Analiza Financiara a Grupurilor de Societati

CUPRINS

REZUMAT

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1

GRUPUL DE SOCIETĂȚI – PREMISA DEZVOLTĂRII ECONOMICE CONTEMPORANE

1.1. Grupul de sociatăți – geneză, definiții și delimitări conceptuale

1.1.1. Grupul – problematică, concept, premise

1.1.2. Tipologia grupurilor de societăți

1.1.3. Avantajele și limitele grupurilor de societăți

CAPITOLUL 2

ASPECTE TEORETICE PRIVIND CONSOLIDAREA CONTURILOR SOCIETĂȚILOR DE GRUP

2.1. Rolul și importanța conturilor consolidate

2.2. Utilitatea conturilor consolidate

2.2.1 Conturile consolidate ca instrument de gestiune

2.2.2. Conturile consolidate ca instrument de comunicare exterioară grupului

2.3. Necesitatea normalizării contabilității consolidate

2.3.1. Reglementări la nivel european privind consolidarea conturilor

2.3.2. Standarde internaționale privind consolidarea conturilor

2.4. Evoluția reglementărilor cu privire la conturile consolidate în România

CAPITOLUL 3

ANALIZA FINANCIARĂ A GRUPURILOR DE SOCIETĂȚI. STUDIU EMPIRIC ASUPRA SITUAȚIILOR FINANCIARE CONSOLIDATE A GRUPULUI „SINTEZA”- ORADEA

3.1. Abordări contemporane în analiza financiară a grupurilor de societăți

3.2. Obiectivele situațiilor financiare consolidate și informațiile de furnizat

3.3. Prezentarea Grupului „SINTEZA”- Oradea

3.4. Analiza financiară a Grupului „SINTEZA”- Oradea

3.4.1. Indicatori financiari utilizați în analiza grupului

3.4.2. Particularități ala analizei financiare la nivelul grupului

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

BIBLIOGRAFIE

=== lucrari ===

CUPRINS

REZUMAT

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1

GRUPUL DE SOCIETĂȚI – PREMISA DEZVOLTĂRII ECONOMICE CONTEMPORANE

1.1. Grupul de sociatăți – geneză, definiții și delimitări conceptuale

1.1.1. Grupul – problematică, concept, premise

1.1.2. Tipologia grupurilor de societăți

1.1.3. Avantajele și limitele grupurilor de societăți

CAPITOLUL 2

ASPECTE TEORETICE PRIVIND CONSOLIDAREA CONTURILOR SOCIETĂȚILOR DE GRUP

2.1. Rolul și importanța conturilor consolidate

2.2. Utilitatea conturilor consolidate

2.2.1 Conturile consolidate ca instrument de gestiune

2.2.2. Conturile consolidate ca instrument de comunicare exterioară grupului

2.3. Necesitatea normalizării contabilității consolidate

2.3.1. Reglementări la nivel european privind consolidarea conturilor

2.3.2. Standarde internaționale privind consolidarea conturilor

2.4. Evoluția reglementărilor cu privire la conturile consolidate în România

CAPITOLUL 3

ANALIZA FINANCIARĂ A GRUPURILOR DE SOCIETĂȚI. STUDIU EMPIRIC ASUPRA SITUAȚIILOR FINANCIARE CONSOLIDATE A GRUPULUI „SINTEZA”- ORADEA

3.1. Abordări contemporane în analiza financiară a grupurilor de societăți

3.2. Obiectivele situațiilor financiare consolidate și informațiile de furnizat

3.3. Prezentarea Grupului „SINTEZA”- Oradea

3.4. Analiza financiară a Grupului „SINTEZA”- Oradea

3.4.1. Indicatori financiari utilizați în analiza grupului

3.4.2. Particularități ala analizei financiare la nivelul grupului

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

REZUMAT

Nowadays, the group of companies is a reality just as important as the enterprise. Using a visual expression, fashionable, groups of companies constitute the "network capitalism". Formed around a company that provides leadership, the groups reunite companies legally independent but closely linked together by equity and contractual relationships.

The large groups, industrial, commercial, banking or composite structure are the tip of the iceberg of developed economies. Although in the most common cases, they include large enterprises, group structure is adopted, more recent, in small and medium enterprises.

When several companies have tight enough ties to form a group and constitute an economic unit, it is useful to have information on the group as a whole, and for this, to produce, present and publish consolidated financial statements. The consolidated financial statements present the financial position, performance and changes in financial position of the entities on the group as if it were a single company. It follows that, in a highly competitive economic context, where the shareholders value creation has become the main vehicle of communication of international groups listed, consolidation is an essential tool for management and control.

As a purely industrial business, as at the beginning, large companies grow to become progressively leading financial centers on creating a new organizational forms – the group of companies. Simply publication of balance sheets and results of companies that are part of a group would be insufficient information to third parties, especially the shareholders of a group of companies. They can not have meaningful information at a global level. The financial statements report drawn up using consolidated accounts provide the presentation of all claims and liabilities to groups’ thirds. In the individual accounts of the parent-entity, for example, are presented amounts given or taken as loan from other companies in the group. But in the consolidated accounts, the groups internal receivables and payables are eliminated, the true claims and liabilities to third parties are presented only using the consolidation of accounts. This presentation is more explicit than the individual annual accounts for banks and other investors.

Thanks to consolidated accounts the turnover made ​​by the whole group can be better highlighted and similarly the results, as consolidated accounts show the share of results of each company in a group.

Better knowledge of subsidiaries using consolidated accounts favor their diagnosis, control and management. Decentralization of responsibilities involve the need for more elaborate control procedures and centralized. It also provides control of the parent company based on documents uniformly and correctly prepared, being able to establish the diagnosis on the status and outcome of the subsidiaries on the basis of reliable information. Because of dispersion and the large number of activities of group companies, providing a synthesis of the group appears rather difficult, but by applying the consolidation procedures, the management provides a normalized circuit of information, properly controlled and controllable. The perimeter of consolidation represents the border delineating sub-assemblies that are haveing tight enough links, in a manner that consolidating financial statements make sense. The national accounting regulations in consolidation of accounts have evolved rapidly, showing a clear approach tendency and convergence with international reference IAS / IFRS. Justification for the choice of this approach must be sought in the large and complex international accounting harmonization. Group companies in our country find themselves facing the challenge of financial reporting at a global level in accordance with IAS / IFRS, particularly in the circumstances in witch they called for large financers outside the national border, cases manifested with increasing poignancy in actuality, thus appearing as required acquiring the principles in accordance with international accounting referential.

INTRODUCERE

În zilele noastre, grupul de societăți reprezintă o realitate la fel de importantă ca și întreprinderea. Folosind o expresie plastică, la modă, grupurile de societăți se constituie în „capitalismul de rețele”. Formate în jurul unei societăți care le asigură conducerea, grupurile reunesc întreprinderi independente din punct de vedere juridic, dar, legate strâns între ele prin participații și relații contractuale.

Marile grupuri industriale, comerciale, bancare sau formate dintr-o structură compozită constituie vârful aisbergului economiilor dezvoltate. Deși în cazurile cele mai întâlnite, ele cuprind întreprinderi mari, structura de grup este adoptată, tot mai recent, și de întreprinderile mici și mijlocii.

Când mai multe societăți au între ele legături destul de strânse pentru a forma un grup și a constitui o unitate economică, este util de a dispune de o informare asupra grupului, în ansamblul său, și, pentru aceasta, de a întocmi, a prezenta și a publica situații financiare consolidate. Situațiile financiare consolidate prezintă poziția financiară, performanțele și evoluția poziției financiare referitoare la entitățile cuprinse în grup ca și cum ar fi vorba despre o singură întreprindere. Rezultă că, într-un context economic foarte concurențial, în care căutarea creării de valoare pentru acționar a devenit principalul vector de comunicare a grupurilor internaționale cotate, consolidarea reprezintă un instrument esențial de gestiune și de control.

Ca afaceri pur industriale, așa cum sunt la început, societățile de mari proporții ajung să se transforme în mod progresiv în centre de conducere financiară pe baza creării unei noi forme organizaționale – grupul de societăți. Doar simpla publicare a bilanțurilor și conturilor de rezultate ale societăților care fac parte dintr-un grup ar fi insuficientă pentru informarea terților și mai ales a acționarilor unui grup de societăți, aceștia neputând avea informații semnificative la nivel de ansamblu. Astfel, situațiile financiare de raportare întocmite cu ajutorul conturilor consolidate asigură prezentarea tuturor creanțelor și datoriilor față de terții grupului. În conturile individuale ale societății-mamă, de exemplu, sunt prezentate sumele date sau luate cu titlu de împrumut față de alte întreprinderi din grup. Dar la nivelul conturilor consolidate, aceste creanțe și datorii interne grupului sunt eliminate, adevăratele creanțe și datorii față de terți fiind prezentate numai prin consolidarea conturilor. Această prezentare este mai explicită decât în conturile anuale individuale în ceea ce îi privește pe finanțatori: băncile și alți investitori. 

Grație conturilor consolidate se poate evidenția mai bine volumul cifrei de afaceri realizate de întregul grup și în mod similar și rezultatele obținute, deoarece conturile consolidate prezintă cota-parte a rezultatelor fiecărei întreprinderi atribuită grupului. 

Mai buna cunoaștere a filialelor prin intermediul consolidării favorizează și stabilirea unui diagnostic al acestora, controlul și gestiunea lor. Descentralizarea responsabilităților antrenează necesitatea unor proceduri de control tot mai elaborate și mai centralizate. Se asigură totodată controlul la nivelul societății-mamă pe baza unor documente uniform și corect întocmite, putându-se stabili diagnosticul privind starea și rezultatul societăților filiale în baza unor informații fiabile. Din cauza dispersiei și numărului mare de activități ale societăților grupului, asigurarea unei sinteze la nivelul grupului apare oarecum dificilă, însă prin aplicarea procedurilor de consolidare, conducerea grupului asigură un circuit de informare normalizat, bine stăpânit și controlabil. Perimetrul de consolidare reprezintă frontiera care delimitează subansamblurile ce au între ele legături destul de strânse, de o manieră încât consolidarea situațiilor financiare să aibă sens. Reglementarile contabile naționale în materie de consolidare a conturilor au evoluat rapid, manifestând tendința clară de apropiere și respectiv convergență cu referențialul internațional IAS/IFRS. Justificarea alegerii acestei apropieri trebuind a fi căutată în procesul amplu și complex al armonizării contabile internaționale. Societățile de grup din țara noastră se găsesc în fața acestei provocări de raportare financiară la nivel de ansamblu în conformitate cu IAS/IFRS, îndeosebi în conjunctura în care au făcut apel la mari finanțatori din afara graniței naționale, cazuri care se manifestă cu tot mai multă pregnanță în actualitate, astfel apărând ca necesară însușirea principiilor în conformitate cu referențialul contabil internațional.

Lucrarea „ANALIZA FINANCIARĂ A CONTURILOR CONSOLIDATE. STUDIU EMPIRIC ASUPRA SITUAȚIILOR FINANCIARE CONSOLIDATE A GRUPULUI „SINTEZA”- ORADEA”” este structurată pe trei capitole în care am încercat să scot în evidență rolul și importanța grupurilor de societăți și a conturilor consolidate, atât la nivel național cât și internațional, din momentul apariției lor până epoca contemporană. Totodată, scopul propus a fost să arăt faptul că analiza situațiilor financiare ale grupurilor de societăți prezintă anumite aspecte particulare, spre deosebire de analiza situațiilor financiare individuale, care derivă din particularitățile grupului ca entitate raportoare. Spre exemplu, analiza raportării pe segmente a unui grup, pe baza informațiilor prezentate în notele explicative la situațiile financiare, poate evidenția strategia corporativă a grupului, precum și importanța anumitor segmente în activitatea grupului respectiv.

La nivelul întregii lucrări am utilizat o paletă largă de metode de cercetare (atât la nivelul abordărilor teoretice cât și la nivelul abordărilor empirice), remarcându-se analiza documentelor, metoda comparativă, metoda tipologică, observația externă (neparticipativă) și observația participativă. În plus, anumite metode de cercetare aferente studiului empiric din capitolul trei prezintă, desigur, o natură matematic-statistică, și sunt expuse pe larg în cadrul respectivului studiu.

Așa cum am precizat anterior, în vederea atingerii obiectivelor operaționale, am planificat demersul științific în mai multe etape, reflectate la nivelul acestei lucrări în cadrul a trei capitole separate.

Primul capitol, intitulat „GRUPUL DE SOCIETĂȚI – PREMISA DEZVOLTĂRII ECONOMICE CONTEMPORANE” prezintă o abordare teoretică a „grupului de societăți”, în care am cuprins informații referitoare la geneza grupurilor de societăți, definiții, delimitări conceptuale, tipologia grupurilor de societăți, precum și avantajele respectiv dezavantajele acestora.

În al doilea capitol, „ASPECTE TEORETICE PRIVIND CONSOLIDAREA CONTURILOR SOCIETĂȚILOR DE GRUP”, am scos în evidență rolul și importanța conturilor consolidate, utilitatea acestora, precum și aspecte referitoare la evoluția reglementărilor atât la nivel internațional cât și național cu privire la conturile consolidate.

Capitolul al treilea, intitulat „ANALIZA FINANCIARĂ A GRUPURILOR DE SOCIETĂȚI. STUDIU EMPIRIC ASUPRA SITUAȚIILOR FINANCIARE CONSOLIDATE A GRUPULUI „SINTEZA”- ORADEA”, este un studiu empiric asupra conturilor consolidate întocmite de Grupul „SINTEZA” din Oradea, în care am urmărit și interpretat evoluția celor mai utilizați indicatori financiari în analizele situațiilor financiare ale grupurilor de societăți.

În încheierea„prezentei lucrări se cuvine o expunere a principalelor concluzii și rezultate desprinse pe parcursul demersului științific precum și o subliniere a contribuțiilor aduse la stadiul cunoașterii științifice în aria problematicii situațiilor financiare consolidate. Totodată, am avut în vedere la final și precizarea limitelor acestui demers științific precum și reliefarea perspectivelor cercetărilor viitoare în acest domeniu complex.”

CAPITOLUL 1

GRUPUL DE SOCIETĂȚI – PREMISA DEZVOLTĂRII ECONOMICE CONTEMPORANE

1.1. Grupul de sociatăți – geneză, definiții și delimitări conceptuale

Societățile contemporane‚evoluează într-un mediu economic dinamic, având în vedere schimbările semnificative produse, pentru accentuarea competitivității economice, tehnico-științifice și educaționale, extinderea și accelerarea comunicațiilor, a „exploziei” informaționale, multiplicarea și diversificarea nevoilor consumatorilor, promovarea anumitor exigențe și a unor noi criterii de validare a calității produselor și serviciilor, inmultirea spectaculoasă a inovațiilor tehnice și tehnologice, reevaluarea raportului om-natură și inițierea unor ample programe de asigurare a echilibrului ecologic, modificarea formelor de organizare și conducere, limitarea resurselor clasice de materii prime și energie, adâncirea cooperării economice și tehnico-științifice.

1.1.1. Grupul – problematică, concept, premise

Problematica„trebuie căutată în geneza grupurilor. Datorită faptului că o întreprindere încearcă din ce în ce mai mult să devină cât mai puțin vulnerabilă, dar și cât mai perfonnantă cu putință, se manifestă tendința generală de concentrare a mai multor societăți, fie prin integrarea fazelor procesului de fabricație sau de distribuție a unui produs (concentrare orizontala), fie în baza integrării unor activități complementare sau similare, chiar dacă acestea sunt de natură diferită (concentrare verticală), fie in cazul legăturilor între întreprinderi diferite doar cu scopul diversificării riscurilor și maximizării profitului (concentrare conglomerală). Aceste concentrări se pot realiza printr-o dezvoltare internă a întreprinderii sau prin stabilirea de legături cu alte” întreprinderi, pe baza preluării controlului asupra lor sau prin crearea de noi societăți.”

Concentrarea verticală sau pe bază de complementaritate se poate realiza: „

– în amonte (întreprinderea preia controlul asupra societăților furnizoare pentru a putea controla aprovizionările, a avea posibilitatea controlării costurilor sale de producție, a livrarilor, precum și a calității produselor);

– în aval (întreprinderea preia controlul asupra societăților cliente pentru a putea controla distribuția, a ameliora promovarea produselor sale și a-și mări debușeele prin controlarea pieței concurentilor săi).”

Geneza grupurilor este exprimată de strategia de dezvoltare a întreprinderii. Atunci când producția se diversifică și se intrevede cucerirea unor noi piețe, posibilitățile de a alege un sistem organizațional oscileaza intre păstrarea unei structuri juridice a societății, având departamente economice subordonate și crearea de entități filiale specializate, având personalitate juridică distinctă, însă rămânând controlate de societatea-mamă.

Ca afaceri pur industriale, așa cum sunt. la început, societățile de mari proporții ajung să se transforme în mod progresiv în centre de conducere financiară pe baza creării unei noi forme organizationale — grupul de societăți.

Un grup de societăți se realizează prin următoarele modalități:

– descentralizare (o societate formează o filială prin aport de active, în scopul diversificarii activităților și atenuării riscurilor); are loc deci o dezintegrare de ansamblu prin divizarea aportului – creșterea internă. Această crestere internă constă în dirijarea procesului de dezvoltare a societății într-o manieră autonoma și are ca rezultat societatea de grup, alcătuită dintr-o entitate dominantă și sucursale sau alte entități ale sale fără personalitate juridică, asupra cărora societatea dominantă exercită un control absolut;

– centralizare (preluarea controlului unei societăți de către o altă societate). Are loc o apropiere a unor societăți prin achiziții de control – creșterea externă. Aceasta conduce, la rândul său, la formarea grupurilor de societăți.

Organizarea unei activități specifice în grupuri de societăți, care se bucură fiecare de o personalitate morală proprie, se exprimă prin multiplicarea entităților care au putere de angajare față de terți.

Dacă o unitate de exploatare este organizată sub formă de grup, atunci fiecare societate care îi aparține, fie ca societatea-mamă, fie una dintre filiale, reprezintă, în fața legii. o persoană distinctă de celelalte, bucurându-se de o personalitate morală specifică. Fiecăreia dintre acestea, legea îi recunoaște drepturile, și în special cel de a se angaja față de terți, fiecare poate trata și contracta, fiecare poate deci lua decizii de investiții și de finanțare. ln structurile de grup, repartitia puterii de decizie este specifică. Multiplicarea societăților dotate cu o personalitate morală distinctă determină multiplicarea persoanelor care sunt capabile să se angajeze, din punct de vedere juridic, în contractarea cu băncile și cu societățile de leasing. Grupurile de societăți reprezintă o realitate tot mai pregnantă a lumii contemporane. Apariția grupurilor de societăți a fost generată, în principal, de următoarele cauze:

– concentrarea economică;

– dezvoltarea economică în țările industrializate;

– existenta și dezvoltarea piețelor financiare;

– condițiile de acces la piața internațională.

Forma organizațională care reușește gruparea unei activități specifice în grupuri de societăți în care toate au personalitate juridică distinctă se exprimă prin multiplicarea entităților care au puterea de angajare față de terți. Această difuzie a puterii de a împrumuta și de a face apel la mai multe surse de finanțare în ceea ce privește grupul creează oportunități sau riscuri față de cazul societăților individuale. Oportunitățile sunt justificate în ceea ce privește capacitatea de îndatorare totală a tuturor acestor structuri realizate în ansamblu, iar riscurile se referă la angajamentele cărora structurile trebuie să le facă față.

Grupul reprezintă o entitate economică formată dintr-un ansamblu de societăți, fiecare cu personalitate juridică proprie, unite între ele prin diverse legături, în virtutea cărora una dintre ele deține unitatea deciziei și exercită o influență sau un control asupra celorlalte, dominându-le.

Noțiunea de grup apare diversificata, având la bază în mod deosebit noțiunea de putere și control. Noțiunea de control trebuie înțeleasă în sensul anglo-saxon și nu în sensul francez. Respectiv, în cultura contabilă anglo-saxonă, prin control se înțelege puterea de a dirija politicile de exploatare și financiare ale unei entități. În schimb, în cultura contabilă franceză, prin exercitarea unui control înțelegem acțiunea de verificare și supraveghere a activităților unei entități. Cu alte cuvinte, un grup reprezintă un ansamblu de societăți, fiecare având personalitate juridică distinctă (proprie), dar cu un centm unic de decizie, numit lider de grup. Grupul formează o entitate economică, el neavând personalitate juridică.

Noțiunea de grup îmbracă o formă extinsă și o formă restrânsă. În forma extinsă, un grup este format dintr-un lider de grup (societatea-mamă) și filiale sau, dupã caz, asocieri în participatie și întreprinderi asociate. În forma restrânsă, un grup este format din societatea-mamă și filialele sale. Deci, un grup reprezintă un caz particular de personalitate contabilă, care însă nu are recunoașterea pe plan juridic.

Societatea-mamă sau liderul de grup este entitatea care controlează celelalte entități ce formează grupul de o manieră exclusivă ( >50% din capitalul filialei), sau uneori sub forma unei influențe semnificative. După activitatea pe care o desfășoară societatea-mamă poate fi:

– societate-mamă care desfășoară activitate economică (producție, comerț, prestări servicii etc.) și care deține acțiuni la alte societăți ale grupului, recunoscute sub numele de filiale;

– societate-mamă de tip holding, care deține un activ format numai din titluri de participare. pe care îl administrează și gestionează.

O filială este o întreprindere controlată de o altă întreprindere, numită societate-mamă. Celelalte societăți din cadrul grupului, considerate consolidate, pot fi:

– societăți dependente sau filiale, în care societatea-mamă exercită direct sau indirect un control exclusiv;

– societăți controlate concomitent, comun sau conjugat, aflate sub controlul unui număr limitat de asociați sau acționari, respectiv două sau mai multe societăți, dintre care una este reprezentată de societatea-mamă consolidantă;

– societăți atașate grupului, asupra cărora societatea-mamă exercită o influență notabilă sau semnificativă.

Principiul consolidării constă în reprezentarea contabilă a realității grupului.

Sistemul economic se bazează din ce în ce mai mult pe internaționalizarea schimburilor comerciale, dar și pe cea a producției și a modurilor de finanțare. Printre reprezentanții semnificativi ai mondializării remarcăm marile grupuri cu sferă de aplicare internațională care au influență nu numai asupra localizărilor activităților și fluxului de schimburi, dar și asupra statelor sau guvernelor.

Grupurile de societăți contribuie, în cadrul unei țări, la inserarea economiei naționale în cadrul spațiului economiei internaționale.

Procesul de integrare în spațiul economic mondial a cunoscut o dezvoltare importantă îndeosebi după anii 1945, într-un context de creștere susținută a activității, atât în țările dezvoltate, cât și în țările în curs de dezvoltare. Această creștere rapidă a antrenat formarea, în economiile avansate, a unor grupuri industriale rezultate din procesele de concentrare, acestea continuându-și expansiunea și în străinătate, câștigându-și o dimensiune internațională.

Într-o lume în care progresul tehnic determină realizarea unui avans considerabil, de negândit până acum, în ceea ce privește comunicațiile, publicul adoptă din ce în ce mai mult o perspectivă internațională, iar situațiile financiare sunt prezentate, în ritm crescând, intr-un context internațional. Utilizarea situațiilor financiare de către întreprinderi ca mijloc de comunicare este tot mai frecventă. De acum, este în mod larg recunoscut, că acestea reprezintă una din primele surse de informații pentru investitori, organizații comerciale, instituții bancare, organe guvernamentale și alte grupări. Investitorii de pe piețele internaționale vor să fie siguri că infomiația pe care își bazează previziunile este prezentată după principiile contabile ale țării lor, dar și că, în același timp, este comparabilă cu informația prezentată de alte țări, oricare ar fi acestea.

Grupul reprezintă un ansamblu de societăți legate între ele în baza unei relații de dependență economică (această relație putând fi instituționalizată sau prevăzută printr-un contract sau statut, sau determinată de simple relații economice) și având un centru de decizie unic, cu denumirea de societate-mamă. Grupul de societăți reprezintă o entitate economică dominantă, care cuprinde mai multe entități juridice independente, dintre care una le conduce (controlează) pe celelalte. Această decizie comună (sau unică) implică, în mod necesar, relații de dependență între celelalte societăți și societatea de decizie.

În ceea ce privește consolidarea contabilă, aceasta permite obținerea unei informații semnificative privind realitatea economică și financiară a entității constituite de societatea-mamă și întreprinderile care-i sunt dependente sau asociate, independent de personalitatea juridică a fiecăreia. Dificultatea care apare din punct de vedere contabil se referă îndeosebi la determinarea nivelului de putere economică. Pentru a ne putea baza pe mărimea capitalului investit, va trebui să ținem seama că acesta ar trebui să fie, de fapt, reprezentat de un anumit număr de drepturi de vot, ca și criteriu în determinarea nivelului de putere pe care-l are societatea la vârful grupului.

Interesul conturilor de grup apare mai ales din necesitatea de a descrie, dintr-un punct de vedere economic, realitatea globală a grupului, într-o manieră cât mai precisă posibilă. În consecință, nu există noțiunea juridică de grup, ca persoană morală. Economicul predomină juridicul în activitățile moderne, deși se analizează totuși aspectele din punct de vedere juridic pentru că acestea există de fapt. Doctrina a fost influențată de economic, prezentându-se o vedere mai pragmatică a situațiilor societăților influențate de aspectul economic. Absența personalității morale a grupului are consecințe importante, deoarece aceasta implică negarea noțiunii de patrimoniu și de angajamente sociale, însã și imposibilitatea pentru grup de a acționa în justiție sau de a fi pus în stare de lichidare sau redresare judiciară. Rezultă de fapt că, în principiu, o societate nu poate domina o alta și că, în cadrul grupului, toate societățile sunt independente și autonome din punct de vedere juridic. Dezacordul între evidența economică a noțiunii de grup și expresia sa juridică ridică numeroase probleme, în special un aspect important care se referă la definirea frontierelor și limitelor grupului.

Conducerea grupului își poate dori utilizarea conturilor consolidate ca pe un instrument de gestiune a grupului, în scopul investigării posibilităților specifice ale grupului (restructurările sau ofertele de acțiuni). Pe de altă parte, pentru a fi respectate prevederile legislative care să reglementeze aceste noțiuni, e bine ca asociații și terții să poată dispune de o informație astfel încât aceasta să poată face o descriere corectă a realității grupului respectiv.

Ansamblul care trebuie consolidat este format din societatea-mamă și societățile dependente de aceasta: filialele, la care se adaugă societățile asociate asupra cărora societatea-mamă are o influență serrmificativă și societățile comune de interes. Societatea-mamă poate juca în același timp atât un rol economic (industrial), cât și un rol financiar. Ea regrupează activități economice identice, apropiate sau complementare, executând și ea însăși o parte din aceste activități. În acest scop, societatea-mamă își păstrează activele, dar în cele mai multe cazuri le încredințează spre gestionare unei societăți din grup.

Cel mai frecvent, societatea-mamă joacă un rol exclusiv financiar, caz în care ea poartă denumirea de „holding”. Holdingul nu exercită activități industriale sau comerciale. Acesta se limitează la gestionarea multiplelor participații financiare pe care le posedă în diverse societăți. În evoluția rolului holdingului, astăzi din ce în ce mai mult acesta își asumă, pe lângă rolul său financiar, și activități de conducere și gestiune. Se ajunge astfel ca activitatea grupului să fie extrem de diversificată.

Un ansamblu de societăți permite din punct de vedere economic o mai bună adaptare la împrejurările fiscale, economice, chiar și politice, astfel:

– limitând riscurile financiare;

– căutând fonduri;

– căutând facilități fiscale;

– căutând avantaje bancare;

– diversificând activitățile și repartizând riscurile;

– sporind importanța economică pe plan mondial (societățile transnaționale);

– acționând în interesul realizării unui aspect politic sau al unor privilegii (cazul filialelor străine).

Consecințele financiare ale existenței unui grup rezidă în următoarele aspecte:

– are loc o majorare a capacității de indatorare la nivel de ansamblu, chiar dacă sumele investite de acționarii grupului sunt reduse, deoarece atât societatea-mamă, cât și filialele ca subiecte de drept sunt capabile să angajeze întreprinderea lor în relațiile cu terții;

– aceleași capitaluri servesc de două ori la garantarea de împrumuturi, atât pentru societatea-mamă, cât și pentru filialele sale.

Grupul are mai mult o semnificație economică decât juridică, deoarece acesta nu are o personalitate juridică, nefăcând obiectul personalității morale. Există deci acel dezacord între evidența economică a rețelei de grup și expresia sa juridică. La formarea unui grup se îmbină, de fapt, avantajele economice, financiare și fiscale, în baza unor contracte cu avantaje rezultate din autonomia juridică și descentralizarea funcțională a fiecărei societăți.

Legislația europeană a definit un model global în cadrul căruia a căutat realitatea noțiunii de gmp, în așa fel încât a reușit să definească mai multe modele posibile, principii și concepte fondatoare esentiale. Modelul global al grupului se încearcă a fi unificat, însă acesta are mai multe forme.

Figura nr.1

Modelul global al grupului

În funcție de legăturile juridice-financiare ce au la bază conducerea comună, modelul grupului se poate prezenta sub următoarele forme (vezi imaginea de mai sus): grup financiar, consorțiu, grup mixt.

Chiar dacă modelul comunitar definit de cea de-a șaptea directivă europeană este unificat și cu mai multe forme, modelele definite de legislațiile naționale din Europa pot fi considerate divergente în mod sensibil. Se pare însă că pot ñ degajate de aici principiile contabile admise din punct de vedere general. Modelul european comunitar se înscrie în contextul normalizării internaționale. Modelele naționale sunt încă foarte influentate de cultura contabilă în vigoare.

1.1.2. Tipologia grupurilor de societăți

Strategiile de concentrare economică pe care societățile le adoptă pentru a-și păstra și consolida poziția pe piață au determinat apariția anumitor tipuri și structuri specifice societăților de grup. Grupurile de societăți se pot clasifica în funcție de:

– dimensiunea grupului;

– structura juridică;

– natura activității;

– localizarea geografică a activităților;

– legăturile existente între societățile grupului.

A. Clasificare în funcție de dimensiunea grupului

O întreprindere este caracterizată printr-un sistem de indicatori din care fac parte cifra de afaceri, totalul bilanțului, numărul de angajați, totalul capitalurilor proprii. La nivel internațional, nu există praguri numerice pentru o clasificare a grupurilor. Cu toate acestea, grupurile se disting ca fiind:

– de dimensiuni mici, îmbrăcând adesea forma unor „afaceri în familie”;

– de dimensiuni mari.

Grupurile de dimensiuni mari, la rândul lor, sunt de două tipuri:

– naționale, caracterizate prin extinderea exclusivă pe teritoriul țării de origine;

– internaționale, caracterizate printr-o rețea de filiale, întreprinderi asociate, aflate în străinătate. Acest tip de grup este cunoscut mai mult sub denumirea de companie multinațională.

Dimensiunea grupurilor este un aspect important din punctul de vedere al rentabilității lor în contextul economic actual și argumentele în acest sens sunt multiple:

– un grup de talie mare dispune, de regulă, de un plus de imagine și de credibilitate pe care îl utilizează în favoarea sa ori de câte ori este necesar;

– grupurile de dimensiuni mari se încadrează perfect în procesul de globalizare a activităților și își majorează rentabilitatea atunci când cuceresc noi piețe de desfacere sau de aprovizionare;

– puterea financiară a unui grup variază direct proporțional cu dimensiunea acestuia; un grup de talie mare este capabil să ofere produse și servicii diversificate, diminuând astfel riscul, și poate antrena proiecte de anvergură care nu îi sunt accesibile unui grup de dimensiuni mici;

– grupurile de dimensiuni mari au și o influență semnificativă nu numai la nivel comercial (prin accesul pe noi piețe de desfacere, prin posibilitatea de a determina pe furnizori să își diminueze prețurile de livrare), ci și asupra autorităților guvernamentale sub aspectul obținerii de contracte, subvenții.

B. Clasificare în funcție de structura juridică

Legăturile de capital dintre mai multe societăți reprezintă una dintre trăsăturile ce permite cel mai bine caracterizarea existenței unui grup. Când o societate X deține o participație, în principiu majoritară, intr-o societate Y, prima dintre acestea este denumită societate-mamă a celei de a doua, și societatea Y este denumită filiala societății X. La rândul său, filiala Y poate să dețină o participație majoritară intr-o altă societate Z. În această situație, Z este filiala lui Y, dar și subfiliala societății X. Fără să existe o regulă precisă, anumite grupuri pot fi structurate sub formă piramidală, iar altele, sub formă de „ greblă”.

În general, cele două tipuri de structurare a grupurilor se suprapun, organizarea juridică a grupurilor corespunzând, de cele mai multe ori, cu o structură mixtă.

C. Clasificare în funcție de natura activității

Grupurile de societăți mai pot ti caracterizate și în funcție de activitatea desfășurată. Astfel, unele grupuri desfășoară o activitate unică, iar altele, dimpotrivă, își desfășoară activitatea în mai multe sectoare de activitate între care nu există nicio legătură. Grupurile din ultima categorie sunt denumite grupuri conglomerat. Natura activităților unui gmp este stabilită pe baza informațiilor oferite de situațiile financiare anuale, iar în cadrul acestora, de către notele explicative. Domeniile de activitate ale grupurilor sunt structurate pe sectoare economice, existând grupuri industriale, de servicii, comerciale, fmanciar-bancare, de presă.

În funcție de activitățile pe care le desfășoară societatea-mamă pentru gestiunea grupului și de instrumentele de control utilizate, grupul se poate comporta diferit, astfel:

– grup patrimonial – caracterizat de o influență nesernnificativă a societății-mamă în gestiunea filialelor. Aceasta nu acționează decât ca un simplu investitor, rolul ei în cadrul grupului fiind de a administra portofoliul de investiții al acestuia, efectuând operații de vânzare-cumpărare de titluri, prin modalități specifice tranzacțiilor bursiere;

– grup financiar – caracterizat de o influență accentuată a societății-mamă asupra filialelor, influență cu caracter financiar. Ea se manifestă sub forma participărilor la majorările de capital social, a activităților de creditare, a filialelor, a stabilirii politicilor de dividende, a numirii organelor de conducere. Instrumentele de control sunt indicatorii financiari pe care societatea-mamă îi calculează, interpretează și previzionează pentru fiecare din filialele sale;

– grup industrial – societatea-mamă nu decide doar în domeniul financiar, ci își extinde competențele și asupra activității de exploatare a filialelor. Ea elaborează strategii de dezvoltare a activităților industriale ale societăților grupului, studii de marketing (privind cota de piață, cererea pentru un anumit produs, segmentele de piață neacoperite), coordonează restucturările și cesiunile, extinderea internațională. Astfel, instrumentele de control se diversifică, pe lângă cele financiare făcându-și apariția și cele de analiză strategică;

– grup strategic – societatea-mamă nu mai reprezintă unicul factor de stabilire a direcțiilor de acțiune ale grupului. Societățile implicate împreună cu societatea-mamă alcătuiesc un sistem integrat de coordonare și decizie cu privire la strategiile viitoare ale ansamblului.

D. Clasificare în funcție de localizarea geografică a activităților

Anumite grupuri pot să aibă o implementare geografică concentrată și să-și limiteze propriile activități la nivelul unei țări sau la o anumită regiune din acea țară. Unele grupuri sunt prezente în mai multe țări, chiar în lumea întreagă. În ciuda caracterului multinațional, aceste grupuri au o țară de origine unde se află sediul și unde sunt luate deciziile pentru toate societățile.

După teritoriul pe care își desfășoară activitatea, grupurile de societăți sunt:

– naționale – întreg capitalul aparține exclusiv acționarilor dintr-o singură țară, cifra de afaceri și profiturile fiind obținute de pe teritoriul acesteia;

– internaționale – păstrează caracteristica privind capitalul social, însă cifra de afaceri și profitul se obțin atât în țara de origine, cât și în țările în care societatea are filiale;

– transnaționale – capitalul social aparține unor acționari din mai multe țări, iar activitatea se desfășoară de asemenea în mai multe țări;

– multinaționale – încorporează un complex de societăți răspândite la scară mondială, guvernate de o strategie managerială unitară și o putere de decizie și de control unificate, localizate în general în interiorul unui stat național de origine, care îi permite să conserve, în cea mai mare parte, naționalitatea de origine a capitalului.

Activitatea desfășurată de grupuri pe zone geografice poate să fie structurată sub formă de:

– filiale care, în interiorul unei țări, sunt dependente de un subholding. În funcție de nevoile de gestiune a grupului, această modalitate de structurare a grupului permite obținerea de informații cu privire la activitatea subholdingului;

– filiale ce se află în interiorul aceleiași zone geografice, dar care sunt dependente de societatea-mamă.

E. Clasificare în funcție de legăturile existente între societățile grupului

Între societățile din cadrul grupului pot exista trei tipuri de legături:

Legături financiare

Acest tip de legături este generat de deținerea de instrumente de capital propriu ale unei întreprinderi. Grupurile care au la bază legături de natură financiară între societăți sunt singurele tipuri de grupuri recunoscute de lege în diferite țări, deoarece ele presupun reunirea celor două condiții de existență a grupului, și anume: unitatea conducerii și deținerea unui procent de acțiuni. În funcție de modul de deținere a participațiilor, legăturile financiare dintre societățile unui grup pot fi de mai multe tipuri:

– legături directe – este cea mai simplă formă de participație și apare sub forma posesiei de acțiuni ale unei societăți de către o altă societate, ambele părți componente ale aceluiași grup;

– legături indirecte sau piramidale – caracterizate de deținerea în lanț a unor pachete de acțiuni;

– legături circulare – sunt derivate ale legăturilor indirecte, dar lanțul se închide cu participații deținute de ultima filială în capitalul societății-mamă. Aceste legături pot fi de două feluri: legături circulare ce includ societatea dominantă, atimci când o societate deține participații ale unei filiale, iar aceasta, la rândul ei, deține participații ale altei filiale, iar ultima filială din lanț deține participații în prima societate și legături circulare în cadrul unui subgrup din cadrul grupului;

– legături radiale – iau naștere atunci când societatea-mamă deține participații directe în mai multe filiale;

– legături reciproce – sunt o combinație a legăturilor indirecte cu cele circulare, întrucât lanțul de societăți cuprinde doar două componente: societatea-mamă și o filială, care dețin pachete de acțiuni una la cealaltă.

Toate tipurile de legături prezentate mai sus se pot regăsi în cadrul aceluiași grup de societăți, combinându-se între ele în funcție de ingeniozitatea managerului și a consiliilor de conducere, ele adaptându-se și modificându-se în mod continuu, astfel încât între societățile grupului se formează o veritabilă „ țesătură " de participații.

Un studiu realizat în Statele Unite ale Americii în decembrie 2004 arată că grupurile de afaceri piramidele sunt cea mai întâlnită formă de organizare corporativa în afara SUA. Asemenea structuri permit câtorva grupuri de persoane să controleze cea mai mare parte din sectoarele corporative ale unor țări. Studiul constată că astfel de structuri piramidale pot servi unor scopuri utile în țările mai puțin dezvoltate, întrucât întreprinderile componente care desfășoară afaceri între ele evită astfel disfuncționalitățile piețelor și pe cele institutionale. În acest studiu se arată că societățile deținute public de numeroși acționari sunt o curiozitate în marea majoritate a țărilor și un model standard al sectorului corporatist american. Structura de grup deafaceri este cvasinecunoscută în SUA, spre deosebire de țările Europei Occidentale, unde părți importante din sectorul corporatist aparțin grupurilor de afaceri. In SUA, foarte puține companii listate dețin pachete de acțiuni în alte companii americane cotate. Grupurile de tip piramidal sunt cea mai întâlnită formă de organizare în Europa (de exemplu, majoritatea firmelor listate la bursa de valori din Suedia aparțin grupului de afaceri al familiei Wallenberg care controlează jumătate din capitalizarea Bursei de Valori din Stockholm), America Latină (economiile Americii Latine sunt caracterizate de grupuri piramidale controlate de câteva familii), și Japonia. Grupurile astfel formate pot fi grupuri închise, atunci când acțiunile nu sunt cotate și sunt deținute de un număr restrâns de persoane, sau grupuri deschise, atunci când acțiunile sunt cotate pe piața de capital. Grupurile deschise iau naștere pe piața controlului corporatist constituită din ansamblul tranzacțiilor cu instrumente financiare de tipul acțiunilor, care modifică permanent procentele de control în societățile emitente.

Grupul financiar poate fi definit ca un ansamblu constituit din mai multe societăți, având fiecare existență proprie, dar unite prin legături diverse, în virtutea cărora una din ele, numită „societate-mamă exercită un control asupra ansamblului, constituind, în același timp, o unitate de decizie, iar celelalte societăți sunt dependente față de societatea-mamă.

În consecință, grupul de societăți este format, pe de o parte, din societatea principală, dominantă, șef de grup, unitate de decizie, care deține direct sau indirect participații în celelalte societăți, care se află într-o relație de dependență față de prima. Societatea dominantă poate să desfășoare activitate industrială, comercială, activitate legată în principal de cea a celorlalte societăți în care deține participații. Dacă societatea dominantă deține un activ constituit majoritar din titluri de participare, având ca obiect de activitate gestionarea acestui portofoliu, societatea se numește holding. Societatea dominantă deține puterea și unicitatea deciziei, în vederea realizării strategiei de dezvoltare comune pentru ansamblul grupului, rolul său fiind major în atingerea obiectivelor grupului. Filialele sunt societățile dominate, plasate sub controlul direct sau indirect al societății dominante. Participațiile (societățile multigrup) sunt societăți dominate de un număr limitat de asociați care dețin capitalul social, deciziile rezultând din acordul lor comun unanim. Societățile asociate, atașate grupului, sunt societăți asupra cărora societatea principală exercită o influență notabilă.

Independența juridică a societăților componente ale grupului asigură flexibilitatea structurii grupului, iar centralizarea puterii și deciziei la societatea principală asigură sinergia deciziilor luate la nivelul societăților spre atingerea obiectivelor grupului, deoarece performanța grupului depinde în mare măsură de aderarea ansamblului de societăți la obiectivele strategice comune și integrarea lor în procesul de informare și luare a deciziei.

Legături personale

Grupurile formate prin legături personale sunt caracterizate de existența unui management unitar pentru toate societățile grupului, respectiv aceiași directori sau administratori, ele numindu-se și grupuri personale sau orizontale. Astfel de legături se lntâlnesc în cazul societăților civile imobiliare, societăților comerciale sau de desfacere. Grupurile personale, familiale, cu structură orizontală, între societățile grupului existând legături personale, sunt constituite prin detinerea majorității capitalului social al societăților de către aceeași persoană fizică sau familie, administrarea sau conducerea societăților de către aceeași persoană. Grupul este constituit din societăți independente, între care nu există legături financiare, dar care depind de unitatea conducerii. În funcție de structura lor, deosebim:

– grupuri cu structură piramidală;

– grupuri cu structură radială;

– grupuri cu structură circulară.

În cazul grupurilor cu structură piramidală, societatea-mamă deține participații în societatea-filială, aceasta, la rândul ei, deținând participații într-o altă filială. Iar prin operațiile de concentrare se ajunge la crearea unor grupuri de tip radial. Grupurile cu structură radială apar ca rezultat al diversificării (de exemplu, societatea-mamă deține participații în mai multe filiale, fiind posibil să nu existe legături între acestea din urmă). Grupurile cu structură circulară sunt structuri corespunzătoare care combină structurile piramidale cu cele radiale (de exemplu, conglomeratele sunt grupări de societăți putând avea rațiuni diferite, cu obiecte diverse, și pot avea structuri circulare – participații reciproce). Există grupuri constituite care nu au făcut neapărat apel la un fenomen financiar și totuși, există ca grup bazându-se pe un om, o familie sau societăți legate prin contracte specifice (legături între societăți concedente și societăți concesionate, între franșizor și franșizat, și contractele de subcontractare – relațiile dintre acestea).

Legături contractuale

Concurența acerbă pentru supraviețuire – cazul unor societăți de dimensiuni mici – și pentru maximizarea profiturilor – cazul societăților mari – determină încheierea unor alianțe și contracte de cooperare între companii, care vizează fie o politică de complementaritate a activităților desfășurate (desfacere, asistență tehnică), fie o politică de asociere, în vederea desfășurării în comun a unor activități (grupuri de interese comune, filiale controlate în comun). Grupuri contractuale sunt acelea în care între societățile grupului există legături contractuale realizate pe bază de clauze contractuale sau contracte de exclusivitate, concesiune, subprelucrare.

După structura sa, grupul poate avea o Organigramă orizontală sau verticală.

Grupul cu structură orizontală este format din societăți între care nu există legături de dependență financiară, dar care sunt subordonate aceleiași direcții de decizie economică, au același președinte, consiliu de administrație.

Grupul cu structură verticală este constituit dintr-o societate dominantă, care deține controlul exclusiv asupra celorlalte societăți din grup. La rândul său, grup poate cuprinde subgrupuri.

Grupul de societăți poate fi înțeles ca un sistem datorită :

– existenței unei rețele de legături, având la bază participații financiare sau legături personale; și a

– existenței unei rețele de influență sau de dominatie a unei societăți asupra altora.

Pentru a se putea asigura securitatea și existența grupului, se realizează și o instituționalizare a acestor relații intre societățile grupului, cu ajutorul participațiilor financiare. Structura însăși a acestor participații nu este intamplatoare, legăturile fiind orientate. Un grup rezultă din concentrarea capitalurilor sau centralizarea acestora. fenomenul fiind întâlnit și sub denumirea de recentrare, care este rezultatul combinat al mai multor factori:

– evoluția condițiilor concurențiale;

– accelerarea globalizării;

– creșterea necesităților de finanțare;

– intenția de selectare a activităților rentabile în baza unei strategii.

În economiile de piață, întreprinderile sunt caracterizate atât prin recentrare de activități, cât și prin speculații financiare. Recentrarea este de fapt rezultatul unei logici industriale a eficacității productivității capitalurilor, care primează față de cazul speculației financiare, unde regăsim mai mult o logică financiară puternic marcată de remunerația financiară. Creșterea diversificată împreună cu tendința de creștere centrată pot fi explicate prin influențele pe care le au intemaționalizarea piețelor și costul investițiilor care privește alocarea resurselor. Gestiunea strategică este o încercare de a controla influentele mediului economic și pentru orientarea surselor interne ale societății, în vederea asigurării unei creșteri optimale. Cât privesc relațiile cu piața financiară, se poate aprecia că acționarii și investitorii potențiali își doresc să cunoască mai ales societatea-mamă. În materie financiară ar trebui adoptat un stil de conducere centralizat, pentru a se realiza controlarea riscului financiar global care ar putea fi suportat de societatea-mamă, cu intenția de asigurare a unei exploatari optime a resurselor.

După cum rezultă din cele prezentate mai sus, la baza existenței grupurilor de societăți stau legăturile de capital dintre societăți. Dar grupurile de societăți pot să existe și în absența legăturilor de capital. Într-o atare situație, coeziunea dintre societățile ce aparțin aceluiași grup se datorează următoarelor considerente:

– acționarul principal al fiecărei societăți este aceeași persoană fizică sau acționarii principali sunt mai multe persoane fizice ce aparțin aceleiași familii;

– societățile grupului sunt plasate sub o conducere comună, chiar dacă există o multitudine de proprietari sau acționari;

– societățile au relații contractuale foarte strânse, care generează un Comportament de întreprinderi integrate;

– societățile sunt legate prin acorduri de împărțire a rezultatelor.

Conturile de grup organizate în această manieră sunt denumite „conturi combinate”. În cazul în care nu există o entitate dominantă, acest tip de conturi permite menținerea structurii juridice a fiecărei societăți. Capitalul, prezentat în conturile combinate, este egal cu suma capitalurilor fiecărei societăți și, în pofida acestei diferențe, există numeroase similitudini între procesul de elaborare a conturilor combinate și a conturilor consolidate (eliminarea conturilor reciproce și a profiturilor intragrup).

1.1.3. Avantajele și limitele grupurilor de societăți

Consolidarea conturilor, în viziunea autorului francez Capron M., a devenit un mod indispensabil de cunoaștere pentru gestiunea întreprinderilor care au atins o anumită dezvoltare. Pentru managementul grupurilor de societăți, situațiile financiare consolidate au devenit un mod indispensabil de informare internă, de cunoaștere a conturilor societăților din grup, permițând efectuarea unor analize pertinente în privința performanțelor acestor societăți, a valorii acestora și aprecierea corectă a contribuțiilor la rezultatele grupului, facilitând luarea unor decizii în privința perspectivei grupului.

Avantajele grupurilor

– în legătură cu asociații- acționarii cei majoritari au dreptul de exprimare a votului față de celelalte societăți acționare, în legătură cu gestionarea și administrarea ansamblului de societăți;

– în legătură cu terții – în legislația franceză se admite posibilitatea ca și creditorii unei societăți din grup să poată solicita încasarea creanței de la socie- tatea-mamă conform teoriei aparenței, și anume ca și cum aceste societăți ar forma o singură societate;

– în legătură cu operațiunile de trezorerie – este favorizat principiul care autorizează practicarea acestor operațiuni la nivelul grupului și aceleași condiții ca și în cazul unor instituții bancare.

Suplețea funcționării grupului este justificată prin posibilitatea izolării unor activități diversificate în cadrul unor entități juridice distincte, permițând o mai bună împărțire a responsabilităților, atenuând riscurile pentru ansamblul grupului în conjuncturile dificile ale filialelor. Regulile de majoritate în luarea deciziilor în AGA permit exercitarea plenitudinii de putere, fără a fi obligatorie deținerea totalității acțiunilor. Crearea filialelor și subfilialelor favorizează o multiplicare a puterii în raport cu capitalul deținut. Așa se explică recurgerea frecventă la modalități de creștere externă (achiziția de acțiuni de către o societate pentru exercitarea unei puteri mai mari asupra altor societăți).

Privitor la dimensiunea grupurilor, se pot enumera ca avantaje:

– diminuarea costurilor prin raționalizarea producției, prin acumularea de know-how, prin realizarea unor economii de anvergură în cazul producției comune;

– puterea de piață crescută care rezultă din capacitatea grupului de a acționa asupra determinării prețurilor și a impunerii pe piață a anumitor produse;

– existența unor legături privilegiate a statului;

– capacitatea strategică globală;

– prin funcțiile strategice se poate ajunge la dobândirea mărirnii critice.

Puterea financiară a mai multor întreprinderi mărește capacitatea strategică, dând grupului posibilitatea să-și mobilizeze resursele, la care se adaugă și sporirea capacității de îndatorare la nivel de ansamblu.

Printre avantajele certe ale consolidarii conturilor se numără:

a) asigurarea unui instrument util de gestiune pentru conducerea și administrarea societăților din cadrul grupului, prin omogenizarea principiilor, convențiilor și procedurilor contabile folosite în elaborarea situațiilor financiare ale grupului;

b) controlul intern al gestiunii filialelor din cadml grupului;

c) stabilirea obiectivelor și previziunilor de viitor ale grupului, pe baza unui circuit informațional normalizat și controlabil;

d) îmbunătățirea analizelor societăților din cadrul grupului și, prin aceasta, o mai bună cunoaștere a rezultatelor activității pe zone geografice, pe domenii sau ramuri de activitate etc;

e) asigurarea unei mai bune informări a utilizatorilor externi, având în vedere informațiile insuficiente oferite de situațiile financiare individuale ale societăților din grup și interpretarea dificilă a conturilor societăților care fac parte din grup, precum și a legăturilor dintre ele.

Dezavantajele grupurilor

Aceste dezavantaje sunt de cele mai multe ori legate de structura de grup, și anume:

– gestionarea este mai greoaie;

– un cost mai ridicat al informării;

– dezavantajele firmelor multinationale;

– dependență financiară față de societatea-mamă (prin detinerea a mai mult de 50% din drepturile de vot în AGA);

– dependență direcțională (prin deținerea a mai mult de 50% din locuri în Consiliul de conducere al grupului);

– dependență contractuală (existența unor contracte de exclusivitate sau a altor acorduri clar menționate în statut sau contractul de societate);

– dependență economică (în cazul situațiilor de monopol).

Dacă o societate are autonomie juridică și economică proprie, rareori această independență sau autonomie îi poate oferi toate elementele necesare dezvoltării sale.

Principalele limite ale consolidării conturilor sunt:

a) consolidarea conturilor se sprijină pe baze omogene, ceea ce presupune respectarea acelorași principii, procedee și practici pentru toate societățile din grup cuprinse în perimetrul de consolidare, fără a ține seama de particularitățile fiecărei societăți. Asistăm astfel la o omogenizare artificială prin aplicarea acelorași reguli;

b) este dificilă realizarea unor comparații cu situațiile financiare consolidate ale altor grupuri, având în vedere diversitatea activităților desfășurate și a metodelor de consolidare utilizate;

c) nu permite efectuarea de comparații în timp între situațiile financiare consolidate datorită modificării (creșterea sau restrangerea) perimetrului de consolidare

de la un an la altul, pentru realizarea acestor comparatii plurianuale fiind necesare date suplimentare;

d) pentru determinarea perimetrului de consolidare trebuie fixat procentajul de control al societății-mamă, care indică legătura de dependență, ori, pragul procentajului poate să excludă societăți realmente dependente sau asupra cărora societatea-mamă exercită o influență semnificativă;

e) în cadrul grupurilor multinaționale se pune problema conversiei situațiilor financiare elaborate în monede diferite, complexitatea problemelor de paritate monetară nepermițând aplicarea unei metode unice și durabile;

f) imaginea oferită grupului de situațiile financiare anuale consolidate este una globală, consecință a asamblării unor componente multiple cu rezultate diferite, interpretarea ansamblului fiind dificilă.

CAPITOLUL 2

ASPECTE TEORETICE PRIVIND CONSOLIDAREA CONTURILOR SOCIETĂȚILOR DE GRUP

2.1. Rolul și importanța conturilor consolidate

Ca afacere pur industrial la început, societatea de mari proporții ajunge sa se transforme în mod progresiv într-un centru de conducere financiar pe baza creării unui grup. Doar simpla publicare a bilanțurilor și conturilor de rezultate ale societăților care fac parte dintr-un grup ar fi insuficiente pentru informarea terților și mai ales a acționarilor unui grup de societăți, aceștia neputând avea informații semnificative la nivel de ansamblu. Aceast necesitate s-a făcut simțită la începutul secolului XX în Statele Unite ale Americii, unde s-a născut și dezvoltat fenomenul de concentrare industrială. Tehnica conturilor consolidate a fost utilizat de Societatea United Steel, care a întocmit astfel de conturi, pentru prima dată, în 1905, consolidarea conturilor devenind obligatorie în SUA, pentru societățile cotate, în anul 1930. Sub influența grupurilor americane, acest tip de informație s-a rspândit și în Europa, în special la Bursa de Valori din Londra, unde anumite societăți au făcut apel la piața financiară anglo-saxonă. În Franța, recunoașterea legislativă a fost realizată cu ocazia elaborării primei legi privind conturile consolidate în 1983, însă încă din 1965 au existat deja

câteva societăți franceze care au adoptat practica americană. În anul 1968, Ministerul francez al Economiei și Finanțelor oficializează o recomandare a Consiliului Național al Contabilității și publică o hotrâre pentru incitarea grupurilor de a proceda la consolidarea conturilor, fără însă a avea o obligație expresă în acest sens. Comisia pentru Operațiunile Bursiere a impus, în 1970, societăților anonime care făceau apel public la economii, să insereze în notele de informații și conturile consolidate cu ocazia operațiunilor financiare. Pe plan european au fost adoptate două directive: a

IV -a și a VII -a . Cea de-a VII-a directivă cu privire la întocmirea conturilor consolidate a fost publicat de Comunitatea European în iunie 1983.

Pe plan internațional, recomandările pentru elaborarea conturilor consolidate s-au multiplicat. Comisia societăților transnaționale a ONU, creată în 1974, prevede și conturile consolidate printre informațiile ce trebuie furnizate de către societăți. Comisia OCDE publică în 1976 principiile directoare în atenția întreprinderilor multinaționale, cuprinzând publicarea informațiilor consolidate. Comitetul Internațional al standardelor sau Normelor Contabile (IASB), fondat în 1973, are ca obiect elaborarea și publicarea, în interes public, a normelor contabile internaționale.

Printre primele subiecte tratate, IASB a atins subiectul privind situațiile financiare consolidate și necesitatea lor prin intermediul normelor internaționale:

– IAS 27 privind contabilizarea titlurilor de participare în societățile filiale;

– IAS 28 privind contabilizarea participațiilor în întreprinderile asociate;

– IAS 31 privind informația financiară referitoare la participațiile în filialele comune.

Nu este de mirare faptul că principiile general admise (atât cele reglementate de normele internaționale, cât și cele reglementate de directiva a VII-a europeană) emană din normele profesionale americane, datorându-se în primul rând anteriorității și calității lor, precum și a importanței grupurilor care au impus aceste norme. Consolidarea conturilor are ca scop exprimarea situației și a rezultatelor unei societăți numite „societate-mamă”, ținând cont de legăturile financiare și economice ale acesteia cu alte societăți. În funcție de tipul legăturilor reținute, rezultă două concepții ale consolidarii conturilor:

– concepția restrictivă, limitând operațiile la grupul constituit de societatea-mamă și de societățile plasate sub conducerea sa unică (conform experienței germane);

– concepția lărgită, care depășește sfera grupului, incluzând în operațiile de consolidare și acele societăți care se află atât sub controlul sau influența societății-mame, cât și al altor societăți din afara grupului.

Grupul stricto-sensu cuprinde doar societatea-mamă și filialele dependente de aceasta. În concepția lărgită, în consolidare vor fi cuprinse atât societatea-mamă cu filialele sale, cât și societățile deținute în comun cu alte grupuri (filialele comune) împreună cu societățile asociate grupului, asupra cărora societatea-mamă are o influență semnificativă, rezultată din deținerea de participații sau de drepturi de vot minime în baza unor contracte sau acorduri.

La început, activitatea unei societăți poate apărea pur industrială sau comercială, însă pe măsură ce această societate progresează, poate deveni un centru de conducere financiară prin crearea a ceea ce se cheamă grup. Crearea de filiale permite limitarea riscurilor financiare doar la acel punct care se dovedește defectuos și permite să se facă apel la capitaluri externe, fără ca totuși independența societăților să fie amenințată. Crearea unei filiale comune mai multor grupuri permite o mișcare de concentrare a întreprinderilor care să ducă la o îmbunătățire a performanțelor, asigurând totodată o anumită repartiție a riscurilor și o diversificare a activităților.

Grupul reprezintă ansamblul cu caracter financiar și economic în interiorul căruia bilanțurile și conturile de rezultate ale componentelor sunt mai puțin afectate de operațiile interne grupului: partajul activităților, transferul de rezultate, întrajutorarea financiară, retrocedarea de bunuri etc.

Publicarea situațiilor financiare numai pentru societățile comerciale aparținând grupului, însă luate în mod individual, se dovedește a fi insuficientă pentru furnizarea către terți și în special către acționarii societăților din grup, a unor informații semnificative. Conturile consolidate asigură prezentarea tuturor creanțelor și datoriilor față de terții exteriori grupului. În conturile individuale ale societății-mamă, de exemplu, sunt prezentate sumele date sau luate cu titlu de împrumut față de alte întreprinderi din grup. În conturile consolidate, aceste creanțe și datorii interne grupului sunt eliminate; adevăratele creanțe și datorii față de terți sunt prezentate numai prin consolidarea conturilor. Această prezentare este mai explicită decât în conturile anuale individuale în ceea ce îi privește pe finanțatori: băncile și alți investitori.

De asemenea, situația financiară a societății-mamă se poate dovedi a fi foarte bună, în timp ce datoriile grupului pot ridica anumite semne de întrebare. Invers, situația financiară a societății-mamă poate evidenția o situație delicată, deși echilibrele financiare ale ansamblului de societăți ale grupului sunt satisfăcătoare. Pe de altă parte, dacă grupul se finanțează prin apelarea la contracte de leasing, este posibil de a prezenta în contabilitate aceste operațiuni ca o finanțare de activ, datoria financiară putând fi astfel prezentată de o manieră mai aproape de realitatea economică.

Datorită conturilor consolidate se poate evidenția mai bine volumul cifrei de afaceri realizate de întregul grup, același lucru fiind valabil și pentru rezultate, deoarece conturile consolidate prezintă cota-parte a rezultatelor fiecărei întreprinderi care este atribuită grupului, fiind distribuită sau menținută la rezerve. Societatea-mamă poate cumpăra titluri de la alte societăți pentru a obține controlul majoritar. Dacă această achiziție este făcută la un preț foarte ridicat, pune în evidență un preț de cumpărare corespunzător cotei-părți de capital propriu deținută. În acest caz, conturile consolidate permit aprecierea faptului dacă investiția legată de achiziția acestor titluri este compatibilă cu mijloacele financiare și rezultatele grupului. De asemenea, cesiunea internă de active poate conduce la apariția unor rezultate false, nejustificabile din punctul de vedere al responsabililor grupului. Toate aceste elemente, la care se vor adăuga și altele, oferă posibilitatea determinării adevăratelor performanțe ale grupului și viitorul sãu. O viziune de ansamblu asupra elementelor de gestiune a întreprinderilor din grup este oricând mai elocventă decât asupra fiecăreia în parte.

2.2. Utilitatea conturilor consolidate

Practica demonstrează că foarte multe întreprinderi dețin investiții în alte societăți și obțin o mare parte din veniturile lor ca rezultat al acelor investiții finan- ciare. Însă, situațiile financiare individuale ale leaderului de grup (societatea-mamă) nu pot prezenta și surprinde detaliile structurilor complicate pe care unele societăți din gmp le creează pentru a-și conduce cât mai eficient cu putință afacerile. Investitorii, în astfel de întreprinderi, doresc să cunoască în ce mod grupul de societăți, privit ca entitate (întreg), un tot unitar în ansamblul său, își desfășoară activitatea în relație cu mediul extern. Fără situații financiare consolidate, elaborate la nivel de grup, investitorii vor avea o „imagine trunchiată", având acces numai la informațiile ce privesc fiecare dintre societăți în parte, relațiile de grup rămânând ascunse.

Obiectivul principal al situațiilor financiare consolidate este de a furniza o informație utilă investitorilor pentru luarea deciziilor economice și financiare.

Conturile consolidate pot fi considerate ca având două obiective relativ independente:

a) utilitate pentru informarea internă a grupului, adică un instrument de gestiune;

b) utilitate în ceea ce privește informarea exterioară grupului.

2.2.1 Conturile consolidate ca instrument de gestiune

Consolidarea este un element indispensabil controlului intern de gestiune al grupului. Aceasta permite o mai bună cunoaștere a filialelor și o mai bună legătură cu filialele. Controlul intern, privit ca ansamblu de măsuri de prevedere și constatare, trebuie să contribuie la cunoașterea și conducerea competentă a tuturor societăților. Prin controlul intern se asigură protecția și păstrarea intactă a patrimoniului global și aplicarea corectă a instructiunilor conducerii, favorizand îmbunătățirea performanțelor. Controlul intern se manifestă prin organizarea metodelor și procedurilor tuturor activităților societăților pentru a menține continuitatea și perenitatea acestora. În cadrul acestui control, utilizarea tehnicilor de consolidare permite armonizarea contabilităților diferitelor societăți din grup și, pe aceastã bază, asigură o normalizare a conceptelor și definițiilor.

De asemenea, se asigură atât o îmbunătățire a metodelor de evaluare și prezentare a situațiilor patrimoniale și a rezultatelor, cât și o normalizare a circulației informației și a procedurilor corespunzătoare, toate acestea determinând o îmbunătățire a conducerii grupului și performanțelor în conducere.

Datorită unor restricții tehnice, mai ales prin adoptarea unui manual de consolidare și a unui plan contabil al grupului, consolidarea conduce la o omogenizare a metodelor de evaluare și la armonizarea contabilităților și a conturilor anuale (bilanț, cont de rezultate) ale filialelor. Se ajunge la un limbaj comun, care permite obținerea unor informații identice și fiabile, comparabile între filiale. Instituirea de proceduri, mai ales crearea unui circuit de informații normalizate, dezvoltă informația în interiorul grupului, determinând un climat de concertare între societăți, care sunt astfel tot mai mult conștientizate de apartenența lor la grup. Pentru a putea aprecia gestiunea filialelor, conducerea societății-mamă poate dispune unele reglementări raționale pe baze omogene, care să fie de natură a permite elaborarea situațiilor financiare de sinteză în conformitate cu aceleași principii.

Prin aceste proceduri de consolidare se realizează o descentralizare, cu asigurarea în același timp a unui dialog în baza unui limbaj comun, permițând stabilirea unor previziuni pe baze nonnalizate. Mai buna cunoaștere a filialelor pe calea consolidării favorizează și stabilirea unui diagnostic al acestora, controlul și gestiunea lor. Descentralizarea responsabilităților antrenează necesitatea unor proceduri de control tot mai elaborate și mai centralizate. Se asigură totodată controlul la nivelul societății-mame, pe baza unor documente corect și uniform întocmite, putându-se stabili diagnosticul privind starea și rezultatul societăților filiale pe baza unor informații fiabile.

Datorită dispersiei și numărului mare de activități ale societăților grupului, asigurarea unei sinteze la nivelul grupului apare oarecum dificilă. Prin aplicarea procedurilor de consolidare, conducerea grupului asigură un circuit de informare normalizat, bine stăpânit și controlabil.

Societatea-mamă poate astfel să fixeze fiecărei filiale obiective și programe stabilite de comun acord și în termeni omogeni, să evalueze performanțele filialelor și să le compare între ele, putând analiza abaterile de la programe pe baze nonnalizate. organizarea consolidarii conturilor trebuie să permită obținerea unor analize specifice care nu sunt cuprinse în conținutul conturilor consolidate publicate. Aceste analize se referă la:

– rezultatele pe ramuri de activitate, când grupul exercită activități de natură

foarte diversificata, putând astfel pune în evidență contribuția pozitivă sau negativă a fiecărei ramuri la rentabilitatea globală a grupului;

– compararea pe fiecare ramură a rezultatului cu mijloacele utilizate pentru obținerea lor;

– obținerea de cunoștințe cu privire la rezultate pe zone geografice;

– analize cu privire la evoluția grupului prin cifra de afaceri, profit sau investiții pe ansamblu, pe ramuri de activitate sau zone geografice;

– caracterizarea puterii și rentabilității globale a grupului în raport cu alte grupuri.

Documentele consolidate – care pot fi segmentate pe sectoare de activitate, zone geografice etc. – permit managerilor grupului să aibă o mai bună reprezentare a situației financiare a grupului și a evoluției sale ca: cifră de afaceri, investiții, rentabilitate, efectiv de salariați. Situațiile financiareconsolidate permit să se estimeze proiecții privind viitorul, ca de exemplu:

– conturile consolidate previzionale;

– exploatarea (producția) previzională pe activități;

– tabloul de finanțare (de flux) consolidat previzional;

– calculul capacității de autoñnanțare consolidate previzionale.

În baza acestora, conducerea grupului poate:

– să definească și să stabilească opțiunile privind direcțiile principale de dezvoltare;

– să cerceteze și să aleagă cele mai bune finanțări;

– să repartizeze într-un mod rațional resursele disponibile;

– să dialogheze cu conducerea filialelor.

2.2.2. Conturile consolidate ca instrument de comunicare exterioară grupului

Situațiile financiare individuale ale societății-mamă și ale filialelor nu pot să reflecte decât de o manieră irnperfectă și incompletă interesele utilizatorilor interesați asupra situației financiare, cu privire la situația patrimonială a grupului, la rezultatele și rentabilitatea acestuia. Documentele consolidate permit exprimarea activității și situației ansamblului intr-un mod global referitor la structura financiară și rentabilitatea grupului. Analizând situația consolidată după structura procentajului de participare, se constată că interesul principal al situației și activității grupului corespunde:

– fie unei adevărate situații de ansamblu ale cărei diferite realități juridice create din diferite motive (financiare, comerciale, fiscale) nu sunt decât niște aparențe (de exemplu: o societate de producție care are filiale de comercializare);

– fie puterii financiare a unui holding;

– fie puterii efective, economice și financiare, creată prin legături între societăți participante la același ansamblu de activități, mai mult sau mai puțin coordonate.

În bilanțul societății-mamă, titlurile de participare deținute sunt înregistrate la costul lor de achiziție, ceea ce nu permite să se cunoască cum a evoluat această investiție, de asemenea, nu se poate urmări care este situația activelor filialelor deținute și nu pot fi apreciate nici modalitățile de finanțare. Contul de rezultate la societățile-mamă nu integrează decât dividendele primite, acestea putând fi foarte adesea diferite de cota-parte din rezultatele filialelor care ar fi corespunzătoare societății-mame. Totodată, în ceea ce privește aprecierea măriniii rezervelor și rezultatului fiecărei filiale, există tabloul filialelor și participațiilor care asigură aceste informații.

Însă, existența doar a acestor informații la nivelul societății-mamă nu este suficientă pentru cineva din exterior care analizează informația financiară în vederea luării unei decizii. Din aceste informații, un utilizator extern nu poate concluziona prin analiza conturilor societății-mamă dacă cifra de afaceri corespunde integral vânzărilor la societăți terțe grupului sau în parte este un transfer de stocuri sau rezultate asupra filialelor. Un utilizator extern al informațiilor consolidate de sinteză nu poate ști dacă valoarea unor rezultate semnificative înregistrate la societatea-mamă nu este contrabalansată prin pierderi foarte mari la nivelul unor filiale controlate majoritar de societatea-mamă, în cadrul cărora este imobilizată o mare parte din activul său. Prin conturile consolidate se elimină aceste inconveniente ale conturilor individuale, permițând o informare completă și reală pentru orice utilizator interesat din exteriorul grupului.

Prin prezentarea unei informații de ansamblu, verificată și publicată, informația contabilă de grup satisface un mare număr de utilizatori:

– pentru finanțatorii societăților din grup – băncile sau diverse instituții care acordă împrumuturi – bilanțul consolidat permite chibzuirea în adaptarea creditelor la nevoile reale și la posibilitățile de rambursare ale grupului și o apreciere mai rezonabilă a riscurilor posibile. În situația în care cel care împrumută este chiar societatea-mamă, conturile consolidate vor indica suprafața financiară a grupului, iar dacă cel care împrumută este o filială, conturile consolidate permit să se precizeze sprijinul posibil ce-l poate aduce societatea-mamă în caz de dificultate a filialei;

– acționarii găsesc în conturile consolidate în special rezultatul net al grupului, capacitatea de autofinanțare globală și pe acțiuni și, deci, pot să-și facă o analiză cu privire la investițiile făcute prin acțiunile grupului;

– analiștii financiari pot aprecia într-o manieră diferită indicatorii de rentabilitate, capacitate investițională, Volumul afacerilor etc.,

– teiții interesați – și în special personalul grupului, clienții și furnizorii grupului – vor putea găsi în conturile consolidate elemente importante cu privire la relevanța grupului. la puterea și potențialul său. Conturile consolidate asigură deci infomiații complementare și relevante utilizatorilor externi și referitoare la entitatea, în ansamblu.

Numai din conturile consolidate se poate cunoaște rezultatul și cifra de afaceri, precum și rentabilitatea grupului, investițiile și îndatorarea globală a grupului. Toate acestea simt posibile datorită faptului că la nivelul conturilor individuale ale societăților din grup nu pot fi identificate, sau apreciate, în afara ansamblului, totalitatea tranzacțiilor între societatea-mamă și filiale sau între filiale ale aceluiași grup. Operațiuni ca vânzări-cumpărări în cadrul grupului. cesiuni de active, aprecierea îndatorării unei societăți în funcție de capacitatea sa de împrumut și nu în funcție de nevoile sale, decalajul dintre înregistrarea unui profit și distribuția sa, aspecte ce sunt cuprinse în conturile individuale, în conturile consolidate sunt examinate global, permițând să se cunoască și să se aprecieze mai bine:

– investiția și datoria globală a grupului;

– finanțarea grupului și evoluția sa globală (fonduri proprii, datorii pe termen scurt și lung);

– adevăratele fonduri proprii ținând cont și de acțiunile autodeținute;

– relațiile dintre evoluția structurii financiare a grupului și cea a structurii activelor (acoperirea activului imobilizat prin capitalurile permanente);

– relația între profit, cifră de afaceri și rentabilitatea capitalurilor proprii la nivelul grupului;

– rentabilitatea ansamblului (în comparație cu propunerea de dividende);

– valoarea contabilă a filialelor, ceea ce determină ca uneori să se înregistreze ajustări pentru deprecieri la nivelul bilanțului consolidat al societății-mamă.

Consolidarea permite conducătorilor de societăți să evalueze situația prezentă și satisface în același timp și necesitățile de previziune pentru viitor. Conturile consolidate permit prezentarea unei infomiații de ansamblu, tratată prin anumite implicații contabile și anumite reguli ñscale, pentru a putea realiza un discemământ mai corect în ceea ce privește realitatea economică. Grupul își poate îmbunătăți gestiunea sa printr-o mai bună cunoaștere a rezultatelor, el poate controla, cu ajutorul unor informații fiabile, multiplele activități ale societăților controlate, de asemenea poate diagnostica primele dificultăți ce pot apărea, poate evalua dezvoltarea anumitor ramuri de activitate în raport cu altele. Este mult mai ușor să se cuantifice diferitele orientari alese, să fie repartizate mai judicios disponibilitățile sau să se decidă privitor la investiții.

Conturile consolidate, în calitatea lor de tehnică contabilă, sunt utilizate pentru o mai bună înțelegere a situației ansamblului și a gestiunii acestuia. Pentru aprecierea gestiunii filialelor, directorii sau conducătorii societății-mamă pot dispune de baze omogene pentru asigurarea unei descentralizări a puterii, permițând în același timp o comunicare pe baza unui limbaj comun, stabilirea unor viziuni pe baze normalizate.

Controlul și diagnosticul la nivelul societății-mamă vor putea fi asigurate pe baza unor documente fiabile.

2.3. Necesitatea normalizării contabilității consolidate

Normalizarea reprezintă procesul de aplicare deliberată a normelor de contabilitate pentru soluționarea corectă a problemelor privind producția și utilizarea informației contabile.

Obiectivele normalizării sunt:

– determinarea unei terminologii și a principiilor contabile general admise;

– definirea informațiilor deținute în situațiile financiare;

– modul de prezentare (forma) a informațiilor în situațiile financiare;

– elaborarea unui plan de conturi și a unei scheme de contabilizare a diferitelor operații.

Normalizarea contabilității vizează două scopuri principale:

1. obținerea de către puterea publică a unei informări omogene referitoare la întreprinderi;

2. utilizarea informației contabile de către utilizatorii din afara întreprinderii, în special în ceea ce privește comparațiile în timp și spațiu (între întreprinderi).

Normalizarea contabilității are ca obiect definirea de principii, reguli și norme generale, bazate pe utilizatori, asigurând înțelegerea informațiilor contabile în timp și spațiu, definirea legăturilor precise între nevoile de gestiune specifice fiecărei întreprinderi, legislație și contabilitate națională.

Jean François Casta definește normalizarea contabilă ca fiind procesul prin care se armonizează prezentarea documentelor de sinteză, metodele contabile și terminologia.

Obligația directă privind întocmirea și publicarea conturilor consolidate este stipulată în SUA prin legea „Security Act” din anul 1933. Printre cauzele apariției necesității consolidarii conturilor, mai întâi în SUA, amintim:

– dezvoltarea economică puternică a societăților americane și expansiunea puternică a acestora;

– concentrarea economică și tendințele de regrupare a întreprinderilor;

– existența și dezvoltarea pieței financiare și finanțarea dominantă a societăților prin intermediul instituțiilor financiare;

– creșterea cerințelor utilizatorilor și presiunea acestora pentru informații suplimentare pe care situațiile financiare obținute pe baza contabilității financiare nu le puteau oferi;

– existența unei profesii contabile liberale și a unei cercetări contabile preocupate să răspundă reflectării imaginii fidele și nevoilor utilizatorilor.

Exemplul SUA a fost urmat de Regatul Unit, în anul 1948 și, mult mai târziu, la începutul anilor '70, de Franța. Noțiunea de grup se regăsește în reglementările altor state, în legătură cu:

– obligativitatea informării acționarilor privind structura și evoluția grupului, respectiv publicarea în situațiile financiare anuale a listei filialelor, participațiilor și angajamentelor financiare existente cu societatea-mamă;

– asigurarea transparenței informațiilor privind controlul asupra unei societăți și mărimea participatiilor în capitalul social;

– informarea publicului, pentru societățile ale căror acțiuni sunt înscrise la cota oficială a bursei de valori, prin publicarea obligatorie a situațiilor financiare consolidate. În unele state este obligatorie pentru toate societățile pe acțiuni depunerea la tribunal a listei valorilor mobiliare deținute în portofoliu la sfârșitul exercițiului și prezentarea conturilor consolidate, dacă este cazul.

Situatiile financiare anuale consolidate ale grupului nu rezultă din însumarea elementelor situațiilor financiare anuale individuale ale societăților din grup. Între societățile grupului pot exista tranzacții interne, operații care majorează artificial valorile conturilor individuale. Eliminarea acestor operații nu se reduce la simpla adunare a conturilor individuale. Conturile consolidate vor prezenta numai creantele și datoriile grupului față de terți, în timp ce creantele și datoriile intragrup vor fi eliminate.

Necesitatea conturilor consolidate este evidentă, ele dau o imagine mai cuprinzatoare a situației reale a unui grup, imagine pe care nu o poate da ansamblul bilanțurilor societăților componente, ele permițând exprimarea într-o manieră globală a situației financiare și a rezultatului grupului. Situatiile financiare consolidate oferă posibilitatea prezentării mai cuprinzatoare decât în situațiile financiare individuale a situației activelor, datoriilor și a capitalurilor proprii, a poziției financiare,performanțelor și fluxurilor de trezorerie ale societăților din grup, ca și cum acestea ar forma o singură entitate.

În opinia autorilor Bărbãcioru și Iacob (1996), obiectivul consolidarii conturilor este de a furniza o imagine fidelă asupra patrimoniului și situației financiare, în ceea ce privește rezultatul ansamblului consolidate, constituit din întreprinderile cuprinse în perimetrul de consolidare. Scopul consolidarii conturilor este de a prezenta rezultatul operațiunilor și situația financiară a societății-mamă și a filialelor sale, ca și când grupul ar fi o singură societate cu mai multe sucursale sau diviziuni.

Consolidarea conturilor, în viziunea specialistului francez Capron ( 1994), a devenit un mod indispensabil de cunoaștere pentru gestiunea întreprinderilor care au atins o anumită dezvoltare și importanță. Pentru managementul acestor grupuri, conturile consolidate au devenit un mod indispensabil de informare internă, de cunoaștere a conturilor societăților din grup, permițând efectuarea unor analize pertinente în privința performanțelor acestor societăți, valorii societăților și aprecierii corecte a contribuțiilor la rezultatele grupului, facilitand luarea unor decizii în privința perspectivei grupului.

Consolidarea este o tehnică a contabilității financiare, care are ca finalitate producerea de informații în folosul, în primul rând, al utilizatorilor externi. Din acest considerent, toate operațiile intervenite în interiorul grupului sunt eliminate, iar rezultatele de care se ține cont sunt numai cele care provin din tranzacțiile cu teiții. Într-un context economic concurential, consolidarea este atât un instrument de gestiune, cât și unul de control.

În calitatea sa de instrument de gestiune, consolidarea permite măsurarea oportunității și eñcacitãții strategiei de dezvoltare adoptate de societatea-mamă, aspect care presupune o anumită uniformizare a datelor și o anumită stabilitate a limbajului.

În calitate de instrument de control, conturile consolidate permit societății-mamă să aprecieze mai bine strategiile implementate, politicile aplicate și riscurile cu care se confruntă grupul. Pentru minoritari, conturile consolidate sunt un mijloc de cunoaștere a modului în care sunt gestionate interesele lor, pentru creditori acestea permit aprecierea solvabilitații și îndatorării societăților grupului în ansamblul lor, iar pentru bancheri, conturile consolidate permit verificarea eficacității politicilor aplicate la nivelul grupului și viabilitatea operațiilor de finanțare.

2.3.1. Reglementări la nivel european privind consolidarea conturilor

Tratatul de la Roma, semnat la data de 25 martie 1957, prin care se instituia Comunitatea Economică Europeană, prevedea, printre altele, și misiunea Consiliului acestei Comunități de a proceda la o apropiere a legislațiilor naționale, în scopul bunei funcționări a Pietei Comune.

Armonizarea cadrului juridic și unifoimizarea condițiilor de funcționare a societăților statelor membre se bazează pe articolul 54, paragraful 3, litera g din tratat, care vizează asigurarea unor garanții identice societăților statelor membre și protejarea intereselor societăților, precum și a terților. Elaborarea unor directive care au ca subiect conturile consolidate a fost o necesitate, pentru că multe societăți comerciale fac parte dintr-un grup național sau multinational, care trebuie să prezinte o informație financiară globală utilizatorilor interni și externi.

Comunitatea Economică Europeană (CEE) a adoptat două directive: în 1978, Directiva a IV-a, sub numărul 78/660/EEC privind conturile anuale ale societăților, și Directiva a VII-a privind conturile consolidate, adoptată în anul 1983 sub numărul 83/349/EEC. Deși existau în multe țări ale CEE reglementări și practici contabile referitoare la consolidarea conturilor, țările anglo-saxone, în special Marea Britanie, Olanda și Danemarca, dispuneau de o experiență mult mai mare în materie de consolidare a conturilor. Acest lucru explică de ce directiva poartă influența practicii contabile anglo-saxone, în special a standardului internațional de raportare financiară IFRS 3, bazat pe IAS 22 „Combinări de întreprinderi", IAS 27 „Situații financiare consolidate și individuale”, IAS 31 „Interese în asocierile în participație” și IAS 28 „Investiții în întreprinderile asociate".

Directiva a VII-a se impune prin următoarele obiective:

– asigurarea, la nivelul CEE, a compatibilității și echivalenței informațiilor în conturile consolidate, în scopul protejării acționarilor și tertilor;

– eliminarea divergențelor naționale cu privire la elaborarea conturilor consolidate, astfel încât sã se permită dezvoltarea unei piețe comune pentru întreprinderi și crearea condițiilor favorabile pentru funcționarea unei piețe comune a capitalurilor;

– prezentarea unei imagini fidele a poziției financiare, a performanțelor și a fluxurilor de trezorerie ale ansamblului societăților cuprinse în consolidare.

Directiva a VII-a a Comunității Economice Europene este în strânsă legătură cu Directiva a IV-a, întrucât conține numeroase trimiteri la prevederile acestei directive. Conturile consolidate se impun a fi întocmite obligatoriu de către o societate (societate-mamă) atunci când:

– deține majoritatea drepturilor de vot în cadrul unei alte societăți;

– are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor de conducere ale unei societăți, fiind în același timp și acționar sau asociat al acesteia;

– exercită o influență majoră asupra unei sau altei societăți la care este asociat sau acționar.

Opțional, Directiva lasă la latitudinea statelor membre posibilitatea de a impune întocmirea conturilor consolidate atunci când:

– societatea-mamă deține puterea de a exercita sau are o influență dominantă on' control asupra unei alte societăți;

– societatea-mamă și o altă societate sunt conduse pe o bază unificată de către societatea-mamă.

Directiva nu stabilește un nivel minim al participării societății-mamă la capitalul social al filialei, dar recomandă pentru statele membre, un prag minim de 20%. Holdingunle financiare se pot sustrage de la obligația de a întocmi conturi consolidate, dacă pe parcursul exercițiului financiar nu au intervenit sub nicio formă în administrarea filialelor, inclusiv in numirea membrilor organelor de conducere ale acestora.

În situația în care societatea-mamă însăși este filiala unei alte societăți, se poate accepta să nu întocmească conturi consolidate, cu respectarea condițiilor din Directivă. Acestea se referă la:

– deținerea de către societatea-mamă a unui procent de cel puțin 90% din acțiunile societății exceptate și existența acordului acționarilor minoritari;

– întocmirea de către societatea-mamă a conturilor consolidate în care sunt incluse societatea exceptată și toate filialele sale;

– prezentarea în notele explicative ale societății exceptate a unor informații cu privire la societatea-mamă;

– auditarea și publicarea conturilor consolidate ale societății-mamă în conformitate cu prevederile Directivei a VII-a.

Excepțiile de la consolidarea conturilor se referă și la acele societăți nesupuse unor restricții severe pe termen lung, astfel încât societatea-mamă se află în imposibilitatea de a exercita drepturile sale asupra filialelor. Atunci când costurile materiale și de timp necesare întocmirii situațiilor financiare consolidate depășesc mult beneficiile aduse de prezentarea informațiilor consolidate, se poate opta pentru neconsolidarea conturilor. Directiva a VII-a evidențiază tratamentul diferenței la prima consolidare rezultate în urma procesului de compensare a valorii contabile a acțiunilor, cu proporția corespunzătoare din capitalul și rezervele acestor societăți, astfel: diferențele rezultate din evaluarea activelor și datoriilor identificabile sunt incluse în bilanțul consolidat la elementele aferente, în timp ce diferența propriu-zisă de achiziție trebuie prezentată separat în bilanțul consolidat. În cazul unei diferențe pozitive, aceasta este tratată corespunzător regulilor aferente fondului comercial. O diferență negativă din consolidare poate fi transferată în contul de profit și pierdere doar în anumite condiții, respectiv existența unor presiuni cu privire la rezultatele viitoare nefavorabile societății consolidate sau existența unui câștig realizat care să corespundă diferenței respective.

Norma europeană solicită respectarea principiului perrnanenței metodelor în aplicarea metodelor de consolidare de la un exercițiu financiar la altul. Un alt principiu din textul nomiei este cel al pragului de semnificație. Eliminarea rezultatelor aferente tranzacțiilor intragrup nu este necesară dacă acestea sunt realizate în condiții normale de piață și eliminarea lor ar solicita cheltuieli nejustificate. Dacă efectul unor asemenea abateri asupra activelor, datoriilor, poziției financiare și a profitului sau pierderii tuturor societăților comerciale incluse în consolidare este semnificativ, atunci diferențele trebuie prezentate în notele explicative la situațiile financiare. Întocmirea și prezentarea situațiilor financiare consolidate se realizează la aceeași dată ca și situațiile financiare individuale ale societății-mamă. Există însă posibilitatea ca grupul

să prezinte situațiile sale consolidate la o altă dată decât cea a conturilor anuale ale societății-mamă.

Metodele de consolidare pe care Directiva a Vll-a le ia în considerare sum integrarea globală, integrarea proporțională și punerea în echivalentă. Începând dm anul 2002, au fost adoptate Standardele Internaționale de Contabilitate (IAS).

Normele, regulamentele și directivele europene emise în mod constant exprimă dorința de a menține raportarea financiară din perimetrul european la un nivel ridicat de competitivitate pe piețele de capital dezvoltate.

2.3.2. Standarde internaționale privind consolidarea conturilor

Începând din anul 1976, Comitetul Internațional de Norrnalizare Contabila a stabilit mai multe standarde contabile cu privire la conturile consolidate și situații financiare consolidate. Primul standard emis de IASC, astăzi IASB, ce vizează consolidarea conturilor, este IAS 3 „Combinări de întreprinderi”, care tratează modalitățile de prezentare a situațiilor financiare consolidate ale unui grup de societăți controlate de către aceeași societate-mamă. În prima parte este prezentată necesitatea situațiilor financiare consolidate pentru mai buna informare privind situația financiară și rezultatele ansamblului grupului, a acționarilor actuali sau viitori, a terțelor persoane: salariații, clienții și, în anumite situații, creditorii care au beneficii în societăți din grup. De asemenea, sunt prevăzute și condițiile în care o societate trebuie să elaboreze și să publice conturi consolidate.

În prezent există patru standarde principale care fac referire la situațiile financiare consolidate:

IAS 27 „Situații financiare consolidate și individuale"

IAS 31 ,,Interesele în asocierile în participație ”

IAS 28 „Investiții în entitățile asociate"

IFRS 3 ,, Combinări de întreprinderi"

Conform IAS 27 „Situații financiare consolidate și individuale”, grupul de societăți există atunci când o entitate numită societate-mamă controlează, direct sau indirect, o altă entitate numită filială. IAS 27 obligă societățile-mamă să întocmească situații financiare consolidate în următoarele situații:

a) acțiunile societății sunt cotate pe piața de capital sau se are în vedere listarea acțiunilor;

b) societatea-mamă deține mai mult de jumătate din drepturile de vot;

c) societatea-mamă deține autoritatea de a conduce politicile financiare și operaționale;

d) societatea-mamă deține autoritatea să înlocuiască majoritatea membrilor Consiliului de administrație.

Potrivit IAS 27, societatea-mamă nu este obligată să întocmească situații financiare consol.idate, în următoarele situații:

a) societatea-mamă, la rândul său, este filiala unei alte societăți;

b) acțiunile societății nu sunt tranzacționate la burse de valori;

c) societatea-mamă nu a depus și nici nu are intenția de a depune situațiile financiare la o comisie pentru titluri de valori;

d) societatea-mamă prezintă conturi consolidate potrivit Standardelor Internaționale de Raportare Financiară.

Situațiile financiare consolidate oferă informații referitoare la:

– prevenirea unor situații înșelătoare, cum ar fi cifra de afaceri realizată pe baza vânzărilor intragrup;

– furnizarea unui câștig pe acțiune mai bun;

– posibilitatea de a evalua mult mai bine performanțele managementului companiei.

IAS 31 „Interesele în asocierile în participație" se aplică în cazul asocierilor în participație. A joint-venture (asociere în participație) este un acord contractual în virtutea căruia două sau mai multe părți convin să exercite o activitate economică plasată sub un control conjunctiv sau concomitent. Asocierile în participație se referă la o gamă diversă de forme și structuri. În acest sens, IAS 31 prezintă trei mari categorii:

– activitățile aflate sub control conjunctiv;

– activele aflate sub control conjunctiv;

– entitățile aflate sub control conjunctiv.

Primele două forme nu necesită crearea unei entități juridice distincte de către antreprenorii implicați. În schimb, a treia categorie presupune crearea unei persoane juridice ai cărei antreprenori sunt în același timp proprietari.

IAS 28 „Investiții în entitățile asociate" se aplică în situațiile în care se recunoaște o influență notabilă sau semnificativă în capitalul altei entități. Întreprinderea asupra căreia se exercită o asemenea influență notabilă poartă denumirea de întreprindere asociată (an associate). O participație într-o întreprindere asociată trebuie să fie contabilizată în situațiile financiare consolidate conform metodei punerii în echivalență, exceptând situația în care participația este achiziționată și deținută în perspectiva unică a unei cesiuni, în următoarele 12 luni. În cazul conturilor individuale ale investitorului, IASB lasă o mare libertate de alegere, deoarece acesta poate:

– să contabilizeze participația la nivelul costului; sau

– să folosească metoda utilizată în contextul conturilor consolidate, care este, de regulă, metoda punerii în echivalență.

IFRS 3 „Grupări de întreprinderi” este unul dintre standardele care abordează procesul de consolidare a conturilor. Organismul internațional de normalizare IASB a elaborat standardul în ultimii ani, acesta intrând în vigoare după 31 martie 2004. Obiectivul acestui standard este obținerea unei calități superioare și unificarea, pe plan internațional, a contabilității grupurilor de întreprinderi, vizându-se, în acest sens, analiza:

a) metodei contabile folosite pentru grupările de întreprinderi;

b) evaluării inițiale a activelor identificabile achiziționate, a datoriilor și a datoriilor eventuale, preluate într-o grupare de întreprinderi;

c) recunoașterii datoriilor, în vederea încheierii sau a reducerii activității societății achiziționate;

d) prelucrării contabile folosite în cazurile în care proporția deținută de cumpărător, în valoarea justã a activelor nete identificabile obținute, depășește costul aferent grupării;

e) contabilizării fondului comercial și a activelor necorporale, achiziționate în urma unei grupări de întreprinderi.

IFRS 3 înlocuiește vechiul standard IAS 22 cu aceeași denumire și interpretările: SIC 9 „Combinări de întreprinderi – clasificare fie ca achiziții, fie ca uniuni de interese”, SIC 22 „Combinãri de întreprinderi – ajustări ulterioare ale valorii juste și fondului comercial inițial raportate”, SIC 28 „Combinări de întreprinderi — data schimbului și valoarea justă a instrumentelor de capital”.

2.4. Evoluția reglementărilor cu privire la conturile consolidate în România

Contabilitatea românească de după 1989 continuă să se confrunte cu cel mai greu examen din existența sa, conectarea la rigorile economiei de piață.

În primul rând, s-a trecut de la sistemul monist de contabilitate care propunea o singură contabilitate atât pentru funcțiile interne, cât și pentru cele externe ale acesteia, la dualismul în contabilitate care separă informațiile publicabile terților produse de contabilitatea financiară, generală sau externă, de informațiile confidențiale, utilizate numai de conducerea întreprinderii și care sunt produse de contabilitatea de gestiune, managerială sau internă.

În al doilea rând, conceptul de normalizare a contabilității trecând de la birocratism la flexibilitate câștigă astăzi tot mai mult teren doctrinar sub aspect pragmatic – doctrinar astfel că din cele trei curente în dezbatere, curentul politic, pragmatic și pragmatico – politic sau mixt, în România crește aderența specialiștilor la opțiunea pentru o normalizare a contabilității de tip mixt, pragmatico – politic, ceea ce costituie o premisă de a îndrepta acestă importantă activitate către realizările altor țări sau organisme internaționale în materie de normalizare a contabilității.

În România, această activitate se desfășoară organizat în cadrul a două tipuri de organisme cu atribuții în materie de normalizare a contabilității. Primele, sunt organisme Consultative în materie de normalizare contabilă, cu rolul de a coordona și sintetiza rezultatele cercetărilor în domeniul contabilității și de a elabora propuneri și recomandări pentru perfecționarea și aplicarea normelor sau standardelor contabile; de a analiza și aviza planul general de conturi, precum și principalele registre și formulare contabile de sinteză sau comune; de a elabora norme prin deontologia publicării materialelor în domeniul contabilității, precum și cooperarea cu alte organisme specializate din țară și străinătate.

Cel mai reprezentativ organism consultativ în România este Colegiul Consultativ al Contabilității, constituit în anul 1992 pe lângă Ministerul Finanțelor Publice.

Alte organisme consultative sunt: Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați (C.E.C.A.R.) și Asociația Română de Contabilitate (A.R.C.) fondată în anul 1995 de membrii catedrei de contabilitate din A.S.E. București.

Cea de-a doua categorie este reprezentată de organismele deliberative în materie de normalizare contabilă, cel mai reprezentativ fiind Departamentul contabilității din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, care, pe lângă inițiativele legislative în materie de contabilitate, desfășoară și activitate proprie de normare – normalizare contabilă.

Contabilitatea românească parcurge în prezent o etapă importantă în evoluția sa, aceea a armonizării cu normele contabile internaționale. Acest proces de integrare a normelor contabile internaționale, mai precis a Directivelor C.E.E. și a Standardelor Internaționale de Contabilitate, în legislația contabilă națională a demarat în anul 2000 și s-a concretizat într-o serie de reglementări contabile în conformitate cu exigențele internaționale în materie de contabilitate.

Astfel, Legea contabilității 82/1991 a fost modificată și republicată, fiind adaptată în vederea asigurării cadrului general de aplicare a reglementărilor contabile armonizate cu directivele europene și cu standardele contabile internaționale, adoptate ulterior elaborării ei. Este vorba, în principal, de O.M.F.P nr. 94/2001 privind Reglementarile contabile armonizate cu Directiva a IV-a a C.E.E. și cu Standardele Internaționale de Contabilitate și de O.M.F.P nr. 306/2002 pentru aprobarea reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene.

În domeniul consolidarii conturilor a fost adoptat O.M.F.P nr. 722/2000 de aprobare a Normelor privind consolidarea conturilor. Aceste norme se aplică începând cu exercițiul financiar 2000 și privesc doar grupurile de societăți a căror societate consolidantă este persoană juridică română. Aceste norme au fost elaborate în conformitate cu reglementările contabile internaționale, ele integrând o serie de paragrafe care evidențiază prevederi din Directiva a VII-a a C.E.E care sunt în contradicție cu Standardele Internaționale de Contabilitate (așa cum este menționat chiar în Ordin), fapt ce reliefează divergențele existente între cadrul anglo-saxon și cel continental.

Prima modificare a OMFP nr. 772/2000 a fost făcută în anul 2003 prin Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1827/2003 privind modificarea și completarea unor reglementări în domeniul contabilității. Prin acest text legislativ se modifică obligația de a întocmi conturi consolidate, condiții de întocmire a conturilor consolidate legate de mărimea unor indicatori și felul obiectului de activitate. Prin acest ordin sunt preluate și elemente din Standardele Internaționale de Raportare Financiară, cea mai importantă fiind obligația întocmirii situației modificărilor capitalului propriu, iar opțional întocmirea situației fluxurilor de trezorerie, pe lângă bilanț, cont de profit și pierdere și note explicative. Ordinul nr. 1827/2003 prevede că, persoanele juridice ce aparțin unui grup de societăți și intră în perimetrul de consolidare trebuie să prezinte și să publice situațiile financiare aferente anului 2005, conform standardelor Internaționale de Raportare Financiară. Potrivit ordinului, persoanele juridice care întocmesc situații financiare consolidate conform Standardelor Internaționale de Raportare Financiară pot să efectueze consolidarea conturilor în conformitate cu prevederile acestora, iar persoanele juridice care aplică reglementările armonizate cu directivele europene pot întocmi situații financiare consolidate conform OMFP nr. 772/2000.

Ordinul nr. 1827/2003 privind modificarea și completarea unor reglementări în domeniul contabilității a prevăzut că, în tot cuprinsul Normelor prin consolidarea conturilor, expresia „conturi consolidate" se înlocuiește cu expresia „situații financiare consolidate", adoptându-se astfel, în opinia noastră, o direcție clară înspre armonizarea contabilității românești cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară. Același act normativ dispune și asupra arhitecturii situațiilor financiare consolidate, care trebuie să cuprindă: bilanțul consolidat, contul de profit și pierdere l consolidat, situația consolidată a modificărilor capitalului propriu și politicile contabile și notele explicative. După caz, poate fi întocmită și situația consolidată a fluxurilor de trezorerie. De asemenea, începând cu situațiile financiare ale anului 2005, grupurile de societăți întocmesc situații financiare consolidate în conformitate cu reglementările contabile aplicate, astfel:

– persoanele juridice care aplică IFRS efectuează consolidarea în conformitate cu prevederile acestora;

– persoanele juridice care aplică reglementările contabile simplificate pot proceda la întocmirea situațiilor financiare consolidate, care se efectuează după litera Ordinului nr. 772/2000.

Tendința de armonizare cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară se temperează în 2004 prin Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1775/2004 privind unele reglementări în domeniul contabilității care abrogă articolele 6 și 8 ale Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 1827/2003, iar articolul 4 tot din OMFP nr. 1827/2003 este modificat. Această modificare stipulează că, începând cu l ianuarie 2006, prevederile Directivei a IV-a și ale Directivei a VII-a devin parte integrantă din reglementările contabile aplicabile agenților economici care nu intră sub incidența standardelor Internaționale de Raportare Financiară.

În anul 2005 a fost emis Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1752 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene. Potrivit Ordinului 1752/2005, o societate-mamă trebuie să întocmească situații financiare anuale consolidate, dacă aceasta face parte dintr-un gmp de societăți și îndeplinește una dintre următoarele condiții:

a) deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților într-o altă societate denumită filială;

b) este acționar sau asociat al unei societăți și majoritatea membrilor organelor de administrație, conducere și de supraveghere ale societății în cauză (filiala), care au îndeplinit aceste funcții în cursul exercițiului financiar, în cursul exercițiului financiar precedent și până în momentul întocmirii situațiilor financiare anuale consolidate, au fost numiți doar ca rezultat al exercitării drepturilor lor de vot;

c) este acționar sau asociat al unei societăți și deține singură controlul asupra majorității drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților societății, ca urmare a unui acord cu alți acționari sau asociați;

d) este acționar sau asociat și are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra filialei, în temeiul unui contract încheiat cu societatea în cauză sau al unei clauze din actul constitutiv sau statut, dacă legislația aplicabilă filialei permite astfel de contracte sau clauze;

e) societatea-mamă deține puterea de a exercita sau exercită efectiv o influență dominantă ori control asupra unei filiale;

f) este acționar sau asociat al unei filiale și are dreptul de a numi ori de a revoca majoritatea membrilor organelor de administrație, conducere sau de supraveghere ale filialei; sau

g) societatea-mamă și filiala sunt conduse pe o bază unificată de către societatea-mamă.

În înțelesul acestor reglementări, filiala reprezintă o entitate aflată sub controlul altei entități, denumită societate-mamă. O societate-mamă și filialele acesteia reprezintă un grup de societăți.

Ordinul nr. 3055/2009, în aplicare de la 1 ianuarie 2010 și care aprobă reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a și Directiva a VII-a a Comunităților Economice Europene, abrogă prevederile ordinului anterior invocat și prevede că o entitate este legată cu o altă entitate, dacă:

a) direct sau indirect, prin una sau mai multe entități:

– controlează sau este controlată de cealaltă entitate ori se află sub controlul comun al celeilalte entități (aceasta include societățile-mamă, filialele sau filialele membre);

– are un interes în respectiva entitate, care îi oferă influența semnificativă asupra acesteia;

– deține controlul comun asupra celeilalte entități;

b) reprezintă o întreprindere asociată a celeilalte entități;

c) reprezintă o asociere în participatie în care cealaltă entitate este asociat;

d) reprezintă un membru al personalului-cheie din conducere al entității sau al societății-mamă a acesteia;

e) reprezintă un membru apropiat al familiei persoanei;

f) reprezintă o entitate care, este controlată, controlată în comun sau influențată semnificativ ori pentru care puterea semnificativă de vot intr-o asemenea entitate este dată, direct sau indirect, de orice persoană;

g) entitatea reprezintă un plan de beneficii postangajare pentru beneficiul anga- jaților celeilalte entități sau al oricărei entități care este entitate legată cu cealaltă entitate.

Aceeași reglementare specifică faptul că atunci când se evaluează dacă o entitate deține control, control comun sau influență semnificativă, sunt luate în considerare și drepturile de vot potențiale. Acestea sunt aferente unor instrumente care au potențialul, dacă sunt exercitate sau convertite, să îi confere deținătorului putere de vot adițională sau să reducă puterea de vot a altei părți, cu privire la politicile financiare și operaționale ale unei entități. Cu ocazia acestei evaluări nu sunt luate în calcul nici intenția conducerii entității care deține aceste drepturi de vot potențiale, și nici capacitatea financiară a acesteia de a exercita sau de a converti acele drepturi.

Referitor la secțiunea ce vizează elaborarea situațiilor financiare consolidate, Ordinul 3055/2009 nu prezintă modificări semnificative față de Ordinul 1752/2005, cu excepția unei corecții aduse în legătură cu compensările ce trebuie efectuate în cadrul consolidării capitalurilor proprii, prin care se precizează, așa cum prevede și Directiva a VII-a că aceste compensări se efectuează pe baza valorilor juste și nu pe baza valorilor contabile.

Trebuie amintit, totodată, că prin OMFP nr. 1121/2006 privind aplicarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară, toate societățile cotate care întocmesc situații financiare consolidate au obligația de a întocmi situațiile consolidate în conformitate cu IFRS. Reglementarea amintită permite acestor societăți să întocmească și un set distinct de situații financiare individuale anuale, conforme cu IFRS, destinate utilizatorilor de informații, alții decât instituțiile statului. Pentru celelalte entități de interes public, întocmirea situațiilor financiare consolidate conform IFRS este facultativă și doar pentru necesități proprii de informare. Revenind, reglementările OMFP nr. 3055/2009 se aplică dacă societatea-mamă și filialele sale sunt organizate într-unul din următoarele tipuri de entități: societăți comerciale ( societate în nume colectiv, societate în comandită simplă, societate pe acțiuni, societate în comandită pe acțiuni, societate cu răspundere limitată), societăți/companii naționale și alte entități care, potrivit legilor speciale, pot deține participații în capitalul altor entități.

O societate-mamă este scutită de la întocmirea situațiilor financiare anuale consolidate dacă, la data bilanțului său, entitățile care urmează să fie consolidate nu depășesc împreună, pe baza celor mai recente situații financiare anuale ale acestora, limitele a două dintre următoarele trei criterii: total active 17.520.000 de euro, cifra de afaceri netă: 35.040.000 de euro, număr mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 250.

În cazul în care una dintre filialele care urmează să fie consolidată este o entitate ale cărei valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață, aceasta trebuie să întocmească situații financiare consolidate, indiferent dacă îndeplinește sau nu criteriile pentru întocmirea acestora. O societate-mamă este exceptată de la obligația elaborării situațiilor financiare anuale consolidate atunci când ea însăși este o filială, iar propria sa societate-mamă este înființată în conformitate cu legea română sau cu legea unui stat membru al Uniunii Europene, în unul din următoarele două cazuri:

a) societatea-mamă în cauză deține toate acțiunile entității exceptate. În acest sens, nu se iau în considerare acțiunile la entitatea exceptată, deținute de membrii organelor sale de administrație, conducere sau de supraveghere, în temeiul unei obligații legale sau prevăzute în actul constitutiv sau statut;

b) dacă societatea-mamă în cauză deține 90% sau mai mult din acțiunile entității exceptate, iar restul acționarilor sau asociaților entității în cauză au aprobat exceptarea.

Prin înlocuirea OMFP nr. 1752/2005 cu OMFP 3055/2009 nu au fost aduse modificări semnificative privitoare la condițiile privind întocrriirea situațiilor financiare consolidate, respectiv la reglementările aplicate în acest scop. Astfel, pentru exercițiul financiar 2010, entitățile care au elaborat situații financiare consolidate s-au împărțit, în funcție de reglementările aplicabile, în două mari categorii:

– entități obligate să întocmească situații financiare consolidate fie în baza reglementărilor conforme cu Directivele europene, fie conform IFRS-urilor adoptate de UE – se regăsesc aici toate entitățile, cu excepția societăților cotate, instituțiilor de credit și instituțiilor financiare nebancare, societăților de asigurare și de reasigurare, societăților de pensii, societăților de servicii de investiții financiare, societăților de administrare a investițiilor și organismelor de plasament colectiv;

– entități obligate să întocmească situații financiare consolidate conform IFRS-urilor adoptate de UE – se regăsesc aici societățile excluse la punctul precedent, respectiv entitățile cotate, instituțiile de credit și cele financiare nebancare, societățile de asigurare, de reasigurare, societățile de pensii, societățile de servicii de investiții financiare, societățile de administrare a investițiilor și organismele de plasament colectiv.

OMFP nr. 2869/2010 aduce câteva modificări reglementărilor contabile conforme cu Directiva a VII-a a CEE, prevăzute de Ordinul nr. 3055/2009. Astfel, se prevede că o entitate este legată unei entități raportoare dacă îndeplinește una dintre următoarele condiții:

a) entitatea și entitatea raportoare fac parte din același grup, ceea ce înseamnă că fiecare societate-mamă, filială sau filială membră este legată celorlalte entități;

b) entitatea este o întreprindere asociată sau o asociere în participație a unei entități membre a unui grup din care face parte și cealaltă entitate;

c) ambele entități sunt asocieri în participație ale aceleiași părți terțe;

d) entitatea este o asociere în participație a unei terțe părți, iar cealaltă entitate este o întreprindere asociată a părții terțe;

e) entitatea este un plan de beneficii postangajare în beneficiul angajaților entității raportoare sau ai unei entități legate entității raportoare. Dacă entitatea raportoare în sine este un asemenea plan, angajatorii care finanțează planul sunt, de asemenea, legați entității raportoare;

f) entitatea este controlată sau controlată în comun de către societatea-mamă;

g) persoană identificată ca entitate raportoare la lit. a) are o influență semnificativă asupra entității sau face parte din personalul-cheie din conducerea entității sau din conducerea societății-mamă.

Același OMFP nr. 2869/2010 subliniază că situațiile financiare anuale consolidate trebuie să ofere o imagine fidelă a activelor, datoriilor, poziției financiare și a profitului sau a pierderii entităților incluse în aceste situații financiare, considerate ca un tot unitar. Notele explicative la situațiile financiare anuale consolidate trebuie să prezinte tranzacțiile cu părți legate, cu excepția celor în interiorul grupului, încheiate de societatea-mamă sau de alte entități incluse în consolidare, inclusiv sumele acestor tranzacții, natura relației cu partea legată și alte informații referitoare la tranzacții necesare pentru o înțelegere a poziției financiare a entităților incluse în consolidare, luate ca un tot, dacă aceste tranzacții sunt semnificative și nu au fost încheiate în condiții normale de piață. Informațiile referitoare la tranzacții individuale pot să fie agregate după natura lor, cu excepția cazului când informația separată este necesară pentru o înțelegere a efectelor tranzacțiilor cu partea legată, asupra poziției financiare a entităților incluse în consolidare și luate ca un tot.

În concluzie, putem afirma că reglementările contabile naționale în materie de consolidare a conturilor, cu toate că au apărut târziu, au evoluat repede, manifestând tendința clară de apropiere și respectiv, convergență cu referențialul internațional IAS/IFRS. Motivele unei atare apropieri, desigur, trebuie căutate în procesul amplu și complex al armonizării contabile internaționale.

CAPITOLUL 3

ANALIZA FINANCIARĂ A GRUPURILOR DE SOCIETĂȚI. STUDIU EMPIRIC ASUPRA SITUAȚIILOR FINANCIARE CONSOLIDATE A GRUPULUI „SINTEZA”- ORADEA

3.1. Abordări contemporane în analiza financiară a grupurilor de societăți

Diversitatea abordărilor contabile determină modalități diferite de analiză economico-financiară a grupurilor de societăti, astfel că putem vorbi de abordarea anglo-saxonă și cea din Europa continentală.

Abordarea anglo-saxonă este orientată spre piața financiară, având ca element central investitorul, interesat în principal de rentabilitatea și riscul aferent plasamentelor sale. Obiectivul financiar al grupurilor anglo-saxone este maximizarea bggăției acționarilor. O importanță deosebită se acordă rentabilității financiare și indicatorului beneficiu pe acțiune, pentru determinarea acestuia punându-se accentul pe eliminarea influenței evenimentelor care nu exprimă activitatea normală a întreprinderii.

Deoarece analiza financiar-contabilă trebuie să răspundă nevoilor pieței ñnanciare, informațiile publicate au un grad ridicat de transparență. Eficiența pieței presupune că situațiile financiare constituie una din sursele de informare ale investitorilor, astfel că entitățile nu pot falsifica, prin artificii contabile, valoarea titlurilor, aceasta reflectând în orice moment ansamblul informațiilor disponibile. Ținând cont de lichiditatea pieței, care permite cedarea titlurilor deținute în orice moment, previziunile cu privire la performanță se realizează pe termen scurt.

Abordarea din Europa continentală, spre deosebire de cea anglo-saxonă, este globală, vizează și interesele altor parteneri ai entității. Obiectivul financiar al grupurilor europene este maximizarea bogăției societății. Analiza performanțelor se extinde, pe lângă aprecierea rentabilității financiare, și asupra rentabilității economice, entitatea fiind considerată creatoare de valoare, accentul punându-se pe modul de împărțire a acesteia între factorii de producție, investitorii de capitaluri și salariați. Informațiile contabile sunt privite cu scepticism, ca urmare a influenței fiscalității și a utilizării diferitelor practici contabile asupra rezultatului. De asemenea, se acordă o importanță mai redusă informațiilor bursiere. Ținând cont că interesul investitorului este orientat mai mult spre perenitatea investiției decât spre rentabilitatea pe termen scurt a plasamentului, previziunea performanțelor se realizează pe termen lung.

Se poate aprecia că analiza financiară anglo-saxonă și analiza din Europa continentală utilizează indicatori diferiți, așteptările față de informația contabilă nefiind identice. Cu toate acestea, ca urmare a globalizării piețelor financiare, metodele și tehnicile de analiză financiară manifestă o tendință de omogenizare la nivel internațional, asemănător celor din domeniul contabilității.

3.2. Obiectivele situațiilor financiare consolidate și informațiile de furnizat

Situațiile financiare consolidate vizează prezentarea situației financiare și a rezultatelor unui ansamblu de societăți ca și cum acesta nu ar forma decât o singură societate, compusă și ea, la rândul său, din diferite departamente, diviziuni sau sucursale. Pe fondul reglementărilor generale, în practică prezentarea conținutului conturilor consolidate poate fi realizată de o manieră sintetizată și mai concentrată, sau una foarte analitică.

Recunoașterea rolului infonnativ al consolidării nu permite minimizarea sa la un simplu accesoriu al conturilor anuale ale societății dominante. Grupul de societăți, prin documentele sale de sinteză consolidate, trebuie să furnizeze o informație contabilă care să corespundă din toate punctele de vedere caracteristicilor calitative ale acesteia. Astfel, conturile consolidate cuprind: documente obligatorii – bilanț consolidat, cont de rezultate consolidat, anexa consolidată, raportul de gestiune al grupului, și documente recomandate a fi publicate – tabloul de finanțare consolidat, tablou de variație a trezoreriei, tablou de variație a capitalurilor proprii, raportul auditorului. Conturile consolidate formează un tot unitar indisociabil și sunt, în general, prezentate într-o formă mai sintetică decât conturile individuale. Anexa, astăzi denumită Notele explicative, prin sistematizările realizate numeroaselor informații și situațiile prezentate, ușurează înțelegerea lor. Depășind cadrul constrângerilor legale și al reglementărilor în domeniu ce privesc conturile anuale, conturile consolidate devin un adevărat mijloc de comunicare. Acest tip de informare, în care primează pertinența informației furnizate față de forinalismul contabil, este în prezent marcat puternic de două tendințe pe plan mondial:

– voința de a se utiliza o referință internațională, în general IFRS 3, privind contabilitatea combinațiilor în afaceri, ce permite realizarea unor documente de sinteză comparabile pe plan internațional, dar bineînțeles cu respectarea normelor naționale;

– voința promovării unui li baj și a unei informări omogene, conform nevoilor marilor piețe financiare.

Grupurile au o mare libertate în prezentarea conturilor lor, sub rezerva reflectării imaginii fidele. În cazul conturilor consolidate, nu se mai impun prevederile precise cerute de drept și de fiscalitate, deoarece obiectivul primordial este de a stabili și prezenta imaginea financiară și economică a grupului. În acest sens, de pildă, Comisia operațiilor bursiere COB din Franța pune accentul pe necesitatea unei prezentări a informațiilor consolidate clare, accesibile tuturor. Regulile ce trebuie avute în vedere la întocmire privesc: prezentarea conturilor consolidate sub formă comparativă și realizarea unei corespondente între informațiile realizate de diferite documente. Directiva a VII-a recomandă întocmirea conturilor consolidate la aceleași date ca și conturile anuale ale societății dominante și precizează informațiile minimale pe care trebuie să le cuprindă.

Situațiile financiare consolidate trebuie să furnizeze o informare despre pozitia financiară, performanțele și fluxurile de trezorerie ale unui grup de întreprinderi, care să fie utilă unei game largi de utilizatori în luarea deciziilor lor economice. Pentru a realiza acest scop, situațiile financiare consolidate trebuie să furnizeze informații care să permită utilizatorilor efectuarea de previziuni asupra fluxurilor de trezorerie viitoare, în special referitoare la scadența și probabilitatea lor.

Obiectivul consolidarii este de a prezenta poziția financiară, performanțele și evoluția poziției financiare referitoare la entitățile cuprinse în grupul de societăți, ca și cum ar fi vorba de o singură societate Obiectivele situatiilor financiare pot fi redate în figura de mai jos:

Figura nr. 2.

Obiectivele situațiilor financiare consolidate

Obiectivul situațiilor financiare consolidate este acela de a oferi o reprezentare financiară structurată cu privire la poziția financiară și tranzacțiile realizate de grup. Astfel, informațiile din situațiile financiare consolidate trebuie să vizeze:

– activele controlate de grup, adică resursele generatoare de fluxuri de trezorerie viitoare;

– datoriile grupului, adică pasivele externe care trebuie să se găsească la originea plăților;

– capitalurile proprii, ca interes rezidual al proprietarilor în activele controlate de grup, inclusiv interesele minoritare;

– rezultatul grupului și perfonnanța sa economică, redate prin reflectarea evoluției capitalurilor proprii (activului net);

– fluxurile de trezorerie trecute, care se pot constitui în bază pentru determinarea fluxurilor de trezorerie viitoare.

Pe baza acestor date, utilizatorii informațiilor financiare vor fi în măsură să

aprecieze capacitatea grupului de societăți de a plăti dividende, dobânzi, rate și, la modul general, de a-și onora datoriile la scadențele prevăzute.

3.3. Prezentarea Grupului „SINTEZA”- Oradea

SINTEZA S.A. a fost înființată prin HG 1213/20.11.1990 prin preluarea integrală a patrimoniului Întreprinderii Chimice Sinteza – una din primele întreprinderi cu profil chimic înființate în țara noastră.

Printre societățile preluate de actuala Sinteza la înființare (în anul 1954) se număra Fabrica de produse chimice organice Aurora înființată în anul 1905, Întreprinderea Chimico-Farmaceutică Vesta, înființată în 1922 și Fabrica Fii lui A. Zankl, constituită în 1923.

Societatea mama S.C. Sinteza S.A. are sediul social în Oradea, sos.Borsului nr.35, nr.de înregistrare la Registrul comerțului J/05/197/1991. Este o societate comercială pe acțiuni și funcționează în România în conformitate cu prevederile Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale.

După înființarea sa, S.C. SINTEZA S.A. Oradea își organizează activitatea de producție pe divizii (Sinteze organice I, Sinteze organice II, Pigmenți anorganici, Lacuri și Vopsele, Ambalaje Ștei) și ateliere (Reșapare, Oxigen, Atelier central și reparații mijloace de transport)

În anul 1991 și cu preponderență din 1992, societatea a închiriat și respectiv a dat în locație de gestiune principalele sale subunități de producție, formându-se societăți comerciale fiice, de tip S.A. : S.C. CHIMPROD S.A., S.C. PIGMENȚI S.A., S.C. SINTOMEC S.A., și 2 societăți comerciale fiice, de tip S.R.L.: S.C. ONIX S.R.L., S.C. AMBAROM S.R.L.din Orașul Ștei., județul Bihor.

În anul 1998 s-a reziliat contractul de locație de gestiune cu S.C. SINTOR S.A., în anul 2001 cu S.C. SINTEZA COLOR S.A., S.C. PIGMENȚI S.A, S.C. WESTCOLOR S.A, iar în ianuarie 2002 cu S.C. SINTOMEC S.A.

În luna noiembrie 2003 S.C SINTEZA SA a achiziționat un pachet de 11.794 acțiuni de la S.C. CHIMPROD S.A. ceea ce reprezintă 94,36 % din capitalul social al S.C CHIMPROD S.A., și a reziliat și contractul de locație a gestiunii cu aceasta.

Obiectul de activitate de bază al Societății este producerea și comercializarea produselor chimice organice de bază – cod CAEN 2014.

Societatea comercială SINTEZAS.A. este unitate de profil chimic, cu producție de :

medicamente(acid salicilic, acid acetil salicilic, acid benzoic,benzoat de sodiu);

pesticide (produse organo-fosforice, insecticide din gama carbetox, sinoratox, sintox), condiționări ierbicide (dual, lasso, etc.), pentasulfură de fosfor;

reactivi de flotație, aditivi pentru uleiuri minerale;

vopsele, grunduri, emailuri pe bază de uleiuri vegetale sicative și pe bază de rășini alchidice;

pigmenți anorganici, materiale de umplutură, stabilizatori pentru industria de mase plastice;

oxigen și azot (producere și îmbuteliere);

anvelope reșapate;

ambalaje din hârtie și carton;

alte produse chimice (diluanți, lichid de frână, antigel, chituri).

La data de 31.12.2013 capitalul social al societății este de 9.916.889 lei, divizat în 66.112.590 acțiuni cu valoare nominală de 0,15 lei/acțiune. Acțiunile societății sunt înscrise la Cota Bursei de Valori București, categoria II, cu indicativul STZ.

Societatea mamă este deținută de următorii acționari :

S.C. Chempark Invest S.R.L.Oradea 51,8898 %

Tincau Tibor 28,1346 %

Alti actionari 19,9756%

Evidența acțiunilor și acționarilor este ținută în condițiile legii de către S.C. Depozitarul central S.A. București.

Societatea mamă deține, pe lângă participația de 99,765 % (299.295 acțiuni cu valoare nominală de 3,94 lei) la filiala S.C. CHIMPROD S.A. Oradea și următoarele participații:

un număr de 288.422 acțiuni cu valoare nominală de 0,50 lei la SIVM BROKER cu sediul în Cluj Napoca, adică 0,0996 din capital social.

un numar de 1000 acțiuni cu valoare nominală de 1 leu, la Organizația Patronatelor din Chimie din Petrochimie București.

SC CHIMPROD SA – Oradea, are ca obiect de activitate fabricarea și comercializarea următoarelor produse:

– produse farmaceutice de bază;

– vopsele și emailuri;

– lichid de frană, antigel, solutie pentru curățat parbrizul.

Situațiile financiare consolidate ale Grupului se ntocmesc în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS).

Data tranziției la Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) a fost 1 ianuarie 2011, prin urmare Grupul prezintă informații comparative la 1 ianuarie 2011 și 31 decembrie 2011.

Începind cu exercițiul financiar 2012, Grupul are obligația de a aplica Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS). Atât societatea mamă cât și filiala organizează și conduc contabilitatea financiară, potrivit Legii contabilității nr. 82/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale ale IFRS.

În cadrul exercițiului financiar 2012 au fost aplicate Reglementările contabile conforme cu Directiva a VII-a a Comunităților Economice Europene întrucât S.C. SINTEZA S.A. împreună cu entitatea legată S.C. CHIMPROD S.A. au depășit, două din cele trei limite prevăzute la pct.13 al Reglementările contabile conforme cu Directiva a VII-a a Comunităților Economice Europene, astfel:

Total active – 45.844.470 Euro;

Cifra de afaceri netă – 5.951.457 Euro;

Numărul mediu de salariați în cursul exercițiului financiar- 255.

Situațiile financiare consolidate ale anului 2012 în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) au fost întocmite prin retratarea informațiilor din contabilitatea organizată în baza Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunității economice Europene, aprobate prin Ordinul nr.3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Directivele Europene, cu modificările și completările ulterioare.

Situațiile financiare consolidate cuprind situațiile financiare ale societății mamă S.C. SINTEZA S.A. Oradea și pe cele ale entității intrată la consolidare (filiala) S.C. CHIMPROD S.A. Oradea, ca entitate controlată de societatea mamă. Societatea S.C. CHIMPROD S.A. este administrată prin mandat de către S.C. SINTEZA S.A reprezentată de Pasula Claudiu Sorin. Acțiunile societății S.C. CHIMPROD S.A. nu sunt tranzactionate pe piața reglementată a valorilor mobiliare.

Situațiile financiare consolidate sunt prezentate în conformitate cu cerințele IAS 1 „Prezentarea situațiilor financiare”, bazate pe lichiditate în cadrul Situației pozitiei financiare și pe natura veniturilor și cheltuielilor în cadrul Situației rezultatului global.

Situatiile financiare consolidate sunt prezentate în lei și au fost întocmite pe baza costului istoric, cu excepția activelor – imobilizări – care sunt evaluate la valoare justă.

Politicile contabile au fost aplicate consecvent pentru perioadele prezentate în aceste situații financiare. A fost respectat principiul continuității activității.

Pregătirea și prezentarea situațiilor financiare consolidate în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) presupune utilizarea unor estimări, judecăți și ipoteze ce afectează aplicarea politicilor contabile și valorile raportate. Estimările, judecățile și ipotezele sunt bazate pe experiența istorică. Rezultatele acestor estimaări formează baza judecăților referitoare la valorile contabile ce nu pot fi obținute din alte surse. Estimările se realizează pe baza celor mai recente informații credibile avute la dispoziție.

3.4. Analiza financiară a Grupului „SINTEZA”- Oradea

Diversitatea abordărilor contabile determină modalități diferite de analiză economico-financiară a grupurilor de societăti, astfel că putem vorbi de abordarea anglo-saxonă și cea din Europa continentală.

Abordarea anglo-saxonă este orientată spre piața financiară, având ca element central investitorul, interesat în principal de rentabilitatea și riscul aferent plasamentelor sale. Obiectivul financiar al grupurilor anglo-saxone este maximizarea bggăției acționarilor. O importanță deosebită se acordă rentabilității financiare și indicatorului beneficiu pe acțiune, pentru determinarea acestuia punându-se accentul pe eliminarea influenței evenimentelor care nu exprimă activitatea normală a întreprinderii.

Deoarece analiza financiar-contabilă trebuie să răspundă nevoilor pieței ñnanciare, informațiile publicate au un grad ridicat de transparență. Eficiența pieței presupune că situațiile financiare constituie una din sursele de informare ale investitorilor, astfel că entitățile nu pot falsifica, prin artificii contabile, valoarea titlurilor, aceasta reflectând în orice moment ansamblul informațiilor disponibile. Ținând cont de lichiditatea pieței, care permite cedarea titlurilor deținute în orice moment, previziunile cu privire la performanță se realizează pe termen scurt.

Abordarea din Europa continentală, spre deosebire de cea anglo-saxonă, este globală, vizează și interesele altor parteneri ai entității. Obiectivul financiar al grupurilor europene este maximizarea bogăției societății. Analiza performanțelor se extinde, pe lângă aprecierea rentabilității financiare, și asupra rentabilității economice, entitatea fiind considerată creatoare de valoare, accentul punându-se pe modul de împărțire a acesteia între factorii de producție, investitorii de capitaluri și salariați. Informațiile contabile sunt privite cu scepticism, ca urmare a influenței fiscalității și a utilizării diferitelor practici contabile asupra rezultatului. De asemenea, se acordă o importanță mai redusă informațiilor bursiere. Ținând cont că interesul investitorului este orientat mai mult spre perenitatea investiției decât spre rentabilitatea pe termen scurt a plasamentului, previziunea performanțelor se realizează pe termen lung.

Se poate aprecia că analiza financiară anglo-saxonă și analiza din Europa continentală utilizează indicatori diferiți, așteptările față de informația contabilă nefiind identice. Cu toate acestea, ca urmare a globalizării piețelor financiare, metodele și tehnicile de analiză financiară manifestă o tendință de omogenizare la nivel internațional, asemănător celor din domeniul contabilității.

3.4.1. Indicatori financiari utilizați în analiza grupului

Interpretarea informațiilor furnizate de situațiile financiare consolidate are la bază analiza unor indicatori financiari sau utilizarea tehnicilor statistice pe bază de rate. Pe plan internațional s-a pus problema introducerii unui set de indicatori standard, deoarece chiar dacă majoritatea societăților cotate promovează o politică de informare activă față de analiștii financiari, indicatorii asemănători ca denumire sunt calculați diferit, iar unele companii prezintă anumiți indicatori, în funcție de imaginea pe care doresc să o creeze pentru utilizatorii externi.

Nu există o rețetă strictă pentru selectarea indicatorilor. Singura cerință care trebuie îndeplinită este ca indicatorii selectați să „acopere” cât mai bine activitatea desfășurată de entitate, să-i surprindă atât avantajele, cât și limitele și să constituie o bază fundamentată privind evoluția activității viitoare. Nivelele „recomandate" pentru unii indicatori reprezintă valori teoretice, care nu vor fi utilizate ca baze de referință decât după ce vor ñ corelate cu ramura de activitate și alți factori specifici.

Deși analiștii financiari utilizează clasificări diferite a indicatorilor utilizați în analiză, poate fi reținută următoarea structurare a acestora:

indicatori de analiză a performanței entității, care cuprind indicatorii de activitate și ratele de profitabilitate/rentabilitate;

indicatori de analiză a eficienței utilizării activelor și datoriilor;

indicatori de analiză a echilibrului financiar al entității, care includ în special indicatorii de lichiditate și de solvabilitate;

indicatori de analiză a perspectivei investiționale – pentru entitățile prezente pe piața de capital.

Sintetic, semnificația și modul de calcul al principalilor indicatori utilizați în cadrul analizei financiare se prezintă astfel:

Indicatori de activitate

Tabel nr. 1 Indicatori de activitate

Indicatori de profitabilitate

Tabel nr. 2 Indicatori de profitabilitate

Indicatori de gestiune (eficiență operațională)

Tabel nr. 3 Indicatori de gestiune

Indicatori de lichiditate

Tabel nr. 4 Indicatori de lichiditate

Indicatori de solvabilitate

Tabel nr. 5 Indicatori de solvabilitate

Indicatori de analiză a perspectivei investiționale

Tabel nr. 6 Indicatori de analiză a perspectivei investiționale

Diverse aspecte privind particularități ale calculului, analizei și interpretării acestor indicatori la nivelul grupului de societăți „SINTEZA” vor fi prezentate în subcapitolul următor.

3.4.2. Particularități ala analizei financiare la nivelul grupului

Obiectivul situațiilor financiare este de a oferi informații despre poziția financiară, performanța și fluxurile de numerar ale unei entități sau grup, utile pentru o gamă largă de utilizatori în luarea deciziilor economice. Pentru a atinge acest obiectiv, situațiile financiare oferă informații despre: activele; datoriile; capitalurile proprii; veniturile și cheltuielile, inclusiv câștigurile și pierderile și fluxurile de numerar ale entității sau grupului respectiv. Volumul mare și complexitatea ridicată a informațiilor prezentate în situațiile financiare fac dificilă conturarea unei imagini clare privind situația prezentă și de perspectivă a entității, fără o prelucrare a informațiilor inițiale. În aceste condiții, prin analiza financiară a acestor documente se urmărește ca, pe baza unor prelucrări specifice și ținând cont de mediul politic, economic, social-cultural și tehnologic în care entitatea concurează și de strategia acesteia, să se realizeze evaluarea și prognozarea performanței și poziției financiare a entității.

Analiza situațiilor financiare ale grupurilor de societăți prezintă anumite aspecte particulare spre deosebire de analiza situațiilor financiare individuale, care derivă din particularitățile grupului ca entitate raportoare și a situațiilor financiare consolidate.

Analiza cifrei de afaceri

Indicatorul care reflectă dimensiunea activității unui grup de societăți este cifra de afaceri,

indicator ce reflectă volumul total al afacerilor unei entități sau unui gmp, evaluate la prețurile pieței. Cifra de afaceri netă, ca indicator reflectat în contul de profit și pierdere, cuprinde sumele rezultate din vânzarea de produse și furnizarea de servicii care se înscriu în activitatea curentă a entității, după deducerea reducerilor comerciale și a taxei pe valoarea adăugată, precum și a altor taxe legate direct de cifra de afaceri (OMFP nr. 3055/2009). Analiza structurală a cifrei de afaceri a unui grup poate fi realizată după mai multe criterii:

– structura după localizarea geografică a clienților – pune în evidență zonele de expansiune comercială;

– structura după proveniență geografică a producției – reflectă localizarea platformelor exportatoare ale grupului;

– structura pe produse sau mărci – evidențiază contribuția fiecăruia la creșterea grupului;

– structura pe piețe de desfacere și produse – reflectă contribuția cuplurilor piețe – produse la sporirea sau diminuarea activității grupului.

Informațiile obținute în urma acestei analize, corelate cu cele privind evoluția rezultatului și a cash-flow-ului din exploatare, pot contribui la luarea deciziilor cu privire la modul de alocare a resurselor de investiții în activitatea de producție și comercializare. De asemenea, analiza raportării pe segmente a unui grup, pe baza informațiilor prezentate în notele explicative la situațiile financiare, poate evidenția strategia corporativă a grupului, precum și importanța anumitor segmente în activitatea grupului respectiv. Pentru analistul financiar, informațiile privind raportarea pe segmente, conform IFRS 8 „Segmente operaționale”, sunt importante deoarece pe baza acestor informații se apreciază contribuția fiecărui produs sau fiecărei zone la activitatea entității, zonele de expansiune comercială, gradul de dependență a entității față de cererea dintr-o anumită zonă etc., aspecte care scot în evidență orientările strategice ale entității și fac posibilă anticiparea rentabilității viitoare a entității. Pentru companii, informația sectorială este percepută în unele cazuri ca având efecte negative, deoarece sunt obligate să comunice informații pe care ar prefera să le păstreze confidențiale. Unele companii încearcă să manipuleze anumite informații, pentru a disimnula anumite slăbiciuni sau a spori artificial rentabilitatea anumitor zone sau sectoare, ca de exemplu, repartizarea adecvată a cheltuielilor comune, prețuri de transfer speciale, facturarea de operațiuni realizate într-o anumită zonă geografică pe filialele localizate în altă zonă.

Din punct de vedere al analizei factoriale, evoluția cifrei de afaceri a unui grup poate fi explicată pe baza variației perimetrului de consolidare și a vânzărilor la nivelul perimetrului de consolidare anterior, potrivit modelului:

CA = CA' + CA" unde:

CA – cifra de afaceri a grupului;

CA' – cifra de afaceri a noilor firme intrate în perimetrul de consolidare, mai puțin cele puse în echivalență;

CA" – cifra de afaceri a firmelor care au făcut parte din perimetrul de consolidare în perioada luată ca bază de comparație, mai puțin cele puse în echivalență.

-lei-

Tabel nr. 7 Analiza Cifrei de afacere a Grupului „SINTEZA”

Figura nr. 3 Analiza Cifrei de afacere a Grupului „SINTEZA”

Din analiza cifrei de afaceri observăm ca aceasta este compusă din următoarele categorii de venituri: venituri din vânzarea produselor finite, venituri din vânzarea mărfurilor, venituri din locații și chirii, venituri din prestari de servicii, alte venituri (refacturări, produse reziduale).

Societatea nu a organizat componente care se angajează separat în activități de afaceri, elementele de venituri provenite din altă activitate decât cea de producție industrială având un caracter incidental.

Ponderea principală a activității o reprezintă activitatea de producție industrială, a cărei rezultat este examinat periodic de principalul factor decizional operațional.

Analizând evoluția acesteia pe cei 3 ani în care avem întocmite situații financiare consolidate observăm o creștere a CA cu 57, 56 % în 2012 și cu 23,69 % în 2013. Acceste creșteri au fost susținute de două linii de credit, destinate susținerii activității curente, prima garantată cu ipotecă asupra terenului și clădirilor amplasate în Oradea, sos. Borsului nr.35, cu garanție reală mobiliară asupra soldurilor creditoare ale conturilor firmei deschise la banca finanțatoare și cu cesiunea poliței de asigurare asupra bunurilor aduse în garanție, iar a doua garantată cu cu ipoteca asupra terenului și clădirilor amplasate în Oradea, str.Chimiei nr. 3 – 5, cu garanție reală mobiliară asupra soldurilor creditoare ale conturilor firmei deschise la banca finanțatoare.

Veniturile din vânzări ale SC Sinteza SA în relația cu societatea afiliată SC Chimprod SA provin din contravaloarea lunară a chiriei aferente spațiului utilizat în incinta platformei industriale, conform contractului de închiriere între părți.

Analiza performanțelor grupului pe baza valorii economice adăugate și a valorii de piață adăugate

Dintre metodele de analizã a performanțelor pe baza valorii create, cele mai cunoscute sunt cele bazate pe valoarea economică adăugată și valoarea de piața adăugată. Conceptele de valoare economică adăugată și valoare de piață adăugată au fost lansate de Cabinetul nord-american Stem-Steward, în prezent cele mai importante grupuri internaționale utilizând indicatorii pentru evaluarea performanțelor responsabililor de unități operaționale, respectiv urmărirea propriei credibilității buisiere.

Valoarea economică adăugată – Economic Value Added (EVA)

Spre deosebire de valoarea adăugată, indicator care exprimă creșterea de bogăție ce revine tuturor participanților la activitatea entității, valoarea economică adăugată exprimă partea de valoare creată ce revine acționarilor.

EVA reprezintă diferența dintre rezultatul operațional net, echivalentul rezultatului net generat de activitatea de exploatare (RNE) și costul capitalurilor investite (CCI).

EVA=RNE-CCI

EVA=RE(1 – i) – cmpc x CI

RNE= Rezultat din exploatare- ajustarea aferentă deductibilității dobânzilor(cheltuili financiare x 16%)- impozit pe profit

– costul capitalurilor proprii

– costul capitalurilor împrumutate

– partea din capitalurile investite finanțată de acționari

– partea din capitalurile investite finanțată de creditorii financiari

-lei-

Tabel nr. 8 Determinarea capitalului investitla nivelul Grupului „SINTEZA”

Determinarea costului capitalului propriu și împrumutat (valoare de piață)

-lei-

Tabel nr. 9 Determinarea costului capitalului propriu și împrumutat la nivelul Grupului „SINTEZA”

Notă:

Costul acțiunilor ordinare este format din costul unei investiții fără risc: 2013- 4%, 2012- 5%, 2011- 6%, și prima de risc pe piață: 2013-7%. 2012-8%, 2011-9%.

Costul datoriilor financiare- rata medie a dobânzii la credite: 2013-9,6% , 2012- 9,8%, 2011-10,3%.

Tabel nr. 10 Determinarea RNE, a costului mediu ponderat al capitalului (cmpc) și a costului capitalului investit la nivelul grupului „SINTEZA”

Noțiunea de rezultatul net din exploatare (rezultat din exploatare după impozit) consideră că întreprinderea nu este finanțată decât din fonduri proprii și deci nu are cheltuieli financiare, plătind un impozit numai pe rezultatul din exploatare. Aceasta permite separarea performanței din exploatare de performanța din activitatea financiară.

Capitalurile investite (CI) sau capitalurile angajate sunt asimilate cu investițiile aferente activității de exploatare, respectiv activele imobilizate nete și necesarul de fond de rulment Acestea sunt finanțate de acționari (capitalurile proprii – CPI) și creditori financiari (datorii financiare nete – DFn), caracteristica principală a fiind că are un cost.

CI = CPr + DFn

În literatura de specialitate se recomandă calculul EVA care reflectă performanța din punct de vedere al acționarilor, pe baza relației:

Performanța = Rezultat global – Costul capitalurilor proprii

Rezultatul global este orientat spre viitor, deoarece ia în considerare nu numai câștigurile realizate, ci și pe cele susceptibile a se obține în viitor. Costul capitalurilor proprii nu este recunoscut în contabilitatea financiară, ci doar în contabilitatea de gestiune, ceea ce creează idei false asupra adevăratei performanțe a unei entități.

Valoarea economică adăugată este un indicator util în aprecierea performanțelor grupurilor din următoarele considerente:

– este un instrument de ameliorare a gestiunii globale a entității, fiind un indicator relativ simplu ce poate fi utilizat ca instrument de gestiune internă, fără a se recurge la prezentarea rentabilității sub formă de rate;

– determină managementul la o mai bună gestiune a elementelor bilanțiere; indicatorul asigurând legătura dintre deciziile operaționale, deciziile de investiții și cele strategice, ținând cont de faptul că orice decizie afectează simultan costurile operaționale și costurile capitalului aferent;

– este un instrument de planificare strategică, permițând aprecierea fezabilității diferitelor proiecte sau strategii;

– poate fi o pârghie de motivare a managerilor și a personalului operațional, stând la baza sistemelor de remunerare;

– permite calcularea unei valori globale pentru acționari.

Limitele utilizării indicatorului EVA în măsurarea performanțelor se referă în principal la metodologia de calcul, neexistând un model standardizat, și la demersul de analiză care este unul pe termen scurt, putând afecta, în anumite condiții, raționamentele economice și financiare pe termen lung.

Valoarea de piață adăugată – Market Value Added (MVA)

Valoarea de piață adăugată de către o entitate în decursul unei perioade de timp reprezintă crearea de valoare externă și se determină prin compararea valorii de piață (VP) cu valoarea contabilă a capitalurilor investite (VC) ale unei entități sau grup.

MVA=VP-VC

Valoarea de piață (bursieră) va fi determinată prin multiplicarea cursului bursier al unei acțiuni cu numărul de acțiuni aflate în circulație. Valoarea contabilă a capitalurilor investite este reprezentată de capitalul propriu. Diferența existentă între valoarea de piață și valoarea contabilă este determinată în principal de așteptările investitorilor cu privire la dezvoltarea viitoare a entității sau grupului, valoarea de piață stabilindu-se pe baza fluxurilor viitoare de numerar, în timp ce valoarea contabilă reflectă costurile istorice ale activelor. Dacă valoarea economică adăugată permite aprecierea performanței interne a grupului, valoarea de piață adăugată măsoară performanța externă care evidențiază maniera în care o întreprindere este sancționată de către piată.

-lei-

Tabel nr. 11 Determinarea EVA și MVA la nivelul grupului „SINTEZA”

Figura nr. 4 Analiza EVA și VMA a Grupului „SINTEZA”

Dacă analiza s-ar fi redus doar la interpretarea indicatorilor de natură contabilă (RE, RF) concluzia„care ar fi reieșit era că grupul a înregistrat o creștere a profitului, a utilizat eficient capitalul investit și că randamentul capitalului propriu ar fi fost peste nivelul înregistrat de firmele din același sector economic din țările dezvoltate. Însă, introducând riscul în analiză, respectiv determinând valoarea economică adăugată ca surplus al rentabilității economice față de rata costului mediu ponderat al capitalului, constatăm că nu s-a înregistrat creare de valoare, grupul analizat a înregistrat doar pierdere.

Imperfecțiunile în determinarea cmpc determinate de faptul că Bursa de Valori București nu publică coeficientul beta (β) și schimbările PER-ului sunt foarte ridicate de la un an la altul conduc la faptul că diferențele de valoare între EVA și MVA sunt importante iar evoluția trendului a fost numai pozitivă.

Consider că în condițiile în care Bursa de Valori se va dezvolta, va spori și lichiditatea sa, iar informațiile publicate vor fi mult mai consistente, astfel încât ambii indicatori vor deveni simboluri importante pentru crearea de valoare în grup.”

Analiza indicatorilor de rezultate

Pentru analiza și interpretarea mărimii și evoluției rezultatelor unui grup, analistul financiar se confruntă cu o serie de dificultăți generate de particularitățile contabile și modul de prezentare a rezultatelor consolidate (prezentarea cheltuielilor după natură sau destinație, eterogenitatea în prezentarea distincției ordinar/extraordinar și curent/excepțional, tratamentul contabil al goodwill-ului), precum și de obstacolele întâlnite în analiza rezultatelor pe diviziune operațională, care să permită înțelegerea strategiei de dezvoltare și gestiune a componentelor portofoliului de activități.

Indicatorul ce măsoară performanța activității economice a unui gmp de societăți este rezultatul ansamblului consolidat, indicator ce poate fi calculat în următoarele moduri:

Rezultatul ansamblului consolidat =

= Rezultatul net al exercițiului + Rezultatul societăților puse în echivalență

= [( Rezultatul exploatării + Rezultatul financiar + Rezultatul extraordinar)- Impozit pe profit)] 

+Rezultatul societăților puse în echivalență

Rezultatul ansamblului consolidat = Rezultatul grupului + Rezultatul aferent participațiilor minoritare

Alt indicator care permite analiza rezultatelor, exprimând o informație concentrată, este rezultatul pe diviziune sectorială (zonă geografică sau sector de activitate). Analiza rezultatului pe zone geografice oferă informații privind influența reglementărilor legale cu privire la rezultat, factorii de risc la nivelul anumitor țări sau zone geografice, politica grupului cu privire la extinderea din punct de vedere geografic. Analiza rezultatului pe sectoare de activitate permite studiul factorilor de risc specifici fiecărui sector, al concurenței, al corelației dintre ponderea sectorului în total activitate și rezultatul degajat, diferențierea strategiilor și politicilor de rezultat pe sectoare de activitate.

Rezultatul pe acțiune (R/A) este unul dintre indicatorii cei mai des utilizați în analizele financiare întocmite pentru situațiile financiare ale întreprinderilor, cu precădere cele anglo-saxone, care poate opera ca bază de comparație a performanței financiare pentru întreprinderile listate care își desfășoară activitatea în cadrul aceluiași sector și poate fi un indicator complementar util în urmărirea creșterilor potențiale de câștig.

           
R/A = Rezultat net al exercițiului / Număr de acțiuni emise
Rezultatul pe acțiune = Profitul net al exercițiului / Numărul de acțiuni emise

-lei-

Tabel nr. 12 Analiza indicatorilor de reyultate a Grupului „SINTEZA”

Figura nr. 5 Analiza indicatorilor de rezultate a Grupului „SINTEZA”

Din analiza indicatorilor de rezultate observăm o creștere semnificativă a Rezultatului ansamblului consolidat în anul 2012, creștere bazată pe creșterea veniturilor în mod special a celor din exploatare într-un mod mai alert decât creșterea cheltuielilor, situație care în anul 2013 se schimbă. Diminuarea Rezultatul ansamblului consolidat cu 972.673 lei este susținută de creșterea cheltuielilor cu amortizarea și deprecierea imobilizărilor și a cheltuielilor financiare. Numărul de acțiuni al grupului (66.112.590) sunt acțiunile emise de societatea mamă, acestea fiind singurele cotate la Bursa de Valori București.

Analiza ratelor de rentabilitate

Ratele de rentabilitate sunt construite într-o manieră generală prin raportarea unui rezultat fie la un flux de activitate, fie la un stoc. Pentru analiza financiară, în funcție de varietatea indicatorilor implicați în calcul, prezintă importanță construirea unui sistem de rate operaționale care, prin structură și conținut, să constituie un instrument de lucru util, operațional și performant.

Pentru analiza rentabilității grupurilor de societăți se recomandă în principal utilizarea ratei rentabilității financiare, a ratei rentabilității economice și rata rentabilității comerciale.

1. Rata rentabilității financiare exprimă capacitatea capitalurilor proprii (sau a surselor proprii de finanțare a activității) de a genera rezultat și măsoară totodată capacitatea entității de a plăti dividende, reprezentând și un indicator determinant pentru decizia de investire pentru investitorii potențiali.

Analiza rentabilității financiare la nivelul grupului presupune o selectare mai atentă a criteriului de rentabilitate ce trebuie utilizat decât în cazul unei întreprinderi unice, din cauza existenței mai multor categorii de rezultat – rezultat net al ansamblului consolidat, rezultat net al societăților integrate global etc., existența a două categorii de asociați în cadrul grupului – majoritari și minoritari, precum și a două structuri contabile pe baza cărora se poate determina rentabilitatea financiară – bilanțul consolidat al grupului și bilanțul individual al societății-mamă. Astfel, în funcție de indicatorii de rezultate luați în calcul, rata rentabilității financiare poate fi determinată într-una din modalitățile:

– rentabilitatea financiară calculată pe baza rezultatului global, ca raport între rezultatul net al ansamblului consolidat (RNAC) și ansamblul capitalurilor proprii ce aparțin atât asociaților majoritari, cât și asociatilor minoritari – capitaluri proprii consolidate (CprAC)

În cazul societăților integrate global, relația poate fi scrisă astfel:

unde:

RNG – rezultatul net al grupului;

CprG – capitalurile proprii ale grupului;

lMrez – interese minoritare în rezultat;

lMCpr – interese minoritare în capitalurile proprii;

– rentabilitatea financiară calculată pe baza rezultatului societății-mamă (societății dominante), ca raport între rezultatul net al societății dominante (RNSD) și capitalurile proprii ale acesteia:

– rentabilitatea financiară calculată pe baza rezultatului ce revine asociatilor majoritari, ca raport între rezultatul net al grupului (RNG) și capitalurile proprii ale grupului (CprG), exclusiv interesele minoritare:

-lei-

Tabel nr. 13 Analiza rentabilității financiare a Grupului „SINTEZA”

Figura nr. 6 Analiza rentabilității financiare a Grupului „SINTEZA”

După cum am prezentat anterior evoluția rezultatului net al ansamblului consolidat și factorii care i-au influențat evoluția, avem de aface cu o situație asemanătoare și în determinarea rentabilității financiare, deoarece am optat pentru analiza indicatorului de rentabilitate financiară calculată pe baza rezultatului global (metoda de consolidare folosită de Grupul „SINTEZA” fiind metoda integrării globale).

Capacitatea capitalurilor proprii (sau a surselor proprii de finanțare a activității) a grupului de a genera rezultat își revine începând cu anul 2012 , an în care capitalurile cresc cu 41 % comparativ cu valoarea capitalurilor din anul 2011. Observăm astfel o creștere a încrederii acționarilor în activitatea grupului.

2. Rata rentabilității economice este frecvent întâlnită în două variante:

a. Rata rentabilității activelor – exprimă capacitatea mijloacelor economice (activelor) de a degaja rezultat, uzual luându-se în calcul rezultatul exploatării sau rezultatul înaintea plății dobânzilor și a impozitelor (EBIT) și activul total:

unde:

REAC – rentabilitatea economică a ansamblului consolidate;

REC – rezultatul exploatării consolidat, format din rezultatul exploatării societății-mamă și din rezultatul exploatării societăților consolidate prin metoda integrării globale și/sau proporționale;

ATCC – activul total consolidat corectat, format din totalul elementelor de activ din bilanțul consolidat, corectat cu titlurile deținute și împrumuturile acordate societăților puse în echivalentă și societăților neconsolidate (din afara perimetrului de consolidare).

Rata rentabilității economice a activelor este considerată un indicator mai relevant pentru aprecierea performanței entității și pentru efectuarea de comparații între entitățile din cadrul aceluiași domeniu de activitate sau între sectoare de activitate, reflectând randamentul întregului capital investit, fără a ține cont de structura de finanțare a entității.

b. Rata rentabilității capitalului permanent sau angajat – exprimă randamentul capitalului angajat pe termen lung de către proprietari și creditori sau capacitatea entității de a remunera furnizorii de capital permanent, calculându-se ca raport între rezultatul brut (RB) sau rezultatul înaintea plății dobânzilor și a impozitelor (EBIT) și activele totale (At) sau capitalurile permanente ale entității (Cpm).

În vederea realizării analizelor de tendință a rentabilității economice sau a analizelor comparative între grupuri cu privire la aprecierea performanțelor curente și de viitor ale grupurilor ce operează în mai multe domenii de activitate sau în mai multe regiuni geografice, este utilă o defalcare a acestor calcule la nivelul segmentelor operaționale și geografice pentru grupurile respective. Prin analiza în timp și spațiu a acestor rate de rentabilitate calculate la nivel de segment pot fi evidențiate segmentele performante și cele neperformante ale unui grup și impactul asupra performanței globale a grupului. Trebuie totuși ținut seama de faptul că anumite active sau datorii nu pot fi clar alocate unui anumit segment, deoarece contribuie la realizarea activității grupului, în ansamblul său.

-lei-

Tabel nr. 14 Analiza rentabilității activelor a Grupului „SINTEZA”

Figura nr. 7 Analiza rentabilității activelor a Grupului „SINTEZA”

Analizând Rata rentabilității activelor și Rata rentabilității capitalului permanent observăm o creștere a acestor rate începând cu anul 2012 datorată creșterii rezultatului brut al activității grupului, respectiv creșterea rezultatului exploatării consolidat. În anul 2013 Grupul se situează în situația în care atât activul total cât și capitalurile permanente nu reușesc să genereze un rezultat măcar la nivelul anului anterior, acest fapt datorându-se contractării de noi împrumuturi pe termen lung, de creșterea creanțelor comerciale și a stocurilor.

3. Rata rentabilității comerciale exprimă capacitatea entității de a genera profit, caracterizând eficiența activității comerciale și competitivitatea produselor și serviciilor entității, reflectată prin politica de prețuri. Cele mai uzuale rate ale rentabilității comerciale folosite în analiză sunt:

– rata marjei brute a profitului;

– rata marjei nete a profitului;

– rata marjei brute a profitului din exploatare.

În cazul analizei în dinamică a ratelor rentabilității comerciale în cazul grupurilor, trebuie avut în vedere impactul modificării ansamblului consolidat asupra acestor rate, deoarece rezultatele unor entități achiziționate sau vândute pot afecta semnificativ rentabilitatea comercială a grupului.

În cazul analizei comparative a ratelor rentabilității comerciale, trebuie să se țină seama de domeniul în care își desfășoară activitatea grupurile analizate, de mărimea și structura grupurilor, de poziția deținută pe piață și de strategia de afaceri a acestora. Se impune, de asemenea, analiza ratelor rentabilității comerciale pe segmente operaționale sau zone geografice, analiza raportării pe segmente.

-lei-

Tabel nr. 15 Analiza rentabilității comerciale a Grupului „SINTEZA”

Figura nr. 8 Analiza rentabilității comerciale a Grupului „SINTEZA”

Analiza indicatorilor de gestiune (eficiență operațională) a grupului

Eficiența gestiunii activelor este determinată în mod tradițional prin intermediul vitezei de rotație a activelor, care se exprimă prin numărul de rotații sau durata în zile a unei rotații a elementelor respective și evidențiază modul de transformare a activelor în lichidități, ca urmare a participării lor la circuitul economic.

Analiza este de regulă detaliată pe elemente componente de activ cu un grad mai ridicat de specificitate, astfel că viteza de rotație poate fi apreciată separat pe elemente.

În analiza vitezei de rotație a diferitelor elemente ale bilanțului consolidat, trebuie să se țină seama de următoarele aspecte:

– în cazul grupurilor, valorile obținute exprimă numărul de rotații sau durata în zile a unei rotații, de la intrarea în și până la ieșirea din perimetrul consolidat, nefiind luate în considerare operațiunile intragrup. Astfel, dacă au loc transferuri frecvente de stocuri între societățile grupului, viteza de rotație a stocurilor la nivelul grupului, exprimată prin număr de rotații, va fi mai scăzută decât vitezele de rotație calculate separat la nivelul societăților grupului, în special ca urmare a eliminării cifrei de afaceri intragrup;

– relevanța indicatorilor de eficiență a gestiunii activelor, calculați la nivelul ansamblului consolidate, depinde de omogenitatea activităților desfășurate la nivelul grupului, vitezele de rotații medii putând diferi semnificativ pe domenii de activitate.

-lei-

Tabel nr. 16 Analiza indicatorilor de gestiune a Grupului „SINTEZA”

Figura nr. 9 Analiza indicatorilor de gestiune a activelor totale, fixe și a capitalurilor proprii a Grupului „SINTEZA”

Figura nr. 10 Analiza duratei de rotație a stocurilor și de încasare a clienților, respectiv de plată a datoriilor Grupului „SINTEZA”

Realizând o analiză gestiune a activelor totale, fixe și a capitalurilor proprii la nivelul grupului observăm o accelerare a vitezei de rotație concretizată în creșterea numărului de rotații, datorată de obținerea unei cifre de afaceri mai mari la un consum dat de resurse. Abilitatea cu care managementul știe să obțină foloase (rezultate) uzând de mijloacele de care dispune crește de la un an la altul, procentele indicatorilor de viteză de rotație a activelor totale, fixe și a capitalurilor proprii la nivelul grupului crescând într-un ritm alert.

Reușind să sporească CA prin creșterea investițiilor și a calității produselor oferite, grupul își diminuează semnificativ duratele de rotație a stocurilor respectiv de încasare a clienților. Durata de rotație a stocurilor scade cu 9 zile în anul 2013 comparativ cu anul 2011, evidențiin astfel un nivel al producției crescut și eficient. Durata de încasare a clienților scade cu 31 de zile, grupul beneficiind de avantajul încasării creanțelor într-un timp mai scurt si posibilitatea folosirii disponibilităților financiare pentru acoperirea datoriilor. Deși durata de încasare a creanțelor scade, durata de plată a furnizorilor crește, fapt generat de o capacitate de îndatorare foarte ridicată ce vitregește grupul în ceea ce privește capacitatea de indeplinire a plăților către furnizori.

Analiza echilibrului financiar

Analiza echilibrului financiar se realizează atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, prin prisma modului de realizare a acestuia și a consecințelor în planul lichidității, solvabilității și a riscului de faliment.

În ceea ce privește analiza ratelor de lichiditate, în cazul grupurilor de societăți ce operează în mai multe domenii de activitate este mai greu de stabilit un nivel optim al acestora. O valoare apreciată ca satisfăcătoare a lichidității la nivelul grupului poate ascunde valori scăzute ale lichidității pentru unele societăți din cadrul acestuia. De asemenea, trebuie să se țină seama de modul de organizare a managementului lichidităților: fie la nivelul societăților grupului, când fiecare societate urmărește asigurarea resurselor necesare achitării datoriilor pe termen scurt, fie la nivelul întregului ansamblu consolidat, astfel încât necesarul de lichidități al unei societăți membre la un moment dat să fie asigurat centralizat. În primul caz sunt mai relevante ratele de lichiditate calculate pentru diferitele societăți consolidate, în timp ce în al doilea caz sunt mai relevante ratele de lichiditate calculate la nivelul grupului.

Aprecierea indicatorilor de solvabilitate trebuie realizată ținând cont de domeniul de activitate și de modul de finanțare a economiilor în cadrul cărora activează entitatea, astfel că în cazul grupurilor multinaționale este mai dificil de

stabilit un nivel optim pentru acești indicatori. În cazul situațiilor financiare consolidate, raportul dintre capitalurile proprii și datorii este influențat și de:

– procesul de consolidare, în sensul că datoriile societății-mamă sunt cumulate cu datoriile filialelor, în timp ce capitalul social al filialelor este eliminat în procesul de consolidare;

– eliminarea rezultatelor intragrup, cu efect negativ asupra capitalurilor proprii ale grupului;

– modul în care sunt tratate interesele minoritare de analiștii financiari, acestea putând fi incluse în diferite accepțiuni la capitaluri proprii sau la datorii;

– politica de finanțare extrabilanțieră a unor grupuri-entități cu scop special, al căror scop este de a elimina anumite datorii din bilanțul consolidat al sponsorului, îmbunătățind astfel în mod artificial anumiți indicatori.

Analiza riscului de faliment poate fi realizată prin diferite metode: metode patrimoniale, metode statistice, metode manageriale, metode de strategie competiționale, metode combinate, cele mai utilizate fiind metodele statistice bazate pe funcții scor. În cadrul acestei analize trebuie avut în vedere faptul că grupul, nedispunând de personalitate juridică, nu poate face obiectul falimentului, doar societățile din cadrul grupului, fiind importantă analiza echilibrului financiar la nivelul societăților componente ale grupului. Incapacitatea de plată a uneia dintre firmele grupului poate genera dificultăți financiare pentru alte societăți ale grupului respectiv: falimentul unei filiale determină pierderi din creanțe pentru societățile grupului la care aceasta avea datorii, de asemenea putând fi destabilizate financiar și societățile membre ale grupului care au garantat creditele acordate de bănci societății în dificultate.

În literatura de specialitate se apreciază că analiza modernă a echilibrului financiar al grupului se bazează pe conceptele de activ economic, fonduri proprii și îndatorarea netă, astfel că echilibrul financiar poate fi apreciat pe baza:

– variației activului economic, format din active imobilizate nete și nevoia de fond de rulment, care în cazul creșterii exprimă o nevoie de finanțare, iar în cazul descreșterii o resursă;

– capacității de acumulare de fonduri proprii;

– nivelului maxim al îndatorării nete.

Se consideră că analiza echilibrului financiar la nivelul unui grup de societăți este axată pe aprecierea importanței și limitelor îndatorării financiare, recomandându-se utilizarea următoarelor rate:

1. Rata îndatorării financiare (rif) – indicator ce evidențiază gradul de acoperire a datoriilor financiare pe seama capitalurilor proprii:

Îndatorarea netă = Datorii financiare – (Investiții financiare + Disponibilități)

Această rată trebuie să fie mai mică decât 1, în acest caz, datoriile financiare totale fiind acoperite din capitaluri proprii.

2. Durata medie de rambursare a datoriilor financiare (drDf) – indicator ce exprimă perioada în care datoriile financiare pot fi rambursate pe seama capacității de autofinanțare, în cazul în care aceasta ar fi alocată în totalitate acestui scop:

Valoarea normală a indicatorului este cuprinsă între 3 și 5 (ani), în funcție de intensitatea capitalizării sectorului de activitate.

3. Ponderea cheltuielilor cu dobânzile – în excedentul brut al exploatarii (PCD) — arată în ce măsură EBE este utilizat pentru acoperirea cheltuielilor cu dobânzile.

Este considerată normală o valoare a indicatorului sub 33%.

Un alt indicator capătă o importanță sporită în analiza grupurilor, și anume „Capacitatea de mobilizare a resurselor" (CMR) numit și „trezoreria de război" – care reflectă valoarea datoriilor financiare care poate fi împrumutată pentru finanțarea activităților.

CMR = Capitaluri proprii – Îndatorarea netă

Deoarece în majoritatea cazurilor societățile-mamă sunt cotate la bursă, grupurile au o mai mare capacitate de a atrage împrumuturi și de a mări capitalurile proprii prin emisiune de acțiuni cu grad ridicat de lichiditate decât o întreprindere.

-lei-

Tabel nr. 17 Analiza echilibrului financiar a Grupului „SINTEZA”

Din analiza indicatorilor echilibrului financiar rezultă o capacitate ridicată a grupului de acoperire a datoriilor financiare din capitalurile proprii și a cheltuielilor cu dobânzile din Excedentul Brut din exploatare, indicatori care se situează în limitele admise.

Analiza perspectivei investiționale a grupului

Pe lângă indicatorii financiari privind performanța, eficiența gestiunii activelor și echilibrului financiar, care oferă informații utile privind aprecierea perspectivei investiționale, au fost dezvoltați o serie de indicatori specifici, rate bursiere, care urmăresc să evidențieze potențialul de câștig oferit de acțiunile diferitelor entități.

Aceste rate pot fi împărțite în rate bursiere de creștere și rate bursiere de dividend. Ratele bursiere de creștere, calculate la nivelul grupului, înregistrează valori mai scăzute în raport cu ratele calculate la nivelul societății-mamă, deoarece pun în relație informații legate de acțiunile societății-mamă cu informații referitoare la poziția financiară și performanțele grupului. De asemenea, în cazul grupurilor, ratele bursiere de dividend reflectă doar politica societății-mamă cu privire la distribuirile din profit către acționarii săi și înregistrează, de asemenea, valori diferite față de ratele calculate pentru societatea-mamă, rezultatul consolidat atribuibil acționarilor majoritari fiind diferit de rezultatul societății-mamă.

-lei-

Tabel nr. 18 Analiza perspectivei investiționale a Grupului „SINTEZA”

Figura nr. 12 Analiza perspectivei investiționale a Grupului „SINTEZA”

Analiza situației nete

Situația netă a unui grup de societăți se stabilește în același mod ca și în cazul întreprinderilor individuale, ca diferență între activele totale și datoriile totale, ținând cont de faptul că valoarea titlurilor de participare deținute la societățile din perimetrul de consolidare este înlocuită cu cota-parte din capitalurile proprii ale acestor societăți deținută de societatea-mamă, conform relației de calcul:

SNG = (ATSm – DTSm) – TPPc + CPPc = (ATSm – DTSm) + (CPPc – TPPc) = (ATSm – DTSm) + [(CPig + CPip + CPpe ) – (TPig + TPip + TPpe) = (ATSm – DTSm) + [(CPig – TPig ) + (CPip – TPip ) + (CPpe – TPpe) = SNSm + VTPig + VTPip + VTPpe

unde:

SNG – situația netă a grupului de societăți;

ATSm – activul total al bilanțului societății-mamă;

DTSm – datoriile totale din bilanțul societății-mamă;

TPPc – titlurile de participare ale societății-mamă la societățile din perimetrul de consolidare, formate din titlurile de participare la societățile integrate global (TPig), titlurile de participare la societățile integrate proporțional (TPip) și titlurile de participare la societățile puse în echivalență (TPpe);

CPPc – cota-parte din capitalurile proprii ale societăților din perimetrul de consolidare deținută de societatea-mamă, formată din cota-parte din capitalurile proprii ale societăților integrate global (CPig), cota-parte din capitalurile proprii ale societăților integrate proporțional (CPip) și cota-parte din capitalurile proprii ale societăților puse în echivalență (CPpe), deținute de societatea-mamă;

SNSm – situația netă a societății-mamă;

VTPig – modificarea valorii titlurilor integrate global;

VTPip – modificarea valorii titlurilor integrate proporțional;

VTPpe – modificarea valorii titlurilor puse în echivalență.

Pe baza situației nete a unui grup de societăți poate fi determinat indicatorul Valoarea contabilă a unei acțiuni emise de societatea-mamă (Book Value per Share)- VCASm, ca raport între situația netă a grupului de societăți și numărul de acțiuni al societății-mamă (Na).

Diferența între valoarea de piață și valoarea contabilă a unei acțiuni se reflectă în valoarea adăugată de piață (MVA = Market Value Added).

-lei-

Tabel nr. 19 Analiza situației nete a Grupului „SINTEZA”

Figura nr. 13 Analiza situației nete a Grupului „SINTEZA”

Analiza fluxurilor de trezorerie

Pentru o mai bună apreciere a performanțelor grupului, se impune completarea analizei informațiilor pe bază de rezultat cu analiza pe baza tabloului de flux, acesta asigurând o reprezentare dinamică a situației financiare. Situația fluxurilor de numerar reprezintă un document important pentru analiza evoluției situației financiare a unei entități, justificând proveniența resurselor și modul de utilizare a acestora. Chiar dacă pe plan internațional nu a fost impus un anumit model, oferindu-se doar exemple de tablouri ale fluxurilor de trezorerie, faptul că IAS 7 „Situația fluxurilor de trezorerie" impune furnizarea de informații cu privire la mișcările de numerar ale unei entități, prin intermediul situației fluxurilor de numerar constituie un aspect pozitiv, din punct de vedere al analistului.

O entitate prezintă fluxurile sale de numerar din activitățile de exploatare, investiție și finanțare într-o manieră care corespunde cel mai bine activității sale. Clasificarea în funcție de activități furnizează informații ce permit analistului financiar să stabilească impactul respectivelor activități asupra poziției financiare a entității, relațiile ce apar între activitățile respective, precum și valoarea numerarului și a echivalentelor de numerar. Analistul trebuie să țină seama de modalitatea de prezentare a fluxurilor de exploatare, respectiv metoda directă, preferabilă de utilizator deoarece permite determinarea ansamblului mișcărilor de trezorerie, sau metoda indirectă, care răspunde doar problemei variației nete a activelor și datoriilor de exploatare, dar mai ușor de utilizat.

IAS 7 evidențiază distinct fluxurile de numerar ce provin din activități de exploatare, de investiții și de finanțare, cu excepția dobânzilor, dividendelor și impozitului pe profit.

– Dobânzile și dividendele plătite pot fi incluse la fluxuri de exploatare deoarece intră în determinarea profitului net sau a pierderii nete sau de finanțare deoarece reprezintă costuri ale atragerii surselor de finanțare, iar dobânzile și dividendele încasate -la fluxuri de exploatare sau de investiții.

– Fluxurile de numerar provenite din impozitul pe profit vor fi prezentate separat și vor fi clasificate drept fluxuri de numerar din activități de exploatare, cu excepția situației în care ele pot fi alocate în mod specific activităților de finanțare și investiție. Această soluție se explică prin faptul că fluxurile de numerar aferente impozitelor respective sunt, adesea, imposibil de alocat și pot apărea într-o perioadă diferită de cea a fluxurilor de numerar aferente tranzacției de bază.

Analiza fluxurilor de trezorerie la nivelul grupului de societăți presupune construirea tabloului fluxurilor de trezorerie consolidat, supus acelorași reguli de întocmire ca și pentru o întreprindere individuală. Cu toate acestea, la întocmirea și analiza tabloului fluxului de trezorerie consolidat trebuie să se țină cont de anumite aspecte particulare, referitoare la:

– fluxurile de trezorerie ale societăților consolidate sunt integrate în tabloul fluxurilor de trezorerie consolidate, ținându-se cont de metoda de consolidare utilizată;

– fluxurile de trezorerie aferente achiziționărilor și vânzărilor de filiale trebuie prezentate separat în categoria fluxurilor generate de activitățile de investiții, o serie de alte informații referitoare la acestea trebuind prezentate în anexele la situațiile financiare consolidate;

– efectele variației cursurilor de schimb asupra tranzacțiilor efectuate în monedă străină și conversiei conturilor filialelor străine sunt prezentate, de asemenea, la o rubrică distinctă, intitulată „Incidențele variației cursurilor de schimb ”, dar nefiind vorba de un flux efectiv de trezorerie și nefiind partajată pe operații de exploatare, investiții și finanțare, interpretarea acesteia nu este lipsită de dificultăți.

Prin analiza fluxurilor de trezorerie se urmărește aprecierea capacității grupului de a-și respecta angajamentele și de a plăti dividende și a eventualelor distorsiuni între rezultatul contabil și fluxurile de trezorerie corespondente, explicarea cauzelor ce au generat anumite fluxuri de lichidități și identificarea activităților cărora acestea le aparțin, putându-se emite aprecieri asupra strategiei de dezvoltare și a viabilității grupului. Analiza tabloului fluxurilor de trezorerie are și un caracter previzional, aceasta permițând evaluarea capacității grupului de a produce lichidități și fundamentarea deciziilor de finanțare și de investiții.

Pe baza capacității grupului de a genera fluxuri de trezorerie pozitive din activitățile de exploatare se apreciază solvabilitate, flexibilitatea și performanța financiară a acestuia. Pot fi utilizate, de asemenea, rate construite pe baza fluxurilor de trezorerie și a elementelor din bilanț și contul de profit și pierdere, care au o valoare informațională mai ridicată decât indicatorii calculați numai pe baza informațiilor oferite de celelalte componente ale situațiilor financiare consolidate.

Printre ratele cel mai frecvent utilizate se regăsesc:

rate de apreciere a solvabilității și riscului de faliment, calculate ca raport între fluxul net de trezorerie generat de activitățile de exploatare și cifra de afaceri, datoriile pe termen scurt sau dobânzile plătite.

Fluxul net de trezorerie (Δ TN) rezultă din variația în valori absolute a trezoreriei nete de la un an la altul, reprezentând fluxul monetar net, respectiv fluxul de numerar degajat din activitatea firmei pe parcursul unui exercițiu financiar (cash-flow).

Δ TN = TN1 – TN0

TN1 – trezoreria netă la sfârșitul exercițiului;

TN0 – trezoreria netă la începutul exercițiului.

Excedentul (deficitul) de trezorerie al exploatării reprezintă expresia trezoreriei generate sau consumate în cursul exercițiului financiar de operațiile privind exploatarea, putându-se calcula ca și diferență între încasări din exploatare și plăți aferente exploatării.

rate de apreciere a sănătății financiare a entității și a capacității acesteia de a face față angajamentelor financiare, determinate ca raport între fluxul net de trezorerie generat de activitățile de exploatare și datoriile financiare sau total datorii;

rate de apreciere a capacității entității de a-și finanța propria dezvoltare, calculate ca raport între fluxul net de trezorerie generat de activitățile de exploatare și fluxul de investiții cu caracter industrial sau fluxul total generat de operațiile de investiții.

-lei-

Tabel nr. 20 Analiza fluxurilor de trezorerie a Grupului „SINTEZA”

Figura nr. 14 Analiza fluxurilor de trezorerie a Grupului „SINTEZA”

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE