Analiza Dezvoltarii Turismului Rural Si Agroturismului In Zona Turistica Sambata de Sus

CUPRINS

INTRODUCERE

Dezvoltarea civilizației umane este strâns legată de dorința omului de a se deplasa, de a călători pentru a redescoperi lucruri noi, de a cunoaște oameni și obiceiuri noi. Marile descoperiri geografice s-au făcut datorită acestei dorințe, dar și pentru necesități comerciale, pentru vânzarea sau cumpărarea de marfuri. Mai târziu, călătoriile au devenit ceva obișnuit, fiind initial călătorii pentru a studia, pentru vizitarea unor prieteni sau a unor rude, pentru a vedea locuri renumite, a merge la băi sau în pelerinaj, iar aum călătoriile turistice au devenit fenomen de masă, accesibile aproape oricui, majoritatea oamenilor dorind să-și petreacă parte din timpul liber departe de casa, in locuri interesante și îndepărtate. Datorită acestor deplasări ale oamenilor a aparut necesitatea de a construe ,,cămine” sau ,,case” pentru adăpostirea celor aflați departe de case,iar cu timpul au evoluat de la simple refugii la pensiuni, hoteluri de lux.

Turismul rural, prin formele sale particulare, a devenit tot mai atractiv ca mecanism de preîntâmpinare a problemelor mediului rural și mulți cercetători, oameni de știință consideră că viitorul comunităților rurale se află în oportunitățile economice, politice și sociale create prin turism. Astfel, turismul rural s-a transformat într-o activitate prosperă, cu o creștere rapidă și un rol important în planul dezvoltării economice a comunităților rurale. În a doua jumătate a secolului XX turismul a devenit un fenomen de masă , iar ca factori principali care au dus la favorizarea acestui proces se numără dezvoltarea din ce în ce mai rapidă a trasporturilor, creșterea veniturilor, creșterea nivelului de cultură și de asemenea aglomerarea accelerată a orașelor.

Din dorința omului de redescoperire a naturii a rezultat o creștere semnificativă a numărului de turiști care a dus la o dezvoltare dinamică a unei noi industrii și la venituri ridicate în turism.

În România, strategia națională pentru turism este în continuare în curs de dezvoltare facându-se pasi mici în fiecare zi pentru a combate unele probleme. Față de celelalte categorii de turism, turismul rural prezintă o serie de avantaje : valorifică spațiile agricole, patrimoniul cultural, resursele naturale, produsele agricole, tradițiile sătești, realizează schimburi între veniturile urbane și cele rurale, îmbunătățește infrastructura și nu în ultimul rând creează locuri de muncă.

Prin prezența resurselor natuale și antropice într-un spațiu rural românesc cu multiple tradiții etnofolclorice, muzee, monumente cultural- istorice fac posibilă derularea acestui tip de turism.

Alături de cadrul natural, spațiul românesc beneficiază de un potențial folcloric și etnografic de mare autenticitate și originalitate. Această zestre spirituală reprezentată prin meșteșuguri tradiționale, valori arhitecturale populare, instalații și tehnici populare, folclor și obiceiuri ancestrale, sărbători populare la care se adaugă numeroasele monumente de artă și istorice, muzee, vestigii arheologice, amplifică și completează potențialul ecoturistic al țării.

”Viața la țară” a fost un subiect frecvent al literaturii noastre, culminând cu manifestarea unui puternic curent literar.

Spațiul rural mai păstrează încă nealterate valențele tradiționale și spirituale, cu precădere cele etnografice, viața socio-economică și mediul înconjurător. Prin intermediul acestor calități, zona rurală dă posibilitatea dezvoltării turismului rural, acesta dispunând de un mare viitor. Satele turistice sunt așezări rurale pitorești, bine consolidate din punct de vedere economic, edilitar și cultural, situate în medii nepoluate, conservatoire a unor modele culturale (obiceiuri, inventar al obictelor de muncă, port, gastronomie) și care dincolo de funcțiile politice, administrative, culturale, sociale, îndeplinesc, sezonier sau permanent, funcția de primire a turiștilor.(Cocean Pompei și colab., 2002, p. 221)

Capitolul 1 Turismul rural și agroturismul – componente ale dezvoltării rurale durabile

1.1. Conceptul de dezvoltare rurală durabilă

Spațiul rural este într-o continuă transformare, într-o continuă evoluție, atât ca structură cât și ca funcțiune. Această evoluție reiese și din faptul că în spațiul rural își fac simțită prezența tot mai multe activități și preocupări din zona neagricolă acestea fiind motorul care va pune în funcțiune un proces de urbanizare mai mult sau mai puțin evidențiat.

Putem menționa patru principii care definesc noțiunea de durabilitate:

resursele regenerabile să fie folosite în funcție de rata lor de regenerare;

sursele epuizabile de materii prime să fie folosite doar atâta timp cât ele pot fi înlocuite;

mediul ambiant să nu fie afectat, factorii naturali – apa , aerul, solul să nu fie afectați;

trebuie menținută o echivalență temporară între momentul intervenției și timpul de desfășurare a proceselor în natură.

Urmărind aceste principii putem suține faptul că o politică agrară durabilă trebuie organizată astfel încât să facă posibilă o agricultură durabilă.

În anul 1996 în Irlanda la Conferința Europeană asupra Dezvoltării Rurale s-a constatat că peste 50% din populația Uniunii Europene trăiește în spațiu ce reprezintă circa 80% din teritoriul Uniunii (C. D. Hâncu, 2004).

În zona rurală cea mai importantă activitate rămâne în continuare agricultura. Sunt zone rurale montane în care silvicultura și prelucrarea lemnului este activitatea principală. Dar au arărut în ultimul timp pe harta țării și zone rurale în care agroturismul a devenit principala activitate. Profesiile din zona rurală rămân în continuare cele manuale, practicate cu precădere în industria de prelucrare primară, dar agricultura rămâne preocuparea principală fie că se desfășoare în ferme moderne fie că se practică în gospodăriile personale sau în ferme de subzistență.

Desigur că întâlnim în spațiul rural și persoane de înaltă calificare, în general în învățământ sau în medicina de familie. Ca și formă de proprietate cea mai răspândită este cea privată, dar mai sunt zone în care întâlnim și proprietate de stat în special în zonele în care mai există încă stațiuni de cercetare agricolă sau zootehnică, parcuri și rezervații naturale, terenuri cu destinații speciale.

Densitatea populației în zonele rurarale per ansamblu a scăzut în ultimul deceniu dar o creștere se observă totuși în zonele limitrofe marilor orașe, aici se poate vorbi și de o creștere a suprafeței localităților, pentru că în unele zone suprafețe de teren din extravilan au fost transformate în suprafețe intravilan.

În majoritatea zonelor rurale calitatea vieții a crescut, au fost implementate proiecte care au avut c scop aducțiuni de apă, canalizare, infrastructură rutieră, telefonie, internet.

Factori din afara agriculturii au ajuns să susțină zonele rurale, asta datorită difersificării structurii socio-economice. Dar agricultura rămâne încă elementul propulsator al economiei zonei rurale, un sector agricol competitiv și dinamic asigură tinerilor agricultori motivația revitalizării zonelor rurale.

Agricultura poate genera activități economice suplimentare și rămâne în continuare baza tradițiilor locale și a identității sociale.

1.2. Dezvoltarea durabilă a satului românesc

Al III-lea Forum European de la Verona – Italia (1995) definește spațiul rural ca fiind, Zona interoară și de coastă care cuprinde satele și orașele mici, în care cea mai mare parte a terenului este utilizată pentru agricultură și silvicultură, amenajarea zonelor montane pentru petrecerea tipului liber, rezervații naturale, pentru locuit, pentru activități artizanale, pentru servicii sau activități industriale. Este o definiție amplă a spațiului rural prin care se arată vastitatea problemelor cu care se confruntă acest spațiu.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei prin recomandarea nr. 1296/1996 refiefiază conținutul conceptului de spațiu rural : spațiul rural cuprinde o zonă interioară sau de coastă care conține satele și orașele mici în care majoritatea terenului este utilizat pentru agricultură, silvicultură, pescuit; acticități economice și culturale ale locuitorilor (industriale, servicii, artizanat), amenajările de rezervații, amenajările de zone ne urbane pentru timpul liber și distracții, alte folosințe, cu excepția celor de locuit”

Din cele două definiții rezultă faptul că noșiunea de rural fiind mai amplă o include pe cea de agrar. Agricultura a fost considerată întotdeauna un sector strategic datorită rolului său esențial în asigurarea securității alimentare.(Zahiu Letiția și colab., 2005)

Obiectivul fundamental al politicii agrare trebuie să fie acela de a asigura aprovizionarea populației cu produse agroalimentare de calitate, în cantități îndestulatoare și la prețuri accesibile. Toate acestea se pot realiza numai dacă se va trece cât mai repede de la agricultura de suzistență la o agricultură modernă bazată pe tehnologii noi prietenoase cu mediul.

Dezvoltarea rurală trebuie să devină principiul fundamental care să susțină politica în spațiul rural, urmărind: inversarea exodului rural, combaterea sărăciei și stimularea forței de muncă și egalitatea posibilităților.(Mărăcineanu Fl. și colab., 1999)

Din păcate până la ora actuală politica în spațiul rural nu s-a dovedit a fi bazată pe acest principiu fundamental. Se constată o migrare masivă din zonele rurale, ce este mai trist este faptul că această migrare este inafara țării, foarte multe zone rurale sunt în pragul sărăciei, forța de muncă rămasă în aceste sate este foarte îmbătrânită, sunt foarte puține zonele în care forța de muncă este stimulată și se oferă șansa ca tinerii să rămână în zonele rurale și să se realizeze profesional în aceste zone.

Agricultura și industria alimentară sunt factorii prin care România poate să revigoreze zonele rurale, poate să ofere tinerilor premisele de a se realiza în satele în care s-au născut. Aceste două activități pot oferi șansa dezvoltării sectorului particular, a diversificării lui, este nevoie doar de investiții, asistență tehnică, infrastructură adecvată și nu în ultimul rând de educare și formare.

Politica dusă în aceste zone rurale ar trebui să promoveze o dezvoltare rurală durabilă, care să se bazeze pe resursele naturale și pe biodiversitatea care se găsesc în aceste zone, dar să mizeze pe păstrarea identității culturale a satului românesc.

Ar fi de preferat ca factorii implicați în politicile de dezvolatere rurală să mizeze pentru o simplificare a acestor politici care să asigure o coerență activităților desfășurate, să asigure o descentralizare a lor, să militeze pentru limitarea reglementărilor comunitare la regulamente și proceduri generale.

Multitudinea reglementărilor este complexă, în special în ceea ce privește controlul și urmărirea. Aceasta este o frână în calea inițiativei agricultorilor. În unele sectoare, cum ar fi cel bovin, agricultorii pot beneficia de mai multe prime reglementate de sisteme diferite și de legislația privind protecția mediului, securitatea alimentară, sănătatea și confortul animalelor. Este recomandabil și posibil să fie simplificate aceste condiții și sontroale care au loc în exploatații, acestea putând fi regrupate într-un cadru unic, integrat. (Zahiu Letiția și colab., 2005)

Este nevoie de programe de dezvoltare rurală pe zone, pentru că fiecare zonă are specificul ei și nu întotdeauna un program național se poate implementa cu succes în orice zonă. Și nu în ultimul rând este nevoie de fonduri pentru finanțarea programelor de dezvolatare rurală. Programe care să fie ușor de accesat, fără prea multe forme birocratice.

1.3. Scurt istoric al turismului rural

Turismul rural în țara noastră se practică din totdeauna, dar sporadnic, întamplător și mai ales neorganizat; forma sa de materializare o reprezintă începând cu anii '20-'30 ai secolului XX, cazarea la cetățeni a vizitatorilor ocazionali ai unei așezări rurale.

Primele încercări de turism organizat s-au realizat în anii 1967-1968, pentru grupările de turiști aflați pe litoralul românesc al Mării Negre. A fost un început promițător, căci în anul 1972 Ministerul Turismului elaborează ordinul 297/1972, urmare căruia Centrul de Cercetare pentru promovarea turistică internațională identifică și selectează localitățile rurale reprezentative, pentru satele românești ce urmau a fi lansate în turim. De comun acord cu oficiile județene de turism și organele administrației locale s-a stabilit ca pot fi introduse în turismul intern și internațional circa 118 localități rurale.

Cu incepere de la 16 iulie 1973, prin ordinul Ministerului Turismului numărul 744/1973 se declarau, experimental, sate de interes turistic, denumite ,,sate turistice’’, următoarele 14 localități rurale: Lerești și Rucăr (Argeș), Poiana Sărată (Bacău), Fundata și Șirmea (Brașov), Bogdan Vodă (Maramureș), Tismana (Gorj), Sibiel (Sibiu), Vatra Moldoviței (Suceava), Racoș (Timiș), Sfântu Gheorghe, Murighiol și Crișan (Tulcea), Vaideeni (Vâlcea).

În anul următor, prin decretul 225/1974 se interzice cazarea turiștilor străini în locuințele particulare, satele turistice devenind nefuncționale pentru turismul internațional. Totuși dat fiind faptul că o parte din satele turistice amintite au fost incluse în programele cu caracter cultural și folcloric ale Oficiului Național de Turism ,,Carpați” București și contracte pe piața externă, se realizează o breșă pentru satele: Lerești, Rucăr, Sibiel, Murighiol și Crișan.

1.4. Turismul în zonele rurale românești

Turismul rural nu mai este o noutate. Majoritate locuitorilor Europei, Australiei, celor doua Americi, Noii Zeelande, iubesc vacanțele la țară din ce în ce mai mult, atât prin turiști cât și prin prestatori. Activitatea turistică în lumea satului, s-a dovedit a fi rentabilă – mai ales ca urmare a schimbării preferințelor și obișnuițelor turiștilor către tursimul individual – în dauna turismului de masă sau a celui de tip ,,industrial ''.

Pe de altă parte, modernizarea muncii în sectorul agricol, migrarea către oraș, schimbările provocate de creșterea concurenței în lumea rurală prin lărgirea pieței libere comunitare, au o contrapondere în turismul rural. (Lărgirea numărului de membrii ai Uniunii Europene și liberalizarea circulației bunurilor și produselor).

Activitățile din sfera turismului pot relansa economic satele, dacă atitudinea binevoitoare a locuitorilor acestora – de a primi și accepta în mijlocul lor valul risipitorilor și pretențioșilor oaspeți – este receptată favorabil.

Satul românesc, în general, și cel cu vocație turistică, în special, reprezintă un produs uristic inedit în egală măsură pentru piața națională cât și pentru cea mondială. Pe de altă parte satul turistic românesc poate contribui la descoperirea țării noastre ca posibilă destinație turistică, creând interesul față de România ca loc ce oferă o largă gamă de experiențe, de vacanțe de calitate și chiar oportunități de afaceri.

În același timp satul românesc reunește importante locuri pitorești, inestimabile moșteniri religioase și culturale, ape minerale și termale, vechi tradiții apreciate și respectate pe plan internațional (artă și meșteșuguri).

Montarea și asimilarea unora dintre valorile perene ale satului românesc încadrate într-un aranjament turistic duce la fabricarea unor produse turistice rurale românești de valoare și cu caracter inconfundabil.

Produsul turistic rural românesc cuprinde componente de bază: cazare, alimentație publică și transport și componente auxiliare: activități sportive, agrement, tratamente balneare.

Ceea ce atrage și determină în mare parte alegerea unei destinații turistice sunt: factorii naturali(așezarea geografică, peisajul și clima); factorii generali ai existenței și activității umane trecute și prezente(folclorul, cultura, limba, obiceiurile, mentalitatea); elementul uman(atitudinea populației locale față de turiști, a prestatorilor); infrastructura generală(structura și imaginea așezărilor , transporturi și comunicații, aprovizionarea cu energie și apă); echipamentele turistice , transporturile turistice, mijloacele de cazare, de alimentație, activitățile sportive, informațiile, toate acestea fiind componente ale ofertei turistice generale

Ținând cont de acești factori produsele turistice rurale românești ce vor fi produse pieței naționale și mondiale trebuie selectate cu deosebită atenție pentru a pune în valoare imaginea reală a universului satului românesc cu tot ce are el valoros.

1.5. Agroturism și turism rural. Definire, caracteristici și funcții

Agroturismul, ca formă particulară a turismului rural, este limitat la nivelul gospodăriei țărănești, prin valorificarea cadrului natural, a ofertei de cazare și a serviciilor agroturistice, având o ofertă de cuprindere mai restrânsă decât turismul rural. Din toate acestea reiese că turismul rural poate fi redat conform urmatoarelor elemente: al structurii de primire turistică, al activităților, al economiei locale. Deși se desfășoară în același spațiu, agroturismul și turismul rural sunt două noțiuni care se identifică până la un anumit nivel, fiecare fiind conturat și completat de diferite elemente. Un element specific turismului rural este reprezentat de celelalte tipuri de structuri de primire: motelul, hotelul, cazarea în pensiunile turistice, taberele școlare.

Deși acționează în spațiul rural, agroturismul și turismul rural sunt considerate două noțiuni diferite care pentru unii, desemnând același lucru pentru alții.

Definiția fundamentală a agroturismului trebuie să pornească de la necesitatea găsirii de soluții pentru gospodăriile rurale, în sensul creșterii veniturilor prin valorificarea potențialului economic al acestora, dezvoltând servicii de găzduire și de valorificare a produselor proprii și locale. Agroturismul este un mijloc de valorificare integrală a mediului rural, cu potențialul său turistic agricol, uman si tehnico-economic.

Este un concept de data relativ recentă, o îmbinare a activităților agricole cu serviciile turistice în interiorul unei gospodării agricole sau ferme, ce constituie o soluție complementară de suplimentare a veniturilor din agricultură, cu efecte pozitive atât de natura economică cât și socială, ce presupune contactul turistului cu activitățile gospodărești, și asigurarea parțială a hranei din produse locale. Este practicat de micii proprietari din zonele rurale, activitatea desfășurându-se în gospodăria/ ferma proprie ca principala ocupație și sursă de venit; în majoritatea cazurilor gazdele pun la dispoziția turiștilor spațiul locuibil excedentar, amenajat/construit pentru astfel de activități.

Sunt suprapuse două noțiuni: cea de agroturism și turism rural. Astfel, turismul rural reprezintă acea formă de turism în care consumarea produsului turistic și petrecerea actului turistic se află în mediul rural. În ceea ce privește agroturismul, atât actul turistic cât și produsul turistic se consumă tot în mediul rural, cu meniunea că pe timpul sejurului turistul participă într-o anumită măsură la unele munci agricole. Ca sferă de cuprindere, agroturismul este înglobat turismului rural.

Din punct de vedere al activităților care gravitează în jurul gospodăriilor țărănești, agroturismul poate fi definit ca „un ansamblu de bunuri și servicii oferite de gospodăria țărănească, spre consumul persoanelor pe o perioada determinată, care vin în mediul rural pentru relaxare, odihnă și agrement, cure terapeutice, tranzacții sau afaceri, pentru satisfacerea unui hobby, inițiere în arta meșteșugurilor tradiționale, pentru studii și documentare, precum și multe alte activități specifice”.

Din punct de vedere al asigurării bazei materiale și al spațiului de cazare , agroturismul poate fi definit ca o activitate capabilă să valorifice axcedentul de cazare existent în gospodăria țărănească pregătit și amenajat special pentru primirea de oaspeți care poate deveni o ofertă pentru dezvoltarea turismului.

Obiectivele strategice și funcțiile principale ale agroturismului pot fi sintetizate astfel:

armonizarea dezvoltării sectoarelor agricol, zootehnic, silvic și agroturistic în zonele rurale;

folosirea și diversificarea microindustriilor pentru prelucrarea primară sau chiar totală a produselor agricole, a numeroase industrii și meșteșuguri specifice și tradiționale zonelor rurale;

valorificarea resurselor hidrologice existente în aceste zone în scopuri energice și piscicole, urmărind realizarea pe cât posibil a unei autonimii energice a gospodăriilor și localităților rurale;

asigurarea unui nivel de trai și civilizație în mediul rural comparabil cu cel din zonele orășenești, contribuind astfel la stimularea stabilirii populației în zona rurală;

reducerea și chiar stoparea migrației populației rurale spre mediul urban și stimularea revenirii unei părți a populației urbane în mediul rural;

valorificarea complexă a resurselor naturale existente în zonele rurale, atât prin producerea de bunuri agroalimentare, cât și a unor bunuri nealimentare, artizanale, de înaltă calitate și importanță pe piața turistică;

protecția mediului, combaterea tuturor surselor și factorilor de poluare de orice natură, pentru conservarea unor condiții de viață cât mai sănătoasă în zonele agroturistice.

Agroturismul este un mijloc de valorificare integrală a mediului rural cu potențialul său agricol, uman și tehnico-economic, turistic, el reprezentând unele trăsături ce-l diferențiază de turismul tradițional standard și anume:

consumul turistic se petrece în mediul rural, unde esențiale sunt calitatea pensiunii și a serviciilor de primire, cunoașterea mediului natural, cultural și uman, precum și originalitatea produselor turistice;

este o activitate economică complemetară exploatației agricole și nu o alternativă a acesteia;

oferta turistică este autentică, diferențiată, multiplă în diversitatea sa, condusă și organizată de oamenii satului, fermieri;

nu necesită investiții foarte mari pentru amenajări de infrastructură și suprastructură turistică sau pentru alte dotări de profil

oferă populației cu venituri reduse posibilitatea de odihnă și reconfortare, de petrecere a timpului liber din weekend-uri sau vacanțe, în peisajul pitoresc al mediului rural, cu valori cultural-educative și cu o ospitalitate specifică;

se evită marile aglomerări turistice de pe litoral sau din stațiunile balneare sau montane;

1.5.1. Motivațiile specifice agroturismului și turismului rural

reîntoarcerea la natură nemodificată, motivație valabilă pentru toate categoriile de vârstă, sex; omul modern nu se poate rupe de cadrul originar de viață, iar contactul lui cu mediul rustic are ecouri largi în mecanismul echilibrului funcțional;

cunoașterea și adeziunea temporară la grupurile de apartentență specifice zonelor rurale, dintre care se desprind familia de tip patriarhal, comunitatea locativă, grupul de muncă, grupul folcloric. În acest cadru, turistul își recapătă condiția de membru al comunității, reputația, prestigiul, considerația celorlalți, precum și posibilitatea de a participa la acțiuni comune creatoare;

cunoașterea, înțelegerea, inventarea și elaborarea contractului nemijlocit cu piese ale tezaurului istoriei naționale, ale folclorului, ocupațiilor tradiționale și obiceiurilor populare transformă vacanțele rustice într-un veritabil process de asimilare a unor noi și numeroase cunoștințe și de dobândire a unor deprinderi ce dau turiștilor satisfacții personale și sentimental unității. În același timp, prin inițierea în meșteșuguri și ocupații tradiționale, ieșind din monotonia și rutina activităților cotidiene;

motivații estetice ce decurg din nevoia de frumos, ordine, puritate, armonie, naturalețe, ce îndeamnă pe majoritatea turiștilor să se considere privilegiați pentru posibilitatea de a vizita locuri attractive prin pitorescul și farmecul lor;

curiozitate, satisfăcută prin informații asupra ospitalității populare, obiceiuri gastronomice, artizanatului și ritualurilor sătești;

odihna, cura de aer și de fructe, consumul de alimente proaspete și terapia ocupațională;

sportul, vânătoarea, pescuitul sportive, ascensiunile și drumețiile, care capătă o notă autentică, lăsând loc sufficient initiativei, imaginației și înclinațiilor individuale;

1.5.2. Motivațiile desfășurării agroturismului:

Factorii ce vin să concure la apariția și dezvoltarea agroturismului sunt multiplii, iar motivațiile vizează obținerea de beneficii atât pentru turiști, pentru exploatațiile agroturistice, dar și pentru comunitatea locală sau pentru regiune.

Motivații pentru turiști:

Prețurile practicate sunt mai reduse oferind populației cu venituri mici posibilitatea de petrecere a timpului liber în peisajul pitoresc al mediului rural;

Permite descoperirea de către citadini a naturii, a ocupațiilor din exploatațiile agricole (tunsul oilor, mulsul vacilor și al caprelor, călăritul cailor), a folclorului și tradițiilor populare direct de la sursă, familiarizarea cu viața cotidiană a locurilor de la țară;

Varietatea confortului și condițiile bune de găzduire permit turiștilor să-și aleagă locul cel mai convenabil din punct de vedere al dorințelor, al nivelului de cultură, al posibilităților lor materiale;

Ponderea destul de ridicată a pensiunilor agroturistice din spațiul rural permite turiștilor deplasarea la distanțele convenabile.

Motivațiile pentru exploatațile agricole:

Veniturile din agroturism ajung direct la familiile agricultorilor, realizându-se astfel o scurtcircuitare a factorului multiplicator economic, veniturile reprezentând o cale de capitalizare și modernizare a exploatațiilor agricole;

Agroturismul mărește gradul de ocupare a forței de muncă din exploatația agricolă, dezvoltă sistemul de lucru ”la domiciliu” fiind o cale de creștere a ocupării forței de muncă rurale, de creștere a veniturilor acesteia;

Agricultorii și familile lor câștigă o competență profesională nouă într-un alt domeniu decât agricultura;

Prestarea serviciilor turistice în exploatațiile agricole va necesita ameliorarea spațiului de locuit existent, dotarea materială a acestuia cu elemente de civilizație modernă (grup sanitar, apa curentă, canalizare, telefon, etc.), realizându-se astfel o creștere a nivelului de confort.

Motivațiile pentru comunitatea rurală locală:

Agroturismul generează venituri pentru membrii comunității locale în mod direct;

Agroturismul ajută la conservarea mediului, prevenind degradarea acestuia;

Determină ameliorarea normelor de locuit, dezvoltarea infrastructurilor, ,,înfrumusețarea localității” ;

Ajută la evitarea cheltuielilor unor fonduri publice importante pentru infrastructură.

Motivațiile pentru regiune:

Agroturismul sprijină eforturile de păstrare a veniturilor provenite din turism în cadrul regiunii;

Ajută la prevenirea tensiunilor sociale, reducerea diferențelor, dezvoltarea între regiuni, precum și la conservarea tradițiilor locale;

Asigură o mai bună înțelegere și cooperare interregonală.

1.6. Fundamentele și obiectivele agroturisului

Agroturismul se desfășoară în zone naturale puternic modificate de om, în care sectorul primar este evident. Această formă de turism este susținută de micii proprietari de la țară, de obicei de activitate secundară, acticitățile agricole desfășurate în gospodăria proprie rămânând principal lor sursă de venit și ocupație.

Agroturismul utilizează pentru cazare și servirea mesei numai pensiuni agroturistice și turistice, beneficiind de un mediu pitoresc și nepoluat, de tradițiile și obiceiurile prezente în mediul rural, de atracțiile turistice naturale și valorile cultural – istorice și nu în ultimul rând de ospitalitatea fermierului.

Spre deosebire de alte forme de turism, prin agroturism familiile care primesc turiști obțin venituri atât din activitățile de turism cât și din cele agricole. Astfel agroturismul devenind un mijloc de valorificare integrală a mediului rural cu potențialul său turistic, agricol, silvic.

Un alt element care deosebește agroturismul de alte forme de turism este numărul de locuri de cazare, legislația română stabilind limita de 8 camere.

Din punct de vedere al spațiului de cazare, al bazei materiale, agroturismul poate fi definit ca o activitate capabilă să valorifice excedentul de cazare existent în gospodăria țărănească, pregătită și amenajată special pentru primirea oaspeților; iar din punct de vedere al oaspeților care gravitează în jurul gospodăriei, acesta poate fi definit ca un ansamblu de bunuri și servicii oferite de gospodăria țărănească, spre consumul persoanelor care, pe o perioadă determinată vin în mediul rural pentru relaxare, agrement și odihnă, tranzacții sau afaceri, cure terapeutice, inițierea în arta meșteșugurilor tradiționale, pentru studii și documentare etc.

Din analiza modalităților de definire, deducem faptul că agroturismul trebuie tratat ca un sistem complex ale cărui elemente componente se află într-o strânsă relație de interdependență. Pe baza studiilor efectuate s-a ajuns la concluzia că poate fi privit ca un sistem asupra căruia se exercită numeroase influențe din mediul extern și care, la rândul său, influențează acest mediu. (Mitrache Ș. și colab., 1996, p.15-17)

Fig. 1. Agroturismul – sistem complex

Sursa: TRATAT – TURISM RURAL, Editura C.H. Beck, București 2010

Influența mediului asupra acestei activități turistice se exercită în primul rând prin intermediul potențialului turistic de care dispune, agroturismul desfășurându-se prin punderea în valoare a resurselor naturale (climă, hidrografie, faună, vegetație) și antropice (etnografie, folclor, meșteșugurile, monumentele istorice etc.) cuprinse în acest potențial. Astfel cu cât calitatea acestor resurse este la un nivel mai ridicat cu atât activitatea de agroturism va putea să se dezvolte mai accentuat.

Totodată agroturismul este dependent de ospitalitatea comunității rurale, de originalitatea și specificul acesteia, de relațiile ce se stabilesc între aceasta și turism.

Influența mediului extern este simțită și prin calitatea produselor achiziționate din exteriorul unității în vederea satisfacerii cererii turiștilor, cerere ce nu poate fi satisfăcută în întregime prin resursele interne.

Analizând influența exercitată de agroturism asupra mediului extern, constatăm că aceasta este benefică dacă activitatea este bine condusă, putând contribui la dezvoltarea zonei. Influența este manifestată pe plan economic prin crearea de venituri și noi locuri de muncă, apariția de noi activități, cât și pe plan socio-cultural (prin înviorarea vieții sociale, prin stabilirea demografică, conservarea și dezvoltarea patrimoniului cultural).

PREZENTAREA COMUNEI SÂMBĂTA DE SUS, JUDEȚ BRAȘOV

Așezarea geografică

Sâmbăta de Sus este o comună din Țara Făgărașului, județul Brașov, Transilvania, România, situată în Depresiunea Făgăraș, la poalele munților Făgăraș la o distanță de 90 de km de Municipiul Brașov și la 20 de km de Municipiul Făgăraș, se învecinează la nord cu comuna Voila, la vest cu comuna Drăguș și la est cu comuna Lisa.

Ocolind înălțimile uriașe ale Carpaților, în Podișul Transilvaniei se găsește comuna Sâmbăta de Sus la o altitudine de 430m la nivelul mării, cuprinsă între meridianele 250 și 240 longitudine estică și între paralele 450 și 460 latitudine nordică, fiind situată la aproximativ jumătatea distanței dintre munte și albia Oltului. Clima este temperată și pare a avea două anotimpuri, primăvara și toamna fiind aproape inexistente de multe ori.

Sâmbăta de Sus, ca aproape cale câteva mii de sate din Ardeal este așezat pe un râu care își are izvorul în Vârful Moldoveanu(cu altitudinea de 2400 m). Aici au trăit Brâncovenii și neamurile lor, ei fiind cei care au clădit cele două biserici din localitate, Mănăstirea Brâncoveanu din zona turistică, castelul din localitate.

La 3 aprilie 2003, satul Sâmbăta de Sus a devenit reședința noii comune Sâmbăta de Sus, care s-a separat de comuna Voila.

Suprafața totală este de 6975ha, din care intravilan 310ha și extravilan 6665ha.

Suprafața terenurilor pe categorii de folosință:

agricol: 2826,72ha

neagricol: 4149,02ha

pădure: 4039,35ha

livadă: 229,76ha

pășune/fâneață: 1124,96ha

Totalul populației este de 1509 persoane din care:

Români: 1446

Rromi: 60

Maghiari: 2

Sași: 0

Alte naționalități: 1

Număr de gospodării: 537, din care racordate la:

Alimentare cu apă potabilă: 400

electricitate: 530

gaze naturale: 400

telecomunicații: 247

canalizare: 0

Număr de unități medicale și profilul acestora:(spitale, policlinici, dispensare, sanatorii, stații de ambulanță, etc.)2 din care:

unități de stat: 1

unități private: 1

Număr total de cadre medicale: 7, din care:

medici: 3

aistente: 2

personal de întreținere: 2

Activități specifice zonei

La Sâmbăta de Sus, localnicii se ocupă cu cultivarea plantelor – cartofi, legume, porumb, grâu și alte cereale, creșterea animalelor(ovine, bovine, caprine, etc.), apicultură, lacuri de pești, agroturism. O parte din localnici lucrează în localitate dar și în instituții și întreprinderi din localități apropiate: Făgăraș, Victoria precum și în Zona Turistică Sâmbăta.

Activități economice principale

În comună localnicii beneficiază de îngrijire la dispensarul uman dotat cu aparate moderne unde își desfășoară activitatea medicul de familie, există centru de permanență medicală, farmacie, cabinet de stomatologie, supermarket și multe magazine mixte, două fabrici de mobiă, două ateliere de termopane, construcții, păstrăvării, brutărie, apicultură, prelucrarea lemnului, agroturism; de asemenea există și o microhidrocentrală pe Valea Sâmbetei, este construit un drum de acces în zonă și s-a îmbunătățit un drum montat de 3 km, spre cabana Valea Sâmbetei. Accesul la cabana Sâmbăta, care se află în apropierea Chiliei Părintelui Arsenie și la Fereastra Mare va fi mai ușor. Există în comună și o bază sportivă de tip II.

Infrastructura oferă rețele de curent, internet și telefonie fixă, televiziune prin cablu, gaze naturale, rețele de apă curentă, în curând vor începe lucrările la rețeaua de canalizare și stația de epurare a apei menajere, două șosele de interes județean(Perșani-Victoria și Sâmbăta de Jos-Zona Turistică Sâmbăta). Cei interesați să investească în zonă beneficiază de utilități ca: apă, current electric, gaze naturale, acces la DN1, telefonie fixă și digitală, internet, terenuri în zona turistică.( http://www.primariasambatadesus.ro/)

Obiective turistice

Mănăstirea Brâncoveanu

Atracția zonei este Mănăstirea Brâncoveanu, atracție care se află pe valea râului Sâmbăta, la poalele Munților Făgăraș. Aceasta este renumită ca loc de pelerinaj pentru mulți credincioși, loc de reculegere, întărire sufletească și mângâiere pentru credincioșii și vizitatorii care poposesc sau se roagă în acest loc sfânt.( http://www.crestinortodox.ro/)

Poporul român, un popor creștin, are prin această mănăstire și prin alte multe mănăstiri ortodoxe o punte de legătură a românilor, de o parte si de alta a Carpațior.

Istoria acestei mănăstiri începe din secolul XVII-lea; în anul 1654 satul și moșia din Sâmbăta de Sus au intrat în stăpânirea boierului Preda Brâncoveanu, boier din Sudul Carpaților, care a construit pe valea râului o bisericuță din lemn. În jurul anului 1696, pe locul acestei bisericuțe, domnitorul Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești(1688-1714), a zidit din piatră și cărămidă o mănăstire. A fost menționat în scrieri drept cel mai vechi dintre ctitorii acestei mănăstiri. Datorită faptului că o veche înscripție din vremea lu Constantin Brâncoveanu a dispărul nu se știe cu exactitate anul ctitoriei. În lipsa acestei inscripții, data construcției poate fi dedusă de pe o însemnare fîcută pe un Triod, tipărit în anul 1701 la Buzău.( http://www.manastireabrancoveanu.ro/)

”După 1928, mitropolitul Nicolae Bălan a început la Sâmbăta de Sus să injghebe un centru monahal format din elite, din oameni bine pregătiți și înstăriți duhovnicește, probabil pentru lansarea unei pepiniere de monahi pentru întreaga sa eparhie. Și asta s-a realizat. De altfel, în presa sibiană din 1940 se reliefa ”mișcătoarea și emoționanta tundere în monahism” a diaconului Zian Boca, unul dintre ”luminții absolvenți ai Academiei Andreiene”. De altfel, la mănăstirea făgărășeană se vor perinda numai teologi sibieni, îndemnați fiind de arhiereul Nicolae și dornici de a descoperi tezaurul spiritual al Ortodoxiei.”(Adrian Nicolae Petcu, Părintele Arsenie Boca – un slujitor al Domnului, un slujitor pentru oameni, Revista Rost, octombrie 2004)

Între anii 1940 – 1944 părintele Arsenie Boca este numit stareț al mănăstirii.

”Din clipa în care Părintele a ajuns la Sâmbăta și s-a călugărit, s-au produs în el schimbări profunde.[…]Și tot cam pe atunci a început să se manifeste la el intuiția aceea cu totul aparte: numai ce privea omul și deja stia tot depre el, dar și spiritul înainte văzător. Le-am simțit și eu căci oriunde m-am dus să îl văd – la Sâmbăta, la București sau la Drăgănescu – el a știut de fiecare dată că vin, deși nu-l anunțam niciodată.

Dar cea mai fericită m-am simțit la Sâmbăta! Atunci, prigoana roșie încă nu se năpustise pe noi, iar eu am stat cu părinții mei, mai bine de trei săptămâni, la mănăstirea care înflorise toată sub mâna Părintelui.”(Zoe Dăian, nepoata părintelui Arsenie. Fragment din ”Pe urmele Părintelui Arsenie Boca: Adolescentul din grădina cu flori” – interviu realizat de Valentin Iacob, apărut în Formula AS nr. 886/2009 )

În prezent mănăstirea este condusă de parintele stareț Arhimandrit Ilarion Urs. În stadiul actual, mănăstirea este împlinirea dorinței de a ridica un centru de întărire a credinței ortodoxe pe aceste meleaguri ale Domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Mănăstirea Brâncoveanu este amplasată din punct de vedere administrativ pe teritoriul comunelor Drăguș și Sâmbăta de Sus din județul Brașov. Accesul rutier se face de pe DN1 E68 Brașov – Sibiu din comuna Voila, spre stânga de DJ prin comuna Sâmbăta de Sus.( http://www.manastireabrancoveanu.ro/)

Chilia Părintelui Arsenie Boca

Chilia Părintelui Arsenie Boca este o altă destinație importantă pentru turiști, se află pe Valea Sâmbetei la o altitudine de aproximativ 1600 de metri. De la Complexul Sâmbăta până la cabana Valea Sâmbetei se ajunge în două respective două ore și jumătate de mers pe jos. Drumul de la cabană până la chilie abia se distinge, acesta fiind strecurat printre stânci și vegetație. Odată ajunși la cabana Valea Sâmbetei(altitudine 1400 de metri)se poate observa priveliștea minunată, se poate observa foarte ușor Fereastra Mică, Fereastra Mare a Sâmbetei și creasta Masivului Făgăraș.

Părintele Arsenie a început lucrările chiliei în inima muntelui în timp ce se afla la Mănăstirea Brâncoveanu; în interiorul masivului scobește o deschizătură cu înălțimea de 1,65 – 1,75 de metri și cu o lățime de 0,80 metri, pe care mai apoi o lărgește în interior.( http://www.crestinortodox.ro/)

Muzeul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus

Deține astăzi una din cele mai bogate colecții de picturi vechi pe sticlă, aparținând secolelor XVIII-XIX, icoane pe lemn, predominant fiind stilul Brâncovenesc, veșminte preoțești si arhierești, o colecție unică de carte veche, Manuscrise, pergamente, scrisori, precum și o valoroasă colecție de obiecte de cult.

Atelierul de pictură al Mănăstirii Brâncoveanu

Este cea mai importantă școală de pictură din țară, scoală condusă de părintele arhideacon Calinic Morar. Acest atelier a adus un mare renume mănăstirii. Atelierul de pictură realizează într-o manieră nouă picturi tradiționale pe sticlă și creații noi ce respectă vechiul stil impus de meșterii din secolele trecute. Toate picturile sunt realizate manual și expuse într-o aripă a muzeului mănăstirii.

Zona Turistică Sâmbăta, care se află în faza de dezvoltare sunt 5hoteluri, peste 20 de pensiuni și vile, 7 case de vacanță, mai multe restaurante și terase unde turiștii pot servi masa, plus în construcție mai multe pensiuni și case de vacanță.

Academia de la Sâmbăta de Sus

Este vorba de o clădire cu aproximativ 70 de camere, un amfiteatru în care pot fi primiți, găzduiți și serviți oameni din afară, care în dorința lor de studiu și retragere să se poată bucura de condițiile oferite de mănăstire, de materialul științific necesar studiului pus la dispoziție de nou amenajata bibliotecă, precum și de atmosfera ropice studiului oferită de cadrul natural.

Academia este proiectată ca un loc unde să se desfășoare diferite conferințe pe teme religioase, culturale, științifice și artistice.(www.primariasambatadesus.ro)

Cabana Valea Sâmbetei

Cabana este situată în partea estica a Muntilor Făgăraș, la altitudinea de 1400 de metri, pentru parcurgerea crestei munților este o principală poartă de intrare în masiv; dar și ca plecare spre cel mai înalt vârf din țara noastra și anume Moldoveanu(2545m).

Aflată la limita golului alpin, cabana oferă o frumoasă vedere asupra Văii Sâmbetei. Este situată la 20 de minute de chilia Părintelui Arsenie, în apropierea unui izvor.( http://www.cabana-sambata.com/)

Castelul Brâncoveanu

,,În Registrul istoric al comunei Sâmbăta de Sus, județul Făgăraș, pag. 4-a, mijloc se reproduc pasagii din cartea C. Stan:”Școala poporană din Făgăraș și de pe Târnave. Vol I. Făgărașul” Sibiu, 1928, pag 377 – 378 scrise de Victor Mardan, iar la pag. 13, sus cetim”Castelul. În partea de miazănoapte a comunei Sâmbăta de Sus apuseană se întinde astăzi o grădină în suprafață de circa 5 Ha. Această grădină este plantată aproape pe toată întinderea cu pomi, în majoritatea meri. În această grădină, care aparține familiei Brâncoveanu și-a zidit C. Brâncoveanu castelul său, spre a-i servi ca loc de odihnă sau poate ca refugiu în cazul că ar fi mazilit de la domnie. Din acest castel nu mai vedem astăzi decât cei doi stâlpi și 4 capiteluri puse la poarta făcută la anul 1800 de Gr. Brâncoveanu, în locul vechei porți care deservea castelul lui C. Brâncoveanu. Și astăzi se mai observă locul pe care a fost clădit mărețul castel. Castelul de astăzi a fost zidit pe la anul 1800 de același Gr. Brâncoveanu. Acest castel înmpreună cu grădina și o moară a fost cumpărat prin anul 1920 de locuitorul Petru Cornilă din Sâmbăta de Sus apuseană cu suma de 1,000,000 lei cu condiția să-l păstreze așa cum a fost.

Din cauză că nu a fost bine întreținut s-a luat castelul de la locuitorul mai sus amintit și s-a trecut pe seama Ministerului Agriculturii și Domeniilor, pentru că după aceia să treacă la Ministerul Cultelor și Artelor servind 3 luni pe fiecare an ca locaș de odihnă pentru: ziariști, scriitori, pictori, sculptori și artiști.”(G.T Niculescu – Varone, 1941, Castelul Brâncovenesc de la Sâmbăta de Sus, județul Făgăraș. Câminul de odihnă pentru scriitori, ziariști și artiști români, București)

Biserica Sâmbăta de Sus Apuseană

Biserică cu hramul Sfântul Mare Muncenic Teodor Tiron, a fost construită în anul 1784 în stilul Brâncovenesc, în formă de navă, fără abside laterale. Zidurile sunt masive de o grosime apreciabilă, făcute din piatră de râu. Ferestrele sunt cu specific de cetate, largi în interior și ingustâandu-se spre exterior.

Biserica din Sâmbăta de Sus răsăriteană – ctitorie a lui Brâncoveanu a fost construită în anul 1786 de către egumenul Visarion la puțin timp după prigoana din anii 1761 – 1762 cand habzburgii catolici au distrus bisericile din Ardeal. Lucrări de reparații s-au făcut în anii 1954 – 1957.