Analiza Evolutiei Pib Si Pnb Si Implicatiile Asupra Economiei Reale din Romania

Analiza evoluției PIB și PNB și implicațiile asupra economiei reale din România

CUPRINS

INTRODUCERE

Cap. I Aspecte generaliste legate de macroeconomie

I.1 Obiective și precepte ale macroeconomiei

I.2 Problemele centrale ale macroeconomiei

I. 3 Efecte ale macroeconomiei. Indicatori macroeconomici

I.3.1 Noțiunea de “Produs Intern Brut”

I.3.2 Noțiunea de “Produs Național Brut”

I.3.3 Raportul PIB – PNB

Cap. II Parcursul Produsului Intern Brut după anul 2007

II.1 Studierea evoluției Produsului Intern Brut pentru perioada 2008 – 2012

II.2 Preconizări pentru perioada 2016 – 2018

CONCLUZII. PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Produsul intern brut reprezintă un indicator macroeconomic foarte important, în primă instanță, prin rolul pe care îl are și anume acela de a sintetiza evoluția cantitativă și calitativă înregistrată de economia unei țări într-o anumită perioadă de timp. Dacă s-ar realiza o comparație a acestui indicator obținut în ultimii ani de România, cu cel realizat de țările europene, situația s-ar prezenta nefavorabilă pentru țara noastră întrucât aceasta se situează pe unul dintre ultimele locuri. O motivare, în acest sens, stă în decalajul existent în nivelul de dezvoltare economică.

Situația nu este foarte diferită nici în cazul în care s-ar compara nivelul PIB-ului realizat în România cu același indicator obținut de anumite țări din centrul și estul Europei, ce au pășit în tranziție odată cu țara noastră.

Analiza evoluției economice a României se efectuează pe baza studiului unor date care acoperă și evidențiază, la nivel macroeconomic, stadiul de dezvoltare a țării. În această analiză se va ține cont de elemente utile în caracterizarea fluctuațiilor înregistrate de Produsul Intern Brut al României în perioada cercetată, respectiv 2008 – 2012. Astfel, este necesară cunoașterea și înțelegerea PIB – ului nominal, exprimat în aceeași monedă, forma uzuală de comparație a produsului intern brut al țărilor sau al regiunilor.

Acesta reflectă suma valorii adăugate brute a tuturor bunurilor economice create în țară, bunuri evaluate în prețurile actuale ale pieței. Dezavantajul primordial este că prin modificări ale valorii banilor, respectiv ale puterii lor de cumpărare, PIB reflectă în mod denaturat nivelul de dezvoltare al economiei. În acest context, trebuie evidențiată importanța deflatorului PIB, indicator care evidențiază influența dinamicii prețurilor asupra evoluției PIB.

Lucrarea de față presupune o analiză individuală a evoluției Produsului Intern Brut, analiză de natură să reliefeze situația macroeconomică în care România se află. De asemenea, își propune o prezentare complexă a evoluției PIB-ului României după 2007 prin conturarea unor posibile cauze de scădere sau de creștere a acestuia și interpretarea, totodată, a efectelor variațiilor acestui indicator macroeconomic.

CAP. I Aspecte generaliste legate de macroeconomie

Parte semnificativă a științelor economice, macroeconomia lucrează cu mărimi agregate analizând comportamente economice generaliste precum oscilațiile conjuncturale, venitul total, rata inflației sau gradul de ocupare al forței de muncă, acestea spre deosebire de microeconomie (ce se ocupă cu studiul comportamentului economic al firmei, al consumatorilor și al chestiunii divizării bunurilor limitate și a venitului limitat). Prin latura macroeconomică se încearcă găsirea unor motivații pentru acele oscilații, a factorilor de control relevanți și, totodată, să evidențieze simbiozele dintre aceștia.

Rolul statului în contextul economic reprezintă centrul atenției teoriilor macroeconomice, teorii din care reies diverse cereri de care politica economică ar trebui să aibă grijă. În contextul dat, prin schimbări ce vizează impozitele, dobânzile sau alte cereri ale statului (scopuri conturate politic), alte scopuri sunt urmărite a fi îndeplinite, scopuri precum evoluția economică, stabilitatea nivelului prețurilor sau gradul de ocupare completă a forței de muncă. Elementele macroeconomice au o importanță primordială în procesul politic de legitimare, întrucât pot fi traduse de alegători sub forma unui indiciu în ceea ce privește calitatea muncii Guvernului.

Economia oricărei țări se identifică într-un sistem multidiversificat, în sensul exercitării multitudinii de tranzacții și operații de către actorii economici care consumă, care produc, care distribuie și care finanțează servicii și/sau bunuri. Acești participanți identificați prin termenul de „unități rezidente” pot sau nu să aibă naționalitatea respectivului stat și, de asemenea, pot sau nu să fie prezenți pe teritoriul statului respectiv în momentele în care tranzacțiile și operațiile economice au loc.

Trăsături primordiale ale lumii în care trăim le constituie interdependența și individualismul agenților economici în întreprinderea acțiunilor economice. Cu toate că activitățile de tip economic au loc în sfere diverse conturate de condiții naturale, economice, politice sau tehnico – științifice, acestea se desfășoară într-o atmosferă de interacțiune și de unitate. În acest context, principalul obiectiv al macroeconomiei este de a studia economia sub forma unui tot unitar, implicând chestiunile de ordin teoretic și practic observate prin viziunea agenților economici agregați.

Macroeconomia nu se axează pe atenția sporită asupra detaliilor ce țin de procesele și fenomenele economice (de pildă, pe producția unui bun în raport cu producția altuia sau pe costul unui produs raportat la costul celui de-al doilea produs) ci se identifică într-un cadru de ansamblu al economiei; interesul cade, în mod expres, pe interacțiunea părților componente și pe tehnicile prin care acestea ele se influențează reciproc.

Variabilele pe care macroeconomia le are în vedere sunt nivelul universal al prețurilor, venitul național și producția, nivelul circulației monetare, ocuparea și neocuparea, economiile totale, consumul total, s.a.. Cu alte cuvinte, variabilele de care se ocupă macroeconomia sunt agregatele economice

I.1 Obiective și precepte ale macroeconomiei

Teoria macroeconomică se ocupă, pe de o parte, de studierea economiei pe plan național și economiei pe plan mondial și, pe de altă parte, de maniera în care se formează și în care evoluează variabilele macroeconomice. Scopul pe care teoria macroeconomică îl are în vedere spre atingere este surprinderea, pe de o parte și explicarea, pe de altă parte, a intercondiționărilor dintre agenții economici și piețe dar și conceperea unui mecanism care să evidențieze modul în care economia națională funcționează (prin cursul de schimb, prin prețuri, prin folosirea mondială a forței de muncă, prin venituri, prin PIB sau prin producție). Totodată, teoria macroeconomică se ocupă și de analiza consecințelor pe care acțiunile de reglementare ale puterii publice (respectiv deficitul public, impozitele sau cheltuielile publice) le au asupra veniturilor totale și totalității locurilor de muncă.

Există două tipuri de macroeconomie: deschise mari și deschise mici. O mare parte din specialiști împart, în aceste condiții, statele în funcție de modul în care se situează pe piețele financiare și monetare globale.

Nucleul macroeconomiei se bazează pe cinci principii.

Primul principiu presupune fluctuarea PIB-ului real în jurul unui trend crescător în majoritatea economiilor. Acest trend ascendent este conturat de oferte ale economiei (ilustrate prin factorii de producție și productivitatea folosirii acestora). Fluctuațiile PIB-ului real în jurul propriului trend, apare sub forma unei consecințe a schimbărilor pe latura de cerere a economiei;

Al doilea principiu constă în accelerarea evoluției monetare specifică pe termen lung doar în creșterea inflației, fără nici un efect în direcția reducerii ratei șomajului. Principiul se validează prin studiile empirice prin care se concluzionează că ratele relativ ridicate ale inflației au un impact negativ asupra trendului ascendent pe termen lung al PIB-ului real. Principiul aplicat pe politica monetară susține că este imperios ca Banca Centrală să-și asume și să urmărească permanent atingerea unui obiectiv legat de rață inflației pe termen lung;

Prin cel de-al treilea principiu se acceptă compromisul pe termen scurt între șomaj și inflație. Controverse există, mai ales de natură empirică în ceea ce privește raportul politicii fiscale în raport cu cea monetară. Cu alte cuvinte, politicile macroeconomice trebuie să stabilizeze rata cererii agregate nominale spre diminuarea fluctuațiilor inflației și PIB-ului real;

Al patrulea principiu susține că un factor al efectului politicilor macroeconomice sunt anticipațiile. Acestea răspund la schimbările politicilor macroeconomice influențând consecințele acestora. Principiul conturează importanța credibilității. Astfel, dacă politicile macroeconomice sunt credibile, costul pe termen scurt al dezinflației este mai scăzut;

Al cincilea principiu surprinde încadrarea politicilor macroeconomice într-un proces sistematic bazat pe norme. În domeniul politicii fiscale, principiul susține că rolul stabilizator al acestui tip de politică este acceptat cu atenție. În condiții de incertitudine, normele indiferent de tipul lor, se identifică în repere folositoare ale politicii macroeconomice.

I.2 Problemele centrale ale macroeconomiei

Când macroeconomia este adusă în discuție se vorbește, involuntar și despre dezbaterile contradictorii care au contribuit la conturarea ideii că macroeconomia este solicitată de tabere de economiști care nu au nicio legătură unele cu altele. Astăzi, se consideră că principiile fundamentale pe baza cărora controversele sunt reduse pot reprezenta un nucleu al macroeconomiei cu relevanță atât teoretică cât și practică.

Scăderea sau creșterea nivelului de trai, inflația, creșterea economică sau șomajul reprezintă termeni folosiți de reprezentanții instituțiilor publice ai oricărui stat. Guvernele iau măsuri pentru stoparea fenomenelor economice nefavorabile și, totodată, pentru amplificarea efectelor benefice ale acestor fenomene.

Astăzi, principalele dificultăți pe care macroeconomia le are sunt dezechilibrul balanței de plăți și deficitul bugetar, inflația, nivelul de trai și șomajul.

Dezechilibrul balanței de plăți se identifică într-o problemă macroeconomică de actualitate în situația integrării și a regionalizării. Crearea și deturnarea fluxurilor reale și a fluxurilor monetare pe plan internațional conduce la intrări și ieșiri de monedă străină diferite în state diferite.

Deficitul bugetar este dezechilibrul dintre veniturile și cheltuielile statului, în sens defavorabil în ceea ce privește veniturile (acestea sunt sunt mai mici decât cheltuielile). Deficitul bugetar s-a intensificat după cel de-al doilea război mondial, în acest context, unele țări aflându-se în imposibilitatea de a își plăti datoriile externe. Astfel, respectivele state s-au văzut nevoite să reducă consumul intern (este și situația României), sau să facă presiuni pentru reeșalonarea datoriei externe.

Inflația reprezintă o problemă macroeconomică, în condițiile în care erodează puterea de cumpărare a agenților economici. În acest context, veniturile agenților economici au o putere de cumpărare din ce în ce mai scăzută și un nivel de trai plasat pe aceeași filieră, drept consecință. Inflația este un fenomen economic care, în ultimii zeci de ani a cunoscut o expansiune pe plan global. Niciun stat nu este absolvit de dezechilibrul monetaro – material.

Cauzele și consecințele inflației

Inflația se produce din următoarele motive:

Emisiunea excesivă de monedă peste oferta reală de bunuri și servicii; acest aspect presupune un “surplus de cerere” și, implicit, creșterea prețurilor.

Excedentul de cerere (cunoscut și sub numele de „inflație prin cerere”); apare din cauza creșterii cererii, în contextul în care oferta se plasează în urma cererii sau se micșorează. Creșterea poate spori și în condițiile în care masa monetară rămâne neschimbată, mai exact când:
e absolvit de dezechilibrul monetaro – material.

Cauzele și consecințele inflației

Inflația se produce din următoarele motive:

Emisiunea excesivă de monedă peste oferta reală de bunuri și servicii; acest aspect presupune un “surplus de cerere” și, implicit, creșterea prețurilor.

Excedentul de cerere (cunoscut și sub numele de „inflație prin cerere”); apare din cauza creșterii cererii, în contextul în care oferta se plasează în urma cererii sau se micșorează. Creșterea poate spori și în condițiile în care masa monetară rămâne neschimbată, mai exact când:

cresc veniturile bănești ale populației deci crește și puterea de cumpărare;

scade tendința de economisire;

se extinde creditul de consum;

cresc salariile (însă invers proporțional cu sporirea rezultatelor muncii).

Creșterea costurilor de producție (cunoscută și sub numele de „inflație prin costuri”); mărirea costurilor nu reprezintă un factor stimulator al producției deci oferta de mărfuri scade iar prețurile cresc. Costurile de producție cresc în condițiile în care remunerarea factorilor de producție crește mai mult decât productivitatea acestora. Un rol important îl ocupă sporirea cheltuielilor pentru salarii activitate neînsoțită de creșterea superioară a productivității muncii. În același registru al creșterii costurilor acționează și mărimea prețurilor la materiale și materii prime.

Inflația are următoarele consecințe:

efecte pozitive, pe termen scurt, precum: scăderea ratei de șomaj, încurajarea investițiilor, încurajarea creșterii activității economice, etc;

efecte negative, când vine vorba de un dezechilibru economic, asupra parcursului general economic, asupra populației și asupra agenților economici;

scăderea puterii de cumpărare a populației;

micșorarea cantității de bunuri și servicii ce pot fi cumpărate;

reducerea nivelului consumului pentru partea majoritară a populației; în acest sens sunt afectate persoanele cu venituri mici și fixe. Ridicarea prețurilor reprezintă consecința reducerilor nedorite ale salariului real/ale venitului real, în genere;

redistribuirea de venituri și de avuție; ridicarea prețurilor conduc la preluarea unei părți a veniturilor cumpărătorilor de mărfuri de către prestatorii de servicii sau de către vânzătorii de mărfuri. În acest context, se stimulează tentația de a consuma și, în același timp, se descurajează tendința de economisire, în mod expres cea pe termen lung.

Nivelul de trai reprezintă, de asemenea, o problemă centrală a economiei prezente. În perioada imediat următoare celui de-al doilea război mondial, veniturile reale și, implicit, nivelul de trai au crescut în majoritatea țărilor. Astăzi, creșterea standardului de viață al consumatorilor constituie principala țintă a politicilor economice.

Ridicarea standardului de viață se transpune, la un moment dat în creșterea veniturilor, în creșterea productivității, în creșterea producției sau în creșterea înzestrării tehnice a muncii.

Șomajul este un alt nume dat utilizării slabe/reduse a forței de muncă. Șomajul conduce la pierderi în ceea ce privește producția însă și la nivel individual pentru că, în cazul în care nu muncesc indivizii nu pot obține venituri care să îi ajute în consumul de bunuri și servicii. Efectul diminuării consumului este de reducere a producției.

Totodată, șomajul are ca efect reducerea resurselor bugetare și, implicit, diminuarea capabilității statului de intervenție în activitatea economică națională.

Cauzele șomajului

Ritmul de creștere economică, în contextul unei productivități ridicate a muncii este „incapabil” să creeze locuri de muncă, în așa fel încât să asigure o ocupare deplină. Pe piața muncii, decalajul între cererea și oferta de muncă este în defavoarea ofertei. Majoritatea dezechilibrelor se manifestă pe segmentul de piață al forței de muncă tinere ce optează pe lângă câștigarea propriu-zisă a unui loc de muncă și câștigarea unei pregătiri profesionale într-un raport invers proporțional cu structura cererii pieței muncii. În ceea ce privește tinerii, în rândul acestora șomajul apare din cauza predispoziției acestora spre joburi cu un salariu mai mare, aspect ce întârzie integrarea activă a acestora în câmpul muncii.

Progresul tehnic (pe termen scurt) este generator de șomaj în funcție de capabilitatea financiară a statelor de a asimila noutățile cererii științifice. Pe termen lung, progresul tehnic conduce spre noi nevoi, acoperite prin produse ce rezultă din noi activități generatoare de locuri de muncă.

Criză economică, ce presupune scăderi sau stagnări ale activității economice, crește numărul de șomeri și, în același context, integrarea lor în această perioadă este nivel scăzut. În România, criză economică de lungă durată a condus la un șomaj de mari proporții cu mici perspective de integrare.

I.3 Efecte ale macroeconomiei. Indicatori macroeconomici

Statele cu economie de piață sunt specifice măsurării rezultatelor macroeconomice prin intermediul indicatorilor sintetici ai Sistemului Contabilității Naționale.

Contabilitatea Națională constituie o totalitate de concepte și tehnici ce permite o reprezentare sistematică, măsurabila și comparabilă a activității economice a unui stat într-un anumit interval de timp, de regulă un an.

La sistemul actual, cunoscut sub numele de Sistemul Conturilor Naționale (S.N.C.) s-a ajuns în urma eforturilor și a participării mai multor generații de economiști.

Principala sarcină a actualului sistem al Contabilității Naționale constă în clasificarea varietății de fluxuri din economie într-un număr mic de variabile macroeconomice. Forma matriceală a acestui tablou pune în evidență o serie de corelații și interdependențe din economia națională. Astfel, S.N.C. nu reprezintă doar o metodologie de evidență și calcul, ci și un instrument adaptat nevoilor de analiză, previziune și politică macroeconomică, într-o anumită perioadă de timp.

S.N.C. se identifică prin existența a trei componente de bază: conturile, agenții economici și operațiunile. Agenții economici sunt grupați în serii de sectoare instituționale sau agenți agregați. Operațiunile presupun totalitatea actelor economice întreprinse de agenții economici.

Acestea sunt grupate în trei categorii: operațiuni cu bunuri și servicii, operațiuni de repartiție și operațiuni financiare, toate aceste operațiuni fiind înscrise în conturile analitice și sintetice; pe coloane sunt înregistrate operațiunile din debitul contului iar pe linii cele din creditul contului.

Rezultatele activității economice sunt înscrise în conturile naționale la prețurile principale ale pieței (consumatorilor; includ și impozitele directe – accize, TVA) și/sau la prețurile producătorilor.

Sistemul Conturilor Naționale oferă informații în ceea ce privește următorii indicatori macroeconomici de rezultate: Produsul intern brut (PIB), Produsul național brut (PNB), Produsul intern net (PIN), Produsul național net (PNN) și Venitul național (VN).

I.3.1 Noțiunea de “Produs Intern Brut”

Principalul indicator în evaluarea performanțelor economice ale unui stat este produsul brut, a cărui însemnătate se referă la valoare de piață a producției finale. Unele state folosesc „PIB” iar alte state, de obicei cele cu o economie dezvoltată, „PNB’. România este unul din statele în care se folosește PIB. Institutul Național de Statistică publică, începând cu anul 1990, în fiecare an serii de date legate de această variabilă macroeconomică.

PIB reprezintă valoarea totală a produselor finale ale agenților economici rezidenți pe teritoriul statului pe parcursul unei perioade de timp, de obicei, un an.

PIB reprezintă principala variabilă macroeconomică din S.N.C., iar calculul acestuia poate fi întreprins prin trei modalități: metoda de producție, metoda veniturilor și metoda cheltuielilor.

Metoda producției de calcul a PIB presupune determinarea volumului producției finale obținute în țară în perioada respectivă. În economia contemporană, fiecare produs parcurge diverse stadii de producere și, ulterior, distribuție până să ajungă la consumator, toate acestea prin implicarea mai multor agenți economici.

O problemă legată de calcularea PIB prin metoda producției este chestiunea stocurilor. Pe de o parte, producerea unor bunuri este inițiată înaintea perioadei de referință iar, pe de altă parte, alte bunuri sunt finalizate și comercializate ulterior expirării perioadei respective. În acest context, mărimea PIB este corectată cu valoarea stocurilor de la începutul (+) și sfârșitul (-) anului.

Pentru calculul produsului intern brut la prețurile pieței (PIBPP) se adaugă impozitele indirecte (IIND) și se reduc subvențiile de exploatare (SEXP). Astfel, formula de calcul devine următoarea:

PIBPP = PIBCF + IIND – SEXP

Metoda venitului de calcul a PIB ilustrează însumarea veniturilor ce echivalează răsplata factorilor de producție (respectiv profituri, salarii, dobânzi sau rente) cu alocațiile specifice consumului de capital fix. PIB cuprinde doar veniturile din producția bunurilor și a serviciilor (neluându-se în calcul și venituri rezultate din transferuri de plăți, precum ajutoare sociale, pensii sau alocații). Valoare care se obține prin însumarea veniturilor care remunerează factorii de producție (VF) cu alocațiile pentru consumul de capital fix (sau, în alte cuvinte, cu amortizarea (A)) reprezintă PIBCF.

Rezultatul obținut prin metoda venitului, mai poartă numele și de venit intern brut. Pentru a obține un rezultat al PIB PPse însumează impozitele indirecte și se scad subvențiile de exploatare. Astfel, formula de calcul devine următoarea:

PIBPP = VF + A + IIND – SEXP

Metoda cheltuielilor se utilizează în a măsura producția naționala și presupune agregarea cheltuielilor pentru achiziționarea bunurilor ce intră în componența producției finale. PIB însumează următoarele categorii de cheltuieli: pentru consumul final, public și privat public (CF), pentru formarea brută a capitalului fix (FBCF) și pentru variația stocurilor (VS), la care se adaugă exportul net de bunuri (EN) – calculat prin scăderea importului (IM) din export (EX). Astfel, formula de calcul devine următoarea:

PIBPP = CF + FBCF + VS + (EX-IM)

În ceea ce privește Produsul Intern Brut al României în intervalul 2008 – 2012, perioada de referință luată în calcul, acesta cuprinde fluctuații în ceea ce privește parcursul sau. Astfel, între 2008 și 2010 se observă un regres, în mod expres după anul 2009, între 2010 – 2011 este evident un echilibru păstrat al Produsului Intern Brut iar între 2011 și 2012 se identifică din nou o evoluție urmând ulterior acestui ultim an că valoarea macroindicatorului să scadă din nou.

Fig. I.3.1.1 Evoluția Produsului Intern Brut în perioada de referință 2008 – 2012

Sursă: www.tradingeconomics.com

I.3.2 Noțiunea de “Produs Național Brut”

Produsul național brut se definește prin totalitatea bunurilor și a serviciilor finale produse într-o anumită perioadă de timp (de obicei, se ia ca perioadă de referință un an) de către agenții economici ai statului respectiv. Cu alte cuvinte, în ceea ce privește Produsul Național Brut trebuie reținute următoarele aspecte:

Produsul Național Brut include doar valoarea bunurilor și a serviciilor care au fost produse într-un anumit stat într-o anumită perioadă. Acest cumul de bunuri și servicii diferă, însă de valoarea bunurilor și a serviciilor care au fost vândute în respectiva perioadă de referință. Această diferență se explică prin faptul că trebuie să existe o conturare a stocurilor create în perioada de dinainte și a celor create în perioada de referință.

Produsul Național Brut se identifică într-un concept al valorii de piață și, implicit, al prețului de piață. Cu alte cuvinte, banii reprezintă unitatea de măsură standard iar prețurile sunt parte a valorii bunului respectiv (Vb) și din valoarea banilor (Vm).

Așadar, Produsul Național Brut este rezultatul sumei valorii de piață a bunurilor produse într-un an, de către agenții economici ai statului respectiv.

Produsul Național Brut măsoară atât valoarea bunurilor finale, cât și a serviciilor finale. În acest context, conceptul „final” este identificabil cu noțiunea de „global”. În concluzie, Produsul Național Brut reprezintă o parte a Produsului Global Brut, alături de cea de-a doua componentă, Producția intermediară.

Producția Intermediară se identifică prin totalitatea bunurilor și a serviciilor produse în scopul prelucrării ulterioare sau revânzărilor.

Produsul Național Brut poate fi definit și prin menționarea aspectelor ce nu îl definesc. În acest context, Produsul Național Brut nu include activitatea non – piața întrucât estimările care se pot face teoretic vis-a-vis de această activitate nu au un corespondent din punct de vedere practic. Exemplificând, se poate menționa că Produsul Național Brut nu include cumpărările de acțiuni, vânzările de acțiuni, munca neretribuita, vânzările la mâna a doua și donațiile.

S-a considerat ca perioadă de referință intervalul 2008 – 2011. Astfel, în ceea ce privește evoluția Produsului Național Brut al României situația se prezintă în felul următor:

Fig. I.3.2.1 Evoluția Produsului Național Brut în perioada de referință 2008 – 2011

Sursă: Federal Reserve Bank of St. Louis (citing: World Bank)

Potrivit figurii de mai sus se observă o fluctuație a parcursului Produsului Național Brut în perioada de reper considerată. Astfel, între 2008 și 2010 a existat o involuție, în mod expres după anul 2008 și un ușor echilibru spre evoluție între 2009 și 2010 urmând ca după anul 2010 Produsul național Brut să cunoască o evoluție până în 2011.

I.3.3 Raportul PIB – PNB

Producția care face parte din Produsul Intern Brut este, parțial, rezultat al utilizării unor factori de producție deținuți de agenții economici străini. Veniturile care sunt obținute în urma acestor producții (ce provin din furnizarea unor servicii ale unor factori exteriori sau din investiții din capital) revin imperios celor ce dețin factorii respectivi. Contabilitatea Națională se ocupă de integrarea veniturilor cu exteriorul prin calculul Produsului Național Brut.

Soldul veniturilor în relațiile externe este cel care determină raportul de mărime dintre Produsul național Brut și Produsul Intern Brut. În același context, se poate afirma că Produsul Național Brut poate fi mai mic sau mai mare decât produsul Intern Brut. Atunci când soldul este pozitiv, adică Produsul Național Brut este mai mare decât Produsul Intern Brut rezultă că rezidenții unui anumit stat obțin venituri mai mari în afara țării decât obțin străinii în statul respectiv.

Ca o exemplificare, situația aceasta se poate aplica în cazul țărilor dezvoltate economic, ca de exemplu, Japonia care este caracterizată printr-un sold activ în fluxurile internaționale de capital. În cazul țărilor mai puțin dezvoltate situația este de cele mai multe ori invers (adică Produsul Național Brut este mai mic decât Produsul Intern Brut). Cu toate acestea, aceste state sunt deschise la oportunitatea investițiilor străine. În aceeași situație se regăsește și România. Ca un paradox, există și țări ce fac parte din cele mai dezvoltate din punct de vedere economic, cum ar fi Statele Unite ale Americii care, la sfârșitul anilor ’80 avea solduri negative în ceea ce privește conturile de venituri cu exteriorul.

Statele Unite ale Americii a avut în 1988 un șold negativ de peste 500 de miliarde de dolari în ceea ce privește nivelul investițiilor internaționale nete

.

După caz, Produsul Național Brut și/sau Produsul Intern Brut PIB reprezintă cele mai bune „instrumente” de măsurare a gradului de performanță a unui stat. Totuși, datele în ceea ce privește Produsul Intern Brut nu redau în mod obligatoriu date fidele în totalitate referitoare la producția națională a unui stat și, totodată la bunăstarea rezidenților statului respectiv. De cele mai multe ori, se poate ca o parte reprezentativă a activităților economice să nu fie incluse în calculul Produsului Intern Brut.

Ca niște justificări ale chestiunilor menționate anterior, se pot trece în revistă activitățile economiei subterane (care, la un moment dat, se pot extinde într-o manieră benefică statului) sau activitățile negeneratoare de tranzacții de piață caracterizate prin faptul că pot fi mai dificil sau chiar imposibil de măsurat.

Cap. II Gradul de evoluție a Produsului Intern Brut în România după anul 2007

Studiul prezentat își propune o analiză a evoluției Produsului Intern Brut al României și, implicit, evidențierea perioadelor de creștere sau de regres ale economiei țării în intervalul 2008 – 2012.

Informațiile statistice înregistrate de Institutul Național de Statistică au un grad ridicat de relevanță în ceea ce privește chestiunea variațiilor și fluctuațiilor prin care Produsul Intern Brut a trecut, în condițiile economice ale României.

Evoluția acestui macroindicator în ultimele decenii evidențiază o traiectorie complicată proceselor de tranzacție în România. Atât capitalul extern cât și privatizarea și reformele economice au contribuit la starea economiei românești, stare marcată (și) de indicele ridicat al inflației și de variații ale producției.

Principala dificultate în ceea ce privește economiile de tranziție, economii care vor avea o prezentă consolidată pe piață, constă în atragerea capitalului străin. Din 2007 până astăzi, exceptând câteva situații, direcția de colaborare a capitalului străin la investițiile directe din România a fost una pozitivă. Capitalul străin a avut influențe din mai multe direcții precum: din partea cadrului legislativ (care dă garanții în fața investitorilor străini), din partea pieței de investiții din România, din partea producției de servicii multiple din România, din partea industriei restructurate, etc. În comparație cu alte state, situația României nu se clasează în rândul celor semnificative sau stimulative.

Spre o identificare mai eficientă a importanței cunoașterii Produsului Intern Brut se va prezenta în continuare valoarea acestui macroindicator între anii 2008 – 2012. Prin urmare, datele sunt următoarele:

Tab. II.1 Principalele agregate, pe locuitor – SEC 2010, prețuri curente

Sursă: Institutul Național de Statistică

II.1 Studiul evoluției Produsului Intern Brut pentru perioada 2008 – 2012

Produsul Intern Brut din anul 2008 a avut o valoare nominală de 25532,8 miliarde de lei.

În ceea ce privește domeniul industriei, a existat o contribuție la formarea Produsului Intern Brut în valoare de 40,5%, în minus față de anul precedent cu o valoare până la 16,7%. În ceea ce privește domeniul construcțiilor, contribuția la formarea Produsului Intern Brut a fost de doar de 5,4%, însă mai ridicată decât în 2007 cu un procent de până la 1,1%. În ceea ce privește domeniul agriculturii, acesta se clasează pe al doilea loc după industrie când vine vorba de formarea produsului Intern Brut, cu o valoare de 21,8%, valoare mai mare decât în 2007 (cu până la 37 de procente). În ceea ce privește domeniul administrațiilor publice, al comerțului, al serviciilor financiar – bancare și al turismului creșterea acestora a fost mai mică sau mai mare, pe când domeniul comunicațiilor și cel al transporturilor s-au aflat în scădere față de anul 2007.

Pe parcursul anului 2008 consumul administrației private s-a redus dar într-o proporție mai mică în comparație cu procentul diminuării formării brute a capitalului fix.

În aceeași perioadă, consumul administrațiilor publice și al populației a crescut în decursul perioadei studiate, cu un procentaj de până la 65% din Produsul Intern Brut.

Produsul Intern Brut din anul 2009 a avut o valoare nominală de 25065,6 miliarde lei.

Referitor la variația anuală, mare parte din sectoare au avut descreșteri suficient de semnificative. De pildă, sectorul industriilor a înregistrat o diminuare în comparație cu anii trecuți, cu o valoare de 37,9. Cu alte cuvinte, scăderea, în acest caz, a fost de până la -12,8 procente. Privitor la sectorul agriculturii acesta a contribuit la structura produsului Intern Brut cu un procentaj mult mai scăzut decât cel al anului anterior (18,9%).

Produsul Intern Brut din anul 2010 a avut o valoare nominală de 26368,7 miliarde lei; creșterea, în acest sens, față de anul trecut a fost de până la 3,9 %. Pe cap de locuitor, Produsul Intern Brut a avut o valoare de 37 de mii de lei/loc. iar deflatorul Produsului Intern Brut a fost de 13,6 procente pe parcursul anului.

În ceea ce privește sectorul industriei a fost remarcată o contribuție a acesteia în formarea Produsului Intern Brut cu un procent de 36,2%; în comparație cu anul anterior, valoarea a fost în creștere cu până la 3,4%. Privitor la domeniul construcțiilor, contribuția în formarea Produsului Intern Brut a fost de 6,5%, cu o valoare mai ridicată decât 2009 (sub un procent de 1,3%). Sectorul agriculturii este următorul celui industrial în formarea Produsului Intern Brut cu valoarea de 19,9%; acest sector a fost, însă, mai scăzut decât anul precedent cu 2,9%. Atât domeniul comunicațiilor cât și a transporturilor au înregistrat scăderi față de anul trecut; în același context, domeniile administrație publică, comerț, servicii financiar – bancare și turism au crescut mai mult sau mai puțin, odată cu modificările economiei țării din anii trecuți.

Referitor la consumul administrației private a existat o creștere sub forma unui procent de 9,7%.

Tab. II.1.1 Produsul intern brut trimestrial – serie ajustată sezonier CAEN Rev.2, indici de volum – % față de trimestrul precedent

Sursă: Institutul Național de Statistică

În figură de mai sus se observă o comparație a ultimelor trimestre din anii 2011 și 2012 în ceea ce privește Produsul Intern Brut cu privire la categoriile de resurse și de utilizări. Se observă că valorile procentuale fluctuează (nu există o permanentă creștere sau o permanentă descreștere între cele două trimestre).

Diferențele cele mai semnificative prin raportare la o creștere considerabilă s-au înregistrat la nivelul domeniilor “Administrație publică și apărare; asigurări sociale din sistemul public; învățământ; sănătate și asistență socială”, cu o creștere de aproximativ 6%, “Subvenții pe produs”, cu o creștere de aproximativ 44 de procente, “Export de servicii”, cu o creștere de aproximativ 5% și “Import de servicii” cu o creștere de circa 10 procente.

Diferențele cele mai semnificative prin raportare la o scădere considerabilă s-au înregistrat la nivelul domeniilor “Intermedieri financiare și asigurări” cu o scădere de aproximativ 6 procente, “Impozite nete pe produs”, cu o scădere estimative de 4%, “Consumul individual al administrațiilor publice”, cu o scădere de 4 procente și “Consumul colectiv efectiv al administrațiilor publice”, cu o scădere înregistrată în jur de 3%.

Ce s-a menținut constant a fost “Importul de bunuri și servicii”, la o valoare de 101%.

În ceea ce privește Produsul Intern Brut se observă o creștere din trimestru al IV-lea al anului 2011 la trimestrul al IV-lea al anului 2012 cu un procentaj de aproximativ 1% (de la 99,6% la 100,4%).

La sfârșitul anului 2012 (în luna decembrie) se preconiza (de către Comisia Națională de Prognoză) că nivelul Produsului Intern Brut va atinge în 2013 nivelul celui din 2008. Astfel, situația preconizată stătea în felul următor:

Fig. II.1.1 Evoluția PIB-ului României pe perioada 2000 – 2016 (cu perioada de referință 2013 – 2016)

Surse: Institutul Național de Statistică

Comisia Națională de Prognoză

Potrivit agenției media Agerpres, Produsul Intern Brut al anului 2013 a fost aproximat la 140 de miliarde de euro. După cum se observă, diferența este suficient de semnificativă încât să existe întrebări referitoare la factorii care au condus la imposibilitatea de a ajunge la valoarea preconizată. Dintre acești factori primordiale sunt datoriile țării acumulate după anul 1989.

II.2 Preconizări pentru perioada 2016 – 2018

Comisia Națională de Prognoză este cea care se ocupă de elaborarea preconizărilor și a studiilor pe termen scurt, mediu și lung în ceea ce privește evoluția economiei românești atât în perspectivă sectorială cât și la nivel teritorial. Totodată, Comisia întreprinde sinteze macroeconomice și fundamentează măsurile primordial ale politicii economice proiectate de Guvern, în raport direct proporțional cu Programul de guvernare.

Cea mai recentă prognoză pe termen mediu este varianta de iarnă 2015 întreprinsă la începutul anului curent. Conform acesteia, se preconizează că datele statistice vor fi următoarele:

Tab. II.2.1 Prognoza principalilor indicatori macroeconomici pentru anii 2016 – 2018

Sursă: http://www.cnp.ro/ro/prognoze

Spre deosebire de anul 2014 (când Produsul Intern Brut a avut o valoare de 670,5 miliarde de lei) se observă o orientare spre progres în ceea ce privește anii următori cu o valoare de până la 17 miliarde (iar cu privire la creșterea reală cu un procent de 0,6% – de la 2,9 pe 2014 până la 3,5 în 2018).

În ceea ce privește Venitul Național Brut există prognozată o sumă de aproximativ 37 de miliarde de euro în 2018 peste cea din 2014 (148,1 miliarde de euro).

Predicțiile în ceea ce privește Produsul Intern Brut pe ramuri se identifică în următorul tabel:

Tab. II.2.2 Evoluția Produsului Intern Brut pe ramuri

Sursă: Comisia Națională de Prognoză

Comparativ cu procentul anului 2014 (2,9%) se preconizează a crește cu 6 procente până în 2018 respectiv până la 3,5%.

Singurele ramuri care sunt prognozate spre scădere până în 2018 sunt industria (cu un procent de 4,8% în 2014 spre scădere până la 3,0% în 2018) și, implicit, a impozitelor nete pe produs (cu un procent de 3,2% în 2014 spre scădere până la 3,1% în 2018).

Și în datele presupuse a ceea ce înseamnă creșterea reală a Produsului Intern Brut există fluctuații și acestea sunt evidente la distanțe de ani după cum urmează:

Tab. II.2.3 Contribuții la creșterea reală a Produsului Intern Brut

Sursă: Comisia Națională de Prognoză

Din nou, cu excepția sectorului de industrie (unde pentru 2014 procentul era de 0,9 % iar pentru 2018 este prognozată o scădere de până la 0,8%) și a sectorului de agricultură, silvicultură și pescuit (unde procentajul până în 2018 se preconizează a rămâne egal cu cel din 2014: 0,1%) celelalte sectoare se prognozează a avea o creștere până în anul 2018 cu până la 4 procente.

Concluzii. Propuneri

Cel mai sintetic indicator de rezultate în ceea ce privește evoluția unei economii statale este Produsul Intern Brut. Acest macroindicator alături de Produsul Intern Brut/locuitor reprezintă indicatorii primordiali determinanți ai evoluției economice a unui stat într-o anumită perioadă.

Astăzi, România se descrie prin existența unei politici macroeconomice de tip limitativ (cu toate că imediat după perioada ceaușistă aceasta a funcționat pe principiul „stop – and – go” oscilând între expansivă și limitativă).

Produsul intern brut al României în perioada 2008 – 2012 poate fi evaluat pe două perspective. Din punctul de vedere al valorii sale nominale se observă de-a lungul perioadei analizate o creștere considerabilă, de la 25532,8 lei până la 29744,6 lei. Factorii de care a depins această creștere s-au identificat în evoluția indicatorilor macroeconomici care acționează asupra valorii monedei naționale sau asupra Produsului Intern Brut, în dinamica puterii de cumpărare a banilor și în dinamica ratei inflației.

În ceea ce privește analiza Produsului Intern Brut prin raportare la valoarea sa reală, s-a observat că parcursul sau a avut atât perioade de creștere, cât și de descreștere. Produsul Intern Brut real reliefează cel mai bine evoluția sau involuția economică a statului într-o perioadă dată. Produsul Intern Brut real a evoluat potrivit stării regăsite în economie pe parcursul unui an.

În intervalul 2008 – 2012 (după ce înainte de 2008 a existat o perioadă de creștere economică, o stare economică pozitivă), cea mai mică valoare a fost atinsă în 2009 (118,3 miliarde de lei) după ce în 2008 a fost atinsă valoarea maximă, de 139,7 miliarde de lei. Cu alte cuvinte, procentul de creștere în 2008 a fost de 7,3% față de anul precedent iar procentul de scădere în 2009 a fost de 6,6%. Pentru ceilalți ani, între 2010 – 2011 s-au înregistrat din nou creșteri (pentru 2009 de 124 miliarde de lei iar pentru 2010 de 136,5 miliarde de lei) anul 2012 fiind marcat de o stare de recesiune, de o descreștere economică de până la 0,7 procente.

În intervalul de timp analizat, Produsul Intern Brut a evoluat într-o manieră echilibrată (cu excepțiile menționate anterior) cu o tendința de creștere a ponderii serviciilor în definitivarea acestui indicator și de scădere a industriei, prin reorganizare. Sectorul agriculturii a determinat efecte diferite, periodic, pentru că a înregistrat ritmuri diferențiale de creștere. În ceea ce privește factorii de influență asupra creșterii Produsului Intern Brut în anii 2011 – 2012, impozitele pe produs au avut o influență negativă (cu o scădere de procent de aproximativ 4%), importurile de produs au avut cea mai reprezentativă evoluție cu o creștere de aproximativ 10%. Domeniul construcțiilor a înregistrat o scădere de aproximativ un procent între cei doi ani. Ramurile economiei naționale au avut o evoluție oarecum similară, în sensul că valoarea adăugată brută realizată în ramurile economiei naționale a crescut de la o perioadă la alta, determinând o pondere mai ridicată la formarea Produsului Intern Brut și la creșterea acestuia, cu excepția agriculturii, care a prezentat o evoluție schimbătoare.

Creșterea economică, în 2008 a depins în mare măsură, de evoluția volumului de activitate, așadar, de valorarea adăugata brută din sectorul „Agricultură, silvicultură și pescuit” (+21,4%) și din sectorul „Construcții” (+26,1%). Contribuția acestora la conturarea Produsului Intern Brut a fost de 17 procente.

Estimarea Produsului Intern Brut pentru anul 2009 a fost de 491,27 miliarde lei prețuri curente, înregistrând o scădere cu 7,1 procente în raport cu anul 2008.

Scăderea s-a produs din cauza reducerii volumului Valorii adăugate brute ale tuturor sectoarelor de activitate. Dintre acestea, cele mai afectate au fost construcțiile, comerțul, transporturile și telecomunicațiile, repararea automobilelor și articolelor casnice și hotelurile și restaurantele. Aportul acestor sectoare la conturarea Produsului Intern Brut a fost de 31,1 procente. În același timp, impozitele nete pe produs s-au redus cu 12,4 procente.

Consumul final total a scăzut cu 8,2 procente în anul 2009, în comparație cu 2008 în mod expres din cauza diminuării cu 10,8 procente a cheltuielii pentru consumul final al gospodăriilor populației.

În ceea ce privește capitalul fix, formarea brută a acestuia a înregistrat o reducere cu 25,3 procente.

În cel de-al patrulea trimestru al anului 2009, Produsul Intern Brut al României (seria brută) a fost de 152,29 miliarde lei, înregistrând o scădere cu 6,5 procente în comparație cu același trimestru al anului 2008.

În raport cu evoluția economiei românești în următoarea perioadă, potrivit academicianului Emilian Dobrescu recomandările pentru o evoluție a acesteia stau în următoarele:

punerea în aplicare a unor reforme solide din punct de vedere fiscal și instituțional;

extinderea programelor de investiții publice către autostrăzi;

creșterea și tehnologizarea dimensiunii fermelor agricole;

extinderea infrastructurii comunicațiilor;

extinderea infrastructurii energiei;

susținerea industriilor orientate spre export.

Prin lucrarea de față s-a urmărit, în primă instanță, o conturare a mediului macroeconomic spre integrarea ulterioară, în instanță secundă, a evoluției Produsului Intern Brut în intervalul 2008 – 2012. Finalmente, au fost evidențiate prognozele pentru următorii trei ani în ceea ce privește principalii macroindicatori și, implicit, Produsul Intern Brut din mai multe perspective.

Bibliografie

Cărți

Albu, Cornel (coordonator), Ghibutiu Agnes, studiul “Perspective și provocări ale exporturilor românești în perioada 2010-2014, prin prisma relațiilor comerciale bilaterale și regionale ale Uniunii Europene”, București, 2013

Manea, Gheorghe, Popescu, Ion, “Economie”, editura Cermaprint, București, 2005

Negucioiu, Aurel, „Tranziția Rațională”, editura Economică, București 1998 

Niculescu, Cristian, „Introducere în Macroeconomie”, editura Niculescu, București, 2007

Pislaru, Dragoș (coordonator), Modreanu, Ileana, “Contribuția IMM-urilor la creșterea economică – prezent și perspective”, editura Economică, București, 2012

Secăreanu, Constantin, „Starea Economiei Naționale: evaluare, analiză, comparații internaționale”, editura Economică, București, 2000 

Văcărel, Iulian – „Finanțe Publice”, editura Didactică și Pedagogică, București, 2003

Surse online

http://conspecte.com/Macroeconomie/probleme-macroeconomice.html accesată la data de 15.03.2015

http://legestart.ro/distinctia-dintre-produsul-intern-brut-produsul-intern-net-si-produsul-national-brut/ accesată la data de 17.03.2015

www.studentie.ro accesată la data de 17.03.2015

http://ro.wikipedia.org/wiki/Economia_Rom%C3%A2niei accesată la 10.03.2015

http://www.minind.ro/energie/STRATEGIA_energetica_actualizata.pdf accesată pe 10.03.2015

http://www.agerpres.ro/economie/2013/01/10/guvern-pib-ul-romaniei-in-2013-estimat-la-aproape-140-miliarde-de-euro-in-crestere-fata-de-anul-trecut-18-21-49 accesată la data de 10.03.2015

www.ziare.com

www.capital.ro

www.bnr.ro

www.inf.org

www.tradingeconomics.com

Alte surse

Comisia Națională de Prognoză

Fundația Post – Privatizare “Investim în Succes”, “Raport privind sectorul IMM din România”, 2013

Institutul Național de Statistică

Anexe

Anexa nr. 1 – Evoluția Produsului Intern Brut în perioada de referință 2008 – 2012

Anexa nr. 2 – Evoluția Produsului Național Brut în perioada de referință 2008 – 2011

Anexa nr. 3 – Principalele agregate, pe locuitor – SEC 2010, prețuri curente

Anexa nr. 4 – Produsul intern brut trimestrial – serie ajustată sezonier CAEN Rev. 2, indici de volum – % față de trimestrul precedent

Anexa nr. 5 – Evoluția PIB-ului României pe perioada 2000 – 2016 (cu perioada de referință 2013 – 2016)

Anexa nr. 6 – Prognoza principalilor indicatori macroeconomici pentru anii 2016 – 2018

Anexa nr. 7 – Evoluția Produsului Intern Brut pe ramuri

Anexa nr. 8 – Contribuții la creșterea reală a Produsului Intern Brut

Bibliografie

Cărți

Albu, Cornel (coordonator), Ghibutiu Agnes, studiul “Perspective și provocări ale exporturilor românești în perioada 2010-2014, prin prisma relațiilor comerciale bilaterale și regionale ale Uniunii Europene”, București, 2013

Manea, Gheorghe, Popescu, Ion, “Economie”, editura Cermaprint, București, 2005

Negucioiu, Aurel, „Tranziția Rațională”, editura Economică, București 1998 

Niculescu, Cristian, „Introducere în Macroeconomie”, editura Niculescu, București, 2007

Pislaru, Dragoș (coordonator), Modreanu, Ileana, “Contribuția IMM-urilor la creșterea economică – prezent și perspective”, editura Economică, București, 2012

Secăreanu, Constantin, „Starea Economiei Naționale: evaluare, analiză, comparații internaționale”, editura Economică, București, 2000 

Văcărel, Iulian – „Finanțe Publice”, editura Didactică și Pedagogică, București, 2003

Surse online

http://conspecte.com/Macroeconomie/probleme-macroeconomice.html accesată la data de 15.03.2015

http://legestart.ro/distinctia-dintre-produsul-intern-brut-produsul-intern-net-si-produsul-national-brut/ accesată la data de 17.03.2015

www.studentie.ro accesată la data de 17.03.2015

http://ro.wikipedia.org/wiki/Economia_Rom%C3%A2niei accesată la 10.03.2015

http://www.minind.ro/energie/STRATEGIA_energetica_actualizata.pdf accesată pe 10.03.2015

http://www.agerpres.ro/economie/2013/01/10/guvern-pib-ul-romaniei-in-2013-estimat-la-aproape-140-miliarde-de-euro-in-crestere-fata-de-anul-trecut-18-21-49 accesată la data de 10.03.2015

www.ziare.com

www.capital.ro

www.bnr.ro

www.inf.org

www.tradingeconomics.com

Alte surse

Comisia Națională de Prognoză

Fundația Post – Privatizare “Investim în Succes”, “Raport privind sectorul IMM din România”, 2013

Institutul Național de Statistică