Analiza Dinamicii Si Eficientei Sistemului Electronic de Plati In Romania

Capitolul 1. Economia digitală

Utilizarea largă a tehnologiilor informației și comunicațiilor și progresul către Societatea Informațională asigură creșterea economică în condiții de protecție sporită a mediului, accelerând reducerea consumului fizic în favoarea valorificării informației și a cunoașterii, deplasarea centrului de greutate de la investiții în mijloacele fixe la investiții în capitalul uman. În acest mod, Societatea Informațională integrează și obiectivele dezvoltării durabile, bazată pe dreptate socială și egalitatea șanselor, libertate, diversitate culturală și dezvoltare inovativă, protecție ecologică, restructurarea industriei și a mediului de afaceri.

Schimbările majore din ultimii ani – creșterea exponențială a comunicațiilor mobile și a numărului utilizatorilor de Internet, contribuția sectorului TIC (tehnologiile informației și comunicațiilor) la creșterea economică și la crearea de locuri de muncă, restructurarea companiilor și a business-ului în general pentru a beneficia mai eficient de noile tehnologii, dezvoltarea accelerată a comerțului electronic – susțin tranziția de la era industrială la cea post – industrială.

Noile tehnologii digitale fac accesul, stocarea și transmiterea informației din ce în ce mai facile și mai accesibile. Dispunând de informația digitală, aceasta poate fi transformată în noi valori economice și sociale, creând imense oportunități pentru dezvoltarea de noi produse și servicii. Informația devine resursa-cheie pentru economia digitală.

Noțiunea de “noua economie” (economia digitală) se referă în special la transformările actuale ale activităților economice ca rezultat al utilizării tehnologiilor digitale, care asigură accesul, prelucrarea și stocarea informației într-o manieră mai ieftina și mai facilă. Noua economie este caracterizată de intensificarea înglobării cunoașterii în noile produse și servicii, creșterea importanței învățării și a inovării, a globalizării și a dezvoltării durabile. Volumul enorm al informațiilor schimbă modul de funcționare a piețelor, făcând posibile restructurarea întreprinderilor și apariția de noi oportunități pentru crearea de valoare prin exploatarea informațiilor disponibile.

În prezent, există ample dezbateri în mass-media internațională și în mediile politice asupra întrebării dacă aceste modificări sunt suficient de radicale pentru a merita eticheta de “noua economie”. La originea acestor dezbateri stau performanțele excepționale ale economiei americane: 8 ani de creștere continuă, creșterea anuală de peste 4% în ultimii ani, inflația controlată sub 2%, șomajul sub 5%.

Construirea noului model de societate ridică probleme socio-politice majore – atât la scară națională cât și internațională – de atenuare a fenomenului de "digital divide" (excludere de la beneficiile noilor tehnologii a unor categorii sociale și a unor regiuni/zone geografice) și de coeziune socială, de conservare și promovare a culturii specifice fiecărei națiuni și comunități locale, de protecție a cetățeanului și consumatorului. Soluționarea acestor probleme nu se poate realiza decât printr-un dialog larg între autoritățile guvernamentale, reprezentanții mediului de afaceri, ai mediului academic și societatea civila.

Guvernul și instituțiile sale au rolul de a stimula, conduce și controla acest proces de tranziție către Societatea Informațională prin programe de acțiune concrete și prin iniierea unui nou cadru de reglementări specifice. În acest scop, trebuie luate în considerare atât prioritățile naționale de dezvoltare pe termen mediu-lung, cât și obiectivele de aderare la structurile euro-atlantice. Programul de acțiune al Uniunii Europene "eEurope – O Societate Informațională pentru toți" constituie un important cadru de orientare.

Prin noile legi, norme, standarde și reglementări care vor fi elaborate – cu susținerea și avizul mediului de afaceri si al societatii civile – trebuie stimulata pe de o parte dezvoltarea noilor servicii specifice Societatii Informaționale (comerț și tranzacții electronice, informatizarea serviciilor publice, accesul cetățeanului și agenților economici la informația publică, etc.), iar pe de altă parte asigurate regulile etice de a muncii și trăi într-un nou tip de societate (protecția vieții private și a datelor personale, confidențialitatea tranzacțiilor, protecția consumatorului, etc.).

La rândul său, comunitatea de afaceri din domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor trebuie să ofere produse și servicii de înalt nivel tehnologic și totodată cât mai accesibile ca prețuri și tarife. Totodată, trebuie găsite căi pentru formarea unei noi culturi a competitivității agenților economici din toate sectoarele în noul tip de economie, economia digitală. Prin complexitatea fenomenelor pe care le implică dezvoltarea societații informaționale, fenomene care trebuie înțelese și gestionate, prin necesitatea formării unei noi culturi a cunoașterii și a învățarii în condițiile utilizării noilor tehnologii, cât și a cercetării-dezvoltării și inovării tehnologice, participarea activă a comunității academice (instituții de cercetare, de educație și de cultură) devine de asemenea esențială.

Societatea civilă are de asemenea atât un rol proactiv prin formularea de cerințe și priorități privind modul de utilizare al noilor tehnologii în folosul întregii societăți, cât și reactiv față de politicile și reglementările guvernamentale. Aceste roluri pot fi exercitate atât la nivel de grup ( organizații non guvernamentale, asociații profesionale etc.) cât și la nivel individual. Drepturile cetățeanului și consumatorului în societatea informațională au noi dimensiuni și se pot manifesta sub noi forme.

1.1 Efecte micro si macroeconomice

Noua economie sau economia digitală, rezultantă a interacțiunii dintre calculatorul personal, telecomunicații, Internet și electronică, se caracterizează printr-o serie de trăsături cu totul deosebite de economia tradițională.

În primul rând, este vorba de crearea unui nou model de afaceri (e-business, e-commerce, e-banking, etc.) prin intermediul intra și internetului, care schimbă radical eficiența acestora, în sensul reducerii costurilor, inclusiv a celor tranzacționale, pe baza relației afacere/afacere (B2B), afacere/cumpărător

(B2C), afacere/angajat (B2E), afacere/guvern (B2G), guvern/afacere (G2B), etc. În ultimul timp, comerțul electronic a căpătat extinderea cea mai mare ca formă concretă de realizare a unor afaceri, la care se adaugă și conturarea unor piețe sui generis a cunoștințelor științifice, impulsionată de ritmul fără precedent al dezvoltării sectorului cercetare-dezvoltare.

Noua economie plasează, în prim plan, cererea, nevoile consumatorilor care se implică într-o măsură din ce în ce mai mare la conceperea, realizarea și utilizarea bunurilor și serviciilor, începând încă din stadiul cercetării și dezvoltării acestora. Din acest punct de vedere, noua economie are un caracter interactiv, participativ, realizând interfața dintre ofertă și cerere pe un areal de volum și structură, în spațiu și timp, cu mult mai riguros. Rolul consumatorului crește mai ales în sensul că acesta poate deveni o importantă sursă de idei inovaționale pentru producător, sau de forțare a inovării, în scopul menținerii sau extinderii pieței,al sporirii gradului de confort sau, ceea ce este foarte important, al ridicării nivelului de sustenabilitate a dezvoltării economice.

Concurența și cooperarea reprezintă două laturi inseparabile ale economiei digitale, ținând seama de interacțiunea dintre cerere și ofertă, mai sus menționată. Formele de manifestare a concurenței între producători sunt radical schimbate de prioritatea care se acordă unui consumator în continuă și rapidă schimbare în ceea ce privește nevoile, gusturile și cerințele, astfel încât acesta îi obligă pe competitori să și coopereze.

Economia digitală presupune un consum mai mare de muncă de concepție, de înaltă calificare care creează o valoare adăugată mai ridicată, noi locuri de muncă, segmente practic nelimitate de oportunități de afaceri și facilitează nevoia integrării și/sau individualizării diferiților consumatori. De aici și constatarea că noua economie este “scientointensivă” și “artintensivă”.

Diminuarea consumului de resurse, mărirea spiritului novator și întreprinzător, creșterea productivității muncii, a vitezei producerii și schimbării fenomenelor și proceselor economice, sporirea valorii adăugate, reprezintă doar câteva dintre efectele economice care au impus economia digitală ca formă superioară a economiei în general.

Important este de menționat că fiecare dintre principiile noii economii deschid paradigme specifice pentru știința economică, în general, dar mai ales pentru diferitele discipline și specializări ale acesteia.

Noua economie se supune principiului potrivit căruia ”cu cât mai multe persoane se implică cu atât avantajul pentru fiecare implicat este mai mare” (the more people involved the bigger benefit for everyone involved).

Efectele micro și macroeconomice ale noii economii și SI au la bază principiile general valabile ale dezvoltării acesteia, care sunt:

a) convingere (awarness);

b) accesibilitate (accessibility);

c) disponibilitate (availability);

d) existența resurselor necesare (affordability);

e) adecvare (appropriatness).

Analiza pe sectoare a reducerii costurilor ca urmare a introducerii uneia dintre cele mai răspândite forme de manifestare a noii economii afacere/afacere (B2B) este extrem de semnificativă. Cele mai mari economii se realizează în industria componentelor electronice, iar cele mai scăzute în extracția cărbunelui, industria alimentară și sănătate.

Tehnologia informației și a comunicațiilor (TIC) are o serie de implicații macroeconomice a căror analiză este deosebit de utilă în luarea deciziilor. În principal acestea se referă la:

– cheltuielile cu investițiile pentru TIC trebuie să crească;

– companiile trebuie să introducă e-engineering-ul, în operațiile lor pentru a utiliza mai bine TIC, a reduce costurile și spori eficiența;

– piețele financiare trebuie să fie deschise pentru a permite finanțarea inovării;

– piețele capitalului de risc și ale ofertelor publice inițiale (initial public offerings) trebuie să fie dezvoltate, pentru a întări procesul inovațional;

– încurajarea IMM-urilor și crearea unui mediu antreprenorial practic;

– reglementările trebuie să crească în amplitudine și rigoare;

– politicile monetare trebuie ajustate (în special rata dobânzii).

Considerentele microeconomice pentru dezvoltarea noii economii vizează:

– liberalizarea furnizorilor monopoliști care țin costurile ridicate;

– legislație specifică TIC și Internet (semnătura digitală și altele);

– acces la rețele de comunicații;

– evitarea suprareglementărilor;

– legea proprietății intelectuale și a drepturilor de licență;

– piață de capital solidă;

– infrastructură conformă cu standardele internaționale;

– libertate de acces la informație;

– interacțiuni între agenții economici, guvern, industrie, academie și

– concurență și competiție.

TIC are un impact complex nu doar asupra economiei și eficienței acesteia dar și asupra tuturor laturilor vieții oamenilor între care:

– capacitatea de exercițiu a drepturilor democratice și responsabilităților civice, Intrnet-ul oferind condiții pentru un electorat mai bine informat și participativ, cu un comportament rațional motivat;

– crearea de noi interacțiuni între Guvern și cetățeni, prin informatizarea guvernării (e-Governance) și a democrației (e-Democracy), ceea ce oferă persoanelor posibilitatea de a fi participanți la autoguvernare, la procesele instructive și deliberative, consolidând bazele exercițiului democratic și limitând devierile contraproductive ale jocului politic, mai ales într-o economie de piață emergentă;

– cetățenii își transformă profund comportamentele de la cele de tip “reactiv”, la cele de tip “proactiv”, fiind în cunoștință de cauză, ceea ce le mărește șansa de creativități și inovare;

– reconcilierea, consensualizarea, transparența, eficiența parteneriatului și a dialogului social dobândesc șanse incomparabil mai mari de realizare în condițiile tipului informațional de guvernare și democrație.

Întrucât “noua economie” se bazează pe TIC, considerăm că analizele cu diferite grade de agregare la nivelurile micro, mezo și macroeconomic reprezintă un demers necesar pentru a identifica traiectoriile dinamizatoare ale propagării efectelor acestora în plan local și global. Tocmai de aceea, ne vom referi în continuare la câteva aspecte privind raportul global/local într-un domeniu relevant al economiei digitale și anume acela al comerțului electronic (e-Commerce).

1.2 Aspecte globale si locale in comertul electronic

Noțiunile de comerț electronic global și local se referă la schimbul de produse și servicii prin Internet între parteneri aflați în diferite țări și regiuni ale lumii și, respectiv, cei aflați în vecinătatea mai mult sau mai puțin apropiată.

Problema “global versus local” în cercetările privind e-Commerce este de dată recentă și nu se poate da un răspuns tranșant în legătură cu acest aspect pe cât de complex pe atât de provocator.

Problema centrală a e-Commerce este dacă acesta reprezintă un proces intrinsec global, urmând o logică similară caracterului global al Internet-ului sau dacă influențele și beneficiile sale cele mai semnificative s-ar manifesta prin utilizarea locală a Internet-ului pentru afaceri.

Cum pentru multe țări e-Comerce se află în faza sa de început, evidența este mai degrabă fragmentată, nerelevantă decât sistematică ceea ce nu permite clasificări și desprinderea unor tendințe cantitative pe termen mediu și lung.

Pe baza observațiilor și cercetărilor noastre, ca și ale altor specialiști, rezultă că, după un prim val de abordări globale, multe utilizări locale ale comerțului electronic au început să apară. Problema aceasta a fost mai bine clarificată, din punctul de vedere al dezvoltării regionale, la numeroase întâlniri internaționale printre care cele de la Comisia Europeană în anul 1999 (Tekes Information Seciety Technologies Conference).

Dezbaterile au continuat în acest domeniu ca urmare a impulsului creșterii rapide a comerțului electronic în lume și, mai ales, a apariției nevoilor pieței electronice de tipul afacere/afacere (B 2 B). Aceste piețe și schimburi au fost create în mod tipic de către alianțe internaționale ale cumpărătorilor, în cadrul unor sectoare industriale distincte cum ar fi industria de automobile, comerțul cu amănuntul, industria aerospațială, chimie și agricultură. Acestea au apărut de asemenea și în profil intersectorial ca, de exemplu, întreținere, prestații și punere în funcțiune, ca și în prestarea generală de servicii în al căror caz, cel mai probabil, se implică terții. Potrivit prognozelor, practic, în fiecare sector vor apărea astfel de piețe electronice care, după cum se preconizează, sunt cel mai bine predispuse să se transforme în medii comerciale electronice globale. În cadrul dezvoltării acestor tendințe, apare problema privind oportunitățile creșterii globale a unor astfel de piețe electronice, precum și cea a barierelor și strategiilor de marketing (vezi CommerceNet B 2 B, Big Bang Conference series).

În abordarea problemei “global versus local” în comerțul electronic, evidențiem ca factor adițional și imensa capitalizare a pieței companiilor Internet. Aceasta dă “dotcoms”-urilor baza financiară pentru a instrumenta o strategie de afaceri cu prezență globală, prin ample achiziții și fuziuni sau prin investiții în mărci sau în infrastructuri de furnizare globală. În același timp, dezbaterea se concentrează asupra aspectelor macroeconomice, în condițiile în care comerțul electronic tinde să reprezinte un factor al competitivității globale

Problema global-local a devenit tot mai importantă, fiind articulată și bazată pe realitatea actuală a afacerilor, într-o măsură din ce în ce mai mare, într-o serie de aspecte privind:

– barierele în fața comerțului electronic;

– strategiile de marketing care tind să devină globale;

– tipurile de piețe electronice globale;

– modele globale de afaceri în comerțul electronic;

– impactul comerțului electronic asupra competitivității globale

– avantajul țărilor și regiunilor care “se mișcă repede” sau dețin rolul de lideri;

– comerțul electronic și fluxurile comerciale globale;

– rolul guvernelor în sprijinirea și reglementarea comerțului electronic;

– schimbări în structura industriilor globale;

– prezența globală bazată pe dezvoltarea regională.

Indiferent că este vorba de comerțul electronic local sau global, acesta întâmpină o serie de dificultăți și obstacole mai mari sau mai mici, în funcție de o serie de factori de influență în domeniile economic, social, tehnologic, cultural etc. Ne vom referi la unele dintre aceste obstacole în ideea sensibilizării specialiștilor pentru găsirea căilor de reducere sau înlăturare a acestora.

1.2.1 Inadecvarea livrării globale și a sistemelor de derulare.

Potrivit cercetărilor de specialitate (Forrester Research l999) ca și rezultatelor unor anchete recent lansate, circa 85% din respondenți nu au recurs la comenzi internaționale din cauza complicațiilor vamale, de impozitare și formalităților cu transportul. Principalul obstacol, care continuă să existe, este cel legat de distribuția globală a bunurilor și serviciilor..

Un alt obstacol se referă la dificultatea de a derula livrarea și/sau expediția unor loturi (pachete) mai mici. Cercetările din țările membre ale UE evidențiază complicații ale transportului internațional și datorită fragmentării logisticilor inter-țări.

Marii operatori din domeniile transportului, logisticii și poștei consideră ca oportunitate naturală de afaceri livrările libere între frontiere, amplificate de o serie de servicii generatoare de valoare adăugată. Operatorii mai mici, din sectoarele transport și logistică, au în vedere necesitatea conlucrării dintre ei, în echipe, prin interconectarea sistemelor lor. Un exemplu al acestei interconectări, cu accent pe impactul organizării procesului de afaceri, este proiectul EU TRANS 2000.

1.2.2 Diferență de cultură, limbă și practică comercială

Diferența de cultură și limbă continuă să rămână un obstacol semnificativ al globalizării piețelor electronice. Aceasta include, de asemenea, și cultura afacerilor și practica propriu-zis comercială. Adesea dificultățile în comerțul electronic global sunt create de diferențele în sistemele legislative. În domeniul serviciilor juridice, piețele electronice globale nu se pot crea cu ușurință, excepție făcând unele domenii-nișă, cum ar fi practica juridică internațională pentru cazul marilor corporații.

Intermediarii comerciali cum sunt băncile, firmele de comerț, managerii lanțurilor internaționale de livrări, camerele de comerț, ca și armonizarea condițiilor de livrare și contractele din comerțul internațional, sub egida ONU și a Camerelor Internaționale de Comerț, reușesc să surmonteze dificultățile generate între diferențele de cultură, limbă și practică comercială dintre țări. În acest sens, și tehnologia se poate dovedi utilă sprijinirii negocierilor, în situații de diversitate a practicii de afaceri (vezi proiectele EU MEMO, COBRA, COSMOS etc.)

1.2.3 Fragmentarea în industrie

O altă barieră în crearea piețelor electronice globale este reprezentată de amplificarea diferită a fragmentării în sectorul industrial. În țările în care industria este divizată în multe firme mici, poate fi deosebit de greu să se atingă economia de scară necesară creării unei piețe electronice globale, chiar dacă piața produsului de bază, potențial, poate fi considerată globală. Internet-ul și piețele electronice pot crea presiuni adiționale în scopul consolidării industriilor fragmentate, în mod similar cu serviciile financiare asigurările, transporturile și turismul. Cea mai potrivită soluție este crearea unor rețete de afaceri (network business) în care se creează un sistem simbiotic viabil între întreprinderile mari și cele mici (subcontractanți), punându-se în valoare complementaritatea avantajelor acestora.

1.2.4 Cadrul global autoreglator și juridic

Diferențele inter-țări în schemele autoreglatoare și juridice constituie o altă barieră în fața comerțului global. În ultimii ani, au fost realizate progrese semnificative în adaptarea cadrului legal la realitatea comerțului electronic și în dezvoltarea autoreglării acestuia prin convenirea codurilor de conduită, în cadrul dezbaterilor și politicilor mai multor organisme internaționale. Cu toate acestea, legile și cadrul de conduită adesea vizează o singură țară și nu au o aplicabilitate globală în mai multe țări. Singura excepție o reprezintă UE care ar putea să construiască pe baza cadrului comun al Pieței Interne și care, în consecință, ar reuși să pună în mișcare rapid cadrul a 15 țări pentru comerțul electronic.

Recenta inițiativă e-Europe a UE se concretizează în desfășurarea eforturilor pentru a ridica la nivel global cadrul național și regional și a compatibiliza mijloacele de arbitrare și mediere a litigiilor și disputelor. Aceasta va contribui la o mai mare fluidizare și rapiditate a fluxurilor de bunuri și servicii între țări la costuri relativ reduse.

1.2.5 Bariere specifice micilor întreprinderi

Micile întreprinderi întâmpină o serie de dificultăți în a participa sau crea piețe electronice globale. În primul rând, acestea se referă la volumul relativ scăzut al resurselor de capital și personal, lipsa de vizibilitate a mărcilor de fabricație. În cazul IMM-urilor, problema cheie în crearea unor piețe electronice este alegerea unor strategii specifice de genul parteneriatelor strategice, aranjamentelor privind împărțirea segmentelor de piață ca, de exemplu, franchising și scheme asociate acesteia (zone comerciale). Concentrarea asupra unor nișe de piață și cooperarea cu alte firme mici (crearea în comun a unor websites-uri pentru promovarea exporturilor, așa cum fac micii exportatori de mobilă în Spania). Ca participanți individuali la piețele electronice, întreprinderile mici pot întâmpina mari dificultăți deoarece, în faza inițială a unor astfel de piețe electronice, vor crește mai degrabă transparența prețurilor decât transparența caracteristicilor produselor în general (calitate, termen de livrare, nivelul serviciilor și cunoștințele referitoare la afaceri). Piețele electronice curente nu sunt adecvate pentru a face vizibile atribuțiile non-preț ale produselor. Cel puțin la început, acestea pot să îngusteze baza pe care micile întreprinderi concurează. Subliniem că afirmația noastră în acest sens nu reprezintă decât o ipoteză care ar fi interesant dacă, în viitor, am putea constata că este invalidată de cercetări empirice. Un exemplu practic care ilustrează cea mai mare parte a barierelor globalizării piețelor electronice este reprezentat de serviciile de sănătate online (The Economist, March 2000). Multe provocări au putut fi identificate în livrarea unor astfel de servicii, pe plan internațional, din SUA pe piețele europene, sau între țările UE. Cultura, practicile medicale și reglementările diferite pentru vânzarea medicamentelor online și reclamă, fragmentarea în sectoarele sănătate și asigurări au îngreunat mult intensificarea schimburilor de medicamente și servicii de asistență sanitară, la nivel global.

1.2.6 Strategii de marketing insuficient adecvate

Societățile care vor să participe la comerțul electronic global trebuie să-și exploateze activele de care dispun în mod global. Ele trebuie să depășească obstacolele din mediile lor de afaceri și să-și soluționeze principalele slăbiciuni interne. Strategiile de marketing (vezi World Market Research Centre Business Driefing: Electronic Commerce, 1999) sunt, de regulă, următoarele:

– orientarea către o piață globală a produsului;

– participarea la un lanț global de livrare;

– ofertarea unui suport lingvistic multiplu;

– crearea unei zone rețea de franchising;

– complementaritatea prezenței fizice globale cu prezența pe Internet;

– construirea unei prezențe globale, prin fuziuni și achiziții.

Dacă strategia se bazează pe piața globală a unui produs, obstacolele cel mai probabil de depășit sunt de natură funcțională, operațională (ca, de exemplu, organizarea livrării globale). O modalitate de abordare a acestora poate fi subcontractarea. Dacă produsele și serviciile pot fi livrate online, cum ar fi software sau noutăți pentru specialiști, încadrarea în piața globală nu este o problemă.

Între țări pot exista și bariere de natură legislativă sau autoreglatoare. Vânzarea online a unor cărți tehnice, de exemplu, prespune a te ocupa de o piață globală a produsului unde problemele care trebuie rezolvate se referă la expedierea globală a coletelor mici și diferențele de impozitare și vamale.

Strategiile de marketing electronic necesită abordarea atât a problemelor locale cât și a celor globale în aceleași timp. Extinderea prezenței globale fizice cu cea virtuală este o rută către piață, în special pentru companiile mari.

1.2.7 Tipologia piețelor electronice globale și problemele acestora

Literatura de specialitate clasifică piețele electronice globale în patru grupe:

1. piețe electronice intrinsec globale care se ocupă cu produse globale, consumatori, furnizori (exemplu: întreținere, reparații, automobile).

2. piețe locale global organizate (de exemplu, licitațiile de bunuri perisabile);

3. piețe locale cu infrastructură globală;

4. asociații de export în care produsele sunt exportate global prin colaborarea producătorilor.

Piețe electronice intrinsec globale sunt acele piețe care se ocupă cu produse de natură globală și cu consumatori și furnizori care sunt caracterizați printr-o prezență globală. Multe dintre schimburile B 2 B aparțin acestei categorii de piețe. De exemplu, sectorul automobilelor reprezintă, într-o mare măsură, o industrie globală, în care lanțurile ofertei se întind pe întreg globul, iar furnizorii de piese de schimb și uzinele de automobile cooperează cu parteneri din întreaga lume. “Autochange” este o piață mare a automobilelor adună principalii producători din SUA, Europa și Japonia (Renault, Toyota, Deimler Crysler, Ford, EU). Un alt exemplu îl reprezintă comerțul cu produse “rutiniere” de afaceri sau așa-numitele bunuri neproductive care cuprind serviciile de menținere, reparații și organizare (MRO). Acestea sunt necesare pentru afaceri în lumea întreagă și adesea există mulți furnizori pe plan mondial pentru astfel de produse. Piețele care oferă o viziune uniformă asupra produselor oferite (Trade zone, Barclays, B 2 B) sunt intrinsec globale, iar operarea pe aceste piețe pornește de la timpul de livrare și costuri, care depind de transport, până la reglementări referitoare la export și import și la diferențe în practica de afaceri. Provocarea pentru piețele intrinsec globale constă în a face față cererii și ofertei, evitând fragmentarea într-o mulțime de piețe locale.

Piețele locale global organizate sunt în mod necesar limitate din punct de vedere geografic. Cu toate acestea, modul de abordare și desfășurare a tranzacțiilor într-o regiune poate fi utilizat și în alte regiuni, în felul acesta realizându-se o legătură între piețele respective. Un exemplu este industria pescuitului în cadrul căreia au fost create licitațiile electronice, printre altele și ca rezultat al realizării Proiectului European Infomar. Software-ul licitațiilor bazate pe Internet a făcut posibilă interconectarea licitațiilor în întreaga Europă. Peștele care a fost prins se negociază la licitații electronice, în timp ce pescadoarele sunt încă pe mare.

În funcție de tranzacția încheiată, vasul cu pește poate alege cel mai convenabil port în care să descarce marfă. În fapt, s-a creat o singură licitare pentru întreaga regiune care cuprinde un număr de țări europene vecine. Practic, zona de licitare se limitează la o regiune dată care aplică aceleași reguli și proceduri ca și în alte părți ale lumii.

Piețele locale construite pe o infrastructură globală reprezintă un alt tip de piață electronică funcțională în plan local și global. Când se vorbește despre piețele electronice globale nu toate trebuie să fie într-adevăr globale. Funcția reală de reprezentare și comercializare a acestor tipuri de piețe poate fi în întregime locală, în timp ce funcțiile de acces, plata, securitatea și livrarea produselor ar putea fi globale. În acest sens menționăm comerțul electronic prin telefonia mobilă sau m-commerce. Serviciile specifice localizării vor deveni probabil o trăsătură cheie a comerțului mobil, de exemplu, atunci când se face o comandă pentru taxi de pe un telefon mobil la sosirea într-o localitate. Chiar dacă aceasta constituie o funcție foarte dependentă de localizare, ea necesită accesul la o infrastructură de rețea mobilă larg disponibilă, de preferință globală. Infrastructura suportă roaming-ul global pentru acces. Este probabil ca “Serviciile de roaming” să fie introduse în viitor pe o scară și mai mare. Un exemplu îl constituie roaming-ul pentru serviciile de taxi care potențial creează un serviciu global de taxi, pe baza ofertelor locale și a înțelegerilor de roaming. Este de presupus, de asemenea, că infrastructura va suporta plățile global. Interesant este de luat în considerație care dintre serviciile de infrastructură vor deveni nucleul care urmează a fi disponibil pe o bază globală și care servicii ar putea deveni global disponibile pentru a mări eficiența și gradul de adecvare pentru o multitudine de piețe locale construite pe servicii de infrastructură globală.

Asociațiile de export reprezintă un alt tip de piață electronică de dimensiune globală care, cu toate acestea, este caracterizat și printr-un puternic element local.

Conceptul constă în existența unui număr de furnizări (ofertanți), dintr-o aceeași regiune geografică, care caută o prezență globală, dar care nu sunt capabili să acționeze global în mod individual. Aceștia creează o entitate comună de export, care se ocupă, în numele lor, de complexitatea comerțului internațional cum ar fi cataloage în mai multe limbi, reglementări de export/import, finanțări în mai multe valute, expediții internaționale etc.

Acestea creează eficient un spațiu comun de piață care poate fi tot atât de simplu ca și un e-mail sau ar putea dobândi o funcționalitate mai bogată decât cea a unei terțe piețe. Ca exemplu în această privință cităm grupul de producători de mobilă din Spania care au creat Furniture Net.

În ultimul deceniu, Internetul a evoluat într-o unealta formidabila având un impact major în toate aspectele vietii. La fiecare jumatate de an apar schimbari asa de importante încât este imposibil de prevazut unde se va ajunge în urmatorii 10 ani. În prezent, participam cu totii la o revolutie care are loc în comert si telecomunicatii. Marile companii ale secolului îsi vor avea originile în aceasta decada.

Comert electronic înseamna, în acceptiune "traditionala", utilizarea în retele cu valoare adaugata a unor aplicatii de tipul transferului electronic de documente (EDI), a comunicatilor fax, codurilor de bare, transferului de fisiere si a postei electronice. Extraordinara dezvoltare a interconectivitatii calculatoarelor în Internet, în toate segmentele societatii, a condus la o tendinta tot mai evidenta a companiilor de a folosi aceste retele în aria unui nou tip de comert, comertul electronic în Internet, care sa apeleze- pe lânga vechile servicii amintite- si altele noi. Este vorba, de exemplu, de posibilitatea de a se efectua cumparaturi prin retea consultând cataloage electronice "on" pe Web si platind prin intermediul cartilor de credit sau a unor portmonee electronice.

Pentru altii, comertul Internet reprezinta relatiile de afaceri care se deruleaza prin retea între furnizori si clienti, ca o alternativa la variantele de comunicatii "traditionale" prin fax, linii de comunicatii dedicate sau EDI pe retele cu valoare adaugata.

În fine, o alta forma a comertului Internet implica transferul de documente – de la contracte sau facturi pro-forma, pâna la imagini sau înregistrari vocale."

Comertul electronic acopera de fapt urmatoarele operatiuni de afaceri:

– stabilirea de contacte cu clientii .

– schimbul de informatii .

– asistenta pre- si post- vînzare plati electronice .

– distributie si logistica întreprinderi virtuale .

– activitati comerciale desfasurate în comun (shared) între mai multe companii.

Comertul electronic cuprinde de asemenea o foarte largă arie de tehnologii, cum ar fi:

– Internet/World Wide Web

– e-mail

– fax

– schimburi electronice de date

– plăți electronice.

Comertul electronic este unul din cele mai importante elemente ale afacerilor electronice.

Prin comerț electronic (e-comerț) se subîntelege orice forma de întelegeri cu privire la afaceri, la care conlucrarea între părți are loc în mod electronic în loc de schimb sau contact fizic între părți și în urma căreia dreptul de utilizare sau proprietate a mărfii sau serviciului este transmis de la o persoană la alta.

Comerțul electronic (E – Commerce), în concepția Organizației Economice de Cooperare și Dezvoltare (OECD), reprezintă desfășurarea unei afaceri prin intermediul rețelei Internet, vânzarea de bunuri și servicii având loc offline sau online. Definit mai sugestiv comerțul electronic reprezintă „capacitatea de a realiza tranzacții care implică schimbul de bunuri și servicii între două sau mai multe părți, folosind instrumente și tehnici electronice”.

Principiile de baza ale afacerilor online sunt aceleași ca la orice afacere tradițională desfasurată în mediul economic real.

Marea diferență cu un magazin virtual este că se poate automatiza o mare parte din procesele de vânzare și cumparare. Această caracteristică se regasește doar în comerțul online.

În tranzacțiile comerciale clasice se disting patru etape diferite:

informarea comercială referitoare la tranzacție: cercetarea de marketing;

încheierea contractului comercial;

vânzarea produsului sau a serviciului;

plata produsului sau a serviciului;

În figura nr.1 este prezentat modul în care se reflectă aceste patru etape in cazul comerțului electronic:

Figura nr.1

Într-un magazin normal există angajați care să ajute consumatorul să cumpere.
Într-un magazin virtual, angajatul este site-ul în sine. Cu singura diferență că acest nou tip de angajat nu se îmbolnăvește, nu își ia concediu și muncește efectiv 7 zile din 7, 24 de ore pe zi pe parcursul întregului an, și mai mult de atât, salariul lui este unul foarte mic

F

Figura nr.2

Comerțul electronic poate avea urmatoarea clasificare:

– business-business (B2B)

– business-consumator (B2C)

– business-administratie (B2A)

– consumator-administratie (C2A)

– consumator-consumator (C2C)

Alte relatii stabilite prin intermediul retelei Internet, adiacente comertului electronic, sunt: government to government (G2G), government to business (G2B), government to consumer (G2C), consumer to government (C2G), consumer to business (C2B) si consumer to consumer (C2C), fiind sintetizate in tabelul de mai jos:

Figura nr.3

Un rol aparte in dezvoltarea comertului electronic il au relatiile business to government (B2G) si government to bussiness (G2B), care prin realizarea unui mediu de informare interactiv, rapid si eficient, pot contribui la constientizarea agentilor economici asupra avantajelor acestui nou domeniu comercial: Comertul Electronic.

Nu exista o definitie universal acceptata a termenului “comert electronic”. Totusi, prin comert electronic se intelege “distributie, marketing, vanzare sau livrare de marfuri si servicii prin mijloace electronice”.

Astfel, comertul electronic reprezinta schimbul informatiilor de afaceri prin retele informatice, fara documente materiale, utilizand EDI (Electronic Data Interchange), mail (posta electronica), buletine electronice de informare, transferul electronic al fondurilor (Electronic Funds Transfer – EFT) si alte tehnologii similare.

Business-Business

Aceasta directie include în sine toate nivelurile de conlucrare între companii. Aici pot fi utilizate tehnologii speciale sau standarde de schimb de date, spre exemplu EDI. Este greu de supraevaluat beneficiul unei asemenea colaborari. De exemplu dealer-ul are posibilitatea de a plasa comenzile desinestatator si de a urmari executarea acestora, lucrînd cu baza de date a celui care livreaza marfa. De asemenea si cel ce livreaza, fiind conectat la baza de date a depozitului, poate operativ sa urmareasca rezervele partenerului si în acelati timp are posibilitate de a le complecta la timp. Astfel de exemple pot fi gasite în orice sfera de conlucrare între întrprinderi.

Business-Utilizator

Baza acestei directii este comertul electronic cu amanuntul. În internet la etapa actuala sunt prezente un numar impunator de magazine virtuale, oferind o gama larga de produse si servicii utilizatorilor finali.

Business-Administratie

Cooperarea businesului si administratiei include legaturile de afacere a structurilor comerciale cu organizatiile statale, începînd cu structurile de administratie locale si terminînd cu organitzatiile internationale.

De exemplu în ultima perioada se observa o tendinta a organizatiilor statale din tarile dezvoltate precum si a celor ale organizatiilor internationale de a utiliza activ internetul pentru achizitionarea bunurilor si serviciilor.

Consumator-Administratie

Aceasta directie este mai putin dezvoltata însa are un potential destul de ridicat, care poate fi utilizat în organizarea cooperarii între organizatiile statale si consumatori cu deosebire în sfera sociala si a impozitarii.

Consumator-Consumator

Consumator-consumator este ultima categorie mentionata în cadrul comertului electronic. Eceasta directie mai are un drum lung de parcurs, însa ea deja are un rol foarte important. Aceasta directie le permite consumatorilor de a comunica între ei cu scopul schimbului de informatie comerciala. Aceasta poate fi schimb de experienta la procurarea unuia sau altui bun, schimb de experienta privind conlucrarea cu o întreprindere sau alta, precum si multe altele. Catre aceasta categorie se refera si forma de comercializare prin licitatie între persoanele fizice.

Comerțul electronic se poate desfășura grație diferitelor aplicații dezvoltate pe internet. Pot fi identificate 8 tipuri semnificative de comerț electronic:

• magazin electronic (e-shop);

• aprovizionare electronică (eprocurement);

• magazin universal electronic (emall);

• piața unui terț (3rd party marketplace);

• comunități virtuale (virtual communities);

• furnizor de servicii cu valoare pentru canale de comerț electronic;

• platforme de colaborare;

• brokeraj electronic.

Figura nr.4 Subdomenii ale comertului electronic

2.2. Marile platforme de comert electronic

Comertul electronic (sens restrans) este totalitatea actelor de comert care se desfasoara de la inceput la sfarsit prin mijloace electronice sau cu suport electronic. Adica se contacteaza o firma printr-un mijloc electronic (mail, mesaj pe internet, sms, etc), se primeste o oferta electronic, se face comanda electronic (mail, shopping cart, formular online) si plata se executa electronic (card). Comert electronic (sens larg); comertul electronic este totalitatea actelor de comert care au in desfasurarea lor o pondere a mijloacelor electronice covarsitoare pentru realizarea actului de comert.

Din componenta de comert online, platformele faciliteaza intalnirea cererii cu oferta. Si se analizeaza trei exemple : cel mai mare mediu actual organizat, cel mai mare mediu de schimb de informatie cu scop comercial si cel mai mare pericol pentru acestea. Am numit aici eBay, Craigslist si Google.

Comert Electronic nr.1 > eBay

eBay este in momentul de fata cel mai mare mediu organizat in care utilizatori din toata lumea (persoane fizice sau companii) pot publica anunturi in legatura cu produse, pot licita pentru alte produse, le pot vinde si pot incasa banii. eBay are propriul serviciu de plata PayPal, unul din cele mai bune servicii de acest gen din lume. PayPal este un cont virtual in care poti sa transferi bani (de la unitatile autorizate – banci, Western Union, card, etc) si din care sa transferi bani. Avantajul mare este cea mai cuprinzatoare "lista neagra" din lume, ceea ce duce la o foarte mica posibilitate de frauda. Dezavantajul este lipsa unui serviciu de "escrow" – adica de garantare ca marfa cumparata e intr-adevar cea reala si ca plata se va face 100%. Pe eBay puteti vinde si cumpara de la banale ace de cusut pana la avioane.

Comert Electronic lider anunturi > Craigslist

Craigslist este in momentul de fata cel mai mare mediu in care se poate schimba informatie cu scop comercial. Pornit de un student ca un proiect, ca de altfel multe din marile proiecte web, acest site a ajuns sa fie vizitat zilnic de zeci de milioane de oameni si a luat locul ziarului de anunturi. Pentru ca doar asta veti gasi aici – anunturi (spre deosebire de eBay unde puteti viziona produsele). Categoriile principale sunt cele de interes maxim pentru orice om : Vanzari diverse, Locuri de munca, Servicii, Imobiliare, Relatii personale. Ordonate foarte bine si segmentate dupa orase si tari, anunturile din acest site ii dau un grad foarte mare de uzabilitate.

Comert Electronic cel mai mare urmaritor > Google

Cel mai periculos pentru aceste doua situri dar cu un mare plus pentru noi utilizatorii, vine din spate o companie americana care o "vedem" zilnic, Google. Noua platforma, inca nelansata, numita "E-Commerce 3.0" va aduce un plus de functionalitati care vor concura in alegerile zilnice ale utilizatorilor. Declaratia oficiala este "va fi un Craigslist cu steroizi". Desi eBay are milioane de utilizatori inca nu poate da functionalitatea de a cauta doar produsele de la vanzatorii cei mai apropiati. La fel Craigslist nu poate oferi cautari robuste. Integrarea noului sistem de plata al Google (gBuy) va desavarsi proiectul si il va pune pe piata, alaturi de actualul serviciu de comparatii de preturi si anume Froogle.

3. Comertul electronic – o noua oportunitate de crestere a competitivitatii

Impactul extraordinar al tehnologiilor informaționale, tot ceea ce este sau devine „e”, își pune amprenta asupra întregii vieți economice, sociale, culturale, a omenirii și guvernează practic toată lumea modernă. Într-o lume dominată de micul „e”, într-o lume care nu contenește a vorbii despre e-business (afaceri electronice), e-commerce (comerț electronic) este un concept care pune în evidență una dintre cele mai importante facilități oferite de rețeaua de Internet: capacitatea de tranzacționare dincolo de granițe, de timp și spațiu.

Mulți oameni consideră comerțul electronic ca fiind orice tranzacție condusă electronic pentru cumpărarea unor produse. Dar, comerțul electronic are, în sens mai larg, un impact mult mai profund asupra evoluției afacerilor și cuprinde, în fapt, nu numai noile achiziții comerciale ci și totalitatea activităților care susțin obiectivele de marketing ale unei firme și care pot include, spre exemplu, publicitate, vânzări, plăți, activități postvânzare, servicii către clienți etc.

Principalele caracteristici ale comerțului electronic sunt:

●asigură o viteză ridicată de derulare a tranzacțiilor

●permite accesul la noi segmente de piață

●conferă o flexibilitate crescută politicilor comerciale

●determină reducerea costurilor de aprovizionare, de distribuție, de promovare

●implică simplificarea procedurilor de tranzacționare

●contribuie la creșterea competitivității la nivel de firmă și implicit de țară

●determină creșterea valorii tranzacțiilor prin stimularea cumpărătorilor

●oferă posibilitatea de a configura produse sau servicii și de a vedea imediat prețurile reale ale acestora, în comparație cu prețurile mai multor ofertanți.

În prezent, comerțul electronic a devenit o componentă esențială a politicilor de dezvoltare economică promovată de către țările dezvoltate, în special, dar și de către cele în dezvoltare, devenind astfel și o componentă fundamentală a comerțului internațional.

Comerțul electronic este cheia competitivității întreprinderilor în era informațională, asigurând accesul la noi segmente de piață, creșterea vitezei de derulare a afacerilor, flexibilitatea ridicată a politicilor comerciale, reducerea costurilor de aprovizionare, de desfacere și de publicitate, simplificarea procedurilor etc. Ca urmare el devine o oportunitate de creștere a competitivității atât la nivel micro cât și macroeconomi

4. Internationalizarea in spatiul virtual al internetului. Comert electronic international

La nivelul anului 2006 exista deja un miliard de utilizatori de Internet . Aceștia nu sunt împărțiți corespunzător distribuției populației pe zonele globului. Distribuția lor prezintă chiar o abatere semnificativă față de împărțirea populației pe continente. Din această cauză oscilează semnificativ și pentru întreprinderi numărul clienților potențiali în regiunile separate ale globului și nu corespunde numărului de consumatori de pe piața respectivă.

Internetul oferă posibilitatea legării de relații de afaceri rapid și independent de distanțele geografice, a obținerii de informații și a realizării de tranzacții în cadrul economiei mondiale, începând de la comunicarea mai simplă cu grupele țintă internaționale până la vânzarea către consumatori internaționali. Mai mult, disponibilitatea pe tot globul a bunurilor și timpul scurt de acțiune și reacție sunt independente de distanțe, iar costurile sunt relativ reduse. Prin noțiunea de comerț electronic internațional se ințelege inițierea, negocierea și/sau încheierea de tranzacții între subiecți ai economiei mondiale. Internetul trebuie privit ca unica platformă electronică a comerțului electronic. Aceasta înseamnă că întreprinderile își orientează permanent activitățile de comerț electronic susținute de Internet, consecvent, către inițierea, negocierea și/sau încheierea de procese de schimb a bunurilor.

O particularitate a Internetului o constituie virtualitatea, ceea ce are ca urmare inexistența, în sens clasic, a sus-numitelor limite teritoriale care ar trebui depășite. Cu atât mai mult în cazul Internetului, este vorba despre un mediu global, constituit de toată suprafața globului. De aceea, depășirea limitelor teritoriale implică automat prezența pe Internet.

O pătrundere tehnică pe Internet nu este condiția hotărâtoare pentru internaționalitatea comerțului electronic. Mai mult, trebuie remarcată diferența între comerțul electronic strict național, respectiv strict internațional în funcție de scopurile și forma măsurilor de marketing, precum și de diversele grupuri țintă. Astfel, posibilitatea prezenței globale pe Internet este un fapt pe jumătate adevărat și este necesar ca pentru realizarea unui marketing internațional pe Internet să fie îndeplinite trei condiții (pagina de web să fie cunoscută clienților, aceștia să aibă încrederea necesară încheierii unei tranzacții pe Internet și în final să fie luate în calcul și variabilele ca limbă, valută, nivelul venitului, tendințele de consum, drepturile și condițiile de concurență).

O întreprindere care are în vedere intrarea pe Internet trebuie să aibă o anumită experiență internațională câștigată în domeniu, un anumit know-how internațional și o infrastructură corespunzătoare mediului internațional. Prezența întâmplătoare a unei companii pe Internet nu presupune implicit că, în general, cumpărătorii internaționali vor cumpăra de la aceasta.

În altă ordine de idei, luarea în considerare a condițiilor specifice fiecărei țări și a particularităților grupurilor țintă pare necesară în definirea comerțului electronic internațional. Prin urmare, se vorbește de comerț electronic internațional când se adresează consumatorilor de pe piețele altor țări, cu care întradevăr pot fi încheiate tranzacții. Forma comerțului electronic poate fi diferențiată în funcție de piețele țărilor respective sau standardizată pentru mai multe dintre ele. De asemenea, se poate apela la forme mixte, anume pentru unele piețe să fie aplicate forme standardizate, iar pentru altele formele diferențiate.

5. Comertul electronic si politica de reglementare. Beneficii si riscuri

Comerțul electronic este un domeniu relativ recent, dar cu un mare potențial de creștere datorită avantajelor pe care le oferă atât agenților economici, cât și consumatorilor. Concomitent cu extinderea acestui tip de faceri, apar anumite preocupări legate de reglementarea domeniului, inclusiv în ceea ce privește respectarea regulilor de concurență.

Există și încercări de soluționare practică a chestiunii reglementarilor, așa cum sunt liniile directoare elaborate de OECD încă din 1998.

Beneficiile și potențialul de creștere al piețelor virtuale depind în mare măsură de modul în care sunt depășite anumite limite și bariere specifice. Apar astfel o serie de aspecte majore ale dezvoltării piețelor electronice, dintre care menționăm:

• asigurarea unui mediu electronic sigur pentru desfășurarea tranzacțiilor, cu protejarea confidențialității datelor personale;

• existența unui sistem de plăți electronice simplu și sigur, care să funcționeze la scară internațională sau chiar globală;

• un sistem pentru livrarea în timp util și în condiții corespunzătoare a bunurilor (ceea ce pune probleme de transport, certificare a calității și vămuire, în cazul tranzacțiilor internaționale) sau a serviciilor digitale (unde este esențial transmiterea la timp, în condițiile unor rețele supraaglomerate).

5.1. Inselaciunea pe internet

O problemă majoră a piețelor virtuale este posibilitatea mai mare decât în cazul piețelor tradiționale de manifestare a unor comportamente frauduloase sau înșelătoare, dat fiind caracterul relativ anonim al participanților. Ca urmare, alături de comercianți onești este foarte posibil să opereze falși vânzători care înșeală cumpărătorii cu ajutorul unor site-uri atractive, a reclamei agresive, a promisiunii oferirii de produse “minune” și a unor reduceri incredibile de preț, pentru ca în final să nu ofere nici pe departe ceea ce promit sau să nu livreze nicio marfă. În plus, consumatorii se confruntă și cu posibilitatea de furt a identității, prin metode din ce în ce mai sofisticate (ex.: phishing). Seriozitatea problemei este indicată de creșterea numărului de reclamațiilor primite de la consumatorii înșelați.

Astfel, în SUA sau primit peste 685000 plângeri în 2005, din care 63% au reprezentat fraudă și 37% furt de identitate;

Înșelăciunea pe Internet este una din cauzele care pot împiedica comerțul electronic să-și atingă potențialul deplin și, în același timp, explică de ce tranzacțiile B2C continuă să rămână în urma celor B2B în cele mai multe state.

Dezvoltarea comerțului electronic depinde și de soluționarea problemei mecanismelor de preț sigure, care să asigure protejarea datelor personale, siguranța efectuării transferurilor de bani, costul în raport cu ușurința efectuării operațiunilor etc.

Un studiu din 2002, efectuat sub egida OECD, încă punea în evidență îngrijorarea și reținerea oamenilor de a-și lansa în spațiul virtual datele personale și ale instrumentelor de plată (OECD, 2002). În prezent, mecanismele sunt mai sigure și se înregistrează o diversificare a gamei instrumentelor de plată online: carduri de debit (mecanism dominant în tranzacțiile online internaționale), carduri de credit, e-banking, plăți prin și din contul telefoanelor mobile, sisteme de mediere (ex.: PayPal), bani electronici, microplăți (pentru transferul sumelor foarte mici).

Ca urmare, se dezvoltă în prezent o adevărată “industrie” a plăților online, unde, alături de actorii tradiționali – băncile -, încep să opereze și noi veniți, cum sunt societățile de telecomunicații sau firmele specializate de servicii financiare online.

5.2. Conceptul de securitate

Unul din principalele impedimente care au temperat rata de crestere a activitatilor de comert electronic este legat de securitate.

Eliberarea potențialului de creștere a comerțului electronic, valorificarea avantajelor sale și contracararea barierelor menționate impun un demers de reglementare din partea mediului de afaceri și/sau guverne. Direcțiile de acțiune pot fi de natură diferită:

socială, de pildă prin educarea consumatorilor;

tehnică, prin dezvoltarea unui instrumentar menit să asigure o protecție mai mare a tranzacțiilor și a participanților (autentificare, filtre etc.) sau introducerea unor standarde de operare;

legislativă, de exemplu, prin instaurarea obligației prezentării pe site de informații corecte și complete, actualizate permanent, incluzând toate detaliile relevante despre produse sau servicii și referitoare la preț și la eventualele costuri suplimentare.

Esenta problemei consta in faptul ca in mod normal mesajele de posta electronica sunt expediate necriptate. Cu alte cuvinte oricine le intercepteaza, poate citi continutul fara probleme. Din acest motiv si retinerea utilizatorilor in a-si trimite detaliile referitoare la propriul card de credit prin e-mail.

Cum sunt protejate atunci numerele de identificare ale cardurilor si tranzactiile? Tranzactiile dintre site-ul web al comerciantului si cumparator sunt criptate folosind tehnologia SSL (Secure Socket Layer). Astfel se elimina posibilitatea ca un intrus sa obtina numarul cardului, presupunand ca el intercepteaza datele astfel criptate. Aceasta tehnologie prezinta insa si o deficienta si anume: SSL nu permite comerciantului sa se asigure ca persoana care foloseste cardul intr-o tranzactie este chiar detinatorul acestuia. Similar, SSL nu ofera nici o cale prin care clientul sa afle daca site-ul web al comerciantului este cu adevarat autorizat sa accepte plata cu carduri si ca nu este doar un site pirat (fake) proiectat doar in scopul de a colectiona date despre astfel de carduri.

Pentru a rezolva aceasta problema, MasterCard si Visa promoveaza SET (Secure Electronic Transaction), o tehnologie mai sigura dezvoltata prin conjugarea eforturilor mai multor companii interesate. SET rezolva problema autentificarii prin asignarea unor certificate digitale atat clientului cat si comerciantului. Mai mult, SET ofera securitate sporita fata de cea existenta astazi pe piata comerciala traditionala. In loc de a-i oferi comerciantului acces la numarul cardului, SET il encodeaza de o maniera care asigura faptul ca doar consumatorul si institutiile financiare au acces la el.

Fiecare dintre actorii implicati intr-o tranzactie (comerciant, client sau institutie financiara) foloseste certificatul SET privat, care joaca si rol de identificare. In practica, un tert ofera serviciul de a furniza certificate digitale institutiilor financiare care emit carduri iar institutia financiara ofera certificate digitale clientilor sai, detinatori de credit carduri. Cat priveste comerciantul, procesul este similar: in momentul efectuarii unei cumparaturi on-line, inainte de a se face vreun schimb de date, softul care integreaza tehnologia SET valideaza identitatea comerciantului si a detinatorului cardului; procesul de validare consta in verificarea certificatelor digitale emise de furnizori de servicii autorizati (terti).

6. Situatia actuala a comertului electronic in Romania

6.1. Comertul electronic in tarile din Europa Centrala si de Est

Scopul Studiului: Comparatia atitudinii utilizatorilor de internet fata de comertul electronic.

Utilizatori tineri din punct de vedere al experientei in cumparaturile online

I: Cand ati facut pentru prima oara cumparaturi online?

Figura nr.5

In urma studiului, graficul 1 reflecta faptul ca cea mai mare proportie dintre noii cumparatori din Romania (48%) au achizitionat online primul produs in ultimele 6 luni si doar 1% cu 1-2ani in urma. Ceea ce inseamna ca din ce in ce mai multi prefera cumparaturile online, depasind celelalte tari prezente in studio.

Utilizatorii de internet ce au facut cumparaturi online

I: Ati dorit vreodata sa faceti o comanda si ati renuntat ulterior?

Figura nr.6

Graficul 2 releva ca 27% dintre romani si-au dorit sa faca cumparaturi online, dar s-au razgandit, o proportie de 5 ori mai mare decat in Ucraina.

c) Utilizatorii care nu au facut cumparaturi online

I: De ce nu ati cumparat?

Figura nr.7

Asa cum se poate observa in grafic, 49% dintre romani nu fac cumparaturi online deoarece se tem ca operatiunea nu e sigura, o diferenta considerabila fata de urmatoarea tara clasata, Lituania, cu un procent de 33%.

6.2. Trendurile pietei

Romania este singura tara din rasaritul Europei in care functioneaza comertul electronic (online) prin intermediul cardului bancar. Nici Polonia, nici Cehia, Ungaria sau alte tari mai avansate nu au create conditiile pentru functionarea acestui sistem comod de plata a produselor si serviciilor, reprezentat prin comert electronic. Statul, bancile si comerciantii, nu fac publicitate sistemului, iar populatia nu este informata. Cu toate acestea, situatia poate evolua extrem de spectaculos in urmatorii trei ani.

In Romania exista mai mult de 650 de site-uri care deruleaza tranzactii in sistem electronic (din care numai 160 active – inregistrate in sistemele de plata online). Acestea sunt încă puține pentru o piață care numără peste 6 milioane de utilizatori Internet și peste 8 milioane de carduri bancare în circulație.

Comertul electronic inregistreaza o rata de crestere lunara foarte mare, de 17-20%. Tendinta comertului electronic romanesc este ascendenta. Numarul magazinelor virtuale creste vertiginos ca si numarul clientilor care fac cumparaturi online.

În România, un impuls pentru creșterea comerțului electronic a fost introducerea, începând cu 2004, a posibilității de plată online cu card a produselor sau serviciilor comandate de pe Internet. Prin aceasta a fost înlocuit modul tradițional de finalizare a comenzilor prin transfer bancar sau prin plata în numerar la primirea produselor comandate. Din 2006, DotCommerce România, subsidiara DotCommerce LTD Boston, a introdus sistemul de mediere PayPal pentru magazinele virtuale partenere din România.

Desi aflata inca la inceput, piata de comert electronic din Romania realizeaza deja tranzactii in valoare de cateva milioane de euro pe luna, dar potentialul este mult mai mare. Bancile au eliminat restrictiile pentru tranzactionarea pe Internet, iar numarul celor care au implementat 3D Secure – cel mai inalt standard de securizare a tranzactiilor pe Internet – a ajuns la opt (BCR, BRD Group Societe Generale, Raiffeisen Bank, HVB-Tiriac, CEC, Alpha Bank, Romexterra Bank si Banca Transilvania – in curs de configurare).

Figura nr.8

Numărul cardurilor certificate 3D Secure a atins 3,5 miloane de unități la sfarsitul anului 2007, dintre care numai 10.000 sunt active.

In conformitate cu statisticile RomCard, media unei tranzactii pe Internet cu un card emis in moneda locala este de 160 RON, in vreme ce pe cardurile emise in strainatate, in functie de valuta in care au fost emise, se inregistreaza 180 USD si 210 EUR. Valoarea totala a tranzactiilor de comert electronic procesate de catre RomCard in primele noua luni din 2006 s-a ridicat la 7,3 milioane RON, 3,2 milioane USD si 1,2 milioane Euro.

6.3. Statistici cumparaturi online

Imbracamintea si incaltamintea, cele mai achizitionate produse din comertul online!

Cele mai frecvente categorii de produse achizitionate din comertul online, pe parcursul anului 2007, au fost obiectele de imbracaminte-incaltaminte (87,5% dintre respondenti), aparatura electrocasnica (75%) si aparatura audio-video (75%).

In 2007, romanii au cheltuit cel mai putin pe articolele destinate timpului liber (25% dintre respondenti).

Mai mult de jumatate din respondenti au cumparat in anul 2007 un calculator (62,5%), un telefon mobil (50%), aparatura foto-video (50%), obiecte de marochinarie (50%) sau articole menaj (50%).

Studiile demografice derulate de Trafic.ro pe perioada anului 2007 arata faptul ca romanii petrec un timp destul de insemnat online cautand informatii, cumparand diverse produse sau distrandu-se. Daca femeile se orienteaza cu precadere spre site-urile cu tematica destinata lor, barbatii prefera jocurile online, site-urile de sport sau cele cu muzica online.

Preferintele romanilor se schimba insa pe parcursul anului, in functie de diversi factori cum ar fi perioada anului, varsta, educatie sau venituri. Daca in timpul anului romanii viziteaza cu precadere site-uri informative sau de divertisment, de sarbatori atentia lor se indreapta catre site-uri de cumparaturi.

Datele ultimului studiu publicat de Trafic.ro au fost colectate in perioada noiembrie – decembrie 2007 din peste 16.800 de chestionare completate de catre vizitatorii celor 369 de site-uri inscrise in studiu.

Romania, atunci cand a fost invitata sa inceapa negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeana, s-a prezentat cu o strategie care nu prevede si un capitol dedicat Tehnologiei Informatiei si Comunicatiei (TIC), lasandu-se astfel sa se inteleaga ca societatea informationala nu reprezinta o prioritate nationala, desi vanzarile electronice reprezinta un domeniu al afacerilor in care Romania ar putea tine pasul cu tarile dezvoltate ale Europei, asigurandu-ne totodata un atu in procesul integrarii europene.

Prin faptul ca Romania se afla in avans fata de multe tari in sectoarele bazate pe cunoastere: inginerie, software, matematica si limbi straine, se poate afirma ca dispune de o reala oportunitate de a-si gasi si ocupa un loc important in economia digitala si un prim pas in acest sens este reprezentat de dezvoltarea comertului electronic.

Comertul electronic a incetat sa mai fie un vis futuristic. El are loc acum, iar succesele sunt numeroase si evidente. El are loc peste tot in lume, comertul electronic fiind in esenta global atat ca si concept cat si ca realizare. El are loc foarte rapid, urmand indeaproape dezvoltarea rapida a systemelor Internet si World Wide Web. Impactul comertului electronic asupra firmelor si asupra societatii va fi deosebit atat ca intindere cat si ca intensitate. Impactul asupra firmelor: comertul electronic ofera ocaziiunice de reorganizare a afacerilor, redefinire a pietelor sau crearea de noi piete. Initiativele de comert electronic pot genera scaderi ale costurilor, cresteri ale veniturilor si eficienta operationala pentru companiile care urmaresc sa dobândeasca un avantaj în mediul economic competitiv din zilele noastre.

1.3 Piata virtuala

Piața virtuală este locul virtual de întâlnire al cererii cu oferta, reprezentând mediul adecvat desfășurării activităților de comerț electronic și mBIZ (mobile Business).

Platformele pentru piețele virtuale, după gradul de specializare, pot fi clasificate în:

– Piețe specializate, adresate produselor și serviciilor unui singur domeniu

– Piețe generale unde tranzacționează produse/servicii din mai multe domenii

– Rețele de piețe (Networking the Networks) – sunt platforme de interconectare a pietelor unuia sau a mai multor domenii.

Din perspectiva ariei geografice pe care o acoperă se disting:

– Piețe locale destinate produselor și serviciilor achiziționate de consumatorii locali

– Piețe regionale pentru produsele și serviciile achiziționate dintr-o regiune

– Piețe naționale destinate produsele si serviciile destinate întreagii țari

– Piețe continentale destinate produselor si serviciilor achizitionate continetal

– Piețe globale destinate produselor si serviciilor achiziționate de oricine, oriunde, oricand.

– Prima Piața Virtuala din Romania a fost creată in anul 2000 de catre Centrul de Afaceri Tansilvania Cluj interconectand piețele virtuale, bazele de date on line, bursele electronice, magazinele virtuale și media online. Cele mai importante sectoare au fost incluse in www.v-market.ro/, respectiv: industria, agricultura, construcțiille, IT, media, medicina și farmacie, meșteșugurile și artizanatul, consultanța, distribuția, stilismul, transporturile, turismul, investitiile-acțuni, băncile si finanțările nerambursabile, auto, imobiliare, locuri de muncă, târgurile și expozițiile.

Portalurile și magazinele selectate permit utilizatorilor:

– actualizarea si completare cu noi date, informatii, cunostinte, experiente

– înscrierea firmei în baze de date și cataloage online

– căutarea de parteneri, clienți, furnizori , investitori si finantatori în piata virtuala

– înscrierea ofertei de produse/servicii

– studierea cererilor de produse/servicii

– studierea articolelor privind ultimele noutăți, tendințe, inovații și tehnologii

– informarea asupra surselor de finanțare nerambursabilă existente

– înscrierea în vederea participării la târguri și expoziții

– studierea cererilor de locuri de muncă

– efectuarea de cumpărături online

– colaborarea pentru campanii de eMarketing

Accesul pe Prima Piata Virtuala din Romania este neingradit.

Cap.2 Sistemul bancar al Romaniei

2.1 Istoricul sistemului bancar din Romania

Primele dovezi ale desfasurarii unei activitati bancare pe teritoriul Romaniei au fost descoperite intre anii 1786-1855 , reprezentand 55 de placi de piatra , gasite intr-o zona de mine aurifere . Aceste mine datau din perioada Daciei Traiane si contin detalii referitoare la contractul privind infiintarea unei institutii bancare . Clauzele principale se refereau la faptul ca bancile acordau imprumut in numerar si percepeau dobanzi .

In epoca moderna , primele incercari de creare a unei banci au avut loc la inceputul secolului al XIX-lea .

Inca din 1861 , a fost ridicata problema crearii unei banci nationale de Ion C. Bratianu , care , in discursul sau rostit in Camera in ziua de 10 ianuarie , a afirmat ca : " atat timp cat nu vom avea o banca nationala nu vor dispare crizele financiare din tara " .

Cuvantarea din 10 ianuarie 1861 a lui I . C. Bratianu nu a ramas fara ecou. In februarie 1861 , Manolachi Costachi Epureanu , presedinte al Consiliului de Ministri si ministru de finante , a publicat in Monitorul Oficial , un proiect lege pentru infiintarea unei banci de scont si circulatie , cu un capital de 12 milioane lei vechi din care 3 milioane sa fie subscris de stat , iar restul de 9 milioane de catre particulari . Proiectul nu a fost votat , deoarece , intre timp , Guvernul Manolachi Costachi a demisionat .

In 1864 a fost fondata Casa de Depuneri si Consemnatiuni . Aceasta institutie , a avut un rol foarte important pana la crearea Bancii Nationale a Romaniei in 1880 , intrucat a fost principala banca de emisiune pe teritoriul Principatelor Unite .

In perioada urmatoare , au aparut tot felul de proiecte si incercari , mai ales din cercuri straine , in vederea organizarii unei banci de scont si circulatie.

Creditul Funciar si celelalte institutii financiare , create prin forte proprii , care prospereau , au intensificat discutiile si pregatirile pentru infiintarea unei banci de emisiune .

Infiintarea unei banci de emisiune ramanea , in continuare , o mare nevoie, determinata de interesele generale ale statului sub aspect financiar si valutar , a greutatilor politice din anii 1876-1877 .

I .C .Bratianu sustinea ca " ce mult si dureros se simte lipsa unui asezamant financiar puternic si serios , care sa poata da tarii existenta baneasca in vremuri de nevoie " .

La 27 februarie 1880 , Guvernul I .C .Bratianu a depus in Camera proiectul unei banci nationale care trebuia sa ajute economia nationala mai mult ca oricare alta institutie .

La 17 aprilie 1880 , proiectul , depus de ministrul de finante I .C . Bratianu, a devenit legea prin care se statorniceau normele de organizare a Bancii Nationale a Romaniei , care urma sa-si inceapa activitatea la 1 iulie 1880 .

Acest moment important a fost caracterizat de Stefan Zeletin ca " cel mai de seama eveniment in dezvoltarea burgheziei romane moderne , metropola capitalismului nostru bancar " .

Sediul principal al bancii s-a stabilit la Bucuresti , cu obligatia de a infiinta sucursale si agentii in principalele orase ale tarii si , in special , in fiecare capitala de judet .

Capitalul Bancii s-a stabilit la 30 milioane lei , din care 10 milioane lei sa se depuna de stat si 20 milioane lei de particulari .

Datorita urmaririi in permanenta a mersului pietei , adaptandu-se cu elasticitatea la cerintele acesteia , asigurand respectarea liniei generale de dezvoltare a economiei tarii , ingrijindu-se de garantarea si existenta disponibilitatilor de fonduri in lei si in moneda straina , Banca Nationala a contribuit , efectiv , la depasirea cu succes a perioadelor de criza cu care s-a confruntat economia tarii in acea perioada .

Banca Nationala a Romaniei este cea mai importanta banca infiintata in acea perioada, care, din punct de vedere organizatoric, a fost conceputa dupa modelul Bancii Nationale a Belgiei . Acesta a fost inceputul dezvoltarii unui sistem bancar nou si modern .

Infiintarea B.N.R. a creat premisele pentru aparitia si altor banci si pentru dezvoltarea sistemului bancar romanesc .

Banca Nationala a Romaniei s-a constituit ca importanta institutie destinata creditarii activitatii economice si comerciale, scontarii dar si operatiunilor cu alte instrmente financiare .

La 1 ianuarie 1901, Banca Nationala devine institutie cu caracter privat, statul iesind din asociatie .

La sfarsitul secolului al XIX-lea a inceput sa se faca simtita o puternica centralizare a capitalului bancar in Romania . In aceasta perioada , unele case bancare sau asociatii bancare, aparute anterior, dar care in contextul nou nu dispuneau de suficient capital financiar, si-au schimbat statutul juridic sau au fost absorbite de altele .

In perioada primului razboi mondial s-a intensificat activitatea bancara in Romania ca rezultat al neutralitatii Romaniei . In aceasta perioada au aparut oportunitati noi de comert cu toate partile implicate in conflict . Nivelul ridicat al comertului a adus beneficii sistemului bancar .

Anii care au urmat imediat razboiului au adus o incetinire dramatica activitatii economice , recesiunea cuprinzand intreaga Europa .

Treptat , tarile din Europa au inceput sa-si refaca economia , fenomen resimtit si in Romania . Rezultatele s-au regasit si in sistemul bancar . Bancile au atras importante fonduri disponibile de pe piata si – prin intermediul creditelor acordate de Banca Nationala – au reusit sa ramburseze sumele in bani devalorizati .

Dupa primul razboi mondial , numarul bancilor din Romania a continuat sa creasca pana la criza economica din perioada 1929-1933 . Aceasta depresiune a determinat falimentul multor banci . Guvernul Romaniei din acea vreme , a trebuit sa intervina contracarand efectele crizei economice , bancare si monetare . Guvernul a adoptat politici de conducere si control in vederea acordarii ajutorului necesar revigorarii sistemului bancar .

Politicile adoptate au contribuit la salvarea bancilor mai mari , dar , din cele 1204 banci existente in 1934 , circa 600 banci au fost lichidate sau au fuzionat.

In anii '40 sistemul bancar a fost dominat de 5 banci principale : Banca Romaneasca , Banca de Credit Roman , Banca Comerciala Romana , Banca Comerciala Italiana si Romana si Societatea Bancara Romana . Aceste banci realizau 50% din totalitatea operatiunilor bancare .

Pana in 1947 , sistemul bancar romanesc cunoscuse o dezvoltare remarcabila . Bancile detineau resurse importante si functionau conform standardelor internationale ; personalul bancar era format de specialisti pregatiti in conditii de concurenta si standarde profesionale foarte ridicate , asa cum erau stabilite de Banca Nationala .

Dupa 1947 , sistemul bancar a fost restrans datorita trecerii la economia de comanda si intrarii Romaniei in zona de influenta sovietica (fosta U.R.S.S.).

Pana la sfarsitul anului 1989 , sistemul bancar romanesc oferea un numar limitat de servicii si produse bancare .

In anul 1989 in Romania existau 4 banci : Banca Nationala a Romaniei , Banca Romana de Comert Exterior , Banca de Investitii si Banca Agricola , la care se adauga si C.E.C.-ul .

Dupa 1989 , Romania a fost martora multor schimbari , iar trecerea la o economie de piata a determinat cresterea continua a numarului de agenti economici privati .

Reforma sistemului bancar a inceput in 1990-1991 , prin elaborarea si abordarea unei noi legislatii bancare privind organizarea si functionarea bancii centrale si a bancilor comerciale .

Sistemul bancar din Romania este structurat pe doua nivele , respectiv o banca centrala si institutile financiare , carora prin lege li s-a acordat statutul de banci . B.N.R. este banca centrala a tarii , institutia de emisiune a statului roman .

Prin noile reglementari , Banca Nationala incearca sa creeze un sistem bancar modern si , in acelasi timp , sa-si indeplineasca rolul de banca centrala . Operatiunile comerciale indeplinite pana la 1989 de Banca Nationala , au fost transferate unei noi banci comerciale (B.C.R.).

In Romania , bancile comerciale functioneaza conform legii privind societatile comerciale , legii privind activitatea bancara si pe baza licentei (autorizatiei ) acordate de B.N.R.

2.2 Băncile – veriga importantă a sistemului bancar românesc

În orice analiză economică a tranziției românești, cercetarea evoluției sistemului bancar ocupă cu necesitate unul din primele locuri. Nu e nevoie – pentru a justifica afirmația făcută – decât să comparăm dimensiunea sistemului bancar (după orice criteriu) cu dimensiunile celorlalte tipuri de intermediari financiari (celelalte modalități de plasare a economiilor în sistemul economic) – piața de capital și asigurările. Concluzia este clară: sistemul bancar deține o majoritate zdrobitoare din intermedierea financiară și, ca atare, este și principalul responsabil al plasării economisirilor. Există, prin urmare, o legătură directă între restructurarea întreprinderilor și sistemul bancar.

Un factor important în dinamica reformei sistemului bancar din România – care o particularizează în rândul economiilor în tranziție – îl reprezintă stocul inițial de probleme din sistem și din economia reală. La debutul tranziției sistemul bancar era marcat de eficiență scăzută, inclusiv credite neperformante, situație explicată prin subordonarea necondiționată a politicii de creditare obiectivelor legate de planul economic. Slăbiciunile organice din sectorul întreprinderilor, manifestate acut spre finele anilor '80, și-au pus inevitabil pecetea asupra viabilității sistemului bancar. O prezentare generală a sistemului bancar după un deceniu de tranziție face obiectul primei părți a capitolului II, care își propune și o evaluare calitativă a intermedierii financiare și eficienței sistemului. Intermedierea este calificată drept modestă – România este o țară slab monetizată, iar eficiența sistemului – scăzută (dobânzile nete sunt foarte ridicate, ca și incidența creditelor neperformante, rezultat în mare măsură al persistenței, până în ultimii ani, a factorului politic în politica de creditare și al restructurării lente a întreprinderilor).

Până în 1989, sistemul bancar în România era practic inexistent în cadrulsistemului economic hipercentralizat. Toate deciziile veneau m mod direcționat de laorganele de partid, nelasând băncile existente să-și îndeplinească rolul pentru careau fost înființate. Chiar BNR avea un rol modic, neseparându-se de celelalte băncicomerciale din sistem. Totodată, aceste bănci erau cu capital integral de stat, neexistând nici un fel de concurență, cu rol benefic pentru economie, între ele. Pelângă această situație de fapt, oferta de servicii oferite de acestea era foarte redusă.Acestea fiind condițiile, după 1989 s-a impus trecerea la construirea unuisistem modem, european și care să răspundă prompt solicitărilor/pieței oferindprodusele și serviciile bancare necesare oricărei economii de piață. In cadrul uneieconomii de piață, sistemul bancar este „inima" care pulsează și face să circule„sângele economiei”. Acest „sânge" reprezintă banii care fac posibilă desfășurareanormală a vieții economice dintr-o țară și din lume în general. Băncile trebuie săasigure cadrul necesar mobilizării fondurilor bănești temporar disponibile dineconomie și orientării acestora către anumite activități economice. În acest context,banii și creditul devin instrumente active pentru stimularea dezvoltării economice șidescurajează activitățile nerentabile. Băncile trebuie să fie într-un context modem unpartener activ și deschis m relațiile cu clientela sa, pe lângă serviciile clasice dedepozitare, decontează în numele lor și creditare, le oferă și numeroase servicii cusau fără specific bancar (de regulă de consultanță).Apare ca o necesitate ca, în noile condiții ale economiei de piață, băncilecomerciale existente să-și desfășoare activitatea cu respectarea normelor prudențiale din domeniu și într-un spirit de disciplină foarte dezvoltat, sub controlulriguros al unei autorități tutelare din domeniu, care să fie Banca Centrală.

Înainte de 1989, sistemul bancar din România era alcătuit pe un singur nivelierarhic și cuprindea 5 bănci:

• BNR

• Banca Româna de Comerț Exterior (BRCE)

• Banca de investiții

• Banca pentru Agricultura și Industrie Alimentara(BAIA)

• CECToate aceste bănci aveau monopol în diferite sectoare ale economiei.

În perioada economiei cu planificare centrală, sistemul bancar românesc a fost organizat, în linii mari, conform modelului sovietic de monobancă. În centrul sistemului, ce exista în serviciul statului român pentru a implementa planul central și a controla administrativ fluxurile de fonduri în economie, s-a aflat Banca Națională a României (BNR) care exercita atât funcții de bancă de emisiune cât și unele funcții de bancă comercială. Alături de BNR, sistemul cuprindea și patru bănci specializate în finanțarea unui sector specific de activitate economică[1]. În plus, patru bănci străine (Manufacturers Hanover Trust, Société Générale, Banque Franco-Roumaine și Frankfurt Bucharest Bank) erau autorizate să efectueze o gamă restrânsă de operațiuni în valută. De asemenea, mai existau aproximativ 860 de cooperative de credit organizate într-o rețea și mai mult de 6 000 de case de ajutor reciproc.

Reforma sistemului bancar în România a început de facto în decembrie 1990 când sistemul monobancar specific economiei cu planificare centrală a fost înlocuit cu un sistem organizat pe două niveluri: BNR și băncile comerciale. În procesul de organizare a unui sistem bancar modern de tip occidental, BNR și-a asumat responsabilitatea de a conduce politica monetară și de a exercita alte funcții specifice unei bănci centrale, în timp ce activitățile sale comerciale au fost transferate unei bănci nou înființate: Banca Comercială Româna (BCR). Totodată, băncile specializate au fost transformate în bănci comerciale universale.

În aprilie 1991, Parlamentul României a adoptat Legea privind activitatea bancară (Legea nr. 33/1991) și Legea privind Statutul Băncii Naționale a României (Legea nr. 34/1991). Aceste legi au consfințit de jure crearea unui nou sistem bancar orientat spre piață. Noul cadru juridic a încurajat dezvoltarea băncilor cu capital privat și a permis intrarea liberă pe piața bancară autohtonă a instituțiilor financiare străine. Băncile au fost autorizate să opereze în calitate de bănci comerciale de tip universal, putând efectua o gamă largă de operațiuni bancare pe întreg teritoriul țării în condițiile respectării normelor prudențiale emise de banca centrală, în calitatea sa de autoritate de supraveghere bancară. Începând din 1994, odată cu promulgarea legislației privind valorile mobiliare și bursele de valori, băncile nu mai pot opera direct pe piețele de capital, fiind necesară în acest scop crearea filialelor specializate sub forma societăților de valori mobiliare. În prima parte a anului 1998, legislația bancară a fost substanțial modernizată prin adoptarea de către forul legislativ a trei noi legi bancare: Legea bancară nr. 58/1998, Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naționale a României și Legea falimentului bancar (Legea nr. 83/1998). În anii ce au urmat, cadrul legislativ care reglementează activitatea bancară a fost perfecționat, prin emiterea de ordonanțe de urgență, pentru a se obține un grad cât mai ridicat de compatibilitate cu reglementările similare europene și cele mai bune practici internaționale.

1.2. Rolul bancilor comerciale in sistemul bancar

Prin sistem bancar[4] se defineste ansamblul diverselor categorii de banci care functioneaza intr-o tara, intr-un cadru organizat, ca raspuns la cerintele dezvoltarii unei economii dezvoltate.

Banca[5] este definita ca o entitate economica de stat sau particulara ale carei functiuni principale sunt:

1. atragerea mijloacelor banesti temporar disponibile ale clientilor in conturile deschise acestora;

2. acordarea de credite pe diferite termene;

3. efectuarea de viramente in conturile clientilor si de transferuri in conturile deschise la alte banci;

4. emiterea de instrumente de credit si efectuarea de tranzactii cu asemenea instrumente;

5. vanzarea-cumpararea de valuta si alte operatiuni valutare.

Activitatea bancara din tara noastra se desfasoara prin Banca Nationala a Romaniei (ca banca centrala) si societatile bancare. Bancile sunt reprezentate de persoane juridice romane constituite ca societati comerciale si de sucursalele din Romania ale bancilor persoane juridice straine.

Deoarece un sistem bancar eficient necesita competitie si descentralizare, BNR a format un sistem de banci comerciale de tip universal, care sa efectueze toate tipurile de operatiuni bancare pe teritoriul Romaniei, respectand impunerile bancii centrale.

In Romania, la inceputul anului 2000 existau 42 de societati bancare[6], persoane juridice romane si sucursale ale unor banci straine, centralele acestora avand in marea lor majoritate sediul central in Bucuresti. Exceptie fac urmatoarele societati bancare:

– Banca Dacia Felix – sediul central in Cluj-Napoca;

– Banca Transilvania – sediul central in Cluj-Napoca;

– Romexterra – sediul central in Targu Mures;

– West Bank – sediul central in Arad;

– B.C. Carpatica – sediul central in Sibiu.

Dintre sucursalele bancilor straine ce isi desfasoara activitatea in tara noastra se evidentiaza: ABN Amro Bank, Robank, Citi bank, ING Bank, Daewoo Bank, Reiffeisen Bank, Demirsbank, Romanian International Banc, Creditanstalt S.A., Banca Comerciala a Greciei, United Garanti, Bank International.

Economia de piata presupune existenta unui sistem bancar sanatos, care sa mobilizeze disponibilitatile banesti ale economiei nationale si sa le utilizeze in activitati economice eficiente, ce duc la cresterea nivelului de trai la nivel national.

In categoria bancilor comerciale privilegiate se includ:

a) Banca Agricola;

b) Banca Romana de Dezvoltare;

c) Banca Comerciala Romana, care a preluat de la Banca Nationala a Romaniei o serie de activitati efectuate exclusiv de aceasta;

d) BankCoop;

e) BankPost;

f) Casa de Economii si Consemnatiuni, care din anul 1997 a obtinut statului de banca comerciala;

Bancile comerciale sunt foarte diversificate, putand fi diferentiate dupa:

– tipul operatiunilor;

– sfera teritoriala de cuprindere.

Astfel, exista:

Ø banci universale (de depozit);

Ø banci specializate.

• Bancile universale sunt acele banci comerciale care efectueaza toate operatiunile bancare si care nu isi limiteaza activitatea la anumite sectoare (in Romania, societatile bancare sunt, prin lege, banci universale).

• Bancile specializate sunt acele banci comerciale sau institutiile de tip bancar care, de regula, alaturi de operatiuni bancare de baza, dezvolta preponderent operatiuni bancare de un anumit tip sau intr-un anumit domeniu.

Ca exemple de tipuri de banci comerciale specializate:

– banca agricola: acorda credite si alte facilitati financiare si de plata unitatilor agricole, pentru cumpararea de terenuri si utilaje agricole, ingrasaminte etc.

– banca de investitii: acorda credite pe termen mediu si lung intreprinderilor industriale (uneori si din alte ramuri economice), de regula pentru investitii, procurandu-si fondurile pe baza unor forme de economisire pe durate mai indelungate decat cele obisnuite;

– banca ipotecara: acorda imprumuturi pe termen lung garantate cu o ipoteca asupra imobilelor detinute de debitori;

– banca de export-import: crediteaza, pe diferite termene, producatorii/exportatorii autohtoni, pentru a-i sprijini in activitatea de promovare a produselor tarii respective pe pietele externe; efectueaza operatiuni de casa in favoarea importatorilor si a exportatorilor;

– banca internationala (privata): banca comerciala cu numeroase sucursale in alta tari si pentru care operatiunile externe joaca un rol important, dar nu chiar preponderent;

– bancile de depozit: realizeaza cea mai mare parte a activitatii lor pe plan intern, prin atragerea de depozite si acordarea de credite financiare si persoanelor private;

– bancile de accept (casele de accept): sunt institutii bancare care sustin prin semnatura lor titluri de credit (cambii, bilete la ordin) trase de exportatorii autohtoni asupra importatorilor straini, iar biletul de credit astfel acceptat, devine negociabil;

– case de emisiune: institutii bancare care asigura plasarea pe piata a unor emisiuni de hartii de valoare (actiuni, obligatiuni).

Rolul bancilor comerciale in economie este strans legat de calitatea lor de intermediar principal in relatia economii-investitii, relatie hotaratoare in cresterea economica.

Structura bancara si locul bancilor in economie sunt determinate de creatia monetara, conditie esentiala de functionare a bancilor in economie.

Bancile, ca intermediari monetari, pun in circulatie creante asupra lor insele, ce au rolul de a spori masa mijloacelor de plata si volumul circulatiei monetare.

Bancile comerciale au rolul de a aduce un aport in creatia monetara, transformand activele nemonetare (cambii, obligatiuni) in instrumente de plata. Inscrierea in conturile bancare a creditelor acordate constituie creatia unei monede aditionale specifice, si anume, moneda scriptuala.

Principalele functii ale bancilor comerciale, ca laturi ale intermedierii sunt:

1. mobilizarea resurselor;

2. distribuirea creditelor;

3. banci ca centru de efectuare a platilor intre titularii de cont.

Relatii de credit: directe si prin intermediari

In functiile lor traditionale, bancile au datorii nenegociabile (depozitele) si creante nenegociabile (credite).

Pot avea si datorii negociabile (obligatiuni emise) si detine titluri negociabile (obligatiuni achizitionate pe diferite piete).

Bancile se adreseaza in principal pietei monetare pentru a-si procura sau plasa lichiditati.

Bancile se adreseaza in principal pietei monetare pentru a-si procura sau plasa lichiditati.

Bancile pot interveni pe piata financiara, astfel:

– in contul clientelei lor pentru care procura titluri, fara a se implica direct ca investitor sau imprumutator;

– in numele lor propriu, prin emiterea sau cumpararea de titluri care vor figura in pasivul/activul bilantier;

– prin intermediul organismelor de plasament colectiv a valorilor.

O definitie generala a operatiunilor bancare vizeaza:

· primirea de depozite de la populatie si agenti economici;

· gestiunea mijloacelor de plata;

· acordarea de imprumuturi sub diverse forme si termene;

· creatia monetara;

· servicii financiar-bancare.

1.3. Trasaturi caracteristice bancilor comerciale

Din punct de vedere organizatoric, bancile isi desfasoara activitatea ca si celelalte societati comerciale pe actiuni, dar, privind din perspectiva functionala, se deosebesc de acestea.

Pe plan organizatoric, conducerea, administrarea si controlul sunt la fel ca la societatile pe actiuni; si bancile au ca for suprem de conducere adunarea generala a actionarilor, au presedinte, consiliu de administratie, comitet de directie, organe proprii de control (comisie de cenzori si controlul intern al bancii).

Structura organizatorica, conducerea si administratia societatilor bancare se stabilesc prin statutele proprii.

Functional, spre deosebire de societatile comerciale, bancile sunt obligate, potrivit O.U. 99/2006 – privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, completata si modificata prin Legea 227/2007, sa-si supuna activitatea reglementarilor emise de BNR.

Astfel, societatile bancare sunt obligate sa obtina din partea BNR autorizatia de functionare, sa pastreze rezerve obligatorii la BNR, sa respecte normele stricte de garantare a solvabilitatii, capitalul social trebuie varsat integral numai sub forma baneasca in momentul subscrierii, actiunile emise de banci vor putea fi numai nominative.

Totodata, BNR are rolul si de a transforma si lichida societatile comerciale bancare romane cat si a sucursalelor si reprezentantelor in Romania ale bancilor din strainatate.

Bancile comerciale, in activitatea pe care o desfasoara, isi deschid filiale, sucursale si agentii in teritoriu.

Conform O.U. 99/2006 – privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, completata si modificata prin Legea 227/2007, filialele din Romania ale unei societati bancare sunt persoane juridice, cu patrimoniu propriu, delimitat in ansamblul patrimoniului societatii bancare.

Sucursala se infiinteaza la initiativa bancii, considerata ca reprezentanta a bancii, nu dispune de personalitate juridica de sine statatoare. Spre deosebire de filiala, se caracterizeaza printr-o subordonare dubla fata de banca: dependenta de natura economica, pe de o parte, pe de alta parte de natura juridica.

Contractele pe care le incheie sucursale se fac in numele bancii, in calitate de mandatar, sau in nume propriu, in calitate de comisionar.

Agentia se infiinteaza la initiativa bancii, cu atributii fie de mandatar, fie de comisionar.

Fig. 1 Organigrama ierarhica a bancii

Fig. 2. Organigrama functionala a bancii

Fig. 3. Structura organizatorica a filialei, sucursalei si agentiei

Conducerea, administrarea si controlul societatilor bancare sunt asigurate, in cadrul fiecarei banci de:

Ø Adunarea generala a actionarilor bancii (in cazul bancilor cu capital privat sau mixt de – stat si privat;

Ø Consiliul de administratie al bancii;

Ø Comitetul de directie al bancii;

Ø Presedinte si vicepresedinti;

Ø Comitetul de conducere (la sucursale, filiale, agentii);

Ø Comisia de cenzori – organ de control.

Adunarea generala a actionarilor – este organ cu rol deliberativ. Aceasta hotaraste problemele generale privind activitatea bancii. AGA ii reprezinta pe toti actionarii bancii si la ea participa delegatii unitatilor, persoanelor juridice si persoanelor fizice detinatoare de actiuni emise de banca.

Consiliul de Administratie – realizeaza conducerea si administrarea societatilor bancare. Este compus din presedinte, vicepresedinti si membrii alesi de AGA prin statutul societatii pe un termen stabilit. Consiliul de Administratie este organ deliberativ si se intruneste lunar sau ori de cate ori este necesar, la sediul central al bancii.

Comitetul de directie – realizeaza conducerea operativa a bancii. Se numeste de catre Consiliul de Administratie. Acesta examineaza si ia hotarari in limita competentelor acordate si raspunde in fata Consiliul de Administratie.

Conducerea curenta – asigurata de presedinte, vicepresedinti si directorii directiilor departamentelor din centrala bancii:

– Presedintele raspunde de desfasurarea in conditii optime si cat mai profitabile a intregii activitati a bancii

– Vicepresedintii indeplinesc atributiile stabilite de presedinte, coordoneaza si controleaza directiile din centrala si sucursale, filiale sau agentii care le-au fost repartizate, iau masuri si raspund de activitatea acestora;

– Directorii directii din centrala organizeaza si raspund de intreaga activitate a directiei pe care o conduc, in conformitate cu normele, regulamentele, ordinele, instructiunile organele de conducere ale bancii. Raspund de gestionarea fortei de munca, de calitatea muncii si comportamentul la locul de munca al salariatilor directiei.

Comisia de cenzori – se constituie la nivelul conducerii bancii si are ca atributie principala controlul asupra modului de efectuare a operatiunilor bancii si informeaza organele superioare – Consiliul de Administratie si AGA asupra celor constatate.

Bilantul unei banci comercial cuprinde in pasiv toate creantele asupra bancii in cauza detinute de utilizatorii de moneda, adica ansamblul depozitelor (la vedere si la termen). Activul cuprinde toate creantele bancii asupra altor agenti economici cu ocazia acordarii de credite economiei, la care se adauga creantele asupra statului si bancii centrale.

2.3 Sistemul Bancar în România după 1989

Sistemul bancar cuprindea în 1989, alături de BNR, patru instituții specializate în finanțarea unor sectoare specifice. Banca Română de Comerț Exterior, redenumită după 1990 Bancorex, era specializată în finanțarea întreprinderilor de comerț exterior și deținea cea mai mare parte a rezervelor valutare ale țării. Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară (în prezent, Raiffeisen Bank) finanța întreprinderile agricole și agroindustriale, în timp ce Banca de Investiții (în prezent, Banca Română pentru Dezvoltare – Grup Societe Generale) acorda credite pe termen lung și era responsabilă de finanțarea investițiilor. Casa de Economii și Consemnațiuni (actuala CEC Bank) deținea monopolul în mobilizarea economiilor populației și aloca o parte din resurse sub forma împrumuturilor pentru construcția de locuințe.

Trecerea României la economia de piață a determinat și modificarea radicală a organizării și funcționării sistemului bancar ce a evoluat odată cu dezvoltarea și diversificarea activităților economice.

Reforma sistemului bancar în România a început, de fapt, în decembrie 1990, când autoritățile au propus elaborarea unei noi legislații bancare menite să favorizeze dezvoltarea unui sistem bancar modern de tip occidental. Astfel, sistemul monobancar specific economiei cu planificare centralizată a fost înlocuit cu un sistem organizat pe două niveluri: Banca Națională a României și băncile comerciale. În noile condiții, BNR a fost reorganizată, asumându-și responsabilitatea de a conduce politica monetară și de a exercita funcțiile specifice unei bănci centrale. Activitățile comerciale ale BNR au fost transferate unei bănci nou-înființate – Banca Comercială Română (BCR), care la data înființării își începea activitatea cu o parte din personalul transferat de la banca centrală, iar pe baza protocolului încheiat, prelua un activ și un pasiv în valoare de 273 miliarde de lei. În cadrul acestui proces de transformare a sistemului bancar, băncile specializate au fost convertite în bănci comerciale universale și, totodată, au fost înființate bănci cu capital privat autohton și străin, precum și sucursale ale unor bănci străine.

Pe fondul unei legislații confuze, dar permisive, la data de 16 iulie 1990 a fost înființată prima bancă românească cu capital privat, Mindbank. Aceasta a fost urmată în același an de Bankcoop și de Banca Comercială “Ion Țiriac”, apoi în 1991 de băncile Credit Bank, Dacia Felix și Bancpost. Anul 1992 a fost marcat de înființarea Băncii de Export-Import a României (EximBank), bancă specializată în susținerea exporturilor, și a Băncii Românești. În anul 1993 au fost înființate Banca de Credit Industrial și Comercial și Banca Transilvania. Băncile private nou-înființate, deși mult mai slabe decât băncile de stat sub aspectul capitalizării și al rețelelor teritoriale, au reușit ca, prin orientarea spre obținerea de profit și prin dinamism, să declanșeze începutul unei concurențe reale în sistem. În același sens, al creșterii concurenței, a acționat și renunțarea treptată în cazul băncilor de stat la specializarea autoimpusă și dezvoltarea de către acestea a unor activități care până atunci constituiseră apanajul exclusiv al celorlalte bănci, cum ar fi, de exemplu, atragerea de depozite de la populație, activități de plăți externe, creditarea anumitor sectoare economice. Pe de altă parte, intrarea pe piață a unor instituții de credit private a însemnat și apariția unor pericole noi. Lipsa de onestitate a unora dintre acționari, precum și insuficientul control exercitat de alți acționari asupra conducătorilor băncilor aveau să ducă ulterior la apariția unor situații de încetare a plăților, în cazul unora dintre bănci.

La sfârșitul anului 1991 erau active în România nouă bănci și cinci sucursale ale unor bănci străine. În 1992, existau deja 17 bănci, în 1993 erau 20, iar în 1994 erau 27. Creșterea numărului de jucători nu a fost însă însoțită de o creștere corespunzătoare a volumului creditului neguvernamental sau de o îmbunătățire a stării de sănătate a sistemului bancar. Principala problemă cu care s-a confruntat sectorul bancar în acești primi ani de tranziție a fost generată în primul rând de volatilitatea deosebită a mediului economic. Inflația ridicată și imprevizibilă a făcut practic imposibilă evaluarea viabilității acțiunilor economice propuse de clienți pentru finanțare.

Modificările în legislație au fost frecvente și substanțiale, generând incertitudini cu privire la evoluția unor întregi sectoare economice. Apariția companiilor private, în condițiile unui cadru legislativ confuz, a deschis poarta comiterii unor fraude și a expus băncile unui risc cu care în ultimii patruzeci de ani nu fuseseră obișnuite și căruia nu erau pregătite să-i facă față – riscul de credit.

Cap 3. Analiza dinamicii si eficientei sistemului electronic de plati in Romania

3.1 Instrumente de plata electronice

Instrumentul de plată electronică este instrumentul de plată care permite deținătorului să efectueze, cumulativ sau nu, următoarelor operațiuni:

a) retragerea de numerar, respectiv încărcarea și descărcarea unităților valorice în cazul unui instrument de

plată de tip monedă electronică, de la terminale precum distribuitoarele de numerar și ATM(Automated Teller Machines), de la ghișeele emitentului/băncii acceptante sau de la sediul unei instituții, obligată prin contract să accepte instrumentul de plată electronică;

b) plata bunurilor sau a serviciilor achiziționate de la comercianții acceptanți și plata obligațiilor către autoritățile administrației publice, reprezentând impozite, taxe, amenzi, penalități etc., prin intermediul inprinterelor, terminalelor POS sau prin alte medii electronice;

c) transferurile de fonduri între conturi, altele decât cele ordonate și executate de instituțiile financiare, efectuate prin intermediul instrumentului de plată electronică. Unele bănci, în relațiile cu clienții, au introdus unele servicii bancare moderne cum ar fi:

– Electronic banking sau e-banking

Acesta reprezintă un serviciu care se încadrează în conceptul de "cash management" și se adresează clientelei bancare, în special persoanelor juridice (firmelor) care pot avea legătura cu banca respectivă prin intermediul unui computer.

Avantajele folosirii electronic banking-ului sunt:

– se elimină pregătirea manuală a formularelor documentelor și semnarea ordinului de plată;

– procesarea automată a ordinelor de plată permite clientului obținerea în timp real a confirmării plăților solicitate și a extraselor de conturi curente cu aceste operațiuni;

– nu este necesară deplasarea clientului la bancă pentru efectuarea operațiunii /operațiunilor;

– reducerea erorilor datorită neintervenției

factorului uman;

– dispunerea plăților prin virament în țară și străinătate, în lei și în valută;

– standardizarea ordinului de plată pentru plățile curente (salarii, plati la buget, etc)

obținerea de informații bancare etc.

– Internet banking

Acesta este un serviciu care se adresează clienților unei bănci persoane juridice dar și persoanelor fizice ale căror computere au acces la Internet. În afara tarifului Internet, utilizatorul mai suportă comisioanele privind operațiunile bancare efectuate din/în contul sau prin intermediul băncii respective.

În conceptul programului, accesul este asigurat nonstop (24 de ore din 24 și în toate zilele anului); se pot transmite instrucțiuni de tranzacționare prin plăți în lei și în valută către alți beneficiari; cumpărări/vânzări și transferuri valutare; plăți în lei, privind taxe și impozite la buget, plăți de salarii și alte operațiuni de retail privind cardurile de credit/debit.

− Mobile banking sau m-banking

Acesta este un serviciu modern oferit de bănci și a apărut pe piață de curând; el reprezintă o alternativă la serviciile de tip electronic banking și internet banking.

Mobile banking are următoarele avantaje:

1. ușor de utilizat prin apelarea de pe telefonul mobil sub forma de mesaj;

2. asigură acces direct la informațiile privind soldurile conturilor de card și conturile curente pe care le are clientul la banca respectivă;

3. asigură o mobilitate totală, fiind independent de locația băncii și a clientului și de momentul în care clientul accesează acest serviciu;

4. acces rapid, sigur și eficient la informații; informațiile apar afișate pe ecranul propriului telefon mobil sub forma de mesaj.

− Cardul

Acesta reprezintă o alternativă superioară mijloacelor de plată clasice (numerarul, cecul, etc) din punct de vedere al eficienței, securității și facilităților oferite și care sunt menite să întărească și să dezvolte relațiile dintre client și bancă. Se estimează ca circa o treime din populația ocupantă a țării noastre folosește cardurile.

Avantajele cardurilor:

– produs bancar cu un puternic impact psihologic asupra deținătorului conferindu-i un statut superior prin

utilizarea unui instrument modern de plată ;

– se poate cheltui oricât, în limita disponibilului dincontul de card;

– în situația primirii salariului lunar în contul de card, salariații cu contract permanent de muncă pot obține un plus față de soldul cardului sub formă de credit, în limita unui salariu lunar;

– serie embosată, care permite folosirea cardului atât la terminalele electronice, cât și la cele mecanice;

– unele carduri pot oferi și servicii conexe;

– se evită transportul/deplasarea cu cantități mari de numerar;

– grad ridicat de securitate;

– unele bănci folosesc un sistem premial, prin tragere la

sorți, pentru deținătorii de carduri ale acelei bănci;

– comisioane bancare acesibile, etc.

Cardurile bancare pot fi emise sub sigla companiilor furnizoare de sisteme de plăți prin carduri, cum ar fi VISA, MasterCard, GoldCard, Diners Club și altele, dar pot fi și carduri de tip proprietar, emise de supermarketuri.

Dezavantajul acestora pentru client este că au dobânzi mai mari și nu pot fi folosite decât la comercianții emitenți.

Aceștia din urmă beneficiază de faptul că nu plătesc comisioanele de tranzacționare sau taxele de deținere a EPOS-urilor.

− eCecul și ordinul de plată

Acesta electronic sunt versiuni ale celor pe suport hârtie, cu deosebirea că se prezintă sub forma unui mesaj electronic și circulă într-o formă codificată atunci când intră în sistemul de plăți electronice. Variantele electronice ale cecului și ordinului de plată se bazează pe aceleași principii și au același circuit ca varianta pe suport hârtie a acestora.

− instrumental de plata de tip moneda eclectronica (e-money)

Acesta este instrumentul de plata electronica reincarcabila sau nu, cum ar fi un chip-card, o memorie a unui computersau un alt dispozitiv electronic, cu o valoare predeterminata, pa care sunt stocate electronic unitati valorice, permitand detinatorului sau sa efectueze operatiunile specific instrumenteleor de plata electronice si care este acceptat la plata si de alte enitati in afara emitentului, valoarea monetara a unitatilor valorice fiind in mod obligatoriu egala cu suma in numerar primita de emitent de la detonator.

Instrumental de plata cu acces la distanta

Acesta este instrumentul ce permite deținătorului să aibă acces la fondurile aflate în contul său, prin intermediul căruia poate efectua plăți către un beneficiar sau alt gen de operațiuni de transfer de fonduri și care necesită, de obicei, in nume de utilizator și un cod personal de identificare/parolă și/sau orice altă dovadă similară a identității. În această categorie putem include aplicațiile de home banking, internet banking, mobile banking etc

3.2 Sisteme electronice de plati

TRANSFOND – operatorul Sistemului Electronic de Plăți (SEP) din România este:

-principalul furnizor de servicii de procesare a plăților interbancare de mică valoare fără numerar. Exceptând plățile cu carduri (compensate de Visa și Mastercard), toate plățile de mică valoare sunt compensate prin intermediul unui sistem administrat și operat integral de TRANSFOND, respectiv SENT;

-operatorul tehnic și funcțional al sistemului ReGIS administrat de BNR, în limita mandatului oferit de banca centrală; ReGIS asigură decontarea finală și irevocabilă, în timp real, a plăților de mare valoare și urgente;

-operatorul tehnic al sistemului SaFIR (sistemul de depozitare și decontare a operațiunilor cu titluri de stat.

Sistemul Electronic de Plăți a fost implementat printr-un proiect finanțat în comun de Uniunea Europeană prin programul PHARE și de comunitatea bancară din România, prin intermediul TRANSFOND. Implementarea sistemului a fost asigurată de o echipă mixtă formată din 46 de specialiști ai Băncii Naționale a României și ai TRANSFOND.

Proiectul a constat în:

-dezvoltarea programelor informatice și a interfețelor aferente sistemelor ReGIS (RTGS), SENT (ACH) și SaFIR (GSRS);

-achiziționarea și amenajarea sediilor primar și secundar ale Sistemului Electronic de Plăți;

-implementarea rețelelor de comunicații SWIFT și VPN;

-achiziționarea, instalarea și configurarea echipamentelor;

-elaborarea reglementărilor și a legislației aferente funcționării Sistemului Electronic de Plăți;

-instruirea operatorilor Sistemului Electronic de Plăți din sistemul bancar.

Componentele Sistemului Electronic de Plăți sunt: Sent, regis, safir

SISTEMUL SENT este un sistem electronic de compensare multilaterală a plăților interbancare de mică valoare transmise între participanți, pe parcursul mai multor sesiuni zilnice. Acest sistem se distinge prin numărul mare al instrucțiunilor procesate zilnic (aproximativ 95% din totalul plăților interbancare) și valoarea individuală redusă a acestora, precum și utilizarea rețelei virtuale TFDNet pentru schimbul de mesaje între participanți și sistem.

Sistemul a intrat în funcțiune în anul 2005, fiind dezvoltat și implementat în cadrul proiectului Phare RO-0005.02 – "Interbank Payment System".

Sistemul este operat de Societatea de Transfer de Fonduri și Decontări – TRANSFOND S.A., societate comercială constituită în anul 2000 de către BNR (care deține 33,33% din capitalul social al acesteia) și un număr de bănci (care dețin 66,67% din capitalul social al societății). În prezent, societatea are ca acționari, în afară de BNR, un număr de 23 instituții de credit.

Sistemul procesează atât transferuri credit și debitări directe interbancare de valoare mică cât și instrumente de debit de tipul cecuri, cambii, bilete la ordin, asigurând:

schimbul de instrucțiuni de plată între participanți, desfășurat în mod continuu pe parcursul sesiunii de compensare;

compensarea multilaterală a instrucțiunilor de plată ale participanților, desfășurată în mod continuu pe parcursul sesiunii de compensare;

inițierea automată a decontării finale în sistemul ReGIS a pozițiilor nete la sfârșitul fiecărei sesiuni de compensare;

gestionarea automată a garanțiilor pentru decontare (prin intermediul interfețelor automate cu sistemele ReGIS și SaFIR).

Sistemul îndeplinește condițiile pentru a fi sistem de plăți de importanță sistemică și, în consecință, este desemnat prin Ordinul Guvernatorului Băncii Naționale a României nr.637/15.06.2011 ca intrând sub incidența Legii nr.253 din 16 iunie 2004 privind caracterul definitiv al decontarii în sistemele de plati si în sistemele de decontare a operatiunilor cu instrumente financiare (care transpune în legislația română Directiva 98/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și de decontare a titlurilor de valoare).

Instituții eligibile:

-Instituții de credit din Spațiul Economic European, inclusiv când acestea acționează printr-o sucursală înființată în Spațiul Economic European;

-Instituții financiare nebancare;

-Furnizori de servicii poștale giro;

-Instituții de plată.

Tipuri de tranzacții procesate:

-Ordine de plată de mică valoare (inclusiv in format SEPA);

-Debit Direct interbancar;

-Instrumente de debit (cecuri, cambii, bilete la ordin).

Funcționalități de bază ale sistemului SENT:

-asigurarea schimbului de instrucțiuni de plată între participanți;

-gestiunea automată a garanțiilor (SENT este conectat prin interfețe automate în sistemele ReGIS și/sau SaFIR unde participanții constituie garanțiile necesare);

-calcularea pozițiilor nete ale participanților prin compensare multilaterală (continuă pe parcursul sesiunii) și generarea unei instrucțiuni de plată pentru decontarea pozițiilor nete;

-inițierea automată a decontării finale în sistemul ReGIS a pozițiilor nete la sfârșitul fiecărei sesiuni de compensare prin transmiterea acestor poziții la sistemul ReGIS pentru a fi operate în conturile de decontare ale participanților.

Facilități suplimentare:

Sistemul SENT asigură un număr important de facilități de pregătire a fișierelor, de transmitere, administrare, monitorizare și informare pentru participanți și TRANSFOND:

-de pregătire a fișierelor în formatul acceptabil;

-de semnare a fișierelor;

-de transmitere a fișierelor la sistemul central SENT;

-instrumente de administrare a parametrilor sistemului (orarul, calendarul, perioadele aferente procesării instrucțiunilor de debit direct) disponibile administratorului sistemului;

-administrarea detaliilor privind participanții și utilizatorii, precum și drepturile de acces ale acestora în sistemul SENT (profile);

-instrumente de raportare a datelor zilei curente și a celor istorice (pâna la cel puțin 65 de zile lucrătoare în urmă); instrumente de interogare privind nivelul garanțiilor, stadiul procesării instrucțiunilor transmise de participanți, evoluția pozițiilor nete ale acestora pe parcursul sesiunilor de compensare.

Specific SENT este și faptul că transmiterea instrucțiunilor de către participanți către sistem se face în formă de fișiere (pachete), fiecare fișier conținând maximum 1000 de instrucțiuni. Sistemul pune la dispoziția participanților două moduri de procesare alternative, fiind dreptul participantului de a alege varianta care i se potrivește:

-Modul de procesare manual (sau controlat de utilizatori): este nevoie de acțiunile a doi utilizatori (semnare și transmitere, apoi aprobare) pentru compensarea fișierelor;

-Modul de procesare STP (straight through processing) sau procesare automată: nu este nevoie de intervenția utilizatorului participantului, semnarea și transmiterea făcându-se automat).

-Compensarea instrucțiunilor se efectuează la nivel de fișier, ținând cont permanent de limita de garantare a fiecărui participant (poziția netă este permanent acoperită de nivelul garanțiilor constituite voluntar de participanți).

-Compensarea unui fișier cu OPv validat (și din punct de vedere al formatului și din cel al garanțiilor) se efectuează pe parcursul perioadelor de compensare prestabilite prin orarul SENT, prin operarea în timp real (imediat după validare) în conturile tehnice ale participanților implicați (inițiator și destinatar).

Rolul TRANSFOND în SENT

TRANSFOND este proprietarul infrastructurii IT a SENT, administratorul și operatorul tehnic al sistemului.

În această calitate, TRANSFOND:

elaborează și gestionează regulile de sistem ale SENT, procedurile și documentația sistemului;

încheie contractele de participare la sistem cu instituțiile eligibile;

asigură operarea zilnică a sistemului;

asigură aplicarea procedurilor în cazuri de urgență care afectează sistemul în întregul său sau activitatea unuia sau mai multor participanți;

asigură servicii de asistență tehnică și funcțională;

asigură servicii de instruire și atestare a utilizatorilor SENT.

Sistemul REGIS

Sistemul ReGIS este sistemul RTGS național (Real Time Gross Settlement – sistem cu decontare pe bază brută în timp real), care asigură decontarea finală și irevocabilă, în timp real, a plăților de mare valoare și urgente, indiferent că este vorba de plăți între participanți, instrucțiuni recepționate de la sistemele (case) de compensare sau de la sisteme care asigură decontarea tranzacțiilor cu instrumente financiare. Acest sistem se distinge prin numărul relativ redus de tranzacții zilnice (de ordinul miilor), valorile individuale mari ale tranzacțiilor, precum și prin utilizarea rețelei SWIFT pentru transmiterea ordinelor de transfer.

Participanți

Banca Națională a României (BNR)

Băncile și casele centrale ale cooperativelor de credit sau alte instituții de credit (ex: societățile de credit ipotecar) autorizate de BNR

Trezoreria Statului

Sistemul SaFIR

Casele de compensare autorizate de BNR (SENT, RoClear, DSClear)

Casele de compensare ale VISA și MASTERCARD

Funcționalități de bază

În sistemul ReGIS, instrucțiunile de plată transmise de participanți sunt decontate în mod individual (bucată cu bucată) imediat ce sunt recepționate de sistem, în limita fondurilor disponibile. Pentru cazurile în care fondurile disponibile nu sunt suficiente pentru decontarea unei instrucțiuni (sau a mai multor instrucțiuni), acestea sunt puse în așa zisele „cozi de așteptare”.

Principalele funcționalități ale sistemului ReGIS sunt:

procesarea și decontarea instrucțiunior de plată de mare valoare sau urgente;

acceptarea și procesarea instrucțiunile de decontare pe bază netă recepționate de la casele de compensare și decontarea finală a pozițiile nete ale participanților;

efectuarea decontării transferurilor de fonduri aferente operațiunilor cu titluri de stat pe bază brută sau netă (ca urmare a interfațării online cu sistemul SaFIR).

Reglementări SaFIR

SaFIR este sistemul de înregistrare și decontare a operatiunilor cu titluri de stat. SaFIR funcționează pe platforma tehnică a TRANSFOND care deservește întregul Sistem Electronic de Plăți. SaFIR se află în administrarea Băncii Naționale a Romaniei și utilizează platforma SWIFT pentru transmiterea mesajelor de decontare și înregistrare.

Servicii de raportare statistică la cerere

Pe lângă rapoartele generate și transmise automat de aplicațiile SEP, la cererea participantului, TRANSFOND elaborează și pune la dispoziția acestuia, rapoarte statistice privind activitatea participantului în sistemele administrate de TRANSFOND, pe perioadele solicitate.

Servicii de procesare în situații de urgență

În situațiile în care un participant nu se mai poate conecta, din orice motive, la aplicațiile SENT sau ReGIS, TRANSFOND asigură participantului respectiv, servicii de procesare constând în introducerea manuală în aplcație, la sediul TRANSFOND, a instrucțiunilor de plată remise TRANSFOND în afara sistemului, altfel decât prin rețelele de comunicație dedicate (pe suport hârtie, pe suport optic sau magnetic, prin e-mail securizat, etc.)

Implementarea SEP a constituit cea mai importantă realizare a TRANSFOND de la înființare și până în prezent.

FINANȚARE

Sistemul Electronic de Plăți (SEP) a fost implementat printr-un proiect finanțat în comun de Uniunea Europeană prin programul PHARE și de comunitatea bancară din România prin intermediul TRANSFOND.

Proiectul a fost finanțat de Comisia Europeană cu suma de 8.04 milioane de euro. Fondurile comunitare au fost utilizate în principal pentru achiziționarea aplicațiilor informatice, asistență tehnică în construirea infrastructurii tehnice a sistemului și asistență tehnică în adaptarea cadrului legislativ.

Cofinanțarea proiectului a fost asigurată de TRANSFOND, în numele comunității bancare din România. Resursele au fost utilizate pentru achiziționarea sediului principal al Sistemului Electronic de Plăți, închirierea și amenajarea sediului secundar (de recuperare în caz de dezastru), achiziționarea echipamentelor pentru sistemele centrale, a echipamentelor de comunicații pentru sistemele centrale și pentru toți participanții la sistem.

STRUCTURA PROIECTULUI

SEP a fost conceput ca un sistem modular cu trei componente integrate prin interfețe automate:

sistemul RTGS – sistemul cu decontare brută în timp real (sistemul plăților de mare valoare);

sistemul ACH– casa de compensație automată (sistemul plăților de mică valoare);

sistemul GSRS – sistemul de înregistrare și decontare a operațiunilor cu titluri de stat.

ORGANIZARE

Implementarea sistemului a fost asigurată de o echipă mixtă formată din 46 de specialiști ai Băncii Naționale a României și ai TRANSFOND.

Echipa a fost structurată în 8 grupe de lucru: RTGS, ACH, GSRS, Reglementare, Instruire, Pregătire participanți, Tehnic și Comunicare.

ACTIVITĂȚI ȘI ETAPE

În cadrul proiectului de implementare a sistemului electronic au fost derulate o serie de activități specifice unui proiect de acest tip și complexitate:

definirea cerințelor și ulterior a specificațiilor funcționale și tehnice pentru întreaga infrastructură SEP;

achiziționarea, adaptarea și/sau dezvoltarea aplicațiilor informatice aferente celor trei sisteme;

achiziționarea, instalarea, configurarea și testarea echipamentele pentru sistemele centrale, atât pentru sediul principal, cât și pentru sediul alternativ;

elaborarea documentației de testare (scenarii și cazuri de test);

testarea fiecărei aplicații în parte (în două faze: test pilot și test de acceptanță);

testarea integrată pentru validarea interfețelor dintre cele trei sisteme;

teste de „parallel run” (pentru compararea rezultatelor cu mediul real existent), teste de volum și de supraîncărcare;

elaborarea documentației aferente SEP (manuale, documente tehnice, etc.);

implementarea rețelei private de date (prin care se realizează monitorizarea on-line a sistemelor) administrată de TRANSFOND;

instalarea echipamentelor de comunicații la participanți;

implementarea rețelei SWIFT pentru două dintre sisteme (RTGS și GSRS);

conectarea sistemelor centrale RTGS și GSRS la SWIFT;

amenajarea sediilor fizice ale sistemului electronic de plăți;

instruirea a aproape 900 de persoane din băncile comerciale, Banca Națională a României, TRANSFOND, Bursa de Valori, SNCDD, Ministerul Finanțelor Publice;

elaborarea, modificarea sau completarea cadrului legal și contractual necesar intrării în funcțiune a SEP:

a fost emis regulamentul privind codificarea IBAN;

a fost implementată directiva privind finalitatea decontării;

a fost implementată directiva privind unele contracte de garanție financiară;

regulile de sistem pentru cele trei module;

regulamentul ordinului de plată și regulamentul debitului direct;

încheierea contractelor cu furnizorii și cu participanții SEP.

certificarea tehnică a participanților.

Implementarea a fost finalizată la numai doi ani de la demararea proiectului, interval extrem de scurt pentru un proiect de asemenea anvergură. Rezultatul, SEP, are valențele unui sistem “state-of-the-art”, beneficiind de tehnologie de vârf și de experiența acumulată de țările europene în care echipa care a implementat proiectul și-a realizat documentarea.

AVANTAJELE SISTEMULUI ELECTRONIC DE PLĂȚI

Reducerea perioadei de procesare și decontare a ordinelor de plată de mică valoare. Odată cu implementarea Sistemului Electronic de Plăți, viteza cu care plățile interbancare sunt procesate crește semnificativ. Față de momentul recepționării în SEP, decontarea finală poate avea loc într-un interval de timp de ordinul secundelor (ReGIS și SaFIR) sau orelor (SENT).

Mai exact, transferul fondurilor aferente din contul băncii plătitorului în contul băncii beneficiarului are loc:

în timp real (imediat ce sunt primite de la participantul inițiator) în cazul sistemelor ReGIS și SaFIR;

la maximum 2 ore de la recepționarea lor în SENT (după compensare). Practic, sistemul SENT permite ca un ordin de plată prezentat de un client la bancă la primele ore ale dimineții, sa fie transmis în aceeași zi spre decontare, iar banca beneficiară ar trebui să poată pune la dispoziția clientului său suma de bani în cauză pană la sfârșitul zilei bancare.

Disponibilitate ridicată

Intervalul de timp în care aplicațiile SEP sunt disponibile participanților a fost mărit considerabil față de perioada anterioară. În plus, prin cele trei ședinte de compensare zilnice și extinderea semnificativă a programului de funcționare al SENT, posibilitatea de a efectua plăți pe parcursul zilei a fost extinsă. Aplicațiile SEP pot fi configurate astfel încât să asigure o și mai mare disponibilitate zilnică, dacă piața va solicita acest lucru.

Sistemul ReGIS

ReGIS este sistemul RTGS național pentru plăți în lei oferit de BNR. Sistemul este folosit pentru decontarea operațiunilor băncii centrale, a transferurilor interbancare, precum și a plăților în lei de valoare mare (peste 50.000 lei) sau urgente. Sistemul asigură procesarea în timp real (respectiv pe o bază continuă) și decontarea în banii băncii centrale, cu finalitate imediată.

Sistemul îndeplinește condițiile pentru a fi sistem de plăți de importanță sistemică și, în consecință, este desemnat prin Ordinul Guvernatorului Băncii Naționale a României nr.637/15.06.2011 ca intrând sub incidența Legii nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și în sistemele de decontare a operațiunilor cu instrumente financiare (care transpune în legislația română Directiva 98/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și de decontare a titlurilor de valoare).

Ce este un sistem RTGS?

Un sistem cu decontare pe bază brută în timp real (RTGS) este un sistem de plăți în care procesarea și decontarea au loc în mod continuu (în timp real) și nu pe pachete de instrucțiuni. Astfel, tranzacțiile pot fi decontate cu finalitate imediată. Decontarea pe bază brută înseamnă că fiecare transfer este decontat individual și nu pe bază netă.

Scurt istoric

Sistemul a fost dezvoltat și implementat în cadrul proiectului Phare RO 0005.02 Interbank Payment System derulat de BNR și TRANSFOND S.A. și a intrat în funcțiune la 8 aprilie 2005.

De la implementare, ReGIS a furnizat un serviciu de procesare a plăților în lei în timp real și cu finalitate în cursul zilei pentru toate instituțiile de credit care operează în România. Mai mult, operațiunile de politică monetară ale BNR sunt decontate prin intermediul acestuia și contribuie la reducerea riscului sistemic.

Date statistice

În anul 2012, sistemul ReGIS a procesat un număr de 3.173.000 plăți, în valoare totală de 7.608.328 mil. lei. Numărul mediu zilnic al plăților procesate în ReGIS a fost de 12.541 tranzacții, cu o valoare medie zilnică de 30.072 mil. lei, valoarea medie a unei plăți inițiate în sistem fiind de 2,40 mil. lei.

Managementul sistemului

Sistemul ReGIS este administrat de BNR. În această calitate, BNR gestionează și controlează funcționarea sistemului, autorizează participarea la sistem, stabilește și modifică regulile de sistem, urmărește respectarea acestora de către participanți și aplică sancțiuni în cazul încălcării lor.

Operarea tehnică a sistemului este externalizată către TRANSFOND S.A., societate comercială constituită în anul 2000 de către BNR (care deține 33,33% din capitalul social al acesteia) și un număr de instituții de credit (care dețin 66,67% din capitalul social al societății). În anul 2012, au fost înregistrați ca acționari ai acestei societăți, în afară de BNR, un număr de 23 instituții de credit.

Participarea la sistemul ReGIS

Sunt eligibile pentru a participa la sistemul ReGIS următoarele categorii de instituții:

instituții de credit din Spațiul Economic European, inclusiv când acestea acționează printr-o sucursală înființată în Spațiul Economic European;

instituții de credit din afara Spațiului Economic European, cu condiția ca acestea să acționeze printr-o sucursală înființată în Spațiul Economic European;

Banca Națională a României;

Trezoreria Statului;

organizații din Spațiul Economic European care prestează servicii de compensare sau decontare și sunt supravegheate de o autoritate competentă.

Pentru a participa la ReGIS, o instituție solicitantă trebuie:

să îndeplinească cerințele de eligibilitate de mai sus;

să dovedească că au capacitate operațională corespunzătoare;

în cazul instituțiilor de credit guvernate de o legislație străină, să pună la dispoziție o opinie juridică privind capacitatea (cu excepția cazului în care informațiile și declarațiile ce urmează să fie furnizate printr-o astfel de opinie juridică au fost deja obținute de către BNR în alt context);

în cazul instituțiilor de credit din afara Spațiului Economic European, dar care acționează printr-o sucursală înființată în Spațiul Economic European, să pună la dispoziție o opinie juridică privind țara (cu excepția cazului în care informațiile și declarațiile ce urmează să fie furnizate printr-o astfel de opinie juridică au fost deja obținute de către BNR în alt context).

În prezent, sistemul ReGIS are înregistrați ca participanți: 39 de instituții de credit, Trezoreria Statului, BNR și 6 sisteme auxiliare.

Tipuri de tranzacții

ReGIS procesează transferuri credit în lei, la nivel național. Categoriile de tranzacții de plată procesate în ReGIS sunt următoarele:

plăți aferente operațiunilor băncii centrale (operațiuni de politică monetară, de piață valutară și de creditare, operațiuni cu numerar etc.);

operațiuni de decontare a pozițiilor nete calculate în cadrul sistemelor auxiliare care procesează plăți în lei (SENT, RoClear, VISA, MasterCard, DSClear);

plăți interbancare și ale clienților de valori mari (peste 50 000 lei) sau urgente;

plăți pentru decontarea fondurilor aferente operațiunilor cu instrumente financiare;

debitarea directă a comisioanelor aferente participării la cele trei componente ale sistemului electronic de plăți (ReGIS, SaFIR și SENT).

Transferurile credit se inițiază în sistem de către participanți prin mesaje SWIFT, folosind serviciul SWIFT FIN Y-Copy (MT202, MT202 COV și MT103).

Programul de operare

ReGIS funcționează de luni până vineri, între orele 8:00 a.m. și 6:00 p.m. (ora locală), cu un cut-off pentru plățile clienților prevăzut pentru ora 4:00 p.m și un cut-off pentru plățile interbancare prevăzut pentru ora 5:00 p.m, conform programului de operare ReGIS.

Sistemul nu funcționează în zilele de sărbători legale sau religioase (când acestea sunt sărbătorite în alte zile decât sâmbătă și duminică), respectiv 1 și 2 ianuarie, a doua zi de Paști, 1 mai, a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 1 decembrie, 25 și 26 decembrie.

Disponibilitatea sistemului

În anul 2011, disponibilitatea generală a sistemului a fost de 99,99% (valoare înregistrată și în anul anterior).

Disponibilitatea ReGIS este un indicator obținut prin raportarea perioadei reale de funcționare la durata programată de funcționare.

Asigurarea continuității activității

Pentru cazurile în care ar putea apărea situații de urgență, sistemul are prevăzută posibilitatea transferării procesării de la sediul principal la un sediu secundar.

Totodată, în cazul apariției unor evenimente neprevăzute la nivelul participanților, BNR poate iniția plăți în numele și pe contul acestora, în baza Procedurii privind asigurarea de către Banca Națională a României a continuității activității operaționale pentru participanții la sistemul ReGIS.

De asemenea, în conformitate cu Cerințele pentru certificarea tehnică a participanților la sistemul electronic de plăți, fiecare participant la sistem are obligația de a-și asigura propria continuitate operațională, prin implementarea unor proceduri specifice și a unui centru secundar pentru recuperare în caz de dezastru sau, după caz, a unor aranjamente (convenții, contracte, diverse tipuri de înțelegeri cu terțe părți etc.) care să permită continuarea activității în cazul unui incident la sediul principal. Procedurile trebuie să asigure continuitatea operațională a participantului astfel încât să nu fie provocate incidente de natură să conducă la blocarea, întreruperea funcționării sistemului sau la inducerea unui risc sistemic.

Managementul lichidității

În ReGIS, lichiditatea poate fi gestionată într-un mod foarte flexibil.

Rezervele minime, pe care instituțiile de credit sunt obligate să le mențină la banca centrală, reprezintă fonduri depozitate în contul de decontare din sistemul ReGIS și pot fi utilizate pentru decontare pe parcursul zilei.

În plus, BNR acordă participanților la ReGIS credite pe parcursul zilei fără dobândă (facilitatea de lichiditate pe parcursul zilei – intraday credit), colateralizate cu aceleași tipuri de active care sunt eligibile și pentru operațiunile de politică monetară ale BNR.

Principalele instrumente de management al lichidității în sistemul ReGIS puse la dispoziția participanților sunt:

prioritizarea plăților;

managementul activ al cozii de așteptare;

controlul activ (on-line) al informațiilor aferente lichidităților proprii;

stabilirea de rezerve pe contul propriu.

Comisioane

Sistemul ReGIS are o politică de comisionare transparentă. Sistemul de comisionare aferent sistemului ReGIS este format din:

comision fix pe tranzacție procesată și decontată indiferent de valoarea plății, perceput participantului plătitor;

comision fix pe tranzacție aferentă decontării fiecărei poziții nete, perceput participanților la sistemele auxiliare;

comision fix pe decontare pentru decontarea pozițiilor nete, perceput sistemelor auxiliare.

De asemenea, sistemul mai are prevăzute o serie de comisioane pentru administrarea profilelor și detaliilor participanților și utilizatorilor, precum și un comision pentru ieșirea din sistem și comisioane pentru elaborarea de rapoarte la cerere și pentru organizarea de sesiuni de instruire și atestare a utilizatorilor.

Sistemul SaFIR

Sistemul SaFIR este un sistem de depozitare și decontare a instrumentelor financiare, administrat de Banca Națională a României (BNR). Sistemul realizează depozitarea titlurilor de stat și a certificatelor de depozit emise de BNR, precum și decontarea operațiunilor cu astfel de instrumente financiare. Sistemul asigură procesarea în timp real a ordinelor de transfer (respectiv, pe o bază continuă), precum și finalitatea imediată a decontării.

În plus, sistemul SaFIR gestionează garanțiile constituite de participanții la sistemele de plăți, precum și garanțiile constituite în cadrul operațiunilor desfășurate cu banca centrală.

Sistemul este desemnat prin Ordinul Guvernatorului Băncii Naționale a României nr.637/15.06.2011 ca intrând sub incidența Legii nr.253 din 16 iunie 2004 privind caracterul definitiv al decontarii în sistemele de plați și în sistemele de decontare a operațiunilor cu instrumente financiare, cu modificările ulterioare (care transpune în legislația română Directiva 98/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și de decontare a titlurilor de valoare, cu modificările ulterioare).

Scurt istoric

Sistemul SaFIR a fost dezvoltat și implementat în cadrul proiectului Phare RO-0005 "Interbank Payment System", derulat de BNR și TRANSFOND S.A. și a intrat în funcțiune la 3 octombrie 2005.

De la implementare și până în prezent, sistemul SaFIR a cunoscut numeroase dezvoltări, între care:

adoptarea sistemului deținerilor indirecte (2006);

depozitarea și decontarea emisiunilor de titluri de stat de tip benchmark (2006);

depozitarea și decontarea emisiunilor de certificate de depozit emise de BNR (2006);

interconectarea SaFIR cu sistemul RoClear (sistem de depozitare și decontare pentru valorile mobiliare tranzacționate pe piața bursieră, administrat de S.C. Depozitarul Central S.A.), în scopul creării condițiilor pentru tranzacționarea titlurilor de stat și pe piața bursieră (2008);

lărgirea gamei de active eligibile pentru operațiunile cu banca centrală, prin acceptarea instrumentelor financiare denominate în euro emise de Ministerul Finanțelor Publice pe piața internă (2010);

transformarea automată a facilității de lichidate pe parcursul zilei (repo intraday) în facilitate permanentă de creditare – credit Lombard (2010);

operaționalizarea conexiunii directe cu sistemul Euroclear (2011).

operaționalizarea conexiunii directe cu sistemul Clearstream (2012), prin deschiderea de către Clearstream Banking Luxemburg S.A. a unui cont de instrumente financiare în sistemul SaFIR;

operaționalizarea conexiunii directe dintre sistemele SaFIR și RoClear, prin deschiderea de către BNR a unui cont de instrumente financiare în sistemul RoClear (2012).

Date statistice

Valoarea nominală totală a emisiunilor de titluri de stat denominate în lei depozitate în sistemul SaFIR, la sfârșitul anului 2013, a fost de 83.943,10 milioane lei, înregistrându-se o creștere de aproximativ 22,5% față de sfârșitul anului 2011, în timp ce valoarea nominală totală a emisiunilor de titluri de stat denominate în euro depozitate în sistemul SaFIR, la sfârșitul anului 2013, a fost de 3.931,60 milioane euro, comparativ cu 3.962,15 milioane euro, valoare înregistrată la sfârșitul anului 2011.

În ceea ce privește structura transferurilor de instrumente financiare, din totalul transferurilor realizate în anul 2012, 97,93% reprezintă transferuri DvP (livrare contra plată), fiind incluse și operațiunile realizate între instituțiile de credit și propriii clienți, iar 2,07% reprezintă transferuri FoP (fără plată), acestea din urmă reprezentând operațiuni de transfer de portofoliu.

În anul 2013, prin sistemul SaFIR au fost decontate 23.999 transferuri DVP cu instrumente financiare denominate în lei, în valoare totală de 1.896.326,27 milioane lei, precum și un număr de 2.646 transferuri DVP cu instrumente financiare denominate în euro, în valoare totală de 8.650,51 milioane euro.

Numărul mediu zilnic al transferurilor DVP cu instrumente financiare denominate în lei procesate în sistemul SaFIR în anul 2013 a fost de 96 transferuri, cu o valoare medie zilnică de 7.502,68 milioane lei, în timp ce numărul mediu zilnic al transferurilor DVP cu instrumente financiare denominate în euro procesate în sistemul SaFIR în anul 2013 a fost de 10 transferuri, cu o valoare medie zilnică de 34,40 milioane euro. În ceea ce privește transferul titlurilor de stat prin intermediul conexiunii directe dintre sistemul SaFIR si sistemul RoClear, administrat de Depozitarul Central S.A., în anul 2013 a fost înregistrat un număr de 308 transferuri de tip „livrare fără plată” între cele două sisteme.

Managementul sistemului

Sistemul SaFIR este administrat de BNR. În această calitate, BNR gestionează și controlează funcționarea sistemului, autorizează participarea la sistem, stabilește și modifică regulile de sistem, urmărește respectarea acestora de către participanți și aplică sancțiuni în cazul încălcării lor.

Operarea tehnică a sistemului este externalizată către TRANSFOND S.A., societate comercială constituită în anul 2001 de către BNR (care deține 33,33% din capitalul social al acesteia) și un număr de bănci (care dețin 66,67% din capitalul social al societății).

Participarea în sistemul SaFIR

Sunt eligibile pentru a participa la sistemul SaFIR următoarele categorii de instituții:

instituții de credit din Spațiul Economic European, inclusiv când acestea acționează printr-o sucursală înființată în Spațiul Economic European;

instituții de credit din afara Spațiului Economic European, cu condiția ca acestea să acționeze printr-o sucursală înființată în Spațiul Economic European;

Banca Națională a României;

Ministerul Economiei și Finanțelor;

societăți de servicii de investiții financiare admise pe piața primară și/sau secundară administrată de Banca Națională a României.

Administratorul de sistem poate accepta, de la caz la caz, participarea la sistemul SaFIR și a următoarelor categorii de instituții:

depozitari centrali pentru instrumente financiare din Spațiul Economic European, care prestează servicii de compensare și/sau decontare și sunt supravegheați de o autoritate competentă;

contrapărți centrale din Spațiul Economic European, care prestează servicii în cadrul unor sisteme de compensare pentru tranzacții cu instrumente financiare și care sunt supravegheate de o autoritate competentă;

organizații din Spațiul Economic European care prestează servicii de compensare și/sau decontare și sunt supravegheate de o autoritate competentă.

Pentru a participa la sistemul SaFIR, o instituție eligibilă, din categoriile mai sus menționate, trebuie:

să dovedească că are capacitate operațională corespunzătoare;

în cazul instituțiilor de credit guvernate de o legislație străină să pună la dispoziție o opinie juridică privind capacitatea (cu excepția cazului în care informațiile și declarațiile ce urmează a fi furnizate printr-o astfel de opinie juridică au fost deja obținute de către BNR în alt context);

în cazul instituțiilor de credit din afara Spațiului Economic European dar care acționează printr-o sucursală înființată în Spațiul Economic European, să pună la dispoziție o opinie juridică privind țara (cu excepția cazului în care informațiile și declarațiile ce urmează a fi furnizate printr-o astfel de opinie juridică au fost deja obținute de către BNR în alt context).

La sfârșitul anului 2013, în sistemul SaFIR au fost înregistrați un număr de 36 participanți.

Funcțiile sistemului SaFIR:

1. Evidența instrumentelor financiare

Această funcție se referă, în principal, la organizarea și gestionarea registrului primar al instrumentelor financiare:

evidența emisiunilor de titluri de stat, a participanților, a operațiunilor cu instrumente financiare (date istorice),

reconcilierea cu registrele secundare și cu alți depozitari conectați cu SaFIR,

reconcilierea cu emitenții instrumentelor depozitate în SaFIR

Toate evenimentele de platăaferente emisiunilor de instrumente financiare sunt procesate automat: preluarea rezultatelor licitației/subscripției, preluarea rezultatelor plasamentelor private, plăți de cupon/dobândă, răscumpărare parțială/opțională/totală.

În situația în care la momentul limită stabilit prin Regulile sistemului de depozitare și decontare a instrumentelor financiare – SaFIR există instrucțiuni sau operațiuni aflate în cozile de așteptare, acestea vor fi anulate automat de sistem, fiind considerate operațiuni eșuate (nedecontate).

2. Decontarea operațiunilor cu instrumente financiare

Sistemul SaFIR procesează operațiuni derulate de participanți pe piața secundară (tranzacții de vânzare/cumpărare, înregistrarea, radierea și executarea contractelor de garanție financiară, operațiuni repo și reverse repo, transferuri de portofoliu).

Decontarea se poate face pe bază netă sau brută. Participanții inițiază instrucțiuni în sistem prin mesaje SWIFT.

3. Funcții complementare:

Evaluarea zilnică a emisiunilor;

Managementul garanțiilor;

Gestionarea cozilor de așteptare;

Aplicarea unui mecanism de deblocare a decontării (gridlock);

Monitorizarea funcționalității sistemului;

Arhivarea datelor;

Calculul automat al comisioanelor;

Raportări către autoritățile competente;

Raportări statistice.

Programul de operare

Sistemul SaFIR funcționează zilnic, de luni până vineri, între orele 8:30 a.m. și 5:40 p.m. (ora locală), cu excepția zilelor declarate sărbători legale sau religioase (când acestea sunt sărbătorite în alte zile decât sâmbătă sau duminică), conform programului de operare SaFIR.

Disponibilitatea sistemului

În anul 2013, disponibilitatea generală a sistemului a fost de 100%, valoarea acestui indicator fiind obținută prin raportarea duratei reale de funcționare la durata programată de funcționare.

Asigurarea continuității activității

Pentru cazurile în care ar putea apărea situații de urgență, sistemul are prevăzută posibilitatea transferării procesării de la sediul principal la un sediu secundar.

Managementul riscurilor

Managementul riscurilor este stabilit prin regulile sistemului SaFIR și este gestionat cu ajutorul cozilor de așteptare, mecanismului de gridlock, modulul de validare, acceptare și împerechere a mesajelor.

Sistemul TARGET2

Sistemul trans-european de transfer de fonduri cu decontare pe bază brută în timp real – TARGET2

TARGET2 (acronim de la Trans-European Automated Real-time Gross settlement Express Transfer) reprezintă sistemul cu decontare pe bază brută în timp real (Real-Time Gross Settlement – RTGS) pentru plăți în monedă euro, pus la dispoziție de Eurosistem (Banca Centrală Europeană și băncile centrale ale statelor membre ale UE care au adoptat moneda euro).

Sistemul este utilizat pentru decontarea operațiunilor băncilor centrale (inclusiv a operațiunilor de politică monetară ale Eurosistemului), a transferurilor interbancare de mare valoare în euro, precum și a altor plăți în euro. De asemenea, prin sistem se decontează și transferurile de fonduri aferente sistemelor auxiliare (sisteme de plăți și sisteme de compensare-decontare a operațiunilor cu instrumente financiare).

Sistemul asigură procesarea în timp real a plăților și decontarea în conturi deschise la băncile centrale, cu finalitate imediată. Sistemul TARGET2 a fost operaționalizat la data de 19 noiembrie 2007, înlocuind sistemul TARGET (aflat în funcțiune de la 4 ianuarie 1999).

Sistemul oferă servicii de bază armonizate și o infrastructură tehnică comună, cu eficiență sporită, inclusiv din punct de vedere al recuperării costurilor. Sistemul a fost proiectat pentru a permite modificări ulterioare, datorate atât evoluției tehnologice cât și procesului continuu de extindere a Eurosistemului.

Din punct de vedere juridic, sistemul TARGET2 este structurat ca o multitudine de sisteme de plăți naționale (denumite componente naționale TARGET2), având reguli de funcționare armonizate.

Infrastructura tehnică și platforma comună unică a TARGET2 este pusă la dispoziție și operată din punct de vedere tehnic, în numele Eurosistemului, de către Banca d’Italia, Banque de France și Deutsche Bundesbank.

Componenta națională TARGET2-România

Deși implementarea unei componente naționale a sistemului TARGET2 reprezintă o obligație doar pentru statele membre care adoptă moneda euro, Banca Națională a României a decis în luna ianuarie 2010 conectarea comunității naționale la TARGET2 înainte de adoptarea monedei euro. Decizia a fost motivată, în principal, de interesul manifestat de comunitatea bancară națională și de operatorii sistemelor de plăți de retail și ai sistemelor de decontare a operațiunilor cu instrumente financiare pentru implementarea la nivel național a unei infrastructuri eficiente de procesare, între bănci, a transferurilor de fonduri în euro. În subsidiar, această decizie a urmărit și asigurarea condițiilor necesare pentru adoptarea monedei euro.

Totodată, prin implementarea acestui sistem, BNR a răspuns necesităților sectorului bancar și mediului de afaceri pentru implementarea unui canal sigur, rapid, mai eficient și mai ieftin pentru procesarea interbancară a plăților în euro, atât a celor efectuate în nume propriu de către bănci, cât și a celor efectuate în numele clienților.

Componenta națională a sistemului TARGET2 din România se numește TARGET2-România și a fost operaționalizată cu succes de Banca Națională a României la data de 4 iulie 2011.

În prezent, sistemul TARGET2-România are înregistrați ca participanți: 22 instituții de credit, Banca Națională a României și un sistem auxiliar.

Sistemul îndeplinește condițiile pentru a fi sistem de importanță sistemică și, în consecință, este desemnat prin Ordinul Guvernatorului Băncii Naționale a României nr.637/15.06.2011 ca intrând sub incidența Legii nr.253/2004 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și în sistemele de decontare a operațiunilor cu instrumente financiare (care transpune în legislația română Directiva 98/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și de decontare a titlurilor de valoare).

Regulile sistemului TARGET2-România sunt cuprinse în Ordinul BNR nr.17/2012 privind funcționarea sistemului de plăți TARGET2-România.

3.3 Tendinte actuale in comertul electronic

Termenul de e-commerce este la fel de in voga ca Apple sau Google! Acest lucru se datoreaza faptului ca de cand a aparut internetul, solutiile de comert electronic pentru afaceri pe web au devenit materia prima de tehnologie. E-commerce, desigur, a revolutionat afacerile pe masura ce s-a raspandit peste granite. Cumpararea si vanzarea online de produse au deschis usi catre noi posibilitati pe care nimeni nu si le imagina in urma cu 5 ani.

Industria de comert electronic este in crestere, fara niciun semn de stagnare. Doar in Statele Unite ale Americii rata de crestere a fost estimata la aproape 17 %. Regatul Unit al Marii Britanii iese in evidenta ca lider pe piata de comert electronic din prezent. Tari ca India castiga tot mai mult teren ca urmare a beneficiilor masive care urmeaza sa fie extrase din acest concept. Cu confortul si fiabilitatea duse la nivelul urmator, e-commerce a schimbat cu siguranta modul in care se desfasoara aceasta activitate. E-commerce se numara printre factorii care au generat globalizarea la nivel mondial.

O privire obiectiva asupra comertului electronic in Romania dezvaluie starea incipienta in care se afla acesta.Exista putine magazine virtuale in adevarul sens al cuvantului. Foarte multe site-uri care se pretind a fi de comert electronic nu fac decat sa descrie oferta companiei si sa ofere datele necesare contactarii ulterioare a societatii, fara a da posibilitateade a comanda produsele necesare contactarii ulterioare a societatii, fara a da posibilitatea de a comanda produsele si a le plati on-line.

Pentru a tranzactiona si distribui produsele , magazinele virtuale folosesc in mod usual posta, in system ramburs.Sistemul nu poate fi profitabil din cauza duratei mari pana cand banii ajung in contul vanzatorului.Pe langa problema platilor si a distributiei exista cea a securitatii, poate cea mai acuta pentru sistemele romanesti.

Un studiu recent intreprins in acest sens, realizat de GfK Romania [http://www.gfk-ro.com], indica utilizarea internet-ului preponderant pentru consultarea corespondentei.

Ramura comertului electronic, care a patruns destul de bine pe piata romaneasca si a cunoscut un anume success, o reprezinta serviciile financiare, prin sistemele electronice de plata, de tip carti de plata.Desi cartile de credit continua sa ramana mijlocul de plata preferat pentru peste 99% din achizitiile on-line, utilizarea acestora nu este lipsita de riscuri legate, in special, de securitatea tranzactiilor. Exista si alte inconveniente, dintre care se detaseaza:

• In prezent, cartiel de plata inlocuiesc numerarul doar pana la automatul bancar, de unde se obtin banii lichizi necesari pentru cumparaturi.

• Cartile de plata sunt acceptate direct in putine locuri, cum sunt, magazinele mari, hotelurile si restaurantele de lux.

• Comisioanele relative mari percepute pentru fiecare tranzactie fac ca multi posesori de carduri sa fie reticenti in utilizarea acestora pentru plati directe.

O piedica importanta in dezvoltarea comertului electronic in Romania este lipsa increderii in calitatea produselor. De multi ani piata romaneasca a fost invadata de produse de provenienta indoielnica, de multe ori cu termen de garantie expirat si de o calitate dubioasa.

Problemele cu care se confrunta comertul electronic in Romania sunt multiple si complexe, fiind generate de nivelul general al dezvoltarii economiei: saracia, accesul la tehnologie, modalitatile de plata si mentalitatea.

Pentru societatea romaneasca, cea mai buna forma actuala de comert electronic pare a fi in prezent cea hibrida: oferta, comanda si contractul vor fi realizate folosind Internet-ul, iar plata se va face utilizand mijloacele clasice.

Pentru integradrea comertului electronic in activitatea economica de ansamblu si dezvoltarea acestei forme moderne de activitate, ar trebui sa se tina seama de o serie de aspecte-cadru, cum sunt:

• Globalizarea pietelor. Daca se face o comparative intre cee ce se intelege prin intreprinderi mici si mijlocii in Romania si in lume, se constata urmatoarele aspecte: in tara nostra, numarul angajatilor este mai redus cu un ordin de marime, in timp ce, din punctual de vedere al comportamentului pe piata si al tipului problemelor intampinate, caracteristicile sunt similare.

• Comertul electronic are un cadru legislativ adecvat, desi incomplete. Componenta comertului electronic impune existenta unui cadru legislative, care a prins contur si in Romania.

• Turismul romanesc si Internetul. In Romania si-au facut aparitia societatii care incearca sa utilizeze Internet-ul ca mijloc pentru o activitate mai eficienta in turism.

Intre preocuparile din domeniul implementarii Internet-ului in activitatea de turism se inscrie si agroturismul care constituie o aparitie inedita si bine venita in contextual turismului. Perioada de acomodare a societatilor de turism pe Internet nu s-a sfarsit inca, desi numarul site-urilor este in crestere. O problema ramasa inca nerezolvata este structura si administrarea mai buna a spatiului alocat turismului pe Web.

Alte tipuri de probleme apar atunci cand un system bancar important nu poate lucra decat cu un anumit tip de formulare, normale pentru bancile occidentale, darn u si pentru o banca din Romania, care lucreaza cu formulare tipizate specific romanesti. Riscul dezvoltarii unui system propriu consta in facptul ca lipsa actualizarii poate lasa banca neinformata cu procedurile la zi.

Eliminarea, in cea mai mare parte, a acestor disfunctionalitati va avea loc ca urmare a instituirii sistemului national de plati prin intermediul Societatii Nationale de Fonduri si Decontari – TransFond.

BIBLIOGRAFIE

Balaure. V – „Marketing”, Ed. Uranus, București, 2002

Bălan Carmen – „Logistica mărfurilor”, Ed. ASE, București, 2000

Belu, Mihaela – „Strategii de distribuție în spațiul european”, Ed. ASE, 2004

C-tin Tumbăr, Tudor Nistorescu, Ghe, Meghișan, D. Constantinescu – „Economia întreprinderii”, Ed. Universitaria, Craiova, 2000

Cosmin Fratoștițeanu – „Tranzacții comerciale”, Ed. Universitaria, Craiova, 2005

Florescu, C – „Strategii în conducerea întreprinderii”, Ed. Științifică și enciclopedică, București, 1987

Florescu, C – „Marketing și management”, Ed. Științifică și enciclopedică, București, 1992

Ion Stancu, Mihai Vărzaru – „Marketing interfirme”

Kothler, Ph. – „Managementul marketingului”, Ed. Teora, București, 1998

Kothler, Ph – „Principiile marketingului”, Ed. Teora, București, 1998

Meghișan Ghe., Nistorescu T. – „Bazele marketingului”, Ed. Economică, București, 1998

M. J. Thomas – „Manual de marketing”, Ed. Codecs, București, 1998

Miron, D. – „Economia Uniunii Europene”, Ed. Luceafărul, București, 2002

Niculescu Elena – „Marketing modern”, Ed. Polirom, 2000

Pop N. Al., Dumitru – „Marketing internațional”, Ed. Uranus, București, 2001

Purcărea, Valeriu Ioan-Franc – „ Marketing – evoluții, experiențe, dezvoltări conceptuale”, Ed. Expert, 2000

Ristea Ana-Lucia – „Distribuția mărfurilor”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1996

Stoian, N. și colectiv – „Comerț internațional – Tehnici și proceduri”, Ed. Caraiman, București, 1997

Tordjman, A – ” Le commerce: son prix, ses services” – Analyse financiére, 1984

Arhiva „Tribuna Economică” anii 2005, 2006

Arhiva „Journal European”, 2004, 2005

Revista „Retail Magazin”, 2005

Ion Gh. Rosca Comertul electronic, Ed. Economica, Bucuresti, 2004

Bucur C. Comert Electronic, Ed. ASE, Bucuresti, 2002

Fingar P. Enterprise E- commerce, Ed. Meghan- Kiffer Press, Montreal 2000

Adrese internet: http://stiri.rol.ro/stiri

http://www.capital.ro

www.businessmagazin.ro

BIBLIOGRAFIE

Balaure. V – „Marketing”, Ed. Uranus, București, 2002

Bălan Carmen – „Logistica mărfurilor”, Ed. ASE, București, 2000

Belu, Mihaela – „Strategii de distribuție în spațiul european”, Ed. ASE, 2004

C-tin Tumbăr, Tudor Nistorescu, Ghe, Meghișan, D. Constantinescu – „Economia întreprinderii”, Ed. Universitaria, Craiova, 2000

Cosmin Fratoștițeanu – „Tranzacții comerciale”, Ed. Universitaria, Craiova, 2005

Florescu, C – „Strategii în conducerea întreprinderii”, Ed. Științifică și enciclopedică, București, 1987

Florescu, C – „Marketing și management”, Ed. Științifică și enciclopedică, București, 1992

Ion Stancu, Mihai Vărzaru – „Marketing interfirme”

Kothler, Ph. – „Managementul marketingului”, Ed. Teora, București, 1998

Kothler, Ph – „Principiile marketingului”, Ed. Teora, București, 1998

Meghișan Ghe., Nistorescu T. – „Bazele marketingului”, Ed. Economică, București, 1998

M. J. Thomas – „Manual de marketing”, Ed. Codecs, București, 1998

Miron, D. – „Economia Uniunii Europene”, Ed. Luceafărul, București, 2002

Niculescu Elena – „Marketing modern”, Ed. Polirom, 2000

Pop N. Al., Dumitru – „Marketing internațional”, Ed. Uranus, București, 2001

Purcărea, Valeriu Ioan-Franc – „ Marketing – evoluții, experiențe, dezvoltări conceptuale”, Ed. Expert, 2000

Ristea Ana-Lucia – „Distribuția mărfurilor”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1996

Stoian, N. și colectiv – „Comerț internațional – Tehnici și proceduri”, Ed. Caraiman, București, 1997

Tordjman, A – ” Le commerce: son prix, ses services” – Analyse financiére, 1984

Arhiva „Tribuna Economică” anii 2005, 2006

Arhiva „Journal European”, 2004, 2005

Revista „Retail Magazin”, 2005

Ion Gh. Rosca Comertul electronic, Ed. Economica, Bucuresti, 2004

Bucur C. Comert Electronic, Ed. ASE, Bucuresti, 2002

Fingar P. Enterprise E- commerce, Ed. Meghan- Kiffer Press, Montreal 2000

Adrese internet: http://stiri.rol.ro/stiri

http://www.capital.ro

www.businessmagazin.ro