Analiza Eficientei Activitatii Societatilor In Domeniul Asigurarilor din Romania
Analiza eficienței activității societăților din domeniul asigurărilor din România
CUPRINS
Capitolul I. Abordări teoretice ale activității de asigurare
1.1.Apariția și evoluția asigurărilor în România
1.2. . Conceptul de asigurare, rolul și funcțiile asigurării
1.3. Contractul de asigurare,conținut,funcții și trăsături juridice
1.3.1.Elementele tehnice ale contractului de asigurare
Capitolul II. Eficiența activității societăților de asigurare
2.1. Conceptul de eficiență a activității de asigurare
2.2. Criterii și indicatori privind aprecierea eficienței activității de asigurare
2.2.1 Indicatorii eficienței asigurarilor din punct de vedere al asigurătorului
2.2.2. Indicatorii eficienței asigurarilor din punct de vedere al asiguratului
2.3. Veniturile, cheltuielile și rezultatele în aprecierea eficienței gestiunii activității societăților de asigurare
2.4. Căile de creștere a eficienței activității de asigurare
Capitolul III. Studiu comparativ privind eficiența activității de asigurare: Societatea de asigurare ALLIANZ-ȚIRIAC – Societatea de asigurare GENERALI ROMÂNIA S.A.
3.1. Caracterizarea generală a societății de asigurare ALLIANZ-ȚIRIAC
3.1.1. Scurt istoric.Elemente de identificare.
3.1.2. Categorii de asigurări practicate de societate
3.2. Caracterizarea generală a societății de asigurare GENERALI ROMÂNIA S.A.
3.2.1. Scurt istoric.Elemente de identificare.
3.2.2. Categorii de asigurări practicate de societate
3.3. Locul acestor societăți pe piața românească
3.4. Evoluția principalilor indicatori
3.5.Polițele de asigurare în cadrul acestor doua socități
Concluzii
Bibliografie
Introducere
De-a lungul timpului, mulți oameni înțelepți au făcut referiri, în cugetările lor, la asigurări. Motivul este legat de grija oamenilor pentru prezent și, mai ales, pentru viitor, pentrucă din totdeauna s-au gândit să se apere de ceea ce le poate produce pagube sau suferințe, dușmani, accidente, moarte….Faptul că în prezent, în lumea dezvoltată, nimic nu se imaginează în afara asigurări, că orice casă care se construiește, orice mașină care se cumpără, orice credit care se obține, orice copil care se naște, se aplică aproape automat, și încheierea cel puțin a unei polițe de asigurare, confirmă importanța acestui mod de gândire în întreaga viață.
Trăim în secolul vitezei, cu toții suntem conștienți de acest lucru pe care îl resimțim în activitățile noastre zilnice care se derulează parcă, pe zi ce trece, din ce în ce mai rapid. Suntem simpli observatori ai schimbărilor imprevizibile din mediul înconjurător, iar singurul fel prin care putem reduce stresul datorat acestora este acela de a ne creea sentimentul de siguranță . Avem nevoie să ne aflăm în siguranță, noi și membrii familiei noastre, iar aceasta este motivația care stă la baza semnării contractelor cu companiile de asigurări care promit un viitor mai sigur și un prezent mai liniștit și lipsit de griji.
Asigurările au devenit o necesitate în zilele noastre, fiecare dintre noi optând pentru alegerea unuia sau a mai multor tipuri de asigurări, în funcție de bunurile deținute și de prioritățile individuale. Datorită amplei sfere de cuprindere și a diversității formelor de asigurare, inventivității permanente a asigurătorilor, reasigurătorilor și brokerilor de a oferi protecții noi, pentru riscuri din ce în ce mai deosebite care depășesc uneori definiția clasică a asigurabilității, studierea acestui domeniu nu are limite spațiale și obligă involuntar la un interes în creștere.
Este un domeniu foarte dinamic și cuprinzător atât cantitativ, cât și calitativ, a cărui evoluție marchează progresul economic, tehnologic și, de ce nu, al omenirii în general. Asigurările și reasigurărileacoperă întreaga varietate a activității umane: afaceri, cultură, educație, călătorii, viață de familie, cu tot ce presupun acestea; ele depășesc orice fel de hotare, atenuează diferențele culturale, tradițiile și mentalitatea între vârste și națiuni.
Creșterea și diversificarea activității economice, și implicit, a schimburilor internaționalede valori au dus la crearea și dezvoltarea unor piețe active și concurente de asigurări și reasigurări. Asigurările și reasigurările sunt marcate de un grad ridicat de eterogenitate determinat de existența unei mari diversități de tipuri și categorii de afaceri.
Majoritatea persoanelor își doresc să aibă certitudinea că indiferent de calamitățile naturale sau alte tipuri de riscuri, locuința lor va rămâne întotdeauna în cea mai perfectă stare, fără să fie nevoiți să apeleze la împrumuturi bănești pentru a repara daunele produse.
Datorită numeroșilor factori de stres, oamenii devin neatenți sau pur și simplu pierd controlul asupra lucrurilor și acțiunilor lor. Din acest motiv, este foarte importantă o asigurare auto, care să redea siguranță în trafic, a șoferului și a pasagerilor din mașină. Felurile în care se pot produce accidente de mașină sunt numeroase, de aceea există asigurările auto RCA și Casco, care corespund diferitelor nevoi ale proprietarilor de mașini.
Schimbările climatice datorate încălzirii globale, a poluării din mediul înconjurător, dar și virușii din apă sau aer au o contribuție majoră la îmbolnăvirea unei persoane. Sau poate exista o situație excepțională în care deteriorarea stării de sănătate nu are loc treptat, ci se datorează unui accident de muncă, de exemplu. În asemenea situații în care este necesară spitalizarea persoanei în cauză, cea mai bună metodă pentru a evita riscul de a nu dispune la acel moment de suma necesară de bani este cea a semnării prealabile a unei asigurări de sănătate.
În acest fel , nu exita motive de îngrijorare pentru zilele ce vor urma, întrucât există diverse asigurări din partea companiilor care primesc cotizațiile și promit să se ocupe în cazul în care este nevoie de intervenția lor. Altfel spus, aceste asigurări simple, care nu răpesc o sumă mare de bani din bugetul fiecărei persoane asigurate, contribuie eficient la reducerea stresului cauzat de gândurile negre și de incertitudine.
CAPITOLUL I
ABORDĂRI TEORETICE ALE ACTIVITĂȚII DE ASIGURARE
1.1.Apariția și evoluția asigurărilor în România
Primele înregistrări despre asigurări sunt datate cu mii de ani înaintea erei creștine. Date despre conceptul de asigurări găsim la vechile popoare(evrei,egipteni), care au statuat relațiile de ajutor reciproc și asistență. În ceea ce-I privește pe comercianții chinezi, aceștia își împărțeau marfa pe care o aveau de transportat pe un număr cât mai mare de nave, pentru ca în caz de naufragiu, jaf saui orice alt risc, pierderea să fie parțială.
Primul tip de asigurare cunoscut este cel pentru transportul mărfurilor pe apă(cargo). Ulterior, comercianții se asociază pentru a împărți și alte feluri de riscuri, inclusive incendiul. Primele operațiuni e asigurare maritimă au apărut în secolul al XIV-lea, în porturile italiene, ca o consecință a dezvoltării comerțului din bazinul mediteranean.
La început, contractual de asigurare era redactat de curtieri, dar, începând cu anul 1350, a început să fie redactat de către notari, după modelul contractului de împrumut. În Lumea Nouă, prima societate de asigurări a fost fondată în anul 1735, de o asociație a proprietarilor de magazine, în scopul disperării riscului de incendiu, care ar fi putut distruge magazinele construite din lemn.
Dovezi în legătură cu asigurările, pe teritoriul românesc, nu există decât începând cu secolul al XlV-lea, motiv pentru care majoritatea autorilor încep studiul fenomenului de asigurare în România, cu această perioadă.La început, asigurările au fost practicate pe teritoriul românesc în Transilvania, sub forma asociațiilor mutuale și de întrajutorare și tot aici a fost organizată, în anul 1744, la Brașov „Casa de Incendiu", prin fuzionarea mai multor asociații mutuale de acest gen.
Prima societate de asigurări a fost înființată prin înaltul Decret Domnesc nr. 699 din 13 martie 1871 și a purtat denumirea „Dacia". Până la acea dată, comerțul de asigurare era exercitat de reprezentanțe ale unor societăți de asigurare austriece, italiene, engleze și maghiare. După doi ani, adică în 1873, a fost înființată a doua societate de asigurare, „România”, care, în anul 1881 a fuzionat cu „Dacia”, consti-tuindu-se astfel societatea „Dacia – România", care a devenit una dintre cele mai puternice societăți de asigurare din România.
Datorită eficienței organizării și funcționării societății „Dacia – România", asigurătorii străini prezenți pe piața asigurărilor din România în acea vreme au fost nevoiți să-și cedeze portofoliile de asigurări acestei societăți și să-și retragă reprezentanțele de pe teritoriul românesc. A urmat constituirea altor societăți de asigurare, precum: „Generala", în anul 1907, specializată în asigurarea transporturilor maritime de cereale, societatea „Agricola", în anul 1907, care practica asigurări legate de agricultură. în anul 1920 s-a constituit societatea „Steaua României”, care a fuzionat în anul 1922 cu „Ancora”, iar în 1932, a preluat portofoliul românesc al societății „Pheonix" din Viena.
Societățile mai sus menționate, împreună cu multe altele, au creat în România o veritabilă piață de asigurări, care s-a extins și în alte state. Spre exemplu, primele societăți de asigurare din Bulgaria au apărut ca filiale ale societăților „Dacia -România" (1881) și „Naționala" (1889), perioadă în care asigurătorii români au atins apogeul.
Cea mai intensă activitate de asigurare s-a înregistrat în deceniul al 4-lea al secolului XX, în această perioadă practicându-se toate formele de asigurări cunoscute. În anul 1936 existau în România 23 de societăți de asigurare, cu capital românesc și străin, de 400.000.000 lei.
Începutul celui de-al doilea război mondial a însemnat și restrângerea substanțială a activității de asigurare, în mai 1945 funcționau numai 13 societăți de asigurare românești și 5 străine.
În anul 1948 societățile de asigurări din România au fost naționalizare și trecute în proprietatea statului. Ele au continuat să funcționeze conform vechii organizări pină pe data de 01.09.1949, când au fost lichidate,iar portofoliul și rezervele lor tehnice au fost preluate de Societatea Generală Sovieto-Română de Asigurări ,,Sovromasigurare”.
În anul 1953, societatea Sovromasigurare a fost lichidată, iar Administrația Asigurărilor de Stat a preluat și sarcina asigurărilor facultative.
Prin Decretul nr.471/1971, pentru asigurări s-a creat un nou cadru legislativ. Ulterior, prevederile acestui decret au fost completate prin norme speciale (H.C.M. nr.1715/30.12.1971).
De la aceasta dată se constituie monopolul statului în domeniul asigurărilor de persoane, bunuri, răspundere civilă, Administrația Asigurărilor de Stat fiind singura instituție de asigurare din tară. Monopolul statului în domeniul asigurărilor a durat până în decembrie 1990, când s-a desființat Administrația Asigurărilor de Stat, iar activul și pasivul au fost preluate de societățile comerciale pe acțiuni nou înființate.
Astfel, societatea de asigurare ,,Asigurarea Românească” a preluat portofoliul asigurărilor facultetive de viață, asigurărilor facultative de autoturisme, asigurărilor obligatorii și a altor asigurări.
Societatea de asigurare și reasigurare ASTRA a preluat portofoliul societăților mixte cu participare ADAS în străinătate și cel aferent asigurărilor și reasigurărilor externe.
Agenția CAROM a preluat activitatea privind constatarea daunelor, stabilirea și plata despăgubirilor în cazurile de pagube produse în România, când răspunderea revine unor angajați la societați de asigurare din străinătate și în cazurile de pagube produse în străinătate de automobiliști români asigurați la societăți de asigurare din România.
Ulterior prin adoptarea Legii nr.47/1991 privind constituirea, organizarea si funcționarea societăților din domeniul asigurărilor, s-a creat cadrul legislativ pentru înființarea de noi societăți de asigurări, a căror activitate să se desfășoare în concordanță cu principile specifice economiei de piață, lărgindu-se în același timp și gama de produse de asigurare.
Este necesar de asemenea să amintim că în anul 1995 s-a adoptat și legea nr.136 privind asigurările și reasigurările în Ramânia,lege care reglementează modul de desfașurare a operațiunilor proprii societăților de asigurare.
1.2. Conceptul de asigurare, rolul și funcțiile asigurării
Asigurarea este o activitate economic-socială care constă în protecția persoanelor fizice și juridice în calitate de asigurați împotriva diverselor riscuri și este realizată de societăți specializate, în calitate de asigurători.
În literatura de specialitate se consideră că asigurarea poate fi definită din 2 puncte de vedere:
Al persoanei fizice și juridice în calitate de asigurat – asigurarea poate fi privită și ca o finanțare a unei pierderi în condițiile în care fondurile vor fi disponibile pentru acoperirea consecințelor financiare ale procedurii riscului. Scopul asigurării în acest caz îl constituie continuarea activității și supraviețuirea activității afacerii în cazul în care are loc o pagubă. Asigurarea e privită ca un mijloc prin care riscurile pentru 2 sau mai multe persoane care se combină prin contribuții prezente sau participă la un fond de asigurări, convin să plătească din acest fond despăgubirile suferite pentru unii dinte ei;
Al asigurătorului – asigurarea apare ca un mijloc de reținere fiind un mijloc de reținere și combinare a produselor de asigurare. Asigurarea apare ca un mijloc de transfer între mai mulți asigurați în mod centralizat printr-o administrare în comun a mai multor riscuri. Are drept scop combaterea efectelor adverse ale riscului care este prezent oriunde și oricînd.
Asigurarea are la baza un acord de voință între o persoană fizică sau juridică și o persoană juridică în calitate de asigurător prin care asiguratul cedează asigurătorului un risc sau clasa de riscuri pentru a obține protecția asigurătorului, pentru această protecție asigurătorul plătește asiguratului indemnizația de asigurare și îl despăgubește pentru pagubele produse.
Conceptul de asigurare poate fi abordat din trei puncte de vedere și anume: juridic, economic și financiar.
Din punct de vedere juridic pentru a fi operantă, asigurarea trebuie să capete o formă juridică, fapt ce rezultă dintr -un contract ca lege a părților și din legea propriu-zisă emisă de puterea legislativă. Astfel, contractul de asigurare și legea de organizare a asigurărilor constituie izvoarele de drepturi și obligații în materie de asigurări.
Din punct de vedere economic asigurarea implică constituirea, în condiții specifice, afondului de asigurare, în legătură cu care pot fi puse în evidență câteva aspecte:
faptul că asigurarea se constituie sub formă bănească;
fondul de asigurare se constituie descentralizat, la nivelul fiecărei societăți de asigurare, pe seama primelor de asigurare încasate;
constituirea și utilizarea fondului de asigurare implică relații economice
între părți prin fluxurile bănești pe care le presupune încasarea primelor și apoi platadespăgubirilor aferente.
Din punct de vedere financiar – se poate aprecia că asigurarea se constituie într –un intermediar financiar între persoanele fizice asigurate care plătesc eșalonat primele de asigurareși persoanele fizice sau juridice care au nevoie de resurse financiare suplimentare.
Rolul asigurărilor în economie și societate
Asigurarea ca ramură prestatoare de servicii ni se dezvăluie în momentul în care observăm că o societate comercială de asigurare, în schimbul primelor încasate de la persoanefizice sau juridice, oferă acestora un produs sui generis, și anume obligația de a prelua asupra sa efectele negative ale producerii unui anumit fenomen (eveniment) sau complex de fenomene(evenimente). Prin urmare, asigurarea apare ca un mijloc de a pune la adăpost persoaneleasigurate, de pericole care amenință, de a le oferi ”securitate” în cazurile convenite. Întrucât ”securitatea”de care vorbim este un bun necorporal, asigurarea poate fi considerată ca o ramură prestatoare de servicii unei carâtegorii distincte de beneficiari: asigurații.
Societatea care încheie asigurări de viață acumulează treptat sumele pe seama căroraurmează să-și onoreze obligațiile asumate față de asigurați. Între momentul încasării primelor șicel al exigibilității sumelor asigurate se scurge adesea o perioadă de mai mulți ani. În tot acestinterval de timp societatea de asigurare dispune de banii încasați cu titlu de prime și pe caretrebuie să-i fructifice în modul cel mai convenabil.
Așadar, societatea de asigurări de viață nu este numai prestatoare de servicii în favoareaasiguraților, dar și un intermediar financiar între persoanele fizice asigurate, care plătesc primeeșalonat, și persoane juridice și fizice care au nevoie de resurse financiare suplimentare. Celearătate scot în evidență faptul că asigurările de viață oferă persoanelor fizice nu numai o protecțiede asigurare, dar și un instrument de economisire și de fructificare a resurselor bănești.
Rolul de intermediar financiar îl îndeplinesc mai cu seamă societățile de asigurări de viață,deși și societățile de asigurări de bunuri și de răspundere civilă dispun de anumite resursefinanciare temporar libere, pe care le oferă spre plasarea pe piață. Este important de menționat că în spatele societăților de asigurare, ca intermediar finanaciar, stau persoane fizice, care au încheiat asigurări de viață în dublu scop:pe de o parte, pentru a se proteja împotriva unor posibile evenimente viitoare, iar pe de alta, pentru a-șifructifica economiile încredințate societăților de asigurare. Pentru persoanele fizice titulare aleunor contracte de asigurări de viață, asigurarea constituie veritabile active financiare, cu scadențede valorificare mai lungi sau mai scurte.
Evoluția conjuncturii în perioada de valabilitate a contractului de asigurare va influența atâtmărimea nominală a sumei asigurate, cât și mărimea reală a acesteia, la data încasării ei. Iată dece, privită prin această prismă, asigurarea apare ca un activ financiar într-o economie deincertitudini.
În concluzie, într-o economie de incertitudini, asigurarea favorizează afluirea economiilor populației către piața financiară; incertitudinile din economie pot să favorizeze evoluția avuției viitoare a agenților economici, iar contractul de asigurare apare ca o creanță condiționată, emisă de asigurător și achiziționată de asigurat.
Funcțiile asigurărilor
În literatura de specialitate sunt exprimate opinii diferite cu privire la funcțiile asigurărilor. Funcțiile asigurărilor constau în manifestarea conținutului și a distincției lor în procesul activității economico-sociale.
Asigurările îndeplinesc următoarele funcții:
Funcția de prevenire a riscurilor și a daunelor
Funcția de compensare a pagubelor pricinuite de calamități ale naturii și de accidente și plata sumelor asigurate
Funcția financiară (de repartiție)
Funcția de control
Funcția de economisire
Funcția de reducere a costurilor statului
1.Funcția de prevenire a riscurilor și a daunelor.Fiecare societate de asigurări are în programul său de activitate măsuri complexe pentru prevenirea, limitarea și combaterea daunelor, riscurilor.Pierderile mari nu fac decât să sărăcească cetățenii, agenții economici și colectivitatea în ansamblu. Din acest motiv, interesul este să se elimine sau cel puțin să se reducă pagubele. Astfel asigurații trebuie să întreprindă măsuri de prevenire a daunelor. Iar încazul incediilor, asigurații care nu iau măsuri de securitate, de protecție și de prevenire, plătesc prime de asigurare mai ridicate și chiar amenzi. Daca sunt vinovați de producerea daunei, nu numai că asigurații nu primesc despăgubiri, dar sunt și sancționați. În schimb, asigurații care iau măsuri pentru prevenirea acestor daune, beneficiază de importante reduceri la plata primelor de asigurare.
Funcția de prevenire a daunelor se realizează prin finanțarea măsurilor de prevenire a daunelor de pe urma calamităților naturii și accidentelor, prin stabilirea condițiilor de asigurare care să oblige pe asigurat la o conduită preventivă permanentă.
2.Funcția de compensare a pagubelor pricinuite de calamități ale naturii și de accidente pentru asigurările de bunuri și răspundere civilă și plata sumelor asigurate în asigurările de persoane este cea mai importantă și constă în plata despăgubirilor, plata sumelor asigurate când este vorba de asigurări de persoane și onorarea obligațiilor în cazul asigurărilor de răspundere civilă, în cazul în care în viața persoanelor asigurate intervin anumite evenimente. Funcția de acordare a despăgubirilor și a sumelor asigurate este cea mai vizibilă și mai importantă pentru public, deoarece reprezintă motivul care determină asiguratul să încheie contractul de asigurare.Îndeplinind această funcție, asigurările contribuie la refacerea bunurilor avariate sau distruse, la repararea prejudiciilor de care asigurații răspund ptrivit legii și platesc sume asigurate în cazul când se produc anumite evenimente care afectează integritatea corporala și,în unele cazuri, chiar viața persoanelor asigurate.
3.Funcția financiară (de repartiție) se înfăptuiește în procesul repartiției produsului național brut,când se constituie, se repartizează și se utilizează fondul de asigurare. Funcția de repartiție a asigurărilor are anumite laturi sau forme de manifestare, și anume:
Societățile care înfăptuiesc asigurările trebuie să ia măsuri pentru prevenirea accidentelor și deceselor timpurii ale personelor asigurate, iar prin plata sumelor asigurate contribuie la crearea condițiilor materiale mai bune de viață pentru asigurați sau pentru succesorii acestora;
Creează posibilități pentru apărarea avuției naționale,refacerea bunurilor avariate sau distruse de calamități ale naturii sau de accidente în scopul desfășurării normale și fără întreruperea procesului de producție, contribuind la creșterea producției,la repararea unor prejudicii de producerea cărora asigurații sunt responsabili;
Asigurările contribuie la finanțarea acțiunilor de pevenire și combatere,precum și la atenuarea efectelor distructive a forțelor naturii, ale epizotiilor(se efectuează lucrări de desecări, irigații, se fac împaduriri etc.), ale accidentelor și la educarea asiguraților în spiritul grijii pentru conservarea bunurilor proprietate publică, privată și personală. În acest scop, asigurații care iau cele bune măsuri de prevenire a pagubelor beneficiază de recompense, li se acordă reduceri de prime de asigurare, dar se sancționează persoanele care sunt vinovate de producerea daunelor, neacordându-li-se despăgubirile sau sumele asigurate.
4. Funcția de control – ca funcție complementară a asigurărilor, urmărește modul cum se încasează:primele de asigurare și alte venituri ale organizațiilor de asigurare, cum se efectuează:plățile cu titlu de indemnizații de asigurare, cheltuielile de prevenire a riscurilor, cheltuielile administrativ-gospodărești,determinarea corectă a drepturilor asiguraților, gospodăria judicioasă a fondului de asigurare.
5.Funcția de economisire reprezintă o funcție a asigurărilor, în special a celor de viață. Pentru asigurați, prin polițele de asigurare de viață există posibilitatea ca, alături de protecție, să beneficieze la expirarea contractului de asigurare de suma asigurată și, în plus, de participarea la profitul obținut din sumele investite.
6.Funcția de reducere a costurilor statului, în special a celor legate de protecția socială. Astfel, societățile de asigurare degrevează și sprijină statul în domenii de asistență socială și medicală, pensii, compensări pentru accidente de muncă și altele.
1.3. Contractul de asigurare,conținut,funcții și trăsături juridice
Legea nr.136/1995 completată de legea 172/2004 publicată în Monitorul Oficial 473/14.05.2004 definește contractul de asigurare ca fiind acel contract prin care asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca,la producerea unui anume risc, să plătească asiguratului sau beneficiarului despăgubirea sau suma asigurată, în limitele și la termenele convenite (art.9).
Prof. Hubert Groutel argumentează faptul că orice contract de asigurare are în principiu 2 funcții, și anume:
a)funcția de introducere a unui risc într-o mutualitate, prin care în raport cu natura riscului, asigurații se solidarizează în vederea constituirii mutuale a fondului de asigurare, pe seama căruia asigurătorul poate acoperi pagubele survenite.
b)stabilirea unei legături individuale între societatea de asigurare și purtătorul riscului, care constă în angajamentul reciproc al părților, cu privire la prestație și contraprestație, contractul de asigurare reflectând garanția acestei legături.
Pentru a fi valabil, contractul de asigurare, trebuie să îndeplinească anumite condiții:
– capacitatea de a contracta
– consimțământul valabil al părților
– un obiect determinat
– o cauză licită
Capacitatea de a contracta asigurări o au persoanele juridice din momentul înființării și funcționării lor în contextul legii, precum și persoanele fizice care se încadrează între anumite limite de vârstă și având capacitatea deplină de exercițiu.
Obiectul contractului de asigurare îl constituie bunurile, persoanele expuse anumitor riscuri, riscul financiar sau raspunderea civilă a asiguratului. Intr-un cadru mai general obiectul contractului îl reprezintă crearea de obligații pentru părțile implicate ( respectiv asigurător și asigurat sau /și contractant )
Consimțământul părților la încheierea contractului de asigurare este necesar și se circumscrie normelor de drept comun. Pentru a produce efecte legale, consimțământul părților trebuie să nu fi fost dat prin eroare, smuls prin violență sau surprins prin dol.
Cauza licită este o condiție esențială pentru ca un contract de asigurare să subziste și să genereze efecte valabile. Prin clauzele sale contractul nu se poate deroga de la legile care privesc ordinea publică și bunele moravuri. Caracterele contractului de asigurare sunt variate, reflectând implicațiile sale pe plan juridic economic, financiar și moral.
Contractul de asigurare este reglementat, pe de o parte de cadrul general derivat din acte normative legale, aplicabile oricărui contract de asigurare iar pe de altă parte de normele speciale corespunzătoare fiecărei ramuri de asigurare ( de bunuri, de persoane, de răspundere civilă ) fără a ignora intențiile și scopul urmărit de fiecare societate de asigurări în parte pe o piață concurențială a asigurărilor.
Totodată, în contractual de asigurare sunt prevăzute și alte drepturi și obligații ale părților contractante, precum și data începerii și încetării răspunderii asigurătorului. De asemenea în contractul de asigurare sunt menționate de fiecare dată:riscul asigurat,interesul asigurării, suma asigurată și prima de asigurare.
Conform prevederilor actelor normative legale, contractul de asigurare trebuie să se întocmească în formă scrisă și să cuprindă următoarele elemente:
numele și prenumele sau denumirea,domiciliul sau sediul părților;
obiectul asigurării;
riscurile care se acoperă prin operația de asigurare;
suma asigurată;
primele de asigurare calculate în sarcina asiguratului și modul de plată a acestora;
momentul începerii și cel al încetării răspunderii asigurătorului;
obligațiile părților;
alte clauze speciale.
Din definiția contractului de asigurare putem evidenția caracterele juridice ale acestuia. El este un contract personal, consensual, sinalagmatic, unic, oneros, cu executare succesiva, aleatoriu si de adeziune.
Este un contract personal deoarece deși obiectul asigurării poate fi o proprietate, un bun sau un interes, prin contract se asigura persoana si nu proprietate. In cazul in care asiguratul vinde proprietatea asigurată, noul proprietar nu este asigurat in baza aceluiasi contract decit daca asigurătorul accepta acest lucru.
Este un contract concesual – se încheie prin consemțămîntul părților. În contractul de asigurare se indică elementele obligatorii a contractului. Caracterul consensual rezultă din faptul, că se formează solo consensu, prin simplul acord de voință al părților, fără să fie necesară vre-o formă specială de manifestare a voinței lor. Forma contractului este cea scrisă, dar aceasta nu se cere ad validitatem, ci numai ad probationem. Ca urmare, lipsa formei scrise nu va atrage nulitatea contractului dar va determina numai limitarea posibilității de a dovedi existența și conținutul acestuia. În practică, polița sau certificatul de asigurare, precum și decontul de primă trimis asiguratului fac dovada contractului de asigurare.
Este un contract sinalagmatic – părțile contractante își asumă obligații reciproce și interdependente (asiguratul – declarații de risc exacte, achitarea primei de asigurare în termenii indicați la încheierea contractului; asigurătorul – plata sumei despăgubirilor, dacă asiguratul și-a îndeplinit obligațiunile sale).
Este un contract unic pentru intreaga sa durată. Unicitatea contractului de asigurarea se menține chiar dacă asiguratul pierde contractul, in acest caz se eliberează copia (dublicat). Deci, caracterul de unicitate a contractului de asigurare înseamnă că acesta se menține unic pentru întreaga sa durată, chiar și atunci cînd ar suferi o împărțire pe termene periodice (această divizare interesează numai modul de plată al primei). În cadrul unei perioade de asigurare determinată, contractul poate fi modificat prin cererea asiguratului pentru includerea unui risc suplimentar, de regulă un risc politic. În acest caz se cotează și se aplică o primă suplimentară față de prima de bază.
Contract cu titlu oneros – fiecare parte urmărește să obțină un folos ( nu este gratuit), o contraprestație în schimbul obligației ce-și asumă. La fel ca și alte contracte oneroase (opusul contractului gratuit, care presupune o obligație numai pentru una din părți). Asiguratul beneficiază de protecția pe care o oferă asigurătorul, care preia asupra sa riscul asigurat, pentru o primă;
Contract cu executare succesivă – se eșalonează în timp. Asigurătorul se obligă să acopere un anumit risc pe o perioadă lungă de timp (asigurările pe viață), plata se efectuează lunar, trimestrial, anual, iar pe bunuri – anuală întreagă;
Contract aleatoriu-la încheierea lui părțile nu cunosc existența sau întinderea exactă a avantajelor patrimoniale, ce vor rezulta pentru ele din contract. Obligațiile asumate de asigurat și asigurător depind de un eveniment viitor și incert. Acest eveniment denumit aliant comportă pentru fiecare dintre părți o șansă de cîștig sau un risc de pierdere;
Contract de adeziune – este redactat și imprimat de asigurător, la el a aderat asiguratul;
Contract de bună credință – presupune că executarea acestuia să se facă cu bună credință de către părți.
Există 3 tipuri de contract de asigurare:
de bază;
suplimentar;
special.
Contractul de bază este încheiat între două părți pe o anumită perioadă de timp. În acest contract sunt indicate bunurile asigurate, valabilitatea, cota de primă tarifară, locul (locurile) aflării acestor bunuri etc.
Contractul suplimentar. Sunt cazuri cînd în timpul valabilității contractului de asigurare, asiguratul a mai procurat bunuri, deci nu toate bunurile sunt cuprinse în asigurare. În acest caz, pe bunurile procurate, suplimentar se întocmește contractul de asigurare suplimentar, și asigurarea după acest contract se termină odată cu cel de bază, indiferent de ziua începerii lui.
Contractul special se încheie în cazul asigurării unor bunuri de excepție. Fiecare societate de asigurări are o listă cu obiecte, care nu pot fi asigurate pe contractul de bază (bani în numerar, obiecte de aur, pietre scumpe, materiale explozive, flori de casă, obiecte de cult, etc.), ci numai pe unul special.
1.3.1.Elementele tehnice ale contractului de asigurare
Contractul de asigurare deține următoarele elemente principale:interesul asigurării, obiectul și riscul asigurării, suma asigurată și prima de asigurare: paguba și despăgubirea de asigurare.
Interesul asigurării – principiul interesului asigurabil reprezintă un principiu de bază al asigurărilor, alături de principiul despăgubirii și de principiul bunei credințe. În acest context interesul asigurării prezintă particularități, în funcție de formele concrete ale asigurării: de bunuri, de persoane și de răspundere civilă.
Prin interesul asigurării – în cazul asigurărilor de bunuri – se înțelege suma efectivă, evaluabilă în bani, pe care asiguratul o poate suferi în caz de deteriorare a bunului asigurat.
În asigurarea de răspundere civilă legea nu menționează expres necesitatea interesului asigurat, dar el se subînțelege și constă în evitarea micșorării patrimoniului asiguratului (și/sau al altei persoane cuprinse în asigurare) ca urmare a angajării răspunderii lor civile față de terțe persoane păgubite prin fapte ilicite.
În cazul asigurărilor de persoane interesul asigurat (daună evaluabilă în bani) nu prezintă importanță, întrucât indemnizația de asigurare este datorată independent de existența unor daune. De aceea, asiguratul sau terțul beneficiar (inclusiv moștenitorii asiguratului) nu trebuie să dovedească vreun interes pentru a putea exercita contra asigurătorului drepturile izvorâte din contract în urma ca zului asigurat. Ca urmare, interesul însoțește evenimentul legat de persoană: deces, invaliditate din accidente sau atingerea unei anumite vârste.
Prin obiectul asigurării se înțelege ceea ce s-a asigurat: anumite bunuri, despăgubirile datorate de asigurat ca urmare a răspunderii civile față de o terță persoană (patrimonial din care ar urma să se plătească) sau un atribut al persoanei (viața, capacitatea de muncă etc.), adică valorile patrimoniale sau nepatrimoniale expuse pericolului. Obiectul asigurării nu trebuie confundat cu obiectul contractului (raportului) de asigurare. De exemplu, viața și sănătatea pot forma obiectul asigurării, dar – fiind scoase din circuitul civil – nu formează obiectul contractului de asigurare; acesta constă din obligațiile părților privind plata primei de asigurare și a indemnizației de asigurare, prima și indemnizația de asigurare constituind obiectul prestațiilor la care se obligă părțile (obiectul indirect al contractului).
Riscul constituie elementul esențial și caracteristic al contractului de asigurare. Dacă riscul lipsește, contractul de asigurare este lipsit de eficacitate, de propria sa substanță, întrucât riscul reprezintă însuși cauza asigurării.
Riscul asigurat se referă la unul sau mai multe evenimente (fenomene) viitoare, posibile și nesigure (incerte), gradul de probabilitate al ivirii unei primejdii, precum și răspunderea preluată de asigurător de a plăti asiguratului despăgubirea sau suma asigurată datorată ca urmare a producerii evenimentului producător de pagube.
Prin risc asigurat se mai înțelege și mărimea (proporția) răspunderii preluate de asigurător prin încheierea asigurării respective.
Suma asigurată – este acea parte din valoarea de asigurare pentru care asigurătorul își asumă răspunderea în cazul producerii fenomenului (evenimentului) pentru care s-a încheiat asigurarea. Suma asigurată reprezintă limita maximă a răspunderii asigurătorului și constituie unul din elementele care stau la baza calculării primei de asigurare.
Prima de asigurare este suma de bani pe care asiguratul este obligat, în baza contractului sau a legii, să o plătească asigurătorului, în schimbul garanției pe care acesta i-o acordă și se folosește pentru constituirea fondului de asigurare, a fondurilor de rezervă, pentru finanțarea acțiunilor de prevenire și combatere a unor evenimente producătoare de pagube și pentru acoperirea cheltuielilor legate de administrarea asigurărilor. Prima de asigurare este prețul plătit de asigurat ca asigurătorul să preia asupra sa riscul.
Cuantumul primei de asigurare depinde de cota de primă tarifară stabilită, de exmplu, la 2000 lei sumă asigurată pe cap de animal, hectar, etc., precum și de mărimea sumei asigurate. Prin urmare, prima de asigurare se calculează prin înmulțirea cotației (exprimată în procente) ajustată, în urma inspecției de risc și a negocierii, cu suma asigurată.
Paguba constituie expresia valorică a prejudiciului produs de apariția evenimentului asigurat la bunurile cuprinse în asigurare. La fel de bine se poate utiliza și noțiunea de daună iar în asigurările de persoane se utilizează noțiunea de sumă asigurată sau vătămare corporală, iar în asigurările de risc financiar, noțiunea de pierdere financiară.
Constatarea și evaluarea pagubei în asigurări se face diferențiat în raport cu ramura de asigurare, felul asigurării, cauza și modul de producere a evenimentului care a produs paguba. Înștiințarea daunei se face întotdeauna de asigurat declanșând intervenția asigurătorului pentru constatarea tehnică a pagubei și evaluarea sub aspect economic a acesteia.
Despăgubirea de asigurare reprezintă suma acordată asiguratului de către asigurător pentru acoperirea unei pagube la bunuri sau răspundere civilă, pagubă produsă dintr-un eveniment asigurat. Ea reflectă dezdăunarea de către asigurător, deci este un cost al refacerii obiectului distrus parțial sau total sau de reparare a prejudiciului produs.
Pornind de la funcția de bază a asigurării, aceea de a acoperi pagubele ce au fost pricinuite bunului de evenimentul asigurat și de la principiul cunoscut conform căruia asigurarea nu poate constitui un mijloc de îmbogățire a asiguraților, deci acesta nu poate fi despăgubit cu sume ce depășesc valoarea efectivă a pagubei, se ajunge la concluzia că problemele despăgubirilor în asigurări de bunuri comportă două situații:
în caz de pagubă totală (distrugere sau pierdere totală a bunului asigurat) despăgubirea este limitată la valoarea bunului din momentul producerii evenimentului asigurat. Condițiile dezdăunării totale a pagubei este aceea ca bunul să fi fost asigurat la o sumă asigurată egală cu valoarea pe care a avut-o în momentul producerii daunei. Dacă suma asigurată este mai mică decât valoarea bunului, despăgubirea poate avea ca limită maximă suma asigurată prevăzută în contractul de asigurare la asigurările facultative sau prevăzută prin lege la asigurările obligatorii.
în caz de pagubă parțială – despăgubirea (sau indemnizația de despăgubire) se stabilește în funcție de valoarea sistemului de acoperire adoptat.
Franșiza este partea din valoarea pagubei dinainte stabilită în mărime relativă sau absolută pe care asigurătorul nu o despăgubește, ea rămânând în sarcina asiguratului.
La asigurările încheiate cu franșiză se presupune stabilirea despăgubirii folosind unul din sistemele prezentate anterior (prim risc sau proporțional) după care suma rezultată se reduce cu un procent sau o anumită sumă care rămâne în sarcina asiguratului.
Avantajele asigurării încheiate cu franșiză:
decongestionează lucrările de rezolvare a cazurilor de pagube, prin eliminarea de la plată a pagubelor mărunte.
ieftinește costul asigurării, prin reducerea valorilor de despăgubire, deci implicit a costurilor salariale și prin posibilitatea stabilirii unor prime de asigurare mai mici.
contribuie la prevenirea accidentelor și avariilor, pentru că în caz de pagubă asiguratul știe că va suporta o parte din pagubă.
în asigurările de persoane la producerea evenimentului asigurat, indemnizația de asigurare constă în plata sumei asigurate cuvenite care are ca bază de calcul suma asigurată.
.
CAPITOLUL II
EFICIENȚA ACTIVITĂȚII DE ASIGURARE
2.1. Conceptul de eficiență a activității de asigurare
Orice activitate economică, socială, financiară, inclusiv activitatea de asigurare și reasigurare trebuie evaluată atât din prisma eficienței, a rezultatelor economico-financiare, cât și din punct de vedere al necesității și al utilității sociale.
Din punct de vedere etimologic, noțiunea de eficiență provine din verbul de origine latină ,,efficiere”, al cărui înțeles era acela de a îndeplini, a rezulta. Pornind de la acest sens, în prezent se apreciază că eficiența economico-socială a asigurărilor reprezintă o formă a eficienței economico-sociale, aprecierea sa realizându-se prin examinarea raportului dintre efectele economico-sociale și financiare obținute și eforturile depuse în legătură cu această activitate, respectiv prin examinarea rezultatelor financiare nemijlocite obținute de asigurător.
Asigurările de persoane, bunuri și răspundere civilă constituie un element important al complexului mecanism al economiei de piață, deoarece ele corespund unor cerințe concrete ale societății, unor nevoi reale ale cetățenilor și ale agenților economici.
Eficiența economico-socială a asigurărilor se apreciază prin gradul de satisfacere atât a cerințelor generale ale societății, cât și al fiecărui asigurat.
Analiza eficienței asigurărilor necesită luarea în considerare a faptului că în asigurări apare ,,…un fenomen original.unic în activitatea economică, și anume inversarea ciclului de producție; asigurătorul ,,vinde” înainte de a fi ,,produs”, deci înainte de a cunoaște ,,costul produsului vândut”. Prin încasarea primei de asigurare el se obligă să plătească asiguratului eventuale daune a căror mărime nu se cunoaște decât aproximativ.
Aceasta înseamnă că este necesar să fie cunoscute obiectele asigurabile și că primele de asigurare trebuie stabilite pe baza unor calcule științifice, cu folosirea metodelor statistico-matematice.
Eficiența economico-financiară și socială a asigurărilor poate fi examinată în mod științific numai dacă se bazează pe datele oferite de sistemul informațional din domeniul asigurărilor. Pe baza acestor date se pot cerceta,analiza și interpreta rezultatele obținute în domeniul asigurărilor, pot fi identificați factorii care le-au determinat și de asemenea se pot stabili căile și măsurile necesare pentru creșterea eficienței.
La analiza eficienței activității de asigurări este necesar să se țina seama de un factor specific, care influențeaza nemijlocit volumul cheltuielilor efectuate de societatea de asigurări cu plata despăgubirilor și a sumelor asigurate, și anume de caracterul aleatoriu al fenomenelor generatoare de daune. Din această cauză, analiza eficienței economico-financiare trebuie examinată pe o perioadă de timp cât mai îndelungată, nu mai puțin de 5-10 ani. În acest fel se pot trage concluzii cât mai bine fundamentate.
Cu privire la asigurările facultative, este necesar să se ia în observație și amploarea activității desfășurate de societatea de asigurări,contractarea unui număr cât mai mare de asigurați.
Extinderea cât mai mult a activității de asigurări,cuprinderea unui număr cât mai mare de persoane și bunuri în asigurări, constituie o premisă a obținerii unei eficiențe ridicate. Activitatea de asigurare este cu atât mai eficientă, cu cât sunt mai bine satisfăcute cerințele generale ale societății, și interesele părților care intervin în asigurare.
Se poate spune că asigurările realizează funcția de eficință, deoarece societățile de asigurări urmăresc realizarea unui profit. Având în vedere cele menționate mai sus, eficiența economico-socială a activității de asigurare trebuie privită atât din punctul de vedere al intereselor asigurătorului, care își conduce activitatea pe baza principiului gestiunii financiare, cât și din punctual de vedere al intereselor asiguraților. Dacă din diferite motive trecem cu vederea rezultatele pe care le obține asigurătorul sau cele pe care le obțin asigurații înseamnă că ne rezumăm la o analiză parțială care nu permite desprinderea influenței tuturor factorilor care intervin în asigurare.
La momentul contractării poliței asigurătorul încasează prima de asigurare fără a cunoaște cu exactitate mărimea daunelor care se vor produce,dispunând doar de estimații ale acestora,calculate pe baza teoriei probabilităților.
Calculul cotelor de primă este o etapă importantă în crearea unui tip de produs, bazându-se pe calcule actuariale. Fondurile specifice create de societatea de asigurare trebuie să acopere cheltuielile cu plata despăgubirilor, cheltuieli financiare și de administrare. Analiza eficienței se va baza pe datele furnizate de sistemul informațional al societății de asigurare.
Primul pas în analizarea și stabilirea gradului de eficiență al activității în domeniul asigurărilor îl constituie studierea rezultatelor financiare, pe care societatea de asigurare reușește să îl stabilească, în urma politicii economico-financiare pe care o practică.
Orice societate de asigurare își poate desfășura activitatea doar în măsura în care aceasta este eficientă, în măsura în care din primele de asigurare încasate reușește să-și formeze un fond de asigurare care să-i permită acoperirea cheltuielilor pe care le are de efectuat.Rațiunea de a exista a oricărei societăți comerciale, deci inclusiv a societăților de asigurări este obținerea unui profit, deci acoperirea din veniturile obținute a cheltuielilor efectuate și obținerea unui surplus.
2.2. Criterii și indicatori de apreciere a eficienței activității în asigurări
Datorită specificului economiei asigurărilor, există două grupe de criterii în raport cu care poate fi apreciată eficiența economică. Din punct de vedere al intereselor societății de asigurare distingem două criterii, și anume:
– maximizarea veniturilor, în care scop se au în vedere creșterea portofoliului de asigurări, creșterea primelor de asigurare,diversificarea formelor de asigurare etc.
-minimizarea cheltuielilor prin acțiuni de prevenire a riscurilor, dimensionarea riguroasă a cheltuielilor de administrare, precizarea unor clauze speciale în condițiile de asigurare.
Cea de-a doua grupă de criterii reflectă interesele asiguraților sub diverse forme:
-maximizarea despăgubirilor, formularea improprie deoarece nivelul maxim al acestora este plafonat de mărimea pagubelor;
-minimizarea primelor de asigurare, criteriu influențat de gradul de extindere al asigurării;
-minimizarea duratei de lichidare a daunelor.
Pentru aprecierea eficienței activității în mecanismul asigurării, indiferent de poziția diferita, a asigurătorului și asiguratului, se impune a ține cont de anumite criterii generale, printre care:
-obiectivele analizei;
-ramura de asigurare
– nivelul de referință ( societate de asigurari, ansamblul sectorului);
-regimul juridic al asigurărilor supuse aprecierii și reglementarile legale;
Analiza eficienței economice înseamna, de fapt, punearea față în față a rezultatelor activitații cu mijloacele cu care acestea sunt obținute. La baza activitații de asigurare stă principiul selecției riscurilor. Asigurătorul este cel care selectează riscurile pe care le primește în asigurare. Datorita faptului că în asigurare intervin două părți distincte, având fiecare anumite scopuri bine definite, este indicat ca analiza eficienței asigurarilor să se facă atît pe baza unor indicatori care reflectă rezultate obținute de asigurător cât și a unor indicatori care arată acțiunea lor în favorea asiguraților.
Fiecare dintre indicatorii utilizați scoate în evidență anumite laturi ale activității de asigurare. Nu se poate face o ierarhizare în utilizarea acestor indicatori și nici nu se poate afirma că unul dintre ei ar avea vreo importanță mai mare decât altul.
2.2.1.Indicatorii eficienței asigurarilor din punct de vedere al asigurătorului
Eficiența asigurărilor pentru asigurați poate fi apreciată pe baza unor indicatori, cum sunt: suma medie asigurată pe contract, rata daunei, rata venitului net, costul relativ al activității de asigurare, gradul de cuprindere în asigurare(rata asigurării), cheltuieli la 1 leu, la 1 dolar etc. venit net, rata combinată,numărul mediu de asigurări contractate de un lucrător, suma medie asigurată, prima medie încasată pe un contract, productivitatea muncii unui lucrător.
Suma medie asigurată pe contract
se calculează ca un raport între totalul sumelor asigurate și numărul total al contractelor de asigurare încheiate.
Formula de calcul este:
unde: Sma – suma medie asigurată
Sa – totalul sumelor asigurate
Nc – numărul total al contractelor de asigurare încheiate
Se utilizează ca indicator pentru aprecierea rezultatelor numai în cadrul asigurărilor facultative de viață. O valoare ridicată a acestui indicator relevă faptul că personalul a desfășurat o activitate de calitate și deci, rata venitului net este ridicată, deoarece costurile cresc mai lent decât volumul primelor încasate într-o anumită perioadă.
Rata daunei
este unul din indicatorii utilizați pentru aprecierea rezultatelor financiare obținute de un asigurător. Ea arată în ce raport se află despăgubirile sau sumele asigurate, plătite de asigurător, față de primele de asigurare încasate.
Formula de calcul a ratei daunei (Rd) este:
D – totalul despăgubirilor sau sumelor asigurate plătite de asigurător
P – totalul primelor de asigurare încasate de asigurător
Rata daunei se exprimă în procente și poate fi mai mică, egală sau mai mare de 100%.
Cu cât rata daunei înregistrează valori mai mici decât 100, cu atât situația financiară este mai favorabilă pentru asigurător.
Indicatorul rata daunei are relevanță numai în cazul asigurărilor de bunuri și al asigurărilor de răspundere civilă, nu și în cazul asigurărilor de viață; în acest ultim caz nu se poate vorbi de daune ci de despăgubiri. Atunci când se realizează evenimentul asigurat, asigurătorul plătește asiguratului indemnizația sau suma asigurată pentru care s-a încheiat polița și nu o despăgubire.
Rata venitului net
Se utilizează pentru aprecierea nivelului rezultatelor financiare finale obținute de o societate de asigurări
Se calculează raportând diferența între totalul veniturilor și totalul cheltuielilor înregistrate într-o anumită perioadă, la totalul veniturilor. Formula de calcul este:
Această relație se mai poate scrie:
În cazul în care societatea de asigurare obține venituri și din alte activități, atunci rata venitului net se calculează raportând diferența între totalul veniturilor și totalul cheltuielilor la totalul veniturilor, respectiv:
unde: Vt- venituri totale;
Ct- cheltuieli totale.
Rata venitului net reflectă procentual cât rămâne în beneficiul asigurătorului din fiecare 100 de unități valorice din primele de asigurare încasate.Rata venitului net se calculează anual, ca și la alte unități economice, dar având în vedere specificul activității de asigurare și anume faptul ca probabilitatea de ivire a riscurilor este extrem de diferită și că primele de asigurare sunt uneori stabilite pe mai mulți ani.
Costul relativ al activității de asigurare
Se calculează ca raport între totalul cheltuielilor legate de desfășurarea activitătții de asigurare și totalul încasărilor din prime de asigurare, comisioane, dobânzi. Prin compararea acestuia cu rata daunei rezultă posibilitățile de reducere a cheltuielilor generale și a cheltuielilor comune.
Acest indicator se stabilește pe feluri de asigurări, relația de calcul fiind:
unde: Ca – costul relativ al activității;
C – totalul cheltuielilor efectuate de asigurător;
P – totalul primelor de asigurare și a altor venituri încasate
Costul relativ reprezintă cheltuielile de asigurare față de veniturile realizate din activitatea de asigurare.Costul relativ al activității este mai mic decât 100%, însă pot apărea cazuri când este mai mare. Când costul relativ al activității este mai mare, în perioada respectivă, asigurătorul n-a reușit să acopere, cu încasările din primele de asigurare și din alte venituri, cheltuielile totale pe care le-a efectuat.
Gradul de cuprindere în asigurare
un raport între totalul bunurilor (persoanelor) asigurate și totalul bunurilor (persoanelor) asigurabile.
Formula de calcul este:
unde: Gc – gradul de cuprindere în asigurare;
n – numărul bunurilor asigurate;
N – numărul bunurilor asigurabile
Gradul de cuprindere în asigurare exprimă procentual cât din procentualul asigurabil (bunuri sau persoane) dintr-o anumită zonă geografică sau arie de activitate a încheiat polițe de asigurare cu asigurătorul analizat.
Cu cât acest indicator înregistrează valori mai apropiate de 100, cu atât înseamnă că asigurarea facultativă respectivă este mai dezvoltată.
Cheltuieli la 1 leu, la 1 dolar etc. venit net.
utilizat pentru aprecierea rezultatelor financiare finale;
se calculează raportând diferența dintre totalul cheltuielilor și totalul despăgubirilor (sumelor asigurate) plătite de asigurător pe parcursul unui an, la diferența dintre totalul veniturilor și totalul cheltuielilor.
Formula de calcul este:
unde: C-cheltuielile totale efectuate de asigurător;
D-totalul despăgubirilor(sumelor asigurate)plătite;
P-încasări totale din prime și alte venituri.
Indicatorul exprimă cheltuielile înregistrate de asigurător pentru obținerea unei unități monetare la venit net sau cât a cheltuit asigurătorul pentru a obține o unitate de venit net.Cu cât acest indicator are o valoare mai mică, cu atât situația este mai favorabilă pentru asigurător.
Prima medie încasată pe un contract
se obține raportând totalul încasărilor din prime, la numărul contractelor de asigurare încheiate;
Formula de calcul este:
unde: pm – prima medie încasată pe un contract
P – totalul încasărilor din primele de asigurare
Indicatorul prima medie încasată pe un contract și suma medie asigurată pe contract oferă informații relevante dacă se calculează pentru întreg portofoliul de polițe de asigurare existent la un moment dat, dar și pentru polițele nou contractate într-o anumită perioadă. În cazul asigurărilor de persoane acest indicator arată nivelul și posibilitățile de atragere pe o perioada mai îndelungată a unor sume de la populație, datorită caracteristicilor de economisire pe care le dețin polițele de viață.
Numărul mediu de asigurări contractate de un lucrător
este un indicator care reflectă cantitatea și calitatea activității desfășurate de personalul care încheie polițe de asigurare.
se calculează ca raport între numărul total al asigurărilor facultative (de bunuri, persoane, răspundere civilă) contractate într-o anumită perioadă de timp (lună, trimestru, an) și numărul lucrătorilor care se ocupă cu încheierea de asigurări.
Formula de calcul este:
unde: Nac – numărul mediu de asigurări contractate de un lucrător
Ac – numărul asigurărilor contractate într-o anumită perioadă
Lc – numărul lucrătorilor care se ocupă cu încheierea de asigurări
Acest indicator se poate calcula anual sau pentru subperioade (lunar, trimestrial și semestrial), atât pentru angajații permanent cât și pentru colaboratorii societății, și relevă calitatea muncii depuse de personal în vederea obținerii de noi contracte de asigurare.
Productivitatea muncii unui lucrător
se obține raportând încasările din primele de asigurare la numărul total de lucrători.
Formula de calcul este:
unde: P – primele de asigurare
W – productivitatea medie a muncii pe un lucrător
Lc – numărul total de lucrători
Acest indicator se poate calcula anual sau pentru subperioade (lunar, trimestrial și semestrial), atât pentru angajații permanent cât și pentru colaboratorii societății, și relevă calitatea muncii depuse de personal în vederea obținerii de noi contracte de asigurare.
2.2.2. Indicatorii eficienței asigurarilor din punct de vedere al asiguratului
Eficiența asigurărilor pentru asigurați poate fi apreciată pe baza unor indicatori, cum sunt: durata medie de lichidare a daunelor, gradul de acoperire prin asigurare, gradul de acoperire a daunei.
Durata medie de lichidare a daunelor
se calculează ca un raport între numărul zilelor trecute de la avizarea daunei până la plata despăgubirilor și numărul daunelor soluționate.
Formula de calcul este:
unde: Dm – durata medie de lichidare a daunelor
t – numărul zilelor de la avizarea daunelor până la soluționarea acestora
N – numărul daunelor soluționate
Durata medie de lichidare a daunelor se calculează pe categorii de bunuri asigurate, când aceasta este mai mică, asigurații au posibilitatea de a intra mai rapid în posesia despăgubirilor, putând reface sau înlocui bunul avariat sau distrus; se poate determina atât la nivelul unei sucursale, cât și la nivelul societății de asigurare.
Gradul de acoperire prin asigurare
se calculează ca un raport între suma asigurată și valoarea reală a bunului asigurat.
arată, în procente, în ce raport, se află suma asigurată față de valoarea reală a bunului asigurat.
Formula de calcul este:
unde: Gaa – gradul de acoperire prin asigurare
S – suma asigurată
V – valoarea reală a bunului în momentul încheierii asigurării
Acest indicator are semnificația necesară numai dacă se calculează separat pentru fiecare bun cuprins în asigurare. Acest indicator se folosește în cazul asigurărilor de bunuri și de răspundere civilă, neavând aplicabilitate în cazul asigurărilor de viață, deoarece omul și viața sa nu se pot evalua în vreo moneda.
Gradul de acoperire a daunei
arată, în procente, în ce raport se află despăgubirea față de paguba produsă.
Formula de calcul este:
unde: Gad – gradul de acoperire a daunei
D – despăgubirea acordată asiguratului
P – valoarea pagubei produse la bunul asigurat
Gradul de acoperire al daunei se poate urmări separat, pe feluri de bunuri cuprinse în asigurare, dar valorile înregistrate diferă în funcție de principiul de răspundere aplicat de asigurător în cazul soluționării daunelor. Astfel, dacă se aplică principiul răspunderii proporționale, Gad parțial va fi mai mic decât dacă se aplică principiul primului risc.
Fiecare dintre indicatorii utilizați scoate în evidență anumite laturi ale activității de asigurare. Nu se poate face o ierarhizare în utilizarea acestor indicatori și nici nu se poate afirma că unul dintre ei ar avea vreo importanță mai mare decât altul.
2.3. Veniturile, cheltuielile și rezultatele în aprecierea eficienței gestiunii activității societăților de asigurare
Creșterea eficienței activității de asigurare, indiferent de forma juridică, ramura de activitate, obiectul de activitate, riscul asigurat, sfera de cuprindere sau raporturile ce se stabilesc între asigurător și asigurat, este dependentă de: mărimea veniturilor și nivelul cheltuielilor aferente.
Societățile de asigurare și reasigurare funcționează în regim comercial, având la bază criteriul-profit. Prin urmare, în economia acestor societăți se impune abordarea structurii specifice a veniturilor și cheltuielilor.
Producerea riscurilor asigurate obligă societățile de asigurări la efectuarea de cheltuieli cu achitarea despăgubirilor și a sumelor asigurate. În acest scop, este necesar ca orice asigurător să concentreze la dispoziția sa un volum important de venituri. Pentru ca pe parcursul desfășurării activității de asigurare să se poată realiza echilibrul între venituri și cheltuieli, se impun încasarea ritmică a veniturilor și efectuarea cheltuielilor în concordanță cu prevederile din bugetul de venituri și cheltuieli. Totodată,este necesară o urmărire permanentă a modului de realizare a încasărilor din fiecare sursă în parte, pentru a se evita apariția unor goluri temporare de venituri.
Veniturile realizate de o societate de asigurări apar, în principal, sub forma primelor de asigurare. Deoarece, pe lângă primele de asigurare mai pot fi realizate și alte venituri, este necesară gruparea acestora dupa proveniență.
Societățile de asigurări mai pot realiza, pe lângă veniturile provenite din primele de asigurare și alte venituri, veniturile financiare și cele exceptionale.
Veniturile financiare pot fi realizate în condițiile economiei de piață prin investirea unei părți de capital, din rezervele de capital si din rezervele tehnice în bunuri imobiliare sau mobiliare, în titluri de valoare etc., cu încadrarea în limitele coeficientului de lichiditate stabilit prin statutul de funcționare.
În mod evident rolul determinant în formarea veniturilor societăților de asigurare și reasigurare îl dețin veniturile încasate din prime de asigurare și reasigurare. Totuși sunt importante și veniturile provenite din investiții și plasamente de capital care pot deține un rol major în economia societăților de asigurare.
Cheltuielile aferente operațiunilor de asigurare, atât directe (despăgubiri și efortul de constituire și gestionare a fondului de asigurare), cât și indirecte (acțiuni diverse, publicitate, reclame), sunt în atenția asigurătorilor.
Având în vedere că plățile pentru despăgubiri ocupă locul prioritar (ca pondere) în totalul cheltuielilor, în mare măsură creșterea exagerată, dincolo de limita obiectivă, ar reprezenta o acțiune anormală și riscantă, deoarece despăgubirea este efectul final al întregii operațiuni al activității de asigurare. Limita obiectivă în care trebuie să se încadreze o despăgubire este nivelul real al pagubei produsă de un fenomen asigurat, fără a se lua în considerare și influențele nefavorabile datorate caracterului subiectiv pe care îl au acțiunile întreprinse sau neîntreprinse. În unele situații însă despăgubirea este superioară limitei obiective acceptate în principal datorită caracterului subiectiv în stabilirea nivelului pagubei și a realității acțiunii fenomenului asigurat.
În mod evident,în economia societăților de asigurare, cheltuielile cu despăgubiri și plăți de sume asigurate dețin ponderea hotărâtoare în structura cheltuielilor privind asigurările.
Oricare societate de asigurare-reasigurare, funcționează pe criteriul profitului. În caz contrar societatea se poate afla în stare prefalimentară, reechilibrarea situației financiare fiind mai dificilă decât în alte sectoare de activitate.
Profitul societății de asigurare se stabilește ca diferență dintre veniturile totale și cheltuielile totale ale societății în exercițiul financiar respectiv.Profitul se formează și se calculează ca atare numai la nivelul societății de asigurări, deoarece practic acoperirea cheltuielilor din venituri, ca de altfel și realizarea gestiunii financiare, nu este de conceput la nivelul sucursalelor. Explicația acestui fapt este aceea că există diferențe sensibile în ceea ce privește nivelul cheltuielilor cu plata despăgubirilor, de la o sucursală la alta și de la un an la altul, ceea ce permite aplicarea gestiunii financiare numai la nivelul societății de asigurări. Din profitul brut anual, conform legii o cotă de cel puțin 5% pentru constituirea fondului de rezervă, până când acesta va reprezenta cel puțin a cincea parte din capitalul social.
Fondul de rezervă, în economia societăților de asigurare, se utilizează pentru plata unor despăgubiri atunci când volumul acestora depășește resursele determinate și afectate acestui scop din încasările curente.
Profitul rămas constituie profitul impozabil, iar după impozitare rezultă profitul net care se repartizează pe destinațiile prevăzute de lege.
În cazul societăților de asigurare cu capital de stat repartizarea profitului net are loc astfel:
50% pentru constituirea fondului de dezvoltare;
10% pentru fondul de participare a salariaților la profit;
40% reprezintă dividende cuvenite acționarilor care se impozitează cu 10%.
La societățile de asigurare cu capital privat, destinațiile profitului net sunt stabilite de Adunarea Generală a Acționarilor.
2.4. Căile de creștere a eficienței activității de asigurare
Creșterea eficienței activității constituie un deziderat în economia fiecărei societăți de asigurare-reasigurare.Deoarece plățile privind despăgubirile dețin ponderea hotărâtoare în structura cheltuielilor aferente asigurărilor de bunuri,se poate aprecia că identificarea cailor de reducere a despăgubirilor constituie o prioritate. Dar, reducerea cheltuielilor cu despăgubirile are o limita minimă corelată cu valoarea pagubelor generate de imprevizibilitatea riscurilor.
Se impune o analiză detaliată a evoluției despăgubirilor pe categorii de bunuri, pe categorii de asigurați și în profil teritorial. Astfel se poate aprecia gradul în care unele pagube propuse a fi despăgubite au cauze obiective sau implicații subiective.
Inspecția de risc constituie o pârghie de evitare și de reducere a cheltuielilor cu despăgubiri sau plăților de sume asigurate. În baza condiiiilor de asigurare, organele de inspecție ale societăților de asigurare pot efectua inspecții de risc asupra modului de întreținere, utilizare și păstrare de către asigurat a bunurilor asigurate. Totodată au dreptul să investigheze periodic evoluția stării de sănătate a persoanelor care au încheiat polițe de asigurare. Concluziile și constatările organelor inspecției de risc pot fi operante, după caz, imediat sau în eventualitatea ivirii riscului asigurat, ajungându-se uneori la refuzul de plata a despăgubirii solicitate de asigurat, la rezilierea contractului de asigurare sau la alte măsuri.
Profesorii Văcărel Iulian și Bercea Florian consideră că în direcția creșterii eficienței activității de asigurare, se poate acționa, în anumite limite, prin utilizarea mijloacelor moderne de calcul, pentru efectuarea diferitelor operații. Experiență deja acumulată, în unele țări, că de altfel și la noi, arată că aceste mijloace de calcul pot fi folosite la stabilirea primelor de asigurare, la contabilizarea acestora, la redactarea polițelor de asigurare etc.
Creșterea eficienței activității privind asigurările în valută poate fi realizată atât prin dezvoltarea lor, cât și prin intensificarea măsurilor care conduc la prevenirea apariției unor pagube.
Dezvoltarea asigurărilor în valută creează condiții pentru dispersarea mai bună a riscurilor și implicit, pentru înregistrarea unui raport mai favorabil între volumul despăgubirilor plătite și volumul primelor încasate.
Dacă se dorește o creștere a eficienței activității de reasigurare, trebuie să ținem cont de faptul că probabilitatea obținerii unor rezultate pozitive din activitatea de primire în reasigurare este apreciată că fiind mai mare decât în cazul cedării în reasigurare. Unii autori din literatură de specialitate consideră oportună acordarea unei atenții sporite creșterii volumului acceptărilor în reasigurare, deoarece acționează mai mulți factori care o justifică.
Reasiguratorii au dreptul că, în anumite limite, să accepte primirea în reasigurare numai a ofertelor care li se par avantajoase atât din punctul de vedere al primelor de reasigurare, cât și din cel al mărimii gradului de probabilitate a producerii riscurilor (așa se explică faptul că, în general, mulți reasigurători nu prea acceptă primirea în reasigurare a unor riscuri că : furtună, uragan, cutremur de pământ etc.).
De asemenea, fiecare reasigurător are grijă să nu accepte primirea în reasigurare a unor oferte, dacă în prealabil nu s-a putut documenta și n-a putut efectua unele calcule privind volumul primelor de reasigurare pe care le va încasa, totalul eventualelor despăgubiri și al comisioanelor pe care va trebui să le plătească și rezultatele finale pe care le va obține. Desigur că și reasigurații se preocupă, la rândul lor, de obținerea unor rezultate cât mai bune de pe urmă cedărilor în reasigurare.
În ceea ce privește posibilitatea creșterii în perspectiva a volumului cedărilor în reasigurare, ale societăților de asigurări și reasigurări din România, se impune o cunoaștere cât mai aprofundată a activității și a rezultatelor financiare ale societăților de asigurări sau reasigurări care le preiau. Astfel, dacă vom plasa cedările noastre unor reasigurători care prezintă stabilitate financiară și care obțin, de regulă, profit, vom avea dreptul că, proporțional cu volumul primelor plătite acestora, să participăm la acest profit, iar în final vor putea fi obținute rezultate mai bune.
Eficientă activității de asigurări și reasigurări poate crește și prin preocuparea permanentă pentru găsirea unor soluții menite a conduce la reducerea cheltuielilor privind administrarea asigurărilor. Aici se va acționa deopotrivă asupra celor două componente, respectiv cheltuielile de personal și cheltuielile materiale. De asemenea, eficientă poate spori și prin exploatarea într-o măsură tot mai mare a condițiilor pe care le oferă economia de piață în ceea ce privește obținerea de venituri suplimentare prin efectuarea de plasamente în diferite investiții, a rezervelor tehnice.
CAPITOLUL III
STUDIU COMPARATIV PRIVIND EFICIENȚA ACTIVITĂȚII DE ASIGURARE:SOCIETATEA DE ASIGURARE ALLIANZ-ȚIRIAC ȘI CARPATICA ASIG S.A.
3.1. Caracterizarea generală a societății de asigurare ALLIANZ-ȚIRIAC
3.1.1 Scurt istoric.
Companie cu origini germane, fondată în anul 1890 la Berlin de Carl Thieme și Wilhelm Finck, Allianz este lider în domeniul asigurărilor și, totodată, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii financiare din lume.
Bazele fundației actualei afaceri Allianz-Țiriac Asigurări au fost puse în anul 1994, odată cu înființarea societății Asigurări "Ion Țiriac" SĂ (ASIT). Pornind de la zero, compania s-a instalat repede în fruntea ierarhiei operatorilor privați de asigurări. Integrarea, în anul 2000, a societății ASIT în grupul de asigurări german Allianz a întărit poziția acesteia pe piață românească, statutul de membru al unuia dintre cele mai importante grupuri financiare din lume, conferind companiei rezultate – Allianz-Țiriac Asigurări- un avantaj competițional sensibil, atât din perspectiva garantării stabilității financiare, cât și în ceea ce privește angajamentul de a impune, pe termen lung, o marca de prestigiu în România.
Grupul Allianz este apreciat de către agențiile specializate de rating drept o entitate de prim rang, cu un grad ridicat de siguranță financiară și stabilitate a afacerilor:
-Standard and Poor’s: AA+
-AM Best: A+
Companie cu origini germane, fondată în anul 1890 de Carl Thieme și Wilhelm Finck, Allianz a reușit să devină într-o perioadă relativ scurtă de timp unul dintre cei mai mari asigurători și furnizori de servicii financiare la nivel mondial. La puțin timp după lansarea operațiunilor, în anul 1893, Allianz, împreună cu Munich Re, își lansează operațiunile la nivel internațional. Achizițiile realizate progresiv în țara de origine- Germania – și apoi în alte țări din Europa, în Statele Unite și în Asia au întărit considerabil puterea companiei.
În prezent, Grupul Allianz deservește aproximativ 75 milioane de clienți în peste 70 de țări. Pe fiecare din segmentele de activitate pe care operează- asigurări de bunuri și răspundere, asigurări de viață și sănătate, operațiuni bancare, respectiv administrarea activelor– Grupul Allianz a căpătat recunoaștere internatională atât pentru profesionalismul și expertiza reprezentanților săi cât și pentru soliditatea afacerilor pe care le derulează. În toți cei 125 de ani de existentță, Allianz a rămas un partener stabil, din punct de vedere financiar, pentru clienți, acționari și angajați.
Structura acționariatului:
Allianz New Europe Holding GmbH
Vesanio Trading Ltd.
Alți acționari (mai puțin de 5% fiecare)
Acționariatul societății și ponderea fiecăruia în cadrul societății este următoarea, figura nr. 3.2.
Figura nr. 3.2.
Ponderea acționarilor în total capital
Societatea a dezvoltat o rețea amplă de distribuție, formată atît din agenți de asigurare persoane fizice și juridice, cît și din salariații permanenți.
În prezent, Allianz- Țiriac este o societate comercială, pe acțiuni cu capital privat mixt (autohton și străin).
De-a lugul întregii sale existente, Allianz-Țiriac a reușit să atragă și să mențină în rîndul angajaților săi cei mai buni specialiști în domeniul asigurărilor. Profesionalismul acestora, reputația pe care și-au cîștigat-o în timp reprezintă capitalul de încredere absolut necesar unei companii financiare de talia Allianz- Țiriac Asigurări. Angajamentul lor permanent contribuie substanțial la dezvoltarea sănătoasă a unei afaceri profitabile, de care, în cele din urmă, angajații înșiși beneficiază.
3.1.2. Categorii de asigurări practicate de societate
Clasele de asigurări generale practicate de Allianz-Țiriac Asigurări, în baza autorizațiilor emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară sunt:
asigurări de accidente și boală (inclusiv de muncă și boli profesionale);
asigurări de sănătate;
asigurări de mijloace de transport terestru, altele decât cele feroviare;
asigurări de mijloace de transport aeriene;
asigurări de mijloace de transport navale (maritime, fluviale,lacustre, canale navigabile);
asigurări de bunuri în tranzit, inclusiv mărfuri transportate,bagaje și orice alte bunuri;
asigurări de incendiu și calamități naturale;
asigurări de daune la proprietăți;
asigurări de răspundere civilă a autovehiculelor (răspundere civilă auto obligatorie și carte verde);
asigurări de răspundere civilă a mijloacelor de transport aerian;
asigurări de răspundere civilă a mijloacelor de transport naval;
asigurări de răspundere civilă generală;
asigurări de credite;
asigurări de garanții.
În ceea ce privește produsele de asigurări de viață, Allianz-Țiriac oferă polițe care se încadrează în două clase principale, așa cum sunt ele definite de legislația în vigoare:
asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare;
asigurări de viață și anuități care sunt legate de fonduri de investiții.
3.2. Caracterizarea generală a societății de asigurare Generali România S.A.
3.2.1. Scurt istoric
Istoria Grupului Generali în România începe în anul 1835, odată cu înființarea primei sucursale, în cel mai mare oraș comercial românesc al epocii, Brăila, și având, în principal, că obiect de activitate, asigurarea mărfurilor transportate.
La dată de 19 martie 1897, tot la Brăila, beneficiind și de capital românesc, prin participarea Băncii Marmorosch Blank&Co., se înființează Societatea Română de Asigurări Generale.
În anul 1889 societatea își mută sediul la București, iar mai apoi își schimbă numele în GENERALĂ – Societate Română de Asigurări Generale. Societatea cunoaște o dezvoltare rapidă, astfel încât, în anul 1935, Generală devine numărul unu pe piață asigurărilor din România, fiind acționară la mai multe societăți de asigurare din țară, cum ar fi: Dacia-România, Steaua României, Prima Ardeleană.
În anul 1948, datorită contextului politic, Grupul Generali este forțat să se retragă de pe piață est-europeană și, implicit, din România.
După o pauză de 45 de ani, în anul 1993 Generali revine pe piață din România. Astfel, se înființează societatea Generală Asigurări S.A., având capital mixt italiano-român, actionarii fiind Assicurazioni Generali (51%) și alte 4 companii românești, activitatea vizând în principal asigurările generale.
În anul 1999, Generali Holding Vienna preia pachetul majoritar de acțiuni, iar numele companiei devine GENERALI Asigurări.
În prezent, Generali România se situează în top 10 companii de asigurare după volumul de prime brute subscrise în 2013, pe locul 6 în topul asigurătorilor de viață și pe locul 9 în topul asigurătorilor non-viață, cu un volum de business de 439 milioane de lei și o cota de piață de 5,3%.
Cu cei 77.000 de angajați ajută peste 65 de milioane de clienți din jurul lumii, administrând active de peste 500 miliarde de Euro.
Compania a fost premiată în ultimii 9 ani pentru calitatea serviciilor și pentru fair-play-ul demonstrat în relația cu clienții. Iar în 2014 a primit Premiul Produsul Anului în asigurări generale, pentru Polița Mulți-Risc IMM.
Structura acționariatului:
Generali PPF Holding B.V.
Iberian Structured Investment I B.V.
Alți acționari
Figura nr. 3.3.
Ponderea acționarilor în total capital
Generali este prezentă în toate orașele importante ale țării, cu peste 88 de agenții și puncte de lucru, reușind în fiecare zi să protejeze în mod activ și să îmbunătățească calitatea vieții oamenilor.
3.2.2. Categorii de asigurări practicate de societate
Clasele de asigrări practicate de S.C. Generali România Asigurare Reasigurare S.A., în baza autorizațiilor emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor sunt:
Asigurări de viață:
Asigurări de viață, anuități, asigurări suplimentare;
Asigurări de căsătorie și naștere;
Asigurări de viață și anuități care sunt legate de fonduri de investiții;
Asigurări permanente de sănătate;
Asigurări generale:
Asigurări de accidente (inclusive accidentele de muncă și bolile profesionale);
Asigurări de sănătate;
Asigurări e mijloace de transport terestru (altele decît feroviare);
Asigurări de mijloace de transport feroviar;
Asigurări de mijloace de transport aerian;
Asigurări de mijloace de transport naval (maritime, lacustru, fluvial, canale navigabile);
Asigurări de bunuri în transit, inclusive mărfuri transportate, bagaje și orice alte bunuri;
Asigurări de incendiu și alte calamități natural;
Asigurări de daune la proprietăți;
Asigurări de răspundere civilă pentru autovehicule (răspundere civilă auto obligatory și carte verde);
Asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport aerian;
Asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport naval;
Asigurări de răspundere civilă năvală;
Asigurări de credite;
Asigurări de garanții;
Asigurări de pierderi financiare;
Asigurări de asistență a persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor sau absențelor de la domiciliu ori locul de reședința permanentă.
3.3. Locul acestor societăți pe piața românească
Tabel nr. 3.1
Clasamentul primelor 10 companii de asigurare din Romania, în funcție de primele brute subscrise din asigurări generale pentru 2014
Sursa: www.insuranceprofile.ro
Tabel nr. 3.2
Clasamentul primelor 10 companii de asigurare din Romania,în funcție de primele brute subscrise pe total piață (generale + viață) ianuarie-septembrie 2014
Sursa: www.insuranceprofile.ro
Tabel nr. 3.3
Clasamentul primelor 10 companii de asigurare din Romania,în funcție de primele brute subscrise din asigurări de viață pentru 2014
Sursa: www.insuranceprofile.ro
Tabel nr. 3.4
Clasamentul primelor 10 companii de asigurare din Romania, în funcție de indemnizațiile brute plătite pentru 2014
Sursa: www.insuranceprofile.ro
3.1.4. Evoluția principalilor indicatori în cadrul Allianz-Țiriac
Principalii indicatori raportați de societățile de asigurare,Allianz-Țiriac și Carpatica Asig S.A. în fiecare an către Comisia de Supraveghere a asigurărilor sunt Prezentați în tabelul următor și comentați ulterior.
Tabel nr. 3.5
Indicatori de eficiență raportați la CSA, în cadrul Allianz-Țiriac
– mil.(lei) –
Sursa: prelucrări după Rapoarte Anuale Allianz-Țiriac,www.csa.ro
Astfel în perioada 2011-2012 se constată următoarele:
Primele brute subscrise de Allianz-Țiriac Asigurări, cumulat din activitățile de asigurări generale și de viață au atins valoarea de 900,2 mil.lei în anul 2012, creșterea reală față de anul 2011 fiind de 0,2 %. Daunele și indemnizațiile plătite în anul 2012 scad la 606,2 mil.lei, cu 2,27% față de anul 2011. Cheltuielile cu daune, nete de reasigurare în anul 2012 au fost de 583,2 mil.lei, cu 6,1% peste cheltuielile cu daunele din anul precedent când au însumat 549,4 mil.lei. Datoriile totale înregistrează în anul 2012 o scădere reală de 20,4% față de 2011. Activele societății au crescut în anul 2012 cu 20 mil.lei față de anul precedent. În anul 2011, veniturile au atins un nivel de 1.088,2 mil.lei iar valoarea totală a cheltuielilor efectuate a fost de 1.056,9 mil.lei, rezultând un profit brut al exercițiului în valoare de 31,3 mil.lei. În anul 2012, veniturile au atins un nivel de 1.121,3 mil.lei în vreme ce valoarea totală a cheltuielilor efectuate a fost de 1.164 mil.lei, rezultând o pierdere brută a exercițiului în valoare de 42,7 mil.lei. Cheltuielile totale aferente anului 2012 se ridică până la 1.164 mil.lei, înregistrând o creștere de 10,13% față de perioada similară a anului 2011, când au indicat 1.056,9 mil.lei. Veniturile totale în anul 2012 înregistrează o creștere față de anul precedent cu 3,04 % .
În perioada 2012-2013 se constată următoarele:
Primele brute subscrise, cumulat din activitățile de asigurări generale și de viață au atins valoarea de 918,8 mil.lei în anul 2013, creșterea reală față de anul 2012 fiind de 2,06 %. Daunele și indemnizațiile plătite în anul 2013 scad cu 12,44% față de anul 2012 în care aveau valoarea de 606,2 mil.lei. Cheltuielile cu daune, nete de reasigurare în anul 2013 au fost de 458,75 mil.lei, cu 21,34% mai mici decât cheltuielile cu daunele din anul precedent. Datoriile totale înregistrează în anul 2013 o scădere de 12,07% față de anul 2012. Activele societății au înregistrat o creștere reală de 2.018,4 mil.lei în anul 2013 cu 33,5 mil.lei față de anul precedent. În anul 2013, veniturile au atins un nivel de 1.107,7 mil.lei în vreme ce valoarea totală a cheltuielilor efectuate a fost de 1.006,7 mil.lei, rezultând un profit brut al exercițiului în valoare de 100,95 mil.lei. Cheltuielile totale aferente anului 2013 scad până la 1.006,7 față de perioada similară a anului 2012, când au indicat 1.164 mil.lei. Veniturile totale în anul 2013 înregistrează o scădere de 1,21% față de anul 2012.
Rezultatele financiare consolidate în cadrul societății Generali România S.A.
Figura 1
Elementele de bilanț
Analizând acest grafic observăm că activele totale ale societății înregistrează o creștere, ajungând în anul 2013 la valoare de 2018,4 mil.lei. Același lucru putem spune și despre plasamente care în anul 2013 cresc cu 156,3 mil.lei. Capitalurile proprii au o evoluție diferită de cele doua elemente ale bilanțului astfel, în 2012 scad cu 22,5 mil.lei față de 2011 și înregistrează o creștere în anul 2013 până la 624,2 mil.lei. Rezervele tehnice cresc în anul 2012 și scad în anul 2013 aproximativ cu același procent.
3.2.4. Evoluția principalilor indicatori în cadrul GENERALI ROMÂNIA S.A.
Principalii indicatori raportați de societatea de asigurare, în speță GENERALI ROMÂNIA S.A. în fiecare an către Comisia de Supraveghere a asigurărilor sunt Prezentați în tabelul următor și comentați ulterior.
Tabel nr. 3.6
Indicatori de eficiență raportați la CSA, în cadrul GENERALI ROMÂNIA S.A.
– mil.(lei) –
Sursa: prelucrări după Rapoarte Anuale Generali România S.A.., www.csa.ro
Astfel în perioada 2010-2011 se constată următoarele:
Primele brute subscrise de Generali România S.A., cumulat din activitățile de asigurări generale și de viață au atins valoarea de 511 mil.lei în anul 2011, creșterea reală față de anul 2010 fiind de 16,1%. Daunele și indemnizațiile plătite în anul 2011 cresc la 412 mil.lei, cu 50,9% față de anul 2010. Cheltuielile cu daune, nete de reasigurare în anul 2011 au fost de 149 mil.lei, cu 44% sub cheltuielile cu daunele din anul precedent când au însumat 275,9 mil.lei. Datoriile totale înregistrează în anul 2011 o creștere de 6,3% față de 2010. Activele societății au crescut în anul 2011 cu 447,3 mil.lei față de anul precedent. În anul 2010, veniturile au atins un nivel de 716,1 mil.lei iar valoarea totală a cheltuielilor efectuate a fost de 690,58 mil.lei, rezultând un profit brut al exercițiului în valoare de 25,5 mil.lei. În anul 2011, veniturile au atins un nivel de 433,6 mil.lei în vreme ce valoarea totală a cheltuielilor efectuate a fost de 516,8 mil.lei, rezultând o pierdere brută a exercițiului în valoare de 83,2 mil.lei. Cheltuielile totale aferente anului 2011 înregistrează o scădere reală de 25,2% față de perioada similară a anului 2010, când au indicat 690,58 mil.lei. Veniturile totale în anul 2011 înregistrează o scădere semnificativă de 39,5% față de anul precedent când au însumat 716,1 mil.lei.
În perioada 2011-2012 se constată următoarele:
Primele brute subscrise, cumulat din activitățile de asigurări generale și de viață au atins valoarea de 432 mil.lei în anul 2012, scăderea reală față de anul 2011 fiind de 15,5%. Daunele și indemnizațiile plătite în anul 2012 cresc cu 50,9% față de anul 2011 în care aveau valoarea de 412 mil.lei. Cheltuielile cu daune, nete de reasigurare în anul 2012 au fost de 247,7 mil.lei, cu 66,24% mai mari decât cheltuielile cu daunele din anul precedent. Datoriile totale înregistrează în anul 2012 o scădere de 8,9% față de anul 2011. Activele societății au scăzut cu 43,9 mil.lei în anul 2012 față de anul precedent. În anul 2012, veniturile au atins un nivel de 766,9 mil.lei în vreme ce valoarea totală a cheltuielilor efectuate a fost de 785 mil.lei, rezultând o pierdere brută a exercițiului în valoare de 18 mil.lei. Cheltuielile totale aferente anului 2012 cresc până la 785 mil.lei față de perioada similară a anului 2011, când au indicat 516,8 mil.lei. Veniturile totale în anul 2012 înregistrează o creștere 76,9% față de anul 2011.
Rezultatele financiare consolidate în cadrul societății Generali România S.A.
Figura 2
Elementele de bilanț
sursa:date prelucrate dupa arhiva-rezultate Generali
Analizând acest grafic observăm că în anul 2011 sau înregistrat cele mai mari valori a activelor totale în cadrul societății Generali România S.A. o creștere destul de benefică pentru societate. Plasamentele de asemenea cresc în anul 2011 pâna la 761,9 mil.lei însă valoarea lor scade în anul următor.Capitalurile proprii înregistrează rezultate pozitive,valoarea lor a crescut semnificativ în 2012 cu 25,3 mil.lei față de anul precedent.Rezervele tehnice descresc în anul 2012 cu 585,78 mil.lei față de anul 2011 în care se înregistrează o creștere semnificativă de 347,7 mil.lei.
3.5…..
Polița de asigurare conform dicționarului juridic este documentul eliberat de asigurător prin care se certifică încheierea unui contract de asigurare. În acest document sunt indicate perioada de plata a primelor, condițiile de asigurare în care s-a încheiat polița și perioada de valabilitate a acesteia.
Polițele de asigurare aferente Asigurării de viață în cadrul societății Allianz-Țiriac Asig S.A.:
Polița de asigurare Aliat
Polița de asigurare Partener
iar în cadrul societății Generali Asigurări România S.A.:
Polița de asigurare ORIZONT
Polița de asigurare MAJORAT
Polița de asigurare CashProtect
Polițele de asigurare aferente Asigurării locuinței în cadrul societății Allianz-Țiriac Asig S.A.:
Polița de asigurare Integra
Polița de asigurare Creditum
iar în cadrul societății Generali Asigurări România S.A.:
Polița EUROCASA Completa Plus
Polița de asigurare pentru lucrări de construcții
Polițele de asigurare aferente Asigurării Casco în cadrul societății Allianz-Țiriac Asig S.A.:
Polița de asigurare Casco
iar în cadrul societății Generali Asigurări România S.A.:
Polița de asigurare CASCO Generali
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Analiza Eficientei Activitatii Societatilor In Domeniul Asigurarilor din Romania (ID: 135649)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.