional, conturând formele circumstanțiale ale activității, precum și problemele acestora pentru trezorerie. Aici se mai analizează felul în care este folosit fondul de rulment net global pentru susținerea echilibrului funcțional între componentele ciclice din bilanț, adică utilizări și resurse ciclice, precum și pentru un echilibru monetar între încasări și plăți.

Acest tablou formează un document sintetic pentru a ajuta descrierea atât a politicii de investiții, cât și a celei de finanțare din cadrul întreprinderii, precum și o întâmplare neașteptată care poate apărea la adresa echilibrului financiar.

Dacă rezultatele care apar după realizarea tabloului de finanțare au conținut economic și financiar, interpretarea lor nu are nici un sens sau nici o logică.

Datorită fluctuațiilor posturilor bilanțului care se află în partea superioară, acestea duce la un echilibru destul de mare pentru a ajuta la recunoașterea tendințelor care pot apărea într-o evoluție și formare cauzată de o analiză nesemnificativă la adresa acestor tendințe. Din cauza unor elemente care sunt pe termen scurt și care duce la anumite instabilități sau discontinuități cu referire la variația posturilor din bilanț fac interpretarea acestora destul de grea. Din acest motiv interpretările se fac cu ajutorul fondului de rulment, a nevoi de fond de rulment , precum și a trezoreriei nete.

Utilizările și resursele au trei tipuri de clasificare constituindu-se tabloul de finanțare a bilanțului:

a.) maturitatea – reprezintă durata și termenul lor care arată construcția fondului de rulment financiar cu ajutorul tabloului care rezultă din bilanțul financiar;

b.) funcția (rolul) – realizat de oricare utilizare și resursă din ciclurile activității întreprinderii din bilanțul funcțional

c.) gestiunea globală a resurselor și utilizărilor – face referire la bilanțul „pool de fonduri”.

„Criteriul funcțional permite disocierea elementelor pe termen scurt, astfel:

fluxurile de exploatare care permit determinarea variației nevoii de fond de rulment în cursul perioadei. Nevoia de fond de rulment poate fi disociată în nevoie de exploatare (NFRE) și în afara exploatării (NFRAE).

fluxurile generate de operațiile financiare pe termen scurt care presupune o modificare a situației trezoreriei.”

Utilizările cât și resursele atât pe termen mediu cât și lung ajută la aflarea variației referitoare la fondul de rulment net global calculându-se diferența care există între resurse și utilizări. Nevoia de fond de rulment va deveni atât din activitatea de exploatare (NFRE), cât și din afara exploatării (NFRAE) dacă activitatea întreprinderii este complexe.

Tabloul de finanțare în concepția funcțională are următoarea formă:

Tabel 3.2. Tabloul de finanțare în concepția funcțională