Analiza Datoriei Publice In Perioada 2010 2013

Economie

Analiza Datoriei Publice In Perioada 2010 2013

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1 –DATORIA PUBLICĂ-ELEMENTE TEORETICE DEFINITORII

Datoria publică – definiție, noțiuni generale

Clasificarea datoriei publice și indicatorii datoriei publice

Reglementări juridice privind datoria publică

CAPITOLUL 2 – ÎMPRUMUTURILE DE STAT

Împrumuturile de stat – definiție, caracteristici, obiective

Elemente tehnice ale împrumuturilor de stat

Operațiuni privind împrumuturile de stat

CAPITOLUL 3 – ANALIZA DATORIEI PUBLICE ÎN PERIOADA 2010-2013

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Considerat a fi la baza dezvoltării economiilor, creditul este un instrument cu largă utilizare la nivel macroeconomic, atât țările dezvoltate cât și cele în curs de dezvoltare făcând apel la acesta.Creditul, fie intern ,fie extern oferă posibilitatea beneficiarilor să utilizeze în prezent resursele atrase și să le ramburseze într-o perioadă viitoare.Necesitățile unui stat, aflate în continuă creștere nu pot fi de cele mai multe ori acoperite din veniturile realizate de către acesta,astfel că se apelează la împrumuturi care să completeze resursele financiare insuficiente.

Totalitatea sumelor împrumutate de autoritățile publice centrale, autoritățile administrativ-teritoriale și alte entități publice, de la persoane fizice sau juridice de pe piața internă sau externă de capital și rămase de rambursat la un anumit moment, formează datoria publică.

Datoria publică a reprezentat, și continuă să reprezinte încă, un subiect de actualitate, fiind răspândită ca fenomen din ce în ce mai mult, atât în țările dezvoltate cât și în cele în curs de dezvoltare.

Motivația pentru alegerea acestei teme, Datoria publică , a reprezentat-o dorinta de cunoaștere prin analiza acestui fenomen actual și foarte important, sub aspectul sferei de cuprindere și implicațiilor sale asupra vieții economice, sociale.Interesul pentru studierea și analiza conceptului, structurii acestuia, a formelor de manifestare, a condițiilor de dezvoltare, a stat la baza conceperii proiectului.

Acest studiu este structurat în trei capitole iar la final sunt prezentate câteva elemente concluzive și propuneri. Primul capitol, Datoria publică – Elemente teoretice definitorii, evidențiază noțiunile teoretice generale, cadrul legislativ, clasificarea datoriei publice, și prezintă indicatorii utilizați în analiza conceptului.Al doilea capitol se referă la Împrumuturile de stat , mai exact la caracteristicile, obiectivele, elementele tehnice și operațiunile generate de acestea.În cel de-al treilea capitol, Analiza datoriei publice în perioada 2010-2013, am analizat datele cu privire la datoria publică guvernamentală, locală, directă și garantată, structurată pe scadențe și valute.

CAPITOLUL 1

Datoria publică – definiție, noțiuni generale

Cunoscându-se faptul că resursele unei societăți sunt limitate iar cererea de resurse prezintă o tendință de creștere, putem spune că economia modernă este caracterizată în mare măsură de acest fenomen pe care fiecare stat în parte îl gestionează în felul său, în funcție de capacitățile sale.

Pentru atingerea obiectivelor cuprinse în programele guvernamentale privind activitatea economico-sociala sau de altă natură, este nevoie de resurse, utilizarea acestora reflectându-se în cheltuielile publice efectuate de stat.Cheltuielile se materializează în plățile realizate cu scopul îndeplinirii priorităților stabilite cum sunt : serviciile publice generale, acțiunile social-culturale,apărare și ordine publică, asistentă socială și securitate socială, acțiuni economice etc. Resursele financiare ale unei societăți include resursele autorităților și instituțiilor publice, resursele întreprinderilor publice și private și resursele populației.Întrucât acestea au un caracter limitat, se pune problema alocării optime a resurselor pentru producerea tuturor categoriilor de bunuri: publice, private și mixte.Producția de bunuri și servicii publice este finanțată de resursele bugetare provenite din impozite și taxe plătite de toți contribuabilii,persoane fizice și juridice. Din ce în ce mai frecvent se manifestă cererea sporită de resurse financiare, generată de creșterea nevoilor sociale într-un ritm mai rapid decât cel al evoluției produsului intern brut si influențată de nivelul și evoluția cheltuielilor publice.Atât în țările dezvoltate, cât și în cele care se află în curs de dezvoltare, bugetele se întocmesc și se încheie cu deficit bugetar ca urmare a creșterii rapide a cheltuielilor publice.Acest deficit este acoperit de regulă prin apelarea la venituri extraordinare, la resursele de trezorerie, la emisiunea monetară fără acoperire, aceasta din urmă nefiind recomandată din cauza efectelor negative care se manifestă pe termen mediu și lung.

Cheltuielile bugetare pot fi influențate de factori cum sunt cei politici,condițiile economice,sociale,gradul de intervenție a statului în economie,factori demografici, calitatea serviciilor publice oferite sau creșterea cheltuielilor legate de datoria publică. Cum încasările din impozite, taxe, contribuții și alte venituri curente nu acoperă decât parțial aceste cheltuieli publice, statul este nevoit să apeleze la veniturile extraordinare, la creditul public bazat pe încredere în solvabilitatea statului.Autoritățile publice “apelează la resurse financiare temporar disponibile atât pe piata internă de capital, cât și pe cea externă, sau la organisme financiare dispuse să îi acorde finanțare pentru eliminarea deficitului și completarea fondurilor banesti publice” .

Datoria publică desemnează „totalitatea obligațiilor statului la un moment dat, provenind din finanțările rambursabile angajate pe baze contractuale sau garantate de Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice la care se adaugă totalitatea obligațiilor unităților administrativ-teritoriale, la un moment dat, provenind din finanțările rambursabile angajate pe baze contractuale sau garantate de către autoritățile administrației publice locale”.Aceste obligații financiare ale statului reprezintă angajamente ce decurg din contractarea împrumuturilor și care trebuiesc achitate, iar cheltuielile efectuate în acest sens de catre stat,într-o perioadă de un an reflectă serviciul datoriei publice.Structura serviciului datoriei publice se prezintă sub forma dobânzilor plătite ale împrumuturilor de stat, comisioanelor pentru serviciile bancare, diferențelor de curs valutar aferente împrumuturilor angajate în vaută. În vederea plății serviciului datoriei publice guvernamentale se acordă autorizare bugetară permanentă pentru efectuarea acestor cheltuieli, care se realizează în principal din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului sau din cheltuielile prevăzute cu această destinație în bugetul de stat. Pe de altă parte plata serviciului datoriei publice locale se realizează din veniturile proprii ale unităților administrativ-teritoriale, sau ale beneficiarilor de garanții.

În esență, putem spune că mecanismul formării datoriei publice este urmatorul : creșterea deficitului bugetar rezultat din costurile activităților economice și sociale ale guvernului și instituțiilor publice și generarea deficitului balanței de plăți externe care este cauzat în principal de dezechilibrul balanței comerciale.Lipsa posibilităților de generare a resurselor financiare ordinare reprezintă cauza deficitelor bugetare iar aceasta poate fi pusă pe seama unei situații economice nefavorabile sau a unui management defectuos al finanțelor publice, elemente care devin accentuate în perioade de criză.Astfel, o creștere a datoriei publice poate avea ca efecte sporirea deficitul bugetar, creșterea impozitelor,scăderea cheltuielilor pentru bunuri și servicii, serviciul datoriei publice majorându-se corespunzător. Statul recurge la creșterea fiscalității, astfel încât resursele ordinare suplimentar obținute să poată acoperi serviciul datoriei publice, motiv pentru care împrumuturile de stat sunt considerate a fi impozite amânate.

Instrumentele datoriei publice sunt reprezentate de titlurile de stat emise pe piața internă sau externă,de împrumuturile de stat de la bănci,de la alte instituții de credit, guverne și agenții guvernamentale străine,instituții financiare internaționale sau alte organizații internaționale,de la persoane juridice străine sau rezidente și nu în ultimul rând împrumuturi din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului și garanții de stat.

Titlurile de stat pot fi denominate în lei sau în valută, materializate sau dematerializate, respectiv cu dobândă sau cu discont, plasate pe piața internă sau externă de capital și emise de Ministerul Finanțelor Publice. În această categorie sunt incluse certificatele de trezorerie, obligațiunile municipale, obligațiunile pentru finanțarea deficitului bugetar, obligațiunile emise în baza unor legi speciale. Obligațiunile împrumuturilor de stat constituie titluri care atestă deținătorului lor calitatea de creditor al statului iar în măsura în care sumele împrumutate sunt folosite pentru consum, obligațiunile împrumuturilor respective nu au în spatele lor un capital real, care să producă valoare adăugată. Cu toate acestea însă, ele dau deținătorului dreptul de a primi o dobândă din partea statului care este suportată din resursele bugetare.

Titlurile de stat pe termen scurt sunt reprezentate de bonurile de tezaur și certificatele de trezorie, purtătoare de dobândă ori cu discont, precum și alte instrumente ce pot fi create de emitent, în condițiile legii.

Titlurile de stat pe termen mediu sau lung sunt obligațiunile de stat cu o scadență de peste un an și maximum cinci ani de la emisiune, fie purtatoare de dobândă, fie cu discont, emise conform clauzelor împrumutului de stat. .

Utilizarea obligațiunilor ca formă de contractare a împrumuturilor este condiționată de un anumit grad de dezvoltare a economiei unui stat, în funcție de care sunt negociate toate condițiile de pe piețele internaționale de capital. Înregistrarea unor slabe performanțe de către economia unei țări antrenează acordarea unui risc de țară ridicat, concretizat într-un rating nefavorabil, în funcție de care este îngreunat accesul la piața de capital internațională prin înăsprirea conțiilor de contractare.

Titlurile de stat oferite spre vanzare trebuie să includă cel puțin urmatoarele elemente de bază:

· denumirea, data emisiunii și valoarea acestora;

· forma împrumutului de stat – cu discont sau purtător de dobândă;

· rata dobânzii, metoda de calcul și datele la care trebuie platită dobânda (dacă este cazul);

· scadența și clauza rambursării în avans (dacă este cazul);

Convențiile încheiate cu Banca Națională a României,dar și cu instituțiile specializate care ulterior dobândesc calitatea de agent al statului, reprezintă un alt instrument al datoriei publice.Astfel că, în scopul menținerii unui sold corespunzător în contul general al Trezoreriei Statului, pe baza convenției încheiate de BNR și Trezoreria Statului, banca acordă împrumuturi având termene de rambursare de maxim 180 de zile și dobânda fiind cea de la nivelul pieței.Suma totală a respectivelor împrumuturi nu trebuie să depășească în niciun exercițiu financiar echivalentul a 7% din veniturile bugetului de stat din anul precedent.

De asemenea pot fi angajate împrumuturi și din disponibilitățile existente în contul general al trezoreriei statului pentru acoperirea golurilor temporare de casă rezultate în urma decalajului dintre veniturile și cheltuielile bugetului de stat dar și a bugetelor locale.

„Guvernul este autorizat să angajeze în numele și în contul statului obligații de natura datoriei publice guvernamentale numai prin Ministerul Finanțelor Publice, în urmatoarele scopuri:

Finanțarea deficitului bugetului de stat

Finanțarea temporară a deficitelor din anii precedenți ale bugetului asigurărilor sociale de stat, până la alocarea de sume cu această destinație

Finanțarea deficitelor temporare ale bugetului de stat,bugetuluijului dintre veniturile și cheltuielile bugetului de stat dar și a bugetelor locale.

„Guvernul este autorizat să angajeze în numele și în contul statului obligații de natura datoriei publice guvernamentale numai prin Ministerul Finanțelor Publice, în urmatoarele scopuri:

Finanțarea deficitului bugetului de stat

Finanțarea temporară a deficitelor din anii precedenți ale bugetului asigurărilor sociale de stat, până la alocarea de sume cu această destinație

Finanțarea deficitelor temporare ale bugetului de stat,bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetului trezoreriei statului din exercițiul curent

Refinanțarea și rambursarea anticipată a datoriei publice guvernamentale

Menținerea în permanență a unui sold corespunzător în contul curent general al trezoreriei statului,stabilit de Ministerul Finanțelor Publice

Susținerea balanței de plăți și a rezervei valutare

Finanțarea pe bază de lege a unor programe/proiecte sau a altor necesități prioritare”

În ceea ce privește autoritățile administrației publice locale,acestea pot contracta împrumuturi în scopul realizării de investiții publice de interes local și pentru finanțarea/refinanțarea datoriei publice locale, cu condiția informării prealabile a Ministerului Finanțelor Publice.

Clasificarea datoriei publice

Datoria publică poate fi clasificată în mai multe categorii, în funcție de o serie de criterii specifice,cum sunt:

În funcție de termenul pentru care se contractează împrumuturi distingem datorie :

Flotantă – se referă la sumele scadente pe termen scurt; o pondere ridicată a acestei componente în totalul datoriei publice implică un efort financiar ridicat în perioada imediat următoare din partea statului debitor, lucru care poate genera anumite probleme la nivel de economie;

Consolidată – cuprinde sumele exigibile pe termen mediu și lung

Gradul de exigibilitate a datoriei publice se exprimă cu ajutorul datoriei flotante și a celei consolidate, în vederea aprecierii efortului financiar pe care statul este nevoit să-l facă, în mod curent, pentru rambursarea datoriei scadente și pentru plata dobânzilor aferente, în cursul unui an. Astfel, cu cât ponderea datoriei publice flotante în totalul datoriei publice este mai mare, cu atât nevoia curentă de resurse financiare menite să acopere serviciul datoriei publice este mai presantă și invers.

În funcție de piața pe care se contractează împrumuturile există:

Datorie publică internă – este contractată de regula în monedă natională,însă există și cazuri care fac excepție,ea fiind contractată de la creditori interni cum sunt instituțiile bancare,populația,trezoreria publică si Banca Națională.

Datoria publică guvernamentală internă este partea din datoria publică guvernamentală care reprezintă totalitatea obligațiilor financiare ale statului, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat, de la persoane fizice sau juridice rezidente din România, în lei sau în valută, inclusiv sumele temporare din disponibilitățile contului general al Trezoreriei Statului pentru finanțarea temporară a deficitelor bugetare.

Datoria publică guvernamentală internă este generată de:

titlurile de stat în moneda natională respectiv în valută plasate pe piața internă, rambursabile din resursele bugetare; dacă acestea sunt insuficiente pentru a asigura plata serviciului datoriei publice interne, se emit noi înscrisuri, determinând astfel, consolidarea datoriei publice;

împrumuturile de stat de la Banca Națională a României destinate acoperirii golurilor de casă între încasările și plățile bugetare;

împrumuturile de stat de la băncile comerciale;

împrumuturile de stat de la alte instituții financiare interne, persoane juridice române;

împrumuturi temporare din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului;

garanții de stat la împrumuturi interne contractate de diverși debitori.

Datoria publică guvernamentală internă efectivă este partea datoriei guvernamentale interne care evidențiază obligațiile statului directe și indirecte față de creditorii interni, alții decât Trezoreria Statului.Cu alte cuvinte, această datorie nu include împrumuturile temporare din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului.

Datorie publică externă

Datoria externă se refera la sumele datorate creditorilor publici și privați externi, în valută, cu perioadă de rambursare de peste un an sau la sumele datorate de către persoanele private, însă cu garanția unei autorități publice.Cu cât ponderea componentei externe este mai ridicată în totalul datoriei publice, cu atât gradul de dependență economică al țării respective, față de creditorii externi, este mai ridicat. De regulă, autoritatea publică apelează la piețele financiare internaționale pentru contractarea împrumuturilor în condițiile unei dezvoltări și structurări insuficiente a pieței interne a capitalului și în condițiile precarității rezervelor valutare procurate din operațiunile de comerț exterior. Țările dezvoltate ale lumii apelează într-o proporție covârșitoare la surse interne în scopul realizării echilibrului financiar și într-o mică măsură, aproape deloc, la surse externe. Pe de alta parte țările în curs de dezvoltare, nedispunând de o economie competitivă pe plan internațional și de o piață financiară internă consolidată, cu o diversificată ofertă de capital, sunt obligate să apeleze cu precădere la resurse externe.

Instrumentele datoriei publice externe sunt următoarele:

· titlurile de stat în valută, emise pe piețele financiare externe;

· împrumuturile de la guvernele străine, agenții guvernamentale străine, instituții financiare multilaterale sau de la alte organizații internaționale;

· împrumuturile sindicalizate pe termen scurt, mediu sau lung;

· împrumuturile directe de la investitorii privați, pe termen scurt, mediu sau lung;

· alte împrumuturi, după caz.

Datoria publică guvernamentală externă este partea din datoria publică guvernamentală care reflectă totalitatea obligațiilor financiare ale unui stat, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de stat, de la persoane fizice sau juridice nerezidente în România.Datoria publică guvernamentală externă este generată de:

titlurile de stat în valută plasate pe piața financiara externă;

împrumuturile de la guverne și agenții guvernamentale străine, instituții financiare internaționale sau de la alte organizații internaționale;

împrumuturile sindicalizate pe termen scurt, mediu sau lung;

împrumuturile de la persoane juridice străine;

împrumuturile de la băncile străine sau de la companii străine;

garanții de stat la împrumuturi externe contractate de diverși debitori.

Banca Națională a României acționează ca agent al statului privind datoria publică guvernamentală externă, întrucât plata serviciului datoriei publice guvernamentale externe se realizează de către B.N.R pe bază de convenție.Din considerente strategice se poate utiliza pentru plata serviciului datoriei publice guvernamentale externe, valuta existentă în conturile Ministerului Finanțelor Publice sau cea cumparată de la B.N.R. la cursul valutar valabil în ziua respectivă.

Datoria publică locală internă si externă reprezintă totalitatea obligațiilor de plată ale autorității administrației publice locale care provin din împrumuturi contractate sau garantate de pe piața internă și externă de capital.Ca instrumente ale datoriei publice locale menționăm:

titlurile de valoare (obligațiunile municipale);

împrumuturile temporare din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului;

garanțiile acordate de autoritățile administrației publice locale.

În funcție de termenul de rambursare convenit la momentul contractării,datoria publică guvernamentală și locală pot fi asumate pe termen scurt, de până la un an,pe termen mediu,între 1 și 5 ani și respectiv pe termen lung, de peste 5 ani.Beneficiarul împrumutului este interesat ca termenul de rambursare să fie suficient de îndepărtat, astfel încât să poată procura resursele necesare achitării datoriei care include atât ratele, dobânzile cât și alte cheltuieli aferente.

În funcție de “calitatea creditorilor datoria publică se grupează:

Datorie publică brută determinată de totalitatea valorii împrumuturilor contractate, indiferent de instrumentul utilizat și locul de plasament al acestora

Datorie publică netă reprezentată de valoarea obținută în urma diminuării cu sumele plasate la instituțiile statului.”

În funcție de calitatea debitorului împrumuturile pot fi contractate de:

autoritățile publice prin unitățile sale costituite la nivel central-datorie publică guvernamentală

autoritățile publice prin unitățile sale costituite la nivel local-datorie publică locală

În funcție de beneficiarul direct al sumelor împrumutate:

Datorie publică directă

Datorie publică garantată

Datoria publică guvernamentală directă reprezintă totalitatea obligațiilor statului asumate direct de către acesta,respectiv acele obligații de rambursare a unor finantări contractate direct de Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice.În cazul acestor obligații statul are calitatea de debitor principal.

Datoria publică guvernamentală garantată reprezintă totalitatea obligațiilor asumate de stat în calitate de garant pentru obligațiile de rambursare a unor finanțări contractate de alte persoane.În acest caz, obligația statului va fi în principiu subsidiară obligației de rambursare ce revine debitorului principal, statul urmând să aibă obligația de a plăti numai în situația în care debitorul principal nu își îndeplinește obligațiile de plată.Statul acționează în acest caz ca un fidejusor.

În mod similar, în cazul datoriei publice locale directe va fi vorba despre obligațiile de rambursare asumate de o unitate adiministrativ-teritorială ca urmare a contractării de către autoritătile administrației publice locale a unei finanțări,unitatea care a beneficiat de finanțare având calitatea de debitor principal.Datoria publică locală garantată va reprezenta totalitatea obligațiilor asumate de o unitate adiministrativ teritorială, în calitate de garant,deci de fidejusor.

În funcție calitatea creditorului împrumuturile pot fi acordate de catre:

Societățile comerciale furnizoare (credite comerciale)

Instituții financiar-bancare (credite bancare)

Guverne (credite guvernamentale)

Organisme financiare internaționale (credite financiare)

Persoane fizice/juridice nerezidente (împrumuturi de stat)

Datoria publică este rezultatul tuturor operațiunilor de creditare realizate de către stat, iar pentru a putea stabili în ce masură economia unei țări va fi afectată de un nivel ridicat al îndatorării, s-a elaborat un set de indicatori.Aceștia includ atât indicatori privind datoria publică – de nivel, structură și dinamică- dar și indicatori de adecvare a rezervelor. Pentru aprecierea și analiza datoriilor externe se folosesc indicatori ai datoriei externe și indicatori ai îndatorării, clasificați după caracteristicile lor, indicatori ce pot fi determinați în forma brută sau netă și care relevă magnitudinea înregistrată de datoria externă la un moment dat. Cei din urmă, indicatorii îndatorării, au o semnificație mult mai importantă în determinarea punctelor sensibile în cadrul procesului de îndatorare externă și în funcție de ei autoritățile monetare naționale și internaționale își construiesc deciziile cu privire la contractarea de noi credite.

Indicatorii privind nivelul datoriei publice sunt :

• Volumul datoriei publice (totale/interne/externe), ce indica totalitatea obligațiilor statului angajate și nerambursate;

• Nivelul datoriei publice externe obținut prin însumarea datoriei publice externe directe a statului și datoria externă garantată de stat;

• Serviciul datoriei publice (totale/interne/externe), respectiv plățile exigibile în contul datoriei publice (totale/internă/externă) într-un an (rate de rambursat, dobânzi și alte costuri aferente);

• Ponderea datoriei publice în PIB: exprimă nivelul datoriei publice la o unitate de PIB; acest indicator este util în efectuarea de comparații între țări (indicator al îndatorării);

• Ponderea datoriei publice interne în PIB: indică nivelul îndatorării statului de pe piața internă (indicator al îndatorării);

• Ponderea datoriei publice externe în PIB: compară datoria cu resursele, reflectând posibilitățile de orientare a producției către exporturi pentru întărirea capacității de plată a țării (indicator al îndatorării);

• Ponderea datoriei publice externe în exporturi: este un indicator util pentru aprecierea evoluției pe o perioadă lungă a datoriei, în corelație cu capacitatea de rambursare a datoriei, respectiv capacitatea de a obține valută din operațiuni de export (indicator al îndatorării);

• Dobanda medie (aferentă împrumuturilor totale/ interne/externe)/Datoria publică (totală/internă/ externă): indica rata medie a dobânzii pentru împrumuturile contractate de stat de pe piața internă și/sau externă. Conjugat cu indicatori ca Ponderea datoriei publice în PIB și Ponderea datoriei externe în exporturi, ca și cu perspectivele de creștere economică, reprezintă un indicator esențial pentru evaluarea sustenabilității datoriei (indicator al îndatorării);

• Scadența medie: este un indicator util în cazul categoriilor omogene ca datoria sectorului public contractată fără concesionari pentru a urmări o scurtare a scadențelor sau efortul de limitare a vulnerabilității viitoare (indicator al îndatorării);

Indicatorii privind structura datoriei publice vizează:

a) Structura datoriei publice:

• Ponderea datoriei publice interne în datoria publică: exprimă cât din datoria publică este rezultatul împrumutării statului de pe piața internă;

• Ponderea datoriei publice externe în datoria publică: evidențiază partea din datoria publică ce provine de pe piața externă.

b) Structura datoriei publice interne în funcție de:

• Destinații (împrumuturi de stat de pe piața internă,împrumuturi pe bază de acte normative speciale, finanțare temporară din resursele conturilor guvernamentale colectate în contul general al Trezoreriei Statului)

• Instrumente (certificate de trezorerie, obligațiuni de stat, alte titluri de stat)

• Tipuri de scadențe (titluri de stat pe termen scurt, mediu și lung)

• Tipuri de deținători (sector bancar, sector nonbancar, alți deținători)

c) Structura datoriei publice externe în funcție de:

• Surse de finantare (multilaterale, bilaterale, bănci private, obligațiuni și trate, alte surse)

• Scadențe (între 1și 5 ani, între 5 și 10 ani, peste 10 ani)

• Valute (USD, Euro, Yen, etc.)

Indicatorii privind dinamica datoriei publice exprimă variația absolută sau relativă a datoriei publice (totale/interne/externe). De asemenea, se poate calcula modificarea (absolută și/sau relativă) a indicatorilor prezentați mai sus în cadrul celor de nivel și structură.

Datoria externă totală raportată la P.I.B. exprimă relația dintre nivelul datoriei și valoarea adăugată brută, creată în economie în decursul unui an. Cu cât ponderea este mai mare, cu atât partea din PIB destinată achitării datoriei externe este mai mare. În literatura de specialitate, autorii au ajuns la concluzia că nu există un prag critic, general aplicabil tuturor economiilor, Banca Mondială considerând totuși că acest indicator nu trebuie să depășească 50%. Acest indicator are mai mult o valoare teoretică, deoarece datoria externă este rambursată în mod eșalonat și numai o parte din PIB, anual, va fi alocat rambursării datoriei externe contractate.

1.3.Reglementări juridice privind datoria publică

Cadrul legislativ stabilește principiile, cadrul general și procedurile privind formarea,

administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice, precum și responsabilitățile instituțiilor publice implicate în activitatea procedurală specifică. Cadrul legal, în ceea ce privește datoria publică este reprezentat de Ordonanța de urgență nr. 64 din 27 iunie 2007 privind datoria publică, publicată în M. Of. nr. 439 din 28 iunie 2007, care reglementează sfera de cuprindere, scopul, contractarea, rambursarea, înregistrarea, raportarea și administrarea datoriei publice.

Administrarea datoriei publice se realizează la nivel central prin Ministerul Finanțelor Publice, care are ca obiectiv asigurarea necesităților de finanțare guvernamentală în condițiile minimizării costurilor pe termen lung și limitării riscurilor implicate, iar la nivel local prin Consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București, care pot aproba contractarea sau garantarea de împrumuturi interne sau externe pe termen scurt, mediu și lung, pentru realizarea de investiții publice de interes local, precum și pentru refinanțarea datoriei publice locale.

În conformitate cu reglementările în vigoare Guvernul este autorizat să angajeze în numele și în contul statului obligații de natura datoriei publice guvernamentale numai prin intermediul Ministerul Finanțelor Publice.Împrumuturile contractate sau garantate de autoritățile administrației publice locale nu reprezintă însă și obligații ale guvernului deși ele fac parte din datoria publică.

În procesul de administrare a datoriei publice guvernamentale, Ministerul Finanțelor Publice emite scrisorile de garanție pentru împrumuturi,stabilește termenii pentru finantarea și refinanțarea datoriei publice, se asigură de încadrarea noilor împrumuturi în plafonul anual de îndatorare publică, prezintă semestrial Guvernului și Parlamentului situația împrumuturilor contractate direct de stat și a celor garantate, elaborează anual contul general al datoriei publice.Pe langă toate acestea Ministerul Finanțelor Publice trebuie să examineze termenii și condițiile acordurilor de împrumuturi externe,să analizeze condițiile pentru refinanțarea datoriei publice externe și să asigure încadrarea noilor împrumuturi în plafonul anual de îndatorare externă.Plafonul de îndatorare publică externă se stabilește ca sumă maximă a împrumuturilor externe pe care le poate contracta ori garanta statul într-o perioadă de un an.

Transmiterea împrumuturilor externe, contractate în numele statului la utilizatorii finali, se va face în baza unor contracte de subîmprumut încheiate de Ministerul Finanțelor Publice cu respectivii utilizatori.De asemenea M.F.P. este autorizat să emită garanții de stat pentru împrumuturi interne exprimate în moneda națională, contractate de o persoană juridică de la o instituție creditoare în scopul finanțării activităților și proiectelor de importanță prioritară pentru țara noastră ,sau pentru alte destinații, în limita și cuantumul aprobate de Guvern sau de Parlament după caz.Garanția de stat pentru un împrumut intern este obligația indirectă a statului care se execută dacă beneficiarul nu are capacitatea să achite parțial ori în întregime împrumutul, dobânda și celelalte costuri aferente. Pentru acoperirea riscurilor financiare ce decurg din garantarea de către stat a împrumuturilor contractate de persoanele juridice de la instituțiile creditoare se constituie Fondul de risc, alimentat din:

a) comisioanele încasate de la beneficiarii împrumuturilor garantate;

b) dobânzile obținute din plasamentele sumelor aflate în depozite;

c) majorările de întârziere aplicate pentru neplata în termen a comisioanelor;

d) fondurile bugetare alocate în acest scop;

e) alte surse.

Pe lângă acordarea garanțiilor pentru împrumuturile interne, Ministerul Finanțelor acordă și garanții de stat pentru împrumuturile externe contractate de agenții economici și de autoritățile publice pentru proiecte considerate de Guvern ca având o importanță prioritară. Emiterea acestor garanții este condiționată de acceptarea de către Ministerul Finanțelor a clauzelor cuprinse în contractele de împrumut încheiate între persoanele juridice și instituțiile creditoare.

În scopul administrării datoriei publice și a garanțiilor de stat, Ministerul Finanțelor Publice :

a) evaluează mărimea împrumutului astfel încât nivelul de îndatorare să corespundă necesităților României și capacității statului de a gestiona datoria;

b) ține evidența contabilă a datoriei publice contractate și evidența statistica a garanțiilor de stat emise;

c) urmărește derularea împrumuturilor garantate de stat;

d) supraveghează lichiditățile din Contul General al Trezoreriei pentru a avea o balanță a disponibilităților corespunzătoare;

e) elaborează anual contul general al datoriei publice.

Gestiunea datoriei publice implică, pe de o parte, menținerea îndatorării sectorului public

la un nivel acceptabil, dar și elaborarea unei strategii pentru reducerea datoriei publice, dacă

aceasta tinde să depășească un anumit plafon considerat sustenabil. Obiectivul esențial al

managementului datoriei publice îl reprezintă, pe de o parte, mobilizarea de resurse financiare

necesare statului, precum și satisfacerea obligațiilor sale de plată, pe termen scurt, mediu sau

lung, menținând riscurile la un nivel cât mai scăzut. Atunci când statul decide să recurgă la împrumuturi pentru a finanța diferite obiective, trebuie să evite scadențele prea apropiate, care ar genera o presiune deosebită asupra capacității de rambursare, dar și cele prea îndepărtate, care ar genera dobânzi și comisioane semnificative. Pe de altă parte, recurgerea la împrumuturi de pe piața internă este preferabilă, iar resursele valutare pentru finanțarea deficitului de cont curent ar trebui obținute, într-o proporție cât mai mare, pe seama exporturilor de bunuri și servicii. Astfel dobândite, aceste resurse ar trebui utilizate cu prioritate pentru fiananțarea diferitelor proiecte economice, și mai puțin pentru acoperirea deficitelor bugetare sau de cont curent.

Gestiunea datoriei publice în România vizează atât reducerea costului serviciului datoriei publice, cât și reducerea riscurilor asociate portofoliului datoriei publice guvernamentale.Riscurile avute în vedere se refera la riscul de piață, riscul de

refinanțare, riscul de lichiditate, riscul de credit, riscul de decontare și riscul operațional.

Managementul riscurilor aferente datoriei publice presupune elaborarea unei strategii de arbitraj

între costurile și riscurile inerente portofoliului datoriei publice. Raportul dintre cost și risc

variază, în funcție de situația economică a fiecărei țări în parte. În general, cu cât vulnerabilitatea

la șocurile economice și financiare este mai mare, cu atât riscurile ce urmează a fi evaluate sunt

mai mari și invers, cu cât țara este mai puțin îndatorată și mai puțin vulnerabilă la eventualele crize economice și financiare, cu atât riscurile sunt mai mici, și ca atare, costurile aferente datoriei scad. În situațiile dificile însă, strategia avută în vedere trebuie să minimizeze riscurile aferente datoriei publice, pentru a se evita incapacitatea de onorare a obligațiilor scadente, și implicit pierderea credibilității pe piața capitalurilor de împrumut.

Aspectele importante ale operațiunilor de gestiune a datoriei publice trebuie să fie făcute publice, de aceea este necesară existenta unui cadru legal și administrativ și a unor mecanisme de coordonare și de gestiune a activitățior bugetare și extrabugetare. Cadrul legal trebuie să specifice deținătorii autorității de a împrumuta și de a emite titluri, de a investi și de a întreprinde tranzacții în conturile statului.Cadrul organizațional al gestiunii datoriei publice trebuie să specifice clar care sunt rolurile și responsabilitățile, iar dispozițiile legale “trebuie să corespundă cu delegarea competențelor gestionarilor datoriei publice” deoarece există diverse posibilități instituționale de atribuire a funcțiilor gestiunii datoriei la mai multe organisme, cum sunt : Ministerul Finanțelor Publice, banca centrală, oficiul autonom de gestiune a datoriei și depozitarul central. Gestiunea datoriei publice trebuie să se bazeze pe un sistem informatic de gestiune care să poată oferi informații statistice, să sigure plata serviciului datoriei, să amelioreze calitatea raporturilor de execuție a bugetului și de transparența a conturilor publice.

“Rambursarea datoriei publice guvernamentale reprezintă o obligație a statului necondiționată și irevocabilă de plată a capitalului, dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri aferente finanțărilor rambursabile angajate sau garantate. Cheltuielile privind serviciile prestate de agențiile de rating pentru evaluarea riscului de țară, comisioanele, dobânzile, valoarea discontului și alte cheltuieli legate de angajarea finanțărilor rambursabile în numele și contul statului vor fi plătite din bugetul de stat.” Totalitatea acestor sume plătite într-o perioadă de către stat,de regulă un an,în contul datoriei publice poartă denumirea de serviciul datoriei publice .Acesta este un indicator de cuantificare a datoriei publice care exprimă cu alte cuvinte efortul financiar anual pe care îl implică datoria publică.În vederea efectuării respectivelor plăți, se acordă autorizare bugetară permanentă pentru efectuarea cheltuielilor. Strategia de rambursare a datoriei publice a României trebuie să asigure un echilibru între datoria flotantă și datoria consolidată, în scopul evitării unor scadențe prea apropiate, care ar pune presiune asupra capacității de rambursare a statului, dar și pentru a evita acumularea de dobânzi la datorie, ca efect al contractării unor împrumuturi pe termen mediu și lung. “Sursele de plată pentru serviciul datoriei publice guvernamentale sunt, după caz, următoarele:

a) disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului;

b) finanțările rambursabile angajate în numele statului pentru refinanțarea datoriei publice guvernamentale;

c) cheltuielile prevăzute cu această destinație în bugetul de stat;

d) sumele încasate de Ministerul Finanțelor Publice de la subîmprumutați, în baza acordurilor încheiate cu aceștia, cu respectarea condițiilor acordurilor prin care au fost angajate finanțările rambursabile;

e) sumele prevăzute în bugetele persoanelor juridice care au contractat finanțări rambursabile cu garanția statului;

f) fondul de risc constituit la Ministerul Finanțelor Publice pentru situațiile în care garantații/subîmprumutații nu îsi onorează obligațiile prevăzute în acordurile încheiate;

g) alte surse, în condițiile legii”.

Înregistrarea datoriei publice se face la nivel central prin intermediul Registrului datoriei publice, acesta fiind baza de date organizată pe suport magnetic și/sau pe hârtie, care evidențiază situația datoriei publice în ordine cronologică și oferă informații cu privire la împrumuturile contractate direct și garanțiile acordate,inclusiv valoarea acestora, nivelul ratelor dobânzilor, comisioanelor dar și alte informații.

La nivel local datoria se înregistrează în Registrul de evidență a datoriei publice locale care cuprinde Subregistrul datoriei publice interne și externe locale a autorității publice locale și Registrul garanțiilor locale care cuprinde la randul său Subregistrul garanțiilor locale pentru împrumuturi interne și externe acordate de autoritatea administrației publice locale.Aceste registre includ informații care specifică valoarea totală a datoriilor și garanțiilor emise și alte informații stabilite prin norme metodologice privind registrul de evidență a datoriei publice locale, emise de Ministerul Finanțelor Publice.

Raportarea datoriei publice guvernamentale se face de către Ministerul Finanțelor Publice care “elaborează anual raportul privind datoria publică guvernamentală și îl transmite Guvernului spre aprobare” , după care “forma aprobată este transmisă Parlamentului spre informare nu mai târziu de data de 30 iulie a anului următor celui de raportare”.

CAPITOLUL 2

2.1. Împrumuturile de stat – definiție, caracteristici, obiective

În cazul dezechilibrelor bugetare statul își completează veniturile publice prin intermediul resurselor de împrumut, în baza relațiilor de credit, relații care implică un anumit grad de încredere al creditorului fată de debitor cu privire la achitarea obligațiilor celui din urmă, în condițiile stabilite la momentul inițial.Condițiile fundamentale ar fi acelea cu privire la restituirea sumei împrumutate, la mărimea resurselor atrase, plata unei dobânzi ca preț al folosirii resurselor.Conținutul economic al creditului public constă în relațiile economice de redistribuire a resurselor banești de la persoane fizice sau juridice, în favoarea autorităților publice, pentru satisfacerea unor nevoi ori realizarea unor acțiuni de interes public.Prin conținutul său economic, creditul public se diferențiază de alte categorii financiare, în primul rând de impozite și taxe, prezentând anumite trăsături printre care unele comune cu cele ale altor forme de credit (credit bancar, obligatar).O primă trăsătură constă în faptul că scopul redistribuirii resurselor banești este acela de a satisface nevoi publice care nu suportă amânare până la încasarea altor venituri,o a doua trasatură este aceea că transferul de valoare sub forma sumelor de bani de la creditor la autoritatea publică are doar caracter temporar și nu definitiv ca în cazul impozitului.Transferul temporar de valoare operează numai asupra dreptului de folosință, cu menținerea dreptului de proprietate în favoarea creditorului.Debitorul obține deci dreptul de a cheltui suma de bani în timp ce creditorul rămâne proprietarul valorii cedate temporar,garantându-i-se restitutirea creditului.Spre deosebire de relațiile fiscale, relația de credit public presupune o contraprestație din partea statului constând în plata dobânzilor, care se realizează însă cu ajutorul veniturilor ordinare.

Împrumutul de stat reprezintă operațiunea prin care statul intră în posesie imediată de resurse financiare, în schimbul promisiunii de rambursare viitoare și însoțită de o contraprestație directă sub forma unei dobânzi ce remunerează pe creditor. Calitatea de creditor revine fie persoanelor fizice sau juridice care dispun de mijloace banești temporar libere și urmăresc să-și valorifice capitalurile în plasamente sigure, în condiții de rentabilitate, fie instituțiilor specializate care colectează disponibilitățile banești de pe piață și pe care le încredințează statului pe o perioadă determinată.Mai exact oferta de resurse de împrumut este alcatuită din capitalurile bănești temporar libere ale agenților economici, capitalurile și rezervele libere ale băncilor și altor instituții financiare, economiile bănești ale micilor producători și celorlalte categorii sociale.

Resursele bănești disponibile care alcătuiesc oferta de capital de împrumut sunt puse la dispoziția solicitanților care acceptă condițiile de acordare a creditului: garanția, termenul de rambursare, rata dobanzii,dar și alte avantaje posibile.Ajunse la dispoziția beneficiarilor, respectivele sume împrumutate vor căpăta destinații diferite, mai exact pot servi drept capital productiv, pot fi investite în bunuri de folosință îndelungată, utilizate în scopul consumului, însă indiferent de destinația lor, acestea trebuie să producă un venit împrumutătorului care de fapt constituie rațiunea acordării sale.De exemplu, resursele bănești împrumutate pot fi mobilizate și utilizate de către stat pentru finanțarea cheltuielilor militare, a celor pentru funcționarea serviciilor publice, pentru menținerea ordinei interne, rambursarea datoriei publice ajunse la scadență, plata dobânzilor aferente și altele.Cu toate acestea, există situații când împrumuturile de stat sunt utilizate în mod neproductiv ,dar și acestea sunt purtătoare de dobânzi, caz în care plata dobânzii și rambursarea împrumutului se realizează pe seama veniturilor bugetare constituite pe baza colectării impozitelor și taxelor. Astfel, această dobandă platită de stat, exprimă relații de redistribuire a venitului național.În cazurile în care împrumuturile de stat au o destinație productivă, dobânda aferentă acestora se suportă din valoarea adaugată în urma utilizării productive a sumelor respective, iar termenul de rambursare trebuie să țina seama de momentul punerii în funcțiune a obiectivului respectiv și de valoarea adaugată ce se poate obține, cunoscând durata normală de viață a unui asemenea obiectiv.De aceea în cadrul termenului final se stabilesc trei perioade distincte : perioada de utilizare a creditului, perioada de grație în cursul căreia nu se fac plăți pentru rambursare (nu este acordată întotdeauna) și perioada de rambursare propriu-zisă a creditului.

Termenele creditelor se stabilesc în funcție de destinația acestora, de rentabilitatea obiectivului pentru care se contractează împrumutul, de valoarea utilajelor încorporate în obiectivul creditat, de practica internațională, de legislația existentă în țara creditorului și, în țara beneficiarului, de prevederile unor convenții internaționale în materie etc.

La acordarea unui credit, împrumutătorul poate pretinde anumite garanții (materiale sau morale) ori în lipsa acestora el poate pretinde ca împrumutul ce urmează să fie acordat unui stat, să fie garantat de două sau mai multe state cu reputație neștirbită pe piața capitalului de împrumut.De regulă, în țara debitoare sunt trimiși experti pentru a verifica oportunitatea creditelor solicitate, eficiența scontată de pe urma utilizării acestora, modul de folosire a resurselor acordate etc. În cazul împrumuturilor acordate în baze multilaterale de către țările dezvoltate, aprobarea acestora poate fi însotită de anumite condiții economice , politice sau militare.Uneori sumele acordate pot fi utilizate de către beneficiari numai pentru obiectivele acceptate și chiar impuse de creditori, lucru care nu face decât să mărească dependența țărilor beneficiare fată de cele care le-au creditat.

Există însă și situații când creditorii pretind adesea ca țările beneficiare de împrumuturi externe să utilizeze sumele respective pentru procurarea de echipamente și alte produse industriale din țările lor ori să le transporte cu navele aflate sub pavilionul țării lor. Nu rare sunt cazurile când acordarea de împrumuturi externe este condiționată de obținerea de către marile trusturi din țara creditoare a unor concesii în țara debitoare, de angajamentul beneficiarilor de împrumut de a livra produsele (minereuri, combustibil sau alte materii prime), obținute cu ajutorul creditelor externe, agenților economici în țările creditoare la prețuri avantajoase.

Condițiile de natură politică, impuse la acordarea unor împrumuturi, vizează sprijinirea politicii interne și externe a guvernului țării creditoare, a acțiunilor acestuia pe plan internațional de către guvernul țării beneficiare, respectarea drepturilor omului, instaurarea democrației etc. Alteori, acordarea unor împrumuturi este condiționată de aderarea la anumite blocuri sau alianțe militare, de crearea de baze militare străine pe teritoriul acesteia, de participarea la acțiuni militare, de cumpărarea de armament din țara creditoare etc. Este evident că numai atunci când împrumuturile externe, acordate de țările dezvoltate celor în curs de dezvoltare, sunt lipsite de orice condiții care ar putea afecta independența politică, economică și suveranitatea națională a acestor țări, ele pot contribui la progresul lor economic și social, la înlăturarea decalajelor mari care le separă de țările industrializate.

Împrumutul de stat prezintă urmatoarele caracteristici:

– Are caracter contractual, ceea ce exprimă acordul de buna voie al ambelor părți implicate.Trebuie precizat însă, că se stabilesc condițiile de emisiune și de rambursare a împrumutului, forma și mărimea venitului pe care îl asigură și alte eventuale avantaje acordate celor care pun la dispoziție resursele bănești.Modul de stabilire a condițiilor de emisiune și rambursare a împrumutului de stat diferențiază acest tip de contract de cel în care este vorba de un credit bancar.Astfel, în cazul contractului de credit bancar condițiile sunt negociate de bancă, în cadrul acestora fiind incluse și anumite garanții aduse în favoarea împrumutătorului, fapt care lipsește în cazul împrumuturilor de stat.De regulă, împrumuturile de stat au la bază principiul facultativității. Istoria a cunoscut însă și cazuri de împrumuturi forțate, când subscrierea nu a fost lăsată la latitudinea subscriitorilor, ci a avut un caracter obligatoriu. La împrumuturi forțate un stat recurge în împrejurări excepționale, și anume atunci când independența națională, integritatea teritorială a statului sau cuceririle sociale ale poporului au fost lichidate sau sunt grav amenințate. Sunt cunoscute și cazuri de împrumuturi contractate de stat pentru pregătirea și ducerea de războaie, reconstrucția postbelică a țării, refacerea economiei distruse de calamități naturale, înlăturarea urmărilor unor crize economice de mare amploare etc., când libertatea de acțiune a subscriitorilor este mult îngrădită prin măsurile luate de autoritățile publice. Întrucât condițiile de emisiune și de rambursare a unor asemenea împrumuturi sunt mai puțin atractive decât în împrejurări normale, pentru plasarea acestora se desfășoară o amplă acțiune de popularizare: se evidențiază faptul că obiectivele prevăzute a se finanța pe cale de împrumut sunt de interes național, iar subscrierea la împrumut constituie o datorie patriotică a fiecărui cetățean. Uneori subscriitorii sunt puși în situația de a alege între un impozit forfetar extraordinar, având caracter definitiv și nerambursabil, și un împrumut de stat rambursabil și cu o dobândă sub nivelul pieței.

– Are caracter rambursabil, adică presupune restituirea sumei împrumutate la termenul fixat inițial.Statul stabilește acest termen, care poate fi mai apropiat sau mai îndepartat în funcție de evoluția previzibilă a veniturilor și cheltuielilor publice.Există iînsă și excepție în cazul împrumuturilor perpetue, la emiterea cărora statul se limitează la plata dobânzii pe o perioadă nedeterminată fără stabilirea unui termen propriu-zis de rambursare a sumei împrumutate.

– Are caracter remunerator. Asigură deținătorilor de înscrisuri publice, pe lângă rambursarea sumei împrumutate, și o anumită contraprestatie care îmbracă forma dobânzii, a primei de rambursare și a emiterii sub valoarea nominală. În cazul scăderii ratei dobânzii pe piața capitalului de împrumut, statul poate proceda la conversiunea datoriei preschimbând înscrisurile unui împrumut vechi cu dobândă ridicată, cu înscrisuri ale unui împrumut nou cu o dobândă mai redusă.Alteori, când avantajele materiale oferite de stat se diminuează ca urmare a deprecierii suferită de moneda în care a fost exprimat împrumutul.

Scopurile cu care sunt contractate împrumuturile de stat sau, altfel spus, destinația acordată sumelor mobilizate în urma împrumuturilor, precum și modul de constituire a resurselor financiare care vor sta la baza rambursării datoriei publice, cunoaște anumite particularități de la un stat la altul, în funcție de gradul său de dezvoltare. De cele mai multe ori însă, împrumuturile de stat se contractează în scopul finanțării deficitului bugetar, pentru menținerea unui sold corespunzător în bugetul trezoreriei statului, pentru susținerea balanței de plăți la un moment dat și finanțarea unor proiecte. Sumele necesare rambursării împrumuturilor provin din veniturile curente, viitoare (preponderent din cele de natură fiscală) însă nu este exclus ca în unele țări în curs de dezvoltare, aflate la limita incapacității de plată, să contracteze alte împrumuturi de stat în scopul refinanțării datoriei publice angajate anterior.

Pentru împrumuturile pe termen scurt contractate pe piața internă, inclusiv la banca centrală, se emit bonuri de tezaur, în unele țări emisiunea acestora fiind plafonată prin lege, în timp ce în altele aceasta este nelimitată. În cel de-al doilea caz, emisiunea de bonuri de tezaur din instrument de trezorerie (de acoperire a golurilor temporare de casă) se transformă în mijloc de echilibrare a bugetului de stat (de acoperire a deficitului bugetar).Sumele împrumutate de stat de la banca centrală au, cel puțin teoretic, caracter rambursabil deoarece ele urmează să se restituie fie din excedentul bugetar (atunci când acesta va exista), fie din împrumuturile contractate de catre stat de la diverse persoane fizice sau juridice (altele decât banca centrală). Practic, însă, rambursarea acestor împrumuturi are adesea un caracter formal: statul stinge împrumuturile vechi, primite de la banca de emisiune, pe seama unor împrumuturi noi, contractate la aceeași instituție, ceea ce nu duce la diminuarea masei de bani în circulație.

Împrumuturile de stat contractate pentru acoperirea deficitelor bugetare se încheie, de obicei, pe termene mijlocii și lungi. Rambursarea ratelor scadente și achitarea dobânzilor aferente au drept consecință sporirea cheltuielilor bugetare, ceea ce atrage după sine majorarea impozitelor, iar în caz de insuficiență a acestora, contractarea de noi împrumuturi.

În privinta rolului împrumuturilor de stat, economiștii contemporani au o parere diferită de a celor din perioada capitalismului ascendent. În ce privește dilema „impozite sau împrumuturi" pentru finanțarea cheltuielilor bugetare, economiștii din perioada de ascensiune a capitalismului erau adepții soluției impozitelor și nu a contractarii împrumuturilor publice, asta deoarece:

a) în opinia lor, activitatea economică trebuie să se desfășoare în condiții de liberă concurență, pe baza inițiativei private, fără amestecul statului, cheltuielile publice trebuie reduse la minimum, impozitele să fie moderate pentru a mentine interesul întreprinzătorilor în dezvoltarea activităților economice, iar echilibrarea bugetului de stat să se asigure exclusiv pe seama veniturilor ordinare;

b) împrumuturile atrag dupa sine cheltuieli bugetare suplimentare sub formă de dobânzi, comisioane, prime de rambursare etc., facand necesară, într-un final majorarea impozitelor;

c) împrumuturile împovărează generațiile viitoare cu cheltuielile de rambursare a ratelor și plata a dobânzilor;

În special în perioada de după criza economică mondială din 1929-1933 numeroși economiști au renunțat la concepția neamestecului statului în viața economică a țării, susținând chiar necesitatea influențării acesteia cu ajutorul unor pârghii economico-financiare (printre care impozitele, împrumuturile, cheltuielile publice, moneda, rata scontului, cursul valutar). Ei recunosc faptul că împrumuturile de stat sunt generatoare de cheltuieli bugetare, însa este de precizat că acestea, folosite ca instrumente de intervenție a statului în economie, contribuie la corectarea ciclului economic, la impulsionarea unei economii stagnante, la restabilirea echilibrului economic etc.

Economiștii contemporani consideră nefondată teza potrivit căreia împrumuturile de stat ar constitui un mijloc de transferare a sarcinilor financiare asupra generațiilor viitoare și de fapt fiecare generație suportă consecințele împrumuturilor contractate de stat în epoca sa.

Despre o influență favorabilă a împrumuturilor de stat asupra capitalului, nu se poate vorbi decât în cazul în care acestea sunt utilizate în scopuri productive (pentru dezvoltarea industriei, modernizarea agriculturii, construirea de căi de comunicație, protecția mediului etc), când au rolul de a contribui la sporirea producției materiale, la creșterea produsului intern brut și în final la asigurarea resurselor necesare rambursării împrumuturilor. Experiența a numeroase țări arată că, în cele mai multe cazuri, împrumuturile de stat sunt utilizate pentru acoperirea cheltuielilor neproductive și rareori pentru dezvoltarea economiei naționale, pentru obiective și acțiuni cu caracter productiv.

Asigurarea echilibrului bugetar sau acoperirea unor necesități curente de trezorerie, prin apelarea la împrumuturile publice, generează anumite procese de redistribuire a produsului intern brut, care se manifestă atât în interiorul fiecărei țări, cât și pe plan internațional. Pe plan intern, efectele redistribuirii produsului intern brut încep să apară odata cu subscrierea la împrumuturile lansate de autoritățile publice. În acest moment are loc o redistribuire între partea destinată formării brute de capital (de acumulare) și cea destinată consumului, deoarece o parte din capitalul bănesc disponibil este plasată în înscrisuri ale împrumuturilor de stat și se utilizează și ulterior, prin plata dobânzilor și a eventualelor câștiguri promise de autorități, care se realizează în favoarea subscriitorilor la împrumuturi, din veniturile încasate din impozite. Întrucât țările dezvoltate constituie principalele țări exportatoare de capital, iar țările în curs de dezvoltare – principalele țări importatoare de capital, este lesne de înțeles că, prin intermediul împrumuturilor contractate în străinătate, are loc redistribuirea produsului intern brut pe plan internațional.

2.2. Elemente tehnice ale împrumuturilor de stat

În momentul lansării unui împrumut de stat este necesară stabilirea unor elemente tehnice esențiale care îl definesc din punct de vedere juridic și care sunt analizate de cele două părți implicate (debitorul și creditorul) în vederea stabilirii rentabilitătii plasării disponibilităților bănești.Aceste elemente tehnice sunt urmatoarele:

Denumirea împrumutului – poate fi legată de destinatia împrumutului pentru a atrage atenția opiniei publice asupra obiectivului urmărit prin respectivul împrumut.În această denumire poate fi inclus anul contractării împrumutului, forma contraprestației și altele.(ex: împrumutul pentru reconstrucția zonelor calamitate 2004)

Înscrisurile împrumutului de stat cunoscute sub denumirea de efecte publice – reprezintă un element tehnic complex prezentat sub formă de documente prin care se consemnează suma ca valoare nominală ce se subscrie la un împrumut și dobanda aferentă, acestea reflectând obligația statului fată de creditorii săi.Aceste înscrisuri iau forma obligațiunilor, bonurilor de tezaur, bonurilor de impozite, certificatelor de datorie, titlurilor de rentă.Fiecare dintre aceste tipuri de înscrisuri se diferențiază între ele prin anumite caracteristici în ceea ce privește modul de subscriere, termenele de rambursare, valorificarea drepturilor cuvenite creditorilor etc.

Valoarea nominală, valoarea reală și cursul – pentru fiecare împrumut contractat pe piață statul emite efecte publice,titluri, hârtii de valoare, obligațiuni iar suma înscrisă pe acestea poartă denumirea de valoare nominal, aceasta reprezentând mărimea creanței pe care deținatorul o are de încasat de la stat.În cazul în care împrumutul se rambursează la termenul stabilit în momentul lansării, statul va achita valoarea nominală a înscrisului.Dacă însă posesorul unor asemenea înscrisuri dorește să recupereze banii înainte de termen, el poate să le vândă la bursă dar la valoarea reală a acestora care poate fi mai mică, mai mare sau egală cu valoarea nominală.Nivelul valorii reale depinde de cursul la care sunt cotate înscrisurile la bursă, în ziua tranzacției.Cursul exprimă prețul cu care se cumpară și vând titlurile de împrumut și care la rândul său, depinde de raportul dintre cererea și oferta de capital existentă pe piață, de rata dobânzii oferită de stat și de alte avantaje oferite deținătorilor de înscrisuri.

Termenul de rambursare – în ceea ce privește durata pentru care se contractează împrumuturile se grupează în 3 categorii (pe termen scurt, mediu și lung) în funcție de obiectivele pentru care sunt utilizate resursele atrase.Înscrisurile tipizate emise de către stat poartă denumiri diferite în funcție de termenul pentru care s-a contractat împrumutul (bonuri de tezaur, certificate de trezorerie, titluri de rentă, polițe de tezaur, certificate de impozite etc.) Polițele de tezaur, spre deosebire de bonurile de tezaur și de celelalte înscrisuri pe termen scurt, sunt supuse dreptului cambial, care reglementează condițiile în care pot fi scontate la bănci, executate silit etc. Bonurile de tezaur pot fi lombardate la bănci și vândute la licitație la cursuri variabile. Certificatele (bonurile) de impozite sunt înscrisuri nepurtătoare de dobândă, pe care statul le înmânează creditorilor săi pentru plata unor furnituri sau alte angajamente. Deținătorii acestor înscrisuri le pot folosi pentru achitarea impozitelor datorate statului. Pentru împrumuturile pe termen mijlociu și lung se emit înscrisuri cunoscute sub denumirea de obligațiuni sau titluri de rentă, iar pentru cele fără termen, titluri de rentă perpetuă. Înscrisurile emise de stat se mai deosebesc și prin faptul că unele pot fi negociate (înscrisuri cu circulație liberă), în timp ce altele nu pot fi negociate și nici lombardate.

Dobânda – reprezintă prețul plătit creditorilor de către stat pentru folosirea sumei împumutate, preț care în unele cazuri se gasește fie sub forma unor câștiguri suplimentare fie în forma combinată a dobânzii cu câștigurile.Dobânda este venitul fix de care beneficiază deținătorii de înscrisuri proporțional cu valoarea nominală a sumelor împrumutate. La împrumuturile de stat cu dobândă, fiecare obligațiune are anexat un număr de cupoane, care se detașează periodic (o dată sau de două ori pe an) și se prezintă la ghișeul băncii centrale sau al altei instituții desemnate de stat, de unde se încasează dobânda cuvenită.La împrumuturile de stat cu câștiguri (premii), câștigurile se plătesc numai deținătorilor acelor înscrisuri care au ieșit câștigătoare la tragerile la sorți. Suma totală a câștigurilor se stabilește ținând seama de rata dobânzii. Cu alte cuvinte, suma pe care statul ar fi plătit-o ca dobândă -dacă împrumutul ar fi fost cu dobândă – se repartizează sub formă de câștiguri. Teoretic rata dobânzii la aceste tipuri de împrumut ar trebui să fie cât mai apropiată de rata dobânzii la împrumuturile bancare, însă în realitate există anumite diferențe care atrag potențialii creditori.Astfel că statul poate recurge la stabilirea unei dobânzi mai ridicată decât cea practicată pe piața bancară pentru a face mai atractivă cererea de împrumut.Statul înțelege să protejeze interesele persoanelor care îi împrumută bani pe perioade mai îndelungate, acordându-le o dobândă mai mare care să acopere măcar parțial pierderea suferită de acestea prin diminuarea puterii de cumpărare a banilor, ca urmare a inflației.Trebuie luat în considerare și un aspect important în analiza rentabilității unui împrumut public, acela referitor la rata reală a dobânzii, un indicator ce se stabilește pornind de la rata nominală prin eliminarea influenței fenomenului inflaționist.

Alte avantaje oferite deținătorilor de înscrisuri publice – în afară de dobânzi, castiguri, eventuale prime de rambursare, deținătorilor de efecte publice li se acordă de către stat și alte avantaje potențiale:

a) scutirea de impozite și taxe a veniturilor generate de respectivele titluri de valoare;

b) acceptarea de către stat a respectivelor înscrisuri publice ca instrumente de plată, la

valoare nominală, a obligațiilor fiscale datorate de creditor;

c) scutirea înscrisurilor publice de la eventualelor operațiuni de executarea silită;

d) garantarea împotriva variațiilor monetare.

2.3. Operatiuni privind imprumuturile de stat

Folosirea împrumutului de stat ca resursă financiară publică presupune în mod obișnuit realizarea anumitor operațiuni cu caracter tehnic, iar uneori se apelează și la operațiuni cu caracter special.Așadar, operațiunile caracteristice practicării împrumuturilor de stat pot fi :

Operațiuni obișnuite (obligatorii)

Operațiuni speciale (incidentale)

La rândul lor operațiunile obligatorii constau în contractarea sau plasarea împrumutului și rambursarea sau amortizarea împrumutului.Operațiunile speciale sunt considerate a fi: conversiunea, arozarea și consolidarea împrumutului.

Plasarea împrumutului

Operațiunea de plasare a împrumuturilor de stat reprezintă operațiunea de vânzare a titlurilor de stat, acțiune în urma căreia statul intră în posesia sumelor împrumutate.Tehnicile de plasare se referă practic la modalitățile efective de vânzare a titlurilor care pot fi următoarele:

Subscripție publică sau plasare directă de către emitent – procedeu care se realizează de către Ministerul Finanțelor Publice sau de către altă instituție specializată și împuternicită în acest sens.În vederea realizării acestei modalități de plasare se organizează o publicitate amplă pentru a face cunoscute condițiile, scopul lansării, informații despre rambursarea împrumutului și alte detalii.Emitentul gestionează întreaga operațiune de plasare și rambursare a titlurilor, ceea ce generează un cost de plasare care influențează randamentul emisiunii.Cu cât prețul de emisiune este mai mare și costul plasării este mai scăzut, cu atât randamentul operațiunii de plasare este mai ridicat.Suma încasată de stat este egală cu diferența dintre valoarea împrumutului și costul de plasare, iar valoarea împrumutului se determină ca produs între numărul titlurilor vândute și prețul de emisiune. În cazul subscripției publice se pot întalni două situații distincte: când cuantumul împrumutului este limitat, guvernul fixând un plafon global și când creditorii pot cumpăra câte titluri doresc,deci cuantumul împrumutului este nelimitat. Plasarea propriu-zisă a titlurilor de stat se realizează la ghișeele special deschise la structurile componente ale aparatului fiscal.

Plasarea prin intermediul consorțiilor sau sindicatelor bancare – se realizează printr-un grup de bănci care își iau angajamentul efectuării operațiunii la cererea organelor competente.Consorțiul bancar poate prelua în comision efectele publice când statul intră în posesia sumelor împrumutate pe masura plasării înscrisurilor de către consorțiu căruia îi plătește un comision, sau poate cumpăra efectiv înscrisurile și urmează a le plasa pe piață.În acest caz consorțiul încasează diferența dintre cursul la care vinde și cursul la care le-a cumpărat de la stat.Această modalitate de plasare a împrumuturilor este mai costisitoare pentru stat decât cea prin subscripție publică deoarece generează cheltuieli însemnate sub forma comisioanelor sau a diferenței de curs în favoarea băncilor.Sub aspect tehnic, pe de altă parte este o modalitate mai comodă pentru stat datorită instituțiilor specializate care se ocupă de acest proces într-un timp cât mai scurt.

Vânzarea la bursă – este un procedeu discret, comod și puțin costisitor care se realizează cu ajutorul unui agent.Sunt plasate înscrisurile unui împrumut de stat emise la purtător în general, însă când sunt puțini creditori statul poate emite și înscrisuri nominative.Vânzarea la bursă a acestor înscrisuri nu se poate utiliza pe scară largă pentru că o ofertă mare ar duce la scăderea cursului acestora și s-ar diminua randamentul financiar al împrumutului.

Modificarea nivelului dobânzii

Datorită faptului că nivelul dobânzii pe piață suferă modificari în funcție de raportul dintre cererea și oferta de capital împrumutat, statul urmărește să profite de situațiile favorabile.Astfel, când se înregistrează o scădere a ratei dobânzii, pentru ușurarea efortului financiar, statul procedează la preschimbarea înscrisurilor unui împrumut vechi având o dobândă mai mare cu înscrisurile unui împrumut nou,emis cu o dobândă mai mică.Operațiunea utilizată poartă denumirea de conversiune și în practică se manifestă sub 3 forme:

Conversiune forțată – statul oferă o singură alternativă deținătorului de înscrisuri și anume preschimbarea titlurilor vechi cu alte titluri noi, dar asta într-un anumit interval de timp.Când acel termen expiră, titlurile își pierd valabilitatea.

Conversiune facultativă – în acest caz există posibilitatea alegerii între preschimbarea înscrisurilor sau păstrarea lor.

Conversiune anticipată – este forma de conversiune cea mai utilizată în care creditorii nu sunt obligați să accepte condițiile statului de a preschimba titlurile, aceștia putând să solicite rambursarea anticipată a împrumutului.

Prin utilizarea conversiunii statul beneficiază de un avantaj material prin reducerea cheltuielilor cu plata dobânzii, însă suferă un prejudiciu moral deoarece își pierde credibilitatea.Pe de altă parte, pe piața capitalului de împrumut există situații în care rata dobânzii crește semnificativ iar statul pentru a contracara scăderea interesului față de aceste efecte publice și a cursului implicit, preschimbă înscrisurile unui împrumut vechi cu altele emise la o rata a dobânzii mai mare – operațiune opusă conversiunii, poartă denumirea de arozare.

Modificarea termenului de rambursare

Modificarea termenului de rambursare este o operațiune utilizată în mod special de către statele care au apelat frecvent la împrumuturi pe termen scurt, în scopul acoperirii deficitelor temporare.Statele respective ajung să acumuleze astfel datorii semnificative pe care trebuie să le ramburseze la intervale scurte de timp.Pentru a diminua efortul depus de stat, în aceste cazuri este de preferat și se procedează la consolidarea datoriei ajunse la scadență, adică la preschimbarea înscrisurilor împrumuturilor pe termen scurt cu înscrisuri ale unor împrumuturi pe termen mai îndepartat (mediu, lung, sau chiar fără termen).Pe de altă parte însă, pentru creditori această modificare a termenului de rambursare înseamnă creșterea riscului de depreciere a banilor împrumutați și putem spune că atrage dupa sine creșterea ratei dobânzii.În aceste condiții, operațiunea oferă un avantaj imediat statului, respectiv diminuarea cheltuielilor cu rambursarea împrumutului ajuns la scadență, însă mărește volumul financiar total al cheltuielilor cu plata dobânzilor până la scadență.Consolidarea se practică pe scară largă și mai cu seamă în țările în curs de dezvoltare ce au contractat datorii externe pe care nu le mai pot onora.Procedeul de consolidare a datoriei externe se realizează numai cu acordul expres al creditorilor și în condițiile impuse de aceștia.

Rambursarea împrumuturilor de stat

Această operațiune presupune răscumpărarea titlurilor de credit de la deținători sau, altfel spus, restituirea sumelor împrumutate de stat.Rambursarea poate avea caracter obligatoriu sau facultativ și putem distinge din punctul de vedere al momentului rambursării între:

Împrumuturi care se restituie integral la o scadență unică – obligă statul să efectueze plăți masive la momentul stabilit ceea ce implică dificultăți de natură financiară (efectuarea de plăți, asigurarea resurselor fiananciare necesare)

Împrumuturi cu rambursare eșalonată pe o perioadă mai îndelungată

În practica financiară internațională sunt utilizate următoarele modalități de rambursare:

Pe calea anuităților – modalitate utilizată în cazul unui numar mic de creditori și presupune pe lângă achitarea dobânzilor și a unei părți din suma împrumutată, începând cu al doilea sau al treilea an.Anuitățile pot fi egale sau inegale (progresive ori regresive)

Prin tragere la sorț – modalitate utilizată în cazul în care împrumutul de stat a fost contractat de la un numar mare de creditori, iar statul folosește pentru rambursarea acestuia varianta tragerilor la sorți

Răscumpărare la bursă – se utilizează în cazul împrumuturilor pe termen lung sau perpetue ele fiind rambursate de stat prin răscumpărarea titlurilor la bursă, astfel ele pot fi restituite atât la scadență cât și cu anticipație (când statul dispune de resurse financiare iar evoluția cursului este în favoarea sa).

Resursele financiare folosite pentru rambursarea împrumuturilor publice provin fie din fondul special de rambursare, fie din veniturile curente ale exercițiului bugetar, ori din excedentele bugetare.

CAPITOLUL 3

ANALIZA DATORIEI PUBLICE ÎN PERIOADA 2010-2013

Datorită faptului că datoria publică este strâns legată de evoluția deficitelor bugetare, analiza acesteia abordează problemele economice generate de măsurile politicii monetare și bugetare, care într-o anumită masură au dus la apariția fenomenului de datorie publică.

La nivel macroeconomic în perioada 2010-2013 a avut loc o evoluție pozitivă, favorabilă, de creștere moderată a PIB-ului real,în special la nivelul Uniunii Europene ,de reducere a dezechilibrelor economice, îmbunatățirea mediului de afaceri, stabilizarea sectorului financiar- bancar.Luând în considerare faptul că recesiunea s-a diminuat, spre finalul perioadei analizate s-a observat o accelerare a creșterii economice, cu majorări ale PIB-ului de până la 4.5%, valabil și în cazul țării noastre.

Situația cu privire la structura protofoliului de datorie publică și la indicatorii de risc se îmbunătățește treptat, în măsura în care finanțarea deficitului bugetar în România a ajuns să se realizeze într-o proporție mai mare din surse externe.Mai exact, în anul 2012 finanțarea deficitului bugetar, s-a realizat conform Ministerului Finanțelor Publice, în proporție de 34,3% din surse interne și 65,7% din surse externe, iar în anul 2013 sursele interne au reprezentat 49,3% iar cele externe 50,3%. De regulă, este de preferat ca finanțarea deficitului și refinanțarea datoriei publice să se realizeze în proporție echilibrată, din surse interne și externe, așa cum s-a observat în anul 2013.

În cazul țării noastre, necesitățile de finanțare a deficitului, de refinanțare a datoriei publice guvernamentale și implicit datoria angajată pentru acoperirea acestora, s-au redus semnificativ în cadrul perioadei analizate.Acest lucru a avut loc în contextul unei creșteri economice medii de 3,3% , implementării masurilor de consolidare fiscală și reducerii deficitului sub 3% din PIB în anul 2012.

În perioada 2010 – 2013, costul datoriei publice guvernamentale a crescut atât ca

valoare absolută, cât și ca pondere în PIB, din cauza datoriei contractate sau care

urmează a fi contractată pentru finanțarea deficitelor bugetare. În cadrul acestei perioade limitarea riscului de refinanțare a jucat un rol important, având în vedere valoarea mare a certificatelor de trezorerie emise în anul 2009 și 2010 dar și a valorii însemnate a împrumuturilor contractate din disponibilitățile contului curent general al trezoreriei statului.

Ministerul Finanțelor Publice a procedat la extinderea scadențelor titlurilor de stat, astfel încât dupa anul 2010 s-a constatat o îmbunatățire a condițiilor de emisiune pentru titlurile de stat pe termen mediu și lung, urmărindu-se echilibrarea maturității titlurilor emise.De asemenea, după succesul înregistrat în martie 2010, când MFP a lansat emisiunea de euroobligațiuni de 1 mld. Euro cu scadență de 5 ani, s-a urmărit extinderea acestor tipuri de emisiuni pe piețele externe de capital.

În perioada 2010-2013, datoria publică guvernamentală și datoria publică locală au cunoscut următoarea evoluție:

Tabelul 1: Evoluția datoriei publice guvernamentale și locale în perioada 2010-2013

UM : mil.ron

Sursa: Prelucrare proprie după http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buletin/executii/Structuradatpub2000-2014FebruaryRo.pdf accesat la data de 23.03.2014.

Datoria publică guvernamentală a avut o tendință constantă de creștere de la 182.510,3 mil lei în anul 2010, la 252.147,5 mil lei în 2013, deci o creștere absolută de 69637,2 mil lei.

Aceeași tendință se constată și în cazul datoriei publice locale care în perioada analizată a avut o creștere procentuală de 23,9%, lucru pe care l-am evidențiat în graficul următor prezentând evoluția celor două tipuri de datorii.

GRAFICUL 1 : Evoluția datoriei publice guvernamentale și locale în perioada 2010-2013

Se remarcă faptul că ponderea datoriei publice guvernamentale în PIB cunoaște un trend ascendent, de la 35,5% în 2010 la 40,3% în 2013, iar dacă analizăm ponderea datoriei publice locale în PIB observăm că aceasta este relativ constantă, modificându-se cu doar 0,1% în perioada analizată.

De asemenea am constatat faptul că ponderea datoriei publice guvernamentale în PIB este net superioară ponderii datoriei publice locale în PIB ( 40,3% față de 2,4%).

Pentru o analiză mai detaliată am luat în considerare defalcarea datoriei publice guvernamentale și a datoriei publice locale în datorie directă și garantată, conform următorului tabel:

Tabelul 2: Datoria publică guvernamentală și datoria publică locală după tip în perioada 2010-2013

UM : mil. ron

Sursa: Prelucrare proprie după http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buletin/executii/Structuradatpub2000-2014FebruaryRo.pdf, accesat la data de 23.03.2014.

Datoria publică guvernamentală directă s-a majorat în anul 2011 față de 2010 cu 31.652,1 mil ron, mai exact cu 2,9% în totalul datoriei publice guvernamentale, ceea ce înseamnă că în anul 2011 au fost contractate de către stat mai multe împrumuturi directe comparativ cu anul 2010. Până în anul 2013 se ajunge la o valoare a datoriei publice guvernamentale directe de 237.943,9 mil ron ,iar dacă urmărim evoluția ponderii acesteia în totalul datoriei publice guvernamentale observăm o usoară creștere de la 91,8% în 2010 la 94,4% în 2013.

GRAFICUL 2 : Ponderea datoriei publice guvernamentale directe și garantate și ponderea datoriei locale directe și garantate în totalul datoriei guvernamentale/locale

Datoria publică guvernamentală garantată scade în 2011 cu 3773,8 mil ron față de 2010 ca apoi, în 2012 și 2013 să înregistreze o evoluție ușor crescătoare, respectiv de la 13.110,9 la 14.203,6 mil. ron. Comparând ponderile datoriei guvernamentale directe și garantate în totalul datoriei guvernamentale remarcăm o diferență substanțială pe întreaga perioadă analizată, de la 91,8% la 8,2% în anul 2010, iar în anul 2011 înregistrându-se cea mai mare diferență de 89,4%. Această diferență scoate în evidență faptul că statul român și-a asumat în mod direct obligații de natura împrumuturilor de stat la un nivel mult mai ridicat față de obligațiile asumate de acesta în calitate de garant.In ceea ce priveste garantiile guvernamentale, plafonul propus pentru anul 2013 a fost in valoare de 6.000 mil lei, acesta incluzand garantiile emise de Guvern prin Ministerul Finantelor Publice si garantiile emise de catre unitatile administrativ-teritoriale.In cadrul acestui plafon garantiile de stat emise vor fi pentru companiile din sectorul energetic sau pentru programele guvernamentale cum sunt: programul „Prima Casa” (plafon de 350 mil. Euro), programul Mihail Kogalniceanu destinat sustinerii IMM-urilor, programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor in domenii prioritare pentru economia romaneasca finantate din instrumente structurale ale UE si programul pentru reabilitare termica.

Datoria publică locală directă a înregistrat în perioada analizată o creștere constantă, mai exact ca pondere în totalul datoriei publice locale s-a modificat de la 92,6% în 2010 la 94,7% în 2011, 95% și respectiv 96,4% pentru urmatorii doi ani.Pe de altă parte datoria publică locală garantată a scăzut ca valoare în totalul datoriei publice locale (cu 353 mil. ron) ajungând în 2013 la 530,1 mil. lei. În ceea ce privește ponderea acesteia în totalul datoriei publice locale se înregistrează 3,6% în anul 2013,în scădere față de anul 2010 când s-a înregistrat cea mai mare pondere, de 7,4%.

Scadență împrumuturilor contractate de către stat prezintă importanță semnificativă în analiza și calculul datoriei publice acumulate și de aceea am făcut referire la datoria publică guvernamentală pe termen scurt, mediu și lung și la datoria publică locală cu scadențe între 1 și 5 ani dar și cu scadențe de peste 5 ani.Datele cu privire la perioada analizată sunt prezentate în următorul tabel:

Tabelul 3: Datoria publică guvernamentală și locală structurată dupa scadențe

UM: mil. ron

Sursa: Prelucrare proprie după http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buletin/executii/Structuradatpub2000-2014FebruaryRo.pdf accesat la data de 23.03.2014.

În perioada analizată, datoria publică guvernamentală pe termen scurt prezintă o evoluție descrescătoare, și anume de la 64.095,9 mil. lei în anul 2010 la 29.453,9 mil lei în 2013, lucru care a avut efecte benefice pentru țara noastră prin reducerea efortului financiar realizat în vederea achitării ratelor și dobânzilor aferente creditelor pe termen scurt.Implicit nevoia de resurse financiare pentru a acoperi serviciul datoriei publice guvernamentale este în scădere în aceasta perioadă.

Ponderea datoriei guvernamentale pe termen scurt în PIB în anul 2010 (12,5%) se diminuează în anul 2013 la 4,7%, iar în ceea ce privește datoria publică guvernamentală pe termen mediu și lung se observă o creștere accelerată care face ca în anul 2013 să înregistrăm o datorie de până la 94.762,5 respectiv 127.931,1 mil.lei.Trebuie acordată o mare atenție asigurării echilibrului între datoria flotantă și cea consolidată a statului prin evitarea scadențelor prea apropiate care exercită o presiune destul de mare asupra capacitații de rambursare,însă în cazul de față, perioada 2010-2013 prezintă o situație favorabilă din acest punct de vedere.

Ponderea datoriei pe termen lung în totalul datoriei publice guvernamentale ajunge până la 50,7% în 2013 iar ponderea în PIB la 20,4% .Se observă faptul că în cadrul datoriei publice guvernamentale, datoria pe termen lung prezintă ponderea cea mai mare, aspect care este valabil și pentru datoria publică locală cu scadența de peste 5 ani,care înregistrează o pondere în totalul datoriei publice locale de 95,4%.

Datoria publică locală cu scadența între 1 și 5 ani înregistrează o diminuare a valorii sale de la 2.350,7 mil. lei în 2010 pana la 676,8 în ultimul an al perioadei analizate,cea mai mică valoare a acesteia înregistrându-se în 2011 (550,1 mil. ron).Datoria publică locală cu scadența de peste 5 ani are o tendință crescătoare, modificându-se din anul 2010 până în 2013 cu o valoare de 4.530,3 mil.Ponderea datoriei publice locale cu scadența de peste 5 ani în produsul intern brut este în anul 2013 de 2,3% , în comparație cu ponderea datoriei publice locale pe termen scurt în PIB care este de 0,11% .

Datoria publică guvernamentală și locală a României structurată după valută este prezentată în Tabelul 4 dupa cum urmează :

Tabelul 4: Datoria publică guvernamentală și locală structurată după valută în perioada 2010-2013

UM: mil. lei

Sursa: Prelucrare proprie după http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buletin/executii/Structuradatpub2000-2014FebruaryRo.pdf accesat la data de 23.03.2014.

Datoria publică guvernamentală în lei prezintă o oscilație în cursul perioadei analizate , în anii 2011 și 2013 având tendințe de creștere, care putem spune că sunt benefice datorită limitării riscului valutar, iar în 2012 se înregistrează o scădere cu 1.802,1 mil. ron față de anul anterior.Contractarea datoriei guvernamentale în moneda natională poate conduce la dezvoltarea pieței interne a titlurilor de stat și de aceea se urmărește atingerea unui anumit procent pentru finanțarea deficitului din surse interne prin intermediul emisiunilor de stat.

Ținând cont de obiectivul propus de Ministerul Finanțelor Publice care țintea o pondere a datoriei guvernamentale în lei de cel putin 45% în totalul datoriei publice guvernamentale, aceasta a ajuns să fie în anul 2013 de 44,4% , rezultat mulțumitor având în vedere și estimările viitoare.

În ceea ce privește datoria guvernamentală în valută se remarcă evoluții crescătoare semnificative, în special în cazul EURO și USD ajungându-se pana la 116.417,7 mil. ron în cazul monedei euro în anul 2013. În acest caz, trebuie avut în vedere rolul important al împrumuturilor în valută în reducerea riscului de refinanțare și de minimizare a costurilor pentru împrumuturile pe termen lung și foarte lung.Datoria publică guvernamentală contractată în USD înregistrează o evoluție crescătoare, de 7.786,9 mil. Lei în cadrul perioadei analizate, în timp ce datoria angajată în alte valute prezintă un trend descendent atingând în anul 2013 valoarea de 7.668,3 mil ron.

Comparând datoria publică guvernamentală în lei cu cea în valută în anul 2010 observăm că s-a înregistrat o diferență de 17.253 mil lei, în 2011 s-a inregistrat 7.906,2 mil lei, în 2012 remarcăm o diferență mai mare, de 27.963,7 mil lei, iar în ultimul an 28.514,7.De aici reiese faptul că statul român s-a axat pe contractarea împrumuturilor în valută, mai ales în ultimii doi ani ai perioadei analizate.

GRAFICUL 3 : Evoluția datoriei publice guvernamentale structurată în lei și valută, în perioada 2010-2013

În decembrie 2012 s-a înregistrat o creștere a datoriei publice guvernamentale contractate de pe piețele externe la 19,2% în PIB de la 17,1% în PIB la sfârșitul anului 2011, ca urmare a emisiunilor de euroobligațiuni denominate în EURO si USD lansate în anul 2012, în valoare cumulată de 4,0 mld. Euro.

Datoria publică locală în lei prezintă în perioada analizată o ușoară creștere de 1.620,2 mil lei, la fel putem spune și în cazul datoriei contractate în euro, care are o evoluție de la 4.726,8 mil lei în 2010 la 5.973,8 mil în ultimul an de referință. Datoria publică locală contractată de către stat în USD înregistrează valori foarte mici în comparație cu celelalte tipuri de datorii, observându-se chiar o scădere drastică, astfel încât în anul 2013 se ajunge la valoarea de 0,4 mil lei. Evoluția datoriei publice locale contractată în lei și în valută este evidentiață în graficul urmator:

GRAFICUL 4 : Evoluția datoriei publice locale în lei și în valută în perioada 2010-2013

În perioada supusă analizei se observă faptul că autoritățile locale au contractat mai multe împrumuturi în moneda națională față de cele în valută, în anul 2013 existând o diferență de 2.856,9 mil lei între cele doua tipuri de datorie locală.

CONCLUZII SI PROPUNERI

Datoria publica insumeaza totalitatea obligatiilor de natura imprumuturilor de stat angajate la un moment dat si care urmeaza sa fie rambursate intr-un anumit interval de timp.Datoria publica necesita o atenta administrare care implica mentinerea indatorarii sectorului public la un nivel acceptabil,reducerea costurilor cu serviciul datoriei publice,reducerea riscurilor, dezvoltarea pietei interne a titlurilor de stat.

Administrarea cât mai eficientă a datoriei publice prezintă o importanță deosebită, Ministerul Finantelor Publice trebuind sa asigure necesarul de finantare al Guvernului si a obligatiilor de plata pe fondul minimizarii costurilor pe termen mediu si lung .

Este de preferat ca statul sa recurga la contractarea imprumuturilor de pe piata interna iar resursele valutare ar trebui procurate de pe urma exporturilor si utilizate cu prioritate in finantarea proiectelor economice, mai putin pentru acoperirea deficitului bugetar.

In ceea ce priveste administrarea riscului de refinantare, este necesara o distributie uniforma a rascumparari titlurilor de stat sau ramburasarilor de rate ale imprumuturilor ce formeaza datoria publica guvernamentala si trebuie evitata concentrarea rambursarilor sau refinantarilor pe termen scurt.În ceea ce priveste riscul valutar, Guvernul are obiectivul de a realiza o finantare neta echilibrata,atat in lei cat si in valuta, cea din urma fiind preponderent in EUR, mai exact ponderea acesteia in totalul datoriei in valuta trebuie sa se incadreze in limita minima stabilita, de 70%.

Cresterea datoriei publice poate avea ca efecte cresterea deficitului bugetar, cresterea impozitelor, a serviciului datoriei publice conducand astfel la afectarea echilibrului economic al statului.De aceea este important ca o tara sa-si stabileasca un nivel optim de indatorare, un nivel pe care economia tarii respective sa il poata suporta.Este necesar ca datoria externa sa fie contractata in concordanta cu necesitatile existente si cu capacitatea de rambursare a imprumuturilor atrase pentru a evita o criza de lichiditate sau solvabilitate si pentru mentinerea credibilitatii statului respectiv pe piata externa.

Dupa analiza efectuata in cadrul capitolului 3 putem spune ca datoria publica a Romaniei a inregistrat o evolutie crescatoare in cadrul perioadei analizate si avand in vedere necesitatile de finantare ale perioadei imediat urmatoare putem spune ca aceasta tendinta de crestere se va prelungi.Cu toate acestea, este vorba despre un nivel sustenabil al datoriei publice care trebuie mentinut.Deficitul contului curent se mentine de asemenea in limite sustenabile, ponderea acestuia urmand a se diminua dupa anul 2014 pana la 4,1% in 2016.Cresterea economica manifestata pana in 2013 se estimeaza a se accelera in perioada 2014-2016 datorita cresterii cererii interne, exporturile si importurile amplificandu-se si ele o data cu majorarea cererii externe.

BIBLIOGRAFIE

Cornel Lazar, Mirela Matei, Jean Andrei, Finante, Editura Universitatii Petrol- Gaze din Ploiesti, 2007

Narcisa Roxana Mosteanu, Finante Publice, Editura Universitara, Bucuresti, 2011

Vacarel I. (coord.), Finante Publice, Editia a VI-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2007

www.mfinante.ro

OUG nr. 64/2007, Ordonanta de urgenta privind datoria publica, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 439 din 29/06.2007, http://www.mfinante.ro/cadrulegtrez.html

Tatiana Mosteanu, Gestiunea datoriei publice, suport de curs accesat pe site-ul www.gpe.ase.ro, bazat pe manualul Mosteanu T., Catarama D., Campeanu., Gestiunea datoriei publice , Editura Universitara, 2005

BIBLIOGRAFIE

Cornel Lazar, Mirela Matei, Jean Andrei, Finante, Editura Universitatii Petrol- Gaze din Ploiesti, 2007

Narcisa Roxana Mosteanu, Finante Publice, Editura Universitara, Bucuresti, 2011

Vacarel I. (coord.), Finante Publice, Editia a VI-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2007

www.mfinante.ro

OUG nr. 64/2007, Ordonanta de urgenta privind datoria publica, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 439 din 29/06.2007, http://www.mfinante.ro/cadrulegtrez.html

Tatiana Mosteanu, Gestiunea datoriei publice, suport de curs accesat pe site-ul www.gpe.ase.ro, bazat pe manualul Mosteanu T., Catarama D., Campeanu., Gestiunea datoriei publice , Editura Universitara, 2005

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Analiza Datoriei Publice In Perioada 2010 2013 (ID: 135484)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Analiza Datoriei Publice In Perioada 2010 2013

Copyright Notice

. Bugetul Si Activitatea Bugetara a Statului Roman

Riscurile In Procesul Creditarii Si Gestionarea Lor

Investitii Straine Directe – Fаctor DE Dezvoltаre Regionаla

Campania de Promovare a Smarphonului Samsung Galaxy S Iii

Dіѕpаrіtatі Rеɡіοnаlе In Rοmanіа

. Piete Bursiere. Organizarea Pietei de Capital

Copyright Notice

Similar Posts