Analiza Indicatorilor de Echilibru Financiar

CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………………………………………

CAPITOLUL 1. BILANȚUL

1.1 Bilanțul -abordări teoretico-metodologice…………………………………………………………….

1.1.1 Conceptul și funcțiile bilanțului …………………………………………………………………..

1.1.2 Drepturle și angajamentee patrimoniale …………………………………………………………

1.1.3 Bilanțul suport al analizei finanicare………………………………………………………………..

1.2 Tipuri de bilanț în elaborarea analizei echilibrului -financiar………………………………………….

1.2.1Bilanțul funcțional …………………………………………………………………………………………..

1.2.2 Bilanțul Financiar(patrimonial)………………………………………………………………………….

1. 3Scopul analizei financiare în cadrul bilanțului financiar și bilanțului funcțional………………..

1.3.1Construirea bilanțului funcțional și financiar…………………………………………………………

1.3.1.1 Analiza structurii activului……………………………………………………………………………….

1.3.1.2Analiza structurii surselor de finanțare(pasivului)………………………………………………

1.3.2 Analiza echilibrului pe bază de bilanț funcțional………………………………………………….

1.3.3 Analiza echilibrului pe bază de bilanț financiar………………………………………………..

1.4Analiza statică și dinamică a patrimoniului întreprinderi……………………………………………….

1.4.1 Analiza statică a riscului de faliment……………………………………………………………….

1.4.1.1 Bilanțul financiar(patrimonial)și diagnosticul riscului de faliment………………….

1.4.1.2 Bilanțul funcțional și diagnosticul riscului de faliment…………………………………..

1.4.2 Analiza dinamică a riscului de faliment……………………………………………………………..

Introducere

Orice societate , indiferent de dimensiune , structură, formă, proprietate sau profil, are sarcina , să prezinte cel puțin o dată pe an un raport global privind activitatea economică și financiară desfășurată, prin întocmirea unor documente contabile de sinteză , tipizate și adaptate în funcție de condițiile legii.

Realitățile actuale ne arată că dezvoltarea economiei de piață și sporirea gradului de complexitate a acesteia necesită asigurarea unei informații economice operative și complete. Astfel de informații economice ne oferă bilanțul contabil și ne ajută să cunoaștem și să controlăm modul de utilizare a resurselor materiale și umane în vederea deciziilor ce se impun.

Prin conținutul ei ,lucrarea realizează o cercetare temeinică a bilanțului, indicatorilor de echilibru financiar ,analiza pe bază de bilanț este cea diagnostic .

Lucrarea elaborată se împarte în trei capitole distincte dar interconectate care servesc la analizarea bilanțului contabil, oferindu-ne informațiile necesare cu privire la modul în care este construit , câte tipuri de bilanț sunt , analiza diagnosticului cu privire la riscul de faliment, constituind o sinteză a informațiilor ce caracterizează la un moment dat elementele constitutive ale patrimoniului fiecărei întreprindere în parte.

Prin urmare, motivația alegereii acestei teme de analiză rezidă preocuparea pentru aplicarea și cunoașterea acestor informații economice care fac parte din bilanțul contabil și a analizei indicatorilor financiari.

Contabilitatea își aduce un aport deosebit de important în știința și practica economică , deoarece prin întregul său conținut , îmbină armonios teoria abstractă cu realitatea fenomenelor studiate.Analiza pe bază de bilanț este capacitatea acesteia de a genera lichidități , performanța prin profitabilitate și evaluarea riscurilor pentru condițiile concrete ale întreprinderii luate în studiu.

Etimologia termenului,, bilanț" derivă din limba latină balancia și are semnificația de cantar sau balanță. Din punct de vedere informațional, bilanțul pune în evidență raporturile cauzale dintre bunurile materiale și resursele financiare.

Pe de o parte oferă detalii privind drepturile și obligațiile titularului de patrimoniu în legătură cu mijloacele economice , iar pe de altă parte asigură corelații între repartizarea acestor valori materiale și finanțarea lor , între utilizarea valorilor și reproducția lor.

Bilanțul este un document informațional de reflectare și control asupra relaților de echilibru privind starea și miscarea patrimoniului.

Bilanțul reprezintă o noțiune deosebit de importantă , cu care se operează atât în teorie cât și în practică. Prof.D. Rusu, privește bilanțul ca fiind,, un calcul de sinteză care indică starea activității întreprinderii și totodată permite sesizarea dintr-o singură privire a situației economico-juridice și financiare arătând resursele proprii, rezultatul final inclusiv caracterul mijloacelor ei de acțiune.

Bilanțul constituie documentul principal care stă la baza evaluării patrimoniale a întreprinderii.

Forma de prezentare a bilanțului diferă de la țară la țară, de la perioadă la perioadă. Bilanțul constituie reprezentarea patrimoniului unui agent economic : întreprindere, individ, societate, asociație corporativă.

Pentru a putea satisface cerințele informaționale ale diagnosticului financiar și ale strategiei firmei ,contabilitatea elaborează un document propriu de generalizare și sintetizare a informațiilor , denumit bilanț contabil. Bilanțul caracterizează cifric și în etalon bănesc relațiile de echilibru dimensional și sursele financiare de procurare a acestor mijloace.

Pentru orice întrerindere, patrimoniul constituie un ansamblu de drepturi și angajamente scadente la o anumită dată. Potrivit exprimării contabile a patrimoniului, bilanțul reprezintă drepturile în activ și angajamentele în pasiv.

Bilanțul constituie sursa principală de informare asupra poziției financiare a întreprinderii.Spre deosebire de contul de profit și pierdere care prezintă diferențieri semnificative de la un sistem contabil la altul , la scară internațională nu se identifică deosebiri fundamentale în ceea ce privește bilanțul.

Totodată , bilanțul se utilizează pentru stabilirea unor drepturi și obligații , a unor răspunderi și cointeresări provenite din activitatea de administrare și dezvoltare a patrimoniului.

Patrimoniul unei întreprinderi se definește ca ,,ansamblul bunurilor (corporale și necorporale) , al drepturilor și obligațiilor ce caracterizează situația unei entități patrimoniale la un moment dat."

Bilanțul constituie un instrument deosebit de important în procesul de fundamentare a deciziilor pe care le adoptă organele de conducere în vederea dirijării activității curente precum și pentru efectuarea îndrumării și a controlului privind modul de îndeplinire a prevederilor de natură financiară și economică.

Întrucât bilanțul descrie situația patrimoniului , va cuprinde principalele structuri ale acestuia:

Activul se compune din bunuri deținute de întreprindere și creanțe.

Pasivul se compune din capitaluri proprii și într-o măsură considerabilă din datorii contractate de întreprindere și nerambursate încă de la momentul întocmirii bilanțului.

În OMF 94/2001 se precizează că,,bilanțul cuprinde toate elementele de activ și de pasiv grupate după natură , destinație, lichiditate, respectiv natură, proveniență și exigibilitate ".

Bilanțul îndeplinește următoarele funcții:

funcția de generalizare a datelor

funcția de analiză și cunoaștere a activității desfășurate , ce permite efectuarea analizei și pe baza acesteia cunoasșterea modului în care este folosit patrimoniul

funcția de control, constă în posibilitatea ce o oferă bilanțul de a urmări modul cum este respectată legislația în vigoare

funcția de previziune, constă în aceea că bilanțul oferă posibilitatea orientării viitoare a activității unităților patrimoniale , în funcție de rezultatele activității curente.

1.1.2Drepturile și angajamentele patrimoniale

Drepturile patrimoniale conferă beneficiarilor sa aibă putere asupra lucrurilor(dreptul de proprietate)sau le oferă posibilitatea să obțină prestații din partea altor persoane(dreptul de creanță). Prin intermediul drepturilor de proprietate titularii au posibilitatea de a utiliza un obiect în scopul consumului sau producției , permițând astfel să se obțină un venit, și posibilitatea de a transmite acel obiect altei persoane.

Totodată, drepturile patrimonaile înglobează drepturile de creanță , adică drepturile asupra terților. Astfel, ele corespund angajamentelor contractate cu diferiți parteneri(debitori) în interesul întreprinderii.

Angajamentele patrimoniale corespund obligațiilor pe care întreprinderea le are la o anumită dată. Acestea se regăsesc în pasivul bilanțului, le putem distinge după originea lor.

Unele reprezintă consecința unei decizii voluntare , în timp ce altele corespund obligațiilor impuse întreprinderii. De asemenea, angajamentele înscrise în pasiv se pot diferenția după efectele pe care le au. De exemplu, când o întreprindere contractează un împrumut sau solicită amânarea obligației de plată față d un furnizor , își ia angajamente în mod liber, care se evidențiază prin înscrierea acestor datorii în pasiv.

Unele corespund datoriilor și implică în general pentru întreprindere obligația de a efectua o plată și de a preceda la rambursare, în timp ce altele corespund capitalurilor proprii sau elementelor asimilate acestora.

Angajamentele corespunzătoare datoriilor împlică în general pentru întreprindere obligația de plată a dobânzilor și de rambursare a datoriilor ,în funcție de modalitatea și scadența convenită în contract.

Angajamentele corespunzătoare capitalurilor proprii apar în legătură cu remunerarea proprietarilor fondurilor puse la dispoziția întreprinderii sub formă de aport inițial la constituirea capitalului social care în fapt reprezintă rezerve ce majorează capitalul propriu ,prin incorporarea în cuantumul acesteia.

1.1.3 Bilanțul -suport al analizei financiare

Bilanțul reprintă acel document contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ , datorii și capital propriu ale entității la sfârșitul exercițiului financiar , precum și în celelalte situații prevăzute de lege. În bilanțul contabil, elementele de activ și datorii sunt grupate după natură și lichiditate , respectiv natură și exigibilitate.

Un activ reprezintă o sursă controlată de către entitate ca rezultat a unor evenimente trecute , de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru entitate al cărui cost poate fi evaluat în mod credibil.O datorie reprezintă o obligație actuală a entității ce decurge din evenimente trecute și prin decontarea căreia se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse care încorporează beneficii economice.

Conform ordinului ministrului finanțelor publice nr.1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile armonizate cu directivele europene , formatul bilanțului este următorul:

A. Active imobilizate :

Imobilizări necorporale:

-cheltuieli de constituire

-cheltuieli de dezvoltare

-concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale, drepturi și active similare , dacă au fost achiziționate cu titlu oneros

-fondul comercial

-avansuri și imobilizări necorporale ăn curs de excepție

Imobilizări corporale

-terenuri și construcții

-instalații tehnice și mașini

-alte instalații, utilaje și mașini

-avansuri și imobilizări corporale în curs de execuție

Imobilizări financiare

-acțiuni deținute la entități afiliate

-împrumuturi acordate entităților afiliate

-interese de participare

-împrumuturi acordate entităților de care companie este legată în virtutea intereselor de participare

-investiții deținute ca imobilizări

-alte împrumuturi

B.Active circulante

Stocuri

-materii prime și materiale consumabile

-producția în curs de execuție

-produse finite

-avansuri pentru cumpărări de stocuri

Creanțe

-creanțe comerciale

-sume de încasat de la entități afiliate

-sume de încasat de la entitățile de care compania este legată în virtutea intereselor de participare

-alte creanțe

-capital subscris și nevărsat

Investiții pe termen scurt

-acțiuni deținute de entități afiliate

-alte investiții pe termen scurt

Casa și conturi la bănci

C.Cheltuieli în avans

D.Datorii:sumele care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an

-împrumuturile din emisiunea de obligațiuni , prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea de obligațiuni convertibile

-sume datorate instituțiilor de credit

-avansuri încasate în contul comenzilor

-datorii comerciale -furnizori

-efecte de comerț de plătit

-sume datorate entităților afiliate

-sume datorate entităților de care compania este legată în virtutea intereselor de participare

-alte datorii, inclusiv datorii fiscale și datoriile privind asigurările sociale

E.Active circulante nete/datorii curente nete

F.Total active minus datorii curente

G.Datorii sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an

-împrumuturi din emisiunea de obligațiuni ,prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea de obligațiuni convertibile

-sume datorate instituțiilor de credit

-avansuri încasate în contul comenzilor

-datorii comerciale -furnizori

-efecte de comerț de plătit

-sume datorate entităților afiliate

-sume datorate entităților de care compania este legată în virtutea intereselor de participare

-alte datorii, inclusiv datoriile fiscale și datoriile privind asigurările sociale

H.Provizionare

-provizionare pentru pensii și obligații similare

-provizionare pentru impozite

-alte provizioane

I.Venituri în avans

J.Capital și rezerve

-Capital subscris

-Capital subscris vărsat

-Capital subscris nevărsat

-Prime de capital

-Rezerve din reevaluare

-Rezerve

1.2Tipuri de bilanț în elaborarea analizei echilibrului-financiar

1.2.1Bilanțul funcțional

Din punct de vedere economic a întreprinderii pornind de la modul de funcționare bilanțul funcțional este o altă formă de retratare a bilanțului contabil, punând în evidență utilizările și sursele corespunzătoare fiecărui ciclu de activitate.

Ciclurile întreprinderii avute în vedere sunt:

de investiții

de exploatare

de finanțare

de trezorerie.

Ciclul de investiții cuprinde achiziționarea de active imobilizate.

Ciclului de exploatare îi corespund fluxurile de aprovizionare, producție și distribuție ,atât sub forma unor fluxuri fizice cât și fluxuri financiare. Ciclul de exploatare cuprinde secvente recurente de operații de aprovizionare , producție, comercializare, realizate în funcție de natura activității întreprinderii , de structura organizatorică, de deciziile managerilor, de relațiile cu clienții și furnizorii.

Ciclul de finanțare cuprinde ansamblul operațiunilor dintre întreprindere și proprietarii de capital.

Ciclul de trezorerie cuprinde operațiile de gestionare a disponibilităților întreprinderii și de acoperire pe termen scurt , a nevoilor de finanțare a întreprinderii prin credite pe termen scurt. În acest cadru conceptual , trezoreria este definită ca diferența dintre activele de trezorerie și datoriile de trezorerie reprezentate în principal pe termen scurt.

Crearea bilanțului funcțional trebuie să respecte următoarele reguli:

activele lunt luate în calcul la valoarea lor brută , adică la valoarea de intrare în gestiune

conceptul de activ fictiv nu mai este operațional

cheltuielile referitiare la exercițiile financiare următoare se asimilează activelor imobilizate

efectele scontate neajunse la scadență

includerea amortizoarelor și provizioanelor în pasivul bilanțului funcțional ca surse aciclice

Concepția funcțională definește întreprinderea ca o entitate economică și financiară asigurând ,în raport cu dezvoltarea sa anumite funcții:funcția de producție, funcția de investire și dezinvestire și funcția de finanțare.

Funcția de investiție grupează imobilizările corporale, necorporale și financiare pe cele două categorii (de exploatare și în afara exploatării) indiferent de durata lor de viață. Imobilizările regrupate prin funcția de investiție constituie nevoi(alocări),stabile(aciclice) care în mod normal sunt finanțate de resursele durabile(aciclice) existente în pasivul bilanțului.

Funcția de finanțare regrupează posturile privind capitalurile proprii ,datoriile financiare indiferent de scadența lor , ca și provizioanele pentru riscuri și cheltuieli.Această funcție stă la baza strategiei optime de finanțare a întreprinderii , motivată de creșterea valorii acesteia prin reducerea costului mediu ponderat al capitalurilor.

Funcției de exploatare îi corespund fluxurile de aprovizionare , producție și vânzări , generatoare de stocuri reale și financiare care se reînoiesc cu o anumită regularitate. Atât activele circulante cât și resursele pentru finanțarea lor au un carcater ciclic, recuperarea capitalurilor alocate și reînoirea surselor facându-se după încheierea fiecărui ciclu de exploatare.

Rolul bilanțul funcțional în analiza financiară este nu numai de a permite aprecierea vulnerabilității structurii financiare a întreprinderii reflectată de evoluția trezoreriei nete , dar și de a exprima interdependența dintre structura financiară a întreprinderii și natura activității sale.

Figura 1.Forma simplificată a bilanțului funcțional

1.2.2 Bilanțul financiar (patrimonial)

Bilanțul patrimonial mai este cunoscut și sub denumirea de bilanț financiar , acesta prezintă importanță pentru toate categoriile de utilizatori , dar în mode deosebit pentru acționari și creditori . Acest bilanț se realizează cu ajutorul bilanțului contabil ,reprezentând un instrument de analiză pe baza căruia cei interesați ,acționarii și creditorii pot cunoaște valorile financiare pe care le au.

Analiza face o delimitare între nevoile permanente de finanțare ce se acoperă din capitaluri proprii și nevoile temporare ce se acoperă din surse temporare. Pe bilanțul contabil actual se operează o serie de corecții , atât în activ cât și în pasiv , pentru respectarea principiilor și modelului financiar (patrimonial).

Bilanțul patrimonial este un instrument de analiză realizat prin retratarea bilanțului contabil.Proplemele principale ale analizei poziției financiare a firmei rezolvate prin apelarea la bilanțul patrimonial sunt:

determinarea patrimoniului net

analiza structurii financiare

analiza lichidității și solvabilității

determinarea gradului de îndatorare

La elaborarea bilanțului patrimonial sunt respectate următoarele princiipii:

-evaluarea elementelor patrimoniale la valoarea lor netă

-ordonarea elementelor de activ în ordine cresătoare a gradului de lichiditate

-ordonarea elementelor de pasiv în ordine descrescătoare a gradului de exigibilitate

Posturile bilanțului contabil vor fi corectate astfel:

În activ , vor fi eliminate ,,activele fictive" care nu au valoare în termeni de lichiditate.

În pasiv , pentru echilibrare , se vor diminua capitalurile proprii cu valoarea activelor fictive. Situația leasing-ului operațional nu este înregistrată în bilanțul contabil , pentru că activul respectiv nu este în proprietatea agentului economic. În bilanțul financiar se înregistrează valoarea netă a acestor active:

-activ-în active corporale

-pasiv-la datorii pe termen lung

Bilanțul patrimonial se stabilește după repartizarea rezultatelor.Datoriile sunt ordonate după gradul lor de exigibilitate. Datoriile pe termen lung și mediu compun datoriile exigibile pe mai mult de un an. Datoriile pe termen scurt cuprind datoriile exigibile în mai puțin de un an , acestea fiind în bilanțul anului N.

Bilanțul patrimonial reprezintă o formă simplificată a bilanțului contabil , care respectă următoarele reguli:

activ: ordinea lichidității crescătoare

pasiv: ordinea inversă a exigibilității

Pornindu-se de la bilanțul contabil se impun două etape pentru a stabili bilanțul patrimonial:

a)retratarea posturilor bilanțului contabil , respectiv luarea în calcul a elementelor din afara bilanțului care au implicație în activitatea întreprinderii

b)clasarea posturilor de activ și de pasiv după o logică patrimonială , la valoarea netă.

Bilanțul financiar va avea următoarea formă simplificată:

ACTIV:

Active imobilizate din care:

imobilizări necorporale

imobilizări corporale

imobilizări financiare(mai mari de un an)

Active circulante din care:

stocuri

creanțe

investiții financiare (mai mici de un an)

disponibilități

PASIV

Capitaluri proprii din care:

capital social

prime de capital

rezerve

subvenții

provizioane pentru riscuri cheltuieli pentru o perioadă mai mare de un an

Datorii pe termen lung(împrumuturi pentru o perioadă mai mare de un an)

Datorii pe termen scurt(pentru o perioadă mai mică de un an)

credite pe termen scurt

obligații pe termen scurt

provizioane pentru riscuri și cheltuieli mai mici de un an

1. 3Scopul analizei financiare în cadrul bilanțului financiar și bilanțului funcțional

Analiza este o metodă de cercetare care studiază mecanismul de formare și modificare a fenomenelor economice și care constă în descompunerea acestor fenomene în elemente componente , în scopul identificării esenței acestora.

Analiza financiară constă într-un ansamblu de instrumente, tehnici și metode prin intermediul cărora este analizată situația financiară a unei întreprinderi și performanțele acesteia.

1.3.1Construirea bilanțului funcțional și financiar

Construirea bilanțului financiar pe baza simetriei temporale dintre realizarea activelor și achitarea datoriilor presupune un echilibru financiar bazat pe echivalența cronologică a activelor și resurselor. Această structură a bilanțului prezintă interes în special pentru creditorii întreprinderii, preocupați de solvabilitatea acesteia.

Principalele reguli ale echilibrului finaciar , pornind de la structura bilanțului financiar , constau în corelarea în timp a lichidității activelor și exigibilității pasivelor , fiind specifică unei politici financiare moderate:

activele imobilizate se finanțează din capitaluri permanente , asigurându-se echilbrul pe termen lung al întreprinderii

activele circulante se finanțează din datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de până la un an, asigurându-se echilibrul financiar pe termen scurt.

Construirea bilanțului funcțional se face pornind de la bilanțul dinaintea repartizării rezultatelor. Pornind de la bilanțul contabil tradițional corecturile care se efectuează au ca obiectiv reconstituirea valorii inițiale a utilizatorilor și a resurselor , astfel încât să se poată analiza politica de finanțare care a fost urmată.

Principalele corecturi sunt:

evidențierea imobilizărilor la valoarea lor brută

cuprinderea imobilizărilor procurate prin leasing în bilanț la adevărata lor valoare

evidențierea la mărimea globală creditelor acordate clienților incluse în NFRE

distingerea fondurilor proprii interne care reprezintă autofinanțarea întreprinderii de fondurile proprii externe reprezentând un aport la capitalul întreprinderii.

datoriile financiare stabile cuprind împrumuturile pe termenlung și mediu.

Bilanțul financiar se construiește pe baza celui patrimonial , datele sale sunt rezultatul agregării sau divizării după caz , a datelor din bilanțul patrimonial .

Bilanțul funcțional este un ansamblu de stocuri de utilizări și resurse .Această concepție face posibilă analiza activității pe baza interpretării ei ca un ciclu de operațiuni ,fiecare având un rol bine determinat în funcționarea întreprinderii.

Scopul final al analizei bilanțului funcțional îl reprezintă înțelegerea nevoilor întreprinderii și a modului de funcționare a acesteia ,reprezentarea coerentă și concretă a derulării diferitelor cicluri din activitatea întreprinderii. În practică, bilanțul funcțional constituie suportul analizei trezoreriei.

Construirea bilanțului funcțional și clasificarea elementelor de activ si de pasiv se face după apartenența la un ciclu sau altul.

1.3.1.1 Analiza structurii activului

Ratele de structură a activului se determină ca raport între un element /grupa de active și grupa /totalul activelor , fiind dezvoltate construcții structurale specifice. Elementele de activ sunt poziționate în ordinea lichidității crescătoare. Prin lichiditate înțelegem capacitatea unui element de activ de a se transforma în numerar, de unde se poate deduce că elementele cel mai puțin lichide ale bilanțului se regăsesc în partea superioară.

Activul se compune din bunuri deținute de întreprindere și creanțe. Elementele de de activ cuprind bunurile economice sau mijloacele de care dispune agentul economic:

active imobilizate

active circulante

cheltuieli în avans

Activele imobilizate sau fixe , cuprind toate acele valori economice de investiție a căror perioadă de utilitate și lichiditate este mai mare de un an. Activele imobilizate sunt bunuri economice destinate utilizării îndelungate la nivelul întreprinderii.Ele sunt tangibile sau intangibile iar sursa de finanțare este proprie sau atrasă. Sunt destinate să deservească o perioadă îndelungată activitatea unității patrimoniale fără a se consuma la prima utilizare.

Activele circulante denumite si active curente , cuprind toate valorile economice sub forma stocuriilor și producției în curs de execuție ,creanțelor, titlurilor de plasament și disponibilităților bănești.

Urmărită static și dinamic, analiza activelor pune în evidență specificul firmei, gradul de dotare tehnică, viteza de prelucrare a materialelor , situația stocurilor. Analiza făcută cu ratele de structură ale activului este influențată de factori ca:

-factori tehnici determinați de specificul activității desfășurate de firmă

-factori economiciși juridici

Rata activelor imobilizate(RAi)

Ai

RAi= 100, unde Ai=active imobilizate

AT AT=active totale

Pentru aprofundarea analizei, rata imobilizărilor poate fi descompusă în trei componente:

Ain

R = 100 ;unde AIN=active imobilizate necorporale

IN AT

Mărimea acestei rate arată ponderea unor active precum brevete, licențe, mărci ,fond comercial în patrimoniul firmei.Rate depinde si de specificul firmei, de dimensiunea și istoria acesteia.

Rata imobilizărilor corporale (RIC)

AIN

R = 100 , unde AIC=active imobilizate corporale

IC AT

Această rată arată ponderea capitalurilor fixe , corporale în cadrul activelor firmei.Indicatorul are valori ridicate în firmele de producție , de distribuție, de transporturi feroviare.

Nivelul indicatorului este influențat de:

-politica de amortizare

-politica de investiții

-legerea contabilă între costul istoric și valoarea reală de piață a imobilizărilor corporale

1.3.1.2Analiza structurii surselor de finanțare(pasivului)

Elementele de pasiv reprezintă sursele de finanțare a bunurilor economice sau drepturi și obligații ca elemente patrimoniale cu valoare negativă. Modalitatea de clasificare a surselor de finanțare se realizează în funcție de modul de constituire și de exigibilitatea lor.Pasivul se compune din capitaluri proprii și într-o măsură considerabilă din datorii contractate de întreprindere și neramburasate încă la momentul întocmirii bilanțului.

În bilanț elementele din pasiv sunt prezentate în ordinea inversă a exigibilității :

datorii care trebuie plătite într-o perioadă de un an

datorii care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an

provizioane pentru riscuri și cheltuieli

capitaluri proprii

Analiza structurii pasivului se realizează cu o serie de rate care pot analiza:

-importanța relativă și evoluția în timp a diferitelor surse de finanțare de firmă

-politica financiară a firmei

-autonomia financiară

-gradul de îndatorare

Principalele rate de structură ale pasivului sunt:

Rata stabilității financiare(Rsf)

Kper

Rsf= 100, unde Kper=capitalul permanent

PT PT=pasivul total

Indicatorul arată importanța relativă a surselor de finanțare pe termen lung și datorită faptului că ele trebuie corelate cu mărimea activelor pe termen lung , pentru că activele imobilizate și fondul de rulment trebuie acoperite de capitalul permanent. Indiferent de sursa acestora capitalul permanent reflectă toate sursele de finanțare pe termen lung.

O valoare scăzută a acestui indicator pune în pericol stabilitatea financiară a firmei.

Rata autonomiei financiare reflectă ponderea capitalului propriu în diferite elemente de pasiv , precum și în pasivul total.

În pasivul bilanțului sunt cuprinse resursele pe care le are la dispoziție firma în vederea finanțării activității sale , resurse grupate în ordinea crescătoare a exigibilității.

Elementele patrimoniale de pasiv sunt formate din:

-capital propriu

-provizioane pentru riscuri și cheltuieli

-datorii

-conturi de regularizare de pasiv

1.3.2 Analiza echilibrului pe bază de bilanț funcțional

Analiza financiară pe baza echilibrului de bilanț funcțional este un demers static ce permite evidențierea legăturilor semnificative dintre resurse și alocarea lor.Această analiză are ca scop stabilirea unui diagnostic aupra situației financiare a firmei , prin identificarea punctelor slabe și punctelor tari ale gestiunii întreprinderii financiare.

Scopul bilanțului funcțional este de a identifica nevoile firmei , în continuă schimbare , și modul de alocare a resurselor de finanțare pe diferite cicluri.

Din punctul meu de vedere bilanțul funcțional reprezintă un bilanț contabil retratat ,în funcție de apartenența lor posturile sunt ordonate la unul dintre ciclurile de funcționare și anume :

ciclul de investiții

ciclul de exploatare

ciclul de finanțare

La baza redactării bilanțului funcțional stau următoarele principii:

se utilizează valoarea brută a activelor pentru a pune în evidență decizia inițială , amortizarea se regăsește în pasiv ca sursă proprie de origine internă

introducerea imobilizărilor deținute în leasing la valoarea de contractare care se asimilează activelor aciclice

cheltuielile sunt considerate active imobilizate fiind asimilate unor investiții

cheltuielile efectuat în avans sunt considerate active ciclice de exploatare sau în afara exploatării

în activ la creanțe efectele scontate și neajunse la scadență sunt considerate integrate iar în pasiv la credite curente de trezorerie.

Ciclul de exploatare ia în considerare elementele legate direct și exclusiv de realizarea ciclului operațional de aprovizionare , producție, vânzare ce se desfășoară permanent și continuu.

Din punct de vedere structural bilanțul se prezintă astfel:

Bilanțul funcțional

1.3.3 Analiza echilibrului pe bază de bilanț financiar

Analiza financiară evidențiază modalitățile de realizare a echilibrelor financiare pe termen lung și scurt ca obiectiv al analizei pe bază de bilanț. Din punct de vedere financiar, bilanțul este analizat ca o descriere a resurselor investite (pasiv) și alocarea acestor resurse (activ) , permițând astfel un început de interpretare a situației financiare a unei întreprinderi.

Echlibrele financiare sunt calculate plecând de la bilanțul financiar al întreprinderii concretizându-se în special în 3 indicatori :

-fondul de rulment

-necesarul de fond de rulment

-trezoreria

Fondul de rulment se modifică datorită posturilor de activ și de pasiv din bilanțul patrimonial. Dacă fondul de rulment scade , situația poate fi considerată negativă , deoarece nevoile curente sunt într-o măsură tot mai mică acoperită din resurse permanente. Necesarul de fond de rulment se modifică decalajului temporar între fluxurile de plăți și încasări.

,,Fondul de rulment exprimă excedentul capitalurilor permanente asupra activului imobilizat.El reprezintă acea parte din capitalurile permanente ce este afectată finanțării ciclului de exploatare".

Există două modalități de determinare a fondului de rulment:

metoda de calcul pe baza datelor din partea superioară a bilanțului financiar unde activee au o lichiditate scăzută ,iar pasivele o exigibilitate redusă. În acest caz fondul de rulment reprezintă diferența dintre capitalurile permanente și imobilizările nete

metoda de calcul pe baza datelor din partea inferioară a bilanțului financiar .Conform acestei metode ,fondul de rulment reprezintă excedentul activelor circulante față de datoriile pe termen scurt,adică:

Fond de rulment=Active circulante-Datorii pe termen scurt

Necesarul de fond de rulment ,,reprezintă diferența dintre necesitățile de finanțare a ciclului de exploatare și datoriile de exploatare. Necesarul de fond de rulment cuprinde atât necesarul de fond de rulment legat de exploatarea întreprinderii cât și necesarul de fond din afara exploatării.

Necesarul de fond de rulment poate fi pozitiv și o asemenea situație poate fi considerată ca fiind normală dacă este rezultatul unei politici de investiții privind creșterea nevoii de finanțare a ciclului de exploatare. Dacă necesarul de fond de rulment este negativ , poate semnifica un surplus de resurse în raport cu necesitățile de active circulante.

Necesarul de fond din rulment din exploatare este influențat de o serie de factori cum ar fi: mărimea valorii adăugate, mărimea cifrei de afaceri și modul de gestionare a stocurilor.

Trezoreria are un rol fundamental într-o întreprindere deoarece caracterizează mărimea disponibilităților bănești de care dispune la un moment dat. Deoarece fondul de rulment este mai mic decât necesarul de fond de rulment ,trezoreria este negativă, iar întreprinderea este obligată să apeleze la credite bancare în vederea acoperirii nevoii de finanțare.

Comparând fondul de rulment (FR) cu necesarul de fond de rulment(NFR) se obține trezoreria(T). T=FR-NFR

Trezoreria poate fi cu atât mai mică cu cât fluxurile de intrare și cele de ieșire sunt mai coordonate și se apropie de o regularitate perfectă.

Starea trezoreriei întreprinderii reflectă sănătatea financiară și poate fi pusă în evidență cu ajutorul următorilor indicatori: trezoreria la scadență, trezoreria la vedere și trezoreria previzională.

a)Trezoreria la scadență constă în compararea mijloacelor de plată disponibile pe termen scurt cu exigibilități pe termen scurt.

b)Trezoreria la vedere se exprimă prin raportul între disponibilitățile și exigibilitățile pe termen scurt.

c)Trezoreria previzională compară la începutul unei perioade de timp, fluxul monetar previzional de intrare și fluxul monetar previzional de ieșire .

Conform Iosefinei Moroșan, fondul de rulment patrimonial reprezintă acea parte a capitalului permanent ce excede activele imobilizate și este destinat finanțării activelor circulante.

Putem observa că fondul de rulment patrimonial exprimă , în mărime absolută lichiditatea unei firme (pe termen scurt.)

FR=CP-AI=(CPR+DTL)-AI

sau

FR=AC-DTS

în care CP-capitaluri permanente

AI-active imobilzate

CPR-capitaluri proprii

DTL-datorii pe termen lung

AC-active circulante

DTS-datorii pe termen scurt

Privit prin prisma surselor de finanțare fondul de rulment patrimonial este format din:

fondul de rulment propriu:FRp=CPR-AI

fondul de rulment împrumutat :FRi=DTL

Indicatorul care pune în corelație fondul de rulment cu necesarul de fond de rulment reprezintă trezoreria netă și exprimă :

dacă este pozitivă , excedentul de numerar la sfârșitul exercițiului financiar

dacă este negativă , nevoia de numerar la finalul unui exercițiu financiar , acoperită pe seama creditelor de trezorerie.

1.4Analiza statică și dinamică a patrimoniului întreprinderi

1.4.1 Analiza statică a riscului de faliment

Diagnosticul riscului de faliment constă în evaluarea capacității întreprinderii de a face față angajamentelor sale. Se bazează pe două tiăuri de analiză:o analiză statică și una dinamică. Fundamentele analizei statice își găsesc originea în cele două mari concepții ale bilanțului: patrimonială și funcțională.

Inventarul activelor și pasivelor constituie bilanțul. Concepția inițială a bilanțului este de natură patrimonială. Inventarul se realizează în vederea măsurării valorii reale a patrimoniului acționarilor întreprinderii. Pornind de la informațiile contabile se realizează evaluarea patrimoniului întreprinderii. Principalele instrumente operaționale utilizate de analiza statică patrimonială a riscului de faliment , sunt fondul de rulment și ratele de solvabilitate și lichiditate.

Potrivit teoriei patrimoniale , o întreprindere este solvabilă dacă asigură echilibrul maselor bilanțiere de aceiași durată , dacă respectă următoarele repere financiare.

Analiza statică studiază fenomenele economice la un moment dat ,evidențiind corelațiile care se stabilesc între factorii sau elementele componente ale fenomenului , precum și relațiile de cauzalitatedintre acestea.

Fondul de rulment reprezintă un indicator important în aprecierea situației financiare a societății , reprezentând partea din resursele financiare permanente care asigură finanțarea activelor circulante reînoibile permanent.

Solvabilitatea reprezintă capacitatea unității patrimoniale de a face față obligațiilor pe termen lung care rezultă fie din angajamente anterioare contractate , fie din operații curente , fie din prelevări obligatorii. Se mai utilizează noțiunea de bonitate , care exprimă o stare financiară legată de capacitatea firmei de a-și achita datoriile la diverse termene.

Lichiditatea reprezintă proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în bani.Lichiditatea se împarte în două categorii:

Lichiditate externa,atunci când este analizată o firmă, se referă la posibilitatea investitorului de a-și transforma în bani plasamentul în acțiuni la firma respectivă.

Lichiditate internă reprezintă abilitatea unei firme de a-și plăti la termenele prevăzute obligațiile de plată asumate pe seama activelor curente.

Ratele de lichiditate exprimă capacitatea întreprinderii de a plăti datoriile curente ce vor deveni scadente pe termen scurt.

a)Rata curentă compară ansamblul lichidităților potențiale asociate activelor circulante (ACR)cu ansamblul datoriilor scadente sub un an (PCR).

Rcrt=ACR/PCR

b)Rata rapidă exprimă capacitatea întreprinderii de a-și onora datoriile pe termen scurt , din creanțe și disponibilități.

Rrap=(ACR -Stocuri)/PCR

c)Rata imediată asigură interfața elementelor celor mai lichide ale activului cu obligații pe termen scurt.

Rimd=(Disponibilități +Val.mobile de plasam )/PCR

În concepția funcțională , bilanțul constituie un ansamblu de active și de resurse . Scopul final al acestei concepții îl reprezintă facilitarea înțelegerii funcționării întreprinderii ,sprijindu-se pe o analiză a activității fondată pe diferite cicluri de operații. Concepția funcțională este bazată pe pe evaluarea activelor și pasivelor la prețul de achiziție , făcându-se abstracție de valoarea reală. Bilanțul funcțional este indispensabil analizei fluxurilor, permite înțelegerea politicii financiare urmărite de întreprindere și completează rezultatele analizei patrimoniale.

1.4.1.1 Bilanțul financiar(patrimonial)și diagnosticul riscului de faliment

Conform definiției patrimoniale, bilanțul reprezintă situația elementelor de activ și de pasiv ale întreprinderii.Evaluarea contabilă se realizează indeosebi prin aplicarea metodei costurilor istorice, având în vedere principiul prudențeiți principiul continuității.

Principiul continuității exploatării semnifică faptul că situațiile financiare sunt stabilite în condițiile în care întreprinderea nu are nici intenția nici obligația să intre în lichidare sau să își reducă activitățile.

Prudența este aprecierea rezonabilă a situației , pentru a evita riscul de transfer asupra viitorului al incertitudinilor prezente,susceptibile să greveze patrimoniul și rezultatele întreprinderii.

În opinia lui J.PThibaut , diagnosticul presupune parcurgerea următoarelor etape:

identificarea disfuncționalităților

analiza situației de fapt

propunerea programului de acțiune și a măsurilor de redresare sau de ameliorare a rezultatelor

aplicarea propriu zisă a măsurilor propuse

controlul realizării obiectivelor de redresare sau ameliorare a situației constatate

Concepția patrimonială este strâns legată de noțiunile de lichiditate a activului și de exigibilitate a pasivului. Un activ este considerat cu atât mai lichid cu cât este mai ușor de transformabil în bani.

Lichiditatea activului unui bilanț se apreciază după lichiditatea activelor care-l compun. Gradul de exigibilitate al unei datorii este în funcție de timpul care trebuie să se scurgă până la scadență. Capitalurile proprii sunt neexigibile. Datoriile pe termen lung sunt mai puțin exigibile decât datoriile pe termen scurt , a căror scadență este într-o perioadă mai mică de un an. Exigibilitatea globală a pasivului se apreciază în funcție de proporția capitalurilor proprii , a datoriilor pe termen lung și a datoriilor pe termen scurt.

Structura bilanțului patrimonial se bazează pe clasificarea activelor și a pasivelor în funcție de lichiditate, respectiv exigibilitate.

Analiza patrimonială necesită determinarea activului net corectat și prezentarea structurii activului și pasivului în funcție de criteriul lichidității , respectiv exigibilității.

Principalele corecturi pentru constituirea bilanțului sunt:

a)eliminarea din activ a cheltuielilor de finanțare , cercetare, dezvolatare și a cheltuielilor care se repartizează pe mai multe exerciții.

b)reintegrarea în activ și în pasiv a angajamentelor în afara bilanțului

Leasingul se analizează ca o finanțare care se substituie unui împrumut pe termen lung și mediu și trebuie corectat bilanțul în acest sens.Bilanțul patrimonial permite evaluarea fondurilor proprii după principiile contabile. Analiza riscului de faliment , care se bazează pe noțiunile de exigibilitate și de lichiditate , pune în corespondență structura activului cu structura pasivului.

Ținând cont de structura bilanțului , relația următoare este echivalentă:

1.4.1.2 Bilanțul funcțional și diagnosticul riscului de faliment

Analiza funcțională a bilanțului permite să înțelegem funcționarea întreprinderii care dă o utilizare resurselor.Pornind de la politica de finanțare urmărită ne putem pronunța asupra riscului de faliment.

Examinarea bilanțului conduce la identificarea resurselor și a utilizării lor în funcție de ciclul de operații(investiții,exploatare,finanțare).

a)imobilizările brute corespund ciclului de investiții

b)nevoia de fond de rulment pentru exploatare reprezintă nevoia de finanțarea asociată ciclului de exploatare.

Comparativ cu bilanțul patrimonial , cuprindem la utilizări imobilizările brute și în general toate activele , la valoare brută la înregistrare.Amortizările și provizioanele figurează la resurse și formează împreună cu rezultatele trecute la rezerve , fondurile proprii interne.

Acest tip de bilanț exprimă situația la un moment dat a derulării diferitelor cicluri. Elementele acestui bilanț reprezintă lichidități imobilizate la diferite cicluri ,utilizările și resursele nu au semnificație din punct de vedere al valorii de piață , pentru că rezultă din agregarea unor fluxuri ale căror valori nu sunt omogene.

În concluzie, examinarea bilanțului funcțional permite aprecierea la un moment dat a structurii resurselor și utilizărilor și a modului în care se acoperă cu resurse activele economice. Diagnosticul riscului de faliment rezultă din interpretarea acestei acoperiri.

1.4.2 Analiza dinamică a riscului de faliment

Dacă analiza statică permite să se evalueze dezechilibrul financiar la un moment dat, ea este insuficientă pentru a explica evoluția dezechilibrului. În schimb, analiza dinamică prezintă limite care nu permit aprecierea amplorii dezechilbrului.Cele două tipuri de analize sunt complementare și trebuie practicate simultan.

Analiza dinamică a riscului de faliment permite diagnosticarea și explicarea dezechilibrului financiar , evidențiat prin analiza statică. Instrumentele operaționale ale acesteti analize sunt excedentul de trezorerie al exploatării(ETE),capacitatea de autofinanțare (CAF),autofinanțare(A)și cash-flowul.

Analiza dinamică cercetează evoluția în timp a fenomenelor economice precum și modificarea factorilor de influență sau a elementelor componente care determină schimbări esențiale;

Există două tipuri principale de fluxuri , fluxurile de fonduri și fluxurile de trezorerie , stau la baza diagnosticării riscului de faliment.

A)Fluxurile de fonduri

Având în vedere bilanțul funcțional , notțiunea de flux poate fi înțeleasă foarte ușor. Un flux de fonduri poate să apară ca o variație a utilizărilor sau a resurselor. Fluxurile de fonduri sunt fie fluxuri de fonduri reprezentând utilizări , fie fluxuri de fonduri reprezentând resurse.

Fluxurile de fonduri reprezentând utilizări înseamnă lichidități ,,imobilizate ".

B)Fluxurile de trezorerie

Fluxurile de trezorerie sunt fie fluxuri de încasări (întrări de lichidități), fie fluxuri de plăți(ieșiri de lichidități).

Diagnosticul riscului de faliment a cunoscut o dezvoltare importantă prin recurgerea la metodele statistice multidimensionale care permit să se analieze situația financiară pornind de la un ansamblu de rate.

Diagnosticul are ca obiectiv aprecierea stării de sănătate a întreprinderii , aici se manifestă în mod pregnant sistemul cognitiv fără de care explicarea fenomenelor nu este posibilă. Diagnosticul presupune măsurarea performanțelor și aprecierea vulnerabilităților ,identificarea cauzelor și contextul care a generat această stare fără a-și propune neapărat aplicarea unui program de redresare a unui,,tratament".