Analiza Gestiunii Resurselor Tehnico Materiale

Analiza gestiunii resurselor tehnico-materiale

(Analiza mijloacelor fixe)

1. Analiza dinamicii, structurii și stării mijloacelor fixe

Analiza dinamicii mijloacelor fixe presupune luarea în considerare a unui sistem de indicatori care reflectă fluxurile înregistrate în cursul perioadei analizate cu privire la valoarea mijloacelor fixe.

Valoarea mijloacelor fixe poate fi dată de: valoarea de intrare a mijloacelor fixe în patrimoniu, valoarea medie a mijloacelor fixe, valoarea netă a mijloacelor fixe.

Valoarea medie a mijloacelor fixe ()este o valoare calculată pe baza relației:

unde: Vi – reprezintă valoarea mijloacelor fixe la începutul exercițiului financiar;

– valoarea medie a intrărilor de mijloacelor fixe în cursul exercițiului financiar;

– valoarea medie a ieșirilor de mijloace fixe în cursul exercițiului financiar.

iar

unde: Ii – reprezintă valoarea mijloacelor fixe intrate, pe categorii;

tfi – timpul de funcționare (în luni) a mijloacelor fixe intrate, pe categorii, în cursul exercițiului financiar;

Ei – valoarea mijloacelor fixe ieșite, pe categorii;

tnfi – timpul de nefuncționare (în luni) a mijloacelor fixe ieșite, pe categorii, în cursul exercițiului financiar.

Valoarea netă a mijloacelor fixe reprezintă valoarea înregistrată în bilanțul contabil patrimonial al firmei și presupune deducerea amortizării din valoarea brută a mijloacelor fixe.

Principalii indicatori ai dinamicii mijloacelor fixe sunt:

a) Modificarea absolută a valorii mijloacelor fixe

Δ Mf = Mf1 – Mf0

sau

Δ mfi = mfi1 – mfi0

unde: Mf – reprezintă valoarea totală a mijloacelor fixe

mfi – valoarea mijloacelor fixe din categoria „i”

b) Modificarea relativă a valorii mijloacelor fixe

Indicele statistic

I Mf (%) = sau Imfi (%) =

Ritmul statistic

RMf (%) = sau Rmfi =

c) Coeficientul intrărilor de mijloace fixe

KI = sau KI =

unde: I – reprezintă valoarea intrărilor de mijloace fixe

d) Coeficientul ieșirilor de mijloace fixe

KE = sau KE =

unde: E – reprezintă valoarea ieșirilor de mijloace fixe

e) Coeficientul mișcării globale a mijloacelor fixe

KM = sau KM =

O analiză pertinentă a dinamicii mijloacelor fixe presupune corelarea acestor indicatori cu rezultatele obținute în urma utilizării mijloacelor fixe (Producția exercițiului, Cifra de afaceri, Valoarea adăugată, Rezultatul exploatării, etc.) și cu faza de maturitate a unității patrimoniale.

Din punct de vedere al structurii mijloacelor fixe, analiza economico-financiară presupune delimitarea și analiza mijloacelor fixe pe diferite categorii, în funcție de mai multe criterii, cele mai importante fiind:

a) după funcția îndeplinită, mijloacele fixe se grupează în:

Construcții

Instalații tehnice și mașini

Alte instalații, utilaje și mobilier

c) după implicarea lor în realizarea procesului de exploatare, mijloacele fixe sunt:

mijloace fixe active

mijloace fixe în conservare

d) după forma de proprietate, mijloacele fixe utilizate de întreprindere pot fi:

mijloace fixe proprii

mijloace fixe deținute în leasing

Indiferent de structura luată în considerare, analiza economico-financiară a structurii mijloacelor fixe vizează: cuantificarea și analiza ponderii fiecărei categorii în valoarea totală a mijloacelor fixe (cu ajutorul coeficientului de structură), modificările structurale și implicațiile acestora la nivel de întreprindere.

Coeficientul de structură a mijloacelor fixe ( gmfi) se determină cu ajutorul raportului:

sau

unde: mfi – reprezintă valoare mijloacelor fixe din categoria „i”

Mf – valoarea totală a mijloacelor fixe

Modificările de structură corelate cu nivelul eficienței individuale a mijloacelor fixe repartizate pe categorii, se reflectă direct în valoarea eficienței medii totale la nivel de întreprindere și implicit asupra performanțelor de ansamblu ale întreprinderii.

Analiza stării mijloacelor fixe aduce un plus de informații cu privire la principalele resurse tehnice ale întreprinderii, informații ce pot fi utilizate în aprecierea politicii de investiții a firmei. Indicatorii care stau la baza analizei stării mijloacelor fixe sunt:

a) Gradul de amortizare sau de uzură (GA) se determină ca raport între suma amortizării (Amz) și valoarea brută a mijloacelor fixe (Mfb):

GA(%) =

b) Gradul de reînnoire (GÎ) se determină ca raport între valoarea mijloacelor fixe noi intrate prin investiții (Mf inv) și valoarea totală a mijloacelor fixe (Mft):

GÎ(%)=

c) Gradul de modernizare (GM) se determină ca raport între valoarea mijloacelor fixe modernizate (Mfm) și valoarea totală a mijloacelor fixe (Mft):

GM(%)=

Mărimea acestor indicatori este dependentă de sistemul de amortizare utilizat la nivelul unității patrimoniale, de politica de investiții dar și de faza de maturitate a firmei.

2. Analiza eficienței utilizării mijloacelor fixe

Într-o economie concurențială devine necesară utilizarea cât mai deplină a oricărui factor de producție și implicit desfășurarea de activități profitabile nu numai pe termen scurt, dar și pe termen lung. La nivel microeconomic, un astfel de obiectiv poate fi realizat și prin utilizarea eficientă a mijloacelor fixe din dotare.

Prin raportarea efectelor obținute la eforturile implicate se obține sistemul indicatorilor de eficiență privind mijloacele fixe:

Eficiență =

Indicatorii de rezultate (efect) care pot fi considerați în strânsă corelație cu utilizarea mijloacelor fixe sunt dați de: producția exercițiului (Qex), valoarea adăugată (VA), rezultatul exploatării (RE), rezultatul net al exercițiului (Rnet), cifra de afaceri (CA). În funcție de specificul activității, se poate alege unul sau mai mulți dintre acești indicatori cu scopul de a exprima opinii pertinente cu privire la eficiența mijloacelor fixe.

În ceea ce privește indicatorii de efort, aceștia pot fi considerați: valoarea medie a mijloacelor fixe (Mf), valoarea medie a mijloacelor active (mijlocele fixe care participă efectiv la activitatea luată în considerare – Mfa), valoarea oricărei categorii de mijloace fixe.

Pornind de la acești indicatori, analiza eficienței mijloacelor fixe se poate mai realiza și pe baza comparației ritmului de creștere al rezultatelor cu ritmul de creștere al valorii mijloacelor fixe pe total sau pe categorii implicate în procesul de producție.

Dacă dinamica producției exercițiului (sau a oricărui rezultat legat de utilizarea directă sau indirectă a mijloacelor fixe) devansează dinamica mijloacelor fixe, atunci: IQex> IMf. Această inegalitatea reflectă un aspect favorabil din punct de vedere al eficienței utilizării mijloacelor fixe, în sensul că prin „acumularea” unei valori suplimentare de mijloace fixe se obțin rezultate care „justifică” acest efort.

Dar, o analiză mai pertinentă a eficienței mijloacelor fixe implică luarea în considerare a factorilor care pot influența modificarea acesteia. Se pot considera astfel, o serie de modele de analiză factorială, cel mai des utilizate fiind:

a)

unde:

– reprezintă ponderea valorii mijloacelor fixe active în valoarea totală a

mijloacelor fixe active

– eficiența utilizării mijloacelor fixe active

Potrivit acestui model se analizează contribuția eficienței mijloacelor fixe active la eficiența totală a mijloacelor fixe, ținând cont însă și de ponderea mijloacelor fixe active în totalul mijloacelor fixe.

b)

unde:

– reprezintă eficiența medie zilnică a mijloacelor fixe active

(randamentul zilnic al mijloacelor fixe active)

T – timpul de muncă exprimat în număr de zile lucrate

Potrivit acestui model, randamentul zilnic al mijloacelor fixe active, structura mijloacelor fixe și timpul de muncă reprezintă variabilele principale ale eficienței mijloacelor fixe.

c)

unde:

gfi – reprezintă structura mijloacelor fixe pe unități operaționale, segmente de activitate, etc.

ei – eficiența mijloacelor fixe pe structura implicată în analiză

Acest model surprinde contribuția modificărilor structurale privind repartizarea mijloacelor fixe și ale eficienței pe structurile respective asupra eficienței medii a mijloacelor fixe totale.

d)

unde:

– reprezintă „bogăția” creată la o unitate de valoare a producției exercițiului

e)

unde:

– reprezintă rata rentabilității comerciale (aferentă exploatării)

Cursul IV

ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR TEHNICO-MATERIALE

(Analiza stocurilor)

1. Analiza eficienței gestiunii stocurilor

În practica analizei economico-financiare se utilizează: stocul inițial, stocul final și mult mai frecvent, stocul mediu. Stocul inițial (Si) reprezintă stocul existent în întreprindere la începutul perioadei de gestiune sau al perioadei luate în analiză. Stocul final (Sf) se determină pe baza modelului balanțier care ia în considerare stocul inițial al perioadei analizate (Si), intrările (I) și ieșirile (E) de stocuri din cursul perioadei respective: Sf = Si + I – E

În ceea ce privește stocul mediu (), determinarea valorii acestuia se poate face utilizând unul dintre următoarele modele:

a) Modelul mediei cronologice simple:

= , atunci când avem o serie de momente echidistante,

unde: Si – reprezintă stocul aferent momentului de timp „i”

n – numărul de momente

b) Modelul mediei cronologice ponderate:

= , atunci când avem o serie de momente cu distanțe diferite de timp,

unde: Si – reprezintă stocul aferent momentului de timp „i”

n – numărul de momente

ti – reprezintă distanța (în zile) dintre două momente succesive

c) Modelul economic:

= = =

unde: CA – reprezintă cifra de afaceri totală

– cifra de afaceri medie zilnică

– durata medie de rotație a stocurilor

T- durata în zile a perioadei analizate

gi – structura cifrei de afaceri pe grupe de produse (mărfuri)

di – durata de rotație individuală pe grupele respective (di)

d) Modelul dat de suma stocurilor aferente tuturor grupelor de produse (mărfuri) ale unei întreprinderi:

=

unde: – reprezintă stocul mediu al grupei de produse (mărfuri) „i”;

= cazi x di

n – numărul de grupe de produse (mărfuri)

cazi – cifra de afaceri zilnică aferentă grupei „i”

di – durata de rotație individuală a grupei „i”

Pornind de la modelul economic (c), factorii direcți care pot influența stocul mediu sunt: cifra de afaceri medie zilnică, structura cifrei de afaceri pe grupe de produse și durata de rotație pe structura implicată în analiză.

Relațiile cu ajutorul cărora se determină influențele absolute ale factorilor asupra stocului mediu sunt:

Influența modificării volumului de activitate mediu zilnic (cifra de afaceri medie zilnică):

Δ() = –

O creștere a volumului de activitate mediu zilnic determină în condițiile unei durate medii de rotație constante, o creștere justificată a stocului mediu; situația se apreciază ca normală atâta timp cât creșterea stocului mediu este devansată de creșterea volumului de activitate (I< I ).

Influența modificării structurii cifrei de afaceri pe grupe de produse:

Δ (gi) = – = (- )

Creșterea ponderii cifrei de afaceri aferente grupelor de produse care au o durată lentă de rotație (număr mare de zile aferente unei rotații a stocurilor) determină o creștere a stocului mediu la nivelul întreprinderii (efect nefavorabil), după cum o creștere a ponderii cifrei de afaceri aferente grupelor de produse care au o durată de rotație accelerată (număr mic de zile aferente unei rotații a stocurilor) determină o diminuare a stocului mediu la nivelul întreprinderii (efect favorabil).

Influența modificării duratei individuale de rotație (pe grupe de produse):

Δ (di) = – = ( – )

O creștere a duratei individuale de rotație (sau o încetinire a acesteia) la toate grupele de produse sau numai la cele care dețin ponderi semnificative determină o creștere a stocului mediu la nivel de întreprindere, ceea ce reprezintă o situație nefavorabilă din punct de vedere al gestiunii stocurilor.

Principalele premise ale asigurării unei gestiuni eficiente a stocurilor la nivelul unei întreprinderi sunt:

ritmicitatea optimă a aprovizionărilor;

menținerea unei rate de rotație a stocurilor favorabilă;

evitarea rupturilor de stoc, dar și a supra-stocajelor.

Pentru asigurarea ritmicității optime a aprovizionărilor cu materii prime, materiale consumabile, mărfuri, etc., este necesară o planificare riguroasă a activității de aprovizionare strict corelată cu activitatea de producție, respectiv vânzare. În acest context devin prioritare activități precum:

determinarea cantitativă și calitativă a necesarului de aprovizionat;

stabilirea termenelor optime de aprovizionare;

stabilirea limitelor de preț și încheierea de contracte ferme cu furnizorii, asigurându-se o importanță deosebită furnizorilor fideli sau celor care pot asigura intrări semnificative;

analiza eventualelor abateri de la desfășurarea normală a procesului de aprovizionare și remedierea disfuncționalităților.

În ceea ce privește rata de rotație a stocurilor, aceasta poate exprimată atât în zile (și reprezintă durata medie de rotație), cât și în număr de rotații, după relațiile:

sau

Un aspect important, de care depinde în mare măsură veridicitatea rezultatelor analizei, îl reprezintă asigurarea corelației în exprimarea celor doi indicatori: stoc și flux de activitate. În practică se poate ține cont de următoarele concordanțe:

În reglementările contabile actuale se folosește frecvent Cifra de afaceri ca flux corespunzător stocului mediu, astfel că în cursul de față vom opta pentru utilizarea prioritară a acestui indicator.

Indiferent de modelul utilizat, factorii care influențează în mod direct rata de rotație a stocurilor sunt:

fluxul de activitate

valoarea stocului mediu

Pe lângă factorii direcți de influență, în analiza ratei de rotație a stocurilor pot fi implicați și factorii cu acțiune indirectă, precum: timpul de muncă (exprimat în număr de salariați, om-zile, om-ore), productivitatea medie anuală, productivitatea medie zilnică, productivitatea medie orară, cantitatea de produse, prețul de vânzare unitar, etc.

Acești factori influențează în mod direct fluxul de activitate luat în considerare și implicit durata de rotație a stocurilor corespunzătoare.

Dată fiind conjunctura economică actuală, în care întreprinderile produc și vând o gamă diversificată de produse, durata medie de rotație a stocurilor la nivelul întreprinderii este dependentă de structura fluxului de activitate pe grupe sau repere de produse (gi) și durata de rotație individuală pe grupele sau reperele respective (di).

Modelul de analiză este dat de relația: sau

Modificare duratei medii de rotație a stocurilor (Δ ) este dată de influența celor doi factori:

a) Influența modificării structurii fluxului de activitate (gi) asupra duratei medii de rotație:

Δ(gi) = = –

b) Influența modificării duratei individuale de rotație (di) aferentă structurii considerate asupra duratei medii de rotație:

Δ(di) = = –

2. Analiza stocurilor active și a stocurilor de siguranță

După rolul lor în cadrul procesului de exploatare, stocurile se pot grupa în :

stocuri active

stocuri de siguranță

Stocul activ este acel stoc care permite unei întreprinderi desfășurarea activității de exploatare în condiții normale ale aprovizionărilor de la furnizori și ale cererii manifestate pe piață față de produsele firmei. Acest stoc poate fi determinat atât în unități fizice sau valorice cât și în zile, conform relațiilor:

Sa (u.f./u.val.)=

Sa (zile) =

unde: Q- reprezintă cantitatea sau valoarea aprovizionărilor

Δ – termenul de reaprovizionare (în zile)

Pentru optimizarea din punct de vedere economic a stocului activ, în relația de calcul a acestuia se poate utiliza Qoptim determinat cu ajutorul modelului Wilson, conform căruia:

Qoptim = sau Qoptim =

unde: Qoptim – reprezintă cantitatea optimă de aprovizionat

C – cererea sau consumul anual

L – costul lansării unei comenzi

p- prețul de achiziție unitar

rch.s – rata cheltuielilor de stocare la un leu stoc

cs – costul de stocare unitar

Dat fiind faptul că existența unui stoc inferior celui necesar satisfacerii cererii sau consumului anual determină un nivel al activității de vânzare sau de producție sub nivelul potențial, iar un stoc superior celui necesar desfășurării normale a activității implică un plus de cheltuieli de exploatare (privind depozitarea și păstrarea stocurilor) și a cheltuielilor financiare (privind dobânzile la creditele contractate pentru aprovizionarea cu stocuri), rezultă că dimensiunea optimă a stocului poate asigura maximizarea performanțelor economice ale întreprinderii.

Stocul α este stocul de siguranță necesar desfășurării normale a activității de vânzare, în condițiile caracterului aleatoriu al cererii. Relația după care se calculează este:

S α = t x s x

unde: t = 2 pentru o probabilitate de 95% (se numește coeficient de corecție în funcție de nivelul de serviciu asigurat)

s – abaterea medie pătratică a vânzărilor efective (X) față de cele medii ():

s =

unde: n – reprezintă nr. de perioade;

y – raportul dintre termenul de reaprovizionare (Δ) și intervalul analizat (T)

Pentru determinarea valorii medii a vânzărilor () se folosește relația mediei aritmetice simple:

=

Stocul β reprezintă stocul de siguranță necesar desfășurării normale a activității de producție sau de vânzare în condițiile neritmicității intrărilor sau în situația în care furnizorii nu respectă graficele de livrare. Relația de calcul este:

S β =

unde: t = 2

s – abaterea medie pătratică a intrărilor efective (Z) față de cele prevăzute (Δ)

n – numărul de intervale (perioade) implicate în calcul

Obs! Intrările efective pot fi exprimate în unități fizice, valorice sau cu ajutorul indicatorului „asigurarea desfășurării activității (de producție sau de vânzare) în zile”.

s =

„Asigurarea desfășurării activității (de producție sau de vânzare) în zile” se determină pe baza relației:

z = valoarea efectivă a intrărilor de la furnizori/fluxul mediu zilnic al activității (de producție sau de vânzare);

Δ = valoarea prevăzută a intrărilor de la furnizori/fluxul mediu zilnic al activității (de producție sau de vânzare).

Determinarea stocului mediu optim necesar desfășurării activității, atunci când cererea privind produsele firmei este aleatoare sau în situația neritmicității aprovizionărilor de la furnizori, implică luarea în considerare a stocului activ (care se presupune a fi optim în condiții normale de aprovizionare și vânzare) și a stocurilor de siguranță, astfel:

optim (zile) = + S α(zile) sau optim (zile) = + S β(zile)

optim (u.f./u.val.) = + S α(u.f./u.val) sau optim (u.f./u.val.) = + S β(u.f./u.val.)