Analiza Eficientei Investitiei In Dezvoltarea Productiei la Sc
Cuprins
CAP. I Introducere
În sens general, conceptul de diagnostic, la nivelul unei firme, presupune reperarea disfuncționalităților activității ei, cercetarea și analiza faptelor și responsabilităților, identificarea cauzelor și a măsurilor care să conducă la îmbunătățirea situației economico-financiare.
În mod particular, prin diagnosticarea unei firme, în vederea evaluării, se urmărește cunoașterea tuturor laturilor activității acesteia, respectiv juridică, tehnică, resurse umane, economico-financiara etc., precum și a punctelor forte și punctelor slabe corespunzătoare fiecăreia. Aceasta are ca scop exclusiv evidențierea parametrilor de operare ai firmei, estimarea performanțelor și riscurilor activității viitoare, orice informații care pot orienta judecata evaluatorului în fiecare dintre cele trei abordări prezentate.
În cadrul diagnosticului trebuie să-și găsească răspuns probleme cum sunt:
Piața pe care operează firma și poziția trecută și probabilă pe această piață;
Situația juridică a firmei și a proprietății evaluate;
Potențialul uman și de management al firmei;
Infrastructura tehnică pentru susținerea activității de producție sau servicii;
Rezultatele obținute și probabile ale întreprinderii.
În cadrul activității practice de evaluare a unei firme diagnosticul trebuie să furnizeze informațiile necesare aprecierii situa ției trecute și prezente, care constituie o bază pentru estimarea elementelor și variabilelor ”cheie” ce trebuie avute în vedere în cazul aplicării diferitelor metode de evaluare. Întrucât evaluarea întreprinderii nu înseamnă o aplicare mecanică a unor tehnici, ci presupune o apreciere profundă a performanțelor firmei, echipa de evaluare trebuie să opereze cu parametri considerați normali pentru mediul de activitate al firmei evaluate și la momentul efectuării evaluării.
Investiția reprezintă folosirea unei sume de bani cu scopul unor profituri viitoare. În sens extins investiția constă în sacrificiul unei părți din consumul prezent pentru un consum viitor, posibil și incert.
Investițiile sunt o categorie de cheltuieli care vor influența în cea mai mare parte viitorul, în sensul că de ele depind creșterea și perfecționarea potențialului productiv al unei întreprinderi, apariția de noi capacități de producție într-o ramură a economiei.
Trebuie avută în vedere și relația distinctă dintre investiție și economisire. Economisirea poate fi definită mai curand ca un simplu consum amânat, în timp ce, investiția reprezintă de fapt un consum sacrificat în prezent în intenția obținerii unui consum viitor mai mare. Investiția mai are în plus și un caracter real, în sensul ca ea poate determina creșterea în viitor a producției naționale.
Noțiunea de investiție prezinta două definiri:
sfera lărgită reprezentată prin investițiile financiare, care constituie în esență, orice plasament de capital cu scopul de a obține profit;
sfera restrânsă se referă la achiziționarea de noi mijloace fixe și se cheamă investiții de capital
Noțiunii de investiții îi este alăturată noțiunea timpului – element definitoriu al procesului investițional. În acest sens investiția este o cheltuială certă pentru un viitor incert, din care reiese că investiției îi este inerent riscul.
La nivel macroeconomic rolul investițiilor constă în:
Sprijină dezvoltarea economică, fapt ce se realizează in mod diferit in funcție de forma pe care o îmbracă investiția străină directă. În cazul unei investiții „pe loc gol”, creșterea economică se datorează creării unei noi capacități de producție, locurilor de muncă suplimentare, apariției unui nou consumator și plătitor de taxe. În cazul participării la privatizare, efectele pozitive apar în situația eficientizării activității agentului economic și creșterii competitivității acestuia, permițând supraviețuirea pe termen lung a întreprinderii privatizate.
Susține investițiile interne, astfel în cât producătorii autohtoni vor fi interesați în creșterea eficienței activității și îmbunătățirea calității output-urilor fie pentru a face față concurenței datorate prezenței investitorlior străini în sectorul de activitate respectiv, fie pentru a dobândi calitatea de furmizori ai investitorului străin. În plus, firmele locale pot dobândi acces la canalele de distribuție ale investitorului străin, caz în care vor fi interesate în creșterea producției și a calității bunurilor realizate.
Sustine restructurarea și privatizarea, aspect care are o importanță deosebită în cazul statelor central și est europene, în special în cazul firmelor care necesită un volum mare de capital și capacitatea de a reorganiza și eficientiza activitatea. Astfel, investitorii străini pot contribui nu numai cu resursele financiare necesare privatizării, în măsura în care efectuează ulterior investiții în vederea eficientizării rapide a activității firmei.
Sprijină creșterea investițiilor de capital, datorită accesului investitorilor străini la sursele externe de capital. În cazul în care piețele locale de capital nu dispun de resurse financiare pentru finanțarea unor proiecte importante, investițiile străine pot acoperi acest deficit deoarece reprezintă o sursă directă de capital străin. Astfel, pot avea efecte pozitive asupra balanței de plăți externe, prin finanțarea deficitului de cont curent.
Produce efecte pozitive asupra balanței comerciale, dacă investitorul direct produce prioritar pentru export sau în cazul producției destinate pieței interne care substituie importurile.
Ajuta creșterea veniturilor la bugetul statului datorită apariției de noi contribuabili în economia țării gazdă. Chiar și în cazul în care se acordă anumite stimulente fiscale, veniturile bugetare cresc ca urmare a creșterii încasărilor din impozitele pe salarii.
Investițiile au forme contrarii la scara întregii economii. Economisirea înseamnă retragerea din circulație a unei puteri de cumparare egală cu sumele economisite. Efectul este resimțit de cererea agregată care se diminuează. Are loc astfel contracția activității la scara întregii economii, fenomen denumit în mod uzual recesiune;
Investițiile joacă un rol economic expansionist. A investii înseamnă a cumpara bunuri și servicii, întreținând și extinzând activitatea altor agenți economici, efect reflectat în creșterea outputului economic total, adică a PNB sau PIB;
Deoarece între momentul efectuării investiție și momentul în care se fac simtite efectele sale există un interval mai scurt sau mai lung, are loc apariția unei cereri suplimentare care nu are încă corespondent în bunuri și servicii;
Pe baza diagnosticului întreprinderii evaluate se fundamentează scenariile ce stau la baza evaluării în abordarea pe bază de venit. O problemă importantă în realizarea diagnosticului o reprezintă asigurarea informațiilor ce vor fi analizate. În acest sens, așa cum s-a precizat, Standardul de evaluare a afacerii (SEV 5) insistă pe necesitatea ca evaluatorul să verifice acuratețea și credibilitatea surselor de informații, iar judecata finală a valorii (reconcilierea valorilor obținute) să includă acest aspect important prin intermediul unei analize a gradului de credibilitate și relevanță al tuturor informațiilor care au stat la baza aplicării fiecărei metode.
Domeniul de activitate principal al SC COPANEX SRL este comerțul cu ridicata a produselor alimentare, al băuturilor și al tutunului. Activitatea principală este comerțul cu ridicata al cărnii și produselor din carne- (4632 Cod CAEN).
Comerțul este activitatea care constă în cumpărarea de mărfuri în mod continuu și în cantități mari, de la producători sau importatori, în a stoca aceste mărfuri pentru a aproviziona, la cerere, utilizatorii profesionisti (comercianți, industriați, mestețugari etc.)
Comerțul cu ridicata include toate activitățile implicate în vânzarea de bunuri sau servicii către cei care le cumpără pentru a le revinde sau pentru a le folosi în scopuri comerciale.
Comerțul cu ridicata constă în cumpararea de mărfuri alimentare, băuturi și tutun în mod continuu și în cantități mari, de la producători sau importatori, în a stoca aceste mărfuri pentru a aproviziona, la cerere, utilizatorii profesioniști (comercianți, industriași, mesteșugari etc.).
Rolul economic al comerțului cu ridicata în raport cu producătorii, oferă o serie de avantaje care, pe ansamblul pieței, exercită influențe multiple, asigurând continuitatea activității comerciale, o mobilitate corespunzătoare în ceea ce privește orientarea mărfurilor în raport cu cererea, precum și asigurarea unei forțe de echilibru, fără oscilații puternice de la un sezon la altul sau de la o zonă la alta. Față de comerțul cu amănuntul, rolul economic al comerțul cu ridicata este dat de asemenea, de către o serie de avantaje care se referă la informarea detailiștilor; asigurarea sortimentelor necesare, fragmentarea loturilor mari, finanțarea unor tranzacții, servicii și consultanță de management.
Dată fiind complexitatea relațiilor generate de intervenția comerțului cu ridicata în fluxul produselor, rolul acestuia trebuie analizat pe ansamblul economiei, văzut atât în raport cu producătorii, cât și cu comerțul cu amănuntul.
În raport cu producătorii, sistemul de relații bazat pe prezența comerțului cu ridicata oferă o serie de avantaje care, pe ansamblul pieței, exercită influențe multiple, asigurând continuitatea activității comerciale, o mobilitate corespunzătoare în ceea ce privește orientarea mărfurilor în raport cu cererea, precum și asigurarea unei forțe de echilibru, fără oscilații puternice de la un sezon la altul sau de la o zonă la alta.
Datorită faptului că lansează și plătește comenzi care se referă la partizi mari de mărfuri, comerțul cu ridicata permite producătorilor, prin alimentarea constantă a fluxurilor financiare, să-și continue fără întrerupere activitatea, evitânduse astfel orice stagnare a producției, ce s-ar putea interpune între momentul realizării produselor și momentul asigurării vânzării acestora.
Stocând mari cantități de produse, comerțul cu ridicata asigură producătorilor multiple servicii logistice, eliberându-i astfel de sarcinile depozitării și condiționării mărfurilor, scutindu-i de cheltuielile materiale, financiare și cu forța de muncă generate de procesul de stocare, cât și de grijile permanente cu privire la asigurarea capacităților de stocare.
Comerțul cu ridicata își eșalonează comenzile în timp, pornind de la informațiile pe care le obține prin intermediul unităților cu amănuntul, cu privire la evoluția și oscilațiile consumului. O asemenea eșalonare a comenzilor, cât și previziunile pe care le elaborează cu privire la viitoarele evoluții ale consumului, contribuie, de asemenea, la regularizarea producției, evitarea rupturilor de stoc sau a unor suprasolicitări bruște ale producției. Comerțul cu ridicata, ca mijloc de legătură între comerțul cu amănuntul și producători, permite acestora din urmă să aibă informații prețioase asupra modului în care le sunt primite produsele.
Având interesul ca mărfurile producătorilor cu care colaborează să se vândă în permanență, comerțul cu ridicata participă activ la schimbarea vânzărilor respective, prospectând detailiștii, stabilind și realizând cataloage, documentații, punând, dacă este cazul, chiar proprii specialiști să realizeze cercetări de piață, pentru o mai bună cunoaștere a cerințelor pieței, o îmbunătățire a sistemelor de vânzare și chiar a unor produse.
Comerțul cu ridicata poate participa, de asemenea, la campaniile de promovare a vânzărilor alături de diferitele categorii de revânzători și, într-un mod general, la toate formele de acțiune capabile să ajute detailiștii și, deci, de a antrena consumatorul. Față de comerțul cu amănuntul, rolul economic al comerțului cu ridicata este dat de asemenea, de către o serie de avantaje care prezintă importanță atât pentru întreprinzătorii ce acționează în domeniul respectiv, cât și pentru circuitul economic general din cadrul piețeovare a vânzărilor alături de diferitele categorii de revânzători și, într-un mod general, la toate formele de acțiune capabile să ajute detailiștii și, deci, de a antrena consumatorul. Față de comerțul cu amănuntul, rolul economic al comerțului cu ridicata este dat de asemenea, de către o serie de avantaje care prezintă importanță atât pentru întreprinzătorii ce acționează în domeniul respectiv, cât și pentru circuitul economic general din cadrul pieței.
Astfel, comerțul cu ridicata joacă un rol foarte important în ceea ce privește informarea detailiștilor. Într-adevăr, în cazul unui comerț descentralizat, bazat pe mecanismul pieței, numai comercianții cu amănuntul din afara marilor aglomerații sunt slab informați sau total ignorați atât de către producătorii indigeni, cât, mai ales, de către cei străini, de pe terțele piețe externe. Or, prin cunoștințele sale, prin documentațiile realizate și prin diversele cataloage elaborate, grosiștii îi informează permanent și îi ajută în obținerea partizilor de mărfuri necesare.
Grosiștii care se aprovizionează vagonabil sau cu mijloace auto la întreaga capacitate fracționează respectivele partizi de mărfuri și livrează spre comerțul cu amănuntul, la unitățile apropiate, cantitățile exacte pe care acestea le pot stoca sau vinde într-o unitate de timp, corespunzător posibilităților financiare; un asemenea procedeu permite o armonizare rapidă în caz de nevoie.
Ca un corolar al capacității sale de stocaj, comerțul cu ridicata permite, în frecvente cazuri, detailiștilor să beneficieze de prețuri mai joase decât dacă s-ar aproviziona direct de la producător, ca urmare a sistemelor de remize care nu se acordă decât pentru achiziționarea unor cantități foarte mari.
Lucrarea “Analiza eficienței investiției în dezvoltarea producției la SC COPANEX SRL” este o sinteză în care am ilustrat atât aspecte teoretice ale analizei diagnostic cât și aspecte concrete, practice având drept subiect de analiză, Societatea Comercială COPANEX SRL. Abordarea aleasă este de a accelera întelegerea proceselor premargătoare analizei eficienței investiției precum și a procesului în sine, pe un exemplu concret.
În prezenta lucrare am încercat să analizez și evidențiez cât mai cuprinzător maniera în care întreprinderea își desfășoară activitatea și care este rezulatul analizei diagnostic precum și dacă COPANEX SRL reprezintă o investiție eficientă.
CAP. II Analiza diagnostic a societății comerciale COPANEX SRL
Diagnosticul organizatoric
Obiectul de activitate
Obiectul de de activitate principal al SC COPANEX SRL este comerțul cu ridicata a produselor alimentare, al băuturilor și al tutunului. Activitatea principală este comerțul cu ridicata al cărnii și produselor din carne – 4632 Cod CAEN.
Forma de organizare
SC COPANEX SRL este o societate cu răpsundere limită. Aceasta este acea societate ce se constituie de către una, două sau mai multe persoane care pun în comun anumite bunuri pentru a desfășura o activitate comercială, în vederea dobândirii și împărțirii beneficiilor și care răspund pentru obligațiile societății în limita aportului. În cazul societății anlizate aceasta a fost constiuită de către Pânzaru Costel și Pânzaru Mihalela.
Structura managerială
Administrarea societății se face de către : Panzaru Costel si Panzaru Mihaela, cetățeni români, având puteri depline de reprezentare și administrare a societății pe o perioadă nelimitată
Nivelul ierarhic reprezintă o altă componentă a structurii organizatorice și este alcătuit din totalitatea subdiviziunilor organizatorice situate pe linii orizontale, la aceeași distanță față de managementul superior al organizației; nivelul ierarhic – reprezintă totalitatea compartimentelor de muncă din cadrul firmei.
Numărul nivelurilor ierarhice are o importanță deosebită pentru buna desfășurare a activității manageriale. Astfel, o diminuare a numărului de niveluri ierarhice are ca efect simplificarea și micșorarea circuitelor informaționale, creșterea operativității activităților, diminuarea posibilităților de deformare a informațiilor.
Factorii principali care influențează numărul de niveluri ierarhice a unei organizații sunt:
dimensiunea organizației, a entităților sale;b#%l!^+a?
complexitatea activităților acesteia;
competența conducătorilor săi.
Ponderea ierarhicã (sau norma de conducere) reprezintã numãrul de persoane aflate în directa subordine a unui conducãtor.
Ea constituie o modalitate de ordonare a posturilor și funcțiilor în cadrul compartimentelor organizației. Dimensiunile ponderii ierarhice sunt influențate în special de:
tipul activităților desfășurate;
nivelul de pregătire și experiență profesională a titularilor de post;
gradul de motivare a personalului;
competența profesională a conducătorului;
numărul nivelurilor ierarhice (cu cât numărul nivelurilor ierarhice crește, cu atât ponderea ierarhică scade și invers).
Ponderea ierarhică înregistrează valori variabile, pe verticala structurii organizatorice crescând către nivelurile inferioare, iar pe orizontală, amplificându-se pe măsura trecerii de la compartimentele funcționale la cele operaționale.
Asigurarea unei ponderi ierarhice optime reprezintă unul dintre dezideratele importante ale unui management performant, deoarece o supradimensionare generează dificultăți în coordonarea și controlul activităților, în timp ce o subdimensionare conduce la un număr mare și nejustificat de posturi, și, în final, la o creștere a costului structurii organizatorice.
Tipul de piramidă este cel aplatizat iar ca avantaje se regăsesc: comunicațiile directe si adoptarea deciziilor foarte aproape de locul de implementare, deasemenea salariații sunt mai motivați, costurile cu managementul sunt scazute, informația este cât mai veridică.
Funcțiile – de conducere – cuprind sarcini și atribuții de coordonare a activității persoanelor subordonate. Cei ce dețin astfel de funcții au un grad mai mare de responsabilitate și autoritate.
Tipul de management practicat de SC COPANEX SRL este cel operativ pentru că utilizează perioade scurte de timp (lună, decadă, săptămână, zi, schimb) ține seama de cerințele de detaliu ale proceselor de execuție și de management. Prin acest tip de management operativ, obiectivele generale și derivate sunt detaliate în obiective specifice și obiective individuale. Managementul operativ, în raport cu managementul anticipativ, este un management subordonat (condus).
Organigrama este de tip funcțional (figura 1) deoarece firma este de mărime mijlocie și prezintă o singura afacere. Acest tip permite centralizarea controlului strategic al rezultatelor, acumularea experienței și asocierea acesteia cu specializarea funcțională, simplifică recrutarea, perfecționarea și conducerea personalului din fiecare compartiment.
b#%l!^+a?
Figura 1. Organigrama SC COPANEX SRL
Diagnosticul juridic
Diagnosticul juridic are ca scop verificarea aspectelor juridice legale privind activitatea firmei. Realizarea acestuia presupune analiza elementelor specifice în următoarele domenii: dreptul societății comerciale, dreptul civil, dreptul comercial, dreptul fiscal, dreptul muncii, dreptul mediului, litigiile.
Între informațiile legale relevante pentru aprecierea valorii firmei reținem:
Drepturile și obligațiile proprietarului participației evaluate;
Analiza controlului asupra deciziilor din cadrul firmei (distribuirea dividendelor, politica de investiții, numirea managementului, dizolvarea, fuziunea, lichidarea, cesiunea, acțiunilor etc.);
Analiza oricărei restricții legale privind transferul acțiunilor;
Documente privind tranzacții anterioare cu participații la întreprinderea respectivă.
Realizarea efectivă a diagnosticului juridic presupune analiza elementelor specifice din următoarele domenii:
Dreptul societății comerciale. În acest domeniu juridic se verifică: contractul de societate, statutul și modificările ulterioare înființării, registrul adunării generale a acționarilor (asociaților), registrul acționarilor, registrul acțiunilor, etc.
Dreptul civil. Se analizează și se verifică actele și contractele
privind:
– dreptul de proprietate asupra construcțiilor;
– situația juridică a terenurilor întreprinderii (drept de proprietate, contractul de închiriere etc.)
– situația juridică a imobilizărilor necorporale de natura brevetelor, licențelor, mărcilor înregistrate și altora de aceeași natură (se verifică dacă acestea sunt înregistrate la organismele abilitate, cine este titularul dreptului de inventator sau autor, existența certificatului de inventator sau autor, durata legală de protecție etc.);
– situația imobilizărilor financiare (titluri de participare, titluri imobilizate ale activității de portofoliu, creanțe imobilizate etc);
– situația împrumuturilor primite, a garanțiilor constituite, existența creditelor nerambursate la scadență, eventualitatea declarării în stare de faliment;
– situația asigurării societății prin efectul legii (imobiliară și de răspundere civilă) și în virtutea unor contracte de asigurare împotriva unor riscuri (calamitate naturală, furt etc.), situația achitării primelor de asigurare etc.
Dreptul comercial. Se verifică contractele de vânzare – cumpărare, de închiriere, contractele de locație de gestiune (o variantă a contractului de închiriere), cele de concesiune etc.
Dreptul fiscal. În acest domeniu juridic se verifică:
înregistrarea întreprinderii la organele abilitate ale administrației financiare;
dacă s-au achitat obligațiile legale datorate (impozite, taxe, contribuții etc.);
situația plăților restante comparativ cu termenele exigibile;
ultimul control fiscal și rezultatele sale.
Nu de puține ori se întâlnesc în practică firme care din proprie inițiativă își calculează și înregistrează contabil penalităț ile pentru neplata la termen a obligațiilor fiscale. Pentru evaluator este foarte importantă reținerea acestor informații datorită influenței directe asupra determinării valorii pe bază de active (patrimoniale) a întreprinderii.
Dreptul muncii. Se verifică și analizează existența contractelor colective și individuale de muncă, regulamentului de ordine interioară, contractului de management.
Un punct important al acestui subcapitol al diagnosticului juridic îl reprezintă relevarea informațiilor care pot preciza dacă oamenii cheie pot sau nu să fie menținuți în această întreprindere după schimbarea proprietarului,
sau dacă noul proprietar este obligat să mențină un anumit nivel al numărului de salariați sau al nivelului de salarizare etc.
Dreptul mediului. Se analizează dacă activitatea firmei evaluate se desfășoară în cadrul impus de legislația de mediu; din perspectiva restricțiilor privind efectele activității asupra mediului interesează dacă firma are un studiu de impact, dacă au fost obținute autorizațiile de mediu, dacă sunt litigii cu alte întreprinderi ori cu autoritățile (și dacă astfel se creează obligația decontaminării sau a plății unor daune interese).
Problemele de mediu tind să capete un rol semnificativ în cadrul activității de evaluare, aceasta fiind o tendință determinată de "semnalelele" provenite de pe piața vânzării-cumpărării întreprinderilor (problemele de poluare cu relevanță în procesul de privatizare din țara noastră sunt binecunoscute). Există situații în care nu s-a vândut pachetul de acțiuni la o societate comercială deoarece potențialul investitor nu a acceptat să preia și pasivul ecologic, respectiv obligația de a face cheltuieli semnificative de depoluare.
Litigiile. Se verifică dacă întreprinderea evaluată este implicată în litigii, aflate pe rolul instanțelor judecătorești sau a Arbitrajului de pe lângă Camera de Comerț și ce posibilități de rezolvare există. În cazul existenței unor litigii de muncă se verifică stadiul de rezolvare al acestora.
În toate cazurile acesta reprezintă un punct important ce are implicații directe atât asupra valorii estimate în abordarea pe bază de active (realizându-se corecții atunci când nu s-au constituit provizioane). Prin testul de coerență diagnostic financiar – diagnostic juridic s-a ajuns la imaginea reală a situației acestei întreprinderi.
După verificarea și analiza domeniilor juridice prezentate mai sus, se formulează concluziile diagnosticului juridic sub forma punctelor forte și a punctelor slabe ale cadrului juridic, acestea constituindu-se ca parte componentă a raportului de evaluare.
Numele: SC COPANEX SRL
Sediul : Municipiul Bacău, str. Hatman Berescu, nr, 12, bl 12, sc.B, ap. 1, județul Bacău
Sediul societății poate fi mutat în orice localitate, prin hotararea adunării generale a asociaților, cu respectarea condițiilor de forma și publicitate prevăzute de lege. Societatea va putea înființa sedii secundare – sucursale, agenții, reprezentate sau alte asemenea unității fără personalitate juridică și la alte adrese, în alte localității din România și alte state cu respectarea prevederilor legale.
Forma de organizare: Societate cu răspundere limitată
Nr. de înregistrare la Camera de Comerț și Industrie : J04/1130/1994
Tipul capitalului : Român
Telefon: 0040 0234 577 330
Fax: 0040 0234 582 210
Societatea comercială SC COPANEX SRL s-a constituit în conformitate cu prevederile Legii nr.31/1990 privind societăților comerciale, republicată, cu modificările și completarile ulterioare.
Societatea comercială SC COPANEX SRL este persoană juridică română, având forma de societate cu răspundere limitată.
Numărul de înregistrare la registrul Comerțului; J04/1130/1994
Codul fiscal: 5994229
Banca și nr. de cont: Finansbank filala Bacău, RO53 FNNB 0036 0236 9685 RO01,
Societatea număra 2 acționari
Numar de personal : 145 persoane
În bilanțul contabil de la 31.12.2013, capitalul social era de 2275000 lei, fiind împărțit în 227.500 părți sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială.
Litigii
Litigiile societatii cu persoanele fizice sau juridice sunt de competența instanțelor judecătorești.
Litigiile SC COPANEX SRL născute din contracte economice încheiate cu persoane fizice sau juridice precum și litigiile patrinomiale dintre asociați vor fi soluționate de instanțele competente prin aplicarea dreptului material român. Litigiile personalului angajat de societate se rezolva potrivit legislației muncii în vigoare în România.
Diagnosticul resurselor umane
În diagnosticarea resurselor umane ale unei firme în vederea evaluării se impune folosirea unui sistem de indicatori privind, pe de o parte, dimensiunea, structura și comportamentul, iar pe de altă parte eficiența potențialului uman.
Dimensiunea, structura și comportamentul potențialului uman
• Dimensiunea potențialului uman. Pentru a caracteriza dimensiunea potențialului uman se pot folosi următorii indicatori:
numărul mediu de salariați (cu contract de muncă), se determină ca o medie aritmetică simplă a numărului zilnic al salariaților;
numărul mediu de personal (cu contract de muncă sau convenție civilă) – se stabilește prin adăugarea la numărul mediu de salariați a numărului mediu de colaboratori angajați pe bază de convenție civilă);
numărul maxim de personal, stabilit în funcție de volumul efectiv de activitate și productivitatea muncii prevăzută. b#%l!^+a?
• Structura resurselor umane. Principalele criterii de structurare utile în diagnosticarea resurselor umane sunt:
după principalele categorii de salariați se pot avea în vedere următoarele categorii: muncitori (direct productivi, indirect productivi, de deservire generală); personal tehnic-ingineresc (ingineri, tehnicieni, maiștri); b#%l!^+a?personal de administrare și conducere;
după vechimea în întreprindere, personalul se poate structura în următoarele grupe: sub 1 an; între 2 și 5 ani; între 6 și 10 ani; între 11 și 15 ani; între 15-20 ani; peste 20 ani. Analiza structurii după vechime și evoluția sa în timp poate furniza informații cu privire la strategia angajărilor efectuate de întreprindere, dar și a eforturilor sale pentru stabilizarea personalului. În mod normal, structura după vechime trebuie să fie echilibrată, manifestându-se astfel o politică adecvată de formare a personalului;
după vârstă, personalul se poate grupa astfel: până la 30 de ani; între 31 și 40 ani; între 41 și 50 ani; peste 50 ani. Un dezechilibru accentuat în structura după vârstă a personalului poate să dăuneze stării și performanțelor capitalului uman al întreprinderii. De exemplu, angajarea masivă la un moment dat a tinerilor frânează posibilitățile acestora de promovare;
după sex. Teoretic, în afara cazurilor unde natura activității ar justifica predominanța personalului masculin sau feminin, ar trebui să regăsim în fiecare întreprindere, ținând cont de structura sa socio-profesională, o repartiție pe sexe sensibil egală cu cea care apare la scară națională pentru ansamblul populației active;
după nivelul de calificare. Se impune structurarea personalului pe nivele de pregătire (superior, mediu, profesional) și pe categorii de personal. Un alt aspect care trebuie analizat îl constituie perfecționarea pregătirii profesionale, pe forme de realizare (la locul de muncă, cursuri postliceale, postuniversitare etc.).
• Comportamentul personalului. Se pot folosi în analiză următorii indicatori:
gradul de utilizare a timpului maxim disponibil
indicatorii circulației forței de muncă
De asemenea, se are în vedere structura timpului nelucrat pe cauzele care le-au provocat (boli, accidente de muncă, maternitate, evenimente familiale, concedii fără plată, lipsuri nemotivate etc.);
indicatori de conflictualitate. În cazul în care conflictualitatea a luat o formă colectivă, se impune urmărirea indicatorilor:
numărul de greve;
numărul de zile ale grevei (durata grevei înmulțită cu numărul de
greviști);
gradul de importanță al grevei la nivel de întreprindere:
În situația formelor individuale de conflictualitate se urmăresc indicatorii:
numărul de litigii care au necesitat intervenția inspecției de muncă;
numărul de litigii care au ajuns în fața instanței de judecată.
Diagnosticul eficienței utilizării resurselor umane
Analiza eficienț ei utilizării forței de muncă a unei firme în vederea evaluării se realizează cu ajutorul sistemului indicatorilor de reflectare a productivității muncii.
Pentru a urmări dinamica productivității muncii la nivelul întreprinderii, precum și pentru comparația cu alte firme din aceeași ramură de activitate se folosesc indicatori valorici, construiți ca raport efect/efort .
Pentru o corectă apreciere a evoluției productivității muncii în dinamică se impune operarea cu indicatori valorici de exprimare a efectului în prețuri sau valori comparabile.
Aspecte relevante cu privire la eficiența utiliz ării resurselor umane se pun în evidență și prin analiza productivității muncii pe principalele produse (cele care dețin mai mult de 50% din totalul producției întreprinderii). În acest sens se poate folosi indicatorul productivitatea muncii exprimat ca timp pe unitatea de produs, care poate fi folosit pentru comparații în dinamică la nivelul întreprinderii, precum și pentru comparații în spațiu pe plan național și internațional.
În final, evaluatorul trebuie să facă o sinteză a principalelor puncte forte și slabe în legătură cu resursele umane ale firmei.
Cu titlu de exemplu, pot fi avute în vedere următoarele puncte forte: personalul este bine calificat, structura pe vârste este echilibrată, personalul este capabil să se adapteze la înnoire, productivitatea muncii este în creștere, absența grevelor, reducerea litigiilor individuale de muncă, protecția muncii este corespunzătoare (reflectată prin reducerea sau eliminarea accidentelor de muncă) etc.
Ca puncte slabe se pot exemplifica: utilizarea necorespunzătoare a timpului de muncă în cadrul zilei, productivitatea muncii în scădere, personal supradimensionat în activități de întreținere, existența conflictelor de muncă etc.
Societatea comercială SC COPANEX SRL, Bacău are o structura organizatorică de tip ierarhic- funcțional compusă din mai multe compartimente de producție și funcționale.
Compartimentele funcționale sunt:
economist
șef serviciu administrativ
gestionar depozit
administrator spalătorie
administrator magazin
coordonator activitate de transport
Conducerea societății este asigurată de Adunarea Generală a Acționarilor și de conducerea operativă a societății comerciale SC COPANEX SRL, organigrama întreprinderii S.C “Confecția” S.A este prezentată în figura 1.
Numărul de salariați
Principala resursa a SC COPANEX SRL o reprezintă salariații. În prezent în societate lucrează 145 de salariați. Activitatea lor se desfășoară pe baza de contract colectiv de munca și individual.
Calificarea personalului
Personalul format din cei 145 de salariați cuprinde în structura :
3 administratori
3 directori
6 șefi de departament
13 personal administrație
120 persoane cu funcții auxiliare: vânzător ambalator, gestionar, manipulant, paznic mecanic, spălător auto.
Din total personal 25 sunt funcții de conducere.
Dupa sexul persoanelor angajate avem:
Tabel 1
După vârsta structura salariaților societății se prezintă astfel:
Tabel 2
Din aceasta structura rezultă că peste 52% din salariați au o vârsta mai mica de 40 de ani și peste 97% au o vârsta mai mică de 60 de ani.
Se remarcă o îmbunătățire a structurii pe grupe de vârsta a colectivului, ceea ce conferă o mai ușoara adaptare la noile tehnologii, o capacitate de efort mai mare și implicit o creștere a productivității.
Tabel 3
Indicatorii resurselor umane
Numărul mediu de salariați cu contract de munca a fost determinat ca medie aritmetica simpla a numărului zilnic al salariaților, corespunzător zilelor calendaristice din luna respective, obținându-se numărul mediu lunar. Rezultatul s-a raportat la numărul lunilor din perioadă respective.
De-a lungul celor trei ani se observa o creștere a numărului mediu de salariați.
INr.(2014/2012)=Nr/Nr*100=145/136*100=106,62%
ICA(2014/2012)=CA/CA*100= 118,72%
Ritmul de creștere a numărului de salariați în 2 ani
R(2014/2012)==0,0325696 (3.26%)
Creșterea numărului de personal e un lucru benefic în condițiile în care aceștia fac parte din personalul operativ, iar angajarea lor s-a făcut pe criterii de necesitate și calificare.
Salariu mediu și fondul de salariu
IS(2014/2012)=S/S*100=108,56%
IFS(2014/2012)=FS/FS*100=134,31%
Ritmul de creștere
RS(2014/2012)= =0,04192%
RFS(2014/2012)= = 0,15892%
Din calculele celor 2 indicatori se observa ca, creșterea salariului mediu pe societate s-a făcut în urma creșterii fondului de salariu.
Se observa totuși că indicele cifrei de afaceri în perioadă 2012-2014 a crescut cu mai putin (118.72%)decât indicele FS(134,31%)
Productivitatea muncii:
W=CA/NrS
W= 297.408 mil lei W= 238.248 mil lei W=331.162 mil lei
Indicele de creștere :
Iw(2014/2012)= W/W*100= 111,35%
Ritmul de creștere
RW(2014/2012)= = 0,05522 %(5,52%)
Se observa ca productivitatea muncii 5.52 % a înregistrat un ritm de creștere mai mare decât creșterea salariului mediu 4,19% pe perioadă 2012-2014.
Se poate observa ca în funcție de indicele numărului de salariați (108,56%) în perioadă 2012-2014 indicele productivității ( 111,35% )este mai mare ceea ce demonstrează o dinamica pozitivă a societății și creșterea capacitații de oferta a întreprinderii.
Iw(2014/2012)> INr.(2014/2012)= 102,57%
Folosirea timpului de muncă
Pentru caracterizarea timpului de munca se folosește indicatorul “gradul folosirii fondului de timp maxim disponibil” determinat prin relația:
TL=fondul de timp efectiv lucrat;
Gnf= TL/Tmax
Tmax=fondul de timp maxim disponibil.
Structura fondului de timp maxim disponibil =245 zile
Timpul neutilizat :
absente aprobate prin lege – 0
învoiri, concedii fără plată – 8 zile
concedii medicale-14 zile
întreruperi de o zi – 1 zi b#%l!^+a?
nemotivate- 4 zile
Personalul operativ lucrează 8 ore/zi.
Personalul administrative și de conducere lucrează 8 ore/zi.
În anul 2013
personalul operativ 120*9 h/zi= 960h/zi
personalul administrativ 25*8 h/zi=200 h/zi
Tmax=(960+200)*245=284200h/zi
TL =(960+200)*218=252880h/zi
Gnf= TL/Tmax*100= 88,97%
Observăm că acest coeficient este aproape de 100, situația nefiind negativă, în mare parte fiind justificat .
Diagnosticul comercial
Obiectivul diagnosticului comercial este stabilirea pieței actuale și de perspectivă a întreprinderii precum și a locului ei pe piață. Acest diagnostic presupune analiza următoarelor aspecte: piața, prețul, produsele/serviciile și promovarea lor pe piață.
În analiza efectuată în cadrul acestui diagnostic se pot utiliza indicatori precum cota de piață calculată ca raport între totalul vânzărilor firmei și totalul vânzărilor pe segmentul de piată analizat, puterea de piață a firmei o exprimată prin rata rentabilității comerciale adică ca raport între profitul net și cifra de afaceri. Puterea pe piață a firmei exprimă capacitatea acesteia de a domina piața respectiv de a-și elimina concurenții în cazul în care interesele firmei o cer. Cu cât o firma are o rată a marjei nete la un nivel mai ridicat, ea va putea în cazul în care se dorește acest fapt să reducă prețul de vânzare astfel încât concurenții care au nivele mai reduse ale acestui indicator să nu poată menține prețul de vânzare la o valoare superioară costului.
În ceea ce privește produsele/serviciile oferite de firmă se pot analiza câteva aspecte care vizează: gradul de înoire a produselor ca raport între numărul produselor noi și numărul de produse sau între valoarea produselor noi (într-o perioadă) și cifra de afaceri a perioadei, ponderea produselor fabricate pe baza de licență în total nomenclator de produse.
În legatură cu promovarea produselor pe piața trebuie de urmărit evoluția politicii de promovare a produselor adoptată de firmă în ultimii trei ani și rezultatele sale. De asemenea prezintă interes imaginea pe care o are firma în rândul clienților.
Un obiectiv important, în proiectarea evoluției întreprinderii îl reprezintă analiza concurenței. Analiza concurenței trebuie să urmarească și să constate capacitatea și resursele concurenților existenți și a celor potențiali, cunoașterea strategiilor folosite în prezent, în măsura în care se pot prevedea, pentru fiecare concurent și enumerarea părților tari și slabe ale concurenților existenți și potențiali, în raport cu întreprinderea evaluată.
Evoluția cifrei de afacerii pe principalii clienți relevă o relativă stabilitate, fapt ce atestă existenta unor relații tradiționale, relații ce se pot constitui ca suport pentru evoluția viitoare a vânzărilor firmei.
În urma analizei activității comerciale a unei întreprinderi se pot concluziona puncte forte: o retea de vânzare puternică, clienți statornici, de lungă durată, o excelentă calitate a produselor, servicii post vânzare pomte, etc. Puncte slabe (deficiente) se pot materializa în produse sau servicii scumpe, cunoașterea insuficientă a pieței, ambalaje urate, durate lungi de recuperare a creanțelor.
Referitor la mediul în care activează întreprinderea se pot constata ca elemente de oportunitate: creșterea pieței, existența subvenșiilor la export, etc., iar ca situații de risc: o legislație mai restrictivă, tendința substituirii produselor, creșterea exsigențelor de calitate, cererii de livrarii rapide, schimbări defavorabile privind rețele de distributie, etc.
Situația generală în prezent
Societatea comercială SC COPANEX SRL are următorul obiect de activitate :
obiect principal – comerțul cu ridicata a produselor alimentare, al băuturilor și al tutunului. Activitatea principală este comerțul cu ridicata al cărnii și produselor din carne – 463 Cod CAEN.
obiecte secundare: fabricarea și conservarea cartofilor, a sucurilor și legumelor, uleiurilor și grăsimi, fabricarea margarinii, înghețata, produse lactate, produselor de morărit, ceaiului și cafelei, vinuri, băuturilor nedistilate obținute prin fermetare, fabricarea berii, băuturilor răcoritoare nealcoolice, a tesătuilor, articolelor de îmbracămite, blana, încălțăminte, produselor din cauciuc, lemn, etc., activități de comerț cu amănuntul a altor buniri noi, a textilelor, produselor alimentare, transport de taxiuri, hoteluri , restaurante, baruri, activități de ambalare, servicii de mutare, repararea articolelor de uz casnic și gospodăresc, etc.
Societatea are la finele anului 2013:
145 salariați, dintre care 51 cu studii superioare;
6.855.647 lei este valoarea mijloacelor fixe; din care 2149995 lei mașini, utilaje și mijloace de transport;
33354686 lei este valoarea cifra de afaceri realizată în anul 2013.
Strategia de dezvoltare a activității societății
Strategiile folosite pentru susținera obiectivelor și punctelor tari respectiv oportunităților precum și combaterea punctelor slabe și a amenințărilor ar fi următoarele:
Strategii generale(corporative)
Strategia de creștere prin concentrare printr-o:
Dezvoltarea pieței: constă în castigarea unei părți mai mari din piața curentă prin extinderea activități în noi zone geografice și prin adaugarea unor noi segmente de piață.
Dezvoltarea prosusului: constă în realizarea unor servicii și produse suplimentare celor existente.
Integrarea pe orizontală: constă în alipirea, asocierea, chiar o eventuală cumpărare a unei firme mai mici ce are același obiect de activitate; a căror produse și servicii sunt de calitate superioară/sau cel putin asemănatoare cu cele ale firmei noastre în vederea extinderii, dezvoltări clientelei, diversificări producției și multiplicări furnizorilor; acest plan este supus tratativelor de negociere.
Strategia de creștere prin integrare pe verticală prin :
Integrare în amonte: constă în pătrunderea în domenii de activitate prin care firma ar putea obține o creștere a calității materiilor prime și o reducere a costurilor acestora; acest lucrul realizându-se prin achizitionarea sau înființarea unei firme crescătoare de animale astfel având asigurată calitatea superioară a materiei prime și un cost mai redus pentru aceasta.
Integrarea în aval: constă în sporirea în mod direct a profiturilor realizate, respectiv o creștere a calității produsului final oferit consumatorului.
Strategii concurențiale (de afaceri) prin:
Strategia de dominare globală prin costuri reduse: se referă la aplicarea unor costuri reduse/ cel putin mai reduse decât a concurenței pentru serviciile și produsele oferite.
Strategia de diferențiere a produselor și serviciilor se poate realiza prin crearea unui renume în domeniu, un brand care sa fie asociat cu numele firmei, cu serviiciile oferite de aceasta, calitatea lor printr-o promovare ridicată (publicitate).
O corelație între obiective, matrice și strategii vizează prezentarea țintelor, scopurilor viitoare, a situației actuale cu bune si cu rele, precum s-a facut și ce ar trebui să se facă pentru valorificarea într-o manieră deosebită producția.
Produsele și serviciile societății
Furnizorii cu care colaborează SC COPANEX SRL și de la care achziționează în mod frecvent produse congelate sunt în număr de peste 250 de persoane juridice.dintre care 22 sunt persoane juridice străine adică aproximativ 8 % din totalul furnizorilor.
Nomenclatorul de produse al întreprinderii cuprinde articole de îmbrăcăminte în următoarea structura sortimentala :
Produse alimentare,
Produse nonalimentare
Băuturi alcoolice și nonalcoolice,
Tutun.
Produsele pe care SC COPANEX SRL le comercializeaza sunt: produse din carne de pui congelate, produse din peste congelate si o gama extrem de variată de alte produse de panificatie, lactate, conserve, tutun, bauturi, etc. Însa produsele cele mai importante din punct de vedere al obiectului de activitate sunt produsele de pui și peste congelate achiziționate în proporție de peste 80 % de la furnizorii externi. Prețul acestor produse congelate este raportat la calitatea produsului însă în raport cu prețul concurenței prețul este mai mic, dovadă fiind activitatea celor 8 magazine.
Calitatea produselor congelate este conformă cu standardele europene de calitate din domeniul alimentației, SC COPANEX SRL, nefăcând rabat de la atributul cel mai important al unei firme și anume calitatea. Asfel în gama sortimentară de produse congelate vom găsi negresit: pulpe de pui întregi, aripi de curcan, piept de pui fără os, pulpe inferioare pui, file cod alaska, file salau, merlan, file de blue whiting, macrou, trunchi cod hoki, trunchi de crap, hering, file merlucius fără piele, trunchi de merlucius, sprot, file de crap cu piele, saithe.
Modul prin care se realizează aprovizionarea cu produse congelate constă în trimiterea unei comenzi la 2 săptămâni (sau chiar săptămanal în preajma sărbătorilor) către furnizorul extern care în termen de maxim 72 ore livrează comanda în limita stocului b#%l!^+a?disponibil.
Diagnosticul tehnic
Diagnosticul tehnic îl reprezintă aprecierea măsurii în care mijloacele de producție ale întreprinderii răspund nevoilor actuale și de perspectiva ale utilizatorului. Realizarea obiectivului menționat, presupune o analiză detaliată a factorilor tehnici de producție, a tehnologiilor de fabricație precum și a organizării producției.
Pentru aprecierea din punct de vedere economic a producției vor fi analizate informații legate de vechimea instalațiilor și utilajelor, starea tehnică generală, costurile de întreținere și de reparații, perioada de expirare a ciclului de investiție.
Evaluatorul trebuie să analizeze posibilitatea ca întreprinderea să rămână pe piață prin investiiții de menținere, capacitatea de a-și reduce costurile și ameliorarea prezenței comerciale.
În legatură cu diagnosticul tehnic se pot determina o serie de indicatori precum: gradul de uzură a mijloacelor fixe, gradul de înoire a mijloacelor fixe sau randamentul mijloacelor fixe, pe care evaluatorul să-i utilizeze în stabilirea punctelor forte sau slabe.
În mod deosebit în cazul clădirilor este necesar să se urmărească modificările aduse acestora față de planurile inițiale, funcționalitatea și siguranța în exploatare a construcțiilor firmei.
În privința tehnologiilor analiza trebuie să evidențieze noutatea acestora, calitatea organizării transportului intern, impactul producției întreprinderii asupra mediului , dependența firmei de o anumită structură de producție, existența unor cicluri lungi de fabricație costisitoare, gradul de automatizare al producției.
În diagnosticul tehnic se pot contura o serie de puncte forte precum: existenta în firma a unor utilaje, mașini, instalții moderne, grad ridicat de utilizare a capacităților, indicatori de randament și de înoire a mijloacelor fixe foarte buni. Între punctele slabe putem aminti: o planificare defectuasă a producției, o organizare necorespunzătoare a aprovizionărilor, stocurilor și transporturilor, mijloace fixe degradate fizic și de prisos.
Referitor la mediul în care acționează întreprinderea se pot constata stări de oportunitate precum: apariția unor sisteme mult mai eficiente de transport, tehnologii moderne de fabricație, programe adecvate specificului activității firmei privind producția, desfacerea, investițiile, etc. Mediul se poate manifesta printr-o serie de riscuri ca: existenta unor legi foarte restrictive privind poluarea, norme de calitate mai exigente, reglementări birocratice privind asigurarea cu energie, etc.
Pentru caracterizarea sinteică a potențialului tehnic se recomandă uramtorii indicatori.
Din punct de vedere al starii mijloacelor fixe, un aport informațional pentru aprecierea potențialului tehnic al întreprinderii este adus de marimea și dinamica următorilor indicatori:
a) Coeficientul de modernizare (KM), care reflectă ponderea mijloacelor fixe modernizate (Mfm) în totalul mijloacelor fixe:
b) Gradul de uzură (Ku):
, unde:
UMf – valoarea uzurii reale (tehnică) a mijloacelor fixe;
A- valoarea totală a amortizării înregistrată în contabilitate (utilizată – de evaluatorul – numai dacă reflectă realitatea economică);
Mf – valoarea inițială (valoarea de inventar) a mijloacelor fixe
c) Gradul de reînnoire (Ki):
, unde:
MfI – valoarea mijloacelor fixe noi – intrate prin achiziții;
Mft – valoarea totală a mijloacelor fixe la sfârșitul perioadei de gestiune;
– valoarea medie a mijloacelor fixe.
Societatea COPANEX SRL își desfășoară activitatea comercială din anul 1994. Pe parcursul intervalului de timp aferent perioadei de la data înființării și până în prezent administratorii – asociați ai firmei au asigurat dezvoltarea continuă a activității, având la bază capitalizarea profiturilor realizate, astfel că la data aceasta activitatea curentă a firmei se concretizează astfel:
comerț cu amănuntul de îmbrăcăminte, încălțăminte și comerț cu amănuntul al peștelui și produselor din pește, activități desfășurate în trei spații comerciale, situate în strada Aprodu Purice din Bacău.
depozit frigorific pentru comercializarea și depozitarea produselor din pește, pește congelat, pasăre congelată, ouă și altele, situat în strada A. Tolstoi nrumărul 12, spațiu ce apartine firmei.
secție de ambalare produse congelate.
transport internațional de marfă, care se desfășoară cu mijloace de transport proprii.
spălatorie auto.
Astfel societatea deține un număr de 3 clădiri dintre care: o clădire pentru birouri și 2 hale pentru depozitare iar în vederea vânzării produselor congelate deține 8 magazine de desfacere.
SC COPANEX SRL, este dotată cu echipamente specifice obiectul de de activitate de comerț cu ridicata a produselor alimentare, al băuturilor și al tutunului, cuprinzând o varietate de mijloace fixe, rezultă ca o consecință a evoluției acestora în timp.
Echipamentele tehnologice existente în inventar sunt în marea lor majoritate provenite de la furnizori români, (peste 95%).
Gradul de modernizare=
Gradul de uzura=
Gradul de innoire=
Interpretarea datelor
Dotarea și performantele mijloacelor fixe, analizate în raport de indicatorii mai sus mentionați, pot scoate în evidență slăbiciuni sau atuuri în exploatarea acestora, cum ar fi:
dotarea actuală nu permite decât lucrări de tehnică inferioară;
dotarea întreprinderii se bazează pe echipamente convenționale, performanțe medii, în stare de uzura accentuată, coeficient ridicat de uzură,
echipamentele tehnologice sunt de performantă medie, coeficienți de uzură fizică și morală sunt ridicați, dar o parte din utilaje au fost ținute „la zi” prin adaptări și modernizări;
echipamentele tehnologice reprezentative sunt de performanță superioara sub aspectul automatizării, manipulării, al introducerii comenzilor numerice și comenzilor asistate de calculatoare (evoluția semnificativă a coeficientului de reînnoire pe orizontul analizat)
De asemenea, o comparație în dinamica a coeficientului de reînnoire și a gradului de înzestrare tehnică a muncii asigură o credibilitate sporită a viabilității întreprinderii dacă valorile înregistrate devansează 1 sau 100%.
În posesia acestui ansamblu de date și informații, evaluatorul va influența favorabila sau nefavorabila a factorilor interni și externi, dupa cum urmeaza:
Puncte forte: activitați echilibrate în raport cu obiectul de activitate al întreprinderii, înscris in actul constitutiv; utilaje moderne; grad optim de folosire a mijloacelor fixe și capacităților de producție; fluiditate flux tehnologic; randament ridicat de utilizare a mijloacelor fixe etc.
Puncte slabe: grad avansat de uzura fizică și morală a mijloacelor fixe; lipsa activități de cercetare-dezvoltare etc.
Oportunitati: condiții favorabile achiziției de noi echipamente performante; noi metode de informatizare a programării și urmăririi producției; asistență tehnică pentru introducerea unui sistem al calității compatibil cu prevederile ISO.
Diagnosticul financiar
Diagnosticul fincanciar-contabil are pentru fiecare componentă cate un obiectiv. Astfel, diagnosticul financiar are ca obeiectiv analiza statică, dinamică și comparativă a activității firmei care să permită formularea unor concluzii cu privirea la rentabilitate și randamentul capitalului, echilibrul financiar și eficența folosirii resurselor sale. Diagnosticul contabil are obiectiv fiabilitatea valorilor contabile existente, tinând cont de regulile contabile și fiscale, precum și a regularității datelor de referință reținute.
Analizele financiare sunt precedate de un control al conturilor care să convingă evaluatorul că datele oferite de contabilitatea firmei sunt fiabile. Auditul (verificarea și controlul conturilor) realizat cu aceasta ocazie, trebuie să facă o examinare a contabilității „ în formă” , precum și o examinare a contabilității „ de fond”.
Examinarea „ de formă” a contabilității presupune o verificare a faptului ca o serie de documente primare există și sunt completate în condiții legale exemplu: registrul cu procesele verbale ale Adunărilor generale ale Acționarilor, Registru-jurnal, Registrul inventar, și cartea mare, toate sunt ținute cronologic, fără stersături sau omisiuni iar piesele justificative (facturi, avize de expediție) sunt atasate înregistrărilor din contabilitate.
Verificarea de formă a contabilității presupune în final constatarea dacă aceasta este probantă. Acest fapt presupune o individualizare, pe documente corespunzătoare a vânzărilor, pe de o parte și a cumpărărilor pe de altă parte.
În urma efectuări verificării de forma a contabilității se pot constata două variante:
contabilitatea se prezinta regulamentar în formă și se poate continua auditul cu o verificare de fond,
contabilitatea este nergulamnetară în formă și se recomanda refacerea acesteia.
Daca evaluatorul se află în prima variantă în urma verificării de formă a contabilității, atunci procedează în continuare la o verificare de fond prin care se verifica sinceritatea acesteia printr-un examen intern (pe baza datelor și documentelor prezentate) precum și unul extern prin care se face cercetarea operațiilor care ar trebui să figureze în contabilitate.
Diagnosticul contabil urmează auditul și presupune analiza bilanțului pentru revaluarea posturilor de activ și a celor de pasiv, precum și analiza contului de profit și pierdere în vederea calculării beneficiului corectat. Acest diagnostic va viza cu precădere variațiile posturilor care privesc marimea profitului, constituirea provizioanelor, consumuri interne, angajamente în afara bilanțului pe o perioada mai mare de timp. În diagnosticul contabil se stabilește realitatea economică folosindu-se în acest sens date din cicluri de gestiune trecute.
Diagnosticul financiar este orientat către viitor și completează diagnosticul contabil, prin previziuni de randament și cash-flow asupra firmei.
Acest diagnostic trebuie să analizeze rentabilitatea firmei și echilibrul financiar al acestia. Analiza rentabilității trebuie să debuteze cu studierea soldurilor intermediare de gestiune. Evoluția cifrei de afacere dă o imagine a dinamismului întreprinderii. Marja comercială este principalul indicator de apreciere a performațelor unei activități comerciale. Dacă cifra de afacerii este un indicator de volum al activității, atunci marimea adosului comercial generat de cifra de afaceri este indicatorul indispensabil în aprecierea gestiunii unei întreprinderi comerciale având un continut informațional pronunțat calitativ.
Componenta principală a rezultatelor financiare ale întreprinderii o reprezintă profitul. El apare ca un venit rezidual și este sursa din care se plătește capitalul propriu dar și a celui împrumutat, se asigură dezvoltarea firmei precum și contribuția la constituirea fondurilor bugetare. Profitul este urmărit de orice investitor. Dimensionarea corectă a acestuia reprezintă o premisa solidă pentru stabilirea valorii întreprinderii. Este evident ca interesează în acest context profitul net deoarece el reprezintă resursa din care se va remunera cumpărătorul (investitorul) întreprinderii.
Astfel pentru stabilirea rezultatelor reflectate de diagnosticului financiar asupra întreprinderii vom avea în vedere următorii indicatori/rate:
Ratele de rentabilitate
Rentabilitatea este categoria economică prin care se exprimă capacitatea întreprinderii de a obține profit, ceea ce reflectă performanța acesteia. Obiectivul major al întreprinderii este atât mărirea averii participanților la viața întreprinderii (acționari, salariați, creditori, stat), cât și creșterea valorii sale, pentru asigurarea propriei dezvoltări. Realizarea acestui obiectiv este condiționată de desfășurarea unei activități rentabile, care să permită remunerarea factorilor de producție și a capitalurilor utilizate, indiferent de proveniență.
Orice afacere implică o investiție care are drept consecință rezultatul așteptat de investitor. Cu cât acest rezultat este mai mare, cu atât se pot forma noi surse disponibile pentru alte investiții în diverse scopuri: stimularea partenerilor, asigurarea propriei dezvoltări, crearea de rezerve. Rentabilitatea unei afaceri rezultă din comensurarea efectelor concretizate în venituri cu eforturile depuse reflectate în cheltuielile aferente.
Diagnosticul financiar va permite evaluarea întreprinderii în funcție de rentabilitate și de gradul de risc aferent.
Rentabilitatea constituie capacitatea unui capital investit sau plasat de a asigura venituri exprimate în termeni financiari, aceasta fiind evaluată în mărimi absolute (prin marje) și în mărimi relative (prin rate).
Ratele de rentabilitate rezultă din confruntarea unui indicator de rezultat (EBE, Rexp, Rbrut, Rnet), cu un indicator referitor la fluxul global de activitate (CA), sau la mijloacele utilizate pentru obținerea rezultatului considerat (capital economic, capital propriu, costuri). De aici rezultă gruparea uzuală a ratelor de rentabilitate în două categorii: rate de marjă și rate de randament și rentabilitate.
A. Ratele de marjă permit aprecierea “eficacității” întreprinderii în activitatea comercială, exprimând profitabilitatea acesteia în raport cu:
1) Exploatarea, prin intermediul rapoartelor:
; ; .
2) Activitatea globală, prin intermediul rapoartelor:
(rata marjei nete).
B. Ratele de randament și de rentabilitate se pot grupa în două categorii:
1) Rate de randament care raportează un indicator de rezultat la o evaluare a capitalului economic pus în operă de întreprindere. Apare astfel noțiunea de rentabilitate economică, care exprimă capacitatea activului economic (activ imobilizat brut + NFRE) de a degaja un surplus și de a asigura remunerarea aportorilor de fonduri – acționari și creditori – care asigură finanțarea.
a) O primă variantă: ,
care este o rată de rentabilitate economică brută ce permite aprecierea performanței exploatării (industrială și comercială) și facilitează comparații intrasectoriale.
Evoluția în timp a acestei rate arată creșterea, stagnarea sau scăderea eficacității întreprinderii, fără a fi afectată de fiscalitate, amortizare și provizioane.
b) În lipsa unor date suficient de precise se poate utiliza: .
Acest raport poate fi introdus într-un lanț de rate echivalent cu noțiunea de ROA (return on assets), care este o rată a rentabilității investițiilor:
c)
Ratele de lichiditate si solvabilitate
Ratele de lichiditate sunt considerate a fi semnificative atunci când vom compara întreprinderii care au același domeniu de activitate. O valoare supraunitara a acestor rate arată că întreprinderea are capacitatea de a-și achita datoriile exigibile. Aceste rate prezintă gradul în care întreprinderea poate face față datoriilor pe termen scurt :
1) Rata lichidității generale reprezintă un mod de exprimare relativă a fondului de rulment:
RLg
Lichiditatea generală arată posibilitatea componentelor patrimonilale de a se transforma într-un termen scurt în lichidității pentru a satisface obligațiile de plată. O lichiditate favorabilă a întreprinderii este considerată a fi între 2 și 2,5.
2) Rata lichidității imediate sau mai este numita rata capacității de plată imediată și exprimă capacitatea de rambursare instantă a datoriilor, având în vedere disponibilitățile existente. Valoarea acestei rate, pentru a arata o situație favorabilă întreprinderii trebuie sa fie mai mare de 0,3. Relația care stă la baza acestei rate este dată de formula:
RLi
3) Rata lichidității reduse exprimă capacitatea întreprinderii de reusi să-și onoreze datoriile pe termen scurt din creanțe și disponibilități. Valoarea acestei rate trebuie sa fie cuprinsă între 0,8 și 1 pentru ca întreprinderea să fie într-o situație optimă în ceea ce privește solvabilitatea parțială. Relația care stă la baza acestei rate este dată de formula:
RLr=
Rata solvabilitatii. Gradul în care întreprinderea face față datoriilor totale este data de rata solvabilității pe termen lung. Relația care stă la baza acestei rate este dată de formula:
RSTL = ;
Pentru ca întreprinderea să se afle într-o situație favorabilă, valoarea acestui raport trebuie să fie mai mare de 1,5 dovendind astfel, că firma are capacitatea de a-și achita obligațiile bănești față de terți.
Ratele de activitate
Indicatorii de gestiune/de activitate sunt: viteza de rotație a stocurilor, numărul de zile de stocare, viteza de rotație a debitelor clienți, viteza de rotație a activelor imobilizate, viteza de rotație a activelor totale.
Viteza de rotație a stocurilor – Indicatorul arată de câte ori a fost rulat stocul în exercițiul financiar.
Relația care stă la baza acestei rate este dată de formula:
Viteza de rotație a stocurilor =
Numărul de zile de stocare – Indicatorul arată câte zile au fost stocate mârfurile/bunurile în uniate. Cu cât numârul de zile este mai mic cu atât este mai bine, deoarece asta înseamnă că bunurile au fost vândute într-un timp relativ scurt astfel producându-se valoarea adaugată. De asemenea un număr mic de zile de stocare arată niște bunuri care nu sunt greu vandabile și care nu au o mișcare lentă.
Relația care stă la baza acestei rate este dată de formula:
Numărul de zile de stocare=
Viteza de rotație a debitelor clienți – Indicatorul semnifică în câte zile au fost încasați clienții în exercitiul financiar. Cu cât indicatorul are o valoarea mai mică cu atât este mai bine deoarece însemna ca banii sunt încasați la timp de la clienți. Dacă indicatorul are o valoare mare atunci firma trebuie să reanalizeze clienții și să ia măsuri pentru o mai bună recuperare a sumelor de încasat de la clienți. Valorea optimă a indicatorului diferă pentru fiecare entitate economică și trebuie să fie egal cu termenul mediu de plată acordat clienților.
Relația care stă la baza acestei rate este dată de formula:
Viteza de rotație a debitelor clienți=
Viteza de rotație a creditelor – furnizor (perioada de recuperare a creanțelor) – aproximează numârul de zile de creditare pe care entitatea îl obține de la furnizorii sâi. In mod ideal ar trebui sa includa doar creditorii comerciali.
Relația care stă la baza acestei rate este dată de formula:
Viteza de rotație a activelor imobilizate – reprezintă numărul de rotații pe care l-au facut activele imoblizate pentru realizarea cifrei de afaceri. Cu cât valoarea indicatorului este mai mare cu atât este mai bine, deoarece cu același volum de active circulante, se poate realiza un volum mai mare a vânzărilor, ceea ce însemană un profit mai mare.
Relația care stă la baza acestei rate este dată de formula:
Viteza de rotație a activelor imobilizate=
Viteza de rotație a activelor totale – reprezintă eficiența activelor totale în realizarea cifrei de afaceri. O valoare mare a indicatorului semnifică faptul ca se poate realiza un profit mai mare cu același volum de active totale.
Relația care stă la baza acestei rate este dată de formula: b#%l!^+a?
Viteza de rotație a activelor totale=
Situația netă
Pe baza bilanțului financiar Situația Netă se determină ca diferență:
SN = Active – Datorii totale
SN = Total active – Datorii totale – Venituri în avans = Capitaluri proprii
O situație netă pozitivă și crescătoare reflectă o gestiune economică sănătoasă, ce maximizează valoarea întreprinderii, prin potențarea capitalurilor proprii.
Creșterea situației nete (activului net) are ca efect creșterea rentabilității și a independenței financiare.
Fondul de rulment
Un Fond de Rulment staționar reflectă stagnarea întreprinderii, care poate fi temporară sau de durată, având diferite cauze. Partea inferioară a bilanțului financiar permite determinarea Fondului de Rulment Financiar ca diferență:
FRF = (Active circulante + Cheltuieli în avans) – (Datorii pe termen scurt + Venituri în avans).
Necesarul de fond de rulment
Pe baza bilanțului necesarul de fond de rulment se determină ca diferență:
NFR =(Active circulante + Cheltuieli în avans– Casa și conturi la bănci) – (Datorii ce trebuie plătite într-un an + Credite bancare + Venituri în avans).
Trezoreria netă
Trezoreria Netă (TN reprezintă echilibrul financiar al întreprinderii, fiind un rezultat al operațiunilor ce afectează toate posturile de bilanț și rezultând din lectura pe orizontală a bilanțului financiar, respectiv:
TN = FR – NFR;
Tabloul soldurilor intermediare de gestiune
Soldurile intermediare de gestiune caracteristice exploatării sunt indicatorii valorici ai producției și comercializării:
1) Cifra de afaceri (CA) exprimă volumul afacerilor realizate cu terții cu ocazia activității curente a întreprinderii și se determină cu ajutorul relației:
CA =Vânzări de mărfuri (activitate comercială + prestări servicii)(Vmf)+ Producția vândută (activitatea industrială) (Pv).
2) Marja comercială (Mc) este suplimentul de valoare adusă de întreprindere prin activitatea de comercializare (produse și mărfuri cumpărate și revândute), este un element al valorii adăugate și se determină cu ajutorul relației:
Mc = Vânzări de mărfuri (Vmf) – Costul mărfurilor (Chmf).
3) Producția exercițiului (Pex) cuprinde bunurile și serviciile produse de întreprindere în cursul exercițiului, indiferent de destinație, fiind egal cu suma: b#%l!^+a?
Pex = Producția vândută (Pv) + Producția stocată (±ΔS) + Producția
imobilizată (Pi).
4) Valoarea adăugată (Vad) exprimă ceea ce adaugă întreprinderea la circuitul economic prin propria activitate și se calculează cu relația:
Vad = Marja comercială (Mc) + Producția exercițiului (Pex) –Consumurile intermediare (Ci).
Contul de profit și pierdere permite evaluarea performanțelor întreprinderii, prin stabilirea conexiunii între soldurile intermediare de activitate economică și fluxul de rezultate, având ca punct de plecare valoarea adăugată.
5) Excedentul brut (Insuficiența) de exploatare (EBE) este rezultatul realizat din activitatea curentă a întreprinderii, care permite să se măsoare capacitatea de a genera și conserva fonduri în condiții de funcționare, fiind independent de politica financiară, fiscală și în domeniul amortizării; se calculează cu ajutorul relației:
EBE = Valoarea adăugată (Vad) + Subvenții de exploatare (Sbv) –
– Impozite, taxe, vărsăminte asimilate (I+Tx) – Cheltuieli cu personalul (Chp).
6) Rezultatul din exploatare (Rexp) măsoară performanța comercială și industrială a întreprinderii, fiind independent de politica financiară și fiscală, dar ține cont de amortizare și provizioane; se determină cu relația:
Rexp = Excedentul brut (EBE) + Alte venituri din exploatare (Ave) – Amortizări și b#%l!^+a?provizioane – Alte cheltuieli de exploatare.
Acest rezultat mai poate fi determinat și prin diferența: Rexp = Venituri din exploatare – Cheltuieli de exploatare.
7) Rezultatul financiar (Rfin) este rezultatul din activitatea financiară, cuprinde elemente de fluxuri financiare și elemente ce corespund riscurilor atașate, fiind intermediar între rezultatul de exploatare și rezultatul curent:
Rfin = Venituri financiare – Cheltuieli financiare.
8) Rezultatul curent (Rcrt) ține cont de politica de finanțare a întreprinderii, nu este influențat de elemente extraordinare sau fiscale pure și este egal cu suma:
Rcrt = Rexp+ Rfin.= Rexp +(Venituri financiare – Cheltuieli financiare).
9) Rezultatul extraordinar (Rextr) provine din activitatea neobișnuită a întreprinderii, nefiind legat de activitatea curentă și se determină ca diferență:
Rextr = Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare. b#%l!^+a?
10) Rezultatul brut al exercițiului (Rbr) constituie soldul rezidual între veniturile totale și cheltuielile totale și se determină ca diferență:
Rbr = Venituri totale – Cheltuieli totale.
11) Rezultatul net al exercițiului (Rnet) constituie soldul final după aplicarea cotei procentuale de impozit (i), asupra rezultatului brut, conform relației:
Rnet = Rbr – Impozitul pe profit = Rbr (1 – i).
Rezultatul net urmează a fi repartizat conform legii, parțial distribuit (participare salariați la profit, dividende acționari) sau reinvestit (pentru mărirea capitalurilor proprii prin autofinanțare).
În concluzie putem spune că diagnosticul financiar este este necesar în studiul echilibrului financiar, al rezultatelor întreprinderii, în evaluarea rentabilității și riscurilor, în studiul fluxurilor financiare, în studiul proiectelor de investiții și în elaborarea prognozelor.
Situația Netă (SN) este expresia cea mai simplă a valorii patrimoniale a unei firme, reprezinta diferență între activul total și obligațiile totale de plată.
Tabelul 4
Interpretare:
1. Din tabelul de mai sus se constată o situație netă pozitivă și descrescatoare din 2012 până în 2014 inclusiv, care reflectă o gestiune economică nesănătoasă, ce nu maximizează valoarea întreprinderii, prin potențarea capitalurilor proprii,
2. Creșterea situației nete (activului net) are ca efect scaderea rentabilității și a independenței financiare.
Ratele de lichiditate prezintă gradul în care întreprinderea poate face față datoriilor pe termen scurt:
Tabelul 5
Interpretare:
Dupa cum observăm din tabelul de mai sus rata lichidității generale are valoare supraunitară și arată că întreprinderea are capacitatea de a-și achita datoriile exigibile.
Pe parcursul celor trei ani analizați observăm o lichiditate generală în scadere situatie nefavorabilă pentru întreprindere.
Rata lichidității imediate sau mai este numita rata capacității de plată imediată și exprimă capacitatea de rambursare instantă a datoriilor, având în vedere disponibilitățile existente.
Tabelul 6
Interpretate:
Întreprinderea după cum observăm are în toți cei trei ani capacitatea de rambursare instantă a datoriilor.
În 2012, 2013, 2014 avem o situație favorabilă pentru întreprinderii deoarece lichiditatea imediată este mai mare de 0,3.
Rata lichidității reduse exprimă capacitatea întreprinderii de reusi să-și onoreze datoriile pe termen scurt din creanțe și disponibilități.
Tabelul 7
Interpretare:
Valoarea acestei rate trebuie sa fie cuprinsă între 0,8 și 1 pentru ca întreprinderea să fie într-o situație optimă în ceea ce privește solvabilitatea parțială, dar în nici un an nu este cuprinsă în acesta marjă;
Gradul în care întreprinderea face față datoriilor totale este data de rata solvabilității pe termen lung.
Tabelul 8
Interpretare:
În 2012 2013 și 2014 Rata solvabilității pe termen lung este în scădere însă mai mare de 1.5 dovendind astfel, că firma are capacitatea de a-și achita obligațiile bănești față de terți.
Indicatorii de gestiune/de activitate sunt: viteza de rotație a stocurilor, numărul de zile de stocare, viteza de rotație a debitelor clienți, viteza de rotație a activelor imobilizate, viteza de rotație a activelor totale.
Tabelul 9
Interpretarea:
Viteza de rotatie a stocurilor variază în cei 3 ani analizați și este una mică, ceea ce arată că stocurile sunt bine vândute, există rulaj și se desfășoară o activitate generatoare de profit.
Numarul de zile de stococare arată câte zile au fost stocate mârfurile/bunurile în uniate. Aceasta valoare arată că bunurile au fost vândute într-un timp relativ scurt astfel producându-se valoarea adaugată.
Viteza de rotație a debitelor clienți are o valoarea mai mică prezentând o situatie favorabilă pentru întreprindere ceea ce însemna ca banii sunt încasați la timp de la clienți.
Viteza de rotație a creditelor – furnizor (perioada de recuperare a creanțelor) – aproximează numărul de zile de creditare pe care entitatea îl obține de la furnizorii săi, situație relativ bună.
Viteza de rotație a activelor totale – reprezintă eficiența activelor totale în realizarea cifrei de afaceri. Indicatorul are o valoare mică ceea ce semnifică faptul ca se nu poate realiza un profit mai mare cu același volum de active totale.
Fondul de Rulment Financiar (FRF) este o marjă de securitate financiară care permite firmei să faca față riscurilor pe termen scurt și care are rolul de a garanta solvabilitatea întreprinderii.
Tabelul 10
Interpretare:
Din datele tabelului se constată că Fondul de Rulment pozitiv și în c scadere confirmă o dinamică favorabilă a marjei de securitate a întreprinderii.
În practică, se consideră că Fondul de Rulment al întreprinderii industriale trebuie să reprezinte o treime din valorea cifrei de afaceri lunare.
Necesarul de Fond de Rulment reprezintă banii ce trebuie rulați în întreprindere pentru a-i asigura funcționarea (după finanțarea imobilizărilor), care reclamă cheltuieli ce vor fi recuperate la achitarea facturilor de către clienți.
Tabelul 11
Interpretare:
NFR constituie un indicator de echilibru financiar, care poate fi pozitiv sau negativ.
În 2012 -2014 NFR este pozitiv și în creștere, NFR > 0, rezultă un surplus de necesar temporar față de resursele temporare ce pot fi mobilizate, fiind o situație normală pentru ca este consecința unor investiții privind creșterea necesarului de finanțare a ciclului de exploatare.
Necesarul de fond de rulment reflectă echilibrul curent al întreprinderii, este mai fluctuant, mai instabil decât fondul de rulment și depinde de cifra de afaceri, durata de rotație a stocurilor, decalajul dintre termenul de recuperare a creanțelor și termenul de plată a furnizorilor
Creșterea Trezoreriei Nete poate fi datorită creșterii fondului de rulment și prin diminuării necesarului de fond de rulment, sau prin majorarea disponibilităților și reducerea creditelor bancare de trezorerie.
Tabelul 12
Interpretare:
În cei trei ani analizați avem o trezorerie netă pozitivă și descrescătoare Trezoreria pozitivă (TN > 0), este când: FR > NFR și respectiv, Disponibilități > Credite trezorerie.
În 2012-2014 FR > 0 și NFR > 0, când NFR este finanțat în întregime din resurse permanente (FR > 0), care degajă disponibilități ce pot ascunde o sub-utilizare de capitaluri;
Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune Tabelul 13
Interpretare:
1. Cifra de afaceri netă a scăzut în 2013 datorită atât scaderii vanzarilor de marfuri, urmând ca în 2014 să crească în comparație cu ani anteriori.
2. Producției exercițiului a crescut de la un an la altul datorită creșterii destocajului,.
3. Scăderea valorii adăugate în anii 2013, a fost consecința creșterii mai rapide a consumurilor intermediare în raport cu producția exercițiului.
4. Excedentul Brut din Exploatare a scăzut in 2013 comparativ cu 2012 ca urmare de a scăderii valorii adăugate, pe seama cheltuielilor cu personalul urmând ca în 2014 să crească vizibil.
5. Rezultatului din Exploatare a scăzut în 2013, cand a fost înregistrata pierdere, apoi a crescut în 2014 datorită creșterii mai rapide a sumei dintre excedentul brut din exploatare cu alte venituri din exploatare comparativ cu suma dintre amortizare și alte cheltuieli de exploatare.
6. Rezultatul financiar în 2012, 2013, 2014 a fost negativ datorită cheltuielilor financiare mai mari decât veniturile financiare.
7. Diminuarea Rezultatului Curent a fost consecința creșterii în proporție mai mare a pierderii financiare comparativ cu cresterea rezultatului din exploatare .
8. Lipsa rezultatului extraordinar in cei trei ani analizați s-a reflectat în egalitatea rezultatului curent cu rezultatul brut, care a scazut ca urmare a creșterii mai rapide a cheltuielilor totale comparativ cu veniturile totale.
9. Rezultatul net contabil al exercițiului a scăzut în cei trei ani însă cea mai evidentă scădere este în 2013 comparativ cu 2012 datorită unui rezultat brut foarte mic care reflectă pierderea financiară.
Ratele de rentabilitate ecomonica
Tabel 14
Interpretare:
Evoluția în timp a acestor rate arată scăderea eficacității întreprinderii, pentru anul 2013 in comparative atat cu anul 2012 cat si cu 2014 fără a fi afectată de fiscalitate, amortizare și provizioane și cresterea în 2014.
Concluziile analizei diagnostic
În urma realizarii analizei diagnostic putem definii și Analiza Swot a SC COPANEX SRL
Punctele forte
personalul este bine calificat,
structura pe vârste este echilibrată,
personalul este capabil să se adapteze la înnoire,
productivitatea muncii este în creștere,
absența grevelor,
protecția muncii este corespunzătoare (reflectată prin reducerea sau eliminarea accidentelor de muncă) etc.
utilizarea necorespunzătoare a timpului de muncă în cadrul zilei,
productivitatea muncii în crestere,
activitați echilibrate în raport cu obiectul de activitate al întreprinderii,
grad optim de folosire a mijloacelor fixe și capacităților de producție;
fluiditate flux tehnologic;
randament ridicat de utilizare a mijloacelor fixe,
întreprinderea are capacitatea de a-și achita datoriile exigibile în perioada 2012-2014,
întreprinderea are în toți cei trei ani capacitatea de rambursare instantă a datoriilor,
firma are capacitatea de a-și achita obligațiile bănești față de terți,
întreprinderea realizează o cifra de afaceri mare anual;
produsele comercializate sunt de o calitate superioară față de cele comercializate de concurenti;
Punctele slabe
grad avansat de uzura fizică și morală a mijloacelor fixe; lipsa activități de cercetare-dezvoltare etc,
fluxurile de informatii verticale și oblice (și unele orizontale) nu se realizeaza pe baze informatice, acest lucru facand deosebit de greoaie comunicarea inter-departamentala, ducand la ingreunarea evidenta a procesului de luare a deciziilor.
costul ridicat al circulatiei informatiilor în cadrul firmei (linii telefonice, statii emisie-receptie, deplasare personal),
o gestiune economică nesănătoasă, ce nu maximizează valoarea întreprinderii, prin potențarea capitalurilor proprii.
rezultatul net este in scadere.
Oportunității
condiții favorabile achiziției de noi echipamente performante;
noi metode de informatizare a programării și urmăririi procesului de desfacere;
asistență tehnică pentru introducerea unui sistem al calității compatibil cu prevederile ISO
Amenintțării
Concurența
b#%l!^+a?
b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%
CAP. III Metogologii
În 1856, Wiliam Hamilton a investigat căile închise de-a lungul muchiilor unui dodecaedru care vizitează fiecare nod o singura dată. În teoria grafurilor astfel de căi sunt cunoscute astăzi drept circuite homiltoniene, pe baza acestor teorii, WR Hamilton și matematicianul britanic Thomas Kirkman au formulat matematic problema comis voiajorului care cere răspuns la urmatoarea întrebare: Având o listă de orase și distanțele între fiecare pereche de orașe, care este cel mai scurt traseu posibil ce vizitează fiecare oraș o singură dată și se întoarce în orașul de origine.
Hamilton a furnizat o explicație matematică pentru aparenta dificultate de calcul în a găsi treseuri optime. Problema problemă este considerată cea mai importantă problemă din istoria informaticii, deoarece ea acționează ca o chiei pentru rezolvarea altor probleme matematice.
Riscul investițiilor în active reale
Obiectivul principal al managerului care alege decizia de investiție într-un activ real, este acela de a determina activele a căror valoare pentru firmă este mai mare decât costul acestora. Aceast obiectiv presupune ca activele să fie evaluate, deci să prezinte o valoare. În practică, există destul de puține situații în care estimarea valorii activelor nu prezintă dificultăți. b#%l!^+a?
Valoarea Actuală Netă – criteriu în decizia de investiție
Ideea de bază de la care se pornește în adoptarea deciziei de investiție este aceea că firmele caută întotdeauna să achiziționeze active care să producă mai mult decât costă. Pentru aceasta este nevoie ca firma (investitorul) să aiba cunostinta depre modul în care sunt determinate prețurile acestor active. În acest privinta se va utiliza drept criteriu valoarea actuală (PV), respectiv valoarea actuală netă (NPV) a unui activ dat (sau a proiectului de investiție în acel activ).
Desfășurarea proiectelor de investiții în active se întinde pe mai multe perioade (ani), aceste investiții fiind afectate de risc. Încorporarea acestor considerații în decizia de investiții ne va conduce în cele ce urmează la concluzia că, indiferent de tipul investiției considerate, pentru o firmă care urmărește maximizarea profitului, regula de decizie este simplă: să urmărească maximizarea valorii actuale a firmei.
Valoarea actuală a unei firme reprezintă prețul care s-ar obține în momentul de față, dacă firma ar fi vândută. Deoarece firma nu este, de fapt, altceva decât un portofoliu de proiecte
(active), valoarea firmei se obține prin însumarea valorii actuale a tuturor proiectelor dezvoltate de către firmă. Să presupunem că firma dorește să investească într-un nou proiect. În acest caz,
valoarea firmei va crește dacă profitul marginal (dat de valoarea actuală a noului proiect) depășește costul marginal al acestuia. Aceasta este echivalent cu a spune că firma trebuie să investească doar în active care au o valoare actuală netă pozitivă, valoarea actuală netă a unui activ (proiect de investiție I) fiind dată de diferența între valoarea așteptată a proiectului I și costul acestui proiect de investiție.
unde: NPV = valoarea actuală netă așteptată din realizarea proiectului I;
PV = valoarea actuală a proiectului I;
C = costul investiției în proiectul I;
NRI,t = valoarea așteptată a fluxurilor monetare nete aduse de realizarea proiectului I în
perioada t;
rI,t = rata de discount utilizată în calculul valorii actuale în perioada t;
[1,T] = orizontul de timp pe care se realizează proiectului I.
De regulă, decizia financiară a firmei este, în majoritatea cazurilor, afectată de risc și incertitudine. În adoptarea acestei decizii, managerul întâlnește incertitudinea în diferite moduri:
în cazul unui proiect de investiție într-un activ real firma nu cunoaște prețul la care va putea valorifica rezultatele utilizării acestuia și nici venitul marginal viitor, decât în baza informațiilor de care dispune în perioada curentă;
venitul care va fi obținut în fiecare perioadă a realizării proiectului, RI,t nu este cunoscut cu certitudine, decidentul putând doar să estimeze o distribuție de probabilitate a veniturilor viitoare.
Încorporarea incertitudinii în deciziile de investiții ale firmei se poate face utilizând mai
multe metode cum sunt:
a) Metoda echivalenților cerți.
În cadrul acestei abordări, percepția decidentului privind riscul este ilustrată de către fluxurile monetare nete pe care se așteaptă să le returneze proiectul.
b) Rata de discount ajustată la risc.
În acest caz, incertitudinea relativă la veniturile care vor fi obținute din realizarea
proiectului de investiții, este ilustrată de către rata de discount.
Problema este aceea de a găsi o cale de determinare a primei de risc (RP). Cele mai utilizate reguli sunt:
Abordarea prin costul mediu ponderat al capitalului (WACC) care indică
utilizarea în calculul NPV pentru noile investiții. Această abordare poate să eșueze în cazul în care proiectul considerat este mai riscant sau mai puțin riscant în raport cu riscul b#%l!^+a?mediu al portofoliului actual al firmei.
unde:
= costul mediu ponderat al capitalului, adică rata profitului pe care firma o promite acționarilor săi din realizarea proiectului de investiții (r), ajustată cu raportul dintre capitalul datorat și avuția netă a firmei (D/(D+E)), plus rata profitului pe care firma își propune să o obțină (r), ponderată cu raportul dintre valoarea acțiunilor pe care le deține (E) și avuția sa netă (E/(D+E));
D = valoarea curentă pe piață a datoriilor către investitori;
r = rata curentă a profitului la care poate obține bani din acțiunile în care a investit;
r = rata profitului pe acțiune care determină firma să păstreze acțiunile în care a investit;
D+E = avuția netă a firmei (valoarea sa netă).
metodă alternativă de calcul a ratei de discount ne-o oferă Modelul evaluării activelor corporale ale firmei (CAPM).
Acest model își are originea în teoria portofoliilor. Esența teoriei este simplă: cu cât mai multe acțiuni sau bonuri de valoare sunt adăugate la portofoliul investitorului, riscul portofoliului (abaterea standard a veniturilor portofoliului) scade.
Cu cât se extinde portofoliul, cu atât riscul "unic" asociat cu o acțiune particulară achiziționată de către firmă se împrăștie, lăsând investitorul confruntat doar cu riscul pieței. De aceea, din perspectiva investitorului, tot ce contează este riscul pieței. Când evaluează o acțiune individuală, singurul lucru care contează este contribuția sa la riscul pieței, doar acest element fiind luat în considerare la evaluarea unui proiect de investiții. Riscul unic va fi ignorat deoarece (se presupune) a fost înlăturat printr-o bună diversificare a portofoliului.
La baza construirii și diversificării portofoliului său de investiții, firma trebuie să
așeze următoarele principii:
Teoria portofoliului demonstrează că pe măsură ce un investitor combină mai multe proiecte (sau bunuri – utilaje sau acțiuni) într-un portofoliu, riscul acestuia scade;
Riscul total al unui proiect (abaterea standard a veniturilor) poate fi descompus în risc unic și risc al pieței. Deoarece teoria portofoliului indică faptul că riscul unic poate fi eliminat menținând proiectul într-un portofoliu bine diversificat, singurul risc ce contează este riscul pieței asociat proiectului: mai precis, contribuția proiectului la riscul pieței.
Utilizarea unuia sau altuia dintre modelele prezentate pentru estimarea riscului unui proiect de investiții prin introducerea riscului în calculul ratei de discount, poate oferi firmei un răspuns la întrebarea "care sunt proiectele rentabile care ar trebui adăugate la portofoliul de proiecte al firmei?". Pentru a-și asigura profitul dorit din activitate și a putea plăti acționarilor un venit care să îi determine să nu își retragă investițiile, firma va trebui să își construiască un portofoliu investițional diversificat, care să conțină proiecte a căror valoare actuală netă este pozitivă.
Dacă firma utilizează valoarea actuală netă ajustată la risc atunci regula valorii actuale nete indică firmei realizarea proiectelor de investiții cu ENPV > 0 și respingerea proiectelor cu ENPV< 0. Pentru a putea aplica această regulă, decidentul financiar are de parcurs următorii pași:
Previzionarea cererii pentru produsul/serviciul firmei, pentru a putea obține estimări ale venitului așteptat din proiect, ERI,t;
Estimarea costurilor pe care le va presupune în timp realizarea proiectului I, ECI,t ;
Combinarea acestor două elemente pentru a estima fluxurile monetare nete furnizate de către proiect,
ENR
Determinarea ratei de discount corespunzătoare, rI,t;Ajustarea la risc a fluxurilor
monetare nete pentru a obține valoarea actuală așteptată a proiectului,
Determinarea valorii actuale nete așteptate din realizarea proiectului,
Alături de modelul valorii actuale nete, în analiza unui proiect de investiții, decidenții mai pot utiliza și următoarele criterii decizionale:
1. Perioada de rambursare – reprezintă timpul necesar firmei pentru a-și acoperi investiția inițială C.
2. Profitul mediu pe investiție (ROI) – se obține raportând profitul obținut prin realizarea b#%l!^+a?unui proiect de investiții la costul mediu al investiției.
3. Rata internă a profitului (IRR) reprezintă acea rată de discount r care face ca ENPV=0.
Finanțarea investițiilor în active reale
De cele mai multe ori, realizarea unor proiecte de investiții este condiționată de volumul fondurilor de investiție de care dispune firma. De fapt, managerul firmei este cel care impune această restricție. Într-o perspectivă mai cuprinzătoare, în care se ia în considerare legătura pe care firma o poate stabili cu piața financiară, limitarea capitalului de investit al firmei de către managerul acesteia nu trebuie să apară. Practic, posibilitatea firmei de a contracta credite pe piața monetară face să nu existe nici o restricție externă asupra numărului de proiecte care pot fi realizate de către firmă.
Dacă firma are la dispoziție un proiect care ar putea conduce la creșterea valorii sale, ea trebuie să îl realizeze, restricția de capital putând fi oricând eliminată de către piața creditelor.
Dacă apelează la credite, firma își poate realiza toate proiectele de investiții cu condiția ca plata dobânzii să nu conducă la scăderea sub 0 a valorii actuale nete a proiectului.
1) Raționalizarea capitalului
Dintr-o perspectivă mai pragmatică, multe firme raționalizează capitalul; ele sunt supuse unei restricții asupra numărului de proiecte de investiții pe care le pot materializa. Este, însă, necesar să recunoaștem faptul că aceasta este o restricție autoimpusă. Din anumite motive, managerii cred că nu vor putea să realizeze toate proiectele, caz în care ei trebuie să aleagă unul dintre aceste proiecte.
Problema expusă, este una de optimizare cu restricții: managerul dorește să maximizeze valoarea firmei în condițiile existenței unui capital limitat. Regula de optimizare cu restricții recomandă alocarea pentru proiectele concurente a unor sume pentru care profitul marginal pe unitatea monetară cheltuită să fie egal pentru aceste proiecte. Cea mai directă abordare a acestei probleme o constituie determinarea ratei de profitabilitate
Și indicatorul de profitabilitate are propriile limite. Utilizarea sa nu mai este relevantă dacă restricției de buget i se adaugă altele, de exemplu dacă această restricție este impusă pe mai mult de o perioadă de timp sau dacă proiectele sunt mutual exclusive sau se condiționează reciproc în realizare.
2) Contractarea de credite pe piața monetară
Eliminând restricția autoimpusă asupra nivelului capitalului pe care îl poate investi în
proiectele de investiții, firma poate recurge la credite pentru finanțarea tuturor proiectelor care au NPV>0.
În acest caz, firma trebuie să recalculeze valoarea NPV luând în considerare și rata dobânzii la creditul obținut pe întregul orizont de timp. Includerea dobânzii la credit în calculul valorii actuale nete poate fi făcută în următoarele moduri:
a. Prin diminuarea valorii fluxului monetar net din fiecare perioadă t (ENRt) cu valoarea
dobânzii aferente acelei perioade:
unde: Dt = volumul absolut al dobânzii la credite în perioada t.
b. Prin ajustarea ratei de discount r cu rata dobânzii la creditul contractat, percepută în perioada t de timp:
unde:
r= rata de discount ajustată la risc și incluzând rata dobânzii la credite;
r = rata de discount normală;
r= rata dobânzii în perioada t.
În cazul în care rata de discount rfolosită de către firmă pentru calculul NPV este rata medie a dobânzii pe piața de capital, r va fi egală cu diferența dintre rata dobânzii la care firma poate obține creditul și rata medie a dobânzii practicată pe piață.
Valoarea actuală netă recalculată va fi:
?Regula ?valorii actuale nete va rămâne nemodificată, urmând a fi acceptate proiectele I cu NPV>0 și respinse cele cu NPV<0.
Se poate întâmpla însă ca, pentru unele proiecte, materializarea să nu mai fie dorită de către firmă după includerea în calcul a ratei dobânzii. Acest fapt se datorează reducerii valorii ENPV care poate deveni negativă, ENPVD<0.
Evident că firma va renunța la aceste proiecte deoarece investirea în realizarea lor ar conduce la scăderea valorii sale pe piață.
În concluzie, în condițiile unui nivel limitat al bugetului de care firma dispune pentru investiții, ea poate recurge la împrumuturi pe piața monetară, doar dacă rata dobânzii la credite nu face ca realizarea proiectelor să devină nerentabilă.
l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?
Bibliografie
Andreica, M., Stoica, M., Modelarea și simularea proceselor economice, Editura ASE, București, 1994,
Andreica, M., Stoica, M., Luban, F., Metode cantitative în management, Editura Economică, București, 1998,
Andreica, M., Andreica, R., Jantea ,L., Strategii de finanțare a activității întreprinderilor mici și mijlocii, Editura Cibernetica mc, București, 2001,
Badea, F., Strategii economice ale întreprinderilor industriale, Editura ALL, București, 1998,
Bran, P., Finanțele întreprinderii, Editura Economică, București, 1998,
Bucătaru, D., Evaluarea întreprinderii, Editura Tipo Moldova, Iași, 2011,
Cabariu, L., Analiza și Evaluarea societăților comerciale, Editura Expert, București, 2002,
Cook, J., Planificarea strategică pentru întreprinderi mici, Editura Teora, București, 1989,
Dobre, I., Mustață, F., Simularea proceselor economice, Editura Inforec, București, 1996,
Dobre, I., Păun, M., Mustață, F., Simularea numerică a proceselor economice, Editura ASE, București, 2000,
Dobre, I., Bădescu, A., Modelarea deciziilor economico-financiare, Editura Conphys, Râmnicu-Vâlcea, 2001,
Maracine, V., curs Gestiunea riscului financiar,
Mosle, R., Evaluarea investițiilor, Editura Lux libris, Brașov, 1998,
Nicolescu, O., Strategii manageriale de firmă, Editura economică, București, 1996,
Panaite, N., Managementul firmei, Editura Condor, București, 1994,
Patriche, D., Tratat de economia comerțului, Editura Eficient, București, 1998,
Pavaloaia, W., Bordeianu, G.,D., Analiza economico-financiară. Studii de caz, Editura Tehnopress, Bucuresti, 2011,
Purcaru, I., Matematici financiare și decizii în afaceri, Editura Economică, București, 1996,
Robu, V., Anghel, I., Șerban, E., C., Analiza economico-financiară a firmei, Editura Ecomonica, Bucuresti, 2014,
Românu, I., Managementul investițiilor. Editura Mărgăritar, Bucuresti, 1997,
Stancu, I., Finanțe, Editura Economică, București 1997,
Stoica, M., Mustață, F., Andreica, M., Simularea proceselor economice(studii de caz), Editura ASE, București, 1981,
Toma, M., Inițiere în evluarea întreprinderilor, Editura Expert, București, 2007,
Toma, M., Alexandru, F., Finanțe și gestiune financiară de întreprindere, Editura economică, București, 1998,
Văduva, I., Modele de simulare cu calculatorul, Editura Tehnică, București, 1977;
Stoica, M., Odăgescu, I., Simularea proceselor economice, Editura Tehnică, București, 1977;
Vintilă, G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura ASE, București, 1998,
Zaiț, D., Fundamentele economice ale investițiilor, Editura Sanvialy, Iasi, 1996,
http://www.edusoft.ro/edusoft/william-rowan-hamilton/
Bibbbfgdfg
Bibliografie
Andreica, M., Stoica, M., Modelarea și simularea proceselor economice, Editura ASE, București, 1994,
Andreica, M., Stoica, M., Luban, F., Metode cantitative în management, Editura Economică, București, 1998,
Andreica, M., Andreica, R., Jantea ,L., Strategii de finanțare a activității întreprinderilor mici și mijlocii, Editura Cibernetica mc, București, 2001,
Badea, F., Strategii economice ale întreprinderilor industriale, Editura ALL, București, 1998,
Bran, P., Finanțele întreprinderii, Editura Economică, București, 1998,
Bucătaru, D., Evaluarea întreprinderii, Editura Tipo Moldova, Iași, 2011,
Cabariu, L., Analiza și Evaluarea societăților comerciale, Editura Expert, București, 2002,
Cook, J., Planificarea strategică pentru întreprinderi mici, Editura Teora, București, 1989,
Dobre, I., Mustață, F., Simularea proceselor economice, Editura Inforec, București, 1996,
Dobre, I., Păun, M., Mustață, F., Simularea numerică a proceselor economice, Editura ASE, București, 2000,
Dobre, I., Bădescu, A., Modelarea deciziilor economico-financiare, Editura Conphys, Râmnicu-Vâlcea, 2001,
Maracine, V., curs Gestiunea riscului financiar,
Mosle, R., Evaluarea investițiilor, Editura Lux libris, Brașov, 1998,
Nicolescu, O., Strategii manageriale de firmă, Editura economică, București, 1996,
Panaite, N., Managementul firmei, Editura Condor, București, 1994,
Patriche, D., Tratat de economia comerțului, Editura Eficient, București, 1998,
Pavaloaia, W., Bordeianu, G.,D., Analiza economico-financiară. Studii de caz, Editura Tehnopress, Bucuresti, 2011,
Purcaru, I., Matematici financiare și decizii în afaceri, Editura Economică, București, 1996,
Robu, V., Anghel, I., Șerban, E., C., Analiza economico-financiară a firmei, Editura Ecomonica, Bucuresti, 2014,
Românu, I., Managementul investițiilor. Editura Mărgăritar, Bucuresti, 1997,
Stancu, I., Finanțe, Editura Economică, București 1997,
Stoica, M., Mustață, F., Andreica, M., Simularea proceselor economice(studii de caz), Editura ASE, București, 1981,
Toma, M., Inițiere în evluarea întreprinderilor, Editura Expert, București, 2007,
Toma, M., Alexandru, F., Finanțe și gestiune financiară de întreprindere, Editura economică, București, 1998,
Văduva, I., Modele de simulare cu calculatorul, Editura Tehnică, București, 1977;
Stoica, M., Odăgescu, I., Simularea proceselor economice, Editura Tehnică, București, 1977;
Vintilă, G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura ASE, București, 1998,
Zaiț, D., Fundamentele economice ale investițiilor, Editura Sanvialy, Iasi, 1996,
http://www.edusoft.ro/edusoft/william-rowan-hamilton/
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Eficientei Investitiei In Dezvoltarea Productiei la Sc (ID: 135654)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
