Analiza Corelatiei Dintre Alimentatie Si Comportamentul Alimentar In Obezitate

ANALIZA CORELAȚIEI DINTRE ALIMENTAȚIE ȘI COMPORTAMENTUL ALIMENTAR ÎN OBEZITATE

CUPRINS

INTRODUCERE

Obezitatea este o afecțiune nutrițională cu largă raspândire în epoca actuală, caracterizată printr-un exces ponderal ce depășește cu peste 20% greutatea ideală, produsă printr-un aport alimentar crescut la subiecții cu o anumită predispoziție genetică și generează numeroase complicații cardiovasculare, metabolice, locomotorii și de alta natură iar tratamentul ei de bază este dietetic.

Consumul alimentar și comportamentul alimentar din zilele noastre a devenit o problemă destul de serioasă corelat cu indicațiile nutriționale în vigoare, deoarece piața alimentară ne oferă o gamă forte variată de produse alimentare, obținute prin procese tehnologice care au o influență destul de mare asupra valorii nutriționale a produselor de consum, în special a produselor de origine vegetală care suferă pierderi de vitamine și săruri minerale semnificative, ca de exemplu vitamina C care în urma prelucrării termice se poate pierde în proporție de 100 %.

Obezitatea a devenit o problemă serioasă de sănătate publică în majoritatea țărilor puternic industrializate, ea afectând un segment de populație în continuă creștere. Înainte de orice, obezitatea trebuie considerată mai puțin o problemă de estetică și mai mult o problemă de sănătate care atrage după sine complicații medicale, dizabilități temporare sau permanente, scăderea duratei de viață și, nu în ultimul rând, un cost mare pentru întreaga societate.

Conform studiilor recente, în Romania rata obezității este de 25%, iar 50% dintre români sunt supraponderali.

Așadar, o persoana obeză este predispusă la o serie întreagă de complicații medicale: printre care prezintă importanță afecțiunile cardio-vasculare, pulmonare, endocrino-metabolice, osteo-articulare, etc.

Obezitatea este o boală nutrițional – metabolică, caracterizată printr-un exces ponderal, ce depașește cu peste 20% greutatea ideală și care este produsă printr-un aport alimentar crescut, la indivizii cu o anumită predispozție constituțională, genererând numeroase complicații cardiovasculare, metabolice, locomotorii, respiratorii.

Această boală se poate trata nutrițional prin adoptarea unor diete corespunzătoare, prin corectarea greșelilor alimentare și reducerea calorică dar echilibrată a principalelor trofine calorigene și necalorigene.

Alimentația reprezintă unul dintre principalii factori de sanogeneză, deoarece modificările în alimentație pot determina modificări în schimburile metabolice care concură la menținerea echilibrului nutrițional, iar măsurile dietetice reprezintă mijlocul prin care pot fi contracarate unele tulburari printre care și obezitatea.

Alimentatia trebuie să asigure:

menținerea stării de sănătate printr-o rație alimentară echilibrată ca număr de calorii pe 24 de ore, acoperind necesitățile energetice și plastice ale organismului;

creșterea, dezvoltarea fizică și intelectuală corespunzătoare;

activitatea fizică și intelectuală normală.

Alcătuirea unei rații alimentare echilibrate implică stabilirea nevoilor nutritive ale organismului și stabilirea modalităților în care se poate realiza acoperirea acestor nevoi.

Energia necesară proceselor vitale este furnizată de principiile nutritive calorigene: proteine, lipide, și glucide. Din punct de vedere energetic, valoarea rației alimentare însumează următorii factori de consum energetic:

metabolismul bazal care reprezintă energia necesară unui individ aflat în stare de veghe, repaus fizic și psihic de cel puțin o ora, la cel puțin 12 ore de la ultima masă și la cel putin 24 de ore dupa ultima ingestie de proteine, în condiții normale de temperatură.

acțiunea dinamică specifică a alimentelor, adică cheltuiala de energie necesară ingerării, digestiei și asimilării alimentelor);

termoreglarea, menținerea unei temperaturi corporale la o valoare constantă în jur de 36,4ºC;

activitatea musculara).

Un rol important în alimentația omului sănătos îl ocupă alimentele de protecție, datorită rolului profilactic pe care îl joacă. În această grupă sunt incluse: carnea de pește, anumite produse de cereale germinate, produse din lapte fermentat și fibrele alimentare care dacă au un aport scăzut sub 20g/zi, pot fi puse în legătură cu proliferarea unor afecțiuni printre care și obezitatea.

CAPITOLUL 1

ANALIZA BILANȚULUI ENERGETIC ÎN CONDIȚII NORMALE DE ALIMENTAȚIE

Alimentația reprezintă unul dintre factorii fiziologici absolut indispensabili sănătății oamenilor. Alimentele contribuie la creșterea și dezvoltarea organismului, determină capacitatea de muncă, starea neuropsihică, morbiditatea și longevitatea populației.

Alimentația rațională asigură sănătatea populației, sporește rezistența organismului la factorii nocivi. Toate funcțiile vitale ale organismului depind, în mare măsură, de alimentație, prin care se asigură reînnoirea celulelor, energia necesară pentru metabolismul bazal și pentru eforturile fizice. Activitatea musculară în cadrul muncii, practicării sporturilor și a altor activități are un consum de energie dirijat. Cheltuielile de energie depind de intensitatea și specificul activității fizice. Cu cât e mai mare ponderea lucrului fizic nemecanizat, cu atât sunt mai mari cheltuielile de energie.

Metabolismul bazal depinde, în mare parte, de alimentație, de vârstă și sex. Odată cu vârsta, intensitatea metabolismului bazal scade. La femei, el este cu 8–10% mai redus decât la bărbați. Metabolismul bazal este influențat, în mare măsură, și de starea sistemului nervos central, a sistemului endocrin, de factorii mediului ambiant, și stările de stres.

Nutrienții (substanțele nutritive) sunt compuși chimici ce intră în compoziția alimentelor, și sunt absorbiți și folosiți în scop sanogen. Unele substanțe nutritive sunt esențiale pentru că nu pot fi sintetizate în organism și deci trebuie să fie furnizate de dietă. Grupa nutrienților esențiale include vitamine, minerale, aminoacizi, acizi grași și unii carbohidrați ca sursă de energie. Nutrienții neesențiali sunt acele substanțe pe care organismul nu le poate sintetiza din alți compuși, deși pot avea originea și în dietă. Nutrienții se împart în general în macronutriți și micronutrienți.

Macronutrieții reprezintă principalul constituent al alimentației și furnizează atât energia, cât și elementele necesare pentru creștere, întreținere și activitate. Macronutrieții sunt reprezentați de carbohidrați, lipide (inclusiv acizi grași esențiali), proteine, macrominerale și apă.

Carbohidrații sunt transformați în glucoza sau alte monozaharide;

Lipidele sunt transformate în acizi grași și glicerol, iar proteinele în peptine și aminoacizi. Acești macronutrieți sunt surse de energie interschimbabile; lipidele furnizează 9 kcal/gr; proteinele și glucidele furnizează 4 kcal/gr. Etanolul, deși nu este considerat în mod obișnuit un nutrient care furnizează 7 kcal/gr.

Rația alimentară zilnică recomandată (RAZ) de proteine în alimentație scade de la 2,2 g/kg corp la copiii de 3 luni, la 1,2 g/kg corp la copiii de 5 ani și 0,8 /kg corp la adulți. Necesarul de proteine se corelează cu rata de creștere care variază în diferite momente ale vieții.

Acizii grași esențiali (AGE) sunt necesari în proporție de 6-10% din aportul total de lipide (ceea ce echivalează cu 6-10 g/zi). AGE trebuie să fie furnizați prin alimentație. Uleiurile vegetale sunt sursele de acid linoleic, linolenic și acid alfa-linolenic (ALA), iar uleiurile de pește oceanic sunt sursa de acid eicosapentaenoic și acid decosahexaenoic. Pentru a înțelege mai bine ce sunt acizii grași Omega-3, trebuie să știm că exista trei tipuri principale de astfel de acizi care se găsesc în produsele alimentare: acid alfa-linolenic (ALA), acid eicosapentaenoic (EPA) șpi acid docosahexaenoic (DHA), cu importanță majoră în alimentația persoanelor cu predispoziție la obezitate, primul găsindu-se doar în plante. Acizii grași Ω-3 par să aibă un rol în scaderea riscului de boală coronariană arterială.

Micronutrieții sunt reprezentați de vitamine, care pot fi hidro și liposolubile și minerale ce se găsesc în cantități infime în organism.

Alimentația zilnică a omului conține 100.000 substanțe chimice (o cană de cafea conține 1000). Dintre acestea, numai 300 pot fi clasificate ca nutrienți, iar dintre acestea, doar 45 sunt esențiale.

Fibrele sunt și ele foarte utile. Alimentele bogate în fibre reduc creșterea portprandială a glicemiei și au uneori rol în tratamentul diabetului zaharat.

Fructele și vegetalele bogate în rășini guar și peptine tind să reducă colesterolul plasmatic prin creșterea conversiei hepatice a acestuia în acizi biliari. Date epidemiologice au demonstrat efectele benefice ale fibrelor în obezitate.

Tabelul 1.1.

Limitele variatiei normale ale greutății corporale

1.1. Schimbul de substanțe și de energie

Pe parcursul vieții, au loc necontenite transformări de materie și de energie. Orice organism viu este în strânsă legătură de mediul ambiant printr-un permanent schimb de substanțe. Acest schimb, cunoscut sub denumirea metabolism, este o funcție generală comună tuturor organismelor, indiferent de forma lor de organizare, și constă din două acțiuni contrare: una constructivă, de asimilare și formare a materiei vii, și alta distructivă, de dezasimilare și degradare a acestei materii.

Prin continua asimilare de substanțe din mediul extern se întreține structura foarte eterogenă și instabilă a materiei vii; prin permanenta dezasimilare și transformare a substanțelor încorporate, materia vie, folosind energia care se eliberează din aceste procese biochimice, este capabilă să reacționeze după legile sale și să se adapteze la excitațiile mediului extern.

Intensitatea proceselor metabolice și predominanța unora față de celelalte pot varia în limite largi, în funcție de forma de organizare a materiei vii, de starea ei fiziologică și de condițiile mediului ambiant. Aceste procese niciodată nu se află în stare de repaus.

În celulele, țesuturile și sistemele organismului uman permanent au loc procese metabolice care implică schimburi de substanțe. Prin metode ultramoderne, s-a constatat că în celule metabolismul se produce la fel de intens atât în citoplasmă, cât și în nucleu.

Datorită proceselor de asimilare și dezasimilare, care se prezintă ca un întreg, organismul își menține vitalitatea și capacitățile funcționale. Pe parcursul vieții însă, metabolismul suferă anumite modificări. Nivelul, intensitatea proceselor de asimilare–dezasimilare depind de un sistem de reglare foarte complicat, acesta din urmă depinzând, la rândul său, de starea generală a organismului.

În fond, intensitatea proceselor metabolice este controlată și reglată de anumiți hormoni.

Astfel: – metabolismul proteic este influențat de tiroxină, hormonul glandei tiroide;

– cel glucidic – de hormonii glandei suprarenale, adrenalina și noradrenalina, și de hormonul pancreasului – insulina;

– metabolismul lipidic este influențat de hormonii hipofizei, ai glandelor pancreasului, tiroidei, suprarenalelor.

Sistemul nervos central coordonează toate procesele metabolice prin așa-numitul mecanism neuro-humoral. Reglarea neuro-humorală directă se produce la nivelul asigurării trofice a țesuturilor și organelor. Reglarea indirectă se manifestă prin influența sistemului nervos asupra sistemului endocrin, aici intensificându-se sau limitându-se secreția hormonilor în circuitul sangvin.

Viteza reacțiilor chimice în metabolism, sincronizarea și succesiunea lor depind, de asemenea, de activitatea enzimelor și de alte procese de reglare, în special ale sistemului nervos.

În condiții obișnuite, procesele de asimilare și dezasimilare la un adult decurg într-un mod echilibrat, cu precizarea că la anumite vârste, aceste procese suferă anumite modificări.

La vârsta de până la 25 ani, când creșterea și dezvoltarea organismului mai persistă, predomină procesele de asimilare. De la 25 la 60 ani se stabilește (la oamenii sănătoși) un echilibn echilibru stabil al proceselor asimilare–dezasimilare. După vârsta de 60 ani, încep să predomine procesele de dezasimilare.

Alimentația abundentă sau necalitativă din punct de vedere biologic poate cauza dereglări ale metabolismului, dereglări ce fac parte din grupa patologiilor alimentare.

Aceste procese metabolice pot fi afectate de anumiți factori exogeni sau endogeni, afecțiuni ce se pot manifesta prin asimilarea insuficientă sau prin acumularea unui surplus de substanțe, prin modificarea metabolismului acestora și acumularea în țesuturi a produselor metabolice intermediare etc.

Metabolismul se prezintă ca o complexitate de procese biochimice și energetice, ce asigură organismul cu nutrimente pentru necesitățile plastice și energetice.

Nutrimentele – proteinele, lipidele, glucidele – în tubul digestiv se supun proceselor de dezintegrare în compuși mai simpli. Aceștia, la rândul lor, sunt absorbiți în sânge, transportați la țesuturi, acolo fiind transformați, prin procese de oxidare aerobă, fosforilare etc., în substanțe noi. Astfel în procesele de oxidare până la CO2 și apă, substanțele oxidate se folosesc pentru sinteza aminoacizilor și a altor metaboliți. În acest mod, oxidarea îmbină elemente de sinteză și, este o formă de legătură în metabolismul proteinelor, lipidelor, glucidelor și al altor substanțe.

Dezintegrarea substanțelor preluate din mediul extern se produce prin procesul de dezasimilare, cu eliberare de energie, ceea ce reprezintă metabolismul energetic.

Necontenitele schimburi care stau la baza vieții necesită încorporarea anumitor substanțe din mediul extern. Scopul alimentației este completarea rezervorului metabolic și asigurarea organismului cu cantitatea de energie disponibilă.

Organismul este dotat cu un aparat reglator complex, reprezentat de sistemul nervos și hormoni, care modelează aportul alimentar, metabolismul substanțelor nutritive. În felul acesta se asigură homeostazele glicemică, lipidică, proteică, hidroelectrolitică, acido-bazică și integrarea funcției generale metabolice la solicitările adaptive ale organismului uman.

Alimentația este unul dintre factorii de bază ce influențează sănătatea, dezvoltarea fizică, morbiditatea populației.

Insuficiența rației alimentare duce la scăderea capacității de muncă, la instalarea rapidă a stării de oboseală pe când alimentația rațională asigură sănătatea populației, sporește rezistența organismului la factorii nocivi. Deci, alimentația rațională trebuie să satisfacă cerințele energetice, plastice și alte cerințe ale organismului, să asigure nivelul necesar al metabolismului.

Elementele de bază ale unei asemenea alimentații sunt echilibrul cantitate–calitate și regimul corect. Pe tot parcursul existenței sale, între om și alimente se stabilesc relații strânse. Cea mai veche și mai stringentă relație este determinată de faptul că alimentele furnizează organismului substanțele nutritive de care acesta are nevoie pentru:

– asigurarea cu energia necesară a proceselor vitale;

– sintetizarea substanțelor proprii și repararea uzurii;

– formarea substanțelor active care favorizează desfășurarea normală a proceselor metabolice.

Celulele țesuturilor organismului sunt alcătuite din proteine, glucide și lipide, iar substanțele nutritive se limitează la aceleași grupe de compuși.

După natura și rolul lor în organism, toate substanțele nutritive se împart în cinci grupe mari:

proteine,

glucide,

lipide,

elemente minerale,

vitamine.

Fiecare substanță nutritivă îndeplinește un rol bine definit și nu poate fi înlocuită cu alta. Organismul are posibilitatea să sintetizeze unele din aceste substanțe, însă există o serie de substanțe nutritive nesintetizabile, numite esențiale sau indispensabile. Astfel de substanțe sunt unii aminoacizi și acizii grași, toate elementele minerale și vitaminele. Deci, pentru asigurarea unei stări de nutriție normală, este necesar ca alimentele consumate să conțină toate substanțele nutritive în cantități optime, în primul rând esențiale.

Scopul alimentației este acela de a completa rezervele metabolice și asigurarea cantității de energie, necesare pentru organism.

Necesitățile nutritive variază mult de la o persoană la alta, în funcție de anumiți factori:

– de vârstă, gen, profesie;

– de caracterul muncii;

– de practicarea sportului;

– de condițiile mediului ambiant (cald, frig, prezența unor substanțe chimice, toxice etc.);

– de tradițiile naționale.

Este foarte important ca între necesitățile nutritive ale organismului și cantitățile de substanțe nutritive aduse de alimente să existe un permanent echilibru.

1.2. Principiile alimentației raționale

Alimentație rațională înseamnă asigurarea optimă a organismului cu energie și substanțe nutritive în diferite stări fiziologice și condiții de mediu, atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ.

Este bine de menționat faptul că complexitatea relației dintre om și aliment face ca raționalizarea alimentației să fie una dintre cele mai grele probleme medico-sociale.

În acțiunea de trecere la o alimentație fundamentată științific, persoanele specializate trebuie să realizeze convergența principalelor forme de manifestare a legăturii dintre om și produsele alimentare.

În concepția lui Hipocrate, alimentația influențează viața atât a omului bolnav, cât și a celui sănătos: „Sunt convins că orice medic care studiază natura umană trebuie să caute cu grijă raporturile existente între om, aliment și băuturile folosite… și ce influență exercită ele asupra lui” (Hipocrate, „De l’ancienne medecine”).

În lucrarea sa „Despre regim”, Hipocrate definește, de fapt, rația de întreținere (în epoca noastră este redată cu ajutorul caloriilor): „Dacă reușim să găsim pentru fiecare om echilibrul dintre alimentație și exercițiile fizice, astfel încât să nu fie nici mai mult, nici mai puțin, am reușit să descoperim mijlocul de întreținere a sănătății”.

Hipocarte consideră că „hrana este necesară, întrucât alimentul conține părți din tot ce există în corpul omului” și „cel care vrea să scrie despre regimul alimentar trebuie să cunoască bine omul;

trebuie să cunoască bine toate alimentele ce intră într-un regim, proprietățile lor naturale sau dobândite în urma pregătirii de către om”.

Literatura de specialitate afirmă că alimentele și exercițiile fizice sunt doi poli opuși, care concurează la întreținerea sănătății. Aici se găsesc, de fapt, ideile echilibrului dintre ceea ce primește și ceea ce cheltuiește organismul, promovate de alimentația nutrițională din zilele noastre. El insistă asupra importanței alimentației omului sănătos, întrucât de aceasta depind dezvoltarea fizică, forța și aptitudinea pentru sport.

1.2.1. Particularitățile rației alimentare

1. Alimentația trebuie să fie suficientă cantitativ, adică să asigure cantitatea necesară de energie, prin respectarea condițiilor sanitare în timpul transportării, păstrării și preparării culinare a produselor alimentare, pentru a asigura cantitatea necesară în menținerea unei greutăți adecvate a corpului, cât mai aproape de cea ideală,.

2. Prevenirea nocivității alimentelor și evitarea consumului unui produs alimentar insalubru.

3. Să aibă o calitate adecvată, adică să conțină toate substanțele nutritive – proteine, lipide, glucide, vitamine, săruri minerale – în cantități bine echilibrate; să se respecte o proporție justă a alimentelor și a substanțelor nutritive.

4. Să se respecte regimul alimentar rațional. Adică, la anumite intervale de timp și strict respectate.

5. Să se asigure o bună stare de nutriție, folosirea maximă a substanțelor nutritive prin prepararea culinară bună a alimentelor.

6. Asigurarea varietății bucatelor, deplina lor digestie.

7. Proprietățile organoleptice ale produselor alimentare să corespundă cu deprinderile consumatorului.

8. Să se respecte moderația (fără exces de sare, zahăr, grăsimi).

1.3. Necesarul energetic al organismului uman

Pentru a determina echilibrul energetic al organismului, este necesar să cunoaștem valoarea calorică a alimentelor ingerate și cheltuielile de energie. Una dintre metodele de determinare a valorii calorice a alimentelor este metoda de calcul, la baza căreia se află coeficientul caloric al fiecărei substanțe nutritive (tabelul 1.2).

Cheltuielile de energie sunt de natură nedirijată și dirijabile. La cele nedirijabile se referă cheltuielile de energie pentru metabolismul bazal și acțiunea dinamică specifică a alimentelor.

Viața, cu toate formele de manifestare, cere un consum permanent de energie, pentru satisfacerea mai multor necesități și anume pentru:

– sinteza de substanțe necesare creșterii organismului în dezvoltare;

– activitatea permanentă a mușchilor respiratori și ai inimii;

– contracțiile, voluntare și involuntare, ale musculaturii striate și netede;

– activitatea de secreție și excreție;

– menținerea temperaturii constante a corpului;

– repararea uzurilor celulelor și țesuturilor.

Tradițional, consumul de energie și valoarea energetică a alimentelor se măsoară și se exprimă în calorii – kilocalorii. 1 kcal reprezintă cantitatea de căldură necesară pentru creșterea temperaturii unui litru de apă cu un grad Celsius (de la 15º la 16º C).

În ultima perioadă există tendința de a se folosi o altă unitate de măsură, mai adecvată, joule – kilojouli. Un kilojoule – reprezintă cantitatea de energie cheltuită pentru deplasarea unei mase de 1kg pe distanța de 1 metru cu o forță de un newton.

Cantitatea mai mare de energie se exprimă în megajouli.

1MJ = 1000kj; 1kcal = 4,184kj; 1kj = 0,239kcal; 1MJ = 239kcal.

În asigurarea unei alimentații raționale se folosesc calcule la baza cărora stau coeficienții calorici fiziologici, ce rezultă prin arderea trofinelor în organism. Glucidele și lipidele se oxidează în organism până la produșii finali (CO2 și N2O), pe când proteinele nu ajung la acest stadiu. Ureea, rezultată în cantitate mare din acest catabolism, conține energie calorică, ceea ce determină o diferență între coeficientul caloric fiziologic și cel fizic.

În viziunea științei fiziologice contemporane, dezechilibrul energetic se apreciază ca o complexitate de deficiență proteico-energetică. Apariția unor afecțiuni – distrofia alimentară, marasmul proteic etc. – este cauzată de deficiența proteico-energetică.

Dezechilibrul energetic se poate solda cu cele mai negative și drastice consecințe. Asemenea cazuri se întâmplă în alimentația abundentă timp îndelungat, când aportul energetic depășește cu mult cheltuielile de energie. Astfel de afecțiuni ca obezitatea alimentară, ateroscleroza, hipertensia arterială apar și progresează pe fondul alimentației abundente. Deci, atât dezechilibrul energetic negativ, cât și cel pozitiv pronunțat se reflectă patologic asupra stării organismului, modifică drastic metabolismul, iar ca urmare – și capacitățile funcționale și structurale morfologice ale diferitor organe și sisteme.

O funcționalitate fiziologic normală a organismului poate fi atinsă și menținută numai în cazul unui echilibru energetic perfect, adică în cazul în care aportul de energie prin energie și cheltuielile de energie prin mișcări, eforturi fizice se află într-un bun echilibru.

Pentru a determina echilibrul energetic al organismului, este necesar să se cunoască valoarea energetică a alimentelor ingerate și cheltuielile de energie. Una dintre metodele de determinare a valorii energetice a alimentelor este metoda de calcul la baza căreia se află coeficientul caloric al fiecărei substanțe nutritive (tabelul. 1.2).

Tabelul 1.2

Valoarea energetică a proteinelor, lipidelor și glucidelor

Cea mai mare valoare energetică o au produsele alimentare ce conțin lipidele (tabelul 1.3).

Chiar în condițiile repausului absolut, organismul consumă energie, pentru că reacțiile metabolice continuă să se desfășoare. Acest consum minim de energie reprezintă metabolismul bazal. La un adult, metabolismul bazal este de 1 kcal/oră pentru un kilogram de greutate corporală.

Copiii și adolescenții au metabolismul bazal mai accentuat decât cei adulți.

După 45 ani, metabolismul bazal scade și la 55–60 ani este cu 15–20% mai redus decât la 25 ani, iar la 80 ani – cu 30%.

Tabelul 1.3

Pentru a determina metabolismul bazal, se aplică câteva metode, reprezentate de:

1. Determinarea metabolismului bazal după metoda calorimetriei directe.

2. Calcularea metabolismului bazal după tabele.

3. Determinarea metabolismului bazal prin metodele calorimetriei indirecte, analizei chimice complete a gazelor (Douglas-Haldane).

Cheltuielile energetice (CE) ale organismului sunt constituite din 3 părți:

– pentru metabolismul bazal

– pentru consumul de alimente

– pentru activitatea musculară.

Primele două componente mari se mai numesc și cheltuieli de energie. Ele nu pot fi reglementate (sunt nedirijate), în timp ce ultima este legată de activitatea musculară și poate fi reglementată (dirijată) (într-o anumită măsură).

Consumul de energie la desfășurarea reacțiilor metabolice vitale (metabolismul bazal) pentru fiecare persoană este constant și depinde de sex, vârstă și masa corporală. Metabolismul bazal este apreciat, de regulă, dimineața pe nemâncate (timp de 14–16 ore, la temperatura aerului de 20ºC, persoana fiind într-o relaxare completă timp de o oră). În scopuri practice, pentru determinarea valorii metabolismului bazal (MB) în kcal sunt folosite tabele speciale.

Pentru un „bărbat de referință” cu masa corpului de 70 kg, cheltuielile metabolismului bazal sunt de aproximativ 1700 kcal, iar pentru o „femeie de referință” cu masa corpului de 60 kg ele alcătuiesc cca 1400 kcal. O masă destul de modestă sporește CE ale organismului uman. Acest efect, numit acțiune specifică dinamică a alimentelor (ASDA), este cauzat de necesitatea funcționării diferitelor organe în legătură cu dereglarea și asimilarea lor. Nivelurile ASDA depind de principiile nutritive care servesc drept surse de energie (proteine, lipide, glucide) ori se află în cantități mai sporite în alimentele consumate.

Așadar, ASDA este de:

20–40% pentru proteine,

4–8% pentru lipide

2–5% pentru glucide (față de metabolismul bazal).

În cazul unei alimentații echilibrate, ASDA este de cca 10%, adică efortul energetic suplimentar al organismului față de metabolismul bazal este de cca 10%.

CE cauzat de activitatea musculară v-a depinde, de fiecare dată, de felul concret de activitate și durata acesteia.

Metodic, determinarea cheltuielilor generale de energie ale organismului uman timp de 24 ore este un lucru dificil, deoarece trebuie să se țină cont de foarte mulți factori. De regulă, aceste aprecieri se efectuează în câteva etape, cu utilizarea diferitor metode.

CE poate fi determinat prin metoda energometriei ori folosind tabele speciale, după ce se cronometrează toate felurile de activitate a persoanei investigate.

Prin metoda energometriei directe, CE sunt apreciate prin calcularea exactă a tuturor cheltuielilor de energie ale organismului în diferite condiții de existență. Investigația se face în camere speciale cu pereți dubli, între care, printr-o rețea de tuburi, circulă apa. Energia degajată sub formă de căldură se determină prin aprecierea volumului de apă care circulă în sistem și a gradului de încălzire a ei în procesul experimentului. Mai des sunt utilizate camerele Șaternikov-Molcianov ș.a. Însă, în pofida faptului că metoda este considerată exactă, ea are un șir de neajunsuri: 1-complexitatea construcției camerelor; 2-imposibilitatea modelării multor forme de activitate; 3-izolarea persoanei supuse investigării de influența diverșilor factori ai mediului ambiant. Toate aceste momente limitează utilizarea metodei directe.

Principiul metodei energometriei indirecte (respiratorii) se bazează pe determinarea compoziției chimice a aerului inspirat și expirat de persoana investigată, cu stabilirea ulterioară a coeficientului de respirație. Cunoscând echivalentul energetic al unui litru de oxigen utilizat la un coeficient de respirație anumit și la valoarea ventilării plămânilor, este posibilă calcularea CE pentru orice fel de activitate umană (tabelul 1.4).

Tabelul 1.4

Consumul energetic prin metoda ergometriei indirecte

Pentru determinări sunt folosite diverse aparate. Datele obținute prin această metodă sunt foarte apropiate de cele obținute prin metoda directă. Dar și această metodă are unele neajunsuri: volumul mare de muncă, dificultatea utilizării în cazul schimbului des de activitate a persoanei investigate pe parcursul zilei etc.

Prin metoda de calcul:

– se calculează metabolismul bazal, la adulți el fiind egal cu aproximativ 4,18 kj (1kcal) la 1 kg/corp/oră pentru bărbați și 0,9 kcal/kg/corp/oră pentru femei;

– la cifra obținută se mai adaugă 10 %, energie care este consumată pentru digerarea alimentelor (acțiunea dinamică specifică);

– la cele obținute se adaugă consumul de energie în timpul activității profesionale, care se determină după cronometrajul activității persoanei, apoi se calculează consumul de energie folosindu-se coeficienții respectivi. Acești coeficienți au fost obținuți prin studierea schimbului de gaze în organism, la diverse activități (tabelul 2.4).

La etapa actuală sunt în vigoare „Normele necesităților fiziologice în principii nutritive și energie pentru diverse grupe de populație”. Aceste norme determină valorile optime în energie și principii nutritive pentru toată populația, începând cu copiii și terminând cu bătrânii inapți de muncă. La rândul său, fiecare categorie de populație este împărțită în grupe.

În conformitate cu recomandările experților OMS, pentru populația aptă de muncă a fost introdus un criteriu fiziologic prin care se determină cantitatea adecvată de energie pentru grupe concrete – coeficientul activității fizice (CAF). Acest coeficient prezintă raportul dintre cheltuielile generale de energie și cheltuielile de energie pentru metabolismul bazal. CAF depinde de sex, vârstă și masa corpului. Datorită utilizării acestui coeficient, a fost posibilă introducerea diferitor profesii în aceeași grupă, cu cheltuieli de energie egale.

Tabelul 1.5

Consumul energetic funcție de activitate

În baza acestui principiu, în funcție de gradul de intensitate a muncii îndeplinite și de cantitatea necesară de substanțe nutritive, populația adultă este repartizată în cinci grupe.

Prima grupă include persoanele a căror activitate este legată îndeosebi de munca intelectuală: conducători de întreprinderi și organizații, pedagogi, educatori, colaboratori științifici, operatori la mașinile electronice de calcul, controlori, lucrători medicali (cu excepția chirurgilor, asistentelor medicale și infirmierilor), oameni de artă, oameni a căror activitate cere o încordare intelectuală sporită.

2. Grupa a doua include persoanele a căror muncă necesită eforturi fizice ușoare: agronomii, zootehnicienii, veterinarii, asistentele medicale și infirmierii, lucrătorii din sfera de deservire, inginerii al căror lucru necesită anumite eforturi fizice, maiștrii aparaturii radio, ceasornicarii, lucrătorii radiotelecomunicațiilor, lucrătorii proceselor automate.

3. Grupa a treia include persoanele a căror muncă necesită eforturi fizice medii: lucrători la întreprinderile de prelucrare a metalelor, a lemnului, din industria alimentară, textilă, de încălțăminte, din domeniul transportului feroviar, chimiștii, medicii chirurgi, poligrafiștii, macaragiii, conducătorii brigăzilor de câmp și de mecanizare, vânzătorii de produse alimentare etc.

4. Grupa a patra include persoanele care îndeplinesc munci fizice grele: constructorii, muncitorii din industria petrolului și a gazului, agricultorii, metalurgii și turnătorii de metal, minerii care lucrează la suprafață.

5. Grupa a cincea include persoanele care îndeplinesc munci fizice foarte grele: minerii din mine, oțelarii, tăietorii de lemne, săpătorii, hamalii, betonierii ș.a., a căror muncă nu-i mecanizată.

O astfel de clasificare nu cuprinde totalmente multitudinea de profesii existente, dar la aplicarea ei în practică putem găsi profesii identice după gradul de intensitate a muncii.

Pentru evaluarea necesității de energie a persoanelor adulte apte de muncă s-a făcut, convențional, clasificarea în trei subgrupe de vârstă – 18–29 ani, 30–39 ani, 40–59 ani, luându-se în considerație particularitățile de vârstă ale proceselor metabolice. Astfel, pentru subgrupa de 18–29 ani e specifică o predominare a proceselor anabolice legate de creșterea și dezvoltarea continuă a organismului.

Necesarul de energie a servit drept punct de reper pentru determinarea necesarului organismului în nutrimente energogene – proteine, lipide, glucide. Astfel, au fost aplicați anumiți coeficienți de calculare a necesarului în nutrimente pentru toate grupele de populație, fiecărui nutriment revenindu-i un anumit procent din caloriile diurne, și anume: proteinelor – 12–15%, lipidelor – 30 – 35 %, glucidelor – 50 – 55 % din care glucidele simple să nu depășească 10 %, iar fibrele alimentare aproximativ 30 g/zi.

CAPITOLUL 2

ASPECTE PRIVIND FACTORII DETERMINANȚI AI OBEZITĂȚII

2.1. Aspecte epidemiologice în obezitate

Prevalența obezității este mare și este în creștere. În ultimul deceniu, prevalența a cescut de la 25 % până la 33 %, o creștere de 1/3. Prevalența variază semnificativ în funcție de sex, vârstă, stare socio-economică și rasă. Toți acești factori pot determina tulburări de apetit ca anorexie sau bulimie nervoasă.

Anorexia nervoasă este o tulburare caracterizată printr-o senzație perturbată referitoare la imaginea trupului, o teamă morbidă de obezitate, refuzul de a menține o greutate minim-normală și, la femei, prin amenoree.

Bulimia nervoasă este o tulbuarare caracterizată prin episoade recurente (cel puțin 2/săptămână) de mâncat copios, în timpul cărora pacientul consumă cantități importante de alimente și se simte incapabil să se oprească din mâncat, urmate de eforturi compensatorii, neadecvate de a evita creșterea în greutate, cum ar fi voma autoindusă, abuzul de laxative sau diuretice, exercițiile fizice intense sau postul.

Prevalența este de 35% la femei și 31% la bărbați și crește de peste 2 ori între 20 și 55 de ani. La femei, obezitatea este puternic legată de starea socio-economică, fiind de 2 ori mai frecventă la cele cu nivel socio-economic scăzut. Deși prevalența la bărbații albi față de bărbații negrii nu diferă semnificativ, obezitatea este mult mai frecventă la femeile negre față de cele albe, afectând 60 % din negresele de vârsta medie comparativ cu 33 % la femeile albe.

2.2. Aspecte etiologice în obezitate

Principala cauză este ingestia calorică. Aceasta se referă nu numai la consumul de mâncare în cantități prea mari, ci și la consumul de alimente neadecvate. Un alt factor este consumul de alcool și aici sunt două aspecte, căci un gram de alcool are 7 kcal. Și în același timp, el stimulează pofta de mâncare. Alți doi factori sunt sedentarismul și istoria familială.

În Ghidul piramidei alimentare se consideră ca aportul de cereale trebuie crescut (de la 4 portii la 6-11), fructele și legumele sunt împărțite în 2 grupe (cu 2-4 porții și respectiv 3-5 porții), aportul de produse lactate și din carne a fost menținut (la 2-3 porții) și a fost creat un nou grup pentru grăsimi, uleiuri și dulciuri (pentru a fi consumate ''rar''). Numărul de porții recomandate variază în funcție de necesarul energetic al fiecărei. În literatura de specialitate se recomandă diminuarea aportului de grăsimi la 25 – 30 % din totalul caloriilor și creșterea aportului de fructe, legume, cereale. Scopul lui este acela de a asigura nutrimentele necesare într-o alimentație sănătoasă

La o analiză mai atentă, cauza poate fi mult mai subtilă, implicând reglarea greutății în primul rând al țesutului adipos. Cum este realizată această reglare nu se știe în totalitate.

Obezitatea apare când echilibrul energetic este debalansat, energia acumulată (numărul de calorii) prin alimentație este mai mare decât energia cheltuită.

În studiul privind reglarea greutății corporale conform stadardelor greutății funcție de înălțime există 3 tipuri de corelații între energia acumulată și energia cheltuită.

1. Echilibrul energetic => Energia acumulată = Energia cheltuită = Greutate stabilă

2. Balanța energetică = pozitivă

Energia acumulată > Energia cheltuită => Creștere ponderală

3. Balanta energetica = negativă

Energia acumulată < Energia cheltuită => Scădere ponderală

2.3. Factori determinanți ai obezității:

2.3.1.      Determinanții genetici

Descoperirile recente au contribuit la explicarea modalității în care genele pot determina obezitatea și cum pot ele influența reglarea greutății corporalei. De exemplu, mutații ale genei ob au dus la obezitatea masivă la soareci. Clonarea genei ob a dus la identificarea leptinei, o proteină codată de această genă; leptina este produsă în celulele țesutului adipos și activitatea ei este aceea de reglare a conținutul în grăsimi a organismului. Existența leptinei susține ideea că greutatea corpului estre reglată pentru că leptina servește ca semnal între țesutul adipos și ariile creierului care controlează metabolismul energetic influențând greutatea corpului. Gradul influențelor genetice asupra obezitatății la om a fost stabilit pe baza studiului gemenilor, al copiiilor adoptați și al familiilor. În primele studii, ale gemenilor, transmisibilitatea ereditara a IMC a fost estimată a fi foarte mare, aproximativ 80 %, și această valoare este în continuare frecvent citată. Rezultatul studiilor adopțiilor și al studiilor familiare au dus totuși la un procent de transmisibilitate ereditară de 33 %. Influențele genetice pot fi mai importante în determinarea distribuției regionale a țesutului adipos, mai ales în depozitele critice viscerale.

2.3.2.      Determinanții de mediu

Faptul că influențele genetice justifică doar 30 % din variația în greutate înseamnă că factorii de mediu au o influență enormă.

Starea socio-economică are o influență importantă asupra obezitații, în special la femei. Studii longitudinale au arătat că proveniența dintr-o familie cu status socio-economic scăzut este un factor de risc puternic pentru obezitate. Factorii socio-economici sunt influențe majore atât asupra aportului energetic cât și asupra utilizării energiei.

Aportul alimentar crescut: de mulți ani se crede că obezitatea este determinată de cauze metabolice obscure, chiar dacă aportul alimentar este normal. Totuși metoda de dublă mârcare a apei, folosind izotopi de hidrogen și oxigen, a arătat că pacienții obezi au concum energetic mare, care presupune în schimb un aport alimentar crescut. Mai mult, acest aport crescut presupune de obicei un aport lipidic crescut care predispune el însuși la obeziatate.

Viața sedentară, atât de frecventă în socientățile occidentale este un factor de mediu care favorizează obezitatea. Activitatea fizică crește nu numai consumul de energie, dar ajută și la reglarea aportului alimentar. Studii efectuate pe animale au arătat că inactivitatea fizică contribuie la apariția obezității printr-un efect paradoxal asupra aportului alimentar. Deși aportul alimentar crește odată cu creșterea consumului de energie, aportul alimentar nu scade proporțional cu reducerea activității fizice sub un anumit nivel; restrângerea activității fizice poate crește consumul alimentar la unele persoane.

2.3.3.      Determinanții de reglare

Sarcina este un determinant major al obezității la unele femei. Deși cele mai multe femei au o greuate puțin mai mare la un an de la naștere, aproximativ 15 % au o greutate cu 9 kg mai mare decât înainte de sarcină.

Creșterea celulelor grase și a țesutului adipos în timpul perioade de sugar și al copilăriei și pentru unele persoane foarte obeze și în perioada adulta predispun la obezitate. Această creștere poate duce până la de 5 ori mai multe celule adipoase la persoanele obeze față de persoanele cu greuatate corporală normală. Dieta reduce numai dimensiunea celulelor adipoase, nu și numărul lor. Persoanele cu tesut adipos hipercelular pot să ajungă la o greutate normală numai prin depleția marcată a conținutului lipidic din fiecare celulă. O astfel de depleție și evenimentele asociate ei la nivelul membranei pot impune o limită în capacitatea lor de a slăbi și pot explica dificultatea lor de a junge la o greutate normală.

Afectarea cerebrală determinata de o tumoră (în special craniofaringiom) sau de o infecție (în special cele care afectează hipotalamusul) duce la obezitate la un număr redus de cazuri. Indiferent de determinanții obezității, calea finală comună a balanței calorice determină un comportament mediat SNC.

Medicamentele contribuie la creșterea în greutate în special prin creșterea utilizării lor. Obezitatea poate fi determinată în principal de hormonii steroizi și de patru clase de medicamente psiho-afective majore, antidepresivele clasice (triciclice, tetraciclice, inhibitorii de monoaninoxidaza), benzodiazepinele, litiul și medicația antipsihotică.

Factorii endocrini pot favoriza instalarea obezității când sunt reprezentați de: hiperinsulinismul din neoplasmele pancreatice, hipercorticismul din sindromul Cushing, disfuncția ovariană din sindromul ovarului polichistic și hipotiroidismul.

Factorii psihologici sunt reprezentați de 2 tipuri de modificări ale comportamentului alimentar:

Tulburare de tip bulimic acut caracterizată prin consumul unei cantități mari de alimente într-un timp scurt cu o senzație subiectivă a unei complete pierderi a controlului în timpul acestei perioade și senzația de extenuare postcritică. Spre deosebire de pacienții cu bulimie nervoasă acești pacienți nu au comportamente compensatorii, cum ar fi provocarea de varsaturi; de aceea aportul de alimente contribuie la un exces de aport caloric.

Sindromul alimentării nocturne constă în anorexie matinală, hiperfagie seara și insomnie.

CAPITOLUL 3

ALIMENTAȚIA ȘI OBEZITATEA. ASPECTE PRIVIND SUPRAPONDERABILITATEA ȘI OBEZITATEA FOLOSIND INDICATORII „IMC” SAU „BMI”

3.1. Alimentația, obezitatea și stilul de viață

Creșterea industrializării, urbanizării și mecanizării mai ales în țările dezvoltate sunt de regulă asociate cu schimbări în ceea ce privește dieta, comportamentul alimentar (consumator) și comportamentul afectiv care este mult mai complex decât primul și este influențat de plăcerile/satisfacțiile obținute senzorial, direct prin consumul alimentelor (miros, gust, sensibilitate, coloristica alimentelor).

Obezitatea mărește riscul de hipertensiune, hipercolesterolemie, diabet de tip 2, boala coronariană a inimii, boala congestivă a inimii, accidentul cerebral, gută, litiază, osteoartrite și apnee obstructivă de somn (oprire temporară a respirației), contribuind în general la starea de sănătate precară a persoanelor obeze. Obezitatea este pe locul secund în ceea ce privește riscul de mortalitate, după fumat.

Cauzele care conduc la obezitate sunt:

Genetice

Stilul de viață sedentar

Consumul de alimente cu multă grăsime

Consumul de glucide ușor asimilabile.

Dovezi ale faptului că dieta are o mare influență asupra supraponderabilității și obezității sunt studiile efectuate în SUA unde există circa 140 mil. persoane supraponderale și obeze din care 9 mil. sunt copii. Se estimează că dacă nu se modifică tipul de dietă, în SUA în următorii 5-10 ani, circa 40 % din populația SUA va fi supraponderală și obeză. Această stare s-a corelat de fapt cu existența a aproximativ 170000 restaurante tip fast-foods, 7 mil. de automate care distribuie produse fast-food și 3 mil. automate care distribuie băuturi îndulcite cu zahăr de tip sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare.

Circa 70 % din școlile primare permit copiilor să cumpere alimente cu grăsime multă și cu conținut mare de zahăr pentru masa de prânz și 20 % din școli oferă masa de prânz ,,ά la carteˮ sponsorizată de stat. Deasemenea, 50 % din școlile medii și 70 % din școlile cu studii înalte au contracte cu companii care distribuie băuturi răcoritoare.

Acest fel de hrănire a copiilor și adolescenților a fost încurajată printr-o publicitate agresivă, intensă, care a necesitat miliarde de dolari cheltuiți de companii pentru promovarea alimentelor de tip fast-food, fără să existe o legislație coerentă care să contribuie la reducerea riscului de obezitate.

În general dietele care conțin o cantitate mai mare de grăsimi au un conținut energetic mai mare și, stilul de viață fiind în mare parte sedentar conduc la obezitate. În multe țări în curs de dezvoltare care trec printr-o perioadă de tranziție, obezitatea coexistă cu subnutriția cronică, așa cum este cazul și în România unde, prin polarizarea averilor în mâna a puțini moguli financiari, o parte substațială a populației a devenit din ce în ce mai săracă, pentru că nu s-a reușit să crească semnificativ numărul de persoane din clasa de mijloc. După datele statistice, costurile directe pentru obezitate reprezintă circa 6,8 % din totalul costurilor pentru sănătate, însă trebuie să avem în vedere și costurile indirecte care sunt pe departe mai mari decât primele – exprimând zilele nelucrate, vizite la doctori, pensionare pe motiv de bolaă, moarte prematură.

Supraponderabilitatea și obezitatea se corelează cu alte boli cronice, cum ar fi: diabetul de tip 2, hipertensiune, boli cardiovasculare, dezordini ortopedice – artrite la nivelul genunchilor, șoldului, coloanei vertebrale, gută, fracturarea mai frecventă a oaselor din cauza greutății corporale în cazul unor șocuri.

Importanță prezintă faptul că obezitatea nu este caracteristică numai adulților ci și copiilor și adolescenților.

Rata mortalității depinde de gradul de supraponderabilitate, măsurat prin indicele BMI și această rată crește odată cu creșterea BMI.

Într-un studiu făcut în SUA s-a constatat că 53 % din totalul deceselor la femei cu BMI > 29 kg/m2 s-aatribuit direct obezității acestora.

Comportamentul alimentar și afectiv legat de supragreutate și obezitate include:

consumul de snack-uri, crakers;

consum mare de produse fast-food (hamburgher, duble cheesburger, chicken nuggets, french fries);

consum mare de dulciuri, produse de cofetărie și patiserie;

frecvența mare în ceea ce privește consumul de hrană;

participarea la mese copioase.

Factorii care provoacă creșterea în greutateși obezitatea sunt prezentați în tabelul 3.1.

Tabelul 3.1

Factorii care micșorează/promovează obezitatea

Din analiza datelor prezentate în acest tabel se pot face următoarele precizări:

Activitatea fizică regulată are acțiune protectoarefață de riscul de obezitate în timp ce stilul de viață sedentarpromovează obezitatea. Circa 30 minute pe zi efort fizic moderat este suficient pentru a prevenii obezitatea. Pentru a preveni o revenire la supraponderabilitate după slăbire este necesar un efort fizic moderat 60-90 min/zi.

Pentru prevenirea supraponderabilității și obezitățiieste necesar un consum substanțial de fibră solubilă și insolubilă.

Alimentele cu nivel mare de energie și sărace în micronutriente favorizează supraponderabilitatea și obezitaea – unt, uleiuri, alimente prăjite, dulciuri, înghețată, nuci, produse lactate grase, cărnuri grase, băuturi răcoritoare îndulcite cu zahăr, nectaruri, bere în cantități mari > 1000 ml/zi.

Educația nutrițională a elevilor de la școală și acasă are un impact pozitiv asupra comportamentului alimentar și afectiv al acestora. Aceștia trebuie să fie sfătuiți să nu consume produse de fast-food, produse de tip snack-uri, crackers, dulciuri, etc.

Alimentele din supermarket-uri care au un conținut energetic ridicat trebuie evitate. Trebuie să existe în acest sens o bună publicitate privind rolul negativ ala acestor alimente asupra sănătății atât a copiilor cât și a părinților.

Trebuie să se evite băuturile îndulcite cu zahăr deoarece acestea nu promovează sațietatea, ci reduc digestia gastrică și durata de tranzit a alimentelor.

Condițiile socio-economice nefavorabile pentru femeile din țările puternic dezvoltate se pot constitui ca factor cauzator de obezitate. Obezitatea poate fi prezentă atât la femeile de vârstă mijlocie cu venituri mari, cât și la cele cu venituri mici; în acest ultim caz, statusul socio-economic scăzut fiind la fel de obesogenic ca și în cazul precedent pe motiv de ,,alegereˮ nepotrivită a alimentelor.

Hrănirea la sân a noilor născuți până la 6 luni reduce riscul de obezitate a viitorilor copii cu 20-37 %, neexistând explicând științifice în acest sens.

Strategiile pentru prevenirea obezității sunt următoarele:

Pentru sugari și copii mici

Promovarea alăptării la sân;

Evitarea folosirii zahărului și amidonului în formula de hrănire;

Educarea mamele în a accepta că sugarul/copilul mic are capacitatea de a-și regla necesarul de enregie ingerat și nu a forța sugarul să sugă, iar copilul să mănânce până ce stomacul este plin;

Să se asigure un aport adecvat de micronutriente pentru a se promova o creștere liniară optimă.

Pentru copii și adolescenți:

Promovarea unui stil de viață activ

Limitarea privitului la televizor

Promovarea consumului de fructe și legume

Restricționarea consumului de alimente cu conținut energetic mare și sărace în micronutriente (vitamine, minerale, și alte substanțe biologic active);

Îmbunătățirea activității fizice în școli și comunități;

Îmbunătățirea climatului familial, în sensul că atât copii cât și adolescenții să servească masa în familie, limitând astfel accesul la supermarket-uri pentru cumpărare de produyse cu energie mare, dar sărace în micronutriente.

3.2. Supraponderabilitatea și obezitatea

Obezitatea poate duce la modificări articulare supuse efectului greutății. Tulburările cutanate sunt foarte frecvente, creșterea sudorației și a secrețiilor pielii, reținute în pliurile cutanate groase, produc un mediu de cultură pentru creșterea bacteriilor și a fungilor și deci un risc de infecții.

În ciuda faptului ca nu există modificări semnificative ale testelor psihologice între persoanele obeze și cele normale în cazul unor femei tinere din clasele socio-economice superioare și medii au fost puse în evidență probleme pshiologice legate de obezitate. Părerea comună este ca prejudiciul major și discriminarea la care sunt supuse aceste persoane sunt cauza acestor probleme. Alături de tulburările de comportament alimentar aceste probleme includ deformarea percepției imaginii corpului, o situație în care persoanele cred că trupul lor este grotesc sau respingător. Femeile cred că sunt privite de ceilalți cu ostilitate și dispreț, ceea ce le face autoconștiente și le alterează relațiile sociale.

Obezitatea reprezintă una din extremitățile curbei de distribuție a tesutului adipos din organism fără un prag fiziologic foarte clar definit.

Gravitatea obezității se apreciază după indicele BMI conform tabelului 3.2

Tabelul 3.2.

Valoarea BMI sau IMC în funcție de greutatea corporală

În evaluarea supraponderabilității și obezității se folosește indicatorul BMI/IMC (Indexul Masei Corporale) sau BMI (Body Mass Index) care se calculează după formula:

BMC/IMC (kg/m2) =

În tabelul de mai sus se poate observa că obezitatea prezintă mai multe grade, iar riscurile asupra sănătății sunt corelate cu aceste grade, astfel că obezitatea ușoară nu este însoțită de risuri mari, pe când obezitatea severă și forate severă la un BMI de 30 și peste 40 kg/m2, crește ricsul de a dezvolta anumite patologii de 12 ori (Bray 1991).

Cunoașterea formelor de distribuție a țesutului adipos prezintă împortanță în diagnosticul anumitor boli, de exemplu, ceafa de bizon din hiperadenocorticism și acumularea particulară de lipide din hipotiroidism.

Valorile BMI sunt independente de sex și nu corespund aceluiași grad de grăsime depusă la diferite populații. Se consideră că populația adultă are o sănătate bună atunci când BMI = 21 – 23 kg/m2. Dacă analizăm fiecare individ atunci BMI este în domeniul 18,5 – 24,9 kg/m2. BMI se poate corela cu circumferința respectiv cu indicele masei de grăsime intraabdominale. Riscul de complicații metabolice este mai mare dacă circumferința taliei / circumferința la nivelul șoldurilor este ≥ 102 cm la bărbați și ≥ 88 cm la femei.

Recunoașterea semnificației distribuției în organism, în special a depozitelor viscerale, a imbunatățit semnificativ înțelegera obezității. Clinic, această distribuție este evaluată prin rapotul talie/sold, raport care la bărbați prezintă risc crescut de obezitate dacă este mai mare de 1 iar la femei dacă este mai mare de 0,8. Riscul este direct proporțional cu mărimea raportului independent de sex.

Greutatea corporală este un factor imprecis de evaluare a obezității, pentru că poate ignora factorul critic și anume prezența prea mare a țesutului adipos la un individ. Totuși, cu excepția unui anumit tip de atleți, cele două circumstanțe – excesul ponderal și excesul de țesut adipos – apar simultan.

Localizarea grăsimii la obezi este diferită cantitativ: – la bărbați localizarea este predominant abdominală, cu riscuri mai mari pentru sănătate; iar la femei, grăsimea se depune în jurul coapselor și a șoldurilor, dar și abdominal.

Persoanele obeze au probleme de respirație la cestea apar frecvent varice, iar în cazul femeilor se perturbă ciclul menstrual și hipertensiunea induysă de sarcină. Pe de altă parte, obezitatea are consecințe economice serioase cuantificate prin costuri directe (tratamentul bolilor datorită obezității) și indirecte (concedii medicale și scăderea productivității muncii). În plus, obezitatea crează și o stare de disconfort social.

Obiectivul principal urmărit este greutatea corporală deoarece aceasta este mai ușor de măsurat:

Când grăsimile corporale cresc, conținutul de grăsime al țesutului adipos crește și el; totuși nivelul grăsimii corporale atinge 25% din greutatea corporală, proporția de trigliceride din țesutul adipos atinge o limită de saturare de 75-82%.

Dacă în mod normal grosimea țesutului cutanat este de aproximativ de 3 mm (numai piele), iar a țesutului adipos mai mic de 1 kg; din cauza lipsei informațiilor epidemiologice din literatura convențională, coform celei mai bune surse de informație – Guiness Book of Word Record (1972) se arată că cel mai greu om din lume a fost un american ( Robert E Hughes) care cântărea 486 kg la o înălțime de 184 cm. Această persoană avea o masă adipoasă de 360 kg.

Riscurile de a fi obez apar la persoanele care au prea mult țesut adipos. Bărbații care au > 25% din masa corporală alcătuită din țesut adipos și femeile care au > 30% sunt expuși la riscuri de îmbolnăvire. Scăderea proporțieie de țesut adipos la 15% pentru barbați și la 25 % pentru femei scade în mod proporțional riscul.

Femeile au nevoie de mai mult țesut adipos decât bărbații deoarece o cantitate de adipocite caracteristice sexului feminin și care sunt necesare funcției de reproducere. Acest țesut adipos suplimentar al femeii este inclus în calculele privind compoziția corporală.

Tratamentul supraponderabilității și obezității este o problemă dificilă și se are în vedere următoarele:

Folosirea de preparate farmaceutice (la recomandarea medicului nutriționist) care inhibă apetitul, care îmbunătățesc sațietatea sau scad absorbția lipidelor și în același timp induc modificări în ceea ce prvește sensibilitatea la insulină;

Folosirea de diete bogate în proteine cu specificația că aceste diete au și efecte adverse: afectează balanța de Ca; promovează bolile cardiovasculare; insuficiența renală, osteoporoza, funcția ficatului (26 – 28 % proteină în dietă);

Folosirea de diete speciale: Atkins, Protein Power, Zone

Hrana redusă, echilibrată și varioată, administrată în porții mici și numeroase, în cursul zilei, bogată în fibră și apă, care umple tractul digestiv fără a aporta kilocalorii (legume, fructe, cereale întregi, proteine din carne albă slabă); în plus, dieta trebuie cuplată cu psihoterapia;

Privațiune alimentară intermitentă;

Intervenții chirurgicale privind: îndepărtarea grăsimii depuse, micșorarea capacității stomacului, micșorarea lungimii intestinului subțire.

3.3. Efectul de inhibare a obezității asupra sistemul ce reglează apetitul și pierderea greutății

Câteva cercetări noi elaborate în cadrul Centrului Național de Cercetări din Oregon s-a ajuns la concluzia că obezitatea duce la inhibarea sistemului care regleaza apetitul, rezultatele studiului ar putea duce la identificarea unor posibile ținte ale medicamentelor folosite pentru pierderea greutății. Studiul oferă noi informații legate de rezistența la leptină, un hormon secretat de celule adipoase. Totuși, nivelele mari de hormon care se găsesc la unele persoane obeze pot duce la o rezistența la leptină. Aceasta înseamnă că corpul nu va mai răspunde la efectele supresoare ale hormonului.

Studiul a fost făcut pe soareci și a implicat două grupuri separate hrănite unul cu hrană bogată în grăsimi și altul cu hrană săracă în grăsimi. După un timp grupul cu hrană mai ,,grasăˮ a dezvoltat simptome asemănătoare celor găsite în diabet și obezitate. Celalalt grup nu a prezentat astfel de simptome.

Aceast studiu demonstrează cum o porțiune din creier, numită nucleul arcuat, este inhibată de cantitatea mare de leptină, a precizat Michael Cowley, doctor în neuroștiințe.

Prin dezvoltarea unui test special privind funcționarea neuronilor, s-a putut evidenția inhibarea acestui grup de celule specializate. Celulele s-au comportat ca și cum nu ar fi fost prezentă leptina, chiar dacă nivelele erau de 40 de ori mai mari decât la un animal normal. S-a observat de asemenea repararea acestui sistem atunci când șoarecii au pierdut în greutate și au revenit la o dietă saraca în grăsimi.

Cercetatorii au determinat că rezistența la leptină a acționat pe nucleu arcuat inhibând importante funcții de semnalizare ce reglează apetitul și greutatea corporală. Între timp alte zone care reglează sistemul de control al greutății au rămas intacte, ba mai mult, au devenit mai reactive, sugerând că nucleul arcuat este cel care intervine în cazul unei deficiențe de leptină.

În final studiul a evidențiat o gena numita SOCS-3 implicată în deficiența de leptină. Prin acțiunea unor medicamente asupra acestei gene, cercetătorii ar putea repara deficiența de leptină ajutând astfel la pierderea greutății.

Un lucru surprinzător a fost atunci când șoareci identici genetic au fost puși la dietă bogată în grăsimi, unii au devenit obezi, alții nu. O diferență majoră între cele două grupuri a fost activitatea genei SOCS-3. ( www.sciencedaily.com).

3.4. Efectul dietei echilibrate în obezitate

Elaborarea unui program nutrițional se bazează pe faptul că fiecare individ este unic (bagaj genetic, istorie medicală, mod general de viață) și de aceea dieta trebuie personalizată în așa fel încât să se proceseze și să se furnizeze alimente sănătoase, variate, echilibrate nutrițional în funcție de nevoile fiecărui consumator în vederea asigurării siguranței alimentare.

O dietă echilibrată ar trebui să acopere următoarele cerințe nutriționale: 12-15% proteine, 30-35% lipide și 50-55% glucide, iar mai nou procentul de lipide este recomandată să fie de 25 – 30 % datorită incidenței crescute a bolilor coronariene datorate ateroamelor din vasele de sânge, crescând incidența aterosclerozelor și infarcturilor. Atunci când pierderea ponderală este impusă, aportul caloric este redus, iar tipul alimentelor și frecvența meselor sunt principala preocupare pentru a obține efecte durabile în timp.

Glucidele consumate trebuie să fie în majoritate complexe, iar aportul celor simple trebuie redus cât mai mult cu putință, și vor reprezenta cel puțin o jumătate din aportul total de trofine (cel puțin 50 %)/zi pentru a asigura necesarul energetic bazal, reducând și senzația de foame. Caloriile provenite din glucidele complexe sunt în general catabolizate, consumate și nu se vor depune sub formă de depozite de grăsime.

Lipidele sau grăsimile sunt o sursă majoră de energie pentru organismul uman, însă nu sunt singurele surse de energie, ele trebuind să asigure un procent de 25 – 30 % din nivelul energetic al zilei, o cantitate prea mare de grăsimi favorizează hipercolesterolemia.

Sistemul circulator este cel mai afectat, deoarece nivelul crescut al colesterolului contribuie la creșterea incidenței accidentelor vasculare și a ninfarctului cardiac. Atunci când nivelul colesterolului crește peste limita normală și pe perioade îndelungate, acesta se depune pe pereții interiori ai arterelor, reducând circulația sângelui. Organele care primesc sânge de la aceste artere au de suferit, deoarece nu primesc suficient oxigen și nutrienți, cât ar avea nevoie. De exemplu, atunci când circulația cerebrală este blocată, se produc accidentele vasculare cerebrale.

Grăsimile din dietă sunt indicate să provină din: carne de pui sau de curcan, pește, lactate degresate parțial, ulei de măsline sau alune și seminte crude.

Proteinele pot fi consumate în proporție de maxim 15% din rația zilnică de trofine. Este recomandat să se consume atât proteine din surse vegetale, cât și animale. Proteinele animale se găsesc în carne și produse din carne, pește, ouă sș lactate. Legumele uscate sunt bogate în proteine, la fel cerealele și pâinea, iar soia este considerată sursa proteică cea mai mare dintre toate alimentele atât vegetale cât și animale.

Necesarul de fibre, pentru un organism cu o dietă echilibrată și rațională este de circa 30-40 g/zi, și poate fi asigurat prin consumul zilnic de fructe, legume și cereale. Odată ce au fost stabilite cantitatea și tipul alimentelor dintr-o dietă echilibrată următorul pas mai greu de acceptat de către majoritatea consumatorilor chiar și a celor sănătoși este schimbarea obiceiurilor alimentare avute anterior.

Astfel gustările cvasi-permanente, cantitățile excesive de lipide și volumul prea mare de mâncare consumată în timpul meselor principalele vor dispărea din noul mod de viață al pacientului obez. Sunt recomandate trei mese pe zi și câte o gustare între mese; este foarte important ca fiecare masă să se desfățoare într-o atmosferă relaxată, pozitivă, fără grabă.

Indicațiile precise și la obiect în legatură cu regulile de alegere a alimentelor și cantitățile optime, vor fi determinate de particularitățile fiecarui individ. Reglarea greutății corporale se poate realiza prin consumul alimentar, consum controlat prin echilibrul cronologic alimentar și interrelațiile cu necesarul energetic, nivelul glicemiei și intervalul prizelor alimentare (fig. 3.1.)

Fig. 3.1. Consum alimentar si metabolizarea în echilibru cronobiologic alimentar

Terapia comportamentală se bazează pe analiza comportamentului care consideră că, antecedentele și consecințele lui trebuie schimbate. Primul comportament care trebuie schimbat este modul de a mânca, accentul punându-se pe incetinirea ritmului în care se mănâncă. Apoi urmează efortul de a modifica antecedentele, prin evitarea efectuării cumpărăturilor în perioadele în care persoana respectivă este infometată sau prin îndepărtarea alimentelor foarte bogate în calorii aflate la îndemână în casă. Educația nutriționala, terapia cognitivă (în special pentru a preveni recăderile) și măsurile de creștere a activității fizice au importanță majoră în aceste programe.

Pe lângă scăderii aportului de calorii, un rol important în tratamentul obezității îl are creșterea consumului de calorii: sportul – sedentarismul jucând un rol important în apariția acestei afecțiuni. Exercițiul fizic contribuie la diminuarea țesutului adipos prin creșterea capaciățtii sistemului muscular de a utiliza grăsimea în scopuri energetice.

Activitatea fizică moderată, zilnică, duce la menținerea unui tonus muscular bun și a unui consum energetic sporit. În plus, respirația, circulația generală și în special cea venoasă și limfatică sunt ameliorate. La toate acestea se adaugă și efectul psihologic pozitiv.

Aerobicul oferă cele mai bune condiții pentru arderea grăsimilor. De asemenea, un bun efect îl au plimbările, joggingul, dansul, înotul, mersul pe bicicletă. Tipul de efort și intensitatea acestuia se face de asemenea la recomandarea medicului specialist, în funcție de prezența sau nu a patologiei asociate.

Strategia slăbirii în greutate se bazează pe succesiunea ciclurilor "slăbire – menținere", care cuprind: 

a) perioade de slăbire propriu-zisă (de 1 – 3 luni) în care greutatea scade cu 3 – 8 kg prin dieta hipocalorică, exercițiu fizic, terapie comportamentală și eventual medicație

b) menținerea efectului 2 – 6 luni prin exercițiu fizic, terapie comportamentală, dietă și eventual medicatie

Un rol important însă trebuie să-l aibă profilaxia obezității, având în vedere faptul că > 40% dintre obezii adulți au fost obezi și în copilărie. Spre deosebire de obezitatea survenită la maturitate, care se datorează creșterii volumului celulelor adipoase (hipertrofie), obezitatea survenită la copil se datorează unui număr crescut de celule adipoase, fiind astfel foarte greu de tratat ( numarul de celule ramâne permanent același, fixat din perioada copilăriei).

CAPITOLUL 4

STUDIUL IMPACTULUI ALIMENTAȚIE ȘI COMPORTAMENTUL ALIMENTAR ÎN OBEZITATE

4.1. Scopul cercetării

Pornind de la afirmațiile precizate în literatura de specialitate referitoare la impactul industrializării, urbanizării, mecanizării asupra schimbărilor survenite în dietele și în comportamentul alimentar apărut în țările dezvoltate și care au fost și sunt încurajate printr-o publicitate agresivă, intensă m-a determinat ca prin acest studiu să analizez obiceiurile alimentare și comportamentul alimentar din diferite zone al județului Bihor.

Scopul acestei lucrări este de a evidenția greșelile alimentare prin combinarea nerațională a alimentelor frecvent utilizate de consumatori, greșeli care au fost determinate prin anchete alimentare specifice protocoalelor de cercetare în nutriție și boli nutriționale și care urmăresc prevenirea obezității prin ameliorarea sau schimbarea stilului de viață în care alimentația joacă un rol primordial astfel încât consumatorul să poată fi orientat spre alegerea și aceptarea unor diete specifice acestei afecțiuni.

Obiectivul principal urmărit este greutatea corporală, prin diete diversificate fără prea mari restricții, diete corect formate, pe baza valorii energetice și a conținutului în micronutrienți, deoarece aceasta este mai ușor de măsurat.

În vederea raționalizării și asigurării unei alimentații diversificate și destinate consumatorilor supraponderali și cu un grad de obezitate, din punct de vedere practic al igineriei alimentare, astăzi se apreciază ca fiind necesară identificarea la nivel individual a acelor alimente care produc cele mai mici perturbări greutății corporale, prin analiza profilul nutrițional al alimentului.

Evaluarea nutrițională a alimentației consumatorilor supraponderali și obezi este necesară a fi realizată și din punct de vedere al ingineriei alimentare deoarece calitatea biologică – nutrițională a alimentului se poate realiza prin analize de laborator specifice și poate fi exprimată în indici ai profilului nutrițional care furnizează spre prelucrare informații metabolismului.

Fără a negliza importanța calității senzoriale a alimentului, în actul socio-cultural al luării mesei, la om, aceasta nu are un răsunet fiziologic asupra sănătății, atât de important, precum se întâmplă în cazul calității nutriționale.

Profilul nutrițional care definește calitatea nutrițională a alimentului va sta la baza ,,mențiunilor de sănătate,, și/sau nutriționale, permise a fi înscrise pe eticheta alimentelor.

4.2. Material și metode de analiză

4.2.1. Materialul de analiză

Materialul utilizat în analiză a fost reprezentat de fișe de înregistrare a alimentației unor consummatori supraponderali și obezi pe o perioadă de 7 zile.

4.2.2. Metode de analiză

În această lucrare pentru a evalua și a determina cauzele tulburărilor ce au loc în metabolismul obezilor, este necesar în prima etapă să se analizeze compoziția și combinarea alimentelor necorespunzătoare momentului zilei, am recurs la analizarea rației alimentare aplicând metoda chestionarului de frecvență alimentară pentru a putea evalua mai exact greșelile care se fac în alimentație în zilele noastre, prin consumarea de alimente procesate ,,moderneˮ, ce oferă metabolismului uman nutrienți, aditivi, contaminanți care produc dezechilibre metabolice puternice, constituid factori de declașare a tabloului patologic alarmant, întâlnit astăzi în sănătatea publică și individuală.

În lucrarea de față aplicând metodele de mai jos vom putea evalua cât mai corect posibil unele alimente și unele asocieri de alimente bazate pe compoziția și calitatea nutrițională cu scopul de a putea face câteva recomandări privind procesarea unor produse care pot fi consumate de diabetici.

În vederea obținerii unor rezultate concludente am utilizat următoarele metode:

Estimarea consumului alimentar la nivel individual realizată prin:

metoda cantitativă – reprezentată de evaluarea dietei pe 24 de ore timp de 7 zile

metoda calitativă – reprezentată de istoricul dietetic și chestionarul de frecvență alimentară

2. Metoda aprecierii a aportului zilnic de macronutrienți

Aprecierea aportului de proteine

Aprecierea aportului de lipide

Aprecierea aportului de glucide

Analiza meniurilor la nivel individual

Metoda cantitativă – Evaluarea dietei pe 24 de ore

Principiul metodei se bazează pe interviul, luat de o persoană specializată în această tehnică, cu privire la totalitatea alimentelor și băuturilor consumate în ultimele 24 de ore, fiind trecute în revistă cronologic, de dimineața până seara (plus noaptea) toate mesele, inclusiv rețetele de preparare și suplimentele vitaminice și minerale folosite. Cantitățile de alimente se cuantifică în unități menajere pe baza unor modele standardizate sau pe baza aprecierii subiective a mărimii porțiilor.

Cantitatea nutrienților și aportul energetic al rației se calculează cu ajutorul tabelelor de compoziție al alimentelor. În scopul reținerii datelor preluate la interviu se pot utiliza hărți sau tabele de interviu.

Protocolul de lucru trebuie să fie standardizat și testat înainte de începerea studiului.

Eroarea posibilă în astfel de studii constă în „ sindromul de aplatizare al meniului (flat slope syndrome)” în care individul își poate subestima o ingestie crescută sau din contră își poate supraestima o ingestie prea redusă. În vederea înlăturării unei părți din inconveniente, metoda se poate repeta în sezoane diferite ale anului, în vederea estimării unei ingestii medii anuale. Numărul repetării evaluării pe 24 de ore depinde de: gradul de precizie necesar, trofina studiată, grupul populațional luat în studiu. De asemenea o îmbunătățire a metodei constă în investigarea ingestiei de alimente nu pe 24 de ore ci pe un termen mai lung de 3,5 sau 7 zile.

Avantaje: – simplitatea și rapiditatea metodei, care o face utilă în analiza meniurilor la eșantioane mari populaționale.

– mai puțin costisitoare, nu necesită o instruire îndelungată a personalului care realizează interviul.

Dezavantaje :- investigarea unei zile nu poate furniza date reale asupra consumului general, riscul major fiind acele ca ziua de investigare să fie atipică, caracterizată prin consumul unui aliment rar utilizat, în general.

– ca orice interviu poate fi eronat datorită faptului că persoana interogată poate da răspunsuri false, potrivit imaginii pe care ar dori să o furnizeze.

Metode calitative

Istoricul dietetic

Elaborat prima dată în 1947 de Burke, pentru estimarea ingestiei individuale de alimente pe o perioadă mai lungă de timp. Această metodă încearcă să aprecieze obiceiurile alimentare, tipul alimentației mai mult decât alimentația actuală a subiectului, din acest motiv interviul trebuie condus spre alimentele consumate de obicei, cu frecvența cea mai mare.

Principiul metodei se bazează pe interviul luat de un nutriționist și el decurge în trei etape:

– prima etapă este reprezentată de o anchetă a ingestiei actuale (estimarea pe 24 de ore). Întrebarea tipică este „ ce consumați de obicei la micul dejun?”. Informația completă include descrierea în detaliu a alimentelor, frecvența consumului zilnic și mărimea porției obișnuite de mâncare în unități de măsură menajere (pahare, linguri, căni etc.).

– a doua etapă servește drept trecerea în revistă a ingestiei obișnuite, fiind reprezentată de un chestionar de frecvență alimentară care se utilizează pentru a verifica și clarifica informația asupra felului și cantității de alimente consumate specificate la primul punct. Exemplu de întrebare caracteristică acestui stadiu: „ vă place sau vă displace carnea, peștele, laptele, etc.?”.

– a treia etapă este reprezentată de evaluarea ingestiei alimentare pe o perioadă de trei zile. Este etapa cea mai puțin utilizată și frecvent este abandonată.

Avantaje: – metodă economică, care se poate realiza la domiciliul, locul de muncă, în săli de așteptare, cinematografie;

– nu antrenează modificări în ingestia alimentară obișnuită

Dezavantaje: – necesită anchetatori bine pregătiți în tehnica interviului, care să nu inducă răspunsul subiectului;

– metodă dificil de efectuat, mai ales la sexul masculin, pentru că aceștia apreciază dificil cantitățile consumate;

– face apel la memorie, motiv pentru care prezintă limite la anumite grupuri populaționale (copii, bătrâni);

– furnizează date mai degrabă calitative decât cantitative.

Chestionarele de frecvență alimentară

Obiectivul chestionarului – estimarea frecvenței cu care o serie de alimente/băuturi sunt consumate într-o perioadă dată de timp (o zi, o săptămână, o lună).

Principiul metodei: – chestionarele sunt desemnate obținerii informației calitative și descriptive asupra consumului alimentar. Ele conțin două părți distincte, și anume:

– o listă de alimente focalizată pe un grup specific de alimente, pe alimente particulare sau alimente consumate periodic, în asociație cu evenimentele/sezoanele speciale când poate fi desemnat un chestionar focalizat. Această listă de alimente poate fi extinsă pentru estimarea ingestiei totale de alimente și de a aprecia diversitatea alimentelor;

– un set de posibilități de frecvența consumului.

Exemple de chestionare de: frecvența consumului de fructe proaspete ca predictive ale ingestiei de vitamina C; vegetale cu frunze verzi și morcovi pentru ingestia carotenilor, frecvența consumului de cereale integrale, legume, nuci, fructe și vegetale pentru ingestia de fibre; frecvența consumului de alcool, condimente.

Avantaje: – metoda poate fi folosită în studii epidemiologice, pentru stabilirea relației dintre aliment și boală;

– utilă în corelație cu alte metode cantitative.

Dezavantaje: – datele obținute sunt în principal de ordin cantitativ;

– metodă subiectivă, influențată de acuratețea răspunsurilor și gradul de instruire al subiectului chestionat;

– dificil de realizat la vârstele extreme (copii, vârstnici).

Metoda aprecierii a aportului zilnic de macronutrienți

Folosind aceleași formulare, completate anterior și tabelele de compoziție a alimentelor se va calcula aportul fiecărui macronutrient în grame (proteine, lipide și glucide).

Aprecierea aportului de proteine

Aprecierea aportului de proteine se realizează prin următoarele etape:

a) Evaluarea conținutul de proteine a alimentelor consumate/zi (g)

b) Evaluarea calorică a proteinelor alimentare consumate, știind că 1 g P = 4,1 kcal

c) Evaluarea procentuală a proteinelor din energia totală (recomandările noi fiind de 11 – 16%)

d) Compararea aportului proteic cu recomandările, în acest caz pot fi folosite recomandările românești exprimate în grame și/sau procente și recomandările OMS.

e) Evaluarea similitudinii aportul proteic determinat cu media recomandată în funcție de vârstă și gen

f) Evaluarea procentuală a aportului față de recomandări

g) Evaluarea cantității de proteine de origine animală și vegetală consumate. Evaluarea modalităților de compensare a proteinelor excedentare și modificarea dietei în favoarea celor insuficiente

h) Determinarea conținutului în lipide în cazul modificărilor survenite la punctul g?

i) Determinarea conținutului de P în g/kg corp/zi

j) Compararea aportului proteic în g/kg corp/zi cu recomandările OMS (care sunt de 0,75 g/kg corp/zi), iar cu recomandările românești (care sunt de 1 – 1,2 g / kg corp / zi pentru adulții sănătoși).

2. Aprecierea aportului de lipide

Aprecierea aportului de lipide se realizează prin următoarele etape:

a) Evaluarea conținutul de lipide a alimentelor consumate/zi (g)

b) Evaluarea calorică a lipidelor alimentare consumate, știind că 1 g L = 9,3 kcal

c) Evaluarea procentuală a lipidelor din energia totală (recomandările noi fiind de 27 – 34%)

d) Compararea aportului lipidic cu recomandările, în acest caz pot fi folosite recomandările românești exprimate în grame și/sau procente și recomandările OMS.

e) Evaluarea cantității de acid linoleic (ω-6) consumat și a calorii aduse el.

f) Evaluarea cantității de colesterol consumat/zi (recomandările fiind de max 300 mg/zi)

g) Evaluarea aportului de L animale și vegetale (recoandarea este de 1/1).

h) Evaluarea cantității de lipide ingerate prin alimentație raportate pe kg corp (recomandările pentru adulți sunt de 0,7 g – la sedentari, ajungând la peste 1,5 g – la cei cu efort foarte mare).

Aprecierea aportului de hidrați carbon

Aprecierea aportului de glucide se realizează prin următoarele etape:

a) Evaluarea conținutul de glucide a alimentelor consumate/zi (g)

b) Evaluarea calorică a glucidelor alimentare consumate, știind că 1 g G = 4,1 kcal

c) Evaluarea procentuală a glucidelor din energia totală (recomandările noi fiind de 51 – 60 %)

d) Compararea aportului glucidic cu recomandările, în acest caz pot fi folosite recomandările românești exprimate în grame și/sau procente și recomandările OMS.

e) Evaluarea procentuală a glucidelor rafinate, aduse de grupa a VI-a – zaharoase, pentru care recomandările sunt de maximum 10 % din totalul caloric al zilei.

l) Pe baza consumului mediu zilnic de zahăr se va calcula ce cantitate din acest produs se consumă anual.

g) Evaluarea cantității carbohidraților complecși ingerați și proveniți din produse cerealiere și leguminoase uscate și evaluarea procentuală din rația energetică.

5. Analiza meniurilor

Este o metodă care se realizează cu scopul de a stabili:

– numărul și succesiunea felurilor de mâncare;

– intervalul la care se repetă fiecare fel;

– diversitatea meniului;

– asocierile neraționale de alimente care dezechilibrează rația;

– proporția fiecărei mese din rația calorică zilnică;

– asocierea de legume și fructe crude (salate, murături).

În cazul în care se servesc trei mese zilnic, rația calorică va fi astfel repartizată: cca. 30 % la dejun, 50 % la prânz și 20 % la cină; când se servește și o gustare, ponderea acesteia va fi de cca. 10-15 %, reducând proporția de la masa de prânz și cină.

4.3. Rezultate obținute

În acest studiu privind impactul alimentației și a comporatmentului alimentar în obezitate am evaluat valoarea energetică a alimentelor ingerate pe baza formulei de calcul a valorii energetice care este: VE = g P x 4,1 + g L x 9,3 + g G x 4,1 pe o perioadă de 7 zile timp de 3 luni.

Pentru a determina echilibrul energetic al organismului, este necesar să se cunoască valoarea energetică a alimentelor ingerate și cheltuielile de energie. Una dintre metodele de determinare a valorii energetice a alimentelor este metoda de calcul la baza căreia se află coeficientul caloric al fiecărei substanțe nutritive.

Acest studiu s-a efectuat pe trei luni pentru fiabilitatea datelor privind comportamentul și obiceiurile alimentare ale persoanei studiate, persoană obeză și care a droit să slăbească din considerente personale.

În prima lună valoarea enrgetică a zilelor de analiză, redată în figura 4.1. arată un nivel foarte cresut și cu variații mari de la o zi la alta a valorii energetice, nivel cuprins între 2885,3 kcal și 5133,77 kcal, valoarea care comparativ cu necesarul energetic al subiectului nostru este cu 12,26 % până la 99,75 % mai mare.

Fig. 4.1. Valoarea energetică a zilelor de analiză (prima lună de investigare)

Subiectul analizat este de genul feminin cu înălțimea de 165 cm, o greutate de 70,6 kg, cu masa osoasă de 3,5 kg, grăsimea 35,5 % și cu un nivel BMI = 25,9. Necesarul bazal al subiectului nostru raporat la vârstă și kg corp care este raportat la înălțime este de 1246 kcal/24 ore, valoare la care se mai adaugă un necesar energetic pentru activitatea zilnică, ajungându-se la o VE/zi de 2570 kcal/zi, valoare care păstrată la acest nivel menține greutatea corporală.

În urma acestor rezultate s-a trecut la modificarea compoziției dietei din puct de vedere al preparării alimentelor și al asocierilor alimentare fără a face schimbări majore a alimentelor ca materii prime și ca mod de preparare, deoarece elementele de bază în scăderea greutății corporale sunt strict legate de echilibrul calitate – cantitate și regimul corect.

În cea de-a doua lună de analiză, valoarea enrgetică a zilelor analizate, redată în figura 4.2. arată un nivel foarte cresut și cu variații ale VE ceva mai echilibarte comparative cu perioada analizată în prima lună de analiză.

Valorea energetică a înregistrat un nivel caloric cuprins între 3450,82 kcal și 5591,32 kcal, valoarea care comparativ cu necesarul energetic al subiectului nostru este cu 34,27 % până la 117,56 % mai mare.

Și aceste proporții susțin concluzia că, populația sau consumatorii țării noastre sunt puțin informați în ceea ce privește alimentația corectă, sănătoasă și sanogenă redată în literatura de specialitate în urma unor numeroase studii care evidențiază necesitatea introducerii încă din clasele primare a unei discipline prin care să se facă o educația alimentară-nutrițională cu scopul de a reduce incidența obezității încă de la vârste fragede.

În concepția lui Hipocrate, alimentația influențează viața atât a omului bolnav, cât și a celui sănătos: „Sunt convins că orice medic care studiază natura umană trebuie să caute cu grijă raporturile existente între om, aliment și băuturile folosite… și ce influență exercită ele asupra lui” (Hipocrate, „De l’ancienne medecine”).

Fig. 4.2. Valoarea energetică a zilelor de analiză (a doua lună de investigare)

În cea de-a treia lună de investigare, în figura 4.3, s-a observat că alimentația subiectului nostru păstrează aproximativ același nivel energetic fiind cuprins între 4235,58 kcal/zi și 5738,92 kcal/zi, nivel caloric crescut cu un procent de 64,80 % până la 123,30 %, valori procentuale care au contribuit la stabilirea unei rații alimentare acceptate de către subiectul nostru obișnuit cu un anumit stil de viață conform tradiției zonei de locuit.

Fig. 4.3. Valoarea energetică a zilelor de analiză (a treia lună de investigare)

În tratarea obezității primul pas este legat de starea psihică a consumatorului, stare legată de tradiția de a găti și a mânca, de aceea în acest studiu am pornit de la evaluarea pe timp de trei luni a necesarului energetic al subietului cu menținerea nivelului caloric în scopul de a găsi formule alimentare care au dus în alte trei luni la scăderea în gerutate cu 9 kg, menținundu-se în mare parte compoziția alimentelor modificând asocierile alimentare și modul de a găti la care s-a adăugat scăderea cantitativă și repartizarea cantității de alimente pe 5 prize alimentare.

Indicațiile precise și la obiect în legatură cu regulile de alegere a alimentelor și cantitățile optime, au fost corelate cu particularitățile individuale. Reglarea greutății corporale se poate realiza prin consumul alimentar, consum controlat prin echilibrul cronologic alimentar și interrelațiile cu necesarul energetic, și intervalul prizelor alimentare.

Alimentația abundentă sau necalitativă din punct de vedere biologic poate cauza dereglări ale metabolismului, dereglări ce fac parte din grupa patologiilor alimentare.

În prima lună de dietă s-a mers pe o combinare rațională a alimentelor astfel încât raportul dintre P:L:G = 1:1:3 iar VE a alimentației pe perioade de câte 10 zile a fost cuprinsă între 2500-3000 kcal/zi, ceea ce a dus la o scădere în greutate în prima lună de 4 kg.

În cea de-a doua lună s-a menținut raportul dintre P:L:G de 1:1:3, dar valoarea energetică a fost cuprinsă între 2300 și 2500 kcal/zi, obținându-se o scădere în greutate de 3 kg/lună.

În ce-a de-a treia lună nielul caloric ala alimentației a fost cuprins între 2000-2100 kcal/zi, obținându-se o scădere în greutate de 2,5 kg/lună.

Valorile BMI la începutul studiului au fost de 25,9 kg/m2, care conform valorii ce indică o stare de sănătate bună atunci când BMI = 21 – 23 kg/m2. Dacă analizăm fiecare individ atunci BMI este în domeniul 18,5 – 24,9 kg/m2.

În lucrarea sa „Despre regim”, Hipocrate definește, de fapt, că rația de întreținere în epoca noastră este redată cu ajutorul caloriilor, și că „Dacă reușim să găsim pentru fiecare om echilibrul dintre alimentație și exercițiile fizice, astfel încât să nu fie nici mai mult, nici mai puțin, am reușit să descoperim mijlocul de întreținere a sănătății”.

Hipocarte consideră că „hrana este necesară, întrucât alimentul conține părți din tot ce există în corpul omului” și „cel care vrea să scrie despre regimul alimentar trebuie să cunoască bine omul;

Pe baza acestor afirmații un regim alimentar ce combate obezitatea treuie să fie cât mai diversificat, să conțină alimente de bună calitate, combinate rational și care swă asigure necesaru energetic bazal pentru a nu îmbolnăvi organismal uman.

Acest studiu este de un real folos pentru populația României care conform studiilor recente, indică o rată a obezității de 25%, iar 50% dintre români sunt supraponderali iar reducerea acestor valori se pot face cu succes dacă inginerii din industria alimentară vor pune pe piață mai puține produse bogate caloric dar sărace în macro și micronutrienți.

CAPITOLUL 5

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

În urma studiului privind impactul alimentației și comportamentului alimentar asupra persoanelor obeze se poate susține afirmația prezentată în literatura de specialitate și care spune că: ,,obezitatea este o boală nutrițional – metabolică, caracterizată printr-un exces ponderal, ce depașește cu peste 20% greutatea ideală și care este produsă printr-un aport alimentar crescut, la indivizii cu o anumită predispozție constituțională, genererând numeroase complicații cardiovasculare, metabolice, locomotorii, respiratorii.

Această boală se poate trata nutrițional prin adoptarea unor diete corespunzătoare, prin corectarea greșelilor alimentare și reducerea calorică dar echilibrată a principalelor trofine calorigene și necalorigene.

Alimentația reprezintă unul dintre principalii factori de sanogeneză, deoarece modificările în alimentație pot determina modificări în schimburile metabolice care concură la menținerea echilibrului nutrițional, iar măsurile dietetice reprezintă mijlocul prin care pot fi contracarate unele tulburari printre care și obezitatea.

Alimentatia trebuie să asigure:

menținerea stării de sănătate printr-o rație alimentară echilibrată ca număr de calorii pe 24 de ore, acoperind necesitățile energetice și plastice ale organismului;

creșterea, dezvoltarea fizică și intelectuală corespunzătoare;

activitatea fizică și intelectuală normală.

Alcătuirea unei rații alimentare echilibrate implică stabilirea nevoilor nutritive ale organismului și stabilirea modalităților în care se poate realiza acoperirea acestor nevoi.

Energia necesară proceselor vitale este furnizată de principiile nutritive calorigene: proteine, lipide, și glucide. Din punct de vedere energetic, valoarea rației alimentare însumează următorii factori de consum energetic:

metabolismul bazal care reprezintă energia necesară unui individ aflat în stare de veghe, repaus fizic și psihic de cel puțin o ora, la cel puțin 12 ore de la ultima masă și la cel putin 24 de ore dupa ultima ingestie de proteine, în condiții normale de temperatură.

acțiunea dinamică specifică a alimentelor, adică cheltuiala de energie necesară ingerării, digestiei și asimilării alimentelor;

termoreglarea, menținerea unei temperaturi corporale la o valoare constantă în jur de 36,4ºC;

activitatea musculara.

Un rol important în alimentația omului sănătos îl ocupă alimentele de protecție, datorită rolului profilactic pe care îl joacă. În această grupă sunt incluse: carnea de pește, anumite produse de cereale germinate, produse din lapte fermentat și fibrele alimentare care dacă au un aport scăzut sub 20g/zi, pot fi puse în legătură cu proliferarea unor afecțiuni printre care și obezitatea.

Regimul alimentar constituit în programele de slăbire va fi hipocaloric, adaptat la necesarul caloric în funcție de activitatea desfășurată, fiind de 1500 – 2000 kcal/zi în condiții de efort normal, iar în conditii de repaus poate să scadă în cazul nostru până la 1246-1300 kcal/zi, cu un aport echilibrat de proteine 1,2 – 1,5 g/kg corp/zi, importante pentru rolul lor plastic, pentru stimularea ritmului metabolic și în menținerea imunității, cu un aport de lipide de 40 – 50 g/zi, sau de 0,8 – 1 g/kg corp/zi cu asigurarea acizilor grași esențiali din grăsimile vegetale, si de un aport de glucide, în cantitate mică (120 – 150 g/zi, provenite în special din fructe și legume.

Mesele trebuie să fie în număr de 5 -6 pe zi, în cantități echilibrate, evitandu-se mesele copioase, dar și perioadele de "infometare".

Se consideră că nici un regim în tratamentul obezității, nu poate fi eficient dacă nu se înlătură cu desăvârșire zahărul și dulciurile concentrate și dacă nu se limitează cu strictețe făinoasele și pâinea.

Aportul de lichide trebuie să fie de 1 – 1,5 l/zi, care poate fi mai crescut în zilele de vară, cu un consum limitat de sare, eliminandu-se alcoolul din alimentație și respectând întocmai cantitățile de alimente recomandate de nutriționiști.

Dieta va fi personalizată, adaptată la posibilitățile pacientului și apropiată de obiceiurile sale alimentare.

Este important ca orice cură de slăbire să fie coordonată de un nutriționist, deoarece orice tentativă radicală prin post absolut sau cu un aport extrem de mic de calorii, este extrem de riscant dacă nu se face sub supravegherea unei persoane specializate în nutriție și dietetică.

Se recomandă o slăbire treptată: 2 – 4 kg/luna. Studiile clinice arată că și o scădere cu doar 5% a greutății, poate micșora semnificativ riscul de îmbolnăvire sau severitatea unor boli ca diabetul, cele de inima sau hipertensiunea.

Dieta trebuie să devină un regim echilibrat, înțeles și acceptat de bolnav, care să poată fi menținut timp îndelungat.

În afara scăderii aportului de calorii, un rol important în tratamentul obezității îl are creșterea consumului de calorii prin:

Sport, deoarece sedentarismul jucând un rol important în apariția acestei afecțiuni. Exercițiul fizic contribuie la diminuarea tesutului adipos prin creșterea capacității sistemului muscular de a utiliza grăsimea în scopuri energetice. Activitatea fizică moderată, zilnică, duce la menținerea unui tonus muscular bun și a unui consum energetic sporit. În plus, respirația, circulația generală și în special cea venoasă și limfatică sunt ameliorate. La toate acestea se adaugă și efectul psihologic pozitiv. 

Aerobicul oferă cele mai bune condiții pentru arderea grăsimilor. De asemenea, un bun efect îl au plimbările, joggingul, dansul, înotul, mersul pe bicicletă. Tipul de efort și intensitatea acestuia se face de asemenea la recomandarea medicului specialist, în funcție de prezența sau nu a patologiei asociate.

De asemenea masajul impiedică hipotonia tisulară ce duce la încrețirea pielii și la un aspect exterior inestetic.

BIBLIOGRAFIE

BANU C. și colab., 1992, Progrese tehnice, tehnologice și științifice în industria alimentară, vol. I, Editura Tehnică București.

2. BANU C. și colab., 1998, Manualul inginerului din industria alimentară, vol. I, Editura Tehnică, București.

3. BANU C. și colab., 1999, Manualul inginerului din industria alimentară. vol. II, Editura Tehnică, București

4. BANU C. și colab., 1993, Progrese tehnice, tehnologice și științifice in industria alimentară, vol. II, Editura Tehnică, București.

5. BANU C, BORDEI DESPINA, COSTIN GH., SEGAL B., 1974, Influența proceselor tehnologice asupra calității produselor alimentare, vol. I, Editura Tehnică, București.

6. BANU C. și colab., 2009, Alimentație pentru sănătate, Editura ASAB, București.

7. BANU C. și colab., 2010, Alimente funcționale, suplimente alimentare și plante medicinale, Editura ASAB, București.

8. BANU C. și colab.,2013, Industria alimentară între adevăr și fraudă, Editura ASAB, București.

9. CANTONI O., 1993, Oxidative stress and Antioxidant Response, Annals New YorkAcademy of Sciences, vol. 663, p. 71-82.

10. DRENAN C.A., 1995, editor, Metabolic and Biological Effects of Omega Fatty Acids, Sirkenhauser, Basel.

11. DUMITRACHE S., POPA G., SEGAL B., 1992,  "Toxicologia Subsțantelor Alimentare" – Editura Academiei, București.

12. DUMITRACHE S., ALBU A., COCORA DESPINA  1998, Cunoașterea structurii alimentației și a stării de nutriție a personalului muncitor din întreprinderile miniere – București.

13. DUMITRACHE S., DAGHIE U., NICOLAU N., COCORA DESPINA, PARVAN CAMELIA, 1992,  Investigații privind structura alimentatiei și a stării de nutriție pe eșantioane de populație rurala" – Comunicată la a XXI – a Sesiune Științifică a Iisp., București.

14. DUMITRACHE S., ALBU A., COCORA DESPINA, 1991, Sinteză a Cercetărilor efectuate în perioada 1986-1991 privind alimentația și starea de nutriție a populației din Țara Noastră" – Comunicată la a XXV – a Sesiune Științifică a Iisp., București, 1991.

15. DUMITRACHE S., COCORA D., 1989, Consumul de grăsimi și prevalența colesterolului" – Igiena, 22, Pag. 647 – 651.

16. DUMITRACHE S. , 1985, Rolul proteinelor în rezistența oragnismului" – Igiena, 24, 3, Pag. 147 – 151.

17. DWYER , 1996, Dietary Assesment

18. FELSZEGHEY E., ABRAHAM A., 1992, Biochimie", Editura Didactică Și Pedagogică, Bucuresti.

19. GONȚEA I., 1971, Alimentația rațională a omului, Ed. Didactică și Pedagogică, București.

20. NICOLAE HÂNCU și colab., 2012, Abecedarul de nutriție, Ed. Sănătatea Press Group, București

21. HURA CARMEN, 1997,  Poluarea Chimică a Alimentelor și Sănătatea Editura Socom – Hermes, Iași

22. IONESCU M., 1996, Biochimie Alimentară", Editura Ceres, București.

23. MARIANA GRAUR și colab., 2006, Ghid pentru alimentația sănătoasă, Editura Performantica Iași

24. MENCINICOPSCHI, GH., BOJOR O., LARISA IONESCU-Călinești, 2010, Compendiu de terapie natural, Ed. Medicală, București

25. MIHALACHE M., 2003, Consumul de legume proaspete, o necesitate pentru sănătatea omului, Revista Hortinform nr.10-134, București.

26. MINCU I., 1993, Impactul om-alimentație, Ed. Medicala, 110-111.

27. MINCU I., 1980, Alimentația omului bolnav. București: Ed Medicală.

28. MINCU I., SEGAL B., SEGAL R., -1989, Orientări actuale în nutriție, Ed. Medicală, București.

29. MINCU I., 1992, Alimentație Raționala a Omului Sănătos" – Editura Medicală, București.

30. NICULESCU N., 1996 Materii și materiale pentru prelucrarea alimentelor Editura Ceres, București.

31. VRANCEANU V. A., 1994 Îndreptar în Tehnologia Prelucrării Lipidelor Editura și Colaboratorii Academiei.

32. WILLIAMS SR., 2001, Basic Nutrition and Diet Therapy, 11th edition. Mosby, St Louis.

BIBLIOGRAFIE

BANU C. și colab., 1992, Progrese tehnice, tehnologice și științifice în industria alimentară, vol. I, Editura Tehnică București.

2. BANU C. și colab., 1998, Manualul inginerului din industria alimentară, vol. I, Editura Tehnică, București.

3. BANU C. și colab., 1999, Manualul inginerului din industria alimentară. vol. II, Editura Tehnică, București

4. BANU C. și colab., 1993, Progrese tehnice, tehnologice și științifice in industria alimentară, vol. II, Editura Tehnică, București.

5. BANU C, BORDEI DESPINA, COSTIN GH., SEGAL B., 1974, Influența proceselor tehnologice asupra calității produselor alimentare, vol. I, Editura Tehnică, București.

6. BANU C. și colab., 2009, Alimentație pentru sănătate, Editura ASAB, București.

7. BANU C. și colab., 2010, Alimente funcționale, suplimente alimentare și plante medicinale, Editura ASAB, București.

8. BANU C. și colab.,2013, Industria alimentară între adevăr și fraudă, Editura ASAB, București.

9. CANTONI O., 1993, Oxidative stress and Antioxidant Response, Annals New YorkAcademy of Sciences, vol. 663, p. 71-82.

10. DRENAN C.A., 1995, editor, Metabolic and Biological Effects of Omega Fatty Acids, Sirkenhauser, Basel.

11. DUMITRACHE S., POPA G., SEGAL B., 1992,  "Toxicologia Subsțantelor Alimentare" – Editura Academiei, București.

12. DUMITRACHE S., ALBU A., COCORA DESPINA  1998, Cunoașterea structurii alimentației și a stării de nutriție a personalului muncitor din întreprinderile miniere – București.

13. DUMITRACHE S., DAGHIE U., NICOLAU N., COCORA DESPINA, PARVAN CAMELIA, 1992,  Investigații privind structura alimentatiei și a stării de nutriție pe eșantioane de populație rurala" – Comunicată la a XXI – a Sesiune Științifică a Iisp., București.

14. DUMITRACHE S., ALBU A., COCORA DESPINA, 1991, Sinteză a Cercetărilor efectuate în perioada 1986-1991 privind alimentația și starea de nutriție a populației din Țara Noastră" – Comunicată la a XXV – a Sesiune Științifică a Iisp., București, 1991.

15. DUMITRACHE S., COCORA D., 1989, Consumul de grăsimi și prevalența colesterolului" – Igiena, 22, Pag. 647 – 651.

16. DUMITRACHE S. , 1985, Rolul proteinelor în rezistența oragnismului" – Igiena, 24, 3, Pag. 147 – 151.

17. DWYER , 1996, Dietary Assesment

18. FELSZEGHEY E., ABRAHAM A., 1992, Biochimie", Editura Didactică Și Pedagogică, Bucuresti.

19. GONȚEA I., 1971, Alimentația rațională a omului, Ed. Didactică și Pedagogică, București.

20. NICOLAE HÂNCU și colab., 2012, Abecedarul de nutriție, Ed. Sănătatea Press Group, București

21. HURA CARMEN, 1997,  Poluarea Chimică a Alimentelor și Sănătatea Editura Socom – Hermes, Iași

22. IONESCU M., 1996, Biochimie Alimentară", Editura Ceres, București.

23. MARIANA GRAUR și colab., 2006, Ghid pentru alimentația sănătoasă, Editura Performantica Iași

24. MENCINICOPSCHI, GH., BOJOR O., LARISA IONESCU-Călinești, 2010, Compendiu de terapie natural, Ed. Medicală, București

25. MIHALACHE M., 2003, Consumul de legume proaspete, o necesitate pentru sănătatea omului, Revista Hortinform nr.10-134, București.

26. MINCU I., 1993, Impactul om-alimentație, Ed. Medicala, 110-111.

27. MINCU I., 1980, Alimentația omului bolnav. București: Ed Medicală.

28. MINCU I., SEGAL B., SEGAL R., -1989, Orientări actuale în nutriție, Ed. Medicală, București.

29. MINCU I., 1992, Alimentație Raționala a Omului Sănătos" – Editura Medicală, București.

30. NICULESCU N., 1996 Materii și materiale pentru prelucrarea alimentelor Editura Ceres, București.

31. VRANCEANU V. A., 1994 Îndreptar în Tehnologia Prelucrării Lipidelor Editura și Colaboratorii Academiei.

32. WILLIAMS SR., 2001, Basic Nutrition and Diet Therapy, 11th edition. Mosby, St Louis.